Dar cum asa?

Am fost fan smartphone-uri aproape de cand au aparut. Am avut intr-o ordine aproximativa urmatoarele:

• Eten Glofish M700
• Toshiba Portegee g810
• I-am luat Oanei primul iPhone si m-am dat destul de mult pe el cat sa nu imi placa absolut deloc
• HTC Touch HD
• Nexus One (lansat pe 5 ian 2010 – il tineam in maini pe 9 ian acelasi an). Cel mai longeviv telefon, l-am schimbat anul asta, dupa fix 2 ani fara o zi
• Galaxy Nexus

Poate au mai fost si altele printre, dar nu imi mai amintesc prea bine pentru ca ori le-am tinut prea putin, ori nu mi-au placut deloc. Cand am trecut prima oara de la Windows mobile la Android (HTC Touch HD la Nexus One), am zis ca l-am apucat pe Dumnezeu de picior si m-am jurat sa nu ma mai intorc ever la un telefon cu windows pe el. Androidul era un vis devenit realitate, un sistem de operare mobil extraordinar, ultra configurabil, stabil (da, ati citit bine) si super rapid. Dovada a fost faptul ca am tinut Nexusul 2 ani de zile, si inca tanjesc dupa telefonul acela.

Dar anii au trecut, lucrurile au evoluat, si cand s-a lansat Galaxy Nexus-ul cu noul Andoid – ICS 4.0 am spus ca e momentul sa renunt la the One si sa trec la Galaxy care imi oferea un ecran mult mai mare si cel mai ravnit si asteptat sistem de oprare la acel moment, Android 4.0

V-ati astepta sa continui despre acest telefon aici, si sa va mai arat poze facute cu el. Ei bine, dupa nici 2 luni de cand l-am luat, l-am vandut. De ce? In primul rand, Android-ul nu mai e ce-a fost. A devenit extrem de fragmentat (sute de platforme hardware pe care ruleaza), incarcat, greoi, crapa de la diferite aplicatii care de care mai mancatoare de resurse si multe altele. In al doilea rand, dimensiunile. Nu ma pot obisnui cu un telefon mai mare decat Nexus One-ul. Aceea e limita maxima cat sa nu ma deranjeze in buzunar, sa nu fiu tot timpul constient ca am ceva acolo, sa ma jeneze. Nu am vazut absolut deloc avantajele unui ecran atat de mare: nu ma uit la filme pe telefon, pe net imi ajunge si ecranul Nexusului One, etc.

Asa ca am inceput sa caut un telefon performant dar la dimensiuni de Nexus One. Mi-am luat iPhone 4s.

Desi am urat din suflet Apple si toata comunitatea lor de Fanboys, mult timp nu am mai deschis ochii in acea gradina. Asta pana cand, in iarna anului trecut imi cumparam iPad2-ul. Cum am facut pasul asta? Am vazut-o pe Andreea, la numai 2 ani, care pusa in fata unui iPad al unor prieteni aflati in vizita, a reusit de una singura, fara indrumari sau ajutor prealabil, sa il deschida, sa dea 2-3 pagini printre aplicatii si sa isi deschida o aplicatie de desenat, iar apoi spre surprinderea tuturor sa se apuce sa traga linii si sa isi schimbe culoarea cu care desena. In acel moment m-a lovit ceva: era clar ca astia de la Apple fac cumva lucrurile cum trebuie: simple si la obiect. Si nu numai ei, ci si dezvoltatorii de aplicatii.

Asa ca acum, am tot timpul cu mine iPhone-ul si in acelasi timp, o camera foto extrem de rapida. Imi ia mai putin de 2 secunde din momentul cand am decis ca trebuie sa fotografiez ceva si momentul declansarii. In tot acest timp fac urmatoarele: scos din buzunar, aprins ecranul, deblocat direct in modul foto, declansat. (si uneori chiar lock-at expunerea :) ). Mai pun la toate astea si o calitate decenta a imaginii, coordonate GPS inserate in poza, upload instant oriunde doresc, plus cateva aplicatii excelente de editare, inclusiv un mic Capture NX de la Nik Software pe numele lui Snapseed.

Si cel mai mult imi place Instagram, aplicatia care imi permite sa share-uiesc extrem de usor pozele pe care le fac si in care le mai adaug si un old/toy camera look.

Intreaga galerie o puteti vedea aici.

Am inceput sa inteleg de ce lumea este inebunita dupa Apple. Pentru ca stie ce face si stie cum sa faca lucrurile sa mearga asa cum ar trebui. Adica foarte bine. Saptamana viitoare imi vine iMac-ul! :)

Desi Baraganul pare sterp din punct de vedere fotografic, parca in IR se mai schimba un pic treaba si ies si cateva lucruri mai acatarii. Mai jos, plimbarea noastra.

Am pus la un moment dat o ciudatenie de obiectiv de-al lui frate-miu, un element frontal de la un 80-200 (parca), demontat de pe obiectivul mama, si lipit cu plastilina pe un burduf de macro. Efect demential, de soft-focus de la mama lui. Adaugat ingredientul IR = abstractul la el acasa :)

La revedere draga Ialomita

Am fost membru AAFR. Am renuntat sa mai particip la vreun salon sub patronaj AAFR sau sa imi mai platesc cotizatia dupa primul an. De fapt AAFR ar trebui sa se numeasca AAFMR (Asociatia Artistilor Fotografi Maghiari din Romania).

Mi-a mirosit a pute foarte repede asa ca m-am retras la fel de repede. Nu m-a mirat nici cand D-nul Moiceanu a plecat si nu ma mira nici acum, cand citesc randurile de mai jos ale D-lui Mircea Anghel (conducatorul fotoclubului Dan Mihai Calinescu din Craiova), randuri prin care isi da demisia din AAFMR

MOTIVAŢIA DEMISIEI

Înainte de a evidenţia câteva aspecte care m-au determinat să fac acest gest, vreau să menţionez că am aceeaşi apreciere faţă de Ştefan Toth, mai ales pentru sfaturile pe care le-am primit la începuturile mele în lumea fotografiei artistice. 
Tot ce am scris mai jos este un demers pe care îl fac pe lângă prietenul Ştefan Toth, căruia mă simt obligat, prieteneşte, să îi amintesc că pe lângă calităţi, mai are şi defecte, pe care ar fi bine să şi le reprime şi să asculte mai mult pe cei ce îl critică decât pe cei ce îl laudă. 
Motivez demisia mea prin următoarele:


1.Actualul stil de conducere al preşedintelui AAFR, Ştefan Toth, este necorespunzător, abuziv şi se bazează pe cultul excesiv al personalităţii sale.
Acesta este motivul pentru care eu cred că numărul actual de membri AAFR a scăzut atât de mult şi AAFR nu mai are credibilitatea de la începuturile sale. Motivaţiile sunt prezentate mai jos.


2.Ştefan Toth a încercat în repetate rânduri să impună ca preşedintele juriului de la saloanele naţionale să aibă drept de VETO. Încă o latură discreţionară a demersurilor sale, prin care încerca să monopolizeze atribuirea premiilor şi distincţiilor în cadrul saloanelor la care el era preşedinte de juriu. Şi a fost la foarte multe saloane, tocmai obedineţei unor membri de fotocluburi faţă de el.
Aici trebuie să semnalez şi abuzurile pe care le-a făcut în cadrul unor jurizări, prin care a viciat grav rezultatul acestora şi a discreditat atât saloanele respective, cât şi credibilitatea sa, fapt ce a determinat retragerea multor membri din AAFR. Sunt fotocluburi care nu îl mai doresc în juriu pe Ştefan. Cu toată părerea de rău dar nu mai pot face parte dintr-o organizaţie care se discrediteză prin chiar cei din conducerea sa. Eu nu am întreprins nici o acţiune care ar afecta într-un fel sau altul credibilitatea AAFR. Din contră. Deşi mi s-a reproşat că încerc să subminez AAFR-ul. Cum ? Criticând ? Criticile mele au fost întotdeauna în interiorul Comitetului Director, şi nu în afara lui.


3.Trebuie să mai semnalez un fapt. La simpozionul din acest an de la Bistriţa, Ştefan mi-a sugerat să introduc în cererea de patronaj pentru expoziţiile personale, obligativitatea solicitanţilor de a prezenta şi colecţiile pe care le expun, pentru a le aviza eu şi el. Deşi am avut mari rezerve să prezint acest material, am facut-o totuşi, din respect pentru Ştefan. Am preferat să mă fac eu de râs dacât să spun că aceasta a fost idea lui Ştefan. Această măsură, total abuzivă, semăna foarte mult cu cenzura pe care altădată o condamnam. Este o altă dorinţă a lui Ştefan de a controla şi a aviza tot ce mişcă. Mai mult chiar, trebuia ca lucrările respective să fie prezentate spre avizare şi lui, nu numai mie. (Eu nu aveam “calitatea” să judec dacă acestea erau bune sau nu !) Mă bucur totuşi că cei prezenţi la simpozion au protestat împotriva acestui abuz şi astfel a fost anulată măsura propusă.


4.Ca o altă practică de conducere total neproductivă a lui Ştefan, care dă impresia că el munceşte foarte mult: acesta are obiceiul de a produce Buletine Informative sau Scrisori Circulare pe bandă, chiar dacă acestea se justifică sau nu. Şi în cele mai multe cazuri NU. Iar în multe găsim invariabil subliniat aportul şi efortul deosebit depus de Ştefan în varii situaţii. Lauda de sine… Încă o dovadă a cultului personalităţii ! Nu mai agasaţi membrii şi preşedinţii de fotocluburi cu asemenea nimicuri şi lăsaţi pe alţii să aprecieze cât aţi muncit !


