Incapatanarea mea a fost motorul mea. Fie ca a fost legat de munca, fie ca a fost vorba de plecat, fie c-a fost vorba de viata mea emotionala, am fost un haos incapatanat si tot timpul tintind catre ceva, un fel de ‘iarba e mai verde la vecin peste gard si eu ma duc peste iarba lui’. De-as fi fost un cotropitor, damn, as fi parjolit tot in calea mea numai sa-mi ating telul.

Bun. Realitatea romaneasca nu are nevoie de incapatanati ca mine. Pentru ca astia ca mine nu cedeaza. Nu cedeaza cand li se spun prostii, cand se incearca sa li se bage cu forta idei, cand sunt atacati pe nedrept. Si astia ca mine nu dau cu pietre. Astia ca mine pana la un moment dat isi puneau capul la contributie sa se razbune. Pana cand mi-am dat seama de un lucru, perfect logic: de ce sa-mi folosesc eu energia sa ma razbun pe prosti, cand mi-as putea folosi energia sa imi fac mie viata mai frumoasa, departe de idioti?

Zilele astea am fost alaturi cu sufletul de Piata Universitatii. Nu am coborat in strada pentru ca daca s-ar fi intamplat ceva, stiu ca as fi regretat cumplit. Nu mi-am dat seama ce inseamna Romania decat dupa ce am plecat.

Tara asta nu e a mea. Schimbarea de care toata lumea vorbeste cu incapatanare nu se intampla pentru ca ea nu se vrea. Oamenii sunt prinsi intr-un fluviu de nepasare si nesiguranta a realitatii incat nu mai accepta schimbarea in adevaratul sens al cuvantului pentru ca nu stiu ce vor.

Am fost nascuta aici dar Romania la care cu incapatanare visez nu va exista niciodata. Sunt grupuri, grupulete, cercuri, cluburi care vor sa faca ceva, sa vina tineretul sa dreaga, sa facem sa fie bine. Pentru mine, Romania e tara din povestile bunicilor mei, din istoria familiei mele, din ce-mi povesteau parintii mei. Romania e tara pe care am vazut-o in atatia ani, e tara aia pe care o cuprinzi cu ochii sus la Cota 2000 si te gandesti ‘Doamne, ce frumos!’.

Tara aia e a mea. La ea o sa visez de cate ori o sa pun capul pe perna oriunde in lumea asta imi voi gasi linistea.

Tara pe care o vad acum nu e a mea si ma incapatanez sa cred ca va fi vreodata.

Sa va fie rusine!

Eu mai am niste accese ascunse de speranta, speranta ingropata adanc atunci cand vine vorba de Romania. Tot mai cred ca schimbarea e posibila.

Da’ ma insel amarnic.

Postul asta e valabil in orice context legat de Romania. Ca sunt alegeri, ca sunt protestatari la Universitate, ca oameni, ca politica, ca vecini, acum 10 ani, acum 10 minute.

Afirmatia e valabila 100%.

Pe mine ma bucura sa ma uit la datele de trafic pentru ca de multe ori ai asa niste epifanii legate de ce mai intreaba lumea pe Google de ajung la tine in ograda.

• about new year bullshit – amen to that
• cand is pastile anu asta  – mno, nu stiu dar sigur daca dai Google dupa Calendar Ortodox, dai de ce trebuie
• cum sa mori in bucatarie – simplu, iei un cutit si aluneci in el pe gresia uda.
• ce vreau sa fac in 2012 – Google Atotputernicule, ajuta-ne pe noi pacatosii!
• este bine sa visezi – idem
• divagam – bine zis
• panica de moment – sariti, baaaaa!
• stickul de rds functioneaza in uk? – NU (ia de pe amazon un stick in care bagi un SIM + un pachet de date de la orice provider de telefonie mobila; se cheama ‘pay as you go’ in UK)
• yelow card de student asigurare medicala – DA E OBLIGATORIE IN UK. E din vara lui 2011 bagata treaba asta, nu aveti cum sa scapai de ea, costa cateva sute de lire. Nu va luati dupa mintea unora ca e ‘optionala’, faceti-o.
• yellow student card merge la metrou – n-am inteles. Daca vrei reducere la metrou la Londra, trebuie sa aplici pe site la TFL, sa iti iei Oyster Card de student, dai 10 lire, aplicatia aia ajunge la tine la scoala, aia o aproba dupa ce te verifica de esti student si dupa aia iti vine cardul cu reducere.

