am timp liber?

Dumnezeu Regele Coardelor

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Sun, 08 Sep 2019 16:41:00 +0000

Dumnezeu le-a făcut pe toate, apoi a făcut peștele și la urmă: o fată.

I-a chemat pe la el, le-a dat de mâncat, de băut, au fumat ceva; apoi i-a trimis la culcare.

Dimineață a luat-o pe ea de o parte și i-a zis:

“Du-te cu omul ăsta și faceți-vă un viitor împreună. E om bun.”

Apoi l-a luat pe el pe după umeri și i-a șoptit în ureche:

“Ia-o așa și zii așa...te iubesc de mor, nu mai pot de dorul tău, nu dorm nopțile, îmi place mult cum arăți gagico... du-o pe club în Spania, ai grijă de ea, face-ți bani. Că omul.. omul nu l-am făcut doar că să facă copii, tre să dea și la buci.”

Peștele a dat din cap. Înțelegea.

Așa au făcut.

Au plecat. La început a fost greu.

Ea la club, la muncă, ieșea tocmai dimineață. Pupici, sărutări, “ah, trage-mi-o tu, numai pe tine te iubesc”, “da mami, ce bună ești, ce buci ai.”

Câteodată el era în țară, ea acolo. Dimineață la 5:

“Alo, ce faci? Dormi? Cu cine ești?

“Da, dormeam. Sunt singur, nu fii nebună. Te iubesc mult!”

“Te iubesc. Vai! Ce chef am să mi-o tragi! Tu, doar tu.. doar cu tine îmi place.”

“Da, dragostea mea, lumina vieții mele? Chiar așa?”

“Normal. Mai întrebi? Numai boșorogi chei, îi urăsc. Abia aștept să strângem bani să ne luăm casă acolo la țară și să mă fuți doar tu.”

“Ah, mami, ce mult îmi doresc și eu asta. Abia aștept. Nu mai vine odată ziua aia. Cum a fost azi? A fost greu?”

“Doar 300”

Și curgeau telefoanele pe mobil, și gramele și caroseriile, toate pe lângă ei ca apa. Doar dragostea lor rămânea la fel , că era de la Dumnezeu.

Și la bătrânețe auzeai de sub plapumă chicoteli.

“Ah, mami, ce bună ești, ce buci ai...”

brown sugar III

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Sun, 13 Jan 2019 18:29:00 +0000

