ZĂ BARDAC'S BECAP ZĂUN

XLVII: NEW ZEALAND MAORI HAKA - ALL BLACKS

noreply@blogger.com (JOKER) — Sun, 11 Sep 2011 13:37:00 +0000

Haka, dansul tradiţional Maori de pregătire pentru luptă, a fost adoptat de timpuriu de echipa de rugby a Noii Zeelande, prima atestare în presă datînd încă din 1884.
Ritualul începe cu o chemare la ordine şi ascultare din partea liderului, în urma căreia membrii echipei aleg o postură de aşteptare încordată, comună tuturor artelor marţiale, de la scrimă pînă la karate: picioarele depărtate în lateral, genunchii flexaţi, centrul de greutate coborît şi braţele depărtate de trup. Expiră aerul şuierător, la răstimpuri, încordind muşchii abdomenului pînă la limita durerii, fiind atît de plini de adrenalină încît dacă îi tai, cel mai probabil nu curge sînge. Loviturile ritmice, în braţe, picioare şi piept, gesturile şi grimasele explicit violente şi provocatoare, strigătele guturale care acoperă, fără amplificare, un întreg stadion, adesea ostil, întregesc imaginea de explozie debordantă de energie vitală. Şi încă ceva: determinarea, dăruirea, împărtăşirea comună a spiritului strămoşesc Haka, transmise năvalnic şi integral către adversari, îi ajută să cîştige lupta, chiar înainte de a o incepe. Este ceva ce noi, oamenii "civilizaţi", aproape că am uitat cum se face, cu din ce în ce mai rare excepţii. Noi folosim în schimb proceduri motivaţionale de doi lei, cu multe vorbe goale, pe care nu le credem nici atunci cînd le spunem. Se pare că pentru a atinge un ţel nu e suficient să vrei, trebuie să şi crezi în el şi în tine. Să devii una cu el.
Faptul că All Blacks nu au renunţat nici o clipă la Haka a fost o inspiraţie pentru alte popoare de origine polineziană, de jur împrejurul Pacificului: echipele Tonga, Fiji, chiar şi Hawai şi-au alcătuit propriile dansuri rituale, cu rădăcini în propriile lor tradiţii războinice. Deci, se poate.

Scurt istoric All Blacks Haka

Haka Ka Mate, interpretată pentru prima oară de All Blacks in 1906, are la bază compoziţia regelui maori Te Rauparaha din tribul Ngati Toa, fericit că a scăpat cu viaţă dintr-o bătălie pe care aproape o pierduse în anul 1810, cu ajutorul unui alt rege, prieten şi aliat. Mesajul e optimist, pornind de la incertitudinea dualităţii moarte / viaţă, pînă la soarele ce răsare şi luminează victoria, deci şi triumful final al vieţii.

Haka Ko Nu Tireni a fost compusă special pentru turneul 1924 - 1925 din insulele Britanice, prefaţînd un lung şi neîntrerupt lanţ de victorii al echipei All Blacks, supranumită de contemporani Invincibilii. A fost compusă de Wiremu Rangi din Gisborne în timpul voiajului către Marea Britanie. Vorbeşte de măreţia Noii Zeelande, de înfrîngerea fricii şi atingerea înălţimilor cerului. Transmite, de asemenea, un mesaj de sportivitate în luptă.

Haka Timatanga, interpretată pentru prima dată în 2001, vorbeşte despre începuturile lumii, separarea spiritului de materie şi începuturile omenirii, încheind cu fixarea măreţelor obiective - escaladarea celor mai înalte piscuri şi atingerea excelenţei. Este o haka interpretată mai rar de All Blacks, fiind şi cea mai lungă dintre toate.

Haka Kapa O Pango este o variantă contemporană a Haka Ko Nu Tireni, interpretată pentru prima dată in 2005 de All Blacks. Faţă de varianta anterioară, se concentrează pe lupta cu frica şi teroarea şi atingerea cerului, precum şi a simbolului naţional al Noii Zeelande - feriga argintie (Silver Fern).

Mai jos, versurile celor patru Haka principale ale echipei All Blacks, cu traducere în limba engleză.
Sursele sînt: http://folksong.org.nz şi http://en.wikipedia.org

1906
HAKA KA MATE [HAKA OF DEATH]

Ringa pakia! [Slap the hands against the thighs!]
Uma tiraha! [Puff out the chest.]
Turi whatia! [Bend the knees!]
Hope whai ake! [Let the hip follow!]
Waewae takahia kia kino! [Stomp the feet as hard as you can!]
Ka mate, ka mate! ka ora! ka ora! [I die, I die! I live! I live!]
Ka mate! ka mate! ka ora! ka ora! [I die, I die! I live! I live!]
Tēnei te tangata pūhuruhuru [This is the hairy man]
Nāna nei i tiki mai whakawhiti te rā [Who brought the sun and caused it to shine]
Ā, upane! ka upane! [A step upward, another step upward!]
Ā, upane, ka upane, whiti te ra! [A step upward, another... the Sun shines!]
Hi! [Rise!]

1924
HAKA KO NIU TIRENI [HAKA NEW ZEALAND]

Kia whakangawari au i a hau! [Get ready for the clash!]
I au-e! Hei! [I au-e! Hei!]
Ko Niu Tireni e haruru nei. [New Zealand is rumbling here.]
Au! Au! Au-e ha! Hei! [Au! Au! Au-e ha! Hei!]
Ko Niu Tireni e haruru nei. [New Zealand is rumbling here.]
Au! Au! Au-e ha! Hei! [Au! Au! Au-e ha! Hei!]
A ha-ha! [A ha-ha!]
Ka tu te ihiihi. [Face up to the fear]
Ka tu te wanawana [Fight the terror]
Ki runga te rangi [To the sky above]
E tu iho nei. [Fight up there,]
Au! Au! Au! [Yeah! Yeah! Yeah!]
Team Tena i Poua! [To you of the Old Country!]
O rongo Ingarangi, [The fame of England]
Hauana i te ao e. [has spread all over the world.]
Ah! ha-ha! [Yes! Indeed!]
Hora hia mai o mahi kia hau [Show us some of this famed play]
Hora hia mai o Tiima kia hau [Put a few of your famous teams on display]
O mahi aku mahi me hui [And let's play each other in friendship.]

Nga mahi tinihanga me kiki [Any unsporting play we shall kick aside]
Au! au! Hei! [Yeah!]
Ah! Ha-ha! [Yes! Indeed!]
Ka mutu nga mahi [When this tour is finished, come to Zealand]
Au! Au! Au-e! Ha! [Yeah! Yeah! Yeah! Ha!]

2001
HAKA TIMATANGA [HAKA OF THE BEGINNINGS]

KIA WIRI! [Start quivering your hands!]
TU WHAKAMAUA! [Stand sure,]
KIA TINA! [Be firm!]
Tina! [Firm!]
Hui e! [Get together!]
Taiki e!! [Intermesh with each other!]

I TE TĪMATANGA [In the beginning was our first ancestors:]
KO TE KORE [TE KORE = Nothingness,]
Ko Te Pō-nui [Te Pō-nui = The Great Night,]
Ko Te Pō-roa [Te Pō-roa = The Long Night]
Ia, ha ha! [Ia, ha ha!]

Wehenga mātua [The separation of our parents, spirit and flesh,]
Herenga tāngata [The binding together of mankind]
He toa rangatahi [Young warriors]
He toa rangatira. [Noble warriors]

Whakaki te maunga [Aim for the mountain]
Tae ki te whenua [to arrive at the plain,]
Hoki ki te rangi [and also for the sky]
Tae ki te pukerunga [to arrive at the hilltop]
Ia, ha ha! [Ia, ha ha!]

Piki ake, piki ake [Keep on climbing]
Ki te ara poutama [via the pathway of wisdom,]
Ki ngā taumatatanga [to achieve excellence]
e Wairua, [spiritually,]
Hinengaro [mentally,]
Tinana [physically.]
Aue, aue, aue, hi! [Aue, aue, aue, hi!]

2005
HAKA KAPA O PANGO [HAKA TEAM IN BLACK]

Taringa whakarongo! [Listen up now!]
Kia rite! Kia rite! Kia mau! [Get ready! Line up! Hold fast!]
Hi! [Hi!]
Ki-a whaka-whenua au i a-hau! [Let me be one with the land!]
Hi! Au-e, Hi! [Hi! Au-e, Hi!]
Ko Aotearoa e ngu-ngu-ru nei! [New Zealand is rumbling here!]
Au, Au, Au-ë Ha! [Au, Au, Au-ë Ha!]
Ko kapa o pango e ngu-ngu-ru nei! [The team in black is rumbling here!]
Au, Au, Au-ë Ha! [Au, Au, Au-ë Ha!]
I ahaha! [I ahaha!]
Ka tū te ihi-ihi [Face up to the fear]
Ka tū te wana-wana. [Fight the terror]
Ki runga ki te rangi [To the sky above]
E tū iho nei [Fight up there,]
E tū iho nei. Hi! [high up there. Yeah!]

Ponga rä! [Our shadows fall! (or: Silver Fern)]
Kapa o Pango, [Team in Black!]
Au-e, Hi! [Yeah!]

Ponga rä! [Our shadows fall! (or: Silver Fern)]
Kapa o Pango, [Team in Black!]
Au-ë, Hi! [Yeah!]
HA!!! [HAHH!]

