„Mă întreb dacă răzvrătirea autentică se poate vindeca vreodată…

Răzvrătirea şi apostazia se găsesc chiar în aerul pe care îl respirăm. Dacă nu ne agăţăm, prin credinţă, sufletele neputincioase de Hristos, vom fi afectaţi de ele. Dacă oamenii se lasă atât de uşor duşi în rătăcire, cum vor rezista ei atunci când Satana se va da drept Hristos şi va face minuni? Cine nu se va lăsa impresionat de contrafacerea lui? Dar de mărturia că el este Hristos, când de fapt nu este decât Satana sub înfăţişarea lui Hristos şi care, în aparenţă, face faptele lui Hristos? Ce îi va împiedica pe copiii lui Dumnezeu să nu se supună hristoşilor mincinoşi? ’Să nu mergeţi după ei.’

Doctrinele trebuie înţelese clar. Oamenii acceptaţi ca învăţători ai adevărului trebuie să fie bine ancoraţi în el; atunci vasul lor va rezista la furtuni şi vijelii, fiindcă ancora îi ţine tari. Amăgirile se vor înmulţi, iar noi suntem chemaţi să îi spunem răzvrătirii pe nume. Trebuie să stăm cu toată armătura pe noi.” – Comentariile Ellen G. White, în Comentariul biblic A.Z.Ş, vol. 1, pag. 1114.

Întrebări pentru discuţie

1. Prin ce metode ne înşală păcatul? Cum putem şti când suntem înşelaţi? (De fapt, caracteristic amăgirii păcatului este faptul că ne face să credem că nu suntem înşelaţi!) Cum ne ajută Biblia? Dar cei din jur?

2. Săptămâna aceasta, am studiat despre o răzvrătire făţişă. Cum se manifestă acest spirit în mijlocul nostru? Cum putem să-l recunoaştem atunci când apare printre noi, mai ales dacă e deghizat sub motivaţia falsă că se doreşte binele? Cum putem să-l identificăm?

3. De ce sunt importante „semnele de aducere aminte”, religioase sau profane? Ce monumente cunoşti şi ce reprezintă ele?

Rezumat: Răzvrătirea lui Core şi a susţinătorilor lui împotriva lui Moise şi Aaron a fost atât de înrădăcinată în sufletul lor, încât Dumnezeu a trebuit să-i nimicească prin cutremur, prin foc şi printr-o urgie. Pedeapsa aceasta, la fel ca plăcile de aramă de pe altar, ne avertizează cu privire la primejdia invidiei şi a geloziei. Dacă ne vom ruga pentru conducătorii noştri şi dacă vom pune preţ pe ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei şi pentru noi, nu vom cădea în capcana în care s-a lăsat prins Israel.

9. Citeşte Numeri 17 şi răspunde la întrebările de mai jos: Cum avea să împiedice testul acesta alte răzvrătiri şi alte pedepse cu moartea?

Ce aspecte ale reacţiei oamenilor ne arată că ei au reuşit în sfârşit să priceapă mesajul că numai anumitor persoane li se îngăduia să fie preoţi?

Minunea înfloririi şi rodirii toiagului lui Aaron nu avea cum să fie pusă la îndoială. Israeliţii au fost nevoiţi să admită că Dumnezeu a făcut o minune care stabilea, o dată pentru totdeauna, că Aaron şi urmaşii lui aveau să fie preoţi în Sanctuarul Domnului. Este tragic că a fost nevoie de atâta suferinţă, pentru ca mesajul acesta să fie înţeles. Ceea ce ne uimeşte este că Domnul a fost dispus să facă tot posibilul ca să-i lămurească.

10. Nouă ne este uşor să-i judecăm şi să-i condamnăm pe evrei. Dar ce constatăm dacă privim la noi înşine? 2 Cor. 3,15

De ce învăţăm atât de greu lecţiile pe care vrea Dumnezeu să ni le dea? De ce nu avem încredere în El, cu toate că am primit dovezi mai mult decât suficiente despre dragostea şi harul Său? De ce repetăm la nesfârşit aceleaşi păcate? Mai mult, de ce este important să nu ne justificăm greşelile?

7. Ce înţelegem din Numeri 16,41-50 despre natura umană căzută? În ce fel repetau aceşti oameni acuzaţia adusă de Core şi de susţinătorii lui?

Faptul uimitor care trebuie subliniat aici este acela că spiritul de răzvrătire nu a încetat odată cu moartea lui Core. Acest spirit a rămas în tabără, chiar şi după toate cele întâmplate. Este greu să înţelegem de ce s-au purtat aşa, mai ales după ce fuseseră martorii atâtor minuni. Evenimentul acesta ne arată din nou că, odată ce am alunecat pe panta răzvrătirii şi a apostaziei, vom constata că vom face unele lucruri foarte nesăbuite şi iraţionale. De aceea, cât de important este ca, prin harul lui Dumnezeu, prin rugăciunea ca făgăduinţele Sale să se împlinească (1 Cor. 10,13; Fil. 1,6), să lepădăm aceste sentimente înainte ca ele să ne ducă la ruină!

