Vindecă lumea dacă poţi!

cred ca voi pleca

2011-04-13T12:00:00.000-07:00

...ma duc in strainatate. Am un contract cu o firma din Portugalia si abia astept sa ajung la Lisabona. Am mai fost acum un an si am observat ca porutghezii sunt niste oameni destul de linistiti. Bine, nu i-am cunoscut pe toti, insa cei care mi-au iesit in cale erau oameni buni si calmi. Nu era nimeni stresat, ca aici, chiar daca slujba lor presupunea o mare responsabilitate. Nu-i usor sa construiesti cladiri importante.Mi-e dor sa ma plimb pe tarmul oceanului, pe nisipul alb (nu mai vazusem pana atunci nisip alb...), sa privesc cerul incredibil de albastru. Da, mi-a placut in Portugalia. Nu cred ca voi ramane acolo pentru totdeanua. Trebuie sa ma asez cumva la casa mea, sa ma insor, iar portughezele nu-s tocmai cele mai frumoase femei din lume. Sau poate, mai stii...

avocatul din limuzina

2011-03-25T10:50:00.000-07:00

de ce nu mai scriu pe blog?

2010-07-20T07:25:00.000-07:00

...pentru ca am pierdut un om drag si m-a bantuit o vreme lipsa de sens a oricarui efort
... pentru ca scriitura de blog e o pierdere de timp
... n-am avut chef
... m-am imbatat atat de tare incat n-am mai stiut de mine
...si pana la urma, ce rost are, fratilor?

Alexandru Tocilescu" Scrisoare către ţara mea"

