Victor Roncea Blogspot

Fenomenul Piața Universității 1990 expus de fotojurnaliștii Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea la Palatul Suțu și în Cetatea Râșnov. FOTOGRAFII EXCLUSIVE

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Thu, 23 Jul 2020 14:05:00 +0000

Trei fotografi readuc la lumină, după 30 de ani, 52 de imagini ale Fenomenului Piața Universității 1989-1990.
După prezentarea acestora pe simezele deschise ale Muzeului Municipiului București – Palatul Suțu din inima Capitalei, în perioada 13 iunie – 13 iulie 2020, expoziția face parte acum din Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2020 și este disponibilă spre vizitare între 18 – 26 iulie în Piața Unirii din Râșnov și între 27 iulie – 30 august 2020 chiar în Cetatea Râșnov, transmite EVZ.

Fotojurnaliști, participanți și organizatori ai manifestației, Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea și-au răscolit negativele și amintirile pentru a reda tinerilor de azi cât și cercetătorilor, istoricilor și publicului larg, fotograme dintr-un fenomen unic european și chiar internațional: o demonstrație-maraton pentru libertate, de 52 de zile.
Cei trei s-au regăsit în anul 1990 în redacția „României libere”, care apărea pe atunci într-un tiraj extraordinar pentru azi, de 1.000.000 de exemplare, ceea ce ne arată aviditatea românilor pentru presa liberă. Astăzi, Nic Hanu este un fotograf consacrat, autor de cărți de fotografie, membru și fost președinte al Asociației Artiștilor Fotografi din România, Pascal Ilie Virgil este regizor, scenarist și producător independent, iar Victor Roncea, pe atunci fotoreporter la ziarul „Glasul” al Ligii Studenților, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și publicist la „Evenimentul Istoric”, „Evenimentul Zilei” și „Bursa”, informează Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni.
Expoziția organizată de Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2020 se desfășoară sub auspiciile Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și Asociației Artiștilor Fotografi din România și a Primăriei orașului Râșnov, publică și ziarul Bursa.

Martori oculari ai crimelor din iunie 1990

Prof Nae Constantinescu de Cristina Nichitus Roncea

Crimele de la Mineriada din 13 – 15 iunie 1990 au fost dezvăluite și rememorate dureros la vernisajul de la București al expoziției „Fenomenul Piața Universității – 30 de ani”, de către arh. Tomnița Florescu, profesor la Arhitectură, prof. dr. Nicolae Constantinescu, medicul care a primit la Spitalul Colțea morții și răniții evenimentelor, Corneliu Vlad, pe atunci jurnalist la România liberă, George Roncea, organizator al Pieței Universității, arestat în Arhitectură și încarcerat de mineri și organe la Măgurele, Miron Manega, maltratat brutal alături de poetul Cezar Ivanescu, Eugen Negrea, fotograf și autorii Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea, prin cuvinte și fotografii.
VIDEO AICI:

Martorii vorbesc:

Video cu Expoziția și două interviuri la Trinitas și Radio România Cultural:

Cine sunt și ce cred cei trei:

Nic Hanu și cum „Să Învățăm Fotografia de la Maeștri”

Nic Hanu in Piata Universitatii 1900

Autorul Nic Hanu este absolvent cu Diplomă al Facultății de Electronică, Inst. Politehnic București.
Practică fotografia ca freelancer. Este distins cu titlul de „Artist al Federației Internaționale de Artă Fotografică”. A publicat numeroase articole pe teme fotografice și a efectuat expertize tehnice și testări de materiale și tehnică foto pentru Azomureș, I. O. R. și Ministerul Comerțului.
A primit distincții pentru lucrări fotografice atât în Romania cât și în străinătate în urma expozițiilor sale. Lector de fotografie la Universitatea Cultural Științifică, susține seminare cu profil fotografic.
Cărți publicate: – Fotografia și fotoaparatele Orizont, Ed. Tehnică, București;
„Să Învățăm Fotografia de la Maeștri”, volumul 1 – partea de tehnică fotografică, Editura Tehnică;
„Să Învățăm Fotografia de la Maeștri”, volumul 2 – partea de exprimare artistică, Editura Tehnică
„Temeiurile Imaginii cu maeștrii fotografiei” – 354 pagini. editată în regie proprie, 2016
Este membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR) și a fost primul președinte al acesteia după 1989.

Piața Universității 1990 și România lui 2020

Fenomenul Piața Universităţii 1989 – 1990 a reprezentat cu adevărat readucerea la București a axei lumii, extirpate din spațiul public al României după ocupația bolșevică a Rusiei sovietice. Nicicând nu se mai văzuse în Agora țării o asemenea manifestare de credință și luptă deschisă și non-violentă, pentru libertate, nicicând nu s-a mai văzut de atunci un astfel de fenomen ingenuu. Unicitatea Fenomenului declanșat în aprilie 1990 de tinerii care fuseseră deja pe baricadele din 1989 în același loc sacru constă și în caracterul ei profund cultural și moral. Acolo, sub icoana Maicii Domnului adusă de la Putna și între portretele „Românului Absolut” din Balconul Universității, s-a recitat Doina lui Eminescu interzisă de ocupanții sovietici, de acolo s-a transmis salutul de solidaritate al dramaturgului “academician–golan” Eugen Ionescu, acolo au cuvântat poetul creștin Ioan Alexandru și Părintele Constantin Galeriu, de acolo a binecuvântat manifestația cel mai mare teolog al secolului trecut, Părintele Dumitru Stăniloae, acolo s-a cântat „Imnul Golanilor” și „Doamne, vino, Doamne”, în emoția de masă a elitei active a României și acolo a răsunat vibrant, pentru prima oară în libertate după 45 de ani, din pieptul a 100.000 de români, troparul Învierii Domnului: „Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând!”. Totodată, la fel de important, Piața Universității s-a constituit în prima resursă de informații reale a României, prin fațada Institutului de Arhitectură, transformată de studentul la Arte Plastice, viitorul ziarist George Roncea, într-un portal de comunicare directă cu românii. Pe lângă mesajele dispuse pe frontispiciul clădirii lui Grigore Cerchez ce poartă numele lui Ion Mincu, acolo a fost difuzată pentru prima oară în România, pe un ecran gigant plasat cu greu dar reușită din baza de la ultimul etaj, filmarea ascunsă de regim în care conspiratorul GRU/KGB Nicolae Militaru, afirma în sediul CC al PCR, către fiul de agent NKVD Petre Roman, agentul sovietic Silviu Brucan și școlitul la Moscova Ion Iliescu, că „Frontul Salvării Naționale ființează de șase luni de zile!”.
„Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu vom câștiga libertatea noastră”, era refrenul preferat al zecilor de mii de participanți din „Zona Liberă de Neocomunism a României”. Într-adevăr, ultimii plecați nu au făcut-o de bună voie ci numai ridicați pe sus în cătușele milițienilor transformați peste noapte în polițiști, loviți sub paturile de armă ale jandarmilor proaspăt redenumiți din trupeți ai Securității și, apoi, mai ales, însângerați de bâtele și chiar topoarele minerilor manipulați de conducătorii vizibili sau din umbră ai FSN. Cei arestați și maltratați – elevi, studenți, intelectuali sau simpli bucureșteni revoltați – au fost încarcerați ilegal în condiții de lagăr și torturați, uneori bestial.
Finalul dramatic al manifestației nu mai are nimic de a face cu energia demonstrației pașnice de 52 de zile. Este o evidență pentru orice om informat că operațiunea din 13 iunie 1990 a fost jocul mai multor servicii speciale, din România și de aiurea, fiecare cu interesul lui. Pentru cei mai tineri amintim doar fraza interceptată dintr-o transmisiune a Ministerului de Interne: „Va rog sa-l informati pe domnul presedinte: dam foc la toate autobuzele. Aceasta a fost intelegerea”. Pe de altă parte, astăzi cunoaștem că la subsolul și primele nivele ale sediului Poliției Capitalei se afla o parte din arhiva Securității Municipiului București în care se stocaseră monitorizările evenimentelor din decembrie 1989 – audio, video și scrise – care puteau afecta serios interesele Armatei conduse acum de capi din agentura sovietică din România. Fotograful Nic Hanu a înregistrat în imaginile sale mai multe evidențe care demonstrează indubitabil pentru un specialist că modul uniform și puternic în care au ars autobuzele nu poate fi datorat doar unor sticle incendiare (și ele venite de unde?). La fel, mai ales, explozia a cărei ciupercă se ridică până la etajul 4 al clădirii Poliției.
Ce a urmat, până azi, se știe, se vede cu ochiul liber și se simte, din păcate, pe spatele bietului român și în dauna resurselor pământurilor lui dumnezeiești milenare: menținerea României, conform înțelegerilor secrete de la Malta, în sfera de influență sovietică, atunci, ruso-germană, acum. Doar un cutremur venit de la Washington, pe care îl așteptau și manifestanții din Piața Universității 1989 – 1990, urmat de un vulcan a cărui lavă să topească toate nodurile rețelei planetare anti-umane comunist-progresiste, mai poate surpa, poate, acest eșafodaj nefast pentru România.
Victor Roncea, Iunie 2020

Victor Roncea, „Golan” pentru toate regimurile din România

Victor Roncea in Piata Universitatii 1900

Victor Roncea era în 1990 elev la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și, din pasiune, fotograf la ziarul „Glasul” al Ligii Studenților. A debutat în presă chiar în timpul Fenomenului Pieței Universității, cu fotografii în săptămânalul „Expres” și, apoi, ca reporter la ziarul „România liberă”. A înregistrat fotografic din Institutul de Arhitectură intrarea minerilor în Piața Universității și spargerea ușilor Facultății de Geologie cu topoarele dar filmele au fost ulterior confiscate în timp ce se număra printre primii cetățeni ai României maltratați, răpiți, arestați și încarcerați ilegal, alături de studenții de la Arhitectură și Universitate. În timpul manifestației a contribuit la organizarea ei prin crearea și montarea lozincilor din spațiul Pieței și înregistrarea fotografică a fenomenului cultural și civic, totodată îndeplinind funcția de liant între cele două grupuri organizatorice, Liga Studenților și Asociația Studenților Arhitecți. A emigrat ca refugiat politic în Statele Unite ale Americii unde a studiat și lucrat în domeniul fotografiei și a revenit definitiv după 5 ani, pentru a contribui la răsturnarea democratică a regimului Iliescu. Din nefericire pentru România, rezultatul a fost doar schimbarea unei gărzi de agenți sovietici cu o alta, ceea ce tinerii anilor ’90 nu au mai putut controla. În continuare lucrează în presă, la ziarele ZIUA, Curentul, Bursa, Evenimentul Zilei, revistele Tribuna și Evenimentul Istoric și portalul ZiaristiOnline.Ro, unde este reporter special, corespondent în zone de conflict și Basarabia, redactor, Șef Departament Externe, editorialist, Senior Editor, Redactor Șef Adjunct, publicist. A fost corespondent ocazional pentru BBC World Service și BBC Scotland, a primit burse și a participat la cursuri de jurnalism și fotojurnalism în SUA, Europa Centrală și Occidentală, Consiliul Europei, Parlamentul European și NATO și a fost declarat persona non grata în Ucraina pentru articolele sale. A primit numeroase premii de presă și este fondator, membru și membru de onoare al mai multor organizații civice și profesionale, naționale, europene și internaționale. Preocupat de devoalarea rețelelor „deschise” ex-sovietice din România a câștigat mai multe procese de presă cu membri ai acesteia din societatea în civil.
Autor, co-autor, coordonator și editor al unor lucrări despre România și amenințările Rusiei la Marea Neagră, Dictatura Biometrică, Dosarele distrugerii elitei româneşti, Corneliu Zelea Codreanu în Arhiva CNSAS (împreuna cu Gheorghe Buzatu), Mihai Eminescu și Părintele Justin Pârvu.
Expoziții de fotografie la New York, Stanford University, California, Chicago Public Library, SUA; Cottbus Film Festival, Germania; Galeriile Teatrului National – ArtExpo, România.
Detalii pe Roncea.wordpress.com și Roncea.Ro.

Unde sunt românii?

Nu știa nici necuratu’ în aprilie ’90, sper să fiu iertat că pornesc atât de abrupt, însă e strigătul meu de durere, că acea formă de protest care începea era împotriva unui dușman care apoi se va fi dovedit a fi reprezentantul unei dictaturi mult mai ticăloase și nenorocite decât cea care se terminase cu câteva luni mai înainte. Dușmanul dictatorial era tot de stânga, de extracție bolșevică accentuată, trădător de țară, criminal. Avea să-și trădeze poporul, să-l mintă și să-l jefuiască, să-și bată joc de el și, în același timp, ceea ce e și mai rău, să-i dea speranță.
Așadar, nu puteam ști atunci că marșul de protest de la care a pornit totul, pe care îl fotografiam, însoțindu-l de la sediul televiziunii din Dorobanți până în Piața Universității (am evitat sintagma mincinoasă de televiziune liberă) se va transforma într-un model unic de rezistență împotriva oricărei forme de totalitarism, în ciuda tuturor manifestărilor de fanatism fesenist de pe toată durata manifestației. De la aruncarea în prima zi, la acel marș de protest, a unui ghiveci cu pământ în coloana cu manifestanți pașnici de pe Calea Dorobanți – femeia lovită grav în creștetul capului a supraviețuit, la fel ca gestul acelui criminal necunoscut în conștiința și memoria celor care au văzut și auzit totul- și până la violențele de neimaginat din iunie, ale forțelor de represiune polițienească, civile (imeghebiști coordonați de foști securiști, viitori sereiști), și culminând cu atrocitățile minerilor.
Ziarul “România liberă”, pentru care lucram atunci, a fost singurul loc din presa centrală unde se spunea și se arăta, prin imagini netrucate, adevărul. Arăta ce se întâmplă în Piața Universității. TVR și Radioul public mințeau și dezinformau. Ziarul meu era incendiat sau era aruncat din trenurile care îl distribuiau în țară. Adevărul nu trebuia să fie cunoscut. Dictatura se instala, o dictatură a trădării, hoției și jafului de țară instituționalizat, a mitocăniei, a manipulării celor cu creiere manipulabile (pentru că manipularea, trebuie să spunem clar, se face în principal la mințile leneșe și chiar lipsite de orice activitate), a înjosirii poporului român și a distrugerii sale planificate.
După aproape două luni de rezistență anticomunistă, dictatura fesenistă abjectă a învins și s-a perpetuat în diferite forme. A reușit în deceniile următoare să transforme o țară cu oameni civilizați și buni într-una cu cea mai mare rată a emigrației din lume în timp de pace, într-una cu oameni răi, mânioși, egoiști, hoți și mitocani, conform modelului conducătorului emanat de partid. Și a mai reușit (sau va reuși) distrugerea unei națiuni prin inhibarea ei demografică, astfel încât prognozele au ajuns să estimeze că doar peste două-trei decenii poporul român nu va mai fi majoritar în România.
Oare, dacă ați fi știut, în aprilie-iunie 1990 ați fi fost mai mulți în Piața Universității?
Pascal Ilie Virgil, Iunie 2020

Pascal Ilie Virgil – regizor, scenarist și producator independent

Pascal Ilie Virgil in 1990

Pascal Ilie Virgil are Studii de Regie film, UNATC (cu un an doctoral) și Filosofie, Universitatea București, și este regizor, scenarist și producător independent (http://www.imdb.com/name/nm5381307).
A regizat filmele de lung metraj Desperate Ghosts (2018) și Delfin Pentagon (co-regizor)(2018). A scris scenarii pentru: The Jester from Transylvania (2020, post-producție); Desperate Ghosts (2018); Delfin Pentagon (2018); Femeia cu cravată neagră (2016); Crimă inocentă (2015); Brâncuși, din eternitate (2014)(2009, Moondance Atlantis Award); Toți copiii Domnului (2012); Liceenii în 53 de ore și ceva (2011);
Ca Regizor, Scenarist și Director de imagine (ficțiune, docudrame) a realizat: Transilvania – Istorie, legendă și mister (2001), 52 min.; Pontus Euxinus (1999), 47 min.; Kogaion (1998), 35 min.; București (1997), 42 min.; Pelerinaj în Țara Sfântă (1996), 35 min.; Trezirea (1996), 26 min.; Tismana și Prislop (1995), 26 min.; Mănăstiri din Moldova (1995), 30 min.
A fost Regizor secund (2006-2011) pentru: Puzzle – Brâncuși din eternitate; Se caută o mamă; Liceenii în 53 de ore și ceva; Luna verde; Schimb valutar; Logodnicii din America (asistent regie).
În perioada 2005 – 2007 a fost Asistent universitar la Universitatea Media, catedra Arta Regiei.
A lucrat în presă ca Reporter special și fotoreporter la “România liberă” și a fost corespondent de razboi în fosta Iugoslavie pentru BBC si Europa Libera (1990-1994), Director de știri Amerom TV – actuala Prima TV (1995-1997), Reporter special „Cotidianul” (1994-1995) și Șef secție Religie și Minorități la Agenția de stiri Mediafax (1994-1995).
Expoziţii personale de fotografie: Roma, Florenţa şi Bucureşti.
Înainte de 1989 a fost Asistent scenograf la Centrul de Producţie Cinematografică Bucureşti (1985-1989).
Premii: ”Brâncuși, din eternitate”, cel mai bun scenariu de film de ficțiune, Moondance Atlantis Award, SUA, 2009;
“Transilvania”, premiul ziarului “România liberă” – EcoTourIndFilm, 2001;
“Pontus Euxinus”, premiul special al Filmservice International – EcoTourIndFilm, 1999
“Kogaion”, premiul special – EcoTourIndFilm, 1998.
Căderea unui imperiu ateu

