Cele mai timpurii dovezi arheologice ale existenței Yoga pot fi găsite în niște sigilii de piatră care înfățișează posturi Yoga. Aceste sigilii de piatră poziționează existența Yoga undeva în jurul anului 3000 î.e.n. Chiar și așa, erudiții afirmă că au motive să creadă ca Yoga a existat și înainte, urmărindu-i începuturile în șamanismul din Epoca de Piatra. Atât șamanismul cât și Yoga au caracteristici similare, în special în privința eforului lor de a îmbunătății condiția umană a timpurilor respective. De asemenea, ambele au ca scop ”vindecarea” membrilor comunității, practicanții lor acționând ca mediatori religioși. Chiar dacă acum Yoga este descrisă ca fiind concentrată asupra sinelui, ea a început cu o mult mai puternică atitudine orientată spre comunitate.

Pentru o mai mare claritate în discuția despre istoria Yoga, o putem împărți în patru perioade distincte: Perioada Vedică, Perioada Pre-Clasică, Perioada Clasică și Perioada Post-Clasică.

Perioada Vedică

După cum îi spune și numele, această perioadă este marcată de existența Vedelor. Vedele sunt scripturile sacre ale Brahmanismului, care la rândul său constituie baza Hinduismului din zilele noastre. Aceste scripturi constau într-o colecție de imnuri de slavă dedicate divinității. Vedele conțin cele mai vechi învățături Yoga și de aceea, învățăturile găsite în Vede sunt denumite ”Yoga Vedică”. Această formă de Yoga este caracterizată de ritualuri și ceremonii care încearcă să depășească limitările minții.

În această perioadă, oamenii se bazau pe așa-numiții ”rishi” (un fel de poeți-înțelepți care și-au dedicat viața studiului Vedelor, denumiți și ”scribi divini”) pentru a învăța cum să trăiască în armonie cu voința divină. Rishi-i aveau de asemenea darul de a ”vedea” realitatea ultimă, prin prisma practicii spirituale intense. Tot din această perioadă provin și primele relatări despre unii yoghini care alegeau să trăiască în izolare (păduri, peșteri, etc).

Perioada Pre-Clasică

Apariția Upanișadelor marchează perioada Yoga Pre-Clasică. Cele aproximativ 200 de scripturi ale Upanișadelor descriu viziunea interioară a realității rezultată din devoțiunea față de Brahman. Aceste texte explică trei subiecte: realitatea ultimă (Brahman), sinele transcendent (Atman) și relația dintre cele două. Upanișadele extind și explică mai detaliat învățăturile Vedice. Yoga împărtășește caracteristici ”identificabile” istoric nu doar cu Hinduismul, ci și cu Buddhismul.

În timpul secolului 6 î.e.n., Buddha a început propovăduirea Buddhism-ului, punând accent pe importanța meditației și pe practica posturilor fizice. Siddharta Gautama, primul buddhist care a studiat Yoga, a atins starea de iluminare la vârsta de 35 de ani. Mai târziu, în jurul anului 500 î.e.n., a fost scrisă Bhagavad-Gītā (sanscrită: भगवद् गीता, sau ”Cântecul lui Dumnezeu”, într-o traducere liberă), text care constituie, în momentul de față, cea mai veche scriptură Yoga cunoscută. Textul e dedicat în întregime sistemului Yoga, și confirmă că Yoga era deja o practică străveche în momentul scrierii sale. Totuși, nu indică un interval istoric exact în care Yoga ar fi apărut.

Ideea centrală din Gītā este că a trăi cu adevărat înseamnă a fi activ, iar pentru a putea evita dificultățile vieții (atât cele ale propriei vieți, cât și dificultățile vieților celorlalți), acțiunile noastre trebuie să fie benefice și să transceandă ego-ul. Așa cum Upanișadele extind învățăturile din Vede, Bhagavad-Gita este clădită peste (și incorporează) doctrinele din Upanișade. Concret, textul constituie o conversație între prințul Arjuna și zeul Krishna, concentrându-se pe importanța atitudinii de opoziție în fața răului.

Astfel, în Gita, trei fațete ale existenței trebuie să fie armonizate și perfect integrate în stilul nostru de viață: Bhakti (devoțiunea prin iubire), Jnana (cunoașterea sau contemplarea) și Karma (acțiunea detașată). Bhagavad-Gita încearcă astfel să unească Bhakti Yoga, Jnana Yoga și Karma Yoga, iar acesta este motivul principal pentru care textul a dobândit o atât de mare importanță.

