sunt la drept...

lalala

2011-06-10T20:52:00.001+03:00

TU CE FACI DUPA STUDII?

2011-06-01T14:29:00.000+03:00

Termini clasa a XII-a si te gandesti sa te inscrii la Facultatea de Drept?
Urmezi cursurile unei Facultati de Drept si te gandesti ce faci dupa?
Esti interesat de domeniul juridic din Romania?Hai sa aflam impreuna care sunt perspectivele unui tanar jurist impreuna cu practicieni ai dreptului, precum judecatori, avocati, notari, consilieri juridici,arbitri la Curtea de Arbitraj s.a.

Te asteptam la o discutie interactiva, vineri, 3iunie, ora 15.00, Aula T, Facultatea de Drept, Universitatea „Transilvania”.

Daca ai prieteni interesati de subiect, trimite-le o invitatie!

Evenimentul este organizat de Asociatia Studentilor la Drept din BrasoV, asociatie care a inceput demersurile pentru a deveni membru ELSA Romania.

ELSA este cea mai mare organizatie internationala a studentilor de la drept si a tinerilor juristi, o organizatie independenta, apolitica si non-profit. In prezent, ELSA exista in 40 tari europene, in cadrul a peste 200 universitati, reunind peste 30.000 membri.

Iti cerem 2 ore si iti oferim in schimb o experienta unica si posibilitatea de afla lucruri ce te intereseaza cu adevarat.!

Pentru inscrieri, dati click AICI !

Pentru detalii, informatii, inscrieri:

telefon: 0767544962

0747879690e-mail: petrilaraduemilian@yahoo.com
elena.lungu89@yahoo.com

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=qUmU1WIYJ0o&w=425&h=349]

OFERTA - DREPT CIVIL (PARTEA GENERALA / PERSOANELE) - GABRIEL BOROI

2011-05-29T01:18:00.000+03:00

Vand si aceasta carte de interes civilistic pentru anul I cu senzationala suma de 50 de lei (PRETUL DIN LIBRARII ESTE DE 70 DE LEI!!!).

Nu este mazgalita, subliniata, folosita!

Daca esti interesat cu adevarat de Drept Civil, nu ai cum sa nu ai aceasta carte in biblioteca ta juridica!

Poate ai prieteni interesati! Anunta-i de aceasta oferta!

Te astept sa ma contactezi la e-mail - petrilaraduemilian@yahoo.com / telefon: 0747879690

Vand la pret foarte mic „Drept civil - drepturi reale principale” de Ioan Adam

2011-05-29T00:55:00.002+03:00

Toti ne dorim carti particularizate. De aceea, iti propun sa-mi cumperi cartea. O sa-mi confirmi ca este particularizata de indata ce vei privi coperta.
Subliniata, mazgalita si desenata (mentionez ca nu mi-am pus amprenta pe toate paginile cartii...) intr-un stil caracteristic puerilitatii unui student la drept din anul II, aceasta carte de Drepturi Reale Principale a domnului Adam te va ajuta sa promovezi examenul din primul semestru (ca subsemnatul care a luat 5). Daca nu-l vei promova, vei avea macar consolarea ca ai studiat dintr-o carte de pe care a invatat cineva care a promovat.

Iti doresc succes la examen!

Te anunt ca pretul cartii este de 50 de lei (in librarii o gasiti cu 65 - 70 - 72 - 71 de lei) pentru baieti si 49 de lei pentru fete!
Ne intalnim la facultate pentru mai multe detalii!
E-mail - petrilaraduemilian@yahoo.com
Telefon: 0747879690

Regula vanzarii este urmatoarea: primul venit, primul servit!

OBLIGATIILE PLURALE

2011-05-18T14:27:00.003+03:00

„Obligatii cu pluralitate de obiecte

Obligatiile alternative

Obligatia alternatva este acea obligatie al carui obiect consta in doua sau mai multe prestatii, dintre care, la alegerea uneia dintre parti, executarea de catre debitor a unei singure prestatii duce la stingerea obligatiei.

Obligatiile alternative sunt reglementate in art. 1026 – 1033 – Codul Civil.

Obligatia alternativa trebuie stipulata in mod expres, ea neprezumandu-se niciodata, deoarece obligatia pura si simpla constituie regula, pe cand obligatia alternativa constituie exceptia.

Obligatiile facultative

Obligatia facultativa este acea in care debitorul se obliga la o singura prestatie, cu facultatea pentru el, de a se libera, executand o
alta prestatie determinata.

Suntem in cazul unei astfel de obligatii, de exemplu in cazul in care debitorul se obliga sa predea creditorului un utilaj agricol, dar prin conventie el are dreptul sa plateasca o suma de bani determinata, in locul acestuia.

Obligatii cu pluralitate de subiecte

Obligatiile conjuncte (divizibile)

Obligatia conjuncta sau divizibila este acea obligatie cu pluralitate de subiecte, intre care creanta sau datoria se divide de plin drept.

Ca urmare, fiecare creditor nu poate cere debitorului sau debitorilor decât cota sa parte de creanta, iar fiecare debitor nu poate fi urmarit de catre creditor sau creditorii sai, decat pentru cota-parte din datoria la care s-a obligat.

Obligatiile solidare

Obligatia solidara este acea obligatie cu subiecte multiple, in cadrul careia fiecare creditor solidar poate cere debitorului intreaga datorie sau fiecare dintre debitorii solidari poate fi obligat la executarea integrala a prestatiei datorata creditorului.

Obligatiile indivizibile

Obligatia indivizibila este acea obligatie cu pluralitate de subiecte al carei obiect nu este susceptibil de divizare prin natura sa ori prin conventia partilor.

Indivizibilitatea prezinta avantaje pentru creditor ca si solidaritatea, acesta avand posibilitatea de a cere executarea intregii prestatii de la oricare dintre codebitori. In plus, are avantajul ca impiedica diviarea datoriei intre comostenitorii debitorilor obligati indivizibil, ceea ce la obligatia solidara nu se intampla, deoarece datoria solidara se divide prin mostenire. Este motivul pentru care la obligatiile cu mai multi debitori, creditorii convin ca acestia sa se oblige solidar si indivizibil.

Obligatiile in solidum

Tinandu-se cont de faptul ca potrivit Codului Civil (art.1041), solidaritatea nu se prezuma, ori de cate ori exista mai multi debitori obligati pentru toata datoria fata de creditor, fara ca solidaritatea sa rezulte din lege, obligatia va fi in solidum si nu solidara.

Obligatiile in solidum reprezinta o categorie distincta de obligatii cu particularitati si efecte proprii, considerand-o alaturi de majoritatea autorilor ca fiind utila mai ales in cazurile in care o persoana este cauzata sa raspunda pentru prejudiciile cauzate prin fapta altuia daca autorul a fost in culpa, precum si in cazul raspunderii persoanelor juridice pentru prejudiciile cauzate prin fapta ilicita de organele de conducere ale acestora.” (Ioan Adam, Drept civil. Teoria Generala a Obligatiilor, Editura All Beck, Bucuresti, 2004)

CRIME ŞI DELICTE PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ

2011-05-17T12:40:00.002+03:00

Crimele şi delictele privind viaţa sexuală sunt prevăzute în Noul Cod Penal, valabil de la .... 1 septembrie 2008 ???

· VIOLUL (art.217)

· ACTUL SEXUAL CU UN MINOR (art. 218)

· SEDUCŢIA (art.219)

· PERVERSIUNEA SEXUALĂ (art. 220)

· CORUPŢIA SEXUALĂ (art. 221)

· INCESTUL (art. 222)

· HĂRŢUIREA SEXUALĂ (art. 223)

· SANCŢIONAREA TENTATIVEI

VIOLUL

- CODUL PENAL NOU:

Art. 217. - (1) Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi dacă:

a) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;

b) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

c) victima este un membru de familie;

d) victima era un minor care nu împlinise vârsta de 15 ani;

e) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.

(3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

(4) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate .

- CODUL PENAL valabil in prezent :

Art.197. - (1) Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă :

a) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;

b) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului;

b1) victima este membru al familiei;

c) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.

(3) Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

(4) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

ACTUL SEXUAL CU UN MINOR

- CODUL PENAL NOU:

Art. 218. - (1) Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex a cărei vârstă este între 15 şi 18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator, ori de supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra acesteia.

(3) Dacă actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

(4) Dacă faptele prevăzute în alin. (1)-(3) au fost săvârşite în scopul producerii de materiale pornografice, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

(5) Când fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită în împrejurările prevăzute în art. 217 alin. (2) lit. b) ori dacă faptele prevăzute în alin. (1)-(4) au avut urmările prevăzute în art. 217 alin. (2) lit. e), pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

(6) Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

- CODUL PENAL in prezent :

Art. 198. - (1) Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex între 15 şi 18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator, ori de supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa.

(3) Când fapta prevăzută în alin. 1 a fost săvârşită în împrejurările prevăzute în art. 197 alin. 2 lit. b) ori dacă faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 au avut urmările prevăzute în art. 197 alin. 2 lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.

SEDUCŢIA

- CODUL PENAL NOU:

Art. 219. - (1) Fapta aceluia care, prin promisiuni de căsătorie, determină o persoană de sex feminin care nu împlinise vârsta de 18 ani să aibă cu el raport sexual se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(2) Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

- CODUL PENAL in prezent:

Art. 199. –(1) Fapta aceluia care, prin promisiuni de căsătorie, determină o persoană de sex feminin mai mică de 18 ani de a avea cu el raport sexual, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

(2) Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

PERVERSIUNEA SEXUALĂ

- CODUL PENAL NOU:

Art. 220. - (1) Actele de perversiune sexuală săvârşite în public se pedepsesc cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(2) Actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepsesc cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi actele de perversiune sexuală cu o persoană a cărei vârstă este între 15 şi 18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra acesteia.

(4) Dacă actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani au fost determinate de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

(5) Dacă faptele prevăzute în alin. (2), (3) şi (4) au fost săvârşite în scopul producerii de materiale pornografice, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

(6) Actele de perversiune sexuală cu o persoană în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

(7) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) - (6) au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

-CODUL PENAL ANTERIOR:

Art. 201. – (1) Actele de perversiune sexuală săvârşite în public sau dacă au produs scandal public se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani.

(2) Actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi actele de perversiune sexuală cu o persoană între 15-18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa.

(4) Actele de perversiune sexuală cu o persoană în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

(5) Dacă fapta prevăzută în alin. 1-4 are ca urmare vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.

CORUPŢIA SEXUALĂ

- CODUL PENAL NOU:

Art. 221. - (1) Actele cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în prezenţa unui minor se pedepsesc cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(2) Când actele prevăzute la alin. (1) se săvârşesc asupra unui membru de familie, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 7 ani.

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) au fost săvârşite în scopul producerii de materiale pornografice, maximul special al pedepsei închisorii se majorează cu 2 ani.

(4) Ademenirea unei persoane în vederea săvârşirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de acelaşi sex se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

-CODUL PENAL in prezent:

Art. 202. – (1) Actele cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în prezenţa unui minor se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

(2) Când actele prevăzute la alin. 1 se săvârşesc în cadrul familiei, pedeapsa este închisoare de la unu la 7 ani.

(21)Dacă faptele prevăzute la alin. 1 şi 2 au fost săvârşite în scopul producerii de materiale pornografice, maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani.

(3) Ademenirea unei persoane in vederea săvârşirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de acelaşi sex se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

INCESTUL

- CODUL PENAL NOU:

Art. 222. - Raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.

- CODUL PENAL in prezent:

Art. 203. - Raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

HĂRŢUIREA SEXUALĂ

- CODUL PENAL NOU:

Art. 223. - (1) Hărţuirea unei persoane prin ameninţare sau constrângere în scopul de a obţine satisfacţii de natură sexuală, de către o persoană care abuzează de calitatea sau de influenţa pe care i-o conferă funcţia îndeplinită la locul de muncă, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

- CODUL PENAL in prezent :

Art. 203 1 . - Hărţuirea unei persoane prin ameninţare sau constrângere în scopul de a obţine satisfacţii de natură sexuală, de către o persoană care abuzează de autoritatea sau influenţa pe care i-o conferă funcţia îndeplinită la locul de muncă, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

SANCŢIONAREA TENTATIVEI

- CODUL PENAL NOU:

Art. 224. - Tentativa la delictele prevăzute în art. 217 alin. (1), art. 218 alin. (1)-(4), art. 220 alin. (1)-(6), art. 221 şi art. 222 se pedepseşte.

- CODUL PENAL in prezent:

Art. 204. – Tentativa infracţiunilor prevăzute în art. 197, 198 şi 201-203 se pedepseşte.

VIOLUL (art.217) este actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.

Obiectul juridic special principal al acestui delict e reprezentat de relaţiile sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. În secundar, pot constitui obiect juridic al delictului şi relaţiile sociale privind integritatea corporală şi sănătatea persoanei,dacă prin săvârşirea faptei s-a cauzat victimei o vătămare corporală gravă ; dacă violul a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, sunt încălcate şi relaţiile sociale ce privesc dreptul la viaţă al persoanei.

Obiectul material constă în corpul persoanei, în viaţă, supusă agresiunii de natură sexuală.

Subiectul acestui delict poate fi atât o persoană de sex feminin cât şi una de sex masculin. Acest delict nu poate fi savârşit în participaţie sub forma coautoratului, întrucât un raport sexual firesc nu poate fi realizat simultan de mai multi făptuitori. Participaţia penală este, însă, posibilă sub forma instigării sau a complicităţii.

Latura obiectivă a delictului constă în actul sexual de orice natură care are loc între două persoane, realizat prin constrângere sau profitând de neputinţa acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa . Urmarea constă în încălcarea libertăţii şi invilabilităţii sexuale a persoanei, dar poate avea şi alte urmări: vătămarea corporală gravă, moartea sau sinuciderea victimei. Legătura de cauzalitate pentru alin.1 subzistă prin chiar săvărşirea faptei, iar în cazul celorlalte alineate, care constituie agravante, datorită rezultatului mai grav produs, această legătură trebuie stabilită în fiecare caz în parte.

Latura subiectivă. Violul se savârşeşte cu intenţie directă, întrucât făptuitorul îşi dă seama că realizează raportul sexual împotriva voinţei persoanei agresate, încălcându-i libertatea şi inviolabilitatea sexuală. Latura subiectivă nu include vreun motiv sau scop special.

Tentativa şi consumarea. Tentativa la viol este incriminată în art.224. Violul se consumă în momentul în care este încălcată libertatea şi inviolabilitatea persoanei.

Sancţiunea. Violul se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Forme agravate. În alin.(2) şi (3) sunt prevăzute mai multe forme agravate ale acestui delict. Aşadar, în alin. (2) sunt prevăzute următoarele agravante:

a) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;

b) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

c) victima este un membru de familie;

d) victima era un minor care nu împlinise vârsta de 15 ani;

e) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.

În cazul acestora, pedeapsa este mai aspră, constând în detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Alin. (3) prevede următoarea agravantă: dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Acţiunea penală pentru forma simplă a delictului (alin.1) se pune in mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

ACTUL SEXUAL CU UN MINOR (art. 218) este (conform alin.1) acel act sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani şi, de asemenea (conform alin.2), actul sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex a cărei vârstă este între 15 şi 18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau de curator, ori de supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra acesteia.

Obiectul juridic special al acestui delict constă în relaţiile sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea persoanei. În cazul alin. 2, obiectul juridic special constă în relaţiile sociale privind libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei cu vârsta între 15 şi 18 ani.

Obiectul material constă în corpul persoanei.

Subiectul. Actul sexual cu un minor poate fi săvârşit de un bărbat sau de o femeie, mai mare de 14 ani. Participaţia penală este posibilă sub forma instigării sau a complicităţii. În cazul alin. 2, se cere făptuitorului să îndeplinească anumită

calitate: tutore, curator, supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator.

Latura obiectivă presupune un act sexual realizat de făptuitor cu o persoană ce nu a împlinit vârsta de 15 ani, respectiv, în alin. 2, o persoană în vârstă de la 15 la 18 ani. Actul sexual se realizează cu consimţământul minorului, aceasta fiind diferenţa faţă de viol. Urmarea constă în încălcarea libertăţii şi inviolabilităţii persoanei.

Latura subiectivă. Delictul se realizează cu intenţie directă şi autorul trebuie să cunoască vârsta minorului, în caz contrar, îi este înlăturată răspunderea penală.

Tentativa şi consumarea. Tentativa este pedepsită prin art. 224. Fapta se consideră consumată atunci când are loc actul sexual şi epuizată în momentul când are loc ultimul act sexual.

