yonneland

coldness

2012-02-08T23:32:00.001+01:00

Cu degete reci ia hartia in mana… e asa de... alba. Alta data si-ar fi putut insirui aici gandurile, invataturile, intrebarile, destainuirile… acum ii e straina. Priveste foaia din fata ca pe o prietena veche cu care pare sa nu mai aiba prea multe lucruri in comun.

Ca sa scrii trebuie sa spui ceva, nu?

Cumva printre zile, seri si nopti a pierdut o licarire, un vis, un fior... l-a pierdut s-au s-a scapat de el... inca nu-si da seama.

Ce se intampla cand pare ca nu mai ai nimic de spus? Atunci cand iti lasi zilele sa se scurga una dupa cealalta, cand nu astepti nimic de la ele si nu le dai nimic in schimb?

    Traiesti intr-adevar fara griji, fara bucurii prea coplesitoare, fara suparari prea adanci. Nu plangi, nu doare; iar rasul, buna dispozitie, ti-s dobandite de numeroasele glume facute asa de des... si asa de lesne.

     Cat timp poti sta in stand-by?

    Ii sunteti dragi, voi cei ce suferiti, voi ce luptati si credeti in succes, voi ce cautati si credeti ca veti gasi.

     Sa fie vorba de un om invins? Sau de un om ce a renuntat? Sau de un om ce se odihneste? Sau de un om liber?

Spuneti voi ce vreti dar eu va zic: mai e speranta!

2012-01-11T14:28:00.003+01:00

    Ultima data cand am intrat in consulatul roman am iesit cu dureri de cap si de stomac. Vroiam sa imi vina randul si sa ies cat pot de repede. Imi era rusine de cum merg lucrurile, de cum se vorbeste, de cum (nu) inteleg oamenii explicatiile. Asta a fost acum un an jumatate.

    Azi a fost altfel. Doar vreo doua femei s-au certat la intrare. Ele nu asteptau la coada. Erau reprezentantele lui traduleg si traduexpress. Aiurea. Se amenintau cu cutite pe la spate si cu nush-ce blesteme pe la nush-ce biserici. Si mai aiurea. Politia era pe strada. Radeau. Mda. Ii inteleg.

    Am stat cuminte la coada si de data asta nu s-a imbrancit nimeni. Am intrat pe rand si ni s-a explicat. Toata lumea a inteles, si toata lumea a intrat. Inauntru liniste, lumea intreba de rand, se completa cerand politicos cate un pix pentru a-l inapoia cu graba imediat dupa semnarea documentelor.

    Pregatita inca de acasa cu ideea asteptarii scot frumos telefonul si castile. Imi zic: „o sa imi pun muzica si o sa citesc din biblie de pe telefon. Asa o sa treaca timpul de nici n-o sa-l simt”. Scot telefonul si: tzeapa! Bateria descarcata!

     Nici o carte, nici un ziar, nici o fata cunoscuta.

Am recurs la ceea ce fac atunci cand am timp: la observare. Eram ca o camera video, nu ca aceea care era deasupra ghiseului din colt, ci un fel de Rachel din Alphas. Fiecare om ce intra, ce se misca pe acolo era cartea pe care nu o aveam la mine. Asa, adica citind in timp ce scria, am cunoscut un Popa Cristian, ce isi asternea numele in fata mea pe una din cele 3 foi ce urmau sa fie completate pe caruciorul rosu al unui bebelus mic si rosu; Popa Cristian era nascut pe 03. 02. 1980, cu tatal Ioan si mama Floarea, din judetul Cluj, imbracat in trening, cu adidasi noi si extrem de curati Nike. Vazandu-i papucii m-am uitat si la papucii sotiei lui. Era in balerini... mi s-a facut frig. Cristian Popa a completat toate hartiile. Avea niste ochi frumosi si albastri. Cred ca pe la 22 de ani era frumos tare. Acum a chelit. Sotia parea mai in varsta decat el, dar nu pentru ani, neaparat, ca asta nu stiu, ci la infatisare. Era insarcinata. Cred. Asa parea. Sper ca dupa mai multi ani de la casatorie sa nu para sotul meu mai ingrijit decat mine, si sa nu port balerini pe vreme ca asta.

Langa mine era un barbat. A vazut o familie ce a intrat. Sotia era inalta, cu parul in coada, si doi baietei. La fel, tatal completa acte, iar ei i-a oferit sa stea jos langa mine. A refuzat politicos, dar barbatul a insistat. S-a asezat. Baiatul mai mare avea vreo 4 anisori. Era cuminte, blond si cu ochelari. Avea in mana o masinuta alba si un ornament de brad de portelan ce infatisa un om de zapada. Bebelusul adormea. El, baietelul, vroia sa se joace pe bebelus. Mama ii spune: „te rog sa te joci pe picior, el trebuie sa doarma”. Atentia mamei a continuat sa fie impartita intre ambi copii. Cel mic sa doarma linistit, iar cel mare sa se simta al ei, desi nu ii statea in brate. El o intreaba: „mama, ce-i asta?”; „e o masinuta”; „dar asta?” e un om de zapada”. Mama continua: „ce culoare are masinuta?” el: „verde!”. Cred ca acum invata culorile, si culoarea lui preferata e verde, intrucat totul era verde :D

Analizam in tacere restul oamenilor din incapere cand aud un zgomot destul de infundat de ceva care a cazut si s-a spart. Ma uit in dreapta si vad fata pierduta a baietelului cu ochelari. A scapat omul de zapada pe podeaua de gresie. Acum eram curioasa: reactia parintilor? Mama: „vezi ce ai facut?” cu un ton linistit, oarecum sa ii inspire parere de rau, nu teama. Ea continua: „Nu-i nimic. Lasa ca il strangem.” Tatal vine si vazandu-si copilul trist intreaba ca ce s-a intamplat. Mama ii spune: „s-a spart omul de zapada”. Atunci tata a strans cioburile mai indepartate, copilul strangand linistit si tacut alaturi de el. Mi-a placut pentru ca pe mine tata m-ar fi certat. Sau cel putin ar fi insusit acea privire aspra: „astampara-te" si „vorbim noi acasa” care m-ar fi lasat in starea de asteptare stresata pana ajungeam acasa.

Putine blonde, multe satene. Asta-i bine. Cu parul tuns si aranjat. Pe ici pe colo imbracaminte moderna, normala, ce dovedea o persoana adaptata aici; dar mai dadeai si de un fard mai strident, cate o geanta mai sclipicioasa. Si m-am intrebat: „de ce poarta fetele lucruri sclipicioase... ca sa iasa in evidenta? Cum poti sa iesi in evidenta cand in aceeasi sala se plimba zilnic sute de oameni, cu a caror fata si nume nu se oboseste nimeni sa le tina minte? De ce atunci sclipici?