Fenomenul Piața Universității 1989 – 1990 sau Axa lumii la București

Căderea unui imperiu ateu, cum a fost cel sovieto-kominternist, a fost dorită dar neprevăzută. Toate semnele sunt că puterile lumii acesteia n-au anticipat o atât de radicală întorsătură a lucrurilor, dar mai ales n-au prevăzut că la Bucureşti seria „revoluţiilor de catifea” (gândite de marile servicii) se va preschimba într-o mare insurecţie religioasă. În acest punct am identificat noi încă din 1990 sensul de mare surpriză al fenomenului Pieții Universității, datorat Ligii Studenților bucureșteni, consituită prin inițiativa tinerilor din jurul lui Marian Munteanu.
În toate discuţiile pe care le-am avut atunci cu profesori şi studenţi occidentali de pe ambele versante ale Atlanticului am constata nedumerirea lor, surpriza lor în legătură cu întorsătura de 180 grade a atitudinii celui ce devenise liderul Ligii și al manifestărilor din Piața Universității, în care presa occidentală văzuse un exponent al triumfului rapid al doctrinei Fukuyama a „sfârşitului istoriei” şi a instaurării unei ere liberal democratice fără naţiuni şi fără biserici. Faptul că la Bucureşti „tinerii lui Marian Munteanu” începuseră brusc a-şi face cruce, a merge la biserici, că au pus la balconul Universităţii dinspre Piaţa demonstraţiilor icoana Maicii Domnului cu Pruncul Sfânt şi portretul lui Eminescu, pe toată durata „Pieţei Universităţii”, a fost ca un șoc electric pentru minţile „triumfaliştilor” coborâtori din doctrina lui Fukuyama. Şi deşi respingeau din toată fiinţa lor lucrul acesta, deşi au făcut tot ce le-a stat în putere să creeze grupări şi reviste ale curentului internaţionalist antinaţional şi necreştin, iar uneori chiar anticreştin, totuşi mareea religioasă care-i înălţase pe tinerii Pieţei pe un promontoriu naţional şi religios n-a mai putut fi oprită de nimic! Le-a rămas „internaţionaliştilor” acestora să mai strângă rămăşiţe ale acelei împotriviri în momentul al doilea, cel al „refluxului religios”, care a venit şi el spre a reda insului obişnuit cadrul religiozităţii liniştite, diferit, evident, de acela al religiozităţii de insurecţie, prin care se propagase „evenimentul mistic”, „lucrarea cea neprevăzută” şi imposibil de oprit. Atunci, în 89-90, la Bucureşti, s-a întors axa lumii spre centrul ei firesc de gravitaţie care este Însuşi Iisus Hristos. Meritul acelor tineri și al Pieței Universității este unul major și trebuie memorat ca atare. S-ar putea spune că acea generație frumoasă și triumful ei de o clipă au fost doar un vis frumos care s-a risipit în tăria zilei cu proza ei nemiloasă. Dar cine nu știe că cea mai conturată realitate este mai întâi un vis frumos? Aici, la umbra Carpaților, oamenii n-au încetat niciodată să creadă în puterea visării. Și atunci „când oamenii consideră o situație ca reală ea devine reală prin consecințele ei” (W. Thomas).
Ilie Bădescu, Iunie 2020
Membru corespondent al Academiei Române
Director al Institutului de Sociologie al Academiei Române
Membru al Consiliului Științific al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române (INST)
Sursa: Ziaristi Online
Mulțumiri speciale: Florin Roștariu de la Istorie în Culori și ColoRostariu B&W Retouch, Evenimentul Istoric, Evenimentul Zilei, Ziarul Bursa și Revista Q Magazine, din care preluăm și relatarea de mai jos

13-15 iunie 1990. Zilele negre în care România a fost întoarsă din drumul ei

Articol scris deTimeea Teodoru
13-15 iunie 1990. Zilele negre în care România a fost întoarsă din drumul ei” data-url=”https://www.qmagazine.ro/13-15-iunie-1990-zilele-negre-in-care-romania-a-fost-intoarsa-din-drumul-ei/” data-title=”13-15 iunie 1990. Zilele negre în care România a fost întoarsă din drumul ei”
Sâmbătă, 13 iunie 2020, în curtea Muzeului Municipiului București a avut loc vernisajul expoziției de fotografie-document Fenomenul Piața Universității 1989-1990. 30 de ani. Autorii celor 52 de fotografii istorice, realizate în condiții tehnice excepționale, sunt Nic Hanu, Victor Roncea și Pascal Ilie Virgil. Evenimentul a fost organizat de jurnalistul Victor Roncea cu sprijinul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), al Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR) și al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Romane (INST).

Victor Roncea

De la bun început, Victor Roncea si-a declarat solidaritatea cu poporul american, prezentându-se și cu o șapcă Donald Trump 2020, afirmând totodată că America trece printr-o Mineriadă la scară mare dar care, după părerea lui, are aceiași organizatori din umbră ca cei ai Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990, de la București. El a mai povestit, ca unul dintre cei implicați în organizarea Fenomenului Piața Universității 1990, că acesta se menține ca o demonstrație unică în istoria României, culturală, de credință și cu valențe morale profunde, anticomuniste, ce nu poate fi comparată cu alte mișcări de trupe civile organizate de serviciile puse în slujba Rețelei Soros.
În deschiderea vernisajului, președintele AAFR a prezentat activitatea și contribuția lui Nic Hanu la istoria fotografiei românești, subliniind că acestea sunt o garanție temeinică a valorii de document a fotografiilor expuse. Eugen Negrea a publicat o serie de fotografii de la eveniment, însoțite și de descrierea acestuia, din care redăm:
„Despre evenimentele care au avut loc în dimineața zilei de 13 iunie 1990 a vorbit dna arh Tomnița Florescu, un vice-primar al Capitalei care se zbate neîncetat să redea Bucureștiului binemeritata sa strălucire. Despre victimele violențelor din acele zile a vorbit prof. dr. Nicolae Constantinescu, eminent chirurg la Spitalul Colțea care a operat atunci, fără nici o clipă de răgaz, zeci de tineri mutilati sau aduși în spital cu plăgi împușcate. Însă minerii nu au venit cu arme de foc la ei, nu-i așa ?
Cu același respect pentru cuvântul rostit ca și pentru cel scris, maestrul Corneliu Vlad a evocat vizita de curtoazie a minerilor în redacția ziarului România Liberă și amenințările adresate tipografilor care tipăreau ziarul. Un ziar foarte influent în acea perioadă, cu un tiraj ce atingea 1 milion de exemplare zilnic.

Nic Hanu si Miron Manega

Despre ziariștii care și-au asumat riscul de a depune mărturie scrisă și cinstită și despre modul barbar în care a fost eliberată Piața Universității a povestit dl. Miron Manega, actualul purtător de cuvânt al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Participant activ în Zona liberă de comunism a Romaniei, George Roncea a creionat, cu precizie și mâhnire deopotrivă, concluziile cristalizate de-a lungul anilor. Speranțele pe care le-am avut în urmă cu 30 de ani au fost curmate cu cinism de bâtele minerilor și de gloanțele forțelor de ordine.
Azi, cei ce au pus la calea odioasa ucidere a firavei democrații ce părea să rodească după deșertul comunist, trăiesc, da, cu bodyguarzi la poartă, pensii speciale și mașini de lux. Cei care au executat cu mândrie proletară ordinele primite își îneacă acum amarul vieții la gura minelor închise din toată Valea Jiului.
Toate acestea nu pot fi nicicând uitate: fotografiile expuse pe gardul Muzeului nu ne lasă”.

ARHITECTURA ȘI UNIVERSITATEA ÎMBIBATE DE SÂNGELE STUDENȚILOR

Victor Roncea și Tomnița Florescu și-au mărturisit istoriile din acele zile și în relatările lor de pe Facebook.
„Evenimentul Istoric al zilei de 14 iunie 1990 – venirea minerilor la orele dimineții în Capitala României. Am fost printre cei care a văzut prima intervenție a lor în București, din turnul Arhitecturii, pe la 5 dimineața: spargerea cu toporul a ușilor Facultății de Geologie, de sub celebrul Balcon al Pieței Universității. Ajunsesem în turn în urma unui presentiment antrenat apoi și de un vuiet care creștea și se tot apropia. Bieții noștri colegi de la Ligă aveau să fie primele victime din România ale operațiunii securistice-militaro-polițiste. Bogdan Munteanu a ajuns la spital și a supraviețuit printr-o minune, cu pleura găurită, iar lui Marian Munteanu au vrut să-i taie capul. A fost apoi arestat și dus la Jilava direct de pe patul Spitalului de Urgență. Sorin Drăgan, redactorul șef al ziarului Ligii Studentilor, Glasul, a primit un cui de cale ferată băgat în vârful unei scânduri direct în cap, dacă nu mă înșel. Pe Eugen Popescu l-au prins pe acoperiș și i-au înfipt o șurubelniță de mână în picior, ca sa nu mai alerge, probabil.
Nouă, după ce ne-au prins, au vrut să ne violeze fetele, studente la Arhitectură în ultimul an, care își făceau lucrarea de diplomă. Lui George Roncea i-au spart capul cu toporul și apoi a fost cusut la fosta Unitate a Securității de la Măgurele, pe viu. Pe mine, că eram mai mic, m-a protejat un SRI-ist împreună cu fetele și ne-a băgat în mașina lui de la UM, cu care ne-a dus la Guvern de unde am aterizat în dube de deținuti la Măgurele, trecând prin cunoscutele de unii culoare de botez cu cizme și paturi de armă. Pe scările de la Arhitectură nu am scăpat de celebrele furtunuri cu cap metalic și bâte. La intrarea în Arhitectură era sa alunecăm pe sângele de pe jos. Nea Ilie, portarul, cred că fusese deja ucis când am ajuns noi, în șuturi și răngi, la parter. În Piață, fetele le-au lăsat amintire minerilor o mare parte din hainele lor. Atunci am rămas fără aproape toate filmele foto, după ce au descoperit câteva dintre cutii și au început să strige isteric „droguuri!”…
Tipii, pe care îi vedeam de foarte aproape, aveau ochii injectați și se suiseră efectiv pe Dacia cu stație la bord, ca un ciorchine de libărci, dacă vă puteți imagina, încercând să ne scoată pe geamuri, în ciuda SRI-istului cu casca albă. În timp ce mașina demara în trombă, cu un colț de ochi i-am văzut pe frații de la Ligă aruncați în fântâna de la Arhitectură, roșie de sânge. Senzația era că parcă trăiam într-un film în care așteptam să văd dacă personajul meu mai trăiește sau nu, după cum vrea regizorul. Dar Regizorul a fost bun și tare cred că nu i-a plăcut filmul ăsta. Așa că m-a mai lăsat, ca să vadă ce mai fac, fapte bune, ori ba. Iar eu am reușit performanța de a-mi ascunde ultimul film într-un loc absolut secret 🙂 – acum pot să-l dezvălui : lenjeria intimă – în care a rezistat (ca-n filme, nu?) și în lagărul de la Măgurele, unde am fost dispuși pe ciment, cu distanța socială regulamentară respectată, desigur, „în genunchi, cu mâinile la ceafă și fața la perete” (cât puteți rezista așa? încercați și dvs, că face bine la ținută). Fotogramele ultimului film, salvat, le puteți vedea în Expozitia deschisă azi la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu, cu ajutorul Bunului Regizor. Slavă Lui pentru toate!”, a spus Victor Roncea.

VICEPRIMARUL CAPITALEI: „DOUĂ STUDENTE AVEAU GURILE SPARTE CU PATUL PUȘTII”

Tomnița Forescu: „Așa este dragă Victor, eu, după telefonul primit de la soțul meu, Alexei, care era deja la spital la Urgență (era psiholog în secția de ATI) și care mi-a spus să vin repede căci sunt studenți internați cu răni grave, am ajuns acolo unde am văzut măcelul produs de niște brute conduse, este clar, de miliție și securitate …
Lui Bogdan îi înfipseseră o bâtă în spate și avea plămânul perforat, Marian era carne vie cu capul umflat, nea Ilie avea cred vreo 40 de fracturi căci îl călcaseră în picioare pe platoul miliției din Eforie, două studente aveau gurile sparte cu patul puștii …o oroare, am stat două trei zile acolo la Urgență căci mă căutaseră minerii acasă??? …cu poza mea în mână ???
Nea Ilie a murit puțin după aceea …
Așa este, urmele de sânge de pe treptele de la Arhitectură au rămas mult timp căci minerii au mai rămas în facultate …totul era vandalizat, spart cu topoarele …
Șase luni am adunat probe ca să-i dăm în judecată …și așa a rămas.”.

După eveniment, participanții au luat parte la o slujbă de pomenire susținută de Părintele Tudor Peiu, fost “golan-teolog”, la Crucile de la Universitate:

Citiți și

Citiți și

Arde America, așa cum ardea Bucureștiul acum 30 de ani

Cum erau acum 30 de ani protestele

Protestatar: Pentru umanitate va fi o cădere în iadul Experimentului Pitești și al lumii terifiante a controlului total

Mai multe fotografii, realizate de Ștefania Nicolescu și Eugen Negrea, cărora le mulțumim în mod deosebit, aici:

VIDEO:

Cititi si

Fotografii inedite din 13 iunie 1990 AICI. “Fenomenul Piața Universității 1989-1990. 30 de ani”. Expoziție-eveniment la Palatul Suțu pe 13 iunie 2020 la ora 17.00, realizată de fotojurnaliștii Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea

„DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin Pârvu - 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea“. Album omagial publicat de Editura Doxologia la Centenarul nașterii Părintelui Justin

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Mon, 21 Oct 2019 23:15:00 +0000

100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea. „Duhovnicul. 100 de ani cu Părintele Justin“

„DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin” cuprinde 100 de portrete ale vrednicului de pomenire monah și fost deținut politic, împreună cu alte imagini de la Petru Vodă și texte ale Părintelui Justin Pârvu cât și relatări despre viața sa.

La aniversarea a 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu (10 februarie 1919 - 16 iunie 2013), marele duhovnic al Ortodoxiei românești, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei celebrează Centenarul “Părintele Justin” printr-un album de fotografie omagial realizat de fotografa Cristina Nichituș Roncea.

„Părintele arhimandrit Justin Pârvu a fost un model în toate. Era un părinte care avea o sinceritate vecină cu inocenţa. Viaţa şi-a trăit-o în ritmul şi cadenţa fericirilor, iar vorba lui filocalică lăsa să se întrevadă permanenta lui legătură cu Dumnezeu. S-a strămutat la cele veşnice la 16 iunie 2013 şi a fost înmormântat sub tâmpla ctitoriei sale, pentru ca astfel să fie nelipsit de la slujbele Bisericii, precum şi din viaţa pelerinilor închinători. Părintele stareţ arhimandrit Justin Pârvu este considerat a fi un dar al lui Dumnezeu pentru Sfânta noastră Biserică. Viaţa Sfinţiei sale a fost o viaţă plină, în egală măsură, de Taboruri şi Golgote”, scrie Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Iubitor de oameni și odihnitor de suflete

„Dincolo de tonul său categoric, de cuvântul său ca o sabie cu două tăișuri – după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, sabie care pătrunde până la încheieturi, până la despărțituri între oase și măduve, între suflet și duh – dincolo de această fermitate cu care își prezenta mărturisirea despre Dumnezeu, despre neamul său și despre familie, Părintele Justin era omul blând, sensibil, gingaș, deschis, era Duhovnicul, era iubitorul de oameni și odihnitorul de suflete. Mulţumim Preasfintei Treimi pentru că a binecuvântat ca părintele Justin Pârvu să se nască pe pământ românesc şi pentru că l-a apărat în vreme de prigoană cruntă. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că i-a dat părintelui puterea mărturisirii în vremurile acestea atât de tulburate pentru neam şi pentru familie”, apreciază Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

„Unitate, Pocăință, Ascultare și Rugăciune sunt, credem noi, cei patru stâlpi, cele patru picioare ale tronului pe care stă Stăpânul acestui neam, Hristos Domnul. Acest Testament l-a rostit în numele lui Dumnezeu Atotțiitorul, căruia I-a închinat viața, cu durere pentru neamul său și cu dragoste nesfârșită pentru familia creștină. Căci acestea au fost cele trei altare cărora Părintele Justin li s-a consacrat: Dumnezeu, Neamul său și Familia Creștină. În aceste trei altare el a viețuit, s-a rugat și în cele din urmă s-a jertfit”, se mai afirmă în Cuvântul IPS Teofan.

„Format în atmosfera de rugăciune și înaltă trăire spirituală a Mănăstirilor Durău și Cernica, cunoscute vetre monahale din perioada interbelică, Părintele Justin a îndurat, cu multă credință, încercările temnițelor comuniste de la Văcărești, Jilava, Aiud și Suceava (între anii 1948 – 1964), mărturisind cu mult curaj dreapta credință în vremuri de încercare”, amintește, între altele, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în evocarea sa.

A realizat comuniunea între oameni

„Părintele Justin, Duhovnicul nostru - iubitor de Dumnezeu, iubitor de țară, iubitor de români. Se spune că Părintele Justin a mers cu poporul în urma lui; să știți că el a primit pe orice om care i-a bătut la ușă. Părintele a realizat comuniunea între oameni; ne-a privit pe noi toți ca făpturi ale lui Dumnezeu. Părintele Justin a fost omul lui Dumnezeu, în primul rând. El ne-a învățat iscusința duhovnicească și dragostea față de Dumnezeu, apoi față de oameni. Să nu se înțeleagă vreodată că Părintele Justin a fost nuanțat vreodată de ceva politic sau alte idei filosofice; el a fost doar un om al lui Dumnezeu și un om al poporului român”, afirmă Părintele Arhimandrit Hariton Negrea, starețul lăsat de Părintele Justin la Petru Vodă.

„În tot timpul slujbei stătea în picioare și pomenea pomelnice până la Sfânta Liturghie și apoi se mai așeza în genunchi în anumite momente ale slujbei. De multe ori îl vedeam cu fața strălucind în altar. Avea o lumină supraomenească pe chip. După Sfânta Liturghie, la ora 4 dimineața îl așteptau alți oameni pe care îi primea uneori până la ora 7, când le pleca autobuzul de Piatra Neamț. Singurele ore în care dormea erau 2-3 ore până la 9-10 dimineața. Înainte de a se culca seara, indiferent cât de obosit era nu-și lăsa niciodată rugăciunile de seară și paraclisul Maicii Domnului. În fiecare zi citea acatistul Sfinților Arhangheli. Cea mai mare minune pe care am văzut-o la Părintele era modul cum reușea să-ți schimbe viața. Și nu numai a ta, dar și a familiei tale, a prietenilor tăi. Minunile pe care le vedeam la el în fiecare zi erau așa de multe, încât aproape că nu le mai băgam în seamă. Devenise ceva foarte normal să trăim în minunile lui”, își amintește Maica Justina Bujor, stareța de la PaltinPetru Vodă, absolventă de medicină și teologie.

Fiecare portret exprimă o trăire

Autoarea fotografiilor, Cristina Nichituș Roncea, aflată la al patrulea album de fotografie, mărturisește că fiecare portret al Părintelui exprimă o trăire a Duhovnicului Neamului pentru România și poporul român. “Îmi doresc ca aceste fotografii să fie privite cu sufletul”, spune autoarea, care dedică lucrarea apărută la Doxologia cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, “tuturor Justinilor și Justinelor Duhovnicului Neamului, tuturor copiilor României, pentru care știm că Părintele Justin se roagă, neîncetat”.

Despre fotografă, academicianul Florin Constantiniu spunea: „Doamna Cristina Nichituş Roncea a izbutit, prin arta sa, dar, mai ales, prin forţa sufletului, să coboare Cerul pe pământ şi să ne smulgă, fie şi pentru o clipă, din mizeriile cotidianului, pentru a ne înălţa într-o lume purificată.“
„Este suficient să-l privești pe Părintele nostru în ochi și prin intermediul unei fotografii ca să te trezești, să vii la viață. Și am toată nădejdea că viitorul României va fi altul, dacă noi aceștia care avem curajul să-l privim în ochi pe Părintele Justin vom încerca să facem faptele lui”, conchide Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin, în cuvântul său despre cum a ajuns o mireană “fotograf oficial” al bătrânului Duhovnic din Munții Neamțului, de la poalele Ceahlăului.