Sancţiunea. Faptele prevăzute la alin. 1 şi 2 se pedepsesc cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Forme agravate. Acestea sunt prevăzute în alin. (3)-(6):

(6) Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

SEDUCŢIA (art.219) este fapta aceluia care, prin promisiuni de căsătorie, determină o persoană de sex feminin care nu împlinise vârsta de 18 ani să aibă cu el raport sexual.

Obiectul juridic special e reprezentat de relaţiile sociale privind libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei de sex feminin care nu a împlinit 18 ani. Şi în acest caz consimţământul este dat de bunăvoie, dar e considerat de lege nevalabil, întrucât a fost obţinut prin inducerea în eroare cu ajutorul promisiunilor.

Obiectul material al delictului îl constituie corpul persoanei de sex feminin care nu a împlinit 18 ani.

Subiectul. Fapta nu poate fi săvârşită decât de un bărbat pentru că doar un bărbat poate face promisiuni de căsătorie unei persoane de sex feminin. Subiect al delictului de seducţie poate fi şi un minor, iar promisiunile de căsătorie trebuie să aibă caracter determinant pentru obţinerea consimţământului persoanei. Participaţia penală este posibilă sub forma instigării sau a complicităţii, iar instigator/complice poate fi orice persoană.

Latura obiectivă. Seducţia se realizează prin raprtul sexual, determinat de promisiuni de căsătorie, cu o persoană de sex feminin care nu a împlinit 18 ani, iar promisiunile trebuie să fie determinante pentru întreţinerea raportului sexual. Urmarea: încălcarea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei de sex feminin care nu a împlinit 18 ani. Raportul de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptei.

Latura subiectivă. Seducţia se săvârşeşte cu intenţie. Necunoaşterea faptului că victima nu are 18 ani îi înlătură autorului răspunderea penală.

Consumarea. Legea nu prevede sancţionarea tentativei. Fapta se consumă când se realizează raportul sexual la care victima a fost determinată prin promisiuni de căsătorie. Delictul poate prezenta şi formă continuată, dacă raporturile sexuale ăntre autor şi victimă au continuat în timp pe baza aceloraşi promisiuni de căsătorie; în acest caz, fapta se epuizează când se realizează ultimul act sexual.

Sancţiunea. Delictul de seducţie se pedepseşte cu închisoare strictă de la unu la 5 ani. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, iar acestă împăcare nu înseamnă nepărat căsătoria dintre autor şi victimă.

PERVERSIUNEA SEXUALĂ (art. 220) constă în actele de perversiune sexuală săvârşite în public.

Obiectul juridic special al acestui delict e reprezentat de relaţiile sociale referitoare la viaţă sexuală a persoanei ce implică realizarea actelor sexuale în mod firesc, fiind respectate normele de decenţă şi moralitatea publică. Aceste relaţii sociale constituie obiect juridic principal şi, în funcţie de împrejurări, pot fi încălcate şi alte relaţii sociale, ce reprezintă obiect juridic secundar al delictului: dacă perversiunea sexuală s-a săvârşit asupra unei persoane în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin constrângere, prin delict se încalcă ţi relaţiile sociale ce privesc libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei. Dcaă s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii, delictul va avea ca obiect juridic secundar relaţiile sociale privind integritatea corporală şi sănătatea persoanei, iar dacă fapta a provocat moartea sau sinuciderea victimei, se încalcă relaţile sociale referitoare la dreptul persoanei la viaţă.

Obiectul material constă în corpulpersoanei asupra căreia se exercită actul de perversiune sexuală

Subiect al delictului poate fi orice persoană, iar participaţia este posibilă sub forma instigării sau complicităţii. Vor răspunde penal ambele persoane, dar în cazul în care persoana cu rol pasiv este victimă, răspunderea penală va reveni persoanei cu rol activ.

Latura obiectivă. Perversiunea sexuală are ca element material săvârşirea de acte de perversiune sexuală, asupra propriului corp sau asupra corpului altor persoane şi este esenţial ca aceste acte să fie realizate în public. Urmare a acestei fapte este încălcarea relaţiilor sociale privind sexualitatea persoanei, iar pentru ca fapta să fie delict, raportul de cauzalitate între aceasta şi încălcarea relaţiilor menţionate trebuie să existe.

Latura subiectivă. Delictul se înfăptuieşte cu intenţie.

Tentativa şi consumarea. Tentativa se pedepseşte, conform art. 224, iar consumarea se produce o dată cu săvârşirea faptei de perversiune, în public.

Sancţiunea constă în închisoare strictă de la un an la 5 ani.

Formele agravate sunt prevăzute în alin. 2-7, astfel:

(2) Actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepsesc cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

(7) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) - (6) au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

CORUPŢIA SEXUALĂ (art. 221) constă în actele cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în prezenţa unui minor şi, de asemenea, conform alin. 4, ademenirea unei persoane în vederea săvârşirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de acelaşi sex

Obiect juridic special constă în relaţiile sociale privind viaţa sexuală a persoanei care implică un climat normal de dezvoltare a minorului, prin ferirea lui de actele obscene ce ar putea fi săvârşite asupra minorului ori în prezenţa lui. În alin. 2, acest obiect juridic constă în relaţiile sociale referitoare la convieţuirea din cadrul familiei.

Subiect poate fi orice persoană, chiar un minor, iar participaţia penală e posibilă sub toate formele.

Latură obiectivă. Delictul de corupţie sexuală se realizează prin săvârşirea de acte cu caracter obscen asupra unui minor sau în prezenţa unui minor ori prin ademenirea unei persoane în vederea săvârşirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de acelaşi sex. Fapta are ca urmare încălcarea valorilor sociale apărate de lege, iar între faptă şi urmarea acesteia trebuie să existe un raport de cauzalitate.

Latura subiectivă. Corupţia sexuală se săvârşeşte cu intenţie; dacă autorul nu cunoşte faptul că actul se săvârşeşte în prezenţa unui minor sau e în eroare privind etatea persoanei, el nu va răspunde penal.

Tentativa şi consumarea. Tentativa la delictul de corupţie sexuală este pedepsită de lege, în art. 224. Fapta se consumă când sunt realizate actele cu caracter obscen asupra unui minor sau în prezenţa unui minor. Când actele sunt săvârşite la intervale diferite de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, corupţia sexuală capătă caracter continuat şi se va epuiza o dată cu săvârşirea ultimului act cu caracter obscen.

Sancţiunea. Corupţia sexuală se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

Forme agravate. Acestea sunt reglementate în alin. 2-4:

(2) Când actele prevăzute la alin. (1) se săvârşesc asupra unui membru de familie, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 7 ani.

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) au fost săvârşite în scopul producerii de materiale pornografice, maximul special al pedepsei închisorii se majorează cu 2 ani.

INCESTUL (art. 222) este raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori.

Obiectul juridic special constă în relaţiile sociale referitoare la desfăşurarea vieţii sexuale a persoanei respectând normele morale şi fără a se periclita evoluţia speciei umane.

Obiect material al delictului este corpul persoanei cu rol pasiv.

Subiectul. Ambele persoane care săvârşesc incestul sunt răspunzătoare penal. Participaţia penală este posibilă sub forma instigării şi complicităţii.

Latura obiectivă. Elementul material al delictului constă în raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori. Urmarea săvârşirii faptei: încălcarea prevederilor legale ce ocrotesc viaţa sexuală a oricărei persoane, iar raportul de cauzalitate între fapta comisă şi atingerea adusă normelor menţionate trebuie să existe.

Latura subiectivă. Incestul se realizează cu intenţie directă, iar persoana care nu cunoaşte că e rudă cu cealaltă, nu va răspunde penal.

Tentativa şi consumarea. Tentativa la incest este pedepsită de lege, în art. 222. Delictul se consumă în momentul în care se realizează actul sexual, iar dacă fapta se repetă la diferite intervale de timp, aceasta va cunoaşte şi o formă continuată, epuizându-se cu ultimul act sexual.

Sancţiunea prevăzută de lege pentru incest este închisoare strictă de la 2 la 7 ani.

HĂRŢUIREA SEXUALĂ (art. 223) constă în hărţuirea unei persoane prin ameninţare sau constrângere în scopul de a obţine satisfacţii de natură sexuală, de către o persoană care abuzează de calitatea sau de influenţa pe care i-o conferă funcţia îndeplinită la locul de muncă.

Obiectul juridic special al acestui delict constă în relaţiile sociale privitoare la libertatea vieţii sexuale a oricărei persoane şi, în secundar, pot fi lezate şi relaţiile sociale referitoare la onoarea şi demnitatea persoanei.

Subiectul acestui delict este unul calificat, întrucât trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să aibă o funcţie ce-i conferă autoritate şi influenţă faţă de victimă. Autorul poate fi atât şeful victimei, cât şi profesorul ori medicul acesteia. Participaţia penală poate lua forma instigării sau complicităţii, iar instigator/complice poate fi orice persoană.

Latura obiectivă. Elementul material al hărţuirii sexuale constă în acţiunea de hărţuire sexuală, adică fapta repetată de a nu da pace cuiva, de a sâcâi, cu scopul de a obţine favoruri de natură sexuală. Hărţuirea trebuie să se realizată prin constângere (morală) sau ameninţare şi, de asemenea, este esenţial ca fapta repetată să se comită abuzându-se de statutul conferit de funcţia îndeplinită la locul de muncă. Urmarea periculoasă: crearea unei stări de pericol faţă de libertatea vieţii sexuale şi aducerea unei atingeri onoarei şi demnităţii victimei, iar raportul de cauzalitate între faptă şi urmare trebuie să existe.

Latura subiectivă. Hărţuirea sexuală se săvârşeşte cu intenţie directă, întrucât se urmăreşte realizarea unui scop: obţinerea de satisfacţii de natură sexuală.

Tentativa şi consumarea. Tentativa nu este posibilă. Fapta se consumă în momentul în care se realzează acte repetate de cicălire şi se epuizează când are loc ultimul act de constrângere sau de ameninţare.

Sancţiunea. Hărţuirea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Sursa: click aici

Ce trebuie să cunoaşteţi referitor la martorul în procesul civil:

2011-05-17T12:38:00.003+03:00

Ce trebuie să cunoaşteţi referitor la

martorul în procesul civil:

1. Informatii generale

2. Persoane scutite de a depune mărturie

3. Persoane care pot refuza depunerea mărturiei

4. Prezentarea martorului la proces

5. În ce constă administrarea probei cu martori

6. Despăgubiri acordate martorului

1. Dacă v-aţi gândit să vă dovediţi pretenţiile şi să vă faceţi apărările folosind proba cu martori sau aţi fost numit ca martor într-un proces, trebuie să cunoaşteţi următoarele informaţii: Astfel, martorii trebuie să fie persoane care nu au vreun interes în acel litigiu.

Ei trebuie să se prezinte în faţa instanţei de judecată să dea declaraţie întrucât probele, de regulă, trebuie administrate nemijlocit.

Dacă v-aţi gândit că puteţi să consemnaţi aspectele ce le-ar putea declara un martor şi care ar putea să conducă la rezolvarea litigiului şi să trimiteţi instanţei această declaraţie, trebuie să ştiţi că efortul este inutil. Chiar dacă declaraţia o înaintaţi în formă autentică aceasta nu are valoare probatorie decât în cazuri de excepţie, când un text de lege stabileşte

expres în acest sens.

Norma specială care a stabilit ca regulă ca declaraţia martorului să se facă înaintea instanţei poate, la prima vedere, vi se pare cel puţin neeconomicoasă, dacă vă gândiţi că în acest fel se pierde timp mai mult aşteptând în sala de judecată, iar cheltuielile de deplasare până la sediul instanţei pot fi mai mari decât dacă v-aţi duce la un notariat.

Dacă gândiţi aşa, cu siguranţă aţi pierdut din vedere faptul că martorul este chemat să relateze faptele pe care le-a cunoscut personal, dar şi să răspundă la întrebările părţilor şi instanţei de judecată.

Martorul este chemat să răspundă cu privire la ceea ce a cunoscut prin propriile simţuri şi nu să relateze păreri ale opiniei publice.

Propunerea martorilor se face de către reclamant în cererea de chemare în judecată sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, iar pârâtul prin întâmpinare sau, aşa cum s-a mai arătat, dacă nu este reprezentat sau asistat, la prima zi de înfăţişare.

Trebuie să vă gândiţi foarte bine când formulaţi cerere de chemare în judecată sau întâmpinare dacă trebuie depusă să propuneţi această probă şi care sunt persoanele desemnate să facă depoziţia de martor întrucât, în sens contrar, nu mai aveţi această posibilitate, iar înlocuirea lor nu poate fi încuviinţat decât în anumite cazuri (moarte, dispariţie sau motive bine întemeiate).

Trebuie să mai cunoaşteţi că dacă această probă v-a fost încuviinţată în cursul judecăţii, lista cu martori trebuie depusă în termen de 5 zile de la încuviinţare, iar dovada contrară trebuie în aceeaşi şedinţă dacă amândouă părţile sunt de faţă, în sens contrar, nu mai puteţi beneficia de această probă.

Lista cu martorii solicitaţi trebuie să cuprindă numele şi prenumele fiecărui martor, precum şi adresa unde urmează să fie citat.

Tot în termen de 5 zile şi sub aceiaşi sancţiune trebuie să depuneţi şi suma de bani fixată de instanţă pentru transportul şi despăgubirea martorilor. Dacă aveţi norocul ca martorul să se prezinte spre audiere, deşi nu aţi depus suma respectivă, sunteţi salvat de sancţiune iar proba poate fi administrată.

Trebuie să mai cunoaşteţi că dacă partea adversă a renunţat la audierea unui martor propus, dacă doriţi, puteţi să vă folosiţi de depoziţia acelui martor.

Întrucât instanţa de judecată are obligaţia stabilirii adevărului, dacă consideră că audierea unui martor este necesară pentru lămurirea sa poate dispune în acest sens, chiar dacă ambele părţi au renunţat la acel martor.

Este adevărat că o împrejurare poate fi dovedită cu mai mulţi martori însă instanţa vă poate mărgini numărul martorilor propuşi. Dacă o împrejurare priveşte mai multe aspecte care trebuie dovedite, instanţa vă poate limita numărul martorilor, dar cu respectarea principiului egalităţii părţilor în proces.

Vă gândiţi, probabil, ce condiţii trebuie să îndeplinească persoana care urmează să fie propusă ca martor.

În acest sens, trebuie să cunoaşteţi că ceea ce este important este ca persoana respectivă să fi cunoscut personal împrejurarea pentru care este chemată să depună mărturie.

2. Persoane scutite de a depune mărturie

Deşi au luat cunoştinţă personal despre fapte în legătură cu pretenţiile reclamante, nu pot fi ascultaţi ca martori:

a) rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv;

b) soţul, chiar nedespărţit;

c) interzişii şi cei declaraţi de lege incapabili de a mărturisii;

d) cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă.

Părţile pot conveni expres sau tacit să fie ascultate ca martori şi persoanele prevăzute la punctele a) şi b).

În cauzele privitoare la starea civilă sau divorţ pot fi ascultate rudele şi chiar afinii, până la gradul al treilea inclusiv, cu excepţia descendenţilor.

3. Persoane care pot refuza depunerea mărturiei

Pot refuza să depună mărturie, deşi au fost propuşi ca martori cu respectarea cerinţelor legale:

- slujitorii cultelor, medicii, moaşele, farmaciştii, avocaţii, notarii publici şi orice alţi muncitori pe care legea îi obligă să păstreze secretul cu privire la faptele încredinţate lor în exerciţiul îndeletnicirii;

- funcţionarii publici şi foştii funcţionari publici, asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoştinţă în această calitate;

- cei care prin răspunsurile lor s-ar expune ei înşişi sau ar expune vreuna din rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv sau pe soţul, chiar nedespărţit, la o pedeapsă penală sau la dispreţul public.

4. Prezentarea martorului la proces

Dacă aţi fost numit ca martor într-un proces din respect faţă de actul de justiţie ar trebui să veniţi în faţa instanţei şi să depuneţi mărturie.

Să nu credeţi că instanţa nu poate să vă şi oblige, dacă consideră că declaraţia pe care o puteţi da lămureşte situaţia litigioasă. Astfel, trebuie să cunoaşteţi că instanţa poate emite mandat de aducere, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, nu vă face cinste. În pricinile urgente, instanţa poate face aceasta chiar de la primul termen.

Dacă, după mandatul de aducere, nu vă prezentaţi, instanţa poate păşi la judecată, considerînd că din probele administrate îşi poate forma convingerea cu privire la soluţia ce o va da.