XLVI: PUNCTE DE SPRIJIN, BY ARHIMEDE

noreply@blogger.com (JOKER) — Mon, 17 May 2010 01:01:00 +0000

Archimede
Daţi-mi un punct de sprijin şi am să mişc Universul, le-a spus cîndva Arhimede colegilor lui intelectuali. Istoria nu consemnează vreo ofertă concretă. E genul de enunţ care produce tăcere, invitîndu-i pe toţi la reflecţie, dincolo de imaginea unei pîrghii enorme, cu Arhimede opintindu-se la capătul ei. Departe de efectul spontanului exerciţiu de PR petrecut la descoperirea legii ce-i poartă numele, gol puşcă, lipăind cu tălpile ude, şiroind de apă şi chiţăind cu ecou Evrika printr-o mult prea plictisită Siracuză. Mda.
E greu să găsim puncte de sprijin cu caracter absolut, majoritatea se dovedesc a fi dependente, la rîndul lor, de cîte ceva, coborînd ştacheta de la visatul "absolut" la dezamăgitorul "relativ". Plus tentaţia de a închide ochii o clipă şi a ne mulţumi cu acest "relativ", pornind de la ideea că principiile pure sînt de neatins. Fiindcă nu-i aşa, nu ne plac surprizele, căutăm certitudini, căutăm siguranţă, urîm visceral imprevizibilul, deşi ni se tot întîmplă, zi dupa zi.
Am putea să depăşim suprafaţa lucioasă a concretului, să privim în perspectivă, căutînd înţelesul fiecărui lucru ceva mai departe, dincolo de primul nivel cauzal. Sau dimpotrivă, am putea fi fatalişti, imaginîndu-ne viaţa ca un lung lanţ de întîmplări fără noimă şi de ocazii pierdute. Am putea face ori una ori alta, dînd astfel un sens mai profund tocitei noţiuni de Liber Arbitru.
Interesantă a fost şi ieşirea din scenă a anticului savant, executat pentru nesupunere de un cuceritor roman apevist care îl căuta chiar pe el, avînd ordin să-l ia în primire, fiindcă la întrebarea explicită Cum te cheamă i-a răspuns cu mult prea abstractul enunţ Nu te atinge de cercurile mele. Fiecare dintre ei, din propriul punct de vedere, în situaţia dată, a facut exact ceea ce trebuia făcut. Diferenţa a făcut-o orizontul de cunoaştere al fiecăruia.

XLV: MESAJ ANONIMILOR PRIN VOCAŢIE ŞI ÎNCĂ UN PIC DE POLITICĂ

noreply@blogger.com (JOKER) — Wed, 02 Dec 2009 23:36:00 +0000

Români Anti PSD
Aşa sînt eu: am opiniile mele, pe care le scriu cînd şi cînd pe blogurile mele. Opiniile astea se bazează, săracele, pe experienţele pe care le-am avut pînă acum, bune ori rele. Evident că nu mă aştept să fie toata lumea de acord cu ceea ce scriu, ar fi absurd, nu-i aşa. Înţeleg chiar şi cînd vrea cineva să mă-njure. Fiind însă aici Blogul Meu, insist ca cei ce îşi manifestă dezacordul / mă critică / mă-njură / mă ameninţă / îmi aruncă insinuări peste gard, să aibă decenţa să se şi semneze, cu prenumele şi numele lor. Să îşi asume răspunderea pentru propriile opinii. Nu de alta, dar nu am de gînd să mă las înjurat în public de fiştecine. Consider că a înjura pe cineva public - pe oricine - sub protecţia anonimatului, e un gest de profundă laşitate. Plus că mi-aş dori să fie lucrurile clare, dacă tot ne-njurăm, să evităm după aia să ne strîngem mîinile ca prieteni, cînd dăm nas în nas, pe stradă.

Revenind la ceea ce cred, în politică:
Cred că ţara asta a fost profund afectată, în ultimii 60 de ani, de comunism - "Ciuma Roşie" - ideologie străină nouă şi impusă cu forţa, cu tancurile, mai exact. Am văzut cu ochii mei comuniştii rămaşi "fără cap" regrupîndu-se în '90 în jurul lui Iliescu şi concentrîndu-se - majoritatea - în partidul ce se cheamă acum PSD. Nu s-a numit aşa de la bun început, s-a "branduit" pe parcurs, făcînd mezalianţe. Partid fără tradiţie democrată, furînd din tradiţia celor ce aveau aşa ceva. I-am văzut reducîndu-şi oponenţii la tăcere cu pumnul / bîta / lanţul / gazele lacrimogene / glonţul / închisoarea. Dacă stai şi te uiţi atent, majoritatea celor ce-au făcut asta în '90 sînt tot pe-acolo, "suflul nou" fiind dat de alde Vanghelie. Candidatul lor e fiul unui fost general de Securitate (adică din ăia de-i schingiuiau în închisori pe cei ce nu erau de acord că comunismu-i Raiul pe pămînt - cacofonie intenţionată, pentru cei ce-ncearcă să uite), categorisit la un moment dat de însuşi şeful lui ca "prostănac". Eu refuz să votez aşa ceva, mi-e greaţă. Dacă voi puteţi să-l votaţi, aveţi stomacul mai tare ca mine. Cam atît despre comunişti, foşti şi actuali.
Amicilor liberali, gata să-şi vîndă comuniştilor votul pentru cîteva funcţii, le mai amintesc doar atît: Băsescu, de-l înjură la grămadă, a fost singurul preşedinte român care a condamnat în mod deschis şi oficial comunismul, suportînd batjocura nereţinută a unui întreg parlament plin de comunişti abia mascaţi şi de trădători de profesie. Ceea ce, apropos, liberalii n-au fost în stare să facă. Dacă pentru un întreg Partid Liberal nu contează, pentru mine contează.

XLIV: ABSURD 2009: SĂ FII LIBERAL CA SĂ-L POŢI VOTA PE GEOANĂ

noreply@blogger.com (JOKER) — Fri, 27 Nov 2009 01:59:00 +0000

Crinel & Mircika
În zilele astea-n politica noastră nu prea mai contează ce spui, important e cum îţi interpretezi partitura. Dovada supremă - tînărul Crin, plin de principii liberale înalte, tranzacţionînd încrederea investită în el de milioane de "fraieri", ca pe-un kil de legume, în piaţă. Negociind guverne deja, cu prim-miniştri de paie, încă înainte de vot, vînzînd pielea ursului din pădure. Şi asta cu cine? Cu Tatăl Minciunii, Partidul Roşu al comuniştilor convertiţi la afaceri, medie ponderată de: Iliescu, Năstase, Hrebenciuc, Mazăre, Voiculescu, Vanghelie, Geoană. Plus o seamă de mercenari fără ţară gen Guşă, plus Dineşti cu egoul prea mare şi doritori de vendetă, plus o şleahtă pestriţă de pupincurişti, unii dintre ei telegenici. Săptămîna asta am aflat că Geoană a fost în Piaţa Universităţii în '90. O fi fost, da' cînd eram noi cu spatele. Ieri am aflat că "anumite persoane" (Vîntu, Patriciu, Voiculescu, Meleşcanu şi un alt papagal) s-au întîlnit "să discute afaceri", cred că băjeţii de la Caţavencu nu iau primă de Crăciun anul ăsta, "fiindcă e criză", desigur. Azi am văzut o casetă trucată "cu un pumn în plină figură în public", mîine aştept o casetă trucată cu Băse şi sex, ce vreţi, pot spera. Cu ocazia asta mi-am scos din telecomandă încă un canal deţinut de "mogulii de presă", din decenţa de a nu mai privi profesionişti prostituîndu-se.

Eu ştiu ce votez, n-am dileme, Băse a întors pîn-acum de două ori cîrma contra "curentului roşu", îl admir pentru asta, cred că de-aia mor pesediştii de ciudă. Dar voi, amicii mei liberali în convingeri, jigniţi de bolovănismul lui Băse şi doritori naivi de schimbare, cum veţi vota o nulitate ca Geoană, mă-ntreb. Cu ochii închişi?...

XLIII: 9 SECUNDE ŞI JUMĂTATE DE BUCURIE, ÎNTRE ATÎTEA MIZERII

noreply@blogger.com (JOKER) — Tue, 18 Aug 2009 20:14:00 +0000

World Rekord 9.58 Usain Bolt - 2009, Berlin

Ei bine, da, se mai întîmplă şi bucurii. Scurte, din ce în ce mai scurte. Asta a durat fix nouă secunde şi cincizecişiopt de sutimi, următoarea va dura - cînd se va mai milostivi de noi jamaicanul ăla de Bolt - chiar mai puţin de atît.
E bine, suprarenalele noastre stătute au mai scremut chinuite în noi cîte o picătură de adrenalină, de-aducere-aminte.
După clipa aia de extaz ne-am întors cu toţii, transpiraţi şi cu zîmbete tîmpe lipite de colţu' gurii, înapoi la vieţile noastre fără recorduri mondiale.
Cea mai zemoasă fază a fost, normal, aia de după, cînd nişte fotografi bondoci, cu cefe duble şi late, alergau din răsputeri să ţină pasul cu campionul ce făcea turul de onoare, la ralanti. Parcă-i şopteau gîfîind, printre stropii unsuroşi de sudoare: "Jamaicane, dă-ne şi nouă o genă de-a ta…" Eu zic că Bolt le-ar fi dat, la toţi le-ar fi dat, dacă n-ar fi fost atît de preocupat de cum o să iasă în poze.

