TACTIC ZONE

Structura de joc a Croației

2023-06-19T09:45:00.004-07:00

Croația a pierdut la penaltyuri finala Ligii Națiunilor. Dar a avut o structură de joc interesantă afișată în fața Spaniei, un 4-5-1 mobil, laborios dar și bine modelat ofensiv.

Din punct de vedere ofensiv Croația avea o structură 3-1-3-3, cu interul Kovacic coborând fundaș stânga fals, permițându-i fundașului lateral de facto, Perisic, să avanseze extremă.

Cu Kovacic formând trei pe linia de fund alături de stoperii Sutalo și Erlic, celălalt fundaș lateral, bandă dreaptă, Juranovic, se pozitiona agresiv, în linie cu fundașii Spaniei. Iar mijlocașii laterali Ivanusec și Pasalic intrau în centru, pe zonele intermediare. Croația crea astfel zone de superioritate la Navas și Alba.

Sub presiune croații aveau alt mecanism pus la punct. Linia de patru apărători rămânea fixă pentru a păstra avantajul numeric, 4 vs 3 atacanți iberici.

Fiindcă Spania presa la stoperul dreapta Erlic cu mijlocașul lateral Pino, Juranovic rămânea liber. La mijloc Kovacic cobora în linie cu Brozovic, în timp ce Modric rămânea avansat centru-dreapta atacului croat. Mijlocașii centrali spanioli se apărau om la om. În față însă Croația își ținea avansat extremele, Ivanusec și Pasalic, pentru a fixa linia defensivă adversă, în special pe Alba, iar atacantul Kramaric cobora pe zona intermediară formând superioritate numerică în flancul drept și astfel oferind posibilitatea ieșirii din presingul spaniol.

Când presa, Croația o făcea om la om la mijlocul terenului.

În sensul că Brozovic, închizătorul unic al lor, avansa la închizătorul Spaniei, Rodri, iar interii Modric și Kovacic își marcau om la om omologii, Ruiz și Gavi. Spania căuta să implice portarul pe construcție, fundașii centrali îl încadrau, iar pentru a-i împiedica, Kramaric începea presingul la stoperul stânga, Laporte, apoi alerga curbat către portarul Simon ocupând culoarul de pasă către Laporte, continuând alergarea către celălalt stoper, Normand, condiționând jocul spaniolilor către flancul drept.

Când însă Croația se apăra jos, o făcea într-un 4-5-1.

Cel mai interesant aspect era că Rodri nu era lăsat liber. Dacă făceau presing, Brozovic îl prelua, iar dacă se apărau jos, Kovacic. Pentru a nu lăsa liberă zona lui Kovacic, unde se poziționa Gavi, mijlocașul stânga Ivanusec se transforma în inter stânga.

Iar dacă stoperii Spaniei, în speță Laporte, avansau pentru a crea superioritate, Modric era cel desemnat să-l tamponeze pe ultimul, iar ambii mijlocași laterali strângeau în interior, Croația transformând defensiv în 4-3-2-1.

SPANIA vs ITALIA 2-1. Reîntoarcere la origini pentru Italia. Modului cu trei stoperi

2023-06-17T04:10:00.001-07:00

Chiar dacă a pierdut, Italia, în meciul contra Spaniei, pare a-și fi găsit sistemul potrivit. O întoarcere la origini, la o matrice cu trei fundași centrali.

Un 3-5-2 ce devenea 5-3-2 pe faza defensivă, sistem care nu a părut, cât a durat, că are vreo problemă să descoase presingul ibericilor și nici să blocheze țesătura de pase a gazdelor.

Defensiv Italia a abordat strategia lui Inter în finala Ligii Campionilor.

În sensul că Mancini și-a folosit superioritatea de pe linia de fund, trei stoperi vs un atacant, pentru a închide jocul între linii al interilor spanioli. În cazul de față Acerbi tamponează la Gavi, avansând intr-un rol de mijlocaș central auxiliar. Când Spania conducea mingea către fundașul lateral, ambii atacanți ai albaștrilor presau la stoperii gazdă împiedicând pasa înapoi, iar Rodri era preluat de Frattesi. Interul stânga Barella ataca la Navas, fundașul dreapta, lăsându-l pe Gavi în grija lui Acerbi.

Folosirea fundașului central de către Mancini pentru a bloca interii adverși era esențială în planul defensiv.

În situația în care, când atacul iberic începea pe flanc, Gavi nu era întotdeauna preluat de Acerbi, ci triunghiul cu vârful în jos al italienilor se comprima, Jorginho blocând la inter, iar Frattesi având misiunea strictă de a-l marca pe Rodri, în partea opusă Merino, liber teoretic căci Frattessi ataca la Rodri deci, stoperul Toloi putea oricând avansa dacă Spania reușea o rapidă schimbare de direcție.

Baza solidă dată de așezarea cu trei stoperi îi permitea lui Mancini și alte permutări defensive.

Pe construcția incipientă a Spaniei Italia nu presa adânc la stoperi. Doar când mingea devenea activă atacantul Zaniolo declanșa presiunea asupra lui Laporte iar la fundașul stânga Alba avansa fundașul dreapta DiLorenzo, Italia formând o linie de patru apărători. La mijloc misiunea lui Frattessi era blocarea lui Rodri, Jorginho, pe jocul mai avansat defensiv al squadrei azzura, prelua interul lăsat liber de Frattesi, anume Merino.

Din punct de vedere ofensiv Italia căuta să absoarbă presingul Spaniei și să construiască scurt.

Era o problemă și cu pressingul gazdelor, dar ne focusăm pe Italia. Italia implica portarul pe construcția incipientă, cu stoperul Bonucci lângă el, iar stoperii laterali, Acerbi și Toloi transformau în apărători de flanc. Asta le permitea lui DiLorenzo și Spinazzola să avanseze. Jorginho cobora pt a asigura o ancoră în linia următoare. Cu interii Merino, tamponându-l pe Jorginho, iar Gavi avansând la portarul Donnarumma, se iscau două probleme pt Spania. Prima o vezi în schema de deasupra, Navas era prins între Barella și Spinazzola. A doua....

...dacă Navas susținea presingul la Spinazzola, Rodri rămânea izolat între Frattesi și Barella. De aceea Italia nu a avut mari probleme în prima parte cu presiunea gazdelor.

Dacă Spania nu presa avansat, Italia juca simplu, direct.

Spinazzola îl atrăgea la presing pe Navas, iar în spatele acestuia se demarca Barella pentru a primi pe spațiu liber.

Cum Spania, având doi atacanți ai Italiei pe cei doi fundași centrali, Immobile-Zaniolo vs Normand-Laporte, îl păstra pe Alba mai aproape de cei doi pentru a menține superioritatea și a nu risca dueluri doi vs doi chiar în fața propriului careu, pentru Donnarumma se deschidea și oportunitatea unei diagonale în partea opusă la DiLorenzo și Frattesi.

Așadar Italia, desi a pierdut la limită, a dat impresia că o întoarcere la bază, la un modul cu trei fundași centrali, poate fi cheia care să mai atenueze lipsa de calitate comparativ cu Spania, Anglia ori Franța.

INTER vs MAN CITY 0-1. Un duel fără perechi pe flancuri

2023-06-11T02:49:00.001-07:00

Încă de la început se observă în matricele alese de cei doi antrenori dorința de a controla centrul. Inzaghi folosea, clasic, trei mijlocași centrali, iar ambii atacanți se poziționau în zona mijlocașului defensiv advers, astfel italienii aveau de facto cinci oameni care ocupau centrul liniei mediane.

Guardiola a răspuns anticipând că Inter nu va folosi perechi pe flancuri, nici nu era greu de anticipat, și nu a folosit nici el perechi, ba mai mult, nu a folosit fundași laterali. Trei stoperi vs doi atacanți adverși, iar în fața lui Dumfries și DiMarco i-a pus pe Grealish și Silva. Nu a considerat nici o clipă că Inter va amenința pe benzi.

Inter, pe faza de construcție, își avansa unul dintre stoperi, Acerbi și își implica portarul, Onana.

Scopul era formarea unui pătrat pe ax, Acerbi-Brozovic și mai sus Calhanoglu-Barella, prin care să depășească cu pase presingul englez. Inzaghi căuta să atragă la presing cei trei atacanți ai lui City și să elibereze flancurile ori chiar axul, în fața lui DeBruyne formând un doi vs unu prin avansarea lui Acerbi.

Ei bine, nu a reușit, pt că Guardiola a refuzat să preseze avansat, în schimb a inundat zona mediană retrăgându-i pe Haaland și DeBruyne în linia a doua, la prima pereche de mijlocași centrali, permițându-le lui Gundogan-Rodri-Stones să se ocupe de mai avansații Calhanoglu și Barella.

O a doua opțiune de construcție a italienilor presupunea păstrarea celor trei fundași în pozițiile lor, dar formarea unei linii de patru cu implicarea lui Onana și avansarea lateralilor Dumfries și DiMarco. Din nou, răspunsul lui Man City era același, Haaland și DeBruyne refuzau momeala presingului și tăiau legăturile de pasă ale fundașilor lui Inter către mijlocași. Dar în momentul în care Onana activa mingea pasând către Bastoni, atunci englezii declanșau presingul, Silva alergând curbat, dinspre DiMarco către Bastoni, pentru a-l împiedica pe ultimul să paseze către flanc.

Manchester City, la fel ca Inter, voia să aibă o construcție incipientă cât mai liberă, de aceea nu doar că implica portarul, lărgea aria de joc prin intermediul lui Ederson formând o linie de patru pe prima fază, dar cu acest 0-4-1-3-3, cu Stones-Gundogan-DeBruyne fixa, în teorie, mijlocașii centrali adverși, Barella-Brozovic-Calhanoglu.

Dar Inter a anulat planul de construcție printr-un presing inteligent organizat de Inzaghi.

În momentul în care mingea devenea activă, Dzeko presa curbat, dinspre Acke către portar pentru a acoperi culoarul de pasă către bandă și continua presiunea către Dias dacă pasa ajungea la acesta. Lautaro Martinez cobora la Rodri, în timp ce Calhanoglu susținea presingul avansând la Akanji. Cel mai interesant era felul în care Inter bloca la Stones. Care, teoretic, era liber fiindcă turcul Calhanoglu, omul lui, avansa la Akanji. Ei bine stoperul Bastoni era cel ce urca pentru a face marcaj la Stones.

