teama de a vorbi în public

Și totuși, pe principiul dacă ai o frică, învinge-o, am bifat a 3-a apariție în fața unui public mai mare de 10 oameni, susținând o prezentare în cadrul unui training, cu speranța că voi ucide și teama asta. Până la 10 perechi de ochi mă simt confortabil, ideile vin de la sine; dar, atunci când depășesc numărul acesta, informațiile se șterg din minte de parcă n-au fost niciodată acolo, iar mâinile îmi tremură fără încetare, ca și cum aș fi scoasă la tablă în fața clasei cu lecția neînvățată.

A 3-a oară parcă e un pic mai ușor și poate a 10-a oară va fi mai bine. Sper să scap și de ăăă-urile pe bandă rulantă ce acompaniază prezentările mele. Pardon, improvizațiile mele.

Apropo de teama de a vorbi în public, mă gândesc să încerc experimentul de la metrou, propus de Albert Ellis, menit să demonstreze că cele mai crunte scenarii ale vocii interioare nu sunt nici pe departe atât de sumbre. Experimentul presupune să te sui într-un vagon de metrou și să anunți cu voce tare numele stației următoare, observând reacțiile călătorilor. Cred că are șanse să mă convingă să-mi depășesc limita penibilului, dar și să mă determine să nu-mi mai pese deloc ce cred ceilalți despre mine. Încă nu m-am decis.

Cursurile de formare profesională

Din 2005 și până acum, am mers la câteva cursuri de specializare, iar din 2011 am început să țin cursuri sau training-uri de SEO pentru câțiva clienți. Totuși, la o autoevaluare mai severă, mi-am dat seama de câteva carențe, lucru care m-a îndemnat să caut un curs de formare de formatori, în speranța că o să învăț cum se poate îmbunătăți un program de training, dar și să aflu câteva trucuri pentru a gestiona emoțiile.

Am aflat despre cursul de formatori susținut de Extreme Training de la Oana Brătilă și l-am urmat înainte de vacanța 1 Mai-Paște. Deși a fost destul de obositor pentru mine (pentru că am ales varianta de training intensiv – 2 weekend-uri consecutive pline), eu zic că a meritat.

Dat fiind că am testat și mi-a plăcut, ofer gratuit 2 vouchere pentru training (în valoare de 100 lei fiecare) primilor 2 cititori care doresc să urmeze unul din cursurile susținute de Extreme Training și îmi spun în comentarii motivația lor. Voucherele sunt valabile până la sfârșitul anului (decembrie 2013).

O bucată de 2 m de gard din lemn, prevăzut cu sârmă ghimpată, cu plăcuța de informații furată, stă la marginea localității de frontieră Ungheni, la capătul unui parc lăsat în paragină, semn că acolo a fost o graniță trasă prin anii ’50. Mi s-a spus că are doar 2 m lungime pentru că bucăți din el au fost transformate în suveniruri.

Mănăstirea Sfântului Mucenic Gheorghe din Ungheni și Biserica Alexandru Nevski sunt două locuri bune de reculegere. În interiorul lor este plin de flori, liniștit și curat, așa cum nu ai să vezi în altă parte a Ungheniului.

Ungheni este unul dintre cele mai verzi orașe pe care le-am văzut până acum. Se zice că are cel mai lung bulevard de castani din Europa. Orașul e împânzit de statui, mărturii ale taberelor de sculptură organizate de 5-6 ani încoace, dar și de monumente rusești și moldovenești, pline de coroanele depuse pe 9 mai.

Puful plopilor din acest sezon și praful considerabil mai mult decât într-un deșert se ridică la un vânt un pic mai puternic, suficient de mult încât să facă plimbarea pe jos destul de anevoioasă.

Și jur că nu mă mai plâng niciodată de gropile din România! În Ungheni, indiferent dacă alegi să mergi pe jos sau cu mașina, ai de străbătut groapă după groapă. N-am văzut vreo porțiune de asfalt lină mai lungă de 300 m. Trotuarele sunt săpate și lăsate așa, iar carosabilul este o provocare pentru orice șofer, așa cum n-am văzut nici pe cel mai dărăpănat drum din România.