XLII: HEADHUNTING DE TOP (ÎNCEPUT DE POVESTE)

noreply@blogger.com (JOKER) — Sun, 09 Aug 2009 10:29:00 +0000

All tied up: time to loosen the shackles? by Sarah Lee/Guardian
Mi-a spus zilele astea un bun amic un început de poveste care m-a pus pe gînduri, aşa că e musai să v-o zic şi vouă, aşa neterminată cum este:

Cică au fost odată ca niciodată nişte manageri, că de n-ar fi, evident, nici că s-ar povesti. Dar nu erau, aşa cum aţi putea presupune, nişte indivizi convenţionali şi lipsiţi de personalitate. Erau oameni plini de idei de management dintre cele mai năstruşnice, nelimitaţi în aspiraţiile lor de povara ideilor preconcepute, cum ar fi, de pildă, banalul şi comunul bun simţ. Pe scurt, se mîndreau că nici musca, de trece în zbor pe deasupra firmelor lor, nu scapă de-acolo cu virginitatea nealterată.
Cum spuneam, aceste cinstite feţe s-au hotărît, într-o bună zi de vară, să-l dea afară pe un arendaş ce conducea o firmă de-a lor din îndepărtata provincie, dintr-un ţinut cu nume neaoş, sub cuvînt că se îngrăşase prea tare - pesemne s-au prins după urmele lăsate în ultima vreme de gipan, ori de la uzura cauciucurilor pe partea şoferului, nepermis de mare. Că era ori nu aşa - prea puţin a contat. Aşa credeau ei - şi asta era suficient. Bine-bine, să-l dea afară era simplu, însă pe cine să pună în loc? De unde să găsească ei un om capabil, uns cu toate alifiile, bun de alergat pe toate cîmpiile şi - pe deasupra - rezonabil de ieftin, că şi ăsta era un element important. Vedeţi voi, dragilor, am uitat să vă spun, jupînii manageri erau de felul lor cam chitroşi. Aşa că s-au pus pe cugetat - şi în scurt timp au ticluit împreună un plan magistral, pentru că nici proşti nu erau dumnealor, de felul lor.
Aşa că au dat şfară-n ţară că au nevoie de un manager, destoinic, cu background solid, realizări la activ, nu plevuşcă, capabil să coordoneze o întreagă reţea naţională, să impună standarde, să pună pietre de temelie, să facă traininguri. Să dreagă. După ceva căutari prin varii canale, mai mult sau mai puţin formale, plus vreo două - trei interviuri, şi-au găsit omul. Aşa că l-au invitat la discuţii en-coeur şi-au început să-l vrăjească: toate resursele noastre îţi stau la dispoziţie, avem potenţial, numai tu învaţă-ne cum, să atingem succesul. Birou spaţios, telefon, PC, o să-ţi dăm şi maşină, mîine. Hai să iei contact cu problemele, uite - ce întîmplare - chiar acum avem o şedinţă, pofteşte şi tu, ca să-ţi vezi subalternii. La şedinţă fusese chemat şi arendaşul cu pricina, venit călare pe gipanul lui, după cîteva ore de drum, cică să dea raportul şi da, să-şi vadă viitorul manager. Şedinţă, analize, prezentări, proiecte, discuţii. În final, în urma analizei profunde, arendaşul iese cu capul spart. Şi pleacă pe jos, fără gipan, în "concediu de boală". Noul manager are o reacţie primară de bun simţ - îşi prezintă şi el demisia, după numai o zi, neînţelegînd din discuţii de ce-i dat afară arendaşul, aparent atît de în temă şi-atît de capabil. Însă managerii nu-l scapă, îl iau într-o cameră şi-l prelucrează cîteva ore, păi noi sîntem oameni serioşi, l-am dat afară pe ăla că-i hoţ, de-aia, tu demonstrează-ne că ai anvergură, poţi începe a construi ce ţi-am propus la-nceput de exemplu ducîndu-te o vreme în locul lui şi cîrpind ruptura. Aşa ne-arăţi şi nouă că meriţi, plus că iei contact cu realitatea din teren, vei şti despre ce vorbeşti, după aia. Şi la sfîrşit, cireaşa de pe tort: Auzi, apropos de maşină, tocmai s-a eliberat gipanul ex-arendaşului, e parcat în faţă, eu zic să-l iei tu, dacă-ţi place. Ce mai tura-vura, dacă tot te duci în locul lui. Apoi, a doua zi dimineaţa, o mică corecţie: Auzi, nu te duce cu gipanu' ăla din prima, se sperie ăia de-acolo, intră în panică, că ei îl ştiu pe arendaş în concediu de boală - şi numa' el călărea maşina aia, cică. Te duci cu maşina ta, îţi decontăm noi benzina...

Cam atît a apucat să-mi povestească amicul, că a plecat repede, cică avea un deadline. De-atunci mă tot întreb care o fi urmarea. Oare se va prinde de ţeapă tînarul cu background solid şi păr grizonat - şi dacă da, după cît timp petrecut în ţinutul acela depărtat, cu nume neaoş, muncind în locul arendaşului?... Oare va reuşi să-i convingă pe înalţii manageri să-l lase să se-ntoarcă pînă la urmă la postul de anvergură pentru care s-a angajat de la bun început?.... Dacă da, oare cît timp o să-i ia?...
Atît de multe întrebări, atît de puţine răspunsuri. Voi ce părere aveţi?

UPDATE 18 AUGUST: Cică tînăru' se bronzează încă, pe cîmp, în locu' arendaşului. L-au cam făcut, este?...

UPDATE 15 SEPTEMBRIE: M-am întîlnit ieri cu bunul meu amic, m-a pus la curent: cică tînărul manager a "depus armele" săptămîna trecută. A intrat într-o dimineaţă pe uşă chitit, a predat mobilul, cardul de acces şi cheile de la gipan şi dus a fost. L-a lăsat parcat în faţă, exact acolo unde l-a găsit prima dată.
The end?...

XLI: CUNOAŞTEREA DI PE MERSU' - CĂPÎLNA STYLE

noreply@blogger.com (JOKER) — Sun, 26 Jul 2009 21:18:00 +0000

Fetele de la Capîlna by D3M!
Eu's în deal şi badea-n şesu'
Şi mi-l cunosc di pe mersu'.
Eşti acolo, undeva, la marginea extremă a cîmpului meu vizual, nu tocmai te văd, ci doar îţi înregistrez automat paşii, cu vederea periferică. Procese automate de calcul preiau controlul informaţiei brute, iar concluzia răsare brusc în mijlocul gîndirii conştiente, neaşteptat Hopa-Mitică: "Uite-l pe X-ulescu!..." Automat, cam ca respiraţia. Mda.
Apoi urmează partea a doua, ceva mai complexă, semi-automată şi ea: proiectarea unui sens, a unui înţeles profund, asupra mişcărilor siluetei abia recunoscute:
Şi-are mersul legănatu'
Cu dragoste amestecatu'.
Mă rog, ăsta-i un caz particular, la fel de bine aş putea spune că respectivul mers legănatu' e amestecat cu: nemulţumirea propriilor neîmpliniri, cocoaşa lipsei de încredere în propriile forţe, lipsa de scop ori a principiilor călăuzitoare, conştiinta ratării, angoasa, neadecvarea. Sau, de ce nu - mult mai rar însă - din contră. Asta cînd nu ne ocupăm procesorul cu proiectarea asupra respectivului a propriilor gînduri şi sentimente, minţindu-ne.
Cînd mere gîndeşti că scrie
Ca ţeruza pe hîrtie.
Indicare a existenţei unui mesaj subliminal, ermetic ascuns printre paşi. Nici măcar o umbră de încercare de decriptare.
Badeo, spicule de grîu,
Mult aş da să nu te ştiu...
Teama de necunoscut. Eludarea realităţii. Refuzul de a accepta implicaţiile. Nu mă mai joc. Piua. O naivă tentativă de întoarcere în timp, înapoi la "vremurile bune", atunci cînd toate erau mai simple, neatinse în aşa măsură de rău, ca acum.

Uimitor este însă ne-ritmul dansului fetelor de la Căpîlna, de-a dreptul magic, purtător al unui înţeles mult mai profund, perceput de fiece privitor la nivelul ridicării părului pe spate. Acolo zic eu că e semnificaţia ascunsă, cheia către realitatea paralelă. Cuvintele sînt numai o punere în ecuaţie, un enunţ, o ipoteză de lucru.
Ştim unde-i cheia, deci. Mai avem de identificat poarta. Şi metoda de-a o deschide. Un mizilic.
Idei?...

XL: M-AM CAM SĂTURAT

noreply@blogger.com (JOKER) — Sun, 12 Jul 2009 23:03:00 +0000

Mtg: Planar Chaos - Dash Hope by Zoltan Boros & Gabor Szikszai

* M-am cam săturat să plimb o ţeavă prin secţie. Ştiu s-o fac - am avut profesori merituoşi - dar nu-mi place.
* M-am cam săturat să corespund aşteptărilor. Să simt cum standardele scăzute ale celorlalţi mă trag în jos.
* M-am cam săturat să-mi vînd marfa unora care nu-i apreciază valoarea. Şi care nu-şi cunosc interesul.
* M-am cam săturat să tac şi să înghit orice, de la oricine. Chiar şi somacul meu are o limită.
* M-am cam săturat să justific ceea ce sînt unor indivizi cu principii ferme precum cauciucul. Nevulcanizat.
* M-am cam săturat să fac lucruri fără sens. Trebuie să-mi justific existenţa cumva, faţă de mine măcar.

Simt, zi de zi, cum se umple paharul. Într-o bună zi o să fie plin, apoi o să-nceapă să dea pe-afară.
Acum sînt succint, dar cîndva voi intra în suculente detalii. Este un timp pentru toate, nu?

XXXIX: "... ŞI-ATUNCI CÎND VOI TUŞI, PRE MULŢI AM SĂ STROPESC ŞI EU..."

noreply@blogger.com (JOKER) — Sun, 14 Jun 2009 15:51:00 +0000

Piggy
În pană de inspiraţie, i-au spus "Gripă Porcină", cică porcii ar avea-o deja de multă vreme - asta înseamnă "endemic", nu-i aşa? - numai că o ţineau pentru ei. Brusc au devenit generoşi şi ne-au dat-o şi nouă, de unde atîta dărnicie te-ntrebi, de la niste porci.
Că ne-au dat-o e o chestiune aproape normală, un soi de leapşă, la urma urmei se-ntîmplă de-atîtea ori într-o viaţă. Proşti am fost noi că am luat-o, dar şi chestii din astea se-ntîmplă, de-atîtea şi-atîtea ori. Plus că oamenii n-au stare de felul lor, au limbrici, cu sau fără gripă la bord e musai să umble - şi cine îi poate împiedica să se ducă acasă, de exemplu, pe un alt continent. De mirare că n-a ajuns cineva gripat şi-n Antarctica.
Cam ăsta e firul acţiunii, în linii mari. Ce altceva obiectiv ar mai fi de spus? Că se manifestă ca o gripă obişnuită, cu fierbinţeală, tuse şi muci, că se ia de la unu' la altu', că se tratează cu ceaiuri fierbinţi şi cu patul. Că unii mai şi mor, destul de puţini, dacă e să ne uităm la statistici. Că e un virus slab, faţă de vărul aviar de exemplu, nemaivorbind de celebrul virus al Gripei Spaniole, că răspunsul imunitar normal uman îl ucide. Adică mai nimic în afara normalului.
Dar noi avem organizaţii mondiale plătite să se afle în treabă, să numere cazurile, să stabilească praguri şi culori de alertă, să dea comunicate de presă. Să omoare ţînţari cu artileria grea. Singurul efect vizibil al activitaţii WHO, pe lîngă marea de vorbe ce se revarsă spre noi pe toate canalele media - iar presa, avidă de subiecte de orice fel, a muşcat-o tare de tot - singurul efect deci este epuizarea stocurilor de antivirale, stocuri pe care marile concerne farmacetice le-au înlocuit imediat cu maxim profesionalism şi eficienţă, profitînd de deschiderea guvernelor din toate ţările lumii de-a cumpăra efectiv orice. Asta afacere supra-statală, pute de la mare distanţă a subvenţie anti-criză pentru industria farmaceutică, pe banii noştri.
Tocmai ne-a explicat la televizor o reporteriţă deşteaptă că "gripa porcină se transmite destul de repede de la om la om, dacă petreci un timp suficient de îndelungat în contact cu o persoană bolnavă". Deci se petrece imediat ce se-ntîmplă. Tare ca fularu'.

