afi altfel

Bucurie in tacere?

noreply@blogger.com (afi) — Mon, 28 May 2012 09:42:00 +0000

Sfarsitul acesta de saptamana s-au intamplat multe... Eurovisionul, campionatul european masculin de gimnastica, infrangerea lui Bute, Cannes-ul cu premiul pentru cel mai bun scenariu al lui Mungiu si premiul de interpretare luat de Cristina Flutur si Cosmina Stratan.... Iar mie imi este greu sa scriu despre ceva. M-am intepenit in tacere si picaturile nesfarsite ale ploii. Norocul meu e ca sunt oameni care reusesc sa ma trezeasca ... Asa ca, cineva pe facebook vorbea (se revolta mai precis) aseara despre incapacitatea noastra de a ne bucura de un succes al cuiva din breasla careia ii apartinem... Nu stiu cum e cu adevarat in breasla lor, dar ma gandesc in general la puterea de a ne exprima bucuria... obisnuinta noastra a romanilor in general... Ce am constatat zilele acestea urmarind mass-media:

- s-au disecat pe toate partile infrangerea lui Bute si insuccesul de la Eurovizion
- s-a spus sa privim jumatatea plina a paharului si s-a replicat ca intodeauna ne gasim scuze
- stiri scurte (eventual un breaking news) despre medalia de aur la sarituri a lui Flavius Koczi (numele lui va fi uitat rapid pana la urmatoarea medalie) si despre premiile de la Cannes (ma astept ca zilele urmatoare sa se vorbeasca mai mult despre asta - deja subiectul Bute a fost stors...)
- stiri de genul "medalia de aur a lui Koczi" a spalat rusinea infrangerii lui Bute si insuccesul... a, da, si echipa de handbal a Romaniei a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra...

Asa ca ... Mass-media nu face altceva decat sa suga pana la ultimul gram "de sange" un subiect, atata timp cat acesta ii aduce bani si e imbracat in senzational. Nu poate vorbi despre lucrurile ce uneori intra in firesc... Un premiu pentru Mungiu la Cannes era oarecum asteptat... dar infrangerea lui Bute...
Cat cineva are succes ne batem in piept cu succesul aceluia - cand pierde il judecam si cautam sa-i gasim pricina... (vezi cazul lui Bute si nu numai, echipa de gimnastica a Romaniei... etc). Ar trebui sa-i lasam sa-si traiasca infrangerea in liniste si sa le dam incredere ... nu sa tot judecam noi, din afara, dupa mintea noastra... Daca toti am fi creati din succese poate as intelege... dar sa fim seriosi, ne cladim mai mult pe insuccese... si asta pentru ca ne inaltam uneori prea sus stacheta, iar cand cadem... E bine sa reusim sa ne ridicam mai puternici... Iar reusita asta depinde si de cei ce te inconjoara si de modul lor de a sti sa-ti fie alaturi. Deci ce ne invata media asta? Ne invata sa apreciem omul atat la succes cat si insucces pentru ca e acelasi om? Ne invata sa mangaiem, sa ne bucuram sau sa plangem alaturi de el? Ne invata ce? Sa dam cu piatra?

Da, probabil ca nu stim sa exprimam cu voce tare bucuria. Dar de ce?... Pentru ca nu am fost invatati in copilarie? Pentru ca se vorbeste mai mult despre insucces, infrangere, lucruri negative... Pentru ca tot ce e frumos trece repede, devine ireal si cautam mai mult, iar cautarea asta nu ne lasa ragaz pentru bucuria de acum...? Zicea cineva ca multi ne bucuram in tacere... Ma gandeam la mine... cred ca deseori ma bucur in tacere... de succesul unuia sau al altuia... si asta pentru ca e o bucurie vinovata... stiu ca eu nu am facut nimic pentru bucuria asta... Ei au muncit, sperat... ei merita sa se bucure... eu nu pot decat sa le fiu alaturi, desi nu stiu cat conteaza asta pentru cineva care habar nu are de mine... dar ma bucur sa cred ca orice conteaza, chiar si un gand. Si in general ma bucur pentru cineva sau ceva care se gaseste in sfera mea de preocupari...

Da, nu stiu sa ma bucur cu glas tare... sau nu pot... pentru ca ceva din mine spune ca nu e meritul meu. Ciudat e, ca ceva m-a contrazis, auzindu-l pe Razvan Penescu intr-un video despre Festivalul International de Teatru Sibiu in care spunea "Festivalul e o scoala de teatru", m-am surprins dandu-i replica "Ma bucur ca esti acolo... ca ai ajuns acolo", iar eu pe omul asta nu-l cunosc personal... dar scrie despre lucruri care-mi plac si stiu ca prezenta lui la festival ma va face si pe mine sa stiu mai multe despre ce se intampla acolo... Pana la urma e o bucurie in tacere, dar scriind-o aici - i-am dat glas, nu? Am facut primul pas...

Nu stiu, inca ma gandesc la bucurie - daca stiu sau nu sa mi-o exprim. Daca o strig cu voce tare sau nu... Vreau sa cred ca uneori o fac... ca unele postari de aici de pe blog exprima si bucurie... Adevarul e ca fiecare se bucura altfel... are stilul lui... ca asa a invatat sau pur si simplu e un mod de a se diferentia de altii asta e... Paler spunea ca uneori in pusitiu si singuratate razi de unul singur, pur si simplu...rasul e ca o gura de aer, e apa, e viata. Rasul iti spune ca traiesti. Asa ca nu conteaza cum o faci ci sa o faci.

Joc (4) - răspuns

noreply@blogger.com (afi) — Wed, 23 May 2012 10:33:00 +0000

Cuvinte primite: telefon, prieten, joc, raza de soare, amintiri.

Truisme

Pritene îţi scriu
pentru că îţi place să scriu
Probabil tu mi-ai dat aceste cuvinte
ca să nu mă pierd...
Pentru că Prietene,
tu mă auzi şi când tac,
eşti aici chiar de nu te-am chemat,
simţi când am nevoie să-mi fi alături.
Mă suni doar să-mi auzi vocea (spui tu)
Depănăm rar amintiri,
pentru că ne place sa trăim în prezent.
Suntem doi copii şi ne place jocul
Azi sunt o mâţă, tu un căţel
Ar trebui să mă alergi toată ziua....

Ne oprim uneori din joc
şi ne întrebăm când au trecut anii...
Dar apoi continuăm joaca.

Ne-am luat îngheţată
Stăm pe iarba şi privim cerul
Te plângi că o rază de soare
ţi-a intrat in ochi
Eu râd şi te-ntreb
de ce mai ai ochelarii dacă îi ţii pe frunte ...
Am terminat îngheţata...
Plecăm către o altă pajişte, alt loc, alt joc
Bicicletele de inchiriat s-au terminat
Aşa că ne mulţumim cu o plimbare pe lac
apoi in jurul său...
Ne plimbăm mult atunci când o facem
trebuie să recuperăm zilele, clipele
când nu am facut-o.
Uneori iţi citesc. Tu asculţi
E felul tău de a citi, prin mine
Am glumit...
dar ce contează...
atâta timp cât ne e bine...
Uneori mă cerţi
pentru că am devenit dependentă
de telefon
şi uit că tehnologia nu are suflet...
Pe telefon nu-l va durea absenţa mea
pe cei ce mă iubesc
Da.
Aşa că pritene, iartă-mă
că uneori uit, mă pierd, sunt altfel.