„Creştinul ortodox este împăratul cerului şi al pământului şi când te fericeşte Dumnezeu cu o astfel de simţire a veacului viitor, nu mai ai nevoie de nicio şcoală, de nicio pregătire, de nicio grijă, ci singura grijă aceasta este – să-‑L ai mereu pe Hristos înviat în inima ta. Asta înseamnă biruinţa. Aşa să aveţi şi voi parte de Învierea lui Hristos în inimile voastre! Le transmit tinerilor, românilor, să citească Sfânta Scriptură, să citească Vieţile Sfinţilor, să se roage, să se spovedească cât mai des şi să nu se dezlipească de Biserică. Biserica a fost unitatea şi lumina neamului nostru. Şi atunci binecuvântarea lui Dumnezeu va uda din belşug pământul românesc şi sufletul neamului, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt va fi cu noi, cu toţi. Amin. Hristos a Înviat!“, este ultimul cuvânt din lucrare al Părintelui Justin, Duhovnicul României.

Nichifor Popescu
România liberă

Cristina Nichitus Roncea despre Albumul de fotografii si vorbe de duh "Parintele Justin Marturisitorul": "Cine îl iubește pe Părintele Justin iubește România și cine iubește cu adevărat România nu poate să nu-l iubească pe Părintele Inimilor"

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Sat, 19 Oct 2013 14:00:00 +0000

Cititi

Părintele Justin Mărturisitorul – Album Foto de Cristina Nichituș Roncea. Despre o lucrare de suflet închinată tuturor celor care iubesc România

Cuvânt Înainte – de Aspazia Oţel Petrescu: “Albumul Cristinei Nichituş Roncea este un elogiu adus frumuseţii divine, capabil să înfioare orice inimă”

Puteti gasi Albumul la

ParinteleJustinParvu.Ro

BASARABIA-BUCOVINA.INFO - ALBUME DE FOTOGRAFII, HARTI SI ILUSTRATE – GALLERY OF RECENT PHOTOGRAPHS, MAPS AND OLD PICTURES FROM BESSARABIA AND BUKOWINA. PREMIUL I AL UNIUNII ZIARISTILOR PROFESIONISTI PE 2012 PENTRU CRISTINA SI VICTOR RONCEA

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Sun, 03 Feb 2013 17:50:00 +0000

BASARABIA-BUCOVINA.INFO

Vedeti si

Basarabia-Bucovina.Info – Premiul I pe 2012 oferit de Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania. Vizita la Graz si emisiune la Radio Helsinki. FOTO / VIDEO

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România anunta Premiile anului 2012:

Premiile pentru PRESĂ SCRISĂ (pe hârtie şi on-line)

PRESĂ SCRISĂ ȘI ON LINE

TEMA: Reportajul, ancheta publicistică şi articolul de atitudine în slujba promovării/apărării identităţii culturale a comunităţilor româneşti, din afara fruntariilor României.

Premiul I – Cristina Nichitus Roncea și Victor Roncea, Basarabia-Bucovina.Info, Bucuresti,

Premiul al II-lea – Michaela Bocu, Făclia Cluj,

Premiul al III-lea – Gabriela Căluțiu Sonnenberg, Spania, pentru suita de articole publicate în revista OBSERVATORUL din Toronto/ Canada, condusă de Dumitru Puiu Popescu

Toate premiile pot fi gasite la UZP.Org.Ro

Portalul nostru, un proiect interactiv de recuperare vizuala a spatiului istoric romanesc, cofinantat de Guvernul Romaniei, a fost premiat pentru foto-reportajele

Incursiune in Transnistria. Azi: Tighina vazuta de Basarabia-Bucovina.Info. EXCLUSIV

Incursiune in Tiraspol, capitala imperiului invizibil. 50 de stop-cadre din Transnistria. Foto-Reportaj Exclusiv Basarabia-Bucovina.Info

Mentionam ca aceasta serie urmeaza sa fie completata cu noi filmari si fotografii din Tighina si Tiraspol. O parte din fotografiile care au fost publicate in cele doua reportaje le gasiti in prezentarea video de mai jos.

O componenta a premiului care ne onoreaza, primit din partea Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania, a constituit o deplasare la comunitatea romaneasca din zona orasului Graz din Austria, ocazie cu care delegatia UZP s-a intalnit si cu presa locala si a sustinut o emisiune la Radio Helsinki – Graz, pe care o puteti viziona aici, insotita de relatarea asupra vizitei, preluata de la UZP.Org.Ro, si de fotografiile realizate de Basarabia-Bucovina.Info.

Mai multe detalii si fotografii la Basarabia-Bucovina.Info

Multumim UZP si romanilor din Austria!

Multumim si Cuvantul Libertatii, Q Magazine, RadioMetafora - USA, Romania Uneste-te!, Dan Tanasa, Bad Politics, Ziaristi Online, Radio Resita, Ziare pe Net, Asii Romaniei, Romanian Global News

Premiul Mile Carpenisan 2012 pentru domnul Corneliu Vlad si Conferinta Larry Watts de la Institutul de Sociologie al Academiei Romane. VIDEO/INFO

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Fri, 11 May 2012 08:37:00 +0000

Intreaga conferinta poate fi urmarita mai jos, preluata de la la Privesc.Eu

Cititi si Corneliu Vlad: Premiul Mile Carpenisan este o emotionanta distinctie pentru gazetaria adevarata. Civic Media: Dl Corneliu Vlad este un model al jurnalistului de cursa lunga

Ziaristi Online: Larry Watts va sustine conferinta publica din 10 Mai in limba romana. Locatia si harta pentru Casa Academiei, Calea 13 Septembrie Nr 13. Joi, Ora 12.00. Istoricul american a fost prezent miercuri seara la Nasul Tv

Ecou Romanesc: Cum a fost la întâlnirea cu Larry Watts

Joi, 10 mai, ora 12 :00, la Institutul de Sociologie al Academiei Române, a avut loc Conferinţa susţinută de dr. Larry Watts, profesor la Catedra de Master în Studii de Securitate a Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti.

Evenimentul a fost deschis de Victor Roncea care a acordat premiul « Mile Cărpenişan » pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism analistului şi jurnalistului Corneliu Basarab Vlad. Premiul a fost conferit de Asociaţia Civic Media care a dorit să răsplătească astfel întreaga sa activitate pe frontul jurnalisticii româneşti, activitate concretizată prin numeroasele articole şi cărţi, dintre care amintim « Pentru ca soarele să nu răsară dinspre asfinţit », « Vietnamul cel de toate zilele », « Iranul la rece », « Holograma Europei. Politica europeană a Germaniei » şi multe altele. Din motive de sănătate, Corneliu Basarab Vlad nu a putut fi prezent pentru a-şi ridica premiul, însă a transmis o scrisoare emoţionantă, citită de Victor Roncea, prin care îşi exprima recunoştinţa şi mulţumirile că acum, la împlinirea vârstei de 70 de ani, primeşte o « distincţie a tinereţii gazetăreşti ».

Momentul înmânării distincţiei a fost urmat de conferinţa propriu-zisă, care a avut ca tema perceperea internaţională a României în perioada 1978 - 1989, în contextul unei operaţiuni de dezinformare de anvergură, lansata împotriva statului român de serviciile speciale ale celorlalte membre ale Pactului de la Varşovia. Bazată pe introducerea volumului II al aclamatei lucrări "Fereşte-mă, Doamne, de prieteni !" - cu titlul "Misapprehending Romania: The Role of Cognitive Bias, Institutional Pathologies, and Disinformation", prelegerea a captat atenţia publicului atât datorită subiectului delicat şi puţin abordat în România, cât şi datorită charismei dr. Larry Watts care a dovedit că este, aşa cum bine a remarcat una dintre pesoanele prezente în sală, « un american român ».

Partenerii media ai evenimentului au fost Nasul.Tv, Ecou Romanesc, Karadeniz Press, Basarabeni.Ro, Privesc.Eu, Ziaristi Online.

Autor: Oana Barbu / Ecou Romanesc

Albumul de fotografie Precum in cer, asa si pe pamant: Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca – de Cristina Nichitus Roncea. Un frumos cadou de Craciun. VIDEO

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Mon, 19 Dec 2011 04:12:00 +0000

De la http://precum-in-cer.ro
Intalnirea cu Mos Craciun: Parintele Justin Parvu
Cadou de Craciun: O calatorie prin lumea ortodoxa romaneasca
Cuvant inainte al profesorului Florin Constantiniu: Un album care ne inalta intr-o lume purificata
Albumul de fotografie Precum in cer, asa si pe pamant: Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca

Roncea.Ro a fost ras de pe internet. Ultima postare aici: Marturia Parintelui Arsenie Papacioc despre lupta cu necuratul si o slujba de exorcizare prin Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. VEZI VIDEO AICI. UPDATE: Roncea.Ro recuperat

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Mon, 07 Nov 2011 09:55:00 +0000

Site-ul Roncea.Ro a fost ras de pe internet in miez de noapte, pe 7 noiembrie, ziua "marii revolutii bolsevice". Ultima postare a fost o inregistrare audio inedita care contine marturia Parintelui Arsenie Papacioc despre lupta cu necuratul si o slujba tulburatoare, de exorcizare prin Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. Sper ca voi recupera in curand blogul Roncea.Ro si voi descoperi si cu mana cui a lucrat uciga-l toaca. Detalii, in curand, pe ZiaristiOnline.Ro. Inregistrarea cu Parintele Arsenie Papacioc o puteti viziona mai jos. Doamne, ajuta!
UPDATE: Roncea.Ro a fost “ocupat” timp de 12 ore, o data cu inceperea aniversarii “Marii Revolutii Bolsevice”. Anarhistii Soros, de la “Occupy Conti” la “Occupy Rosia Montana” si “Occupy Transilvania”

Premiul Mile Carpenisan pentru Cristian Botez si Florin Budea. Multumiri speciale: Vrajitorul.eu si Nasul Radu Moraru. VIDEO

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Sat, 04 Jun 2011 11:57:00 +0000

Romania noastra. Fotografii de pe Flickr

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Tue, 10 May 2011 13:40:00 +0000

INTERVIU. Parintele Justin Parvu despre cum a fost Ziua de Pasti 1944, un moment teribil si emotionat de pe Frontul de Est. "Hristos să învieze blând şi frumos în inimile noastre, ca ziua aceasta mare a Învierii Domnului să fie şi spre învierea neamului nostru!"

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Mon, 25 Apr 2011 19:29:00 +0000

Părinte, se abat asupra omenirii vremuri mai întunecate – sărăcie, cutremure, revolte, războaie, boli şi multe înrobiri şi limitări ale drepturilor noastre umane – cu ce cuget ar trebui să treacă creştinul prin aceste greutăţi, fără ca să deznădăjduiască, fără ca să se compromită în vreun fel sufleteşte?
Avem nevoie să trăim sentimentul dragostei ca să depăşim strâmtorările ce ne împresoară. Lumea, din cauza sărăciei, a căzut într-o descurajare ce apasă pe fiecare în parte. Atât de deznădăjduit şi afectat este de starea în care se află, încât nici nu mai are timp să discute cu vecinul său. Mă gândesc cum era altădată o comuniune deplină în comunitatea noastră creştină. Sărbătorile bisericeşti, nunţile, botezurile erau un prilej de comuniune şi manifestare a dragostei creştine. Păi când era vorba să cununi pe cineva, sau să botezi pe cineva – era o sărbătoare pentru întreg satul, nu doar pentru familiile respective. De ce se duce creştinul la nuntă? Se duce să se bucure alături de cei doi miri, dar şi să dea un mic ajutor financiar noii familii, care tocmai se integrează în comunitatea creştină a satului. Nunta era astfel un prilej de manifestare a dragostei creştine, prin care puteai să contribui, după putinţă, la consolidarea noii familii.
La fel era şi pentru botezuri, când familiile trimiteau urările şi darurile lor celui nou venit în comunitatea creştină. Noi, copiii, ne furişam şi ne uitam pe geamuri, că nu aveam noi voie să intrăm la petrecerea adulţilor. Până şi viaţa de petrecere a românului arată această bucurie şi solidaritate creştină. Cum se numeau odată astfel de petreceri – colăcării. Apăi, colăcăriile nu erau altceva decât colectarea darurilor şi colacilor – era un întreg ritual tradiţional, era de fapt un schimb de dragoste între creştini. Acum însă lucrurile s-au schimbat. Astăzi nu mai există potecă spre casa vecinului; omul nu mai are timp să se gândească la vecinul lui. Sărăcia şi grijile l-au împins pe bietul român să nu mai vadă casa vecinului. Nu mai există o nuntă, un botez, un eveniment comun de care să se bucure împreună obştea creştină. Dispariţia acestor obiceiuri ale tradiţiei româneşti arată de fapt starea critică a vieţii creştine. Creştinul de mic era învăţat să se deprindă cu obiceiurile şi sărbătorile creştine. Păi, numai de Paşti cât interes era! Îmi amintesc cum trebuia să ne pregătim costumele de Paşti. Trebuia să începem cusutul modelelor pe costume din pânză de bumbac curat, încă de la începutul Postului. Era jos, la baza costumului, o lăţime de 10 centimetri, care trebuia cusută şi ornamentată frumos. Apoi erau şi brâiele acestea frumoase, în tricolor şi toţi copiii aşteptam să umplem bisericile de Paşti cu noile noastre veşminte.
Acum a venit schimbarea aceasta de civilizaţie, chipurile mai evoluată. Dar să vedem cum ne-a evoluat această civilizaţie? L-a dezbrăcat pe bietul om întâi de obiceiurile lui frumoase, i-a luat şi haina de serbare şi serbarea la care nici nu mai are timp să ajungă. Apoi această civilizaţie l-a despărţit pe om de familia lui, încât tânjește soţia după soţul ei plecat prin ţări străine. Se duce bietul om să adune ceva hrană pentru copii, prin Italia, Franţa, Canada, Germania; şi în Sudul Africii îl găseşti pe bietul român, muncit, obosit şi tot distrus de sărăcie. Din păcate am lăsat ca situaţia economică să ne influenţeze viaţa creştină şi structura noastră sufletească. Este dureros să vezi cât de mult depinde credinţa noastră de aspectul material, de bani, încât parcă şi la biserică vin din ce în ce mai puţini oameni. Necazurile, în loc să ne aduce în biserici, ne îndepărtează? S-a scumpit benzina şi nu se mai duce omul la mănăstire sau la biserică. Unde este credinţa noastră? Lăsăm să ne-o fure vâltoarea lumii? Omul are ceva mult mai de preţ decât trupul – sufletul. De ce nu dăm valoare sufletului? Să îmbogăţim sufletul şi nu vom mai simţi sărăcia trupului. Credinţa poate să facă pâine din cuvântul lui Dumnezeu, de ce nu credem aceasta? Unitatea creştină, tradiția familiei, cu ierarhia şi armonia ei, păstra acest suflu al dragostei creștine care dădea omului bucuria de a trăi. De pildă, în cadrul slujbei cununiei, se citeşte o rugăciune în care se spune că femeia trebuie să fie supusă bărbatului. Ei, bine, supusă nu înseamnă un fel de robie, ci această supunere venea dintr-o înţelegere deplină între cei doi soţi.
În familie soţia avea un cuvânt important de spus; hotărârile cele mai importante în viaţa de familie nu le lua bărbatul singur, ci în sfătuire cu soţia sa. Spre deosebire de alte religii apusene care promovează egoismul şi individualismul, ortodoxia a promovat întotdeauna solidaritatea celor tari cu cei slabi, în care cei puternici trebuie să îi sprijine pe cei slabi. Comunismul a încercat să înăbuşe aceste principii ale dragostei creştine, uniformizând indivizii ca la colectiv – toţi mâncăm aceeaşi mâncare, toţi bem aceeaşi băutură. Era noastră ce fel de uniformizare suferă acum, că nu mai putem vorbi de comunism? Acum se încearcă o uniformizare prin tehnică. E aceeaşi Marie cu altă pălărie. Toţi să fim la fel, adică nişte numere de data aceasta. Este tocmai ce spuneam şi mai înainte – această părută civilizație, după ce ne-a dezbrăcat de hainele noastre, ne-a dispersat familiile, ne-a luat hrana de la gură, acum încearcă să ne golească şi de suflete. Tehnica în sine nu are nimic rău, dar folosirea greşită a ei aduce o mare pagubă. Şi cea mai mare pagubă este aceea că Îl alungă pe Dumnezeu din lume, din societate. Ce nevoie mai are omul modern de azi de Dumnezeu, dacă el are tehnica la îndemână? Această tehnică îi dă omului o aşa încredere în puterile lui, încât el se crede alpha şi omega, că el poate să comunice şi cu luna şi cu soarele, nu mai are el nevoie de Dumnezeu; deasupra omului tehnic nu mai există nimic. Această civilizaţie doreşte ca omul să nu mai aibă nevoie de Dumnezeu. Şi nu este la fel omul tehnic cu omul socialist? Devierea de la axa dragostei îl împinge pe om în ateism.
Păi se spune că progresul nu e o piedică în calea credinţei…
Fără îndoială că nu e o piedică. Civilizaţia şi creştinismul au mers mereu mână în mână. Dacă s-ar păstra principiile creştine, ar fi cu adevărat progres în civilizație. O societate atee are foarte multe goluri, şi de acest lucru şi-au dat seama şi comuniştii şi au schimbat tactica. Ei doreau o constrângere şi o izolare a omului, încât să nu ia contact cu celelalte civilizaţii, să nu privească în curtea occidentalilor. Dar au schimbat tactica şi au început să trimită elevii să studieze în străinătate, să înveţe două limbi străine. Însă omul a venit nu numai cu ştiinţă din străinătate, dar şi cu foarte multe rele din lumea aceasta occidentală, vicii pe care au început să le cultive în familiile lor. Cel mai mare rău împrumutat a fost avortul şi mamele au ieşit astfel din făgaşul lor. Mult mai „civilizate”, chipurile, au preferat să stea mai mult la televizor, la internet, să participe la lumea mondenă şi astfel s-a îndepărtat cu totul de rostul şi de chemarea femeii. Şi iată cum se descompune viaţa de familie şi de naţiune. Ce a făcut străinătatea din bietul român? Vine şi el în ţară, după 4, 5 ani de stat în occident cu o maşină ultimul răcnet, ca să se uite vecinii la el: „mai, uite ce maşină a adus Grigore! Ai văzut măi, Ioane”? Şi ei îi văd maşina, dar nu văd că ochii îi sunt duşi în fundul capului, slab, cu nasul ieşit în faţă şi cu umerii uscaţi de munca nebună, pe care, săracu’, a dus-o acolo. Dar aici în ţară trebuie să pară că e cineva şi se afişează cu maşini străine. Dar nu înţeleg sărmanii că acestea nu sunt obiceiuri nobile. Păi, cu maşina toţi țiganii se afişează acum, măi.
Eram la mănăstirea Bistriţa într-una din zile, în chilia mea şi numai ce văd în faţa geamului că se deschid trei maşini de lux şi mă gândeam eu cine să fie oare. Şi îi primesc pe aceşti oameni care erau şi ei nişte ţigani, şi nu vreun primar sau vreo mare vedetă. Maşini şi aur au toţi ţiganii, nu asta e civilizaţie. Nu e nimic grav faptul că e ţigan, au şi ei suflete ca ale noastre, nu am nimic împotriva lor, încă am văzut ţigani cu multă frică de Dumnezeu. Dar e grav faptul că împrumutăm din moravurile lor rele, de a ne da în spectacol cu viaţa noastră luxoasă. Ţăranul nostru s-a îmbrăcat în blugi, femeia şi-a luat cizmuliţă, dar ţiganul nu şi-a schimbat portul, el tot aşa a rămas. Când mă uit la cuconiţele noastre de azi, mă minunez de atâta degradare. Nu le mai vezi purtând în pântece, cu haine adecvate, ci le vezi ca nişte spiriduşi, cu pantalonii strâmţi ca nişte cauciuc, de nu ştiu cum de îi poate îmbrăca, în toate culorile pestriţe, cu tocuri lungi şi subţiri, de parcă sunt nişte libelule care se învârt numai în vârful aripioarelor. Dacă românul a luat ceva din Apus, a luat întotdeauna ce era mai rău. Să vă spun însă ce părere aveau soldaţii germani în război, când au venit la noi în ţară. Erau cu totul şi cu totul uimiţi de viața bogată şi frumoasă a românului. Pentru că ei ştiau de acasă că românul e sărac, că statele balcanice sunt nişte state de nomazi. Aceleaşi lucruri li se spunea şi soldaţilor ruşi – nişte state care nu au nimic, sărace şi aflate sub cucerirea lor, lăsate însă în libertate.
Ei, bine, când au intrat ei în curţile românilor, vedeau acolo păsări, animale, grâne, hambarele pline, belşug de fructe şi vinuri alese, bucuria vieţii şi jocurile copiilor – rămâneau germanii uimiţi şi ne întrebau: Dar ale cui sunt toate acestea? Pentru că nu le venea să creadă că sunt ale românilor. Şi ruşii s-au înfruptat din plin din bogăţiile românilor, pentru că ei nu o duceau aşa de bine ca românul, însă erau bine îndoctrinaţi de Partid că nu mai există nimeni pe lumea asta mai bogaţi ca ei. Lenin spunea, şi a avut dreptate: „va ţine comunismul în Rusia, sănătos aşa cum îl vedeţi, până ce va lua contact rusul cu civilizaţia europeană”. Când intra rusul în casele ţăranilor simpli, se minuna şi mai tare şi întreba: „Aici e colac, colac”? – pentru el colac însemna burghez. „Nu, domnule, aici e gospodăria mea” – răspundea ţăranul. „Dar vinou, vinou aveţi”? „Avem, hai la beci”. Şi rămânea rusul în beci toată noaptea, că mulţi dintre ei se înecau, îmbătaţi în vinul curs din butoaiele ţăranilor români. Erau toţi nişte flămânzi, atei şi unii şi alţii. Atât socialismul răsăritean cât şi cel apusean era unul si acelaşi lucru. Era un banc: un profesor de socialism este întrebat de un elev: „Tovarăşe, care este diferenţa dintre socialism şi capitalism”? Şi răspunde profesorul: „Mai, socialismul este robirea unuia faţă de celălalt, iar capitalismul invers”. Socialismul nu a făcut decât să sărăcească masele. „Ce-i al tău e al meu, ce-i al meu e tot al meu” – cam aşa era. Dar cât de sărac ar fi omul, dezmăţul şi moravurile uşoare tot nu lipsesc.
Asta este şi rodul educaţiei televizorului…
Televizorul ca televizor, dar mamele, părinţii ce păzesc? Părinţii trebuie să orienteze copilul de mic ce să privească la televizor, cu toate că mai bine ar fi să se lipsească de tot de el. Dar şi la televizor acolo, sunt o sumedenie de posturi, unele cu otravă, altele cu lucruri de folos. Nu trebuie lăsat copilul să aleagă ce vrea el. Păi dacă ţi se pune în faţă două pâini – una otrăvită şi alta neotrăvită – ce faci, pe care o alegi? Televizorul îl tâmpeşte pe copil de la început. Ce să mai priceapă el mai târziu?

