theScrib

Interviu no.2

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Sun, 14 Mar 2010 12:09:00 +0000

Firele de nisip care suntem noi oamenii tind sa nu mai încapă într-o clepsidră. Oare pentru că am întors-o de prea multe ori ni se pare că nu mai poate există şi o altă variantă a trăirilor noastre?

Dacă ai putea număra firele de nisip probabil vei putea calcula printr-o formulă riguroasă matematică cam de câte ori ai mai avea permisiunea de a mai întoarce clepsidra. Ar fi lucrul cel mai banal al omeniri să se pironească într-un singur loc şi să se şi complacă situaţiei prin aflarea unui număr fatidic atât de nimicitor ...

Cine îţi dă acordul să întorci clepsidra? Este o entitate întrupată?

Puterea fiecăruia că poate realiza orice ţel pe care şi l-a propus. Erorile noastre pot fi rearanjate în alte operaţii care pot hrăni egoul tuturor până în punctul în care fiecare îşi poate adăuga la nume şi titulatura de Mesia.

Atât

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Wed, 24 Mar 2010 21:37:00 +0000

Pleoapa nopţii se trage ca un oblon peste cerul răsturnat. Mirosul apăsător de întuneric trezeşte din amorţire paşii imprimaţi de nisip, rătăcirile fiecăruia care a căutat regăsirea în ciclicitatea absurdă a valurilor. Zmeul legat mâine este încă aici. Atemporalitate. Desacralizare. Repoziţionare. Paradis căzut în umbră de aripă luciferică.

Gente-El Banch- Gigi Căciuleanu

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Wed, 24 Mar 2010 22:44:00 +0000

Verbigena (Cel născut din Cuvânt)

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Fri, 23 Apr 2010 20:57:00 +0000

Să cadă mir din cerul răsturnat
să cotropească molecula vie
să întoarcă pomii toţi
spre lateralele sacrale.

Să cadă soarele din amorţire
să ardă veşnicul păcat
să facă din pământul sfărâmat
Un verde crud întins spre Neştire.

Să cadă apele spre cer
să nască meduze zburătoare
să se răstignească peştii toţi
În vechiul Loc al Căpăţânii.

Fereastra

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Tue, 27 Apr 2010 17:19:00 +0000

O fereastră a unei lumi fără artă, care se poate descompune prin uşurinţa muzicii într-o fereastră cu artă.

#

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Thu, 29 Apr 2010 15:48:00 +0000

Sunt momente când ţi-ai dori să dinamitezi tot ce ai construit până acum. Dar vei alege să salvezi situaţia pentru că ţi se pare mai uşor să aşezi peste instabilitate toate ideile şi gândurile omenirii. Vei da pauză ca şi cum ai apasa pe o telecomandă. Totul din jur va rămâne în neclintire. Îţi vei pune mâinile la tâmple şi vei vrea să dai cu mâna să schimbi un membru al vreunui om, să-i inversezi ordinea ideilor, să-l faci să vadă că e şi ceva bun în tot răul care îl înconjoară. Şi vei sta. Vei sta şi te vei uita şi te vei plimba printre ei cum te plimbi pe iarbă şi nu vezi gândacii care mişună. Uşor ! Iar ai omorât unul. Totul e prea mic pentru tine. Ironia face că tu eşti o păpuşă manevrată de un altul care te vede la fel de mic... Şi el la rândul lui este o matrice generată de un soft... Omenirea este într-un control continuu.

de ce? de daia!

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Wed, 12 May 2010 19:28:00 +0000

Scris
În tabloul mării
vele-speranţe,vară, Gaudi se uită la Dali, ritm
braţe, glezne, palme, Orff, Burana, armonie, Einaudi, Karaindrou
scris
în nisip
Nume: Paler Cărtărescu Cioran Eliade
Creaţie: De ce iubim religia morţii pe un peron
în cearceaf
film, filosofie, dinamici fine : Angelopoulos

Spot publicitar Linux- IBM

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Thu, 20 May 2010 15:11:00 +0000

Spot publicitar Linux- Ibm

Ideea clipului porneşte de la teoriile fizice care încearcă să demonstreze că mintea umană poate fi „(re)creată” într-o minte artificială (Inteligenţă artificială, gândire computaţională) cu aceleaşi capacitatăţi ale creierului uman sau mai mari.
Inteligenta artificială poate fi structurată în:
• inteligenţă artificială puternică (strong AI): prin aceasta se înţelege o intelegenţă artificială, de obicei bazată pe un computer, care chiar poate "gândi" şi este "conştientă de sine".
• inteligenţă artificială slabă (weak AI): o inteligenţă artificială care nu pretinde că poate gândi, putând însă rezolva o anumită clasă de probleme într-un mod mai mult sau mai puţin "inteligent", de exemplu cu ajutorul unui set de reguli (principiul algoritmic)
Semnul social al clipului după Gina Stoiciu în „Pour comprandre la verite” este cel al dimensiunii gândiri savante.

