Zooziesme

Instantanee

noreply@blogger.com (zoozie) — Wed, 01 Feb 2012 12:18:08 PST

De unde ne mai cumpărăm niște limite

noreply@blogger.com (zoozie) — Mon, 30 Jan 2012 04:58:28 PST

Bătaia rămâne un subiect sensibil. Sunt două tipuri de părinți bătăuși: cei care chiar o consideră o unealtă educatională (iar de ei nu știu dacă să-mi fie milă sau să-i urăsc) și unii care ajung să lovească un copil din diverse motive, fără să-și fi dorit să ajungă la asta, poate din incapacitatea de a-si gestiona propriile limite. Pe aceștia îi macină vinovăția, ei caută neîntrerupt moduri de a-și îmbunătăți relația cu copilul. Cine (nu) s-a regăsit oare în povestea de aici măcar o dată?

(din pacate) Multora chiar li se întâmplă. Bătaia e o tară pe care o poartă conțtiința noastră colectivă și e tare greu sa te desprinzi de ea.

Eu, bunăoară, nu am fost un copil bătut, dar niște episoade mai violente tot îmi amintesc și-mi amintesc ca eram măricică si imi treziseră ură și frustrare. Categoric, nu vreau asta pentru copilul meu.

Nu e vorba de a găsi justificări pentru violenta, e vorba de o încercare de a empatiza. Ca să empatizezi trebuie să fii o clipă in pielea celuilalt, să poti vedea lumea cu ochii lui, să vezi cum se năruie totul în jurul tău, cum poate a pățit și el într-un moemnt de rătăcire.

Fiecare trebuie să depună eforturi conștiente să se cunoască, să se accepte, să își accepte limitele - și să le accepte și pe ale copiilor din dotare - și să se împace cu sine/ Lucru care uneori e atât de greu! Când te âmpaci cu tine însuți violența nu mai este o optiune.

Ne pierdem, ca oameni, controlul în situații alunecoase. Nu sunt scuze, e un efort de a intelege, pentru a putea repara.

Când încă ai copil mic, încă nu ești constrâns să faci față multor situații oarecum delicate și uneori contra cronometru, asupra cărora nu mai poți deține controlul integral. Nu tot timpul oricine se poate mentine zen cand primește avertisment de la serviciu că a întarziat a 5-a oară săptămâna respectivă, dupa ce nu a dormit ca oamenii de luni de zile. Sunt situații limită, situații când zbieri la lună și când îți scapă o vorbă, un țipăt, o palmă către cine e la îndnemână și te cere mai mult, deși știi clar că este nedrept și necnstit din partea ta. Și, dacă ai pățit-o o dată sau de două ori nu devii un monstru, atâta vreme cât nu te îmbraci in nepasareși sadism, așa cum invită unele cărți ca asta scrisă de dobitocul ăla de Ezzo sau de șoții ”creștini” Dobson, alți tâmpiți și dezaxați.

Ci înveți să recunoști din timp situațiile limită, să te desprinzi din ele la timp, să comunici eficient, să nu devii defensiv, sau dacă totuși devii defensiv, îți canalizezi energia negativă asupra altceva, te duci în camera cealaltă, urli, trântesti și te dai cu capul de un dulap, poftim. Pentru că violența de multe ori e o armă defensivă. Devii defensiv când te simți neputincios.

Majoritatea celor care ajung să își bată copiii - pe care ii cunosc eu - ajung așa din cauză că au clacat pentru o secundă. Din punctul ăsta de vedere eu pot sa empatizez cu ei, nu suntem supermeni nici unii. Ne oferim unii altora soluții care să meargă pe termn lung, ne reînvățăm sa ne exprimam dragostea, nu numai frustrarea.

Mai sunt si oameni pe care la fel ii cunosc, care folosesc pălmuța la fund ca pe un instrument de educație. Lor li se pare că funcționează. Nu e vorba de a crea durere ci mai degraba de un mod barbar de a atenționa copilul că are un superior in preajmă. E o abordare care mă întristează, dar până când oamenii de soiul ăsta nu conștientizează singuri cât de mult greșesc - și de fapt nu atât ca gresesc, dar că există și căi de comunicare bivalente și mult mai eficiente pe termen scurt și lung, nu voi încerca sî îi conving de contrariul, oricât mi-ar plânge sufletul de mila copiilor lor ciuntiți.

Mi se pare că un semnal de alarmă pentru momentele când începi sa clachezi este inceputul imaginării bătăii, te vezi dându-i cuiva una peste gură. De la gând la faptă în momentul ăla mai e puțin... iar față de copii greșim cel mai des (mă refer la noi ca oameni in general, nu eu, tu sau alții de aici), cel mai ușor.

Și nu, nu există niciodată scuza pentru violență. Când devii violent te gândești că e timpul să te tratezi. Tratamentul poate fi puțină odihnă sau acțiunea de a te plânge cuiva drag sau care crezi că te poate înțelege. Oamenii care bat sunt suflete chinuite. Exceptand specimenele sadice, of course - nu dscutam despre patologie de-asta ¨grea¨ aici, cum descrie biata ființă de aici.

Ca încheiere, se semnează ncă o petiție online pentru scoaterea de pe Amazon a cărților care îndeamnă la vioolența (fizică) asupra copiilor. Și e vorba de chestii grele, citindu-le ți se face părul măciucă. Faceți/vă timp și semnați, vă rog eu, poate acțiunea asta salvează măcar câțiva copii de la suferință:

http://www.change.org/petitions/jeff-bezos-amazon-ceo-refuse-to-carry-books-which-advocate-the-physical-abuse-of-children

Fără titlu, din motive de lapsus gravid

noreply@blogger.com (zoozie) — Fri, 27 Jan 2012 06:09:27 PST

Delia s-a hotarât să facă primul ei concurs. Dați buzna, merită :)

Premiile mai jos:

Baftă!!!

Ce-mi mai macina neuronul gravid (si nedormit)

noreply@blogger.com (zoozie) — Thu, 26 Jan 2012 00:21:08 PST

Un copil care nu vrea sa vorbeasca odata intrebat ceva, care nu vrea sa-si stranmga jucariile sau nu "coopereaza" mi se pare un copil perfect normal.

Am auzit deunazi de copiii autonomi, copii care nu vor sa fie niciodata ajutati, care au nevoie de spatiul lor inca de la nastere. Cred ca toti avem nevoie de un spatiu vital, copiii mici de asemenea, dar ei au nevoie si de contact fizic sa creasca - se pare ca acest contact fizic determina multe niveluri ale hormonilor si implicita felul in care metabolismul copilui se regleaza. Deci nu, nu e o gluma nesarata facuta de un adept al babywearingului.

Inteleg nevoia de spatiu vital la un nou-nascut sau copil de 3 luni in felul urmator: il manipulezi cu grija, ii spui ce ii vei face (schimbat, baie, masaj, imbracat/desbracat, etc, cand il lai jos sau il iei in brate ii explici ce se intampla cu el si te misti usor. Il tratezi cum ti-ai dori sa fii si tu tratat intr-o situatie similara.

Cu siguranta toti ati avut macar o experienta intr-n spital si ati vazut cat e de frustrant sa ti se faca lucruri fara macar o explicatie. Copiii mici inteleg multe lucruri, dar o fac la un nivel mai putin logic decat noi.

Dar acel copila de trei luni are nevoie sa fie in continuare tinut in brate, alaptat la cerere, alinat si neexpediat in partea cealalta a casei sub pretextul atat de des intalnit ca "doarme mai bine fara noi". Da, co-sleepingul presupune sa simti fiecare fosnet al copilului si la inceput oboseste - dar e ceva cu care te obisnuiesti, mie una mi se pare ca e scris in codul nostru genetic. Ca mame avem somnul mult mai sensibil cu un motiv - unul foarte clar - sa putem interveni foarte repede cand bebelusul are vreo nevoie.

Un copil sanatos fizic (adica neracit, fara nevoi seciale, etc) cu care se doarme, daca e ferit de expunere exagerata la stimuli pe timpul zilei si daca ajunge sa aiba semnalele interpretate la timp nu va plange noaptea decat daca il dor dintii sau are vreo alta suferinta fizica inca nedetectata.

Plansul de descarcare, daca apare, nu inseamna ca un copil nu vrea sa se simta alaturi de parintii lui. Cand apare asa ceva, tocmai, rolul acestora e de a sta langa copil tot timpul, de a-l ajuta sa se descarce de tensiune fara sa-i bage pumnul gat in stilul "gata, nu mai plange, mami e cu tine" ci incercand sa empatizeze "plangi, puiule, ti-e greu, bietul de tine, uite eu te tin in brate si, cand crezi ca vrei, iti dau si san. Mama te iubeste si sta cu tine mereu".

Ok, un bebelus n-o sa zica "da-mi sa sug", dar are niste semnale pe care mama le recunoaste imediat. Si daca prefera sa foloseasca sanul ca mod de alinare de ce nu?

Stiu ca sunt carti care spun ca nu se foloseste domnule alaptarea ca sa inchizi gura copilului, dar daca tocmai starea primordiala de liniste e cautata de copilul cu pricina (asa cum eu o caut mereu dormind in pozitie de copil in burta ma-sii) iar eu tot insist sa empatizez cu el, sa-i spun ca face bine ce face, ca e the best of the best, uite cum se descurca de bine puiul mamii - unde ajung?

Prefer un copil care la doua luni suge la orice nemultumire si continua asa desprinzandu-se treptat pana se intarca. Stiu, din experienta mea de mama si din a altora care au urmat calea asta "grea" a alaptatului extins, ca procesul de desprindere e intotdeauna acolo, ca e treptat, ca daca la trei luni va vrea la san la orice maruntis, la un an si 8 luni voi avea nevoie si de brate, vorbe si alte metode conexe (spune singur ca nu vrea san :) ) ca sa il pot ajuta sa isi invinga frustrarile si ca nu trebuie sa il "ajut" eu nimic sa se dezvolte ca persoana capabila de comunicare, pentru ca invata singur numai urmarindu-ma pe mine si urmarind ce se petrece in lumea pe care o vede... guess what, din bratele mele de cand s-a nascut.

[Acum sa nu inteleaga cineva c aun copil nealaptat ar urma alt pattern, doar ca sanul e inlocuit cu altceva, de multe ori prezenta si atingerea mamei.]

Iar aici dati-mi voie sa fac o paranteza, un copil are nevoie de stimuli, dar are nevoie si de controlul acestora exercitat chiar de catre el. Cata vreme facem abstractie de faptul ca si el ar putea avea un cuvant de spus vom avea un copil nemultumit, chiar daca mare parte a zilei a zambi stirb la toata lumea.

Intr-un marsupiu asezat cu spatele la purtator are doar stimulii, fara a se putea refugia din calea lor. Ma intreb cum percepe un copil oamenii din jurul sau daca eu merg cu el astfel in timpul unui cross in sens invers, iar el vede pe toata lumea venind repede spre el. Fiind legat in pozitia descrisa, nu poate sa aiba macar impresia ca se poate feri de o posibila coliziune sau de ce i s-o fi parand lui in regula (dat fiind ca nu deslusesc decat tarziu relatia dintre cauza si efect).

In ceva de purtat cu fata la mine (sau pe spatele meu) isi poate ingropa fata in mine ori de cate ori simte ca nu intelege ceva sau cand oboseste, dar are libertatea deplina sa vada ce se petrece in jurul sau.

In carut, mic fiind, vede doar cerul si uneori cate-o mana de-a mea care se misca. E complet separat de exterior, primeste doar aerul de afara si eventual ceva lumina in ochi.

Oare care pozitie ii ofera un barometru mai bun al lumii in care trebuie sa traiasca?

Copiii, am mai spus-o, invata despre lumea asta inca din viata intrauterina. Odata nascuti, ne gasim tot felul de scuze si motivatii sa-i ferim de
-germeni,
-stimuli
-curent
... sa le facem o lume doar pentru ei, cu noi 100% dedicate, of course, o lume mereu la temperatura ideala si echilibrata. Ne luptam sa ii facem sa creasca cu sutele de grame regulamentare si speram ca vor fi niste adulti echilibrati si independenti, dar uitam ca poate singura cale de a ajunge asa este de a lasa copiii sa ne contempleze pe noi si felul in care alunecam in lumea asta murdara, in care bate vantul, in care nu toata lumea ne place si in care muzica e si proasta sau data tare, nu se aude numai dintr-aia de jucarii cu arii scartaite din Mozart.

Inca sunt unele lucruri pe care cel mai bine le facem instinctual. Cred ca aceste carti care sa te itajute sa intelegi prin ce trece copilul mic si cum sa-i gestionezi crizele au aparut tocmai pentru ca la noi s-a uitat cum e sa iti asculti vocea interioara, sau de multe ori vocea asta a ajuns sa se confunde cu mama, cu soacra, cu sotul care are si el temerile lui adanc impregnate si care nu e lasat sa isi dezvolte instinctul de tata, cu tembelizorul sau cu revistele de crescut copii pline de reclame lucioase la inutilitati si am uitat cu totii cum e sa stabilim o simbioza mama-copil (sau tata-copil) in care cuvintele si actele rationale sunt de prisos.

Se intampla cred ca la nastere: cand esti lasata de capul tau stii foarte clar ce ai de facut fara macar sa trasezi un plan constient, iar cand vine doctorelul si/sau moasa si iti explica cum sta treaba cu acul in vena, cu pozitia optima, cu respiratiile si impingerile totul se face, dar are, asa, un aer de lucru facut fie in grabba si de mantuiala, care nu te lasa deloc implinit, fie ia aspectul unui mare pericol, de moarte, pe lanmga care ai trecut, slava domnului, cu ajutorul tehnicilor moderne, ce bine ca traim in secolul doua's'unu, nu? .

Copiii sunt persoane cu drepturi depline. Indatoririle, insa, domnii mei, vin mai tarziu. Nu pot avea pretentia ca un copil de doi-trei ani sa isi stranga jucariile daca nu integrez aceascta actiune intr-un joc. Personal n-o fac, mi-e total indiferent daca si le strange sau nu. Nu mi-am dorit niciodata un copil cuminte si nici nu am unul.

Am unul cumplit de murdaricios: in doua zile de stat acasa am casa intoarsa cu fundul in sus, deci nu astept vizite :)) Mie mi-e din ce in ce mai greu sa ma misc, am o burta cat toate zilele, o depaseste pe aia cu Anda in momentul nasterii - desi eram mult mai grasa per ansamblu atunci decat acum. M-as simti foarte prost sa mi se puna conditii de genul "ok, ai intrat in prenatal, acum ai timp sa ai casa luna si mancare pe masa. Oricum stai degeaba toata ziua :)" De altfel detest sa mi se puna conditii. Ma intreb, fie-mii de ce i-ar placea? Cand nu o constrang face tot felul de lucruri din proprie initiativa. Poate nu cum ma asteptam eu, dar finalul conteaza iar finalul de obicei e bun. Cand nu e bun inseamna ca eu nu l-am vazut pe-ala bun, ca trebuia sa ma uit mai in laturi.

De cand era Anda mica am invatat ca ordinea mea prestabilita s-a dus naibii si ca de-acum voi face ce voi putea si cand voi putea. Am avut vreo luna in care ajunsesem un pachet de nervi ca nu reuseam sa imi fac ceva de mancare cap-coada, pentru ca fi-mea se trezea sau voia in brate/sa suga/ etc exact cand aveam si eu o ceapa pe foc. M-am resemnat, mi-am schimbat ritmul, doar nu era sa ii explic fie-mii de 3-4 luni ca ea trebuie sa stea in patt si eu sa vad de cosnita ca asta e ordinea prestabilita pomenita de mosii si stramosii nostri. Intre timp mi-am facut un wrap dar aia e alta poveste.

In copiii nostri urla dorul dupa alegerile libere, facute oricand, fara restrictie adica.

Si totusi, n-am vazut la niciun copil purtat la discretie, lasat pe jos la discretie sau sa linga lucruri neigienice la discretie - si, normal, alaptat la discretie ca eu cu de-astia relationez mai ales - o dorinta atat de mare de autonomie incat sa ajunga sa racneasca necontrolat timp de 3-4 ore.si sa ajunag sa fie de neconsolat.

Am mai observat in cazul nostru ca pornind de la premisa ca un copil este o persoana cu aceleasi drepturi ca ale unei persoane adulte am avut mult mai multa liniste - asta nu isneamna ca A. nu se revolta sau nu plange, ci doar ca oricum nu ma lupt cu ea sa-i impun un prgram, o activitate precum stransul jucariilor sau mancat la ore fixe, pe care oricum le refuza din start.

Concluzia este ca fata mea si-a facut un program, iar jucariile se trang, dar respecta o ordine restabilita.

Am avut perioade in care numerele magnetice au dormit langa pat doua zile, a treia erau asezate ordonat pe tabla - a tinut-o doua saptamani; alteori cuburile au avut aceeasi soarta, acum biroul ei e un maldar de hartii si cutii.

De vorbit ce sa mai spun, n-a spus nimic vreodata decat din proprie initiativa, acum abia descopera magia pronuntiei corecte si ma uit la ea ce fercita este cand descopera un nou cuvant. Imi imaginez cum ar fi fost sa merg cu ea la 3 ani la logoped - domnule, salveaza-mi copilul - cand coplul inca era in faza acumularii intensive.