5.Cel mai grav este că de trei ani Ştefan Toth nu a reuşit să prezinte Adunării Generale a membrilor asociaţi nici un buget coerent de venituri şi cheltuieli, acestea fiind aprobate formal, numai sub presiunea depunerii lor iminente. Nu am ştiut niciodată ce venituri reale au existat şi nu s-au prezentat nici cheltuielile detaliate. Motiv pentru care am serioase suspiciuni privind cheltuirea corectă a veniturilor AAFR. Chiar dacă bugetul asociaţiei a fost pozitiv în aceşti ani.
În tot acest timp, nu a fost dată publicităţii nici o situaţie concretă şi reală a tuturor veniturilor şi cheltuielor, pentru a fi aduse la cunoştinţa tuturor membrilor cotizanţi. Asta cred eu că s-ar numi lipsă de transparenţă.
Mai mult, NU este posibil ca să îţi intre în cont într-un an 80.000 ron pe care sa îi cheltuieşti în întregime (nu se ştie exact pe ce) şi la începutul anului următor să ceri de la membrii Comitetului Director să contribuie cu câte 400 ron pentru ceva ce putea fi rezolvat cu banii pe care i-am avut în cont. Este un alt motiv pentru care am serioase suspiciuni asupra modului corect de administrare a patrimoniului nostru de către preşedintele-administrator al AAFR. 


6.De când a obţinut acordul tacit al membrilor Comitetului Director, Ştefan Toth a introdus Asociaţia Euro Foto Art pe post de “consilier” AAFR, către care s-au scurs fonduri ale AAFR, fără ca cuantumul acestora să aibă vreo aprobare a Comitetului Director şi nici nu au fost justificate în vreun fel de preşedintele AAFR. Chiar dacă el răspunde direct de manipularea fondurilor, nu era necesar să ştim şi noi, cei din Comitetul Director, pe ce s-au cheltuit aceste fonduri ? 
Eu personal nu am avut nici cea mai mică dorinţă de a beneficia în vreun fel de aceste fonduri. Doar aşa stabilisem iniţial. Fiecare dăm cât putem şi ce putem pentru bunul mers al AAFR si renunţăm la orice beneficiu financiar.


7.Preşedintele AAFR în tot acest interval de timp s-a aflat în conflict de interese, fiind în acelaşi timp şi preşedinte, (sau asociat) în Asociaţia Euro Foto Art, către care a direcţionat fonduri din patrimoniul AAFR. Care a fost cuantumul exact al acestora nu a putut justifica în faţa membrilor Comitetului Director şi nici în ce a constat “consultarea” sau “administrarea” pe care a acordat-o Asociaţia Euro Foto Art către AAFR. Nu era suficient că preşedintele AAFR era plătit să facă această muncă de consultare şi administrare ? Nu am înţeles niciodată de ce trebuia să existe şi o terţă asociaţie care să “muncească” pentru noi. Şi ce fel de “munci” de administrare a prestat ? Lui Ştefan i s-a aprobat de Comitetul Director, încă de la început, un salariu lunar bunicel, care se pare că nu i-a ajuns. 


8.Deşi am propus în repetate rânduri să lărgim numărul de membri asociaţi, am fost refuzat în mod repetat şi categoric. Astfel, AAFR este un fel de autocraţie legală, în care doar membrii asociaţi (cei cinci din Comitetul Director) au drepturi depline, pe când toţi ceilalţi membri, au drept de vot consultativ, având doar dreptul să cotizeze şi să beneficieze de câteva “avantaje” la care oricum ar fi avut dreptul. Asta nu este o practică democratică şi mă mir că ceilalţi membri AAFR nu au realizat până acum că de fapt ei nu au nici un drept de a interveni în vreun fel în conducerea şi îmbunătăţirea calităţii conducerii AAFR. Aceasta este o asociaţie închisă şi prin asta este sortită autodistrugerii şi perpetuării neregulilor. Nimeni nu poate verifica sau amenda în vreun fel conducerea AAFR. Asta scrie clar în Statut. Chiar nu l-au înţeles şi ceilalţi membri AAFR ? Eu, în Statutul iniţial, am prevăzut ca toţi membrii creatori consacraţi, după un an sau doi ani, să devină membri asociaţi. Ceilalţi membri ai Comitetului Director nu au fost de acord cu această prevedere, tocmai pentru a fi doar ei, veşnic, la conducere. De ce oare ?


9.Am fost acuzat că subminez AAFR pentru faptul că am sesizat că preşedintele AAFR manifestă lipsă de transparenţă, că nu organizează corect şi la timp Adunările Generale ale membrilor asociaţi. Orice critică la adresa lui Ştefan Toth, pentru unii înseamnă că subminez AAFR. Este un alt motiv pentru care las loc altuia, care să fie mai obedient, să nu mai critice şi să nu mai aibă opinii.


10.Mi s-a reproşat că aportul meu intelectual, financiar şi fizic nu se compară cu cel al lui Ştefan Toth. În primul rând vă interzic să puneţi în discuţie calităţile mele intelectuale. Nu aveţi nici calitatea şi nici competenţa necesară. Totuşi, ţin să vă reamintesc faptul că Statutul, Regulamentul AAFR precum şi alte documente valabile, au fost concepute de mine, iar voi, ceilalţi membri asociaţi, v-aţi dat cu părerea şi aţi completat, ceea ce eu concepusem. Şi uneori aţi completat prost. Este foarte uşor să îţi dai cu părerea şi să completezi un document la care altul a depus un efort deosebit. Chiar dacă unii susţin şi acum că aceste documente sunt “generale”. Nu mai vorbesc de câte documente concepute de Ştefan Toth am corectat, pentru a ajunge într-o formă gramaticală şi coerentă la cei care trebuiau să ajungă. Acestea nu fac parte din aportul meu intelectual ? Despre aportul meu financiar către AAFR nici nu poate fi vorba. Abia reuşesc să fac faţă cheltuielilor mele curente. Deşi la toate solicitările, am contribuit şi eu financiar. Nu mai vorbesc de efortul meu finaciar de a mă deplasa la întâlnirile Comitetului Director. 
Tot la aportul meu financiar puteţi adăuda şi tot ce am făcut pentru Salonul Tineretului, fără să cer nici un leu de la AAFR. Mai mult, taxele de participare la salon au fost depuse direct la AAFR, şi nu m-a întrebat nimeni cât am cheltuit (din banii mei) atât pentru CD-ul salonului, cât şi pentru trimiterea clecţiei la Braşov, preluarea ei şi retrimiterea lucrărilor şi CD-urile la toţi participanţi. Aici recunosc criticile ce mi s-au adus privind întârzierea retrimiterii fotografiilor către unii participanţi.


11.Menţionez că mi-am adus un aport finaciar indirect şi prin cooptarea în AAFR a peste 30 de membri din fotoclubul “Mihai Dan-Călinescu”, care are cel mai mare număr de membri AAFR ai unui fotoclub din ţară. Am semnalat în numeroase rânduri că membrii fotoclubului mă întrebau cum pot afla şi ei în ce mod au fost cheltuiţi banii lor. Nu ce primesc în schimb. Ci cum au fost cheltuite cotizaţiile lor. La toate solicitările mele repetate în cadrul Comitetului Director, mi s-a răspuns invariabil că eu nu ştiu să le explic ce beneficii au aceştia de pe urma participării la saloane, cu o taxă diminuată şi că primesc şi o revistă şi aşa mai departe.(Deşi foarte mulţi nu au văzut cum arată aceste reviste.) Iar despre banii cotizaţi, aceasta nu este o problemă care să intereseze pe toată lumea. Doar preşedintele ca ordonator de cont răspunde în faţa Comitetului Director. Iar acesta a răspuns aşa cum am arătat mai sus. 


12.La ediţia din anul 2011 a Lunii Fotografiei de la Braşov, am văzut că a fost distribuită de Ştefan Toth o lucrare în limba maghiară despre Carol Pop de Satmary. Nici până azi nu am aflat, şi nici ceilalţi membri ai Comitetului Director AAFR, cum a apărut această lucrare, la iniţiativa cui, ce conţine şi de ce nu a apărut într-o ediţie cel puţin bilingvă. Eventual poate în română şi maghiară. Comitetul Director nici măcar nu a fost informat că a apărut această publicaţie. M-am simţit discriminat şi am fost chiar tratat ca atare şi eu şi ceilalţi membri ai Comitetului Director care nu vorbim limba maghiară. 


13.Am fost acuzat că nu am popularizat suficient distincţiile AAFR şi că au fost mai puţini membri distinşi de AAFR decât de FIAP. Din contră, am popularizat cât am putut, cu toate ocaziile şi la toate întâlnirile cu membri ai fotocluburilor din ţară, atât intrarea acestora în AAFR cât şi faptul că pot obţine diferite distincţii din partea AAFR, similare cu cele ale FIAP, chiar dacă sunt cu o treaptă inferioare.
Nu cred că ar fi trebuit să existe o întrecere “stahanovistă” între mine şi Balasi Csaba, care să evidenţieze şi să ne departajeze cine dă mai multe distincţii. Am verificat toţi membrii AAFR care îndeplineau criteriile de acordare a distincţiilor AAFR, îndrumându-i să facă şi demersurile necesare obţinerii acestor distincţii. Chiar i-am sfătuit cum să întocmească materialele probatoare. Este total lipsită de fond acuzaţia ce mi se aduce în acest sens şi mă pune în conflict gratuit cu Csaby.


