Sunt Aiurita Si Se Ia

not fair. i miss you!

noreply@blogger.com (Lora ) — Sat, 26 Oct 2013 01:21:00 +0300

Amici de 'mare'

noreply@blogger.com (Lora ) — Thu, 1 Aug 2013 22:46:00 +0300

E atât de haios.. să ai prieteni, sau mă rog, amici, de 'mare'. Da, sună ciudat, dar haios. Sunt oameni care i-am cunoscut la mare, din toate zonele României. Și când am pus ceva pe renumitul facebook legat de mare, mi-au scris 3 persoane din 3 grupuri diferite să mă întrebe dacă și vara asta ne-o petrecem împreună. Mă binedispune. Îmi aduce un zâmbet pe față. Pentru că sunt niște amiciții (dacă ăsta e cuvântul) pur și simplu din interes de distracție și de a forma un grup și mai mare. Dar tot haios mi se pare. Concluzia: e sănătos să ai prieteni de 'mare'. Și haios.

Și oare mai are rost?!

noreply@blogger.com (Lora ) — Sun, 21 Jul 2013 23:42:00 +0300

Dacă mi-aș șterge facebok-ul, toate conturile, whatsapp-ul, blog-ul, dacă nu aș mai răspunde la mail-uri, dacă aș dispărea, pe scurt, din lumea virtuală, mă întreb, oare câte persoane s-ar gândi la mine și mi-ar da un telefon? Și nu să mă întrebe "ce te-a apucat?". Ci pur și simplu să vadă ce mai fac.

Câteodată aș vrea să pun punct, să fac toate cele enumerate mai sus, să îmi schimb numerele de telefon, să dispar și să îmi iau viața de la capăt. Cu tristeșe spun că puține mai sunt persoanele pentru care nu o fac. Și poate nu mă lasă sufletul. Sau cineva de sus. Și mă face sa continui, așa, în lumea asta de prefăcuți, de oameni răi..și să încerc să fiu eu o persoană mai bună.

Încerc. Dar stau să mă gândesc..pentru ce? Când toată lumea îsi vede de viața lor, stau bosumflați în birouri, muncesc până la epuizare, nu le pasă ce este în jurul lor și te sună numai când au nevoie de ceva sau când nu mai au cu cine să bârfească?

Dar după toate gândurile astea, știu că atunci când mă voi trezi, de dimineață, o să fie mereu cineva acolo care să îmi zâmbească și să mă facă să uit de toate chestiile astea. Chestii, care din păcate, mă cam afectează.

Nu-i nimic. Și așa nu observă nimeni.

Din nou, păcat

noreply@blogger.com (Lora ) — Sun, 14 Jul 2013 21:32:00 +0300

Nicăieri nu e mai bine ca acasă. Sunt aceleași fețe care te așteaptă cu zâmbetul pe buze, care se bucură să te vadă, care te strâng puternic in brațe si care sunt alături de tine necondiționat: familia.

Și poate câțiva prieteni. Din păcate, am nevoie doar de o singură mână pentru a-mi enumera prietenii. Din păcate, lumea se schimbă.
Din păcate.

Și nu este corect. Poate si netul ne schimbă. Nu neg că există posibilitatea ca și eu să mă fi schimbat. Dar mai nou, tot ce contează este ca activitatea de zi cu zi să ajungă pe facebook, inclusiv unde sunt, cu cine sunt, ce mănânc, unde petrec, câte like-uri am primit la poza de profil, etc. Și e trist. Dacă s-ar desființa facebook-ul, cred ca lumea ar înnebuni. Nu zic că ar fi o treaba bună, de foarte multe ori îmi găsesc informația de care am nevoie de pe facebook. Dar parcă toată lumea o duce la extrem. Și am început să mă scârbesc de toate astea. Pentru că toată lumea vrea să arate că au o viață socială, că sunt fericiți, că umblă prin multe locuri și așa mai departe.
Din nou, mi se pare trist.

