Studiu Biblic - Lectiunea - Scoala de Sabat

Legea în noul legământ

Marian Ion — Wed, 08 Feb 2012 22:01:15 +0000

Studiul 6

Joi , 9 februarie 2012

Încă de la început, principiile cuprinse în Decalog i-au fost încredinţate omenirii din dragoste, pentru a fi o binecuvântare. Când ascultăm de Lege, suntem în mare măsură protejaţi de ravagiile produse de păcat; când nu ascultăm, ne confruntăm cu consecinţele inevitabile ale încălcării Legii. Are cineva nevoie de cunoştinţe teologice ca să afle din proprie experienţă cât de dureros este păcatul şi care sunt consecinţele lui? Cât de des ai sesizat urmările păcatului pe chipurile celor afectaţi de el?

În Noul Testament, poruncile lui Dumnezeu sunt prezentate în general în termeni pozitivi, elogioşi. Există totuşi şi unele pasaje (în special în scrierile lui Pavel) adresate celor care înţelegeau greşit scopul Legii.

9. Citeşte Evrei 8:10 şi 10:16 în context. Cum este prezentată Legea? Mai este ea relevantă sau a fost desfiinţată?

Evrei 8

10. Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.

Evrei 10

16. “Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor”,

Întâlnim adeseori oameni care încearcă să aşeze Legea în opoziţie cu dragostea şi cu harul lui Dumnezeu, pentru a susţine în felul acesta că, dacă Îl iubim pe Dumnezeu cu adevărat, nu mai avem nevoie de Lege. Este adevărat că dragostea transcende Legea, în sensul că dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni reprezintă împlinirea desăvârşită a principiilor Legii. Însă aceasta nu este o justificare pentru negarea Legii. Dimpotrivă, dragostea împlineşte Legea; dragostea este Legea exprimată în cea mai pură formă a ei.

Am putea să ne gândim, de exemplu, la părţile componente ale unei maşini. Părţile maşinii nu există ca scop în sine. Ele există pentru a face ca maşina să se deplaseze dintr-un loc în altul. Ele au menirea de a face ca maşina să se mişte. Pe de altă parte, maşina nu poate funcţiona dacă nu are toate părţile componente. Tot la fel este şi cu Legea: ea nu există ca scop în sine, ci ca mijloc de atingere a unui scop, iar scopul acesta este manifestarea dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.

10. Cum ne ajută textele următoare să înţelegem relaţia dintre dragoste şi Lege? Rom. 13:8-10; Gal. 5:14; Iacov 2:8; 1 Ioan 5:2,3.

Romani 13

8. Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii a împlinit Legea.

9. De fapt: “Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti” şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

10. Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.

Galateni 5

14. Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

Iacov 2

8. Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, bine faceţi.

1 Ioan 5

2. Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui.

3. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele;

Meditează mai mult la relaţia dintre Legea lui Dumnezeu şi dragoste. Unde ne duce respectarea Legii fără dragoste? Dar dragostea fără respectarea Legii? Notează-ţi ideile şi prezintă-le la grupa Şcolii de Sabat.

Legea şi Profeţii

Marian Ion — Tue, 07 Feb 2012 22:01:37 +0000

Studiul 6

Miercuri , 8 februarie 2012

Existenţa Legii în perioada de după Sinai este rareori pusă la îndoială. Scrierile Vechiului Testament sunt pline de referiri la Lege şi, deşi în general aceste referiri descriu încălcarea Legii de către israeliţi şi pedepsele pe care ei le-au suferit în consecinţă, unele texte ne vorbesc despre ataşamentul şi despre marele respect pe care îl aveau ei faţă de Lege, care cuprindea nu numai Decalogul, ci şi toate regulile şi principiile pe care Domnul li le-a dat.

8. Ce ne spun textele următoare despre Lege? Ce atitudine au oamenii faţă de ea?

Isaia 48

17. Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel: “Eu, Domnul Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi!

18. O! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, şi fericirea ta, ca valurile mării.

Psalmul 119

69. Nişte îngâmfaţi urzesc neadevăruri împotriva mea; dar eu păzesc din toată inima mea poruncile Tale.

70. Inima lor este nesimţitoare ca grăsimea: dar eu mă desfăt în Legea Ta.

71. Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale.

72. Mai mult preţuieşte pentru mine legea gurii Tale, decât o mie de lucruri de aur şi de argint.

97. Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea.

98. Poruncile Tale mă fac mai înţelept decât vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine.

99. Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei, căci mă gândesc la învăţăturile Tale.

100. Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale.

101. Îmi ţin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc cuvântul Tău.

102. Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi.

103. Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!

Ieremia 31

33. Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.

Israel a iubit Legea, dar cei care înţelegeau bine rolul ei nu au considerat niciodată că ea ar fi un mijloc de mântuire. Religia evreilor a fost dintotdeauna o religie a harului, chiar dacă oamenii cădeau dintr-o extremă în alta: fie aceea a încălcării ei făţişe şi ostentative, cum s-a întâmplat în perioada existenţei primului templu, fie aceea a legalismului extrem, cum s-a întâmplat în timpul vieţii Domnului Isus.

