Waiting for The Big One

Last post (here)

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Wed, 15 Dec 2010 23:19:00 +0000

Pentru cei care încă mai vor, pentru cei pe paginile cărora mai exist și, nu în ultimul rînd, pentru cei care nimeresc aici în premieră... this is the new shit:

danmesser.ro

Be there, update your links, surf safe.

Vai

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Wed, 08 Dec 2010 22:33:00 +0000

Am fost aseară la concertul lui Steve Vai. „Obscurul chitarist“ (vezi aici) a umplut Sala Polivalentă, a ridicat-o în picioare și a bisat de trei ori.
De data asta, a avut o audiență care-l merita. Și poate, de data asta, am norocul să dau peste cronici scrise de oameni care chiar știu despre cine își dau cu părerea.

Ce să fie, nu-i nimic...

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Tue, 23 Nov 2010 19:51:00 +0000

Doar că eu, ca să mai scriu cîte un rînd care să nu fie întrutotul cretin sau libidinos, am nevoie de timp. Ceea ce, cam de cînd a început să cadă frunza, n-am prea avut. N-aș zice că ăsta e un lucru rău, au contraire chiar. Altfel aș fi dat în boala transformării acestui minunat spațiu virtual într-unul de confesiuni și introspecții de-a dreptul grețoase. Cui prodest?
La cîți cititori am aici, aș comite o mare eroare dacă n-aș încerca să mă alătur lor. Să mă surprind adică, recitindu-mă, pe mine însumi... :)

Apă. Băută pe nemestecate

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Mon, 11 Oct 2010 17:13:00 +0000

O veste minunată străbate canalele. Adică media:

"Viitura poluantă s-a diluat în Dunăre şi, conform calculelor făcute de specialişti, la intrarea ei în România, apa va avea un nivel al pH-ului în limite normale şi va fi comestibilă", a declarat duminică ministrul Laszlo Borbely.

Acuma, în ciuda modei, eu nu-l suspectez pe ungur de rateuri în vocabularul românesc, mai degrabă de prostie. Mai mult, cred că enormitatea e repetabilă în gura oricărui alt cuvîntător, la putere sau în opoziție. Și-mi vine în minte o dorință mai veche: să-mi sune la ușă cîte un reprezentant al celor mai dragi mie specii. Un popă și-un politician...

Toate minunile azi pentru doar doi bani...

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Tue, 05 Oct 2010 19:47:00 +0000

„Cum și-a lăsat Internetul amprenta peste cultură“ este o leapșă pe care o preiau de la Doulfe, leapșă în care ți se cere să ilustrezi cît mai relevant tema cu o melodie. Dîndu-mi seama că nu vorbim aici de acea cultură, ci de bagajul informațional comun, prima piesă care mi-a venit în minte a fost cea aleasă pînă la urmă drept cîștigătoare. Nu e hit, nu e șlagăr, nici măcar n-a avut clipele ei de celebritate. Vine direct de pe vinil și e o piesă foarte dragă copilăriei mele muzicale. În plus, chiar dacă îl precede cu cîteva decenii bune, cred că traduce foarte bine ceea ce a devenit Internetul, dacă reușești să te detașezi puțin și încerci să-l privești de pe margine. Să fie Circul, deci. Domino - Sorin Chifiriuc, 1981.

...
Aste întîmplări nu vezi în orice an,
Toate minunile azi pentru doar doi bani.
Maimuțe, crocodili, chiar foci avem cu noi,
Cămile și pantere, de-i sîmbătă sau joi.
...
Circul s-a oprit lîngă han, n-a mai trecut pe-aici de-un an...

Păi nu?

Hai să...

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Fri, 24 Sep 2010 21:21:00 +0000

Într-o țară cu iz de hoit, instituțiile guvernamentale se dovedesc incapabile să-mi cheltuie banii cu folos. Se asociază în schimb ca lipitorile cu acțiunile ONG-urilor. N-am nimic cu ideea ca un ONG să mă îndemne să curăț mizeria altora, pot ignora așa ceva. Dar să mă îndemne primării, prefecturi și firme de salubritate e chiar culmea nesimțirii.
Singura părere pe care o am despre Let's do it... este una proastă. Asta e, nu pot să fiu cvasi-antisocial și în același timp să mă dea simțul „civic“ afară din casă. Am exact atît cît îmi trebuie.
Cu prea puțin, aș fi unul dintre cei din cauza cărora se iese azi la curățenie. Nu sînt.
Pe cel care îmi prisosește îl arunc. Fără să fac mizerie, că e biodegradabil. Surplusul de bun-simț nu-l poți dona celor cu deficit, poți doar să încerci să compensezi. Nu vreau.
Let's do some thinking, though:
– Cei care ies la strîns de gunoaie nu sînt deci dintre cei care le aruncă. Sînt ceilalți.
– Ziua de sîmbătă e aleasă cel puțin nefericit. Duminică e zi de grătare...
– Ideea că pe aruncătorul de zoaie îl intimidează curățenia e o mică tîmpenie. Cea mare e să pretinzi că i-ai atras atenția strîngînd după el.

