Svetlana Sauciuc Blog

Mircea Albulescu: “Nu cred că aș putea face altceva decât să bucur oameni” de @Sorin Tudor

2016-04-09T07:26:00.001-07:00

http://webcultura.ro/mircea-albulescu-nu-cred-ca-as-putea-face-altceva-decat-sa-bucur-oameni/

“Eu, cum am jucat astă-seară, nu voi juca la fel niciodată. Depinde de Măria Sa Publicul din sală, depinde dacă pe partenerul meu îl doare capul, dacă altuia i-a murit mama, dacă s-a întâmplat altceva. Spre exemplu, la un moment dat, când am venit din străinătate, se juca “Dispariția lui Galigai” la Teatrul de Comedie și nevastă-mea n-a venit la aeroport să mă întâmpine. Au trimis o mașină de la teatru, că începea spectacolul seara. De la aeroport am ajuns la teatru în ultima clipă. Gong. Actul I. Pauză. Se deschide ușa și apare nevastă-mea. “Bine ai venit!” “Bine te-am găsit!” Cutare, cutare. În difuzor se aude imperios: “Albulescu, hai în scenă!”. În clipa aia am văzut cum era îmbrăcată și am întrebat-o: “Dar tu de ce ești îmbrăcată toată în negru?” “Hai la treabă, Albulescu!” “A murit taică-tău. Ieri l-am îngropat.” M-am dus în scenă. N-am avut timpul nici să suspin. Renunțarea este un preț al acestei Îndeletniciri. Știi că vrei să faci asta? Da! Dar trebuie să plătești! Nu știu dacă este voie să fac această comparație, dar riscul este umbra necesară a succesului. N-ai riscat? Ești un om stimabil, dar rămâi într-o minunată și comodă lume a comunului.” “Ce cătați aici să ne luați nouă bucuria asta?” “Prin 1969 a apărut moda să mergem în fabrici cu Teatrul de Comedie, să jucăm acolo, pe terenul dânșilor. Am hotărât să mergem la schimbul doi, ei să fie mai puțini, să caște ochii la noi o vreme și noi să bifăm o ieșire “la uzină”. Era acolo o platformă și mai dincolo, între niște utilaje, mă schimbam. La un moment dat, a apărut lângă mine un om care cred că era cu un cap mai înalt decât mine. Cu un bumbac își ștergea uleiul de pe mâini. A venit cu o față foarte puțin prietenoasă la mine, s-a uitat foarte atent și a zis: “Ce cătați aici?” Mă gândeam unde dracu’ să fug! “Păi, știți tovarășu’, am venit cu teatrul, cu Teatrul de Comedie, e și tovarășu’ Beligan, îl știți…” “Ce cătați aici?” “Păi…” “Ce cătați aici?” “Da’ de ce mă-ntrebați așa?” “Măi, tovarășu’, eu mă duc la teatru de două ori pe an. Îmi iau nevasta, ne cumpărăm bilet, mergem la teatru, nevastă-mea atunci îmi cumpără mie o cravată, o batistă, eu îi cumpăr ei un batic și mergem la teatru. După spectacol, ne oprim la o bodegă lângă casă, mâncăm o friptură, bem câte o bere amândoi, după care ne întoarcem acasă și o bună bucată de vreme, când povestim despre o întâmplare, spunem: «Când a fost asta? Înainte sau după ce am fost la teatru?» Ce cătați aici să ne luați nouă bucuria asta?” Am rămas de piatră!” “De unde-l cunoști pe Albulescu?” “Noi putem să înfăptuim arta teatrală numai în măsura în care ea este apreciată. Mă rog, acum aprinde lumea televizorul, e altceva. “De unde-l cunoști pe Albulescu?” “Păi cum? L-am văzut la televizor!” “Dar la teatru?” “Nu!” “Dar la film?” “Nici!” “Păi atunci de unde-l cunoști?” “Păi dacă îl dă la televizor.” Nu se transmite nimic, nu se gustă nimic! Este pur și simplu cum noi doi ne uităm aici pe geam și vedem o mașină albastră cum trece. “Domn’e, ne-am plimbat cu o mașină albastră!” “Chiar ați fost în ea?” “Nu, am văzut-o de la etajul 4! Mă rog, mai trecea lumea pe acolo și mă mai ținea unul de vorbă.” Altfel era religiozitatea muncitorului care își oferea această îmbogățire de două ori pe an și, mai mult decât atât, faptul că teatrul îi măsura lui timpul, că atunci ea îi cumpăra lui o cravată, el îi cumpăra ei un batic și sărbătoreau evenimentul.” “Cum mă aduc eu înapoi, la mine?” “Eu, Albulescu, am problemele mele tot mai multe și mai grele pe măsură ce îmbătrânesc. Trebuie să vii așadar mai devreme la teatru ca să te golești de tine însuți, ca să poți intra în pielea personajului. Într-o sticlă de un litru încape numai un litru, într-o teacă nu încape decât o singură sabie. Eu trebuie să mă golesc de mine însumi ca să pot să-mi asum problematica lui, a personajului. Încet, încet, mă uit pe mine şi uit de toate problemele care vin cu nemiluita peste capul unui om. De foarte multe ori, reușesc să mă golesc de toate aceste probleme. Când nu reușesc, mă simt foarte rău, eu cu mine însumi. Publicul nu simte întotdeauna, dar eu mă simt rău pentru că „n-am fost”, ci m-am prefăcut. Apoi urmează o altă problemă: după ce am fost personajul, cum mă aduc eu înapoi, la mine?” “Tot ce pot eu face e să deschid o fereastră, nu să arăt drumul” “Nu are niciun rost să dai sfaturi. Dacă doua capre nu seamănă, e foarte greu ca oamenii să fie la fel. Nu toți au aceleași date somatice, același noroc, același vis. Nu îi e nimănui de niciun folos să-i spun eu cum e bine. Un sfert de secol am fost profesor și mi-am dat seama ca tot ce pot eu face e să deschid o fereastră, nu să arăt drumul. Fiecare are drumul său: unii reușesc, alții nu. De fiecare data e alt motiv, dincolo de motivul general – norocul.” “Dorința de a ne regăsi în vise” “În zilele noastre, un basm înseamnă, din fericire pentru noi, ce a însemnat dintotdeauna: dorința de a ne regăsi în vise, dorința de a ne regăsi într-o lume în care binele învinge, un vis în care el balaurul, el șarpele, sunt foarte puternici și foarte răi, dar el Făt-Frumos, ea Ileana Cosânzeana sunt întotdeauna atât de fericiți că – pentru noi și în numele nostru – pot să biruie răul, cel puțin pentru o bucată de vreme. Până când un alt rău va veni din nou, până când ei din nou se vor alia și vor face ca din victorie în victorie viața noastră să nu fie plicticoasă și atunci când pierdem o bătălie să fim siguri că va fi și o a doua bătălie, și o a treia bătălie, și că până la urmă noi și ai noștri vom învinge.” Mircea Albulescu (4 octombrie 1934 – 8 aprilie 2016)

Mircea Albulescu: “Nu cred că aș putea face altceva decât să bucur oameni” de @Sorin Tudor

2016-04-09T07:25:00.001-07:00

http://webcultura.ro/mircea-albulescu-nu-cred-ca-as-putea-face-altceva-decat-sa-bucur-oameni/

Dan Puric, REACȚIE la ultimele zile: Țara trebuie DEVASTATĂ de prădătorii internaționali. Presiunile din afară sunt pentru avuţie, să ne transforme într-o colonie nenorocită

2015-11-18T13:22:00.000-08:00

http://www.activenews.ro/stiri-social/Dan-Puric-REACTIE-la-ultimele-zile-Tara-trebuie-DEVASTATA-de-pradatorii-internationali.-Presiunile-din-afara-sunt-pentru-avutie-sa-ne-transforme-intr-o-colonie-nenorocita-126667

Invitat la România TV, actorul Dan Puric a comentat evenimentele care s-au petrecut în ultimele zile, în România. Iată câteva din afirmațiile lui Dan Puric, conform siteului Cuvântul Ortodox: "În Piaţa Universităţii sunt și au fost întotdeauna oameni de mare calitate care sunt bruiaţi de cârtiţa asta a serviciilor, care sunt deturnaţi. De la cerinţele lor legitime și adevărate de la început de a se schimba guvernul s-a ajuns în câteva zile la cereri de genul locurilor de veci gratuite. Încep să apară lucruri colaterale care rup linia de forţă a acestei revolte. Nu poţi să rezolvi lucrurile cu temperatura străzii, nu revoluţiile de stradă au schimbat lucrurile, ci revoluțiile de palat. Gândiţi-vă că niciodată până acum în istoria acestui popor, nici pe vremea comunismului, nu a fost atacată Biserica făţiş! În clipa în care se cere o şcoală laică şi un stat laic se luptă împotriva imunităţii şi identităţii neamului românesc. Au scos o generaţie de tineri care atacă fiziologic această imunitate. Ei înşişi nu-şi dau seama ce ne-a ţinut pe noi în viaţă. Ne-a ţinut societatea civilă mii de ani sau Biserica, credinţa? Copiii aceştia care sunt îngropaţi acum sunt îngropaţi de Biserică! Accidentul acesta pare întâmplător, dar îl simt din ce în ce mai mult ca o mână criminală. Se foloseşte "spray-ul paralizant” al ironizării scenaritei. Seamănă enorm de mult ceea ce se întâmplă cu revoluţiile care au fost deja premeditate. Poporul român s-a resimțit fantastic pentru că e vorba de un lucru tragic şi se speculează asta, se instrumentalizează. De aici s-au ars etapele. S-a ajuns foarte repede de la un eveniment tragic la o demonstraţie stradală. Lucrul acesta mă face să mă gândesc că se încearcă un fel de primăvară arabă pe spatele poporului român. În două săptămâni se va termina această revoluţie [s-a terminat chiar cu mult mai repede – n.n.]. Va rămâne trauma în suflete şi România va rămâne la mâna ocultei internaţionale și a derbedeilor. Trebuie maturitate politică, conştiinţă și decizie. Ţara e în mâinile celor care au adus-o în acest stadiu în ultimii 25 de ani, ţara e într-o catastrofă morală şi socială. Cei care instrumentalizează protestele sunt pregătiţi pentru orice scenariu ar apărea în stradă; problema celor care reuşesc să se ridice e cum să rămână în picioare! Nu se poate fără o concepţie, fără o structură, chiar dacă energia este bună. E nevoie de o schimbare radicală, oamenii să devină responsabili, corecţie, cinstiţi și români! Fiecare să-şi facă partea lui! Băieţii de la putere care au căzut acum au căzut pentru că au fost puţin cam neascultători: trebuia dată și Roşia Montana, şi Chevron-ul, care e un criminal economic, trebuia să-şi facă treaba, şi ceea ce s-a găsit în Marea Neagră… Ţara trebuie devastată de prădătorii din jurul nostru, există o ocultă internaţională. România are nevoie de oameni de un anumit calibru. În ţara asta există oameni de mare valoare care trebuie să-şi asume vocaţional condiţia de român! S-a dat cu un spray paralizant ca să se creadă că, dacă eşti naţionalist, înseamnă că eşti xenofob, şovin, antisemit şi te paralizează în mişcări. Nu mai ai voie să-ţi iubeşti România! Noi ne-am pierdut demnitatea, deşi suntem neam voievodal. Ce avem noi acum sunt chestii de împrumut. Iohannis are rolul de a cosmetiza, în spatele lui e o caracatiţă şi el trebuie să facă jocurile. Clasa politică e degenerată. Nu se poate schimba în întregime, pentru că sunt aceiaşi, societatea civilă are reflexe când mature, când imature, în Piaţă totul e mozaicat, e împânzită de securişti. Credinţa ne-a ţinut de mii de ani în picioare în faţa barbarilor. Ierarhii au fost mai mult sau mai puţin reprezentativi, capabili, însă asta nu l-a făcut pe român să slăbească. Biserica şi credinţa nu pot fi disociate. În ultimii ani s-a întețit lupta împotriva Bisericii într-un mod instituționalizat, s-a înteţit lupta împotriva modelelor culturale, s-a votat o lege antiromânească, se atacă valorile tradiţionale, se atacă istoria. Mioriţa se învaţă juridic, trăim epoca cu drepturile hoţului, toţi derbedeii pot să aibă cerinţe în Piaţa Universităţii pe lângă oamenii de calitate. România a ajuns fără cap, e într-o improvizaţie continuă şi la mâna tuturor piraţilor din afară. Presiunile din afară sunt pentru avuţie, vor să ne transforme într-o colonie nenorocită. Se mahalagește și se manelizează suferinţa oamenilor, e instrumentalizată, e manipulată. Există două Românii: cea strivită, mutilată, ordinărită și cea profundă – cei care au dat sânge, doctorii excepţionali, cei de la SMURD, jandarmii, poliţia, preoţii. Hai să ne axăm pe România profundă. Dar fără cap nu putem merge înainte. Occidentul sau SUA oricum sunt responsabili, că ei ne-au dat pe mână bolşevicilor. Copiii trebuie să aibă un trecut ca să se poată proiecta în viitor. Ceea ce se întâmplă acum este un dezastru bine organizat, premeditat, se şi aşteaptă asta, pentru că ţara este cu cât mai degenerată, cu atât mai uşor guvernabilă. Dar există și replica dată de Bunul Dumnezeu, pe care ei nu o ştiu. Acest popor are o tărie a lui şi el nu se va lăsa păcălit. E un moment de cotitură în care clasa politică s-a compromis vizibil şi ceva se va întâmpla, dar pe alte trepte istorice". "S-a ajuns foarte repede de la un eveniment tragic la o demonstraţie stradală. Se mahalagește și se manelizează suferinţa oamenilor, e instrumentalizată, e manipulată. Ceea ce se întâmplă acum este un dezastru bine organizat, premeditat, se şi aşteaptă asta, pentru că ţara este cu cât mai degenerată, cu atât mai uşor guvernabilă"..

