The Modern Eye

Luna LGBT

2012-02-05T21:06:00.001+02:00

Liberté, égalité, fraternité!

2012-01-20T23:37:00.001+02:00

Am văzut un film grozav foarte recent "Milk" (R: Gus van Sant, 2008), care m-a făcut să mă întreb: de ce le este frică oamenilor de diferenţă şi noutate? Acest lucru, cred eu, este valabil nu doar în cazul homosexualităţii, ci şi în cazul feminismului.
Într-o societate construită într-un spaţiu bine definit şi determinat de legile create de ea-însăşi, în momentul în care apare un nou obstacol intervine confuzia, iar în faţa unei astfel de confuzii cea mai "la îndemână" reacţie este negarea şi o reacţie ofensiv-defensivă. Schimbarea este acceptată mai greu. Cunoaşterea creează teamă în rândul societăţii înlănţuite în propriile-i legi şi reguli, care în faţa acesteia îşi pierd aplicabilitatea.
Genul sau orientarea sexuală nu este o alegere, este parte din ceea ce suntem. Nu ne naştem diferiţi, dar societatea şi cuvintele ne fac să fim diferiţi: suntem etichetaţi şi analizaţi. A fi femeie sau homosexual nu înseamnă că suntem fiinţe diferite, care gândim sau simţim altfel lucrurile, nu înseamnă că este un handicap sau că trebuie să fim grupaţi sub etichete inutile şi persecutaţi ca atare.
Diferenţa este bună! Diferenţa ne ajută să cunoaştem mai bine lumea, cum funcţionează ea, să vedem diferitele unghiuri ale acesteia. Ne completăm reciproc. În plus, societate nu înseamnă doar un grup masculin, sau unu heterosexual, ci este o alternare a tuturor formelor de existenţă. Societatea este asemeni ADN-ului uman: o armonie.

Anatomia vieţii

2012-01-15T11:01:00.000+02:00

Existenţa. Ce înseamnă asta?

Libertatea. Există oare?

Trăim. Dar cum?

Credem că suntem liberi. Este, însă, doar o iluzie. Trăim cu o iluzie şi asta ne place, căci nu suntem cu adevărat conştienţi de asta. Omul crede că deţine esenţa adevărului, dar ce este acesta, adevărul?

Trebuie să facem un exerciţiu pentru a descoperi un adevăr trist, trebuie să ne detaşăm de propriul corp pentru o clipă, să lăsăm lumea să îşi continue propria existenţă şi să privim din exterior, ca spirit. Abia atunci deschizi ochii şi începi să vezi, este o experienţă asemănătoare păcatului originar, este descoperirea cunoaşterii, este cunoaşterea-însăşi.

Ce reuşeşti să vezi în acel moment? Pot spune doar ce am văzut eu.. Lumea. Lumea închisă într-o cuşcă. Libertatea nu există, este doar o iluzie, iar noi suntem nişte marionete pe o scenă de teatru, suntem manipulaţi, dar nu prin intermediul unor fire, ca în cazul păpuşilor, ci prin intermediul unor baterii încărcate periodic de către o forţă abstractă şi necnoscută, suntem, aproape, ca nişte roboţi, care urmăresc un traseu bine definit cu fir roşu. Putem noi să acceptăm asta? Da, pentru că am acceptat să existăm.. să existăm ca persoane şi am pătruns în existenţă ca într-un joc pe care trebuie să îl ducem până la capăt.

Dar, dacă nu cunoaştem nimic veritabil, ci doar iluzii.. care este adevărul? Ce cunoaştem? Cunoaşterea există? Sub ce formă?

Ce suntem noi? Suntem oare tot nişte iluzii, spirite care şi-au creat un corp-hologramă? De ce simţim, totuşi, durerea sau alte sentimente? Este aceasta iluzia existenţei? Ce înseamnă pentru Dzeu existenţa? Cine este Dzeu? Ştim că este o forţă superioară care ne conduce exisenţa. Este el real sau este doar o amintire parte din această memorie pe care o primim în momentul în care ne naştem şi nu îl cunoştem sau nu l-am cunoscut niciodată?