De altfel fundașii centrali erau cei desemnați de Inzaghi să se ocupe de zonele intermediare pe care acționau Stones și DeBruyne. Când Inter nu presa, Man City se desfăcea într-un sistem 3-1-3-3. Pentru a-l contracara italienii coborau ambii atacanți la Rodri pentru a nu-l lăsa să primească. În funcție de care dintre stoperi avansa cu balonul la picior, unul dintre interi (Calhanoglu sau Barella) îi ieșea în întâmpinare. Pentru ca DeBruyne, în cazul de față, să nu rămână liber pe intermediare, stoperul Darmian urca cu curaj și îl prelua în marcaj.

Acesta a fost modelul de joc prin care Inter a reușit să țină în frâu Manchester City ca mașinărie de pase.

În repriza secundă, mai ales după deschiderea scorului, City a devenit mai conservatoare și s-a așezat într-un plat 4-4-1-1.

Una peste alta o finală în care ambii antrenori au luptat să țină mijlocul sub control și ambii s-au folosit de atacanți pt asta. Haaland a coborît mult pentru a bloca pătratul Interului, iar Dzeko și Martinez au stat des sub linia lui Rodri. Inter s-a descurcat remarcabil tactic, Inzaghi este de acum unul dintre cei mai „fierbinți” manageri din fotbalul european. Cred că i s-au deschis porți multe de ieri.

MAN CITY vs INTER. Finala UCL, preview.

2023-06-07T13:32:00.002-07:00

O încercare de a anticipa ce va căuta să facă Man City în finala Ligii Campionilor împotriva celor de la Inter Milano.

În privința englezilor, așezarea incipientă contează mai puțin. Poate fi 4-3-3, cum poate fi 4-4-2. Pentru că din momentul începerii partidei, de la prima posesie, nimic nu mai rămâne la fel. Inter în schimb, albastru închis, va juca deja clasicul 5-3-2, cu atacanții căutând să ecraneze culoarele de pasă către mijlocașii centrali adverși. Practic un 5-3-2-0.

În momentul posesiei de obicei Guardiola caută superioritatea pe la mijloc. La început o obținea cu vârful fals, apoi cu fundașii laterali intrând în centru ca o pereche de mijlocași auxiliari, acum însă avansează fundașul central, Stones, nr 5, care formează alături de Rodri o pereche în fața apărării. Asta permite echipei să-i avanseze pe cei doi interi, DeBruyne, nr 17 și Gundogan, nr 8, între liniile adversarului, creând și o superioritate 4 vs 3 în centrul liniei de mijloc.

De ce Man City ar putea avea probleme ? Sistemul cu cinci apărători al lui Inter. Oamenii dintre linii, Gundogan și DeBruyne, pot fi marcați agresiv de stoperii italieni, vezi săgețile, mai ales că sunt trei versus un singur atacant central, Haaland, nr 9. Mai mult, atacanții interiști vor coborî pentru a acoperi culoarele de pasă către Stones și Rodri iar superioritatea la mijloc a englezilor va dispărea.

Care va fi răspunsul lui Guardiola ? Cum Inter nu folosește perechi pe flancuri, City ar putea ataca acolo, cerându-i unuia dintre stoperi, cazul de față Akanji, să urce, să scoată astfel din dispozitiv mijlocașii centrali ai Interului.

În această situație Inter s-ar putea apăra, cel mai probabil, cu interul dreapta, Barella. În acest mod echipa lui Inzaghi va menține cinci vs cinci pe ultima linie defensivă.

Deși există posibilitatea ca Inter să se apere la atacurile laterale prin avansarea fundașului dreapta, 2 albastru închis, Dumfries, la Akanji, iar linia de fund de cinci să se transforme într-una de patru. Dar ar exista o minimă vulnerabilitate la o eventuală schimbare de direcție a lui Man City.

Și atunci apare altă opțiune pt englezi de a sparge defensiva italiană.

Păstrarea structurii 3-2-2-3, dar unul dintre interi să migreze pe faza de atac înspre flanc, unde nu ar fi, probabil, urmărit de stoperul advers. Și de acolo să creeze superioritate.

MAN UTD vs MAN CITY 2-1. Tactica cinică a lui Ten Hag. Marcaj la om și izolarea lui Rodri.

2023-01-15T13:58:00.004-08:00

În sfârșit Ten Hag a impus la Man Utd sistemul pe care îl folosea la Ajax. 4-2-1-3. Pentru că deși folosea doi închizători, Casemiro și Fred, jucătorii de bandă, Fernandes și Rashford jucau mai aproape de atacantul central decât de Eriksen. City a mers pe același rutinat 4-3-3.

Pe construcția incipientă Man City își trăgea stoperii, Akanji și Acke în stânga și dreapta careului, iar fundașii laterali nu avansau, ci stăteau relativ jos pentru a oferi posibilitate de pase apropiate colegilor.

Astfel adversari, mijlocașii laterali Fernandes și Rashford ar fi trebuit să fie mereu prinși între doi oameni. Deci City ieșea, teoretic, ușor din presing și progresa. Dar Man Utd a avut alte planuri. Fernandes și Rashford se pozitionau foarte central, presând la fundașii centrali ai cetățenilor, în timp ce închizătorii Casemiro și Fred făceau marcaj om la om la Silva și DeBruyne.

Practic City nu avea decât solutia pasei lobate în tușă, iar Utd avea timp să închidă și acolo până ajungea balonul.

Al doilea traseu de ieșire în cazul în care Man Utd presa era Haaland coborât între linii. Ideea fiind ca DeBruyne și Silva să îi plimbe prin demarcări în zonele intermediare pe cei doi cerberi, Casemiro și Fred, eliberând zona centrală pentru coborârea lui Haaland.

Dar din nou, Ten Hag a avut contrastrategia pregătită. Fundașii centrali primiseră instructiuni să avanseze cât e necesar dacă atacantul oaspeților se comportă ca un vârf fals. United bloca centrul cu șase jucători vs patru ai oponenților.

Ambii apărători, în functie de zona în care acționa Haaland, avansau fără emoții.

În momentul în care City era lăsată să iasă din treimea proprie fără opozitie, echipa lui Guardiola se așeza într-un 4-1-5. Din nou, fundașii laterali jos, dar interii Silva și DeBruyne foarte sus pe zonele intermediare. Scopul: superiorități pe flanc, in zona fundașilor laterali ai lui Utd.

Dar ăsta era planul, însă Ten Hag l-a anihilat cinic. Cum ? Martial, atacantul, îl ecrana pe Rodri și împiedica astfel City să atace central. Iar mijlocașii defensivi Casemiro și Fred pur si simplu îi marcau la om pe interii adverși anulând superioritatea de cinci oameni versus patru fundași ai „diavolilor.”

De fapt, marcajul om la om făcut de mijlocașii centrali Casemiro și Fred la Silva și DeBruyne și împresurarea permanentă a lui Rodri de către Eriksen din spate, Fernandes și Rashford laterale, iar Martial ecranându-l, a înecat la propriu motorul echipei lui Guardiola.

Ce ar fi putut face Man City, dar nu a făcut.

Ar fi putut urca fundașii laterali mai sus. Și l-ar fi putut coborî pe Silva pentru a face trei pe linia de fund.

În așa mod City pute face superioritate pe benzi, mai ales că Man Utd își folosea mijlocașii de bandă foarte central. Iar dacă Utd se repoziționa și Casemiro îl urmărea pe Silva, iar Fernandes pe Cancelo, în partea opusă Walker era liber.

ANALIZA NOULUI TREND ÎN FOTBAL: OFENSIVA CU CINCI ATACANȚI

2023-01-11T08:07:00.004-08:00

Mulți dintre voi, pasionați de tactică, probabil ați observat de ceva vreme o nouă tendință în fotbalul mondial. Cinci atacanți. Practic echipele care folosesc interi (4-3-3, 3-5-2) îi împing pe aceștia pe zonele intermediare.

În împărțirea terenului în cinci culoare, model Pep Guardiola, împingând cinci oameni în linia defensivă adversă permite ocuparea tuturor zonelor. Deseori antrenorii impun interilor să joace realmente în linie cu apărătorii adverși.

Pare extrem, dar echipele impun o asemenea așezare pentru a crea superioritate cinci vs patru pe ultima baricadă. Practic cu interii atât de adânc împinși în coasta adversarilor se eliberează extremele pe flancuri. Nu e de mirare că Guardiola are în rolul de mijlocași de bandă cei mai tehnici jucători, Foden, Grealish, Mahrez.

Și de ce ai alege o așa matrice pe faza ofensivă ? Simplificarea atacului.

Patru fundași nu au cum să acopere cinci culoare. Fundașul dreapta/stânga este prins în două ape. Zona intermediară, ocupată de inter, flanc, ocupat de extremă. Dacă alege extrema, eliberează culoar de pătrundere pentru inter.

Dacă însă fundașii laterali stau strâns, protejând zonele intermediare, atunci sunt deschise flancurile. Iar de acolo sunt jucători tehnici, aceștia pot veni unu la unu.

O matrice des uzitată, simplă, este 3-2-5. Unul dintre fundașii laterali devine al doilea mijlocaș defensiv pe faza de construcție.

Și atunci urmează o schemă simplă prin care se progresează. Mijlocașul lateral coboară la primire. Fundașul dreapta advers nu poate coborî cu el fiindcă și-a lăsa culoarul intermediar descoperit, acolo aflându-se 10-roșu în cazul nostru.

Dacă totuși echipa albastră face bine translația, fără breșe, către flanc, tot nu au cum să acopere cu patru oameni cinci culoare. Și devin vulnerabili la o schimbare de direcție.

Evident, dacă fundașul dreapta se duce cu omul, părăsindu-și zona intermediară, nu mai e nevoie de explicații, suficient de văzut imaginea.

Așadar acestea sunt considerațiile strategice pentru care majoritatea echipelor mari folosesc cinci oameni în atac. Dar asta le face vulnerabile pe contraatac. De ce ?

Pentru că o minge pierdută, o pasă greșită le lasă și lor zonele intermediare descoperite.

Și atunci Guardiola a adus în prim plan fundașii laterali care, pe faza de construcție, devin mijlocași.

O metodă de autoapărare, de contrapressing. Chiar dacă flancurile devin libere, este mai bine să le lași pe acestea vulnerabile pentru că sunt cele mai departe de poarta ta.