Imi doresc totusi sa se culce mai devreme, ppentru am ajuns sa ma port ca fiara in cusca dupa doua treziri efectuate de domnisoara care totusi ar vrea sa adoarma, dar nu reuseste, si-mi deschide ochii, ma trage de par sau ma bate prieteneste pe umar si incearca sa ma intoarca spre ea. Luni noaptea am inteles ca o durea crunt in gat (prea tarziu e drept si numai dupa ce m-am infoiat ca nimeni de pe lume :(), marti ca si-a dereglat programul, dormind somnul vindecator mai toata ziua de marti, dar miercuri pe la 1.30 am dat iar in clocot, am zis ca pe mine nu ma mai prinde cinci dimineata - ca nu mai reusisem sa adorm marti noaptea dupa ce am razbit-o pe ea - si m-am dus in camera cealalta unde am dormit pana dimineata.

Mi-am facut odrasla sa planga si a adormit-o tac'su, care vad ca in situatii limita se descurca cu asta destul de bine, mi-ar placea sa-si extinda competente si in restul zilelor, sa prind si eu macar doua saptamani de sase ore legate de somn pana nasc. Pentru ca fara somn sunt o mama-monstru si nu ma mai iubesc... si nu mai iubesc pe nimeni, sunt alt om, urat.

Cum se instituie o schimbare in mintea unei zuze

noreply@blogger.com (zoozie) — Mon, 23 Jan 2012 01:18:51 PST

Eram la serviciu si aveam birourile aranjate ca bancile alea stil catedra pe care le aveam in liceu. Asemanarea e destul de reale, pentru ca si birourile noastre sunt dreptunghiulare, maro, simple. Dar mai mari si stai singur in "banca".

Mergeam in fiecare zi acolo, ajungeam tarziu invariabil iar la putina vreme as fi mers la masa. Urmeaza niste detalii cam incetosate, srful meu care ajungea tarziu acolo, un coleg de liceu sau cineva care semana cu el care era tacut si pe care eu il intrebam ceva legat de serviciu, la care el se uita cu o privire superioara cu ochii lui deschisi la culoare din mijlocul mutrei semede, adolescentine, cu buzele stranse, dar care mereu parea bronzata, nu-mi raspundea nimic si imi dau seama ca el lucrase cu noi dar acum nu mai era cazul. Mi se face jena, ma duc la alte calculatoare sa scap de asta, vine Radu din pauza de undeva, era tocmai 12. Il iau la masa, el nu refuza, mergem pe coridoare, care semanau iarasi cu cele dintr-o scoala. Trebuia sa ajngem in cantina de la serviciu, dar asta era in ASE. ASE-ul era o cladire kafkiana de-a dreptul ca mod de organizare, foarte veche, care aduce cu vechiul meu liceu, insa mult mai mare si mai pitoreasca. Intrarea principala semana cu intrarea la o opera, ba era si o sala de spectacole in dreapta. Unde nu stiu daca se tinea teatru sau era folosita la cursuri; vedeti voi, stiam, dar am inceput sa uit.

Acolo la intrarea principala, "a profesorilor", unde te simteai cam stingherit si dezorientat din cauza interdicitiei si a oarecarei largimi, era un targ cu produse sanatoase, dar aveau dulciuri si sucuri. Ma uitam la sucul de portocale si ma gandeam ca asta a fost pasteurizat si e de-ala tinut un an de zile si imbogatit cu aroma la plic, despre care am citit recent cred ca pe natural news ca le strang in timpul procesului industrial de stoarcere si pasteurizare si-mi imaginam cat de absurd e sa tii suc de portcoale atata si sa bagi in el aerul ala pe care-l strangi la borcan sau la plicruri sa-l folosesti mai tarziu, cand ai putea sa folosesti portocale proaspete si sa bei ca omul un suc sdaca asta vrei.

Si a aparut si Anda - de manuta, nu in brate - m-am intors sa ii iau si ei ceva, nu stiu ce i-au dat fetele cadou, o bomboana de-asta procesata, dar mi-am zis ca ei, pana o dezvat o mai las putin, si i-am luat suc de-asta de portocale in pahar ca domnisoara statea cu o canistra desfacuta langa ea, cam cum sunt astea mari de apa, numai ca pastrata si cu plasticul mai gros si albicios nu albastrui. Si ne-a dat braga care semana tot cu sucul de portcale, acidulat, iar eu am baut de-aia, aiar Anda nu, ca parca are asa o afinitate catre lucrurile procesate. Eu n-am mai baut sau vazut braga pana acum.

Am reusit sa plecam, am urcat vreo doua etaje printre copii galagiosi care se alergau prin fata clasei, ma simteam asa singherita de parca as fi chiulit la scoala :) si am ajuns la cantina dupa ce Anda a disparut din peisaj, iar pe Radu nu-l mai gaseam, de fapt mersesem eu pe un coridor gresit cativa pasi apoi m-am reorientat. (Aseara ma uitam la un episod din prima serie de star trek si spok dadea sa mearga pe un corido, iar o doamna comander sau amiral i-a zis ca doar romulanii loiali merg pe acolo, dar spera ca in cazul sau situatia se va remedia).

Ne luam de mancare, ne asezam cu tavile la o masa, vine si sotul meu (noi lucram aproape unul de altul), Radu pleaca la birou fiindca deja trecusera doua ore de cand am plecat, eu ii spuneam ca sigur am ales un drum mult prea lung, el zice ca probabil am gresit undeva o cale intr-adevar dar nu-si explica cum a fost posibibil doar el mai mai mers acolo de atatea ori (culmea e ca eu ma nimerec la masa de multe ori cu alt coleg, dar vineri chiar am mers cu el si cu Leyla sa mancam :)).

Eu raman sa termin mancarea care nu se termina odata si-mi era foame. Mai vorbesc ceva important cu sotul meu dar acum nu-mi amintesc despre ce era vorba, ma tot intreb cum am lipsit doua ore doar pentru masa si cum sa justific asta in birou, desi imi dau seama ca absenta va fi luata ca atare si nu se va face caz de ea, dar ma gandesc la colegul asta, el ce-o face, cade sub responsabilitatea mea, o sa zic ca eu l-am tinut :)) (asta a propos de ultima noastra sedinta unde intr-adevar a fost discutata o chestie care tinea strict de mine)

Si-mi dau seama de fapt ca eu nici n-ar fi trebuit sa mai ajung azi la birou, dar ca m-am dus din inertie.

Ce moduri ciudate de a te trezi din somn are si inconstientul asta si cate simboluri se ameseca intr-un amarat de vis... De mult n-am mai tinut minte asa detaliat vreunul. Am tot citit despre scoala care ingradeste, despre ingrediente nesanatoase si azi-noapte pana sa adorm chiar despre boli inventate de companiile farmaceutice, plus ca... sunt destul de confuiza inca.

Ma intorc la cafeaua mea, visul asta are ceva revelaor in el dar incepe sa-mi scape deja desi am reusit sa prin destul de mult din el scriind, pierd the big picture.

Astept sa se trezeasca Anda sa o duc la gradinita n-o tin acasa pentru ca acolo e fericita si e linistita cu un program din cate vad, a inceput sa imi povesteasca mai multe decat a papat cioba, a papat doi, a baut apa, a bauta ceai, pare chiar incantata cand o luam nu vreau sa mai treaca prin angoasa de acum acum o saptamana :).

Mi-am turnat o cana de cafea lasata calda si proaspata ca de obicei de sarbatoritul meu sot (la multi ani din nou, sotule :) si ma duc sa caut aripi de zana pentru Anda, care s-a indragostit zilele astea de Tinkerbell si si de cutzica ei dede (rochita verde) si aseara a vazut un baietel cu aripi de zana intr-o poza dintr-un articol la care ma uitam eu aseara si vrea si ea sa fie fluturas (lululash, ma scuzaati).

Si ma apuc sa imi fac bagajul de nastere, sa incep sa adun tot ce am nevoie, sa mai citesc despre nasterea acasa si ai vreau neaparat sa gatesc niste spanac :)

A, si cu liceul asta mama de Victoria e de vina pentru ca a scris o postare cu impresii amestecate de cand era copil si si-a dat seama ca nu mai tine legatura cu prietena ei cea mai buna din liceu. Eu am ales o persoana cu care nu am fost foarte aproapiata dar pe care am simtit-o mai aproape la un moment dat de preocuparile mele oarecum mai intelectuale decat ale mediei. Acum imi explic ce era cu colegul ala in birou :))) Gasisem link pe facebook catre postarea asta cand incercam sa adorm la loc pe la 7-8 si am adormit citind-o.

Am intrat definitiv in prenatal.

Feeling de scutec refolosibil

noreply@blogger.com (zoozie) — Sun, 22 Jan 2012 01:02:56 PST

Scutecitul textil e pretențios? Hm... nouă nu ni se mai pare demult așa și ne macină regretul de a fi incercat mult prea târziu la primul copil o asemenea revelație. Până și tati e un susținător fervent de așa ceva. Chiar dacă unul branded costă cât un pachet de scutece de unică folosință, mutra satisfăcută a micuței mele după ce îi pun scutecul bălțat (am primit de la o doamnă unul alb cu negru foarte fain și pufos), sau pe cel dede, caliu, loșu sau cuțu (maro) n-a arătat că am făcut alegera bună. De fapt, Anda a ales, nu noi, prin refuzul ei constant de a mai acepta un scutec de hârtie chiar și în somn.

Noi poate n-am mai fi cumpărat scutece dacă fata ar fi ajuns la concluzia că olița e pentru ea în toate cazurile. Le-am cumpărat când a venit iarna, pentrud eplasări. Acum încă le folosim când plecăm în deplasări mai lungi de două ore, pentru că nu am facilități de folosit oliță iarna oriunde pentru un copil de trei ani. Uneori rămâne uscat, alteori avem accidente, de multe ori reușim să ajungem la o toaletă publică și, din nou, rămâne uscat. Dar plăcerea purtatului lor rămâne, uneori le cere prin casă și face parada modei în culmea fericirii, iar după ce ”vine Ninis” sunt curioasă dacă o să-i cedeze vreun scutec de-ăsta de voiaj și lui sau va trebui să cumpăr un trusou complet.

Dacă vă tenetază măcar puțin subiectul (și n-ar fi rău sa vă :D:D, de dragul știm noi cui, element pupabil și dulce în orice situație), Ancuța a deschis o campanie de testare a unor scutece refolosibile făcute de mânuțele ei. Detalii aici.

Eu sunt curioasa cum ii iese noua gamă și/i urez succes. După ceva experiență în domeniu, pot oferi, cred, un feedback bun, căci da, m-am înscris și eu.

Profesiune de credinta :)

noreply@blogger.com (zoozie) — Thu, 19 Jan 2012 12:04:18 PST

Sunt lucruri in care cred cu tarie, lucruri izvorate din ani intregi de docmentare si din experienta de parinte (3 ani +) si sotie (oau, de aproape 4 ani!) Nu cred ca ar putea purta un alt nume.

E oda mea adusa copilului lasat sa se dezvolte cum i-a fost scris si familiei care face posibil acest lucru. Sunt lucrurile care-mi guverneaza viata, cele din centrul cel mai centru, cel in jurul caruia se tes cele care tin de devenirea mea in societate - profesional, moral,care tin de dezvoltare personala si tot ce mai vrea cineva sa adauge la asta.

Vreau sa pastrez aici una din scrisorile catre leaderul La Leche League care ma formeaza, in vederea acreditarii. Eseul de mai jos incearca sa cuprinda filosofia de baza a La Leche League, asa cum reiese din fragmentul acesta preluat de pe lll.maternet.ro.

Filozofia de baza La Leche League este exprimată în cartea “The Womanly Art of Breastfeeding”, manualul de bază publicat de către LLL, vândut în peste 3 milioane de exemplare, și este cuprinsă în următoarele concepte:
alăptarea este cel mai natural și simplu mod pentru a înțelege și satisface nevoile bebelușului;
mama și bebelușul au nevoie să fie împreună imediat după naștere pentru a stabili o relație satisfăcătoare și o producție de lapte adecvată;
în primii ani, bebelușul are o nevoie intensă de a fi cu mama lui, aspect de bază, și pentru satisfacerea nevoii de hrană;
laptele matern este alimentul cel mai bun pentru bebeluș;
pentru un bebeluș născut la termen, sănătos, laptele matern este singurul aliment necesar până când bebelușul arată semne că are nevoie și de alte alimente solide, cam în jurul jumătății primului an;
ideal, alăptarea va continua până când bebelușul și-a îndeplinit nevoia;
participarea activa a mamei la naștere ajută alăptarea să aibă un start bun;
alăptarea este îmbunătățită dacă cuplul o susține prin iubire. Relația unică tată-copil este un element important în dezvoltarea copilului;
o bună nutriție înseamnă o alimentație echilibrată și variată.

Find mai degraba o viziune personala, nu am simtit nevoia sa pun o padure de linkuri si bibliografii, dar cine este interesat poate primi la cerere oricate referinte.

Am amanat mult acest raspuns nu pentru ca nu as fi fost pregatita, as vorbi zile intregi pe subiectul asta, ci fiindca am trecut prin momente solicitante cu prima noastra fetita si nu am mai gasit energia sa ma adun sa compun ceva frumos scris.

Cred cu tarie ca exista un ceva inefabil in felul in care ne nastem si crestem si, cu cat incercam sa intervenim, sa rationalizam, sa controlam aceste impulsuri, cu atat ne facem mai mult rau. Unele lucruri vin instinctual (nasterea naturala), altele sunt deprinse social (alaptarea), cert este ca suntem oameni, suntem fiinte sociale, destinate sa traim in grupuri nu foarte mici si sa ne formam devreme atasamente multiple.

Cred ca o sarcina decurge frumos in momentul in care femeia se simte pregatita sa isi asume rolul de mama, indiferent ca acest lucru a survenit constient sau inconstient. Asa cum sunt femei care isi neaga conditia pana la final (iti amintesti poate seriile incredibile "I didn't know I was pregnant"), tot asa sunt si alte femei care citesc in sine insesi ca in niste carti deschise, care isi cunosc intr-atat limbajul corpului incat pot sa deduca momentul in care concep un copil cu o precizie incredibila.

Mai cred ca o viata echilibrata, respectul si dragostea de sine si pentru altii si niste obiceiuri sanatoase influenteaza pozitiv dezvoltarea intrauterina a copilului. Copiii simt iubirea si infloresc. Copiii invata dinainte de a se naste si, daca sunt lasati sa isi aleaga momentul venirii pe lume, asa cum s-a intamplat de milioane de ani, sunt si pregatiti sa supravietuiasca. Nasterea este un miracol. Am mai atins subiectul nasterii naturale, nemedicalizate, recent aici si aici:

Un copil nascut la temermen, lasat sa isi urmeze calea in travaliu, este pregatit sa si respire singur iar dupa nastere, odata ajuns pe pieptul mamei, poate ajunge la fel de singur la sanul acesteia, initiind magia alaptarii.

Acest instinct de a se tari si a suge dispare destul de repede de la nastere; la 7-8 ore este simtitor mai scazut, ajungand la jumatate din intensitatea de atuinci, din primele clipe, iar in 2-3 zile copilul efectiv uita ce are de facut.

Este o simbioza intre mama si copil. Mama ofera caldura necesara dupa nastere (cand in spital ni se povesteste ca nou-nascutii au un fel de soc termic), germenii prietenosii din afara si dinauntru, laptele de inceput, colostrul atat de concentrat, care vine exact cat are nevoie un bebelus in varsta de 10 minute, adica doar cateva picaturi - o cantitate ce poate varia de la 2 la 7 mililitri - si numai mama si copilul hotarasc inconstient cat de mult lapte este necesar in tandemul lor.

Copilul care se misca pe burta mamei o ajuta pe aceasta sa elimine placenta si ii fac masajul uterin atat de necesar, pentru ca in aproximativ doua ore uterul va redeveni (sau asa ar trebui) mare cat un grepfrut. Ulterior, stimuland secretia de ocitocina in timpul suptului, ajuta mama sa produca acele contractii care ii redau forma de dinainte de sarcina. In sase saptamani, uterul trebuie sa fie la fel de mic ca inainte de nastere.

Este miraculos cum aceste lucruri se pot face fara injectii cu ergomet, fara fiola de oxiton administrata pe expulzie, ci doar lasand sa decurga un proces atat de simplu, de prietenos si de natural.

Trebuie sa mai scriu ca noi oamenii moderni am uitat cum ne nastem. Suntem standardizati, cuantificati, rationalizati si s-a ajuns sa se creada ca numai asa lucrurile nu pot evolua intr-un sens negativ.

Ni se spune ca nasterea este durere si ca e foarte aproape de moarte. In loc sa folosim achizitiile din ultima suta de ani sa ajutam acele cazuri cu adevarat critice, ne-am facut un obicei sa tratam totul ca pe o boala, sa oferim tratamente preventive, sa amortim mama si copilul la nastere si sa prezentam acest lucru ca pe o mare cucerire a tehnicii, ca pe un mare pas inainte - eliberearea femeii de eterna suferinta a nasterii.

Si totusi, toate nasterile pe care le-am vazut, lasate sa decurga asa cum venea de la sine, nu au parut niste suferinte si traume imense, cat o sarbatoare, mai ales la final.

Durerea din nastere este singura durere care iti spune ca totul merge bine. Care te invata cum sa te misti, cum sa gemi, cum sa intri in transa atat de necesara activarii instinctului de a naste.

Nasterea este gestionata de sistemul limbic, cea mai rudimentara parte a sistemului nervos. Frigul, lumina, vorbele fara rost, interventiile si restrictiile de orice fel interfereaza cu acest mecanism fin si rezultatul, de multe ori, este ca femeile noastre - mamele, surorile, doamnele din generatiile care au nascut la spital au perceput nasterea nu ca pe o mare victorie si implinire a devenirii lor ca femei, cat ca pe un chin, ca pe durere pura.