   Cand observi lumea tacut si fara ca ei sa stie asta iti dai usor seama cine sunt. Cum sunt. Le vezi manifestarile, tatuajele, cerceii, gentile, hainele, parul, piercingurile si iti dai asa seama ca alea tin de viata lor privata pe care totusi fiecare si-o expune fara sa scoata un cuvant inspre tine. Atata doar ca putini sunt cei care raman fara baterie la telefon si ii studiaza.

    Am dat de o privire ce s-a uitat la mine. Nu m-am simtit analizata. Asa ca m-am analizat eu. Ce spun eu fara cuvinte despre mine? Mi-am legat siretul la pantof. Se desfacuse.

    A fost strigat numele de Irina si un nume ce rima cu Irina; una era mama si cealalta fiica.

   Apoi am auzit: domnisoara Ionela L. S. Asta eram eu. Am intrat cu gandul: de ce imi spune „domnisoara” cand cel de la intrare s-a referit la mine cu apelativul de „doamna sau domnisoara” atunci cand i-a spus persoanei ce urma dupa mine ca eu sunt inaintea ei. Mi-a zis ca m-a strigat de cel putin 6 ori. Mi-am cerut scuze spunandu-i ca n-am auzit.

    Intrucat pasaportul e expirat si lasat prin nush ce unghier din nu stiu exact ce tara si necautat de vrei 2 ani... mi l-a cautat in baza de date. M-a gasit. Se uita la poza si se uita la mine. Acum eram eu studiata... s-a uitat de 2 ori. Oare nu mai seaman?

    Mi-a facut poza, am semnat. Mi s-a urat „drum bun”si mi s-a oferit un zambet. Am multumit. Am iesit uitandu-ma la poza proaspat imprimata. De ce par asa de serioasa in poza cand starea imi e asa de linistita?

¡one!

2012-01-06T03:17:00.001+01:00

Nu exist in alta varianta. Nu exista o yonne mai inalta, sau mai inteligenta, sau mai putin incapatanata, sau absolventa de Medicina... ci eu sunt doar asa cum sunt acum, iar ce voi fi... nu s-a aratat inca.

Nu exista un „dar daca as fi fost altfel” sau un: „dar daca lucrurile s-ar fi intamplat altfel” pentru ca nu s-au intamplat altfel, si despre oameni care luau alte alegeri si lucruri care puteau sa se intample si nu s-au intamplat se vorbeste ~~prea~~ mereu prea la superlativ. Efectiv niciodata nu vei sti. Cea mai buna varianta a realitatii e aceea in care traiesc azi, pentru ca alta nu exista, e singura. Nu exista o yonne ce a ramas in Romania si a mers la Cluj la facultate, nici o yonne care s-a casatorit cu primul baiat de care i-a placut.

Este un proverb pe care Solomon il scrie si care spune fain : Nu zice: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?”, căci nu din înţelepciune întrebi aşa. Trecutul suntem noi, dar mai putin experimentati, suntem noi fara lectii invatate sau fara greseli comise. Trecutul meu nu e ceva ce ridic la rangul de basm dar nici nu-l reneg, nu-l declar ca ceva de care mi-e rusine sa nu se afle sau ceva ce o sa ascund, pentru ca trecutul meu are amprenta mea pusa all over it... ca a fost mai bun sau mai rau decat acum... nu e rezultatul unui calcul exact, depinde ce iau in ecuatie. Sa spun: „zilele de inainte erau mai bune decat acestea” inseamna sa comit cel putin doua greseli:
1. Sa imi pierd avantul si speranta
si
2. Sa uit ca viata are cicluri, sa uit ca schimbarea e un proces al lumii care are loc fara sa ne ceara mie sau tie parerea sau aprobarea.

Astfel imi explic eternul: de ce?¿? Because life happens!

((Sincer, nu stiu ce legi functioneaza: atractia(vezi: the secret), sau pozitivismul, sau karma, sau influentele, sau puterea, sau banii... sau ideea ca Dumnezeu le determina pe toate. De multe ori(ca sa nu generalizez total) cred ca traim din auzite, traim dupa ureche... si fiecare face ce si cum stie, unii mai convinsi iar altii c´asa le-au zis cei convinsi. Ce-o iesi de aici, nu stiu.. poate fiecare are un sentiment de curiozitate in clipa mortii pentru ca in cateva „momente” o sa vada daca si cine a avut dreptate.))

6 ianuarie 2012... surprinde o yonne in transformare.. am citit odata o chestie ce mi-a placut: „I´m under construction.. mind the mess” (sunt in constructie-scuzati dezordinea).

truism

2011-12-29T22:56:00.002+01:00

~~deci...~~

e prima si singura data (pana acum) cand pun pe blog ceva ce nu e al meu.... dar sunt prea de acord

in traducere:

De ce sa complici viata?

ti-e dor de cineva? ......................suna

vrei sa te intalnesti cu cineva? ......invita

vrei sa fii inteles? ........................ explica

ai intrebari? ...............intreaba

nu iti place ceva? ...................spune

iti place ceva?.................. lasa clar

vrei ceva?........................ cere

iubesti? ........................ povesteste

Ionela vs Yonne

2011-12-19T23:38:00.000+01:00

Ionela… ce ai invatat astazi?

Sa nu iau nimic de-a gata.

Adica?

Exact cum ai citit. Nimic nu e pe gratis, sau si ce e pe gratis nu ramane pe gratis pentru totdeauna... daca pot sa spun asa: cumperi astazi si platesti in rate, iar prima rata peste 3 luni (cu dobanda sau fara, depinde de caz.. poate chiar dai de o reducere a ratei sau a dobanzii intre timp.. nimic nu e batut in cuie)

Te referi la ceva specific, nu? E prea mult sa generalizezi.

Mda, poate. Desi tot cred ca e bine sa nu iei nimic de-a gata. Nici prietenia, nici dedicarea, nici credinciosia, nici parintii, nici fratii, nici locul de munca, nici sanatatea, nici promisiunile macar, nici fidelitatea... nici casatoria, nici pe cel cu care esti sau nu esti.

Asta implica ideea de schimbare, oarecum, nu?

Da. Chiar asta implica: ideea de schimbare... omul nu ramane niciodata la fel, decat in desenele animate sau in romanele primitive in care personajele nu invatau din greseli, nu se intelepteau ci aveau aceeasi trasatura de la inceput pana la final. Dar omul se schimba, si ca sa nu para drastica(sau clasica) fraza asta o sa spun altfel: omul evolueaza.

