Amintiri de nicaieri

Capra vecinului

noreply@blogger.com (Anonymous) — Sun, 19 Sep 2010 13:58:00 +0000

Nu-i așa că ne place să o privim și să râvnim după ea? Cu picioarele acelea subțirele, cu boticul acela simpatic, cum să nu iți vină să o iei acasă? Sau cel puțin, trebuie să vorbești despre ea cu tot satul, că altfel nu te simți bine. Așa-i? Știu, știu, e in natura noastră :))

Nu sunt religios, dar câteva din cele 10 porunci nu au nimic de-a face cu divinitatea. Și parcă era una care chiar ne îndrumă...capra vecinului e a vecinului și numai a lui...până la alte dispoziții.

Am fost azi la prima ședință cu părintii a lu' frate-meu. Da, nu sunt părinte, dar ai mei nu aveau cum să ajungă. Și chiar vroiam...prima mea ședință cu părinții...vai, dar ce imi va spune diriginta despre fratemiu. Ha-ha, am uitat că el nu-i ca mine. Nu aveam de ce ma teme.

Lăsând asta la o parte, mai tot timpul ședinței abia m-am putut abține din râs. Nu de ce spunea diriginta, dar perlele și gândirea părinților erau absolut apetisante. Și mă gândeam...doamne...ne mai mirăm de copii, că sunt așa cum sunt. Am impresia că viitorul zilei de mâine ar fi mai bun fără trecutul zilei de azi. :)

La un moment dat, în timp ce discutam despre situația școlară, absențe și ce vor trebui să învețe pentru bac, se trezește unul dintre părinti să întrebe: Cine este directorul actual? Și cel vechi este tot profesor aici? Am scos un HA destul de puternic de l-au auzit toți. Povestea stă cam așa: fostul director a fost reținut de anchetatori cum ca ar fi luat mită la bac. Ei, nimic nou sub soare, nu ar fi singurul. Cât de reală e povestea nu știu, deși probabil așa e. Uitați-vă la rezultatele de anul acesta. Aș spune că s-a făcut o treaba destul de bună cu împiedicarea fraudelor. Abia vedem și noi valoarea noastră. În sfârșit !!!

Pe mine nu mă interesează ce-i drept ce a făcut și ce nu a făcut. Dacă stau să mă gândesc bine, ce a făcut directorul nu are nimic de a face cu performanțele elevului. Iar ca profesor, directorul e ok. Și să analizăm puțin. De ce s-a întâmplat asta? De ce a fost prins cu "mita"? Exact, pentru că cineva i-a dat. Dacă nu mă înșel, chiar persoane care pun întrebări de genul părintelui cu pricina. Dacă nu i-ar fi dat nimeni, și nu ar fi insistat să ii primească, sigur nu se întâmpla asta. Dar vezi cum e omul? Întotdeauna trebuie să iasă cu basma curată. Lasă, bine i-a făcut. Ce-i trebuia lui. Nesimțitu'! ".

Știu, ce am făcut eu acum se numește judecată și chiar nu aș vrea să sune asa. Acest părinte era foarte nervos, se simțea în vocea lui, era în tensiune de ceea ce se întâmplă cu viata lui și bine-nțeles sigur se crede îndreptățit să arate cu degetul. La fel de bine ar putea fi unul care nu ar avea cu ce să plătească această "mită" și de asta se simte și mai "a nimănui". Pentru că dacă ar avea, nu ar mai fi atât de stresat. Dar după mine, stresul ți-l faci tu, nu alții. Tu le permiți să te streseze și să-ți strice liniștea interioară.

Nu zic că e corect ceea ce se întâmplă, nici pe departe, dar a cui e vina? Doar o parte trebuie să tragă și cealaltă să se spele pe mâini? De ce trebuie să arătăm cu degetul când știm foarte bine că și din cauza noastră se întâmplă asta. Întotdeauna mergem pregătiți cu ceva, că altfel nu ne ajută. Noi i-am învățat pe profesori și pe medici să ia bani care nu i s-ar cuveni. Și apoi tot noi ne plângem că dacă nu ii ducem ceva, nu se uită la tine. E cerc vicios. Mă înțelegi? Și totul a plecat de la noi. E normal să vrea in continuare să primească...doar e om, și odată ce a fost învățat așa, tu ai speranțe să se schimbe? Ce, tu te-ai schimba? Să fim serioși. Pentru unii deja este prea târziu.

Eu spun că data viitoare să fii corect cu tine însuți, să nu speri la un alt avantaj decât mintea copilului tău.

Mândria națională - o barieră a oamenilor încuiați

noreply@blogger.com (Anonymous) — Sat, 18 Sep 2010 10:43:00 +0000

Nu am putut înțelege niciodată mândria națională, mândria etnică sau apartenența la un grup religios. Pur și simplu mi se pare o prostie. Găsești în multe locuri insigne sau obiecte ce iți inspira mândria romanească. Păi bine, bine, dar și alții au la fel. Toată lumea e mândră că are naționalitatea pe care o are. Toată lumea se blochează aici. Ei sunt mai buni decât alții. Cum spunea bătrânul Carlin, It's all bullshit and its bad for ya. Așa se naște rasismul și războaiele. Din prostii de genul ăsta.

Vei zice probabil că am înnebunit, dar iți pot explica simplu. Poți fi mândru de ceva ce ai realizat cu forțele proprii. Cum ar fi...ai intrat la o scoală de prestigiu. Ai reușit să cumperi o casă. Poți fi mândru de asta. Ai crescut copii deștepți. Poți fi mândru de asta pentru că tu ai fost cel care a realizat acestea. În schimb, a fost un simplu accident genetic (de fapt un proces foarte complex, dar tot accident rămâne) de te-ai născut român, bulgar, german sau englez. Nu ai nici un merit pentru asta așa că, să nu fii mândru. Poți fi bucuros, dar nu mândru. Eu sunt bucuros ca sunt român, dar mândru, nici pe departe.

Cred că mândria asta a fost insuflată în noi de mici copii, atunci când nu puteam să ripostam și acum ni se pare totul normal. Iar mândria asta este strâns legată cu istoria țării. Am avut multe lupte, le-am câștigat pe toate...merită să fii mândru...flori...mândri să fi fost cei ce au luptat acolo și au câștigat. Tu? Nici stra-stra-stra bunicul tău nu era născut pe atunci :). Oricum ar fi, nu mă convinge nimeni altfel.

Stăteam mai zilele trecute cu un prieten, coleg de-al meu și mă întreba ce știu despre istoria noastră. Pai, multe și nu prea. Nu mi-a plăcut istoria...mă rog, aș fi vrut să o învăț dar datele mă omoară, iar proful vroia date. Iar eu, nu învățam si pace. Dar poveștile mi-au plăcut. Iar acum le caut peste tot. Știu, încă sunt copil.

M-a întrebat, și foarte buna întrebare fu, ce știu eu despre acei peste 1000 de ani de istorie a României care nu există. Ah, ce, nu știai ? Da, nu este...cineva a papat-o și ne întrebăm de ce. De pe la 150 de când au plecat romanii...alungați de popoarele migratoare, pana pe la vreo 1200 nu se știe mai nimic despre noi. Ce, tu știi ceva? Da, asa e, la școală am învățat de popoarele migratoare care au venit și au plecat, dar cam atât. Au venit, au luat ce le-a plăcut și pa, nu am mai auzit de ei. Cate o oră pentru fiecare popor migrator.

Deci? Noi ce-am făcut in acest timp? Unde eram? Cine ne conducea? Hm, sunt in ceață aici. Și tu ești la fel sigur. Doar dacă știi altceva concret; atunci, chiar te rog să îmi spui și mie.

Ei, cum spuneam, îmi plac poveștile, așa că, nu am stat pe gânduri, am intrat pe google și am căutat...istoria românilor. Am găsit câteva documente pe scribd, dar nimic satisfăcător. Cam tot minciunile ce le știam. Gândește-te, toată Europa ne știe mincinoși. Mințim cu istoria noastră, e normal să nu fim luați in serios. Ei știu mai bine ce s-a întâmplat. Iar noi venim cu baliverne. Când am fost în Giurgiu, în gara internațională, era o frescă pe un perete cu Imperiul Româno-Bulgar de pe la 1200. REPET, nu țin minte anii, așa că te rog să îmi tolerezi erorile. Sunt mici oricum. Un prieten din Bulgaria mi-a zis că de fapt a fost doar Imperiul Bulgar, care cuprindea și ținutul României de azi. Ce să mai cred? Iar acest prieten este profesor de istorie. Mai spune ceva.

Așa, revenind...am căutat pe net și am găsit un interviu luat d-lui prof. Neagu Djuvara. Interviu ce se găsește pe youtube și pe care te invit să îl urmărești. Tot ceea ce știai despre istoria noastră de la începuturi e posibil să fi știut greșit. L-am ascultat cu atenție și în sfârșit, cineva a avut curajul să nu mai tacă și să spună lucrurilor pe nume. Câtă dreptate are, nu știu, nu a fost acolo în acea perioadă, dar nici eu și nici tu. Totul e din documente. Iar dumnealui a avut acces la ele. Noi nu avem.

Uite aici link-ul către clipurile de la emisiunea lui Turcescu:

http://www.thepyramidpower.com/blog/2009/04/19/revolutia-lui-neagu-djuvara-romanii-erau-numiti-cumanii-negri/

Mai jos vei găsi și un interviu. Este diferit. Dar îl recomand să îl citești de pe următorul link. Cred ca este mai complet: http://old.cotidianul.ro/revolutia_lui_djuvara_romanii_erau_numiti_cumanii_negri-28017.html

Aseară mă uitam la ultimul link, l-am citit cu atenție. Românii să aibă strămoși cumani? De ce nu? Poate de asta ne este și rușine să recunoaștem adevărata istorie. Suntem niște barbari. Migratori. Păi ce...toată Europa e așa. Prin migrații s-au format popoarele.

Ce m-a deranjat însă au fost comentariile. Dacă ai răbdare, să citești și comentariile de pe al doilea link. Unele sunt scandaloase. Unii nici măcar nu vor să vadă o alternativă la ce au învățat. O țin pe a lor. Și multi, nici măcar la subiect nu rămân, se iau de alții cum că nu ar ști să scrie corect. Tipic învățătura romanească clasică. Nimic nou sub soare. Dar cel mai mult ma enervează faptul că s-a comentat atât de mult ai aproape denigrat cartea, fără măcar să o citească.

De aceea, azi, am dat fuga la librărie și am cumpărat-o. O am în față și am inceput să o citesc. Nu mă pronunț încă cu cele spune mai sus. Întâi să o termin. Să nu mai spun că interviul și cartea au fost in 2007. Simt cum am pierdut 3 ani degeaba.

Până atunci, povestire ușoară. :)

Ce trebuie să faci pentru o garanție la bicicletă?

noreply@blogger.com (Anonymous) — Wed, 15 Sep 2010 16:15:00 +0000

Stai să vezi ce am pățit azi.Sau nu, ce a pățit frate-meu. Eu doar m-am enervat. Și-a luat acum două săptămâni o bicicletă...cică firmă romanescă DHS. OK, chiar vreau să sprijin firmele românești...deși...la ce salariu avem nu prea îți vine. Și oricum nu cred că e romanească conducerea. In fine, să trec peste asta.

