afi altfel

Încerc

noreply@blogger.com (afi) — Mon, 27 Nov 2023 15:41:00 +0000

Am de scris... mult... academic...

Am de scris despre suferință și vindecare în procesul de creație teatral.

Despre individuare și tot ce presupune acest proces din perspectiva lui Jung.

Despre inconștient și manifestările lui.

Despre granița subțire care desparte binele de rău, normalitatea de nebunie...

Despre sine și împlinirea sa... sau devenirea sa... întregirea sa...

Despre eu și măști.

Despre anima și animus.

Despre dăruirea de sine ca sfințenie la Grotowski.

Despre ...

Tot încerc să scriu, să revin

noreply@blogger.com (afi) — Mon, 27 Nov 2023 10:19:00 +0000

M-a speriat un email, bănuiesc fake, care-mi spunea că în 60 de zile acest blog, cu tot ce conține, va dispărea dacă nu-l migrez în altă parte...

Am intrat să văd dacă mai trăiește. Trăiește!

Trăiește, așa cum trăiesc și paginile de facebook ale celor decedați...

Eu n-am decedat dar pentru acest blog a fost ca și cum...

Mi-am dat seama că el înseamnă ceva, bucăți din mine sunt aici, e ca o amprentă pe care aș lasa-o lumii, că am existat

Tot ce fac în rest, ca artă, e efemer - pentru că fac spectacole, care mor când actorii nu mai vor să le joace sau când n-au spații în care să se joace sau...

Spectacolele mor uneori prea repede

Râmân în urma lor tot lucrurile scrise, de unii-alții, pe bloguri ca acesta sau...

Mai râmân vorbele celor care le-au văzut și vorbesc despre ele

...

Eu trăiesc

Blogul ăsta trăiește

Poate că este cazul să scriu mai des :)

Revin. Bună viața oameni buni?

noreply@blogger.com (afi) — Tue, 19 Oct 2021 10:36:00 +0000

Mă minunez și eu că am abandonat cu totul acest blog. Aici sunt foarte multe lucruri din mine pe care le abandonasem. Acum revin pentru că sper să mă reîntâlnesc prin ele cu mine, iar de aici să mai iasă ceva.

În anii în care am lipsit am mai făcut niște școli - acum m-aș putea numi regizor de teatru și dramaturg, dar deocamdată e pandemie și toate astea par fără sens.

O să pun aici un fragmet, un monolog al unui personaj - un personaj, cu bucăți din mine, despre o cameră doar a sa - ceva ce am scris la un workshop inspirat de "O camera doar a ei" de Virginia Woolf.

Acum scriu rar, culmea, deși am o cameră doar a mea, și nu-mi zice nimeni “stinge lumina”, “e tarziu”, “ce faci la ora asta?”... scriu doar dacă trebuie să scriu. Nu mai vine scrisul așa de undeva, nu se mai cer cuvintele puse pe hârtie așa ca altădată și nici imaginile din capul meu nu mai vor a fi puse pe hârtie prin cuvinte… poate că n-am liniștea necesară, chiar dacă am camera necesară… Sau ce lipsește? Ceva lipsește.

Mereu am zis că treaba asta cu scrisul e un dar, că cineva sau ceva face ca lucrurile să se lege atunci când trebuie și se cer a se lega… că totul vine când trebuie să vină… și atunci … dacă acum nu vin cuvintele ar trebui să mă panichez? Lucrurile și cuvintele vin când ai ragazul și tihna spre a le primi și a le pricepe… lucrurile și cuvintele se cern sau sunt cernute de viață… uneori poți să pierzi legătura cu ele poate tocmai pentru ca ai pierdut legătura cu tine … dar sunt multe lucruri care se întamplă, aparent întâmplător :) dar constați apoi ca există o înlănțuire, un de ce… un fel de a ți se transmite ceva…

Am o cameră doar a mea, dar… uneori simt că sunt un impostor în tot ceea ce fac, că mănânc timpul altora, că nu e locul meu aici, acum, că nu e cazul să fiu asa cum sunt acum, și cu toate asta nu pot schimba ceea ce sunt, și ceea ce s-a format ca eu până în acest moment. Poate ca peste cinci minute voi întâlni un om, sau voi vedea o frunză și întalnirea asta cu omul sau cu frunza mă vor scurtcircuita… mă vor face sa acționez altfel… dar tot eu voi fi în cel mai adânc colț al meu, pe care nici chiar eu nu-l știu.