2015-08-04T13:33:00.001-07:00

La 25 de ani după ce pe actorul Dragoș Pâslaru aproape că l-au omorât minerii și la 15 ani după ce s-a călugărit, Părintele Valerian, de la schitul Pătrunsa, a dat primul interviu. Călugărul povestește despre viața ca pustnic, de convingerile sale ortodoxe și legionare, și de satisfacțiile vieții în sutană. În 1990 era tânăr, frumos, deștept și celebru. La 39 de ani, avea lumea la picioare. Era căsătorit și avea un copil. Jucase în filme care au rămas în istoria cinematografiei românești și interpretase roluri de teatru memorabile. Filmul „Drumeț în calea lupilor”, în care i-a dat chip legionarului Horia Sima, i-a marcat existența lumească. Numai că, în iunie, l-au bătut minerii de l-au băgat în comă. Fusese un participant activ la Revoluție și s-a remarcat ca o voce extrem de critică la adresa regimului iliescian, în protestul maraton din Piața Universității. După un sfert de veac spune că, de s-ar fi născut ceva mai devreme, ar fi fost, cu siguranță, legionar! Atunci a fost declicul. Pe punctul de a muri a avut o revelație. Cinci ani a trăit cu ea în sine însuși. Abia în 1995 și-a luat inima în dinți și s-a hotărât. Un an mai târziu a îmbrăcat haina monahală. Devenise ucenicul „Fratele Vasile”. În 1999 a fost tuns în monahism. A devenit călugăr și a fost botezat Valerian. A ales cea mai grea cale: sihăstria. A trăit ani buni, în creierii munților din Vâlcea, singur printre sălbăticiunile pădurilor. Anul trecut, Părintele Valerian a fost hirotonit preot, de către Înaltpreasfințitul Varsanufie. Dragoș Pâslaru este acum Ieromonah la schitul Pătrunsa, din Arhiepiscopia Râmnicului. După 25 de ani, ni s-a „spovedit”. „Și la București sunt credincioși!” L-am găsit pe Ieromonahul Valerian la schirtul Iezer unde venise să le slujească măicuțelor de acolo. E înalt, dar pare mai înalt când vorbește, iar ochii săi albaștri te ard la rece. „Când v-ați împărtășit ultima oară? Ca să știu cum să vorbim...”, ne întreabă blajin Părintele Valerian. Dăm din umeri și înțelege: de prea mult timp. „Dar voi nu vă gândiți la strămoșii voștri? Că suntem o țărișoară nouă, de la 1918! Că, până atunci, ne-am bătut între noi la indicațiile unor puteri străine. Singura care nu s-a bătut a fost Biserica. Ea a unit neamul!”, ne ceartă călugărul. Apoi, gândește cu voce tare: „Românii care părăsesc țara se pierd în afară… La a doua generație, copiii lor uită limba română. Or, limba noastră nu s-a schimbat de secole! A primit influențe și după le-a abandonat. Un străin, Sf. Antim Ivireanul, ne-a zis să slujim în limba română... Că e limbă liturgică!”. În fața sa te simți ca la un control RMN. Cuviosul Părinte Valerian te scanează în fiecare celulă. Și te simți viu. La întrebarea dacă, la el acasă, la Pătrunsa, Dumnezeu e mai aproape de noi, mai mult ca în Capitală, călugărul se închină: „Dumnezeu e peste tot! La Pătrunsa găsește omul mai multă liniște. Dar să știți că și la București sunt oameni foarte credincioși!”. Procentul, în schimb, e net în favoarea schitului... Singura ispită: șoriciul Când a plecat la mânăstire s-a consultat cu prietenii? Cu familia, că avea nevastă și copil? „E un pas hotârâtor și nu poți să-l faci ca nebunul. Există o reacție de opoziție... Sunt lucruri intime...”. Dar familia, mai vine la el? Oftează și își împreuează mâinile: „Mă vizitează atât cât trebuie. Băiatul meu e realizat, familial, profesional și spiritual. Întâlnirea nevăzută este cea mai importantă. Au înțeles ce înseamnă călugăria. Gândul către lume poate fi o ispită!”. Te privește fix în sclere și rostește: „Datorită rugăciunii călugărului, dacă el ajunge în Rai, Dumnezeu mântuiește până la a șaptea generație de vii au adormiți!”. La întrebarea de ce a ales munții Râmnicului și nu Muntele Athos, Părintele Valerian surâde: „Nu m-a atras străinătatea. Am fost, am colindat, dar n-am văzut ceva mai grozav ca România! Doar Japonia m-a surprins plăcut”. Și, nu-i lipsește nimic din viața lumească? Râde: „Absolut nimic! Când m-am lăsat de carne, am avut ispite numai la șorici... Amintiri din copilărie!”. Anul trecut, Părintele Valerian a fost hirotonit preot, de către Inaltpreasfințitul Varsanufie. Fostul actor Dragoș Pâslaru este acum Ieromonah la schitul Pătrunsa, din Arhiepiscopia Râmnicului „Eram un năuc, un hăbăuc!” Dar, de ce Valerian? Ce semnificație are? De unde până unde, că pe el, în buletin, îl cheamă Dragoș Vasile Pâslaru? Părintele zâmbește: „Când ne călugărim, primim alt nume.La 25 de ani după ce pe actorul Dragoș Pâslaru aproape că l-au omorât minerii și la 15 ani după ce s-a călugărit, Părintele Valerian, de la schitul Pătrunsa, a dat primul interviu. Călugărul povestește despre viața ca pustnic, de convingerile sale ortodoxe și legionare, și de satisfacțiile vieții în sutană. În 1990 era tânăr, frumos, deștept și celebru. La 39 de ani, avea lumea la picioare. Era căsătorit și avea un copil. Jucase în filme care au rămas în istoria cinematografiei românești și interpretase roluri de teatru memorabile. Filmul „Drumeț în calea lupilor”, în care i-a dat chip legionarului Horia Sima, i-a marcat existența lumească. Numai că, în iunie, l-au bătut minerii de l-au băgat în comă. Fusese un participant activ la Revoluție și s-a remarcat ca o voce extrem de critică la adresa regimului iliescian, în protestul maraton din Piața Universității. După un sfert de veac spune că, de s-ar fi născut ceva mai devreme, ar fi fost, cu siguranță, legionar! Atunci a fost declicul. Pe punctul de a muri a avut o revelație. Cinci ani a trăit cu ea în sine însuși. Abia în 1995 și-a luat inima în dinți și s-a hotărât. Un an mai târziu a îmbrăcat haina monahală. Devenise ucenicul „Fratele Vasile”. În 1999 a fost tuns în monahism. A devenit călugăr și a fost botezat Valerian. A ales cea mai grea cale: sihăstria. A trăit ani buni, în creierii munților din Vâlcea, singur printre sălbăticiunile pădurilor. Anul trecut, Părintele Valerian a fost hirotonit preot, de către Înaltpreasfințitul Varsanufie. Dragoș Pâslaru este acum Ieromonah la schitul Pătrunsa, din Arhiepiscopia Râmnicului. După 25 de ani, ni s-a „spovedit”. „Și la București sunt credincioși!” L-am găsit pe Ieromonahul Valerian la schirtul Iezer unde venise să le slujească măicuțelor de acolo. E înalt, dar pare mai înalt când vorbește, iar ochii săi albaștri te ard la rece. „Când v-ați împărtășit ultima oară? Ca să știu cum să vorbim...”, ne întreabă blajin Părintele Valerian. Dăm din umeri și înțelege: de prea mult timp. „Dar voi nu vă gândiți la strămoșii voștri? Că suntem o țărișoară nouă, de la 1918! Că, până atunci, ne-am bătut între noi la indicațiile unor puteri străine. Singura care nu s-a bătut a fost Biserica. Ea a unit neamul!”, ne ceartă călugărul. Apoi, gândește cu voce tare: „Românii care părăsesc țara se pierd în afară… La a doua generație, copiii lor uită limba română. Or, limba noastră nu s-a schimbat de secole! A primit influențe și după le-a abandonat. Un străin, Sf. Antim Ivireanul, ne-a zis să slujim în limba română... Că e limbă liturgică!”. În fața sa te simți ca la un control RMN. Cuviosul Părinte Valerian te scanează în fiecare celulă. Și te simți viu. La întrebarea dacă, la el acasă, la Pătrunsa, Dumnezeu e mai aproape de noi, mai mult ca în Capitală, călugărul se închină: „Dumnezeu e peste tot! La Pătrunsa găsește omul mai multă liniște. Dar să știți că și la București sunt oameni foarte credincioși!”. Procentul, în schimb, e net în favoarea schitului... Singura ispită: șoriciul Când a plecat la mânăstire s-a consultat cu prietenii? Cu familia, că avea nevastă și copil? „E un pas hotârâtor și nu poți să-l faci ca nebunul. Există o reacție de opoziție... Sunt lucruri intime...”. Dar familia, mai vine la el? Oftează și își împreuează mâinile: „Mă vizitează atât cât trebuie. Băiatul meu e realizat, familial, profesional și spiritual. Întâlnirea nevăzută este cea mai importantă. Au înțeles ce înseamnă călugăria. Gândul către lume poate fi o ispită!”. Te privește fix în sclere și rostește: „Datorită rugăciunii călugărului, dacă el ajunge în Rai, Dumnezeu mântuiește până la a șaptea generație de vii au adormiți!”. La întrebarea de ce a ales munții Râmnicului și nu Muntele Athos, Părintele Valerian surâde: „Nu m-a atras străinătatea. Am fost, am colindat, dar n-am văzut ceva mai grozav ca România! Doar Japonia m-a surprins plăcut”. Și, nu-i lipsește nimic din viața lumească? Râde: „Absolut nimic! Când m-am lăsat de carne, am avut ispite numai la șorici... Amintiri din copilărie!”. Anul trecut, Părintele Valerian a fost hirotonit preot, de către Inaltpreasfințitul Varsanufie. Fostul actor Dragoș Pâslaru este acum Ieromonah la schitul Pătrunsa, din Arhiepiscopia Râmnicului „Eram un năuc, un hăbăuc!” Dar, de ce Valerian? Ce semnificație are? De unde până unde, că pe el, în buletin, îl cheamă Dragoș Vasile Pâslaru? Părintele zâmbește: „Când ne călugărim, primim alt nume. Valerian înseamnă: a fi puternic, sănătos! Părintele arhimandrit Neonil Ștefan e cel care mi l-a dat când m-a călugărit”. O întrebare vine, firesc: „A fost Dragoș Pâslaru un om religios, care se spovedea, împărtășea și mergea la slujbe?”. Părintele Valerian se întristează: „Eram un năuc! Un hăbăuc! O creație a regimului. Șansa a fost că familia a fost religioasă. M-am împărtășit până în clasa I. Bunicul, preot, a ridicat opt biserici și a fost deținut politic la Gherla, iar pe tata l-au dat afară din Armată”. Recunoaște că în tinerețe a fost un boem cu tot ce înseamnă asta. „Gheorghe Dinică zicea: «Joci cam puțin!». Că cei care jucau mult la teatru n-aveau timp de boemie”. Când vine vorba de băutură, râde: „Eram spre competență...”. Părintele are o voce subțire și e foate slab. Doar ce a terminat de slujit Liturghia. FOTO: Reporterul împreună cu Părintele ieromonah Valerian, la schitul de maici Iezeru, de lângă Băile Olănești, județul Vâlcea FOTO: NICU DÎRDÎIAC Un pustnic pârât! Un călugăr pârât! A trăit ca pustnic muți ani, prin Munții Căpățânii. „Călugăria este o trăire pe care nici el, călugărul, nu o înțelege! Ne cheamă ceva, mergem și ne trezim într-o lume miraculoasă... Sihăstria trebuie să dureze o viață, nu câțiva ani, acolo!”, e modest pustnicul. Îi e dor de locul unde a schivnicit amar de vreme: „Acum nu e nimeni acolo... M-aș mai duce, dar n-am timp”. Spune că i-a fost ușor: „Toată lumea crede că mi-a fost greu. N-am avut nevoințe acolo! La o lună, două, coboram la mănăstire. Iarna, mai rar... Depinde cum mă coordona duhovnicul meu”. Dar cu mâncarea, apa, căldura, cum era? Îl pufnește râsul: „Apă de la izvor și mâncare pustnicească: urzici, lobodă,muguri de fag, ciuperci de tot felul, fragi mure! La pustie nu poți rezista fără rugăciune! Poți să ai camioane de mâncare, trebuie să te rogi neîncetat...”. Se închide în el: „Eu sunt un pustnic pârât! Un călugăr pârât!”. De ce se pedepsește, oare, cu vorbele acestea? „Pentru că n-am pus început bun! Deși am ajuns ieromonah... Am văzut călugări, dar călugăr nu sunt! Sunt doar îmbrăcat... Tre’ să fii călugăr cu sufletul. Starețul de la Pătrunsa, Părintele Varsanufie, e autentic! A fost pustnic și aic, dar și în Israel, în deșert... ”, se flagelează cu vorbele sale ieromonahul Valerian. Și-a dat binețe cu fiarele pădurii Părintele Valerian spune că lumea trebuie să vină la mănăstire, nu călugărul să iasă în lume: „Devin pradă Satanei! Că nu de oameni ne temem... Călugărul e un trofeu pentru Satana!”. Iar acolo sus, în văgăuna dintre munți, s-a apărat singur. „Mi-am dat binețe cu fiarele pădurii și fiecare și-a văzut de treaba sa. Animalele te recunosc ca vecin. Călugărul nu mănâncă carne și nu bea vin, miroși altfel! Atunci te lasă în pace...”, conchide fostul schivnic. Carne nu mai mănâncă de 20 de ani. Doar pește și vegetale: „Rugăciunea e o gustare Dumnezeiască!”. O viață tare grea… Se revoltă: „Acum numai viață nu trăim! Viața e Hristos!”. În pustnicie a conviețuit cu două pisici. De ce nu un câine? „Animalele se hrănesc cu căldura pe care le-o dai! O pisică vânează singură păsărele, șoareci, șopârle. Câinii numai în haită! E greu să-l ții...”. La mănăstire, călugărul Valerian „a avut ascultare” la bucătărie și la grădina cu zarzavaturi. Mâinile sale, arse de soare, au și acum palmele bătucite de muncă. „Am fost apoi, la pomelnice…, pompos se cheamă: cancelarie!”, se rușinează monahul. A cântat și în strană: „Ca actor am cântat și io… Da’ cu efort și mare rușine!”. „M-a torturat Truțulescu!” În iunie ’90 l-au bătut minerii, care aveau poze cu el în costum de legionar. Erau capturi din filmul în care l-a jucat pe Horia Sima. O diversiune. „Nu m-au bătut, m-au torturat! Fusesem în Piața Universității... Acolo mă limpezisem, cunoscusem oameni care erau și sunt stâlpi ai societății! Cu puțin timp înainte, Marian Munteanu mi-a zis că eram urmăriți și condamnați la moarte! Cine putea asta pe atunci? Au vrut să mă omoare. M-au lovit cu o bâtă cu țepi ascuțiți la cap!”, povestește Părintele Valerian, fost Dragoș Pâslaru. „Am căzut, dar vedeam de deasupra. Sufletul meu a strigat: «Am murit! În sfârșit, am murit!». Am fost foarte fericit. N-am mai întâlnit starea aia! M-au tot lovit și nu muream... Acum ceva vreme m-am trezit la Frăsinei cu doi procurori. Vroiau să mă facă să intru în proces împotriva lui Iliescu. Eu le-am spus că nu mai am nimic, cu nimeni! Și ei mi-au zis că am fost torturat de maiorul, pe atunci, Truțulescu. Am auzit că a ajuns la pușcărie!”. Nu-i e dor de nimic din lume La vot nu a mai fost. „E o aberație să meragă călugării la vot! Păi, pe cin’ să aleagă? Ei nu știu!”. Nici la televizor nu se uită, nici la radio nu ascultă. „Nici ziare nu citesc... Am mai văzut că ne mai vin chestii împachetate, da’ mă feresc că mai văd femei goale și tot felul de lucruri șocante, care îți pulverizează rugăciunea!”. Ia în mână ultimul număr din Evenimentul zilei, cu teamă și îl pune deoparte: „O să mă uit mai târziu”.La oraș a ieșit doar de câteva ori: „Doar când a trebuit. La «ascultare» la Vâlcea. La Craiova și la Sibiu la niște colocvii dedicate personalității ieromonahului Ghelasie care mi-a fos duhovnic și la Pitești pentru sănătate”. Dar de București nu-i e dor? Răspunsul e sec: „Nu! Nu mi-e dor de nimic din lume!”. L-a sălbăticit, oare, sihăstria? „Dacă te-ai sălbăticit înseamnă că țiai ratat puțin menirea de călugăr! Călugărul se roagă pentru lume, pentru păcătoși, de-aia se retrage el!”. FOTO: Aceasta este una dintre ultimele fotografi i cu Dragoș Pîslaru făcute cu puțin timp înainte de a îmbrăca, defi nitiv, sutana FOTO: DINU LAZĂR Regretă rolul lui Horia Sima A mai văzut Părintele Valerian filme? „Da! Uneori, dar numai filme cu problematică ortodoxă. Sunt regizori care îmi aduc filmele înainte de finalizare. Uite, filmul lui Mungiu despre Tanacu este genial! Acolo s-a petrecut o crimă, dar nu pentru că măicuțele au omorât-o pe fată, ci pentru că massmedia le-a omorât pe măicuțe! S-a dovedit și s-a astupat după aia! Biserica trebuia culpabilizată!”, e radical fostul absolvent al IATC. Vine vorba și de „4.3.2”. „Alt film genial, care nu e pro-avort, ci anti-avort! Iar numele filmului este numele copilului avortat, că nu putea fi botezat...”. Privește spre cer: „Fetele alea hrăneau pui de găină, dar omoară un copil!”. Dragoș Pâslaru, surprins alături de actorul Mihai Gruia, la una din ultimele sale fi lmări din anii ’90 FOTO: DINU LAZĂR „Sigur aș fi fost legionar!” A avut roluri memorabile în filme ca: „Pruncul, petrolul și ardelenii”, „Ochi de urs”, „Balanța”, „Să mori rănit din dragoste de viață”, dar cel care a rămas în conștiința colectivă a fost cel al lui Horia Sima, din „Drumeț în calea lupilor”. „Regret foarte tare că am făcut acel film. Îi arăta pe legionari așa cu n-au fost! Tare necăjit am fost! Legionarii n-au fost fasciști!”. Simpatia sa pentru curentul legionar și pentru Căpitanul Corneliu Zelea- Codreanu este evidentă. „Sigur că l-am simpatizat... Ce voia Codreanu? Ca neamul românesc să devină ceea ce fusese! Să revină la ortodoxie și să aibă o conduită normală! Ca România să fie a românilor! Să iasă bărbați și femei adevărate, nu niște..., ale unei societăți în derivă!”, se înfierbântă ieromonahul. Dar despre urmașul Căpitanului, ce zice? „Horia Sima n-a mai avut nicio șansă să realizeze ce și-a propus Codreanu!”. Dar de crimele legionarilor? „Echipele morții se numeau așa pentru că, după ce omorau pe cineva, se predau și știau ce îi așteaptă! Dar nu sunt de acord cu crimele făcute... Aici mă supăr... În Legiune nu se dădea ordin pentru crimă!”. Spune că legionarii te făceau să-ți iubești țara și să fii bărbat adevărat: „De mă nășteam atunci a-și fi fost, desigur, legionar!”. Trage aer în piept și se întreabă: „Ce au făcut partidele când 400 de legionari au fos căsăpiți într-o zi, fără judecată? Istoria trebuie cercetată cu atenție!”. Toți oamenii se nasc să ajungă sfinți! Îl vizitează mulți dintre prietenii de odinioară. La hirotonirea sa au fost Claudiu Bleonț, Magda Catone, Manuela Hărăbor și mulți alții: „Le-am zis să vină așa mulți la înmormântarea mea, dacă reușesc să mor frumos, cu fapte bune”. Dar soția și fiul său? „Normal ar fi să nu vină. Să nu mai fie nicio legătură. Dar monahismul românesc e foarte echilibrat. Mai vin...”. Părintele Valerian se închină adânc, de mai multe ori, când intră în biserica schitului Iezer. Sărută moaștele Sfântului Antonie de la Iezeru, ne invită să-l urmăm și ne spune, înainte de plecare: „Toți oamenii se nasc să ajungă Sfinți. Altfel, Dumezeu ar fi cinic!”. Părintele arhimandrit Neonil Ștefan e cel care mi l-a dat când m-a călugărit”. O întrebare vine, firesc: „A fost Dragoș Pâslaru un om religios, care se spovedea, împărtășea și mergea la slujbe?”. Părintele Valerian se întristează: „Eram un năuc! Un hăbăuc! O creație a regimului. Șansa a fost că familia a fost religioasă. M-am împărtășit până în clasa I. Bunicul, preot, a ridicat opt biserici și a fost deținut politic la Gherla, iar pe tata l-au dat afară din Armată”. Recunoaște că în tinerețe a fost un boem cu tot ce înseamnă asta. „Gheorghe Dinică zicea: «Joci cam puțin!». Că cei care jucau mult la teatru n-aveau timp de boemie”. Când vine vorba de băutură, râde: „Eram spre competență...”. Părintele are o voce subțire și e foate slab. Doar ce a terminat de slujit Liturghia. FOTO: Reporterul împreună cu Părintele ieromonah Valerian, la schitul de maici Iezeru, de lângă Băile Olănești, județul Vâlcea FOTO: NICU DÎRDÎIAC Un pustnic pârât! Un călugăr pârât! A trăit ca pustnic muți ani, prin Munții Căpățânii. „Călugăria este o trăire pe care nici el, călugărul, nu o înțelege! Ne cheamă ceva, mergem și ne trezim într-o lume miraculoasă... Sihăstria trebuie să dureze o viață, nu câțiva ani, acolo!”, e modest pustnicul. Îi e dor de locul unde a schivnicit amar de vreme: „Acum nu e nimeni acolo... M-aș mai duce, dar n-am timp”. Spune că i-a fost ușor: „Toată lumea crede că mi-a fost greu. N-am avut nevoințe acolo! La o lună, două, coboram la mănăstire. Iarna, mai rar... Depinde cum mă coordona duhovnicul meu”. Dar cu mâncarea, apa, căldura, cum era? Îl pufnește râsul: „Apă de la izvor și mâncare pustnicească: urzici, lobodă,muguri de fag, ciuperci de tot felul, fragi mure! La pustie nu poți rezista fără rugăciune! Poți să ai camioane de mâncare, trebuie să te rogi neîncetat...”. Se închide în el: „Eu sunt un pustnic pârât! Un călugăr pârât!”. De ce se pedepsește, oare, cu vorbele acestea? „Pentru că n-am pus început bun! Deși am ajuns ieromonah... Am văzut călugări, dar călugăr nu sunt! Sunt doar îmbrăcat... Tre’ să fii călugăr cu sufletul. Starețul de la Pătrunsa, Părintele Varsanufie, e autentic! A fost pustnic și aic, dar și în Israel, în deșert... ”, se flagelează cu vorbele sale ieromonahul Valerian. Și-a dat binețe cu fiarele pădurii Părintele Valerian spune că lumea trebuie să vină la mănăstire, nu călugărul să iasă în lume: „Devin pradă Satanei! Că nu de oameni ne temem... Călugărul e un trofeu pentru Satana!”. Iar acolo sus, în văgăuna dintre munți, s-a apărat singur. „Mi-am dat binețe cu fiarele pădurii și fiecare și-a văzut de treaba sa. Animalele te recunosc ca vecin. Călugărul nu mănâncă carne și nu bea vin, miroși altfel! Atunci te lasă în pace...”, conchide fostul schivnic. Carne nu mai mănâncă de 20 de ani. Doar pește și vegetale: „Rugăciunea e o gustare Dumnezeiască!”. O viață tare grea… Se revoltă: „Acum numai viață nu trăim! Viața e Hristos!”. În pustnicie a conviețuit cu două pisici. De ce nu un câine? „Animalele se hrănesc cu căldura pe care le-o dai! O pisică vânează singură păsărele, șoareci, șopârle. Câinii numai în haită! E greu să-l ții...”. La mănăstire, călugărul Valerian „a avut ascultare” la bucătărie și la grădina cu zarzavaturi. Mâinile sale, arse de soare, au și acum palmele bătucite de muncă. „Am fost apoi, la pomelnice…, pompos se cheamă: cancelarie!”, se rușinează monahul. A cântat și în strană: „Ca actor am cântat și io… Da’ cu efort și mare rușine!”. „M-a torturat Truțulescu!” În iunie ’90 l-au bătut minerii, care aveau poze cu el în costum de legionar. Erau capturi din filmul în care l-a jucat pe Horia Sima. O diversiune. „Nu m-au bătut, m-au torturat! Fusesem în Piața Universității... Acolo mă limpezisem, cunoscusem oameni care erau și sunt stâlpi ai societății! Cu puțin timp înainte, Marian Munteanu mi-a zis că eram urmăriți și condamnați la moarte! Cine putea asta pe atunci? Au vrut să mă omoare. M-au lovit cu o bâtă cu țepi ascuțiți la cap!”, povestește Părintele Valerian, fost Dragoș Pâslaru. „Am căzut, dar vedeam de deasupra. Sufletul meu a strigat: «Am murit! În sfârșit, am murit!». Am fost foarte fericit. N-am mai întâlnit starea aia! M-au tot lovit și nu muream... Acum ceva vreme m-am trezit la Frăsinei cu doi procurori. Vroiau să mă facă să intru în proces împotriva lui Iliescu. Eu le-am spus că nu mai am nimic, cu nimeni! Și ei mi-au zis că am fost torturat de maiorul, pe atunci, Truțulescu. Am auzit că a ajuns la pușcărie!”. Nu-i e dor de nimic din lume La vot nu a mai fost. „E o aberație să meragă călugării la vot! Păi, pe cin’ să aleagă? Ei nu știu!”. Nici la televizor nu se uită, nici la radio nu ascultă. „Nici ziare nu citesc... Am mai văzut că ne mai vin chestii împachetate, da’ mă feresc că mai văd femei goale și tot felul de lucruri șocante, care îți pulverizează rugăciunea!”. Ia în mână ultimul număr din Evenimentul zilei, cu teamă și îl pune deoparte: „O să mă uit mai târziu”.La oraș a ieșit doar de câteva ori: „Doar când a trebuit. La «ascultare» la Vâlcea. La Craiova și la Sibiu la niște colocvii dedicate personalității ieromonahului Ghelasie care mi-a fos duhovnic și la Pitești pentru sănătate”. Dar de București nu-i e dor? Răspunsul e sec: „Nu! Nu mi-e dor de nimic din lume!”. L-a sălbăticit, oare, sihăstria? „Dacă te-ai sălbăticit înseamnă că țiai ratat puțin menirea de călugăr! Călugărul se roagă pentru lume, pentru păcătoși, de-aia se retrage el!”. FOTO: Aceasta este una dintre ultimele fotografi i cu Dragoș Pîslaru făcute cu puțin timp înainte de a îmbrăca, defi nitiv, sutana FOTO: DINU LAZĂR Regretă rolul lui Horia Sima A mai văzut Părintele Valerian filme? „Da! Uneori, dar numai filme cu problematică ortodoxă. Sunt regizori care îmi aduc filmele înainte de finalizare. Uite, filmul lui Mungiu despre Tanacu este genial! Acolo s-a petrecut o crimă, dar nu pentru că măicuțele au omorât-o pe fată, ci pentru că massmedia le-a omorât pe măicuțe! S-a dovedit și s-a astupat după aia! Biserica trebuia culpabilizată!”, e radical fostul absolvent al IATC. Vine vorba și de „4.3.2”. „Alt film genial, care nu e pro-avort, ci anti-avort! Iar numele filmului este numele copilului avortat, că nu putea fi botezat...”. Privește spre cer: „Fetele alea hrăneau pui de găină, dar omoară un copil!”. FOTO: Dragoș Pâslaru, surprins alături de actorul Mihai Gruia, la una din ultimele sale fi lmări din anii ’90 FOTO: DINU LAZĂR „Sigur aș fi fost legionar!” A avut roluri memorabile în filme ca: „Pruncul, petrolul și ardelenii”, „Ochi de urs”, „Balanța”, „Să mori rănit din dragoste de viață”, dar cel care a rămas în conștiința colectivă a fost cel al lui Horia Sima, din „Drumeț în calea lupilor”. „Regret foarte tare că am făcut acel film. Îi arăta pe legionari așa cu n-au fost! Tare necăjit am fost! Legionarii n-au fost fasciști!”. Simpatia sa pentru curentul legionar și pentru Căpitanul Corneliu Zelea- Codreanu este evidentă. „Sigur că l-am simpatizat... Ce voia Codreanu? Ca neamul românesc să devină ceea ce fusese! Să revină la ortodoxie și să aibă o conduită normală! Ca România să fie a românilor! Să iasă bărbați și femei adevărate, nu niște..., ale unei societăți în derivă!”, se înfierbântă ieromonahul. FOTO: Dragoș Pâslaru - în rolul lui Horia Sima Dar despre urmașul Căpitanului, ce zice? „Horia Sima n-a mai avut nicio șansă să realizeze ce și-a propus Codreanu!”. Dar de crimele legionarilor? „Echipele morții se numeau așa pentru că, după ce omorau pe cineva, se predau și știau ce îi așteaptă! Dar nu sunt de acord cu crimele făcute... Aici mă supăr... În Legiune nu se dădea ordin pentru crimă!”. Spune că legionarii te făceau să-ți iubești țara și să fii bărbat adevărat: „De mă nășteam atunci a-și fi fost, desigur, legionar!”. Trage aer în piept și se întreabă: „Ce au făcut partidele când 400 de legionari au fos căsăpiți într-o zi, fără judecată? Istoria trebuie cercetată cu atenție!”. Toți oamenii se nasc să ajungă sfinți! Îl vizitează mulți dintre prietenii de odinioară. La hirotonirea sa au fost Claudiu Bleonț, Magda Catone, Manuela Hărăbor și mulți alții: „Le-am zis să vină așa mulți la înmormântarea mea, dacă reușesc să mor frumos, cu fapte bune”. Dar soția și fiul său? „Normal ar fi să nu vină. Să nu mai fie nicio legătură. Dar monahismul românesc e foarte echilibrat. Mai vin...”. Părintele Valerian se închină adânc, de mai multe ori, când intră în biserica schitului Iezer. Sărută moaștele Sfântului Antonie de la Iezeru, ne invită să-l urmăm și ne spune, înainte de plecare: „Toți oamenii se nasc să ajungă Sfinți. Altfel, Dumezeu ar fi cinic!”.

Decalogul unui copil (ne) născut

2015-08-04T13:33:00.000-07:00

Decalogul unui copil (ne) născut (Va urma și un articol cu mai mult): 1. Nu-mi spuneți "Bun venit pe lume!", arătați-mi o lume echilibrată (în voi și-n afară) în care să mă simt bine venit. * 2. Nu-mi dați teorii și nu-mi țineți predici despre cum și ce să fac, atâta timp cât voi faceți opusul. Așa mă învățați doar cum să fiu ipocrit. În schimb, arătați-mi expresia acelor teorii și exemplul vostru de zi cu zi. * 3. Încetați să promovați adevărul pe care-l cereți de la mine, atâta timp cât viața voastră este o minciună. În schimb, oferiți-mi adevăruri grele și exemple grăitoare de sinceritate din viața voastră. * 4. Nu-mi spuneți de iubire, arătați-mi pasiunea voastră și colaborarea dintre voi în situații frumoase ȘI grele. Și vă spun eu cum vă iubiți. Nu din invenții, ci din energia care se simte. * 5. Nu-mi spuneți de autenticitate și naturalețe când voi vă fâstâciți dacă vă prind în chiloți sau vă întreb ce-s alea tampoane. Arătați-mi ce înseamnă autenticitatea și naturalețea, în fiecare moment mărunt din viața voastră * 6. Nu-mi dați răspunsuri fabricate și citite în cărți de autoeducație. Mai bine recunoașteți că nu știți și poate descoperim împreună. * 7. Nu-mi dați pastila aia că e de datoria mea să fac ceva doar pentru că voi m-ați adus pe lume. Ăsta e doar un exemplu de cum pot să pretind ceva de la cineva sau de la viață. Mai bine arătați-mi ce e de datoria voastră să faceți și fiți voi responsabili. Exemplul personal, vă amintiți? * 8. Nu roșiți când întreb cum am venit pe lume și mai târziu, nu-mi spuneți că sexul e murdar. Asta nu-mi arată decât că sunteți mai copii decât mine și relația voastră e mizerabilă. Vreau să simt însă care este legătura dintre voi și cum ați știut exploata și latura asta, fără să vă îngropați în reprimări și teorii după perdele. * 9. Nu-mi ordonați ce școli să urmez, ce meserie să am, ce viață să duc de ce să mă căsătoresc. Dacă voi ați făcut greșeli, nu-mi puteți cere să vă împlinesc eu. Acum e dreptul meu să aleg ce vreau. În schimb arătați-mi susținere și încredere când aleg un drum. * 10. Dragi părinți, n-am nevoie de explicații și minciuni. Dacă tot vin pe lume, am nevoie de un mediu prietenos, integru, echilibrat. Nu vă ascundeți rahatul din scutecul propriu, doar cu explicația „Pentru că te iubim.” Nu vă cer iubire când vin pe lume, căci simt ce înseamnă asta pentru voi și ce războaie iscă între oameni. Începeți cu prietenia și sinceritatea. Și asta deja ar fi ceva mare.

