Yerbamate's Movieblog

David Fincher - "The Girl with the Dragon Tattoo"

2012-01-22T11:22:00.000+02:00

Frica mi-a fost de ceea ce avea sa rezulte din ultimul proiect al lui David Fincher, acela de a adapta la cinema primul volum din trilogia politista semnata de Stieg Larsson. In astfel de cazuri, scenariul (semnat de Steven Zaillian) evolueaza pe tais de cutit, mai ales daca opteaza sa jure fidelitate absoluta unui roman mai degraba atmosferic decat interesat de deviante spectaculoase. Un motiv suplimentar il constituie faptul ca intreaga trilogie a fost deja adaptata la cinema in 2009 de Niels Arden Oplev.

Pentru partizanii cartii, punctul culminant al acestui proiect l-a constituit mai degraba impersonalizarea actritei Rooney Mara in pielea personajei Lisbeth Salander. Lumea s-a intrebat practic timp de cateva luni cum anume va “inghiti” Salander in varianta americana punk-itudinea, piercingurile, lipsa de maniere, agresivitatea si sociopatia eroinei. Salander si Blomkvist made by Fincher trebuiau sa se potriveasca cu suma asteptarilor unui public care probabil ca nu admite distantari de litera cartii si care a validat deja cuplul Noomi Rapace / Mychael Nyqvist din adaptarea suedeza.

[RottenTomatoes]

Pentru fanii lui Fincher, "The Girl With the Dragon Tattoo" este un arc de cerc intre “Se7en” (fanatismul religios intotdeauna legat de logica criminala, notiunea protestanta a raului care una la mana se ia si doi la mana corupe iremediabil tot ce atinge in trecere) si “Zodiac” (o meditatie mult mai subtila pe aceeasi tematica criminala dintr-un unghi mai putin spectaculos dar mai indraznet). Ancheta detectivista face parte din seria misterelor si imi pare a fi mai degraba o lucrativa oportunitate de a descrie relatiile care se incropesc intre doua personaje tipice familiei eroilor fincher-ieni, genul acela enervant de obsesiv si de meticulos, posedat de manii si compulsiuni si incapabil de exteriorizari emotive. Schimbarea (notabila?) pe care o aduce “The Girl…” : jocul (in acceptiunea aceea cruda de homo homini lupus din “Se7en”) si tendintele sociopate (“The Social Network”) nu se mai etaleaza intr-o ambianta riguros macho (“Fight Club”). In mai toate filmele fincheriene eroul face musai pereche cu un personaj “mai mare/ mai copt” (“Se7en”, “The Game”, “Zodiac”, “The Social Network”), daca nu cu propria sa persona schizoida (“Fight Club”, “The Social Network”). Ambianta exclusivista de gentlemens’ club este aici facuta tandari de cuplul insolit alcatuit dintre un barbat cu temperament feminin si o femeie cu comportament de sergent major. Scenariul propune o inversiune in care initiatorul si initiatul se intalnesc punctual si relationeaza fugitiv.

[RottenTomatoes]

Pe la jumatatea sa, filmul innoada cele doua existente singuratice dupa ce le supune la probe dificile: inclinatia lui Salander pentru existentele marginale, activitatile ilegale si pentru violenta sunt prost vazute de serviciile sociale care impun femeii un tutore pervers si manipulator. La randul sau, jurnalistul Blomkvist este nevoit sa suporte povara unei condamnari pentru calomnie si umilirea publica in fata unui adversar mult mai subtil. Prilejul care permite intalnirea dintre cele doua personaje imi pare destul de ambiguu: de ce ar vrea adica batranul industrias sa rezolve misterul disparitiei de acum cateva decenii a multiubitei nepoate cu ajutorul unui jurnalist care s-a facut de ras dand crezare prosteste unor informatii “de intoxicare”? Iata un aspect care tine de litera cartii.

[RottenTomatoes]

Conceput nu ca un thriller cu ucigas in serie, desi mizand pe ideea de serialitate (secventa dezvaluirii identitatii ucigasului este caraghioasa), filmul vizeaza mai mult ideea schimbarilor operate in psihologia personajelor de permutari discrete si secrete (viata familiei Vanger cu multiple sertare, simpatiile naziste, pulsiunile sexuale deviante reprimate sau transformate in ritualuri codificate de expiere prin crima). In acest sos cu aspect de cronica de familie, se folosesc ingrediente pe care Fincher le foloseste deseori: cifrul folosit de ucigas este un cod unic extras din fragmentele cele mai “ultras” ale Vechiului Testament, astfel incat crimele sunt exemplare unice, artefacte macabre prin care tatal isi initiaza fiul. “The Girl…” foloseste aceeasi schema ca si “Se7en” (fara scanteia intuitiei, informatia stocata este litera moarta), numai ca biblioteca si exemplarele din Chaucer si Dante sunt inlocuite de Internet si arhive fotografice de jurnal de provincie. Disparitia brutala a raufacatorilor este construita ca un fel de pedeapsa morala a firii, in buna traditie a thrillerului american.

[RottenTomatoes]

Ciudata senzatia aceasta de staza in care se zbate filmul “The Girl...” pare ca poarta pe umeri povara unor atribute mult prea mari pentru o dimensiune epica modesta. Lipsa de suflu a anchetei domestice este compensata de-un montaj febril, imaginea ofera destule ingredientele care sa sustina misterului, soundtrack-ul este suficient de incitant intru simularea impresiei dramatice, se simte insa pretutindeni lipsa a ceva care sa faca din “The Girl” o pelicula implinita. Fara sa fi citit romanul si fara sa fi vazut deja varianta suedeza a adaptatiei cinematografice, nu pot decat emite supozitia ca lucrul acesta sta cumva in fidelitatea pe care scenariul se inversuneaza sa o arate fata de trilogia romanesca.

Cineclubul de miercuri si Rohmer

2012-01-17T20:52:00.000+02:00

Iata una dintre cele mai placute si surprinzatoare alegeri ale Cineclubului Film Menu: seara zilei de miercuri 18 ianuarie ii este rezervata lui Eric Rohmer, mai precis celei de-a 5a din cele 6 contes moraux, “Le genou de Claire” (1970).

Le Mot du Cinephiliaque

Secventa in care, cocotata pe o scara rezemata de-un cires, blonda Claire lasa sa se vada rotunjimile perfecte ale genunchiului sau ii revela eroului obiectul dorintei sale si constituie si astazi unul dintre cele mai comentate momente din cinema.

Metafora malitioasa pe tema limitelor dorintei si senzualitatii frustrate de propria integritate morala, breviar al legilor atractiei functionale in universul rohmerian, exemplar stralucit de “bavardaj de salon” filtrat in si prin cinema si potentat in acest caz de peisajul estival de carte postala, filmul merita vazut neaparat de spectatorul intrigat de filmografia lui Eric Rohmer.

Este probabil inutil, dar prefer sa precizez ca proiectia acestui film are loc la sala Union ora 19:30.

La vida de los peces - sau atuurile filmului limfatic

2012-01-15T22:52:00.001+02:00

Uimita am fost cand in programul de cinema de weekend am descoperit printre animatiile infantilizante, comediile goale si filmele de actiune deprimante un intrus. Este vorba de ultimul film semnat de cineastul chilian Matías Bize, “La vida de los peces”. Nu este prima oara cand programul de multiplex propune ceva surprinzator, ca dovada “Tomboy” de Céline Sciamma, “8 fois debout” de Xabi Molia si “Panique au village” de Stéphane Aubier si Vincent Patar. M-am grabit deci sa-l vad inainte ca singurul exemplar de film chilian distribuit in multiplex sa nu fie eliminat de mult mai banoasele povesti cu pinguini dansatori si veverite calatoare.

La vida de los peces

In mintea mea, “La vida” se asociaza cu alte istorii low si very low budget (“Navidad” si “La sagrada familia” de Sebastián Campos, “En la cama” de acelasi Matías Bize, “Gatos viejos” si “La vida me mata” de Sebastián Silva & Pedro Peirano, “Ilusiones opticas” de Cristián Jiménez, “Turistas” de Alicia Scherson ori “Tony Manero” si “La frontera” de Pablo Larrain) stampilate ca fiind cu toate made in Chile, opere ale unui grup de tineri care se prezinta succesiv si alternativ ca cineasti, actori, scenaristi, producatori unii in filmele celorlalti. Parcurgi acest univers cu neincetatul sentiment de déjà vu (folosirea camerei de umar, explorarea planului secventa, scenariul minimalist cu putine personaje, evitarea pe cat posibil a cliseelor narative, influentele teatrale insfacate de ici-colo, subiectele “mici” care exploreaza detalii particulare din universul relatiilor umane de tot felul). Ma feresc sa vorbesc despre un nou val, o noua scoala, o noua tendinta, cert este insa ca lumea cinema-ului chilian de acum merita pe deplin sa fie explorata.

Bine bine o sa spuneti, si Matías Bize in toata afacerea asta? Pentru spectatorul care- l descopera abia cu aceasta ocazie, “La vida de los peces” este un bun inceput, care insa neaparat trebuie continuat cu “En la cama” (2005) si ajuns pana la “Sábado, una película en tiempo real” (2003). Lucrurile se potrivesc cum nu se poate mai bine, “Sabádo” este una dintre proiectiile din cadrul weekendului de cinema chilian programat la sfarsitul acestei luni la Cinemateca, dar asta este o alta poveste.

“La vida” nu se poate lauda cu un scenariu foarte original: personajul principal revine in Chile dupa o lunga absenta, iar petrecerea aniversara organizata de un vechi si foarte bun prieten ii ocazioneaza scurte, intense si dureroase intalniri cu trecutul. Sfarsitul seamana cu o usa intredeschisa pe care o lasa in urma sa ultimul plan al peliculei, plecarea mult amanata a eroului din casa lui Pedro seamana in egala masura cu o infrangere (intoarcerea fiului risipitor poate aduce cu sine dezastrul in viata eroului si a celor din jurul sau) sau cu o modesta victorie (a existentei adulte aerisite asupra inabusitoarelor legaturi embrionare cultivate de erou cu prietenii, iubita, familia, trecutul etc).

La vida de los peces

Te si intrebi cum de se poate construi un scenariu de lungmetraj plecand de la o idee care poate alcatui cel mult textul unei melodii la moda. Virtutea scenariului pare ca sta in capacitatea sa de nuantare, de reconstituire a posteriori a unei existente trecute foarte bogate (abia la mijlocul filmului intelegi cine a fost Francisco de fapt si ce rol a jucat in viata lui Andrés, o intalnire la cafenea despre care se pomeneste in treacat este explicitata abia in final, ruptura dintre Beatriz si Andrés este pomenita de mai multe personaje in tot atatea variante de decodare). Prezentul peliculei este o lunga si visatoare deambulare a personajului prin nefirescul numar de camere al casei lui Pedro, care sunt tot atatea “porti” catre trecut: fosta camera a lui Francisco, camera in care Andrés afla de la Beatriz urmarea intalnirii ratate de la cafenea, incaperea in care Mariana ii descrie lui Andrés vidul existentei sale de femeie casatorita, bucataria lui Guille si spatiul lunatic in care troneaza marele acvariu cu pesti tropicali. Iata un cuvant cu multiple ocurente si cu conotatii negative, “tropicala” (si “neimportanta”) este profesiunea lui Andrés, menit sa descrie plaje superbe, apusuri de soare si destinatii facile. “Tropicala” (si “turistica”) este si prezenta sa la intalnirea cu fostii prieteni reciclati in existente conventionale. Fosta iubita asociaza aceasta existenta tropicala cu egoismul si imaturitatea, dar nu se poate impiedica sa nu tanjeasca in secret dupa ea. Exotismul lui Andrés este invidiat in cor de toata lumea, de la pustimea care joaca fotbal pe consola, la adolescentele care se drogheaza cu ciuperci in cautare de altceva, la barbatii care vorbesc numai despre trecut. Tropical si inaccesibil le pare Andrés in egala masura si femeilor care-i admira fara rezerve existenta light.