Totuşi, de ce atâta dragoste faţă de Lege? Dacă prin cuvântul „Lege” înţelegem nu numai Decalogul, ci totalitatea învăţăturilor din Vechiul Testament şi în mod special cele din primele cinci cărţi ale lui Moise, atunci vom descoperi că israeliţii iubeau mesajul despre mântuire, despre har, despre răscumpărare. Ei iubeau „adevărul” aşa cum le-a fost revelat şi aşa cum îl cunoşteau cel mai bine. Nu este vorba despre un ataşament faţă de reguli, ci de un ataşament faţă de principiile şi îndrumările care, dacă erau respectate, le-ar fi deschis calea spre multe binecuvântări şi făgăduinţe, întrucât, prin ele, Dumnezeu le urmărea binele şi prosperitatea.

S-a schimbat cumva situaţia în zilele noastre?

Gândeşte-te la toate binecuvântările pe care ni le-a Domnul ca popor. Cum putem trăi într-o mai mare ascultare de lumina primită?

Sabatul înainte de Sinai

Marian Ion — Mon, 06 Feb 2012 22:19:34 +0000

Studiul 6

Marți , 7 februarie 2012

Dumnezeu nu ne arată cum le-a adus la cunoştinţă principiile Sale eterne oamenilor care au trăit înainte de Sinai, dar există dovezi clare că primul contact al omenirii cu preceptele Legii nu a avut loc la Sinai.

Mulţi oameni, neavând cum să contrazică aceste dovezi, aduc argumentul că, la Sinai, a fost dată doar porunca Sabatului şi că, prin urmare, el a fost destinat în mod exclusiv evreilor şi nu se aplică în dreptul creştinilor de astăzi. Este validă această afirmaţie?

5. Ce ne spune Geneza 2:1-3 despre existenţa Sabatului înainte de Sinai?

Geneza 2

1. Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor.

2. În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.

3. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.

Mai departe, în Exodul 5:1-5, Biblia ne descoperă că Moise şi Aaron au avut probleme cu faraonul din cauza faptului că i-au cerut să-i elibereze pe evrei. Versetul 5 este deosebit de semnificativ.

Exodul 5

1. Moise şi Aaron s-au dus apoi la faraon şi i-au zis: “Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: “Lasă pe poporul Meu să plece ca să prăznuiască în pustiu un praznic în cinstea Mea.”

2. Faraon a răspuns: “Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul şi nu voi lăsa pe Israel să plece.”

3. Ei au zis: “Ni S-a arătat Dumnezeul evreilor. Dă-ne voie să facem un drum de trei zile în pustiu ca să aducem jertfe Domnului, pentru ca să nu ne bată cu ciumă sau cu sabie.”

4. Şi împăratul Egiptului le-a zis: “Moise şi Aaron, pentru ce abateţi poporul de la lucrul lui? Plecaţi la lucrările voastre.”

5. Faraon a zis: “Iată că poporul acesta s-a înmulţit acum în ţară, şi voi mai voiţi să-l faceţi să-şi înceteze lucrările?”

6. Ce indiciu ni se oferă în Ex. 5:5 despre Sabat?

Întrebarea pusă de faraon: „… şi mai voiţi să-l faceţi să-şi înceteze lucrările?”, este redată în versiunea New King James astfel: „… şi voi îi faceţi să se odihnească din lucrul lor?” În original, întrebarea este şi mai clară. Cu toate că existau mai multe cuvinte care aveau sensul de „a se odihni”, verbul folosit aici provine din cuvântul pentru „Sabat”. Iar întrebarea ar suna astfel: „Şi voi îi faceţi să sabatizeze?” Avem aici un indiciu despre realitatea odihnei Sabatului înainte de Sinai.

O dovadă concretă a existenţei Sabatului înainte de Sinai apare în Exodul 16. Minunea cu mana, care a durat patruzeci de ani, a început înainte ca israeliţii să ajungă la muntele Sinai.

Exodul 16

1. Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din Elim; şi au ajuns în pustiul Sin, care este între Elim şi Sinai, în a cincisprezecea zi a lunii a doua după ieşirea lor din ţara Egiptului.

2. Şi toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit în pustiul acela împotriva lui Moise şi Aaron.

3. Copiii lui Israel le-au zis: “Cum de n-am murit loviţi de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustiul acesta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.”

4. Domnul a zis lui Moise: “Iată că voi face să vă plouă pâine din ceruri. Poporul va ieşi afară şi va strânge, cât îi trebuie pentru fiecare zi, ca să-l pun la încercare şi să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea.

5. În ziua a şasea, când vor pregăti ce au adus acasă, vor avea de două ori mai mult decât vor strânge în fiecare zi.”

6. Moise şi Aaron au zis tuturor copiilor lui Israel: “Astă-seară, veţi înţelege că Domnul este Acela care v-a scos din ţara Egiptului.