Poate mă abat oarecum de la subiect, dar ma gândeam zilele astea ce țară frumoasă avem, cu toate formele de relief, cu clădiri frumoase, centre vechi, istorie. Păcat ca țara asta e locuită.

Revenind la ce spuneam mai sus, păcat ca unele prietenii sunt doar de fațadă. Păcat că lumea te mai sună doar dacă are nevoie de ceva. Păcat că se pierd relații din cauza distanței.
Păcat.

Privind restrospectiv, din nou, tot pe o singură persoană pot fi sigură că o sa-mi fie alături mereu. Este aceeași persoană cu care îmi impart bucuriile, supărările, dar și toate amintirile. Acea persoană, împreună cu familia, sunt tot ce am. Și în fond, sunt ce am eu mai de preț.
Din nou, păcat. Păcat că nu există și prieteni adevărați în ecuația asta.

Ce repede trece timpul..

noreply@blogger.com (Lora ) — Mon, 8 Jul 2013 20:51:00 +0300

..parca ieri dadeam si eu bac-ul
..parca ieri stateam si eu stresata de rezultate
..parca ieri aveam fluturi in stomac
..parca ieri imi faceam griji de facultate
..parca ieri plecam la mare, asa, pe nepusa masa
..parca ieri nu primeam nici un raspuns de la facultate
..parca ieri m-am urcat cu tata in masina si am mers 1000 de km
..parca ieri imi faceam poza pentru cardul de studenti
..parca ieri imi luam ramas bun de la prieteni si familie
..parca ieri plecam pe drumul asta nebun

Dar ce este cel mai important este faptul ca tot drumul asta lung, obositor, necunoscut, infricosator si frumos l-am parcurs stiind ca am pe cineva langa mine!

Ce repede trece timpul. Un an de zile care a zburat pe langa mine. Un an de zile, incercand sa supravietuiesc. Dar se pare ca am reusit. Si sper ca toate generatiile dupa mine sa o faca. Oricum, de acum incolo o sa fie mult mai usor. Ce anume? Totul! De ce? Pentru ca devine din ce in ce mai frumos!

Ramai mereu positiv!

noreply@blogger.com (Lora ) — Wed, 26 Jun 2013 17:03:00 +0300

Culmea, de alaltaieri a plouat intruna si e chiar frig pentru perioada asta, iar astazi cand s-a oprit, in playlist imi canta melodia urmatoare.
Culmea, se potriveste si cu actuala mea stare de spirit!

Viata de student si preturile ei

noreply@blogger.com (Lora ) — Tue, 25 Jun 2013 13:27:00 +0300

A fi student nu este usor, din toate punctele de vedere. Iti trebuie bani pentru orice, de la mancare (si supravietuire)pana la imbracaminte. Evident nu e niciodata usor ce sa alegi si in ce masura. Daca mananci doar pizza, poate poti sa scutesti niste bani si poti sa iti iei pantofii aia frumosi (si scumpi) care i-ai vazut luna trecuta. Si cum a venit vara, normal ca trebuie sa reinnoiesti garderoba de vara, sau macar sa o reintregesti.

Asa ca am (re)inceput sa caut siteuri de haine. Am mai cumparat de pe net si mi s-a parut o chestie chiar tare de tot. Normal, trebuie sa si risti uneori, dar nu stiu cum se face, de fiecare data am dat lovitura cand mi-am luat ceva de pe net. Asa ca am stat si am cautat pana am gasit site-ul care mi-a aratat ca preturile chiar pot fi accesibile: DY Fashion (tinand cont de faptul ca stau intr-o ditamai capitala iar preturile tind, pe un grafic, spre infinit).

Niciodata nu mi-a placut sa ma dau mare sau sa pretind ca sunt mereu la moda sau ca stiu ce se poarta, dar nu pot spune ca nu am gusturi. Da, poate nu arat sau poate nu se vede mereu, dar imi place sa fiu feminina si sa port rochii, dar cateodata merg si pe varianta sport sau casual.