La vida de los peces

Mi-a placut felul in care scenariul intelege sa organizeze plonjarea in trecut a eroului care navigheaza in spatiul casei lui Pedro si se intersecteaza cu X si cu Y numai pentru a pleca mai departe, incarcat de un nou detaliu rasarit din trecut. Discutia cu Guille este magistrala: Andrés incaseaza fiecare cuvant al bonei cu o crispare tremurata si involuntara, iar femeia ii ofera murmurand tot felul de lucruri banale si duioase despre el si Francisco de cand erau mici, despre baiatul mort care parca nici nu ar fi disparut. In jurul lor, bucataria se umple de tot felul de necunoscuti in cautarea tacamurilor si bauturilor, numai Guille il fixeaza pe Andrés de parca acesta ar fi o fantoma invizibila celorlalti. Este probabil secventa cea mai stranie a acestui film, care poate foarte bine sa te faca sa vezi in “La vida” o poveste aproape fantastica. Beatriz pune degetul pe rana atunci cand retoric se intreaba daca intalnirea dintre ea si Andrés chiar este cea mai frumoasa amintire a sa, in timp ce barbatul nu pare sa puna la indoiala acest lucru: la urma urmei, amintirea nu are viata proprie si consistenta decat in propria subiectivitate. Ezitarea femeii (a fost sau n-a fost extraordinara si de neuitat intalnirea lor in perioada adolescentei?) il arunca pe barbat in acelasi ocean al dezolarii care este casa lui Pedro.

La vida de los peces

In abordarea acestor mici linii de falie ale functiei amintirii, in exploatarea discreta a interstitiilor datorate problematicii eroziunii prin care timpul sculpteaza perceptia subiectiva a trecutului sta frumusetea scenariului semnat de Julio Rojas si Matías Bize. Dialogurile sunt vii, copiii si adolescentii vorbesc aici cu mult firesc. Mi-a placut in egala masura modalitatea in care sunetul participa la naratiune: secventa de inceput debuteaza pe muteste, iar sunetele ambiante si vocile de fundal sunt introduse treptat in joc. Soundtrack-ul este adesea diegetic, camera adora prim planul, iar cadrajul prefera spatiile stramte si umbrite.

Un alt punct pozitiv pe care l-am remarcat in treacat si pe care ar fi trebuit probabil sa insist mai mult este calitatea montajului. Acesta sufera de ciudate aritmii pe masura ce creste senzatia de neadecvare pe care o resimte Andrés la acest bal al fantomelor, de unde si vaga senzatie de lancezeala pe care o degaja cele mai tensionate secvente ale peliculei.

My French (online) Film Festival - 12 ianuarie-1 februarie

2012-01-14T21:39:00.000+02:00

Sursa: MUBI

My French Film Festival este o ciudatenie de proiect care imbina votul publicului, votul juriului (alcatuit din jurnalisti care scriu despre cinema) si vizionarile online ale unor filme frantuzesti si canadiene (10 scurtmetraje si 10 lungmetraje) noi si foarte noi selectate de organizator (UniFrance films si Allocine) intr-o sectiune de “competitie”. Alaturi de aceasta, My FFF afiseaza o mini sectiune de filme in afara competitiei (am remarcat aici filmul lui Claude Autant-Lara, La Traversée de Paris, pe care criticile lui Truffaut mi l-au facut cunoscut).

Aflat la a doua editie, acest My French Film Festival isi propune sa faca cunoscute prin intermediul internetului cele mai remarcate filme de debut din peisajul francofon (in cazul acesta francez si canadian).

MUBI a dezvoltat un parteneriat cu acest festival, astfel incat o parte din aceste filme se pot vedea aici, contra unei sume modice (in comparatie cu pretul unui bilet de cinema la multiplex).

Spectatorilor interesati de fenomenul debutului cinematografic, cu poncifele, balbele si incercarile sale disperate de a trata spatiul uneori abulic, alteori traumatic al adolescentei le recomand calduros doua exemplare made in France, ambele stampilate cu un premiu Louis-Delluc pentru debut in lungmetraj: Belle épine de Rebecca Zlotowski (2011) si Un poison violent de Katell Quillévéré (2010). Memory Lane de Mikhael Hers este un alt eveniment special din categoria “debut de lungmetraj” care imi pare demn de remarcat, portret varatic de grup de prieteni aflati la zenitul primei tinereti care simt cumva venind toamna existentei in varianta adulta. Despre “Huit fois debout”de Xabi Molia scriam in luna decembrie cu ocazia FFF 2011, intre timp, lucru uimitor, filmul a iesit in salile de cinema si probabil ca spectatorul cinefag a reusit sa-l vada.

La categoria scurtmetraj, constat cu bucurie ca din cele 10 titluri programate, 3 sunt filmulete de animatie (preferatele mele fiind “Le silence sous l’écorce” semnat de Joanna Lurie despre care mai scriam candva si “Dripped” de Léo Verrier vazut anul asta la Anim’est). Mentionez de asemenea “Petit tailleur” al doilea film semnat de actorul Louis Garrel, care foloseste acelasi ton din “Mes copains” (2008) si amesteca teatrul, sincopele narative, noptile albe si accentele cvasi documentare. Alaturi de acesta in program s-ar putea afla si “Le meilleur ami de l’homme”, cel de-al doilea scurtmetraj semnat de Vincent Mariette, ori “Aglaé” de Rudi Rosenberg.

Cineclubul de miercuri si Antonioni

2012-01-10T22:30:00.002+02:00

Iata prima propunere cinematografica interesanta a anului : cineclubul “de miercuri” organizat de revista Film Menu isi propune sa inceapa anul cu “Eclipsa” lui Antonioni. Spectatorul cinefag stie deja ca este vorba despre unul dintre cei patru “stalpi” ai tetralogiei cinematografice antonioniene dedicate existentei (moderne?) vazute ca vertij dezolant, in stare sa macine fragilul esafodaj de reflectii, impulsuri, sentimente si senzatii din care se constituie existenta umana.

Daca altadata imi imaginam “L’eclisse”(1962) ca fiind musai de vazut in varianta vizionare maraton alaturi de si odata cu “L’avventura” (1960), “La notte” (1961) si de ce nu “Il desserto rosso” (1964), acum ma bucur ca, iata, cineclubul isi face treaba sa de cineclub si dezgroapa macar o mostra din aceasta ciudata lume a reflexiilor in care trecutul si prezentul sunt intersanjabile, iar materia este alcatuita din contururi imprecise, siluete de visatori sau numai fantome ale unui oras care a sfarsit “devorat toate fiintele vii”.

Proiectia are loc la Cinema Union, in data de 11 ianuarie, ora 19:30.

Lecturi cu si despre cinema

2012-01-08T20:39:00.000+02:00

Wiley

Batalia mea personala cu textul lui Dudley Andrew (“What Cinema Is!” Wiley-Blackwell, 2010) se desfasoara pe teren accidentat, cu greutate. Au loc atacuri si contraatacuri datorate incapacitatii mele de a-i intelege pe Bazin si pe Deleuze pre limba exegetului. Am ales sa-mi incep astfel anul mai mult din pricina subtitlului oarecum eroic (“Bazin’s Quest and its Charge”) si mai degraba din pricina enigmei pe care titlul o coafeaza cu exasperare neretinuta, or sti teoreticienii cinema-ului ce este acesta acum cand unii ii prezic decesul apropiat? Lucrul naibii dureaza de mai bine de o saptamana, mai degraba pentru ca decid uneori sa-mi iau pauze de lectura, implicandu-ma in mereu si mereu alte notite si extrase. Ca de exemplu indiciile peticii dezgustului cinematografic pe care autorul le vaneaza aici cu inversunare, dar care imi par neconvingatoare.

Subiectul bazinian m-a dus acum o saptamana aici, una dintre cele mai laborioase intreprinderi de a a cerceta relatia de ura-iubire dintre cele doua mari reviste frantuzesti de cinema care de cand se stiu se ciondanesc. Blogul lui Edouard S este de ceva timp locul unde-mi trag sufletul.

Cumva legat de acest subiect, descoperii aici una dintre cele mai frumoase si mai istete analize a resorturilor intime care ordoneaza opera cineastului Eric Rohmer. Articolul poarta semnatura unui alt mare cineast, pe numele sau Luc Moullet. (Aici se poate accesa si varianta tradusa in engleza). Mi-a trebuit timp pentru doua lecturi cap-coada ale articolului (“Le masque et la part de Dieu”) ca sa-mi dau seama de eleganta lectiei sale de cinema care scoate la iveala minimalismul polisat al universului cinematografic-literar-critic rohmerian, prolix si mereu interogativ, abundand in referinte culturale, provocari, masti, pseudonime si aparente fals derizorii.

Lecturi cvasi cinematografice

2011-12-19T22:45:00.001+02:00

Date fiind esecurile rasunatoare de care se bucura constant traducerile filmelor "de actiune" frantuzesti care uzeaza si abuzeaza de-un limbaj din straturi suprapuse de jargon, argou, limbaj standard, expresii populare, imprumuturi savuroase din alte limbi, nu ma pot impiedica sa citez aici interesantul articol semnat de Colleen Montgomery in revista "Cinephile" pe aceasta tema.

Intr-un fel, Abdellatif Kechiche, Karim Dridi, Matthieu Kassovitz si alti adepti ai limbajului "energic" de suburbie se vor fi gasit cumva alinati.

Coltul cu documentare

2011-12-04T21:34:00.000+02:00

NCRR

La avizierul special creat pentru “coltul cu documentare” trebuie sa pun doua anunturi grabite pentru ziua de luni: in primul rand doresc sa semnalez unul dintre cele mai interesante exemplare din categoria “British docs” respectiv documentarul cosemnat de britanicul Ron Lemkin si jurnalistul tailandez Thet Sambath, “Enemies of the People”. Filmul sintetizeaza eforturile lui Thet Sambath de a-i descoperi si intervieva pe autorii morali si fizici ai executiilor in masa din timpul dictaturii Khmerilor Rosii. “Personajul” principal al acestei investigatii este Nuon Chea, “fratele numarul doi” in ierarhia partidului dupa Pol Pot pe care jurnalistul il viziteaza intensiv timp de cativa ani in speranta obtinerii unei marturisiri in fata camerei de filmat.

(O minicronica ocazionata de vizionarea filmului la One World Romania aici).

Documentarul poate fi vazut luni 5 decembrie la sala NCRR, ora 19:00.

*****

Tot luni, Centrul Ceh programeaza in categoria “Documentary Mondays” cateva filme premiate la Festivalul International de Film Jihlava. Pentru data de 5 decembrie ora 20:00 este difuzata pelicula “Bakhmaro” de Salomé Jashi, o incursiune intr-un orasel de provincie din Georgia, genul de loc in care nu se intampla nimic. Aici o viata mai buna si mai prospera este mereu promisa de afiserele electorale si reclamele TV, in realitate schimbarile se lasa numai asteptate.

Acum un an, Festivalul International de film Experimental aflat la prima editie programa scurtmetrajul documentar “Speechless” semnat de aceeasi Salomé Jashi.

Daca e miercuri, e Wim Wenders

2011-12-04T19:52:00.000+02:00

Imi pregatisem deja agenda cu filme de vazut saptamana care incepe, cand am dat peste notita de pe blogul NCRR care anunta ca ultima secventa din retrospectiva Wim Wenders s-a mutat miercuri 7 decembrie, ora 19:00 cand este programata proiectia “Tokyo-Ga”.

Documentarul-pelerinaj din 1983 este meditatia foarte personala a lui Wenders pe tema exemplaritatii universului pe care Yasujiro Ozu il propune prin cele 54 de filme ale sale.Wenders calatoreste la Tokyo, il filmeaza pe unul dintre actorii preferati ai lui Ozu, Chishu Ryu, filmeaza strazile, templele, obiectele din plastic, trenurile si saloanele de pachinko in incercarea de a recupera cumva in prezent semnele unui trecut convertit cu mai bine de 20 de ani in urma in cinema.