Perioada Clasică

Perioada Clasică este marcată de o altă creație – Yoga Sutra. Scrisă de Patanjali în jurul sec. 2 e.n., Yoga Sutra este o încercare de a defini și standardiza Yoga clasică. Textul este compus din 195 de aforisme (sau ”sutra”-e, din cuvântul sanscrit सूत्र, care înseamnă ”fir, ață, sfoară”), care expun sistemul Raja Yoga (”Yoga regală”) și principiile sale definitorii, descrise ca fiind cele opt părți/ramuri ale căii Yoga (Ashtanga Yoga). Acestea sunt:

1. Yama (cele cinci “abţineri”): violenţă, minciună, furt, sex (ilegal) şi posesiuni;
2. Niyama (cele cinci “respectări”): puritate, mulţumire, austerităţi, studiu şi devotament;
3. Asanas (sau exerciții/posturi fizice); literal, ”asana” înseamnă ”şedere”, şi Patanjali foloseşte acest termen pentru a denumi poziţia şezută a corpului în timpul meditaţiei; mai târziu însă, odată cu afirmarea Hatha yoga, ”Asana” a început să denumească toate posturile folosite în practica Yoga;
4. Pranayama (”controlul Forţei Vieţii”): controlul prān-ei (prăna), forţa vieţii sau energia vitală;
5. Pratyahara (”retragerea simțurilor”): Înfrânarea organelor de simţ, retragerea simțurilor în pregătirea pentru meditație;
6. Dharana (”concentrarea”): fixarea atenţiei asupra unui singur obiect;
7. Dhyana (”meditaţia”): contemplarea intensă asupra adevaratei esenţe a realităţii;
8. Samadhi (”eliberarea”): atingerea stării de iluminare superconştientă, de extaz divin.

Patanjali credea că fiecare individ e compus din materie (prakriti) și spirit (purusha). Mai mult, el era de părere că cele două trebuie separate, pentru a putea astfel purifica spiritul – aspect care se situa într-un puternic contrast cu învățăturile Yoga din perioada Vedică și Pre-Clasică, învățături care puneau accent pe uniunea dintre corp și spirit.

Conceptul lui Patanjali a fost dominant timp de câteva secole, astfel încât mulți practicanți Yoga au ajuns să se focalizeze exclusiv pe meditație, ignorând asana-ele. Abia mai târziu s-a reușit reaprinderea viziunii corpului ca un templu, iar importanța asana-elor a renăscut. De data aceasta, yoghinii au încercat să folosească tehnicile Yoga pentru a transforma corpul fizic si a-l face nemuritor.

Perioada Post-Clasică

În acest interval se observă o proliferare a literaturii și a practicii Yoga. Yoga post-clasică diferă de primele trei prin faptul că se focalizează mult mai mult pe momentul prezent. Astfel, Yoga nu mai încearcă să elibereze ființa de realitate, ci mai degrabă o învață să accepte realitatea prin trăirea clipei prezente.

Civilizația vestică a ajuns să facă cunoștință cu Yoga la începutul secolului 19. Inițial era studiată ca fiind o parte a filosofiei orientale, și a început prin a fi practicată ca o mișcare spre sănătate fizică și vegetarianism la începutul anilor 1930. În 1960 apăruseră deja foarte mulți înțelepți indieni care expuneau învățătura Yoga celor interesați. Unul din ei a fost și Maharishi Mahesh, yoghinul care a popularizat meditația transcendentală. Un alt mare yoghin a fost și Swami Sivananda. Inițial, Sivananda a lucrat ca și doctor în Malaezia, dar a ajuns ulterior să deschidă școli spirituale în America și Europa. Cea mai proeminentă din cele peste 200 de lucrări scrise de el o constituie varianta modificată a celor Cinci Principii Yoga, care sunt:

1. Savasana, sau relaxarea profundă
2. Asanas, sau exercițiul fizic
3. Pranayama, sau respirația corespunzătoare
4. Dieta adecvată
5. Dhyana, sau gândirea pozitivă și meditația

După cum spuneam, Sivananda a scris mai mult de 200 de cărți despre Yoga, vedanta sau filosofie; de asemenea, a avut și mulți discipoli care au extins învățăturile Yoga, spre exemplu: Swami Satchitananda, care a introdus incantațiile și Yoga la festivalul de artă și muzică de la Woodstock, Swami Sivananda Radha, care a explorat conexiunea între psihologie si Yoga, și Yogi Bhajan, care a început să predea Kundalini Yoga în anii 1970.