Din trecut (6)

noreply@blogger.com (afi) — Tue, 22 May 2012 08:31:00 +0000

Intre cer şi pământ

Intre Cer şi Pământ
e o mare de mare
Intre Cer şi Pământ
e o mare de soare
Intre Cer şi Pământ
suntem noi, vii si morţi
sunt păduri şi izvoare
câmpii şi zăpezi.

Intre Cer şi Pământ
e o mare de munţi
Intre Cer şi Pământ
e o mare de lacrimi,
lacrimi de dor, de iubire, durere
lacrimi din cer şi din pământ.

Intre Cer şi Pământ
suntem noi, vii şi morţi
Intre Cer şi Pământ
sunt copaci care sunt
punţi intre A FI şi A NU FI
între am fost şi voi fi
punţi intre Cer si Pamânt.

Peste noi

Cad frunzele peste noi
Cad ploile peste noi
Ninsorile cad peste noi
şi razele cad peste noi
iar noi nu cădem peste nimeni, peste nimic.

Afirmaţie falsă!

Noi cădem peste noi
noi cădem peste pământ
Pamântul suntem noi,
iar noi vom fi pamânt
Noi cădem peste noi
peste noi cad frunzele
peste noi cad ploile, ninsorile, razele
tot şi toate cad peste noi
tot şi toate se nasc din noi
iar noi ne-am născut din EL.
Noi suntem ceea ce suntem
EL este ceea ce noi nu vom fi
EL este creatorul, iar noi creaţia.

Suflete-mamă

noreply@blogger.com (afi) — Sun, 20 May 2012 12:48:00 +0000

Am căzut din cer
pe o petală de suflet
din care am crescut,
m-am înălţat şi sunt.

Tu, suflete-mamă
ţi-am spus că te iubesc?
că niciodată nu mă voi putea deprinde de tine?
că iţi simt tăcerile, suferinţele?

Iartă-mă, suflete-mamă
că sunt departe, că nu mă-nţelegi,
că mi-e dor, că nu fac...
Iartă-mă.

Suflete-mamă,
tu m-ai învăţat iubirea, acceptarea, iertarea
iar eu asta fac
exersez
iubirea, acceptarea, iertarea.

Mulţumesc suflete-mamă
pentru iubirea, acceptarea, iertarea
pe care mi le arăţi zi de zi
chiar dacă uneori doare...
iar eu, nu fac nimic,
doar invăţ exersarea...

Un teatru, of...

noreply@blogger.com (afi) — Sat, 19 May 2012 19:49:00 +0000

Asta seara am ramas cu un mare of... de fapt of-ul s-a marit... era mai vechi... Despre ce vorbesc aici, ce are a face un teatru din titlu cu marele meu of?

Ploua, dar asta nu m-a oprit si am plecat catre teatru... Aveam rezervare... M-as fi simtit ciudat sa aman sau sa nu ma duc pentru ca ploua... Mi-am spus ca ploua si pentru actori, ploua si pentru cei ce organizeaza spectacolul, ploua pentru toti... Iar ei stiam ca vor fi acolo... eu de ce sa nu merg... pentru ca ploua?

Am plecat, dupa cum am spus. Intre timp ploaia s-a oprit. Am ajuns pe o strada in spatele CEC-ului mare. Am intrebat "un teatru pe aici?" Mi-a fost indicata, o curte... Am intrat. In dreapta o casa veche, in fata alte cladiri (nu am reusit sa-mi dau seama sediul carei institutii era acolo sau ce era). Dar am vazut afisul piesei catre care ma indreptam pe zidul casei din dreapta, in dreapta usii. "Deci aici..." Am intrat, am urcat o scara si am ajuns in pragul altei usi ce dadea intr-o incapere intunecata... acolo trei oameni. Am intrebat "aici e un teatru?" "da".
Am luat bilete si am intrebat daca suntem doar noi, daca se mai tine pentru doua persoane... Mi s-a spus ca se va juca, ca mai vin oameni dar multi au anulat din cauza ploii si ca pot astepta in incaperea de alaturi unde este si o expozitie etc etc etc. Am vazut "sala de spectacol"si scaunele - o sala mica si cred vreo 30 de scaune...

Da Unteatru e un teatru si sediul sau (vreau sa cred ca este ceva provizoriu) este intr-o casa veche... Incaperile nu mai au tencuiala, se vad caramizile rosii, una peste alta, ici colo cate o gaura care in sine devine spatiu expozitional (am identificat un topor, o pianina de jucarie - cel putin asta cred ca era; mai erau dar am uitat). M-a intristat locul, nu stiu era apasator, cadea peste mine o tristete si era vina mea pentru ca ma tot gandeam unde a ajuns actorul... ce trebuie sa accepte ... si de ce? Ma blocasem in gandurile astea iar ceea ce era in jur, ceea ce vedeam nu imi mai crea idei scenaristice cum s-ar fi intamplat in anii studentiei.
Am iesit la aer... am privit in sus... geamul de la etaj lipsa, ici colo tencuiala cazuta. Pe usa de lemn, intrarea in teatru, era scrijelit "UN TEATRU". Parca un copil isi crease acolo spatiul lui, acolo avea sa dea viata personajelor lui imaginare, asa ca a scrijelit cu un briceag, mandru de posesia sa, "un teatru".

Apoi mi-am amintit de un alt spatiu, alta piesa de teatru care mi-a creat aceleasi tip de ganduri, despre conditia tanarului actor/regizor. In urma cu cateva saptamani am fost intr-un club (da am inceput sa experimentez, sa vad ce inseamna teatru independent, actori tineri, teatru tanar). Ideea de teatru si club nu prea se lega in capul meu dar... Club Control, am coborat niste scari, am dat de fum si intuneric, am intrebat la bar despre piesa, mi s-a indicat un spatiu mai in spate... Bezna, doar scena, mica, undeva in fata luminata... Am deslusit cateva mese si canapele... Mi-am gasit locul...

Pana aici singurul lucru comun, intre cele doua spatii e intunericul, scena mica ...

Revin la unTeatru... Am mai aparut cateva persoane...cred ca 10 in total, a inceput piesa. S-a ras, s-a plans, finalul a fost... nu a avut cine sa iasa la aplauze... se sfarsise... Nu vreau sa spun multe.... Am inteles de la inceput acel mixt de 3 in 1 si asta datorita Cristinei Casian... apoi m-am pierdut putin pentru a-mi reveni in partea a doua, a monologului... E o piesa despre batranete, maturitate, tinerete... o poveste prin care putem trece toti, daca nu o facem deja... o piesa ce zic ca merita, se cheama "Trei femei inalte"... dar ...

Am un dar, si ma doare ca nu e un dar provocat de piesa, de actori, de... E un Dar al spatiului... un dar al locului unde se poate face teatru... unde s-a facut teatru... Da, stiu, Lia Bugnar, spune "teatrul nu e o cladire" si este chiar o companie de teatru cu numle asta, dar vedeti probabil ca eu sunt de moda veche, imi e greu sa ma adaptez. Eu nu pot accepta ca actorii pot face orice pentru supravietuire... nu pot accepta ca se ajunge prin arta la o forma de "cersit". Nu, nu va oripilati... o sa va explic de ce spun asta...