Totuși, după un concert Valy Boghean & Band în Ungheni, dl. primar a fost aplaudat de întreaga sală. Am rămas stupefiată.

Seara, Ungheni devine un oraș verde pentru că nu există iluminare stradală, prilej de rupt gâtul prin gropile ce stau pe așa-zisele trotuare.

Surprinzător, oamenii sunt ok. S-au obișnuit cu toate neajunsurile astea, la care se mai adaugă și lipsa locurilor de muncă. Sectorul privat este subdezvoltat, așa că în fiecare familie există cel puțin o persoană plecată la muncă într-o altă țară, mai frecvent în Rusia (construcții) sau în Spania, Italia și Portugalia.

___________________

Am stat cu gura căscată ascultând o tipă din Transnistria vorbind despre războiul din anii 90. Vădit emoționată, tipa în jur de 30 de ani povestea cum femeile și copii au fost evacuați și cum la întoarcerea de după aplanarea conflictului era la un pas de a călca pe un teren minat, despre cum a fost purtată de rude cu ochii închiși printr-o pădure plină de mâinile și picioarele celor care călcaseră pe minele abandonate și alte povești de groază trăite în copilăria sa din Transnistria.

Acum stă liniștită în Ungheni, iar lumea din Dubăsari își continuă viața la fel de nestingherită. Soțul ei nu își putea explica cum oameni cu experiențe similare cu ale ei, care au trăit câțiva ani în România (pentru că au urmat facultatea în Brașov), s-au întors să locuiască în Dubăsari. Sigur, viața este mai ieftină, de la mâncare la apartamente, iar zona este mai liniștită decât a fost odată, însă…Transnistria e stat în stat, jucând după alte reguli decât cele din restul Moldovei.

___________________

Am fost la un vin cu câțiva jurnaliști moldoveni. Legile educației în Moldova, lipsa posibilității de a cumpăra cărți românești sau străine pe piață, instabilitatea politică și lipsa de direcție a tinerilor sunt câteva dintre temele discutate la masă, uneori pe-un ton resemnat, alteori pe unul contrariat. Mi s-au părut oameni faini și liniștiți. N-am auzit pe nimeni să se plângă de salarii sau de viața grea de jurnalist.

___________________

Chișinău este mult mai curat ca Ungheni. Mi-a plăcut, deși majoritatea clădirilor sunt construite de ruși. Sunt câteva obiective turistice de bifat: Catedrala din Chișinău, Focul Veșnic, Muzeul de Istorie, clădirea Primăriei și micul Arc de Triumf. Și aici sunt foarte multe monumente rusești și moldovenești, majoritatea sculpturi în cinstea eroilor căzuți.

E cam de 2 ori mai ieftin să mănânci la un restaurant în Chișinău decât în București – Eli Pili e un restaurant bun (mâncare, servire, decor și prețuri). Când vine vorba de cazare în Chișinău, un hotel de 3* aproape de centru costă 75 euro/noapte/cameră dublă (Klassik), iar unul de 4* costă în jur de 100 euro/noapte.

___________________

În Moldova te simți într-adevăr ca într-o altă țară pentru că se vorbește foarte multă rusă sau moldovenească cu rusisme, motiv pentru care-i tare bine să ai ghid. Dacă vrei să mergi în Moldova, te sfătuiesc să lași mașina acasă, altfel riști să o șubrezești înainte de vreme sau să o accidentezi (nu se prea respectă regulile și da, e mai rău ca în București). E bine de știut că în gara internațională din Ungheni nu există un banal automat de cafea sau că biletele de tren se scriu de mână. Resetarea așteptărilor și răbdarea sunt necesare pentru o vizită în Republica Moldova.