Unele medicamente si hormoni administrati in spital in timpul travaliului interfereaza cu secretia naturala de hormoni care ajuta mama pe perioada travaliului si a expulziei, o priveaza de endorfine - anestezicul natural - si de adrenalina, care ii da forta aceea incredibila de a lua lucrurile in maini pe final, de a-si naste copilul, facand astfel necesara interventia unor anestezice care raman in sangele copilului si dupa trei zile de la nastere, un cot bine pozitionat pe abdomen, o incizie (in Romania 95% din femei nascatoare pe cale normala au parte de ea) la nivelul perineului.

Copiii sunt luati imediat de langa mama si astefl sunt ”sterilizati” si colonizati cu germenii spitalului si ai personalului de acolo (de multe ori mult mai rezistenti si mai conentrati in patogeni decat ai mamei insesi), iar mama va fi partial incapabila sa ii ofere protectie contra acestora intrucat la unii dintre ei nu a fot expusa direct deci nu are nici ea imunitate, Nu se tine cont de faptul ca un cordon ombilical lasat sa pulseze pana la capat ii asigura copilului o rezerva importanta de fier pentru lunile de inceput, nici de faptul ca grasimea cu care se naste il protejeaza de frig si de afectiuni ale pielii care pot aparea mai tarziu (exista studii care spun asta).

Copilul nu este lasat pe pieptul mamei la 30 de minute dupa nastere (sau o ora, ori cand mama este constienta, in cazul cezarienei) ci sunt hraniti cu suplimente precum glucoza sau formule de lapte, aceste manevre interferand cu stabilirea naturala a lactatiei.

Stiu ca La Leche League promoveaza apropierea copilului de mama imediat dupa nastere. Eu insami ader cu toata fiinta la aceasta filosofie si ma pregatesc sa ii ofer cele mai prietenoase conditii posibile urmatorului meu copil cand se va naster.

Copiii au nevoie intens de mama si de sanul ei imediat dupa nastere, iar in primele trei luni este perfect natural ca acelasi copil sa se acomodeze la viata extrauterina la fel de lipit de mama lui, insa din exteriorul acesteia.

Exista un concept tare frumos in unele articole despre dezvoltarea copilului, numit al patrulea trimestru, care promoveaza apropierea fizica a copilului de mama. Dupa al patrulea trimestru, copilul invata treptat sa fie independent. Insa nu, nu la inceput: la inceput, copilasul are nevoie inclusiv sa doarma langa mama. Somnul langa aceasta ii regleaza ritmul respiratiei, contactul neintrerupt il ajuta sa invete cum trebuie sa isi regleze lucruri de baza, precum caldura corporala sau sa isi regleze bataile inimii si respiratia dupa cele ale mamei. Sinergia mama-copil continua, asadar, mult dupa nastere.

Mama reactioneaza instinctiv la cea mai mica miscare a copilului, fiind disponibila atunci cand bebelusului ii este sete sau foame sau cand acesta are nevoie de confort. Fiecare achizitie - care noua ni se pare inscrisa in genomul uman si careia nu-i dam atentie, este generatoare de nesigurante, de angoase si reactii din cele mai diverse.. Ma gandesc de exemplu, la conceptul de distanta, care este inglobat de copil la cea vreme dupa nastere, ma mai gandesc la revelatia ca mama este o fiinta distincta de nou-nascut. Bebelusii isi percep mama ca facand parte din ei. Cad sunt separati de mama se spune ca au impresia ca le lipseste fizic o parte din ei.

Copilul are nevoie de contactul cu mama - mai ales noaptea - pentru a reusi sa digere linistit, in siguranta oferita de elementul priimordial din viata lui - bratele si sanul mamei - aceste concepte si pentru a creste linistit, sigur de/pe sine. Alaptarea si dormitul impreuna sunt parti integrale ale atasamentului securizat.

Dormitul impreuna ajuta si evolutia alaptarii in plan fiziologic. Mama este mult mai alerta si disponibila sa puna copilul la san pe timpul noptii, ceea ce determina o crestere seminifactiva a nivelului prolactinei. Cum ocitocina asigura ejectia laptelui in momentul alaptarii, secretia prolactinei ajuta corpul sa gestioneze producerea de lapte pentru mesele urmatoare. Noaptea corpul este mai predispus sa produca prolactina decat ziua.

De multe ori alaptarea este perceptuta ca oboseala, insa studii de ultima ora arata ca o mama care alapteaza, desi poate dormi mai fragmentat decat o mama care nu alapteaza, are parte de un somn mai odihnitor. Antrenamentul pentru un somn fragmentat apare inca din timpul sarcinii. Nu cred ca exista viitoare mamica scutita de insomniile din timpul sarcinii, de exemplu. Toate acele de dificultati de gasire a unei pozitii confortabile in somn, arsurile incapatanate care apar in ultimul trimestru, mai ales noaptea, greutatea inexplicabila de a adormi mai repede, nevoia de a evacua lichide odata la 4 ore inclusiv (sau parca mai ales) noaptea sunt parca parte a unui complex mecanism de adaptare la viata cu un copil mic.

Inca o dovada ca femeia e un miracol si ca este capabila sa isi duca la indeplinire menirea de mama, nu?

Alaptarea exclusiva in primele luni si cea prelungita ajuta la reducerea unor riscuri serioase de sanatate. Sigur, exista si alti factori care pot fi poate la fel de determinanti, dar sta in puterea mamei sa isi ajute copilul sa se dezvolte armonios alaptandu-l. Din punct de vedere nutritiv, laptele mamei se adapteaza nevoilor propriului copil, este in continua schimbare, iar simbioza mama copil nu ar trebui intrerupta sub nicio forma. Asadar, cel mai bine ar fi poate ca un copil sa nu fie separat vreme indelungata de mama pana spre doi ani, lasandu-i acestuia spatiu pentru a se intarca natural.

Gasisem undeva ca in al doilea an de viaţă (12-23 luni), 448 mL din laptele matern inseamna:

29% din necesarul energetic
43% din necesarul de proteine
36% din necesarul de calciu
75% din necesarul de vitamina A
76% din necesarul de acid folic
94% din necesarul de vitamina B12
60% din necesarul de vitamina C

Un copil intre 1 si 2 ani alaptat la cerere primeste chiar mai mult decat atat.

Cel putin in primele sase luni nici nu este nevoie de altceva decat de laptele mamei pentru un copil nascut la termen si sanatos. Suplimentele alimentare nu sunt necesare profilactic, uneori putand interfera cu absortia nutrientilor din laptele matern. In plus, copilul se naste cu anumite rezerve, care in mod normal nu se epuizeaza inainte de sase luni.

Diversificarea alimentatiei poate incepe la sase luni sau chiar mai tarziu, in functie de anumite semne pe care le ofera copilul. SImpla impresie a parintilor ca un copil ”pofteste” nu este un argument suficient pentru inceperea diversificarii.

Este necesara introducerea treptata a alimentaelor.

Suplimente precum ceaiul sunt de asemenea inutile si interfereaza cu bunul mers al alaptarii (cererea scade cu cati mililitri de ceai a baut copilul, a inlocuit practic laptele cu ceaiul) sau influenteaza negativ concentratia sarurilor din organismul copilului ajungandu-se uneori la cazuri grave, implicand spitalizarea.

Nevoia copilului de apropiere cu mama descreste treptat, dar chiar si dupa un an ea este inca foarte pregnanta. Desi foarte versatili si adaptabili, copiii mici infloresc cel mai adesea langa mama lor, uneori singura care le poate intelege franturile de cuvinte, cele mai mici gesturi si le poate veni in intampinare mult mai repede decat alti ingrijitori.

Exista intre 1 si 2 ani cateva perioade, care variaza de la copil la copil, in care se manifesta un fel de regres, o intoarcere la obiceiurile de supt ale primelor luni de viata: neregulate, chinuitoatre poate pentru mama dupa atata vreme in care copilul isi rarise supturile. Fenomenul, sau o parte din el, se numeste cluster feeding (cluster feeding apare insa si la varste mici, in timpul puseurilor de crestere sau al eruptiei dentare de exemplu).

Sunt copii care renunta partial sau total la solide pentru o perioada. Aceste perioade de regres sunt precursoarele unor mari achizitii, care pana se acumuleaza, inmagazineaza si pana copilul invata cum sa le foloseasca il bulverseaza intr-atata incat copilul simte nevoia ca o vreme sa se intoara la origini, acolo unde totul este perfect.

In viata de adulti, unii oameni au tendinta sa doarma in pozitia fetala pentru a reveni ltemporar la confortul acestui primordial. Mecanismul mi se pare cam acelasi si in cazul suptului-regres de care discutam.

Poate cea mai mare piatra de incercare pentru multe mame care au ales sa alapteze extins este una din aceaste faze, care apare in jurul varstei de 1 an si 8 luni. Punctul de cotitura poate parea asa de important si pentru ca intr-adevar multe mame care reusesc sa nu intarce atunci martuirisesc ca li se schimba radical copilul inspre doi ani, cand perioada de regres se estompeaza.

Nici eu nu am facut exceptie, la vremea mea (http://blogulmeumediocru.blogspot.com/2010/11/doi-ani-alt-copil.html)

Nu in ultimul rand, alaptarea nu e un motiv ca tatal sa iasa din ecuatia tienrei familii, ci din contra. Sunt voci care sustin ca si tatal are dreptul la ocaziia de a hrani micutul pentru a favoriza apropierea dintre el si nou-nascut. Dar sunt atatea moduri in care acest lucru se poate intampla fara a hrani direct copilul, bunaoara:

- oferind confort mamei

- aducand copilul acesteia pentru a fi alaptat,

- tinandu-l sa eructeze,

- oferindu-i ingrijirea zilnica: schimbat, spalat zilnic, singur sau impreuna cu mama

- vorbindu-i, tinandu-l cat mai mult in brate

Inca din timpul sarcinii, tatii care accepta sa isi ia rolul in serios si traiesc impreuna cu viitoarea mama isi schimba, se pare, echilibrul hormonal.

Barbatii tati au mai putin testosteron (nu dramatic mai putin) si mai multa prolactina (denumita si hormonul atingerii), lucru care ii face sa fie mai putin agresivi si mai atenti la nevoile celor din jur (sotia, copilul), mai iubitor.

Prin contactul prelungit cu nou-nascutul, dupa acee, legatura tatalui cu copilul se sudeaza si mai mult (intervine acelasi hormon, printre altele).

Credc ca tatii trebuie lasati sa aiba cat mai mult contact fizic cu bebelusul, trebuie lasati sa isi gaseasca propria abordare fata de nevoile nou-nascutului si sa fie eventual corectati sau invatati cum sa procedeze (dar nu in momente de criza, pentru ca devin, ca oricine, defensivi si refractari).

Relatia dintre mama si tata sufera multe modificari la venirea unui copil. Mai ales in primele luni, prioritatile amandurora se schimba iar rutina copilului, in vesnica schimbare, este si ea generatoare de oboseala.

Invatand sa se sprijine recoproc, parintii isi construiesc in timp o relatie mai durabila, invata sa se cunoasca si in alte ipostaze decat pana la venirea copilului.

Tatal poate fi un sprijin emotional inca dinainte de nastere, pe parcursul acesteia si dupa aceea, ajutand mama sa isi mentina fortele proprii si o parere buna despre sine in primele luni, cand revenirea la aspectulu de dinaintea sarcinii e inca un subiect sensibil pentru multe femei, cel putin in zilele noastre.

Tatii sunt parte activa in viata copilului lor, care invata sa il recunoasca si sa il iubeasca. De multe ori primul zambet al copilului vine catre tata, partenerul de joc, altl decat mama. Prezenta activa a ambilor parinti incurajeaza armonioasa a copilului si ajuta in bunul mers al alaptarii, de la momentul zero pana la finalul ei, decis de copil, in momentul in care decide ca isi poate exprima afectiunea, frustrarile si alte sentimente si altfel decat de la pieptul mamei.

De ce nu-mi plac suplimentele alimentare

noreply@blogger.com (zoozie) — Mon, 16 Jan 2012 23:16:19 PST

Felul in care sunt metabolizate suplimentele de catre orice corp, adult, bebelus, catel, ce vreti voi, difera de felul in care sunt metabolizate alimentele. De multe ori in alimente, pe langa elementele respective, vin si inhibitori sau substante care ajuta la reglarea absortiei anumitor minerale sau vitamine. Sistemul digestiv reactioneaza cu totul altfel cand calciul, fierul sau vitamina A vin ca parte din ceva si altfel cand vin la pachet in comprimate filmate sau picaturi. La el se intampla cu orice compus sintetic, perturba meanismul complex din spatele lui iar rezultatele uneori pot fi deastruoase,

O sa dau un exemplu simplist care nu implica suplimentele alimentare: la spital, unei femei care naste normal i se administreaza in majoritatea cazurilor oxiton. In mod normal, corpul femeii care secreta oxxitocina in mod natural secreta in lant si alti hormoni: adrenalina, endorfina, etc. Procesul este foarte fin si odata deranjat tot procesul nasterii se da peste cap. Endorfinele au rol anestezic printre altele, nasterea unei femei este perceputa mai usoara atunci. Oxitonul - oxitocina sintetica - sau ocitocina cum scriu pe la noi - este detectata doar de receptorii locali (de la nivelul uterului), creierul primeste mesajul ca e destul dar nemaifiind el cel care gestioneaza productia de oxitocina nu mai continua lantul productiei de hormoni - cu alte cuvinte nu mai ai parte de anestezicul natural. Cu alte cuvinte te doare de mori.

Cam atat cu analogia (multumesc Claudiei de Naste cum simti, ca la cursul ei Lamaze mi s-a intiparit asa bine in minte tabloul asta)/ Nu am acum nici timp nici suficiente informatii (linkuri la indemana) sa detaliez, insa in mare si absortia nutrientilor este parte dintr-un mecanism mai complex si foarte fin.

Ganditi-va numai la fierul haussmann, care e cel mai usor asimilabil dintre suplimentele cu fier - asa zic ei - si care constipa si nu se leaga de nimic. Fierul in exces in intestinul gros inseamna mancare in exces pentru e-coli si daca in perioada aia e mai cald decat trebuia afara, tu esti mai obosit si stresat (poate si datorita anemiei) esti mult ma predispus infectiilor de exemplu.

Ganditi-va ca in laptele matern vine si fierul si lactoferina care il leaga si il face indisponibil patogenilor. Fierul hemic din ficat la randul sau vine intr-o formula complexa.

Cam la fel este si cu calciul. In plus osteoporoza a fost legata de stilul vestic de viata, Chinezii n-au osteoporoza, e posibil pana la urma sa existe o legatura ca aia care s-a descoperit intre carbohdrati si nivelul colesterolului. Majoritatea femeilor cu osteoroza au luat suplimente de calciu de-a lungul vietii.

Vreau doar sa subliniez ca dezechilibrul la nivelul analizelor de sange trebuie intotdeauna tratat holistic altfel nu stiu ce rezultate obtinem pe termen lung. Analizele astea sunt bune sa detecteze o criza la timp dar mie mi-e greu sa inteleg cum si de ce trebuie mereu sa asteptam sa intram in criza, sa ne fie zilele numarate, ca sa facem ceva pentru noi :D

Si nu va sfatuiesc sa va informati despre asa ceva de la producatorii de suplimente alimentare, e ca si cum ati citi despre alaptare pe situl nestle.

Despre calciu si osteoporoza plus alaptat uitati un articol aici - si mai sunt...

Uneori am impresia ca medicina noastra moderna si atat de inflexibila la nivel de cabinete pediatrice si nu numai coase intr-o parte si se rupe in alta parte si asta mereu si mereu, noroc ca organismul uman este adaptabil si foarte puternic si mai compenseaza cu incapatanare joaca asta de-a Dumnezeu. :)

Câteva cuvinte despre grădi

noreply@blogger.com (zoozie) — Thu, 19 Jan 2012 12:13:08 PST

Într-un fel sau în altul, Anda a protestat zilnic săptămâna trecută când am lăsat-o la gradiniță. Ca niciodată, a plâns de-a dreptul și m-am despărțit greu de ea.

Am sunat în timpul zilei și mi-au zis că e bine pentru un copil care a avut vacanță, ca adoarme ușor, mănâncă tot, interacționează cu copiii. Seara soțul meu o culege in bună stare - și am fost și eu miercuri sau joi după ea și tot așa, era veselă, liniștită.

Am tot stat cu ea în brațe dimineața acolo - de fapt numai la prânz am dus-o că s-a trezit târziu tare și până ne-am aranjat, până ne-am găsit rochița, până s-a ”machiat” si ea - trebuie să mimez că o dau cu rimel, fard lichid și dermatograf ca pe mine - până ne-au ieșit codițele și eventual am mâncat ceva a trecut jumătate de zi.

Iar vineri am prins-o pe educatoarea ei la telefon și am discutat în detaliu despre cum reacționează Anda la întoarcerea în colectivitate și despre cum decurg... lecțiile lor, alte activități zilnice, cum gestionează niște situații-limită, pentru că aveam nevoie de niște reconfirmări. Probabil știți că există o programă de grădiniță și pentru copii de trei ani.

Se pare că mă bucur de aprecierea dumneaei pentru relaxarea pe care o imprim procesului educațonal al Andei și nu numai - deci am fost și eu observată :)).

Îmi dau seama din discuția avută că alți părinți o constrâng să le chinuie copiii cu tot felul de noțiuni de engleză, matematică sau mai stiu eu ce, de parcă ar fi musai să treacă doi ani într-unul când ajung la școală - și că libertatea de care se bucură Anda în tot ce întreprinde acasă și până o las acolo este și ea văzută ca fiind un aspect pozitiv. Avem deci o educatoare destul de AP.

