Lucrurile devin interesante daca ne uitam putin la capitolul Referrer pentru aceeasi zi:

- facebook a generat pe piticu.ro mai multe afisari decat hotnews (1.246 vs. 1.226);

- acest link de la zoso a generat cam tot atatea afisari cat site-urile realitatea, antena 3 si adevarul la un loc;

- twitter a generat ceva mai multe afisari decat realitatea.net (dar realitatea macar plateste un salariu ).

Si, daca tot am amintit de frunza Elenei Udrea:

cred ca in scandalul logo-ului problema este pusa gresit. Este aberant sa ne asteptam ca o organizatie – oricare ar fi aceasta! – sa aiba stiinta de toate elementele grafice existente in lume. Si sa isi dea seama care dintre acestea este original si care nu. Din acest punct de vedere, Elenei Udrea si oamenilor din Ministerul Turismului nu li se poate aduce vreo vina. Vinovati se vor face insa daca  printre clauzele contractului cu THR-TNS  nu se regasesc elemente care sa permita obtinerea unor despagubiri.

Dar nici aceasta nu ar fi o problema. Adevarata problema este ca doua organizatii altfel respectabile isi permit sa trateze Romania asa cum au tratat-o: ca pe o tara bananiera ale carei maimute se multumesc cu aproape orice. Si ca, pentru lumea civilizata, noi avem imaginea unor papuasi.

Aceasta este, din nefericire, actuala imagine a Romaniei. Iar brandul de tara chiar nu are cum sa fie mai bun decat brandul Elena Udrea, ministereasa care  pe la televizor da cu mopul si croseteaza, iar pe la Cotroceni isi fataie picioarele si gentile de firma sperand sa-si croiasca drum prin cotloanele politicii.

“Daca prin absurd asa ceva s-ar putea intampla, Romania va fi o tara pe care eu o voi fi parasit-o demult. Pentru ca asta inseamna ca si ea ma va fi parasit”.

Astazi, intr-o tara in care “presa de calitate” se intrece in a “dezbate” subiecte care, odinioara, de abia daca isi gaseau loc chiar si in publicatiile marginale, Dan Diaconescu aduce subcultura in prime time. Si face audienta.

Ceea ce nu inseamna doar ca, acum 15 ani, am confundat optimisul cu patriotismul. Ci inseamna ca am gresit grav. Iar faptul ca ma incapatanez, in continuare, sa traiesc in Romania este cea mai clara dovada ca nu am invatat nimic din acea greseala.

atacurile provin din partea acelora care confunda succesul lui Adrian Ciubotaru cu succesul proiectului Lecturi Urbane.

“Succesul lui Adrian Ciubotaru?”, se vor intreba, probabil amuzati, unii sau altii. Da, succesul lui Adrian Ciubotaru. Pentru ca este un succes sa strangi atat de multi oameni la un loc in numele unui proiect, oricare ar fi acest proiect. Doar aceia care in viata lor nu au incercat sa organizeze vreo actiune nu realizeaza asta. Iar pentru acestia nu merita sa-mi tocesc tastele. Absolut deloc.

Revenind: poate cineva sa-l invinovateasca pe Adrian ca, datorita acestui succes, a devenit uneori prea “euforic” in afirmatii? Evident, nu. Doar cine nu a cunoscut succesul isi imagineaza ca acesta reprezinta o victorie care se cuvine a fi purtata cu sfiala.

Acestea fiind spuse, sa vorbim putin si despre Lecturi Urbane. Proiectul Lecturi Urbane nu si-a propus sa construiasca o academie. Si nici macar o scoala generala. Lecturi Urbane isi propune doar sa incurajeze cititul. Sa faca, daca vreti, “pr pentru citit”. Atat si nimic mai mult.

Ii poate fi gasita proiectului vreo vina pentru ca, in cadrul evenimentelor organizate, participa si oameni care vor doar “sa apara in poza”? Ca participa si oameni pentru care chiar si exprimarea coerenta poate fi un efort intelectual intens? Evident, nu.

Ii poate fi gasita vreo vina proiectului Lecturi Urbane pentru ca generatia tanara – asadar generatia careia cu precadere i se adreseaza – poarta cu sine o doza inspaimantatoare de superficialitate? Din nou: evident, nu.

Ba mai mult: intr-o Romanie a proiectelor fatarnice si a “show-off-ului” ridicat la rang de virtute si filozofie de viata, proiectul Lecturi Urbane are un mare si incontestabil merit – acela de a-i determina pe participanti sa tina o carte in mana si sa citeasca din ea macar o pagina. Chiar daca o fac doar de dragul de a se lauda apoi prietenilor. Si chiar daca, pentru ei, cititul unei pagini reprezinta un eveniment cultural in sine.