Mărturisesc că vizita de 4 zile în Republica Moldova mi-a deschis mintea. Mi-am dat seama că ar trebui să mă plâng mai puțin de problemele din București, să apreciez ceea ce am și să văd România cu ochi un pic mai indulgenți. Sigur, fără exagerări, însă mi s-a părut interesantă comparația acestor două realități. De apreciat că n-am auzit pe nimeni să se plângă de nimic, deși senzația mea este că o duc mult mai greu ca noi.

În Redescoperă România am fost uimită de munca depusă de arheologi, istorici, arhitecți și constructori pentru restaurarea Cetății Alba Iulia. Recent am vizitat Tropaeum Traiani, monument recondiționat anul trecut. Restauratorii mă impresionează pentru că munca lor îmi pare un mix bun între pasiune și altruism (lasă ceva în urmă pentru generațiile următoare).

Iar când mă gândesc la automobile recondiționate sau personalizate, inevitabil îmi aduc aminte de Stéphane, prieten al unui prieten, fost inginer la Renault, care își construia acum 4-5 ani primul model de Lamborghini dintr-un kit în garajul casei sale din Franța.

Acestea sunt câteva din gândurile ce m-au însoțit la lansarea History TV în România de pe 25 aprilie, dat fiind că ei au câteva emisiuni foarte faine, printre care și Counting Cars (Colecția de la Count’s Kustoms)- emisiune despre recondiționarea, personalizarea și vânzarea unor mașini americane vintage, de la Thunderbird la Corvette și Cadillac; ocazional personalizează motociclete sau trikes.

Dacă vă pasionează istoria și biografiile în mod special, atunci emisiunea Bărbații care au clădit America s-ar putea să vă fie pe plac.

History TV ocupă locul 1 în România pe nișa de documentare, având o audiență de peste 500.000 de telespectatori unici pe zi. Mie mi se pare o alternativă bună la emisiunile românești.

“Life must be lived forward, but it can only be understood backward.” (Kierkegaard)

Începusem să lucrez la cercetarea de marketing prin februarie 2010, campania având să se deruleze abia pe la începutul lui aprilie. Au trecut 3 ani de atunci. Acum mă amuz puțin de stângăcia mea, mai ales când îmi aduc aminte cum mă chinuiam să identific bloggeri din State și nu numai, specializați pe review-uri de aplicații mobile, cu trafic suficient, dispuși să mă ajute gratuit în promovarea miniDraw.

Mi se părea destul de greu să fac o cercetare online pe o piață necunoscută, să aflu care este cea mai bună metodă de identificare, selectare și abordare a bloggerilor (erau destul de puțini, cu bloguri mici și activau pe o piață nouă  - cea a app review-urilor), astfel încât să obțin rezultatul dorit (downloads din reviews). Mă gândeam cu teamă la numărul de răspunsuri negative pe care le-aș fi putut primi, iar temerile se extindeau la impactul review-urilor asupra numărului de descărcări ale aplicației.

Am mers pe principiul – încercarea moarte n-are, mi-am făcut treaba așa cum am crezut eu atunci și am rămas plăcut surprinsă să văd că mulți dintre ei mi-au răspuns și au scris review-uri la câteva zile de la solicitarea mea. Nu i-am plătit. Le-am trimis materialele necesare: povestea aplicației, clipul de prezentare, câteva imagini, link către aplicația din market și un cod promo pentru testarea gratuită. Descărcări au fost, însă nu mai țin minte exact câte. Știu doar au fost publicate vreo 10-15 review-uri, iar unul dintre ele a generat aprox. 700 de descărcări ale aplicației într-o singură săptămână, pentru ca mai apoi miniDraw să ajungă featured în Apple AppStore în US și Australia.

[Cred că aplicația miniDraw a fost, este și va fi un produs foarte bun, motiv pentru care a și ajuns featured, iar la campania de promovare prin Social Media (așa stângace cum a fost) au contribuit nu doar review-urile bloggerilor, ci și sutele de tweet-uri cu desene vectoriale, generate de utilizatorii din grupul țintă (graficieni, designeri, ilustratori) cu ajutorul aplicației.]

