VadVoci

2013-10-01T18:18:00.001-07:00

google387e16868c435143.html

Focul viu din muntii Vrancei si diavolul cu chip de Inger

2013-10-01T07:38:00.002-07:00

La Andreiasu de Jos in muntii Vrancei, exista un foc care arde continuu,de sute de ani.in apropiere de el se poate citi urmatoarea inscrptie:Rezervatia ecologica „Focul viu”Andreiasu de jos se afla pe malul Milcovului si se intinde pe o suprafta de cativa metri patrati, unde gazele naturale iesite din scoarta terestra in contact cu oxigenul se aprind spontan.Facand parte din zona de fractura Casin-Bisoca, rezervatia focul viu,este declarata monument al naturii.Vasile Apetroiae este un om simplu, in mai putin de 2 ani lui i-au murit sotia si cei 4 copii morti cu totii in imprejurari tragice(!!?)Intr-o seara, ne-a povestit ce i se intamplase in 1968 imediat dupa invadarea Cehiei.sosise in Andreiasu impreuna cu sotia Mariuca.Voiau sa se angajez ca zilieri in padure.Intr-o seara, a urcat dealul care ducea din sat la Focul viu, unul din locurile ciudate care sunt in Vrancea.E un foc ce arde continuu, indiferent de anotimp,sau vreme,fara sa poata fi stins de cineva ,fara sa stie nimeni cand s-a aprins prima data...Pe Vasile l-a speriat la inceput, galgaitul care venea din interiorul pamantului.Apoi, s- linistit si privea flacarile care veneau din pamant incercand prca, printr-o miscare violenta sa dea nastere unei forme.
I s-a parut ciudata aceasta agitatie, deoarce nu batea vantul.Superstitios, Vasile si-a facut semnul crucii, in aceiasi clipa, pamantul s-a cutremurat scurt iar galgaitul acel sinistru s-a stins intr-un sfarait lung.Cateva secunde a fost liniste apoi, flacarile continuau sa se agite ravasite de o forta invizibila.Deodta s-au inltat brusc la 10 metri insotite de o tramba de fum.vasile a inchis ochii, speriat.cand i-a deschis, in fata lui,in locul focului viu,se afla o fiinta angelica imbracta in alb cu aripi stralucitoare.Avea chip de femeie-copil,cu parul auriu,cazut in suvite lungi pana la umeri. „Nu te speria, i-a spus faptura, eu sunt ingerul tau pazitor si vreau sa te ajut.Apropiete.Vasile s-a apropiat cu pasi nesiguri,stapanit inexplicabil de o mare neincredere. A rostit in gand „Tatal nostru” si si-a fcut semnul crucii cu limba.Atunci i-a incoltit in minte un gand ingrozitor...Cu un gest brusc a ridicat poalele vesmantului alb in care era imbracat ingerul.O fractiune de secunda a vazut dincolo de faldurile albe 2 copite respingatoare de tap...Apoi Vasile a fost aruncat la pamant ca lovit de traznet iar imaginea ingerului s-a pulverizat intr-un nor de fum inecacios, cu miros de sulf (!!)A auzit galgaind ca din fundul pamantului o voce ragusita:„Ai sa platesti cu tot ce ai tu mai scump!”cand si-a revenit era trantit la pamant cu fata in jos iar mana dreapta o avea arsa ca de acid sulfuric pana aproape de cot.S-a vindecat in cateva luni dar urmele se vad si azi.S-a mutat apoi la Bucuresti si a lucrat impreuna cu Maria la o fabrica. Dupa 10 ani au inceput nenorocirile: Maria a murit in urma exploziei unui cuptor de la o forja,fetita cea mare a murit electrocutatata, apoi celelalte 2 fete au ars de vii intr-un incendiu iar baiatul dintr-o joaca periculoasa cu carbid-ul. vasile nu a mai revenit niciodata la Andreiasu de Jos(de jos, denumire fatidica)In jurul Focului viu, nu prea s-au tesut legende.Si nici prea multe intamplari nu sunt legate de acest loc.In orice caz, oamenii nu stiu sau nu vor sa vorbeasca despre ele.Doar un inginer silvic ne-a povestit ca, in 1962 cand a venit el acolo,a vazut intr-o poiana in apropierea focului viu 12 femei goale.A tras un foc de arma in aer si ele au disparut.In poiana cu pricina, se afla o mica balta care, galgaie tot timpul...Imprejurimile lacului, au aspect selenar...

PS: Inainte de a face pe Toma ne credinciosul da o fuga pana acolo,apoi exprima un comentariu la acest articol iar daca nu esti un "general critic" si ai avut experiente similare consider ca esti in cunostinta de cauza si poti lasa cel mai bun comentariu.In Romania cei mai multi critica si speculeaza asta este cea mai buna "calitate a Romanului "critica" .Atunci cand nu intelege ceva sau nu ii place ceva critica fara sa stie de ce , probabil din "spirit de turma sau in anumite cazuri pura invidie".Pentru critici recomand sa cautati informatia la sursa si sa va puneti intrebari la ce nu intelege-ti ! in acest caz sursa este in Vrancea iar intrebarile la care ai raspunsuri inexplicabile le descoperi la sursa !

Top Secret experiment in timp

2013-10-01T05:48:00.001-07:00

Experimente in timp

Timpul a fost unul dintre obiectele de cercetare stiintifica cel mai putin studiat. In 1995, oameni de stiinta americani si britanici care au condus investigatii in Antarctica au facut o descoperire senzationala. Fizicianul american Marian McLein le-a spus cercetatorilor ca in apropierea polului sud a vazut un vartej de ceata gri pe 27 ianuarie, pe care l-au luat drept un simplu vortex de furtuna polara.

Totusi, vartejul nu si-a schimbat forma si nici nu s-a deplasat in decursul timpului. Asa ca au decis sa cerceteze fenomenul si au lansat un balon meteorologic garnisit cu echipamente de masurat viteza vantului, temperatura si umiditatea. Dar balonul s-a ridicat imediat si a disparut brusc in ceata.
Dupa un timp, cercetatorii au adus balonul la sol cu ajutorul franghiei legate dinainte de acesta. Surprinderea a venit din masuratorile citite pe aparate: cronometrul balonului arata data 27 ianuarie 1965, adica cu 30 de ani in urma.
Experimentul a fost repetat de cateva ori dupa ce s-au asigurat ca echipamentul balonului era in buna stare de functionare. Dar de fiecare data ceasul arata data cu 30 de ani in trecut. Fenomenul a fost numit "poarta temporala" si a fost raportat la Casa Alba.
Astazi s-a demarat o investigare a acestui fenomen straniu. Se presupune ca acel vartej de deasupra polului sud este un sui-generis tunel al timpului ce permite trecerea in alte dimensiuni temporale.
Mai mult, s-au demarat programe de trimitere a oamenilor in timp. CIA si FBI se lupta pentru a controla proiectele care vor schimba cursul istoriei. Nu exista inca nici-o recunoastere oficiala a autoritatilor federale americane.
Faimosul om de stiinta rus Nikolai Kozbrev a condus un experiment pentru a demonstra posibilitatea calatoriei in timp. El a afirmat chiar ca "timpul poate sa produca energie". Un fizician american a ajuns la concluzia ca timpul a existat inainte de a exista lumea, asa cum o cunoastem noi.
Ghenadi Belimov, cercetator rus al fenomenelor inexplicabile, filozof si autor a numeroase carti, a publicat un articol cu titlul "Masina timpului, viteza intaia" in magazinul "Pe culmea imposibilului". El a descris experimente unice realizate de un grup de entuziasti condus de Vadim Cernobrov, omul care a inceput construirea de masini ale timpului inca din 1987. Astazi acest grup de entuziasti pot sa grabeasca sau sa incetineasca curgerea timpului folosind aceste dispozitive.
In august 2001, intr-o padure izolata din regiunea rusa Volgograd s-a construit un nou model de masina a timpului menita sa fie folosita de om. Desi folosea doar acumulatoare de autoturism si functiona la capacitate redusa, masina a reusit sa modifice timpul cu 3%; masuratorile s-au realizat cu oscilatoare cu cristale simetrice.
La inceput, cercetatorii petreceau 5, 10 si apoi 20 de minute in masina timpului. Timpul maxim a fost de o jumatate de ora. Cernobrov spune ca oamenii se simteau ca si cand intrau intr-o noua lume; ei simteau viata de aici dar si pe cea de "acolo" in acelasi timp ca si cand se deschisese o usa misterioasa. "Nu pot sa explic aceste senzatii neobisnuite pe care le-am simtit in astfel de momente", spune Cernobrov.
Evident, nici televiziunile si nici radioul nu au facut publice aceste experimente. Si totusi, inca de pe vremea lui Stalin se desfasurau experimente cu timpul, in cadrul unui institut de cercetari a lumilor paralele. Rezultatele experimentelor conduse atunci de academicienii Kurceatov si Ioffe se pot gasi astazi in arhive. In 1952, seful politiei secrete ruse, Beria, a declansat o ancheta impotriva cercetatorilor care participau la experimente care a avut ca rezultat executarea a 18 profesori si trimitere! a in lagare a altor 59 de cercetatori. Institutul si-a reluat activitatea mai tarziu, sub Hrusciov. O noua tragedie a avut loc in 1961 cand un intreg stand de experimentare a disparut cu tot cu cei 8 cercetatori care activau in cladire. Cladirile apropiate de acesta au fost distruse, devenind ruine. Partidul Comunist a decis suspendarea cercetarilor pana la noi ordine.
Programul a fost re-activat in 1987, insa pe 30 august 1989 a fost lovit de o noua tragedie: o extrem de puternica explozie a distrus stabilimentul institutului din insulele Anjou. Explozia a distrus modulul experimental de 780 de tone, dar si intreg arhipelagul de insule pe o suprafata de 2 km patrati. Se spune ca modulul experimental in care se aflau 3 cercetatori s-ar fi ciocnit cu un asteroid in lumea paralela.
Ultima insemnare din jurnalul experimentului, aflat in arhiva institutului, spune: "Suntem pe moarte dar continuam experimentul. Aici este foarte intuneric; vedem cum obiectele devin duble , mainile si picioarele noastre sunt transparente, ne vedem venele si oasele prin piele. Rezerva de oxigen ajunge pentru 43 de ore dar sistemul de mentinere a vietii este puternic distrus. Transmiteti cele mai bune urari familiilor si prietenilor nostri!".
Apoi transmisia s-a oprit brusc.

Stau si cuget

2013-10-01T05:13:00.001-07:00

Candva , cand oamenii erau mai uniti, cand sufletele pereche se intalneau usor si
ramaneau impreuna pana la capat , cand se bucurau de frumos, se spune ca singurele
podoabe ce le aveau , erau lacrimile de fericire.

Apoi omul s-a saturat de fericire si a inceput sa viseze la altceva si mai ales sa
ravneasca la altceva.
Asa au aparut “negustorii de suflete”. Astazi ii vedem printre noi pe urmasii
celor a caror ochi au fost schimbati. Chiar daca a trecut atata timp ei nu
au reusit sa-si cizeleze un suflet, si dorinta lor cea mai mare este sa-i vada si
pe ceilalti la fel ca ei.
Ii recunoastem usor, vazandu-le sclipirea din priviri atunci cand vad nefericirea
altora, cand vad bogatia, cand vad durerea. Din ochii lor nu vor curge niciodata
lacrimi adevarate nici de bucurie nici de durere.
Sunt peste tot printre noi , de cele mai multe ori ii recunoastem,dar nu avem de
multe ori puterea sa fugim din calea lor.
Ne lasam subjugati de sclipirile mincinoase si sufletele noastre ajung de cele mai
multe ori pe mana acestor negustori.
E mult de atunci iar negustorii au reusit sa schimbe fata lumii in care traim.
Acum sunt doar trei cuvinte care insumeaza ceea ce am invatat despre viata :
Merge Mai Departe. Este gresit ca ne resemnam astfel. Viata noastra e a noastra si
suntem unicii autori a acestei carti inca neterminate. Redescoperiti ceea ce ati
pierdut, eliminati ignoranta, snobismul, interesul material si in general tot ceea
ce va intuneca orizonturile dezvoltarii spirituale, singurul scop pentru care ne
aflam acum aici si pentru care tu citesti acest mesaj.
Traim intr-o lume moderna, nu-i nimic utopic, traieste-ti viata, iubeste
dezinteresat si toate vor veni de la sine. Tine minte un lucru insa, timpul si
gravitatia nu iarta pe nimeni... iar tu nu ai o a doua sansa. Traieste acum!
Nu lasa pe maine ceea ce poti face azi, incearca totul, fii deschis cu cei ce te
inconjoara si nu ridica piatra catre cel ce greseste. Suntem oameni si absolut toti
suntem supusi greselii. Dar din pacate azi vad doar oameni si nu umanitate. Am fost
invinsi si cuceriti de asa zisa democratie a vestului. Umanitatea, principala
caracteristica a acestui minunat popor a disparut odata cu preluarea puterii de
catre "negustorii de suflete" . Sclipirile desarte au orbit un popor simplu care
prin ingeniozitatea sa, in cele din urma va triumfa din nou.
Daca te intrebi de ce ni se intampla asta... iti voi raspunde cat pot de simplu.
Ne-a fost stearsa si alterata istoria. Cine nu invata din istorie este condamnat
sa o retraiasca. Cine s-ar fi gandit acum mii de ani ca alungand raul peste hotare
in stanga si dreapta, in cele patru zari apocaliptice, acesta se va intoarce.
Muta o floare de la munte la mare si se va usca, ia un peste si pune-l in acavariu
se va imbolnavi si va muri, tine o pasare in colivie, sclipirea ei nu va semana
niciodata cu cea de atunci cand este libera. Nimic nu se compara cu locul in care
ne nastem, ne va atrage intotdeauna ca un magnet. Ce ti-a fost dat e destin dar
soarta ne-o scriem noi...

