Cea mai mare greșeală pe care au făcut-o toți în ultimii ani a fost să lase totul baltă ca să facă Facebook.

Acum un an și ceva încă mai aveam energia să conduc o comunitate online de câteva sute de oameni și îmi păsa de părerea lor. E vorba de grupul Premier League România, pe care l-am pornit în 2015 și pe care l-am crescut mai bine de doi ani, alături de prieteni vechi și noi, pasionați de fotbalul englez. Din dezbaterile nucleului inițial de oameni echilibrați, s-a născut site-ul în care am investit aproape fiecare secundă pe care mi-am permis-o în ultimul an: Tackle.ro*.

Eram oleacă naiv acum un an și ceva, dar în naivitatea mea am avut o idee bună: am sondat opinia maselor pentru a afla cum pot să îmbunătățesc conținutul de pe site, că doar n-am muncit niște ani în CSI** degeaba… A fost un simplu chestionar de 10 întrebări (cu variante predefinite de răspuns și vreo două cu free text pentru creativi), distribuit pe un grup de Facebook.

46 de oameni mi-au răspuns, cu toții sub anonimat, c-așa am setat regulile, în condițiile în care eu mă așteptam la mai puțin de 15. A fost primul semn că fac ce trebuie și din chestionare am tras niște concluzii mișto, care m-au ajutat să construiesc mai departe, dar am și învățat ceva despre românul care consumă content pe internet.

Mai e nevoie de site-uri web?

Una dintre întrebări era: cât de des intri pe Tackle.ro? Variante: de mai multe ori pe zi, o dată pe zi, o dată pe săptămână, când îmi apare o postare pe Facebook (ceva de genul). Un flăcău a răspuns exact așa:

Deloc. Nu e nevoie de site-uri web cand exista fb.

M-am revoltat când am citit răspunsul ăsta, dar am trecut mai departe și am crescut site-ul.

<rant> Cum dracu’ să nu fie nevoie de site-uri și să-mi las eu cel mai bun produs, cel pe care-l muncesc ore întregi (uneori chiar unic pe nișa mea) pradă unui robot care nu face altceva decât să împrăștie aleator munca mea unor omuleți? Azi pot exista pe Facebook, mâine pot da o muie pesedeului și dispar 30 de zile sau, cu oleacă de strădanie din partea hoardei roșii, definitiv. Dispare profilul meu personal, dispar paginile, nimeni nu e vinovat, tot ce am construit dispare și iată cum am muncit degeaba niște nopți și cum sunt mai prost decât oaia lui daea. Cât de tâmpit să fiu să fac așa ceva? Și nu cumva băiatul care n-avea nevoie de site-uri era mai naiv decât mine? </rant>

Capcana Facebook e una dublă

1. Pentru publisherii mici, cum suntem noi la Tackle.ro, 95% din trafic vine de la nea Mark. Nu vorbesc despre publisheri mai mari, dar nu văd cum ar putea supraviețui fără Facebook nici ei, chit că plătesc să-și împingă mesajele prin sponsored. Dar asta se întâmplă pentru că…
2. …Facebook are aproape toată atenția noastră, iar consumatorul se tâmpește pe zi ce trece. Dacă eu și Tackle.ro dispărem azi, “vidul” se umple instant cu yet-another-content-machine, calitatea e complet irelevantă. Nea Caisă care vrea fotbal, va primi fotbal și va rămâne la fel de fidel feed-ului aparent aleator.

Încă mă fascinează să văd că omul e în stare să citească un articol (chit că se leagă de un detaliu când te scuipă, măcar știi că mesajul a ajuns la el), dar nu e capabil să înțeleagă cine l-a scris, deși toate-s semnate cu nume și prenume. Dacă eu postez, musai eu am scris (nu?!), chestie care mă împinge să-mi construiesc un brand personal postând numai articole din The New Yorker și These Football Times.

Încă mă enervez când mă acuză cineva că traduc articole, evident fără vreo probă. Evident că n-am făcut asta niciodată, dar practica e atât de răspândită în bloggerimea românească de fotbal, încât oamenii vin setați și însetați de sânge.

Încă mai cred că noi, cei care băgăm paragrafe și video și audio și grafică pe internet putem educa publicul. Facebook e un canal de distribuție și nimic mai mult, chiar dacă a construit o capcană perfectă. Consumatorul face exact ce-i spune denumirea: consumă. Bagi rahat în el, rahat va scoate pe ochi când comentează și va fi veșnic flămând. Omul flămând nu cumpăra altceva decât furajele de care creierul lui crede că are nevoie. Iar asta va fi în vecii vecilor.

Dar dacă-i oferi un loc în care să poată citi mai mult decât o informație tradusă și fără context, dacă-i pui în fața ochilor un text cu substanță, analiză, insight, un comentariu trecut printr-un filtru mental, nu printr-un ciur SEO? Dacă-l ajuți să facă el însuși niște conexiuni? Dacă-i spui o poveste care-l trimite, preț de două minute doar, în anii dulci ai tinereții sau în copilărie? Dacă-l ajuți să se bucure câteva clipe de ceva mai mare decât el? Oare nu cumva consumatorul devine oleacă mai pretențios cu fiecare vizită la tine pe site și va face vânt, treptat, spamerilor? Nu cumva te va căuta el, din nou, în locul unde conținutul rămâne mereu ușor de găsit? Adică pe site.

Un client căruia îi vinzi o dată, dar nu-ți mai deschide ușa a doua oară, e un client prea puțin valoros și nu merită să cheltui efort pentru el. În cazul meu, ușa e tab-ul de browser, iar clientul meu e cel care citește, moneda fiind atenția lui. Da, atenția, adică fix ce a arestat Facebook.

