varanus

CRĂCIUN 2009

2009-12-25T09:18:00.002+02:00

A venit!
E ocazia cea mai bună să vă urez tuturor
să fiţi sănătoşi şi veseli!

BANCUL LUNII NOIEMBRIE ŞI AL LUNII DECEMBRIE ŞI AL CELORLALTE LUNI

2009-12-15T17:43:00.002+02:00

Geoană l-a depăşit pe Bulă la bancuri.
Bulă a cerut însă renumărarea bancurilor.

Împreună pentru un loc sub soare

2009-12-14T23:19:00.006+02:00

A crescut o generaţie nouă şi nici nu mi-am dat seama.
I-am văzut îmbrăcaţi aiurea, le-am zis manelişti, cocălari, pitzipoance, drogaţi, emoişti, şi i-am lăsat în plata lor. Vai de capul lor, mi-am zis, vai de ţărişoara asta cînd o ajunge pe mîna lor. Mulţi mi-au dat dreptate.
Am uitat că, la vremea mea, am purtat plete, perciuni, evazaţi, fetele minijup, tocuri, unghii lungi şi roşii. Cîntam la chitări prin parcuri şi ne zdruncinam în rockuri şi spuneam poezii. Vai de capul lor, vai de tărişoara asta cînd o ajunge pe mîna lor, spuneau cei care aveau acum treizeci de ani vîrsta pe care-o avem noi acum.
S-a schimbat ceva? În reacţii, nimic. În esenţă, enorm.
Lumea a luat-o razna într-un sens pe care generaţia mea îl condamnă. Lumea a înebunit. Ce-o să ne facem peste zece ani, cînd ameţiţii ăştia care trăiesc numai pentru distracţie, vor pune mîna pe putere?
Şi totuşi, ici colo, strălucesc pepite de spirit ca fragii în sihăstrii ( e un vers de Ovidiu Genaru, nu ştiu dacă vă amintiţi de el, a fost precursorul generaţiei 80, un poet excepţional, a împlinit 75de ani pe 10 noiembrie şi locuieşte pe strada 9 Mai, la etajul 10).
Pepite de spirit, aşa mi se par cei care formează grupul "Împreună pentru Bacău". Sunt deştepţi, lucizi, responsabili, acizi, romantici, au ceva de spus şi multe, enorm de multe de făcut. Ei nu speră. Ei simt sau, poate sunt contienştienţi că nimic nu-i dat, că trebuie să lupţi ca să ai ceea ce-ţi doreşti.
Doamne, ce n-aş da să mai fiu de vîrsta lor.
Vedeţi-i pe http://impreunapentrubacau.ro şi aplaudaţi-i. Eu asta fac, în calitate de inventator al formulei "Bacău, oraş european" ( patent OSIM).

Tot ceea ce dorim să vă comunicăm este că suntem un grup de persoane care ne-am adunat pentru că am realizat că ceva nu funcţionează la noi în oraş. Împreună pentru Bacău se va autosesiza în cazul problemelor legate de municipalitate, le va publica şi le va găsi implicit şi o rezolvare.

Nu căutăm compensaţii financiare pentru ceea ce facem, nu căutăm duşmani în rândul celor ticăloşi sau celor leneşi din acest oraş. Ne dorim ca Bacăul să devină, aşa cum a fost anunţat de multe ori, un oraş de elită – unul în care legea nu o fac nenorociţii sau mincinoşii şi unul de care nu Uniunea Europeană să se bucure ci de care cetăţănii să fie mulţumiţi.

Nu vom umbla cu proiecte vagi după noi ca să atragem fonduri pe care să le cheltuim după bunul nostru plac. Fiecare proiect înaintat de către echipa IPB va fi bine gândit, va fi discutat şi va fi trimis mai departe abia atunci când vom fi convinşi că merită cu adevărat şi că municipiul Bacău are nevoie cu adevărat de el. De asemenea nu vom merge la colindat sau la îmbrăţişat partide politice sau organizaţii cu orientări politice. Nu vom susţine candidaţi la preşedenţia României şi cu siguranţă că nu vom accepta să ne vindem sufletele celor cu dorinţe de promovare personală.

Suntem aici să facem treabă, suntem aici să muncim pentru cetăţenii băcăuani şi implicit pentru noi care, la rândul nostru, avem acest oraş în sânge.

Suntem împreună pentru Bacău.

BELIGAN

2009-12-14T17:39:00.003+02:00

Fix acum un an, în Bucureşti ploua şi era al naibii de frig. Ajunsesem cu zece minute mai devreme şi fumam în maşină, cu ochii la geamurile clădirii unde stă Maestrul. O clădire veche, cu bulină roşie, pe o stradă ce dă în Calea Moşilor. Cînd s-a făcut ora şapte fără două minute, am luat buchetul cu trandafiri albi şi revista pe care i-o dedicasem şi am intrat. O doamnă mi-a ţinut uşa de la intrare: Mergeţi la Maestrul? Să-i uraţi şi din partea noastră viaţă lungă! Beligan împlinea 90 de ani.
Azi face cu unul mai mult.
I-a plăcut atunci cererea mea de emigrare în Beligania şi mi-a aprobat-o.

Să ne trăiţi, Domnule!

DIMITRIE ÎŞI AMINTEŞTE ZORII REVOLUŢIEI

2009-12-13T19:13:00.005+02:00

Uneori, lui Dimitrie i se părea că Domnul nostru Atotputernic Dumnezeu care are grija tutror fiinţelor pe care le-a lăsat pe Pămînt (şi, probabil şi în Univers) nu mai are ce face şi se pune pe capul lui, al lui Dimitrie, adică. Îi dădea, frate, cîte o problemă de viaţă atît de complicată, încît bietul Dimitrie, om fiind, înzestrat cu un număr finit de neuroni, nu se mai putea concentra la nimic altceva, căci întreaga lui capacitate de analiză şi de sinteză era ocupată cu explicarea faptului respectiv. Ei bine, în aceste momente, lui Dimitrie îi trecea fulgerător prin minte că se născuse într-un moment nepotrivit şi că nici locul nu era ăla care ar fi trebuit. Şi se întreba, fireşte, de ce tocmai lui i se hărăzise asemenea nedreptate.