Poate alte fete la 20 de ani chiar se imbraca dupa cum spune ”cartea” sau revistele, dar (si nu vreau sa tin vreun discurs plictisitor despre moda, asortare sau bunul gust si sa par o ingamfata) de multe ori imi aleg hainele in asa fel incat sa zica ”buna, sunt o tipa modesta, tin la imaginea mea, imi place sa fiu aranjata” si nu merg pe varianta ”sunt la moda-am ceva in cap-toata lumea ma place”.

Stand si cautand ceva ce sa-mi placa am gasit chiar multe chestii dragute!

Evident, nu o sa incep sa insir toate rochiile sau fustele sau topurile care mi-au placut, ci o sa rezum prin a spune ca mai exista si bun gust pe lumea asta. Si ma gandesc serios sa imi caut haine pe net, din ce in ce mai mult. In plus, e mult mai usor uneori sa stau doar si sa dau click decat sa merg sa ma calc in picioare (mai ales cand sunt reduceri) doar ca sa imi gasesc o rochita, care se dovedeste a fi descusuta sau cu pete.

Ma gandesc sa raman totusi astazi la pizza, deci. Doar azi! Sau poate si maine.

PS: Recunosc, chiar mi-a placut rochia asta mult de tot (pentru un banchet/nunta) si rochita de vara.

Primul an de facultate, primul an de razboi

noreply@blogger.com (Lora ) — Mon, 24 Jun 2013 18:07:00 +0300

Astazi, studentia mi-a mai dat o sansa. Am luat-o. Si am sa o fructific in continuare. Am sa o traiesc la maxim. Am sa fac tot ce e mai bun din ea. Iar tot stresul, atat fizic cat si psihic, l-am indurat destul de bine. Trebuie sa fii un om puternic. Mereu. Nu conteaza circumstantele. Da, sunt un om puternic si sunt mandra de acest lucru. M-am avantat in cel mai nebun ”joc” al facultatii, dar din fericire, a iesit cum am vrut eu. Sunt multe de spus, dar nimic in lumea asta nu ma va motiva mai mult decat ceea ce s-a intamplat astazi.
Sunt curioasa cati absolventi de liceu o sa dea o sansa studentiei anul asta dupa bac.. ramane de vazut. Stiu un lucru: o sa am o vara frumoasa!

20 de lucruri pe care trebuie sa le stii pana la 20 de ani

noreply@blogger.com (Lora ) — Wed, 19 Jun 2013 13:28:00 +0300

Cateva din preferatele mele:

Lumea incearca sa te faca prost. Incepand cu taxele bancare si terminand cu noua dieta la moda. E mai usor sa furi bani de la oameni needucati si e mai usor sa-i manipulezi. Autoeduca-te! Fii bogat, independent si fericit.

Sa nu crezi orbeste in institutiile de invatamant. In timp ce ei pregatesc diferite planuri sistemul imbatraneste, uneori chiar se darama. Mai bine invata sa castigi respectul oamenilor prin a fi lider, dar nu a urma pasii altora.

Nu-ti pierde timpul pe modestie. Smerenia este credinta in faptul ca emotiile tale devin martori la deciziile tale si te vor ajuta in asta. Dar adevarat este chiar contrariul.

Cu timpul vei deveni mai conservator. E doar un fapt. Cei care te inconjoara vor crea un fel de balon in jurul tau care va mentine statusul quo (situatia actuala). Asta e motivul pentru care ideile cele mai nebunesti se pun in aplicare ACUM. Mai tarziu vei fi prea timid. Crede-ma.

In loc sa obtii un statut prin obiecte, creste-l cu experienta. Cu alte cuvinte, o excursie la Paris este o alegere mai buna decat procurarea unei garderobe noi. Studiile arata ca o astfel de alegere creste nivelul de satisfactie in viata.