Instanţa poate să apeleze şi la altă măsură ca să vă determine să veniţi să depuneţi mărturie.

Astfel, dacă aţi fost legal citat şi nu v-aţi prezentat la proces sau refuzaţi să depuneţi mărturie când sunteţi prezent în sala de judecată, instanţa vă poate aplica o amendă judiciară de la 30 la 500 lei RON.

De această pedeapsă sunt scutiţi minorii întrucât aceştia nu au venituri.

Nu trebuie să vă necăjească faptul că aţi fost propus ca martor şi nu vă puteţi prezenta pentru că sunteţi bolnav. În acest caz faceţi cunoscut instanţei starea de boală şi poate încuviinţa ascultarea la domiciliu.

5. În ce constă administrarea probei cu martori

Dacă proba cu martori a fost încuviinţată, aceştia sunt citaţi pentru a se înfăţişa în faţa instanţei de judecată la termenul statornicit pentru audiere.

Fiecare martor înainte de a da declaraţie privitor la pricina ce se judecă este întrebat cu privire la identitatea sa, precum şi dacă este rudă sau afin cu una din părţi şi în ce grad, dacă se află în serviciul uneia din părţi, dacă este judecat în duşmănie sau în legături de interes cu vreuna din părţi.

Totodată acesta depune un jurământ potrivit credinţei sale religioase sau laice, jurământ pe care-l va rosti, repetând după preşedintele completului. Dacă religia sa este cea creştină, în timpul jurământului ţine mâna pe biblie sau pe cruce.

După depunerea jurământului, preşedintele instanţei îi pune în vedere martorului că, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.

Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământ, ci i se atrage atenţia să spună adevărul.

Întrucât pot fi situaţii în care părţile să nu poată propune suficiente probe pentru dovedirea pretenţiilor şi apărărilor lor, legiuitorul a prevăzut şi posibilitatea să poată fi ascultaţi şi minorii sub 14 ani, precum şi persoanele care din pricina debilităţii mintale în mod vremelnic sunt lipsite de discernământ. În această situaţie instanţa va ţine seama de situaţia specială a martorului la aprecierea depoziţiei.

Fiecare martor este ascultat separat, cei neascultaţi neputând rămâne în sală pentru a nu fi influenţaţi în depoziţiilor lor.

Ascultarea martorilor se face în ordinea stabilită de preşedintele instanţei, ţinând cont şi de cererea părţilor.

Audierea propriu-zisă a martorului constă într-o declaraţie orală prin care arată împrejurările pe care le cunoaşte legat de obiectul litigiului, precum şi în răspunsul la întrebările părţii care l-a propus, a părţii adverse, a instanţei şi eventual a procurorului, dacă acesta participă la proces. Martorul nu are voie să citească un răspuns scris de mai înainte însă, cu încuviinţarea preşedintelui, poate folosi însemnări privitoare la cifre sau denumiri.

Trebuie să ştiţi că martorul nu răspunde la orice întrebare întrucât toate întrebările sunt adresate prin preşedinte care, poate respinge întrebarea dacă aceasta tinde la dovedirea unui fapt, a cărui dovedire e oprită de lege, nedemn de a fi crezut, nu are legătură cu cauza şi nu duce la rezolvarea ei.

Este posibil să vă deranjeze faptul că vi s-a respins întrebarea însă, la cerere, întrebarea precum şi motivul pentru care s-a înlăturat se trec în încheiere, astfel că, în situaţia în care vă sunt respinse pretenţiile şi apreciaţi că vă foloseşte, puteţi să criticaţi acest aspect în calea de atac, la instanţa de control judiciar.

Dacă instanţa de judecată găseşte că este necesar, martorul poate fi din nou întrebat.

Dacă cele declarate de 1 martor se contrazic cu cele ale altui martor, aceştia sunt puşi amândoi de faţă pentru a se confrunta şi a stabili realitatea.

Declaraţia martorului făcută oral, se scrie de către grefier după dictarea preşedintelui completului. Dacă aţi făcut o asemenea declaraţie nu uitaţi că trebuie să o semnaţi pe fiecare pagină şi la sfârşit după ce aţi luat cunoştinţă de cuprins şi aţi fost de acord cu cele consemnate.

În final, vă recomandăm să aveţi grijă să declaraţi potrivit cu împrejurările pe care le-aţi cunoscut prin propriile simţuri întrucât instanţa, dacă are bănuieli puternice că aţi făcut o mărturie mincinoasă sau că aţi fost mituit să faceţi declaraţie într-un anume fel, vă trimite în faţa autorităţilor penale.

6. Despăgubiri acordate martorului

Dacă aţi fost propus ca martor şi aţi ocazionat cheltuieli de drum, aţi fost învoit de la serviciu sau aţi pierdut timp în sala de şedinţă pentru a fi audiat astfel că aţi suferit o pagubă întrucât în timpul pierdut aveaţi ocazia să aveţi un profit, puteţi să cereţi să vi se plătească cheltuieli de drum şi să fiţi despăgubit. Sursa: click aici

Cererea de chemare în judecată

2011-05-17T12:36:00.002+03:00

Cererea de chemare în judecată

Ce trebuie să cunoaşteţi referitor la cererea de chemare în judecată?

Orice persoană care pretinde recunoaşterea unui drept trebuie să se adreseze instanţei de judecată.

În acest sens, trebuie să depuneţi o cerere de chemare în judecată la instanţa competentă să judece pricina (judecătorie, tribunal specializat, tribunal, curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

1. Cererea de chemare în judecată:

Cererea trebuie să cuprindă datele personale şi de identificare ale dumneavoastră şi ale persoanei pe care o chemaţi în judecată cara se referă la: nume, prenume, domiciliu sau reşedinţă, iar pentru persoanele juridice, numărul de înmatriculare la Registrul Comerţului, codul fiscal

şi contul bancar.

În situaţia în care locuiţi în străinătate, aveţi obligaţia să menţionaţi domiciliul ales din România unde urmează să primiţi toate comunicările privind procesul.

Dacă apreciaţi că nu aveţi cunoştinţele necesare pentru a formula o asemenea cerere, sau dacă sunteţi în imposibilitatea de a o formula, puteţi să vă adresaţi unui avocat, sau să împuterniciţi o altă persoană să întocmească cererea. În aceste două situaţii, cererea va cuprinde numele şi sediul profesional al avocatului, respectiv numele şi calitatea celui care vă reprezintă.

Dacă nu cunoaşteţi domiciliul persoanei chemate în judecată, va trebui să menţionaţi în cerere această împrejurare şi să prezentaţi dovezi instanţei unde depuneţi cererea, în sensul că aţi făcut demersuri pentru aflarea domiciliului părţii adverse.

În momentul depunerii cererii la instanţă, în procedurile ce vor urma pentru judecarea pricinii, veţi fi citat în calitate de reclamant, iar persoana/ persoanele chemată/ chemate în judecată vor fi citate în calitate de pârât/ pârâţi.

După menţionarea datelor personale şi de identificare ale dumneavoastră şi ale persoanei chemată în judecată, trebuie să arătaţi ce drept solicitaţi să vă fie recunoscut de către pârât şi ce vă îndreptăţeşte la recunoaşterea acestui drept.

Atunci când pretenţiile formulate în cerere sunt evaluabile veţi indica valoarea pe care o apreciaţi.

După prezentarea pe scurt a faptelor care v-au determinat să introduceţi cererea, este recomandat să indicaţi textul de lege pe care vă întemeiaţi cererea, însă această precizare nu este obligatorie întrucât calificarea acţiunii se va face de instanţa sesizată cu judecarea procesului.

De asemenea, trebuie să arătaţi dovezile pe care vă sprijiniţi dreptul pretins, iar dacă deţineţi înscrisuri, trebuie să le anexaţi la cererea depusă.

În situaţia în care aţi chemat în judecată, mai multe persoane, atât cererea cât şi actele anexate trebuie să le depuneţi în atâtea exemplare câţi pârâţi sunt în cauză plus un exemplar pentru instanţă. Dacă înscrisurile depuse sunt într-o limbă străină sau cu litere vechi, aveţi obligaţia să efectuaţi traducerea acestora. În cuprinsul cererii puteţi solicita, dacă apreciaţi că este în interesul dovedirii dreptului dedus judecăţii şi proba cu martori, indicând numele şi domiciliul acestora sau prezenţa în instanţă a pârâtului pentru a fi supus la interogatoriu.

După întocmirea cererii, veţi proceda la semnarea ei, iar în situaţia în care nu aţi formulat cererea personal, aceasta va fi semnată de persoana care a întocmit-o.

Cererea de chemare în judecată o depuneţi fie personal sau prin reprezentant, fie prin postă. Excepţie de la această regulă o reprezintă cererea de divorţ care trebuie depusă personal de către reclamant.

La primirea cererii de chemare în judecată de către preşedintele instanţei sau de către judecătorul care îl înlocuieşte, dacă aceasta nu întruneşte cerinţele prevăzute de lege, vi se pune în vedere să completaţi cererea de îndată. Atunci când completarea nu este posibilă, cererea se va înregistra şi vi se acordă un termen scurt.

În cazul în care aţi depus cererea de chemare în judecată prin poştă, vi se vor comunica în scris lipsurile ei, având obligaţia ca până la termenul acordat să faceţi completările sau modificările necesare.

În toate cazurile, neîndeplinirea în termen a obligaţiilor privind completarea sau modificarea cererii poate atrage suspendarea judecăţii.

Dacă se constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, procesul îşi urmează cursul firesc.

2. Dacă sunteţi chemat în judecată în calitate de pârât într-o cauză civilă, aveţi posibilitatea legală să vă apăraţi faţă de pretenţiile reclamantului prin depunerea unei cereri denumită „întâmpinare”. Întâmpinarea trebuie să cuprinsă aceleaşi elemente ca şi o cerere de chemare în judecată, excepţiile de procedură pe care înţelegeţi să le ridicaţi la cererea reclamantului, răspunsul la pretenţiile în fapt şi în drept formulate de acesta, dovezile prin care vă apăraţi împotriva acestora şi semnătura dumneavoastră.

Ca şi în cazul cererii de chemare în judecată, întâmpinarea trebuie depusă în atâtea exemplare câţi reclamanţi sunt în cauză, plus un exemplar pentru instanţă. Dacă în cauză aveţi calitatea de pârât alături de alte persoane, puteţi depune o singură întâmpinare pentru toţi pârâţii sau numai pentru cei care doresc să o formuleze.

Întâmpinarea poate fi depusă cel mai târziu cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată.

În situaţia în care nu aţi depus întâmpinare, la prima zi de înfăţişare, instanţa vă va pune în vedere să arătaţi excepţiile, dovezile şi mijloacele de apărare la cererea formulată de reclamant. La solicitarea dumneavoastră, instanţa vă poate acorda un termen pentru pregătirea apărării şi depunerea întâmpinării.

3. Atunci când aţi fost chemat în judecată de o persoană şi apreciaţi că sunteţi îndreptăţit să solicitaţi pretenţii de la persoana respectivă, aveţi posibilitatea legală să formulaţi o cerere denumită „cerere reconvenţională”.

La fel ca cererea de chemare în judecată şi întâmpinarea, cererea reconvenţională trebuie întocmită ţinând cont de elementele prezentate anterior.

Cererea reconvenţională o depuneţi o dată cu întâmpinarea, iar dacă nu sunteţi obligat la întâmpinare, o puteţi depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. În situaţia când reclamantul îşi modifică cererea de chemare în judecată, puteţi depune cererea reconvenţională cel mai târziu până la termenul încuviinţat de instanţă. De regulă, cererea reconvenţională se judecă o dată cu cererea principală, iar în cazul în care cererea reclamantului este în stare de judecată, cererea reconvenţională se poate judeca separat. Sursa: click aici

Dreptul familiei. Bunurile comune, impartire, bunuri proprii administrare, folosinta, dispozitie, locuinta, terenuri, constructii, venituri, concubini

2011-05-17T12:25:00.006+03:00

Dreptul familiei. Bunurile comune, impartire, bunuri proprii administrare, folosinta, dispozitie, locuinta, terenuri, constructii, venituri, concubini

1.Împartirea bunurilor comune.

Împartirea bunurilor comune, în timpul casatoriei, se poate face la cererea oricaruia dintre soti sau la cererea creditorilor personali ai oricaruia dintre soti. Potrivit art. 36 din C. fam. alin. 2, bunurile comune pot fi împartite în timpul casatoriei la cererea oricaruia dintre soti.

Conditii:

Sa existe motive temeinice în acest sens.

Ele sunt apreciate de instanta judecatoreasca ( ex.: abandonarea fortata a domiciliului comun din cauza relelor tratamente; vârsta avansata si starea de boala a unuia din soti).

Împartirea bunurilor comune se face în timpul casatoriei, adica în intervalul cuprins între momentul încheierii casatoriei si momentul în care oricare din soti a introdus o actiune în divort. Daca unul dintre soti a intentat actiunea de divort, partajul are loc în cadrul acestei actiuni conform art. 36 alin. 1, ceea ce nu mai justifica introducerea actiunii conform alin. 2.

Împartirea bunurilor comune se poate face, prntru motive temeinice, numai prin hotarâre judecatoreasca. Deci, conventiile de partajare a bunurilor comune în timpul casatoriei sunt lovite de nulitate absoluta. Dreptul de actiune al sotilor pentru împartirea bunurilor comune are caracter personal, ceea ce înseamna ca poate fi exercitat numai de catre acestia. Actiunea pornita de catre un sot nu poate fi continuata, dupa decesul acestuia, de catre mostenitori.

Împartirea bunurilor comune în timpul casatoriei este de competenta instantei în a carei raza teritoriala se afla domiciliul comun al sotilor, unde sunt si bunurile supuse partajului.

Pot fi supuse partajului numai bunurile comune existente în momentul în care se face împartirea.

Valoarea luata în calcul la efectuarea partajului bunurilor comune ale sotilor, este aceea din momentul introducerii actiunii de partaj.

Împartirea bunurilor comune în timpul casatoriei are caracter definitiv. Bunurile astfel împartite devin bunuri proprii iar bunurile ramase neîmpartite, ca si cele care se dobândesc ulterior, sunt bunuri comune.

Dupa cum am mai spus, sotii pot avea doua categorii de datorii: personale si comune. În consecinta, exista doua categorii de creditori: personali si comuni.

Creditorii personali nu pot urmari bunurile comune, ci numai bunurile proprii ale sotului debitor (art. 33 alin. 1 C. fam). Daca bunurile proprii ale sotului debitor nu sunt suficiente pentru acoperirea creantelor creditorilor personali, acestia pot cere împartirea bunurilor comune, prin hotarâre judecatoreasca, însa numai în masura necesara acoperirii creantei (art. 33 alin. 2 C. fam.). Actiunea creditorilor personali pentru împartirea bunurilor comune are caracter subsidiar. Actiunea în justitie se introduce împotriva ambilor soti, astfel încât hotarârea sa le fie opozabila.

Împartirea priveste numai bunurile comune prezente ale sotilor si nu cele viitoare. Bunurile atribuite prin împartire fiecarui sot, conform art. 33 alin. 2, devin bunuri proprii.

2.Bunurile proprii.

Bunurile proprii ale sotilor sunt prevazute, limitativ, în art. 31 din C. familiei. Acestea reprezinta exceptia de la regula comunitatii de bunuri. Sotii nu pot sa stabileasca apartenenta la categoria bunurilor proprii a altor bunuri decât cele prevazute în art. 31 C. familiei.

În afara de art. 31, determinarea bunurilor ca fiind proprii se face si în functie de data dobândirii lor (care este anterioara casatorie), având în vedere legatura acestor bunuri cu persoana sotului dobânditor, precum si subrogatia reala (art. 31 lit. f). În anumite situatii, chiar daca bunul a fost dobândit în timpul casatoriei, dar este folosit de catre unul dintre soti pentru uzul personal sau pentru exercitarea unei profesii, acesta devine bun propriu.

Sunt bunuri proprii ale fiecarui sot:

1. Bunurile dobândite înainte de încheierea casatoriei. Desi Codul familiei nu face nici o precizare în acest sens, sunt bunuri proprii si acelea dobândite dupa încetarea sau desfacerea casatoriei de fiecare dintre fostii soti separat sau împreuna.