7. Şi mâine dimineaţă, veţi vedea slava Domnului; pentru că v-a auzit cârtirile împotriva Domnului; căci ce suntem noi, ca să cârtiţi împotriva noastră?”

8. Moise a zis: “Domnul vă va da astă-seară carne de mâncat, şi mâine dimineaţă vă va da pâine să vă săturaţi, pentru că a auzit Domnul cârtirile pe care le-aţi rostit împotriva Lui; căci ce suntem noi? Cârtirile voastre nu se îndreaptă împotriva noastră, ci împotriva Domnului.”

9. Moise a zis lui Aaron: “Spune întregii adunări a copiilor lui Israel: “Apropiaţi-vă înaintea Domnului; căci v-a auzit cârtirile.”

10. Şi, pe când vorbea Aaron întregii adunări a lui Israel, s-au uitat înspre pustiu, şi iată că slava Domnului s-a arătat în nor.

11. Domnul, vorbind lui Moise, a zis:

12. “Am auzit cârtirile copiilor lui Israel. Spune-le: “Între cele două seri aveţi să mâncaţi carne, şi dimineaţa vă veţi sătura de pâine; şi veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”

13. Seara, au venit nişte prepeliţe şi au acoperit tăbăra; şi, dimineaţa, s-a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberei.

14. Când s-a luat roua aceasta, pe faţa pustiului era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de gheaţă albă pe pământ.

15. Copiii lui Israel s-au uitat la ea şi au zis unul către altul: “Ce este aceasta?” Căci nu ştiau ce este. Moise le-a zis: “Este pâinea pe care v-o dă Domnul ca hrană.

16. Iată ce a poruncit Domnul: “Fiecare din voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană, şi anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui.”

17. Israeliţii au făcut aşa; şi au strâns unii mai mult, alţii mai puţin.

18. În urmă o măsurau cu omerul, şi cine strânsese mai mult, n-avea nimic de prisos, iar cine strânsese mai puţin, nu ducea lipsă deloc. Fiecare strângea tocmai cât îi trebuia pentru hrană.

19. Moise le-a zis: “Nimeni să nu lase ceva din ea până a doua zi dimineaţă.”

20. N-au ascultat de Moise, şi s-au găsit unii care au lăsat ceva din ea până dimineaţa; dar a făcut viermi şi s-a împuţit. Moise s-a mâniat pe oamenii aceia.

21. Astfel, în toate dimineţile, fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană; şi, când venea căldura soarelui, se topea.

22. În ziua a şasea, au strâns hrană îndoit, şi anume doi omeri de fiecare. Toţi fruntaşii adunării au venit şi au spus lui Moise lucrul acesta.

23. Şi Moise le-a zis: “Domnul a poruncit aşa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert şi păstraţi până a doua zi dimineaţa tot ce va rămâne!”

24. Au lăsat-o până a doua zi dimineaţa, cum poruncise Moise; şi nu s-a împuţit şi n-a făcut viermi.

25. Moise a zis: “Mâncaţi-o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veţi găsi mană pe câmp.

26. Veţi strânge timp de şase zile; dar în ziua a şaptea, care este Sabatul, nu va fi.”

27. În ziua a şaptea, unii din popor au ieşit să strângă mană, şi n-au găsit.

28. Atunci Domnul a zis lui Moise: “Până când aveţi de gând să nu păziţi poruncile şi legile Mele?

29. Vedeţi că Domnul v-a dat Sabatul; de aceea vă dă în ziua a şasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui, şi, în ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte.”

30. Şi poporul s-a odihnit în ziua a şaptea.

31. Casa lui Israel a numit hrana aceasta “mană”. Ea semăna cu bobul de coriandru; era albă şi avea un gust de turtă cu miere.

32. Moise a zis: “Iată ce a poruncit Domnul: “Să se păstreze un omer plin cu mană pentru urmaşii voştri, ca să vadă şi ei pâinea pe care v-am dat-o s-o mâncaţi în pustiu, după ce v-am scos din ţara Egiptului.”

33. Şi Moise a zis lui Aaron: “Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană şi aşază-l înaintea Domnului, ca să fie păstrat pentru urmaşii voştri.”

34. După porunca dată de Domnul lui Moise, Aaron l-a pus înaintea chivotului mărturiei, ca să fie păstrat.

35. Copiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până la sosirea lor într-o ţară locuită; au mâncat mană până la sosirea lor la hotarele ţării Canaanului.

36. Omerul este a zecea parte dintr-o efă.

7. Cum dovedeşte Ex.16:4-30 (în mod special vers. 23-30) cunoştinţa despre Sabatul zilei a şaptea înainte de experienţa de la Sinai?

Observă ce îi spune Domnul lui Moise în versetul 28: „Până când aveţi de gând să nu păziţi poruncile şi legile Mele?” Avem aici un indiciu clar că legile şi poruncile lui Dumnezeu existau înainte de descoperirea de pe Sinai şi că, printre acele porunci, se afla şi cea privitoare la Sabatul zilei a şaptea. Aşadar, cu toate că darea Legii pe muntele Sinai a fost un eveniment grandios, Cele Zece Porunci nu erau cu totul noi pentru oameni.