Stabileste un obiectiv. Daca nu ai unul in viata, atunci ceva se va intampla, iar daca ai unul stabilit, se va intampla si mai mult.

Nu incerca sa schimbi oamenii. Mai bine cauta-i pe cei care inca nu s-au „stricat”.

via http://nuaisacrezi.ro/20-de-lucruri-pe-care-trebuie-sa-le-stii-pana-la-20-de-ani/#.UcGHr9jrXtA

Suflet de copil

noreply@blogger.com (Lora ) — Sat, 1 Jun 2013 14:13:00 +0300

Incep prin a-mi spune La Multi Ani! Nu sunt egoista. Zic La Multi Ani tuturor celor care au suflet de copil. Cred ca am fi putin naivi daca am crede ca exista cineva in lumea asta care nu s-a gandit ca este Ziua Copilului si nu s-a gandit sa se rasfete un pic. Pentru ca asta este frumusetea acestei zile. Vremea afara este frumoasa, fiecare ar trebui sa se bucure de ea, sa se bucure ca o sa vina vara, caldura, ca viata este frumoasa.
Pentru mine, aceasta zi este una frumoasa, dar si trista. Tot nu imi vine sa cred ca acum un an terminam liceul, aveam banchetul, imi luam "ramas bun" de la colegi, prieteni, profesori, mentori...ca sa plec pe drumul meu. Un drum pe care putini si l-ar asuma, in felul cum mi l-am asumat eu. Dar a meritat sa incerc. Si, desi nu am avut multe persoane alaturi de mine, se pare ca i-am tinut piept pana acum.
Si iata-ma la 20 de ani, bucurandu-ma la fel cum am facut-o in fiecare an de aceasta zi. Mereu o voi face. Pentru ca in fiecare din noi zace un copil.

Sad, but true

noreply@blogger.com (Lora ) — Thu, 23 May 2013 17:47:00 +0300

Damon: You know what they are? Children. Like lighting a candle's going to make everything OK, or even saying a prayer. Or pretending Elena's not going to end up just like the rest of us murdering vampires. Stupid, delusional, exasperating little children. And I know what you're going to say: 'It makes them feel better, Damon.' So what? For how long? A minute, a day? What difference does it make? Because in the end, when you lose somebody, every candle, every prayer is not going to make up for the fact that the only thing you have left is a hole in your life where that somebody that you cared about used to be. And a rock with a birthday carved into it that I'm pretty sure is wrong. So thanks, friend. Thanks for leaving me here to babysit. Because I should be long gone by now. I didn't get the girl, remember? I'm just stuck here fighting my brother and taking care of the kids. You owe me big.
Alaric: I miss you too, buddy.

Ma ascund in spatele unei masti?!

noreply@blogger.com (Lora ) — Sun, 19 May 2013 18:58:00 +0300

Tocmai am terminat House M.D. si am realizat ca este un serial cu profunzime. La inceput nu a fost cine stie ce, m-am uitat 4 sezoane si l-am lasat balta pentru ca nu ma mai atragea. Dar dupa o perioada l-am reinceput. Si am ajuns sa plang pe masura ce se termina. A fost neasteptat. M-a facut sa ma gandesc la ce inseamna o prietenie adevarata. Probabil si eu as fi facut la fel pentru prietena mea cea mai buna. Da, daca as fi stiut ca mai are 5 luni de trait, as fi fost in stare sa-mi inscenez propria moarte doar ca sa fiu cu ea, sa fiu alaturi de ea. Poate si ea ar fi facut acelasi lucru.. Dar nu s-a intamplat asa.
Defapt, nici nu mai conteaza cum a fost. Pentru ca a trecut timpul.. Asta nu inseamna ca am uitat-o. Sau ca nu imi pasa. Doar ca doare. Si ca mi-e dor de ea. Dor de tot ce ne lega. Dor de timpurile alea..
Si totusi...viata nu este corecta. Putine sunt persoanele care te intreaba ”ce mai faci?” si nu se asteapta sa zici ca esti bine, ci ca suferi, ca te doare, ca nu mai poti. Si e pacat. Dar...viata nu e corecta.