Anda se pare că e destul de timidă, că mănâncă singură destul de bine (la supă o mai ajută să prevină pătarea, dar în rest nu) și, spre deosebire de cum se întâmplă acasă, acolo nu are accidente la toaletă. Adoarme destul de ușor, mai greu decât alți copii, dar cineva stă să o mângâie sau să o țină de mânuță. Ea în general când îî vede pe restul stă și ea cuminte în pat și o fură somnul. Și e adevărat, fiindcă după ce merge regulat la grădi la 1 îmi cere singură să o culc și adoarme foarte repede.

Și se mai pare deci că e puțin cam timidă. Am dezvoltat aspectul ăsta, i-am zis că în general e departe de a fi timidă dar că are momente când cu persoane din afara casei nu știe să negocieze și că mi-ar plăcea să o încurajeze să își verbalizeze dorințele. Eu am observat asta și cu membri ai familiei extinse: când rămâne cu ei colaborează foarte bine și aparent cu plăcere, dar când venim eu sau tatăl ei (mai nou, de când am rămas ”singuri” se desfășoară și cu el; de fapt are atâta incredere in el incât il strigă mama... și pe mine când intârzii mai mult la muncă ma strigă tata) cere mult mai multe lucruri, cred că ține și de un anumit curaj de a se exprima în preajma noastră, că oricum nici restul nu sunt restrictivi și nici nu fac pe polițiștii ci se joacă împreună, o lasa să decidă, etc.

I-am povestit educatoarei așadar că această aparentă cumințenie, care văd că nu vine din tendințele dictatoriale ale cuiva de acolo, ci doar din diverse circumstanșe care nu țin de atitudinea cuiva, neapărat - este plătită destul de scump de mine acasă, care am rolul unui debușeu. Concluzia este că faptul că Anda abia acum începe să verbalizeze are ceva de-a face cu asta, dar chiar și așa fata se devoltă armonios. Deja se înteleg și ele cu ea din ce in ce mai bine, vocabularul i se lărgește simțitor iar cu timpul lucrurile se vor mai liniști.

Ma bucur ca activitățile didactice sunt scurte si au aparența unor jocuri (asta mi se mai spusese de câteva ori). Am aflat că nu sunt obligați să stea pe scaune, dar că micuții se copiază unul pe altul si chiar stau din proprie inițiativă, iar dacă unul are o foaie, apoi toti vor una și educatoarea marșează pe tendința asta să-i facă să colaboreze.

Anda mea nu prea ajunge sa participe la activitățile astea pentru că se trezeste numai la ore de om leneș, dar prinde repede și seara are parte de joacă liberă. În grădinița asta există practica fericită de a amesteca grupele în așteptarea părinților, așa că toți copiii care rămân la programul lung au ocazia să interacționeze cu diverse grupe de vârstă, cei mici să copieze, cei mari să se responsabilizeze.

Așadar e pe mâini bune. Pentru noi colectivitatea și acest loc cred că a fost o alegere bună. Spun pentru noi pentru că au fost cazuri când copiii sau părinții nu au reacționat chiar OK: o prietenă de-a mea și-a transferat copilul de acolo și acesta s-a adaptat mult mai bine în noua grădiniță. Alte cunoștințe nu au fost impresionate încă din start fie de facilități fie de fetele de acolo.

Eu îmi doresc să meargă acolo în continuare fiindcă i se normalizează o oarecare rutină zilnică. Fizic îi merge bine, mănâncă bine și acceptă variante mult mai sănătoase decât ce reușesc să-i dau acasă și are ocazia să stea între copii - eu când stă acasă nici nu reușesc să ies cu ea mereu pe undeva - ba am de gătit, ba ne facem curățenie, ba nu vrea ea deloc să iasă din casă, ba suntem bolnavi... ba copiii peste care dăm sunt invazivi, bruscați, restricționați, normalizați și prefer să ajung la lucul de joacă atunci cand iși dorm ei somnul ăla standard pe care Anda il sare cu grație acasă.

Sincer mi s-a luat o piatră de inimă și am scos un cuțit care mi se învârtea undeva într-o minirană de când cu problemele întâmpinate de băiețelul prietenei mele. Îmi pare rău că nu mai pot reda chiar tot conținutul discuției, au trecut deja vreo doua zile și jumătate de atunci, dar măcar am avut senzația că sunt pe aceeași lungime cu cineva și am avut parte de toată amabilitatea și sinceritatea. Sper că rămân cu aceeași educatoare până se termină grădinița pentru că dacă nu ne mutăm e foarte posibil ca Bebelina să tot meargă la gradi anii ăștia :)

Empatie

noreply@blogger.com (zoozie) — Wed, 11 Jan 2012 12:46:00 PST

De miercuri dimineata

- Nu pot sing, zice ea inainte sa plecam, in timp ce-o imbracam azi.

Eu, mirata ca si-a adus aminte ce-i spuneam ieri, pe drum.

- Nu, nu pot sa te mai duc in sling, mergem azi pe jos, de manuta?

- Nu pot sing, [mergem cu] cotocoteta loz.

(asta e tricicleta roz; am observat ca avea o perioada in care grupurile nepronuntabile se denumeau generic prin...cotocoto :))

- Mami nu pot sate duc cu cotocoteta ca nu avem loc in masina cu ea, te ridic in brate cand urcam, dar mergem fara ea.

- Nuuuuuu, cotocoteta!

- A ok, atunci te duc in sling ca asa mi-e mai greu!

Si cine s-a urcat fericita in pouch-ul maro azi ? (nu ala sing, arata ea spre slingul cu inele aruncat pe canapea, ala sing!!! - si mi-arata puch-ul impaturit de pe spatar) :)) Pe cuvantul meu ca a stralucit toata si si-a mancat tare vesela painea cu unt in drum spre gradi. Pai sa n-o tot duci? :)

Continuarea cotiturii e drumul drept

noreply@blogger.com (zoozie) — Sun, 15 Jan 2012 12:40:02 PST

Finalul zilei de ieri :)

Incercasem sa o adorm in jur de 12, dar a stat cateva secunde la san, si-a adus aminte de ceva si s-a dat jos din pat. Mi-a zis "pa, mami! si dusa a fost. Am luat-o in pat pe la trei cand m-am trezit si vazut locul gol langa mine. I-am gasit asa, vad ca mancasera ciorba, avusesera oamenii activitati serioase :)

Am schimbat-o, avea un scutec plin ca niciodata (nu prea tinem scutece decat ca ne plac, le cere ea ca sunt colorate si frumoase dar de data asta a fost chiar util :)) - ma felicit ca aveam servetele umede in casa!!!

***

Azi a fost mult mai bine. S-a trezit linistita, a mancat, am ales hainele impreuna repede, am sic alcat o rochita... a spus clar ca urmeaza sa mergem “pa”. In masina a avut cateva momente de interiorizare dar manca niste paine cu miere si a fost atenta si la ce se intampla in jur, deci nu a picat in butoi. In mare era vesela, alerta, asa ca momentele astea nu au tinut decat foarte putin...

Iar la gradi o ingrijitoare plimba un copil care plangea de mama focului. Era a doua zi acolo si il lasase mama putin mai mult ca ieri, copilul a simtit si cand a constientizt intarzierea a inceput cu plansul. Normal ca Anda nu a plans asa - si sper ca asa e. Mi-amintesc insa la inceput ca erau chiar uimite si tare multumite ca nu plange deci cel mai probabil ca nu sunt inflorituri.

Vazand copilasul suparat, Bebelina si-a adus aminte ca si ea sufera :)

Si au inceput sa o doara ochisorii, gulita, blazul, pana si gatul mi l-a dat la pupat, se stergea efectiv cu buzele mele peste tot, cum se sterge o pisica de mana ta. Pana la urma a plecat la Baghi (Gabi) in brate, dupa ce mi-a dat vreo trei pupici de despartire in diverse momente. Pupici dupa care dadea in plans, eu o impacam, o sarutam si mangaiam si tot asa :)

Uf, era asa de dulce, ea intelegea pe de o parte ca ramane acolo, pe de alta parte isi si dorea putin sa ramana. Am lasat explicatiile de rigoare kla care apeleaza majoritatea, in urma carora un primesti decat mai mult planssfasietor, indiferent de situattie, si am intrebat-o daca de fapt ea vrea sa raman cu ea si a zis ca da :)

Atunci am mai brodat putin pe scenariul asta cu ramasul cu ea, apoi i-am zis ca as ramane cu ea dar nu am loc, ca acolo incap numai copii, iar eu uite ce mare sunt, etc.

Dar am verbalizat una din dorintele ei si cred ca a linistit-o :) Ne reintram in ritm.

faimoasele codite urechi de mickeymouse carenu imi ieseau niciodata :)

A propos, tot aflu lucruri despre ea. Ieri aceeasi Gabi mi-a povestit (intreband-o eu despre somn, ca o asocia Anda cu somnul si ceva posibile restrictii) ca fi-mea se ridica din pat si deschide ochii copiilor care dorm. Nu mi-as fi imaginat ca e un asemenea spiridus, am ras cu lacrimi imaginandu-mi-o, ca si mie imi facea asa cand nu voia sa adorm.

Drept urmare, Anda care adoarme mai greu la gradi (la ce tarziu se scoala nu ma mira) are nevoie e prezenta cuiva un 5 minute, de mangaieri si tinut de manute. SI mis e spune ca adoarme singura si chiar repede asa. Inclin sa cred asta ca dupa o perioada la gradi la 1 ma taraste la nani cu perna, nunu rosu (telefonul rosu) si titi. :)

O cotitura de marti seara

noreply@blogger.com (zoozie) — Tue, 10 Jan 2012 14:00:59 PST

Nu sunt nici pe departe o mama-model, un momnument de zen si calm, nu am pretentia ca imi citesc copilul precis, 100% dar in seara asta ma felicit ca nu mi-am pierdut cumpatul, desi eram pe cale s-o fac.

Dupa trei saptamani de pauza - datorata unei noi raceli si a unei vacante de iarna, Anda s-a reintors la gradinita. Este o gradinita pe care am ales-o cu grija, atat cat am putut eu. Am facut rabat la spatiul larg si curtea incapatoare in favoarea unei mancari pe care eu am considerat-o potrivita pentru fata mea - sa stiti ca au si prajituri deci nu, nu e o gradinita vegana sau unde nu exista chiar nicio chestie interzisa, insa ofera control asupra surselor de carne, nu li se da lapte deloc (eu ofer aproape doar lapte crud, altfel n-am nimic cu el), si restul ingredientelor vin pe cat posibil de pe rafturile cu eticheta bio din hipermarket, ceea ce mie se pare rezonabil, oricat s-ar putea intinde discutia despre bio care nu este bio.

Am fost atenta si la oamenii de acolo, la felul in care imi povesteau de Anda maruntisuri si alte asemenea, felul in care comunicau non-verbal cu ea, la tonul vocii atunci cand le scapa ceva involuntar, in sfarsit, am incredere ca in mare parte din timp copilului meu nu i se baga chestii pe gat in afara unor reguli de bun-simt care previn accidentarea unora sau altora si le dau voie sa convietuiasca intr-o oarecare ordine. Este ce pot astepta de la o colectivitate care functioneaza conform legii invatamantului din Romania.

Nu o duc niciodata la prima ora, fi-mea e o late sleeper prin definitie si eu nu am trezit-o niciodata din somn. Din contra, am alimentat acest somn de dimineata cat am putut de mult, pentru ca daca doarme bine e si mai colaborativa si reusim sa plecam mai repede.

Am mai descoperit ca daca sunt gata cand se trezeste ea totul merge mai usor.

Totusi, ieri, luni, nu a vrut la gradi. De cateva zile ii spun ca va veni si ziua cand vom pleca, noi batranii la lulici si Anda va sta la gradi unde va desena, va canta, dansa sau se va juca dupa pofta inimii. Ea a zis la un moment dat ca mama pleaca la lulici si tata sta cu ea "casa mickey mouse" (fara prepozitie), cum se numeste acasa la noi pe limba ei. I-am spus ca de data asta tata nu mai poate nici el sta acasa, nici mama, asa incat nu prea avem de ales, insa daca o deranjeaza ceva la gradinita sa-mi spuna ce e si fac ceva sa opresc asta.

Cand o luam de la gradi o intrebam ce a facut. Iar ea, cu vorba ei pe jumatate, spunea: a papat cioba! a papat doi! A baut apa (se citeste a bauta apa), a bauta ceai! Atat!!!

O intrebam in weekend daca nu vrea sa mearga la gradi sa pape printre altele ciorba si doi. Nu papam ciorba! Mergem la gazin cociolata!! Tata pa gazin cociolata!! Ok, se rezolva...

Duminica s-a culcat extrem de tarziu de dupa-amiaza, asa ca a adormit tarziu si noaptea, pe la un trei asa... Am avut noroc cu o sora de-a mea care era in Bucuresti si a avut bunavointa sa vina sa stea cu ea, asa ca am plecat direct la serviciu pe la un 12. Astazi insa deja nu mai aveam pe nimeni disponibil.

Aseara am avertizat-o din nou ca vom merge la gradi.

De dimineata s-a trezit, a vrut sa ma asez langa ea si a atipit cu sanul in gura, alintandu-se. M-am ridicat si m-am dus sa ma pregatesc de plecare. S-a suparat, a plans. M-am intors si mi-am cerut scuze (dupa ce imi terminasem treaba) si am stat cu ea in brate. A mai urmat o repriza de plans pentru ca-i ratam mereu coditele de mickey - trebuie sa aiba cercuri ca urechile de Mickey :)) - si le faceam prea jos, dar ea nu stia cum sa-mi explice asta si se supara pe mine.

A mai plans din cauza ca nu am vrut sa imi acopar un umar si dintr-o cauza de care nu-mi aduc aminte inca de atunci. Mi-am tinut cumpatul, desi cand plange asa te simti efectiv vinovat, incompetent si de-a dreptul prost. E tare greu sa nu devii defensiv / agresiv la un moment dat si eu nu fac rabat de la fasco-uri de-astea in viata de zi cu zi, de cand cu the terrible two's cate la noi a offost teribilul un an si doua-trei luni, teribilul doi, doi ani si jumatate, acesti teribili trei ani... Recunosc ca un curs de comunicare nonviolenta si modul meu de a intelege copiii ma ajuta mult, insa daca sunt obosita sau am dureri continue clachez destul de urat.

Am reusit sa ne imbracam printre un iaurt si un ales de haine - a castigat o rochita verde, am reusit sa plecam.

Nu am scapat nici de data asta de sling. Se posteaza imbracata in fata mea pe hol si zice sing! si nu se misca de acolo... Am cedat si am pus un sling cu inele, povestindu-i intruna ca mi-e din ce in ce mai greu sa merg asa cu ea. Imaginati-va ca aveam si niste tocuri cui si o burta cat tate zilele care se itea de sub un paltoon cadrilat. Am auzit si vreo doua exclamatii de la femeile care vindeau lucruri in statia din fata blocului. Stiu ca sunt nebuna satului, dar e putinul pe carel pot face sa mai inmoi din angoasa separarii la copila asta mica, care va avea parte in curand de atatea schimbari, nu rezist sa ii fortez mana. |ilele trecute a fost tare intelegatoare si a stat la tatal ei, insa acum eram singure si ea stia ca va ramane singura - fara mami.

Noroc ca am cu adevarat cativa pasi de facut pana la masina, iar asta vine relativ repede. In masina cu un copil in sling nu am patit sa nu mi se dea vreun loc. Cu burta am avut doua-trei ocazii in care am mers in picioare, ca probabil burta nu se misca asa cum o face Anda probabil :), lucru care nu e chiar rau, dar statul pe loc in picioare in timpul sarcinii mi se pare chinuitor si la Denis si la Anda am patit la fel.

Aici fac un interludiu: nu am vazut pe nimeni sa faca loc unei tigancuse cu copilul in brate sau unei fete mai cu aer de cartier cu copilul la fel de in brate. dar la mine insa se da lumea mereu la o parte. Mi se pare asa de ... discriminator... De parca astea nu ar fi oameni si n-ar avea si ele dureri de spate. In sfarsit.

Cum m-am urcat in autobuiz azi copila s-a mulat pe umarul meu si n-a mai scos un sunet, era de-a dreptul letargica. Am continuat sa ii vorbesc, i-am zis xa maine mergem fara sling, i-am aratat doi copii cu adevarat obraznici, erau aproape niste copii ai strazii, care bruscau lumea prin masina si probabil incercau sa si fure, i-am spus cine sunt si ca lumea nu-i iubeste pentru ca se poarta chiar urat.... Odata iesiti, au lovit in geam in dreptul unui om care ii intrebase "voi ce-aveti ma?" si am vazut cum un nene ii fugarea cu o carja in mana, deci probabil il imbrancisera si pe ala... Of, si copiii astia vor creste si vor asculta manele in autobuz de la telefoanele furate - sau ce-o mai fi atunci in mare voga... Cam trist.

La gradi am nimerit in mijlocul unei cete de copii care isi asteptau parintii si se imbracau cu ajutorul unei ingrijitoare, iar Anda la un moment dat si-a intins gurita sa o pup si a inceput sa planga dupa ce i-am scos salopeta. Am stat cu ea 10 sau 15 minute, timp in care si educatoarea ei a incercat sa o convinga sa mearga dincolo sa o vada pe cealalta fata si sa danseze cu copiii, iar eu am intrebat-o daca e chiar asa suparata pe mine si mi-am cerut inca o data scuze, spunandu-i ca incerc sa vin si eu diseara sa o iau. Numai bine ca unul din colegii mei din tura de seara era in concediu si a trebuit sa raman sa-mi ajut o colega, asa ca s-a dus doar al meu dupa ea si eu nu m-a m putut tine de cuvant.

