Staying Home is not an option...

Running and Climbing

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Mon, 17 Oct 2011 11:58:00 +0000

Cred cu tarie in diversitate versus specializare...

Sambata mi-am facut portia de efort aerob alergand cam 15km cu 700m dif de nivel prin padurile de la tzara.
Am avut noroc de o vreme ideala pentru astfel de miscare: racoare, aprox 2-3*C si innorat.

Duminica m-am intros in Cluj si am mers impreuna cu Radu Crainic la catarat in Cheile Turzii pe o vreme ideala.
Desi de dimineata a fost un frig aspru, -3/-4*C, la pranz, cand am ajuns noi la perete erau deja +7*C, fara vant, iar stanca era placuta, chiar usor calda, dat fiind ca ne-am ales un perete in soare, la Erasmus (4B). Am ales ruta asta si pentru accesul mai montan pe care il au traseele din zona.

Escalada a fost numai buna pentru Radu sa reintre in forma, iar pentru mine sa intrerup cum se cuvine pauza de 4 saptamani de cand n-am mai fost la catarat.

Cum coechipierul meu trebuie sa se intoarca la Oradea in ac zi, dupa ce coboram rapel din creasta ne intoarcem la Cluj.

Conform planului :)...

PS: si sa nu uit de Finala Campionatului Mondial de Scrima la care RO a luat medalia de aur dupa o lupta incredibila invingand China in finala cu 27-26, dramatic !

Maraton Piatra Craiului 2011

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Thu, 13 Oct 2011 12:32:00 +0000

A fost o zi perfecta de toamna...
Aceeasi atmosfera de sarbatoare.
Probabil oamenii din Zarnesti au devenit datorita maratonului organizat de Luci Clinciu, cel mai avizat public.
E mare lucru sa fi incurajat pe parcursul unui astfel de concurs...
Dar sa nu uitam multimea de voluntari care au facut posibil acest concurs, felicitari tuturor !

photoTase

E mai mult decat evident ca in RO valoarea apare din efortul voluntar al oamenilor, iar sportul este una din exemplele cele mai elocvente. Asta in vreme ce se investesc milioane pentru tot felul de pseudo sportivi la fotbal, cu rezultate penibile. Ca sa nu vorbim de mass-media care se concentreaza pe viata extrascolara a acestori avortoni (poate nulitati sportive e mai putin dur) si a pitipoancelor lor.

La polul opus sunt acei oameni pentru care miza este sportul si miscarea.
Nici o legatura intre cele doua "clase".

photoTase

Maratonul Piatra Craiului 2011 este locul in care macar pentru scurt timp viata curge firesc si cu un sens altfel decat ceea ce traim zi de zi.
Aproape 500 de sportivi, trudesc cu zambetul pe buze pe parcursul celor 41km si 2150m diferenta de nivel avand ca scop principal doar efortul si satisfactia de a-si fi depasit limitele proprii...

photo: Gabriela Cuzepan

Pentru ca n-am acordat prea mult timp antrenamentelor de alergat, nu am asteptari foarte mari, in cel mai optimist caz sa raman la timpul pe care l-am reusit cu un an inainte.
Oana participa si ea hotarata sa termine sub 8h.

photo: Silvia David

Pe langa prietenii vechi multe fetze noi, dovada ca genul asta de miscare are din ce in ce mai multi adepti.

Ganduri inainte de start: putine, aproape fara emotii, n-am nimic de aparat, sunt un om liber. La Hercules mi-am demonstrat ca pot sa alerg si cu crampe, experienta care o sa-mi foloseasca si acum...

Cu toate astea spiritul competitiei ma acapareaza asa ca incep destul de tare, si ca sa evit aglomeratia de la urcarea spre Magura...
Sper ca mai apoi sa pot intra in ritm pentru urcarea spre saua Funduri. Desi trag destul de tare ma simt absolut ingrozitor, lipsit de ritm si foarte greoi.

photo: Nico Verhelst

Strang din dinti si alerg asa, chiar daca asta nu are nici o legatura cu ceea ce creierul receptioneaza de la restul organismului. In cateva minute sunt deja transpirat leoarca...Stiu ca efortul asta de adaptare ma va costa mai tarziu, dar asta e rolul pe care mi l-am asumat azi.

Alerg o vreme cu Tori si cumva asta ma ajuta sa intru in ritm, undeva pe urcarea spre saua Joaca. Deja la punctul de revitalizare de la Table apar primele crampe la gambe. Hmm, cam devreme...O miscare brusca si crampe nemiloase imi sageata gamba, tin acelasi ritm si asta cumva rezolva problema. Pe urcarea spre saua Funduri, tot impreuna cu Tori depasim un grup masiv de concurenti si profitam de relieful accidentat al crestei sa marim distanta fata de ei. Urmeaza coborarea pe corzile fixe, pe care pentru viteza am preferat sa nu le folosesc. Pierd destul de mult timp asteptand dupa alti colegi mai putin obisnuiti cu relieful, dar apoi ma lansez pe lunga traversare spre Spirlea.

photo:Eugen Andrei

Crampele se muta de la o gamba la alta, devenind o constanta. Singura sansa pe care o am e sa fiu cat mai indiferent si sa-mi vad de treaba. Strang din dinti si incerc sa mentin ritmul constant. De la frecventele urcari si coborari apar crampe si la cuadriceps, intai la piciorul stang si apoi la dreptul. Solutia e aceeasi, dau inainte in acelasi ritm...

photo: Corina Fodor (Oana la Cerdac)

Daca la Hercules, unde intr-o situatie similara, m-am oprit chircit de durere, acum am descoperit ca de fapt se poate...
Pe coborarea de la Spirlea ma lansez cu toate motoarele la maxim, e o adevarata frenezie, iar pentru prima data dispar si crampele, dar nu-mi fac mari iluzii...
Ajuns pe plat avantul s-a dizolvat si monotonia drumului pietruit face ca totul sa devina mult mai greu, de abia astept sa intru iar in padure spre Diana, desi nu ma astept la o plimbare in parc...

Dupa o foarte scurta pauza la Plaiul Foii, incepe calvarul...
Senzatia de sfarseala ma salveaza insa paradoxal de crampe. Incerc din rasputeri sa pastrez un ritm constant iar la asta ma ajuta un grup destul de mare care vine la 50-60m in spate. Pastrez ritmul astfel incat distanta sa ramana constanta. Stiu deja prea bine drumul asta asa, dar cu toate astea luminisul de la Diana e intotdeauna o surpriza placuta :)...Distanta fata de urmaritori a scazut asa ca ma lansez cu toata viteza la vale...E cat pe ce sa cad din pricina crampelor care m-au apucat instantaneu, dar deja, cel putin dupa primul soc, sunt aproape imun.
Pana la Schit am luat un avans oarecum linistitor, dar traverseul monoton care urmeaza ma cam anesteziaza si un grup de 3-4 concurenti s-au apropiat iar.
Colac peste pupaza mi se desface si un siret, ma opresc si ma aplec sa ma leg, dar cu grija sa nu ma apuce iar vreo crampa.
Apoi tasnesc ca din pusca in urmarirea celor care m-au depasit...Lansez un atac pe care il sper final...
Doar unul din grup ramane la plasa si dupa inca 2-3 km in care s-a pastrat status-quo -ul decidem sa pastram acelasi ritm.
Impreuna cu Vali alerg cot la cot pana la finish...
5h 12min cu 2 minute mai repede decat anul trecut.(rezultate complete)

photo: Gabriela Cuzepan

Dar lectia cea mai valoroasa nu e despre timp ci e despre mine, despre creierul si corpul care il serveste...MCP 2011 a fost o cursa de vointa de la un capat la altul.
Oana ajunge dupa 7h 41min un timp foarte bun avand in vedere ca e la primul maraton,,,

photo: Silvia David

Spre seara mergem la serbarea de sfarsit de MPC, poate singura bulina neagra fiind o sala plina ochi, fara scaune suficiente si foarte prost ventilata, lipsa de aer fiind la fel de acuta ca si in cinema PACEA 1981 la premiera cu Imperiul Contraataca...

In rest totul e la superlativ: organizare, participanti, conditii, experienta noastra.

Acum poate sa vina iarna...

Quo Vadis

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Tue, 20 Sep 2011 09:03:00 +0000

Sambata dimineata sunt dinou in drum spre Cheile Turzii, la catarat.
Claudiu e deja in Chei de vineri, eu ajung in jur de 8am si impreuna ne indreptam spre Peretele urias unde vrem sa urcam pe Quo Vadis, 5B, 7, 7L.

Vremea e perfecta, desi azi e concursul Misi Szalma, inca nu e nimeni prin chei...activitatea incepe in jur de ora 10. Pe la 9 intram in perete. Treaba merge bine si suntem deja la jumatatea traseului cand apar si ceilalti cataratori, cei mai multi dintre ei in Vigh Tibi, traseul paralel cu noi. Astfel Mihnea si Delia, Paul si Anca ajung in scurt timp in paralel cu noi, urcand in foarte mare graba...ca la concurs :). Se face aglomeratie mare si mai jos unde mai apar inca 2 echipe deasupra piciorului Peretelui Urias.
Intre timp Claudiu a terminat ultima lungime iar eu sunt in hornul de sub arcada cand un bolovan de mari dimensiuni imi sufla pe la urechi, noroc ca eram protejat de arcada de stanca...Aglomeratia din regruparea de deasupra e de vina...Bolovanul se sparge de perete zeci de metrii mai jos starnind strigate si teama la echipele care urcau...Iesim sus fara alte incidente si ne strangem mainile pe creasta de exit.
Ceilalti dispar grabiti spre obiectivele lor, iar eu plec la tara sa-mi vad de treburi...Asa incepe un we perfect :)

La catarat prin Cheile Turzii

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Tue, 13 Sep 2011 14:07:00 +0000

Dupa Fagaras am ajuns la concluzia ca prea mult am neglijat cataratul asa incat am reinceput iesirile la stanca
Impreuna cu Florin am dat o incercare la Memorialul Jenci B, 6A. Din pacate glezna paradita de Florin la o tura de bicicleta face figuri, asa ca dupa 2 L ne dam jos. In completare facem 2 trasee mai usoare si mai putin solicitante: Sc Turdeana 3A si LM 7.

We asta impreuna cu Claudiu am facut Peretele Suspendat 4B si Csipkes 5A. In jur de 9 incepem sa ne cataram...

Peretele Cispkes...ma apuca nostalgia, pe aici n-am mai fost de mai bine de 10 ani...

la ora 13 suntem sus...

Fain!

