Sabat după-amiază

Text de memorizat: „Ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.” (1 Ioan 1,3)

Un om este acuzat de crimă şi chemat la judecată. El vociferează şi declară că este nevinovat, că nu a făcut nimic şi că nici măcar nu se afla în locul respectiv când a avut loc crima. Argumentele lui par convingătoare. Am fi înclinaţi să îl credem pe cuvânt.

Însă vin martorii. Ei confirmă, rând pe rând, acelaşi lucru: ei l-au văzut pe acuzat la locul crimei şi, mai mult chiar, l-au văzut (sau l-au auzit) când a comis crima. Deşi detaliile diferă de la o persoană la alta, în funcţie de locul în care se aflau martorii în momentul acela, mărturiile lor sunt copleşitoare, dovedindu-i vinovăţia.

În mod asemănător, Ioan îşi începe scrisoarea cu declaraţia că face parte din cercul martorilor care L-au văzut pe Mântuitorul şi au trăit alături de El şi că, prin urmare, poate să le împărtăşească şi altora informaţiile pe care le-a obţinut direct.

O privire asupra studiului

De ce este Isus „Cuvântul vieţii”? De ce îşi începe Ioan scrisoarea cu aceste cuvinte? Cum putem noi să fim martorii direcţi ai lui Isus Hristos? Care este rolul părtăşiei cu comunitatea în viaţa creştinului?

Pentru studiul Bibliei la rând: Psalmi 111 – Proverbe 3

„Cu cât anii treceau şi numărul credincioşilor creştea, cu atât Ioan lucra cu o şi mai mare credincioşie şi râvnă pentru fraţii săi. Vremurile erau pline de primejdii pentru biserică. Amăgiri satanice se găseau pre tutindeni… Unii care Îl mărturiseau pe Hristos pretindeau că iubirea Lui i-a eliberat de ascultarea de Legea lui Dumnezeu. Pe de altă parte, mulţi învăţau că este necesar să păzească obiceiurile şi ceremoniile iudaice şi că păzirea Legii, chiar fără credinţa în sângele lui Hristos, era îndestulătoare pentru mântuire. Unii susţineau că Hristos a fost un om bun, dar Îi tăgăduiau divinitatea. Alţii, care pretindeau a fi credincioşi cauzei lui Hristos, erau nişte amăgitori, căci în practică ei Îl tăgăduiau atât pe Hristos, cât şi Evanghelia Sa. Trăind în nelegiuire, ei înşişi aduceau rătăcirea în biserică. În felul acesta, mulţi erau împinşi în păienjenişul scepticismului şi al îndoielii.

Ioan s-a umplut de tristeţe când a văzut cum aceste rătăciri otrăvitoare se furişau în biserică. El a văzut primejdiile la care era expusă biserica şi a întâmpinat situaţia grea cu promptitudine şi hotărâre. Epistolele lui Ioan aduc un suflu al spiritului iubirii, ca şi cum ar fi scrise cu o pană muiată în iubire. Dar, când venea în legătură cu aceia care călcau Legea lui Dumnezeu şi totuşi pretindeau că trăiesc fără păcat, el nu ezita să-i avertizeze despre îngrozitoarea lor amăgire.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, pag. 461 (Casa de Editură „Viaţă şi Sănătate”, Bucureşti, 1999).

Întrebări pentru discuţie

1. Citeşte paragraful de mai sus. Să presupunem că Ellen White i-ar adresa bisericii de azi o scrisoare. Ce crezi că i-ar scrie? Care sunt problemele teologice cu care se confruntă biserica în prezent? Se aseamănă cu problemele pe care le-a înfruntat Ioan? Ce putem învăţa de la Ioan, cu privire la modul de a aborda aceste aceste învăţături greşite?
2. Ca adventişti, noi credem că ne-au fost încredinţate adevăruri pe care alte biserici nu le au. (În definitiv, nu prin acestea ne deosebim de ceilalţi creştini?) În acelaşi timp, cum putem noi, ca biserică, să reflectăm mai bine dragostea şi bunătatea care trebuie să însoţească întotdeauna mărturia noastră? Cum putem ajuta biserica, fie individual, fie ca grupă, să manifeste mai bine dragostea lui Dumnezeu? Este tulburător gândul că mulţi oameni care au fost atraşi de mesajul nostru nu l-au acceptat niciodată din cauza lipsei noastre de bunătate, milă şi dragoste. Trebuie să ne schimbăm atitudinea.