Părinte, cum vedeţi pericolul societăţii electronice, mai ales că acum se introduce în sistemul economic semnătura electronică pentru firme, deocamdată, prin care se plătesc taxele către stat, urmând ca în timp să fie obligatorie pentru fiecare cetăţean?
Semnătura aceasta electronică consider că este ultimul jug pe care acest sistem i-l pune omului, ca să nu mai mişte deloc, nici în dreapta, nici în stânga. Să îl ţină pe om legat cât mai strâns de ieslea lui, ca un animal înlănţuit, care nu mâncă decât fânul pe care îl primeşte de la stăpân. Scopul administraţiei mondiale, la ora actuală, nu este altul decât desfiinţarea persoanei şi comuniunii dintre oameni. Dacă alte sisteme politice au înjugat drepturile oamenilor, acest sistem electronic dictatorial, va înjuga sufletul, gândirea umană. Pentru că ei vor să devenim nişte numere, cum purtam, noi, deţinuţii, să desfiinţeze relaţiile interumane şi relaţia omului cu Dumnezeu. Este o robotizare a societăţii, din care va dispare uşor, uşor omul obişnuit, şi vor rămâne roboţii supravegheaţi de oamenii „superiori”, care conduc lumea. Cetăţeanul nostru de azi nu își dă seama, în orbirea lui, de situația în care se află, şi de faptul că acceptă ca o vită propria-i desfiinţare. Trebuie să stârpim acest sistem electronic din faşă şi să facem tot posibilul să nu acceptăm această nouă ordine electronică, această civilizaţie virtuală, pe internet. Asistăm la declinul omului de la persoană, de la nume, la număr.
Omul este după chipul lui Dumnezeu şi are în el toate resursele de a rămâne în Harul divin şi de a nu pica în această capcană extrem de înşelătoare prin care ne vindem libertatea şi dreptul de fi asemenea Celui Preaînalt. Omul demn, liber, în integritatea persoanei lui, are şi o altă atitudine faţă de nedreptăţile sociale ale unui sistem sau altul. De aceea ei preferă oameni tâmpi, pe care să îi prostească uşor. Şi încep din copilărie, de altfel, să tâmpească copilul prin televizor, apoi prin învăţământ, unde i se administrează o materie aleasă de ei, cu noţiunile pe care vor să le inoculeze, cenzurând o mare parte din istoria popoarelor şi cunoaşterea este astfel influenţată. Cunoaştem zicala de pe vremea lui Gheorghiu Dej: „Voi nu aveţi voie să gândiţi. Partidul gândeşte pentru voi. El vă gospodăreşte şi vă dă ceea ce trebuieşte. Noi suntem cei care vă dirijăm şi vă dăm pâinea de toate zilele”. Îmi amintesc un capitol din Frații Karamazov, din care rămâi foarte uimit de anumite asemănări de doctrine: Papa era reprezentat în roman, grandios, la înălțimea unui balcon, cu fastul de rigoare, iar, jos, pe o margine de stradă, mergea Mântuitorul Iisus Hristos, deabia ducându-şi picioarele de slab şi rănit ce era. De la balcon Papa strigă: „Luaţi-l repede şi băgaţi-l la puşcărie!
El nu-şi mai are rostul, că mult ne-a încurcat în administraţia noastră. Noi suntem stăpâni, noi dăm pâinea, noi dăm dreptatea, noi dăm fericirea poporului”. Iată cum este văzut Hristos în concepţia papală, de altfel de aici au apărut şi dogmele lor eretice despre infailibilitatea papală, Filioque şi alte inovaţii de ale lor, pentru a crea un sistem autonom şi dictatorial în biserică, până într-acolo încât Îl scot pe Dumnezeu din lume. Nu mai există Dumnezeu, ci omul, iar omul superior este, bineînţeles, Papa. Nu vedeţi şi dumneavoastră asemănarea izbitoare între doctrina umanistă, nihilistă, papală şi comunistă? Şi aşa a rămas omul gol goluţ, în grijile şi păcatele lui, dezbrăcat de haina luminoasă a harului lui Dumnezeu. Dar el nu mai este nici măcar gol ca Adam în rai, ci s-a îmbrăcat cu haina întunecată a dumnezeilor mincinoşi de care am pomenit. Acum, că urmează să vină papa în România, mă întreb oare cu ce scopuri politice mai vine? Ca aşa s-a jucat istoria asta până acum, şi s-au împărţit neamurile, prin vizite şi conferinţe de pace, chipurile. Noi sperăm să rămânem cu Ardealul întreg totuşi. Că dacă nu au reuşit atâţia papi să îl subjuge, nu o reuşi acesta de azi.
Păi, să nu reuşească ungurii de la noi din ţară. Cum vă explicaţi că au atâta putere şi mână liberă într-o ţară care niciodată nu a fost a lor, încât își permit să facă demonstraţii în pieţe unde îl spânzură pe Avram Iancu?
Au mână liberă, pentru că mafia asta care dirijează lumea, formează nişte interese politice. Că doar lumea la ora actuală nu este condusă decât de guvernul unic mondial şi de acolo se dirijează toate guvernele statelor. Noi acuzăm pe păpuşelele din guvernul nostru, dar ei, săracii, nu prea mai au niciun drept. Ce le spune şeful, aceea execută şi ei. Altădată ce dicta Moscova, aceea se executa în România. Dar cu românii le este mai greu, pentru că românul poate da terenuri, poate da bogăţie, aur şi grâne, dar nu îşi dă sufletul cu atâta uşurinţă. Aşa cum spuneau Horea, Cloşca şi Crişan: „Vă dăm holdele noastre, vă dăm braţele noastre, vă dăm trupul nostru, dar nu vă dăm credinţa noastră”. Iar aceste demonstraţii şovine şi barbare ale lor nu sunt decât nişte teste făcute pe poporul român, să vadă ei care mai e temperatura naţiunii. Dar la cât au vândut politicienii noştri străinilor, românii sunt oricum iobagi în pământul ţării lor, numai că nu este declarată oficial această realitate.
Acum, că tot sunt ameninţate mai multe state de pericolul războiului, puteți să ne povestiţi cum sărbătoreau românii Învierea în vreme de război?
Da, îmi amintesc un episod teribil şi emoţionant pe când eram preot pe front. Perioada anilor 1943 – ’44, ’45 – a fost una din cele mai negre perioade din istorie pe care a trăit-o poporul român. De ce asta? Pentru că veneau hoardele de la Răsărit. Altădată hoardele acestea cotropitoare erau mai blânde, mai puţin sălbatice decât bolşevismul rusesc. Îmi amintesc o scenă din primăvara anului 1944, când ne aflam în comuna Agapia, unde era divizia a IV-a de munte împotriva armatei ruseşti, care întâmpinase aici, în munţii Neamţului un real obstacol şi nu mai puteau înainta. Între Nemţişor şi şoseaua Târgu Neamţ, mănăstirea Neamţului era atacată de tunurile ruşilor. Desimea şi pâcla asta de pădure au fost foarte nefavorabile armatei ruseşti. Noi aveam în satul Vânători o divizie specială de luptători specializaţi pe luptele de munte şi pădure. Eu eram trimis ca preot în Vânători, unde era şi divizia noastră.
Ruşii aveau obiectiv de observaţie în clopotniţa bisericii din Oglinzi, de unde supravegheau totul cu binoclurile lor. Românii noştri au bombardat atunci turla bisericii şi au căzut de acolo vreo patru ostaşi ruşi care benoclau. Eu eram singurul preot pe toată zona din Târgu Neamţ până în Pipirig, unde trebuia să oficiez botezuri, cununii, înmormântări, pentru că preotul din sat şi cei dimprejur fugiseră de frică în sudul ţării; aşa au procedat mulţi din intelectualii Moldovei şi, ca de obicei, tot omul mai simplu se sacrifică, iar elitele intelectuale se corcolesc şi protejează. Eu aveam cazarma în comandamentul din Oglinzi şi zilnic aveam de lucru, pentru că mă chemau oamenii în sate să le oficiez slujbe. Mai citeam câte o rugăciune la ostaşi, le mai dădeam câte o cărticică, tămâie, îi mai îmbărbătam pe bieţii ostaşi care majoritatea erau foarte tineri. Eram în postul Paştelui şi ne apropiam de Paşti. Eu trebuia să împărtăşesc armata, care avea peste 1200 de ostaşi. Vine şi noaptea de Paşti, trebuia să oficiez slujba Sfintei Liturghii în Biserica din Vânători, cu toți aceşti ostaşi şi familiile din satele din zonă. Vine slujba Învierii. Ofiţerii toţi formează un cor şi începem slujba, după tipicul ei. Ieşim din biserică, pe la 4 jumătate – 5, ne aşezăm la mesele pregătite de altfel din ajun şi în mijlocul lor… Justin. Îţi poţi imagina prin ce emoţii treceam. I-am împărtăşit pe toți acei soldaţi, pentru că oricând putea ataca inamicul. A durat împărtășirea o jumătate de zi, iar să golesc potirul, iar să pun vin. Imediat după slujbă un avion rusesc trecu pe deasupra noastră şi mitraliază; ne-am adăpostit prin şanţuri, peste tot, sub copaci, şi m-am aşezat într-un şanţ de lângă clopotnița bisericii şi un cartuş de aviaţie a trecut drept prin faţa mea.
M-am sculat de acolo, am dat slavă lui Dumnezeu, am ţinut cartuşul la mine şi aşa am scăpat de primul val. Şi ziua, cum ciocnim noi ouăle roşii – se aude un motor de motocicletă. Opreşte, vine un soldat direct la general, îi şopteşte ceva la ureche. Se ridică deodată şi strigă: „Băieţi, mâna pe arme şi la Creastă! Luaţi cartuşe şi vă asiguraţi de atac. Şi aşa i-am luat pe ruşi şi i-am împins până dincolo de Moldova. Ei au atacat în zi de Paști că ştiau că românii ţin la sărbătorile lor şi se gândeau că suntem nepregătiţi. Când au ajuns românii la cazanele ruşilor – dă-i bătaie! Ai noștri s-au oprit din atac şi s-au dat la mâncare. Le-am dat ocazie rușilor să se organizeze şi să contraatace. Şi astfel ei ne-au împins înapoi spre baza noastră. Revenim apoi la bazele noastre şi se stabileşte aici frontul până la 24 august. Au murit vreo 100 de ostaşi, dar am avut mulţumirea că i-am împărtăşit pe toţi. La Codrii Paşcanilor când am luat contact cu ruşii, a dat o aşa zăpadă cum nu mai fusese demult. Să vezi de Paşti o asemenea zăpadă! Şi, retrăgându-ne din Codrii Paşcanilor, cu armată cu tot, cu detaşamentul, am înhămat la tunurile de munte, vitele oamenilor ca să le poată urni – într-atât era de mare zăpada, mai vedeai pe ici-acolo un vârf de par de la garduri sau vreun coş de casă. Această vreme i-a imobilizat pentru o vreme pe ruşi, care erau cam depărtaţi de baza lor de alimentare şi nu au mai putut înainta. Şi aşa am petrecut noi prima şi a doua zi de Paşti. Am ajuns, în cele din urmă în cazematele de la marginea Moldovei, unde ne-am adăpostit.
Ajungem şi în Târgu Neamţ, rupţi de toată oboseala, nu mai aveam nici alimente. A apărut însă lumea din Vânători cu alimente şi mâncare pregătită. Cărau bietele creştine cu osteneală, pentru că soţii lor sau copiii erau plecaţi pe front. A treia zi de Paşti am cules toţi prizonierii de pe terenul de luptă, şi unii şi alţii au arborat steagul alb, ca semn de armistiţiu între armate, pentru curăţirea morţilor de pe teren. S-au adunat credincioşii şi i-am prohodit pe toţi; era un plâns şi un vaiet în tot satul. I-am îngropat acolo în cimitirul din biserica din Vânători, unde este ridicat un monument închinat lor. Cum se împleteşte bucuria Învierii cu necazul şi suferinţa? Neamul nostru nu este străin de suferinţă. Greutăţi au fost întotdeauna. Aşa s-a clădit neamul acesta – prin suferinţă şi bucuria Învierii, care tot din suferinţă se naşte. Nu poţi să simţi bucuria şi Învierea cu adevărat, dacă nu ai suferit mai înainte.
Ziua Învierii din 1944 rămâne de pomină în memoria poporului român. Armata noastră a ştiut să moară demn. Să nu credeţi că eram într-o tristeţe sau disperare. Nu! Ostaşul nostru stătea demn cu arma în mână, străjuind ţara. Pentru noi era o bucurie să mori sacrificându-te pentru un neam ortodox, care a dat atâția sfinţi voievozi, făcându-ne noi înşişi o temelie a jertfei neamului nostru. Dar toate jertfele pe care le-am avut noi de la începutul războiului şi până la sfârşit – 800 de mii de soldaţi, am putea spune ca sunt ca rugătorii noștri înaintea lui Dumnezeu. Pentru că luptând au menţinut starea unui creştinism ortodox românesc, pe care îl avem până astăzi, cu sângele şi suferinţa lor. Mai ales că neamul nostru nu a dus războaie de cotropire, ci doar de apărare. Noi nu am făcut rău nimănui.
Cum vedeţi implicarea noastră în războiul actual din Libia, la ordinele NATO?
Ne facem părtaşi de vărsare de sânge nedreaptă. Noi, ca români ortodocşi, nu avem voie să luptăm împotriva unei naţii care nu ne-a deranjat pe noi. Poporul nostru a dus lupte numai de apărare, nu de cucerire. Soldatul aflat în subordine este dator să împlinească ordinul, dar aceste nedreptăţi pe care le facem altor popoare vor apăsa pe umerii neamului nostru, generațiilor ce vor urma, pentru că Dumnezeu nu lasă nimic nerăsplătit. Dar nu mai reprezintă armata noastră un inamic de temut; noi nici arme de luptă nu avem, nici avioane de război, nimic, armata noastră este practic nulă. Dacă va mai fi credinţă în popor şi mărturisitori ai lui Hristos, atunci Dumnezeu va mai ţine neamul acesta, neatins de urgia străină.
Şi în final, dacă doriţi să transmiteți poporului un mesaj pentru Învierea pe care o prăznuim.
Doresc tuturor creştinilor români ca să câştige harul şi mângâierea Mântuitorului Iisus Hristos, care pentru a noastră mântuire S-a jertfit şi a înviat a treia zi din mormânt şi Îl rugăm să ia aminte şi acum spre robirea noastră sufletească din patimile în care ne-am afundat, să ne lămurească precum aurul în topitoare, în vâltoarea necazurilor, sărăciei de azi. Hristos să învieze blând şi frumos în inimile noastre, ca ziua aceasta mare a Învierii Domnului să fie şi spre învierea neamului nostru.
apărut în ATITUDINI, nr. 16

Colinde de la Manastirea Petru Voda si Calendar Ortodox 2011 cu Parintele Justin Parvu. Sa ne dea Dumnezeu un an mai bun pentru Tara!

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Sat, 25 Dec 2010 23:53:00 +0000

Mai multe filmari la Roncea.ro

Comandati Calendarul Ortodox 2011 cu

Parintele Justin si obstea de la Petru Voda la ATITUDINI

Cuvantul Parintelui Justin pentru romani la Sfantul Andrei Apostolul Neamului

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Fri, 03 Dec 2010 17:53:00 +0000

SONDAJ RONCEA.RO: Doriti Unirea Republicii Moldova cu Romania?