Marturisirile unui mason - Stephen Knight

2015-05-18T12:58:00.000-07:00

Autorul Stephen Knight a scris în 1983 o carte despre masonerie intitulată "Frăţia". În decursul cercetărilor sale realizate pentru a scrie cartea, i-a fost prezentat un om numit "Cristopher", un mason de grad 33. În Cafe Royal din Londra, Cristopher i-a aratat actele care atestau autenticitatea gradului său masonic şi i-a spus că abia aşteptă să "oprească putrefacţia" în care a intrat francmasoneria.

Stephen Knight l-a intrebat la ce trebuie să se aştepte o persoană din partea unui grup de francmasoni cu influenţă dacă acesta devine o ameninţare pentru ei, sau dacă descoperă că se folosesc de masonerie pentru a promova corupţia. Iată ce a răspuns Cristopher (grad 33):

"Nu este greu să aduci la "sapă de lemn" un om, şi îţi voi spune cum se face. Există mai mult de jumătate de milion de "fraţi" în Marea Lojă (din Anglia). Este foarte uşor să intri în masonerie. Secretul şi aroma puterii atrag oameni care sunt avizi după bani, relaţii şi influenţă."

Serviciu de informaţii
Cristopher a explicat că această structură organizatorică formează una dintre cele mai eficiente reţele de informaţii private. Prin folosirea numeroaselor relaţii şi contacte dintre masoni, oricând se poate afla orice detaliu, orice informaţie despre o anumită persoană, fie că este, fie că nu este francmason. Este vorba de Poliţie, Magistratură, Poştă, Telefoane, medici, angajaţi guvernamentali şi publici, patroni de firmă, etc. Se poate construi astfel un real dosar despre persoana vizată, şi asta foarte repede.

Odată ce toate aceste detalii şi informaţii despre viaţa persoanei sunt cunoscute, apar imediat şi slăbiciunile sau părtile vulnerabile ale persoanei în cauză: poate că are dificultăţi financiare, poate că viaţa socială nu este tocmai "corectă", poate că ascunde anumite detalii despre viaţa sa, etc. Toate aceste posibile vulnerabilităţi sunt foarte uşor de obţinut folosind reţeaua masonică care numără peste 600.000 de contacte.

Chiar şi un francmason de "bună credinţă" poate fi păcălit în a furniza informaţii sub pretextul că "fratele F. are nevoie de informaţii pentru a-l putea ajuta pe acest om". Ca să nu mai vorbim de cei care "cu plăcere" fac oficiul de informatori. Dacă "ţinta" a fost prezentată celorlalţi ca un frate mason aflat în încurcătură, acest lucru este suficient pentru ca orice francmason să furnizeze orice informaţii despre el, pentru a-l ajuta. În final se adună suficiente informaţii despre adversar pentru ca să se poată acţiona în modul cel mai eficient împotriva sa.

Represalii şi răzbunare
"Masonii pot acţiona în sensul stopării creditului bancar obţinut de adversar. Sau pot face ca liniile telefonice ale acestuia să nu mai funcţioneze. Dacă el încearcă să se lupte cu un grup de francmasoni fără scrupule care sunt pricepuţi în a folosi "reţeaua de informaţii", îi va fi foarte greu (dacă nu chiar imposibil) pentru că masonii din Magistratură şi Poliţie pot prelungi foarte mult rezolvarea în instanţă a diferendelor."

"Angajatorii, fie ei masoni sau nu, pot "primi" informaţii particulare despre cel care şi-a făcut din masonerie un duşman. Probabil că va fi dat afară (în cel mai rău caz) sau, cel mai adesea, îi va fi refuzată promovarea."

"Singuri doar cei care sunt adevăraţi "luptători" au speranţa de a învinge sistemul francmasonic. Ceilalţi însă, ajung să nu mai aibă încredere în nimeni. Nu primesc nici-un ajutor din partea nimănui, pentru că povestea lor pare atât de paranoică încat sunt luaţi drept nebuni. Este un fenomen cu adevărat straniu. Prin crearea unei situaţii care pare o pură fantezie pentru majoritatea oamenilor, francmasonii otrăvesc întreaga viaţă publică şi privată a adversarului."

Francmasoneria românâ
În plin scandal privind abuzurile şi cenzura practicate de Dragoş Şeuleanu (directorul Societăţii Române de Radiodifuziune - SRR) la radioul public, Eugen Ovidiu Chirovici (Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România - MLNR), a aprobat iniţierea acestuia în loja "I.C. Bratianu". Dar, ca să fii primit în masonerie, trebuie să fii recomandat de către un mason. Cine l-a "năşit" pe Şeuleanu? Nimeni altul decât Giuseppe Rossi, unul din foştii acţionarii de la postul Radio Contact, actualmente director la Kiss FM, radioul "favorit" al "Cârcotaşilor" Huidu şi Găinuşă. Rossi este şi Marele Orator al MLNR şi unul din oamenii "de casă" ai lui Adrian Năstase (grad 33 în francmasonerie), alături de Şeuleanu. Ce încrengătură... Aproape nu-ţi vine să crezi! Oare de asta nu se supără fostul prim-ministru când apare la "Cârcotaşi"?

Cum însă intrarea în "frăţie" nu se face pe gratis, Şeuleanu a trebuit să treacă proba de susţinere a viitorilor "fraţi". Care s-a materializat în oferirea unui post călduţ actorului Florian Pittiş, purtătorul de cuvânt al MLNR! Ce post? Director la Radio Romania Tineret. Mai târziu, Şeuleanu a desfiinţat acest post tradiţional al SRR, în complicitate cu Pittiş. Se pare că de desfiinţarea lui şi de vinderea frecvenţei pe care acesta emitea către alt post de radio, de orientare PSD, nu este străin nici Adrian Năstase. Ca răsplată, Pittiş primea în fiecare lună un salariu de 2000 euro şi bani pentru deplasări gratuite în străinătate. Dar poate că nu-i păstra pe toţi numai pentru el... că doar nu a uitat de "fraţii" din MLNR.

Mafie politică
Există voci din interiorul masoneriei române care spun că actuala conducere a MLNR dovedeşte că vrea să transforme total francmasoneria într-o mafie politică. De fapt, asta şi este: o mafie. Iar unii "fraţi" recunosc că sub mandatul lui Chirovici, masoneria a ajuns un fel de azil al şpăgarilor cu afaceri dubioase, al celor certaţi cu legea, al micilor baroni locali şi al figurilor controversate şi imorale. Aţi vrut recunoaşteri din interiorul masoneriei? Iată-le, tocmai le-aţi citit! Masoneria ESTE o mafie care PROMOVEAZĂ CORUPŢIA, IMORALITATEA ŞI NON-VALOAREA!

"De ce am părăsit francmasoneria?"
Charles Finney explică în cele ce urmează motivele pentru care a decis să părăsească francmasoneria. Făcea parte din loja masonică din Adams, New York de patru ani. Anumite evenimente din viaţa sa l-au făcut să devină un adevarat creştin şi să creadă sincer în Dumnezeu. Venise însă momentul întalnirii la lojă.

"Fraţii" masoni aflaseră, evident, că el s-a schimbat, astfel încât Maestrul care conducea ceremonia l-a invitat să înceapa el cu o rugăciune. De bună credinţă, Charles şi-a deschis inima şi a rostit o rugăciune sinceră. Ceilalti au început să se foiască la auzul acesteia. La încheierea întâlnirii comune, a fost invitat să rostească încă o rugăciune. Ceea ce a şi făcut, însă a fost deprimat si dezamagit de modul în care ceilalţi au primit acţiunea lui. Curând şi-a dat seama că nu mai are nimic în comun cu fraţii masoni iar credintele, ceremoniile şi jurămintele lor îi apăreau acum foarte stranii şi barbare, adevărate "fructe ale întunericului".

Retragerea în linişte
Fără a consulta pe nimeni, s-a dus la atelierul masonic şi a cerut retragerea din activitatea lojei. Charles era deja decis. Cu - sau fără - aprobarea lor, trebuia să părăsească loja. Ceilalţi masoni ştiau deja de intenţia lui! Ei au plănuit un festival masonic şi l-au invitat, prin intermediul unui comitet special, să ţină un discurs cu acea ocazie. Charles a refuzat explicând că nu-şi mai poate da aprobarea, prin ceea ce face, la nici-o acţiune a francmasoneriei. Timp de câţiva ani nu a spus nimic împotriva masoneriei, dar a considerat nule toate jurămintele sale masonice. În plus, renunţase să se mai prezinte altora ca fiind francmason.

Mărturisire publică
"Această situaţie a durat până la publicarea cărţii despre masonerie a lui William Morgan. La publicarea volumului am fost întrebat dacă este adevărat ceea ce se spune în carte. Am răspuns că este corect şi că din cate îmi amintesc, este vorba de o descriere a ritualurilor primelor trei grade masonice, aşa cum le primisem eu. Încă o dată am fost convins că ritualurile şi jurămintele masonice la care am fost obligat să particip sunt oribile."

"Am descoperit că aceste ritualuri şi credinţe masonice nu se ridicau la nivelul promisiunilor făcute înainte de aderarea la francmasonerie. Cu alte cuvinte, am fost păcălit. Am fost lăsat să înţeleg că există anumite secrete foarte importante care imi vor fi comunicate. Dar am fost dezamăgit profund. Examinând cu atenţie toate acţiunile şi ritualurile masonice, am ajuns la concluzia că francmasoneria este foarte periculoasă pentru Stat şi subminează autoritatea Bisericii."

Obligaţii anti-creştine
Obligaţiile francmasonului:
- să ascundă crimele săvârşite de un frate francmason;
- să-l ajute pe fratele francmason, chiar dacă acesta face un lucru rău;
- să-l favorizeze pe fratele francmason în orice acţiune politică şi de afaceri;
- să-i persecute până la moarte pe cei care nu se achită de obligaţiile masonice;
- să răzbune încălcarea angajamentelor masonice;

Conspiraţie împotriva Statului
Francmasoneria nu cunoaşte iertarea, compasiunea. Jurămintele şi credinţele masonice sunt barbare, iar învăţăturile sale sunt false. Refuză dezbaterea publică ascunzându-se sub mantia secretului. Masoneria este o conspiraţie împotriva Statului prin jurămintele pe care francmasonii sunt obligaţi să le respecte, nesocotind chiar şi legile ţării.

Întrebări legitime
Poţi să ai încredere într-un francmason care a jurat să ascundă crimele "fraţilor" săi? Ce fel de om este el? Poate fi el un bun judecător, un bun magistrat, un bun poliţist? Poţi să ai încredere într-un francmason care a jurat să-şi ajute confraţii aflaţi în dificultăţi financiare, mergând până la ascunderea faptelor şi a situaţiilor financiare reale, a crimelor şi a trădării? Ar putea fi el un martor corect într-un proces în care un alt francmason ar fi judecat? Ar putea fi el un contabil de încredere? Sau un înalt funcţionar guvernamental?

Răspunde sincer.

(Unele informaţii au fost preluate dintr-un articol scris de Silvian Handoca, publicat de AlterMedia)

Sursa: http://active.info.ms/?a=articles&p=50

Incinerarea lui Mircea Eliade - dorinţă testamentară sau voinţa discipolilor săi? Cum a reuşit părintele „Istoriei religiilor” să dea peste cap ortodoxia

2015-05-18T12:57:00.001-07:00

http://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/incinerarea-mircea-eliade-dorinta-testamentara-vointa-discipolilor--reusit-parintele-istoriei-religiilor-dea-cap-ortodoxia-1_555864accfbe376e354a571f/index.html

Părintele „Istoriei religiilor” a lăsat posterităţii nu doar o operă de mare valoare, ci şi multe semne de întrebare rămase fără răspuns. Moartea sa, incinerarea trupului după tradiţia indiană şi slujba oficiată la Chicago de un pastor neoprotestant au stârnit discuţii controversate în lumea creştin-ortodoxă. Cele mai fidele mărturii despre ultimele clipe ale vieţii lui Mircea Eliade au fost consemnate de Ioan Petru Culianu, în „Mahaparinirvana”. Unul din cei mai apropiaţi discipoli ai lui Eliade spune că a fost printre primii care a aflat de la Christinel (a doua soţie a lui Mircea Eliade) ce s-a întâmplat în seara zilei de 14 aprilie 1986, atunci când Eliade a suferit un atac cerebral. „Christinel mă ia deoparte şi îmi povesteşte că luni, în jurul orei şase, Mircea Eliade i-a cerut cartea lui Emil Cioran şi s-a aşezat în fotoliul său preferat de catifea verzuie ca să citească. Zece minute mai târziu, stătea în fotoliu zâmbind nemişcat, cu cartea deschisă în braţe. Crezând că e vorba de o glumă, Christinel l-a chemat o dată, de două ori, fără raspuns. A alarmat imediat buni prieteni, pe profesorul Lacoque şi pe soţia sa, iar salvarea l-a transportat la spital în nu mai mult de douăzeci de minute”. Timp de o săptămână, Eliade a fost vegheat încontinuu de soţia sa şi de numeroşi discipoli care au venit la spital îngrijoraţi de soarta profesorului lor. Deşi, la un moment dat, existau speranţe că se va face bine, inima lui Eliade a încetat să mai bată marţi, 22 aprilie 1986, la vârsta de 79 de ani. „Miercuri la ora două a fost cremat pe Woodlawn Avenue colţ cu strada 67, între două pasaje din înţelepciunea lui Iisus Sirach şi Apocalipsa lui Ioan. David Tracy a citit o pagină din Mitul Eternei Reîntoarceri. Slujbe pentru odihna sufletului au fost rostite în toate bisericile ortodoxe din America”, este mărturia lui Culianu. Funeralii cu discursuri în română, engleză şi franceză Ceremonia funerară a lui Eliade a avut loc la Capela David Rockefeller din incinta campusului Universităţii de Chicago. Martor la funeralii, Stelian Pleşoiu, apropiat al familiei, a relatat cu lux de amănunte ritualul ceremoniei. „Serviciul divin a fost condus de reverendul Brown, rectorul capelei, urmat de ceilalţi invitaţi şi oficiali. A fost rostit Tatăl Nostru în româneşte de către Gheorghe Pavel, preotul ortodox al parohiei Naşterea Domnului din Chicago. După care a urmat cuvântul de rămas-bun al lui Saul Bellow, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, un foarte apropiat al casei Eliade. El a vorbit chiar şi în româneşte. A urmat Ioan Petru Culianu cu o rugă inspirată din filosofia indiană. Au urmat cuvintele de rămas-bun ale câtorva profesori şi colegi apropiaţi, după care serviciul divin a fost încheiat de un pastor neoprotestant (negru) care era şi Arhiepiscopul de Cantembury, fost student de-al lui Eliade”, îşi aminteşte Stelian Pleşoiu într-un interviu publicat în anul 2007 în revista „Argeş“. „În locul elogiilor, Saul Bellow, Paul Ricouer, Wendy O'Flaherty şi subsemnatul au citit fragmente din opera lui Mircea Eliade în cele trei limbi în care acesta a scris până la sfârşitul vieţii: română, franceză şi engleză“, confirmă Ioan Petru Culianu. Stelian Pleşoiu spune că atât Mircea Eliade, cât şi soţia sa, Christinel (12 ani mai târziu), au fost incineraţi în urma dorinţei lor confirmată prin testament. „Dragostea şi respectul lui Eliade pentru cultura indiană şi tradiţia în care indienii se incinerează a câştigat tot mai mult teren în faţa situaţiei imposibile de a se întoarce acasă, oripilat la gândul ca şi-ar putea îngropa corpul într-un pământ străin din care ar fi fost mutat sau abandonat cândva, plus costul extraordinar de menţinere a unui mormânt şi, în final, neavând nici un fel de moştenitori, toate acestea nu au făcut decât să-l convingă pe Eliade sa ia o decizie foarte practică, poate unica de acest fel din viaţa lui: aceea de a fi incinerat şi de a rămâne pe veci sub formă de cenuşă în incinta cimitirului Universităţii de Chicago”. Întrebările părintelui profesor Gheorghe Calciu-Dumitreasa Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a fost unul din cei care s-a îndoit de voinţa lui Eliade de a fi incinerat după moarte. În lucrarea „Mormântul furat”, acesta a încercat să explice de a fost ars trupul lui Mircea Eliade, relatând experienţa întâlnirilor cu Mircea Eliade şi cu soţia, Christinel. Subiectul a fost readus în atenţie recent, de site-ul mănăstirii Petru Vodă din Neamţ, locul unde părintele Gheorghe Calciu este înmormântat. „Eu cred că Eliade a fost ars fără consimţămîntul lui, dintr-un exces de dragoste rău înţeleasă a unora din discipolii săi, în care s-a lăsat atrasă şi doamna Eliade”, concluzionează Gheorghe Calciu Dumitresa. Mai întâi, acesta rememorează întâlnirea pe care a avut-o acasă la Eliade, la Chicago, în februarie 1986: „La un moment dat, când atmosfera devenise foarte destinsă şi chiar amicală, l-am întrebat pe Mircea Eliade dacă intelectualismul lui în problemele religiei sau cunoaşterea adâncă a religiilor orientale i-au afectat în vreun fel ortodoxia, mărturisindu-i că aceasta era întrebarea care ne chinuia pe noi, noua generaţie care trăiam în duhul ortodox, fie că eram preoţi, monahi sau laici. Eliade m-a asigurat cu tărie că nimic nu s-a mişcat în sufletul său din credinţa lui, că el şi-a construit o credinţă simplă, cît mai simplă, că a unui ţăran roman şi că aceasta temelie a rămas nezdruncinată în el”. „Un ţăran simplu nu se arde” Părintele Calciu-Dumitreasa spune că a aflat de moartea lui Eliade şi de incinerarea lui chiar pe 23 aprilie 1986, în ziua în care a avut loc incinerarea şi funeraliile. „M-am tulburat foarte tare în inima mea. De ce m-a minţit? De ce nu mi-a spus că avea de gând să se ardă. De ce mi-a spus că are o credinţă de ţăran, simplă, fără nici o urmă de orientalism? Un ţăran simplu nu se arde”, se întreba părintele G.C. Dumitreasa. În luna iunie, părintele profesor a revenit în America şi a vizitat-o pe Christinel Eliade, pentru a găsi răspunsuri la întrebarea de ce a fost incinerat soţul ei. Pentru a imprima cât mai fidel dialogul, acesta şi-a luat şi o cameră video. „Doamna m-a primit cu bunăvoinţă, am trecut în fugă cu aparatul prin cele câteva camere, apoi am intrat în salon, care fusese amenajat de doamna Eliade ca un fel de cameră sfântă în care, pe un cămin special, se afla într-o firidă o fotografie a lui Eliade. De o parte şi de altă ardeau două lumânări; alte câteva obiecte care aparţinuseră celui dispărut. O atmosferă păgână, orientală: Eliade devenise un fel strămoş zeu, un soţ zeificat”, remarca G.C. Dumitreasa. Incinerarea după moarte, dorinţa împărtăşită soţiei Mărturia filmată a discuţiei nu a rămas şi pentru posteritate, deoarece părintele profesor uitase să scoată capacul de pe obiectiv. „Doamna mi-a spus că acolo îşi face ea rugăciunea (probabil se ruga lui Mircea). Am întrebat-o: «De ce l-aţi ars, doamnă?» Mi-a răspuns că, de mai mulţi ani, când se plimbau seara, treceau pe lângă o capelă foarte frumoasă, unde era un cenotaf (monument funerar ridicat în amintirea unei persoane decedate ale cărei oseminte se găsesc în alt loc sau au dispărut, n.n) şi aşa au hotărât ei că primul care va muri să fie ars de supravieţuitor, iar al doilea să lase prin testament să fie ars. Atunci am crezut-o şi l-am acuzat pe Eliade pentru hotărârea luată şi pentru că a evitat să-mi spună adevărul”, mai notează Gheorghe Calciu. Peste mulţi ani, în 2003, părintele profesor a rejudecat lucrurile într-un mod diferit. „M-am întrebat de ce Eliade ne-a lipsit de mormântul său, la care să fi putut noi merge. Încet-încet şi-a făcut drum în mintea şi în inima mea gândul că poate nu era el cel atât de vinovat, cât cei din jurul său care l-au târât într-o aventură nefericită, profitând de boala şi de durerea doamnei Eliade. Apoi mi s-a strecurat îndoiala că acestea s-au făcut cu acceptul lui. Poate că a fost un fel de complot al unora din cei îndureraţi de moartea lui, care au crezut că vor capta astfel «energia» lui prin procedee orientale” Concluzia părintelui în urma cercetărilor făcute a fost că Mircea Eliade nu a dorit să fie incinerat. „Eu cred că Eliade a fost ars fără consimţământul lui, dintr-un exces de dragoste rău înţeleasă a unora din discipolii săi, în care s-a lăsat atrasă şi doamna Eliade. În consecinţă, mă rog pentru el ca pentru un om cu moarte şi înmormântare normală şi îl pomenesc la un loc cu toţi cei care au crezut şi au contribuit la cunoaştere şi s-au constituit în lumini ale neamului nostru”. https://www.youtube.com/watch?v=knSoGvUX40A Citeste mai mult: adev.ro/noiq7k

DECALOGUL CHOMSKY

2015-04-22T05:43:00.002-07:00

Noam Chomsky (n. 1924) este un reputat lingvist american, profesor emerit la Massachusetts Institute of Technology (MIT). În afara mediilor academice, Chomsky este mult mai cunoscut în lumea întreagă pentru activitatea sa politică, îndeosebi în ceea ce priveşte critica vitriolantă la adresa politicii externe a Statelor Unite, dar şi a guvernelor altor mari puteri. Drept care este considerat şi o personalitate marcantă a stângii politice din Statele Unite. Noam Chomsky a identificat şi a explicat, într-o formulare pe înţelesul tuturor, regulile de bază ale manipulării pe care se bazează puterea politică în criza de legimitate şi pe care el le numeşte strategii ale diversiunii. Ele au fost sintetizate în ceea ce poate fi numit “Decalogul Chomsky”. Decalogul Chomsky 1. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate Pentru aceasta: Să distragi permanent atenţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoţional. 2. Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii Pentru aceasta: Inventează false ameninţări, ori creează probleme grave, care îngrijorează real şi angajează opinia publică, iar apoi oferă soluţiile. Un exemplu: Favorizează insecuritatea cetăţenilor, apoi guvernarea providenţială salvează naţiunea în temeiul legilor represive cerute de popor, cu preţul limitării propriilor libertăţi democratice. 3. Poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău Pentru aceasta: Mecanismele propagandei “albe” (oficială, integral asumată de guvern), “gri” (parţial asumată) şi “negre” (niciodată asumată) trebuie să promoveze imaginea unui guvern în permamenţă preocupat pentru ameliorarea condiţiilor tot mai sumbre ale viitorului. Politicile antipopulare dure se vor aplica gradual, pentru a se preveni ori atenua protestele sociale. În acest fel, cel mai mare rău devine suportabil dacă e administrat în porţii anuale, conform unui program anunţat. 4. Poporul trebuie să creadă că şi ceea ce guvernele îi pregătesc spre a trai mai rău este tot pentru binele său Pentru aceasta: Să obţii acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat. 5. Poporul trebuie să aibă o gândire care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte Pentru aceasta: Să te adresezi oamenilor ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi mulţimile spre un tip de gândire superficială, naivă şi cu predispoziţie la intoxicări informaţionale. 6. Poporul trebuie dezobişnuit să problematizeze realitatea şi să acţioneze sub impulsul emoţiilor Pentru aceasta: Să faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manipulat. 7. Poporul trebuie obişnuit cu satisfacţii ieftine, care să-i ocupe timpul şi să-l demotiveze în atingerea unor idealuri superioare Pentru aceasta: Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţional este instrumentul ideal de a tine cetăţenii în ignoranţă şi a manipula opiniile colective după bunul-plac. 8. Poporul nu trebuie să aiba acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă Pentru aceasta: Să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul şi îl ţin legat de emisiuni şi seriale vulgare, ce trag inteligenţa în jos. 9. Poporului trebuie să-i fie indus spiritul turmei Pentru aceasta: Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputinţă. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin o turmă şi sunt uşor de controlat. 10. Poporul nu trebuie să creadă în existenţa strategiilor şi mijloacelor oficiale de manipulare Pentru aceasta: Să apelezi la toate cuceririle ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor. În acelaşi timp, să discreditezi aceste cunoştinţe prin mass-media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare.