15.Am instituit încă de la început o Comisie Consultativă, formată din cei mai cunoscuti fotografi şi oameni de cultură din ţară. Aceasta a rămas doar pe hârtie, căci nu s-a întreprins numic pentru a ne consulta cu aceşti oameni. Nimeni nu i-a adunat vreodată, iar de consultat nici atât. Mai mult, atunci când am avut probleme de interes general, pentru toată fotografia românească, nu ne-am consultat mai întâi cu ei, ci de cele mai multe ori deciziile au venit direct de la Ştefan. Nu de puţine ori a trebuit să retractăm unele măsuri abuzive, punând astfel, sub semnul întrebării corectitudinea noastră şi chiar capacitatea noastă de a conduce. Deciziile au fost luate de multe ori doar de Ştefan, fără ca noi să fim consultaţi. Este încă o dovadă a faptului că am fost treptat marginalizat.


16.Vă avertizasem că voi semnala organelor în drept problemele legate de evidenţa finaciară a AAFR. Nu am făcut-o pentru că nu vreau să atrag nici cea mai mică umbră asupra AAFR. Vă las să credeţi că Ştefan a fost cel mai corect, iar eu sunt cel ce vă vreau răul. De fapt răul vi-l faceţi singuri.


Puteaţi măcar să îmi puneţi la dispoziţie extrasele de cont lunare, fără să mai fie nevoie să mă puneţi pe drumuri până la Oradea. Dar nu aţi vrut. De ce ?
Extrasele de cont de la fotoclubul nostru eu le primesc lunar pe mail. Nu constituie nici un secret.
Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care nu mai doresc să fac parte din AAFR, atât timp cât va fi condusă aşa cum este la ora actuală.
Sper, totuşi, ca relaţiile dintre noi să rămână amiabile. 
Nu toţi cei ce te critică îţi vor răul, la fel cum nu toţi cei ce te laudă îţi vor binele !


Mircea Anghel A.FIAP 

 

No more comment!

@via Dinu Lazar

O ambianta placuta, o atmosfera degajata si o audienta selecta au facut parte din “pachetul” lansarii lui D3200, un aparat care se adreseaza celor ce vor sa descopere tainele dSLR-urilor, abia trecuti de la clasa compacta. Aparatul se recomanda pe buna dreptate “profesorul de fotografie” in sensul ca este la a 3-a generatie a modului Ghid, unic la Nikon. Acest mod “…prezinta pas cu pas procesul de fotografiere cu instructiuni clare si imagini de exemplificare, astfel incat aparatul devine el insusi un adevarat profesor de fotografie pentru utilizatori. In plus, Nikon D3200 este la zi cu cele mai noi tehnologii, dispunand de posibilitatea de conectare si control direct de pe telefoanele mobile sau tablete cu ajutorul unui transmitator optional, WU-1a”

Din pacate, la fel ca la data lansarii lui D4, dispozitivul wireless nu a fost prezent pentru teste si nici aplicatia pentru telefoane sau tablete nu este inca disponibila. Initial va aparea pentru Android, versiunea de iOS fiind si ea in lucru. Ce m-a impresionat placut este faptul ca telefonul, devenit telecomanda wireless cu ajutorul aplicatiei specifice, va primi flux continuu de imagine, un live view direct pe telefon. Imi si imaginez o noapte geroasa cand stau la panda dupa o fotografie cu astrii de pe cer, frumos, la caldurica unei cabane sau chiar in masina si cu telefonul in mana, declansand, facand schimbari ale setarilor si vazand in acelasi timp imaginile realizate, de la distanta. Genial si impresionant pentru clasa entry din care face parte acest aparat.

Tot legat de clasa lui, m-a mirat si faptul ca in modul de filmare (cu autofocalizare continua) ai optiuni de setari manuale ale expunerii. Un mare plus.

Aparatul vine in doua culori, negrul clasic si rosul-oja pe care l-am vazut prima oara la D3100 si care personal imi displace total, dar care, surprinzator s-a vandut cel mai bine la aparatul anterior fiind mereu lipsa de pe stoc.

Pe scurt, acestea sunt datele tehnice ale aparatului:

• Senzor CMOS de 24.2 mpx
• Filmare full HD @ 30,25, 24 fps sau HD @60,50 fps in format MPEG-4 sau H.264
• ISO 100-6400
• Focus in 11 puncte
• 4fps rafala continua
• Intrare pentru microfon extern

Mai multe informatii pe microsite-ul dedicat. Pretul la lansare va fi de 2999 ron (body + obiectiv 18-55 VR) si va aparea pe piata la mijlocul lunii mai, in buna traditie cu care Nikon deja ne-a obisnuit, si anume la mai putin de o luna de la anuntul oficial.

Tot astazi s-a anuntat si un obiectiv destul de interesant: Nikkor AF-S 28mm f/1.8G, un obiectiv din clasa pro, in format FX, cu 2 elemente asferice, nanocoating si motor silentios SWM. Mai multe despre el cand voi apuca sa il testez.

Dupa ce ne-au fost prezentate aparatul si noul obiectiv am fost invitati sa admiram la lucru 2 artisti, profesori in artele japoneze ale Origami-ului si Ikeban-ei. Bogdan Ionescu, un pusti de 14 ani care face Origami de la 5 anisori, este specialist in aceasta arta si ne-a oferit la final un cadou superb, un aparat foto realizat de el prin impaturirea unei singure coli de hartie. Din pacate nu am retinut numele doamnei profesor in arta Ikebana, insa si dumneaei ne-a oferit o demonstratie live a acestei arte bazate pe flori, simplitate si asimetrie.

La final, pentru ca tot m-am aflat deasupra Bucurestiului, am zis sa fac o panorama a orasului, asa cum se vedea de la etajul 21. Am folosit telefonul ca nu aveam aparatul la mine, dar sunt cat de cat multumit de rezultatul final :)

Am primit si 4 imagini demonstrative realizate cu noul aparat pe care va invit sa le admirati mai jos.

Ca si la editiile precedente acest workshop va va familiariza cu diferitele tipuri de panorame, cu metodele de realizare a lor si de asemenea cu aparatura necesara obtinerii unei panorame perfecte fara “rupturi” sau alte defecte.

In mod general panorama reprezinta o fotografie continua, sau un ansamblu de fotografii care se suprapun si care au fost potrivite si unite astfel incat formeaza o reprezentare fotografica continua a spatiului inconjurator.

De la trepied, cap panoramic, aparat foto, obiective, nivela pana la softul necesar lipirii imaginilor ne propunem sa va prezentam tot ceea ce este necesar pentru a realiza o imagine panoramica corecta.

• Structura cursului:

1. Prezentarea aparaturii necesare pentru a obtine o imagine panoramica.

2. Detalierea operatiilor si fixarea punctului nodal.

3. Diferenta dintre punctul nodal si “pupila de intrare”.

4. Practica, crearea unei panorame liniare la 360 grade si unirea acesteia.

5. Practica, crearea unei panorame sferice si unirea acesteia pentru obtinerea unei redari virtuale a spatiului fotografiat .

6. Practica, crearea unei panorame realizate fara trepied si cap dedicat, deci cu costuri reduse dar cu riscuri majore .

7. Retusuri necesare pentru orice tip de imagine panoramica liniara sau sferica .

• Data: 22 septembrie 2012

• Ora inceperii: 11 am

• Durata: 4-6 ore

• Locatia: Studio Perpetuum

• Pret: 430 ron

• Datele necesare pentru a efectua plata le aveti mai jos :

Nume: Virgiliu Narcis

Banca: B.C.R.

Cont: RO79 RNCB 0522 0442 2593 0001

• Inscrieri la:

photographer@narcisvirgiliu.ro

popescu.alin@gmail.com

sau chiar aici in acest post unde puteti sa confirmati si efectuarea platii .

Am inceput sa scriu acest articol prin Iulie anul trecut. De atunci tot zic sa il termin si nu reusesc, pentru ca va iesi ceva monstruos de lung. Asa ca mi-am propus sa il public in cateva episoade, la fel cum am facut cu proiectul “Discover Romania“. Va rog share daca va place!

“… E-o lume minunata in care veti gasi
Numai copii

O lume cu mult soare si mii de jucarii
Pentru copii

In lumea cu povesti si flori veti intalni
Numai copii

Si-o lume a inocentei pastrati-o orice ar fi
Pentru copii”

Versuri Mihai Constantinescu “O Lume Minunata”

Asta imi suna si acum in cap din vremea copilariei mele atunci cand ma uit la copii, cand pozez copii, sau si mai mult, cand o pozez pe Andreea, fetita noastra care de curand a facut 2 ani. Pentru ca am tot fotografiat copii si pentru ca imi place foarte mult aceasta activitate (chiar am in plan sa pornesc un site dedicat fotografiei de copii www.pustiulica.ro), am zis ca ar fi frumos sa impartasesc un pic din experienta acumulata si sa realizez un mic ghid (sau tutorial, cum doriti sa ii spuneti) despre cum se fotografiaza minunile din viata noastra.

Cui ma adresez

Voi incerca sa fiu cat mai explicit, sa ofer cat mai multe informatii si sfaturi parintilor care vor sa obtina fotografii cat mai reusite ale copiilor lor. Nu trebuie sa fiti expert in domeniul foto, dar cerinta minima este sa detineti un dSLR insotit de un obiectiv luminos.

Daca nu stiti ce este acesta, sau nu detineti unul si in viitor doriti sa achizitionati asa ceva, va recomand cu caldura Nikon D5100, impreuna cu nou lansatul obiectiv Nikon 50 mm f1.8 AF-S. Aparatul am avut ocazia sa il testez la lansare in Delta Dunarii si mi-a lasat o impresie nemaipomenita. Obiectivul de care vorbesc este de nelipsit pentru fotografia de portret, si fiindca am avut recent ocazia sa il testez si pe acesta (desi detin un 50 mm 1.8 model AF-D), voi presara aici imagini realizate cu el si nu numai. Avantajul nou lansatului obiectiv fata de cel deja existent pe piata, este motorul intern de focalizare care permite folosirea acestuia pe aparatele ce nu au acest motor incorporat (eg. d40,d50, d60, d3000/3100, d5000/5100), o viteza incredibila de focalizare chiar si in conditii slabe de lumina, precum silentiozitatea de lucru (motor SWM – Silent Wave Motor).