Astfel, în dimineaţa unei zile de miercuri, acum exact douăzeci de ani, află că Bartolomeu tocmai era pe cale să sfîrşească într-un mod dezastruos primul trimestru al clasei a şasea. Progenitura era beneficiarul a cinci corijenţe, absentase la 154 de ore, şi avea deja patru puncte scăzute la nota la purtare, din cauză de bătăi, înjurături, scuipat colegi şi smotocit colege. În plus, încă de prin vară, Bartolomeu îşi anunţase părinţii că fumează şi era foarte nemulţumit de calitatea votcii POLAR de care se folosea ca să uite depresia amoroasă pe care i-o pricinuise eleva Adina dintr-a opta care refuzase să-i arate floricica de pe bikini.

Cu toate astea, Dimitrie, dar mai ales doamna Catrina, în calitatea lor de părinţi responsabili, susţineau că băiatul lor e un copil excepţional, cu o medie de inteligenţă mult peste media proştilor din clasa lui, şi că au cu el o foarte bună comunicare.

Cum ziceam, era o zi de miercuri, mai exact 13 decembrie 1989, cînd Bartolomeu se întoarse înfrigurat de pe bloc unde reglase pentru a milioana oară antena pentru ruşi.

- Bă tata, io-mi bag picioarele-n el comunism! Bă, tu ai văzut ce crăcoase dau ruşii la televizor? Şi ce meciuri? Bă, da noi om fi mai proşti? Ce ne ţine nea Nicu numa-n patriotice şi-n succese şi-n viitorul de aur? Îl bag în pizda masii şi pe el şi pe savanta lui, futu-le muma-n cur!

De uimire, Dimitrie nu putu să scoată un cuvînt. În schimb, doamna Catrina se îmbujoră şi spuse mai mult în şoaptă:

- Vai de mine, Bartolomeu, cum vorbeşti! Şi mai eşti şi pionier!

- Mă cac pe cravata lor cu tricolor cu tot! – replică băieţelul şi se cuibări în fotoliu, urmărind cu atenţie un program de divertisment pe care TV Chişinău îl preluase de la RAI UNO.

Dimitrie îi făcu semn doamnei Catrina să-l urmeze în bucătărie. Acolo, deschise geamul, se uită în curtea blocului şi spuse pe un ton conspirativ:

- E prea multă linişte în cartier, doamnă. Nu-i a bună.

Apoi nu mai spuse nimic. Dar îi era clar că se născuse într-un moment nepotrivit, într-un loc nepotrivit.

Şi parcă nici Bartolomeu ăsta nu era odrasla potrivită.

Nichita, un POET

2009-12-13T16:56:00.004+02:00

Astăzi sunt 26 de ani de cînd Nichita Stănescu s-a făcut Timp. A trecut Circul, a trecut Revoluţia, au venit alte Circuri, dar Nichita a rămas Timp.

...Poetul e ca şi timpul
Mai repede sau mai încet
mai mincinos sau mai adevărat

Feriţi-vă să-i spuneţi ceva poetului
Mai ales feriţi-vă să-i spuneţi un lucru adevărat
Dar şi mai şi, feriţi-vă să-i spuneţi un lucru simţit
Imediat el o să spună că el l-a zis,
şi o să-l spună într-aşa fel încât şi voi
o să ziceţi că într-adevăr
el l-a zis

Dar mai ales vă conjur,
nu puneţi mâna pe poet!
Nu, nu puneţi niciodată mâna pe poet!...

Mai luminează-ne măcar pînă murim, Nichita, prietene!

GEOANĂ, SEXUL ORAL, PISICA, DIMITRIE ŞI PATA CĂCĂNIE

2009-12-10T22:30:00.004+02:00

- Ei, ce să crezi? Cică Geoană dă muie la una! Băi nea Calapod, matale eşti om deştept, ai fost miliţian, ai votat cu Băse. Bravo matale. Da-l vezi pe prostănac dînd muie vreodată-n viaţa lui decît dac-o fi fost beat mort şi dormea?
Dimitrie încremeni cu ţigara-ntre deşte pironindu-l cu privirea pe şeful de scară.
Calapod îşi privi lung vîrfurile pantofilor. Buni pantofi. Cu talpă epa, de-aia groasă. Purta pantofii ăştia de cum dădea prima brumă şi pînă se ivea întîiul ghiocel. Îi avea de mai bine de douăşcinci de ani, de la unu care fura pantofi cu pisica de la Partizanul. Aici e locul să precizăm că de la fabrica Partizanul nu prea se putea fura. Erau gardieni peste tot, iar la poartă se făcea control pînă la piele. Dar era un canal de scurgere care ducea dincolo de ziduri. Omul venea cu mîţa de-acasă. Cică era bolnavă şi trebuia să-i dea picături din două-n două ore. Lega de pisică o pereche de pantofi şi-o ducea la canal. Pisica, ţuşti acasă, cu tot cu produsele. Da ce pantofi! Pentru export, făcuţi ca la mama lor.
- Nu, nea Dimitrie, certamente că nu cred. Patapievici ăsta s-a bazat pe ceva poveşti. Domnu preşedinte a aruncat nada şi iceristu a-nhăţat-o.
- Da dumitale-ţi convine să-ţi zică unu, oricine-o fi el, că eşti patibular?
- Adică cum, patibular?
- Patibular, adică că mergi în patru labe, don Calapod! În patru labe, auzi? Cum ar veni, că eşti animal.
Dimitrie strivi chiştocul şi trase de lesă. Cuchi făcuse caca fix în mijlocul aleii. De fapt, diaree, că băuse ceva lapte. Şi pata se întinsese pe asfalt şi luase forma unei ţări din Europa. Cu ieşire la mare.
La Marea Neagră. Doar că era căcănie.

