Totul despre bolile organismului uman

Preventia hipertensiunii

2011-05-09T00:16:00.000-07:00

In Statele Unite peste 43 de milioane de adulti sufera de hipertensiune, dar un procent de 31% din acestia sunt in necunostinta de cauza ca au tensiunea arteriala ridicata, 17% sunt constienti, dar netratati, 29% sunt tratati dar nu au sub control boala( >140/90 mmHg) si doar 23% o si au sub control.

Valorile crescute alte tensiunii arteriale cresc riscul de accident vascular cerebral si de insuficienta cardiaca.

Preventia primara a hipertensiunii se poate face prin crearea de strategii ce au ca tinta atat populatia generala cat si cea cu risc ridicat. Cea din urma categorie cuprinde persoane cu tensiune arteriala ridicata peste normal sau cu antecedente medicale de hipertensiune in familie si persoanele ce au un mod de viata ce poate creste ricul de HTA cum ar fi: lipsa de exercitii fizice, consum excesic de sare, alcool sau calorii si deficit in absortia potasiului. Interventii eficace in preventia primara a HTA pot include: reducerea consumului de sodiu si alcool, o greutate adecvata si exercitii fizice. Dietele bogate in fructe proaspete si legume si sarace in grasimi, carne rosie si bauturi ce contin zahar reduc de asemenea tensiunea. Uleiul de peste sau fibrele, alterarea macronutrientilor si controlul stressului pot avea un efect benefic asupra tensiunii.

Notiuni de medicina preventiva

2011-05-05T06:56:00.000-07:00

NOTA!!! NOTIUNILE SUNT PUR INFORMATIVE AVAND SCOPUL DE A EDUCA POPULATIA. CONSULTATI MEDICUL DE FAMILIE INAINTE DE A EFECTUA ORICE TIP DE ANALIZA(SCREENING/CONSULT ETC)!!!!

Medicina preventiva poate fi catalogata ca primara, secundara sau tertiara.

Preventia primara are ca scop reducerea si chiar eliminarea factorilor de risc ale bolilor.

Tehnicile de preventia secundara promoveaza detectarea bolilor sau stadiile precursoare ale ei.

Tabelele de mai jos isi propun a va arata un top al deceselor datorate cauzelor preventive precum si recomandarile serviciilor sanitare americane si canadiene pentru efectuarea de analize si consultatii periodice.

Numarul de decese datorate cauzelor ce puteau fi prevenite(SUA, 2000)
*Cauza*	*Numarul de decese estimate(%)*
Fumat(Tutun)	435.000 (18%)
Regim alimentar sarac si inactivitate fizica	365.000(15%)
Alcool	85.000(3%)
Accidente rutiere	43.000(2%)
Incendii	29.000(1%)
Consum illegal de droguri	17.000(0.7%)

Recomandarile expertilor americani si canadieni pentru ingrijire preventive
*Serviciul preventive*	*SUA*	*Canada*
Screeninguri
Tensiune sanguine	Recomandat pentru toti adultii; niciun interval stabilit	Recomandat in orice tip de investigatie medicala
Lipide serice	Recomandat pentru toti adulti de varsta mijlocie si mai mult si pentru adultii tineri cu factori de risc multipli	Dovezi insuficiente pentru sau impotriva includerii
Depresii(Psihiatrice)	Recomandat doar in caz de internare	Recomandat doar in caz de internare
Consiliere
Alimentatie sanatoasa	Recomandat pentru pacientii cu risc crescur; dovezi insuficiente pro sau contra la pacientii cu risc moderat	Recomandat pentru pacientii cu risc crescur; dovezi insuficiente pro sau contra la pacientii cu risc moderat
Activitate fizica	Recomandat	Recomandat
Imunizare si chemopreventie
Chemopreventie cu aspirina	Recomandat pentru adultiii cu risc crescut de boli coronare ale inimii	Dovezi insuficiente pro sau contra
Vaccinare anti-gripala	Recomandat pentru toti adultii >65 ani si pentru grupe cu risc ridicat	Nicio obligatie/recomandare
Vaccinari pneumococice	Recomandat pentru adultii imunocompetenti >65 ani sau pentru adultii <65 ani dar cu risc ridicat	Recomandat pentru adulti sanatoasi

SUBSTANŢE MINERALE ÎN ALIMENTE

2011-05-04T02:29:00.000-07:00

Mineralele sunt constituenţi care se regăsesc în cenuşă după incinerarea alimentelor în care sunt încorporate. Masa de cenuşă reprezintă mineralitatea alimentelor care se exprimă în procente masice (g/100g aliment).
După ponderea lor în organism minerale se clasifică în:
-Minerale de structură: Na, K, Ca, Mg, P şi Cl (macroelemente) – g/kg-corp
-Microelemente: mg sau mg/kg-corp

După funcţiile biologice pe care le au în organismul uman, se clasifică în:
-Minerale esenţiale care includ toate macroelementele
plus 15 microelemente: Fe, Cu, Zn, Mn, Mo, Cr, Co, Ni, V, Se, As, B, Si, I şi F. – sunt indispensabile organismului în metabolism şi fiziologie.
-Minerale neesenţiale: Rb, Cs, Li, Al, Ag, Au, Br etc.
-Minerale toxice: Hg, Cd, Pb, As, Sb.

Alimente bogate în minerale:
-Cereale integrale
-Legume şi fructe
-Grăsimile au mineralitate nulă.
-Produsele de origine animală îşi îmbunătăţesc conţinutul în minerale prin concentrate (lapte praf, brânzeturi) sau folosirea de aditivi (produse de carne).

Metale se găsesc doar sub formă de cationi: Mz+
Nemetalele se regăsesc în anioni ai
-Hidracizilor
-Oxoacizilor
Săruri ale acizilor anorganici şi acizilor organici (acetaţi, lactaţi, citraţi, tartraţi etc.)
Combinaţii complexe cu diferiţi liganzi: aminoacizi, acizi-alcooli, acizi-fenoli, heterocicli etc.

Funcţiile mineralelor în alimente
Mineralele din alimente provin din:
-Materii prime
-Materii auxiliare (apă)
-Adaosuri tehnologice (acizi, baze, săruri etc)
-Impurificări
Minerale ca aditivi
-NaCl
-Bicarbonaţi alcalini şi de amoniu

Herpes simplex (HSV)

2011-05-03T13:12:00.000-07:00

Este o infecție provocată de virusul herpetic tip I sau tip II.

Herpes simplex este o infecție virală comună ce prezintă două faze. Dupa infecția primară, virusul intră intr-o stare dormantă în ganglionii nervoși. Faza a doua (recurentă) începe când virusul iese din ganglion. Multe infecții primare sunt asimptomatice. Este raspândit prin contact direct.

HSV pătrunde prin mici defecte din piele sau mucoasă și incepe sa se înmulțească, apoi se deplasează prin ganglionii senzitivi unde înmultirea continuă. Prin deplasare centrifugală prin alți nervi, virusul afecteazț zone întinse.

Reactivarea virusului prin diferiți stimuli (lumină UV , febră) precum și imunosupresia locală sau sistematică duce la înmulțirea virusului în zona respectivă.

Simptome

Simptomele apar la 3-7 zile dupa contact și încep cu o durere prodromală urmată de apariția de vezicule pe o bază eritematoasă. Sunt mult mai împrăștiate în infecția primară decât în cea recurentă. Leziunile primare se vindecă în aproape 2-3 săptămâni.

Epidemiologie

Aproape toți indivizii suferă de infecție cu HSV tip I. Prima infecție este dormantă în 90% din cazuri, non specifică in 9% și se manifestă clinic în doar 1% din cazuri. Infecția apare în copilărie. HSV tip II apare dupa începutul vieții sexuale și afectează 25-50% din populație. Ambele tipuri de virus pot fi „magazinate”-pacientul fiind asimptomatic-facilitând transmisia.