A, da, non-ştirea asta supramediatizată mai face ceva: abate atenţia lumii de la subiecte mai delicate, cum ar fi cine a ieşit în cîştig de pe urma crizei financiare. Cine şi unde a mai pus un strat de osînză, peste celelalte existente deja, cine sînt porcii ascunşi printre noi.
Ce bine ar fi dacă am şti de unde ni se trage adevărata boală, aia care contează.

XXXVIII: AMINTIREA UNUI PUMN

noreply@blogger.com (JOKER) — Sun, 24 May 2009 19:43:00 +0000

just me
Cîndva un individ nervos şi cam beat mi-a tras un pumn, în obraz. Mergeam seara pe stradă, între două autobuze, mă întorceam din oraş. Nu-mi amintesc să fi făcut ceva ca să-l merit, era iarnă şi eu mă zgribuleam în cojoc, mergeam pe trotuar alături de ceilalţi, n-aveam treabă cu nimeni. A fost un gest random, nesupus nici unei cauzalităţi aparente. Nici acum, după atîţia ani, nu-i găsesc logica. Mi-a rămas întiparită în minte senzaţia de zdruncinătură şi săgetarea fierbinte a obrazului inflamat în timp ce îmi priveam reflecţia încruntată din geamul autobuzului suburban şi prost întreţinut, zdrăngănind tot drumul pînă acasă. Mascîndu-mi descărcarea întîrziată de adrenalină. Furia neputincioasă.
De-atunci am mai primit şi alte lovituri neaşteptate, de un fel sau altul, nici una însă atît de evident fără logică. Sînt aici, deci le-am supravieţuit tuturor. Fiecare lovitură a lăsat în urmă o dublă cicatrice, cele fizice mă dor de obicei cînd se schimbă vremea, celelalte îşi aleg singure momentul durerii, au reguli proprii.

Am înţeles mai tîrziu că nimic nu se-ntîmplă degeaba, totul are un sens, chiar dacă aparent nu-i aşa. Nu primim ceea ce merităm, în sens strict cauzal. Loviturile / accidentele / umilinţele inexplicabile logic ni se-ntîmplă pentru a provoca o reacţie, pentru a ne obliga la autoanaliză. Depinde de noi dacă înţelegem ceva.

XXXVII: ACCEPTAREA PROPRIEI IMPERFECŢIUNI - DUMINICA TOMII

noreply@blogger.com (JOKER) — Sun, 26 Apr 2009 18:37:00 +0000

Celtic Cross by Mike Hollingshead
Gustăm gusturi, mirosim mirosuri, cît e ziua de lungă. Vedem, auzim, pipăim îndelung realitatea, neîncrezători, cu buricele degetelor, în speranţa că îi vom simţi textura. Că o vom înţelege. Înţelegem cu ce-avem, cu mintea adică. Încadrăm realitatea în structuri şi raţionamente logice, repetabile, la o adică. Previzibile. Într-o primă aproximaţie, aparent, reuşim. Folosim nesperata ocazie să ne umplem de noi, să ne simţim bine în pielea noastră. Şi totul merge, o vreme, pînă la prima neconcordanţă majoră. Atunci punem la îndoială totul, realitatea însăşi, mai puţin metoda noastră limitată prin care ne acordăm realităţii. Sîntem consecvenţi în toate, dar mai ales în greşelile noastre.

Imperfecţiunea simţurilor îşi lasă amprenta în percepţia limitată şi limitativa a realităţii, iar noi ne bazăm în continuare pe ele. Pînă cînd? Un prim pas ar fi acceptarea propriei noastre imperfecţiuni. Să nu ne mai credem buricul pămîntului, adică.

XXXVI: PACÉLE DE MIEL. PLUS NIŞTE FANTEZIE.

noreply@blogger.com (JOKER) — Tue, 21 Apr 2009 21:31:00 +0000

Miel :D
De pe net:
"... Din căpăţînă se fac pacéle, iar din burtă şi intestine, ciorbă de bureţi. Nici o parte a mielului nu este, practic, aruncată, totul fiind preparat cît se poate de gustos..."
"... pacea s.f. 1. (înv.) Partea de la genunchi în jos a piciorului, la animalele cu blană. […] 2. (culin.; reg.; mai ales la pl.) Mîncare (dobrogeană), asemănătoare cu piftia, preparată mai ales din picioare de viţel sau de miel, mai rar de pasăre, cu adaos de ouă, oţet sau usturoi. pl. (înv.) -ele, (reg.) pacele. – Din tc. Paça..."
"... paceá s. f., art. paceáua, g.-d. art. pacélei; pl. pacéle..."
E o mîncare ceva mai specială, specifică Munteniei şi Dobrogei, locuri în mod deosebit tributare gastronomic influenţei turceşti. Conform descrierii, e un fel de piftie de resturi / extremităţi plus căpăţînă de miel, cu mult mujdei de usturoi verde, să simţi în străfundul tău că a venit primăvara. În ce constă fantezia? Păi, în legumele (morcovi, ţelină, albitură), tăiate în variate forme fanteziste (cuburi, steluţe, triunghiuri, beţişoare) care se adaugă la fiert, musai într-o oală cu presiune, să iasă toată gelatina din oase. Plus nişte pătrunjel tocat proaspăt, adăugat la sfîrşit, deasupra pacélelor "transbordate" în bolului transparent, din sticlă de Jena.
Şi încă "un strop de net":
"... paceá (-éle), s.f. – 1. (Înv.) Pielea, blana de pe picioarele animalului. – 2. Fel de mîncare preparat din picioare de viţel. – Mr. păcea, megl. pacea. Tc. paça (Şeineanu, II, 279; Lokotsch 1601), cf. ngr. πατζας, alb., bg. pača, sb. pače..."

Cum spunea undeva Stanislaw Lem, în Ciberiada, despre noi, oamenii: "... cunoaştem trei sute şaptezeci şi şase de feluri de a ucide şi douăzeci şi opt de mii cinci sute nouăzeci şi şapte de reţete de preparare a celor ucişi, pentru ca introducerea lor în corpurile noastre prin orificiul numit gură să ne facă mare plăcere. Arta de preparare a vietăţilor ucise este mai renumită în ţara noastră decît astronautica. Ea se numeşte gastronautică sau gastronomie şi n-are nimic comun cu astronomia..."
Enjoy! :D

XXXV: DÉJÀ VU. MOLDOVA - ZVÎRCOLIRI ALE COMUNISMULUI (… ULTIMELE?...)

noreply@blogger.com (JOKER) — Fri, 10 Apr 2009 23:18:00 +0000

Anti-Communist Protests in Moldova - The New York Times
… Numa' chestii serioase în ultima vreme. Mda…
Textul oficial - limbaj de lemn, stereotip: în Moldova îşi fac de cap agenturile străine (române, adică). Pe străzi colcăie elementele destabilizatoare, duşmănoase, provocatori. Demonstranţii sînt - evident - plătiţi de agenturi. Culmea decadenţei, cu valută…
Un preşedinte, comunist atît prin formaţie cît şi prin vocaţie, care acuză o altă ţară - soră de limbă - de "amestec în treburile interne" şi "tentativă de lovitură de stat". Un preşedinte care ameninţă demonstranţii cu moartea - abia voalat - avertizîndu-le părinţii şi profesorii că vor purta responsabilitatea morţii lor, dacă nu îi opresc / liniştesc / controlează. Paralelă mentală cu Ion Iliescu în iunie 1990: aceeaşi şcoală, acelaşi stil.
Trîmbitarea apoi - pe toate canalele oficiale - a ştirii că forţele de ordine sînt autorizate inclusiv să faca uz de armă de foc, pentru "păstrarea ordinii de stat". Expulzarea ambasadorului României - un mizilic, în context.
Apoi, blocarea liberului acces la informaţii, prin presiuni asupra presei interne (control, manipulare, ameninţare, hărţuire, arestări, bătăi, cenzură) şi neutralizarea presei internaţionale (ameninţări, bătăi, arestări, expulzări ale reporterilor străini). Blocarea accesului la internet şi bruierea telefoniei mobile (tactici de gherilă urbană, dacă ţin bine minte). În paralel, blocarea liberei circulaţii a persoanelor, prin (re)introducerea vizelor pentru cetăţenii străini (… pentru cetăţenii români, în special, nu-i aşa?...).
Ştiţi ce urmează? Vă spun eu: chemarea echivalentului moldovenesc al minerilor în capitală, "să facă ordine". Să îi pună cu botul pe labe pe toţi cei ce au o altă părere, să spargă cîteva capete inteligente, idealiste şi tinere, să îndoaie cîteva spinări, să se mai dezmorţească şi ei. Să devasteze cîteva sedii ale inamicilor politici. Să pună, după aia, flori în parcurile călcate în picioare de nesimţiţii ăia de demonstranţi. Mda.