Pe-atunci credeam că bloggerii de pe această nișă m-au ajutat pentru că avusesem grijă să fac o cercetare amănunțită asupra lor și a blogurilor pe care le scriau sau pentru că le-am trimis email-uri personalizate (da, am stat și-am scris vreo 20-25 de email-uri diferite). Acum cred că, pe lângă modul de abordare și munca de cercetare, acei bloggeri au scris gratuit și pentru că erau la început (1 an) și nu aveau timpul, cunoștințele și instrumentele necesare pentru a testa suficient de multe aplicații încât să genereze conținut și venituri din blogurile lor de nișă. I-am abordat din nou în 2011. Unii nu mi-au mai răspuns, iar alții deja aveau listate prețuri per review în zona de contact. Am luat-o ca pe un semn că lucrurile evoluează pe piața de bloguri cu review-uri de aplicații mobile.

Totuși, așa lipsită de experiență cum eram, am știut că o cercetare de marketing este importantă, că necesită timp și că, atunci când rogi pe cineva să facă ceva pentru tine, trebuie să ai mare grijă la modul în care formulezi propunerea și trebuie să dovedești ți-ai făcut munca de informare (despre om și despre blog). E bine de știut că, atunci când m-am apucat să mă joc de-a campaniile pe bloguri, aveam deja câțiva ani de experiență în marketing în spate.

Această amintire a fost scoasă de la naftalină de un email primit pe adresa de contact a blogului:

Buna,

Sunt Iuliana de la socialmediastrategy.ro si am fost impresionata de articolele tale postate in categoria Social Media Marketing.

Am vazut ca ai habar si iti place sa te implici in subiecte pe teme ce vizeaza social media. Vorbeste-ne despre noutatile ce vrea sa le introduca facebook si ai ocazia sa te faci cunoscuta in fata la 20.000 de abonati,abonati la socialmediastrategy.ro.

Raspunde-ne si iti trimitem mai multe detalii pe mail. O zi frumoasa!

Eu ce să-i răspund? Să-i zic că habar n-are cum să scrie un email și că n-ar strica să pună mâna pe o carte din când în când? Sau că nu știe diferența între strategie și subiectele celor 2 articole publicate pe blogul în cauză?

Știu, sunt rea și invidioasă pe cei 20.000 de abonați. )

P.S. Iuliana Mariana Iacob mi-a trimis mesaj și pe pagina de Facebook. Se pare că este vânzătoare la Sephora. #totinepricepemlamarketing

Trebuie doar să vă înregistrați gratuit (cont de fan) și să permiteți accesul aplicației la contul de Google Analytics.

create.visual.ly/graphic/google-analytics

Iar aceste gânduri despre sine vin dupa o lectură interesantă – Tratat de Răzgândire, de Howard Gardner. Așa am aflat că sunt câteva pârghii de care nu mă folosesc prea des: redescrierile reprezentative și rezistențele, poate pentru că mi se par cel mai greu de folosit cu succes.

Redescrierile reprezentative

Redescrierile reprezentative se referă la expunerea unei povești în mai multe forme, specifice fiecărei audiențe.

Change the narrative! e una dintre cele mai frecvente propoziții dintr-un serial bunicel, pe nume Scandal, pe alocuri similar cu House of Cards. Cele două seriale vorbesc și despre redescrieri reprezentative / schimbări ale elementelor narațiunii în anumite situații pentru obținerea unui avantaj, de obicei politic.

Howard Gardner include câteva povești politice în Tratat de Răzgândire pentru a exemplifica mecanismele de a determina răzgândiri ale opiniei publice (una dintre cele mai interesante părți din carte).

O idee de păstrat despre corelația dintre persuasiune, narațiune și realitate:

“Persuasiunea și propria întruchipare trebuie să fie corelate pentru a determina o răzgândire. Răzgândirile sunt facilitate de povestiri care întrupează narațiunea în acțiuni de viață concrete și în elemente simbolice evocative. Un lider poate crea o narațiune care să relateze o nouă viziune în vederea schimbării.”

