Vallahia Nova

Dumnezeu S-a îmbrăcat în mânie și ne ucide fără milă…

2020-04-18T10:27:00.003+03:00

O picătură de credință, cât un bob de muștar, ne-a învățat Hristos să avem și nimic nu ne-ar fi fost cu neputință (Matei 17, 20), dar ne-am rătăcit și în veacul nebuniei noastre, o creatură microscopică, infinit mai mică decât firimitura de credință la care eram chemați, ne ucide, într-un chin pe măsura muntelui de răutate în care ne-am transformat viața.

Golul din suflete noastre a devenit o realitate fizică...

Bisericile sunt goale, după chipul goliciunii noastre sufletești, a episcopilor, preoților și diaconilor, căci suntem fățarnici și am lăsat osteneala părților grele ale Legii: judecata, mila și credința. (Matei 23, 23) Ne-a dăruit Hristos să fim păstorii poporului Său, dar prin păcatele noastre, am închis împărăția cerurilor înaintea oamenilor. (Matei 23, 13) La vreme de pedeapsă, iată, Dumnezeu ne-a lipsit de popor și ne lasă singuri în altare, îmbrăcați în slava deșartă pe care am iubit-o mai mult decât pe El și cu adevărat vedem că suntem niște morminte văruite, pe din afară frumoase, dar înăuntru pline de toată necurăția. (Matei 23, 27)

Bisericile sunt goale, iar noi, episcopi, preoți și diaconi, am ajuns chipul pedepsei pe care Dumnezeu a trimis-o asupra neamului nostru rătăcit. Suntem păstori nebuni care nu mai umblăm după oaia cea pierdută, nu mai căutăm pe cea rătăcită, nu o mai vindecăm pe cea rănită, iar pe cea sănătoasă nu o mai hrănim cu cele ale credinței. Ne umplem pântecele cu grăsimea turmei. Suntem păstorii cei răi, că am lăsat turma în părăsire și sabia va lovi brațul și ochiul nostru, iar brațul nostru se va usca și vom rămâne orbi. (Zaharia 11, 16)

Casele voastre, creștinilor, sunt goale și stați singuri în ele, cuprinși de frică și de amăgire. Duhul lui Dumnezeu nu mai este în ele și nici în voi, alungat de uciderea pruncilor în pântecele mamei, de lăcomia după cele ale trupului, de minciuna în care ați ales să trăiți. Acum, vedeți nenoricirea care este asupra voastră, sub varga aprinderii Lui, că a ridicat Dumnezeu zid împotriva voastră și v-a înconjurat de venin și de zbucium... (Plângerile lui Ieremia 3, 1,4)

Când ați fost împreună cu ceilalți, nu ați știut cum să-i iubiți. Acum, Dumnezeu a îngăduit dorința voastră și sunteți singuri, cum singuri ați fost în răutatea voastră față de semeni.

Acum, moartea sufletească a adus asupra noastră moartea fizică și totuși, nu ne căim și privim la molima care a cuprins lumea, fără să înțelegem că răutatea noastră a creat-o. Căutăm scăpare acolo unde nu este decât iluzie și zicem că păcat nu avem, ne amăgim și adevărul nu este în noi. (I Ioan, 1, 8)

Frica ne-a cuprins și aceasta este plata lipsei de iubire. Am uitat să iubim pe Dumnezeu cu toată inima noastră, cu tot sufletul nostru şi cu tot cugetul nostru, și iubind pe Dumnezeu, să iubim pe aproapele nostre ca pe noi înșine. (Matei 22, 37, 39)

Dacă aveam iubire curată, nu ne-ar fi fost frică. În iubire nu este frică, doar în cel lipsit de iubire desăvârșită este frica ce are cu sine pedeapsa. (I Ioan 4, 18)

Iubirea în care am trăit este rătăcire și în acest veac, primim pedeapsa care însoțește rătăcirea. Am trăit iubind trupul și am făcut din trup un idol și ne-am închinat lui. Am crezut că din ceea ce este stricăcios poți aflat viață veșnică. Am trăit iubind orgoliile noastre și am stricat lumea noastră. Am crezut că suntem demiurgi atotputernici și că ne este îngăduit să reașezăm ordinea tainică a Universului după mintea noastră rătăcită.

L-am cunoscut pe Dumnezeu, dar nu L-am slăvit ca pe Dumnezeu, nu I-am mulțumit pentru viața și darurile minunate pe care ni le-a dăruit, ci ne-am rătăcit în gândurile noastre și inima noastră nesocotită s-a întunecat. (Romani I, 21)

Întunericul a cuprins lumea noastră, bisericile noastre, casele noastre și pedeapsa a și venit peste noi, că am cugetat greșit despre Dumnezeu, ne-am închinat la idolii acestei lumi, am fost vicleni și am disprețuit tot ce este sfânt. (Cartea Înțelepciunii lui Solomon 14, 30)

...însă Hristos cel Înviat ne așteaptă, cu milă și cu îndurare. Înaintea ochilor noștri, în Hristos, se află Calea, Adevărul și Viața... (Ioan 14, 6) ...doar să alegem a ne întoarce la Hristos.

În Sfintele Paști din Anul Domnului 2020, plăcerea pântecului trebuie lăsată, glasul de fariseu trebuie să tacă și în lacrimi să ne bucurăm de Înviere, căindu-ne de rătăcirea noastră.

Acum a venit vremea, cu adevărat, să ne păzim în dragostea lui Dumnezeu și să așteptăm mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viaţă veşnică... (Iuda 1, 21)

...și în această așteptare sfântă, să regăsim puterea de a-L urma pe Hristos, după cuvântul Său:

„În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33)

HRISTOS A ÎNVIAT!

Române, mergi la vot și votează creștinește!

2019-05-25T08:30:00.002+03:00

Vă ofer spre lectură un articol pe care l-am publicat în 2016, cu ocazia alegerilor parlamentare, dar al cărui conținut este valabil la orice scrutin electoral.

***

Preotul nu face politică de partid, iar Biserica rămâne neutră față de viața politică în măsura în care politicienii respectă poruncile lui Dumnezeu. Totuși, preotul are datoria de a promova un anumit arhetip de om politic – omul politic creștin.

În temeiul acestui arhetip – prin om politic creștin înțelegând politicianul care respectă, în viața personală și în activitatea lui publică, poruncile lui Dumnezeu – trebuie să votăm și să alegem membri viitorului Parlament al României.

Prin urmare, te îndemn, creștine, să votezi candidații despre care ai convingerea că respectă poruncile dumnezeiești și să nu-i votezi pe acei candidați care încalcă aceste porunci.

Cum folosim poruncile dumnezeiești pentru a afla pe cine să votăm sau să nu votăm la aceste alegeri:

Să începem cu Cele 10 Porunci:

Porunca I – Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alți dumnezei afară de Mine.Politicianul care se închină lui Mamona – demonul banilor – încalcă această poruncă. Nu votați acei candidați despre care aveți convingerea că și-au făcut averea prin jefuirea banilor publici, banilor europeni, sărăcind Țara și Națiunea noastră. Nu votați acei candidați care se află în conflict cu justiția lumească pentru că au furat, au corupt ori s-au lăsat corupți pentru bani, căci ei nu se închină lui Dumnezeu, ci demonilor acestei lumi.

Porunca II – Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemanare, nici să te închini lor.Politicianul care neagă credința creștină, care se închină, pentru putere și avere, unor idoli străini și este membru în organizații oculte care au ca unic scop să controleze arbitrar și demonic viețile oamenilor, se închină la chip cioplit. Nu votați acei candidați care au conspirat pentru sărăcirea și distrugerea Țării, a tradițiilor și civilizației românești.

Porunca III – Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert. Politicianul care a batjocorit credința creștină, prin vorbe sau și mai grav, prin fapte, a luat numele lui Dumnezeu în deșert și nu trebuie votat. Nu votați acei candidați care au batjocorit credința noastră creștină, au promovat în agora cetății valori incompatibile cu creștinismul sau au încercat să-i cumpere pe creștini prin danii din bani furați, crezând că așa vor avea ocrotirea lui Dumnezeu.

Porunca IV - Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește. Politicianul care a nesocotit tradițiile și sărbătorile creștine, care a promovat tradiții străine de duhul creștinesc, care a batjocorit, prin vorbă și prin faptă, sărbătorile creștine, nu trebuie votat. Nu votați acei candidați care au nesocotit participarea la Sfânta Liturghie sau au încercat să transforme participarea lor la slujbele Bisericii în acțiune electorală. Ei au nesocotit ziua Domnului și nu merită votați.

Porunca V – Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie și mulți ani să trăiești pe pământ. Politicianul care și-a uitat părinții sau le-a nesocotit învățătura morală creștinească, nu trebuie votat. Politicianul din a cărui vină, prin faptele comise în activitatea politică, bătrânii noștri de la sate mor cu zile, în uitare și sărăcie, nu trebuie votat. Politicianul din a cărui vină, copiii își părăsesc părinții, bătrâni și bolnavi, pentru că pleacă în țări străine, în căutarea prosperității pe care nu o pot găsi acasă, nu trebuie votat.

Porunca VI – Să nu ucizi. Politicianul care îndeamnă femeile românce să comită avort, nu trebuie votat. Politicianul din a cărui vină sărăcia a cuprins familiile românești, smintind femeile românce și ispitindu-le să comită avorturi, din teamă că nu ar avea cu ce să-și crească pruncii, nu trebuie votat. Politicianul care a implicat Armata Țării în războaie, altele decât cele de apărare, în care au murit fără de folos, oșteni români, nu trebuie votat, căci de moartea lor, acest politician este vinovat.

Porunca VII – Să nu fii desfrânat. Politicianul care și-a destrămat familie, prin desfrânare, nu trebuie votat. Politicianul care trăiește în desfrânare, nesocotește Taina Cununiei și batjocorește familia, nu trebuie votat, căci acest politician nu poate fi un model pentru tinerii Națiunii noastre.

Porunca VIII – Să nu furi. Politicianul care a furat din banii publici și banii europeni, sărăcind Țara și Națiunea noastră, nu trebuie votat. Politicianul anchetat, judecat, condamnat pentru că a furat sau a corupt/s-a lăsat corupt, jefuind averea Țării, nu trebuie votat. Dacă vom alege niște hoți în Parlamentul Țării, Națiunea noastră nu va avea viitor și va fi iarăși jefuită.

Porunca IX – Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău. Politicianul care a mințit, fie la judecată, fie când a depus jurământ în fața Țării, la început de dregătorie lumească, nu trebuie votat. În Parlamentul Țării trebuie să fie auzit adevărul, iar nu minciuna care otrăvește suflete și risipește pacea dintre noi.

Porunca X – Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău. Politicianul care și-a folosit dregătoria lumească pentru a jefui averea publică – avere care este a Națiunii – poftind la cele ce nu sunt ale lui, nu trebuie votat. Politicianul care mereu a umblat să fure din cele ale semenilor săi, în dregătoria lui publică, este un dușman al aproapelui său și nu trebuie votat.

Să continuăm cu Fericirile:

Fericiți cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăția cerurilor. Politicianul care este orgolios și plin de patimi, care nu-și golește duhul, nu-l sărăcește de toate acestea, nu trebuie votat. Un politician orgolios și cu sufletul încărcat de patimi, dacă va fi ales în Parlamentul Țării, nu va fi loial decât lui însuși și va nesocoti interesele Națiunii și Statului nostru.

Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Politicianul care nu a cunoscut, la nivel personal, suferința mântuitoare sau care nu poate și nu vrea să cunoască și să aline suferința semenilor săi, nu trebuie votat. Un parlamentar care este inacapabil să înțeleagă ce este suferința, va spori răul și suferința în Țară. În Parlamentul Țării trebuie să alegem oameni care cunosc ce este suferința și au voința de a alina și vindeca suferința poporului.

Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul. Politicianul blând este un om care a trăit cinstit, este generos, fuge de minciună și caută mereu să facă binele. Politicianul care fură, minte, jefuiește averea Statului, corupe și se lasă corupt, nu este un om blând, pentru că sufletul lui este plin de răutate. Un astfel de politician nu trebuie votat. În Parlamentul Țării trebuie să alegem oameni blânzi, doritori să facă binele pentru ca acest bine să cuprindă Țara.

Fericiți cei ce flămânzesc și însetoșează de dreptate, că aceia se vor sătura.Politicianul care a făcut nedreptate – prin hoție, corupție, minciună, trădare etc. – nu trebuie votat, căci lui îi este străină dreptatea lui Dumnezeu. Politicianul care face nedreptate nu trebuie să ajungă în Parlamentul Țării, căci acolo nedreptatea lui va infesta întreaga Țară, prin legi nedrepte. În Parlamentul Țării trebuie să alegem oameni care au simțul datoriei și al dreptății, pentru ca legile făcute de ei să fie niște legi drepte și folositoare Țării.

Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui. Politicianul care fură, minte, corupe, jefuiește Țara, nu are milă de cei pe care îi conduce, este un dregător nemilostiv și deci, nu trebuie votat. Un parlamentar nemilostiv este un rău pentru Țară și prin urmare, politicienii nemilostivi nu trebuie votați. Din Parlamentul Țării trebuie să izvorască milă și deopotrivă dreptate pentru cetățenii Statului nostru.

Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Politicianul care împlinește poruncile lui Dumnezeu și prin aceasta îl iubește pe Dumnezeu și își iubește aproapele, este un om cu inima curată. Politicianul care nesocotește poruncile lui Dumnezeu, nu-L iubește pe Dumnezeu, nu-și iubește semenii și deci, nu trebuie votat. Un Parlament infestat cu oameni cu inima murdară, va fi un mare rău pentru Țara și Națiunea noastră. În Parlamentul Țării trebuie să alegem oameni curați cu inima, pentru ca și legile lor să fie neîntinate și drepte.

Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Politicianul care aduce dezbinare între noi, care alungă pacea socială, care ridică fratele împotriva fratelui, nu trebuie votat. Politicianul care implică Țara în războaie, altele decât cele de apărare a pământului Țării, a libertății și demnității noastre, nu trebuie votat. În Parlamentul Țării trebuie să alegem iubitorii de pace, pentru ca pacea să domnească între noi.

Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că acelora este împărăția cerurilor.Politicianul care a renunțat să mărturisească dreptatea lui Dumnezeu, de frica prigonirii, de teamă că își va pierde averea și poziția socială, nu trebuie votat. În Parlametul Țării trebuie să alegem oameni care mărturisesc dreptatea lui Dumnezeu și nu au teamă de prigoană.

Fericiți veți fi când vă vor prigoni și vă vor ocărî, și vor zice tot lucrul rău împotriva voastră, mințind pentru Mine. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri. Politicianul creștin nu se teme de prigoană, de ocara venită de la cei rătăciți și mărturisește mereu poruncile lui Dumnezeu, căutând plata pentru slujirea Națiunii și Țării nu de la oameni, ci de la Dumnezeu. În Parlametul Țării trebuie să alegem oameni care iubesc pe Dumnezeu și nu se tem să-și asume poruncile dumnezeiești în activitatea lor politică.

***

Cetățenii creștini ai Țării trebuie să meargă la votare și să voteze, călăuziți fiind în această alegere de poruncile lui Dumnezeu. În Decembrie 1989, au murit oameni pentru ca noi să avem dreptul de a ne alege conducătorii. Prin urmare, din respect pentru jertfa lor și din iubire pentru viitorul Neamului nostru, trebuie să mergem la votare și să alegem membrii viitorului Parlament al Țării!

Să facem această alegere în duhul creștinesc al iubirii de Dumnezeu, de semeni, de Neam și Țară! Române, mergi la vot și votează creștinește!

(sursa: ACTIVENEWS)

Sfârșitul „simfoniei bizantine” - Biserica Ortodoxă Română și noile realități economice și politice ale începutului de secol XXI (partea III)

2019-05-23T07:48:00.002+03:00

Partea 1 / Partea 2

1.2. Concluzii cu privire la definirea conținutului relației Stat – Biserică în țările membre ale Uniunii Europene

Nu există un model unic de relaționare.

Regula este finanțarea limitată sau lipsa de finanțare a cultelor religioase din fondurile publice.

Subvenționarea totală sau parțială din bugetul public a salariilor clerului este o excepție de la regula autofinanțării cultelor religioase pentru asigurarea acestor salarii.

Într-o anumită măsură, cultele religioase beneficiază de scutire la plata impozitului pe donațiile credincioșilor, impozitului pe venitul realizat din activități religioase și a impozitului pe clădirile de cult.

Majoritatea statelor exercită o monitorizare permanentă și atentă (inclusiv prin solicitarea de rapoarte oficiale anuale detaliate) asupra activității cultelor religioase, cu precădere a gestionării fondurilor bănești.

În unele situații, cultele religioase au cuantumul resurselor financiare condiționat de voința credincioșilor de a recunoaște oficial apartenența la cult, de a achita taxa de membru/de cult sau de a reorienta spre cultul religios un procent din impozitul pe venit datorat statului.

Preoții din Armată, spitalele de stat, penitenciare și centrele sociale de stat sunt, de regulă, salarizați integral din bugetul public.

Biserica Romano-Catolică beneficiază de o oarecare stabilitate financiară datorată sistemului de Concordate încheiate cu statele unde credincioșii catolici formează majoritatea populației. De remarcat faptul că aceste Concordate nu garantează în țări catolice precum Italia sau Spania, salarizarea integrală a clericilor din fonduri publice.

Doar cultele religioase din România și (deocamdată) Biserica Ortodoxă din Grecia beneficiază de un conținut foarte avantajos pentru ele al relației culte relgioase – stat, primind contribuții permanente și procentual peste media din restul țărilor membre ale U.E. pentru salarizarea personalului clerical/neclerical, construire/restaurare de biseirici, pentru salarizarea profesorilor de religie în școlile publice și instituțiile de învățământ religioase, la care se adaugă un sistem generos de scutiri la plata impozitelor/taxelor.

***

2.Transparență, fiscalitate, moralitate și eficiență în managementul resurselor financiare ale Bisericii – considerații personale

2.1.Trei principii (transparenței, bugetării participative și orientării inteligente a resurselor) de aplicat în eficientizarea mecanismului de colectare și utilizare a contribuțiilor benevole oferite de credincioși

Conținutul care definește (sub aspect juridico-financiar) relația dintre cultele religioase și stat în țările membre ale Uniunii Europene impune constatarea că spațiul unional european este unul puțin favorabil cultelor religioase, cu precădere Bisericii Creștine.

Rezerva pe care o manifestă majoritatea statelor U.E. în a susține financiar funcționarea cultelor religioase, neutralitatea sau chiar separarea statului de cultele religioase afirmată în majoritatea constituțiilor naționale, beneficiile fiscale relativ modeste oferite cultelor religioase de către state se constituie în tot atâtea realități care determină comunitățile religioase să găsească soluții financiare altele decât accesarea bugetelor publice, în cele mai multe situații puțin accesibile.

După cum se observă, una din principalele surse de finanțare pentru cultele religioase o constituie contribuțiile benevole oferite de credincioși și probabil că și în România, importanța lor va fi, în curând, capitală, dacă statul român va începe să implementeze o politică de neutralitate strictă față de cultele religioase, după modelul practicat în majoritatea statelor membre ale U.E.