Nu e o suma de neglijat insa este o investitie inteligenta pentru fotografii nemaipomenite nu numai cu copiii dar si pentru concedii, evenimente in familie etc. Asadar, presupun indeplinita conditia dSLR+50 mm 1.8 ( sau orice alt obiectiv cu deschidere de minim 2.8 care va va ajuta in aceasta noua aventura). Vom vedea mai jos, de ce.

Aici incepe totul

Cea mai frumoasa veste pentru cei mai multi dintre noi este rezultatul pozitiv al testului de sarcina. Va puteti intreba cum putem fotografia copilul inca de pe acum, cand nici macar nu il vedem. Ei bine, este un proiect de durata, dar care la final va oferi un rezultat nemaipomenit, surprinzator. Alegeti-va un loc accesibil in casa, un loc care nu se va schimba mai mult ca sigur in decursul celor 9 luni de sarcina.

Dar despre ce este vorba? … veti intreba. Ei bine, vom fotografia viitoarea mamica de-a lungul intregii sarcini, iar la final, vom obtine un filmulet prin animarea fotografiilor realizate, care va arata rapid evolutia acesteia.

Eu am preferat holul de la intrare, deoarece erau sanse minime sa schimbam ceva acolo si in spate aveam un perete alb, care nu distragea atentia de la subiectul principal: burtica mamicii. Mi-am ales un punct fix de fotografiere (in drept cu masa din bucatarie) si mi-am notat setarile de baza ale aparatului: diafragma, timp expunere, ISO si focala (in cazul in care folositi un obiectiv cu zoom). Este foarte important ca de-a lungul desfasurarii acestui proiect foto, sa nu apara nici o schimbare de ordin tehnic intre fotografii asa incat va recomand sa folosit modul M (complet manual). Stiu ca pare greu la inceput, dar nu e nici o problema, aparatul va ajuta:

• faceti o fotografie in modul A (prioritate de diafragma) sau chiar complet auto daca aparatul va permite
• notati setarile folosite de aparat pentru realizarea fotografiei. Aacestea pot fi afisate de catre aparat in momentul vizualizarii pozei. Daca nu stiti cum sa faceti acest lucru, cititi manualul aparatul, sectiunea redare imagini
• treceti aparatul in modul manual si introduceti setarile notate mai devreme. Folositi-le pe acestea de-a lungul intregului proiect, cu singura conditie ca lumina din locul ales de dvs sa nu se schimbe (daca aveti o fereastra acolo, fotografiati aproximativ la aceeasi ora a zilei)

Realizati cate o fotografie din acelasi loc o data pe saptamana. Aveti grija ca si mamica sa aiba aceeasi pozitie in cadru (un mic punct pe gresie, jos, sau pe perete ajuta foarte mult). Daca timpul va permite si sunteti mai tot timpul acasa, puteti realiza si mai mult de o fotografie pe saptamana, avantajul fiind ca obtineti o animatie mai lunga si mai uniforma la final. Incercati pe cat posibil sa nu schimbati intervalul. Daca ati inceput sa fotografiati la 3 zile, continuati asa pana la final (pe cat posibil). Sfatul meu este sa incepeti undeva pe la saptamana a 7-a a sarcinii, deoarece pana atunci nu sunt diferente notabile (eventual se vede doar daca a mancat bine mamica in ziua aceea :D)

Eu am fotografiat o data pe saptamana cu urmatoarele setari manuale:

• Nikon D700 + Nikon 70-200 mm AF-S f 2.8
• Focala 105 mm (atat a fost necesar sa o incadrez pe Oana, sotia mea, in intregime)
• Diafragma f 8
• Timp expunere 1/200 s
• ISO 400

Sa nu va sperie daca nu obtineti aceiasi timpi de expunere. Fiecare are alta lumina in locatia de fotografiere, asa ca incredeti-va in setarile obtinute in pasii de mai sus. Eu suplimentar am folosit si un blit in spatele Oanei, dar asta numai pentru ca nu aveam nici o sursa de lumina consistenta in hol. Nu este necesar neaparat.

Dupa ce bebe s-a nascut, de efect este sa o fotografiati inca o data pe mamica si cu bebe in brate, pentru a incheia frumos animatia. Dar nu obligatoriu.

Pentru a realiza animatia, recomand folosirea unui soft complet gratuit si foarte intuitiv: Picasa by Google. Incarcati fotografiile realizate de-a lungul proiectului si alegeti “create movie presentation”. Aici aveti mai multe setari. Folositi:

• transition style: time lapse
• slide duration: 1/24s (daca ati fotografiat la un interval de 3 zile) sau aproximativ 1/16 s daca ati fotografiat o data pe saptamana. Jucati-va cu aceasta setare pentru o viteza mai mare sau mai mica de desfasurare a animatiei
• dimensions: 1920×1080 (pentru un clip full-HD)
• apasati Create movie
• ps: puteti incarca si un mp3, pentru o coloana sonora pe masura. aveti sus de tot optiunea Audio trak – load

Se poate observa ca nici filmuletul meu nu este perfect, apar miscari intre cadre, si asta datorita faptului ca timp de 9 luni de zile nu poti nimeri perfect pozitia de fotografiere nici a fotografului si nici a subiectului. Daca sunteti perfectionisti, folositi un trepied si lasati acolo aparatul pe toata durata sarcinii (puteti folosi pentru acest proiect vechiul compact pe care nu l-ati mai scos de mult din sertar :) ). Pentru ca si mamica sa fie fix in acelasi loc, folositi o pereche de papuci pe care ii lipiti cu banda dublu adeziva si care vor ramane acolo pana la final :), papuci pe care mamica ii va incalta de fiecare data cand este fotografiata. De asemenea, fotografiati la maxim 3 zile distanta, altfel veti obtine un clip foarte scurt. Noi am fost puturosi si abia am reusit sa fotografiem o data pe saptamana aceasta evolutie. Nu faceti aceeasi greseala :)

Cea mai frumoasa zi

Urmatorul pas, natural si absolut incantator, este venirea pe lume a copilului. Ca mai pe toata lumea, si pe noi momentul ne-a luat prin surprindere, deoarece sotia a mers la un simplu control la medic in acea dimineata, dar a fost oprita in spital, sa nasca in aceeasi zi. Ce trebuie sa faceti? Exact ce face mamica cu aproape 1 luna inainte de termen: are un mic bagajel facut la usa. La fel, si noi ca fotografi, trebuie sa avem bagajul facut, sau cel putin bateriile mereu incarcate “de cu seara” pentru ca nu se stie ce ne asteapta in ziua urmatoare (sau chiar noaptea pentru unii).

Dar despre aceasta, intr-un “episod” urmator :) …

Prima parte a constat in strangerea de fonduri prin vazarea la cantina companiei a mancarurilor gatite tot de colegii din Ubisoft. S-au strans astfel 1000 de euro pe care Ubisoft-ul i-a dublat si au fost directionati catre fundatie pentru a acoperi costurile necesare intretinerii unui puiut de Labrador ce va fi dresat pentru a deveni caine ghid. Ca fapt divers, costurile anuale pentru un astfel de caine se ridica undeva in jurul sumei de 3500 de euro (veterinar, mancare, dresaj etc.) si asta in conditiile in care de acesti caini se ocupa voluntarii participanti in program.

Vorbind de voluntari, am ajuns la a 2-a parte a campaniei, cea in care fundatia a sustinut ieri, 5 aprilie, o demonstratie live in curtea Ubisoft pentru a gasi voluntari printre colegii nostri de la Ubi, acestia urmand sa se inscrie in program pentru a petrece timp alaturi de cainii ghizi aflati in pregatire pentru a-i familiariza cu diverse medii.

Am fost vizitati ieri si de 3 caini ghizi: Chloe, Lewis si Klint si prima parte a intalnirii a constat in socializarea cu acestia:

Apoi, Crisiti, PR-ul nostru a prezentat pe scurt proiectul si ideea acestuia (pentru ca majoritatea colegilor nu stiau despre ce este vorba inca, fiind atrasi in curtea Ubi de un teaser lansat cu cateva zile inainte) si i-a lasat apoi pe membrii fundatiei sa prezinte pe larg programul campaniei.

Momentul cel mai marcant si impresionant pentru mine a fost cel in care, cei de la fundatie ne-au inmanat cateva perechi de ochelari modificati in asa fel incat sa simuleze (atat cat se poate intelege in ziua de azi cu ce se confrunta cei cu deficiente) diferite boli de vedere. Astfel, oamenii normali pot sa se puna macar pentru cateva momente in pielea celor ce sufera cu adevarat si sa incerce sa inteleaga astfel cat de greu le este sa realizeze si cele mai elementare lucruri zilnice: imbracatul, spalatul, deplasarea etc.

Desi la inceput lumea s-a distrat putin de aspectul haios pe care il aveau cei ce purtau acei ochelari, imediat dupa ce isi puneau o pereche ei insisi, zambetul le pierea de pe chip.