Alte 24 ore

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Fri, 02 Sep 2011 13:38:00 +0000

...la ora 6,30am, chiar daca e we, Balea Lac e un loc aproape normal, exceptie fiind doar mizeria lasata in urma de cohortele de "turisti" si de cotetzele de pe marginea drumului. Macar am gasit loc de parcare.

Plec spre valea Laita, in turnurile Laitii unde urmeaza sa ma catar impreuna cu Gioni pe traseele din zona.

Vremea nu e formidabila, vantul bate destul de tare, chiar daca e un vant cald si norii se cam aduna.

Asteptam pana la pranz sa vedem cum evolueaza si apoi ne hotaram sa facem Creasta Fierastraului 3B, din zona Negoiu.

Un traseu fain, lung, fara probleme tehnice, stanca destul de ok. Imi fac singur viata grea incercand sa trec cu rucsacul in spate printr-un pasaj mai ingust unde se agata rucsacul.

Nu reusesc sa trec decat atunci cand il desfac de pe umeri si-l las sa atarne si ma catar asa...

Seara opreste fluxul de turisti si linistea se lasa iar peste munte.

Duminica cerul ca de sticla prevesteste o zi superba. Vantul s-a oprit iar temperatura e placuta. Nici un motiv sa te imbraci gros chiar daca traseul e pe un perete N iar soarele e zgarcit acolo.
Ne indreptam spre peretele Laita unde vrem sa urcam Muchia Mare 5A. Insa dupa ce intram in umbra e cu totul alta poveste, vantul bate din ce in ce mai tare iar frigul incepe sa muste.

Nu e ca iarna dar oricum temperatura e sub 10*.

E frig si cu hanoracul pe tine, dar asta mai ales din cauza unui vant neiertator. Incepem sa ne cataram in jur de ora 10,30am. Lungime dupa lungime, ne apropiem cu speranta de soarele care parca fuge de noi. Pana la urma clantanim din dinti pana la sfarsit cand iesim in creasta. Muchia Mare e un traseu superb, stanca curata, regrupari bune dar asigurari rare, mai ales pe lungimile 3 si 4.

E util sa ai la tine 3-4 nuci si 2-3 frienduri (marimea 2-3 de la BD) si ceva anouri lungi pentru lungimile 5 si 6 care sunt mai sinuoase.

La ora 16, ne strangem mainile sus in creasta, coboram inapoi in valea Laita, luam un pranz intarziat si plecam incet spre casele noastre, Gioni coboara in Piscul Negru iar eu inapoi in Balea Lac.

Sunt obosit dar si multumit dupa doua zile super faine petrecute impreuna cu un prieten care incheie astfel perioada de recuperare si trece iarasi la treburile serioase ale alpinismului. Inainte de Turnul Paltinului cobor in tacuta caldare Pietroasa a Doamnei si traversez spre saua Balii. Locul conserva perfect spiritul Fagarasului: salbatic si auster...
Ma opresc sa admir apusul si profit cateva clipe de linistea ireala pe care inserarea o asterne peste toata firea.
Ma roade foamea si ma gandesc doar la ciorba si friptura care ma asteapta acasa, la un dus adevarat si la un somn bun.
....
In coborarea spre lacul Balea ma intalnesc cu colegii de la Salvamont Sibiu care ma anunta ca a avut loc un accident in zona Strungii Dracului si ca e nevoie de o interventie acolo...
....
Las la masina surplusul de echipament si pornesc spre Caltun. La Turnul Paltinului imi ajung colegii din urma si impartim echipamentul pentru salvare. Suntem 3 din Sibiu si inca 3 din Arges.

Urcam alert spre Caltun. Puiu si Iulian ajung primii din cab Negoiu pe varf si incep coborarea cu accidentata.
Cand ajungem noi, in jur de ora 22 ei deja coborasera aproape de baza Strungii Dracului.

Orele trec si desi muncim aproape fara pauza pare ca o sa ne ia toata noaptea sa ajungem la refugiu.
Dar incet, incet, metru cu metru, trecem "mariner-ul" peste lespezi si mici saritori pana la lacul Caltun.

Aproape la refugiu, suntem chiauni de somn si oboseala. Ajungem in sfarsit la 3am...
Dupa aprox 1,5h de somn, pe la 4,30 pornesc singur spre Balea lac, pentru ca deja e luni.
Resimt din plin orele de efort fara odihna si mancare, dar atunci cand in sfarsit soarele rasare un adevarat flux de energie ma mobilizeaza. La 7 am ajung in Balea dupa care continui spre Sibiu...

Dimineata elicopterul SMURD aterizeaza ceva mai jos de Caltun si evacueaza victima accidentului, iar colegii se intorc prin Piscul Negru in Balea.
Filmul actiunii aici:

Hercules maraton 2011

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Thu, 09 Jun 2011 08:08:00 +0000

Hercules maraton pe scurt, sau ma rog cat de scurt ar putea fi un maraton montan...adica la cei 44km se adauga 2300m dif de nivel. Oana a participat la semimaraton unde a terminat in 3h cei 21km si 1020m dif de nivel pe locul 10 la feminin. Eu am terminat maratonul in 5h 33min pe 8 la categoria 30-39 ani si 20 la general.

Mi-am propus sa termin intre 5h si 5h 30min, n-am reusit, dar a fost bine. Dintotdeuna o astfel de competitie functioneza ca un fel de barometru pentru conditia fizica si mai ales ca o posibilitate faina de a ma intalnii cu oameni cu o mare pasiune pentru miscare outdoor. De altfel nu cred ca as alerga 40km daca nu ar fi genul asta de competitii.

Pe scurt povestea suna cam asa: aproape de Bogaltin mi-am intrat bine in ritm dar pe urcare din cauza unei miscari aiurea au inceput crampele la gamba stanga, crampe care au tinut pana la finish. Am continuat prudent sa nu agravez si sa pot termina onorabil. Tactica asta pe furis m-a costat mult timp pierdut in schimb am invatat cate ceva despre mine si asta e cel mai important.

Usor, usor au trecut si crampele si pe ultimii 15km am alergat bine...Florin Daneliuc pe coborarea spre Inelet :)

Oana pe traseul de semimaraton...

Urmatorul concurs poate fi un maraton :)

Pe coborarea de la Dobroaia dintr-un impuls sportiv am accelerat tare si am castigat un avans seminificativ 10min fata de urmaritori, dar cu ocazia asta am pushcat o tranta tzapana , spectaculoasa dar fara consecinte,

Pompat de adrenalina trec linia de sosire :).

Alin, Gianina si ceilati voluntari au facut si anul asta o treaba excelenta :)...

Maraton Piatra Craiului 2010

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Wed, 13 Oct 2010 12:52:00 +0000

Daca anul trecut am simtit maratonul MPC ca pe un festival al sportului in care nu a contat locul si foarte putin timpul, acum am simtit tirania rezultatului...
Poate si din cauza ca am fost mai putin bine antrenat fizic. Poate parea paradoxal ca acum am reusit un rezultat mai bun, si totusi...
O tactica potrivita si discplina pot compensa pana la un punct.

Ca intotdeauna reintalnirea cu MPC insemna in primul rand o multime de oameni dragi cu care din pacate ma vad prea rar si recunosc: simt o mare mandrie ca sunt participant la acest eveniment.

Datorita eforturilor organizatorilor, mai ales ale lui Lucian, MPC a ajuns sa intre in traditia sportului din Romania, devenind cred eu cel mai important eveniment sportiv al toamnei...mult mai important decat Liga 1, Campionilor sau meciul contra Frantei...rivalizeaza doar cu Cupa Mondiala castigata de nationala de handbal feminin, cel putin pentru mine.

De data asta Oana se decide sa intre si ea in concurs.
Surprizele vin de la Timi, de unde mai multi prieteni si fosti colegi de la Conti, s-au hotarat sa-si incerce puterile la maraton, ma bucur si sper sa fie cat mai multi contaminati de acest virus al sportului.

Isi fac probleme sa nu se faca de rusine, eu cred ca se pot face de rusine doar daca stau acasa...
Dar la concluzia asta o sa ajunga si ei in curand:)

2octombrie aduce cu sine ninsoare peste 2000m, zapada pe platoul Bucegilor, si frig...
Dar macar nu ploua, iar traseul e in cea mai mare parte uscat si in conditii super OK.
Oricum ar fi fost, cei 400+ de concurenti sunt convins ar fi avut acelasi entuziasm.

un filmulet facut de Alexandra Coliban...toti paream la start sa avem o criza de ADHD:))...

Am uitat din momentul in care am ajuns la Zarnesti de tot stresul care a ajuns sa ma macine zi de zi la lucru..., dealtfel motivul principal al unui antrenament mai slab. Cu toate astea simt o mare nerabdare sa inceapa raid-ul. Cred ca singura ingrijorare vine din cauza papucilor de trail-running care dupa un sezon au inceput sa dea semne serioase de oboseala.
Reusesc inainte sa plec spre Zarnesti sa-i vulcanizez cu power-tape (...) e distractiv cum prietenii au crezut ca e ceva smecherie demna sa optimizeze performanta...lucru adevarat dealtfel, in slapi ar fi fost mult mai greu:)).

Optimizarea a venit de la tactica foarte larg raspandita: alergi cat poti si pe panta mergi cat poti de repede, aplicata cat poti de bine...
...Aa si de data asta am avut baterii noi in USB stick-ul cu muzica.

Startul incepe destul de tare, incerc sa stau cat mai in fata, Cata Pobega, cu care aveam plan sa mergem impreuna, e prudent si ramane mai in spate. Alerg mai mult singur, ma rog daca se poate spune ca esti singur cand concurezi impreuna cu mai bine de 400 de alergatori.

Pana la urcusul din saua Funduri depasesc cativa concurenti, apoi cum urmeaza coborarea mai tehnica ma grabesc sa nu prind coada...

Am noroc, trec destul de repede, si continui in acelasi ritm constant.

La una din saritori ma intind destul de mult si fac o mica contractura la gamba, o iau incet pana simt ca se atenueaza...
Deja sunt destul de izolat avand avans fata de urmaritori si fiind pb destul de in spate fata de primii clasati. Simt ca las ritmul prea moale, ma las depasit si pornesc in urmarire. Colegul din fata ridica si el ritmul asa incat ajungem sa alergam chiar OK.

Pe coborarea spre Spirlea se lanseaza serios si in prima faza pierd teren. Apoi incet incet ne reglam si in acelasi ritm sustinut coboram. Ajunsi aproape la drum il depasesc, omul se oprise sa se alimenteze cu un gel, iar eu alerg iar singur.