REZULTAT ÎNAINTE DE EXIT POLL

2009-12-06T20:57:00.001+02:00

FRAŢILOR, AM ÎNFRÎNT!

“Sunt gata să mor pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine!” – Ion Raţiu

2009-12-06T13:58:00.003+02:00

Oare voi fi împuşcat mîine pentru această postare?

I SE ARATĂ ÎN VIS LUI DIMITRIE PE CINE SĂ VOTEZE

2009-12-05T23:34:00.002+02:00

Tot gîndindu-se cum s-o muştruluiască pe doamna Catrina că plantase-n ghivecele din balcon leuştean în loc de muşcate, Dimitrie adormi. Şi imediat, începu să viseze.
Mai întîi, tovarăşul Ceauşescu îi spuse: Nu se făcea, băi Dimitrie să mă-mpuşcaţi de Crăciun. Că şi io, aşa comunist cum sunt, tot ţineam sărbătorili. Vezi cum votezi, că eşti membru de partid. Să nu întinezi idealurili clasii muncitoari, că te lingi pe bot de bilet de concediu la Mamaia.
Apoi, Iliescu îl atenţionă cu degetul să nu mai fumeze, iar din spatele lui, Brucan îşi număra degetele de la picioare. Dimitrie observă că avea unghii galbene şi pătrăţoase. Cînd ajunse la ultimul deget, ăla mic de la stîngul, Brucan începu să rîdă: 20, da-nmulţeşte cu doi, tovarăşe. Nu mai apuci tu democraţie, că nu ai cultură politică!
Dimitrie se întoarse pe partea cealaltă şi dădu peste două ştampile pe care scria TATOV. Aha. Le strecură în buzunarul pijamelei. Şi plecă să voteze. În uşa secţiei îl întîmpină domnul Calapod, care, în calitatea lui de fost miliţian şi actual şef de scară, din 90 era preşedinte la secţia de votare 112.
- Bine aţi venit, domnu Dimitrie! Săru mîna, doamna Catrina! Succes la vot! Să alegeţi bine, căci alegeţi viitorul!
Dimitrie nici nu observase pînă atunci că doamna Catrina îl ţinea de braţ. Ce dracu fac, că buletinul meu e expirat, da să nu zici la nimeni – îi şopti el la ureche. Doamna Catrina se înroşi, dar nu comentă. Era şi ea înţeleaptă, uneori.
Se apropiară de masa unde diferiţi domni şi doamne înmînau alegătorilor buletinele de vot.
Dimitrie primi două. Pe unul scria CĂCAT. Pe celălalt BĂŞINĂ. Respiră uşurat că membrul Comisiei electorale nu băgase de seamă că are cartea de identitate expirată, luă cele două buletine şi intră în cabină. Scoase pe rînd ştampilele din buzunar şi le aplică pe ambele buletine.
Apoi le împături frumos şi le introduse în urne. Fiecare în urna lui. Căcat la Căcat şi Băşină la Băşină. Să fie amîndoi fericiţi. Să-şi facă fiecare ţara lui. Iar el, Dimitrie, să stea pe graniţă, între ele.
Că pe el politica nu-l interesa. Mai degrabă ar fi ras o bere.
Dar nu avea cum, deoarece, deşi avea suficientă cultură politică, deocamdată încă nu se trezise din somn.

DIMITRIE EXPIRATUL

2009-12-05T20:15:00.002+02:00

Eu, cam la o săptămînă după ce l-am cunoscut pe Dimitrie, am realizat că-i cam tîmpit. Şi că nici nevastă-sa nu-i vreun geniu, ca să nu mai spun de Bartolomeu, fiul lor. Numa ce nume are.
Ei, ce credeţi că fac ei în seara asta, ultima înainte de marea decizie?
Doamna Catrina cîntă în bucătărie în timp ce-şi face manichiura. Bartolomeu e la biliard cu băieţii şi rîde cu berea-n mînă.
Iar Dimitrie pur şi simplu e plictisit. Şi nervos pe cretinii care au decis ca sîmbăta asta să nu fie dezbateri pe teme electorale. Şi, pentru că nu are ce vedea la televizor, s-a apucat să se uite pe cartea de identitate, unde are o poză făcută cu zece ani în urmă. Asta îl enervează şi mai mult, căci, fără îndoială, timpul îşi pusese amprenta pe chipul lui.
Cînd a fost făcută poza asta? - se întrebă Dimitrie punîndu-şi ochelarii. Aha, în 1999, pe 2 decembrie. Ia te uită, a doua zi după Ziua Naţională a României! Băi ce treabă! Chiar atunci, în 1999, arborase pentru prima oară drapelul tricolor la balcon, cum văzuse el într-o delegaţie în Austria. Acolo, toate balcoanele aveau steagul Austriei şi o grămadă de muşcate roşii. Adică la noi, de ce nu s-ar putea? Şi aşa devenise primul cetăţean din cartier cu tricolor la balcon. Îl legase iniţial cu o sfoară de la borcanul cu murături, dar, anul următor, îi confecţionase şi-un băţ dintr-o coadă de mătură şi-l priponise zdravăn cu sîrmă de balustradă. Parcă era balconul prefecturii. Trecea lumea şi se holba: oare ce instituţie o mai fi şi-aici? Dar steguleţul roş-galben-albastru nu era decît exprimarea simţămîntului patriotic al lui Dimitrie.
Cu muşcatele, însă, o cam dăduse-n bară. Doamna Catrina achiziţionase de la Iftimoaica (grasa aia de la blocul din colţ care avea butic în balcon) nişte pui de muşcată care nu făceau flori. Drept urmare, în ghivece crescuseră tufe verzi, care din stradă semănau foarte bine cu tufele de pătrunjel sau de leuştean. Încît, oamenii care treceau pe stradă, îşi dădeau cu presupusul că acolo ar fi sediul vreunei organizaţii ecologiste, ceva cu protecţia naturii, fabrica de oxigen, etc. Fireşte că se înşelau.
Iaca, cică-n Australia, deja a început votarea! Chestie de fus orar.
Dap. La timpul potrivit, şi Dimitrie îşi va face datoria de bun român, deşi nu se poate decide pe cine să-l vrea ca preşedinte. Va fi o decizie a naibii de dificilă.
Va trebui să aleagă între şmecherul mincinos şi păpuşa diplomatică.
Şi mai are o problemă, cu cartea de identitate, expirată de 4 zile. Asta da belea.