S-a dus in piață...că doar acolo găsești bicicletele DHS...ca să vezi!. In aceste două săptămâni frate-meu s-a dus de vreo 4 ori cu bicicleta să i-o regleze; ba cădea lanțul, ba nu ținea frâna cum trebuie, ba ținea prea bine că era frânată din start. Dar hai să închidem ochii și să le dăm o șansă. Nu numai producătorului, ci și vânzătorului. Până la urmă, o reglezi tu, ca nu îți cade mâna și nici altceva.

Na, e mountain bike...e luată pentru teren accidentat, nu asfaltat. Ei...nu a mers decât pe șoselele Bacăului, care sunt decente, și pe un drum pietruit, dar fin, de pe lângă lacul de acumulare. CUM E POSIBIL să se îndoaie urechea de care este prins deraiorul in așa de scurt timp?

Hai cu ea înapoi, doar avem garanție. Eu nu am fost, l-am lăsat pe el...el e expertul. RĂSPUNS: Păi din cauza ta s-a îndoit acolo, ai folosit-o prea mult.

NENEEEEE...două săptămâni...folosită prea mult? Unde, când? Încă nu a apucat să vadă muntele și s-a și îndoit...pe asfalt. Și logic că doar în folosire iți poți da seama de defecte, nu mergând pe lângă ea. Dacă nu îmi schimbi cadrul, măcar schimba-mi tipul de deraior, să îl prind direct pe ax. Atunci nu voi mai avea probleme. Îmi pare rău...dar știi, deraiorul e 50 lei. Asa, și? Ți-l dau pe ăsta înapoi, e tot una. Îmi schimbi tipul, până la urmă toată e in garanție, nu? Ce să fac, să cumpăr alt deraior? Și cu ăsta ce fac? Îl țin bibelou?

În fine, s-a întors acasă și am vrut să merg cu el...cică aș avea altă autoritate. Pace, am citit înainte certificatul de garanție. Aparent DHS și implicit vânzătorul se scutesc de orice fel de îndoire a cadrului. Doar dacă se rupe sudura, atunci ești salvat.

Așadar, dacă mi se rupe sudura pe munte și îmi rup gatul, pot schimba cadrul de bicicletă. Cred că acesta ar fi ultimul meu gând in acel moment, nu crezi?

DECI, întrebarea mea este...ce trebuie să fac pentru a fi valabilă garanția la bicicletă? Să nu merg cu ea? La protecția consumatorului m-am lămurit...am avut in trecut povești nemuritoare...sunt de tămâie pe acolo. Doar dacă se sesizează tot orașul mai fac ceva.

Am găsit răspunsul!!! Iupiiii...Să iau o bicicletă de firmă străină, de vreo 500 euro minimum! Cu salariul meu de 600 lei sau alocația de 42 lei a lui frate-meu!.

Succes...

Libertatea de la cunoscut

noreply@blogger.com (Anonymous) — Tue, 14 Sep 2010 15:40:00 +0000

Aşa ar suna in română "Freedom from the known" de Jiddu Krishnamurti. Nu iți voi spune despre ce e vorba pentru că probabil iți poți da seama, însă îți pot spune unde gasesti cartea. Am alaturat un "poster" ce te duce direct la pagina cu cartea de pe Amazon. Știu, e bătaie de cap să găsești o carte cum trebuie (de asta pun link-ul) ... setări de conturi paypal şi altele, dar in maximum 3 săptămâni o poți avea acasă. Trebuie doar să ai răbdare.

Totuși, de ce am adus vorba de carte? Pentru că se leagă bine de subiectul nostru...curajul de a începe o călătorie. Am văzut cele mai importante temeri, însă nu ți-am dat prea multe detalii, nu? Scopul meu nu este să îți spun totul pentru că nici eu nu știu, învăț pe zi ce trece. Nu vreau decât să dau câteva idei ce ți-ar putea fi de folos. Depinde de tine ce vei face cu ele.

De multe ori m-am simțit blocat, nu știam ce să fac. Vroiam să ies din mediul ăsta și nu știam cum. Sau aveam o idee, dar nu era deajuns. Trebuia să mă lepăd de câteva învățături date de familie. Uneori, acei 7 ani de acasă pot deveni o povară (nu mă refer însă şi la politețe). Dacă ai tăi nu au experiment pe propria piele ce înseamnă a călători, a fi liber, fii fără grijă, nu te vor înțelege. Nu au cum, pentru că aşa au fost învățați, să nu înțeleagă. Să nu mai spun ca întotdeauna școala îți va distruge spiritul de creație și de visare și va încerca să te facă profesor universitar, să știi de toate și să folosești acele cunoștințe in folosul altora, fiind răsplătit pentru o suma modică, în cazurile cele mai fericite.

Pot băga mâna in foc când spun că într-o lună de zile, plecat prin lume, înveți mai multe decât într-un semestru la școală. Acum nu spun să lăsăm școala și să plecăm cu toții :). Nu, are și școala rolul ei. Acea lună in care înveți atât de multe lucruri va fi in vacanță. Și vei spune...m-am saturat, vreau să mă odihnesc. Păi exact asta vei face, te vei odihni. Abia atunci vei învăța, fără să te aștepți. Nu mă crezi? Te provoc să-mi dovedești contrariul.

Hai să uităm de barierele date de familie și societate până la urmă și să îndrăznim să visăm. "Pune mâna și muncește" ar spune unii. Ce, știu ei ca tu nu muncești? N-au idee. Le spui că acum înveți, mai ai până la muncă. Încă nu ești pregătit pentru ea :) și nu vrei să faci vreo prostie atunci când te apuci. Oricum munca pe care o faci... călătorind... e mult mai plăcută și mai "profitabilă". Și încetează să te gândești numai la bani. Sunt lucruri mai importante. Spre exemplu zâmbetul unui moșuleț atunci când îl ajuți cu bagajul. Știu, ai prefera să o ajuți pe blonda de lângă el. E tânără, frumoasă, în toate puterile și are o gentuță de 2 kg. Dar atunci, cred că tu vei zâmbi mai mult, nu ea. Ah, dacă ești fată, inversează sexele, e același lucru.

Ai mai putea întâlni următoarea replică: "Mamă, stai acasă, ce te apucă. Nu e de tine. Pe vremea mea tot satul venea și te bătea să-ți vină mintea la cap". Știu, frumoasă expresie, dar am auzit-o într-una din călătoriile mele, pe când eram încă in România. Ce poți face? Să iți vezi de treaba ta...vremurile acelea nu vor mai veni iar morții nu se întorc in morminte. Sau întoarcă-se, n-au decât, de ieșit oricum nu vor ieși :)

Sau o alta..."Las' c-o să vad ce-o să faci la bătrânețe." În primul rând, vei avea ce povesti nepoților, nu să stai cu ei și să nu găsești un subiect de discuție. În al doilea rând, cine spune că la bătrânețe vei epuiza toate locurile în care poți călători. În astfel de cazuri extreme, o ultima sugestie ar fi rai-ul, dar biletul de întors s-a pierdut. Acum vei spune că se referea la pensie expresia asta....hai să lăsăm pensia, că doar nu din cauza ei stăm în casă la televizor și ne minunăm ce fac alții iar noi nu putem face.

Ia ascultă melodia asta ;) (Madalin Amon, Tatiana Stepa)

Madalina Amon- muntele

Revin...

Călătoriile - cum să îmi fac curaj

noreply@blogger.com (Anonymous) — Tue, 14 Sep 2010 10:30:00 +0000

Vreau să faceți un experiment. Opriți o persoana tânără pe strada și întrebați ce hobby-uri are. Nu uitați mai întâi să îi dați ziua bună. Veți rămâne surprinși să aflați cați tineri au ca hobby călătoria. Acum întrebați-i unde au călătorit. O parte din ei vor spune câteva țări străine, alții poate doar una, alții doar orașe din țară, dar majoritatea vor ofta pentru ca nu au putut ajunge mai departe de 100-200 km de oraș.

De ce? De ce doar atât? Ce i-a oprit să meargă mai departe. Frica! Frica de necunoscut, de nesiguranță, de singurătate, etc. Dar pe lângă frică, mai este un element foarte important, dar ignorat de mulți. Felul cum am fost învățați ne determină viziunea asupra vieții. Știm cu toții asta dar nu o conștientizăm cum și mai ales când trebuie.

Deși pot părea superficiale părerile mele, vă asigur că doar par. Toate acestea vor fi explicate mai pe larg in posturi viitoare.

Hai sa le luam pe rând. Ce putem face pentru a depăși frica:

1. Necunoscut - e un sentiment prostesc. Totul in viata e necunoscut. Nimeni nu știe ce va fi mâine, dar toată lumea face ceva, nu? Vrei un telefon nou. Acesta nu este necunoscut? Și totuși abia aștepți să pui mana pe el. De ce? Așa e, nu pot compara un telefon cu o călătorie. Și nici nu e cazul. Dacă ne e teama de necunoscut atunci mai bine ne așezăm într-un colț al camerei și așteptăm să treacă viața pe lângă noi. Această frică ține foarte mult de educația noastră și voi povesti îndată și despre asta. Ne e frică să mergem la școală? Majoritatea (cei sănătoși) vor spune nu. Și mergem, nu? Știm ce va fi? ... Atunci nu ne împiedică nimic să gândim că o călătorie este ca mersul la școală.

2. Nesiguranță - când la televizor și radio auzi doar știri cu violuri și crime atunci parcă ți se înmoaie genunchiul stâng, cel drept stă să cadă și nu-ți mai vine să te urnești din casă. Chiar mă întreb ,cum mai avem curajul să mergem la serviciu sau la școală? Eu zic să stăm in casă. Dar stai, că nici aici nu e bine, la câte spargeri s-au dat in ultima vreme, aș putea fi următorul. Să nu mai zic de un cutremur. Doamneeeeeee, unde să mă mai duc? Și iată că îți va răspunde, ca prin minune...pleacă în lume și vezi că lucrurile nu sunt atât de grave. Ba chiar s-ar putea să râzi de nesiguranța ta.

3. Singurătate - da, poate doar aceasta este o frică reală ce o poți avea... să nu pleci singur, să ai un sprijin moral lângă tine. Deși pare o frică de neînvins, ea poate fi trecută ușor cu o autosugestie la început. Gândește-te ca vei întâlni multe persoane ca tine ce fac același lucru. Partea frumoasă e că o dată pornit chiar vei întâlni aceste persoane. Sunt atâtea persoane ce călătoresc singure și nu au nici o frica. Și mai interesant este ca pe plan mondial, sunt mai multe fete cu rucsacul în spate decât băieți. Iar experiențele pe care le ai de unul singur nu se pot compara ca intensitate ca atunci când ești in 2 sau mai mult, in grup. Singur nu vei fi decât noaptea, dar și asta e discutabil :) .

