Utilizator: dorinfather@yahoo.com

Parola: dorinfather

Intrați aici.

Cartea de față are 248 de pagini în format integral și conține 57 de articole personale, în cea mai mare parte fiind vorba de articole exegetice.

Parohia Malovat

Malovat-Mehedinti

Romania

Tel. O724.99.80.86

E-mail: stanciulescubarda@gmail.com

Cu deosebit respect va facem cunoscut ca parohia noastra aduna de mai bine de 30 de ani amintiri despre Nicolae Iorga. S-au adunat de-a lungul anilor sute de pagini venite din tara sau din strainatate de la oameni care l-au cunoscut personal pe marele istoric si om de cultura roman.

Sunt  scoase la lumina lucruri, fapte, intamplari,  pe care nu le putem gasi niciodata consemnate in documente. Ele contribuie la reliefarea personalitatii  lui Nicolae Iorga, cât şi la reconstituirea unor fresce din realitatile romanesti din perioada interbelica si nu numai.

Aceste amintiri dorim sa le publicam anul viitor, cu prilejul implinirii a 7o de ani de la asasinarea miseleasca  a lui N. Iorga.

Inainte de a incredinta tiparului tezaurul de amintiri inedite adunate prin vreme,  consideram ca este bine ca sa facem o ultima incercare de a mai adauga cateva de astfel de nestemate colectiei noastre. Speram ca se mai afla printre noi oameni care l-au cunoscut, care i-au fost apropiati, elevi, studenti, admiratori.

Suntem convinsi ca se afla oameni care au avut parinti si bunici, care le-au povestit despre felul cum l-au cunoscut pe Nicolae Iorga si poate chiar aspecte necunoscute din viata lui.

In acest sens ne adresam si Domniei-Voastre, rugandu-va sa nu ne-o luati in nume de rau si, daca va este cu putinta, sa ne dati o mana de ajutor pentru desavarsirea acestei lucrari. Ajutorul ce ati putea sa ni-l dati ar fi acesta:

1. sa ne relatati amintirile Dumneavoastra personale, in cazul in care ati avut prilejul sa fiti contemporan cu marele savant. Ele vor fi publicate sub semnatura Dumneavoastra;

2. sa ne relatati amintirile bunicilor, parintilor si altor  cunoscuti ai Dumneavoastra, care i-au fost contemporani si v-au povestit  despre el;

3. sa popularizati solicitarea noastra in mediul Dumneavoastra de cunoscuti si poate se vor gasi oameni care sa ne dea o mana de ajutor;

4. sa ne incredintati, in original sau in copie, manuscrise cu astfel de amintiri, pe care poate le aveti de la inaintasii Dumneavoastra.

In speranta ca apelul nostru va fi inteles si nu va ramane fara ecou, actiunea in sine constituind atat un act de cultura, cat si de patriotism, va multumim respectuos si va rugam sa ne scuzati pentru deranj.

Sanatate, pace si bucurii sa va dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stanciulescu-Barda

Barda-Mehedinti

Romania

Aici, pentru multe pachete gratuite de muzică.

Aici…pentru cea mai impresionantă bază de filme gratuite, date în mod integral pentru vizionare la nivel online.

Aici, pentru audio și download (55. 52 minute)

Imaginea e un fragment din aceasta.

Preacucernice Părinte Dorin Octavian,

sunt îndurerată, sunt orfană acum, dar sunt mîngâiatã de Însuşi Domnul meu şi Dumnezeul meu Iisus Hristos şi de Maica Domnului, Presfânta Fecioară Maria şi maica noastră iubitoare…

În primul rând, pentru că ştiu că Părintele meu duhovnicesc, Părintele Teofil, mă vede acum, din Rai – a spus un părinte, că în Rai nu mai sunt neputinţe - ne vede pe toţi, în sfârşit, şi se roagă, cu dragoste, pentru noi…

Simt ca şi cum o parte din inima mea s-a mutat la cer odată cu Părintele Teofil…

În al doilea rând, pentru că, încă mai există oameni frumoşi, înţelepţi şi bineprimitori ca Sfinţia dumneavoastră, care primesc cu atâta iubire şi binecuvântare, cu braţele parinteşti  larg deschise, sufletele orfane, rămase fără părinţi duhovniceşti, mîngâindu-le durerea…

Mă văd nevoită să fac o declaraţie de dragoste siceră blogului dumneavoastră  TEOLOGIE PENTRU AZI, spunând că primii paşi de-a buşilea pe internetul ortodox i-am făcut cu ajutorul dumneavoastră, crescând duhovniceşte prin acumularea  multitudinii informaţiilor conţinute în blogul administrat de dumneavoastră şi oferite nouă cu atâta generozitate şi jertfă asumată de bunăvoie de către Sfinţia voastră.