Riscul de a recidiva este de 10 ori mai mare în cazul HSV tip II fata de tip, în zonele genitale, dar situația este inversă când e vorba despre infecțiile orofaciale.

Infecțiile HSV orofaciale

Infecția inițială: Herpetic gingivostomatită- apare de obicei la copii mici. Se prezintă sub forma de eroziuni extensive având cruste hemoragicepe buze și pe mucoasa bazală, dificultăți la mâncare, respirație urât mirositoare.

Regiunile cele mai comune: buze, bărbie, obraji, regiunea periorbitală.

Eczema herpatică: Pacienții cu dermatite atipice pot dezvolta infecții HSV orofaciale care diseminează mai ales în zonele favorabile ale dermatitei active (cel mai comun la gât).

Tratament

Există diferite medicament( în special creme) pentru a trata HSV-ul. Este indicat să consultați medicul specialist înainte de a folosi orice tip de medicament.

Prognostic

Recidivări apar in medie 2-3 pe an, dar pot fi mai frecvente caz în care e nevoie de antivirale.

Apa in alimente

2011-05-03T07:11:00.000-07:00

Apa este unul din elementele predominante ale Terrei, cu un rol principal în supravieţuirea organismelor. Mările şi oceanele ocupă 71% din suprafaţa globului şi în majoritatea celulelor, apa constituie în jur de 60% din masa celulară. Ea este principalul solvent şi mediul de dispersie al diferitelor substanţe.

Apa ajută la transportul substanţelor în celulă şi la numeroase reacţii chimice.
De asemenea, este prezentă în corpul uman în procent de 60%, iar consumul zilnic al unui om este de 2,5 L.

Apa (H2O) are masa moleculară 18,02g/mol; este un lichid incolor, de culoare albastră-verzuie în straturi groase.
Are structură unghiulară, care în realitate este pseudotetraedrică, rezultată prin hibridizare sp3, molecula de apă dispunând de doi orbitali hibrizi ocupaţi cu cate o pereche de electroni neparticipanţi.
Gustul apei este dat de conţinutul în substanţe chimice şi în primul rând de sărurile minerale şi de gazele dizolvate (oxigenul şi dioxidul de carbon).

Mirosul apei este legat de prezenţa unor substanţe volatile naturale sau provenite prin impurificarea cu anumite substanţe chimice mai ales poluante.

Molecula de apă este asimetrică (polarizată). Centrul de greutate al sarcinilor pozitive(q) nu coincide cu centrul de greutate al sarcinilor negative (centrele fiind situate la distanţa d) şi de aceea molecula de apă este o moleculă polară (un dipol electric). Dipolmomentul molecular (µ=q•d) are valoarea 1,84 D (Debye) pentru apa în stare gazoasă, creşte odată cu scăderea temperaturii, atingând valoarea de 2,5 D pentru apa în stare solidă.
În concluzie, apa este o moleculă puternic polară, cu mare tendinţă de a se asocia cu ea însăşi sau cu alte molecule polare prin legături de hidrogen.

Stările fizice ale apei în alimente

În alimente, apa este prezentă în cele trei stări de agregare: lichidă, solidă şi gazoasă.

Apa lichidă are următoarele roluri:
-Solvent
-Mediu de reacţie
-Reactant
-Agent de structurare

Activitatea apei şi conservarea alimentelor

Conţinutul de apă, dar mai ales starea ei, condiţionează activitatea enzimelor şi a microorganismelor. Legătura dintre apa din produsele alimentare şi activitatea enzimelor sau a
microorganismelor este evidenţiată prin intermediul
activităţii apei.
Activitatea apei este definită prin raportul dintre presiunea vaporilor de apă de la suprafaţa produsului şi presiunea vaporilor de apă pură la saturaţie la aceeaşi temperatură.

Noţiunile de activitate a apei şi de umiditate relativă de echilibru prezintă o importanţă deosebită pentru stabilitatea şi calitatea produselor alimentare.

Bacteriile reprezintă microorganismele cu cele mai mari cerinţe de apă în mediul în care trăiesc şi se dezvoltă, fiind urmate de mucegaiuri.

Majoritatea produselor alimentare au proprietatea de a adsorbi şi de a ceda apă cu uşurinţă
pentru a ajunge în echilibru cu mediul exterior, proprietate definită prin higroscopicitatea produsului, a cărei valoare este foarte importantă pentru determinarea stabilităţii produsului respectiv.
Măsurarea higroscopicităţii se realizează prin determinarea capacităţii de adsorbţie a apei care
reprezintă cantitatea de apă reţinută de un gram (sau un kilogram) de produs, în condiţii de mediu date, pentru a ajunge la echilibru hidric cu mediul.
Fenomenul invers, de cedare a apei în condiţii de uscare a produsului, se măsoară prin capacitatea de cedare sau de desorbţie a apei.

Comportamentul produselor alimentare faţă de aceste fenomene, de adsorbţie şi desorbţie, se reprezintă prin izoterme de adsorbţie şi desorbţie care, reprezintă cantitatea de apă însuşită sau cedată de un produs în contact cu vaporii de apă din mediul exterior, în anumite
condiţii de temperatură şi umiditate relativă, până la realizarea echilibrului hidric cu mediul.

Calculul caloriilor pe zi

2011-04-29T08:08:00.000-07:00

In alcatuirea ratiei alimentare trebuiesc respectate un numar de calorii, proteine, lipide si glucide care sunt necesare pentru functionarea tuturor functiilor organismului in parametri normali. Pentru asta va sunt utile urmatoarele tabele cu alimente si valorile de calorii si P L G pe care le contin la 100 de grame. De mentionat este faptul ca in cazul unei femei adulte (18 ani+) cu o activitate normala, similiara unui student sunt necesare 84 proteine, 84 lipide, 335 glucide si 2500 calorii iar in cazul unui barbat 88 proteine, 88 lipide, 372 glucide si 2700 calorii.

Denumire	Calorii	Proteine	Lipide	Glucide
Carne – peste si preparate
Carne de curca	179	24.5	8.5	0
Carne de miel	260	18	20	0
Carne de oaie	181	17	12	0
Carne de porc grasa	340	15	30	0
Carne de porc slaba	142	20.4	6.3	0
Carne de pui	142	21	6	0
Carne de vaca grasa	277	12	24.5	0
Carne de vaca slaba	104	20.4	2.2	0
Crap	104	18.9	2.8	0
Ficat de porc	146.2	19	3	6
Hering in sos tomat	170	16.2	10.4	1.8
Heringi	167	18	10	0
Heringi in ulei	324	13.7	28.9	0
Icre crap	193	19.5	12.1	0
Macrou in sos tomat	164	14.5	10.6	1.6
Macrou in ulei	259	16.2	20.7	0
Parizer	290	10.2	26.8	0
Pateu de ficat	261	19.6	19.5	0
Salam de vara	519	20	47	0
Stavrid	114	21	3	0
Stavrid in sos tomat	125	15.5	6.6	0

Denumire	Calorii	Proteine	Lipide	Glucide
Fructe Proaspete
Cirese	21	1	0.3	18
Grapefruit	30	0.5	0.2	6.5
Lamai	36	0.9	0.7	6.2
Mandarine	40	0.8	0.1	8.7
Mere	67	0.3	0.5	15
Pere	79	1	1	16
Portocale	47	0.8	0.2	10.1
Prune	89	0.6	0.1	21
Struguri	93	2.1	1.7	18
Fructe uscate
Stafide	306	2.5	0.5	71