2. Bunurile dobândite în timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie, afara de cazul în care dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune. Bunurile dobândite prin mostenire, legat sau donatie în timpul casatoriei devin bunuri proprii datorita caracterului personal al dobândirii lor. Daca bunurile dobândite prin mostenire ar deveni comune s-ar încalca devolutiunea succesorala stabilita de lege. În ceea ce priveste liberalitatile (donatiile si legatele) sunt acte cu titlu gratuit facute în considerarea persoanei gratificate. Astfel, bunurile dobândite prin donatie si legat sunt bunuri proprii întrucât se tine cont de vointa dispunatorului. Bunurile dobândite prin donatie sunt proprii, fie ca este vorba de donatie directa, indirecta, deghizata sau dar manual.

Între soti se pot face donatii, însa numai în privinta bunurilor proprii. Daca obiectul donatiei între soti l-ar constitui bunurile comune, s-ar crea posibilitatea micsorarii comunitatii de bunuri ceea ce este interzis prin lege (art. 30 alin. 2 C. familiei).

În timpul casatoriei, bunul primit prin legat este propriu, indiferent daca legatul este universal, cu titlu universal sau cu titlu particular întrucât legea nu distinge. Legatul trebuie sa provina de la un tert si nu de la celalalt sot. În acest caz, legatul îsi produce efectele la moartea testatorului.

Daca legatul provine de la celalalt sot, el îsi produce efectele la moartea sotului testator, adica la încetarea casatoriei.

Partea finala a art. 31 lit. b precizeaza ca dispunatorul (testator sau donator) poate sa prevada ca bunul va deveni comun. Dreptul dispunatorului ca bunul sa devina comun este limitat de prevederile legale cu privire la rezerva succesorala. În cazul în care obiectul donatiei îl formeaza bunurile din rezerva succesorala a sotului gratificat, clauza prin care s-ar dispune ca donatia devine bun comun este nula deoarece bunurile apartin prin lege mostenitorului rezervatar si nu vor intra în categoria bunurilor comune. Daca dispunatorul precizeaza, în mod expres, ca bunul este comun sau este destinat obtinerii unui alt bun comun (de exemplu, când se doneaza o suma de bani în vederea achizitionarii unui apartament pe care dispunatorul îl doreste comun), atunci bunul donat este comun. Daca dispunatorul nu face o asemenea precizare atunci bunul donat este bun propriu.

Daca liberalitatea este facuta unuia dintre soti cu mentiunea expresa ca devine bun comun, se considera ca sotul donatarului sau legatarului nu se poate opune la acceptarea donatiei sau testamentului.

Darurilor de nunta, acestea sunt considerate bunuri comune ale sotilor deoarece sunt dobândite în timpul casatoriei. Aceasta situatie este întâlnita în cazul în care darurile de nunta sunt obisnuite. Daca darurile de nunta constau în sume mari de bani sau în bunuri de valoare (de exemplu, o casa) donate de catre parinti, fara sa se precizeze ca ele se fac ambilor soti, atunci bunurile sunt proprii.

Bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti.

Aceste bunuri devin proprii având în vedere destinatia lor. Textul legii se refera la doua categorii de bunuri: bunuri de uz personal si bunuri destinate exercitarii profesiei unuia din soti.

Pentru a fi bunuri proprii, bunurile de uz personal trebuie sa întruneasca anumite conditii:

- bunul sa apartina unuia din soti (de exemplu, obiectele de vestimentatie);

- bunul devine propriu sotului care-l foloseste, fara sa se faca distinctie între modurile de dobândire (de exemplu, bunul dobândit de sotul care-l foloseste pentru uzul sau personal devine propriu chiar daca a fost procurat cu bunuri comune);

- bunul trebuie sa fie destinat în mod efectiv uzului exclusiv si personal al unuia din soti (de exemplu, îmbracamintea). Nu este suficienta, deci, numai destinatia bunului, dupa natura sa, pentru ca acesta sa fie bun propriu, ci trebuie sa fie folosit efectiv de catre unul din soti. Bunurile de lux (de exemplu, bijuteriile), fiind lucruri de valoare, sunt bunuri comune, chiar daca sunt folosite de catre un singur sot.

În cazul bunurilor destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti, acestea sunt bunuri proprii daca au fost dobândite de catre un sot si daca sunt destinate exercitarii profesiei de catre sotul dobânditor al bunului. Aceste bunuri sunt proprii, indiferent daca ele sunt dobândite cu mijloace proprii ale sotului dobânditor sau cu mijloace comune ambilor soti. Totusi, daca bunurile destinate exercitarii profesiei unuia din soti reprezinta obiecte de lux si au fost dobândite cu valori comune, aceste bunuri sunt comune deoarece au depasit destinatia lor matrimoniala. În cazul în care un sot exercita mai multe profesii, bunurile destinate exercitarii fiecareia dintre acestea sunt proprii, cu conditia sa fie vorba de îndeletniciri cu caracter profesional.

Când ambii soti au aceeasi profesie, bunurile pe care le folosesc pentru exercitarea ei sunt bunuri aflate în coproprietatea acestora, ele pastrându-si caracterul de bunuri proprii.

Bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri.

Bunurile dobândite cu titlu de premiu si recompensa sunt bunuri proprii ale sotului.

Premiul, în sensul art. 31 lit. d din C. familiei, se acorda pentru merite deosebite sau pentru activitatea de creatie literara, artistica sau stiintifica.

Prin recompensa trebuie sa se înteleaga un fel de premiu acordat pentru merite deosebite.

De asemenea, C. familiei, atunci când vorbeste de "manuscrise stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii", se refera la obiectele materiale prin care se exteriorizeaza opera de creatie intelectuala a autorului. Autorul are un drept de proprietate asupra obiectului material prin care se exteriorizeaza opera de creatie intelectuala iar acest drept este un bun propriu. Manuscrisele, în cazul în care au o valoare istorica si documentara deosebita, sunt considerate ca facând parte din patrimoniul cultural-national.

Indemnizatia de asigurare sau despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei.

Indemnizatia de asigurare sau despagubire pentru pagubele pricinuite persoanei, încasata de unul din soti, ori creantele cu privire la acestea sunt bunuri proprii întrucât sunt destinate sa repare o paguba exclusiv personala.

Din textul legii rezulta urmatoarele:

- indemnizatia de asigurare presupune un contract de asigurare cu privire la persoane. Prin urmare, indemnizatia de asigurare reprezinta un bun propriu întrucât aceasta se acorda pentru pagube pricinuite persoanei unuia dintre soti, si nu pentru pagube aduse bunurilor acestuia.

- despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei unuia dintre soti, ca urmare a faptei ilicite a altei persoane, constituie bun propriu.

Indemnizatia de asigurare si despagubire se acorda pentru a se repara pagube intim legate de persoana celui vatamat. Daca prejudiciul este strâns legat de persoana, despagubirea si indemnizatia sunt bunuri proprii.

Valoarea care reprezinta si înlocuieste un bun propriu sau bunul în care a trecut aceasta valoare.

În temeiul art. 31 lit. f din C. familiei, devin proprii:

- bunul dobândit în schimbul altui bun propriu.

- pretul vânzarii unui bun propriu.

- creanta pretului de vânzare a unui bun propriu.

- bunul cumparat cu pretul obtinut din vânzarea unui bun propriu.

- indemnizatia de asigurare pentru prejudiciul adus unui bun propriu.

- despagubirea datorata pentru pagubele cauzate unui bun propriu.

Aceste bunuri devin proprii în baza subrogatiei reale cu titlu universal. Subrogatia reala presupune înlocuirea juridica a unui bun cu altul. Subrogatia îsi produce efectele si partial, în cazul în care un bun comun a fost reparat sau modificat cu bunuri proprii sau când a fost dobândit în parte cu bunuri comune si în parte cu bunuri proprii. Subrogatia este expres reglementata de lege doar în cazul bunurilor proprii.

3.Actele de administrare, folosinta si dispozitie asupra bunurilor comune.

Potrivit principiului egalitatii dintre soti, ei hotarasc de comun acord si în deplina egalitate cu privire la administrarea, folosinta si dispozitia asupra bunurilor comune.

Aceasta regula este valabila si în cazul separatiei în fapt, în cazul disparitiei unuia dintre soti (chiar constatata judecatoreste), în cazul punerii sub curatela sau al punerii sub interdictie. În cazul celui care beneficiaza de curatela sau care este pus sub interdictie, drepturile se exercita prin intermediul curatorului, respectiv tutorelui.

Potrivit art. 35 alin. 2 din C. familiei, oricare dintre soti este prezumat relativ a avea mandat tacit din partea celuilalt sot în îndeplinirea actelor de administrare, folosinta si dispozitie cu privire la bunurile comune. Totusi, daca sotii sunt despartiti în fapt, aceasta prezumtie nu functioneaza. De asemenea, prezumtia de mandat tacit nu functioneaza în cazul actelor de dispozitie cu privire la imobile sau a donatiilor. Încalcarea limitelor mandatului tacit se sanctioneaza cu nulitatea relativa, sotul interesat având si posibilitatea actiunii în revendicare.

Actiunea în constatare, precum si actiunile în conservare cu privire la un bun comun pot fi introduse de unul din soti, chiar si împotriva vointei celuilalt sot, pe când actiunea în revendicare (act de dispozitie) poate fi introdusa de unul din soti în limitele mandatului tacit.

Daca persoana casatorita, declarata moarta pe calea unei hotarâri judecatoresti, reapare, hotarârea judecatoreasca este anulata iar toate actele încheiate de celalalt sot sunt considerate ca fiind încheiate în timpul casatoriei.

4.Sporul valorii imobilului proprietatea unuia dintre soti.

Sporul valorii imobilului (sub forma de constructii alaturate, învecinate, suprapuse sau simple îmbunatatiri fara sa se ajunga la transformarea esentiala a bunului proprietate exclusiva a unuia dintre soti) nu conduce la calificarea bunului principal ca bun comun. În aceasta situatie, sporul ar putea fi calificat bun comun, daca mijloacele folosite au fost comune. Daca se ajunge la o transformare esentiala a bunului principal printr-un spor generat de contributia ambilor soti, bunul principal devine un bun comun.

5.Sumele economisite si depuse la banca.

Desi în raporturile dintre banca si soti, titular al sumelor depuse este sotul indicat în livret (întrucât dovada depunerii se face numai cu livretul), depunerea unor sume de bani la banca nu schimba caracterul comun sau propriu al acestora. Astfel, sumele de bani-bunuri comune îsi pastreaza acest caracter prin depunerea la banca, chiar daca în livret apare ca titular un singur sot.

6.Locuinta construita ori cumparate cu credit.

Se identifica urmatoarele situatii:

1. Când numai o parte din rate au fost achitate în timpul casatoriei, locuinta este bun comun numai în masura achitarii acestor rate.

2. Daca toate ratele au fost achitate în timpul casatoriei, locuinta este bun comun.

3. Daca sotii s-au înteles ca o locuinta construita pe numele unuia dintre ei dar cu contributia ambilor (predarea locuintei facându-se anterior încheierii casatoriei) sa devina bun comun, atunci locuinta respectiva dobândeste acest caracter în momentul celebrarii casatoriei.

7.Situatia unor categorii de terenuri.

În cazul terenurilor dobândite prin împroprietarire (se are în vedere crearea dreptului de proprietate care nu a existat anterior în legatura cu acea persoana si, nu reconstituirea dreptului de proprietate), bunul dobândit este bun propriu, daca împroprietarirea s-a facut doar în considerarea meritelor deosebite în munca (Legea nr. 187/1945).

În celelalte cazuri de împroprietarire bunul devine comun daca este dobândit în timpul casatoriei.

În cazul reconstituirii dreptului de proprietate, bunul va avea calificarea de bun propriu sau comun avuta în momentul deposedarii în perioada comunista.

8.Constructii efectuate de unul din soti pe terenul-proprietate comuna.

Daca mijloacele sunt bunuri proprii si exista consimtamântul celuilalt sot, constructia va fi bun propriu iar constructorul devine si superficiar. Daca nu are consimtamântul celuilalt sot, i se aplica prevederile art 494 C. civil asa cum au fost detaliate anterior.

Daca mijloacele folosite la constructie sunt doar în parte, bunuri proprii, constructia va fi bun propriu în masura în care încorporeaza bunuri proprii si bun comun în rest, numai daca exista consimtamântul celuilalt sot.

9.Constructiile efectuate de soti pe terenul unuia dintre ei.

Se deosebesc mai multe situatii:

1. Daca un sot ridica o constructie cu mijloace-bunuri comune pe terenul celuilalt sot, cu consimtamântul acestuia (sau constructia este ridicata de ambii soti), constructia este bun comun iar sotul-constructor dobândeste drept de superficie asupra terenului. Daca constructorul nu a avut permisiunea sotului, proprietar al terenului, el poate fi obligat la darâmarea constructiei cu plata de daune-interese sau sotul, proprietar al terenului, poate deveni proprietar exclusiv al constructiei invocând accesiunea (art. 494 C. civ.).

2. Daca sotul-constructor foloseste mijloace proprii, devine proprietar exclusiv al constructiei si superficiar al terenului numai daca are consimtamântul sotului, proprietar al terenului. Daca nu are acest consimtamânt, este pasibil sa suporte consecintele indicate în paragraful anterior pentru constructorul de rea-credinta (art 494 C. civ.).

10.Constructii efectuate de soti pe terenul-proprietatea unui tert.

În acest caz se aplica regulile accesiunii imobiliare artificiale - art. 488, art. 492-494 C. civ. Se identifica urmatoarele situatii:

1. Daca sotii-constructori au fost de buna-credinta (au permisiunea proprietarului terenului, chiar obtinuta ulterior), ei devin proprietari ai constructiei si superficiari asupra terenului.

2. Daca nu au permisiunea proprietarului terenului, acesta din urma poate invoca accesiunea imobiliara artificiala si deveni proprietar asupra constructiei cu obligatia de a plati constructorilor valoarea manoperei si a materialelor sau sporul de valoare al fondului. De asemenea, poate cere darâmarea constructiei si plata de daune-interese.

3. Daca proprietarul terenului nu este cunoscut sau manifesta dezinteres, el nu poate fi considerat proprietarul constructiei întrucât el dobândeste aceasta calitate în momentul în care invoca accesiunea imobiliara artificiala.

4. În cazul în care terenul a fost atribuit de stat în folosinta sotilor pentru ridicarea locuintei, constructia este bun propriu iar dreptul de folosinta asupra terenului este accesoriu fata de constructie, existând pe durata acesteia. În ceea ce priveste dreptul de folosinta asupra unui asemenea teren, este bun comun sau bun partial comun si partial propriu, urmarind prin corespondenta calificarea juridica a constructiei. În cazul partajului locuintei comune sau numai partial comune, dreptului de folosinta i se va aplica aceeasi solutie ca si dreptului asupra locuintei.

11.Veniturile din munca.

Remuneratia specifica contractului de munca poate fi privita sub forma unui drept de creanta (în cazul remuneratiei neîncasate) care se stinge prin plata si sub forma unui drept real (în cazul remuneratiei încasate). Remuneratia sub forma unui drept de creanta este un bun propriu iar remuneratia încasata este bun comun. De aceasta din urma se va tine seama la determinarea cotei-parti a fiecaruia din soti din totalitatea bunurilor comune. Specific remuneratiei încasate este si faptul ca nu i se aplica întotdeauna regulile subrogatiei reale. Astfel, cu remuneratia încasata, care este bun comun, se pot achizitiona bunuri proprii.

Sunt bunuri comune si remuneratiile încasate în timpul casatoriei chiar daca au fost depuse la CEC, bursa dobândita de catre unul din soti, veniturile încasate de membrii cooperatori sau pensiile platite de asigurarile sociale, chiar în conditiile unei perioade de contributie anterioare casatoriei.

Solutia indicata la remuneratia rezultata din raportul de munca este valabila si remuneratiei autorilor (Legea nr. 8/1996).

12.Alte venituri provenite din munca.

Partile sociale, în relatiile dintre societatea comerciala si soti, pentru capital subscris în timpul casatoriei, au ca titular sotul indicat în scriptele societatii. În relatiile dintre soti, partile sociale au ca titulari ambii soti daca au fost subscrise bunuri comune.

13.Constructiile efectuate de catre concubini.

Relatiile patrimoniale dintre concubini sunt patronate de dreptul comun (dreptul civil). Aceasta deoarece statul ocroteste numai relatiile afective dintre barbat si femeie manifestate în cadrul casatoriei. În cosecinta, proprietatea comuna poate avea ca titulari concubinii, în cazul coachizitiei sau contributiei comune la ridicarea unei constructii. Aceasta proprietate comuna este pe cote-parti si nu una devalmasa.