2010-03-13T09:14:00.000-08:00

"Nu-mi iubesc ţara. Trebuie să fie aşa, din moment ce nu-mi vine decît să vorbesc urît despre ea. Să-i spun vorbe grele în fiecare oră, în fiecare dimineaţă, cînd întîrzii cît pot de mult întîlnirea cu oamenii, locurile, serviciile, televiziunea, pîinea, mirosurile, maşinile, culorile, limba ei. Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun „omul simplu, de pe stradă“, omul căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile, într-un limbaj gîngav, analfabet, ca acela folosit de adulţii inculţi, pentru a răspunde gîngurelilor unui bebeluş. Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare: un site colorat cu multe promisiuni al unei grădiniţe private e doar un paravan în spatele căruia se află o clădire care-i adăposteşte pe preşcolari de ploaie cît timp părinţii se află la serviciu (altfel, educatoarele îşi roagă colegele de breaslă mai norocoase, de la alte grădiniţe, să fure plastilină şi creioane). Avocatul care-mi promite că va cîştiga procesul n-are niciodată chitanţier pentru banii pe care-i dau şi nici argumente în instanţă. Nici şefa firmei de recrutare nu-mi dă chitanţă pe banii primiţi, pe care i-am dat soţului ei, venit la întîlnire în trening, într-o staţie de autobuz. Atunci s-a desfăşurat şi ultima secvenţă de colaborare, fiindcă plata taxei n-a fost urmată de nici o invitaţie la un interviu. Editura la care s-a angajat prietena mea, editură foarte renumită, scoate cărţi de filozofie de pensionar trist, de jucător de table fără noroc, şi literatură erotică, pe lîngă care graffiti-urile din WC-urile şi gările publice sînt suave declaraţii de amor. Iar patronul te felicită dacă ai reuşit să-i promovezi cărţile doar printre cei sau, mai bine zis, cele cu care încă nu s-a culcat. Că aşa, ar fi putut s-o facă şi el... Profesoara de franceză a nepotului meu miroase a vodcă, profesorul de religie nu-l lasă să iasă în timpul orei să facă pipi, iar cea de fizică pleacă în Grecia din două în două săptămîni (plus în vacanţele şcolare). Redacţia la care m-am angajat are două birouri pentru redactori – unul pentru făcut sex – şi un art director care ilustrează un articol despre cartea Golful francezului cu două fotografii: una cu o lagună şi cea de-a doua cu un francez. Anonim. Adică nu ştim dacă e francez, dar are bucle pudrate de secol XVIII şi zîmbeşte tîmp spre obiectiv. Fotografie pe care a schimbat-o, la insistenţele mele, multe, năduşite, cu o imagine portocalie a unei corăbii în apus de soare. Pentru lagună n-am mai avut suflu. Şi nici pentru corabie. Redactorul-şef spune că-i genial, că face şi art şi e şi director, că numai el poate să aplice, în Photoshop, ghiocei pe rochia vedetei şi numai el poate să ilustreze un reportaj despre copiii orfani cu un copil cu ursuleţ în braţe, şi clipul Nokia – cu mîini înlănţuite. Din cauza lui, întreaga redacţie şi-a dat demisia. A rămas doar redactorul-şef. Isteric şi nefericit. Din cauza celor care au pregătit o conspiraţie împotriva lui. Am obosit de ţara care-mi spune că orice speranţă are rădăcini firave şi că orice opţiune sinceră, onestă se dovedeşte a fi cretină.
Am obosit ca din patru în patru ani să aleg prost, împreună cu alte 22 de milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit să sper că cel care se numeşte şef de guvern sau preşedinte de ţară sau măcelar sau avocat sau cîntăreţ chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul, discursul spun că se pricepe. Am obosit de ţara care mă transformă în victimă sau complice. În victimă, fiindcă oricît de multe rele s-ar întîmpla în ţara asta, oricît de multă corupţie ne-ar tăia răsuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, funcţionărimea, judecătorii, DNA-ul, Guvernul, Parlamentul par cu toate că există într-un univers diafan, paralel cu al nostru, din care aruncă, din cînd în cînd, o ocheadă către noi, să ne supravegheze. Să ne certe că n-avem răbdare să ajungă şi la noi bunăstarea. Să ne dojenească, cu glas de domnu’ Trandafir acrit, pentru iresponsabilitatea cu care le cerem imposibilul, în condiţiile unei moşteniri grele. Am obosit să fiu victima statului care mă fură la facturi, la impozite sau în justiţie, victima patronilor care mă pot exclude din organigramă din trei ţipete şi două semnături, victima poliţiştilor care mă roagă să nu reclam furtul din buzunare. Orice protest este inutil. Orice gest de solidaritate, orice iniţiativă care m-ar putea transforma în cetăţean sau concetăţean, în membru al unei comunităţi rezidenţiale sau al unei organizaţii se fîsîie în faţa privirilor nepăsătoare, a replicilor de tipul „c’eşti copil“ sau „mă laşi?!