Si... am ajuns acasa, oameni buni.

Anda merge din mai la gradinita,s-a acomodat extrem de repede - si nu incerc sa ma impac pe mine insami, chiar a avut putine manifestari negative dupa intrarea in colectivitate - dar acum... s-a bucurat ca ma vede, i-am dat o portcala care parea cel mai frumos lucru din lume - eu nu-i aduc lucruri sa o recompensez ca a stat a gradi sau ca a fost "cuminte", nu am facut niciodata asta dar plecasem cu ea de la munca.

M-a luat in brate, a pupat burta-bebe, burta-inimioara, mi-a povestit lucruri pe limba ei, mi-a cerut sa suga - dar nu a supt, a mimat suptul stand asa 2-3 minute. Apoi a vrut o rochita albastra ca a Cenusaresei care rula atunci in background, dupa care si-a amintit ca are o rochita roz. Careia ii cazuse o funda la spalat, pe care ii promkisesem ca i-o cos la loc. Dau sa o cos, ea a vrut ata dar nu si acul. Nu prea am inteles ce vrea asa ca am continuat sa cos de doua-trei ori cat sa fixez funda aia. A inceput sa tipe, eu am fost cale sa-mi pierd cumpatul. Am fugit din camera, am inchis usa, am mers in baie si m-am intors la ea. Am luat-o in brate, deja ma striga printre urlete, si i-am zis ca nu mi-am dat seama la timp ca nu voia sa cos. Si am luat-o pe partea non-violenta: vrei sa scot funda? cum? Da, sa scot ata rosie vrea. Te-ai suparat pe mami?

Si-a urcat extraordinar de mult tonalitatea plansului - a descoperit o noua octava de vreo doua zile - si eu mi-am dus mainile la urechi instinctiv. Ea s-a aparat de mine de parca se astepta sa fie lovita sau impinsa, apoi s-a uitat mirata la mine cum imi pun mainile pe urechi. I-am spus ca ma dor cand tipa asa, ca as vrea sa poata sa se linisteasca si sa imi spuna cum e e ea suparata sau ceva de genul. A dat sa se linisteasca intr-adevar, apoi iar si-a amintit de ceva si a urcat iarasi trilurile alea greu de suportat... Si in momentul ala m-am felicitat ca mi-am pastrat cumpatul,. pentru ca Anda ma certa cu toata fiinta ei mica ca am dus-o la gradinita si nu am mai stat cu ea, desi acolo se jucase si a continuat programul netulburata.

Ma asteptam sa ma solicite mai mult decat de obicei seara, dar nu ma asteptam sa aiba nevoie sa arda atatea chestii negative intr-un fel atat de violent. Tipa la mine si in acelasi timp si-mi aranja mainile pe spate, ca sa aiba cat mai mult contact fizic cu mine. Am mulat-o pe pieptul si burta mea si i-am vorbit in continuare, am intrebat-o daca e suparata pe mama ca a lasat-o singura, moment in care a tipat si mai tare - deci da, asta era...

S-a linistit cand i-am spus ca astept sa se linisteasca si sa vorbim despre cat a deranjat-o de tare, am pupat-o si am tinut-o in brate.

Ne-am mutat la un moment dat dincolo, am aranjat monitorul sa se vada chitz-chitz-pulash (iepurasul chit-chit care de fapt e soricel si iarasi de fapt sunt mai multi si desemneaza Cenusareasa sus-mentionata),. Mi-amintesc ca inainte de transfer a vrut iar sanul, dar nu pe sus, pe sub bluza. Ba nu, pe sus. A mimat iarasi suptul putin si apoi dincolo a mai continuat sa "suga", dupa care m-a rugat sa ii transform codita de la spate in codite de Mickey, care de data asta au fost corecte, pentru ca am inteles in sfarsit ca le vrea in varful capului dar totusi intr-o parte (ieri a fost un cosmar ca era proaspat spalata si ii alunecau si elasticele in par).

Oh well, acum e calma de cel putin jumatate de ora, a acceptat sa se joace cu mingea cu tatal ei, a facut tot felul de lucruri - m-a cautat sa ma si pupe cu boticul ala adus in fata, de amintirea caruia ne topim amandoi in timpul pauzei de masa... timp in care eu am simtit nevoia sa las scrisa seara asta pentru ca trebuie sa tin minte mereu cum se linisteste un copil care se resemneaza dar nu agreeaza deciziile parintilor, desi ajung sa ii placa pana la urma... Si nu incetez sa ma intreb cum gestioneaza o asemenea criza parintii care practica plansul controlat la 3, 5 sau sau 6 luni... Sunt convinsa ca nu isi bat copiii, dar sunt atatea feluuri de a violenta fara macar un gest violent incat...

Eh, si cu o asemenea zi - am reusit sa plec pe la 11.30 de acasa (se trezise la 10 si ceva) si m-am intos dupa 21, dua care a urmat odiseea de mai sus... Cu o asemenea zi la activ imaginati-va cate chestii dragute gatesc acum, cate masini de rufe mai spal si ce sotie draguta sunt.

Este pretul pe care il platesc uneori sa am macar sentimentul ca imi ramane copilul intreg la minte. Si nu ma opresc sa nu-mi para rau ca nu am mereu disponibilitatea asta, ca ma infrange si pe mine oboseala, rutina sau teama ca nu reusesc sa imi satisfac nevoiele de baza - si aici le includ si pe cele ale celor din jur, pe ea incluzand-o - si devin rece, defenzsiv-agresiva sau ma inchid in mine din cand in cand.

De dragoste, de dor

noreply@blogger.com (zoozie) — Sun, 08 Jan 2012 13:08:58 PST

Mi-e tare dor de locsorul meu, simt ca l-am abandonat. Mi-e drag, l-am crescut, l-am transformat, i-am dat parte din viata mea, in momentele cand am simtit ca am putin timp de impartit cu altii si cu mine insami in acelasi timp.

Noi din viata reala ne-am bucurat de binefacerile colectivitatii, raceli repetate pe fondul uneui streptococ betahemolitic incapatanat, care de altfel a iesit la un singur exsudat pana acum, prin septembrie, dar care pare sa se manifeste de atunci prin raceli la diverse niveluri ale tractului respirator al Andei si prin conjunctivite purulente care apar cand ne e lumea mai draga. Stim ca pana scapa complet de spectrul lui trebuie sa trecem prin incercari repetate, dar e, ah doamne, atat de obositor si pentru ea si pentru noi.

De la noul an ne dorim in primul rand sanatate. Dupa un Craciun virusat 100%, cred si eu ca e primul si singurul lucru pe care ni-l dorim! Si vi-l dorim si voua.

Ce-am mai facut?

Ne pregatim de nastere.

L-am dospit pe Denis Stefan, are un cuib maaare de parca maine s-ar naste, nu prin februarie, dar slava domnului nu m-am mai ingrasat ca prima data. Sa fie de vina faptul ca nu am luat niciun supliment alimentar pana acum?

Am inceput sa meditam si sa dospim variante de a naste cat mai putin traumatizant - atat pentru mine cat si pentru Anda, Denis si tatal lor. As vrea sa ii ofer celui din urma o parte din devenirea mea de atunci, vreau sa atingem impreuna si misterul acesta si, desi nu stiu 100% ce e in mintea lui si ce-l conditioneaza, stiu ca vrea si el sa participe. Am incredere, dincolo de prejudecatile care inconjoara nasterea acasa, ca vom avea sansa unei experiente frumoase, ca vom atinge impreuna o santeie de dumnezeire, ca vom avea o viata mica in mainile noastre si o vom intampina impreuna, in cel mai frumos mod posibil.

Nasterea e si altceva decat "aproape de pamant", tipete, sange, mucus, perfuzii, apasat pe burta si copil separat de mama lui in primele clipe dupa venira pe lume. Se poate face la caldura, in semi-intuneric, discret, cu bucurie si rupere de lume, iar copilul poate sta linistit pe pieptul mamei imediat dupa nastere, fara sa aiba nevoie sa fie taiat, impuns, aspirat, spalat pe loc. Lucrurile astea (ma refer la spalat et co, si la taiat cordon ombilical - desi la ultimul am niste dubii si o pofta sa incerc lotus birth) vor avea loc, insa popularea cu bacterii prietenoase de la mama si primul supt sunt mai importante decat o baie. In plus, vernixul il ajuta sa isi mentina caldura, iar vorci franceze si nu numai arata ca in spitalele lor unde nu au spalat copiii in primele ore dupa nastere, acestia au revenit mai tarziu in proportie mult mai mica cu diverse dermatite. E un "pret" mic de platit pentru o piele "de bebelus", cred eu. Bine, articolul la care ma refer spunea de fapt de 2-3 zile pana l;a prima baie, dar azi google nu e prietenul meu si nu stau sa sap dupa el.

Anda si sarcina, babywearing, alaptare in tandem si pregatirea pentru nastere

Am purtat-o pe Anda toata sarcina si inca o mai ridic in brate. Acum mai mult prin casa, e drept. Ultima oara cand am iesit cu ea in sling a fost in saptamana dinaintea Craciunului, cand am lasat-o la Gradi. In rest am inceput cu durere ca "mama nu te mai poate duce" si pana la urma a inteles si ea si a fost in sfarsit de acord sa stea la tatal ei in Boba, spe fericirea acestuia, care abia astepta sa mi-o fure.

Am continuat s-o alaptez, desi lactatia mea s-a diminuat inca din prima luna, iar sensibilitatea sanilor mei a crescut drastic, rezultatuil fiind ca daca se mai trezea prin absurd la 5 dimineata si imi cerea ajutorul sa adoarma la loc eu nu puteam aormi chiar in acelasi timp cu ea pentru ca... simteam cum suge.

Din luna a patra a venit insa colostrul si a fost ceva mai mult lapte pentru iubita mea si de multe ori lucrurile mai au decurs mai usor. Odata cu lactatia redusa copila si-a redus singura timpul petrecut la san.

E suptul de nani, de obicei, pe care il cere, cateva minute scurte, 2-3 guri, un ritual. L-a asociat singura cu somnul si a avut diverse perioade: in care nu voia sa suga pana nu se aseza in pat. Imi refuza sanul la suparare, de exemplu, spunand ca nu face nani, iar cand facea nani imi aducea si nunu rosu - telefonul meu rosu pe care citesc pana adoarme ea.

E si supt "e titi, e dulce! e bun", sau "titi e frumoasa, are puncte!!!" sau de bucuria revederii, sau in timpul ultimei boli de alinare... atat cat puteam eu sa o tin atasata. Pentru ca pe langa "mami nu te mai poate duce" a venit de curand "pe mami o doare/deranjeaza acum, te rog hai sa incercam mai tarziu", care uneori e primit cu empatie, alteori cu o orbire care ma uimeste si pe mine.

Cum pare sa aiba inca nevoie de mine in felul asta, nu o voi intarca.

In general, simt o mica jena daca sta mai mult de cateva minute la san sau daca suge mai des de doua ori intr-un interval de cateva ore. Alaptarea peste sarcina nu mi-a dat niciodata contractii - alte mame simt asa ceva - dar nici nu este mereu cel mai simplu lucru de facut. Am avut momente in care m-am simtit mai rau, epuizata ori obosita, iar a sta in aceeasi pozitie pentru fata ar fi fost ultimul lucru pe care mi l-as fi dorit. Copila intelege de multe ori si daca ma aflu intr-un astfel de punct ma ajuta si tatal ei, care zilele trecute a reusit premiera de a o adormi seara singur si de a dormi cu ea peste noapte. E drept ca tare tarziu a adormit, dar acest lucru are o explicatie, in noaptea aia a facut inexplicabila febra, care a doua zi s-a manifesta printr-o sub=febra de 37-37,5, disparand spre dupa-amiaza ca si cum n-ar fi fost.

Vine uneori si spune "nu te doale buba", "nu te doale titi" "nu te doale buta". E asa de dulce si de tandra! Atata doar ca reflexul de supt, inc azul un toddler, incepe sa dispara. Acest lucru e o parte din procesul lung de intarcare naturala si acest lucru duce la un supt defectuos care, suprapus cu sensibilitatea mea, rezulta in ce povesteam mai sus. E o parte din foitele de ceapa care se dau deoparte una cate una, dezvelind copilul mai mare stapan pe alegerile si pe sufletul lui, sigur de sine si pregatit sa infrunte lumea intr-alt fel decat ascuns dupa pieptul mamei, lucru la care a ajuns in propriul lui ritm, care tine de intamplarile si de oamenii din jurul sau in aceeasi masura cat tine si de sine insusi. La Anda reflexul de supt a inceput sa dispara de iarna trecuta, ajutat si de o canuta cu gura de silicon pe care invatase sa o roada, motiv pentruc are mi-a facut niste ragade infioratoare, de care cu greu am scapat si care m-au facut sa consider micile disconforturi din timpul sarcinii niste chestii mici si trecatoare. Am ajuns, a propos de asta, sa cred de la o vreme ca totul se intampla cu un scop si ca firele din viata noastra se leaga in mod miraculos, ca sa nu zic inefabil :)

A surprins-o bebelusul miscand. Se joaca uneori cu el. La inceputul sarcinii avea si ea burta cu bebe, uneori o mai are si acum. Vine si pupa "burta-inimioara", o mangaie sau ii da cate o palmuta prietenoasa. Are grija de mine.

Ieri a venit la mine si mi-a zis "a ninit Ninis afala" - a venit Denis de afara, sa-i dam papucii. A gasit o pereche de botosei minusculi pe care i-am primit cadou in Saptamana bebelusilor purtati. Am incredere ca alaptarea in tandem o va ajuta si pe ea sa faca fata schimbarii si sa isi accepte fratiorul mai usor.

Stiu ca o vreme va fi si ea "bebe mic" si macar asa voi putea sa ii tin pe amandoi in brate si sa gestionez eventala gelozie dintre frati mai usor. Plus ca e un vis mai vechi de-al meu, de pe vremea cand citeam si citeaaaaaaaaaam despre alaptare ca sa caut raspuns la angoasele proprii si mi s-a parut asa de frumos sa tii doi copii in brate care nu sunt gemeni, sa le dai ocazia unica sa imparta ceva atat de intim precum momentele petrecute cu mama.

sau acesta (atentie, contine si scene mai... nude)

din care a reiesit foarte clar cum se fac copiii.

Am accentuat intotdeauna faptul ca ea a fost primul meu copil, iar acum locul acolo e ocupat de fratele ei (dar am completat asta numai dupa ce a parut sa digere prima informatie).

Vom imparti titi cu fratele mai mic. Acum eu sunt curioasa daca il va segrega la sanul meu stang, de care ea nu se atinge de cand avea vreun an si pe care-l oferea in momente de maxima generozitate jucariilor sau lui taica-su, sau va fi de acord sa ma imparta si sa imi ia si ea in primire acest san batut de soarta, ca sa pot egaliza cumva productia de lapte cand va fi cazul :).

A existat o scurta perioada in care orice bebelus era Anda. Ea a coincis cu momentul in care i-am aratat poze cu ea din primele lzile dupa nastere, dar s-a segregat repede de aceasta imagine, asa incat orice bebelus vazut este acum "bebe", nu "Anda".

Anda are o intelegere remarcabila la capitolul asta al nasterii. Inca de acum mult mai mult de un an, cand ne uiam la "In the womb", facut de national Geographic", a inteles ca bebe sta in burta, iese din mami - i-am facut o miscare ampla spre jos, iar ea... ea a facut o miscare ampla spre san si a zis "bebe, titi" (ea atunci abia vorbea). Asadar, pentru ea bebelusii ies din burta mamei si ajung direct la titi, iar asta fara sa citeasca 100 de articole pro-alaptare (si imaginati-va ca nu am stat sa-i citesc vreodata asa ceva :))

Logistica

Vreau sa o pastrez acasa cand va fi sa nasc si daca nu va dormi sa se miste libera pe unde va vrea.

Sunt curioasa daca voi vrea sa nasc in apa, in picioare, intr-o parte, culcata sau pe vine, pe canapeaua din sufragerie sau in patul din dormitor. Daca o sa stau in bratele sotului meu sau cu primul copil in brate :))

Sunt multe detalii pe care nu le-am planificat inca, asa incat daca aveti de impartasit chestiuni mai loogistice si simtiti ca aveti putin timp va rog asa lasati fie un comentariu, sau sa folositi emailul de la pagina de Contact.

Mie nu mi se pare un act de mare curaj sa nasc acasa, ci sa nasc la spital. Nu (mai) vreau un tablou ca acesta de mai jos:

0 Views: Un video que deberíamos dejar de ver. from Amnistía Uruguay on Vimeo.

Citeşte mai mult: http://blogulmeumediocru.blogspot.com/2012/01/de-dragoste-de-dor.html#ixzz1iu3PMYtN

Imi vreau sotul alaturi in momentele alea. Vreau sa nu ma intepe niciun ac, sa nu ma taie nicio lama, sa nu imi ofere nimeni scurtarea chinurilor cu o anestezie sau cu inducerea contractiilor cu ajutorul unui hormon sintetic, care imi va forta corpul sa-si nege nevoile de alti hormoni care sunt atat de necesari in timpul unei nasteri normale, nu nedureoase, dar suportabile. Nu vreau nici acea frenezie din momentul expulziei care cuprinde inevitabil tot personalul medical si vreau sa ma misc in voie si vreau sa nu "ma nasca" nimeni, spuannadu-mi cum sa imping si cat si cum.