În cazul în care concubinii se înteleg ca o constructie ridicata prin contributia ambilor sa devina comuna, atunci edificiul va dobândi caracterul de bun comun, în sensul dreptului familiei, la oficializarea casatoriei.

În cazul concubinilor constructori se aplica regulile accesiunii imobiliare artificiale asa cum au fost detaliate mai sus. Sursa : click aici

Despre „The Law Students' Association” din Brasov

2011-05-16T20:22:00.003+03:00

Am inceput sa-mi ocup timpul cu o alta activitate care se numeste LSA Brasov. Impreuna cu alti studenti de la drept, dau din timpul meu pentru a creea in Brasov o asociatie a studentilor de la drept. Este nedrept sa fii student la o facultate si sa nu ai o asociatie pentru tine, o asociatie care sa te reprezinte, o asociatie in care sa-ti faci prietenii in cazul in care vii din alta zona, etc.

The Law Students’ Association (LSA)Brasov isi propune sa organizeze evenimente cu si pentru studentii de la drept. In acelasi timp, ne dorim sa fim o punte intre studentii de la drept din Brasov si mediul juridic al practicienilor din Brasov.

Credem ca peste 6 luni LSA Brasov va deveni membru al ELSA ROMANIA (The European Law Students’ Association – Romania), asociatia noastra incepand deja sa parcurga fazele premergatoare acestei etape.

Daca esti interesat de activitatea noastra, daca ai idei de evenimente, daca nu-ti doresti doar sa asisti la cursuri, atunci intra in grupul nostru de discutii de pe yahoo sau cauta-ne pe Facebook.

SPETE - DREPT CIVIL - CONTRACT DE INCHIRIERE

2011-03-29T23:48:00.001+03:00

SPETE, DREPT CIVIL

29 MARTIE 2011, prof. Bularca

SPETA 1

A incheie cu B un contract de inchiriere care are ca obiect un apartament pe o durata de 5 ani. Partile au stabilit caci chiria(300$) se va achita lunar de catre chiriasul B; de asemenea, B s-a obligat sa achite si cheltuielile de intretinere, energia termica si de asemenea, sa depuna la asociatia de proprietari o garantie cu titlu de fond de rulment de 60 $ in termen de 10 zile de la incheierea contractului.

A a stipulat in contract ca dupa minim 6 luni poate majora unilateral chiria pana la suma maxima de 500$, dar are obligatia sa il notifice in prealabil pe B cu minim 15 zile.

De asemenea, partile au stipulat in contract un pact comisoriu potrivit caruia daca B nu achita chiria timp de 3 luni consecutiv, contractul se considera reziliat de drept, fara punerea in intarziere a debitorului sau indeplinirea altor formalitati.

A a promovat o actiune in justitie impotriva lui B prin care acesta a solicitat sa se constate
rezilierea de drept a contractului, evacuarea lui B din apartament si obligarea acestuia la plata a 1500$ cu titlu de chirie restanta.

In motivarea actiunii A a aratat ca nu a primit chiria datorata de catre B, conform contractului conventional pe o durata de 5 luni.

1. Daca ati fi avocatul lui A, ce temeiuri juridice gasiti pentru promovarea actiunii acestuia?

2. Daca ati fi avocatul lui B, cum v-ati apara in proces?

SPETA 2

Reclamantul X a solicitat printr-o actiune civila promovata impotriva paratului Y, constatarea rezilierii de drept a contractului incheiat intre parti si evacuarea lui Y din apartamentul ce constituia obiectul contractului.

Contractul s-a incheiat intre X- proprietar si Y – chirias, valoarea chiriei stipulata in contract fiind de 30$/luna pe o durata de 3 ani.

Partile au stipulat in contract o clauza potrivit careia, in cazul in care locatarul nu plateste chiria timp de 3 luni consecutiv, contractul se considera reziliat de drept, fara punere a debitorului in intarziere si fara nicio alta formalitate.

In motivarea actiunii, X a aratat ca Y nu i-a platit chiria timp de 12 luni consecutiv. Y s-a aparat in proces aratand ca partile au stipulat fictiv o chirie de 30 $, in realitate ea fiind de 300 $ / luna, aceasta fiind conventia secreta a partilor.

In acest sens, Y a depus la dosar niste inscrisuri intitulate chitante, ce au fost scrise de mana lui Y, nu poarta semnatura lui X, insa au mentionat ca locatorul refuza sa semneze, aceste inscrisuri purtand semnatura unui martor.

X a aratat ca aceste inscrisuri nu probeaza plata chiriei. Fata de aceasta sustinere, Y a solicitat instantei audierea martorului care a semnat chitanta.

1. Care este natura juridica a actiunii promovate de X?

2. Este indreptatita instante de judecata, in situatia in care Y solicita sa plateasca cei 360$ in timpul procesului, sa-l oblige pe X sa accepte o astfel de propunere?

3. Este admisibila proba cu martorul care a semnat chitanta, propusa de Y?

4. Ce valoare juridica au inscrisurile intitulate – chitante - ?

5. Daca Y, ca proba, invoca prezumtia simpla, in sensul ca dupa o perioada de 1 an pentru care X pretinde ca nu s-a achitat chiria, X incepe sa incaseze contravaloarea pentru viitor si astfel ar exista presupunerea ca Y a platit chiria si pentru perioada pe care X o reclama, aceasta proba ii va fi admisa de instante de judecata?

6. Y ar putea solicita pe cale reconventionala ca instanta de judecata sa constate simulatia?

LIBERTATEA DE EXPRIMARE

2011-03-29T01:50:00.001+03:00

CURS, LEGISLATIA COMUNICARII (RETORICA)

24 MARTIE 2011

Libertatea de exprimare nu este o idee noua in istoria gandirii, desi trebuie remarcat faptul ca boom-ul informational si mediatic pe care il cunoaste societatea moderna ii atribuie i importanta fara precedent.

Dreptul la expresie si libertatea presei au fost manifestari ale ideilor iluministe, astfel, in 1790, in urma Revolutiei Franceze, au fost votate articolele 17 si 18 din Constitutia franceza care stipulau: „comunicarea libera a gandurilor si a opiniilor este unul dintre drepturile cele mai pretioase ale omului. Orice cetatean poate vorbi, scrie, tipari liber cu conditia sa raspunda la abuzul acestei libertati, in cazurile prevazute de lege.”

In dreptul nostru intern, liberatatea de exprimare este reglementata de articolul 30 din Constitutia Romaniei, astfel: „libertatea de exprimare a gandurilor, opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel prin viu-grai, prin scris, prin imagini si prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public sunt inviolabile.”

Libertatea de exprimare trebuie analizata si prin raportare la continutul normativ al articolelor 29-31 din Constitutie, anume: libertatea de opinie si dreptul la informatie. Astfel, in articolul 29, alin (1) se determina in mod imperativ faptul ca libertatea gandirii si a opiniilor nu poate fi ingradita sub nicio forma, iar
nimeni nu poate fi constrans sa gandeasca altfel decat conform propriilor principii.

Pe plan international, mentionam ca art. 9 alin (1) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului arata ca orice persoana are dreptul la libertatea de gandire, de constiinta si de religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea in mod individual sau in colectiv, in public sau in particular, prin cult, invatamant, practici si indeplinirea ritualurilor.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului arata in art.18 ca orice individ are dreptul la libertatea opiniei si a exprimarii, ceea ce implica dreptul de a nu fi ingrijorat pentru opiniile sale ori pe acelea de a cauta, primi si difuza fara a lua in considerare frontierele, informatiile si ideile prin orice mijloc de exprimare. De asemenea, Pactul internattional relativ la drepturile civile si politice afirma ca libertatea de exprimare cuprinde – libertatea de a cauta, de a primi si difuza informatii si idei.

Articolul 30 din Constitutie cuprinde in continutul sau o serie de norme care, pe de o parte – intaresc ideea de libertate de exprimare si creeaza garantii solide privind protectia acestui drept, iar pe de alta parte – limiteaza exercitarea sa. Astfel, cenzura de orice fel este interzisa, nicio publicatie nu poate fi suprimata; legea poate impune mijloacelor de comunicare in masa sa faca publica sursa finantarii.

Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria-i imagine; sunt interzie de lege: defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.

In Declaratia universala a drepturilor omului, la paragraful II al articolului 19 se stipuleaza ca orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspandi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat;

In articolul 10 al Conventiei europene a drepturilor omului se stipuleaza ca orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege care constituie masuri necesare intr-o societate democratica pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii si a persoanei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.

In concluzie, libertatea de exprimare nu este un drept absolut. In temeiul Conventiei europene a drepturilor omului, art. 10, paragraf 2, se permite restrangerea exercitarii acestuia in ipoteza in care folosirea libertatii de exprimare este indreptata impotriva anumitor valori pe care statul le apara in mod legitim sau impotriva democratiei. Restrictiile aduse libertatii de exprimare vor fi insa controlate de Curtea europeana a drepturilor omului prin aplicarea unor serii de principii cristalizate in cadrul jurisprudentei private la libertatea de exprimare. Libertatea de exprimare apara toate categoriile de informatii obiective , pluraliste si toate creatiile si ideile originale, oricare ar fi forma, suportul sau finalitatea acestora. De ea se bucura nu numai mijloacele de informare in masa ci si toti cetatenii si creatorii stiintifici, literari sau artistici. Aria de acoperire a libertatii de exprimare aparata de Constitutie este foarte mare, incluzand toate formele de discurs artistic, politic, comercial sau referitor la probleme de interes public.

DOMENIUL PUBLIC SI DOMENIUL PRIVAT AL STATULUI SI AL UNITATILOR ADMINISTRATIV – TERITORIALE

2011-03-29T01:47:00.002+03:00

DREPT ADMINISTRATIV

CURSUL 4, 25 martie

DOMENIUL PUBLIC

Reprezinta totalitatea bunurilor imobile/mobile apartinand statului sau unitatilor administrativ – teritoriale care, prin dispozitiile legii sau prin natura lor, sunt de uz sau interes public si se supun regimului juridic administrativ.

PRINCIPIILE DOMENIULUI PUBLIC

1. PRINCIPIUL INALIENABILITATII – potrivit caruia bunurile proprietate publica nu pot fi instrainate, acest principiu avand un caracter relativ si limitat pe durata perioadei in care bunul apartine domeniului public.

2. PRINCIPIUL IMPRESCRIPTIBILITATII – se exclude dobandirea proprietatii publice pe calea uzucapiunii sau pe calea posesiunii de buna – credinta (in cazul bunurilor mobile);

3. PRINCIPIUL INSESIZABILITATII – bunurile din domeniul public nu pot fi urmarite silit;

4. Bunurile proprietate publica nu sunt susceptibile de dezmembraminte prin constituirea

unor drepturi reale imobiliare, aceasta insemnand ca nu se pot constitui servitui asupra lor;

TITULARII SI SFERA DOMENIULUI PUBLIC

Titularii – statul si unitatile administrativ – teritoriale

Sfera bunurilor din domeniul public:

- bunuri declarate astfel de lege

- bunuri care prin natura lor sunt bunuri de interes general

- bunuri care, potrivit destinatiei lor, servesc satisfacerii intereselor generale;

CLASIFICAREA DOMENIULUI PUBLIC

a) dupa natura interesului pe care il reprezinta:

1. bunuri de interes general

2. bunuri de interes judetean

3. bunuri de interes comunal

b) dupa modul de determinare

1. bunuri ale domeniului public prevazute de Constitutie(art. 136, alin (3) )

2. bunuri ale domeniului public stabilite prin alte legi (Lg. 213/1998, Lg. 18/1991, Lg. 215/2001)

3. bunuri ale domeniului public identificate de autoritatile administratiei publice pe baza criteriilor prevaute de Constitutie si legi;

c) dupa modul de incorporare:

1. domeniul public natural

2. domeniul public artificial

d) dupa criteriul naturii:

1. domeniul public terestru

2. domeniul public maritim

3. domeniul public fluvial

4. domeniul public aerian

5. domeniul public cultural

6. domeniul public militar

e) dupa modul de utilizare a bunurilor de catre public:

1. bunuri utilizate direct: sosele, parcuri

2. bunuri utilizate indirect prin intermediul unui serviciu public: mesele din piete, locurile de inmormantare

REGIMUL JURIDIC AL DOMENIULUI PUBLIC

Este stabilit de Lg. 213/1998; potrivit acestei legi, se dobandeste pe cale naturala, prin achizitie publica, prin expropriere pentru cauza de utilitate publica, prin acte de donatie sau legate acceptate de autoritatile publice daca bunul intra in domeniul public, prin trecerea unui bun din domeniul privat in domeniul public, pentru cauza de utilitate publica. Trecerea unui bun din domeniul privat in domeniul public al statului este valabila si autoritatilor administratiei publice locale(adica – si autoritatile pot fi deposedate…).

Regimul juridic al domeniului public este de drept public, respectiv de drept administrativ.

CARACTERISTICILE DOMENIULUI PUBLIC

1. Prin natura sau destinatia expresa a legii sa intre in categoria bunurilor care trebuie protejate si transmise generatiilor viitoare;

2. Sa prezinte semnificatia unor valori de interes public sau sa fie destinata unei folosinte de interes public;

3. Sa fie supus bunul respectiv unui regim juridic de drept administrativ;

4. Sa se afle in proprietatea publica sau in paza unei persoane de drept public;

EXPROPRIEREA PENTRU CAUZA DE UTILITATE PUBLICA

Reprezinta ansamblul de acte si operatiuni administrative si jurisdictionale prin care statul sau unitatile administrativ-teritoriale impun transferul fortat in beneficiul lor a unor bunuri mobile apartinand persoanelor fizice sau juridice, precum si a celor aflate in proprietatea unitatilor administrativ – teritoriale, in scopul de utilitate publica, in schimbul unei indemnitati juste si prealabile. (Lg. 255/2010. Lg. 33/ 1994)

INCETAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICA

Se produce prin prin doua moduri:

1. prin pieirea bunului;

2. prin trecerea bunului din domeniul public in domeniul privat prin actul autoritatii publice;

DOMENIUL PRIVAT AL STATULUI

Totalitatea bunurilor mobile/imobile care apartin statului sau unitatilor administrativ-teritoriale care nu sunt afectate unui interes general, acestea fiind alienabile, prescriptibile si supuse unui regim juridic de drept privat.

In concluzie, bunurile se afla in circuitul civil, pot fi instrainate/concesionate ori inchiriate conform legii si pot fi dobandite de orice persoana fizica sau juridica.

ELEMENTE PARTICULARE ALE DOMENIULUI PRIVAT AL STATULUI

a) Bunurile din domeniul privat al statului sunt incesibile. Adica, pentru satisfacerea creantelor, creditorii nu pot recurge la urmarire pe calea executarii silite.

b) Gestiunea din domeniul privat al statului confera titularilor si anumite obligatii specifice, necunoscute dreptului comun. Adica, nu se pot constitui servituti conventionale, bunul nu poate fi lasat neproductiv, produsele financiare obtinute din bunurile proprietate publica a autoritatilor sunt venituri publice si se supun regimului juridic special aplicabil acestor bunuri.

SUBIECTELE DREPTULUI INTERNATIONAL PUBLIC

2011-03-25T00:51:00.000+02:00

CURS DIP 2

23 MARTIE

(DIP = Drept International Public)

In DIP, notiunea de subiecte de drept desemneaza acele entitati care poseda personalitate juridica internationala, adica sunt capabile de a avea drepturi si obligatii pe plan international si sa isi mentina aceste drepturi prin actiuni in justitie.

In DIP, personalitatea juridica cuprinde urmatoarele elemente:

capacitatea de a incheia tratate internationale;
capacitatea de a actiona inaintea instantelor internationale;
beneficiul privilegiilor si imunitatilor in fata jurisdictiilor nationale;

Astfel, identificam urmatoarele categorii de subiecte de DIP:

STATELE;
ORGANIZATIILE INTERNATIONALE INTERGUVERNAMENTALE;

Popoarele si miscarile de eliberare nationala, organizatiile non-guvernamentale internationale, societatile transnationale sunt incluse de unii autori in categoria dreptului international. Acestea au un statut special, putand dobandi anumite drepturi si asuma anumite obligatii internationale, insa fara a dispune de o capacitate

juridica deplina pe plan international.