Misterele lui Zamolxis

2013-09-30T11:11:00.003-07:00

O frumoasă sclavă, a fost răpită de un tânăr din Samos, la rândul lui sclav destoinic al lui Mnesarchos, venit în urmărirea unui roib năzdrăvan, pierdut prin părţile Traciei. Tânărul rămăsese fascinat de frumuseţea fetei şi a urmărit-o pas cu pas mai multe zile, iar în timp ce a zărit-o mergând la izvor să aducă apă limpede într-un urcior de lut, a furat-o, ducând-o cu el, departe peste Danubiu, în Pont.
Nimeni nu s-a plâns de absenţa sclavei, deoarece de robi nu duceau lipsă aristocraţii din vremurile acelea îndepărtate. Nu-i număra nimeni, iar lipsa unuia dintre ei nu provoca nici o pierdere. Tânărul a ţinut-o ascunsă, locuind împreună o casă sărăcăcioasă, pe valea unei ape, unde nu peste mult sclava avea să dea naştere unui prunc învelit în piele de urs.

Nu mică a fost mirarea tinerilor părinţi la venirea în lume a acestui copil care era vioi, zâmbitor, cu ochi mari albaştri şi cu o privire plină de lumină. Nu puteai să fii mâhnit de o astfel de apariţie stranie, mai ales că, pe măsură ce creştea, copilul începuse să poarte pielea din blană de urs numai în momentele lui intime, seara, când se retrăgea în casa de lemn şi rostea un fel de rugăciune, urmărind cu bucurie astrele luminoase de pe cerul nopţilor de vară. Părinţii l-au numit Zamolxis, după cuvântul zalmos care se tâlcuia piele de urs.Micuţul Zamolxis, crescând, îşi urma adesea tatăl la curtea stăpânului. Se juca prin apropiere cu pietrele de pe prundul apei, pe care le aşeza în cercuri, în pătrate ori în forme triunghiulare. Construia cetăţi pe care le aşeza într-o ordine imaginară, întrucât nu văzuse niciodată cum ar arăta o fortificaţie. La sfârşitul zilei le strica şi a doua zi le aşeza la loc, adăugând noi şi noi forme.Avea un dar ascuns de a îmblânzi şerpi. Îi atrăgea cu privirea spre palmele sale şi se juca cu ei, cum te joci cu nişte căţeluşi, după care le dădea drumul prin ierburile bogate, de pe malul râului.- Cum te cheamă? L-a trezit din joc, într-o zi, o voce ca de clopoţel. Era glasul unui mic prinţ care se apropiase în tăcere şi privise îndelung la jocul din pietre şi la şerpii care se încolăceau prietenoşi în jurul micului sclav.- Zamolxis e numele meu! Dar tu, Mărite Prinţ, îl întrebă uimit de apariţia lui neaşteptattă, ce nume porţi?- Pythagoras.- Vrei să ne jucăm?- Întâi să-l întreb pe tata, dacă îmi dă voie să mă joc cu un sclav.- Tatăl meu e sclav, eu sunt liber, îi spuse, dar mi-ar face mare bucurie să te slujesc pe tine. Îmi placi.Băiatul a fugit numaidecât, dispărând în curtea castelului. Zamolxis a privit cu tristeţe formele rostuite cu grijă din pietrele pe care le adunase de pe prund şi, luând un băţ le-a făcut totuna cu nisipul. S-a depărtat uşor mâhnit şi, aşezându-se pe malul apei, şi-a alunecat ochii pe valurile limpezi care năvăleau unele peste altele într-o învolburare strălucitoare.- Tu eşti Zamolxis? L-a întrebat, cu glas blând, un slujitor de la castel.- Eu sunt! Răspunse copilul hotârât şi fără teamă.- Urmează-mă! Te cheamă stăpânul.

Zamolxis, îmbrăcat sărăcăcios într-o cămaşă lungă de in şi desculţ, a luat-o pe urmele bărbatului care îl privea din când în când cu simpatie. A ajuns într-un salon, cu perdelegalbene, unde era aşteptat de către Pythagoras şi de către tatăl lui.- Pe el vrei să-l alegi sclavul tău?- Da, tată, dar el nu e sclav, e liber, repetă băiatul vorbele luiZamolxis, vorbe care îi smulseră un zâmbet binevoitor lui Mnesarchos.- De azi, îl vei sluji pe fiul meu! Te încumeţi?- Cu bucurie şi cu dragoste, vă voi sluji fiul, Mărite Domn!Pythagoras se afla cam de vârsta lui Zamolxis, să fii avut vreo şapte ani şi unul şi celălalt, dar se simţise atras de băiatul străin de cum îl văzuse. Petreceau mai tot timpul împreună. Era o bucurie să-l aibă în preajma sa şi să se joace cu el, să construiască oraşe bine fortificate din pietricele şi să alerge cât era ziua de mare prin grădinile îngrijite ale domeniului.Zamolxis învăţase de la mama sa multe poveşti frumoase din lumea traco-dacă, pe care i le istorisea fără oprire. Poveşti despre oameni, despre animale şi balauri, poveşti despre munţii frumoşi, din spaţiul Carpaţilor. Poveşti minunate pe care mama lui le rostea frumos cu un anumit farmec. Poveşti despre credinţă şi despre cai înaripaţi, despre duhurile din piatră şi carne, despre zilele şi nopţile înfierbântate ca patima, despre zborul vulturilor şi despre hora lor de pe cer, despre cum se leagă lumina de întuneric şi întunericul de lumină şi despre crugul aştrilor de deasupra funţilor lor.Slujitorii l-au îmbrăcat frumos şi l-au îngrijit fără deosebire, alături de Pythgoras, în straie împărăteşti, aşa încât părinţii lui au simţit o mare bucurie, văzându-l fericit, în fiecare zi. După o vreme i s-a îngăduit să rămână la castel. Cu timpul, fusese acceptat să participe la meditaţii şi la serbări alături de Pythagoras. Veneau dascăli iniţiaţi în filozofie, matematici şi astronomie care le dădeau lecţii băieţilor, care, cu trecerea anilor, deveniseră interesaţi în cunoaşterea universului şi doreau să se iniţieze în tainele lumii.Cei doi adolescenţi se întreceau la învăţătură, mergeau la şcoală cu încântare şi ascultau cu pasiune, sorbind cuvintele de pe buzele dascălilor şi repetând lecţiile despre armonia universală, despre sufletul universului şi despre sfere. Priveau seara pe cerul limpede şi rosteau, jucându-se, în acelaşi timp numele sferelor: Soarele, Luna, Pământul, Calea Lactee, Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn… Ecoul lor se risipea în gânduri aurite prin spaţiul care, rotindu-se, îşi smulgea rădăcinile din pământ, risipindu-le spre cumpăna nopţii. Ei se simţeau călători printre aceste sfere şi visau că plutesc fericiţi către veşnicul orizont al strălucirii.Descifrau pas cu pas lumea şi imensităţile ei încărcate de mistere.Zamolsixis le-a mărturisit învăţaţilor cum se născuse el cu o piele de urs pe umeri, cum aura lui era zămislită din soare şi din stele, cum simte râuri din inima lui izvorând, cum adună binecuvântare din duhurile norilor şi cum se bucură dimineaţa, când intră în lumină biruitor.Se hrănea de la izvorul cunoaşterii, alături de Pythagoras, care strălucea la învăţătură prin şcolile elene şi se încărca şi el de înţelegere şi sorbea cu nesaţ picuri din cultura Elladei.

Printre arbori şi case se auzeau paşii unei prietenii eterne ca o muzică în mişcare, sau ca o tăcere de aur, în care adoarme nerostită înţelepciunea înţelepciunii. Prietenia lor inventează bucuria, inventează arhitectura, înventează spaţiul cu lumea lui fascinată de muzica Ceriului. Amândoi aveau privirile lăuntrice îndreptate spre misterele cosmosului. Amândoi priveau către tabloul imaginativ al lumii care îi înconjura. Visau să descopere marile taine ale creaţiei şi ale devenirii umane, pătrunzându-se de iubire.Mintea lui Zamolxis începuse să imagineze munţii de rocă lucind cu vârfurile înfipte în cer, caprele negre sărind peste stânci, urşii somnoroşi, vegetând în bârlogul iernatic, murmurul strălucitor al apelor peste pietre şi întreaga lume a traco-daclor, la răscruce.Purta în sângele lui frumuseţile pământului strămoşesc din aria Carpaţilor şi medita la lumea de-acolo pe care o simţea ca pe un murmur în câmpie, visând la întoarcerea sa în ţinutul dac, câtă vreme se mai păstrează numele eroilor pe buzele uscate ale bătrânilor, câtă vreme se mai păstrează aromele băuturilor de leac şi limpezimea izvoarelor dătătoare de viaţă.Visa că aleargă după roiuri de albine să le pună în uleie, unde acestea vor construi faguri gustoşi doldora de miere. Îl chema Pământul şi Ceriul şi lumea frumoasă a Traciei. Voia să stăpânească râurile de soare curgând şi râurile de lună îmbrăţişând pământul cu credinţă şi cu ardoare, în ţara cu lupi şi cu păsări şi cu miresme.Dorea să caute şi să găsească sufletul universului, să dea oamenilor credinţa ce musteşte din Cer, singura care le va dărui viaţa şi îi va face nemuritori. Avea planuri şi avea şi un izvor ce-l însoţea îndeaproape, acela al înţelepciunii.Dându-i-se libertate pentru calităţile superioare, alături de Pythagoras, devenise dascăl la o şcoală din Samos şi muncind, câştigase avuţie destulă. Îşi făcuse planuri minunate pe care avea să le făurească în lumea sa din Tracia.Într-o zi a intrat la Pythagoras, l-a îmbrăţişat asigurându-l de prietenia sa veşnică şi a pornit pe drumul său menit, fără întoarcere, spre Ţara Soarelui, spre lumea mitică a străbunilor săi.

A făcut mai întâi o călătorie prin marele Orient, la înţelepţii egipteni, îmbogăţindu-se cu noi culturi şi cu noi filosofii de viaţă. A înţeles şamanismul, fenomen religios central asiatic, aflând că iniţierea comportă fărămiţarea trupului, reînoirea organelor şi a viscerelor şi moartea rituală urmată de înviere, experimentată de viitorul şaman ca o coborâre în Infern, însoţită uneori de o înălţare la cer. Zamolxis însă a preferat extazul, semnificând ridicarea sufletului la cer, sau peregrinarea pe pământ, ori coborârea în regiunile subterane.A aflat despre misterul venirii Copilului ceresc care, crescând se va adresa într-un mod cu totul nou inimilor omeneşti, deschizând calea spre milă şi iubire ca ideal cel mai înalt al sufletului omului..Întorcându-se înstărit în Tracia cu o frumoasă experienţă de viaţă, dobândită printre eleni şi mai ales vieţuind lângă Pythagoras, omul cel mai înţelept al Elladei, a conceput după priceperea lui o casă alături de care a clădit o sală mare de primire, unde îi invita la banchete, îi găzduia şi îi ospăta pe cetăţenii de frunte. Întreaga lume de elită se strângea în andreonul, contruit în acest scop şi, în preajma unui altar, respirând mireasma unui fum plăcut ca de răşină. În acestă atmosferă le cuvânta, oamenilor de frunte, despre viaţă şi nemurire, despre drumul lor către lumină şi către o veşnicie fericită.