...O să vadă el. Cum s-a descurcat mereu în viaţă, o s-o scoată la capăt şi de data asta.
Aşa tîmpit cum e.

DIMITRIE ÎNTRE GEOANĂ ŞI BĂSESCU

2009-12-03T20:41:00.003+02:00

Cască gura Dimitrie la dezbaterea de la tembelizor, după ce, de cîteva zile, îşi interzisese să mai deschidă cutia Pandorei din sufragerie, pe care, în tradiţia familiei, se hodinea bibeloul de sticlă, un peştioi colorat cu gura deschisă.
- Doamnă Catrină, ia lasă moşmodeala aia din bucătărie şi vino-n-coa, că două capete gîndesc mai bine ca unu! – strigă el, depăşit de nivelul marilor idei enunţate de către cei doi catindaţi, plus deşteptul de Turcescu. (De fapt, îl impulsionase gîndul că niciodată doamnei Catrina nu-i ieşiseră găluştele cu prune şi de ele se bucuraseră comunitarii aciuaţi lîngă ghenă. Bani aruncaţi aiurea!)
- Da ce se-ntîmplă, dragă, că nu-s la curent? - răspunse doamna Catrina, ştergîndu-şi mîinile cu o bucată de hîrtie igienică.
Şi se aşeză pe marginea fotoliului, cu ochii pe ecran.
Dimitrie consideră că nu este necesar să-i dea consoartei sale vreun răspuns. Aşa cum e, o să-şi dea şi singură seama că pretendenţii la şefia Românicii noastre sunt atît de şmecheri, încît ar putea fute orice curvă de pe centură fără s-o plătească. E clar că şi Geoană, dar şi Băsescu sunt daţi dracului. De mincinoşi. Geoană vrea linişte. Băsescu vrea scandal. Geoană vrea stabilitate, Băsescu vrea război. Geoană-i cu miştourile diplomatice, Băsescu-i cu caterinca de cîrciumă portuară. Geoană vrea preşedinte purtîndu-i pe marii lui corupţi în spate. Băse-i şi el aplecat de greutatea alor lui.
Pe la jumătatea dezbaterii, Dimitrie mai desfăcu un pet de bere Bucegi şi aruncă, aşa, ca din întîmplare:
- Măi doamnă, dac-ai fi bărbat şi-ar trebui să te însori, ce-ai prefera? O femeie urîtă, sau una mişto? Să mănînci o prăjitură acră de unul singur, sau una delicioasă din care să muşte mai mulţi?
- Păi, ce legătură are emisiunea asta cu însurătoarea? - mormăi prosteşte doamna Catrina, plictisită de moarte de programele anticriză, capacitatea de administrare, de lipsa de viziune strategică, de independenţa justiţiei şi de celelalte trăncăneli.
Dimitrie se mulţumi să ofteze. Şi fireşte să înjure în gînd. Aşa că trase perdeaua şi ieşi pe balcon să fumeze. Oraşul era acoperit de ceaţă. Mirosea a fasole bătută de la familia Calapod de la parter. Ferestrele domnişoarei Clara erau întunecate. Iar sufletul lui Dimitrie, la fel.

EPOCA JAGA JAGA ŞI FRĂMÎNTĂRILE LUI DIMITRIE

2009-12-01T22:59:00.001+02:00

Tot timpul, Dimitrie se simţea în afara epocii în care trăia. Şi era şi frustrat, fireşte, din această cauză. Cînd era considerat regele bancurilor pe vremea ailaltă şi avea belele cu securitatea, Dimitrie se înttreba, în intimitatea ce mai ascunsă, dacă o să vină vreodată vremea ca lumea să-i recunoască geniul clarviziunii. Uneori, de-a dreptul prosteşte, visa să cîştige el la loto atîţia bani încît să-i facă pe toţi românii fericiţi: să nu mai fie nimeni nevoit să muncească, să nu mai fie preşedinte, politicieni, televiziuni ticăloase,impozite,şi să dispară la români stresul alegerilor. Şi, în general, toate stresurile. Să fie, în ţărişoara asta atît de încercată de-a lungul istoriei multimilenare, aşa, o atmosferă de pace şi înţelegere, ceva cam ca în rai. Să fie numai friptane de porc, şpriţuri şi meneaita de la clejani. Bun, poate şi jaga jaga lui Guţă, dar după ora zero. Iaca însă că vremea aia n-a venit niciodată. Niciodată, deşi Dimitrie se implicase şi în revoluţia din 89, cu tot sufletul, pupase şi mîna Regelui, îl votase pe Iliescu pentru linişte, pe Constantinescu pentru schimbare şi pe Băsescu pentru şmechereală.
Dar acum, Dimitrie se află într-o angoasantă situaţie. În cîteva zile, datoria sfîntă de cetăţean român îl va obliga să se prezinte din nou la vot. Ca pe noi toţi.
Doar că, spre deosebire de noi, care ştim perfect pe cine vom pune ştampila, Dimitrie e în continuare în afara epocii în care trăieşte.
Epoca jaga jaga.