De exemplu, dacă mingea este pierdută în fața interului advers, cazul nostru 8-albastru, ești din start într-o excelentă poziție de contrapressing.

Dacă mingea este pierdută în fața închizătorului advers, la fel, poți imediat declanșa contrapresingul prin propriul tău închizător, 6-roșu, care are spatele asigurat de ceilalți doi închizători deveniți prin poziționarea fundașilor laterali ca mijlocași centrali. Iar aceștia, vezi imaginea a doua, pot acoperi o pasă progresivă adversă.

Cum pot răspunde adversarii la noua așezare ofensivă ? Sunt moduri dar cea mai eficientă pare un sistem cu cinci apărători. Pentru că se ocupă judicios toate cele cinci zone de teren.

ATLETICO MADRID vs BARCELONA 0-1. Ambele echipe se apărau și atacau în aceiași matrice

2023-01-09T09:52:00.001-08:00

*dacă intrați pe blog de pe un dispozitiv mobil, citiți cu el orientat orizontal pentru a vedea mai clar desenele.

În pofida insistenței că Atletico Madrid a jucat un 4 4 2, de fapt, Simeone a folosit contra Barcelonei modulul 5-3-2. Logic, într-un fel, pentru că adversarii, după cum veți vedea, foloseau pe faza de atac cinci oameni împinși în coasta defensivei madrilene. Iar Simeone a decis să echilibreze numeric în fața careului cu cinci apărători, Llorente coborând fundaș dreapta, iar Molina intrând ca al treilea stoper.

Barcelona avea poziția inițială 4-3-3, dar în momentul posesiei schimba în 3-2-5.

Kounde intra al treilea stoper, din rolul de fundaș dreapta, iar fundașul stânga Balde avansa în postură de extremă. Asta-i permitea lui Pedri să intre pe zona intermediară între liniile lui Atletico. Acesta era deci motivul pentru care gazdele au ales să folosească cinci apărători, Llorente urmărindu-l pe Balde, iar Molina putând, la rându-i, să securizez zona unde acționa Pedri.

De asemenea Barcelona căuta să implice portarul în construcție anticipând presingul cu doi atacanți centrali ai lui Atletico, în așa fel încât sus să păstreze structura cu cinci oameni pe linia de fundași adversă.

Dar Simeone și-a instruit atacanții, Gimenez și Felix să închidă la Busquets, nu să preseze la stoperii catalanilor. În așa fel Barcelona avea greutăți în a avansa în jumătatea adversă pe centru.

Ei bine însă, din punct de vedere ofensiv, Atletico Madrid avea aceiași structură cu a Barcei. Tot un 3-2-5, dar jucătorii translatau altfel. Dacă Barcelona își avansa pur și simplu interul Gavi între linii și mijlocașul stânga Pedri făcea același lucru, intra în centru, trupa lui Simeone modifica radical modulul defensiv. Molina transforma din fundaș central în mijlocaș dreapta, iar fundașul dreapta Llorente ataca între Balde, fundașul stânga și Christensen, fundașul central. Ca un inter ofensiv.

Dar cel mai interesant din punct de vedere al permutărilor gazdelor se întâmpla în stânga. Închizătorul Barrios avansa inter ofensiv în coasta liniei defensive catalane, făcând schimb de locuri cu Felix, care cobora în rol de coordonator, în linie cu Koke.

Planul tactic era ca pe margini gazdele să creeze superioritate, 2 vs 1, Llorente și Molina vs Balde sau Barrios și Carrasco vs Kounde. Dar Xavi a răspuns printr-o mișcare clasică în naționala Franței, acolo unde Dembele deseori devine inter. Așa făcea și acum, permițându-i lui Gavi să acopere la Barrios.

Deși Barcelona a deschis scorul, Atletico a avut o revenire solidă de joc, chiar dacă nu s-a văzut pe tabelă. Atletico a ridicat linia presingului și s-a dus direct pe fundașii oaspeți.

Cu balonul în posesie Atletico nu a schimbat structura, tot 3-2-5, tot cu intenția de a copleși numeric linia defensivă a oponenților.

Dar Xavi a modificat structura defensivă. În sensul că Pedri a primit sarcina de a-l urmări om la om pe Molina, într-un fel apărându-se cu cinci împotriva a cinci.

Ambele echipe au făcut primele valuri de schimbări, dar nici una nu a schimbat modulul.

Griezmann a fost retras inter stânga pentru a-i face loc lui Morata vârf.

Barcelona l-a introdus și pe Kessie care, cu plus de energie, presa la stoperi și cobora și la unul dintre închizători.

Abia după minutul 73 Atletico va schimba sistemul. Din 5-3-2 în 4-1-4-1.

Era prea târziu.

INTER vs NAPOLI 1-0. Două sisteme de joc și mentalități diferite

2023-01-06T01:09:00.001-08:00

* Dacă intrați pe blog de pe telefonul mobil, citiți cu el pe orizontală. Se vor vedea mai bine desenele tactice.*

Este întotdeauna interesant cum se anihilează două sisteme atât de diferite, 5-3-2 Inter, 4-3-3 Napoli, când se întâlnesc. Azi vă voi arăta cum a decurs duelul tactic dintre Inzaghi și Spalletti.

Cum începea construcția Inter ? Implicând portarul. Doi dintre cei trei stoperi, Skriniar și Bastoni încadrau portarul, iar al treilea, Acerbi, rămânea avansat devenind un al doilea închizător, alături de Calhanoglu. Practic echipa construia într-un 0-3-2-4-2 scopul fiind acela ca, pe construcția incipientă, anticipând că Napoli va presa cu cei trei atacanți la cei trei stoperi, să îi împresoare.

Însă Napoli nu a căzut în această capcană. Cum a combătut Spalletti sistemul lui Inter ? Nu a presat la cei trei oameni din careul interist, Skriniar-Onana-Bastoni, ci s-a așezat într-un 4-2-4 mediu, cu atacantul Osimhen ajutat de mijlocașul Zielinski blocând la Acerbi și Calhanoglu, iar mijlocașii laterali Politano ori Kvaratskhelia presând la stoperi gazdă doar când mingea devenea activă, adică atunci când Onana pasa la unul dintre aceștia.

Inzaghi a alterat un pic sistemul incipient permițându-i lui Acerbi să avanseze chiar mai sus decât Calhanoglu, scopul fiind tocmai acesta ca din poziționarea sa să formeze un paravan care să-l lase liber pe turc pentru a primi și a coordona construcția.

Dar și de data asta Spalletti a răspuns prin două piese mutate interesant. Atacantul Osimhen a coborât la Calhanoglu, iar fundașul stânga Olivera intra în centru pentru a îl prelua în marcaj pe interul dreapta Barella. Astfel tot axul milanezilor era închis, singura opțiune de pasă era în tușă, mai puțin periculoasă.

Și Napoli avea propriul plan tactic ofensiv. Pentru a începe controlat construcția de la fundași, apărătorii laterali nu avansau. De ce ? Pentru că Inter nu folosea mijlocași de flanc. Astfel Lorenzo în cazul de față, fundașul dreapta, putea primi liber. Iar dacă Inter îl presa cu propriul ei fundaș lateral, Di Marco, Napoli cobora extrema Politano și astfel făcea 2 vs 1 în flanc.

Însă Inzaghi e antrenor, nu brutar și avea răspuns tactic pentru a contracara schema napolitană. Cum ? Când Di Marco presa la Lorenzi, stoperul Bastoni se transforma în fundaș stânga și avansa teribil de mult pentru a-l prelua pe Politano, linia de apărători milaneză devenind una cu patru oameni. Mai mult, pentru a bloca axul atacanții Dzeko și Lukaku nu presau, ci preferau să ecraneze la Lobotka, mijlocașul defensiv al oaspeților, blocând pasele către el.

De fapt, poziționarea atacanților interiști au fost extrem de importanți în planul tactic defensiv al lui Inzaghi. Mai sus în teren Napoli avea următoarea schemă. Fundașul stânga Olivera transforma, a la Pep Guardiola, în mijlocaș central. Scopul strategic: Spalletti voia să îl avanseze pe Zielinski la Calhanoglu, pentru ca în așa fel Lobotka să primească fără marcaj.

Răspunsul lui Inzaghi ? Pur și simplu le cerea atacanților să nu preseze la fundași, ci să blocheze culoarul de pasă către Lobotka.

Napoli folosea pentru a sparge matricea Interului și clasica salida Lavolpiana. Adică își cobora mijlocașul central între cei doi stoperi formând trei pe linia de fund. Dar fundașii laterali se poziționau diferit. În timp ce Lorenzo avansa, fundașul stânga Olivera devenea al treilea mijlocaș central.

Scopul era evident. Crearea de superiorități în faza incipientă de atac, 3 fundași vs 2 atacanți adverși, apoi, cu Lorenzo fixându-l pe Di Marco, Politano putea primi liber.

Cum răspundea Inzaghi ? Calhanoglu făcea marcaj om la om la Lobotka, iar dacă turcul era scos din fața apărării, atunci stoperul Skriniar avansa enorm știind că are în spate alți doi fundași centrali care să-l acopere.

Cam ăsta a fost duelul tactic. Napoli o trupă fluidă, cu mobilitate, cu jucători ce schimbă des rolurile. Inter o echipă conservatoare, marcaj la om la mijloc, structură solidă, un pic rigidă. A câștigat Inter.

Cele două sisteme ofensive ale lui Man City după pauza dată de Cupa Mondială

2022-12-23T10:08:00.007-08:00

Așadar s-a reluat fotbalul la nivel de club. Cu Man City vs Liverpool în Cupa Ligii. Și deși ambele echipe nu au folosit sută la sută garnitura de bază, meciul a fost intens, s-a marcat de cinci ori. Din punct de vedere tactic m-am oprit la echipa lui Guardiola. Pentru că a produs două module ofensive remarcabile cu care a chinuit Liverpool. Ambele au însemnat aducerea fundașilor laterali în postura de mijlocași centrali, asta nu mai e o noutate. Observă că sistemul incipient al „cetățenilor” este 4-2-3-1, echipament albastru. Deși acesta este de obicei un modul rigid, cu Gundogan al doilea mijlocaș central mobilitatea creștea.

Prima matrice.

Ambii fundași laterali, Lewis din dreapta și Acke din stânga, transformă în mijlocași centrali lângă Rodri.