Ce fac eu în lupta cu balaurul?

Aș vrea să am o soluție mișto de genul “o uzi și înflorește”, dar n-am. Fac newsletter, recomand tot ce e bun în nișa mea pentru că nu concurez cu nimeni, dacă suntem sănătoși dăm drumul și la un podcast în curând, optimizez pentru search atât cât pot fără a sacrifica textele și, cel mai important, îmi păstrez pe site conținutul cel mai bun (ever-green is the new gold). Pe Facebook învăț regulile și joc cu ele pentru a-mi aduce oamenii pe site și a-i face să recunoască brandul meu ca pe acel loc unde li s-a servit o friptură de vită la masă, nu balegă aromată de vacă.

Da, știu, încă-s oleacă naiv, dar dorm bine noaptea și dau în taste cu aceeași plăcere a doua zi.

* Cred că n-am scris niciodată asta aici, dar de ceva vreme scriu, aproape zilnic, despre fotbal, pe Tackle.ro. Zic aproape zilnic pentru că dacă nu scriu, cel mai probabil editez textele altora sau mă documentez ca să scriu. O să mai bag o bucată despre tecăl zilele astea.

** CSI = Continual Service Improvement, o metodă simplă de creștere a maturității unui proces/serviciu de IT. Sechele profesionale.

The post Capcana Facebook pentru consumatorii de content appeared first on Vlad Bogos.

Pentru că festivalul e deja în desfășurare și eu m-am trezit suficient de târziu cât să pierd dezbaterea despre exploratorii din literatura SF, vreau să vă recomand vouă câteva dintre evenimentele mișto de la BSF, de sâmbătă și duminică: 3 pentru copii și 3 pentru adulți.

Evenimente la Bucharest Science Festival pentru copii

1. Atelierele micilor chimiști (3 sesiuni, de la 10:00, 11:15 și 12:30, pe Polizu 1-7, în sediul Facultății de Chimie din UPB).
2. O oportunitate de a construi cu piese LEGO modele speciale Liftul – masa, gravitația, Albert Einstein, Isaac Newton (sâmbătă, 10-11:15) și Marele Canion – legea inerției (sâmbătă, 10-11:15), ambele pe Făinari 45A, la club IGLOO.
3. Descoperă lumea liliecilor (19:00, la Antipa).

Evenimente la Bucharest Science Festival pentru oameni mari sau chiar adulți

1. Tehnici de baza de prim ajutor în Caravana “Fii pregătit” (sâmbătă, 13:00-18:00, Librăria Humanitas Cișmigiu și duminică de la 12 la 18, la Muzeul de Geologie, pe Kiseleff 2), cu participarea SMURD și ISU București).
2. O dezbatere despre profilul psihologic al românilor (sâmbătă, 17:00, Librăria Humanistas Cișmigiu, însuși Daniel David și Corina Negrea de la Radio România Cultural).
3. Urzeala vaccinurilor: războaiele imunității în România de azi (duminică, 17-19, la Humanitas Kretzulescu, pe Calea Victoriei 45-47).

Găsiți aici programul complet al festivalului. Întrebați-mă orice, vă răspund sau vă pun în legătură cu organizatorii. Da, am genul ăsta de influență…

Mergeți la BSF 2017, oameni buni!

Bucharest Science Festival 2017 există pentru că AgroBiotechRom, BCR, BASF, Clico.ro, System Plus,Institutul Francez din România și Institutul Polonez sponsorizează acest proiect. Rogalski Damaskin este partenerul de comunicare, iar branding-ul e făcut de Funvertising.

PS: Ca de obicei, vin târziu cu informația asta, dar sper că nu prea târziu și mai e cineva prin București să se bucure de minunea BSF 2017.

Dacă vă place ce scriu, vă mulțumesc. Blogul are o pagină de Facebook, unde vă puteți exprima aprecierea în mod democratic, chiar și mai mulți deodată. Mă puteți urmări și pe Twitter, unde dau adesea ora exactă în domenii de activitate pe care nu le cunosc.

The post O idee pentru weekend cu copiii: Bucharest Science Festival 2017 appeared first on Vlad Bogos.

Nu suntem educați să gândim. Întregul nostru sistem de învățământ e bazat pe memorare și recompensează indivizii care se conformează, fără nicio apăsare despre ce va urma după interminabilii ani de școală. Chiar acum câteva săptămâni, un rector de universitate de stat explica relaxat cum sistemul universitar românesc nu are ca scop pregătirea forței de muncă, fiind chiar convins că e normal să fie așa. Prostia e o creație a sistemului, să nu vă îndoiți de asta, românii nu au nimic în minus sau în plus, genetic vorbind, față de alte popoare.

Aș vrea să vă informez acum că am o soluție, dar nu am decât un capăt firav de ață, o recomandare. Probabil că rațiunea unei națiuni se poate reconstrui în câteva generații, dar de undeva trebuie să începi. Cum ar fi să începem cu o carte dedicată gândirii raționale?

Epoca rațiunii e cartea despre care vorbesc. Scrisă de Thomas Paine, unul dintre fondatorii Statelor Unite, alături de Washington, Franklin și Jefferson, cartea reprezintă un îndemn la reflecție, la filtrarea lumii cu propria minte, la refuzul dogmelor religioase (fără a blama spiritualitatea, ci doar ideea de religie organizată).