Intrebari, altcineva?

Eu mi-am dat seama de ceva: minunile nu se intampla in Romania.

Am venit cu un licar de speranta in tara, unul mic mic, minuscul si mi-am zis ca totusi BINELE INVINGE.

Ba pe dracu.

Nu exista minuni.

Uite ca anul asta o fac din nou, 12 puncte pentru 2012. Ca am senzatia ca anul trecut m-am indepartat de la scopul si durata listei si mi-e cam rusine. Nu ca n-as fi avut chestii mai importante gen disertatie, job, permis de munca de luat…dinastea, bagatele.

Primul lucru de facut: agenda noua. Pentru un papetarie freak precum sunt eu, un carnet nou e calea spre succes.

Ce-am zis acum 2 ani am facut. Am indeplinit lista cu 12 puncte. Din lista de 2011…am indeplinit cam jumatate, ce-i drept. Ba mai bine 40%.

• am zis ca iau pastile cu ulei de peste pentru memorie: fix in anul cand aveam mai multa nevoie, nu le-am luat. Inca sunt in termen, le iau de la 1 Ian, cu vitamina C. Ca mi s-a facut rau
• mai putin Nike, fara Converse, mai mult Vans: o singura pereche de Nike-uri anul asta, nimic Vans dar multe perechi de Pointer. Porc ce sunt, daca erau la 10 lire perechea, cum naiba era sa-i las acolo?
• mai multe rochii: mda, sa zicem ca ne-a iesit partial. Am purtat rochie scurta pentru prima oara in foarte multi ani. Foarte multi ani. Si la un concert Mda, la Londra, ca in Bucuresti n-as avea curaj decat daca m-as invarti doar cu masina.
• mi-am luat multe basicuri, fara tricouri printate, multe inele si mi-am mai protejat spatele deci more backpacks for me
• nu m-am apucat de germana, nu m-am apucat de cursurile de gatit, nu am invatat sa inot. Scuza mea e, desigur, disertatia care mi-a mancat 8 luni din anul 2011.
• am facut o tona de poze si mi-am luat prima camera pe film, o Smena 8M din anii 80. Daca imi voi misca fundul lenes, o sa le si scot anul asta sa vad ce isprava am facut.

Ce mi-a reusit in 2011 si era pe lista neoficiala:

• am terminat un master la Londra care mi-a mancat sufletul si noptile dar am invatat in anul asta cat n-am invatat din liceu (chapeau profesorilor incredibili pe care i-am avut in Galati). Scoala englezeasca prin care am trecut eu, profesorii mei, toate lucrarile pentru care a trebuit sa fac research m-au pregatit pentru ce vreau sa fac mai departe. Nu stiu daca toata viata dar niste ani buni stiu ce vreau sa fac.
• am castigat o mana de prieteni. Am pierdut o alta mana de prieteni de care nici nu mai vreau sa aud.
• am invatat la joburile pe care le-am avut in UK incredibil de multe lucruri nu numai profesional cat si emotional, legat de oameni si de munca in echipa. Aia pe bune cand stii ca te poti baza pe omul de langa tine.
• mi-am facut in sfarsit lista cu lucrurile pe care le urasc din suflet in Romania si o lista mult mai scurta cu lucrurile pe care le iubesc la Romania.
• m-am descurcat cu incredibil de putini bani.