Caracterul benevol (chiar și atunci când se manifestă sub forma unei „taxe de cult” sau „taxe de membru”, contribuția este benevolă, cetățeanul având posibilitatea de a renunța oricând la plata ei, prin părăsirea oficială a cultului religios) condiționează colectarea și administrarea eficientă a acestei contribuții de respectarea, de către cultele religioase, a câtorva principii:

- principiul transparenței utilizării resurselor financiare,

- principiul bugetării participative prin implicarea credincioșilor la conceperea și execuția bugetului comunității religioase locale (parohie și episcopie),

- principiul orientării inteligente a resurselor financiare spre acele activități pastoral-misionare, filantropice și de catehizare care răspund necesităților reale (duhovnicești, filantropice, sociale) ale credincioșilor din comunitatea religioasă în care sunt membri.

Principiul transparenței utilizării resurselor financiare se aplică deja cu strictețe în țările membre ale U.E. unde cultele religioase primesc subvenții directe sau indirecte din bugetul public. Cultele sunt obligate să prezinte rapoarte anuale detaliate cu privire la activitatea financiar-contabilă, inclusiv aceea susținută din fonduri proprii, nu doar din cele de la bugetul public.

Acest principiu, aplicat la nivelul utilizării resurselor financiare proprii obținute din contribuțiile benevole ale credincioșilor, presupune o interacțiune transparentă, loială și permanentă cu aceștia exprimată prin:

- Publicarea de rapoarte financiar-contabile trimestriale, semestriale și/sau anuale cu privire la utilizarea resurselor financiare la nivelul comunității religioase (parohie, episcopie etc.);

- Accesul liber (inclusiv prin intermediul Internetului) al credincioșilor care au oferit contribuții benevole la indicatorii financiari care oglindesc utilizarea resurselor financiare la nivelul comunității religioase (parohie, episcopie etc.);

- Respectarea procedurilor fiscale (eliberare de chitanțe și alte documente fiscale) la încasarea contribuțiilor benevole și la utilizarea fondurilor bănești astfel constituite.

Evident, acest principiu al transparenței utilizării resurselor financiare ale cultelor religioase se aplică și în cazul activităților cu caracter economic care aduc venituri pentru cultele religioase. Aplicarea acestui principiu are ca efect creșterea nivelului de încredere a enoriașilor în modul de utilizare a resurselor financiare de către liderii religioși ai comunității religioase (preot paroh, preot slujitor, episcop) și poate să determine atât permanentizarea contribuțiilor benevole, cât și un grad sporit de colectare a acestora.

Principiul bugetării participative prin implicarea credincioșilor la conceperea și execuția bugetului comunității religioase locale (parohie și episcopie), aflat în strânsă legătură cu primul, presupune adoptarea și aplicarea unor proceduri și mecanisme de consultare a credincioșilor la conceperea și execuția bugetului comunității religioase locale. Într-un document emis de o eparhie a Bisericii Romano-Catolice intitulat „The Role and Reality of Parish Business Managers and Parish Finance Council Members” (Rolul și însemnătatea Managerilor de afaceri parohiali și Membrilor Consiliului de Finanțe al Parohiei) se precizează, în legătură cu acest principiu:

- Enoriașilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a se documenta, de a face comentarii și de a propune modificări cu privire la bugetul parohiei în timp ce acesta este încă în forma de proiect și înainte de a fi finalizat, cu înțelegerea și acceptarea faptului că ultimul cuvânt aparține preotului paroh;

- Situațiile financiare parohiale de rutină, cum ar fi o comparație între cheltuielile și veniturile stabilite în buget și cele reale rezultate din execuția bugetului, trebuie să fie puse la dispoziția tuturor enoriașilor, pe o bază regulată, de preferință trimestrială.

Participarea enoriașilor la conceperea și executarea bugetului are ca efect atât întărirea sentimentului de apartenență la parohie, cât și conștientizarea acestora cu privire la nevoile financiare ale parohiei.

Principiul orientării inteligente a resurselor financiare spre acele activități pastoral-misionare, filantropice și de catehizare care răspund necesităților reale (duhovnicești, filantropice, sociale) ale credincioșilor din comunitatea religioasă în care sunt membri devine aplicabil în măsura în care cele două principii mai-sus enunțate au fost respectate. Totodată, aplicarea acestui principiu presupune atât o cunoaștere detaliată, de către preot, a necesităților reale (duhovnicești, filantropice, sociale) ale credincioșilor, cât și susținerea unui dialog permanent între aceștia și preot.

Aceste trei principii sunt afirmate, chiar dacă nu în mod direct, explicit, și în textul Statutului Bisericii Ortodoxe Române. Totuși, nu afirmarea lor explicită se constituie în necesitate imediată, ci dezvoltarea unor metode practice, pe lângă cele statutare, caracterizate prin transparență și eficiență, prin intermediul cărora aceste principii să fie cunoscute, asumate și aplicate de către ierarhii, preoții și credincioșii din eparhiile și parohiile Bisericii noastre.

Menționez, ca o altă considerație personală, că o metodă care poate să aibă acest efect este relansarea, prin reafirmarea și întărirea trăsăturilor de organisme participative, sobornicești și democratice, a componentelor alese și reprezentative din structura Bisericii noastre, anume Adunarea Parohială, Adunarea Eparhială și Adunarea Națională Bisericească.

O abordare strict formală în constituirea și funcționarea acestor trei componente (în special la nivelul Adunării Parohiale și Adunării Eparhiale) care implică și participarea credincioșilor mireni, le golește de conținut, le transformă în mecanisme anchilozate, supuse birocratizării, formalismului, fapt care deteriorează, în timp și ireversibil, relația lor cu viața reală a credincioșilor Bisericii.

Un argument în acest sens este, de exemplu, discrepanța între numărul de familii alocat formal (în documente) unei parohii și numărul real de participanți la constituirea și funcționarea Adunării parohiale, care conform Statutului BOR ar trebui să fie „compusă din credincioșii majori ai parohiei, bărbați și femei, care mărturisesc prin credința, faptele și ținuta lor moralã, atașamentul față de Biserica Ortodoxă, de învățătura ei de credință și de instituțiile ei”.

Totodată, o altă metodă care poate să contribuie la eficientizarea colectării și utilizării contribuțiilor benevole ale credincioșilor este reformarea administrației bisericești, în sensul armonizării numărului de funcționari bisericești cu necesitățile activității Bisericii în protoieria și eparhia respectivă, cu orientare principală spre dezvoltarea activităților liturgice, de învățământ religios, de catehizare și filantropice, în cantitatea și calitatea solicitate de realitățile comunității religioase locale.

Evident că asumarea și aplicarea acestor principii și metode de lucru vor avea efecte pozitive asupra stării morale a clerului și credincioșilor și vor determina o diminuare substanțială a numărului de abateri de la disciplina financiară și misionar-pastorală în rândul clerului Bisericii noastre.

2.2.Identificarea, constituirea și dezvoltarea unor surse financiare complementare contribuțiilor benevole și subvențiilor de la bugetul public

Existența subvențiilor de la bugetul public pentru funcționarea Bisericii noastre este condiționată de factorul politic.

Nu trebuie să fie exclusă posibilitatea (foarte probabilă, dacă avem în vedere situația relației dintre Biserică și Stat în spațiul Uniunii Europene) ca, într-un orizont de timp cuprins între 3-5 ani până la 10 ani, aceste subvenții să fie diminuate sau chiar anulate de către statul român.

Argumentul istoric (Biserica primește de la stat contribuții pentru salarizarea personalului clerical/neclerical, pentru construirea/restaurarea de biserici etc. în temeiul înțelegerii încheiate cu statul român reprezentat de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, după secularizarea averilor Bisercii) nu are o valoare juridică absolută, nu poate fi folosit în fața vreunei instanțe de judecată de la nivelul Uniunii Europene și totodată, poate fi oricând anulat de o voință electorală, de o majoritate care să voteze și să aducă la conducerea țării o putere politică fie de o neutralitate strictă în chestiunea religioasă, fie adeptă a secularizării profunde a societății și statului, a separării Bisericii de Stat.

Recentul și surprinzătorul eșec de la Referendumul pentru Familie este o dovadă suficientă în susținerea tezei că reacția corpului electoral al națiunii române de la început de secol XXI în legătură cu chestiunile religioase este puțin predictibilă. Acestui aspect se adaugă și scăderea încrederii populației în instituția Bisericii înregistrată în sondajele aplicate în ultimii ani (două exemple: într-un sondaj din 2017, în clasamentul încrederii se înregistrau următoarele procente: SMURD aprox. 80%, Justiția aprox.60%, Biserica aprox.50%; într-un sondaj realizat la începutul anului 2018, se înregistrau următoarele procente: Pompieri 83%, Școală 70%, Armată 69%, Biserică 66%).

Situația impune Bisericii să identifice, să constituie și să dezvolte surse financiare complementare contribuțiilor benevole și subvențiilor de la bugetul public.

O primă sursă financiară complementară este accesarea fondurilor europene. Proiecte sociale, filantropice, educaționale, dar și cu caracter economic (economie socială) au fost implementate cu relativ succes în cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române. Probabil că primul loc în absorbția de fonduri europene îl ocupă Arhiepiscopia Craiovei, care a reușit să atragă și să utilizeze importante resurse financiare din bugetul Uniunii Europene alocat României.

Totuși, utilizarea acestei surse financiare complementare este condiționată de asumarea unor eforturi și riscuri:

- Efortul de a forma și/sau de a recruta personal specializat în conceperea și implementarea proiectelor europene.

- Efortul de a răspunde exigențelor financiare și procedurale impuse de Uniunea Europeană în acordarea acestor finanțări.

- Riscul de a comite erori în utilizarea fondurilor europene și de a suporta consecințele legale generate de acestea, fapt care poate afecta negativ imaginea Bisericii.

O a doua sursă financiară complementară este dezvoltarea de activități cu caracter economic a căror plusvaloare să fie realocată activităților specifice Bisericii. Aceste activități cu caracter economic pot fi susținute atât prin utilizarea terenurilor agricole, fondului forestier și altor proprietăți recuperate de Biserică prin retrocedările operate de stat, cât și prin înființarea de societăți comerciale cu acționar unic parohia/protoieria/eparhia, care să se supună legislației privind activitățile comerciale și al căror profit să fie alocat activităților specifice Bisericii.

Utilizarea acestei surse financiare complementare este condiționată, la rândul său, de asumarea unor eforturi și riscuri:

- Efortul de a forma și/sau recruta personal specializat.

- Efortul de a păstra necesarul echilibru duhovnicesc între dorința de a procura resurse financiare pentru Biserică prin activități specifice societății seculare și dimensiunea creștină, filantropică și mântuitoare specifică activității bisericești.

- Riscul de a crește birocrația din administrația bisericească prin constituirea unor structuri care să administreze activitățile cu caracter economic.

- Riscul de a comite erori în administrarea activităților economice și de a suporta consecințele legale generate de acestea, fapt care poate afecta negativ imaginea Bisericii.

O a treia sursă financiară complementară este constituită de dobânzile obținute din investiții financiare sigure făcute de Biserică către terți. În practica europeană și internațională (cu precădere în SUA), cele mai sigure investiții financiare sunt în: titluri de stat, obligațiuni corporative și municipale, depozite bancare pe termen lung, tranzacționarea de acțiuni pe piețele de capital, titluri de participare la fonduri mutuale garantate de stat sau de entități internaționale.

Utilizarea acestei surse financiare complementare poate fi considerată ca o noutate în practica entităților religioase din România și este condiționată de asumarea unor eforturi și riscuri asemănătoare celor amintite la activitățile economice desfășurate de Biserică prin intermediul societăților comerciale.

Acestea sunt doar câteva exemple de surse financiare complementare pe care Biserica noastreă le poate accesa, evident cu păstrarea necesarului echilibru duhovnicesc și cu subordonarea lor activității liturgice, pastoral-misionare, de catehizare și filantropice specific Bisericii lui Hristos.

***

3.Separarea Bisericii Ortodoxe Române de Statul Român – considerații personale despre cauzele și efectele acestui posibil proces istoric

3.1.Cauze posibile

În lista cauzelor posibile care ar declanșa procesul istoric de separare a Bisericii Ortodoxe Române de Statul Român, regăsim:

- Înstrăinarea corpului elector (majoritatea cetățenilor cu drept de vot) de valorile credinței creștine, fapt care să aducă la conducerea statului o forță politică adeptă a secularizării extinse a societății și statului.

- Degradarea morală gravă a clasei politice prin fapte de corupție și trădarea intereselor naționale, fapt care să facă imposibilă continuarea colaborării Bisericii cu Statul.

- Apariția unei legislații la nivelul Uniunii Europene care să solicite statelor membre aplicarea principiului separării stricte a Bisericii de Stat.

- Continuarea migrației economice a românilor spre Vestul Uniunii Europene și depopularea țării (prin scăderea numărului de nou-născuți și creșterea numărului de avorturi), fapt care să reducă numărul credincioșilor din țară și implicit, influența publică și caracterul reprezentativ al Bisericii Ortodoxe Române.

- Creșterea numărului de persoane de altă naționalitate/etnie și religie proveniți din rândul imigranților care primesc drept de azil pe teritoriul european, conform cu legislația adoptată de Uniunea Europeană.

În România, în ultimii ani, se înregistrează deja, în stare incipientă, câteva dintre aceste cauze: eșecul Referendumului pentru Familie (înstrăinarea corpului elector de valorile credinței creștine), degradarea morală gravă a clasei politice, depopularea masivă a teritoriului național (aproximativ 5 mil. de români, în majoritate creștini ortodocși, au migrat spre Vestul U.E. din motive economice, scăderea numărului de nou-născuți, creșterea numărului de avorturi), semnarea Pactului Global pentru migrație (propus de ONU).

Aceste posibile cauze impun adoptarea de contra-măsuri specifice în cadrul activității generale pe care o desfășoară Biserica Ortodoxă Română.

3.2.Efecte posibile

Separarea strictă a Bisericii Ortodoxe Române de Statul Român (după modelul cel mai răspândit în țările membre ale Uniunii Europene) va avea atât efecte negative, cât și efecte pozitive.

Dintre efectele negative, amintim:

- Reducerea drastică a resurselor financiare pentru salarizarea personalului clerical/neclerical și pentru desfășurarea activităților specifice Bisericii.

- Punerea în situație de risc a bisericilor și clădirilor bisericești de patrimoniu, lipsite de subvențiile de stat necesare întreținerii și restaurării.

- Diminuarea drastică a rețelei instituțiilor de învățământ teologic liceal și universitar din structura Bisericii.

- Reducerea numărului de diaconi, preoți, episcopi și implicit, diminuarea structurii administrative (parohii, protopopiate, eparhii).

- Diminuarea prezenței și activității Bisericii în zonele foarte sărace ale țării.

- Eliminarea educației religioase din școlile publice și a prezenței clericale din Armată, spitale publice și penitenciare.

- Diminuarea drastică a numărului de profesori de religie de nivel pre-universitar și universitar.

Dintre efectele pozitive, amintim:

- Reorganizarea administrativă a Bisericii prin reducerea/eliminarea birocrației.

- Eficientizarea colectării și utilizării contribuțiilor benevole ale credincioșilor.

- Eficientizarea și dezvoltarea activităților economice ale Bisericii.

- Identificarea, constituirea și dezvoltarea unor surse financiare complementare.

- Evaluarea realistă a puterii și poziției Bisericii în societate, printr-un recensământ atent al credincioșilor activi.

- Armonizarea numărului de diaconi, preoți, episcopi cu numărul real de credincioși activi și cu necesitățile lor duhovnicești.

- Flexibilizarea structurii interne a Bisericii, în conformitate cu resursele financiare atrase, numărul de credincioși activi și cu necesitățile lor duhovnicești.

- Dobândirea unei independențe clar definite față de ingerințele statului și/sau influențele forțelor politice în viața Bisericii.

Evitarea declanșării procesului istoric de separare a Bisericii Ortodoxe Române de stat (dacă se va concluziona că acesta este puțin probabil și ar fi totalmente nociv pentru Biserică) sau dimpotrivă, asumarea acestui proces istoric (dacă se va concluziona că acesta este foarte probabil și că poate fi benefic duhovnicește pentru Biserică) sunt atitudini care trebuie definite în temeiul unui studiu aprofundat asupra evoluției stării morale și politice a națiunii române, clasei politice și statului român, în contextul apartenenței la Uniunea Europeană (entitate aflată, la rândul său, într-o gravă criză morală și politică).

Oricare ar fi abordarea pe care o va alege Biserica în relația cu Statul Român și/sau cu Uniunea Europeană, am convingerea că un creștin, mirean, monah, diacon, preot sau episcop, își află curajul de a apăra Biserica și a mărturisi credința creștină în calea oricărei forțe statale sau lumești, în cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos:

„Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea!” (Ioan XVI, 33)

***

FOTO:

Jan Massijs - Apocalipsa Sf. Ioan Evanghelistul (1563)

Sfârșitul „simfoniei bizantine” - Biserica Ortodoxă Română și noile realități economice și politice ale începutului de secol XXI (partea II)

2019-05-05T12:06:00.004+03:00

1.Situația relației dintre Biserică și Stat în state membre ale Uniunii Europene (dimensiunea juridico-financiară) - continuare:

Prima parte a studiului nostru poate fi lecturată - aici -

UPDATE:

În Bulgaria, începând cu 1 ianuarie 2019, este în vigoare o nouă lege a cultelor care reglementează relația acestora cu statul. În conformitate cu noile reglementări, statul își asumă obligația de a aloca o sumă fixă (indiferent de numărul de clerici și personal neclerical) Bisericii Ortodoxe Bulgare și Cultului musulman, cele două mari culte religioase recunoscute în Bulgaria. Celelalte culte religioase primesc un ajutor variabil, în funcție de numărul de credincioși.

***

Regatul Unit al Marii Britanii: Legislația stabilește că Biserica Anglicană este biserică de stat, iar întâistătătorul Bisericii este Monarhul. Cultele religioase acreditate sunt scutite de impozitul pe clădirile religioase și pot solicita recuperarea a 25% din impozitul pe donație plătit de donator. În școlile publice, educația religioasă este subvenționată de stat și predată de profesori ai școlilor respective (de la vârsta de 13 ani, elevul poate decide dacă participă sau nu la ora de religie). Legea interzice grupurilor religioase care să dețină licențe naționale de radio, licențe de teletext public, mai mult de o licență TV și/sau licență de radio și televiziune multiplex.

Deși este biserică de stat, Biserica Anglicană se subvenționează aproape exclusiv din veniturile proprii (donații/contribuții ale credincioșilor, administrarea proprietăților, managementul unor investiții etc.). Nu se alocă fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc.

România: Conform Constituției, Art. 29: (3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. (4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă. (5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.

Conform prevederilor Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă, sunt recunoscute 18 culte religioase: Biserica Ortodoxă Română, Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din România, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică C.A. din România, Biserica Evanghelică Lutherană din România, Biserica Unitariană Maghiară, Cultul Creștin Baptist- Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România, Biserica Creştină După Evanghelie din România, Biserica Evanghelică Română, Cultul Creștin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România Cultul Mozaic, Cultul Musulman, Organizaţia Religioasă “Martorii lui Iehova”.