Denumire	Calorii	Proteine	Lipide	Glucide
Grasimi
Margarina	764	0	82.5	0
Smantana	297	2.5	29.5	3
Ulei de floarea soarelui	930	0	100	0
Ulei de soia	930	0	100	0
Unt	721	6	74	2
Untura de porc	927	0.2	99.5	0

Denumire	Calorii	Proteine	Lipide	Glucide
Lapte si preparate
Branza de burduf	369	27.4	27.4	0.5
Branza de vaca	155	13	9	4.5
Branza topita	366	7	6	0.9
Cascaval	233	25	19	1
Iaurt	50	3.2	2.6	4
Lapte de vaca	65	3.5	3.5	4.5
Lapte praf	498	27	24	40
Telemea de oi	305	18.9	24	1
Telemea de vaci	273	19.4	20.4	1
Ou
Ou de gaina	171	14	12	0.6

Denumire	Calorii	Proteine	Lipide	Glucide
Legume conservate
Ardei	112	1.2	8	8
Bulion de tomate	62	3.6	0	11.6
Castraveti in otet	9	0.6	0	1.5
Fasole verde obisnuita	18	1.1	0.4	2.5
Gogosari in otet	15	0.7	0	3
Mazare verde boabe	72	6.5	0.5	10.8
Pasta de tomate	85	5.4	0	15.4
Tocana de legume	73	1	6	3.1
Varza acra	18	1.2	0	3.3
Vinete in ulei	92	1.8	8	2.4

Denumire	Calorii	Proteine	Lipide	Glucide
Legume proaspete
Ardei gras rosu	39	1.3	0.4	7.3
Ardei gras verde	71	1.1	0.2	2.5
Cartofi	88	2	0.2	19
Cartofi noi	80	1.7	0.2	17.4
Castraveti	19	1.3	0.2	2.9
Ceapa uscata	40	1.5	0.2	8
Ceapa verde	20	1	0.2	3
Ciupeci	35	5	0.5	2.3
Conopida	30	2.8	0.3	3.9
Dovlecei	18	0.9	0.1	3.2
Fasole verde	33	2	0.2	5.7
Mazare verde boabe	96	8.4	0.5	14
Morcovi	45	1.5	0.3	8.8
Pastarnac	72	1.4	0.5	15
Patrunjel radacini	20	1.1	0.3	3.1
Praz	54	2.3	0.4	9.9
Ridichi	19	0.3	0.1	3.8
Ridichi de iarna	26	1.3	0.1	4.9
Rosii	20	1.1	0.3	3.1
Salata verde	22	1.9	0.3	2.9
Sfecla rosie	43	1.3	0.1	9
Spanac	25	3.5	0.3	2
Telina radacini	33	1.4	0.3	5.9
Urzici	68	7.9	0.7	7.1
Usturoi	137	7.2	0.2	26
Varza alba	33	1.8	0.2	5.8
Varza Bruxelles	50	4	0.5	7
Varza rosie	33	1.9	0.2	5.6

Denumire	Calorii	Proteine	Lipide	Glucide
Produse derivate din cereale
Biscuiti	425	8.2	9.5	74
Faina de grau	349	11	1.4	71
Faina de porumb	351	9.6	1.7	72.1
Gris	358	9.4	0.9	75.4
Orez	354	8.1	1.2	75.5
Paine din fraina grau (alba)	247	7.5	0.4	52
Paine din faina intermediara	234	7.5	0.7	43
Paine din faina neagra	242	8.4	1.2	48
Paine graham	256	9.1	1	51
Paste fainoase cu ou	386	10.2	2.2	79.1
Paste fainoase obisnuite	360	10.9	0.6	75.6

Denumire	Calorii	Proteine	Lipide	Glucide
Produse zaharoase
Caramele cu lapte	394	0	0	96
Ciocolata cu lapte	605	6.9	40	50
Dulceata de visine	282	0.77	0	68
Gem de caise	240	0.65	0	58
Gem de visine	250	0.88	0	60
Miere de albine	304	0.5	0	0.2
Zahar	410	0	0	100

Lipide: lipidele reprezinta o grupa eterogena de compusi naturali care au proprietatea comuna de a fi hidrofobe sau insolubile in apa si solubile in solventi organici. Lipidele includ substante biologic active cum ar fi vitamine, hormoni, acizi grasi esentiali dar si nutrienti calorigeni indispensabili cum sunt grasimile

Proteine: sunt substanțe organice macromoleculare formate din lanțuri simple sau complexe de aminoacizi, ele sunt prezente în celulele tuturor organismelor vii în proporție de peste 50% din greutatea uscată. Proteinele sunt substante care se afla in numeroase alimente de origine animala si vegetala: carne, peste, oua, lactate si leguminoase si sunt indispensabile organismului

Glucidele sau hidratii de carbon sunt substante care sunt transformate in glucoza. Se gasesc in alimente care, la origine, contin fie zahar (fructe, miere), fie amidon (faina, cereale, fainoase). Absorbtia glucidelor se face pe stomacul gol, la un interval de timp egal cu ingerarea lor. Sunt clasificate in functie de puterea lor glicemica, masurata prin indicele glicemic. Se poate face, de asemenea, diferenta intre “glucidele bune”, cu indice scazut, si ,,glucidele rele”, cu indice glicemic ridicat.

Glucide sunt substanțe organice, cu funcțiunemixtă ce au în compoziția lor atât grupări carbonilice cât și grupări hidroxilice.

Glucidele constituie o clasă de substanțe foarte importantă atât pentru organismele animale cât și pentru cele vegetale. De asemenea constituie substanțe de rezervă utilizate de către celule și țesuturi.

Acneea

2011-04-29T07:57:00.000-07:00

Generalităti

Este o boală multifactorială a glandelor sebacee, specifică în general adolescenților, caracterizată prin înfundarea foliculilor și imflamare.

Este cea mai comună boală a pielii (afectează aproape toți indivizii). Cel mai des întâlnită la pubertate, dar forme speciale au fost întalnite și la celelalte categorii de vârstă.

Caracteristici clinice

Acneea vulgară

Acneea vulgară este de obicei o afecțiune autolimitată, predominant a adolescenților și adulților tineri, deși 10-20% din adulți pot prezenta o formă oarecare a afecțiunii. Factorul permisiv pentru expresia bolii în adolescență este creșterea eliberării de sebum de către glandele sebacee după pubertate.

Semnul distinctiv clinic al acneei vulgare este comedonul,care poate fi închis (punct alb) sau deschis (punct negru).

Comedoanele închise apar ca papule albe granuloase de 1-2mm care sunt accentuate când pielea este întinsă. Ele sunt precursoare ale leziunilor inflamatorii de acnee vulgară. Conținutul comedoanelor incluse nu se evacuează cu ușurință.

Comedoanele deschise, care rareori se transformă în leziuni inflamatorii de acnee, au un orificiu folicular mult dilatat și sunt pline cu reziduuri uleioase oxidate, închise la culoareși ușor de evacuat. Comedoanele sunt de obicei însoțite de leziuni inflamatorii: papule, pustule sau noduli.

Acneea rozacee

Acneea rozacee este o tulburare inflamatorie afectând predominant centrul feței. Se întâlnește aproape exclusiv la adulți afectând numai rareori pacienți sub 30 de ani. Rozaceea este mai frecventă la femei, dar cei mai grav afectați sunt bărbații. Este caracterizată de prezența de eritem, telangiectazii și pustule superficiale dar nu este asociată cu prezența de comedoane. Rozaceea afectează doar rareori pieptul sau spatele.

Prognostic

Evoluția și prognosticul acneei variază foarte mult. Toate tipurile de acnee cauzează cicatrici, însă cu cât este tratată mai repede cu atât cicatricele vor fi mai puțin vizibile. Pentru adolescenți această afecțiune poate cauza daune emoționale si psihice.

