Asta da marketing made in China, zic

Pe de alta parte, in caz ca nu v-ati dat seama, pentru ca traim intr-o lume in care devine din ce in ce mai riscant sa scrii lucruri virulente pe internet - orice fel de lucruri. Pentru ca internetul are ochi (multi) si pentru ca internetul are memorie nepieritoare.

Oameni pe care ii injuri azi iti pot deveni prieteni buni peste ani si ani (amintiti-va de scandalul cu Buddha si Cabral), oameni prieteni azi iti pot deveni indiferenti peste ani, poti sa te angajezi ca evanghelist Microsoft dupa ce i-ai injurat cu patos in studentie, sa devii corporatist dupa ce ai facut misto-uri de corporatisti in tinerete, etc.. In special pentru ca verba volant, scripta manent iar oamenii ce-ti vor gasi scrierile online de acum 10 ani nu vor sti ca tu erai un cu totul alt om atunci decat cel de acum, cu alte ganduri si conceptii. Pentru cititori scrierile tale raman actuale, chiar daca tu le-ai renegat de mult.

Sa zicem, de pilda, ca acum 5 ani, pe cand il slaveam nespus pe salvatorul Basescu, cel ce avea sa taie din radacina coruptia si grupurile de interese si sa desfiinteze baronii locali, terminand odata pentru totdeauna cu regimul mafiot al lui Adrian Nastase si acolitilor sai, sa zicem asadar ca poate nu Basescu ar fi castigat alegerile. Presedinte ar fi fost atunci un actual blogger, iar PSD-ul ar fi fost partidul la guvernare.

Mai presupunem ca, intors in tzara fiind, aveam nevoie de, sa zicem, o aprobare semnata de vreun director membru de varf PSD. As fi trimis cererea, etc. Si poate ca secretara acestuia, sau oricine altcineva din anturajul sau, arunca un ochi pe cererea respectiva. Alexandru Brie.. nu cumva o fi baiatul ala de scria pe internet ce mananca la pranz? Fica-mea il citea intr-o vreme. Curios, directorul respectiv intra si el pe internet si cauta pe google “Alexandru Brie”. Si poate, doar poate, una din paginile pe care ajungea era una radicala, politica, patimasa. In care faceam spume la gura impotriva cercurilor de interese corupte ale PSD. Ceva, in fine, care sa-l enerveze pe directorul din acest scenariu ipotetic. Vai, cat de usor ar fi fost atunci pentru el respectiv sa-mi refuze cererea, sau sa o faca pierduta, sau sa o amane indefinit. Fara rautate, doar cu un pic de malitiozitate. Nu ar fi fost un capat de tzara, doar un mic frecus in plus. Nici nu as fi stiut ca motivul refuzului isi avea radacinile intr-un post aruncat in dorul lelii acum 4 ani.

Din fericire nu traim in acele vremuri. Oamenii nu mai sunt discriminati pentru origini nesanatoase, iar pacatele bunicilor ascultatori de Europa Libera nu se mai revarsa pe umerii nepotilor. Kafka si Orwell s-au inselat, omul de azi traieste intr-o societate cu libertati depline - libertatea religiei, a opiniilor, a exprimarii.

Dar un pic de discernamant nu strica.

Google Chrome pentru Mac, in sfarsit relativ functional. Genial modul fullscreen.

Legea lui Dunbar

si mi-a mai placut si bancul asta de la Bradut

Update-uri:

1. Inca o faza dura tocmai citita via Slashdot: cica nu mai ai voie sa fredonezi fara sa platesti drepturi de autor. In America.

2. Multe chestii misto de citit descopar zilnic folosind noua functie Google Reader numita Explore, care arata “popular items”. Un fel de Digg made by Google Reader.

• Generatia Mess si cateva scurte, de la Vlad
• Antreprenor 2010 de la Manac
• Imi plac de innebunesc aventurile cotidiene ale unui roman pe o insula tropicala. Cu alte cuvinte, “Vom trai si vom fi liberi” al lui Bradut Florescu. Care si explica cat il costa viata in Thailanda, uite aici.