A iesit soarele si pe strada mea

noreply@blogger.com (Lora ) — Wed, 8 May 2013 00:14:00 +0300

Nu trebuie sa renunti. Nu trebuie sa te dai batut. Niciodata. Speranta moare ultima. Mai conteaza si propriile forte, este adevarat. Trebuie sa fii optimist. Trebuie sa crezi. Trebuie sa te bucuri de viata. Sa fii fericit. Trebuie sa zambesti. Chiar si atunci cand nu iti iese asa cum ti-ai dori. Pentru ca dupa rau, vine bine! Trebuie sa lupti! Trebuie sa vrei cu adevarat. Si uneori cea mai buna si cea mai grea decizie sunt acelasi lucru. Ar trebui sa ai sprijin. Dar unii nu il au. Si totusi reusesc. Acestia sunt oameni de apreciat. Dar mai este si cealalta categorie de oameni, cei care au un sprijin. Si care nu il fructifica. Si e pacat. Pentru ca dau cu piciorul la ceva bun in viata lor.

Concluzia: A treia oara trebuie sa fie bine! Doar un pic de noroc iti mai trebuie. Eu am avut. Data viitoare, am de gand sa repet figura. Dar mult, mult mai bine!

Un nou sufletel in familie

noreply@blogger.com (Lora ) — Mon, 15 Apr 2013 08:52:00 +0300

Ma uit la poza si zambesc. Nu o vad decat pe Skype. Si nu stiu din ce motiv imi aduc aminte ce zicea un actor "New is better", adica ce este nou este mai bine. Ce traducere jalnica... Poate asta mica ma distrage. Oricum ar fi, este o dragalasa si bat la pariu ca o sa fie o jucausa si o iubareata. Poate si copii mei o sa o prinda. Poate. Dar sunt fericita. Foarte fericita.Si nu pentru ca am un alt sufletel in casa de care trebuie sa avem grija, nu pentru ca este o inlocuitoare, ci pentru ca este asa o scumpica si numai in prima ei zi in noua casa a mancat nisipul din litiera, a vrut sa muste din ghiveci dupa ce s-a intepat ca bleaga in cactus, este curioasa, tare atenta la masinile de afara, se joaca cu propria coada si se cuibareste langa maimutoii de plus. Ca orice pui, de altfel. Dar de mult n-am mai trait toate astea. Si ma bucur din tot sufletul ca am ocazia, asa virtual, sa o mai fac o data!

Fiinte dragi care ne parasesc

noreply@blogger.com (Lora ) — Mon, 1 Apr 2013 00:08:00 +0300

Ce mai e si cu viata asta...ba fericire, ba suparare. Si cel mai dureros este cand te atasezi de o fiinta si brusc, dispare din viata ta pentru totdeauna. La inceput e soc, dupa care urmeaza lacrimi, dupa care gandirea rationala si acceptarea.
Si cam asa incepe povestea despre "sfarsitul" unei fiinte dragi mie : 4 picioare, o coada, mustati si normal, o pereche de urechi ciulite. Descrierile sunt de prisos, poza vorbeste de la sine.. era o pisica rasfatata, iubita si fericita.