Tratament

Acneea vulgară

Tratamentul acneei vulgare este direcționat spre eliminarea comedoanelor, scăderea populației de bacterii și levuri lipofile și reducerea inflamației. Deși regiunile afectate de acnee trebuie păstrate curate, există puține dovezi că îndepărtarea grăsimilor de suprafață ar avea un rol important în terapie. Curățarea viguroasă excesivă poate să agraveze acneea datorită rupturi mecanice a comedoanelor.

Acneea rozacee

Pot fi utilizate atât terapii topice cât și sistemice pentru a trata infecția dermatofitică. Tratamentul depinde de zona afectată și de tipul de infecție. Terapia topică este în general eficientă pentru cazurile necomplicate de tinea corporis, tinea cruris și tinea pedis. Nu este eficace ca monoterapie pentru tinea capitis sau tinea ungium.

Medicamente ce pot cauza acneea

Categorie	Exemple
Hormoni	Corticosteroizi, androgeni, contraceptive(cu progesteron dominant), steroizi pentru creșterea masei musculare.
Medicamente antiepileptice	Trimethadione, phenytoin și compuși înrudiți
Halogeni	Bromide, iodide
Medicamente antituberculoză	Isoniazid, ethionamide, rifampicin
Psihofarmaceutice	Lithium, amitriptyline, barbiturates
Agenți imunosupresivi	Cyclosporine
Anticorpi monoclonali	Cetuximab
Antibiotice	Tetracicline (rar)

Migrena

2011-04-28T06:01:00.000-07:00

Termenul migrenă provine de la Galen, ce a folosit hemicranias pentru a descrie o tulburare periodică ce constă în durere hemicraniană, foarte puternică, paroxistică, vărsături, fotofobie,ce apare la intervale regulate și este ameliorată de întunericul profund și somn. Hemicrania a fost mai târziu denaturată în latina vulgară ca hemigranea și migranea; ulterior cuvântul similar migraine a fost acceptat în secolul XVIII și de atunci a predominat. Totuși, timpul a dovedit că era un înțeles eronat pentru afecțiunea dată, deoarece se manifestă prin durere de cap lateralizată în mai puțin de 60% din cazuri. Mai mult, sublinierea exagerată pe trăsăturile dramatice ale migrenei a dus adesea la concluzia nepotrivită că cefaleea periodică care nu are asemenea manifestări nu are mecanism migrenos.

Migrena poate fi identificată prin activatorii ei (vin roșu, menstre, foame, privare de somn, lumină puternică, parfumuri, perioade de depresie) și prin ceea ce o ameliorează (somnul, sarcina, veselia, sumatriptanul). Este de departe mai frecventă la femei; există o predispoziție ereditară către atacuri; fenomenele circulatorii craniene ce însoțesc crizele par a fi secundare unei disfuncții primare a sistemului nervos central (SNC).

SUBTIPURI CLINICE

Denumirea de migrenă clasică este atribuită sindromului de cefalee asociat cu simptome premonitorii senzitive, motorii sau vizuale; migrena comună este atribuită cefaleei neprecedate de tulburări neurologice. Migrena comună este cea mai frecventă problemă clinică și tulburările neurologice focale sunt mai frecvente în timpul crizelor de cefalee decât ca sindrom prodomal.

Migrena comună

Cea mai liberală definiție a migrenei comune este cefaleea benignă periodică, cu durată de câteva ore, adesea atribuită de cei suferinzi „tensiunii“.

Clasic, cuprinde adesea numai pacienții cu crize severe, nu și pe aceia cu durere de cap ceva mai mică; astfel, în combinații variate, durerea unilaterală, însoțită de greață sau vărsături, istoric familial, răspunsul la ergotamină și sensibilitatea scalpului au fost considerate necesare pentru stabilirea diagnosticului de migrenă.

Migrena clasică

Cele mai frecvente simptome premonitorii relatate de pacienții cu migrenă sunt cele vizuale, generate de disfuncția neuronilor din lobii occipitali. Scotoamele și/sau halucinațiile apar la aproximativ o treime din pacienți și sunt, de obicei, în părțile centrale ale câmpurilor vizuale.

La aproximativ 10% din pacienți apare un sindrom foarte caracteristic; de obicei, începe cu un scotom paracentral, ce ia încet forma literei „C“.

Migrena bazilară

Simptomele ce se referă la o tulburare a funcției trunchiului cerebral, cum ar fi vertijul, dizartriasau diplopia, apar ca unice manifestări ale atacului la aproximativ25% din pacienți.

TRATAMENT

Principiul de bază al terapiei e reprezentat de utilizarea cuviincioasă a unuia sau mai multor medicamente specifice pentru migrenă.

Tratamentul în faza acută

În general, trebuie utilizată o doză adecvată din orice agent ales la debutul crizei. Dacă este necesară medicație adițională în primele 30-60 minute.

Când aspirina și acetaminofenul eșuează, este foarte eficientă adăugarea de butalbital și cafeină la aceste analgezice; frecvent sunt folositoare ibuprofenul (600-800 mg) și naproxenul (375-750 mg).

Când nici acestea nu au efect este necesară prezentarea de urgentă la medicul de familie. Nici unul din medicamentele amintite mai sus nu trebuie utilizate fără a consulta minim farmacistul.

Diareea

2011-04-28T00:32:00.000-07:00

DEFINIȚIE În țările dezvoltate, greutatea normală a scaunului unui adult este sub 200 g/zi; apa fecală constituie 60-85% din greutate. Frecvența normală a scaunelor variază de la 3 /săptămână până la trei pe zi. Factorii care influențează greutatea scaunelor, consistența și frecvența, includ: conținutul în fibre al alimentației, sexul (greutatea medie zilnică a scaunului la femei este mai mică decât la bărbați), medicamentele ingerate și posibil exercițiile și stresul. Diareea se definește formal ca o creștere a greutății zilnice a scaunului peste 200 g. Tipic, pacientul poate descrie și o creștere anormală a fluidității și frecvenței scaunelor.

DIAREEA ACUTĂ

Cele mai frecvente cauze de diaree acută sunt agenții infecțioși (vezi tabelul). Diareea acută poate fi provocată și de medicamente sau toxine ingerate, administrare de chimioterapice, reluarea alimentației enterale după un post prelungit, după blocarea fecalelor (diaree de revărsare) sau în situații particulare, ca de exemplu, cursă de maraton. În plus, diareea acută poate reprezenta debutul unei boli diareice cronice.

Diareea infecțioasă

În lume, diareea acută infecțioasă este responsabilă pentru mai mult de 5-8 milioane de decese în fiecare an la copii sub 5 ani, în special în țările în curs de dezvoltare unde diareea acută infecțioasă este o cauză majoră de malnutriție protein-calorică și deshidratare. Factorii favorizanți cuprind canalizarea și aprovizionarea cu apă defectuoase, lipsa refrigerării, suprapopularea și lipsa igienei personale, sărăcia, lipsa de acces la serviciile de sănătate și lipsa de educație.

Pacienții cu diaree acută infecțioasă se prezintă de obicei cu greață, vărsături, dureri abdominale, febră și diaree, care poate fi apoasă, malabsorbtivă sau cu sânge, în funcție de agentul patogen specific (vezi tabelul). Pacienții ce au ingerat toxine sau cei cu infecție toxigenă au de obicei greață și vărsături ca simptome principale, dar rareori febră înaltă.

