Una dulce una amara

Ma lamuriti , va rog !

2009-10-12T11:14:00.000-07:00

Apariţia popoarelor, pelasgii, hiperboreenii, dacii. Mioriţa explicată. Marile migraţii

Seth şi urmaşii săi, aşa cum ştiţi, fiii Adamului pământean şi ai Evei pământene sunt născuţi din pământul planetei. Din el apar pelasgii ce locuiau în zona Carpaţilor. Ei apar în zona Carpaţilor, a Dunării. El se numeşte începătorul rasei muritoare. Făcea parte dintre fiinţele care trăiau mult. Totemul pelasgilor era şarpele, Seth fiind jumătate om, jumătate şarpe, denotând faptul că şi în el exista intervenţia efectuată asupra fiinţei la sugestia lui satan.

Tot în această zonă trăiau şi hiperboreenii conduşi de un zeu, care era numit şi Licantotropul, adică Lupul Luminos. Templul său se găsea într-o insulă, un ostrov în Insula Albă. Aici trăiau hiperboreenii, sub un cer luminos şi senin. Oameni plini de virtuţi alese, erau vegetarieni şi respectau legile. Dintru începutul creaţiei Dumnezeul Tată a coborât cu o sută patruzeci şi patru de mii de Sori, aceşti Îngeri Puri, hiperboreenii. Dar după aceea au fost acele revolte şi o parte din cei ce-au mai rămas trăiau în acest ostrov, în Insula Albă.

Dacii, strămoşii noştri, locuitorii acestui spaţiu carpato-danubiano-pontic, aveau ca steag de luptă balaurul urlător cu cap de lup şi corpul de şarpe. Dacii au reunit şi păstrat în acest Totem originea lor, pe urmaşii care au trăit pe aceste pământuri, pelasgi cu Totemul şarpelui şi pe hiperborei cu Totemul lupului. Unirea celor două a dus la apariţia Totemului dacilor. Hiperboreii sunt Zei Nemuritori, cu o ţinută morală impecabilă. Sunt primii trimişi pe pământ, Fiinţe Hava. O parte au rămas puri, o parte s-au amestecat cu fiicele oamenilor. De aceea, Sfântul Andrei este protectorul ţării. El are legătură cu Lupii Divini şi Luminoşi. Este patronul lupilor, de care ascultă. Sfântul Andrei este un Mare Iniţiat. El a fost un apostol iubit de Domnul Iisus. Nu întâmplător Sfântul Andrei s-a aşezat în Dobrogea şi pune bazele creştinismului. El a adus Mesajul Păcii şi Iubirii. Inscripţia care apărea pe frontispiciul templului din Dobrogea este: „Cunoaşte-te pe tine însuţi, şi-L vei cunoaşte pe Dumnezeu”.

Numele Domnului Iisus în limba sumeriană înseamnă: „El este lemnul vertical” sau „Al lui este lemnul vertical – crucea răstignirii”.

Românii au un semn energetic în frunte, de fapt toate popoarele de pe pământ sunt însemnate cu câte un semn energetic de Dumnezeul Tată. Românii au semnul octogonului care ascunde în el Steaua cu Opt Raze. Această stea, care reprezintă şi Roza Vânturilor, este obţinută prin suprapunerea celor două cruci; cea normală şi cea în formă de „X”.

Lupul Alb – Fiul Geţilor, este cel care i-a scos pe daci din cetatea încercuită a Sarmisegetusei, pentru a-i duce către nord, către Ţara Oamenilor Luminoşi. A murit din pricina trădării unuia dintre cei salvaţi. Deşi ar fi putut să se salveze, El a ales această cale şi plecând dincolo a rămas în formă de spirit, veghind din înalturi neamul, şi neputând să fie iar om, decât la sosirea Domnului Zalmoxe. Există o similitudine între Lupul care aşteaptă sosirea Zeului, spre a fi eliberat de sarcina pe care o îndeplineşte, El fiind doar Spirit, şi „Ucenicul” care trăieşte până la următoarea sosire a Fiului, veghind până ce El apare, deci revenirea Domnului Maitreya.

Dumnezeul Tată a creat Edenul delimitat de patru fluvii. Are ca reprezentare forma unei tălpi umane. Acest pământ a fost sfinţit de către Dumnezeu.

„ Pe-un picior de plai,

pe-o gură de rai,

Iată vin în cale,

se cobor la vale,

Trei turme de miei

cu trei ciobănei.

Unu-i moldovan,

unu-i ungurean

şi unu-i vrâncean.”

„Pe-o gură de rai” - gură au vieţuitoarele şi apele, a celor din urmă purtând denumirea de „gură de vărsare”. Această „gură de vărsare” situată pe teritoriul acestui „plai” este Dunărea, care la început nu avea trei braţe, ci doar o singură gură într-o lagună largă, denumită Marea Albă şi localizată în zona actualei Delte. Aici se găsea limita teritorială a Paradisului. „Se cobor la vale”, ciobanii cu turmele lor, din munţi se îndreptau către şes. Câmpia unde ajung se află în vecinătatea gurii.