(2007)

Mâna

2012-01-15T10:37:00.002+02:00

Mâna: simbol al comunicării, simbol al puterii şi al forţei creative, manipulată şi manipulatoare, în acelaşi timp, singura armă adevărată a omului.
Mâna este mijlocul meu de a comunica şi de a mă comunica celorlalţi. Sedusă fiind de forţa cuvântului, a ales să abandoneze penelul, bucuria culorilor, în schimbul uneltei de scris, pentru a putea comunica culorile şi nenumăratele imagini care îmi invadează viaţa, a abandonat comunicarea sufletului, a ideilor prin intermediul unei iluzii a realităţi, alegând comunicarea prin intermediul adevărului scris, a adevărului meu, pe care trebuie şi vreau să îl comunic.
Comunicarea este un mijloc prin care persoana mea devine completă, liberă.
Cuvântul..

(2007, revizuit 2012)

Între ruine

2012-01-09T00:00:00.000+02:00

Potrivit definiţiei ruina este o clădire degradată de timp sau distrusă în mod intenţionat.
Aceasta este deseori prezentă în pictura secolului al XIX-lea penru crearea unui decor romantic sau ca simbol al declinului sau decadenţei.
Ruinele sunt reprezentarea cea mai vizibilă a trecerii timpului, sunt semnele suferinţei unui anumit loc, care crează, după părerea mea, cele mai savuroase imagini prin combinaţia de culori - cărămizile roşiatice, pietrele gri, muşchiul verde care se dezvoltă şi îmbrăţişează clădirea, sau ceea ce a mai rămas din ea. În prezent, într-o perioadă în care arta străzii începe să se dezvolte şi la noi, culoarea şi desenul (arta grafitti) se integrează firesc între aceste ruine, care grăiesc sincer despre istorie.
Este păcat când o clădire ajunge în acest stadiu de "ruină", dar este şi mai trist când ruina în sine este ştearsă şi înlocuită cu o construcţie nou-nouţă, poate chiar un bloc-turn din sticlă. Uneori aceste fragmente de istorie, aceste feţe ale arhitecturii şi, implicit, ale oraşului, creează atmosfera locului. Regret când o ruină frumoasă este ştearsă pentru a face loc oraşului, care se extinde şi se dezvoltă într-un ritm propriu.

Şi-ar fi imaginat ea - ruina - că va ajunge un aglomerat de sticlă şi fier?

Cinematograful Feroviar

2012-01-08T23:56:00.003+02:00

Ruina Cinematografului Feroviar din Bucureşti, Calea Griviţei era una dintre ruinele mele preferate, care se profila atât de bine pe cerul oraşului, se încadra perfect în peisajul urban şi privea majestuoasă trecătorii de zi cu zi.
Aceasta a fost pusă la pământ în 2010 pentru a face loc noului bulevard aflat în construcţie.

Cinematograful Feroviar în perioada lui de glorie

Cinematograful Feroviar în ruină

Arată că îţi pasă, poart-o şi tu.

2011-11-25T14:16:00.001+02:00

1 Decembrie - Ziua Mondială SIDA

Les femmes, toujours les femmes..

2011-11-17T19:49:00.001+02:00

Récemment j'ai recommencé penser à l'histoire des femmes, féminisme et différence entre les hommes et les femmes. Qu'est-ce qu'il sont plus important: les ressemblances ou les différences?
On sait jamais d'où commencer l’étude et on ne sait pas ou, notamment, on ne voit pas qu'il y a d'autres interprétations possibles. On doit les découvrir!

MOMO

2011-10-16T20:20:00.004+03:00

Recomand blogul lui Momo: http://lumealuimomo.blogspot.com/ şi, bineînţeles, pagina de facebook: https://www.facebook.com/lumealuimomo pentru mai multe detalii despre Momo şi lumea lui.

MOMO

2011-10-09T15:52:00.001+03:00

Cine este Momo?

MICHAEL ENDE MOMO

― Spui că te cheamă Momo, aşa-i?

― Da.

― E un nume frumos, dar nu l-am mai auzit niciodată. Cine ţi l-a dat?

― Eu, spuse Momo.

― Tu singură ţi-ai dat numele?

― Da.

