Knock knock… Te uiți pe vizor și-ți stârnește cel mai larg zâmbet din acea zi. Al doilea de acest fel. Sau al treilea. O dată pentru că-l revezi și apuci să-l săruți, pe fugă, cu toate că-ți tremură genunchii…

…iar a doua oară pentru farmecul lor:

Simply beautiful.

Mulțumesc!

Plus de asta… sincer, e prima data când iau în considerare ziua asta ca fiind ceva mai deosebit decât doar o zi din săptămână. Și nu e pentru că în anii trecuți aș fi fost singură.

Mna, și fiindcă mă apucă așa o… stare de emoție și bucurie și îmi crește inima, să vă arăt niște citate drăguțe găsite. Nu înainte de a menționa că articolul îl public în Note de primăvară, pentru că m-am săturat de zăpadă și vreau să am primăvară în suflet

“Find a guy who calls you beautiful instead of hot, who calls you back when you hang up on him, who will lie under the stars and listen to your heartbeat, or will stay awake just to watch you sleep… wait for the boy who kisses your forehead, who wants to show you off to the world when you are in sweats, who holds your hand in front of his friends, who thinks you’re just as pretty without makeup on. One who is constantly reminding you of how much he cares and how lucky he is to have you…. The one who turns to his friends and says, ‘that’s her.’”

Despre următoarea pot comenta că nu-mi plac persoanele care țin la ceva ce li s-a întâmplat în trecut și așa ajung să trateze greșit viitorul.

“Love comes to those who still hope even though they’ve been disappointed, to those who still believe even though they’ve been betrayed, to those who still love even though they’ve been hurt before.” 

Da, știu, când te arzi, sufli și-n iaurt apoi.

Da’ acum nu trebuie să plătească persoanele noi din viața ta pentru fapte greșite în trecut de altcineva. Iar de reparat, cu atât mai puțin. Tu trebuie să repari, sunt piticii tăi. Te scuturi de praf și oferi partea ta la ce ți se oferă și ție…

(asta a fost note to myself too, sometimes, deși piticii mei sunt complet diferiți)

Și asta e cu două tăișuri…

“You can close your eyes to the things you do not want to see, but you cannot close your heart to the things you do not want to feel.”

Cam aș vrea să-mi închid inima uneori, să nu simt ce nu vreau să simt.

Dar totuși…

I feel there are two people inside me – me and my intuition. If I go against her, she’ll screw me every time, and if I follow her, we get along quite nicely.

Despre încrederea de care am spus mai sus:

“Follow your heart, but be quiet for a while first. Ask questions, then feel the answer. Learn to trust your heart.”

“You may be deceived if you trust too much, but you will live in torment if you do not trust enough”

Și cu asta inchei…

People are like stained-glass windows. They sparkle and shine when the sun is out, but when the darkness sets in, their true beauty is revealed only if there is light from within.

…prin a spune că eu știu. Știu că strălucesc indiferent de lumină sau întuneric. Știu cine sunt, cum sunt, cât valorez, cum vreau să trăiesc și cât merit. Asta așa, fără pic de modestie

Cât despre ce ofer eu… well, persoanele dragi mie, pentru care inima mă lasă să simt lucruri frumoase, iar intuiția îmi spune să am încredere în ele, vor simți. În general prin gesturi, că nu-s prea bună cu vorbele.

Dar dacă mă gândesc bine, nu cred în ”perioada nepotrivită”.

De asemenea, nu cred că e sănătos să te gândești la ceva ce a eșuat și să îți spui ”ah, daca mi s-ar fi întâmplat aia acum/în perioada asta (teoretic f faină)”. Nu ai garanția că ar fi fost benefic, că totul ar fi mers ca la carte etc.

Viața nu e roz. Are perioade când e roz, da’ în majoritatea timpului e gri (uneori albă, alteori neagră, iar cel mai des mixed). Așa că n-o să-ți ofere nimeni pe tavă nimic dacă tu nu faci un semn că ai vrea acel lucru. N-o să stea nimeni să te împingă de la spate să faci ceva ce, teoretic, e ceea ce ai nevoie. N-o să îți așeze nimeni perioadele din viața ta, astfel încât totul să fie armonios și cursiv și… roz.

Nu.

