Turism in Cluj-Napoca

Peninsula 2013

2013-07-31T23:21:00.003+03:00

60.000 de spectatori la festivalul Peninsula 2013 la Cluj-Napoca

60 de mii de vizitatori au participat la cea de a XI-a editie a Festivalului Peninsula, care a avut loc, pentru prima data, in Cluj-Napoca. Pe scenele Peninsula au urcat staruri internationale precum Paul Kalkbrenner, Alborosie, Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra, Ska-P, Marky Ramone’s Blitzkrieg, Modestep, N.O.H.A., Camo&Krooked, Benga, Pete Tong, Umek sau Rotfront, dar evenimentul a reunit si foarte multe staruri autohtone si talente mai putin cunoscute printre cele 140 de concerte.

Pe langa cele patru scene principale – Main Stage, Freedom Music Arena, Cluj Rocks Stage powered by The Shelter Agency – mai multe locatii alternative au oferit publicului concerte si petreceri: Janinsula a fost dominata de world music si folk, Bruno Unplugged Wine Garden de concertele acustice, la Red Bull Sound of Town DJ-ii celor mai populare cluburi clujene au mixat pentru peninsulari, la MIERT Pub au cantat formatii din Transilvania, la Soto si Celo muzica electronica a animat atmosfera, iar la Tatratea afterparties by wUnderBar petrecera a tinut pana la miezul zilei.

Concertul cu cel mai numeros public la Scena Mare a fost cel sustinut de Paul Kalkbrenner. La Kiss Terrace Modestep a atras cei mai multi peninsulari, iar la Freedom Music Arena Suie Paparude a reusit sa faca, din nou, cea mai buna petrecere.

La fel ca in fiecare editie, Festivalul Peninsula si-a surprins si anul acesta publicul cu o aparitie mai putin cunoscuta dar care a ajuns sa fie foarte apreciata: trupa italiana The Sweet Life Society.

Si oferta non-muzicala a fost mai bogata ca niciodata, cu piese de teatru, literatura, mese rotunde, expozitii, proiectii de film, stand-up comedy, programe oferite de organizatiile non-guvernamentale grupate in jurul locatiei Cluj-Napoca, Capitala Europeana a Tineretului 2015, precum si cu numeroase activitati sportive si distractive. Programul de preventie a consumului de droguri desfasurat de Independence Zone a avut cei mai multi participanti din istoria evenimentului.

Festivalul Peninsula, adept al multiculturalismului si al dialogului interetnic, a atras atentia, in parteneriat cu miscarea "Da, poftiti! - Igen, tessek!" asupra multilingvismului punctelor de vanzare din cadrul evenimentului.

Cu ajutorul tablitelelor asezate la stand-uri, vanzatorii au putut semnaliza servirea in romana, maghiara si engleza. Unitatile economice au avut propria lor tablita, care a putut fi modificata periodic, in functie de limba personalului de serviciu. Indicatoarele le-au fost de folos atat comerciantilor, care si-au vandut mai usor produsele, cat si clientilor, care si-au folosit limba materna si au economisit, astfel, timp.

Patronii au solicitat numai 21 de indicatoare in romana si engleza si unul singur exclusiv in limba romana. Astfel, majoritatea covarsitoare a tablitelor a aratat ca servirea la Peninsula se face in trei limbi.

Festivalul Peninsula a avut loc intre 18 si 21 iulie in Cluj-Napoca, in Padurea Faget, cu sprijinul Primariei si al Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca. Sponsori principali au fost Ursus si Pepsi. Parteneri media principali: Rock FM, Zile si Nopti si Grupul Adevarul.

Hotel Transilvania - Un hotel incarcat de istorie

2011-11-05T18:13:00.001+02:00

Animat de toti cei care i-au trecut pragul, pastrat ca o mostenire a trecutului, respectat ca un etalon in materie de ospitalitate, Hotel Transilvania este un martor tacut al trecerii timpului. Iar timpul i-a oferit un spectacol ce se intinde de-a lungul a catorva sute de ani de existenta a hotelului.

L-a rasfatat cu figuri memorabile, cum ar fi cea a lui Jonathan Harker, personajul principal din romanul “Dracula” a lui Bram Stocker, care a beneficiat pentru o noapte de ospitalitatea hotelului nostru. Tot in compania timpului, hotelul nostru a contribuit la renumele strazii pe care se afla, Regele Ferdinand fiind cea mai veche strada atestata din Cluj-Napoca. Intamplator sau nu, ea era cunoscuta de catre localnici sub denumirea de strada hotelurilor. Nu lipsita de importanta este si istoria strazii pe care se afla Hotelul Transilvania. Intre anii 1940 si 1944, strada a purtat numele lui Wesselényi Miklos. Apoi, pana in 1989, strada s-a numit Gheorghe Doja (Dózsa György), conducatorul marii rascoale din 1514.

De-a lungul vremii, hotelul in care va intampinam cu bratele deschise astazi, a purtat mai multe denumiri. Prima sa denumire, mentionata de altfel si de istorici, a fost “Regina Angliei”. Ulterior, hotelul a primit denumirea “Transilvania”, urmand ca apoi sa poarte numele “Vladeasa”. Astazi, hotelul a revenit la numele “Transilvania” si suntem mandri ca putem duce aceasta denumire mai departe.

Chiar daca multe s-au schimbat de-a lungul timpului, ospitalitatea Hotelului Transilvania a ramas aceeasi. Pentru ca, se poate spune ca este locul unde s-a nascut ospitalitatea la Cluj-Napoca. La fel cum, acum doua secole, primeam cu caldura un drumet coborat dintr-o trasura, purtand frac si joben, exact asa o facem si acum pentru calatorul modern, dornic de experiente turistice extraordinare.

Cazare

Hotel Transilvania va asteapta sa ii treceti pragul. Va punem la dispozitie 6 camere superioare single (3 stele),2 camere single (2 stele),14 camere superioare double (3 stele),2 camere double (2 stele), 2 junior apartamente (3 stele), 2 senior apartamente (3 stele), o sala de conferinte si business room pentru 50 persoane, precum si un restaurant cu bar.

Pentru rezervari , accesati linkul => http://hoteltransilvania.ro/rezervari-online.php

Vivariul Universității "Babeș-Bolyai"

2011-05-14T22:07:00.000+03:00

VIVARIUL a fost construit între anii 1998-2001 din fondurile UBB şi ale Facultăţii de Biologie şi Geologie.

Vivariul îndeplineşte trei funcţii de bază, şi anume:

didactică, pentru studiul următoarelor discipline de bază: Zoologia Vertebratelor, Zoologia Nevertebratelor, Etologie şi a unor discipline opţionale: Herpetologie, Entomologie;
cercetare ştiinţifică în domeniile: Zoologia Vertebratelor, Etologie, Herpetologie;
educare a publicului, în special a elevilor, în vederea cunoaşteriişi ocrotirii speciilor autohtone de reptile, amfibieni, păsări, micromamifere.

Expoziţia permanentă cuprinde aproximativ 57 de specii de animale. La deschidere, în 2001, Vivariul adăpostea doar o colecţie de reptile şi amfibieni. La ora actuală, pe lângă acestea, Vivariul mai adăposteşte 10 specii de peşti, 9 specii de micromamifere şi 6 specii de păsări. Dintre acestea amintim : Vipera pufăitoare, Boa curcubeu, Gekko leopard, Varanul de Nil, Chinchilla, Ţestoasa dobrogeană, Salamandra etc.

Vivariul oferă, cu titlu de voluntariat, asistenţă de specialitate (veterinară) pentru speciile de reptile sau păsări bolnave, accidentate; de asemenea, poate găzdui animale de companie de talie mică în cazurile când stăpânii sunt plecaţi din localitate pe perioada concediului.

Vivariul se găseşte pe str. Clinicilor nr. 5-7, la demisolul Institutului de Zoologie, aripa vestică a clădirii, sub Muzeul de Zoologie.

Program de vizitare: marţi – vineri orele 10-16, sâmbătă – duminică orele 10-14. Persoane de contact :
cercetator dr. Ioan Ghira,
biol. Octavian Craioveanu

Muzeul Universității "Babeș-Bolyai"

2011-05-02T13:05:00.000+03:00

Conceput pentru a pune în valoare istoria deosebit de bogată a învăţământului universitar clujean de-a lungul secolelor, activitatea profesorilor şi studenţilor care au frecventat diferitele facultăţi, dar mai ales contribuţiile deosebite ale intelectualilor români din Transilvania la patrimoniul culturii şi ştiinţei mondiale, Muzeul Universităţii din Cluj a fost înfiinţat în aprilie 2001. Din ianuarie 2002, el a fost extins, funcţionând astăzi într-o formă mult îmbogăţită.

Colecţiile sale numără în prezent peste 750 de piese originale şi facsimile (carnete de student, anuare, manuale universitare, documente, diplome, cărţi poştale, fotografii, diferite aparate ştiinţifice, medalii etc.). Cu ajutorul acestora sunt reconstituite istoria şi activitatea tuturor colegiilor, facultăţilor şi universităţilor care au existat succesiv în Cluj-Napoca, cu începere din secolul al XVI-lea (când la 1581 s-a creat Colegiul Iezuit, condus de rectorul-călugăr Antonio Possevino) şi până astăzi.