în trădare, se spune, cel mai dureros e să te înșele amanta.
Nopțile, de doar câteva ore, petrecute împreună, cele mai lungi din viața ta, privirile deghizate când vă întâlniți în public. Momentul în care te-ai lipit de ea, ca din greșeală, în timp ce Bianca te aștepta neștiutoare în camera de alături. Veșnic prinsă în veșnica discuție despre spiritualitatea încarcerată a mediului urban. Dresurile ei negre, calde și umede în clipa când v-ați întins pe canapea. Toate astea credeai că sunt numai pentru tine, știai că nu e așa. Disonanța asta amplifica pervers fiecare senzație. De asta simțeai că pielea îți înflorește atunci când ejaculai. De asta drumul până la ea la scară semăna cu un scurt metraj de oliver stone, de asta erau toate futu-i morții măsii; pentru că știai că oricare din întâlniri ar putea fi ultima, ar trebui să fie ultima, chiar îți promiteai că, gata, s-a terminat cu.. cu tâmpenia asta; că tu iti iubesti prietena și nu ai chef de o împuțită de viață dublă, ca în emisiunile de pe antena 1. știai asta și, răsuflând ușurat ridicai ciocanul cu care zdrobeai porțile pornografiei. Totul era permis între voi pentru că, la dracu, avea să fie doar pentru o noapte; așa că ce conta?
Cum mi-am dat seama? N-aș putea pune degetul pe ceva. Să fi fost un parfum străin abia perceptibil pe care l-am prins cu coada subconștientului, să fi fost așezarea lucrurilor de când am fost la ea acasă miercuri, exact la fel și totuși atât de prea la fel, poate un gând fugar pe care l-am prins în timp ce făceam sex la mine în pat. Asta cred că a fost. Așteptasem mult momentul și știu că și ea. Bia plecase în weekend la ct. și chiar dacă nu prea aveam casa doar pentru mine sincer nici nu-mi trecea prin cap să petrec două zile lenevînd prin casă, înconjurat de ambalaje goale, masturbându-mă alene în fața calculatorului. Nu, singurul lucru la care mă gândeam, imaginea care mă bântuise toată săptămâna, era proiecția lui Catrinel, goală și fierbinte între așternuturile în care doar cu câteva ore înainte făcusem dragoste cu femeia pe care o iubeam, căreia îi promisesem printre șoapte că sunt numai al ei. Enormitatea faptei pe care eram hotărât să o comit mă făcu să mă înfior în timp ce o sărutam pe Bia și îi promiteam că nu o să uit să îi dau de mâncare lui Igor din borcanul din dreapta. Mă excită teribil să știu că “cealaltă” era déjà uda numai la gândul că va avea ocazia să se destrăbaleze în patul atât de mult râvnit. “Povestea asta ia o întorsătură monstruoasă” mi-am zis în timp ce închideam ușa.
“distracție plăcută!” am mai strigat și strigătul meu s-a pierdut pe scară. Bianca închisese déjà ușa de la lift.
40 de min mai târziu Catrinel era călare cu pizdă pe fata mea. avea părul lung, negru și desfăcut, ochii închiși și of doamne era atât de bine încât îmi venea să îmi smulg părul din cap. Ce făceam mi se părea că întrecea orice limită a bunului simț și gândul la cât de raniță ar fi fost Bianca dacă ar fi știut mă aducea în pragul ejaculării. Și aici, exact aici ceva s-a petrecut, ceva…cum să spun, am simțit cum o prezență se strecoară între noi. Pentru o clipă am crezut că e fantoma biancăi care mă poate simți de la 5000 km distanță și chiar mai mult; dar nu cum mine avea treabă. Venise pentru Catrinel și prin ea am putut să simt cum cineva îi strângea cu putere sănii mici în mâini. Mi-am pierdut cumpătul o secundă, ceva rece parcă mi-a trecut prin vintre, dar până să apuc să prind o bucată de pământ stabil sub picioare, Catrinel s-a întins după o bluza de-a Biei uitată pe pat, și-a îngropat fața în ea, inspirând adânc, și, gemând ușor, a început să se frece de buzele mele. Instantaneu m-a cuprins de un fel de orgasm straniu în brațele căruia m-am abandonat, zâmbind în ritmul convulsiilor. Nu am luat seama că primul semn tocmai ce îmi zâmbise hâd.
Următorul pas, spre semi-certitudinea a nici eu nu știu ce, a fost făcut câteva zilemaitârziu la telefon. Stăteam în fața calculatorului din nou, singur, în timp ce jumătatea mea mai bună era la duș. Nu știu cum m-am gândit să văd ce mai face Ea. Avea să fie o convorbire scurtă și aiurea princare să îi răscolesc un pic sufletul. După cele întâmplate, simțeam că cineva trebuie pedepsit. Hotarâsem să o termin cu ea, întrecusem orice limită și cu asta basta. “O sun, o întreb ce mai face, dacă știe ceva de George (un prieten comun) și îi închid brusc dar nu ca și cum ar fi intrat Bianca în camera; ca și cum aș fi găsit un blog interesant pe net și nu mai am timp de ea. Trebuie să înțeleagă că s-a terminat.” Telefonul a sunat de trei ori, am auzit “alo” și am simțit că cineva îmi trage preșul de sub picioare. Vocea ei. Era CEVA acolo în loc de chicotitul acela cald care mă întâmpina tot timpul, parolă nerostită a păcatului în care ne scăldam. Vocea ei avea ceva schimbat, mi-am dat seama într-o secundă că era în fața oglinzii, searanja. Am întrebat-o ce mai face, a răspuns cu jumătate de gură că se pregătește de culcare. Puteam să-mi dau seama, din cum vorbea, că ținea în dinți bățul pentru prins cocul. Se aranja și nu eu eram cel destinat să vădă cât de frumoasă poate să fie o fată că ea, atunci când își dorește. Am dat să mai spun ceva, îmi cam pierise curajul, gândurile se învălmășeau. Aveam un plan înainte să sun. Acum încercam să-mi-l aduc aminte dar degeaba. Simțeam că mă sufoc, că ar trebui să respir adânc și să tac. Am întrebat de George și mi-am auzit cuvintele rostogolindu-se prin Vodafone fără timbru sau legătură între ele. A oftat, probabil ceva din oglindă nu îi plăcea, a dat să-mi răspundă apoi, plină de un entuziasm subit, a schimbat subiectul.