SENIOR RADOF ŞI EFECTUL DE SERĂ

2009-12-01T19:50:00.005+02:00

Senior Radof locuieşte pe Calea Victoriei, unde altundeva, un loc în care-l poate oricine privi cum respirã adînc, cum priveşte lumea şi oamenii, cum pãşeşte grav, apãsat de
responsabilitatea şoaptei pe care i-a dat Dumnezeu s-o rosteascã.
Rolul lui acolo e acela al mãrului de lîngã drum din care cãlãtorul poate sã se înfrupte cît vrea, dacã e însetat de dulcele amar al vieţii.
Sã guste şi sã se sfinţeascã cu anafura adevãrului: istoria nu se opreşte decît acolo unde se terminã dragostea.
Fructele lui sunt cuvintele. Şi tãcerile. Dar ce cuvinte strãlucitoare! Şi ce tãceri pline de înţelesuri!
Are Senior Radof cuvinte şi tãceri pentru orice suflet care nu doarme.
Pentru sufletele care dorm, ştie Seniorul cuvinte şi tãceri care sã le deştepte din somn,
arãtîndu-le inima cum îi bate lui în palmã şi dãruindu-le stele ca sã le ţinã de urît
în singurãtatea acestei lumi. În care suntem din în ce mai mulţi şi mai uluiţi de cîtã îndepãrtare ni se întîmplã.
În epoca betonului şi a sticlei, simte şi el efectul de serã. Îl sufocã urîtul acid şi rãutatea perversã. Dar are puterea sã deschidã larg ferestre de iarbã şi sã ne înveţe sã respirãm atent doar moleculele de aer necorodate de ridicolul acestei epoci.
Trec doamnele toamne pe lîngã Senior şi-l poleiesc cu argint.
Din reflectoare cade şovãind lumina ca o îndoialã a descãtuşãrii, cînd nimeni nu mai ştie la ce-i bunã propria libertate.
Pe ecran, într-un clip de-o clipã, Seniorul joacã într-o reclamã la viaţã.
Este o clipã de 75 de ani din existenţa lumii.

La mulţi ani, Senior Radof!

Părerea lui Dimitrie despre vînturatul murăturilor în balcon

2009-11-26T18:57:00.005+02:00

Ne este cunoscută pasiunea lui Dimitrie pentru poezie.
Auzind că dl. Iohannis e plecat în străinătate şi aflînd unde anume,lui Dimitrie îi veniră pe neaşteptate în gînd următoarele stihuri:
Iohannis, Iohannis
A plecat pîn-la Paris.
În zadar se chinui Dimitrie (al cărui talent de poet putea fi dovedit cu cele trei diplome de creaţie la Cîntarea României obţinute în anii 70) să mai adauge măcar două versuri ca să-i iasă o strofă.
Nici un cuvînt din puţina lui germană (fraulein, ich liebedich, zusamen, oberlicht, spielen und katze) nu rima cu "belea".
În această situaţie, să recunoaştem, ambarasantă, Dimitrie mai-mai să se-apuce de înjurat. Dar e postul Crăciunului şi-i păcat. Găsi de cuviinţă că-i mai bine s-o cheme pe doamna Catrina, poate-l poate ajuta. Doamna Catrina tocmai pritocea varza din butoiul albastru din balcon şi era destul de nervoasă, deoarece vărsase moare pe jos şi-i îngheţaseră şi mîinile.
- Uite ce-i - spuse Dimitrie. M-am poticnit la nişte rime cu Iohannis. Ştii tu, ăla de la Sibiu care-ţi place ţie de el şi cică scoate ţara din rahat.
- Păi cum ai zis? - răspuse printre dinţi doamna Catrina, luptîndu-se răzbit cu butoiul.
Dimitrie îşi puse ochelarii şi-şi declamă producţiunea.
- Ce prostie! - îl amendă scurt doamna Catrina. Mai bine-i spui frumos în proză: Domnule Klaus, suntem convinşi că eşti în stare să scoţi România din criză. Numai că România nu-i locuită de nemţi! Vezi că încurci ţările, dom primar!
Auzind aceste prostii, Dimitrie se retrase pe fotoliul lui. Puse televizorul pe OTV ca să-i mai treacă dorul de Geoană şi aruncă în scrumieră hîrtia pe care aşternuse nemuritoarele versuri.
În fond, are dreptate doamna Catrina - mormăi el, cu 15 secunde înainte să aţipească. De-aia vîntură românii varza în balcon.
Că nu-s nemţi.

CULTURA GENERALĂ A LUI DIMITRIE

2009-11-25T21:52:00.001+02:00

Dimitrie făcuse şcoală bună, cu profesori de temut care, deşi mai altoiau elevii, le băgau în cap tot ce le era necesar în viaţă. Era, aşadar, educat în epoca de tristă amintire, cînd problema era să te scremi să devii un om multilateral dezvoltat. Adică, dacă trebuia să fii rotit de pe funcţia de strungar pe funcţia de primar, să fii capabil să te descurci. Cum ar veni, să ai cultură generală. În această perspectivă, care s-a dovedit un simplu vis, Dimitrie, încă de mic, citise de tot ce-i picase în mînă. Ba, mai mult, şterpelise o grămadă de cărţi de la biblioteca orăşenească, cu scopul de a le citi acasă, deoarece dicţionarele şi enciclopediile nu se puteau împrumuta. Era avid să cumuleze cît mai multe cunoştinţe din cît mai varii domenii şi citea mult, aiunde s-ar fi aflat. Aşa cum îl avertiza taică-su cînd îl prindea noaptea citind cu lanterna aprinsă sub plapumă, lui Dimitrie i se stricase şi vederea, de aceea. Acum, purta ochelari şi părea intelectual. Cu toate astea, cu cît citea mai mult, cu atît îşi dădea seama că e mai prost. De aceea, nu încercase niciodată să candideze nici măcar pentru vreo funcţie amărîtă de consilier local, darămite pentru fotoliul de prim edil.
Asta nu-l împiedica să urmărească pătimaş confruntările intelectuale gen cine ştie cîştigă sau vrei să fii miliardar. Dimitrie participa efectiv şi afectiv la Te pui cu blondele şi, de cele mai multe ori, din fotoliul lui, cîştiga destul de lejer sutele de milioane puse în joc.
Dar iată că veni ziua de azi, cînd, contra a 40 de superbe blonde gata să distrugă mitul prostiei, s-a arătat Honorius Prigoană, fiul celebrului Prigoană, soţul celebrei sale soţii.
Dimitrie a dat răspunsurile la întrebări cu cel puţin cinci secunde mai repede şi decît blondele, şi decît Honorius.
S-a ajuns la 180 de milioane, cînd Honorius şi blondele trebuiau să spună care a fost capitala Persiei. Dimitrie a urlat Persepolis, bă!, de s-a auzit în tot cartierul. Bine, că deşi nu-i pasă nimănui, Dimitrie putea să adauge şi că asta e denumirea grecească a anticului Shiraz, orasul monumentelor istorice, al poetilor si filozofilor, al războinicilor şi regilor, al livezilor, portocalilor, trandafirilor, narciselor şi al pomilor în floare, din sudul Iranului.
Şi, ce să vezi?
Pe panoul cu cele patru variante ajutătoare, dintre care trei greşite, nu figura Persepolis, ci "NICIUNA".
Să nu-ţi bagi picioarele?