Deci prima mea dragoste virtuală ortodoxă a fost blogul TEOLOGIE PENTRU AZI…

Vă mulţumesc cu profundă  recunoştinţă dumneavoastră şi doamnei preotese Gianina – o minune de femeie, odihnitoare de Dumnezeu şi de semeni, răspânditoare de bucurie şi pace – pentru tot ceea ce faceţi pentru sufletele noastre – ajutându-ne să creştem şi să ne desăvârşim – cu atâta trudă şi dragoste întru Hristos Domnul, Carele să vă răsplătească în vecii vecilor, cu toate cele de folos duhovniceasc şi să vă poarte de grijă întregii familii.

Relatez mai jos, câteva trăiri, pe care le-am purtat în suflet în zilele de mare doliu ce au urmat adormirii în Domnul a Părintelui meu iubit, Teofil Părăian…

Când am aflat vestea cea grea – eram pe messenger – și am scris: „Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!!!! A murit Bucuria mea…!!!”. Iar prietenul care m-a anunţat mi-a spus: „NU PLÂNGE POPOR AL ÎNVIERII!”…

Cum să nu te sfărâmi sub durerea pierderii Părintelui drag  şi de iubirea mîngâietoare a prietenilor? Numai Maica  Domnului mi-a ţinut inima în piept, ca sa nu sară de acolo…

Când m-am hotărât să merg negreşit la înmormântare, m-am gândit: prin Părintele Teofil Dumnezeu mereu a făcut minuni, a fost mereu cu mine, uite chiar şi acum când a murit, e sâmbătă şi pot merge şi eu la înmormântare, că dacă era în timpul săptămânii nu aş fi putut merge, deoarece nu mai aveam zile de concediu de odihnă disponibile…

Apoi, din Hunedoara, mijloacele de transport sunt târzii spre Braşov şi aş fi ajuns dupa ora 15 la mănăstirea Brâncoveanu, ceea ce ar fi fost mult prea târziu…

Am căutat să merg cu alţi prieteni, cunoscuţi, cu autovehiculul unui prieten dar până la urmă eram doar eu care vroiam şi puteam să merg, ceilalţi având probleme familiale sau de sănătate… Şi atunci m-am hotărât că o să merg cu o maşină de ocazie până la mănăstire (apelez la această modalitate extrem de rar!).

Am scris pe o coală de hârtie Braşov, pe urmă mi-am zis că trebuie mai aproape să scriu şi am scris pe altă coală Făgăraş şi mi-am spus că, nu e destul de precis, de aproape şi am scris pe altă coală de hârtie  TEOFIL…

M-am gândit  că multă lume va merge şi mă va lua şi pe mine cineva… Și când colo ce să vedeţi? Mă sună imediat un prieten din Deva şi mă cheamă să merg cu ei cu maşina la părintele Teofil… că mai au un loc…  Vedeţi puterea rugăciunii duhovnicului chiar şi dincolo de moarte?

Sâmbătă dimineaţă drumul a fost la început greu, era înnorat, frig, parcă ne îndreptam spre Tărâmul Celălalt, iar inimile ne erau grele în piept… Apoi, pe măsură ce ne apropiam, a început să iasă soarele dintre nori şi să simt o mângâiere în suflet, ca o adiere de aripi de înger…

Cănd am ajuns la Sâmbăta de Sus, m-a izbit trezindu-mă din tristeţe, frumuseţea peisajului, a panoramei, care îţi tăia respiraţia cu grandoarea ei… Eram la poalele muntelui, în jur era o toamnă aurie răsfirată într-o bogată paletă de culori prin frunzişul arborilor, care aveau coroane de la auriu, arămiu, roşu, la verde crud si la verdele închis al brazilor semeţi…