― Când te-ai născut?

Momo se gândi şi spuse într-un târziu:

― Dupa câte îmi amintesc, am fost din totdeauna.

Vânători de iluzii

2011-06-14T02:17:00.000+03:00

Vânători de iluzii... Asta suntem. Vânăm fericirea, ca şi cum ar exista, ca şi cum ar fi un scop în viaţa noastră umilă. De ce? De ce ne place să fim amăgiţi şi să amăgim la rândul nostru? De ce trebuie să credem în lucruri care nu există? Cum putem şti dacă un lucru există cu adevărat? Amăgindu-ne?

Este un cerc vicios al întrebărilor fără răspuns, al răspunsurilor inexistente şi al (in)existenţei. Cum ştim dacă existăm sau nu? Trăim într-o lume abstractă, care există pentru că vrem să credem că există şi pentru că altfel ar trebui să ne trezim la realitate şi să recunoaştem că suntem nişte iluzii, fantome ale timpului pierdut. Patetică (in)existenţă!

Viaţa este un joc, în care pătrundem fără a cunoaşte regulile, pe care apoi le inventăm. Uneori trăim după regulile noastre, dar, de cele mai multe ori, trăim după regulile celorlalţi, ne conformăm, crezând că asta este alegerea cea bună. Şi, totuşi, avem nevoie de reguli pentu că altfel nu ştim să existăm, nu funcţionăm. Într-o lume în care societatea ne conduce şi ne dictează suntem ca nişte cobai într-un laborator experimental. Nu ştim ce ni se întâmplă, dar vrem să aflăm ce urmează. Uneori ne comportăm normal, alteori nebunesc, în funcţie de experimentul la care suntem supuşi. Uneori rezultatul experimentului poate fi pozitiv, alteori ne poate ucide. Totul este risc, nu există linişte şi pace, ci doar iluzii ale acesteia, înainte de furtuna din sufletul nostru care se revarsă în exterior şi ne inundă viaţa. Cât putem să suportăm? Cât putem să rezistăm unor astfel de revărsări? Sufletul uman este fragil. Se spune că ceea ce nu ne ucide ne face mai puternici, dar dacă, totuşi, nu devenim mai puternici, ce se întâmplă atunci? Cedăm... Cedăm şi ne lăsăm purtaţi de valurile sufletului şi pentru prima dată avem impresia că există linişte şi pace, că există fericire. Este o iluzie, care ne linişteşte sufletul. Ne lăsăm purtaţi de val şi ne schimbăm. Întreaga noastră viaţă nu mai există acum, rămâne doar o umbră vagă a ceea ce a fost şi nu mai este, iar în faţa noastră se aşterne un nou început. Şi, în acel moment, ne întrebăm: suntem pregătiţi pentru un nou început? Putem să facem faţă unor noi riscuri? Unii mai curajoşi se opresc la mal şi se ridică, ridicându-şi o nouă viaţă. Alţii, mai slabi, se lasă purtaţi în continuare, pentru ca liniştea să dureze o veşnicie, acea linişte pe care au visat-o şi care nu credeau că există. Fiecare îşi croieşte propria viaţă, mai bună sau mai rea... nu contează.. pentru că, într-un final, ne aşteaptă un nou val şi un nou început. Viaţa este un lanţ de riscuri şi valuri tămăduitoare.

Death of Marat

2011-05-16T00:14:00.000+03:00

This is one of my favorite paintings: "La Mort de Marat", painted by Jacques-Louis David in 1793 in neoclassical style.

Jean-Paul Marat, a radical journalist and politician of the French Revolution (Jacobin leader), partly responsible for "The Reign of Terror", was assassinated by Charlotte Corday, figure of the French Revolution, which was, at her turn, executed under the guillotine for her bloody act.

This is an idealized image of Marat, with the body of a healthy man, still young, surrounded by details borrowed from his world, including the knife and the letter of Charlotte Corday. The painting is a calm and intimate representation of death. In the meanwhile is an accusation of murder.
The light comes down from his head to his arm to meet the darkness that surrounds the knife. The dark background enhances the image of Marat. Like an artist, Marat is represented with his tools, it's not a paintbrush, but the pen, ink and paper. Maybe he was an artist of his time, an artist of words and passion.