TRATAMENT

Tratamentul general și nespecific al diareilor acute infecțioase cuprinde repausul și înlocuirea lichidiană. Deoarece moartea în cele mai multe cazuri de diaree acută se produce prin deshidratare, o atenție deosebită trebuie acordată corectării deficitelor hidroelectrolitice. Terapia lichidiană intravenoasă poate fi necesară la indivizii grav deshidratați, în special

copii și vârstnici. Soluțiile electrolitice zaharate administrate per os, utilizate în tratamentul pacienților cu holeră, pot fi de asemenea avute în vedere la pacienții cu diaree acută datorată altor bacterii producătoare de enterotoxină.

Antibioterapia în diareile bacteriene este controversată și în general nu este necesară la pacienți cu boală ușoară sau pe cale de vindecare, dar trebuie luată în considerare la pacienții cu shigeloză, diareea călătorului, enterocolita pseudomembranoasă, holeră și boli parazitare. Indiferent de cauza diareei infecțioase, pacienții trebuie tratați dacă sunt imunocompromiși, au o boală malignă, au o valvă cardiacă anormală sau proteze vasculare sau ortopedice, au anemie hemolitică, sunt foarte tineri sau foarte bătrâni. Medicamentele anticolinergice și opiaceele trebuie în general evitate în tratamentul diareei când un microorganism enteroinvaziv este suspectat, din cauzariscului de a prelungi colonizarea sau de a produce un ileus. Totuși, loperamida și subsalicilatul de bismut și-au dovedit eficiența pentru pacienții cu diareea călătorului, care nu prezintă nici febră înaltă, nici sânge sau puroi în scaun.

DIAREEA CRONICĂ

Diareea care persistă săptămânisau luni, fie constantă, fie intermitentă, necesită investigare. Deși în majoritatea cazurilor, cauza se va dovedi a fi sindrom de colon iritabil, diareea poate fi o manifestare a unei boli subiacente grave și trebuie întreprinsă o căutare atentă a unei boli organice. Diareea cronică poate fi clasificată fiziopatologic în diaree inflamatorie, diaree osmotică (de malabsorbție), diaree secretorie, diaree datorată tulburărilor de motilitate intestinală și diaree artificială (vezi tabelul).

Diareea inflamatorie

Diareile inflamatorii se caracterizează în general prin prezența febrei, sensibilității abdominale și sângelui sau leucocitelor în scaun, cu leziuni inflamatorii pe biopsia de mucoasă intestinală. În unele cazuri, hipoalbuminemia, hipoglobulinemia și enteropatia cu pierdere de protein pot fi prezente. Pe lângă inflamație, mecanismul diareei poate include malabsorbție sau secreție intestinală crescută.

Diareea inflamatorie se întâlnește la pacienți cu enterocolită cronică de iradiere ca urmare a iradierii pelviene pentru boli maligne ale tractului urogenital feminin sau masculin – prostata.

Diareea osmotică

Diareea osmotic apare când o substanță dizolvată ingerată oral nu este absorbită complet în intestinul subțire și de aceea exercită o forță osmotic care antrenează lichidul în lumenul intestinal. Volumul crescut al lichidului luminal depășește capacitatea de reabsorbție a colonului. Solvitul neabsorbit poate fi o substanță nutritive sau un medicament maldigerat sau malabsorbit. Simptomele clinice sunt de obicei recunoscute datorită malabsorbției lipidelor (steatoree) sau carbohidraților.

Diareea secretorie

Diareea secretorie este caracterizată printr-un volum mare de materii fecale evacuate, produse de transportul anormal de lichide și electroliți ce nu este legat în mod necesar de ingestia alimentelor. De aceea, diareea persistă de obicei prin post. Termenul de diaree apoasă (hidrică) este deseori utilizat sinonim cu diareea secretorie. Deoarece nu există o substanță dizolvată malabsorbită, osmolalitatea fecalelor în diareea secretorie poate fi datorată constituenților ionici normali fără hiatus osmotic fecal.

Diareea artificială

Diareea artificială este autoindusă de pacient și poate rezulta din infecția intestinală, adaosul de apă sau urină la scaun sau automedicație cu laxative.

TRATAMENT

Psylium și alți agenți hidrofili absorb apa și astfel măresc consistența scaunului. Cei mai mulți din ceilalți agenți antidiareici disponibili acționează prin modificarea motilității intestinale; unii pot de asemenea avea slabe activități proabsorbtive sau antisecretorii.

Opiaceele antidiareice ca difenoxilatul și loperamida pot fi utile în diareea secretorie de gravitate mică sau medie. Totuși, astfel de agenți antimotilitate pot fi contraindicați în diareea datorată agenților infecțioși, deoarece staza poate mări invazia tisulară de către microorganisme sau întârzia clearance-ul lor din intestin. La pacienții cu boală intestinală inflamatorie gravă, astfel de medicamente pot contribui la dezvoltarea megacolonului toxic și sunt contraindicate.

Octreotidul, un analog sintetic cu acțiune lungă al somatostatinei are un efect antisecretor semnificativ în sindromul carcinoid și în alte tumori neuroendocrine datorită inhibiției specifice a secreției hormonale; poate aduce unele beneficii și în sindromul de intestin scurt.

Clonidina, un agonist alfa2-adrenergic, poate fi utilizată în diareea de sevraj la opiacee și în diareea diabetică.

Inhibitorii ATP-azei H+, K+, ca omeprazolul și lansoprazolul și antagoniștii receptorilor H2 sunt utili în diareea ce rezultă din hipersecreția gastrică din sindromul Zollinger-Ellison. Alte medicamente ce pot avea unele beneficii în tratamentul diareelor secretorii din tumorile endocrine sau diareelor secretorii neexplicate cuprind fenotiazinele și blocanții canalelor de calciu.

Indometacinul, un inhibitor al sintezei și secreției de prostaglandine, poate aduce beneficii în diareea carcinomului medular al tiroidei și adenoamele viloase. O combinație de antagoniști ai receptorilor H1 și H2 poate fi utilă în tratamentul diareei din mastocitoza sistemică.

Colestiramina este medicamentul de elecție în diareea provocată de malabsorbția ileală a sărurilor biliare.

Sindromul de detresă respiratorie acută

2011-04-26T08:32:00.001-07:00

Esențial pentru diagnostificare

- debut de insuficienţă respiratorie acută

- infiltrate pulmonare radiografice bilaterale

- lipsa de presiune ridicată în pulmonul stâng (dacă este măsurată, presiunea pulmonară prin capilare =18 mm Hg).

- procentul presiunii parțiale a oxigenului în sângele arterial (PaO₂) față de concentrația de oxigen inspirat este sub 200, indiferent de nivelul de PEEP

Considerații generale

Sindromul denotă insuficienţă respiratorie acută hipoxemică ce urmează o degradare pulmonară sistemică fără vreo dovadă de insuficiență cardiacă. Este cea mai severă formă de rănire acută a plamânului și e caracterizat de prezența de infiltrare pulmonare bilaterale foarte răspândite. SDRA poate urma o serie de evenimente clinice(vezi tabel).

Cele mai comune cauze pentru SDRA sunt sepsis, aspirația de componente gastrice, șoc, infecție, contuzia plămânului, trauma nontoracică, inhalație toxică, înghițire de apă(în caz de înec) și în caz de transfuzie de sânge masivă.

Aproape o treime din pacienții cu SDRA au inițial spesis(acumulare de puroi). Citokinele pro-inflamatorii eliberate din celule stimulatorii inflamate par a pivota in afecțiunile pulmonare.Deși manifestarea bolii poate varia de la un pacient la altul, daunele celulor epiteliului capilar și alveolar sunt comune indiferent de cauze.

Rănirea acestor celule determină permeabilitate vasculară crescută și scăderea producției și activării de surfactant; aceste anormalitați conduc către edem pulmonar alveolar și interstițial, colaps alveolar și hipoxemie.