Doar două idei las aici și un link unde puteți găsi mai multe citate din Epoca rațiunii, de Thomas Paine:

1. “Mintea îmi este propria biserică.”
2. “Fie că dormim sau suntem treji, uriașele mecanisme ale universului funcționează.”

Cartea asta nu a fost, până acum, tradusă în limba română, dar azi există public pentru ea și editura Herald poate scoate un tiraj limitat, dacă o finanțare corespunzătoare ar acoperi o parte din costuri. Colegii mei de la Asociația Secular-Umanistă din România sprijină apariția acestui volum printr-o campanie de crowd-funding.

E nevoie de 1600 de Euro pentru a publica această carte, mai sunt 6 zile și puțin peste 300 de Euro de strâns. Vestea bună este că un exemplar din Epoca rațiunii costă 15 Euro sau 68 de lei și, cu o pre-comandă aici, asigurați finanțarea necesară pentru ca editura Herald să scoată un prim tiraj. Click aici și explorați care-s celelalte opțiuni. Despre o altă carte finanțată prin crowd-funding, tot pe WeAreHere, am scris aici.

În lumina nopților de proteste din februarie, închei acest apel cu un slogan:

Gata cu noaptea națiunii, sus cu Epoca rațiunii!

Promit că e mai bună cartea decât rimele mele.

Dacă vă place ce scriu, vă mulțumesc. Blogul are o pagină de Facebook, unde vă puteți exprima aprecierea în mod democratic, chiar și mai mulți deodată. Mă puteți urmări și pe Twitter, unde dau adesea ora exactă în domenii de activitate pe care nu le cunosc.

The post Cum procedăm cu rațiunea? appeared first on Vlad Bogos.

Alerta a fost falsă, n-a fost niciun cutremur de acest gen, altfel n-aș mai fi scris aceste rânduri, fiind fie foarte mort, fie un sinistrat norocos, dar fără Internet. Am reacționat spunându-i partenerei mele că s-ar putea să urmeze un cutremur mare, dar că e ceva dubios cu notificarea. După următoarele 8-9 repetări ale notificări m-am liniștit complet și am început să citesc reacțiile oamenilor de pe Facebook și Twitter: câteva reacții similare cu a mea, multe mișto-uri (meritate), câteva apostrofări corecte și extraordinar de multe prostii debitate de utilizatorii acestei aplicații GRATUITE.

Mai degrabă mi se pare că oamenii au fost enervați de reacția lui Moise Guran, jurnalistul-antreprenor care a început acest business toamna trecută. El e imaginea Biziday, fără el aplicația probabil ar fi sărit, cu greu, de 1000 de utilizatori. El a scris întâi că alerta e falsă și că probabil e un hack, apoi că investighează, apoi că nu e hack, dar nici de la ei nu e. N-a ajutat deloc crizei provocate de notificările fantomă.

De ce folosesc Biziday

Internetul învârte mult prea mult gunoi. Informații false, click-bait și manipulare comandată politic. Eu vreau informație curată. Biziday îmi livrează asta.

Utilizarea unei astfel de aplicații aprinde o dilemă first-world: pasez cumva responsabilitatea de a mă informa către o corporație (sau SRL în cazul Biziday)? Nu există răspuns corect, ci doar variații ale echilibrului fiecărui individ. Mix-ul meu de informații e Twitter (Reuters, AP, New York Times, The Atlantic, The Guardian și mulți jurnaliști de sport) + Biziday + HotNews + Facebook (unde urmăresc puțini oameni, majoritatea jurnaliști).

De ce alerte de cutremur într-o aplicație de știri? Probabil că Moise Guran, a vrut să muște din piață cât mai mult posibil încă din prima zi, activând frica firească a oamenilor de dezastre naturale. Aseară s-a anunțat că aplicația nu va mai oferi alertele de cutremur. Rateul râmâne.

Da, mă intereseză de ce a trimis aplicația acele alerte, dar nu pentru alertele de cutremur am instalat Biziday.

Da, cred că Moise Guran s-a bâlbâit în minutele imediat următoare incidentului, condus de panica unui rateu major a încercat să se disculpe, în loc să spună doar: “alerta a fost falsă, nu e niciun cutremur, investigăm acum, ne cerem scuze”.

Da, cred că discuția uriașă online stârnită de rateul Biziday validează conceptul produsului (nu știu dacă și business-ul, habar n-am cum au de gând să facă bani). Dacă aș fi Moise Guran în clipa asta, aș avea vânt din spate să construiesc mai departe pentru că ideea merge în piața românească.

Cum ar fi Biziday pe bani?

Aș plăti pentru aplicația Biziday, pentru că serviciul de triere a știrilor e unul de care am nevoie. Câteva funcționalități care ar face Biziday să fie mai utilă pentru mine:

1. Orice știre ar trebui să aibă cel puțin 3 surse. Înțeleg nevoia de viteză, dar dacă tot verifică oamenii știrea, de ce n-aș primi eu, utilizatorul, alte link-uri cu aceeași știre sau 3 vorbe despre modul în care a fost verificată (chiar și la 15-20 de minute după breaking news)? Vreau să văd cum comentează mai multe trusturi de media o informație, vreau să știu cine n-o menționează deloc.
2. Un plugin sau o extensie de browser unde să-mi livreze informația cât sunt cu ochii în monitor. The Guardian are așa ceva, Orange România la fel (m-au asaltat cu notificări o vreme).
3. Un “spărgător de bulă”. Dă-mi o știre curată, dintr-o sursă independentă (ideal, greu de făcut mereu) și arată-mi cum o interpretează presa de partid. Vine un material Pressone? Hai să vedem și ce zice România TV despre același subiect. Apare o investigație Rise Project? Hai să aflăm și ce zice Evenimentul Zilei. De ce ar fi util? Pentru că eu mă informez exclusiv online, dar 87% dintre români își iau deciziile de vot de la televizor (asta era situația în Decembrie 2016).