Am o cameră doar a mea, plină de multe, foarte multe obiecte… am ajuns să glumesc că dacă vine un hoț n-am să-mi dau seama, pentru că nu voi ști ce lipsește… sau poate el nu va lua nimic speriat de multitudinea lucrurilor atât de mărunte.

Cineva îmi zicea că fiecare lucru mărunt de aici are o poveste și că de fapt în fiecare poveste a fiecărui lucru mărunt sunt și eu … sau că eu sunt constituită dintr-o multitudine de obiecte mici care au o poveste sau poate că eu … n-am ințeles. Dar am o cameră doar a mea pe care unoeri o mai împart cu cei pe care-i iubesc și atunci rămâne și amprenta lor în ea așa cum rămânane amprenta lor în mine…

Camera asta e a mea?

Nimeni nu este singur

noreply@blogger.com (afi) — Tue, 28 Jul 2015 18:34:00 +0000

A venit noaptea
Și fluturii s-au dus la culcare
Luna e rotunda, mare
Ca un pepene galben
Aș vrea să ridic mâna
Să o culeg și să-i simt parfumul
Apoi să o tai felii
Și să o împart cu tine,
Cu tine, cu tine ...
În fiecare colț de suflet
Să ne lumineze luna.
Dar cerul ar rămâne pustiu
Îndrăgostiții nu ar mai avea ce-și dărui
Deși, poate că, în fiecare din ei
Undeva i-ar locui deja
O felie de lună.
A venit noaptea
Fluturii dorm
Luna strălucește
Ridic mâna
Și închid lumina.
Împart cu tine, cu tine, cu tine ...
Doar gândul
Nimeni nu este singur.

Așchie de lună

noreply@blogger.com (afi) — Sun, 26 Jul 2015 08:32:00 +0000

Am vorbit nopți
Am vorbit zile
Am vorbit
Separați de ziduri
Niciodată împreună la răsărit
Câteva seri ne-am pierdut
Și am uitat să privim luna
Apoi o vedeam în propriile singurătăți
Și ne-o povesteam
Era aceeași lună
O văzusem, o găsisem
Dar nu împreună.
Apoi a venit ceața
S-a lăsat liniștea
Frânturi de lună nevăzută
Sălășluiau prin noi
O așchie în inima ta
O așchie în privirea mea
Pe tine te durea neiubirea
Pe mine mă durea nevăzutul
Așchiile însă își căutau întregul
Așa că încet, încet, ne-au părăsit
Inima ta a țipat scurt, apoi nu a mai durut
Ochiul meu a lăcrimat puțin și apoi a zâmbit
Acum zidurile cad
Ne vom vedea
Zile
Nopți
Ani
Vom privi luna împreună
Și vom căuta în ea
Tu așchia ta
Eu așchia mea
Împreună, în lună.

Gândind că ești aici

noreply@blogger.com (afi) — Wed, 01 Jul 2015 11:52:00 +0000

Urc
Pașii-mi apasă pe clapele unui pian
Beethoven
Apoi încep să dansez
În sus, în jos
Vesel, în rotiri
Precum zborul de fluture
In câmpia cu flori
Odihnesc pe două clape
Sunet grav
Dor.
Apoi, cobor în somn
Și inima mea
Încă apasă acele clape
Cu speranța neobosirii
De teamă ca dorul să nu ajungă să doară.
Doar sunete suave
Când inima-mi bate neobosit
Gândind că ești aici.

Să mă găsești

noreply@blogger.com (afi) — Wed, 24 Jun 2015 16:56:00 +0000

M-am culcat pe un nor
Mi-am lasat corpul în voia sa
Să mă ducă, să mă pierd
Pluteam printre alți nori
Respiram spumă de săpun
Cu parfum de cer
Mă afundam
Până norul m-a pierdut
Și am poposit în brațele tale
Într-o îmbrățișare
cu parfum de iarbă verde
proaspăt cosită.
Dacă-mi dai drumul
Va trebui să mă cauți
Printre flori de câmp
Greieri, lăcuste, fluturi
În lacrima de rouă
Și să mă găseti
Înainte să mă pierd iar.

