OK, azi trișăm un pic, pentru că textul nu ne aparține. L-am primit exact în forma de mai jos prin e-mail:

Dupa 1989, in urma deschiderii catre Occident si datorita internetului, multinationalelor, calatoriilor, romanii au inceput sa cunoasca si sa utilizeze din ce in ce mai mult limba engleza. Intr-atat de mult, incat in anumite medii, intre profesionisti, dar nu numai, se vorbeste deja ceea ce se poate numi o “romgleza”.

Influenta englezei este evidenta si simplu de explicat cand vorbim de imprumuturi in vocabular. Cuvinte din engleza, deadline, target, multitask, leadership, job, trend, graduation sunt la ordinea zilei in exprimarea noastra, desi pentru unii termeni exista echivalent in limba romana, deci nu toti ar fi necesari.In acest caz unele cuvinte se preiau ca atare, altele sunt supuse formelor flexionare romanesti: am forwardat, m-am focusat,agenda summitului, servisarea portofoliului etc.

Influenta nu se reduce insa la cuvinte imprumutate, ci se observa, din pacate, tot mai des in structura gramaticala a limbii romane.

Calitatea invatamantului nostru scazand vizibil in ultimii ani, o consecinta fireasca este slaba cunoastere a gramaticii si, ca urmare, utilizarea incorecta a limbii romane, mai cu seama in randul tinerilor.

Conjugate, aceste tendinte conduc la constructii incorecte in limba romana, calcuri lingvistice aberante, modificari ale categoriilor gramaticale, schimbari de sens cu consecinte in gramatica etc. Iata doar cateva exemple, care insa confirma o tendinta.

Verbul a displacea este in limba romana un verb intranzitiv, construit cu pronumele in dativ. Ex: Imi displace aceasta persoana. In limba engleza dislike este insa verb tranzitiv. Ex: All the people dislike her. Astfel ca s-a ajuns sa se spuna si la noi: Toata lumea o displace, in loc de: Ea displace tuturor. Greseala este foarte des intalnita, mai ales in traducerea filmelor, pe aceasta cale a si patruns in vorbirea de zi cu zi. Este incorect sa conjugi astfel : Eu o displac/Tu o displaci….

Verbul a(-si) asuma este un verb tranzitiv, construit cu pronumele reflexiv in dativ. Sensul lui este de a lua asupra sa, a-si insusi. Ex: Eu imi asum aceasta vina. Totusi foarte des este astazi folosit fara pronume, dupa modelul englez. Ex: I assume this. L-am gasit utilizat astfel, de multe ori, chiar de catre Andrei Plesu, Q.E.D.

Modificarile gramaticale sunt deseori consecinta evolutiei semantice a cuvintelor, schimbarilor de sens sau atribuirii de sensuri noi unor cuvinte, prin contaminare. Verbul a abuza a suferit in vremea din urma o modificare radicala. Pe de o parte largirea sferei semantice, fiindca in limba romana a abuza nu facea in trecut referire la o persoana. Verbul avea si mai are sensul de a uza in exces, a profita de ceva, nu de cineva! Ex: Am abuzat de ospitalitatea/ timpul/ disponibilitatea ta. Dar, dupa modelul englez, a imprumutat si sensul de a intrebuinta violenta asupra cuiva.

Pe de alta parte, din cauza adaugarii acestui sens, verbul intranzitiv a devenit tranzitiv si asa s-a putut forma si participiul abuzat, dupa englezescul abused, care a devenit norma astazi, ajungand sa se vorbeasca zilnic de copii abuzati, femei abuzate.

Iata, déjà o greseala initiala a devenit norma!

