Am realizat ce anume au în comun oamenii din New York.

Sunt neliniștiți. Restless. Mi-e greu să găsesc o traducere exactă în română, dar ăsta este cred un lucru pe care îl văd în jurul meu constant.

Oameni restless la servici, în viața privată, în ceea ce fac în timpul liber, în dragoste, în prietenii, oamenii vin în New York și trec prin New York într-o continuă agitație, într-o căutare continuă, fără să vrea cu adevărat să găsească ceva.

Locuiesc într-un oraș care nu știe să se relaxeze.

De când nu ne-am mai auzit am fost foarte ocupat făcând parte din TechStars.

TechStars este un accelerator de startup-uri, un program de trei luni în care un grup de companii participă pentru a fi ajutate să își accelereze evoluția, prin adunare de mentori, talk-uri, sfaturi, atenție media, și tot așa.

Eu nu sunt acolo ca parte din nici o companie, ci ca un HackStar, un fel de developer-in-residence pe perioada de trei luni cât durează programul.

Când am început să fac asta nu eram foarte convins că e ceea ce am nevoie, dar între timp recunosc că sunt foarte impresionat și pentru mine era exact ceea ce aveam nevoie. Faptul că lucrez aproape de oamenii din program mă ajută să creez relații solide cu oamenii de aici, cunosc mulți oameni noi și prin ei alți oameni cu care eventual aș vrea să lucrez.

Mai mult, sunt înconjurat de niște oameni foarte foarte buni la ceea ce fac – produs, raising money, pitching – și asta mă ajută și pe mine să îmi formulez mai bine ideile, să înțeleg mai bine lumea, să iterez mai repede la propriile mele idei.

Una peste alta, sunt foarte încântat și simt că în cele șase săptămâni de până acum am crescut enorm și înțeleg mult mai bine lumea care mă înconjoară.

p.s. Sunt ceva mai activ pe twitter zilele astea, urmăriți-mă aici twitter.com/okvivi.

p.p.s. În episodul următor vă spun ce se mai întâmplă și cu harta politicii (btw, urmăriți-o pe twitter twitter.com/hartapoliticii), la care lucrez când am un pic de timp și de care sunt super entuziasmat.

La capitolul “nu contează ce scrii despre mine cât timp îmi scrii numele corect”, am apărut și eu cu poză cu tot în Inc. Magazine.

[update] Link la articol aici, și la bucata cu fața mea aici.

Discutat cu cineva despre anumite tehnologii și cum sunt bune la una sau alta și am simțit nevoia să scriu un articol despre cât de util este să fii expert în anumite tehnologii.

Eu mă consider mediocru în cunoștințele mele de limbaje de programare și cu toate astea mă consider foarte bun la ceea ce fac, ba chiar aș spune că sunt un world-class developer.

De ce spun că sunt mediocru?

Știu să programez în Java, C++, Python, Ruby, Javascript, Actionscript, PHP, ObjectiveC și am produs cod de calitate de pus în producție(*) în aproape fiecare din limbajele astea.

(*) A pune ceva în producție înseamnă că ce cod am scris eu a fost lansat către utilizatori. La Google asta înseamnă multe milioane de utilizatori care trec prin codul scris de tine.

Cu toate astea, știu probabil fiecare dintre ele cam la 70-80% din potențial și nu sunt guru în nici unul dintre ele (poate cu excepția Actionscript-ului).

Nu cunosc cele mai eficiente unelte pe care le oferă, nu cunosc tips and tricks magice, nu știu să aplic cel mai genial și recent feature al limbajului. Înțeleg lucrurile fundamentale pe care le-am învățat în facultate (closures, pointers, memory, threads, oop, etc) dar nu înțeleg implicațiile subtile are template-urilor din C++ sau alte feature-uri care sunt convins că sunt absolut magice.

Si atunci de ce spun că sunt world-class developer?

Pentru mine world-class developer înseamnă cineva care poate să producă cod de calitate de producție atunci când este nevoie, cod ușor de citit, extins, înțeles, ușor de adaptat și mai ales cod care face ceea ce este nevoie.

Un world-class developer este cineva care este capabil să învețe repede o tehnologie nouă, să își cunoască defectele și limitele, să ceară părerea altora și să accepte când nu are dreptate, să lucreze bine într-o echipă, să poată abstractiza ușor sisteme complexe, să le poată analiza și înțelege, să ofere soluții ingenioase la problemele care apar.

Rareori soluțiile sunt răspunsuri particulare unei anumite tehnologii.

La ce mi-ar folosi să fiu guru într-un limbaj?

Îmi imaginez două răspunsuri: poți obține performanță mai bună sau, prin artificii de limbaj, poți avea flexibilitate mai mare ca să scrii cod mai puțin, mai șmecher și mai magic.