Descoperiri clinice

SDRA este marcat de debut rapid de dispnee profundă care apare de obicei la 12-48 de ore dupa evenimentul inițial. Respirația îngreunată, tahipnea, retracțiile intercostale și raluri sunt notate la examenul fizic(vezi razele). Radiografiile pipetului evidențiază infiltrate difuze sau neuniforme care devin repede confluente.

Acestea sunt caracteristice pentru unghiurile costofrenice(vezi raze). Bronhograme de aer apar in aproape 80% din cazuri. Marimea cordului este normală, iar efuziunile pulmonare sunt mici sau nonexistente. Hipoxemia marcantă apare, care este refractară la tratamentul cu oxigen suplimentar. Mulți pacienți cu SDRA prezintă colaps multioraganal, în special la rinichi, ficat, intestine, sistem nervos central și cardiac.

Prevenție

Nu a fost identificată nicio măsură eficace de prevenire a bolii .

Tratament

Tratamentul trebuie să includă identificare și un tratament specific a condiţiilor care stau la baza agravării și a celor secundare(ex.sepsis). O îngrijire meticuloasă trebuie acordată pentru a compensa disfuncția respiratorie severă asociată cu SDRA și pentru a preveni complicațiile.

Prognostic

Mortalitatea este de 30-40%. Dacă este acompaniată de sepsis ajunge la 90%. Cauza majoră reprezintă cedarea treptată a organelor. Daca este înlaturat de la aparate pacientul moare. Însa descoperita în timp șansele de vindecare cresc foarte mult.

Alcatuirea si analiza structurii ratiei alimentare

2011-04-25T01:55:00.000-07:00

Alcatuirea si analiza structurii ratiei alimentare

Cantitate de alimente care permite satisfacerea necesitatilor energetice, in macronutrimente (proteine, lipide, glucide), in micronutrimente (vitamine, minerale) si in apa, ale unui individ sau ale unui grup de persoane.

Stabilirea unei ratii alimentare tine cont de repartitia de dorit a macronutrimentelor: 12% aproximativ din aportul energetic trebuie sa fie furnizat de proteine (carne, peste, lactate, soia, legume uscate), 30-35% de catre lipide (unt, margarina, ulei) si 53-58% de catre glucide, din care maximum 10% glucide rapide (alimente zaharate).

Ratiile alimentare sunt stabilite plecand de la diferite grupe de alimente (fructe si legume, corpi grasi, produse lactate, cereale, legume uscate si cartofi, carne, peste, oua etc.) si contabilizeaza eventualul aport furnizat de catre bauturile alcoolice (10% maximum din aportul energetic total). Ele mai trebuie sa tina cont si de obiceiurile de consum (portie, frecventa, preferinte, repartitia intre mese), de eventualele constrangeri (buget, aprovizionare) si sunt susceptibile de modificari si de adaptari in functie indeosebi de activitatea fizica a subiectilor in cauza.

Asigurarea energiei organismului uman este o functie vitala, fara de care respiratia, activitatea inimii, a creierului, ficatului, excretiei, activitatea musculara, cresterea si reproducerea nu ar fi posibile. Energia organismului uman este asigurata prin metabolizarea (arderea) substantelor calorigene (monozaharide, acizi grasi si aminoacizi).

Producerea de energie se realizeaza in special pe seama glucidelor si lipidelor, proteinele avand rol deosebit in crestere si reproducere. Neutilizarea totala a energiei furnizate duce la depozitarea glucidelor si lipidelor in tesutul adipos, ficat si muschi. Excesul alimentar si sedentarismul creeaza premi-zele obezitatii. Cand nevoile energetice nu sunt acoperite prin aport alimentar, timp indelungat, apare denutritia (slabirea). Pentru mentinerea functiilor sale vitale, organismul are nevoie de o cantitate de energie calorica minima. Acesta este metabolismul bazai, care se defineste astfel: energia necesara unui individ aflat in stare de veghe, in repaus fizic si psihic, de cel putin 12 ore dupa ultima masa si la cel putin 24 de ore dupa ingestie de proteine, in conditii de neutralitate termica, adica la o temperatura a mediului ambiant de 20-21°.

Deci chiar in repaus complet are loc o cheltuiala minima de energie, un consum de alimente necesar functionarii inimii, plamanilor, circulatiei etc. Valoarea metabolismului bazai variaza cu greutatea individului, suprafata corporala, diferite stari fiziologice (graviditate, alaptare etc). si unele functii glandulare influenteaza metabolismul bazai. Astfel hipertiroidismul il mareste. Calculul metabolismului bazai se face tinand seama ca adultul normal are nevoie de o calorie pentru fiecare kg corp greutate ideala pe ora.

De exemplu: un adult de 70 kg are nevoie de 1680 calorii (1 x 70 x 24 = 1680). Nevoile energetice bazale sunt mai crescute la copil si scad cu varsta. Pentru cheltuielile energetice suplimentare (in special efortul), organismul necesita un supliment energetic. Se stie¹ ca un gram de lipide elibereaza 9,3 calorii, iar un gram de glucide si de proteine cate 4,1 calorii. Se cunosc astazi nevoile calorice pentru diferite activitati fizice si profesii ale adultului intre 25-40 de ani. Raportate la kg corp/greutate ideala, nevoile calorice in raport cu munca depusa sunt:
- repaus la pat 20-25 calorii/kg corp/zi;
- munca usoara 30-35 calorii/kg corp/zi;
- activitate fizica moderata 35-45 calorii;
- munca fizica intensa si prelungita 40-45 calorii;
- munca foarte grea 50-60 calorii si chiar mai mult.

Alti autori calculeaza surplusuri de calorii in functie de diferitele activitati astfel:
- pentru viata sedentara 8-900 calorii peste metabolismul bazai;
- pentru activitate fizica usoara 900-1400 calorii in plus;
- pentru activitatea moderata 1400-1800 calorii in plus;
- pentru munca grea 1800-4500 calorii in plus.

Alimentele din grupele alimentare prezentate se pot consuma fie ca atare, fie dupa preparare culinara. Prin gruparea in diferite moduri a preparatelor culinare la o masa, se obtine ansamblul de preparate culinare numite meniu. Meniul rational trebuie sa asigure o varietate larga de preparate, precum si un mod de prezentare stimulant, sa realizeze o concordanta deplina intre aport si nevoi, sa fie echilibrat, adica sa cuprinda alimente din toate grupele (factori energetici, plastici, saruri minerale, vitamine). Aceasta reprezinta de fapt ratia calorica alimentara, deci cantitatea de alimente care sa satisfaca cantitativ si calitativ toate nevoile nutritive ale organismului, in raport cu munca, sexul, varsta, diferitele stari fiziologice (alaptare, graviditate, crestere), clima, pe o perioada de obicei de 24 de ore.