Modalitatea de realizare:

Cadrul şi personajele (Indicialitatea)
S-a ales un cadru indoor, alb, circular prin trasarea unei lini semicerc negre . În acest cadru avem un copil super-dotat care este subiectul unui experiement. Acesta este aşezat pe un scaun şi rămâne fix. Un al doilea scaun se reconfigurează pe parcursul spotului cu diverşi oameni din diverse domenii: literatură, artă, sport, matematică, fizică, economie, muzică (de sex feminin şi masculin) care vin şi-l învaţă toate aceste cunoştinţe prin puterea vocii şi a discursului. Avem şi doi observatori care analizează experimentul şi întăresc ideea de copil super-dotat prin vocile extra-diegetice.
Tehnică şi imagine: Filmarea se realizează prin mişcarea obiectivului la subiecţii fixi. Subiecţii în mişcare sunt filmaţi print-o mişcare uşoară a camerei. Se folosesc panoramări, prim-planuri, transfocări ale camerelor aflate pe platou, dar şi imagini luate cu o cameră de sus.
Montaj: Secvenţele urmăresc evolutiv gradul de cunoaştere al copilului şi culminează cu apariţia numelui copilului pe ecran alb scris cu negru : Linux, care înlătură gradul de mister al spotului.
Muzică şi voce: Muzica este lentă. Vocile specialiştilor se schimbă. Discursul este unul specializat.

Semne şi simboluri:
Albul pare a fi o matrice. Informaţia din matrice sunt oamenii care pot fi cifre şi pot fi ordonaţi în funcţie de apariţa lor în cadru. În acest spaţiu timpul nu are valoare. Spaţiul e un cadru digitalizat. Linia semicirculară trimite către ciclicitate, către un perpetuum mobile şi metaforizează spaţiul circular. Cadrul mai poate fi decriptat ca o piaţă a dezabaterilor de idei (agoră) simboluri care duc către gândirea filosofică şi miticul trecutului grec.
Scaunele aduc ideea de discuţie şi de şcoală sau meditaţie. Totodată reprezintă o violare a spaţiului digital prin aducerea elementelor obişnuite, din realul nostru.
Copilul este simbolul unui minţi luminate care poate acumula tot ceea ce vede în jur şi i se spune. Totodată vârsta sa trimite către ideea că cel mai bine omul învaţă cât este mic. El reprezintă o minte a totului ceea ce pentru un om normal pare imposibil. De aici şi asocierea cu computerul şi distanţarea sa faţă de uman. El este explicat ca individ doar prin gândirea sa excepţională care nu poate fi decât o maşinărie.
Specialiştii sunt metaforele învăţaţilor antici, un sfat al bătrinilor de fapt prin vârsta care o au. Aici apare ideea antitezei: mic, mare; tânăr, bătrân. Fiecare specialist stăpâneşte un singur domeniu dar copilul prin calităţile sale exceptionale de memorare şi înţelegere va ajunge să cunoască totul.
Observatorii sunt creaţi pe principiul divinităţii ascunse (deus-absconditus) cu voci extra-diegetice care completează şi întăresc ideea spotului. Intersantă este şi ideea cuplului feminin şi masculin, cuplul primordial, adamic.

Eleni Karaindrou- Voyage to Cythera (Thema Alexandrou)

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Sat, 05 Jun 2010 15:43:00 +0000

Asculta mai multe audio Muzica

Răsuciri

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Wed, 23 Jun 2010 19:26:00 +0000

Stropi de ploaie
Împletiţi
Ştorşi până la răsărit
Gânduri contorsionate
Leagă zenitul de pământ
Ca o sinapsa.
Nori şi cernioziom
Înfăşuraţi spre laterale
Ascund verdele.
Credinţele se învelesc
Unele în altele
Pentru a mima
Adevărul,
Prin ritual.