Cât aș plăti pentru Biziday? 3 Euro în forma actuală, 5 cu primele două îmbunătățiri din lista de mai sus, poate maxim 10 dacă aplicația ar reuși să mă facă să renunț la Facebook (care e o ghenă pe care niciun Report Fake News nu o va curăța) și la Hotnews. Nu știu exact cum ar putea ajunge acolo.

Altfel, e mișto că avem toți dreptul să fim indignați la orice, asta înseamnă că încă trăim în democrație. Eu cred că nu mai durează mult asta și mă îngrozește gândul, tocmai de aceea sunt pregătit să susțin financiar eforturile independente de a ține măcar un bec aprins pe-aici.

The post Aș plăti pentru aplicația Biziday appeared first on Vlad Bogos.

O căutare a identității naționale

La începutul anului am avut următoarea conversație cu un funcționar ANAF:

Nenea de la ANAF: Domle, dumneata ești evazionist?

Eu, pus brusc în defensivă de acuzația neașteptată: Nu sunt evazionist. Cum să fiu evazionst dacă sunt aici? Vin evazioniștii la ANAF să plătească niște taxe legale și să ceară lămuriri?

Nenea de la ANAF: Ah, atunci e altceva. Dacă nu ești evazionist, înseamnă că ești prost. Evazioniștii sunt băieți deștepți.

Mi-am înfrânat impulsul de a-l sugruma pe om și am râs. De nervi, de absurdul situației. Fără ca anecdota asta să fi avut vreun alt impact asupra activităților mele, scena m-a bântuit multe luni, pentru că puneam acum o față pe eternul român rău-intenționat, care ar face orice să nu miște un deget vreodată pentru a rezolva o problemă. În timp însă, am procesat altfel întâmplarea.

Acel om se afla în biroul lui murdar, într-un demisol umed, unde zilnic vin să-l chestioneze clienți care și-ar fi tăiat o mână numai să nu fie acolo. La el, interfața hidrei cu cetățeanul, vin doar oameni care au probleme, de cele mai multe ori urlând, probabil. Am lucrat 6 luni în call-center și știu ce înseamnă să ai parte de oameni furioși non-stop, am plecat de acolo fără vreo altă direcție pentru că mă temeam că voi înnebuni. Așa-zisul umor al funcționarului era singura lui armă împotriva nebuniei. Omul era un produs al sistemului, prea slab ca să “lupte” făcându-și treaba mai bine înainte să i-o ceară explicit șeful.

Brandul de țară al României e un om aplecat să urle la un ghișeu.

Facem parte, cu toții, dintr-un popor de victime. Din masa asta mare de oameni dereglați de sistem, unii aleg să se alăture sistemului, alții încearcă să-l schimbe din exterior, alții au vieți prea grele pentru a le mai păsa, alții se feresc să interacționeze cu monstrul, alții aleg să plece, pur și simplu, spre alte zări. Românii lui 2016 sunt rezultatele anilor de comunism, al lipsei unei educații civice și a inhibării spiritului antreprenorial prin birocrație. Ce puteau să lase în urmă generații întregi de turnători și turnați, de agricultori mutați cu forța în uzine, de copii educați doar pentru supraviețuire, nu și pentru viată? Deci, cine suntem noi? Suntem români, e complicat de trasat o identitate a acetui popor în niște cuvinte pe un blog.

Ce înseamnă, pentru mine, să fiu român, în 2016?

Nu mi-e deloc ușor să fiu român. Trăiesc într-o țară guvernată de infractori neprinși sau chiar condamnați penal, pe care vecinii și amicii mei îi tot votează, deja de 26 de ani. Mă tem să calc într-un spital de stat și n-am mai făcut-o de vreo 7 ani. Nici nu mi-am pus problema să-mi dau copilul la o grădiniță de stat. Îmi vine să urlu de fiecare dată când trebuie să interacționez cu statul român. Aleg să folosesc un serviciu de transport nereglementat legal pentru că cel legal îmi pune sănătatea în pericol. Nu-mi vizitez părinții care trăiesc la doar 350 de kilometri distanță pentru că e absurd să petrec o zi pe drum până acolo. Media românească tradițională a devenit complet irelevantă pentru mine, nu are absolut nimic să-mi ofere.

Pe de altă parte, redescoper plăcerea de a evada din oraș la mare sau la munte, ambele aflate cam la 3 ore distanță. Știu că locul meu de muncă, bine plătit, care mă ține cu mâinile pe tastatură într-un birou curat, se datorează faptului că suntem suficient de competititvi în raport calitate/pret, comparativ cu vesticii europeni (iar indianul din New Dehli se gândește la fel, comparându-se cu mine). Am ieșit în stradă după Colectiv și am produs o mică deviație a istoriei acestei țări, oferindu-ne tuturor o pauză de la guvernările infractorilor.

Societatea românească discută astăzi, mai mult decât oricând, o grămadă de chestii, de la drepturile comunității LGBT la serviciile de taximetrie, pentru ca trăiesc într-o țară vie, în mijlocul unui popor care învață, care-și caută identitatea încă pierdută prin arhivele Securității sau prin vreun birou cu ghișeu opac. Era posibilă dezbaterea publică acum 20 de ani? Dar acum 15? Evoluția e peste tot în jurul nostru.

