A to Z - food and travel

Pães de queijo

2014-03-11T09:04:00.001+01:00

# Versiunea în limba română se află în partea a doua a articolului

Ich habe Pão de queijo (plural Pães de queijo) erstmals auf einer Kindergeburtstagsparty gegessen. Die Kids und ich konnten nicht genug davon haben, nach drei Stück habe ich aber auf Grund der Kalorienzahl aufgehört. Ich hatte keine Möglichkeit zu fragen was die köstliche Bällchen sind und vor allem ob ich das Rezept haben könnte. Alles was ich erfahren habe war, dass sie typisch brasilianische Käsebälle sind. Zuhause habe ich akribisch im Internet nach dem Rezept gesucht. Die Auswahl fiel schwer, denn die Rezepte variieren von einer Region zur anderen und man kann sich erst einen Eindruck machen, nachdem man das Rezept ausprobiert hat. Das bisher beste Rezept (drittes und wahrscheinlich letztes) habe ich bei Ellie von “Home cooking in Montana” gefunden. Ich war sehr überrascht, dass auch viele rumänische Rezepte auf ihrem Blog zu finden sind.

Übersetzt heißen Pães de queijo “Käsebrote”, sehen aber eher wie kleine Windbeutel aus und drinnen sind sie klebrig wie die japanischen Mochis. Die Geheimzutat des Rezepts ist das Tapiokamehl, eine ziemlich geschmacksneutrale Stärke aus der Maniokwurzel. Man kann es in fast jedem Asialaden und natürlich online kaufen. Es gibt auch verschiedene Fertigmischungen. Selbstgemacht schmeckt natürlich am besten. Den Käse kann man nach Gusto variieren. Ich habe immer zwei Käsesorten gemischt: Parmesan und Mozzarella (für Pizza), Appenzeller und Gouda, sogar fettreduzierten Käse (30% und 10% Fett).

Das folgende Rezept ist für eine große Portion, ich mache ca. 60-70 Bällchen davon. Es ist ziemlich viel alles auf einmal zu essen. Das Gute ist aber, dass man sie einfrieren kann. Der Teig ist klebrig und daher ist es schwierig, die Bällchen zu formen. Also einmal den Teig zubereiten und drei Mal davon backen. Die eingefrorenen Bällchen verlieren leicht an Geschmack und fühlen sich beim Essen etwas mehlig an.

Pães de queijo werden gleich nach dem Backen serviert und eignen sich hervorragend als Snack oder zu Salat und sind der Hit auf jeder Party. Bisher waren alle meine Gäste, Kinder und Erwachsene, von dieser Delikatesse begeistert und ich sowieso.

Pão de queijo

Zutaten (für 60-70 Stück):

500 g Tapiokamehl
200 ml Milch
200 ml Wasser
100 ml Öl (Oliven-, Sonnenblumen-, oder Rapsöl)
1 Prise Salz
350 g fein geriebener Käse (Parmesan, Gouda, Mozzarella für Pizza, Appenzeller…)
3 Eier
1 Msp gemahlener Kümmel

Zubereitung:

Ofen bei 175°C vorheizen (Ober- und Unterhitze).
Milch, Wasser, Öl und Salz in einen Topf geben und zum Kochen bringen.
Tapiokamehl mit Kümmel vermischen.
Die heiße Flüssigkeitsmischung über das Tapiokamehl geben und mit einem Holzlöffel gut rühren. Danach einige Minuten kühlen lassen.
Käse zu dem noch warmen Teig geben und gut kneten, am besten mit den Händen bis der Käse vollständig eingearbeitet ist.

Eier einzeln dazu geben und gut vermischen.
Von dem Teig kleine Bällchen formen. Am besten mit einem Löffel von dem Teig nehmen, mit eingeölte Hände Bällchen rollen (Tischtennisball Größe) und gleich auf ein mit Backpapier belegtes Blech stellen. Etwas Platz zwischen den Bällchen lassen, denn sie vergrößern das Volumen während des Backens.
Das Blech in den Ofen schieben und die Bällchen etwa 20 Minuten backen, bis sie eine hellgoldene Farbe bekommen.
Die Pães de queijo am besten ganz warm servieren.

Tipps:

Die Bällchen müssen nicht perfekt rund sein, denn sie werden schön rund und gleichmäßig in dem Ofen, auch die gefrorenen.

Zum Einfrieren Bällchen auf ein Tablett oder auf Backpapier nebeneinander in den Gefrierfach stellen. Erst wenn sie eingefroren sind, kann man sie in eine Tüte einfüllen. Die eingefrorene Käsebällchen vor dem Backen nicht auftauen.

Man kann auch verschiedene Kräuter in den Teig untermischen.

Andrea

Pao de queijo

Acum câteva luni am fost la ziua de naștere a unei fetițe din vecini. Pe masă, pe lângă alte bunătăți, erau și niște chifle micuțe cât mingile de golf, aburinde, abia scoase din cuptor. Am gustat una, parcă era brânză topită, dar consistența lor era totuși diferită. Am mâncat și o a doua bucată, și a treia. M-am oprit cu greu, doar pentru că mă întrebasem câte calorii se ascund înăuntru. Am aflat că sunt chifle tradiționale braziliene, foarte îndrăgite, nu doar de copii, și nu doar la petreceri. În Brazilia se pot cumpăra la orice colț de stradă, majoritatea localurilor au rețete proprii. N-a fost momentul potrivit să cer rețeta. La câteva zile vecinii au plecat să își petreacă vacanța de iarnă în Brazilia, așa că nu mi-a rămas altceva decât să caut rețeta pe internet. Există o groază de rețete, una mai diferită decât alta. Am încercat trei dintre ele, ultima fiind și cea care se asemăna cel mai bine cu ceea ce am mâncat la vecini. Rețeta am găsit-o pe blogul lui Ellie, “Home cooking in Montana”. Nu mică mi-a fost mirarea să văd o groază de rețete românești pe blogul ei.

Traducerea mai exactă a Pão de queijo ar fi ”Pâine de brânză”, deși chiflele arată mai degrabă ca niște choux-uri pe dinafară, iar pe dinăuntru ca mochi (specialitate japoneză din făină de orez, având o consistență moale și elastică, în genul brânzei topite). Ingredientul secret este făina de tapioca, care se obține din rădăcina plantei de manioc. Se găsește de cumpărat în majoritatea magazinelor cu produse asiatice și online. La această rețetă puteți folosi orice fel de brânză doriți, gen cașcaval, adică să nu fie zemoasă, cremoasă. Eu am folosit parmezan, mozzarella pentru pizza (care nu se păstreaza în zer), Appenzeller, Gouda, Pecorino, de obicei combin câte două feluri. Am încercat chiar și cu brânză cu conținut redus de grăsime (30 și 10%); consistența aluatului a fost în ordine, doar ca la gust a fost destul de neutral. Așa că prefer să le fac cu brânză aromată, care are de obicei 45-50% grăsime, și să mă limitez la a mânca doar câteva bucățele.

Rețeta de mai jos este pentru o porție mare, mie îmi ies în jur de 60-70 bucăți, cam de mărimea unei mingi de ping-pong. Coc de obicei o treime din ele, iar restul le pun la congelat. Aluatul este destul de lipicios și e anevoios de format și din acest motiv prefer să nu fac aluatul prea des. Pães de queijo congelate se coc la aceeași temperatură ca cele proaspete, eventual câteva minute în plus, însă nu este necesară dezghețarea lor. Gustul lor se schimbă puțin față de al celor proaspete, în sensul că la suprafață sunt ceva mai făinoase. Încă un lucru: mingiuțele nu trebuie să fie neapărat rotunde, în timpul coacerii ele se rotunjesc de la sine.

Pães de queijo se servesc imediat după scoaterea lor din cuptor. Se pot servi cu o salată, sau ca snack, iar dacă le serviți la o petrecere, succesul va fi garantat.

Pão de queijo

Ingrediente (pentru 60-70 bucăți):

500 gr făină de tapioca
200 ml lapte
200 ml apă
100 ml ulei
sare
350 gr brânză răzuită (cașcaval, Parmesan, Gouda, Mozzarella pentru pizza, Appenzeller…)
3 ouă
1 vârf de cuțit de cumin măcinat (opțional)

Mod de preparare:

Preîncălzți cuptorul la 175°C.
Puneți apa, laptele, uleiul și sarea la fiert.
Făina de tapioca se pune într-un castron și se amestecă cu cuminul.
Lichidul fierbinte se toarnă peste făină, se amestecă bine cu o lingură de lemn și apoi se lasă câteva minute să se răcească.
Se adaugă brânza răzuită și se amestecă bine până când brânza se încorporează complet.
Se adaugă apoi ouăle, unul câte unul și amestecă aluatul bine.
Se formează biluțe de mărimea unei mingi de ping-pong și se pun pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se lasă distanță între ele, deoarece își măresc volumul la coacere.
Se dă tava la cuptor pentru aprox. 20 minute, până când culoarea începe să devină aurie.
Se servesc imediat după scoaterea din cuptor.

Sfaturi:

Pentru a le congela, puneți mingiuțele de aluat pe o tavă, sau chiar pe hârtie de copt, una lângă alta, și apoi le puneți în congelator. După ce au înghețat pot fi transferate în pungă de plastic. Nu este necesară dezghețarea lor înainte de coacere.

În aluat puteți amesteca verdețuri sau condimente pentru a obține arome diferite.

Andrea

Bohnensalat / Salată cu fasole boabe

2014-01-29T23:07:00.001+01:00

# Versiunea în limba română se află în partea a doua a articolului

Ich mag Salate, aber wenn sie nur aus grünen Blättern bestehen finde ich sie recht langweilig. Am schlimmsten finde es in manchen Restaurants, wenn man zum Beispiel ein Steak bestellt und es einen “Gemischten Salat” dazu gibt, oder Hasenfraß wie mein Bruder sagen würde. Das ist nichts anderes als ein Paar banale grüne Salatblätter, nicht mundgerecht geschnitten, wie es sein sollte, darauf eine dicke schräg geschnittene Gurkenscheibe und lieblos hingelegte geschmacklose Tomatenstücke, die viel zu groß geschnitten sind und noch den grünen Stielansatz haben. Über diese Tomaten sagte ein zeitgenössischer rumänischer Dichter, dass sie so geschmacklos sind, dass sie nicht mal Fliegen anziehen können, und dass man sie statt Keramikpuppe auf den (Röhren-)Fernseher hinstellen kann, denn sie werden bestimmt nicht verfaulen. Noch schlimmer ist es, wenn der Salat nicht “zu” dem Steak kommt, sondern davor und der Kellner erst das Steak bringt, wenn der Salat aufgegessen wurde.

Es gibt auch Ausnahmen. Wenn es besondere Blätter sind, wie Wildkräuter, mit etwas lauwarmem Ziegenkäse und schönem Dressing, dann wird der Salat zum Genuss. Die Wildkräuter sind was Feines und ich freue mich, dass der kleine Supermarkt um die Ecke ab und zu Wildkräutermischungen im Angebot hat.

Ab und zu gibt es mittags “nur” einen Salat und dann sollte er auch satt machen. Neben Rohkost mische ich auch Gekochtes rein: Eier, Fisch, Fleisch, Käse oder Bohnen.

Der heutige Salat enthält weiße Bohnen. Man kann Riesenbohnen oder ganz normale Bohnen nehmen. Den Riesenbohnen kann man die Schale leichter entfernen, wenn man sie nicht verträgt. Aber egal ob klein oder groß, beide schmecken genauso gut. Man kann sich die Mühe machen und die Bohnen selber kochen, aber wem die Zeit fehlt, der kann auch ruhig mal zur Dose greifen.

Bohnensalat

Zutaten (für 2 Portionen):

1 Dose weiße Bohnen (450 g)
2-3 Stagen Staudensellerie
3-4 Frühlingszwiebel
8 Cherry-Tomaten
frische Kräuter: Petersilie, Dill und Minze
2 EL Weißweinessig
3 EL Olivenöl
1 Msp. Kreuzkümmel gemahlen
Salz
Pfeffer

Zubereitung:

Die Bohnen in ein Sieb abgießen. Mit kaltem Wasser abbrausen und dann abtropfen lassen.
Staudensellerie wasche, die langen zähen Fäden abziehen und in dünne Scheiben schneiden.
Frühlingszwiebeln putzen, waschen und dann schräg in Ringe schneiden.
Tomaten waschen und halbieren, oder in Scheibe schneiden – je nach Wunsch.
Kräuter waschen und trockenschütteln, die Stiele entfernen und dann fein hacken.
Alles in einen Schüssel geben und vermischen.
Für die Vinaigrette Essig mit Salz, Pfeffer und Kreuzkümmel verrühren. Nach und nach das Öl reingeben und gut rühren.
Den Salat mit der Vinaigrette mischen und ca. 30 Minuten durchziehen lassen.

Tipps:

Dazu passt etwas frisches aufgebackenes Fladenbrot oder geröstetes Ciabatta.

Andrea

Salată cu fasole boabe

Îmi plac salatele, dar nu cele care conțin doar frunze de salată. Acelea mi se par destul de plictisitoare și neapetisante. Mulți dintre voi cunosc astfel de salate din anumite restaurante und se oferă o ”salată mixtă” la șnițel. Doar că salata mixtă nu e nimic deosebit, conține niște frunze întregi de salată verde, o felie groasă de castravete și o jumătate de roșie fără gust (din aceea despre care Mircea Dinescu spunea ca nu atrage nici măcar muștele și că o poți pune pe televizor în loc de bibelou, că nu putrezește). Mai rău e când chelnerul aduce șnițelul abia după ce clientul a devorat salata.