Care-i lista pe 2012:  tot 12 puncte doar ca de data asta implica 12 puncte de hartogaraie pe care trebuie sa o rezolv si pe care n-o expun public. Dar voi mentiona cateva de care trebuie sa ma tin cu dintii:

• miscare, sport, orice: nu conteaza ca nu invat sa inot dar vreau sa ma misc mai mult.
• da, uleiul de peste revine. A face 30 de ani e cam ciudat, mai am jumatate de an pana la 31, credeti ca memoria asta mai e ca la 18 ani?!?!!
• sa port mai multe camasi: scuza cu calcatul e jalnica, ar fi trebuit s-o vedeti pe Diana cum calca haine asta vara. Arta!
• si cam atat.

Serios acum, nu-i frumos sa pui pe lista chestii de care chiar sa te tii? M-am prins ca asta e calea succesului intru  indeplinirea listei: o lista scurta si concisa are mai multa sanse sa fie rezolvata decat un sir lung de promisiuni desarte.

QED

Tara asta este condamnata sa moara incet si sigur din cauza cetatenilor proprii. Treaba cu spiritul revolutinar, sangele de latin, Decebal si Traian, rezistenta comunista…ma lasati?!?!? Copiii din ziua de azi mai degraba se arunca dupa ultima gecuta de la H&M decat sa iasa in strada. Mai degraba indura umilintele grupului decat sa-si schimbe comportamentul de turma si sa isi aleaga un drum propriu.

Pentru unul dintre eseurile mele din primavara am facut un research legat de miscarile de protest online cu doua exemple principale: subcomandante Marcos si Greenpeace ca ONG. Ce am invatat si s-ar putea aplica la Romania e o teorie a lui Alberto Melucci legata de ce determina oamenii sa se alieze unei cauze si sa actioneze in acest sens. E un text lung in engleza dar exista o concluzie trista: noi ca popor nu avem niciun fel de tel sau cauza comuna cu care sa rezonam la nivel emotional si sa actionam in consecinta.

Singurul prieten englez pe care mi l-am facut in anul asta in UK mi-a zis azi : a inceput sa-ti fie teama de parerile tale si tu nu esti asa.

Pe buna dreptate.

Si chestia asta a generat un intreg discurs despre modul in care poporul asta se relationeaza la opiniile divergente pe care nu le inghite. Mai tineti minte postul despre pitzipoance? Sau cele despre Poneiul Roz? Stiti ca si acum am commenturi de amenintare pe care nu le-am publicat? Stiti la cate am dat delete?

Atata timp cat nu acceptam sa existe opinii divergente si sa ne sustinem propriile pareri prin argumente logice nu strigate de om caverna, nu avem noi, ca si popor, nicio sansa sa evoluam si, mai ales, sa schimbam societatea.

Feel free to comment.

Ce ziceam eu acum vreun an si ceva ca nu ma mai las pacalita? Mda. Partea buna e ca alti oameni pe care i-am ajutat mi-au ramas prieteni si sincera sa fiu, pentru asta merita riscul sa ajuti un om cand are nevoie. Te simti asa, mai bine, cu tie, ca poti sa ajuti si tu asa cum altii te-au ajutat. Good karma se da mai departe, asta ne face oameni mai buni.

Iar pentru restul, un elegant ‘sictir’, vi se intoarce voua karma, motherfuckers.

Deci da, nu neaparat blesteme but you know the drill

Si iti mai dai seama un pic de oameni si dupa cum reactioneaza.

Nu m-a surprins (ma pregatisem deja) sa mi se arunce in fata replici de genul  ‘bine ma, ai facut scoala in Anglia si ai muncit acolo…si ce?’. Macar daca genul asta de atitudine ar veni de la oameni pe bune competenti si pusi in tema, as zice cumva ca poate ar avea dreptul sa faca astfel de afirmatii.

Habar nu au prin cate am trecut sa ajung la scoala acolo, sa imi fac proiectele si eseurile si sa mai si muncesc full time in timpul asta ca sa supravietuiesc.

DAR cum acestia nu sunt in situatia asta, ma gandesc doar ca atitudinea asta vine din ignoranta, gelozie, prostie…you name it.

Va las mana libera la comentarii