Ajung cam in acelasi timp cu un alt concurent la Plaiul Foii. Nu pierd mult timp , beau un pic de supa, cateva fructe si dupa 2-3 minute pornesc mai departe. Ma uit din cand in cand in spate, deja nu mai pot alerga sunt chiar la intrarea in padure cand incep sa merg. Pastrez ac distanta fata de cel din spate. Nu mai e nimeni pe traseu, nici in spate nu mai vad pe nimeni. sunt din ce in ce mai optimist ca o sa fac un rezultat bun.

Trebuie doar sa alerg sustinut dar nu foarte tare ca sa cobor sub 5h. Din pacate zeul sportului decide ca am avut o cursa prea linistita si ca trebuie sa fiu pedepsit. Dupa cativa pasi de coborare, crampe neiertatoare ma blocheaza. Merg incet, sperand sa treaca cat mai repede. Alerg aproape pe furis:)
Aici se simte lipsa antrenamentului serios...:(

Pana la urma reusesc sa alerg dar mult sub ceea ce as fi putut, dupa 2-3 km incep sa-mi revin si plusez dinou.
Trec in viteza de Coltul Chiliilor si sper sa pot sa continui la fel pana la finish.

foto: Andrei Tanasie

Am fost prea trufas, crampele reapar si ma forteaza sa ma opresc, stau pret de 4-5 min, probabil cea mai luga pauza a cursei. Sunt depasit de doi concurenti, ma ridic si strangand din dinti continui...
Reusesc sa nu ma mai opresc, ba chiar sa maresc ritmul, oricum distanta fata de cei din fata ramane constanta, dar macar nu mai vine nimeni din spate.

Toate ruperile astea de ritm ma obosesc, si cand ajung pe plat trebuie sa strang serios din dinti ca sa pastrez ac viteza.
In fine sensul giratoriu, aplauze si strigate de incurajare: FINISH!

5h si 13 minute...sunt multumit, pana la urma sunt cu 26min sub timpul de anul trecut...locul 13 din cei 120 din categoria 30-40 masculin si 32 la general din cei 430 sportivi de la start. Am fost trufas, am crezut ca pot sa ma pacalesc si am intins coarda pana la limita :), dar sunt bucuros, a fost pentru mine o cursa tactica, mult mai mult decat una fizica, si am invatat multe despre mine si de data asta.

Oana e inca pe traseu, asa ca dupa cateva minute petrecute la sosire, ma urc in masina si plec spre Paliul Foii unde spre sa ajung la timp ca s-o incurajez.Cand ajung in Plai Oana ma suna si-mi spune ca ajuns la sosirea din Plaiul Foii, a decis sa se opreasca acolo si acum e in drum spre Zarnesti, pb ne-am intersectat pe drum...

foto: Andrei Tanasie

Mai stam ceva timp in zona sosirii, povestim cu prietenii, e foarte faina atmosfera dupa concurs, toata lumea e relaxata si toti zambesc cu gura pana la urechi.

Si ca de fiecare data cei mai tari sunt cei care termina dupa 8-9h, cu siguranta ei au mai mult de suferit si totusi nu renunta....Bravo tuturor!

Urmeaza bulz-party adica mamaliga cu branza si festivitatea de premiere...

In concluzie: MPC e cu siguranta intrat in traditie, cat ma tin baierele sa termin o sa mai vin...:)

PHOTO: toate fotografiile au fost preluate de pe site-ul oficial MPC

Filmul cu ascensiunea Muchia Mare din Laita, Fagaras

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Thu, 19 Aug 2010 15:44:00 +0000

Preluat de pe:
Jurnalul de weekend Silvia si Cata
Filmat de Silvia, Cata, Adi
Montat de Cata
Alpinisti: Silvia, Cata si Adi

Enjoy!

Coltii Morarului Bucegi

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Tue, 10 Aug 2010 18:03:00 +0000

Sambata 1-august, zi de we clasic. Trezirea la ora 3,30...dimineata, afara tuna si fulgera.
Ploaie torentiala pana la Brasov. La intrarea in oras artera e inundata. Cel putin pentru moment ploaia s-a oprit.
Sunt 100% convins ca in cateva ore o sa fim uzi leoarca, undeva in apropiere de Coltii Morarului.

Plecam de la Busteni, caminul alpin in jur de 8,00, suntem 3 echipe. Nusu, eu si cursantii de la AGMR.

El Condor pasa...ma rog acvila,

De pe valea Cerbului facem dreapta pe Brana Mare si apoi de pe creasta Morarului, traversam matematic toate acele Morarului.

Flori de colt:

Avem mare noroc cu vremea, nici un strop de ploaie

Se bulucesc norii dinspre Ardeal, spre est e senin sticla.

Ac dupa ac, ne bucuram de o escalada usoara, dar pe un teren spectaculos si expus.

Pana la urma pasajele de iarba sunt cele mai dubioase...un piolet ar fi prins bine pe alocuri, poate la iarna:)

Capre negre la lucru...

Cel mai inaltu punct din tara: turnul TV Costila.

Iesirea din traseu, de aici pe pasune spre vf.Omu.

A fost frumos...

Scurta pauza la cab.Omu, mancam o ciorba pe cinste, apoi coboram pe valea Morarului, pe marcaj pet albastru pana aproape de padure :(.
Apele au spalat mare parte din vale dar peturile aruncate de turisti sau altii sunt stridente in peisajul salbatic al vaii Morarului...
Multumesc prieteni pentru o tura pe cinste de dimineata pana seara:) !
Eu imi continui drumul inapoi spre Sibiu...

Muchia Mare din peretele Laita

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Mon, 02 Aug 2010 19:39:00 +0000

photo: Silvia, Cata, Adi

sambata 31-iulie-2010

Silvia, Cata si cu mine ne reunim la ref.Caltun putin inainte de ora 11.00. Vremea e super, doar adie usor vantul. Scame de nori se agata lenese de creste. Trafic obisnuit pe poteca crestei principale a Fagarasului...

Coboram spre marele perete care ma margineste spre est Valea Laita, tinta e traseul Muchia Mare.

Desi probabil jos in vale canicula indeamna la lene, aici vantul e subtire.
Coboram aruncand priviri dese spre perete, cautand linia ideala...

O capra neagra tasneste dintre bolovani, o urmaresc cu privirea, in nici 20sec e tocmai jos pe firul vaii,
sunt invidios...

Intrarea in traseu e destul de clara, un pilier puternic care urca si se pierde in ceata.
Muchia Mare 5A(6a,A1) 7lungimi...

La baza stanca are portiuni ude iar sistul in astfel de conditii este foarte alunecos datorita lichenilor care il acopera. Cata merge cap urmat de Silvia si eu la urma.

Primele lungimi sunt faine, fara sa fie dificile, pitoanele destul de bune, stanca e solida, contrar asteptarilor.

Silvia si Cata merg cap schimbat, eu ca de obicei sunt la inceput de sezon la catarat.

Ne simtim tare bine sa fim aici, desi vantul se inteteste si e frig de-a binelea. Avem polare pe sub hanorace, caciula, manusile lipsesc.

Povestim despre ultimele nostre ispravi, mai ales coechipierii mei, despre Peuterey.

Si despre planuri de viitor, aici si in alti munti.

Lungimea cea mai grea are un pas intr-o fisura verticala 7- cred, in lungimea 6.

Na da pe unde? Tot la deal...

Pe masura ce urcam intram tot mai bine in ritm, iar traseul ne ofera tot felul de surprize placute prin peisaj si morfologia foarte variata.

No comment...

Se aduna tot mai multi nori si vantul e din ce in ce mai taios, oricum spre ca n-o sa ploua.

spre iesire

Ultimul hop,

Silvia pe custura inainte de pasul final

On the edge...

Exit

Super tura!

Echipa,

Silvia si Cata raman la Caltun, eu trebuie sa ma intorc la Sibiu, asa ca mai intind de foame pana acasa...

Aventura, simulacru sau real?!

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Mon, 19 Jul 2010 21:00:00 +0000

...
Aventura, ca si termen s-a dizolvat in marketing.
Nu ca si esenta, dar exista un efort urias in a convinge ca aventura inseamna distractie maxima cu 99% siguranta.

Realitatea e in acel 1% procent care aduna de fapt toata substanta.

Cuvintul este golit de continut si uzat. Nu ma intereseaza sa ating esenta filosofica a termenilor ci doar incerc sa restaurez macar pentru mine sensul.

Pentru ca aventura defineste spatiul pe care ni l-am ales. E destul loc pentru alpinism, freeride, ski alpinism, trail-running, moutain-biking etc.

Tot aici apare fractura intre hobby si stil de viata.
Odata ales acest stil de viata, el insumeaza atat entuziasm, bucurie, speranta efort cat si suferinta, durere, frica si uneori chiar moarte. Iar norocul are un rol cu atat mai mare, cu cat riscul pe care il calculezi isi pierde de multe ori matematica si ajunge aproape in suprareal.

Mai departe apare fractura intre conventional, normal si dorinta de a te exprima asa cum esti.
Ce ar fi fost umanitatea daca toti ar fi mers pe acelasi drum?

Messner spunea la un moment dat ca "fiecare tel atins insemna un vis disparut".

Trebuie sa crezi in ele, devin astfel motorul tau, fiecare inseamnand o redefinire a universului propriu.

...Te trezesti intr-o buna zi plin de vise. Nu te mai multumesti cu tine si incepi sa-ti cauti un inteles.
Si cauti acolo unde "inutilul" se impleteste cu nebunia, si incepi sa te simti bine...
Ce insemna succesul si esecul in noul context? Nimic, exista doar invinsii din cotidian si ceilalti.

Pentru ca nu poza de varf, cu sigla sponsorului pe jumatate de fotografie e cea care defineste experienta ci toate intamplarile, bucuriile, temerile si durerile care te intregesc ca si om.

Lumea moderna vrea ca totul sa poata fi prescris si produs, repetat de cate ori e nevoie, adica simulat, iar ceea ce rezida e o copie asemanatoare a realitatii, un simulacru de viata. Ceea ce iese din aceste tipare e ori ilegal ori anormal.

Consider aventura o forma de rebeliune impotriva simulacrului. Si singura forma de a-ti castiga libertatea. In lumea moderna dusmanul e somnul spiritului si inertia.

Poate vorbind prea general despre aventura putem uita ca experienta, intamplarea in sine e cea care pune pana la urma pecetea: aventura sau simulacru?!

Iar daca vorbim de cei care au ales sa-si caute limitele:
Ei sunt "calatorii" celeilalte parti, s-au nascut cu aventura in singe, acum le fierbe in vine...desi miine pot fi doar o amintire.
Isi cauta un inteles pe cele mai izolate pante, acolo unde zapada e mai nestatornica decit capriciile unei amante, pe turnurile de stinca, in locuri rar vizitate de ceilalti.
S-au nascut cu un inteles pe care il redescopera cu fiecare intimplare care impinge posibilul mai departe.
Iar din toate aceste intimplari, care-si pierd ratiunea intr-o oricare alta logica, ramin doar amintiri... si ceva cicatrici.