Abia apoi ne-au fost prezentati cainii ghid, ce inseamna dresajul lor si am ramas uimit sa aflu ca acesta practic nu se termina niciodata desi se incepe cu un training la standarde internationale care dureaza 2 ani. Am aflat si de ce este important ca acesti caini sa fie dusi si familiarizati cu cat mai multe persoane, locuri, situatii, pentru ca atunci cand sunt ghid pentru un nevazator, sa nu fie distrasti de anumite situatii cu care nu s-au mai intalnit pana atunci. De asemenea, si persoana care va primi un caine ghid, primeste un training de aproape 6 luni (daca am retinut corect) in care este invatat cum sa se foloseasca cel mai bine de acest nou ajutor. Invata toate comenzile pe care cainele le stie deja (undeva in jur de 1400) si se plimba (insotit si de trainer-ul catelului) pe traseele cele mai importante pana cand si el si cainele invata toate obstacolele si problemele ce pot aparea.

Apoi, domnul Gabi, prima persoana nevazatoare din Romania care a primit de la fundatie un caine ghid a tinut sa precizeze cateva aspecte despre care noi societatea din Romania nu avem cunostinta dar trebuie sa invatam, pentru a nu ii incurca pe cei cu caini ghid.

Este foarte important cand vedem o persoana nevazatoare cu caine ghid sa nu ne apucam sa apreciem cat de dragalas e catelul (ca deh, un labrador sau retriever greu trece neobservat si nu atrage atentia) si sa incepem sa ne jucam cu el. Cainele va deveni agitat si e posibil sa nu isi mai faca treaba corect, asta reprezentand un lucru neplacut pentru persoana nevazatoare. De asemenea, masinile parcate pe trotuare, contoarele caselor montate direct pe peretele din strada, semnele de circulatie care ar trebui sa fie montate la cel putin 2 m inaltime, lipsa semafoarelor sonorizate, toate reprezinta probleme grave de care se lovesc (si la propriu si la figurat) persoanele nevazatoare si pe care societatea ar trebui sa le rezolve. Sa nu mai spunem de atitudinea oamenilor care teoretic ar trebui sa se schimbe cel mai rapid si usor, dar nu este asa. Trist.

A fost un eveniment care a atras atentia unui public numeros din Ubi

Sunt sigur ca se vor gasi suficienti voluntari care sa ajute in dresarea cainilor ghid, mai ales ca Ubisoft va permite accesul voluntarilor si al beneficiarilor insotiti de caini si in sediul firmei, dorind astfel sa invite si alte companii sa se alature initiativei. Pana acum, pe langa Ubisoft, partenerii acestui pionierat mai sunt: Raiffeisen Bank, Veritas Asset Management, Athennee Palace Hilton, Intercontinental Hotel, Ambasada Marii Britanii precum si Ambasada SUA.

Daca doriti sa contribuiti in orice mod, puteti contacta fundatia la una din adresele de pe site-ul lor.

Deschideti ochii!

Mentionez de la inceput ca aceste linkuri contin si codul meu de afiliat (adica primesc si eu un mic comision la orice tranzactie incheiata), asta ca sa nu existe discutii cum ca as face reclama ascunsa. E win-win situation :)

Va promit ca nu o sa va spamez zilnic cu astfel de postari pe blog, dar unele le consider substantiale si destul de utile. Astfel:

Pret de lista: 795,00 lei

Pret valabil pana la finalul zilei: 594,00 lei
(25.28% discount) (TVA inclus)

Norocul a facut sa fiu contactat chiar cu o zi inainte de plecare de un reprezentant al magazinului de aparatura foto F64 si sa fiu intrebat daca nu vreau sa fac un test cu un aparat inca ne-anuntat (la momentul in care cititi acest articol, aparatul este deja anuntat world-wide), dar care sigur o sa imi placa. Fiind prima tura foto pe anul acesta, am zis ca nu ar strica sa incep intr-un mod inedit, sa pasesc in “necunoscut”. Spun necunoscut pentru ca a fost primul contact cu un aparat d-SLR de la Sony (mai precis SLT – single lens translucent), si anume Alpha 57, urmasul lui A55 dar care mosteneste gene de la fratele mai mare A65. Detalii mai pe larg, putin mai jos.

Sa facem cunostinta

Inainte de orice, am zis sa facem cunostinta, si, pentru ca era un body pre-release, a trebuit sa descopar de unul singur toate functiile si specificatiile aparatului, acesta fiindu-mi inmanat intr-o cutie alba, simpla, insotit doar de acumulator, incarcator si obiectivul din kit 18-55 f3.5-5.6, fara nici un soft sau manual de utilizare. Pe langa acesta, cei de la F64 mi-au mai pus la dispozitie si un obiectiv ce nu trebuie sa lipseasca din nici o trusa foto: 50 mm f 1.8.

Ca design, aparatul este o demonstratie de bun gust si atentie la detaliu, avand curbe fluente si materiale de calitate, precum si o ergonomie foarte buna. Cum spunem mai sus, A57 imprumuta design-ul exterior de la fratele mai mare A65, acest lucru facandu-l sa se simta in mana extrem de placut, similar cu orice alt aparat dintr-o clasa mai mare. Apropo de clase, uitandu-ma la specificatii am dedus ca aparatul este target-at catre acei utilizatori ce isi doresc sa treaca de la aparatul compact la unul cu obiective interschimbabile si performante net superioare, dar care in acelasi timp sa nu ii intimideze si sa le ofere usurinta in utilizare ca si cea a unui aparat compact.

Fiind un aparat cu oglinda fixa, semi-opaca (sau semitransparenta, dupa cum doriti sa traduceti termenul Translucent), A57 ofera focalizare continua (tip Phase-detection ca la oricare alt dSLR), incredibil de rapida si precisa, indiferent de modul in care este folosit: pentru a fotografia cu pana la 12 cadre pe secunda sau pentru a filma in full HD cu 50 frame-uri pe secunda. M-am “jucat” cu multe aparate pana acum in modul filmare si aproape toate aveau probleme cu autofocusul in modul video. Nu si A57.

De captarea imaginilor se ocupa senzorul cmos Exmor APS HD de 16.1 Mpx iar de procesarea acestora, ultima generatie de procesor de imagine BIONZ de la Sony. Focalizarea precisa este datorata unui sistem de focalizare in 15 puncte, din care 3 sunt in cruce (un alt lucru bun imprumutat de la clasele mai mari, fiind stiut ca senzorii in cruce sunt mult mai precisi la focalizare in lumina slaba). Apropo de lumina slaba, sensibilitatea ISO poate fi ridicata de la ISO 100 pana la ISO 16.000 si tot in lumina slaba esti ajutat si de stabilizarea de imagine care la acest aparat se face direct in-body prin miscarea senzorului, un lucru extraordinar avand in vedere ca practic orice obiectiv ai pune pe el, beneficiezi de stabilizare de imagine.

Am lasat la finalul prezentarii aparatului aspectul legat de redarea imaginilor capturate (fie ele fotografii sau clipuri video). Fiind un utilizator de dSLR clasic, intotdeauna mi-a fost greu sa accept schimbari majore de design, functionare etc. La inceputuri, cand am auzit ca se va introduce filmare la dSLR-uri mi-am spus ca e cea mai mare prostie pe care producatorii ar putea sa o faca. Acum imi doresc cu ardoare ca si aparatul meu sa filmeze. Cand au aparut sistemele mirror-less iar nu am privit cu ochi buni si aceasta schimbare, dar acum, dupa ce le-am vazut la lucru, am ajuns sa apreciez dimensiunile minuscule si portabilitatea acestor sisteme. La fel am privit si faptul ca A57 (ca si predecesorii sai din seria Alpha SLT de la Sony) vine cu un viewfinder electronic. Ei bine, noul “Tru-Finder” (asa cum este numit el de catre producator) mi-a schimbat parerea despre vizoarele electronice.

Cu o rezolutie de 1.4 mil de pixeli si acoperire de 100% a scenei fotografiate, acest viewfinder ofera mai multe avantaje fata de cele clasice, optice. Desi este mai greu sa te obisnuiesti (mai ales cu ideea, in cazul meu), utilizand-ul incepi sa apreciezi tot mai mult aceste avantaje: ai confirmare vizibila a setarilor de compensare a expunerii, ai vizibilitate excelenta in conditii slabe de lumina, ai mult mai multe informatii legate de setari direct in viewfinder si inca un lucru minunat, nu ai nevoie sa iei aparatul de la ochi, sa te uiti pe monitor sa vezi poza realizata ci iti este afisata direct in vizorul electronic. Am observat ca ai doua moduri de magnificare a imaginii in vizor si nu ma lamurisem la ce ajuta acest lucru, de ce nu as vrea sa vad maxim din cat imi poate oferi acest vizor. Raspunsul l-am aflat abia acasa, citind pe internet. Cei care poarta ochelari au probleme in a-si apropia complet ochiul de viewfinder si nu pot vedea imaginea in intregime, astfel, pentru ei, Sony a introdus acest mod in care imaginea nu ocupa intreg ecranul viewfinder-ului, permitandu-le astfel sa vada tot 100% din scena fotografiata. Un mare plus!

Tot legat de partea de redare a imaginii, pe spatele aparatului ai un ecran rabatabil de 921600 de pixeli cu o diagonala de aproximativ 7.5 cm, ce poate fi rotit si inclinat astfel incat sa poti vedea atunci cand tragi de la firul ierbii sau de deasupra capului.

La drum

Asa cum va spuneam la inceputul articolului destinatia aleasa a fost satul Magura din zona Rucar-Bran, o locatie extrem de fotogenica si iubita de fotografii de peisaj (si nu numai). Am plecat de vineri dupa-amiaza impreuna cu Oana si Andreea (fetele mele) si inca 2 prieteni, urmand ca grupul sa se mareasca mai tarziu. Nici nu ne-am cazat bine ca am si fugit sa mai prind din putina lumina ramasa, cu gandul sa ma obisnuiesc un pic cu aparatul dar si sa “descopar” ce este de fotografiat in aceasta zona.