Leacuri cu care monahul Pahomie a păcălit boala 92 de ani

2015-03-23T15:09:00.001-07:00

http://ortodox.md/articole/leacuri-cu-care-monahul-pahomie-a-pacalit-boala-92-de-ani/ N-a luat niciodată medicamente și nu a apelat la tratamentele chimice. Singurul lui medic a fost doar Bunul Dumnezeu! Asta nu înseamnă că nu a fost bolnav niciodată, dar la vreme de boală a apelat întotdeauna la plante din grădina Domnului. Așa se face că în nenumărate rânduri mi-a dezvăluit o parte din terapiile sale, precum și remediile naturiste pe care le-a folosit de-a lungul atâtor ani. Despre leacurile pentru răceală, pentru oase, dar și pentru liniștea creierului, am aflat taine, pe care acum le vom dezvălui tuturor. Poate că ar fi făcut-o părintele, pe când încă mai era printre noi, dar timiditatea l-a împiedicat să o poată face prin viu grai. Mi-au rămas nenumăratele înregistrări pe reportofon, dar și amintirea unui monah desăvârșit. Taifas la o ceașcă de ceai verde De obicei am rămas mai multă vreme la Mănăstirea Cozia, în timpul iernii. Sfânta Liturghie îmi mângâia sufletul, Utrenia, Vecernia, Ceasurile, toate îmi primeneau trăirea întru Hristos, iar în vremea dintre slujbe, zăboveam ore în șir în chilia părintelui. Despre dragostea lui pentru plante, am aflat dintru început. Am înțeles foarte lesne de ce părintele avea atâta energie și o imunitate de invidiat, pentru un nonagenar. Încă de la prima mea vizită, m-a servit cu un ceai verde fierbinte, dar a avut grijă să-mi precizeze că: „Eu nu am fost adeptul cafelei niciodată. În tinerețe am mai băut, ocazional, dar o făceam de complezență, nu pentru că mi-ar fi plăcut. Știu că are efecte energizante și că revigorează un organism obosit, dar la fel de bine știu că un ceai cald, îndulcit cu miere face mai mult decât orice cafea din lume. V-am așteptat cu un ceai verde, pentru că mă vizitați înainte de prânz și așa obișnuiesc de când sunt în mănăstire: în prima parte a zilei, beau numai ceai verde. Chiar dacă plantele au devenit adevărate medicamente pentru mulţi dintre noi, nu trebuie să uităm că şi acestea au o istorie. Mai întâi a apărut ceaiul negru, apoi arborele de ceai a fost cultivat şi utilizat și în Rusia la fel de mult ca în China și uite-așa ne-am trezit consumând în același timp două tipuri de ceaiuri. Atât cel negru, cât şi cel verde, conţin multe vitamine şi săruri minerale, dar şi flavone, alături e magnifica vitamină C, care poate fi economisită şi mobilizată mai eficient împotriva radicalilor liberi. Cultul ceaiului a apărut însă abia în timpul dinastiei Han, când au început să-l aplice ca pe cel mai eficient medicament. Călugării taoişti chinezi au afirmat că ceaiul nu numai că face mintea mai ageră, dar generează înţelepciune, ridicând spiritul. Cam asta era dintru început, apoi au ajuns și călugării noștri mari consumatori de ceaiuri.” Ceaiurile cele mai sănătoase sunt cele din plante culese la timp Faptul că întotdeauna beam un ceai de calitate în chilia părintelui Pahomie m-a făcut să îndrăznesc să-l întreb câte ceva și despre celelalte ceaiuri pe care le avea în dulăpiorul de la intrare. Abia atunci mi-am dat seama că acest călugăr smerit și mult prea tăcut, avea chilia doldora de ceaiuri, care mai de care mai folositoare în diferite afecțiuni și că ne servise cu ceai verde, considerându-l unul dintre ceaiurile „pentru oaspeți”. Ne-a povestit apoi că ceaiurile cele mai bune calitativ, sunt ceaiurile din plante pe care ți le culegi singur. Nu există anotimp în care să nu poți face o fiertură din plante culese de tine însuți, care sunt de departe cele mai sigure și mai eficiente leacuri din lume: „E bine însă să aveţi grijă ca plantele să fie culese din zone curate din punct de vedere ecologic, evitând locurile poluate, de la marginea şoselelor, din parcuri, sau de pe lângă calea ferată. Cele mai eficiente ceaiuri sunt cele care se obţin din plante proaspăt culese. Şi asta o puteţi face singuri, începând de primăvara timpuriu (uneori chiar pe la jumătatea lunii februarie) şi până la sfârşit de noiembrie. Sunt situaţii în care puteţi face un ceai din plantă proaspătă chiar şi iarna, cu condiţia să ştiţi locul exact unde se află planta sub zăpadă (urzica, rostopasca). În general însă, există perioade stricte de recoltare şi anume: florile se culeg la începutul perioadei de înflorire; frunzele se adună înainte şi după perioada de înflorire a plantei; fructele se recoltează întotdeauna când sunt bine coapte, iar rădăcinile se scot din pământ la începutul primăverii sau la sfârşitul toamnei. Regula de bază pentru ca plantele medicinale să fie eficiente în procesul de vindecare a anumitor boli este aceea ca recoltarea acestora să fie făcută obligatoriu în perioada conţinutului cel mai mare de substanţe active şi niciodată atunci când sunt acoperite de rouă.” Dumnezeu a lăsat bolile, dar și ceaiuri tămăduitoate Despre boli, părintele Pahomie spunea că de simțit le-a simțit întotdeauna, doar că nu a vrut să le ia în seamă. A fost întotdeauna conștient de faptul că Dumnezeu a lăsat bolile pe pământ ca pedeapsă pentru păcatele săvârșite de oameni, dar tot El, în marea Lui bunătate pentru oameni a lăsat și leacuri pentru fiecare boală în parte. Omului îi trebuie doar un dram de voință, pentru a căuta leacul care i se potrivește spre a învinge boala. ”Leacurile acestea, au existat de când există plantele pe pământ, că unii le numesc bătrânești, băbești, mănăstirești, leacurile sunt leacuri, iar noi trebuie să le lăsăm moștenire celor ce vin după noi, altfel se pierd și e păcat mare. Dintotdeauna au existat oameni sănătoși și oameni bolnavi, iar leacurile le-au fost de mare ajutor tuturor. Este adevărat, sunt persoane cu o sănătate de fier, dar măcar o dată în viață au răcit, au tușit sau i-a durut un picior. De sute de ani, oamenii au tot experimentat fel de fel de leacuri și s-au tămăduit cu frunze, cu fructe, cu rădăcini, cu fierturi, alifii, dar înainte de toate cu ceaiuri. La un moment dat fiecare dintre noi lasă aceste leacuri celor care ne urmează, deși multe dintre ele sunt mai mult sau mai puțin modificate. Important este să respectăm cantitățile, așa cum le-am moștenit, pentru că sunt situații în care și plantele pot să facă rău. Trebuie să fiți cu mare grijă și să spuneți asta tuturor adepților tămăduirii cu ajutorul plantelor.” Jarul încins calmează durerile reumatice Deși l-am cunoscut pe acest monah, pe când se afla în preajma vârstei de 90 de ani, avem impresia că mă aflu lângă un om cu cel puțin 20 de ani mai tânăr. Este incredibil cât era de lucid și de doritor de a împărtăși din trăirile sale, dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult era vioiciunea din privire și pașii vioi, de om tânăr, pe care adesea l-am admirat în timp ce parcurgea distanța dintre chilie și biserică. Aici se oprea întotdeauna în prima strană din dreapta și stătea în picioare pe tot parcursul slujbei. L-am întrebat, dacă nu îl dor genunchii sau spatele, atunci când îngenunchează și mi-a mărturisit că iarna mai simte câte un junghi în spate sau la picioare, dar seara se oblojește cu leacuri din chilie și a doua zi e ca și nou. Ceea ce îi mai dădea oarecare bătaie de cap era o hernie de disc, veche de vreo șaisprezece ani, pe care însă o trata cu jar încins:„Dintre toate afecţiunile coloanei vertebrale hernia de disc este cea mai periculoasă, pentru că de cele mai multe ori se ajunge la intervenţia chirurgicală. De obicei poate să apară în orice parte a coloanei vertebrale, de cele mai multe ori afectează zona lombară sau cervicală. Ruperea unui disc din coloană sau pur şi simplu tasarea lui, duce la pierderea lichidului care menţine flexibilitatea coloanei şi apare acea durere sfâşietoare, pe care trebuie să o calmăm cât mai repede. La mine, oasele sunt doar tasate. Părintele Calinic Stan, pe care eu l-am găsit aici, în mănăstire, spunea că razele calorice, emanate de jarul încins sunt cele mai eficiente. Și am experimentat și eu. Pentru aceasta însă, trebuie să avem în casă o sobă sau un şemineu cu lemne. Se face focul şi se aşteaptă domolirea acestuia, iar când jarul este format, bolnavul îşi descoperă spatele (se dă jos inclusiv maieul) şi se aşează cam la 30 cm de jarul încins. Se stă maxim 20 de minute la gura sobei (eu nu prea mai rezist decât vreo 10-15 minute), apoi se îmbracă haine de lână sau de bumbac, nici vorbă de haine sintetice. Pentru ameliorarea durerilor, procedura se repetă dimineaţa şi seara, timp de 5 zile, iar pentru vindecarea definitivă (dacă este doar leziune şi nu fractură) se poate ajunge până la 10-15 zile.” Colagenul din planta de coada‑calului ajută oasele În ultimii ani se mai șubrezise și părintele, dar nu într-atât încât să apeleze la medic. Avea vizibile probleme cu genunchii și mi-am dat seama de asta pentru că la anumite momente din timpul slujbelor, nu putea să mai stea în genunchi și rămânea în picioare, în strană. I-am întrebat și pe ceilalți călugări din obște, dar toți miau confirmat că n-a fost nici măcar la un control de rutină și că se oblojește tot cu buruieni. Monahul Filimon, care îl ajuta pe părintele Pahomie în ultimul său an de viață, mi-a spus că avea mare încredere în siliciul din planta de coada-calului, în sensul că acesta întinerește şi redă mobilitatea articulaţiilor: „Siliciul conţinut din belşug de planta de coada-calului, este un mineral esenţial în producerea colagenului, care este direct răspunzător de sănătatea ţesuturilor musculare şi a mobilităţii articulare. Am citit undeva că siliciul solubil din organism determină menţinerea tinereţii organismului. S-a constatat că aportul mărit de siliciu, obţinut prin administrarea sistematică de coada-calului, alături de regimul vegetarian preponderent crudivor, ajută organismul să facă faţă mult mai uşor tuturor afecţiunilor. Maceratul obţinut din această plantă face ca siliciul să fie asimilat în organism cel mai uşor. Pentru aceasta se iau 200 g plantă proaspătă de coada calului, care, după ce se mărunţeşte, este acoperit cu 200 ml alcool alimentar de 60 de grade. Se lasă totul la macerat timp de 10 zile, după care se strecoară şi se depozitează la întuneric. Tratamentul durează trei săptămâni, timp în care se administrează astfel: 50ml macerat, în 50ml apă plată. Acesta poate fi reluat din trei în trei luni, fiind o inepuizabilă sursă de tinereţe. Studii de medicină experimentală arată că oasele fracturate se sudează de 1,5 până la 2 ori mai repede atunci când se administrează coada-calului, care pe lângă siliciu, este foarte bogată şi în săruri de calciu şi magneziu, ajutând la asimilarea rapidă a acestor minerale.“ Nicio plantă nu se infuzează mai mult de 6 minute Orice plantă poate deveni toxică sau își poate pierde proprietățile daca nu e folosita cum trebuie. În mod normal, planta nu se fierbe. Pentru un ceai sănătos, cu efecte benefice pentru vindecarea anumitor boli, întotdeauna se toarnă apă clocotită peste planta respectivă. Nicio plantă, fie frunze, fie rădăcină, fie flori, nu trebuie lăsată la infuzat mai mult de 5-6 minute. Excepție face doar ceaiul din coji de mere sau gutui. Cojile de mere inhibă celulele canceroase Ceea ce m-a impresionat cel mai mult și lucrul datorită căruia mi-am pus zeci de semne de întrebare, a fost acela că de fiecare dată când ne servea cu ceai, plantele infuzate erau altele. Dacă era frig afară ceaiul era de măceșe, dacă observa că te bântuie vreo viroză, pe lângă măceșe, adăuga și mușețel, afine, soc, rozmarin. Un ceai care mi-a plăcut foarte mult la gust a fost acela din coji de mere:” Cum să nu facă bine acest ceai, dacă este făcut cu bucățele din fructul biblic, mărul. Important este să nu folosiți mere cumpărate din magazinele astea mari, ci mai degrabă din cele mici, viermănoase, acelea netratate sunt bune. Ceaiul de mere este bun pentru orice boală. Consumând atât fructele în întregime, cât şi cojile sub formă de poame sau ceai, trebuie să ştim că merele apără organismul de riscuri ale bolilor cardio-vasculare, astm bronşic şi diabet zaharat, mai eficient decât medicamentele. Unele studii au arătat că aceste fructe acrişoare inhibă dezvoltarea celulelor de cancer hepatic şi de colon. Merele au o puternică acțiune antioxidantă, deoarece conţin mulţi flavonoizi şi prin aceasta preântâmpină un mare număr de afecţiuni cronice şi degenerative. În cojile de măr există cantităţi mari de cvercitină, o flavonoidă cu acţiune antioxidantă puternică, care amplifică acţiunea vitaminei C şi astfel protejează de cancer în general. Coaja merelor poate fi consumată ca atare sau sub formă de fiertură. Se fierbe un litru de apă de izvor, până când dă în clocot, apoi se adaugă coaja de la şase mere şi se mai fierb împreună timp de două minute. Se ţine ceaiul acoperit un sfert de oră, după care se bea pe parcursul unei zile. După o cură de 60 de zile, se continuă cu trei porţii de mere pădureţe pe zi (câte un măr înaintea fiecărei mese principale), timp de 30 de zile. Se reia această cură alternativă până la stoparea evoluţiei tumorilor canceroase.” De când părintele nu mai este printre noi, când ajung la Cozia, am întotdeauna o strângere de inimă. Păstrez și azi coșulețul cu frunze uscate de iasomie, pe care părintele mi le-a dăruit pentru zilele în care oboseala mă va învinge. Privesc spre încăperea pustie de sub stăreție, acolo unde era chilia monahului Pahomie și mă gândesc de unde dobândise acest fost învățător, atâtea comori despre plantele de leac?! sursa lumeacredintei.com

Povestea imparatului si a inteleptului

2014-05-16T02:44:00.001-07:00

Trăia odată un împărat. Era urâcios şi gras. Se purta urât cu oamenii şi nimeni nu-l iubea. Toată lumea îl ura. În fiecare zi ţipa la slujitori, îi ocăra, îi dispreţuia şi chiar îşi bătea joc de ei. Avea o plăcere meschină să chinuie parcă toţi oamenii, ba chiar şi bietele animale. Într-o zi, la curtea lui apăru un bătrân îmbrăcat sărăcăcios. Bătu la poarta curţii şi ceru să vorbească cu Împăratul. Slujitorii însă nici nu l-au băgat în seamă. Cine era acest bătrân de-şi permitea să vorbească cu Împăratul? Pentru a vorbi cu Împăratul trebuia să fii un om cu stare, să aduci daruri, să fii îmbrăcat preţios… Bătrânul plecă şi reveni a doua zi. Avea un toiag mare, sculptat frumos. Capul toiagului parcă semăna cu un cap de lup, iar corpul lupului aluneca ca o salamandră în josul toiagului. Bătu la uşă din nou: ― Doresc să-i vorbesc Împăratului, spuse bătrânul cu blândeţe. ― Nici gând, bătrân sărac ce eşti! spuse slujitorul de la poartă. ― Voi reveni şi mâine, spuse bătrânul cu căldură în glas. Îşi luă toiagul şi plecă. A treia zi apăru din nou. Bătu la poarta mare şi impunătoare. Slujitorii tocmai se pregăteau să-l dea afară când însuşi Împăratul ieşi din palat şi, văzând zarva de la poartă, strigă către ei să vadă ce se întâmplă. Toţi au căzut în genunchi cu capul plecat, făcând loc Împăratului să treacă. Doar bătrânul nostru stătea semeţ în picioare, iar privirea lui fermă ţintea direct către Împărat. ― Cine eşti tu? strigă Împăratul. Şi cum de cutezi să nu mi te închini, precum toţi ceilalţi? ― Eu nu mă închin decât bunului Dumnezeu, spuse calm bătrânul. Atunci Împăratul, furios că bătrânul a îndrăznit să-i răspundă, puse slujitorii să-l ia pe sus şi să-l închidă într-o închisoare din palat pentru nesupunere. ― Să te înveţi minte! Bătrân prost, mai spuse Împăratul printre dinţi… Nesupunerea ta te va costa libertatea şi, cine ştie, poate chiar viaţa! Bătrânul părea că nu putea fi atins nici măcar de pedeapsa Împăratului. Senin şi dârz, cu privirea fermă şi cu un zâmbet ce i se citea pe faţă, se lăsă dus cu uşurinţă pe sus de către slujitori. Ajuns în închisoare se aşeză pe jos. Puse toiagul său pe braţe, se întinse şi aştepta ca noaptea să cadă peste întreg regatul. Multă suferinţă exista în acest regat. Multă boală, sărăcie, minciună şi hoţie. Parcă toate relele se adunaseră în acel loc. Şi peste toate acestea slujea cu mândrie un răutăcios Împărat. Seara se lăsa peste ţinut. Luna apăru pe cer cu razele ei luminoase. Doar ea şi stelele ei ce mai luminau regatul năpăstuit. Împăratul îşi chema servitorii. Aceştia îl dezbrăcau, îl spălau, îl distrau şi chiar şi aşa tot mai primeau câte o pedeapsă şi câte o palmă de la Împărat. În fiecare seară, parcă se răzbuna pe ei. Se întinse în pat să se culce. În vis îi apăru bătrânul. Acesta îi spunea să fie bun şi iubitor, căci altfel îşi va pierde lumina vieţii. A doua zi, Împăratul îşi aminti visul, dar nu înţelegea ce înseamnă lumina vieţii. Se gândi că era doar un vis şi îl uită pe loc. Mai trecu o zi plină de răutăţile Împăratului. O zi în care lua şi mai mulţi bani de la slujitorii săi. O zi în care mai sărăcea încă o dată poporul şi aşa chinuit. Noaptea căzu din nou. Şi el îl visă iar pe bătrân. - .Vei pierde lumina vieţii de nu-ţi vei iubi slujnicii şi împărăţia.. Buimac de somn, Împăratul începu să se îngrijoreze puţin. Totuşi, spre dimineaţă, se hotărî să uite. Se gândi să vadă ce făcea bătrânul în închisoare, dar era prea mândru ca tocmai el, Împăratul, să se ducă la un bătrân sărac cu care, desigur, nu avea ce vorbi. Aşa că… ziua şi-o petrecu la fel ca şi celelalte, într-o răutate deplină faţă de semenii săi. Când seara s-a lăsat, Împăratul adormi şi visă acelaşi bătrân care, din nou, îi spunea că va pierde lumina vieţii de nu-şi va reveni la a fi bun. Când dimineaţa veni şi vru să se trezească, văzu tot noapte. Încercă să doarmă iar şi iar, dar nu mai putu. .De ce e noaptea asta atât de lungă?. se gândi el. Îşi chemă slujitorii şi ţipă la ei ca de obicei, întrebând de ce e noaptea aşa lungă. Slujitorii se uitau uimiţi la el şi la soarele arzător de afară. ― Mărite Împărat, afară este ziuă! Soarele e pe cer de mult… ― Cum? strigă el turbat, ieşit din minţi. De ce nu văd nimic în afară de întuneric? Toţi amuţiră. Nimeni nu mai spunea nimic. Împăratul furios tuna şi blestema. Începu să arunce cu ce apuca către servitori. ― De ce nu văd nimic în afară de întuneric? Sunt în beznă! Oh, Doamne, am orbit! Era linişte în palat. Toţi tăceau. Împăratul însă urla cât îl ţineau fălcile. Se împiedică şi căzu la pământ. Nu lăsă pe nimeni să-l atingă. Atunci îşi aminti visul. ― Aduceţi-l pe bătrân! El trebuie să ştie de ce am orbit! Grăbiţi-vă! Aduceţi bătrânul! Slujitorii îl aduseră pe bătrân. ― Iată, mărite Împărat, am făcut precum ne-ai cerut! Bătrânul e aici! ― Tu eşti vinovat de toate! spuse cu furie Împăratul, din cauza ta am orbit! Tu mi-ai apărut în vis şi mi-ai spus că voi pierde lumina vieţii. Acum am înţeles că lumina vieţii e vederea mea. Dă-mi vederea înapoi! Acum! ― Nu eu ţi-am luat vederea! Eu doar te-am atenţionat că o poţi pierde. Nu ai făcut însă nimic. Ai continuat să fii rău. Acum răul te ţine prizonier în lumea lui, în lumea întunericului. ― Ce trebuie să fac să-mi recapăt vederea? Şi vocea Împăratului se înmuie dintr-odată… mai avea puţin şi plângea… ― Pentru a recăpăta lumina vieţii, trebuie să recapeţi lumina în inima ta. Ochii sunt fereastra sufletului. Dacă în tine este întuneric, întuneric va fi şi în afara ta! Dacă vei regăsi lumina în tine, în inima ta, atunci lumina va fi şi în afara ta! ― Cum să fac acestea? Cum să-mi recapăt lumina vieţii? Te rog, ajută-mă! Te implor! Slujitorilor nu le venea să creadă că Împăratul cel nemilos se ruga de cineva; mai mult, implora. ― Ai putea începe să-ţi recapeţi lumina dacă, desigur, vrei şi tu. ― Da, vreau! Oh, Doamne, e atât de negru întunericul ăsta. Nu pot vedea nimic din jur. E mai rău decât o închisoare. Fac orice! Numai spune-mi ce să fac! ― Bine, spuse calm bătrânul! Poţi începe prin a-ţi cere iertare! ― Iertare? Cui? Ce, eu am greşit cuiva? ― Da. Tuturor! ― Nuuuu… Eu nu-mi cer iertare. ― Bine! Atunci te las în bezna cea întunecată. Asta alegi, asta ai. ― Nuuuu, stai! Nu pleca! Stai puţin, cred că aş putea, de fapt… ― Nu, nu aşa, zise bătrânul! Iertarea nu se cere pentru că trebuie să o ceri. Trebuie să simţi să-ţi ceri iertare. Trebuie să te căieşti pentru faptele tale rele, pentru tot ce ai făcut. Ăsta e primul pas către iertare. ― Şi dacă nu mă căiesc? ― Nu te vindeci! ― Oooo, dar nu mă pot căi… Nu înţeleg de ce am greşit. Ajută-mă tu! Atunci, în întunericul din faţa lui, văzu ca un film toate relele pe care le-a făcut oamenilor. Cum îi bătea, cum îi dispreţuia, cum le vorbea urât şi le fura avuţiile. Văzu sărăcia neamului lui, boala, mizeria, urâţenia. Avu un moment de căinţă… Niciodată nu văzuse aşa ca acum, toate acestea ca pe un film. Toate acele răutăţi erau din ordinul lui,toate erau făcute de el. Văzu femei sărace şi copii flămânzi, oameni şi bătrâni bolnavi, văzu cum oamenii lui băteau săracii pentru a le lua şi puţinul pe care îl aveau. Atunci izbucni în plâns! Şi plânse şi plânse… până când urletele lui de plâns se auziră în tot poporul. Urla, se căia şi plângea, că fiecare om din împărăţia sa îl auzea. Lacrimile lui se revărsau şiroaie peste obraji, peste pântecul voluminos, peste hainele scumpe şi preţioase, până jos, pe podea, de udară şi podeaua. ― Îmi cer iertare, spuse el. De la voi toţi aceia cărora rău v-am pricinuit! De la mame, de la copii, de la toţi slujitorii mei, de la tot neamul meu, de la tot poporul! Şi de la tine, bătrâne, îmi cer iertare! Îmi pare rău! Atunci toiagul bătrânului se lumină de-ndată. Trei raze de lumină plecară din toiag şi se înfăşurau una în alta, ca într-o salamandră şi direct în ochii Împăratului se absorbiră. De îndată, ochii Împăratului se luminară! Acum putea vedea din nou! Doamne, cât de bine era! Parcă niciodată nu văzu viaţa atât de frumoasă! Ce bună era lumina! Şi cât de orb fusese el… Cum de nu-şi dăduse seama cât de orb fusese până acum? De bucurie fugi şi îmbrăţişă pe bătrân, pe toţi slujitorii din palat. Toţi priveau încremeniţi, nu le venea să creadă nici lor ce se întâmplă cu Împăratul lor. Împăratul însă se hotărî să celebreze lumina vieţii. Acum ştia cât de importantă este lumina din inimă! A chemat toţi slujitorii, tot poporul său la palat. A făcut o masă mare şi a dat înapoi tot aurul pe care îl luase de la oameni, toate animalele, toate averile le-a înapoiat lor. Lui nu şi-a păstrat decât atât cât să trăiască. Pe bătrân l-a pus înţeleptul regatului, iar de atunci vorbesc mulţi că s-a întâmplat ceva cu totul magic poporului său. Când Împăratul îşi ceruse iertare, toţi slujitorii care erau de faţă au făcut şi ei la fel în gând, căci şi ei aveau micile lor răutăţi. Atunci pe loc cu toţii s-au schimbat la înfăţişare. Hainele lor ponosite s-au transformat în haine poleite cu aur, cei bolnavi s-au vindecat şi tot regatul strălucea de bunăstare, fericire şi abundenţă! Acum, tu, dacă auzi povestea mea, cere şi tu iertare în sinea ta pentru a primi mai multă lumina, bucurie şi bogăţie în viaţa ta! Aşa vei străluci şi ca un împărat vei fi! Şi aşa este!

