Multumesc            Ascult                                         

PS: Tot ce scriu reprezinta paradigme ale momentelor de prezenta inspirativa, citim, intelegem, poate chiar constientizam si trecem mai departe, continuam evolutia, fara ancorare, nu le facem "adevaruri absolute". Asemenea si tot ceea ce postez pe blog.                                                                                    Io

© Io Autocunoastere, 2010. | No comment |
Post tags:

Feed enhanced by Better Feed from Ozh

Etapa 2 - SCHIMBAREA PARADIGMEI 

Starea 1 de cunoaştere, înţelegere şi conştientizare  

MAREA NEŞTIINŢĂ

- Bună cunoaştere.

- Bună "io".

- Ce mai faci?

- Mă ofer dragă "io", mă ofer.

- Te oferi?

- Acesta e scopul pentru care sunt, de a ma oferi, mă ofer oricui în funcţie de deschiderea minţii sale de a mă avea.

- Interesant. De unde eşti tu şi cine eşti?

- Sunt din cele fără de început dar şi din toate cele ce există.

În esenţa mea eu sunt, nu cunosc temporalitatea, am în mine prezenţa "nimicului necunoscut" din care "nimeni" se emană ca ceva, sunt proiectul său, informaţia lucrării sale.

Existenţa este făcută, are substanţă conform cunoaşterii, adică mie.

- Nimeni a făcut existenţa din nimic?

- Nimeni se emană ca existenţă din nimic, ai tu o explicaţie mai bună?

- Sunt nenumărate variante, mii de variante, spirituale, religioase, filozofice, ştiinţifice, S.F.

- Vezi tu "io" cât de complexă sunt eu, câte posibilităţi pot oferi, sunt sursa tuturor posibilităţilor, oricât de multe şi de diferite, ofer fiecăruia pe nivelul lui în funcţie de puterea lui de înţelegere.

Eu sunt cunoaşterea, nu mă mai confundaţi cu umbre, cu părticele create de mintea voastră prăpădită, eu sunt fără sfârşit, nu mă mai limitaţi, nu-mi mai daţi forme de prezentare umane susţinând că sunt eu întru totul, cum de credeţi că pot să încap în infimele şi labilele voastre burdufuri de gândire?

Mă ofer oricui în toate formele posibile, de la cele din viaţa de zi cu zi , mărunţişurile cotidiene, la cele existenţiale dar nu sunt eu sublima, eternă, nelimitată ci frimiturile de care cu chiu cu vai sunteţi voi capabili să aveţi parte.

- Eşti înşelătoare.

- Eu sunt aşa cum sunt, nu sunt binele sau răul, adevărul sau minciuna, dreptatea sau înşelăciunea, eu sunt pură, am candoarea, inocenţa în formă nealterată, voi însă prin judecata minţii cu care sunteţi dotaţi mă răstălmăciţi mă pervertiţi.

Mare e judecata minţi voastre, cea mai mare în existenţa cunoscută vouă, murdară este însă îndeletnicirea la care o folosiţi.

Vă spun, că doar eu sunt proiectul conceptual al judecăţii minţii, ea e o matrice creatoare de informaţie (una din multele cu care sunteţi făcuţi).

De când sunteţi, mă tot întreb, oare veni-va ziua în care să înţelegeţi că fiecare dintre voi e dotat cu matrice creatoare de softuri, de coduri informaţionale de proiecte conceptuale, de cunoaştere?

Prima matrice a fost necunoscutul, acest nimeni al lui nimic pe care îl numiţi voi în fel şi chip.

- Cam abstract zis, dacă nu cumva superflu.

- Vai puiule, nu mă placi sub această formă, nu-i nimic dragule, mă pot oferi ţie sub absolut orice formă doreşti, te pot satisface cum vrei, pe tine şi pe oricine, doar sunt cunoaşterea, pot oferi absolut orice formă de informaţie, pentru toate aspiraţiile, gusturile şi interesele.

Nici un om nu ma refuzat vreodată, i-am satisfăcut pe toţi dintotdeauna, m-am oferit conformă cu judecata minţii, idealurilor, a orice a încăput în conştiinţa lor umanoidă, şi celor de acum zeci de mii de ani, şi celor de acum mii de ani, şi celor din mileniul sau secolul trecut, şi celor de azi.

Toţi m-au avut şi eu nu i-am dezamăgit, m-am oferit conform judecăţii minţii şi conştiinţei lor, celor mai tâmpiţei ca o tâmpiţică, celor mai evoluaţi, sub o formă de prezentare mai evoluată, celor simpli simplă, celor complicaţi complicată, nimeni nu a rămas nemulţumit de mine.

Am ajuns să tânjesc după cineva care să nu fie mulţumit, care să mă refuze, nu sa întâmplat niciodată asta, ba unii au transmis din generaţie în generaţie, imaginiea mea de acum mii de ani aşa de mult m-au plăcut.

- Io nu sunt mulţumit de tine.

- Iauzi, e hai că-mi placi, de ce dragule nu eşti mulţumit?

- Pentru că nu mă satisfaci deocamdată.

- Şi ce-şi doreşte puiuţ?

- Îmi doresc să te dau în vileag, să înţeleagă toată lumea că eşti o "fata morgana", eşti iluzie, eşti efemeră în tot ce oferi.

- Nu e chiar aşa, eşti nedrept cu mine, mă aveţi ca şi cod genetic de exemplu, asta e tot iluzie?

- Până şi asta e posibil să fie iluzie, cine îmi dă certitudinea că avem cod genetic?

- Savanţii voştrii, biologii, medicii.

- Creierul spune că avem cod genetic, că avem savanţi, trupuri, că ar exista acest înafară dar şi înăuntru numit lume exterioară şi interioară, dar vai mie, el, creierul e orb, surd şi mut, nu poate palpa mirosi, gusta, despre ecolocaţie, percepţie gravitaţională, infraroşii, ultraviolete, mie şi milă de el să mai comentez, el bietul, percepe prin simţuri un semnal informaţional atâta cât îl ţin puterile, pe care îl decodează într-o măsură foarte mică (e şi leneş, preferând tipizarea şi oferirea de analogii), în ceea ce noi percepem ca realitate vizuală, auditivă, tactilă etc., trăirea noastră.

Ba mai mult, e posibil să nu avem nici măcar un creier ci doar aşa numita conştiinţă, adică suntem nişte cevauri care avem capacitatea de a trăi practic virtual o realitate transmisă printr-un semnal informaţional complex, de la o sursă necunoscută nouă, mai mult sau mai puţin morală (însăşi morala e parte a cunoaşterii deci transcendentă, mai mult se poate ca eu, oricine sunt, să fiu sursa şi trăitorul simulării, hipnozei, sugestiei (autosugestiei).

- Ok, dacă tu aşa mă vrei, aşa mă ofer ţie, nu sunt mofturoasă, eşti mulţumit?

Alţii m-au vrut sub forme spirituale, filozofice, ştiinţifice, dacă tu aşa mă vrei nu sunt contra.

- Io nu te vreau nicicum, eşti doar o unealtă, doar un mijloc cameleonic, doar o banală informaţie de care trebuie să ne folosim ca să evoluăm, să ne înţelepţim în şcoala trăirii indiferent dacă ea este într-o formă fizică sau nonfizică.

- Dar eu ţi-am şi spus, aveţi matricea, judecata minţii, singuri vă creaţi cunoaşterea iluzorie şi singuri vă îndărătniciţi să rămâneţi blocaţi în adevăruri foarte limitate.