Iar peste toată această feerie de toamnă, trona căruntul Munte, masivul Făgăraş, pe culmile lui semeţe strălucind – cu atâta puritate- neaua timpurie a îndrăzneţei ierni… Ce aer tare, curat, proaspăt cum rar ne e dat să respirăm, reverberat de rugăciune…dătător de viaţă!…

Parcă renăscusem, am prins puteri, ca să pot rezista marii dureri ce avea să vină…

Oamenii – pe drumul spre mănăstire – erau ca într-un muşuroi de furnici, umăr lăngă umăr, dar înaintau în linişte şi cu bun simţ,  spre Biserică…

Am ajuns în curtea Mănăstirii, dar nici vorbă să pot urca în Biserică la Sfânta Liturghie, lumea era ca o mare compactă pe care nu o puteai străbate. Apoi, s-a creat un culoar şi mi-am spus: „Iarta-mă, Doamne, că mă bag în faţa semenilor mei, dar dorul şi iubirea de parintele Teofil, mă cheamă mai mult decât mă obligă legea bunului simţ!…”.

Și am reuşit, încet, încet să ajung în Biserică, despre care spunea un Părinte că este Cerul  cel de pe pământ… Era plină până la refuz… Şi oameni păreau că sunt o mare ale cărei valuri erau în continuă mişcare, fiecare vrând să înainteze până la Părintele Teofil – care era pus în sicriu, în mijlocul Bisericii – ca să îl vadă pentru ultima data şi să îşi ia rămas bun de la dumnealui…

Sfânta Liturghie începuse, aşa că am dat slavă Domnului că pot participa şi eu, păcătoasa…la jertfa salvatoare, sfinţitoare şi restauratoare a Fiului Său, Domnul nostru şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos…

Nu puteam să îl văd pe Părintele Teofil din cauza mulţimii, dar parcă îi auzeam vocea blândă din altar, binecuvîntând:  „PACE TUTUROR!” şi îl simţeam viu, alături de inima mea, rugându-ne împreună cu ceilalţi semeni,  Preasfintei Treimi…

Când s-a spus TATĂL NOSTRU, m-am cutremurat: Marea aceea de oameni a devenit o fiinţă într-o multitudine de personae ce se rugau împreună suflet lângă suflet… Aici aveți un link de unde se poate descărca această rugăciune spusă împreună.

Spunea Părintele Teofil într-o predică: „…un îndemn de la Sfânta Liturghie este Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim. Să ne iubim unii pe alţii. E nevoie de iubire, să împlinim porunca iubirii. Trebuie să înmulţim iubirea.

Şi ca să putem fi vrednici de Dumnezeu, trebuie să avem dragoste între noi, aşa spune Domnul Hristos, a rămas cuvântul Lui în Evanghelie: După aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi (Ioan 13, 35), dacă veţi avea iubire unii către alţii. Când e lipsă iubirea şi cinstirea e semn că omul nu-i în sfera lui Dumnezeu, nu-i în lumina dumnezeiască şi atunci, ca nu cumva să păstrăm ură în sufletele noastre la Sfânta Liturghie, unde e nevoie de iubire, ni se spune: Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim.

Să n-avem depărtare între noi, să n-avem repulsii, resentimente între noi, ci să ne iubim. Cum se zice la Paşti: Să iertăm toate pentru Înviere, să trecem peste toate. Şi nu numai să trecem peste toate cele rele dar chiar să ne iubim, pozitiv”.

Voi continua daca este de folos duhovnicesc…

O să îți dăm o amendă serioasă pentru zâmbet. Cum mai zâmbești, când ni se fură banii de la FeMeI? Your smile is illegal. Not allowed to smile because you are a good man. But the wicked shall grin! Numai ei trebuie să rânjească. După noaptea cu rânjete, apare ziua cu…fluturări de zâmbet. Adică pupi unde ai scuipat.