Navaratri, cele nouă nopți ale reînnoirii

2014-03-31T09:45:00.000-07:00

http://indiadarshan.ro/navaratri-cele-noua-nopti-ale-reinnoirii/ Posted by iulia in Festivaluri

În limba sanscrită există o vorbă, Yatha Pinde thatha Brahmande, care s-ar traduce prin “Așa cum e în microcosmos, la fel e și în macrocosmos” sau “Precum în cer, așa și pe pământ”. Universul e format dintr-o varietate de corpuri celeste aflate într-o continuă mișcare. Schimbarea poziției acestor corpuri produce o schimbare în toată structura cosmosului, deci și în ființele care trăiesc de pe pământ. Când natura se schimbă, e un semn bun că și omul trebuie să se schimbe. Populațiile antice știau să se sincronizeze cu evenimentele cosmice, știau să își alinieze stilul de viață cu ritmurile naturii. În India, valoarea acestui moment de tranziție este încă recunoscută și sărbătorită de două ori pe an, sub forma Festivalului Navaratri. Evenimentul celebrează trecerea dintre primăvară și vară, iar apoi dintre vară și toamnă. Data este stabilită după calendarul lunar și se situează în jurul echinoxiului. Se spune că această perioadă este deosebit de prielnică și pentru transformarea interioară a omului, pentru a depăși trăsăturile limitative ale vieții și a dobândi o cunoștere mai vastă și mai armonioasă. Dacă natura își schimbă hainele și se înnoiește, și omul trebuie să îi urmeze exemplul. Natura e ciclică, urmând firesc etape de creștere, maturitate, decădere, moarte, renaștere. Modul nostru de a fi nu e ciclic, pentru că nu mai trăim în ritm cu natura. Refuzăm să ne schimbăm. Navaratri înseamnă nouă nopți în timpul cărora sunt invocate trei aspecte complementare ale forțelor naturii. Potrivit gândirii indiene, orice element al creației este caracterizat prin trei atribute: Tamas (letargie, inerție, distrugere), Rajas (dinamism, pasiune, activitate) și Sattwa (puritate, echilibru) Potrivit acestor trei atribute, etapele transformării (cosmice și individuale) sunt: 1. Distrugerea vechiului Dacă vrei să cultivi o grădină, prima dată cureți și pregătești pământul. Curățarea presupune recunoașterea și eliminarea acelor lucruri care au efect negativ, dăunător, care împiedică înflorirea, creșterea a ceea ce e pozitiv. Piedica la acest pas este atașamentul față de starea prezentă. Vrem să ne schimbăm, dar vrem să rămânem la fel. Vrem să ne schimbăm, dar ne complacem în negativitate. Orice transformare prespune renunțare la confortul stării prezente. 2. Cultivarea noului După etapa de curățenie, urmează cultivarea calităților. Aceste calități sunt sădite, hrănite și susținute să crească, să înflorească. Rezultatul se manifestă în prosperitate, frumusețe, creștere, împlinire pe toate planurile. Urmarea firească a acestor realizări ar fi mulțumirea. Dar ce este mulțumirea? Poți să fii vreodată total mulțumit atâta timp cât îți dorești mereu ceva mai mult? Piedica la acest pas este numărul dorințelor egoiste. Oricât de mult am avea, oricâtă bogăție, frumusețe, succes, nu ne putem bucura de ele pentru că vrem mai mult, sau vrem altceva. 3. Armonia Atingerea stării de mulțumire și împlinire duce la bucurie, la trăirea vieții cu seninătate și pace. Navaratri e festivalul meu preferat din India, nouă zile și nouă nopți pentru a sărbători înnoirea naturii (exterioare și interioare).

DRAGOBETE 2014. TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE Dragobete

2014-02-23T13:00:00.001-08:00

http://www.b365.ro/dragobete-2014-traditii-si-obiceiuri-de-dragobete-ce-trebuie-sa-faci-in-aceasta-zi_203130.html

DRAGOBETE 2014: Ziua lui Dragobete, zeul tineretii, al veseliei si al iubirii in mitologia romaneasca coincide din punct de vedere al calendaristicii ortodoxe cu sarbatoarea Aflarii Capului Sfantului Ioan Botezatorul. Sarbatoarea are insa origini stravechi. - See more at: http://www.b365.ro/dragobete-2014-traditii-si-obiceiuri-de-dragobete-ce-trebuie-sa-faci-in-aceasta-zi_203130.html#sthash.cSq33sdv.dpuf DRAGOBETE 2014. Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci si transformat ulterior intr-un protector al tinerilor si patron al iubirii. Urmand firul anumitor legende populare, se pare ca Dragobete (numit si "Cap de primavara", "Navalnicul" sau "Logodnicul Pasarilor") nu era nimeni altul decat fiul babei Dochi, un flacau extrem de chipes si iubaret, care seducea femeile care ii ieseau in cale. Dragobete a ramas insa pana in ziua de astazi ca simbolul suprem al dragostei autohtone. DRAGOBETE 2014: Obiceiuri si traditii stravechi Sarbatoarea Dragobetelui are o simbolistica bogata si interesanta. Dragobetele ingemaneaza in esenta sa atat inceputul, cat si sfarsitul - inceputul unui nou anotimp si al reinsufletirii naturii, sfarsitul desfatarilor lumesti caci incepe Postul Sfant al Pastelui. In vremuri de demult (in anumite zone chiar si astazi!), in aceasta zi de mare sarbatoare, tinerii imbracati in straie frumoase, cuviincioase obisnuiau sa se stranga in paduri si sa culeaga in buchetele cele dintai flori ale primaverii. Culesul florilor se continua cu voie buna si cantece, cu un fel de joc numit "zburatorit". La ceasul pranzului, fetele porneau in fuga catre sat, iar baietii le fugareau, incercand sa le prinda si sa le dea un sarutat. Daca baiatul ii era drag fetei, aceasta se lasa prinsa, ulterior avand loc si sarutul considerat echivalent al logodnei si al inceputului iubirii intre cei doi. Inspre seara, logodna urma sa fie anuntata comunitatii satului si membrilor familiei. Cei care participau la sarbatoare, respectand traditia, erau considerati a fi binecuvantati in acel an. Ei vor avea parte de belsug, fiind feriti in schimb de boli si febra. Conform anumitor superstitii din batrani, cei care nu sarbatoreau aceasta zi erau pedepsiti sa nu poata iubi in acel an. Daca vremea era mohorata in aceasta zi, daca era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strangeau intr-o casa "sa faca de Dragobete", sa petreaca, sa lege prietenii, sa se tina de jocuri si ghidusii. In anumite zone fetele tinere obisnuiau sa arunce acuzatii pentru farmecele de uraciune facute impotriva rivalelor in iubire. De asemenea, tinerii flacai isi crestau usor bratul in forma unei cruci si isi atingeau taieturile rostind juramantul de a ramane pe viata frati de sange. In anumite zone ale tarii, in aceasta zi, tinerii isi unesc destinele prin logodna, promitandu-si credinta si iubire. DRAGOBETE: Superstitii si credinte populare In vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necasatorite sa stranga zapada ramasa pe alocuri, zapada cunoscuta drept "zapada zanelor". Apa rezultata prin topire era considerata ca avand proprietati magice in iubire si in descantecele de iubire, dar si in ritualurile de infrumusetare. Se credea ca aceasta zapada s-a nascut din surasul zanelor. Fetele isi clateau chipul cu aceasta apa pentru a deveni la fel de frumoase si atragatoare ca si zanele. In aceasta zi, fetele trebuie sa se intalneasca cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul intregului an... Totodata, in sate se credea ca fetele care ating un barbat dintr-un sat invecinat vor fi dragastoase tot timpul anului. In anumite sate uitate ale Romaniei, din pamant se scot radacini de spanz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli. Este obligatoriu ca in aceasta zi barbatii sa se afle in relatii cordiale cu persoanele de sex feminin. Barbatii nu au voie sa necajeasca femeile si nici sa se angajeze in galcevi caci astfel ii astepta o primavara cu ghinion si un an deloc prielnic. Atat baietii, cat si fetele au datoria de a se veseli in aceasta zi pentru a avea parte de iubire intreg anul. Daca vor ca iubirea sa ramana vie de-a lungul intregului an, tinerii care formeaza un cuplu trebuie sa se sarute in aceasta zi. DRAGOBETE, 7 superstiţii: 1. Spălarea părului cu zăpadă În popor, se spune că de Dragobete fetele strângeau zăpadă și o topeau, pentru a se spăla cu apa obținută pe cap și pe față. În acest fel, se mențineau frumoase tot anul și băieții le remarcau mai repede. În zonele rurale, fetele foloseau apa din zăpada de Dragobete pentru a face diferite farmece prin care să-și atragă ursiții. 2. Sărutul eternității În unele zone din țară, superstiția de Dragobete spune că îndrăgostiții trebuie neapărat să se sărute în această zi, dacă vor să rămână împreună cât mai mult timp. De fapt, tot de Dragobete, îndrăgostiții fac o logodnă neoficială, prin care își jură iubire veșnică. Acest lucru îi ajută să fie împreună pe viață. 3. Ziua distracției și a veseliei De Dragobete, tradiția spune că nimeni nu trebuie să fie trist sau să plângă, deoarece așa va fi tot anul și va atrage ghinioanele asupra lui. În schimb, trebuie să petreacă și să se veselască, pentru ca tot anul să îi meargă bine și să aibă parte de voie bună. La sate, se organizau adevărate petreceri și baluri de Dragobete, pentru ca fetele și băieții să se întâlnească și să petreacă împreună. Unii strigau pe ulițe "Dragobetele sărută fetele", pentru a anunța marea sărbătoare a iubirii. Cei care petreceau frumos de Dragobete erau feriți de boli tot anul. 4.Ziua curățeniei Potrivit tradiției, femeile trebuie să facă ordine și curățenie în casă, pentru a avea un an îmbelșugat și a fi iubite de soți. Așadar, înainte să pleci la distracție, șterge praful și aspiră, ca să vadă iubitul tău cât ești de harnică. La țară, gospodarii se fereau să lucreze pământul sau să facă treabă prin curte, de teamă ca Dragobetele să nu-i pedepsească pentru că munceau, în loc să petreacă. 5. Zburătoritul Conform tradiției, de Dragobete se organizează "zburătoritul", un eveniment mult așteptat de fete și de băieți deopotrivă. Zburătoritul presupune ca băieții să alerge după fete, să le prindă și să le sărute. Odată ce se sărutau, se considera că începea relația lor de dragoste. 6. ÎntâLnirea celor care se plac Superstiția de Dragobete spune că dacă unei fete îi place de un anumit băiat, trebuie să face tot ce îi stă în putință pentru a se întâlni cu el în această zi. Se spune că dacă nu se întâlnește cu băiatul care i-a picat cu tronc, șansele de a fi împreună cu el sunt nule. 7. Semănarea busuiocului Potrivit unei tradiții străvechi, de Dragobete gospodinele trebuiau să semene busuioc în răsadnițe, apoi să aibă grijă de răsaduri până de Sfântul Gheorghe, când îl plantau afară, în grădină. Ulterior, busuiocul semănat de Dragobete era folosit în descântece, farmece și tratamente, deoarece se considera că avea puteri magice. În plus, fetele tinere îl foloseau în tot felul de ritualuri, pentru a-și visa ursitul. Dragobetele este o sărbătoare cu rădăcini slave de rit vechi. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul sărbătorii Valentine's Day sau ziua Sfântului Valentin, ziua iubirii. Dragobetele autohton risca sa fie dat cu desavarsire uitarii, în ultimii ani el fiind inlocuit de acel Sfant Valentin ce nu are legatura cu spiritualitatea romaneasca. Mai milte detalii despre sarbatarea de DRAGOBETE gasiti pe romaniatv.net. Etichete: 24 februarie 2014, ce trebuie sa faci de dragobete, DRAGOBETE 2014, TRADITII SI OBICEIURI DE DRAGOBETE. SARUT DE DRAGOBETE - See more at: http://www.b365.ro/dragobete-2014-traditii-si-obiceiuri-de-dragobete-ce-trebuie-sa-faci-in-aceasta-zi_203130.html#sthash.cSq33sdv.dpuf

Gura de Rai – Un loc magic din Muntii Bucegi!

2014-01-13T09:52:00.001-08:00

Gura de Rai – Un loc magic din Muntii Bucegi! Cati dintre voi stiu de existenta acestui loc??..sa vedem!! Gura de Rai – Un loc magic din Muntii Bucegi! In muntii Bucegi exista o zona de un kilometru patrat in care organismul nu oboseste, iar functiile fizico-chimice se revigoreaza brusc .Specialistii spun ca avem de-a face cu legendarul loc dintre cer si pamant. In 1999, un institut de cercetari particular din Bucuresti, angajat de o firma straina pentru a studia subteranul unei zone din Bucegi, a gasit ceva care poate fi asimilat cu legendara "Gura de Rai". E vorba despre o panta cu o suprafata de aproximativ un kilometru patrat, unde se manifesta o anomalie magnetica atipica, dupa cum o definesc specialistii, zona care are efecte benefice uluitoare asupra organismului uman. Este, foarte probabil, cea mai ciudata descoperire facuta vreodata in Romania. In traditia populara romaneasca, Gura de Rai este un mediu intre cer si pamant cu un caracter sacru, un drum spre Rai, un loc benefic. Ca pozitionare geografica, Gura de Rai este situata pe un picior de munte si se deschide intr-o pajiste inalta sau un gol de munte. Conform "Mitologiei Romane", cartea lui Romulus Vulcanescu, Gura de Rai este sinonima cu "plaiul", iar autorul considera ca acestor zone mirifice li se releva caracterul sacru si prin titulatura mitropolitilor romani, denumiti "exarhi ai plaiurilor". Romulus Vulcanescu subliniaza ca in zona Gurilor de Rai s-au incuibat cu timpul Nedeiele, sarbatori populare si institutii complexe etnoculturale satesti cu implicatii mitologice. Sabina Ispas, cercetator la Institutul de Etnografie si Folclor, considera ca termenul de "Gura de Rai" exprima o realitate simbolica a sacrului si una metaforica, in poezia populara, ca imagine artistica a atingerii armoniei absolute. Cu alte cuvinte este vorba doar despre o traditie populara, fara o baza in realitatea concreta, palpabila. Locul in care organismul nu oboseste Acestor date li s-a adaugat insa si o imagine fizica, concreta, a unei "Guri de Rai", un loc cu o suprafata de aproximativ un kilometru patrat, care are efecte terapeutice exceptionale asupra organismului uman. In 1999, Institutul particular de cercetare "Terra" a fost angajat de o firma romano-franceza sa studieze o zona din Bucegi, situata in apropierea Pesterii Ialomicioara. Societatea era interesata de stabilirea detaliilor din subsolul acestei zone si a oportunitatii de a construi un complex hotelier. La studiu au participat specialisti din mai multe domenii, in special fizicieni si geofizicieni. Cercetarile s-au facut cu aparatura de geodetectie. Dupa mai multe zile de urcat si coborat pe acele coclauri pentru sondaje, geofizicianul Dumitru Stanica, unul dintre membrii echipei, a descoperit ceva senzational in preajma varfului Doamnei: ajuns intr-un anume loc, i-a disparut oboseala. "Ne-am speriat cand ne-a strigat alertat, nu stiam ce s-a intamplat. Evident ca am privit cu neincredere fenomenul, la inceput. In timp insa am constatat, pe propria noastra piele, ca el este real. Abia apoi am demarat investigatiile asupra acestui loc", spune Vasile Rudan, coordonatorul echipei. Primul stadiu al investigatiilor a constat in verificarea tuturor versantilor din zona. "Am constatat ca oricat ai urca, oricat de obosit ai fi dupa mers, in momentul in care ai ajuns in zona respectiva dispare oboseala, lucru care nu se manifesta pe alti versanti. Este vorba de o revigorare a functiilor fizico-chimice cu o rapiditate iesita din comun", declara Dumitru Stanica. O anomalie geomagnetica atipica A doua faza a constat in testarea medicala. A fost adus un medic, care a verificat tensiunea fiecarui subiect care urca panta cu "ciudatenii". Testele medicale au fost reluate si pe o alta culme din apropiere, cu o inaltime aproximativ similara. Rezultatele au condus catre o singura concluzie: in zona cu pricina, exclusiv, se intampla ceva deosebit. Nu numai ca ritmul cardiac isi revine uluitor de repede, desi urcusul se face pe o panta abrupta, dar oamenii in varsta care au fost supusi testelor au declarat o stare de bine general cand stau in acel loc. S-a trecut apoi la testarea zonei prin magnetometrie diferentiala, respectiv radiografierea subsolului cu aparate de tip Partington, care pot masura, printre altele, magnetismul Pamantului. Asa a fost depistata o anomalie magnetica atipica, pe o suprafata de aproximativ un kilometru patrat. "Anomaliile geomagnetice cunoscute de specialistii din domeniu apar in rupturile de falii, in reflexii ale scoartei terestre sau in alte asemenea fenomene geologice care se inregistreaza intr-o forma atipica pe diagrame. Aici e vorba insa despre ceva necunoscut, un profil al diagramelor pe care nici profesorul Stanica, unul dintre cei mai buni geofizicieni de la noi, nu a stiut sa-l interpreteze. In acel moment am facut legatura cu alt gen de anomalii atipice, pe care le cercetam de mai mult timp si care se manifesta printr-o emisie de radiatii patogene, inca ramase cu o origine necunoscuta", ne-a spus Vasile Rudan. De la coltii dragonului la retelele malefice Hartmann Problema zonelor geopatogene - sau a anomaliilor magnetice atipice malefice - a fost ridicata de Institutul "Terra" cu mai multi ani in urma. Un nod geopatogen inseamna un loc in care se manifesta fenomene de natura necunoscuta care sunt ostile vietii. Trebuie mentionat insa ca existenta acestor zone "rele" este cunoscuta de societatea omeneasca de foarte mult timp. In China antica, spre exemplu, nimeni nu avea voie sa construiasca o locuinta pana ce zona nu era testata de specialistii imperiali, oameni inzestrati cu capacitati paranormale, pentru a vedea daca subsolul are sau nu are "coltii dragonului". Daca acesti "colti" subpamanteni erau detectati de functionarii imperiali, locul respectiv era etichetat malefic, pe el nu se putea construi nici o casa. Pornind de la aceeasi idee, in perioada interbelica, o serie de experiente dintr-un orasel din Elvetia au condus la teoria "Retelelor Hartmann". Doctorul Ernst Hartmann a observat ca soarecii aflati intr-o anumita incapere stateau grupati dupa directia liniilor si nodurilor unei retele invizibile. Aceiasi soareci se comportau insa normal intr-o incapere diferita. Acest tip de reactie al animalelor i-a dat de gandit si astfel a inceput sa studieze fenomenul si sa traga concluzii interesante. Conform teoriei Hartmann, interiorul scoartei terestre ascunde retele longitudinale si latitudinale malefice. Fenomenul se manifesta insa ca atare doar in nodurile de la intretaierea acestor retele. Armata este interesata de subiect "Descoperirea absolut intamplatoare a zonei benefice din Bucegi, "Gura de Rai" in traditie populara, vine sa rotunjeasca ceea ce stiam pana acum despre anomaliile magnetice atipice. In primul rand ne intareste ideea ca nimic din ceea ce avem lasat ca memorie colectiva prin folclor nu este gratuit, are cel putin un sambure de adevar", declara Vasile Rudan. "Ceea ce am gasit noi in Bucegi are o dispozitie geografica identica cu cea descrisa in folclor. In al doilea rand, stim acum ce si cum sa cautam. Pe diagrame, harti ale subsolului, profilele micromagnetice ale zonelor malefice, despre care avem mai multe date, sunt ascutite, pe cand cele ale zonei benefice sunt liniare, aproape drepte. Timp de mai multi ani am fost ocupati cu alte proiecte de cercetare si am suspendat investigatiile din Bucegi, dar intentionam sa reluam cercetarile si sa facem chiar o demonstratie publica. Apoi vom largi zona investigatiilor, deoarece avem semnale ca asemenea locuri deosebite se mai gasesc, cel putin in zona Masivului Retezat. Interesant este faptul ca din informatiile de pana acum rezulta ca fiecarei zone malefice trebuie sa ii corespunda, undeva in apropiere, o zona benefica, la o distanta de cel mult cateva sute de metri. Deocamdata nu vom divulga locatia exacta", spune Rudan. Acesta mai sustine ca, pe tema cercetarii anomaliilor magnetice atipice din Romania, bune sau rele, urmeaza sa apara o carte si ca Ministerul Apararii se arata foarte interesat de acest domeniu. Cercetatorii de la Institutul "Terra" spera sa se realizeze, cu concursul Armatei, o harta a Romaniei care sa puna in evidenta aceste zone iesite din comun.