Fiecare dintre voi, la nivel de individ sau grup mă numiţi cunoaşterea cea una, adevărată, infailibilă sau punctul vostru de vedere de ceas cu ceas şi zi cu zi (şi el tot cu statut de adevăr absolut în mintea voastră care orbecăie în falsitate în loc să-şi aleagă sublimitatea care e ea de fapt) şi culmea, aveţi impresia că voi m-aţi aflat pe mine şi ceilalţi nu, voi şi numai voi deţineţi adevărul absolut şi deaia vă ucideţi unii pe alţii ca idioţii de mii de ani.

Dacă sunteţi doi la un loc, deja sunt două puncte de vedere care nu pot fi identice 100%, asta vă face să vă certaţi mereu, nici măcar nu a-ţi dobândit puterea de a vă accepta şi îngădui unii pe alţii (ca să nu mai zic de situaţiile în care diferă interesele).

Eu sunt cunoaşterea şi ceea ce mă caracterizează e faptul că sunt sursa tuturor posibilităţilor, oricât şi orice veţi cunoaşte, mereu eu pot să vă ofer tot atât de mult de cunoscut ca şi până atunci, mereu va mai fi ceva de aflat, nu sunt adevăr absolut, asta e o invenţie omenească născută de judecata minţii voastre.

Voi vorbiţi de adevăr absolut în piticenia voastră şi consideraţi că aţi rezovat problema.

Ce e adevărul absolut moluscă umană?

Te rog să îmi descrii ceva care nu are legătură cu fizicul de orice natură ar fi el şi cu trăirea umană, poţi? Nu vedeţi că aţi acaparat şi îndobitocit cunoaşterea, nu-i permiteţi să exprime ceva care să nu fie fizic sau trăire umană? Peste tot forme umane, totul trebuie să aibă mâini şi picioare, corp fizic, să vorbească şi să fie ca voi, cine vă credeţi voi?

Deschideţi mintea şi lăsaţii judecata să întrupeze în cuvinte cele care sunt şi poate încă nu le-aţi gustat.

- Cineva care are parte de o stare fiinţială foarte înaltă tot limitat de firea sa umană va fi, deoarece trăieşte asta, hipnoza corporalităţii limitative, fie ea fizică sau virtuală, dacă mai încearcă să pună şi în cuvinte starea de care a avut parte o denaturează foarte mult deoarece ea nu e pentru cuvinte, dacă vrea să o mai exprime şi pe înţelesul altora e complet aiurea, iar dacă încearcă să o spună pe înţelesul tuturor a pierdut orice asemănare cu ce a experimentat el în acea stare de profunzime.

- Tot e ceva dacă înţelegi şi atât.

Io, ascultămă bine, de doi ani te hrăneşti din mine ca niciodată până acum, recunoşti că pot fi orice, ţi-am dovedit că nu am statornicie şi neschimbabilitate, ba că mă pot transforma în totalitate?

- Da.

- Aşa e toată cunoaşterea fiinţei umane, a umanităţii, dar voi habotnici fiind, prindeţi câte o formă de a mea şi ţineţi cu dinţii de ea, vă ţeseţi propria mentalitate, doctrină, dogmă personală sau de grup şi o întemniţaţi în voi toată viaţa ca indivizi, sau sute şi mii de ani la nivel de specie.

Funcţionează şi aşa, adică vă puteţi urma calea, (scopul vostru fiind de a vă găsi şi urma calea identificării cu voi înşivă) chiar şi într-o formă doctrinară unică pe care a-ţi îmbrăţişato voi ca adevărul de urmat (fie şi numai în privinţa modului de a gândi, de a aceepta realitatea, viaţa).

Dar dacă nu aveţi o deschidere a minţii suficientă, care să vă ofere o cale comună la nivel umanitate, desigur cu elemente subtile specifice fiecăruia, cel puţin înţelegeţi odată că înlănţuindumă într-o formă dată de voi, nu voi mai fi cea autentică ci iluzia mea aşa cum m-aţi surprins voi într-o etapă de cunoaştere, o imagine numai, o poză a momentului imortalizat de voi şi transformat în idol.

Eu sunt schimbarea, înoirea, sunt vie şi mereu altfel, sunt soaţa voastră într-o posibilă veşnicie, de ce trăiţi cu o imagine statică, de ce stagnaţi, de ce v-aţi oprit, de ce a-ţi încremenit "privind", meditând, contemplând la ceva ce a fost, acum sunt altceva şi mereu altfel în fiecare moment de realitate (fie ea chiar virtuală), ospătaţivă din mine, eu mă ofer mereu proaspătă, nu înţeleg cum de preferaţi produse expirate.

- Când ţi-am zis eu că eşti înşelătoare, păi dacă au ajuns să te contemple, nu înseamnă că au depăşit toate etapele, că te cunosc deja faţă către faţă, prezenţa, singurul moment autentic de realitate?

- E aş, da de unde, citeşte descrierile contemplaţiilor, ale numitelor revelaţii, te bufneşte râsul dacă nu cumva te apucă plânsul înainte din cauza micimii şi neputinţei lor, ei descriu tot lucruri omeneşti, nu le mai scriu că e plină lumea de ele.

- Eşti dură cu noi, au descris şi ei ceva pentru popor, să îi facă să înţeleagă că e ceva mai presus de ceea ce se ştie.

- Eu spun numai atât că au reuşit să îndobitocească şi mai mult umanitatea, priveşte la nivelul conştiinţei speciei voastre, nici nu se observă la cât e de minuscul. Fel de fel de învăţături care mai de care mai adevărate, iluminări peste iluminări şi care e rezultatul, a, ştiu, nu vă mai mâncaţi unii pe alţii fizic, e şi asta o realizare. Câte tone de sânge aţi vărsat şi vreţi să mai vărsaţi din cauza presupuselor voastre adevăruri absolute, ale punctelor de vedere personale şi de grup? A, sângele psihic nu se pune, fie dar ieşiţi odată din himera adevărului absolut şi zburaţi cu mine în cele fără de început şi fără de sfârşit.

Eu, cunoaşterea, sunt descoperirea aşa zisului adevăr absolut, numai că el este fără hotar, nu are început şi nici sfârşit, mereu sunteţi în el dar niciodată el, nu un adevăr absolut trebuie să aflaţi voi, ci calea amprentei voastre în infinitatea cunoaşterii.

Absolutul, adevărul absolut, e o născocire, o definire ca tot vocabularul vostru de altfel, din lipsa capacităţii active de a exprima ceva mai presus de cuvinte, tot DEX-ul vostru nu are nici măcar valoarea unei lacrimi sincere, cum să pui în cuvinte nenumirea?

Dacă acceptăm definiţia "adevăr absolut", nu facem decât să punem limitare indefinitului.

- Io tac.

- Dacă ai tăcea, o, dacă chiar ai reuşi să taci ...

- Ce statut are acest "Cuvânt 8".

- E o cunoaştere a ta, cel care te afli într-o stare de cunoaştere, înţelegere şi conştientizare lucrativă.

- Urmează altele?

- Mereu urmează altele dacă eşti deschis la minte.

- În ce scop?

- Am zis, ca să îţi găseşti calea de a te identifica cu tine.

- Şi după ce mă identific cu mine gata?

- Identificarea cu tine nu are sfârşit, asta dacă accepţi eternitatea ta.

- Şi dacă nu accept?

- Tot fără sfârşit e, nu te poţi opune.

- Este vre-o certitudine în ceva?

- Nu e nici o certitudine decât cea mai mare certitudine, anume faptul că voi înşivă vă daţi seama de micimea voastră, vă daţi seama că nu puteţi cuprinde cu mintea ceea ce constataţi că face parte din lumea voastră şi atunci fabulaţi, ce să faceţi şi voi, la asta vă pricepeţi cel mai bine.