Suflă-mă ca pe o păpădie

noreply@blogger.com (afi) — Sat, 20 Jun 2015 16:51:00 +0000

Suflă-mă ca pe o păpădie
Împrăștie-mă
Mii de trăiri peste tine
Cad
Eu.

Zboară-mă cu răsuflarea ta
Dansează-mă peste trupul tău
Prinde-mă ca pe o mângâiere peste fruntea ta
Lasă-mă să te gâdil
Râzi ca un copil
Îneacă-mă într-o lacrimă
Lasă-mă să fiu tu
Lasă-te să fii eu.

Zbor lin
Mii de perspective
Mii de eu
Mii de tu
Mii de trăiri
Suflă-mă ca pe o păpădie!

Și m-am jucat iar

noreply@blogger.com (afi) — Sat, 20 Jun 2015 16:47:00 +0000

Și iată ce a ieșit.
(Am cerut 3-5 cuvinte și am încercat să scriu ceva folosindu-le).

1. inocenta, verde, curcubeu, liniste:)

A plouat peste sufletul meu
Prea plin de inocență
Zguduit de realități și temeri
Tăcut de prea multă durere.

Apoi a început să creasca iarbă
Peste inima mea stropită de soare
Și s-a făcut liniște
Ca-ntr-o tăcere calmă.

Și am crescut din mine
maci, margarete, flori de nu mă uita și fluturi
Și am devenit verde de curcubeu brăzdat(ă)
Și am rămas așa
Un câmp de flori
într-o caldă tăcere.

2. hermann, hesse, siddhartha - aici a trebuit sa ma documntez pt ca nu am citit cartea :)

Hermann Hesse a scris Siddhartha
Crezând că de-o citim vom înțelege Calea
Dar Calea nu se-nvață se trăiește.

Iluminarea vine prin iubire
Din liniște, tăceri și dăruire
Din ascultat și din văzut ce ne-nconjoară
Din râu, din frunză și din floare
Din suflete ce știu a se deschide
Din tu mă vezi iar eu te văd pe tine
Din fluturi colorați, din zbor
Din suferință și din dor
Din lovituri, căderi, dureri
Din căutat de adevăr
Dintr-un sărut primit și dat
fără de cauză sau scop
Ci ca un dar.

Trebuie doar să ne lăsăm
Precum o pasăre în zbor
De adieri de vânt, de ploi
Conduși spre ale noastre căi
Acolo unde soarele nu arde
Ci doar dezvăluie din noapte
un sentiment de care deseori ne temem
Iubirea.

3. Viata, moarte, copii, infinit

Ni se dă o singură viață
Pe care deseori uităm să o prețuim
E firesc să o avem, e a noastră
Am primit-o fără să facem nimic
Uităm chiar că e unica viață
Și că dincolo de moarte nu mai e nimic
Ne speriem când ajunge să doară
Dar gândim că mai avem timp
Facem copii mințindu-ne astfel
Că prin ei vom trăi la infinit.

Dar cum ar fi dacă, pur și simplu,
ne-am da voie să fim
Și nu am uita de cerul albastru
De iarba cea verde din câmp
De florile albe, florile roșii
De fluturi, de cai, de lac și de râu
De mama, de tata, de frate, de soră
De jocul cu coarda sau cu mașini
De gustul socatei, de parfumul narcisei
De marea albastră, de gângurit
Cum ar fi dacă
am rămâne copii?

4. integru, nesfarsit, trepidatie, amalgam, calendar

M-am gandit la ce a fost, ce e si ce, poate, va mai fi
Cum ai aparut, cum mi-ai zambit, cum mi-ai vorbit
Cum te-ai departat usor pentru a reveni
Ca intr-un dans nesfarsit, cu plutirea m-ai mintit
Ma uit in calendar si nu mai recunosc denumirea lunilor
Timpul nu se mai masoara in ore, zile, luni, ani
Ci in clipele pe care tu mi le dai... mi le iei... dupa bunul tau plac
Rupi din mine fără mila, din sufletul meu, din carnea mea
Ma vrei cu totul, bucata cu bucata, apoi ma lasi asa, imprastiata
Sarutul tau doare, mangaierea-ti ustura, privirea ta arde
Inima mea e intr-o continua trepidatie, fara sens
Ea cauta ritmul inimii tale, dar inima ta exista oare?
Un amalgam de ganduri ma acopera iar
Inca mai sper in integritatea ta
Si te astept sa revii mereu
Sa m-amagesc ca totusi ma iubesti
Cand insa tu, nici nu ma mai vezi.