Dintre exponate, se remarcă în mod special colecţia de fotografii de epocă – totalizând circa 500 de clişee – care prezintă, în imagini elocvente, momente marcante din viaţa universitară, în special din perioada interbelică.

Muzeul este structurat în două părţi principale: expoziţia permanentă si rezerva muzeului – accesibilă numai specialiştilor, pentru cercetare şi documentare.

O mini-bibliotecă de lucrări referitoare la istoria universităţilor româneşti este în curs de constituire.

În cadrul expoziţiei de bază, exponatele sunt grupate în mai multe secţiuni, respectând criteriile cronologic şi tematic.

Primele panouri din expoziţia muzeului universităţii prezintă date legate de elevii şi profesorii de la colegiile pe care diferitele ordine religioase catolice şi protestante le-au înfiinţat şi condus în Cluj între secolul al XVI-lea şi al XIX-lea. Sunt ilustrate apoi cele mai semnificative aspecte din activitatea universităţii maghiare Franz Iosif care a funcţionat în Cluj între 1872-1918, când Transilvania era parte integrantă a Imperiului austro-ungar.

Prezentarea evoluţiei universităţii româneşti "Regele Ferdinand" (1919 -1945) ocupă cea mai mare parte a expoziţiei permanente a muzeului. Secţiunea se remarcă prin obiectele şi fotografiile expuse. Acestea oferă vizitatorului informaţii nu doar despre viaţa ştiinţifică a universităţii, ci şi despre patrimoniul de clădiri şi dotări destinate deopotrivă profesorilor şi elevilor, care a fost mereu îmbogăţit printr-o bună administrare din partea rectorilor, o contribuţie deosebită având-o prof. Florian Ştefănescu Goangă. Menţionăm în acest sens vitrinele dedicate Colegiului academic (azi Casa Universitarilor) unde e reconstituită cu acurateţe înfăţişarea avută de clădire în anul inaugurării sale, 1937. Nu au fost uitate nici aspectele activităţii politice avute de profesorii universităţii din Cluj, dar nici acţiunile desfăşurate de societăţile studenţeşti pe facultăţi, precum şi de centrul studenţesc general "Petru Maior". O atenţie specială a fost acordată anilor celui de-al doilea război mondial, când universitatea românească din Cluj a fost nevoită să se refugieze la Sibiu şi Timişoara şi să-şi reorganizeze integral procesul instructiv educativ pentru a-l adapta noilor condiţii.

După instaurarea comunismului, în Cluj au existat între 1945-1959 două universităţi separate, anume cea românească, cu numele de "Victor Babeş", şi universitatea maghiară "Bolyai", a căror activitate este şi ea ilustrată în cadrul muzeului. A fost accentuată prin câteva mărturii documentare şi represiunea la care au fost supuşi mulţi dintre profesorii şi cercetătorii acestor instituţii de către regimul comunist.

Tot în cadrul expoziţiei permanente sunt prezentate date legate de crearea universităţii Babeş-Bolyai, prin unificarea celor două universităţi română şi maghiară în 1959, precum şi o istorie a evoluţie şi transformărilor acestei noi instituţii înainte şi după 1989, când "Babeş-Bolyai" a devenit o universitate multiculturală, de nivel european, cu specializări foarte numeroase şi variate oferite azi studenţilor, precum şi cu un înalt nivel de cercetare ştiinţifică.

O secţiune aparte este consacrată marilor personalităţi din universitatea clujeană care de-a lungul timpului au avut contribuţii deosebite atât la dezvoltarea acestei instituţii, cât şi la progresul ştiinţei şi culturii mondiale, aşa precum sunt Emil Racoviţă, Constantin Daicoviciu, Hermann Oberth, Lucian Blaga, Petre Sergescu, Eugen Speranţia şi alţii.

Muzeul Emil Isac din Cluj-Napoca

2011-04-11T19:32:00.000+03:00

Muzeul memorial „Emil Isac” din Cluj-Napoca a fost un muzeu cu profil de istoria literaturii dedicat poetului Emil Isac (1886-1954).

Situat pe strada care îi poartă numele, în casa locuită de familia Isac din anul 1895, muzeul a funcționat din 1955 în casa naționalizată și care a fost retrocedată familiei în anul 1995; ca urmare a acestei retrocedări, muzeul a fost desființat în anul 2001.

Emil Isac a fost un exponent al literaturii progresiste din Transilvania în prima jumătate a sec. al XX-lea. Muzeul conținea o colecție de fotografii, manuscrise, corespondența a familiei poetului, documente, ziare, reviste și obiecte ce au aparținut poetului. Fiind proprietatea statului, după desființarea muzeului au fost depozitate la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”.

Muzeul zoologic Cluj-Napoca

2011-04-09T23:06:00.000+03:00

Muzeul Zoologic face parte din Patrimoniul Universității Babeș-Bolyai, și este format din mai multe colecții știintifice de animale. Ca valoare științifică și după numărul de exemplare conservate, Muzeul Zoologic se situează pe locul al II- lea, după Muzeul ,,Gr. Antipa din București.

Muzeul este împărțit în trei:

expoziția propriu-zisă, ce cuprinde un număr mare de vertebrate și nevertebrate, expuse izolat sau în diorame și microdiorame care reproduc cadrul natural;
colecțiile științifice, care cuprind peste 300.000 exemplare de animale (din care majoritatea sunt insecte ), și care sunt accesibile doar specialiștilor;
rezerva muzeului, a cărui material biologic este expus temporar sau cu care se completează expoziția.

Expoziția propriu-zisă este partea din muzeu, accesibilă publicului și studenților biologi, ocupă majoritatea spațiului de expunere, iar mobilierul în care este expus materialul biologic este din lemn de cedru, care dă o impresie deosebită muzeului. Exponatele, se prezintă sub mai multe forme de conservare împăiate, uscate, preparate în lichide conservante și schelete. Piesele expuse, sunt aranjate atât în ordine filogenetică, reflectând de la simplu la complex evoluția regnului animal, cât și sub formă de diorame, arătând în acest fel interrelațiile dintre speciile care formează lumea animală.

Pe lângă speciile autohtone, o mare parte din exponate repezintă fauna exotică, cum este de exmplu colecția de corali, scoica-de-perle, scorpionul african , fluturele migrator Monarh, o varietate întreagă de stele-de-mare, pești Crossopterigieni și Dipnoi, peștele-electric african , mâna Sfântului Petru, surucucu, o specie de șarpe marin, dropia-gulerată, găinușa de deșert, pasărea paradisului, tucanul, cangurii, ursulețul-spălător, girafa, mangusta, grupul de feline mari și multe altele.

De asemenea sunt expuse și animale care reprezintă endemisme rarități, specii dispărute, sau endemisme ca de exemplu nautilul relict din era primară, care se găsește doar in Oceanul Pacific, singura formă actuală din grupul demult dispărut al Trilobiților, asperetele, care se găsește doar în apele râului Vâlsan și câțiva afluenți, tuatara care trăiește în Noua Zeelandă și care este rudă cu reptilele preistorice, pasărea kiwi tot din Noua Zeelandă, porumbelul-evantai vulturul-bărbos și vulturul pleșuv, ambele specii dispărute definitiv din fauna țării noastre, ornitorincul și echidna din Australia.

Aspectele comportamentale ale vieții animalelor sunt relevate în mai multe moduri. Spre exemplu avem expuse insectare tematice în care sunt arătate variațiile de talie ale fluturilor în anotimpul ploios și secetos, aspecte de homocromie copiantă și mimetism la fluturi și larve și de asemenea etape ale elaborării firului de mătase la fluturele-de-mătase. De asemenea viața păsărilor de stufăriș cu tipurile de cuiburi pe care acestea le construiesc, precum și diorama cu fauna câmpiei Bărăganului, în care sunt relevante fenomenele de mimetism și homocromie copiantă prezente la toate categorile de vertebrate din acel spațiu, alcătuiesc o zonă informațională sugestivă. La fel și exemplarele de colibrii, atrag atenția prin variația coloritului schimbător în funcție de lumina care cade pe corpul lor cât și prin felul în care este arătat cum se hrănesc. De un interes deosebit este si microdiorama in care se află expuși grangurii. Aici este prezentat atât fenomenul de dicromism sexual, precum și locul în care este construit cuibul și ponta. O dioramă deosebit de reprezentativă este și cea în care este arătată lupta pentru existență pe timp de iarnă într-o pădure din zona noastră, și care alcătuiește totodată un spațiu explicativ bine documentat.

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei

2011-04-01T13:12:00.004+03:00

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, din Cluj-Napoca, este situat pe str. Constantin Daicoviciu nr. 2 în clădirea cunoscută şi drept Casa Petrechevich-Horvath este continuatorul primei asociaţii muzeale din Transilvania, Societatea Muzeului Ardelean, înfiinţată la 23 noiembrie 1859, dispunând de colecţii bogate de de antichităţi, mineralogie, botanică, o pinacotecă, o colecţie etnografică şi zoologie.