Criteriile de identificare a statelor in DIP

Articolul 1 al Conventiei de la Monte Video, privind drepturile si indatoririle statelor, stabileste ca statul trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici:

o populatie permanenta;
un teritoriu determinat;
o autoritate guvernamentala;
capacitatea de a intra in relatii cu alte state;

SUVERANITATEA SI EGALITATEA STATELOR

- reprezinta principii de baza ale DIP si ale societatii internationale;

Suveranitatea implica in primul rand competenta asupra unui teritoriu determinat si asupra populatiei pe care il ocupa;

Suveranitatea impune obligativitatea de noningerinta a altor state in zona de competenta exclusiv a statului;

Suveranitatea si egalitatea statelor implica dependenta oricaror obligatii ce decurg din cutuma sau din tratate de acordul statului ce se obliga. Aceste principii implica dreptul statelor de a-si stabili liber regulile interne, de a defini si incheia liber relatiile internationale, de a apartine sau nu unor organizatii internationale.

Suveranitatea si egalitatea statelor, ca principii fundamentale ale relatiilor internationale, au fost recunoscute pentru prima data prin Tratatele de Pace din Westfalia in 1648.

Egalitatea statelor este cea mai importanta consecinta a suveranitatii. Egalitatea statelor a fost recunoscuta ca norma a dreptului international contemporan prin Carta ONU, care, in art. 1, alin (1), prevede ca organizatia se intemeiaza pe principiul egalitatii suverane a tuturor membrilor sai.

Egalitatea statelor presupune recunoasterea aceleiasi capacitati juridice in relatiile conventionale dintre ele. Aceasta determina o egalitate de statut si de capacitate juridica in exercitarea drepturilor si obligatiilor cu respectarea drepturilor inerente suveranitatii celorlalte state, egalitatea in participarea la elaborarea normelor de drept international, aplicarea egala a mijloacelor de solutionare pasnica a diferendelor internationale.

TERITORIUL

- reprezinta spatiul in cadrul caruia se exercita suveranitatea de stat;

- elementele teritoriului sunt: solul, subsolul, apele interioare, marea teritoriala, spatiul aerian;

- pentru recunoasterea calitatii de stat pe plan international nu sunt relevante dimensiunea si structura teritoriului.

POPULATIA

- este colectivitatea umana aflata in mod permanent sau temporar pe un anumit teritoriu , formata din cetateni ai statului respectiv, precum si din cetateni straini si apatrizi. Nici dimensiunea si nici componenta unei populatii nu este relevanta pentru recunoasterea calitatii de stat;

AUTORITATEA GUVERNAMENTALA

- reprezinta ansamblul organelor care exercita prerogativele suveranitatii in limitele teritoriului determinat si aspura populatiei aflata pe acest teritoriu. Existenta unei autoritati care sa exercite jurisdictia efectiva si exclusiva asupra teritoriului si populatiei este cea mai buna dovada a existentei unui stat;

CAPACITATEA DE A INTRA IN RELATII CU ALTE STATE

Presupune:

- capacitatea de incheia tratate internationale;

- capacitatea de a fi membru al organizatiilor internationale interguvernamentale si de a participa la activitatea acestora;

- capacitatea de a inainta plangeri in fata instantelor internationale;

- capacitatea de a stabili relatii diplomatice si consulare cu alte state;

TIPURI SPECIALE DE STATE IN DREPTUL INTERNATIONAL CONTEMPORAN

FEDERATIA (Statul federal) – nu se deosebeste, din punct de vedere al personalitatii juridice internationale, de statul unitar. Cu toate acestea, statul federal poate acorda o capacitate restransa de drept international statelor componente. De regula, statele federative actioneaza in numele statului federal, insa li se poate recunoaste si acestora o personalitate separata;
ASOCIATIA DE STATE – este constituita din state independente care intra in diferite forme de cooperare;
VATICANUL- dateaza ca stat independent din 1929, anul incheierii Tratatului de la Lateran intre Italia si Sfantul Scaun. Este o monarhie abolutista sacerdotala in care Papa exercita o dubla functie: Sef al Bisericii Catolice si conducator politic al statului. Teritoriul este neutru si inviolabil. Cetatenia este una speciala si functionala si se dobandeste in conditiile exercitarii unei functii religioase: conditii de rang si de domiciliu. Moneda este euro iar statul beneficiaza de statutul de stat observator al ONU;
STATELE „DE FACTO” – sunt rezultatul a doua aspecte:

a) pe de o parte – dorinta secesionista puternica a unei regiuni, parte componenta a unui stat;

b) pe de alta parte – indisponibilitatea comunitatii internationale de a recunoaste o atare separare. Ele sunt consecinta destramarii unor state federale dar si consecinta unor situatii istorice care s-au perpetuat in timp. Practic, aceste state indeplinesc functiile specifice ale unui stat, insa nu se bucura de recunoastere „de jure” din partea comunitatii internationale. Acestea apar – pe de o parte - , ca si personalitati ilegale din punct de vedere al comunitatii internationale organizate, iar – pe de alta parte -, ca subiecte ale unor probleme care trebuie rezolvate in cadrul intern al statului fata de care se constituie o regiune (ex: pentru fosta URSS – Abkazia din Georgia, Cecenia in Federatia Rusa, Transnistria in Republica Moldova, Republica Turca in Ciprul de Nord)

STATELE NEUTRE – neutralitatea reprezinta statutul legal al unui stat care adopta o pozitie de impartialitate fata de alte 2 state aflate in conflict militar. Ca si forme, cunoastem:

a) neutralitatea clasica – prin care un stat declara intentia sa de a se afla in afara unor anumite conflicte militare;

b) neutralitatea permanenta – presupune un statut juridic aparte si neimplicare in orice fel de conflicte armate;

c) neutralitate diferentiata – presupune tratarea diferita a statului agresor si tratarea a statului – victima a unei agresiuni, in sensul ca – statul neutru poate acorda sprijin statului – victima (neutralitate activa) care apare mai degraba ca o optiune de politica externa a unor state de a nu se implica o anumita perioada de timp in anumite conjuncturi internationale determinate

Neutralitatea trebuie sa rezulte dintr-un act intern al statului in cauza, urmat de acte internationale de recunoastere si garantare a acestui statut. Exemple: Elvetia, Austria, Republica Moldova;

MINISTATELE – sunt entitati care au o populatie de sub 1 milion de locuitori. Intre 1920 – 1960, ministatelor le-au fost negate elementele statalitatii, sustinandu-se ca aceste state sunt incapabile sa-si asigure propria securitate , sa-si stabileasca o economie viabila, sa se reprezinte in relatiile internationale datorita caracterului limitat al resurselor economice / umane de care dispun. Dupa 1960, pozitia comunitatii internationale s-a schimbat, fiind influentata si de procesul de decolonizare, portile ONU deschizandu-se si pentru astfel de state, ele fiind astazi acceptate ca membri egali ai comunitatii internationale.

TERITORIILE AFLATE SUB MANDAT SI TERITORIILE AFLATE SUB TUTELA

MANDATUL

Dupa Primul Razboi Mondial, Liga Natiunilor, ca si solutie penru teritoriile de peste mari ce-au apartinut Germaniei si Turciei (tari din Africa, Pacific, Orientul Mijlociu), a stabilit pentru acestea un regim juridic ce a purtat dennumirea de mandat, conform art. 22 din Statutul Ligii Natiunilor. Mandatul era exercitat de catre puterile invingatoare in Primul Razboi Mondial aupra unor teritorii considerate incapabile de a se guverna.

TUTELA

Este creatia ONU dupa Cel de-al Doilea Razboi Mondial, aceasta inlocuind mandatul. Regimul international al tutelei este reglementat in Carta ONU in art. 75 – 85, insa in prezent nici tutel, nici mandatul nu mai prezinta actualitate, cele doua instrumente corespunzand nevoilor legate de procesul de decolonizare.

(pentru eventualele greseli de orice fel din text...imi cer scuze de pe acum...uitati-va la ora si cred ca o sa ma iertati!!)

SPETE-DREPT CIVIL- CONTRACTE

2011-03-24T23:16:00.000+02:00

DREPT CIVIL

SEMINAR, 23 MARTIE

Prof. Catalina Matei

SPETA 1

Se intocmeste un raport de expertiza psihiatrica cu privire la numita A, in varsta de 68 de ani, conform caruia s-a constatat ca A suferea de boala Parkinson si era lipsita de discernamant. De asemenea, se propune initierea demersurilor privind punerea sub interdictie judecatoreasca a lui A. In anul 2008, primaria municipiului Brasov emite o dispozitie de numire a lui X in calitate de curator special al lui A. La o luna de la emiterea dispozitiei, X se prezinta la notar si incheie un contract de vanzare-cumparare prin care un apartament, proprietatea lui A, se transmite lui Y, nepot al acesteia.

In anul 2010 A decedeaza, la data decesului fiind in viata cei doi fii ai ei. Unul dintre ei (B) solicita

sfatului unui avocat in vederea reintroduceii in masa succesorala a bunului instrainat.

Daca ati fi avocatul lui B, ce l-ati sfatui sa faca? Ce solutie juridica ati gasi?

SPETA 2

In 1993 se incheie un contract de vanzare-cumparare in forma unui inscris sub semnatura privata avand ca obiect o suprafata de teren de 8000 m２ care apartinea lui A. In contractul respectiv era inserat ca A si B instraineaza acel teren, B fiind fiica lui A care o ingrijea la acel moment pe A. Cumparatorii erau C si D.

In anul 2000 se pronunta o sentinta care ramane definitiva prin care se precizeaza urmatoarele:

a) A este obligata la incheierea contractului de vanzare-cumparare in forma autentica;

b) Se dispune intabularea dreptului de proprietate asupra terenului in favoarea lui C si D;

In anul 2008 A decedeaza iar fiul ei (X) introduce o actiune avand ca obiect dezbaterea succesiunii lui A si includerea terenului in masa succesorala, avand in vedere ca in 1993, in fapt, A nu participase la incheierea contractului, de altfel, acesta fiind scris de mana lui B,

Ce va decide instanta?

SPETA 3

A ii doneaza lui B, fiica sa, printr-un inscris sub semnatura privata, suma de 30000 euro care a rezultat din vanzarea de catre A a unui imobil – proprietate exclusiva. Partile au convenit prin stipularea unei clauze in cadrul aceleiasi donatii, ca suma de bani sa fie destinata achizitionarii de catre C, sotul lui B, a unui apartament de serviciu ce ii fusese repartizat lui C si in care cei doi soti locuiau la acel moment. Ca urmare, la doua saptamani de la momentul incheierii contractului, B se prezinta la notar si declara ca suma de bani donata a fost predata lui C care, la randul sau, a achizitionat un astfel de apartament. Dupa un an, B si C divorteaza. In consecinta, A dorind recuperarea sumei de bani de la C, a solicitat instantei de judecata constatarea nulitatii absolute a donatiei.

Ce va decide instanta de judecata?

SPETE - DREPT CIVIL - REZOLUTIUNEA JUDICIARA

2011-03-23T00:06:00.001+02:00

DREPT CIVIL, SEMINAR

Spete,22 martie, prof. Bularca, ora 18:55

SPETA 1

A i-a formulat lui B o comanda pentru realizarea unor matrite metalice la un pret ce urmeaza a fi stabilit de B dupa ce acesta va analiza proiectul pe care i l-a transmis. Ulterior, B i-a transmis prin fax lui A toate datele necesare incheierii contractului constand in pret, modalitate de plata, durata efectuarii lucrarii, transportul pieselor, etc. si i-a solicitat lui A sa-i transmita dovada achitarii unui avans de 30% din valoarea pieselor.

A a achitat avansul iar B a inceput executarea matritelor, insa acestea au fost finalizate cu mult peste durata de timp stabilita de parti. A, constatand ca B nu i-a livrat matritele la termenul stabilit, a comandat si executat aceste matrite incheind un alt contract avand acelasi obiect, cu producatorul C.

A l-a actionat in judecata pe B solicitand rezolutiunea contractului incheiat si obligarea lui B la restituirea sumei de bani platita cu titlu de avans. B a formulat o cerere reconventionala impotriva lui A, solicitand obligarea lui A sa-i ridice matritele si obligarea la

plata diferentei de pret.

1. Sunteti avocatul lui A. Cum veti motiva actiunea si ce va trebui sa dovediti?

2. Sunteti avocatul lui B. Cum veti motiva cererea reconventionala si ce va trebui sa dovediti?

3. Unde si cand s-a incheiat contractul?

4. Daca ati fi judecatorul cauzei, ce solutie ati pronunta?

SPETA 2

A incheie un contract cu B prin care B s-a obligat sa intocmeasca un proiect de edificare a unei constructii. Partile au convenit ca pretul lucrarii este de 7000 de euro, iar A s-a obligat sa achite un avans de 1500 de euro la semnarea contractului. A a achitat numai 1000 de euro cu titlu de avans, iar B a achitat (a intocmit) proiectul. In timpul edificarii constructiei s-a constatat ca proiectul nu indeplineste cerintele privind disciplina in constructii, conform prevedrilor Legii 10/1995. Ulterior, A, in temeiul unei clauze contractuale potrivit careia poate denunta contractul chiar din motive neimputabile lui B, i-a notificat in scris lui B caci considera contractul revocat si nu ii va mai achita diferenta de pret de 6000 de euro. De asemenea, A i-a solicitat lui B sa-i restituie si avansul de 1000 de euro. La scurt interval de timp, A l-a chemat in judecata pe B solicitand obligatia acestuia la plata sumei de 1000 de euro. B s-a aparat in proces, aratand ca si-a indeplinit intocmai obligatiile contractuale si a formulat si o cerere reconventionala prin care a solicitat obligarea lui A la plata sumei de 6000 de euro.

1. Sunteti avocatul lui A. Cum motivati actiunea si ce va trebui sa dovediti?

2. Sunteti avocatul lui B. Cum motivati cererea reconventionala si ce va trebui sa dovediti?

3. Considerati valabila clauza de revocare unilaterala cuprinsa in contract si stabilita in favoarea lui A? De ce?

PROVIZORATUL ISTORIC - o carte care nu are nevoie de prezentare

2011-03-21T23:35:00.001+02:00

„Nu va grăbiți să spuneți că Europa nu ne dorește binele sau că denigrarea României se face cu un anumit scop. Dacă ar fi ceva notabil de spus despre noi ca performanță instituțională sau democratică, s-ar spune.

Dar ce anume ar putea europenii să comenteze, atunci când vine vorba despre țara noastră? Că generația tânără preferă să plece în lume și că există un sentiment general de jenă că aparținem acestui neam? Că democrația și libertățile, dobândite cu vărsare de sânge acum două decenii, sunt ținute în dulap ca niște tacâmuri pe care nu le folosim, în timp ce noi continuăm să mâncăm cu mâna?

Că mare parte a vocilor din viața publică tac și acceptă cu seninătate manifestări crase de antidemocrație și gesturi de putere brutal antiinstituționale? Că la noi se fac isprăvi publice care îi miră chiar și pe nedemocrați?

Puterea nu poate fi adevărată, relevantă și productivă, dacă singura ei calitate este că oponenții sunt mai compromiși ca ea. Epoca internetului nu are ce face cu ageamii șmecheri, obișnuiți să fure din propriul buzunar și să se bucure de asta. Lumea globalizată nu cunoaște proverbul cu chiorul în țara orbilor, nici pe cel cu capra vecinului.”(Principele Radu al României, „Provizoratul istoric – regalitate și instituționalism”, editura POLIROM, 2010)

Vă recomand această carte! Dacă nu aveți bani să v-o cumpărați, v-o împrumut eu!

PRETESTARE - RATIONAMENT LOGIC

2011-03-20T14:39:00.001+02:00

Institutul National al Magistraturii organizeaza o pretestare cu privire la verficarea rationamentului logic.
Succes celor care vor participa. Si...rabdare celor care vor sa participe dar mai au de asteptat (in special colegilor mei...)!