8. Ce ne spune faptul că Aaron a stat între cei vii şi cei morţi? În ce fel ne aduce aminte această scenă de ceea ce a făcut Domnul Isus pentru noi? Numeri 16,48

Din punct de vedere spiritual, în lumea aceasta, există numai două categorii de oameni: vii şi morţi. „Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu” (Ioan 3,18). Isus stă între cei vii şi cei morţi; El este hotarul, punctul de trecere dintr-o parte în alta. Numai prin El putem trece de la moarte la viaţă.

Te numeri printre cei vii? Explică-ţi răspunsul.

5. Cum avea să fie păstrată amintirea acestei teribile răzvrătiri împotriva lui Moise şi Aaron? Ce anume nu trebuiau să uite israeliţii? Num. 16,36-40

Cele mai multe semne de aducere aminte menţionate în Vechiul Testament le reaminteau israeliţilor despre voia lui Dumnezeu, despre bună tatea şi harul Său şi despre binecuvântările legământului. Ele le îndreptau atenţia spre cer. Putem da ca exemplu curcubeul apărut după potop (Gen. 9,13), circumcizia (Gen. 17,10-17), sărbătoarea Paştelui (Num. 9,1-14), ciucurii cu fir albastru de la colţurile hainei (Num. 15,38-41) sau pietrele de aducere aminte ridicate de Iosua la trecerea Iordanului (Ios. 4,3-9).

Spre deosebire de acestea, plăcile de aramă cu care a fost acoperit altarul din curte erau un semn de aducere aminte „preventiv”, care îi avertiza pe străini sau pe cei care nu erau urmaşii lui Aaron să nu încerce să preia slujba de preoţi. Într-un sens mai larg, ele le reaminteau israeliţilor ce se întâmplă atunci când oamenii – vrând să-şi justifice lăcomia, ambiţia şi dorinţa de a acapara puterea – se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Ele erau un semn de aducere aminte care îi avertiza să se ferească de păcatul lui Core şi al „cetei lui” (Num. 16,40).

6. Ce alte semne de aducere aminte sunt menţionate în Biblie şi care era scopul lor? Vezi Ex. 20,8-11; Num. 31,54; Mat. 26,13; Luca 22,19. În ce sens putem afirma că jertfele erau tot un fel de semne de aducere aminte?

Despre ce lucruri legate de Domnul şi de făgăduinţele lui simţi nevoia să îţi aduci aminte neîncetat? De ce este important să păstrezi aceste făgăduinţe mereu înaintea ochilor tăi?

Mai mult decât atât, din cuvintele lor, înţelegem că ei se răzvrăteau împotriva lui Moise şi Aaron, de parcă aceştia şi-ar fi însuşit autoritatea prin mijloace necinstite, ar fi abuzat de putere şi s-ar fi aşezat în fruntea tuturor, ducându-i în pustie, ca să-i lase să moară.

3. De fapt, împotriva cui se răzvrăteau ei? Num. 16,11

Ne întrebăm, pe bună dreptate, cum au născocit aceşti oameni astfel de acuzaţii false. Cine a despărţit Marea Roşie: Dumnezeu sau Moise şi Aaron? Cine le trimitea mană în fiecare dimineaţă: Dumnezeu sau Moise şi Aaron? Cine era prezent în mijlocul lor prin stâlpul de nor şi de foc: Dumnezeu sau Moise şi Aaron? Ne este greu să ne imaginăm cum au putut să se poarte în felul acesta, după toate câte au văzut.

4. Ce a spus Moise? Care sunt cuvintele care exprimă problema lor reală? Numeri 16,15-35

Să luăm în considerare primejdia în care se aflau. Dacă oamenii aceştia au fost capabili să stârnească o revoltă, cine ştie la ce rezultate teribile ar fi dus răzvrătirea lor! Copiii lui Israel, în loc să se prindă mai tare de Domnul, s-ar fi îndepărtat cu totul de El. Ei ar fi trebuit să aibă convingerea că Domnul e Cel care domneşte peste ei, că El îi conduce şi că Moise şi Aaron îşi împlineau doar chemarea primită de la El şi nu făceau nimic de la ei. Toate acestea ar fi trebuit să fie evidente. Dar păcatul are o putere grozavă de a aduce întuneric asupra minţii. Spiritul de răzvrătire, odată cultivat, este greu de potolit şi adeseori se extinde în mod necontrolat.