Există însă și soiuri deosebite de salată, de exemplu un amestec de măcriș, cu urzici, spanac, frunze de păpădie și bănuței, coada șoricelului sau sunătoare – mai mare dragu' să mănânci așa ceva. Deși la prima vedere amestecul acesta de salate pare ciudat, vă asigur că este ceva delicat, iar dacă adăugați și o bucată de brânză de capră încălzită și un dressing decent, dați gata orice musafir. Am fost surprinsă că la supermarketul din colț, unde în mod normal nu găsești nimic deosebit, au aproape în fiecare sâmbătă astfel de salate asortate.

Eu fac salate la prânz și atunci trebuie să fie și sățioase, ca să țină de foame până la cină. Frunzele de salată și legumele proaspete sunt destul de greu de digerat și de aceea evit să fac salate seara. În salate pun de obicei multe legume proaspete, dar și alte ingrediente fierte sau prăjite: ouă, pește, carne, brânză, sau fasole.

Salata de azi are la bază boabe de fasole albă. Cine dorește poate să fiarbă fasolea, dar cum de cele mai multe ori lipsește timpul, se poate folosi și fasolea din conserve. Și deoarece salata e un fel de mâncare ce se gătește rapid, am pus și eu mâna pe cutii. Am făcut salata și cu boabe mari și cu boabe mici de fasole. La gust, nici o diferență, cum era de așteptat, doar optic diferă.

Salată cu fasole boabe

Ingrediente (pentru 2 porții):

1 cutie de fasole boabe (450 gr.)
2-3 tulpini de țelină
3-4 fire de ceapă verde
8 roșii cherry
verdețuri proaspete: pătrunjel, mărar și mentă
2 linguri oțet
3 linguri ulei de măsline
1 vârf de cuțit de chimion măcinat
sare
piper

Mod de preparare:

Boabele de fasole se strecoară într-o sită, se limpezesc bine cu apă rece și se strecoară din nou.
Tulpinile de țelină se curăță de ațele groase, se spală și se taie în bucăți mici.
Ceapa verde se curăță, se spală și se taie apoi în diagonală în felii.
Roșiile se spală și se taie pe jumătate, sau sferturi dacă sunt mai mari, sau chiar în felii.
Verdețurile se spală, se scutură de apă și apoi se toacă.
Toate ingredientele se pun apoi într-un castron și se amestecă bine.
Pentru dressing, se amestecă oțetul cu sarea, piperul și chimionul, apoi se adaugă uleiul și se amestecă bine.
Se adaugă dressingul peste salată și se amestecă bine. Se lasă aproximativ o jumătate de oră înainte de a se servi.

Sfaturi:

Serviți salata o felie de pâine proaspătă sau cu pâine prăjită.

Andrea

Kasutera – mein erster Versuch / Kasutera

2014-01-27T23:24:00.001+01:00

# Versiunea în limba română se află în partea a doua a articolului

Ich habe euch schon gesagt wie sehr ich die japanischen Kuchen liebe. Sie sind einfach unwiderstehlich. Unser Freund hat uns oft aus Japan Kuchen mitgebracht, den ich lieber in die Vitrine gestellt hätte. Er sah wundervoll schlicht aus, seine Struktur war einfach perfekt: Struktur, Farbe, Geschmack, Verpackung. Kasutera hieß er oder Castella.

Das ist ein Biskuitkuchen, ohne Butter. Im 16. Jahrhundert haben die Portugiesen den Kuchen nach Japan gebracht, zusammen mit anderen Spezialitäten und dann wurde er über Jahrhunderte verfeinert und dem japanischem Geschmack angepasst.

Ich hatte noch nie daran gedacht, selber einen Kasutera zu backen. Bis gestern. Und die Idee blieb so fest in meinem Kopf, dass ich bei -14 Grad zum Supermarkt ging und alles besorgt habe, was ich für den Kuchen brauchte. Eigentlich nur die Eier, alles andere hatte ich schon zu Hause.

Ich hatte schon seit längerem ein Rezept von meiner alten Blog-Bekannten Anncoo gespeichert. Ich bin sehr begeistert von ihrer Koch- und Backkunst und deswegen hab ich an diesem Rezept keinen Zweifel gehabt. Da ich keine Holzbackform hatte, habe ich nach Tipps gesucht und bin bei Kitchentigress fündig geworden. Sie hat in ihrer Videoanleitung alles ganz ausführlich erklärt. Die japanischen Kuchen sind ziemlich aufwändig zu backen. Sie sind sehr fein und nicht zu süß. Man benutzt kaum Backpulver. Das Geheimnis besteht im Eiweißschlagen. Das Eiweiß soll nicht zu wenig, aber auch nicht zu lange geschlagen werden. Wenn es zu wenig geschlagen wird, kann der Kuchen zusammenfallen, und wenn zu lange geschlagen wird, kann der Kuchen große Luftlöcher bekommen.

Mit all diesen Informationen im Kopf machte ich mich an die Arbeit. Da ich keine kleine Backform hatte, habe ich meine 30 x 20 cm Form benutzt und dafür habe ich die Zutatenmenge verdoppelt. Ich habe die Form so vorbereitet wie bei Kitchentigress beschrieben, mit geriffeltem Karton umhüllt mit Alufolie. Die Form habe ich dann mit Backpapier ausgelegt und dann auf ein Backblech gestellt.

Ansonsten habe ich alles wie in dem Rezept beschrieben befolgt.

Und voilá! Das ist mein allererster Kasutera!

…und das mein zweiter

Kasutera mit Matcha

Zutaten (für eine 30 x 20 cm Form)

10 Eier bei Zimmertemperatur
240 g Zucker
200 Brotmehl gesiebt
4 EL Honig gestreckt mit 4 EL heißem Wasser
1 1/2 EL Matcha gemischt mit 5 EL heißem Wasser

Zubereitung:

Den Ofen bei 160°C Ober-Unterhitze vorheizen. Umluft ist nicht geeignet.
Die Eier trennen. Das Eiweiß in einen Schüssel geben und mit dem Mixer eine halbe Minute schaumig schlagen. Danach ein drittel von dem Zucker hinzufügen und auf der höchsten Stufe weiter schlagen. Diesen Schritt noch zwei mal wiederholen. Am Ende soll der Eischnee fest sein, aber noch cremig. Die Luftbläschen sollen ziemlich fein und gleichmäßig sein.
Die Eigelbe eins nach dem anderen in den Eischnee geben und nach jedem Eigelb gut mit einem Schneebesen einrühren.
Das gesiebte Mehl hineingeben und mit dem Schneebesen unterheben.
Die Honigmischung hinzufügen, gut mischen.
Den Teig durch das Sieb passieren.
Ein Drittel von dem Teig bei Seite stellen und in den restlichen Teig das Matcha untermischen. (Mein Matcha war leider nicht die beste Qualität, deswegen auch die etwas bräunliche Farbe des Kuchens).
Den grünen Teig in die Form geben, den hellen Teig drüber gießen und und mit einer Gabel spiralförmig durchziehen. Dabei versuchen die große Luftbläschen aus dem Teig zu bekommen.
Die Backform in den Ofen auf die unterste Stufe schieben. So wird die untere Seite des Kuchens genauso braun werden wie die obere. 55-60 Minuten backen lassen. Man kann auch mit einem Zahnstocher prüfen – bleibt kein Teig drauf kleben, dann ist der Kuchen fertig.

Wenn der Kuchen fertig ist, rausholen und von ca.30 cm Höhe mit dem Blech auf die Arbeitsplatte stürzen lassen. Das hindert, dass der Kuchen zusammenfällt.
Wenn der Kuchen kühl genug zum Bearbeiten ist, von der Form rausholen und mit der oberen Seite nach unten in Frischhaltefolie einhüllen solange der Kuchen noch warm ist. Gleich in den Kühlschrank schieben und über Nacht kühlen lassen. So bleibt der Kuchen saftig. Ich habe den Teig erst kurz auf einem Gitter mit der oberen Seite gestürzt, so ergab sich das Muster zum Schneiden. Danach habe ich den Kuchen wieder gedreht mit der obere Seite nach oben.

Vor dem Servieren die Ränder des Kuchen abschneiden. Dann einmal längs in der Mitte und schließlich in Scheiben schneiden.
Am besten den Kuchen in Frischhaltefolie wickeln und im Kühlschrank aufbewahren. Man kann den Kuchen auch einfrieren. Die Scheiben einzeln in Frischhaltefolie einwickeln und in das Gefrierfach stellen. Ca. eine Stunde vor dem Servieren rausholen.

Andrea

Kasutera (sau Castella)

V-am spus deja cât de mult îmi plac prăjiturile japoneze. Prietenul nostru ne-a adus de câteva ori din Japonia această prăjitură. De pus în vitrină, nu altceva. Atât arăta de frumos. Consistența, culoarea, gustul, până și ambalajul erau perfecte. Prăjitura se numește Kasutera, sau Castella. Prăjitura a fost adusă în Japonia cam prin secolul al XVI-lea de negustorii portughezi, împreună cu alte specialități. Originalul se numea ”pâine de Castilia”. Japonezii au îmbunătățit rețeta de-a lungul secolelor până la perfecțiune și au adaptat-o gustului lor. Este una din cele mai îndrăgite prăjituri la ceai sau cafea.

Nu mă gândisem niciodată că fac singură prăjitura asta. Până ieri. Ideea mi-a rămas atât de fixată în cap, încât m-am dus imediat la cumpărături pe viscol, la –14 grade, ca să cumpăr ouă – restul ingredientelor le aveam deja. Când am ajuns acasă am observat că folia de aluminiu era pe terminate și a trebuit să mai merg o dată la supermarket.

Rețeta pentru Kasutera, pe care o salvasem de multă vreme pe calculator, e de pe site-ul unei vechi cunoștinte din blogosferă, Anncoo. Nu mă îndoisem nici o clipă că prăjitura nu va reuși, deoarece orice am gătit de pe blogul ei îmi ieșea foarte bine. Eu nu am avut forma de lemn specială pentru această prăjitură, și am căutat metode de înlocuire pe internet. Am dat repede peste blogul Kitchentigress, unde am găsit un video foarte explicit, cu multe informații folositoare. Prăjiturile japoneze nu sunt simplu de făcut. Nu prea se folosește praf de copt, de aceea e foarte important cum se bat albușurile de ou. Aerul din bulele de spumă decid creșterea aluatului. Albușul nu trebuie bătut nici prea mult, căci atunci bulele de aer sunt prea mari și prăjitura va avea multe goluri, dar nu trebuie nici prea puțin bătut, căci atunci se lasă prăjitura după ce se scoate din cuptor. Spuma trebuie să aibă o consistență fermă, iar bulele de aer să fie mici și uniforme.

Cu toate aceste informații în minte m-am apucat apoi de treabă. Am început cu forma de copt. A mea are dimensiunea de 30 x 20 cm și de aceea am dublat cantitatea de ingrediente. Forma am pregătit-o ca în videoclipul menționat mai sus, cu bucăți de carton înfășurate în folie de aluminiu, am tapetat-o cu hârtie de copt, iar apoi am așezat-o pe o tavă de cuptor. Mai departe am urmat indicațiile din rețetă.

Și uite așa mi-a ieșit prima Kasutera!

Kasutera marmorată cu Matcha

Ingrediente (pentru o formă de 30 x 20 cm)

10 ouă la temperatura camerei (e important pentru calitatea spumei)
240 gr. zahăr
200 gr. făină cernută
4 lg miere dizolvată în 4 lg. apă fierbinte
1 1/2 lg. Matcha omogenizat cu 5 lg. apă fierbinte

Mod de preparare:

Se încălzește cuptorul la 160 grade C.
Se separă albușurile de gălbenușuri. Albușurile se pun într-un castron și se bat o jumătate de minut cu mixerul. Se adaugă zahărul treptat, în trei tranșe și se bate până când spuma devine tare, iar bulele de aer mici și uniforme. Se poate încerca astfel: se taie spuma cu un cuțit și urma cuțitului rămâne clară, sau se fac ”munți” de spumă și aceștia rămân ridicați.
Se adaugă apoi gălbenușurile, unul câte unul, și se amestecă bine după fiecare gălbenuș.
Se adaugă făina cernută și se amestecă încet cu un tel de jos în sus până când făina e bine încorporată.
Se adaugă mierea dizolvată în apă fierbinte și se amestecă bine.
Se strecoară apoi aluatul ușor printr-o sită.
O treime din aluat se păstrează separat într-un castron, iar în restul se adaugă Matcha dizolvată în apă fierbinte. Cu cât Matcha are o calitate mai bună, cu atât e mai verde. A mea a fost calitatea a II-a. Alternativ, se poate folosi cacao.
Aluatul verde se toarnă în formă, iar peste el cel galben. Se ia o furculiță și se mișcă în formă de spirală în aluat, ca să se îmbine cele două culori. Dacă se formează bule mari de aer, spageți-le. Se renunță la ultimii doi pași dacă faceți prăjitura doar cu miere.
Se dă tava la cuptor pe șina de jos. Astfel se obține și în partea de jos stratul mai închis de culoare, specific acestei prăjituri. Se coace timp de 55-60 minute. Se poate încerca cu o scobitoare dacă prăjitura e coaptă (dacă aluatul rămâne lipit de scobitoare, prăjitura nu este încă gata).
Când prăjitura e gata se scoate din cuptor și se lasă tava să cadă de la o înălțime de vreo 20-30 cm pe masa de lucru. Asta, ca să nu se lase prăjitura.
Când prăjitura e destul de rece ca să se poată lucra cu ea, se ia din formă, se desprinde hârtia de copt și se pune cu partea de sus în jos pe folie alimentară (prăjitura trebuie să fie încă caldă). Eu am răsturnat-o pe grilajul de la cuptor și a luat așa forma grilajului, care ajută la tăierea uniformă a feliilor.
Se învelește prăjitura bine în folie și apoi se pune în frigider peste noapte. Asfel prăjitura va rămâne fragedă.
Înainte de servire se taie marginile prăjiturii, apoi se taie pe mijloc pe lungime și apoi în felii.
Restul se păstrează în folie alimentară în frigider. Prăjitura se poate și congela. Fiecare felie se învârte separat în folie alimentară și apoi se pune în congelator. Se scoate afară cu aprox. o oră înainte de servire.