Dar metaforic spus, ciobanii cu turmele de oi sunt oameni coborîţi din munte; moldovean, vrâncean, ungurean. Deci turma şi păstorul, turma şi păstorul său, în ceea ce priveşte un grup de oameni ce împărtăşeşte aceeaşi credinţă ca şi păstorul ei. Diferenţa dintre turmele celor trei este credinţa lor în lucruri diferite. Au câte un păstor, dar din pricina invidiei, doi hotărăsc să-l ucidă pe al treilea. Ciobanul este prevenit de o oaie „năzdrăvană”; o persoană cu premoniţii. Moldoveanul acceptă destinul său, dar lasă un mesaj pentru oile sale şi pentru mama sa ca să o protejeze.

Balada „Mioriţa”, relatează istoria biblică a uciderii lui Abel de către Cain în spaţiul geografic român. La sud de Dunăre se află o ţară numită Havila cu locuitorii săi numiţi „havii” sau „avii”, „abii”, care se ocupă cu păstoritul, având multe „avii”, adică oi în indiană. Fiul lui Adam şi Eva pământeni se numea Abel şi era păstor. Celelalte două ţări sunt cu o populaţie diferită de „avii” ca structură şi ADN. Pe acest teritoriu sunt pomenite trei zone diferite ale acestui spaţiu carpato – danubiano – pontic. Unul este vrâncean, altul ungurean şi unul moldovean.

Deci sunt trei ţări: Ţara Luanei, (nord – vest, munţi distruşi în totalitate, urmele rămase în zona Tărtăria ); Ţara Havila, (a „havilor”, Moldova de Sud şi Muntenia de Nord – Est ) şi Ţara Ramaiaşilor, (din Bucovina şi până la curbura Carpaţilor).

Ciobanul moldovean s-ar încadra ca locaţie în teritoriul aparţinând Ţării Ramaiaşilor, iar cel ungurean , ca fiind din Ţara Luanu, din munţii din Ţara lui „An” sau „Anu”. Cel de-al treilea cioban aparţine Ţării Havila din zona Munteniei. Conducătorul Ţării Luana sau „Anu” s-au înţeles cu conducătorul ramaiaşilor să-l doboare pe conducătorul Ţării Havila. Şi au reuşit. El nu vrea să se apere, adică să pornească un război împotriva celorlalţi, pentru că avea o ţară cu mulţi oameni cu capacităţi psihice ieşite din comun, evoluaţi spiritual, aşa încât i-ar fi distrus pe cei doi. El a rugat şi „oaia”, adică o femeie medium, să ţină taină, că de s-ar afla că le-a fost ucis conducătorul ar fi pornit un mare război. Dar totuşi adevărul se află şi Cetatea Luana, Luanei, a fost rasă de pe pământ. Tărtăria, capitala Ţării Lui An a fost distrusă, arsă în totalitate. Ramaiaşii s-au întâlnit în văzduh cu navele lor şi au lansat bomba atomică. Din zona Tărtăriei a dispărut orice formă de viaţă.

Din Havila au migrat indienii în India. Anu este numele primului rege sumerian, ce au pornit spre noua lor ţară Sumer. Ţara Lunei şi a Focului este Ţara lui Anu şi Ţara lui Rama. Civilizaţia „anu” a Ţării Luanei sau lui Ana au sosit din Constelaţia Taurului, Roiul Fiadelor. În această zonă – Cetatea Tărtăria, a fost şi potopul care a avut loc prin împiedicarea apei de a-şi realiza circuitul normal în natură, mai ales că Fluviul Ceresc care curgea prin Canalul Energetic al Terrei se afla localizat în Munţii Godeanu, având deci acces la el şi putând să intervină pentru a-l stopa.

Ramaianii, ramanii, deci Ţara Ramaiaşilor, ramanilor, au rămas pe teritoriul din zona Făgăraş, Moldova, Bucovina, Basarabia, Maramureş. Aveau capitala Rama. De aici au migrat în nordul Indiei şi Pachistanului. Ei zburau cu „vimanas” în întreaga Asie, America de Sud, Atlantida, Insula Paştelui. Între ramani şi atlanţi au fost mari războaie. Atlanţii posedau aparate de zbor „vailixi”, în formă lungă, care funcţionau atât pe post de submarin, cât şi avion şi navetă spaţială. Cu aceste maşini „vailixi”, atlanţii au încercat să subjuge lumea, ajungând la confruntări cu populaţiile din alte teritorii, Lemuria de exemplu sau din propriile lor colonii.

Populaţia din India a migrat din Ţara Ramaiaşilor şi au întemeiat propriile cetăţi, cele de la Harapa sau Mohave Daro. Dintre ramaiaşi au plecat pe apă spre zona actualului Deşert Sahara, unde şi-au întemeiat o altă ţară. Au fost numiţi „ga-ramani”, adică „eu sunt raman” sau „noi ramanii”. Ga-ramanii au plecat din zona Carpatică şi au numit noua capitală GaRama. O altă ramură a ramaiaşilor a plecat spre Gange, avand capitala Imperiului lui Rama. În zona Munţilor Făgăraş era un oraş subpământean, cu străzi şi multe tuneluri care făcea legătura cu altele prin tuneluri cu toată ţara. Aici trăiau cei numiţi „blajinii”. Ga-ramanii, pornind de aici, au săpat în Sahara, India, Egipt şi toate locurile de pe pământ aceste tuneluri prin care circulau şi trăiau locuitorii din Egipt, care au înfiinţat cultura „lui Anu”. Pe acest teritoriu au plecat din Ţara lu Anu, din Carpaţi.