De partea română - multă tăcere. Pe scurt, iar ne-au prins cu nădragii în vine, halal servicii secrete, halal strategie, interes naţional, etc.. De remarcat poziţia surprinzător de verticală a ministrului de externe Diaconescu, un pesedist care se dezice acum - prin tot ceea ce zice şi face - de seniorul partidului său, kaghebistul uitat de Dumnezeu printre noi Ion Iliescu.

XXXIV: LEADERSHIP ŞI SENIORITATE

noreply@blogger.com (JOKER) — Wed, 08 Apr 2009 21:36:00 +0000

Roman Coin Emperor Trajan
Despre leadership se vorbeşte mult în ultima vreme ca despre soluţia - panaceu pentru toate problemele unei firme / grup de oameni / ţări. Liderul e văzut ca un soi de Alexandru Macedon, tăind Nodul Gordian fără prea multe discuţii, dintr-o singură lovitură măiastră de sabie, ori ca un Moise, traversînd Pustia, găsind o ţară Poporului său, despicînd apele cu un singur gest, din încheietură. Pe scurt, Liderul e capabil să ia decizii corecte în cele mai naşpa situaţii, nu-i afectat de triviala problematică umană, e un pui de Superman, cel putin cu un cap deasupra amărăştenilor. Totul sună ca si cum ar fi o calitate înăscută, deci iată o primă concluzie: leadershipul nu se învaţă la şcoală.
Senioritatea e cu totul altă mîncare de peşte. Ea apare în timp şi se arată atunci cînd, în faţa unei probleme noi, "la prima vedere", subiectul reacţionează ca şi cum ar avea un "déjà vu". Ştie cum se rezolvă: cîndva, cu ceva vreme în urmă, cu certitudine în altă formă, a mai facut aşa ceva. Senioritatea apare atunci cînd experienţele vietii - profesionale, în primul rînd, dar nu numai - se petrec cu folos, lăsînd în urma lor cîte un înţeles, desprins de elementele întîmplărilor concrete. Prin excelenţă, într-o situaţie dificila, seniorului i se cere părerea, înainte de a se lua o decizie. Fiind rezultatul (distilat) al unei acumulări, iată şi-aici aceeaşi concluzie: nici senioritatea nu se învaţă la şcoală.

De regulă leadershipul şi senioritatea stau fiecare în banca lor, nu se-amestecă: liderii se mulţumesc să conducă, fără a avea ascendentul moral de a şti să faca un lucru pe care nu l-au mai făcut pînă atunci, iar seniorii nu se-nghesuie să conducă. Cazurile în care leadershipul şi senioritatea se întîmplă simultan aceleiaşi persoane sînt rare, iar rezultatele sînt pe măsură, adică excepţionale. În situaţiile astea de regulă primul pas e senioritatea.

XXXIII: JOBUL POTRIVIT. CUM ÎL ALEGEM.

noreply@blogger.com (JOKER) — Sun, 15 Feb 2009 22:58:00 +0000

"Under Construction :P"
Sînt momente în viaţă cînd trebuie / sîntem obligaţi să facem alegeri. În funcţie de cum alegem vom trăi, mai bine sau mai rău, ani întregi, uneori zeci de ani. Ne vom realiza sau ne vom rata, in extremis. De aceea este bine să alegem cu ochii deschişi, în cunoştinţă de cauză. Să nu ne pară rău, mai tîrziu. Pentru clarificarea opţiunilor, vă propun un scurt chestionar. Enjoy!

April 06, 2009 Update:

Gata, urnele s-au închis! Iată mai jos rezultate finale.
Mie concluzia mi se pare evidentă: dacă nu pui problema în sensul ăsta (motivare, perspectivă, relaţie constructivă), angajaţii buni vor pleca , mai devreme sau mai tîrziu, spre alte zări de soare pline.

Angajatorule, se aude pînă acolo sus, la tribuna întîi?.... :D

XXXII: 2009 - O PICĂTURĂ DE ASTROLOGIE

noreply@blogger.com (JOKER) — Sat, 03 Jan 2009 23:22:00 +0000

Jupiter...
Anul 2009 este marcat de două evenimente astrologice, cu semnificaţii majore pentru noi toţi.
Iată un "insight", provided by MEG ©.
Evenimentul care se desfăşoară deja de ceva vreme este intrarea definitivă a planetei Pluton în Capricorn, începînd cu data de 26 noiembrie 2008. Fiind o planetă foarte lentă, Pluton va trece în zodia următoare - Vărsător - abia peste 15 ani, în 21 ianuarie 2024. Cu titlu informativ, ultimul interval istoric în care Pluton a fost în Capricorn a fost noiembrie 1762 - decembrie 1778, într-un cu totul alt context astral.
Iată principalele semnificaţii ale acestui tranzit lent, ce ne va marca viaţa pentru un foarte îndelungat interval de timp.
În primul rind - distrugerea şi apoi reconstrucţia fundamentelor în: finanţe, politică, domeniul imobiliar, tot ceea ce înseamnă putere. Aştept cu deosebit interes superoferta de case la 1 Euro :P în ciuda tuturor speculanţilor imobiliari care s-au îmbogăţit în ultimii 10 - 15 ani. Piaţa creditelor va fi şi ea din ce în ce mai "zgîrcită", iar toţi cei ce s-au îmbogăţit ori au ajuns în poziţii de putere pe căi necinstite vor plăti, într-un fel sau în altul.
Vom asista la reevaluarea şi reconsiderarea în sens pozitiv a unor valori vechi, chiar antice. Vor izbîndi cei ce vor pune accent pe calitate, în toate formele ei: materială, spirituală, umană. În context, va avea teren propice de afirmare Generaţia X.
Vor dispărea pas cu pas trăsăturile specifice ale Pluton în Săgetător, în relaţiile interumane şi nu numai: importanţa care se dă acum aparenţei (în înfăţişare, formă, aspect, ambalaj, prezentare), se va căuta din ce în ce mai mult ceea ce este profund (sănătatea şi echilibrul interior, calitatea, soliditatea, disciplina, fondul). Abia aştept.
Al doilea eveniment marcant este intrarea planetei Jupiter în Vărsător, în data de 5 ianuarie 2009. Acest tranzit va dura aproximativ un an, pînă pe 20 ianuarie 2010, cînd Jupiter va trece mai departe, în Peşti.
Cele mai multe semnificaţii ale acestei poziţii planetare sînt personale, afectînd pe fiecare dintre noi în funcţie de harta astrală personală. Există însă şi sensuri generale ale planetei Jupiter în Vărsător: şansa celor simpli, justiţia celor mulţi, legarea unor prietenii adevărate, mai multă veselie decît pînă acum, adunarea laolaltă a oamenilor. Vom asista, în acest an, la descoperiri ştiinţifice (în astronomie, fizică, medicină etc.) şi realizarea unor mari progrese în domeniul înaltei tehnologii. Toată informaţia care a fost secretă ori secretizată va fi făcută publică, atît pe plan personal cît şi pe plan colectiv.
Pentru România, în mod specific, Jupiter în Vărsător înseamnă marea şansă şi prosperitate, în ciuda crizei mult - anunţate. Aviz tuturor panicarzilor. :D

XXXI: CULMI ALE MANAGEMENTULUI DE CRIZĂ. AJUN DE CRĂCIUN, ROMÂNIA.

noreply@blogger.com (JOKER) — Sun, 21 Dec 2008 12:04:00 +0000

Scrooge
Disclaimer:
Orice asemănare cu persoane şi întîmplari reale este pur întîmplătoare. Nu voi raspunde provocărilor deci vă rog nu-mi testaţi vigilenţa :P.

Mă-ntreb uneori cum ar fi…
… Cum ar fi să ajungi într-atît de lipsit de idealuri încît să-ţi asumi ca unic scop în viaţă cîştigul material, să fii gata să faci orice pentru asta, absolut orice. Să calci peste oricine ţi-ar sta în cale, la o adică.
… Cum ar fi să fii atît de suspicios încît să porneşti în orice discuţie de la premisa că interlocutorul vrea să te mintă ori să te fure, să-ţi numeri discret pe sub masă, pe pipăite, degetele, dupa orice strîngere de mînă.
… Cum ar fi să fii atît de altruist în nefericirea ta încît atunci cînd suferi să simţi nevoia să-i faci şi pe cei ce depind într-un fel sau altul de tine să sufere odată cu tine. Suferinţă sincronă.
… Cum ar fi să-ţi fie atît de indiferenţi oamenii din jur încît s-atribui fiecăruia dintre ei cel mult valoarea unei piuliţe M6.
… Cum ar fi să fii atît de acru încît tuturor subalternilor tăi să li se strepezească, instantaneu, dinţii.
… Cum ar fi s-ajungi atît de cărpănos încît să foloseşti ca pretext mult-trîmbiţata criză economică pentru tăierea / micşorarea la valori simbolice a primelor de Crăciun şi să nu dai creşterile de salarii promise cu luni înainte.
… Cum ar fi să priveşti absent cum o parte din tine dispare. Să îi dai periodic cu sare, pînă se usucă şi moare.

Cum ar fi să fii Scrooge, să te jignească profund veselia şi starea de bine a celor din jur. Să te simţi obligat să-i aduci cu picioarele pe pămînt, nu-i aşa, înapoi la starea mizerabilă, firească pentru tine, mă tot intreb.