“ sau a celor care transformă iniţiativa în afacere profitabilă pentru ei şi dezastruoasă pentru beneficiari. Iar renunţarea mă face complice cu cei care acceptă ca lucrurile să meargă prost, din neputinţă, din interes, din indiferenţă. Sînt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii, mincinoşii, neisprăviţii, hoţii, de care depind, într-un fel sau altul, în bătăliile mele mărunte, de zi cu zi. Am obosit de ţara unui singur televizor, a unui singur program în care se amestecă, de-a valma, senzuale cu securişti nejudecaţi, brăilence cu analişti obosiţi, discuţii lălîi despre salarii enorme, furt la factură, poliţişti beţi, judecători mituiţi, miniştri penali cu breaking news-uri împotriva cărora tot românul moţăie: învîrteli, băşcălii, ogici, ciumace, anchete de doi şi un sfert, morţi de trei parale, incesturi de patru stele. Am obosit să aud sau să citesc comentarii lungi, strivite de ură sau înmuiate de slugărnicie, ale jurnaliştilor obosiţi din presa românească. Am obosit de vorbe grele de prostie, nesimţire, ipocrizie, inepţii, vorbe care nu mai interesează pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i transformă pe toţi ciutacii, dumitreştii şi morarii în bufoni disperaţi ai orelor tîrzii de televiziune. Am obosit să văd societatea civilă, care face curat în universităţi şi alegeri, înghesuită pe liste de alegeri europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit să aud că singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii fiicei preşedintelui în Parlamentul European este pluralul nefericit „succesuri“. Am obosit să văd susţinători sinceri ai preşedintelui, care vor salariu de jurnalist independent. Am obosit să văd jurnalişti independenţi care devin guvernatori interesaţi. Am obosit să-l aud pe ministrul Culturii ţinînd-o langa cu explicaţiile despre pleaşcă şi iubire de preşedinte. Am obosit să văd reportaje cu oameni care mănîncă din gunoaie, copii violaţi, preoţi care ţin liturghii erotice, puştile lui Michi Şpagă, termopanele lui Adrian Năstase, oameni care se împerechează cu oi, ţărani care tasează pămîntul cu obuze încă detonabile, pensionari care se străduiesc să prindă două porţii de sarmale de 1 Decembrie, ţigănci care-şi arată popoul poliţiştilor, şoferi beţi, criminali filmaţi în circa de poliţie, înmormîntări în direct, sicrie fotografiate cu mobilul, ştiri animate despre ficatul de 20 de kilograme al unui cîntăreţ, oameni urcaţi pe cruci ca să vadă mai bine groapa, cozile isterice de Sfînta Paraschiva şi de Izvorul Tămăduirii, proteste pe marginea balconului sau a macaralei şi comentariile profesioniştilor care încep cu: „Ce efect poate să aibă violul asupra unei fetiţe de 12 ani?“.
Mă obosesc profesioniştii televiziunilor, chiar şi fără comentarii. Fiindcă sînt aceiaşi. Şi apar des. Foarte des. În ţara asta nu mai există un psiholog cumsecade, un profesor eminent, un cîntăreţ talentat, un analist respectabil, un preot cu har, un poet înzestrat: toţi devin vedete şi, în clipa imediat următoare, descoperă că au văzut idei. Despre orice altceva decît meseria pe care altfel ar fi putut s-o practice onest şi din care să aibă un venit regulat.
Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate soluţiile anti-criză şi în care invitaţi şi moderatori ajung să vorbească despre beregate, prostănaci, caraghioşi, şobolani rozalii, lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre insinuările cutărui senator, despre sforăitul din Parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de senatoare care sînt de fapt amante de miniştri.
Am obosit să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă, cu acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în Alexandria, şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai are deloc.
Am obosit să aud de mitică-de-la-ligă, naşu-sandu, meme-stoica, galactici, jucători-titraţi, distracţie-pe- cinste. Am obosit să ştiu că din atîtea cazuri de malpraxis în medicină, un singur doctor a fost condamnat pentru viol. Mă oboseşte Mihaela Rădulescu, şi cei care o combat, şi cei care o apără. Mă oboseşte oricine comentează un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă, care să-i confere acest drept. Am obosit să mă tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor ziarelor, fără să reuşesc să-mi amintesc vreo ispravă, bună, rea, dar în orice caz extra-ordinară, care să merite măcar efortul scanării fotografiei lor. Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe Wikipedia Mircea Badea este actor român, că Monica Tatoiu are răspuns pentru orice – de la încălzirea globală, la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea orgasm.
Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie, să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc. Am obosit, de fapt, să nu am încredere în nimic şi nimeni. Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic.
M-am gîndit, la un moment dat, să le cer oamenilor obosiţi ca şi mine să iasă în stradă. Dar am în faţa ochilor imaginile filmate la diferite proteste: pancarte şi lozinci analfabete, revendicări haotice şi isterice, feţe tîmpe în fundal care transmit salutări familiei, sindicalişti mîngîiaţi pe frunte de opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi a Daciilor în rate. Am obosit de ţara în care nu se întîmplă nimic. De ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la care am tînjit ani mulţi şi grei în comunism. Mie, omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara. De dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale. De dreptul de a fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei. De aceea spun că nu-mi iubesc ţara. Mi-a mai rămas, totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l folosesc. Ştiu bine că nici acolo nu umblă cîinii cu covrigi în coadă. Sper doar ca acolo, într-o limbă străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă dor de ţara mea. "