EUROPENI, AVEM PREŞEDINTE!

2009-11-21T10:37:00.005+02:00

La 1 decembrie 2009, intră în vigoare Tratatul de la Lisabona, după ce, joi, 19 noiembrie, cele 27 de state europene l-au desemnat în unanimitate pe Herman Van Rompuy, fost prim ministru al Belgiei drept Preşedinte al Consiliului European pentru o perioadă de doi ani şi jumătate. Primul preşedinte al Europei Unite s-a născut la 31 octombrie 1947. Van Rompuy este de religie romano-catolică, economist redutabil, membru al ultraselectului Club Bilderberger şi... poet de haiku în limba olandeză.
Este creştin-democrat, are cont pe Facebook şi blog http://www.hermanvanrompuy.be/.
Presedintele Consiliului European are un salariu de 24.000 de euro net şi va controla un buget de aproximativ 50 miliarde de euro si un personal format din 7.000 de functionari, scrie Daily Express. Acesta este cel mai mare corp diplomatic din lume.

O declaraţie a Primului Preşedinte al Europei:

Fiecare ţară ar trebui să iasă victorioasă de la negocieri. O negociere care se termină cu o parte învinsă nu este niciodată o negociere corectă. Eu voi lua în consideraţie interesele şi sensibilităţile tuturor. Chiar dacă unitatea noastră rămâne tăria noastră, diversitatea noastră rămâne bogăţia noastră.

În funcţia de Înalt reprezentant pentru Afaceri Externe a fost aleasă baroneasa Catherine Ashton, englezoaică. Adrian Năstase îl critică pe Băsescu că nu a susţinut candidatura lui Adrian Severin pentru această funcţie.
Adrian Severin, ăla supărat pe viaţă că edilii bucureşteni furnizează locuitorilor apă cu doi atomi de hidrogen...

UNA TARE

2009-11-20T16:59:00.001+02:00

Preşedintele Băsescu şi ceilalti candidaţi la presedinţie stăteau într-un bar. Un tip intră şi îl întreabă pe barman:
- Nu-s ăia Basescu, Antonescu, Geoana, Oprescu, Becali, Hunor si Vadim, acolo la masă?
- Da, ei sînt, răspunde barmanul.
Aşa că tipul se duce la si le zice:
- Ce onoare, ce faceţi aici?
- Plănuim sa scoatem ţara din criză, răspunde Băsescu.
- Serios? Şi ce o să se întîmple?
- O să mărim impozitele si, in acelasi timp, dăm afară vreo 500.000 de oameni şi o blondă cu ţîţe mari, zice Băsescu.
Tipul, stupefiat, intreabă:
- O blondă cu ţîţe mari? De ce o blondă cu ţîţe mari?
Băsescu se întoarce spre Geoana, îl bate pe umăr şi zice:
- Vezi, bă deşteptule, ţi-am zis eu că n-o să-i pese nimănui de 500.000 de şomeri!

(Şterpelită fără drepturi de autor de pe http://gserban.wordpress.com)

DIMITRIE COMBATE GRIPA PORCINĂ

2009-11-19T16:29:00.000+02:00

Phii, frate! – zise Dimitrie după ce parcurse textul transmis de Ministerul Sănătăţii. Cică să nu intri în contact cu persoanele infectate. Şi să eviţi aglomeraţia. Şi să nu-ţi programezi partide de sex decît cu parteneri care au certificat medical de la spitalul de boli contagioase din localitate. Valabil 24 de ore. Iar prezervativele trebe dezinfectate în spirt.
Bun. Şi cu alegerile, ce facem? Toată populaţia României se poate îmbolnăvi punînd mîna pe ştampila de vot, atinsă în prealabil de un gripat. Să te ţii atunci pandemie!
Păi, măi domnilor de la Minister, de ce mama dracului vă plătim, ai? Ca să beţi cafele şi să staţi pe google? Eu nu zic să nu beţi cafea şi nici să nu staţi pe internet cît vreţi, dar gîndiţi şi voi niţel mai în perspectivă!
Chiar nu luaţi în calcul că în ziua alegerilor, toate sfaturile voastre nu mai au nici o valoare? Că tot poporul se va năpusti ca nebunul spre urne şi n-o să mai ţină nimeni seama de iminenţa transmiterii periculosului microb al gripei porcine?
Păi cum cum să faceţi? E foarte simplu.
De aceea, eu zic să se instituie regula ca fiecare alegător să voteze cu ştampila lui. Fie că vine cu ea de acasă, de la ultimile elecţiuni, fie că i se înmînează de către preşedintele secţiei de votare, împreună cu masca de tifon, pe bază de semnătură de primire. Ştampila va trebui să fie sterilizată şi sigilată în ambalaj de plastic şi va putea fi utilizată atît în turul unu, cît şi în turul doi. Şi la alegerile care urmează. Că-i tot aia.