Sunt eu, Zamolxe, le-a spus, duh de pământ şi de lumină şi vin să vă desluşesc taina din taina adâncului, Lumina din lumina Ceriului întins şi înalt. Vin să aştern flacăra peste duhul vostru, limba sfântă peste gurile voastre, putere peste sângele vostru, să vă numesc bărbaţi peste bărbaţii credincioşi, peste femeile trace credincioase, peste copiii voştri frumoşi.Preoţi, îmbrăcaţi-vă cu aspre vesminte şi luaţi armele, căci iată, intrăm în lumină! Să bată clopotele în munţi şi în iarbă şi în sângele fiilor voştri! Să bată clopotele înnoirii!În timpul în care îşi ospăta mulţimea şi le propovăduia astfel la banchete, pusese să i se facă, după un plan bine gândt de el, o locuinţă secretă sub pământ. Când locuinţa i-a fost gata, Zamolxis s-a făcut nevăzut din mijlocul traco-dacilor, coborând în adâncul încăperilor subpământene, ca într-o catedrală, unde a stat ascuns timp de trei ani.Timp de trei ani, retras în luminişurile tăcerii, s-a recules şi a meditat asupra vieţii, asupra sufletului, asupra lucrurilor din univers şi asupra existenţei de după moarte. S-a căutat pe sine şi negăsindu-se în lucruri şi în afara lor, s-a intuit în interiorul fiinţei sale, descoperindu-se cu lumini şi cu umbre, rugându-se, postind şi coborând în extazele prelungite, asemenea sihaştrilor pe care-i întâlnise în fierbintele deşert.A trăit, acolo, o viaţă austeră şi era fascinat de adâncurile în mâinile cărora se încredinţa şi vedea tăcerea în mişcare, călătorind precum adevărul care nu se zăreşte. Medita şi gândea la Cel care a prefăcut stânca în iezer, iar piatra în izvoare de apă, la Cel ce scote din pulbere pe cel sărac şi ridică din gunoi pe cel sărman.În adâncurile neştiute de nimeni, Zamolxis, realiza un ritual iniţiatic, spre a cunoaşte moartea şi spre a experimenta un nou mod de existenţă, fiind total conştient că era om, fără calităţi divine, un preot-profet, cu darul de a descifra ciclul etern: viaţă, moarte şi renaştere..Tracii au fost cuprinşi de părere de rău la dispariţia Preotului lor şi l-au jelit ca pe un mort. Părea că se stinsese soarele de pe plaiurile bătrânului lor imperiu şi se risipise în bucăţi nocturne, făcându-se piatră şi lacrimă. Trăiau cu sufletele părăginite, iar murmurul apelor peste pietre le aminteau de stihurile pline de mari înţelesuri ale Magului lor.

Când s-a încheiat sorocul, în al patrulea an, Zamolxis însoţit de un tânăr lup alb, s-a arătat lumii sale ca un înviat dintre cei duşi, şi a fost slăvit şi divinizat. A ieşit învelit în cunoscuta piele de urs, lăsând în urma tălpilor sale adâncul misteric, şi tot poporul l-a venerat, i s-a închinat şi a crezut în el şi în toate spusele lui, urmându-i sfaturile încărcate de înţelepciune.Veniţi, copiii mei! – le-a strigat bucuros – Veniţi şi atingeţi-mi părul, veniţi şi pipăiţi-mi trupul! Eu sunt Zamolxe, închinaţi-vă gândului meu, veniţi la sărbătoarea slavei mele şi taine şi har vor izvorî din mine pentru voi, aici în valea de dragoste a Ceriului. Uniţi-vă unii cu alţii să ţipe văzduhul! Veniţi cu bucurie şi iubire!Veniţi în lumina mea şi bucurati-vă!Poporul trac se uimea de apariţia spectaculoasă a Marelui Preot – care părea un tânăr zeu frumos şi puternic, coborât dintr-un castel de diamant neobosit şi tăcut şi îl asculta cu smerenie şi cu credinţă, intrând în cultul lui ca într-o apă unduitoare.Veneau, locuitorii elitei traco-dace, veneau de pretutindeni cu daruri din bogăţia ţării: grâu, miere, vin undelemn puse în vase de lut şi de bronz sau de sticlă colorată, cu podoabe de haine, blănuri, monede dace imitate după monedele macedonene – tetradragme şi figurine de animale de bronz, decoraţii geometrice, ori plăci de argint sau de aur cu motivul decorativ al capului de balaur şi numeroase tezaure, brăţări spiraliforme, inele decorative, stindarde, trompete, tobe.Veneau preoţi şi regi din regatul lor bine închegat, cu tradiţii istorice seculare, cu o structură socială şi economică bine definită, cu o cultură înaintată, cu influenţe de civilizaţie celtică. O lume de daci liberi cu suflet puternic care va bătea veşnic în inima granitului.Odată cu venirea lui Zamolxis în împeriul traco-dac, zeul Gebeleisis s-a retras cu demnitate, plecându-se smerit în faţa unicului zeu, adâncindu-se în lumea mărilor şi a oceanelor şi făcându-se nevăzut. Din când în când se mai vedeau suliţe aruncate spre norii aducători de furtuni şi spre demonii tenebrelor, semn că bătrânul zeu încă îşi mai făcea datoria.

Reformator al religiei şi profet, Zalmoxis întrupează geniul religios al daco-geţilor, pentru că, în ultimă instanţă, el reprezintă spiritualitatea autohtonilor şi a acelor strămoşi mitici, pe care-i cheamă la procesiuni, când strigă izvoarele şi harul tăriilor. Poporul a început să-i aducă jertfe, astfel că, hotărâseră ca din patru în patru ani, să trimită sufletul unui mesajer vrednic pentru a restabili contactul cu el şi pentru a-i transmite dorinţele lor, supunându-l unui examen crud, aruncându-l în ţepe. Faptul că se trimetea la patru ani un mesager arăta clar că sacrificul era în legătură cu anii de dispariţie ai lui Zamolxis, în locuinţa sa subterană.Marele preot nu a mai agreat o astfel de jertfă. A acceptat jertfirea unui animal, în locul unei fiinţe umane. Printre animalele de jertfă se numărau: calul, taurul, berbecul, cerbul, lupul, mistreţul şi ursul.Se făceau periodic banchete rituale în cinstea întoarcerii sale. Andreonul, sala în care Zamolxis îi primea şi îi ospăta pe cei chemaţi şi care semăna cu sălile lui Pythagoras, devenea neîncăpător. Marele Preot le vorbea cetăţenilor daci despre armonie, despre înţelegere, despre iubire şi despre dragoste pentru cei oropsiţi. Începuse să circule o mică baladă a sa, prin viu grai, o baladă în care se adresa lumii traco-dace prin calde îndemnuri şi urări:Tu, poporul meuSă ai Dumnezeu,Căci preotul tăuE un Deceneu.Oriunde umblaţi,Voi să nu uitaţi,Rugul aţâţaţi.,La Domn vă rugaţi……………………..Sacru vă e plaiu,sfânt vă este graiu,inimii de foc,viaţa-i cu noroc.Voi oameni frumoşi,să fiţi drăgăstoşi.Drepţi vă ridicaţi,oamenii vi-s fraţi,ajutor să daţi.Pe cei oropsiţi,să nu-i părăsiţi.Cel ce vă mângâie,la Mine-o să vie.Viaţa de v-o daţi,să vă apăraţi,asta nu uitaţi:Veţi fi înviaţi!Vieţile-n dreptate,sunt nenumărate. …………………….De poporul Meu,voi vorbi mereu,sus la Dumnezeu.Când hora-ţi încinge,la Mine-o ajunge,cântec bucuros,din omul frumos.

Zamolxis apărea ades, în mijlocul poporului, îmbrăcat într-o hlamidă albă, cu chipul aurelolat de soare, cu o coroană colţuroasă împletită din stele albastre. Venea din locuri misterioase, însoţit de luna sfioasă şi zâmbitoare pe un drum de nouri, într-un car luminos tras de doi roibi de fulger. Barba lui flutura în soare ca o negură argintie, iar pletele lungi şi albe păreau ca de zăpadă. El, Magul, cobora din soarele timpului său, din soarele cuvintelor lui, soare iluminând învăţăturile insuflate de cer, cobora din timpul nemişcat şi veşnic. Înţelepciunea-i, strălucea pe chip şi constelaţii de astre cu numere rătăcitoare se desfăceau tainic din chipul său ca dintr-o spirală magnetizată cu chemări şi răspunsuri. Acumula în tâmple şi-n priviri toate virtuţile neamului eroic al geto-dacilor.Adevărul este călătoria! Spunea ades. Nu plecăm nu venim, ne aflăm în mâinile timpului veşnic, timp împărtăşit prin graiul dulce ca mierea, ca lumina care curge-n lumină.În adresările către popor propovăduia despre iubire, despre omenie, despre suflet şi despre nemurire. Despre faptul că nu pătrundem în tăcere, ci în lumină, că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururea, vor avea parte de toate bunătăţile. Se preocupa, înainte de toate de sufletul oamenilor şi de destinul neamului său.Unul dintre Castelele sale era aşezat la gura sacra a Istrului, loc prielnic pentru a-şi desfăşura activităţile culturale.În regatul dacic era o adevărată explozie a arhitecturii sacre care cuprindea sanctuare de graniţă şi sanctuare de convergenţă din centrele tribale. În aceste sanctuare şi-au făcut repede apariţia altarele, cum ar fi Soarele de andrezit de la Grădiştea Muncelului şi multe altele prezente şi în peşterile de pe cuprinsul lanţului carpatic. Sanctuarele dacice de la Sarmizegetusa erau dominate de un simbolism celest; pe deasupra, admirabilul soare de piatră al incintei sacre, confirmă preocuparea dacilor pentru mistere. Templele de la Sarmisegetusa şi de la Costeşti, al căror simbolism urano-solar este evident, au şi o funcţie calendaristică, asmănătoare cu cele din cultura Maia.În imensa arie carpato-dunăreană şi balcanică, ca şi în alte părţi din Asia Mică, Iran şi India, din cea mai îndepărtată antichitate şi până târziu, culmile şi grotele munţilor au fost locurile de retragere predilecte ale asceţilor, călugărilor şi contemplativilor de tot felul.Ca toţi dacii, şi el adora înălţimile, dumbrăvile, apele limpezi, dar visa la călătoriile extatice. Îşi făcuse cultul său propriu diferit de al celorlalte religii, prin care îi iniţia pe fruntaşii poporului său. Călătoriile sale de studii în Iudeea, Persia, Fenicia Egipt, Sparta şi Creta i-au aprofundat cunoaşterea multor culturi şi ştiinţe ale vremii cum ar fi astronomia, arhitectura, filozofia şi matematica. Prin predicile sale iniţia sacerdoţi şi medici care duceau învăţăturile în şcolile de pe tot cuprinsul imperiului dac. Despre medicii lui Zamolxis se spunea că stăpânesc meşteşugul de a-i face pe oameni nemuritori, ţinând seama de sfaturile lui care îi asigura că tot aşa cum nu se cuvine să încerci a vindeca ochii fără să fii vindecat capul, nu se cuvine nici să tămăduim capul fără să ţinem seama de trup, cu atât mai mult nu trebuie să încercăm a vindeca trupul fără a căuta să tămăduim sufletul; pricina pentru care cele mai multe boli nu se supun artei medicilor Helladei este că ei nesocotesc întregul, pe care ar trebui să-l îngrijească, iar dacă acestui întreg nu-i merge bine, nu poate să-i meargă bine nici părţii.Reputaţia medicilor daci era reală şi ea s-a menţinut timp de secole.Zamolxis rămâne, pentru daci, preotul misterelor, maestrul iniţierii, prooroc al poporului dac – cel care profeţeşte imortalitatea sufletului. Lumea îl iubea pentru calităţile sale morale, pentru eroism şi nobleţe, dar mai ales pentru simpliatea vieţii lui, pentru smerenie. Trăia, de obicei, ca un sihastru, în călătoriile lui, oprindu-se în peşteri ori în cetăţui pentru post şi rugăciune.Împreună cu preoţii săi, se abţineau de la orice fel de aliment din carne, mulţumindu-se cu miere, lapte şi brânză. Din această cauză erau numiţi, de către mulţime, cei care umblă prin fum, ori prin nori. De lujerii credinţei legănaţi, şi schimbând în ore pline veşnicia, în cupa florii nevăzute, prin rugăciune, post şi abstinenţă dacii intrau în transele extatice.Marele Preot era un personaj fabulos caracterizat prin anumite fapte sau calităţi deosebite: coborârea în lumea morţilor, iniţierea, extazul, transa, doctrinele escatologice în legătură cu imortalitatea, sau metempsihoza. Considera extazul ca o moarte provizorie, căci sufletul, spunea el, părăseşte corpul, pentru a se ridica spre înălţimi.În timpul vieţii sale pământene, atinge levitaţia, plutind pe deasupra câmpiilor, pe deasupra munţilor, alegând să locuiască pe vârfuri sau în peşteri, reuşind chiar să se facă nevăzut. El va cunoaşte toate locuinţele subterane, toate căile din adâncul muntos şi, în drumul lui spre iniţiere, paşii lui vor fi conduşi de o putere sacră, spre Muntele Ascuns – Kogainonul care va deveni Muntele Sacru, după ce se va întâlni, acolo, cu Fiul Dumnezeului unic, care îl va dărui cu har, îl va binecuvânta şi îl va trimite între ai lui să le vestească nemurirea sufletului. Acolo îşi va petrece Zamolxis şi vremea din urmă, întâlnindu-se rar cu cei de afară, cu regii, cu slujitorii şi cu aleşii săi.