Schite din Bacau - Salina Targu Ocna

noreply@blogger.com (Anonymous) — Wed, 08 Apr 2009 19:09:00 +0000

Din punct de vedere cronologic, localitatea Targu Ocna apartine generatiei oraselor feudale din Moldova. In evolutia localitatii, se pot distinge trei stadii: sat, targ si oras din 1774.

Orasul este cunoscut mai ales datorita salinei dar si pentru resursele naturale, cum ar fi apele minerale, conditii climaterice favorabile si frumusetea si varietatea peisajului. Pana la urma, Slanic Moldova se afla la doar 18 km departare. Astfel, in 1894 orasului i se atribuie statutul de statiune balneoclimaterica si abia dupa 108 ani, in 2002 este atestata ca statiune turistica de interes national.

Dar povestea nu se opreste aici.

Prin 1933, niste baieti curajosi numiti arheologi...ce n-as da sa fiu si eu printre ei, au descoperit pe platoul Podei - Tisesti primele asezari ce dateaza din epoca neolitica. Locuitorii acestor asezari erau cultivatori si crescatori de vite, dovada fiind numarul mare de oase de animale, rasnite si vase de provizii. Aparent, in acesta perioada isi are inceputul exploatarea sarii din aceasta regiune. Acest centru de exploatare va deveni cunoscut mai tarziu, in evul mediu.

Prin anul 1410, Alexandru cel Bun a daruit satul Stoenesti, care ulterior isi schimba numele in Ocna, unor frati de origine transilvaneana.

In 1502, Stefan cel Mare, intarea privilegiul acordat ctitoriei de la Putna de a avea in fiecare an de la ocna de la Trotus, "cate o suta si cincizeci de dropi de sare". Inca din secolul 17, atat de multa sare se scotea incat salina o trimitea in toata Tara Moldovei, Rusia si in alte tari, transportul facandu-se pe Dunare, apoi Marea Neagra pana la Constantinopol.
In secolul 18, cele doua localitati vecine, Ocna si Trotus erau in competitie pentru intaietate in zona, la inceputul secolului atribuindu-se localitatii Ocna calitatea de targ.

Pana in 1870 exploatarea sarii s-a realizat in camere in forma de clopot (ocne) cu diametre de vatra intre 35 - 85 m si inaltimi de 30-61 m. Dupa acest an, exloatarea sarii s-a facut in camere trapezoidale cu deschiderea de 35 m si inaltimi de 90 sau 60 m (mina "Moldova Vehe" respectiv, mina "Moldova Noua").Salina este amplasata la 240 m adancime si se intinde pe o suprafata de 13000 mp.

Legenda spune ca aceasta a fost descoperita de un haiduc urmarit de potera. Descoperirea l-a salvat de la pedeapsa. Acum pun eu intrebarea. Cum adica a descoperit salina? Ce, nu stia ca este acolo? Dateaza de atatia ani. Si oamenii pur si simplu au uitat de ea? Si asa de mare a fost redescoperirea asta incat l-au gratiat pe bietul haiduc. Probabil s-au gandit sa se ia de bietii lucratori din salina, asa ca au uitat de haiduc iar acesta a fugit...de aici putem presupune ca gratierea a fost mai mult fortata de imprejurari. :) Am putea banui asta, nu? Pana la urma prin potera intelegem un grup de oameni inarmati, mercenari de origine albaneza, angajati in garda domneasca din tarile romane, care aveau misiunea de a-i urmari si de a prinde pe rau facatori si pe haiduci. Dar ce rau au facut lucratorii din mina? Stiu...furau sarea :))

Ei, dar si legendele au un sambure de adevar, deci ... astept ipoteze.

In 2007 am intrat pentru prima data intr-o salina. La Cacica, judetul Suceava. Daca va uitati pe pungile de sare cumparate, mai ales pe cele din carton, sunt multe sanse ca acestea sa aiba scris ca au sare de la Cacica. Intrarea se face pe jos, pe scari (nu cu liftul :) ), si imediat cum intri simti un iz de petrol. Nu-i nici o problema, sarea e curata :) Iz-ul m-a fascinat insa. Si trageam in piept aerul curat al acestei saline. Si imi ziceam in gand...sa vezi ce ma purific eu acum. Pe jumatate am avut dreptate. Ideea este ca nu ar trebui sa aiba acest iz de petrol (sau poate nu stiu eu bine). In orice caz, a fost o experienta interesanta. Cand am iesit din salina, aerul de afara mirosea ca o ghena de gunoi, fara exagerare. Am vrut sa ma cobor din nou. Am intrebat persoana de la intrare, care este diferenta dintre salina si ocna. Mi-a raspuns fara sa stea pe ganduri... Pai, salina este facuta de specialisti, iar acesti specialisti, de la Cacica, se intampla sa fie polonezi. Ocna, pe de alta parte e facuta de....exact, ocnasi. Ca sa vezi. Pai probabil de asta este o biserica atat de mare la Salina Targu Ocna, ca ocnasii aveau nevoie de asa ceva. Cand esti ocnas...doar pe D-zeu il ai. :) Ce minti luminate avem si noi... :)

Spre rusinea mea, abia acum am intrat la Salina Tg. Ocna, pentru prima data. Intrarea se face cu autobuzul... interesant. Intrarea este 18 lei, dar neavand atat, am platit doar 15 lei...ultimii bani, dar bine-nteles, nu am primit bilet. Sunt foarte curios in ce buzunar au intrat. :) Primul lucru ce l-am cautat a fost bine-nteles acel iz, de la Cacica. Si l-am cautat, nu gluma. Am zis ca na, in autobuz, fiind cu usile inchise, nu se simte. Dar si cand am coborat...l-am cautat. Aveam plamanii plini cu aer de salina, dar nici urma de acel iz. Chiar ma indragostisem de el :( Asadar, m-am documentat si...mi-am luat gandul. Intr-o salina normala, nu ar trebui sa fie nici un iz de petrol. Sau daca e, e neglijabil. Va trebui sa ma duc iar la Cacica, pentru amintiri. :)

surse alternative: wikipedia ;), www.tirguocna.ro, http://ginap.wordpress.com (legenda :D)

Schite din Bacau - Poiana Uzului

noreply@blogger.com (Anonymous) — Wed, 08 Apr 2009 16:59:00 +0000

Satul a fost intemeiat prin anii 1850, la dorinta boierului Barbu Stirbey. Motivul? Hotii de vite si ovine treceau muntii spre Transilvania prin acest loc. Si ca solutie la aceasta, s-a gandit ca cei ce se vor stabili aici vor avea grija de toate. Primele case au aparut langa paraul Uz.. Prin anii 1900 erau deja 20 de case. Insa istoria nu a fost atat de blanda cu ei. In primula razboi mondial, odata cu retragerea Germaniei, doar praf si pulbere s-a ales din sat. Insa locuitorii se intorc si isi refac casele, astfel prin 1935 avea 120 de case. Tot acum apare o fabrica de otel si o uzina electrica.

Dar na, dupa cum era de asteptat, vine al doilea razboi mondial, si germanii, iar il distrug. Asa, probabil ca s-au distrat foarte bine prima data si le-a fost dor. Dar noi romanii sa ne lasam? Nu! Asa ca...iar s-au construit case. Aparent, in 1965 satul deja se extindea pe 80 de hectare. Si cu toate acestea...cum si acum se intampla de altfel, tinerii il parasesc. Ma intreb...sa fi fost oare plecatul la Targu Ocna, Onesti (fostul Gheorghe Gheroghiu Dej), Comanesti sau Moinesti? Acolo unde puteau gasi ceva de lucru, mai bun decat ce le oferea satul? Tind sa cred ca da. Eu personal m-as întoarce la sat.

Partea amuzanta vine in 1969. Ghiciti cine se hotaraste sa distruga satul din nou. Ati ghicit? Ok...Noi. Statul roman mai precis. S-a gandit sa construiasca un baraj in aval de Poiana Uzului, in punctul "Pivniceni", adica acum satul e sub apa ;). Baraj cu o inaltime de 82 de metri, lungime de 310 metri, o suprafata totala de 353 hectare si vreo 90 milioane m.c. de apa. A trebuit apa? ... sa fie din belsug. Cele 231 de familii au fost stramutate in satul Boiştea. Tin minte ca bunicul pomenea acest sat...nu stiu din ce motiv, eram prea mic pe atunci. Asadar, la ce e bun barajul? Pai sa alimenteze cu apa zona Moinesti- Borzesti, o zona ce inca nu se stie cum sta din punct de vedere industrial.

Acum satul nu mai e, doar fantoma lui, probabil...daca credeti in asa ceva. Cert e ca dintr-un punct turistic(vorbesc de baraj acum), acum s-a ales cam praful si pulberea, din nou...din neglijenta mai marilor.
La intrebarea: "De ce nu se mai face nimic in zona?" a venit un raspuns extrem de idiot: "Pentru ca nu avem drumuri bune in acea zona". Aha, dar drum pana la vila si-au putut face, nu?

povestea este inspirata din revista "STUDENŢIMEA băcăuană", nu stau foarte bine la capitolul tinere de minte ani si date exacte.

din aceeaşi serie: (imagini din lateralul si din coada lacului)

că tot veni primăvara...

Tentativă de zbor

noreply@blogger.com (Anonymous) — Mon, 30 Mar 2009 10:25:00 +0000

Lărguţa, Bacău

Harta pe Google Earth

Am fost invitat sâmbătă sa zbor. Un coleg are parapanta si s-au adunat mai mulți pentru a zbura in împrejurimile Bacăului. Stia că ma bate gandul dar niciodată nu am avut curajul. Si nu stiu cum s-a gandit el ca mi-as fi facut intre timp curaj. Ei bine...s-a gandit bine.

Ei au plecat de dimineață si plănuiau sa stea pana seara. Eu am avut un examen de 5 ore si nu am putut pleca devreme. Bine, pana la urma, examenul a durat cam 6 ore jumătate, dar nu a fost problema. In fine, am ajuns la locul cu pricina pe la ora 17. Destul de târziu, dar era lumina, iar soarele zâmbea.

Dar probabil asa a fost sa fie, ca ei chiar atunci coborau. Soare, soare, dar sus vântul bătea cu 50 km/h, asa ca nu s-a prea putut zbura decât dimineață din câte am înțeles.
M-am liniștit ca nu pierdusem chiar toată distracția. Dacă tot am ajuns in acel loc, am zis sa fac fotografii, altceva mai bun nu aveam de făcut.

There's a Law, there's an Arm, there's a Hand

noreply@blogger.com (Anonymous) — Mon, 30 Mar 2009 09:00:00 +0000

Vad ca toata lumea vorbește de accidente in weekendul asta. Ei, pot spune ca am avut si eu parte sa asist la unul. Dar nu din accident, din rea voință s-a întâmplat ce s-a intamplat. Vineri, senior frate al meu a fost talharit in fata blocului. Deci..talharit...adica i-a mai si dat una, nu a fost suficient sa il jefuiasca. I-a dat una si a fugit. Tipic! Ei, povestea frumoasa de acum incepe. Precizez ca a fost atacat de 4 persoane. Adica de doua initial si apoi s-au alaturat alte doua. Sa spunem ca a cam fost inconjurat. Alta precizare...Are 17 ani.