 50 mm | F 1.8 | 1/4000 s | ISO 100 | EV +0.7 | Aperture priority

Meniul aparatului este foarte intuitiv, clar organizat, dar “din pacate” rar il vezi. Glumesc bine-nteles pentru ca nu imi pare rau deloc cand nu trebuie sa intru in zeci de meniuri si submeniuri ca sa pot schimba cele mai utilizate functii ale unui aparat, iar la A57 nu am avut nevoie aproape deloc de meniu pentru a fotografia si schimba setari dupa placul inimii. In primul rand ai selectorul de moduri de pe aparat (cu niste iconite embosate extrem de dragalase – vezi a 2-a poza de la inceput, ca tot vorbeam de atentia la detaliu specifica Sony) care iti permite accesul facil la toate modurile principale de fotografiere, apoi ai butoane configurabile: spre exemplu functia butonului de Aperture Lock poate fi schimbata dupa placul inimii, la fel si cea a butonului de ISO, sau cea a butonului Preview situat la baza obiectivului. De asemenea ai si butonul FN care activeaza hud-ul de pe display (sau vizorul electronic in functie de ce folosesti in acel moment) si care iti permite accesul la absolut tot ce-ti trece prin cap ca ai vrea sa schimbi: avansarea cadrelor (single, continuous, bracket, remote etc.), modul de focalizare (detectie subiect, spot, wide, local), face-detection (cu detectie a fetelor pre-inregistrate, a fetelor noi, detectie de zambet si declansare automata), modul de marire a dynamic-range-ului (AUTO, HDR cu diferite valori EV etc.),   setari legate de redarea culorilor (portret, landscape, standard, alb-negru etc.) precum si multe alte setari gen Picture Effect (pinhole, miniatura, alb-negru cu contrast marit, retro, soft key etc.).

Ametit de atatea bunatati pe care le am la dispozitie, am zis sa o iau sistematic si sa incerc functiile care mi-au starnit cel mai mult curiozitatea. Fiind o camera destinata celor care aspira la fotografii mai bune, asemanatoare cu cele ale profesionistilor, Sony a gasit o metoda sa ii ajute in fotografia de portret. Astfel, au inventat o functie numita Auto Portrait Framing care, atunci cand utilizatorul fotografiaza un portret, camera se foloseste de detectia fetelor (o functie deja inradacinata in mai toate camerele actuale) si face un crop adecvat, respectand regulile de compozitie chiar si atunci cand subiectul fotografiat este pozitionat in centru. Ca regula de baza, am observat ca prioritizeaza cropul pe verticala, lucru deloc rau in fotografia de portret. Ca o cireasa de pe tort, se mai foloseste si de o alta nou-introdusa tehnologie, si anume Clear Image Zoom care mentine intreaga rezolutie a imaginii (folosindu-se de o interpolare bazata pe pattern-uri preinregistrate, dar despre asta mai tarziu). Mai jos un exemplu de auto-framing:

 50 mm | F 6.3 | 1/80 s | ISO 100 | Scene: Sunset | Auto Portrait Framing: On

M-a uimit faptul ca a tinut cont ca sunt 2 persoane in imagine si s-a adaptat corespunzator. Ca o a doua cireasa de pe tort, salveaza cropul ca o fotografie separata, astfel incat daca nu iti place rezultatul automat, poti reveni asupra cropului in fata calculatorului. Din pacate, la fata locului nu mi-am dat seama de acest lucru, si desi mi-a placut cum a facut crop-ul automat, am dezactivat aceasta functie, temandu-ma sa nu-mi “strice” vre-un portret dintre putinele pe care le fac :). Din nou, reticenta mea la tehnologii noi si-a spus cuvantul. Poate ca daca as fi avut un manual care sa insoteasca aparatul la acel moment as fi citit ca imi pastreaza si originalul si as fi lasat functia activa pentru mai multe exemplificari. Abia astept sa mai incerc si cu alta ocazie aceasta functie, pentru ca mi se pare extrem de interesanta si utila pentru cei care doresc sa invete metode de incadrare a unui portret.

Desi nu am un polarizator pe nici una din dimensiunile obiectivelor avute la dispozitie (55 mm pentru obiectivul din kit si 49 mm pentru normalul de 50 mm), am luat cu mine unul pe 77 pe care planuiam sa il tin cu mana in fata obiectivului atunci cand acest lucru s-ar fi cerut necesar. Nu stiu ce i-au facut cei de la Sony aparatului, software sau in coating-ul obiectivelor, insa am avut strania impresie ca am polarizator direct in aparat :). Cerul iesea de un albastru cosmic, avand o intensitate cum numai un polarizator indreptat la 90 de grade fata de soare iti ofera.

 30 mm | F 4.5 | 1/1600 s | ISO 100 | Aperture priority | EV -0.7

 18 mm | F 10 | 1/100 s | ISO 100 | Scena: Auto+ cu detectie automata Landscape

Daca va intrebati de ce anumite imagini au setata compensarea expunerii pe + sau pe -, este din cauza ca de multe ori trag Bracket pentru a putea, in caz ca doresc, sa compun imaginile intr-un HDR, sau din cauza ca in fata calculatorului s-ar putea sa imi placa mai mult imaginea supraexpusa sau cea subexpusa in loc de cea cu compensarea expunerii pe 0. Alteori, o setez manual, dupa plac. Ca regula generala, cand este multa zapada (sau nisip, vara la mare), aparatele au tendinta sa subexpuna, pacalite de extra-lumina reflectata de zapada, asa ca o compensare cu +0.3 – +0.7 poate face minuni in asemenea situatii. Si cum eram la munte, inca era multa zapada.

Vorbind de HDR, am zis sa imi aleg un cadru care ar beneficia la maxim de aceasta tehnica de a fotografia. Am trecut in modul braket si am ramas putin cu buza dezumflata de faptul ca in acest mod aparatul nu-mi permitea decat 2 variatii ale compensarii expunerii si anume ±0.3 sau ±0.7 EV. Mi-am zis ca adio HDR-uri cu dinamica mare (direct din modul braket), unde as fi preferat sa am diferente de ±2 EV intre cadre. Ei bine, mai tarziu in zi am descoperit modul Auto HDR (aflat in zona de marire a dinamicii expunerii), in care aparatul realizeaza automat expunerile, dar si imbinarea imaginilor, si o face intr-un mod surprinzator de placut, fara a exagera efectul de HDR. In acest mod iti poti alege variatii mult mai mari ale expunerii intre cadre, exact ce cautam eu. Un alt avantaj al acestui mod este ca obtii rezultatul imediat si poti face schimbari la fata locului, dar si faptul ca se reduce miscarea aparatului intre cadre extrem de mult, miscare ce poate fi dezastruoasa in realizarea unui HDR.

 18 mm | F 5.6 | ISO 100 | Aperture priority | Braket EV ±0.7 | HDR compus in soft dedicat

In cazul in care activezi Auto HDR, aparatul salveaza atat rezultatul final al imbinarii imaginilor, cat si expunerea normala, cea cu EV pe 0. Un alt lucru minunat!

 18 mm | F 9.0 | 1/320 s | ISO 100 | Aperture priority | Auto HDR ±2.0 EV

 18 mm | F 9.0 | 1/320 s | ISO 100 | Aperture priority | Auto HDR ±2.0 EV – expunerea cu 0 EV

Intotdeauna am recomandat incepatorilor (atunci cand ma intrebau despre aparatele lor) sa se foloseasca cu incredere de modurile Scena, daca aparatul vine cu asa ceva, si sa ia aminte cum aparatul se adapteaza si ce setari anume face pentru fiecare scena in parte. E o metoda excelenta sa inveti si in acelasi timp iti ajuti aparatul sa “inteleaga” mai bine ce anume vrei sa fotografiezi, astfel incat rezultatele sa fie pe masura asteptarilor. O parte din scenele de pe Sony A57 sunt (daca imi mai amintesc corect, pentru ca am returnat aparatul): Portrait, Landscape, Sports, Sunset, Night Scene, Handheld Twilight, Macro etc.  scene ce acopera aproape orice situatie in care te-ai putea afla ca sa fotografiezi. Nu am avut noroc de o vreme prea buna pentru fotografie, cerul era sters si fara nici un nor, o ceata de departare era prezenta in aer in permanenta, si, cum era de asteptat, apusul nu a fost aproape deloc spectaculos. Scena Sunset m-a ajutat putin in aceasta situatie, dar tot mai bine decat deloc, pentru ca a accentuat rosul ce se reflecta in muntii Bucegi din departare

 40 mm | F 9.0 | 1/100 s | ISO 100 | Scena: Sunset

 18 mm | F 6.3 | 1/80 s | ISO 100 | Scena: Sunset

Atunci cand nu folosesti o scena ci esti in unul din modurile P/A/S/M, dar totusi doresti sa obtii look-ul acelei scene, ai la dispozitie si functia Creative Style, functie ce modifica redarea culorilor (saturatie, contrast, white ballance etc.). Mai jos, am trecut pe Creative Style Sunset (in loc de Landscape cum am tot tinut aparatul pe aproape tot parcursul iesirii mele)

 55 mm | F 7.1 | 1/60 s | ISO 100 | Manual Exposure | Creative Style: Sunset

 35 mm | F 7.1 | 1/40 s | ISO 100 | Manual Exposure | Manual HDR – Braketing ±0.7 EV | Creative Style: Sunset

Pentru ca seara se lasa cu repeziciune, am facut o mica pauza pentru a manca de seara, apoi cu trepiedul in carca, am urcat un mic deal din spatele pensiunii pentru a fotografia luna (fusese luna plina cu o zi inainte) ce lumina foarte interesant intreg peisajul. Desi cu ochiul liber se vedea destul de bine, lumina era complet insuficienta pentru focalizarea automata. Am trecut pe manual focus si am dat nas in nas cu alta functie extrem de interesanta a aparatului: focus peaking. Atunci cand focalizezi manual, in vizorul electronic (care mi-a luminat scena extrem de mult incat sa vad sa incadrez  fara probleme) apar mici puncte rosii in jurul zonelor care sunt in focus, un lucru extrem de util, mai ales la filmarea/fotografierea cu obiective manual focus, sau in conditii ca acelea in care ma gaseam eu.