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Sun, 09 May 2010 00:36:00 +0000

Poll: Doriti Unirea Republicii Moldova cu Romania?

RONCEA.RO: Jurnalistul de opinie, cadavrul din debaraua presei. Lustragii si agentii mogulilor si serviciilor. Pustiul mass media

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Wed, 05 May 2010 20:48:00 +0000

Ziua Libertatii Presei s-a consumat, ieri, printr-un chef – dupa cum s-a numit evenimentul organizat de Mircea Toma si ai lui. In stilul sau inconfundabil, eternul activist – simpatic doar in timpul liber – a sarbatorit prin bascalie starea dramatica a presei romane. Fideli unor percepte ideologice inversioniste foarte bine remunerate cat si buni la punerea lor in scena, Toma si brigadierii sai i-au acordat “repetentului” Traian Basescu “premiul cel mare” – “Mai, animalule!”, in aplauzele si hlizelile lui… Mircea Geoana, aflat si el, “intamplator”, la susaneau tovaraseasca cu mici si bere, probabil din nostalgie pentru vanghelioane. Un premiu serios, ca cel primit de un simplu jurnalist, dar demn de acest titlu, operatorul Dan Nitescu, acordat in memoriam Mile Carpenisan, pentru curajul demonstrat la Chisinau si nevoile sale de la Bucuresti, rasplatit si material, la rivalitate cu bine sponsorizatul Club al Presei, nu si-a facut loc printre vedetele porno-politicii si porno-presei de Dambovita. Nu vreau sa-l disculp in nici un fel pe Basescu, desi cred ca e treaba lui cum ii califica pe jurnalisti mai ales in conversatiile sale private, reclamate in public de mogulul media Dan Voiculescu si, acum, de mogulul ONG Mircea Toma. Dar, ma intreb, este Traian Basescu vinovat de dezastrul in care se afla presa romana, folosita cu cel mai mare succes, cu tot cu jurnalisti, pentru lustrul pantofilor sau al cururilor mogulilor? Evident, nu.
Rapoartele internationale – chiar ale acelor institutii la care (se) raporteaza Toma – indica faptul ca “gradul libertatii presei” ar fi urcat pe timpul mandatului lui Basescu. Perioada in care Mircea Toma a primit cateva miliarde bune, de la Vintu, dupa cele incasate, pe sest, de la Patriciu, doi moguli de la pompa carora sug seva si acum fostii sai companioni in deontologie si grupologie, ca Robert Turcescu si Ioan T Morar sau Lucian Mandruta si… Andrei Plesu. Prin aceasta “fratie” dintre moguli si ziaristi, din care nu lipsesc serviciile secrete, de la noi sau de pe la “vecinii din Est”, a fost lichidata presa romana, nu prin remarcile lui Traian Basescu in privat, catre sotia sa, Maria.
Sa amintim un amanunt care nu o sa apara niciodata in mult citatele “Rapoarte” ale Agentiei lui Toma (oare de ce?): In 2005, DIICOT a cuprins intre copertile Dosarului Rompetrol, pentru evaziune fiscala, spalare de bani si inselaciune, un anturaj al distinsului Dinu Patriciu format din fostul premier Calin Popescu Tariceanu si sotia sa, Ioana, senatorul Verestoy Attila, senatorul Teodor Melescanu, Ludovic Orban, fostul sef al SIE, Catalin Harnagea, Sorin Marin – fost actionar Rompetrol acum oengist “Anonim”, Dan Fischer-Francu si Camelia Voiculescu, fiica mogulului cu acelasi nume, presedintele Fundatiei Noua Europa, Andrei Plesu, cat si ziaristii Mircea Toma, Sorin Rosca Stanescu, Doru Buscu, Cornel Ivanciuc, Liviu Mihaiu si sotia sa, Ioan T. Morar. Ciudat, deontologii in cauza nu au explicat niciodata ce s-a intamplat cu miliardele circulate de Patriciu prin maruntaiele lor, inainte de a fi cumparati de Vintu. Justitia nu a reusit, inca, sa finalizeze procesul. Este Mircea Toma in postura sa-l judece pe Sorin Rosca Stanescu? Poate doar sa-i numere milioanele…
In aceeasi zi, a “libertatii presei”, zi in care eu am avut termen la procesul cu ZIUA, un jurnalist de opinie si investigatie, intamplator chiar fratele meu, George Roncea, a ales sa renunte la colaborarea cu ziarul “Curentul” dupa ce fusese pangarita memoria lui Mile Carpenisan prin indepartarea brutala a unui articol dedicat omagierii sale de ziua… “libertatii presei”. Desi anuntata in mediul online, reactia sa, venita ca protest fata de un abuz incalificabil, nu “a facut o stire”, ca sa il citez pe Cristoiu. Nu este prima oara. Nici cand mogulul-ospatar Marius Locic l-a indepartat, tot abuziv, de la conducerea fostului ziar Atac, pentru ca demascase intr-un editorial cardasia dintre Vintu, Rosca si Patriciu pe filiera KGB, nu s-a consemnat la “rapoartele” “libertatii presei”.
De data aceasta o fosta secretara devenita patroana, cu opinie, a ales, probabil din obisnuinta, sa calce, pentru periatul unor potai ale kominternismului, chiar si pe cadavre. In acest caz, maidanezul de Primaverii este Volodea Tismaneanu iar cadavrul este al prietenului nostru Mile Carpenisan, un jurnalist pur sange, ucis de prea multii agenti toxici care i-au otravit viata, pe fronturile de aiurea sau din Romania; atacat de boala dupa ce lasitatea si plastilina care tine loc de coloana colegilor nevertebrati s-a mulat pe lichelismul patronului, un alt mogul… “umanist”. Cazul ziaristului-reper Mile Carpenisan, cenzurat si dupa moarte, reflecta funebru si exact starea jurnalistului roman si a jurnalismului de astazi, din Romania semi-ocupata, asa cum nu se trateaza in Rapoartele brigadierilor de serviciu: un cadavru care, mai sta, inca, in debaraua presei dar de care trebuie musai scapat. Daca se trezeste?! Si misca?!
Moartea civila a cazut ca o ghilotina peste capul multor jurnalisti de opinie, al caror simplu cuvant, care era evaluat, la propriu si la bucata, la cateva mii de euro, in timpul campaniei electorale, acum trebuie ingropat rapid, sa nu mai supere pe vreun potentat, cu sau fara stele, rosu sau portocaliu, dispus sa livreze, la schimb, reclama mascata printre randuri si bale. Cine sa-si mai doreasca azi un ziarist care ataca si mogulii si cumetriile puterii, oricare ar fi ea?! Intr-o presa stapanita de “moguli buni” si “moguli rai”, adevarul asupra problemelor majore ale tarii si natiunii va mai sta pus, se pare, doar intr-un spatiu ingradit si bine delimitat, in latime si adancime: 2 metri. De pamant.
Jurnalistul de opinie a fost schimbat, din mers, cu informatorul de opinie. In locul jurnalistilor, se itesc, dand aprig din coada, intelectualistii si manelistii presei deontoloage, gen Tapalaga, adapat de la valorile supreme ascunse de ochii opiniei publice undeva sub buricul lui Tismaneanu sau Cartianu, care se suprapune cu succes si profilului agentului acoperit ideal: tamp si cu limba morisca, umectata regulamentar, mai ales cand are posibilitatea, rara, de a fi sluga la doi moguli. Alte vedete de gen, emanate din crescatoria de papagali de la “Dilema Veche”, laboratorul de retarzi intelectual al lui Plesu (de ce nu s-o lasa, oare, de meserie?!), cum ar fi expertul in jacuzzi Mandruta si expertul in nimic Turcescu, provoaca instant si simultan invidia in randul militienilor si curvelor cinstite.
Ziua presei tocmai trecuta a “vibrat puternic” si prin cazul nu stiu carei amante sau sotii a lui Turcescu, care a facut mult mai mult fas in asa-zisa presa onorabila, de maidan tv, on sau offline, decat recompensarea curajosului Nitescu in memoriam Mile Carpensian. Ba chiar, aflu cu surprindere, ziarista care a gafat in porno-gazeta “Click” a lui Patriciu, partenera de trust a revistei “Dilema Veche”, a fost si sanctionata: “cu tăierea salariului pe două luni şi un ultim avertisment“, dupa cum informeaza dealerul de tigarete ajuns manager de presa, Peter Imre, mai cunoscut in lumea din care face parte drept amantul Adrianei Saftoiu dacat drept sotul fiicei lui Melescanu (cu care mai imparte si acelasi numar de ani). Unii chiar se si bucura: Turcescu si-a “reperat onoarea”. Dar, intreb din nou: este mai vinovata biata scribulica blonda a lui Patriciu ca a gresit, o data, amantele unui gurist cu tafna, decat grizonatul la coafor care-i canta la balalaika lui Vintu, ca porno-ziarist de porno-politica, intoxicand opinia publica cu puhoaie de cuvinte peste pustiuri de idei? Desigur, cele cinci zerouri din coada salariului sau se exclud din cauza…
“Nu i-ar putea cere nimeni ziaristului sa stea deoparte de cele lumesti, dar printre cele lumesti se afla si puterea banului, si fascinatia puterii, iar banul si puterea nu sunt de regula sfetnic bun al celui menit sa comunice informatie corecta si opinie onesta”, scrie jurnalistul veteran Corneliu Vlad intr-un editorial dedicat Zilei Libertatii Presei: Jurnalismul nu mai e meserie emblematica.
“Modelul” Turcescu, invocat de amploaiatii “independenti” ai unui mafiot de presa sau ai altuia, sau chiar de catre el, pentru presedintia Televiziunii Nationale, “sparie gandul”. Inteleg de la StareaPresei.ro ca, mai nou, se isterizeaza pe Twitter la adresa lui Cornel Nistorescu dupa ce acesta a prezentat pierderile “Cotidianului” din perioada prestatiilor sale de “redactor sef si director E-DI-TO-RI-AL” : 4.000.000 de Euro. Ati citit bine. “Disidentul” Turcescu, care altfel ii reclama lui Nistorescu ca “tipa prin semne de exclamare”, emite nu mai putin de 9 (noua) mesaje de disculpare, afirmand in vreo noua feluri ca el si-a incasat sutele de mii de euro pe un “contract EXCLUSIV pe partea editoriala” si chiar ca “e mandru de ce a realizat impreuna cu fostii colegi de la Coti”. Am inteles, ho! Dar cum vine asta: vezi in primul an ca pierzi 416.103 euro, apoi, in al doilea an, ziarul cel mai cel, “quality press” cu bombe intelectuale gen “masinutele lui Liiceanu, Plesu si Patapievici“, vezi ca o ia spre fundul prapastiei, cu o pierdere de 1.500.000 de euro (!), si nu ai nici o umbra dilematica “editoriala”, ca sa te intrebi: “ba, dar poate sunt eu de vina, cu echipa mea de genii, de nu se vinde ziarul si am retururi jumatate din tiraj?” Oare nu era o chestiune de minim profesionalism, ca sa te intrebi, ca “director E-DI-TO-RI-AL” , preocupat nevoie-mare, de manuta cu trogloditul Buscu, de “ce scump ar costa unirea cu Basarabia“, si de ce si unde se scurg banii patronului, dragutul de Vintulica? Si apoi, in a treia perioada de conducere stralucitoare, cand pierzi “doar” 1.113.065 euro, nu iti inchipui ca poti sa generezi intrebari “E-DI-TO-RI-A-LE” in capetele unor procurori, gen: “O fi vorba de evaziune fiscala, spalare de bani si inselaciune, dupa modelul Rompetrol”? Ca doar si fostul puscarias, actual mogul securistoid care nu mai raspunde nici macar in fata creatorilor lui, are o experienta bogata in domeniu?

Dar sa vedem ce parere avea despre ziaristul-gonflabil si contracandidata virtuala la sefia TVR, aflata la alt pol decat Nistorescu, Rodica Culcer, dupa ce Turcescu, pe atunci pripasit la radioul patronat de PSD, Europa FM, o incondeiase cu ou si cu otet: “Cred ca este o campanie montata impotriva mea, pentru ca aceste atacuri au aparut in momentul in care am devenit director de stiri la TVR. Demisia mea a fost “sceneta”? De ce? Ca sa fiu somera sase luni de zile? Ca sa-mi pierd si emisiunea de la TVR? Cred ca Turcescu incearca sa-mi plateasca niste polite, pentru ca l-am inlocuit din functia de redactor-sef la Europa FM, pentru ca jurnalul, de care se ocupa, pierdea audienta, pentru ca era lucrat superficial. Cred ca nu-mi va ierta niciodata acest lucru”, spunea Culcer in Capital.
Hopaaa! Deja doua “surse” , ca sa fac un “spirit de gluma”
Dar, ajunge! (tip si eu ca Nistorescu ) Oricum, TVR-ul nu poate intra pe mainile nici unuia dintre cei doi hiper-profesionisti, decat daca se doreste injectarea mortala, direct in cap, si a jurnalistilor si a natiunii tele-spectatoare. Poate doar Florin Calinescu, expert deja in inregimentatii KGB de la Catavencu si in cum sa execute “imbecili organizati”,“frustrati sexual”, “oengisti – babe si peltici”, sa mai salveze cu cateva socuri electrice bine aplicate inima presei nationale, in prezent asezonata pentru un infarct controlat.
Boala presei este, de fapt, o reproducere la scara mai mica a bolii societatii romanesti de azi, careia i s-au administrat in 50 plus 20 de ani atatea doze aproape letale, incat ma mir ca “mai misca”. “Etichetarea, moartea civilă, scoaterea din circulaţie, fondurile prohibite etc. au fost utilizate spre a falsifica memoria spirituală a unui popor, ceea ce echivalează cu un etnocid cultural”, spune un mare ganditor avertizand: “Oricine agresează patrimoniul spiritual al unui popor, în întregime ori în parte, sau generaţiile lui creatoare… agresează mental un popor, deschide războiul contra şi pentru ocuparea minţii unui popor”. Razboiul mai mult sau mai putin intrevazut in toata aceasta perioada trebuie sa duca la un deznodamant.
Cu creierul aproape adormit de otrava teleinoculata picatura cu picatura in sistemul lor imunitar, prin televiziune si presa, romanii, cobai ai dictaturii nonvalorii, mai au o sansa de supravietuire: rezistenta din munti se muta in orase. Sa-si arunce televizoarele si sa respinga minciunile mitraliate asupra lor si manipularile la care sunt supusi, sistematic, de catre diversionistii profesionisti care presteaza de sub reflectoarele mogulilor, “buni” sau “rai”. Orice dictatura, fie si media, are un sfarsit, de cele mai multe ori neplacut pentru cei care se folosesc de ea.
“Ce spunea Mile despre astfel de homunculi şi despre lumea lor?: … aveţi impresia că miroase a primăvară, dar vine Cărpenişan şi vă spune că pute”, amintea George Roncea. Mile Carpenisan: “… dar totusi scarba care te poate apuca de niste oameni care mai au si tupeul ordinar de a se uita in ochii tai stiind ca in momentul ala prin mintea ta trec numai ganduri criminale … deci da scarba aia nu o rezolva nici metoclopramidul. … In impostura lor poate ca ar trebui sa-i las doar ca astazi simt ca vreau sa spun: doamnelor si domnilor sunteti de cacat.”

Roncea.ro: Jurnalistul de opinie, cadavrul din debaraua presei. Lustragii si agentii mogulilor si serviciilor. Pustiul mass media

Roncea.ro: Eu sunt golanul care a blocat Piata Universitatii pe 22 aprilie 1990 impreuna cu ofiterul de marina Andrei Rochian. Inceputul Fenomenului Piata Universitatii. Dupa 20 de ani. Veniti pe Roncea.ro

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Thu, 22 Apr 2010 09:44:00 +0000

Piata Universitatii, 21 Decembrie 1989 – 14 iunie 1990

Istoria noastra
21 decembrie 1989: Suntem cu totii in Piata Universitatii, o mana de oamenii care ne cunoasteam din oras ca niste cai brezi, din toate cercurile anti-comuniste: de la artisti la rockeri. Vom ramane pe strazi, la Televizune, la CC, la Muzeul National de Arta, in Blocul Romarta, la Spitalul de Urgenta si alte centre fierbinti, inca multe zile si nopti.
25 decembrie, Craciun: Este prezentata la TVRL caseta editata a procesului si executiei cuplului Nicolae si Elena Ceausescu. In “completul de judecata” apar, printre altii, Dan Voinea, Virgil Magureanu, Victor Stanculescu si Gelu Voican Vociulescu. Manipularea de la TVRL genereaza in randul opiniei publice primele indoieli serioase in CFSN. In aceeasi zi se fondeaza UDMR, imediat dupa primele organizatii noii infiintate, FSN (Frontul Salvarii Nationale) si GDS (Grupul pentru Dialog Social).
26 decembrie: Este organizat primul miting anticomunist, anti-Iliescu si anti-FSN de dupa Revolutie, la indemnul unui prieten de-al nostru cunoscut printre impuscaturi, pe 22 decembrie 1989, Andrei Rochian, supranumit Marinarul, si cu concursul studentilor de la Arte Plastice.
28 decembrie: Primele semne de organizare in sanul Armata ca forme de protest si rezistenta fata de ocuparea structurilor de comanda de catre agenti KGB si GRU reactivati sub conducerea lui Nicolae Militaru.
31 decembrie: Agentul GRU, generalul Nicolae Militaru si agentul kominternist Silviu Brucan desfiinteaza Unitatea 0110 anti-KGB, preiau sub umbrela Armatei toate structurile informative si aresteaza conducerea serviciului de securitate.
Ianuarie 1990: Sunt interzise manifestatiile in Bucuresti sub pretextul atacurilor si diversiunilor teroriste.
12 ianuarie: Manifestantii anticomunisti desfid ordinul FSN si cer in Piata Victoriei indepartarea de la Conducerea CFSN a nomenclaturistilor si interzicerea PCR. Ion Iliescu, calare pe un tanc, este intrebat de multime “Ce a facut in ultimii cinci ani?”. Se scandeaza: “Cine-a stat cinci ani la rusi, nu poate gandi ca Bush!”
23 ianuarie: Frontul anunta ca va candida in alegeri, in pofida promisiunilor anterioare. Doina Cornea si alti disidenti demisioneaza din Front. Caramitru si Dinescu aveau sa ramana alaturi de Iliescu si Brucan.
28-29 ianuarie: PNTCD, PNL si PSDR cer demisia echipei conduse de Iliescu si Roman si constituirea unei puteri politice care sa includa si partidele istorice. Frontul pune la cale o contramanifestatie a “oamenilor muncii”. Sunt adusi pentru prima oara minerii in Bucuresti.
12 februarie: Are loc interventia ofiţerilor membri ai Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA) la Guvern, unde Gelu Voican Voiculescu, pe atunci viceprim-ministru, se prezintă ca mandatar al preşedintelui Ion Iliescu. CADA prezinta Dosarele Corbul 1 si Corbul 2 si cere eliminarea cadrelor KGB si GRU plasate sub conducerea ministrului Nicolae Militaru cu sprijinul lui Brucan si Iliescu.