Waste Land (2010)

2011-05-15T23:04:00.001+03:00

Nominated for an Oscar in 2011 and directed by Lucy Walker, the documentary "Waste Land" is a movie about the transformative power of art.
Lucy Walker confessed that she was interested in garbage, searching the answer to the question: "what it [garbage] says about us?" and wanted to know people who "you do not normally meet in your life". So, the main characters of this movie are the so-called "catadores" (pickers of recyclable materials).
Starting from the idea to "change the lives of a group of people with the same material that they deal with every day" (V. Muniz), the Brazilian artist Vik Muniz spends a few years in his native Brazil and the world's largest garbage dump, Jardim Gramacho, located on the outskirts of Rio de Janeiro. The artist develops his project "Pictures of Garbage", using garbage as an art medium. In fact, the creative use of materials is his signature. Why garbage? Because: "The beautiful thing about garbage is that it's negative; it's something that you don't use anymore, it's what you don't want to see" (V.Muniz). In order to make his project, the artist rented 4 tons of junk and a warehouse, and together with the "catadores" arranged the trash on the ground to replicate photographs of themselves, that Muniz had taken earlier, then he'd climb 22 m high to take photos of the compositions. All the pictures were sold in auction and 100% of the profits went to the Garbage Pickers Association of Jardim Gramacho.

Blue Velvet (1986)

2011-03-13T22:14:00.001+02:00

Let's talk a little about "Blue Velvet", a David Lynch movie.

It all starts in a small town called "Lumberton", where, apparently, nothing happens. I say apparently, because the curiosity of a young man will unearth a weird world, a world of crime and violence, as every forest has its bad weeds, even if we can't see them at first sight.

Starting like a mystery film, "Blue Velvet" will unveil some messed up people: a femme fatale (the local singer), subject of violence and desire, in the same time, the villain, with an Oedipus complex, the questionable main character-the young man that stirs everything up, and a pure girl, that knows nothing about this hidden world but is helping the young man to solve his mystery-she's somehow the perfect opposite. Everything is wrapped in an atmosphere of shadows and darkness.

An important symbol is the bug, that appears in several scenes, and that could be a symbol of the unknown bad world, that stays hidden under a stone, until someone reveals it.

So, I think the symbols are very well used in telling the story, the characters are fascinating, except maybe the one played by Laura Dern (the young girl), which it seemed to me a little fake, and the music is very nice (Badalamanti music).

Exit Through The Gift Shop (Banksy, 2010)

2011-02-03T13:58:00.007+02:00

What is an artist? Who can be one? These are the main questions that Banksy is giving to us through his movie: "Exit through the Gift Shop" (film nominated at Oscars 2011 for best documentary feature).

The film is actually about Thierry Guetta, a french shop keeper and amateur filmmaker who discovers the world of street art and starts filming the graffiti artists he meet until one day when he decides to go in an "impossible mission" to meet Banksy, the most well-known graffiti artist and one of the best, too. He films street artists in the process of creating their work. All the filming could have been transformed in a great documentary and he could have told the truth about the street art, as Banksy once said to Guetta. The only problem is that Guetta is a bad filmmaker and he could never say the story right. This is the main reason for turning himself into a street artist - Mr. Brainwash. After all.. he "learned" from the best.

But the main question is: What is an artist? Is it a mad man, like Guetta, who wants to become bigger than life, to become rich and "brainwash" the people's mind through his art? But, as Banksy said, street art, even art, is not about the money, art is passion, is beeing in the right place at the right time and succeeding to say a message with the right words. Art, in a large way, is not found only in the museums, art is everywhere and it could be a great graffiti, a great sculpture or a building, a perfectly designed town square, a message written in stone or a manifesto etc... Art has lots of shapes and could be around the corner or in front of us and not being able to see it. We have to open our inner eyes to discover that art is much more and, in a way, rules our everyday life. Being an artist doesn't mean to "copy & paste" what made others famous, but being original, being yourself. We all are different, so we can't copy each other, otherwise it will cause chaos. This reminds me of a line from "Basquiat" movie (1996) that goes something like this: "you've got to do your work all the time (...), the same kind of work, the same style, so people can recognize you and don't get confused". So, you have to be yourself and keep it that way! This is what makes us different and unique. Being an artist is much more than knowing how to draw. You have to know how to use your abilities to send a message, your message, to the world, which is the most difficult part of being an artist.