Vechii ramani erau înalţi, comunicau telepatic, aveau o durată de viaţă dublă faţă de a omului obişnuit, iar femeile năşteau câte douăzeci până la patruzeci de copii. De aici au plecat mai multe valuri succesive de locuitori, pentru a coloniza Bazinul Mării Mediterane, Africa, Vestul Europei şi Continentul dinspre Apus. Insula unde locuiau era în formă de dreptunghi, iar cetatea în formă de octogon. Ei se rugau la opt Zei Primordiali ai universului, care au precedat lumea, deci octogonul. Amin acum şi-aici. Amin.

Din această Ţară Ramania au plecat în toată lumea ramanii noştri şi s-au aşezat, creând, formând noi temple. S-au aşezat peste tot, ducând de aici obiceiurile, credinţa lor, iubirea lor, portul lor. Dar este o profeţie, dragii mei, ce se va împlinii acum, la închiderea de Mare Ciclu, care spune: „Toţi cei plecaţi din această ţară, cu toţii se vor reîntoarce şi-atunci pe pământ se va aşeza Marea Transformare, Marea Schimbare.” Din inimile voastre de ramani emanaţi iubirea, cei ce o au. Din inimile voastre de mari luptători emanaţi puterea ce o aveţi, căci Marea Forţă este-n fiecare. Marea Forţă este Dumnezeul Dumnezeilor – Marea Viaţă.

Pe acest pământ multe lupte s-au dus şi mari schimbări au fost. Şi nu a fost numai un potop. Şi nu a fost numai un război, iar alte spirite venite din alte galaxii, au ocupat multe locuri din această ţară, dar s-au făcut aceste mari greşeli, intervenind în ADN-ul uman.

As dori mult sa aflu parerile dumneavoastra, va rog , opinia dumneavoastra!

Legenda trandafirilor

2009-03-20T14:05:00.000-07:00

Legenda trandafirilor

de George Cosbuc

O mamă tânără-ntr-un sat
Al Indiei, trăia iubită
De soţul ei şi fericită
De multe câte i s-au dat.
Statornică-i trecea viaţa,
Cum trece-n farmec dimineaţa
P-un câmp frumos şi plin de flori.
Şi i-au dat zeii-ndurători
Un copilaş, ca el să fie
Cea mai înaltă bucurie
În traiul ei de rău scutit.

Dar într-o zi s-a-mbolnăvit
Cel dezmierdat din mână-n mână,
Şi s-a zbătut o săptămână
Şi-a opta zi el a murit.

Din lut era; s-a-ntors în lutul
Creării noastre-a tuturor!
Şi mama-şi blestema trecutul
Şi se-ngrozea de viitor:
Vedea întreaga ei viaţă
Un câmp pustiu, prin care ea
Cu multă plângere-şi ducea
Durerea timpului de faţă.

Şi cu copilul mort la piept,
Aleargă nebunită mama
Şi la picioarele lui Brama
În templu ea se duce drept.
Cuprinde gleznele măreţe
A zeului cu patru feţe
Şi-n hohot tânguios de plâns,
Obrazul şi-l lipeşte strâns
De piatra cea din veac cioplită.
Tu, patimă nebiruită
A dragostei, ce-o ai de noi,
Părinte! de ne dai un bine
De ce-l ceri iarăşi înapoi?
O, lasă-mi viu copilul, Doamne!
De ce m-alungi tu cu dureri
Din ziua caldei primăveri
În noaptea pustiitei toamne?

Şi-atunci prin templul luminat
Un sunet vâjâind scoboară,
Ca mulţi vulturi ce grabnic zboară
Şi-n piatră Brama s-a mişcat:
Femeie! Eu sunt mila milei,
În stânga am lumina zilei
Şi vorbele, în dreapta port
Lumina gândului şi fapta
Îmi voi deschide dară dreapta
Ca să-ţi înviu copilul mort!

Tu mergi şi cată pe pământ
O casă-n care niciodată
N-au fost dureri şi nici nu sânt,
Şi-acolo pune jurământ
Că ai să plângi viaţa toată;
Că de lumină vei fugi,
Fiind d-a pururi supărată,
Că n-ai să râzi cât vei trăi
Cel mort atunci va fi în viaţă!

Şi cu nădejdea scrisă-n faţă
Ea pleacă, şi din sat în sat
Prin toate casele-a-ntrebat.
Şi a găsit în casa ceea
Că p-un fiu mort plângea femeia,
Şi-ntr-altă casă plini de dor
Copiii plâng pe mama lor,
Şi un bărbat în casa asta
Plângea că i-a murit nevasta.
Şi nici o casă n-a găsit

Fără dureri, un loc scutit.
Şi s-a întors la templu mama,
Nu-i nici o casă-n lume, Brama,
Scutită de dureri şi-amar.
Părinte-al vieţii, e-nzadar,
D-aş alerga prin lumea toată
O, lasă-mi viu copilul, tată!