Zamolxis aparţinea unui mediu cultural şi religios propriu, mai ales traco-dacilor şi populaţiilor înrudite balcanice şi carpato-dunărene. El era mai marele peste duhurile înţelepte şi peste cele de umbră. El era stăpânitorul imperiului său pe ai cărui cetăţeni şi eroi îi îndemna, prin Psalmii rostiţi în procesiuni, la credinţă, eroism şi la iubire:Iată-mă, Zamolxe, sunt eu, Stăpânitorulpeste soarele din mine, rotund,peste pământul din mine, rotund, legănatîntre cele douazeci şi unu de râuri din mine plecând,din mine munţi şi păduri de putere,câmpii de belşug şi purpuriile vinurişi păsări din părul şi umerii mei.
Peste râurile mele cine va îndrăzni?În pădurile mele cine va pătrunde?Câmpiile mele cine le va încurca?Pieirea lor de la lumina mea!Pieirea lor de la râurile mele!Pieirea lor în câmpiile mele adânci!Pieirea lor de braţele fiilor mei!–––––––––––––––––––––-Cetăţile mele, veniţi la Intrarea-n luminătoate drumurile s-au deschisspre muntele îndrăgostit, călăuzindu-vă;bărbaţi ai timpului fără de moarteîmpodobiţi-vă chipul, înarmaţi-vă braţele,aşezţi-vă în suflet femeile şi toată obârşia,veniţi, în mine timpul înfloreşte!
Sosiţi! Iată duhurile norilor de întuneric aşteaptă- dincolo de ei chipul meu de lumină!Sosiţi! Pentru voi trupul meu şi toate cele cereşti,pentru voi ierburi şi fructe şi păsări,pentru voi pietrelor inimă şi zbor –Sosiţi neînvinşilor, acumura săgeţilor voastre spre norii de ură…Iată, Zamolxe sunt eu, Stăpânitorul!Intraţi în lumina mea biruitorilor –iată, pâinea şi vinul şi mierea pământului,luaţi-le, binecuvântate-s pentru cetăţile voastre;peste voi duhul meu – pasăre orbitoare!Nuntiţi-vă trupurile!Peste toate şi-n toate sunt Eu! Bucuraţi-vă!…Era cercetat de principi, de nobili şi de popor spre a le desluşi acestorasimbolurile din univers, pentru că avea ştiinţa prezicerii evenimentelor după semnele cereşti. Astfel, Zamolxis, întărind în credinţă sufletele dacilor şi învăţând mulţimea că înţelepciunea este în folosul obştii, este invitat la guvernare, devenind mare preot şi rege şi întemeind o instituţie care s-a menţinut multă vreme, dacii devenind cei mai pregăţiţi oameni pentru moarte. El recunoaşte că deşi e respectat şi slăvit de geto-daci, el nu este nici zeu al pământului, nici al fertilităţii agricole şi nici al munţilor, nu este decât Zamolxis – personificare a izvorului de viaţă şi a sânului matern în care se reîntorc oamenii. El se defineşte pretutindeni cu numele său, Eu sunt Zamolxe! Vorbeşte în faţa mulţimii prin Psalmi sau predici, şi nu stăpâneşte decât peste lucrurile din interiorul fiinţei sale, fiindcă ştie că Cel ce va veni, e Calea Lumina şi Viaţa, stăpân al Cerului şi al pământului. Pe El îl aşteaptă împreună cu poporul său vrednic şi sufletul lui Îl ştie şi Îl va întâmpina, mereu şi mereu, în Tainicul Munte.

Nu va mai accepta jertfe umane şi va propovădui înhumarea în locul incinerării, procedeu care se întâlnea în multe din satele Daciei carpatice, pe unde îşi purta paşii de neobosit pelerin venerat. Deşi cunoscut pentru binele pe care îl făcea lumii lui, el a rămas un personaj misterios, oamenii vorbind mereu despre întoarcerea sa pe pământ din lumea de dincolo. Zamolxis vizează însă întemeierea unui mister pe care îl incadrează într-un scenariu mitico-ritual şi pe care îl prelungeşte în înălţimi, năzuind la Triunghiul sfânt îngropat în Cer. El a conlucrat îndeaproape cu Deceneu, un vraci care a pribegit prin Egipt – ţară a magiei – şi a învăţat anumite semene prevestitoare prin care desluşea vrerile divinităţii. Ca şi Zamolxis şi Deceneu a fost pătruns de suflul divin. Alături de Deceneu, Zamolzis a civilizat pe geţo-daci, în ţara fabuloasă a strămoşilor lor, Dacia.Va rămâne mare preot, erou civilizator, filozof şi profet, interesul lui crescând pentru medicină, astronomie, mistică şi magie. La venirea romanilor, i-a asigurat pe daci că vor rămâne precum munţii, precum izvoarele, precum brazii înfipţi în piatră, vor rămâne nemuritori pe pământul lor de culoarea zăpezii de culoarea soarelui, în cuibul lor creat după chipul luminii. Le-a mai spus că numele lor e orizont neatins, lumină transfigurată, amiază de miere, pe ţărmul veşniciei.A văzut în ei, pe pământ şi în cer, un popor neînvins.Fără frică de moarte, legănându-se prin crângul plutitor şi înălţându-se în galopul fantomatic al norilor, peste vârfurile memoriei timpului a văzut casa lor veşnică zidită din piatră şi duh, în care soarele îşi face cuib. A mai văzut răbdarea şi aşteptarea luminii abia născută din ape, precum şi ceremonia tristă a lunii din clipele de restrişte.Pe platoul Muntelui Ascuns, când se îndrepta către intrarea spre Triunghiul ascuns, Zamolxis a zărit, coborând pe nişte trepte de lumină, chipul strălucitor al lui Iisus:- Doamne, iubirea eşti Tu. Cuvântul Tău e Adevărul. Misterele pe care le-am căutat se află în slava strălucirii Tale!- Zamolxe, Zamolxe, deschide poarta Kogainonului, căci vom intra în Templul tău!La semnul lui Zamolxis, Omul de piatră – paznicul credincios însufleţindu-se iarăşi, a răsucit cheia şi uşa megalitică s-a dat într-o parte, lăsând liberă intrarea pentru întâia Liturghie Cerească, făcută de Însuşi Dumnezeu, împresurată de îngeriii tăriilor şi de Duhul Sfânt cu care Preotul Daciei s-a împărtăşit pentru poporul său.- Te-am căutat, Doamne şi am aşteptat să vii şi să intri cu Lumina ta să luminezi întunericul meu.Şi Zamolxis s-a încărcat de energii sfinte şi a căzut în genunchi, la picioarele Părintelui lumii, care i-a atins creştetul cu mâna şi i-a binecuvântat calea pe care a netezit-o pentru poporul geto-dac. L-a numit prooroc al neamului său.- Îţi voi trimite primul meu Apostol spre a-ţi conduce lumea spre lumină, iar munţii şi izvoarele voastre se vor sfinţi din Lacrima Mamei Mele. Voi binecuvânta poporul tău frumos şi amintirea lui va dăinui, iar piatra sacră va lumina tăriile adâncului. Energii de putere şi mântuire vor curge din cer în vatra voastră veşnică!Îngerii mei vor păzi pribegia voastră, iar voi veţi lua fără greş drumul dreptăţii, îl veţi lăuda pe Domnul, iar mila Lui va fi cu voi, în veac.- Binecuvântat eşti, Doamne şi binecuvântate sunt lucrurile Tale!Iar Domnul s- a înălţat duios precum un fulger blând de foc, în timpCe Zamolxis proorocea lumii sale despre Cel ce a venit din Cer, însoţit de cetele îngereşti şi de imnuri duioase..Poporul meu, le-a spus el supuşilor săi, pe cel ce este Însuşi Dumnezeu, care coboară din Cer, eu L-am întâlnit, în mijlocul florii de Lotus cu o mie de petale, în Kogaionon.Mi-a vorbit şi i-am căzut în genunchi, la picioare.M-am închinat Lui cu tot sufletul neamului nostru şi El mi-a pus mâna pe creştet şi-mi-a înnoit şi mi-a îmbogăţit Harul şi chipul meu s-a prefăcut în altul. L-am cunoscut pe cel ce a schimbat stânca în iezer, iar piatra în izvoare de apă..Poporul meu, pe El să-l urmaţi şi Lui să-i aplecaţi smerit genunchii şi sufletele voastre;De-acum El vă ceartă, El vă iartă şi El vă iubeşte.Să intrăm în lumina Lui, în nesfârşita lumină!Sus, inimile voastre, cântare aduceţi-i,El este moartea morţii şi învierea vieţii!Profetul construia din lumina lui, din soarele din el, din pământul lui, temple – corăbii către credinţă, către Dumnezeu. În temple dacii se lăsau legănaţi de acel murmur sfânt care le făcea inimile să tresară. Marele Preot inventa o lume nouă, care pe un cer nou contempla Calea Lactee, printr-o imagine a divinităţii cu care se confunda prin rugăciunea al cărei răspuns se afla în ordinea lumii şi în armonia universului. Prin slujbele sale, făcea ca oamenii să simtă mişcările sufletului şi ale trupului, să înţeleagă nemurirea prin care morţii se alătură unii altora şi formează acelaşi arbore viu care creşte şi rămâne în veşnicie.Suprema fericire a dacilor este aceea de a fi permanenţi şi de a dăinui.Zamolxis s-a retras cu paşi grei şi rari spre Triunghiul Muntelui Ascuns, în Marele lui Sanctuar – Kogainon lângă strămoşii mitici, alături de credinciosul lup alb, de sfetnicul său şi de bătrânul timp. S-a retras sub privegherea Sfinxului de Piatră, figura cea titanică de pe muntele Omu şi sub privegherea necontenită a Triunghiul îngropat în Cer. Acolo îl vor găsi de-a lungul timpului toţi cei ce îl cunosc şi doresc sa-i dea bineţe.De jur împrejur, sus, pe munţii Omu şi Bucura, popor împietrit străjuieşte Muntele Sacru al geto-dacilor, ascuns privirilor reci. Acolo, pe acoperişul Bucegilor, este centrul lumii, unde se află şi pasărea încorporată în stâncă – pasărea-femeie – care ar fi alăptat doi dragoni la sânul ei. Se spune că dragonii luau uşor forme de oameni şi păzeau intrările secrete ale spaţiului sacru, din platoul muntos. Pentru că erau credincioşi neamului, şarpele a avut loc pe steagul dacic alături de lup.Zamolxis nu a fost o fiinţă supranaturală de tip cosmic, el şi-a făcut apariţia într-o istorie religioasă care a precededat o nouă epocă de tip escatologic: revelaţia, pe care a adus-o geţilor şi le-a comunicat-o prin intermediul unui scenariu mitico-ritual al morţii şi al reîntoarcerii. Ideea centrală a mesajului lui Zamolxis se referă la supravieţuirea. L-a întâmpinat pe Cel care l-a dăruit cu Har.Preotul geto-dacilor se va goli de taine, de mistere, pentru a se lăsa umplut de puterea divină, împreună cu poporul său care a primit fără jertfe religia lui Cristos, calea cea dreaptă.

Un fals fundament al iredentismului maghiar -Sfanta Coroana

2013-09-28T11:17:00.002-07:00

Sfânta Coroană maghiară, falsul fundament al iredentismului Ungariei.

Sfânta Coroană maghiară presupus catolică, este de fapt ortodoxă şi nu provine de la Roma ci de la Constantinopol, fiind folosită în prezent de propaganda Gărzii Maghiare. Actualul simbol al Ungariei (prezent pe stemă, drapel şi monede) coroana în cauză este atribuită în mod eronat primului rege al Ungariei, canonizat ca Sfântul Ştefan în anul 1083.

În prezent este folosită ca simbol al unităţii maghiarilor de pretutindeni fiind înconjurată de mituri susţinute propagandistic fără nici o legătură cu realitatea. Autorităţile de la Budapesta au nevoie de acest simbol găzduit în Parlamentul maghiar pentru a susţine teoria unităţii teritoriilor aflate în trecut sub stăpânirea regatului medieval maghiar sau a Imperiului Habsburgic.

Deşi istoricii maghiari sunt aprigi în a contesta etnogeneza poporului român, totuşi istoricii români nu s-au prea aplecat asupra adevăratei origini a elementului central al iredentismului maghiar.

În anul 2003, istoricul maghiar Laszlo Peter, profesor de istorie a Ungariei în cadrul University College din Londra, a publicat un studiu intitulat “Sfânta Coroană a Ungariei – Vizibil şi Invizibil”, în care face o analiză detaliată a evoluţiei simbolurilor ataşate acesteia de-a lungul timpului, în funcţie de conjunctura politică.

Subliniind faptul că această coroană, poate cea mai importantă relicvă a Ungariei, nu a fost analizată suficient de mult pentru a pune capăt speculaţiilor referitoare la originea şi doctrina sa, Peter afirmă că, pornind de la o cercetare pur istorică, a ajuns la o serie de concluzii extrem de interesante, care nu pot fi separate de factorul politic.

Origine papală neconfirmată

Coroana Sfântului Ştefan este înconjurată de o seamă de legende, însă nici una din sursele istorice nu atestă clar faptul că primul rege al Ungariei ar fi primit coroana păstrată până în ziua de azi chiar de la Vatican. O primă relatare referitoare la originea coroanei provine de la episcopul Hartvik care a scris în jurul anului 1100-1110 o biografie a regelui că “Papa” (fără să-l identifice) i-a trimis regelui Ştefan “binecuvântarea sa şi o coroană”.

O altă variantă a legendei, apărută în jurul anului 1200, susţine că regel Ştefan l-ar fi trimis pe episcopul Astrik de Esztergom la Roma solicitând o coroană, care i-a fost trimisă – lipsind însă o descriere a acesteia.

“Legenda Sfântului Ştefan” – scrisă cel mai probabil în jurul anului 1083, data canonizării regelui, la aproape 50 de ani de la moartea sa – susţine că “în al cincilea an de la moartea tatălui său i-au adus o scrisoare papală cu binecuvântări şi alesul Domnului a fost pus rege şi a fost uns cu ulei şi a fost încoronat cu o diademă regală”.