2013-09-13T03:29:00.000-07:00

http://filedelumina.ro/2012/07/26/dorinta-lui-goran/#ixzz2QnvDoYln Sunt adeptul minimei rezistențe. Vreau sa fiu cât mai eficient. Nu trebuie sa mă obosesc prea tare pentru nimic. Unii ar spune că sunt leneș, poate au dreptate dar ei nu pricep toată filozofia care stă în spatele acțiunilor mele. Mi-a fost extrem de ușor să obțin tot ce mi-am dorit. “Goran e mare!”, “Goran e tare!” asta-mi aud urechile zilnic. Gurile rele, pe care eu nu le bag în seamă, spun că totul se datorează averii moștenite de mine. Ei nu știu că o poți pierde foarte ușor. Mulți prieteni au ajuns săraci lipiți la numai câțiva ani după ce părinții lor au plecat dintre noi. Diferența este aceea că eu am fost mai prevăzător și mai inteligent decât ei. Toată viața mea nu am făcut decât să cheltuiesc sume absurd de mari pentru toate plăcerile și toate lucrurile pe care mi le doream. Acum, s-a schimbat ceva în mine. Ceva care mă face nefericit. Trebuie să rezolv problema tristeții mele. Orice mi-aș cumpăra, orice aș face nu reușesc să fiu fericit decât pentru un timp foarte scurt. Prin urmare, am invitat la mine înțelepții din oraș. Șase dintre cei mai cunoscuți înțelepți stau acum în fața mea. - Dragii mei, problema mea este foarte simplă. Nu sunt fericit. Vă întreb: de ce? - Preastimate și mărite Goran lasă-ne să ne sfătuim și vom veni zilele următoare cu răspunsul. - Atunci vă sfătuiesc să-mi spuneți și un preț pentru preaminunatele voastre sfaturi. Îi văd pe cei șase cum își dau coate și își aruncă priviri pline de înțeles. Eu nu sunt prost, îi simt cât sunt de hrăpăreți. Îl urmăresc pe cel mai tânăr, vrea să deschidă gura să spună o sumă… Începe, sunetele se rostogolesc și… brusc se transformă în ceva ce nu se poate înțelege. Cel mai bătrân dintre ei tocmai l-a călcat pe picior făcându-i semn să tacă. Uf, o să fie mai greu decât anticipam acum bătrânul este la comandă. Dacă nu aș ști că sunt niște oameni înțelepți, recunoscuți la Curte, aș putea să jur că sunt doar șarlatani. - Cum am putea să cerem o plată pentru un lucru pe care nu l-am făcut încă? spune bătrânul. Cred că e bolav omul ăsta. Nu a auzit vreodată de plata în avans? Și ce credea el că-i dau banii fără să primesc nimic? Acum doar negociem. - Înțeleptule, nu te înțeleg îi spun sperând să obțin un răspuns inteligent. - Vezi tu, mărite Goran, noi nu suntem dulgheri sau lacatuși, nici tâmplari sau brutari. Este evident – îmi spun în sinea mea, sunteți mult mai bine îmbrăcați. - Văd acest lucru… - Înălțimea ta, problema este că pot fi multe motive pentru nefericirea ce te frământă și acest lucru poate dura o vreme mai lungă sau mai scurtă pentru depistarea cauzei celei adevărate. - Înțeleg, și ce este de făcut? - Va trebui să ne înțelegem pentru un preț pentru fiecare zi în care ne gândim și muncim la rezolvarea acestei probleme. Ha, moșul nu e prost. Vrea să stea pe capul meu împreună cu acoliții lui până mor eu sau ei. În felul asta ei nu fac nimic și vor trage de timp oricât de mult. - Iubiții mei înțelepți, acest lucru este peste puterea mea. Nu pot sta și să vă urmăresc cum vă chinuiți cu problema mea. M-aș simți vinovat de nefericirea voastră. Sufletul meu deja chinuit nu poate suporta și durerea de a ști că nefericirea mea apasă și pe umerii altora. Prin urmare, vă sfătuiesc să faceți o întâlnire scurtă care să nu vă obosească prea tare și să veniți cu o propunere, un sfat. Vă dau acum 30 de taleri și dacă sfatul primit reușește să pună capăt nefericirii mele vă mai dau încă 50 de taleri. Ce ziceți? - Îl văd pe bătrân cum își înghite cu greu amarul și lungește jocul vorbelor doar pentru a-și acoperi înfrângerea. Acum nu poate decât să accepte generoasa mea ofertă sau să o refuze. Nu poate să mărească prețul pentru că s-ar înjosi, ar căpăta trăsăturile unui negustor sau cămătar. Știe că zarurile au fost aruncate. - Înălțimea ta trebuie să știe că pe noi nu ne deranjează cu nimic studiul dificil al cauzei unei asemenea probleme. Suntem gata să lucrăm oricât de mult și oricât de greu pentru asta. În plus, s-ar putea să fie nevoie de mai multe sfaturi, și cel inițial să nu fie cel mai nimerit. - N-am nicio îndoială voi, cei mai importanți înțelepți din tot regatul, veți găsi o rezolvare pentru problema mea. Soluția va fi minunată și cei 50 de taleri nu vor fi decât o recunoaștere a înțelepciunii voastre. - Precum spuneți. Acum, vă rugăm să ne permiteți să ne retragem. Mâine vom veni cu soluția. - La revedere dragii mei oaspeți, vă aștept cu nerăbdare. A venit noaptea, eu nu pot dormi. Oare de ce cred eu că mâine se va schimba ceva. Sunt conștient că am aruncat 30 de taleri la porci. I-am mirosit din prima clipă pe “marii înțelepți”, sunt doar niște șarlatani ce speculează prostia oamenilor… și totuși ceva din privirea bătrânului. Era acolo un licăr de speranță… parcă ar fi știut deja răspunsul… o să văd eu mâine. Și soarele a răsărit, s-a înălțat pe cerul senin, o altă zi monotonă și plictisitoare. Dar poate se va schimba ceva acum că, s-au întors înțelepții. - Preamărite Goran, ne-am sfătuit referitor la problema ta, spune cel în vârstă ce a devenit liderul grupului. - Și? La ce concluzie ați ajuns? - Îți trebuie ceva ce n-ai! - Ce? - Lumină! - Ha, am mii de lumânări, făclii și focuri… - Dar n-ai Lumină, Lumina sfântă a Adevărului Suprem! - Despre ce vorbiți? Unde găsesc așa ceva? O aveți voi? - Nu, din păcate nu am fost destul de… nu are importanță. Deținătorul Adevărului Suprem și al Luminii Sfinte este Înțeleptul Verde. - De ce verde? - Pentru că mănâncă urzici. - Și iarna? - Nu știm… nu contează. Este vorba de cunoașterea absolută a tot ceea ce este pe Pământ și în Cer. - Cât costă? - Nu știm, va trebui să mergi până la el și să te învețe. Este ca la școală, va trebui să studiezi. - Și asta mă va lecui? Voi putea fi fericit din nou? - Desigur! - Cum poți fii atât de sigur. - După ce tainele ți se vor dezvălui, vei fi mai înțelept decât oricare om din regat. Vei putea să te vindeci singur de orice boală ai avea. - Înțeleptule, trebuie să recunosc că meritați cei 50 de taleri, spune-mi unde este Înțeleptul Verde. - La muntele cel mare, pe albia râului vei găsi trei pietre mari. Urcă-te pe prima dintre ele și vei vedea spre vest, în direcția râului casa înțeleptului. La numai trei zile distanță de această întâlnire iată-mă călare pe prima dintre cele trei pietre căutând coliba înțeleptului. Am văzut-o și mă îndrept spre ea, dar… văd un om în apă, pare bătrân. O fi vreun localnic sau poate chiar înțeleptul. - Bătrâne, tu ești Înțeleptul Verde? - Da, îmi răspunde omul din apă, ce vrei? - Vreau învățăturile pentru Adevărul Suprem și Lumina Sfântă. - Ce oferi pentru ele? - Am bani, sunt bogat, te pot plăti. - Și dacă nu ți le dau, ce faci? - Plec acasă. Ce pot să fac? - De ce le vrei? - Ca să scap de plictiseală și nefericire. Vreau să fiu fericit din nou. Orice cumpăr după câteva minute mă plictisește. - Vino la mine… - În apă? - Da, aici. Ce pot să fac, descalec și intru în apă. N-apuc să deschid gura când ajung lângă el… mă trezesc cu înțeleptul cum mă strânge de gât și mă bagă cu capul la fund. La început, mă zbat să scap, apoi ca să rezist, dar moșul zici că e de fier. Nu mai pot, o să mor. Ochii îmi ies din cap, brațele mele devin din ce în ce mai slabe și… sunt scos din apă. Trag o gură mare de aer, tușesc și încerc să-mi revin. Cad și mă ridic. - Ce a fost asta? Ești nebun? - Ai venit să înveți. Aceasta a fost prima ta lecție. - Ce? Că pot să mor dacă mă îneci? - Taci și nu mai vorbi fără noimă! Spune-mi când te-am băgat în apă la ce te-ai gândit? Ce ți-ai dorit cel mai mult? - Aer! O gură de aer! - Așa este, când îți vei dori la fel de mult să pășești spre Lumină, precum ți-ai dorit acea gură de aer, să vii la mine și te voi învăța… Învățăturile sunt prea prețioase și nu se dau oricum, oricui și în orice condiții. Trebuie ca fiecare fibră a corpului tău să le ceară, aici nu este un curs de vacanță la care participi pentru că ai chef, copiezi la materiile care nu-ți plac și iei o diplomă ce nu-ți folosește la nimic. Eu te învăț despre Adevărul Suprem și consideră că acum ai făcut primul pas spre Lumină. Dorește-ți acest drum atât de mult încât să fii dispus să faci orice sacrificiu pentru dezvoltarea ta spirituală și eu te voi învăța. Dacă nu pornești la drum cu această dorință sinceră, nu vei reuși să-l străbați. Știu că te vei întoarce, încă nu ești pregătit, dar vei fi. Oricum, dacă tot ai venit până la mine, îți ofer această mică sticluță al cărei dop nu se poate deschide. În ea este o mică bucată de hârtie. Seara, când ești singur, plictisit și nefericit sparge sticluța. Acum… pleacă! A trecut o săpămână de când am ajuns acasă, am sticluța pe masă. Mă simt singur, plictisit și nefericit. O sparg. Printre cioburi zăresc bucata de hârtie. O desfac nerăbdător și citesc: ” Pasul doi: Iubește”. Autor text: Răzvan

Cele zece adevaruri ale vietii

2013-06-16T10:32:00.007-07:00

Lectia nr. 1: Vei primi un corp Corpul pe care il primesti la nastere este unic si, indiferent daca iti place sau nu, este al tau pe toata durata vietii. Fii de acord cu el, accepta-l, primeste-l. Nu vei mai primi un altul, de-a lungul acestei existente pe Pamant. Iar ceea ce e cu adevarat important este ceea ce se afla inauntrul tau, dincolo de trupul fizic. Nu sunt doar vorbe. Lectia nr. 2: Ti se vor da lectii Pentru ca ai fost trimis in viata si ti s-a dat un corp, vei primi in continuare si lectii. Viata este un sir nesfarsit de lectii din care, indiferent de varsta, sex, viata, timp si perioade temporale, vei avea de invatat de fiecare data. Cu fiecare zi care trece, vei avea cate ceva de invatat. Cu fiecare zi care trece, vei acumula experienta de viata. Cu fiecare zi care trece, te vei lovi de cate ceva. Vei fi nevoit sa inveti, vei vrea sa inveti. Iar traversarea acestor lectii, acumularea de experienta dau, de fapt, sens existentei tale. Lectia nr. 3: Nu exista niciodata greseli. Doar lectii Incercarile, reusitele, dar si greselile, fac parte din lectiile pe care le ai de invatat. Victoriile fac parte din lectii. Experientele nefericite si nereusite fac parte din lectii. Greselile sunt iminente – poate chiar necesare – pentru a atinge intelepciunea spirituala. Este important sa-ti percepi greselile personale, dar si pe ale altora, ca facand parte integranta din procesul de invatare. Este important sa iesi din ele cu fruntea sus si cu zambetul pe buze – zambindu-ti tie, zambindu-le celorlalti, iertandu-te, iertandu-i pe ceilalti, aratand compasiune, aratandu-ti compasiune tie insuti. Iertarea inseamna stergerea datoriilor emotionale, eliberarea de orice resentiment sau sentiment de vina. Iertarea nu inseamna doar o lectie in plus, ci o lectie invatata, un pas urias spre ceea ce ti-ai propus. Lectia nr. 4: Lectia se repeta, pana cand este invatata Lectiile sunt repetate pana la invatarea lor completa. Mai mult ca sigur ca asa este. Lectiile se incapataneaza sa revina ostentativ in viata ta, pana cand vei fi capabil sa le intelegi ca atare, pana cand vei intelege ca o greseala nu este un capat de lume, ci doar cel mult o lectie. Provocarile, problemele, nemultumirile, toate acestea vor aparea in mod constant in viata ta, daca nu le percepi ca pe ceea ce sunt. Niste provocari, nemultumiri, probleme, LECTII din care ai intotdeauna ceva de invatat… Eliminarea probemelor inseamna, de fapt, acceptarea cauzalitatii si asumarea propriei responsabilitati pentru ele. Ca sa inveti o lectie, trebuie sa iti asumi greselile invatarii ei. Trebuie sa iti asumi responsabilitatea pentru ele si pentru ceea ce ti se intampla – fara sa cauti vinovati in jurul tau, fara sa gasesti pretexte sau motive pentru nefericirea ta actuala. Lectia nr. 5: Nu incetezi niciodata sa inveti Crezi ca, la un moment dat, vei termina de acumulat lectii si informatii. Crezi, la un moment dat, ca ai invatat tot ce se putea invata. Ca mai mult de atat nu se poate. BA SE POATE! Intotdeauna vei avea ceva de invatat. ALTCEVA! Atat timp cat esti in viata, atat timp cat ai un trup si un suflet si te lasi prins in ritmul vietii, vei avea de invatat. Asta pentru ca nu exista etapa a vietii tale din care sa nu ai de invatat. Daca reusesti sa fii flexibil, sa-ti constientizezi punctele slabe, sa te desprinzi de obisnuinta, adaptandu-te schimbarilor, iti vei inlesni cu mult procesul de invatare si drumul catre multumirea de sine. Lectia nr. 6: Nu exista un acolo, mai bun decat aici Nu exista un acolo, mai bun decat aici – chiar daca asa pare. Nu exista un acolo, mai bun decat aici, daca vrei sa fii fericit ACUM. Ca sa fii fericit in acest moment, trebuie sa te bucuri de ceea ce ai in acest moment. Trebuie sa extragi din ceea ce ai ACUM ceea ce este mai bun. Trebuie sa fii multumit de tine insuti, de punctul in care ai ajuns, de alegerile pe care le-ai facut, fara conditionari! Ceea ce este aduce mai rapid fericirea, decat ceea ce ar putea sa fie, ceea ce ar putea sa fie in alta parte, in alte circumstante, in alte conditii, langa o alta persoana, intr-un alt timp, poate alta… Lectia nr. 7: Cei din jurul tau sunt oglinzi care te reflecta pe tine Lasa deoparte tendinta de a-i judeca pe ceilalti, de a-i respinge, de a-i iubi, de a-i uri, de a-i tine la distanta. O faci intr-un mod subiectiv, raportandu-te la lucrurile pe care le judeci, le respingi, le urasti sau le iubesti la tine insuti. Acceptarea de sine (cu felul tau de a fi, de a simti, de a gandi), asa cum este sinele tau, este o lectie pe care trebuie sa o inveti, ca sa ii poti accepta pe ceilalti asa cum sunt ei. Lectia nr. 8: Doar de tine depinde ceea ce ti se intampla in viata Ceea ce ti se intampla in viata depinde de tine – si doar de tine. Nu este un truism. Alegerea iti apartine. Ai la indemana, la fel ca toti ceilalti, resursele necesare pentru a obtine ceea ce iti doresti de la viata. Startul spre fericire se da de la aceeasi linie. Ca sa reusesti, uneori trebuie sa inveti sa si pierzi, sa lasi sa plece, sa depasesti momente, sa ai curaj, sa indraznesti, sa visezi, sa-ti aduci aminte ca ai putere, sa crezi cu adevarat ca destinul tau depinde de tine. Lectia nr. 9: Raspunsurile pe care le cauti se gasesc, de fapt, inauntrul tau Toate raspunsurile pe care le cauti in jurul tau se gasesc, de fapt, inauntrul tau. Asculta-te, stai de vorba cu tine, vezi ce-ti spun instinctele, vezi care sunt cele mai ascunse dorinte ale tale, vezi care sunt sentimentele tale cele mai profunde. Ai incredere in ceea ce iti spun toate si ai incredere in tine. Lasa-le sa te inspire. Lasa-le sa te transforme. Iti pot furniza cel mai precis si corect raspuns pe care l-ai primit vreodata. Lectia nr. 10: Vei uita toate aceste reguli, la nastere.

10 citate memorabile marca Richard Branson

2013-04-13T11:10:00.000-07:00

10 citate memorabile marca Richard Branson http://www.manager.ro/articole/citate-de-succes/10-citate-memorabile-marca-richard-branson-34153.html Fondatorul excentric al Virgin Group nu a trecut prin viata "ca gasca prin apa". El a explicat pentru Inc.com cum poti infiinta o companie si vorbeste despre "incapacitatea" sa de a spune "NU". Sir Richard Branson, fondatorul Virgin Group - un imperiu care cuprinde peste 400 de companii - printre care linii aeriene, o companie de telefonie mobila, una bancara - a discutat miercuri cu editorul coordonator Eric Schurenberg. Interviul exclusiv a animat conferinta GrowCo organizata de Inc in New Orleans. Branson a vorbit despre puterea delegarii, analiza riscurilor, importanta brandingului si de ce isi doreste sa modifice radical conceptul de zbor spatial. Iata cateva din punctele memorabile ale interviului Inc. 1. O afacere poate fi demarata cu foarte putini bani Cand Branson avea 15 ani, a decis sa infiinteze o revista pentru tineri, prin intermediul careia acestia sa isi expuna opiniile cu privire la sangerosul razboi din Vietnam. Nu avea bani-nu avea nici macar maruntis pentru a da un telefon. Cand mama sa a gasit un colier si l-a dus la politie, a avut surpriza sa descopere ca nu-l revendica nimeni. Ca urmare, l-a vandut si i-a dat lui Branson cateva sute de dolari. Banii i-a investit in reclama, care a determinat aparitia publicatiei sale. 2. Porneste de la mic spre mare In loc sa isi extinda afacerea cu inregistrari in mod exponential, Branson a infiintat 30 de companii muzicale diferite. In loc sa le populeze cu manageri orgoliosi, Branson le-a dat sansa unor angajati "de jos" sa inainteze spre functia de conducere, in companiile mai mici. Competitia s-a dezvoltat treptat. Fiecare companie stia mereu cand a esuat si cand a reusit. Azi, Virgin este o entitate uriasa si are venituri de 20 miliarde dolari-strategia lui Branson este respectata cu sfintenie (antreprenoriala). 3. Poti sa te lupti ca David cu Goliat, daca stii sa actionezi corect Cand Branson a lansat Virgin Atlantic, s-a luptat cu rivali precum TWA, Pan Am si Air Florida. "Am mentionat aceste nume", spune Branson, "deoarece niciuna din companii nu mai exista in prezent". De ce au esuat altii? Nu s-au concentrat asupra clientilor, explica Branson. 4. O idee trebuie sa imbunatateasca vietile oamenilor Branson a explicat ce anume il anima pe un antreprenor. "Daca puteti imbunatati vietile oamenilor, o sa aveti o afacere prospera". 5. Daca nu visezi, n-o sa obtii nimic Branson finanteaza Virgin Galactic pentru a transforma calatoriile spatiale intr-un turism mai accesibil pentru oamenii de rand - chiar daca un loc ar costa mii de dolari. In conditiile in care guvernele au supravegheat dintotdeauna calatoriile spatiale, doar cativa oameni au reusit sa ajunga dincolo de nori, in ultimii 60 de ani. Branson vrea sa revolutioneze industria spatiala. "Oamenii din aceasta camera, care au sub 50 de ani", a declarat Branson, "daca vor sa mearga in spatiu, vor avea aceasta ocazie". 6. Detaliile sunt foarte importante Richard Branson are tot timpul un notebook in dotare, astfel incat sa isi scrie toate conversatiile. Nu vrea sa uite nimic. Ia laptopul cu el pretutindeni. "Cand ma imbat cu angajatii mei...este clar ca n-o sa mai tin minte tot ce am zis, astfel incat e mai bine sa notez", a ras Branson. 7. Poti infiinta o afacere, poti alege o denumire, dar daca oamenii nu stiu nimic despre tine, o sa esuezi, n-o sa vinzi nimic Cand a fost lansata Virgin Atlantic, era o companie mica, pe o piata dominata de jucatori vizibili. Branson a facut eforturi sustinute pentru a aduce V.A. pe harta companiilor aeriene, inclusiv "cascadorii de PR", cum ar fi traversarea Atlanticului cu barca, intr-un timp cat mai scurt. "Cand barca s-a scufundat, brandul Virgin a ramas la suprafata apei", povesteste Branson. De asemenea, Branson a incercat sa fie primul om care traverseaza Atlanticul la bordul unui balon cu aer cald. Din fericire, miliardarul a fost salvat de cateva elicoptere si Virgin a ajuns in primele pagini ale ziarelor. 8. Gaseste pe altcineva care sa iti conduca afacerea in fiecare zi Branson recomanda liderilor sa-si gaseasca un asistent de baza, care sa conduca afacerea in fiecare zi; sefii trebuie sa mai lucreze si de acasa, astfel incat sa poata medita asupra intregii afaceri. 9. Protejeaza-te impotriva celor mai pesimiste posibilitati. Asigura-te ca le cunosti Cand te aventurezi intr-o afacere, ia in considerare cel mai pesimist scenariu si urmeaza-ti calea. "Ai putea spune - OK, ma simt atat de prost, incat o sa imi pun casa la ipoteca". "Am facut asta de doua-trei ori, impotriva vointei sotiei mele", a declarat Branson. 10. "Cred ca, din cauza dificultatii cu care spun "NU", fiecare zi din viata mea seamana cu o aventura" Branson nu se multumeste cu putin. Nu refuza nicio oportunitate, chiar daca presupune un zbor in jurul globului pamantesc. Autor: Silviu Marian Banila

Spune-mi pe cine iubesti ca sa-ti spun cine esti!