Andrea

Gemüse-Hähnchen-Pfanne mit Nudeln / Legume cu piept de pui și paste

2014-01-26T21:56:00.001+01:00

# Versiunea în limba română se află în partea a doua a articolului

Bei der Suche nach kalorienarmen Rezepte bin ich auf die Almased-Webseite gestoßen. Eines der Rezepte von dort hat mir gleich gefallen und ich habe es meiner wechselnden Wochenmenükarte hinzugefügt: Hähnchen-Gemüse-Pfanne mit Nudeln. Wenig Fett, wenig Kalorien (ca. 450 pro Portion), etwas Fleisch, viel Gemüse und 35 g Vollkornnudeln pro Portion. Also alles was man braucht für eine ausgewogene Ernährung. Ich nahm Farfalle als ich das zum ersten Mal gekocht habe und zum Spaß habe ich die Nudeln gezählt: gerade mal 32 Stück. Nicht viel, würde man denken. Aber mehr braucht man auch nicht, denn man wird richtig satt von einer Portion, ich konnte sogar nicht alles essen.

Ich habe mit der Zeit das Rezept variiert, mit verschiedenem Gemüse. Das man viel Gemüse statt Nudeln, Reis oder Kartoffel verwendet, gefällt mir sehr. Es gibt Gemüse jeden Tag, bei fast jedem Gericht – ich backe sogar Focaccia mit Karotten und getrockneten Tomaten, ich mische Karotten und Sellerie in das Kartoffelpüree, und Zucchini und Aubergine in die Bolognese.

Für dieses Gericht verwende ich was der Kühlschrank hergibt. Falls nötig kaufe ich noch was hinzu. Es ist ganz einfach zuzubereiten, das Schnippeln dauert nur etwas länger. Und so wird es gemacht...

Gemüse-Hähnchen-Pfanne mit Nudeln

Zutaten (für 2 Portionen):

250 g Hähnchenbrust
3 St. Schwarzwurzel
1-2 Karotte
1/2 Fenchelknolle
1-2 Zucchini
1 Petersilienwurzel
1 Paprikaschotte
Cherry-Tomaten
etwas Spinat
2 EL Öl
100 ml Gemüsebrühe
2 EL Schmand
Salz
Pfeffer
1 Bund Blattpetersilie

Zubereitung:

Ein Topf mit Wasser zum Kochen bringen, für die Pasta.
Die Hähnchenbrust waschen und trockentupfen mit Küchenpapier und dann in kleine Streifen schneiden.
Gemüse waschen und klein schneiden: Zucchini, Petersilie und Karotten in dünne Scheiben, Paprika und Fenchel in Streifen, Schwarzwurzel in kleine Stücke, Cherry-Tomaten halbieren (oder vierteln, je nach Größe).
Das Fleisch mit Salz und Pfeffer würzen.
Eine Pfanne erhitzen, dann das Öl reingeben und das Fleisch anbraten.
Salz in den Nudeltopf geben und die Nudeln nach der Packungsbeilage kochen.
Schwarzwurzel zu dem Fleisch geben und ca.2 Minuten anbraten.
Gemüsebrühe dazu geben und 1 Minute kochen.
Die Cherry-Tomaten hinzufügen und kurz mitkochen.
Das restliche Gemüse hineingeben und 2-3 Minuten mitkochen. Mit Salz und Pfeffer abschmecken.
Etwas Wasser von den gekochten Nudeln hinzufügen.
Schmand hinzufügen und gut verrühren.
Der Topf von dem Herd weg nehmen und den Spinat reingeben.
Zum Schluss die abgegossenen Nudeln und gehackte Petersilie in die Sauce geben und mischen, dann warm servieren.

Tipps:
Wer das Gemüse nicht al-dente mag, kann es etwas länger kochen lassen.

Die Sauce passt sehr gut auch zu Reis.

Viel Spaß beim Nachkochen!

Andrea

Legume cu piept de pui și paste

Asta este una dintre mâncărurile mele preferate în ultima vreme. Am dezvoltat-o după o rețetă dintr-o carte de diete. Mi-a plăcut, deoarece era o mâncare pe care o poți introduce în lista săptămânală de meniuri. Are calorii puține (aprox.450 cal. pe porție), are ceva carne albă, fără grăsime, multe legume și 35 gr. paste din făină integrală, cam tot ce e nevoie pentru o alimentație sănătoasă. După ce am împărțit mâncarea în farfurii (două porții) nu mi-a venit să cred cât de pline erau farfuriile. Eu nu am putut să mănânc tot.

Ideea de a folosi cât mai multe legume în loc de paste, orez și cartofi mi-a plăcut foarte mult și de atunci cumpăr foarte multe legume. Frigiderul este tot timpul plin cu legume. Gătesc în fiecare zi proaspăt și e bine să am legumele la îndemână. Am făcut Focaccia cu morcovi și roșii uscate, adaug morcovi și țelină în piureul de cartofi, zucchini și vinete în bolognese.

Dar să nu mă îndepărtez prea tare de la mâncărica pe care doresc să v-o descriu. Ca legume, folosesc ce găsesc în frigider, cumpăr doar ce îmi lipsește. Este simplu și, mai ales, repede de gătit. Curățatul și tăiatul legumelor ia ceva timp. Am redus timpul de fierbere, față de rețeta originală, pentru că legumele au fost prea moi, iar eu le prefer al-dente. Rețeta se poate varia destul de mult, fie legume care să se asorteze cu mărar, sau altele cu pătrunjel, cu carne de pui sau chiar cu pește, cu orez în loc de paste.

Legume cu piept de pui și paste

Ingrediente (pentru 2 porții):

250 gr. piept de pui
3 buc. scorzonera
1 morcov
1/2 fenicul
1-2 zucchini (dovlecel)
1 pătrunjel – rădăcină
1 ardei gras
roșii cherry
puțin spanac (opțional)
2 lg. ulei
100 ml supă de legume
2 lg. smântână
sare
piper
pătrunjel verde tocat

Mod de preparare:

Se pune o cratiță cu apă la fiert pentru paste.
Pieptul de pui se spală cu apă rece și apoi se uscă cu șervețele de bucătărie. Se taie apoi în felii subțiri.
Se spală legumele și se taie mărunt: zucchini, pătrunjelul, feniculul, ardeiul și morcovii în felii subțiri, scorzonera în bucăți mici, roșiile cherry se taie pe jumătate, sau în sferturi dacă sunt mai mari.
Carnea de pui se condimentează cu sare și piper.
Se încălzește o tigaie pe aragaz și apoi se adaugă uleiul. Se prăjește carnea de pui pe toate părțile.
Între timp se pune sare în apa pentru paste și se fierb pastele după indicațiile de pe pachet.
Se adaugă scorzonera la carne și se prăjește cca. 2 minute.
Se toarnă supa de legume și se fierbe 1 minut.
Apoi se adaugă roșiile. Eu le presez puțin pentru ca sucul de roșii să se îmbine cu sosul. Se lasă să fiarbă puțin.
Se condimentează cu sare și piper.
Se adaugă apoi celelalte legume și se fierb 2-3 minute împreună.
Din apa în care au fiert pastele se ia puțin și se adaugă în sosul de legume.
Se adaugă smântâna, se amestecă bine și apoi se ia de pe foc.
La sfârșit se adaugă spanacul și pastele strecurate și pătrunjelul tocat, se amestecă bine și se servește.

Sfaturi:

Dacă nu vă plac legumele al-dente, prelungiți timpul de fierbere.

Andrea

Grüne Woche 2014 / “Săptămâna verde” în Berlin

2014-01-23T10:44:00.001+01:00

# Versiunea în limba română se află în partea a doua a articolului

Fast jedes Jahr gehe ich zur “Grünen Woche”. Beim ersten Mal war ich sehr neugierig und gleichzeitig begeistert von der Präsenz so vieler Länder, von der Diversität der Kulturen und von den Millionen von Menschen, die die Messe besucht haben. Je später der Tag wird, desto langsamer wird die Menschenströmung durch die Hallen. Gegen 16 Uhr ist es meistens schon so voll, dass es kaum möglich ist etwas zu probieren oder zu kaufen und dann hört der Spaß auf.

Unter den meist besuchten Ausstellungen sind Bayern, die Schweiz, Italien und Frankreich. Die Skandinavische Länder schaffen es jedes Jahr, die besten Partys zu organisieren.

Die schönste Ausstellung buchstäblich gehört dem Nachbarland Holland, dank den tausenden hübschen und schön riechenden Tulpen. Dieses Jahr hat sich Holland farblich zurückgehalten, schlicht elegant, in weiß und rot.

Einer der Gründe warum ich hingehe ist rumänische Produkte zu kaufen, die man in Deutschland nicht kaufen kann. Rumäniens Präsenz bei der Grünen Woche war bis vor zwei Jahren richtig überschaubar, kaum bemerkbar. Die wenigen Äpfel, Honig und Ostereier zu einem stolzen Preis konnten kaum Besucher anziehen. Vor zwei Jahre war Rumänien Partnerland und hat eine ziemlich große Schaufläche bekommen. Allerdings sind nicht so viele Aussteller gekommen und daher war ziemlich viel freier Platz, was nicht unbedingt schlecht war, denn da konnte man in aller Ruhe bummeln. Ich hatte trotzdem was zu bemängeln: ich weiß, dass Rumänien sehr viel zu bieten hat, aber die Vielfalt des Angebots war ziemlich gering. Es gab Honig links, rechts, vorne, hinten. Viel Schnaps und Würste. Schade, dass es daheim keinen gab, der alles organisieren und koordinieren konnte.

Dieses Jahr war die Fläche kleiner und gut gefüllt mit Milch- und Fleischprodukten, Eingemachtem, Spirituosen, Süßigkeiten, Keramik und natürlich dem guten Honig. Ich habe von jedem etwas gekauft und ich habe mich sehr gefreut, dass der Pavillon viele Besucher hatte. Die Hälfte der Aussteller kamen aus Maramureș, woher ich auch komme. Ich habe mich sehr gefreut sie zu treffen, mit ihnen zu reden und vor allem zu sehen wie sie das Marketingkonzept umgesetzt haben. Sie haben mutig ihr Angebot dem Publikum präsentiert, mit wenigen deutschen Worten aber viel Scharm.

Auf Wiedersehen bei der Grünen Woche 2015, liebe Landsleute!

Andrea

Săptămâna verde în Berlin

Aproape în fiecare an merg la ”Săptămâna verde”, cel mai important târg agroalimentar din lume. Prima dată am fost surprinsă de numărul mare de țări reprezentate, de pe toate continentele. Țări cunoscute sau mai puțin cunoscute, de la Germania, Franța, Elveția sau țările scandinave, care prin tradiție atrag cei mai mulți vizitatori, până la ”exoticele” Kirgistan, Mongolia, Kenia, Peru și Nepal.

Exponatele sunt din cele mai diverse, tot ce oferă natura: fructe, legume, produse din lapte, carne, pește, panificație, uleiuri, plante, băuturi alcoolice și nealcoolice, produse biologice de îngrijire a corpului, animale și servicii – de toate se găsesc.

Fiecare încearcă să își prezinte oferta astfel încât să atragă cât mai mulți curioși.

Deosebit este și numărul extrem de mare de vizitatori, milioane de oameni trec timp de o săptămână pragul expoziției. Cu cât se face mai târziu, cu atât mai mare e numărul de oameni și mai greoaie deplasarea prin hale. Deja de pe la ora 16 este atât de aglomerat încât de-abia reușești să ajungi la standul dorit și să probezi sau să cumperi ceva.

Printre cele mai vizitate pavilioane sunt cele din Bavaria, Elveția, Italia și Franța.

Țările scandinave reușesc în fiecare an să atragă vizitatori organizând cele mai bune petreceri. Iar cea mai frumoasă expoziție aparție de fiecare dată Olandei, datorită miilor de flori în cele mai variate culori și mirosuri. Anul acesta standul a fost elegant și decent, în alb și roșu.