Societatea Muzeului Ardelean a reuşit să constituie o colecţie de peste 24.000 de piese arheologice, numismatice şi alte piese din diverse domenii cum ar fi botanică, zoologie sau mineralogie. Aceste colecţii au fost preluate de universitatea clujeană odată cu înfiinţarea ei, în 1872. Din 1929 colecţia de antichităţi a trecut la Institutul de Studii Clasice, însă deoarece lipsea un spaţiu adecvat, colecţia a suferit mai multe mutări, în final ea stabilindu-se definitiv în 1937 în incinta actuală din str. Daicoviciu. Colectia etnografică şi pinacoteca vor sta la baza înfiinţării altor doua muzee clujene, Muzeul de Artă şi Muzeul de Etnografie.

Din 1948, colecţiile au trecut în subordinea Academiei Române din Cluj. Începând cu 1 ianuarie 1963, Muzeul de Istorie a început să funcţioneze drept instituţie de sine stătătoare, iar din din 1994 este clasificat ca fiind de importanţă naţională. Din 1999 muzeul deţine şi un bogat tezaur, deschis la sediul muzeului.

Unul dintre exponatele mai deosebite este un obiect metalic descoperit în 1973, în apropiere de Aiud. Acesta seamănă izbitor de mult cu piciorul unui tren de aterizare, iar din analiza stratului de oxid alb-gălbui care îl acoperă s-a tras concluzia că acesta are o vechime 300-400. Pe lângă metalul principal, piesa conţine, în cantităţi mici cupru, zinc, cobalt, zirconiu, aceste metale nefiind descoperite decât mult mai târziu decât vârsta obiectului.

Colecţia de Istorie a Farmaciei se află în clădirea primei farmacii (sec.XVI) din Cluj-Napoca, "Casa Hintz" sau "La Sfântul Gheorghe" , atestată documentar încă din 1573. Casa a fost deţinută, pe rând, de Alexander Schwartz (1727-1749), Tobias Maucksch (1752-1802), Tobias Samuel Maucksch (1802-1805), Johann Martin Maucksch (1805-1817), văduva acestuia (1817-1822), Daniel Szlaby (1822-1863) şi apoi de familia de farmacişti Hintz (1863-1949). La originea colecţiei expuse stă o colecţie a profesorului Iuliu Orient (1869-1940), care cuprinde diverse obiecte farmaceutice transilvănene şi pe care a expus-o în 1904 într-o sală a Muzeului Ardelean. Profesorul a donat colecţia muzeului, ea întregindu-se cu o colecţie de istorie a medicinii, iar pe parcursul timpului adăugându-i-se şi alte donaţii valoroase care descriu istoria farmaciei transilvănene începând cu secolul XVI .

Muzeul Etnografic Cluj-Napoca

2011-01-15T20:00:00.003+02:00

Crearea Muzeului National al Satului "Dimitrie Gusti" este rodul unor cercetari intense si sustinute, teoretice si de teren, ca si a unor experimente muzeografice, de peste un deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti,intemeietor al Scolii Sociologice din Bucuresti. Ca sef al catedrei de socilogie din cadrul Universitatii Bucuresti, Gusti organizeaza intre 1925-1935, cu specialisti din diverse domenii (sociologi, etnografi, folcloristi, geografi, statisticieni, medici ) si cu studentii sai, campanii de cercetari monografice, cu caracter interdisciplinar, intr-un numar relativ mare de sate (Fundu Moldovei - jud. Suceava, Nereju - jud. Vrancea, Dragus - jud.Brasov, Dragomiresti - jud. Maramures, Clopotiva - jud. Hunedoara, Runcu - jud. Gorj , Rusetu - jud. Buzau etc. ). La incheierea acestor campanii de teren se realizau expozitii, unele in chiar satele cercetate, altele in salile de seminarii ale Universitatii Bucuresti. Totodata, din initiativa profesorului Gusti si a colaboratorilor sai ,intre care H. H.Stahl, Mihai Pop, Traian Herseni, Anton Golopentia, Mircea Vulcanescu, Gh.Focsa, au fost organizate, cu obiecte aduse din teren, doua mari expozitii de interioare taranesti: la sediul Fundatiei Regale "Principele Carol"(1934 ) si in cadrul Pavilionului Regal din Parcul Carol (1935), ca un preludiu al viitorului muzeu in aer liber din Bucuresti.

Pe baza acestor experiente, a unei munci asiduue de conceptie si a sprijinului moral si material al Fundatiei Regale "Principele Carol", din martie 1936, in numai doua luni, s-a putut cladi o opera muzeografica de exceptie: Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti". In acest scurt interval de timp, echipele de specialisti si studenti (aceiasi care participasera la campanile de teren), conduse de profesorii D. Gusti si H.H. Stahl, au achizitionat din satele cercetate constructii taranesti (case, anexe gospodaresti, biserici, instalatii tehnice) si obiecte de interior (mobilier, ceramica, tesaturi, unelte etc.), considerate ca reprezentative pentru locurile lor de origine.

In etapa sa de inceput, respectiv intre 1936-1940, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" dispunea de 6.5 ha de teren. Pe acest teren au fast amplasate 33 de complexe autentice, transferate din satele cercetate: case cu anexe gospodaresti, o biserica (din Dragomiresti, jud. Maramures), troite, instalatii tehnice, fantani si un scranciob. Dispunerea lor s-a facut dupa un plan elaborat de dramaturgul si scenograful V. I. Popa. Acest plan, care in buna masura este valabil si astazi, tinde sa reproduca harta Romaniei, prin gruparea monumentelor de arhitectura si de tehnica populara dupa criteriul vecinatatii geografice a localitatilor de provenienta, in sectoare reprezentand marile provincii istorice ale tarii.

Concepand Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" ca un muzeu sociologic, Gusti si colaboratorii sai au considerat ca misiunea acestuia era de a infatisa vizitatorilor realitatea, viata satului, asa cum era ea traita de taranul roman. De aceea, Gusti va aduce periodic, sa locuiasca, in casele din muzeu, familii de tarani din satele de origine a monumentelor, la inceput chiar pe fostii proprietari, ca in cazul casei de la Goicea Mica. Acesti "locuitori" au venit la Bucuresti cu tot ceea ce era necesar traiului, inclusiv cu pasari si animale. Gusti nu a prevazut insa urmarile acestei socializari: degradarea monumentelor si a obiectelor muzeale, prin utilizarea lor intensa, in conditiile in care, la vremea respectiva, nu existau tratamente corespunzatoare de conservare si restaurare a patrimoniului. Sub aceasta infatisare socializata, Muzeul Satului - sinteza a tot ceea ce era tipic pentru satul romanesc traditional - trebuia sa constituie ,,0 adevarata scoala de cunoastere si de iubire a satului si taranului nostru". Misiunea muzeului era de a servi cunoasterii realitatilor satului, cu alte cuvinte informarii si educarii publicului. La acea vreme, aceste functii se concretizau aproape in exclusivitate prin formele clasice ale limbajului muzeal (expozitii, conferinte etc.).

Dincolo de vicisitudinile proprii regimului comunist, prin care tara noastra a trecut si pe care muzeul le-a resimtit din plin, datorita capacitatii profesionale a directorului Gheorghe Focsa si a refuzului sau de a face concesii constrangerilor si presiunilor vechiului regim, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" a reusit nu numai sa supravietuiasca, ci si sa inregistreze realizari importante.

Au fost fundamentate directiile de dezvoltare a muzeului, pe baza unor criterii multiple: istoric (reprezentarea habitatului traditional - si implicit a culturii populare - in dezvoltarea sa spatiala, intre secolele XVII-XX), social (astazi discutabil, datorita modului in care a fast abordat, preconizandu-se ca expozitia sa reflecte si situatia taranului exploatat), geografic (gruparea monumentelor pe provincii istorice), economic (tipologia gospodariei in functie de ocupatii si mestesuguri), artistic (prezenta esteticului ca valoare implicita sau explicita), al autencitatii si tipicitatii.

Pe baza acestor criterii, care au dus implicit si la efectuarea unor campanii sistematice de cercetare si de achizitii, si prin eliminarea componentei sociologice, a prezentei taranului, alaturi de exponatele - obiecte, expozitia in aer liber isi schimba profilul, transformandu-se din "rezervatie sociologica", in muzeu etnografic.

Prin expozitia sa de arhitectura si tehnica populara, si implicit, prin inventarul specific de obiecte etnografice, precum si prin noua conceptie muzeografica de organizare, muzeul reuseste sa prezinte publicului, intr-un mod mai sistematic decat in trecut, imaginea unui sat - sinteza al Romaniei, in orginalitatea, reprezantivitatea, unitatea si diversitatea sa. Totodata, respectarea si aplicarea cu consecventa a principiului unitatii in diversitate, a permis sa fie surprinse si diferentierile de ordin etnic precum si interferentele dintre cultura populara romaneasca si cea a minoritatilor nationale, in muzeu fiind transferate o gospodarie de secui din Bancu, jud.Harghita, si o alta de lipoveni din Jurilovca, jud.Tulcea.