5. Speranta, tacere, dor, amintire

Tac
Tacerea e atat de dulce uneori
Cand e liniste
Cand inima bate usor
Cand mi-e dor si amintirea nu doare
Cand mai sper la a ta imbratisare.

Tac.
Lacrima s-a oprit intr-un colt de zambet larg
E bucurie pentru ca te vad iar
Vii catre mine calare pe-un nor alb
Si aduci cu tine tot ce am pierdut candva
Ma reconstruiesti,
Sa nu ma spulberi apoi si sa pleci.

Tac.
Pierduta in imbratisarea ta
Nu vreau sa se sfarseasca niciodat'
Sunt pe un nor si plec in larg
Te iau cu mine, nu te-mprastia.
Hai, lasa-te cu totul, sa fim unul
Intr-o calatorie pana la capatul iubirii.

6. Dumnezeu, rosu, pace, razboi, pasiune

Am vrut deseori să infig în mine un cuțit
Să-i simt lama până în adâncul sufletului
Într-un război cu mine de nedescris
Pentru ca nu trăisem iubirea
Și nu înțelegeam de ce?
Cine mi-a interzis pasiunea?
Voiam să simt căldura sângelui meu șiroind
Coborând în jos către pământ
Înconjurându-mi tălpile
Ca un lac roșu dintr-o pictură de neînțeles.
În care încet, încet să mă înec.
Era viața mea. Puteam să mă bat cu ea.
Eram eu cu mine. Nimeni altcineva.
Nu avea cine să-mi interzică...
Dumnezeu? Dumnezeu!
Da, poate el m-a luat de mână
Și gândul mi l-a transformat într-o poveste sinistră.
Dar încă nu e pace în mine
Încă aștept, caut, mă frământ
De ce trăiesc?
Rostul meu care e?

Eu zbor

noreply@blogger.com (afi) — Mon, 08 Jun 2015 14:06:00 +0000

Eu zbor.

Printre fulgi nori
Călător prin timp şi peste anotimp
Caut calea către un chip de dor
Poate am să o găsesc până mor.

Zbor de dor către dor
Fără să simt plutirea,
Doar visul unui somn
Născut de oboseala mea de călator.

Eu zbor.

Aş putea fi un înger în căutarea unui om
Căruia să-i dăruiesc aripile-mi, să-l fac nemuritor
Sau să-i dau doar o clipă, de înger în zbor
Să-l mângâi cu aripa, să îi alin un dor
Sau să îl zvânt de lacrimi, să râdă încet, uşor
Până ce el iubire va simți
Şi împăcat cu sine el va fi.

Eu zbor.
Sunt doar un om.
Poate un înger călător
Va alina curând al meu of-dor.

Eu zbor.

Tu

noreply@blogger.com (afi) — Sun, 07 Jun 2015 09:11:00 +0000

Îmi place să ascult liniştea ce se naşte din vorbele tale
Îmi place să-ți simt bucuria pe care mi-o dăruieşti atât de frumos
Îmi place să ştiu că-ți e bine, nu-mi place să ştiu că-ți fac rău.

Te construiesc din sunete calde, din inimi bătând şi din dor
Şi vreau să pot să te apăr de mine, de dureri şi iluzorii poveşti.
Şi ştiu că totul este posibil aşa cum ştiu şi că nu e.

Poate-ar fi bine să plângem împreună,
apoi să râdem şi să ne îmbrățişăm
Ca-ntr-un adio dar rămâi cu mine
Continuu, făr' de timp, cu noi şi făr' de noi.

Un nor

noreply@blogger.com (afi) — Sun, 07 Jun 2015 09:10:00 +0000

Cânt de păsărele
Peste pleoapele mele
Mângâiere sonoră
Acum.

Lacrimi uitate
Undeva în noapte
Zâmbet înflorit
Pe al meu chip.

Hai, hai, hai
Nor călător
Prinde-mă-n zbor
Să uit de dor.