Piesa de la Club Control are un final cu care nu m-am impacat... l-as fi vazut mai optimist...Adevarul e ca realitatea este cea aratata iar eu nu sunt pregatita sa accept sau nu vreau. Pana la urma omul de pe scena aceea s-a aratat pe sine asa cum e, s-a "dezbracat" de ganduri si trairi, ni s-a oferit. Piesa "Refuz sa cresc. Daca doriti sa faceti o mica donatie." este inspirata din viata reala, din viata autoarei - Vera Ion, care de altfel isi si joaca rolul. Se joaca si rejoaca pe sine, reia si reia acel moment al vietii ei si de fiecare data mai trebuie sa aiba puterea, in final, sa spuna, citez din memorie: "..nu cred ca banii pe care ii strang ma vor ajuta sa fac/sa cresc un copil dar imi vor fi de ajuns sa-mi platesc intretinerea/chiria... daca doriti sa faceti o mica donatie". Mi se pare crunt. Desi titlul piesei m-a anuntat ca asa se va sfarsi... m-a lovit tare... as fi vrut un final optimist (cum am spus). Dar in contextul piesei (povestii sale) se potriveste finalul, e de acolo. Dar nu-mi place. Recunosc.

Strig - Urlu - Nu vreau. Si ce pot face? Scriu pe blogul asta si ma intreb daca nu cumva fac rau. Le fac rau celor ce cred in teatrul lor. Pentru ei e important sa joace - nu conteaza, cum, unde... E o lupta de supravietuire? Asta e teatrul de maine?... Multi ii acuza pe actorii care spun in interviuri ca vor sa faca bani... dar pana la urma nu poti trai fara ei... si atunci accepti orice? Cred ca accepti orice cand faci cu placere... nu pot crede ca poti performa atunci cand nu faci cu placere, cu pasiune si cred cu incapatanare.

Nu stiu, acum nu mai pot spune prea multe - e tarziu... poate ca voi face adaugiri pe viitor... dar ... stiti ce-mi doresc? Un spatiu. Un spatiu in care toate teatrele astea independente, toti oamenii tineri cu idei si pasiune sa poate lucra.... asta - un spatiu, un teatru.... of.

Din trecut (5)

noreply@blogger.com (afi) — Fri, 18 May 2012 12:49:00 +0000

Ce poti reface?

Poti repara un pantalon rupt
(Il cosi si totul e refacut)
Poti repara un fier ce s-a rupt
(Il sudezi si totul e refacut)
Dar..., nu poti reface un suflet
ucis de ura si nechibzuinta
un suflet rupt in bucati de altii
El nu poate fi carpit si nici sudat
Pentru ca e doar un suflet.

Asta scriam in urma cu mai bine de ...multi ani.... acum ma incerc sa vad cum as repune in cuvinte ce poti reface?

Poti repara un pantalon rupt
(Il cosi si totul e refacut)
Poti repara un fier ce s-a rupt
(Il sudezi si totul e refacut)
Dar..., nu poti reface un suflet

un suflet rupt in bucati de altii
El nu poate fi carpit si nici sudat
cat ai incerca sufletul ramane frant
gaurit
doare.

lucrurile rele se uita greu
un suflet ranit ramane ranit
oricat am incerca sa reparam toate
ramane urma
iar urma pe suflet doare
pe pantalon urma cusaturii nu-l doare
fierul sudat nu-si simte sudura....
sufletul carpit doare.
--------------

asta a iesit asa la prima mana...

Hipnoza teatrala

noreply@blogger.com (afi) — Thu, 17 May 2012 11:27:00 +0000

"Nu mai gandi! detaseaza-te! blank! Te uiti doar in ochii ei. Lasi energia sa vina la tine. O preiei.. o simti... Apoi vorbesti! Intelegi? Dar sa nu pierzi contactul vizual. Ai inteles? Eye contact, eye contact! Hai, acum!"

La un semn trebuie sa uit de mine, sa privesc doi ochi, sa astept si apoi sa spun ceva despre cea din fata mea... Sa-i simt energia. Ce energie? Nu simt nimic! Stiu doar ca nu inteleg. Dar, privesc concentrata ochii din fata mea. E destul de neclar, la propriu, pentru ca a trebuit sa-mi las ochelarii. E bine. Privesc. Eye contact. Repet ce am spus "ai tricoul rosu". Mi se confirma si tot asa. "Ai tricoul rosu" "Da, am tricoul rosu. Si tu ai tricoul rosu" "da, si eu am tricoul rosu", "ai tricoul rosu", "da, am tricoul rosu" - tot asa, fara intonatii, plat, continuu.
Simt ca incep sa nu mai simt sensul cuvintelor. Sunt sunete fara rost, e ca si cum nu mai stapanesti nimic, nici pe tine. E enervant. Nu vrei sa te afunzi mai adanc in starea asta. E neplacut. E hipnotic. Asa ca rabufnesc.
"E ca o hipnoza! La naiba! Simt ca vorbele isi pierd sensul, nu le inteleg"
"Pai e bine, asa si trebuie!" "Asa si trebuie..!? Dar cum naiba? De ce asa trebuie?" Si continuam.
Privesc ochii din fata mea, ochii ma privesc pe mine. Acum ea trebuie sa spuna ceva despre mine.
"Ai ochii albastri" - tresar, in sfarsit a vazut cineva ca am ochii albastri. Ha! Ce inseamna sa lasi ochelarii, ochii mei se vad mai bine. Reactia mea starneste rasete. E bine? E de bine! E chiar foarte bine. Si continuam.
"Da, am ochii albastri". "Ai ochii albastri" mi se repeta iar. "Da, am ochii albastri" raspund si mai incantata, "Da, am ochii albastri si ai zambit", "Da, am zambit si tu ai marit ochii si ai ras", "Da, am marit ochii si am ras" Si tot asa, pana la STOP. Urmeaza parerile celor din jur, despre reactii, despre atitudine despre...
Apoi,ceea ce nu doreste nimeni sa faca, ceea ce toti comenteaza ca nu le place, ca nu pot, ca nu se poate asta, ca de ce, refuzam, putem?
Trebuie sa arunci nu noroi in cel din fata ta, gratuit, fara sa-l cunosti. Sa arunci cu vorbe, sa-l critici, sa-l jignesti... Si toate acestea pentru a-i activa instinctele de autoaparare, pentru a-i vedea reactiile, la rece. Pentru a-l diseca.
Initial, mintea iti este goala. Da, mintea mea era goala. Probabil e un sistem dobandit de-a lungul timpului, de-a nu putea ataca fara motiv, de-a te feri de ce e rau, de ce provoaca rau. E si aici un instinct de autoaparare, autoizolare de lucruri si forme ce nu-ti plac, pe care nu le aprobi.
In cele din urma ce e domne asa greu? Iti inchipui ca nu esti tu, ca cel ce arunca cu vorbe e altcineva, un om rau. Intotdeauna am zis ca in fiecare din noi exista si un om rau, de care ne temem, pe care vrem sa-l tinem in frau. Ei bine, ce e mai frumos decat sa poti, din cand in cand, sa te confrunti cu raul din tine? Sa-l scoti afara, sa-l lasi sa te domine... Ce nu e in regula aici, e legat de cel care primeste. Cel asezat in scaunul din fata ta, care asteapta, care nu e capabil sa atace, nedumerit, dar impacat cu situatia. Ce vina are el? De ce pedeapsa asta? Asta e greu...
Mai bine, ar fi o oglinda si te-ai lupta cu imaginea ta din oglinda. Binele si raul, de o parte si de alta. La vedere. Va vedeti reciproc reactii, aparare, atac, lasitati.
Sa-mi inchipui ca omul din fata mea sunt eu in oglinda? Sa-l atac ca pe raul din mine? Sau sa gasesc sa spun lucruri general valabile?
Jocul asta despre ce este, ca nu inteleg? Sa atac, sa atac, sa fiu cruda... sa scot rautateaaaa, sa...
Despre ce e? despre elibererea mea dispretuind ce e in jur? Despre nedreptatile vietii si cum le incasam fara vina? Despre inocenta si acceptare? Ne atrenam? Devenim mai puternici? Clacam? Renuntam? Atacul asta pentru ce?
Si totusi intru in joc, si totusi atac... si ciudat, ma simt bine. Rusinos de bine. Asta pentru ca pot, pot sa atac...Mai conteaza ca sunt generalitati? Am atacat. A reactionat, s-a vazut, putin, dar s-a vazut. Apoi m-am imprastiat, nu am punctat in aceeasi directie. Nu am tinut calea. Se pare ca si atacul are tehnicile lui. Iar eu am reusit pe jumatate... Am atacat... Dar inca ma gandesc pentru ce?