Alte obiective, pe care specialistii muzeului si le-au asumat in aceasta perioada, au vizat diversificarea activitatilor institutiei, valorificarea stiintifica a patrimoniului si a rezultatelor cercetarilor (de teren si in colectii), precum si a experimentelor muzeografice, concretizata prin editarea unor publicatii cu caracter periodic (Anuarul Muzeului Satului, Studii si Cercetari etc.), ca si cea cultural - formativa, axata pe dialogul cu diferite categorii de vizitatori (expozitii temporare, spectacole si festivaluri folclorice, prezentari de costume traditionale, cenacluri, cataloage, pliante, ghiduri, carti postale, diapozitive etc.). Imbatranirea monumentelor, problemele de conservare si restaurare, rezultate din atacurile microbiene si degradarile naturale inerente, au determinat constituirea unui serviciu specializat in tratarea bunurilor de patrimoniu: "Laboratorul de conservare-restaurare". In anul 1978, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" fuzioneaza cu Muzeul de Arta Populara al R.S.R., sub titulatura de Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" si de Arta Populara. El va functiona ca atare pana in martie 1990.

In perioada de pana la Revolutia din 1989, muzeul a fost de mai multe ori amenintat cu stramutarea pe un alt amplasament, in afara Bucurestiului, pe locul sau fiind preconizata extinderea zonei rezidentiale a conducerii comuniste. El scapa de acest dezastru, dar, la fel ca toate celelalte muzee, va avea de suportat, in special la finele celui de al 8-lea deceniu, consecintele nefaste ale lipsei de fonduri pentru cercetare, achizitii si restaurari de monumente, si ale aplicarii politicii de "autofinantare". In pofida acestor conditii vitrege, specialistii muzeului au reusit sa gaseasca "linii" de finantare din contractele de cercetare etnografica realizate in parteneriat cu diverse institutii:Institutul Judetean de Proiectare Prahova (tema "Arhitectura pe terenuri in panta"), Institutul de Proiectare Timis (tema "Valorificarea mestesugurilor traditionale romanesti in vederea exploatarii resurselor locale si a dezvoltarii industriei mici"), Institutul de Cercetari Etnologice si Dialectologice (tema: Arhitectura traditionala de cult si civila") etc.

Exigentele impuse de revigorarea imaginii muzeului si de redarea unor aspecte neilustrate in expozitia permanenta ca si imposibilitatea dezvoltarii acesteia in spatial existent, au stat la baza solicitarilor muzeului de obtinere, din partea municipalitatii, a terenului situat intre Arcul de Triumf si Palatul Elisabeta, teren aflat in prezent in curs de amenajare. In vederea organizarii lui expozitionale a fost elaborat un plan tematic si au fost transferate din teren primele monumente. Aceste monumente, alaturi de alte constructii ,in curs de achizitionare, vor permite amenajarea pe acest nou teren, de 2.85 ha,a unui centru civic de sat si a "aleii" minoritatilor, ce va intregi patrimoniul de acest gen ilustrat in sectorul vechi al muzeului. Totodata, in acest nou sector se vor realiza spatii pentru activitatile cu publicul si pentru recreerea activa a acestuia.

Campaniile de cercetare si achizitii din ultimii ani au dus la cresterea patrimoniului din expozitia in aer liber si din colectii. In prezent, expozitia permanenta cuprinde 121 de complexe distincte, totalizand 338 de monumente, iar patrimoniul mobil insumeaza 53828 obiecte. Aceasta a insemnat nu numai o crestere a patrimoniului, ci si o diversificare a lui. Intre monumentele recent transferate in muzeu, respectiv la inceputul anului 2003,se afla biserica din Timiseni (jud.Gorj): monument de o deosebita valoare pentru arhitectura rurala religoasa veche (1773) si pentru arta executiei picturii.

O cladire moderna , multifunctionala, inaugurata in luna noiembrie 2002, a constituit solutia pentru rezolvarea ,in mod corespunzator, a problemei spatiilor destinate adapostirii colectiilor de obiecte de patrimoniu, a bibliotecii, a fondurilor documentare, si desfasurarii activitatilor specifice muzeului.Au fost create spatii,cu dotari moderne, pentru laboratoarele de conservare-restaurare si sunt in curs de amenajare si cele pentru activitatile cultural-formative: expozitii tematice si diverse forme de "animare" a patrimoniului sau de utilizare a tezaurelor vii ale satului romanesc.

Programele de pedagogie muzeala si toate activitatile cu publicul certifica implinirea si exercitarea vocatiei Muzeului Satului de "museum vivum", de muzeu ce valorifica intr-o maniera vie si dinamica tot ceea ce este autentic si reprezentativ in cultura noastra populara. Intrate in traditia muzeului,Targul mesterilor populari, Tabara de creatie "Vara pe ulita", Festivalul obiceiurilor de iarna "Florile dalbe", Zilele zonelor etnografice etc. atrag un numar mare de vizitatori si contribuie, cu fiecare an, la cresterea randurilor publicului de muzeu, al publicului Muzeului Satului. Printr-o diversitate de publicatii, difuzate prin libraria muzeului: ghiduri, pliante, albume, carti postale, diapozitive, CD-uri, casete video si audio etc., publicul este invitat sa descopere muzeul si valorile sale si, implicit, pe cele ale creatiei populare, sa le cunoasca si sa le pretuiasca. Obiectele de arta populara, creatii ale mesterilor contemporani, puse la dispozitia vizitatorilor prin magazinul muzeului, au nu numai semnificatia de obiecte-amintiri, ci si rolul de a contribui la educarea publicului pe linia bunului gust, a discernerii valorilor, de non-valori, a ceea ce este autentic de ceea ce este kitsch.

De asemenea, nu putem trece cu vederea nici faptul ca, de-a lungul anilor, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" a acordat sprijin pentru organizarea unor noi muzee si sectii de etnografie din tara (Sectia de etnografie a Muzeului din Alexandria, a Muzeului Unirii din Alba Iulia etc.). El a avut un rol fundamental si in dezvoltarea retelei muzeelor in aer liber din Romania precum si in realizarea primului muzeu de acelasi profil din Republica Moldova (Chisinau).

Din pacate, istoria recenta a muzeului a inregistrat si doua evenimente dramatice: incendiile din 5 septembrie 1997 (sectorul Transilvania) si 20 februarie 2002 (sectorul Moldova si Dobrogea), care au afectat o serie de monumente si obiecte de inventar aferente. Prin eforturile intregului colectiv al muzeului, prin sprijinul unor muzee din tara si prin sustinerea financiara a Ministerului Culturii si Cultelor precum si a unor sponsori, lucrarile de restaurare, efectuate la constructiile care au avut de suferit de pe urma dezastrului, au fost finalizate intr-un termen relativ scurt, iar parte dintre monumente au fost redate circuitului de vizitare. Recentele schimbari in structura organizatorica a Muzeului Satului, prin crearea unor noi directii si compartimente,asigura un echilibru intre toate activitatile institutiei si o eficientizare a acestora.

Muzeul de Artă Cluj-Napoca

2011-01-14T00:35:00.004+02:00

ISTORICUL MUZEULUI

Înfiinţat în anul 1951, muzeul a beneficiat, încă de la constituirea sa, de unele fonduri patrimoniale mai vechi: o mică colecţie de artă provenind din fondurile fostului Muzeu Ardelean şi, mai ales, colecţia Pinacotecii „Virgil Cioflec". Alcătuită cu pasiunea şi competenţa cunoscătorului capabil să preţuiască valorile consacrate, si să susţină cu clarviziune afirmarea talentelor autentice (Theodor Pallady, Camil Ressu, Iosif Iser, Rodica Maniu, Nicolae Dărăscu, Ştefan Dimitrescu, Nicolae Tonitza, Vasile Popescu, Jean Al. Steriadi, Lucian Grigorescu, Oscar Han, Cornel Medrea), colecţia Virgil Cioflec reprezintă şi astăzi nucleul valoric al patrimoniului Muzeului Naţional de Artă Cluj. Amplificarea fondului patrimonial al muzeului s-a realizat în anii care au urmat înfiinţării lui, pe seama unor transferuri, donaţii şi achiziţii.

Operelor de artă transferate de către Ministerul Culturii, Muzeul Naţional de Artă Bucureşti şi Administraţia locală (Barbu Iscovescu, Constantin David Rosenthal, Teodor Aman, Gheorghe Tătărăscu, Gheorghe Panaitescu Bardasare, Carol Popp de Szathmary, Ion Andreescu, Karl Storck) li se adaugă un fond însemnat provenind de la Filiala Cluj a Academiei Române (1971). Cuprinzând piese importante de artă din Transilvania, acest fond a contribuit substanţial la conturarea unei fizionomii particulare a patrimoniului.

Activitatea de cercetare desfăşurată de-a lungul anilor de către specialiştii muzeului, valorificată prin studii şi expoziţii retrospective de anvergură, a introdus în circuitul artistic naţional personalităţi de seamă ale artei din Transilvania: Elena Popea, Alexandru Popp, Pericle Capidan, Szolnay Sandor, Tasso Marchini, Aurel Ciupe, Romul Ladea, Petre Abrudan, Emil Cornea, Nagy Albert, Teodor Harşia, Fulop Antal Andor, Alexandru Mohy, Georgeta şi Constantin Ticu Arămescu, Ion Sima, Petru Feier, Anton Lazăr, Walter Wiedmann, Bene Jozsef, Letiţia Muntean, Coriolan Munteanu, Friedrich Bomches, Sabin Nemeş, Nicolae Agârbiceanu, Valer Chende, Egon Marc Loevith, Constantin Lucaci. Aceste retrospective au determinat donaţii importante ale artiştilor şi familiilor acestora precum şi din partea unor colecţionari de artă. Cercetarea a direcţionat şi un program de achiziţii orientat prioritar spre evidenţierea creaţiei artiştilor originari sau activi în spaţiul intracarpatic (Aloisie Hora, Mişu Popp, Venceslav Mel, Sava Henţia, Simion Corbul-Hollossy, Octavian Smigelschi, Dimitrie Cabadaiev, Nagy Istvan, Sabin Popp, Aurel Popp, Hans Eder, Hans Mattis Teutsch, Virgil Fulicea), dar şi spre completarea patrimoniului de artă veche (icoane din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea) şi de artă modernă românească.