Şi ca un tunet depărtat,
Prin templul sfânt s-a ridicat
Un vuiet aspru de furtună
Şi-un glas puternic: Eşti nebună
Vreai întuneric? Dar să-mi spui,
Poţi face-ntunecime plină,
În locul unde nu-i lumină?

Şi întuneric unde nu-i
Tu faci lumină? Zile triste
Fără plăceri tu cum le crezi?
Şi de există alb, nu vezi
Că negru-l face să existe?
Aceasta tu nu o-nţelegi?
Vrei pentru tine alte legi?
Dar pentr-un om stricat la minte
Nu schimbă zeii ce-au făcut
Ce-a fost în veci ce au trecut,
În veci va fi de-acu nainte,
Şi cei vii de vor înceta
Să râdă, blestămându-şi soartea,
Cei morţi din groapă s-or scula
Şi-or râde ei! Nimic nu-i moartea,
Viaţa-i tot! Auzi cuvântul:
Nebunii n-au nimic d-ajuns!

Şi biata mamă n-a răspuns
Plângând a-nmovilit pământul,
Pe fiul ei l-a dat lui Iama.
Şi-a plâns o zi întreagă mama,
Mormântu-n braţe ea l-a strâns,
Şi-o noapte-ntreagă a tot plâns.
Şi-a tresărit în zorii zilei
Şi-o clipă s-a pierdut în vis:
O mângâiere i-a trimis
Din ceruri Brama, mila milei!
Din lacrimile plânse-n zori
A răsărit o albă floare,
Şi peste noapte-a ei plânsoare
S-a prefăcut în roşii flori.
Erau frumseţile luminii
Dar aveau spini, şi-atâta ce-i?
Ea, biata, nu mai vede spinii
Şi-adună flori, şi mâna ei
Îi sângeră, dar nu o doare,
Că pentru-un spin avea o floare

Aşa e scris în cartea sfântă
A legii legilor. D-atunci
Răsar aceste flori pe lunci.
Flăcaii-n poezii le cântă
Şi le slăvesc d-atunci pe drept,
Nevestele le pun la piept
Şi fetele le pun în plete.
Şi-n templul zeilor doi miri
Împodobesc cu flori vestmântul
Şi mame triste pe mormântul
Copiilor pun trandafiri.
De ei cine-şi ascunde faţa
De teamă că de ghimpi sunt plini?
Şi dacă viaţa are spini,
De ce te plângi că-i rea viaţa?

Dumitru Bădilă: „Scrierea de la Turdaş, cea mai veche scriere din lume“

2008-11-12T09:17:00.000-08:00

p> sursa REVISTA DACOLOGICA

SCRIEREA DE LA TURDAS, CEA MAI VECHE SCRIERE DIN LUME

Bucuresti, 17.01.2007

Pe la 5500, vechii europeni din Europa central-rasariteana au dezvoltat un sistem de scriere, cu circa doua mii de ani inaintea egiptenilor ori a sumerienilor. Totusi, spre deosebire de aceste popoare, scrierea vechilor europeni nu servea unor scopuri economice, juridice sau administrative. Scrierea „veche europeana“ era o scriere sacra, aparuta in urma unei indelungi folosiri a unor semene grafice incarcate de un simbolism particular; aparitia acestei scrieri este strins legata de cultul dezvoltat al divinitatii feminine. Aceste semne sint, in sens pur etimologic, hieroglife sau semne sacre.

 

SCRIEREA DE LA TURDAS, CEA MAI VECHE SCRIERE DIN LUME

Marija Gimbutas

Cele mai vechi descoperiri ale unor obiecte purtind semne de scriere au fost facute cu mai mult de un secol in urma, la Turdas, un sit apartinind fazei timpurii Vinca din Transilvania. De abia un secol mai tirziu, in 1961, s-au descoperit la Tartaria (o asezare nu departe de Turdas, in judetul Alba) trei placute de lut ars cu o scriere care a stirnit un deosebit interes. Citiva eruditi le-au comparat cu semnele sumeriene cunoscute ori le-au banuit a fi derivate din acestea. Cronologia oferita de datarile cu radiocarbon era ignorata. Astfel M.S.F. Hood considera ca placutele de la Tartaria ar fi fost „o imitatie incomprehensibila a unor semne de scriere apartinind unor populatii mai civilizate“. Sute de alte obiecte sacrale purtind inscriptii in rinduri sau grupate au ramas neobservate ori necunoscute. Multe obiecte cu inscriptii au fost gasite intr-un context sratigrafic bine documentat. Cronologia cu radiocarbon calibrata la date reale arata ca aceasta scriere a aparut curind dupa jumatatea mileniului al 6-lea si a fost folosita timp de un mileniu si jumatate in epoca cuprului (sau chalcolitica) din Europa central-rasariteana intre 5500 si 4000 i.e.n.. Este acum cert ca „scrierea veche europeana“ este mult mai veche decit cea sumeriana. Ca atare, comparatiile cronologice cu Sumerul nu sint cele mai fericite.