Care este experienţa ta cu păzirea Sabatului? Îţi place ziua de Sabat, îţi displace sau eşti încă nehotărât? Ce poţi face pentru ca experienţa ta cu Domnul să devină mai profundă şi mai deplină prin darul zilei Sabatului Său ?

Legea înainte de Sinai

Marian Ion — Sun, 05 Feb 2012 22:07:42 +0000

Studiul 6

Luni , 6 februarie 2012

De regulă, atunci când începem să le vorbim despre Lege şi despre Sinai, oamenii ne oferă răspunsul tipic: Cele Zece Porunci au fost date evreilor pentru prima dată la Sinai şi, prin urmare, sunt o instituţie evreiască sau vechi-testamentală şi nu mai sunt valabile astăzi.

Dacă ar fi adevărat, atunci păcatul nu a existat înainte de Sinai, întrucât păcatul este călcarea Legii (1 Ioan 3:4)! Dar în Geneza descoperim numeroase dovezi cu privire la existenţa Legii lui Dumnezeu înainte de Sinai.

1Ioan 3

4. Oricine face păcat face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.

Geneza 1 şi 2 conţin descrierea lucrurilor desăvârşite pe care le-a creat Dumnezeu. În Geneza 3, este consemnată căderea în păcat a lui Adam, iar în Geneza 4 este relatată prima crimă. De unde a ştiut Cain că se făcea vinovat de uciderea fratelui, dacă la momentul acela nu exista o lege care să declare că a ucide e păcat?

Dumnezeu a denunţat uciderea în legământul încheiat cu Noe după potop, cu mult timp înainte de Sinai (Gen. 9:6).

Geneza 9

6. Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui.

În cea mai veche carte a Bibliei, Iov, Dumnezeu laudă neprihănirea lui Iov de două ori. Ce spune El cu privire la caracterul lui Iov? (Iov 1:8; 2:3) Este evident că atunci exista deja un standard al binelui şi al răului. Iov a trăit cu mult timp înaintea exodului şi nici măcar nu făcea parte din poporul evreu.

Iov 1

8. Domnul a zis Satanei: “Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.”

Iov 2

3. Domnul a zis Satanei: “Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. El se ţine tare în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină.”

3. Cum ne ajută Iov 24:14,15 să înţelegem că existau standarde clare pentru bine şi pentru rău?

Iov 24

14. Ucigaşul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac şi lipsit, şi noaptea fură.

15. Ochiul preacurvarului pândeşte amurgul: “Nimeni nu mă va vedea”, zice el, şi îşi pune o maramă pe faţă.

Când Avraam l-a minţit pe Abimelec cu privire la Sara, Dumnezeu l-a mustrat pe Avraam pentru înşelătorie. Şi, deşi Abimelec era împărat în Gherar şi nu făcea parte din poporul ales, Dumnezeu l-a tras la răspundere pe baza aceluiaşi standard de puritate maritală care se găseşte în Decalog şi i-a poruncit să o trimită pe Sara înapoi la Avraam (vezi Gen. 20:9).

Geneza 20

9. Abimelec a chemat şi pe Avraam şi i-a zis: “Ce ne-ai făcut? Şi cu ce am păcătuit eu împotriva ta, de ai făcut să vină peste mine şi peste împărăţia mea un păcat atât de mare? Ai făcut faţă de mine lucruri care nu trebuiau nicidecum făcute.”

4. Ce îi spune Dumnezeu lui Isaac despre tatăl său, Avraam? Gen. 26:4,5

Geneza 26

4. Îţi voi înmulţi sămânţa, ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea; şi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, ca răsplată,

5. pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile Mele.”

Geneza 26:5 este un text fascinant, deoarece în originalul ebraic apar patru cuvinte (mshmrt, mzvot, huqot şi torot – de la Torah, „lege”) care exprimă faptul că Avraam a ascultat. Printre poruncile, legile şi orânduirile de care a ascultat Avraam se numără în mod cert şi Decalogul.

La îndemnul lui Dumnezeu, Iacov s-a întors la Betel ca să construiască un altar. El a simţit atunci nevoia după o redeşteptare spirituală în familia sa. Ce le-a cerut membrilor familiei sale să facă? (Vezi Gen. 35:2,3.)

Geneza 35

2. Iacov a zis casei lui şi tuturor celor ce erau cu el: “Scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţaţi-vă şi schimbaţi-vă hainele,

3. ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o.”

Afirmaţia că înainte de Sinai nu a existat nicio lege este în mod clar neîntemeiată, dacă analizăm relatările biblice despre viaţa de dinainte de Sinai.

Legea la Sinai

Marian Ion — Sun, 05 Feb 2012 11:09:39 +0000

Studiul 6

Duminica , 5 februarie 2012

1. Citeşte câteva descrieri ale modului în care a fost dată Legea pe Sinai: Ex. 19:18,19; 20:18; Deut. 5:22 şi Evr. 12:21. De ce a fost evenimentul acesta atât de înfricoşător?