Atunci...
In mijlocul acelui univers incremenit in gheata rasturnat la verticala, cu formele bizare pe care vintul le construieste in zapada, cind singurul gind e la pasul urmator simti ca traiesti cu adevarat. In haosul pe care verticala il suprapune deasupra ta doua inimi bat accelerat, doua minti scormonesc dupa o solutie care sa-i conduca la siguranta. Scrisnet de coltari, zapada alunecind haotic la vale si tu oprindu-te citiva metri mai jos de coechipierul tau care se uita la singurul piton care va desparte si care a tinut...

...Vintul turbat zgiltiie peretii cortului, toate oasele te dor de oboseala, astepti dimineata incercind sa atipesti dar nu faci decit sa numeri orele... ce poate fi mai absurd? Plamanii gem dupa aer, simti cum moartea iti da tarcoale si mai mult decat frica pentru tine e teama ca vei ramane singur, ca cel cu care ti-ai legat destinul va renunta la lupta. Iar uneori dimineata aduce izbavire, alteori doar suferinta.
Uneori noi, dar nu intotdeauna, suntem cei care alegem.
Nimic nu se uita,

Cicatricile isi striga intamplarea si toate dau conturul sufletului desenandu-te asa cum esti.
Noi ne-am castigat sansa de a lupta in continuare pentru viata in real si nu in simulacru...

Ultra Marathon 7500

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Sun, 18 Jul 2010 12:34:00 +0000

Strict statistic:
Ultra Marathon 7500 inseamna, masurat pe GPS: 96km si 7850m diferenta de nivel ascendenta si 7850m diferenta de nivel descendenta. Se parcurge practic tot masivul Bucegi urcand si coborand pe rand:

Salvamont Pestera –Cabana Vf. Cu Dor –Cab. Poiana Stanii –Cab. Piatra Arsa –Ref Salvamont – Jepii Mici-Cab Babele –Hotel Pestera –Cab. Omu – valea Cerbului –Gura Diham – Poiana Izv.-La Prepeleac -Bucsoiu-Cab Omu – M.Ciubotea –Bran –Intrare valea Gaura – Valea Gaura –Cab. Omu – Doamnele-
Poiana Gutzanu –Saua Strunga – Salvamont Pestera SOSIRE

Timpul limita pentru a nu fi descalificat ar fi fost 50h ...
Startul e vineri 16-iulie la ora 6,00am.

Early mistakes...
Joi seara la ora 18 sunt inca in parcarea din fata blocului, lac de apa din cauza caniculei si al unui bec de faza lunga ars pe care incerc sa-l schimb la masina. Pornesc tarziu, pe la 19 spre Bucegi...

Radu Crainic, coechipierul meu la Marathon 7500 e aproape descurajat cand aude ca la ora 19 de abia plec din Cluj, in fine 7h mai tarziu rupt de oboseala dupa "prima etapa" ajung la tabara de baza de la Pestera. Dorm in masina un somn agitat si foarte scurt.

3h mai tarziu ma trezesc si incerc sa ma adun pentru start. Nu reusesc nici cum sa-mi stabilesc o ordine la ce trebuie sa fac: sa mananc, sa ma echipez, etc...sunt absolut varza.
Vine Radu plin de energie, eu sunt monosilabic, imi aduc aminte ca repetam intr-una ca mi-e somn.

Cumva luam startul eu ma tot gandesc cum as putea sa mai fur macar 30min de somn.
Incerc sa castig timp, sa pot intra in ritm.

Iuresul de start
Imi dau seama ca daca de acum ma gandesc la finish sunt compromis.
Apoi lucrurile incep sa prinda contur iar respiratia sa nu mai fie suieratoare. Mergem in tandem cu Sis team (Cornelia si Silvia) apoi cu Nusu si Ioana( echipa Husky). Pe masura ce trece timpul intram din ce in ce mai bine in ritm, depasim destul de multe echipe si ne intalnim cu Alex si Elena, echipa Hoinarii...

2xDan echipa castigatoare

Mergem impreuna pe coborarea de la Piatra Arsa, abordam niste scurtaturi destul de expuse si cam alunecoase, dar macar aici avem cat de cat un avantaj. Tragem tare si pe urcarea de pe Jepii Mici dar pana la urma dupa iesirea pe platou scadem ritmul mult, oboseala ma loveste rau de tot, cred ca e prima data cand ma gandesc la o pauza mai lunga la Pestera...Hoinarii continua in ritm din ce in ce mai sustinut, foarte motivati si cu concurenta pe urme.
locul 2 Alin si Gianina

Ajunsi la PC de la Babele descoperim ca suntem pe 4, lucru nesperat cu cateva ore in urma.
O pauza de 15min, in care mancam si ne hidratam e suficienta sa ne puna pe picioare.

On the run
Urcam pe valea Obarsia spre varful Omul. Intram intr-un ritm bun si constant.
Practic suntem la o distanta destul de mare de urmaritori dar asta nu era cea nici pe departe cea mai mare problema a noastra. Se aduna nori grei si se aud tunete serioase destul de aproape.
Radu e in forma si ar vrea sa traga mai tare, eu deja simt ca turez prea mult si as merge mai incet.

Oricum din toata povestea asta iesim destul de bine. La Omul: refil de hidratare, fac un experiment amestecand apa minerala +coca-cola. De la vf.Omul ne lansam pe valea Cerbului cu toata viteza pe coborare.
Coboram prima portinue impreuna cu Nusu si Ioana apoi dupa cateva scurte reprize de ploaie Radu devine mai nesigur si prefera sa coboare mai incet. Echipa Husky se distanteaza si aveam sa-i mai revedem doar 10h mai tarziu. Ajunsi in firul vaii, avem o mare dilema pe harta e marcata ruta pe la Gura Diham unde ajungeam pe drum dar mai este si o scurtatura care iese direct la Diham. Nestiind locurile preferam ruta marcata, dar ne da seama ca o scurtatura ar salva cel putin 30min.
In fine mi se pare incorect sa fie marcata ruta si totusi sa poti aborda un shortcut...

First limit
Spre Poiana Izvoarelor pornim cu motoarele reduse semnificativ, iuresul s-a terminat, energia e la nivelul de jos. Facem greseala sa ne grabim si in loc sa mancam ceva mai consistent suntem zgarciti si asta avea sa ne coste...

Urmeaza o urcare lina pana la Poiana Izvoarelor dupa care un traverseu interminabil pana la Prepeleac. Ne intalnim cu Adi Bostan (lui ii datoram toate pozele pe care le avem) si cainele lui, un husky foarte simpatic, si inca neobosit :)...El nu e participant la competitie fiind echipa de suport pentru Sis team.

Acum la monotonia rutei se adauga si oboseala. De la Prepeleac suntem avertizati de prezenta ursilor prin zona asa ca scoatem la bataie elementele de intimidare anti-urs: fluiericea, piu-ituri si strigate dese. Urcam printr-o zona de vegetatie abundenta, in care disparem cu totul.

Inserarea aduce umbre care cumulate cu informatiile depre prezenta ursilor nu au de loc darul sa ne linisteasca. Asa ca marim serios pasul. Spre Bucsoiu sunt cateva urcari abrupte de care trecem repede. Jos se vad si urmaritorii nostrii, vreo 2-3 echipe in zona Prepeleac. Dar cred ca dupa urcusul rapid de pe Bucsoiu am recuperat diferenta pierduta. E trecut de 21 si oboseala ma loveste cumplit. Ma tarasc efectiv in sus. Sunt stors ca o lamiie, ma tem sa nu mi se faca rau, competitia a trecut pe planul doi...

Cu toate astea continuam sa mergem fara sa ne oprim. Imi adun toate fortele si impingandu-ma in betele de ski inaintez pas cu pas. Stomacul ma chinuie , cola amestecata cu apa minerala a fost o ideea foarte proasta, iar aici apa lipseste cu desavarsire. Orice incerc sa manac mi se face rau, imi e si foarte somn. Nu am nici o speranta de recuperare a starii deplorabile in care sunt. Imi dau seama acum. ca nici o clipa nu m-am gandit sa abandonez, dar aveam nevoie de o pauza sa-mi revin. Decidem sa ne oprim la Omu si poate si la ref Salvamont de la Ciubotea.
Varful Omu apare ca un liman mult asteptat...e ora 21,30.

Night riders
Nu vrem sa repetam prostia de la Diham, ne oprim sa mancam cate o ciorba, bem un ceai si inlocuiesc coca-cola cu 2L de ceai cald. Dupa o pauza de 30min suntem pe picioare dinou, si ne continuam marsul. Suntem undeva la km 55 al turei noastre, mai avem inca peste 50km, si urmeaza o noapte alba si lunga.

Cel mai mult ne temem de erorile de orientare asa ca asteptam si ne sincornizam cu echipa Sis (Cornelia si Silvia) insotite de Adi B, ei stiu mult mai bine zona, ramanem in acelasi ritm cu ei. Ne intalnim si cu prima echipa 2xDan si care a terminat bucla in care noi tocami intram, au un avans de cel putin 5h !

Mergem fara sa gandim, urmarind doar pasii celui din fata. E aproape miezul noptii, si am adunat deja 42h ore in care am dormit 3h, si suntem in concurs de 18h. Echipa Jandarmilor montani intra si ei in formatia noastra si mergem impreuna spre Ciubotea.

Aici un ceai, o portie de spaghete si cateva clipe de odihna sunt un remediu binemeritat...
Renuntam la ideea de a face pauza, pe de o parte nu vrem ca muschii sa se raceasca si apoi sa intram greu in ritm , pe de alta parte ne temem de erorile de orientare asa ca ramanem in formatie.

Jandarmii fac prima evadare. Ii ajungem dinou pe poritunile abrupte, unde ii depasim si la rasarit in jur de ora 5am luam noi conducerea, dar pentru scurt timp.

Ei urca mult mai bine acolo unde poteca e mai lina si portiunile astea sunt cele mai dese. La ora 6am ajungem pentru a 3-a si ultima data la cabana Omul.
Rasaritul superb ne mai da energie. Radu preseaza din ce in ce mai mult sa marim ritmul dar eu sunt prudent, nu vreau sa repet episodul de pe Bucsoiu asa ca prefer sa avem un ritm constant.
Fara Cornelia si Silvia si Adi B, pb ca ne-am fi chinuit mult mai mult. La Omu Nusu si Ioana iau o pauza mai lunga...Noi continuam dupa mai putin de 5min.