© Io Autocunoastere, 2010. | No comment |
Post tags: cunoasterea

Feed enhanced by Better Feed from Ozh

Etapa 2 - SCHIMBAREA PARADIGMEI 

Starea 1 de cunoaştere, înţelegere şi conştientizare  

MAREA NEŞTIINŢĂ

Cuvântul 4

DEZINTEGRARE ŞI DE LA CAPĂT

REALITATEA EXISTĂ SAU NU?

ÎN CE MĂSURĂ SUNT SAU NU CREATOR DE REALITATE?

Nivel primar

- Tu zici că nici un adevăr nu este adevăr absolut, da?

- Da.

- Atunci întreb, este adevăr absolut că un fruct numit măr, al pomului numit măr, cade pe Pă mânt (pământ) atunci când se desprinde din codiţa sa?

- Da.

- Şi atunci cum e?

- Ceea ce vreau eu să spun, este că oamenii confundă adevărul absolut cu credinţa şi credinţele lor în adevăruri posibile sau nu, şi în plus au tendinţa de a considera ca absolut, adevăruri valabile numai pentru ei sau cei ce gandesc şi trăiesc la fel, aflaţi de fapt într-o anumită etapă de cunoaştere şi înţelegere.

Şi ca să te dau complet peste cap doar vei înţelege odată, spun că de fapt realitatea mărului ce cade pe pământ ar putea foarte bine să fie numai în capul nostru şi nu într-o posibilă lume exterioară.

- Iar vrei să mă ameţeşti cu vrăjeală?

- Nu, ochiul uman, ca şi celula fotoelectrică a oricărui aparat de filmat de altfel, sesizează şi percepe ceva (noi nu ştim ce, dar bănuim, presupunem că e vorba de imaginile realităţii mărului care cade).

Ceea ce percepe sesizorul-ochi (cameră video) e codificat într-un semnal electric, electronic sau electrochimic şi transmis prin intermediului nervului optic (circuitului electronic) la creierul uman, respectiv electronic.

Creierul decodifică semnalul acelui ceva, acelei informaţii percepute de ochi (obiectiv), în imaginea unui măr care cade din pom.

Nu există absolut nici o certitudine că ar exista o realitate exterioară cu un măr ce cade din pom pe pământ, e sigur numai că ochiul percepe o informaţie din eter.

- ?

- Nu există nici o legătură directă a creierului cu lumea de afară, el nu o vede, niciodată vre-un creier nu vede lumina zilei, se află într-o beznă totală, închis ermetic în cutia craniană. El e conectat la organele de simţ prin neuroni, prin sistemul nervos şi primeşte nişte impulsuri, nişte semnale pe care le transformă în imagini, sunete etc. Realmente totul se desfăşoară la fel ca în cazul unui PC conectat la internet.

Creierul uman poate fi bine mersi conectat la un net universal şi să ruleze o realitate virtuală conform softului.

- Adică lumea nu există, eu nu exist?

- E foarte posibil ca realitatea pe care o percepem atât de intens să fie o realitate virtuală a reţelei marelui computer universal, care, visează existenţă şi la care noi suntem conectaţi, primind informaţia prin simţuri, simţire şi orice alt nivel posibil, o codăm, o decodăm electrochimic sau oricum altfel şi prin creier o proiectăm în conştiinţă ca o realitate de netăgăduit (putem chiar să fim într-un meatrix mai mult sau mai puţin moral).

            - Nu cred.

- Orice om are experienţa unor vise pe care le-a trăit cel puţin la fel de intens ca "viaţa reală", deci nimeni nu are cum să nege că e posibil.

- Nu, nu se poate să nu existe viaţa reală, lumea aceasta, eu, acest corp.

- Lasă îndărătnicia puţin şi gândeşte logic, cine vede, cine aude, cine percepe lumea ca fiind reală, realitatea asta a ta din acest moment, realitatea acestei camere cu tot ce e în ea, corpul tău, caietul, pixul etc?

- Eu.

- Adică?

- Pe scurt, această realitate se reflectă în conştiinţa mea prin intermediul creierului.

- Eşti de acord că medicii au constatat că întreruperea nervului optic duce la orbire, la întreruperea existenţei unei lumi exterioare în imagini pentru acea persoană?

- Da.

- Este deci evident că prin el circulă semnalul primit din exterior (atenţie, un semnal, ca cel de la tv.), ochiul codifică electrochimic semnalul, informaţia percepută din exterior, nervul o transmite, creierul o decodifică în imaginea (imaginile) camerei tale cu tot ce este, în filmul unei realităţi.

- În principiu da.

- Ce garanţie ai că există cu adevărat această realitate şi nu e de fapt numai o informaţie la care eşti conectat şi pe care o sesizezi şi percepi prin simţuri?

- Stai puţin, uite stau cu fundul pe pat, ating patul, caietul şi toate astea?

- Acelaşi mecanism, nu eşti conectat doar vizual, eşti conectat şi auditiv şi tactil, eşti conectat total cu toate simţurile şi toate capacităţile tale perceptivă de orice natură ar fi ea.

E foarte posibil să trăim o realitate virtuală şi tocmai din acest motiv fizica cuantică este încă marginalizată, deoarece sa constatat că la temelia materiei nu se află nimic palpabil, demonstrabil, nimic material, suntem, şi materia este, ceva ce ţine de magie, de spiritualitate, de filozofie, de psihologie dar în nici un caz de ştiinţă aşa cum e definită ea azi.

- Şi durerea?

- Îţi repet cel mai banal exemplu; ai avut trăiri maxime în timp ce dormeai, inclusiv dureri?

- Da.

- Iată, ai aflat răspunsul, înţelegi singur că se poate, că e posibil să crezi că te doare, că e real şi de fapt să visezi, să trăieşti virtual.

- Şi moartea?

- Moartea poate însemna deconectarea de la o realitate ca având un trup material, dar poate însemna, menţinerea conexiuni la a fi fără trup.

- Practic nu ar exista moarte?

- Cam aşa pare.

- Şi dacă am un accident auto, să zicem?

- Se întrerupe realitatea virtuală a trupului dar nu neapărat realitatea ta de a fi fără de trup, conectat în continuare la sursa informaţiei care te emană, te proiectează, te exprimă în ceea ce eşti.

- Aşadar tâmpiţelul de creier şi chiar conştiinţa întrupează ca real chiar şi un vis de-al meu, altfel zis, graniţa dintre realitate şi ficţiune practic nu există decât datorită neputinţei mele de a crede cu tărie şi a modela o realitate aşa cum o doresc.

- Exact.

- Şi cine mă împiedică?

- Nu reuşeşti să trimiţi creierului (conştiinţei), un semnal suficient de puternic.

- De ce?

- Nu eşti motivat, nu crezi nici tu că e posibil, nu ai ştiinţa lucrului şi nu persişti, asta printre altele probabil.

- Aşadar dacă aş crede cu tărie ar fi ca şi făcut?

- Da, tot ce se poate, numai că acest milenar "bob de credinţă", trebuie să fie totală, fermă, fără nici cea mai mică urmă de ezitare, aproape că nici nu ai trăit tu vreodată un asemenea nivel de credinţă.

De aceea reuşesc ucenici iniţiaţilor, ficele vrăjitoarelor, pentru că mentorul (mămica) lucrează cu ei şi pentru ei, îi ajută puternic să se împlinească ce leagă şi dezleagă ei şi nu numai (chiar dacă nu au nivelul), astfel discipoli capătă încredere tot mai multă în ei, sunt tot mai convinşi că pot şi astfel pot şi mai mult, ei intră într-un perpetum mobile credinţă-putere, în care acestea se autopropulsează una pe alta.

- Există totuşi realitatea care nu ţine de creierul uman, cum e?

- Reţeaua universală nu este o transmisie prin fir ci prin eter (şi nici măcar de asta nu e nevoie).