Nu am puterea, pe urma, sa ma lupt cu toata sectia de neonatiologie sa-mi pot alapta copilul exclusiv, de exemplu, sau sa evit anumite practici pe care ei le cred absolut necesare, cum a patit cineva mai deunazi,

Sunt egoista, poftim, vreau sa ma bucur de primele momente cu copilul meu impreuna cu amandoi copii mei, nu sa ma cert cu lumea ca un nou nascut are nevoie de 30ml de lapte la biberon dupa fiecare supt in primele trei zile, ca altfel nu se satura. Si nu vreau nici sa ma gandesc mereu daca Anda plange dupa mine seara cat timp eu sunt la spital.

Sa-i sature pe-ai altora, pe-ai parintilor constienti, responsabili si echilibrati, mereu cu gandul la riscuri si necazuri posibile, care au incredere in sistemul lor medical. Sistemul medical care, in ochii mei, nu are drept target confortul mamei si al copilului (sau nu acela care ar surveni daca s-ar face mai putine interventii in mersul natural al lucrurilor). Nu ma refer neaparat la nastere, care survine de parca ar fi o boala, cat la tot ce se intampla acolo, la "lasa ca ai timp sa alaptezi acasa, acum dormi", la bucatele de bunavointa venita chiar din inima care par sa faca bine pe moment dar care pe termen lung rezulta in multe neajunsuri.

Ei inteleg totul prin "raul cel mai mic". Eu ma gandesc ca, in mare, sistemul medical are in vedere faptul de a te tine in viata si de a te trimite acasa cu norma facuta - greutate standard, vaccinuri, vitamine, de multe ori sfaturi eronate despre primii pasi in alaptarea si ingrijirea copilului mic, care ajung sa te faca tandari la primul puseu de crestere.

Nimeni nu spune in maternitati daca si cand exista puseuri de crestere ale bebelusului (ce e ala? Uite aici si aici despre ce evorba), nici nu explica cum sta cu adevarat treaba cu cererea si oferta in alaptare, pentru ca aproape nimeni nu merge pe altceva decat pe folclor si experienta personala cand vine vorba de hrana copilului si multa lume care lucreaza acolo nici macar nu a alaptat exclusiv vreodata).

Drept urmare, ajungi sa crezi ca tu esti vinovata ca nu ai lapte, ca laptele ala are nevoie de chemari samanice, nu de pus copilul la san fara a avea un ceas in fata ochilor... incat ajungi un munte de vinovatie si te trasforma in parinte depresiv pentru ca tu nu reusesti sa alaptezi la program sau ma rog, cum se spune pe acolo de fapt, sa alaptezi "la cerere", dar alaptarea nu e recomandata mai devreme de doua ore din diverse motive, pentru ca tie iti plange copilul si pentru ca nu e recomandabil si curat sa-l tii langa tine in pat pentru ca oricum ar trebui sa stii ca esti o vaca nesimtitoare si-l poti oricand strivi, asta ca sa nu mai vorbim de aerul pe care il furi daca beblusul nu sta in patut :).

Cu alte cuvine tu nu vei reusi sa dormi macar doua ore legate intre un alaptat, un ragait, un shimbat de scurtec, un asezat copilul in pat numai sa ca se trezeasca imediat ce simte ca nu mai e lipit de tine si o iei de la capat si in conditiile astea normal ca totul pare sumbru.

Bine, va dati seama ca eu nu as ajunge aici in niciun caz, dar am in minte cateva mamici dragi care au patit lucruri asemanatoare cu ce scrie mai sus. Sigur, in mare parte am cumulat toate discutiile de care am auzit intr-o fraza si rezultatul pare un scenariu apocaliptic, dar ideea ramane, vreau sa nu ma lovesc de atmosfera de spital.

In plus, e foarte important ce mananca un bebelus prima data. In afara de faptul ca ii determin o buna parte din obiceiuri si tendinte prin ceea ce mananc eu in timpul sarcinii, ceea ce ingereaza Denis dupa ce se naste va determina si tipul de bacterii care ii vor coloniza tractul digestiv, cu urmari pe termen lung si foarte lung.

In plus, chiar si o masa de lapte praf ii va schimba echilibrul acesta e interior, sunt studii care arata ca trebuie sa treaca o luna de alaptare exclusiva pana cand se reechilibreaza ph-ul din intestinele unui copil caruia i s-a oferit supliment de lapte praf si ca ph-ul unui copil hranit cu lapte praf este comparabil cu acela din intestinele unui adult. Si ce daca, poate ati spune? Pai e o legatura stransa intre ph si tipul de bacterii care pot prolifera in trupusorul unui copil atat de mic. Voi adultii aveti sistem imunitar, pentru voi nu inseamna ca sunteti neaparat mai predispusi la un colon iritabil, la o infectie cu e-coli sau cu candida, dar pentru bebelus chiar asta inseamna. Normal ca nu toti copiii patesc asa ceva, dar cati copii alaptati ati vazut voi cu problemecu scaunele (nu ca ati fi vazut prea multi, 12% se alapteaza in romania, nu mai mult) si cati copii care beau alt fel de lapte? SI cate femei din Romania pleaca cu laptele praf in geanta de la spital ori pe reteta si cate care pleaca cde acolo au invatat deja cum sa alapteze in asa fel incat sa nu aiba rani pe sani? Ei bine, eu vreau sa fiu mai catolica decat papa, nu vreau sa i se dea glucoza cat timp eu sunt inca pe masa ginecologica, nu vreau sa vina cineva cus eringa cu lapte prin spatele meu si sa se asigure ca am copil care ia in greutate ca nu sta nimeni dupa ifosele mele de proaspata mama.

Mai exista un risc asociat cu hrana artificiala (bine, nu o singura masa, dar merita mentionat). Despre el am aflat intr-un mod trist - fetita unui bun prieten al sotul meu a avut problema asta care necesita operatie in toate cazurile. Este vorba de stenoza de pilor, asociata se pare cu o predispozitie congenitala, dar si cu hrana artificiala. Exceptand statistica de mai sus cu ceo 12%, care face ca aparitia unei asemeneea afectiuni la copiii alaptati sa se produca in mai mica masura, am gasit mai multe surse care chiar asociaza aceasta afectiune de hrana artificala. In plus, baietii au de 6 ori mai multe nesanse sa se pricopseasca cu asa ceva.

Alte considerente

Vreau sa imi recuperez si prima nastere, desi nu a fost nici pe departe o trauma ca a altor femei. Vreau... mai mult control, simt ca asa ma regasesc pe mine ca femeie.

Nu sunt inca sigura cum vreau sa decurga nasterea de acasa, daca sa facem multe poze, sa apelez la un sprijin din afara familiei daca nu simt ca lucrurile ne scapa de sub control, ori sa ma inchid in mine insami cand vine momentul. Mai am aproape doua luni sa discut, sa fac planuri si sa fac un fel de damage control. Mai am unul sau doua controale de facut, trebuie sa ma asigur ca nu am riscuri de preeclamsie si ca bebelusul se va pozitia corect pana la final.

Dar cum bunul mers in nastere tine, in mod miraculos, si de dispozitia psihica a mamei si de felul in care este ea impacata cu sine insasi si modul in care ea accepta ca un bebelus va veni, am incredere ca Denis va vrea sa stea cu capul in jos, ca nu ma voi imbolnavi cu streptococ sau cu alt crocobaur care mi-ar putea fisura membranele inainte devreme, ca nu-si va pune "fular" in jurul gatului si ca va colabira cu noi, pentru ca il voi lasa sa decida absolut totul in ce-l priveste, de la inceput.

Denis este o pesoana cu drepturi depline, unul din drepturi fiind ca se poate naste intr-un mediu prietenos si ca va fi lasat sa isi urmeze instinctele in liniste, in detrimentul unui mediu aseptic atat in timpul nasterii cat si dupa. Vom fi un tandem, ne vom afla in continuare in simbioza, intr-un echilibru unic, pentru ca noi doi suntem unici.

Nu in ultimul rand, as vrea sa subliniez ca aseptic nu inseamna si curat. Aseptic inseamna in primul rand loc mai mult pentru ORICE germene purtat de altcineva decat de mine sa se dezvolte in si pe copilul meu. Asa incat, vom avea desigur curatenie, insa copilul meu nus e va dezlipi de mine pana nu va imprumuta toti germenii buni si rai pe care am sa-i dau, impreuna cu anticorpii aferenti care ii vor veni in cantitate deloc neglijabila prin colostrul pe care il va devora la maxim 30 de minute de la prima lui respiratie. Mi se pare mai prietenos mediul de acasa, cu germenii cu care noi vom convietui tot timpul (sa nu fim naivi, aceasta lume apartine virusilor, acarienilor si bacteriilor) decat un mediu de spital de udne multa lume pleaca cu stafilocoul auriu drept bonus.

Sunt tare curioasa, uneori chiar nerabdatoare sa-l cunosc si pe el. La eco parea sa semene cu tatal meu la fata. Vreau sa inaugurez wrapul elastic (rooooz) si sa am din nou un copil care nu stie sa planga.

Copiii invata atat de multe inca inainte de a se naste, incat chiar vreau sa ii transmit un mesaj cald la venirea lui pe lume, cum nu am avut sansa sau cunostintele necesare de a proceda cu Anda.

Si va las cu o imagine peste care am dat acum vreo doua saptamani (am preluat-o de la peaceful parenting cred, nici nu mai stiu...) si care a devenit imaginea mea de profil pe facebook, fara vreo legatura cu discutiile care inteleg ca se poarta acum in mediile virtuale, de care am aflat indirect si pe care le voi ocoli cat pot.

Eu ma caut pe mine insami acum, ma inchid in balonul roz, imi creez oaza mea de liniste, pentru ca voi infrunta marea incercare a vietii mele de pana acum, iar acest balon imi ocupa toata perspectiva. :) Si ce bine e asa!

Evenimente de sambata 17 Decembrie

noreply@blogger.com (zoozie) — Sun, 15 Jan 2012 12:40:35 PST

Tot la Casa Margarit, ca data trecuta.

Intalnirea La Leche League de decembrie, la 16.30 la sediul ANNA (strada Muzelor nr. 9)

De.... spălat - alternative pentru pretenţiosi

noreply@blogger.com (zoozie) — Fri, 16 Dec 2011 08:59:59 PST

Am fost toata viata o cascata, dar de cand am copil intotdeauna cred ca am atins apogeul neorganizarii, al oboselii sau pur si simplu al faptului de a fi distrata. Insa invariabil si destul de... periodic mi se intampla ceva care sa infirme asta - cu alte cuvinte ca nu am ajuns treapta cea mai de jos - sau pe cea mai de sus, cum vreti s-o puneti.

Cred ca deja e mai bine de o luna de cand am primit niste produse de curatat pentru mine si pentru fiica-mea. Le-am si testat, evident. Nu foarte intensiv intrucat mie mi-a intrat in reflex sa pun mana pe sapunul handmade cand sunt sub dus, dar suficient de des cat sa-mi pot da in sfarsit cu parerea obiectiv despre produsele cu pricina.

De fapt, ce mai incolo si incoace, adevarul e ca a durat atat de mult pentru ca obiectul muncii mele cu mare greu se mai lasa spalat.

Noi suntem relativ nonviolenti si am vrea sa u apelam la spalatul cu forta printre urlete, asa incat ne-am propus sa vedem cat rezistam cu copilul nespalat. Nu cred ca vreti sa aflati raspunsul, va voi spune doar ca am facut un compromis, zilnic de mai multe ori e cu fundul in chiuveta si acoperim cat mai mult din suprafata corpului bebelusesc cu apa calda si sapun. Ramane parul, care s-a adaptat atat de bine nespalatului, incat povestile despre no poo mi se par in sfarsit credibile. Dupa o saptamana are parul la fel de matasos ca in a doua zi dupa samponare.

Eu insa nu rezist asa de mult, asa ca am folosit si Multi Mam Baby Wash si Multi Gyn FemiWash - pe primul mai mult pentru par, e drept. Lista lor de ingrediente e foarte asemanatoare, cred ca pot sa le incurc fara grija.

Ce sunt de fapt? Niste spume moi, aproape fara miros - ceva au, pentru ca de exemplu am folosit o baza de sampon Aurantis de la Mayam - cu adevarat fara parfum, al carei miros aducea cu cel de sapun de casa. Nu neg insa ca probabil nu parfumul e de vina penru mirosul oarecum mai prietenos al spumelor despre care va scriu, ci agentii tensioactivi in mod clar diferiti. Ah da, hidrateaza foarte bine si lasa parul frumos.

Cum sunt paranoia cand vine vorba de aditivi si substante chimice, va asigur ca am verificat in stanga si in dreapta si spumele astea nu sunt toxice. Sunt un amestec de tensioactivi din surse naturale (din cate-mi dau seama) si substante antiiritante (extract de aloe). Cam... atat. Mama Evei a facut un research foarte complet pe tema asta, asa ca directionez pe cei interesati aici.

Asadar gamele MultiMam si MiltiGyn sunt alegeri foarte bune pentru oricine are rezerve in a folosi produse cosmetice facute de cineva care nu beneficiaza de o linie tehnologica - ma refer la produsele handmade sau, cum spunea cineva intr-un puseu de cinica neincredere, facute "pe genunchi".Sunt foarte suor de folosit, se limpezesc foarte repede, in ochi nu mi-au intrat asa ca nu pot spune daca ustura au ba, deci le recomand oricui cu incredere.

In cazul meu, ce-i drept, se aplica urmatoarea situatie: cu cat mai "pe genunchi" si avand ingrediente mai simple, cu atat imi plac mai mult. Pielea mea e foarte fericita de cand cunosc "sapuneresele". Dar chiar sia sa MultiMam Babywash mi-a lasat o impresie excelenta - si sunt foarte greu impresionabila pe partea asta a cosmeticelor si alimentelor sanatoase.

Noutăţi de la Mara

noreply@blogger.com (zoozie) — Tue, 13 Dec 2011 09:33:03 PST

Cu mare întârziere datorată unor evenimente care mi-au cam scăpat de sub control, vă anunţ cu drag că Mara are noutăţi pe site. Hăinuţele ei sunt de calitate şi ies puţin din tipare, atât cât să le facă delicioase pe orice copilaş aţi avea în dotare.

Colecţia Christmas:

PACHET 70 LEI

Pachetul conţine: 2 body-uri cu mânecă lungă imprimate la alegere din orice colecţie (inclusiv cea de Crăciun) plus un body maieu imprimat la alegere din orice colecţie, sau orice altă combinaţie care totalizează 70 lei. Bonus: cutia festivă

PACHET 140 LEI

Pachetul conţine: 2 body-uri cu mânecă lungă imprimate la alegere din orice colecţie (inclusiv cea de Crăciun) plus un costumaş imprimat la alegere din orice colecţie, plus o păturică sau orice altă combinaţie care totalizează 140 lei. Bonus:: un masaj pentru mami sau bebe in valoare de 55 de lei, la Active Center si cutia festivă, desigur.

O saptamana de SMS

noreply@blogger.com (zoozie) — Sun, 15 Jan 2012 12:41:15 PST

De pe 10 pana pe 16 decembrie, printr-un SMS la 848 (numar valabil in retelele Vodafone, Orange si Cosmote) se doneaza 2 euro;

la Romtelecom, tot intre 10-16 decembrie, puteti dona:

0 900 900 301- 10 euro/apel

0 900 900 303 – 3 euro/apel
0 900 900 305 – 5 euro/apel
*Nu se percepe TVA.

Bibi este un copil mic-mic care depinde de ajutorul altora. Are periodic nevoie de transfuzii intrucat sufera de o forma foarte rara de anemie. Transfuziile sunt insa o solutie temporara, ii fac si bine (il tin in viata) dar si rau - nivelul fierului din corpul lui a ajuns la cote astronomice). Solutia definitiva este una chirurgicala: un transplant de maduva.

E nevoie de multi bani, acum o luna inca mai avea nevoie de 140 de mii de euro.

Pentru voi cat inseamna doi euro? un suc in oras? o caserola cu baclavale din mega image, luate dinr-un impuls de moment cand mergeti sa cumparati paine?

Va rog, mariti-va factura la mobil cu 2 euro, nu se impoziteaza, nu veti plati o gramada TVA in plus la factura curenta. Sunt pentru un copil care pana la doua luni parea absolut normal. Cititi despre el pe mai toate blogurile mamicesti pe care le cunosc. Exista o pagina de facebook dedicata care vinde tot felul de lucrusoare, iar banii stransi se vireaza de asemenea in contul acestui copil. Se organizeaza evenimente care sa ii popularizeze cazul sau sa mai stranga un strop de bani pentru el. Acum in decembrie urmeaza al doilea talcioc urban pe 17 decembrie.

Cititi mai multe despe Bibi pe blogul tinut de mama lui, aici.

Poftiți, poftiți, e (aproape) gratis!

noreply@blogger.com (zoozie) — Fri, 11 Nov 2011 12:15:08 PST

După o săptămțnă galopantă, în care n-am făcut decât să muncesc și să (nu) dorm, mâine mă duc și mă răsfăț lângă oameni frumoși la....

Sper să vină multă lume, s-au adunat multe lucruri și pentru Bibi și așa, în general.

În ultima vreme am surprins nașterea multor evenimente frumoase (cam mult frumos în postarea asta dar... avem și de-astea, nu?) și acest lucru e ca o gură de aer proaspăt.

Parcă după ce am renunțat complet la tembelizor și aud mai puține știri apocaliptice am mai mult ochi pentru astfel de initiative și mă bucur să spun că și particip la ele.

Ele cu siguranță s-au întâmplat tot timpul, dar cumva nu avem ochi, timp sau dispoziție să vedem uneori decât o țară mizeră și înapoiată.