Departe, departe
Într-o altă carte
O nouă poveste
Se naşte.

Ascult acum
Susur de dor
Văd un nor
Şi tac.

Trifoi cu patru foi

noreply@blogger.com (afi) — Sun, 07 Jun 2015 09:08:00 +0000

Căutam un umăr
Pe care să-mi odihnesc sufletul
Căutam un prieten
Căruia să-i povestesc
De bine sau de rău
Iar el să-mi povestească
De rău sau de bine
Și să-și așeze fruntea
Pe inima mea.
Și să râdem
și să plângem
Fără vreo teamă.

Am dat într-o piață de vorbele
"Un prieten bun e ca un trifoi cu patru foi
Greu de găsit, norocos că îl ai"
Acum caut un trifoi cu patru foi
Dacă-l găsesc, poate
Dau și de tine, prietene.

Beție

noreply@blogger.com (afi) — Sat, 30 May 2015 20:54:00 +0000

M-am îmbătat cu ideea că totul e trecător
Că răul se va cerne și va rămâne doar binele
Că ai să mă vezi cum sunt și ai să accepți
Că putem crește împreună o floare de colț.

Dar se pare, că cernerea în sine doare prea tare
Că binele și frumosul născute de noi
Sunt mai palide, iar răul mult mai vânjos
Iar rădăcina e prinsă-ntr-o stâncă ce stă să se prăvale.

Și totuși, mai sper, ca floarea să-nflorească
Ținută-n piatră de înțelepciunea noastră
De sentimente ce nu pot fi măcinate
Și-mprăștiate de un vânt ivit pe ne-așteptate.

Tăcerea

noreply@blogger.com (afi) — Thu, 28 May 2015 13:05:00 +0000

Tăcerea doare când nu-i cunoști cauza
Când o simți și te apasă
Când nu știi ce se ascunde dincolo de ea
Sau ce aduce cu ea.

Tăcerea e o stare de necuvinte, oftat mut sau îndepărtare
Sau o dragoste nerostită și dureros de mare
Tăcerea nu e odihna gândului
E uneori neputință, nedorință, luptă.

Tăcerea o dăm sau o primim
Ne inundă cu tristeți sau bucurii
Tăcerea suntem noi în stare de nor
Pare că plutim deși stăm pe loc.

Aștept

noreply@blogger.com (afi) — Wed, 27 May 2015 17:14:00 +0000

Aştept un semn că n-ai uitat
De ram de soc, de cânt de dor
De frunza verde de mălin
De clipa în care îți şopteam
"Hai mai rămâi, mai stai puțin"
De ochii mei, de gura mea
De acel sărut de ziua ta
De apa ce ne îmbăia
De mâna mea în mâna ta.
A fost o dat'
Iți aminteşti?
Intinşi în iarbă
Creionam
Pe cerul tău inima mea
Pe cerul meu inima ta
Şi le uneam
C-un ram de soc
În cânt de alean
Pierduți de dor
Eu pe un câmp
Tu pe alt câmp
Simțeam o inimă bătând.
Hai, dă-mi un semn că n-ai uitat.
Mă-ntind în câmp şi-am să aştept
Să văd, să simt,
o inimă pe cer bătând
în ritmul inimii ce-o port.
Voi şti atunci că n-ai uitat...
Aştept.

Orizont

noreply@blogger.com (afi) — Wed, 27 May 2015 17:13:00 +0000

Zidul dintre noi nu se înalță
Pare că se lățește și devine orizont
Eu aici, tu acolo
Desparțiți de o linie

Ne vom reîntâlni la răsărit
Ne vom petrece ziua întreagă
Pentru ca apusul să ne lase
Pe mine aici, pe tine acolo.

Tu ca un soare-mi vei răsări
Ne vom îmbrățișa într-un curcubeu
Eu ca un copac te voi odihni
De vei poposi pe al meu ram.

Zidul de fapt nu există
E doar o himeră născută din neputință
Așa că linia dintre noi nu e orizont
Și ne întâlnim la răsarit
Și ne petrecem peste zi
Și rămânem într-un gând
Agățat de marginea lunii
Până se răspândesc toate visele
Și răsărim iar diminețile
În concret.