Last step
Distanta fata de cei din spate e mare, iar fata cei din fata creste. Mergem constant simtind ca practic am intrat in linie dreapta.

Urmatoarea coborare e mai putin solicitanta si mai scurta, coboram pana aproape de 1500m, bifam pen-ultimul check-point si continuam cu ultima etapa...

O urcare lejera dar foarte lunga care ne apropie de finish. Nu mai avem nimic de pierdut, vrem sa intram cat mai mult sub 30h asa ca declansam atacul final.

Intram intr-un ritm acerb cu ultimele puteri. Faptul ca ne apropiem de finish ne da aripi...
Nu-mi pot imagina de unde mai am energie pentru sprintul asta prelungit, dar chiar merge.
Dupa saua strunga coborarea e din nou iures, alergam cat ne tin picioarele de parca concursul de abia ar fi inceput. Din pacate Radu care a mai avut probleme cu glezna calca stramb si se sperie, asa ca devenim dinou prudenti, e pacat sa o dam de gard inainte de final. Continuam sa alergam pana ajungem in plat. De aici ultima rampa care ne scoate la SOSIRE e cu adevarat ultimul pas.
Dupa ce trecem de manastire, in fata apar colegii nostrii jandarmi mergand la pas, linistiti probabil de avansul pe care credeau ca-l au :))
Un ultim sprint prelungit si recuperam cei 300m care ne desparteau.
Surpriza este totala, o rup si ei la fuga, uitandu-se mereu in spate.
Intre gafaituri si rasete alergam in urmarirea lor. Din pacate nu mai putem sa-i ajungem, ei trec linia de sosire cu mai putin de 20m in fata noastra.
Terminam astfel pe locul 5 in 28h 20min cei 96km si 7850m diferenta de nivel urcare si tot atat la coborare...

Epilog
A fost probabil cea mai grea incercare fizic si psihic pentru mine, mai ales datorita lipsei de odihna din ajunul concursului.
Iar eu sunt extraordinar de multumit de faptul ca am reusit sa terminam fara sa ne oprim.
Atmosfera a fost ca de obicei la astfel de competitii, excelenta. Prilej de a lega noi prietenii sau de a intalnii vechi prieteni.
Organizatorii au dovedit foarte mult entuziasm si dorinta de a face acesta cursa infernala sa fie cat mai usor de "inghitit"...dar aici depinde mai mult de concurenti...Poate un plus de atentie la marcarea zonelor de intersectie pe viitor ar fi un mare avantaj. In rest despre 7500 numai de bine, o adevarata piatra de incercare ce merita trecuta cel putin o data.
Cornelia si Silvia si Adi B multumim inca o data pentru ca a-ti mers impreuna cu noi pe timpul noptii si pentru poze.

Hercules marathon ... Citius, Altius, Fortius

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Fri, 28 May 2010 14:23:00 +0000

Hercules maraton...

Foto: Dan Damian,Eugen Andrei,Miron,Vasi Perju, Adriana Matasaru aka Paici, Klara Veress, Razvan Pata, Daniel Humelnicu aka Hume, Liviu Demetrescu, Carmen Moga
Serban Sambotelecan, Silvia David aka SiS,Ciprian Ortan, Calin Tiru, Bogdan Solga, Florentin Petrescu aka Florentzo, Cristian Brecica,Lucian Lacan

Niste prieteni s-au hotarat sa organizeze un concurs de maraton pe traseu montan, intr-o zona superba, prilej cu care aveam ocazia sa ma intilnesc cu o multime de prieteni pe care altfel ii vad destul de rar.
Astfel ploaia, noroiul si distanta nu pot deveni o opreliste.
Tehnic Hercules maraton insemna 37,5km si 2030m diferenta de nivel pozitiv si 2030m negativ, adica what's go up must go down:)...
Plecam cu noaptea in cap din Cluj, ajungem inca pe soare la Herculane, dar cum ne lalaim la povesti ajungem aproape odata cu ploaia in zona Bobot sa ne facem damblaua la catarat. Ne intalnim cu Cata si Sivia din Buc, care mai harnici, au catarat intre timp fisura Bobot. Dupa 2 reprize scurte de ploaie stanca e relativ uda, dar asta nu ne impiedica sa ne dam. Ca atare dau cu basca de gard si pusc o tranta chiar aproape de top, aprox 6-7m, colac peste pupaza Mihnea se catara pe un traseu care avea ac top ca si mine si aflat la 2-3m sub mine privea cu groaza cum cad. Din fericire reusesc sa fac un pas lateral in cadere si-l scutesc de emotii dar din manevra asta iese un penduleu in care ma ard cu coarda temeinic la mana si la picior.

Dupa o pauza de 7luni is cam varza la catarat, nu prea fac mare lucru dar macar m-am miscat. Oricum de alergat nu aveam chef absolut de loc. Speram ca episod-ul cu catarat-ul sa-mi redeschida apetitul pentru miscare in general...lucru care s-a si intamplat.

Ne intoarcem la Dumbrava unde lumea e in plina efervescenta. Gianina si Alin sunt in transa si alearga de colo colo incercand sa rezolve toate probleme care apar. Cred ca efortul de a organiza asa un eveniment e urias si pot spune cu mana pe inima ca ei s-au descurcat de minune.

Ne intalnim cu gashca de la Alternative , majoritatea implicati ca si voluntari. Multi dintre ei vor doarmi cu cortul pe deal ca sa fie la punctele de control la ora start-ului. Logistica si comunicarea au fost la inaltime, traseul ales a fost unul logic si variat, pacat doar ca ceata ne-a ascuns pe alocuri pitorescul peisajului, iar amplasarea punctelor de revitalizare optima.

De la Cluj am venit cu Oana inscrisa la semimaraton, Claudiu si Mihnea de la CAR si Alpar pe care l-am convins pe ultima suta de metrii la o bere sa vina si el la maraton. Spre seara ne retragem urmand sa ne intalnim duminica de dimineata la start.

Ma bucur de ficare data cand descopar ca alaturi de obisnuitii participanti, sportivi convinsi, apar si oameni pentru care sportul asta nu e telul suprem, de fapt cred ca ei sunt adevaratii invingatori aici. Pentru ca atunci cand timpul tau se consuma intre birou si familie sau alte probleme cotidiene e mult mai greu sa-ti gasesti motivatia pentru a te antrena sau a te inhama la un asemenea efort.

Si cand acesti oameni reusesc sa-si depaseasca temerile si se rup de mlastina in care te arunca rutina si problemele de zi cu zi, maratonul e cireasa de pe tort.
Astfel cred ca in acest concurs nu au existat invinsi ci doar invingatori...

Dar iata-ne si duminica dimineata aliniati la start. Target-ul meu era sa termin sub 5h. Tactica era simpla: am estimat fiecare din cele 12munci pe 3 scenarii: worst case terminam in jur de 5h50min, unul mediu 5h05min iar scenariul favorabil 4h 50min. Astfel pregatit aveam pentru fiecare punct de control un timp limita. In mod evident am renuntat la clopotul lui Gauss si am luat cel mai favorabil/respectiv nefavorabil scenariu, listate pe un capat de hartie prins sub ceas.

Din acest moment rolul restul-ului concurentilor era doar tactic, nu strategic:).
cu alte cuvinte nu mi-am propus sa depasec pe cineva anume ci doar sa ating un target personal. Totusi e important sa gasesti o formula in care sa nu alergi solitar ci sa ai un "partener de concurs" care sa te motiveze. Acesta s-a nimerit sa fie Paul din Cluj, impreuna cu care am alergat aproape 27km...Multumesc Paul!

Prima portiune e soseaua care m-a incurcat oarecum pentru ca aici am rupt contactul cu plutonul fruntas format din 15 sportivi. Pe prima portinue de urcare merg prudent credincios target-ului meu. Apoi decid sa adaptez strategia si sa sa incerc sa castig cat mai mult timp acolo unde e posibil indiferent ca e urcare/plat/coborare. Dupa 15km am deja 20min in interiorul target-ului.

Alerg cot la cot cu Paul, intr-un ritm care cu siguranta ne aduce sub 5h. Trecem de Bogaltin dupa care urmeaza cea mai tare urcare a traseului aprox 900m pe 8km...
Aici ajung sa am contact vizual cu concurentii din plutonul fruntas. Urcam constant
fara excese, fapt ce ne aduce tot mai aproape si tot mai in interiorul timpul target. Acum alergam in 3 impreuna cu Dana (cistigatoarea fetelor).

Iesiti la gol alpin intram in ceata, dar ruta e marcat excelent si nu avem probleme. Alergam de aproape 3h si ma gandesc ca acum Oana ar trebui sa termine, nu stiu cum dar asta e un gand reconfortant...Aici depasim cativa concurenti aflati mai in fata, lucru care conteaza dar nu reprezinta o mare realizare. Tot aici apar si ceva crampe musculare atunci cand fortez un pic pe urcare. Rezolv animalic cu citiva pumni dati in muschi. Pe coborarea din saua Prislop cand mai am aprox 10km maresc ritmul si declansez atacul final.

Alerg tare pe coborare prin noroiul amestecat cu bolovani, de multe ori alunec si sunt la limita caderii dar ma redresez, cred ca daca as fi alergat mai incet pb as fi cazut...E o adevarata frenezie, nu ma intereseza nimic altceva decat pasul urmator. Ma biciuiesc permanet mental si nu simt efortul, aproape ca un animal haituit. Depasesc cativa concurenti, printre care si pe Horia, care ulterior imi zice ca avea probleme din cauza glicemiei.

De la Prisacina alerg impreuna cu Luci Clinciu pana aproape de biserica Doboroaia, dupa care intru in dinou in cavalcada coborarii. Intre timp am pierdut suportul tactic cu timpul intermediar si alerg cat ma tin puterile. Depasesc multi concurenti de la semimaraton...stiu ca sunt printre primii 10 dar ceea ce conteaza cu adevarat e ca am recuperat 25 minute din timpul pe care mi l-am propus.

Trec linia de sosire dupa 4h 24minute pe locul 5 la categoria 30-40 ani, din 60 si locul 10 la general din 135. 20 minute mai tarziu incepe o ploaie rece de toamna.
Oana terminase in 3h si 7min concursul de semimaraton pe locul 13 din 37 de concurente la feminin.
Alte rezultate aici .

Dupa 10min apare si Paul iar Mihnea, Claudiu, Ioana S, Alpar, Alin cateva zeci de minute mai tarziu.
Ioana S locul 4 la feminin devansata la cateva secunde de Silvia si 69 general in 5h 44min, Cristina locul 12 la semimaraton, Paul locul 12 4h31min, Cata cu 4h si 50min, Claudiu locul 41 in 5h si 15min
Mihnea locul 49 in 5h 23min, Alpar locul 95 in 6h 24min , Alin Corha 98 in 6h 31min.