Knitting goes public

2010-08-11T21:03:00.003+03:00

Have you ever thought that knitting is not just a traditional way to make clothing and other stuff? Somebody did. I’ll mention a few names: Magda Sayeg, founder of the knit graffiti crew “Knitta Please” (2005), Inger Lena Gaasemyr with her “Graknitti” project, Carol Hummel and the JafaGirls (Nancy Mellon and Corrine Bayraktaroglu, who were inspired by the “Knitta Please” – see the “KnitKnot Tree”).

The “Knitta Please” crew managed to make knitting go public, by creating works that repositions the granny’s pastime in public spaces, streets dominated by hard, masculine public art culture. They inserted the handmade art in a landscape of concrete and steel. Like Christo who wrapped public buildings, the “knitters” are wrapping the things we sometimes don’t notice when passing by (parking meters, lamp posts, car antennas, exposed plumbing, urban furniture) or things that we see every single day (buses, bike racks, columns, statues...). This is like a statement that says: (1) knitting is more than traditional crafting, (2) learn to see things not only with your eyes, but with your soul also.

Inger Lena Gaasemyr has her own statement:

“I am interested in how people interact and communicate in public spaces. By decorating the urban landscape with knitted materials (new and reused) I want to explore hidden boundaries between people. Knitted materials are used for several purposes, (1) as a connotation to the old crafts traditions, heritage, and nostalgia, and (2) to highlight the patterns themselves; how they are made, their origin, and how they can make new connections/interaction between people in this era of rapid communication, (3) as an interactive real-time experience and social context, and (4) a practice-over-product statement and a living strategy of slow activism.”

Her “Graknitti” project introduces new meanings of public and private space that open up for interactions among people. The goals are to focus on public spaces in the urban commercialized landscape and to stimulate social exchange.

I should mention, also, the Knit it exhibition based on interactive participation of men and women knitting on white knitwear.

The Ghost Writer

2010-08-04T17:07:00.010+03:00

THE GHOST WRITER: Movie Trailer. Watch more top selected videos about: Olivia Williams, Roman Polanski

When a successful British writer agrees to complete the memoirs of former British Prime Minister Adam Lang, his agent assures him it is the opportunity of a lifetime, although the project seems to be doomed from the start: „I don’t read political memoirs, who does?”, is the ghost writer wandering, the writer whose identity remains secret. The day he arrives to the fortress that is Mr. Lang’s home, the former Prime Minister is accused of authorizing the illegal seizure of suspected terrorists and handing them over for torture by the CIA and he’s investigated for war crimes.

Another subject that will concern the writer s the death of his predecessor, Mike McAra, murdered because maybe he discovered too much and who left as a legacy an enormous manuscript about Lang’s life, a manuscript full of mysteries waiting to be deciphered. The ghostwriter had to turn this manuscript into a book. On the traces of his predecessor he discovers the mystery behind his death and, finally, after the assassination of Lang and the publishing of his book, the big secret that nobody knew and everybody wanted to know about, the key of the entire movie. The end, not so unexpected, of the ghostwriter is staged off-camera and is suggested by few sound effects and the manuscript spreading all around.

The movie is inspired by the book of Robert Harris, but with a few changes. It is aid that the character of Adam Lang is an allusion to Tony Blair. Is it?

A fascinating movie, that keeps you in suspense till the end. A Roman Polanski movie.

Katie Sokoler

2010-08-03T20:45:00.005+03:00

See more of her work on her blog: Color me Katie

This is an extract from an interview:
- I had no idea I was going to be an artist until I was about 18. Ever since I was a kid I wanted to be an actress. Growing up I took lots of acting classes, did a few commercials, plays, and TV shows. One day I discovered a camera, dropped everything and applied to art school!
- I find my inspiration from the people around me. [...]A few hours sitting at the park or walking around the streets observing people gives me tons of new ideas.
- I have a few ideas for some large community art projects. I really want to involve more people in my work!