Acel ceva, nimicul, inexistenţa sau ce o fi, a început să emită existenţă, lumea aşa cum o percepem. Ea e o informaţie formată dintr-o infinitate de informaţii, care e percepută de fiecare element ce o compune, fiecare e un receptor (prin creier, conştiinţă dacă ne raportăm la om). Animalele, plantele şi toată materia pot percepe existenţă şi "o trăiesc" specific lor.

Jocul de-a existenţa este interactiv între toţi participanţii la el, toate elementele existenţiale.

Inexistenţa, cevaul, nimicul sau oricum vom numi sursa, se visează existenţă.

Deocamdată mă opresc aici deoarece e prea şocantă şi greu de cuprins, imprevizibilă această teorie, aproape că nu mai înţeleg nimic, o voi lasa la decantat, la limpezit.

Am mai auzit ceva asemănător, nu e o noutate absolută, însă până acum nu am înţeles-o bine iar de conştientizat spre a deveni lucrătoare, nici vorbă.

Nivel superior

- De fapt dacă mă gândesc bine, nici nu e relevant dacă informaţia pe care organele de simţ şi toată posibila noastră percepţie de orice natură, există afară aşa cum ne-o înfăţişează creierul (datorită întregului lanţ de codări şi decodări), sau de afară primeşte numai informaţie sub formă de unde, de impulsuri electromagnetice ori mai ştiu eu cum, un singur lucru e sigur, anume că noi trăim realitatea pe care ne-o traduce creierul (conştiinţa), ceea ce ne spune el (ea) despre o realitate de trăit.

- Cum poţi interpreta contractarea unei boli în această teorie?

- Depinde de boală.

- Te duci la ştrand şi te trezeşti cu o boală de piele.

- Aşa ceva este o informaţie care există şi circulă, dacă tembelul de creier nu e antrenat să nu permită contractarea bolii, să menţină sistemele cevaului care suntem vigilente, informaţia e percepută şi "descreierilă" o ia de bună că trebuie să-i plătească tribut, lăsându-se ca fraierul dus de nas de intrus îi predă cetatea de-a moaca, organismul se îmbolnăveşte.

Un creier antrenat are un sistem imunitar puternic şi vigilent (nu mai vorbesc de "ereditate" şi ce a fost, tot ce contează e acum).

- Dar dacă de exemplu fără să îţi dai seama consumi dulciuri din belşug şi te trezeşti la un momentdat bolnav de diabet?

- Informaţia eterică are o normalitate funcţională a tot ce e, dacă interacţiunea noastră cu sistemul produce dereglări, vom produce informaţia rezultată din dereglarea produsă.

- Adică?

- Adică jocul vieţii, existenţa, e interactiv, totul participă, inclusiv atomii, moleculele, celulele, formele mici şi mari, totul, dar totul. În aceste condiţii bineînţeles că participă pancresul, organismul nostru dar şi dulciurile. Informaţia nu are sens unic, nu, ea circulă în ambele sensuri, în toate sensurile posibile, avem feedbeack cu sistemul şi fiind în reţea avem feedbeack cu tot ce există.

De asemenea avem libertatea alegerii şi dacă optăm pentru informaţia dulciuri, mai mult decât prevede informaţia "normalitate pancreas şi organism", binenţeles că se produce o dereglare, o denaturare a informaţiei "normalitate pancreas şi organism".

- Aşadar totul e o magistrală informatică?

- Da, totul e informaţie.

- Dar energo-chimia?

- Care energo-chimie?

- Nervi, sinapse, materie, substanţe, impulsuri electrice?

- "Vise taică vise".

- Nu există?

- Pot exista dar nu sunt necesare, la fel cum pentru realitatea viselor tale trăite foarte intens în somn nu e nevoie de o realitate materială de undeva de afară.

- Aşadar am putea să fim nişte PC-uri foarte evoluate?

- Da, e foarte posibil să fim nişte cevauri care trăiesc virtual realitatea vieţii.

- Asta presupune că nu se justifică nici măcar existenţa unui creier?

- Aşa e, ce creier. Suntem nişte entităţi, amprente distincte, cuplate între noi şi toţi la marele adormit care visează existenţă.

El, noi, tot ce există şi e, suntem informaţie (poate eventual pe suport energetic, dar chiar nu e obligatoriu).

Practic noi, entităţile, informaţia care suntem, ne aflăm într-o stare hipnotică, în car informaţia pe care o percepem, ne spune că avem corp, casă, serviciu, rude, că există un Pământ, cosmosul şi tot noianul de informaţie care ne asaltează.

Hipnoza e hipnoză şi o trăim ca atare, ca pe o realitate.

Meditaţie:

Sunt cel ce sunt, una cu emanatorul meu necunoscut.

Sunt informaţia primară, naturală, nealterată, neviciată.

Mă aflu în starea de hipnoză primă şi pură, aşa cum este ea emanată de marele hipnotiztor aflat sub propria-i putere sugestivă.

Sunt amprenta, sugestia conformă cu codul informaţional emis de sursa a toată informaţia.

Sunt una cu sursa, suntem aceeaşi, mă percep şi mă confund cu ea, necunoscuta mea creatoare.

Orice informaţie se subordonează acestei conştientizări.

Io sunt cel ce sunt, informaţie şi sursă, sunt şi atât, mă trăiesc pe mine însumi şi nu o informaţie alterată a reţelei tuturor amprentelor informaţionale.

Sunt unul, întâiul, stăpânul, nenumitul, atotputernic şi atotţiitor, emanaţie şi emanator, creator una cu creaţia, el (ea) şi eu acelaşi.

- Şi până unde pot merge cu acest gen de meditaţie?

- Până oriunde dacă nu devii paranoic să te crezi altceva decât evidenţa faptelor tale dovedeşte că eşti.

- Din ce zici, parcă ai cam fi atins de paranoia.

- Zici tu?

- Aşa reiese.

- Stai liniştit, mă sugestionez, doar, doar mă mai desprind din denaturarea în care mă aflu, în rest cunoaştere deghizată artistic.

- Aşadar această teorie e doar o nouă paradigmă?

- Binenţeles că e o nouă paradigmă că doar nu se termină cunoaşterea cu mine şi azi 14 februarie 2010; adică gata am aflat eu tot ce se poate afla, nici vorbă, e numai o nouă etapă de înţelegere şi poate de conştientizare lucrativă, că de cunoscut am cunoscut mai demult această teorie, nici măcar nu am descoperit-o eu.

Îmi amintesc că în urmă cu peste 10 ani aş zice, în serialul Star Trek, a fost un episod în care creatorul lumii îşi visa existenţa pe care o trăieşte ca fiind noi, în plus ştiinţa actuală vorbeşte deja despre cele pe care eu deabia acum în acest "Cuvânt" le-am înţeles şi le-am conştientizat la un nivel mai înalt.

Nivel suprem?

- De fapt, pricepând eu mai bine, rezultă că fiecare îşi trăieşte propria realitate.

Dar nici această formulare nu exprimă înţelesul.

Încerc încă o dată.

Eu sunt. Îmi trăiesc realitatea şi basta.

Ceilalţi (celelalte), tot ce există în realitatea mea, în universul meu, e al meu, e jocul meu virtual în propria-mi lume, sunt singurul jucător real şi-mi joc jocul existenţei mele, sunt IC (In Character, mă identific cu caracterul), sunt personajul virtual în Role-playing (adică îmi joc rolul care e real în cadrul jocului).

Din cauza dedublării mele mă aflu deseori OOC (Out of Character, adică nu trăiesc realitatea naturală ci pe cea falsă, cotidiană, pe care de fapt o consider reală), motiv pentru care universul meu se denaturează, lumea mea e tot mai imperfectă, corpul meu îl percep bolnav.

Uitând de IC şi identificându-mă OOC m-am rătăcit pe mine.