Deshumare

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Sun, 04 Jul 2010 00:13:00 +0000

Fragmente de suflet
înmormântate
în cutii de nisip
formate
în uitarea valului care trece
în asteptarea valului care vine
în fanta deschisă
între cer şi pământ
care simte şi respiră
Sunt răsturnate
peste maldarul de oase
de vise rupte,
de nopti,
de zile,
pierdute si lăsate fără glas.
Deshumare.

Himere

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Thu, 12 Aug 2010 21:04:00 +0000

Asfalt udat de soare
aburi,
paşi transpiraţi,
se afundă.
Biciuiri de trupuri
care se îngrămădesc
să asude
pe o plajă
dintr-o clepsidră
aruncată
într-un jar
care se răsuceşte
în mâini de heruvim.
Cuplul adamic caută lămâi
pentru limonadă.
În deşert.
Ţipetele sunt şoptite la colţ de stradă.
Şi ele se pierd pe toropeală.
Linişte şi lene de levant dogorit.

Ultima picătură de uman

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Fri, 08 Oct 2010 13:01:00 +0000

Te văd cum ieşi din mine
ca un suflet ce părăseşte un trup care abia s-a răcit
te văd de fapt de luni, ani, poate secole bune
dar mă mint mereu că n-ai cum să mă părăseşti
te văd cum urli să te salvez
dar eu nu mai dau doi bani
te văd cum zvâcneşti
cum sângerezi
cum te ţii şi de ultima mea celulă
dar trebuie să pleci.
Tu eşti frumosul absolut,
Tu nu eşti o fiinţă,
nici un obiect
eşti doar o mulţime de sume matematici
o totalitate a visurilor şi a idealurilor
care par a fi (sunt) desuete
azi, când fiecare aleargă în sens opus
Doamne şi ce sens...

Virtualo-gonia

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Fri, 22 Oct 2010 21:37:00 +0000

Ne-am născut dintr-un punct. Un punct obraznic care nu a stat unde a fost pus, probabil într-un increat, asemenea unui copil neastâmpărat, de cine ştie ce Fiinţă Superioară. Ne-am agitat şi am interacţionat, printr-un schimb de energie… A fost probabil prima “comunicare”. Am călătorit peste arcul timpului şi al spaţiului. Asemeni personajului mitic Aeneas, dar de aceasta dată proiectat într-o matrice a virtualului.

Omul a progresat, s-a perfecţionat din experienţa trăirii, care nu e de cele mai multe ori cea mai prietenoasă. Ce rămâne dacă disecăm un „sistem” şi îl lăsăm fără corp? O altă dimensiune, a inefabilului. Nu o putem transpune în vocabule, nici într-o imagine, nici într-un joc dramatic... Este probabil cel mai de preţ lucru al unui „sistem” , deşi, pe de altă parte, este cel mai vulnerabil. E foarte greu să trăieşti cu un lucru pe care nu ţi-l poţi explica, care nu poate fi transpus într-un concret, uşor digerabil intelectual pentru o fiinţă capabilă de raţiuni şi interpretări. Acest lucru îţi influenţează şi-ţi determină personalitatea, de fapt „umanitatea”.

Cineva spunea cândva că „totul” este mult mai mult decât suma părţilor componente. Care este adosul care nu echilibrează raportul? Probabil virtualul... imaginaţia... creaţia... Cum ai putea să explici ceva ce nu vei avea în faţă niciodată? Dar să o mai şi pipăi? Omul a încercat să-şi imortalizeze în timp trăirile prin fotografie, film, muzică, pictură, teatru, dans, internet, formule matematice, literatură. Şi-a creat o extensie a trupului, un virtual propriu care acumulează sentimentele si trăirile, transpuse apoi în diferite forme...

Omul este un copil, mereu se joacă, este un perfectum travesti în viaţa de zi cu zi. Probabil în fiecare secundă joacă un alt rol. Un instinct primar pare a-l mâna pentru a supravieţui într-o lume din ce în ce mai canibalizată. Virtualul nu poate fi surprins într-o stare pură. Mereu va lua forma unei „comunicări” fie că vorbim de socializare, economie, artă sau religie. Putem considera virtualul „o imagine” a percepţiei fiecăruia despre sine, despre oameni şi lucruri din jur. Vitualul devine un haos necesar pentru stabilitatea fizică şi mentală a unui individ. Niciunul dintre noi nu poate rămâne pasiv vieţii. Niciunul nu este lăsat în afara cercului de trăiri şi interacţiuni sociale. Omul are nevoia de a se proiecta într-un spaţiu nedefinit pe care nu-l poate anticipa.