Scrisoare de la Mara

noreply@blogger.com (zoozie) — Tue, 08 Nov 2011 07:40:36 PST

Este dorinta Marei sa raspunda la feedback-urile minunate pe care le-a primit din parta voastra din cadrul concursului si placerea mea sa public aceasta scrisoare aici.

Dragii mei

Va multumesc din suflet pt feedback-urile primate. Parerea voastra (CHIAR E) foarte importanta pt noi. De aceea, prin bunavointa Ramonei, iata un feedback la comentariile voastre (pe scurt, ca sa nu scriem romaneJ).

1. Raluca Donciu – deocamdata ne axam pe produse pt copii, dar cine stie, poate lansam si vreo linie de gravide “tatuate”J. Cat despre fesuri mai mari…nu am facut decat pt max 6-9 luni pt ca, in general, copiii mai mari si le dau urgent jos de pe cap, iar mie nu-mi plac deloc alea care se leaga sub barbieJ.

2. Catalina Zimbroianu – avem un model (lansat nou) chiar cu Micky! (vezi pe FB, colectia de tricouri Cartoons)

3. Crisalida Esarfe Port-Bebe – o idée f misto! Ne-a trecut si noua prin cap, ba chiar avem in minte niste modele…(nu le pot dezvalui, pt ca sunt in faza de proiect si nu vreau sa ne fure concurentaJ)

4. Ramona Ciorcila – fantastic! Gand la gand! Avem déjà in productie un model de Craciun!!

5. Bacalu Cristina-Elena (clienta cu state vechi…)– poate la vara facem si maieuri. Apropos de salvari, avem in productie o linie de pijamale care vor avea pantalonii de genul asta. Facem si model de Craciun. Si DA, pt ca cererea e mare, vom lansa la primavara o colectie pe verde! avem, in josul fiecarei pagini, sectiune de Comentarii. CHIAR VA INVIT SA COMENTATI ACOLO!!!!

6. Myeva – avem ceva de genul tata-fiu: in noua colectie de tricouri Cartoons, vizibila pe FB, vezi tricoul “I’m your father” (evident, am pastrat simtul umorului, nu ne place sa ne luam prea in serios)

7. Mami de Rares: multumim! A fost o eroare temporara; am rezolvat-o. Vom face hainute verzi la primavara

8. Vasy Boian – poate vom face si cu Tom si JerryJ

9. Cristina Dumitru (clienta cu state vechi…J) – facem la primavara hainute verzi

10. Oana Ioana – o sa bagam un buton “Cauta”

11. Gabriela Mirela – vom face un model special de Craciun

12. Laura Rus – facem de toate: hainute verzi la primavara, model special de Craciun si (foarte curand) pijamale bluza+pantaloni

13. Ioana Schilinka – verzi sa fie!!! (poate si gri, un pic mai incoloJ)

14. Tiziana – eu am gandit body-urile barca la gat pt ca cele cu capse mi se par foarte incomode…dar sa stii ca ale noastre nu sunt largi la gatJ

15. Xelomon: 1. Vom scoate “clipacitul”. 2. Vom introduce un buton de cautare; 3. Facem hainute verzi la primavara. 4. Avem tricouri personalizate!!!! Mai exact, pictam orice idée iti trece prin cap; te astept pe site, la sectiunea Playground

16. Oana Tohanean: FANTASTIC!!!! Gand la gandJ. Colectia pe care o avem in plan pt la primavara VA FI CU MESAJE ECO!!!!!! E foarte misto si ideea cu replicile din filme, am sa o tin minte.

17. Alexandra Barbu– eu am gandit body-urile barca la gat pt ca cele parte peste parte mi se par foarte incomode…cel putin pt copiii mai mari, ori noi avem acelasi tipar si la 0-3 luni si la 2-3 ani (deh, costurile…J)

18. Sular Noel – avem hainute pt copii pana in 3 ani; nu ne incadram?:)

19. Marlena Alecsa – deocamdata avem in plan pijamale pt copii pana in 3 aniJ. Fii cu ochii pe noi!!

Castigatoarea este...

noreply@blogger.com (zoozie) — Wed, 09 Nov 2011 03:18:14 PST

Asadar marea tragere la sorti. Avem 18 concurente, posesoare de bebelusi deliciosi. Va tin pumnii.

Ar fi fost 19 daca Gabriela ar fi adaugat un feedback si pentru mine. Cum am promis ca ma "tin" de cele trei requesturi pentru inscrierea in concurs, nu pot sa ii dau un numar pentru tragerea la sorti. Regret nespus si sunt furioasa pe mine ca mi-a scapat mailul de notificare pentru comentariu, altfel as fi avertizat-o la timp de acest neajuns.

Adriela, felicitari!!!! Astept mesaj oriunde sa ne spui ce item iti doresti si ce marime sa fie

de pe situl bodybebe si la ce adresa sa trimitem premiul.

Special pentru copii - primul concurs organizat de o zuza autentica :)

noreply@blogger.com (zoozie) — Wed, 09 Nov 2011 03:18:30 PST

Buna dimineata, bine v-am gasit, ce mai faceti, ati dormit mai mult decat mine azi-noapte?

Cele cateva sute de persoane care pot vedea postarile mele de pe facebook din ultimele zile stiu deja ca m-a cooptat cineva in primul meu proiect care seamana cu pr-ul (asa ca va multumesc mult pentru like-uri).

Sunt foarte entuziasta, incepe sa-mi placa genul asta de indeletnicire non-tehnica si ma innebuneste de placere faptul ca am mana libera sa fac ce-mi doreste sufletelul pe pagian respectiva. Pacat insa ca s-a suprapus cu un curs foarte tehnic pe care il asteptam de multa vreme si nu reusesc sa fiu pe cat dinamica si creativa imi propusesem acum cateva saptamani cand am dat curs invitatiei cu pricina.

Un alt lucru pe care-l fac pentru prima data este sa organizez un

C O N C U R S

Mara si eu va oferim posibilitatea de a castiga un produs la alegere de pe situl Bodybebe.

Conditiile de participare sunt simple:

1. Dati LIKE pe aceasta pagina de facebook

2. Dovediti ca va intereseaza si putina mediocritate dand un like si aici: ein blog mediocru

3. Lasati un comentariu la aceasta postare unde sa mentionati:

a)

aliasul vostru de faceook ca sa pot verifica inscrierea voastra pe cele doua pagini)

ce v-ati dori sa gasiti pe situl Bodybebe si actualmente lipseste de pe site: de la produse de o anumita culoare, modele disponibile, game noi de produse, practic tot ce va trece prin cap, in limitele bunului simt.

sau

sugestii despre organizarea sitului.

ce va enerveaza cel mai mult la mine sau la ceea ce am scris aici sau pe pagina de facebook Bodybebe. Va rog totusi sa nu injurati :)

sau

ce fel de articole va doriti sa cititi pe aceasta pagina - ce fel de informatii v-ar interesa dar nu aveti chef sau timp sa va documentati despre ele, de exemplu. Nu va garantez ca punctele noastre de vedere voi coincide, insa poate fi un util punct de plecare fie pentru "asa da" fie pentru "asa nu" in unele aspecte ale vietii fiecaruia.

*** Castigatorul se va desemna cu ajutorul random.org.
*** Concursul dureaza pana luni 07.11.2011 la ora 00.00 (adica duminica 6 nov orea 24:00) cand voi afisa si lista participantilor. Explicatia? Atunci imi expira drepturile de guest admin pe pagina de facebook Bodybebe.

edit: important: daca aveti ceva dubii privind datul numelui de pe facebook puteti sa imi trimiteti informatia asta in privat - fie pe facebook unde ma gasiti ca Zoozie Mami, fie pe mailul de la contact.

Voi publica rezultatul extragerii pana la luni, 7 nov la ora 15. Va multumesc pentru participare si va invit sa faceti concursul cunoscut cat mai multor parinti.

Guest post invitation

noreply@blogger.com (zoozie) — Mon, 31 Oct 2011 12:31:12 PDT

Rox a dat startul postarii de luna octombrie, in cinstea Saptamanii Internationale a purtatului de bebelusi - un subiect care mi-e tare drag si pe care va invit sa-l abordati cu icnredere. Daca nu aveti blog dar ati vrea sa partcipati la concurs, va propun sa-mi trimiteti pe mail un articol (eventual cu poze "demonstrative") despre cum v-a influentat viata alaptarea si purtarea bebelusului si-l voi publica ca guest post pe acest blog, urmand sa-l inscriu si in concurs.

Bebelusii se poarta in brate, in esarfe si alte dispozitive de purtare, dar intotdeauna cu multa dragoste. Drumul meu intr-ale purtatului a fost plin de tatonari la inceput, insa spre placere a mea si deliciul Andei continua inca (de fapt e un drum in trei, si taticul Andei o plimba in brate, esarfe sau boba).

Paradoxal, insarcinata fiind si carand destul de des un copil de 12-13 kilograme, nu mai am nici dureri de spate, cum aveam in primele luni dupa nastere sau in tineretea mea zbuciumata.

Stiu povestea didinuskai, care s-a folosit intensiv de purtarea copilului aproape de ea in eforturile supraomenesti pe care le-a depus sa-si recastige laptele pierdut si multe, multe alte povesti frumoase.si induiosatoare.

Dupa ce nasc voi fi o kangoroo mother. Copilul meu cel mic va dormi si va suge, va suge si va dormi intr-un wrap roz, marturie a participarii mele norocoase la Expozitia foto cu ateliere si tombola.

Babywearing inseamna voie buna si multa energie.

Nu, nu a fost un eveniment izolat. Cine a fost sambata prin Ikea a putut probabil vedea asa ceva.

Neconventionalul ca stil de viata II - o abordare "anormala" a nasterii

noreply@blogger.com (zoozie) — Sun, 29 Jan 2012 09:26:50 PST

Am avut atata vreme senzatia ca am avut parte de o experienta naturala si firesca la nastere. Oamenii din jurul meu s-au purtat bine; nu foarte cald, dar respectuos si civilizat si am primit suport cand am avut nevoie.

Am incercat de trei ani incoace sa scriu - cum se poarta acum - povestea nasterii Andei mele mici si niciodata nu am reusit. Am doua sau trei drafturi pe-aici prin blogger, le pastrez pentru valoarea documentara, insa nu reusesc sa dau o forma comprehensibiila povestii. O parte din mine vrea sa consemneze fiecare moment, o alta sa se axeze pe impresii, o a treia sa noteze ce nu mi-a placut (retroactiv) pentru ca alti oameni sa poata ocoli asemenea episoade.

La sarcina cu Denis am facu in asa fel incat nu am ajuns la consult la spital pana acum, m-am si imbolnavit numai sa nu trebuiasca sa ajung pana acolo. M-am dus la clinica privata unde am abonament, am facut deja cele patru ecografii incluse in pretul acestuia si deocmdata cam atat. (Deci, de acum incolo, Denis mama, sa fii sanatos si sa nu ne mai sperii cu omfalocel sau alte posibile complicatii ale sarcinii pentru ca ori ecograf ori mancam impreuna ceva buuun... tu alegi).

Avand copil, am citit si cautat informatie despre o viata cat mai sanatoasa si sigura. Am invatat mult mai multe despre e-uri, am cautat si gasit surse de hrana sanatoasa, am digerat mai multe abordari privind hrana sanatoasa, am invatat si am incpeput sa impart ce stiu despre alaptarea corecta, un fenomen atat de rar azi inca are nevoie de sprijin si popularizare, mi-am daramat multe convingeri cu care am ajuns la maturitate, si toate astea pentru a-mi redescoperi omenescul intrinsec, acea parte invaluita in instincte si jmirosuri, care preia controlul in momentele de criza si care, odata lasata linistita, te ajuta sa alegi ce iti vine mai bine in orice domeniu al vietii. Totul curge lin, lucrurile decurg unele din altele, parca si oamenii potriviti apar acum la locul potrivit.

Disponibilitatea mea catre ceea ce simt si catre empatia in relatiile cu ceilaltii creste simtitor, impreuna cu o stranie capacitate de a-mi asculta propriul corp, gandurile propriului copil si de a ma (ne) situa intr-un cadru mult mai complex in natura, societate, grupuri mai amri sau mai mici din care fac parte. Parca mi-au mai crescut o pereche de ochi de cand sunt parinte.

Mi-e o teama morbida sa ajung la spital. Majrtitatea femeilor sunt terifiate la gandul ca ar putea naste in alta parte, vor siguranta si garantii. Pe mine ma ingrozeste gandul ca as putea ajunge sa stau cu picioarele in sus sub o lampa cu lumina puternica, incercand sa fac ceva ce nu-mi dau seama cum se face pentru ca m-am deconectat de mine insami in urma cu cateva ore, odata cu peridurala pe care tot eu am insistat sa o am pentru ca eram o femeie informata.(dar nu neaparat din cauza ei - adica nu doar din cauza ei), sa mi se spuna ca nasc cine stie cand si sa mi se dea un pat in salon unde sa astept sa se faca in sfarsit seara, ca atunci sa aflu ca am inceput in sfarsit sa ma dilat dupa ce mi s-a sters atat de greu colul ala "beton" pe care nciiun supozior cu scobutil nu reusise sa-l induplece sa se de mai dezbatoseasca de doua saptamani incoace, laolalta cu alergaturile, cumparaturile si aranjamentle pentruc asa noastra cea noua.

Cu Anda am ajuns la spital joi la ora 8 cu cotnractii la cinci minute, convinsa ca mai am doua-trei ore si nasc, iar acolo am aflat ca nici macar olul nu s-a sters. Nu eram pregatira sa aflu asa eva. Stiam ca odata ce ai contractii regulate urmeaza sa nasti, vai ce as fi vrut sa fi stiut pe vremea aia ca la primul copil se poate intampla si asa ceva!

Sa ies pe holul maternitatii inte doua contractii si sa-mi vad sotul palid de oboseala stand langa fratele meu, sa-i trimit acasa ca e doua noaptea si aici e pustiu si eu pana spre sapte dimineata oricum nu nasc, plus ca dupa ce imi fac anesetezia eu nu mai pot iesi la ei nici ei intra la mine. Sa aud inima fetitei din cand in cand, sa primesc perfuzia cu ocitocina, caci incepusem sa simt deja o spatula despartindu-mi oasele din spate ale bazinului, iar doctorita rezidenta, o fata foarte placuta si calda, mi-a inlesnit peridurala cand inca nu aveam dilatatie 4 si riscam sa se inetineasca sau intrerupa travaliul, iar eu am primit-o ca pe o amsura ndestinata sa ma ajute sa nasc mai usor. In punga cu lichid sa primesc si calmante pentru a dormi in sfarsit niste doua ore binemeritate dupa un pretravaliu lung si epuizant, care durase cam 24 de ore.

Ocitocina mi-a adus fetita cu doua ore mai devreme. Am suportat o incizie - cand am simtit-o m-am gandit oare cate 4 kilograme avea micuta mea? Oh, 2720g. Si atunci cum de...?

Sa vad din ea o pereche de picioruse flexate cu o dara de sange care era spalata de un furtunas, sa nu o aud plangand si sa ma intreb: oare atat mi-a fost dat sa simt din ea?

Sa ii aud glasul mic si slab. Ea mica fiind a plans mai mereu incet - exceptie fac momentele din Valcea cand se facea auzita prin doua usi inchise cand o zbugheam eu la masa in timp ce ea dormea si i se activa senzrul de proximitate materna, incat am botezat-o domnisoara Claxon.. Sa mi-o aduca la nivelul fetei, invelita in niste scutece albstru-verzui, facuta sarmaluta, iar ea cu ochii ei mari sa ma priveasca, iar o asistenta sa-mi spuna bland haide, pup-o, iar Anda sa ajunga cumva nu la buzele ci la nasul meu, unde i-am simtit buzele mici-mici, ca o atingere de fluturas. Si sa-mi dau seama peste 3 sau 4 luni, cand citeam mult despre initierea alaptarii, ca ala era reflexul ei de supt, caruia nu i-am dat nicio sansa, fiindca din nestiinta am stat 7 ore departe de ea dupa nastere: pana pe la opt in sala de post travaliu, unde trebuia sa-mi masez burta si sa nu dorm (cred ca am dormit totusi), apoi in alt salon decat cel in care statusem inainte, unde am profitat de patul ce mi s-a dat si am dormit iarasi, fara sa stiu ca as fi putut sa-mi vad fetita la 9. Am ajuns la abia la 12, am primit acelasi ghemotoc mi cu care nu stiam ce sa fac si am rugat-o pe una din asistente sa ma ajute sa o pun si eu la san ca habar n-am cum s-o tin. Eu o tineam cu o mana sub cap si cu una sub fund, fata in fata cu mine si ma uitam la ea.

Sunt atatea lcururi pe care credeam ca le stiu atunci si de fapt nu le stiam. Atatea lucruri pe care le-am aflat dupa si pe care am simtit cumva o nevoie bolnava sa le fac si eu cu un copil al meu.

Breast crawl - asezarea bebelusului pe burta mamei imediat dupa nastere, pentru ca acesta sa isi gaseasca miraculos drumul catre sanul mamei. Cate dintre noi stiam sau stim ca bebelusii se pot misca??? Eu credeam ca nu se pot deplasa in spatiu - m-am inselat. Au un instinct atat de puternic, un mod atat de frumos de a initia convetuirea cu mama de pe burta ei, venind din burta, incat orie proceduri medicale ajutatoare par in acelasi timp niste barbarisme. Facand asta in maternitate nu ar fi fost nevoie sa stau doua ore apasandu-mi birta circular ca o nebuna, pentru ca presiunea copilului si suptul acestuia ar fi facut acelasi lucru in timp ce eu poate as fi dormit cateva minute, simtitndu-ma in caldura si siguranta. Copilul profita de aceste momente pentru a primi bacteriile care colonizeaza corpul mamei: odata pe exterior - pe piele, desigur - si inca o data in interior, odata cu laptele.