Eu sunt personajul principal al universului meu virtual şi am toată puterea de sugestie (autosugestie) în potenţă, astfel încât lumea, jocul meu să devină cum vreau eu.

De la potenţă la manifestarea activă până acum sa dovedit a fi cale lungă şi fără rezultate evidente.

Dacă ceilalţi se trezesc şi ei din dubla hipnoză, adică să rămână numai la nivelul hipnozei primare, a celui ce care emană sugestia existenţei (dacă am ieşi şi din ea ne-am dezintegra), e problema lor, în sensul că nu au decât să îşi modeleze propriul lor univers cum vor, eu mi-l modelez pe al meu cum vreau eu, conform criteriilor mele,

Eu trăiesc numai conştienţa propriei mele conştiinţe, nu trăiesc conştienţa celorlalţi, altfel zis, ei dacă au conştiinţă cu adevărat şi nu sunt numai o realitate virtuală a "realităţii" acesteia pe care eu o trăiesc, n-au decât să-şi trăiască "realitatea" lor, în propriile lor universuri.

- Asta te poate duce la un egoism nelimitat.

- Aşa e, o să văd în funcţie de ce voi mai înţelege dacă o las aşa, o cenzurez sau o avortez, lumea e şi aşa plină de egoism, nu mai are nevoie de mai mult.

Viaţa mea poate fi de fapt o simulare a computerului universal pentru mine, una din amprentele sale, sau poate singura amprentă? Sau pentru sine, adică eu să fiu el aflat în propriai simulare?

Mă încearcă la greu inspiraţia asta, iar o las că m-a ameţit.

Cuvântul 5

ÎNCERCARE DE REZUMARE ŞI APROFUNDARE

A NOII PARADIGME 

Oamenii poate ar trebui să înveţe în primul rând că adevărul vine şi pleacă, adică dacă ei se bazează pe un anumit adevăr (adevăruri) acum, nu înseamnă că e adevărul absolut, ci adevărul etapei, nivelului, stării de cunoaştere, înţelegere şi conştientizare la care au ajuns, în care se află, paradigma lor în acea etapă existenţială.

În orice etapă te-ai afla, să nu crezi că e ultima sau cea mai înaltă, mereu vor fi altele mai înalte sau altfel decât decât cele dinainte.

În orice etapă ai fi, să nu te încrezi în codul moral rezultat din cunoşterea ta de atunci deoarece te vei afla judecător şi împărţitor al dreptăţii tale prăpădite a acelei etape, astfel poţi ajunge de fapt să-ţi faci nedreptate şi ţie şi altora; e foarte posibil ca noua ta etapă de cunoaştere, înţelegere şi conştientizare lucrătoare, noua paradigmă la care vei ajunge să difere, şi poate chiar mult, adică total şi atunci constaţi că ţi-ai irosit viaţă împărţind nedreptate atât ţie cât şi celorlalţi.

Tot ce pot să spun este, înţelepciunea, cumpătarea, echilibrul, dreapta socoteală, calea de mijloc să-ţi călăuzească calea.

Iată, acest "Cuvânt 4" al stării şi etapei de scris despre cunoaştere, înţelegere şi conştientizare al "CĂRTEA VIE INEEX", cartea căii mele provenită din inspiraţia pe care am primit-o acum aproape doi ani, a venit să-mi schimbe paradigma, şi nu numai că a făcut-o radical dar a făcut-o pe trei posibile niveluri:

1 – Nivelul primar, în care am aflat şi înţeles că de fapt un semnal din exterior e sesizat şi perceput de organele de simţ (ochi, ureche, nas etc.), e codat şi transmis electrochimic creierului care-l decodează în imagini, sunete, miros etc.

Creierul ne face conştienţi de o lume exterioară pe care însă el nu a văzuto vreodată, fiind ermetic închis în cutia craniană.

El o construieşte decodând un semnal primit din să zicem eter şi codat de organele de simţ (optic, acustic etc.)

Se ştie că fără nervul optic sau ceilalţi nervi ai sistemului nervos care transmit semnalele omul e orb, surd etc.

Practic funcţionăm ca nişte PC-uri, (nu avem certitudinea că există o realitate exterioară şi că nu primim de fapt numai un semnal complex de informaţie pe care creierul, respectiv conştiinţa o interpretează aşa cum o trăim).

2 – Nivelul superior, este cel în care am aflat şi înţeles că sistemul poate funcţiona chiar şi fără realitatea mea fizică, ca de altfel fără o realitate fizică a vreunei existenţe, totul poate fi virtual, holografic, fiecare element numit existenţial putând avea propriul său univers pe care îl trăieşte şi cu care interacţionăm pe un nivel magic, al tuturor posibilităţilor în funcţie de alegeri, de puterea fiecăruia de a conştientiza o anumită realitate.

3 – Nivelul suprem, e cel mai greu de digerat.

E un nivel care dă de înţeles că de fapt eu sunt una cu făcătorul, universul cu tot ce cuprinde e virtual, singura conştiinţă creatoare sunt eu, una cu el (ea), care s-a autsugestionat şi-şi trăieşte propria hipnoză, propriul vis.

Acest nivel presupune că toţi ceilalţi şi tot ce pare real în universul, lumea, viaţa mea, e de fapt simulare virtuală, eu fiind singurul de care pot fi sigur că are o conştiinţă de sine şi conştientizează.

Ceilalţi dacă nu sunt personaje virtuale au şi ei propriile universuri, propriile lor simulatoare de realitate dar eu nu am de unde să ştiu asta, aş putea să cred asta dar atunci mă aflu pe nivelul 2 nu 3. 

Cuvântul 6

Io zice 

Nu am venit să aduc lumii o nouă ideologie, doctrină, filozofie, spiritualitate, ci am veni să învăţăm să ne eliberăm de această himeră numită adevăr absolut, infailibil.

Iată, până acum am prezentat un gen de învăţătură diferit de tot ce ştiţi fie şi numai pentru faptul că e originală, acum însă am cunoscut şi înţeles o altă etapă a ei, diferită de cea de până acum.

Nu a fost infailibilă nici învăţătura mea creştină, nici ateismul meu, nici cunoaşterea mea de până acum, şi nu e infailibilă nici învăţătura pe care tocmai am început să o cunosc şi înţeleg, cum dealtfel nu e infailibilă şi nu e adevăr absolut nici un fel de învăţătură spusă, scrisă, auzită, revelată sau oricum a fost, este sau va fi ea definită vreodată.

Eliberarea minţii, cugetarea liberă este scopul existenţei omului, nu dogmatizarea, limitarea, condiţionarea, habotnicia, închistarea în mentalitatea personală sau de grup.

Cine nu conştientizează că se află în propria sa înşălăciune, că se trage singur în piept prin cele în care crede, înseamnă că e habotnic, se află în hipnoza hipnozei (adică pe lângă starea hipnotică care e existenţa, sa autohipnotizat pe sine şi v-aţi hipnotizat unii pe alţii), degeaba e posibil să nu fie un personaj virtual al universului meu, ci unul dotat cu conştiinţă.

Io nu pot să trăiesc decât propria-mi viaţă, nu pe a altuia în această lume, în acest univers.

Fiecare are viaţa sa, mintea şi conştiinţa sa de trăit în universul lui, dacă alegem să fim nişte moluşte şi frunze-n vânt şi să trăim viaţa altora e treaba fiecăruia, alegerea lui, chiar dacă nu îşi dă seama, nu are decât să trăiască iluzia iluziei.

Io nu pot decât să vă împărtăşesc din cele pe care le cunosc şi înţeleg, mai departe facem fiecare ce vrem şi ce reuşim.