 22 mm | F 5.0 | 30 s | +0.7 EV | ISO 100 | Aperture priority

 26 mm | F 8.0 | 20 s | ISO 400 | Manual Exposure | WB Tungsten (pentru a accentua mai mult albastrul cerului)

 35 mm | F 10.0 | 20 s | ISO 400 | Manual Exposure | WB Tungsten (M3 – mai mult magenta)

Ora fiind tarzie si noi inghetati bocna ne-am retras cu ganduri mari pentru rasaritul de a doua zi. Deja ochisem locatia si stiam ora cand soarele ar fi trebuit sa rasara (6:42 AM) asa ca ne-am retras in pensiune.

A doua zi

Alarma ceasului nu m-a speriat deloc, desi ne-am intins cu admirarea pozelor de peste zi pana tarzior dupa miezul noptii. M-am ridicat in doua picioare si fata mi-a cazut cand am vazut vremea de afara. De fapt cand n-am mai vazut nimic afara de ceata. Pentru ca nimeni altcineva nu s-a mai incumetat sa iasa, am renuntat si eu pentru putin timp, dar pana la urma mi-am facut curaj si am iesit dupa jumatate de ora cand ceata se mai risipise, dar nu si norii.

 18 mm | F 11.0 | 1/200 s | ISO 100 | Manual Exposure | WB 8000K (Green 1) – determinat cu functia de masurare spot a balansului de alb

Dar cum norocul este cu cei puternici (pentru ca am avut puterea sa ies de unul singur), tot facandu-mi de lucru si cautand subiecte de fotografiat, vad de departe un batran care urca sa ia din adapostul de iarna ceva fan pentru animale. Nenea Blaj se apropie si desi abia aude si vorbeste extrem de dificil, intru in vorba cu Dumnealui si aflu ca are 72 de ani, o pensie de numai 5 milioane si ca, in fiecare zi, indiferent de vremea de afara, urca sus la adapost sa ia fan pentru animale. Il rog sa ma lase sa ii fac o poza, doua si accepta mandru, iar apoi pleaca sa isi vada de treaba.

 50 mm | F 1.8 | 1/800 s | ISO 100 | Manual Exposure | WB 8000K (G1) 

 50 mm | F 2.5 | 1/500 s | ISO 100 | Manual Exposure | WB 8000K (G1) 

Cat timp nenea Blaj si-a facut de lucru cu fanul din adapost, eu mi-am facut de lucru cu alte moduri si functii ale aparatului si am realizat si un filmulet cu activitatea batranului. Dar clipul mai tarziu :).

 55 mm | F 5.6 | 1/125 s | ISO 100 | Manual Exposure | Picture Effect: High Contrast BW

 18 mm | F 10.0 | 1/160 s | +0.7 EV | ISO 100 | Aperture Priority | Picture Effect: Miniature

 18 mm | F 10.0 | 1/60 s | +1.3 EV | ISO 100 | Aperture Priority | Picture Effect: Miniature

Si pentru ca pentru cateva secunde soarele si-a facut aparitia, risipind putin ceata, am trecut din nou in modul Landscape si Auto HDR ± 2.0 EV si am fotografiat adapostul pentru fan al lui nenea Blaj, cu Piatra Craiului in departari, perfect vizibila.

 18 mm | F 10.0 | 1/100 s | +0.7 EV | ISO 100 | Aperture Priority | Auto HDR ±2.0 EV | Creativity Style: Landscape

Pentru ca deja se apropia ora micului dejun si Andreea facuse ochi,

 50 mm | F 1.8 | 1/160 s | ISO 3200 | Scene: Auto+

am revenit la pensiune pentru o pauza de cafea si ceva mancarica la stomac, dar nu inainte de a-i mai face cateva fotografii Andreei cu minunatul 50 mm f 1.8. Desi nu este in focus, pentru ca se zbenguia de colo-colo si m-a prins pe picior gresit cu focusul setat pe AF-Single, am ales sa pastrez si fotografia de mai jos pentru ca mi-a placut foarte mult lumina si privirea ei. Nu stergeti fotografii de pe aparat direct, ca nu se stie ce surprize placute puteti avea cand le vedeti mai mari pe un calculator.

 50 mm | F 1.8 | 1/250 s | ISO 100 | +0.7 EV | Aperture Priority – convertita in monocrom si efect colorize

 50 mm | F 1.8 | 1/320 s | ISO 400 | +0.7 EV | Aperture Priority | Creative Style: Portrait

Pentru ca se afla langa geam, si in contra-lumina aparatele au dificultati in a expune corect subiectul, am zis sa-i mai dau un examen aparatului si sa vad cum se descurca. L-am trecut in Auto+ (modul automat de detectie inteligenta a scenei) si am ramas placut surprins vazand ca detecteaza automat Backlit portrait, sare blitu si captureaza imaginea de mai jos

 50 mm | F 4.0 | 1/160 s | ISO 500 | Auto+ – Backlit portrait

Si pentru ca am fost cuminti, Oana ne-a fotografiat pe amandoi, in sala de mese, in acelasi mod Auto+. Ce nu am inteles si mi s-a parut putin confuz, este faptul ca aparatul are doua moduri automate de detectie a scenei: Auto si Auto+ ?! De ce, asta nu-mi e clar, poate manualul va explica exact care sunt diferentele, eu nu m-am prins.

 50 mm | F 4.0 | 1/160 s | ISO 1250 | Auto+ (nu stiu ce mod, pentru ca nu eu am facut poza si alegerea iti este aratata pe ecran sau vizor doar inainte de expunere. Ar fi fost util sa apara si in Exif, dar acolo apare doar Auto+)

Cu stomacul plin si cu noi forte, am plecat din nou pe “teren” convins ca am acoperit pana acum cam tot ce era de spus despre aparat si cu simpla dorinta de a mai face cateva fotografii, dupa placul inimii. Imediat ce am iesit mi-am dat seama ca lasasem pentru a 2-a zi functia de panoramare asa ca acesta a fost primul lucru pe care am vrut sa il fac. Treci aparatul in modul Panoramic (sau Pano 3D), apesi butonul de declansare si incepi sa te rotesti in sensul indincat de sageata. Urmeaza un scurt Processing (si foarte important, in timpul foarte scurt cat aparatul Proceseaza imaginile, poti fotografia linistit, nefiind obligat sa astepti sa se termine procesarea, aici procesorul Bionz aratandu-si cu adevarat puterea de procesare) si apoi iti este afisata intreaga panorama pe LCD. Ai si buton de auto-play si atunci imaginea iti este afisata pe toata inaltimea ecranului si se scroll-eaza automat de la stanga la dreapta, iar atunci cand ajunge la capat, porneste in sens invers.

 18 mm | F 8.0 | 1/200 s | ISO 100 | +0.7 EV | Mod Sweep Panorama

Initial la fotografiere m-a deranjat faptul ca intr-un fel aparatul ma obliga sa il tin in mod landscape si sa ma rotesc spre dreapta pentru a realiza o panorama. Eu prefer fotografia panoramica sa fie facuta cu aparatul in mod portret si daca ma luam dupa sageata insemna sa il ridic spre cer in loc sa il rotesc spre dreapta. A fost unul din momentele cand a trebuit sa intru in meniu, unde am gasit setarea care imi permitea sa schimb sensul si pozitia de realizare a panoramelor. Dar odata setat dupa placul meu, nu a mai fost nevoie sa revin acolo.

 18 mm | F 5.0 | 1/100 s | ISO 100 | +0.7 EV | Mod Sweep Panorama |Creative Style: Sunset

Am trecut si in modul Panorama 3D dar nu am vazut nici o diferenta in redarea pe aparat asa ca m-am gandit ca numai pe un televizor 3D se vede diferenta, asa ca am renuntat sa mai incerc. Abia intors in Bucuresti m-am documentat mai mult in acest sens si am gasit o metoda de a transforma fisierele generate de aparat pentru televizoarele 3D intr-un format ce poate fi vazut cu ochelarii aceia rosu/albastru direct pe calculator. Asa ca daca aveti o pereche la indemana, mai jos o anaglifa (cu un subiect nu prea interesant, dar intentia conteaza) realizata cu functia 3d Panorama si convertita pe PC:

Tot ajuns in Bucuresti, mi-am dat seama ca nu am testat o functie a aparatului ce pe hartie (ah de-as fi avut acea hartie de la inceput) parea interesanta. Va spuneam la Auto Portrait Framing despre functia de Clear Image Zoom ce permite dublarea distantei focale a unui obiectiv (bine, se poate si mai putin) cu ajutorul tehnologiei By Pixel Super Resolution. Mii de paternuri de imagini diferite sunt pre-inregistrate in aparat si cu ajutorul acestora si a informatiilor captate in scena fotografiata, aparatul realizeaza un zoom digital de pana la 2x, fara pierderi prea mari de calitate sau rezolutie. Am omis aceasta functie, bine-nteles tot datorita (ati ghicit) faptului ca nu agreez in mod normal zoom-ul digital si am dat disable de la inceput la tot ce tinea de Zoom in aparat. Greseala mea, pentru ca se pare ca in anumite situatii chiar functioneaza excelent si nu mai pierzi timp in fata calculatorului incercand sa faci un crop pe care ulterior sa il maresti la rezolutia initiala. Nu am stiu cum sa va arat rezultatele, cel mai bine le vedeti testand, insa am incercat mai jos sa va arat un crop 1:1 din imaginea fara zoom Clear Image si dedesubt imaginea Clear Image (2x). Cea de-a doua pare mai clara, cu mai multe detalii fine decat crop-ul 1:1. Daca tinem cont si de faptul ca in final imaginea Clear Image are tot 16 mpx, cumva balanta se inclina favorabil catre acest tip de zoom. (in defavoarea crop-ului in post-procesare si marirea acestuia).

