Mai multe poze aici: http://picasaweb.google.com/Didisor.M/HanselSiGretel

De ce facem prostia să nu mai fim la fel de tandri şi cuceritori după ce formăm un cuplu? Sau după căsătorie? Mai exact, după ce ai şi nu mai trebuie să te chinui să obţii. Mare greşeală. Nu trebuie să te chinui să obţii, ci să menţii. Lucru care poate fi dificil, mai ales o dată cu trecerea timpului şi eventual cu apariţia monotoniei, rutinei de care se tem majoritatea.

Şi mereu spunem că după ce pierdem un lucru realizăm cât de important şi cât a contat pentru noi.
Poate din când în când ar trebui să ne punem în nişte papuci care au pierdut ce aveau, să ne imaginăm cum ar fi şi să ştim să valorăm.

De unde vine schimbarea? Probabil din siguranţă, multă încredere (şi în noi şi în parteneri) şi puţină mândrie crezând că nu ar putea găsi pe nimeni ca noi. Ce paradox, siguranţa şi încrederea parcă erau lucruri bune într-o relaţie.

După ce am văzut mai multe clipuri cu Aidain Davis, mi-a rămas în minte şi puştiul şi cât de comod şi dezinvolt se simte pe scenă.

A, să pun şi melodia:

Şi dacă tot vorbesc de melodii, dansat şi dat din fund (vorbesc acu de asta), o idee gratuită pentru băieţi: Un cadou iubitei de care puteţi profita şi voi

Gata, înapoi la învăţat şi la aşteptat un telefon. Dacă net nu e… nimic nu e.

Astăzi e ziua în care putem profita de părinți >

Am fost în Carrefour la cumpărături și am dat de un grup de copilași, cu doamna lor educatoare, cu părinți prin jur care îi fotografiau și îi filmau în timp ce ei recitau poezii. Erau îmbrăcați foarte amuzant, haine confecționate ciudat, cu accesorii gen pahare de plastic, eh, o frumusețe. Și cu microfonul la care vorbeau puteam auzi din orice colț al Carrefour-ului. Apropo, sunt construcții acolo, îl mărește

Între timp mai aștept să se deschidă Euromall-ul ăla de la Galați, nu atât pentru haine cât pentru cinematograf. Poate reușesc să-l trag de mânecă pe copilul ‘ăl al meu și la așa ceva. Îi promit că dacă face asta, nu-l las să mă ducă până acolo cu mașina, că știu că-i place tare mult să se plimbe.

Ce ceartă mă paște acu…

Well, un început de săptămână frumos! Nu aruncați cu roșii că v-am reamintit că azi e luni. E pe final, deci relaxați-vă.

PS: Azi noapte a sunat alarma la telefon (nu întrebați de ce am pus alarmă la 1 noaptea), telefon care era lângă pernă, eu dormeam și a sunat, a tot sunat… nimeni nu a auzit-o. Nimeni adică eu. Colega mea a auzit-o, dar ea nu dormea. Poate nu pățesc așa într-o dimineață când am examen…

Să mai spună cineva că nu e obositor drumul cu trenul. Sau poate activitatea de înainte

Adunăm noi cuvintele de pe ele sau ni le adună ele?

Pentru că e ușor să minți și chiar să nu fii depistat, cu puțină atenție. Nu te-ar trăda nici privirea pe pereți (deși eu obișnuiesc deseori să nu mă uit în ochii persoanei, chiar dacă nu mint), nici roșeala din obraji, nici mișcarea involuntară a mâinilor/degetelor etc. Nimic.

În condițiile astea, câtă încredere oferi partenerului de discuții? 100% până la proba contrarie sau ești mai precaut până lași suspiciunea deoparte?

Tu cât de ușor minți?

Și la partea opusă, cât de ușor te deschizi și chiar vorbești? Discuția aceea liberă, sinceră, fără teamă de consecințe, fără să cauți cuvintele ca să pară mai în regulă, să spui direct în secunda următoare ce ai gândit?

PS: Și un video știut de la Alexandra, în care aș putea spune că era mai bine dacă se tasta

Ne lovim zilnic de speranțe. Sper zilnic când ies din bloc să prind autobuzul în maxim 3 minute de când ajung în stație (urăsc să aștept.. ce ironie), sper zilnic să mă trezesc dimineața și să fiu acasă în Botoșani, undeva înainte de bac și să fi avut un lung vis, sper zilnic să nu mai existe distanța, sper să văd iar bătrânul din Copou că m-am obișnuit cu el (poate că dacă nu îl mai văd voi crede ce-i mai rău, nu că și-o fi găsit o slujbă și de asta n-ar mai cerși)…
Sperăm toți multe. Zilnic. Exprimate sau nu, minore sau nu… Sunt acolo.
La ce folosesc? De ce ”speranța moare ultima”?

Aseară n-am mai avut-o și m-am simțit goală (spre regretul celora care au cerut webcam sau alte minuni), dar poate reușesc odată să nu mă mai obișnuiesc cu ea. Să nu mai sper, doar să apară lucrurile fără să le aștept. Așa va trece și mai ușor timpul, așa dezamăgirea va fi mai mică.

De asta sunt și pesimistă. Să fie dezamăgirea unui eșec mai mică.
Și nu cred în nu știu ce energii pozitive ce ar aduce succesul. Manipulare. E doar un entuziasm ce mărește durerea căderii de la nivelul mai înalt la care ai urcat, așteptând ceva ce nu va veni.

Fac tot ce pot să mă protejez că așa am eu firea slabă și ușor sunt rănită… și parcă tot degeaba. Mi-ar trebui un balon în care să stau. Dar nu de săpun…