Micuţa Domnişoară

Viaţa de acasă

2018-08-10T12:50:00.001+03:00

Casă românească din Hundorf, jud. Mureş

Ziua 4 la Hundorf a fost prolifică. Am reuşit să cunosc oameni minunaţi, care mi-au explicat ce însemna viaţa la Hundorf când erau ei mici. Am cunoscut o familie de saşi, familia Zikeli, şi o româncă pe Doamna Veturia.

Din vorbă în vorbă mi-am făcut o idee despre ce însemna viaţa la ţară acum 30 de ani.

Ştiţi ce înseamnă „porodică”? Este un cuvânt întâlnit în vocabularul Doamnei Veturia, care semnifică „roşie”. Tot de la dânsa am aflat şi reţeta pentru „Ciorba de laşte cu bulion” şi „Tăiţei cu more de varză”. În acest articol vă spun reţeta la „Ciorba de laşte”, iar într-un articol viitor veţi afla cum se face „Ciorba de tăiţei cu more de varză” în varianta Doamnei Mărioara, bucătăreasă de meserie.

„Şi acuma fac laşte şi ciorbă de laşte cu bulion cum făcea mama mai demult ... o fac tot aşa ca o ciorbă normală şi cu pătrunjel. Pui ce trebuie să pui la ciorbă, iar în loc de orez bag laşte şi bulion, Când e de post nu bag carne. Când nu e de post bag şi carne.”

Laştele sunt tăiţei laţi. Dacă tot am vorbit atât despre laşte, am cerut şi reţeta de tăiţei.” Nu îi făceam cu maşina ca acum, ci cu mâna. La 1 kg de făină pui 9 ouă şi o găoace de apă (adică jumătate de coajă de ou cu apă). Dar numai gălbenuşul pui, nu şi albuşul. Făceam aluatul, întindeam foaia cu sucitorul. Foaia trebuie să fie subţire. Câte unele pot să taie şi mai subţire ca maşina. Eu nu am putut tăia aşa mărunt ca maşina, dar făceam cum puteam şi câteodată făceam laşte. Şi acuma fac laşte din ăstea, adică tăiţei din ăia laţi pentru brânză. „

Fronton casă românească din Hundorf, jud. Mureş

Ca felul doi în zilele de sărbătoare sau pe weekend oamenii făceau „tocană de pui”. Reţeta tot Doamna Veturia mi-a spus-o.

„Gulaş... noi îi ziceam tocană de pui, dar gulaş i se zice. Noi o făceam cu dresătură ca să o împingem mai departe. Puneam într-o cratiţă ceapa la făcut, apoi carnea şi când era gata făceam o ţâră de dresătură cu făină şi smântână. Lângă tocană pireu mai făceam, pireu făceam mult când era de dulce... şi felul I şi felul II, ăla ne plăcea, că era şi lapte şi smântână în el. Am avut noroc, că lapte şi smântână am avut din greu, că aveam vitele noastre.”

Pentru ceva dulce oamenii la sat făceau „pancove”, adică gogoşi, iar în această zonă este foarte răspândit „lichiul” , adică prăjitură specifică săseasca „honcleş/hencleş” .

Mai jos voi scrie reţeta la pancove după doamna Veturia, iar în alt articol voi publica cum se face lichiul.

„Apoi la gogoşi nu măsuram ... puneam acolo făină şi 1, 2 ouă câte aveam, o lingură de smântână, lapte şi drojdie... Zahăr nu puneam, pentru că nu aveam. ” Aceste ingrediente se amestecau şi se făcea un aluat, care apoi se lăsa la dospit. Unele bucătărese nu mai întind aluatul pe masă, pentru ca apoi să-l taie cu paharul/o cană, ci îl pregătesc direct în mână. Gogoşile întotdeauna se coceau în cratiţa de tuci în unsoare sau ulei. „Apăi aşa se umflau şi creşteau...”

De la Doamna Veturia am notat mai multe reţete interesante, pe care le veţi citi într-o broşurică ulterioară, cu mâncăruri din zonă.

Păretar casă ţărănească Hundorf, jud. Mureş

Interior casă ţărănească românească Hundorf, jud Mureş

Acasă pentru bătrânii din Hundorf/Viişoara înseamnă un loc liniştit unde ei au reuşit să-şi crească copii cu mâncarea făcută din roadele pământului lor sau din propria gospodărie. Zilele de post erau respectate cu sfinţenie. „Piţoştile” (cartofii) erau la mare căutare în aceea perioadă, fiind un ingredient de bază în marea majoritate a reţetelor. Oamenii gospodari întotdeauna reuşeau să-şi pună legume şi fructe la conservat pentru zilele lungi de iarnă.

Ce înseamnă „Viaţa de acasă” pentru saşii plecaţi veţi afla în partea a doua din articol. Mai jos veţi vedea câteva poze dintr-o casă săsească pentru a vă stârni interesul.