18 februarie: La mitingul Opozitiei, din Piata Victoriei, diversionisti bine antrenati incita multimea pentru a patrunde in forta in sediul Guvernului. Victor Roncea: “Ca printr-o minune, am iesit printre ultimii din cladirea Guvernului – tot impreuna cu Andrei Marinarul, intalnit in sala de consiliu – chiar inainte de a se inchide portile si a urma arestarile”. A doua zi, pe 19 februarie, sunt chemati la Bucuresti minerii, constituiti dupa modelul garzilor civile paramilitare ale Revolutiei bolsevice din Rusia.
3 martie 1990: Macaragiul Gheorghe Gavrilescu darama, in uralele multimii, statuia lui Vladimir Ilici Lenin din Piata Scanteii (azi Piata “Presei Libere”).
20 martie 1990. Are loc la Targu Mures incercarea de rupere a Ardealului, perfectata de agitator maghiari bine organizati, cu sprijinul serviciilor secrete ungare sub observatia celor sovietice, si soldata cu morti si raniti.

22 aprilie 1990: Se implineau patru luni de la revolutie. Asociatii nepolitice au organizat o comemorare la Cimitirul Eroilor, de unde au pornit in mars spre Televiziune. La incheierea manifestatiei, in timp ce coloana de manifestanti se deplasa pe Calea Dorobantilor, de la balconul unui bloc s-a aruncat un ghiveci de flori care a ranit grav o femeie in varsta. Incidentul a facut ca tensiunea din randul manifestantilor sa creasca. Ajunsi in Piata Universitatii, ei ocupa carosabilul, blocand circulatia atat pe B-dul Nicolae Balcescu, cat si pe B-dul Republicii. Pentru prima data dupa Revolutie se inalta baricade, din panourile metalice aflate in jurul santierului de la Spitalul Coltea, care sunt dispuse chiar in Piata Universitatii de catre Victor Roncea si Andrei Rochian, capitan de marina (foto dreapta, din pacate fara pletele de-atunci). Troleibuzele se opresc, generand blocarea traficului. Dupa lasarea intunericului apar, pentru prima oara dupa 21 decembrie 1989, “scutierii”, trupele speciale de interventie. Elena Andronescu, membra fondatoare a GID, avea sa consemneze astfel evenimentele: “Primul troleibuz dinspre Rosetti a oprit, lumea s-a dat jos, iar soferul, care parca de-abia astepta asa ceva, s-a intins, obosit, cu capul pe volan; a aparut un politist cu grad si a inceput sa urle la el, ca si cum n-as fi fost de fata: “Ce stai, bai, da-i drumul, treci peste ei!”; ridicandu-si cu greu capul, plictisit, soferul ii spune: “Eu sunt cu ei, dom’le!”, apoi se culca la loc.
Dupa orele 21 se vor pune panouri de tabla, luate de langa Spitalul Coltea si dispuse in cercul Piatei Universitatii – de Victor Roncea si un alt tanar, Andrei Rochian, zis “Marinarul” -, care vor bloca circulatia. Peste noapte, incercuiti de politie, vor ramane circa 30-60 de manifestanti, printre care reprezentanti ai asociatiilor “16-21 Decembrie”, “GID”, “21 Decembrie”, “AFDPR” (Octavian Radulescu) raniti in revolutie, rude ale unor decedati, maicute care au cantat “Hristos a Inviat” si alte cantece religioase, un preot care a slujit la Troita.
La portavoce manifestantii au cerut abrogarea decretului 473 si includerea in legea electorala a punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara – interzicerea candidaturii fostilor activisti comunisti si ofiteri de Securitate pentru primele trei legislaturi.
Se scandau lozinci: “FSN, FSN du-te in URSS”, “Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, “Nu vrem presedinte care sa ne vanda URSS-ului”, “Nu suntem huligani”, “16-21 nu pleaca nici unul”, “15-22 voi ati tras in noi”, “Jos comunismul”, “Democratie”.
Cum numarul manifestantilor tot scadea, iar politia ramanea pe pozitii, cativa membri ai asociatiilor prezente au incercat, fara succes, mobilizarea studentilor din complexele mai importante.
Dimineata in jur de ora 7, in ploaie, ramasesera vreo 7-8 demonstranti, printre care Octavian Radulescu si doi membri GID. Dintr-o Dacie alba au coborat niste ofiteri de politie care i-au alungat pe manifestanti langa zidurile Universitatii, dirijand circulatia.
Si, pe cand priveau deprimati, infometati, zgribuliti de frig in ploaie cum politistii le calcau in picioare pancartele de panza, mai abitir cea cu “MINISTERUL DE INTERNE = MAN = KGB?”, pe care au ingropat-o in noroi, deodata, Octavian Radulescu incepe sa urle in porta-voce: “Victorie, victorie! Am invins! Victorie!”. Atunci, ne-am uitat unii la altii, gandind cu totii acelasi lucru; mai tarziu, ne-am dat seama ca avea dreptate”.
23 aprilie: Lumea se aduna pe trotuarul din fata Teatrului National. Se vorbeste la portavoce. Peste noapte raman circa 100 de persoane.
24 aprilie: In jurul orei 5.00 dimineata Politia se napusteste asupra oamenilor stransi in jurul troitei, lovindu-i cu salbaticie. In jurul orei 11.00, Politia se retrage, Piata fiind reocupata de cateva sute de manifestanti. Se striga cu patima “Jos Iliescu!” In dimineata aceleiasi zile, presedintele CPUN, Ion Iliescu, cere votarea unei motiuni pentru eliberarea fortata a pietei, motiune ce nu va fi adoptata. Ion Iliescu ii numeste pe cei care il contestau in Piata Universitatii, “golani”.
George Roncea: “La ora 12.00, dupa ce am aflat de la radio ce a zis Iliescu, am decupat un cartonas pe care am scris apasat “Golan”. In stanga, jos, am pus ca o marca semnatura: Ion Iliescu. Trag la xerox cateva sute de bucati si cumpar doua cutii de ace. Imi pun prietena sa se plimbe cu ecusonul pe piept, printre oamenii care comentau indignati ofensa adusa de Iliescu. Chestia uimeste, la inceput, dar foarte iute apare reactia asteptata, de fronda ironica la adresa incruntatului Iliescu, moment in care apar la vedere cu teancul de insigne si cu acele. In doua minute raman fara ecusoane, pe care oamenii, razand, si le prind cu mandrie in piept”. La ora 15.00, Institutul de Arhitectura va fi impodobit cu o inscriptie pe care se putea citi: “Facultate de golani”. Din acel moment s-a implinit fenomenul de auto-legitimare a unui grup social distinct, ce era pana atunci inca difuz si lipsit de contur. Eticheta de “golan” devine insemnul heraldic al minoritatii bunului simt din Romania.

Deschiderea balconului

Read the rest of this entry »

Miza invitarii lui Dalai Lama pe “pamantul natal” al “sfantului” Körösi Csoma Sándor: internationalizarea autonomiei “Tinutului Secuiesc”. CNS-ul lui Laszlo Tokes a parafat un “Tratat” cu separatistii teroristi uiguri, apropiati tibetanilor. Recuperare de pe Roncea.ro

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Thu, 22 Apr 2010 09:32:00 +0000

Dupa cum se stie, pastorul Tokes Laszlo, europarlamentar si agitator pentru autonomia Tinutului Secuiesc ca sef al “Consiliului Național Maghiar din Transilvania”, documentat ca agent al securitatii Republicii Populare Ungare, l-a invitat in Romania in aceasta toamna pe liderul tibetan Dalai Lama fara sa mai intrebe si Guvernul roman. Intr-un Comunicat transmis ieri presei ca replica la precizarile ministrului de Externe pe tema vizitei neagreate de catre autoritatile romane, Laszlo Tokes incearca sa ne spuna ca, de fapt, “in mod special vizita se adresează pământului natal al lingvistului Körösi Csoma Sándor, considerat un „sfânt” (bodhisattva) de cei de credinţă budistă”. Iar aceste “pamant natal” nu este neaparat Romania ci, ati ghicit, Transilvania.

Totodata, in acelasi comunicat, Tokes nu se sfieste sa faca o paralela intre el, considerat adeseori de ciracii sai drept “liderul spiritual al comunităţilor maghiare care trăiesc în ţările din Bazinul Carpatic”, si Dalai Lama, despre care afirma ca este “conducătorul spiritual al Tibetului aflat în exil” si “purtătorul nu numai al drepturilor propriului popor, ci totodată a libertăţii şi drepturilor omului a tuturor popoarelor asuprite”. Ati ghicit, din nou, printre aceste “popoare asuprite” se afla si bietul popor maghiar din bazinul carpatic, nedreptatit prin odiosul Tratat de la Trianon.

“Bodhisattva” Körösi Csoma Sándor a fost un filolog “secui” nascut in “Tinutul Secuiesc”, – nu-i asa? – respectiv in satul Chiurus (Körös pe ungureste), judetul Covasna, in 1784, pe atunci Regatul Ungariei. Csoma (poate Cosma?), dupa ce a petrecut mai multi ani in Tibet a alcatuit primul dictionar tibetan-englez si a murit in India in 1842.

Miza “vizitei ecumenice” – dupa cum zice Tokes – a pazitorului “tuturor poporului asuprite” este, asadar, internationalizarea chestiunii Tinutului Secuiesc si a “asupritului popor maghiar”.

Este bine sa ne dam seama ca, desi Dalai Lama beneficiaza de o imagine internationala foarte candida iar drama tibetanilor chiar exista, el a fost folosit, de fapt, toata viata sa, pe post de iepuras in santajul media al unei puteri sau alta in relatia cu China.

Mai mult: dincolo de zambetul sau “zen”" si ecumenic” se ascund aliante care nu de putine ori au dus la varsari masive de sange, cum a fost “revolta” uigurilor din vara anului trecut. Intr-un discurs sustinut pe 1 septembrie 2009 in Parlamentul European, Rebiya Kadeer (foto stanga), preşedinta Congresului Mondial al Uigurilor, a afirmat, punand problema la pachet: „A venit timpul ca guvernul chinez să discute cu mine şi Dalai Lama“. Evident, nu de putine ori, ungurii s-au asemuit cu uigurii, care revendica o buna bucata din China si cu care, culmea, se potrivesc si la “drapelul secuiesc” (vezi foto cu cele doua mai jos). Interesant ca sustinatoarea principala a uigurei a fost presedinta subcomisiei pentru drepturile omului din PE, “ecologista” Heidi Hautala, din… Finlanda, avocata principala a “cauzei maghiare” in Occident si acelasi personaj caruia Laszlo Tokes i-a solicitat sa foloseasca influenta Uniunii Europene si sa intervina pe langa autoritatile boliviene pentru Toaso Előd (nascut la Sovata) si Mario Tadic (mercenar), arestati pentru terorism – daca va mai aduceti aminte scandalul de anul trecut legat de unguri si tentativa de asasinare a presedintelui Evo Morales – ambii membri ai “Legiunii Secuiesti”, infiintata in Ungaria cu scopul declarat al “apararii Tinutului Secuiesc”.

Povestea merge mai departe: militantii unguri pentru autonomia “Tinutului Secuiesc” intra de fapt in aceeasi categorie cu separatistii teroristi uiguri, extremisti islamici, dupa ce, in iunie 2006 au semnat un “Tratat” intre CNS si Forumul Uigur, organizatie considerata de Statele Unite, si nu numai, drept terorista si ai carei lideri sunt urmariti international.

La 5 iunie 2006, liderii “Adunarii Nationale a Secuilor” au semnat un acord de colaborare cu o organizatie suspecta de terorism: “Forumul Uigur”, unda din organizatiile separatistilor din provincia chineze Xinjiang, pe care separatistii o numesc “Turkistanul de Est”. Miscarea islamica din “Turkistanul de Est” a fost inclusa, la 26 august 2002, potrivit afirmatiilor adjunctului Secretarului de Stat al SUA, Richard Armitage, pe lista organizatiilor teroriste. Conform informatiilor Ambasadei SUA la Beijing, organizatia uigara a planificat un act terorist impotriva misiunii diplomatice a SUA in Kirgistan.

Intelegerea convenita intre “Consiliul National Secuiesc” reprezentat de Jozsef Csapo, presedintele de atunci, si Attila Tulit, vice-presedintele, si “Forumul Uigur”, reprezentat de Perhet Muhammet, prim-secretar, si Umit Hamit Agahi, secreatar general, are urmatorul continut:

“Tratat”

“Consiliul Permanent al Consiliului National Secuiesc, reprezentant al poporului secuiesc si membrii emigratiei uigure, reprezentate prin Forumul Uigur, avand in vedere legaturile istorice cu poporul uigur, incheiem prezenta intelegere pentru studierea trecutului comun, colaborare periodica in vederea realizarii intereselor comune.

Trecutul de mai multe secole al celor doua popoare ne determina sa descoperim si sa cultivam trecutul nostru comun, sa-l interpretam si sa-l consideram ca pe o relatie de fraternitate.

Noi, reprezentanii organizatiilor noastre, am semnat ca semn al recunoasterii colaborarii periodice si fructuoase intre noi.

Presedintele CSN, Jozsef Csapo Vicepresedintele CNS, Attila Tulit

Prim-secretar al Forumului Uigur, Perhet Muhammet Secretarul General al Forumului Uigur, bin Umit Hamit Agahi”

Nota bene: Jozsef Csapo a demisionat in octombrie anul respectiv, printr-o scrisoare trimisa prin fax la CNS, fara a-si motiva insa gestul, iar tatal lui Tulit (in prezent membru al PCM), Attila Imre Tulit, consilier local al UDMR la Sfantu Gheorghe, a fost arestat de DNA pe 22 septembrie, acelasi an, prins in flagrant cu o mita de 20.000 de euro.

Pentru alte detalii, consultati “Spionajul Ungar in Romania”, de Traian Valentin Poncea si Aurel Rogojan, si Andy McCarthy , sef al Center for Law and Counterrorism al Foundation for Defense of Democracies, care a scris, in National Review’s Corner, articolul documentat The Uighurs Are Coming, the Uighurs Are Coming!:

Despite being steeped in jihadist ideology, trained in explosives and assassination tactics, and anxious enough to get that way that they high-tailed it from China to Afghanistan to become more lethal terrorists, the Uighur Muslim

Read the rest of this entry »

Roncea.ro semnaleaza: Am plecat de la Curentul. Pe cont propriu, in spatiul online, cu opinii in contrasens. Satisfactii si regrete

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Wed, 03 Mar 2010 01:17:00 +0000

Aceasta este ultimul articol de pe acest blog, care va ramane doar ca baza de date online. Va astept pe www.Roncea.ro

[Translate]