Fereastra spre cer rosu

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Wed, 17 Nov 2010 19:18:00 +0000

M-am uitat pe fereastra la cerul roşu pentru a orbi de toate: oameni, idei, obişnuinţe din Constanţa... Nu am reuşit. Sunt mai pierdut ca niciodată, sunt mai copil ca niciodată, sunt mai superficial ca niciodată. Nu vreau să aleg, să hotărăsc, să decid... Nimic...

Deconstruire

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Wed, 24 Nov 2010 19:39:00 +0000

Am aruncat cuvintele mari,
anii care au trecut
şi cei care o să vină.
Am aruncat cerul în pământ
din ciuda de sfârşit
din invidia de finit.
Am aruncat nisipul în apă
apa într-o sticlă
şi a rămas doar pământ.
Am aruncat pământul într-o ladă
şi a rămas vidul primar.
Am aruncat sticla în lada,
de aici poate să înceapă viaţa iar.

Reorganizarea haosului

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Tue, 08 Mar 2011 16:18:00 +0000

Cum poţi reorganiza haosul mai bine decât prin cuvânt? Un cuvânt care rupe negrul vidului primar, care pune pe pauza tot increatul, străpunge şi alungă temerile şi neliniştile interioare eterne pentru noi toţi. O rostire are puterea de a construi şi de a deconstrui spaţiul, timpul şi oamenii. Îi poate sclaviza şi condamna spre perfecţiune sau spre mediocritate. Un cuvânt care fixeaxă lucrurile aşa cum sunt de fapt, bombardează toate percepţiile şi toate părerile şi te face să te simţi mai gol, mai mic şi mai insignifiant, într-o lume care se vrea a fi elitistă, deşteaptă şi generatoare de cunoaştere şi educaţie.

Care ar fi fost soluţia contra digitalizării?

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Wed, 04 May 2011 20:53:00 +0000

Viteză. Toată viaţa noastră este guvernată de această logică. Ne grăbim să facem orice. Şi "orice-ul" acesta e de foarte multe ori atât de accelerat şi nedigerat încât nimeni şi nimic nu mai are capacitatea să analizeze efectele. De la liturghia pe care o ascultam cuminţi în biserică am avansat la o liturghie la tv (Guibert, 1987) iar în prezent liturghia omului se face pe internet. Metafora liturghiei aduce în prim plan descărcarea simbolică pe care omul are nevoie să o facă. Descărcarea este aceeaşi, doar mediul în care se "ritualizează" este altul. Cum spune şi Baudrillard "publicul nu-şi doreşte niciodată evenimentul, ci spectacolul acestuia". Am trecut de la analogic la digital şi încercăm de fapt să reproducem gândirea naturală la nivel artificial. Dar digitalul acesta nu cumva a ajuns să gândescă mai mult decât l-am anticipat şi l-am creat efectiv noi să gândească? Pentru că în logica fluxului informaţional prin comprimarea aceasta a timpului, a spaţiului şi a canalelor comunicaţionale oricine, oricând, oriunde poate trimite orice semnal, în orice formă, oricui. În haosul acesta al ideilor care circula, desigur concept care ne imaginam că va rezolva problema din spaţiul public şi îl va duce spre organizare şi o democraţie de tip atenian cu trimiteri spre vechea agoră, se răstoarnă logicile şi sunt aduse mai aprope de incertitudine. Acum este momentul să introducem în ecuaţie dimensiunea cuantică a sistemelor. Dacă creierul nostru este un dispozitiv cuantic cum unii cercetători din domeniul fizicii se grăbesc să afirme, atunci am fi mai aproape de ideea de multiplicare, de comprimare, de instantaneitate... Dar cum nu s-a demonstrat nimic putem să ne gândim că este posibilă o asemenea performanţă. Dar suntem noi conştineţi de aceste operaţii complexe care se întâmplă în creierul nostru şi le putem "cuantifica" pe toate? Televiziunea ne-a adus un fast-food cultural, cu produse rumegate care să coboare cultura înaltă la picioarele culturii populare. Un principiu care ne loveşte zdravăn în aceste timpuri în care noţiunea de "serviciu public" pare şi de fapt este un deziderat deşănţat într-un cadru consumerist. Nu poţi cere mediei comerciale să facă educaţie cum nu poţi cere unui musulman să mănânce carne de porc. Desigur varianta serviciului public de televiziune şi de radio poate constitui o soluţie. Dar nu este şi el în aceeaşi logică a fluxului? Nu se supune aceloraşi reguli care simplifică de fapt totul? Nu este el sclav al digitalului? Nici în sistemele publice "nu mai este timp" pentru problematizare. Impactul, jertifrea simbolică, "prostituţia intelectuală" şi "travestiul" acestea sunt de fapt noile "ritualuri". Toată această uşurinţă de a vulgariza cultura înaltă ne arată un sistem disfuncţional. Atunci trebuie în mod clar să spunem că educaţia nu îşi are locul în media ci mai degrabă în cărţi. Şi mergând mai departe la structura internetului care apasă şi mai mult pedala de acceleraţie informaţională unde îşi face loc educaţia în noianul de biţi? Cine mai face regulile în virtual? Până unde "ne programăm" să cunoaştem? Care ar fi fost alternativa la digitalizare? Nedepăşirea condiţiei tribale a omului?