XXX: WATCH OUT - ABBA

noreply@blogger.com (JOKER) — Sun, 07 Dec 2008 16:47:00 +0000

Iată un cîntecel interesant al formaţiei ABBA. Sound-ul este (cît se poate de) ROCK şi foarte diferit de tot ce am auzit cu toţii, an după an, cîntat de formaţia asta. E chiar original, dacă stai să te gîndeşti. Ascultîndu-l, prin mintea mea a răsărit o întrebare: de ce oare n-au continuat să exploateze filonul ăsta, de ce n-am (prea) mai auzit ROCK cîntat de ABBA?...
Watch Out a fost lansat în 1974, făcînd parte din albumul Waterloo. Dacă mai ţineţi minte, piesa principală a acestui album (Waterloo) a cîştigat competiţia Eurovision în acelaşi an, 1974. Acela a fost punctul de cotitură în istoria ABBA, momentul recunoaşterii lor mondiale ca staruri POP.
În acest context gestul de a renunţa la un întreg filon melodic (ROCK) în detrimentul altuia (POP) pare rezultatul unei decizii reci, strategice, lăsînd pe locurile doi, trei şi patru plăcerea şi dorinţa de a crea, respectiv talentul în forma lui pură. Promovînd în schimb comercialul, popularul, vandabilul.
L-am mai ascultat de cîteva ori, înainte de a mă dumiri ce s-a întîmplat atunci. M-am prins, în cele din urmă. A fost o renunţare la ROCK atunci, fără îndoială, au renunţat la o "creangă" a viitorului lor, au tăiat-o cu drujba, discret, chiar de lîngă "trunchiul" formaţiei, cu tot cu talentul, potenţialele creaţii necreate, plus posibila recunoaştere viitoare ca rockeri. Ce-au cîştigat?... Au cîştigat concentrarea totală asupra filonului POP din creaţia lor, care i-a dus pe poziţia recunoscută de una dintre cele mai mari formaţii POP ale tuturor timpurilor. Cea mai mare, zic eu.

more about "XXX: WATCH OUT - ABBA", posted with vodpod
Se întîmplă în viaţă să fii pus în faţa alegerilor de genul ăsta, să ai de ales între două sau mai multe variante de viaţă, ambele bune, în aparenţă. Ca să nu greşeşti atunci, trebuie să fii un pic înţelept, sau măcar să-ţi alegi un sfătuitor înţelept. Regrete vei avea mereu, orice-ai alege.
Dacă stai şi te gîndeşti mai bine, altfel nu se putea, au luat cea mai bună decizie. Ar fi fost nişte rockeri buni, poate, talent aveau, se aude. Dar cîntînd POP, talentul lor a ajuns la limita geniului.

XXIX: 1 DECEMBRIE 2008, BUCURESTI, POST-ALEGERI

noreply@blogger.com (JOKER) — Mon, 01 Dec 2008 17:20:00 +0000

Nest Guard by City Parrots
Defilare terestră anu' ăsta, fără aviaţie (Thank You God, pentru ceaţă, deja începusem să mă împac cu ideea că azi mă vor trezi motoare de elicopter şi de avion turate la joasă înălţime, repetînd vacarmul de acum cîteva zile, cînd au facut exerciţii…). M-a distrat un pic APV-istul de la biroul de presă al armatei care comenta la TV, limbajul lui mi-a confirmat că Moş Teacă traieşte printre noi mai departe în spirit, unele lucruri nu se schimbă niciodată, sînt de-a dreptul perene.
Altfel? Privim pe geam ceaţa de-afară şi numărăm voturi. Apropos de voturi, aseară mă deprimasem complet la vestea exitpoll-urilor cum că PSD + PUR ar fi pe locul întîi la distanţă, ne aşteaptă vremuri căcăcioase, m-am gîndit atunci, să ne punem la punct paşapoartele. Azi-dimineaţă din contra, veselie nesperată, la primele numărători parţiale: PSD-ul bătut cu trei - patru procente. După aia s-au echilibrat, în cursul zilei diferenţele au scăzut sub unu la sută. Cu variaţii de la zonă la zonă, se pare că nu s-au săturat încă de comunism în ţara asta: nişte moldoveni, nişte dobrogeni şi nişte olteni. Deştepţii.
Eu m-am săturat de ei de mult, le-am văzut adevăratele feţe, de aia, le-am văzut colţii rînjiţi, ochii sticloşi şi ghearele, mai ales ghearele, din spatele costumelor scumpe şi ale cămăşilor scrobite. Nu că n-aş aprecia o stîngă puternică, dar mi-am jurat că nu voi vota PSD-ul decît abia cînd toţi ăia de-au fost în partid şi în funcţii în intervalul 1990 - 1996 vor fi ieşit cu toţii la pensie sau (mai bine) se vor fi dus deja la locul lor de veci, în raiul lui Marx şi al lui Lenin, acolo unde le e locul. Ce bine că au venit la pachet în alegeri cu ăia de la PUR / PC / Antene / Fundaţia Voiculescu sau whatever s-or mai numi anul ăsta, avem şansa de a-i vedea intrînd împreună în opoziţie, tot la pachet (… la conservă?...).
Nu că ăilalţi or fi nişte sfinţi, personal mi-aş dori - de exemplu - ca Nicolăescu să îşi facă o viaţă întreagă tratamentele (doctori, spitale, analize, operaţii, medicamente) bugetate de el, cît a fost ministru. Să vadă cum e. Na, că am ajuns să şi bleastăm.
Ungurii s-au scos şi de data asta, ceva mai subţiri şi ei - în jur de şase la sută - la mustaţă am putea spune. Nu şi-au exprimat opţiunile de alianţe, aşteaptă să vada cine-i mai tare, să se alieze şi ei la tabăra victorioasă. Normal.
Au rămas şi unii, cică, pe-afară, vezi, aşa-i la uninominal: pericolul public Vadim şi făt-frumosul Becali. Amîndoi fac pe jicniţii, au apucat să spună deja că ceva nu-i în regulă, sigur cineva i-a furat, e o conspiraţie generală a lichelelor împotriva oamenilor cinstiţi şi reprezentativi, ca ei. Deci sînt pe-afară. Atîta pagubă.

Bun. Or să numere toate voturile în două - trei zile, o să ştim zecimalele atunci. Mai departe? Mai departe să-i vedem dacă s-or înţelege, să vedem ce-o să iasă de-aici. Să vedem dacă or fi în stare. Să vedem dacă i-am votat şi pe ăştia degeaba.

XXVIII: FULL OBAMA VICTORY SPEECH

noreply@blogger.com (JOKER) — Wed, 05 Nov 2008 21:39:00 +0000

... the future...

XXVII: PERSPECTIVA "THE WORLD COLLAPSE"

noreply@blogger.com (JOKER) — Wed, 05 Nov 2008 01:12:00 +0000

Toilet paper dollars
E criză, cică. Au anunţat la televizor şi la radio de un număr nerezonabil de ori, scrie în toate ziarele, netul e plin, toată lumea vorbeşte. Majoritatea ”specialiştilor” ce ne fac capul pătrat cu comentariile lor alarmiste şi cu analizele politico - economice de doi lei, difuzate generos prin media, vorbesc doar să se-audă vorbind, se află în treabă. Presupun că se simt mai bine aşa, vorbind aiurea, fac faţă stressului mai uşor atunci cînd se află în centrul atenţiei.
Totul se suprapune în mod dezastruos peste felul de-a fi al românilor, panicarzi, oportunişti şi lipsiţi de încredere în propriile forţe, gata să mizeze pe propriul declin, la o adică, pentru un cîştig de moment.
Există însă şi o altă abordare ceva mai ocultă, de sorginte managerială, de a face faţă ameninţării “drobului de sare financiar” ce ne-apasă. Porneşte de la premisa Worst Case Scenario – The World Collapse în ceea ce priveşte evoluţia economică şi propune soluţii conservatoare prin excelenţă, pe principiul Trombonului, adică dacă e să fie dezastru, atunci mai bine să fie la alţii. “Băieţii deştepţi” sînt bine informaţi de felul lor, ştiu deja mai înainte cu cîteva săptămini / zile / ore cînd o să-nceapă colapsul economic aşa că se vor “arunca” primii. Acum îşi estimează partea vulnerabilă a business-ului, pentru a o pune pe hold, la o adică. Trombon, cum ziceam.
Mişcările sociale din ultimele săptămîni, alimentate de traseul sinuos al unei legi, votată populist şi-apoi adoptată / contestată / susţinută / faultată în mod absolut conjunctural de către fiecare gaşcă politică în parte, în funcţie de interese politice de moment, sînt o altă faţetă a problemei. “Ascuţitul cuţitelor” la început de campanie electorală devine, iată, sport naţional. Pentru cei cu “ureche muzicală” este evident că totul sună fals, că fiecare actor îşi asumă rolul pe care îl consideră potrivit în “comedie” fără nici o convingere, îi auzi pe toţi cum se ceartă, ştii dinainte aproape tot ce vor scoate pe gură, scopul profund lipseşte cu desăvîşire.
Short astrological lookup provided by MEG ©: Pentru entitatea România, Jupiter este în Casa a XII-a, ceea ce înseamnă protecţia unei mari puteri sau chiar protecţie divină; din ianuarie 2009 Jupiter intră în Vărsător, zodia natală a ţării, ceea ce înseamnă prosperitate / bogăţie / putere / marea şansă. În anul 2010, acelaşi Jupiter va intra în Zodia Peşti, pe Casa a II-a, a surselor generoase de bani, deci perioada de prosperitate a ţării va continua.
În ceea ce priveşte criza deci, astrologia ne spune că pe noi, românii, nu o sa ne-atingă în mod esenţial. Răul cel mai mare riscăm să ni-l facem singuri, amplificînd efectele, pe fond emoţional. Ca nişte fraieri ce sîntem.