Scandal este un serial de urmărit și dacă vă plac poveștile despre managementul crizelor de imagine în contextul PR-ului politic, dar și dacă vreți să identificați niște pârghii realiste în schimbarea narațiunii, cu impact în procesul de răzgândire al opiniei publice:

• Construiește propria poveste, bazată pe fapte reale, cu includerea unor elemente cu care publicul poate empatiza ușor.
• Spune-ți povestea în mod repetat.
• Identifică conflictele între povești prin raportare la diferențele de percepție și rezolvă-le prin repetiția mesajului dorit, de preferat într-o formă care să nu lase prea mult loc de interpretări.

Toate acestea se pot aplica cu succes în orice ramură a marketing-ului, mai precis oricând spui povestea unui brand.

Rezistențele și îmbătrânirea

“Confruntarea rezistențelor predominante este o pârghie necesară pentru a determina o răzgândire.”

Am senzația că majoritatea oamenilor care întâlnesc rezistențe în procesul de răzgândire al unui interlocutor abandonează încercarea, iar această rata de abandon crește proporțional cu vârsta, mai precis pe măsură ce avem din ce în ce mai puțină nevoie de validare din partea celor din jur.

Pentru că îmbătrânirea asta are o problemă majoră: ne face din ce în ce mai rezistenți la schimbare, mai puțin dispuși la răzgândire…și cred că asta se întâmplă pentru că ajungem să ne cunoaștem din ce în ce mai bine, să ne iubim pe sine mai mult, lucru care ne determină să ne suim convingerile pe un piedestal.

“Ideile noi nu circulă cu ușurință și prind rădăcini destul de greu. Fiindcă nu știm dinainte care dintre formate se vor dovedi eficiente în comunicarea unui mesaj inedit este bine să ne folosim de formate alternative. Trebuie să fim pregătiți să efectuăm repetate intervenții chirurgicale asupra reprezentărilor noastre mentale și ale altora până când ne prindem de cum stau lucrurile – sau cel puțin până când următoarea schimbare de context pune sub semnul întrebării statutul curent.”

Un gând de păstrat

“Interpretez fiecare înfrângere (sau provocare) ca pe o oportunitate.”

Dar partea cea mai interesantă din Tratat de Răzgândire nu se referă la mecanismele de a genera răzgândirea celor din jur,  deși aceasta mi se pare utilă în contextul marketing-ului, ci la determinarea propriei răzgândiri – aici e provocarea.

Mor cei din jur. Oameni dragi, oameni dintr-o poveste, oameni dintr-un alt capitol de viață. Se sting încet și lasă în urmă amintiri cu iz de tinerețe fără griji, de genul acelora care îți fac glandele lacrimale să își reconfirme apartenența la trup.

Și tu rămâi tâmp, privind în ceață pasaje din povești ce parcă nu-ți aparțin: paful fin ridicat de competiția dintr-un hipodrom ticsit de oameni, plăcerea de a învăța despre lumi demult apuse la ora de istorie, cărțile în arabă de pe raftul unei case cu mobilă veche de pe Tudor Vladimirescu, zâmbetele dintr-un cimitir catolic cu îngeri din piatră, singurii ochi verzi-albaștri care te făceau să-ți iei locul înapoi pe banca copilăriei.

Mor florile în ghivece cumpărate din supermarket. Și petalele acelea ofilite parcă îți aduc aminte de fiecare ușă nedeschisă. Uneori, senzația de sufocare vine din înecare cu flori ofilite.

Cum merg oamenii înainte, atunci când oamenii care i-au învățat să trăiască și să gândească frumos pleacă în cer? Îi faci nemuritori, îmi zicea tata, Dumnezeu să-l ierte. Păstrezi viu în suflet tot ce te-au învățat. Și-apoi, devenind suma lor cea bună, dai bunătate mai departe.

Apoi, după șir lung de gânduri despre cei plecați în cer, despre cei rămași pe pământ să semene decepții, după amărăciune și gânduri negre, trebuie să te întorci la viață.