Buuun, faptul a fost consumat. S-a dus la politie impreuna cu tata, am ajuns si eu mai tarziu. Poate norocul a fost ca s-a dus la politia judeteana, adica unde, in cazul Bacaului, are sediul si politia rutiera. (nerelevant totusi). Fratemiu s-a apucat de scris. Eu ma plictiseam, ca nenea politist accentua fiecare detaliu, sa nu cumva sa fie lasat ceva in urma. Lucru extrem de bun, dar ingrozitor pentru rabdarea mea. In fine, in acest timp, vine un alt nene politist. Deschide calculatorul, intra in baza de date a evidentei populatiei si incepe sa caute. Foarte important a fost faptul ca fratemiu deja cunoastea pe unul dintre agresori. Cauta dupa nume si dupa anul de nastere cu o toleranta de + - 1 an. Se gasesc 40 de rezultate. Nenea politist de la calculator crucit. Multi. Ei, asta e. Si mi-i ia la rand. Asta-i? Nu! Asta-i? Nu!...si tot asa pana epuizeaza lista. Nimic. Nici unul. E frumos ca ai fotografii actualizate acolo :D Util si totusi restrictiv. Dar asta e lumea in care traim.

Asaaaaa...Deodata, vine un al treilea nene...afla despre ce e vorba, iese din birou, ies si ceilalti doi...si apoi se intorc...si cauta un nume...apar 4 inregistrari. Asta-i? Nu!, Asta-i? Nu! Asta-i? DA! :D Gata...l-am prins. Aparent fratemiu nu stia numele exact...Dar ce conteaza. I-a vazut poza si la identificat. Gata. Nu a trecut 45 minute si deja stiam cine e unul dintre agresori.

La un moment dat, un nene politist ii spune lui fratemiu sa iasa putin. Iese, intra inapoi, politistul de la calculator cauta o data a nasterii, da click pe un rezultat...Asta-i? Nu...Dupa inca o cautare a altei date de nastere, raspunsul este tot NU.

Vine replica politistului :D "Cum zici nu daca cei de dincolo au recunoscut ca ei au fost cei care au luat telefonul si te-au batut." :) Hopa...adica...au mai prins inca doi? Trecuse abia o ora de cand eram acolo :) Super tare :) Faptul ca nu i-a recunoscut nu e de condamnat, pana la urma nu a apucat sa vada decat pumnul venind.

La un moment dat (alt moment, na...repetările astea), am observat pe geam ca am blocat cu mașina un nene care vroia sa iasă, asa ca am ieșit din birou. Nu știu cum m-am nimerit ,dar un alt nene polițist...un al patrulea, intra deosebit de vesel într-un birou, având in mana o coada de matura de lemn :D Uuuups.
Am mutat mașina, m-am întors, tata era si el pe hol. L-am văzut pe băiatul ce il cunoștea fratemiu, era luat la întrebări pașnic. Tata era hotărât, ca atunci când iese din birou sa il apuce de brat cum numai el știe si sa se răstească la el. Ei, bănuind ce are in gând, i-am spus sa stea liniștit, suntem in sediul politiei si are cine sa aiba grija de el/ei. Nu prea am fost convingător, dar nu am terminat bine de spus astea ca si auzim ....BUUUM!...."Ei...stai liniștit.", zic eu, "Acum unul s-a împiedicat" :D ;). Gata, tata era fericit, se liniștise. Nu mai era treaba lui.

Sunt fericit să raportez ca până seara, a recuperat telefonul. Portofelul unde avea buletinul si câteva hârtii de la scoală (nu avea un chior in buzunar...e sarac fratemiu :D) a fost aruncat la ghena cea mai apropiată. Ce tampiți, daca au vazut asta, puteau macar sa il arunce intr-o gradina, ceva, nu la gunoi. Evident...nu a mai fost gasit. Inca... Dar gunoiul s-a ridicat, așa că, dacă până acum nu am aflat nimic, slabe sanse.

Trebuie sa mai spun ceva. Probabil, prinderea nu s-ar fi facut asa de repede daca fraierii nu ar mai fi agresat doua fete, acestia fiind prinsi cu 2 portofele straine in buzunar. Cred ca jandarmeria a fost foarte utila aici.

Ce ziceti? S-au miscat repede? Am vrut sa raportez aceasta intamplare pentru ca am auzit multa lume plangandu-se de politie. Ei, fiecare cu patania lui, dar in acest caz, jos palaria.

A Bunch Of Lonesome Heroes

noreply@blogger.com (Anonymous) — Mon, 23 Mar 2009 13:44:00 +0000

Sâmbăta, 21 martie 2009, a avut loc în Bucureşti o întâlnire interesantă. Şcoala de voluntari călători DRH Norvegia a ţinut o prezentare. Nu voi spune prea multe despre școală, informaţii suplimentare puteţi găsi AICI (în engleză!). Important este faptul că această şcoală trimite voluntari în Africa de sud (Zambia, Mozambique) și India. Deşi pentru mulţi cele cinci ore au fost un chin, eu deja eram cu gândul la plecare. Drept pentru care m-am și înscris, urmând să plec la sfârşitul lui Iulie.

Este frumos să ştii că mai sunt persoane interesate nu doar de binele lor ci și de al altora. Am participat ca un observator al invitaţilor. Aşa mi-am pus în gând. Eu am pus întrebări legate de faună, de tehnologii moderne cum ar fi curentul, posibilitatea de a comunica cu cei de acasă (internet, telefon). NU ţin foarte mult la acestea, dar atunci când ţânţarii sunt peste tot și există un risc ridicat de a lua malarie, atunci un dispozitiv special ce funcţionează cu baterii, ar fi minunat. Și mai minunat ar fi să ai unde să le încarci pe aceste baterii. Deci…pot spune ca sunt liniştit din aceasta privinţă.

Ce nu mi-a plăcut insă a fost modul cum gândesc anumiţi oameni. De genul…câţi bani se câştigă acolo…iar când răspunsul a venit firesc…153 dolari (a fost doar un exemplu)…deja totul s-a năruit „Cum? Doar atât? Pai ce să faci cu atât? Pentru atât mă duc eu acolo?” Deja în minte mi-a venit…”băiete…tu habar nu ai ce înseamnă voluntariat”. Bine-nţeles, această sumă reprezintă dublul salariului mediu de acolo, dar nici la acesta veste, persoana în cauză nu s-a liniştit…drept pentru care, după pauză, nici nu a mai venit.

O altă întrebare firească, dar totuşi, nu am considerat-o foarte utilă, pentru mine personal, a fost cea legata de siguranţă. Acum să fim serioşi…oriunde am fi, trăim cu un sentiment de falsă siguranţă. Bucureștiul cred ca este mai periculos. Dar aşa e…e o problemă, eşti printre străini, iar oamenii nu diferă intr-atât încât să credem că totul va fi bine. Siguranţa vine de la sine, atâta timp cât eşti precaut…adică…nu umbli singur pe stradă noaptea, mai ales daca eşti fata (din păcate, asta e tristul adevăr – frumuseţea costă). Și e la mintea cocosului totuşi…daca nu sunt oameni răi voitori, pot fi animale rău voitoare :D sau flămânde. Nu este exclusă întâlnirea cu un leu in pustietate :) O experienţă unică…probabil din toate punctele de vedere :)).

Mi s-a pus de multe ori întrebarea „Ştii ce vrei?” și răspundeam că da…dar nu puteam spune ceva anume. Ei, adevărul este ca nu ştiu ce vreau. Ştiu ce nu vreau. Și nu vreau să stau cu mâna în sân aşteptând să cadă ceva din cer . Vrei o schimbare, pui mâna și iţi faci acea schimbare. Sigur, există riscuri, fiecare le vede în felul său, dar…daca nu iţi asumi măcar un risc în viață, care mai este rolul ei?

Dacă aș lua exemplul celor ce trăiesc în oraş, inclusiv eu, pot spune că singurul scop este de a munci pentru altul ca noi să trăim în sclavie. BULLSHIT. Asta nu e de mine. Și mă bucur ca pe zi ce trece mă deştept mai mult (consider eu – alţii o vad insă ca pe o revenire în mintea copiilor. Păi daca nu ne jucăm, suntem ca și morţi). Uneori o vad ca pe un dezavantaj, nu mă înţelege multă lume, dar vor veni clipe mai bune.

Revenind la voluntariat, lansez o întrebare (puteţi ignora ce am scris) sau mă rog, mai multe întrebări: ”V-aţi gândit vreodată să faceţi voluntariat? Daca da, a fost realizat acest gând? Daca nu, ce v-a reţinut? Citind aceste rânduri, v-am deschis pofta spre aventură? ”

Furi cu lingura

noreply@blogger.com (Anonymous) — Thu, 19 Mar 2009 17:56:00 +0000

...asa i-a zis până la urmă fratemiu. De fapt, e o furcu-lingură, după cum se poate observa din imagini.
Aceleași instrumente ca și până acum, dar de data asta lemn de soc, uscat. Nu știu de ce am crezut inițial ca este tare...probabil pentru că era uscat. Mi-a plăcut mult așchia, parcă luam înghețată dintr-o cupă. Dar, și reversul, când luam așchii mai mari, mi-era teama ca aceasta să nu se ducă prea departe. Se așchiază in forma de felii. E bun, dar trebuie atenție totuși.
Nu am facut fotografii intermediare. Doar semifabricatul si produsul final.
Numai bine, am facut si prima besică :D:D:D hehe. M-am chinuit puțin.

Semifabricatul (bine, cel original nu avea cioturi):
3 vederi ale furcu-lingurei:
Am mers putin cam stramb cu fierastraul, dar...e bine asa :)

Before the Night Ends

noreply@blogger.com (Anonymous) — Thu, 19 Mar 2009 13:08:00 +0000

Acum, să nu vă așteptați ca toate postările vor fi la fel ca acesta :D

Before the Night Ends apare pentru prima dată, in anul 1993, sub numele To Take...To Hold în minunatul album In My Time. Compozitorul? Yanni. A fost dragoste la prima ascultare. Se intampla in 2000. De atunci i-am tot urmărit evoluţia si încă ce evoluţie... :)

Nu am cuvinte să descriu omul Yanni. A adunat muzicieni din întreaga lume, au format o echipă inchegată iar noi am intrat in visare :)

In 2007 (cred! nu sunt sigur) a început un proiect nou, Yanni Voices. Dacă până acum avea foarte puține melodii cu voce, acum s-a schimbat radical.

Leslie Mills a luat melodia "To Take...To Hold" si a transformat-o in "Before the Night Ends".

Eu, pe de alta parte am luat prima versiune și...mi-am început umila interpretare. Sper sa va placă deși pianul este cam dezacordat. Versurile le puteți citi mai jos.