Acest sistem de scriere nu a fost nicidecum un proces efemer, limitat la o singura localitate, ci un fenomen larg raspindit. Ipoteza importarii acestei scrieri sau a unor tablite din Mesopotamia trebuie inlaturata cu desavirsire, caci ea este contrazisa atit de evidenta datelor cronologice, cit si de natura acestui sistem de scrire care a aparut printr-o folosire indelungata a simbolurilor grafice. Originile sale trebuie cautate in perfectionarea cultului divinitatii feminine din religia „veche europeana“, prin specializarea (ori restringerea) sensului simbolurilor. Inscriptiile apar pentru prima oara pe obiecte de cult, nu pe tablite, si au avut un scop hieratic, nefiind deloc notarea unor tranzactii comerciale ori administrative, ca in Mesopotamia.

Scrierea „veche europeana“ a disparut in mod virtual odata cu dezintegrarea culturilor Karanovo, Vinca si a altora in jur de 4000 i.e.n. si dupa aceea, ca urmare a infiltrarii pastorilor nomazi din stepele sudice ale Rusiei, presupusi a fi vorbitorii idiomurilor proto-indo-europene. Acest sistem de scriere a supravietuit totusi in zona egeeana, unde Vechea Civilizatie Europeana a persistat timp de alte doua milenii in comparatie cu zona dunareana a Europei. Ca atare, nu poate fi surprinzator sa observam similitudini intre sistemul de scriere „vechi european“ si scrierile egeene din epoca timpurie a bronzului, minoica si cipriota. Analogiile dintre semnele „vechi europene“ si acelea din silabarul clasic cipriot sint socante, ducind la ideea ca scrierea „veche europeana“, aparuta cu circa 4000 de ani inaintea linearului A cretan ori a celui cipro-minoic a fost o scriere inrudita cu acestea si, probabil, precursoarea lor, inventata de vorbitori de idiomuri ne-indo-europene.

Citeva cuvinte despre istoricul descoperirii semnelor

Existenta unei scrieri preistorice in sud-estul european a fost semnalata prima oara in anul 1874, cind Zsofia Torma a intreprins sapaturi pe dealul de la Turdas, linga Alba Iulia.

Descoperirile, constind din obiecte ceramice, figurine, fusaiole si alte obiecte, cu peste 300 de semne incizate, au fost treptat distribuite muzeelor din Berlin, Mainz Munchen si Cluj. In anul 1910,Marton Rosca a reluat sapaturile de la Turdas, reusind sa clarifice tipologia ceramicii si secventele stratigrafice. Contributia sa consta in aranjarea si publicarea materialului rezultat in urma sapaturilor Zsofiei Torma.

Alte semne au fost observate pe obiectele descoperite de M. Vasic in anul 1908, in situl de la Vinca, de linga Belgrad.

Dupa parerea sa, semnele de pe vasele si de pe figurinele de la Vinca aveau valoarea unor litere, el gasind analogii cu inscriptiile de pe vasele grecesti arhaice de la Lesbos. Cinzeci de ani mai tirziu, la o alta asezare importanta a culturii Vinca, cea de la Banjica, de asemenea linga Belgrad, s-au efectuat sapaturi de catre Todorovic si Cermanovic, gasindu-se sute de inscriptii pe ceramica, pe obiecte de cult si pe figurine. La nord de Vinca, in siturile din bazinul Tisei, in sud-estul Ungariei, s-au descoperit citeva vase si figurine remarcabile cu inscriptii. Chiar si mai la nord, in Cehia si Slovacia, s-au identificat vase cu inscriptii apartinind culturii ceramicii liniare, contemporane cu faza timpurie Vinca.

In anul 1950, Morfova a publicat o descoperire socanta, facuta la intrarea unei pesteri de linga satul Sitovo, in zona centrala a Muntilor Rodopi, in Bulgaria; este o inscriptie pe stinca, de 3,4 m lungime si cu caractere de 13-16 cm inaltime. Aceasta descoperire nu a stirnit nici un interes timp de doua decenii, pina cind a fost mentionata de Todorovic in anul 1971.

Ceramica de tip Karanovo, faza 6, demonstreazaca utilizarea scrierii era o practica raspindita in acele timpuri, atita timp cit asemenea inscriptii sint frecvente in culturile Karanovo, Vinca si Tisa. Numeroase placute, peceti, recipiente de sacrificiu, vase antropomorfe si figurine- toate purtind inscriptii- din cultura Karanovo sint deocamdata nepublicate. Unul dintre cele mai edificatoare exemple de obiecte purtind o inscriptie „veche europeana“ a fost gasit in anul 1969 in timpul sapaturilor intreprinse la Gradesnica, linga Vraca, in nord-vestul Bulgariei. Este vorba de un castron aproape plat, cu scriere pe ambele parti. Fata este impartita de patru linii orizontale in patru registre, fiecare continind de la patru la opt semne. Pe spate este incizata o figura umana schematizata, alcatuita din v-uri sau triunghiuri inconjurate de semne liniare. In acest sit s-au mai gasit modele de temple si vase antropomorfe cu inscriptii. Actualmente se cunosc aproape o suta de asezari unde au fost descoperite obiecte cu inscriptii, materialul din fiecare asezare fiind reprezentat fie de obiecte izolate, fie de cantitati mari, ajungindu-se in unele cazuri la peste 300 de obiecte.