Conform datelor cuprinse în studiul „Statul și Cultele religioase” – Ediția 2018, Secretariatul de Stat pentru Culte, relația dintre cultele religioase și statul român se definește astfel:

La nivelul anului 2017, de la bugetul de stat au fost acordate subvenții în valoare de 550.224.000 de lei pentru salarizarea a 16.672 de angajați ai cultelor religioase (preoți, pastori, imami, rabini, diaconi etc. și personal de conducere). Susținerea la plata salariilor se acordă potrivit principiului proporționalității, fiecare cult religios recunoscut de stat primește o sumă direct proporțională cu numărul de credincioși consemnat de ultimul recensământ.

Distribuția fondurilor pentru salarii, pe culte, în anul 2017

Cult	lei	%
Biserica Evanghelică	234.926	0,05
Armean	377.227	0,08
Mozaic	439.202	0,09
Episcopia Ortodoxă Sârbă	1.249.259	0,26
Evanghelic Lutheran	1.416.517	0,30
Evanghelic C.A.	1.362.835	0,30
Musulman	1.679.638	0,35
Creștin după Evanghelie	1.813.575	0,38
Rit Vechi	1.992.207	0,42
Unitarian	3.475.966	0,75
Penticostal	5.395.977	1,13
Greco-Catolic	16.422.828	3,45
Reformat	23.302.502	4,90
Romano-Catolic	23.940.208	5,03
Ortodox	392.545.015	82,53
Total	475.647.882	100

Cuantumul ajutorului primit de culte nu este identic cu procentul de credincioși înregistrat la recensământ, Secretariatul de Stat pentru Culte practicând o politică de discriminare pozitivă a cultelor religioase care au înregistrat un număr mic de membri. Salariile pentru personalul clerical sunt echivalate cu cele ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat, iar principalele funcții de conducere ale cultelor religioase (șefii cultelor, până la rangul de arhiereu-vicar) sunt asimilate unor funcții de demnitate publică, deținătorii acestora (92 de posturi) primind lunar o indemnizație fixă, în funcție de rang, în valoare de 13.050 de lei – 16.675 de lei.

Contribuția statului la salarizarea personalului de cult (15.272 de posturi) este parțială: 65% din cuantumul salariilor pentru majoritatea posturilor (11.136 de posturi) și 80% pentru unitățile cu venituri mici (4.136 de posturi – 30% din totalul acestora).

Distribuția numărului de posturi de personal de cult pentru care se alocă fonduri de la buget pentru contribuția la salarii, pe culte, total posturi și procente în anul 2017

Cult	Nr. posturi	%
Mozaic	1	0,01
Armean	4	0,03
Biserica Evanghelică	9	0,06
Episcopia Ortodoxă Sârbă	42	0,28
Evanghelic C.A.	42	0,28
Evanghelic – Lutheran	44	0,29
Rit Vechi	52	0,34
Creștin după Evanghelie	55	0,36
Musulman	55	0,36
Unitarian	105	0,69
Penticostal	192	1,26
Greco-Catolic	443	2,90
Romano-Catolic	689	4,51
Reformat	756	4,95
Ortodox	12.783	83,7
Total	15.272	100

Cultele religioase au obligația să completeze salariile personalului clerical din fonduri proprii și să plătească impozitele pe salariu, asigurările de sănătate și contribuțiile sociale către stat. Salariile personalului clerical angajat în Armată, SPP, SRI, penitenciare, spitale de stat sunt asigurate de instituțiile în cadrul cărora aceștia sunt încadrați. Posturile suplimentare create în cadrul cultelor sunt finanțate de acestea din fonduri proprii.

Statul român acordă sprijin pentru construirea și repararea lăcașurilor de cult din țară și ale comunităților românești din afara granițelor, pentru restaurarea bisericilor monumente istorice și pentru activitatea social-caritabilă desfășurată de către 17 culte (Martorii lui Iehova nu solicită sprijin).

Contribuțiile la salarizarea personalului neclerical, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 82/2001, începând cu anul 2002, se acordă de la bugetele locale (19.899 de posturi). Autorităţile locale pot suplimenta acest număr prin Hotărâri ale Consiliilor Locale.

Excedentul bugetar obţinut de cultele religioase din activităţi economice şi care nu este redirecţionat către opere religioase, sociale, filantropice etc. este supus impozitării, iar circulaţia fondurilor în interiorul comunităţilor religioase este scutită fiscal.

Următoarele tipuri de venituri realizate de cultelor religioase din România nu sunt impozitate: veniturile obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii, venituri obţinute din chirii, alte venituri obtinute din activităţi economice, venituri din despăgubiri în forma bănească, obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate. Scutirea de impozit se aplică cu condiția ca banii obţinuţi să fie utilizaţi pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în conditiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi nonprofit specifice cultelor religioase. (Conform Cod Fiscal și altor reglementări fiscale din legislația românească)

Guvernul României și diferite autorități locale au finanțat, alături de Biserica Ortodoxă Română, construirea Catedralei Mântuirii Neamului, proiect de importanță națională și istorică.

Potrivit legii, educația religioasă în școlile publice ia forma educației confesionale, pentru elevii aparținând fiecărui cult recunoscut existând o programă analitică și manuale specifice. Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ Religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun de discipline. Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform propriei opțiuni. La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să frecventeze orele de religie. În caz contrar, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. Profesorii de religie sunt salarizați integral din bugetul public.

O problemă importantă și încă nerezolvată a relației dintre cultele religioase și statul roman este aceea a retrocedării proprietăților cultelor confiscate de regimul comunist. Stadiul de soluţionare a cererilor de retrocedare depuse de cultele religioase la 1 ianuarie 2018 era următorul:

Biserica Ortodoxă Română a depus un număr de 2.215 cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 1.437 cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 778 cereri de retrocedare. Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a depus un număr de 1.576 de cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 1.550 de cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 26 de cereri de retrocedare.

Biserica Romano-Catolică a depus un număr de 1.203 cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 906 cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 297 de cereri retrocedare

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a depus un număr de 6.723 cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 3.180 de cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 3.543 de cereri de retrocedare.

Biserica Reformată a depus un număr de 1.208 cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 877 de cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 331 de cereri de retrocedare.

Cultul Mozaic (Fundaţia Caritatea) a depus un număr de 1.918 cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 1.185 de cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 733 de cereri de retrocedare.

Biserica Unitariană a depus un număr de 82 cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 74 de cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 8 cereri de retrocedare.

Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană a depus un număr de 1.133 cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 792 de cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 341 cereri de retrocedare.

Biserica Evanghelică Lutherană a depus un număr de 29 de cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 26 de cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 3 cereri de retrocedare.

Cultul Musulman, Biserica Armeană, Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea, Biserica Baptistă, Cultul Penticostal, Asociaţia Religioasă Nazarineană au depus un număr 303 cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 163 de cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 140 de cereri de retrocedare.

O situație aparte și totodată, tensionată o constituie procesul de soluționare a cererilor de retrocedare depuse de Biserica Greco-Catolică pentru proprietățile pierdute prin Decretul nr. 358/1948, care desființa această biserică. O parte dintre aceste proprietăți (cu precădere lăcașuri de cult și case parohiale) au revenit Bisericii Ortodoxe Române, ca urmare a „reunirii” forțate a greco-catolicilor cu BOR. Conform Secretariatului de Stat pentru Culte, principalele cauzele care încetinesc procesul de soluționare a cererilor de retrocedare depuse de către Biserica Greco-Catolică sunt:

Particularitatea preluării patrimoniului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, mai exact a imobilelor care, în prezent, se află în administrarea Bisericii Ortodoxe Române, în temeiul Decretului nr. 358/1948 (aproximativ 80% din numărul total de cereri depuse de către Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare);

O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu permite restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri în cazul imobilelor care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică, și care, în prezent, se află în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române.

(VA URMA)

Sfârșitul „simfoniei bizantine” - Biserica Ortodoxă Română și noile realități economice și politice ale începutului de secol XXI (partea I)

2019-05-01T13:26:00.000+03:00

Sfârșitul „simfoniei bizantine”Biserica Ortodoxă Română și noile realități economice și politice ale începutului de secol XXI

1.Situația relației dintre Biserică și Stat în state membre ale Uniunii Europene (dimensiunea juridico-financiară)

Contextul național recent al discuției – declarații de presă:

„Biserica trebuie să înţeleagă şi să aleagă. Trăim în secolul XXI. Este nevoie de bani, de foarte mulţi bani. Sunt subiecte pe care biserica probabil nu le îndrăgeşte, dar trebuie să găsim un compromis. Impozitarea Bisericii este o discuţie pe care am început-o în 2015 cu Patriarhul, nu într-un mod direct, dar am lăsat să se înţeleagă că undeva, cândva, într-un viitor foarte apropiat trebuie să discutăm despre acest subiect. Putem să găsim o formulă pe care şi Biserica să o accepte, şi populaţia să o primească foarte bine şi anume: trebuie să vedem care sunt acele activităţi cu caracter economic care pot fi impozitate. Ceea ce luăm de acolo, noi putem să lăsăm în continuare Bisericii să gestioneze, dar pe o zonă pe care noi, statul, o stabilim, adică de tip social.” (Ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici – Iulie 2017, declarație pentru Digi24)

„Biserica Ortodoxă Română plăteşte impozite la stat ca orice altă instituţie. Din punct de vedere fiscal, cultele religioase din România sunt tratate ca organizaţii de drept privat şi utilitate publică, fiind asimilate ca regim fiscal cu ong-urile, fundaţiile, asociaţiile sau alte organizaţii nonprofit.” (Patriarhia Română – Iulie 2017, răspuns la declarația ministrului de finanțe)

„Nu vorbesc despre o impozitare a Bisericii, doar în a sublinia mult mai bine şi mai clar rolul acesteia pe care îl are în societate vizavi de problemele cu caracter social. Adică, acele sume pe care statul teoretic al trebui să le ia rămân la Biserică. Nu le ia statul deloc, iar biserica de acei bani întreprinde activităţi cu caracter social pe care statul le menţionează şi anume: copii cu probleme, persoane cu dizabilităţi, oameni în vârstă. (...)

Discutăm împreună care sunt acele activităţi pe care statul ar putea să....(le impoziteze n.r.), dar suma respectivă nu o ia statul şi rămâne la nivelul bisericii, pentru că Biserica a demonstrat foarte clar că mult mai bine gestionează acest tip de probleme. Statul a dovedit că este corigent la acest capitol, de a avea grijă de probleme sociale, iar biserica a făcut asta foarte bine în ultimii ani. (...) Astfel de acţiuni, să spunem, opresc acel curent negativ împotriva Bisericii. (...) Este vorba de o evidenţiere a unor sume de bani cu destinaţie clară către zona socială de care statul din păcate nu ştie de ani de zile (...) va exista o discuţie informală cu Patriarhul." (Ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici – Februarie 2018, declarație pentru Antena 3)

„Propunerea ministrului nu este una de impozitare. Este o falsă perspectivă a ceea ce dumnealui a comunicat. Ministrul s-a referit doar la o mai accentuată folosire a activităţilor filantropice şi sociale a cultelor religioase din România, pentru ameliorarea unor stări disfuncţionale din societatea românească. Ministrul a apreciat implicarea Bisericii şi a spus că Biserica face asfel de acţiuni filantropice mai bine decât statul, dar că îşi doreşte o accentuare.” (Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române – Februarie 2018, declarație pentru MEDIAFAX).

1.1.Modele de relaționare Stat-Biserică. Conținutul relației Stat-Biserică în țările membre ale Uniunii Europene

Există 3 modele principale de relaționare Stat – Biserică:

Modelul 1: Separarea între Stat și Cultele religioase

Modelul 2: Biserici de stat sau Biserici dominante/favorizate de stat

Modelul 3: Biserici privilegiate (prin recunoașterea de către stat, în contextul în care alte culte nu sunt recunoscute)

Din perspectivă metodologică, relația Stat – Biserică se definește în funcție de:

definirea constituțional-juridică a regimului relației stat-culte (separare, cooperare, Biserică de stat sau dominantă etc.);
modalitatea de finanțare a cultelor (finanțare directă, indirectă, mixtă etc.);
locul și rolul religiei în spațiul public (laicitate activă – cu așezarea religiei în sfera privată; neutralitate „indiferentă” – în care statul se abține să așeze cultele într-un rol social specific; și neutralitate „pozitivă” sau „favorabilă”, în care statul recunoaște și susține activ prezența cultelor în spațiul public);
gradul de permisivitate al cadrului legislativ în privința recunoașterii cultelor minoritare și a noilor mișcări religioase (regim deschis tuturor cultelor sau regim incluziv vs regim de recunoaștere selectivă sau limitată; regim cu un singur nivel de recunoaștere sau cu mai multe);
modul în care este tratată educația religioasă (state cu educație religioasă confesională vs neconfesională, opțională vs obligatorie, susținută de stat sau „privatizată” etc.*conform „Statul și Cultele religioase” – Ediția 2018, Secretariatul de Stat pentru Culte)

Conținutul relației Stat – Biserică în țările membre ale Uniunii Europene, conform US Department of State (International Religious Freedom Report for 2017), se definește astfel:

Austria: Legislația permite înființarea a trei categorii de grupuri religioase recunoscute de stat (cu drepturi și privilegii diferite): societăți religioase, comunități confesionale religioase și asociații religioase. Există 16 societăți religioase (forma superioară, cu cele mai multe drepturi și privilegii), printre care Biserica Romano-Catolică, Bisericile Protestante (Luterană și Presbiteriană), Biserica Ortodoxă Răsăriteană etc. Societățile religioase au statut de corporații publice. Conform acestui statut, au următoarele drepturi/privilegii: finanțarea de la bugetul public a activităților de educație religioasă în școlile publice/private, scutirea de taxe/impozite. Această scutire se acordă în doar două situații: donațiile nu sunt impozitate; clădirile dedicate activității de cult și administrative nu sunt impozitate. Statul finanțează educația religioasă a elevilor care aparțin doar de cele 16 societăți religioase recunoscute, atât în școlile publice, cât și în cele private (inclusiv cele aparținând respectivelor societăți religioase). Nu se alocă fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc.

Belgia: Guvernul recunoaște oficial Catolicismul, Protestantismul (Evangheliștii și Penticostalii), Iudaismul, Anglicanismul, Islamul, Orthodoxia (Greacă și Rusească) și umanismul secular (inclus în legislația cu privire la funcționarea formelor de viață religioasă/filosofică). Statul asigură plata salariilor și pensiilor personalului clerical al cultelor recunoscute oficial. Finanțarea se asigură la nivel de „case de rugăciune” (biserică) și este condiționată de: transparență și legalitate în activitatea financiar-contabilă, renunțarea la finanțări primite din afara țării, respectarea normelor legale cu privire la funcționarea clădirii unde se desfășoară activitatea religioasă. Educația religioasă și/sau umanistă în școlile publice este permisă, cu respectarea neutralității față de alte religii și la cererea părinților elevilor, iar salarizarea profesorilor este asigurată din bugetul public. Se alocă fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios.

Bulgaria: Constituția proclamă separarea instituțiilor religioase de stat. Creștinismul Ortodox Răsăritean este proclamat ca fiind religia tradițională a țării, Biserica Ortodoxă Bulgară fiind exceptată de la procedurile de înscriere ca entitate religioasă la nivelul autorității guvernamentale. Legislația permite autorității statale să finanțeze funcționarea BOB și a cultelor recunoscute de stat, dar nu definește în detaliu modalitățile de finanțare. În școlile publice pot fi organizate ore de educație religioasă. Salarizarea profesorilor poate fi făcută de școală (dacă există solicitări din partea părinților a minim 8 elevi/clasă), din banii publici, dacă are sumele necesare, iar în situație contrară, se acceptă ca salarizarea să fie făcută de un sponsor și/sau de cultul religios respectiv. Cultele religioase pot organiza instituții de învățământ proprii (școli și universități) cu respectarea standardelor de educație seculară stabilite de guvern. Se alocă parțial fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc.

Croația: Legislația favorizează Biserica Romano-Catolică (printre cele 54 de comunități religiose recunoscute de stat). Statul asigură scutirea de taxe/impozite pentru Biserica Romano-Catolică, salarizarea și pensiile clerului catolic, finanțarea educației religioase catolice în școlile publice. Cultele religioase sunt scutite de taxa la cumpărarea proprietăților imobiliare, de impozitul pe profit/capitalul dobândit, de taxa pe donații. Statul recunoaște căsătoria religioasă oficiată de cultele religioase recunoscute și o asimilează cu căsătoria civilă. În școlile publice se oferă opțional educație religioasă, la cerere părinților elevilor. Nu se alocă fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc. (cu excepția Bisericii Romano-Catolice).

Cipru: Constituția recunoaște Bisericii Ortodoxe Grecești Autocefale a Ciprului dreptul exclusiv de a-și reglementa și administra treburile interne și proprietățile. Legislația impune BOGAC să plătească taxe și impozite pe activitățile comerciale. Guvernul asigură suport financiar pentru funcționarea moscheilor de pe teritoriul național. Cultele religioase recunoscute pot primi susținere financiară de la stat pentru activități educaționale, culturale și filantropice. Nu se alocă fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc.

Cehia: Legislația acordă recunoaștere pentru două tipuri de comunități religioase: grupuri religioase de minim 300 de membri (acestea sunt scutite de taxele pe venit, pe depozitele bancare, pe donațiile membrilor, dar sunt obligate să prezinte rapoarte publice de activitate și financiar-contabile anuale); grupuri religioase de minim 0,1% din totalul populației țării, care au funcționat ca grupuri mici cel puțin 10 ani (acestea primesc scutirile de taxe sus-amintite și în plus au acces la subvenții de la bugetul public, pot oficia căsătorii religioase recunoscute de stat și asimilate cu căsătoriile civile, pot avea clerici în Armată și penitenciare; totodată, pot să aplice la autoritatea guvernamentală pentru a obține dreptul de predare a educației religioase în școlile publice; salarizarea profesorilor de religie este asigurată de școală, în limita resurselor, iar dacă școala nu are resurse, se asigură de către cultul religios respectiv; educația religioasă nu este obligatorie și se organizează dacă există minim 7 elevi care solicită/clasă și doar pentru aceștia). Nu se alocă fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios (excepție preoții militari și din penitenciare), personalului administrativ bisericesc etc.

Danemarca: Constituția proclamă Biserica Evanghelică Luterană ca biserică națională. Aceasta este finanțată de stat, iar Monarhul țării trebuie să fie membru al BEL. Sursele de finanțare pentru BEL sunt subvențiile de stat și un sistem de deducere din impozitul pe venit care permite alocarea voluntară (de către membri BEL) a unei părți din acest impozit către BEL. Aproximativ 86% din sursele de finanțare a BEL au provenit de la alocarea voluntară de către membri BEL, restul de 14% fiind din subvențiile de stat. BEL și cultele recunoscute de stat au dreptul de a emite certificate de botez (sau echivalentul), de căsătorie religioasă (asimilată cu căsătoria civilă) și certificate de deces, au dreptul de a administra propriile cimitire, sunt scutite de TVA, sunt scutite de taxa pe donații. În școlile publice este obligatorie educația religioasă evanghelic-luterană, iar profesorii de religie sunt salarizați de stat. Elevii de altă religie pot să nu participe la ora de religie. Nu se alocă fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc. (cu excepția Bisericii Evanghelice Luterane).