BIEFF - Competitie 4

2011-11-27T19:39:00.005+02:00

La ora la care scriu, nu mai este un secret faptul ca “Tse/Out” (2010), in regia cineastului Roee Rosen a fost considerat de juriul festivalului ca fiind cel mai bun film din competitie. “Out” sau “ce ar putea avea in comun BDSM-ul, Yisrael Beiteinu, Esenin si practicile exorciste”. M-a cucerit completudinea sa si felul in care pelicula stie sa se joace cu asteptarile culturale ale spectatorului. Lentul inceput-expozitie prezinta doua interviuri incrucisate pe tema “delicata” si deja destul de batuta a practicilor BDSM la genul exclusiv feminin. Perspectiva vireaza scurt atunci cand dominatoarea Yana orienteaza discutia spre exorcism si spre “onestitatea” politica a ministrului de externe Avigdor Lieberman.

Se vorbeste despre extremismul de coloratura populista al acestuia, despre rolul paradoxal al tapului ispasitor pe scena convingerilor intime ale celorlalti, simpatizanti politici au ba. Cealalta femeie vorbeste despre practicile SM tarifate, context in care compara atmosfera de rasism absolut din copilarie cu un fel de excrescenta interioara care se cere exorcizata. Actul in sine este un hibrid atent conceput intre retorica extremei drepte israeliene si cea a comunitatii queer, astfel incat spanking-ul se muleaza prin magia fictiunii intr-o secventa de posedare. Inca mai uluitor, filmul se incheie intr-un plan secventa cu muzica ruseasca si versuri de Esenin. Morala? Extremismul politic si cel sexual se oglindesc neasteptat unul pe celalalt si au parte de aceeasi diabolizare culpabila. Morala moralei? Retorica lui Lieberman se cere exorcizata cu violenta daca se poate. Prin cinema.

In motivatia oferita de juriul editiei 2011 a Festivalului de la Oberhausen unde filmul a fost recompensat cu premiul ARTE pentru scurtmetraj european, “Tse” este recompensat ”for the excellence of the act of exorcism, for the coat hanger abortion, for a staged documentary, a documental fiction, a dubbed, synched, shouted, sung and vibrant sound, and for the paintings”. Chiar asa, inca nu m-am lamurit de unde provin imaginile acelea presarate pe tot parcursul filmului amintind cu incapatanare ca, pentru simbolistica posedarii exorcizarea (Celuilalt) si tortura (victimei) sunt totuna.

BIEFF

M-am ciocnit cu creatia Cecíliei Felméri la Anim’est, asa ca nu avea cum sa nu ma intereseze “Matei, Matei” (2010) un scurtmetraj documentar animat, compilatii de interviuri in stil liber pe tema reconsiderarii istoriei (nasul lui Matei Corvin, presupozitiile privind moartea acestuia, relatia cu nevasta, statutul sau de erou “national” astazi).

“The Procrastinators” (2010) este doar o bucatica din seria video de 11 monoloage semnata de duo-ul Lernert & Sander si avand ca terma procrastinarea in lumea artei. Morala este mai degraba pozitiva: procrastinarea face parte cu brio atat din procesul creator cat si din cotidianul oricarei fiinte care transpira cand este vorba de deadline-uri. Imaginea minimala agrementeaza monologul comic pe care-l debiteaza o voce din off. Filmuletul sta cumva in cumpana, daca sa se prezinte ca exponent al artei multimedia (sub forma de instalatie) sau daca s-o lase mai moale in ideea de a fi inghitit de cat mai multi spectatori.

“Un(a)-Tit-Led”(2011) in regia lui Mihai Barabancea este, asa cum spune descrierea de pe situl festivalului o calatorie in format video nu chiar atat de autosuficienta pe cat o doreste autorul, dar suficient de aproape de experimentul fotografic si filmografic pentru a fi notata in carnetel la “lucruri demne de vazut”.

BIEFF

“How to Raise the Moon” (2011) de Anja Struck este o mica bijuterie de film experimental care foloseste animatia in stop motion. O tanara fata adormita intr-o postura foarte picturala este relationata de montaj cu eea ce pare a fi expresia figurativa a visului sau, o gravura de pe perete in care o femeie isi ia zborul. Apar din neant doua personaje-marionete, Vulpea si Iepurele, care dupa rezumatul filmului intruchipeaza Somnul si Moartea. Acestea isi disputa la modul foarte alegoric viata tinerei adormite.

BIEFF

Stop motion-ul reia “gesturi” estetice extrase din istoria artei (motivul taierii suvitelor de par sinonim cu incetarea din viata, postura adormitei intalnita mai ales in reprezentarile picturale de secol XIX, emanatia vaporoasa a corpului care mi l-a adus instantaneu in minte pe Johann Heinrich Füssli, inaltarea extatica si scara lui Iacob etc). Visul-cosmar insa tine de dragalasenia jocurilor infantile, iar infruntarea dintre Somn si Moarte se condenseaza intr-o serie de actiuni si contraactiuni care mai de care mai criptice din care nu se intelege foarte bine cine castiga in final. Imaginea in blur si alb-negru are ceva din onctuozitatea fotografiilor vechi.

BIEFF

“Zena/The Woman” (2011) in regia lui Ondřej Fleislebr se prezinta ca fiind un “film de animatie despre nostalgia atingerii”, o dragoste in stop motion in care El se lasa consumat la propriu de sentimentul amoros, in timp ce Ea, femeie fatala si exigenta se multumeste cu statutul sau de stea indepartata. Il vedem pe El scriind febril texte care probabil nu ajung la destinatie si dizolvandu-se incet in neant. Inainte de a dispare, El trimite trei mesageri meniti sa regaseasca drumul catre dragostea Ei. Animatia este o foarte elaborata si eleganta (stop motion, papusi si pixilare) combinatie, care da savoare firului narativ; regizorul Ondřej Fleislebr si set designer-ul Zdenka Převrátilová merita toata consideratia pentru atmosfera cu totul deosebita pe care o propune filmul prin juxtapunerea exteriorului (peisaj din natura, El reprezentat fiind de o papusa alcatuita din impletituri de elemente vegetale) cu interiorul (atribut feminin prin excelenta, populat de un mobilier numai curbe si unghiuri fanteziste). Singurul bemol mi-a parut a fi admiratia mult prea vadita pe care este evident ca cineastul o are pentru creatia lui Svankmajer.

“El Pabellón Alemán / The German Pavillion” (2009) in regia lui Juan Millares este filmul care a obtinut locul intai in clasamentul meu personal. L-am revazut de mai multe ori dupa proiectie (filmul poate fi vazut aici) coplesita fiind de complexitatea acestei fictiuni pe tema neterminarii si a limitelor imaginatiei fictionale. Cele 14 minute ale filmului sunt organizate in trei timpi diferiti, o piesa orchestrata de metafictiune. In incercarea de a-i decoda, i-am botezat astfel :

1. Metoda

Totul incepe cu resuscitarea fotografului Eugène Atget, un suprarealist “neintentionat” avant la lettre care a vazut in Parisul la inceputul secolului XX un spatiu urban golit de prezenta umana in care aparatul sau a cautat exclusiv marca unui timp pe cale sa apuna. Walter Benjamin vedea in fotografia acestui marginal al artei, fost marinar, actor ambulant si pictor fara succes, un demers de “demachiere a realitatii”, de eliberare a obiectului. Instantaneele sale ca sunt tot atatea crime scenes in care imaginea cauta neincetat indicii (“On a dit à juste titre qu’il avait photographié ces rues comme on photographie le lieu d’un crime. Le lieu du crime est lui aussi désert. Le cliché qu’on en prend a pour but de relever des indices. Chez Atget les photographies commencent à devenir des pièces à conviction pour le procès de l’histoire” in L’œuvre d’art à l’époque de sa reproductibilité technique). Atget “vede” numai lucruri, iar cand aparatul de fotografiat surprinde siluete si chipuri umane, acestea sunt ectoplasme neclare, aproape supraexpuse, aproape deranjante in peisajul gol.

2. Subiectul

Un demers similar foloseste deci Juan Millares pentru a “vedea” Pavilionul German, creatie efemera a arhitectului Ludwig Mies van der Rohe destinat Expozitiei Universale din 1929 de la Barcelona, considerata astazi a fi una dintre capodoperele arhitecturale ale secolului XX. Demolat la un an dupa Expozitie, Pavilionul a putut fi admirat de generatii intregi de arhitecti numai in si prin fotografiile din epoca. Cineastul face deci o pasiune pentru evanescenta acestei structuri ritmice care inghite notiunile de interior si exterior si regurgiteaza spatii abstractizate, semi transparente, solare, cu labirinturi de oglinzi si pereti de marmura, adapostind in patio-ul sau cubic “Dimineata” lui Georg Kolbe.

Pasiunea cineastului tese in jurul acestei misterioase goliciuni arhitecturale o fictiune care functioneaza ca in fotografiile lui Atget: o crima va fi fost comisa in situ avand ca martor enigmatica statuie.

3. Demontarea subiectului

In 1986 Pavilionul German a fost reconstruit si convertit in atractie culturala turistica. Fictiunea imaginata de cineast se refugiaza deci in fotografiile luate in timpul inaugurarii constructiei si implicit in istorie. La acest mister al crimei in potenta se aliniaza in primele randuri Regele si Regina Spaniei, comisarul expozitiei Georg von Schnitzler, dictatorul Primo de Rivera, arhitectul Mies van der Rohe si o multime de pioni anonimi, politisti, functionari, chelneri, spioni, figuri ascunse in spatele structurilor din metal sau reflectate in peretii din sticla.

Presupozitia narativa a lui Juan Millares demonteaza spatiul fotografic si reorganizeaza personajele asa cum Enrique Vila-Matas proceda in “La asesina ilustrada”, la urma urmei o crima are nevoie de cel putin doua personaje si de indicii de interpretat a posteriori pentru a exista. Cine sunt cei doi barbati care pufnesc in ras pe sub mustata undeva in spatele regelui? Ce-i spune generalul Rivera Reginei la ureche? Cine este domnul cu joben si ochi rai care se face ca bea din paharul de sampanie? Si unde este eleganta baroneasa pe care regele pare ca n-o scapa din ochi?

Spre deosebire de alte constructii similare, Pavilionul German nu expune nimic, construit fiind ca spatiu pur protocolar, de introducere in tema ca posibila adapostire a unei crime in potenta: in anul constructiei sale are loc inceputul primei crize mondiale, un an mai tarziu Regele si Regina dispar din istoria politica spaniola si este proclamata Republica, patru ani mai tarziu Georg von Schnitzler devine presedintele IG Farben si sfarseste in boxa acuzatilor la Nurnberg si asa mai departe.

Toate acestea in timp ce Pavilionul German, cel suspendat in fotografiile de atunci, continua sa gazduiasca enigma unei crime nerezolvate.

“El Pabellón Alemán” este cea mai subtila exemplificare a unui dispozitiv retoric numit aposiopeza prin care un fragment al discursului este lasat in mod deliberat incomplet pentru a lasa impresia de a nu fi fost fi terminat (din proprie vointa? din motive exterioare?), scopul fiind stimularea receptorului in a-l completa in functie de meandrele imaginatiei personale. Se porneste de la premiza ca acest obscur obiect al imaginarului care este imaginatia, nu este declansat automat de ceea ce reprezentarile arata, ci, in egala masura de ceea ce acestea ascund. Juan Millares se agata mai ales de ceea ce se ascunde in spatele Pavilionului German si construieste din fotografiile de altadata o premiza semiotica a acestei aposiopeze: cum poate acest discurs vizual al trecutului reprezenta ceva inimaginabil in demersul de a zgandari imaginatia cineastului? Si, prin extensie care sunt dispozitivele estetice, etice, retorice, metadiscursive prin care isi concepe o cultura limitele imaginatiei?