Pentru ce? Jocul cunoasterii? Eu pe mine? Eu pe ei? Cunosc.... Amagire.

E un joc al amagirilor, acceptam crezand ca da aflam... dar nu suntem pregatiti pentru asta, param cu toate fortele... prin simpla nedorinta de participare ceva din noi minte jocul. Atata timp cat nu te poti detasa de tine si restul, e greu. Atacul e greu. Chiar si impotriva ta... desi ne atacam zilnic, ne punem piedici... dar cand trebuie sa ataci in fata altora, cu public.... sa nu fi tu... sau sa accepti raul ce poti fi....
E greu. Daca asta e actoria atunci ... greu, greu, greu... sa te rupi, sa-ti creezi alt eu... sa accepti ca poti, ca tu esti ala rau.... sau sa te chinui sa fii ala bun... E mai greu sa fii rau sau sa fii bun?
Cred ca e o permanenta ruga... "spune-mi Doamne ca pot", "ajuta-ma sa pot", "ajuta-ma sa inteleg, sa ma identific, sa ma detasez"...

Ce usor putem critica... spun unii, dam cu pitra prea usor... Da, uneori asa e... dam cu piatra fara sa ne-o ceara nimeni, fara sa constientizam macar. Cand insa suntem pusi sa dam, cand constiinta e cu noi... nu putem. Chiar si cand e joc. Jocul ala e dureros... Dar uitam cat de usor ne e sa aruncam cu vorbe si sa lovim. Uneori si tacerea raneste. Lipsa raspunsului....

Ma opresc. Simt ca as putea scrie mult, mult, mult. Dar cred ca degeaba. Nu voi fi capabila sa inteleg... am sa dau dintr-un raspuns in altul, dintr-o neclaritate in alta... Si totul de la un joc. Ar trebui sa-l iau ca atare? Fara intrebari... Uneori ma complic prea mult, nu-i asa?

Zoia Alecu - Printre lupi - lansare

noreply@blogger.com (afi) — Thu, 17 May 2012 07:43:00 +0000

Lansarea noului album al Zoiei Alecu -"Printre lupi", va avea loc joi 17 mai ora 19.00 in Club JUKEBOX VENUE din strada Turturelelor nr. 11 (Zona Piata Alba Iulia) via www.zoiaalecu.ro

01 Zoia Alecu - Printre lupi

Asculta mai multe audio folk

Eu si eu

noreply@blogger.com (afi) — Thu, 17 May 2012 07:07:00 +0000

M-am pierdut printre cuvinte
sunt la pamant
deasupra mea cuvinte
sub mine cuvinte.
Ma ridic si ma scutur
cate cuvinte ma apasau...
In fata un munte
vreau sa-l urc, sa vad dincolo de el
acasa mea?
Calc pe cuvinte
si toate urla sub pasii mei
ma aplec sa le dau la o parte
dar sunt straturi, straturi
cuvinte peste cuvinte
mi-e imposibil sa gasesc pamantul, tarana

Unde sunt? Unde ma aflu?

Cu fiecare pas ce-l fac
urletele cuvintelor calcate
se aud mai tare si mai tare
e un vuiet, e jale, e condamnare
Privesc in urma
am ucis cuvinte iar altele le jelesc
Ma uit mai atent la grupul acela din urma
s-au facut cerc in jurul unui cuvant
sunt intepenite, mute
dar urletul lor il simt, ma loveste in inima
Privesc cuvantul din mijloc
IUBIRE.

Iubire nu misca,
Iubire e picat peste eu
eu e mic, doar doua litere...
vrea sa iasa deasupra, sa se ridice
dar iubire il sufoca, e prea greu
Ma aplec, ridic iubirea
eul trage aer in piept si pleaca
nici nu intoarce privirea...
Iubirea e in palma mea
palida...
Cu un deget ii rescriu conturul
Prinde culoare. Ma arde.
Il asez in mijlocul cercului
Cercul intepenit si mut se trezeste
vuietul e melodie
jalea e cantec
condamnarea - iertare
inima mea - mangaiata.

Iubire se ridica
imi face cu mana si
pleaca.

Ma intorc si calc pe urmele eu-ului
Muntele e in spate
cand am trecut de el?
cand am fost in varful lui?
sunt acasa?

Singurul cuvant ramas e Eu
sunt un om sarac si singur
ratacesc
Eu si eu.

Am un singur cuvant
si pe mine
eu.

Joc (3) - raspuns

noreply@blogger.com (afi) — Wed, 16 May 2012 12:09:00 +0000

Am primit alte cuvinte: bagaje, dorinta, iubire, ploaie, ochelari. Ce a iesit....

Hai...

Mi-as face bagajele
Sa plec.
Am o dorinta veche
Sa revad Viena.

Am visat intr-o noapte
ca eram acolo
pe o banca
stii
la capatul strazii ce duce spre gara
Privem in josul strazii
Mariahilferstrasse?
culori, multe culori...
Ploua
Asteptam sa vad cum dispar culorile
cum fug care mai de care la adapost
dar nu, erau mai multe
buline, patrate, dreptunghiuri, forme regulate sau incetosate
rosii, albastre, roz, verzi, portocalii....
toate se perindau prin fata mea
unele imi zambeau,
sau le zambeam eu lor?

Si asteptam, cautam...
rosu, verde, albastru, galben, 1, 2, 3
picaturi, ploaie, liniste
soare, curcubeu.

Ai aparut
mi-ai dat ochelarii jos
si mi-ai zis sa te privesc
Te priveam, erai tu.

pe tine te astepam?
pe tine te cautam printre culori?

Mi-ai sters lentilele, mi-ai pus ochelarii
m-ai luat de mana si mi-ai spus
Hai.

Imi era greu sa ma ridic
te stiam si nu te stiam
te vedeam si parca nu erai
te apropiai si parca te departai

Hai, am auzit, ca pe un ecou
Haaaai.

M-am trezit
erai langa mine, dormeai
am zambit, te-am mangaiat si te-am lasat sa dormi.

Dar, hai,
hai sa ne facem bagajele
sa plecam la Viena,
Venetia
Paris
Londra
Nuremberg.
oriunde
tu si eu
mi-e dor.

Hai.

Iubireeeee.

Joc (2) - raspuns

noreply@blogger.com (afi) — Tue, 15 May 2012 07:56:00 +0000

Cineva a raspuns jocului meu si mi-a dat cuvintele: teatru, libertate, altfel, oameni, viata, curaj, pasiune.

Frumoase cuvinte si grele... dar am scris ceva - la prima mana cum imi place mie, neretusat...

Libertatea mea e teatrul

Libertatea mea e teatrul,
Acolo simt ca traiesc
Acolo gasesc Oameni si Viata.
Stiu, peste tot sunt oameni
peste tot este viata....