Sfat pentru cei bolnavi

2009-12-30T06:46:00.000-08:00

imi pare deja rau ca trebuie sa spun asta, dar ar trebui ca lumea bolnava sa se resemneze. Oricum murim. N-a scapat nimeni. Mai devreme sau mai tarziu, ne suna ceasul tuturor. Prietenul meu cel mai bun si-a descoperit acum trei luni un chist la nivelul pieptului. L-a operat. I-a aparut din nou. S-a luptat cat a putut pentru viata lui. Degeaba. A murit. 37 de ani. Mi-am simtit sufletul facut zdrente, nu am inteles cum de un sportiv sanatos se poate stinge in trei luni. N-o fi vrut Dumnezeu sa-l salveze. Pentru ca daca ar fi vrut, sigur l-ar fi vindecat. Asa ca, orice efort de a ne salva dupa ce ne imbolnavim, este zadarnic.

iar băse...?

2009-12-15T03:21:00.000-08:00

sunt sătul până-n gât de figurile ăstora ! Nu-l mai pot suporta pe băse. Unul dintre motive e că minte cu o neruşinare crasă. Deci după ce declară că e dezamăgit şi de el însuşi, tot mai vrea să fie la putere... iar românii îl votează. Ce-or mai fi sperând? Îşi merită soarta cu vârf şi îndesat poporul ăsta de proşti, de mămăligari şi legaţi la ochi!YAX!

Capcană sau prostie

2009-12-05T02:51:00.000-08:00

Oamenii cu sufletul curat pot fi luaţi adesea drept proşti. Cred că din cauza asta s-a dus Geoană la Vântu-fericiţi cei săraci cu duhul...

Sinucidere din dragoste

2009-11-29T09:09:00.000-08:00

recenta poveste de iubire dintre o profă şi un adolescent a tulburat puţin ceva ape, rămase netulburate de campania electorală. E o tragedie că oamenii au ajuns să renunţe atât de uşor la viaţă.Am fost profesor şi director de şcoală câţiva ani. Slavă Domnului, nu prea mulţi. Ştiu sigur că mă plăceau elevele. Dar nu am dat niciodată curs ochilor dulci. Se poate, ca profesor, să păstrezi distanţa. Eu o condamn pe ea, profa care nu a ştiut să se oprească la timp. A încurajat şi a întreţinut o relaţie cu un adolescent instabil. Mai vorbeşte urât despre el...cică era bolnav psihic!DAr tu cum eşti, tanti?

eu cu cine votez

2009-11-28T23:13:00.000-08:00

întrebarea cetăţeanului turmentat e foarte actuală. Nu ştiu cu cine să votez, pentru că am votat cu Crin şi a ieşit băse. Băse care bate copiii şi apoi zice că nu el, băse care aprobă legi şi apoi zice că sunt greşeli, băse la care nu mă mai pot uita fără să-mi fie greaţă. Iar pe Geoană...încă nu ştiu

despre crini si alte răşini

2009-11-21T00:23:00.000-08:00

Mi-a plăcut dezbaterea. Poate pentru simplul fapt că a scos în evidenţă şi alte opinii decât cele prefabricate ale lui Geoană, ori cele tupeist-dictatoriale ale lui băse. Băse e deja prăfuit. Şi a stat destul. Dacă ar fi avut ce să demonstreze o făcea în cei 5 ani. Mai vrea 5 ca să facă acelaşi lucru! Scuteşte-ne! Iar Geoană... e de plastic, scorţos şi neconvingător.
Nu ştiu cât e de curat crinul, dar se simţea nevoia unei astfel de prezenţe. M-am hotărât. Votez cu Crin!

iarasi despre bugetari

2009-11-18T05:36:00.000-08:00

ma uimeste tacerea aceasta complice in interiorul ALINATEI BUGETARILOR, in privinta reducerii salariilor. Legea 329 ii trimite in concediu fara plata fortat, iar ei se grabesc sa o aplice, in loc sa protesteze. Pun o gramada de oameni in situatii dificile, iar liderii de sindicat pledeaza pentru aplicarea unei legi abuzive. Ce aveti fratilor? Va meritati soarta de umiliti si prapaditi ce sunteti! Ar trebui sa iesiti in strada! Sa protestati, sa va duceti la CEDO...Dar ce vorbesc eu?! Mamaliga romaneasca tot mamaliga! HALAL!

cheia sol

2009-11-10T11:21:00.000-08:00

Mi-am adus aminte ca am fost căsătorit. Nu fac nici un fel de demonstratie de fortă sau de victimizare aici, dar nevastă-mea era o... Bine, si eu am fost un... Nu ne-am potrivit. Acuma ea e la al enşpelea iubit, iar eu sunt singur (acuma mă victimizez). Nu-mi plang de milă. Ma uit doar la viata mea si văd ca pe ici pe colo am cam scrântit-o. As putea să vorbesc urat despre femei. Ca să mă mai racoresc. Dar simt ca daca imi dau drumul la vorbe o sa fac o cruntă nedreptate si tot eu voi suferi. As putea sa vorbesc urat pe blog despre femei, sa repet tot ceea ce spun altii despre ele...sa ma razbun.Dar simt ca undeva este o fiinta dulce si sensibila, extraordinar de frumoasa si ma gandesc ca as rani-o.Stiu ca e cam ciudat ce simt, dar vreau sa fiu cat mai sincer cu mine insumi. Asa simt.