Expoziţia permanentă a muzeului, reformulată periodic ( 1952, 1956, 1965, 1974, 1996), reflectă semnificativ, în fiecare ediţie, atât dinamica creşterii patrimoniului şi afirmarea unor noi exigenţe muzeografice, cât şi stadiul cercetării patrimoniului, în corelaţie cu dezvolarea studiilor generale de istoria artei româneşti.

CLĂDIREA MUZEULUI

Monument de referinţă în istoria arhitecturii din România clădirea muzeului, cunoscută sub numele Palatul Banffy din Cluj, este un edificiu reprezentativ pentru arhitectura barocă civilă din Transilvania, deschizând la Cluj tema palatelor şi a caselor nobiliare baroce.

Edificiul a fost construit în perioada anilor 1774 - 1785 ca reşedinţă privată a contelui Bánffy György, (guvernator al Transilvaniei), de către arhitectul german Johann Eberhard Blaumann (născut la Böblingen, Germania). Apartenenţa stilistică a monumentului la stilul baroc central-european, nu exclude, însă, prezenţa unor trăsături (echilibrul, ponderea maselor de arhitectură şi temperarea exuberanţei decorative) ce ţin de tradiţia locală, persistentă, a Renaşterii.

Clădirea de plan recangular este organizată în jurul unei curţi de onoare mărginită, la parter şi la etaj, de loggii cu stâlpi şi coloane cu capiteluri. Parterul este în întregime boltit (bolţi cilindrice cu penetraţii) iar etajul este tăvănit. La etaj, dispunerea camerelor, riguros geometrică (desfăşurare simetrică pe direcţia faţadelor şi axelor longitudinale) subliniază motivul dominant: interiorul luxos al salonului de onoare. Celelalte camere, organizate de o parte şi de alta a salonului, au uşile situate în acelaşi ax, dispunerea încăperilor în anfiladă creând o perspectivă spaţială impresionantă.

Faţada principală a palatului este dominată de motivul rezalitului central al porţii de onoare (cu trei deschideri), căreia îi corespunde la etaj balconul mărginit de coloane cu capiteluri care susţin cornişa, attica şi acoperişul balconului, deasupra căruia se înalţă masiva stemă a familiei Bánffy. Faţada principală concentrează elemente arhitecturale, decorative şi plastice care potenţează grandoarea şi somptuozitatea edificiului: ritmarea expresivă pilastru/ fereastră, canelura coloanelor zvelte - cu capiteluri compozite, retragerile succesive ale cornişei, decoraţia cu panglici împetite, ghirlande şi conuri a ferestrelor. De o parte şi alta a stemei sunt impostate urne şi statui de zeităţi antice, înzestrate cu semnificaţii simbolice: războiul se asociază înţelepciunii, muzica şi poezia- vânătorii, binele triumfă asupra răului. Cu anumite actualizări, proprii epocii, statuile, operă a sculptorului Anton Schuchbauer, vădesc dorinţa de a respecta anatomia corpului în mişcare, fiind utilizate atât faldurile, cât şi contrapostul. De o calitate plastică excepţională este reprezentarea sculpturală a grifonilor afronaţi faţadei posterioare a clădirii.

Palatul Banffy a fost atribuit Muzeului de Artă Cluj în anul 1956. Restaurările succesive, realizate începând din 1962 şi încheiate practic în anul 1974, au respectat structura şi elementele decorative originale, adaptând în acelaşi timp clădirea la funcţia de muzeu. În prezent este în curs de elaborare proiectul de restaurare generală - cu refuncţionalizarea edificiului, în funcţie de anvergura actuală a activităţii instiuţiei.

MISIUNEA MUZEULUI

Muzeul, ca instiuţie publică de cultură, aflată în serviciul socieăţii, colecţionează, conservă, cercetează, autentifică, comunică şi expune piese de artă plastică şi decorativă din patrimoniul real şi virtual. Funcţiile principale ale Muzeului sunt: cercetarea, constiuirea şi conservarea patrimoniului; autentificarea, evidenţa, protejarea şi punerea în valoare ştiinţifică şi expoziţională a patrimoniului în scopul cunoaşterii celor mai valoroase piese de artă plastică şi decorativă şi educarea publicului în spiritul valorilor etice şi estetice.

Parcul Etnografic Romulus Vuia

2011-01-05T15:07:00.001+02:00

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este un muzeu în municipiul Cluj-Napoca. Muzeul a fost înfiinţat la 16 iunie 1922, fiind una dintre realizările culturale ale perioadei următoare Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Cu peste 80 de ani vechime neîntreruptă, muzeul a ajuns cel mai mare de acest gen din România şi unul dintre cele mai prestigioase din Europa.

Muzeul dispune de un patrimoniu de peste 50.000 de piese de port popular şi mărturii ale diferitelor obiceiuri străvechi, reflectând ocupaţiile populaţiei transilvănene. Acestea sunt riguros organizate, oferind vizitatorilor o imagine completă a obiceiurilor din Transilvania. Sunt expuse peste 43.000 de obiecte etnografice, organizate în 8 sectii: Ceramică, Textile, Ocupaţii, Port, Locuinţă-alimentaţie, Obiceiuri, Secţia în aer liber şi Secţia internaţională. Există 50.000 de fotografii; 5.000 de diapozitive; 12.000 reviste de specialitate.

Se află pe Str. Memorandumului nr. 21, în clădirea Reduta; este o construcţie de la finele secolului XVIII. Clădirea Reduta a adăpostit în perioada 1848-1865 Dieta Transilvaniei. Tot aici a avut loc procesul memorandiştilor în 1894-1895, eveniment cu largi ecouri internaţionale la acea vreme şi în 1923 s-a organizat aici Congresul general al sindicatelor din România.

Parcul Etnografic Romulus Vuia, este o secţie în aer liber a Muzeului de Etnografie (un muzeu al satului), fiind primul muzeu în aer liber din România, aflat în zona Hoia din Cluj-Napoca. Acesta a luat fiinţă în 12 aprilie 1929, cele mai vechi exponate datând din 1678. Conţine:

§ 13 gospodării cu 90 de construcţii caracteristice zonelor Munţii Apuseni, Năsăud, Bistriţa, Câmpia Transilvaniei, Maramureş, Secuimea, Zarand, Podgoria Albă, Ţara Oaşului, Gurghiu, Depresiunea Călăţele, Bran

§ 34 de instalaţii tehnice ţărăneşti

§ 5 case-atelier

§ 3 biserici de lemn

§ o poartă de cimitir.

Grădina Botanică din Cluj-Napoca

2010-12-18T21:13:00.001+02:00

Grădina Botanică „Alexandru Borza” a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, România a fost fondată în1920 de profesorul Alexandru Borza. Întinsă pe o suprafaţă de aproape 14 hectare, în partea sudică a Clujului, grădina botanică, organizată după Unirea Transilvaniei cu România, în anii activităţii de aşezare pe temeiuri solide a universităţii clujene, a reuşit să se dezvolte în timp atât ca şi un obiectiv turistic clujean cât şi ca important spaţiu didactic şi ştiinţific din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

Grădina conţine pe teritoriul său peste 10 000 specii de plante din toate colţurile lumii, fiind structurată pe mai multe sectoare: ornamental, fitogeografic, sistematic, economic şi medicinal. Flora şi vegetaţiaromânească sunt reprezentate prin plante din câmpiile transilvane, Munţii Carpaţi, Banat, etc.

Printre atracţiile grădinii se numără Grădina japoneză (o grădină în stil japonez cu un pârâu şi o căsuţă în stil japonez), Grădina romană cu vestigii arheologice din vechea colonie romană Napoca, printre care şi o statuie a lui Ceres, zeiţa cerealelor şi a pâinii, alături de plante cultivate care dominăagricultura contemporană românească.

Sunt construite trei poduleţe rustice şi un pod mai mare peste acest pârâu. În acelaşi timp se desfundă peste 35 000 m² de teren pentru secţia sistematică, care se plantează şi însămânţează cu iarbă. Pentru asigurarea apei necesare s-a construit, în paralel, o reţea de apeducte care se alimenta dintr-un castel de apă propriu ce primea apa din rezervorul de beton al grădinii în care se varsă pârâul Ţiganilor.

S-au creat drumuri, cărări şi poteci, care au fost pavate şi pietruite în parte, iar altele acoperite cu nisip. S-au construit 6 răsadniţe de beton şi 12 de lemn, 2 florării de zid şi lemn, o casă mare de iernare pentru plantele mediteraneene, cu încălzire centrală şi apă caldă, la care s-a ataşat şi mica seră de fier mutată din grădina veche. Totodată se mută şi şopronul mare de rechizite şi atelierul de tâmplărie, după ce în altă parte a curţii se ridică un mic şopron-garaj pentru vehiculele Grădinii şi s-a refăcut în acelaşi timp grajdul pentru cai.