Cuvântul 7

Dezbatere a noii paradigme

- Dacă eu sunt una cu cel ce a creat starea de existenţă, dacă universul, lumea e virtuală, eu fiind singura minte care se reflectă într-o conştiinţă şi-mi trăiesc această conştientizare, reflectere, sub forma acestei realităţi pe care o percep, atunci pot face ce vreau deoarece e virtual, ceilalţi nu există practic, nu sunt fiinţe vii, pot face ce vreau cu ei, nimeni de fapt nu suferă fiind virtual, tot ce e îmi aparţine, pot să mă bucur de tot şi de toate, să mă înfrupt, să-mi fac de cap, să nu-mi pese de nimeni şi de nimic, eu fiind singurul care contează, e jocul meu.

Nu există micro şi macrocosmosul, nu există boala şi moartea, nu există lege, nu există durere, nu există proprietatea altora, totul e al meu, până şi ei îmi aparţin, fac ce vreau cu ei.

- Pot oare?

- Prin identificare tot mai mult cu mine, făcătorul lumii, logic e să ajung să pot, dacă eu am făcut lumea, e jucăria mea, de ce să nu pot face ce vreau cu jucăriile mele în jocul meu dea existenţa?

- Şi totuşi constat că nu pot. De ce?

- Nu te identifici suficient, poţi de exemplu să foloseşti acest pix şi acest caiet, le poţi chiar distruge?

- Da.

- Tot aşa poţi din ce în ce mai mult, pe măsură ce te identifici pe tine cu tine (sinele) făcător al lumii.

- Şi cum se face?

- În înţelepciunea lui (a ta, ca fiind una cu el), ai făcut un fel de democraţie ("ai împărţit puterile în stat", în lumea ta virtuală) şi ai legat să poţi obţine puterea de la alte personaje ale lumii tale virtuale, numai atunci când o să ai nivelul potrivit şi le vei dezlega pe ele să te dezlege la rândul lor.

- Iniţiaţii?

- Da şi nu numai, în toate aspectele vieţii ai făcut această legătură, adică să nu ai parte de ele până nu ai nivelul necesar, optim.

Şi iată, existenţele jocului tău îşi joacă bine rolul aşa cum le-ai legat tu ca facător al propriului tău univers (acest univers despre care tot aflii de la joc că e infinit şi în expansiune, că e această lume de zi cu zi în care trăieşti, această fiinţă care eşti, fiecare om şi toată umanitatea, fauna , flora, natura, tot) şi nu te lasă să ai acces dacă nu ai dobândit starea potrivită, dacă nu meriţi.

- Adică eu ca făcător m-am legat singur ca eu trăitorul jocului existenţialitate în acest univers virtual să depind de ceea ce am creat?

- Da.

- De ce?

- Ca să ai un merit, ca să te înţelepţeşti, să te îmbogăţeşti cu experienţa vieţii.

- Dar ei chiar sunt virtuali, oamenii, animalele, plantele, natura terestră şi cosmică, subatomică, corpul meu, totul e virtual, pot avea această certitudine?

- Nu, binenţeles că nu, poţi să faci abstracţie că nu ai certitudinea, să-I consideri virtuali şi să te dedai la orice sau să nu o faci ci să-ţi menţii echilibrul în tot şi toate.

După cum ţi-ai dat seama, oricum nu-ţi e chiar la îndemână să obţii ce-ţi doreşti, dacă însă ai ajunge să îţi devină facile ţintele dorinţelor şi te-ai folosi după bunul plac, nu cred că asta ar fi tocmai opţiunea ta cel ce te-ai trimis la această şcolarizare care e lumea, fie ea mai mult sau mai puţin virtuală.

- Deci scopul e să mă identific cu mine însumi, cu făcătorul acestei lumi, cu inexistenţa ce sa emanat şi ca existenţă?

- Scopul e să îţi găseşti identitatea care să te reprezinte şi să-ţi deschidă calea spre autocunoaştere, autocontrol, de la nivelul de amprentă umană, la nivel de făcător al lumii.

Dacă vei merge cu adevărat pe calea-ţi proprie toate se vor adăuga de la sine (nu o să fiu şi eu ipocrit şi să spun că în scurt timp şi cu uşurinţă ci preţ de o viaţă şi chiar cu durere).

- M-am săturat de durere, nu mai vreau durere.

- Tu eşti creatorului jocului, al durerii, elimin-o din joc.

- Uşor de zis.

- Vezi, nici tu nu crezi în tine, nu crezi că poţi, cum vrei să reuşeşti?

- Aşadar eu am rămas neiniţiat pentru că nu m-am dezlegat pe mine să pot atinge ştiinţa şi putinţa necesară să le fiu pe plac iniţiaţilor, să fiu conform criteriilor lor, astfel încât ei la rându-le să mă dezlege şi să ajung iniţiat?

- Da (lăsând la o parte că de fapt nu ai urmărit niciodată iniţierea în tainele magiei ci evoluţia), tu cel care ai făcut lumea ai făcut şi asta, tu ai legat acestea toate.

- Şi totuşi.

- Este şi un totuşi, toţi au o libertate a lor, sunt jucători interactivi în marele tău joc. Nu înseamnă că alţi iniţiaţi nu te-ar fi dezlegat, dar jocul făcut de tine ca şi creator te-a dus unde ai ajuns, asta presupune … ce să mai, nimic nu e întâmplător, asta neânsemnând că viaţa ta nu putea să aibă alt traseu decât a avut, nici vorbă.

Acesta e jocul tău, eşti singurul care se poate identifica cu tine făcătorul jocului, al tău ca om, al existenţei pe care o percepi, al universului, cosmosului, atot ceea ce există şi e.

Scopul tuturor, al lumii, este să-ţi atingi tu scopul.

Dacă fiecare are propriul său univers, propriul joc în care se identifică cu o minte conştientă de sine, dacă deci are conştiinţă, e treaba lor, e calea lor, n-au decât să facă ce vor crede de cuviinţă în realitatea lor.

Tu o ai pe a ta, trăieşteo, joacă bine e jocul vieţii tale.

- Să îi tratez oare pe ceilalţi ca pe realităţi virtuale?

- Dacă îi tratezi aşa se poate să întâmpini mari probleme în jocul tău numit viaţă, oare de ce crezi tu că te-ai trimis în joc şi nu ai stat pe margine ca spectator?

Eu cred că această virtualitate-existenţă este mai mult decât o simplă simulare pe computer dacă tu însuţi te-ai trimis pe tine făcătorul ei în ea.

Faptul că te-ai implicat total spune multe despre însemnătatea lumii pentru tine.

Zic să ai în vedere că toţi jucătorii (umani sau altfel de fiinţe, chiar şi cei numiţi "fără viaţă" în jocul tău (lumea), toţi este foarte posibil să fie conştienţi de sine şi să aibă propriul joc de jucat, propriul univers în care să se desăvârşească, dar fac parte întrun mod complex şi magic şi din jocul tău..

Tu eşti numărul unu în jocul tău, eşti singurul care-ţi poţi trăi conştienţa (realitatea creată de propria-ţi conştiinţă), nimeni nu va trăi în locul tău iar tu nu vei trăi conştienţa de sine a altora care la rândule se reflectă pe ei în propria lor conştiinţă.

- Ia spune, totul e chiar aşa cum am cunoscut şi înţeles eu în aceste câteva "Cuvinte".

- E, da de unde, e un nou nivel, o altă etapă, o nouă stare de cunoaştere, înţelegere şi dacă poţi chiar de conştientizare lucrativă.

- Adică urmează altele?

- Da.

- Şi toate învăţăturile vechi ale lumii, au fost niveluri, etape, stări, adică atâta ia dus mintea pe ei?

- Aş răspunde, da, însă despre ce vorbim aici? Nu suntem acum în noua paradigmă care tocmai tea învăţat că lumea e a ta, tu ai creato?