In rest mi-am instalat Snow Leopard(voiam XCode 3.2.1 dar acum regret enorm alegerea), salivez dupa noile MacBook-uri cu autonomie de 7 ore, si mai am chestii de povestit dar nu pe blog, poate pe Twitter sau pe viu.

Cand incerc sa-mi amintesc de ce am numit acest sait alexbrie.net, cred ca singura chestie inteligibila din amalgamul care zace in mintea mea ar fi ca acum 5 ani jumate imi cumparasem pe Amazon “American Gods” de Neil Gaiman, al carui site/blog - neilgaiman.com il descoperisem ulterior(desi nu il citisem). Prin aceeasi perioada il citeam pe paulgraham.com, asa ca atunci cand am vrut sa migrez de pe alexbrie.livejournal.com la propriu-mi domeniu, la sugestia lui timbru.com, gandul de a-mi face un sait care sa ma reprezinte, sa creeze si sa adauge cate ceva la brandul meu personal, a implicat si concluzia - saitul trebuia sa se cheme alexbrie.ceva. Si cum, pe vremea aceea, imi inchipuiam ca .com se refera la companii, .org la organizatii si .net la chestii ce tin de internet, iar eu nu eram nici companie, nici organizatie ci doar un om care voia sa scrie pe net, iata ca am ajuns sa-mi cumpar(o investitie ce mi se parea uriasa pe vremea aceea) domeniul alexbrie.net

Anii au trecut, blogul meu a trecut de epoca gangurelii la cea a mersului de-a busilea, la cea a primelor grupe de gradinita. Si a ajuns acum la varsta de 5 ani. Ca periodic, ma intreb de ce oare il mai tin in viata. Sincer, nu prea stiu ce sa mai scriu in el: daca scriu chestii legate de IT, software si programare, ar fi plictisitor(m-ar plictisi si pe mine, daramite pe voi); daca scriu despre saituri pe care mai umblu si stiri de internet pe care le citesc pe Google Reader, risc sa fiu banal si asemanator celorlalte ‘jdemii de bloggeri. Singurele chestii pe care ar merita sa le scriu sunt gandurile si peripetiile din viata mea cea simpla; dar atunci intimitatea se duce, orice pustan de 12-17 ani caruia nu-i place de fatza mea ar putea afla unde stau, ce marca de masina conduc si cat m-ar costa(circa 150 euro?) vopsitul unei zgarieturi lasate artistic cu cheia pe aripa dreapta a Suzukiului SX4 poreclit in familie “Zuki“(vorbesc ipotetic, stiu ca am cititori de calitate, care nu ar face asa ceva).

Mda, deci uneori ma simt blocat - bloggingul si-a schimbat, in 6 ani de zile, vocatia si tonalitatea. Acum se discuta despre bloguri de nisa, despre specializari, despre problogging si vizitatori. Pe vremea cand am inceput sa scriu pe net, tot ce ma interesa era sa povestesc parintilor cat mai costa o cutie de lapte cumparata de la Franprix din Orsay, Ile de France. Asta si sa imi fac prieteni pe net.

Parintii mei nu stiu (si probabil nu au stiut niciodata)cat costa cutia de lapte antementionata. Nici eu nu imi mai amintesc. Prieteni in schimb mi-am facut: cu unii am pastrat legatura, cu altii am pierdut-o; cu unii am devenit bff si chiar m-am inrudit.

Ce sa mai, 6 ani de blogging. A fost interesant, si frumos.

Oare cat va mai dura?

Indiferent prin ce ghinioane ai trece, ce necazuri mici sau mari ti s-ar intampla, lumea va incerca sa te imbarbateze. E un reflex al carui rost il intelegi, felul asta in care lumea e pornita sa te ajute; sau sa faca haz de necaz.

De cele mai multe ori, interventia lumii se face prin interlocutori. De pilda (ipotetic vorbind) sa il suni pe un prieten sa i te plangi ca ti s-a ars calculatorul, si sa primesti o replica de genul “bine ca nu ti-a dat foc la casa (he he)“. Alte ori, in lipsa unui interlocutor real, lumea va prelua initiativa, aratandu-ti singura exemple cu “se putea si mai rau”. Esti ofticat ca ai avut un mic accident de circulatie care ti-a indoit masina? Ce, asta e un necaz? Ah, necaz e de-abia cand afli ca ti-a expirat ITP-ul si ca RAR-ul si CASCO-ul nu vor plati nimic (caz real, happened to a friend). Vrei si mai mult? Ai de platit amenda la politie pentru ca, deh, ti-a expirat ITP-ul.