Gundogan capătă libertatea de a avansa între liniile adverse. Foarte sus, aproape contopit, alături de De Bruyne, cu linia de fund a Liverpool. Cum fundașii de flanc sunt în centru, amplitudinea este asigurată de aripile Mahrez și Palmer care stau lipiți de tușă.

Care sunt beneficiile unei așa așezări ? Adversarului îi vine greu să îi prindă în marcaj pe toți de la mijloc în sus. Să luăm situația reprezentată de grafică.

Dacă Salah închide la Acke, adversarul direct, iar mijlocașul stânga, Carvalho, strânge la celălalt fundaș lateral, Lewis, oferind celor trei mijlocași centrali ai lui Liverpool posibilitatea să se retragă pentru a-i bloca pe Gundogan și De Bruyne, atunci, pe spațiul deschis de retragerea acestora poate avansa Rodri. Darwin Nunez nu va coborî niciodată după el atât de departe de poarta adversă.

Dacă însă, la fel, mijlocașii laterali Salah și Carvalho își urmăresc adversarii direcți, Acke și Lewis, iar cei trei mijlocași centrali acoperă culoarele de pasă către Gundogan și DeBruyne, atunci o simplă coborâre a lui Palmer, mijlocașul stânga, oferă o soluție de pasă progresivă.

Palmer nu ar putea fi urmărit de Milner, fundașul dreapta oponent, pentru că era fixat de Gundogan, de plasamentul acestuia. Căci dacă Milner pleca după Palmer, vezi schița următoare, elibera zona pentru o demarcare în profunzime a germanului, iar Acke putea verticaliza.

Iar în final, dacă întreaga linie de fund a „cormoranilor” făcea translația și acoperea în spatele lui Milner, închizând culoarul de pătrundere al lui Gundogan prin stoperul Matip.....

....în partea opusă, fiindcă City avea cinci oameni cu care punea presiune pe cei patru apărători adverși, se elibera Mahrez care era disponibil pentru o schimbare de direcție.

A doua matrice de atac a lui Man City consta în transformarea în mijlocaș central a fundașului dreapta Lewis și atât.

Practic Guardiola construia cu doi închizători, ca în modulul inițial, dar cu doi mijlocași ofensivi, nu cu doar De Bruyne, căci Gundogan, cu spatele acoperit, putea avansa pe zonele intermediare. Asta în timp ce Palmer-Haaland-Mahrez fixau linia de fund adversă.

Consecințe. Dacă interii presau la Rodri și Lewis, atunci Gundogan și De Bruyne îl izolau pe închizătorul Bajcetic.

Dacă pentru a contracara pătratul lui City, Liverpool forma propriul pătrat, cu mijlocașul stânga Carvalho strângând la fundașul devenit mijlocaș central Lewis, iar interul Alcantara coborând în linie cu închizătorul Bajcetic.....

.... City putea modifica direcția de joc cu pasă către stoperul dreapta Akanji. Cel mai interesant, City putea progresa cu Mahrez coborând la primire, iar De Bruyne atacând profunzimea pentru a-l bloca pe Robertson să-l urmărească pe același Mahrez.

FRANTA vs ARGENTINA 3-3 (2-4 pen.) Finala echipelor cu sisteme de joc greu de reprodus prin numere.

2022-12-19T09:50:00.003-08:00

A fost campionatul sistemelor asimetrice, greu de cuprins în cifre. Pare că epoca reprezentării numerice a modulelor s-a dus. Franța a folosit tot turneul un sistem pe care majoritatea experților l-au identificat drept 4-3-3 sau 4-2-3-1. De fapt e imposibil de tradus. Mbappe a evoluat ca atacant lateral, fără a se retrage. Giroud era pivotul, dar pe faza defensivă cobora să închidă la mijlocașul defensiv advers, lăsându-l pe Mbappe ca singur punct de referință pentru contraatac. Poziționarea lui Dembele era și mai interesantă. Pentru că pe faza ofensivă juca extremă. Dar pe faza defensivă transforma în inter dreapta și acoperea în spatele lui Griezmann care putea presa astfel la unul dintre stoperii adverși. Dacă trebuie să cuprindem așezarea Franței aceasta părea mai degrabă un 4-3-1-2/4-4-2.

Și Argentina a fost naționala asimetriei. Chiar în finală a dovedit asta. Așezarea a părut un mix între 4-3-3 și 4-4-2. DiMaria distribuit în stânga atacului. Dar conectat cu linia de mijloc. Pentru că linia de mijloc avea trei mijlocași centrali, toți de muncă, iar pentru a îi permite lui Messi să nu facă faza defensivă, interul dreapta DePaul întâmpina urcările fundașului stânga advers, iar în partea opusă DiMaria cobora, astfel echipa se apăra în 4-4-2.

Motivul pentru care Scaloni a optat pentru un sistem în care să îi aibă în atac pe DiMaria-Alvarez-Messi a fost felul în care ataca Franța. Un 3-2-5 cu fundașul dreapta Kounde strângând în rol de al treilea stoper și cu fundașul stânga Hernandez avansat în rol de extremă. Și atunci Argentina reușea să aibă trei oameni pe cei trei fundași de la care Franța începea construcția.

În momentul în care Franța progresa cu minge în flanc, către Hernandez, atunci Argentina transforma într-o linie de patru mijlocași. DePaul acoperea banda dreapta și întreaga linie mediană făcea tranziția către acea zonă, inclusiv DiMaria. Dar și atacantul Alvarez cobora pentru a forma un romb pe ax și a controla fizic, numeric centrul.

În timp, fiindcă Argentina se apăra orientat către om la mijloc, Franța a căutat să creeze spații prin Griezmann care se demarca adânc, pe zona intermediară, trăgându-l pe McAllister după el, iar Giroud coborând pe zona eliberată. Dar tot turneul Argentina a arătat că are fundași cu școala argentiniană asimilată, în sensul că nu aveau nici o problemă să iasă din dispozitiv și să își marcheze omul foarte departe de propria poartă.

Din punct de vedere ofensiv Argentina a vrut două lucruri. I-au ieșit ambele. Mai întâi să îi pună pe Messi și McAllister între liniile Franței, în timp ce DiMaria-Alvarez-Molina fixau linia defensivă a adversarilor.

De observat că deși Mbappe nu se apăra, el avea mereu grijă să acopere din poziționare culoarul de pasă către flanc.

Sau pentru a profita de faptul că echipa lui Deschamps avea un modul de joc îngust, pe faza incipientă a construcției, Argentina păstra fundașii laterali jos astfel lipsa mijlocașilor de bandă pentru francezi ușura începutul fazei ofensive pentru pume.

Al doilea lucru important tactic făcut de Scaloni a fost să îl țină pe DiMaria lipit de tușa stângă, de unde a creat panică. Cum ? Scaloni l-a urcat pe McAllister insuportabil de sus, aproape de Kounde, care, pe hârtie, trebuia să fie adversarul direct al lui Di Maria, astfel l-a blocat. Iar pe Tagliafico l-a pus în zona lui Dembele, deseori intrând în centru pentru a-l trage pe acesta după el și a elibera culoar de pasă direct pe DiMaria. Iar cum Kounde era prins și cu McAllister, aripa stângă argentiniană primea mereu liber și venea direct pe om, unu la unu.

Evident și Franța a avut propriul plan tactic. Au fost preocupați să blocheze la stoperii Argentinei când aceștia începeau construcția și să păstreze controlul numeric al linie de mijloc, formând un romb, cu Dembele strângând în rol de inter, iar Mbappe presând la Romero.

Iar când jocul era așezat, iar Franța nu căuta să preseze, Griezmann-Giroud-Mbappe voiau să ecraneze linia de mijloc argentiniană, în timp ce Dembele-Tchouameni-Rabiot protejau linia de fund.

Așa cum am spus deja, inițial Franța se așeza ofensiv într-un 3-2-5. Dar când Argentina și-a arătat intențiile de a presa trei pe cei trei fundași rămași în spate, Franța a modificat construcția incipientă și și-a păstrat fundașii laterali jos, începând așadar atacul cu patru oameni.

Schimbările Franței.

Au fost scoși Giroud și Dembele și au intrat Kolo și Thuram. Mbappe a urcat atacant central, iar mijlocașii centrali, Rabiot și Tchouameni au acoperit fundașii de flanc pentru ca aceștia să poată avansa, iar avansarea lor să le permită noilor intrați, Kolo și Thuram să joace foarte aproape de Mbappe.

Ca răspuns, cei trei oameni din atacul argentinienilor nu au mai presat, ci au preferat să blocheze culoarele de pasă de la fundașii Franței la mijlocași, iar interii DePaul și McAllister au putut să stea mai jos pentru a-i avea în rază pe Rabiot și Griezmann.

Totuși Franța a punctat pentru că Thruam-Mbappe a adus plusul de mobilitate, cei doi schimbau permanent între ei și i-au derutat teribil pe Molina și Otamendi, i-au expus.

ANGLIA vs FRANȚA 1-2. Un modul de joc original al francezilor.

2022-12-10T14:47:00.000-08:00

Da, exact asta a fost așezarea Franței. Cu Mbappe într-un rol de atacant stînga, fără sarcini defensive, nici nu era nevoie, simpla sa prezență îl ținea pe Walker setat doar defensiv. Dar cu Dembele strângând în centru pentru a ranforsa axul și pentru a-i permite lui Rabiot să iasă mult în lateral ca să acopere în spatele lui Mbappe. Griezmann era fie inter, fie decar, fie închizător. Iar Giroud, tot pentru a îl menține pe Mbappe avansat, în funcție de fază, îl prelua în marcaj pe Rice. Așadar Franța juca într-un 4-3-1-2, 4-3-3 sau 4-4-1-1. Și cel mai impresionant era felul în care se apăra.

Mai întâi, nu făceau un presing avansat decât când Anglia începea construcția de la portar.

Când acesta pasa la unul dintre stoperi, Giroud îl ataca, iar Mbappe presa la celălalt fundaș central pentru a direcționa jocul britanicilor în tușă. Deși englezii creau culoare de pasă, inclusiv prin coborârea lui Kane între linii, toți jucătorii care făceau asta erau presați. Chiar și Kane, stoperul Upamecano neavând probleme să avanseze mult în afara zonei de confort.