Verbul a confrunta, verb tranzitiv, are in limba romana sensul de a pune fata in fata doua sau mai multe persoane, diferite de subiect, pentru a verifica spusele lor. Ex: I-am confruntat, ca sa vad care din ei spune adevarul. Pentru ca in limba engleza to confront inseamna si a infrunta, s-a ajuns la constructia: L-am confruntat in dimineata aceea. Greseala este, din pacate, foarte des intalnita. Aproape nu se mai utilizeaza verbul potrivit pentru aceasta situatie: L-am infruntat. In schimb este corecta in acest caz utilizarea verbului intranzitiv, reflexiv a se confrunta si atunci se poate spune: M-am confruntat cu el in dimineata aceea.

Interesant este ca, desi unele dintre sensurile noi si utilizarile cuvintelor de mai sus exista si in limba franceza si marea majoritate a neologismelor din limba romana provine din franceza, totusi aceste modificari nu s-au produs decat in vremea din urma, sub asaltul limbii engleze din filme, de pe internet, patrunzand in vorbirea de zi cu zi.

Evolutia limbii este fireasca in toate timpurile si in orice spatiu, unele abateri vor deveni norma sau nu, dar conduita de recomandat este o mereu mai buna cunostere a gramaticii si a vocabularului limbii romane si o mai mare precautie in preluarea modelelor straine.

Georgeta Panait, îți mulțumim pentru efort, pentru timpul acordat și, în fond, pentru încredere, dacă ai considerat că scri.ro ar fi locul potrivit pentru a transmite acest mesaj!

De exemplu, știați că în Kenya există o bibliotecă mobilă, purtată de cămile din Nairobi până la zeci de kilometri depărtare, la comunități nomade? Ideea s-a născut din dorința de a crește rata de alfabetizare din acele comunități (mai ales în rândul fetelor, cărora li se neagă de regulă dreptul la educație, pentru că mamele lor au nevoie de ajutor în gospodărie).

În schimb, noi cam luăm cărțile de bune, ba, unii mai că nici nu prea pun mâna pe ele. Dar alții, se vede clar, fac eforturi și le prețuiesc la justa valoare…

Am primit un link spre un articol care ascunde ceva simpatic de tot – fie vorbim despre o mostră de exces de zel, fie vorbim despre un puseu de realism. N-am niciun gând să discut despre fondul problemei (de dragul discuției punctuale n-am să spun nimic nici despre scăparea cu „metrii pătrați”, care oricum e, poate, ușor discutabilă), dar vă atrag atenția asupra acestui fragment:

S-au accesat tot felul de date ale primăriei: cine locuiește în zonă, cîți oameni sînt, cîte școli, cîte grădinițe, ce studii au, o mulțime de lucruri ca să ai cît mai multe imputuri. După care, firme specializate de imobiliare au ajuns la niște concluzii. Pe baza acestor concluzii s-au creionat niște idei: funcțiuni, metrii pătrați. […] Ce a rezultat în urma imputurilor?

În limba română există cuvântul input (cu forma de plural inputuri). L-am preluat ca atare din limba engleză, fără să-i adaptăm forma după regula cu n-ul de dinainte de p, și se referă la un tip de „intrare” (sau, ca să fie mai clar, la informații pe care le strângi pentru a trage concluzii pe baza lor). Din context am să presupun că fix despre așa ceva era vorba, dar este drăguț că, dacă ar fi încercat să adune informații și de la comunitățile din zonă, sunt șanse mari să fi obținut într-adevăr imputuri. OK, n-avem neapărat în dicționare substantivul imput (nu, nu vorbim nici despre verbul împut), dar avem verbul a imputa care are legătură cu mustrările, reproșurile și despăgubirile, coordonate obișnuite în relația cetățenilor (Sectorului 3) cu autoritățile locale :)

Emanuela, îți mulțumim pentru sugestie!