Dar acolo, la teatru, oamenii sunt Altfel
Timp de cateva ore ma schimb
timp de cateva ore am curaj
timp de cateva ore gandul meu e liber
timp de cateva ore privesc oamenii din alti oameni
oamenii din alte vieti...
pe mine si ai mei...
Timp de cateva ore vad, aud, simt, cuget, plang, rad, astept, gasesc, vreau, pot...

In cateva ore pot trai mai mult decat intr-o viata.

Ce e ciudat? La final,
cand cortina cade,
as dori sa raman acolo, ceva mic, dar peste tot
sa fac parte dintr-un decor, sa fiu reflector...
sa fiu ceva
si sa vad
mereu
scena, actorii
jocul lor dinainte de spectacol
jocul lor din spectacol
jocul lor de dupa spectacol
chiar daca, jocul asta
implica lupta, lacrimi, renuntare
pana la urma e doar pasiune
pasiune si viata.

Teatrul pentru mine e libertate
teatrul pentru cei ce-l fac e pasiune si viata (cred)
teatrul pentru ceilalti e ceva altfel,
teatrul e neimportant si efemer am auzit undeva...

Chiar e neimportant si efemer?
Dar vietile noastre cum sunt?

PS: A nu se crede ca zilnic merg la teatru... ar trebui ... dar cum facem mai toti, ne ingradim libertatea ... asa si eu.

Joc

noreply@blogger.com (afi) — Thu, 10 May 2012 12:15:00 +0000

Si pentru ca tocmai am scris despre "jocul" din facultate ... vreau cuvinte... cate 3-5-7 cuvinte pe care sa le iau si sa le folosesc...

Ce ziceti? stiu ca sunteti putini voi ce ma cititi... ca ajungeti mai mult sau mai putin intamplator... dar...

Astept.

Din trecut (4)

noreply@blogger.com (afi) — Thu, 10 May 2012 08:53:00 +0000

Da, am reusit sa-mi gasesc caietul rosu... de fapt e o agenda veche in care incepusem in adolescenta si facultate sa scriu una-alta. Si am gasit ce scriam prin anul I de facultate. Imi amintesc cursul de geometrie - si eu care am inceput sa scriu pe coperta caietului de curs. Ce? Redau mai jos. Oricum ce am scris a starnit unele controverse si nu stiu daca ce voi reda mai jos e varianta initiala sau modificata in urma discutiilor. Si nici nu stiu daca e rezultatul unui "joc" pe care obisnuiam sa-l fac in acea perioada si de care imi este dor. Ceream celor din jur cuvinte, 3-5, la intamplare - fara legatura intre ele... cuvinte pe care urma sa le integrez in ceea ce scriam.

Si iata ce am scris...

Mi-am imbracat paltonul
cu gandul de a-mi ascunde sufletul pacatos
Dar pacatele au ars stofa si au iesit la suprafata.
Atunci m-am rugat vantului:
"Vino, tu, vantule si imprastie-mi pacatele
Curata-ma de ele si du-le departe"
In zadar vantul a batut
Frunzele copacilor au zburat
Dar pacatele mele nu.
Atunci m-am rugat ploii:
"Vino, tu, ploaie si spala-ma
Fa-ma pur, asa cum mama m-a nascut candva,
sa pot uita ce simt acum."
Si ploaia a curs peste mine
dar nu m-a spalat.
Atunci am inceput sa plang
crezand ca propriile-mi lacrimi
ma vor putea curata.
Dar, Soarele era atat de puternic
incat lacrimile mele au disparut
inainte de a ajunge la suflet.
M-am impacat cu mine insumi
am privit Orizontul si mi-am spus
"... acolo este scaparea mea"
Si am inceput sa pasesc inainte
stiind ca atunci cand voi ajunge acolo
voi fi pur
pentru ca, cineva, fara nume, fara prezenta
ma va curata
va lua asupra lui toate pacatele mele
iar eu, acolo, voi fi ce n-am putut fi aici
un ceva nedefinit, fara nume, fara prezenta
ce va astepta la randu-i pe cineva pentru a-l curata
el, ramanand vescnic pur.

Da, controversat final ....

ganduri amestecate

noreply@blogger.com (afi) — Tue, 08 May 2012 11:01:00 +0000

as vrea sa stiu ca spun ceva aici
as vrea sa fac din scris mai mult, un dar, nu doar necesitatea mea de a elibera cuvinte
eu nu le caut, ele vin si ma ametesc
poate nu sunt asa multe, dar cuvintele astea putine pe care le stiu imi creeaza dansul
alt dans nu stiu, alt dans nu ma accepta sau nu stiu eu exprima altfel miscarea
decat ...
eu sunt doar instrumentul
daca sunt si manuitorul instrumentului inca nu am aflat
ma bucur sa fiu un instrument
care ma poarta cu el
si eu urmez pasii trasati de el
si ma misc in linii haotice sau nu

si uneori simt ca instrumentul e depasit
nu face fata cuvintelor ce vin, nu le mai stie scrie, reda corect, nu pastreaza ritmul
si mi-e rusine
si de aceea vreau
vreau.
sa cred ca pot face ceva din asta?

La intamplare

noreply@blogger.com (afi) — Tue, 08 May 2012 08:44:00 +0000

Imi place de multe ori sa iau o carte din raft, asa, pur si simplu si sa o deschid la intamplare.

Azi destinul mi-a citit poezia "Rapire" de Zorica Latcu-Teodosia

"Mergeam prin intuneric, undeva.
Faclie-aveam, gatita dinadins;
Dar iata ca din umbra mi-o a stins
Si m-a luat de mana Cineva.

N-am intrebat nimic. Paseam arar
Si-asa-mi parea cararea de fierbinte,
Ca tainic gandul staruia in minte:
Sa nu-mi atarne haina jos in jar.

Simteam dogoarea flacarii din jur
Si ma uimeam ca nu-i vedeam lucirea.
Mergand, stiam ca las in urma firea
Si-am inceput sa vad, ca printr-un ciur.

Cuvinte, cum nu pot sa prind in voi,
Simtirea mea, in voi ca sa ramana?
Mergeam prin flacari negre, mana-n mana,
Topiti in vesnicie, amandoi.

Si-atat era de dulce acest mers,
Incat as fi dorit ca niciodata
Sa nu atingem tinta-ndepartata.
Dar bezna-n jur s-a sfasiat, s-a sters.

N-am cunoscut pe Cel ce ma ducea,
Si nici n-am vrut. Lumina se marise,
Paseam prin alb, vecia-ncaruntise
Si flacara din juru-mi stralucea.

Cu ochii beti de albul mult, catam
Sa vad un chip: o umbra sau o raza.
Ci ochi-mi n-au avut nimic sa vaza,
Decat lumina alba. Inotam

In valuri de lumina, undeva.
Si n-am stiut ca asta e iubire.
Sa treci din bezna in nemarginire,
Cu mana stransa-n mainile Cuiva.

Cand ne-am oprit, s-a-ntors privirea mea
Spre Cel ce ma dusese. Si uimita,
Am cunoscut lumina nesfarsita,
Ca toata, valuri, de la El venea."

Lumini si umbre

noreply@blogger.com (afi) — Mon, 07 May 2012 07:48:00 +0000

Ma preling pe zidul de un galben pal
ca un intuneric ce se lasa peste zi
formele mele sunt alungite
ma vad in gri-negru alunecand...

Stau rezemata de zidul meu
si ma privesc.
formele astea alungite sunt ale mele?
pentru prima data ma vad, altfel.

Imi dau seama ca e doar iluzie,
stearsa lumina a serii si becul de alaturi
prea mic pentru a lumina tot
nu ma ajuta prea mult pentru a ma deslusi.