Când însă Anglia depășea presingul, atunci intrau în rolurile defensive Giroud și Griezmann. Echipa lui Southgate îl cobora pe Henderson în linie cu Rice.

Scopul era să îl depășească ușor pe Griezmann în prima fază a atacului. Dacă însă Rabiot își urmărea adversarul direct, Henderson, Anglia miza pe faptul că se va deschide spațiu între linii pentru Kane.

Ei bine, aici a impresionat prin abordare Deschamps. Nu a permis nici să se facă doi vs unu în fața lui Griezmann, nici să se deschidă spații între linii. Cum ? L-a coborât constant pe Giroud la Rice, nu l-a pus pe Griezmann să îl păzească pe acesta.

Așadar Giroud îl prelua pe Rice, Rabiot pe Henderson, Touchameni pe Bellingham. Iar Griezmann acoperea zona din fața defensivei proprii ca să nu îi permită lui Kane să intre între compartimente.

A doua opțiune de atac a Angliei era un modul 2-4-2-2. Adică extremele Foden și Saka stăteau amplu pentru a fixa linia de fund adversă, iar Kane cobora pe zona intermediară, în timp ce Bellingham avansa pe zona opusă intermediară.

Obiectivul, din nou, spațiile între linii, crearea lor. Dar Franța, excelent organizată, anula strategia engleză prin Dembele care intra foarte central, ca un inter și prin Rabiot ce se plasa foarte jos, lăsându-i mingea lui Henderson, dar ocupând spațiul lui Kane.

Așadar acesta a fost modelul defensiv francez, prin care a blocat axul în fața Angliei.

Din punct de vedere ofensiv Franța a jucat clasic, previzibil. Un 3-2-5. Cam toate echipele mari folosesc, pe construcție, un așa model sau derivate din el.

Practic Deschamps îi crea lui Mbappe spațiu cât mai central. Uneori pe intermediare, alteori ca un al doilea atacant lângă Giroud. Și pentru asta Hernandez avansa, teoretic pentru a-l fixa pe Walker și astfel Mbappe să fie liber de marcaj. Pe linia de fund Kounde devenea al treilea stoper pentru a feri Franța de pericolul expunerii pe contră.

Dar Mbappe nu a mișcat azi pentru că Southgate a făcut un lucru simplu.

L-a pus pe Saka să coboare foarte jos cu Hernandez, doar pentru ca Walker să poată să se ocupe de Mbappe, fără a mai avea responsabilitatea zonei din dreapta.

Una peste alta un meci care putea ajunge chiar la prelungiri, dar am ținut să relev felul în care Franța este organizată defensiv. Pentru că e impresionant cum Deschamps îi „pune la muncă” pentru interesul echipei pe toți, indiferent de nume. Mai puțin pe Mbappe, pentru care Giroud, Griezmann și Dembele fac munca de jos. Ofensiv însă Franța nu are trasee speciale. Baza e tranziția rapidă prin starul lui PSG, iar pozitional un 3-2-5 care pare mai degrabă un sistem care să blocheze contraatacurile.

CROAȚIA vs BRAZILIA 1-1 (4-2 d.p.) Croații au alergat, au aglomerat obsedant mijlocul, dar îi va costa fizic în semifinale ?

2022-12-10T01:43:00.000-08:00

Croația a înecat mijlocul Braziliei. Cu toate astea brazilienii puteau obține calificarea, dar la 1-0, repriza a doua de prelungiri, erau toți în jumătatea adversă. Deși conduceau și erau calificați.

În concret, ce s-a întâmplat. Brazilia a început într-un sistem 4-4-2 destul de pasiv fără minge.

Lucru de așteptat când Neymar era atacant, agresivitatea fără balon nu e un atribut al său. Așa că „galben-verzii” în general se retrăgeau și absorbeau puținele atacuri croate comprimând liniile, iar atacanții Richarlison și Neymar se poziționau în zona mijlocașului central Brozovic.

În faza de atac, Brazilia se așeza într-un 3-4-3 cu pătrat la mijloc.

Fundașul stânga Danilo intra ca mijlocaș central lângă Casemiro, celălalt mijlocaș central, Paqueta, avansa o treaptă, iar scopul era, prin coborârea lui Neymar, să împresoare mijlocul croat, să joace pe lângă el. De ce nu le ieșea însă schema ? Pentru că adversarii se apărau cu mijlocașul dreapta, Pasalic, intrând în centru după Danilo, cu Modric luându-l om la om pe Casemiro și cu atacantul Kramaric care aglomera și el centrul liniei mediane.

Așa că, observă, dorința Braziliei de a depăși zona lui Modric printr-o superioritate asigurată de Danilo transformat mijlocaș defensiv era anulată.

Dacă la un etaj inferior nu putea face superioritatea necesară, atunci Brazilia ataca în modulul 3-2-5.

Cu Neymar și Paqueta avansați pe zonele intermediare, formând o linie de cinci versus cei patru fundași croați. Richarlison fixa stoperii, iar brazilienii puteau avea 2 vs 1 la apărătorii de flanc oponenți.

Nu le ieșea însă nici acest plan. De ce ? Pentru că mijlocașii centrali croați se apărau om la om. Ajutați de mijlocașii laterali care intrau central când colegii lor erau scoși din dispozitiv.

Kovacic cobora cu Paqueta, Perisic îi lua locul în centru, de acolo era om la om. Modric după Casemiro, Pasalic după Danilo. Se păstra 4 vs 2 pentru Croația la mijloc, se echilibra, 5 vs 5 pe linia defensivă.

Ideea pusă în practică de Guardiola, ambii fundași laterali deveniți mijlocași centrali, preluată și de Tite.

Militao și Danilo încadrându-l pe Paqueta. Casemiro avansând lângă Neymar, pe intermediare, pentru a aduce omul în plus între linii. Nici o surpriză, nu a mers planul. De ce ?

Om pe om. Modric după Casemiro. Perisic a intrat în centru după adversarul direct Miltao, Pasalic după adversarul direct Danilo, o mlaștină formată, mlaștină în care tehnicii brazilieni au fost copleșiți numeric.

Și cu toate astea Brazilia a marcat, dar ce a făcut greșit de a ajuns la penaltyuri ?

Șase oameni în spatele mingii. La 1-0, ultima repriză de prelungiri. De ce ? Poate pentru că Tite nu are autoritate ?

PORTUGALIA vs ELVEȚIA 6-1. Defensiva orientată om la om a elvețienilor manipulată prin mișcări permanente și schimbări de locuri ale portughezilor

2022-12-08T01:56:00.006-08:00

Elveția ne interesează mai mult pentru că va fi adversara României în preliminariile Euro. Iar în optimile C.M. Qatar a fost pur și simplu demolată de Portugalia. Lusitanii au folosit un 4-2-3-1 mobil, iar Elveția s-a adaptat în special la mijloc. Așezarea inițială 3-4-1-2.

Dar Elveția se adapta la jocul Portugaliei, iar asta într-un fel i-a fost punctul slab, chiar dacă în mod normal adaptabilitatea ar trebui să fie un punct forte. De ce ? A exagerat cu marcajul om la om, ușor de manipulat.

Ca să domine numeric centrul liniei de mijloc Shaqiri cobora alături de Sow iar așezarea helveților se transforma în 3-4-2-1 și astfel echipa lui Yakin forma un pătrat pe ax.

Și permutările continuau în funcție de felul în care adversarii se poziționau. Dacă Portugalia își urca unul dintre închizători alături de ce trei mijlocași ofensivi și trecea la un 4-1-4-1, Elveția revenea la așezarea inițială, 3-4-1-2.

Shaqiri redevenea atacant, dar cel mai interesant este că stoperul stînga, Rodriguez avea rolul de a-l prelua pe mijlocașul dreapta advers, Bruno Fernandes, pentru ca al său coleg, fundașul stânga Freuler să preseze la fundașul dreapta portughez, Dalot.

Rolul fundașilor devenea în planul tactic helvet foarte important în marcarea mijlocașilor ofensivi portughezi.

Iar Portugalia a speculat asta, mijlocașii au început să se miște, să schimbe locurile obligându-i pe fundașii centrali elvețieni să iasă din dispozitiv, să creeze breșe. Observă cum lusitanii formează un romb la mijloc iar Joao Felix intră între linii, fiind preluat de Akanji. În spatele lui însă se deschide un spațiu uriaș. Sau.....

....Carvalho, închizătorul, coboară ca al treilea stoper, iar Felix preia rolul de fundaș stânga fals. MANIPULAREA jucătorilor Elveției care se duceau după om și întreaga structură a echipei era distrusă. Pentru o exemplificare mai clară, desenul următor cuprinde liniile care desemnează compartimentele.

Nici o noimă. Pentru că selecționerul Fernando Santos a citit orientarea spre marcajul om la om al oponenților și prin mișcări fluide și schimbări de poziție a manipulat întregul modul al „inamicilor” pe care i-a înșirat pe tot terenul. De aceea la final rezultatul a ajuns să ia proporții.

Spre deosebire de Elvețieni, Portugalia a preferat apărarea zonală care să nu strice structura echipei.

Păstrau modulul 4-2-3-1, declanșau presingul când portarul Sommer pasa către fundașul central dreapta, iar mijlocașul ofensiv dreapta, Fernandes, strângea în centru. Elveția ataca în 3-5-2 sau 3-3-4 cu fundașii laterali Fernandes și Freuler pe linie cu fundașii adverși.

Chiar dacă Elveția îl cobora pe Embolo pentru a avea om în plus între linii, Portugalia nu-și altera sistemul pentru acesta. Dacă mingea ajungea la el, era atunci preluat de stoperul Dias.

SPANIA vs MAROC 0-0 (0-3 d.p.) Africanii le-au lăsat fundașilor spanioli mingea.

2022-12-07T01:34:00.000-08:00

Spania a măcinat în gol, Marocul abandonând mingea și controlând spațiul în care spaniolii vor avea balonul. Unii ar spune că africanii au jucat în 4-1-4-1, dar era mai degrabă un 4-5-1, căci ambii interi, Ounahi și Amallah, se apropiau de închizătorul Amrabat. Care închizător, pe spații înguste, linii apropiate, a fost impecabil.

Spania a avut puține ruperi de ritmuri, jocul a fost monoton. Le-a lipsit forța unui atacant care să fie pivot în careul advers, mai ales că spaniolii au folosit schimbările de direcție des.