V-ați pus întrebarea că un zâmbet costă? Costă un alt zâmbet. And it’s very nice to spend up to smile. Your smile is priceless because it causes tears. And tears are tears of happiness human. Și umanitatea e mai de preț decât banii, decât bădărănia, decât idioțeniile cu carul, decât glumele proaste. Da, umanitatea. Pentru că a fi om nu e numai lucru mare, ci gigantesc de mare.

If you know how to plant a tree know to love a man. You have a sense of responsibility. Iar responsabilitate înseamnă să suferi with sense. Life has meaning only, if you live as a redeeming joy. Adică? Făcând bucurii continue celor de lângă tine. Bucurându-i cu ceva anume, ceea ce nu e deloc greu, ci la îndemâna oricui.

Sărăcia nu e un handicap real, ci numai neomenia! Când neomenia se înmulțește, România se scufundă. Politica se scufundă, relațiile sociale se scufundă, atenția devine din în ce în ce mai diminuată și fadă. Pentru că nu mai e zâmbet, adică nu mai e har. Tot mai puțin zâmbet, tot mai multă dez-harizare a oamenilor, dez-bisericire a lor.

Our society is a sick world because we no longer see God as our daily life. Because we threw on God in heaven, we closed Him in the sky. Și dacă Dumnezeu nu mai e cu noi și lângă noi și în noi, atunci El este departe, distant, pentru că inimile noastre sunt reci. Dumnezeu nu mai Se face simțit pentru că noi nu suntem fierbinți, nu suntem plini de dragoste pentru El.

Nefericirea noastră e o problemă teologică și nu una financiară sau de sănătate! Când nu-L  mai simțim pe Dumnezeu prezent în viața noastră și a lumii înseamnă că ne lipsește spovedania, reîmpăcarea cu Dumnezeu, pentru ca să reauzim glasul Lui.

And His voice is the joy we feel at every step. The true joy of life is God’s grace. That is why I said, that unhappiness is a theological issue, not a financial or health. Unhappiness remains when we are rich and deepens further when we lose in the desire materials.

Nu, zâmbetul nu ni-l poate confisca nimeni! Detest atitudinile dictatoriale și pe cei care încearcă să pună pumnul în gură adevărului sau să transforme fericirea oamenilor într-o rană. Smile, smile really is bliss! Neither should be otherwise…

Primele 6 fragmente din carte.

Degringolada ploii

A plouat toată ziua,
toat ziua am dansat în apă,
mi-am dat cu apă pe față,
m-am spălat cu apă pe față.

Nimic nu mai e important.
Nici chiar dacă mor
nu mai e important.

M-am împăcat cu viața.
Mi-am dat seama că nu mai contează
nimic
și că nimic
nu are mai mult decât îi trebuie.

Mi-am recunoscut ploaia,
ploaia caldă
și în această vară
am să mă spăl cu apă de argint,
pentru că voi
escalada muntele,
muntele Pietrei Dorului.

O să fie superb,
superb și extravagant,
dar nu imposibil,
nu,
nu imposibil
de gândit sau de sperat.

Scriu cărți
pe care nu le mai citesc niciodată,
pentru că am mereu altele de scris,
o foame insațiabilă de altele.

Umblu după prieteni,
după oameni care să mă înțeleagă
și să mă respecte.

Cerșesc dragoste,
dragoste și o cămașă
de liniște,
un pat moale
și o pernă curată.

Pe stradă merg încet
și privesc calm.

La masa de scris parcă
nu mai sunt eu,
ci un animal centaurian,
care vrea să mănânce
întreg universul.

Când mă ridic de aici
simt că am puterea de a sfărâma pietre.

Când mă ridic de aici, din cuvinte,
simt că am o forță
imbatabilă.

Aș cumpăra soarele și mi-aș
face din el
o mașină roșie, decapotabilă,
deși mie nu îmi plac mașinile…

Aș cumpăra Dunărea și
mi-aș face din ea o vilă pentru la vară,
deși toate apele curg în mare.

A plouat,
a plouat ca un strigăt
toată vara
și cred că pot
să fac multe lucruri,
care nu vor pieri precum
muștele…

*

Periplul neinocent

Ordinea e un cal
care aleargă,
succesiunea botului spre coamă,
urechile aplecate
spre iarbă.