1 Ioan, 1
1 Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii, -

1 Ioan, 2
1 Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.

1 Ioan, 3
3 Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţă, după cum El este curat.
4 Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.
5 Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat.

Ni se prezintă în detaliu cine este Domnul Isus şi ce a făcut El. A nega divinitatea sau întruparea Sa înseamnă a nega lucrarea Sa în calitate de Mântuitor şi de Domn al nostru. Mântuirea prin El se bazează pe natura Sa divino-umană. Dacă nu avem o înţelegere corectă a naturii Sale divino- umane, riscăm să ajungem la o concepţie greşită despre Planul de Mântuire şi despre problema păcatului. Vom ajunge să tratăm păcatul cu uşurinţă sau chiar să negăm existenţa lui (1 Ioan 1,6-10), o atitudine care ne va afecta în mod sigur comportamentul şi etica creştină.

1 Ioan, 1
6 Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul.
7 Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.
8 Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.
9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.
10 Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.

5. Ce ne spune Ioan despre lucrarea şi misiunea Domnului Isus? Altfel spus, ce făgăduinţe ne-au fost date, ca urmare a ceea ce a făcut şi mai face încă Mântuitorul pentru noi?

1 Ioan, 1
7 Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.

1 Ioan, 2
25 Şi făgăduinţa, pe care ne-a făcut-o El, este aceasta: viaţa veşnică.

1 Ioan, 2
28 Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală, şi, la venirea Lui, să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El.

1 Ioan, 3
8 Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.

1 Ioan, 3
16 Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi.

1 Ioan, 5
18 Ştim că oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el.

2 Ioan, 1
3 Harul, îndurarea şi pacea să fie cu voi din partea lui Dumnezeu Tatăl, şi din partea Domnului Isus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr şi în dragoste!

Ceea ce a făcut Domnul Isus pentru noi, în calitate de Mântuitor al nostru, şi ceea ce face El în prezent, în calitate de Mijlocitor, aşteaptă un răspuns din partea noastră. Inima noastră nu poate să rămână indiferentă faţă de tot ce ne oferă El: iertarea de păcat, asigurarea mântuirii, darul Duhului Sfânt, speranţa revenirii şi făgăduinţa că vom fi ca El şi că Îl vom vedea. Noi credem în El, Îl iubim, Îl urmăm şi Îl ascultăm, rămânem în El şi în învăţăturile Sale.

Recapitulează făgăduinţele amintite mai sus. Care dintre ele este mai importantă pentru tine şi de ce? Pe care dintre ele nu le-ai aplicat în viaţă aşa cum ar trebui? De ce? Ce poţi face ca să devii pe deplin conştient de frumuseţea şi valoarea acestor făgăduinţe?

1 Ioan, 1
1 Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii,

1 Ioan, 1
2 pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne-a fost arătată;

1 Ioan, 5
20 Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit, şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.

1 Ioan, 1
3 deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.

1 Ioan, 4
15 Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el, şi el în Dumnezeu

1 Ioan, 2
1 Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.

1 Ioan, 2
8 Totuşi vă scriu o poruncă nouă, lucru care este adevărat atât cu privire la El, cât şi cu privire la voi; căci întunericul se împrăştie, şi lumina adevărată şi răsare chiar.

1 Ioan, 2
22 Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.

1 Ioan, 4
14 Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.

1 Ioan, 5
20 Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit, şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.

Deşi în 1 Ioan Dumnezeu Tatăl este amintit de mai multe ori decât Domnul Isus, problema pe care o au membrii probabil încă activi ai bisericii este legată de Domnul Isus. Membrii bisericii şi învăţătorii mincinoşi se pare că aveau limpede în minte învăţătura despre natura Tatălui. Însă concepţiile lor despre natura divină şi umană a lui Isus erau diferite. Problema cu care se confruntau era dacă Isus a venit în trup (1 Ioan 4,2) şi dacă El este Hristosul (1 Ioan 2,22).