Si dintr-o data, fara sa ne dam seama.. dispare. La propriu si la figurat. Geamul era deschis, sa sara de la etajul 1 nu ar fi imposibil. Dar a mai cazut de la balcon si nu i-a placut deloc. Era fricoasa, sperioasa, pofticioasa (da, manca cipsuri, banane, popcorn, urda si multe altele) dar sa fuga de acasa? Auzeam ceva, un miau, un buf. Dar in schimb, nimic. Doar dimineata urmatoare..nu am mai gasit-o. Poate sunt eu nebuna, poate nu, dar asta cred ca i-a fost destinul. Si avea doar 11 ani, mai putea sa traiasca...Uneori, pur si simplu nu este corect. Poate a simtit ca moare...poate nu a vrut sa suferim asa tare dupa ea...poate e mai bine asa...poate poate poate. Si nu o sa primesc vreun raspuns niciodata. Dar un lucru stiu sigur: o sa imi fie dor de ea. Dar asta este viata, cu bune, cu rele, ea trebuie sa mearga mai departe! Si in final, toti ne ducem, mai devreme sau mai tarziu, dar pur si simplu nu este corect...
PS: Halal pacaleala de 1 Aprilie! Sper sa nu se repete!

Ghidul prieteniei

noreply@blogger.com (Lora ) — Sat, 23 Mar 2013 17:40:00 +0200

1. Un prieten adevărat nu te va lasă să faci lucruri stupide singur. Fie că sunt ele de natură copilărească sau de "oameni maturi".
2. Un prieten adevărat va fi acolo pentru tine, când vei avea nevoie de el. Și în timpuri bune, și în timpuri rele. Va fi umărul pe care ai să poți plânge dar și acea persoană care îți va zice că este timpul să te oprești din râs (altfel o sa crăpi). Dacă cineva va conta pentru tine atât de mult, vei putea să-l suni indiferent de oră și chit că te înjură că-l trezești din somn, a doua zi tot va bea o bere cu tine. Pentru că asta fac prietenii adevărați.
3. Un prieten adevărat îți va spune lucrui urâte în față, dar când te va vorbi pe la spate, o sa zică numai lucruri bune despre tine
4. Un prieten adevărat știe să îți citească fețele ("habar n-am despre ce vorbește" , "hai să plecăm de aici" , "o să mă bușească râsul, fă ceva!"). Știe să te scoată din belele. Iar dacă nu știe, atunci învață!
5. Un prieten adevărat nu se supără pe tine din prostii, nu încearcă să se bage în relația ta (doar daca partenera/partenerul este chiar o/un proasta/prost iar tu, de îndrăgosteală, nu observi) și mai ales îți respectă deciziile, oricât de proaste ar fi.
6. Un prieten adevărat nu este gelos. Și nu are voie să fie. NICIODATĂ!
7. Un prieten adevărat nu te va lăsa să simți distanța (fizică) dintre voi, chit ca este pe alt continent. Te va căuta, îți va scrie. Dar nu te va lăsa cu impresia că te-a uitat.
8. Un prieten adevărat își lasă orgoliul acasă și se împacă cu tine, după o ceartă, chit ca tu ești cel vinovat. Și îți va atrage mai târziu atenția.
9. Un prieten adevărat te va susține, te va încuraja și se va bucura pentru reușitele tale, indiferent de ce s-ar intampla.
10. Un prieten adevărat va spune ceva asemănător celui mai bun prieten (chit ca sunt de acelasi sex) :

iti multumesc...
-pt ca esti cea langa care ma pot simti si rau si bine;
-pt ca esti persoana in care am cea mai mare inceredere;
-pt ca esti persoana cu care pot vorbi orice;
-pt ca ma pot "manifesta" cum vreau eu cand sunt cu tine;
-pt ca ma asculti, si incerci sa ma intelegi;
-pt ca ma faci sa rad;
-pt ca nu te superi pe mine, ma ierti chiar si atunci cand iti fac un cucui cat casa;
-pt ca faci ca soarele sa apara din nou pe strada mea;
-pt ca ma iubesti asa cum sunt eu;
-pt ca nu-mi reprosezi cand fac ceva gresit;
-pt ca-mi dai sfaturi;
-pt ca ma faci sa zambesc, de regula cu o tampenile pe care o zici chiar si atunci cand sunt suparata;
-pt ca numai gandindu-ma la tine, cand sunt suparata sau plang, ma bufneste si mai tare plansul pentru ca-mi dau seama cat insemni pentru mine si, aducandu-mi aminte de prostiile pe care le facem impreuna ma bufneste si rasul;
-pt ca aduci o pata de culoare in viata mea;
-pt ca pot comenta orice cu tine, fara retineri;

pe scurt: iti multumesc ca esti langa mine, la bine si la rau si ca existi, ca eu sa am o prietena cum rar se gaseste pe lumea asta si pe care o pretuiesc mult de tot