Relatările cele mai apropiate de evenimentele din timpul vieţii Sfântului Ştefan nu fac posibilă identificarea coroanei existente în prezent cu cea trimisă de la Vatican. În plus, documentele păstrate în arhivele Sfântului Scaun nu fac nici un fel de referire la o astfel de trimitere.

Coroana maghiară catolică este coroană bizantină ortodoxă

Coroana Sfântului Ştefan este alcătuită din trei elemente, conform cercetătorilor maghiari: coroana greacă, coroana latină şi crucea. Coroana greacă este formată dintr-o diademă înaltă de 5,2 centimetri şi cu un diametru de 20,5 centimetri, fiind realizată din aur şi decorată cu mai multe reprezentări bizantine religioase şi laice. Imaginea din faţă, realizată din email, îl reprezintă pe Iisus Hristos Pantokrator (Cel Atotputernic).

Imaginea lui Iisus este încadrată de reprezentările Arhanghelilor Mihail şi Gabriel, urmate de cele ale martirilor Gheorghe şi Dumitru şi Cosmas şi Damian. La spatele diademei greceşti se găseşte o reprezentare a împăraţilor bizantini Mihail Dukas al VII lea şi Constantin Porfirogenetul. Lângă acestea este reprezentat regele maghiar Geza I, având alături o inscripţie în limba greacă “Lui Geza I, credinciosul rege al turcilor” – descriere confirmată de izvoarele bizantine contemporane care îi denumeau pe maghiari “turci”.

Datele între care au domnit suveranii reprezentaţi pe “Coroana Sfântului Ştefan” – şi anume Mihail Dukas al VII lea (1071-1078) şi Geza I (1074-1077) – coincid astfel că informaţiile privind pe adevăratul donator şi adevăratul recipient al coroanei se găsesc chiar pe obiectul care a devenit simbolul ideologiei ungariste.

Nu este nicidecum vorba de Papă şi Sfântul Ştefan, ci de bazileul Bizanţului şi “loialul” său rege Geza I, căsătorit cu o prinţesă bizantină în anul 1075. Istoriografia maghiară preferă să nu trateze tema relaţiilor de supunere ale primilor regi maghiari faţă de Bizanţ, afirmând cât mai vocal însă relaţia cu Biserica Catolică.

Aşa numita “coroană latină” nu reprezintă nimic, fiind de fapt un adaos ulterior, format din patru benzi de aur late de 5,2 centimetri ataşate la diadema bizantină şi unite pentru a forma o cupolă. Pe aceste benzi sunt reprezentaţi opt din cei doisprezece apostoli şi Iisus Hristor, iar literele şi stilul acestor reprezentări indică de asemenea un atelier bizantin de secol XI, însă adevărata funcţie a acestor patru benzi de aur pare să fi fost aceea de decorare a unui relicvariu sau altar.

Crucea din vârful coroanei maghiare ar fi fost adăugată în secolul al XIV lea şi nu are nici o legătură cu restul ansamblului, lipirea ei stricând imaginea lui Iisus Hristos. Specialiştii au apreciat că după dimensiuni şi stil, “coroana greacă” este de fapt o coroană femeiască, cel mai probabil intrând în propietatea casei regale maghiare o dată cu căsătoria regelui Geza I cu o prinţesă bizantină al cărei nume a rămas necunoscut.

Coroana – mai importantă ca regele

Paradoxal, cu toate că Sfânta Coroană e considerată cel mai important simbol al Ungariei, aşa cum arată şi autorul în studiul său, literatura de specialitate a ajuns la un consens în privinţa a două chestiunui: în primul rând, coroana care în prezent este păstrată în clădirea Parlamentului de la Budapesta, nu a aparţinut niciodată Sfântului Ştefan, iar în al doilea rând, ea a fost realizată din mai multe elemente provenite din regiuni diferite, asamblate ulterior (aceasta este formată din trei elemente: coroana greacă, coroana latină şi crucea).

Deşi mulţi cercetători susţin că ea fost realizată chiar în anul 1000, momentul încoronării regelui Ştefan, se pare că aceasta a primit forma actuală în jurul anului 1270. Mai mult, în anul 1292, Andrei al III-lea “Veneţianul”(1290 – 1301), ultimul rege al dinastiei arpadiene, a fost primul care a susţinut că poartă chiar coroana Sfântului Ştefan.

Practic, până atunci nu se pomeneşte nimic despre existenţa unei coroane, deşi în cele trei secole, la conducerea Ungarie s-au succedat mai multe generaţii. Studiul din 2003 concluzionează că, dacă în momentul încoronării, Ştefan I al Ungariei a primit într-adevăr o coroană din partea Papei, aşa cum spun unele cronici (existând posibilitatea ca binecuvântarea Papei să fi fost doar una simbolică ), în mod sigur aceasta nu este cea păstrată în prezent în Parlamentul ungar.

Primele mistificări

O altă chestiune interesantă este faptul că Ştefan I al Ungariei, conducătorul care a reuşit să organizeze aceast popor nomad şi să-l creştineze, a fost “venerat” de-a lungul timpului ca fiind primul reformator, deşi primele coduri legislative care îi portă numele au apărut la mai mulţi ani după moartea sa. În anul 1083, Ştefan I a fost canonizat, cu acordul Papei, de acest lucru profitând urmaşii săi, care în secolul XIII au intorodus ideea de “sancti progenitores nostri”.

Combinând mai multe elemente creştine şi păgâne, aceştia i-au atribuit dinastiei arpadiene o serie de atribute divine. Ei doreau să înrădăcineze credinţa conform căreia, dacă Sfântul Ştefan a fost binecuvântat de Papă, dovada fiind coroana, el devine trimisul lui Dumnezeu pe pământ. Transferul coroanei însemna practic transferul acestui atribut către fiecare urmaş. Regii erau încoronaţi în Biserică, deoarece această ceremonie era echivalentul binecuvântării Papei. Regii dinastiei arpadiene au înţeles faptul că falsa Sfântă Coroană era garantul puterii şi au folosit-o ca atare.

Astfel se explică şi de ce Ungaria este un caz particular în această privinţă: cu toatre că această tradiţie a apărut mai târziu aici, ea a rezistat mai mult decât în orice stat din Europa. Mitul a prins rădăcini şi a dus la o adevărată competiţie pentru posesia ei, deoarece noul rege era recunoscut doar dacă era încoronat cu această coroană. În anul 1301, Carol Robert de Anjou, a devenit regele Ungariei sub numele de Carol I, dar a primit binecuvântarea doar în 1309.

Cu toate acestea, el nu a putut prelua tronul decât în anul 1310, moment în care a intrat în posesia coroanei. În 1458, Matei Corvin devine rege al Ungariei, dar nu este încoronat decât în 1464, după ce îi plăteşte împăratului Frederic al III-lea o mare sumă de bani şi răscumpără coroana.

Potrivit cronicarilor vremii, în anul 1309 Cardinalul Gentilis de Montefiori, delegatul Papei, ar fi afirmat că a constatat cu uimire că pentru maghiari, coroana e mai importantă ca regele. Citându-l pe unul din viceregii lui Matei Corvin, Mihaly Guti Orszagh, istoricul curţii scria în 1495 că, “atâta timp cât are Sfânta Coroană, chiar şi un bou trebuie tratat cu respect şi considerat rege sfânt”.

Simbolurile monarhiei maghiare expuse în Parlamentul de la Budapesta

Cultul unui obiect

Odată cu venirea la conducera Ungariei a dinastiei de Habsburg, coroana a primit noi semnificaţii. Păstrând întregul ceremonial de încoronare, pentru a nu-i ştirbi “atributele sfinte”, habsburgii au transformat coroana într-un simbol al dominaţiei lor şi o garanţie împotriva încoronării unor regi străini. Un alt exemplu relevant referitor la acest cult al coroanei este relatarea lui Joszef Keresztesi, un pastor protestant, care descria disperarea maghiarilor din anul 1784, când împăratul Iosif al II-lea a hotărât să mute Sfânta Coroană la Viena.

Având în vedere că momentul a coincis cu apariţia unei crize economice, populaţia era convinsă că din cauza acestui gest nesăbuit al împăratului, Dumnezeu i-a pedepsit. În anul 1790, Iosif al II-lea a fost nevoit să repatrieze coroana, aceasta fiind păstrată în Castelul Buda.

Revenirea coroanei în ţară a fost sărbătorită cu mare fast (i-au fost închinate poeme şi cântece), iar oamenii vorbeau despre ea ca despre o persoană. Cultul coroanei devenise atât de puternic în Ungaria încât nu mai era nevoie, aşa cum se întâmplase în alte zone, de inventarea unor teorii potrivit cărora “regele nu moare niciodată”, sau că acesta are două trupuri, “unul fizic şi unul politic”.

La începutul secolului XIX, Sfânta Coroană a continuat să fie principalul simbol al puterii, lupta pentru conducere fiind în continuare o cursă pentru posesia ei. În anul 1849, coroana a părăsit Castelul Buda, fiind dusă în localitatea Debrecen, pentru a scăpa de trupele conduse de Alfred I, Prinţul de Windish – Gratz. În luna august, după ce Ungaria a pierdut războiul de independenţă, coroana a fost îngropată în afara graniţelor, autorităţile austriece având nevoie de patru ani ca să o găsească.

Cu această coroană au mai fost încoronaţi Franz Josef (în anul 1867) şi ultimul rege al Ungariei, Carol al IV-lea (1916). Un alt episod care a contribuit la consolidarea importanţei acestui simbol a fost ceremonia de încoronare a ultimului rege maghiar, în timpul căreia coroana ar fi alunecat de pe capul lui Carol al IV-lea, incident care a fost perceput de toată lumea ca un semn rău (după doi ani regatul şi imperiul au fost dizolvate).

În 1944, Miklos Horthy, guvernatorul Ungariei, a îngropat corana încă odată, Ferenc Szalasi, premier şi lider al Partidului Crucilor cu Săgeţi fiind cel care a dezgropat-o. Pentru a o proteja de trupele Armatei Roşii, coroana a fost mutată încă odată în Germania. De aici coroana maghiară a plecat către Statele Unite, fiind păstrată la Fort Knox până în anul 1987, când autorităţile americane au returnat-o Ungariei.

Sfânta Coroană pe bancnota de 200 de forinţi

Coroana maghiară şi Transilvania

Autorul studiului consideră că o analiză corectă a doctrinei Sfintei Coroane ar trebui să conţină şi o referire la cea ce el numeşte “coroana invizibilă”, adică o detaliere a atributelor pe care le-a primit coroana de-a lungul timpului, în funcţie de contexul istoric şi politic. Poate una din cele mai importante perioade ale evoluţiei doctrinei Sfintei Coroane a fost cea cuprinsă între anii 1790 – 1930. Dacă până atunci coroana nu era asociată cu ideea de teritoriu (stat), începând cu anul 1790, acesta a prins contur. Juriştii din secolul XIX sunt cei care au pus bazele doctrinei, iniţiind o dezbatere cu privire la rolul, originea semnificaţia şi legitimitatea coroanei.

Tot ei au fost cei care au identificat coroana ca “sursă a identităţii naţionale”. Deşi aceştia nu au ajuns la un consens în toate privinţele, potrivit istoricului maghiar, în 1790 nobilii maghiari au preluat o parte din ideile juriştilor şi au lansat pentru prima dată teoria că Transilvania este parte a Ungariei, “ca teritoriu al Sfintei Coroane”. După 1830, aceştia au mers mai departe, susţinând ideea că toate “teritoriile Sfintei Coroane” ar trebui unite într-un singur sistem guvernamentral, punând astfel bazele formării statului ungar.

În această perioadă, istoria a suferit şi ea o serie de modificări pentru a putea susţine acest argument; practic, imaginea coroanei din perioada medievală a fost transformată într-un argument în favoarea unificării teritoriale.

Deşi legea din aprilie 1848, prin care se dorea unificare Ungariei prin anexarea Croaţiei şi Transilvaniei, s-a dovedit a fi un eşec, obiectivul nu a fost abandonat, în 1867 reuşindu-se unificarea “teritoriilor Sfintei Coroane”, aşa cum le numea Ferencz Deak (ministrul Justiţiei în guvernul lui Lajos Batthyany).

Chiar şi Franz Joseph şi-a atribuit titlul de “succesor de drept al tronului şi coroanei Ungariei şi a teritoriilor asociate acesteia”, el rămânând valabil până la sfârşitul monarhiei. În această perioadă, rolul coroanei a oscilat practic între ideea de garant al puterii şi garant al integrităţii teritoriale.

Mai mult, toate polemicile privind simbolistica acesteia au mers pe două idei principale, adesea confuze: pe de-o parte coroana era elementul defenitoriu pentru istoria şi evoluţia maghiarilor, având în vedere că aceasta provenea din perioada arpadiană; pe de altă parte, ea era simbolul “Ungariei Mari”, teritoriu pe care Ungaria l-a ocupat în perioada imperiului, de care ea a dorit să se desprindă. Înainte de dizolvarea Imperului Austro – Ungar, în octombrie 1918, politicienii maghiari au mers însă pe ideea că, în cazul desprinderii Ungariei de Austria, “teritoriile Sfintei Coroane trebuie să rămână unite deoarece ele reprezintă o singură entitate”.