Si cum se aplica chestia asta? Am inteles! Nu luam nimic de-a gata. Si daca nu le luam de-a gata... cum le luam? De-a ... ce?

Le luam de-a ne-gata! Adica... e ceva la care trebuie lucrat in permanenta. Un fel de constructie pe care o continui, iar cand ti se pare ca ai terminat-o o mai repari pe la colturi, apoi ii mai adaugi o camera, o modifici in alta parte, mai dai un zid jos, mai pui unul nou, ii schimbi fatada, o izolezi, ii pui pereti de sticla pe care mai apoi ii acoperi cu perdele pe dinauntru... intelegi tu ideea.

Pare obositor. Alta solutie nu e?

Mai e una, sau chiar doua.

Care?

Pai, una e sa le iei de-a gata. Si sa crezi ca ti se cuvin si sa tot te enervezi pe lume(si de ce nu, de Dumnezeu) ca nu sunt dupa cum vrei tu.

Asa. Extrem. Si cealalta?

Sa nu le iei deloc. Sa stai deoparte si sa nu te implici in nimic, sa te uiti la altii cum le iau de-a gata, sa te uiti la ceilalti cum le iau de-a ne-gata, sa te uiti la altii ca tine care nu le iau nici ei nicicum, sa va faceti intre voi cu mana si sa va urati sanatate!

Mda. Asta-i cam sec.

"Mai bine sec decat enervant din cale-afara" ar spune multi...

Alte solutii n-ai?

Nup.

O sa caut si in alta parte. Nu imi place versiunea ta.

Da. Nici mine. Cand gasesti alta, intoarce-te la mine si intelepteste-ma. Nu sunt ironica. Chiar vreau.

Google, draga, fie-ti mila si-mi raspunde!

2011-12-16T08:52:00.001+01:00

Eram in anul 2 de faculta, ora de lingvistica computationala (asta vrea sa dea grai calculatoarelor-si reuseste in multe masuri, si inca are planuri pentru si mai mari masuri). Atunci am dat prima data de ideea: un motor de cautare care sa iti raspunda exact la intrebari. Sa iti dau un exemplu: cand vrei sa cauti pe internet care sunt trenurile de la valencia la cluj, sa nu scrii: „mersul trenurilor in romania”, „trenuri internationale”, „legaturi directe valencia -cluj” ci sa scrii: cum ajung cu trenul de la valencia la cluj? Si sa ti se raspunda: asa: „nu este tren cu legatura directa/ este tren cu legatura directa si se procedeaza asa: ... - ca si cand mi-ar raspunde direct mie, ca si cand si-ar da seama ca intrebarea mea e numai a mea si raspunsul trebuie sa fie adresat mie... sa imi vorbeasca internetul, nu sa il citesc.

Google draga... iti dai tu seama ca ti se cere viata? Oamenii te intreaba. Oamenii vor sa le fii prieten. Si totusi, oarecum tacerea ta inca le da incredere in tine... pentru ca inca esti cat de cat impartial; tu nu spui: „asta e adevarul”: ci ii trimiti pe cei ce te intreaba despre adevar pe toate caile pe care s-a vorbit despre el fara sa iti dai o concluzie a ta.

In culisele blogului meu pot sa vad cuvintele cheie prin care s-a ajuns la el. Cand am citit prima data am zambit cald... stii ce am vazut acolo? Ce preocupari au cei ce au ajuns la mine „acasa”: „gand de dimineata azi”, „scrie ca sa nu pierzi florile gandului tau”, „hope”, „si au trait feiriciti”, „ce sa ma fac cu mine”, „cum identifici un om inteligent”, „fata care priveste in jos” etc. Google i-a trimis pe cei cu astfel de preocupari la mine acasa :D. Prea mare incredere mi se atribuie... daca sunt un virus ce va invata numai prostii? Glumesc :D

Si totusi, e un farmec aparte sa intri anonim prin parerile oamenilor, nu lasi comentarii, doar analizezi; nu trebuie sa raspunzi sau sa fii de acord, nici macar impotriva. E terapeutic sa te plimbi prin google. Dai de probleme, de intrebari, de pareri, de solutii, si schimbi paginile cu vieti de oameni, cu concluzii, cu idealuri, iertari si pedepse,.., si te simti asemeni unui calator tacut din tramvai care i-a vazut pe toti cum au urcat, cum s-au grabit, cum s-au imbrancit si cum si-au cedat locul unul altuia, te cobori apoi la o statie oarecare, te dai jos fara sa spui nimic, fiind cu o idee mai infrumusetat de simplul fapt ca observi lumea. Maine o sa fii unul dintre ei, azi pastrezi distanta.

Eu nu sunt google, eu am o concluzie pentru astazi: Oamenii sunt fragili.

(iarta-mi incoerenta inca o data... multumesc... mereu o faci)

Eden

2011-11-07T03:51:00.000+01:00

Ma trezesc cu prima raza de soare ce mangaie gradina. Ca in fiecare dimineata ma spal pe dinti in raul cu broscute roz si curate. Imi fac un mic dejun copios din caise si capsuni iar o a doua raza de soare imi incalzeste apa intr-o frunza de tei. Nu imi termin bine ceaiul si iti aud intrarea. Abia am asteptat sa vii. In privirea ta calda gasesc prietenia cu care sunt obisnuit din clipa cand mi-am deschis ochii pentru prima data.

Sa stau de vorba cu tine, sa ma inveti despre intelepciune, despre modul impresionant in care o gura de aer nu ma sufoca ci imi mentine viata; sa imi spui cum inima poate sa bata si sa iubeasca in acelasi timp si sa inteleg cum pe un suflet cand simte prea mult il doare, la fel ca atunci cand strangi prea tare pe cineva in brate, de altfel.

Trebuie sa recunosc: azi am o intrebare premeditata: de ce ai lasat sa visam? Am avut timp sa ma gandesc la asta cateva minute in timp ce asteptam sa vii... ce mi-a dat si mai mult de gandit e: de ce in vis nu am aceleasi limite ca in realitate? Focul nu arde, apa nu stinge, caderea nu doare... e realitatea o constrangere sau visul o evadare?

Esti impresionant si imi starnesti curiozitatea cu fiecare zi.

Cel mai minunat sentiment e ca stiu ca orice intrebare, cat ar fi de penibila sau nu, gaseste explicatie si raspuns. Speranta si credinta sunt elemente pe care nu le cunosc, nu am avut niciodata nevoie sa le invoc intrucat nu trebuie sa sper sau sa cred ca imi vei da ceva pentru ca implinesti orice nevoie sau dorinta inainte de a ma gandi eu la ea. Esti binevoitor.