De fapt tiparul ofensiv spaniol devine simplu. Fie, ca în imaginea de deasupra, interul (Pedri) atacă spațiul dintre fundașul dreapta și stoperul advers, trăgându-l pe primul după el și eliberând extrema lipită de tușă.....

....fie interii avansează și formează o linie de cinci ofensivi direct pe linie de fundași adversă, iar fundașul dreapta marocan este prins în două ape, stă lângă Pedri în cazul de față, eliberându-l pe Olmo sau pleacă după Olmo riscând să-l lase pe Pedri liber în spatele său.

Dar cum a blocat Maroc jocul Spaniei ?

Folosindu-și atacantul, Nesyri, chiar cu riscul de a îngreuna posibilitatea contraatacurilor propriei echipe, ca om responsabil cu marcarea lui Busquets. Împreună cu Ounahi-Amrabat-Amallah formau un romb la mijloc, impenetrabil, romb ce obliga Spania să acceseze rute ocolitoare.

Pur și simplu, ca să sintetizez, Maroc i-a lăsat pe fundașii centrali spanioli să aibă mingea, nici măcar nu și-au pus atacantul să creeze o umbră de presiune pe aceștia. Iar atât de lăudații fundași despre care se spunea că sunt tehnici, nu au putut lua locul mijlocașilor la capitolul construcție.

OLANDA vs SUA 3-1. Felul în care SUA a ales să se apere pe flancuri i-a expus

2022-12-04T01:24:00.007-08:00

Olanda a eliminat SUA datorită sistemului ales, 3-4-1-2 și mai ales datorită (sau din cauza) felului în care americanii au decis să se apere contra lui. Cu un 4-3-3 îngust. Cu fundașii lor laterali atacând la fundașii laterali olandezi, preferând să-și țină extremele, Weah și Pulisic, central ca să pună presiune pe stoperii adverși. Mișcare proastă.

Dar mai întâi să vedem cum se apăra Olanda în acest modul. Cu atacanții Depay și Gakpo venind din lateral spre interior. Acoperind culoarele de pasă de la stoperii americani către fundașii laterali.

SUA căuta să formeze un pătrat la mijloc pentru a depăși apărarea om la om creată de Van Gaal în centru, dar jucătorii olandezi blocau din poziționarea atacanților pasele în lateral și nu aveau nici o problemă în a trece la un sistem cu patru apărători, cu Acke avansând ca să-l preia pe Weah.

De asemenea SUA îl folosea, tot în scopul de a depăși marcajul om pe om creat la mijloc de Van Gaal, pe atacantul central Ferrreira ca vârf fals, pentru a apărea în spatele lui De Jong și De Roon.

Problema rămânea însă. Olanda trecea ușor la un sistem cu patru fundași, Dumfries se transforma în aripă dacă mingea ajungea la Robertson, Timber acoperea zona laterală, iar Van Dijk putea avansa pentru a-l tampona pe Ferreira între linii.

Dar care a fost problema pentru americani cu felul în care se apărau contra Olandei ? Faptul că își țineau aripile la stoperii adverși, preferând să-și avanseze mult proprii apărători laterali pentru a bloca la Dumfries sau Blind.

De Jong cobora între fundași și forma patru pe fund permițându-le lui Blind și Dumfries să avanseze în postura de mijlocași de bandă. Preluați de, în exemplul de față, Robertson, în spatele acestuia se căsca o gaură pe care ataca vârful. Sau în partea opusă vârful Depay venea la primire în spatele fundașului dreapta advers, Dest, obligând fundașul central Zimmerman să avanseze și să deschidă și mai mult spațiu în spatele liniei defensive americane.

Și cum a venit golul unu ?

Cu Depay coborând în spatele lui Dest, intrând într-o combinație și profitând de faptul că fundașii SUA presau prea sus la fundașii laterali portocalii.

Cum a venit golul trei ?

Fundaș stânga centrare pentru fundaș dreapta, Blind la Dumfries, pentru că, așa cum am scris la început, aceștia nu erau însoțiți de aripile adverse, americanii preferând să îi țină pe Pulisic și Weah la Acke și Timber.

ARGENTINA vs POLONIA 2-0. Manevre de ocolire

2022-12-02T01:09:00.005-08:00

Nu sunt multe de spus despre Polonia din punct de vedere ofensiv, de vreme ce a avut un pic peste 20% posesie. Dar mi-a plăcut Argentina, felul în care a încercat să depășească blocul 4-4-2 al adversarului, așezat mediu la început, apoi din ce în ce mai jos. Sud-americanii s-au așezat într-un 4-3-3 în care cei trei din atac aveau roluri mobile. Messi, fiindcă este Messi, acționa liber între sau mai jos, în fața liniilor. DiMaria era lipit de tușă pentru amplitudine, iar în stânga Alvarez intra des ca atacant central.

Pentru a începe fără opoziție construcția incipientă Argentina forma trei pe fund cu fundasul dreapta Molina transformând stoper. Asta îi permitea fundașului stânga Acuna să avanseze, iar lui Alvarez să intre între fundașul dreapta și fundașul central advers. În partea opusă, cu Molina retras fundaș central, DiMaria era cel care asigura lățimea terenului stând lipit de flanc.

Motivul acestei așezări pe faza ofensivă era crearea de culoare de pasă cu care Argentina să ocolească blocul polonez. Închizătorul Fernandez, rămas în fața apărării, era punctul de legătură.

Sistemul pus în teren de Scaloni crea probleme de marcaj pentru Polonia. Dacă, de exemplu, mijlocașul dreapta Zielinski tampona la Otamendi, îl elibera pe Acuna.

Dacă și Cash susținea presingul și bloca la Acuna, o pasă lungă îl elibera fie pe MacAllister, fie pe Alvarez.

A doua poziționare a pumelor presupunea formarea unui pătrat la mijloc prin care să domine numeric zona. Așadar DePaul cobora în linie cu Fernandez, iar Messi cobora în rol de inter/mijlocaș ofensiv.

Cum Polonia schimbase într-un 4-4-1-1 pătratul argentinian controla posesia și ritmul. Iar Acuna în stânga și Molina în dreapta îi fixau pe mijlocașii laterali polonezi Zielinski și Frankowski împiedicându-i să strângă în centru.

Și evident o a treia formă de poziționare presupunea ca Messi să preia un rol de coordonator din fața apărării, iar pentru a nu lipsi echipa de oameni în atac, mijlocașul central DePaul schimba cu acesta, avansând în locul lui între linii. Pe construcția incipientă Fernandez, închizătorul, cobora între fundași păstrând structura cu trei apărători.

CHINDIA vs UNIV CRAIOVA 1-1. Forma de presing aleasă de Petrea era să-i îngroape pe târgovișteni

2022-11-29T11:56:00.007-08:00

Toni Petrea a fost la un pas să „se sinucidă” cu forma în care a ales să preseze Craiova. În mod repetat, după cum o să vă arăt mai jos, Universitatea a speculat zona din spatele fundașului dreapta Căpușă, dar Chindia nu a îndreptat nimic și a primit gol până la urmă.

Observă sistemele celor două echipe, mai ales cum Chindia încerca să anuleze superioritatea de la mijloc, dată de rombul folosit de craioveni. Mijlocașii laterali Dumitrașcu și Negruț strângeau foarte mult pentru a nu permite adversarului să aibă om în plus.

Dar ce mai făcea Chindia era să preseze la stoperul lateral cu propriul mijlocaș lateral. Screciu era, în acest caz, presat de Negruț. Prin urmare Vătăjelu era lăsat liber iar cel care trebuia să îl preia era Căpușă, fundașul dreapta. Dar pentru a parcurge distanța până la acesta, descoperea un spațiu uriaș în spatele său.

Din nou situația se repetă, asta era forma de presing a echipei lui Toni Petrea. La început Craiova nu a profitat de asta. Dar după un timp....

....formația lui Rădoi a început să speculeze zona descoperită în spatele lui Căpușă. Mai întâi prin Cîmpanu. Apoi, la deschiderea scorului, prin Nistor.

Căpușă presează la Vătăjelu dar lasă metri pătrați în spatele lui. Acolo pleacă Nistor. Care intră într-un un-doi cu Vătăjelu.

Ultimul centrează către Crețu venit liber, lansat. Schema Craiovei s-a repetat de cel puțin trei ori până la golul marcat de oaspeți. Nici o reacție pe banca Chindiei.

SPANIA vs GERMANIA 1-1. Cum a anulat Hans Flick punctele forte ale spaniolilor

2022-11-28T01:33:00.000-08:00

4-3-3 Spania versus 4-2-3-1 Germania cu om pe om la mijloc. Prin urmare era firesc de presupus că echipele se vor anula. Cum însă Spania a avut, nici o noutate, posesia, e interesant de analizat cum a reușit Hansi Flick să o țină, în mare parte, inofensivă.

Mai întâi Hans Flick le-a cerut mijlocașilor laterali, Gnabry și Musiala, să țină strâns în zona centrală pentru a împiedica pasele verticale ale spaniolilor. De asemenea Gundogan avea rolul să stea lipit de Busquets, iar Muller nu presa la stoperi ci ecrana la același Busquets pentru a împiedica filtrarea de către acesta a mingilor.

Cu toate astea când Spania scotea balonul în lateral, acesta era semnalul pentru ca Germania să declanșeze presingul profitând de faptul că în flanc Spania era limitată de linie de tușă și spațiul era mai ușor de congestionat.

Spania îl cobora pe Gavi alături de Busquets pentru a crea acolo superioritate 2 vs 1 în fața lui Gundogan. Dar și la mișcarea aceasta Flick avea antidot, ținând mijlocașii laterali aproape de ax, Musiala putea să-l preia pe Gavi și astfel să anuleze superioritatea dorită de Luis Erique.

Și evident, vechiul truc cu vârful fals. Asensio (ori Torres) cobora între Kimmich și Goretzka, ocupați cu adversarii direcți Gavi și Pedri, pentru a apărea ca soluție liberă între compartimente. Cum răspundea Germania? Cu linia de fund avansată, foarte avansată, în așa fel oricare dintre stoperii Suele sau Rudiger să poată avansa fără a parcurge distanțe mari și să-l tamponeze pe atacantul fals al Spaniei.

FRANȚA vs DANEMARCA 2-1. Lui Deschamps i-a ieșit tot ce și-a propus.