Am fost vineri la Webstock (da, cu tot cu Bufniță) și chiar a fost o experiență foarte plăcută. Doar că, fiind un eveniment dedicat oamenilor din mediul online, mi-era clar că am să aud o mulțime de romenglezisme. Oricum, v-am mai spus, sunt unele care mi se par justificate, mai ales din limbajul „tehnic” al mediului online, unde lucrurile sunt extraordinar de dinamice, iar dicționarele noastre chiar n-au cum să țină pasul. Ba, mai mult, sunt destule circumstanțe în care sună forțat și artificial să insiști să aproximezi un termen consacrat într-un mediu cu o propoziție întreagă formată din cuvinte „de dicționar” (să zicem, de exemplu, că ați vrea să evitați cuvântul tweet și ați insista să-i spuneți „mesaj în rețeaua socială Twitter” – nu sună grozav și nici nu e foarte clar, pentru că există în rețeaua cu pricina și direct messages).

Dar barbarismele pur și simplu îmi zgârie timpanele. Și mă pregăteam să mă plâng că vineri am auzit un „Permiteți-mi să îl introduc pe […]”. Primul meu impuls a fost să strâmb din nas și să-mi spun în sinea mea că formula naturală era „Permiteți-mi să vi-l prezint pe […]”, iar introduc ăla era un hibrid trist al englezescului to introduce. Însă știți că am obiceiul să verific înainte să scriu aici și trebuie să admit că tura asta DEX m-a cam băgat în ceață:

A introduce = A face ca cineva sau ceva să intre, să pătrună în ceva, undeva; a băga, a vârî; a include, a adăuga, a îngloba; (reflexiv) a intra undeva (cu forța/pe furiș); A face ca o persoană să fie primită de cineva sau să fie admisă într-o organizație, într-o asociație etc.; a ajuta pe cineva să se inițieze într-un domeniu de activitate; A pune în practică; a institui, a stabili (un obicei, o practică etc.).

Practic, aș spune că niciunul dintre sensuri nu are exact accentul lui „a prezenta”, mai ales dacă este vorba despre a prezenta un individ unei alte persoane sau unui grup foarte restrâns. Altfel, recunosc, partea cu „a face ca o persoană să fie primită de cineva sau să fie admisă într-o organizație, într-o asociație etc.” ar putea fi aproximată cu sensul lui „a prezenta”, deși aș spune că cel din urmă e mai degrabă o acțiune punctuală, iar primul e mai mult un proces, așa că în cel mai propriu sens nu sunt nici așa sinonime perfecte.

Așadar, ce ziceți? Eu sigur n-am să-l folosesc pe „a introduce” cu sensul de „a prezenta”, dar dacă măcar m-a pus pe gânduri și ar putea să se întâlnească pe terenul sensurilor secundare sau figurate, nici nu-l pot eticheta categoric drept „romenglezism”.

A, apropo de plantație, una dintre frământările de vacanță ale înaripatei a sunat cam așa: E corectă sau nu formularea „crescător de plante”? Conform DEX, crescătorul pare să fie cel care se ocupă de animale, iar cei care se ocupă de plante sunt cultivatori sau horticultori. Dar oare chiar e greșită ideea de crescător de plante?

Așadar, ȘOC și GROAZĂ! N-O SĂ-ȚI VINĂ SĂ CREZI! Dar genuin chiar e un cuvânt cu drepturi depline în limba română. Și nici măcar nu e de ieri, de azi! Adică eu aș fi pariat aproape orice că e o mostră enervantă de romgleză, dar l-am descoperit inclusiv într-un dicționar interbelic.

Genuin = natural, veritabil, pur.

August. Senin, cald, frumos. Moment perfect pentru concedii și vacanțe. Și în același timp e perioada în care par să mă întâlnesc cel puțin o dată pe zi cu monstruozitatea asta de verb – a bookui. OK, înțeleg, e din ce în ce mai ușor să ne petrecem zilele libere în afara țării, dar garantez că vă veți simți exact la fel de bine pe unde mergeți și dacă spuneți că ați rezervat (ați cumpărat bilete, ați aranjat, ați planificat etc.). Chiar nu e nevoie să ne spuneți că v-ați bookuit nu-știu-ce.