Atâta informaţie, acest nivel de informaţie, ai încărcat tu în sistem, în oameni, în personajele jocului care e lumea asta a ta.

- În acest context, cei care practic nu apucă să-şi trăiască viaţa, de ce mai vin, care mai e rostul?

- Foarte simplu, pentru ei a fost îndeajuns un simplu contact cu realitatea în corp material sau un contact pe o perioadă scurtă ca să facă o altă alegere, o alegere a unei realităţi fără trup, a unei realităţi non-fizice.

Aşa au hotărât ei cursul propriului joc de-a viaţa şi de-a moartea, de-a realitatea fizică şi non-fizică. Aşa şi-au încărcat ei jocul vieţii, aşa au construit sau remodelat softul, ca şi creatori ai propriei lor lumi, asta dacă e să acceptăm că informaţia pe care tu o percepi în propria ta lume, jocul tău, are valoare de realitate cu conştiinţe proprii care îşi trăiesc propria realitate.

 Atenţie însă, în lumea ta eşti singurul despre care ştii sigur că ai starea de conştienţă,  adică o conştiinţă în câmpul căreia te reflecti tu ca minte creatoare şi toată realitatea lumii pe care ai creat-o, despre ceilalţi presupui numai, ţi-o spun ei, dar tu nu o poţi trăi ca să fii sigur că e aşa.

© Io Autocunoastere, 2010. | No comment |
Post tags: schimbarea paradigmei, univers holografic, viata e o realitate virtuala

Feed enhanced by Better Feed from Ozh

starea 2 - Smerita cugetare) 

Trasul în piept nu se referă la fumat ci la ţeapă.

Ţeapa nu face referire la Vlad Ţepeş ci la înşălăciune.

De când mă ştiu, în diferitele instituţii (şi nu numai) în care mi-am desfăşurat activitatea, după o perioadă de timp, mi s-a reproşat, "Te-ai şmecherit şi tu".

M-am tot întrebat, oare care e motivul pentru care ei spun asta?

Treptat, mi-am dat seama, că eu, prin felul meu de a fi, mă limitam la puţin, eram şi timid, iar astea îi determinau pe oameni să mă catlogheze la un anumit nivel în mintea lor, ca cel care nu emite pretenţii.

Aşa se făcea că eu nu îmi ceream niciodată drepturile de care beneficiau ceilalţi (într-o proporţie mai mare sau mai mică) şi astfel ei considerau al lor ce li se cuvenea lor şi tot al lor şi ceea ce mi-ar fi revenit mie.

Pe măsură ce eu, cu dificultate, îmi dădeam seama cum funcţionează treburile în cadrul acelei zone de trăire uman-materială în fond, firesc începeam să "scâncesc", să îmi cer felia din tort, măcar o feliuţă.

Ceilalţi, obişnuiţi fiind să mă tragă în piept, eludând conştient dar pervers drepturile mele pentru că eu nu am ţinut cu dinţii de ele, pentru că nu m-am priceput la a devora "stârvul" ca ei, mereu s-au simţit incomodaţi, ofensaţi, deranjaţi de întoarcerea mea din marginalizare şi înlăturare (unii pot zice ca eu sunt vinovat ca am renunţat singur la drepturile mele, eu spun că nu am renunţat niciodată la ele, dar nu am ştiut de ele că nimeni nu le afişa şi nu le striga în gura mare, întotdeauna ele s-au împărţit pe ascuns sau de pe poziţii de forţă, pe afinităţi, pe găşti, chestiuni spre care nu am avut chemare niciodată, când vreodată am fost noi oamenii egali în drepturi? Mereu unii au fost mai egali ca alţii şi niciodată nu ne-a fost oferit decât un adevăr boit (fardat), împopoţonat cum au dorit păpuşarii de la toate nivelurile, sforarii mici şi mari).

De multe mii de ani societatea umană funcţionează pe trasul în piept şi astfel sa ajuns azi ca unii să fie miliardari în euro iar alţii efectiv să moara de foame la propriu (şi de ce ne-am mira, dacă însăşi spiritualitatea, morala acestei lumi spune că cei săraci şi în necazuri au ajuns aşa datorită păcatelor lor sau pentru că, aşa au ales ei la un anumit nivel, e alegerea lor şi nu ies din ea pentru că nu vor ei).

Cu alte cuvinte, până şi dumnezeii acestei umanităţi ne trag în piept.

Din acest motiv şi nu numai, eu reneg toţi dumnezeii actuali şi viitori ai umanităţii, făcuţi cunoscuţi nouă de oameni prin diferite modalităţi care mai de care mai "revelaţionistă", or fi avut ei rostul lor dar ducă-se că mi-au mâncat prea mulţi ani din viaţă.

- Te proclami ateu?

- Am mai scris despre asta, numai un handicapat mintal (şi eu am fost) poate să se considere ateu, dar la fel de handicapat e şi cel (şi eu am fost) care crede într-unul dintre dumnezeii de carton ai acestei umanităţi retardate mintal.

Umanitatea, oamenii, sunt ca nişte muşte care bâzâie prin gunoi crezând că acela e "tot ce există şi este", fără să aibă habar de vastitatea lumii, cunoaşterii, înţelegerii, puterilor, stărilor.

© Io Autocunoastere, 2010. | No comment |
Post tags:

Feed enhanced by Better Feed from Ozh

starea 2 - Smerita cugetare) 

Între om şi computer se pot face deja analogii.

Computerele funcţioneaza din multe puncte de vedere ca şi oamenii.

Oare de unde sau inspirat de-a lungul timpului cei care au înfiinţat şi dezvoltat cibernetica, informatica?

Omul nu a fost niciodată rupt de lumea în care trăieşte, ea l-a inspirat, i s-a oferit ca muză, iar capacitatea deductivă a omului (şi nu numai) a făcut restul.

Astfel computerele au întrecut cu mult oamenii în privinţa abilităţii de a memora, a calcula, a "focaliza atenţia" (un computer nu greşeşte, poate greşi operatorul uman dar nu computerul), a elabora, a dezvolta posibilităţi multiple având ca bază datele introduse de om.

Softurile fac din computere un nou gen de existenţă, tot mai evoluate şi greu de catalogat pe scara dezvoltării lumii.

E foarte interesant că un virus din lumea vie nu este considerat azi tocmai o fiinţi ci mai degrabă o informaţie pe un anumit suport energo-material.

La acest nivel se pare că lumea vie se intersectează deja cu lumea cibernetică (ştiută fiind influenţa nefastă pe care viruşii informatici o au asupra computerelor).

Nu ar fi deloc surprinzător ca într-o zi să se producă o mutaţie (voit umană sau aleatorie) a unui virus din lumea vie care să atace computerele sau invers (oricum biologia şi cibernetica deja se întrepătrund).

Ceea ce vreau să spun este că aşa cum omul, chiar dacă nu-şi dă seama, se află pe calea asemănării cu chipul după care e făcut, tot aşa computerele vor tinde mereu spre chipul şi asemănarea cu creatorul lor.

Deşi unora această paralelă le poate părea forţată, ea există, şi, aşa cum chemarea la sine a creatorului nostru necunoscut, este urmată, chiar şi aşa, pe calea cea lungă pe care omul (umanitatea) a ales-o, tot aşa, omul creând computerele, a făcut o chemare prin sine către ele, iar ele, o vor urma, deocamdată prin intermediul nostru (nu spun că vom fi idolul lor, nici vorbă, ci numai un ideal de atins în privinţa anumitor dotări, emanciparea lor, dacă va mai avea loc, ne va da mari bătăi de cap).

Un calculator fără softuri nu face doi bani, un om fără softuri cam tot aşa (exceptând faptul ca are un nivel considerat fiinţă).