 40 mm | F 5.6 | 1/200 s | ISO 100 – imaginea originala fara Zoom Clear Image

 teoretic 80 mm | F 5.6 | 1/160 s | ISO 100 – imaginea cu Zoom Clear Image 2x

 crop 1:1 din imaginea originala marit la 16 mpx

 crop 1:1 din imaginea originala (2.6 mpx)

Testul de mai sus isi pierde oarecum din relevanta datorita faptului ca a trebuit sa redimensionez oricum imaginile pentru acest articol, asa ca daca este cineva interesat, ma puteti contacta si va trimit fisierele originale, pentru a va putea face o idee despre aceasta noua tehnologie. Voi decideti daca o veti folosi sau nu :)

Pentru ca am fost intr-o locatie linistita, unde lucrurile se intampla cu viteza melcului, nu am avut parte de actiune desfasurata cu viteza prea mare, asa ca nu am simtit niciodata nevoia de a fotografia in modul T12 – 12 cadre pe secunda cu crop de aproximativ 1.4x in interiorul imaginii sau cu 10 cadre pe secunda la rezolutie maxima. Asa ca daca nu am avut parte, ne-am creat noi o situatie in care am putut testa viteza incredibila a aparatului, neegalata in clasa sa (chiar stanjenitor de mare si pentru unele aparate din clasa profesionala). Chiar si la 12 fps, aparatul este capabil de focus continuu, cu tracking pe subiect. Imaginile rezultate le-am compus intr-un mic clip obtinand astfel un slow-motion extrem de interesant. Sunt redate in ordine inversa pentru ca mi s-a parut mai interesant efectul. De asemenea sub clip, una dintre imaginile capturate in secventa rapida.

 50 mm | F 3.5 | 1/500 s | ISO 100 | Mod T12 – Tele Zoom High Speed shooting

Am ramas dator si cu prezentarea unui clip video, dar pentru ca nu am mai avut aparatul la dispozitie, am vrut sa scriu cat timp informatiile erau inca proaspete in minte asa ca nu am mai avut timp de ceea ce imi planuisem, si anume un montaj cu clipurile realizate. Asadar, momentan un clip needitat, filmat in full HD la 50 fps

Concluzii

Daca la inceput am fost oarecum circumspect in privinta aparatului, pot spune ca in scurta perioada in care l-am avut la dispozitie a ajuns sa imi placa extrem de mult. Este un dSLR entry level (cu gene din clasele superioare) extrem de interesant, ergonomic, foarte elegant si realizat din materiale de calitate, ce poate deservi fara probleme si prea mari dificultati un utilizator de aparat compact, dar si un utilizator avansat, cu pretentii de la aparatul sau. Din cate am inteles (desi nu este nimic sigur) va fi disponibil la noi la un pret situat in jurul valorii de 800 de euro, echivalentul in lei la data sosirii in magazine (vorbesc de varianta kit cu obiectivul 18-55, pretul de body nu il stiu).

Apropos de obiectivul de kit, pot spune cu mana pe inima ca 18-55-ul de la Sony mi s-a parut cel mai sharp obiectiv de kit dintre toate cele testate de mine pana acum. Singurul sau punct slab este zoom-ul, care nu e foarte lin si “sare” in momentul zoom-arii, facandu-l total inutilizabil pentru un zoom in timpul filmarii. Ca si aparatul insa, varianta primita de mine nu era una finala, asa ca este posibil ca aceasta problema sa fie una inexistenta la obiectivul care va veni in kit-ul noului Alpha 57.

Despre obiectivul de 50 mm f1.8, pot spune ca se ridica fara probleme la asteptarile oricarui profesionist, fiind foarte sharp inca de la apertura maxima de 1.8. Pe partea de filmare nu are problema zoom-ului (pentru ca nu are zoom, normal :) ), dar senzatia de “sarire” se simte la focus manual in timpul filmarii. Dar cum tocmai laudam capacitatea lui A57 de a focaliza continuu in phase-detection chiar si in timpul filmarii, nu vad de ce as avea nevoie sa filmez manual-focus cu un obiectiv ce poate focaliza automat pe acest aparat. Un alt lucru care mi-a placut, este faptul ca desi in timpul auto-focusului inelul exterior se roteste, inelul pentru montarea filtrelor ramane fix, permitand astfel utilizarea fara probleme a unui polarizator.

Nu am pomenit nimic de capacitatea bateriei. Va spun doar atat: tras timp de 2 zile atat foto cat si video, in conditii destul de “racoroase” (ca sa fiu bland cu vremea de afara), si m-am intors in Bucuresti cu bateria la 40%. In total am tras peste 600 de imagini si cam 20 de minute insumate de video. Impresionant.

Daca ati ajuns pana aici, inseamna ca v-a placut ce ati citit, cel putin la fel de mult cat mi-a placut mie sa va povestesc aventura numita Sony A57. Va las in continuare cu o selectie a imaginilor realizate in decursul celor 2 zile si cu promisiunea ca voi reveni cu montajul video :)

Va multumesc!

PS: aici este link-ul catre albumul de pe Picasa, album in care gasiti toate imaginile din articol la rezolutie mai mare, de 2048, maxim cat imi permite contul meu (free).

S-a jucat Texas Hold’em (pentru cei care nu stiu cum se joaca, gasiti aici mai multe informatii). Desi nu mai jucasem niciodata live, cu oameni la masa ci doar online, pe diferite site-uri de poker, am intrat imediat in carti :). La nici 3 maini de la inceputul jocului am vazut si prima chinta royala din viata mea, si de atunci am mai vazut vreo 3, din care una era sa ma scoata de la o masa finala :). Dar mai tarziu despre asta. Revenind la primul meu joc live, pot spune ca am fost extrem de precaut, am jucat cat se poate de safe si am incercat sa nu tradez nici un bluff (normal ca am facut si de-astea, chiar daca am jucat ultra-safe) sau vreo carte mare.

La masa au fost 9 oameni si eu eram singurul “incepator”. Desi nu speram sa am vreo sansa, mi-a ridicat moralul foarte mult o mana extrem de interesanta (mai eram 7 la masa):

• Eu Big blind – 5 | 5 in mana
• Dupa mine alti doi jucatori
• Adversarul meu – 5 | 2 in mana, un jucator destul de agresiv
• Inca un jucator, dealerul si small blind-ul

Platesc toti masa, eu nu mai cer nimic si vine flop-ul: 5 | 2 | 7 . Hopa zic, hai sa cer. Bag un de 3 ori blind-ul si lumea incepe sa se arunce. Mai raman eu, adversarul direct si inca unul care banuiesc ca astepta o chinta sau maxim culoare. Mai vine o carte: | 2. Inghit in sec cu full-ul in mana. Bag un check sa vad daca se infige vreunul sa ceara. Normal ca omul meu, tot cu full in mana, nu se poate abtine si cere juma din fisele pe care le mai avea. Inlemnesc, nu-mi trecea nici in ruptul capului ce poate sa aiba, am zis ca bluffeaza. Il pierdem pe drum pe al 3-lea si raman eu sa platesc sau nu. Stau, calculez, imi e frica, incep sa par nesigur desi aveam cea mai buna mana si in cele din urma platesc. Riverul e un 9, jos nu e loc de culoare si eu stau si ma intreb ce sa fac. Banii de jos imi sunt suficienti, asa ca il las pe om sa isi faca damblaua. Se baga all-in si pentru ca eram deja in hora dau Call instant.

Abia atunci am vazut ca si saracul om avea un full, dar al meu era mai mare. Se lasa cu aplauze, cu strangeri de mana si cu mine cu multe fise in joc :D. Nu stiu daca am mai jucat o mana asa frumoasa de atunci. Fiind si prima oara live, va dati seama ce a insemnat pentru mine :). Saptamana urmatoare aveam setul meu de poker, am primit cadou o husa de masa pentru poker si de atunci tot se organizeaza mici turnee cu prietenii acasa la noi :)

Lasand la o parte turneele de acasa, la servici a fost anuntata de curand o competitie interna pentru calificari la Corporate Games. Printre sporturile incluse, desigur si poker. M-am inscris instant crezand ca va fi floare la ureche. Ei bine, am avut ceva de furca cu o gramada de colegi din Ubisoft, calificarile jucandu-se pe o perioada de 3 zile cu nenumarate mese. Ce a fost cel mai interesant, la masa finala, fix in prima mana, mi-am pierdut aproape toate fisele: chinta eu, chinta royala adversarul. Chiar i-am aruncat la un moment dat o gluma: “ca n-oi avea royala”. A zambit si mi-a cerut si mai multi bani :). In final, desi am fost tentat sa ma ridic de la masa, dar nu stiu ce m-a motivat si am revenit (cu niste bluff-uri ordinare), iar in cele din urma am castigat, asa ca in luna mai sunt calificat sa reprezint firma impreuna cu alti 6 colegi din Ubi, la Corporate Games – Casino Pullman :)

Tineti-mi pumnii!

poza din header © http://en.wikipedia.org/wiki/File:Ace_playing_cards.jpg