Dar dupa cum spuneam mai devreme, eu cred ca toti am castigat cate ceva dar mai ales cei care in ciuda indoielilor si al lipsei de antrenament au reusit sa termine...Un timp bun si o clasare in top insemna timp si antrenament, iar pentru cei care nu il au eu zic ca e nevoie cu adevarat de curaj si vointa sa te inhami la sa ceva. Dar rasplata e pe masura, pentru ca limitele si lanturile ce ne tin in pasivitate vor fi fost rupte pentru totdeuna, nu degeaba numele a fost MARATON HERCULES...spiritul olimpian ne-a patruns pe toti.

Pentru asta multumesc Gianina si Alin pentru efortul vostru.
Ruta:

Running route 487321 - powered by Runmap

Pe dealuri...

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Thu, 13 May 2010 14:23:00 +0000

Alergat pe dealuri in prag de vara

Lene...

Who's bad?

poteci pierdute

verde

privind spre vale

greu la deal

Running route 474913 - powered by Runmap

Runnin' Runnin'

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Wed, 07 Apr 2010 13:39:00 +0000

De Pasti pe dealuri...de la distanta ai spune ca e toamna dar freamat de primavara e peste tot.

urmam clasicul circuit "Forest Hills", aprox 10km si 200-300 dif nivel pe teren mixt:)

sarituri peste obstacole, totul desenat de natura,

nici noroiul nu lipseste, in astfel de zone sprintul nostru se transforma intr-un mers impleticit :)

dar ne distram!

ne bucuram sa fim aici

natura vie pe lemn

Running route 382619 - powered by Runmap

Climbing in the rain

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Tue, 17 Nov 2009 15:03:00 +0000

Duminica dimineata ploua de rupe, se pare ca planurile de catarat s-au dus odata cu apa sambetei...
Treaba e ca m-am setat pe catarat si asta e ireversibil. Alpar, in mod firesc renuntase la ideea de a merge la catarat si isi incepuse duminica relaxat.
Cert e ca pe la 9,00 plecam spre Cheile Turzi, cu sperante de vreme buna zero.

In Chei totul e ud si burniteaza marunt.
Stanca e ca un patinoar, hmm...desi sunt ferm hotarat sa facem ceva pare greu de crezut ca vom si reusi.

Ne uitam la versantii care sunt uniform uzi, doar zonele puternic surplombate au ceva pete uscate.
Nu avem multe optiuni, ne indreptam spre peretele Aerian prin Scoala Turdeana 3A.

Peretele e numai bun de canioning...
E bine ca e si destul de frig cam 1-2*C, bate vantul, ploua marunt si e ceata, singurul avantaj e ca maine e luni:)

Incep sa urc si nu-mi vine sa cred cat e de dificil si riscant pe calcarul ud.
Mai ales pe prima lungime care fiind foarte parcursa e alunecoasa si fara ploaie.

Cu foarte mare grija facem primele doua lungimi, dupa care ploaia se inteteste.
Mici paraiase apar pe perete, cam horor, va fi prima oara in viata cand folosesc scarita intr-un pas de gradul V+...

Tura asta intra in randul celor mai grele trasee facute anul asta.

Pe cand iesim sus cineva apare pe poteca de acces spre Aerian, nu poate fi altul decat Gaga...si el se plictisea acasa si a venit sa puna un top sau ceva.

Cam atat...

Climb, Ride...repeat

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Mon, 02 Nov 2009 16:56:00 +0000

until U're FREE

Sambata 31-oct-2009

In ciuda celor -5 *C care sunt afara vremea e superba...
Insa e clar ca trebuie sa ne cataram undeva la soare dc vrem sa nu ne congelam.

Intram pe Creasta Frumoasa 3B(2L, 7) ca acces pentru Turnul Ascutit 5A(6L, 7) unde speram sa fie soare.

Avea sa fie soare doar pe drumul de acces :)

Apoi intram in atmosfera rece a peretelui, aproape de iarna.

Mergem cap schimbat: Florin, Alpar si eu.

Poate tocmai din cauza frigului ne miscam repede, cel putin in zonele de umbra

spre soare

Acvila ne observa de la distanta

ne apropiem de creasta

cand iesim in zonele cu soare e aproape omenesc,

Ruta de azi: urcam pe peretele turnului Ascutit(rosu) si coboram prin grota lui Hili(verde)
photo: valentin chiriac

Intrarea pe sub arcada grotei

creasta Turnului Ascutit

ochiul cheilor

peretele Ciorilor:

Duminica 1-nov-2009
Incepe si mai friguroasa pe valea Somesului la o tura de bike...
Urcam pe valea Hraii, pe la baza dealului Pietrosul si coboram pe valea Loznei

pastel

apoi cand se mai incalzeste, suntem incetiniti de noroiul cleios...

avand in vedere culorile ce ne inconjoara uitam si de frig si de noroi.

Florin are o harta pe GPS care e surprinzator de bine actualizata.

drumul e intrerupt adeseori de apa

dupa ce drumul dispare complet, traversam direct pasunile si vaile

spre sud-vest

hmm...carry bike alt sport?!

in curand intram intr-o adevarata jungla, punctata cu spini si macesi

apoi din nou in primitoarea padure de fag si stejar

spre valea Loznei

downhill, capcanele sunt camuflate de frunze...

dar unele sunt la suprafata

din nou prin mocirle...

rugina,
sper sa nu se ia la bike-uri

Cézanne

gresii in curs de formare

in sfarsit asfalt

biserica de lemn din Lozna

restaurata exemplar de niste mesteri din Sighet

spre Sud...(sincer la momentul pozei mergeau spre Nord), si aburiti astia de la turnul de control...

"Forest Hills" trail running

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Wed, 28 Oct 2009 07:48:00 +0000

Culorile se amesteca bine, asezate la fix de Mesterul cel Mare...O bucurie sa fii in mijlocul naturii.

Probabil cel mai rasfatat sunt eu, care mi-am propus o tura de trail-running.

E caldut, adie usor vantul, soarele e bland, covorul de frunze transforma alergatul intr-un regal al sportului.

Un fel de jungla varianta "temperata"

Partea intunecata e ca atmosfera te indeamna mai mult la lene decat la efort...

Sambata o tura de aprox 10km si 600m dif de nivel+/-, de unul singur,

Se aud si ceva impuscaturi, zona fiind destul de frecventata de vanatori.

Ma gandesc ce mari oameni is ei, vanatorii, cu cata pasiune si efort haituiesc, pandesc si omoara bestiile alea nenorocite care murdaresc padurea...

Hm, oare exista vantor de vantori?

seara in livada cartofi copti in spuza...

Duminica sub un cer de manual, cum numai toamna poate fi, impreuna cu Oana, alergam pe o ruta de aprox 12km plus 650m dif nivel +/-, gresim un pic traseul si-l lungim cu vreo 2km fata de ziua precedenta.

oare unde suntem?!

Spre nord se vede Tiblesul

Spre sud padure cat vezi cu ochii...

Ajungem rupti de foame si sete la baza...Da cu un zambet pana la urechi.

Cam atat...

**********************************************************************
La televizor e etapa...aici niste baieti destul de mediocri maimutaresc ceva ce odata era un sport: fotbal, pana la urma a evoluat si circul de la cort la stadion.
Din pacate circul asta nu mai e deloc distractiv iar clovnii cei mai seci si mai idioti au ajuns directori...

Poli - CFR zero la zero, foarte normal, un zero nu putea sa fie diferit de alt zero...Acum 60 de ani Albert Camus zicea ca e pasionat de fotbal ... pe vremea cand era inca sport.

Degaj domnilor fotbalisti, suporteri, conducatori etc...apucati-va de sport!

Da trebuie sa recunosc we asta mi s-a pus pata pe : suporterii de fotbal, fotbalisti si sefii lor, vanatori si taietori de lemne...fara sa ma gandesc mai departe ca doamne feri!

Maraton Piatra Craiului 2009

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Mon, 05 Oct 2009 08:34:00 +0000

MaratonPiatraCraiului 2009 site oficial

English version

2-oct-2009
Oana, Ioana, Claudiu, Paul si cu mine stam la o pensiune cocheta la 3-4 km de Zarnesti.
Vineri seara ne validam inscrierile si intalnim prietenii din Timi: Gianina si Alin, Elena si Alex, Alin multa lume, atmosfera super faina, merita sa vi chiar si numai pentru asta.

Pe Oana o bate gandul la o inscriere ad-hoc, din pacate predarile de proiect din ultima vreme pot fi un antrenament bun pentru nervi dar mai putin pentru alergat pe dealuri.

3-oct-2009
Ploua mocaneste, ceatza invaluie tot muntele dar atmosfera din Zarnesti sambata dimineata este departe de a fi apasatoare, dimpotriva...
300 + de oameni asteapta cu nerabdare startul maratonului Piatra Craiului 2009.
300 + de ciudati bat marunt din picioare.

La ora 9 si 16 minute am pornit. Sunt undeva la coada grupului.
Incep economic si incerc din reflex sa ocolesc baltile si paraiele formate pe sosea.
Nu neaparat inutil, prefer sa am echipamentul uscat cat mai mult timp.
Ploua marunt si sustinut de ore bune.

Zarnesti - Saua Funduri
(km 15, mai bine de 1000 m dif de nivel la urcare)

Chiar si in relantiu, depasesc multa lume, dupa izvor trecem apa si continuam pe poteca, aici ocolesc puntea trec paraul prin apa si depasesc primul grup mai mare, apoi pe poteca prin noroi.
Aici colegii din Cluj raman mai in urma.
In zona o vad pe Elena, o incurajez si merg mai departe...Mult mai e...

Din nou pe drum e alunecos si obositor din cauza noroiului. Ploua in rafale. Am la mine haine de schimb dar ritmul e sustinut si pare din ce in ce mai putin probabil ca o sa ma opresc sa ma schimb...

Dincolo de satul Magura, dupa primii 5km grupul s-a farmitat...e mai comod de depasit sau sa fi depasit. ca la orice concurs imi gasesc cate un competitor care cand trece in frunte cand il depasesc. Pana la saua Funduri traseul e relativ usor, iar panta are destule portiuni unde se poate alerga. La primul punct de revitalizare ma intalnesc cu Alex, o vreme alergam impreun apoi el scade ritmul...o ajung pe Gianina chiar inainte de sa...

Urmeaza partea finala din creasta Pietrei Craiului, cu portiuni mai inguste unde nu e bine sa aluneci, si coborarea spre cerdac si marele Grohotis. Pe portiunile abrupte e montata coarda fixa.
Nu stiu de ce raman cu ideea ca avem 20 min timp mort (e oprit croniometrul) si nu ma grabesc, pierd destula vreme aici. ma ajunge Alex ...