2013-03-26T12:58:00.000-07:00

Intre mine si tine s-a lasat tăcerea. Între mine si mine esti tu. Mi-am dat seama ca trupul meu este doar o carcasa a infinitului : intoarce-ma pe dos si vei vedea ca nu ma mai poti cuprinde. Stii, memoria mea e intr-o „pauza de respiratie”. E într-o schimbare de sens. Intelepciunea consta in a fi nebun atunci cand imprejurarile merita osteneala. „Dacă ai putea fi oricine ... atunci cine ai alege să fii?” Acum, răspunsul este dincolo de gândire. Doresc să fiu eu! In fiecare zi ma autoconving ca totul se va schimba si nu va mai trebui sa fac niciun compromis. Atunci voi putea sa reinventez ceea ce se numeste normalitate. Iti dai seama? Desi inlauntrul meu e zi tot timpul, nu pot renunta la prostul obicei de a tine lampile aprinse noaptea. Noroc ca asta imi dauneaza doar mie. Absentelor tale mult prea lungi nu le gasesc o ratiune anume. Ma simt desacralizata. Templul meu a fost ars. Am gasit in cenusa mici statuete in chipuri ciudate, straine mie. În urma a ramas o tacere, o sincopa a sentimentelor... Ritmul vietii noastre se desfasoara in perioade, toate la fel, numai ca felul in care se prezinta le face de nerecunoscut. Evenimentul-capcana sau persoana-capcana sunt cu atat mai periculoase cu cat sunt subordonate aceleiasi legi si poarta in mod sincer o masca. Cu timpul, suferinta ne trezeste la realitate si ne semnaleaza o gramada de capcane. Daca refuzam sa traim insipid, trebuie sa acceptam unele capcane cu toate ca avem certitudinea ca ne expunem in felul acesta la consecinte funeste. Sunt ca un sambure de caisa. Imi lipsesc serile de vara carora le sorbeam apusurile si ploile fragede. Iarba verde, mana ta intr-a mea. Cerul albastru-albastru...totul... Ce-ti trebuie pentru a te simti viu? Iubire, Pasiune, hotarare, ambitie, personalitate. Entuziasm, energie, rezultate. Durere, cosmaruri … Iubire. Iubirea nu-l tine pe cel iubit departe, nu-l tine in afara, ci-l aduce in cuprinsul propriei fiinte. Iubirea aceasta intr-adevar este o iubire fericitoare de suflet, o iubire care ridica pe om, o iubire care ii ridica pe toti aceea pe care ii cuprinde. Iubirea gaseste modalitatea de a implini ceea ce lipseste. Gaseste modalitatea de a se revarsa acolo unde este nevoie. Un om mare cand vrea sa vorbeasca cu un copil sau se coboara la el facandu-se mic, langa el, sau il ridica in brate. Asa face iubirea! Ridica mareste, inalta, se coboara acolo unde trebuie sa se coboare. Iubirea este o putere, iubirea este o realitate. Trebuie sa fie o realitate. Traim intr-o societate in care legaturile cele mai multe dintre oameni sunt legaturi oficiale, in care e prea putina preocupare de a se inmulti iubirea; in care majoritatea oamenilor asteapta iubirea altora dar nu se simt datori ei insisi cu iubire. Cei mai multi dintre oameni au legaturi intre ei, legaturi oficiale, legaturi de familie, legaturi de rudenie - care nu implica totdeauna si iubirea. Iubirea este mai presus de toate acestea. Este si o iubire fireasca fara indoiala.. Iubirea care o au copii fata de parinti si parintii fata de copii. Este si o iubire impotriva firii, iubirea pe care o au cei patimasi fata de cei asemenea cu ei; iubirea care o au cei care isi implinesc patimele fata de cei care ii ajuta sa-si împlineasca patimile. Aceasta este o iubire impotriva firii. Cand fericirea ta e orice altceva decat dragoste/iubire/sufletul pereche banii ti-o pot cumpara. totul e sa ai destui bani. daca fericirea ta se masoara in a avea masini tunate, atunci baga banu si ia-ti cate masini vrei si fa-le cum vrei. daca fericirea ta se masoara in a te plimba prin lumbe, baga banu si fa asta. Dacă pentru tine, inseamna ca iti place mult acea persoana si ce iti ofera, nimic mai mult. Esti happy daca el/ea te saruta, te imbratiseaza, te alinta, te satisface sexual. daca stai cu acea persoana in acelasi apartament, inseamna ca iti convine ce face prin casa. Deci prin urmare dragostea, în viziunea ta, e de fapt un sentiment de egoism dus la extreme, banii pot cumpara fericirea, indiferent de ce este acea fericire... Dar … Dar este si o iubire mai presus de fire: iubirea dupa porunca, iubirea pe care ne-o porunceste Dumnezeu si care ne aseamana cu Dumnezeu. Aceasta iubire nu mai tine seama de legaturile firesti sau de legaturile patimase cate pot fi intre oameni, ci este o iubire mai cuprinzatoare si-i cuprinde pe toti pentru ca asa vrea Dumnezeu. Daca avem o porunca a iubirii, avem si o datorie de a iubi. De cele mai multe ori legaturile de iubire sunt legaturi spontane, legaturi care se intampla de la sine. Fara Dumnezeu, fara sa se tina seama de Dumnezeu. De aceea de multe ori aceste legaturi se si dizolva, se nimicesc. Sunt oameni care pana la ovreme se iubesc si dupa aceea se urasc. Sunt oameni care nu se iubesc indeajuns. Iubirea este cuprinzatoare si este implinatoare. Implineste ceea ce lipseste persoanei iubite. Aceasta se intampla mai ales in prietenie, unde cel care iubeste ofera, nu asteapta sa primeasca. Si primeste, pentru ca prietenia este cu reciprocitate. Dar in prietenie nu se ofera ca sa primesti, ci se ofera ca sa te simti bine oferind. Asa trebuie sa fie si in viata de familie, fiecare sa cautae fericirea celuilalt. Si aceasta se poate realiza in masura in care sufletul este plin de iubire. Iubirea nu calculeaza cand da. Calculeaza cand primeste in sensul ca se simte si mai datoare cu iubire atunci cand primeste ceva. Iubirea prieteneasca este o iubire spontana - e adevarat - dar daca este sub indrumarea lui Dumnezeu si cuprinde in ea si porunca lui Dumnzeu, nici o prietenie adevarata nu se poate dizolva, ci ramane in vesnicie. Când o sămânţă nu este neglijată, aceasta va oferi un nectar dulce pentru noi şi pentru ceilalţi. Doar seminţele pe care le îngrijim produc fructe. Cheia către întregirea şi bucuria profundă, constă din a face din vieţile noastre o călătorie spirituală, o căutare interioară, o căutare a acelei iubiri care nu dispare şi nu se micşorează odată cu trecerea timpului, ci creşte şi ne susţine. „Suntem aici nu doar să creştem recolte, ci să creştem zei.” Ceea ce pot spune acum este că...la ultima intalnire cu mine insemi … am lipsit.

OM, IUBIRE, MIRACOL

2013-03-26T12:27:00.000-07:00

Sunt om şi privirea mea se îndreptă mereu către pământ. Mereu între ieri şi mâine uit să trăiesc chiar azi, aici şi acum. Îmi ridic, din când în când privirea către cer şi strig, dar cum nu cred că mă aude cineva, cobor privirea şi-mi continui treaba, căci am multă, atât de multă încăt nu am timp să mă gândesc la mine şi la problemele mele. Din când în când neputinţa îmi zguduie fiinţa. Aş vrea să mă ridic, dar parcă nu am putere. Teama îmi seacă voinţa, mă face neputincios, plin de ură şi resentimente faţă de toţi dcei din jur care parcă păşesc ca nişte învigători. Ei zâmbesc plini de succes şi prosperitate, iar eu mi-am pierdut curajul de a visa. O furie plină de neputinţă îmi întunecă orizontul. Izbesc, mă lupt ...dar văd că mă lovesc pe mine că sunt plin de răni. Păşesc în gol, mă poticnesc, mă doare, mă prăbuşesc, mă ridic şi ridic privirea spre cer plin de obidă şi furie. E ca şi cum lanţuri nevăzute îmi înconjură fiinţa. Sunt teama, sunt neputinţa care se adoră pe sine, simt lanţurile neputinţei cum îmi înfăşoară gleznele, dar vreau să mă ridic, vreau să zbor, să privesc la stele şi să înţeleg că ele îmi răspund. Lipsit de speranţă ridic ochii spre cer şi văd o stea care pare a străluci mai mult decât toate celalte, mă uit plin de uimire şi simt că strălucirea ei mă orbeşte. Închid ochii şi când îi deschid nu mai văd steaua, ea a devenit o stea printre celelalte. Dar ... plin de uimire simt că lanţurile de la picioarele mele au dispărut. Miracol! Simt cum din pieptul meu s-a aprins o lumină şi mă uit cu uimire la mâini. MI-AU CRESCUT ARIPI!!!!! Simt că privirea mea priveşte către cer şi că trăiesc aici şi acum. Simt că toată teama şi neputinţa mea au dispărut şi că .... IUBESC. Iubesc şi simt că toată neputinţa me a dispărut. Mi-a zâmbit steaua mea norocoasă şi mi-a trimis cea mai de preţ comoară a sufletului IUBIREA, care salvează din bucuria de a salva, dă aripi celor care cer şi NU CERE NICIODATĂ NIMIC, doar aşteaptă tăcută să o descoperim pe cerul inimii noastre.

Ai privit vreodată doar cu inima?

2013-02-16T10:11:00.000-08:00

Ai privit doar cu inima încât să ai senzaţia că ochii sunt de prisos, iar ceea ce contează este doar acea căldură, acea frumuseţe ultimă şi fără de sfârşit pe care ajungi să o cunoşti şi să o respiri doar cu Sufletul? Ai privit doar cu inima încât să poţi să aduni în ea frumuseţea apusului şi explozia nesfârşită a răsăritului? Ai privit doar cu inima încât să trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima bucurându-te de binecuvântarea graţiei răsăritului şi de mângâierea tainică a apusurilor? Ai privit doar cu inima încât între ieri şi azi să vezi mereu frumuseţea clipei, să trăieşti fiecare moment ca pe o naştere sub botezul frumuseţii, să dai fiecărui moment posibilitatea de a-ţi aduce acel moment de frumuseţe sublimă şi de divinitate cu care a fost încărcat? Ai privit doar cu inima încât să poţi trăi plenar viaţa, în lumina spontaneităţii divine, în virtutea acelei forţe a binelui care este şi va fi mereu triumfătoare? Ai privit doar cu inima încât să treci prin viaţă făcându-ţi aripi din frumuseţe, din iubire şi din credinţa în sine, în pofida oricărui lucru, aspect, eveniment care pare a fi de netrecut, de nedepăşit prin dificultatea aparentă? Ai privit doar cu inima încât să fii deschis în faţa vieţii şi să aduci viaţa în sufletul şi în inima oamenilor? Ai privit doar cu inima încât să ai sufletul curat ca al unui copil şi să nu încetezi nici o clipă să crezi în miracole, pentru că miracolele se produc în fiecare clipă, doar ochiul sufletului este necesar să le perceapă? Ai privit doar cu inima încât să ai sufletul plin de acea lumină a iubirii, a frumuseţii şi a dorului de absolut? Ai privit doar cu inima încât să vii mereu în lume cu sufletul plin de magia frumuseţii absolutului şi să faci astfel încât această frumuseţe din sufletul tău să umple sufletele celor însetaţi de frumuseţe şi celor ce au au uitat de această frumuseţe? Ai privit doar cu inima încât trăind mai mereu în această frumuseţe şi în această plenară spontaneitate a clipei viaţa să devină un dans al conştiinţei, o atingere caldă a aripei spiritului divin care acoperă cu frumuseţea lui această manifestare? Nu uita că inima ta este mereu acolo, aşteaptând cuminte şi tăcută să o asculţi şi să priveşti lumea doar prin ochii ei.

Intentia impecabila si capacitatea de materializare/manifestare Inelia Benz

2013-02-12T09:55:00.000-08:00

Copyright Inelia Benz ascension101.com Intrebati-va „de ce” isi doreste corpul acest lucru. Uitati-va la raspuns – este bazat pe frica? Este bazat pe nevoie? Procesati-l. Materializarea dorintelor noastre devine tot mai mult instantanee. Coregrafia sprijinului Universal,pentru rezultatele dorite de noi,este tot mai puternica,pe zi ce trece. Copiii ai mici, adolescentii si adultii tineri par a fi capabili sa materializeze mult mai repede decat o faceam noi la varsta lor sau in multe cazuri decat o facem noi acum. Aceasta pentru ca ei nu au aceleasi programe cu care am fost noi injectati, ei cresc intr-un mediu cu vibratii mai inalte si cuvantul „materializare” este in vocabularul lor curent. Impecabilitatea sporeste capacitatile noastre de materializare. Dar cum atingem o stare de impecabilitate? Ce inseamna impecabilitate in cele din urma? Conform dictionarului Marriam-Webster, impecabilitate inseamna „incapabil de a pacatui sau de a fi predispus pacatului” si „fara greseala sau vina, perfect”. Originea cuvantului este in limba latina „impeccabilis, din im + peccare a pacatui”. A pacatui, in majoritatea limbilor, inseamna „a rata tinta” sau „separare de legea Domnului”. Tradus in limbaj laic, aceasta inseamna a ne indeparta de sinele nostru superior, a ne indeparta de energia esentiala a nucleului nostru, care este Lumina/Iubire. Cum stim daca suntem impecabili? Ei bine daca ne gandim la ceva ce ne dorim in viata noastra, dar care are orice ganduri, emotii sau reactii fizice de vibratii joase, emotia este cea care va fi manifestata. Orice lucru care nu rezoneaza chiar „corect” in corpurile noastre fizice si emotionale este „separat de sinele nostru superior”. Prin urmare, daca vrem o casa mare si frumoasa, pentru ca vrem sa „le aratam ca suntem mai buni ca ei” – oricine ar fi „ei” – vom materializa saracie. Sau vrem sa ne gasim „sufletul pereche”, pentru ca suntem extrem de singuri si nu putem suporta gandul sa mai mergem iar singuri la cinematograf, materializam „singur”. Unii dintre cei mai singuri oameni pe care i-am intalnit, traiesc cu partenerul lor de viata. Uneori vrem sa materializam lucruri, pentru ca suntem invatati ca acestea sunt lucrurile de avut pentru a fi „fericiti”. Majoritatea „motivelor” care au vibratii joase, atasate scopurilor si dorintelor noastre, sunt bazate pe frica sau nevoie. De multe ori, motivele ascunse pentru care nu materializam sunt frica sau nevoia. Uneori putem sa ne temem sa materializam lucruri – in special bani sau relatii sanatoase – pentru ca ne este teama ca vom „abuza de putere” si uneori pentru ca ne este teama ca le vom „pierde”, dupa aceea. Alteori, pentru ca „nu suntem gata sa ne angajam” la acea responsabilitate. Recent am experimentat-o personal pe cea din urma! Ce putem face? Faceti o lista cu trei lucruri pe care vreti sa le materializati repede. Poate fi vorba de ceva fizic, o parte a mediului, un tip de relatie umana de terminat sau inceput, o schimbare emotionala, orice. Decideti care e cel mai important pentru voi. Intrebati-va daca este „propria” dorinta. Daca obtineti un „nu”, intrebati-va corpul daca este „dorinta lui”. (Daca aveti probleme in a comunica cu corpul, faceti „Exercitiul de reconectare cu corpul fizic” din Cursul Ascension101 pentru urmatoarele 21 de zile). Intrebati-va din nou „de ce” isi doreste corpul acest lucru si vedeti care este nucleul energiei acelui raspuns. Daca e o vibratie joasa, procesati-l si repetatI, pana cand nu mai sunt raspunsuri. Cand nu mai sunt raspunsuri, cel final este de obicei „pentru ca vreau sa fiu fericit/a”. Manifestati o stare de bucurie in corpul fizic, mental si emotional chiar acum. Recunostinta pentru ceva minunat in viata voastra este o cale buna de a intra intr-o stare de bucurie. Odata ce sunteti in bucurie completa/totala, sunteti liberi. Odata ce sunteti liberi, puteti reconsidera lucrul pe care vreti sa-l materializati si vedea daca mai aveti „nevoie” de el sau nu. Odata ce nu mai aveti „nevoie” de el sau nu mai aveti vibratii negative atasate lui, puteti fi siguri de succes. In principiu, ce facem este sa scoatem elementul materializat, din vibratiile noastre inferioare (separare de Sursa) si sa-l punem drept in interiorul Sursei (iubire/lumina). Materializam cu corpurile fizice, emotionale si mentale. Daca acestea sunt in „nevoie”, „frica”, „manie” – sau orice alt tip de energie care nu este bucurie, lumina, iubire – atunci vor materializa emotiile si situatiile pe care le „credem” posibile. Cream a cincea dimensiune, cream lumea fizica, cream ce se intampla in vietile noastre. Am facut asta inca de cand ne-am nascut, dar inconstient. O facem bazandu-ne pe regulile sociale si programe precum frici, nevoi si iluzia lipsurilor. Ce realizam cu exercitiile de mai sus, este ca incepem sa ne cream lumea, in mod constient. Asta e singura diferenta! Devenim constienti de proces, materializam si manifestam constient. Cu cat mai inalte sunt vibratiile noastre si, cu cat mai mult suntem in contact cu corpurile noastre, cu atat mai repede putem materializa o realitate fantastica – nu numai pentru noi insine, dar si pentru intregul colectiv uman.

Sfaturi transmise de seniorii japonezi, la final de cariera, celor mai tineri, care le vor lua locul

2013-01-05T11:20:00.000-08:00

Motto: "Când te opreşti să alergi după lucrurile greşite, le dai lucrurilor bune şanse de a te găsi" Sa fii ceea ce esti! Una dintre cele mai mari provocari in viata este sa sa fii tu insuti intr-o lume care încearcă sa te faca precum toti ceilalti. Cineva va fi întotdeauna mai frumos ca tine, mai destept sau mai tanar, insa nimeni nu poate fi ca tine. Nu te schimba ca oamenii sa te placa. Fii tu insuti si oamenii potriviti te vor iubi pe tine, cel adevarat. Trecutul Nu vei putea incepe următorul capitol din viata ta, daca vei continua sa il citesti pe ultimul. Frica sa gresesti Facand ceva si obținând un rezultat gresit este mai productiv decat sa nu faci nimic. Orice reusita are un esec in spatele ei si orice esec te conduce spre succes. Vei ajunge sa regreți mai mult lucrurile pe care nu le-ai facut decat pe cele pe care le-ai facut. Problemele Înfruntă-le cu capul sus. Nu, nu va fi usor. Nu este nicio persoana in lume care poate depasi fara greseala toate complicatiile cu care viata ne pune fata in fata. Nu suntem facuti sa rezolvam instant toate probleme aparute. Nu asa am fost creati. De fapt, am fost creati sa ne suparam, sa ne intristam, sa fim raniti, sa ne impiedicam si sa cadem. Pentru ca tocmai asta este intregul scop al vietii - sa ne infruntam problemele, sa invatam din ele, sa ne adaptam si sa le rezolvam in timp. Asta e, in cele din urma, modul in care devenim fiintele care suntem. A minti Poti minti pe oricine din lumea intreaga, insa nu te poti pacali pe tine. Vietile ni se imbunatatesc numai cand acceptam provocarile care ne apar in cale. Iar cea mai dificila dintre provocari este aceea de a fi sinceri cu noi insine. Nevoile proprii Este dureros sa te pierzi, pe tine ca persoana, atunci cand esti prea atasat de cineva prea mult, uitand ca si tu esti special. Da, ajuta-i pe ceilalti, dar ajuta-te si pe tine. Daca exista vreodata vreun moment perfect pentru a-ti urma visul sau pentru a face ceva care conteaza pentru tine, acel moment e acum! Esti pregatit ... Nimeni nu se simte niciodata 100% pregatit cand apare o noua sansa. Pentru ca cele mai multe oportunitati din viata ne forteaza sa trecem dincolo de zona noastra de confort. In orice situatie, ne vom simti intai insuficient pregatiti. Dar asta tine de procesul de invatare, nu-i asa? Relatii din motive gresite Relatiile trebuie alese intelept. Este mai bine sa fii singur decat intr-o companie neplacuta. Nu trebuie sa te grabesti. Daca trebuie sa fie, – va fi la timpul potrivit, cu persoane potrivita si din motivele corecte. Indragosteste-te pentru ca asa simti, nu pentru ca te simti singur. Relatii noi Vei invata ca in viata oamenii pe care-i intalnesti, ii intalnesti cu un scop. Unii te vor testa, unii se vor folosi de tine, unii te vor invata ceva. Dar, cel mai important, vor fi si cativa care vor scoate la iveala tot ce-i mai bun din tine. A concura cu toti ceilalti din jurul tau Nu te mai gandi la ce fac ceilalti mai bine decat tine. Concentreaza-te sa iti bati propriile recorduri zilnic. Succesul este pana la urma o lupta doar intre tine si propria-ti persoana! Invidia pe ceilalti Invidia inseamna sa numeri toate harurile cu care au fost daruiti altii, in loc sa fi constient de valorile tale. Intreaba-te urmatorul lucru: "Ce am eu si toata lumea isi doreste?". Mustrarea pentru greselile vechi Putem iubi persoanele nepotrivite si putem plange pentru lucrurile gresite, insa, indiferent ce intorsatura ia viata, un lucru este sigur: greselile ne ajuta sa gasim acele persoane si acele lucruri care sunt potrivite pentru noi. Toti gresim, toti ne zbatem si chiar toti regretam anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care l-am trai, bun sau rau, te pregateste pentru un moment care urmeaza sa vina. Cumpararea fericirii Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. Dar adevarul este ca lucrurile care ne aduc cu adevarat fericirea sunt gratuite – dragostea, rasul, prietenia ... Completati voi lista mai departe. Asteptarea fericirii de la ceilalti Daca nu esti multumit cu tine, asa cum esti, nu vei fi fericit nici in relatii cu alte persoane. Trebuie sa-ti creezi stabilitate si fericire in propria viata, inainte de a o impartasi cu altcineva. A trai in gol, gandindu-te si razgandindu-te Nu mai analiza asa de mult la fiecare situatie, caci vei crea probleme care nu nici macar nu existau. Evalueaza situatia si actioneaza. Nu poti rezolva lucrurile cu care refuzi sa te confrunti. Progresul implica riscuri. Punct! Ca sa marchezi un gol, trebuie ca intai sa dai drumul la minge. A plange de mila Surprizele neplacute cu care viata te pune fata in fata nu fac decat sa iti netezeasca calea in directia care era menita pentru tine. Poate nu intelegi si nu vezi asta in momentul in care lucrurile "rele" se petrec si poate iti va fi greu. Dar reflecta si la celelalte lucruri negative care le-ai trait. Vei observa destul de des ca fiecare dintre ele te-a condus intr-un loc mai bun, catre o persoana mai buna, la o stare de spirit minunata sau o situatie fericita. Asa ca zambeste! Lasa-i pe toti sa vada ca astazi esti mult mai puternic decat erai ieri. Si astfel vei fi. A tine suparari Nu iti trai viata cu ura in suflet. Vei ajunge sa te ranesti mai mult pe tine decat pe oamenii pe care ii urasti. Iertarea nu inseamna "Ceea ce mi-ai facut este in regula", ci " Nu o sa te las sa imi strici fericirea pentru totdeauna". Iertarea este raspunsul… Renunta la ranchiuna, gaseste-ti pacea si elibereaza-te. Si, nu uita, iertarea nu este numai pentru alte persoane, este si pentru tine. Atunci cand este nevoie, iarta-te si pe tine, mergi mai departe si incearca sa te descurci mai bine data viitoare. Nivelul Refuza sa iti cobori standardele doar pentru a-i multumi pe cei care refuza sa si le ridice pe ale lor. Explicatii si scuze la nesfarsit pentru greseli Prietenii tai nu au nevoie de asta, iar dusmanii tai oricum nu vor crede. Doar fa ceea ce simti ca este corect. Frumusetea bucuriilor marunte ... Bucura-te de lucrurile marunte pentru ca intr-o zi te vei uita inapoi si vei descoperi ca ele erau de fapt lucrurile importante. Cele mai bune perioade din viata ta vor fi acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-ai petrecut razand cu cei care conteaza pentru tine. Sa faci lucrurile perfect Societatea nu premiaza perfectionistii, ci ii recompenseaza pe cei care duc lucrurile la bun sfarsit. Calea usoara Viata nu e usoara, mai ales atunci cand planuiesti sa obtii ceva care sa merite. Nu alege calea usoara care sa te duca acolo. Realizeaza ceva extraordinar. Lucrurile sunt minunate, atunci cand nu sunt... Este in regula sa te impiedici din cand in cand . Nu trebuie sa te prefaci sau sa demonstrezi mereu ca esti puternic. Nu ar trebui sa fii preocupat nici de ceea ce cred ceilalti - plangi, daca simti nevoia - este sanatos sa iti versi lacrimile. Cu cat mai curand vei face asta, cu atat mai repede vei fi pregatit sa zambesti din nou. A invinui pe altii pentru necazurile tale Iti vei realiza visele in masura in care iti vei asuma responsabilitatea pentru viata ta. Cand ii invinuiesti pe altii pentru lucrurile prin care treci, le predai lor controlul asupra acelor parti din viata ta. Griji Grijile nu vor face ca ziua de maine sa fie mai putin grea, dar sigur vor face ca ziua de astazi sa fie mai putin vesela. Pentru a afla daca merita sa te ingrijorezi pentru o situatie intreba-te urmatorul lucru: "Va mai conta situatia asta peste un an? Peste trei? Peste cinci?" Daca raspunsul este nu, e clar ca iti faci griji inutil. Concentrare pe ce NU vrei sa se intample Concentreaza-te pe ce iti doresti sa se petreaca. Gandirea pozitiva este ingredientul de baza al oricarei povesti de succes. Daca te trezesti in fiecare dimineata gandindu-te ca ceva minunat ti se va intampla in ziua respectiva si esti atent, vei observa destul de des ca ai avut dreptate. A fi nerecunoscator Oricat de buna sau grea a fost pana in acel moment, trezeste-te dimineata si fii multumit ca traiesti. Cineva, undeva se lupta cu disperare sa traiasca. Viata este prea scurta pentru a o petrece cu oameni care nu merita. Daca cineva te vrea in viata lui, iti va face loc in ea, nu trebuie sa te bati tu pentru un loc acolo. Nu incerca sa te bagi cu forta in sufletul cuiva care trece cu vederea valoarea pe care o ai. Aminteste-ti mereu ca prieteni adevarati nu-ti sunt cei care sunt langa tine cand esti fericit, ci cei care iti sunt aproape cand ti-e cel mai greu!