Exodul 19

18. Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se coborâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere.

19. Trâmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare.

Exodul 20

18. Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei şi vedea flăcările muntelui care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura şi stătea în depărtare.

Deuteronomul 5

22. Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Domnul cu glas tare pe munte, din mijlocul focului, din nori şi din negură deasă, şi le-a spus la toată adunarea voastră, fără să adauge ceva. Le-a scris pe două table de piatră şi mi le-a dat.

Evrei 12

21. Şi priveliştea aceea era aşa de înfricoşătoare încât Moise a zis: “sunt îngrozit şi tremur!”

„Poporul Israel era copleşit de groază. Puterea înspăimântătoare a vorbirii lui Dumnezeu părea că întrece măsura pe care inimile tremurânde o puteau suporta. Căci, în timp ce li se prezenta marea Lege a dreptăţii lui Dumnezeu, ei şi-au dat seama, mai bine ca niciodată până atunci, cât de ofensator este caracterul păcatului şi vinovăţia lor înaintea unui Dumnezeu sfânt. Ei s-au îndepărtat de munte plini de groază şi de respect.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pag. 309, 310

Există un gând impresionant în citatul de mai sus: în timp ce le este înfăţişată Legea, israeliţii îşi dau seama „ca niciodată până atunci” cât de rău este păcatul şi cât de rea este vinovăţia lor în ochii lui Dumnezeu. De aceea, încă de când a fost făcut legământul lui Israel cu Dumnezeu, găsim o descoperire a Evangheliei în Lege. Legea nu a fost dată niciodată cu intenţia de a fi un mijloc de mântuire, nici măcar la Sinai; dimpotrivă, scopul ei era acela de a le arăta oamenilor că au nevoie de mântuire. A fost corect ca, după ce le-a fost dată Legea, să li se dea îndrumări pentru construirea Sanctuarului, care le descoperea Planul de Mântuire. Legea trebuia să le îndrepte atenţia spre jertfa de la cruce, spre nevoia lor după ispăşire şi răscumpărare. Aşadar, nu trebuie să ne mire faptul că au tremurat când au auzit Legea, întrucât ea le arăta cât de păcătoşi şi de decăzuti erau.

2. Ce ne spune Rom. 7:8-13 despre acest adevăr esenţial? Care este rolul Legii în viziunea lui Pavel? (Vezi şi Ps. 119:6.)

Romani 7

8. Apoi păcatul a luat prilejul şi a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort.

9. Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar, când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.

10. Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea.

11. Pentru că păcatul a luat prilejul, prin ea m-a amăgit, şi prin însăşi porunca aceasta m-a lovit cu moartea.

12. Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.

13. Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.

Psalmii 119

6. Atunci nu voi roşi de ruşine la vederea tuturor poruncilor Tale!

Într-un anumit sens, Pavel descrie aici ceea ce Ellen White scrie că s-a întâmplat la Sinai. Nu Legea lui Dumnezeu era problema, ci păcătoşii care au călcat Legea. Pavel arată că Legea este strâns legată de Evanghelie, că ea ne arată cât de păcătoşi şi de decăzuţi suntem.

Citeşte Ex. 20:1-17. Tu tremuri când stai înaintea Legii? Te simţi condamnat de ea? Ce simţi atunci când o citeşti şi îţi compari faptele cu cerinţele ei?

Exodul 20

1. Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte şi a zis:

2. “Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.

3. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.

4. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul.

5. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc,

6. şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.

7. Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.

8. Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti.

9. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău.

10. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.

11. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.

12. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.

13. Să nu ucizi.

14. Să nu preacurveşti.

15. Să nu furi.

16. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.

17. Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.

Dumnezeu, Dătătorul Legii

Marian Ion — Fri, 03 Feb 2012 22:13:37 +0000

Studiul 6

4 februarie 2012

Pentru studiul de săptămâna aceasta, citeşte: Evrei 12:21; Romani 7:8-13; Iov 24:14,15; Exodul 16:4-30; Evrei 8:10; 10:16; Romani 13:8-10.

Sabat după-amiază

Text de memorat: „Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru: El ne mântuieşte!” (Isaia 33:22)

Gândul central: Legea lui Dumnezeu face parte integrantă din Biblie, atât din Vechiul, cât şi din Noul Testament. Totodată, ea este o expresie a dragostei Sale. Aşadar, atunci când iubim, noi dezvăluim perfecţiunea şi frumuseţea Legii lui Dumnezeu.

Ca adventişti de ziua a şaptea, întâlnim adeseori ideea că Legea este transcrierea caracterului lui Dumnezeu. (Prin urmare, dacă Dumnezeu nu Se schimbă, atunci nici Legea – care descoperă caracterul Său – nu ar trebui să se schimbe.) Ce înseamnă faptul că Legea este o expresie a caracterului lui Dumnezeu?