“Ah! Trebuie să închid o secundă. Mă sună o colegă pe linia cealaltă. Te sun în 30 de min, dacă o să poți vorbi . Nu te supăra, e ceva important. Te sărut.” Și a închis.
Când Bia a ieșit de la duș m-a găsit într-o stare pe care nu pot să o descriu altfel decât ca pe un ciocan imaginar primit într-un plex și el imaginar de către o persoană care semăna cu mine dar cum și în ce fel aș maifi putut eu să spun cine sunt? Ea a pus asta pe seama faptului că ne certasem mai devreme, după ce îmi mărturisise că fumase o țigară la Constanța; asta după promisese că se lasă. Îi spusesem că o arde aiurea, că m-a dezamăgit,că ar fi putut să reziste mai mult de două zile fără tutun. Ce mă enerva cel mai tare, era faptul că nu îmi spusese la telefon, era oare nevoie să mă mintă? Acum a venit și m-a luat în brațe, m-a sărutat, repetându-mi că îipare rău, îi pare tare rău, că nu vrea să mă mai vadă supărat În final mi-a promis încă o dată, cu voce tremurătoare, că termină cu fumatul.
Nu știu ce am mai vorbit și cum am ajuns în pat, dar știu că m-am zvarcolit toată noaptea. Trădare era cuvântul care îmi stătea pe buze, dar aveam oare curajul să-l rostesc? Eram prins în propria mea capcană perfidă, îmi săpasem singur groapa. Nu folosisem lopată. Forțele unite ale unei duzini de excavatoare foraseră adânc,la comanda mea, în mizerie; iar eu coborâsem tot mai adânc. Râzând ca un nebun, bucurându-mă că un copil de distrugerea tuturor valorilor, care, până nu de mult,îmi erau simpatice. Fanteziile mele se împliniseră întocmai. Dorisem iadul și îl aveam acum în fațaochilor. Pedeapsa pentru că dorisem, arsesem de curiozitate, să aflu ce se află în spatele ușii nr.2. Nu aveam altceva de făcut decât să o termin cu târfa de Catrinel, să îi bag flacoanele și recipientele pe gât, apoi să plângca un copil. Să plâng pentru că mi se dezvăluia acum, ce îmi ascunsesem cu atâta strășnicie. Anume că o iubeam. Târfa! Am jurat solemn că nu aveam să o mai văd niciodată.
Nu au trecut nici trei zile și situația revenise la un normal cam putred. Promisiunea mea era undeva pe preșul de la intrarea în blocul ei, iar eu, la nici 5 min de la intrarea în casă, cu capul între picioarele ei, descopeream că mirosea înnebunitor a sex. Simțurile mele alergau ca bezmeticele, în dezordine. În minte, mesaje încrucișate și confuze se înghesuiau, care mai de care, să acuze, să scuze, să spună că am înnebunit, că totul e în capul meu, că mirosul asta e mai clar, chiar,decât o reprezentare video. O lingeam încet de jur-împrejur, de sus în jos, bucățică cu bucățică; întimpce creierul meu încerca să ignore gustul. Gustul ăsta aducător de nori de furtună. O parte din mine îmi spune să nu am încredere în ce simt acum. Îmi spune că, uneori, paranoia e mai puternică decât percepția. Îmi și place ce fac și continui să o explorez cm cu cm. Undeva în capul meu bate un ceas, unul mare cât turnul Londrei și cobor, mângâi cu vârful limbii anusul și, în timp ce ea geme ușor, eu urlu în capul meu, urlu atât de tare că mă mir cum nu mă aude nimeni. Mi se pare că tot ce a mai rămas pe lume e țipătul asta și firișorul lipicios, un pic sărat pe care îl culeg cu mișcări circulare. Îmi aduc aminte de ce îmi spunea o prietenă odată despre gustul spermei, cum e afectat de alimentație. Catrinel se împinge în mine, înțeleg și, ca teleghidat, introduc mai mult din limbă și o fut un pic așa. Oftează și o văd că moare de plăcere. Eu încerc să nu înnebunesc, oare cam cât timp să fi trecut de când? Cam zece minute minute, probabil. Îmi dau seama că nu ajută deloc să știu asta. Oare cum naiba poate să facă asta, cum? Îmi spun că nu se poate, că trebuie să mă ridic, să mă îmbrac și să plec dracului de acolo. Poate nici nu e adevărat, poate am un acces de schizofrenie, poate că stabilisem niște limite pe care nu aveam voie să le încălcăm. Îmi scotocesc memoria. Un masochism ciudat mă ține legat acolo. El? Poate chiar trecusem unul pe lângă celălalt. Poate, răbdător, a stat ascuns în baia de la intrare, strecurându-se hoțește afară, în timp ce Catrinel mă trăgea spre dormitor. Poate așteptasem liftul la etaje diferite; oare chiar mă interesa? Am tresărit ușor; oare m-a simțit? Zâmbetul acela satisfăcutdincolțul gurii e din cauză că a înțeles ce-mi trece prin cap? Deja nu mai puteam să fac nici o deosebire între paranoia și realitate. Timp în care, umilința mea căpăta o cu totul altă dimensiune, una ce creștea vertiginos. Am hotărât să nu o las să simtă cât mă doare; să invoc un demon să mă posede. Ce s-arfiîntâmplat cu mine dacă ar fi trebuit să o întreb dacă chiar fusese altcineva acolo? Ce aș fi putut să aud? Adevărul? Could I handle the truth? Could you, Jack? Am luat decizia să îi ling pizda de jospână sus;ca și cum ar fi fost o înghețată, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca și cum ar fi fost din nou ultima dată.
Drumul până acasă l-am petrecut plângând. Incercam să mă abțin, dar nu puteam.