Să fii român, în 2016, nu înseamnă absolut nimic special. România e o geografie (foarte faină, ce-i drept), niște geopolitică, un amestec de sânge din Carpați, Balcani și Urali, o moștenire morală grea. Identităti similare pot trasa croații, nemții, ugandezii, nord-coreenii și orice alt grup care mai trăiește pe Terra zilele astea.

Patriotismul  la zi

Mi-am pierdut avântul patriotic din adolescență, când nu credeam că Vadim era nebun. Azi știu că mândria natională e e doar o formă de a ascunde propriile lipsuri prin aderarea la o idee pe care nimeni nu are tupeu s-o atace. Patriotismul, care zilele astea îl vedem pervertit în naționalism, e o soluție ușoară când îți cauți propria identitate. Cred că oamenii din generația mea nu au cum să-și iubească necondiționat România și nici eu n-o fac, dar cred că încep să înțeleg de ce suntem aici și asta înseamnă că mă împac cu țara mea.

Nu mă mândresc cu statutul de român pur si simplu, dar mă mândresc cu realizările mele în România, cu realizările fiecărui membru al familiei mele, cu proiectele, afacerile și cauzele pentru care trudesc prietenii mei români aici și oriunde prin lume. Cea mai bună carte de vizită e munca. Suntem aici pentru că vrem să fim parte din reinventarea acestei țări, care acuși face 100 de ani. Văd peste tot în jur muguri ai speranței că țara asta va mai exista și peste 100 de ani și va arăta altfel atunci.

România e o nebunie încă în curs de apariție. Uneori e faină, alteori mă scoate din minți, dar apoi îmi amintesc că sunt doar 26 de ani de când am pivotat și, în istoria unui popor, asta e doar o clipă. În loc de tradiționalele platitudini, un sincer: spor la treabă tuturor românilor!

PS: Dacă vreți să vă faceți un cadou fain de ziua României, mergeți să votați pe 11 Decembrie și nu mai reîncălziți ciorba mafiei.

Dacă vă place ce, cum sau de ce scriu, vă mulțumesc. Blogul are o pagină de Facebook, unde vă puteți exprima aprecierea în mod democratic, chiar și mai mulți deodată. Mă puteți urmări și pe Twitter, unde dau adesea ora exactă în domenii de activitate pe care nu le cunosc.

The post Să fii român appeared first on Vlad Bogos.

Am fost votant liberal. Am crezut în toată povestea cu stânga e pentru proști, dreapta pentru cine vrea libertatea să-și facă singur viața mai bună. De fapt era libertarianism chestia pe care mi-o doream eu. Am mers la urne la aproape toate scrutinele (parlamentare, locale, prezidențiale, referendum, orice) din ultimii 13 ani, adică de când sunt major. Am militat pentru vot, cu o mică sincopă când m-a scârbit alegerea unui șarlatan ca primar general al capitalei. Am fost la un pas de a mă înscrie într-un partid în toamna lui 2014 și am strâns semnături pentru un altul toamna asta.

Am fost naiv să cred că poate exista dreptate absolută în vreun colț al lumii și prost de-a dreptul să cred că acel colț e politica românească.

Mă enervează politica, adesea îmi scapă subtilitățile ei pentru că, din fericire, nu din asta îmi hrănesc nici stomacul, nici mintea, așa că rareori mai pot fi la zi cu tot ce se întâmplă. Ce am înțeles în ultimii ani însă e că politica nu poate fi ignorată. Oriunde ești și orice faci, politica îți influențează deciziile, calitatea vieții sau chiar sănătatea psihică.

E un video de două minute la finalul acestui articol, dacă v-ați plictisit deja.

La alegerile din 11 Decembrie nu mă simt reprezentat de niciun partid sau candidat independent. În urmă cu 2-3 ani mă frapa ideea asta, că sunt rareori în vreun target, dar acum mi se pare că e cea mai bună veste despre mine însumi: aceea că, deși împart unele valori cu un grup, nu am nevoie să fac parte din acel grup pentru că pot să gândesc și să acționez singur pentru propria bunăstare.

Voi vota pe 11 Decembrie la alegerile parlamentare și vă îndemn pe fiecare dintre voi să faceți acest mic efort de gândire și de deplasare până la secție.

De ce e important să votezi? Impozitele ți le plătești oricum. Prin impozite angajezi sute de mii de oameni care să lucreze pentru tine, dintre care aproximativ 466 vor decide cum se cheltuie banii tăi* și ce legi urmează să respecți tu. Pentru acești indivizi, legile nu-s valabile pentru că au imunitate în fața justiției. Pe ei îi alegi pe 11 Decembrie. N-ar fi o idee bună să nu mai trimitem imbecili și hoți în Parlament?

Pentru cine să faci efortul de a vota? Răspundeți-vă fiecare la întrebarea asta.

În această vară, după mizeriile care s-au întâmplat la alegerile locale din Sectorul 1 (care e doar un exemplu amplu mediatizat), am decis că îmi voi sacrifica o zi din viață pentru a întări democrația asta șchioapă pe care ne bazăm în România.

Eram în gardă de ceva timp pentru că știam despre tentativa de deraiere a alegerilor prezidențiale, din 2014, din diaspora și deja citisem halucinantele texte de mai jos despre ultimele două alegeri majore din România. Citiți-le în tihnă și spuneți-mi cam ce stare de spirit vă induc:

1. Alegeri pe moșia lui Bulă (text scris după alegerile locale din vara lui 2012)
2. #ReporterLaVot: Am văzut cu ochii mei cum ne fură (după prezidențialele din 2014)
3. Cum a fugit Bulă cu voturile (tot după prezidențialele din 2014)

Pe 11 Decembrie voi fi observator independent, la alegerile parlamentare, într-o secție de votare, cel mai probabil în București sau împrejurimi. Nu știu unde voi merge, nu știu dacă la finalul zilei vor fi doar obosit sau voi avea și ceva de povestit, dar cert este că voi asista la întreg procesul electoral și mă voi asigura că, indiferent cine câștigă, în “secția mea” nu o va face prin fraudă.