La momentul de faţă grădina deţine peste 10 000 de specii de plante, număr foarte mare pentru o grădină botanică, fapt care a dus la o evaluare a Grădinii printre cele mai prestigioase din lume. Flora şi vegetaţia din ţara noastră este reprezentată foarte bine prin plante aduse din Banat, Moldova, Oltenia, dunele maritime ale Mării Negre, Câmpia şi Podişul Transilvan, dar şi din Munţii Carpaţi. Relieful variat a permis aducerea de plante din munţii Caucaz, Balcani, Himalaya, dar şi din zona Mării Mediterane.

Grădina Romană, sau grădina lui Pliniu, este dispusă în jurul statuii zeiţei romane a agriculturii Ceres, în acest spaţiu fiind aranjate o serie de piese arheologice descoperite în oraşul roman Napoca, printre care şi două sicrie romane. Aici se află totodată o colecţie de plante care decorau odinioară grădinile romane.

Palatul Banffy

2010-12-16T12:43:00.001+02:00

Palatul Bánffy este un important edificiu baroc din Clujul secolului XVIII, operă a arhitectului german Johann Eberhard Blaumann.

Construit între 1774 şi 1785 pe laturile unei curţi rectangulare de către contele Gheorghe Banffy, este considerat a fi cea mai reprezentativă clădire în stilul baroc dinTransilvania. Frontispiciul rococo are blazonul familiei Banffy şi statui ale unor personaje din mitologia romană: Marte, Apollo, Diana, Perseu, Minerva şi Hercule.

Palatul a găzduit ca oaspeţi pe împăraţii Francisc I şi Franz Josef.

Începând cu 1951, palatul adăposteşte Muzeul de Artă din Cluj, cu un valoros patrimoniu de pictură, grafică şi artă decorativă. Nucleul acestui patrimoniu este Colecţia Virgil Cioflec, ce reuneşte opere ale artiştilor consacraţi cu cele ale talentelor autentice dispuse în peste 20 de încăperi. Expoziţia de bază prezintă şi lucrări ale unor artişti mai puţin cunoscuţi din Transilvania secolelor XVIII-XIX, respectiv o importantă colecţie din lucrări de mare valoare aparţinând şcolii de pictură din Baia Mare. Depozitul muzeului adăposteşte valori imense, cenzurate din diferite motive istorico-politice.

Etajul clădirii, ce adăposteşte Galeria de Artă, a fost închis în 1990 din cauza stării avansate de degradare a edificiului şi redeschis în 1996. Muzeul Naţional de Artă Cluj-Napoca a fost nominalizat la premiul EMYA pentru muzeul european al anului 1997.

RUINELE ROMANE DE LA PETRESTI

2010-12-14T13:37:00.002+02:00

Asezata la 4 kilometri de Sebes, localitatea Petresti, cea care a dat numele unei culturi neolitice, apare astazi ca o asezare romano-germana prospera si cocheta.

Petrestiul este amintit documentar in 1309 sub numele roman de Vila Petri. In 1317 este pomenit sub denumirile de Petrifalau si Petersdorf. In secolul al XIII-lea, localitatea a fost colonizata cu "oaspeti germani", iar populatia romana a fost izolata la margini, unde si-a construit colibe, de unde si denumirea de colibari.

Unele dintre cele mai importante obiective istorice de pe raza localitatii sunt turnul fostei biserici si zidul fostei cetati. Ruinele turnului-clopotnita se afla astazi in mijlocul cimitirului evanghelic, fosta curte a cetatii medievale de stil romanic. De jur imprejur s-a pastrat si curtina (zidul) de piatra care inconjura odinioara biserica. Satul a dat numele cunoscutei culturi neolitice cu a sa faimoasa ceramica pictata – cultura Petresti. Petrestiul este totodata ultima asezare saseasca de pe Valea Sebesului, colonistii germani evitand locurile muntoase ascunse si reci. Sasii au imprimat localitatii o arhitectura tipica, cu strazi largi, strajuite de canale de apa, cu case inalte, cu porti mari.

Din primele secole ale asezarii nu a mai ramas decat cetatea sub forma de donjon, care a fost candva turnul unei basilici romanice, inconjurat cu un zid de incinta, pomenita la 1530, dar mai veche cu cel putin un secol. Cetatea domina iesirea din sud a localitatii, langa podul peste raul Sebes. Cetatea a fost construita de populatia saseasca, care obisnuia sa ridice astfel de monumente in localitatile in care se stabilea si a avut atat un rol militar, cat si civil.

In vremurile de razboi, constructia servea drept refugiu pentru locuitori, iar in timp de pace aici se pastrau cerealele si alte bunuri alimentare. Cetatea si biserica au rezistat atat timp cat populatia saseasca a avut un rol important in dezvoltarea localitatii. Astazi, monumentul istoric nu este mediatizat aproape deloc si nu este inclus in nici un circuit turistic. Foarte putina lume, chiar si din judetul Alba, stie ca in Petresti exista o cetate si un turn de asemenea dimensiuni. Cauza poate sa fie si importanta pe care si-o aroga Sebesul in ceea ce priveste dominatia cultural-istorica asupra zonei. Cu toate acestea, in Petresti exista o comunitate puternica locala care incearca sa readuca localitatea la rangul pe care il merita. Nu putini sunt cei care sustin chiar revenirea la statutul de comuna, insa acest lucru pare destul de greu de realizat in prezent.

Pe vremuri localitate de sine statatoare, astazi Petrestiul apartine din punct de vedere administrativ de municipiul Sebes. Depopularea masiva a populatiei sasesti dinainte de Revolutie si in primii ani de dupa 1989 a facut ca in Petresti sa mai locuiasca in prezent foarte putine familii de sasi. Familiile plecate in Germania se intorc periodic pentru a-si vizita locurile natale. Anual in Petresti se organizeaza o manifestare la care participa multi sasi plecati din Romania. Acestia au un rol determinant in mediatizarea locurilor natale. Astfel, s-a ajuns ca monumentul istoric reprezentat de zidul cetatii si de turnul fostei biserici sa fie mai cunoscut in Germania decat in Romania. Exista numeroase site-uri pe internet in limba germana care prezinta, printre altele, si obiectivul din Petresti.

Monumentul istoric reprezentat de zidul cetatii din Petresti si de turnul fostei biserici a ajuns sa fie mai cunoscut in Germania decat in Romania.

Castrul roman de la Gilău

2010-12-14T13:34:00.004+02:00

A fost primul castru din Transilvania unde arheologii au identificat clar succesiunea între castrul din pământ și lemn și castrul de piatră care i-a urmat. Castrul măsoară 138 x 221 m.

Castrul roman a fost construit din pământ și lemn de o cohortă, în timpul împăratului Traian, Ala Siliana, mutată aici din Panonia, a mărit castrul și l-a întărit cu lucrări în piatră (turn cu curtină în care s-a descoperit o diplomă militară din 21 iulie 164). S-au descoperit porțile: principalis dextra și sinistra, decumana principia, praetorium, bastioanele N-V și S-V. Lucrările arheologice au evidențiat de asemenea vestigii ale locuirii daco-romane din secolul III d.C. (cești dacice, borcane, castroane, catarame, aplice, pandantive de harnașament etc.). Tot aici a fost descoperit un tezaur monetar compus din 1170 denari romani din sec. II–III d.C., cu piese de la împăratul Marc Aureliu (Marcus Aurelius, 121-180 d.C.) până la împăratul Filip Arabul, ascuns de invazia carpilor de la jumătatea sec. III d.C.

Castrul roman este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale județului Cluj , elaborată de Ministerul Culturii si Cultelor din România în anul 2004.

Castrul roman Samum

2010-12-14T13:32:00.004+02:00

Castrul roman Samum de la Cășeiu, județul Cluj, a fost construit în jurul anului 106, ca și parte a șirului de castre de apărare Moigrad-Porolissum -Tihău - Cășeiu - Ilișua. Castrul a fost construit pe malul râului Someșul Mare, aproximativ la șase kilometri de municipiul Dej și era unul dintre punctele strategice de apărare a Daciei nordice.

Castrul este înscris pe lista monumentelor istorice ale județului Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Cultelor din România în anul 2004.

Castrul roman Potaissa

2010-12-09T17:00:00.001+02:00

Cel mai important monument istorico-arheologic al oraşului Turda este castrul roman Potaissa al Legiunii a V-a Macedonica, de pe platoul numit Dealul Cetăţii. Castrul a fost construit de către această legiune în anul 168.

Pe Tabula Peutingeriana apare ca Patavissa , între Salinae (Ocna Mureş) şi Napoca (Cluj-Napoca).

Potaissa a fost cel mai mare castru de legiune cu funcţionare îndelungată în Dacia. Cu laturile lungi (de nord şi de sud) de 573 m şi cele scurte de 408 m, uriaşul dreptunghi pe care-l descrie ocupă o suprafaţă de 23,4 ha şi adăpostea 5.000 de militari. Zidurile aveau o grosime de 1,7-2 m, fiind realizate din mortar şi piatră. În faţa zidurilor exista un şanţ cu apă lat de 12 m şi adânc de 3 m . Avea două străzi care se intersectau în cruce (Via Praetoria, Via Principalis) şi patru porţi (Porta Praetoria, Porta Decumana, Porta Principalis Dextra, Porta Principalis Sinistra). Cea mai importantă clădire din castru a fost cea a comandamentului.