Unul dintre motivele pentru care merg la târg este să cumpăr câteva produse tradiționale românești, care sunt greu de găsit în Germania. Prezența României la Săptămâna verde a fost, până acum doi ani, aproape de neobservat. Puținele mere veștejite, mierea și ouăle de Paște, care au fost relativ scumpe, n-au atras prea multe persoane. Acum doi ani România a fost țară parteneră a târgului și a primit o suprafață de expoziție generoasă. Eu m-am așteptat să fie mai multi expozanți, la o mai bună organizare, sinceră să fiu, deoarece știu ce potențial are țara. În schimb oriunde te întorceai vedeai miere. Țuica și mezelurile erau și ele din belșug.

Suprafața de expoziție în acest an a fost mai mică, dar bine folosită cu produse diverse: produse lactate și din carne, conserve, băuturi alcoolice, dulciuri, ceramică și costume naționale și bineînțeles nelipsita miere. Am cumpărat din fiecare câte ceva: cârnați din porc de Mangalița de la Stauder din Seini, brânză burduf de la Mirdatod, caș și pastramă de cerb de la Zimbria, miere de albine de la PFA Hotea Ioan Gheorghe din Șomcuta, zacuscă de ghebe de la Bio Gardena din Caraș-Severin, pălincă de Maramureș de la Distileria Voica din Chechiș, ceramică de la Daniel Leș și câteva prăjiturele de la Tual Fast Chance `98 SRL.

M-am bucurat nespus că majoritatea expozanților a fost din Maramureș, de unde sunt și eu. Muzica maramureșeană se auzea încă de la intrarea în hală, însă fără să deranjeze.

Deschiși și cu zâmbetul pe buze, chiar dacă nu vorbeau multe cuvinte nemțești, au reușit să încânte vizitatorii. M-am simțit bine să stau de vorbă cu ei și să văd interesul lor de a se face cunoscuți, să profite de ocazia pe care o oferă un astfel de târg. Ei au înțeles bine ce este Marketingul.

La revedere, pe anul viitor la ”Săptămâna verde”!

Andrea

Tipp: Zitronen- oder Limettenschale reiben / Cum se răzuiește lămâia mai ușor

2014-01-17T23:49:00.001+01:00

# Versiunea în limba română se află în partea a doua a articolului

Jeder kennt das Problem: man versucht die Schale einer Zitrone zu reiben, aber ein großer Teil bleibt an der Reibe kleben. Egal was man versucht um sie rauszuholen, es geht einiges verloren und wird später weggespült.

Vor einigen Monaten habe ich einen Tipp von einem Koch gefunden, der tatsächlich reibungslos funktioniert. Ich dachte, ich schreibe mal darüber, vielleicht möchte es noch jemand ausprobieren.

Also, man nehme eine Reibe und Backpapier. Dann, das Backpapier über die Reibe legen und die Zitrone bzw. Limette reiben.

Die geriebene Schale bleibt auf dem Backpapier und sie ist dann einfach zu sammeln. Die Reibe bleibt fast sauber und die Zitronenschale ist gerettet.

Ich hoffe, es hilft Euch auch!

Andrea

Cum se răzuiește lămâia mai ușor…

Mulți cunosc problema asta… Încerci să răzuiești o lămâie, iar coaja se încăpățânează să rămână fixată pe răzătoare. Chiar și după încercări repetate de a o scoate cu o scobitoare sau alte obiecte asemănătoare, o mare parte din coaja lămâiei se pierde.

De câteva luni folosesc un trick pe care l-am văzut la un bucătar. Iau o bucată de hârtie de copt și o așez peste răzătoare și apoi răzuiesc normal lămâia (sau limeta, dupa caz). Coaja rasă rămâne atașată de hârtie și e ușor de îndepărtat, iar răzătoarea rămâne de cele mai multe ori curată, de parcă nici nu ar fi fost folosită.

Sper să vă folosească și vouă metoda aceasta.

Andrea

Gedämpfte Muffins / Brioșe rapide

2014-01-16T23:02:00.001+01:00

# Versiunea în limba română se află în partea a doua a articolului

Dieses Mal was Süßes aus dem Land der aufgehenden Sonne – japanische gedämpfte Frischkäse-Muffins.

Das Rezept ist aus einem Kochbuch von Harumi Kurihara. Seitdem ich das Buch bekommen habe (danke sehr, Taz!), traue ich mich öfter japanisch zu kochen und zu backen. Es ist alles sehr einfach und ausführlich erklärt. Ich mag die japanische Kuchen sehr gerne, denn sie sind leicht, luftig und nicht sehr süß. Diese Muffins sind zu meinem Lieblings-Schnell-Dessert geworden. Wenn ich spontanen Besuch oder einfach Lust auf etwas Süßes zum Tee oder Kaffee habe, “backe” ich schnell die Muffins. Schnell ist richtig, weil man die Leckereien in ca. 15 Minuten schon auf dem Tisch hat. Am längsten dauert es alles vorzubereiten und zu wiegen. Und noch etwas: man braucht keinen Backofen! Es wird in der Mikrowelle gedämpft. Und wenn man das nicht hat, dann kann man auch in einem Topf garen. Das habe ich allerdings noch nicht probiert.

Gut ist auch, dass man alle Zutaten immer Zuhause hat, besonders weil man kleine Mengen braucht. Ich habe manchmal einige Zutaten ersetzt mit etwas anderem aus dem Kühlschrank: Frischkäse mit Schmand oder Quark, Weißwein mit Orangensaft, Milch statt Sahne und es hat jedes Mal gut funktioniert.

Gedämpfte Frischkäse-Muffins

Zutaten (für 4 Portionen):

40 g Frischkäse
1/2 EL Weißwein oder Orangensaft
1 EL Sahne
1 EL Sonnenblumen- oder Pflanzenöl
Vanillemark oder Vanillezucker
2 mittelgroße Eier
50 g grober Zucker
50 g Mehl
1/2 TL Backpulver

Zubereitung:

Backformen vorbereiten: vier hitzebeständige Schalen oder Gläser mit Backpapier auslegen. Das Papier kann genau geschnitten werden, oder einfach gedrückt (so bekommen die Muffin eine besondere Form). Die Formen sollen möglichst gleich groß und dick sein.
Frischkäse und Weißwein (alternativ Orangensaft) in eine Schale (auch hitzebeständig) geben und in der Mikrowelle 20 Sekunden bei 500 W erhitzen. Danach Schale rausnehmen und den Inhalt cremig rühren. Sahne, Vanille und Öl hinzufügen und gut rühren.
Die Eier in eine Schüssel mit dem Zucker so lange mit einem Mixer schlagen bis die Masse cremig wird.
Mehl und Backpulver mischen und zu den Eiern hinzufügen. Mit einem Schneebesen gut mischen. Frischkäse-Mischung einrühren.
Die Formen zur Hälfte mit dem Teig füllen und lose mit Frischhaltefolie verschließen, damit die Muffins genug Platz zum Aufgehen haben.

Die Formen in die Mikrowelle stellen und bei 150-200 Watt 5 Minuten und dann noch 1 1/2 Minuten bei 500 W backen.
Die Formen herausholen und das Backpapier entfernen solange die Muffins noch heiß sind.

Ohne Mikrowelle:
Öl weg lassen, Frischkäse bei Zimmertemperatur cremig rühren, dann nach Rezept vorgehen. Mit dem Teig die Formen zu 70% füllen und diese vorsichtig in einem Topf mit etwas kochendem heißen Wasser setzen. Bei mittlerer Hitze garen lassen.

Guten Appetit oder wie man in Japan sagt: Itadakimasu!

Andrea

Brioșe rapide

De data aceasta ceva dulce din țara Soarelui-Răsare: Brioșe cu cremă de brânză făcute în cuptorul cu microunde.

Rețeta am preluat-o din cartea ”Harumi’s Japanese Kitchen” de Harumi Kurihara. Îmi plac foarte mult prăjiturile japoneze. Sunt ușoare, pufoase și nu prea dulci. Nu sunt întotdeauna ușor de făcut. Aceste brioșe sunt preferatele mele. Când vin spontan musafiri, sau când am chef de o prăjitură la cafea sau ceai, iau rețeta și în maximum 15 minute sunt brioșele gata. Cel mai mult durează pregătirile și cântăritul ingredientelor. Și încă ceva: nu e nevoie să preîncălzesc cuptorul, pentru că nici nu am nevoie de el. Folosesc pur și simplu cuptorul cu microunde. O altă variantă este gătirea pe aburi într-o cratiță, dar această variantă n-am încercat-o încă.

Poftă bună, sau cum zice japonezul: Itadakimasu!

Brioșe rapide (rețetă japoneză)

Ingrediente (pentru 4 porții):

40 gr cremă de brânză
1/2 lingură vin alb sau suc de portocale
1 lingură smântână lichidă
1 lingură ulei de floarea soarelui (sau de alte plante)
zahăr vanilat sau vanilie
2 ouă de mărime potrivită
50 gr zahăr
50 gr făină
1/2 linguriță praf de copt

Mod de preparare:

Se pregătesc formele de copt: patru castronele sau pahare care să fie rezistente la căldură, și să fie de același fel, altfel brioșele nu se vor coace la fel. Se pune hârtie de copt în forme pe margini, fie că se taie exact după forma formelor de copt sau doar se așterne pe marginile acestora, pliurile hârtiei vor da o formă deosebită fiecărei brioșe. Eu împart altuatul în cinci pahare.
Crema de brânză și vinul alb (sau sucul de portocale) se pun într-un vas rezistent la căldură și se pune în cuptorul cu microunde 20 de secunde la 500 W (sau aproximativ – la aparatul meu sunt doar programe, iar cel mai apropiat e P6 care corespunde unei puteri de 540Watt). Apoi se scoate vasul afară și amestecă bine crema. Se adaugă frișca, vanilia și uleiul și se amestecă bine.
Ouăle se bat într-un castron împreună cu zahărul până când compoziția devine cremoasă.
Făina se amestecă cu praful de copt și apoi se adaugă la ouăle bătute. Se amestecă ușor de jos în sus cu o lingură de lemn sau cu telul. Se adaugă apoi amestecul de brânză și se amestecă din nou ușor.
Se umple formele pe jumătate cu aluat. Se acoperă apoi cu folie de plastic alimentară, în așa fel în cât în partea de sus să fie destul loc să crească brioșele, iar marginile să fie închise bine cu folie. (Mie mi-a reușit abia la a doua încercare).
Se pun formele de copt în cuptorul cu microunde timp de 5 minute la o putere de 150-200 W (P20 la cuptorul meu, corespunzand puterii de 180W, de aceea las 5 min. 30 sec.), iar apoi încă 1 min. și 30 sec. la 500 W.
Când sunt gata se scot formele afară și brioșele se scot din ambalajul de hârtie cât timp sunt fierbinți.

În cratiță:
Nu se folosește uleiul. Crema de brânză, la temperatura camei, se amestecă până devine cremoasă și apoi se procedează ca mai sus. Aluatul se pune în trei forme rezistente la căldură și apoi se așează cu grijă într-o cratiță cu puțină apă fierbinte. Se fierbe la temperatură moderată până când sunt gata (la suprafață brioșelor puteți observa când aluatul e închegat bine).

Andrea

Schwarzwurzel / Scorzonera

2014-01-14T12:56:00.000+01:00

# Versiunea în limba română se află în partea a doua a articolului

Von Schwarzwurzeln habe ich erst vor ca. vier Jahren gehört. Ich habe inzwischen geschätzte hundert Mal gehört, dass dieses vergessene wertvolle Wurzelgemüse der Winterspargel sei und ganz viele Vitaminen und Mineralien enthalten würde (A, B, C, E, Magnesium, Kalzium, Kalium, Phosphor, Eisen, außerdem Allantoin und Inulin - bestimmt habe ich noch einige vergessen). Trotz ihres guten Rufs habe ich sie lange Zeit nicht gegessen oder zubereitet. Erst vor zwei Jahre bei einem Einkaufsbummel habe ich Schwarzwurzeln im Supermarkt gesichtet und ich dachte, es wäre höchste Zeit sie zu probieren.

So sieht das Gemüse aus…

Man schält das Gemüse wie die Karotten, aber Vorsicht: es klebt richtig fest und man kann es schlecht danach waschen. Beim Schneiden fließt ein dicker weißer Milchsaft raus, der Bitterstoffe und Inulin enthält. Einige Bestandteile dieses Saftes wirken entspannend und schlaffördernd, wenn man Schwarzwurzeln abends isst. Beim Schälen solle man Einweg-Handschuhe benutzen, aber meiner Erfahrung nach, gelingt es besser, wenn man sie unter fließendem Wasser schält und danach im Wasser mit etwas Zitronensaft oder Essig hält, ansonsten verfärben sie sich ganz schnell gelb-braun.

Die Schwarzwurzeln sind ein All-Round-Gemüse. Sie schmecken leicht nach Spargel, deswegen kann man sie nach Spargelrezepten zubereiten. Ich liebe ihren milden delikaten Geschmack und verwende sie als Beilage zu verschiedenen Gerichten, zusammen mit anderen Gemüsen oder anstelle von Kartoffeln. Auch in asiatischen Gerichten schmecken sie hervorragend. Ich bevorzuge es, wenn sie “al dente” gekocht sind. Da dieses Gemüse auch noch sehr kalorienarm ist, passt es umso besser zu meinem neuen Ernährungsstil.

Es gibt noch ein paar Gemüse, die ich noch probieren möchte. Ob ich davon auch so überzeugt werde wie von Schwarzwurzeln? Ich bin gespannt.