Și cauți neîncetat bunătate, zâmbete și puritate în gânduri, de parcă renaști din movile de cenușă. Le găsești de ziua internațională a fericirii și te întrebi dacă nu cumva te ia viața la mișto…

*via Refresh  & MWA

Cei mai mulți dintre ei au prins un val mișto, cel al job-urilor de comunicare pe paginile Facebook ale clienților. Dar tocmai pentru că era așa de simplu (cel puțin la suprafață), mulți absolvenți de Jurnalism, S.N.S.P.A. și A.S.E s-au apucat să facă asta, iar piața a fost inundată constant de noi oameni. Iar felia de tort e tare mică, după cum bine puncta Zoso.

Urmarea firească este că toată lumea s-a apucat de Freelancing, probabil pentru că este următorul lucru care sună bine, însă aici lucrurile se complică tare mult, bineînțeles dacă vrei să supraviețuiești. După 3 ani în care oscilez între freelancing și ideea de a deschide o agenție, pot să zic cu mâna pe inimă că e al naibii de greu să lucrezi pe cont propriu.

Freelancing nu înseamnă să ai 1-2 clienți, pe bani puțini, care plătesc să le administrezi paginile de Facebook.

What freelancing is really about

Varianta scurtă: multe nopți nedormite, mult stres, multe dureri de cap și destul de puține satisfacții.

Să aprofundăm:

- Mai întâi, nu dormi în speranța că vei găsi strategia de dezvoltare potrivită pentru tine. Asta îți ia cel puțin 2 luni, timp în care trebuie să beneficiezi de o rezervă de bani.

- Apoi, nopțile nedormite vor fi bântuite de 2 întrebări: cum găsești strategia de comunicare potrivită și care este maniera de atragere a clienților buni, de genul celor care vor rămâne cu tine multă vreme?

- Dacă strategiile funcționează, vei avea și mai multe nopți nedormite pentru că ai prea multă muncă deodată.

- După ce te eliberezi de problemele care îți atârnă satâre deasupra capului (popular cunoscute sub numele de deadline-uri), trebuie să investești timp în ajustarea metodei de lucru: cum să optimizezi timpul petrecut cu fiecare client, cum să optimizezi cash flow-ul.

- Ok, să zicem că ai găsit clienți suficienți. Te oprești? Nu! Dacă stai pe loc, cu siguranță te vei trezi din nou în postura de angajat.

- Ești pregătit să muncești 12 ore/zi? Dar să renunți la weekend-uri? Nu de alta, însă cam atât îți ia în primii 2 ani să prestezi serviciile, să facturezi, să suni după bani, să discuți cu clienții despre problemele lor, să mergi la întâlniri și să găsești noi strategii de promovare.

Supraviețuirea în freelancing înseamnă

• multă muncă
• cunoștințe solide ale unei meserii
• cunoștințe despre vânzări, marketing și management
• disciplină
• automotivație
• perseverență
• răbdare
• respect pentru termenele limită
• abilitatea de a dezvolta relații bune cu clienții

și multe altele.

Sper că te-am convins că Freelancing este doar un cuvânt frumos.

Job-uri sunt!

Sper să vă fie utile, mai ales că orice acțiune de marketing sau PR ar trebui să plece dintr-o strategie pe termen lung. Încă sunt destul de multe confuzii în piață în privința strategiei, uneori nici nu se conștientizează importanța ei, iar alteori acțiunile de marketing și PR se rezumă strict la managementul și comunicarea pe platforme Social Media (în principal rețele de socializare și bloguri).

Cu toate că este minunat să citim astfel de materiale, mi se pare important să reținem că pentru dezvoltarea unor strategii de marketing durabile și profitabile nu sunt suficiente teoriile din facultate sau lecturile de marketing, ci experiența. Iar asta vine și din poziționarea omului de marketing în puncte cheie din interiorul unor agenții și companii, cele care să-i permită experimentarea continuă a ceea ce funcționează în mediul socio-economic românesc.