În schimb, leafă mai înseamnă ceva în limbajul popular: „partea scobită a unei linguri; găvan” sau „tăișul, lama sapei, a bărzii, a toporului”. Iar atunci când folosiți termenul cu oricare dintre aceste sensuri, pluralul este lefi.

Andriana, îți mulțumim pentru inspirație! :)

Când ne întreabă publicul, facem tot posibilul să răspundem. Se întâmplă să nu răspundem mereu foarte prompt, se întâmplă să nu răspundem întotdeauna la întrebări care să ne convină și mai sunt și situații în care nu răspundem pentru că nu știm ce să spunem. Dar azi a venit vremea să-i răspundem și celui care s-a semnat drept „plictisitdeproblemeleumanitatii”. Nu știm dacă e un dealer riguros, un consumator îngrijorat sau pur și simplu întreabă pentru un prieten (a, și nu încurajăm sub nicio formă consumul/traficul/cultivarea/etc.), însă îi confirmăm că forma corectă este marijuana.

E bine de știut, în caz că vine vreodată vorba (în scris) și, dacă nu e tabu pentru DEX și DOOM, e OK s-o scriem și noi aici :)

Îți mulțumim pentru sugestie, dragă „plictisitdeproblemeleumanitatii”!

E foarte drăguț să te gândești ce frumos se leagă portofelul de portofoliu (cel puțin în acest context), dar pentru mine e o noutate că DEX le consideră sinonime, fie și cu mențiunea „rar”.

Portofoliu = funcție, demnitate de ministru (ministru fără portofoliu = persoană care are funcția de ministru într-un guvern, fără a fi titularul unui minister); (în învățământ) mapă, dosar etc. în care se păstrează acte, hârtii de valoare etc.; (rar) portofel; efecte de comerț, valori bancare etc. aflate la dispoziția cuiva; totalitatea lucrărilor manuscrise aflate în evidența unei edituri, în scopul tipăririi lor;

Portofel = obiect din piele, din material plastic etc., în forma unor coperți mici cu mai multe despărțituri interioare, în care se păstrează bani, acte etc.; portvizit, portofoliu.

Și mai drăguț e că, dacă e să căutați, găsiți pe Sf. Google și destui care folosesc și forma-hibrid portofeliu (greșită, ca să fie clar).

Cicu, îți mulțumim pentru sugestie! :)

E păcat că nu prea îl știm, dar poate măcar astăzi, de ziua lui, ne amintim de el. Vă invit să-i recitiți versurile și să-i citiți și povestea mai amplă – o găsiți aici, iar eu am găsit multe informații noi în acel articol.

Însă, pe lângă cele două categorii de mai sus, există și cărțile în format audio. Și nu pot să nu observ că am din ce în ce mai multe cunoștințe care au devenit fani împătimiți ai genului. Eu am avut o singură experiență cu audiobook-urile, respectiv cu:

Bine, a avut marele avantaj că era narată chiar de Neagu Djuvara și informația în sine mi s-a părut foarte interesantă, așa că a fost o experiență cât se poate de plăcută. Numai că am senzația că e un nivel ceva mai superficial de pătrundere a conținutului. OK, e drept, presupun că tuturor ni s-a întâmplat și să citim ceva, dar de fapt să ne lăsăm purtați de gând spre cu totul altceva, iar la final de pagină să ne dăm seama că, deși am parcurs textul, habar n-aveam ce tocmai citisem. Dar asta e ceva ce (probabil) ni se întâmplă destul de rar, iar în cazul informației receptate auditiv e chiar mai ușor să ne pierdem concentrarea și să ne mutăm atenția asupra altui obiect (de fapt, dacă-mi amintesc bine din facultate, chiar suntem construiți să ignorăm o bună parte a stimulilor auditivi și avem un întreg sistem de filtrare). Sau, mai pe scurt, e ca atunci când îți vezi de treabă prin casă și lași televizorul deschis pe fundal – nu ești atent decât dacă e să prinzi vreun cuvânt-cheie interesant…

Voi ce experiențe ați avut cu astfel de cărți?