În anul 274 Legiunea a V-a Macedonica, împreună cu celelalte trupe romane, s-a retras dinDacia, ulterior pietrele zidurilor fiind folosite de locuitori pentru a construi clădirile şi bisericile.

Castrul a continuat să fie utilizat multi timp după retragerea romană din anul 274 aşa cum stau mărturie numeroasele materiale arheologice din sec.IV-V şi VIII-X descoperite în perimetrul castrului.

Cu prilejul lucrărilor la bazinele de apă din anii 1950-1952 se descoperă urmele unei construcţii din castru, care se va dovedi a fi horrea. Primele cercetări sistematice au fost efectuate la bastionul sud-estic în anul 1958. În anul 1971, cu ocazia construirii noilor rezervoare de apă, au fost reluate săpăturile care de atunci se desfăşoară an de an.

Ruinele castrului au rămas în picioare până târziu în Evul Mediu. Apoi, pietrele fasonate din castrul roman au fost folosite pentru construcţia a numeroase clădiri din centrul Turzii. În castru au fost descoperite mai multe obiecte vechi, cele mai multe dintre ele găsindu-se acum în diferite colecţii şi muzee din ţară, printre care şi în Muzeul de Istorie Turda, sau din străinătate, majoritatea la Budapesta şi Viena.

În punctul „Piatra Tăiată“, la 1,5 km de intrarea în Cheile Turzii, se afla în perioada romană principala carieră a oraşului si a castrului Potaissa. În secolul al XIX-lea, când urmele exploatărilor romane mai erau vizibile, s-au facut observaţii detaliate privind tehnicile de desprindere a blocurilor de calcar şi de avansare în masiv. Din carieră a fost transportată la biserica din satul învecinat Cheia o coloană înaltă de 1,5 m şi cu diametrul de 0,34 m. În carieră şi în împrejurimile sale s-au descoperit ţigle, chei, opaiţe, fragmente ceramice şi mai multe monede. Descoperirile indică existenţa unei aşezări în preajma carierei de calcar.

Prin lucrările de consolidare-conservare efectuate de către Muzeul de Istorie Turda şi Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca obiective importante cum sunt: turnul de Nord-Vest, un turn de curtină, porta decumana şi principia sunt astăzi puncte vizitabile.

Castrul roman Potaissa din Turda este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale judeţului Cluj , elaborată de Ministerul Culturii şi Cultelor din România în anul 2004. Obiectele descoperite aici sunt expuse la muzeele din Turda, Cluj-Napoca, Aiud, Budapesta şi Viena.

La castru se poate ajunge cu maşina pe două drumuri de access: pe lângă Colegiul Naţional Mihai Viteazul şi dinspre DN1, pe strada Romană.

CASCADA RĂCHIŢELE

2010-12-09T16:56:00.001+02:00

Cascada Răchiţele numita si Vălul Miresei este situata peValea Stanciului, in arealul localitatii Răchiţele din comuna Mărgău, judetul Cluj. Este una dintre cele mai frumoase cascade din România. Impresionanta cădere de apă de peste 30 de metrii taie răsuflarea celor care poposesc la baza acestuia. Dar Cascada Răchiţele este o privelişte extraordinara si pe timp de iarna atunci cand peretele stancos ingheata. Totodata pe timp de iarna este un excelent loc de escalada pe

gheata pentru cei pasionati de acest sport.

Legenda Vălul Miresei

Se spune ca numele de Vălul Miresei vine de la faptul ca demult o mireasa a cazut de pe stancile abrupte din zona unde este cascada iar voalul ei a ramas agatat pe stanci. Acolo nuntaşii s-au oprit si au inceput sa planga astfel formandu-se cascada. In realitate numele s-ar putea atribui formei cascadei care seamana cu un voal.

Cascada Ciucas

2010-12-02T13:43:00.001+02:00

Cascada Ciucas este situata in Defileul Hasdatelor, ce prezinta numeroase rupturi de panta, cu repezisuri si cascade. Are o inaltime de circa 5 m. La baza cascadei, intr-o marmita, apa balteste creand un mic lac.

Cascada si lacul Ciucas, atractii turistice naturale de importanta locala, se gasesc pe cursul inferior al Vaii Hasdatii, nu departe de satul Cornesti, la sud-vest de Turda. La Cascada Ciucas se ajunge prin Turda, Mihai Viteazu, Cornesti, pana la podul de la Moldovenesti care trece peste Aries. Acolo se face un drum strans dreapta, coborand pe langa rau, cam 1 km de drum pietruit. Ajungi la un pod care iti cam da de gandit daca sa il treceti sau nu cu masina, dar nu e o problema, poate fi trecut, apoi gasiti un loc de parcare, langa o padure de pini.

Lacul Geaca

2010-12-02T13:41:00.001+02:00

Lacul Geaca este alimentat de râul Fizeşu Gherlii şi comunică cu celelalte lacuri prin mici canale. Este acceptat pescuitul din barcă fără motor, dar fără a deranja ceilalţi pescari. Este cel mai mare lac dintre cele 7 care sunt în vecinătatea localităţii, cu o suprafaţă de 37 ha. Accesul cu maşina este facil până la malul lacului unde se poate şi campa foarte bine.

Acces: Cluj-Napoca, Apahida, Căianu, Mociu, Cămăraşu. La ieşirea din Cămăraşu se face stânga pe Dj 109 C şi primul lac pe partea dreaptă este Lacul Cătina, urmat de lacul Tăul Popii şi imediat urmează Lacul Geaca I.

Se poate pescui fără permis de pescuit, cantitatea maximă reţinută fiind de 7 kg. Tarifele sunt de 30 RON/zi şi 30 RON/noapte.

Specii de peşti: Crap, Caras, Şalău, Roşioară, Lin, Biban, Plătică.

Fânațele Clujului

2010-12-01T13:08:00.001+02:00

Fânațele Clujului este o rezervație botanică aflată în preajma municipiului Cluj-Napoca, cu o vegetație specifică zonelor din Asia și Europa răsăriteană.

Rezervația ocupă 75.000 m². Solul bogat în carbonat de calciu, relieful accidentat și climatul plăcut au dus la dezvoltarea aici a unei vegetații de stepă, similară celei din partea sudică a Ucrainei. Au fost identificate aici 450 unități sistemice, printre cele mai valoroase numărându-se xerofilele pontice, cele pontico-mediterane, plantele continental-orientale, ș.a.

Rezervația este cunoscută și ca fiind unicul loc din România unde trăiește vipera de fâneață

Mănăstirea Sfânta Troiţa

2010-12-01T12:59:00.001+02:00

Aşezarea Feleac este pomenită pentru prima dată în documentele vremii în veacul al XIV-lea, mai exact în anul 1367. În localitate a existat o episcopie ortodoxă încă din sec. XV, care a devenit apoi mitropolie. De altfel, biserica episcopală din Feleac a fost construită cu ajutorul material al voievodului Moldovei, Ştefan cel Mare, în preajma anului 1488. Din păcate, datorită vitregiei vremurilor, din acea mănăstire au rămas doar căteva ruine.

Cea mai veche atestare documentară a călugarilor felecani şi, implicit, a Mănăstirii Sfintei Troiţe, datează din anul 1581. Este însă foarte probabil ca originile mănăstirii să fie mult mai vechi, deoarece, un alt document din anul 1597 relatează că în acel an călugării avuseră nevoie de 4.000 de şindrile şi câteva bârne - cel mai probabil pentru repararea acoperişului - , ceea ce lasă să se înţeleagă că începutul construcţiei mănăstireşti se făcuse în urmă cu aproape 50 ani, fapt ce antedatează mănăstirea în jurul anului 1550. Cert este că în 1643, documentele istorice consemnează pentru prima oară la Feleac prezenţa unor călugăriţe. Mai mult decăt atât, spre sfârşitul aceluiaş secol o călugăriţa pe nume Magdalena dăruia mănăstirii un manuscris slavon cuprinzând Faptele Apostolilor.

Viaţa Mănăstirii Sfintei Troiţe de la Feleac a continuat şi în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. În primele decenii, a funcţionat aici un mic scriptoriu în care ieromonahul Eustatie Rus avea obiceiul să copieze cărţi liturgice. Din păcate, sfârşitul aşezământului mănăstiresc de la Feleac a venit doi ani mai târziu, în 1785, printr-o decizie a autorităţilor habsburgice.

Dar, în 1991, după aproape două sute de ani de absenţă, Arhiepiscopia Clujului începe demersurile pentru reînfiinţarea mănăstirii Feleac. Astfel, doi ani mai târziu, se oficiază slujba de sfinţire a locului şi a pietrei de temelie pentru noua biserică, în imediata apropiere a bisericii arhiepiscopale. Astăzi, acest locaş de cult este o mănăstire de călugari. Hramul mănăstirii Feleac este "Sfânta Troiţa" şi este sărbătorit pe 14 septembrie.