Prea mult verde strică, vezi?

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Mon, 20 Sep 2010 06:23:00 +0000

...

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Tue, 24 Aug 2010 20:06:00 +0000

Azi, la o țigară, lîngă o colegă cu un umeraș încărcat de boarfe:
– Ale cui sînt, dragă, hainele astea?
Cu un zîmbet-avanpremieră, căci tocmai realizase că se naște un banc:
– Ale lu' dezbrăcatu'....
0-1.

Signature of a cult-band frontman

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Tue, 17 Aug 2010 20:03:00 +0000

Sau trofeul din vara asta, cînd Andrew Eldritch s-a gîndit să se așeze și el la un suc, chiar lîngă masa noastră. Povestea – asta și cele de dinaintea ei – nu chiar la toamnă, dar ceva mai încolo.

Pînă atunci, arunc aceleași și aceleași poze pe unde mă mai ajută distributivitatea să activez online și am reacții mult prea indulgente față de „cronicari“ de festival aduși cu click-ul... Oameni care, înainte să învețe să scrie, ar fi trebuit să învețe să tacă.

Car wash

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Tue, 03 Aug 2010 20:34:00 +0000

Pentru că a trecut prea mult timp de cînd o curăț pe Negrita numai în spălătorii „la curte“, am zis azi pe-nserat că e momentul să o duc și într-unul dintre acele locuri în care scoți din viteză, te lași condus de niște role în podea și privești prin parbriz cum vin spre tine periile alea imense și extrem de agitate. Și unde, inevitabil, îți trec prin fața ochilor secvențe-clișeu din cîteva filme de groază categoria B.
În trecerea asta lină printre jeturile succesive de detergent, apă și aer cald, m-am surprins de cîteva ori trăgînd ușor de volan, într-o inutilă încercare de a corecta presupuse erori ale podelei automate. Dacă se strica vreo roată dințată pe undeva și mă trezeam în pereți?...
La ieșire m-am gîndit că aș mai fi intrat o dată. Ca în orășelul copiilor cînd, abia coborît din roller-coaster, te întrebi... bun, și-acum ce dracu' faci cu atîta adrenalină? Încă o tură!
Neagră de fericire, am tras-o pe Negrita lîngă niște aspiratoare automate, unde l-am lăsat pe un flăcău să se ocupe și de interior. Lîngă mine – încă o mașină, tot un Opel dar Caravan. Bărba-su îi deschisese capota și avea o privire deznădăjduită, prăvălită undeva între radiator și blocul motor. Cînd am văzut că i se umezesc ochii și devine sociabil, mi-am zis că nu sînt chiar pregătit pentru o mini-întrunire a opeliștilor, și în benzinărie pe deasupra. Mă scuzați – îmi venea să-i zic – știți... abia am ieșit de la dușuri...
M-am convins apoi că nefericirea omului era sinceră iar factorul cauzator extrem de inedit. Dacă tot poposise într-o benzinărie și dacă tot pleca mîine în concediu (ce chestie, ca și mine), s-a gîndit omul să-și mai lubrefieze oleacă pistoanele. Fatalitate (1) și probabil neîndemînare, capacul băii de ulei a scăpat printre măruntaiele mașinii și acum se odihnea undeva sub motor, pentru că – fatalitate (2) – omul avea scut de protecție dedesubt.
Deși m-am dedicat serios operațiunii de salvare, n-am reușit să-i scot capacul de-acolo. Am încercat poziții rare pentru vîrsta mea, comparabile doar cu cele ale instalatorilor sub chiuvete aflate în spații înguste, atît de mult m-am dedicat. L-am zărit doar (tăticul lui nu reușise performanța asta), proptit între conducta de evacuare și tabla scutului. I-am spus că e galben, e acolo și mi-a părut rău că n-am putut face mai mult. I-am lăsat lanterna.
Păcat. Aș fi devenit eroul lui. Ba chiar al întregii lui familii și al prietenilor de bere.
Dacă nu cumva, de jenă, penibilul incident al capacului de pe scut ar fi rămas micul nostru secret. Așa însă, plecînd după ajutoare, propagarea poveștii în cercul apropiaților devenea de neoprit.
...
M-am pregătit să închid mica aventură de la car wash. Urcarea catrafuselor înapoi în portbagaj a lăsat fără acoperiș o gașcă de gîndaci leșinați de canicula de peste zi. Brusc mi-am dat seama cine sînt cu adevărat, the big picture so to speak... Ia uite, zic, mă aflu într-o benzinărie, patetic reprezentant al unei specii care în cîteva zeci de ani va epuiza și ultimul strop/bucată/vapor de combustibil fosil. Ăștia îmi vor supraviețui orice-aș face și dacă i-aș suspecta de inteligență aș zice că de-abia așteaptă...
I-am strivit pe toți.