Iaşule, mândră cetate

2009-10-11T10:10:00.000-07:00

oraşul meu freamătă. Zilele acestea de sărbătoare au un anume parfum, în care se simte adierea sfântă a mirului,aroma frunzelor ruginii şi aerul tare al toamnei. Am văzut şi oameni zâmbind. E lucru rar. Mi-au plăcut fetele-cum altfel- frumoase şi misterioase, purtând în ochi un strop de evlavie şi multe surâsuri cochete... Doamnele cu priviri calde, domnii serioşi, grijulii şi parcă desprinşi de realitate... Oraşul meu, pe care până nu demult îl consideram cam prafuit, iată acum a înflorit... Am devenit poet! Ce Chestie!

A fost odata...

2009-10-10T02:27:00.000-07:00

În ciuda titlului, povestea aceasta e chiar adevărată. Am fost director de şcoală, într-un alt regim. Trei ani m-am zbătut şi am pus pe roate o şcoală care era cât pe ce să se prăbuşească. Apoi au venit alţii la putere şi şi-au dat seama că eu îi incomodam. Spuneam prea direct nişte lucruri care nu le conveneau.M-au dat afară cu surle şi trâmbiţe. Poate vreodată voi avea tăria să povestesc de-a fir a păr tot ce sunt în stare să facă cei ajunşi la putere, cum şterg pe jos cu oamenii, de parcă ar fi cârpe.I-am dat în judecată. Acum procesul este pe la CEDO. Am ieşit din sistem scârbit de ticăloşii. Acum mă descurc foarte bine pe cont propriu. Dar, vreau să spun că situaţia se repetă cu cei care sunt daţi afară acum, in masă, ca şi cum ar fi simple obiecte. E dezgustător ce se petrece.

greva din buget

2009-10-02T09:14:00.000-07:00

Bugetarii fac greva.Cica. Parca i-ar pasa cuiva de niste oameni care au inceput sa semene din ce in ce mai mult cu niste cersetori!

Neputinţele mele

2009-09-21T06:39:00.000-07:00

Trăiesc un acut sentiment de neputinţă. Mă disperă nesimţirea politicienilor, în primul rând, nonsalanţa lor în a-şi recunoaşte greşelile şi a trece peste ele ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mă enervează la culme că sindicatele sunt corupte şi nu-şi fac datoria faţă de cei pe care îi reprezintă. Mă irită presa care răstoarnă vorbe peste vorbe, fără să doresacă să schimbe cu adevărat ceva.
Vorbeam zilele trecute cu fratele meu, călugăr la o mănăstire din Ardeal. I-am povestit neputinţele mele şi l-am văzut îngrijorat : "Andrei, mi-a zis, lasă-le încolo de griji! Cel mai important lucru e sa fii linstit. Ai să te îmbolnăveşti, dacă te afectează atât de mult prostia... "Dacă aş putea, le-aş lăsa, frate Mihail. Dar, oricât de mult aş fugi eu de ele, mă ajung din urmă.
...am început să mă lamentez ca o babă...NU MAI POOOT!

YES....nu ca as avea ceva cu femeile...