"I close my eyes to see the world
I close my eyes so that it won't hurt
I'm sailing on blue ocean and flying to you

I catch my breathe under the full moon
A star that shines, so pleased to meet... you
Maybe I'll dream forever
And I'd like to love right here

Before the night ends
And dawn of a new day dawns
How I hope, how I hope
That out of this endless blue
Somehow I will find you
Before the night ends,
Before the night ends

I made a choice more than a few times
To walk a road that didn't end up so right
But I want to go the distance
I'd like to love right here

Before the night ends
And dawn of a new day dawns
How I hope, how I hope
That out of this endless blue
Somehow I will find you
Before the night ends,
Before the night ends

Close my eyes...
Never gonna let up...

Before the night ends
I hope I find you"
- Yanni & Leslie Mills-

I can't forget

noreply@blogger.com (Anonymous) — Thu, 19 Mar 2009 12:47:00 +0000

...but I don't remember what.

Am stat puțin pe gânduri, să pun, să nu pun...dar dacă tot am înregistrat, de ce nu...

M-am gândit bine. Voi avea cinci categorii prestabilite. Muzica, Fotografie, Woodcraft, Ganduri si Survival. Nu neapărat in această ordine. Dacă va mai aparea o categorie, veți afla :)

Cred că este important să avem alternative in afară de radio si televizor. Si cum poti afla de aceste alternative decat prin alții. Așa am patit eu in anul 2000. Si am fost așa de fericit incat nu am mai incetat să caut diferiti artisti. Deci, mă astept sa imi dați idei :)

Cât despre fotografie, e doar un hobby la care țin foarte mult. Poate cândva va fi, cine stie, un pas pentru foto-jurnalism. Este prematur totusi să spun asta. Nu e in plan, dar se poate intampla.

What the beep do we know?

noreply@blogger.com (Anonymous) — Wed, 18 Mar 2009 14:08:00 +0000

Vreau să deschid un topic interesant. și sunt sigur că mulți se gândesc la asta. Voi fi scurt, nu e prea mult de spus.

De ce nu avem documentație în limba română.

Poi, să vedem...dacă spunem că ducem lipsa de specialişti, am minţi. Avem, doar că majoritatea preferă să plece în alte țări. Din diverse motive, nu pot generaliza.
De obicei, toate materialele ce apar în țară sunt de la scoli, licee și universităţi. De obicei, la scoli sunt manuale şcolare și culegeri. Nimic important pentru cei ce termina liceul insă.
La universitate e altă poveste. Apar cărţi, note de curs, lucrări de laborator, dar sunt rare sau au circuit intern...nimeni nu-și dă cursul altui profesor. Nu e rentabil.

Trebuie ştiut faptul ca pentru orice lucrare scrisă fie ea carte sau articol intr-o revistă, aceasta se punctează și se adună la final de an. Motivul...dorinţa de a avea mai mulţi bani. E de condamnat? Pentru societatea în care trăim, nu :(

Și mai trebuie ştiut faptul că lucrările în limba română sunt punctate foarte, foarte puţin, pe când cele în limba engleză au un punctaj de invidiat. Mai mult, acum și revistele ştiinţifice cer ca regula obligatorie să se folosească limba engleză. Chiar dacă nu sunt reviste de circulaţie internaţională. Este suficient o participare din exterior și gata, toată revista e în engleză. Desigur, nu a fost aşa mereu, în ultimii ani insă, aceasta este tendinţa. Deci ar fi ilogic, în condiţiile date, să se facă lucrări în limba română. Eu nici măcar nu le traduc, le scriu direct în engleză...nu ştiu...îmi vine mai uşor la gândire si nu pierd timpul de doua ori. Dar va spun drept...as renunţa oricând la ele. Fapt ce aţi observat că am tradus câteva articole in limba română.

Să nu ne mai mire acest aspect. NU avem ce face...decât să învăţăm limba engleză. Până la urmă se doreşte globalizarea, nu? Lucru ce nu sunt total de acord cu ea. Dar na, ce D-zeu a stricat prin turnul Babel, noi să reparăm...sau mă rog...mai marii naţiunilor.

Câtă prostie pe capul nostru.

Prima mea linguriță

noreply@blogger.com (Anonymous) — Mon, 16 Mar 2009 18:15:00 +0000

Hehe, azi mi-au venit prin posta cuțitele Mora pentru linguri si nu numai :) Nu ma asteptam sa le aiba pe stoc dar...spre surprinderea mea sunt foarte cautate. Asadar, dupa ca am venit de la scoala m-am apucat de lucru. Si ce puteam oare sa fac decat o lingurita :) Una mica; nu am avut un lemn de diametru foarte mare :) si na...e prima mea lingurita :D:D Me very happy :) Am avut de ales intre un lemn de soc, uscat si gutui, acest adin urma fiind verde. Am ales gutuiul. Am lucrat mai bine. Acum, stiind faptul ca lemnul verde este predispus la crapare, ma astept sa se intample si cu lingurita mea acelasi lucru. Dar pana atunci, mai este.
Ok, prima imagine va fi cu cutitele. Mi-am luat 3... Mora model 162, 163 si 164. Am o mica problema totusi. Sunt stangaci, iar modelul 164 este ascutit doar pe o parte. Oricum, m-am descurcat.OK, iata si lingurita :)

Ca instrumente utilizate, am folosit o secure, cele trei cutie, dar de fapt, doar primele doua mai mult și briceagul (lama de cuțit, fierăstrăul si alezorul - când am dat gaura)

Urmatorul proiect: O furculita :D Asta e cu dichis :) dar ma descurc eu cumva.

Energyless - within sickness

noreply@blogger.com (Anonymous) — Mon, 16 Mar 2009 17:49:00 +0000

Trăim într-o lume ciudată. Probabil și cei de acum 100 de ani considerau asta pentru vremurile de atunci. Poate nu. Nu ne rămâne decât să inventam mașina timpului și problemele vor lua sfârșit :)

Eh, mă gândeam să va plictisesc cu o mica istorie a vieţii mele, poate doar așa m-as fi putut face înțeles, dar am ales să nu o lungesc foarte, foarte mult. Păi ce e de lungit, nimic nou sub soare, am urmat cursul vieții, ghidat de alții, astfel de la tâmplar am ajuns geamgiu, apoi operator calculator, referent pentru suport tehnic IT, webdesigner și în cele din urma profesor (ciudata trecere, nu ? :)) ). Să nu mai spun ca pana a începe toate astea, am fost inițiat în munca de la tara (cam tot ce se poate face acolo).

Îmi pun o întrebare. Care ar fi motivul pentru care m-am plimbat prin atâtea locuri. Dacă aș spune din plăcere, nu cred ca as fi credibil, probabil nevoia de bani și apoi nevoia de a avea și mai mulți bani.

Nu vi se pare ceva ciudat? Noi pentru ce muncim? Pentru bani? Sau pentru ca ne place și vrem să facem ceva util. Acum, sigur, ceva util facem, dar nu pentru noi și tocmai aici e problema. Trăim o forma de sclavie…sclavia moderna…sclavia banului.

Dar, daca nu ar mai fi nevoie de bani, atunci ce am face? Răspunsul imediat ar fi…nu ar mai fi nevoie să muncim. și aşa, este în natura umana să consumam cat mai putina energie. Ridic o alta întrebare însă. Daca nu mai consumam atâta energie, ce se întâmplă cu cea neconsumată? Crește la nesfârşit? Nu. Se consumă! Pe ce? Prin simplu fapt că stăm și nu facem nimic.

Aici vroiam să ajung.

Orice activitate pe care o facem este consumatoare de energie, și totuşi, mergem la muncă dimineața, avem încărcare, terminăm lucrul, mergem acasă și probabil vom face multe alte activităţi. Avem energie cât să ne ajungă o zi întreagă.

Total opus a ceea ce s-ar crede, prin simplu fapt ca nu avem încărcare, vom fi mult mai obosiţi și probabil nu vom mai face nimic când ajungem acasă. Dar ce vorbesc eu, sunt lucruri testate.

Am spus câteva cuvinte grele despre educaţie în postul trecut. și totuşi, fac parte din sistem...still :) Anul şcolar este împărţit în doua semestre (în case you didn't know that :D). Orele unui profesor nu sunt împărţite în mod egal intre aceste semestre. Unul de obicei va avea foarte puţine ore. Adică...2-6 ore pe săptămână (mă refer la ore cu studenţii, asta nu înseamnă ca nu trebuie să faci și altceva). Dar ce să faci în acest timp liber?...cercetare. Ce fel de cercetare?...cercetare intr-un domeniu comun cu al tău. Deci, nu neapărat pe specializarea ta, Ce se întâmplă dacă nu faci? Ai la rândul tău şefi care iţi sar pe cap, nu vei acumula punctaj la final de an și alte prostii ce genul asta, dar mai ales nu aduci bani facultăţii și celor din echipa proiectului. Ca de, unul munceşte, mulţi iau banii. De obicei, cel care munceşte e la urmă. Adică nu de obicei, întotdeauna. (Believe me, I know this shit)

Acum, haideţi să fim serioşi. Daca nu vrei să faci ceva, nu faci. Daca eşti obligat insa să faci acel ceva...totul e distrus. Noi zicem ca nu avem chef :), un mod frumos de a spune. Alţii ar spune WE DON'T GIVE A FUCK. De ce? Too much energy loss. Cu cât iţi doreşti mai puţin să faci ceva cu atât depui mai multa energie pentru a-l face. Sunt lucruri mai importante de făcut decât o cercetare care va ajunge intr-un sertar, și oricum, nu se va pune în aplicare (ca un caz particular, nu spun ca nu este nevoie de cercetare. Sunt multe proiecte foarte utile și ajung să fie puse în practica...dar să fim serioşi...în cazul României, puţine).

IN CONCLUSION

Ar trebui să înţelegem ceva din ce am spus mai sus? Hmm…acum îmi pare ca sunt prea multe povesti în zadar. Eu înţeleg aşa…daca faci ceea ce nu-ti place, consumi multa energie, mai multa decât daca ti-ar fi plăcut. Daca stai degeaba, consumi și mai multa energie. De aceea mi-am ghidat viata după principiul…dacă nu iţi place ceva, nu te mai apuca, dacă nu iţi mai place, este cazul să afli motivul; dacă ştii motivul, din experienţă…e mai bine să pleci indiferent.

Energyless, daca nu din cauza muncii, ci din lipsa ei. Nu aș putea fi portar sau paznic, nu aș putea fi multe lucruri ce implică statul degeaba, fără să fac nimic. A nu se confunda cu odihna prelungita. Să zicem doar ca o vacanță de 3 luni pentru studenţi este mult prea puţin. Creierul nu se odihneşte suficient in acest timp.

Am fost judecat că plec de la locuri bune, locuri unde nu iţi baţi capul cu foarte multă muncă și eşti plătit pentru asta. Lumea ar putea spune că sunt nebun. Cine nu ar vrea asta? MULTĂ LUME NU AR VREA.

În nebunia mea, voi face ce am făcut și până acum. Adică, voi bate fierul cat e cald, voi profita de orice îmi va aduce viața, sau mai frumos spus, apelez la o strofă dintr-o poezie de-a lui Leonard Cohen:

"Ring the bells that still can ring

Forget your perfect offering

There is a crack în everything

That's how the light gets în".