Sistemul de educatie si "consecintele" lui

noreply@blogger.com (Lora ) — Sat, 23 Mar 2013 02:01:00 +0200

Am sa incep cu altceva, nu cu cele promise. Am sa incep prin a critica sistemul de invatamant din Romania. Prin felul in care ne-a facut niste mici "roboti".

In liceu, ne invatam (pe de rost de cele mai multe ori) lectiile, mergeam la scoala, le "pictam" bine mersi si asta a fost. Ne luam nota si treceam la urmatoarea materie de tocit. Din pacate, nu treceam prin cap ceea ce citeam. Si rau faceam. Iar asta realizez doar acum, cand traiesc in alta tara, unde sistemul este cu totul si cu totul altul, in care nu mai merge cu toceala si in care chiar trebuie sa iti bati capul ca sa dai de capat problemei. Din pacate trebuie sa inveti sa te descurci singur, sa scapi de mentalitatea "problema asta este de felul asta si se rezolva asa" si sa tii piept unui sistem in care daca esti bun, esti apreciat, daca nu poti mai mult, ne pare rau. Si cam atat. Si in plus, nu mai merge treaba cu "ma duc la profesor la meditatii si o sa am 10 pe linie". Nu vai. Cat muncesti, atat vei obtine si cu cat muncesti mai mult, cu atat vei fi apreciat mai mult. Dar cea mai proasta parte posibila in aceasta ecuatie este ca nimeni nu m-a averitzat de ceea ce va urma.

Asa ca am ajuns in punctul acela in care stau sa ma intreb ce voi face cu viata mea, unde ma va duce. Ce o sa fac mai departe? Continui pe calea asta? Daca am ales-o pe cea proasta? Daca intradevar nu ma pot obisnui? Dar ce naiba, trebuie sa pot face fata!

In orice caz, sunt intr-o situatie de rahat, pe romana. Dar trebuie sa fiu increzatoare in fortele mele. Si sa imi fructific fiecare sansa pe care o primesc. Si sa scap de mentalitatea de "merge si asa". Nu! Intr-o societate ca asta in care m-am "bagat", nu "merge si asa", nu cu jumatati de masura! Pentru ca n-am auzit masina facuta doar pe jumatate. Asa ca fruntea sus, viata merge mai departe!

PS: Dupa cum zicea si Henry Ford, "Nereusita este doar posibilitatea sa iei totul de la capat, doar ca mai intelept".

Niciodata nu e prea tarziu, asa-i?

noreply@blogger.com (Lora ) — Fri, 22 Mar 2013 00:01:00 +0200

Mi-a fost dor. Inca imi este. Nici nu stiu inca exact despre ce sau despre cine vreau sa fie postarea asta. Cert este ca recunosc faptul ca nu sunt o "scriitoare" asa buna. Dar stiu un lucru: urmatoarea postare va fi despre prietenie. Despre una adevarata. Dar pana atunci, vreau sa punctez anumite chestii, personale.

Am facut 20 de ani. WOW. 20? Suna ciudat. Dar bine in acelasi timp. Poate pentru ca m-am maturizat.
Am "zburat" de acasa. Este bine. Dar uneori si rau. Trebuie sa ma obisnuiesc si sa ma adaptez.
Iar toate celelalte chestii care imi vin in cap sunt tot legate de cele doua puncte de mai sus; chiar n-are nici un sens sa le insir aici.