2022-11-26T13:51:00.000-08:00

Un 5-4-1 mobil folosit de Danemarca în meciul cu campioana mondială Franța, căruia aceștia i-au răspuns cu un sistem ce poate fi interpretat ca 4-2-3-1, dar cu Dembele și Griezmann cu diferite mișcări ce aveau rolul de a-l scuti pe Mbappe de faza defensivă, de a-l ține sus. De aceea Franța arăta deseori fie ca un 4-4-2-diamant, fie 4-4-2-plat.

Ofensiva daneză, desen tactic.

Nordicii se deschideau în atac într-un 3-2-5 cu scopul se a fixa fundașii laterali francezi cu Maehle pe stânga și Kristensen pe dreapta, pentru a crea spații între linii, pe zonele intermediare lui Damsgaard și Lindstrom. Franța răspundea interesant, cu un 4-4-2-romb(diamant) la mijloc, Dembele intrând în centru, iar atacantul Giroud, pentru a-l lăsa în poziții avansate pe Mbappe fresh pentru contraatac, îl prelua în marcaj pe închizătorul Hojbjerg.

Danemarca avea și un al doilea modul ofensiv.

3-1-5-1, din nou, strategia fiind să aducă numere între liniile franceze, iar cu atacantul Cornelius și lateralii Kristensen și Maehle să fixeze linia de fund adversă, să o împingă, pentru a crea breșe între compartimente unde să se desfășoare Eriksen-Damsgaard-Lindstrom.

Din punct de vedere defensiv danezii, pe atacul început de la portar de Franța, făceau un presing interesant.

De ce era interesant ? Pentru că Franța se așeza pe construcția incipientă în 4-3-3 iar pentru a combate triunghiul de la mijloc format de „albaștrii” Danemarca îl urca pe Eriksen la închizătorul Tchouameni, dar pentru a nu-l lăsa liber pe Griezmann fundașul central Nelsson avansa aproape în rol de închizător, iar echipa se apăra cu patru pe fund.

Franța în 4-4-2-plat defensiv.

Mbappe cu orice preț scutit de coborârile defensive. Când mingea se afla pe banda stângă a apărării franceze mijlocașul central Rabiot acoperea. Dacă în dreapta Dembele cobora cu Maehle, în zona opusă Mbappe rămânea sus. O idee absolut bună a lui Deschamps de a-l ține pe starul lui PSG avansat și a crea mecanisme de compensare în apărare, pentru că el a marcat ambele goluri. Dar remarcabil era ce făcea Griezmann. Când Rabiot transforma mijlocaș stânga, el cobora închizător lângă Tchouameni.

Franța partea ofensivă.

În afară de a-l ține sus pe Mbappe pentru a face tranziția pozitivă rapid prin intermediul lui, Deschamps căuta un lucru simplu, să-l elibereze pe Griezmann pe zona dreaptă (ofensivă) intermediară. Cu Dembele fixându-l pe Maehle pentru ca acolo să pătrundă jucătorul lui Atletico.

Așadar Franța, simplu, forma un triunghi cu vf în jos la mijloc, Griezmann-Tchouameni-Rabiot, cu care depășea perechea de la mijloc a danezilor.

În concluzie cheia victoriei Franței a fost păstrarea mereu sus, chiar și pe faza defensivă, a lui Mbappe și plasarea lui Griezmann constant pe zona intermediară. Cum au ieșit golurile ? Contră Mbappe, 1-0, pasă Griezmann, aflat pe zona intermediară, 2-1.

BRAZILIA vs SERBIA 2-0. Control total

2022-11-25T06:59:00.002-08:00

Așadar Serbia s-a așezat într-un prudent 5-2-1-2 planul tactic fiind să blocheze, triunghi vs triunghi, mijlocul Braziliei și să aibă o superioritatea covârșitoare în defensivă. Deși a reușit o vreme să țină sub control forța ofensivă a galben-verzilor, totuși brazilieni au depășit constant tranșeele adverse prin formarea de superiorități numerice la mijloc.

Pe atac pozițional echipa lui Tite îl folosea pe Danilo, fundașul dreapta, ca închizător lângă Casemiro și astfel îi elibera pe Neymar și Paqueta pe zonele intermediare. Brazilia construia într-un modul 3-2-2-3, cu Vinicius și Raphinha lipiți de tușă pentru a-i imobiliza pe fundașii laterali sârbi Mladenovic și Zivkovic, astfel galbenii creau o superioritate 4 la 3 în centrul liniei mediane.

Al doilea sistem de atac pozițional al Braziliei era 2-3-2-3 cu Sandro și Danilo în rolurile lor de fundași de flanc încadrându-l pe Casemiro. Sârbii însă se descurcau foarte bine în a bloca această formă ofensivă închizând axul și obligându-i pe brazilieni să înceapă construcția cu o pasă în bandă. Acolo Tadic ajuta defensiva atacând la Sandro ajutat de închizătorul Lukic, care pleca de lângă omul său, Neymar. De îndată însă ce Lukic pleca de lângă Neymar, stoperul Milenkovic avansa și îl prelua pe decarul advers.

Din punct de vedere defensiv Brazilia căuta să câștige mingea repede și făcea un presing avansat.

Serbia pornea construcția cu mijlocașul central Gudelj coborând stoper, transformând în patru pe linia de fund. Așezarea permitea europenilor să îi avanseze pe Mladenovic și Zivkovic în rol de extreme. Dar Brazilia avea reacție, pornea presingul când mingea ajungea la Pavlovic, iar cel mai interesant era că Vinicius se transforma în al treilea mijlocaș central menținând dominarea numerică asupra liniei de mijloc.

Când însă Serbia construia fără presiune se întâmplau mai multe lucruri interesante tactic la ambele echipe.

Serbia construia într-un 4-2-4. Mijlocașul central Gudelj cobora fundaș central iar fundașul central Pavlovic devenea fundaș stânga. Mladenovic și Zivkovic avansau pe linie cu apărătorii brazilieni.

Brazilia se apăra jos în 5-3-2. Danilo devenea stoper, Raphinha cobora fundaș dreapta, iar Vinicius intra mijlocaș central lăsându-l pe Neymar in atac alături de Richarlison. Motivul? Trei fundași centrali vs doi atacanți sârbi, trei mijlocași centrali vs doi mijlocași centrali sârbi. Ca pe tot parcursul meciului Brazilia a căutat să aibă omul în plus pe ax.

GERMANIA vs JAPONIA 1-2. O schimbare de sistem la pauză a Japoniei (și o eroare a lui Flick) întoarce meciul

2022-11-23T12:41:00.001-08:00

Și ce s-a întâmplat ? Să începem cu cum a ocolit Germania strategia Japoniei. Europenii erau așezați în 4-2-3-1, iar asiaticii în 4-4-2, cu liniile jos, încercând să blocheze culoarele de atac pe centru.

Principalul scop al Japoniei era să nu le permită mijlocașilor centrali adverși, Kimmich și Gundogan, să primească de la fundași.

Pentru asta cei doi atacanți, Kamada și Maeda, nu presau, ci păstrau o poziție medie pentru a-i ecrana pe Gundogan și Kimmich și a-i prinde, alături de mijlocașii centrali Tanaka și Endo, într-un cub. Practic voiau să-i izoleze de restul echipei.

Dar Germania a depășit capcana prin două mijloace.

Mai întâi unul dintre mijlocașii centrali, în speță Gundogan, migra către zona stângă și îi dădea libertate fundașului de flanc Raum să urce în postura de extremă. Acesta, alături de Gnabry lărgeau aria de joc, făcând-o dificil de acoperit de compacta trupă japoneză. Musiala și Muller se așezau pe zonele intermediare și copleșeau numeric linia de fund niponă, 5 vs 4.

A doua modalitate prin care Germania depășea pătratul de la mijloc în care încerca Japonia să-i înnoade era schimbând așezarea într-una cu trei fundași.

Suele, fundașul dreapta, pe faza de atac intra ca al treilea stoper. Când mingea ajungea la el adversarul direct, mijlocașul stânga Kubo, declanșa presingul, iar atacantul Kamada presa și el la stoperul Rudiger, cu celălalt atacant, Maeda, coborând și practic căutând să împrejmuiască mijlocul germanilor. Nu reușeau pentru că Muller era folosit ca debușeu. Și astfel, constant, încercările japoneze de a sufoca jocul la mijlocași adversi erau ocolite.

În zone mai avansate ale atacului german, aceștia reușeau ei să împresoare mijlocul nipon.

Așezați într-un modul 3-2-5 cu Havertz coborât vârf fals, între linii, Germania se revărsa peste adversar copleșind și linia de fundași prin superioritatea numerică ce crea apărătorilor laterali probleme, pe cine să preia, în dreapta Sakai pe Musiala sau Raum, în stânga Nagatomo pe Muller sau Gnabry.

Și ce s-a întâmplat după pauză ? Japonia a schimbat sistemul de joc.

A trecut la un 5-4-1 care a anulat acea superioritate despre care am vorbit mai sus, cinci ofensivi germani vs patru fundași japonezi. Apoi, având o bază mai solidă în spate, trei fundași centrali, a putut ataca cu mai mulți oameni.

Trei atacanți pe cei trei fundași germani, Doan, Asana, Minamino contra Schloterbeck, Rudiger, Suele. Avantaj niponii, mai rapizi. De asemenea puteau specula lățimea terenului cu trei pe fund, apărătorii laterali se puteau transforma în aripi. Mijlocașii laterali germani nu-i puteau urmări, ar fi însemnat să îi lase izolați pe Havertz și Muller între trei stoperi și doi închizători.

Dar cea mai mare intervenție pro Japonia a fost gafa selecționerului Flick care l-a scos pe Gundogan la 1-0.

ARGENTINA vs ARABIA SAUDITĂ 1-2. Un 4-4-2 cu care Argentina a pierdut mijlocul

2022-11-22T08:45:00.001-08:00

Un 4-4-2 menit să-l păstreze pe Messi proaspăt, aproape de poarta adversă, cu minimum de efort defensiv. Și asta s-a întors împotriva Argentinei, pentru că dacă îi lași libertatea starului tău, te aștepți să aibă o arie mai largă de acțiune. Dar nu a avut, la final acel om în plus pe care Arabia Saudită l-a ținut la mijloc, în speță Al Malki, a contat. Cu atât mai mult cu cât superioritatea la mijloc era accentuată de atacantul Al Shehri ce cobora când Argentina avea posesia și forma un romb pe ax.