Majoritatea acestor asezari este cuprinsa in grupurile culturale Vinca si Tisa din bazinele Moravei, Dunarii si Tisei, in teritoriile de azi din Serbia, estul Ungariei, nord-vestul Bulgariei si vestul Romaniei, precum si in cadrul culturii Karanovo (3-6, Boian-Gumelnita) din centrul Bulgariei si sudul Romaniei. emne inscrise sau pictate, neobservate anterior, sint acum identificate pe ceramica Dimini, Cucuteni, Petresti, Lengyel, Butmir, Bukk si a ceramicii liniare; ca atare, nu mai este corect sa se vorbeasca despre scrierea Vinca ori despre tablitele de la Tartaria ca fiind singurele exemple ale acestui fenomen. Este acum clar ca scrierea a fost o caracteristica generala a Vechii Civilizatii Europene din mileniile 6-5 i.e.n.

Marija Gimbutas s-a nascut la 23 ianuarie 1921 in orasul Vilnius, Lituania. In anul 1942 absolvea cursurile Universitatii din Vilnius. Dupa razboi pleaca in Germania, studiind la Universitatea din Tubingen (1946), apoi urmeaza cursuri postuniversitare la Tubingen, Heidelberg si Munchen (1946-1949). In 1950 se stabileste in Statele Unite, fiind profesor la Harvard University (1950-1955). Din 1964 a fost profesor de arheologie europeana la Universitatea californiana din Los Angeles (UCLA).

Marija Gimbutas a devenit cunoscuta prin numeroase studii despre originea si raspindirea indo-europenilor (populatia kurganelor) precum si privitoare la cele mai vechi civilizatii pre-indo-europene, numite generic Veche Civilizatie Europeana. Ipotezele sale au produs o adevarata revolutie, obligindu-i pe specialisti sa clarifice (si sa-si clarifice) numeroase puncte de vedere. Lucrarea de fata reprezinta sinteza intregii activitati a autoarei. Prin Marija Gimbutas cele mai vechi civilizatii de pe teritoriul Romaniei apar in adevarata lor splendoare.

Acest fragment este reprodus din volumul „Civilizatia marii zeite si sosirea cavalerilor razboinici“ al Marijei Gimbutas, Ed. Lucretius, Bucuresti 1997. Reproducerea si publicarea fragmentului s-a facut cu acordul Domnului Profesor Sorin Paliga, care a tradus in romaneste aceasta opera fundamentala a istoriei Romaniei caruia ii aducem multumirile noastre. Reproducerile grafice sint preluate din aceeasi lucrare cu exceptia Tablitelor de la Tartaria care sint reproduse din „Mitologie Romana“ de Romulus Vulcanescu, Ed. Academiei, Bucuresti 1987, pag 98.

De ce Marija Gimbutas?

Am ales sa reproducem din acest volum pentru ca daca aceste lucruri ar fi fost scrise de un roman s-ar fi spus imediat ca este vorba de nationalism, de protocronism, eventual de niste exaltati care se cred buricul pamintului. Acesta este un fapt. Scrierea nu a inceput la Sumer si toate datele de pina acum afirma ca pentru prima oara in lume s-a scris intr-o zona care cuprindea si o mare parte din România actuala. O intrebare foarte interesanta este de ce aceste informatii nu sint facute publice de academicienii si profesorii nostri care scriu manualele de istorie? Chiar mi s-a spus ca la facultatea de istorie studentilor li se spune ca tablitele de la Tartaria ar fi niste falsuri. Oare domnii profesori si istorici nu au auzit de Turdas, de Tartaria, de Marija Gimbutas. Daca nu au auzit este grav, inseamna ca de foarte multa vreme nu si-au mai actualizat cunostiintele, iar daca au auzit si au tacut nu intelegem de ce. Pina acum ar fi trebuit ca Marija Gimbutas sa fi fost desfintata daca ce spune ea este fals. Le mai dam o sansa istoricilor nostri sa-si spuna parerea si sa ia o pozitie fata de aceste informatii.

Prima oara am luat cunostiinta despre scrierea veche din „Mitologie Romana“ a lui Romulus Vulcanescu (tablitele de la Tartaria), dar dat fiind ca nu mai aveam cunostiinta de alte scrieri am considerat ca nu sint concludente si am inteles reticenta istoricilor nostri dar cind am citit cartea Marijei Gimbutas in care se afirma ca exista mii de inscriptii, atunci nu i-am mai inteles.

