Acesta este cel mai lung pasaj pietonal cu scară rulantă din lume. Are peste 800 de metri lungime și face legătura între Central și Mid-Levels în Hong Kong. Diferența de altitudine de la un capăt la altul este de 135 de metri iar distanța care ar trebui parcursă pe străzi în zig-zag, dacă nu ar fi acest pasaj ar fi de câțiva kilometri.

Noi n-am știut de el în prima zi când am sosit și am urcat dinspre Central spre Mid-Levels, cu bagaje, pe străduțe :)

Pasajul este în totalitate acoperit și în general suspendat. Este folosit în principal de cei care stau în Mid-Levels și lucrează în Central. Astfel, scara rulantă coboară în fiecare zi între orele 6 și 10 dimineața și urcă după ora 10 până la miezul nopții.

Pasajul a devenit și o atracție turistică traversând zona SoHo plină cu baruri și restaurante. Printre altele, aici s-a filmat Batman, The Dark Knight în 2007.

Pe același principiu (sau aproximativ la fel) ne-am creat propriile telegrame cântătoare alături de starul nostru, Make. La mine a ieșit ceea ce vedeți mai jos. O telegramă despre (culmea) plecare :) Ei bine, nu mi-am luat neapărat murăturile la pachet iar milionul de lei s-a transformat între timp în milioane de dongi vietnamenzi, dar telegrama mea merge din suflet către toți cei care simt că, într-un fel sau altul, suntem prieteni (chiar și numai virtuali!)

Deci da Nicu, se aude de aici din Vietnam :) și nu numai legătura preluată de la tine, ci și telegramele celorlați dreamteameri: Cristi, Stefan, Claudiu și Make.

PS: Am râs de unul singur pe aici când le-am văzut pe toate, dar mai ales de cea de la Make :))))

Prin urmare știam de unde ne întoarcem dar nu știam exact unde vom începe aventura sud-est-asiatică. Mai știam în plus că trebuie să ajungem în prima parte a lunii ianuarie în Vietnam. După ce am consultat mai multe variante, Bucuresti – Hong Kong cu Qatar Airways ni s-a părut cea mai bună alegere, mai ales că în felul acesta vedeam și Hong Kong-ul pentru câteva zile. Ne-a costat destul de mult (520 eur/pers cu taxe incluse) dar trebuie să țineți cont că noi am luat biletele destul de târziu și că am luat bilete one-way. Dacă veți căuta din timp și dus-întors este posibil să găsiți oferte mai bune ca preț, dar la momentul la care am căutat noi, nicio altă ofertă nu era sub 600-700 eur/pers.

Nu am foarte mare experiență în zborurile intercontinentale, și nu știu cât de obișnuite sau neobișnuite sunt lucrurile pe care urmează să le zic, dar sunt sigur că aceste informații le vor folosi celor care au nevoie de ele pentru a lua o decizie în privința rutei către Hong Kong.

Prima parte a zborului, de la București până la Doha în Qatar a durat 4 ore jumate. Avionul e dotat cu sistem multimedia pentru fiecare pasager. Noi am avut o tabletă pe care am vizionat filme, dar în lipsa acesteia poți face timpul să treacă mai ușor dacă urmărești un film (erau chiar și filme care la noi rulează încă în cinema, ex: (ian 2012) Puss in Boots, Reel Steel), dacă asculți muzică sau dacă joci unul din cele vreo 30 de jocuri puse la dispoziție. Sistemul multimedia era cu ecran touch. Filmele sunt majoritatea în engleză, au dublări în câteva limbi de largă circulație și sunt subtitrate în arabă. Ne-am jucat și noi, evident, și am rămas plăcut impresionat de clipurile de promovare ale ministerului turismului din Qatar.

Mâncarea servită în avion a fost foarte bună. Un pui cu sos de smântână și ceva cartofi (mai era la alegere un meniu cu ceva de vită), castraveți și roșii cu un sos de iaurt, apă plată (în capsula acea de sus-dreapta), pâine, unt și brânză topită, iar ca desert o tartă cu mere coapte și un Mars. De băut eu mi-am ales un vin de Chile (am observat că majoritatea celor din avion, români fiind, alegeau varianta de vin franțuzesc, dar, nefiind un cunoscător fin al vinurilor, îndrăznesc totuși să vă recomand să alegeți vinul de Chile).

În aeroportul din Doha urma să petrecem aproape 9 ore. Avionul a ajuns la ora locală 23 și aveam avionul către Hong Kong dimineață la ora 8.

Cu toate că există și variante de dormit în aeroport, într-un așa numit Quiet Room (vezi poza de sus), noi am preferat să stăm pe scaunele normale de așteptare din dreptul porților de checkin și să ne mai uităm la filme pe tabletă sau pe laptopul pe care îl aveam la mine.

Apropo de laptop, există wi-fi gratuit în aeroport, cu toate că eu l-am prins destul de greu și la nevoie există și prize ca să vă încărcați telefonul sau laptopul, cu condiția să aveți un adaptor universal la voi. Prizele sunt așezate lângă cabinele telefonice, de aceea veți vedea adesea, langă cabine oameni așezați pe jos și rezemați cu spatele de perete, având un laptop în brațe conectat la priza de lângă ei.