Saua Funduri - umerii PC - marele Grohotis - ref Spirlea - Paliul Foii
(km 24, dif nivel 1000m negativ, aprox 200 pozitiv)

Cand aflu ca de fapt nu-i timp mort dau drumul la picioare si schiind pe grohotis incerc sa recuperez timpul pierdut. Futui...la partea mai tehnica chiar aveam un avantaj...na asta e...

O ajung pe Ioana din BV, ea are un meci pentru locul I cu Gianina, si cu Adi din BV.
Mergem cu atentie, pe unele portiuni e nevoie sa te descateri...

Scopul meu e sa termin cursa undeva in jur de 6h, cum nu am mai parcurs traseul nu am nici un reper, fug cumva orbeste fara o tactica precizata...destul de gresit de altfel.
Pusc si o tranta sanatoasa alunecand pe noroi, dar inafara de ceva vanatai nu sunt consecinte...Am mare noroc cu betele de ski care desi m-au incurcat teribil la alergat la urcare si coborare sunt nepretuite.

Singura tactica e sa ma misc rapid acolo unde terenul permite. Schiatul prin grohotis aduce ceva pietricele in adidasi...tre sa fac o halta scurta sa le scot ca altfel imi fac praf picioarele.

La ref. Spirlea unde e practic 1/2 din circuit fac un pis-stop care astepta de la iesirea din Zarnesti. Uff...alta viata.
Aici Gianina, Alin Ciula si ceva prieteni de-ai lor ma depasesc...O iau si eu la vale dupa ei, si ii ajung, o vreme alergam impreuna. Apoi Gianina care isi simte adversara in apropiere mareste ritmul.

La Plaiul Foii stau 2-3 minute, mananc bucatele de banane, un sfert de power bar si o cana de ceai cald. Am avut in rucsacel un camel-bag cu 2L de ceai cald ...o idee buna. Sper sa-mi ajunga pana la finish.

Plaiul Foii - ref Diana - coltul Chiliilor - Zarnesti
(aprox 700m pozitiv, 700 m negativ, ultima etapa km41)

Pe pajiste spre Diana, resimt oboseala din plin, iar urcusul efectiv ma rupe...dar string din dinti si mentin ritmul constant. Nu ma gandesc deloc sa o las mai moale sau sa fac o pauza desi muschii imi pusca de la efort.

Pe urcus ma depaseste iarasi Alex si un grup de 3-4 concurenti.
Eu estimasem gresit ca pana la refugiu sunt 800-900m dif de nivel, asa incat ajuns in poienita surpriza e totala...un adevarat boost de energie...de acum doar coborare.

In sfarsit imi dau seama ca pentru a termina sub 6h trebuie doar sa alerg constant si sa am grija la picioare. bag rapid un power gel si ma lansez.

Depasesc repede grupul din fata si continui prin padure pe poteca de coborare...
Cand ies din padure il ajung iarasi pe Alex si continuam in acelasi ritm. E reconfortant sa mai schimbi cu cineva o vorba, in fine Alex care e mai vorbaret face un adevarat dialog :)...eu mai econom, ma multumesc sa-i raspund din cand in cand...

Noroiul care ne-a incurcat tot drumul acuma ne omoara, piciorul intra pana la glezna din loc in loc, iar daca ocolesti pe iarba e ca pe patinuar.

Tinem un ritm constant, aud voci in spate dar nu pot sa ma concentrez si sa ma intorc...
Sper doar ca si ei sunt la fel de obositi ca si mine.

Din saritura in saritura peste balti si paraiase ajungem la drum.
Aici ma lansez pentru finish, trec pe modulul de animal si dau tot ce pot...

Sunt cat pe ce sa ma pierd la intrarea in Zarnesti...vad sensul giratoriu unde se afla amplasat punctul de final.

Am o supriza foarte frumoasa cand vad cata lume e acolo. Toti aplauda, striga, suna din clopote creand o atmosfera extraordinara.

Cu un ultim boost de energie termin in sprint...

5h 39 minute de efort, durere, agonie si speranta...inutil sa incerci sa explici cuiva din exterior despre ce e vorba.

1minut mai tarziu ajunge si Alex...ne felicitam...Bravo!

Abia acum incep sa simt crampele musculare. ma intalnesc cu Gianina si Alin: Bravo si voua!
Felicitari:
Gianina a scos un timp fantastic, 5h si 30minute, ameliorand recordul fetelor su 30 minute!!!
Alin a ajuns in 4h si 50minute, un timp excelent, pe locul 4 la 30-40 ani.
Elena ajunge si ea pe 3 la 30-40 ani.
Alex pe 11 la 30-40ani.

Ioana din CJ pe 6 la 18-29 ani.
Paul (CJ) (6h45) si Claudiu (CJ)(7h44), ajung ceva mai tarziu, dar la fel de satisfacuti.

Cat despre mine am aflat cu mare si placuta surprindere ca m-am clasat pe locul 10 la 30-40 ani, din aprox 90 concurenti la categorie si inca nu stiu la general dar estimez ca undeva intre 20-30 din cei 330 concurenti...

Iar despre concluzii, Alex le-a rezumat atat de bine incat spre sa-mi dea permisiunea sa-l citez:
Alex Fodor despre MPC 2009
preluat de pe blogul http://hoinarii.blogspot.com/

"Concursul a fost organizat de cineva care a mancat concursuri de acest gen pe paine si asta s-a vazut in fiecare detaliu.
...............................
Pe traseu au existat spectatori. Da, ati auzit bine -spectatori. Asta in conditiile in care afara era o vreme de sa nu scoti nici un caine din casa. Organizatorii au trimis copii pe traseu cu surle si trambite (la propriu) care incurajau frenetic fiecare concurent.

Daca conteaza?! In momentul in care iti bubuie capul si nu mai ai saliva sa vezi ca cineva te incurajeaza face cat o mie de energizante. Pe de alta parte, respectivii copii vad ca inseamna sa faci miscare si poate asta e cel mai mare castig.

Oamenii din punctele de control si alimentare au fost entuziasti. Si asta conteaza enorm. Nu ai sentimentul ca tu ii mananci din timpul lui pretios si ca a trebuit sa te astepte acolo in ploaie. Sareau sa te ajute si se agitau in jurul tau. Te incurajau. Da, pentru zambetul si incurajarea respectiva merita sa dai tot ce poti intre 2 CP-uri.

In paralel a avut loc MPC junior. Geniala idee. Ei sunt cei care vin din urma. Si trebuie incurajati si sustinuti. Fiecare concurs ar trebui sa aiba si o proba dedicata juniorilor. TOTI juniorii au fost premiati in mod egal.

Premierea nu a inceput pana nu a trecut ultimul concurent. Fenomenal. S-a spus de la inceput ca o sa fie asa si asa a fost. Organizatorii au stat pana a trecut ultimul concurent linia de sosire. Fiecare concurent era apaudat. Unic!

Premierea a avut loc la Casa de Cultura si s-a intins pe mai bine de 3 ore. De ce? Pentru ca FIECARE participant a fost premiat.

Fiecare concurent si-a auzit numele, a primit diploma de participare, a urcat pe scena si a fost aplaudat.

Daca conteaza? Pai sa vedem...E un sport de masa. Nu e facut numai pentru sportivii profesionisti sau elita. Si in momentul in care si cei care termina maratonul in 9 ore jumatate isi aud numele si au si ei sentimentul ca au realizat ceva, anul viitor o sa se antreneze mai bine, o sa povesteasca si celorlati ce au reusit ei sa faca si asa se propaga spiritul maratonului.
Nu e vorba de hartia pe care o primesti. E vorba ca eforturile tale au fost si ele apreciate. E vorba de secunda aia cand iti auzi numele si 300 de persoane te aplauda. Pentru secunda aceea merita sa te antrenezi, sa iei Ketonal, sa manaci noroi cu lopata, sa tremuri de frig si sa pici frant de oboseala la final.

Cel mai emotionant moment a fost cand Lucian a premiat concurentul de la categoria...70 ani!

O sala intreaga s-a ridicat in picioare si timp de 5 minute nu s-a mai auzit decat un ropot asurzitor de aplauze.

Pentru atmosfera care s-a creat la acest maraton merita sa faci orice efort pentru a lua startul. A fost cel mai frumos concurs la care am participat..."

Maratonul Piatra Cariului 2009 a fost o adevarata pledoarie pentru S P O R T.

Mai mult decat ceea ce toata mass-media, ziarele, ministerele si programele guvernamentale vor reusii sa faca vreodata in Romania.

A fost mult mai mult decat ceva concret: concursul, organizarea, desfasurarea, particpantii sunt acum parte dintr-un gest care pentru mine are o dubla semnificatie:
Pentru mine asta e semnul ca SPORT-ul in Romania insemna multa SPERANTA!

English summary:

3-october-2009
Piatra Craiului marathon it's more than a contest.
Mountaineers, athletes, other sportsman gather every year for one of the hardest experience in the mountains: a mountain marathon.

Technical details:
41 km,
2150m difference oh positive height and
2150m difference oh negative height .
Start at the height of 750m, maximum height is 2000m.
Most of the route is on mountain trails with some steep sections equipped with fixed ropes, and some exposed rock sections.

In all a real adventure.
Piatra Craiului Marathon started in 2006.
In 2009 Salomon becomes the main sponsor and more sportsmen and sportswomen come to compete.

3-oct-2009 was a cold, rainy and cloudy day, but fill with joy of more than 300 people determined to participate, finish and win the competition.
It was raining all the time. Lowest temperature was -2*C
Mud and wet rocks made the race treacherous and even harder.

After 4h first sportsmen finished the race.

I finished the race in 5h 39min on 10th place from 100 at my age category(30-40)
and 31 from 300 overall.

The longest time was 10h...

Excellent organization and superb atmosphere made Piatra Craiului Marathon a place where I will come back and a MUST experience for any endurance sportsmen (with a good heart, stamina and good legs as an engine).