Estonia: Constituția afirmă că nu există o biserică de stat în Estonia. Legislația recunoaște existența a două grupuri religioase: asociații religioase (biserici, congregații, uniuni de congregații și mânăstiri) și societăți religioase (organizații de voluntari care desfășoară activități de natură religioasă în afara formelor tradiționale practicate în asociațiile religioase). Cultele religioase recunoscute de stat sunt scutite de TVA și de taxele pe venit. Statul asigură salarizarea preoților din Armată și penitenciare. În școlile publice se oferă, opțional, educație religioasă primară, iar salarizarea profesorilor (laici sau clerici ai cultelor recunoscute) este asigurată din bugetul public. Nu se alocă fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc.

Finlanda: cetățenii care sunt membri ai Bisericii Evanghelice Luterane a Finlandei și ai Bisericii Ortodoxe Finlandeze sunt obligați la plata unei „taxe pentru biserică”, în procent de aproximativ 1%-2% din venitul realizat. Persoanele care nu doresc să plătească taxa, au obligația să renunțe oficial la calitatea de membri ai bisericilor respective, printr-o cerere adresată autorității guvernamentale. BELF, BOF și alte culte religioase recunoscute de stat pot aplica pentru obținerea de subvenții din partea statului. BELF și BOF au dreptul de a înregistra oficial nașteri, căsătorii și decese, în colaborare cu Registrul Civil al Statului. Școlile publice asigură educația religioasă în conformitate cu religia elevilor. Elevii cu vârsta de 18 ani pot decide dacă participă la ora de religie sau la ora de educație civică. Se alocă fonduri de la bugetul public (obținute prin sistemul „taxei pentru biserică) pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc.

Franța: Constituția țării definește statul francez ca fiind republică seculară. Activitatea religioasă se desfășoară sub forma unor asociații religioase, care desfășoară exclusiv activități religioase (scutite de taxe și impozite) și/sau asociații cultural-religioase, care pot desfășura și activități non-profit și economice-cu profit (ambele supuse taxelor și impozitelor). În 2017 existau următoarele asociații ale cultelor religioase excluse de la plata taxelor/impozitelor: 109 asociații Protestante, 100 asociații Catolcie, 50 asociații ale Martorilor lui Iehova, 30 asociații ale Musulmanilor și 15 asociații ale Evreilor. Statul nu aplică taxe/impozite asupra clădirilor cu destinație religioasă (mai ales clădirilor de patrimoniu). Statul francez este proprietarul tuturor clădirilor cu destinație religioasă construite ulterior anului 1905. Învățământul public este secular, iar în școlile publice sunt interzise simbolurile religioase, atât ca decor, cât și purtate de profesori, elevi, părinți. Școlile private, inclusiv cele înființate de asociațiile religioase, pot primi finanțări din partea statului și nu sunt supuse, în activitatea internă, reglementărilor cu privire la educația/viața religioasă. Nu se alocă fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc.

Germania: Constituția interzice existența unei biserici de stat. Cultele religioase care primesc recunoașterea de corporații publice legale (CPL) pot primi subvenții publice și pot desfășura activități religioase în Armată, spitale publice și penitenciare. Cultele religioase pot primi și statutul de asociații non-profit și beneficiază de scutiri de taxe pe venituri. Cultele religioase recunoscute ca CPL au dreptul să solicite membrilor realocarea de până la 9% din suma totală a impozitului pe venit datorat statului. Totodată, CPL pot primi subvenții de la stat pentru salarizarea clerului din Aramtă, spitale publice și penitenciare, pentru profesorii de religie din școlile publice. Se alocă limitat fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc.

Grecia: Constituția recunoaște Bisericii Ortodoxe din Grecia caracterul de religie predominantă. Legislația favorizează Biserica Ortodoxă din Grecia, dar oferă scutiri de taxe/impozite și celorlalte culte recunoscute de stat. Proprietățile și activitățile nonreligioase desfășurate de culte sunt supuse impozitării, excepție făcând cele ale așezămintelor mânăstirești de la Muntele Athos. Educația religioasă creștin-ortodoxă este inclusă în programa școlară pentru clasele primare și gimnaziale, în școlile publice.

Clericii ortodocși (aproximativ 9.000 de clerici) au statut de funcționari publici și primesc salarizare integrală de la bugetul public.

La începutul lunii noiembrie 2018, guvernul condus de socialistul ateu Alexis Tsipras, a negociat cu Arhiepiscoul Ieronimus reformarea sistemului de subvenționare a Bisericii Ortodoxe din Grecia de către stat. Conform acordului inițial, statul urma să retragă finanțarea salariilor pentru clerici și să constituie un fond cu sumă fixă (aproximativ 200 mil. Euro) alimentat de la bugetul public pe care Biserica să-l folosească la salarizarea clericilor, indiferent de numărul acestora. Totodată, proprietățile aflate în litigiu urmau a fi admnistrate în comun de către Biserică și Stat, prin intermediul unor societăți comerciale mixte. Proprietățile nonreligioase ale Bisericii ar fi fost supuse impozitării de către stat.

La mijlocul lunii noiembrie 2018, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia a respins textul acordului negociat cu statul grec și a solicitat continuarea negocierilor. Situația relației dintre Biserică și Stat, în Grecia, rămâne incertă și tensionată, pe fondul unei crize economice severe în care țara se află de aproximativ cinci ani.

Ungaria: Constituția recunoaște rolul Creștinismului în prezervarea națiunii ungare. Legislația recunoaște existența a două tipuri de comunități religioase: biserici încorporate (care colaborează direct cu statul în realizarea unor obiective comune) și organizații religioase. Bisericile încorporate (și instituțiile filantropice, de caritate și educaționale înființate de acestea) primesc subvenții de la bugetul public pentru serviciile publice realizate (servicii sociale, servicii de sănătate, servicii educaționale), în funcție de numărul persoanelor care au beneficiat de respectivele servicii. Același mecanism se aplică și în cazul instituțiilor de învățământ aparținând bisericilor încorporate, subvențiile fiind calculate în funcție de numărul de elevi. Cetățenii pot aloca, din impozitul pe venit datorat statului, 1% pentru bisericile încorporate și 1% pentru organizațiile religioase. Donațiile nu sunt impozitate. Veniturile oficialilor bisericilor încorporate sunt scutite de impozitare, în anumite condiții stabilite de lege. Ambelor tipuri de comunități religioase le este interzis să cumpere terenuri agricole.

Bisericile încorporate pot primi teren agricol sub forma de donații sau prin testament. Bisericile Catolică, Luterană și Reformată primesc, din oficiu, dreptul de a avea preoți militari salarizați de stat. Celelalte biserici încorporate trebuie să solicite aprobare de la autoritatea guvernamentală. Nu există preoți de penitenciare și este necesară o solicitare de aprobare de la autoritatea guvernamentală. Bisericile încorporate primesc, din oficiu, dreptul de a realiza servicii religioase în spitale, cu salarizare de la stat. În școlile publice este obligatorie, până la clasa a VIII-a, o oră/săptămână de educație religioasă (predată de reprezentanți atestați a bisericilor încorporate) sau de educație etică (predată de profesorul școlii). Școlile private înființate de bisericile încorporate pot primi finanțare de la bugetul public, dacă urmează o procedură de acreditare. Se alocă limitat fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc.

Irlanda: Constituția țării face referire la Sfânta Treime, la Iisus Hristos și la Dumnezeu, textul fiind întemeiat pe credința creștină, dar interzicând orice discriminare de natură religioasă. Legislația nu solicită o procedură administrativă pentru înființarea/funcționarea cultelor religioase. Acestea pot beneficia de scutire la plata taxelor/impozitelor prin înregistrare la Ministerul de Finanțe ca ONG-uri sau asociații de caritate/filantropie. Scutirea se acordă doar dacă activitățile desfășurate sunt exclusiv de natură filantropică și de caritate, activități care sunt supuse controlului unei autorități statale specializate. Pentru a beneficia de scutirea de taxe/impozite, ONG-urile cultelor religioase au obligația de a folosi proprietățile și veniturile exclusiv pentru activitățile filantropice/de caritate. Școlile religioase naționale (care sunt private) primesc finanțare de la bugetul public pentru marea parte a cheltuielilor cu salariile și clădirile, iar elevii primesc o indemnizație de la stat. Educația religioasă în școlile publice este opțională, iar profesorii de religie sunt salarizați de stat. Nu se alocă fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc.

Italia: Constituția proclamă că Biserica Romano-Catolică și Statul italian sunt entități independente ale căror relații sunt reglementate prin tratate și prin Concordatul semnat de guvernul italian cu Vaticanul. Cultele religioase recunoscute de stat, inclusiv Biserica Romano-Catolică, beneficiază de anumite scutiri de la plata de taxe/impozite. Cultele religioase (cu excepția Bisericii Romano-Catolice a cărei funcționare este reglementată prin Concordat) sunt supuse monitorizării din partea unei autorități guvernamentale. Prin acorduri semnate, cultele religioase recunoscute, inclusiv Biserica Romano-Catolică, primesc acces în spitale de stat, penitenciare și unități militare pentru oficierea unor servicii religioase, primesc fonduri constituite din alocarea voluntară de către cetățeni a unui procent de 0,8% din suma datorată statului pentru impozitul pe venit. Doar Biserica Romano-Catolică are dreptul, prin lege, să selecționeze profesori care să predea ora de religie săptămânală în școlile publice și a căror salarizare este asigurată de stat. Se alocă fonduri de la bugetul public (obținute prin sistemul „taxei pentru biserică) pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc.

Letonia: Constituția proclamă separarea Bisericii de Stat. Legislația recunoaște opt grupuri religioase tradiționale (care beneficiază de un supliment de drepturi și faciltăți față de alte organizații religioase care funcționează în țară): Luterani, Catolici, Creștinii Ortodocși Letoanieni, Vechii Credincioși, Baptiștii, Metodiștii, Adventiștii de Ziua a Șaptea și Evreii. Aceste opt grupuri religioase tradiționale au dreptul de a organiza educație religioasă în școlile publice și de a căsătoria religioasă fără oficierea, în prealabil, a căsătoriei civile. Cele opt grupuri tradiționale și celelate organizații religioase au dreptul de a obține finanțări publice pentru restaurarea clădirilor religioase, de a fi scutite de taxe pentru donații, de a oficia servicii religioase în unități militare, spitale de stat, penitenciare și instituții publice. Educația religioasă în școlile publice este finanțată de stat, dacă la nivelul unei clase există un minim de 10 elevi care solicită ora de religie. Toate cultele religioase recunoscute de stat au obligația de a prezenta autorității guvernamentale un raport anual detaliat cu privire la activitatea desfășurată și la situația financiar-contabilă. Nu se alocă fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc.

Lituania: Constituția prevede că nu există religie de stat. Legislația recunoaște trei tipuri de grupuri religioase: Comunități religioase, asociații religioase (formate din minim două comunități religioase sub aceeași conducere) și centre religioase (care cuprind mai multe asociații religioase). Statul recunoaște nouă grupuri religioase tradiționale: Romano-Catolică, Greco-Catolică, Evanghelică Luterană, Evanghelică Reformată, Ortodoxă Rusă, Vechii Credincioși, Evreii, Musulmanii Suniți și Karaită. Aceste grupuri tradiționale au dreptul: să realizeze căsătorii recunoscute de stat, să înființeze școli private, să ofere instruire religioasă în școlile publice, să primească subvenții anuale din bugetul public, să dețină personal clerical în Armată, instituții publice de asistență socială și spitale de stat (salarizare asigurată de stat). Totodată, pentru grupurile tradiționale, statul oferă plata asigurărilor sociale și de sănătate pentru clerici, lucrători religioși și membri ai ordinelor monahale, iar grupurile religioase tradiționale nu sunt obligate să plătească taxele de asigurări sociale și de sănătate pentru clerici și majoritatea celorlalți lucrători religioși și membrii ordinelor monahale. Grupurile religioase care nu au statut de „tradiționale” nu beneficiază de aceste drepturi. Subvențiile primite de grupurile religioase tradiționale sunt condiționate de numărul de credincioși, iar sumele nominale nu sunt mari (în 2017, comunitățile religioase tradiționale au primit subvenții de aproximativ 700.000 euro). Educația religioasă în școlile publice este finanțată de stat, profesorii de religie și/sau preoții și călugării care predau ora de religie fiind salarizați din bugetul public. Școlile înființate de grupurile religioase tradiționale, acreditate de stat, primesc subvenții publice în funcție de numărul de elevi. Se alocă parțial fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc.

Luxembourg: Legislația recunoaște șase comunități religioase: Biserica Romano-Catolică, Bisericile Ortodoxe Rusă, Română și Sârbă (ca o singură comunitate), Biserica Anglicană, Biserica Reformată Protestantă Luxembourgului și Biserica Protestantă a Luxembourgului (ca o singură comunitate). Comunitatea Evreiască și Comunitatea Musulmană. Subvențiile primite de la bugetul public sunt condiționate de numărul de credincioși înregistrat oficial. În anul 2016, subvențiile alocate celor șase comunități religioase recunoascute au fost: Biserica Romano-Catolică (6,75 mil. Euro), Bisericile Ortodoxe Rusă, Română și Sârbă (285.000 euro), Biserica Reformată Protestantă Luxembourgului și Biserica Protestantă a Luxembourgului (450.000 euro), Biserica Anglicană (125.000 euro), Comunitatea Evreiască (315.000 euro) și Comunitatea Musulmană (450.000 euro). Din anul școlar 2017-2018, educația religioasă a fost eliminată din școlile publice și înlocuită cu „Educație pentru Viață și Societate”. Se alocă parțial fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc.

Malta: Constituția stabilește Catolicismul ca fiind religia de stat și declară că Biserica Catolică are „datoria și dreptul de a preda care principii sunt corecte și care sunt greșite." Grupurile religioase au posibilitatea să se înregistreze ca organizații de voluntari la autoritatea guvernamentală. După înregistrare pot accesa finanțări și subvenții de la Oficiul pentru Organizațiile de Voluntari, dar nu primesc scutiri de taxe/impozite. Educația religioasă catolică este obligatorie în școlile publice. Elevii pot solicita să nu participe la ora de religie și să participe la ora de educație etică. Se alocă parțial (cu excepția Bisericii Romano-Catolice care este finanțată integral de stat) fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc.

Olanda: Legislația permite înființarea instituțiilor religioase, conform unor proceduri minimale, cu obligația ca activitatea lor să fie non-profit (fără elemente de natură economică) pentru a beneficia de scutire de taxe și impozite. În anumite condiții, statul finanțează școlile private religioase, instituțiile religioase de filantropie și caritate (inclusiv centre de sănătate). În școlile publice se oferă ore de educație religioasă multiconfesională (informații despre religiile țării și ale lumii). Educația religioasă este permisă în școlile publice, dar nu este obligatorie. Școlile private înființate de instituțiile religioase sunt libere să se organizeze, cu respectarea legislației naționale. Nu se alocă fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc.

Polonia: Constituția proclamă egalitatea drepturilor de care beneficiază cultele religioase. Relația cu Biserica Romano-Catolică este reglementată conform tratatelor internaționale (Concordat) semnate cu Vaticanul. Legislația recunoaște 15 grupări religioase principale, iar 11 dintre acestea au dreptul de a oficia căsătoria religioasă fără existența, în prealabil, a căsătoriei civile. La acestea se adaugă încă 165 de grupări religioase înregistrate și cinci organizații religioase recunoscute. Există structuri mixte de colaborare formate din reprezentanții Bisericii Romano-Catolice și cei ai statului polonez. Grupările religioase recunoscute sunt scutite de taxele de import, de impozitul pe proprietate, de impozitul pe veniturile din educație, științifice, culturale și juridice, iar reprezentanții acestora sunt, de asemenea, scutiți de impozitul pe venit și pe proprietate. Totodată, grupările religioase recunoscute au dreptul de a achiziționa proprietăți și de a preda religia în școlile publice. Se alocă parțial fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc.

Portugalia: Legislața permite înființarea de biserici, culte religioase, asociații/fundații/instituții religioase, conform unei proceduri detaliate pe care o aplică Ministerul de Justiție. Entitățile religioase trebuie să constituie „corporații religioase” pentru a beneficia de scutirea de taxe și impozite. Preoții din Armată, spitalele de stat și penitenciare sunt salarizați integral de la bugetul public. Cultele religioase care funcționează fără întrerupere minim 30 de ani pe teritoriul țării sau au primit recunoaștere internațională fără întrerupere minim 60 de ani, primesc statut de „religie stabilită în țară”. În temeiul acestui statut, pot semna cu statul diferite acorduri de colaborare la nivel național, iar ceremonia religioasă de la căsătorie este recunoscută oficial de stat (echivalată cu căsătoria civilă). Totodată, cultele religioase care dobândesc acest statut pot primi suport financiar pentru salarizarea personalului clerical și administrativ bisericesc. În școlile publice de nivel secundar, se oferă informații generale despre religie, într-o oră dedicată. Dacă într-o clasă există un număr minim de 10 elevi care doresc educație religioasă specifică (conform cu religia de apartenență), aceștia pot urma educație religioasă, cu profesor plătit din bugetul public și instruit/alocat de către cultul religios respectiv. Se alocă fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc. cultelor care au primit statutul de „religie stabilită în țară” și în condiții strict definite de acordul de colaborare semnat cu statul.

Slovacia: Constituția consacră separarea Bisericii de Stat. Sunt recunoscute 18 Biserici și grupuri religioase. Prin Concordatul semnat cu Vaticanul, Biserica Romano-Catolică are dreptul de a înființa instituții catolice de educație religioasă și de a avea preoți militari salarizați de stat. Celelate grupuri religioase beneficiază de aceleași drepturi. Educația religioasă în școlile publice este asigurată, conform opțiunii religioase a elevilor, iar salariile profesorilor de religie sunt asigurate de stat. Nu se alocă fonduri (cu excepția preoților militari) de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc.

Slovenia: Constituția consacră egalitatea în drepturi a cultelor religioase și separarea lor de Stat. Cultele religioase trebuie să se înregistreze la autoritatea guvernamentală și beneficiază de următoarele drepturi: să oficieze servicii religioase în Armată, spitale de stat, penitenciare și centre sociale de stat, să-și deducă TVA-ul, să primească o cofinanțare pentru plata asigurărilor sociale ale clerului, să solicite anumite beneficii sociale pentru lucrătorii din structurile proprii. În școlile publice se oferă informații generale despre religie și se predă oră specială despre Holocaust. Educația religioasă specifică poate fi realizată în școlile publice și private de către reprezentanții cultelor doar prin voluntariat (nesalarizați) și în afara orelor de curs. Nu se alocă fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc.

Spania: În Constituție se afirmă că: „Nicio religie nu va avea un caracter de stat, dar autoritățile publice trebuie să țină seama de credințele religioase spaniole din societate și, în consecință, să mențină relații de cooperare adecvate cu Biserica Catolică și alte denominațiuni.” De menționat că Biserica Romano-Catolică este singurul grup religios menționat explicit în Constituția Spaniei. Grupurile religioase care se înregistrează la autoritatea guvernamentală pot funcționa legal și pot încheia acorduri de colaborare cu statul. Aceste acorduri sunt obligatorii din punct de vedere juridic și oferă grupurilor religioase anumite scutiri de taxe, capacitatea de a cumpăra și de a vindeți proprietăți, de a deschide case de cult și de a conduce alte afaceri legale, oferă recunoașterea căsătoriilor religioase, prezența profesorilor de religie în școlile publice, a preoților în spitalele de stat, Armată și penitenciare. Prin aceste acorduri, grupurile religioase devin eligibile pentru subvenții guvernamentale. Biserica Romano-Catolică beneficiază de toate aceste drepturi reglementate prin Concordatul semnat cu Vaticanul.