1 Ioan, 4
2 Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu;

1 Ioan, 2
22 Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.

În acest context, Ioan susţine clar că este imposibil să Îl separăm pe Tatăl de Fiul. Şi în zilele noastre sunt unii oameni, chiar şi printre creştini, care susţin că au o relaţie cu Dumnezeu Tatăl, fără să ţină seama însă de Isus. Pentru ei, Isus este numai un om extraordinar. Ioan însă spune clar: Dacă ai aflat despre Isus, dar nu Îl primeşti ca Mesia şi Fiu al lui Dumnezeu, nu poţi avea o relaţie mântuitoare cu Dumnezeu Tatăl.

1 Ioan cuprinde 105 versete. Numele Domnului Isus apare în 45 de versete. Ce ne spune aceasta despre locul pe care Îl are în această epistolă? Ni se întâmplă oare să ne lăsăm absorbiţi de date, hărţi şi doctrine şi să nu mai avem o relaţie personală cu El, ca să acceptăm iertarea şi harul Său? Dacă da, cum ne putem schimba? De ce trebuie să ne schimbăm? (Vezi Ioan 17,3.)

Ioan, 17
3 Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.

1 Ioan, 1
4 Şi vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină.

1 Ioan, 2
12 Vă scriu, copilaşilor, fiindcă păcatele vă sunt iertate pentru Numele Lui.
13 Vă scriu, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. Vă scriu, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel rău. V-am scris, copilaşilor, fiindcă aţi cunoscut pe Tatăl.
14 V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, şi aţi biruit pe cel rău.

1 Ioan, 5
13 V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică.

Toate aceste declaraţii sunt ferme şi încurajatoare. Totuşi contextul ne arată că ele trebuie înţelese din perspectiva problemelor serioase din bisericile cărora le este adresată epistola sa. Scrisoarea aceasta conţine câteva declaraţii tari cu privire la învăţătorii mincinoşi. Ei sunt numiţi antihrişti. Termenul acesta se găseşte de patru ori în 1 Ioan şi o dată în 2 Ioan. În rest, nu mai apare nicăieri în Biblie.

Aceşti „antihrişti” aveau idei greşite despre Isus Hristos, idei care aveau un anume impact asupra stilului lor de viaţă. Categoric, Ioan a simţit nevoia să abordeze aceste învăţături şi a făcut-o cu putere şi fără compromis.

Totuşi autorul prezintă un tablou pozitiv al creştinismului adevărat şi se concentrează asupra naturii lui pozitive. În contracararea erorilor teologice şi a erorilor etice ale învăţătorilor mincinoşi, Ioan aduce argumente în favoarea unităţii dintre Tatăl şi Fiul, a nevoii noastre de a fi iertaţi şi de a trăi conduşi de principiul dragostei.

El îi încurajează pe membrii bisericii, îi previne împotriva concepţiilor necorespunzătoare despre Hristos, le vorbeşte despre comportamentul creştin şi speră chiar să îi recâştige pe unii dintre cei care au părăsit biserica.

În 1 şi 3 Ioan, nu sunt amintite motivele pentru care au fost scrise scrisorile, însă putem să le descoperim. Scopul celei de-a doua epistole este acela de a-i avertiza pe membrii bisericii cu privire la învăţăturile şi etica greşită a învăţătorilor mincinoşi, amintite în 1 Ioan.

În 3 Ioan se face aluzie la o luptă pentru putere. Diotref a încercat să îşi însuşească toată puterea. Se pare că el încerca să îşi consolideze puterea, profitând de problema ereziilor.

Deşi nu diminuează gravitatea acestor învăţături false, Ioan le tratează punând accentul pe lucrurile pozitive. De aici putem deduce un principiu important – este foarte uşor să cazi în capcana luptei împotriva rătăcirii, în loc să îţi concentrezi atenţia asupra adevărului. Cum îi tratezi pe cei pe care îi consideri greşiţi: te gândeşti numai la greşeală, pierzând din vedere adevărul? Ce poţi face ca să te deprinzi să tratezi problemele într-o manieră pozitivă?