Filozofia, stiinta si fericirea sunt discutiile noastre de dimineata... la amiaza o sa facem sarituri in cascada. Spre seara mergem la concert de privighetori iar apoi ne uitam cum leul mananca marijuana si danseaza cu zebra. Maine o sa ma inveti din nou, o sa fiu fericit si nici macar n-o sa imi dau seama de asta.

Ce alta bucurie sa aiba omul decat sa stea de vorba cu tine in racoarea diminetii, tu sa vii cu o sticla de must si un pumn de seminte iar eu sa ma uit din 5 in 5 minute sa vad de unde si cum apari. Suntem prieteni.

......................................................................................................................................................

Cine ar putea vreodata sa vrea sa plece de aici si sa te vanda pentru o indoiala?

Trist. Eu

This autumn feels like spring... [random thoughts]

2011-10-05T17:52:00.000+02:00

1.
intelegerea reciproca--- e ca un puzzle al intelegerii; mereu ramane o parte neinteleasa, un cuvant nerostit, un amanunt incomplet prezentat sau perceput. dn masura asta deficitara... se poate merge cu fruntea in sus?
da.
dragostea acopera toate; iar dragostea asta nu are prea mult de-a face cu romantismul.

2.
plictiseala: e o chestiune de atitudine in cel mai bun caz si de lene in rest.

3.
de ce? multe lucruri se fac nu pentru ca avem motive sa le facem, ci pentru ca nu avem nici un motiv sa nu le facem. e bine asa. daca nu e gresit e corect.

4.
Biblia: adevar interdisciplinar

5.
concluziile tale de viata e foarte posibil sa ti se aplice numai tie; sau nici macar tie.

6.
cine a invatat sa piarda nu moare de depresie.

7.
puterea misterului sta in curiozitate; fara curiozitate misterul ramane doar o informatie ascunsa si totusi nesolicitata si nedorita.

ps. autor, tu pentru cine scrii? faci abstractie de mine ca te citesc? stii ca sunt aici? te gandesti cum sa faci sa nu te dai de gol ca vrei sa imi placa sau sa ma sochezi? te vezi oarecum superior pentru ca tu creezi? Inferior.. pentru ca noi ne bucuram?
     pentru cine scrii... pentru mine? ma indoiesc. pentru tine? atunci de ce e public? pentru altcineva? atunci de ce lasi sa vedem si noi, restul?
     sau poate... e doar o nevoie, o placere, un sentiment reconfortant ca cineva intelege, e curios, cunoaste... in cazul asta ai aflat si tu de ce citesc!

altfel

2011-09-12T09:03:00.000+02:00

Mi se intampla des cand trebuie sa studiez pentru cate un examen.

Citeam despre lingvistica aplicata, despre cum a aparut acest termen, ce presupune si am aflat cum a evoluat in disciplina de-a lungul timpului, cum s-au facut congrese, reviste, adunari de fonduri, s-au tinut discutii, s-au contrastat idei, s-au contrazis lingvisti, s-a ajung la conlcuzii gresite, altele relative, in fine, multa bataie de cap. La un moment dat citeam despre cate cuvinte, pagini, esee a cuprins revista Language Learning, directori ce s-au schimbat, articole cu numarul de pagini, carti scrise in urma publicarii in revista: un „Best of” al articolelor... si gandul meu in timp ce citesc 30 de pagini despre inceputurile disciplinei Lingvistica Aplicata este urmatorul: oamenii astia efectiv n-au de lucru. N-au chef de vizitat? De mancat? De iubit? De ingrijit flori si copii? Trebuie ei sa rasfoiasca zeci de numere ale unei reviste si sa le rescrie titlurile si paginile in alte publicatii? Chiar simt placere cand fac asta?

Ma gandesc cum stau ei in fata unui calculator si numara la pagini, si noteaza titluri, si oameni ce au scris articolele... oare in timp ce fac asta, ce gandesc? „Cat de entuziasmati o sa fie studentii aia din anul 4 de filologie engleza cand o sa trebuiasca sa citeasca tot ce scriu eu in paranteza(an, autor, pagina, paragraf, numarul revistei, si-cine-stie-ce-alte-minuni-de-date). De dragul lor o fac!” Daca toti la care le sunt draga procedeaza asa... mai bine sa nu fiu draga nimanui :P

Si mai mult... stau ei seara in pat si se streseaza dar nu de cum functioneaza limbajul, ci de cum scriu cei ce se gandesc la cum functioneaza limbajul? Cum se impleteste lingvistica cu sociolingvistica, cu pragmatica, cu lingvistica aplicata, cu cea computationala... si mai mult, vad de o neaparata importanta si urgenta majora sa mai inventeze cate o ramura a lingvisticii? Mult timp liber trebuie sa aiba oamenii astia.

Dar intrebarea mea e: unde se ascund, ca sunt o gramada, dar nu dai de niciunul la coada la magazin.

Cred ca totusi in public nu ies cu nimic in evidenta, toti vorbesc despre familie, prieteni, mancare, bani, cariera, iar cand se pun pe scris planuiesc sa amarasca anii de studii a zeci de studenti. Unii sunt sadici, sunt convinsa.

Sa zic ca nu e interesant deloc? Nu! Intr-adevat, un grad de interes imi consuma, dar nu chiar asa de mult precum presupun cartile lor.

Poate e pasiunea lor. Daca da, ii iert.

Pot sa ii respect si totusi pasiunea lor sa mi se para cat de cat ciudata?

Oare sunt doar ignoranta? Cum se impaca aceasta ignoranta a mea cu profunzimea de care zic eu ca dau dovada?

Cred ca e adevarat: toti suntem ignoranti, numai nu fata de aceleasi subiecte.

relax..take it ea-a-sy, for there is nothing that we can do... na na na na na

that feeling

2011-08-16T03:32:00.000+02:00

Sub cerul bleumarin, gri, negru… intre picurii de aer taios; suvitele umede ii atarna aievea pe fata, pe rochia odata alba, acum rece si murdarita de noroi… priveste spre zari si spera ca inca e bine, ca nu rochia trebuia sa ii ramana curata, ci inima. Vede incetosat, aude infundat si frigul i-a ajuns la oase.

Un sunet de aproape, altul de departe ii strapunge sentimentul de siguranta ce il dobandeste din cand in cand...