Statul finanțează serviciile religioase oficiate în penitenciare de către Biserica Romano-Catolică și Comunitatea Musulmană. În regiunile Madrid și Catalonia sunt implementate acorduri care permit finanțarea serviciilor religioase oficiate în spitalele de stat și penitenciare de către grupările religioase. Statul recunoaște căsătoria religioasă oficiată de grupările religioase. Educația religioasă în școlile publice este organizată, cu subvenție de la stat pentru salariile profesorilor, de către Catolici, Protestanți și Musulmani. Ora de religie se organizează, dacă există solicitare din partea unui număr minim de 10 elevi/clasă; nu este obligatorie, dar elevii care nu optează pentru educația religioasă sunt obligați să urmeze un curs de educație etică, civică și de istoria religiilor. Clerul catolic poate include timpul petrecut în misiuni în străinătate în calcule pentru asigurările sociale și să solicite un credit pentru pensie pentru limită de vârstă de cel mult 38,5 ani de serviciu. Clerul protestant este eligibil pentru a primi de la stat prestații de asigurări sociale, inclusiv asigurarea de sănătate și o pensie de pensie acordată de guvern, credit maxim de 15 ani de serviciu, dar cerințele de eligibilitate pentru pensie pentru acești clerici sunt mai stricte decât pentru clerul catolic. Se alocă parțial fonduri de la bugetul public pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc.

Suedia: Legislația stabilește că grupările religioase care se înregistrează la autoritatea guvernamentală beneficiază de scutiri de taxe/impozite în regim de ONG-uri și pot accesa subvenții de stat. Grupările religioase acreditate colectează (cu ajutorul sistemului fiscal al statului, în schimbul unei taxe achitate către stat) taxa de membru de la cetățenii care s-au declarat oficial membri ai cultului respectiv, în cuantum mediu de 1% din venitul realizat. Statul asigură subvenții pentru cultele religioase acreditate, în funcție de numărul de membri înregistrați oficial. Biserica Suediei (protestantă) beneficiază de o poziție privilegiată în relația cu statul. Preoții militari din Armată trebuie să fie membri ai Bisericii Suediei și sunt salarizați de stat. În școlile publice se predă istoria religiilor. Părinții au dreptul de a înscrie copiii la școli religioase care sunt susținute financiar parțial de stat. Unele școli publice oferă posibilitatea ca grupările religioase să organizeze educație religioasă, voluntar (fără salarizare) și în afara orelor de curs. Se alocă fonduri de la bugetul public (obținute prin sistemul „taxei de membru” și din subvenții parțiale) pentru plata salariilor clerului religios, personalului administrativ bisericesc etc.

(VA URMA)

DUPĂ 20 DE ANI...

2017-03-10T01:45:00.002+02:00

Clipa mea de veșnicie, Diana mea, iubita mea soție...

Prin mila lui Dumnezeu, azi se împlinesc 20 de ani de la clipa în care am fost binecuvântat ca viața mea să fie luminată de întâlnirea cu sufletul tău, picătura de iubire dumnezeiască ce mi-a schimbat viața.

Au trecut 20 de ani precum o clipă...

...o clipă în care s-au regăsit toate darurile pe care Dumnezeu ar fi avut milă să le dăruiască sufletului meu în orice univers posibil, daruri care poartă numele tău, Diana mea. Daruri pe care știu că nu le merit, daruri care au adus un veșnic răsărit de soare în sufletul meu...

Soare care poartă numele tău, Diana mea și ale cărui raze sunt copiii noștri: Gabriela Casiana, Andrei Vladimir și Mihai Nectarie... Jertfa ta pe altarul sfânt al lui Dumnezeu...

Au trecut 20 de ani precum o veșnicie... o veșnicie pe care știu că nu o merit...

O veșnicie pe care ochii tăi, tainici precum adâncul binecuvâtat al cerului înstelat, mereu și mereu o revarsă asupra mea...

Îți mulțumesc că ai ales să mă însoțești în călătoria către Dumnezeu... Știu că nu pot afla cuvinte, în lumea asta și în oricare altă lume, pentru a cuprinde, cu adevărat, răcoarea coborâtă de bunătatea ta peste arșița sufletului meu rătăcit...

Îți mulțumesc pentru binecuvâtarea pe care ai dăruit-o sufletului meu, un suflet rătăcit, de a fi după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, prin nașterea pruncilor noștri...

Îți mulțumesc că ai crezut în rămășița de lumină ce încă se afla în sufletul meu, atunci când eu m-am rătăcit și te-am rănit...

Îți mulțumesc că m-ai salvat și m-ai iertat...

Diana mea, îți mulțumesc că vei fi alături de mine și vei mărturisi pentru iertarea mea, la judecata lui Hristos...

Diana mea, îți mulțumesc pentru această clipă de veșnicie, două decenii de călătorie spre Dumnezeu...

Diana mea, îți mulțumesc că mereu și mereu, ne vom întoarce întru veșnicie și vom fi un singur suflet...

...eu și tu, Diana mea, și pruncii noștri binecuvântați, Gabriela Casiana, Andrei Vladimir și Mihai Nectarie, și neamul îngăduit de Dumnezeu ca din noi născut, jertfă să aducă Lui pe acest pământ...

...sufletul neamului nostru de la Dumnezeu dăruit și lui Dumnezeu închinat.

Diana mea, îți mulțumesc...

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR - Foloasele si vredniciile iertarii

2017-02-27T09:11:00.001+02:00

Foloasele si vredniciile iertarii

Gânditi-va la toate greselile de care aveti a da socoteala – si, mai ales, sa uitati nedreptatile savârsite de altii voua, iertati pe cei care v-au jignit, ca sa aveti dreptul ca însiva sa fiti iertati – si sa câstigati, astfel, o usurare a necazurilor voastre.

Grecii, fara vreo mare nadejde, dadura adesea, cu privire la acestea, dovezi de întelepciune. Si voi, care trebuie pâna la urma, sa parasiti lumea aceasta, cu atât de marete nadejdi, nu veti face-o – sau stati la cumpana?

Ceea ce se rezolva de la sine, nu va arogati si respectati astfel legea dumnezeiasca – si, mai degraba, lasati sa vi se stinga patima fara rasplata pentru voi, în loc de a merita o rasplata?

Daca lucrarea vremii va sterge ranchiuna, de aici nu puteti trage nici un folos. Veti zice ca aducerea aminte a jignirii va înflacareaza mânia? Aduceti-va aminte de tot binele pe care cel ce v-a jignit a putut sa-l savârseasca fata de voi, cum si de tot raul pe care l-ati facut altora.

V-a vorbit de rau, v-a acoperit de rusine? Aduceti-va aminte de ceea ce si voi ati zis de altii. Asa ca, va întreb, cum veti capata iertare, când voi n-o dati altora? N-ati zis nimic de rau? Dar ati auzit de atâtea ori multime de bârfe si le-ati primit, si aceasta este, desigur, o vinovatie.

Vreti sa stiti ce mare bine este uitarea jignirilor si ce placut este aceasta Domnului, mai presus de toate? El pedepseste chiar pe acei care se bucura de dreapta pedeapsa. Asadar, nu se cade sa calcam în picioare nici pe cei pedepsiti de Dumnezeu si nici pe cei care ne-au jignit!…

Se arata aici duhul milei, ceea ce place lui Dumnezeu mai mult ca orice. Nimic nu hraneste mai bine mila, ca iertarea jignirilor.

Celui ce a jignit, de asemenea Dumnezeu i-a aratat ce are de facut. I-a poruncit sa caute de îndata pe cel pe care l-a jignit, sa paraseasca chiar altarul ca sa-l afle si sa nu se reîntoarca la masa jertfei decât dupa ce s-a împacat cu acela.

Dar acesta nu-i temei ca sa asteptati sa vina el, caci de faceti asa, ati pierdut tot. Numai daca iesiti sa-l întâmpinati, Dumnezeu va pune înainte o rasplata nespusa.

Daca va împacati cu cel ce v-a jignit numai fiindca el vine spre voi, nu porunca dumnezeiasca este aceea care a statornicit din nou prietenia, ci numai gestul celuilalt. Asa ca veti ramâne fara cununa – iar premiul alergarii se duce la el.

***
Sursa: https://www.ioanguradeaur.ro/

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR - Despre folosul Postului

2017-02-27T09:01:00.002+02:00

din “Problemele vietii”
Editura Egumenita

Folosul postului

Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21).

Aşadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrăşmaşii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el. Trebuie mai degrabă să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când este însoţită de beţie, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne scapă de patimi şi ne dăruieşte libertatea duhovnicească. De ce dovadă a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci când ştim că el luptă împotriva diavolului şi ne izbăveşte de robia păcatului?

Nu numai călugării cu viaţă îngerească sunt însoţiţi de puterea postului, dar şi unii mireni, care zboară pe aripile lui până la înălţimile cugetării sfinte.

Vă amintesc că cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, cu toate că aveau mare îndrăzneală la Dumnezeu, prin virtuţile lor, posteau adesea, iar postul îi apropia de Dumnezeu.

Chiar şi cu mult înainte de ei, la începuturile creaţiei, atunci când Dumnezeu l-a plăsmuit pe om, i-a dat deîndată porunca să postească. Dacă Adam împlinea această poruncă, avea să se mântuiască. Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! (Facerea 2, 16-17).

Aceasta nu era alta decât porunca de a posti. Dacă şi în Paradis era nevoie de post, cu atât mai mult este nevoie în afara sa. Dacă înainte ca omul să fie rănit sufleteşte, postul era pentru el medicament, cu atât mai mult este medicament acum, când sufletul său este rănit de păcat. Dacă înainte să înceapă războiul poftelor, era absolută nevoie de post, cu atât mai multă nevoie este acum, când suntem în război cu diavolul. Dacă Adam se supunea acestei porunci, nu ar mai fi auzit cuvintele: pământ eşti şi în pământ te vei întoarce (Facerea 3, 19). Pentru că Adam nu s-a supus, au urmat moartea, grijile, suferinţele şi o viaţă mai grea decât orice moarte.

Vedeţi cum Dumnezeu Se supără atunci când postul este dispreţuit? Şi nu puteţi să vă închipuiţi cât Se bucură El când ţinem post. Moartea a intrat în om pentru că a nesocotit postul şi este scoasă din el prin post. Astfel s-a întâmplat şi cu ninivitenii.

Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând: „Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata Mea!” (Iona 1, 1-2). După mai multe peripeţii (Iona 1, 3-2, 11), Iona s-a dus la niniviteni şi le-a spus că cetatea lor urma să fie distrusă: Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă! (Iona 3, 4). Când au auzit aceste cuvinte, oamenii din Ninive nu s-au arătat dispreţuitori şi indiferenţi. Cu toţii – băr-baţi, femei, stăpâni, robi, copii şi bătrâni – au început să postească. Ba şi pe animale le-au pus să postească. Iată de ce am spus mai înainte că de mâncarea multă şi de băutură ar trebui să ne temem, nu de post: mâncarea şi băutura au fost aproape să distrugă cetatea, pe când postul a izbăvit-o.

Proorocul Daniel a fost aruncat în groapa leilor, dar pentru că postise, a ieşit nevătămat, ca şi cum ar fi fost aruncat între oi (Dan. 6, 16-23). Dar şi cei trei tineri, care au postit la rândul lor, au fost aruncaţi în foc şi au ieşit de acolo cu trupurile luminoase şi neatinse de flăcări (Dan. 3, 19-27). Dacă focul a fost adevărat, atunci cum de nu i-a ars pe aceşti oameni? Dacă trupurile lor erau adevărate, cum de nu au fost vătămate? Cum? Întreabă postul să-ţi spună. El o să te lămurească în legătură cu această taină, pentru că taină este, cu adevărat, ca trupurile să fie date fiarelor sălbatice sau focului şi să nu păţească nimic. Vezi ce luptă peste fire şi apoi ce biruinţă peste fire? Adu-ţi aminte mereu de puterea postului şi primeşte-l cu sufletul deschis, pentru că este nebunie curată să ne îndepărtăm de el, atunci când şi de colţii leilor fereşte, şi de foc scapă, şi pe diavoli îi îndepărtează, potolind văpaia patimilor, liniştindu-ne gândul şi aducându-ne alte şi alte binefaceri.

„Mi-e frică de post pentru că strică şi slăbeşte trupul”, poate că spui tu. Dar să ştii că pe cât se strică materia omului, pe atât se înnoieşte sufletul său (vezi 2 Cor. 4, 16). Pe de altă parte, dacă vrei să cercetezi bine lucrurile, vei vedea că postul are grijă de sănătatea trupului. Iar dacă nu crezi cuvintele mele, întreabă-i pe doctori, să-ţi zică ei mai bine. Aceştia spun că sănătatea este menţinută prin cumpătare la mâncare, pe când lăcomia duce la tot felul de boli, care distrug trupul.

Aşadar, să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe rele. Mai văd oameni care înainte şi după post se îmbuibă cu hrană şi cu băutură, pierzând astfel folosul postului. Este ca şi cum trupul nostru abia şi-ar reveni dintr-o boală şi când ar da să se ridice din pat, cineva l-ar lovi tare cu piciorul şi l-ar îmbolnăvi şi mai tare. Ceva asemănător se întâmplă şi cu sufletul nostru atunci când înainte şi după post nu suntem cumpătaţi.

Dar şi când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta, pierdem folo-sul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos.

***

Sursa: ioanguradeaur.ro

Gânduri către politruci și birocrați: Voi sunteţi urmaşii Romei?

2017-01-16T08:42:00.000+02:00

Din anumite motive, determinate mai mult sau mai puțin de voința mea, sunt într-o ”pauză de respirație” de la activitatea jurnalistică. Totuși, dorința și capacitatea de a transmite mesaje în spațiul public sunt prezente în adâncul sufletului meu.

Vă propun, prin urmare, spre lectură (și spre distribuire în rețele de socializare) un fragment din ”Scrisoarea a III-a” de Mihai Eminescu, ca mesaj către toți politrucii și birocrații care au nenorocit viața politică, spirituală, culturală și economică a acestei națiuni cu tragic destin.

***

Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?

N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?

Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?

Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,

N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi

În aplauzele grele a canaliei de uliţi,

Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,

Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?

Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,

De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?

Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,

Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.

Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,

Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,

Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,

La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;

Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,

Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.

Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,

Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...

Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!

Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,

În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,

Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.

Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,

Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,

Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri

Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...

Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire

Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;

Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,

Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!

Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi

Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!

Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,

Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,

Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,

Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,

Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,

Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!

I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!

Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi

Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri

Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,

Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!

La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,

Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,

Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos...

Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,

Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,

Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,

Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,

Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...

O, te-admir, progenitură de origine romană!

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,

Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?

Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă

Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,

Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,

Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?

Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,

Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,

Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,

Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!

Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;

Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;

Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.

Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,

Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,

Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,

Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

(Scrisoarea III, de Mihai Eminescu)

Un ultim gând pe anul 2016 d.Hr. ...

2016-12-30T12:21:00.005+02:00

Cuv. Nikon Vorobiov

"Pentru preoţie vrăjmaşul cel mai cumplit e năzuinţa de a fi pe placul poporului, dorinţa de a sluji cât mai frumos, fiindcă această năzuinţă îl transformă pe preot într‑un artist, într‑un fariseu lepădat de Dumnezeu, iar din popor face o adunătură de păgâni, care se uită doar la exterior şi Îl leapădă pe Hristos."

Cuv. Nikon Vorobiov

"Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească"

(ed. Sophia, trad. Adrian Tănăscescu Vlas)

ALEGE TV: Cafeaua de dimineata, Ediţie Specială de Crăciun 2016 - Invitat: Pr. Marcel Răduţ Selişte

2016-12-29T09:46:00.001+02:00

Emisiunea "Cafeaua de dimineaţă" - Alege TV / realizator Alina Trană - Ediţie specială de Crăciun 2016

Invitat: Pr. Marcel Răduţ Selişte, preotul Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova şi al Căminului pentru Persoane Vârstnice Craiova

Gânduri la Nașterea Domnului și cuvânt de bun rămas...

2016-12-24T23:25:00.002+02:00

În Anul Domnului 2016, ne îngăduie Dumnezeu să ne bucurăm de Nașterea Sa pe acest pământ, un pământ ca o picătură de lacrimă dumnezeiască în imensitatea Universului, care este revărsarea milei Sale. Vrednici să ne înfățișăm Pruncului Iisus, știm că nu suntem, căci ne-am rătăcit. Ne ucidem pruncii în pântece, ne urâm aproapele, ne batjocorim neamul și ne uităm credința...

Ne știm rătăcirea, dar avem nădejde în marea milă a lui Hristos pentru noi și credem cuvântul Lui, că „nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi”, că El, Mântuitorul nostru „nu a venit să cheme pe cei drepți, ci pe păcătoși la pocăință.” (Marcu II, 17)

Vă mărturisesc că mereu mi-am dorit ca bucuria și pacea acestor zile ale Nașterii lui Dumnezeu pe pământ să rămână în sufletul meu tot restul anului. Slăbiciunile mele sufletești și trupești se ridică însă ca un nor întunecat și acoperă lumina pe care Pruncul Iisus o revarsă asupra mea.

Rătăcit printre ruinele acestei lumi, sufletul meu uităuneori de mărturisirea Sfântului, că „Dumnezeu este pe pământ, Dumnezeu este între oameni, nu prin foc și prin trâmbiță și prin munte fumegând sau prin nor și prin vijelia care înfricoșa sufletele, ci prin trupul nostru și vorbind blând celor de același neam.” (Sf. Vasile cel Mare - Omilie la Nașterea Domnului)

Uitarea de Dumnezeu este începutul păcatului, iar păcatul este rădăcina morții, însă există speranță.

...iar speranța se naște din zbatere cugetului meu care se întreabă cutremurat: ce-ți va face ție, suflete, Dumnezeu când te va judeca? Căci L-ai uitat, suflete, pe Cel care ți-a dat viață, ai trăit după chemarea acestei lumi rătăcite, nesocotind poruncile Lui și nu ți-ai împlinit lucrarea de chip și asemănare de Dumnezeu.„Când Dumnezeu a rămas în înălțime nu L-ai căutat, când S-a coborât la tine și S-a întovărășit prin trup, nu L-ai primit.” (Sf. Vasile cel Mare - Omilie la Nașterea Domnului).