Later update: am finisat cele de mai sus exact cînd au început să se închidă urnele la americani. Pînă acum - doar rezultate parţiale. Nu ştiu dacă rezist on-line pînă la sfîrşit. Sper să iasă Obama, să se trezească idioţii ăia de rednecks din beţia contemplării propriului jeg, altfel SUA se vor afunda la loc în rahatul crizei lor şi întreaga lume alături de ei. Cum spuneam, noi românii s-ar putea să scăpam. Nu că am avea vreun merit…

Very morning update: na, că a ieşit Obama! Scorul a fost de 338 la 160 adică doar 32.13% dintre americani sînt rednecks. Eu mă bucur enorm, sper că şi voi :))

XXVI: PE MARGINEA UNUI NUP ANUNŢAT

noreply@blogger.com (JOKER) — Sun, 19 Oct 2008 00:14:00 +0000

Mineriada 13-15 iunie 1990 by Romulus Cristea
* Titlu de presă - 13 octombrie 2008: “NUP pentru Ion (Ilici) Iliescu în dosarul mineriadei din 13 – 15 iunie '90”.
Mda, se pare c-a scăpat, şobolanu’ kaghebist, şi de data asta… se pare că ăsta-i destinul lui de “liber cugetător” pe pămîntu’ ăsta, să trăiască bine-mersi, să-i îngroape pe toţi şi să nu se-atingă nimeni de el. Pe lumea asta, că pe ailaltă… presupun că acolo are deja rezervat un cazan special, în secţiunea VIP din Iad, plin ochi cu smoală rusească şi încălzit cu gaze ruseşti. Scump, da’ merită. Auzi, cică n-are nici o vină, cum ne-a putut trece aşa ceva prin cap?...

… Parcă nu l-am văzut la televizor, eu şi-o ţară întreagă, chemînd “oamenii de bine ai ţării” să vină la Bucureşti, “să apere instituţiile statului de elementele reacţionare”… Şi-au venit minerii, cîtă frunză şi iarbă, pîrtie au facut. Universitatea, Arhitectura, sedii ale partidelor de opoziţie, ale organizaţiilor studenţeşti şi ziarelor de altă opinie decît cea “oficială” – peste tot au trecut. Echipamentul “standard” al unui miner conţinea: lămpaş (util în detectarea studenţilor ascunşi prin subsoluri), tîrnăcop (în caz că era vreo uşă-ncuiată), furtune de presiune, cu piuliţe la capăt. Colegul O.N. a văzut piuliţele alea foarte de-aproape (de la numai cîţiva centimetri), scoţînd scîntei şi muşcînd din tencuiala luminatorului prin care încercase să scape, la fiecare izbitură, în timp ce respectivul miner îl prinsese de-o mînă, să-l tragă-năuntru, înapoi, la bătaie. Aveau şi cizme minerii ăştia, dovada fiind coastele rupte ale colegului M.I., tratat o lună în Austria, de Médecins Sans Frontières, unde autorităţile i-au oferit azil politic (a refuzat, patriotic… fraierul). Luni de zile a avut probleme de vorbire, îi trebuiau secunde bune pentru a pronunţa un cuvînt… Aveau şi bîte, dovadă stau o mulţime de capete sparte – practic nici unul dintre colegii mei, prinşi de mineri în Universitate, n-a scăpat fără capul spart. Aveau şi umor minerii, să ştiţi, colegul M.B. ne-a povestit cum, după mama de bătaie primită, zăcînd mai mult mort decît viu pe marginea fîntînii arteziene de la Arhitectură, i-a auzit pe mineri contrazicîndu-se dacă moare ori nu, perspectivele fiind următoarele: dacă trăia – ajungea la-nchisoare, iar dacă era mort ori pe moarte – ajungea la spital, să-i declare doctorii decesul, să se spele ei pe cap cu el. Băieţi dezgheţati, s-au gîndit că cea mai bună metodă e să-l bage cu capu sub apă, în fîntînă, să vadă dacă mai respiră ori nu. Şi-a ţinut respiraţia şi-a trecut testul. L-au aruncat într-o salvare, ca pe-un sac. La o lună după evenimente, hematoamele începuseră să i se estompeze din albul ochilor, dar încă mai avea sînge în lichidul cefalo-rahidian. Altă poantă bună: colegul D.A., cameraman part-time pentru o televiziune franceză, a tăcut chitic, în speranţa că va scăpa mai ieftin. De bătaie tot n-a scăpat, aţi ghicit, în schimb, printre ciomege şi cizme în burtă a avut ocazia să aprecieze mostre de umor neaoş: “Dă-i, bă, la oase, franţuzului, să vadă şi el cum e pe la noi”… I-au furat adidaşii şi ciorapii Lacoste.
După cîteva zile abia au început să răsară colegii mei, unii scăpaţi din U.M. de Securitate de lîngă Măgurele (unde mîncau bătaie, cu predilecţie, cînd se cereau la toaletă, restul timpului fiind “parcaţi” într-un hangar, pe ciment), precum colegul E.T., pe care l-am văzut venind pe jos, cocoşat şi crăcănat de durere da’ nu l-am recunoscut, atîta era de negru (era alb numa’ în albul ochilor) iar hainele arătau ca şi cum ar fi fost tîrît mai multe sute de metri (surpriză: chiar fusese tîrît mai multe sute de metri…), alţii fugiţi din Spitalul Municipal, unde erau păziţi non-stop de cîte-un securist în civil pe hol, la intrare (cu ajutorul unor colege îndrăzneţe, care le-au dus haine şi i-au susţinut efectiv, fugind împreună pe ieşirea de serviciu…). Stăteau unul lîngă altul la pansat pe un pat de cămin - n-o să uit niciodată urmele groase şi vinete de bîte minereşti, pielea pe-alocuri crăpată… - împreună cu un tînăr muncitor, venit la Bucureşti “să apere democraţia”, şi care, avînd o faţă mai intelectuală, fusese “asimilat” studenţilor de către mineri, bătut şi băgat la dubă… tocmai luase chenzina, pe 13 iunie, avea banii la el – evident, l-au buzunărit :)) …Cred că omul ăla n-a mai votat în viaţa lui cu Iliescu.

La sfîrşit i-a adunat pe mineri la Romexpo, mulţumindu-le public pentru ajutor (s-a dat la televizor). “Anormal a fost faptul că a putut să-i treacă cuiva prin cap să invoce şeful statului cu vreo răspundere în legătură cu ceea ce s-a petrecut în urma acestor acte rebele împotriva instituţiilor statului", a declarat Iliescu, la aflarea deciziei de NUP.
Senin. Ca o floare.

XXV: CRIZA FINANCIARĂ AMERICANĂ, ALGERILE AMERICANE ŞI IMPORTANŢA LOR PENTRU NOI

noreply@blogger.com (JOKER) — Tue, 07 Oct 2008 23:55:00 +0000

1 Million Dollar Bill :D
În anii ’90 s-au dat nişte “tunuri” adevărate prin ţara asta, supranumite la vremea lor “inginerii financiare” – fiindcă erau concepute de nişte ingineri de meserie, se pare :D – prin care mari sume de bani au trecut din buzunarele statului sau ale oamenilor obişnuiţi către alte buzunare, mai primitoare. Cele mai proeminente au fost: falimentarea Bancorex, jocul piramidal Caritas, fondul de investiţii FNI. Aşa cum probabil ştiţi, pentru Bancorex a plătit Statul (adică noi toţi, indirect); pentru Caritas şi FNI au plătit direct oamenii – mai tîrziu o mare parte din datoriile FNI au fost preluate de CEC, deci tot de noi toţi, şi tot indirect. Două din trei, un scor bun pentru inginerii români convertiţi la finanţe. A, da, au mai fost şi o grămadă de privatizări “pe doi lei găuriţi” care s-au dovedit apoi o mină de aur pentru întreprinzători şi o pagubă imensă pentru stat, care a preluat datoriile (adică, din nou, am plătit noi toţi).
În aproape toate situaţiile prezentate mai sus, repet, pierderile au fost acoperite de Statul Român – s-a spus despre noi că sîntem un stat bananier, că într-o ţară civilizată nu s-ar putea întîmpla aşa ceva, într-o ţară civilizată plăteşte cel ce greşeşte şi dacă o bancă ajunge în stare de faliment, ea va fi executată silit, restul economiei rămînînd sănătoasă şi neafectată în profunzime.
Privită în lumina celor de mai sus, actuala criză financiară din US şi rezolvarea ei – acoperirea pagubelor prin răscumpărarea portofoliilor de credite neperformante de către stat, la “modestul” preţ de aproape 800 miliarde USD – apare ca o trădare a principiilor liberale enunţate mai sus, principii utile pesemne doar atunci cînd dai lecţii de moralitate ţărilor mici şi amărîte. Partea “drăguţă” este că sistemul financiar mondial funcţionează ca o reţea enormă de vase comunicante, orice dezechilibru local transferîndu-se, într-o mai mare ori mai mică măsură, într-o altă parte a lumii. Aşa se face că lipsa lichidităţilor din sistemul bancar american a provocat o “foame” de lichidităţi pe toate celelalte pieţe financiare din lume, scumpind valutele forte în detrimentul celor slabe. Deci noi, suferind, ajutăm economia americană să se redreseze. Cît altruism pe capul nostru.

Pe de altă parte, campania electorală (cea americană, adică aia care contează, nu parodia care se-ntîmplă pe plaiurile mioritice …) a intrat în linie dreaptă, iar combinaţia campaniei cu criza crează un amestec exploziv. Iată de ce evoluţia campaniei electorale americane are o importanţă proeminentă pentru noi toţi, iată de ce voi monitoriza aceste alegeri, prin fluxul (Pod) de ştiri de presă NEWSWIRE susţinut de VODPOD. See you arround.