2009-07-20T06:08:00.000-07:00

Sorin-Tudor: Printesa cea talamba
Autor: Sorin Tudor - 04/06/2009
Articolul face parte din rubrica Ce doreste caprioara?
Ei vad peste tot numai caprioare. Si noi, gingase :), nu ne suparam.
Dar totusi, dincolo de apelativul caprioara cu care ne tot alinta, ce anume vad? Sa speram ca sunt lucruri placute. Ca altfel pe data ne crestem coarne ca de cerb.
Asa ca am luat la rand mai multi barbati. Pentru care am da din gene ca niste caprioare. Si i-am intrebat ce cred ei ca ar dori caprioara.
Raspunsurile le vedeti mai jos.
Cunosc femeile. Pur si simplu, acesta este adevarul. Si nu vad de ce ar trebui sa afisez vreo umbra de falsa modestie. Bun, scriu pe hotcity.ro. Adica pe un site de cultura urbana feminina. Asa, si?! Daca ar fi fost vreun site de cultura rurala feminina credeti ca as fi spus altceva? Da, cunosc femeile: in ciuda caznelor la care se supun pentru a masca evidenta, toate – dar absolut toate! - sunt la fel. Iar daca ati fi fost inzestrate cu rabdarea de a sta linistite in coltul vostru, asteptand ca El sa-si bea berea cu prietenii (ok, baby steps: recititi fraza si aprofundati cuvintele a sta linistite in coltul vostru; nu e nicio graba, textul nu pleaca niciunde si vor urma trei puncte, veti sti unde ati ramas)... ati fi aflat ca si prietenii lui cunosc femeile. Adevarul este ca toti cunoastem femeile, dar niciunul dintre noi nu le poate intelege. Daca ati fi avut rabdare, ati fi aflat acest lucru de la orice masa la care doi sau mai multi barbati isi beau multumiti berea. Si ne-am fi scutit - si pe noi si pe voi - de o multime de neintelegeri. Ati fi inteles, de pilda, ca bai, frate, uite-o si p-aia! ascunde doar un inocent demers iniatic: cunoastem femeile; prin urmare ne-am dat seama ca si aia e tot femeie; pentru ca noi stim: toate femeile-s la fel. Si, cel mai important, ati fi inteles ca nici nu va doriti sa va intelegem. Sa fim seriosi: sa culegi fructul oprit sau sa-ti ramana o bucata de mar in gat (in timp ce sapte persoane cu dizabilitati fizice iti ofera un sejur all inclusive) nu poate fi un model viabil. Daca n-ar fi beneficiat de o mediatizare favorabila, despre una s-ar fi spus ca are probleme gastrice, iar despre cealalta ca-i cam talamba. Daca v-am fi inteles, ne-am fi dat seama de asta. Si, de cateva mii de ani incoace, toate femeile sunt la fel ar fi capatat alte conotatii. Insa, pentru ca nu va intelegem, noi continuam sa va credem printese. Se spune ca prima opera de arta a apartinut unei femei. Si ca ar fi reprezentat conturul umbrei partenerul sau. O poveste pe care tind sa o cred: de mii de ani, noi continuam sa cautam cea mai buna grota, in timp ce voi continuati sa priviti conturul vreunei umbre. Si, uneori, oftati. Si, daca tot e sa spun ce cred: dupa mine, cultura urbana feminina s-a nascut la sat. Atunci cand el, venind de la camp, a intrebat-o ce i-a pregatit de mancarea. Iar ea i-a spus ca are niste fish fingers in frigider. Si aplecat grabita spre Caminul Cultural. In defintiv, in nicio poveste nu se spune ca printesele-s perfecte. Daca despre cai avem destul de multe date, despre printese stim doar ca-s femei. Iar femeile, le cunoastem: sunt toate la fel.

ce-i cu lumea asta?

2009-07-20T05:52:00.000-07:00

Incerc din toate puterile sa nu ma las: nu vreau sa vorbesc despre politica, de aceea ma concentrez pe subiecte sociale. Ma bantuie de ceva timp intrebarea: ce l-a determinat pe elevul de 13 ani care si-a ucis mama sa faca un astfel de gest?! faptul ca mama fuma si l-a trimis dupa tigari? o mostenire defecta? o posedare despre care citesc siderat prin ziare? Nu sunt psiholog si, chiar daca as fi nu cred ca as putea raspunde la intrebarile astea prea curand...

ce ne-am face fara...