Andrea

Stridia vegetală - Scorzonera hispanica

Vă spun ceva numele acestea? Am căutat o traducere a numelui legumei pe care voiam să v-o prezint (vezi foto mai sus) și am fost surprinsă că nu am auzit niciodată de numele acesta. Am văzut-o de câteva ori la televizor și de fiecare dată era prezentată ca o legumă delicată, din păcate uitată (ba chiar necunoscută), care conține numeroase vitamine și minerale: A, B-uri, C, E, magneziu, calciu, fosfor, fier, chiar și alantoină, inulină etc. O descriere detaliată și bine documentată găsiți pe blogul ”Ierburi uitate”.

Acum doi ani am vazut-o pe rafturile din supermarket și mi-am propus să încerc să gătesc ceva cu ea. Mi-am pus mănuși de unică folosință și am început să curăț rădăcinile. Curățatul a devenit din ce în ce mai anevoios, deoarece rădăcinile se lipeau de mănuși, la fel și coaja curățată și resturile mărunte. Am încercat să le spăl apoi cu apă, dar în zadar, în plus rădăcinile și-au schimbat culoarea și erau deja maro. Am găsit apoi pe internet un alt trick, care a funcționat perfect: le-am curățat sub apă și le-am pus imediat după aceea într-un castron cu apă cu puțină zeamă de lămâie. Astfel și-au păstrat culoarea albă.

La prima rețetă le-am gătit ca și sparanghelul. Gustul nu a fost așa de intensiv ca al sparanghelului, ceea ce nu m-a deranjat, dimpotrivă gustul decent mi-a plăcut foarte mult. De atunci îl gătesc foarte des, în diferite mâncăruri, chiar și asiatice, împreună cu alte legume, sau chiar înlocuiesc garnitura de cartofi cu scorzonera. Cel mai mult îmi place în salate. Tai rădăcina diagonal în felii subțiri pe care le prăjesc ușor în puțin ulei, sau le fierb ”al dente” în aburi și apoi le amestec în diferite salate.

Mai ales de când am decis să gătesc mai multe legume, scorzonera este nelipsită din cămara mea. Nu pot decât să v-o recomand și aștept să îmi spuneți părerile voastre.

Andrea

Neues Jahr…

2014-01-08T17:26:00.000+01:00

…gute Vorsätze.

# Versiunea în limba română se află în partea a doua a articolului

Ja, ich habe es gewagt! Ich fange tatsächlich an auf Deutsch zu schreiben. Dass ich Fehler machen werde, davon bin ich überzeugt. Deutsch ist ja nicht meine Muttersprache. Daher bitte ich Euch meine deutschen Leser ein Auge zu zu drücken. Ich brauche ja Übung.

Ach so, Vorsätze. Plural. Also den Blog auch auf Deutsch zu schreiben und überhaupt darin zu schreiben. Über meine Reisen und Ausflüge, über Kurioses aus der Welt und übers Essen. Meine Hauptvoraussetzung für dieses Jahr ist weiter abzunehmen, und zwar nicht mit Diät, sondern mit “gesundem” Essen (mehr dazu in anderem Eintrag).

Das kulinarische neue Jahr hat bei uns mit italienischen Köstlichkeiten angefangen. Zu Silvester gab es auf dem Tisch Bruschette mit Tomaten, Vitello tonnato, Carpaccio, Fetapäkchen im Zucchinimantel auf Aprikose-Paprika-Chutney, Kartoffelpuffer mit geräuchertem Lachs, Gemüse aus dem Ofen und Focaccia – alles natürlich selbstgemacht.

A mai trecut un an prin noi...

2013-12-28T22:20:00.001+01:00

...Prin blogul meu au trecut mai multi fara sa scriu un cuvintel. Am avut un motiv bun sa fac pauza asta asa de lunga, si "motivul" meu tocmai a implinit doi anisori. Timpul trece asa de repede, iar pentru blog este nevoie de relativ mult timp si nu regret deloc ca am ales sa-mi petrec timpul cu baietelul meu, in loc sa-mi fotografiez mancarea din farfurie si s-o postez pe internet.

Acum, de Sarbatori, am devenit putin mai romantica, de, ca tot omu'. Si am inceput sa rememorez momentele frumoase de Craciun si Anul Nou din trecut, cu mesele opulente, cu carnati, jumari, toba si sarmale si sa nu mai povestesc de muntii de prajituri. By the way, anul asta am facut o prajitura cu miere de albine, preferata mea. E prea tarziu sa ii fac poza, am "gatat-o", in plina cura de slabire. Si de colinzile minunate mi-am adus aminte si de cei dragi cu care petreceam (ii salut si le transmit pupici!).

Si acestea fiind spuse, va urez tuturor, oriunde v-ati afla, sa aveti parte de un An Nou fericit, sa fiti sanatosi si Domnul sa va indeplineasca toate dorintele.

Andrea

p.s. Sper sa revin in curand cu postarile ;-)

Brownie

2011-06-10T14:02:00.001+02:00

Acum câteva săptămâni a fost ziua de naştere a vecinei mele şi m-a rugat să-i fac eu o prăjitură. I-am făcut prăjitura cu morcovi pe care am descris-o în postarea trecută şi o prăjitură Brownie, asta fiind preferata ei. După ce-am citit mai mult de o duzină de reţete, m-am decis să iau reţeta de pe blogul lui Sheryl, "Crispy waffle", pe care am schimbat-o puţin. Astfel am făcut pentru prima dată Brownie, şi încă ce Brownie!

Brownie

Ingrediente:
220 gr. unt
220 gr. ciocolată amăruie
2 ouă
1 linguriţă sare
300 gr. zahăr
1 plic zahăr vanilat
120 gr. făină

Mod de preparare:

Se încălzeşte cuptorul la 180°C.
Într-o cratiţă se pune untul şi ciocolata la topit la temperatură mică, învârtind constant. Se ia cratiţa de pe aragaz şi se adaugă sarea, zahărul şi zahărul vanilat. Se lasă să se răcească.
Într-un castron se pun ouăle şi se bat puţin cu mixerul. Se adaugă apoi amestecul răcit de ciocolată. Se adaugă făina şi se amestecă bine cu o paletă.
Se pregăteşte o tavă de cuptor (a mea este de 35X25 cm), se unge cu unt şi se presară cu făină. Se toarnă compoziţia şi se uniformizează cu o paletă.
Se coace timp de vreo 30 de minute. Se poate verifica cu o scobitoare dacă prăjitura e coaptă. E bine ca prăjitura să nu se coacă până devine uscată. Se scoate prăjitura din cuptor şi se lasă să se răcească pe o planşetă şi nu în tavă, deoarece prăjitura va continua să se coacă şi apoi va deveni prea uscată.

Prajitura cu morcovi

2011-05-29T17:03:00.001+02:00

Una dintre prăjiturile preferate la petreceri este prăjitura cu morcovi. La aproape toate petrecerile la care am fost s-a servit şi prăjitură cu morcovi. De la o astfel de petrecere am luat şi reţeta, de la Anja. Mi-a plăcut foarte mult că prăjitura nu a fost prea dulce, ca majoritatea prăjiturilor cu morcovi. Probabil datorită glazurii, care este destul de acrişoară şi oferă un contrast foarte plăcut prăjiturii. Prăjitura este mai bună dacă stă câteva ore sau chiar peste noapte, devine astfel mai suculentă.

Carrot cake

Ingrediente:
180 gr făină cernută
200 gr zahăr
1 1/2 linguriţă praf de copt
1 linguriţă scorţişoară
1/2 linguriţă sare
180 ml ulei (să nu fie de măsline)
2 ouă
1 plic zahăr vanilat
230 gr morcovi răzuiţi şi uşor storşi
opţional: nuci sau stafide

Frosting (glazură):
125 gr. unt
200 gr. brânză Philadelphia
1 linguriţă coajă de lămâie rasă
1-2 linguriţe zeamă de lămâie
150 gr. zahăr pudră

Mod de preparare:

Se încălzeşte cuptorul la 190°C.
Se bat ouăle cu zahărul şi zahărul vanilat într-un castron până când zahărul se dizolvă.
Se adaugă uleiul şi se amestecă bine.
Într-un alt castron se pune făina, praful de copt şi scorţişoara şi se amestecă bine. Se adaugă apoi la compoziţia de ouă şi se amestecă uşor cu o paletă sau o lingură de lemn.
Se adaugă morcovul răzuit (să nu fie complet stors de zeamă) şi se amestecă bine.
Se unge o tavă rotundă cu unt şi se pudrează cu făină. Se pune compoziţia în tavă şi se uniformizează.
Se coace timp de 35-40 minute. Se verifică cu o scobitoare dacă aluatul de copt.
Se scoate din cuptor şi se lasă să se răcească în tavă.
Pentru frosting: se amestecă untul moale cu zahărul până devine spumos. Se adaugă apoi brânza, zeama şi coaja de lămâie şi se amestecă până când compoziţia devine omogenă. Se pune cu o paletă peste prăjitura rece.

Risotto cu sparanghel verde

2011-05-26T13:09:00.001+02:00

Orezul este unul din alimentele care nu-mi lipsesc din casă, la fel ca făina, zahărul, sarea sau uleiul. N-am doar un fel de orez, ci o grămadă: orez pentru Risotto, pentru sushi, basmati, orez cu aromă de iasomie, orez negru. Când nu am chef să merg la cumpărături, dau iama în cutia cu orez, cel pentru Risotto. Verific ce mai este prin frigider şi trebuie consumat şi apoi decid ce Risotto fac. Iar când n-am nimic în frigider adaug doar nişte pătrunjel verde, lămâie sau doar câţiva sâmburi de pin. Ieri am făcut Risotto cu sparanghel verde. E o mâncare uşoară şi se face destul de repede. Cunosc multe persoane care nu vor să gătească Risotto, fiindcă trebuie tot timpul să stea lângă cratiţă şi să învârte. Trebui într-adevăr învârtit însă nu continuu.

Risotto cu sparanghel verde

Ingrediente pentru 2 porţii:
2 şalote, sau o ceapă mică
50 ml ulei de măsline
250 gr. orez pentru Risotto
150 ml vin alb sec
700 ml supă de legume sau de găină
50 gr. parmezan
opţional 50 gr. unt
sparanghel verde
puţin ulei
sare
piper

Mod de preparare:

Supa de legume/găină se pune într-o cratiţă pe aragaz, se dă în clocot şi apoi se lasă să fiarbă încet la foc foarte mic. Trebuie să fie fierbinte când se toarnă peste orez.
Se toacă ceapa mărunt şi se căleşte în ulei.
Se adaugă orezul şi se căleşte puţin (nu prea mult, altfel se arde ceapa).
Se stinge cu vinul alb. Se lasă să fiarbă până când vinul e absorbit de orez.
Se adaugă o treime din supa de legume, se amestecă bine şi se lasă să fiarbă la foc potrivit. Se amestecă din când în când, mai ales când zeama scade.
Se adaugă încă o treime din supa de legume, se amestecă şi se lasă din nou să fiarbă.
Între timp sparanghelul se taie în bucăţele de vreo 2 cm lungime. Capetele se pun deoparte, iar restul se fierbe în apă cu sare până devin “al dente”, adică nici prea moi, nici prea tari. Capetele de sparanghel se prăjesc în puţin ulei într-o tigaie şi se condimentează cu sare şi piper. Se pun deoparte.
Când supa din Risotto a scăzut din nou se adaugă restul de supă. Se gustă orezul, trebuie să fie “al dente”. Înainte ca supa să scadă complet se adaugă bucăţile de sparanghel fiert (strecurat) şi parmezanul răzuit şi eventual puţin unt. Se amestecă bine şi se ia de pe foc.
Se pune orezul pe farfurie şi se decorează cu capetele prăjite de sparanghel. Opţional se pot adăuga câţiva sâmburi de pin prăjiţi, sau feliuţe subţiri de parmezan, precum şi câţiva stropi de ulei bun de măsline.

Japonia culinara – Sushi

2011-05-25T13:43:00.001+02:00

Ieri am mâncat din nou sushi... Am descoperit destul de repede, acum vreo şase ani, cel mai bun restaurant sushi din Berlin, SASAYA. Fiecare vizită în Sasaya este eveniment pentru noi. Nu mergem foarte des, în medie o dată la două luni, însă de fiecare dată este o plăcere să fim acolo. Nu am fost niciodată dezamăgiţi. Personalul e format doar din japonezi, extraordinar de amabili, interiorul localului este tipic japonez, mâncarea autentică. Pe lângă diferitele variante de sushi se servesc şi alte mâncăruri japoneze. Când suntem 2-3 persoane preferăm să reţinem locuri la barul sushi, chiar în faţa bucătarului, cu care avem de fapt o relaţie foarte bună.

De fiecare dată ne propunem încă de acasă să comandăm altceva în afară sushi, însă când ajung acolo comandăm de fiecare dată sushi: o rolă Gyoza servită cu un sos fantastic de susan, o salată de alge, eventual tempura sau torikara pentru început, iar apoi sushi – Omakase (un platou cu diferite sortimente de sushi la alegerea bucătarului), Crunchy (rolă de sushi Inside-out cu ceva crocant înăuntru) şi Chilli-roll (rolă de sushi, tot Inside-out cu somon înăuntru şi pe deasupra, cu sos chilli). La desert luăm fie desertul zilei – ultima dată a fost Panna cotta cu susan şi sos din ceai de iasomie, fie încă o rolă de Crunchy (în Sasaya mi se spune şi Miss Crunchy :-) ) şi o rolă de Futomaki vegetarian, care e umplut printre altele şi cu renumita omletă dulce japoneză.