Morala ce si-a insusit-o de cand a fost copila o insoteste, o indruma. Priveste spre farul care a ghidat-o pana acum… Isi aduce aminte de cat de des l-a privit si l-a crezut; acum un timp a aflat ca era defect; de dragul amintirilor si al nostalgiei il priveste din nou, stiind ca nu ghideaza bine, nu il crede, dar il iubeste... ii e drag.

Inca putin, doar putin… si trece, si se dezimbacseste aerul, se usca pamantul.

O sa traiasca sa vada…

lifetime blessings

2011-07-26T01:52:00.005+02:00

“Binecuvantari pentru toata viata”

M-am superficializat. Cica e o urmare a filozofiei societatii din ziua de azi, desi, oficial, ar trebui sa nu ne lasam afectati de un alt fel de a fi al cuiva si sa nu acceptam modelarea impusa ci doar cea permisa prin convingere personala... in fine.

Revin.

Ce e o binecuvantare? O oportunitate, o sansa.

Cu o binecuvantare... se face primavara. Si fara binecuvantare? Pai... ramane iarna. Nu ca iarna nu-i fain si natural; doar ca dupa prea multa iarna ne e dor de soare.

Ceea ce incerc eu sa accentuez aici e ca nu e totuna o binecuvantare in plus sau in minus. Nu e totuna sa castigi la lotto sau nu; nu e totuna sa fii sanatos sau nu; nu e totuna sa fii fericit sau nu. Dar orice oferta, orice promotie isi gaseste „implinirea” abia cand ti-o insusesti. Deci: parfumul ala poate sa fie la jumatate de pret, dar cat timp sta pe raft nu e oferta si nici beneficiul meu. La fel si o binecuvantare, pana nu e acceptata si mentinuta deageaba mi-e oferita.

Binecuvantarile nu sunt pedepse. Daca pedeapsa trebuie sa o inghiti, vrei-nu vrei, cu binecuvantarea e altfel. Binecuvantarea se accepta sau se refuza. Iar dupa ce o accepti ori o mentii si o ingrijesti ori o mentii si o pierzi ulterior, ori o refuzi... ori... nu stiu- poate o dai altora, „dar din dar se face...”stii zicala.

Poate o binecuvantare sa se transoforme in blestem? Cu toata convingerea iti spun ca DA! Banii sunt o binecuvantare, dar cand ii iubesti prea mult ajung sa te distruga. Sexul e o binecuvantare, dar cand iti inseli perechea e un blestem. Copiii sunt o binecuvantare, dar cand iti iubesc mai mult testamentul decat pe tine greu ii mai consideri drept binecuvantari... si lista poate continua cand ne intrebam despre frumusete, succes, talent, libertate, prietenie, inteligenta, etc. Sa spun ca binecuvantarile sunt alterate de oameni? nu cred ca e gresit spus. Ideea e ca de la Dumnezeu pornesc bune.

Cat despre mine- ca la urma urmei cam despre mine e vorba pe aici- mi-ar placea sa stiu ca nu desconsider binecuvantarile ce mi se ofera, in orice varianta ce mi se ofera. O binecuvantare poate sa imi determine restul vietii, o singura respingere a unei binecuvantari poate sa insemne o pierdere inestimabila.

ps. Era sa scriu: „o simpla binecuvantare” dar apoi am schimbat... nici o binecuvantare nu e simpla.

frustrare

2011-07-11T09:01:00.000+02:00

Demnitate = Stima de sine, respect fata de sine, asteptari, mandrie, ego?

Intre sanatate si demnitate ce alegi? Dar intre foame si demnitate? Dar intre o vacanta si demnitate? Dar intre o masina noua si demnitate?

De dimineata am revazut o persoana- o vad cam o data la doua saptamani. E drogata, murdara, slaba si singura; mereu doarme unde apuca… o salut si imi zambeste… e inofensiva. Undeva imi rasuna idea ca e o roaba libera. A renuntat la rusine, la prejudecati, la asteptari, la mandrie, la norme sociale… ea a renuntat la demnitate sau e cea care da dovada de cea mai multa?

Si totusi, de neiertat mi se par cei ce te determina sa faci compromis cu ideile tale, cu respectul tau…cei care stiu sa traga sfori, cei care fac lucrurile sa se intample, cei care se uita ranjind la tine si iti rad caderea, o savureaza si se simt zei… “ar fi mai de folos pentru el să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării”.(Mt.18:6)

Frustrarea? intervine din imposibilitatea sa faci ceva pentru ca tu inca ai principii. Poate principiile sunt ultima firimitura de demnitate ce iti ramane. Nu totul e pierdut!

ATB - Be Like You (feat JanSoon)

Asculta mai multe audio ambientala

never ending story

2011-06-22T04:34:00.000+02:00

Within Temptation - Never Ending Story

Asculta mai multe audio diverse

Armies have conquered
And fallen in the end
Kingdoms have risen
Then buried by sand
The earth is our mother
She gives and she takes
She puts us to sleep and
In her light we'll awake
We'll all be forgotten
There's no endless fame
But everything we do
Is never in vain

We're part of a story, part of a tale
We're all on this journey
No one is to stay
Where ever it's going
What is the way?

Forests and deserts
Rivers, blue seas
Mountains and valleys
Nothing here stays
While we think we witness
We are part of the scene
This never-ending story
Where will it lead to?
The earth is our mother
She gives and she takes
But she is also a part
A part of the tale

We're part of a story, part of a tale
We're all on this journey
No one is to stay
Where ever it's going
What is the way?
We're part of a story, part of a tale
Sometimes beautiful and sometimes insane
No one remembers how it began

7 songs = a good morning

2011-06-17T11:14:00.000+02:00

I believe in the sun even when it's not shining
I believe in love even when I don't feel it
And I believe in God even when He is silent

un gest de credinta

2011-06-13T02:58:00.004+02:00

Cat entuziasm iti poate da ceea ce crezi!

Si credinta te face fericit/a.

Se aplica in cazul unei indragosteli(cand crezi ca esti iubit asa cum iubesti), cand aplici pentru un loc de munca si crezi ca interviul ti-a iesit de minune sau atunci cand iesi entuziasmat de la un examen.

Cand te deprimi? Cand dispare credinta. Cand intervine indoiala, dar cat timp iti tii credinta esti fericit. Daca credinta ta coincide cu realitatea e ceva relativ, pentru ca de cele mai multe ori siguranta vine abia intr-un moment final, iar momentele premergatoare dureaza mult timp. Credinta ta o sa iti determine starea pentru perioade variabile de timp.