Cine îmi dă timpul pierdut înapoi?

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Mon, 09 May 2011 21:38:00 +0000

Pentru că fugim,
pentru că urâm,
pentru că urlăm,
pentru că nu mai trăim,
pentru că nulitatea este noul negru şi toţi se învelesc în el....
Pentru toate astea azi vreau să urlu cât pot de tare că nimeni nu îmi dă timpul înapoi şi m-am săturat de toate barbariile pe care le-a produs logica răsturnată a capitalismului în ţara noastră, capitalism care a tras o flegma adâncă pe obrazul bunului simţ. Cine îmi dă înapoi creierii tociţi într-un sistem educaţional care parcă desfăşoară în fiecare an, în fiecare oraş, în fiecare şcoală, în fiecare liceu, în fiecare universitate un maraton naţional de memorare pe care noi toţi îl trecem cu brio? Cine îmi dă înapoi sănătatea pe care o pot pierde numai dacă păşesc câteva minute într-un spital din acest oraş? Cine îmi dă înapoi verdele? Cine îmi dă înapoi spaţiul pe care ar trebui să merg ca pieton sau parcarea pe care ar trebui să o am dacă merg cu maşina? Cine îmi dă înapoi librăriile şi bibliotecile care sunt din ce în ce mai puţine, spre deloc? Cine îmi dă înapoi timpul pierdut la televizor butonând ca un isteric o telecomandă care mă limitează din cauza conţinutului din ce în ce la mai puţine posturi în condiţiile în care canalele sunt din ce în ce mai multe? Cine mă scoate din invazia asta de biţi şi din noul contract e-social si e-relaţional în care toată lumea este conectată şi mai controlabilă? Cine îmi dă timpul şi statutul de om, nu de maşinărie, înapoi?

Pentru voi... care stiti DC...

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Sat, 28 May 2011 17:19:00 +0000

Cei care... şi cei care nu

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Sat, 28 May 2011 19:28:00 +0000

În lumea asta mare sunt două categorii de oameni: "cei care" şi "cei care nu". Cei care se văd şi cei care nu se văd, cei care fac şi cei care comentează, cei care sunt deştepţi şi cei care se cred deştepţi, cei care pot iubi şi cei care pot urî. Cei care pot fi prieteni şi cei care pot fi maliţioşi, cei care pot fi fraţi şi cei care sunt hiene. Cei care încasează bobârnacele şi cei care niciodată nu au şansa la niciun bobârnac. Cei care nu respiră şi cei care respiră degeaba aerul Pământului acesta. Cei care încep o călătorie şi o termină şi cei care nu încep nimic. Cei care se bucură şi cei care cârcotesc. Cei care scriu şi cei care măzgălesc. Cei care au talent şi cei care se chinuie să aibă talent. Cei care muncesc şi cei care vegetează. Cei care sunt "plini" şi cei care sunt "goi". Cei care formează şi cei care dezbină. Cei sănătoşi şi cei nesănătoşi. Cei frumoşi ... şi cei urâţi. Cei diferiţi şi cei "serializaţi". Cei care "devin" şi cei care "nu devin".