Echipa Roncea a plecat de la ziarul “Curentul”. Coincidenta, odata cu aniversarea zilei de nastere a lui Ion Iliescu, care a plecat la randul sau, din tara, pentru a se intalni cu comilitonii sai, comunistii europeni. Noi plecam doar pe net, locul unde tinde sa se formeze o Romanie virtuala mai sanatoasa si mai inteligenta in orice caz decat cea “reala”, controlata pana la sufocare de “oamenii de bine” al caror prototip pare sa ramana vesnicul Ion Iliescu, de profitorii tuturor regimurilor.
Acum, dupa ce marea incordare a alegerilor a trecut, dupa ce ne-am bucurat de invinetirea perdantului Ion Iliescu, violaceu de furie pana in varful unghiilor, avem destule alte lucruri de facut. Ziarul “Curentul” merge inainte, dus de…curent. Cutremure la orizont, inundatii, sosele distruse, pensionari disperati, Raduleasca, agonia noilor generatii bagate in programul cretinizarii cu televizorul, cancan, barfe, susanele, etc samd
Or noi nu prea putem fi dusi de curent. Dimpotriva. La fel ca alti cativa putini jurnalisti ramasi liberi suntem fideli tocmai opiniilor in contrasens. Alaturi de curentul de zi cu zi, “uniformizator”… Cand suvoaiele minciunii duc la vale tara invaluind realitatea in tacere mormantala e bine sa mai ramana cateva pietre in urma care sa strige adevarul. Cu 20 de ani de presa in sange – impliniti luna aceasta – si ceva mai multi de actiuni civice si anticomuniste in spate, trecuti cu toata scarba inerenta prin hatisurile si labirinturile acestei lumi “politico-economico-culturalo-jurnalistice” mizere, nu prea mai putem fi convinsi ca, de fapt, lumea se invarte altfel, poate mai repede, dupa cum crede Hrebenciuc, poate invers, dupa cum cred altii, ceea ce poate da, in ambele cazuri, ameteli serioase.
Asa ca o sa ne vedem de drumul nostru, acelasi dintodeauna, urmand si mediatizand mintile sclipitoare ale Romaniei trecute sau pe cele pe care am avut sansa sa le intalnim in aceasta viata, cu unicul scop de scoatere la lumina a adevarului si strigarea lui de pe culmi, prin orice mijloace. Adica exact ce-i enerveaza pe slujitorii minciunii. Orice altceva, in afara de asta (si de Basarabia) nu prea ne intereseaza.
Proiectul nostru e simplu si, tocmai de aceea, stim ca va fi si de succes. Il veti vedea cat de curand, sub forma unui portal al ziaristilor online. Credem ca exista, inca, un potential real in spatiul virtual pentru ca ziaristii sa construiasca, sa traiasca si sa scrie liberi. Completamente liberi.
In ce ne priveste, scopurile noastre, la “Curentul”, au fost destul de clare, pe masura distractiei aferente. Sa explicam.
Cutremurul din Chile ar fi schimbat axa pamantului, zic niste savanti americani. Daca e asa, ne asteapta schimbari globale monstruoase, spun savantii rusi. Noi romanii putem sta linistiti, la locurile noastre. La noi viata pare sa aiba trasaturi monstruoase “by default”, de cand am fost ocupati de bolsevici, schimbati cu “eliberatorii” americani, ajunsi cu o intarziere de vreo 65 de ani. Dar piatra de moara legata de gatul Romaniei ramane inca, Iliescu-KGB. Pana nu iese cu picioarele inainte din politica acest “batranel” – fatada unei hidre vorace care sugruma si mananca de viu, incetisor, acest popor – nu se va schimba nimic la noi.
Acest asasin radios, ajuns, iata, la 80 de ani, marcheaza intr-un fel sau altul tot felul de momente ale vietii noastre.
Iliescu pare sa ramana “forever” calare pe Romania, iar lucrurile la noi nu se vor schimba cu adevarat pana ce Justitia nu-si va spune cuvantul in privinta acestui criminal cu mainile rosii de sange pana la cot, care continua sa ne ranjeasca in fata cu orice ocazie. Chiar daca lumea intreaga se schimba, Romania nu va fi altcum decat pe potriva lui Iliescu. Practic toti “oamenii politici” din fruntea partidelor politice de la noi au fost ori creati de Ilici ori i s-au inchinat, pupandu-i inelul, ca in vechile traditii mafiote.
Traian Basescu este singurul personaj din campul nostru politic care a reusit sa se smulga din imbratisarea lui Ion Iliescu – desi si el tot de la FSN s-a adapat, acum 20 de ani, in timp ce “batranelul” Iliescu si “tinerelul” Roman ne crapau capetele, noua, celor din Piata Universitatii. In afara de Tismaneanu si ai lui nimic nu-l mai leaga insa, astazi, pe Basescu de Iliescu. Indiferent cine vine la putere raman pe pozitii “baietii din Primaverii”, GDS-istii “de bine”, proveniti din familiile “tanchistilor” davaisti (asa li se spune celor din stirpea lui Tismenetki si Neulander, sositi calare pe tancurile rusesti pe meleagurile noastre) care au ocupat Romania dupa 1944.
Noi, astia, ajunsi in strada dupa ce taticii lor le-au confiscat averile si vietile parintilor si bunicilor nostri, am avut, credem, un singur moment de bucurie politica: la implinirea a fix 20 de ani de la iarna lui 1989. Basescu ne-a oferit oleaca de satisfactie stricandu-i lui Iliescu placerea aniversarii loviturii de stat brat la brat cu Gorbaciov si in direct la televiziunile lui Vintu si Voiculescu. Omul a castigat sefia statului inca o data, in pofida sforarului, edecarului moscovit care a reusit coagularea celei mai vaste coalitii politice formate vreodata de la CFSN incoace, cu scopul exclusiv al “terminarii” lui Traian Basescu.
Un ziar de format mic, dar cu tiraj considerabil, “Curentul”, un post-doua de televiziune, plus vreo cateva zeci de blogeri inimosi si cativa ziaristi ramasi liberi, trup si suflet, au facut fata cu succes, pe partea lor de confruntare, unui alt gen de coalitie, formata din mii de “ziaristi” apartinatori presei/pres/gazeta de perete a Aliantei politice constituite si coordonate de diabolicul bosorog Ion Iliescu si ciracii sai. Salariile gigantice, suportul a sute de sectoristi si urechisti mobilizati din garnizoaanele lui Vintu, Patriciu si Voiculescu, brigadieri pe santierul dezinformarii ridicat duduind de marile “Trusturi”, de “presa”, nu au ajutat “colegilor” transformati acum in unelte de unica folosinta bune de aruncat la cos.
La “Curentul”, asadar, ne-am distrat de vis, in stilul vechilor golani ai Pietei Universitatii. De data asta le-am turnat noi benzina ca sa-si dea singuri foc la autobuze. Ne-am descurcat cu tot ce ne-a cazut sub mana, dar cel mai de efect a fost nisipul pus in rezervoarele uriasei masinarii de dezinformare si manipulare, care purta in carca miile de sclavi de pe mosiile mega-mogulilor, pana s-au gripat motorasele oligarhilor si molohul a sucombat, la fel ca avatarul Geoana, drept in bratele inerte ale lui Iliescu.
Lucrarea a fost, sa recunoastem, ne-mai-po-me-ni-ta, daca avem in vedere ca nu a fost vorba decat de vreo trei-patru maini dibace si un os de moldovean, tot golan pe undeva, dar dintr-o alta generatie, inca cu sange in instalatie, care ne-a dat la mingi fierbinti din fundul terenului de i-am saturat cu indesatul pe distinsii nostri “colegi”. Atata le-am pus la mingi pe masa, sa se joace intre ei, pana au si uitat ca se afla in toiul campanei electorale si ca au de tocat o singura tinta – Traian Basescu. Practic i-am tinut pe loc mai bine de o treime din campanie, dandu-le de lucru si croind o noua agenda publica pe tema “inregistrarilor” pline de panseurile savuroase (si vai, atat de autentice) ale lui Chirieac, Rosca si Macovei. Plus, desigur, alte picanterii video, ambuscade si trante, pe net mai ales, cat cuprinde.
Realitatea e ca toti actorii vizibili ai jocului politic electoral, inclusiv mogulii lui peste, erau (sunt) niste decerebrati. Singurul cu creier si sange in el, ca e vampiric si a supt la greu din sangele romanilor a fost tot “batranelul” Iliescu, un fel de clona cu sapca de colhoznic a lui Sauron, vrajitorul diabolic din Stapanul Inelelor. Ranjetul din noaptea alegerilor s-a facut praf insa, cand a venit Viorica Hrebenciuc cu rezultatele reale, impartasite de Videanu, in direct si la ora de varf (3 a.m.) chiar in noaptea alegerilor.
Pe langa satisfactiile reale pomenite, ar fi si-un oarecare regret: ca i-am tras-o poate prea tare lui Sorin Rosca Stanescu, de care am fost legati si profesional si sentimental o lunga perioada, mai mica insa decat a fost cea de prietenie a sa cu Basescu. Desigur, intr-o masura, si-o merita, la fel ca si gasca de la fosta Scanteie, din care face parte si Bogdanel Chirieac, care tipa zilnic in anii ’90, la comanda lui Iliescu-KGB, ca suntem legionari si trebuie sa fim rasi in mijlocul Piata Universitatii, eventual impuscati cu mitraliera daca minerii sunt putin ocupati cu plantatul florilor. Oricum, Bogdanelul mogulilor nu s-a jenat de loc: este in continuare invitatul de onoare si o adevarata vox pulica a Trustului Realitatea-Catavencu dar si clientul contractelor cu anumite institutii ale fostului stat roman.
De altfel, e bine de observat, cel care l-a infundat cel mai tare pe Rosca Stanescu a fost, de fapt, chiar Bogdan Chirieac cu a sa prestatie de-a dreptul jegoasa de proxenet-media, de “peste”, dupa cum bine a zis Basescu, pe langa “virginalul” Catalin Macovei, fezandat hulpav pe drumul la si dinspre “picnicul baietilor” de la padurea Snagov.
“Tunul” anti-Basescu, SRS, a fost scos din joc in rafale si pentru ca ajunsese deja sa il slujesca pe Iliescu si toata gasca lui de mafioti. Nu spune nimeni ca in jurul lui Basescu nu se invart mafioti similari. Exista, insa, o imensa deosebire, pe care Rosca o stie prea bine, dar a preferat sa o ignore, desi a ragusit pe tema asta toata cariera sa postdecembrista de jurnalist (pana a dat de bani): Iliescu este criminal. Ceea ce Basescu, orice s-ar spune despre el si oricum ar fi, nu este. Nici acum nu pot sa inteleg cum de a ajuns Rosca Stanescu atat de jos, in genunchi, sezand pe ciubotele rosii made in Moskba ale lui Ion Iliescu, cel care aproape ne-a omorat si in decembrie ‘89 si in iunie ‘90. Cand chiar Rosca a fost cel care ne-a cautat peste tot dupa Mineriada, la morga, prin spitale, s-a agitat din rasputeri pentru fratii Roncea. Si, cand am iesit de la Magurele, cu capul spart, cusut pe viu dar inca sangerand, am lucrat impreuna, la “Romania libera”, dand drumul la o campanie de presa pentru eliberarea celorlalti arestati – “Infernul de la Magurele” – care si azi poate intra in analele presei dar si in dosarele procurorilor blocati de Dan Voinea timp de aproape 20 de ani.
Rosca a fost un personaj cu totul deosebit, a fost un fel de marca a perioadei anilor ’90, un ziarist implicat public “la rosu” cu o gura cat o sura, lovit in moalele capului de Magureanu si Iliescu cu dosarul de securist, dar totusi capabil sa se ridice din nou, sa toace mai departe la Iliescu. Probabil ca a inceput sa tradeze ideea de presa luat de val in siajul vecinului sau, Dinu Patriciu, cap al unui veritabil grup criminal (asa scrie in dosarul sau penal). Mergand pe ideea de supravietuire a ajuns, tot asa, supravietuind de pe o zi pe alta…multimilionar. Avea tot ce-si putea dori. Cand a tipat insa la Basescu, fostul lui tovaras ajuns presedinte, i s-a infundat.
Acum, ca s-a lasat, din pacate, de presa, sper sa se bucure de milioanele sale, ca si ceilalti milionari pe care nu-i mai intreaba nimeni cum si-au facut primul milion. Macar Rosca, sincer, a recunoscut public. Primul milion i-a venit la ziar de la rusi, de la Lukoil. Si tot rusii i-au distrus creatia, ziarul si colectivul cu viziuni nationale creat acolo. “Prietenii stiu de ce”. Mircea Popa, de exemplu.
Chiar ne pare rau de o parte a colegilor nostri de odinioara. Cu unii dintre ei am scris impreuna fluvii de materiale, bine monitorizate de baietii de la Rasarit, pe tema Basarabiei, obiectivul nostru constant de cand ne suntem in presa si dinainte de asta. Am pus cap la cap chiar si cateva carti, ajunse material de documentare pentru teze de doctorat la geopolitica, relatii internationale si securitate. Acum unii au ajuns sa se prostitueze, care pe unde au nimerit, care pe unde li s-a ordonat sa nimereasca. Putini au rezistat, fideli crezului. Din pacate, si in Basarabia si aici, rusii inca fac jocurile, la scara diferita desigur, daca ne gandim ca teritoriul romanesc “beneficiaza” de mult mai multi si mai bine plasati “americani” de teapa lui Soros. “Americani” ca Tismenetki, ajuns tartor peste memoria insangerata a romanilor calcati sub senilele lui tatane’su, “Ciungul” trimis de Moscova “sa faca curatenie” printre romani, cu tancul.
Speram totusi ca Basescu va fi presedintele Reintregirii desi si aceasta poate lua turnuri nefaste pentru romanii de dincolo, daca luam drept exemplu referential re-intoarcerea lui Tismaneanu pe post de “profesor”, de “anticomunism”, gazduit cand vine la Bucuresti in acelasi loc in care isi facea veacul proslavindu-l pe Ceausescu si, apoi, pe Iliescu: “cartierul rosu” , al nomenklaturistilor din Primaverii. Chestie care nu poate decat sa ne provoace greata. Poate ca totusi spiritul romanesc va reusi sa respinga celulele acestea canceroase sau, cine stie?, poate ca o data cu pierea lui Sauron vor exploda cu totii ca niste creaturi ale iadului bolsevic ce sunt.
Acum, intorsi la “Curentul”, parca timpul nu ne mai permite o munca de rutina la ziar si nici satisfactiile nu mai sunt aceleasi, pe masura ce importanta presei scrise scade, rapusa de mis-mas-urile cunoscute si mondenizarea fortata, ca sa nu zicem manelizarea presei, ca tot e la moda. “Curentul”, suntem convinsi, cu acele condeie aprige pe care le are si cu verva echipei sale tinere va stii sa-si consolideze si in viitor renumele dat de fondatorul sau, marele jurnalist Pamfil Seicaru.
In ce ne priveste, pe langa acest proiect foarte serios, dedicat ziaristilor online, romani si liberi, pe care il dezvoltam chiar in aceste zile, avem de terminat trei carti la care lucram simultan, dintre care una se afla aproape sub tipar – despre “prietenul” Pacepa – si alta aproape de finalizare, pe care urmeaza sa o lansam pana in iunie, plus o a treia, o datorie de onoare, fata de regretatul Patriarh Teoctist.
Una peste alta, la “Curentul” ne-am distrat la maximum. Sper ca ne vom mai bucura la fel si la anul, pe vremea asta, cand Iliescu isi va serba, poate, ultima sa zi de nastere, in postura de condamnat. Cel putin asta a promis solemn Traian Basescu, inca de la primul mandat: ca va crea Justitiei mediul necesar, liber de presiunile politice, pentru a finaliza dosarele “revolutiei” si Mineriadei, care-l au ca actor principal pe cel care merita sa intre in istorie cu renumele sau autentic, de “carpa kaghebista”. Desigur, sa nu-i uitam “garda” ideologica: “profetul” Brucan, cel care impreuna cu sotia sa ne-a condamnat la moarte elitele, “tinerelui” Roman, si el fiul lui tat’su, pripasit in Romania direct din bordelul bolsevic de la Hotelul “Lux” din Moscova, la fel ca si “profesorul” Tismaneanu, slugoiul de casa bun la toate regimurile. Ce bucurie ar fi sa vedem inceput si procesul international al comunismului, care sa inceapa, “nu-asa”, cu Ana Pauker, Sidorovici, Nikolski, Pantiusa, Tismenitki si cei care i-au trimis aici, sa incapuseze Romania. Speram sa vedem momentul cand vor plati cu totii – si in fata romanilor – nu doar a lui Dumnezeu.
George Roncea
Victor Roncea

UPDATE: Roncea.ro: Schimbare de strategie. George Roncea scrie in continuare la “Curentul”, cu ochii pe acoperitii si descoperitii lui Vintu

NOUL BLOG Roncea.ro semnalat de StareaPresei.ro

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Tue, 23 Feb 2010 07:23:00 +0000

StareaPresei.ro: Prevista presa(rilor)
Jurnalistul Victor Roncea de la "Curentul" si-a lansat noul sau website personal, numit Victor Roncea Blog, pe domeniul http://www.roncea.ro. Ii urez toate cele bune, mult succes, ponderatie, virulenta si sange-n instalatie!
Multumesc, la fel! Primele stiri:
Cum au devenit romanii romi. Memorandumul prin care Petre Roman a oficializat “rom-anizarea” tiganilor
Dinescu, incompatibil de facto si de jure. Fostul secretar UTC vrea sa conteste… Registrul Comertului
“EXCLUSIV” :) Dinescu a fost prins in chingile ANI si ale Justitiei si cu sprijinul Civic Media
Am scapat de Dinescu! Decizia ANI e definitiva: Mircea-fa-te-ca-lucrezi, zburat de la CNSAS
Afacerea tiganilor, exploatata de dezintegratorii Romaniei din trena lui Soros
In vizita la ZAVTRA. La 10 ani de la alegerea lui Putin previziunile scrise in 2000 se implinesc azi
Toader Paleologu făcea pipi în ţarc şi dădea vina pe maimuţă. Azi vrea să-si facă o psihanaliză. „E urgent!“
Mogulul Sorin Ovidiu Vintu disperat de controlul de la Realitatea Media il ameninta pe seful ANAF
Asasinatul MOSSAD din Dubai a fost anuntat pe Twitter
Noulu Testamentu pri armâneşti
Unirea e aproape, chiar daca Steaua Rosie sta bine-nfipta pe Kremlin
Noul Blog Roncea

UPDATE. Alte materiale interesante pe Roncea.ro:

WWW.RONCEA.RO - Noul Blog Roncea

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Mon, 22 Feb 2010 15:22:00 +0000

Va astept, incepand de azi, pe:

www.Roncea.ro

PSD, un partid de avatare. 30 de figuranti angajati de Vanghelie au venit la sediul PSD sa-si ceara banii pentru participarea la Congres

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Mon, 22 Feb 2010 13:47:00 +0000

Aproximativ 30 de figuranţi au venit, luni, la sediul central al PSD, afirmând că au fost angajaţi prin intermediul unei firme de casting să facă figuraţie la Consiliul PSD Bucureşti de săptămâna trecută, fără a-şi primi banii.
Cei 30 de oameni adunaţi în faţa sediului central al PSD au afirmat că au venit la partid pentru a-şi cere banii promişi pentru a participa, miercurea trecută, la Consiliul extraordinar al PSD Bucureşti.
Reprezentantul lor a precizat că au fost angajaţi, prin intermediul unei firme de casting, să participe la Consiliul PSD Bucureşti de miercurea trecută, cu misiunea de a umple sala şi de a aplauda.
Cei 30 de oameni au afirmat că li s-ar fi promis 25 de lei pentru a face figuraţie la Consiliul extraordinar al PSD Bucureşti.
După aproximativ 20 de minute, ei au plecat de la sediul central al partidului, reprezentantul acestora declarând că vor merge la sediul PSD Bucureşti de lângă Piaţa Universităţii.
Sursa: Mediafax
Foto: Bogdan Stamatin

PATRIARHIA RUSO-KGB-ista planuieste reabilitarea lui Stalin

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Mon, 22 Feb 2010 11:02:00 +0000

Discussion on Stalin’s role to be held on more serious level than billboards, Russian Church believes

Moscow, February 19, Interfax – The Moscow Patriarchate believes Stalin’s billboards on Moscow streets will cause escalation of cruelty rather than productive discussion in society.

“Discussions on understanding, on evaluating history should be held, but it should be conducted on different level than hanging billboard and causing fierce reaction that is already developing,” head of the Synodal Department for Church and Society Archpriest Vsevolod Chaplin said on air of Radonezh and Golos Rossii joint radio program.

According to him, discussions should be “more serious than attempts to place a billboard saying that Stalin is good and cause opposition of other people.”

“I can expect that someone will spoil these billboards, someone will protest against them,” the priest said and added society needs “serious discussions on Stalin’s role, it is no way of solving the problem with billboards.”

Giving evaluation to Stalin’s personality, the priest noted that he had “positive qualities, he was a clever dedicated person and had good understanding of politics. He never placed family interests above interests of his work (as he understood it.)”

According to Fr. Vsevolod, any historical personality “especially acting in conditions of 20th century and wars of the 20th century is not ideal: Zhukov is not ideal hero and Stalin is not an absolute evildoer. They had positive and negative sides.”