Iar în încheiere, îl citez pe George Carlin : "No one knows what’s next, but everybody does it"

Energyless - Introduction

noreply@blogger.com (Anonymous) — Tue, 10 Mar 2009 10:36:00 +0000

Nu cautați cuvântul in dicționar, nu cred că există. Dar probabil v-ați dat seama despre ce e vorba. ...sau...probabil că nu. Nu vreau să vorbesc despre criza energiei pe plan mondial, nu vreau să vorbesc despre orice fel de criză inventată de om pentru a manipula și a distruge alți oameni. Vrei să vorbesc puțin despre criza omului "manipulat".

Dar ce vorbesc, nu vreau să tin o prelegere (chiar dacă s-ar putea să o fac), ci doar să povestesc.

De când mă știu am fost pretențios, unii iau acest lucru ca fiind încăpățânat, mofturos, răsfățat și probabil alte sinonime. Dar hai să spunem că totul ține de zodie (nu că aș crede tot ce zice horoscopul zilnic, dar în mare, ca și caracteristici, tare mă regăsesc în ea). Încăpățânat sunt...dacă îmi propun ceva, nu mai contează ce zic alții...asta nu înseamnă totuși ca nu iau în considerare și opiniile lor. Doar le optimizez astfel încât să fie în sprijinul a ceea ce vreau eu :D:D Știu, sunt hoț, dar cum altfel poți fi? In ceea ce privește mofturos si răsfățat (nu prea am auzit asta de la alții, dar o spun eu acum) nu am cum sa fiu. Nu am trăit într-un mediu in care să fi avut prea mult și de prea bine ce duceam, alegeam doar ce imi convenea. Nu, dimpotrivă.
Tot ce am vrut să am, de obicei, mi-am luat după câțiva ani buni cu banii mei. Spre exemplu, bicicleta. Din clasa întâi ai mei mi-au zis...dacă iei premiul întâi...îți luăm... da știu...nu sunt singurul. Probabil si voi ați pățit la fel. E interesant cât de mult seamănă copilăriile noastre, nu? (făcând o analogie, nu literă cu literă)

Ei, si am luat premiul intai, dar draga bunică s-a grabit să imi ia un ceas mecanic...care oricum la varsta aceea nu stiam valoarea si l-am stricat in scurt timp. Deci, aveam ceas, nu am mai pupat bicicleta. Iar premiul intai nu s-a grabit să vină. Să spunem ca nu m-am mai omorat cu invățatul. Bine, premiul 3, mentiune sau...nimic :D dar imi luasem gândul. In fine, abia dupa ce am terminat facultatea :)) mi-am luat o bicicleta.

Si până la urmă ce sunt cu aceste comparatii cu note? Uită-te la ăla, a luat notă mai mare decât tine, tu de ce nu poți...lasă că ești pedepsit. Sună cunoscut nu? Pai, hehe...probabil ALA a luat nota mai mare decât mine pentru ca si el a patit la fel si nu a mai suportat sa fie pedepsit si de frica pedepsii, s-a apucat sa invete ceva ce nu il interesa dar era obligat sa invete. Asa ca am facut si eu acelasi lucru, sa fiu si eu dat drept comparatie pentru altii :))

Nu contest neaparat stilul de invatare, pentru ca nu am o solutie mai buna, doar scot in evidenta anumite nereguli.

Zilele astea am GÂNDIT, lucru ce nu l-am facut de ceva timp. Vizualizam in minte scoala si intamplarile de atunci, cat mai tin si eu minte. Toti avem amintiri placute si neplacute despre scoala...de la generala pana la facultate, dar...mai mult neplacute. Asa a fost si inca este sistemul.
Ma gandeam cat de daunatoare este scoala (chiar si gradinita), dar nu ea in general, unii profesori care tind spre a fi majoritari. Acum ma refer la studiile preuniversitare.
Inca de la inceput, am fost invatati ca daca gresim vom fi pedepsiti. De cele mai multe ori eram amenintati cu bataia, apoi, cand deja eram prea mari pentru asa ceva, cu pedepse precum statul in casa, calculator sub parola, etc. Cand vine vorba de pedepse, suntem foarte creativi.
Dar ca veni vorba de creativitate...prin simplu fapt ca greselile sunt pedepsite, noi facem exact ce suntem invatati, fara abateri. Incetam sa gandim, doar reproducem ce altii ne-au spus ca e bine.
Creativitatea moare, incet si constant. Daca incerci sa iesi din acesta stare, esti aratat cu degetul si s-a dus orice sansa de a reintra in colectivul de pana atunci.
M-am uitat pe youtube la o serie de clipuri, intr-unul dand un exemplu de educatie cat de cat corecta. La o gradinita, la o serbare de iarna, educatoarea a incercat sa faca o sceneta cu nasterea lui Isus. Astfel, erau 4 copii in rolurile principale, unul Isus si cei trei magi. Venise momentul in care magii vin si dau darurile aduse lui Isus. Primul spune: Ti-am adus aur, al doilea spune: Ti-am adus smirna, iar al treilea spune: Frank ti-a trimis asta (Frank sent this in loc de Frankinsence) - adica tamaie, in cazul nostru :). Adevarul este ca daca nu stiu ceva, copii isi vor incerca norocul, nu ii intereseaza daca e gresit. Acum nu spun ca daca gresesti inseamna ca esti creativ, dar ceea ce stim deja este ca daca nu esti pregatit sa gresesti, nu vei putea niciodata sa vii cu ceva original. Ti-e frica de ce vor spune altii. Si asta ne omoara.

Inchei paranteza (desi nu am anuntat ca voi deschide una) si revin la ceea ce e dureros. Fie ca ne place sau nu, noi avem acel spirit de turma innascut. STATI!!! Nu sariti pe mine, let me explain first :P. La un anumit nivel, fiecare face ceea ce vrea, nu neg...si atunci cand multi fac intr-un fel iar tu nu vrei sa faci ca ei, iti spui in gand sau chiar in fata lor, ca nu ai spiritul de turma sa faci ca ei. E normal sa gandim asa. Dar la un nivel mai inalt, toti suntem la fel. Toata lumea se duce la o facultate care crede ca i se potriveste, apoi toata lumea isi cauta de lucru pentru ca nu poti trai altfel (bullshit - voi reveni la aceasta remarca intr-un alt articol). Toata lumea face acelasi lucru. Suna a spirit de turma? Da...dar la un nivel mai inalt si inconstient, implantat fara de stire prin sistemul de stat, prin educatia data. Si eu sunt la fel, deci, nu va chinuiti cu comentarii ce combat aceasta idee. (Ca o paranteza, cand spun ca moldovenii sunt prosti, nu am nici o frica pentru ca si eu ma numar printre ei, deci ma fac si eu prost - so forget arguing with this. Prosti pentru ca nu stim ce e al nostru si nu stim sa ne pretuim pentru ceea ce suntem, nu pentru altceva).

Va urma...

Open Minded

noreply@blogger.com (Anonymous) — Mon, 09 Mar 2009 18:21:00 +0000

Nu mai rezist.

Inițial am hotărât să deschid un blog cu și despre o pasiune comună cu multe persoane si totuși... prea puține. Dar prea multe acțiuni ale oamenilor imi dau de gândit si ma scot uneori din minți. Oamenii ăstia chiar sunt orbi? Eu sunt orb? Care e adevărul?

Eh, toată lumea , sunt sigur de asta, se întreabă ce este adevărat si ce nu.

Deci, ce initial a vrut să fie un blog despre supraviețuire, bushcraft si cum îmi spunea Yety, self-reliance, am hotarât să îl fac All-in-One.

Acum, sunt sigur de asta, ce e mult strică. Fiecare blog cu tematica sa. Ei bine, nu vreau altfel :P. Ma puteți condamna? I dare you :)

Probabil, doar probabil, intr-un final voi face și un blog separat pentru fotografie, dar...momentan, un blog este suficient. Și este mai practic, nu? Can't keep track of each fallen robin, right?

Teme precum educație, religie, prostie omenească (nu spun ca eu aș fi mai deștept, nu sunt, dar...in my opinion, ok?) vor fi dezbătute si tare as vrea sa am si feedback. Să știu, sunt singurul bolnav pe această lume? :)

Parafrazând, cum mai am obiceiul, I'll be back!

Cuţite de supravieţuire

noreply@blogger.com (Anonymous) — Sat, 07 Mar 2009 09:44:00 +0000

Cuţitul este cel mai important lucru din echipamentul de supravieţuire.

În cele ce urmează voi încerca să acopăr, pe cât se poate, modul de alegere a unui cuţit de supravieţuire. Anticipez ca va dura ceva timp pana când voi termina materialul aşa ca îmi voi face un document separat. Numai bine, ca voi putea aranja mai bine fotografiile :)

Alegerea corectă a cuţitului de supravieţuire este mai mult decât un exerciţiu de individualitate - propria viaţa depinde de selecţia potrivită.

Oricine a petrecut mult timp în natură va garanta pentru utilitatea unui cuţit bun. Pentru un expert in supravieţuire cuţitul este unul dintre cei mai buni prieteni și cel mai atent păzit dintre uneltele sale de supravieţuire. Ca un bun prieten, cuţitul de supravieţuire nu îl va lăsa la nevoie.

Orice om avea un cuţit

A fost odată un timp când aproape toţi bărbaţii purtau cuţite, chiar și când aceştia erau in oraş, cuţitele fiind mici, de buzunar. Ori de câte ori o persoană mergea în sălbăticie, cuţitul de vânătoare, aşa cum era numit atunci, era întotdeauna la îndemână.

Astăzi, mulţi oameni au uitat de necesitatea de a avea întotdeauna un cuţit la ei. Într-adevăr a devenit un lucru obişnuit să întâlneşti oameni care se tem de cuţite şi pun la îndoială persoanele ce le transportă. Este trist faptul că majoritatea oamenilor din ziua de azi nu au nici o idee cu privire la utilizările multiple ale unui cuţit bun.

Eu, spre exemplu, port la mine un briceag multifuncţional Victorinox, briceag ce îl voi aminti mai jos, la o secţiune separată.

Cuţitele de supravieţuire fac parte din echipamentul obligatoriu

Cel mai important articol al echipamentului de supravieţuire este cuţitul şi este unul din cele 15 articole esenţiale ce toţi „supravieţuitorii” ar trebui să le aibă cu ei. Un cuţit bun face cam tot ce e nevoie pentru a trăi sau chiar prospera in natură. În acest sens, cel mai bun cuţit de supravieţuire va avea o construcţie solidă, va fi dintr-un material de bună calitate, va avea o îndemânare si funcţionalitate ridicată.

Ce sa evităm la cuţitele de supravieţuire

Pentru cei lipsiţi de experienţă, cuţitele de supravieţuire sunt adesea imaginate ca fiind cuţite imense tip Rambo, cuţite ce apar in filmele de la Hollywood. Deşi arată ca fiind arme potente, ce ar fi in stare să dărâme lumea, aceste cuţite sunt supradimensionate și nu sunt nici pe departe cuţitele folosite de experţii in supravieţuire. Cuţitele mari sunt greu de controlat deoarece sunt foarte grele si voluminoase.