Probabil dilemele sunt doar ale mele

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Mon, 30 May 2011 21:35:00 +0000

De 3 luni am "cântat" sosirea pe linia finishului a VIITORULUI. Nu ştiu de ce perioada asta mă doare. Mă gândesc că sfârşitul liceului m-a afectat dar parcă nu ca acum. Probabil atunci aveam certitudinea că voi rămâne cu ceva. Acum simt că totul se deşiră, totul iese din locul lui şi nu-şi mai găseşte drumul înapoi, totul devine un "nimic" pentru că iar mă întorc la Paler şi simt că în aceşti 3 ani nisipul s-a scurs degeaba iar eu am fost un punct care s-a mişcat pe un cerc. Pentru că am plecat de la dilemele de a fi mare şi mă întorc iar la ele. Se pare că VIITORUL care se apropria, se auzea şi se vedea era de fapt un TRECUT ... Un TRECUT care sună cam aşa: toată viaţa ne dorim să fim mari ca apoi când suntem, să ne dorim să fim iar copii (Paler "Interviu cu Dumnezeu"). O altă variantă ar fi apropierea mai "aproape" de profesie care mă înspăimântă pentru că sunt între eşec şi succes. Încrederea şi aşteptările oamenilor dragi mie pot fi foarte simplu dispersate în mediocritate. Iar una din astea două se va întâmpla... Probabil dilemele sunt doar ale mele. Teoria cuantică a incertitudinii încă mă urmăreşte!

De la primele la ultimele

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Sat, 09 Jul 2011 16:26:00 +0000

Am ajuns. Am coborat. Am tras o gură zdravănă de aer. Au trecut trei ani. Am început să scriu...
F.oarte mulţi prieteni care m-au ajutat să trec peste perioade dificile şi care au fost alături de mine în perioadele frumoase.
A.ni care m-au învăţat mai mult ca oricând că am fost învăţat frumos pentru o lume urâtă
C.ampus - locul în care am ajuns în fiecare dimineaţă târâdu-mă la tonomatul de cafea sau la chioşc, de multe ori cu o faţă care implora un pat şi o pernă în M2
U.ra am luat licenţa!
L.ecţii de viaţă (şi de moarte), pentru că lumea în care trăim este o junglă
T.inereţea greu de împăcat cu responsabilitatea
A.ni în care am intrat şi am ieşit din vieţile multor oameni, ani în care au intrat şi au ieşit din viaţa mea mulţi oameni.
T.impul care încă îmi dă bătăi de cap
E.nigme: ce faci mai departe ?

Manifest către speranţă

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Sun, 20 Nov 2011 00:15:00 +0000

Scoate sentimentele confiate din mine cât mai repede. Lasă-mă gol cum am venit pe lume. Lasă-mă pe o margine de Mare. Fă o Mare cât mai repede oriunde, oricând, cu oricine. Omul poate fi un Dumnezeu la fiecare răscruce de neuron scurtcircuitat. Dacă tot ai făcut o Mare, poţi face şi o răspântie de Nisip. Acum aruncă-mă înapoi de unde am venit şi lasă-mă să mă simt încă un copil răsfăţat şi iubit.

Dacă căţelul era câine sau asmuţirea ideilor

noreply@blogger.com (Valentin Vanghelescu) — Thu, 19 Jan 2012 22:11:00 +0000

Învăţăturile le luam din pilde şi din fabule. Nu este o lege scrisă dar o regăsim la nivelul oricărui simţ comun. În contextul general de protest lăuntric antisistemic nu trebuie să avem dubii cu privire la ieşirea românilor în stradă şi să ne lansăm în dialoguri pseudosavante. Discuţiile sterile duse în jurul ideii că sunt doar o gloată de huligani în Piaţa Universităţii care urmăresc să destabilizeze perfectul regim actual, fac câinele să fie căţel. Dacă eşti cât de cât un om cu câteva scaune la cap ar trebui să îţi dai seama că cei 20 de ani „brucanici” nu au fost de ajuns să reformeze societatea şi să-i dea cât de cât o tuşă europeană. Nu contează numărul de oameni care au ieşit în stradă, contează ideile aduse în sfârşit într-un spaţiu public diferit de cel creionat de politică şi mass-media. Ideea de schimbare transformă căţelul într-un câine care latră foarte tare: DEMOCRAŢIE.