Mai jos gasiti anuntul pe care l-am preluat de aici

ANUNŢ

Institutul Naţional al Magistraturii (INM) organizează în perioada martie-aprilie 2011, în mai multe centre universitare, o pretestare având ca obiect un test de verificare a raţionamentului logic (de tipul testului ce constituie una din probele concursului de admitere la INM). Precizăm că subiectele supuse pretestării nu vor fi folosite în cadrul concursurilor de admitere la INM din 2011 şi 2012. INM organizează concursul de admitere în fiecare an, la Bucureşti, în condiţiile prevăzute de Regulamentul privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/15 iunie 2006 şi publicat în Monitorul Oficial nr. 560 din 28 iunie 2006, cu modificările şi completările următoare.
În cadrul celei de a doua etape a concursului candidaţii susţin un test de verificare a raţionamentului logic, constând în verificarea capacităţii de analiză şi sinteză, prin rezolvarea unui test grilă cu 120 de întrebări dintre care 100 de întrebări punctate şi 20 de întrebări supuse pretestării în condiţii de concurs. INM adresează studenţilor de anul III şi IV precum şi absolvenţilor facultăţilor de drept invitaţia de a se înscrie pentru participarea la această pretestare. Cererile de înscriere se depun până la data de 14 martie 2011, la secretariatul facultăţii absolvite sau la care studiază. Pretestările vor avea loc la următoarele date:- 26 martie 2011 – Timişoara – pentru studenţii sau absolvenţii facultăţilor de drept din Timişoara, Arad şi Lugoj;- 26 martie 2011 – Cluj – pentru studenţii sau absolvenţii facultăţilor de drept din Cluj, Târgu Mureş si Oradea;- 27 martie 2011 – Craiova – pentru studenţii sau absolvenţii facultăţilor de drept din Craiova şi Târgu Jiu;- 27 martie 2011 – Sibiu – pentru studenţii sau absolvenţii facultăţilor de drept din Sibiu, Alba Iulia şi Braşov;- 2 aprilie 2011 – Bucureşti – pentru studenţii sau absolvenţii facultăţilor de drept din Bucureşti, Constanţa, Piteşti şi Târgovişte;- 2 aprilie 2011 – Iaşi – pentru studenţii sau absolvenţii facultăţilor de drept din Iaşi, Galaţi, Bacău şi Suceava. Repartizarea pe centre a persoanelor înscrise va fi publicată pe site-ul INM după expirarea perioadei de înscriere. Pentru rezolvarea testului nu sunt necesare cunoştinţe de drept; persoanelor care doresc să participe li se recomandă consultarea Ghidului pentru rezolvarea testelor de verificare a raţionamentului logic, postat pesite-ul INM (http://www.inm-lex.ro/fisiere/pag_9/det_1104/6162.pdf). De asemenea, pot să se pregătească, cu respectarea condiţiilor de concurs (timp recomandat: 60 min/secţiune), prin rezolvarea modelelor de teste postate pe site-ul INM (http://www.inm-lex.ro/index.php?MenuID=35&DetailID=73, http://www.inm-lex.ro/index.php?MenuID=35&DetailID=207, http://www.inm-lex.ro/index.php?MenuID=35&DetailID=495, http://www.inm-lex.ro/index.php?MenuID=35&DetailID=672, http://www.inm-lex.ro/index.php?MenuID=35&DetailID=819, http://www.inm-lex.ro/index.php?MenuID=35&DetailID=958). O modalitate de pregătire pentru testul de verificare a raţionamentului logic este aceea de a rezolva un test simulând condiţiile de concurs. Rezolvarea testului în limitele de timp stabilite ajută la aprecierea timpului necesar pentru tratarea fiecărei întrebări din cele patru secţiuni (o secţiune de gândire analitică, o secţiune de înţelegere a textului scris şi doua secţiuni de gândire logică). Testul este administrat în două etape, cu o pauză de 30 minute între etape, câte două secţiuni per etapă. Precizăm faptul că participarea la pretestare este gratuită şi nu reprezintă o condiţie pentru înscrierea la concursul de admitere la INM.

<script src="http://connect.facebook.net/en_US/all.js#xfbml=1"></script><fb:like href="http://suntladrept.blogspot.com/" layout="box_count" show_faces="true" width="450" font="trebuchet ms"></fb:like>

ACTUL ADMINISTRATIV

2011-03-19T10:14:00.002+02:00

DREPT ADMINISTRATIV

CURSUL 2, 11.03.2011

Este o manifestare unilaterala si expresa de vointa, in principal a unei autoritati a administratiei publice, in scopul de a produce efecte juridice in temeiul puterii publice.

TRASATURI FUNDAMENTALE ALE ACTULUI ADMINISTRATIV:

· Forma juridica principala a activitatii autoritatii publice;

· Vointa juridica unilaterala si exclusiva (este emis fara participarea sau consimtamantul subiectelor de drept carora le este destinat sau cu privire la care genereaza drepturi si obligatii juridice);

· Este emis numai in realizarea puterii publice:

a) obligativitatea actelor administrative (este obligatoriu pentru toate subiectele de drept care intra sub incidenta sa, este obligatoriu pentru autoritatea emitenta, este obligatoriu pentru autoritatea publica ierarhic superioara);

b) caracterul executoriu al actelor administrative;

· are un regim juridic propriu, in centrul caruia se afla Legea contenciosului administrativ 544/2003;

CLASIFICAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

a) dupa categoria organului de la care emana, sunt:

· ale organelor administratiei publice centrale;

· ale altor organe decat cele ale administratiei publice centrale;

· ale autoritatii de stat din teritoriu (descentralizate);

· ale administratiei publice locale;

· ale structurilor private care actioneaza in temeiul legii sau a imputernicirii autoritatii publice;

b) dupa competenta materiala a autoritatii competente:

· cu caracter general

· cu caracter special (de specialitate)

c) dupa competenta teritoriala a autoritatii emitente:

· ale autoritatii administratiei publice centrale (produc efecte pe tot cuprinsul tarii);

· ale autoritatii administratiei publice locale (produc efecte numai pe raza unitatii administtrativ – teritoriale emitente);

d) dupa gradul de intindere al efectelor:

· normative – aplicabilitate generala

· individuale – se adreseaza unei persoane fizice/juridice determinate

· interne – sunt destinate organizarii interne a autoritatii;

e) dupa natura juridica a actelor:

· de autoritate – emise de o autoritate publica in mod unilateral pe baza/ in vederea executarii legii, in scopul nasterii, modificarii sau stingerii unui raport juridic de drept administrativ;

· de gestiune – acte bilaterale – se incheie cu persoane fizice sau juridice in scopul administrarii si pentru buna gestionare a domeniului public sau privat;

f) dupa obiectul lor:

· acte care au ca obiect o dispozitie generala – denumite ACTE-REGULI – prin care se formuleaza reguli de drept generale sau se stabilesc relatii juridice de aceeasi natura;

· acte care au ca obiect o situatie juridica individuala – se mai numesc SUBIECTE – prin care se dau nastere, se modifica, se sting drepturi sau obligatii individuale (subiective)

· acte conditie – prin care se aplica unei persoane sau unei categorii determinate de persoane o situatie generala legala;

g) dupa numarul manifestarilor de vointa:

· acte ce contin o singura manifestare de vointa;

· acte complexe – acte care emana de la mai multe autoritati publice care concura la realizarea lor → pot aparea doua situatii:

1. incetarea efectului actului administrativ complex este rezultatul manifestarii de vointa a tuturor autoritatilor care l-au edictat;

2. actiunea in justitie impotriva actului administrativ sa se realizeze impotriva tuturor autoritatilor publice care au participat la emiterea actului;

CONDITIILE DE LEGALITATE ALE ACTULUI ADMINISTRATIV

I. CONDITIA GENERALA DE LEGALITATE – care presupune ca:

1. actul sa fie emis in stricta conformitate cu Constitutia, cu legile in vigoare si cu actele normative cu o forta juridica superioara;

2. actul sa fie emis de autoritatea competenta si strict in limitele competentei sale;

3. actul trebuie sa fie emis in forma si cu procedura prevazuta de lege;

II. CONDITIILE SPECIFICE – vizeaza considerentele de oportunitate a actului administrativ respectiv, limita legala a dreptului de apreciere, a oportunitatii, limită la care se raporteaza judecatorul pentru a stabili caracterul ilegal al unui act administrativ, respectiv – excesul de putere;

EFECTELE ACTELOR ADMINISTRATIVE (drepturile si obligatiile care iau nastere, se modifica sau se sting prin intermediul acestor acte)

Efectele sunt guvernate de 3 prezumtii RELATIVE:

1. PREZUMTIA DE LEGALITATE – actul in vigoare este prezumat a fi emis cu respectarea conditiilor de forma si de fond prevazute de lege;

2. PREZUMTIA DE AUTENTICITATE – potrivit careia actul administrativ este prezumat ca provine in mod real de la organul evocat in forma sa exterioara;

3. PREZUMTIA DE VERIDICITATE – actul este prezumat a corespunde adevarului;

Astfel, EFECTELE actelor administrative sunt:

FORTA JURIDICA A ACTULUI ADMINISTRATIV – inseamna puterea cu care actele administrative produc efecte, sunt obligatorii in executarea lor.

FORTA PROBANTA A ACTELOR ADMINISTRATIVE – puterea actelor admministrative de a constitui o dovada despre cele constatate in cuprinsul lor;

EXECUTAREA DIN OFICIU A ACTELOR ADMINISTRATIVE – potrivit caruia nu este necesara nicio forma prealabila pentru a fi executata obligativitatea;

EFECTUL OBLIGATORIU AL ACTELOR ADMINISTRATIVE – presupune obligatia de executare, de respectare, de opozabilitate;

INCETAREA EFECTELOR ACTELOR ADMINISTRATIVE

Actele administrative produc efecte pana la momentul scoaterii lor din vigoare realizata prin:

SUSPENDARE
REVOCARE
ANULARE
PRESCRIPTIE
EXECUTAREA ACTULUI ADMINISTRATIV (implinirea scopului sau)

REVOCAREA SI SUSPENDAREA ACTULUI ADMINISTRATIV

REVOCAREA – operatia juridica prin care organul emitent al actului (sau organul ierarhic superior al acestuia) desfiinteaza acel act. Revocarea reprezinta un principiu fundamental al reglementarii juridice a actului administrativ;

Principiul irevocabilitatii actelor administrative impune ca revocarea sa fie dispusa printr-un act de cel putin aceeasi forta juridica cu a actului revocat; rezulta ca autoritatea publica poate sa modifice actul astfel incat acesta sa fie conform cu conditiile generale de legalitate si cu conditiile specifice referitoare la oportunitate.

Actele administrative normative sunt intotdeauna revocabile.

Actele individuale sunt, in principiu revocabile.

De la principiul revocabilitatii actelor administrative se disting mai multe exceptii:

Actele administrative cu caracter jurisdictional;
Actele administrative declarate irevocabile expres de lege;
Actele administrative de aplicare a sanctiunilor corespunzatoare formelor de raspundere din drepul administrativ;
Actele administrative de punere in executare a actelor procedurale penale;
Actele administrative care dau nastere unor contracte civile;
Actele administrative emise ca urmare a existentei unor contracte civile;
Actele administrative care dau nastere unor drepturi subiective garantate de lege;
Actele administrative care au fost executate material;

SUSPENDAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

Este operatia de intrerupere temporara a efectelor produse de un act juridic, in general si de un act administrativ, in particular. Este o stare temporara, urmand ca actele sa-si reinceapa caracterul executoriu sau sa inceteze, fiind anulat sau revocat. Este o operatiune juridica de exceptie.

CAUZE DE SUSPENDARE A UNUI ACT ADMINISTRATIV:

1) - suspendarea de drept sau legala, care intervine ope legis, in baza unui text de lege

2) - suspendarea dispusa de anumite autoritati publice, care, la randul ei, este de mai multe feluri:

- suspendarea dispusa de instanta de judecata sau a unei ordonante a Parchetului (hotararea judecatoreasca este executorie si se ataca cu recurs in 5 zile de la comunicare)

- suspendarea dispusa de alte autoritati publice, si implicit prin alt gen de acte decat cele specifice procedurii judecatoresti: in baza unei hotarari a unui organ ieraric superior, in baza unei hotarari de retractare vremelnica emisa de organul emitent

CONTRACTELE ADMINISTRATIVE

2011-03-18T23:08:00.002+02:00

DREPT ADMINISTRATIV

18 MARTIE 2011

CURSUL 3

Reprezinta un acord de vointa realizat intre o autoritate publica aflata pe o pozitie de superioritate juridica, pe de o parte, si alte subiecte de drept, pe de alta parte, din care se urmareste satisfacerea unui interes general prin prestarea unui serviciu public, efectuarea unei lucrari publice sau punerea in valoare a unui bun public supus unui regim de putere.

TRASATURILE CONTRACTELOR ADMINISTRATIVE

1. reprezinta un acord de vointa intre o autoritate publica si un particular;

2. presupune efectuarea de lucrari, prestarea de servicii de catre particulari in schimbul unei plati;

3. partile trebuie sa accepte clauze de natura regulamentara stabilite de lege sau de o hotarare de guvern in puterea legii;

4. particularul poate ceda interesele, drepturile si obligatiile pe care si le-a asumat doar cu acordul autoritatii publice cocontractante;

5. autoritatea publica poate modifica sau rezilia unilateral contractul administrativ cand interesul public o cere, cand particularul nu si-a indeplinit obligatiile din culpa sa sau cand executarea contractului a devenit prea impovoratoare pentru particular;

6. partile au inteles ca se vor supune unui regim juridic de drept public;

7. solutionarea litigiilor ce decurg din contract revine instantelor de contencios administrativ;

SUBIECTELE CONTRACTULUI ADMINISTRATIV

1. O AUTORITATE A ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE SAU LOCALE CARE URMARESTE O MAI BUNA FUNCTIONARE A UNUI SERVICIU PUBLIC IN SCOPUL REALIZARII INTERESELOR GENERALE ALE COLECTIVITATII;

2. PARTICULARII – PERSOANE FIZICE SAU JURIDICE – ROMANE SAU STRAINE;

OBIECTUL CONTRACTULUI ADMINISTRATIV

Contractele administrative vizeaza doar actele administrative de gestiune si nu pe cele de autoritate care reprezinta o manifestare unilaterala de vointa a puterii publice neintrand astfel in sfera contractelor administrative;

CALIFICAREA ACTELOR DE GESTIUNE:

Se impart in:

1. ACTE DE GESTIUNE PUBLICA – incheiate de administratia publica in calitatea sa de putere publica pentru satisfacerea intereselor generale ;

2. ACTE DE GESTIUNE PRIVATA – incheiate de catre administratia publica in calitatea sa de persoana juridica civila si care sunt privite ca acte de drept comercial; dintre acestea doar actele de gestiune publica sunt contracte administrativ, fiind supuse unui regim juridica mixt de drept public si de drept privat fiind preponderent dreptul public. Actele de gestiune privata denumite si contracte de drept comun, sunt supuse cu preponderenta regimului juridic de drept privat care se completeaza cu unele reguli de drept public;

OBIECTUL CONTRACTULUI ADMINISTRATIV

Contractele administrative au ca obiect:

1. concesionarea de bunuri;

2. activitati si servicii publice;

3. achizitiile guvernamentale sau realizate de catre autoritatile locale;

4. executarea de lucrari de constructii-montaj;

5. prestarile de servicii;

6. inchirierea de bunuri;

7. imprumutul public;

REGIMUL JURIDIC AL CONTRACTULUI ADMINISTRATIV

Este aplicabil contractelor de catre autoritati publice, trebuind insa facuta in mod obligatoriu distinctia intre bunurile care apartin domeniului public si cele care apartin domeniului privat al statului sau unitatii administrativ-teritoriale;

Conform legii 544/2004 a contenciosului administrativ, contractele administrative care sunt acte administrative care privesc bunuri ce fac parte din domeniul public si care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor din domeniul public, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice si achizitiile publice sunt supuse regimului juridic de drept administrativ iar competenta de solutionare a litigiilor revine instantelor de contencios administrativ;

Restul contractelor incheiate de catre autoritatile publice se supun regulilor de drept comun iar competenta de solutionare a litigiilor revine instantelor de drept comun;

INCETAREA CONTRACTELOR ADMINISTRATIVE

1. PRIN INDEPLINIREA OBIECTULUI CONTRACTULUI – duce la o incetare de drept;

2. PRIN REZILIERE UNILATERALA – realizata de catre autoritatea publica in urmatoarele situatii:

a) cand interesul public este afectat;

b) particularul nu-si indeplineste obligatiile contractuale din culpa sa;

c) cand execuarea obligatiilor contractuale a devenit prea impovoratoare pentru particular;

3. CAND REALIZAREA OBIECTULUI CONTRACTULUI ESTE IMPOSIBILA ;

IZVOARELE DREPTULUI INTERNATIONAL PUBLIC (CURS 1 DIP)

2011-03-17T22:29:00.001+02:00

CURS Drept International Public

Prof.univ. dr. Oana Saramet

16 martie, 18:50

Distinctia intre izvor material si izvor formal de drept in D.I.P. este una controversata, specificitatea D.I.P. facand dificila aplicarea acestei distinctii, orice analogie cu dreptul intern este imposibil de aplicat, mai ales pentru ca existenta izvoarelor formale in D.I.P. este pusa sub semnul intrebarii din cauza lipsei unei autoritati superioare si a unui mecanism de creatie a acestor norme. Lipsa sau dificultatea de a distinge intre izvoare materiale si formale ale D.I.P. este substituita de Principiul acordului de vointa al statelor, principiu care sta la baza crearii normelor D.I.P., in special al cutumelor internationale.