The Runaways (2010)

2010-07-23T13:58:00.001+03:00

Some tough, but beautiful women trying to conquer a man's world through music, using the rock'n'roll language.

Les femmes de l'ombre (2008)

2010-07-21T20:19:00.007+03:00

...au cours des vingt années qui suivirent la seconde guerre mondiale. Les gouvernements des pays développés de l’Ouest comme de l’Est ne se départirent pas de leur conception instrumentale des femmes: la société n’existe pas pour développer les potentialités des femmes, mais celles-ci existent pour les besoins de production et de reproduction de la société. On les utilise en temps de guerre dans la production et dans l’armée, mais on les renvoie au foyer quand on n’a plus besoin d’elles. (Andrée Michel)

miru kim's underground art

2010-05-13T21:47:00.001+03:00

translated by me

Foghat-Slow Ride

2010-03-16T22:12:00.002+02:00

	Foghat - Slow Ride .mp3

	Found at bee mp3 search engine

The math within the crochet

2010-02-28T16:31:00.001+02:00

Filmul de animaţie la Oscar

2010-02-03T16:24:00.005+02:00

Noaptea decernării premiilor Oscar este una dintre cele mai importante pentru cinematografia americană, şi nu numai.
Anul acesta - a 82-a ediţie, la secţiunea „Best Picture/Cel mai bun film”, printre cele 10 filme nominalizate avem o surpriză: „UP” - film produs de studiourile de animaţie Pixar şi distribuit de Walt Disney Pictures. Premiera filmului a avut loc în 29 mai 2009 în America de Nord şi este primul film de animaţie care a deschis Festivalul de Film de la Cannes, în 2009.
„UP” devine, aşadar, al doilea film de animaţie din istoria Premiilor Oscar nominalizat la secţiunea „Best Picture”. Al doilea din istorie, pentru că în urmă cu 19 ani, în 1991, la cea de-a 64-a ediţie, a fost nominalizat un film realizat de studiourile Walt Disney: „Beauty and the Beast” (6 nominalizări şi 2 premii) - al 30-lea film din seria Walt Disney Animated Classics. În acel an, animaţia a pierdut în favoarea filmului „Silence of the Lambs”, dar a câştigat un Golden Globe pentru Cel mai bun film - Musical sau Comedie (premiu câştigat şi de „The Lion King” şi „Toy Story 2”).
În prezent, „Beauty and the Beast” deţine recordul pentru cele mai multe nominalizări primite - alături de „WALL-E” (2008) - pentru un film de animaţie (6 nominalizări).

Filmul de animaţie „UP” este al doilea lung-metraj al regizorului Pete Docter, după „Monsters Inc.” şi este al 10-lea film al studiourilor Pixar (primul, din cele 10 filme realizate de Pixar, prezentat şi în versiunea de Disney Digital 3D).
Până acum, a câştigat un Golden Globe pentru „Best Animated Feature Film” şi „Best Original Score”.
Aşteptăm cu nerăbdare decernarea premiilor Oscar!

Amelia Earhart

2010-02-01T14:01:00.005+02:00

Amelia (2009) R: Mira Nair Cu: Hilary Swank, Richard Gere, Ewan McGregor

Amelia Earhart (1897-1937) - american aviation pioneer and militant of the women's rights, one of the great women of the 20th century - has drawn the attention of the international press, for the first time, in June 1928, when - being a passenger in an airplane - crossed the Atlantic Ocean, becoming the "woman of the year" and, in the same time, an idol for all the women, an example of emancipation.
In the year 1932, following the example of Charles Lindbergh (also known as "Lucky Lindy") - one of the long distance flying pioneers, well known for flying himself the plane that crossed for the first time the Atlantic Ocean (1927) - she wishes to fly solo, as a pilot, across the Ocean. After succeeding the flight she crosses the Pacific and, in 1937, wants to make her greatest dream come true: a trip around the world following the equator line. After making 3/4 of the planned trip, she lifts of - on July 2, 1937 - from Lae (New Guinea) flying towards the Howland Islands from the Pacific, where she never arrived, her disappearance remaining a mystery.