Eşti înclinat să fii invidios pe cei care au o poziţie sau o autoritate superioară ţie? Ce poţi învăţa din exemplul dat de Domnul Hristos ca să învingi acest sentiment care poate să te distrugă?

Reacţia lui Moise faţă de acest atac (vers. 4) ne arată cât de frustrat s-a simţit el în faţa unor acuzaţii atât de denaturate şi false, mai ales că nu se aştepta să vină tocmai din partea lor. „Ei făceau parte din numărul acelora care s-au suit cu Moise pe munte şi au văzut slava dumnezeiască. […] Spunând că sunt foarte mult interesaţi de prosperitatea poporului, la început, ei îşi şopteau unul altuia nemulţumirea, apoi au spus-o bărbaţilor de frunte din Israel. Insinuările lor au fost atât de repede primite, încât s-au avântat şi mai departe şi, în cele din urmă, au ajuns să creadă cu adevărat că sunt mânaţi de râvnă pentru Dumnezeu.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi (ediţia 1999), pag. 403.

Vedem că aici se repetă păcatul pe care l-a făcut Satana la început, în cer. Deşi aveau o poziţie înaltă şi exercitau o influenţă importantă, aceşti conducători considerau că meritau mai mult şi îşi doreau mai mult. Cât de atenţi trebuie să fim!

2. Ce alt motiv mai stătea în spatele răzvrătirii lor? De ce erau false aceste acuzaţii? Num. 16,12-14

Lucrul care ne frapează este modul în care vorbesc aceşti oameni despre Egipt, numindu-l o ţară „unde curge lapte şi miere”! Ne uimeşte cât de mult le-a pervertit păcatul judecata, până acolo încât să compare ţara în care au fost sclavi cu Ţara Făgăduinţei!

Ce metode folosim noi ca să ne înşelăm singuri? Prin ce metode ne scuzăm şi ne justificăm păcatele şi greşelile? Cum putem să ne ferim de această capcană?

Sabat după-amiază

Text de memorizat: „Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii.” (Prov. 16,18)

În inimile mulţimilor care îi urmau, mai clocotea încă o ură mascată faţă de Moise şi Aaron. Pedeapsa cu rătăcirea prin pustie, până la trecerea la odihnă a primei generaţii care a ieşit din Egipt, părea prea greu de purtat. În loc să se supună judecăţii lui Dumnezeu, unii au început să comploteze, ca să scape de cei doi fraţi, de parcă pedeapsa fusese dată de Moise şi Aaron, şi nu de Dumnezeu.

„Core, iniţiatorul acestei mişcări, era un levit din familia lui Chehat şi văr cu Moise; era un om capabil şi cu influenţă. Cu toate că era rânduit să slujească la Cortul întâlnirii, ajunsese să fie nemulţumit de poziţia sa şi, […] pentru un timp, Core s-a împotrivit pe ascuns autorităţii lui Moise şi Aaron […]. În cele din urmă, el a conceput îndrăzneţul plan de a răsturna atât autoritatea civilă, cât şi pe cea religioasă.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi (ediţia 1999), pag. 401.

Studiul de săptămâna aceasta ne propune să ne reamintim de stricăciunea inimii omeneşti. Mândria, invidia şi iubirea de putere, dacă sunt cultivate şi lăsate să „se coacă”, pot lua forme josnice de manifestare. Numai Dumnezeu ştie câtă durere, suferinţă şi pagube au produs şi vor produce aceia care vor îngădui ca aceste seminţe ale amărăciunii să aducă rod în viaţa lor. Să învăţăm cu toţii din greşelile oamenilor despre care vom studia săptămâna aceasta şi să ne ferim de ele.

Pentru studiul Bibliei la rând: Fapte 4 – 23

Întrebări pentru discuţie

1. Ce principii importante putem desprinde din paragraful de mai sus? Cum ne explicăm ideea că lauda pe care I-o aducem lui Dumnezeu, împreună cu „viaţa asemenea lui Hristos”, pot avea o influenţă puternică în favoarea mântuirii altora?

2. Cum te-a ajutat, în umblarea ta cu Dumnezeu, faptul că I-ai dat laudă şi slavă? De ce este atât de importantă această atitudine?

3. Meditează asupra secţiunii de luni a studiului – atitudinea faţă de străini. Ce alte învăţături putem desprinde? Cum ne purtăm cu cei care au altă credinţă şi cu cei care au concepţii „greşite”? Cum ar trebui să ne purtăm cu ei? Cum le putem arăta că noi ştim ceva ce ei au nevoie să afle, fără să ne credem superiori? Ce putem învăţa din experienţa israeliţilor?

4. Ce putem face, ca biserică, pentru a nu uita ce a făcut Dumnezeu pentru noi şi ce aşteaptă El de la noi? Cum ne aminteşte Cina Domnului ce am primit prin Mântuitorul?