După vreo trei ore de stat și uitat la filme, ne-am hotărât să mergem să căutăm ceva de mâncare. Am găsit un fast-food, mai degrabă un fel de „împinge tava”, cu mâncare locală gătită. A fost o supriză plăcută să aflăm că datorită biletului de avion care era după câteva ore, puteam beneficia de un voucher pentru cină din partea companiei aeriene, voucher pe care l-am luat de acolo, de la restaurant.

Cu acel voucher am putut să ne luăm ceea ce vedeți în imagine: câte o porție de cartofi prăjiți cu un croissant cu pui și un fel de plăcintă cu legume, plus o băutură răcoritoare de tip dozator. Puteam să alegem și o porție de orez cu ceva mâncare gătită locală, dar asta aveam chef atunci.

La 8 dimineața ne-am îmbarcat în avionul de Hong Kong. Am uitat să vă zic că pe aeroportul din Doha, atât la sosire cât și la plecare am fost transportați între poarta de îmbarcare și avion cu un autobuz de tip Sattelite Bus. La plecare cred că drumul cu autobuzul până la pista de unde decola avionul a durat nu mai puțin de 15 minute.

După decolare a venit micul dejun. Un fel de budincă de cartofi cu cârnat, niște fructe, croissant, unt, gem și cam ce mai vedeți în imagine.

Fiind nedormiți toată noaptea, după ce am mâncat micul dejun am adormit. Ne-am trezit după câteva ore cu prânzul în față. Ceva asemănător cu cel descris în drumul dintre București și Doha, doar că eram destul de sătui și mai ales buimaci după somn, motiv pentru care am uitat să îi mai fac o poză.

Zborul de la Doha până la Hong-Kong a durat 7 ore și jumătate, dar datorită diferenței de fus orar am ajuns la ora 20:25. Una peste alta, după 21 ore efective din care 12 de zbor, cu totul 27 de ore dacă adăugăm diferența de fus orar (adică am plecat la 17:45 din București, ora locală și am ajuns la Hong Kong a doua zi la ora 20:25, ora Hong-Kong-ului) am ajuns, zic eu destul de repede și confortabil în capitala occidentală a orientului, locul de unde urma să înceapă, cum spuneam, aventura noastră sud-est-asiatică.

Evident, m-am intrebat de ce nu fac vietnamezii ca romanii, adica sa inmatriculeze masinile intr-o tara straina (cum am facut noi cu Bulgaria). Se pare ca in Vietnam nu poti circula cu numere straine decat daca sunt masini oficiale ale autoritatilor (guvern, consulat, ambasada etc). Nimeni n-a reusit pana acum sa imi explice daca exista exceptii, adica daca poti obtine un permis temporar de circulatie pentru o masina straina, sau pur si simplu nu poti intra sub nicio forma cu propria masina.

Saigon

Principalul mijloc de transport în oraşele vietnameze îl reprezintă motocicletele. În oraşele Hanoi şi Ho Chi Minh motocicletele reprezintă 60-65% din mijloacele de transport, iar un procent de 25% îl reprezintă bicicletele. Automobilele reprezintă 5% din mijloacele de transport, iar autobuzele 7%. În marile oraşe sunt probleme de congestie a traficului.

Primul lucru pe care il observi in traficul vietnamez, dupa numarul impresionant de motociclete, este lipsa respectarii regulilor de circulatie. Cu exceptia semafoarelor, in rest nu se respecta nicio alta regula cu care noi suntem obisnuiti. Nimeni nu cedeaza nimanui prioritatea. Pietoni, biciclisti, masini sau motociclisti, pur si simplu se strecoara unii pe langa altii in intersectii.

Te-ai putea intreba cum functioneaza acest haos. Simplu: nimeni nu respecta regulile, dar nici nu se asteapta de la ceilalti sa le respecte. Si ca sa vedeti ca e posibil, imaginati-va ca sunteti pe jos, intr-un magazin aglomerat in care oamenii se misca fara nicio noima in toate directiile. Nu aveti nicio problema sa va vedeti de drum, nu-i asa? Chiar si cu un carucior de cumparaturi dupa voi :) Cam asa e si cu traficul aici. Oamenii pur si simplu se descurca. Am observat totusi ca foarte multi semnalizeaza intentia de schimbare a directiei de mers, insa nu va bazati pe asta.

Am fost de asemenea avertizat ca nu prea intereseaza pe nimeni cine are sau nu dreptate dupa un accident, si ca nici nu e prea bine sa intri in conflict cu cineva dupa un accident, nici chiar sa intervii cand vezi un accident al altora. Se pare ca e mai sanatos sa iti vezi de drumul tau, altfel te-ai mai putea trezi cu un pumn in fata.

Daca intereseaza pe cineva subiectul si gasiti ceva interesant in articol, iata mai jos paginile fotografiate. La o cautare succinta pe Google nu mi s-a parut ca ar fi existat vreo reactie in presa sau blogosfera romaneasca cu referire la acest articol, cu atat mai putin banuiesc, vreuna a autoritatilor.

PS: Daca folositi aceste informatii sau fotografii nu uitati sa mentionati sursa :) multumesc