DIMITRIE NU MAI VREA MUIE

2009-11-18T21:05:00.002+02:00

Lui Dimitrie i se pare de vreo douăzeci de ani că ia muie. El îşi explică această părere prin faptul că simte deseori, cel puţin o dată pe zi, că are ceva în gît. Nu poate materializa acel ceva decît printr-o pulă noduroasă pe care puliticieni diverşi i-o bagă cu duşmănie pe gît.
În seara asta, Dimitrie se aşezase în fotoliu ca să vadă marea confruntare. Şi-o gonise pe doamna Catrina la televizorul din dormitor, la serialul chinezesc, ca să poată decide cu cine să voteze familia duminică. Îşi luă şi o ţuică lîngă el, să-i fie mai uşor. Ca să vadă măcar cine-o să-i bage pula-n gît următorii cinci ani. Căci, după ziare sau după televiziuni, nu puteai să te iei. Toţi sunt vînduţi. Cînd acolo, ce să vezi? Geoană şi Băsescu s-au gîlcevit şi Tembeliziunea Română Liberă a anulat confruntarea.
Aşa cum ar fi fost ea, plină de lozinci mincinoase, de răspunsuri în doi peri şi de miştocăreală balcanică. Ca să ştie boborul cît de diştept, de şmecher, de bun de gură e viitorul cap al naţiei, pe Dimitrie l-ar fi lămurit. Şi nu doar pe Dimitrie. Ci şi pe domnul Calapod care fix la ora şapte căsca ochii la televizor, după ce refuzase invitaţia la bere a unui patron căruia-i dăduse dreptul să pună un bener cu „Trăiţi bine?” la intrarea în bloc. Nici domnişoara Clara nu era prea decisă şi aştepta emisiunea, deşi, pentru ea, Antonescu ăsta părea destul de bun. Cît despre doamna Catrina, trebuie să spunem că, în loc de serial, prefera să-l vadă pe Preşedinte, deoarece îi plăcea cum rîde el profund bărbătesc.
Toţi cei care aşteptau marea confruntare, au înghiţit în sec. Şi toţi au fost foarte dezamăgiţi.
Inclusiv Dimitrie, care, după cum îl cunoaştem, a conchis că ăştia ne-o trag dinainte, ca să ne obişnuim cu muia care urmează.
Păcat că n-a avut loc duelul verbal al catindaţilor la Cotroceni. Am fi rîs. Ne-am fi rîs. Că n-au programe. Că niciunul dintre ei habar n-are ce-o să facă, dacă îl va vota pulimea.
Într-un fel, e bine că nu i-am mai văzut mîncînd căcat cu lingura din butoiul plin de speranţa al românilor, dar pre-prezidenţiabilii ne-au demonstrat, prin neprezentare, dacă mai era nevoie, că sunt cei mai răi dintre cei răi.
După ce n-a mai avut loc spectacolul, actorii au ieşit din culise şi au monologat că cît (sic) de frumos s-a negociat şi ce corecţi au fost ei, şi cît de laşi au fost ceilalţi. Care s-au sucit, de corecţi ce sunt, de la 3 la 5 şi de la 5 la 7. Vorbe care faci, interes care porţi.
Apoi a apărut Sassu, penibilul ăla de-i dăm noi salariul, care a explicat de ce e incompetent.
Că e şef la TVR, deşi trebuia schimbat de nu ştiu cînd, că i s-a terminat mandatul. Numa că onor Parlamentul a fost prea ocupat.
Totul e putred, zise Dimitrie şi trase adînc din ţigară.

Obama, Putin, băieţi, daţi cu atomica aici!

DIMITRIE ŞI TEORIA UNIVERSULUI INFINIT

2009-11-18T16:36:00.003+02:00

Nu de puţine ori, în legănatul trenului care-l ducea spre noi şi noi delegaţii, lui Dimitrie îi venea chef să se cufunde în consideraţii filozofice. Uite chiar acum, la plecarea din gara Bacău, în timp ce privea cum rămîne în urmă veceul mizerabil din staţie, îşi aminti un precept al cărui autor însă nu-l mai ştia: Într-un spaţiu infinit, nimic nu-i imposibil. Cu alte cuvinte, în Univers, care, după cum se ştie este infinit, orice lucru sau întîmplare, închipuite sau nu, sunt posibile. Măi să fie!
Da, numai că, dacă luăm la puricat formularea asta, logic, într-un spaţiu finit ori totul e imposibil, ori nimic nu-i posibil!
Păi stai niţel, Dimitrie dragă – aşa-şi zicea el sub formă de alint cînd avea aceste dialoguri interioare cu propria inteligenţă – stai, că m-ai ameţit. Vrei să spui că, dacă ai ocazia să nu vieţuieşti în Universul infinit, ci într-un colţişor de lume cum ar fi România, teoria nu se aplică? Şi-n definitiv, cine-i ameţitul ăsta care n–are treabă, de s-a gîndit la asta?
Dimitrie nu-şi răspunse nici la prima, nici la a doua întrebare.
Căsca gura pe geam, urmărind cum se perindă în viteză cîmpii nesfîrşite pline de buruieni, grămezi de gunoaie şi canale de irigaţie uscate. Ia te uită ce dezastru, iar dumitale, Dimitrie dragă, îţi arde de filozofeală!
Atenţionat în acest mod, Dimitrie reveni cu picioarele pe linoleumul compartimentului. El e un cetăţean responsabil şi ar putea deveni chiar model pentru multă lume dacă ar avea mijloacele necesare ca să-şi facă publicitate. Uite, ca domnii ăştia care vor să ajungă preşedinţi de ţară. Toată admiraţia pentru curajul lor de a încerca să schimbe ceva în România. Pentru credinţa lor că într-o ţară, aşa micuţă ca a noastră, e posibil să se întîmple orice, inclusiv ceva în bine. Că doar toţi vor să ne fie mai bine, nu? Aşa cum, n-a existat conducător să nu vrea să-i fie mai bine poporului lui. Ce atîta filozofie? Nu ne trebuie nouă pe criza asta mondială să ne mai gîndim că, într-un spaţiu finit, cum e şi ţărişoara noastră, ori totul e imposibil, ori nimic nu-i posibil!
La fapte, Dimitrie dragă, se îmbărbătă el emoţionat, taman cînd vagonul lui trecea pe lîngă fostul combinat chimic de la Mărăşeşti din care n-au mai rămas decît nişte schelete de beton, aidoma celor de la Hiroşima după bombardamentul atomic.