Se aleargă la țintă
și numai foarte puțini
se bucură,
pentru că cei mai buni
trebuie să-și roadă inima,
să fie invincibili.

Aleargă ca înnebuniți.

Nu mai pun întrebări
și cred că e o victorie
eternă o victorie
sau o medalie.

Dar elogiile se scutură
ca păpădia uscată.

Trebuie să știi
că se va uita
foarte curând de tine
și de medalia ta.

Ești doar un gigolo trist,
care își caută amante triste
printre clipele vieții.

Amante veritabile nu există.

El vine doar elegant
și tembel
ca să îți satisfacă plăcerile.

Nerușinarea ta va fi ridicolă
în poeme
și tot ce vei spune
nu va fi deloc drăguț…

Surâzi cu un surâs stricat,
neinocent,
pentru că te urăști enorm…

Tu știi că nicio femeie
nu îți va fi loaială.

Ești ca nămolul
turmei de porci,
care s-a aruncat în mare…

Astfel, Doamne, fiul risipitor
își mănâncă roșcovele
delicate,
ca o pasăre ce e pestriță
până la pipotă!

Sper să nu mă apuce moartea
plecat și să fiu măcar acasa,
odată acasă,
că n-am fost toată viața mea acasă…

Ideile mă hazardează,
dar știu că vom pune capăt drumului
și magazinele vor fi pline de produse
educate.

Ne vom permite să le cumpărăm
și să ne recumpărăm
pas cu pas.

Iluziile nu sunt cadouri…

Mâna unui copil
care cântă pe stradă
nu e niciodată o iluzie.

Drag cititor îmi ofer spiritul,
pe rând,
atât artei cât și vieții.

Surâd cu dezinvoltură
și mi-e frică să întreb,
dacă adevărul a ajuns
la urechea de care am nevoie.

O vârstă este unică
și dacă o pierdem
ea nu se va mai reîntoarce
și teama de ea ne va durea sagace
și febra nu va mai riposta
când noi o chemăm…

Poezia spune lucruri care nu ne mai dor
și pe care le-am pierdut.

Ea este melancolică cu ce nu avem
și disprețuiește bogăția noastră.

De aceea poezia e un lux,
ca lumina soarelui,
și poate doar ca să îți zugrăvească
tablouri florale,
care să te uimească.

*

Suferințe potabile

Când știu să cânt mă doare inima
și mă simt chinuit.

Orice cânt e dureros
și nu mă cred apt pentru fericire.

Poate că fericirea este o explozie ponderată
și un deliciu suav
de care trebuie
să dai seama cu inteligență.

Eu mă trec repede,
ca o explozie fluidă.

Se produce totul
și apoi vine noaptea.

La întâmplare e ușor
să găsești un hotel bun,
dar e greu să găsești o soție
care să te înțeleagă.

Durerea care te asaltează
îți schimbă și gândurile,
te face nebun și meschin,
ca un marinar în naufragiu.

Te salvezi în locul celui mort
și crezi că morții
nu mai sunt importanți,
deși le-ai luat locul în șalupă.

Observ lucruri care se văd
prea puțin.

Și mă enervează discuțiile despre
Dumnezeu,
în care fiecare vrea să facă din Dumnezeul lui
un Dumnezeu numai pentru el.

Dumnezeu începe
tot mai mult să capete definiții mortuare,
pentru că este evocat de inimi
moarte.

Și nu se mucegăiește Dumnezeu,
ci oamenii.

Nu câștig nimic și nu
pierd nimic,
decât în aparență…

Nu am auzit că se pot pierde lucruri,
atâta timp cât plecăm
doar cu ceea ce avem în suflet.

Nu poți fi mai rece decât gerul.

Cu copilul de mână
e simplu.

Îl înveți cum să-și miște picioarele
și cum să-și încheie nasturii,
de ce trebuie să salute
și de ce trebuie să își șteargă mucii
de la nas.

Când greșește câte ceva i se iartă,
că e copil…
E un copil și
trebuie să învețe să fie un adult,
care nu va mai fi iertat
pentru copilărismele lui.

Însă nu sunt înțeleși cei care iubesc ordinea,
ci doar cei care au viciul
drept ocupație.

Viciului i se acordă bani,
chiar dacă ne mustră conștiința.