Ce face un observator independent la alegeri? Observă procesul electoral (ștampile, liste, proceduri, oameni, etc.), imparțial, din secția de votare (observatorii staționari) sau din mai multe secții (observatorii mobili pot acoperi 8-10 secții). Observatorul independent e un arbitru care NU intervine, ci doar sesizează orice neregulă comisiei din secție și organizației care l-a acreditat și, în funcție de tipul abaterii de la procesul normal de votare, poate suna chiar la Poliție.

Pe scurt, un observator independent se asigură că votarea nu este fraudată, în niciun fel.

M-am înscris pe listele de observatori deschise în proiectul Fiecare Vot (e mult material foarte intersant pe site, aruncați-vă 10 minute pe-acolo!), inițiativă pornită dintr-un grup de Facebook: Geeks for Democracy, unde ne-am adunat cei care vrem să ne transformăm revolta în schimbarea mentalității și, dacă trăim suficient de mult, a clasei politice din România. Până acum suntem aproximativ 1800 de observatori înscriși. Dacă fiecare dintre noi ar observa o secție, am putea acoperi 10% din totalul secțiilor de votare din România.

Care e miza? Colegii de la Geeks for Democracy au calculat că doar 30 de voturi salvate de la fraudare schimbă rezultatul în secția respectivă cu 10%. E ceva miză, nu?

Mai sunt 10-12 zile în care vă puteți înscrie pentru a fi observatori independenți. FiecareVot.ro vă va ghida către o acreditare și apoi către o secție. Dacă reușesc să conving un singur om să se alăture inițiativei, n-am scris degeaba acest text.

De fapt, sigur nu l-am scris degeaba, pentru că în camera de alături doarme o fetiță care trebuie să audă despre fraudarea sistematică a alegerilor din România (și va auzi!) și să i se pară că e doar o fantezie povestită de un boșorog care a trăit în altă epocă.

Știu că pe filmare am carisma unui stabilopod, dar am înregistrat asta pentru FiecareVot.ro și o las și aici pentru consumatorii de video pe care-i agasează cuvintele numeroase înșirate mai sus.

* Un parlamentar decide, în 4 ani, alocarea a 420 de milioane de Euro (în medie), cea ce face ca un vot să valoreze aproximativ 17.500 de Euro, ceea ce l-ar face imposibil de cumpărat, însă știm cu toții că nu e așa.

Dacă vă place ce, cum sau de ce scriu, vă mulțumesc. Blogul are o pagină de Facebook, unde vă puteți exprima aprecierea în mod democratic, chiar și mai mulți deodată. Mă puteți urmări și pe Twitter, unde dau adesea ora exactă în domenii de activitate pe care nu le cunosc.

The post De ce voi merge să fiu observator independent la alegeri appeared first on Vlad Bogos.

Trăiesc din ce în ce mai des sentimentul că idei improbabile, pe care mi le sugerez a fi imposibile, devin realitate. Exist într-o bulă: oamenii de pe Facebook și ideile lor similare cu ale mele, lista de pe Twitter, cu link-uri din New York Times, The New Yorker, These Football Times și F365, instantaneele vânate de pe Instagram, meme-urile de pe Whatsapp.

Noua realitate mă sperie pentru că, de multe ori, nu o înțeleg. Încerc, dar e mult prea complexă pentru a putea fi sintetizată de mintea care e conectată la familie, livrabile și prezentări, proiecte personale, lecturi strecurate și se deconectează pentru 6 (uneori chiar 7) ore de somn pe noapte. Oamenii cu mult timp liber au mereu tendința de a crede că înțeleg. Unii chiar o fac.

Habar n-am ce înseamnă pentru umanitate ziua asta, pot face supoziții sau citi scenarii care sunt la fel de precise precum fanteziile fanilor Game of Thrones care încearcă să prezică cine e fratele incestuos al cui în serial. Vă recomand să citiți asta, asta, asta și asta, dacă aveți oleacă de timp și ceva curiozitate de a despica ceața noii realități care cuprinde SUA zilele astea.

Două chestii rețin eu din ziua în care Trump a fost ales:

1. Fiecare om cunoscut, măcar tangențial, căruia i se pare nostim că a câștigat Trump. Nu e nostim. Glumele sunt mișto, râsul ajută la procesarea frustrărilor, oricine știe asta, chiar și un om fără simțul umorului, ca mine. “Hahaha, a pierdut baba isterică Hillary. Trump cel mai number 1!” Prostiile astea filtrează, acolo unde mai erau dubii, imbecilii de oameni.
2. În societatea românească există o voluptate a discuției despre problemele altora și o tendință de a evita elefantul din încăpere, iar la noi elefantul e multicolor, fosforescent, gălăgios și pute. PSD, PMP, PNL, PRU, ALDE, UDMR și orice alt grup infracțional ai cărui membri au guvernat în ultimii 27 de ani, toate candidează la alegerile parlamentare din 11 Decembrie. Alternativele au șanse minime să conteze pentru că nu poți convinge un stomac gol să fie sătul, nici măcar cu argumente și proiecte cu impact controlat în buget. O șansă ar fi cu mici și bere. Uitați-vă dincolo de bula voastră, la România fără curent electric sau WC în casă, la analfabetism funcțional, foame, mizerie, boală, manipulare și, foarte important, la angajații statului. Cine credeți că va decide alegerile? Eu și cei din bula mea sau “România profundă”?