PUNCTUL G DUPĂ DIMITRIE

2009-11-17T23:17:00.006+02:00

Exact acu zece ani, Dimitrie fusese în Grecia şi intrase într-o cofetărie. Era undeva prin Atena, n-are importanţă. Da parcă, totuşi, cartierul se numeşte Placa. Citise lista cu denumiri complet necunoscute şi ceruse ceva. Ospătara, sau cum i-o fi zicînd pe greceşte, îi adusese acel ceva. Ei bine, acel ceva, era aşa de dulce, de aromat şi se topea atît de uşor în gură, încît lui Dimitrie îi păru foarte rău cînd, după vreo jumătate de oră îi dispăru şi ultima moleculă din minunatul acel ceva din cavitatea bucală. Dar, în momentul acela, în timp ce savura acel moment, şi admira mersul unduios al ospătăriţei, îl lovi cu viteza săgeţii albastre, un gînd.
A dracului viaţă (aşa începea gîndul), sunt însurat de atîta amar de ani cu doamna Catrina asta şi nici n-am fost în stare să dau de punctul ei G!
Aici trebuie precizat că Dimitrie se credea expert în psiho-morfologia feminină şi că, pentru el, comportamentul sexului opus era clar determinat de nevoile trupului. Printre acestea, adică găteala – unde intrau hainele, făcutul unghiilor, lenjeria intimă, fardurile, smulsul sprîncenelor, coafatul, etc. – Dimitrie era convins că sexul avea o uriaşă influenţă. Şi că, fără toate acestea nici o femeie nu poate trăi.
Cu viteza acelui tren aşa-zis rapid îl lovi gîndul acela. Şi nu numai că-l răni adînc, dar afurisitul de gînd nici că-l mai părăsi apoi, deşi la revenirea în patrie, pe Dimitrie îl întîmpină o frumoasă dimineaţă de octombrie, cu minunatele ei culori şi, în plus, chiar cînd forma codul de intrare în bloc, dădu cu privirea de domnişoara Clara care se oprise să vorbească la mobil în capătul aleii.
Cu ochii la ea, Dimitrie formă de trei, poate de patru ori codul pe care-l putea nimeri şi noaptea pe cel mai al dracului întuneric. D-apoi acum, cînd era în plină zi, o superbă zi de octombrie.
...Păi da, punctul G era cheia satisfacţiei sexuale, însă şmecheria e să-l găseşti. Căci orice femeie îl are, numai că fiecare în alt loc. Aşa cică.
Nici la a cincea încercare a lui Dimitrie uşa nu se deschise. Din simplul motiv că, în timp ce Dimitrie se delecta cu dulciuri greceşti, nenorocitul de Calapod, în calitatea lui de şef de scară, contactase o firmă specializată care, cu şpaga de rigoare, schimbase interfonul.
Iar codul apartamentului lui Dimitrie era acum GGG.
Ce iute mai trec anii!

TEORIA TURMEI DE BIVOLI DE LA RADA

2009-11-14T23:52:00.003+02:00

Turma de bivoli se deplasează întotdeauna cu viteza celui mai încet bivol din turmă. Când turma este vânată, de obicei este ucis cel mai slab şi mai din urmă bivol. Această selecţie naturală este benefică turmei ca întreg, pentru că prin eliminarea celor mai slabi membri se imbunătăţesc viteza şi sănătatea turmei.

Cam în acelaşi mod, creierul uman poate opera doar atât de repede cât îi permite cea mai slabă celulă. Consumul de alcool, după cum se ştie, omoară celulele creierului, dar în mod normal prima dată omoară celulele cele mai slabe. În acest mod, consumul regulat de bere distruge cele mai slabe celule cerebrale, făcând creierul o maşină mult mai rapidă şi mai eficientă. Acesta este si motivul pentru care întotdeauna te simţi mai deştept după câteva beri!

P
Protejeaza mediul! Tipareste acest mesaj doar daca este absolut necesar ...

NU MAI AM NIMIC DE SPUS

2009-11-13T22:57:00.005+02:00

Furaţi imagini cît aveţi nevoie. E la liber.

N-AM FUMAT ÎN UŞA BISERICII

2009-11-11T23:20:00.003+02:00

Am fost. Se făcuse noapte. Nu ştiam unde-i locul, dar am nimerit.
Cînd traversam strada Icoanei, o maşină a încetinit şi şoferul mi-a spus bună seara. Voia să ştie dacă Maestrul va fi mîine tot aici. Da, va fi tot aici.
În curte nu era multă lume, dar veneau şi plecau umbre. Intrau, se închinau, stăteau puţin, a te reculege se spune, apoi plecau. Aveau mers trist, de parcă n-ar fi vrut să-l părăsească.
A intrat şi-am făcut cruce de trei ori. Alţii făceau o singură dată cruce. M-am apropiat să-l văd şi mi-a fost teamă. M-am uitat la coşciug. Frumos, din lemn scump, lucios. El era învelit pînă la piept în mătase albă. Nu-mi amintesc să-i fi văzut mîinile. Ar fi trebuit să fie încrucişate pe piept, cu o iconiţă între degete. Aproape aş jura că nu i-am văzut mîinile. Poate erau acoperite, să nu se vadă că n-avea amprente. El însuşi este o uriaşă amprentă cu vocea, cu gestul, cu zîmbetul lui.
În schimb m-am uitat mult la faţa lui. Cred, adică, nu-s deloc sigur, că era faţa lui. Nu semăna de loc. Faţa lui nu mai avea riduri, pielea era netedă. De ceară. Fără expresie.
Iar în biserică era linişte, ca la mort. Un tip filma cu o cameră pe umăr pe care scria Realitatea. Imortaliza Irealitatea: Dinică în sicriu şi eu aprinzînd o lumînare la căpătîiul lui.
Imposibil.
Am ieşit revoltat. Cum ne pot minţi ăştia cu televiziunile lor! Cel de pe catafalc nu putea să fie Dinică.
Dinică nu poate să moară.
Maestrul va fi mîine tot aici. Şi mîine şi poimîine şi mereu.