Zilele filmului rus (25 noiembrie - 27 noiembrie)

2011-11-26T08:49:00.000+02:00

La Cinematograful Studio din Bucuresti se desfasoara in perioada 25-27 noiembrie evenimentul "Zilele filmului rus" menit sa completeze manifestarea Zilelor culturii spirituale rusesti in Romania. Sunt deci programate sase filme rusesti, produse in perioada 2008 – 2010. Am trait cu impresia ca acest eveniment se va “lipi” cumva in agenda personala dupa DaKINO, uite ca m-am inselat.

Asadar vineri 25 noiembrie, ora 19.00, a fost programata proiectia peliculei cu subiect istoric "Amiral" (2008), de Andrei Kravciuk in prezenta regizorului si a actritei Irina Orlova.

Sambata 26 noiembrie se pot vedea proiectiile “Skoro vesna/In curand e primavara” (2009) in regia Verei Storozheva (ora 17.00) si “Skazka pro temnotu/O noapta lunga cat o viata” (2009) in regia lui Nicolai Khomeriki (ora 19.00) o productie a companiei Koktebel.

Duminica 27 noiembrie vor avea loc trei proiectii cu productiile “Synok/Fiul”(2010) in regia Larisei Sadilova (ora 16.00), "Kandagar" (2010) de Andrei Kavun (ora 18.00) si "Brestskaya krepost/Cetatea Brest" (2010) de Aleksandr Kott (ora 20.00).

Mult mai multe informatii privitoare la acesre pelicule le puteti gasi in prezentarea evenimentului semnata de Catalin Stroia in “Sapte seri”.

Coltul cu documentare: British & Brilliant Docs

2011-11-20T22:57:00.000+02:00

Este plina saptamana ce urmeaza sa inceapa cu tot felul de oferte documentare, multumita si proiectiilor din sectiunea “Brilliant Docs” a festivalului de film internation DaKINO. Spectatorul cinefag ar trebui deci sa ia in considerare optiunea de a da cu banul.

Luni la cinematograful NCRR, programul “British Docs” propune The Trials of Robert J. Oppenheimer (2010), scris, regizat si produs de David Grubin, un film care amesteca marturiile reale extrase din arhiva cu secvente in care rolul lui Robert Oppenheimer este jucat de David Strathair, o poveste despre faima si decadere, despre complexitatea morala impusa de crearea si utilizarea bombei atomice, despre proiectul Manhattan si testele din Los Alamos.

DaKINO

Incepand cu ziua de marti, festivalul DaKINO propune o interesanta serie de trei documentare in probabil cea mai interesanta sectiune a sa, “Brilliant Docs” (puteti consulta programul intregului festival aici).

BIEFF - Competitie 3

2011-11-20T13:24:00.002+02:00

Capricios programul BIEFF de anul acesta a rezervat ore imposibile pentru un amploaiat standard la primele doua calupuri din competitia de scurtmetraj. Am facut deci un plonjeu in miezul lucrurilor si m-am trezit vizionand urmatoarele pelicule:

Casus belli (2010), Grecia, regia Yorgos Zois are ca subiect lantul trofic al tanjirilor si poftelor omenesti incepand si sfarsind cu mancarea. Un joc al foamei de senzatii si dorinte care se cer astamparate imediat. Din hypermarket la cozile pentru supa populara, trecand prin biserici, cluburi, banci, muzee de arta si casele de pariuri, lumea formeaza cozi nerabdatoare si nervoase. Tempo-ul este perfect, realizarea tehnica a fost deja recompensata cu mai multe premii si il recomanda; pacat insa, zic eu, ca narativitatea se rezuma la a ilustra o idee printr-un cumul de minitablouri in care cei dintai sunt intotdeauna cei din urma in simbolistica sociala propusa de Zois.

BIEFF

Mult mai interesant la acest capitol mi s-a parut Il capo (2010), cel de-al doilea scurtmetraj al artistului vizual Yuri Ancarani, un minidocumentar filmat in carierele de piatra de la Carrara. Unde “il capo”, necunoscutul cu aspect brutal-viril dovedeste gratie si eleganta atunci cand, numai prin intermediul gesturilor si semnelor coordoneaza si dirijeaza excavatoarele in actiune. Este probabil una dintre cele mai paradoxale orchestre din lume desfasurandu-si activitatea pe fundalul ireal al Alpilor italieni.

In opinia cineastului italian, subiectul merita pe deplin atentia:

”In a lot of documentaries about the marble quarries, the quarrymen, are shown as Neorealist archetypes, tough guys made of sweat and swear words. I, on the other hand, admire their practical intelligence: it is a form of elegance that can teach us a lot, and which my head quarryman possesses: he is a man who has style in his gestures and manners. In such a tough and dangerous environment I wanted to highlight an aspect of delicacy”.

Ceea ce m-a surprins pe mine a fost irealitatea acestor secvente (peisajul de tip wallpaper, primplanurile pe trasaturile brute ale personajului si tacerea care degaga din acest film in ciuda bruitajului mecanic permanent), despre care ulterior am aflat ca sunt surprinse in stil documentar.

Ca tot veni vorba de documentar, combinatia “felie de viata” si “scurtmetraj” pare a fi foarte la moda in acest moment, ca dovada numarul mare de filme de acest gen din competitie. How to Pick Berries (2010) de Elina Talvensaari a fost selectionat, ca si cele doua titluri precedente, in competitia veneziana din 2010 de scurtmetraj. O frumusete de film cu tenta SF pe tema incalzirii globale in combinatie cu teama de celalalt. Faptul real de la care se porneste nu mai uimeste pe nimeni: o companie locala din nordul Finlandei care exploateaza fructele de padure a inceput sa foloseasca culegatori tailandezi, fapt care a dus la o crestere semnificativa (pentru unii nelinistitoare) a numarului de straini din zona. Vocile din off exploreaza paleta de sentimente generate de aceasta schimbare, de la rasism si teama, la uimire fata de dexteritatea si anduranta strainilor, mila si admiratie.

LIDF

Imaginea (superba) face tot in acest film, abia la mijlocul acestuia iti dai seama ce hram poarta acesti “ei”, mereu surprinsi in posturi fugitive, ascunsi practic in lumina soarelui la amiaza. Definiti intrutotul de gusturi aparte (vocea din off se crispeaza cand vorbeste de apetitul “lor” pentru intestinul de elan), de proprietati supranaturale la capitolul anduranta, rabdare si viteza in munca de culegator, costumati in stranietatea conditiei lor de straini 100%, “ei” ar putea fi foarte bine extrateresti debarcati din outer space intru colonizarea tacuta a mlastinilor finlandeze. Blanda ironie a contextului este completata de falsa gravitate a titlului, iata ca in categoria lui how to intra nu atat laborioasa activitate de recuperare a fructelor de padure cat mai degraba delicata extragere a stranietatii antropologic-documentare din cotidian. “I’ve been fascinated by Julio Cortázar’s way of depicting the so called normal things as strange, showing how nothing is as simple as it seems” spune Elina Talvensaari.

Unul dintre preferatele mele din acest calup vine din Argentina, se numeste I Hear you Scream (2008), si este semnat de cineastul paraguayan Pablo Lamar. Un cadru de o fixitate minerala care nici macar nu privilegiaza veranda casei, un filtru de lumina maslinie in care totul pare nemiscat, o atmosfera de teatru de umbre. Ii trebuie ochiului cateva secunde sa perceapa freamatul frunzelor si sa se lase hipnotizat de nemiscare. Prin cadru defileaza umbra unui barbat, un cortegiu funerar si curgerea timpului. Constructia sonora este si ea o mica bijuterie: ”nesunetul”se deschide incet, spectatorul sfarseste prin a rasufla usurat cand percepe zgomote ambientale si mai tarziu ecoul unei melopei. Scena neactiunii se intuneca treptat, masliniul devine cerneliu, iar taraitul greierilor se stinge si el treptat. The end.

Meditatie pe tema doliului, a uitarii, a trecerii timpului, luati cum vreti aceasta mica bijuterie cinematografica, recompensata deja cu marele premiu la Tampere si premiata in cadrul “Semaine de la critique” in 2008 la Cannes.

O alta surpriza placuta a fost scurtmetrajul documentar german “Die Frau des Fotografen / The Photographer’s Wife” (2011) semnat de Philip Widmann si Karsten Krause. Am o pasiune aparte pentru astfel de demersuri cinematografice care recicleaza arhive fotografice sau filmice personale, incercand sa recupereze cumva ceea ce timpul distruge in curgerea sa. Filmul acesta insa ambitioneaza o abordare a acestui gen de substanta intr-un mod mult mai subtil decat primitivul sentiment nostalgic.

“Die Frau des Fotografen“ este un asamblaj de jurnale de vacanta fotografiate, filmate si detaliate cu rigoare din off de catre el, fotograful disparut demult deja. Demersul artistic, impartit intre hobby si fotografia de familie este lipit pe scheletul narativ al filmului, povestea unei lungi casnicii pe care el, Eugene, fotograful, a punctat-o cu sute de imagini avand-o ca unica muza pe ea, Gerti. Demersul consta intr-un du-te vino neincetat intre ansamblul fotografic personal cu subiect unic si prezenta vie a aceluiasi subiect care se lasa “citit” de ochiul spectatorului cu simplitate si demnitate. Prezentarea subiectului aici si atunci se cere insa indelung lucrata dupa cum marturiseste acest interviu acordat de cei doi cineasti germani. Mi-a placut la nebunie felul in care Gerti afirma “Some women have had… miserable lives - I haven’t. They weren’t as photogenic, to put it politely”; lunga pauza mascheaza pudoarea pe care inconstient femeia o dovedeste folosind cuvantul “fotogenic” intr-un context in care simte nevoia sa explice gustul pentru fotografia nud practicata de Eugene.

Aici un scurt interviu acordat de cei doi regizori pe tema acestui film.

Bonus, un alt film care pleaca de la arhive personale, “You and Me” (2009) semnat de Karsten Krause.

O alta surpriza placuta din competitie a fost numarul neasteptat de mare de scurtmetraje romanesti; pacat insa ca majoritatea titlurilor nu prea au de-a face cu experimentul cinematografic, inghesuite fiind in competitie din alte ratiuni probabil. “The Box” (2011) de exemplu, in regia lui Mircea Ghibortz Ghinescu, in ciuda constructiei si a lucraturii ingrijite poate fi citit ca un foarte bun videoclip pe tema evadarii din cenusiul cotidian prin tunelul imaginatiei in alte locuri, alte incaperi.

“Family Photo” (2011) in regia lui Andrei Spirache se apropie inca si mai tare, prin tehnica si subiect, de tematica videoclip. Spectatorul din mine a comparat fara sa vrea acest filmulet caldut cu “The Photographer’s Wife” despre care vorbeam mai sus, film cu o textura mult mai complexa si un mesaj mai putin consensual.

“Abstructures Preview” (2011) in regia lui Mario Oprean este vizual vorbind un experiment cinematografic. In sfarsit, mi-am spus, exista si creatori de abstract care sa doreasca sa faca si altceva decat ilustratie muzicala. Mi-am notat in gand in carnetel “ de urmarit activitatea lui Mario Oprean”.

Rareori am ocazia sa revad un scurtmetraj, asa ca profit de ocazie pentru a-mi revizui impresiile si notitele datorate primei intalniri cu filmul. In ceea ce priveste competitia BIEFF, alaturi de “Stardust” al lui Nicolas Provost (pe care dealtfel l-am si ratat), ”Maska” (2010) filmul fratilor Quay a fost unul dintre momentele mult asteptate. Ceea ce am scris despre el acum o luna aproape, ramane in picioare, filmul este o mica bijuterie de stop motion experimental, unde naratiunea si muzica sunt perfect dozate. Jocul focalelor care privilegiaza un detaliu si lasa ansamblu intr-un vag luminos in contururi neclare este tulburator. Culorile sunt inca vii, dar poseda deja patina amintirii, la urma urmei naratiunea este amintirea unei alegeri imposibile. “Maska” merita vazut si revazut, iar filmele si activitatea fratilor Quay se preteaza la o retrospectiva undeva, in vreo activitate de cineclub.