Astfel am văzut cum, încă de acum 5000 de ani, Yoga a continuat să își extindă învățătirile, trecând dincolo de barierele culturale, lingvistice și religioase ale întregii lumi.

Pentru a putea da o identitate fizică și caracteristici individuale acestei materii, a apărut nevoia identificării mai multor nivele ale formei. Primul nivel al formei, după Aristotel, se putea găsi în cele patru elemente: Pământ, Aer, Foc și Apă. Elementele, chiar dacă diferite între ele, erau ”legate” de patru calități: uscat, umed, cald și rece. Fiecare element posedă două calități, din care una predomină, și fiecare element e legat de alte două elemente prin intermediul calității ”comune” dintre ele.

Sistemul se aplică astfel:

• Focul este uscat și (predominant) cald
• Aerul este cald și (predominant) umed
• Apa este umedă și (predominant) rece
• Pământul este rece și (predominant) uscat

Cele patru elemente și calitățile lor formează bazele ideii de transmutație (schimbarea unui element chimic în altul). Principalul interes pe care teoria elementelor a lui Aristotel îl avea, din perspectiva alchimiei, era ideea de transformare, de schimbare. Așa cum am menționat și mai sus, conform teoriei sale, orice element putea fi transformat în alt element prin intermediul calităților comune. Astfel, Focul se poate transforma în Aer sub acțiunea căldurii, Aerul se poate transforma în Apă sub acțiunea umezelii, etc. In acest mod, e posibil ca un element să parcurgă întreg ciclul, transformându-se (de exemplu) din Foc în Aer, din Aer în Apă, din Apă în Pământ și din Pământ înapoi în Foc. Trebuie ținut cont că pe parcursul acestor transformări, ”prima materia” din spatele formei rămâne aceeași.

Următorul stadiu al formei din teoria lui Aristotel presupunea că toate manifestările din lumea fizică erau alcătuite de fapt din cele patru elemente primordiale, în proporții diferite. Variația părților fiecărui element în compoziție explica astfel infinita varietate a lucrurilor din lumea fizică. Iar fiindcă deja se credea și era acceptat faptul că fiecare dintre cele patru elemente putea fi transformat în oricare alt element (fie direct, fie prin ciclul descris mai sus), a fost doar un mic pas până la presupunerea că toate substanțele puteau fi modificate alterând proporțiile elementelor ce le compuneau.

Iar aici devine deja e ușor de văzut cum alchimiștii au preluat această idee. Dacă, așa cum ei credeau, plumbul și aurul erau alcătuite din proporții diferite ale acelorași patru elemente, ce anume putea împiedica plumbul să fie transformat în aur, sau invers?

Lucrarea îi este asociată lui Hermes Trismegistus (”Hermes cel de-trei-ori-mare”), un înțelept sau zeu egiptean, identificat uneori cu zeul egiptean Thot și/sau cu zeul grec Hermes. Acest text scurt și obscur a fost și este extrem de apreciat de alchimiștii europeni, fiind deseori amintit ca fiind unul din textele alchimice fundamentale, în special în tradiția hermetică.

Mai jos aveți o traducere a acestei lucrări:

1. Este adevarat, de la sine înțeles și fără nici o îndoială.
2. Ce e deasupra este la fel cu ceea ce este dedesubt; iar ce este dedesubt e la fel cu ce este deasupra, pentru a împlini, astfel, miracolul Întregului/Totului.
3. Și așa cum toate provin din Unul/Tot, toate lucrurile au fost create de acest Unul/Tot, prin adaptare creatoare.
4. Soarele îi este tată, Luna îi este mamă, Vântul l-a purtat în pântecul său, iar Pământul îi este doica.
5. Este părintele tuturor minunilor lumii.
6. Puterea sa este desăvârşită dacă este transformată în pământ.
7. Vei separa pământul de foc, subtilul de grosier, cu băgare de seama și cu judecată.
8. Urcă de la pământ la cer și apoi coboară din nou pe pamânt și strânge laolaltă puterile lucrurilor superioare și ale celor inferioare. Astfel dobândi-vei slava întregii lumi, iar întunericul se va îndepărta de tine.
9. Este puterea puterilor, căci biruie asupra tuturor lucrurilor subtile și le patrunde pe cele solide.
10. Astfel a fost creată mica lume, după modelul celei mari. Din aceasta și în acest fel se fac minunate realizări.
11. Iată pentru ce sunt numit Hermes Trismegistus, având cele trei parţi ale esenţei lumii întregi.
12. Ceea ce am avut a spune despre lucrarea Soarelui este complet.