Regatul fără rege şi amiralul fără nave

În perioada interbelică, Tratatul de la Trianon a reprezentat principala ţintă a guvernelor maghiare în cadrul politicii revizioniste. Paradoxal, tocmai după căderea Imperiului Habsburgic, doctrina Sfintei Coroane a început să câştige un loc din ce în ce mai însemnat în conştiiinţa naţională, în 1920 aceasta devenind ideologia oficială a regimului şi fiind principala justificare pentru pretenţiile teritoriale care au un puternic ecou până în prezent.

În anul 1920, moment în care Parlamentul îl alege pe Miklos Horthy ca regent al Ungariei, acesta afirma că potrivit doctrinei Sfintei Coroane, Ungaria rămâne regat, dar principala sursă a puterii nu este regele, ci coroana în sine.

Miklos Horthy

În martie 1943, regentul Horthy a instituit chiar şi decoraţia Ordinul Sfintei Coroane, care era acordată cetăţenilor străini pentru serviciile aduse statului ungar, atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război.

Ordinul Sfintei Coroane avea opt grade, dar a dispărut după doar doi ani. După cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu venirea comuniştilor la putere, doctrina coroanei a fost abandonată. Cu toate că acesta a fost extrem de importantă de-a lungul secolelor, comuniştii nu au putut trece cu vederea faptul că ea era în strânsă legătură cu instituţiile monarhiei.

Revitalizarea doctrinei extremiste

În 1989, după căderea comunismului, doctrina Sfintei Coroane a renăscut precum pasărea Phoenix, revitalizarea acesteia fiind valabilă atât în cazul “coroanie vizibile, cât şi a celei invizibile”. Aşa cum era de aşteptat, acest lucru a strârnit multe polemici aprinse în mediul academic şi politic. Începând cu anul 1994, după ce socialiştii şi liberal-democraţii au preluat puterea, o serie de politicieni de dreapta au cerut ca Sfânta Coroană să fie mutată de la Muzeul Naţional în clădirea Parlamentului, solicitând şi ca doctrina Sfintei Coroane să fie inclusă în Constituţie.

Demersul acestora nu a avut succes, dar coroana a revenit în centrul atenţiei începând cu anul 1998, când Viktor Orban (liderul Fidesz – partid de centru – dreapta) a devenit premier. După dezbateri aprinse, în 2000, guvernul a adoptat “Legea Mileniului”, dedicată Sfintei Coroane şi împlinirii a 1000 de ani de la înfiinţarea regatului maghiar.

Afiş al Gărzii Maghiare cu Sfânta Coroană

Ideologie oficială

Deşi iniţial legea conţinea un preabul dedicat Sfintei Coroane, acesta a fost şters din varianta finală datorită opoziţiei unor membrii ai Parlamentulului şi ai Academiei de Ştiinţe de la Budapesta. Totuşi, guvernul l-a desemnat pe Istvan Nemeskurty, istoric şi susţinător al tradiţiei Sfintei Coroane, responsabil cu organizarea acestei ample sărbători, iar coroana a fost mutată în clădirea Parlamentului. În discursul rostit cu această ocazie, preşedintele a afirmat că timp de secole coroana a reprezentat puterea supremă, împărţită între rege şi naţiune, ca “membră a coroanei” (potrivit autorului cercetării, acesta este estenţa doctrinei Sfintei Coroane, paragraf şters din textul “Legii Mileniului”, dar reafirmată de preşedinte).

La rândul său, cu acest prilej, premierul Viktor Orban a declarat că liderul Bisericii i-a trimis această coroană regelui Ştefan I ca binecuvântare, el fiind întemeietorul naţiunii şi al patriei. El a mai afirmat că prin lupte, eforturi şi sacrificii, această ţară a devenit parte a Europei creştine, coroana fiind cea care i-a permis Ungariei să intre în Europa. Astfel, simbolurile atribuite Sfintei Coroane sunt încă odată “prelucrate”, aceasta fiind asociată cu două din principalele teme ale discursului politic: independenţa şi integrarea în Europa.

Sfânta Coroană – simbol al extremismului

Paramilitarii din Garda Maghiară se folosesc de simbolurile monarhiei medievale

Pentru două din cele mai cunoscute organizaţii extremiste din Ungaria, Garda Maghiară (susţinută de partidul de extremă – dreapta Jobbik) şi Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM), Sfânta Coroană reprezintă unul din cele mai importante simboluri. De remaract este şi faptul că organizaţiile de acest tip câştigă din ce în ce mai mult teren şi în România. Revenind însă la importanţa pe care acestea o atribuie coranei, fiecare membru al Gărzii Maghiare sau al HVIM depune un jurământ de credinţă faţă de Sfânta Coroană.

De exemplu, Garda Maghiară susţine că Sfânta Coroană, primită de Ştefan I al Ungariei de la Papă, este principala sursă a identităţii naţionale a acestei naţiuni, apropiindu-se astfel de simbolistica secolului XIX. Din punctul lor de vedere, coroana este una sfântă deoarece ea este garantul reveniririi regelui (trimis de Dumnezeu) şi al unificării întregii naţiuni, fapt demonstrat chiar de elementele prezente pe ea. Mai mult, Garda Maghiară consideră că ea nu vine din trecut, ci din viitor, fiind practic o profeţie ce urmează să se împlinească, pentru această “naţiune unică, aleasă de Dumnezeu”.

HVIM aminteşte doar de faptul că pentru a deveni membru trebuie să depui un jurământ de credinţă faţă de Sfânta Coroană, fără a oferi mai multe detalii. Totuşi, pentru a-şi promova ideile, organizaţia a înfiinţat un post de radio intitulat “Radio Sfânta Coroană”, care mediatizează acţiunile acesteia şi susţine o serie de formaţii cum ar fi Karpatia, conoscută pentru mesajele sale revizioniste.

Potrivit site-lui partidului Jobbik, unul din principalele obiective ale acestuia este reintroducerea sărbătorii Sfintei Coroane în calendarul sărbătorilor naţionale ale Ungariei, pe data de 20 august, când este comemorat Sfântul Ştefan, întemeietorul statului.

La scurt timp după ce tribunalul de la Budapesta a interzis Asociaţia Culturală Garda Maghiară, Vona Gabor, liderul partidului Jobbik afirma că organizaţia va continua să existe, deoarece Garda “slujeşte naţiunea şi Sfânta Coroană a Ungariei”. Coroana devine încă odată instrument politic, extrema – dreapta maghiară exploatând acest subiect în discursul politic, pentru a-i putea combate pe cei care afirmă că Sfânta Coroană a fost cea care a transformat Ungaria într-un stat european (în special Fidesz, partid care în prezent se află în opoziţie).

Adăugând doar o serie de argumente istorice, care pot fi combătute uşor, extremiştii maghiari susţin că Sfânta Coroană este practic simbolul central al istorie maghiare, sub care trebuie să se realizeze unirea acestora şi a teritoriilor care aparţin “de drept” Ungariei.

Surse: dosaresecrete.ro

Fr Constantin Alecse
Biserica.org
Blog-ul in Romaneste
English Blog

https://www.youtube.com/watch?v=iMaVnfW8nWk

Dragostea SECRETA a lui Vlad Tepeş.Povestea iubitei lui Dracula

2013-09-28T10:12:00.003-07:00

Cine ar fi crezut că inima de gheaţă a crudului voievod valah Vlad Tepeş a fost cucerită? De fiica unui ţesător sas din Corona, numele cetăţii Braşovului din acele timpuri.

Katharina este numele femeii care a fost copleşită cu…multă tandreţe de către cel intrat în memoria colectivă sub numele de Dracula. Timp de peste 20 de ani a durat această relaţie, din care au rezultat cinci copii. Se pare că această femeie a fost singura fiinţă pentru care Dracula a făcut crize de gelozie…
Se spune că din momentul in care a vazut-o pe Katharina, Vlad Ţepeş a uitat complet de celelalte aventuri galante, printre care Ursulla din Schassburg/Sighişoara, Erika din Bistriţa şi Lize din Hermannstadt/Sibiu. Conform unor relatări ale cronicilor se pare că multe din actele pline de cruzime ale voievodului se datorau frustrărilor, geloziei şi furiei pe care o resimţea Dracula departe de Katharina.
Nu-şi mai lua ochii de la ea

Atunci când s-au cunoscut, frumoasa săsoaică avea doar 17 ani, iar Ţepeş 34. În apropierea Crăciunului anului 1465, câteva fete foarte tinere se chinuiau să tragă la deal, prin zăpadă, o sanie mare, plină cu provizii pentru soldaţii din Bastionul Ţesătorilor, aflat în apropierea casei lui Vlad. Aflat împreună cu ofiţerii săi la baza dealului, a sărit să le ajute. Galanteria voivodului li s-a părut tuturor ciudată, până au înţeles că acesta nu-şi mai lua ochii de la codana blondă cu ochi albaştri.
Era vorba despre Katharina Siegel, care se remarca printr-o frumuseţe ieşită din comun. Fata starostelui (zunftmeister) breslei ţesătorilor, Thomas Siegel, copilărise la Mânăstirea Franciscanelor din Mahlersdorf, după ce un incendiu cumplit îi lăsase pe părinţii ei săraci lipiţi. Sărac, bolnav şi rămas fără casă, fostul conducător al breslei ţesătorilor locuia împreună cu familia sa la rudele soţiei, Susanna, născută Fronius, în aşa-numita Casă Tartler.
Cruzime şi carnagiu

Imobilul se află şi astăzi pe strada Poarta Şchei nr. 14 şi aparţine Bisericii Evanghelice. Până în urmă cu câţiva ani, aici a funcţionat o grădiniţă. Ţepeş îi comanda Katharinei cele mai frumoase rochii, din mătăsuri şi dantele aduse din Veneţia şi Flandra. Cronica transilvană din secolul al XVIII-lea arată că idila Prinţului Vlad, guvernator militar, şi Duce de Făgăraş şi Amlaş, cu frumoasa Katharina a creat revoltă în rândurile pretendenţilor la mâna fetei, trei dintre ei provenind din familii înstărite ale comunităţii săseşti.
Conform cronicilor, la 2 aprilie 1459, supărat pe taxele mari impuse de saşii din Braşov şi intrigile capilor cetăţii, Vlad Ţepeş a distrus toate recoltele de grâne din Ţara Bârsei. A poruncit să fie prinşi sute de târgoveţi şi negustori care veneau cu marfă în cetate, pe care i-a dus lângă mahalaua oraşului, în zona Bartolomeului de astăzi şi i-a tras în ţeapă. Dimineaţa, sângerosul domnitor a luat micul dejun printre muribunzii care agonizau traşi în ţeapă. După moartea acestora, a poruncit jefuirea şi incendierea Bisericii Bartolomeu, precum şi arderea satului Codlea.
În timpul carnagiului, la urechile domnitorului a ajuns vestea că nevestele negustorilor din cetate au atacat casa unde locuia Katharina. Au bătut-o şi au pus- o la Stâlpul Infamiei. Pentru că i-au tăiat cozile, domnitorul a ameninţat cã va da foc întregii cetăţi. Ca s-o scape pe iubita sa, i-a eliberat pe ceilalţi negustori saşi ce urmau sã fie ucişi.
Pe o pernuţă de catifea

Legenda spune cã Ţepeş ar fi reuşit să recupereze una dintre cosiţele Katharinei, pe care apoi a păstrat-o pe o pernuţă de catifea. Legenda spune că, într-o zi, a surprins-o pe soţia sa că umbla în dulapul în care îşi ţinea, ca pe un obiect sacru, cosiţa. S-a suparat foc şi a bătut-o.
Vlad Tepes vroia să o ia în căsătorie pe Katharina, dar rigorile religiei nu îi permiteau, deşi avea mai mulţi copii cu amanta din Braşov. I-a scris, chiar, de două ori Suveranului Pontif, Papa Pius II, cerându- i o scrisoare de indulgenta pentru a i se anula căsătoria cu prima soţie, Anastasia Holszanska, nepoata reginei Poloniei. În 1462, cetatea de la sud de Carpaţi, unde s- a refugiat Ţepeş, este asediată de turci. Boierii l-au trădat, trecând de partea fratelui său, Radu cel Frumos, care era sprijinit de otomani. Legende locale relatează că, în 1462, Anastasia s-a sinucis, aruncându-se dintr-un turn în râul ce înconjura cetatea.
Vlad Ţepes era liber să se căsătorească, în sfârşit, cu Katharina, cu care avea deja trei copii: Vladislav "Laszlo" (n. 1456), Catherina (n. 1459) şi Christian (n. 1461). Însă un complot al foştilor săi rivali sfârşeşte prin întemniţarea lui Ţepeş la Buda, unde Matei Corvin i-a spus atunci că îl eliberează cu condiţia să o ia in căsătorie pe mătuşa sa, Elisabeta Corvin de Hunyadi. Astfel, Ţepeş a ratat oficializarea relaţiei cu Katharina. Însă a mai avut cu aceasta încă doi copii - Hanna (n. 1463) şi Sigismund (n. 1468

Coincidente stranii, care sfideaza logica

2013-09-27T15:10:00.003-07:00

Coincidente stranii, care sfideaza logica

Coincidente stranii se petrec peste tot. Nu este necesar un ochi foarte exersat pentru a le depista. Intregul univers este plin de ele. S-ar putea spune ca nu-i nimic nou sub soare, insa unele dintre ele sfideaza logica si par sa fie o aliniere de evenimente de pe o alta lume, inchipuirea unui poet, dar toate acestea chiar s-au si intamplat:

1. O predicţie macabră a lui Edgar Allan Poe

Prin 1838, Edgar Allan Poe, viitorul clasic al literaturii horror, a publicat o carte intitulata The Narrative of Arthur Gordon Pym of Nantucket (Aventurile lui Gordon Pym din Nantucket), singurul sau roman. Ciudatenia cartii, despre care Poe sustinea ca este bazata pe „evenimente reale", consta in faptul ca acele evenimente se vor petrece in viitor. In carte, o baleniera naufragiaza pe mare, iar din echipaj supravietuiesc doar patru oameni. Ramasi fara hrana, cei patru trag la sorti, sa vada cine va fi sacrificat. Stewardul de pe nava, Richard Parker, un baietan, trage betisorul cel scurt.