XXIV: CE ÎNSEAMNĂ LHC (The Large Hadron Collider) ŞI CU CE SE MĂNÎNCĂ

noreply@blogger.com (JOKER) — Sun, 14 Sep 2008 19:11:00 +0000

Interconnecting LHC magnet in the tunnel
Ideea e veche, de fapt. Încă de la începutul secolului XX, fizicienii accelerau fluxuri de particule pentru a le ciocni de ţinte fixe, revelînd structura intimă a materiei. În istorie a rămas experimentul reuşit al lui Rutherford (Universitatea Cambridge), care a bombardat cu atomi de heliu în stare ionizată o ţintă fixă, determinînd pentru prima oară, în 1911 prin metode ştiinţifice, structura fundamentală a atomului: faptul că fiecare atom are în centru un nucleu foarte mic şi foarte greu. Cercetările au continuat de-a lungul anilor în marile centrele universitare, concentrîndu-se asupra accelerării particulelor la energii din ce în ce mai înalte, pentru a obţine din ce în ce mai multe date. Ideea Ciclotronului a fost pusă în practică de cercetătorii Lawrence şi Livingston la Universitatea Berkeley, în 1931, depăşind în eficientă acceleratoarele liniare de particule folosite pînă atunci, prin accelerarea în mod repetat a fluxului, înainte de ciocnirea de ţintă. Primul ciclotron era un tub vidat cu un diametru de 4.5 inch (11.43 cm), deci o circumferinţă de 35.91 cm. Cu acest dispozitiv, cei doi cercetători au accelerat ioni de hidrogen (protoni) pînă la energii de 80 KeV, folosind un potenţial de 1800 V.
Deşi principiile fundamentale sînt aceleaşi, ciclotronul CERN în discuţie, LHC (The Large Hadron Collider) este “un pic” altceva: circumferinţa lui este de 26,659.00 m (de 74.24 mii de ori mai mare decît experimentul de acum 75 de ani) şi poate accelera protoni pînă la o energie maximă de 7 TeV (adică de 87.50 milioane de ori mai mare decît s-a obţinut atunci…). Ţinînd cont că vor fi două fascicule de particule accelerate în sensuri opuse, fiecare pînă la 7 TeV, ciocnirile vor avea loc la o energie însumată de 14 TeV. Totul se va petrece într-o incintă vidată şi răcită la temperatura de -271.3 °C, foarte aproape de “Zero Absolut” (-273.15 °C). Pentru “liniştea noastră”, temperaturile şi presiunile pot fi vizualizate on-line aici, pentru fiecare sector în parte. Cool.
Importanţa experimentelor care se pot face într-un accelerator de particule este mai mult decît teoretică, pentru cei ce vor să vadă: 90% din tehnologiile care ne-nconjoară (în domeniile: electronică, energetică nucleară şi convenţională, chimie, medicină, biotehnologie, ştiinţe spaţiale) pornesc de la cunoaşterea structurii intime a materiei, adică, mai mult sau mai puţin direct, de la experimente de cercetare ce implică ciocniri de particule.
CERN (European Organization for Nuclear Research) e compusă din 20 de state membre, ce stabilesc prin votul reprezentanţilor în Consiliu priorităţile ştiinţifice de cercetare. Susţinerea financiară a CERN se face prin contribuţiile celor 20 de state membre. România are statut de Stat ne-membru al CERN, implicat în programe ale CERN prin activitatea cercetătorilor săi, în diversele proiecte (adică participăm, dar nu plătim nimic şi deci nici nu prea decidem…). Împărtăşim acest statut cu alte 34 de state.
TRIVIA: În aceste condiţii solicitarea imperioasă a Partidului Conservator către CERN (trîmbiţată simultan prin toate “Antenele” de prin curte) de a opri experimentele despre care au auzit ei că ar fi periculoase este o dovadă de prostie crasă, probabil că în curînd (după alegeri, cînd vor avea negreşit majoritatea în Parlament) vor solicita să se modifice Legea Gravitaţiei, din motiv că-i apasă cam tare şi îi opreşte din zbor…
N-o să vă vină să credeţi, am primit şi ceva spam pe tema asta, am fost chemat să iau atitudine împotriva acestui experiment ştiinţific periculos “în urma căruia vor apărea găuri negre care ar putea înghiţi planeta din interior”… Configuraţii psihologice negative, la limita patologicului, care văd Apocalipsa împlinindu-se (tragic, of course) la fiecare colţ de stradă. Nu că ar înţelege ceva din ce se petrece în jur. În alte vremuri, habotnici complexaţi ca ăştia s-au “afirmat” în Inchiziţie, omorînd şi schingiuind în dreapta şi-n stînga pe toţi cei ce-aveau altă părere. Mai tirziu – în Securitate. Mda.

Facts: A început deja acceleraţia fluxului de particule, pe data de 10 septembrie, urmînd ca primele ciocniri să aibă loc aproximativ o lună mai tîrziu.
Aspectare astrală:
10 septembrie 2008 – inaugurarea LHC. Luna se află în Capricorn (zodia ştiinţei, a matematicii, a calculului precis, de-a dreptul elveţian, a solidităţii şi durabilităţii, a informaţiilor de mare importanţă), unde face un aspect de conjuncţie cu Jupiter (aflat tot în Capricorn - înseamnă: progres, mentalitate superioară); amîndouă planetele de mai sus se află în trigon – aspecte pozitive – cu Saturn şi cu Soarele, aflate în Fecioară (ceea ce semnifică: precizie, minuţiozitate, perfecţionism, minte inginerească ascuţită, adunarea de date importante, cu valabilitate ne-expirabilă) plus: trei planete (Mercur, Venus şi Marte) în triplă conjuncţie pe Balanţă (echilibru – deci experimentul nu va devia de la scopul propus). Jupiter în Capricorn (aspect natal pentru LHC…) înseamnă protecţia reală / solidă / concretă a unui munte. Cu certitudine a fost “in charge” cineva pasionat de astrologie, cînd s-au făcut programările astea…
Pentru paranoici: da, e aici şi un aspect dual, nu întru totul negativ, Soarele în Fecioară în opoziţie cu Uranus în Peşti (aspect dual: descoperirea eficientă şi remedierea la timp a eventualelor probleme / defecte ascunse sau greu previzibile).
10 octombrie 2008 – data programată pentru primele ciocniri în LHC: Soare în Balanţă în trigon cu Luna şi Neptun, aflate amîndouă în Vărsător (pace şi concordie mondială, everybody kiss & make-up each other, configuraţie bună pentru revelarea unor lucruri noi sau de care nu eram siguri).
Mercur retrograd în Balanţă plus Saturn în Fecioară, în opoziţie cu Uranus în Peşti – arată o posibilă obstrucţie a culegerii de date, bonus pentru paranoici :D – şi doar atît, în condiţiile în care Saturn e în trigon cu Jupiter în Capricorn, în continuare (ceea ce înseamnă că eventualele obstrucţii sînt rezolvabile).

XXIII: CĂLDURĂ MARE, ÎNCĂ. PE VIITOR ÎNSĂ, ASTRELE NE PREGĂTESC O MARE SCHIMBARE...

noreply@blogger.com (JOKER) — Tue, 26 Aug 2008 23:10:00 +0000

Night Scene by Kevin Davies
Aproape în fiece zi văd la TV cîţiva “profesionişti-de-la-meteo” disperaţi că nu-i suficient de cald pentru ei şi oasele lor, se vaită ca nişte babe. Orice fir de vînt ori strop de ploaie îi panichează pînă la lacrimi, o superbă ploaie de vară îi deprimă. “Vreme frumoasă” e pentru ei, probabil, doar în Sahara… Bănui că au o conexiune neuronală de genul “vreme caldă = vreme frumoasă”, prin bulbul rahidian, pe lîngă centrul respiraţiei, dacă renunţă la ideea asta riscă să se sufoce instantaneu. Ori o fi incapacitatea de-a se termoregla a unei întregi generaţii care are stronţiu în loc de calciu prin oase. Suveniruri de la Cernobîl...
Astrele v-aduc veşti “proaste”, susţinînd că următoarea sută de ani va fi marcată de o scadere continuă a temperaturilor medii, iar ăsta nu-i decît începutul. Sînt şi unii meteorologi de aceeaşi părere. Se pare că experimentăm zilele astea ultimele momente consecvente de caniculă pentru o bună bucată de vreme de-acum înainte. Presupun că cei sus-menţionaţi se vor adapta sau, dacă nu, vor dispărea precum dinozaurii… Sînt răutăcios. So much about “Te Global Warming”, gogoriţa ultimilor douăzeci de ani...
Lunile astea Pluto a făcut un pustiu de bine (dînd apă la moară miorlăiţilor ălora de la TV) şi a retrogradat puţin în zodia Săgetătorului, de aia încă e caniculă. Vremea se va mai răci un pic, odată cu primele zile de toamnă, dar nu destul să se vadă clar că încălzirea globală e un big shit. Spre sfîrşitul anului (noiembrie) Pluton intră de tot în Capricorn (zodia cea mai rece) şi asta, cumulat cu Jupiter în Capricorn şi-apoi în Vărsător (altă zodie rece deci) în ianuarie, ţinînd cont şi că Saturn va fi în continuare în Fecioară, vom avea o iarnă rece şi cu multă zapadă, aşa cum n-am mai avut de mult. Peste încă un an, cînd Jupiter va ajunge în Peşti, zăpezile vor fi şi mai mari încă.
Se va mai încălzi un pic vremea prin martie (cînd intră Marte în Săgetător) – vine primăvara, e oarecum firesc. Dar în principiu temperaturile vor coborî, an după an. Peste vreo şapte anişori, cînd Saturn va intra împreună cu Pluton în Capricorn, efectiv ne va îngheţa curu’. Va fi un ger uscat atunci, minime istorice de temperatură, eu zic să vă pregătiţi. O situaţie asemănătoare a fost în jurul anului 1800, atunci Pluton era tot în Capricorn iar Saturn tot în Fecioară.

Şi-o altă veste tare: din punct de vedere astrologic tocmai am intrat în Era Vărsătorului (zodie rece şi umedă), după aproximativ 2500 de ani vom intra în Era Capricornului (zodie rece şi uscată), în care vom petrece următorii 2500 de ani. Abia apoi va urma o încălzire puternică, în Era Săgetătorului. Deci friguroşii vor mai avea “un pic” de aşteptat, pînă atunci. Trust me, ştiu toate astea din “sursă verificată” :D ...

Ce este important pentru tine atunci cînd cauţi un job? Care sînt principalele criterii pe care le urmăreşti? Alege unul sau mai multe.
	Salariul motivant
	Programul de lucru
	Plata orelor suplimentare
	Accesul la cursuri de specializare
	Poziţia ierarhică (status-ul profesional)
	Perspectiva dezvoltării profesionale
	Relaţie constructivă şi netensionată cu angajatorul

Free polls from Pollhost.com