Am cumparat cartea istoricului Florin Constantiniu „O istorie sincera a poporului roman“, ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti 1997, in speranta ca va fi intr-adevar sincera, cu bune si rele; dar ciudat, Tablitele de la Tartaria nici nu exista, cultura Lepinski Vir – Cuina Turcului care a realizat un oras sanctuar cu 8500 de ani inainte de Cristos nu exista, 10-15000 de ani de istorie sint comprimate in 2 pagini si jumatate. Oare sinceritatea este buna numai cind aratam ce crud era Vlad Tepes, sau cite amante a avut Stefan cel Mare? Foarte interesant mod de a fi sincer si onest. Noi toti asteptam ca in manualele de istorie sa se spuna tot adevarul, cu sinceritate. (Badila Dumitru, vara lui 2002)

DUMITRU BĂDILĂ

Bibliografie:

Marija Gimbutas – „Civilizatia Marii Zeite si sosirea cavalerilor razboinici“, Ed. Lucretius 1997, pag 37-38

www.prehistory.it – site italian care are si traducere in romana sustinut de profesorul Marco Merlini si care se ocupa cu studiul semnelor vechi danubiene

Haral Haarmann – cercetator la „Research Centre on Multilingualism“ din Bruxelles sustine primordialitatea scrierii de la Tartaria fata de Sumer – Dacia Magazine nr. 1 – ianuarie 2003, cu lucrari si in site-ul italian

____________________________________________________________________________________

Revista DACOLOGICA este o publicatie de informatie culturala cu caracter alternativ , creata in cadrul unui proiect experimental rezultat din colaborarea dintre ARP - ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU si ASOCIATIA SCRIITORILOR CRESTINI DIN ROMANIA . Revista cuprinde studii , puncte de vedere si ipoteze in tema istoriei stravechi a regiunii carpato-danubiene propuse de autori din toata lumea . Ea contine stiri , studii sau rezultate diverse obtinute prin investigatii pluridisciplinare ( imbratisand cu precadere teme , personalitati si subiecte evitate de presa oficiala ) , opinii mai putin sau deloc cunoscute prin dezbaterile organizate intre ” figurile noului monopol ” al informatiei si istoriografiei , propuneri de examinari si de studiu tematic ce nu patrund la suprafata vietii publice din cauza ignorantei sau rea-credintei , puncte de vedere noi avand caracter de ipoteza sau de examen de laborator . Colaborarea la revista on-line DACOLOGICA este deschisa oricarui carturar roman , indiferent de locul unde se afla , de domeniul de exercitare practica si de ” palmaresul ” profesional.

Revista DACOLOGICA apare prin grija unui colegiu editorial si sub coordonarea ARP - ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU . Preluarea textelor aparute in Revista DACOLOGICA este posibila numai cu acordul autorului . Anunturile si comentariile redactionale pot fi reproduse cu mentiunea sursei . *Responsabilitatea asupra fiecarui text publicat apartine autorului conform reglementarilor internationale asupra acestui subiect . Opinia autorilor gazduiti nu este intotdeauna si opinia redactiei . Colaborarea la revista on-line DACOLOGICA este deschisa oricarui autor sau organizatii care doreste sa puna in circulatie un punct de vedere considerat de interes larg ori doreste sa faca mai cunoscuta o opinie sau o concluzie de utilitate in tematica propusa de editor . * Expeditia textelor se poate face la adresa de e-mail dacologica @gmail.com * Textele trebuie sa fie expediate in programul MS Word, in atasament la mesajul dvs., redactate cu diacritice romanesti , cu caractere ” Arial “, la marimea de 10 pixeli . La aceiasi adresa poate fi trimisa orice corespondenta destinata membrilor redactiei si orice opinie privitoare la materialul aparut sau dorit. Sunt binevenite , si vor fi studiate atent ,orice semnalari privind fapte , personalitati si situatii mai putin mediatizate , privind tematica de precadere a revistei. Publicatia fiind alcatuita prin voluntariat,colaborarea este onorifica. Avand in vedere ca dialogul cultural se afla in suferinta in Romania , orice stire despre carti aflate in lucru sau in curs de aparitie , despre lansari de carti noi sau despre manifestari culturale apartinand tematicii fundamentale a revistei DACOLOGICA vor fi utile si isi vor afla difuzarea cuvenita . Proiectele editoriale ale diferitelor edituri , indiferent de marimea lor sau de locul unde activeaza , vor fi primite cu solidaritate si vor fi propagate cu staruinta . Organizatiile , asociatiile sau grupurile de cercetare in domeniul tematic principal sunt chemate sa isi faca mai bine cunoscuta activitatea lor si prin aparitia in publicatiile editate de noi si prin mijloacele de comunicare pe care le avem acum si le vom inmulti in viitor.

mots clé :dacii, fapte, cultural, crestin din romania, tablitele de la Tartaria, sumer , scrierea, Alba-Julia, vechea civilizatie, istorie, cultura Karanovo, carpato danubiene,descoperite, obiecte, religia, simboluri, Mesopotania

Ce parere aveti....

2008-07-07T15:56:00.001-07:00

A venit timpul si uite cum nu mai fumam decit acolo unde ,, avem voie''.E ceva de necrezut cum s-a votat aceasta lege, cine , si de ce? Cei ce nu fumeaaza de ce si-au bagat nasul, de a nu se mai fuma de loc in localuri . Putea fi , nimic de zis votata legea in felul in care fiecare sa-si gaseasca interesul. De ce nu s-a lasat libera alegere, cine vrea sa fumeze in localuri pentru fumatori.Ce-a ce doare mai rau e lipsa de dreptul de a putea alege, de a fi inteles. Sint alte nenumarate lucruri care dauneaza sanatatii si societatii atit fumatorilor cit si nefumatorilor la fel de grave , dar nimeni nu are nimic de zis de astea. De ce...De exemplu alcoolul care face atitea victime zilnice, atunci de ce tigarea....