Laptele de mama e steril, dar nu aseptic. In canalele noastre galactofore traiesc miliarde de bacterii care ajung si la bebelusul din dotare, insa odata cu ele ajung si anticorpii potriviti, atat de necesari. La spital copilul e prins de mana doctorului probabil inmanusata - apoi preluat de medicul neonatolog, de asistente, se atuinge de medii pe care mama nu le-a atins si la ai cararor germeni - buni sau rai - nu a fost expusa decat partial in scurtul timp de sedere in spital.

In spital toata fauna asta microscopica e mult mai virulenta, pentru ca asemenea vietati sufera mutatii si adaptari pe masura ce migreaza din corp in corp, devenind mai adaptabile, mai puternice, mai familiarizate din punct de vedere chimic cu sisteme imunitare din cele mai diverse. E o explicatie puerila si simplista. De fapt se vrea a fi o imagine a lucrurilor pe care poate altfel nu le percepem pentru ca nu ne intereseaza.

Pentru un nou-nascut conteaza mult sa nu fie expus unur boli contra carora nu poate sa lupte eficient. Sigur, exista sansa ca eu sa am o asemenea boala caruia sa nu-i fi gasit leacul si atunci el poate fi itnr-o oarecare masura expus - dar culmea e ca natura are mijloace inflaibilile de a proteja pruncii nenascuti si abia nascuti. Din mame cu HIV se nasc prunci sanatosi - nu toti, dar un procent uimitor pentru o boala care aparent nu iti lasa nicio sansa de supravietuire. Din mame cu hepatiita B se nasc prunci sanatosi si - cu cateva masuri de precuatie - in cazul hepatitei B se poate alapta cu succes pana cand copilul zice "nu tzitzi". In schimb, importiva stafilococului auriu din spital eu una nu pot sa lupt. Mi-e necunoscut, nu l-am avut, nu-mi pot ajuta copilul. Daca as avea unul si acasa, acesta ar face parte din mediul meu ambient. Atata vreme cat nu iese activ la excsudat inseamna ca i-am venit de hac si ca pot oferi mijloace eficiente de protectie si copilului meu. Asadar, fara a fi aseptic, mediul de acasa e mai sigur.

Cordonul ombilical de taiat mult dupa anstere - cand nu mai pulseaza, pentru ca tot sangele placentar sa ajunga la copil. Am aflat ca o mare parte din el inseamna rezerva de fier a nou-nascutului. Iar noi in spital ii privam de ea cu brutalitate.

Lipsind oblogativitatea unei anumite conduite pe timpul travaliului imi pot gasi mai usor pozitii mai confortabile. Stiindu-mi sotul aproape nu stresat si adormit pe o banca de spital sub niste neoane obosite m-as simti mai linistita si mai increzatoare. De-a klungul primei nasteri el mi-a lipsit cel mai mult si ma simteam chiar vinovata ca trebuie sa stea acolo si sa astepte nici el nu cred ca stia ce. Fatalitatea. O veste.

Cred ca dorinta asta de supraveghere si garantii pe impul nasterii vine din convingerea colectiva ca nasterea e o trauma, o suferinta fara sfarsit si ca trebuie sa facem orice sa o combatem, sa o simplificam si sa o controlam. A ajuns sa mi se para ca noi complicam lucrurile si le pierdem sde sub control tocmai intervenind asupra lor atat de brutal cum se face prin ansterea medicalizata..Am ajuns la convingerea ca nu e nici pe departe asa, ca nasterea nu e de speriat, ceva rau in sine, o ordalie, e doar o piatra in drumul catre devenire al oricarui cuplu. Nasterea, ca si copiii, este si a mamei si a tatalui. E firesc ca pe mine sa ma doara, fara durere nu as sti ce sa fac, unde sa ma intorc, nu as sti unde e copilul. Durerea ne protejeaza amandurora viata. Dar daca as naste cum simt m-ar durea mai putin pentru in natura, ca si in fizica, se prefera calea cea mai scurta.

Mi-aduc aminte ca am ramas peste noapte in spital cu o buna prietena dupa ce aceasta a nascut si mi-a ramas in minte ca nasterea e atat de aproape de moarte. Am simtit asta si dupa ce am nascut, ca am fost la un pas de moarte (nu, nu am trecut prin niciun pericol vizibil, e vorba de starea in sine, o apropeire de corp cum nu stiu daca mi-a mai fost dat sa simt, poate in momentele de cea mai crunta boala sau raceala pe care le-am avut sa fi ajuns la assa perceptii). Toate mamele aveau o fata epuizata. Exista intr-adevar o fateta mult mai telurica decat imi imaginasem eu. Nasterea inseamna gemete, lichide, sange, voma DAR inseamna si impacare cu tine insati, o stare vecina cu medicatia misticilor, revelatie, iubire, o proba a rabdarii si stapanirii de sine, infruntarea propriilor demoni. O nastere te curata si te face mai puternica - cred ca e cel mai bun antidepresiv din lumea asta. Cu conditia sa ti se dea voie sa meditezi, sa te asezi, sa imbratisezi, sa canti, sa tipi fara sa ai impresia ca deranjezi pe cineva de langa tine. Am ajuns la concluzia ca nu pot face toate astea intr-un spital.

Am mai nascut o data, stiu cum se face. Stiu ce am gresit atunci, acum pot sa fac totul nu ca la carte ci ca la suflet. Al meu, al tatalui copilului si de ce nu al copilului celui mare. Ma pregatesc intens sa nasc in casa mea. Urati-mi noroc si insipratie :)

Mai jos am pus un material cu restul argumentelor care mi-au influentat decizia. Eu abia acum citesc aceasta carte, descopar in ea tot ce am dospit pana acum, informatia se imbina armonios, comprehensibil si convingator. E o carte puternica, abia astept s-o termin. Cred ca voi fi putin mai inteleapta dupa aceea.

Ghid Pentru o Nastere Naturala

Tudor, două săptămâni. Şi mai câte?

noreply@blogger.com (zoozie) — Wed, 26 Oct 2011 07:06:09 PDT

Întrerupem această serie de postări despre parentingul fericit dar atât de controversat pentru a vă aduce la cunoştinţă... Uf, câteodată e greu. Aşadar:

Vă mulţumesc că veţi citi acest mesaj şi mai ales că îl veţi distribui cunoscuţilor din lista voastră de prieteni, este destul de important. Acest copil este real, eu ştiu de el de la o prietenă din Baia Mare şi m-am bucurat tare mult cand am auzit că a supravieţuit, deşi nu i se dăduseră decât câteva ore la început.

Este vorba despre bebeluşul unei colege de-a ei (Anca Tiplea) care s-a născut cu hipoplazie de cord stâng şi deşi medicii nu i-au dat nicio şansă, el a supravieţuit 2 săptămâni şi azi a fost dus la Viena la operaţie. Colegii şi prietenii ne-am mobilizat să îi ajutăm să strângă fonduri, sunt cheltuieli mari si vor fi 2-3 operaţii în decurs de câteva luni (numai transportul cu ambulanţa costa 3000 euro), orice sumă, oricât de mică conteaza... vă mulţumesc!!!

Vedeti detalii aici şi vă rog daţi mai departe!

http://viataluitudor.blogspot.com/

Vă mulţumesc

Ce mai e natural?

noreply@blogger.com (zoozie) — Sat, 17 Dec 2011 13:15:04 PST

Scrisesem initial un comentariu la postarea lui Ralu’ – un text superb despre intarcare. M-am intins atat de mult, pe atat de multe planuri, cum mi-e firea, incat am decis sa scriu o postare de sine statatoare. Scuzati stilul oral si lipsa trimiterilor catre surse mai de incredere decat un blog, acest material e mai mult o argumentare decat un un manual. Cine vrea sa citeasca despre somnul bebelusilor, despre atasamentul securizat sau despre alaptarea la cerere cu siguranta are deja témele facute. Plus ca mi-e o lene crunta sa pun linkuri.

Dragele mele, eu una voi crede toata viata ca alaptarea e un lucru firesc, pe care-l faci cum te lasa sufletul.

In niciun caz nu poti compara sanul - la nicio varsta - cu o bomboana sau cu mancatul compulsiv. Pentru multi copii sanul inca e pasaportul spre liniste, biletul de identificare a mamei, semnul ca este ea si nu altcineva, cu mirosul si vocea ei. E linistea primordiala, de care uneori si adultii au nevoie. Pentru a o gasi, acestia se aseaza in pozitia fatului sau cauta afectiunea in alte moduri, ori in situatii mai dramatice cad in depresie, dar asta e alta discutie si nu are legatura cu alaptarea ci cu acel impuls stringent de a te intoarce la origini, care la unii (sau la oricine in unele situatii-limita) ajunge sa fie dus la extrem (ce explicatie naivo-simplista :) ).

Adultii cauta alte moduri de exprimare pentru ca sunt capabili sa faca acest lucru dupa ani de autocunoastere si experienta de viata. Sanul nu mai exista pentru ei pentru ca au avut timp sa gaseasca aceste altceva sau, pentru majoritatea cazurilor, de fapt, pentru ca au fost fortati sa gaseasca alte cai de exprimare inainte de vreme. Acesta e unul dintre tratamentele cu care au crescut generatiile noastre: generatii hibrid, care trebuia sa creasca repede si singure pentru ca mamele au devenit platitoare de taxe si impozite. Iarasi, nu vad nimic rau in emanciparea femeii, dar ideea e ca am intrat odata cu ea intr-un fel de dark age al alaptarii si al perceptiei fata de dezvoltarea fireasca a copiilor.

Exista un concept numit secured attachment care presupune ca stai langa copil atata vreme cat acesta te cere. Nu cred ca acest atasament securizat implica vreun sacrificiu, asa cum era el exprimat de comentatoare in subsolul acelui articol sus-citat. Alaptarea la cerere face parte din bagajul pe care il are la indemana un parinte dintr-asta non-interventionist.

E drept ca inconstient tot ajungem sa intervenim si sa fortam lucrurile intr-o directie sau alta, eu nu scriu aici oda crescutului de copii. Important este sa ne vedem limitele, greselile si sa invatam sa devenim mai buni, mai rabdatori (asta e pentru mine) si mai toleranti cu copiii nostri in ORICE ocazie, nu cand ne e noua convenabil. Nu sa asteptam diverse lucruri de la ei, ci sa luam ce ne dau, cat si cum ne dau.

sa-mi spuna cineva daca putea gasi o intrebuintare mai evidenta
a unei pungi cu malai? Am avut malai la discretie timp de
trei zile atunci.

"Mi-ar placea sa ma tina imbratisata si sa-mi spuna ca ma iubeste". Relatia asta ajunge sa para egoista si unilaterala. Copiii sunt fiinte intregi, numai ca sunt mici de statura. Lor ce le-ar placea? Ce reusim noi sa le dam din ce le-ar placea, fara sa trecem prin filtrul valorilor noastre adulte? Daca lor le plac numai lucruri care ne par stupide, obositoare si de neinteles, cat suntem noi, adultii atotputernici, dispusi sa renuntam la prejudecatile noastre, sa intram in lumea lor, sa invatam sa privim lumea cu ochii lor, incercand sa distorsionam cat mai putin tabloul? Cat suntem de dispusi sa revenim la acea inocenta de un an-jumate-doi-trei, fara nicio asteptare, fara dorinta de a primi ceva in schimb de oriunde?

Alaptarea prelungita este proba de foc a rabdarii. Adaugati la asta si o sarcina sau alta mare si zguduitoare incercare sau schimbare din viata noastra si oricine sau aproape oricine va trece de la firesc la oboseala si la nerabdare cronica.

Schimband putin firul povestirii, vreau sa subliniez un lucru extrem de important pe care emisarii drepturilor mamelor si al intarcarii obligate nu il cunosc. Sunt sigura ca nu il cunosc, pentru ca e un concept care nu a fost inca inghitit de marea noastra societate nerabdatoare si consumerista, axata pe drepturile tuturor indivizilor, dar care face atat de putine in realitate pentru dezvoltarea netulburata a copiilor ei: ca exista perioade de achizitii la copilul mai mare alaptat. Exista perioade in care acesta pare sa regreseze, sa suga des, compulsiv, iar aceasta se petrece exact inaintea unei importante achizitii, care ii va schimba vata. De exemplu deja faimoasa bariera de un an si 8 luni, care mie mi se pare la fel de crunt de trecut pentru multe mame ca si puseul de crestere de 3 luni, este poate cea mai mare incercare prin care trebuie sa treaca mama unui "toddler" pana sa ajunga sa intarce sau sa se simta in stare sa intarce in momentul in care copilul este cel care cere asta. As pune acest fragment pe tóate siturile despre copii care exista pe lumea asta. In tóate cabinetele pediatrilor care siu atat de putine despre alaptare si a nutritionistilor care recomanda zahar si ulei de floarea soarelui copiilor de sapte luni sau de zece luni.

Suptul noaptea, care este teroarea societatii moderne, e de multe ori legat de trezirile de noapte, care la randul lor sunt vazute ca o boala a copilului, cand e vorba numai si numai despre ciclul normal de somn al bebelusului si copilului mic. Spuneam ca nu sar cu surse, insa aici gasiti o suita de articole extrem de folositoare, o trecere in revista a cercetarilor serioase despre somnul copiilor. Inainte de a infige o sticla cu cereale seara sau una cu formula de lapte numai ca sa doarma copilul mai mult, treceti la citit, dragi mamici. Si daca engleza nu e punctul vostru forte, incercati sa copiati linkul pe care vreti sa il cititi in pagina de traduceri a lui Google.

Copiii au ciclul de somn de doua ori mai scurt decat ciclul de somn al unui adult. Asta ii face de doua ori mai susceptibili la a se trezi noaptea. Monitorizand somnul unui adult, se poate observa ca perioade de somn profund alterneaza cu perioade de somn superficial, mult mai sensibil la stimuli externi; se observa chiar si perioade de trezire de care majoritatea nu suntem constienti a doua zi.

Un adult, caruia i s-a intiparit ritmul circadian deja de zeci de ani, e capabil sa adoarma la loc fara efort. Copiii insa nu stiu cum se face asta. Au nevoie de ajutor. Pentru copiii alaptati, acest ajutor este sanul mamei. Nu e nimic nociv in a cere sanul, ei cer doar “mama ajuta-ma sa adorm la loc”. In timp – nu intr.-o saptamana, desigur, poate intr-un an, poate in trei (ca la noi) copilul va dezvolta si abilitatea de a readormí singur.

Trezirilie frecvente sunt adaptare la mediu, e vorba de mostenirea omului ca specie care a evoluat in atata amar de vreme intr-un mediu neprietenos, pentru a-l face atent la pericole, pentru a-i salva viata. Locuim in case de putina vreme. Locuim in case in oarecare siguranta de si mai putina putina vreme. O adaptare la mediu, in consecinta, mai are nevoie de timp sa se formeze, nu credeti? Unde mai punem ca nu toti bebelusii au norocul de un adapost sigur, de o mama atenta sau care isi dedica timpul siesi, cum o facem noi pentru bebelusii nostri in primii ani de viata. Consecinta a traiului in societatile moderne sau nu, femeia mai si munceste – platit sau nu. Mai poate adormí si dusa din causa oboselii, in ciuda instinctelor mult mai vii care apar dupa o nastere, iar copilul poate fi expus unor riscuri: fie cade, fie se ineaca, fie e strivit, cate asemenea cazuri inca nu sunt?

La nastere si in primii ani copilul tau nu stie in ce mediu a aparut. El are pachetul standard de insusiri si instincte.

El da semnale de alarma, se trezeste pentru a manca des pentru ca designul lui presupune consumarea unui lapte care se asimileaza repede si in mare proportie (nu, inca nu e vorba de lapte praf, asta a aparut chiar mult mai recent decat adaposturile acoperite). Se trezeste pentru a verifica ca mama e acolo = mama e singura cu sanul = cum o verific? Sug putin. Dincolo de gluma, cei care ati ajuns sa cititi acest text sper ca intelegeti unde bat :).

chiar daca nu-mi vine mereu sa rad...
ea hoataraste ce poarta, cat si cum mananca,
cand dorme si cand si cat va suge
Si cat imi va mai calari burta.

Totul pana la urma sta in dorinta de a te informa si in capacitatea fiecaruia de a mai da la o parte din ideile fixe ale societatii noastre, care idei fixe sunt atat de multe, care au fost si mai multe inainte de iluminism si vor mai fi si sute de ani mai tarziu, pentru ca ne incurajam de multe ori unii pe altii in nestiinta si nepasare si pentru ca multe idei fara vreo baza solida in experienta umana sau fara vreun fundament stiintific isi fac loc in paradigma practicii medicale, a puericulturii, a nasterii, a nutritiei si lumea ajunge sa ia un nonsens drept adevar general-valabil. Poate ar trebui sa vin cu exemple acum, altfel se va simti vizata cine stie ce mama a incercats a isi invete copilul sa stea in camera lui si nu asta intentionam. Vin cu unul foarte dur, singurul la care mi-a fugit mintea: anume acela despre credinta ca bebelusii nu simt durerea in utero si in prímele zile ale nasterii – li se faceau operatii pe viu acum nu multa vreme!!! Sa ne uitam asadar dincolo de moda crescutului de copii, la ce se potriveste mai intai copilului nostru, apoi noua. Suntem parinti in mod constient si voluntar, acceptam ca viata si prioritatile se schimba radical dupa ce avem copii. Si culema e ca reusim sa ne si pastram identitatea si farmecul, desi din afara pare sa nu mai avem timp de asa ceva.