Noua realitate e sufocantă, dar mâine dimineață Mara va vrea să mănânce, rotițele corporației se vor învârti, iar ideile se vor lupta în surdină pentru timpul meu, adică voi avea treabă. Multă.

Mâine, săptămână viitoare, chiar și după 11 Decembrie, îmi rămâne doar să construiesc eu noua realitate pentru că nu mă regăsesc în cea colectivă. Cum? Prin muncă, cu empatie și răbdare, prin implicare în viața comunității, prin educația pe care o dau copilului meu. De fapt asta a fost realitatea mea și până acum, ceea ce înseamnă că tocmai am irosit 500 de cuvinte.

The post Noua realitate appeared first on Vlad Bogos.

De ce cred că un calendar științific pe perete e o mare oportunitate pentru orice copil?

Copiii sunt ființe extrem de curioase, care absorb orice văd sau aud în jur. Asta înseamnă că tot ce trebuie să facă părinții și educatorii e să cultive curiozitatea, oferindu-le micuților obiecte (cărți, jucării) care să le activeze dorința de a ști mai mult, exact cea pe care educația din școli o sufocă. E util pentru un adult să înțeleagă câte ceva din fizică, matematică, biologie, astronomie (ca alternativă reală a astrologiei, care e o invenție), chimie sau medicină? Da, e util. Atunci, hai să expunem copilul unor idei scurte din lumea științei, câte una pe zi, de exemplu.

Exact asta oferă Calendarul științific: fiecare zi a anului e legată de o descoperire științifică sau de un om de șțiință. Acum că am acasă un monstruleț flămând să afle cum funcționează lumea din jur, înțeleg mai bine ca oricând că educația prin curiozitate chiar funcționează (chiar și la diavolul meu tasmanian de nici doi ani).

Cum puteți ajuta?

Voi puteți contribui la apariția ediției din 2017 a calendarului științific, susținând campania de crowdfunding care e în plină desfășurare (click, nu vă fie frică), fie printr-o donație, fie răspândind vorba pe colinele Internetului. Lăsați-mi o vorbă în comentariile de mai jos pentru a simți și eu bucuria că am ajutat mai mult decât cu o donație, ok?

Design-ul și conținutul sunt opera voluntarilor Asociației Secular-Umaniste din România, iar banii strânși în urma campaniei de crowdfunding vor fi utilizați pentru tipărirea și distribuirea a 10000 de exemplare din Calendarul Științific, cea mai mare parte dintre acestea mergând la școli și licee din întreaga țară (aproximativ 150 de instituții în ultimii ani), adică exact la copiii care au nevoie să le fie stimulată curiozitatea.

Cum a fost în anii trecuți?

De la prima apariție, cea din 2011, ambițioșii mei colegi din ASUR (două vorbe despre ei la final) au reușit să trimită peste 45.000 de calendare științifice în școlile și liceele partenere ale organizației (adică unde e un profesor dispus să meargă împotriva curentului de îndobitocire), dar și în instuțiile indicate de donatori (de exemplu eu i-am trimis calendare fostului meu profesor de informatică). În 2012, National Geographic a fost partenerul ASUR pentru acest proiect, distribuind un exemplar al calendarului cu unul dintre numerele revistei.

Cel din 2017 arată așa:

E deja al patrulea an de când platforma WeAreHere.ro găzduiește campania de finanțare a Calendarului științific și ținta e 2500 de Euro. Mai sunt 13 zile, se poate și de data asta.

Calendarul Ştiinţific este editat deAsociația Secular-Umanistă din România, un ONG care promovează principiile etice umaniste, gândirea critică, cunoașterea științifică și separarea statului de biserică. Sunt simpatizant al ideilor acestor oameni de ceva timp, iar din 2015 sunt direct în proiectele ASUR, ca membru al asociației.

Dacă vă place ce, cum sau de ce scriu, vă mulțumesc. Blogul are o pagină de Facebook, unde vă puteți exprima aprecierea în mod democratic, chiar și mai mulți deodată. Mă puteți urmări și pe Twitter, unde dau adesea ora exactă în domenii de activitate pe care nu le cunosc.

The post Calendarul științific 2017 appeared first on Vlad Bogos.

Vă cer ajutorul într-un exercițiu de branding personal, a cărui idee nu-mi aparține (am preluat-o dintr-un episod a podcastului The Science of Social Media). Vreau doar 3 cuvinte, fără reguli. Substantive, verbe, adverbe, adjective, onomatopee, orice mă ajută. Cuvintele sunt alifii și cuțite în același timp, știu asta. De la voi cer nu mai mult de 3, dar mai puține, dacă așa simțiți.

Rezultatele, despre care voi scrie probabil (dacă vor fi) mă ajută să-mi clarific niște idei de dezvoltare vladbogosiană.

Nu contează cât de bine mă cunoașteți sau dacă m-ați văzut vreodată în viața reală, exercițiul e cu atât mai reușit cu cât sunt mai mulți participanți care au interacționat cumva cu mine: online, offline, business, etc.

Lăsați un comentariu mai jos, anonim chiar, dacă vreți.

M-ajutați?

The post Un exercițiu de branding personal appeared first on Vlad Bogos.