Marele merit al Lecturilor Urbane este ca ii determina pe acesti oameni sa citeasca. Fie si o pagina. Un merit care astazi, in opinia mea, echivaleaza cu un succes.

Foto: Vlad Petreanu

“Nu am nicio culoare politica, nu am votat pe nimeni pentru ca nu a meritat nimeni, dar… Sa presupunem ca in locul astuia era oricare altul, ce ar fi putut face?

Sau… Crezi ca ar fi putut face ceva? Ce?

In conditiile in care nu avem infrastructura, industrie, agricultura etc, cine si ce crezi ca ar fi putut face? Ca solutie urgenta ma refer.”

Acesta este comentariul facut de Ionut in cadrul insemnarii precedente. (Prin urmare, “astuia” = Basescu.)

Pe de o parte, il inteleg perfect pe Ionut: sunt unul dintre aceia care, in turul II, au ales varianta votului nul, chiar daca prietenii au incercat sa ma convinga de faptul ca aceasta ar fi o greseala.

Pe de alta parte, refuz sa cad intr-un pacat care il purtam in carca din stravechime: acela de a spune ca nimeni nu ar fi putut face mai multe, ca nimeni nu este mai bun, ca, asta e, nu avem ce face. De parca, in pauzele de sporovait cu oaia cea guraliva, ciobanasul mioritic ar fi aruncat un blestem asupra noastra.

Prin urmare, voi ce credeti:

ar fi putut cineva face mai mult decat Basescu? Cine?

Băsescu a afirmat că, atât românii care l-au votat ca preşedinte, cât şi cei care nu l-au ales, trebuie să ştie că nu se simte singur responsabil pentru soarta ţării. “Nu mă simt singur responsabil pentru soarta ţării, toţi 22 milioane de români suntem responsabili“, a spus preşedintele.

Aceasta este declaratia pe care Traian Basescu a facut-o ieri. Iar acestea sunt promisiunile pe care le facea in urma cu cateva luni (le puteti savura si astazi pe Basescu.ro):

Fiecare român trebuie să aibă o pensie decentă după o viaţă de muncă. Fiecare român trebuie să primească pensia după cât a contribuit.

Fiecare român să fie plătit pentru cât munceşte.  Trebuie să păstrăm un echilibru între salariile celor care muncesc în sectorul privat şi cei care muncesc în sectorul de stat.

Avem nevoie de profesori bine plătiţi, de şcoli mai curate, de laboratoare bine dotate şi de implicarea comunităţii locale în deciziile şcolilor.

Asadar: voi va simtiti responsabili?

Iashington 2010, una dintre cele mai importante conferinte ale verii,

va oferi participantilor posibilitatea de a interactiona cu personalitati cunoscute pe plan national si international pe tematici ce tin de dezvoltarea unei cariere de succes.

Evenimentul se va desfasura intre 26 iulie si 01 august. Mai multe informatii pe site-ul oficial si pe blogul evenimentului.

Ca socoteala din targ nu se potriveste cu socoteala de acasa avea sa-mi dovedeasca – atentie!!! – o studenta la Facultatea de Litere…

Da, studenta la Facultatea de Litere! Mai mult, “aproape absolventa”. Dumnezeule, oare la facultatea cu pricina ii invata doar literele, formularea cuvintelor urmand sa fie invatata in perioada masteratului?

In sfarsit. Cum nu fac parte dintre barbatii care gasesc ca e un compliment sa li se spuna “k sunt femeia perfecta”, am verificat, cu emotie in taste, cometariile de pe blog: da, intr-adevar, andra “comunicase”:

Si, pentru ca “poop” este o persoana manierata, a mai adaugat un mesaj:

Intrebare:

realizati ca Andra este o persoana care umbla libera prin lume si ca, spre ghinionul nostru, al tuturor, ar putea deveni profesoara?!

Sigur, unii dintre voi ar putea trai cu speranta ca Andra este  “o anomalie a sistemului de invatamant”. Un caz singular. Un accident. Din nefericire, nu este deloc asa…

5 bilete cu discount (49 de euro + TVA fata de 95 de euro fiecare) daca doritorii folosesc codul sorin_m360. Inscrierile se fac pe e-mail la office [at] evensys [dot] ro (pe principiul primii veniti, primii serviti).

Pentru ca astazi, de la ora 19:00,

pe terasa restaurantului Kopels, ne intalnim la o “editie de colectie” a Recitirilor: “Dylan, prietenul nostru“. O editie a pe care, am numit-o asa, in amintirea proiectului inceput de catre Florian Pittis. Va fi o editie in cadrul careia, aceia care iubesc versurile lui Dylan si il pretuiesc pe Motu, sunt asteptati sa se inscrie la recitire.

Mai multe detalii aici.

Ne vedem la Kopels. La ora 19:00. Cu insusi Copolovici!