Lumea e un Topper din universul Dilbert [ref 1, 2, etc..]. Cum indraznesti sa te plangi, cum iti arata ca “se poate si mai rau“. De parca nu stiai asta. Mereu e bine ca nu ai patit ceva mai rau. Mereu e bine ca inca ai gura sa povestesti si plamani pentru asta. Dar nu e un concurs.

La sfarsitul zilei, tot ce iti poti dori e ca lumea sa-ti ofere un umar tacut, intelegator si empatic, pe care sa te plangi. Ca e bine sa te descarci nervos din cand in cand, sa eliberezi sinapsele de tensiune acumulata. Sa mai dai afara din frustrare si furie muta. Si atunci iti dai seama ce binecuvantare e sa ai prieteni adevarati, parinti intelegatori sau o sotie iubitoare.

Pentru ca uneori ai nevoie de un umar.

Jocul este adresat adultilor interesati de viata politica si rezidentilor romani. Jucatorul alege din interfata jocului pe unul din candidatii disponibili pentru a-l sustine prin simularea unor actiuni electorale. Pentru a evita incercarile de fraudare prin recrutarea de jucatori „falsi” validarea oricarui jucator nou se face prin trimiterea parolei de acces pe telefonul mobil, deci oricine are un telefon mobil valabil in principalele retele de telefonie mobila din Romania poate juca.

Fiecare jucator porneste de la rangul de baza „simpatizant” si poate ajunge la rangul cel mai inalt, acela de „director” in echipa de campanie electoral virtuala. Activitatea o desfasoara in cadrul unui singur judet si pentru fiecare actiune pe care o deruleaza primeste puncte, care se cumuleaza la punctajul candidatului sau. Candidatul cu cele mai multe puncte intr-un judet este declarat castigatorul judetului, iar candidatul care a castigat alegerile virtuale in cele mai multe judete este declarat castigatorul jocului.

Nu m-am inscris, nu mi-am facut cont, am aruncat un ochi pe pagina de demo si v-am zis si voua povestea.

Daca exista doritori, pot sa dea un comentariu si/sau email folosind formularul de contact. Tranzactia se face face-to-face, in Bucuresti - pe la Piata Muncii.

Update:
Nu am raspuns inca celor 3 cereri de pana acum (Gabriel, am primit si mesajul tau) pentru ca nu am gasit inca CD-ul cu driverele. Ce e drept, driverele originale nu prea mai sunt de actualitate, pe site-ul Genius gasindu-se ultimele variante ale acestora. Asa ca daca sunteti de acord sa va descarcati driverele de pe net si nu mai vreti sa asteptati pana(daca) oi gasi eu CD-ul in cauza, dati-mi (din nou) un semn. Primul venit primul servit, eu am revenit in Bucuresti si maine chiar as putea sa efectuez tranzactia(metrou Muncii, cum am zis mai sus).

Rezumatul intr-un paragraf al prezentarii respective este ca: retelele sociale pe care le folosim cu atata nonsalanta zi de zi sunt de fapt periculoase - fara sa vrem destainuim multe, cam prea multe detalii despre viata noastra cotidiana, chestii pe care retelele sociale respective le pot vinde oricui ar fi interesat de ele(in special advertiserilor). Sau poate povestim chestii care ar trebui sa fie secrete, care ne pot musca de fund taman cand nu ne asteptam, chestii pe care nu ar trebui sa le stie sefii/sotia/mama. Riscam sa consideram prieteni pe toti cei 200-300-1000 de contacte de pe Facebook, majoritatea oameni pe care nu i-am intalnit niciodata, dar care capata astfel acces la o serie de informatii private(pe care teoretic le-am impartasi doar prietenilor apropiati).