Din zbaterea cugetului meu se naște căutarea de Dumnezeu a sufletului meu și căutând pe Cel ce m-a zidit în pântecele mamei mele, se naște nădejdeamea în mântuire, căci știu că „după așteptarea și nădejdea mea întru nimic nu voi fi rușinat, ci, întru toată îndrăzneala, precum totdeauna, așa și acum, Hristos va fi preaslăvit în trupul meu, fie prin viață, fie prin moarte.” (Filipeni I, 20)

Știu că vom învinge moartea, dacă în sufletul nostru, în fiecare clipă și cu fiecare gând, se va naște Iisus Hristos. Știu că vom învinge mortea, căci prin Nașterea Pruncului Iisus „s-a arătat harul mântuitor al lui Dumnezeu și a răsărit Soarele dreptății, iar moartea a fost înghițită de biruință, nerăbdând prezența vieții adevărate.”(Sf. Vasile cel Mare - Omilie la Nașterea Domnului)

Din nădejdea în mântuire, se naște bucuria iertării... primesc și dăruiesc iertare. Să ne iertăm unii altora și „cu magii să ne închinăm, cu păstorii să slăvim, cu îngerii să dănțuim «că ni s-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul. Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă» nu în înfățișarea lui Dumnezeu, ca să nu sperie pe cel neputincios, ci în înfățișarea robului, ca să elibereze pe cel robit.”(Sf. Vasile cel Mare - Omilie la Nașterea Domnului)

Frații mei, Hristos se naște! Slăviți-L!

***

Vă sunt dator, dragii mei frați, dragii mei cititori, cu un cuvânt de bun rămas.

Slujirea mea ca jurnalist trebuie, deocamdată, să înceteze. Am căutat să-L mărturisesc pe Hristos în mass-media, în pagini de ziar tipărit și virtual. Câtorva poate că le-am greșit, la mulți nădăjduiesc că le-am făcut bine, spre folosul mântuirii.

Trebuie însă să vă mărturisesc că am obosit...

Nu este vreo oboseală venită din lașitate, căci curajul mărturisirii lui Hristos nu m-a părăsit și am nădejde că nu mă va părăsi vreodată.

Nu este nici vreo oboseală de la cele ale lui Dumnezeu, urmată de vreo rătăcire cu sufletul cumpărat de stăpânii acestei lumi căzute, căci sufletul meu nu este de vânzare.

Este oboseala omului care scrie pentru Dumnezeu și pentru sufletele voastre, cititorii mei, de peste un deceniu. O oboseală venită din priveliștea unei lupte cu puține victorii, dar întunecată de multe înfrângeri.

Este oboseala omului care înțelege că a scrie în presă nu estecalea potrivită pentru a vindeca sufletele semenilor săi și nici propriul suflet.

...și poate că este și oboseală venită din slăbiciunile ființei mele.

Fraților mei prieteni, care cu gând curat și iubire pentru mine, m-au determinat să am curajul de a renunța, pentru o vreme, la a mai scrie în presă, le mulțumesc și îi pomenesc în rugăciunile mele.

Fraților mei neprieteni, care în rătăcirea lor, m-au ajutat să am acest curaj, le spun că îi pomenesc în rugăciunile mele și îi rog să nu se mândrească, cumva, că ar fi obținut vreun folos pentru patima lor, căci nu din vreo teamă renunț la a mai scrie, ci doar din înțelegerea faptului că nu le pot fi de folos spre vindecare și că nici mie nu-mi mai este de folos să caut vindecarea lor. Dimpotrivă, nădăjduiesc că ei, frații mei neprieteni, îmi vor deveni, cu adevărat, frați întru Hristos, că își vor lăsa patima și vor veni să slujim lui Hristos.

Familiei mele îi cer iertare! Am purtat lupta mea, prin articolele mele, prin toate câte am scris și mărturisit, dar am uitat că această luptă cere multă jertfă pentru familia mea. A venit vremea ca această jertfă să înceteze...

Mă reîntorc către bolnavii mei din spitalul unde Biserica lui Hristos m-a rânduit să slujesc ca preot, bolnavii mei – prunci și copii în suferință, tineri, maturi, bătrâni – pe care niciodată nu i-am uitat și mereu i-am slujit, și cărora le voi dărui acest plus de timp și energie pe care-l voi avea renunțând la a mai scrie.

Mă reîntorc către bătrânii din azilul unde Biserica lui Hristos m-a rânduit să slujesc ca preot, bunicii mei dragi pe care niciodată nu i-am uitat și mereu i-am slujit, și cărora le voi dărui încă și mai multă rugăciune și slujire.

...și înainte de toți și de toate, mă întorc către Dumnezeu și las Judecata lui să se împlinească. Știu că Judecata a început...

...iar eu voi călători, așa cum mereu mi-am dorit, spre dragostea lui Dumnezeu, că „de aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător.Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește.

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește.Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul.Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desființa; darul limbilor va înceta; știința se va sfârși;Pentru că în parte cunoaștem și în parte proorocim.Dar când va veni ceea ce e desăvârșit, atunci ceea ce este în parte se va desființa.Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.

Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, față către față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin, precum am fost cunoscut și eu.Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel XIII, 1-13)

IPS Dr. Acad. Irineu - Pastorală la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos

2016-12-24T09:43:00.001+02:00

† DR. IRINEU

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOPUL CRAIOVEI ŞI MITROPOLITUL OLTENIEI,

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI ŞI CREDINCIOASE DIN ARHIEPISCOPIA CRAIOVEI

HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA HRISTOS-DOMNUL NOSTRU, IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

„Şi Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr”

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Dreptmăritori creştini,

În timpul regelui Irod, în peştera întunecată de la marginea Betleemului, în ieslea animalelor, în liniştea pământului şi în cântecul îngerilor S-a născut Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Păstorilor din împrejurimi le-a fost dat să fie cei dintâi care, călăuziţi de lumina sfântă, să se înfăţişeze pentru a se închina Pruncului Iisus. Ei au îngenuncheat în staulul sărac, inundat de lumina cea neînserată, oferind Celui Nou Născut şi primul dar, mielul nevinovat, care avea să simbolizeze de fapt întreaga jertfă a vieţii pământeşti a Domnului. Împreună cu aceşti păstori preamărim şi noi astăzi pe Cel Născut, închinând inimile noastre înaintea Lui şi cântând alături de cetele îngereşti: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).

Deci, Fiul Celui Preaînalt a venit în lume şi S-a născut din Preacurata Fecioară, pentru ca noi, oamenii, cei îndepărtaţi de Tatăl Ceresc, rătăciţi şi osândiţi de povara păcatului strămoşesc, să ne înnoim şi să ne întoarcem în iubirea Preasfintei Treimi. S-a născut pentru a ne elibera sufletele de lanţurile păcatelor, pentru a ne aduce pacea, dreptatea, adevărul şi viaţa. S-a născut pentru ca prin această minune, Dumnezeu să ne arate încă odată cât de minunată e mila Sa şi cât de statornică e dorinţa Sa de a ne deschide calea spre mântuire. Fără îndoială, pacea adusă de Fiul lui Dumnezeu înomenit este pentru această lume, dar nu e din lumea aceasta, ci de la Dumnezeu, cum ne spune Mântuitorul nostru: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă. Nu precum lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27). Tocmai pentru aceasta Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos este o minune care a răscolit şi transformat lumea, istoria şi oamenii. Prin ea se bucură toţi cei care cred în Dumnezeu, care se simt pregătiţi pentru a-L primi şi a-L purta în inimi şi în suflete. Deci, prin Pruncul nou născut ni s-a deschis nouă şi întregii creaţii o nouă cale şi o nouă viaţă în Biserică.

Iubiţi fraţi şi surori,

Desigur, fundamentul înomenirii Fiului lui Dumnezeu este crearea omului şi mântuirea lui. În vederea realizării acestui scop lumea este adusă la existenţă pentru om ca el să stea într-un permanent dialog iubitor cu Dumnezeu şi pentru a se împărtăşi de ,,libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8, 21). Dată fiind această relaţie dintre creaţie şi mântuire şi întrucât mântuirea se dobândeşte numai în Biserică, Biserica lui Dumnezeu cuprinde întreaga creaţie. Ea este, astfel, la fel de veche ca şi creaţia, cum spune Sfântul Clement Romanul: ,,dacă vom face voia lui Dumnezeu, Tatăl nostru, vom face parte din Biserica cea dintâi, cea duhovnicească, cea creată înainte de soare şi de lună. Încă şi cărţile profeţilor şi apostolii învaţă că Biserica nu este din timpul de acum, ci de mai înainte; că era duhovnicească, ca şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dar s-a arătat în zilele din urmă, ca să ne mântuiască” (Sfântul Clement Romanul, Omilia a doua la Epistolă către Corinteni, XIV, 1-2, în Scrierile Părinţilor Apostolici, p. 100). Deci, Fiul lui Dumnezeu, născându-Se din Preasfânta Fecioara Maria, ne-a făcut cunoscut că El este începutul şi sfârşitul mişcării noastre spre Tatăl Cel ceresc. Unindu-Se cu noi prin trupul Său, El Însuşi ne conduce în Împărăţia cerurilor, ţinta la care a voit Dumnezeu dintru început să ne conducă prin mişcarea imprimată în existenţa noastră. În felul acesta, dacă Dumnezeu S-a făcut om şi noi ne vom îndumnezei prin harul Său mântuitor. Aceasta înseamnă că, prin Întruparea Sa, Domnul Hristos pune începutul Trupului Său tainic ca loc prin care Dumnezeu mântuieşte întregul neam omenesc. Ca atare, Mântuitorul nostru Se dăruieşte pe Sine oamenilor, cuprinzându-i în Sine şi împărtăşindu-i cu Trupul şi Sângele Său.

De bună seamă că la această lucrare au participat toate Persoanele Preasfintei Treimi, ca viaţa dumnezeiască de iubire şi de intercomuniune a lui Dumnezeu să devină, în Biserică, viaţa noastră a tuturor. În virtutea acestui fapt, de la Naşterea Domnului şi până la Jertfa Crucii, firea noastră omenească n-a încetat să fie sfinţită şi îndumnezeită prin energiile dumnezeieşti necreate, ceea ce înseamnă că noi am devenit fraţi ai Unuia-Născut Fiul lui Dumnezeu şi împreună moştenitori ai Împărăţiei cerurilor. Astfel, Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos este unit cu noi, căci după cum trupul este unit cu capul, aşa şi noi suntem uniţi cu El, capul Bisericii. Pe toate acestea Sfântul Apostol Pavel le-a numit „prisosinţa harului”, arătând că mântuindu-ne „nu am luat un medicament care doar să vindece rana, ci am luat în acelaşi timp şi sănătate, şi înfrumuseţare, şi cinste, şi slavă, şi vrednicii care întrec şi covârşesc firea noastră omenească” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Romani X, 2, traducere de P. S. Teodosie Atanasiu, revizuită şi îngrijită de Cezar Păvălaşcu şi Cristian Untea, Editura Christiana, Bucureşti, 2005, p. 82-83).

Ca atare, Mântuitorul Iisus Hristos a făcut accesibilă comuniunea oamenilor cu Sine ca Dumnezeu, unitatea Bisericii fiind o oglindire reală a unităţii Preasfintei Treimi în lume. Şi pentru faptul că Biserica este una, sfântă, sobornicească şi apostolică, cu atât mai mult reprezintă o realitate sigură pentru fiecare dintre noi în contextul trăirii creştine astăzi. Această unitate în Duhul Sfânt este întrutotul un dar de la Dumnezeu, nefiind proprietatea noastră. Pe lângă faptul că Mântuitorul Iisus Hristos ne-a adus-o Se şi roagă pentru noi: „Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, pe aceştia pe care Mi i-ai dat, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17, 21-22). Desigur, pe lângă aceste cuvinte Mântuitorul şi Dumnezeul nostru mai spune despre Biserică că „porţile iadului nu o vor birui”, de unde concluzia că Biserica este menţinută în unitate şi făgăduinţele Domnului sunt valabile până la sfârşitul veacurilor (Matei 16, 18).

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Lupta Bisericii cu necredinţa şi cu ereziile nu s-a încheiat niciodată. Până azi ateismul şi ereziile nu doar că există, ci chiar atacă Biserica din toate părţile. Sursa principală a necredinţei şi a ereziilor nu sunt doar rătăcirile omeneşti, ci şi răstălmăcirile din interiorul Bisericii. Pe măsură ce aceste rătăciri se umplu de o mare energie distructivă, devine tot mai limpede că la baza lor se află orgoliul omului şi ispita diavolului. Necredinţa în atare caz se pune pe sine întotdeauna deasupra Bisericii şi a adevărului evanghelic. Este îndeajuns să ne amintim de ereticii din primele veacuri, potrivit cărora Mântuitorul Hristos nu este Dumnezeu adevărat. Împotriva acestora a fost nevoie de convocarea Sinoadelor Ecumenice, fără ca disputele să ia sfârşit. Aşa că durerile provocate de asemenea rătăciţi de la dreapta credinţă au fost atât de puternice, încât, după tradiţie, Sfântul Nicolae i-ar fi tras o palmă lui Arie, cel urgisit de Dumnezeu. Deci, erezia şi necredinţa sunt rătăciri de la adevărul mântuitor care privesc nu doar aspecte particulare ale învăţăturii de credinţă, ci atacă violent însăşi esenţa vieţii creştine. Evident, aceşti duşmani ai Bisericii au înţeles că prin negarea directă a lui Dumnezeu nu îşi vor atinge scopul, pentru aceea au recurs la alte forme de rătăcire, folosind defăimarea şi intriga. Au atras în mecanismul lor atât sisteme filosofice, cât şi autorităţile lumeşti care să le susţină răutatea şi ura împotriva celor ce cred cu adevărat în Fiul lui Dumnezeu înomenit.

Prin aceasta, duşmanii Pruncului Mântuitor s-au aşezat în locul lui Dumnezeu slujind întunericului care seamănă confuzie şi decepţie. În ultima vreme a apărut convingerea că omul fără Dumnezeu este cel care determină viaţa lui, a societăţii şi a lumii. Pentru aceşti nefericiţi ai vremii fiecare om are dreptul să creadă sau să nu creadă, viaţa socială fiind modelată pe baza raţiunii persoanei umane. Aşa a început despărţirea omului de Dumnezeu şi scoaterea Creatorului din viaţa lui. Acest fel de viaţă fără Dumnezeu s-a răspândit cu repeziciune în multe laturi ale lumii. Astăzi în Europa se fac eforturi pentru impunerea dreptului omului de a-şi alege orice fel de viaţă, chiar şi cel mai păcătos posibil, opus voii lui Dumnezeu. Acest fenomen periculos este numit modernism, sistem care pune poftele omului deasupra cuvântului lui Dumnezeu şi a bunului simţ. Această tendinţă este o nouă formă de idolatrie, care elimină pe Dumnezeu din viaţa omului şi a creaţiei Sale. Pentru a birui boala lumii contemporane, care poate conduce la rezultate apocaliptice, trebuie ca noi toţi, episcopi, preoţi, monahi şi credincioşi, să ne reunim laolaltă în rugăciune pentru a apăra valorile noastre religioase aşa cum le-au apărat părinţii şi strămoşii noştri. Desigur, astăzi, predicarea Evangheliei şi apărarea dreptei credinţe se deosebeşte întrucâtva de cea din trecut. Există însă unii care ascultă predicile cu interes, dar sunt şi alţii cărora cuvintele preotului le provoacă întrebări, confuzii şi dezacorduri. Alţii, pierzându-şi adevărul de credinţă, se afundă în rătăciri schismatice şi sectare, refuzând orice îndreptare şi pocăinţă. Evident, nici pe aceştia nu trebuie să-i lăsăm în întuneric, dar trebuie să fim prudenţi faţă de ei ca nu cumva să ne îmbolnăvim şi noi de osânda lor. Fireşte, mărturisirea credinţei noastre trebuie să fie fără încetare, nădăjduind că, prin voia lui Dumnezeu, cuvintele noastre îşi vor atinge scopul. Unii vor spune că nu avem nevoie de dialog pentru că necredincioşilor sau răucredincioşilor le-am spus ce am avut de spus şi ei n-au acceptat. Aşa că „scuturaţi-vă praful şi lăsaţi-i în legea lor”. Dar oare e bine să le închidem acestora orice cale de comunicare cu învăţătura Bisericii noastre, singura, una, sfântă, sobornicească şi apostolică? Nicidecum.

Dacă dialogul dispare şi noi vom avea de suferit, căci suntem chemaţi de Dumnezeu să ducem mărturisirea noastră înaintea oamenilor şi să-i împărtăşim din lumina credinţei noastre. Chiar dacă ne mângâiem sufletul şi mintea cu cuvinte de felul „câtă dreptate avem! Ce bine e la noi!”, în timp ce lumea piere în jurul nostru în necredinţă şi în întunericul rătăcirilor! Întrebarea se pune în acest caz: Oare, Dumnezeu nu ne va întreba, la înfricoşata judecată, de ce nu am vorbit lumii? De ce nu ne-am luptat pentru fiecare suflet să-l aducem la mântuire? Nu ne va da oare ca exemplu pe Sfinţii Apostoli, care ar fi putut şi ei să rămână în Galileea, unde locuiau cu oameni de aceeaşi credinţă şi evlavie cu ei? Dar Apostolii au plecat la propovăduire departe de casa lor, ieşind în întâmpinarea lumii păgâne, care arunca cu pietre în ei. Un exemplu vrednic de urmat este Sfântul Apostol Pavel, care, adresându-se atenienilor, le spunea că a văzut la ei un altar al Dumnezeului necunoscut, Cel pe Care el Îl propovăduia (Faptele Apostolilor 17, 23). Ce ar spune astăzi despre Sfântul Apostol Pavel unii dintre confraţii noştri? „Vai, cum se poate una ca asta?! Să stai de vorbă cu păgânii, ba să mai şi recunoşti că aceştia au un altar pe care se închină Aceluiaşi Dumnezeu, Căruia ne închinăm şi noi?” Nu încape îndoială însă că Biserica noastră a apărat de la început adevărul de credinţă împotriva tuturor ereziilor şi a schismelor. Chiar Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Corinteni, a vorbit despre necesitatea păstrării credinţei şi unităţii creştinilor. Aşadar, şi noi păstrăm cu sfinţenie credinţa cea adevărată în Cel Care S-a făcut om pentru noi, S-a născut din Preacurata Fecioara Maria, S-a răstignit şi a înviat ca să ne mântuiască din robia morţii şi să ne ducă în Împărăţia Tatălui Ceresc.

Fie ca pacea Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Care S-a născut în ieslea din Betleem, să cuprindă sufletele şi inimile noastre, pentru a deveni mai buni, mai iertători şi mai credincioşi. Rugăm pe Mântuitorul Hristos să vă dăruiască anul acesta, în care vom intra, sănătate, linişte şi iubire în familiile dumneavoastră şi pace în lume.

Cu binecuvântare şi bucurie sfântă, vă îmbrăţişez părinteşte şi vă doresc:

Sărbători fericite! Şi La mulţi ani!

Al vostru rugător şi permanent mijlocitor în Duhul Sfânt pentru voi către Domnul

† Dr. IRINEU

Arhiepiscopul Craiovei şi

Mitropolitul Olteniei

Activenews - Festivalul Național „Sfidarea României” – spectacolul de gală „Dragnea-bey și cadâna Shhaideh”

2016-12-23T14:06:00.000+02:00

PAMFLET

După ce a fost sedusă și abandonată de neamțul Klaus Iohannis, protestantul care a uitat să protesteze împotriva sistemului, transformând lucrul bine făcut promis, într-un banal lucru manual pe culoarele Cotrocenilor, România primește cadou de Moș Crăciun o „cadână” din fieful Pașalâcului PSD, pe turco-tătara Shhaideh, tocmită de Dragnea-bey să-i țină cald locul de Mare Vizir până la foarte probabila modificare a legii care-i oprește zborul spre mult râvnita funcție.