E tot una,
cititorule,
e tot una vrabia albă și vrabia neagră!

Metroul trebuie schimbat
dar nu schimbi și durerea de cap
cât și huruitul roților.

El te obsedează și în somn,
pentru că îi auzi zgomotele…

Dulceața sufletului e o pasăre cântătoare
și acest lucru l-am învățat de la viscol.

El mi-a spus cât pot fi de calm
când sunt plagiat
și cât pot fi de bucuros
când sunt înjurat cu bunăvoință.

*

Adică poți să urci și tu, fără scări pliabile și mișcătoare pe rafturi și să îți iei cărțile…

Mai multe imagini aici.

i-a învățat pe toți, cu o mai mare sau mai scăzută vehemență. Căci știți ce spune Revelația dumnezeiască, că el aleargă, așa, ca nebunul, Satana, despre el e vorba… prin capul oamenilor, prin trupul, sufletul și viața lor…ca un leu răcnind, ca un buldozer și caută pe cine să îl înghită…adică să îl facă posesorul unei științe secrete, a unei noi religii, a vreunor puteri paranormale, a vreunei tâmpenii cât el de mare.

Și demonii nu fac prea multe introduceri…ci ei ne servesc înțelepciune demonică cu carul. Și, ce mi-au spus mie, spre exemplu, ca să faceți comparație cu ce vă spune dv.?

Păi mi-au spus, încă de când am devenit conștient de viața duhovnicească a Bisericii, că Dumnezeu e rău, e nedrept, cere multe de la om, deși Dumnezeu a fost arhibun, arhidrept, și mi-a dat din destul, de nu mai știu ce să fac cu ele…Uneori mă doare inima de atâta har sau mă sleiesc de putere de atâtea idei bune câte îmi vin și de câte dorințe de bine, de muncă, de rugăciune, de slujbă mă cutreieră.

Un Dumnezeu atât de rău ca Dumnezeul meu, adică atât de arhibun nu mai există, pentru că eu fac păcate cu milionul și El mă iartă cu catralioanele.

Apoi, demonii mi-au făcut numai boroboațe prin oameni răi dar și prin oamenii, care, după față și port mimau că sunt ai lui Dumnezeu. Unul s-a dat de prieten, alta s-a dat de prietenă, unul să mă ajute, altul să îmi facă, altul dar de ce așa, altul că să facem nu mai știu ce proiect împreună…și dracii i-au adus pe toți și tot ei i-au luat și de la mine.

Adică așa, în mod vizibil, și nu invizibil!

Pentru că toată cearta a pornit de la un adevăr crud, spus în față…și oamenii și-au dat arama pe față și pe aici le-a fost drumul…Nu același lucru s-a întâmplat cu oamenii pe care Dumnezeu mi i-a trimis. Cu ăștia, chiar dacă m-am certat, chiar dacă le-am zis în față cele mai crude adevăruri, chiar dacă am făcut ce am făcut, nu au plecat deloc de la mine și nici nu m-au iubit mai puțin.

Dimpotrivă, cei ai lui Dumnezeu din viața mea, m-au iubit și mă iubesc și mai mult, au devenit pe fiecare zi oameni tot mai duhovnicești și simțiți, căci știu că eu sunt drept și milos cu ei tot la fel de mult, pe când sunt de corect și de iconomic cu ei.

Așa că dracii au vrut să îmi spună, în primă fază, că nu trebuie să am încredere în nimeni. Însă Dumnezeu nu și nu: iubește-i și pe draci și pe îngeri, și pe drepți și pe nedrepți, că astfel merge treaba în Împărăția lui Dumnezeu! Și Dumnezeu are întotdeauna dreptate!…

Dacă nu a mers cu hulele la adresa lui Dumnezeu și nici cu neîncrederea în oameni, oricum ar fi fost unii, care au dat cu barda în carnea inimii mele, s-au apropiat în mod fizico-spiritual de mine. Adică s-au atins de mine la propriu, mi-au fărâmat lucruri, mi s-au arătat în chip și fel în trupul  și mintea  mea și în afara mea, m-au agasat și mă agasează din tot felul de lucruri, oameni și evenimente…și, uneori, stârnesc câte un bâlci, pe care doar eu îl trăiesc și mai îi spun  și doamnei preotese, ce mai îmi fac și ce mai vor să mă învețe.