3 chestii mi se par de retinut si discutat:

1. Indiferent de progresul tehnologic, mereu vor exista loseri. Indiferent ca folosesti Facebook, Twitter, blog sau status pe YM, Dumnezeu ti-a dat un creier ca sa il folosesti. Daca statusurile tale pe retele sociale nu sunt trecute prin filtrul ratiunii, se cheama ca esti idiot. De exemplu cum a patit tipul de aici, probabil primul caz inregistrat in istorie de utilizator Facebook care si-a pierdut slujba din cauza asta. Merita un Darwin Award.

   Ideea este Cogito ergo sum. Pentru ca cine nu cugeta putin, este. Fraier. Nu scrie prostii pe Twitter/Facebook, decat daca ESTI SIGUR ca le vor citi decat cei mai apropiati prieteni ai tai. Si nici atunci nu ar fi bine sa le scrii, pentru ca verba volant scripta manent, mai ales pe internet.

2. Corelat cu cele de mai sus, ai grija pe cine lasi in casa ta. Discernamant iti trebuie nu doar pentru ceea ce scrii, ci si cand dai accept cererilor de prietenie. Fiecare retea sociala vine cu stilul ei de comunicare. Am mai povestit despre cum folosesc eu retelele sociale. Daca acum nu multa vreme inca faceam lifeblogging, nepasator la cine imi citeste aventurile zilnice sau angoasele existentiale, incet incet m-am schimbat si am devenit mai prudent. Pe scurt, pe Twitter postez linkuri sau ganduri triviale, tinand cont ca sunt urmarit de aproape 1600 de oameni, majoritatea necunoscuti; pe Facebook am acceptat in schimb doar prietenii din cercul extins, oameni pe care ii cunosc relativ bine, pe care i-am considerat macar ocazional prieteni. Pe blog incerc sa nu mai fiu prea personal, pentru ca nu cred ca intereseaza pe cineva ce am mancat ieri la pranz(vinete cu sos chinezesc, vita in sos picant, si alte delicatese de la Qian Bao). Iar pe Facebook, unde printre contacte mai am si colegi de munca sau sefi, incerc sa nu imi exprim rarele frustrari profesionale, sperand astfel ca m-as feri de accidente precum al baiatului din linkul de mai sus.

   Nu in ultimul rand, gandurile cu adevarat personale nu sunt menite online-ului. Pentru ele avem prieteni adevarati, beri si gura de vorbit.

3. Este in pericol viitorul intimitatii, al vietii personale? Cu siguranta da: cipurile, retelele sociale, Google, GPS-ul si in general dispozitivele electronice conectate la net si care ne vor urmari(cu acordul nostru sau nu), vor ajunge sa stie absolut totul despre noi. Adio intimitate. Cine are controlul lor va sti (aproape) orice despre oricine altcineva. Ne vor putea exploata secretele, fura identitatile, manipula subtil prin publicitate.
   Dar, cred eu, cata vreme reusim sa ne separam avatarul public de arheul privat, sa stim clar unde tragem bariera, ce anume putem sa povestim nestanjeniti pe net, si ce anume trebuie sa ramana privat, vom reusi poate sa ne pastram un dram de autonomie.

   Sigur, altii ne vor putea afla locatia, dar poate nu ne va pasa de asta. Majoritatea oamenilor normali nu au mari secrete; daca tehnologia viitorului va putea sa ne puna la adapost agoniseala, indiferent de cantitatea de informatie publica, si va impiedica furtul de identitate, poate nu ne va mai pasa ca altii stiu unde sa ne gaseasca in orice clipa a zilei, ca afla ce melodie ne-a placut, in ce restaurant am mancar ieri si ce carti am comandat de pe Amazon. Pentru ca, asa cum zicea un personaj din Shogun, vom invata sa creem bariere mentale, labirinturi in jurul gandurilor noastre, prin care sa ne protejam adevarata esenta. Da, poate ca veti putea sti ce fac, in aproape orice clipa - dar nu veti sti ce am de gand sa fac in viitor. Iar asta face toata diferenta.

[foto credits - SamikRC]

Anul acesta, in ciuda crizei, Webstock va fi mai mare ca oricand, Cristi estimand ca pe durata intregii zile vor fi peste 500 de participanti. Pentru cei ce nu vor putea veni insa va exista si o transmisie live online prin Webstock TV.



Voi reveni cu detalii