2. Citeşte 2 Ioan. Urmăreşte direcţia în care se îndreaptă gândurile sale:

2 Ioan, 1
1 Prezbiterul către aleasa Doamnă şi către copiii ei, pe care-i iubesc în adevăr - şi nu numai eu, ci toţi cei ce cunosc adevărul, -
2 pentru adevărull acesta care rămâne în noi, şi care va fi cu noi în veac:
3 Harul, îndurarea şi pacea să fie cu voi din partea lui Dumnezeu Tatăl, şi din partea Domnului Isus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr şi în dragoste!

2 Ioan, 1
4 M-am bucurat foarte mult când am aflat pe unii din copiii tăi umblând în adevăr, după porunca pe care am primit-o de la Tatăl.

2 Ioan, 1
5 Şi acum, te rog, Doamnă, nu ca şi cum ţi-aş scrie o poruncă nouă ci cea, pe care am avut-o de la început: să ne iubim unii pe alţii!
6 Şi dragostea stă în vieţuirea după poruncile Lui. Aceasta este porunca în care trebuie să umblaţi, după cum aţi auzit de la început.

2 Ioan, 1
7 Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul!
8 Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.
9 Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul.
10 Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă, şi să nu-i ziceţi: “Bun venit!”
11 Căci cine-i zice: “Bun venit!” se face părtaş faptelor lui rele.

2 Ioan, 1
12 Aş avea să vă spun multe lucruri; dar nu voiesc să vi le scriu pe hârtie şi cu cerneală; ci nădăjduiesc să vin la voi, şi să vă vorbesc gură către gură, pentru ca bucuria noastră să fie deplină.
13 Copiii surorii tale alese îţi trimit sănătate. Amin.

În 2 Ioan, apostolul îşi exprimă satisfacţia că toţi copiii „Alesei Doamne” umblă în adevăr. De asemenea, el vorbeşte despre dragoste şi despre ascultare şi apoi îşi îndreaptă atenţia spre învăţătorii mincinoşi, despre care aminteşte şi în prima lui epistolă. Şi aici foloseşte termenul antihrist. În concluzie, Ioan îşi exprimă dorinţa de a-i vizita pe destinatarii scrisorii şi le transmite salutări.

Există vreo legătură între primele două epistole şi 3 Ioan, în care, spre deosebire de acestea, nu este abordat subiectul învăţătorilor mincinoşi? Putem deduce că toate cele trei scrisori abordează o anume situaţie, însă din perspective diferite. În vreme ce 1 şi 2 Ioan avertizează împotriva învăţătorilor mincinoşi, după cât se pare, 3 Ioan transmite ideea că, într-o anumită situaţie, biserica a încercat să rezolve singură problema.

În multe locuri din lume, oamenii consideră că ideea „corectitudinii doctrinale” este specifică Evului Mediu; ea le aminteşte de perioada Inchiziţiei, în care oamenii erau torturaţi şi omorâţi, pentru că nu aveau o teologie destul de „corectă”. Prin urmare, mulţi resping în întregime această idee, susţinând că tot ce ne trebuie este dragostea, şi nu contează învăţătura. Totuşi, deşi pune accent pe dragoste, Ioan nu a ezitat să arate clar erorile teologice. Ce ne spune aceasta despre modul în care ar trebui să abordăm erorile teologice care se strecoară în biserica noastră?

1. Stilul şi vocabularul comun acestor epistole ne arată că toate au un singur autor. Ce ne spun 1,2 şi 3 Ioan despre autorul lor? Ce cuvinte a folosit autorul pentru destinatarii acestor epistole? 1 Ioan 1,1-3; 2,1.18; 4,4; 2 Ioan 12; 3 Ioan 13.14.

1 Ioan, 1
1 Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii, -
2 pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne-a fost arătată; -
3 deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.

1 Ioan, 2
18 Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.

1 Ioan, 2
1 Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.

1 Ioan, 4
4 Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume.

2 Ioan, 1
12 Aş avea să vă spun multe lucruri; dar nu voiesc să vi le scriu pe hârtie şi cu cerneală; ci nădăjduiesc să vin la voi, şi să vă vorbesc gură către gură, pentru ca bucuria noastră să fie deplină.