Peste 46 de ani, o baleniera esueaza pe un banc de nisip si stewardul este mancat de ceilalti, povestea declansand un imens scandal. Coincidenta: pe baiat il chema Richard Parker.

2. Naufragiul Titanicului, prevestit cu 14 ani înainte

Cu o suta de ani inainte ca James Cameron sa fi realizat filmul tragediei navale, obtinand 11 premii Oscar pentru Titanic, cu Leonardo DiCaprio si Kate Winslet in rolurile principale, un scriitor american, Morgan Robertson, a scris o carte intitulata Futility, or the Wreck of Titan (Zadarnicie, sau naufragiul Titanului), despre scufundarea unei nave de pasageri „nescufundabile" (cum a fost declarat si Titanicul, din cauza cocii sale duble, compartimentate). Povestea Titanicului a fost scrisa si rescrisa de sute de ori si s-au facut numeroase filme despre naufragiul din 1912 (chiar si nazistii au facut unul), dar cartea lui Robertson a fost prima, publicata in 1898, cu 14 ani inainte de evenimentele tragice de pe mare.

Similaritatile dintre opera lui Robertson si dezastrul Titanicului sunt terifiante: Titanul sau era „cea mai mare nava de pe mare", cu dimensiuni „egale cu un hotel de lux", era „nescufundabil". Ambele nave aveau 243,2 metri lungime si s-au scufundat dupa ce au lovit un aisberg, in Atlanticul de Nord, intr-o noapte de aprilie. Robertson pare sa fi gresit intr-un singur loc: Titanicul nu s-a ciocnit de un aisberg la „400 de mile marine distanta de Newfoundland, navigand cu 25 de noduri pe ora", cum scrie el, ci la 400 de mile marine distanta de Newfoundland, la o viteza de 22,5 noduri.

3. Moartea gemenilor

In 2002, doi gemeni finlandezi, in varsta de 72 de ani, au murit la o diferenta de cateva ore unul de celalalt, in accidente diferite, dar pe aceeasi sosea din nordul tarii. Primul dintre gemeni a decedat dupa ce a fost lovit de un camion in timp ce mergea cu bicicleta. A murit la numai 1,5 kilometri distanta de locul unde a fost ucis si fratele sau. „Este o coincidenta fenomenala", a relatat politista Marja-Leena Huhtala.

„Pe aici nu se intampla decat foarte rar accidente, si, totusi, avem doua mortale in aceeasi zi, cu gemeni. Mi se face parul maciuca",a relatat ea.

4. Coincidenţa regală

Aflat la Monza, regele Italiei, Umberto I, a intrat intr-un mic restaurant pentru a servi cina. Cand proprietarul restaurantului a venit sa ia comanda regelui, suveranul a constatat ca acesta parea sa-i fie dublura, copia exacta, ca figura si structura. Au inceput sa discute ciudata lor asemanare si au descoperit si mai multe coincidente: se nascusera in aceeasi zi, acelasi an (14 martie, 1844), in acelasi oras, s-au casatorit cu cate o femeie pe nume Marguerita, restaurantul a fost inaugurat in ziua incoronarii lui Umberto I ca rege al Italiei.

La data de 29 iulie 1900, regele Umberto a fost informat ca „dublura" lui murise intr-un ciudat accident cu o arma de foc. Tocmai cand regele isi exprima regretul pentru cele intamplate, a fost asasinat, cu un foc de pistol, de un anarhist din multime.

Romania un mesaj pentru cei care Tac!

2013-09-27T14:10:00.001-07:00

ATENTIE! Merita sa citesti pana la capat ,crede-ma pe cuvant !

Scrisoare deschisă poporului român, transmisă de arhimandritul Iustin Parvu

NU UITA CA ESTI ROMAN!

POPOR ROMÂN

Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum, să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi! Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu - dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte.

De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale? Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.

Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ.Scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat ?

Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat? Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.

Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii. Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile? Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta? Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta ? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma?

Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale, tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult.

Tu,. taci !!!

Astăzi, ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ, sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam.

Tu,. taci !!!

Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro - ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi.

Tu,. taci !!!

Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa, pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei.

Tu,.taci !!!

Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile.

Tu,. taci !!!

Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile "nerentabile " la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul, iar ţara rămâne pe butuci.

Tu,. taci !!!

Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse, pentru ca fii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:

1. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului, sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care, habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită.

Tu,. taci !!!

2. Elemente din tezaurul ţării, sunt trimise " la expoziţie" în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos, nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele.

Tu,. taci !!!

3. Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor, străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională.

Tu,. taci !!!

Slujbaşii ţării, căftăniţii, vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi, bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt "judecaţi" de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică "mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale".

Tu,. taci !!!

Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine, iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui.

Tu,. taci !!!

Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze, spun că nu e nimic deosebit.

Tu,. taci !!!

Ţi se fură voturile, iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns, deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată.

Tu,. taci !!!

În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc, alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic.

Tu,. taci !!!

Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS.

Tu,. taci !!!

Dacă te îmbolnăveşti , nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele , s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare.

Tu,. taci !!!

Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român, chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României, (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei, tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al Ţinutului Secuiesc, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială.

Toţi,. tac !!!

Tu,. taci !!!

Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii, pentru că eşti prea bogat în viziunea lor, sau nu meriţi ce ai câştigat , iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani, fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma.

Tu,. taci !!!

Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire.

Tu,. taci !!!

Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul.

Tu,. taci !!!

Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul, dar să te mai consulte pe tine...

Tu,. taci !!!

Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul, pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri, fără să le pese de interesul naţiunii, trădând jurământul făcut la investire.

Tu,. taci !!!

ASTA SE ÎNTÂMPLĂ ASTĂZI, POPOR ROMÂN, ŞI - TU,. TACI !!!

Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.

Cât o să mai taci ?

Trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei, tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii.Uniti-va acum cand inca mai aveti pentru ce !

CITESTE-O SI DA-O MAI DEPARTE!

10 Mistere despre Romania

2013-09-27T13:35:00.002-07:00

Adevarul

Doua citate a unor personalitati straine din lumea cercetarii istorice despre neamul romanesc!

Incet, incet, cercetatorii istorici mondiali recunosc, multi chiar fatis, ca primele fiinte umane au fost in Transilvania, sau mai exact in Ardeal, cum sustine un document din Biblioteca de la Viena

, despre trecutul fabulos al acestui teritoriu din spatiul Carpato-Danubiano-Pontic!

Hai sa mai reamintesc cateva lucruri uimitoare despre Romania:

1. cel mai vechi schelet, la ora actuala, de umanoid a fost gasit in Ramnicu Valcea, poreclit “pescarul de la lacul Getic”, fiind datat la 1 milion de ani

2. Civilizatia straveche, mai veche cu 1000 de ani decat cea sumeriana, este localizata in estul tarii, la Cucuteni

3. Tablitele de la Tartaria, sint cu 1000 de ani mai vechi decat cele Sumeriene

4. Tablitele din Muntii Neamtului, tot mai vechi decat tablitele sumeriene cu 1000 de ani

5. Descoperirea din Masivul Bucegi, din anul 2003 – 11 August 2003; americanii si romanii patrund sub masivul bucegi si descopera o sala a proiectiilor cu holograme care au aratat istoria adevarata a terrei, au descoperit amfora cu aur monoatomic

, care duce la longevitate, adica o persoana poate trai mii de ani in acelasi corp fizic, daca ar consuma asa ceva in anumite perioade stabilitate

6. Descoperirea din Masivul Sureanu din 1990 – cand au descoperit un munte ticsit cu filoane de aur pur, de un metru lungime, lucru inexistent pe planeta, caci aurul se gaseste numai in forma de minereu combinat cu alte nemetale, nu si in forma pura desavarsita; se pare ca dacii cunoasteau taina spirituala a aurului, care este de fapt o lumina condensata

7. Cel mai vechi cuptor, de pe aceasta planeta, de topit metale s-a gasit la Campeni; a fost atestat la aproximativ 6000 de ani i.e.n.

8. Sarmizegetusa – alt loc special conform celor de la BBC; s-ar afla niste artefacte fabuloase sub acest loc(arhiva atlantilor)

(arhiva atlantilor)

9. Artefactul de sub Masivul Ceahlau. Conform lui Radu Cinamar, sub Ceahlau se afla un artefact sinonimic cu cel din Bucegi

10. Padurea Baciu, din Cluj Napoca, considerata “cea mai paranormala zona de pe planeta”, conform celor de la Discovery, unii considerand-o o zona atemporala, adica un fel de spartura in continumuul spatiu-timp din acea zona!

Cam astea sint topul celor 10 lucruri fantastice despre Romania, unele reale fizic, altele nedemonstrate oficial!

Ma rog, cine ar avea interes sa le demonstreze?

Cine a construit podul de peste Dunare?

2013-09-27T07:14:00.003-07:00

Pentru pasionatii de istorie si nu numai... !

Toată lumea a învăţat la şcoală (atât în clasele primare, cât şi în liceu), la capitolul antichitatea românilor, că în răstimpul 103-105 arhitectul Apollodor din Damasc a construit un pod peste Dunăre, graţie căruia Traian a reuşit să-şi treacă armatele în Dacia şi să o transforme în provincie romană ! Faină chestia, mai ales că este vorba de o minune a antichităţii în această parte a lumii, fiind considerat cel mai lung pod din Imperiul Roman! Numai că. informaţia nu prea pare în regulă, mai ales că nici nu are "acte"! O să mă întrebaţi: "Cum adică nu pare în regulă?"

Foarte simplu. Pentru construcţia acestui pod de către romani nu există nici un document. Nici măcar unul ! Nici de factură folclorică, nici epigrafică şi nici literară! Apoi trebuie să vă atrag atenţia că istoria este o materie de studiu logică. Ori, această acţiune de construire a podului de la Drobeta de către Traian, prin intermediul arhitectului Apollodor din Damasc, este absolut ilogică! Să vorbim întâi despre documente.

Este cunoscut faptul că monumentul triumfal ridicat de Traian în urma victoriei împotriva dacilor şi cunoscut sub numele de Columna lui Traian, este o cronică în piatră care relatează pas cu pas cucerirea Daciei. Pe un asemenea monument, mai ales că este construit de acelaşi arhitect care se presupune că a ridicat şi Podul de la Drobeta , Apollodor din Damasc, este practic imposibil să nu apară o asemenea realizare!

Fie si numai pentru satisfacerea orgoliului împărătesc şi a celui ce l-a construit, fără a mai pune la socoteală faptul că fără existenţa acestui pod poate că Dacia nu ar fi putut fi ocupată. Cu toate acestea dacă întrebăm documentele în legătură cu acest pod, ele tac, nu există dovezi literare sau epigrafice care să ateste construcţia podului de către romani! Există însă în folclorul aromân o baladă populară care vorbeşte despre construcţia acestui pod. O sa vă spun imediat despre ce este vorba. Până atunci însă să vorbim puţin despre logica acestei afirmaţii tratată de specialişti ca "bătută în cuie". De ce?

1. În primul rând este absolut ilogic ca romanii să fi putut construi podul de la Drobeta într-un răstimp atât de scurt (numai 2 ani) în condiţiile în care unul dintre maluri se afla încă în stăpânirea dacilor!

2. În al doilea rând este absolut ilogic ca Decebal, pentru care libertatea poporului său era mai presus de orice altceva să stea cu mâinile în sân şi să privească cum se construieşte un pod care punea în pericol însăşi existenţa statului dac!