Cuţitele cu ambele muchii ascuţite (baionete) sunt in special pentru înjunghiere. Încă mai am, la tara, lăsat moştenire de la bunicu’ vreo două. Foarte bune pentru specialitatea lor, dar și grele. Problema lor este ca vârful este relativ slab si este predispus ruperii. In plus, a doua muchie ascuţită nu este necesară și ar putea răni utilizatorul.

Am văzut in comerţ multe cuţite de supravieţuire ce au mânere goale pe dinăuntru. Ideea este ca se pot stoca anumite elemente, ce-i drept esenţiale pentru supravieţuire, precum bete de chibrit, o busola (cat de rudimentara e, tot e buna de ceva, deşi pe mine m-a derutat. Dar sa spunem ca…nu ştiam sa o folosesc :) ), mânerul fiind impermeabil. O problemă a acestor cuţite este faptul ca tind sa fie mai slabe decât cele cu mânerul solid. Desigur, sunt excepţii, dar dacă stăm să ne gândim, cred că in general, este mai bine să avem echipamentul de supravieţuire in altă parte. Nu de alta, dar dacă e sa pierdem cuţitul…aşa, ca prin minune, măcar avem ceva pe care ne putem baza.

Totuşi, cele mai bune cuţite de supravieţuire sunt de fapt, destul de modeste. Mulţi dintre cei cu puțin experimentaţi ar trece peste ele, considerându-le cuţite de începător.

Lungimea optimă a lamei unui cuţit de supravieţuire

Cel mai bun cuţit de supravieţuire trebuie să poată fi folosit în cât mai multe împrejurări. În acelaşi timp insă, trebuie ţinut seamă de volumul și de greutatea sa, ca de altfel cum trebuie avut grijă cu orice articol din echipamentul de supravieţuire.

În general, un cuţit ideal ar avea lungimea lamei intre 10 si 15 cm, dimensiune optimă pentru mărime și manevrabilitate. O mărime a lamei mai mare este nejustificata și se adaugă la greutatea și volumul echipamentului ce trebuie carat.

Dacă totuşi este nevoie de o lama mai mare, atunci probabil ar fi mai bine dacă se optează pentru o macetă sau un topor. In orice caz, tot ar trebui să existe în echipamentul de supravieţuire un cuţit cu lamă normală.

Prelungirea lamei cuţitului

Cel mai bun cuţit de supravieţuire este construit dintr-o singură bucată de metal, la care se pot ataşa dale din diverse materiale pentru a forma un mâner confortabil. Prelungirea lamei poate fi completă sau îngustă.

- Cuţitele au prelungire completă sunt acele cuţite la care lama se contopeşte cu mânerul. Pentru confort se pune câte o dală din alt material pe fiecare latură. Pentru a face economii de greutate, la unele cuţite nu se mai pune acest material de adaos, metalul fiind lăsat neacoperit.

- Cuţitele cu prelungire îngustă își reduc dimensiunea lamei astfel încât aceasta să intre in mâner. Adesea mânerul este compus din discuri din piele, dar este nevoie de multa dibăcie pentru asta. Câteodată acestea au la capăt o măciulie.

Cuţitele de supravieţuire ieftine sunt de multe ori făcute astfel încât lama să fie separata de mâner. Punctul slab al acestor cuţite se află la îmbinarea lamei cu mânerul. Trebuie evitate astfel de cuţite ieftine in favoarea modelelor mai sus menţionate.

Tipuri de lama de cuţit

Exista doua tipuri principale ce lame de cuţit, fine si zimţate (cu seratii).

Lamele cu seratii se comporta bine la tăierea materialelor sintetice, haine si carne. Pentru autoapărare și cazuri paramedicale, marginile cu seratii sunt o alegere bună. Un dezavantaj al muchiilor cu seratii este ca acestea sunt dificil de ascuţit in natură. Acest lucru este cu siguranţă un dezavantaj mare. In plus, cuţitele cu seratii nu sunt eficiente pentru gravuri sau pentru a ciopli.

Pentru majoritatea situaţiilor de supravieţuire, o lamă fină este cea mai bună alegere. Cu o astfel de lamă se poate grava, ciopli și tăia. Chiar dacă nu trece prin folii de nailon, haine sau carne la fel de bine precum lamele cu seratii, își face treaba. Iar, ca un avantaj suplimentar, lamele fine se pot ascuţi chiar și de o piatră sau o bucată de ciment, în caz ca nu este la îndemână o piatră specială de ascuţit. Lamele cu seratii au nevoie de un aparat special pentru aceasta.

Multe cuţite de supravieţuire au pe partea din spate (opus tăişului) un fel de fierăstrău menit să taie prin metal sau lemn. In majoritatea cazurilor, precum cuţitele tip Rambo, acest fierăstrău nu prea își face treaba. Dacă este necesar un mic fierăstrău, este de preferat să se ia unul separat si să nu se pună bază pe cel de pe cuţit.

Grosimea lamei cuţitului

Cele mai bune cuţite de supravieţuire au in general o grosime a lamei intre 3.5 si 6 mm. Daca lama este mai subţire devine prea flexibilă iar dacă este prea groasă nu va fi bună pentru lucru de fineţe. Este foarte important ca vârful cuţitului să fie rezistent pentru că este zona cuţitului cea mai probabilă de a ceda.

Materiale pentru lama cuţitului

Sunt doua categorii de materiale principale ce se folosesc la fabricarea cuţitelor de înaltă calitate:

- Lamele din otel inoxidabil sunt rezistente la rugină, putându-se lucra foarte bine în medii umede. Au nevoie de mai puțină îngrijire decât cuţitele din oțel carbon. Ca și dezavantaje pot spune că acestea tind să fie mai scumpe și nu își menţin o muchie ascuţită la fel de bine ca cele din oțel carbon.

- Lamele din oțel carbon vor rugini dacă nu sunt folosite în mod regulat sau dacă nu sunt acoperite. Multe persoane susţin că lamele din otel carbon rămân ascuţite mai mult timp decât cele din otel inoxidabil.

Cuţite din dotarea personală

Inainte de toate ar trebui sa mentionez faptul ca toate cutitele ce vor fi prezentate (exceptand briceagul Victorinox) sunt facute la comanta (custom made). Ei, acum sa nu va inchipuiti ca m-am apucat de acest mestesug, desi m-ar incanta. Timpul insa nu imi permite momentan. Toate au fost desentate si apoi executate la o fabrica din oras. Din pacate, nu toate aceste cutite au lame de calitate. Ma rog, sunt din otel inoxidabil, dar si acesta are mai multe grade de calitate :).

Deci, incepand cu primul si cel mai mic cutit:

E mic, îndemânos, si îl foloseam la munci de fineţe, si bine-nţeles pentru bucătărie. E foarte îndemânos, dar neavând o teacă, l-am pus intr-un tub de burghiu si nu mi-e îndemână să îl tot iau cu mine. Oricum, am renunţat la acesta de îndată ce mi-am luat briceagul.

Acest cuțit este moștenire de la bunicul. Fiind vânator, avea intotdeauna un cuțit la el, iar acesta este ultimul pe care l-a avut. La fel, a fost facut la comandă, doar că, cu acesta, a dat-o in bară. Pot spune că e unul dintre cele mai slabe ca și calitate a materialului. Bine, iși face treaba totuși. Imi place insă că mânerul este mai greu și imi oferă un bun balans al cutitului, e foarte indemanos. Mi-aș dori un astfel de balans la o sabie, spre exemplu. Deși manerul este cilindric, ceea ce ar părea că lama și manerul se unesc undeva, vreau să mentionez că este dintr-o bucată, doar partea de protecție este sudată. Pentru ce a fost proiectat, nu există nici un risc de a ceda in zona de lângă sudură.

Acest cutit a fost inițial facut pentru pescuit. Are o formă specifică, pentru a ușura curățatul peștelui si tot ce se mai face la pescuit cu un cutit. Nu pot vorbi prostii, nu imi place pescuitul, deci...nu stiu ce s-ar putea face exact :) (Acum... nu va gândiți, idei vagi am :)). Imi place mânerul de aceea l-am adoptat la urmatorul cutit, design propriu.

Ei, am ajuns deja la ceea ce folosesc in mod regulat atunci cand plec in natură. De observat că nu spun "la munte". Natura nu stă doar in munte.

Să vedem ce are acest cuțit de țin așa mult la el. Păi, fară intenția de a mă repeta. E conceptul meu. Vorbeam mai sus de cateva lucruri ce ar trebui evitate la un cuțit de supraviețuire. Așa e, după cum observați, aparent eu nu le-am evitat. Bine, nu chiar. La ce mă refer? In primul rand la lama dublu ascuțită. Nu este dublu ascuțită decât la vârf, asta să imi permită înjunghierea (sună ciudat...dar când stai față in față cu ursul la 5 m distanță, sună chiar foarte frumos - din fericire, nu a fost nevoie de acțiuni drastice). Totuși, am observat o mica problemă cu varful; ar da semne de cedare...spun ar da, pentru că până acum se ține bine. Asta datorită materialului. Putea fi mai bun totuși. Întotdeauna sunt nemulțumit, deci...imi voi critica destul de des vorbele, acțiunile si altele.

Mai puteti observa, o altă caracteristică ce s-ar fi putut evita, doar ca eu nu am vrut, asa ca am facut tot posibilul sa fie bine...bine, eu si meșterul de mi l-a executat :D. Are un mic fierastrău. Problema este că ...e chiar functional, dar sa fie lemn sau os. Metal nu poate. Ceea ce sunt OK cu asta.

O alta mică problemă, nu se poate observa, dar va zic eu, manerul este mai subțire decat cel al cutitului roșu prezentat mai sus. La timpul respectiv, nu am avut suficient material suplimentar.

Obsevati bine-nțeles și o teacă. Ei, acesta e facută la masșna de cusut. M-am chinuit atunci...ce-i drept..nu stiu daca implinisem 18 ani....nu nu, sigur nu implinisem. M-am chinuit cu pielea și ața, că de cusut, știam destul de bine. Si puteți observa că am inceput la un moment dat să mă plictisesc :))

Acum, nu voi sta să povestesc prea multe despre briceagul multi-funcțional VictorInox. Tot ce voi spune este faptul că după ce l-am cumparat, nu mi-a mai trebuit o altă unealtă pentru portul prin oraș sau lucrul in casă. Am fost foarte surprins de calitate si de funcționalitate. Mă mir cum de nu face și cafea :))

Are cam tot ce-mi trebuie. Lamă de cuțit mare, blocabilă; patent cu taietor de fire, pilă si fierastrau de metal, fierastrau de lemn, foarfec, două șurubelnițe in cruce, deschizător de capace, șurubelniță lată, desfăcător de conserve, "bortificator" (cum imi place să râd pe seama lui - adică un mic alezor pentru dat gauri in lemn), nelipsitul tirbușon cu o mică surubelniță lată (mică de tot), scobitoare si pensetă.