Două poze irepetabile

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Sun, 25 Jul 2010 21:06:00 +0000

Una cu „borna“ de 25.000 a Negritei și alta cu blocul meu în curs de polistirenizare. Să ne fie de bine.

Budapesta, anul II

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Fri, 16 Jul 2010 15:18:00 +0000

Cum hotărîrea de a nu mai străbate țara asta decît pentru a ajunge la graniță a rămas în picioare, n-am refuzat o a doua vizită în Budapesta, ocazionată de un concert Queensrÿche la care n-am fost.
Drumul – același, doar că de data asta escala de o noapte n-a mai fost la Timișoara, la mama extrem de mămoasă a unei colege care ne însoțea și de unde am plecat spre unguri mai grei cu două sacoșe pline cu de-ale gurii pentru două zile. De la Deva am ținut firul cel bun al drumului, spre Arad, unde am înnoptat la un hotel care nu ne-a smuls exclamații admirative, dar a cărui relativă decență aveam s-o regretăm intens peste trei zile.Budapesta – deja familiară, cu atît mai mult cu cît am stat în același loc. Vizite și poze în cîteva puncte de atracție rămase restante de anul trecut, mult mai cald de data asta, finala Campionatului Mondial cu comentariul de la fața locului (ceea ce e de preferat unui comentariu pe care îl înțelegi dar din care reiese evident că TVR a rămas cu niște cvasi-nulități în domeniu). Mi-am permis, printre străini fiind, chiar și extravaganța unei beri belgiene pe malurile ungurești ale Dunării. Un fel de „berea pe anul ăsta“...
Pentru escala de la întoarcere am ales Sibiu și un hotel ale cărui date de pe Booking.com s-au dovedit a fi complet eronate. Ne așteptam să stăm pe o străduță cochetă din spatele zidului vechi și ne-am trezit pe trafic greu colț cu gabarit depășit. Sînt gata acum să provoc pe oricine la un concurs de numărat TIR-uri în viraj dreapta, aș cîștiga detașat la Hotel Sonne din Sibiu, o impostură care nu se califică nici măcar ca suport pentru mitul zilei în care am nimerit acolo – marți 13...

Cam asta ar fi. De adăugat doar că în august, mergînd pe aceeași idee a mutării destinațiior familiare în afara țării, urmează un alt an II. Sozopol.

Dialog subțire. De vară.

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Mon, 14 Jun 2010 17:27:00 +0000

– Băi Dane, ăștia din Africa de Sud sînt pe același meridian cu noi... cum dracu' se întîmplă că meciurile sînt decalate cu o oră?...
– Noi sîntem la ora de vară, Denis...
– ?... Așa... și ei nu sînt?...
– Nu, Denis, pentru că la ei e iarnă...

Babel On-Line

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Tue, 08 Jun 2010 18:38:00 +0000

1. Mail de la unii cu care m-am încurcat într-o achiziție electronică și care se dovedesc a fi cam tîmpiței:

„Su pedido está pendiente ya que el pais no existe y no puede salir el paquete, llevamos varios meses intentando poder localizarle, por favor pongase en contacto con nosotros lo antes posible.“

2. Răspunsul meu, via Google translate, că am făcut spaniolă doar dos años de escuela:
„Hola,
Mi país existe muy bien y se llama Rumanía. Es entre Bulgaria, Hungría y el Mar Negro. Mi país es miembro de la Unión Europea también. Me dice que mi país no existe suena muy embarazoso. Aquí tienes un mapa y mi dirección, así:
[...]Si usted escribe la dirección como está escrito aquí, el paquete debe llegar sin problemas. Mi número de orden es [...]
Espero que me pondré la camiseta de este verano.
Muchas gracias y perdonen mi español, he usado traductor Google:)“

And now we wait... Și, între timp, pensamos ce frumos ar fi fost totuși que este país wouldn't exist...