În tradiția Tantrică, Marile Puteri Cosmice sunt următoarele: Kali, Tara, Tripura Sundari, Bhuvaneshvari, (Tripura) Bhairavi, Chinnamasta, Dhumavati, Bagalamukhi, Matangi și Kamalatmika. Textele Mahabhagavata-purana și Brhaddharma-purana oferă o listă puțin diferită a celor zece Mahavidyas: Kali, Tara, Chinnamasta, Bhuvanesvari, Bagala (Bagalamukhi), Dumavati, Kamala (Kamalatmika), Matangi, Sodasi (Tripura Sundari) și Bhairavi. Guhyatiguyha-tantra asociază cele zece Mahavidyas cu cei zece avatari a lui Vishnu, și afirmă că acestea constituie sursa din care avatarii lui Vishnu au ajuns să se manifeste.

Toate cele zece forme ale Marii Zeițe (Devi), fie că sunt blânde sau înspăimântătoare, sunt venerate în egală măsură ca ”Mama Divină”.

• 30-40 grame de făină integrală
• 3-5 linguri de apă
• 1-2 linguri de zeamă de lămâie proaspătă
• 15-20 grame fructe uscate
• 1 linguriță de migdale, alune pisate sau nuci
• 100 grame de mere rase în momentul folosirii (sau orice alte fructe bine coapte, de sezon)

Seara se pun 30-40 grame de făină integrală într-un vas, la aceasta se adaugă 3-5 linguri de apă. Se agită cât mai bine conținutul și se lasă la temperatura camerei până a doua zi dimineața. Într-un alt vas se pun totodată la înmuiat fructele uscate (smochine, stafide, curmale, prune uscate). A doua zi se va amesteca grâul cu fructele uscate, 2 linguri de suc de lămâie proaspat, fructele de sezon cu nucile, migdalele sau alunele pisate.  Se poate adăuga și miere.

Dejunul Kollath e foarte usor digerat, ajută la reglarea armonioasă a greutății, elimină constipația și e un foarte eficient dezintoxicant. De asemenea, contribuie la mărirea eficienței fizice și intelectuale.

Culoare

Aspect: Dens, vârstat, lapis-lazuli seamănă cu cerul nocturn. Toate dimensiunile.

Frecvență: Ușor de găsit, dar scump.

Ocurențe: Rusia, Afghanistan, Chile, Italia, SUA, Egipt, Orientul Mijlociu.

Caracteristici: Lapis-lazuli deschide Ajna chakra și echilibează Vishuddha chakra. Stimulează iluminarea, ajută la interpretarea viselor, dezvoltă abilitățile psihice, facilitează călătoria spirituală și stimulează puterea personală și pe cea spirituală. Alungă stresul, inducând o pace profundă. Dotat cu o imensă serenitate, este cheia împlinirii spirituale.

Lapis-lazuli este o piatră protectoare care creează contactul cu spiritele-paznici. Identifică atacul psihic, îl blochează și retrimite energia la sursă. Vă învață puterea cuvântului și întoarce blestemele sau răul cauzat de lipsa de comunicare din trecut. Această piatră armonizează planurile fizic, emoțional, mental și spiritual, ale căror dezechilibre pot provoca depresie, stare de rău și pierderea obiectivului. În contrast, armonia duce la o mai bună cunoaștere de sine.

Lapis-lazuli încurajează preluarea controlului asupra propriei vieți. Revelează adevărul interior, favorizează conștiința de sine și permite exprimarea personală fără rețineri sau compromisuri. Dacă mânia refulată pricinuiește probleme la nivelul gâtului sau în timpul comunicării, lapis-lazuli înlătură aceste blocaje. Induce onestitate, compasiune și cinste.

Puternic amplificator al gândurilor, stimulează facultățile mentale superioare, conferind obiectivitate și claritate. Încurajează creativitatea în timpul armonizării cu sursa. Lapis-lazuli susține înfruntarea adevărului și acceptarea învățămintelor sale. Permite exprimarea opiniilor și rezolvarea conflictelor. Vă învață valoarea ascultării active.

Lapis-lazuli aduce dragoste și prieteni, facilitând exprimarea sentimentelor și a emoțiilor. Face să dispară chinurile, cruzimea și suferința. Sub formă de esență, dizolvă lanțurile emoționale.

Efecte tămăduitoare: Tratează durerea, mai ales pe cea provocată de migrene. Vindecă depresia, surditatea, este benefic pentru sistemul respirator și nervos, gât, laringe și tiroidă, purifică organele, măduva osoasă, timusul, sângele. Activează și purifică sistemul imunitar. Tratează insomnia și amețeala, scade presiunea arterială.