Prin promovarea musulmancei Shhaideh în fruntea guvernului unei țări cu populație majoritar creștină, Dragnea-bey reușește să sfideze și să jignească profund pe români, excepție de la această mânjire cu rahat și apă rece făcând poate doar „soldații-mercenari” de partid din solda Luminăției Sale.

În lăcomia și aroganța care-i mutilează sufletul, din dorința pătimașă de a ține ocupat locul de prim-ministru cu un „om de paie”, până își rezolvă problemele cu legea penală, Dragnea-bey sfidează sentimentele religioase ale creștinilor și își pune în mare pericol relația, până mai ieri foarte cordială, cu Biserica Ortodoxă. Să ne reamintim că Dragnea-bey, în calitate de Vicepremier, a fost decorat de Patriarhul nostru, în octombrie 2014, cu Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni” pentru contribuția adusă în renovarea mai multor lăcașe de cult. Acei Sfinți din familia domnitoare a Brâncovenilor asasinați de turcii otomani pentru că au refuzat să-și lepede credința și să se supună voinței politice a sultanului...

Se mai justifică acum această onoare acordată lui Dragnea-bey de a fi decorat cu Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni”, când Luminăția Sa sfidează sentimentele religioase ale majorității românilor?

(articol integral -ACTIVENEWS-)

ACTIVENEWS - Române, mergi la vot și votează creștinește!

2016-12-11T13:27:00.002+02:00

Prin urmare, te îndemn, creștine, să votezi candidații despre care ai convingerea că respectă poruncile dumnezeiești și să nu-i votezi pe acei candidați care încalcă aceste porunci.

Cum folosim poruncile dumnezeiești pentru a afla pe cine să votăm sau să nu votăm la aceste alegeri parlamentare.

Să începem cu Cele 10 Porunci:

Porunca I – Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alți dumnezei afară de Mine. Politicianul care se închină lui Mamona – demonul banilor – încalcă această poruncă. Nu votați acei candidați despre care aveți convingerea că și-au făcut averea prin jefuirea banilor publici, banilor europeni, sărăcind Țara și Națiunea noastră. Nu votați acei candidați care se află în conflict cu justiția lumească pentru că au furat, au corupt ori s-au lăsat corupți pentru bani, căci ei nu se închină lui Dumnezeu, ci demonilor acestei lumi.

Porunca II – Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemanare, nici să te închini lor. Politicianul care neagă credința creștină, care se închină, pentru putere și avere, unor idoli străini și este membru în organizații oculte care au ca unic scop să controleze arbitrar și demonic viețile oamenilor, se închină la chip cioplit. Nu votați acei candidați care au conspirat pentru sărăcirea și distrugerea Țării, a tradițiilor și civilizației românești.

ALBUM FOTO: Biserica noastră - pregătiri pentru sfinţire

2016-12-01T22:44:00.001+02:00

ACTIVENEWS: Ziua Națională a României – lacrimi puține, multă fasole și niște cârnați

2016-12-01T19:19:00.003+02:00

De Ziua Națională, puține lacrimi au vărsat românii întru pomenirea Eroilor Neamului Românesc. Puține lacrimi au picurat pe pământul Țării întru pomenirea Voievozilor care au apărat Țara și Credința Creștină, a Domnitorilor și Regilor care au făurit România modernă, independentă și întreagă în teritoriile istorice,a ostașilor căzuți pe fronturile de luptă pentru Țară, a mărturisitorilor căzuți în închisorile comuniste, a pruncilor, copiilor, tinerilor și tuturor celor asasinați în Decembrie 1989 pentru libertatea noastră.

Elita politică a României anului 2016 este fără simțire patriotică. Doar măști grotești și multă ipocrizie. Vreme de aproape trei decenii, începând cu asasinarea dictatorului Ceușescu de către propriile creaturi, politicienii și slugile lor au jefuit economia Țării, au provocat un exod spre Occident a peste 4 milioane de români, fugiți din țară datorită sărăciei, au înstrăinat resursele Țării și au transformat Statul Român într-un mecanism mafiot și clientelar.

O duhoare, ca după o masă prea încărcată cu fasole fiartă, a hoției generalizate, a minciunii și umilirii românilor de rând se răspândește din palatele unde se lăfăie dregătorii trădători de Credință, Neam și Țară. (articol integral - ACTIVENEWS -)

Carte în manuscris - "Cioburi"

2016-11-30T00:53:00.000+02:00

Vă ofer spre lectură un prim fragment din cartea în manuscris pe care o dedic bătrânilor cu care Dumnezeu m-a însoţit în slujirea mea de preot la Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova. Cartea se numeşte "Cioburi" şi este în lucru.

Personajele acestei cărţi sunt imaginare, orice asemănare cu persoane sau fapte din realitate fiind pur întâmplătoare. Poveştile de viaţă prezentate în carte sunt însă refăcute, imaginate din cioburi de viaţă reală şi au menirea de a înfățișa cititorului câte un om-arhetip care, la vârsta apusului de viaţă, trece prin suferinţă, prin minuni dumnezeieşti, prin durere şi iertare.

Lectură cu folos!

***

Aurica, femeia străzii

O boare, ca o văpaie de la gura sobei, învăluia clădirile azilului de bătrâni, topindu-le până şi umbra. Era cald, prea cald pentru începutul lui august. Atât de cald, că până și picăturile de transpirație căzute pe pământul uscat de secetă îţi păreau a fi o blasfemie, o risipă a prețioasei ape ce refuza să se pogoare din cer peste natura omorâtă de căldură.

Câţiva bătrâni îşi amăgeau dorul de răcoare la umbra copacilor din curtea azilului, înfruntând cruzimea soarelui și numărând ceasurile până la masa de seară, cu privirile pierdute dincolo de lumea asta, singuri cu amintirile a ceea ce le fusese cândva, bucuria vieţii. Rareori, cu glasuri șoptite, sporovăiau între ei, într-o încetineală aproape filosofică. Risipeau liniștea naturii doar pentru a afla confirmarea că vorbele lor sunt inutile și că tot liniștea asta, a unei așteptări fără început și fără țel, le este mai de folos. Gustau iarăși tăcerea, mirați de căderea în ispita vorbelor, căci zbaterea de orice fel, chiar și printr-o vorbă, le zgâria sufletele bătrâne, aşa cum un cui pângăreşte sticla unui geam, amenințând să le spargă fiinţa în mii de cioburi dureroase.

Însă apusul acelei zile părea a fi un pic altfel decât de obicei, căci la un colț de curte, dosit la gura camerei de morgă a azilului, câțiva cioclii se agitau nădușiți în jurul unui cadavru, pe care îl înveleau într-un sac mortuar, pregătindu-l pentru punerea în sicriu. „Cine o fi murit, mă, că la noi, pe etaj, nu s-a auzit de vreo moarte. Să fie de la garsoniere şi nu de la saloane? Dar nici de-acolo nu-i, că nu se vede nimeni de la garsoniere. Veneau babele la pomană, la colivă şi pachete, la-mpărţit, dar acu’ e pustiu...”, se chestiona singur, sprijinit de un copac, unul dintre bătrâni, nea Sarcă, vestit pentru curiozitatea lui şi mai ales, pentru iscusiinţa de a afla despre toţi, de toate...

Din gândurile lui nea Sarcă, rostite cu o voce puţin ridicată, cât să fie auzit de cele câteva bătrâne adunate să privească de departe așezarea mortului în coșciug, se repezea spre univers mai degrabă o curiozitate senină de fapt divers, decât vreo frică sau vreo scârbă născute din macabra priveliște.

Nu, nu era nici frică şi nici scârbă, căci vederea morţii nu impresiona prea mult nici pe nea Sarcă şi nici pe ceilalţi bătrâni, martori la rutina celor de la firma de pompe funebre. De fapt, pe bătrânii din azil, pe cei mai mulți, să vadă un mort sau un coşciug, îi tulbura ceva mai puţin decât certurile pe cât de aprige, pe atât de repede epuizate, între doi vecini de cameră, răbufnirile unor oameni care-şi aflau propriile slăbiciuni în cei de lângă ei, alături de care erau condamnaţi să se autocontemple. Bătrânii ştiau că a fi pensionar al azilului înseamnă că deja ai dat un accept, din oficiu, invitației la întâlnirea cu veșnicia, că moartea este doar o notă de subsol din acest final de viaţă, biografie privită ca banală de ceilalți locuitori ai azilului, bătrânii asistaţi şi membrii personalului, dar preţuită, din veşnicie, ca fiind unică, de către Dumnezeu.

Unicitatea asta nu-l preocupa pe nea Sarcă, discuţiile despre cele veşnice îi dădeau aşa, un fel de ameţeală ca după o beție cu alcool ieftin şi prost. Prin urmare, evita să se gândească la ce ar fi dincolo de lume şi de efemer, de viaţă şi de moarte. De fapt, nu-l prea interesa, era atât de învins de viaţă, încât ajunsese să creadă că această înfrângere este de fapt, o victorie, căzuse aşa de rău şi de jos, că nici diavolul, dacă nea Sarcă ar fi acceptat că acesta există, nu s-ar mai fi putut folosi de totala lui capitulare. Chiar şi pe preotul azilului îl repezise, molcom şi şugubăţ, când încercase să-l cheme la spovedanie: „Părinte, unul ca mine e aşa de pierdut pentru Dumnezeu, că sigur va avea milă de mine, Doamne-Doamne, şi mă va ierta! Aşa că, ce-mi mai trebuie spovedanie?”

Curiozitatea lui nea Sarcă despre mort îşi găsi destul de repede răspunsul în câteva vorbe aruncate de portar prin aerul sufocant al arşiţei, vorbe care parcă pluteau risipite pe fumul unei ţigări pe jumătate arsă, pe jumătate molfăită în plictiseala sfârşitului de tură: „E om al străzii, nea Sarcă, nu e de la noi. E o femeie, au adus-o vineri şi a murit luni. Deh, atât a avut zile să stea p’aici!”

Nea Sarcă ridică plictisit din umeri, nu se aştepta la cine ştie ce veste, iar odată aflat adevărul, lumea redevenea pentru el, de aceeaşi banalitate cosmică, un fel de stare de încremenire căreia nu-i aflase rostul, cât fusese tânăr, iar acum, la bătrâneţea chinuită pe care o trăia între zidurile azilului, o credea doar un accident în care eşti aruncat, vrei, nu vrei şi al cărui ritm îl accepţi cu o resemnare fatalistă, tot aşa cum un călător dintr-un tren ştie că nu poate merge nici mai repede şi nici mai încet decât trenul şi că orice zbucium legat de viteza trenului este zadarnic, câtă vreme destinaţia rămâne aceeaşi.

O destinaţie care, în cazul femeii care murise înainte ca ea să fie cunoscută de bătrânii din azil, gândi nea Sarcă, se chema acum cimitirul săracilor, aflat în grija Primăriei, locul unde uitarea îşi rânjeşte victoria, printre bălării, cruci rupte şi morminte părăsite.

„Dumnezeu s-o ierte! Eu mă duc la cameră, nu mai m-aş duce, poate e mai răcoare acolo. Mă duc, bă, mă duc, că acum vine gustarea de seară şi după aia, cina, iar după cină, poate că mă uit la ştiri, s-o fi sfârşit lumea şi eu nu ştiu, şi ete aşa, trece ziua, cum ne-a trecut viaţa, bă!”, concluzionă nea Sarcă, ridicând ochii spre cer, ca şi când i-ar fi reproşat lui Dumnezeu nu atât căldura sufocantă a zilei de început de august, cât faptul că se încăpăţânează să mai ţină lumea în mâinile Sale miloase, când el, nea Sarcă, ştia că lumea asta nu mai merită să fie...

***

Preotul sosi la ceasul stabilit, era punctual de felul său, deşi mereu lăsa impresia că e ocupat, preocupat de ceva, nu se ştia de ce anume, muncit de gânduri şi de griji. Salută bătrânii din curte cu „Sărut mâna, mamă! Să trăieşti, tată!”, primi ca răspuns un „Săru’ mâna, părinte!” rostit aproape în cor, iar apoi merse direct la cioclii, urmat de un tinerel care ţinea plictisit într-o mână, geanta cu cele necesare slujbei. „Săru’ mâna, părinte, să trăiţi! Noi suntem gata, dacă vreţi, nu mai stăm, mergem chiar acum spre cimitir! Da’ vedeţi că facem slujba cu capacul pus, că pute rău, săraca! E şi căldura asta, ne omoară, puţim noi, ăştia vii, dar morţii! Atât să merg până la birouri, la Social, să iau pe asistentul social, mai sunt și nişte hârtii de completat şi gata, mergem!” Iordache, şeful echipei de cioclii, un tânăr plinuț și nădușit, vorbea repede, cu un glas în care dansau, fără să se încurce şi fără să se despartă, o veselie ciudată, un pic de ironie şi un respect prietenesc, că-l ştia pe preot de vreo doi ani şi simţise că acesta îl acceptase, dacă nu ca prieten apropiat, măcar ca pe un camarad cu care împarţi orele ultime dedicate pe această lume, înainte de băgarea în groapă, bătrânilor morţi în azil. „Am băgat mai mulţi în groapă cu părintele, mă, e cumsecade, cam ciudat, ba tăcut, ba nu se mai oprește din vorbă, zici că predică, dar e fără ifose, cred că a venit aici de câţiva ani, parcă doi, nu se supără dacă vorbeşti cu el aşa, mai direct. Atât că ţine slujba aia cam lungă, deh, cică aşa e canonul, dar când pute mortu’, nu prea îţi mai vine să auzi de canoanele alea popeşti”, explicase Iordache, când unul dintre colegii de la firma de pompe funebre îl chestionase, contrariat de prietenia dezinvoltă pe care o manifesta faţă de preotul azilului.

„Noi suntem gata, fraţilor, zise preotul. Stăm în maşină şi aşteptăm să se rezolve cu hârtiile. Când e gata, mergeţi cu duba înainte şi noi, după voi.” Iordache plecă grăbit spre birouri, aruncând în urma lui un „Acuma vin!”, iar preotul se aşeză ostenit pe scaunul de lângă şofer, din maşina cântăreţului. Îşi simţea trupul greu, apăsat de o oboseală de om bătrân, deşi după vârstă, era încă în putere. De fapt, oboseala asta era a sufletului. De ani, încercările vieţii şi slăbiciunile omenești ale propriei firi îi zgâlţâiseră sufletul, mai zdravăn ca uraganul o corabie cu catargele tăiate. Oboseala asta era alungată doar de îmbrăţişarea caldă a soţiei şi de neastâmpărul copiilor, dar de la o vreme şi parcă tot mai des, până şi aceste binecuvântări erau risipite de furtuna din adâncul sufletului. Știa că nu are pace, acolo, în adânc. Știa că scăpase din mâini frâiele furtunii şi îşi regreta amarnic slăbiciunea.

Se ruga în tăcerea nopţii la Dumnezeu, la Maica Domnului, la Sfinți să-l ajute, să-i vindece sufletul sau măcar să-i dea un semn, o străfulgerare a minţii din care să afle şi să înţeleagă rostul acestui zbucium. Se ruga, dar Dumnezeirea era tăcută şi refuza să facă vreun semn sau cine ştie, poate că sufletul lui de om era prea obosit să mai priceapă subtilitatea cu care, din veşnicia Lui, Dumnezeu vorbea oamenilor.

Înmormântarea asta, ca mai toate pe care le făcea pentru bătrânii din azil, îi reamintea de slăbiciune. Simțea un fel de rană în adâncul ființei, un amestec de milă pentru cel mort, părăsit și uitat de neamuri, și de căință pentru popriile păcate, a căror reamintire era provocată de priveliștea gropii, de rugăciunile și cântările slujbei de înmormântare, dar și de glasul neobosit al conștiinței, care te judecă mereu, fără să-ți dea pace, ca un medic sârguincios ce-ți chinuie trupul cu injecții, surd la vaietele tale, având ca singur gând vindecarea ta, obținută prin suferinţa tratamentului, dar plină de darurile sănătăţii trupeşti și ale odihnei de după lupta cu boala.

”Măi, Ioane, deschide Moliftelnicul, să ne uităm pe slujbă, că mai avem ceva vreme, până vine Iordache cu actele mortului”, zise preotul privind obosit la studentul teolog pe care, de câteva săptămâni, îl avea angajat cântăreț la biserica azilului. ”Ai mai slujit înmormântarea, pe unde ai fost cântăreț? Cunoști rânduiala? Vezi că azi e cald rău, slujim și noi ce ne îngăduie căldura asta și împuțiciunea mortului.”

Țârcovnicul îl privi mirat pe preot. Auzise de la colegii de facultate că-i cam ciudat și tipicar, preotul ăsta, și nu s-ar fi așteptat să audă de la el că vrea să scurteze slujba. ”Poate că are dreptate, e cald rău și dacă mai pute și moarta...”, gândi Ioan, căutând prin carte, slujba de înmormântare. ”Da, părinte, am slujit înmormântare, la țară, la părintele unde am fost înainte să vin la Cucernicia voastră”, urmă Ioan cu glas tare. ”Slujim cum porunciți, vă arăt cum făceam noi și dacă credeți că...” Studentul se opri din vorbă, căci preotul privea în gol, spre sicriul moartei, părea că nu-l aude, că e aici și deopotrivă nu-i aici, plecat cu gândurile lui, undeva, departe.

Gândul preotului călătorea spre moartă, încerca să pătrundă taina morții ei, deși știa că Dumnezeu nu îngăduie o astfel de călătorie. Poate că oboseala din suflet îi cerea să fie alinată cu gândul la altul, poate că propria suferință își dorea, egoist, să afle o suferință mai mare în celălalt... sau poate era doar milă. ”Să fie blestem, să fie liberă alegere, să fie răutatea neamului tău, ce şi cine anume face ca un om să moară singur, chinuit de dorul după ai săi sau mai rău, de durerea că este ultimul din neam, că prin el, se stinge pentru totdeauna, șirul existenței a zeci și zeci de generații? E drept ca o mamă să moară fără să vadă lacrima copiilor ei, adunați la ceas de ultimă priveghere? E drept ca o femeie să moară fără să fi dăruit lumii, din pântecele ei, un om nou, chip și asemănare și împreună lucrare cu Dumnezeu? Cât pustiu să fie în oameni, că ajung să aleagă chinul?” Preotul tresări, ca sculat din somn, scuturat poate de gândul că se rătăcește căutând răspunsuri la ceas care nu naşte astfel de întrebări sau poate de amintirea datoriei pe care o avea de împlinit, să dea pământului trupul celei moarte.

”Păi, dacă zici că ai mai slujit, facem cum vom putea să facem, măi, Ioane și după, mergem la o bere rece, pentru sufletul moartei, măi, băiete!”, zâmbi preotul, glăsuind ca pentru sine și cuprins brusc de o veselie ciudată la gândul gustului de bere. ”Azi faci tu cinstirea, Ioane, că ești mai tânăr și nu ai prea multe griji pe cap.”