3. În al treilea rând afirmaţia este ilogică întrucât cercetări efectuate de către ingineri au pus în evidenţă faptul că, cu tehnica actuală şi pe vreme de pace, sunt necesari cca. 5 ani pentru finalizarea unei asemenea construcţii! Atunci era război! Iar Traian nu era un copil care se juca de-a războiul să nu-şi dea seama că-şi decimează armata în van urmărind finalizarea acestui proiect. Tocmai de aceea pe Columnă armata romană trece PE UN POD DE VASE! Acestea fiind spuse, să vedem, totuşi, ce este cu Podul "buclucaş". Cine a construit podul de piatră de peste Dunăre? Mi se pare mult mai verosimil şi mai logic din punct de vedere istoric ca Podul de la Drobeta să fi fost construit cu ceva timp înaintea războaielor daco-romane, pe timp de pace, climat mult mai propice pentru realizarea unei asemenea construcţii. Cine şi de ce să fi construit această "perlă" a ultimei provincii cucerite de romani? Dacii stăpâneau, înainte vreme, ambele maluri ale Dunării. Prin urmare este verosimil faptul ca Podul să fi fost construit de ei! Faptul apare cu totul logic după ce-l citim pe Strabon:" Burebista stăpâneşte peste tot teritoriul de pe ambele maluri ale Dunării". Acelaşi autor ne spune: "(Burebista) trecea fluviul când dorea.", însă Dacia nu era putere navală la acea vreme! Dacă iarna Dunărea putea fi traversată pe gheaţă, cum se întâmplă în cazul atacului lui Decebal în Moesia , care era modalitatea de a trece Dunărea vara, decât pe un pod! Aceasta având în vedere că Burebista, cum spuneam, nu dispunea de o flotă din care să facă pod de vase. Mai mult pentru această afirmaţie există chiar şi documentaţie! O baladă populară aromână, intitulată "Puntea din artă" ne vorbeşte, valorificând probabil o legendă mai veche, despre trei meşteri constructori iscusiţi care au lucrat la construcţia unui pod peste Dunăre vreme de şase ani! A se observa că cifra concordă cu cercetările moderne. Având în vedere că Burebista stăpânea peste ambele maluri ale Dunării este de la sine înţeleasă necesitatea geo-strategică a construirii acestui pod peste care Burebista "trecea fluviul când dorea". Necesitate care se impunea având în vedere faptul că Imperiul Roman încerca să-şi extindă dominaţia în sudul Dunării! Prin urmare, este logic şi de bun simţ să conchidem că Burebista este constructorul podului de la Drobeta. Apollodor doar a refăcut partea de lemnărie a podului pentru ca Traian să poată avea o cale mai facilă pentru a jefui Dacia de toate bogăţiile ei! Dar ce se întâmplase cu podul în ajunul ocupaţiei romane? Decebal, strateg vestit, surprins de atacul romanilor, distruge lemnăria podului. Faptul pare a fi atestat de bucăţile de bârne arse aflate la fata locului. Deci, pentru a frâna în oarecare măsură invazia romană, Decebal, din necesităţi de strategie militară, distruge opera înaintaşului său, Burebista. Aceasta va fi refăcută de un alt DAC, de această dată împărat al Bizanţului, anume CONSTANTIN CEL MARE, născut în oraşul Niş, aflat azi în Serbia!

Când vom înceta a mai ridica elogii cuceritorilor şi vom trece sub semnul ignoranţei realizările strămoşilor noştri ?

Pestera lui Zamolxis

2013-09-26T12:49:00.002-07:00

RAIUL DIN ROMANIA. Pestera lui Zamolxis, locul unde crestea planta care vindeca orice boala si unde sta ascuns aurul dacilor

La patru ore de mers cu masina din Bucuresti, langa comuna gorjeana Polovragi, in Muntii Capatanii, se gaseste una dintre cele mai mari cavitati stancoase din tara noastra. Speologii inca nu i-au gasit capatul, iar legenda spune ca iesirea e tocmai in Transilvania, la Sarmisegetuza.

O zi “cheltuita” ca sa vizitezi o pestera in care legenda spune ca a trait un zeu pare o investitie buna.

Caverna de la Polovragi este cu adevarat o minune despre care putini romani au aflat. Cei 25.000 de vizitatori care au intrat anul trecut in scobitura de kilometri a stancii o fac mai mult din intamplare.

Muzeografii de la Muzeul Gorjului recunosc sincer ca turistii au descoperit caverna doar dupa ce in zona s-a deschis Transalpina, drumul auto care trece prin Parang si leaga Gorjul de Alba.

Desi nu are “camere” spectaculoase de peste o suta de metri inaltime cum are pestera Skocjan din Slovenia, grota gorjeana este una dintre cele mai lungi din Europa cu peste 10,3 km si specialistii nu sunt siguri daca i-au dat de capat.

Pe drumul spre Zamolxis sar pastravii din raul Oltetul.

Daca se porneste din Bucuresti, ca sa se ajunga la destinatie, se merge spre Ramnicu Valcea, se trece de Horezu si apoi va iesi undeva in cale si localitatea Polovragi.

Se poate ajunge usor si fara automobil. Daca se ia autobuzul spre Targu Jiu, trebuie doar sa se ceara o statie in comuna cu pricina asezata la poalele masivilor Capatanii si Parang.

Odata ce se ajunge in localitate, mai intai se da o raita pe la manastire.

E din secolul XII si e realizata in stil bizantin.

Nu e mare asa ca se bifezeaza rapid vizitarea ei!

Dupa ce se iese din Casa a Domnului, urmeaza drumul forestier spre grota unui alt zeu. Suna bine! Pana la destinatie e timp sa se admire drumul spre casa lui Zamolxis, peisajele din Cheile Oltetului sunt magnifice.

Raul cu acelasi nume ii insoteste zgomotos pe temerari pe partea stanga a potecii.

Tot in amonte urca si pastravii care sar uneori din apa ajutati de micile cascade formate de pietrele din albie.

eisajul te fura, asa ca nici nu nu-ti dai seama ca ai si ajuns la pestera.

Acasa la zeul dacilor

Din cei 10 km ai pesterii doar vreo 900 de metri sunt accesibili publicului, in rest doar speologii au acces.

In grota este cald si umed (temperatura constanta e de 9 grade Celsius si umiditate medie – 90%, spune ghidul).

Acum se trece la poze, cine are un aparat mai performant e fericit, si la “uau, ce ciudat e”!

Dar pentru a depasi gardul trebuie sa se plateasca si o taxa de 5 lei de persoana.

Locul are o incarcatura emotionala de exceptie deoarece a fost de-a lungul timpului un refugiu pentru daci, vraci si calugari.

Cam vreo 45 de minute dureaza traseul pana se ajunge iar la iesire.

Inainte de a spune “la revedere” ghidul aminteste vizitatorilor ca pe varful de deasupra, se gasesc ruinele unei cetati dacice, despre care se spune ca a fost cetatea lui Zamolxis (zeul suprem al dacilor), cetate la care se ajunge dupa un traseu de aproximativ 20 de minute de mers prin padure.

Datorita oxigenului eliminat din apa (umiditatea este foarte mare), aerul iti da o energie nemaiintalnita asa ca noul drum pare floare-la-ureche.

LEGENDELE

Casa lui Zamolxis

In Pestera Polovragi sunt urme ale folosirii sale drept turnatorie de metale de catre daci, iar o legenda spune ca aici s-ar fi refugiat Zamolxis, legatura cu realitatea fiind ca deasupra pesterii se afla o cetate geto-dacica.

Chiar se spune ca aici inca mai traieste Zamolxis, iar picaturile ce se preling din turturii de piatra sunt lacrimile varsate de el dupa cucerirea Daciei.

Planta magica care da numele grotei

In pestera, vracii daci si cei de dinaintea lor prelucrau o planta rara, numita povraga, polvraga, sau polovraga, intrebuintata in popor ca remediu impotriva bolilor.

Iesirea, la Sarmisegetuza

Alt mit ar fi ca iesirea din pestera se afla tocmai in Transilvania.

Deocamdata lungimea acestei pesteri atinge 10 km si cercetarile continua.

Aurul

Unul dintre miturile strajuite de localnicii din Polovragi, judetul Gorj, este cel al aurului dacic ascuns in pestera lui Zamolxis.

Cautatorii de comori continua sa vina aici la Polovragi, au cu ei detectoare de metale, pe care le dosesc prin bagaje, se prefac ca sunt vizitatori incantati de minunatiile pesterii, apoi se furiseaza prin cotloane sa verifice daca dau de comoara.

Sursa de energie

La “Galeria Ispasirii” este ceva obisnuit sa simti furnicaturi pe maini, chiar in dreptul “Tronului lui Zamolxis”.

Ghidul spune ca detectoarele de biocurenti o iau razna, invartindu-se fara noima, ca in prezenta unei fiinte vii, extrem de incarcate cu energie.

Tudor Vladimirescu nu a fost ucis

O intamplare demna de retinut este acea care vizeaza cunoscutul obicei al lui Tudor Valdimirescu de a veni pentru rugaciune in preajma zidurilor Manastirii Polovragi.

O iscalitura de-a sa ramasa in manastire sprijina varianta neoficiala in care o sosie a sa ar fi fost ucisa de eteristi, pe cand Tudor a ramas in manastire pentru a trai deghizat in calugar.

Datele pesterii

Are o vechime de peste sapte milioane de ani.

Aici s-au gasit desene rupestre, dar si texte cu scriere cuneiforma sapate in piatra.

Denivelarea este de 87 m (-62, +25).

Dupa unii autori, numele Dacia provine de la Da-Ksha, in care “Da” inseamna zeu, iar “Ksha”, tara.

Prin aceste rinduri fugare v-am luat, iata, si pe dvs. calatori prin nestiutele locuri ale Daciei, Tara Zeilor.

VadVoci

Focul viu din muntii Vrancei si diavolul cu chip de Inger

Top Secret experiment in timp

Stau si cuget

Candva , cand oamenii erau mai uniti, cand sufletele pereche se intalneau usor siramaneau impreuna pana la capat , cand se bucurau de frumos, se spune ca singurelepodoabe ce le aveau , erau lacrimile de fericire.

Misterele lui Zamolxis

Un fals fundament al iredentismului maghiar -Sfanta Coroana

Sfânta Coroană maghiară, falsul fundament al iredentismului Ungariei.

Deşi istoricii maghiari sunt aprigi în a contesta etnogeneza poporului român, totuşi istoricii români nu s-au prea aplecat asupra adevăratei origini a elementului central al iredentismului maghiar.

Origine papală neconfirmată

O altă variantă a legendei, apărută în jurul anului 1200, susţine că regel Ştefan l-ar fi trimis pe episcopul Astrik de Esztergom la Roma solicitând o coroană, care i-a fost trimisă – lipsind însă o descriere a acesteia.

Relatările cele mai apropiate de evenimentele din timpul vieţii Sfântului Ştefan nu fac posibilă identificarea coroanei existente în prezent cu cea trimisă de la Vatican. În plus, documentele păstrate în arhivele Sfântului Scaun nu fac nici un fel de referire la o astfel de trimitere.

Coroana maghiară catolică este coroană bizantină ortodoxă

Coroana – mai importantă ca regele

Primele mistificări

Simbolurile monarhiei maghiare expuse în Parlamentul de la Budapesta

Cultul unui obiect

Având în vedere că momentul a coincis cu apariţia unei crize economice, populaţia era convinsă că din cauza acestui gest nesăbuit al împăratului, Dumnezeu i-a pedepsit. În anul 1790, Iosif al II-lea a fost nevoit să repatrieze coroana, aceasta fiind păstrată în Castelul Buda.

Sfânta Coroană pe bancnota de 200 de forinţi

Coroana maghiară şi Transilvania

În această perioadă, istoria a suferit şi ea o serie de modificări pentru a putea susţine acest argument; practic, imaginea coroanei din perioada medievală a fost transformată într-un argument în favoarea unificării teritoriale.

Regatul fără rege şi amiralul fără nave

În anul 1920, moment în care Parlamentul îl alege pe Miklos Horthy ca regent al Ungariei, acesta afirma că potrivit doctrinei Sfintei Coroane, Ungaria rămâne regat, dar principala sursă a puterii nu este regele, ci coroana în sine.

Miklos Horthy

În martie 1943, regentul Horthy a instituit chiar şi decoraţia Ordinul Sfintei Coroane, care era acordată cetăţenilor străini pentru serviciile aduse statului ungar, atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război.

Revitalizarea doctrinei extremiste

Afiş al Gărzii Maghiare cu Sfânta Coroană

Ideologie oficială

Sfânta Coroană – simbol al extremismului

Paramilitarii din Garda Maghiară se folosesc de simbolurile monarhiei medievale

Potrivit site-lui partidului Jobbik, unul din principalele obiective ale acestuia este reintroducerea sărbătorii Sfintei Coroane în calendarul sărbătorilor naţionale ale Ungariei, pe data de 20 august, când este comemorat Sfântul Ştefan, întemeietorul statului.

Adăugând doar o serie de argumente istorice, care pot fi combătute uşor, extremiştii maghiari susţin că Sfânta Coroană este practic simbolul central al istorie maghiare, sub care trebuie să se realizeze unirea acestora şi a teritoriilor care aparţin “de drept” Ungariei.

Surse: dosaresecrete.ro

Fr Constantin AlecseBiserica.orgBlog-ul in RomanesteEnglish Blog

Dragostea SECRETA a lui Vlad Tepeş.Povestea iubitei lui Dracula

Coincidente stranii, care sfideaza logica

Romania un mesaj pentru cei care Tac!

Scrisoare deschisă poporului român, transmisă de arhimandritul Iustin Parvu

10 Mistere despre Romania

Cine a construit podul de peste Dunare?

Pestera lui Zamolxis

Candva , cand oamenii erau mai uniti, cand sufletele pereche se intalneau usor si
ramaneau impreuna pana la capat , cand se bucurau de frumos, se spune ca singurele
podoabe ce le aveau , erau lacrimile de fericire.

Fr Constantin Alecse
Biserica.org
Blog-ul in Romaneste
English Blog