Fronton casă săsească Hundorf, jud. Mureş

Piese costum tradiţional săsesc fete, Hundorf, jud Mureş

Detaliu casă ţărănească săsească, Hundorf, jud Mureş

Satul românesc în 2018

2018-08-09T11:32:00.000+03:00

Ziua 3 din rezidenţele artistice Acasă-la-Hundorf a fost o dezamăgire. Toată ziua am aşteptat să se facă ora 07.00 seara pentru a putea merge cu colegii la unicul ungur rămas din sat, pentru a face un mic studiu pe el, dar ..... pauză domnul nu a avut chef să vorbească cu noi. Pe lângă faptul că a fost foarte reticent şi ne-a ţinut la uşă, ne-a spus că toate informaţiile de care avem nevoie le are gazda noastră. Aşa că ne-am strâns aripile entuziasmului şi ne-am dus.

Ce să facem acum? Colegii mei au hotărât să mergem în comunitatea de ţigani, pentru că le-au promis copiilor de acolo baloane şi că le face portretul. Cu inima strânsă m-am dus şi eu cu ei. De ce spun cu inima strânsă, pentru că în mintea mea încă sunt puternic înrădăcinate poveştile negative despre ei şi recunosc că îmi este frică.

Până am ajuns în comunitatea de ţigani, satul se întindea în faţa noastră în toată splendoarea lui. În centrul satului vis a vis de una din biserici se află magazinul alimentar, dar de fapt este mai mult un loc de pelerinaj pentru barbaţii care stau la băute pe scările cimitirului. O imagine de vis.

Mai jos pe strada principală erau bătrânei care şedeau pe bancă, câte unul la fiecare casă, sau erau strânşi în grupuri de 3-5 persoane. Stăteau, discutau despre politică şi ce s-a mai întâmplat în sat. E ciudat totuşi să îi vezi stând îngânduraţi de vorbă. În poza de jos este Nea Marin, care a venit tocmai din Corabia şi s-a stabilit aici.

Pe lângă căruţe pe străzi mai trecea câte o maşină sau câte un tractor încărcat cu fân. La aceea oră de răcoare copii erau pe stradă şi se jucau. Din prima vezi diferenţa, observi care copil este din sat şi trăieşte acolo non stop şi care este doar în vizită la bunici sau cu părinţii în vacanţă. Copii care stau tot timpul în sat nu prea au timp de joacă şi sunt mai munciţi. Dintr-o curte o mamă încerca în disperare să-şi adune odrasla de pe stradă, pentru că mai avea de lucru în casă. Odrasla fiind o puştoaică nu mai mare de 7 ani. Celelalte fete încercau să se dea fericite cu rolele pe strada pietruită.

În poza de mai jos d-na butona telefonul după ce a muls vacile, iar colega mea încerca în disperare să intre în vorbă cu ea. Să vă spun drept nu a avut nici o şansă, mobilul era mai important. E ciudat să vezi vechi şi modern în acelaşi timp. Şi cu toate acestea e ciudat când realizezi că tehnologia e prezentă peste tot şi cu atât mai mult ştie să o folosească şi tanti Mărie de la vaci. Cred că aici a vorbit ego-ul meu de oraş, care crede că doar el are voie să folosească mobil, tabletă etc. iar ceilalţi nici nu ar trebui să viseze la asa ceva. Sapa, coasa, mătura ... ce laptop, mobil domnule?

Satul românesc actual este o mixtură ciudată, nu mai întâlneşti ţăranul acela care îşi lucra pământul şi trăia doar din aceasta, supravieţuia la gândul că trebuie să-şi hrănească copii şi să-i vadă aşezaţi la casa lor. Acum au rămas în sat bătrânii şi cei care încă mai fac agricultură, dar la o scară mai largă şi tehnologizată. Descoperi mergând pe străzi case semi dărăpănate, cu tencuiala căzută, sau case pe care le-au cumpărat "domnii de la oraş" şi cărora vor să le redea farmecul de odinioară.