Când știu și văd că cuvintele sau faptele mele îi luminează pe oameni, se duc peste ăia cu țanțaroiul, ca să le spună că sunt drac împielițat, că sunt așa, că sunt altfel…și îi văd pe oameni schimbați la față. Vorbesc una cu ei astăzi, astăzi suntem prieteni, mâine însă îi văd negrii la față și că nu mai vor să îmi vorbească. Când le spun că știu ce le-a făcut dracii, bineînțeles, oamenii rămân uimiți și le e frică și mai rău de mine (îi cred)…și unii rămân…iar alții abdică…

Și, ori de câte ori se preconizează o mare bucurie de la Dumnezeu în viața mea… e infern la mine și pe lângă mine. Știu…și doamna preoteasă știe…pentru că se manifestă cu spume toți dracii de pe fața pământului. Ba îmi fărâmă computerele, ba îmi aduce pe vreunul care să mă enerveze, ba se întâmplă o faptă nesărată, de care te crucești când o vezi, ba ți se rupe ceva prin casă, ba mă împiedic, ba mă îmbolnăvesc, ba și ba…

Însă, după ce mă enervez…și după ce mă muncesc în chip și fel ca să repar dandanaua lor…când vine clipa ca Dumnezeu să mă umple de bucurii fără seamăn…atunci nu mai e nici picior de drac prin preajmă, nu mai am nicio problemă…și zile și săptămâni întregi nu mai am nicio calamitate de la ei.

Însă, Dumnezeu îngăduie și bine face, pentru că face cu infinită înțelepciune…ca să ne mai smerim și să mai simțim răutatea la noi în trup și să nu putem să fugim de ea…și iar, toți dracii, la mine, ca să facem  consiliu internațional. Și când mă asaltează hienele astea iarăși, vor să mă destabilizeze în chip și fel: mă mânie, mă aprind de desfrânare, mă învață tot felul de hule, mă obosesc, îmi fac tot felul de greutăți, îmi aduc pe cap tot felul de belele, mă împing la răutate și lene, la a judeca și la a-mi face tot felul de griji deșarte.

Dar, după atâtea reprize de box cu ei, știu că toate astea sunt…apă de ploaie și că sunt normale și că sunt binecuvântate de către Dumnezeu, adică sunt garante sută la sută de către Dumnezeu. De aceea, oricât le-aș intra în joc, oricum aș cădea în vreun păcat, oricâte stricăciuni mi-ar face în mine și pe lângă mine, eu am învățat, de la Dumnezeu și nu de la ei, că toate acestea sunt spre favoarea mea și nu spre favoarea lor.

Ei se manifestă astfel față de mine din disperare, ca nișe câini turbați, ca niște năuci, pentru că, cu harul lui Dumnezeu, văd că pierd afacerea cu mine, dar, colac peste pupăză, eu mai conving și pe alții să nu mai fie eretici la minte și la faptă, să nu mai fie prost crescuți, să pună mâna pe cărțile sfinte și să le mănânce toată ziua…

Eu îi înțeleg însă pe demoni, pentru că și ei sunt sub stăpânire. Satana, ca un dictator nenorocit, pervers și rău, le cere rezultate. Iar demonii, ăștia mai mici, trebuie să facă pe dracu în patru și să mă convingă. Uneori mă rog pentru draci, pentru liniștirea lor de către Dumnezeu, pentru că îi văd cât suferă și cât se muncesc cu mine și se enervează rău de tot pe mine, însă așa îmi vine mie să fac… Alteori îi blestem rău de tot, cu dumnezeieștile Molitve, tot pentru că așa îmi vine…însă îi iert mai apoi.

Dar nu e niciun rezultat! A doua zi sau peste o lună sau un an îmi fac aceleași lucruri, fapt pentru care lupta cu demonii a ajuns o rutină la mine, cum cred că e o rutină pentru orice om de bun simț și cât de cât smerit al Bisericii. Pentru că ce fac eu nu e o minune, nu e ceva ieșit din comun, ci ce trebuie să facem toți și se înscrie sub titulatura: războiul duhovnicesc.