Cred ca am spus toate. Oricum, sunt multe, atât accesorii cât si functionalități. Desi pare ca nu e nevoie de atatea, eu le-am folosit pe toate. Chiar și scobitoarea :)

Cam atat cu acest articol. Sper sa fie de folos cuiva.

Numai bine.

Avem timp

noreply@blogger.com (Anonymous) — Tue, 03 Mar 2009 19:18:00 +0000

In timp ce mă gândeam la un următor eventual articol legat de supravieţuire, o prietenă mi-a trimis un link cu o poezie de-a lui Octavian Paler. Si mi-a plăcut atât de mult, încât nu voi face o trimitere la sursă ci o voi salva cu această postare.

„Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm in dreapta si-n stânga,
să regretam c-am greşit și să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii si să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim și să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii și boli,
să învinovățim destinul și amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungam întrebările, să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii și să le uitam după-aceea,
avem timp să primim daruri și să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puțina tandreţe.
Când să facem și asta - murim.
Am învățat unele lucruri in viață pe care vi le împărtașesc și vouă !!
Am învățat ca nu poţi face pe cineva să te iubească
Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită.
Restul ... depinde de ceilalţi.
Am învățat ca oricât mi-ar păsa mie
Altora s-ar putea să nu le pase.
Am învățat că durează ani să câştigi încredere
Si ca doar in câteva secunde poţi să o pierzi
Am învățat ca nu contează CE ai in viață
Ci PE CINE ai.
Am învățat că te descurci și ti-e de folos farmecul cca. 15 minute
După aceea, insă, ar fi bine să ştii ceva.
Am învățat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii mai bine să facă
Ci cu ceea ce poţi tu să faci
Am învățat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva
Am învățat că oricum ai tăia
Orice lucru are două fețe
Am învățat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea să fie ultima oară când ii vezi
Am învățat că poţi continua încă mult timp
După ce ai spus că nu mai poţi
Am învățat că EROI sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie
Indiferent de consecinţe
Am învățat că sunt oameni care te iubesc
Dar nu ştiu s-o arate
Am învățat că atunci când sunt supărat am dreptul să fiu supărat
Dar nu am dreptul să fiu si rău
Am învățat că prietenia adevărată continuă să existe chiar și la distanță
Iar asta este valabil și pentru iubirea adevărată
Am învățat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu
Nu inseamna că nu te iubeşte din tot sufletul.
Am învățat că indiferent cat de bun iţi este un prieten
Oricum te va răni din când in când
Iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.
Am învățat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii
Câteodată trebuie să înveți să te ierţi pe tine însuți
Am învățat că indiferent cât de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am învățat că trecutul si circumstanţele ți-ar putea influența personalitatea
Dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii
Am învățat că, daca doi oameni se ceartă, nu înseamnă ca nu se iubesc
Și nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc.
Am învățat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am învățat că doi oameni pot privi acelaşi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am învățat că indiferent de consecinţe
Cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung mai departe in viață
Am învățat că viata iţi poate fi schimbată in câteva ore
De către oameni care nici nu te cunosc.
Am învățat că și atunci când crezi ca nu mai ai nimic de dat
Când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.
Am învățat că scrisul
Ca și vorbitul
Poate linişti durerile sufleteşti
Am învățat că oamenii la care ţii cel mai mult
Iţi sunt luaţi prea repede ...
Am învățat că este prea greu să-ți dai seama
Unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii si a-ti susţine părerile.
Am învățat să iubesc
Ca să pot să fiu iubit.”

Dezbrăcarea paradoxală

noreply@blogger.com (Anonymous) — Tue, 03 Mar 2009 08:52:00 +0000

sau Paradoxical Undressing, varianta în engleză.

Îndepărtarea irațională a hainelor amenință supraviețuirea victimei aflată în hipotermie.

Despre ce e vorba?

Victimele care sufera chiar și de o ușoară hipotermie sunt expuși adesea hotărârilor incorecte, ceea ce este cunoscut în cercurile de alpiniști ca fiind "prost rece" ("cold stupid"). Un comportament obișnuit, dar mai ales bizar al victimelor aflate în hipotermie, este o enigmă cunoscuta sub numele de "dezbrăcarea paradoxală".

După cum probabil știți, cauzele generale de hipotermie sunt: scăderea producției de căldură în organism, creșterea pierderii căldurii din organism și incapacitatea organismului de a regla temperatura sa de baza.

Hipotermia poate avea loc în orice moment când temperatura mediului ambiant este sub cea a corpului și apare în mod obișnuit în supraviețuirea pe timp de iarna. Dacă îmbrăcămintea este udă, efectul de răcire poate crește foarte mult șansa de a deveni hipotermic.

Dezbrăcarea paradoxală are loc atunci când o persoană își scoate hainele calde în timp ce este în stare de hipotermie, ceea ce duce la o pierdere și mai mare de căldură. Deoarece suferă de frig și temperatura corpului lor este sub pragul de siguranță, pare nelalocul lui faptul ca își scot hainele calde provocându-și astfel o stare și mai accentuată de răcire.

Pentru a fi siguri, fenomenul de dezbrăcare paradoxală este o enigmă pentru a contracara comportamentul așteptat. Având temperatura de baza sub 32 grade Celsius, suferinzii de hipotermie se dezbracă frecvent. Victimele urbane ale hipotermiei, care sunt găsite într-o stare de dezbrăcare sunt adesea considerate victime ale atacului.

Recenta tragedie a lui James Kim (articol in engleza) este una dintre cele mai recente cazuri de dezbracare paradoxală. Kim a fost găsit asezat în zăpadă, cedând hipotermiei în timp ce încerca să iasă din maşina inzăpezită. El si-a dat jos mai multe articole de îmbrăcăminte, inclusiv pantalonii.

De ce apare dezbracarea paradoxală la victimele hipotermice? De ce sunt adesea găsite în diferite stadii de dezbrăcare atunci când acestea, in mod logic, ar trebui să poarte cât mai multe haine cu putintă?

Psihologia acestui fenomen

Pentru a înțelege misterul prin care victimele intrate în hipotermie se expun dezbrăcării paradoxale, trebuie să știm ceva legat de modul în care organismul încearcă să se protejeze, atunci când este constrâns de frig.

Pe măsură ce corpul nostru se răceste, acesta deviază sângele de la extremități în interior în scopul de a proteja organele vitale. Acesta este motivul pentru care picioarele și mâinile se răcesc primele.

Deviația sângelui către interiorul corpului și departe de extremități se realizează prin intermediul vasoconstricției circulației periferice. Acest lucru permite părților exterioare ale corpului să devina mai bune izolatoare, deoarece se pierde mai puțină căldură spre exterior.

Şi acum, cheia pentru dezbrăcarea paradoxală. Vasoconstricția apare atunci când mușchii vasculari se contractează. Acest efort necesită un aport constant de energie sub formă de glucoză înmagazinată in organism. Totuși, datorită lipsei de sânge ce ajunge la acești mușchi, în cele din urmă obosesc. Pe măsură ce mușchii vasculari rămân fără energie, ei obosesc, se relaxează și vasele de sânge se deschid. Acest lucru este cunoscut sub numele de vasodilatare.

Odată cu vasodilatarea, o infuzie de sânge cald din interiorul corpului se repede catre extremităţile periferice. Acest lucru determină victima hipotermică să simtă o caldură prea mare şi începe să înlăture hainele, în contradicţie cu realitatea, temperatura corpului lor continuând să scadă.

Sângele cald al victimei ce năvălește din interior, împreună cu îndepărtarea hainelor calde, determină temperatura corpului să scadă și mai repede. Astfel se grăbește moartea prin hipotermie si rezultă într-un alt caz de dezbrăcare paradoxală.

Este cunoscut faptul că alpiniștii aflați în hipotermie îndepărtează hainele calde și rezistă eforturilor salvatorilor de a-i încălzi. Este interesant de observat că nu există nici un cunoscut, victimă a hipotermiei, care a ajuns la stadiul de dezbrăcare paradoxală și a supraviețuit fără intervenție din exterior.

Să aveți întotdeauna un kit de supraviețuire

Acum, că stim cauzele dezbrăcării paradoxale, trebuie să stim cum sa evităm acest stadiu al hipotermiei.

În primul rând, asigurați-vă că întotdeauna aveti kit-ul de supravieţuire la îndemâna atunci când vă aventurați în sălbăticie. Kit-ul de supravieţuire ar trebui să aibă elementele de bază: alimente suplimentare, apă, haine uscate calduroase, mijloace de a face un foc şi mijloace de a face un adăpost. De asemenea, trebuie să aibă mijloace de semnalizare pentru potentialii salvatori, ajutoare pentru navigaţie precum hărţi, o busolă şi chiar o unitate GPS (aceasta din urmă insă necesită resurse financiare mai mari). Se subînţelege faptul ca trebuie cunoscut modul de utilizare a elementelor kit-ului de supravieţuire.

Articol tradus si adaptat. Sursa este disponibila aici.

Intr-un articol viitor voi vorbi despre elementele kit-ului de supravieţuire.

Hooray for most things!

noreply@blogger.com (Anonymous) — Mon, 02 Mar 2009 12:59:00 +0000

"I never joined the Boy Scouts. I don’t trust any organization that has a handbook", spunea regretatul George Carlin. Nu ma chinui sa traduc. Consider ca pana acum, cititorul ar fi trebuit sa dobandeasca cateva notiuni de engleza. Pana la urma...suntem pe drumul unirii limbilor ;) Nu sunt total de acord cu asta, dar nici nu strica un astfel de gand. Bine macar ca nu va trebui sa inventam din nou un turn Babel.
Si totusi...avem nevoie de manuale. Uitam de tehnicile stramosilor nostri de a supravietui si ne bazam prea mult pe masini. Nu am nimic impotriva masinilor (pana la urma...scopul final al fiintei umane este de a consuma cat mai putina energie...de ce? pentru a supravietui). Dar, nu ati observat ca...ceva parca ne lipseste? Si nu ati observat ca...toata lumea raspunde la intrebarea "Ce iti place sa faci?" cu..."Sa calatoresc." ? Problema e ca doar 10 % poate chiar calatoresc, ceilalti...doar le-ar placea sa calatoreasca. Si pana la urma, extragand esentialul...sa supravietuiasca in orice loc ar fi.
Probabil nu v-ati gandit prea mult la asta, dar...stiati ca e mai dificil sa supravietuim in oras decat in natura? Nu ma credeti? Probabil ca da, atunci cand veti fi pusi in situatia de a supravietui unui incediu...intr-un apartament de la etajul 3(spre exemplu). Unde veti fugi? Buna intrebare, desi ar fi trebuit sa fie una banala.
Aveam de ceva timp acest gand, de a infiinta un site de supravietuire. Dar m-am gandit...nu stiu daca de un site este nevoie. Poate un blog. Diferenta nu e mare, dar totusi, exista.
Probabil mai asteptam ceva timp daca nu dadeam de curand, adica...acum 2 ore...de doua bloguri ce le-am gasit interesante ca abordare si nu numai. Cel mai important lucru este ca au acelasi interes.

bushcraft-romania.blogspot.com
yety-bushcraft.blogspot.com