“Cercetarile arheologice desfăşurate în anii 1988-1990, au scos la iveală urmele fundaţiilor unei biserici de lemn, locaş de cult ce avea un plan treflat, prototip de lungă utilizare în arhitectura mănăstirească din Moldova. Modestă ca dimensiuni, biserica Mănăstirii Sfintei Troiţe, se compunea din absida altarului, în partea de răsărit, apoi naosul cu absidele laterale spre nord şi sud (dintre care vizibilă în săpătura arheologică a fost doar cea din partea de sud) şi pronaosul. În interiorul absidei răsăritene se află o masă a altarului din piatră profilată, iar pe lespedea acesteia, pe grosimea blatului, era incizată o inscripţie slavonă, ce menţiona probabil hramul, data sfinţirii sau de ce nu, ctitorul. Din păcate, acest text s-a păstrat doar fragmentar. În partea nordică a bisericii s-a regăsit o altă fundaţie de piatră seacă, pe care o bănuim rămasă de la clopotniţa lacaşului. În jurul clopotniţei şi a bisericii, mai ales în preajma altarului, dar şi în interior, au fost identificaţi circa 18 monahi. Inventarul mormintelor este extrem de sărac, s-au găsit doar şireaguri de mătănii din os şi sâmburi şi un galon cruciform din pânză cu fir. Alături de biserica de lemn era un complex de clădiri din piatră sau lemn, construită în diferite etape, care au fost folosite ca locuinţe, chilii, ateliere şi alte anexe mănăstireşti.”

Mănăstirea Casiel

2010-12-01T12:58:00.004+02:00

Mănăstirea Cășiel-Strâmbu este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Chiuiești, județul Cluj.

Mânăstirea Cășiel (județul Cluj) a fost ctitorită de călugărul Filip Pahomie Georgiu, în anul 1765 pe pământul părinților săi. Pe banii câștigați în Moldova, călugărul decide să se întoarcă în locul de baștină pentru a construi o mănăstire, ca răspuns la atacurile prozelitiste ale catolicilor în Transilvania. Tatăl său, nobil, era urmaș al voievodului Vaiva Voievod; parte sa de moștenire, optsprezece iugăre de pământ, au fost puse la dispoziția viitoarei mânăstiri. În anul 1832 mânăstirea a ars, dar s-a construit în locul ei alta, și sub activitatea călugărului blăjean Basiliu Bonifaciu mânăstirea a cunoscut o perioadă de înflorire pe o perioadă de douăzeci de ani. Aici a fost și o școală pentru copiii din împrejurimi. În anul 1950, s-au stabilit aici câteva călugărițe având ca duhovnic pe arhimandritul de atunci, Justinian Chira, azi Episcop al Maramureșului și Sătmarului. In anul 1959, mânăstirea a fost desființată.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat reînfințarea mânăstirii în anul 1991. Prin activitatea neobosită a stareței Varvara Georgiu, mânăstirea cunoaște o nouă perioadă de înflorire. Actualmente, obștea are 16 viețuitoare, dintre care patru sunt maici iar părinte duhovnicesc este cuviosul părinte Serafim Bădilă. Hramul mănăstirii este Înălțarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie.

Actualmente se află în construcție o construcție cu două nivele, circulară, la ultimul etaj fiind prevăzut un paraclis acoperit de o frumoasă boltă.

În biserica mânăstirii, în naos, lângă icoana Maicii Domnului se află o raclă unde se găsesc fragmente de moaște de la șaptezeci și doi de sfinți, inclusiv câțiva stropi din Sângele Mântuitorului Iisus Hristos și un fragment din crucea pe care Acesta a pătimit.

Despre părintele duhovnic al acestei mânăstiri, Părintele Serafim, nu pot spune decât că are inima asemenea unui copil, sufletul plin de iubire iar duhovnicia sa, plină de răspundere și exigență, în așa fel încât nimeni din cei ce vin la dumnealui să nu fi făcut degeaba atâta cale, ci să se întoarcă vindecați, luminați și lucrători plini de râvnă ai Credinței Ortodoxe.

Mănăstirea Nicula

2010-11-30T12:30:00.001+02:00

Mănăstirea Nicula este un important centru de pelerinaj din Ardealul de Nord. Aici s-a aflat renumita icoană pictată în anul 1681 de meșterul Luca din Iclod. Conform unui proces-verbal întocmit de ofițeri austrieci, icoana ar fi lăcrimat între 15 februarie și 12 martie 1699. În anul 1713 guvernatorul Transilvaniei Sigismund Kornis a dus icoana în castelul său de la Benediugu Dejului, după care aceasta a ajuns la Cluj.

Papa Clement al XIII-lea a acordat în anul 1767 indulgență plenară pelerinilor care călătoresc la Mănăstirea Nicula în sărbătorile mariane 15 august și 8 septembrie.

Biserica din piatră a mănăstirii a fost edificată între anii 1875 și 1879 pe cheltuiala Episcopiei de Gherla. În anul 1928 papa Pius al XI-lea a acordat acestui lăcaș statutul de sanctuar marian.

În 1936 episcopul Iuliu Hossu al Episcopiei de Cluj-Gherla a încredințat icoana spre păstrare călugarilor bazilieni. Aceștia au încadrat-o în iconostasuldin lemn de tei al bisericii mănăstirii. Oficiosul Episcopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, săptămânalul Renașterea, nega în anul 1938 faptul că la Nicula, în mănăstirea "uniaților", s-ar afla icoana Maicii Domnului care a lăcrimat în 1699. Concluzia articolului intitulat "Baza pelerinajului de la Nicula" era aceea că "cercetările istorice dovedesc că la Nicula e numai o pseudo-icoană", iar originalul s-ar afla la Biserica Piariștilor din Cluj.

Fostul îngrijitor al mănăstirii a salvat icoana primită de la Iuliu Hossu, zidind-o într-unul din pereții casei sale. În 1964, în pragul morții, a mărturisit locul icoanei starețului ortodox al mănăstirii (numit de guvernarea comunistă). Icoana a fost adusă la mănăstire și la numai câteva zile a fost luată de comuniști. La rugămintea episcopului ortodox de atunci, Teofil Herineanu, icoana a fost pusă în capela Institutului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. În anul 1991 icoana a fost restaurată defectuos la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj, după care a revenit la mănăstirea Nicula.

În 1948 mănăstirea greco-catolică a fost închisă. Călugării bazilieni au fost arestați în octombrie 1948, odată cu scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma în afara legii. Ieromonahul Leon Man, starețul mănăstirii, a fost întemnițat de comuniști și a murit în închisoare.

În 18 decembrie 1948 autoritățile comuniste au instalat la Nicula primul stareț ortodox, în persoana ieromonahuluiVarahiil Jitaru, născut în anul 1913 în localitatea Pângărați, județul Neamț.

Ca urmare a refuzului călugărilor ortodocși de a restitui mănăstirea, Episcopia de Cluj-Gherla a inițiat după 1989un proces pentru recuperarea lăcașului de cult. Pe motiv că instanțele din Transilvania ar putea ține partea greco-catolicilor, cauza a fost strămutată la Tribunalul Bacău, pe rolul căruia se află în prezent.

Biserica ortodoxă din Feleacu

2010-11-30T12:27:00.001+02:00

Biserica "Adormirea Maicii Domnului" a fostei mănăstiri Feleacu, terminată în 1516, a fost construită pe locul alteia mai vechi, probabil de lemn. Biserica este atribuită ca fiind ctitorie a lui Ștefan cel Mare, atribuire contestată de medievistul Adrian Andrei Rusu. Monument de arhitectură gotică de tip biserică-sală cu 2 travee boltite în cruce pe ogive și absidă poligonală decrosată cu boltă pe nervuri, posedă picturi murale și icoane din sec. XVIII.

La mănăstirea Feleacu a fost copiat un liturghier slavon, în 1481, și un tetraevanghelier, în 1488, din ordinul arhiepiscopului Daniil care-și avea reședința aici.

Biserica Reformată-Calvină de la Luncani

2010-11-29T10:56:00.003+02:00

A fost construită în a doua jumătate a secolului XIII, în stil romanic târziu, din piatră adusă de la edificiile antice romane din Turda. La 1290, construcţia era deja terminată, Biserica Romano-Catolică purtând hramul Sf.Elisabeta. Deasupra sacristiei se află inscripţia "ISTAM CAMERAM (A)EDIFICAVIT STEPHA(NU)S SACERDOS ANNO D(OMIN)I MCCXC" (1290). Biserica este amintită în mai multe documente, la 1339,1352 şi 1465. După 1629 a fost patronată de ramura reformată a familiei Kemény, an din care biserica devine reformată-calvină. În decursul timpului, biserica a fost deseori renovată. La 1704 a fost instalat un nou clopot, iar la 1724 au avut loc lucrări mai ample, atestate într-o inscripţie. În anul 1842 a fost cumpărată orga, alte renovari succedând în anii 1911, 1949, 1981-1982 (când a avut loc refacerea tencuielii exterioare) şi 1989-1990.Tinerii „Asociaţiei Voluntare Castelul Banffy” s-au preocupat mult în ultimii ani de întreţinerea bisericii, efectuând mai multe lucrări de renovare, printre care şi reabilitarea criptei din subsol.

Biserica Reformat-Calvină din Luncani, judeţul Cluj, este înscrisă pe lista Monumentelor Istorice ale judeţului Cluj , elaborată de Ministerul Culturii si Cultelor din România în anul 2004.