Poziționare: De purtat sau așezat pe gât ori pe Ajna chakra. Poziționați-l deasupra diafragmei, între stern și creștet.

Culoare: Mov, violet-levănțică.

Aspect: Cristale transparente, ascuțite. În geodă, aglomerări sau cristale izolate.

Frecvență: Foarte răspândit.

Ocurențe: SUA, Marea Britanie, Canada, Brazilia, Mexic, Rusia, Sri Lanka, Uruguay, Africa de Est, Siberia, India.

Caracteristici: Piatră extrem de puternică și protectoare, cu o vibrație spirituală înaltă. Păzește de atacul fizic, transmutând energia în dragoste. calmant natural, ametistul blochează stresul geopatic și energiile negative din mediul înconjurător. serenitatea sa favorizează stările superioare de conștiință și meditație. în afară de efectele sale asupra spiritului, ametistul are puteri curative și purificatoare mari. potrivit tradiției, el proteja împotriva beției, atenua abuzurile și pasiunile fizice, îndemna la sobrietate. acest cristal înlătură toate tipurile de blocaje și dependențe. Utilizat la un nivel superior, ametistul deschide ușa către o altă realitate.

Foarte benefic în plan mental, calmant sau stimulant în funcție de nevoi. În timpul meditației, ametistul alungă gândurile care distrag atenția, permițând atingerea liniștii și a înțelegerii profunde. în plan mental, vă ajută să vă adunați, să vă simțiți mai concentrați și stăpâni pe situație, facilitează asimilarea ideilor noi, leagă cauza de efect.

Favorizează luarea deciziilor făcând apel la bunul-simț și la intuiții spirituale, punându-le apoi în practică. Calmează și sintetizează, înlesnind transmisia semnalelor neuronale la creier. Atunci când insomnia este provocată de un spirit hiperactiv, ametistul protejează împotriva coșmarurilor recurente. Îmbunătățește memoria și întărește motivația, permițându-vă să vă fixați obiective realiste. Vă ajută să vă amintiți și să vă înțelegeți visele, facilitând procesul de vizualizare.

Ametistul echilibrează nivelul superior și cel inferior, promovând centrarea emoțională. Alungă mânia, furia, frica și anxietatea. Calmând tristețea și supărarea, ametistul favorizează acceptarea pierderii. Piatră foarte spirituală, facilitează dragostea pentru divin, ajutându-vă să vă apropiați de adevărata natură a acestuia și susține altruismul și inteligența spirituală.

Activează intuiția și fortifică înclinațiile psihice. Excelent pentru meditație, poate fi plasat pe al treilea ochi pentru a-l stimula. Dormind cu un ametist, sunt facilitate călătoriile extracorporale și visele intuitive. Ametistul transformă energiile ”joase” în energii cu frecvențe mari, proprii lumii spirituale și eterice.

Efecte tămăduitoare: Sprijină producerea de hormoni, echilibrează sistemul endocrin și metabolismul, fortifică organele de purificare și excretoare, precum și sistemul imunitar. Purificator excelent al sângelui, ametistul vindecă durerea și stresul fizic, emoțional sau psihic și blochează stresul geopatic. Calmează durerile de cap, alungă tensiunea, vindecă echimozele, rănile și umflăturile, tratează afecțiunile auditive, pulmonare, respiratorii, ale pielii și celulelor, ale tractului digestiv. Benefic pentru intestine, reface flora intestinală, elimină paraziții și favorizează reabsorbția apei. Tratează insomnia și este prielnic unui somn odihnitor.

În plan subtil, ametistul echilibrează și unește corpul fizic, mental și emoțional cu cel spiritual. Purifică aura, transformă energia negativă și stimulează Vishuddha chakra. Util pentru tranziția de la viață la moarte. Ametistul poate stabiliza afecțiunile de natură psihiatrică, dar nu trebuie utilizat în caz de paranoia sau schizofrenie.

Poziționare: Purtați-l sau așezați-l acolo unde este nevoie, mai ales ca bijuterie. Aglomerările și geodele sunt benefice pentru mediul înconjurător, cristalele izolate pentru vindecare. Vârful dirijat către subiect atrage energia; în sens invers, o împrăștie. Purtat la gât sau inimă ametistul are beneficii maxime. Contra insomniei sau a coșmarurilor, puneți-l sub pernă. În lumina soarelui, ametistul își pierde culoarea.