Bianca. Oare cum s-arfisimțit dacă ar fi știut ce se întâmpla pe la spatele ei? Ce părere ar fi avut ea dacă ar fi știut ce zile sexy șimișto petrecusem eu cu Catrinel, la ea în pat? Ar fi găsit excitant ce se întâmplase? Oare ar fi înțeles și m-ar fi iertat? Dacă da, ce a fost înainte vreme, ar mai fi fost din nou la fel? Lucrurile astea le vedeam acum într-o lumină nouă. Dădusem cu banul și îmi picase pe rând întâi pajura și apoi cap. În față la “Alice”, niște țigani mâncau shaorma. Mirosul era super, îmi întorcea stomacul pe dos. Unul dintre ei, mare, urât împodobit cu cercei de diamant, avea față plină de grăsime. Lucea plăcut, ca o zi de arest, în lumina acoperită de muște a neonului. Soluția care mi-a apărut în fața ochilor, mi s-a părut atât de simplă, atât de evidentă. Tâmpenie perfectă vine în încununarea unei spirale a nebuniei, parcă și vedeam titlul în ziar.
Simțind că o mare piatră mi-a fost luată de pe suflet, m-am îndreptat spre cel cu cercei, l -am bătut pe umăr cu gravitate. Tremuram un pic, ca la febră, și zâmbeam larg, când față lui tâmpită, lucind de la șaorma, s-a întors spre mine l-am lovit cu sete. O dată tare și încă o dată cu toată forța, simțind cum mă întărâtă andrenalina. În acest timp, prietenii lui tăbărau pe mine cu pumnii și cu picioarele, zdrobindu-mă, desfigurându-mă. Ah! Ce rush! Ce abandon plăcut, ce extaz mă încarcă de la pantofii lor cu cioc, care îmi mângâie, blând, splina , ficatul, rinichii. Unul mai norocos mă lovește în nas și totul se colorează brusc negru, apoi se schimbă în roșu. Seara explodează într-o jerbă de lumini multicolore care încântă sufletul. Altul îmi prinde mâna sub tocul ciocatelor. Leșin, zâmbind tâmp, în timp ce ei mă pisează cu minuțiozitate.
Nu am stat mult în spital: doar o lună, încă o lună acasă. Aveam numeroase și felurite avarii dar preferatameaera: zdrobirea nervului sciatic. Din fericire, nu definitivă. Îndeajuns de serioasă pentru o semipareză temporară. Am stat mult întins în pat, am zâmbit, am mâncat piure. Bia a fost de partea mea tot timpul asta.Și ea avea boală pe țigani și, deși nu înțelegea exact cum s-a iscat conflictul, se așeza pe marginea patului, mă strângea în brațe cu grijă și îi blestema pe magraoni. Catrinel.. a fost și ea să mă viziteze de două ori: o dată la spital, când a fost tare emoționată și mi-a adus flori; a doua oară, chiar acasă. S-a conversat cu Bia despre cum îmi merge, a oftat de mai multe ori numărându-mi bandajele și afecțiunile, au schimbat niște rețete de prăjituri și, bonus, profitând de un scurt moment de singurătate, m-a ținut de mână uitându-se în ochii mei. Apoi mi-a mângâiat drăgăstos coaiele și pula, în timp ce se uita în jos și zâmbea, gâdilată de vreunul din gândurile aceleacare își pierd substanța odată transpuse în cuvinte.
Am zâmbit larg, rânjindu-mi buzele în așa fel încât să poată vedea mai bine sârmele care îmi legau mandibula ruptă. Mă scuzam, în felul acesta, pentru tăcerea mea, ce ar fi putut fi interpretată în atâtea alte feluri. A plecat și le-am putut auzi cumse pupă pe hol și se îmbrățișează îndelung. Catrinel o rugă să aibă grijă de mine, Bianca promise să fie cât mai neatentă; chicotiră din nou amândouă. Apoi Bia îi aduse aminte, că a promis că revine în vizită. Ocazie cu care ar putea să pregătească chiar rețeta de negresă proaspăt aflată. Se mai îmbrățișară încă o dată, mai lung decât prima dată, îmi auzeam prietena murmurând ceva de genul “fată, fată”. Probabil că o mângâia pe spate cu mișcări lungi, moi, cum avea obiceiul. Glasul lui Catrinel se mai auzi odată urându-mi 'la revedere și însănătoșire grabnică'. În timp ce pașii ei se pierdeau pe casa scării, eu îmi țineam răsuflarea. Totul dintr-o convingere infantilă conform căreia: ceea ce simțeam a fi sfârșitul s-ar fi putut spulbera dacă chiar aș luat varianta asta în serios.
pe deasupra afară venea primăvara și se apropia ziua mea.