Poti sa o definesti ca „atitudine”. Atitudinea e credinta ce o ai cu privire la tine. Daca crezi ca esti frumos/frumoasa –fara vanitate, ci cu simtiri cumpatate-, daca crezi in inteligenta ta –atat cat o ai; nu stii cat o ai? Fa-ti un test de IQ- daca crezi in capacitatea ta o sa te simti bine. Vrei sa te simti bine?

Cand credinta e invinsa de indoiala o sa schimbi de stare. Deci, atitudinea tine efectiv de credinta.

Si ce este credinta?

Credinţa este certitudinea pe care o ai cu privire la lucrurile sperate şi o convingere puternică faţă de acele lucruri pe care (încă) nu le vezi –vezi Biblie, Evrei capitolul 11, traducere: Biblia in versiune actualizata.

Credinta nu inseamna sa te imbibi de iluzii, nu inseamna sa inchizi ochii fata de realitate si evident, ci inseamna o ABSOLUTA SIGURANTA.

Daca nu ai absoluta siguranta inseamna ca nu crezi. A crede nu inseamna a spera. Credinta nu inseamna „a baga mana in foc” ci „a baga mana in apa rece”, adica sigur sigur nu te arzi.

Intrebarea ce imi ramane se rezuma la: credinta se dobandeste in urma masurarii rapoartelor de probabilitati si aplicand pentru cazul nostru ceea ce se intampla in majoritatea cazurilor?

Sper ca nu, atunci credinta n-ar mai fi altceva decat concluzii si decizii ce decurg dupa citirea unui raport de statistica. Ar fi inferioara pana si sperantei.

Mi-a scapat o idee, cumva s-a strecurat inca de la inceputul monologului ideea ca credinta se refera la lucruri pozitive, si adevarul e ca pe planul asta am continuat. Dar e incomplet sa nu adaug ca poti crede si lucuri ce tin de negativism. Sa crezi ca esti inselat, sa crezi ca esti urat, sa crezi ca lucrurile nu vor merge niciodata bine sunt tot credinte. Acum, alege tu ce vrei sa crezi.

Kutless - What Faith Can Do

Asculta mai multe audio ambientala

how great you are

2011-05-14T01:28:00.001+02:00

Zilele astea m-am pus frumos pe citit, in ideea ca ma pregatesc pentru sesiune. God Help!

Singura problema(„singura” e un eufemism) e ca nu citesc ce tine de materiile de facultate, inca. Saptamana trecuta inca citeam basme in romaneste, ieri „Adevarul despre casatoriile intre persoane de acelasi sex”, astazi deja m-am apropiat de calculator si totodata de notitele ce trebuie sa mi le descarc sa ma apuc de invatat. Inca n-am facut-o. Dar totusi, m-am apropiat de sfera asta intrucat chiar am ajuns la pagina de la facultate. Yey! Inca putina, foarte putina vreme si chiar voi ajunge sa imi descarc notitele. Eu am speranta.

Ideea e ca azi ma uitam la site-uri de facultati. M-am plimbat pe la University College Cork, Irlanda, intrucat ieri mi-a trosnit o idee. Imi placea tonul cu care se prezentau „ofertele”. Apoi curozitatea m-a impins sa analizez cu acelasi ochi si pagina de la facultatea la care merg si sa vad daca nu m-ar fascina altfel pagina daca as privi-o ca si cand as avea tragere de inima sa studiez aici- recunosc, am o reticenta... poate pentru ca ma simt vinovata ca dau rar pe la scoala :-¨

Faza e ca am dat de grupul de investigatii al Universitatii Jaume I si mai era scris si in engleza, deci m-a convins. Si citesc, si citesc... spun despre ce e vorba, nu?

Pai, cam asa: vor sa faca un robot un pic mai avansat decat l-au facut altii pana acum. Adica, ochiul lui sa aproape recunoasca ceea ce recunoastem noi. Pe romaneste, adica robotii vor sa fie ca noi. In caz de depresie si sentiment de inferioritate gandeste-te ca visul unui robot e sa ajunga sa vada ca tine. Esti idolul si idealul unui robot LOL

Asa, intre timp am aflat si ca noi vedem sacadat, doar ca avem un creier super tare care uneste imaginile, si pe langa asta ca ochiul are o singura raza de atentie, si chiar daca noi zicem ca vedem tot ce e in fata noastra, in realitate vedem doar o anumita portiune, cealalta e in ceata. Cum ca de obicei nu cred pana ce nu ma conving, am ridicat ochii de la ecranul de laptop si mi-am dovedit ca nu m-au mintit. Adica, daca ma uit la cartile ce sunt in biblioteca din fata mea, oglinzile colorate ce se afla doar la 40 de cm la stanga de biblioteca, desi le am in fata, le observ, dar nu le vad clar. Cand mi-am schimbat atentia pe oglinzi, biblioteca era in ceata. Deci da, oamenii astia stiu ceva.

Apoi la finalul prezentarii in scris a acestui proiect (da, chiar l-am citit pana la capat :P) zice care e scopul acestui robot: The aim is to prove that the prototype robot is capable of emptying a shopping basket with objects of different size and shape, without leaving them fall, and of placing them neatly in another location. V-am lamurit? :P deci pentru cei care ma plac sau chiar daca nu ma plac ma citesc si nu stiu engleza: scopul proiectului e sa demonstreze ca robotul e capabil sa goleasca un cos de cumparaturi cu obiecte de diferite marimi si forme, fara sa le scape, si sa le aranjeze in alt loc. Ce tare, nu?

Hmmm, nu! Pentru un robot, nah, poate, dar pentru un om nu. O facem asa de des ca ni se pare ca nici n-o facem. Poate diferenta sta in detaliul: „sa nu le scape”... are sens :-”

Si mi-a venit atunci in minte: Cat de minunat e Dumnezeu. Cat de tare e El. Cat de inteligent si intelept. Pentru a duce acest proiect de la facultate s-au unit vreo 4 departamente, zeci de oameni, iar Dumnezeu a facut universul, a facut planeta, a facut omul, m-a facut pe mine, mi-a facut mana. Si da, eu pot sa iau niste obiecte de diferite forme si marimi dintr-un cos de cumparaturi si sa le pun pe masa. Pot sa le pun si in sertar. Pot sa le scap si sa le ridic de jos, si pot sa citesc eticheta si pot fi spontana si sa nu te astepti la ce o sa fac cu ele. Nu desconsider munca celor ce vor sa faca roboti, le inteleg pasiunea, dar iau in consideratie munca lui Dumnezeu care le-a facut pe toate. Cat de minunata e lucrarea lui Dumnezeu. Cat de complexa. Cat de sofisticata. Odata cu gandul asta mi-a venit in minte o melodie draga: Ce mare esti!