Proportia substantelor nutritive intr-o ratie calorica echilibrata, trebuie sa fie pentru adultul sanatos, in ce priveste proteinele 10-15% (13% in medie), pentru lipide 25-30% (30% in medie) si pentru glucide 55-65% (60% in medie). Aceasta echivaleaza cu: 1-1,5 g/kg corp greutate ideala pentru proteine, 1-1,5 g/kg/corp (si numai in cazuri deosebite 2 g/kg corp) pentru lipide si 4-9 g/kg/corp pentru glucide. Sub aspect calitativ proteinele cu valoare biologica mare (lapte, carne, branzeturi, oua peste) trebuie sa reprezinte 40-45% din cantitatea totala de proteine (maximum 50%). Raportul dintre lipidele animale si cele vegetale trebuie sa fie 1/2 la 1/2, in functie de varsta si felul activitatii. Nu se va depasi niciodata la adult si mai ales la batran procentul 50-55% grasimi animale, grasimile vegetale putand ajunge chiar pana la 60% din cantitatea totala de grasimi. in ceea ce priveste glucidele, calitativ, vor fi alese dintre cele cu molecula mare (cereale, legume, fructe) indicandu-se reducerea drastica a concentratelor industriale (zaharuri). Un organism adult sanatos, conform conditiilor de efort mediu, are nevoie zilnic de o alimentatie cu o valoare calorica de aproximativ 3000 calorii. Printr-o regula de trei simpla, cunoscand necesarul de principii nutritive si procentul, putem afla usor cate calorii din cele 3000 revin fiecarui principiu alimentar.
- proteine: 3000 calorii x 15 : 100 = 450 calorii
- lipide: 3000 calorii x 25 : 100 = 750 calorii
- glucide: 3000 calorii x 60 : 100 = 1800 calorii Daca impartim rezultatele prezentate la indicii de ardere cunoscuti (4,1 pentru proteine si glucide si 9,3 pentru lipide), obtinem o cantitate aproximativa in grame:
- proteine 450 : 4,1 = 109,7 g (110 g in medie)
- lipide 750 : 9,3 = 80,6 g
- glucide 1800 : 4,1 = 438,09 g.

Cunoscand aproximativ la cate grame din fiecare substanta nutritiva avem dreptul, in cadrul ratiei calorice zilnice, luam lista de alimente necesare unei persoane, in medie pe zi, pe care o vom calcula conform tabelelor cu compozitia alimentelor (vezi tabelul alaturat). Aceasta lista trebuie sa cuprinda alimentele din toate grupele principale (proteine, lipide, glucide) in proportiile indicate si in cadrul unui numar global de aproximativ 3000 calorii (in cazul tabelului alaturat 2900). Aceasta lista cuprinde alimente ce se pot procura in sezonul de iarna. Cu atat mai mult, proportiile indicate pot fi respectate in sezonul legumelor si fructelor proaspete.

Prezentam mai jos cateva alimente cu deosebita actiune vitalizanta, cu rol protector, indicate atat in alimentatia omului sanatos cat si a celui bolnav. Acestea sunt foarte utile in diabet si pot fi consumate de la varste fragede pana la adanci batraneti. Drojdia de bere contine 50% proteine foarte digestibile, o cantitate exceptional de mare de glutation (o proteina sulfurata cu importanta in oxidoreducere si in rezistenta la infectii), 14 minerale esentiale, 17 vitamine (grupa B in totalitate) si mult ergosterol (provitamina D). Se administreaza in doze de o lingurita pe zi la copii si 1-2 la adulti si batrani, la fiecare masa, amestecata in supa, iaurt, soteuri de legume etc. Compenseaza carentele in factori nutritivi si contribuie la mai buna utilizare a glucidelor. Este indicata la denutriti diabetici (previne instalarea polinevritelor) si la sportivi (favorizeaza rezistenta si asigura eliminarea toxinelor din organism). Are si un rol protector pentru ficat. Drojdia de bere obisnuita, prin Tratamentul cu soda caustica, carbonat de sodiu sau acid clorhidric, cum se intampla in industrie, pierde 70% din vitamine. De aceea se indica consumarea drojdiei de bere cultivata pe cereale.

Germenele de grau contine produse fosfatice, multe saruri minerale (fier, magneziu etc.) proteine complete care contin toti aminoacizii esentiali etc. Este o sursa naturala importanta de fier, magneziu, proteine, vitamine B si E. Vitamina C este redusa. Este indicat in stari depresive, la convalescenti, anemii, sarcina, lactatie. Favorizeaza digestia si regleaza functiile intestinale. Nu are insa suficient calciu. Este contraindicat in hipertensiunea arteriala. La copii se administreaza 1-4 lingurite pe zi, dupa varsta, iar la adulti 2-3 lingurite la mese. Se prepara punand graunte de grau intr-o farfurie si se acopera cu apa. Dupa 24 de ore vara si 36 iarna, bobul se umfla. Se spala si se umezesc boabele in urmatoarele cateva zile. Se mananca la inceputul mesei si se mesteca bine. Este mai putin eficace decat drojdia de bere.

Polenul este un aliment cu totul deosebit. Contine proteine, zaharuri, grasimi, minerale, oligoelemente, toate vitaminele, o serie de hormoni, enzime, factori de crestere si pigmenti. Reda in cateva zile vigoarea persoanelor deprimate, favorizeaza dezvoltarea copiilor bolnaviciosi, impiedica imbatranirea precoce si reface denutritia. Nu se fierbe pentru ca astfel se distrug vitaminele. Se administreaza diluat in apa, lapte, cafea sau ceai cald, zilnic o jumatate pana la o lingurita de cafea. Se indica mai ales persoanelor dupa 60 de ani. Este usor laxativ. Se mareste doza in caz de oboseala, slabiciuni, anemie, tulburari de crestere.

Patrunjelul este un condiment foarte bogat in principii nutritive. 100 g patrunjel contin 200 mg vitamina C, 60 mg provitamina A, 240 mg calciu, 19 mg fier etc. Este un excelent antiseptic si se administreaza in rahitism, tuberculoza (deoarece contine mult calciu) anemie, boli oculare s.a. Prelungeste viata si intarzie senescenta. Se consuma ca atare sau sub forma de suc.
Iaurtul contine vitamina B, saruri de calciu si proteine. Datorita acidului lactic si bacteriilor pe care le contine, protejeaza flora intestinala atat de utila organismului. Astfel impiedica putrefactia intestinala. Excesul este demineralizant, prin acidul lactic continut. Se recomanda 10 zile 5-6 linguri de iaurt zilnic si apoi pauza 5-6 zile.

Sindromul de insuficiență hepatică

2011-04-25T01:07:00.000-07:00

Este un complex de semne și simptome clinice și biochimice determinate de scăderea acută/cronică a numărului sau/și capacității funcționale a hepatocitelor sub limita critică compatibilă cu realizarea integrală și adecvată a funcțiilor ficatului.

* Instalarea insuficienței hepatice (IH) - la scăderea ³ 7/8 din numarul hepatocitelor

INSUFICIENȚĂ HEPATICĂ ACUTĂ (IHA)

Este sindrom clinic și bioumoral determinat de necroza acută hepatocitară / afectarea funcțională a hepatocitelor, cu potențial reversibil .

Etiologie

ü hepatite virale acute

ü hepatite medicamentoase acute (halotan, acetaminofen, HIN)

ü hepatite acute toxice (CCl4, Pb, ciuperci) - ficat gras de sarcină

ü soc chirurgical - septicemie cu germeni G

Simptome și semne clinice in IHA

Ø semne generale

• astenie severă ® tulburări neuropsihice

• insomnie / somnolență, nervozitate, comă +/- icter

• tulburări dispeptice

• icter brusc instalat + agravare rapidă (evoluție supraacuta a IH)

Ø semne cutanate: steluțe vasculare, palme hepatice (daca apare pe IHC )

Ø sdr. circulator hiperkinetic: extremități calde, puls saltăreț, tensiune arterială diferențială mare, debit cardiac crescut

Ø manifestari hemoragipare: epistaxis, echimoze, purpură, gingivoragii, hemoragii digestive (melenă, hematemeză)

Ø foetor hepaticus (miros de ficat crud + ridiche): metabolismul incomplet al aminoacizilor ® metilmercaptani, sulfoxid de metionină, scatoli, indoli, fenoli

Semne paraclinice

Ø sânge

• exces de NH3 (toxic pentru celulele nervoase)

• sindrom hipoglicemic: crește nivelul insulinei plasmatice

• tulburarile metabolismului hidroelectrolitic și acidobazic: scăderi de sodiu, creșteri de potasiu, agravând toxicitatea nitraților (EHP → coma), acidoza metabolică lactică (vicierea metabolismului glucidic)

Ø urina: cristale de tirozină și leucină

Ø substrat morfologic cerebral: hiperplazia astrocitelor + EC ® rigiditate de decerebrare

INSUFICIENȚĂ HEPATICĂ CRONICĂ (IHC)

Este un sindrom consecutiv reducerii severe a parenchimului hepatic funcțional prin intervenția unor mecanisme toxice, infecțioase, neoplazice de durată.