Stau rezemata de zidul meu
mainile isi amintesc de copilarie
privesc forme jucause ce ies din mine
un strut, un iepure, o camila...

sunt altfel.

Asa ne schimba lumina si intunericul
mereu altfel
iar noi ramanem spectatorii
propriilor noastre forme.

Politica, bat-o vina

noreply@blogger.com (afi) — Thu, 03 May 2012 08:19:00 +0000

M-am tot gandit daca sa scriu sau nu despre politica. Multi avem tendinta sa spunem ca nu facem politica si nu ne intereseaza, dar politica a ajuns cea care ne dirijeaza, suntem doar marionetele ei chiar daca, ne spunem ca ne putem delimita de ea. Nu se poate. De politica dai la coltul strazii, cand vrei sa-ti platesti intretinerea... Politica iti micsoreaza bugetul personal desi aparent iti da mai mult la salariu... Politica.

Si politica asta este facuta de oameni, iar eu cred ca doar o anumita specie de oameni poate face politica, iar daca esti altfel si ajungi acolo, din greseala sau nu, esti asimilat. Sunt ca o haita in care daca ai intrat nu ai scapare. Ori ca ei - ori nimic.

Am avut un guvern - bun, rau - nu am apucat sa-mi dau seama, dar cel putin erau fete/voci noi, tinere. Traiam cu iluzia de altceva - macar aparent daca naravul s-ar fi dovedit a fi acelasi cu a celor din trecut. Dar nu am apucat sa vad mai mult, pentru ca a fost dat jos. Nu inteleg de ce acum, nu inteleg de ce atata nerabdare (nu mai era mult pana la alegeri) si nu pot accepta ca a fost dat jos prin traseism politic. Nu pot intelege cum azi poti crede in ceva, iar peste noapte, asa ca ai visat frumos sau... a venit un inger si - dar nu ingerii nu au ce cauta aici..., peste noate crezi in altceva. Si cum se intampla toate astea in prag de campanie electorala...

Noi ceilalti suntem luati de prosti... asa cred. Nu inteleg schimbarea de dragul schimbarii. Am auzit pe cineva spunand ca-l va vota pe X probabil, pentru ca din cand in cand trebuie o schimbare... Dar ce cu ce schimbi e echitabil? E in folosul tau? S-a intrebat oare asta? Oare persoana aceea isi schimba job-ul cu unul unde e platita mai prost, pentru ca are nevoie de o schimbare? Ati mai auzit asta? (Poate in cazul unui idealist cand poate face lucruri din placere si nu pentru bani neaparat. Dar sunt din ce in ce mai putini.)

Si da, a fost desemnat alt premier. Cei care protestau lunile trecute ar trebui sa fie fericiti nu? Ca doar pe asta se bazeaza si cei care "conduc" acum. Schimbarea s-a produs. Da. Au venit aceleasi fete si voci de anii trecuti - probabil cu aceleasi povesti. Salariile se vor mari, chiar daca asta presupune un curs de schimb euro-leu - mai mare - ceea ce duce la cresterea de preturi - si prin urmare astia carora li se intregesc salariile (dar si toti ceilalti) vor scoate mai multi bani din buzunar. Deci ce luam pe mere dam pe pere. Dar statul are de castigat - pentru ca pe langa cei carora li se reintregesc salariile mai suntem noi - aia multii, de lucram la patron sau independent - si de ce nu ar castiga de pe urma noastra? Si mai vor sa impoziteze si diferentiat. Adica eu, daca am stat n ani prin scoli ca sa pot obtine un job mai bine platit, de ce sa nu dau mai mult la stat decat unul care a trecut si el prin scoala cum a putut si s-a multumit sa traiasca asa. Nu zic ca toti ar trebui sa fim savanti, e logic ca unii sa poata mai mult decat altii, dar de ce din sudoarea mea sa-i dau eu statului mai mult? (Sudoarea mea e mai pretioasa?) Ce ar fi sa ma hotarasc sa-mi schimb locul de munca si sa ma angajez pe un salariu mediu pe economie (asa de dragul schimbarii :)), sau sa raman cumva in somaj. Stau - nu fac nimic - da bani primesc (putini poate, da' buni si aia). Asa. De ce sa ma chinui sa muncesc ca poate pun si eu un ban pentru batranete acolo...?

O alta magarie ce se doreste a fi facuta, ca na doar vin alegerile si na doar e schimbare si trebuie sa vedem ca se face ceva altfel - este renuntarea la scaderea numarului de parlamentari. Sper sa fie doar un zvon neconfirmat ce circula aseara prin presa (gandul.info) - azi nu l-am mai gasit. Dar parca a fost un referendum si poporul votase... asta nu conteaza? Conteaza doar ce e bine pentru a castiga cat mai multe fotolii in urmatorul parlament?

Ce sa mai zic? Ca nu inteleg felul in care decurge discursul politic? Ca nu inteleg de ce trebuie sa-l injuri pe cel din tabara adversa, de ce trebuie sa arunci cu noroi in el? De ce nu poate exista un dialog firesc, calm. Chiar nu se poate exprima dezacordul decat in tonuri inalte si prin cuvinte taioase?

Si tinerii politicieni? Da, mai sunt si tineri, ei ce fac acolo printre cei batrani? Se lasa asimilati, calcati in picioare, indepartati de jocurile din interior? Nu inteleg de ce nu pot pleca de acolo si crea un partid nou.

Avem nevoie de fete noi, de discursuri noi rostite cu calm. Am nevoie de asta, ca sa mai pot incerca sa-i ascult, sa-i privesc, sa inteleg timpul ce-l traiesc si pe cei ce ma coduc. Asa, acum - nu pot decat sa inchid televizorul si sa-mi spun ca eu nu am cu cine vota...

si vad cat de naivi sunt unii ce cred in promisiuni. Voi face gratuit ... vom... gratuit. GRATUIT? Chiar credeti ca e gratuit? In spatele unui om politic sta cineva cu bani, stau firme (ale lui sau ale amicilor)... Acestea asteapta licitatiile cu statul... Banii vor intra la ei pentru lucrarile pe care noi le primim "gratuit". Lucrarile acelea sunt platite de catre stat. Iar banii statului vin de la NOI. Nimic nu e gratis....

Despre rezonanta in creierul romanului a cuvantului "Gratuit" poate am sa mai scriu... Deocamdata m-am limitat la politica, bat-o vina. Si astept sa vad de unde apar banii. Banii pentru salarii, banii pentru pensii ... si astept sa vad cum imi va schimba mie asta viata.

Sentimentul pe care il am nu e de bine. Poate ma insel. Poate ar trebui sa nu-mi pese de politica asta. Dar cum am spus la inceput, politica iti ia, politica iti da, simti politica pe pielea ta. Pentru ca s-ar putea ca maine, cand iesi la piata sa nu mai poti cumpara, cu aceiasi bani, ce ai cumparat azi. S-ar putea ca maine din cauza politicii ce guverneaza lumea, a crizei, a nepriceperii, neintelegerii - sa deschizi usa, iar in fata sa cada ... nu nu vreau sa ma gandesc la asta.

Asa ca ma opresc. Pun punct.

Intelectuali la cratita

noreply@blogger.com (afi) — Wed, 25 Apr 2012 15:36:00 +0000

Si am citit si "Intelectuali la cratita" (editura Humanitas, 2012) care foarte bine este "definita" de Ioana Parvulescu (cea care este in fapt mama acestei carti).