Am vazut zilele astea un citat frumos de-a lui Francis Bacon: Putina stiinta te departeaza de Dumnezeu; multa stiinta te apropie de Dumnezeu.

Bine, bine...

Ma pun sa si invat ce chiar imi trebuie pentru examene, dar nu poti spune ca nu e interesant ;)

Rojo - Cuan Grande es Él

Asculta mai multe audio pop

my first time...

2011-05-09T18:54:00.001+02:00

I was cute ;)

cine-ar fi zis ca dupa vreo 8 ani chiar urma sa o iau in serios?

si daca tot e vorba de "prima data", m-am mai bucurat de-o poza. dany, sper sa te bucuri si tu si nu sa te superi ca te dau in vileag LOL

favorite people

2011-04-26T09:20:00.001+02:00

Nu o spui cu voce tare, pentru ca spunand cu voce tare ar insemna sa recunosti, sa capitulezi, sa te declari infrant de temeri… infrant. Cat timp taci esti inca demn, sau cel putin asta iti repeti. Nu e vorba ca te minti, dar slabiciunea vrei sa o tii numai pentru tine… de ce sa se vada unde cazi? Toata lumea face prostii dar nu ai nevoie de spectatori la fiecare balta in care calci.

E bine. Ce? Faptul ca nu te minti sau nu te magulesti numind ¨raul¨ bine. Esti constient ca esti slab si aceasta slabiciune chiar daca tine de o viata intreaga esti convins ca e ceva temporar, ca tu vrei sa fii tare, si desi ascunsa, slabiciunea ta, e ceva ce te lupti sa depasesti… e o chestiune de timp. Cata vreme inca lupti e bine, cand ai capitulat inaintea ei de atunci incolo ti-ai pierdut ceva mai mult decat demnitatea. Nu este o infrangere mai mare ca renuntarea... cel putin in cazul asta

Depinde ce fel de renuntare… nu orice renuntare e rea, nu orice continuare e buna.

Over the Rhine - All My Favorite People

Asculta mai multe audio ambientala

Good Monday Afternoon

2011-04-08T13:06:00.002+02:00

Vesnic iti voi canta

Asculta mai multe audio diverse

Only Hope

2011-04-02T01:27:00.005+02:00

- "Iti dai seama ca s-ar putea sa nu se intample niciodata?

- Eu imi dau seama ca s-ar putea sa se intample maine

- Si daca nu se intampla?

- Nici o problema.

- Dar tu vrei sa se intample…

- Vreau si piscina pe bloc, dar daca nu se intampla pot trai si cu cada din baie… pana ce pun piscina pe bloc

- Atunci la ce mai are rost sa visezi, sa anticipiezi, sa speri… nu iti amarasti atat prezentul cat si viitorul? Nu devine frustrant?

- Dimpotriva.

- Adica?

- Adica: orice speranta e o culoare, e un entuziasm… e foarte probabil sa se dovedeasca a fi o iluzie, dar eu as zice ca e mai degraba un mod de a ne folosi imaginatia pentru a ne colora propia viata, nu doar povestile

- Si cu frustrarea ce faci?

- O inlocuiesc cu sperante noi

- Cat timp crezi ca o sa faci chestia asta?

- Inca o suta de ani!

- Poate nu o sa mai traiesti atat.

- Cu siguranta!

- Si atunci?

- Simplu, n-o sa mi se termine speranta inainte sa mi se termine viata.

- Dar trebuie sa fii de acord cu mine ca speranta e asa, oarecum, irelevanta.

- Nu te contrazic.

- Si atunci, desi stii ca e irelevanta, de ce continui sa te folosesti de ea?

- Pentru ca nu tot ce e irelevant e fals; poti sa o consideri un mister.

- Adica functioneaza dar nu stim exact cum

- Exact!

- E totusi posibil sa aflam intr-o zi cum funcioneaza speranta? Ce legi respecta, sau incalca?

- Tot ce-i posibil; la fel cum s-a aflat cum functioneaza alte mii de legi lasate de Dumnezeu in natura.

- Putem vorbi de exces de speranta?

- Eu cred ca putem vorbi si de dependenta de speranta.

- E patologica?

- Dimpotriva, e ideala."

" Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat."
Foarte interesant versetul asta:
bucurie in necaz deoarece: necaz->rabdare->biruinta-> speranta(nadejde) care nu inseala
ma regasesc pana acum in alta ordine de idei
tristete in necaz deoarece: necaz->suparare->deznadejde->depresie care inseala.
am impresia ca undeva am gresit :-" pana acum :D
Si iar spun ca suntem rezultatul alegerilor noastre... ca de crezut niciodata nu am incetat sa cred acest principiu

"Like" Hunters

2011-03-27T04:11:00.004+02:00

Cred ca e gresit. Cred ca in momentul in care cauti un numar de oameni e gresit.

Sa ma explic:

E in super mega giga mare voga facebook, twitter, youtube, etc. si peste tot ti se cere sa placi, sa fii fan, sa urmaresti, sa subscribe... si cu cat numarul mai mare cu atat mai bine.

Ideea ce o am la baza e faptul ca in momentul in care incepi sa faci ceva pentru ca stii ca e ceea ce lumii i-ar placea sa faci nu se mai numeste arta, ci marketing. Stiu stiu stiu ca economia ne musca pe toti si tre´ neaparat sa scoatem bani iar ce mod mai eficient sa scoti bani decat folosindu-ti talentul... si totusi. Din toata inima cred ca cel ce scrie nu trebuie sa scrie in ideea ca o sa fie citit iar celui ce citeste trebuie neaparat sa ii placa; cel ce canta sa cante ce il indeamna sufletul iar nu ceea ce se vinde; cel ce face poze sa isi capteze viziunile in fotografii... etc.

Mai mult decat atat... e asa de simplu sa captezi ceea ce se vinde, ceea ce lumea, ca ansamblu, vrea; iar aici enumar cele mai frecvente dintre ele:

- Umor, Sex, Muzica comerciala, Drama, Teme ce intriga la contraziceri, Mister, Popularitate, Frumusete, Lux, Moda, Bani, Modern, Idealuri, Superioritate(in atitudine)

Si o sa insist asupra ultimului punct mentionat:

Mi se pare ceva de-a dreptul fascinant, si ca sa explic o sa ma folosesc de un citat ce l-am copiat nu-mai-stiu-de-unde: Oamenii faimosi sunt aceia care lucreaza o viata intreaga ca sa fie recunoscuti ca pe urma sa poarte ochelari de soare ca sa nu ii recunoasca nimeni. Multi iti vor like-ul, fac din el tinta lor, dar niciodata nu iti amintesc ca nu e deloc o chestie reciproca. Ar fi super tare dupa ce dau „like” la Mc Donalds sa imi lase mie comentarii la profil: si noua ne place de tine... si sa mai fie si sinceri... daca tot e sa fiu dreapta, fie, accept si sa zica: noua nu ne place de tine daca chiar nu le place :D LOL oricum, ideea e: reciprocitate.