Ø Conditii de aparitie

-ciroză hepatică, hepatită cronică activă - ficatul de stază (ficatul cardiac)

-intoxicații medicamentoase - neoplazii hepatice primitive/ secundare

-infiltrate hepatice leucemice - steatofibroze hepatice

Ø Semne generale

-astenie (fizică, psihică, sexuală )

-slăbire, scăderea masei musculare, scăderea randamentului fizic și intelectual

Ø Sdr. hiperkinetic: extremităti calde, tensiune arterială diferentială mare,

Ø Cianoză, degete hipocratice: șunțuri portopulmonare

Ø Subfebrilitate / febră: celule Kupffer scăzute în număr

Ø Splenomegalie + hipersplenism

Ø Anemie hemolitică autoimună

Ø Icter variabil: agravat de febră

Semne umoral – biochimice

- amoniemie crescută – 90% din cazuri

- alcaloză respiratorie și metabolică

- bilirubină serică, AST, ALT, ALP si gamaGT – crescute

- colesterol total, proteine totale, albumină - scăzute

Cataracta

2011-04-23T02:32:00.000-07:00

Important pentru diagnostic

- - Vedere încețoșată ce progresează treptat.

- -Lipsa durerii și a roșeții.

- - Opacitatea cristalinului (poate fi vizibilă cu ochiul liber).

Considerații generale

Cataracta reprezintă opacitatea cristalinului. Este de obicei bilaterală. Se poate datora cauzelor congenitale (cum ar fi infecții intrauterine ca rubeola, sau erori intrauterine ale metabolismului precum galactozemia), traumatice sau datorată bolilor sistemice(diabet, distrofie miotonică, dermatită atopică) și sistemice. Cataracta senilă este de departe cea mai comună formă a bolii. Majoritatea persone cu vârste de peste 60 ani suferă de o oarecare formă de opacitate a cristalinului. Fumatul crește riscul formării cataractei.

Descoperiri clinice

Chiar și în stadiile incipiente, cataracta poate fi observată printr-o pupilă dilatată cu ajutorul unui oftalmoscop sau a unei lampe cu fantă. Pe măsură ce boala avansează, retina devine din ce în ce mai greu de vizualizat până când reflecția este absentă și pupila devine albă.

Tratament

Cataracta este deobicei indepărtată prin tehnici în care capsula posterioară a cristalinului se conservă. Tratamentul cu laser este indicat atunci când și capsula posterioară este opacifiată. Fragmentarea ultrasonică a nucleului lentilei permite o chirurgie minim invazivă printr-o incizie minoră, fară a fi nevoie de suturi, reducând astfel complicațiile și accelerând vindecarea vederii. În timpul operației se introduce o lentilă intraoculară(pentru a înlocui cristalinul). Se poate apela și la ochelari foarte puternici sau la lentile de contact.

Managementul cataractei congenitale poate fi complicat de tehnicile chirurgicale adiționale din timpul operației, schimbări în funcționarea optică a ochiului ce poate influența alegerea puterii lentilei și în tratamentul pentru ambliopie.

Prognostic

Operația de cataractă la adulți îmbunătățește acuitatea vizuală în 95% din cazuri și poate avea un impact profund asupra calității vieții, deși așteptările trebuie să fie realiste. În restul de 5% poate exista o lezare a retinei sau complicații postoperatorii.

Melanocytic Nevi (Alunițele normale)

2011-04-22T10:08:00.000-07:00

În general, o aluniță benignă este mică (<6 mm), bine circumscrisă, cu o margini bine definite şi o nuanţă unică de pigment de la bej sau roz la maro inchis . Examenul fizic trebuie să conțină și studierea istoricului pacientului, deoarece o istorie de încredere în care o leziune a fost prezentă, fără schimbare de zeci de ani este, evident, un confort.

Alunițele prezintă un istoric normal, natural. În prima decadă de viață a pacientului, alunițele apar niște leziuni ale pielii mici, plate de culoare maronie. În decursul următoarelor două decade, alunițele cresc în mărime și adesea și în înălțime, reflectând adesea apariția unei componente dermale. Ele se pot înnegri și crește în timpul sarcinii. În decadele șapte și opt ale vieții, majoritatea alunițele și-au pierdut componenta joncțională și pigmentarea neagră suferind o serie de modificări degenerative(ex. fibroză). Chiar și așa, în fiecare stadiu al vieții, alunițele sănătoase ar trebui să fie bine demarcate, simetrice și uniforme în contur și culoare.

Alunițele atipice

Diagnosticul de nevus atipic se pune clinic și nu histologic, iar alunițele ar trebui îndepartate doar dacă sunt suspecte de a fi melanoame. Clinic, aceste alunițe sunt mari (>6mm în diametru) cu margini neregulare și o distribuire neregulară a pigmentării. Se estimează ca 5 – 10% din populația albă din SUA prezintă una sau mai multe alunițe atipice. Studiile au arătat o creștere a riscului de melanom la pacienții cu 50 sau mai multe alunițe dintre care una sau mai multe sunt atipice și una este de cel puțin 8mm sau chiar mai mare, și la pacienți cu câteva până la multe alunițe atipice. Acești pacienți trebuiesc educați și consultați în mod regular( de obicei la fiecare 6-12 luni).

Alunițele congenitale

Tratarea nevilor congenitali mici (mai puțin de cațiva centimetri în diametru) este o temă controversată.

Marea majoritate nu vor deveni niciodată maligni, dar sunt unii experți care consideră că riscul de melanom în această leziune ar fi oarecum crescut. Deoarece 1% din populația albă se naște cu acest tip de leziune, managementul bolii ar trebui să fie unul conservativ si exciziile să fie recomandate doar pentru cazurile în care nevul este situat într-o zonă în care pacientul nu-i poate urmări evoluția. Excizia trebuie considerată doar pentru nevii congenitali ai caror contur(hopuri, nodularități) sau culoare impiedică examinatorul să noteze semnele de modificare malignă. Nevii congenitali melanocitici uriași (>5% din suprafața corpului) prezintă un risc mai mare de dezvoltare a unui melanom și îndepărtarea prin procedeu chirurgical este adesea recomandată.

Keratoza seboreică

Reprezintă plăci benigne de culoare de la bej spre maro și chiar negru, cu un diametru de 3-20mm avand o suprafață catifelată. Dau impresia că ar fi lipiți de piele. Sunt foarte tipici, comuni (în special la bătrâni) și pot fi confundați cu un melanom sau alte tipuri de neoplasm cutanat. Deși pot fi inghețați cu nitrogen lichid sau tratați dacă dau mâncărimi sau sunt inflamați, nu este necesat nicun tratament.

Melanomul malign

Esențial pentru diagnostificare

- alunița poate fi plată sau umflată

- orice leziune de pigmentare a pileii cu schimbări recente în înfățișare

- examinarea într-o lumină bună poate indica prezența mai multor culori cum ar fi roșu, negru și nuanțe de albastru

- marginile sunt neregulare

Tratament

Tratamentul melanomul constă în excizie chirurgicală. După un diagnostic histologic se intervine chirurgical pentru îndepărtarea tumorii. Cicatricile sunt foarte mici și greu vizibile. Înainte de orice intervenție chirurgicală se recomandă a se efectua o biopsie.