Epilog: câteva luni mai târziu eram cu un tovarăș cu mașina. MergeamlaRosseti unde s-ar fi deschis, cică, un magazin cu delicatesuri de unde mă rugase Bia să cumpăr niște măsline umplute cu brânză. Preferatele ei. La stop la Moșilor, dezbăteam, pentru a mia oară, dacă ne-am plictisit sau nu de atâta Lou Reed. Cevami-aatras atenția. În față la cinema Europa, Catrinel, la brațul unui marinar, examina afișul cu filmul săptămânii. El avea o față sănătoasă de norvegian, roșu și bine hrănit, ea zâmbea fermecător. Să fi fost lumina de vină, să fi fost geamul murdar, dar parcă mi-a lăsat impresia că e un picobosită, că machiajul ei e un pic strident și ținuta mai neglijentă, nervoasă. Și cocul parcă era un pic pleoștit, arăta a ploaie.

brown sugar II

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Thu, 13 Dec 2018 18:28:00 +0000

nu e mare lucru de capul lui Catrinel. adică e, dar nu în vreunul din sensurile clasice. nu e nici prea frumoasă, nici prea deșteaptă, nici macar nu studiază tantra (ca gagica din melodia aia). are în schimb ceva al ei, un sentiment de “băi, ce bine e și ce-mi place, parcă m-ar ține cineva în brațe”.
e stilată șaveica. își poartă părul negru prins într-un coc japonez. ține spatele drept; prezența ei mă duce cu gândul la flacoane și recipiente. mult timp am fost convins că ascunde în poșetă o clepsidră cu care îmi măsoară timpul. din moment în moment, mă așteptam să o scoată pe masă, să o întoarcă și, zâmbind, să spună: “a fost frumos, Andrei. mai ai 10 minute”. îmi mai imaginam că ea ar fi zâmbit jumătate rai, jumătate iad și pe mine m-ar fi înnebunit alunița ei.

prima dată când ne-am întâlnit nu dădeam doi bani pe ea. nici măcar nu am reținut numele ca lumea; chiar mă gândeam: “ah! Ce coincidență și pe soră-mea o cheamă Alina”. ne-am revăzut câteva zile mai târziu la o petrecere la Universul. ea ținea minte cum mă cheamă, așa că am stat câteva minute de vorbă. făceam pe durul, vorbeam într-o parte, răspundeam în doi peri. ea zâmbea și îmi povestea despre cât de tare nu îi place acolo. toată seara am evitat-o cum am putut, dimineața ne-am întâlnit amândoi în față. așteptam taxi. mi-a urat noapte bună, m-a sărutat ușor pe obraz, și-n momentul acela am simțit.. Ce? Nici eu nu sunt sigur, dar a fost ceva așa ca și cum ai sta comod pe o canapea cu perne moi, cu un ceai în față, cu cea mai bună iarbă în joint, undeva în rai și ai ști că toate îți merg de minune. sau ceva de gen.. cum să explic mai bine de atât!?...

brown sugar

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Sun, 23 Sep 2018 17:26:00 +0000

Catrinel! oh,Catrinel, număr zilele până ne vom întâlni din nou. ochii tăi! zâmbetul tău! oh, pielea ta! oh, Catrinel!
prietena mea plânge și-mi spune că ori o termin cu tine, ori zbor din casă. mi-a aruncat hainele în stradă, ba chiar a început să umble cu un țigan, dar nu-mi pasă, dulce Catrinel, căci în brațele tale îmi găsesc liniștea, în tine găsesc putere să merg mai departe. ascuns în parfumul părului tău nimic nu mă atinge.
Catrinel! oh, Catrinel! număr zilele până ne vom întâlni din nou. tu, zeiță!
maică-mea îmi spune că sunt tâmpit, că fete ca Bianca nu cresc în copaci, că sunt mare deja, că trebuie, că e timpul să; în final o bagă și pe aia cu trenul care părăsește iremediabil gara. nu dau doi bani pe ce zice ea, îi închid telefonul și te sun de pe RDS.
Catrinel! oh Catrinel, număr zilele până ne vom întâlni din nou. oh, dulce decadență!
ieri au venit doi prieteni pe la mine, în mansarda de la Foișor, unde m-am refugiat, să-mi bage mințile în cap. "ce pula mea e asta, moșule?" "care-i faza?" "ți-ai pierdut mințile?" "bagăți-le în cap sau le băgăm noi" "îți dai seama cum dai cu piciorul la tot?". ei vorbesc în gol, eu nu ascult. fumez și te visez. ei nu-ți cunosc dulceața, nu au auzit măcar o dată, în vocea ta, clopoțeii , în stomacul lor nu au zburat nicând fluturi, doar crenvuști; asa că îi fut in gură, le zic că am treabă și formez numărul tău.
oh, catrinel...