Rezumat: Cu toate că israeliţii din prima generaţie au fost condamnaţi să rătăcească prin pustie până au murit, Domnul i-a încurajat pe copiii lor să privească spre Canaan. El le-a oferit îndrumări suplimentare cu privire la jertfe, la atitudinea iubitoare faţă de străini, la tratarea păcatelor fără voie şi a blasfemiei şi la purtarea de ciucuri la colţurile hainei, care să le aducă aminte de poruncile Sale şi de faptul că ascultarea e singura cale spre adevărata fericire.

9. Ce i-a poruncit Domnul lui Moise să le spună israeliţilor să îşi pună la colţurile hainelor? Num. 15,38

Se pare că purtarea hainelor cu ciucuri de diferite culori era un obicei răspândit printre popoarele antice din Orientul Apropiat şi Dumnezeu a adoptat această practică. Ciucurii, sau canafii, erau prinşi cu un fir albastru de cele patru colţuri ale hainei de deasupra. Şalul pentru rugăciune, folosit în timpurile moderne, are patru ciucuri, câte unul la fiecare colţ, care sunt legaţi cu un nod tradiţional din aţă albă şi albastră.

10. Care era motivul pentru care trebuiau purtaţi aceşti ciucuri? Ce trebuia să le aducă aminte? Num. 15,39-41

Îndemnul „să vă aduceţi aminte” apare de două ori în versetele acestea. Domnul le spusese „să vă uitaţi” la aceşti ciucuri şi „să vă aduceţi aminte de poruncile Mele, să le împliniţi şi să fiţi sfinţi pentru Dumnezeul vostru” (vers. 40). Când erau ispitiţi să se închine la alţi dumnezei – ispita adulterului spiritual – firul albastru le amintea că i-au jurat credinţă lui Dumnezeu, Aceluia care i-a scos din robia Egiptului (vers. 41).

Deşi prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul lor era vizibilă, Domnul a dorit să îi ajute şi mai mult, ca să nu uite ce trebuiau să facă.

Astăzi nu purtăm ciucuri, dar avem altceva, mai valoros: jertfa lui Hristos, care ar trebui să ne aducă întotdeauna aminte de preţul păcatului, de preţul răscumpărării şi de făgăduinţa mântuirii dată tuturor celor care, prin credinţă, se bizuiesc pe meritele Sale şi urmăresc „pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evr. 12,14).

Domnul Isus ne-a îndemnat să ne rugăm (Luca 21,36). Cum te poate ajuta rugăciunea să îţi aminteşti ce a făcut Dumnezeu pentru tine şi ce aşteaptă El de la tine?

Expresia din limba ebraică este „a păcătui cu mâna ridicată”, sugerând un gest de aroganţă şi răzvrătire. La Cades, israeliţii au păcătuit „ridicând mâna” împotriva Domnului. Dar Dumnezeu nu i-a pedepsit cu moartea, ci i-a alungat în pustie. Ideea este că Domnul ia foarte în serios păcatul. Adeseori, în astfel de cazuri, cei care spun după aceea că le pare rău, nu regretă decât faptul că au fost prinşi, nu faptul că au păcătuit. Ce poate să facă Domnul atunci când omul îşi împietreşte inima în acest fel? Păcătosul trebuie mai întâi să regrete păcatul şi numai după aceea poate fi iertat.

8. De ce a cerut Domnul ca toată adunarea să participe la această condamnare la moarte? Numeri 15,32-36

Probabil că israeliţilor nu le-a fost uşor să omoare cu pietre pe unul de-al lor. Este clar că Dumnezeu dorea să le arate gravitatea păcatului. „Plata păcatului este moartea” (Rom. 6,23). De asemenea, El dorea să le arate că ei formează un colectiv şi că fapta unuia dintre ei îi afectează şi pe ceilalţi. Păcatul unuia avea un efect asupra bunăstării celorlalţi. Aşa s-a întâmplat atunci când, din cauza câtorva oameni nemulţumiţi, toată adunarea a trebuit să sufere şi să pribegească prin pustie.

Fiind creştini, trebuie să fim conştienţi că faptele noastre, bune sau rele, îi afectează şi pe cei din jur, la fel cum ne afectează şi pe noi.

În sistemul teocratic din vechiul Israel, pedeapsa cu moartea venea imediat. Dar să nu ne amăgim singuri! Chiar dacă nu suntem pedepsiţi imediat cu moartea pentru sfidarea poruncii clare a lui Dumnezeu, nu înseamnă că nu vom culege într-o zi roadele faptelor noastre!

Eşti pregătit şi dispus să te pocăieşti, să-ţi mărturiseşti păcatele şi să le recunoşti? Ţi se întâmplă des să îţi justifici păcatele? De ce este acest lucru periculos pentru viaţa spirituală?