Ideea e ca mi-a zis cineva drag mie "de ce nu mai scrii? nu o lasa balta. macar asa, pentru tine" si mi-am dat seama ca imi era chiar dor sa scriu. Chit ca o sciu pe un amarat de blog, pe care poate una, doua persoane il citesc. Dar acele persoane conteaza pentru mine. Si imi aduc un zambet pe buze atunci cand nimeni altcineva nu o face. Se vor simti ele. Si le multumesc din adancul sufletului meu.

Cam atat pentru deocamdata. Promit: de data asta, chiar m-am intors. Definitv. Cine mai este langa mine, va fi mereu. Nu pentru o zi, nu pentru un anotimp, nici macar pentru cativa ani. Pentru totdeauna.

am revenit!

noreply@blogger.com (Lora ) — Sun, 31 Jul 2011 11:08:00 +0300

s-a intamplat acum un an. ma distram, primesc mesaj ca si EL vine. nu pot sa cred! cobor pana jos. imi zice ca e sus. nu vreau sa vada chiar toata lumea. hai sa fiu indiferenta. urc. il vad. ma vede, imi intorc privirea. trec nepasatoare pe langa el. ma prinde de mana si ma trage catre el. il pup. DOAMNE CE BINE ARATA! sunt nebuna? merg la locusorul meu. din cand in cand mai trag cate o ochiada spre el. in continuu se uita la mine. e ceva neinregula cu mine? trebuie sa plecam. hai sa fiu o lady. merg si il pup. DOAMNE CE BINE ARATA! gata, ma calmez. si totusi.. DOAMNE CE BINE ARATA!

oficial, imi dau demisia

noreply@blogger.com (Lora ) — Tue, 21 Jun 2011 22:50:00 +0300

ma voi lasa de meserie!

am avut o revelatie

noreply@blogger.com (Lora ) — Thu, 10 Mar 2011 20:45:00 +0200

cred ca mi-am gasit meseria perfecta: sa fac cadouri!
nu stiu, cateodata imi este foarte greu, dar de cele mai multe ori nimeresc ce trebuie, iar persoana care primeste cadoul meu este foarte incantata. in plus, sa impachetezi cadourile e o adevarata arta; arta care imi place!

banuiesc ca nu ma va angaja nimeni. in cel mai rau caz, la florarie :))

noreply@blogger.com (Lora ) — Fri, 18 Feb 2011 21:53:00 +0200

oricum, de melodia asta m-am indragostit :x

we go crazy

noreply@blogger.com (Lora ) — Fri, 18 Feb 2011 21:45:00 +0200

toate nebuniile de valentine's day au trecut, urmeaza dragobetele.. nu prea are importanta asa mare pt multi, nu?! inima mea e ciudata. plange cu un ochi si rade cu celalat. de ce? "de ce nici dragostea cea mai mare nu poate intelege nevoile celuilalt?" am observat ca atunci cand totul merge perfect, trebuie sa existe ceva, ACEL ceva care sa strice tot. si nu inteleg de ce. oricum, am mai observat ceva. toata lumea e nervoasta si stresata in ultima perioada. e din cauza scazuta a presiunii atmosferice sau am innebunit eu de tot?!

happy birthday

noreply@blogger.com (Lora ) — Tue, 15 Feb 2011 16:22:00 +0200

lucruri bune la 18 ani:
1. iti iei carnetul de sofer si conduci

...
altele?

miez de iarna

noreply@blogger.com (Lora ) — Sun, 13 Feb 2011 20:21:00 +0200

stiu ca nu am mai scris de o bucata destul de mare de timp. nici nu stiu care ar fi explicatia. stiu doar ca am o stare de spirit nu stralucita. si vreau sa vina vara. poate atunci o sa scriu mai des. nu stiu ce sa zic. e un gol mare in sufletul meu numit ”iarna”. sa mi-l umple cineva!