Fiul bland - Proiectul Frankenstein / Szelíd teremtés – A Frankenstein-terv (2010)

2011-11-19T13:03:00.000+02:00

Filmtrailer.hu

Folosim cuvantul “tragic” dupa cum ne taie capul, incercand sa emfatizam si sa codificam mai degraba reactia noastra (politicoasa) la catastrofe intime si sociale din mediul ambiant. “Tragedia” este insa altundeva, conditia aceasta iubeste altitudinea situatiilor imposibile, atmosfera saraca in sentimentalism si sentimente, iar cei care se preteaza acestor conditii nu sunt in niciun caz eroi, ci niste (con)damnati.

Kornél Mundruczó este unul dintre putinii cineasti cu real apetit pentru tragedie. Ma gandesc la tragedia in sensul clasic al contextului antic cu noduri narative imposibil de desfacut altfel decat prin transare radicala si prin moartea protagonistilor. Ma gandesc de asemenea ca gustul pentru povesti intunecate, pentru relatii umane decalate si “nenaturale”, pentru abstragerea din realitate si epurarea contextului social vine din formatia teatrala a cineastului. In mai toate filmele sale Kornél Mundruczó ambitioneaza naratiunea cu siaj mitic-metaforice. Ca dovada “Delta” (2008) care manipuleaza incestul si razbunarea asa cum Oedipe si Electra o faceau deja, ori “oratoriul medieval” care este “Johanna” (2005), o alta imposibila poveste despre sange, resuscitare, miracol si, evident, moarte.

“Szelíd teremtés – A Frankenstein-terv” face parte din acelasi gen de naratiuni ne-realiste tratand despre sange, razbunare si, evident, moarte. “Fiul bland” are 17 ani cand isi paraseste orfelinatul si pleaca in cautarea genitorilor sai, o femeie rece ca piatra si un celebru regizor de teatru si cinema. Incercarile sale succesive de a se face acceptat de acestia si de cei care-i inconjoara provoaca sistematic catastrofe si in final dezastrul general. Moartea este in acest context un rau necesar.

Filmtrailer.hu

Titlul este intrigant: “proiectul” sa faca referire la exercitiul de libera adaptare a romanului lui Mary Shelley? La celalalt exercitiu, de permutare in cinema a piesei de teatru pe aceeasi tema scrisa de insusi Mundruczó in 2007? (totul este in acest film tributar interiorului, fie el casa, masina ori peisaj alpin) La faptul ca nu atat somnul cat creatia constienta naste monstri? (prima crima a “blandului fiu” este ocazionata de un casting organizat de tatal cineast, moment in care fiul dovedeste ca nu poate face diferenta intre a juca realitatea si a o trai).

Filmtrailer.hu

Fiul nedorit este o oglindire a monstrului din roman; intre “conceperea” accidentala a acestui pusti cu privire fixa si frunte joasa de psihopat si creatura diforma care-l obsedeaza pe doctorul Frankenstein exista diferente (filmul elimina arsenalul psihologic-stiintific explicativ) dar si apropieri (uratenia fundamentala a omului, in special a celui izolat, “monstruosul” se citeste ca inabilitate fundamentala a creaturii de a “citi” sensurile figurate ale lumii). In povestirile lui Mundruczó, fiul nedorit si deloc risipitor se intoarce mereu, aducand cu sine pulsiuni incontrolabile, reactii emotionale bizare si un permanent iz de razbunare… Tanarul Frankenstein rataceste in casa mamei sale, o imensa cladire labirintica, pe trei sferturi abandonata, toata numai scari vertiginoase, galerii interioare si ferestre orientate spre interior. Aici are el ocazia sa-si ucida accidental mama si sa-l omoare in bataie pe barbatul ei, nu inainte de a o sugruma pe fiica acestuia in scena probei de casting, exasperat fiind de manipulatorul regizor si tata. Crima este mereu picturala in acest ansamblu, cu pete stralucitoare de sange stropind un zid gol sau colorand zapada proaspat cazuta. Pe langa moarte, blandul fiu intalneste in aceeasi locatie si dragostea, sentiment brutal si nefiresc pentru acest personaj profund sociopat. Intalnirea cu Magdi, decizia brusca de a se casatori cu aceasta si de a pleca impreuna de acolo spre fericirea mamei ocazioneaza cele cateva momente in care monstrul adolescent dovedeste in sfarsit tandrete.

Filmtrailer.hu

Intoarcerea fiului culmineaza, dupa cum era de asteptat, cu intalnirea tatalui, interactiune tensionata in care tanarul Frankenstein se lasa insa de buna voie capturat si transportat undeva in Alpii austrieci, catre o ipotetica superba locatie. In singura secventa “de exterior”, tatal si fiul contempla de pe creasta o vale ninsa. Este probabil una dintre rarele momente de cinema in care peisajul in alb si gri are densitatea prafoasa a betonului. Acest periplu imposibil in care tatal are aerul ca stie ce face se rezolva printr-un accident rutier.

Filmtett.ro

In cele din urma, “Szelíd teremtés – A Frankenstein-terv” poate fi citit ca un experiment estetic. De obicei, o astfel de perspectiva (spatiul claustrofob, cadrele fixe, prim planurile lungi pe fete inscrutabile, dialog minimal si o incredibila luminozitate generala prafoasa, statuta) este folosita din abundenta in filmele cu subiecte extrase din realitatea mizerabila est-europeana. Filmul lui Mundruczó alege sa-si mobileze universul exemplar in acelasi surprinzatoare tonalitate estetica. Iata un gest care ofera filmului o frumusete aparte, distanta, putin pretentioasa si, la urma urmei, impenetrabila.

Note de subsol: Confruntarea / Fényes szelek (1968) de Jancsó Miklós

2011-11-18T00:11:00.001+02:00

Moziplussz

“Un film datat” spunea cineva cu voce batrana in spatele meu, la sfarsitul proiectiei. O voce tanara a raspuns altcuiva cu un “nu stiu, ma mai gandesc ce sa cred”. Mi-a placut perspectiva de a-mi intinde picioarele sub scaunele incomode din sala NCRR, in asteptarea proiectiei urmatoare si de a ma gandi la randul meu daca mi-a placut mult/putin/deloc cel de-al doilea titlu din retrospectiva Miklos Jancso pe care tocmai il vizionasem.

“Confruntarea” este in primul rand un fel de ilustrare muzicala a “disputei tinerilor moderni cu batranii clasici” de sfarsit de secol XVIII pe un fundal revolutionar-patriotic nationalist. Nu degeaba cineva a vazut in clasica querelle un scenariu al transferarii puterii de la un grup de actanti sociali la altul costumat intr-o foarte prolifica disputa estetica.

Scenariul, cosemnat de Gyula Hernád si de Miklós Jancso, propune o dubla parabola pe tema puterii si a tineretii ca forte distructive. “Confruntarea” surprinde exact momentul culminant in care aceste doua forte se intalnesc si interesecteaza o axa a istoriei deja tulburata. Asadar tinerii revolutionari de conditie modesta de la colegiul nustiucare au ideea de a organiza o descindere patriotica la scoala bisericeasca din incinta unei manastiri, unde se pare studiaza elemente de origine sociala compromitatoare si profesori reactionari. Scopul este de a provoca o “dezbatere” publica pe teme precum “rolul omului in societate” ori “crestinism vs comunism”. Gasca proletara si bronzata imbina sit-in-ul cu aer vag amenintator, simulacrul de autodafe, separarea graului revolutionar de neghina reactionara si crestina, luarea in desert a culturii ecleziastice sau mai degraba a culturii pe scurt. Undeva, in spatele lor se gaseste “tanara” politie revolutionara care profita de situatie pentru a incerca sa aresteze niscai suspecti. Se discuta si despre razboi, despre epurarile antisemite urmate de cele revolutionare, despre necesara violentare a maselor “terorizate” de popime.

Filmkultura

Filmul este o succesiune de tablouri vivante, amestec de cantece si dansul folclorice, refrene revolutionare sau devenite revolutionare, indemnuri nationaliste, invocari ritmate ale unor indemnuri la nesupunerea civila in vremea Imparatului Austro-Ungar, o frumoasa melopee din arsenalul idis si bineinteles “Bandera rossa”. Coregrafiile saltate sunt separate de lungi tirade incoerente despre democratia care se cuvine numai prietenilor si nu dusmanilor, despre rolul terorii si despre votul de comitet. Dialogurile mi-au facut rau prin ferocitatea lor. Impresioneaza in special verbiajul gol al sedintelor de partid si alungarea din cetatea revolutionara a elementelor deranjante sau moderate, doua din momentele cheie in care ideologia comunista comuta in regim totalitar al tineretii proletare. In final, interventia “batranilor” cenzori este salutara: sunt indepartate elementele cele mai radicale ale grupului, este restaurat centrul de greutate moderat si mai usor de manipulat, numai ca mirajul independentei a disparut.

Magnasfertaly

Foarte moderna este absoluta libertate pe care filmul lui Jancso si-o permite in raport cu constructia narativa, schematica si reusind performanta de a fi rezumativa fara a se folosi de elipse, fondu-uri si alte trucuri care sa intretina iluzia trecerii timpului. La urma urmei, in Cetatea Soarelui care este curtea mereu insorita a manastirii tineretea este opaca la trecerea timpului si la sensul istoriei, astfel incat abstractizarea ii sta foarte bine acestui scenariu mai degraba meditativ-descriptiv decat narativ. In treacat notez ca premiul intai cu coronita pentru cea mai sinistra secventa ii revine infruntarii dintre parintele Keller, afectat de posibila pierdere a “comorilor inestimabile” ale bibliotecii si Jutka, colturoasa revolutionara care il desfiinteaza pe popa cu un imparabil “sunt istoric”.

Foarte moderna este si tonalitatea generala a “revolutiei” vazuta dinauntru, Jancso nu are nimic din pretiozitatea maoistului godardian sau din orizontul prafos al variantei situationiste, camera sa este directa si ironica in incercarea sa de a marturisi ororile si stridentele “brizei luminoase” aflate la zenit.

BIEFF - Festivalului International de Film Experimental Bucuresti (17-20 noiembrie)

2011-11-15T22:47:00.000+02:00

BIEFF

Cea de-a doua editie a Festivalului International de Film Experimental Bucuresti BIEFF (anul trecut festivalul a purtat titlul provizoriu de EXPIFF) este probabil evenimentul lunii noiembrie, anuntat si pregatit cu multa grija de organizator (rar am vazut un website de festival care sa ofere din timp informatii atat de complete cu privire la program, locatii, proiectii etc). Festivalul are loc in perioada 17 - 20 noiembrie, la Cinema Scala.

Gala de deschidere propune spectacolul cu totul special intitulat “Lupercyclopedia”, spectacol audio-vizual de tip “cinema live multi-screen” in care Peter Greenaway se improvizeaza in VJ si mixeaza propriile idei cinematografice extrase din proiectul multimedia ”Tulse Luper Suitcases” cu soundtrack-ul semnat de Huibert Boon.

Cea de-a doua editie BIEFF inaugureaza trei parteneriate interesante cu trei dintre cele mai importante festivaluri internationale din zona cinematografului de arta: sectiunea Quinzaine des Réalisateurs din Festivalul de la Cannes, Festivalul de la Oberhausen si cel mai mare festival de scurt metraj din nordul european, Festivalul de Scurtmetraj de la Tampere. Fiecare partener prezinta cate program special cu selectii de cinema de avangarda.

Printre recomandarile organizatorului printre filmele incluse in aceste selectii speciale trebuie bifat mediumetrajul Boro in the Box (2011) semnat de artistul si animatorul francez Bertrand Mandico, o poveste imaginata, poetico-filosofica a vietii unui cineast, de la nastere si pana la decesul sau cinematografic.

Bifati daca puteti si “Killing the Chickens to Scare the Monkeys” (2011), un scurtmetraj cu subiect politic regizat de fotograful si cineastul suedez Jens Assur ori experimentul comic “Las Palmas” (regia Johannes Nyholm). Alaturi de acestea scurtmetrajul pseudo-SF “How to Pick Berries” de Elina Talvensaari, documentarul experimental “Hanasaari A” de Hannes Vartiainen si Pekka Veikkolainen. Aceiasi doi cineasti semneaza si filmul de animatie experimental “The Death of an Insect”, inca un titlu neaparat de vazut.