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Mon, 12 Jan 2015 08:47:00 +0000

once upon a time in paranoia

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Tue, 18 Mar 2014 19:50:00 +0000

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Tue, 28 Jan 2014 16:03:00 +0000

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Sat, 25 Jan 2014 09:12:00 +0000

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Tue, 17 Dec 2013 18:40:00 +0000

saptamana nu trebuie sa se termine asa++

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Sat, 14 Dec 2013 18:55:00 +0000

jack london - to build a fire

saptamana nu trebuie sa se termine asa . (mai)

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Fri, 29 Nov 2013 08:43:00 +0000

philip k. dick - I hope I shall arrive soon

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Mon, 18 Nov 2013 18:47:00 +0000

saptamana nu trebuie sa se termine asa

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Fri, 15 Nov 2013 19:13:00 +0000

dreams in the witch house - h.p. lovecraft

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Sun, 03 Nov 2013 07:31:00 +0000

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Tue, 15 Oct 2013 16:39:00 +0000

06 - the tomb legions

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Tue, 01 Oct 2013 18:35:00 +0000

H.P. Lovecraft - Herbert West Re-Animator 06

Asculta mai multe audio soundtrack

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Mon, 30 Sep 2013 19:01:00 +0000

stephen king - lunch at the gotham cafe

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Sun, 29 Sep 2013 12:27:00 +0000

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Fri, 27 Sep 2013 13:46:00 +0000

"..in the late afternoon it rained and the entire world was dark grey.."

ray bradbury

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Tue, 24 Sep 2013 07:55:00 +0000

dark star

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Mon, 16 Sep 2013 09:34:00 +0000

" 'may God grant we kill some living creature' Lee said. 'Gene, I hear something squawking over there. I'm going to try and shoot it."
'what is it?'
'how should i know? it's alive, isn't it? "