Organizat de prietenii de la Asociația Secular-Umanistă din România și Planeta Științei, cu sprijinul Institutului Francez și sub Înaltul Patronaj al Președintelui României*, BSF a început, oficial pe 27 Septembrie, dar evenimentele încep de Miercuri, pe 28 și țin până Duminică, pe 2 Octombrie.

Pentru că programul e destul de stufos, am ales 7 evenimente, pe care vi le recomand. Criteriul e simplu: la ce m-aș duce eu (adultul), la ce aș duce-o pe fiica-mea (dacă ar fi ceva mai mare) și la ce am merge împreună.

3 evenimente de la Bucharest Science Festival pentru copii

Atelierul Lego – Bricks 4 Kids, care are loc în fiecare zi de festival, cu o temă diferită: Racheta (în fiecare zi, de miercuri până duminică, de la 10 la 16:30), Naveta spațială (miercuri, de la 11:30 la 18), Banda de alergare *joi, de la 11:30 la 18), Roverul Curiosity (11:30-18:00, vineri), Centrifuga (14:00-15:00, sâmbătă) și Robotul spațial (duminică, 17-18). Toate sesiunile vor fi în Strada Glodeni, nr 3, Sector 2 și vor fi interactive, copii vor învăța jucându-se. Am fost obsedat de Lego când eram mic, acum pasiunea pare să se fi transmis Marei. Și de ce nu s-ar transmite? Știți vreo jucărie mai creativă?

Kid’s Lab: Atelierul micilor chimiști. Atelierul are loc miercuri (10-14), joi (14-18) și vineri (10-14), în sediul Facultății de Chimie Aplicată și Știința Materialelor, din Politehnică (Polizu 1-7). Așa-i că ți-ai dorit să combini niște substanțe fără riscul de a te arde sau de a provoca un mic Armageddon în paharul Berzelius? Asta au ocazia să facă puștii care merg la Kid’s Lab.

Atelier Animaliul – evoluția explicată copiilor. Sâmbătă, de la 11 la 12, la Librăria Humanitas Cișmigiu (spațiu foarte fain de evenimente, mergeți musai măcar o dată, e alt aer printre cărți). Anca Bontaș este profesoara de biologie pe care o asculți mereu cu plăcere, un om pasionat de munca în educație și mereu în tandem cu nevoile copiilor. Dumneaei va coordona acest atelier în care, prin activități interactive și un atlas special, copii vor primi explicații despre evoluție. Apropo, știați că puțini profesori mai predau evoluția în școlile românești?

Două evenimente de la Bucharest Science Festival pentru adulți

Ecologie Urbană, vineri, de la 18 la 19, pe Kiseleff, nr 1, în Muzeul Antipa. Despre ce se va discuta acolo? Citez: “Prezenţa sălbăticiei în oraşe, fie ea animală sau vegetala, este mult mai importantă pentru locuitorii oraşelor decât pentru biodiversitatea efectivă. Serviciile ecologice pe care oamenii le obtin din urma sălbăticiei urbane (la fel că şi serviciile economice, de mediu şi sociologice) sunt de neseparat de conceptul de sustenabilitate a oraşelor.”. Trăiesc într-un oraș cu 4 milioane de locuitori și o rezervație naturală la 10 minute de centru (pe care n-am apucat s-o văd niciodată), cum să nu mă tem că Parcul Văcărești va dispărea într-o zi, strivit de interesele imobiliare din zonă? Vreau să am argumentele pregătite, când atacurile vor fi reluate.

Vizită în laboratoarele Centrului de cercetări în automatică PRECIS. PRECIS este un centrul de cercetare pentru produse, procese şi servicii inovative inteligente, întemeiat de Facultatea de Automatică și Calculatoare. Sunt extrem de curios CE e înăuntru, mai ales că plimbam un anumit copil care dormea de rupea în Politehnică (cam ca taică-su la 20 de ani) pe lângă sediul acestul centru și niciodată n-am avut ocazia să intru. Roboți, drone și realitate virtuală? În Poli? Trebuie să văd asta… Apropo, intrarea dinspre Iuliu Maniu e mult mai aproape de PRECIS decât cea din Splai.

Două eveniment de la Bucharest Science Festival pentru părinți si copii

Atelierul de programare părinte și copil, unde, pe parcursul a două ore un om și un mini-om vor învăța noțiuni de baza de programare, pe care le vor aplica în crearea de jocuri și aplicații online. Eu am scris cod în Pascal și Fox Pro în liceu, educație care stă la baza carierei mele în IT, deși nu sunt programator sau analist, e esențial să înțeleg algoritmii care compun lumea digitală în care trăim. Ce aș putea scrie alături de Mara, oare?

Cine au fost Albert Einstein și Isaac Newton? Duminică, între 11 și 12, la Seneca Anticafe (Arhitect Ion Mincu, nr. 1), Alex Doppelganger va vorbi despre cei doi titani ai științei, într-un eveniment dedicat copiilor, în special celor peste 7 ani, adică celor care știu să citească singuri și vor pleca intrigați de acolo. Blogul lui Alex l-am descoperit recent, e foarte fain, vedeți-l aici.

Bucharest Science Festival e o manifestare incredibil de importantă, pentru că reprezintă unul dintre puținele puncte în care educația copiilor iese din tiparele școlii și ale tradiției, iar adulții nu se tem să mizeze pe curiozitatea micuților și, pe unde a mai rămas ceva, chiar și pe a oamenior mari. Luați-vă copiii și mergeți la BSF!

The post 7 evenimente de la Bucharest Science Festival, la care să mergi cu sau fără copii appeared first on Vlad Bogos.