Ioan zâmbi încurcat și-și numără cu grabă, în minte, banii din buzunar. Ajungeau de-o halbă, două de fiecare, ba poate și de ceva alune. Plescăi cu poftă și încuviință din cap, respectând tăcerea în care preotul părea că se rătăcise iarăși. Nu-i știa chipul ăsta, părintelui, puterea asta bizară de a evada din tristețe, din meditație, prăbușindu-se în lucruri atât de lumești şi de o superficialitate aproape la granița păcatului, ca apoi, fără vreun semn, să se refugieze în îngândurarea abia părăsită.

Un claxon risipi dialogul tăcut dintre cei doi. Șoferul dubei de la pompele funebre făcu semn spre poarta azilului. Iordache şi asistentul social așteptau acolo, așa că duba porni ușor, iar mașina cu țârcovnicul și preotul îi urmă, formând un mic convoi, două mașini cu farurile aprinse, dovadă că un mort călătorea pe ultimul drum. Bătrânii din curtea azilului își făcură cruce, unii oftară, cuprinși poate de gândul la propria moarte, iar alții, sfârșindu-se spectacolul, grăbiră spre camere, căci gustarea de seară avea curând să fie adusă în sălile de mese și în saloane. Azilul răsufla parcă ușurat, văzând cum convoiul cu moarta se îndepărta de poartă, sfărâmând oglinda în care, pentru câteva ceasuri, bătrânii își văzuseră propria plecare din această lume... o lume, pentru mulţi dintre ei, încremenită în durere și uitare.

***

Aurica fusese un copil sărac și fără noroc. Așa știa, Aurica, despre propria copilărie. Amintirea mamei, țărancă mai mereu bolnavă și tot timpul ocupată cu munca la CAP sau prin ogradă, era un amestec de mirosuri, de senzații și de vorbe. Maică-sa mirosea a pământ. Nu-i văzuse vreodată mâinile altfel decât murdare, chiar și atunci când, duminica şi de sărbători, maică-sa își spăla trupul și îmbrăca hainele curate, să meargă la biserică, unde se închina, cu un ochi la Icoana Maicii și cu altul la bârfa femeilor din sat.

Din pământul ăla, care-i crăpa mâinile, maică-sa crescuse trei copii. Aurica și frații ei avuseseră tată câțiva ani, căci la un an după ce se născuse cel mai mic dintre ei, taică-su murise, ca și când ar fi adormit. Venise ostenit de la târg, supărat că vânduse nici jumătate din brânza cu care își completau și bănuții, și hrana zilei, băuse un pahar, două de țuică și se așezase în pat, așteptând ca nevasta să pună masa prânzului. Oftase adânc, culcat cu capul pe o pernă și cu ochii închiși, ca pentru un somn scurt, de odihnă chinuită. Oftatul ăla fusese, de fapt, ultima tresărire în această lume, a tatălui Auricăi...

De mamă își amintea mai mult ca de o căldură. Aurica era muncită greu, ziua, de maică-sa, că era copilul cel mai mare. La nici 13 ani, știa deja rânduiala gospodăriei: când să dai mâncare și apă la animalele din grajd și din cotețe, cum să faci pâinea sau mămăliga, când era de măturat, când era de făcut mâncarea... Muncea mai toată ziua, iar la școală, după opt clase, nu se mai dusese.

Seara târziu, spre miez de noapte, când Aurica dormea deja în patul de lângă sobă, maică-sa o săruta pe frunte şi o cuprindea în braţe doar câteva clipe, dar care-i păreau Auricăi o veşnicie pentru că o căldură plină de pace izvora din trupul mamei. Adormea Aurica, îmbătată de această căldură, iar dimineaţa, devreme, când lumina abia încerca să risipească întunericul, simţea un fel de bucurie la amintirea îmbrăţişării de seară a mamei, o bucurie şi un extaz ca înaintea unei minuni ce avea să se întâmple curând, deşi Aurica ştia în adâncul ei că ziua care sta să înceapă va fi iarăşi, o zi de muncă grea şi de suferinţă.

Copilăria Auricăi se risipise fără veste. Din copilă se trezise, peste noapte, nevastă, pe la vârsta de vreo 17 ani. O luase un ţăran mai bătrân cu zece ani, fecior tomnatic însurat de babe, urât şi cam mut, dar cu ceva mai puţină sărăcie decât cea în care crescuse Aurica. Făcuseră actele la primărie, iar după cununia slujită în biserica veche a satului de popa cel bătrân, care cândva o şi botezase pe Aurica, urmă o petrecere de-o noapte, între neamuri, sfârşită cu beţia cruntă a bărbaţilor nuntaşi, în frunte cu ginerele. Noua viață a Auricăi începu din ziua de după nuntă, când se mută în casa socrilor. Tudorică, aşa-l chema pe soţ, era un om ciudat, îi vorbea cu un fel de zgârcenie amestecată parcă cu silă și tot așa o și iubea, dar Aurica își trăia resemnată soarta de nevastă.

Dumnezeu sau vreun blestem căzut pe neam, Aurica nu ştia prea bine cine, nu-i îngăduise să audă glas de copil în casă. Abia după vreo patru ani de la nuntă, Aurica rămase grea, dar de două ori la rând, pruncii ieşiseră din ea înainte de soroc, fără de viaţă. Satul vorbea şi vorbea cu gură rea despre Aurica, iar bărbaţii de la IAS-ul unde lucra Tudorică începură să-l îndemne s-o lase, că e stearpă, că-l lasă fără urmaşi, că e pagubă la casa omului. Aurica nu ştia ce să facă şi nici nu avea cine s-o înveţe. Maică-sa murise chinuită de o tuse care-i arunca sângele din plămâni, murise lent şi dureros, picătură cu picătură, vreme de un an, sufletul i se scursese din trup. Fraţii plecaseră la oraş, crescuţi acolo de sora mamei, văduvă şi femeie de serviciu la Combinat, învăţau o meserie la şcoli profesionale şi parcă se fereau de sora părăsită în sat, iar casa părintească sta pustie, uitată şi păzită doar de-un câine pe care-l hrănea Aurica, o dată-n zi, când trecea prin faţa porţii, dar fără să intre în curte, speriată că ar putea afla acolo amintiri dureroase care să-i facă viaţa şi mai grea...

(Va urma)

La Mulţi Ani binecuvântaţi spre folosul mântuirii, scumpul nostru fiu, Mihai Nectarie!

2016-11-29T07:45:00.002+02:00

Prin mila lui Dumnezeu şi cu ocrotirea Maicii Sale, în această zi, 29 noiembrie 2016, dulcele nostru fiu, Mihai Nectarie, al treilea copil dăruit familiei noastre de Dumnezeu, împlineşte vârsta de 3 ani!

Scumpul nostru fiu, Mihai Nectarie, rugăm pe Dumnezeu să te binecuvinteze pe Calea poruncilor Sale, întru mărturisirea Adevărului dumnezeiesc, spre dobândirea Vieţii veşnice!

LA MULŢI ANI BINECUVÂNTAŢI SPRE FOLOSUL MÂNTUIRII!

Feodor Dostoievski: "Frații Kamarazov" - Discursul Marelui Inchizitor (fragment)

2016-11-28T23:55:00.002+02:00

Cum aş putea oare să ascund de tine taina noastră? Poate că vrei totuşi s-o auzi din gura mea. Atunci ascultă: noi nu suntem cu tine, ci cu el, asta este toată taina noastră! De mult nu mai suntem cu tine, ci cu el, au trecut opt veacuri între timp. S-au împlinit opt veacuri de când am primit din mâinile lui ceea ce tu ai lepădat cu indignare, darul din urmă, pe care el însuşi ţi l-a oferit atunci, când ţi-a înfăţişat împărăţiile pământeşti. Noi am primit de la el Roma şi spada cezarului, decretându-ne stăpânitorii pământului, singurii lui împăraţi, deşi nici până în ziua de azi n-am apucat să ne desăvârşim lucrarea începută. Dar cine-i de vină? O, într-adevăr, lucrarea e abia înfiripată, dar totuşi s-a înfiripat. Va trece încă multă vreme până să fie dusă la bun sfârşit, şi până atunci lumea va mai avea încă multe de îndurat, dar în cele din urmă ne vom ajunge ţelul şi vom fi cezari.

Atunci ne vom gândi la fericirea omenirii. Şi cu toate acestea, tu ai fi putut să primeşti pe loc spada cezarului. Pentru ce ai respins acest ultim dar? Primindu-l, ai fi împlinit toate năzuinţele oamenilor pe pământ: le-ai fi dat un stăpân căruia să i se închine, încredinţându-le propriile lor conştiinţe, şi le-ai fi pus la îndemână mijlocul de a se uni cu toţii laolaltă într-un furnicar în care nu încap divergenţe, fiindcă necesitatea alăturării mondiale este cea de-a treia şi ultima pricină de frământare pentru oameni.

Umanitatea a dorit dintotdeauna să se organizeze într-o asociaţie unitară. Multe popoare au avut o istorie glorioasă, dar cu cât acele popoare se aflau la un nivel de civilizaţie mai înalt, cu atât erau mai nefericite, fiindcă simţeau mai adânc decât altele necesitatea asocierii tuturor oamenilor. Marii cuceritori, de talia unui Tamerlan sau Ginghis-Han, au străbătut ca o vijelie pământul în dorinţa de a-şi întinde stăpânirea asupra întregului univers, dar şi ei, fie chiar inconştienţi, au exprimat aceeaşi nestăvilită aspiraţie a omenirii spre o asociere generală.

Primind dominaţia lumii şi purpura cezarului, tu ai fi întemeiat o împărăţie universală, statornicind în acelaşi timp pacea pe toată faţa pământului. Fiindcă cine altul ar putea fi în măsură sâ stăpânească oamenii decât acela care le stăpâneşte cugetul şi în mâinile căruia se află pâinea lor? Noi am primit, aşadar, spada cezarului şi, o dată cu asta, fireşte, ne-am lepădat de tine pentru a-l urma pe el.

ACTIVENEWS: Sfătuiri creștine-politice pentru politicianul român candidat și cetățeanul alegător

2016-11-19T23:36:00.000+02:00

O discuție pe care am avut-o cu niște oameni implicați în viața politică și publică a cetății – oameni cu neputințe sufletești provocate de o facilă și probabil nemeritată, rapidă ascensiune pe scara socială, de bogăție și putere, altfel spus oameni cu păcate așa cum este oricare dintre noi – m-a determinat să meditez, în rugăciune, la relația dintre valorile creștine și implicarea creștinilor (preoți și mireni) în agora cetății.

Înainte de toate, trebuie să spun am avut neplăcuta surpriză de a afla că mulți oameni politici și membri ai grupurilor de influență și putere din jurul partidelor politice, își doresc ca Biserica, ierarhul, preotul să fie doar o anexă de protocol a vieții de partid, a actului de guvernare, anexă pe care să o poată activa atunci când au nevoie de imagine, de voturi.

Dacă cumva Biserica, ierarhul sau preotul ar îndrăzni să mărturisească, concret și aplicat, în agoră, anumite valori creștine, anumite porunci ale lui Dumnezeu, care tulbură interesele omului politic – cea mai deranjantă poruncă dumnezeiască pentru politicianul român postdecembrist fiind SĂ NU FURI! – atunci acesta reacționează cu vehemență, în mod grobian și cu o duritate extrem de cinică asemănătoare activiștilor PCR și securiștilor din timpurile dictaturii lui Ceaușescu.

Dacă cumva preotul este și implicat în agora cetății – lider de ong, jurnalist etc., cum este și cazul meu– și promovează prin activități concrete (folosind comunicarea modernă, diferite mecanisme ale transparenței decizionale sau alte mecanisme civice legale) respectarea poruncilor lui Dumnezeu, atunci politicianul ajunge, în neputința lui sufletească și în boala după înavuțire și putere care-i macină sufletul, să-l considere pe preot asemenea unui inamic politic.

Politicienii români îi vor pe preoți exilați între zidurile bisericilor, unde să predice cum vor, dar fără să tulbure interesele politice, ba dimpotrivă, dacă este posibil, să ajute la satisfacerea unor astfel de interese, de multe ori imorale... (articol integral -ACTIVENEWS-)

ALBUM FOTO: Biserica bătrânilor şi bolnavilor...

2016-11-19T01:34:00.000+02:00

Biserica cu hramurile "Sf. Ierarh Nicolae" şi "Sf. Cv. Irodion de la Lainici" a Căminului pentru Persoane Vârstnice Craiova şi a bolnavilor din Spitalul Judeţean Craiova, locul meu de slujire liturgică - ctitorie a dl. Nicolae Peca, amenajată în interior (în completarea mobilierului) şi iluminată de grupul meu de susţinători, susţinută în funcţionare de Primarul Craiovei Lia Olguţa Vasilescu şi de vechiul meu prieten, Vali Giurca, directorul Căminului.

Prin mila lui Dumnezeu, biserica va fi sfinţită de IPS Dr. Acad. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în ziua de 6 Dec. 2016. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

* * *

LINK - Facebook

EDITORIAL: „Maşina de spălat” electorală şi norocul propagandistului mercenar de presă: „Trei parale bârfirea, două minciuna, și nerozii… două de-o para!”

2016-11-07T16:06:00.002+02:00

Plină presa românească de articole politice. Unii laudă, alţii înjură, mai toţi bârfesc, minciună cât cuprinde şi cam toate cele zise sunt nerozii stupide! Se intensifică un fel de întrecere socialistă între felurite ziare, posturi tv şi site-uri media pentru promovarea clientului politician. Fiecare dintre propagandiştii mercenari de presă simte că e musai să-şi exprime loialitatea, cât mai pe înţelesul alegătorului, faţă de clientul politic plătitor, direct proporţional cu suma încasată.

O adevărată maşină de spălat mizeria de pe faţa politicienilor s-a pus în mişcare prin presa românească.

Politicianul mediocru, incult şi parvenit, orgolios posesor de doctorat cu plagiat, este spălat din condei, şi transformat în „om de mare valoare profesională, culturală pentru societate şcl, şcl”, „mare cararacter” căruia dumneata, onorabile domn cetăţene alegător, trebuie să-i dat votul.

Politicianul încurcat cu niscaiva dosare penale, în paginile cărora se zbenguie cifrele unui jaf de milioane comis asupra banului public, este şi el spălat de limba măiastră a mercenarului de presă şi transformat, ca râioasa broască din poveste pupată de prinţesă, în prinţul fermecat, „marele om de onoare pe care duşmanii politici îl vânează cu metode de poliţie politică”, politicianul cinstit şi jertfelnic pentru ţară pe care trebuie să-l (re)alegi în viitorul parlament, onorabile domn cetăţean alegător, spre binele şi prosperitatea (sic!) naţiunii noastre... Articol integral - Monitorul de Oltenia -

ACTIVENEWS: Metoda lui Peștaloțiu și măgarul tehnocrat de școală nouă

2016-10-13T20:05:00.000+03:00

M-am liniștit! Viitorul școlii românești va fi pe mâini bune! Sunt fericit că managerul unde învață fetița mea, care abia a început clasa a V-a, va fi un manager care știe cu precizie și fără echivoc ce iaște și ce are întotdeauna... măgarul!

Căci măgarul, dragii noștri elevi, are întotdeauna o dotare „de la natură” de invidiat, intimitate rușinoasă din străfundurile căreia au fost aduse, de tehnocrații Ministerului Educației Naționale, întrebările la care au răspuns, la concurs, viitorii manageri ai școlii unde voi învățați. Domnii manageri, acești pedagogi de școală nouă în variantă tehnocrată, vor fi posesorii de necontestat ai răspunsului la întrebarea lui nenea Iancu: „Ce iaște ființă și ce iaște lucru, mă?”.

Cunoscând natura intimă a măgarului, definind corect ce au în comun șosetele și mânușile, înșiruind asemănările între schiat și înot, muzică și pictură, filme și nuvele, tuberculoză și astm, managerii de școală nouă tehnocrată fac deja istorie ca primii pedagogi care cunosc, oficial și certificat prin examen de la minister, ce are întotdeauna, măgarul! (articol integral - ACTIVENEWS -)

ACTIVENEWS: Elita tehnocrată, multiculturalist-globalistă vs. Elita național-creștină – lupta pentru renașterea națională

2016-10-12T08:47:00.000+03:00

Peste puțină vreme vom merge să votăm pentru un nou Parlament național. Probabil că vom participa la cel mai urât moralicește, tensionat și violent, cel puțin la nivel de propagandă, scrutin electoral parlamentar din ultimii zece ani. România este în criză de identitate, Națiunea Română se micșorează prin cea mai gravă criză demografică cunoscută în istoria ultimului secol, Statul Român este destructurat, lipsit de independență, cu economia și resursele strategice controlate de capitalul străin, cu unitatea teritorială în pericol. La granița noastră de est se adună câinii războiului, întărâtați de politica agresivă a SUA și a Rusiei.

Suntem în criză. O criză profundă – spirituală, politică, economică și de sistem – în care se afundă Națiunea și Statul Român, o tragedie care ne impune asumarea imediată a unei lupte de renaștere națională. Această luptă este complexă, presupune mari eforturi de gândire și organizare și trebuie să spunem că ea nu se limitează doar la acțiunea politică, așa cum ar crede unii. Dacă renașterea națională a națiunii noastre ar fi apanajul exclusiv al vieții politice, poate că ar fi ceva mai simplu de realizat acest imperios deziderat național, însă o forță politică loială interesului național nu poate să apară în lipsa unei elite care să fie mânată de idealuri naționale și creștine.

Prin urmare, salvarea noastră de la un faliment național total și ireversibil stă în renașterea unei elite cu adevărat românești, loială intereselor naționale și valorilor creștine, dornică să reașeze România într-o poziție demnă și respectată în marea familie a națiunilor europene.

Totuși, agora politică rămâne linia întâi a frontului renașterii naționale. Din acest motiv, criza politică trebuie privită în detaliu și cu o mare seriozitate, astfel încât să fie corect înțeles contextul politic în care se poartă lupta de renaștere națională.

Trebuie spus, în primul rând, că această criză devastatoare în care se zbat partidele politice din România – măcinate de corupție, de nepotisme, de trădări și incapabile să se mai definească doctrinar și ideologic – nu este o criză a partidului, ca instituție, deși este evidentă intenția activiștilor neomarxismului cultural care infestează Europa, ca instituția partidului să fie eliminată pentru a lăsa locul unor experimente de laborator salvaționiste, „hipster” și multiculturaliste. De fapt, criza partidelor este o criză a elitelor, căci partidele politice postdecembriste, să le numim „clasice” – PSD, PNL, UDMR și alte cioburi, precum PMP, PNR, ALDE etc. – nu sunt întemeiate, susținute de vreo elită națională și creștină, ba nici măcar de vreo clasă socială. Ele au eșuat, ca un fel de clanuri cu apucături semi-tribale, în mlaștina mafiei politico-economice, unde numitorul comun este dorința bolnăvicioasă, animalică de a frauda și jefui avuția națională și bugetul statului.

Absența unei elite politice românești veritabile, națională și deopotrivă creștină, eșecul clasei politice românești post-decembriste de a se constitui într-o astfel de elită, au lăsat locul pentru apariția unei elite crescută în condițiile artificiale ale laboratorului mutliculturalist și globalist, o elită care se autodefinește ca fiind fie tehnocrată, fie civică, fie salvaționistă. (articol integral -ACTIVENEWS-)