Programul special “Oberhausen” include ”Untitled” (Marele Premiu si Premiul Juriului la Oberhausen 2011) care poarta semnatura lui Neil Beloufa (care adopta un demers similar cu “Kempinski” vazut anul trecut la EXPIFF), precum si documentarul muzical “Atrophy”, debut pentru cineasta sud africana Palesa Shongwe. Programul contine si scurtmetrajul in aceeasi tenta (auto) documentara al lui Fabian Vasquez Euresti “Everybody’s Nuts”, apoi “I’m Not the Enemy” de Bjørn Melhus. “Inventory” in regia documentaristului Pawel Lozinski, ori filmul de animatie cu subiect politic “Kengere” realizat de Peter Tukei Muhumuza.

Incercati sa nu ratati nici programul ”Eye Film Institute Netherlands” avand ca subiect filmul experimental si artele vizuale in cele mai noi productii din Tarile de Jos si mai ales programul datorat selectiei operate de organizatorul Festivalului de la Rotterdam (“Stardust” de Nicolas Provost, “Maska” fratilor Quay sunt printre titlurile “neaparat de vazut” dupa parerea mea).

In ceea ce priveste Competitia BIEFF, aceasta include filme deja premiate la festivalurile de la Venetia, Tampere, San Sebastian, Sarajevo sau Oberhausen. Spectatorul interesat stie deja ca in programul competitiei sunt incluse titluri cu mai multe premii la activ: Palme d’Or pentru scurtmetraj Cannes 2011, respectiv coproductia franco-ucrainiana “Cross” in regia Marynei Vroda, filmul premiat la sectiunea Semaine de la critique ”Sundays” de Valery Rosier, “Ursul de aur” la categoria Scurtmetraj de la Berlin 2011, respectiv “NightFishing” de Park Chan-wook si Park Chan-kyong.

Programul complet poate fi gasit aici.

JOI, 17.11, CINEMA SCALA

16:00 - 18:00 COMPETITIE INTERNATIONALA

RED ROAD |9’|2010, Franta|Jero Yun

CROSS |15’|2011, Franta/ Ucraina|Maryna Vroda

DRESSAGE |9’|2009, Olanda|Julika Rudelius

MONDAY MORNING |13’|2011, Romania|Eva Pervolovici

I SAY NEVER|2’|2011, Marea Britanie-Romania|Sabina Tupan

ROE |1’|2011, Romania|Irina Ghenu

CINEVA O SA VA SUNE |7’|2011, Romania|Vlad Constantin

DESTINATION FINALE |10’|2009, Germania|Philip Widmann

MY UNDONE SCHOOL FILMS |15’|2008, Romania|Eva Pervolovici

YOU AND ME |4’|2009, Germania|Karsten Krause

YOU CAN’T HIDE LOVE FROM GYPSIES |5’|2011, Franta-Turcia-Romania|Mara Trifu

MISSMATCH|3’|2010, Marea Britanie-Romania|Claudiu Revnic

METAMORPHOSIS |3’|2011, Romania|Dragos Stefan

JOI, 17.11, SALA POLIVALENTA

20.00 GALA DE DESCHIDERE

LUPERCYCLOPEDIA LIVE CINEMA VJ PERFORMANCE de PETER GREENAWAY

VINERI, 18.11, CINEMA SCALA

15:30 - 17:30 COMPETITIA INTERNATIONALA

1989 |WHEN I WAS FIVE YEARS OLD |11’ |2010, Denmark|Thor Ochsner

STARDUST |20’|2010, Belgia|Nicolas Provost

MIRROR |2’|2011, Romania|Irina Ghenu

RIPPING RIDANCE|3’|2011, Elvetia-Romania|Sabina Tupan

CHROMOTHERAPY|4|2010, Romania|Raluca Racean

SUNDAYS |14’|2011, Belgia|Valery Rosier

RETURNS |7’|2010, Polonia|Krzysztof Kadlubowski

FRENCH VERSION |20’|2011, Franta|Maya Da-Rin

THE SECOND OFFICE |13’|2011, Franta|Lixin Bao

18:00 - 20:00 PROGRAM SPECIAL FESTIVALUL INTERNATIONAL DE FILM OBERHAUSEN

ATROPHY |2009, South Africa|Palesa Shongwe

EVERYBODY’S NUTS |2010, SUA|Fabian Vasquez Euresti

I’M NOT THE ENEMY|2011, Germania|Bjorn Melhus

INVENTORY |8’50’’|2010, Polonia|Pawel Lozinski

KENGERE|2010, Uganda|Peter Tukei Muhumuza

UNTITLED|2011, Franta|Neil Beloufa

20:30 - 22.00 COMPETITIA INTERNATIONALA

CASUS BELLI |12’|2010, Grecia|Yorgos Zois

IL CAPO |15’|2010, Italia|Yuri Ancarani

HOW TO PICK BERRIES |20’|2010, Finlanda|Elina Talvensaari

I HEAR YOU SCREAM |12’|2008, Argentina|Pablo Lamar

THE PHOTOGRAPHER’S WIFE |29’|2011, Germania|Philip Widmann, Karsten Krause

THE BOX |10’|2011, Romania|Mircea Ghibortz Ghinescu

FAMILY PHOTO|8’ |2011, Romania|Andrei Spirache

ABSTRUCTURES |3’|2011, Romania|Mario Oprean

MASKA |23’|2010, Polonia/Marea Britanie|Quay Brothers

SAMBATA, 19.11, CINEMA SCALA

15.30 - 17.30 COMPETITIA INTERNATIONALA

OUT |35’|2010, Israel|Roee Rosen

MATEI, MATEI |13’|2010, Ungaria-Romania|Cecília Felméri

THE PROCRASTINATORS 1|9’|2010, Olanda|Lernert & Sander

UN(A)TITLED |8’|2011, Romania|Mihai Barabancea

HOW TO RAISE THE MOON |9’|2011, Germania/Danemarca|Anja Struck

THE WOMAN |10’|2011, Cehia|Ondrej Fleislebr

THE GERMAN PAVILLION |14’|2009, Spania|Juan Millares

18.00 - 20.00 COMPETITIA INTERNATIONALA

THE MIRROR |7’|2010, Elvetia|Ramon & Pedro

INFINITE MINUTES |20’|2011, Ungaria-Romania|Cecília Felméri

THE EVOCATION OF SADNESS |11’|2010, Olanda|Erwin Olaf

QUESTIONS FROM A WORKER |5’|2011, Romania|Arnold Estefan & Anca Benera

SO DO I |12’|2009, Romania|Vlad Constantin

THE GREAT RACE |7’|2010, Spania|Kote Camacho

NIGHT FISHING |34’|2011, Coreea de Sud|PARKing CHANce

20.30 - 22.30 PROGRAM SPECIAL QUINZAINE DES REALISATEURS, CANNES IFF

LAS PALMAS |14’|2011, Suedia|Johannes Nyholm

BORO IN THE BOX |40’|2011, Franta|Bertrand Mandico

MILLA CAOS |18’|2011, Germania/Cuba|Simon Paetau

KILLING THE CHICKENS TO KILL THE MONKEYS |23’|2011, Suedia/ Thailanda|Jens Assur

DUMINICA, 20.11, CINEMA SCALA

15.00 - 17.00 PROGRAM SPECIAL de FILM EXPERIMENTAL si ARTA VIZUALA - OLANDA

BIRTH OF A NATION |10’|2011, Olanda|Daya Cahen

EVERYONE HAS TO GET OVER HIS BIOGRAPHY |20’|2008, Olanda|Yael Assaf

FIVE WALKS. HERCYNIA SILVA |16’|2008, Olanda|Anna Abrahams

BRIDGE |5’|2010, Olanda|Martijn Veldhoen

DAWN AND DUSK |12’|2010, Olanda|Erwin Olaf

FOREVER FOR A WHILE |8’|2009, Olanda|Sara Rajaei

THE HEALERS |10’|2010, Olanda|Tim Leyendekker

17.30 - 19.00 PROGRAM SPECIAL FESTIVALUL INTERNATIONAL DE FILM TAMPERE

TANGO FINLANDAAIA |6’|2007, Finlanda|Hannu Lajunen, Tomo Riionheimo

HANASAARI A |15’|2009, Finlanda|Hannes Vartiainen & Pekka Veikkolainen

THE DEATH OF AN INSECT |7’|2010, Finlanda|Hannes Vartiainen, Pekka Veikkolainen

ALWAYS DECENT |20’ |2007, Finlanda|Katja Pallijeff

HIGH HOPES |14’|2007, Finlanda|Mazdak Nassir

HOME VIDEO |14’|2006, Finlanda|Mikko Kuparinen

HOW TO PICK BERRIES |19’|2010, Finlanda|Elina Talvensaari

DUMINICA, 20.11, CINEMA PRO

21.00 GALA DE INCHIDERE

FAUST | 134'|2011, Rusia|Alexandr Sokurov

Saptamana Filmului Maghiar (14-20 noiembrie 2011)

2011-11-13T13:48:00.000+02:00

Iata inca un motiv pentru a multiplica vizitele facute in locatia MTR. Nu, n-am de gand sa anunt cine stie ce festival slow food & mestesuguri traditionale, ci noul minifestival de cinema organizat de Centrul Cultural al Republicii Ungare la Bucuresti cu sprijinul Ministerului Culturii, “Saptamana Filmului Maghiar”. Proiectiile vor avea loc la cinematograful NCRR, iar intrarea este libera. Spectatorul interesat poate descarca intreg programul manifestarii cu scurte informatii privitoare la fiecare pelicula prezentata aici.

Comunicatedepresa.ro

Iata care sunt recomandarile mele: in primul rand, filmul de deschidere al minifestivalului, “Mephisto” in regia lui István Szabó (premiul pentru Cel mai bun scenariu la Cannes editia din 1981, Premiul FIPRESCI in acelasi an si Oscar-ul pentru cel mai bun film strain in 1982).

In al doilea rand, cele trei filme incluse in retrospectiva dedicata regizorului si cineastului Miklós Jancsó (Liniste si strigat / Csend és kiáltás (1967), Confruntarea / Fényes szelek (1968), Inima tiranului, sau Boccacio în Ungaria / A zsarnok szíve, avagy Boccacio Magyarországon (1981).

In al treilea rand un musai de vazut ar fi “Fiul bland - Proiectul Frankenstein / Szelíd teremtés – A Frankenstein-terv“ (2010) in regia lui Kornél Mundruczó.

Insa capul de lista al filmelor din selectia de cinema maghiar este pentru mine cel putin Calul din Torino / A torinói ló (2011) in regia lui Béla Tarr (aici o panorama critica destul de complexa care graviteaza in jurul acestui film).

“Saptamana filmului maghiar” cuprinde pe langa cele de mai sus alte cateva pelicule interesante, toate productii din anii 2010-2011 (ma gandesc la “Apasii / Apacsok” (2010) in regia lui Török Ferenc al carui sinopsis imi suna bine, ori filmul lui Adrian Sitaru, “Din dragoste cu cele mai bune intentii”), cateva scurtmetraje si un documentar.

Minifestival de sfarsit de saptamana – Doua zile de film irlandez

2011-11-08T22:49:00.002+02:00

ICR

De aici am aflat ca la Institutul Cultural Roman este programata in 10 si 11 noiembrie 2011 cea de-a treia editie a Zilelor Filmului Irlandez, organizator fiind Ambasada Irlandei in parteneriat cu Institutul Irlandez de Film, Reel Ireland, Culture Ireland si ICR.

Joi, 10 noiembrie, de la ora 18.30, sunt programate scurtmetrajele The Irish Dog Whisperer (2010, 3 min), regia Ivan McMahon; Pentecost (2011, 11 min), regia Peter McDonald; Shoe (2010, 13 min), regia Nick Kelly si lungmetrajul Kisses (2008, 72 min), regia Lance Daly.