Nu oricui îi place sushi-ul, sau mai degrabă peştele crud. Se spune că trebuie să-i dai acestei delicatese japoneze trei şanse. Dacă nici după a treia şansă nu îţi place, atunci poţi să spui că nu-i de tine. Eu i-am dat două şanse şi de-atunci este mâncarea mea favorită. Aş mânca sushi şi dormind. Cu condiţia să fie de calitate. Nu mănânc sushi la orice restaurant, ci doar în restaurante japoneze.

În timp şi cu ajutorul prietenilor mei japonezi am învăţat multe despre sushi. Fac şi acasă sushi, dar mai des merg la restaurant. Ce e important pentru mine când aleg localul? În primul sushi-ul să fie făcut de un bucătar japonez, şi nu chinez sau vietnamez. E un semn bun dacă printre musafirii restaurantului se află şi japonezi. Apoi, dacă e un restaurant mixt (adică au sushi, dar şi alte feluri de mâncări), locul unde se face sushi trebuie să fie separat de bucătăria unde se gătesc celelalte feluri de mâncare. De obicei în astfel de restaurante este un sushi-bar. La acest bar e important ca peştele să fie ţinut în vitrină frigorifică. În unele restaurante rolele de sushi care se vând mai des se fac din timp şi se păstrează până la vânzare. N-aş recomanda nimănui să le accepte – nu se ştie de câtă vreme stau acolo. Condiţia cea mai importantă este ca peştele să fie proaspăt şi de calitate şi pentru asta trebuie să ai încredere în bucătar. Eu am o regulă: mai bine mănânc mai rar sushi, dar de calitate, chiar dacă e mai scump.

În Japonia se pune mare accent pe specializare. Ca să devii bucătar de sushi, îţi trebuie până la 10 ani. Vreo doi ani de zile durează învăţarea metodei corecte de pregătire a orezului. Tăierea filetului de peşte durează iar vreo doi-trei ani. Maestrul sushi decide când eşti pregătit cu adevărat să faci singur sushi.

Există mai multe variante de sushi. Cel mai cunoscut e Maki – o foaie nori pe dinafară, iar pe dinăuntru orez şi peşte (sau alte ingrediente) în mijloc. Maki are mai multe subvariante:

Hoso-Maki – rolă îngustă în mijlocul căreia se află un singur ingredient (peşte, legume...)

Futo-Maki - rolă groasă umplută cu diferite ingrediente – peşte, legume, ciuperci, alge, omletă japoneză.

Ura-maki, sau Inside-Out – orezul este pe partea exterioară a rolei şi de obicei presărată cu seminţe de susan sau icre mici de peşte. Această formă de sushi a fost inventată în Statele Unite, sub denumirea de “California Roll”.

Temaki are forma unui con.

O altă variantă este Nigiri. Peste un bulgăraş de orez se întinde puţină pastă wasabi şi apoi se pune o bucată de peşte, crevete fiert sau alte fructe de mare, sau omletă.

Gunkan-Maki e o altă variantă, care se face astfel: se ia un bulgăraş de orez, şi o bucată de vreo 3 cm lăţime de foaie nori care se învârte în jurul bulgărului de orez. Pe deasupra se pun icre de peşte, sau cremă de peşte, de exemplu.

Mai există desigur şi alte variante, dar cele de mai sus sunt cel mai cunoscute.

Cum se mănâncă sushiul? În nici un caz cu cuţit şi furculiţă. În Japonia se ia sushi-ul cu degetele, pe când în ţările occidentale cei mai mulţi folosesc beţişoarele. Se toarnă sos soia în farfurioară doar cam pe jumătate. În Japonia e un semn de lăcomie dacă îţi umpli farfurioara cu sos soia. Cui îi place poate să amestece puţină pastă wasabi în sos. Pasta se ia cu beţişoarele de pe farfuria cu sushi şi se amestecă bine. Se iau apoi bucăţile de sushi şi se încing puţin în sosul soia şi apoi se mănâncă dintr-o singură îmbucătură, în afară de Futomaki sau alte specialităţi care au mărimi mai mari. Dacă încingi sushiul pe toate părţile în sos soia, acesta e un semn pentru bucătar că nu îţi place sushiul făcut de el şi încerci să îl faci mai “acceptabil” adăugând sos din belşug. Sosul soia este un condiment pentru topping sau umplutură şi nu pentru orez, de aceea se recomandă să se încingă partea fără orez (sau cu mai puţin orez) în sos. La sushi se serveşte obligatoriu şi ghimbir murat. Acesta ajută la neutralizarea papilelor gustative pe timpul degustării diferitelor variante de sushi, dar şi la digestie.

Contraindicaţii? Deoarece peştele şi mai ales algele au un conţinut ridicat de iod, se recomandă precauţie în cazul persoanelor care au probleme cu tiroida.

Băuturi? Cea mai potrivită băutură pe lângă sushi este bineînţeles ceaiul verde, sake-ul fiert sau rece, dar la fel de bine merge şi o bere.

Sper că am reuşit să vă fac poftă!

Iată câteva reguli comportament la masă în tradiţia japoneză:

Înainte de mâncare – spălarea mâinilor.
Dacă comandaţi tăieţei lungi (Noodle – Udon, Soba, Ramen) nu vă jenaţi să sorbiţi. În Japonia supa se bea, iar conţinutul solid al supei se mănâncă cu beţele. Dar, nu vă înclinaţi spre farfurie, ci aduceţi farfuria ţinând-o cu ambele mâini către gură.
Nu se lasă resturi în farfurie – este nepoliticos.
În schimb la băutură, dacă nu mai doriţi să beţi, lăsaţi puţină băutură în pahar, astfel paharul nu vi se va mai umple. Dacă cineva se oferă să vă umple paharul, întindeţi paharul către persoana respectivă ţinându-l cu ambele mâini şi mulţumiţi. Puteţi să umpleţi paharele comesenilor, dar nu pe al vostru. Ceilalţi comeseni vor avea grijă să vă umple paharul.
Ca tacâmuri în Japonia se folosesc beţele. Sunt însă câteva reguli importante de folosire a acestora. Dacă doriţi să daţi unui comesean o bucată de sushi de ex. luaţi bucata cu partea de sus a beţelor şi nu cea de jos pe care o folosiţi voi ca să mâncaţi.
Nu faceţi cercuri în aer cu beţele deasupra platoului cu sushi pentru a vă hotărî ce bucată să luaţi – este nepoliticos.
Nu lăsaţi în niciun caz beţele înfipte în castronaşul cu orez – aceasta imită un ritual budist de înmormântare, în care mortului i se oferă o ultimă masă.
Nu luaţi niciodată cu beţele o bucată de sushi, de ex., care vi se oferă cu beţele. Aceasta imită de asemenea un ritual de înmormântare, prin care se predau oasele mortului incinerat cuiva din familie.
Nu înfigeţi beţele într-o bucată de carne, de exemplu – e nepoliticos.
Dacă sunteţi în Japonia şi în timpul mesei vă curge nasul, nu vă ştergeţi nasul cu batista, ci “trageţi” nasul. În familiile moderne japoneze, care călătoresc mult, s-a adoptat obiceiul nostru de a folosi batista pe timpul mesei.
O regulă extrem de importantă în Japonia este folosirea papucilor. În restauranteler tipic japoneze trebuie să vă descălţaţi într-o anumită zonă aflată la intrarea în restaurant şi să încălţaţi papuci oferiţi de restaurant. Aceştia se încalţă în zona următoare, deci nu în cea în care vă descălţaţi. Dacă doriţi să mergeţi la toaletă să nu cumva să uitaţi să vă schimbaţi papucii de restaurant cu papucii de toaletă, iar la întoarcere în nici un caz să nu uitaţi să schimbaţi din nou papucii, altfel s-ar putea să vă treziţi cu diferite reacţii din partea musafirilor restaurantului, sau chiar a personalului, de la râsete la priviri de indignare.

La sfârşit câteva expresii japoneze utile:

Itadaki masu - Poftă bună
Campai - Noroc, Sănătate (când închinaţi cu paharul)
Konnichiwa – Bună ziua
Ohayo gozaimasu – Bună dimineaţa
Kombanwa – Bună seara
Sayonara – La revedere
Arigato – Mulţumesc
Arigato gozaimasu – Mulţumesc (pentru un serviciu care ţi se face în momentul respectiv, de ex. tocmai primeşti platoul cu sushi)
Arigato gozaimashita – Mulţumesc (pentru un serviciu care ţi s-a făcut deja, de ex. după ce ai terminat de mâncat)
Do itashimashite – Cu plăcere
Dozo – Vă rog (se foloseşte când se oferă ceva)
Kudasai – Vă rog (se foloseşte când se doreşte ceva)

Sparanghel (Asparagus) la cuptor cu peşte

2011-05-21T20:26:00.001+02:00

Sezonul sparanghelului e în toi. În Germania este una dintre legumele preferate, toată lumea e înnebunită după el. Între timp m-am obişnuit şi eu cu el şi îl gătesc destul de des. Cel mai des se serveşte fiert, cu sos olandez şi cartofi natur, sau cu unt topit şi pesmet şi cu şniţel de porc. În cele mai multe restaurante nici nu se face sos olandez, ci se foloseşte sos gata preparat de la cutie, care nu se compară nici pe departe cu cel proaspăt făcut. Sosul olandez conţine foarte multe grăsimi, de aceea nici măcar nu-l comand – iar să-l gătesc, nici nu mă gândesc. Prefer alte opţiuni, ceva mai sănătoase. De aceea m-a atras foarte mult reţeta Corneliei Poletto, o renumită bucătăreasă germană, şi anume: Calcan cu asparagus alb la cuptor. Am gătit foarte des mâncarea asta, cu diferite soiuri de peşte. De data asta am făcut cu somon.

Sparanghel la cuptor cu peşte

Ingrediente:
sparanghel alb (eu am folosit 1 kg pentru 2 persoane)
2 bucăţi somon proaspăt
150 gr. unt
zahăr praf
oţet balsamic
sare
piper
cimbru
pătrunjel verde tocat

Mod de preparare:

Se încălzeşte cuptorul la 160 grade C.

Se curăţă sparanghelul de coajă, de la cap până la bază. La bază se taie vreo 2 cm din rădăcină. Cojile şi resturile de sparanghel se pot folosi mai târziu pentru o supă. Se aşează bucățile de sparanghel pe o tavă de cuptor.

Se topesc 2-3 linguri unt şi se toarnă peste sparanghel și se presară apoi cu zahăr pudră şi sare. Se acoperă apoi bine cu folie de aluminiu şi se dă la cuptor pentru vreo 30-40 de minute, depinde de grosimea rădăcinilor.
Se curăţă peştele şi se condimentează. Se poate prăji fie într-o tigaie, fie în folie de aluminiu în cuptor. Eu l-am prăjit de data aceasta în tigaie, la temperatură medie. Am pus peste peşte o crenguţă de cimbru pentru a-i da aromă. L-am prăjit timp de 5-6 minute. Deoarece peştele nu are nevoie de prea mult timp, se va prăjit cu puţin timp înainte ca sparanghelul să fie gata.

Se pregăteşte dressingul pentru sparanghel. Se topesc cam 100 gr. unt, până când devine transparent şi puţin maroniu. Se ia de pe foc şi se adaugă oţet balsamic, pătrunjel tocat şi puţină sare şi piper.
Se aşează sparanghelul pe farfurii, se adaugă dressing şi peştele.

Variantă: în loc de peşte se poate servi şuncă afumată tăiată în felii foarte subţiri.

Piept de pui cu legume la gratar

2011-05-18T19:08:00.001+02:00

Ieri a fost din nou una dintre zilele în care a trebuit să fac inventarul resturilor din frigider şi să le folosesc. Nici n-a fost prea greu. Aveam un dovlecel, o jumătate de vânătă, câteva ciuperci, roşii şi salată. Am mai cumpărat nişte piept de pui si am făcut o farfurie cu piept de pui şi legume la grătar şi nişte salată. Grătarul de-afară nu l-am putut folosi din cauza ploii, aşa că am folosit tigaia-grill pentru prăjire.

Am făcut o marinadă din ulei de măsline, sare, piper, rozmarin şi cimbru tocate mărunt, usturoi, coajă şi puţină zeamă de lămâie. Am curăţat pieptul de pui (2 buc.) de grăsime şi l-am pus într-o pungă de plastic. Am adăugat marinada în pungă şi am masat bine carnea. Am lăsat să se marineze la frigider timp de vreo 3 ore.

Am pregătit legumele: le-am curăţat şi feliat, le-am condimentat cu sare. Am pus o tigaie-grill la încins şi le-am prăjit. Ciupercile le-am umplut cu nişte brânză şi frunze de pătrunjel. Am aşezat apoi legumele pe farfurii şi le-am stropit cu nişte ulei de măsline.

Într-o altă tigaie încinsă am pus pieptul de pui la prăjit, prima dată la foc mare, pentru a se “închide” carnea şi a nu lăsa sucul propriu să se scurgă, iar apoi am redus temperatura.

Între timp am făcut o salată verde cu roşii.