Coltii Pelegii, Muchia Mare si Bucura II

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Tue, 29 Sep 2009 19:13:00 +0000

...cineva sforaie ingrozitor, parca ar fi un animal de prada care-si devoreaza victima,
radem in hohote si plecam in graba de la priciurile din Gentiana, pana nu ajunge la noi :)

Pe la 7, inhamati la rucsaci, impreuna cu Alpar, plecam pe valea Pietrele si prin Valea Rea spre Coltii Pelegii...

vremea e dubioasa dar important e ca nu ploua...inca

Nu alegem drumul optim asa incat de abia pe la 10 ajungem la baza peretelui.
Traseul e cotat 5A si are 12 lungimi de coarda trecute in topo.
In realitate sunt cam 8 sau 9...
Linia urmareste creasta din Muchia Mare, urcand toti cei 4 jandarmi, + 1 deget puternic profilat si ascutit, ma rog parerile sunt impartite daca o fi deget sau altceva...

ne pregatim...e cam frig, ceata si cam bate vantul

in astepare

Am plecat , facem 3 lungimi in 2 si regrupam la baza celui de-al doilea jandarm.
Aici e una din lungimile interesante ale traseului. E pitonata ok, iar pitoanele cu mici exceptii sunt sigure.

incepe sa fie serios

da merge...

jandarm dupa jandarm spre creasta

nu-i usor de loc, lungimea 5 are la start cateva cuie care se misca si aici prind bine 2-3 nuci mici si medii. Iar unele cuie sunt chiar distruse...

asta ne face sa fim prudenti si sa folosim protectii mobile din loc in loc...

jandarmul 4

abruptul nordic al Pelegii spre valea Rea

Degetul buclucas si partea prabusita din perete

pare usor , nu?

mda, e clar pe unde...drept inainte,

doar ca alta data

in sfarsit soare...

cam asa ar arata linia, partea galbena e cea ramasa neparcursa...

la pasune

a doua zi e vara...
e duminica si intram alene in peretele Bucurei, in 25 octombrie

aici am regrupat...

is cam adormit,

si stau la soare, cat mai e...

Alpar la fel

iesim sus

fisura cu nuca

mai e un pic

na bun, cand sa ne punem la plaja iara a venit ceatza.

si norii dinspre sud est

ramane in urma Bucura II la fel de misterioasa ca intotdeauna...

nu prea am chef de marsuri si ma gandesc cu groaza la drumul pana la Carnic, si cu si mai multa groaza la cei 41km de alergat de saptamana viitoare din Crai...stau si ma gandesc daca nu cumva m-am inscris ca sa ma stimuleze sa merg mai mult la catarat :)))

Alpine Climbing

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Tue, 15 Sep 2009 11:41:00 +0000

Vineri seara tarziu ajungem la Gentiana, unde surpriza , n-ai loc sa arunci un ac, se doarme inclusiv in sala de mese.
Dar agentul nostru secret, Catalina ne rezolva loc de cinste in camera de oaspeti.
Dimineata ne trezim plini de entuziasm si sperante ca vremea va tine cu noi...
Suntem 2 echipe: Claudiu si Mihnea, Catalina si subsemnatul.

Incalzirea ne-o facem in peretele Bucurei, Mihnea si Claudiu in 25 octombrie, eu si Cata in Vulturi.

Pentru acomodare asigur 2-3 din cuiele existente pe lungime, restul pe mobile.

Planul e sa mergem la peretele N din Judele si sa facem o recunoastere a zonei, sa vedem ce linii sunt posibile si daca avem timp si vremea e ok sa si facem ceva...

Mergem cam in acelasi ritm si intr-un timp rezonabil, cam 2, 45h iesim sus.

Vremea se razbuna si incepe o ploaie mixta cu mazariche. Dupa cateva reprize se pare ca norocul ne-a parasit. Totusi stanca ramane relativ uscata si asta ne da sperante.
Ne intalnim cu un grup mai mare, colegii de club(CAR Universitar Cluj) ai celor trei coechipieri de azi.
Trecem prin saua din N Turnului Portii in caldarea din N vf. Judele.
Cautam intrarea in traseul Roland Gellner, 3B.

Stim ca incepe undeva pe partea Vestica al celui mai proeminent contrafort pe N.

Pana la urma presati de vremea care e destul de instabila decidem sa incercam de capul nostru fiecare o linie dupa puteri. Din partea cea mai de jos a contrafortului N vad o posibila linie care urca direct spre creasta, pe partea lui Estica.

Traseul incepe cu o fata compacta verticala dar cu prize, cam gr 5, urmata de o serie de fisuri care se strang intr-un horn scurt si destul de friabil, astupat de niste lespezi care il surplombeaza.
Traversez la stanga pe o alta fata compacta, aici fiind punctul cel mai dificil al lungimii, gr 5+ poate (6-). Pana aici am asigurat cateva frienduri medii si 2-3 nuci pe o lungime de aprox 30m.

In fata am niste lespezi uriase care suna a gol pe care le depasesc tot pe stanga, apoi pe un horn cu iarna revin spre dreapta. Aici regrupez la un colt solid, detasat din perete.
Prima lungime are aprox 45m.

Prima regrupare...
Colegii nostrii cu Mihnea cap de coarda au ales o linie la stanga de a noastra, 20m in paralel si au facut o lungime de aprox 50m si au regrupat acolo unde creasta e deja orizontala. Pana la ei eu mai am cam o lungime de coarda.

Vremea isi pastreaza acelasi tipar, cu scurte reprize de ploaie usoara si mazariche, urmate de rafale de vant. Cu toate astea stanca nu s-a udat inca.
Din regrupare continui pe un diedru cu fetele compacte, foarte fain (gr5), aici gasesc un cui mancat de rugina. Din schita traseului Roland Gh, reiese ca RG trece pe partea dreapta a pilierului, asa ca eu continui pe stanga ca sa ramanem independenti.

Traversez pe o brana ingusta apoi urc o lespede, un alt traverseu cu un scurt pas usor descendent ocolesc un colt care suna a gol si intersectez linia lui Mihnea aproape de creasta.
Un horn de 5-6m(gr 5-) ma conduce intr-un loc ingust pe creasta orizontala unde au regrupat baietii, mai urc cativa m pe creasta si regrupez la un tzanc pe creasta.
A doua lungime, aprox 40m.

Iesirea e o creasta lejera care se pierde pe versantul N la 200m de varf.

Linia noastra (Adi si Cata) e cea rosie.
ca si grad e similar cu R Gellner care are 3B, probabil datorita izolarii, eu as zice 3A...
Linia veche a traseului (conform schitei originale) e cea verde.
Linia portocalie e traseul lui Mihnea si Claudiu.(aici baietii trrebuie sa dea un verdict, fiind mai scurt si ceva mai usor preliminar am zis 2B)

Cum oricum nu stim daca s-a mai dat cineva sau nu pe aici traseele vor ramane deocamdata fara nume...

Strangem echipamentul si iesim pe grohotis spre varful Judele.

Echipa: Catalina, Mihnea, Claudiu, Adi .

Ajungeam seara obositi si foarte multumiti deo zi plina si interesanta.
Partea cea mai faina a serii sunt berile pe care Claudiu le-a adus de la cab Pietrele...

In cursul noptiii soseste si Ioana de la Cluj, dornica si ea sa se catere.
A doua zi desi vremea pare ok de dimineata se strica la pranz cand incepe sa ploua si sa cada mazariche.
Claudiu si Ioana reusesc sa termine Vulturii printre reprize de ploaie usoara, apoi la coborare sunt complet murati de vremea care si-a dat drumul.
Noi restul am ramas la bolovanii de pe vale la niste sesiuni de boulder. Cum eu am ramas pe langa perete sa vad ce mai fac Ioana si Claudiu, ploaia ma face si pe mine ciuciulete...

Coboram varza de uzi la masina...

A venit toamna, asteptam prima zapada.

Climb On

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Fri, 14 Aug 2009 06:43:00 +0000

Dupa 3 zile de ploaie nu avem mari sperante...
Plecam foarte devreme din Hunedoara, pe la 4,30am.
In Ohaba prima surpriza: drumul e inchis...trebuie sa ocolim, dupa 30min de bajbaieli nimerim in sfarsit drumul spre Salasul de Sus.
La 6,30 pornim spre Gentiana si mai sus...
La baza peretelui Bucurei ajungem in jur de 9am.

Zonele de perete din umbra sunt pline de apa, optam pentru clasicele din Bucura II.
25 octombire 3A - ca sa fie mai interesant vrem sa incercam sa-l facem folosind doar asigurari mobile.

Plasamente sunt destule mai ales pentru nuci mici si medii.

Mergem cap schimbat, lungimi intinse fara sa prea tinem cont de regruparile initiale.

Stanca e excelenta, uscata, aderenta, solida, o placere.

pe la pranz incep sa se adune norii...

e exact cum ne-am dorit

Lui Radu ii revine lungimea mai dificila

de care trece fara probleme

iesim sus in timp util, daca vremea tine cu noi mai facem un traseu

dupa o pauza foarte scurta intram in traseul dintre 25 octombrie si Creasta Vulturilor...

Pe placuta scrie traseul Furcile 3B, sursa folclorica ii zice Hornul Negru.
Ramane aceeasi tactica.

Fac o prima lungime intinsa de aproape 60m.
Doar ca aici lucrurile se schimba...multe plasamente pentru pitoane(din pacate Radu a uitat ciocanul si cuiele lui la Timi, iar eu le-am lasat la baza traseului) , mai rare pentru mobile.

E horn si ruscacul ma cam incurca, in interiorul hornului multe portinui ude, se mai se rupe si o priza...
Pe hornul inclinat e plin de bolovani, si e doar o chestiune de timp pana cand corzile disloca unul din ei. Ii strig lui Radu sa fie atent...se fereste exact la timp...uff

Alunec de pe o peretele ud dar ma proptesc cu spatele de peretii hornului, deja inima incepe sa-mi bata mai repede, se duce dracului ideea cu mobilele, cand gasesc un piton, asigur in el fara sa-mi bat capul prea mult...

Ajungem la baza diedrului horn, care se vede asa frumos de jos...

E din ce in ce mai innorat, si bate vantul destul de tare, nu foarte incurajator...
Radu merge bine si suntem aproape de iesirea din traseu. Din pacate vremea se strica si incepe sa ploua, curand peretele de ud, dupa ce Radu mai urca cativa metrii destul de rsicant pe stanca fleasca, decidem sa ne retragem...

La inceput merge destul de bine, apoi corzile incep sa se agate si sa incurce din ce in ce mai rau.
Tragem de ele cu grija dar si asa dislocam un bolovan care dupa cativa metrii de cadere libera se intepeneste in horn miraculos fix deasupra lui Radu. Pana la urma coboram fara alte evenimente pana la baza...doar cateva scurte re-catarari pentru recuperarea corzilor.

La vremea la care am ajuns jos ploaia s-a oprit si vremea s-a calmat, ca de obicei...

E deja seara, ne odihnim si apoi o luam usurel la vale...

In jur de 22,00 ajungem inapoi la masina, dupa aproape 16h de la plecare...
Suntem multumiti de efort cu toate evenimentele de pe parcurs.

Summer Trips

noreply@blogger.com (Adi Valean) — Fri, 14 Aug 2009 06:43:00 +0000