3 Ioan, 1
13 Aş avea să-ţi spun multe lucruri, dar nu voiesc să ţi le scriu cu cerneală şi condei.
14 Nădăjduiesc să te văd în curând, şi atunci vom vorbi gură către gură. Pacea să fie cu tine. Prietenii îţi trimit sănătate. Spune sănătate prietenilor, fiecăruia pe nume. Amin.

________________________________________________________________________________________________

Este evident că autorul este un martor ocular, cineva care L-a cunoscut personal pe Domnul Isus Hristos. Totodată, se pare că el a avut o relaţie apropiată cu membrii bisericii cărora le scria, întrucât îi numeşte „copilaşi”, o expresie de alint. El deţine o poziţie de conducere în biserică şi menţionează, nu o dată, că speră să le facă o vizită celor cărora le scrie. Asemănarea expresiilor şi temelor cu cele din Evanghelia după Ioan, cât şi mărturia părinţilor bisericii ne arată că este vorba despre apostolul Ioan.

De aici, tragem o concluzie foarte importantă. Cât de important este să avem o relaţie bună cu oamenii din jurul nostru, bazată pe bunătate, dragoste şi preocupare faţă de ei! Din scrisorile acestea, reiese foarte clar că Ioan îi iubea pe oamenii aceştia, era preocupat de ei şi dorea ca ei să
fie „tari în Domnul”. Nu rămâne nicio îndoială că dragostea faţă de ei, făcea ca mesajul transmis să aibă o şi mai mare forţă. Cât de important este ca toţi să se străduiască să fie martori pentru Domnul Isus şi martori ai adevărurilor pe care El le-a încredinţat bisericii!

Este important să ai cunoştinţe despre natura lui Dumnezeu, despre Planul de Mântuire, despre a doua venire şi despre adevărata zi de închinare. Însă ce se întâmplă cu mărturia noastră, dacă viaţa noastră nu reflectă dragostea şi caracterul lui Dumnezeu? Poate că mărturiseşti adevărul cu gura. Acest lucru este bun, însă în ce măsură manifeşti dragoste şi preocupare faţă de oameni, prin rostirea acestor adevăruri?

Sabat ,după-amiază

Text de memorizat : ” Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul , ca să fie Mântuitorul lumii.” (1Ioan4,14)

Învăţători mincinoşi care răspândesc erori în rândurile sfinţilor ? Concepţii greşite cu privire la natura lui Hristos ? Luptă pentru putere în biserică ? Erezii teologice care pătrund printre laici ? Oameni care au nevoie să primească asigurarea mântuirii ? Oameni care au nevoie să ştie că adevărata credinţă duce la ascultarea de Lege ? Nu aven aici descrierea unei stări asemănătoare cu aceea din biserica noastră de azi ?

Acestea erau unele dintre problemele pe care le-a abordat Ioan cu mai bine de două mii de ani în urmă , în cele trei scurte Epistole ale sale din Noul Testament .

Cât de adevărate sunt cuvintele lui Solomon : ” Nu este nimic nou sub soare ” (Ecl.1,9) !

Totuşi , Ioan nu are în vedere numai problemele . El arată spre Dumnezeu Tatăl şi Fiul ; el Îl înfăţişează pe Dumnezeu şi ceea ce a făcut El pentru noi şi , în consecinţă , ce trebuie să facem noi , ca răspuns .

O privire asupra studiului

Ce argumente avem că Ioan a scris aceste epistole ? Cui au fost ele adresate ? Care erau preocupările lui Ioan ? Cum îţi prezintă el aceste preocupări ? Ce ne spune el despre Domnul Isus ? Ce făgăduinţe putem extrage din aceste cărţi ?

Pentru studiul Bibliei la rând : Psalmii 72 - 110

„Biserica este instrumentul ales de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Ea a fost organizată pentru slujire, iar misiunea ei este aceea de a duce lumii Evanghelia. De la început, planul lui Dumnezeu a fost acela ca, prin biserica Sa, să descopere lumii plinătatea şi desăvârşirea Sa. Membrii bisericii, aceia pe care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată, au datoria de a face cunoscută mărirea Sa. Biserica este depozitara bogăţiilor harului lui Hristos şi, prin biserică, în cele din urmă, chiar domniile şi ’stăpânirile din locurile cereşti’ vor vedea ultima şi deplina desfăşurare a iubirii lui Dumnezeu (Efeseni 3,10).” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, pag. 9