Japonia culinara (IV)

2011-05-17T12:33:00.001+02:00

Bento box e cutia cu prânzul în Japonia. Se poate pregăti acasă sau se poate cumpăra. Bento este o cutie cu mai multe separeuri în care se pun diferitele elemente ale prânzului: orez, carne sau peşte, tempura, legume fierte, prune murate, după preferinţe. Mâncarea este rece, dar în orice caz gustoasă.

Atât aranjarea meniului, cât şi aspectul exterior al cutiei au devenit cu timpul artă. Mamele decorează Bento-urile pentru copii modelând orezul în forme de ursuleţi, de peşte sau mai nou (Hello) Kitty. Cutiile pe care le poţi cumpăra sunt atât de frumos ambalate, încât îţi vine greu să începi să strici ambalajul.

Acum câteva luni am dat peste un blog superb, Bentolicious, unde sunt prezentate o mulţime de exemple încântătoare de decorare a cutiilor Bento pentru copii.

O altă chestie specifică Japoniei este forma în care unele restaurante îşi promovează meniurile, şi anume machete din plastic care redau în detaliu meniurile. Clientului îi este astfel foarte uşor să comande, chiar dacă nu ştie japoneză – arătatul cu degetul în vitrină funcţionează şi aici foarte bine.

Machete plastificate există şi pentru automatele de băuturi. Ce m-a impresionat la aceste automate a fost că aveau şi băuturi calde. Dacă eşti undeva cu maşina pe drum şi vrei să bei o cafea bună, nu trebuie decât să te opreşti la o staţie de benzină şi să-ţi iei o cafea caldă, espresso, normală sau cu lapte, la doză. Şi e chiar gustoasă.

Şi asta nu e totul, la automate poţi să cumperi până şi mâncare caldă la cutie.

În Japonia nu se mănâncă doar orez şi peşte crud, cum credeam. Pe lângă sushi şi sashimi, despre care n-o să scriu prea multe acum, mâncărurile mele japoneze preferate sunt tempura, tori karaage, gyoza şi soba noodle, pe care le gătesc şi acasă foarte des.

Tempura (sau tenpura) se numeşte modul în care se prăjesc diverse legume, ciuperci, carne sau peşte – ele se dau prima dată printr-o panadă din făină, ou şi apă foarte rece şi prăjite apoi în ulei fierbinte, la cca. 170-190°C. Important este ca panada să nu fie foarte fină, adică eventualele cocoloaşe sunt acceptate, apa pentru panadă să fie foarte rece, chiar cu bucăţi de gheaţă, iar uleiul să aibă temperatura perfectă. Asta se poate verifica turnând o picătură de panadă în uleiul fierbinte – dacă picatura ajunge la fundul cratiţei şi apoi imediat se ridică la suprafaţă, temperatura e perfectă. Tempura se serveşte imediat după preparare.

Tori karaage sunt bucăţi de carne de pui marinate şi apoi prăjite. Se servesc calde cu o felie de lămâie sau majoneză.

Gyoza sunt un fel de colţunaşi umpluţi cu un amestec din carne de porc, parţial prăjiţi şi fierţi în aburi. Reţeta o găsiţi aici .

Soba Noodle sunt nişte tăieţei lungi şi subţiri făcuţi din făină de hrişcă. Tăieţeii se fierb, iar apoi se răcesc bine şi se pun pe un castron împletit ca în poza de mai sus. Se pot adăuga bucăţi de gheaţă pentru a păstra tăieţeii reci. Se servesc cu un sos specific, cu rădăcină de wasabi răzuită şi ceapă verde tocată mărunt. Este o mâncare perfectă pentru vară.

Nu m-am dat la o parte când a venit vorba despre alte mâncări, cu specific local. Dacă arăta bine, încercam orice, şi eram de fiecare dată surprinsă de combinaţia de gusturi şi arome.

Au fost şi mâncăruri pe care nu le-am încercat. Una dintre ele este Natto – o pastă cleioasă foarte neapetisantă făcută din boabe de soia fermentate. Cu toate că Natto este foarte sănătos (este benefic împotriva coagulării sângelui, tensiunii ridicate, osteoporozei şi ulcerului) nu m-am putut încumeta să gust această pastă.

Un lucru e sigur: în Japonia se găseşte mâncare pe gustul fiecăruia, indiferent de pretenţii. Atât mâncarea japoneză, cât şi cea mediterană m-au convins. Aş putea locui acolo pentru o vreme şi nu mi-aş face nici o grijă în ce priveşte mâncarea. Trebuie să recunosc că în Japonia am mâncat cea mai bună Pasta aglio e olio, ce să mai spun de Sushi & Co...

V-ar putea interesa şi:

La gratare

2011-05-11T15:10:00.001+02:00

Duminică am profitat de vremea superbă şi am făcut grătare pe terasă, în aer liber (şi nu prea curat, ce-i drept). De-abia am aşteptat ziua asta. Vântul adia puţin, dar a fost perfect pentru a păstra cărbunii încinşi. Am invitat nişte prieteni, căci cu cât sunt mai mulţi la masă, cu atât sunt grătarele mai gustoase. Am stabilit dinainte ce să aducă fiecare, de regulă musafirii îşi aduc fiecare cărnuri, cârnăciori sau ce vor ei să pună pe grătar şi o parte din băuturi, iar restul sunt oferite de gazdă - salată, pâîne, legume/cartofi, sosuri.

Pentru noi am cumpărat carne de porc şi de vită, marinată şi nemarinată. Am pregătit nişte unt cu verdeţuri şi usturoi pentru carnea nemarinată (vezi reţeta mai jos). În rest am avut tot felul de sosuri pentru carne: barbecue, sos iute african, sos cu usturoi, sos din roşii uscate şi încă câteva. Mie nu-mi prea plac sosurile astea, prefer să pun o bucățică de unt cu verdeţuri şi usturoi peste bucata de carne pură prăjită.

Prietenii noştri şi-au adus şi copiii şi m-am gândit că n-o să le placă legumele prea mult. Aşa că am făcut cartofi – ca excepţie, deoarece noi mâncăm carnea doar cu legume şi/sau salată. Cartofii i-am făcut la cuptor, cu ulei de măsline, verdeţuri şi condimente, stil Hasselback. Au avut foarte mare succes, nu doar la copii.

Am mai făcut două salate, una din roşii, castraveţi, telemea şi măsline, iar cealaltă din salată verde cu ciuperci şi ardei roşu.

Setea ne-am domolit-o cu apă – că-i mai bună decât toate, sucuri pentru copii, bere pentru bărbaţi şi ca “cireaşă pe tort” am avut o şampanie pe care am câştigat-o în urma unui pariu.

Unt cu verdețuri și usturoi – ideal pentru grătare

250 gr. unt
verdețuri proaspete tocate foarte mărunt
1/2 căței de usturoi foarte bine pisat
sare

Se toacă verdețurile foarte mărunt – se folosesc doar frunzulițele, nu și codițele. Eu am folosit pătrunjel, mărar, cimbru, rozmarin, busuioc, oregano, maioran. Rozmarinul l-am tocat separat, deoarece ţepii sunt destul de groşi şi tari în comparaţie cu restul verdeţurilor. Usturoiul l-am tocat mărunt, am pus sare pe el, iar apoi l-am presat bine cu partea laterală a cuţitului, până când a devenit ca o pastă.
Se bate untul cu un mixer până devine spumos. Se adaugă apoi treptat verdeţurile, usturoiul, se amestecă bine, iar apoi se condimentează cu sare. Se pot adăuga şi câţiva stropi de zeamă de lămâie.
Se pune apoi amestecul pe o folie de plastic şi se rulează, iar apoi se dă la frigider să se întărească. Înainte de servire se taie feliuţe din rola de unt şi se aşează pe o farfurioară rece.
Eu am porţionat untul sub formă de praline cu o pungă de ornat, am pus “pralinele” pe o farfurie şi apoi le-am pus în frigider.

Tipps:

Untul astfel preparat se poate folosi şi la condimentarea anumitor sosuri sau mâncări.

Se pot folosi şi verdeţuri uscate, însă ele nu au aceeaşi aromă ca cele proaspete. Există în supermarketuri în vitrinele frigorifice pacheţele cu tot felul de verdeţuri proaspete congelate.

Pentru a nu se topi untul înainte ca grătarele să fie gata, acesta se poate aşeza într-un castronel umplut cu cuburi de gheaţă.

Salata tailandeza cu papaya verde

2011-05-06T12:13:00.001+02:00

Sezonul grătarelor a început deja, dacă e să mă iau după vremea bună şi după mirosul de cărbuni arşi şi carne prăjită care vine dinspre un balcon sau altul. Eu o să-l încep abia duminică, dar îmi fac deja planuri ce să pun pe grill şi ce salate să fac. Voi prăji probabil carne de porc, vită şi frigărui de creveţi. Pentru creveţi voi face o salată picantă din papaya verde şi morcovi.

Salată tailandeză cu papaya verde

Ingrediente:
1 buc. papaya verde
2 buc. morcovi
frunze de coriandru proaspăt
2 linguri sos de peşte
2 ardei iuţi roşii
1 căţel de usturoi
1 lime
1 lingură zahăr de palmier
50 gr. alune

Mod de preparare:

Papaya şi morcovii se curăţă şi apoi se taie în feliuţe foarte subţiri. Coriandrul se toacă mărunt, la fel şi usturoiul.
Alunele se prăjesc fără ulei într-o tigaie, apoi se scot pe o farfurie rece.
Ardeii iuţi se curăţă de seminţe, apoi se toacă mărunt. Eu aş recomanda să folosiţi mănuşi de unică folosinţă când tăiaţi ardeii.
Se face dressingul pentru salată: se amestecă bine, de preferinţă într-un mojar, sosul de peşte, zahărul de palmier, usturoiul, ardeiul iute şi zeama de la lime.
Într-un castron se amestecă papaya, morcovii si coriandrul. Se adaugă apoi dressingul şi se amestecă. Se pune salata pe farfurii şi se decorează cu alunele prăjite.

Salata se poate servi cu legume-pané (Tempura) sau cu frigărui de creveţi.

Papaya verde are un gust neutral. Se poate înlocui de exemplu cu gulie.

Japonia culinara (III)

2011-05-03T14:37:00.001+02:00

Îmi imaginasem că în Japonia nu se consumă carne, până când am văzut la televizor un reportaj despre “Kobe beef” – carnea de vită non plus ultra. Ca şi în cazul şampaniei (doar şampania produsă în regiunea Champagne are voie să se numească şampanie), “Kobe beef” are voie să se numească doar carnea provenită de la vitele din rasa Tajima crescute în regiunea Kobe, situată în apropierea oraşului Kyoto. Special la această carne este structura ei marmorată. Vitele sunt foarte răsfăţate – ele sunt masate în fiecare zi, astfel straturile de grăsime se întrepătrund cu muşchii. Se spune că li s-ar da chiar şi o bere pe zi pentru a le creşte pofta de mâncare. Preţul cărnii Kobe este foarte ridicat, însă carnea de vită ce se poate cumpăra din orice piaţă arată la fel de bine.

Bineînţeles că nu am ratat şansa să părăsesc oraşul Kobe, fără să încerc această delicatesă. Kobe beef şi-a câştigat pe drept renumele. În timpul prăjirii grăsimea se topeşte şi rămâne un muşchi cu o consistenţă extrem de fină şi fragedă. Iar pentru a-I simţi adevăratul gust, carnea se prepară pe grătar şi se serveşte doar cu diferite amestecuri de sare cu matcha sau sos de soia.

În Japonia se consumă într-adevăr cărnuri, însă în cantităţi mai mici decât la noi şi în general tăiată în felii subţiri. Rar se cumpără un kilogram de carne.

Carnea de vită se poate prepara în diferite moduri:

- Shabu-Shabu - felii de carne fierte într-un vas cu supă de legume şi/sau lapte de soia care este aşezat pe masă deasupra unui fierbător,

- Yakiniku - felii subţiri de carne prăjite pe un grătar integrat în masă, servit cu legume diverse care se prăjesc de asemenea pe grătar

- sau chiar ca sushi.

Şi carnea de porc se consumă în Japonia. Cele mai cunoscute mâncăruri cu carne de porc sunt Tonkatsu - şniţel din cotlet de porc şi Buta no Kakuni – un fel de tocăniţă făcută din carne de porc de pe burtă, care se fierbe timp de mai multe ore la foc mic.

Se mai poate servi ca mai jos, cu supă Udon (o supă cu tăieţei lungi şi groşi).

Cea mai cunoscută mâncare din carne de pui este fără îndoială Tori (no) Karaage – bucăţi de pui, mai ales pulpă de pui cu piele, marinate şi prăjite. Se servesc cu o felie de lămâie sau cu maioneză.

Christos a inviat!

2011-04-24T12:31:00.001+02:00

De Sfinta Sărbătoare a Învierii Domnului vă doresc tuturor bucurie şi lumină în suflet.

Şi unei zile atât de speciale i se potriveşte o poezie specială, o poezie minunată, scrisă de Alexandru Vlahuţă, pe care o citesc cu drag în fiecare an de Paşte.

Christos a înviat

Şi-au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Şi-un dusman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazaret!