2012-10-25T10:15:00.000-07:00

Am luat aur la Olimpiada Internaţională de Mate!!! Aşa, şi?! data: 08 august 2012 ora: 8 deîmpărţit la 05 Sunt vreo şase. Cinci băieţi si-o fată. Doi dintre ei au benoacle. "Feţe de tocilari", aşa gîndeşte lumea despre ei! Plus vreo doi-trei profesori, dintr-ăia de au 15şpe milioane de lei vechi si halesc conserve în deplasările peste graniţă, ca să pună deoparte diurna şi s-o utilizeze la "trei stele", ultra all inclusive, în Grecia, alături de soţia sa, o "mîhnită" de profă de biologie. La aeroport nu-i bagă nimeni în seamă, dar deasupra capului, unul dintre dascăli ţine o tăblie pe care scrie: "România". Aeroportul se întrebă: "Ce e, mă, cu amărîţii ăştia?" Au nişte tricouri galbene pe ei, iar la gît le atîrnă medalii. La unii, de aur. "Dacă sînt sportivi, de ce nu e ciorchinele de camere TV pe ei?" continuă întrebările. Aaaa, uite, au şi-un steag. Un tricolor! Cînd îl afişează, o fac cu mîndrie. "Bă, esti nebun?! Ăştia chiar mai cred în chestia asta cu reprezentarea cu cinste a ţării, cu... Cine sînt?" Da, chiar aşa, cine sînt de nu-i bagă nimeni în seamă, în afară de rude? 1. Omer Cerrahoglu Primul cu benoacle. Clasa a XI-a, vine din Maramu', din Baia Mare. Avea 14 ani cînd cucerea prima medalie de aur, la Bremen , Germania , în 2009. N-a vrut să dezamăgească, aşa că acum a venit tot cu cel mai preţios metal la gît. 2. Radu Bumbăcea Fără benoacle. A luat – culmea nesimţirii! – BAC-ul, la "Tudor Vianu", în Bucureşti. Aur la Amsterdam şi în Kazahstan. Adoră literatura, ştiinţele si-a fost, deja, acceptat la Cambridge . Pentru cei care n-au timp să caute pe Google, băieţii de aici au pornit la drum Universitatea în 1209, cam pe vremea cînd noi ne apucam de cnezate si voievodate. 3. Ioana Tamaş = la 18 ani a primit premiu pentru întreaga activitate Singura fată din lot – fără nici o legătură cu fotbalistul! De cînd era în şcoala generală, la Nr. 79, rupea pe matematică. În primăvară a primit premiul "Laurenţiu Panaitopol" pentru întreaga activitate de olimpic pe parcursul şcolii! "Poftiiiim???!!! N-are nici 20j de ani şi primeşte diplome pentru "întreaga activitate"?! A, şi ea are benoacle. Unii poartă ochelari din cauza jocurilor pe calculator sau Wii. Ei, pentru c-au citit prea multe cărţi. 4. Tavi Drăgoi E pasionat de chitară, informatică şi electronică. A luat doar "argint", dar a fost acceptat, deja, la Harvard! Completare. "Harvard" desemnează o Universitate din SUA, fondată la 1636, cu 140 înainte ca americanii să se pună pe făurit state. Pur statistic, pe aici au trecut 75 de omuleţi care au luat premiul Nobel la diferite discipline! 5. Alt benoclist, Fane (Ştefan) Spătaru, from Alexandria – atenţie, Alexandria de Teleorman, nu de Egipt! S-a "încălzit" pe plan local, la Balcaniada din Turcia, de unde a venit cu aur. Acum a coborît o treaptă, a luat doar argint, dar e mezinul trupei, are şanse. 6. Fane (Ştefan) Ivanovici Vine din Bacău . Cei mai buni prieteni ai lui? Newton , L'Hospital, Gauss... 7. Radu Gologan e coordonatorul. Prof în Poli, în Bucuresti. 10 ani ca preşedinte al Comisiei Naţionale a Olimpiadei de Matematică. 40 de articole de cercetare, peste 30 didactice, cărţi, bla-bla-bla. Le-a vorbit unor studenţi din Rusia, Franţa, SUA, Germania . În concluzie, nişte tocilari! Iată Delegatia României participantă la Olimpiada Internaţională de Matematică. Locul 1 pe Europa şi locul 10 în lume (din 100 de ţări, într-un clasament neoficial). Două medalii de aur luate în Argentina , la Mar del Plata, la cea de-a 53-a ediţie. Pe cine interesează, însă, o astfel de ştire? În ţară avem 120.000 de nebacalaureaţi. "Pacyno" se dă cu gel cînd merge să afle rezultatele la BAC. La Iaşi , de trei ani, la acelaşi liceu, NIMENI n-a luat examenul. Iar noi vorbim despre nişte puşti de 16-18 ani care uimesc lumea! Gata, şi aşa povestea e cam lungă... Apropo, aţi aflat că nea Gigi s-a suit pe maşină şi-a dirijat circulaţia, la trei dimineaţa, în Mamaia? Wow!... N-o dati mai departe ca, oricum, nu intereseaza!

2012-09-08T10:13:00.000-07:00

Dragi femei care cititi, va dedic cu drag urmatoarele randuri. Va urez sa nu mai petreceti nicio secunda departe de feminitatea sacra din strafundurile sufletului vostru si de ceea ce sunteti cu adevarat! “Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste un barbat, iubeste-l cu adevarat! Alege-l pe acela al carui suflet il cheama pe al tau si care te vede cu adevarat, care este suficient de curajos incat sa simta frica. Primeste-i mana si ghideaza-l cu blandete catre sangele inimii tale, acolo unde-ti poate simti caldura, unde se poate odihni, unde isi poate arde poverile sale grele, in focul inimii tale. Priveste in ochii lui profunzi si simte ce zace acolo, latent, treaz, timid sau in asteptare! Priveste in ochii lui si percepe-i pe tatii si bunicii din spatele lui, cu toate razboaiele lor, luptand intr-un timp indepartat, intr-un loc indepartat! Priveste, fara a judeca, la durerile si lupta lor, la chinul si vinovatia lor, si lasa-le sa plece! Simte-i povara de veacuri si aminteste-ti ca ceea ce cauta el isi afla refugiul in tine! Lasa-l sa se topeasca in privirea ta si realizeaza ca nu e nevoie sa-i oglindesti furia, pentru ca tu ai un pantec, o poarta dulce si profunda prin care speli si transformi ranile vechi. Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste un barbat, iubeste-l cu adevarat! Stai in fata lui, in deplina maiestate a feminitatii tale, in respiratia vulnerabilitatii, in joaca inocentei copilaresti, in profunzimea mortii, inflorind, oferind si permitandu-i puterii sale de barbat sa paseasca inspre tine…, inotand amandoi, in pantecul pamantului, in cunoasterea tacuta. Iar atunci cand el se va retrage, pentru ca o va face, fugind in pestera lui, aduna-ti stramoasele in jurul tau, inconjurandu-te de intelepciunea lor. Asculta-le soaptele blande, calmandu-ti inima inspaimantata de copila, indemnandu-te sa stai nemiscata si sa astepti rabdatoare intoarcerea lui, cantand langa usa un cantec de amintire, o proorocire in plus. Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste un barbat, iubeste-l cu adevarat! Nu ii lingusi copilul interior cu viclenie si siretlicuri, cu seductie si jonglerii, numai pentru a-l momi intr-un joc al distrugerii, intr-un loc de haos si ura, mai teribil decat orice razboi dus de fratii sai! Asta nu inseamna feminitate, inseamna razbunare! Este otrava ratacitelor carari, ale abuzurilor de secole, ale violurilor lumii, si nu confera putere femeilor, ci o reduce in acelasi mod in care femeia ii reduce puterea barbatului castrandu-l! Si ne ucide pe toti! Si indiferent daca mama sa l-a tinut in brate sau nu, arata-i acum adevaratul principiu matern! Tine-l in brate si ghideaza-l cu gratia si profunzimea ta care mocneste din miezul pamantului! Nu il pedespi pentru ranile sale si pentru partile lui pe care le consideri ca nu indeplinesc nevoile sau criteriile tale, ci plangi pentru ele rauri gingase! Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste un barbat, iubeste-l cu adevarat! Iubeste-l suficient incat sa fii goala si libera sa-ti deschizi corpul si sufletul inspre ciclul nasterii si al mortii, multumindu-i pentru aceasta oportunitate. Atunci cand dansati impreuna prin vanturile tulburi si padurile linistite, fii indeajuns de curajoasa pentru a fi fragila si lasa-l sa bea din petalele gingase ale fiintei tale! Arata-i ca te poate tine in brate si te poate proteja. Cazi in bratele lui si ai incredere ca te poate prinde chiar daca ai fost scapata de o mie de ori inainte. Invata-l cum sa se abandoneze, abandonandu-te pe tine, si cufunda-te in dulcele nimic din inima universului. Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste un barbat, iubeste-l cu adevarat! Incruajeaza-l, hraneste-l, ingaduie-l, asculta-l, imbratiseaza-l, vindeca-l si, la randul tau, vei fi hranita si sprijinita, si protejata de brate puternice, ganduri clare si sageti precise, pentru ca el poate, daca il lasi, sa fie tot ceea ce tu visezi! Daca vrei sa iubesti un barbat, iubeste-te pe tine insati, iubeste-ti tatal, fratele, fiul, fostul partener; de la primul baiat pe care l-ai sarutat, pana la ultimul dupa care ai oftat! Multumeste pentru daruri si pentru revelatia intalnirii cu cel care sta in fata ta acum. Gaseste in el samanta a tot ce este nou si solar, o samanta pe care o poti hrani si din care puteti creste o lume noua, impreuna!”

Omraam-Aivanhov - Calea - Tacerii

2012-08-14T10:32:00.000-07:00

Cap.I ZGOMOT ŞI LINIŞTE Mergeţi în vizită la prieteni şi, de la intrare, sunteţi asaltaţi de gălăgie: câinii latră, copiii se hârjonesc şi plâng, radioul şi televizorul urlă, părinţii strigă, uşile se trântesc... Cum să nu-ţi îmbolnăveşti mintea trăind într-un zgomot continuu? Pe străzile oraşelor, în uzine, la locul de muncă, nu există decât zgomot, în natură, găsim din ce în ce mai puţină linişte şi chiar cerul a devenit acum mai zgomotos! Ne întrebăm unde să mai mergem, ca să găsim puţină linişte... De aceea, când veniţi la reuniunile noastre, vă cer să fiţi atenţi, să nu faceţi prea mult zgomot. Ştiu că acest lucru pare destul de greu de îndeplinit, la început: păstrarea liniştii nu face parte din principalele preocupări ale oamenilor: ei vorbesc, strigă, răstoarnă obiecte... Nici măcar nu-şi închipuie că acest comportament le poate dăuna lor şi celorlalţi. Aşa cum sunt, aşa se şi poartă; ei sînt mândri de ei, iar anturajul trebuie să îi suporte aşa cum sunt. Iată o formă de egoism foarte dăunătoare evoluţiei. Dimpotrivă, trebuie să fim atenţi să nu-i deranjăm pe ceilalţi cu gălăgia noastră, căci astfel devenim conştienţi, dezvoltând numeroase calităţi, delicateţe, bunătate, generozitate, armonie... Şi vom fi primii care vom beneficia de ele! Trebuie să înţelegem bine importanţa legăturii ce există între o atitudine şi evenimentele vieţii. Eu am mare nevoie de linişte. Numai în linişte reuşesc să mă împlinesc şi să-mi pregătesc munca, îmi este greu să suport zgomotul, îl îndepărtez cât pot. Când aud zgomote, nu mai am decât o dorinţă, aceea de a lăsa totul baltă, plecând cât mai repede posibil. Bineînţeles, aceia care vin aici pentru prima oară, sînt puţin derutaţi de această linişte şi, nefiind obişnuiţi cu ea, se întreabă: "Unde am aterizat? Cred că într-o mănăstire!" De ce o mănăstire? Liniştea nu aparţine mănăstirii, ea aparţine naturii, înţelepţilor, tuturor Iniţiaţilor şi oamenilor chibzuiţi. Cu cât evoluăm, cu atât avem nevoie de linişte. Să fii zgomotos nu este un semn bun. Mulţi oameni fac tărăboi, numai ca să fie băgaţi în seamă! Ei vorbesc tare, râd, pătrund zgomotoşi într-o sală unde lumea este instalată deja, trântesc uşile, obiectele, numai ca să pară interesanţi. A face zgomot, constituie pentru ei o modalitate de afirmare, de a-şi face simţită prezenţa. Este bine să ştie că butoaiele goale fac cel mai mare zgomot: imediat li se face simţită prezenţa! Da, mulţi oameni se aseamănă cu butoaiele goale: ei merg peste tot făcând o mare gălăgie, fapt ce le demonstrează incapacitatea şi mediocritatea. Mă uit la oameni şi comportamentul lor îmi descoperă pe loc vocaţia, caracterul, temperamentul şi gradul de evoluţie. Totul stă scris în felul lor de a vorbi şi de a se comporta. Unii vorbesc ca şi cum ar dori să acopere, să ascundă câte ceva, temându-se că liniştea ar putea dezvălui ceea ce ei doreau să camufleze. Imediat ce îi întâlniţi, ei vă povestesc tot felul de istorii, impunându-vă o anumită părere despre ei, despre alţii sau chiar despre mersul lucrurilor. Veţi replica că ei doresc să facă cunoştinţă mai bine cu voi. Da, dar ca să faci cunoştinţă cu cineva, liniştea este adesea mai potrivită decât cuvântul. Da, petrecând împreună câteva momente liniştite, ne putem cunoaşte mai bine, decât într-o vorbărie inutilă. Zgomotul îl reţine pe om în regiunile inferioare ale psihicului: el îl împiedică să intre în acea lume subtilă unde mişcare devine mai uşoară, viziunea mai clară, gândirea mai creativă. Bineînţeles, zgomotul este expresia vieţii, dar nu a gradelor ei superioare, căci el arată mai degrabă o imperfecţiune în construcţia sau funcţionarea obiectelor şi chiar a fiinţelor. Când o maşină sau aparat începe să dea rateuri, acestea sînt însoţite mereu de zgomote; iar, dacă proiectanţii se ocupă să pună la punct aparate silenţioase, aceasta înseamnă că ei sunt conştienţi că aduc prin aceasta, o adevărată schimbare: liniştea este mereu indice al perfecţiunii. Durerea în sine este un zgomot ce ne previne că lucrurile încep să se strice, într-un corp sănătos, organele sunt liniştite. Bineînţeles, ele se exprimă, fiind vii, dar o fac în tăcere. Liniştea este semnul că totul funcţionează cum trebuie în organism. Primul scârţâit poate anunţa venirea bolii. Tăcerea este limbajul perfecţiunii, în timp ce zgomotul este expresia unei defecţiuni, a unei anomalii sau a unei vieţi ce este încă în dezordine, anarhică şi care trebuie controlată, perfecţionată. De exemplu, copiii sunt zgomotoşi pentru că au energie şi o vitalitate copleşitoare. Dimpotrivă, vârstnicii sunt tăcuţi. Veţi spune: "Bineînţeles, este normal, vârstnicii iubesc liniştea pentru că au puţine forţe, deci zgomotul îi deranjează." Este posibil, dar s-ar mai putea ca ei să fi evoluat, şi spiritul lor să fie acum acela care îi determină să caute liniştea. Pentru a-şi depăna amintirile, reflectând, revizuind şi concluzionând, ei au nevoie de această linişte, unde se face o lucrare de detaşare, de simplificare, de sinteză. Căutarea liniştii este un proces interior care conduce fiinţele către lumină şi o adevărată înţelegere a lucrurilor. Cu cât omul se maturizează, cu atât mai mult el înţelege că zgomotul este un inconvenient în munca sa, în timp ce liniştea este un factor de inspiraţie; astfel, el o va căuta, oferind inimii sale, sufletului şi spiritului său posibilitatea de a se exprima prin meditaţie, rugăciune, creaţie filosofică sau artistică. Dar, multora nu le place liniştea, o suportă cu greu; ei sunt asemenea copiilor care nu se simt bine decât în zgomotul mulţimii, ceea ce dovedeşte că ei mai au încă mult de lucru pentru a-şi clădi o adevărată viaţă interioară. Chiar şi liniştea naturii îi tulbură şi când se întâlnesc, se grăbesc să vorbească ca şi cum liniştea i-ar fi deranjat: ei o simt ca pe un gol ce ar trebui umplut prin gesturi şi cuvinte. Este normal, liniştea fizică îi obligă să-şi conştientizeze propriile disonanţe şi dezacorduri interioare, de aceea frica îi copleşeşte: liniştea poate chiar să-i înnebunească. Negăsind nimic în interior, ca să se distreze şi să-şi omoare timpul, ei cad pradă, încet-încet, demonilor interiori. Liniştea este o expresie a păcii, a armoniei, a perfecţiunii. Acela care începe să iubească liniştea, care înţelege că liniştea îi oferă cele mai bune condiţii pentru activitatea psihică şi spirituală, ajunge, încetul cu încetul, să o împlinească în tot ceea ce face: atunci când mişcă un obiect prin casă, când vorbeşte, când lucrează, în loc să facă o harababură, el devine mai atent, mai delicat, mai simplu; tot ceea ce face pare impregnat de ceva ce coboară dintr-o altă lume, o lume plină de poezie, muzică, dans, inspiraţie. Deci, învăţaţi să iubiţi şi să realizaţi liniştea, altfel, chiar dacă vă veţi afla acolo în corpul fizic, sufletul şi spiritul vă vor fi mereu în altă parte.

Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare

2012-06-29T09:08:00.000-07:00

Inainte de a muri, Alexandru cel Mare si- a chemat generalii şi si-a spus ultimele trei dorinte. 1] Sicriul sa fie dus pe umerii celor mai buni medici ai vremii. 2] Comorile dobândite [argint, aur, pietre preţioase], sa fie risipite pe tot drumul pana la mormânt. 3] Mâinile sale să atarne in afara sicriului, sa poata fi vazute de toti. Unul dintre generalii sai, surprins de aceste dorinţele neobişnuite l-a întrebat pe Alexandru care sunt motivele acestor dorinte. Alexandru a explicat: 1] Vreau ca medicii cei mai eminenţi ai vremii sa-mi duca sicriul ca in felul acesta sa arate tuturor cat de neputinciosi sunt in fata mortii. 2] Vreau ca pamantul să fie acoperit de comorile mele pentru ca toată lumea sa poata vedea că toate comorile ce le castigam aici pe pamant, aici raman. 3] Vreau ca mâinile mele să atarne în aer goale, pentru a permite oamenilor să vadă că vom pleca cu mâinile goale, asa cum am venit, atunci cand se termina tezaurul cel mai de pret -Timpul. Timpul este viata noastra. Cel mai bun cadou pe care il poti da cuiva este timpul tău!