Vineri, 11 noiembrie, ora 18.30 puteti vedea documentarul Hearing Silence (2010, 12 min), regia Hilary Fennell, lungmetrajul 32A (2007, 89 min), debutul regizoral al actritei Marian Quinn si scurtmetrajul The Night-Nurse (2010, 4 min), regizat de Terence White.

32A Official Trailer from TommyW on Vimeo.

Toate filmele incluse in program vor fi prezentate cu subtitrare în limba romana.

Intrarea este libera, in limita locurilor disponibile.

Salutari de la Mar del Plata

2011-11-06T20:45:00.000+02:00

Mar del Plata IFF

N-am fost si probabil nu voi ajunge niciodata la cel mai mare festival de cinema sudamerican care are loc la Mar del Plata (Argentina), ceea ce insa nu ma impiedica sa nu-mi rod unghiile o data pe an atunci cand consult de curiozitate programul. Editia de anul acesta (5-13 noiembrie 2011), a 26-a, propune spectatorului de departe, prin intermediul partenerului sau MUBI o selectie de filme care se pot vedea gratis online pe situl MUBI: 8 scurtmetraje (i-as aminti pe argentinianul Tetsuo Lumière, animator pasionat de filmul mut prezent aici cu Take My Hand! Sticky Bloody Love, pe spaniolul Fermin Eloy Acosta cu Implantation, pe argentinianul Matias Canony cu Alias) si 2 pelicule de lungmetraj, horror-ul Cursed Bastards semnat de Demian Rugna si Fabian Forte (se pot gasi cateva informatii aici) si documentarul El Polonio in regia cineastilor argentinieni Daiana Rosenfeld si Anibal Garisto.

Spectatorul interesat poate arunca un ochi aici pentru vizionari.

Nu-mi mai ramane decat sa ii urez calatorie cinematografica placuta.

Zilele Filmului German (4 noiembrie-11 noiembrie)

2011-11-04T21:16:00.000+02:00

Zilele Filmului German pe Facebook

Mi-am facut un obicei din a trage cu ochiul adesea la site-ul Institutului Goethe, unul dintre cele mai active centre culturale la capitolul cinema din ultima perioada. A fost imposibil sa nu-mi sara deci in ochi manifestarea numita Zilele Filmului German, adica 7 zile de cinema german cu 13 titluri noi abordand diferite genuri, precum si faptul ca aceasta selectie stransa este facuta de Mihai Chirilov. Minifestivalul acesta aduce ca bonus in program un film clasic iesit de curand in salile europene in varianta restaurata, Ich will doch nur, dass ihr mich liebt de Rainer Werner Fassbinder. Trebuie spus ca toate peliculele sunt proiectate o singura data, cu exceptia lui Drei in regia lui Tom Tykwer, o drama intimista cu accente de umor negru si un subiect cum nu se poate mai european. Recomandarea mea are in vedere intre altele si Dreileben, un triptic politist alcatuit din de trei ori 90 de minute de cinema construit pe baza schimburilor de e-mailuri dintre trei dintre cei mai cunoscuti cineasti-scenaristi germani de azi, Christian Petzold (Yella, Jerichow), Christoph Hochhäusler (superbul Unter dir die Stadt) si Dominik Graf (Der Felsen intre altele).

Filmele vor fi proiectate la cinema Studio si nu, intrarea nu este libera.

Reiau mai jos programul minifestivalului si constat cu placere ca organizatorul a avut in vedere proiectii la ore rezonabile pentru muritorii si muncitorii de rand:

04.11., ora 19:00 - Drei, R: Tom Tykwer (2010, 115‘)
05.11., ora 16:00 - Dreileben - Etwas besseres als den Tod,
                       R. Christian Petzold (2010, 88‘)
05.11., ora 18:00 - Dreileben - Komm mir nicht nach,
                       R: Dominik Graf (2010, 88‘)
05.11., ora 20:00 - Dreileben - Eine Minute Dunkel,
                      R: Christoph Hochhäusler (2010, 90‘)
06.11.,ora 18:00 - Sascha, R: Dennis Todorovici (2010, 101‘)
06.11., ora 20:00 - Picco, R: Philip Koch (2010, 105‘)
07.11., ora 18:00 - Headshots, R: Lawrence Tooley (2010, 92‘)
07.11., ora 20:00 - Das Lied in mir, R: Florian Cossen (2010, 94‘)
08.11., ora 18:00 - The Night Father Christmas Died,
                       R: Martin Schreier (2009, 36‘)
                      Rammbock, R: Marvin Kren (2010, 63‘)
08.11., ora 20:00 - Die Fremde, R: Feo Aladag (2009, 123‘)
09.11., ora 18:00 - Halt auf freier Strecke,
                     R: Andreas Dresen (2011, 110‘)
09.11., ora 20:00 - Drei, R: Tom Tykwer (2010, 115‘)
10.11.,ora 18:00 - Schwerkraft, R: Maximilian Erlenwein (2010, 97‘)
10.11., ora 20:00 - Ich will doch nur, dass ihr mich liebt,
                       R: R.W. Fassbinder (2010, 104‘)

Daca e marti e Wim Wenders

2011-10-30T22:32:00.000+02:00

Wikipedia

Marti 1 noiembrie tot la sala NCRR si tot la ora 19:00 spectatorul poate bifa inca un episod din retrospectiva Wim Wenders. Lunii noiembrie ii este rezervata proiectia “Don’t Come Knocking” (2005) un (alt) road-movie cu tematica destul de apropiata de “Paris, Texas” (paternitatea ratata, familia ca fantasma a personajului principal, o alta variatie de lonesome cowboy, un peisaj interior dezolant aflat in deplina concordanta cu exteriorul desertic). Referintele picturale nu sunt departe, imaginea semnata de Franz Lustig aduce teribil cu peisajele urbane ale lui Edward Hopper.

Coltul cu documentare - Documentarul britanic de luni

2011-10-30T22:27:00.001+02:00

NCRR

Luni 31 octombrie la sala NCRR ora 19:00 serialul “British Documentary” se opreste la filmul lui Bruno Wollheim “David Hockney -A bigger picture”. Impatimitii fotografiei si artei contemporane stiu cine este David Hockney, iar necunoscatorii au ocazia sa ia contact cu creatia unuia dintre pictorii si fotografii britanici cei mai intriganti, pe care cineastul il surprinde intr-un moment de schimbare artistica. Bruno Willheim marturiseste aici epuizantul parcurs al filmului sau pe care l-a filmat singur cu o camera portabila. Proiectul a fost acceptat de catre subiect doar ca dovada suplimentara a faptului ca pictura este superioara fotografiei.

Ecouri Anim’est 2011 - Competitie 5

2011-10-30T13:48:00.001+02:00

Despre animatie se scrie putin, iar despre scurtmetrajele de animatie mai nimeni nu aminteste. Internetul pastreaza ici-colo doar urme ale selectiilor acestora in festivaluri si cateva ecouri pe bloguri cinefile. Cum cantitatea de energie care se cere cheltuita de realizatori pentru facerea acestor filmulete este imensa, mi-am promis ca anul acesta sa scriu si sa adun informatii despre toate filmele din categoria “competitie scurtmetraj” de la Anim’est. Iata-ma ajunsa si la ultimul calup de scurtmetraje.

Schlaf / Sleep (Elvetia, 2010) in regia lui Claudius Gentinetta si Frank Braun are la baza o frumoasa animatie in alb si negru cu o banda sonora cel putin curioasa (“pure snoring sound included” se poate citi pe generic si “the best record of three nights non stop snoring“, multumiri sound designerului Peter Bräker) care tese paralele intre somn si navigatie, intre sforait si mugetul sirenelor navale, intre apa neagra a cosmarului si naufragii gigantice. Ritmul este totul in acest film care incepe cu un suier abia audibil, o adiere sau o respiratie linistita careia i se asociaza o linie unduita dar continua. Acumularile grafice populeaza spatiul mereu intunecat cu barci de salvare, vapoare cu nenumarate hublouri prin care se itesc capete omenesti cu ochii inchisi si mai ales “n” hornuri care rezoneaza la unison in ecou cand sforaiala isi atinge apogeul.

Desi filmul a fost prezentat in mai multe festivaluri, abia aici am gasit o minicronica.

Ámár (Spania, 2010) in regia lui Isabel Herguera.

Doi ani a durat realizarea completa a acestui scurtmetraj semnat de o animatoare care, intre altele, se intampla sa fie directorul artistic al Animac (Mostra internacional de Cinema d’Animacio de Catalunya). “Amar” este genul de creatie handmade de maturitate, perfect echilibrata. Desenul se inspira copios din carnetele de calatorie in India ale cineastei. Povestea, evocare a unei relatii demult trecute a eroinei cu Amar, baiatul fantastic de talentat care a sfarsit prin a fi internat intr-un stabiliment de boli psihice este depanata de vocea din off la imperfect. “Amar”, amestec de acuarela si desen ilustreaza nostalgii, amintiri si culpabilitati.

Feu sacré / On Fire (Elvetia/Franta, 2010) in regia lui Zoltan Horvath propune un mix de animatie in 2D si 3D, o aventura nocturna intr-un muzeu de ceara hollywoodian in care mulajul inchipuindu-l pe Marlon Brando isi retraieste diversele ipostaze ale vietii, de la “The Wild One” la “Apocalypse Now”. Toate acestea se intampla in timp ce in muzeul cu pricina izbucneste un foc care distruge mare parte din exponate. Daca animatia de tip “mix” este interesanta (ofera o consistenta pastoasa intregului si se preteaza la subiectul ales), povestea mi s-a parut mai putin interesanta decat ideea de la care pornea “Dans la peau”, o frumoasa imbinare intre pelicula si materia animata in acelasi mix de 2D si 3D.

Nadasdyfilm

De dimensiuni mari pentru un scurtmetraj (25 min) Kamene / Stones (Slovacia, 2010) este produsul unui curios experiment cinematografic. Deja costurile (peste 200.000 euro) fac ca filmul sa fie o multiproductie europeana (regizoarea Katarina Kerekesova povesteste aici cate ceva despre multiplele surse de finantare a proiectului). “Kamene” este un film muzical de animatie cu marionete, o drama care are ca peisaj de fundal viata minerilor dintr-o cariera de piatra, o posibila ilustrare a unei legende legate de capriciile unei topografii probabil imaginare.

Elementul perturbator este femeia, menita sa separe conglomeratul masculin (papusile au un aspect brut, solid, mineral-primitiv) si sa distruga rutina muncii de echipa. Dragostea neimpartasita, instrainarea si atractia fizica tes fire nevazute intre personaje, intretin tensiuni, provoaca frustrari, manipuleaza sentimente. Tot femeia provoaca prin actiunile sale violenta, grupul anihiland la unison in cele din urma intrusa. In mod ciudat, regnul mineral va razbuna moartea femeii prin aneantizarea intregii comunitati. Admirabil filmat, filmul transfera fara probleme conventiile dramei muzicale in ograda animatiei cu marionete. Atmosfera este atent elaborata si se declina in n variante ale griurilor, brunurilor si non-culorilor din gama minerala.

Aici se poate asculta suportul muzical pe care se bazeaza “Kamene”.

Paths of Hate (Polonia, 2010) semnat de Damian Nenow incearca sa spuna prin interminabila confruntare dintre doi piloti ca ura conditioneaza cumva specia umana, in sensul in care cei doi piloti sunt fideli numai ideii de anihilare oarba a celuilalt. Unii au gasit fantastica lunga batalie aeriana cu aer de comics urmata de o (prea) lunga transformare la sol a celor doua personaje in creaturi inumane, diforme care continua sa se urmareasca. Tehnic vorbind “Paths of Hate” mi-a parut admirabil, insa slabiciunea si ambiguitatea moralizatoare a scenariului il transforma intr-un demo impovarat cu lungimi.

Aici o demonstratie a cineastului care ii va interesa pe cei pasionati de Autodesk si Max.