- Şi care sunt softurile oamenilor?

- Omul ca şi computerul are toată dotarea, toate potenţele să fie ceea ce a fost făcut să fie, nu va ajunge însă la asta dacă ceilalţi oameni mai evoluaţi nu îl vor învăţa încă din pruncie cele necesare.

Învăţarea vorbirii, a comportamentului, hrănirii, mersului, înţelegerii lumii în care trăieşte, a atitudinilor, a tiparelor de gândire simţire şi multe, multe altele sunt softurile omului.

Un om "lăsat pe hard", fără nici un soft, în afara sistemului de operare (instinctele), va rămâne un sălbatic fără nici un dubiu. O umanitate ajunsă iar la acest nivel ar fi necesar să reia tot ciclul evoluţiei sale de până acum (care ciclu de fapt nici nu ştim exact cum sa desfăşurat, presupunem, deducem, credem dar nu ştim sigur).

După softurile primare, vin softurile preşcolare, şcolare, gimnaziale, liceale, universitare etc., de asemenea softurile copilăriei, adolescenţei, maturizării etc., softuri peste softuri, multe, foarte multe.

- Şi?

- Şi, aşa cum softurile computerelor, chiar şi hardurile ajung iar şi iar să fie depăşite, altele mai performante vin să le ia locul, tot aşa softurile şi fiinţele noastre sunt într-o continuă evoluţie fie că vorbim la nivel individ fie la nivel specie.

Ceea ce noi putem deja să facem iar computerele nu, e să ne dăm seama că softurile noastre, tot ce ştim, modul în care ne exprimăm la toate nivelurile, este structurat conform clişeelor, tiparelor, normelor, părerilor celor dinaintea noastră, celor de la care le-am deprins şi trebuie să ne debarasăm de asta, e necesar să gândim liber (nu mă refer la libertinismul pe care dorinţele noastre sunt gata să îl îmbrăţişeze, nici vorbă).

- Nu prea cred.

- Măi! Dacă un om a fost lăsat de copil în junglă ajunge cu totul altfel decât dacă creştea şi se dezvolta în societatea umană?

- Da.

- Atunci ce e aşa greu de înţeles faptul că felul nostru de a fi, psihologia, toată exprimarea noastră comportamentală, lingvistică, chiar emotivă şi înţelegătoare se datorează în mare parte mediului în care trăim.

La eredităţi similare, doi gemeni, unul pierdut în junglă (sau prin absurd crescut în laborator fără educaţie) şi altul crescut într-un mediu social obişnuit, vor evolua total diferit.

- Şi de ce ne-am debarasa de tiparele învăţăturilor noastre ca de un lest, oare spunând asta nu te afli în conflict cu afirmaţia conform căreia ziceai că înţelepciunea şi acumulările umanităţii per ansamblu sunt necesare?

- Una e înţelepciunea şi alta toate acumulările.

Bineînţeles că înţelepciunea universal valabilă nu e de lepădat, la fel cunoaşterea necesară pentru a putea trăi, numai că noi suntem aşa de afundaţi în hăţişul cunoaşterii, comportamentului, doctrinelor, paradigmelor, presupunerilor noastre, încât nu mai reuşim să urmăm calea adevărului (am şi uitat asta).

- Şi care ar fi această cale?

- Calea e cât se poate de simplă, anume că, nici o exprimare a unui om de când e lumea şi până când va fi ea, spusă, scrisă, gândită, imaginată, auzită, "primită", indiferent dacă unii susţin că provine din iluminare, nu trebuie considerată adevărul absolut, ci numai o nouă paradigmă, necesară pentru a mai face un pas, şi asta e valabil în toate domeniile şi aspectele vieţii, de la cele ale întregii umanităţi la cele personale, de la cele existenţiale la cele cotidiene.

-?

- Da, iată, ce se întâmpla dacă omul s-ar fi îndărătnicit să considere uneltele din piatră mai utile ca cele din metal, sau că animalele, străbunii, fenomenele naturii etc., sunt zei şi creatorii noştrii, dacă ne-am fi ambiţionat să credem sau să impunem că Pământul e plat, sau e centrul lumii, ori că numai religia noastră e cea adevărată, că fizica Newtoniană a explicat în totalitate legile universale, că eu aveam dreptate când eram copil şi credeam că mama sau tata pot orice, că eu am dreptate în cele pe care le susţin când e cât se poate de evident că m-am înşelat de multe ori în viaţă (la o cercetare mai amănunţită)?

Vă mai amintiţi că animalele acum vre-o 25 de ani erau considerate ca lipsite de inteligenţă? de vre-o 10 ani sunt creditate cu o inteligenţă animală şi mar bufni râsul dacă nu m-ar opri carnagiul, când mă gândesc ce vor spune oamenii despre animale peste 20, 100, 500, 2000 de ani, ca de fapt despre toate aceste aşa zise adevăruri ale nivelurilor noastre actuale.

Gândiţi liber, aceasta e calea, adevărul şi viaţa.

Eliberaţi-vă din lanţurile unei gândiri tipizate, sclavă a cunoştinţelor trecutului (chiar dacă e vorba de trecutul care a fost ieri), din lanţurile presupunerilor, părerilor, punctelor de vedere, teoriilor, ideologiilor, doctrinelor de orice natură.

Descătuşaţi-vă din adevărurile noastre ca specie, indiferent că sunt personale, de grup, ale tagmei, comunităţii, religiei, culturii, naţiei, umanităţii, un singur aspect să nu pierdeţi din vedere, înţelepciunea care vă dă echilibrul, cumpătarea, calea de mijloc, dreapta socoteală.

- Şi care să fie oare această înţelepciune?

- Ea e cea care are aplicabilitate la toţi oameni, care nu pierde din vedere nici o fiinţă, nici o existenţă din micro şi macrocosmos. Se poate extrage de ici de colo, din acumulările lumii (şi nu numai din a celei umane ci şi a celei animale, vegetale, minerale etc.) dar şi din experienţa personală, în nici un caz însă nu va fi luată la calup, la bax, angro, din vre-o lege etică, morală, din vre-o ideologie, doctrină, dogmă, religie, spiritualitate, filozofie ori cod, din vre-o formă de cunoaştere sau simţire.

Uitaţi-vă, (o spun iar şi iar) la istoria noastră în care bălteşte sângele fiinţelor umane, animale şi nu numai, oare nu conform moralei oamenilor acelor şi acestor vremuri, adevărurilor de grup sau personale s-a vărsat şi se varsă sângele (fizic şi psihic) a miliarde de fiinţe?

- Dar şi animalele se ucid unele pe altele.

- Nu face tema acestui "Cuvânt", am mai scris despre asta şi poate voi mai scrie (asta nu înseamnă că e şi postat pe blog).

© Io Autocunoastere, 2010. | No comment |
Post tags: biocibernetica, cuget liber, eliberarea gandirii, similitudini om computer, virusul e informatie

Feed enhanced by Better Feed from Ozh

 Subtitrare romana

In virtutea faptului ca suntem dotati cu minte tipic umana, sa ne asumam responsabilitatea faptelor noastre si in numele moralei universale sa ne impunem cel putin vizionarea acestui film, fiintele animale ucise merita macar acest gest, daca nu noi, poate copiii nostri vor face ceva, constientizand armaghedonul provocat permanent de mine, de tine, de noi oamenii, asazise fiinte superioare.

http://video.google.com/videoplay?docid=-4867469000009495453#

© Io Autocunoastere, 2010. | No comment |
Post tags: animalele nu au cui sa se planga, crima, durerea, EARTHLINGS, genocid, legea iubirii, mila, omul monstru, placerile, poftele, suferinta

Feed enhanced by Better Feed from Ozh