2009-07-09T08:02:00.001-07:00

Imagini care-mi plac

2009-07-09T07:43:00.000-07:00

Michael Joseph Jackson s-a născut la 29 august 1958 în oraşul Gary, Indiana (o suburbie industrială a oraşului Chicago, Illinois) într-o familie de muncitori. Fiul lui Joseph "Joe" Walter şi Katherine Esther (născută Scruse), el este cel de-al şaptelea din nouă copii. Fraţii săi sunt Rebbie, Jackie, Tito, Jermaine, La Toya, Marlon, Randy şi Janet. Joseph Jackson a fost angajat al unei fabrici locale de oţel şi cânta adesea alături de fratele său Luther într-o formaţie de muzică R&B numită The Falcons. Michael Jackson a fost crescut de către mama sa în conformitatea regulilor impuse de Martorii lui Iehova, iar ulterior acesta s-a convertit la Islam.
De la o vârstă fragedă Michael a fost abuzat fizic şi emoţional de tatăl său, fiind nevoit să îndure ore întregi de repetiţii fără oprire, bătăi şi înjosiri cauzate de înjurături. Abuzurile din copilărie l-au afectat pe tot parcursul vieţii. Marlon Jackson îşi reaminteşte cum tatăl său îl ridica pe Michael ţinându-l de un picior şi „îl snopea în bătaie iar şi iar cu mâna, lovindu-l pe spate şi fund”. Joseph avea probleme frecvent şi îi pedepsea pe băieţii săi lovindu-i de pereţii casei. Într-o noapte, în timp ce Michael dormea, Joseph a intrat în camera sa folosind fereastra deschisă. Purtând o mască înspăimântătoare, Joseph a început să ţipe, vrând să îşi înveţe copiii să nu lase fereastra deschisă, atunci când se duc la culcare. Mulţi ani după acest incident Michael a avut coşmaruri corelate imaginii tatălui său, în care era răpit din propriul dormitor.
Michael a vorbit deschis despre abuzurile din copilaria sa în anul 1993, într-un interviu acordat moderatoarei Oprah Winfrey. El a spus că în timpul copilăriei sale a plâns de multe ori de singurătate. Într-un interviu ce făcea parte din documentarul Living with Michael Jackson (2003), interpretul şi-a acoperit faţa cu mâna şi a început să plângă atunci când vorbea despre copilăria sa.
Michael Jackson şi-a dezvăluit talentul muzical la vârsta de cinci ani în faţa colegilor de clasă şi a altor persoane, în timpul unui recital de Crăciun. În anul 1964, Michael şi Marlon s-au alăturat fraţilor Jackson—un grup muzical format de fraţii Jackie, Tito şi Jermaine—la început fiind muzician de backup. La vârsta de opt ani, Michael şi Jermaine au devenit cântăreţii principali ai formaţiei, care a preluat la vremea respectivă numele The Jackson 5. Trupa a concertat pentru câţiva ani în cluburile şi locurile cunoscute din Vestul mijlociu precum Chitlin' circuit, unde adesea deschideau reprezentaţiile de striptease şi alte acte pentru adulţi. Conduşi de Michael, ei au câştigat în 1966 un concurs important cu versiuni ale unor şlagăre marca Motown precum hitul lui James Brown, „I Got You (I Feel Good)”.
The Jackson 5 au înregistrat mai multe cântece, precum „Big Boy,” pentru casa de înregistrări Steeltown în 1967, iar în 1968 au semnat un contract de management cu Motown Records. Revista Rolling Stone l-a descris mai târziu pe tânărul Michael ca „un fenomen” cu „talente muzicale copleşitoare”. De asemenea, editorii revistei au observat faptul că Michael a devenit rapid cântăreţul principal al grupului, deşi iniţial se rezuma doar la dans. Cu toate că Michael „cânta cu vocea piţigăiată a unui copil, el dansa precum un dansator profesionist, iar interpretările sale timpurii semănau cu muzica RnB/Soul molipsitoare a unor personalităţi precum Sam Cooke, James Brown, Ray Charles şi Stevie Wonder”. Formaţia The Jackson 5 a stabilit un nou record în momentul în care primele patru discuri single lansate („I Want You Back”, „ABC”, „The Love You Save” şi „I'll Be There”) au câştigat consecutiv prima poziţie în prestigiosul clasament Billboard Hot 100. Pe parcursul primilor ani ai erei The Jackson 5, casa de discuri Motown a spus că Michael ar avea doar nouă ani, cu doi ani mai tânăr decât era în realitate, pentru a-l face să pară mai drăguţ şi mai accesibil publicului.

sustin

2009-07-09T04:23:00.001-07:00

Vindeca!

2009-07-09T03:56:00.000-07:00

Recunosc, este dupa Michael Jackson. Si asta dupa ce am inteles cat de uman este acest mesaj: Vindeca lumea! omule, fa ceva pentru ca lumea sa poata exista in continuare! Multumesc, Michael!