Întrebări pentru discuţie

– Discutaţi la grupă despre răspunsurile pe care le-aţi dat la ultima întrebare de la secţiunea de miercuri. Ce asemănări şi ce deosebiri există între răspunsurile voastre?
– Analizează cu atenţie biserica locală. Pe ce se pune accent? Pe biserică şi pe împlinirea nevoilor ei sau pe misiune şi pe mărturisire? Cum putem să menţinem o atitudine echilibrată? Cu alte cuvinte, cum să-i facem ucenici pe cei care ni se alătură şi, în acelaşi timp, cum să îndeplinim însărcinarea de a duce Evanghelia la toţi oamenii? Care este poziţia bisericii tale în această privinţă şi cum poţi să contribui la îmbunătăţirea activităţii ei?
– Cum ne protejăm la nivel de biserică de numeroasele curente teologice periculoase care încearcă să pătrundă între învăţăturile noastre şi să le
altereze?

Rezumat: Evanghelia lui Isus Hristos trebuie predicată în toată lumea. Aceasta este responsabilitatea tuturor celor care se numesc ucenici. Fiecare dintre noi a primit anumite daruri importante şi făgăduinţa Duhului Sfânt. Predicarea Evangheliei trebuie să se bazeze pe doctrina sănătoasă, care îşi are izvorul în Acela care Se află în centrul Evangheliei.

7. Cât de important este să îi înveţi pe alţii „învăţătura sănătoasă” şi, în acelaşi timp, să aderi tu însuţi la ea? Tit 2,1; 2 Petru 2,1-3

Tit, 2
1 Tu însă, vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă.

2 Petru, 2
1 În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică.
2 Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.
3 În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări înşelătoare, să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează.

Dacă dorim să credem în Dumnezeul Bibliei şi dacă am luat decizia de a-L urma pe Hristos, vom dori să aflăm cât mai mult posibil despre El, despre caracterul Său şi despre aşteptările pe care le are de la noi. Noi încercăm să prezentăm în mod concis ceea ce am învăţat din Biblie, prin intermediul doctrinelor şi învăţăturilor. În opinia unora, declaraţiile doctrinare nu sunt altceva decât nişte vorbe goale, lipsite de importanţă. Aceasta este o răstălmăcire regretabilă. Fără doctrinele sănătoase, credinţa noastră se va abate de la principii şi va deveni superficială. În loc să creştem în credinţă, vom constata că ea îşi va pierde treptat sensul. Doctrinele nesănătoase ne vor abate atenţia de la Hristos la noi înşine sau la altceva care se presupune că ar fi important pentru mântuirea noastră. Dacă nu ne întemeiem credinţa pe învăţătura biblică sănătoasă, ne aflăm în marele pericol de a ne rătăci de centrul credinţei noastre: Isus Hristos , Domnul nostru.

8. Cine trebuie să se afle în centrul predicilor şi al mărturiei noastre? 1 Cor. 1,23; 2,2

1 Corinteni, 1
23 dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie;

1 Corinteni, 2
2 Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.

Accentul pus pe importanţa doctrinei sănătoase trebuie însoţit de hotărârea fermă de a ancora ceea ce spunem în Isus Hristos. Tot ce credem şi tot ce numim doctrină trebuie să aibă legătură cu Cel în care ne-a fost făgăduită mântuirea veşnică. Dacă nu are legătură cu Isus Hristos, doctrina respectivă nu este decât o informaţie tehnică interesantă din punct de vedere intelectual şi nimic mai mult. Însă dacă este înrădăcinată în Isus Hristos, doctrina ne va ajuta să înţelegem mai bine planul de răscumpărare şi va sprijini relaţia noastră cu Domnul Isus.

Gândeşte-te la câteva învăţături false care există în lumea creştină: chinul veşnic în iad; predestinaţia (unii oameni au fost sortiţi mântuirii, iar alţii, pierderii veşnice); credinţa că Isus Hristos nu este Dumnezeu, ci doar un mare om. Cum afectează aceste învăţături concepţia noastră despre Dumnezeu şi despre Planul de Mântuire?