"Moduri de întrebuinţare posibile:
Carte de bucate . Aproape toate reţetele sunt noi sau au ceva special în ele, care le schimbă; nu le găsiţi în alte cărţi. Indicele de la sfârşit o dovedeşte.
Carte de amintiri. Istoriile casei sau ale familiei, copilăria cu mâncatul-tortură, aventurile cunoaşterii culinare şi eşecurile ei...
Carte de istorie trăită. Strâns legată de istoria de familie e şi istoria pur şi simplu, iar ţesătura ei arată că nu numai omul e supus vremurilor, ci şi felul în care mănâncă şi felurile pe care le mănâncă.
Banchet. Această carte e o casă mare cu masa aşternută cu bucurie, la care e poftit oricine doreşte."
mai multe aici

Citind aceasta carte nu am facut altceva decat sa redescopar amintiri uitate... Povestile de acolo (pentru ca fiecare reteta este prefatata de o poveste) m-au intors in timpul copilariei mele (poate nu contemporan cu cel al povestitorilor din carte), am scormonit in memorie dupa povesti si bucate, mi-am amintit cu cata bucurie o asteptam pe mama atunci cand stiam ca aduce ceva bun (chiar daca nu era gatit de ea) - tin minte parizerul de atunci si puiul afumat imbracat in sac de sfoara, maslinele (ma intreb cum facea rost de ele prin anii '80?). Apoi clatitele (clatitele cu urda, clatitele cu flori de salcam).., gogosile desertul rapid al casei... Cofetaria din panta, din fata casei memoriale Iorga, unde gaseam cele mai bune eclere (acum acolo este parc), pomana porcului - ceapa multa cu bulion si bucatele de carne prospata si mamaliga aburinde. Incercarile culinare ale fratelui meu (el era fata din casa pe vremea aceea iar eu baiatul :) ) - inghetata de zmeura, colacei din coca prajiti (nu stiu cum se numeau) dupa o reteta a Sofiei Loren, gasita de el in nu stiu ce almanah. Tin minte ca atat a insistat pe langa mama sa-l lase sa incerce ca pana la urma unul din ei a reusit sa se arda cu uleiul incins prea tare (asta pentru ca mama nu te lasa sa faci prea multe de unul singur la cratita, trebuie sa asiste sau sa faca ea). Si poate ca sunt multe altele...

Deci da, este o carte de amintiri si abia astept sa incerc cateva retede de acolo, cu alte cuvinte, sa o utilizez ca pe o carte de bucate.

Si inca ceva - sunt atat de frumoase povestile, atat de bine scrise incat intri firesc in lumi diferite dar unite gastronomic prin lipsuri sau festine, ajungi sa te pierzi in vremuri insa, sunt unele retete care te aduc in contemporan (precum cele cu scoici, andive, creveti) - asta pentru ca eu nu le pot alatura anilor '40-'50 ...

Eu zic sa cititi, nu strica... chiar daca o faceti doar ca pe o carte de bucate - pana la urma ceva din retele acelea va va aminti de timpul pierdut.Si sigur veti incerca cateva ...

Azi UNITER - e greu

noreply@blogger.com (afi) — Mon, 23 Apr 2012 12:26:00 +0000

Nu pot spune ca sunt o cunoscatoare in materie de teatru, ba chiar contrariul, dar imi place si incerc sa urmaresc ce se intampla in domeniu. Regret ca nu am reusit inca sa merg sa vad piese ce se joaca in provincie (cum se zice) - in special la Sibiu si Cluj. Sunt cateva piese acolo ce merita.

Mereu am incercat sa urmaresc premiile Uniter. Din pacate de cele mai multe ori premiile ma faceau sa merg la anumite piese de teatru sa vad anumiti actori. Dar se intampla sa existe si nominalizari de piese/actori/etc. pe care sa le fi vazut anterior premierii. Asa se intampla acum si de cateva zile ma tot gandesc si incerc sa realizez cum ai putea alege intre Oana Pellea - "Vocea Umana" (Teatrul Metropolis) si Mariana Mihuit - "Ingropati-ma pe dupa plinta" (Teatrul Bulandra)? Initial mi-am spus "clar, Mariana Mihut va castiga - o ajuta piesa, colegii de scena..." - o vedeam ca pe un al dolilea Lear. Dar, dupa ce am mai urmarit o piesa cu un personaj ("Refuz sa cresc" de Vera Ion - probabil voi reveni si asupra ei intr-o alta postare) unde am revazut cat de greu e sa fii singur pe scena. Apoi am vizionat si acest interviu al Cristinei Casian ( http://www.sensotv.ro/arte/Interviu-3237/interviu-cu-actrita-cristina-casian#/0) despre "Amalia respira adanc" - tot un women show, am realizat cat de mult conteaza un partener... si tind sa cred ca e mult mai greu de unul singur si ca un partener te poate ridica (dar si cobori)... dar ce stiu eu?

Asa ca... avand in vedere ca si pe facebook sufla un vant de Oana Pellea (sau e doar intuitia mea?)... nu ma pronunt dar spun iar ca e greu ... si sa nu uitam de cea de a treia nominalizata - din Timisoara - Claudia Eremia.

Nu pot decat sa astept decizia capetelor mai luminate si sa urez BAFTA tuturor. Subiectivismul e la putere.

Update:

Si castigatoarea este - Mariana Mihut.

M-am gandit ... nu stiu cum s-a jurizat, daca exista criterii sau e subiectivism (tind sa cred in a doua) dar cum spuneam m-am tot gandit, e ca si cum ai compara doua morti. O moarte impacata, linistita, suava, interioara, in sine cu sine... si o moarte guraliva, luptatoare, neiertatoare, vijelioasa, neimpacata... Si da, eu nu pot face astfel de comparatii... depinde cu ce vibrezi mai mult... ce se apropie mai mult de ceea ce esti... iar in societatea noastra felul de a fi al personajului interpretat de Mariana Mihut e mai prezent... sau a fost... e mai tipic - probabil pentru ca piesa e ruseasca (si avem astfel de influente) aparuta dupa anul 2000. Doua epoci si culturi diferite... despre iubire... altfel de iubiri... dureroase ... traite altfel (cum am spus mai sus).

Dans. Zbor. Zbor frant. Pamant.

noreply@blogger.com (afi) — Fri, 20 Apr 2012 06:15:00 +0000

Ti-a fost rau? Un rau inexplicabil, aparut brusc... un rau de nedefinit? Ai incercat sa treci de el reglandu-ti respiratia? Nu? Da? La mine uneori merge...
Respir, respir, pastrez ritmul... apoi ...

Apoi sa-ti inchipui un dans haotic, brownian si totusi un dans ca un zbor... desprinderi de pamant... un zbor in toate directiile ca o incercare de a reface toate drumurile, toate trairile, tot ce a fost. Si... la un moment dat, ceva ca o plasa invizibila devine zid. Un zid elastic. Se curbeaza dusa de forta dansului tau pentru ca apoi sa te arunce si sa te izbeasca de pamant. O iei de la capat, mereu si mereu...

Exista un moment cand iti spui ca ai reusit sa treci de zidul elastic, ca ai reusit sa rupi plasa aceea sau ce o fi fost si simti ca te-ai eliberat... ca durerea nu mai e cu tine... Cand desprinderea de pamant e mai inalta, cand crezi ca ai deprins cu adevarat zborul esti aruncat cu forta, izbit de pamant. Sa nu plangi. Caderea nu doare. Sa o iei de la capat.

Dans. Zbor. Zbor frant. Pamant.

Fara lacrimi, fara durere, fara stare inexplicabila de rau.