Că unii sunt doar războinici și scriu asta, sus, pe blogul lor, dar nu o dovedesc niciodată, ci doar copie, în neștire,vieți ale Sfinților traduși și editați în română după 1989, dar nu de către ei, ci de către alții…asta e altă problemă.

De fapt e tot o problemă…cu draci. Pentru că în afara acestor draci huligani, care te învață la rele…există și draci mai cu aere de sfințenie și aceștia îți aduc lumini umbroase, te fac să vezi vederi aparte, toate din Iad dar cu față de Rai, îți dau haruri, puteri, te fac să te iei de barbă cu tot Sfântul Sinod, neagă dogme, aduc noutăți, te fac să te crezi Sfânt, când tu ești un derbedeu…

Și, o, ăștia, pentru că am făcut și fac teolgie s-au ținut scai de mine toată viața! Dracii cu parfum de sfințenie, când au văzut că nu au succes la mine s-au dus și au intrat în alții, care mă acuzau pe mine tocmai de bolile de care sufereau ei.

Și așa, m-am pomenit făcut homosexual sau demonizat și înșelat de către unii, care aveau aplecări dorite spre așa ceva și care nu aveu nici în clin și nici în mânecă cu acrivia credinței, că sunt rău și mândru, de la cei care se încredeau pentru fiecare foaie citită sau pentru fiecare rând scris, deși eu, până să fiu student, scrisesem deja 80 de cărți, despre care nu știa mai nimeni la facultate și din ei emana o răutate ca pișatul de vacă din grajd, că sunt privit chiorâș și suspicionat mereu, deși nu omorâsem pe nicio soră a vreunuia, nici nu le furasem tezaurul și nici nu le dădeam impresia că sunt vreun agramat în ale științelor ăstora, cu care ne ocupăm noi…

Însă, toți băieții și fetele, care ne-au simțit (că de văzut nu prea ne-au văzut prea mulți) superioritatea sau verticalitatea sau munca asta în exces sau stofa omului din fața lor s-au isterizat, s-au schimbat la față, mi-au întors curul când am vrut să vorbesc cu ei, s-au făcut că nu pot să mă ajute, s-au făcut că eu sunt marele drac și ei marii îngeri.

Numai că marii îngeri…încep să plece tot mai mult nasul…în fața marelui drac, când au înțeles că și-au găsit nașul. Și și-au găsit nașul nu pentru că eu am căutat-o, ci pentru că ei m-au găsit…ca să mă zgândere. Și, după cum vă spuneam…ca la Ion Creangă…dracu i-a adus…tot el i-a și vânturat, adică i-a întors la culcușul lor.

Însă, din toate aceste peripeții, deloc puține, ale vieții mele, adică din oamenii pe care dracu i-a dus și dracu i-a luat, am învățat enorm de mult. Pe lângă zecile de cărți scrise am învățat tone de cărți nescrise, livrate atât de gratuit, de către demonii, care sar în sus ca arcul din ce în ce mai mult. Însă viața noastră, a fiecăruia dintre noi, este în mâna lui Dumnezeu și nu a oamenilor!

Și când Dumnezeu îngăduie să se facă lucruri se fac și când nu mai îngăduie, ne mutăm de la viața aceasta la o alta, care nădăjduim să fie cea din momentele, când mi se rupe inima de har, ca o pâine scoasă din țăst de bunătate.

Însă ei mai m-au învățat și alte drăcovenii, despre care nu mai vreau să dau explicații, pentru că și așa m-am obosit prea mult cu astea… Poate că îmi spuneți și dv., frați creștini, ce v-a învățat Dumnezeu, de când vă bântuie demonii.

Posted in Cuvinte duhovniceşti Tagged: Cuvinte duhovnicești, la ce ne împing demonii, pr. dorin picioruș, teologie pentru azi ]]> http://bastrix.wordpress.com/2009/11/04/ce-m-a-inva%c8%9bat-dracu-pe-mine/feed/ 3 bastrix http://bastrix.wordpress.com/2009/11/04/ce-m-a-inva%c8%9bat-dracu-pe-mine/ nonadult