DIANA

google Mots clés : interzicerea, fumatului, tigari, restaurante, publice, timpul, legea, avem voie, e, ceva, in, fint, alcoolul

Les bienfaits de la levure de bière

2008-06-06T22:25:00.000-07:00

Connaissez-vous la levure de bière ?
Apriori, cela peut vous paraître bizarre de consommer cet aliment. Certains peuvent se dire : « Mangez de la levure, quelle horreur ! »
Ceuxqui pensent cela imaginent certainement que la levure de bière se présente comme de la levure du boulanger, dont l’odeur et la consistance peuvent rebuter de prime abord.
Mais,rassurez-vous, elle se présente sous forme de gélules, de poudre ou de comprimés.
Elleest constituée de champignons microscopiques, de germes « gentils ».
On distingue deux types de levure de bière : la levure de bière inactive qui est un dérivé de l’industrie brassicole, moins coûteuse et la levure de bière active ou vivante qui est cultivée en laboratoire pour en faire ressortir tous ses bienfaits thérapeutiques, plus coûteuse. La première est efficace mais ses effets sont moins puissants et moins profonds que la seconde. Je vais donc essentiellement parler de cette dernière ici.
Il excite des tas d’arguments qui peuvent vous inciter à en consommer régulièrement.
La levure de bière a une composition exceptionnelle, ce qui en fait un aliment merveilleux. Elle renferme les substances nutritives les plus efficaces et actives.
Ellecontient des protéines, de la lécithine, des acides aminés les plus essentiels à votre corps, un détoxicant et antioxydant puissant, le glutathion, des sels minéraux (14) et des oligo-éléments, des vitamines (17) dont le groupe complet de vitamine B, de la provitamine D.
Lemoins que l’on puisse dire est que la composition de la levure de bière est exceptionnelle. Peu d’aliments combinent autant de substances bénéfiques à l’organisme.
Ses avantages ne peuvent qu’être nombreux, même si les recherches approfondies n’existent pas pour les confirmer totalement. En voici les principaux :

Elle aide à la digestion.
Elle permet de régénérer la flore intestinale, donc de contrer la constipation, les diarrhées.
Ellepermet de lutter contre la fatigue et le surmenage.
Elle est antioxydante et lutte donc contre le vieillissement précoce.
Elleaide à une meilleure élimination des toxines du corps.
Elle lutte contre la perte d’appétit.
Ellerenforcerait le système immunitaire, en combattant les infections.
Elle permettrait de traiter le diabète à condition d’être enrichie en chrome.
Elleaurait des effets positifs sur la peau. Elle résorberait l’acné, l’ eczéma.
Ellerend les cheveux plus beaux et les ongles moins cassants.
Elle serait très bonne pour les femmes enceintes car elle lutterait contre les nausées et les vomissements.
Elleconstitue un très bon complément pour les personnes qui font des régimes carencés en protéines.
Associéeaux antibiotiques, elle permet de lutter contre leurs effets indésirables comme la diarrhée.

Il existe toutefois quelques contre-indications, notamment pour la levure de bière inactive : elle aggraverait les maladies inflammatoires de l’intestin. Elle provoquerait des migraines, des démangeaisons chez les personnes hypersensibles aux amines biogènes.
Pour ce qui est de la posologie, il faut en consommer tous les jours, à chaque repas. Vous pouvez mélanger la poudre à vos aliments ou prendre un comprimé. Elle peut être prise par tout le monde : les enfants, les adolescents, les adultes, les sportifs et les personnes âgées.
Comme vous pouvez aisément le constater, la levure de bière semble miraculeuse et bonne pour tout !
Pourfinir, ce n’est pas en buvant de la bière que vous obtiendrez tous les bienfaits de la levure de bière. Dommage pour certains peut-être, mais cela produirait plus d’effets néfastes que de bienfaits !
N'hésitez pas à visiter le site Abond@nce Editions http://www.abondance-editions.com et à télécharger les ouvrages et les audios gratuits.

Strenge Illusion-Iron Maiden Cover

2008-05-31T20:54:00.001-07:00

Robson Lakatos

Tiramisu

2008-05-13T11:53:00.000-07:00

Tiramisu

2008-05-12T18:08:00.000-07:00

Te inteleg o! Tepes ...

Alexandru Macedonski

Te înţeleg, o! Ţepeş-vodă,
Ţepeş-vodă mare domn,
Ş-aş voi să te văd astăzi
Deşteptându-te din somn!

Simt în mine câteodată
O mânie ca ş-a ta,
Şi de-ar fi ca să-ţi iau locul,
Ţepeş, eu te-aş imita!

Visurile tale sumbre
Pentru mine nu sunt noi…
Ţepeş, Ţepeş, lasă-ţi groapa,
Să mai vii şi printre noi!