Să presupunem că trăieşti într-o ţară în care cuvântul regelui este lege. (Un împărat francez a rostit odată celebrele cuvinte: „Statul sunt eu.”) Şi să presupunem că regele a dat nişte legi rele, represive, nedrepte, discriminatorii etc. Putem afirma în acest caz că legile date de el arată ce fel de om este el şi că acestea reflectă caracterul lui?

Gândeşte-te la câţiva dintre cei mai răi despoţi din istoria lumii. Ce ne spun legile pe care le-au dat despre ce fel de oameni erau ei?

În acest sens, legea descoperă caracterul legiuitorului. Dar ce ne descoperă Legea lui Dumnezeu despre El? Dacă socotim că Legea Sa este un mijloc de protecţie, dacă socotim că ea a fost adusă la existenţă pentru binele nostru, atunci reuşim să înţelegem mai bine cum este Dumnezeu.

Săptămâna aceasta, vom studia despre Lege şi despre Legiuitor.

Studiu suplimentar

Marian Ion — Fri, 03 Feb 2012 05:30:26 +0000

Studiul 5

Vineri , 3 februarie 2012

Iată atitudinea mulţimii de la Templu, în prezenţa lui Isus: „Larma s-a stins. Strigătele negustorilor şi ale târguielilor au încetat. Tăcerea a devenit dureroasă. Adunarea este stăpânită de un sentiment de groază. Oamenilor li se pare că se află în faţa judecăţii lui Dumnezeu, ca să dea seamă de faptele lor. Privesc la Hristos şi văd cum dumnezeirea Sa străbate prin veşmântul naturii umane. Maiestatea cerului stă aşa cum va sta Judecătorul în zilele din urmă, [...] cu aceeaşi putere de a citi în inimă. Ochii Lui aleargă pe deasupra mulţimii, cercetând pe fiecare în parte. Statura Lui se înalţă cu o demnitate stăpânitoare asupra lor, în timp ce o lumină dumnezeiască Îi luminează faţa. El vorbeşte, şi glasul Lui lămurit şi răsunător – acelaşi care pe muntele Sinai a proclamat Legea pe care preoţii şi mai-marii o călcau – se aude lovind arcadele Templului: «Ridicaţi acestea de aici şi nu faceţi din casa Tatălui Meu o casă de negustorie!»

Coborând încet pe scări şi ridicând biciul, intră în locul acela şi le porunceşte celor ce stăteau acolo pentru negustorie să plece din Templu. Cu un zel şi cu o severitate pe care nu le manifestase niciodată mai înainte, El a răsturnat mesele schimbătorilor. Nimeni nu a îndrăznit să pună la îndoială autoritatea Lui. [...] Isus nu a lovit cu biciul, dar, în mâna Lui, biciul acela simplu părea îngrozitor, ca o sabie de foc. Slujitorii Templului, preoţii speculanţi, zarafii şi negustorii de vite, împreună cu oile şi boii lor, au fugit din locul acela cu unica dorinţă de a scăpa de prezenţa Lui acuzatoare.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 158

Întrebări pentru discuţie

– Prezentaţi răspunsurile la ultima întrebare de la secţiunea de luni. Care sunt deosebirile dintre noi şi Dumnezeul cel sfânt?
– Ce am înţeles despre pericolul pe care îl prezintă îndreptăţirea de sine şi mulţumirea de sine (mai ales în domeniul spiritual)?
– Gândeşte-te la o persoană care pare a fi „sfântă” (corectă, onestă, curată etc.), „aparte”, diferită de majoritatea oamenilor. Care este atitudinea ta faţă de ea? Te simţi bine sau rău în preajma ei? De ce?

Rezumat: Poate că ar fi mai frumos să ne concentrăm atenţia numai asupra dragostei lui Dumnezeu, nu şi asupra sfinţeniei Sale, însă astfel am distorsiona adevărul. Trebuie să stăm în faţa sfinţeniei Sale orbitoare până când începem să tremurăm înaintea Sa. Înţelegerea sfinţeniei Sale şi a păcătoşeniei noastre sunt esenţiale pentru a înţelege nevoia noastră de ispăşire şi cât de mult a costat răscumpărarea noastră.

Când demonii vorbesc

Marian Ion — Wed, 01 Feb 2012 22:01:22 +0000

Studiul 5

Joi , 2 februarie 2012

11. Ce mărturie găsim în Luca 4:31-36 despre sfinţenia lui Hristos? Cine dă această mărturie? Ce lecţii putem desprinde din această relatare?

Luca 4

31. S-a coborât în Capernaum, cetate din Galileea, şi acolo învăţa pe oameni în ziua Sabatului.

32. Ei erau uimiţi de învăţătura Lui, pentru că vorbea cu putere.

33. În sinagogă se afla un om care avea un duh de drac necurat şi care a strigat cu glas tare:

34. “Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădeşti? Te ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.”

35. Isus l-a certat şi i-a zis: “Taci şi ieşi afară din omul acesta!” Şi dracul, după ce l-a trântit jos, în mijlocul adunării, a ieşit afară din el, fără să-i facă vreun rău.