El n-a venit să răzvrătească
Nu vrea pieirea nimănui;
Desculţ, pe jos, colinda lumea
Şi mulţi hulesc în urma lui.
Şi mulţi cu pietre îl alungă
Şi râd de el ca de-un smintit:
Iisus zâmbeşte tuturora
Atotputernic şi smerit!
El orbilor le dă lumina,
Şi muţilor le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întăreşte,
Pe morţi îi scoală din mormânt.
Şi tuturor de o potrivă.
Împarte darul lui ceresc
Şi celor care cred într-însul,
Şi celor ce-l batjocoresc.
Urască-l cei fără de lege…
Ce-i pasă lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Şi înfrăţirea tuturor.
Din toată lumea asupriţii
În jurul lui s-au grămădit
Şi-n vijeliile de patimi
La glasul lui au amuţit:
“Fiţi blânzi cu cei ce vă insultă,
Iertaţi pe cei ce vă lovesc,
Iubiţi pe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmăşie se pornesc”…
Cât bine, câtă fericire,
Şi câtă dragoste-ai adus!
Şi oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari te-au pus.
Au râs şi te-au scuipat în faţă
Din spini cununa ţi-au făcut,
Şi în deşarta lor trufie
Stăpâni desuprã-ţi s-au crezut…
Aduceţi piatra cea mai mare
Mormântul să-i acoperiţi
Chemaţi sutaşii cei mai ageri,
Şi străji de noapte rânduiţi…
S-au veselit necredincioşii
C-au pus luminii stăvilar,
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar,
Şi valurile-i neoprite
Peste pamant se împânzesc,
Ducând dreptate şi iubire
Şi pace-n neamul omenesc.
Voi toţi, ce-aţi plâns în întuneric
Şi nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-ngenunchere
Sculaţi… Christos a Înviat!

Figolli – fursecuri malteze pentru Paste

2011-04-19T15:38:00.001+02:00

Ieri am făcut fursecuri, şi nu oridecare, ci Figolli - fursecuri tradiţionale malteze pentru masa de Paşte. O prietenă din Malta, Charmaine, mi-a le-a recomandat. Un fost coleg de-al ei obişnuia să facă în fiecare an aceste fursecuri şi apoi să le împartă colegilor de la birou. Reţeta a publicat-o pe blogul său, de unde am preluat-o şi eu. Deşi am locuit în Malta timp de trei ani, nu ţin minte să fi văzut sau mâncat astfel de fursecuri. Tocmai de aceea m-am hotărât să le fac. După ce-am citit reţeta cantităţile mi s-au părut prea mari, de aceea am făcut doar o jumătate de porţie.

Figolli

Ingrediente (după reţeta originală):
1 kg făină cernută
500 gr. zahăr
250 gr. untură
250 gr. margarină
4 ouă
zeama de la o lămâie
esenţă de vanilie
puţin lapte
puţină sare

Pentru umplutură:
500 gr. zahăr
400 gr. migdale măcinate
50 ml apă

Pentru ornat:
glazură
ouă de ciocolată
după preferinţă

Mod de preparare:
Se amestecă bine cu mâna făina cu untura şi margarina. Se încorporează apoi ouăle şi zahărul. Se adaugă zeama de lămâie şi esenţa de vanilie şi se frământă până când aluatul devine omogen.
Pentru umplutură se pune zahărul şi apa într-o cratiţă şi se fierbe la foc mic până când zahărul se topeşte. Se adaugă migdalele. Se amestecă foarte bine şi apoi se lasă să se răcească.
Se încinge cuptorul la 180 grade C (350 F, gaz: 4).
Aluatul se întinde pe o planşă şi apoi se taie formele dorite. Formele tradiţionale în Malta sunt oameni, peşti, coşuri, fluturi, oi şi maşini. Eu am avut forme de tăiat pentru ouă şi iepuraşi. Se face câte două bucăţi pentru fiecare fursec.
Pe o bucată de aluat se pune umplutură, lăsând liber cam jumătate de cm pe margini pentru a se putea lipi. Marginile se umezesc cu puţin lapte. Deasupra se aşează altă bucată de aluat, cu aceeaşi formă, şi se lipeşte uşor pe margini. Nu se apasă prea tare.
Fursecurile astfel umplute se pun pe o tavă de cuptor tapetată cu hârtie de copt şi se dă la cuptor pentru cca. 20 minute. Se lasă apoi fursecurile să se răcească.

După ce s-au răcit se ornează după preferinţe. Eu am folosit o glazură de zahăr praf, în diferite culori. Glazura am făcut-o astfel: 200 gr. zahăr praf, amestecat bine cu 3 linguri apă fierbinte. Am împărţit glazura în câteva păhărele, câte unul pentru fiecare culoare. Am folosit culori alimentare. Pentru decoare am făcut cornete din hârtie de pergament. Pe lângă glazură am mai folosit praline în formă de ou, iepuraşi din gelatină.

Tom Kha Gai

2011-04-18T23:09:00.001+02:00

Primul meu contact cu mâncarea tailandeză n-a fost unul prea fericit. Mergeam cu colegii într-un centru comercial şi ne hotăram instantaneu la care restaurant să mergem. Din când în când mergeam şi la restaurantul tailandez, unde aveau mâncăruri de genul: “22a, 24b, 28a” – “a” însemna orez, “b” însemna tăieţei, sau ceva de genul ăsta. Am încercat mai multe mâncăruri şi mi se părea că toate aveau cam acelaşi gust. În orice caz, nu înţelegeam de ce lumea era înnebunită după mâncarea tailandeză. Am primit apoi un voucher pentru un curs de gătit mâncare tailandeză. Cursul era găzduit de un bucătar pe care îl văzusem destul de des la televizor. Abia vorbeam germană, însă m-am înţeles de minune cu el. Mi-a povestit prin ce aventuri a trecut prin lume, printre altele şi prin Munţii Apuseni. Am fost vreo 6 cursanţi şi ne-am distrat atât de bine, iar cursul s-a prelungit târziu după miezul nopţii. Am gătit două salate, o supă, chicken sate, rulouri de primăvară, un curry şi un desert, iar apoi am mâncat împreună. A fost până acum cel mai plăcut curs de gătit la care am luat parte. Mâncările pe care le-am gătit la curs le gătesc foarte des acasă. Una dintre ele este supa acrişoară de pui cu lapte de cocos şi lemon grass - Tom Kha Gai. Faţă de reţeta originală eu adaug şi nişte roşii cherry.

Tom Kha Gai

Ingrediente:
400 ml lapte de cocos
400 ml supă de legume
75 gr. galgant
1 ceapă potrivită ca mărime
4-5 buc. lemon gras
200 gr. piept de pui dezosat şi fără piele
1 lime
3 frunze de lime
2 linguri ulei
1 lingură zahăr de palmier (alternativă zahăr brun)
2 linguri sos de peşte
6 buc. ciuperci shiitake (se poate înlocui cu champignon)
6 buc. roşii cherry
2 buc. ceapă verde
coriandru verde

Se pregătesc ingredientele:
- Galgantul se spală şi se taie în felii.
- Lemon grass se zdrobeşte cu un ciocan de şniţele sau cu mânerul unui cuţit, iar apoi se taie în bucăţi cam de 1-2 cm.
- Ceapa se curăţă şi se taie nu prea mărunt.
- Ciupercile se curăţă şi dacă sunt mari se taie în două sau sferturi. De la ciupercile shiitake se folosesc doar căciuliile.
- Coriandrul se toacă mărunt.
- Ceapa verde se taie pe diagonală în fâşii de cca. 2-3 cm lungime.
- Roşiile se spală.
- Pieptul de pui se taie în două pe lungime, iar apoi pe lăţime în felii foarte subţiri, de 1-2 mm grosime.
- Lime-ul se stoarce.
- Restul ingredientelor se pun la îndemână.

Mod de preparare:
Se pune uleiul într-o cratiţă la încins. Se adaugă apoi ceapa, lemon grass şi galgantul şi se călesc până când uleiurile eterice se eliberează. Se adaugă apoi laptele de cocos, supa de legume şi frunzele de lime. Se fierb la foc mic cca. 10 minute.
Se trece supa prin strecurătoare. Se pune din nou în cratiţă, se adaugă sos de peşte, zahăr de palmier şi zeamă de lime după gust şi se fierbe în continuare la foc mic.
Se adaugă ciupercile şi pieptul de pui şi se fierbe vreo 3-4 minute. Se gustă din nou supa şi se potriveşte sos de peşte şi zeamă de lime.
Se adaugă roşiile şi se mai fierbe cca. două minute. Între timp se adaugă şi ceapa verde.
Se ia supa de pe foc şi se adaugă coriandrul verde tocat şi se serveşte.

__________
Numele supei înseamnă: Tom = supă, Kha = galgant, Gai = carne de pui. Unii înlocuiesc galgantul cu ghimbirul, însă deşi ele seamănă fizic, au gusturi foarte diferite.

Variante:
- Tom Kha Thale – supă cu galgant şi fructe de mare
- Tom Kha Het – supă cu galgant şi ciuperci
- Tom Kha Taohu – supă cu galgant şi tofu

Clatite americane cu sirop de portocale rosii

2011-04-17T13:42:00.000+02:00

Aproape în fiecare duminică dimineaţa fac clătite americane la micul dejun. Înainte să le fac pentru prima dată mi s-a spus că clătitele americane n-ar fi ceva deosebit, că sunt destul de îndesate şi săţioase, iar apoi, dacă într-o duminică nu făceam clătite eram întrebată de ce nu am făcut clătite. Un amic de-al nostru, care este foarte des in State, a avut ocazia să fie invitat la micul nostru dejun duminical de două ori. De fiecare dată spunea că sunt cele mai bune şi pufoase clătite pe care el le-a mâncat vreodată şi credeţi-mă, el e un mare fan al clătitelor. Laudele nu-mi revin însă mie, ci sunt pentru Sukaina (http://lick-my-spoon.blogspot.com) de la care am preluat reţeta asta minunată.

La început le-am făcut cu sirop de arţar, însă după un timp mi s-a părut prea dulce. Îmi trebuia un contrast, şi aşa m-am gândit să fac un sirop dulce-acrişor de portocale, de fapt o reducţie de suc de portocale.

Clătite americane
225 gr. făină
1 lingură zahăr
1 lingură praf de copt
puţină sare
300 ml lapte
2 ouă
30 gr. unt topit şi răcit

Sirop de portocale roşii
1/2 l suc proaspăt de portocale roşii
150 gr. zahăr
1 plic zahăr vanilat

Mod de preparare:
Sucul de portocale, proaspăt stors, se pune într-o cratiţă împreună cu zahărul şi vanilia şi se lasă să fiarbă la foc potrivit până se reduce la aprox. o treime. Trebuie să aibă consistenţa unui sirop.

Se face aluatul pentru clătite. Făina se amestecă bine cu praful de copt şi sarea, apoi se cerne într-un vas. Se adaugă laptele şi se bate bine cu mixerul până când aluatul devine omogen.

Ouăle se bat într-un vas separat (eu bat prima dată albuşurile, până devin spumă, apoi adaug gălbenuşurile) şi apoi se adaugă la aluatul de mai sus. Se mixează încontinuare, dar la viteză mică. Se încorporează untul topit şi răcit.

Clătitele se prăjesc în tigaie, de preferinţă una cu teflon, la temperatură redusă (de ex. 5-6 pe o scară de la 1 la 9). Astfel ele se coc uniform şi în interior şi pe dinafară.

Se toarnă puţin aluat în mijlocul tigăii încălzite. Aluatul se va întinde cât e nevoie. După preferinţă se pot adăuga fructe – coacăze, afine.

Se lasă să se coacă până când clătita formează bule de aer deasupra. Atunci se întorc pe cealaltă parte şi se continuă coacerea.

Se servesc clătitele cu siropul de portocale.

Hamburger deluxe

2011-04-15T11:41:00.001+02:00

Vinerea trecută am făcut aprovizionarea cu carne. Printre altele am luat nişte burgeri din carne Wagyu – cea mai bună carne de vită care există şi ne-am gândit să facem nişte Hamburgeri. Hamburgerii sunt la mine pe lista “o dată pe an”, dar şi atunci prefer să-i fac eu, decât să cumpăr la fast food-uri. Ce este aşa de special la carnea asta - carnea de vită Wagyu este uniform marmorată şi nu doar pe ici pe colo ca la carnea obişnuită de vită, iar prin prăjire grăsimea se topeşte şi carnea devine foarte fragedă şi suculentă. Vitele din rasa Wagyu sunt cele mai răsfăţate, sunt masate în fiecare zi şi li se dă şi bere sau sake (vin de orez) pentru a le creşte pofta de mâncare.

Am găsit şi nişte roşii italieneşti, care aveau într-adevăr gust de roşii, destul de scumpe şi ele, dar la aşa bună carne, trebuie să fie şi roşiile de calitate, mi-am spus. A mai trebuit să iau doar chifle, restul aveam deja acasă. Pe lângă carne, roşii şi chifle mai e nevoie de puţin muştar, ketchup sau sos Barbecue, salată verde, ceapă şi ardei muraţi.

Am prăjit carnea pe o tigaie-grill, pe ambele părţi cam 4-5 minute, “plăcinţica” de carne fiind destul de mare. Între timp am pregătit restul ingredientelor: am feliat roşiile, castraveţii şi ceapa, am spălat frunzele de salată, iar chiflele le-am prăjit puţin pe partea interioară.

Am asamblat apoi hamburgerul: o jumătate de chiflă am uns-o cu muştar, am pus apoi salata verde, burgerul, câteva inele de ceapă, felia de roşie, iar apoi castraveţii. Partea de sus a chiflei am uns-o cu sos Barbecue şi am aşezat-o peste turn.