Iggy Artbuckle și-a pierdut căcatul de drum spre casă. Era mic, gras și îi era frică. Și începea să se facă foarte, foarte frig. Iggy se gândea : "Ah, mami!". Erau chestii pe care și le zicea în gand, pentru că îi era frică să-și audă vocea; îi era frică de ecoul pe care vocea îl lovea de copaci o dată, de două ori, apoi liniștea.[Bine, pădurea e un sistem] Liniștea era de un fel. Liniștea se întindea până departe, era peste tot în jur, de fiecare dată cand se oprea, Iggy Artbuckle se surprindea căutând-o din priviri. Apoi se înfiora. Liniștea nu era liniște. Era o tăcere în care Iggy nu auzea nici un zgomot familiar. Dar peste tot înfloreau foșnete și frunze uscate trosneau sub pași furișati și păsări în culori triste zburau scurt apoi își cântau întrebări extrem de particulare "Cine e Iggy?" cine e...unde sunt..o sa se intunece in curand..
E frig și sunt singur. Ce atitudine pesimistă ținea în mână Iggy. De frică îi era ciudă. ”O să ajung acasă pe întuneric, o să ajung prea târziu pentru cină, o sa fie rece mâncarea, o să..” "O să încep sa plâng" realiză, ”dacă o țin tot așa” și porni cu un pas mic; întâi unul, apoi altul, parcă mai mic. Poteca nu părea deloc prietenoasă; copaci înalți(și tufisuri); flori violet luminau straniu. Iggy mergea cu căcatul la cur.
După un copac apare David Bowie.
-Hei Iggy.
-Bună ziua, domnule Bowie. Ce bine că vă întâlnesc. Credeam că o să ajung acasă pe întuneric.
Bowie era gen ce nasol.
-Hai cu mine, că te duc eu.
Iggy era fericit; mergea acasă cu cineva, nu era singur.
-Pot să te iau de mână, David?
David luă mâna pustiului într-a lui. Era moale, pufoasă avea o căldură plăcută. "E bine" zicea David. E o seară frumoasă, frumoasă de tot, ce faină e pădurea seara, ce liniște impunătoare și în același timp, câtă viață nevăzută bâjbâie în jurul potecii (si tufisuri). "De fapt nu e liniște" gândi. "Sunt doar zogomote străine mie, de asta pare tăcerea pădurii așa mare. Noaptea se lăsa repede, copacii aruncau între ei umbre lungi, modele intricate, nepotrivite. "Nimic nu îmi e familiar, probabil puștiul simte la fel". Strânse mânuța pufoasă mai tare în palmă. Senzația era că ținea în palmă un pui de pasăre, pulsând fierbinte dintr-o inimă miniaturală. Era OK.
-Iggy Artbuckle, ce mare te-ai făcut, mergi singur noaptea prin pădure, nu ți-e frică de nimic, ești tare rău.
Iggy zâmbea tot, numai ochi. Bănuia că Bowie face bășcălie de el, că l-a simțit că e speriat, dar acum nu-i mai păsa. Nici nu îi mai era așa frică; acum își permitea luxul de a arunca unele priviri furișe în întunericul care se zvârcolea plin de umbre. Câteodată, la un cot al potecii întrezărea forme amenințătoare, pentru câte o secundă plină de fiori, și atunci se agăța mai tare de Bowie. Se lipea de pantalonii lui mulați și se liniștea imediat.
-David?
-Da. Bowie mergea pe poteci doar în trup. Mintea îi era oarecum agățată distrat de o idee, pe care și-o amintea, apoi o alunga singur. O joacă ca alergatul unei verișoare pe o pajiste.
-Ce te frământă, Artbuckle?
-De ce te îmbraci așa ciudat, David?
Puștiul puse întrebarea dintr-o singură suflare ca la școală, după aceea se opri brusc și își privi adidașii.
Bowie era gen un pic încurcat. Un pic.
-Mă îmbrac modern. Iggy Artbuckle. De unde ai scos-o că mă îmbrac ciudat? Care-i faza cu căcatul ăsta, vrei să te las singur în pădure?
-Ce înseamnă modern, David Bowie?
Adică, "Adică modern, de ce vrea ăsta micu să crească chiar azi, ufff." Adică, Iggy Artbuckle, eu iau tot ce e nou sau foarte nou din jur și când le amestec iese modern, adică na, contemporan și o dau super tare și îmi place să arăt trăsnet, înțelegi?
-Trăsnet?
-Da. Adică vreau să fiu cel mai frumos lucuru din zona oriunde aș fi. Uite, chiar și acum, prin pădure când merg sunt așa relaxat pentru că mă aștept ca atunci când trec pe lângă un copac, copacul să mă placă, să mă dorească chiar, să își dorească să facă fructe cu mine. De asta epatez, pentru că eu..de fapt Iggy asta e altă poveste.
Iggy nu înțelegea ce înseamnă să epatezi, dar nici nu știa cum să întrebe.
-Cum adică să facă fructe cu tine, David Bowie. Vorbești prostii. Soră-mea spune că ești drăguț, dar te îmbraci ca o fată.
Tânăr și blond David se opri în mijlocul cărării, în mijlocul pădurii, în mijlocul, ireproșabil centrat, a ceea ce el cunoștea, precis și perfect, ca fiind universul; univers care radia din el în mod firesc (cu naturalețe), după cum își demonstrase chiar în urmă cu două luni trimițând unde sonore în toate direcțiile; măsurându-le frecvențele si ratele de recul. Pe piept, în dreptul sfârcurilor erau cusute două inimi aproape cu un cap mai sus de unde se deschideau larg ochii lui Iggy Artbuckle.
-A zis soră-ta asta?