Dans. Zbor. Zbor frant. Pamant

acum, tacere

noreply@blogger.com (afi) — Fri, 20 Apr 2012 06:05:00 +0000

(scrisa in 13 april.)

să tac? să plang? să ascult tăcerea Ta şi atat?

e vina mea? e vina mea pentru că Tu azi taci?

şi totuşi... Tu nu taci şi nu ai tacut niciodată ...

noi nu am ştiut asculta

şi incă ne chinuim să invăţăm să-ţi ascultăm cuvintele,

să te iubim...

să ne iubim.

adevărul e că in toate eşti tu, iar noi nu ştim să te acceptăm aşa,

în tot şi-n toate,

chiar şi-n noi.

pentru că noi abia invăţăm jertfa

şi nu toţi reuşim să ne-o însuşim.

de aceea tu eşti TU iar noi suferinţa ta din prea multă iubire.

Copilaria doare

noreply@blogger.com (afi) — Wed, 11 Apr 2012 16:26:00 +0000

Of Doamne,
Copiii astia din oamenii mari
sunt mai copii decat copiii in sine.
Numai ca, pe ei, ii doare copilaria.
Ei simt mai puternic jocul, imbratisarea, iubirea,
Pentru ca stiu ce inseamna sa nu le ai,
Stiu sau se gandesc cum va fi fara ele.

Da. Copilaria incepe sa doara
dupa o anumita varsta.

Despre multe: minciuna, complicitate, acceptare

noreply@blogger.com (afi) — Mon, 09 Apr 2012 11:40:00 +0000

Ceea ce voi scrie mai jos o sa para putin deslanat - asa si va fi - gandurile inca nu s-au sedimentat coerent. De ce le scriu? Pentru ca nu vreau sa le pierd, sa le uit. Poate ma voi intoarce la ele, cu mintea mai limpede... Si poate cineva va accepta pur si simplu ceea ce scriu :)

..........................

M-am tot gandit la atelierul pe care l-am frecventat in ultima vreme... Ceea ce propunea el suna frumos - sa scrii despre tine. Recunosc, pentru mine atelierul asta a fost dureros, enervant, de neinteles. De ce? Nu stiu, sau poate stiu dar nu vreau sa stiu ca stiu :).

Mi-am dat seama cat de superficiali suntem, cum trecem pe langa oameni si cream povesti despre ei (asemeni lui Amon Oz?), povestile care ne plac noua, pe care vrem noi sa le auzim, sa le cunoastem. Sau... cum ne lasam pacaliti de povestile pe care ei vor sa le transmita despre ei.

E un joc, cei de langa noi ne spun ceea ce vor ei, iar noi acceptam. Ni se pare mai ok, mai usor asa. E minciuna, o minciuna creata in complicitate.
Da, poate e mai bine sa auzi, sa vezi doar povestile frumoase, dar viata nu e creata din povesti frumoase si poate tocmai de aceea devine mai dureroasa uneori, pentru ca invatam sa vedem doar ceea ce ni se arata si sa auzim doar ceea ce ni se spune.

Eu cred ca ne-ar face mai bine adevarul. Eu sa-l pot spune, tu sa-l poti auzi. Adevarul si acceptarea fara judecati, fara prejudecati. Cred ca asta e lucrul bun pe care il incearca acest atelier. Si, chiar daca e bun, cum am zis si mai sus, poate fi dureros.
Pentru ca ne temem. Ne temem de judecata celorlalti, si uneori de noi.

Dar cine sunt ceilalti? Cu ce sunt ei mai presus?
Au o cariera, au realizat ceva, se vede, se vad, sunt figuri publice, sunt superiori....
Dar ce au sacrificat pentru asta? Si cum i-a modificat? Sunt ei cu adevarat impliniti acolo sus? Si cine stabileste sus-ul si jos-ul?
De ce lui nu i-a placut ceea ce pentru tine e un vis neatins? A ajuns unde tu vroiai sa ajungi si... nu i-a fost bine. Il poti condamna pentru asta? Sau altceva e la mijloc?
Tu, de ce nu ti-ai atins visul? E vina ta? E vina altora ca te-au facut sa crezi ca nu poti, ca nu se merita, ca nu e important? E vina ta ca ai acceptat asta?
Asa a fost sa fie? Asa a fost sa fie.
Cine sau ce ne face pe unii judecatori si pe altii condamnati?

E o complicitate. Stiu, ma repet. Am acceptat fiecare dintre noi ceva ce ne-a schimbat. Ca am facut-o din iubire, teama, credinta, prostie, inocenta, orgoliu, neincredere - nu ne acuza dar nici nu ne scuza. Problema e ca asta e viata, o continua acceptare a ceva ce e sau nu e, ce va fi sa nu.
Acceptare. Acceptare e cuvantul.

Sa acceptam pur si simplu? Sau mai avem nevoie de urechi si ochi sa auzim si sa vedem mai mult. Dar avem si ochi si urechi... si? Ascultam? Privim? Mai mult?
Noi trebuie sa spunem mai mult, sa aratam mai mult. Si nu putem decat daca acceptam.

Cuvantul de baza e ACCEPTARE.

Sa acceptam ceea ce suntem, sa acceptam ceea ce puteam fi si am putea fi. Aceeptand asta ii facem si pe ceilalti sa creada, sa nu se teama si nu ne mai temem nici noi.

In paralel cu atelierul citeam Amon Oz - "Rime despre viata si moarte". El crea povestea personajelor privindu-le. Eu, la acel atelier, priveam omul, il ascultam, ii acceptam realitatea din spatele figurii. Si era total diferita de ceea ce as fi putut crea asemeni lui Oz. A nu se crede ca ma compar cu Oz.

Suntem diferiti de ceea ce parem a fi, si uneori nici noi nu stim. Adevarurile din spatele nostru sunt uneori de domeniul beletristicii, fantasticului. Eu nici acum nu pot crede povestea cuiva de acolo... si totusi incerc sa... Accept.

VID sau...

noreply@blogger.com (afi) — Mon, 02 Apr 2012 15:06:00 +0000

Vidul devine greu
cand cauti cuvinte
si vrei sa transmiti stari,
sa descri forme,
dar...
e vid.
Un vid greu, de nesuportat.
Un vid dureros
ce te sperie.
Nu vrei sa fie finalul!
Nu vrei sa pierzi
ceea ce-ti face bine.
Ai nevoie de cuvintele acelea
ce veneau firesc.
Ai nevoie de jocul asta care te defineste.
Dar...
E vid.
Te doare,
te chinuie.
Asteptare.
Intr-un final, apare.
Cuvantul,
Cuvantul cautat, asteptat, indurat, cersit.
Cuvantul,
SPERANTA!

Free Flow

noreply@blogger.com (afi) — Thu, 08 Mar 2012 11:32:00 +0000

Asta seara m-am eliberat

De mine, prin mine.

Mi-am luat zborul printre cuvinte

Si plutesc.

Nu stiu calea, nu stiu unde.

E un zbor printre a fost, este, va fi

E un zbor prin real, adevar, iluzoriu

E un ras isteric, un ras fericit, un ras jucaus

E furie, e neinteles, e dureros

E zbor.

Vant, soare, ploaie

Durere, zambet, lacrimi.

M-am eliberat de mine prin mine

Trec in zbor prin toate cele ale mele

Sau nu sunt ale mele?

Am creat ce? Am visat ce?

Am dorit ce? Am ce?

Si m-am eliberat de mine prin mine

Catre VIATA

Si nu e prima data...

Si nu e ultima data...

Si e continuu

Si e zbor

Si e viata.

Si sunt.

Si e suficient.