Update – a venit pînă la urmă şi „camiseta“:

A cup of love. Wasted

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Tue, 01 Jun 2010 21:40:00 +0000

FĂ, imbecilo...

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Fri, 21 May 2010 20:21:00 +0000

Așa începe unul dintre comentariile unui admirator al ministresei de la voiagii și preumblări. Dacă aș fi reușit să-l comprim, titlul ar fi fost „Efectul devastator al părului blond asupra a ceea ce se presupune că ar trebui să se afle sub el“...

E și o parte bună a faptului că nu avem drumuri. Au rămas oaze de natură nealterate.

Probabil că imediat după behăitul ăsta plin de miez și sensuri, interministerial, s-a lansat tema găsirii de părți bune ale faptului că nu avem sistem sanitar, învățămînt, justiție, poliție, lege și ordine, siguranță și încredere...
De ziua ta, Elena, îți urez să mori în chinuri. Cu certitudine, toate părțile componente ale faptului că nu vom mai avea Udrea ar fi bune.
Să te canonizeze ăștia și să-ți plimbe moaștele prin toată țara, să ți le pupe băștinașii... Clavicule cu metatarsiene răvășite de-a valma, că nu prea avem drumuri...

Și pisicile au o singură viață, nu-i așa?...

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Wed, 28 Apr 2010 22:32:00 +0000

În seara asta am strivit o pisică sub roata din dreapta-față. Mi-a fost imposibil s-o evit. Poate doar dacă aș fi mers cu 30, în loc de 40 la oră. Cred că eram pe Ceaikovski. O singură bandă pe sens, în dreapta mașini parcate, în stînga scuar cu tufe de dracu' să le ia ce-or fi fost... De-acolo a țîșnit pisica, cam la un metru și jumătate în fața botului mașinii, hiper-determinată să treacă pe partea cealaltă sau poate doar hiper-speriată. De roata din stînga a scăpat, de cea din dreapta nu. Senzația de ghemotoc de blană strivită scurt și zdruncinătura moale mi s-au propagat pînă în stomac, dar am putut să privesc prin oglinda retrovizoare ultimul spasm al unei foste pisici negre și vii. Preț de o secundă sau două a fost ca și cum trupul încă nu primise vestea morții și încerca să alerge în continuare.
Apoi a rămas acolo, punct fix. Iar mașina care venea după mine i-a transformat extrem de probabila moarte în certitudine. Pentru că eram pe Ceaikovski, o singură bandă pe sens, în dreapta mașini parcate, în stînga scuar cu tufe de dracu' să le ia ce-or fi fost...

Un caz de traducere

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Wed, 21 Apr 2010 17:50:00 +0000

Citez din „România liberă“, ediția online din 15 aprilie, dintr-un articolaș cu așa-zise trucuri internautice:
Elimină informaţiile inutile cu ajutorul opţiunii „-". Dacă tastezi pe Google: dansez pentru tine - stefan banica, vei primi în rezultate doar informaţii legate de emisiunea „Dansez pentru tine" şi nimic despre moderatorul emisiunii Ştefan Bănică Jr.
Articolul se autodeclară inspirat din New York Times. De fapt, el e pur și simplu tradus de-acolo, iar adaptarea la realitățile locale pune o tușă de mică răutate (aș spune feminină, dar nu e decît prostească), la fel de inutilă și ea, care însă a stîrnit probabil rumoare admirativă în toată redacția RL. Paragraful original sună așa:

7. Exclude specific terms with the – operator. You can narrow your searches using this operator. For example, if you’re looking for information about American Idol but don’t want anything about Simon Cowell, you could try: “american idol” -cowell
Acum, nu că eu n-aș folosi „opțiunea“ aia. Aș pune-o chiar la început sau aș folosi-o singură în contextul dat. Dar pentru eticheta de „informație inutilă“, dacă aș fi Ș.B.Jr., i-aș sugera autoarei articolului să-și caute avocat.
Eventual pe Google.