Spermathomme (Elvetia 2011) in regia lui Mathieu Epiney este o meditatie pe tema ciclului vietii din perspectiva procrearii umane. Interesul filmului sta in conceptia sa: scurtmetrajul este conceput ca un lung plan secventa in care cronologia procesului nartural este inversata. Ceasul biologic conceput sub forma “numaratorii inverse” si onirismul erotic prin care se vorbeste despre ciclurile vietii umane sunt elementele surprinzatoare, iar animatia 2D se vrea cat mai esentializata.

Pleine Pomme

Érintés / Touch (Ungaria, 2010) in regia lui Ferenc Cakó sare in ochi prin intentia sa, film-omagiu cu tenta (auto)biografica care foloseste tehnica sandanimation. Imi place stilul acesta de animatie cu mare potential narativ (in jurul unei singure fotograme se pot tese “n” povesti pe aceeasi tema), care insa se preteaza pentru scurtmetraje de mica anvergura, altfel ansamblul devine obositor.

Anim'est

De pe foarte ingrijitul website al scurtmetrajului Das Haus / The house (Germania, 2011) semnat de artistul multimedia si cineastul David Buob se pot extrage o multime de informatii inclusiv un making of si un trailer. Scurtmetrajul este o elaborata poveste (combinatie de desen in penita, acuarela, tehnici 2D si 3D) cu un fals aer comic pe tema “inchisorii” familiale. Casa lui David Buob este un spatiu ciclic si inchis, exclusiv feminin din care cu greu se poate evada.

Das Haus

Ceea ce pana la urma nu avu loc pentru ca nu avea cum sa aiba loc - “8 fois debout” de Xabi Molia - Note de subsol FFF

2011-10-25T23:08:00.002+03:00

Binecuvantat este darul unora de-a stapani mai multe limbaje artistice in acelasi timp, de-a le pune la lucru in “obiecte” in stare sa se pozitioneze la jumatate de drum intre mai multe demersuri creatoare. Cand le descopar nu-mi pot stapani frisonul de multumire cu care le dau tarcoale. Iata sentimentul pe care l-am avut rumegandu-mi gandurile la iesirea din sala de la cinema Studio dupa ce am vazut “8 fois debout” (2009), debutul in cinema al poetului si romancierului Xabi Molia.

“8 fois debout” este un film despre loseri, un el si o ea impinsi de propria inertie, depresie, lipsa de stima si gandire pozitiva in santul societatii. Someri cronici, amandoi sunt specialisti in taiatul cracilor de sub picioare, el vorbeste si priveste in gol insirand absurditati care sa justifice golurile crase din CV, ea se balbaie si tace atunci cand este intrebata de ce nu si-a terminat studiile. Doza lor de infantilism nu este deloc induiosatoare, un adult nu s-ar apuca sa traga cu arcul in padurea municipala si nici nu si-ar impinge aproape copilul la inec. Personalitati lipsite de sarm, solitari, dispretuiti de familie si cunostinte, apeland la tertipuri penibile pentru a supravietui (sunt incluse aici sterpeleala de placere sau nevoie, inselaciunea, minciuna), eroii lui Xabi Molia sunt in schimb ingrozitor de vii.

Allocine

Filmul, o lunga insiruire fara happy end a peripetiilor Elsei si ale lui Mathieu in cautarea unei iluzorii stabilitati emotionale si mai ales sociale sfarseste prin a propune o monografie a neadaptarii. Suntem departe de “jemenfoutismul” poseur al slacker-ului adolescent care se lasa dus de valul plictisului, departe de nihilisti, anarhisti, transfugi, criminali, emigranti, de iluminatii lui Leos Carax, de eternii copii ai lui Truffaut. Avem de-a face cu existente solitare, care accepta cu greu ideea de complicitate, desi sunt in stare sa simuleze lesinul numai pentru a sparge bula de invizibilitate care se lipeste de ele.

Allocine

Mi-a placut la nebunie felul in care scenariul stie sa exploateze nuantele singuratatii depresive autoimpuse si contrarietatile care o fac pe ea sa mormaie ceva despre ruperea de comunitate si izolare pentru ca mai apoi sa se debaraseze deloc elegant de tanara emigranta atunci cand aceasta necesita ajutor medical de urgenta. Nu se vorbeste foarte mult in filmul lui Xabi Molia, se schimba doar acelasi set de fraze repetitive, cu rare variatii marcate de sarcasmul lipsit de tact al Elsei. Mi-au placut exagerarile (Elsa cerand partenerului masculin ca dovada a afectiunii o proba complet nelalocul ei), naivitatile, laudarosenia cu jumatate de gura, retinerile, cuvintele mormaite pe jumatate apoi lasate balta din lipsa de energie vitala (secventa imediat urmatoarei palmei pe care o incaseaza Mathieu). Mi-a placut de asemenea faptul ca, in aceasta insiruire de secvente relativ inchise (Elsa la interviu, Elsa in padure, Elsa terminandu-si toaleta de dimineata intr-o parcare, Mathieu explicand chintesenta sondajului de opinie legat de usa blindata, apoi iarasi Elsa tragandu-si picioarele prin oras, dormind in masina samd) nu exista nici evolutie pozitiva (in viata unui depresiv cronic nu exista nici inceput nici sfarsit, ci doar un continuu monocrom), nici sfarsit fericit. Mathieu nu este frumos, Elsa nu este tandra si nici mamoasa. Nici unul nici altul nu-si vor popula vidul zilnic cu ceva care sa merite atentia celorlalti, precum teatrul kabuki sau tirul cu arcul.

Allocine

Pana la urma el si ea sfarsesc prin a se regasi (oare se regasesc? Oare Elsa va reveni sau il va lasa pe Mathieu plantat pe banca aceea, n-ar fi prima oara doar?) si a se recunoaste in virtutea a ceea ce ii uneste, adica inabilitatea cronica de a supravietui onorabil altfel decat fiind un loser inveterat. Filmul pune punct acestui continuum in mod cu totul artificial si neasteptat cu un foarte vesel cantecel agrementat cu colaje si culori foarte tonice; spectatorul din mine se obisnuise cu ideea ca astfel de insir-te margarite ar putea continua la nesfarsit precum insusi cotidianul.

Mormaiam ceva la inceput despre mai multe limbaje artistice, numai pentru ca ajunsa aici mi-am zis ca trebuie neaparat sa pomenesc despre calitatea de scriitor a realizatorului si scenaristului, un tip ocupat sa gaseasca “Le contraire du lieu” in momentele sale cele mai lirice. Filmul sau este un fel de “contrariu al locului” pe care-l ocupa storytelling-ul in doza noastra de divertisment zilnic. Scenariul pastreaza acelasi gust pentru ilaritatea trista, lipsita de umor in constructia personajelor si propune acelasi orizont jos, imposibil de focalizat, populat de constiinte vagi, mancate de o cronica lipsa de energie vitala. Xabi Molia este genul de narator care stie sa iasa din capcana conventiei (Elsa nu este asa pentru ca a fost agresata/ a suferit o trauma cand era mica/a suferit o trauma cand era mare/are de impartit un secret dificil de scos la lumina, ceva legat de parintii sai etc etc, ci pur si simplu pentru ca asa este ea) si sa se muleze pe ritmurile unui univers care se margineste sa se accepte asa cum este.

Ce este Kinofest si ce vrea el (28-30 octombrie 2011)

2011-10-24T23:15:00.000+03:00

Kinofest

Se afla la a 5a editie. Inca din 2007 isi propunea sa fie “primul si cel mai mare festival de film digital din Romania”, se defineste ca “proiect independent, al carui scop este de a promova realizatori de film tineri, artisti si operele lor – film, muzica, arte vizuale”, propune in numai trei zile de activitate o competitie internationala de scurtmetraje cu trei sectiuni si trei jurii diferite (Animatie, Fictiune, Micromovie). Asta ca sa nu vorbim de programele speciale si complementare. Personajul principal in toate cele de mai sus ar trebui sa fie “filmul independent si productiile digitale”, desi festivalul include si alte tipuri de evenimente menite sa acopere cultura “new media”, in special muzica si arta (celei din urma anul acesta i se rezerva o galerie virtuala deja calcata de oaspeti).

Imi pare cam scurta perioada pentru ambitia Kinofest de a aduna “toate trendurile digitale, noile tehnici, (…) filme si muzica, grafica si arta video”, imi pare cam prea nesatios programul pentru tendintele sale exhaustive. In numai trei zile amatorul de cinema nu are practic timp sa fie exhaustiv si asiduu, iar daca acelasi cinefil iubeste si muzica e vai si-amar.

Kinofest

O sa ziceti ca sunt clevetitoare, asa ca revin la intentia mea initiala de a semnala lucrurile “musai de vazut” din acest minifestival foarte interesant. In primul rand ar fi competitia de fictiune, micromovie si animatie (cei care au trecut pe la Anim’est sunt deja in tema cu o buna parte din aceasta din urma). Inca si mai interesant mi se pare programul “off competition” si miniprogramele paralele. Semnalez calupurile de scoala “Made in Taiwan” (filme prezentate de “National Yun-lin University of Science and Technology”) si “Panorama Filmakademie Baden-Württemberg”, programul “5 o’clock shorts” de scurtmetraje britanice sustinut de British Council Bucuresti, alaturi de care este programat un calup special “Hungarian Shorts” si o selectie “Best Micromovies” sprijinita de Orange Romania. Curiozitatea mea a ramas intre timp agatata la titlul programelului paralel “Adventures in Motion”, musai deci sa stiu ce cuprinde.

Pentru curiosi, iata programul festivalului din cele trei locatii de desfasurare, asa cum se gaseste el in forma actuala pe website:

Cinema Union

Vineri, 28.10

16.00-17.00 OFF Concurs (1), animatii
17.10-18.50 Competitia de FICTIUNE (1)
19.00-20.50 Competitia de FICTIUNE (2)
21.00 AVON Movie for Respect (concurs de scurtmetraje pe tema violentei domestice)

Sambata, 29.10

16.00-17.00 OFF Concurs (4), filme de fictiune
17.10-18.45 Competitia de ANIMATIE (1)
19.00-19.55 Competitia de ANIMATIE (2)
20.10-21.45 Competitia de ANIMATIE (3)

Duminica, 30.10

16.00-16.45 OFF Concurs (5), scurtmetraje experimentale
17.00-18.25 "5 o'clock shorts" (filme britanice)
18.40-19.30 Competitia de MICROMOVIE
19.40-20.10 Best Micromovies (program sustinut de Orange Romania)
20.10-21.30 Made in Taiwan

Centrul Cultural al Republicii Ungare

Vineri, 28.10

16.00-16.50 Scurtmetraje maghiare

17.10-18.00 OFF Concurs (2), animatii
18.00-19.40 Tortilla de cortometrajes (scurtmetraje spaniole)

19.55-21.40 Comedy shorts (1), scurtmetraje de comedie

Sambata, 29.10

15.30-16.30 OFF Concurs (3), animatii
16.40-18.20 Adventures in Motion
18.30-20.15 Competitia de FICTIUNE (1)
20.25-22.00 Competitia de FICTIUNE (2)

Duminica, 30.10

16.00-17.00 OFF Concurs (4), filme de fictiune
17.10-18.45 Competitia de ANIMATIE (1)
19.00-19.55 Competitia de ANIMATIE (2)
20.10-21.45 Competitia de ANIMATIE (3)

Garage Hall

Vineri, 28.10

16.00-17.00 Best of Kinofest (1)
17.10-18.30 OFF Concurs (3), animatii
18.40-19.50 Best of Kinofest (2)
20.00-21.45 Adventures in Motion

Sambata, 29.10

16.00-17.20 Best of Kinofest (3)
17.30-18.30 OFF Concurs (1), animatii
18.40-20.00 Made in Taiwan
20.10-21.50 Comedy Shorts (1)

Duminica, 30.10

16.00-17.45 Tortilla de cortometraje
18.00-19.00 Comedy Shorts (2)
19.00-20.00 Panorama Filmakademie Baden-Württemberg
20.10-21.10 OFF Concurs (2), animatii