-Da, tot timpul vorbește despre tine. Chiar ieri la cină am auzit-o zicând că ești atât de frumos, cum probabil nici un băiat de la școala ei nu e. Povestea că a fost vineri la tine la concert, într-un bar, și mama a întrebat-o dacă iar erai dubios și ea a zis că da și au început să râdă amândouă ca apucatele. Mama a rugat-o să-i povestească și ei cum ai apărut pe scenă. La care tata s-a înfuriat, a început să țipe la toți; ne-a zis să ne vedem de treabă: 'la masă se mănâncă, nu se vorbește'. Apoi a luat-o pe mama în bucătărie. Se auzea cum o certa: 'Chestiile astea nu se discută la masă" sau "Bulangiul ăla de ...., să nu mai aud de el în fața lui Iggy", "Și pe ea numai tu o încurajezi, îi dai apă la moară, iese afară cu dumnezeu știe cine, cine s-ar duce la concertele travestitului ăla? decât degenerati.."
-Gata, gata, am înțeles, David puse o mână pe creștetul puștiului. "Ce cocalar, auzi, bulangiu, haha." Simți cum crește ceva în el și îl încălzește plăcut. Deci și maică-sa era curioasă cum mă îmbrac. Se studie scurt în minte și se îndrăgosti pe loc, din nou, de el.
Deci chiar crede că sunt drăguț.
-Spune-i că și mie îmi place de ea, spune-i că am văzut-o vineri; nu am avut cum să mai stau. Și dacă tot zice că mă îmbrac ca.. o fată, spune-i că vreau neapărat topul ăla roșu, pe care îl avea atunci. Să mi-l trimită prin tine săptămâna asta.
Artbuckle era fericit, noaptea era noapte acum, dar nu-i mai păsa, nu-i era frig. Îi venea să țopăie; în ultima clipa se rusină. Nu vroia să se facă de râs acum, când era prietenul(era prietenul - simțea că e un pic cam mult spus( dar trebuia să îi ducă ceva acasă; nu așa îl rugase?; tot era ceva)) lui David Bowie. Îi îmbrățișă picioarele, cu ambele mâini, și rămase așa, lipit. Iggy Artbuckle în extaz.
În David se treziră, în același timp, mai multe seturi de sentimente amestecate. Înduioșat, începu să îl mângâie, cu o mână absentă, pe cap și cu cealaltă pe spate. Carnea puștiului era vie și caldă; se simțea roz acolo unde degetele atingeau pielea.
-Iggy, omule. Potolește-te, ce naiba.. hai mai bine să mergem. Maică-ta o să-ți facă gură. Pariez că te așteaptă cu masa. "Ce copil frichit, dar simpatic" Bowie nu se vedea pe el deloc în puștiul ăsta grăsuț și feelingos.
Continuară drumul prin pădure și drumul îi purta prin intuneric, prin forme intricate, turnate din aceeași substanță din care se fac coșmarurile, pe lângă flori violet, care chiar și în beznă radiau suspicioase și perene; prin luminisuri umplute cu lumina lunii, care nu știe să facă nimic altceva; până la podul de lemn care ducea spre casa Artbuckle. Se opriră. În noapte, nu se vedeau decât pantalonii albi și mulați ai lui David Bowie. Fața lui, ascunsă în umbră, continua să radieze tăcut universul din jurul lor. Toate cuantele, din toate dimensiunile, toate își aduceau aminte de malul de liniște din tenul perfect al lui David
-OK, Iggy. Du-te acasă acum, spune-le alor tăi că te-am adus până aici. Și Iggy? mai știi ce trebuie să-i spui soră-tii, da?
-Da, David, dle Bowie. O să vin neapărat, săptămâna asta. Alice o să fie încântată sa-ți dea topul, sunt sigur, și dacă nu...o să-l fur.
În ochii puștiului se citea o stea.
-Aha. OK, bos. Ai grijă de tine. Știi unde stau, nu? În spate la CEC, mă găsești sigur, acasă în fiecare zi. Până în patru. Da, Iggy?
-Da, sigur (el s-ar fi dus și acum).
-Aha, și auzi. Mai stai o secundă.
David Bowie, ascuțit ca o sabie ninja, își scoase o țigară.
-Vrei?
-Da, adică nu, nu, nu știu...Iggy era în impas.
-Nu fumezi, înțeleg, e în regulă. David Bowie îl privi altfel o secunda și apoi..
-Câți ani ai tu, Iggy?
-12. (și in secunda următoare, în capul celui mai mic Artbuckle, începu un vârtej din care avea să se dezmeticească abia ore mai târziu, când în pijamale îmbrăcat, băgat în pat și învelit avea să se ierte într-un final pentru că își DĂDUSE VÂRSTA ADEVĂRATĂ; măcar 13..)
-Și n-ai mai fumat niciodată.
-Ba da, minți Iggy, la școală, odată, dar nu mi-a plăcut.
David Bowie prindea niște vibrații care se întorceau din spațiu. Drept, blond, cu pantalonii albi; îi mai rămânea destul procesor pentru încă un gând , un proiect nou, îl măsura prin întuneric pe celălalt erou al povestirii.
Iggy Artbuckle, prins încă în haosul din capul lui, din care nu înțelegea nici el decât bucăți disparate gen "măcar 13" "arăt de 14" "nu, de fumat n-am fumat, dar odata m-am îmbătat cu lichior", Iggy Artbuckle pe podețul din fata casei Artbuckle, nu mai recunoscu nimic din universul pe care-l radia, tăcut și vibrant, David Bowie și în care el însuși locuise timp de 12 ani.

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Sat, 14 Sep 2013 12:28:00 +0000

05 - the horror from the shadows

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Sat, 14 Sep 2013 12:25:00 +0000

H.P. Lovecraft - Herbert West Re-Animator 05

Asculta mai multe audio soundtrack

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Sat, 07 Sep 2013 08:40:00 +0000

saptamana nu trebuie sa se termine asa

noreply@blogger.com (w.s. clair.) — Fri, 06 Sep 2013 14:34:00 +0000

philip k. dick - divine invasion