Cred ca a rasarit o intrebare in mintea ta: si ce-i rau sa le placa celor din jur ce faci tu?

Pai, tocmai asta e: nu trebuie sa nu le placa; dar scopul tau sa nu fie sa le placa lor, ci sa exprimi in ceea ce faci o parte din tine; iar daca ceea ce faci ajunge sa placa nu-i rau deloc, e chiar faina treaba, si implinitoare. De fiecare data cand compui o melodie, sau faci o poza, sau inregistrezi un video, sau scrii o carte sa le faci ca si cand tu ai fi singurul ce l-ar vedea.

Sa vanezi tu insuti like-ul tau iar cel al altora sa-l lasi sa te surprinda... oricum e vanat deja de prea multi... sa fii descoperit... sa fii cantarit si sa fii gasit pretios.

Nu vreau sa iti placa de mine la gramada, ci pentru ca ai gasit ca ceea ce sunt, ceea ce fac, ceea ce ofer nu e neaparat ceea ce tu vroiai, dar e ceva ce te impacteaza, te surprinde si provoaca o reactie faina in tine.

mutemath-peculiar people

Asculta mai multe audio diverse

stare

2011-03-14T17:12:00.002+01:00

Abia dupa ce toate iluziile ti s-au spulberat poti sa incepi intr-un mod sanatos. De acolo incolo tot ce e bun te va impresiona si te va bucura, iar ce e rau nu va mai fi catalogat drept deziluzie.

N-am scris si nu degeaba

2011-03-04T02:32:00.000+01:00

Nu mi-a fost intentia, mi-a fost nedispozitia... nu am putut sa scriu...

Acum am niste idei, ce s-au adunat in ultima luna... unele sunt concluzii, altele mici observatii

*Multe din cate am zis pana acum au picat... multe suna frumos si sunt invaluite de culoare; si totusi, nevalabile.

*E important sa facem diferenta mereu intre ce e frumos si ce e corect, si sa nu le amestecam; Subiectivismul etichetat ca obiectivism e una din cele mai mari greseli ce le putem face atat fata de noi cat si fata de altii.

*Inainte sa ierti invata ce e iertarea; sa fii de acord cu persoana care a gresit nu inseamna sa o ierti; sa justifici persoana ce a gresit nu inseamna sa o ierti; iertarea nu implica nici o atasare sentimentala si nici macar ideea ca trebuie sa ai o afectiune fata de cel pe care il ierti... iertarea e constientizarea greselii si anularea ei fara repercursiuni.

*Nu e de ajuns sa ai credinta pentru ca ceva sa se intample; ai nevoie de autoritate/autorizare... autoritatea e ceea ce primesti de la Dumnezeu, credinta e partea ta: si fara credinta e cu neputinta sa fim placuti Lui

*Preferata mea? Dragostea nu se afiseaza... dar se vede.

*Si ca un val ce se extinde peste ultimele doua saptamani e dependenta si smerenia... mi se confirma ce am zis alta data: Cand Dumnezeu vrea sa iti spuna ceva ti-l zice din toate partile. Partea cea mai faina nu e ca as avea vreodata dreptate, ci ca El are har sa imi zica unde nu am dreptate.

Bless You Too !

Ce vrei sa fiu cand voi fi mare?¿

2011-01-26T08:22:00.005+01:00

O femeie cinstită este cununa bărbatului ei... Cine poate găsi o femeie cinstită?

Ea este mai de preţ decât mărgăritarele... (Proverbe, Biblia)

Ea… one of a kind

Cea care cand intra iti aduce un zambet, cand pleaca ti-l ia, cat timp sta ti-l mentine...

Ea...

Cea care cand plange te sfasie, cand rade iti da speranta, iar cand vorbeste observi intelepciunea destainuindu-se-n cuvinte.

Ea...

Cea pe care atunci cand nu poate o ajuti, cand tace o intelegi, cand greseste o corectezi, cand nu stie o sfatuiesti si cand nu o intelegi o ierti... iar cand iti face bine o indragesti dincolo de puterile tale.

Ea...

Pentru care poate nu esti in stare sa dai lumea toata, dar esti in stare sa te dai pe tine.

Ea...

Pentru care descoperi taine ce nu ai vrut sa le arati nimanui vreodata... pentru care scrii, pentru care canti... pentru care gatesti... iar cand le faci vrei sa te stie ea... numai ea.

Ea...

A carei parere conteaza, a carei privire asigura... a carei ochii raspund... singura ce te cunoaste, singura care stie sa te asculte, cea care te cauta, singura de care te lasi gasit.

Ea...

La cine te gandesti cand incepe sa ninga, cu cine vrei sa alergi prin ploaie, cu cine te bucuri de soare... cine primeste prima floare de primavara de la tine.

Ea...

E numai una.

„... cãci la inceput nu a fost asa...”

Tomorrow´s memory...

2011-01-23T09:37:00.001+01:00

„Pentru toate există o vreme, şi orice lucru de sub ceruri îşi are timpul său: un timp pentru a arunca cu pietre şi un timp pentru a strânge pietre; un timp pentru a îmbrăţişa şi un timp pentru a fi departe de îmbrăţişări" (prov 3:1&5)

Amintirea are timpul ei... si rolul ei... te poate face trist... sau melancolic; poate razi de un gand avut alta data... te sensibilizeaza reminiscenta unui chip, a unui fior, a unui sentiment...

Trecutul e piatra de aducere aminte ca viata merge inainte, ca problemele se rezolva, ca oamenii se intorc, ca iubirea exista, ca vindecarea e posibila, ca oamenii poate chiar se duc si nu mai vin. Amintirea iti aduce aminte ca altii au murit, si ca tu nu.

Ziua in care nimic nu se intampla si parca tot ce-ai avut s-a pierdut cred ca e un bun moment, sau chiar: cel mai bun moment sa iti aduci aminte de un ieri pe care sa-l mai simti o data.

"nu trai in trecut!"... intr-adevar... nu trai acolo, dar lasa-te sa te bucuri de el... e o briza de entuziasm ce iti da avant sa iti faci amintiri noi pentru maine :)