Când vine vorba de perfomanță, pentru felul de sisteme la care lucrez eu (large internet-based products), de obicei cea mai mare limitare este timpul de acces la disc, timpii de comunicare prin rețea sau cât RAM ai la dispoziție. Faptul că binarul tău în C++ folosește niște cicluri de procesor în plus sau în minus nu contează.

Când vine vorba de artificii ezoterice care te ajută să scrii cod mai puțin, mai flexibil, mai magic, de multe ori sunt greu de înțeles dacă nu ești și tu expert și sunt foarte ușor de abuzat atunci când nu știi ce faci. Cum foarte puțini programatori sunt mega experți în anumite limbaje, când lucrezi într-o echipă ambele caracteristici de mai sus sunt importante.

De exemplu, am cunoscut mulți oameni mult mai deștepți decât mine care cred că inheritance este ceva evil. Dacă ai o clasă care moștenește altă clasă este greu de înțeles exact cum funcționează codul, e greu de înțeles ce metode sunt suprascrise și de ce, e greu de făcut debug, e ușor de stricat dacă clasa părinte se schimbă. Dacă inheritance este evil, imaginați-vă cum sunt privite alte construcții mai “puternice”.

Concluzia?

Cred că un programator are două opțiuni generale în carieră: devine guru într-o anumită tehnologie, sau încearcă să fie generalist.

În general cei care se hiper specializează tind să devină blocați într-o industrie, nu pot învăța ușor alte limbaje, se adaptează greu.

Pe de altă parte cei care sunt generaliști ca și mine nu vor putea niciodată să se angajeze pentru optimizare hardcore de compilatoare sau scriere de codec-uri video pentru transmisii live.

În ambele situații, cel mai important este să faci ce simți că îți place. Dacă ești pasionat de ideea de a dezasambla kernel-ul linuxului, fă-o. Dacă vrei să faci web, fă-o. A face ce îți place este mai important decât orice altceva.

Tu ce fel de persoană crezi că ești sau ți-ai dori să fii?

Ce înseamnă asta?

Că dacă îți place proiectul, crezi în idee, crezi că așa ceva trebuie să existe și ești ca și mine dezamăgit de starea politicii pe internetul românesc, poți să participi și tu la dezvoltare, poți adăuga features, poți face schimbări.

Am pus codul sursă pe github, am pus acolo și o structură a bazei de date cu câteva date demo.

În timp ce proiectul este open source, pentru moment baza de date nu este. Dacă sunteți curioși de ce am făcut alegerea asta pot intra în detalii, dar în principiu nu aș vrea să fie prea ușor să fie create clone la harta politicii care să afecteze entuziasmul din jurul proiectului.

Care este starea actuală a lucrurilor?

Sunt foarte încântat că deja există un grup de oameni care și-au declarat interesul și în principal datorită lor am ales să fac asta.

Câțiva developeri, un jurnalist și câteva persoane de la ONG-uri, împreună am făcut un grup de discuții pe care am început încet încet să discutăm soarta proiectului și să vedem cine și cum ar dori să se implice.

Dacă vrei să participi

Am creat două grupuri de discuții pentru harta politicii:

• hartapoliticii-discuss – unde pot fi discutate teme generale despre harta politicii, ce direcție ar trebui să ia, feedback, păreri, opinii
• hartapoliticii-dev – pentru dezvoltatori și discuții tehnice, referințe la cod, alerte

Să te înscrii pe grupul hartapoliticii-discuss este un pas foarte bun în a începe să participi la proiect.

Aruncă o privire pe documentele de pe github, am pus pe wiki-ul de acolo atât misiunea proiectului, idei pe termen scurt și câteva principii pentru colaboratori.

Dacă vrei să discutăm mai mult fie dă un email pe grupul de discuții, sau dă-mi un email la octavian.costache [at] gmail.com (promit să răspund la toate).

Nu în ultimul rând…

Aș vrea să mulțumesc celor care m-au ajutat cu suport moral, sfaturi și răbdare să iau decizia asta: Nicoleta Fotiade, Tiberiu Turbureanu, Alex Lăpușan, Bogdan Manolea, Ștefan Candea, Alex Morega, Ana-Maria Moșneagu… și sper că nu am uitat pe nimeni.

voi americanii sunteți exagerat de optimiști

Am trăit să o văd și pe-asta, cineva să îmi spună că sunt optimist.

San Pedro La Laguna, Guatemala.

Apus de pe terasa hotelului unde stau.

Am ajuns cu bine și în Guatemala. Până acum îmi place, pare a fi o țară cu mulți vulcani, temperatură perfectă și oameni deschiși.