“Stalin had strong features of character, he had his own morals (we can argue whether it was right morals), it was morals of a statesperson, a ruler of destinies, but he surely had his own morals. He was not a person of decay. He didn’t pass on his power to his daughter, he didn’t indulge his family – he rather sacrificed it,” Fr. Vsevolod said.
Sursa: http://www.interfax-religion.com/?act=news&div=6958

Mai mult: La citirea Synodiconului Ortodoxiei (despre care în pastorala de ieri a Sinodului BOR s-a amintit pentru prima dată în 60 de ani într-un act oficial al BOR), Kiril al Moscovei a prescurtat randuiala acestuia, necitind anatemele împotriva ereticilor. Mostră de Ortodoxie "soft", care nu trebuie să deranjeze pe nimeni.
Vezi: http://www.patriarchia.ru/db/text/1098686.html

EDITORIAL RONCEA. Noii şantajişti de presă (din lesa lui Vintu, of course)

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Mon, 22 Feb 2010 09:25:00 +0000

Scris de Victor Roncea

După deconspirarea „greilor“ şantajului de presă, tartorul lor, puşcăriabilul Sorin Ovidiu Vîntu, un speculant al ideilor altfel inventiv - de aceea şi păstoreşte revistuţa intelectualoizilor „Idei în dialog“ - şi-a făcut avânt, cu armele ticăloşiei, în spaţiul virtual. Cu o televiziune care scuipă zilnic pe meseria numită jurnalism, total decredibilizată, trustul minciunilor, Realitatea-Caţavencu, a adoptat tactica infiltrărilor şi manipulărilor pseudo-mediatice, ca strategie a subversiunii totale, comandate de la Răsărit. Aşa au ajuns o serie de „portaluri“ de „Hotnews“ şi nişte fişte-“independenţi“ din spaţiul online să devină, în tentativa mogulului de reconsolidare media, avatarele şantajiştilor şefi ai lui Vîntu, aglomerând cu deşeuri ziaristice locul de refugiu al jurnaliştilor liberi.
Un studiu de caz pentru o viitoare şcoală a contra-jurnalismului de faţadă virtual poate fi cel legat de operaţiunea - altfel slabistă - de distrugere publică a senatorului PD-L Iulian Urban, cel mai tânăr ales al românilor din Senatul României. Care, pe lângă acest fapt, se mai poate lăuda, printre altele, cu lichidarea în linie a afacerilor de presă murdară ale nababului de Deltă, de la ziarul „Ziua“ la Realitatea TV.
Povestea începe pe când o tânără promiţătoare a presei de Dâmboviţa, pe numele ei Emilia Şercan, presta la „Evenimentul Zilei“ ca lunetistă de serviciu cu azimut Sorin Ovidiu Vîntu. De la puşca cu lunetă a trecut la rafale de mitralieră. Azi-aşa, mâine-aşa, până când, într-o zi cam pe la prânz, a primit un telefon de la tătuka Vîntu cu o invitaţie la menajerie. Fascinată pe loc de personalitatea, şarmul şi profesionalismul celui pe care, până nu demult, îl lucrase la gioale până la mantinelă, i-a căzut în braţe, cu un salariu de peste 10.000 de euro lunar, chiar la Realitatea TV. Nu după mult timp aflăm că s-a deplasat în „spaţiul online independent“, dornică de noi experienţe, mai mult sau mai puţin virtuale. Culmea, e promovată pe loc de televiziunea de unde îşi dăduse, chipurile, demisia. Subiectul: o „anchetă“ din care reieşea că Iulian Urban a făcut „donaţii nejustificate“ la PD-L şi este, deci, un senator controversat. „Întâmplător“, casa de avocatură Urban şi Asociaţii pusese pe-atunci în colimatorul legii chiar Realitatea TV şi datoriile ei neachitate, inclusiv la stat. Din tot Parlamentul României, tânărul Iulian Urban era cel mai periculos, în viziunea „independentei“ preluate şi colporate cu largheţe de „fostul“ său patron. Din păcate pentru profesionalismul de şanţ al micilor sculeri-matriţieri ai lui Vîntu, conform unui raport al Institutului de Politici Publice, Iulian Urban a reuşit să urce reprezentanţii PDL-ului în topul „celor mai conştiincioşi parlamentari din Camera Superioară a Parlamentului“. Mai exact: în topul prezenţei la lucrarile în plen, cu o prezenţă mai mare de 70%, în clasamentul senatorilor cu cele mai multe iniţiative legislative, unde Iulian Urban este primul în top cu 51 de acte, la numărul declaraţiilor politice susţinute de la tribuna Senatului, cu Urban în Top 3, şi la numărul cel mai mare de interpelări şi întrebări în Senat.
Mai mult: este singurul parlamentar care nu are maşină de la Senat, nu cere bani de chirie deşi nu este din Bucureşti, nu decontează deplăsările din teritoriu, nu a plecat niciodată într-o deplasare externă pe banii statului, nu are telefon mobil plătit de Senat şi nu decontează convorbiri, nu are laptop de la Senat, nu are sumă forfetară şi îşi plăteşte birourile teritoriale din banii lui, iar membru de partid este doar din august 2008.
Nimic nu i-a convins pe executanţii ordinelor. Călare pe Urban a fost aruncat chiar locotenentul-major al „societăţii civile“ marca SOV, Mircea Toma necredinciosul, urmat de o altă jurnalistă de Realitatea, care a reuşit însă să-şi primească răspunsul corect. Nemulţumiţi de rezultat, potăile de presă din lesa lui Vîntu au preluat haloimăsul livrat de „independenţii online“ şi l-au pus într-o publicaţie de toată jena, unde a semnat un alt lingău la toate porţile, clonat însă, foarte curajos, sub acoperirea a două pseudonime. E vorba de un individ precar, cu măşti de toate culorile şi formele, care şi-a găsit, în sfârşit, culcuşul: în presa insalubră şi interlopă (da, exista si asa ceva!). Un „pro-băsescian“ care, pe vremuri, scria la comanda lui Vîntu despre „abuzivul“ Băsescu şi „intervenţiile sale prezidenţiale“ „ilegale“. Acum o să se aleagă, cel puţin, cu un proces. Din păcate, trebuie să fim conştienţi de faptul că asanarea presei nu va reuşi atâta timp cât toţi infirmii sufleteşti se vor juca la butoane cu avatare „independente“ specializate în mercenariat şi linsul oaselor de peşte aruncate de la masa stăpânului. Starea jurnalistului care apără adevărul rămâne cea de alertă, de prezenţă continuă.

Noii şantajişti de presă
Curentul - luni, 22 februarie 2010

SANTAJ si sex in plex la Congresul PSD. Cristian Diaconescu prins la mijloc intre fetele lui tata Vintu - Sincai si Sultanoiu. Interviu cu masaj acasa la un... mogul si o jurnalista Realitatea-Catavencu. UPDATE

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Sun, 21 Feb 2010 23:26:00 +0000

Congresul PSD, desfăşurat la sfårşitul săptămånii, a fost urmărit ca un film de capă şi spadă, în care n-au lipsit combatanţii gata de bătaie şi ţigăncile venite să alunge spiritele necurate şi ghinionul care båntuie de ceva ani partidul. După ce Miron Mitrea şi Radu Mazăre au declarat în plen că se retrag şi-l susţin pe Victor Ponta, retragerea lui Cristian Diaconescu din cursa pentru preşedinţia PSD a fost unul din momentele-cheie ale congresului de la Romexpo, ridicånd numeroase semne de întrebare. Gestul său i-a surprins pe mulţi, deoarece declarase ferm cu vreo două zile în urmă că nu acceptă oferta lui Mircea Geoană de a merge alături într-un proiect comun la preşedinţia PSD. Diaconescu s-a răzgåndit brusc såmbătă, pe la ora 18.00, cånd a anunţat că renunţă la candidatură şi-l sprijină pe acesta. Interesant este că Diaconescu a mai luat o dată cuvåntul în plenul congresului, la ora 13.00, cånd nu a scos o vorbă despre sprijinul acordat lui Geoană. A vorbit despre unitatea partidului, despre greşelile făcute de echipa de conducere (adică Geoană) şi despre nevoia de schimbare în PSD. Ce s-a întåmplat în intervalul de patru ore pentru a-l determina pe Diaconescu să se răzgåndească şi să meargă alături de Mircea Geoană? Răspunsul se găseşte în întålnirea purtată de Geoană şi Vanghelie cu Cristian Diaconescu, cu puţin timp înainte ca acesta să facă anunţul de renunţare la candidatură. Potrivit informaţiilor noastre, Diaconescu a fost şantajat cu informaţii legate de viaţa sa privată.
Fostul ministru de Externe este conştient că cel mai important capital politic al său este imaginea sa, destul de nepătată, dacă trecem cu vederea episodul în care a fost surprins în maşină cu o ziaristă de la Realitatea TV, în timp ce se deplasau spre casa acesteia. Din aceste motive a renunţat la candidatură şi a acceptat oferta lui Geoană, contrar atitudinii sale politice din ultima vreme, în speranţa că informaţiile despre viaţa sa privată vor rămåne ferecate pentru totdeauna.
Conform informaţiilor noastre, episodul cu ziarista Cristina Şincai nu este singular, iar Cristian Diaconescu, contrar imaginii sale de familist convins, se bucură din plin de compania unor domnişoare „recrutate“ în special din mediul jurnalistic. Zvonurile lansate pe la colţurile PSD şi pe culoarele Ministerului de Externe susţin că, după episodul Cristina Şincai, Diaconescu a trecut la o nouă etapă, având o relaţie cu Oana Sultănoiu, ziaristă la aceeaşi Realitatea TV.

Tabăra lui Geoană l-a monitorizat non-stop pe Diaconescu

La scurt timp după retragerea inexplicabilă a lui Diaconescu la congresul PSD, jurnalista Floriana Jucan, care a declarat că o leagă multe lucruri de liderii acestui partid, a afirmat public că se află în posesia unui dosar de 37 de pagini care dovedeşte că vicepreşedintele PSD a fost monitorizat timp de 10 zile, la începutul lui februarie, şi aspecte din viaţa sa privată ar putea fi compromiţătoare şi l-ar putea decredibiliza. „În urmă cu circa o săptămână, a venit cineva la mine - l-am considerat atunci din tabăra lui Mircea Geoană - cu o monitorizare a lui Cristi Diaconescu. Nu am publicat-o niciodată, deşi ea mi-a fost încredinţată spre publicare. M-am gândit că nu trebuie să intru în acest joc, mai ales pentru că urmau aceste alegeri“, a spus Jucan.
Potrivit acesteia, Diaconescu ar fi fost monitorizat, în perioada 1-10 februarie, de un serviciu de informaţii a cărui identitate nu a fost dezvăluită. Monitorizarea ar releva cel puţin două aspecte compromiţătoare la adresa politicianului: o vizită la un controversat om de afaceri şi un moment din viaţa privată care ar demonstra imoralitatea acestuia.
„Această monitorizare este adevărată. Cristian Diaconescu este monitorizat non-stop, de când merge cu soţia la cumpărături, până când merge la unii dintre liderii PSD acasă, când merge la sediul SRI din Piaţa Victoriei sau când merge într-o vizită de patru ore, pe 5 februarie, la reşedinţa unui mogul. Ce m-a uimit la Diaconescu este că, în toată această perioadă, se deghizează: îşi pune fes pe cap, parchează pe străzi lăturalnice, îşi pune ochelari, deci are ceva de ascuns“, a completat Jucan.
Ce-i drept, Diaconescu avea toate motivele să se ascundă, pentru a nu-şi strica imaginea de om serios. O vizită la mogul, indiferent că este motivat de nevoia unui SPA de calitate, echivalează în PSD cu sinuciderea politică. Ca să nu mai vorbim de întâlnirile ascunse cu ziaristele, întâlniri determinate bineînţeles de nevoia de a discuta subiecte fierbinţi legate de congres, PSD, scut antirachetă etc.

Diaconescu şi suprarealismul

„Nu am nicio idee despre ce este vorba. (...) Această chestiune, mai mult sau mai puţin personală, este legată de acest Congres şi cred că este o chestiune exagerată“, a replicat Diaconescu, întrebåndu-se retoric dacă „trăim într-o lume suprarealistă?“. Nu e suprarealism cu siguranţă, e viaţa politică românească în care şantajul face casă bună cu politicienii de Dâmboviţa.
Pus în faţa evidenţelor, pesedistul a recunoscut că a fost la sediul SRI din Piaţa Victoriei, însă pentru a avea „o discuţie în legătură cu un proiect în ceea ce priveşte scutul antirachetă“, dar şi că s-a întâlnit, pe 5 februarie, „şi cu oameni de afaceri şi cu jurnalişti“. Ce-i drept, mogulul este om de afaceri că altfel n-ar fi mogul, iar fetele sunt ziariste cu state vechi în presa românească, după cum susţin cunoscătorii.

Interviu acasă la o ziaristă

În luna aprilie a anului trecut, reporterii revistei „Star“ l-au văzut pe ministrul de Externe de atunci, pesedistul Cristian Diaconescu, împreună cu ziarista de la Realitatea TV, Cristina Şincai, în maşină.
Cei doi au fost suprinşi în faţa unui restaurant chinezesc din Capitală. Diaconescu a fost fotografiat apoi când ieşea din restaurant cu mâncare la pachet. Cei doi şi-au continuat drumul spre Aleea Circului, din zona Ştefan cel Mare - Lacul Tei, la un bloc.
Aici, Cristina Şincai a intrat în bloc cu pachetele cu mâncare, ea fiind urmată la zece minute şi de Cristian Diaconescu.
Chestionat de presă, Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, a declarat pentru un post de radio că demnitarul PSD se afla la ziaristă în casă pentru a pregăti un interviu. „Domnul ministru Cristian Diaconescu şi jurnalista Cristina Şincai discutau probleme profesionale. Pregăteau un interviu şi de aceea se afla la dânsa“, a spus Şerbănescu, explicând, astfel, întâlnirea dintre şeful său şi ziarista de la Realitatea TV. Interesant mod de a face interviurile, la o mâncare chinezească servită chiar acasă la ziaristă!
Scris de Dana Iliescu
Citeaza acest articol pe saitul tau

PS: Si Romania libera face cap de ziar din stirea aceasta insa, spre deosebire de Curentul, omite cu nesimtire elementarul: sa precizeze sursa: http://www.qmagazine.ro/BlogFlorianaJucan.htm

Vezi si:
Corneliu Vlad: Despre Congresul PSD, numai de bine
Curentul: Geoană, moartea pasiunii politice

ACOLITII LUI TISMANEANU au primit cadou din banii nostri o noua excursie in SUA cu ICR Travel & Leisure. ICR a ramas fara conducere, dupa ce Mihaies a fost chemat de Patapievici sa-i duca servieta la New York

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Sun, 21 Feb 2010 20:27:00 +0000

In plina "criza financiara" a institutiilor statului, ICR Travel & Leisure gaseste fonduri pentru o manifestare "di granda" a impostorilor anticomunismului, tocmai la New York, la care vor participa probabil 20 de rataciti (la fel ca la lansarea "Raportului final", tot pe banii nostri - vezi Video mai jos).
Vizita de lucru in judetul New York a prim-secretarului Partidului, tovarasul Vladimir Tismaneanu, cunoscutul geniu din Urali, eroul între eroi, cel mai iubit fiu al poporului rus, strateg si urechist neobosit, demn sugator de respect de la stanga la dreapta, perfectul acrobat în vremi de furtună dar si stejar de Scorniland, va fi acompaniata si de tovarasul prim al ICR al PCR Horia Roman Patapievici dar si de tovarasul vice Mircea Mihaiesi, care, de dragul amintirilor parintilor de la Hotel Lux, vor lasa de izbeliste didamai institutia culturala de la Bucuresti ca si cea de propaganda, "Idei si convingeri comuniste in dialog" stipendiata de Sorin Ovidiu Vintu - Dumnezeu. Relatarile de la fata locului vor fi realizate cu minutiozitate si limbism, conform inaltelor directive de partid si de grup, de reporterul, yesmanul si sicofantul Agentiei oficiale de stiri OnaniaPress, Dragos Paul Aluigica, care va insoti delegatia pseudo-guvernamentala, tot pe banii pulimii, alaturi de tovarasa Corina Suteu, stalp intre stalpi ai acestui ales moment tovarasesc. Toti tovarasii de nadejde membri ai revolutionarului GDS si participanti la sindrofia tinuta la New York pentru partid si intregul nostru popor vor da glas profundelor sentimente de adâncă dragoste, aleasă preţuire, vie recunoştinţă şi înaltă mândrie patriotică, cu adevarat revoluţionară, faţă de proeminentele personalităţi intelectualoide ale luptei de clasa anti-anticomuniste.
Alt baiatel de mingi, Vladut Muresan, va reliefa pe OnaniaBlog si tot pe bani nostri valoarea de exemplu luminos a oamenilor specializati in stiinta imposturii si sponsorizati de gurile taranilor fara pensie in lumina deplinei adeziuni la politica internă şi externă a partidului şi statului nostru, ai cărei străluciţi exponenţi şi neobosiţi promotori sunt tovarăşul Tismaneanu şi tovarăşa Patapievici.
Tinand cond de vointa gazdelor, participantii nu vor ezita sa reflecte directivele "Raportului final" al victoriei onanismului asupra Romaniei si să exemplifice cu propriile experiente caracterul profund ştiinţific şi consecvent revoluţionar al onaniei politice si stiintifice. Dupa cum este larg recunoscut si reflectat chiar si in tribuna Onania Zilei înaltul prestigiu şi larga recunoaştere internaţională a proeminentelor personalităţi cultural-social-politico-filosofico-ştiinţifico va demonstra ca Romania isi reînnoieste angajamentul solemn de a face totul si de a nu precupeţi nici un efort pentru a condamna romanii pentru crimele facute de bolsevici si tovarasii lor de drum.
La manifestarea artistico-culturala vor participa - pe baza de selectie atenta - toate categoriile profesionale de tovarasi: oameni ai muncii de la sate si orase, muncitori, ţărani, intelectuali dar si elevi, studenţi, pionieri sau şoimi ai patriei de toate naţionalităţile, cum ar fi doi-trei români, dar mai ales maghiari, germani şi, evident, de alte naţionalităţi fara deosebire de gen adica si cu sex si fara sex, conform exemplului luminos de eminent om politic si savant de largă recunoaştere internaţională care este el, tovarasul Volodea Tismaneanu, care, in ovatiile generale si aplauzele prelungite ale bravilor tovarasi participanti la Festival isi va lansa ultimul volum de memorii stiintifice multi-lateral involuate "Onanist pentru Eternitate".
Iata programul manifestarilor:
As part of the Festival “Performing Revolution in Central and Eastern Europe”, the Harriman Institute at Columbia University, in association with the Polish Cultural Institute, Romanian Cultural Institute New York, and Austrian Cultural Forum invite you to the Symposium
After Communism:
Achievement and Disillusionment since 1989
February 26-27, 2010 | Columbia University

The Romanian Cultural Institute in New York is pleased to invite you to this multi-day symposium that will bring together leading public intellectuals, scholars, politicians, dissidents and writers from both sides of the Atlantic to assess the global meaning of the 1989 bla-bla-bla revolutions in Central and Eastern Europe and the world.
SYMPOSIUM PROGRAM

FRIDAY, February 26
2:00 What Was Communism and Why Did It End?
Adam Michnik, Archie Brown, Vlad Muresan
Moderator: Mircea Mihaies
3:45 What is Post-Communism and When Does It End?
Katherine Verdery, Paul Dragos Aligica, Slawomir Sierakowski
Moderator: Monika Fabijanska
5:30 The End of History?
Alfred Gusenbauer, Michael Scammell, Stephen Sestanovich
Moderator: Andreas Stadler
7:15 Film: 12:08 EAST OF BUCHAREST
(Dir. Corneliu Porumboiu, Romania 2006)
Introduced by A.O. Scott
SATURDAY, February 27
2:00 The Legacy of Dissent
Erhard Busek, Horia-Roman Patapievici, Ira Katznelson
Moderator: Catharine Nepomnyashchy
3:45 Unfulfilled Promises? Democracy & Disillusionment
Angelo Mitchievici, Elzbieta Matynia, Timothy Frye
Moderator: Corina Suteu
5:30 Creating a Narrative About the Communist Past
Benjamin Barber, Stephen Kotkin, Vladimir Tismaneanu
Moderator: Timothy Frye
The detailed symposium agenda is available at www.icrny.org.
FRI-SAT, February 26-27. Panels: 2-7 pm
FRI, February 26, 7:15: Screening of “12:08 EAST OF BUCHAREST”
HARRIMAN INSTITUTE at Columbia University
Faculty House, President’s Room, 64 Morningside Drive, Columbia University
FREE ADMISSION. Registration required ONLINE or at rsvp@harrimaninstitute.org.
ROMANIAN CULTURAL INSTITUTE IN NEW YORK
200 East 38th Street (at 3rd Avenue), New York, NY 10016
Tel: 212-687-0180 – Fax: 212-687-0181
icrny@icrny.org; www.icrny.org

ZIUA LUI ALEXANDRU LESCO. 55 de ani dintre care 13 in temnitele de la Tiraspol. La Multi Ani, erou roman!

victoroncea@gmail.com (Victor Roncea) — Sun, 21 Feb 2010 19:48:00 +0000