36. Toţi au fost cuprinşi de spaimă şi ziceau unii către alţii: “Ce înseamnă lucrul acesta? El porunceşte cu stăpânire şi cu putere duhurilor necurate, şi ele ies afară!”

Demonii, care sunt îngeri căzuţi, ştiu cine este Isus şi până şi ei, în ră utatea, ura şi în răzvrătirea lor, se simt constrânşi să Îl recunoască şi să admită că El este sfânt şi le este frică. De ce? Probabil că şi demo nilor le este frică în faţa sfinţeniei lui Dumnezeu şi au o reacţie oarecum asemănătoare cu cea a oamenilor păcătoşi.

Când se întâlneşte cu Dumnezeul cel sfânt, Ioan are aceeaşi reacţie ca personajele din Vechiul Testament. (Apocalipsa 1:12-17)

Apocalipsa 1

12. M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi, când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.

13. Şi, în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.

14. Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;

15. picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.

16. În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui.

17. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: “Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă,

Mai mult decât atât, viziunea sa despre făpturile cereşti care I se închină lui Dumnezeu în Sanctuarul ceresc ne oferă o imagine similară cu cea descrisă de Isaia (Is. 6:1-3), cu mai multe secole înainte.

Isaia 6

1. În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.

2. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau.

3. Strigau unul la altul şi ziceau: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!”

12. Ce cuvinte rostesc făpturile cereşti din jurul tronului? Apoc. 4:8,9

Apocalipsa 4

8. Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte ziceau fără încetare: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!”

9. Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi care este viu în vecii vecilor,

Cu toate că Dumnezeu este dragoste şi că toate făpturile cereşti Îl adoră, observăm că imnul de închinare pe care îl înalţă ele nu este: „Dumnezeu este dragoste, dragoste, dragoste.” Sau: „Dumnezeu este bun, bun, bun.” Ci ele strigă zi şi noapte: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul, Dumnezeul cel atotputernic.” Cu toate că tot cerul participă la lucrarea de răspândire a Evangheliei, care este vestea cea bună despre dragostea şi mântuirea lui Dumnezeu, făpturile cereşti din jurul tronului Său laudă sfinţenia Sa şi zi, şi noapte. Aceste făpturi fără păcat sunt uimite de sfinţenia Lui, dar ele nu se ascund de El de frică, aşa cum fac fiinţele căzute în păcat.

În niciuna dintre întâlnirile omului cu Dumnezeu descrise în Scriptură, nu găsim ideea că Dumnezeu ar fi o fiinţă înspăimântătoare. Ceea ce vedem în schimb este faptul că, în lumina cercetătoare a sfinţeniei Sale, oamenii se văd, în sfârşit, exact aşa cum sunt în realitate. De fapt, imaginea aceasta îi înspăimântă. În Scriptură, atunci când oamenii se întâlnesc cu adevărat cu Dumnezeul cerului, nimeni nu bate din palme, nu manifestă o bucurie excesivă şi nu cântă cu o atitudine uşuratică. Dimpotrivă, atitudinea este aceea de pocăinţă şi dezgust faţă de propria persoană. Fiecare îşi vede vina personală şi o admite, fără să se justifice şi fără să amintească greşelile altora. Cât de diferite ar fi cuvintele noastre, vieţile noastre şi faptele noastre dacă toţi am fi tot timpul conştienţi nu numai de prezenţa lui Dumnezeu, ci şi de sfinţenia Sa!

„Sunt un om păcătos”

Marian Ion — Tue, 31 Jan 2012 22:01:58 +0000

Studiul 5

Miercuri , 1 februarie 2012

În Vechiul Testament este consemnată adeseori reacţia oamenilor în prezenţa Celui Sfânt. Unii creştini de astăzi susţin că Vechiul Testament ne înfăţişează o imagine primitivă şi învechită – un Dumnezeu aspru şi iute la mânie. Însă, după venirea Domnului Isus, El devine un Dumnezeu al harului şi al dragostei. Dar aceasta este o concepţie distorsionată despre Biblie şi despre caracterul lui Dumnezeu care nu Se schimbă.

10. Ce ne învaţă Noul Testament despre sfinţenia lui Dumnezeu? Luca 5:1-11. Cum confirmă acest pasaj faptul că Dumnezeul Noului Testament este acelaşi Dumnezeu sfânt din Vechiul Testament?

Luca 5

1. Pe când Se afla lângă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu,

2. Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejele.

3. S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon: şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi a şezut jos şi învăţa pe noroade din corabie.

4. Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: “Depărteaz-o la adânc şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.”

5. Drept răspuns, Simon I-a zis: “Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!”

6. După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele.

7. Au făcut semn tovarăşilor lor care erau în cealaltă corabie să vină să le ajute. Aceia au venit, şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile.

8. Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus şi I-a zis: “Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.”

9. Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, din pricina pescuirii pe care o făcuseră.

10. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci Isus i-a zis lui Simon: “Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.”

11. Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul şi au mers după El.