Or să se amestece toate după cum… (well, insert here anything you believe in, from God to karma, destiny and so on).

Nu e ok să te scuzi cu ”perioada nepotrivită” și îmi cer scuze acum față de cei cărora le-am zis asta.

Despre persoanele care mi-au spus mie scuza asta? Cred doar că s-au temut de o schimbare sau pur și simplu n-au vrut-o și au refuzat-o cum au crezut de cuvință.

Ține mai mult de o teamă, de lașitate, de a nu accepta adevăratele motive.

Cum se scurg zilele, nu poți prezice. Dacă cedezi, te plafonezi și accepți ”orice s-ar întâmpla”, îți meriți soarta. Rareori o să prinzi momente potrivite, aranjate, rând pe rând apărute; dacă ți se întâmplă des, ești un norocos (și probabil plictisit deja).

Dar de fel… trebuie să lupți să obții ce vrei. Bineînțeles, cu condiția să ȘTII ce vrei.

Lasă deoparte perioada în care ți se întâmplă, doar analizează, evaluează, decide și acționează Chiar dacă în urma deciziei, acțiunea e nulă (adică rămâne totul ca atunci când folosești expresia de la început), măcar ești mulțumit cu gândul că ai luat în calcul situația și ai tratat-o cu maturitate, nu te-ai temut de ea din start și ai pus-o pe seama ”timpului delicat”.

Who we are is not who we came from.

Mă rog, vorba de mai sus se referea mai mult la gene și părinți, dar mi s-a părut că merge de minune și la subiectul meu

La aproape jumătate de an de când m-am mutat în Cluj (wow! ce a trecut timpul!) pot spune fără nici un pic de indoială că a fost cea mai bună decizie din ultimii ani, în ceea ce privește viața mea și făgașul ei.

Great roomie (nu că în Iași nu aș fi avut, Ela și Angelina mea scumpă), o prietenă adorabilă – Lore, moldoveancă focoasă ca mine, deci inevitabil suntem pe aceeași lungime de undă, un nepoțel preferat și favorit și mumos, o surioară și un cumnățel ce mă rasfață și cu care mă pot sfătui și un anumit domn ce mă face să zâmbesc și să-mi bată inima tari tari, zilnic

E caldă lumea aici. Calmi. Parcă în slow motion uneori. Mi-s dragi, mâna de oameni pe care am apucat să-i cunosc și cu care mă mai văd din când în când. Deși o parte din ei sunt tot moldoveni, nu ardeleni  Nu trebuie să știi jumătate de oraș ca să te simți binevenită într-un loc. Sau ca acasă Trebuie doar să-ți placă orașul și să știi 2-3 persoane cu care să schimbi o vorbă.

”Most people have a harder time letting themselves love than finding someone to love them.”

Bill Russell

Sunt pe jumătate adormită, da’ n-aș mai vrea să dorm. Am visat aiurea. Nu dau detalii, atât că totul era bine acum, iar în câteva ore totul e rău, fără vreun motiv anume. Just because.

Subconștientul meu lucrează… așa că tre să lucrez și eu la whatever thing declanșează treaba asta.

Fie e experiența, fie supra-analiza mea obișnuită, fie frica să fiu rănită.

Și ce trebuie să mă întreb e dacă merită. Indiferent care ar fi deznodământul unei acțiuni/perioade, a meritat… cuprinsul?

Nu poți fi niciodată sigur de alte persoane. Poți vorbi doar în numele tău și chiar și atunci când crezi că te cunoști perfect, îți mai faci câte o surpriză. Cum să pretinzi altfel de la alții? Nu poți vorbi decât în numele tău.

Acum chill, fii zen…

Să încerc la anul…

• să mă gândesc mai mult la mine
• să mă desprind de trecut, anumite vremuri au apus și nu le pot aduce înapoi
• să nu mă grăbesc, baby steps

• să accept realitatea sau viitorul apropiat
• să înfrunt nu, încă nu pot.
• să nu dau satisfacție celor care nu mă vor zâmbind
• să iert…
• să nu mă mai simt dezamăgită pentru faptele altora, greșite din prisma mea, nu și a lor
• să prind un răsărit frumos
• să încep să construiesc viitorul meu, așa cum mi-l doresc eu
• să nu mai urc persoane pe piedestaluri, nimeni.
• să sun mai des la tata
• să-mi mențin kg
• să nu refuz nimic doar din comoditate
• să gătesc mai mult
• să mă ocup mai mult de KarisMetal
• să fiu fericită fără să mă tem că vine potopul
• să… vorbesc
• să nu mă mai condamn, ce-am făcut e bun făcut; ce n-am făcut, e trecut timpul
• să las oamenii să mă cunoască
• să-mi fac o pușculiță pentru ”ieșiri din oraș”, so much to be seen
• să îndrăznesc să-mi reglez și somnul, ca un om normal?