Sfera izvoarelor D.I.P. este determinata de Statutul Curtii Internationale de Justitie care, prin art. 38 prevede ca in litigiile deduse solutionarii in fata ei se vor avea in vedere:

Conventiile internationale generale sau particulare care stabilesc reguli recunoscute de statele aflate in litigiu;
Cutuma internationala – ca dovada a practicii generale a statelor, acceptata de acestea ca drept;
Principiile generale de drept – recunoscute de natiuni;
Hotararile judecatoresti si doctrina celor mai recunoscuti specialisti, in anumite situatii, acestea insa ca mijloace auxiliare de determinare a normelor de drept.

In situatiile in care pentru solutionarea unui litigiu C.I.J. nu are la dispozitie niciunul din izvoarele anterior amintite, solutionarea litigiului se face in baza principiului echitatii.

I. TRATATUL INTERNATIONAL

Este considerat cel mai important izvor al D.I.P., in primul rand pentru ca exprima consimtamantul expres al statelor cu privire la normele sale, precum si din punctul de vedere al frecventei si stabilitatii.

Alaturi de conventii cu caracter subsidiar sau de rezolutii ale Adunarii Generale ale ONU sau de lucrari si principii identificate de Comisia de D.I.P., tratatele generale sunt cea mai pertinenta sursa a D.I.P. .

Tratatele particulare sau bilaterale constituie si ele o sursa a D.I.P., in special prin consumarea unor practici statale existente si constante. Normele consacrate prin tratatele generale si prin cele particulare au forta juridica obligatorie pentru parti, cu conditia ca tratatul sa fie licit. Un tratat este considerat ilicit atunci cand prin obiectul si scopul urmarit contravine unei norme imperative de drept international sau daca a fost incheiat cu vicierea consimtamantului unui stat.

II. CUTUMA INTERNATIONALA

Reprezinta acea practica urmata de anumite subiecte de drept cu convingerea ca reprezinta o norma cu forta juridica obligatorie. Se caracterizeaza prin constanta si prin indelungata durata de aplicare.

Pentru a deveni cutuma este necesara intrunirea a doua elemente:

ELEMENTUL MATERIAL – format din durata, uniformitate si generalitate. Cat priveste durata practicii, aceasta nu este una prestabilita, aprecierea duratei unei practici facandu-se de la caz la caz. Uniformitatea este un element esential al cutumei si presupune ca practica a devenit obligatorie, regula invocata fiind in conformitate cu ceea ce statele implicate intr-o chestiune internationala utilizeaza constant si uniform. Cat priveste generalitatea, aceasta presupune doar o larga si reprezentativa participare si nu o universalitate.
ELEMENTUL SUBIECTIV - presupune ca practica generala este acceptata ca drept. Cutumele internationale pot fi generale si locale, cutumele locale pot completa dreptul general dar pot si deroga de la acesta, cu exceptia normelor imperative. Cutuma internationala ridica problema opozabilitatii in cazul in care un stat sau mai multe obiecteaza fata de aceasta. In astfel de situatii, atunci cand un stat obiecteaza in mod constant impotriva unei cutume, in procesul de formare al acesteia cutuma nu-i va fi opozabila daca dovada obiectiei este una clara.

III. PRINCIPIILE GENERALE DE DREPT

Potrivit Statutului C.I.J., doar acele principii recunoscute de natiuni pot avea rol de izvor al D.I.P. . Aplicarea acestor principii are, de regula, rol completiv (de completare) in cazul existentei unor lacune in reglementarea dreptului international.

Principiile generale de drept sunt, de regula, aplicate ca reguli de sine statatoare, fiind adoptata la situatiile specifice dreptului international.

Tribunalele internationale au recurs in solutionarea litigiilor la principii precum: principiul autoritatii lucrului judecat, principiul ilegalitatii imbogatirii fara justa-cauza, principiul bunei-credinte, principiul potrivit caruia nu poti fi judecator in propria cauza. Alaturi de aceste principii generale de drept intern, principiile D.I.P. formeaza un corpus de reguli de maxima generalitate si aplicabilitate si cu un caracter imperativ pentru toate subiectele D.I.P. . Unele dintre principii au devenit norme importante, superioare, imperative ale D.I.P., formand asa-numitul JUS COGENS. Cele mai importante principii ale D.I.P., conform Declaratiei Oficiale ONU referitoare la D.I.P. privind relatiile prietenesti si cooperarea intre state, in conformitate cu Carta ONU sunt urmatoarele:

PRINCIPIUL NERECURGERII LA FORTA SAU LA AMENINTAREA CU FORTA – toti membrii ONU se vor abtine in relatiile internationale de la recurgerea la amenintarea cu forta sau la folosirea fortei, fie impotriva integritatii teritoriale, fie independentei politice a vreunui stat, fiind in orice alt mod incompatibil cu scop scopurile ONU.

Acest drept este limitat:

- in situatia unui atac armat,

- pana la momentul la care Consiliului de Securitate al ONU ia masurile necesare pentru mentinerea pacii si securitatii internationale;

- cea de-a doua interventie americana din Irak din 2003 a mai conturat o posibila limitare: razboiul preventiv (mai este numit doctrina George Bush) – prin acest razboi preventiv s-a incercat a se justifica interventia printr-un razboi fata de un stat potential ostil in viitor, inainte ca acest stat sa dezlantuie un atac.

PRINCIPIUL SOLUTIONARII PE CALE PASNICA A DIFERENDELOR INTERNATIONALE – mentinerea pacii si securitatii internationale si luarea de masuri colective eficiente pentru prevenirea si eliminarea amenintarilor la adresa pacii, pentru suprimarea actelor de agresiune sau a altor incalcari ale pacii si infaptuirea prin mijloace pasnice si in conformitate cu principiile justitiei si dreptului international, aplanarii ori solutionarii diferendelor internationale sau situatiilor care ar putea duce la o incalcare a pacii.

PRINCIPIUL NEAMESTECULUI IN TREBURILE INTERNE – presupune abligatia statelor de a nu interveni in treburile ce tin de jurisdictia interna a fiecarui stat.
PRINCIPIUL COOPERARII
PRINCIPIUL AUTODETERMINARII POPOARELOR – potrivit caruia toate popoarele au dreptul de a-si stabili statutul lor politic in deplina libertate si fara amestec din afara, de a-si realiza dezvoltarea economica, sociala si culturala si de a-si respecta acest drept conform Cartei ONU.
PRINCIPIUL EGALITATII SUVERANE A STATELOR – toate statele au drepturi si obligatii egale, fiind membri egali ai comunitatii internationale, indiferent de deosebirile de ordin economic, social, politic, etc.
PRINCIPIUL „PACTA SUNT SERVANDA”
PRINCIPIUL INVIOLABILITATII FRONTIERELOR – este dezvoltat de actul final al Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa de la Helsinki, 1945. Acest principiu vizeaza obligatia statelor de a se abtine de la orice atingere adusa frontierelor existente ale unui stat.
PRINCIPIUL INTEGRITATII TERITORIALE – obligatia statelor de a se abtine de la orice actiune incompatibila cu scopurile si principiile Cartei ONU, impotriva integritatii teritoriale, independentei politice sau unitatii oricarui stat si, in mod special, de la asemenea actiuni care implica folosirea fortei sau amenintarea cu folosirea fortei.
PRINCIPIUL RESPECTARII DREPTURILOR OMULUI

IV. ECHITATEA

Potrivit Statutului C.I.J., daca partile consimt, un litigiu poate fi solutionat de aceasta curte in baza echitatii. Aplicarea echitatii de catre judecatorul international poate interveni fie pentru adoptarea normelor existente la situatii concrete, fie pentru completarea unor lacune ale normelor existente.

SPETA DREPT CIVIL 1- OBLIGATIE DIN ANTECONTRACT, 2- CONTRACT DE INCHIRIERE

2011-03-16T23:05:00.001+02:00

SEMINAR DREPT CIVIL

Prof. Matei

16 martie, 16:50

1.Intr-un antecontract de vanzare-cumparare promitentul-vanzator se obliga sa restituie promitentului-cumparator dublul arvunei platite in caz de nerespectare a obligatiei de a perfecta contractul autentic de vanzare-cumparare. La randul sau, promitentul-cumparator se obliga ca nu va mai avea pretentia asupra
arvunei platite daca nu isi va respecta obligatia de a face plata pretului.

In situatia in care una din parti nu-si executa obligatia din contract, ce poate face cealalta parte?

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------

2. In 17.01 2001 s-a incheiat intre reclamanta (A) si parat (B) un contract de inchiriere. Termenul prevazut al locatiunii era de 1 an iar contractul cuprindea si un pact comisoriu de gradul 4, in sensul ca rezilierea contractului inainte de termen opereaza de plin drept fara vreo somatie prealabila in cazul in care chiriasul nu a achitat chiria si cheltuielile de intretinere 3 luni consecutiv. La expirarea termenului contractual, desi nu s-a incheiat un nou acord de vointa, paratul a ramas in folosinta imobilului fara ca locatorul sa-l impiedice. Cu toate acestea insa, ulterior lunii aprilie 2002, chiriasul nu a mai platit chiria 3 luni consecutiv, situatie in care proprietarul a spart usa, a schimbat yala si a aruncat in strada bunurile chiriasului, desi chiriasul il anuntase in ianuarie 2002 ca postul lui a fost restructurat si veniturile sale s-au redus la jumatate.

1. Mai poate face chiriasul ceva?

(va las pe voi sa le rezolvati...)

ELSA ROMANIA - ASOCIATIA EUROPEANA A STUDENTILOR IN DREPT

2011-03-16T11:14:00.000+02:00

DE CE NU AR EXISTA UN GRUP LOCAL SI IN BRASOV?

SPETA DREPT CIVIL - OFERTA

2011-03-15T23:08:00.003+02:00

SPETA DREPT CIVIL (Teoria Generala a Obligatiilor)

SEMINAR, prof. Bularca

15 martie, 18:50

A ii transmite lui B prin fax o oferta de vanzare pentru materiale de constructii precizand tipul marfurilor, pretul acestora pe unitate de masura, calitatea produselor si cantitatea disponibila in stoc. Oferta a fost expediata de A la data de 10 martie 1995. administratorul societatii B, in perioada 5-9 martie 1995 a fost plecat in strainatate si a venit la birou la data de 13 martie 1995, cand a luat la cunostinta despre oferta lui A. In cuprinsul ofertei s-a mentionat ca aceasta este valabila pentru o durata de o luna de la data expedierii. B accepta oferta lui A la data de 10 aprilie 1995 si transmite prin fax acceptarea sa, A luand la cunostinta despre aceasta la 13 aprilie 1995.

S-a incheiat un contract de vanzare-cumparare intre A si B? (De ce?)
Daca un astfel de contract s-a incheiat, care este locul si momentul incheierii sale?
Daca B ridica obiectiuni cu privire la predarea marfurilor si la emiterea de facturi, ce se intampla?
Daca A executa in sensul predarii marfurilor si emite facturi (accepta obiectiunile lui B), cand si unde se incheie contractul?
Daca A revoca oferta la data de 28 martie 1995, acceptarea lui B la 10 aprilie 1995 mai produce efecte juridice?
Ce poate face B in urma revocarii intempestive a ofertei de catre A?
Daca A a stipulat in continutul ofertei plata unui avans de 30 % din valoare, iar B, desi a acceptat oferta, nu si-a indeplinit obligatia de plata a acestui avans in termenul prevazut in oferta, poate B sa solicite predarea marfurilor in baza contractului incheiat? Daca da, de ce? Daca nu, de ce?
De cand incepe sa curga termenul de prescriptie pentru plata pretului marfurilor livrate de la A catre B?
Ca si competenta teritoriala, care este instanta competenta in solutionarea litigiului? (in cazul in care s-ar ivi vreunul)

(raspunsurile va las pe voi sa le dati!!!)

TOPUL FACULTATILOR CU CELE MAI BUNE REZULTATE LA EXAMENELE DE ADMITERE INM (2000)

2011-03-15T10:16:00.003+02:00

„11. Din documentele Ministerului Justitiei la care am făcut referire mai sus, rezultă faptul că la cele sase concursuri de admitere în magistratură, au participat candidati de la 27-35 facultăti, după cum urmează: în august 1997 - 27 facultăti; în august 1998 - 33 facultăti; în mai 1999 - 33 facultăti; în august 1999 - 34 facultăti; în ianuarie 2000 - 35 de facultăti, în august 2000 – 38 de facultăti - cu precizarea că la fiecare din aceste concursuri au mai participat candidati provenind si de la alte facultăti, ce nu au fost evidentiate în aceste documente, datorită numărului mic al candidatilor acestor facultăti.

12. În continuare voi prezenta cele mai semnificative date, atât în cazul unor facultăti cu rezultate bune, cât si în cazul celor cu rezultate total nesatisfăcătoare, la care se referă concluziile noastre anterioare, pornind de la situatiile statistice comunicate de Ministerul Justitiei la cele sase concursuri de admitere în magistratură, având ca reper numărul si procentul de candidati care au obtinut minim media 6 la aceste concursuri - ca medie mimimă de admitere în magistratură - si evidentiind în anumite cazuri locul ocupat de facultătile în cauză în clasificarea facultătilor de drept de la care au provenit candidatii.

13. Mai întâi voi prezenta situatia facultătilor de drept de stat de la care avem datele necesare:

- Facultatea de Drept din cadrul Universitătii din Bucuresti din cele 6 concursuri, de două ori s-a clasificat pe locul întâi (august 1998 si august 1999), o dată pe locul doi(august 1997), de două ori pe locul trei (mai 1999 si august 2000), iar o dată pe locul opt (ianuarie 2000);

- Facultatea de Drept din cadrul Universitătii "Babes-Bolyai" Cluj, s-a clasificat de trei ori pe locul doi (mai 1999, august 1999 si ianuarie 2000), o dată pe locul trei (august 2000), o dată pe locul cinci (august 1997) si o dată pe locul nouă (august 1998);

- Facultatea de Drept din cadrul Universitătii "Al.I.Cuza" Iasi, s-a clasificat o dată pe locul doi (august 2000), de două ori pe locul trei (august 1999 si ianuarie 2000), o dată pe locul patru (mai 1999), o dată pe locul cinci (august 1998), si o dată pe locul sase (august 1997);

- Facultatea de Drept din cadrul Universitătii "Lucian Blaga" Sibiu, s-a clasificat o dată pe locul patru (august 1998), o dată pe locul cinci, o dată pe locul sase (ianuarie 2000), o dată pe locul sapte (august 1999), o dată pe locul opt (august 1997), iar o dată pe locul nouă (mai 1999);

- Facultatea de Drept din cadrul Universitătii "Nicolae Titulescu" din Craiova, s-a clasificat o dată pe locul trei (august 1998), de două ori pe locul patru (ianuarie 2000, august 2000), o dată pe locul cinci (mai 1999), o dată pe locul sase (august 1999) si o dată pe locul treisprezece (august 1997);

- Facultatea de Drept din cadrul Universitătii de Vest din Timisoara, s-a clasificat de patru ori pe locul întâi (august 1997, mai 1999, ianuarie 2000, august 2000) si de două ori pe locul doi (august 1998 si august 1999);

- Facultatea de Drept din cadrul Universitătii Oradea, s-a clasificat de două ori pe locul patru (august 1999 si ianuarie 2000), de două ori pe locul sase (august 1998 si mai 1999) si o dată pe locul zece (august 1997), iar o dată (august 2000) a iesit din clasament (august 2000), neavând candidati reusiti la concurs;

- Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Politie "Al. I. Cuza" Bucuresti, s-a clasificat o dată pe locul sapte (august 1998) si o dată pe locul zece (august 1999), iar la celelalte patru concursuri a obtinut rezultate dezastruoase: în august 1997, din 13 candidati nu a obtinut nici unul media peste 5; în mai 1999, din 57 candidati doar 3 au obtinut medii peste 6; în ianuarie 2000, din 196 candidati, doar 5 au obtinut medii peste 6; în august 2000, din 552 candidati, doar 5 au obtinut medii peste 6.

- Facultatea de Drept din cadrul Universitătilor "1 Decembrie" Alba Iulia si “Transilvania” din Brasov, “Ovidiu” din Constanta, “Constantin Brâncusi” din Târgu Jiu si “Valachia” din Târgoviste au avut candidati putini si numai la anumite concursuri, însă rezultatele obtinute de acestea oricum sunt foarte slabe, sau chiar inexistente (nule). ”

sursa: click aici