De ce nu mă împrietenesc cu firma. Pe Facebook sau aiurea

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Thu, 25 Mar 2010 18:12:00 +0000

Primul și cel mai important motiv ar fi că detest cu patimă prieteniile unilaterale dintre o persoană fizică (eu) și una juridică (ea).
Ignorînd însă acest aspect, hai să vedem cum ar arăta o astfel de monstruoasă relație: aș avea o prietenă care nu-mi permite să fumez la ea în casă și mă scoate pe treptele de la intrare. Are o casă la dracu-n praznic. Mă obligă să-i promit (sub semnătură) că nu mă împrietenesc și cu alții, chiar dacă ea nu are dreptul decît la o treime din timpul meu. Îmi vorbește în șoaptă despre ce-mi datorează și cu voce ridicată despre ce-i datorez eu.
Și, bineînțeles, stă pe Facebook în timpul serviciului dar strîmbă din nas dacă fac și eu asta.
Ceea ce înseamnă că îmi sugerează să-mi împart viața în două bucăți colorate la fel și amîndouă dedicate ei. Una în numele contractului și cealaltă în numele prieteniei de pe Facebook.
Cam asta e și ideea...

Aerul condiţional-optativ

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Fri, 26 Feb 2010 10:37:00 +0000

Pînă acum cîteva zile, aveam la birou o instalaţie de aer condiţionat pe care nu o puteam controla. Ni se dădea căldură sau frig în sistem centralizat, ca la bloc. În majoritatea cazurilor, primeam căldură cînd ne era cald. Cînd ne era bine, însemna că instalaţia se defectase.
Astăzi ne-am dat seama că a fost o eroare să protestăm şi să cerem remedierea situaţiei. Pentru că soluţia la care s-a ajuns ne-a depăşit aşteptările. După trei zile de şantier, ne-am pricopsit cu încă o instalaţie de aer condiţionat, pe lîngă cea veche. Avem control asupra ei dar nu suflă decît pe rece şi, pare-se, are rolul de a contracara aerul cald de dincolo...
Întîmplător sau nu, directorul nostru administrativ şi creierul acestei operaţiuni se numeşte Dorel.

Un vis

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Mon, 15 Feb 2010 11:05:00 +0000

Azi-noapte am dormit ca un meci de fotbal... în două reprize. În prima, echipa adversă, F.C. Coşmarul a atacat furibund, nu ştiu dacă am reuşit să trec de jumătatea terenului...
Se făcea că, în vis, maşina pe care o aveam era decapotabilă. Ăsta e un detaliu irelevant pentru desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, dar găsesc reconfortant gîndul că visul nu a respectat fidel realitatea. Ce a respectat a fost situaţia critică a locurilor de parcare, aici lucrurile păreau să fie identice. Nici în vis n-ai unde să-ţi laşi maşina... Singurul loc pe care am reuşit să-l găsesc a fost fix sub un indicator de staţionare interzisă, în realitate n-aş face aşa ceva, din nou o nepotrivire.
Cînd mă întorc, după un timp, ia maşina de unde nu-i. Primul gînd a fost la parcarea firmei care saltă maşini, aflată din fericire (deocamdată) la cîteva străzi mai încolo. Ajung în locul cu pricina şi încep să-mi caut decapotabila. Nu era. Eu, cel care dormea, probabil eram deja leoarcă de transpiraţie şi îmi închipui că şi foarte agitat. În fine, termin de cercetat parcarea. Fără succes.
Şi cum mai toate experienţele mele onirice se încheie cu cîte o f(r)ază genială sau măcar memorabilă, văzîndu-mă în culmea disperării, vine la mine paznicul parcării şi zice: dom'le, da' sigur ai parcat-o ilegal?
Cum să răspunzi la aşa ceva altfel decît trezindu-te?...

My life according to The Rolling Stones

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Sun, 14 Feb 2010 14:01:00 +0000

Iniţial, asta a apărut pe Facebook, apoi... „vezi că ţi-am dat leapşă şi pe blog, că ţi-a ieşit fain... pune-o şi tu, să mai trăiască şi blogu' tău“

Pick your Artist:
Are you a male or female:

Describe yourself:

How do you feel:

Describe where you currently live:

If you could go anywhere, where would you go?

Your favorite form of transportation:

Your best friend?

You and your best friend are:

What's the weather like:

Favorite time of day:

If your life was a TV show what would it be called?