To be continued…

Foto.

O ador.

Atât că… nu prea simt așa mult anul ăsta. Sunt acasă la Botoșani și parcă nu e Crăciun. Deși am toate cele de mai sus, aproape… Tot ce vreau e să plec mai repede. Unul din motive e că am un magnet in alt loc care mă tot atrage spre el
Nu mai vin acasă aici, vin în vizită undeva unde mă simțeam ca acasă. Plec de “acasă” al meu din Cluj și merg în vizită. Parcă așa e situația…

Lăsând astea deoparte, negândindu-mă la anumite chestii ce-mi pot perturba liniștea, pot spune că sunt fericită

Sărbători fericite să aveți!

Well, după mintea mea încurcată, poţi. Acu’ nu ştiu cu ce drept…

Mă disperă să văd în filme sau uneori la ştiri faze cu adopții de copii/bebeluși la care mama biologică se ”răzgândește” DUPĂ ce l-a dat. Dacă se răzgândește imediat ce l-a dat (gen orele următoare) să spunem că se mai înțelege. Dar tot condamn. Se înțelege pentru că mna, e pusă în fața faptului împlinit, sunt emoțiile și sentimentele din urma unui eveniment care te marchează etc. Condamn pentru că decizia nu a fost de pe o zi pe alta, a avut timp să se gândească, să hotărască singură că asta vrea, la rece, nu cred că a obligat-o nimeni. Și-a pus atunci în calcul tot, și sentimente și rațiune.

Acum, la a doua categorie, alea de se răzgândesc dupa x timp (în luni sau ani), e de neconceput. Deci tu ai avut probleme, nu ți-ai dorit copilul sau pur și simplu nu l-ai putut întreține (bine, la asta mă mai întreb de ce naiba l-ai mai făcut, dar să trecem peste că nu ăsta e subiectul), nu prea contează motivul. Că e întemeiat sau nu.

Ideea e că ai făcut o alegere, să-l dai. Păi scumpo, nu te trezești după ceva timp – când poate ți-ai revenit emoțional, financiar, te-ai maturizat, te-ai căsătorit, s-a găsit tatăl să spună că el de fapt voia copilul când inițial te-a trimis la avort – că vrei înapoi un copil care nu te știe ca mamă și despre care nu știi nimic pentru simplul fapt că… nu l-ai crescut tu! Nu. Nu poți recupera timpul pierdut și nu poți să-i zguduiești lumea lui.

Pe de alta parte, nu ai dreptul să te joci de-a mama-sau-nu cu biata femeie care l-a infiat. Care poate că n-are alți copii ai ei și l-a dorit foarte mult sau poate are și a vrut să dea o viață mai bună și altuia, oricât de străin îi e ca sânge. Cât de minunată e așa o persoană?

So ”man up”, înghite-ți lacrimile și treci peste. Asta dacă vezi că îi e bine copilului și familia aia chiar îl iubește și au grijă de el. E prea târziu să te mai răzgândești acum.

Freedom

…cate ceva despre mine. Sau despre cum mai cresc.

Ce am aflat recent pe pielea mea… e ca nu conteaza unde esti (temporar sau nu), ci cu cine esti. Cand spun ca nu conteaza ma refer la ce e mai important.

Am fost la Rasnov recent (da, in final am putut sta dimineata devreme, pe terasa, aer rece), am cunoscut lume noua, pe care o stiam doar virtual, ne-am simtit bine… si probabil asta nu se schimba, indiferent unde eram. Am revenit in Cluj cu o strangere de inima, cu toate ca ma simt ca acasa acum in apartament aici, dar nu conteaza unde esti…

A venit toamna, enjoy.