Căderi

noreply@blogger.com (afi) — Mon, 25 May 2015 08:04:00 +0000

Mi-am umplut căușul palmelor cu apă
Și mi-am aruncat-o în față
Cu speranța că am să mă împrăștii odată cu ea
În mii de particule

Explozie galactică
Planetă sfâșiată
Bucăți în derivă
Căderi în/către oameni

Sunt tot aici
Îmbibată în apă
Așteptând
Bucățile rupte din mine
Să se reașeze
Ca-ntr-o îmbrățișare
Ce reconstruiește
Întregul.

Gări

noreply@blogger.com (afi) — Mon, 25 May 2015 08:01:00 +0000

Gări, peroane, aşteptări
Oameni în gând,
un altfel de peron
Cine pleacă, cine rămâne
Poate e vorba doar de-o-ntâlnire
Sau de o altfel de regăsire.

Tăcere

noreply@blogger.com (afi) — Wed, 20 May 2015 08:41:00 +0000

Să închid ochii și să tac
La infinit
Să rămân așa
O tăcere
Din care să curgă
Povești nescrise
Lacrimi
Zâmbete
Să le iei
Și să le pui
Într-o respirație
Într-un oftat
Într-o floare
Pe care să o crești
Și să o dai mai departe
O tăcere plimbătoare.

Te aștept

noreply@blogger.com (afi) — Wed, 20 May 2015 08:38:00 +0000

Te aștept diminețile
Să-ți susur izvor în ureche
Să-ți usuc lacrimile cu soare
Să-ți pun în gând împăcarea
Și să-ți așez pe frunte liniștea.

Te aștept
Să vindecăm durerea
Să o alungăm cu urzici înflorite
Sau să o închidem într-o piatră
Și să o lăsăm la poale de munte.

Te aștept cu un zâmbet
Să devii zâmbet
Atât cât încă mai pot zâmbi
Atât cât îmi mai pot aminti
Zâmbetul tău
De care îmi este dor.

Te aștept într-o îmbrățișare
Într-o strângere de mână
Într-un joc de scrabble
Într-o plimbare nebună
Să te întorci.

Zid

noreply@blogger.com (afi) — Wed, 20 May 2015 08:36:00 +0000

Fluturii au creat un zid
între mine și tine
Încerc să mă strecor
Încerc să-i alung
Pentru a găsi firescul

prietenia ta
Fluturii ăștia ai tăi
Îmi pun piedică
Fă-i cumva să zboare
Sau pune-i într-o cutie secretă
Și ține-i acolo
Până găsești
Câmpia. Lacul. Pădurea
Unde pot fi liberi.

Cunoaştere

noreply@blogger.com (afi) — Tue, 19 May 2015 12:49:00 +0000

Doi paşi înainte, doi paşi înapoi
Uneori asta înseamnă încercarea de a cunoaşte alt om.
Când zici că ai mai făcut un pas pe drumul încrederii reciproce
Un gând răsărit din temeri se pune obstacol
Şi faci un pas înapoi, mai greu cu o întrebare.
Nu-ți rămâne decât să te desprinzi din dans
Sau să rămâi acolo, până când vă veți simți unul
Iar dansul devine zbor.

Stare

noreply@blogger.com (afi) — Fri, 15 May 2015 17:10:00 +0000

Și afară plouă
Și cuvintele tac în mine
Și plouă în mine
Și cuvintele nu au sens

Mă doare

noreply@blogger.com (afi) — Fri, 15 May 2015 17:09:00 +0000

Mă doare să știu că într-o zi te voi pierde
Așa este viața, ce este dincolo de ea nu știu
Dar știu că îmi doresc momentul despărțirii cât mai departe
Și nu știu de ce, simt că nu va fi așa
Și plâng în mine, și vreau să opresc timpul
Și vreau să vrei și tu să trăiești cât mai mult
Și să schimbi ce știi că îți face rău
Și vreau să te ajut să poți schimba.
Vreau clipe de trai-rai aici pe pământ.
Vreau să trăiești nu pentru că îmi faci mie bine
Ci pentru că ești o sursă universală de bine și de frumos
Pentru că trebuie să construim împreună clipe
Pentru noi și pentru alții
Pentru că știi să dăruiești atât de frumos
Cu tot sufletul.
Pentru că ești tu.