What is life to you:

Your relationship:

Your fear:

What is the best advice you have to give:

Thought for the Day:

My motto:

Late note to myself

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Thu, 11 Feb 2010 19:21:00 +0000

Fetele de abia douăzeci de ani încep să te abordeze în librărie, pentru o recomandare oarecare de titlu, abia cînd le-ai putea fi tată... nu e drept! :)

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Mon, 01 Feb 2010 23:37:00 +0000

M-am „împrietenit“ cu industria muzicală și cu cea a filmului în momentul în care am descoperit pe spatele CD-urilor sau al DVD-urilor traducerea textului de copyright. Acel text minuscul care începe cu „toate drepturile rezervate“, continuă cu enumerarea cîtorva chestii interzise și se încheie cu niște ani de pușcărie.

Utilizările neautorizate ale acestei înregistrări prin copiere, închiriere, împrumut, prezentare publică sau transmitere radio și TV sînt strict interzise și se pedepsesc conform legii.

Că n-am voie să rip-uiesc un CD (după ce l-am cumpărat, să zicem) ar fi de înțeles. Deși nu văd de ce n-am dreptul să fac cópii pentru player-ul din baie, pentru cel din mașină, pentru cel din bucătărie și pentru mini-sistemul din debara. Să zicem...
Că dacă îmi deschid în scara blocului un centru clandestin de închiriat (folosindu-mă de colecția audio-video personală) mă așteaptă ani grei de ocnă, și asta mi se pare rezonabil.
Dar să-mi spui că nu am voie să împrumut cuiva un CD sau un DVD... hellooo!!!

Uite de-aia „iubesc“ eu formulările de tip legal și în special traducerile lor. Pentru că în spatele textelor de genul „să nu faci aia, aia și – dar fără a ne limita la – ailaltă că dracii te găsește“ stau creiere de euglene verzi, mici și răutăcioase, care abia așteaptă să preia controlul. Uite-așa, de-ale dracului ce sînt ele. Conform legii.

Leapșă cu carte

noreply@blogger.com (MeSSeR) — Sat, 23 Jan 2010 12:16:00 +0000

Tot de la Ana:

1. Cînd citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Nu îndoi niciodată colțurile paginilor, e urît dacă faci asta.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă "da" care a fost aceasta?
Îmi e neclar cam ce poate însemna „în ultimul timp“, dar dacă „acum doi ani“ se încadrează în marja de eroare... a fost „Povestea Rolling Stones“ de Ioan Big.

3. Citiţi în baie?
Da, dar numai lecturi ușoare.

4. V-aţi gîndit vreodată să scrieţi o carte şi dacă "da" care ar fi fost aceasta?
Nu chiar o carte. Și, din fericire, mi-am dat seama la timp care îmi sînt limitele.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Cred că trebuie să rămînă de carte și nu de marketing și să fie alcătuite de edituri, nu de trusturi de presă.

6. Care este cartea preferată?
Într-o vreme aș fi enumerat cîteva titluri. Acum nu mai cred în relevanța unui răspuns anume.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Categoric nu.

8. Ce părere aţi avea de o întîlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
În nici un caz nu le-aș mărturisi transpirat cît de mult mi-au plăcut cărțile lor. Aș prefera, după ce i-am citit, să-i ascult tot eu pe ei.

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
Numai în anumite circumstanțe și depinde de carte. Beletristică nu.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
a. Nu mă apuc să citesc decît dacă subiectul mă atrage înainte de primele cuvinte. Nu aștept apariția interesului după douăzeci de pagini și nici vreun paragraf revelator imediat înainte de coperta a IV-a.
b. Uneori, în cazul meu, lectura nu e un act de voință proprie. Am citit mult prin natura meseriei, obligat să parcurg texte pe care nu-mi doream să le citesc. Patetic spus, aici cărțile m-au ales pe mine.

11. Care credeţi că este o lectură "obligatorie", o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Așa ceva nu există.

12. Care este locul preferat pentru lectură?
Lectura nu e un ritual. Nici măcar pentru unul ca mine, care citește foarte rar.

13. Cînd citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
Obișnuiam să ascult muzică și am pățit-o. Acum nu mai pot să disociez „Cvartetul din Alexandria“ (Lawrence Durell) de Dire Straits.

14. Vi s-a întîmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Sigur că da. Cam jumătate din „bagajul“ meu de cărți citite e format din lecturi electronice. Multe dintre ele, înainte ca termenul să fi fost inventat.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sînt împrumutate?
La cît citesc benevol, îmi pot permite să cumpăr. Întrebarea asta îmi aduce aminte de o temă foarte „dragă“ mie, industria muzicală... to be discussed, la un moment dat...

16. O carte este pentru mine... Cum aţi descrie o carte?
O memă.