Și care a fost în principal problema pumelor ? Lipsa conexiunii între linii.

Observă așadar mișcarea mijlocașilor centrali argentinieni. Paredes coboară între fundași, iar DePaul urcă în postura de atacant pentru a fixa stoperii arabi și a-i permite lui Messi să coboare între linii. Scopul tactic al Argentinei este să ocupe zonele intermediare aflate în stânga și în dreapta unicului închizător advers, Al Malki. Dar între linia de fund și atac este o crevasă, nu e nimeni să facă legătura, ambii mijlocași centrali s-au unit cu linia de fund sau cu linia de atac.

Dacă Messi cobora în postura de nr 10 clasic, intra în zona lui Al Malki care în mod natural nu avea om pe el, deci se putea ocupa de căpitanul Argentinei.

Iar Paredes, deși își păstra poziția de jucător de legătură în fața propriilor fundași (în timp ce DePaul avansa atacant pentru a-i oferi libertate între linii lui Messi) era imposibil de folosit la construcție căci și el, și Messi erau prinși 2 vs 4 în rombul de la mijloc al saudiților.

În felul în care Arabia Saudită a sufocat mijlocul argentinian obligându-și adversarii să joace cu minge lungă, rol important a avut atacantul Al Shehri.

Dar un rol, de data asta negativ, l-a avut Messi, foarte imobil. Atacantul saudit acoperea urcările la presing ale interului Kanno asupra adversarului direct DePaul pentru ca echipa sa să rămână compactă la mijloc. În același timp căpitanul Argentinei nu cobora pentru a umple spațiile prea mari între linia de fund și atac.

Revenind la rolul defensiv al atacantului Al Shehri acesta forma în fapt un romb la mijloc, juca rol de al patrulea mijlocaș central.

Și Arabia Saudită domina complet axul. Iar nici Messi, nici Paredes sau DePaul, nu aveau habar cum să se așeze pentru a oferi linii de conexiune între compartimente. Totul, vrei nu vrei, se rezuma la pase peste fundașii arabi. În plus desele coborâri ale lui Paredes între fundași devenea ridicolă, mai ales că fundașii nu erau presați pe construcția incipientă. Argentina pierdea un om la mijloc, om de care avea nevoie disperată pentru a penetra rombul advers.

ANGLIA vs IRAN 6-2. Anglia a exersat jocul pozițional

2022-11-21T10:19:00.004-08:00

Un meci fără istoric dar de analizat prin prisma mișcărilor naționalei Angliei. Englezii au devenit formidabili apostoli ai juego de posicion, iar Iran, si din cauza liniei de mijloc plate (sistem 5-4-1) le-a permis să etaleze varietatea de mișcări antrenate.

Mai întâi un 2-2-3-3.

Ambii fundași laterali, Trippier și Shaw avansați fixând fundașii de flanc iranieni pentru a îi împiedica să coboare pentru a-i urmări pe cei doi mijlocași laterali englezi, Saka și Sterling, intrați între linii. Practic Anglia își plasa trei jucători între liniile adverse, jucători care asigurau fluiditatea atacului.

3-4-3-diamant.

Un curs deja clasic în fotbalul modern, fundașul dreapta intrat în centru, model Guardiola. În acest mod europenii aveau o covârșitoare superioritate la mijloc, iar cei trei oameni din atac, Saka-Kane-Sterling îi fixau pe cei cinci fundași iranieni împiedicându-i să închidă între linii.

3-3-4.

Shaw, fundașul stânga devenea al treilea stoper și împreună cu Stones îi atrăgeau la presing pe mijlocașii laterali Hajisafi și Jahanbakhsh astfel că în zona mijlocașilor centrali Anglia forma o superioritate 3 vs 2.

2-3-2-3.

De data asta fundașii laterali se așezau opus. Trippier devenea al treilea mijlocaș central, Shaw extremă. Cu Shaw extremă Sterling putea intra între linii, la fel în partea opusă, cu Trippier intrat mijlocaș central, Bellingham putea avansa între compartimente.

Concluzie: Anglia foarte fluidă, joc pozițional, de posesie, cu controlul axului fie prin folosirea fundașilor laterali ca închizători, fie printr-o așezare cu trei pe fund. Pentru Iran adversarul a fost mult prea complex.

QATAR vs ECUADOR 0-2. Oaspeții speculează naivitățile de pe benzi ale Qatarului.

2022-11-21T01:25:00.002-08:00

Acestea au fost sistemele de joc folosite în primul meci al mondialului. 5-3-2 Qatar, un mix 4-4-2 / 4-2-3-1 Ecuador.

În afara calității superioare a Ecuadorului meciul a fost câștigat prin insistența acestora de a lărgi aria de joc, de a căuta să joace în spatele fundașilor laterali ai țării gazdă. Concret, Qatar, pe faza ofensivă, își urca foarte mult fundașii laterali, Miguel și Ahmed, în linie cu cei patru apărători adverși.

Iar atacantul Afif cobora între linii în rol de jucător de legătură între compartimente. Problema uriașă creată în sistemul lor era dată de momentul tranziției negative, erau mereu prinși cu fundașii de flanc extrem de sus și incapabili să revină. Iar Ecuador verticaliza imediat, Plata și Ibarra zburau pe acele zone libere.

Priviți desenul tactic și observați naivitatea Qatarului. Ahmed și Miguel erau preluați defensiv de omologii lor, fundașii laterali ai Ecuadorului, Preciado și Estupinan. Ceea ce însemna că Ibarra și Plata, mijlocașii de flanc, rămâneau liberi, fără om pe ei, iar împreună cu atacanții Estrada și Valencia formau o superioritate cinci vs trei fundași adverși.

Așa a ieșit lovitura de la 11 metri din care s-a deschis scorul.

Și Ecuador a sărit mereu fileul, a căutat mereu inteligent să profite de poziționarea agresivă a fundașilor de flanc ai gazdelor, cu mijlocașii laterali susținând atacanții centrali surprinzându-i pe cei trei fundași centrali adverși izolați, fără sprijinul colegilor ce trebuiau să protejeze părțile laterale.

În privința jocului pozițional Ecuador iniția construcția cu un mijlocaș central coborât între cei doi stoperi, Torres și Hincapie, pentru a depăși barajul format din doi atacanți qatarioți, apoi căuta profunzimea în spatele fundașului stânga Ahmed, atras de Plata, retras strategic pt a elibera zona în spatele lui.

Și în flancul opus traseul tactic era la fel, inițial, cu unul dintre mijlocașii centrali coborând și formând cinci pe linia de fund, pentru a lărgi terenul și a scoate din poziții Qatarul, apoi forma diferea ușor mai sus, în stânga ofensivei. În sensul că Ibarra, mijlocașul stânga, intra pe pozitie de atacant, iar Valencia, atacantul de facto, se demarca în spatele fundașului lateral advers Miguel, care ieșea să întâmpine la Estupinan.

Concluzia meciului este că pe lângă diferența de calitate, Ecuador a avut un plan tactic clar, să lățească terenul și să speculeze zonele din spatele fundașilor laterali oponenți. Iar pe tranziție pozitivă să-și țină mijlocașii laterali sus pentru a juca repede pe ei, vezi penaltyul ce a dus la golul unu.

INTER vs BARCELONA 1-0. Un sistem 5-3-2 inteligent folosit.

2022-10-06T07:50:00.000-07:00

Un 5-3-2 aplicat de Simone Inzaghi căruia Xavi nu i-a găsit cheia. Barcelona a încercat diferite poziționări ofensive, dar s-a izbit de faptul că, pe zonele intermediare, acolo unde îi infiltra pe Gavi și Rafinha, Inter închidea cu doi dintre cei trei stoperi. Concret, cum a decurs duelul tactic.

Inter a blocat linia de mijloc cu ajutorul atacanților, Lautaro și Correa, care acționau ca o pereche in plus de mijlocași centrali, blocând culoarele de pasă de la fundași către Busquets și Pedri. Dacă Barcelona încerca să ocolească ambuteiajul, folosindu-se de fundașul lateral Roberto (sau Marcos Alonso) unul dintre mijlocașii centrali se disloca din ax pentru a închide la acesta. Inter avea astfel, pe centru, minimum o superioritate de 4 vs 2.

Xavi și-a poziționat echipa pe faza de atac într-un 3-2-5, cu Roberto transformat în al treilea fundaș central pentru a depăși presingul celor doi atacanți ai italienilor. Doar că nici Lautaro, nici Correa, nu se avântau într-un presing agresiv, ci preferau să acopere culoarele de pasă către mijlocașii centrali catalani, practic izolându-i pe Busquets și Pedri între cinci adversari.

Barcelona avea pregătit și alt plan. Pedri cobora fundaș stânga fals, permițându-i lui Marcos Alonso să avanseze în rol de veritabilă extremă. În acest modul, 4-1-5, oaspeții voiau să treacă rapid de primul baraj pus de Inter, folosind superioritatea numerică.

Problema era însă mai sus. De îndată ce treceau de primul baraj, nu mai aveau continuare pentru că, de exemplu, Gavi și Dembele erau imediat preluați agresiv în marcaj. Având cinci fundași, Inter își permitea să îl scoată pe Bastoni din dispozitiv pentru a-l întâmpina pe Gavi. Nu lăsa spațiu în spatele lui fiindcă mai erau doi stoperi în centru. Probabil problema s-ar fi putut rezolva cu Dembele câștigându-și duelurile prin dribling, dar s-a întâmplat rar.

Echipa lui Xavi reușea să dezechilibreze Interul pe schimbări de direcție. Când Gavi ataca în spatele fundașului stânga DiMarco, obligându-l pe Bastoni să acopere și trăgând întreaga linia de fund gazdelor către partea dreaptă a atacului catalan. Desigur că și linia de trei mijlocași făcea tranziția către partea dreaptă pentru a comprima spațiul, iar zona opusă se decongestiona. Atunci Marcos avansa fixându-l pe Darmian, iar Rafinha cobora în zona părăsită de Barella, primind și putând ataca direct pe fundașii Interului.

Iată așadar, păstrând un sistem low block și ocupând cu fundașii centrali zonele intermediare, folosind atacanții pentru a bloca culoarele de pasă de la fundașii Barcelonei la mijlocași, Inter a anulat capacitatea de a străpunge vertical a adversarului.