Într-un final am ajuns şi noi la comunitatea ţigănească din Viişoara, care nu ne-a dezamăgit cu nimic, este aşezată la marginea satului, cu case mici din lut sau din bolţari moderni, pe un drum prăfuit de pământ. Pe stradă erau plin de copii de toate vârstele, desculţi, dezbrăcaţi şi murdari. Pe la porţi se vedea, ici colo câte o femeie bătrână care striga la ei să intre în curte, să se îmbrace şi spele. Ciudat bărbaţii şi copii mai mari nu erau acasă. Zărindu-ne pe noi s-au apropiat şi 2 femeie să vadă ce dorim. Imediat au înţeles că suntem paşnice şi au intrat în vorbă cu noi De abea atunci mi s-a dezlegat misterul. Barbaţii sunt plecaţi la şanţuri în Galaţi/Giurgiu, nu mai reţin denumirea exactă, pentru că aici în sat şi în zonă nu se găseşte de lucru. "Mai demult existau fabrici în Mediaş sau Sighişoara unde mergeam şi munceam. Acum trăim din alocaţia copiilor şi ajutorul social. Nu mai avem nici măcar autobuz ca să mergem la oraş. Iar dacă o femeie gravidă trebuie să nască ea cheamă ambulanţa cu 3 ore mai repede şi trebuie să coboare până jos la biserică, pentru că aici nu urcă ambulanţa. Unii tineri sunt plecaţi în Germania la lucru. Şi fata la doamna cu bărbatus-o e în Germania la muncă şi a lăsat-o pe mamă-sa bolnavă să aibă grijă de 5 copii."

Copilaşii erau fericiţi să le vadă pe fete, care le-au adus baloane. Colegele mele au început să se joace cu ei şi să le spună poveşti.

Cum explici unui copil actual povestea "Fata babei şi Fata Moşului"? Parafrazez din povestea Georgianei "Fata babei nu făcea toată ziua nimic, stătea pe mobil şi pe Facebook, îşi făcea unghiile şi se machia, pe când fata moşului facea curat, spăla, gătea pentru întreaga casă." Trăiască Facebook-ul, toată lumea ştie de el...

Cam aşa a fost prima mea experienţa într-o comunitate de ţigani. Recunosc, nu am rezistat mai mult de 1 oră, le-am lăsat pe fete acolo, iar eu am revenit la lumea mea. Sunt încă întreagă fizic, dar psihic nu ştiu ce să zic .... am rămas puţin marcată.

În concluzie ziua 3 a fost încărcată psihologic pentru mine şi foarte realistă.

O viaţă de om

2018-08-08T12:13:00.000+03:00

Paraschiva

Ziua doi în tabăra de la Hundorf a trecut. Ieri am reuşit să iau legătura cu mai mulţi oameni din sat. Viaţa aici este neschimbată de câţiva zeci de ani. Bătrânii trăiesc în lumea lor şi încă se mai miră de tinerii din ziua de astăzi. Ieri am cunoscut o d-na minunată, Paraschiva, senină ca o zi de vară.

Am luat legătura cu ea pentru a afla reţete tradiţionale de mâncare din zonă, dar în schimbul reţetelor am aflat recomandări pentru o viaţă lungă şi trăită în pace.

Ce le povesteaţi la copii când erau mici?

"Păi ce le povesteam la copii, le povesteam tot ce îi interesau şi tot ce-i bine, să fie cuminţi, să fie respectoşi, să fie atenţi, să asculte, să nu fie obraznici."

Mai demult cum se purtau fetele?

"Fetele se purtau cu codiţă pe spate. Batic puneau numai după ce se căsătoreau, nu aveau voie să iasă în capul gol. Acuma tocmai invers. Acuma toată lumea …în capul gol şi măritate şi cu copii şi are 70 de bărbaţi. E bine asa? Nu-i bine, e păcat. E păcat mare, dăgeaba nu ştiu de păcat, nu ştiu de ruşine. Acuma nu mai este nici o ruşine, so gătat…"

"Păi şi acolo pe cine ai desenat?"

Tot pe dumneavoastră.

"Tot pe mine?...Oh… Apăi chiar bătrân e omul Doamne, chiar bătrân…vezi ce bătrân e omu’ Doamne, Doamne. Doamne… am fost o dată om, dar de acum suntem… gata, suntem de plecare la pământ. Ce să facem? …Asta e."
"Oh dragile mele tot tinere să fiţi, tot tineri.. Doamne, Doamne… nu rămâne nimeni tânăr."

Schiţă de Miruna Gheordunescu

La pas prin Hundorf

2018-08-07T12:24:00.000+03:00

Timp de 10 zile sunt la Şcoala-de-Acasă la Hundorf. Aici particip la tabără de rezidenţe pentru tineri artişti împreună cu alte persoane din diverse arii culturale.

Ieri am ajuns în jurul amiezii la Viişoara (Hundorf vechea denumire săsească). După un drum de 2 ore de abea aşteptam să văd ce o să mă aştepte. Am găsit casa destul de uşor în urma indicaţiilor gazdei.

Casa ne întâmpina tăcută, liniştită şi plină de verdeaţă. Alţi participanţi tăcuţi şi moleşiţi de căldură ne aşteptau lângă şură la umbră.

Prima zi a trecut repede, acomodarea cu locul, cu oamenii şi cu liniştea. E ciudat faţă de oraş, nu recunoşti zgomotele şi ai impresia că tot ce auzi se întâmplă lângă tine.

Mai jos găsiţi câteva imagini surprinse ieri într-o plimbare scurtă prin sat.