După ce trudiseră zadarnic o noapte întreagă, Isus le-a oferit ucenicilor o pescuire minunată. Unii ar putea crede că reacţia umană normală într-o asemenea situaţie ar trebui să fie recunoştinţa pentru ajutorul financiar extraordinar. Însă reacţia lui Petru se aseamănă întrucâtva cu reacţia personajelor din Vechiul Testament care s-au întâlnit cu Domnul.

„Dar Petru nu se gândea la belşug sau la corăbii. Minunea aceasta, care le întrecea pe toate cele la care fusese martor, era pentru el manifestarea puterii dumnezeieşti. În Isus, el L-a văzut pe Acela care ţinea sub stăpânirea Sa toată natura. Prezenţa dumnezeirii făcuse să se vadă cât era el de păcătos. Iubirea pentru Învăţătorul, ruşinea pentru necredinţa lui, recunoştinţa pentru îndurarea lui Hristos şi, mai presus de toate, simţul necurăţiei personale în faţa infinitei purităţi l-au copleşit. În timp ce tovarăşii lui puneau la loc sigur peştele din mreje, Petru a căzut la picioarele Mântuitorului şi I-a zis: «Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.»” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 246

De ce are Petru o astfel de reacţie? Pentru că nu ne mai aflăm în Grădina Edenului când Adam şi Eva – înainte de căderea lor în păcat – se bucurau de prezenţa lui Dumnezeu în răcoarea serii. Comuniunea lor strânsă s-a schimbat radical imediat după căderea în păcat, când cei doi au fugit de Dumnezeu şi s-au ascuns. De atunci şi până astăzi, în mare parte, lucrurile sunt la fel. De fiecare dată când un om se întâlneşte în mod real cu Dumnezeul cel viu, reacţia lui iniţială este una de groază, întrucât devine, în sfârşit, conştient de adevărata profunzime a păcătoşeniei lui.

Care a fost ultima ocazie în care ai privit cu sinceritate la natura ta de om păcătos? Cum a fost? Care este singura ta speranţă şi de ce?

„Mă pocăiesc în praf şi în cenuşă”

Marian Ion — Mon, 30 Jan 2012 22:01:55 +0000

Studiul 5

Marți , 31 ianuarie 2012

5. Ce declaraţie uimitoare a făcut Iov? Ce ne spune ea despre sfinţenia lui Dumnezeu, în contrast cu păcătoşenia omului? Ce elemente ale experienţei lui Iov ne trimit cu gândul la Evanghelie? Iov 42:5,6

Iov 42

5. “Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.

6. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.”

6. Ce experienţă are profetul Ezechiel, pe care Dumnezeu îl trimite la israeliţii care, în momentul acela, erau prizonieri în Babilon? Ezech. 1:28

Ezechiel 1

28. Ca înfăţişarea curcubeului care stă în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu faţa la pământ şi am auzit glasul Unuia care vorbea.

7. Iacov a fost nevoit să fugă de acasă după ce şi-a înşelat tatăl şi fratele. Care a fost atitudinea lui după ce a visat scara cerului şi după ce L-a auzit pe Dumnezeu vorbindu-i? Gen. 28:16,17

Geneza 28

16. Iacov s-a trezit din somn şi a zis: “Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut.”

17. I-a fost frică şi a zis: “Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!”

8. În timp ce israeliţii se aflau în tabăra de la Sinai, Domnul a coborât din nou pe munte, într-un nor, şi i S-a descoperit lui Moise. Cum a reacţionat Moise? Ex. 34:8

Exodul 34

8. Îndată, Moise s-a plecat până la pământ şi s-a închinat.

9. Daniel a trăit în perioada captivităţii babiloniene şi a primit viziuni importante în timp ce lucra ca înalt demnitar al guvernului. Cum a reacţionat când a primit o viziune? De ce a avut această reacţie? Dan. 10:5-8

Daniel 10

5. Am ridicat ochii, m-am uitat şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in şi încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz.

6. Trupul lui era ca o piatră de crisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc; dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită, şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi.

7. Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuşi au fost apucaţi de o mare spaimă şi au luat-o la fugă ca să se ascundă!

8. Eu am rămas singur şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă.

Oamenii aceştia erau credincioşi, evlavioşi şi drepţi – unii dintre ei au fost profeţi! –, dar în prezenţa lui Dumnezeu le-a fost frică, au tremurat şi I s-au închinat. Unul dintre motivele pentru care au reacţionat astfel este faptul că erau conştienţi de nevrednicia şi de păcătoşenia lor în contrast cu sfinţenia lui Dumnezeu. Aceste pasaje ne trimit cu gândul la nevoia noastră după un Mântuitor, după un Înlocuitor, după Cineva care să acopere prăpastia dintre Dumnezeul Sfânt şi fiinţele create, care sunt păcătoase. Slavă lui Dumnezeu că Isus a acoperit această prăpastie!

Imaginează-ţi cum ar fi dacă ai avea o experienţă asemănătoare cu experienţele pe care le-au avut oamenii menţionaţi mai sus. Cum crezi că ai reacţiona? De ce?