În spatele chestiunii în cauză stau niște chestiuni foarte interesante. O societate e formata din mai mulți indivizi, nu? Bun. Dacă fiecare dintre ei manipulează, ce se întâmplă cu fiecare persoană de lângă? Aha, exact. Este manipulată. Voit sau nu. Mi-aș paria banii de țigări că facem chestia asta mai mult în mod conștient decât invers.

De ce ne-am lăsa manipulați? Până la urmă e o chestiune cam… „morally gray”, așa, să manipulezi, nu? D-apăi să te mai și lași! Dar ce ‘mnezeu, n-ai sânge în tine? Cum, doar suntem niște anarhiști cu toții, luptăm împotriva sistemului, facem revoluții la fiecare 5 ani, dăm jos Guverne, spargem, rupem, tragem cu dinții de niște valori foarte bine fundamentate în mentalul nostru colectiv, normale noastre sociale sunt bazate pe niște idei de care chiar și Papa Însuși ar fi mândru!

Pă dracu.

Oricât de emo ar suna, ne lăsăm manipulați ca să ne demonstrăm că nu suntem niște roboți sociali. Că suntem vii. Că încă suntem umani. Într-o lume care pune preț pe elementele de civilizație în detrimentul celor de cultură, ies în evidență mai mult lucrurile care ne arată propria unicitate. Și cum pentru a persuada și manipula e nevoie de tehnici create special pentru fiecare individ sau grup în parte, uite unde s-a ajuns.

În mod evident, nu mă aștept să priceapă toți mediocrii că „a manipula” nu e o chestie aiurea. Face parte din viața fiecăruia.

Cred cu tărie că rămânem aceiași de când dăm cu freza de patul de spital, până ajungem să ne fâlfâim prin al nouălea cer. Oamenii nu se schimbă, monșeriți și monșerițe. Doar că, pe măsură ce își iau pumni în cap și șuturi în fund, mai scot la iveală câte un As din mânecă, șosetă sau de unde îl prind mai bine.

Revenind.

Nu tot timpul trebuie să mergi înainte. Că doar nu suntem nici cai și nici pionierii lu’ Nea Ceașcă. Să fim serioși. Câteodată mai bagi și în marșarier și te rogi la tot ce poți să nu intri în ce nu trebuie, că se îndoaie tabla și asigurarea costă mai mult.

Înainte mergem toți. Că doar de, te uiți pe unde calci, te mai ferești de una, de alta, mai arzi un pumn la rândul tău și merge. Unii se grăbesc mai cu talent, alții mai cătinel. Dar ce te faci când înainte nu mai e nimic? Ambreiaj, R, vruum. Altă rută. Aici zice dead end. Ai comis-o, ghinion de neșansă. Se mai întâmplă și la case mai mari.

Să treci de la bine la rău e cel mai de rahat sentiment pe care îl poți experimenta. Să te trezești deodată cum norul de sub tine începe să plouă, harpa se crapă și tu începi să pierzi teren. Ori te prinzi de ce poți, ori aștepți să se termine episodul ăsta și te lași în voia hazardului. Persoanele haotice vor alege varianta cu neantul. Persoanele melancolice se prind de ce pot. B va alege să revină la starea inițială, aia de dinainte de tot clișeul ăsta cu norul. E cel mai just, zic

De ce să mă chinui să mă agăț, de ce să nu am control asupra vieții? Ce, am băut gaz? Nu, monșer. Revin frumușel la cum eram înainte și de acolo mai vedem. Problema e că nu e ușor deloc. Așa să dăm din degete pe tastatură nu ne doare, că doar nu avem ce pierde. Bine, poate mai sare câte un fir de praf de pe sub butoane, dar să nu ne plângem din nimicuri.

Să treci prin momentele de regres e ca și cum ai lua la rând toate cele nouă inele din Infern, te-ai lua la trântă cu armatele Creatorului și cu toți Zeii din Pantheonul grecesc, în același timp. Să treci peste tine, peste dorință, peste instinct, peste imaginea ta asupra realității. Să te întorci psihic în timp, iar fizic să mergi înainte, e o ruptură mai dureroasă ca atunci când te-ai tăia cu un cuțit ruginit. (N-am trecut niciodată prin asta, e doar o metaforă, dar ați înțeles voi. A, o mică nota bene: un cuțit neascuțit nu taie. Sfâșie)

Să nu se înțeleagă greșit acum. Nu înseamnă că, dintr-o dată, renunț la tot ce am acumulat în perioada asta, experiență, prieteni, cunoștințe sau altele. E doar o chestie pe care o fac la nivel intern, psihic. Pentru confortul personal și nimic mai mult. Revin acolo unde îmi era cald și bine înainte să îmi fie și mai bine.

Important e să ieși din ploaie. Să nu răcești.

P.S.: Din perspectiva unora, chestia asta se numește tot mers înainte. Că treci peste și îți vezi de viață. Ce am scris eu aici pune accent pe altceva.

Românul s-a calicit dintotdeauna, dar asta e altă mâncare de pește (stricat). Important e că Nea Vasîle nu-și ia Fanta, că-i scumpă, dom’le, așa că bagă doo de sifon și-un plic de Tec, niște Snagov și o pâine. Mucegăită. De ce să ia doar două chestii? Poa’ să-și umple punga (de rafie) cu bunătăți fără număr, să ducă acasă la ăia micii să le ajungă o săptămână, nu?

Ce-i aia „calitate”? O prostie, dom’le, parcă să zic că am auzit ceva pe la TeVe de chestiunea asta dar oricum nu-i de luat în seamă. Cine știe ce parlamentar a cumpărat „calitate” ăsta și ne bagă acum pe gât prostii. Da, da, așa a zis vecinu’ de la 5. Și îl știe tot blocul, vecinul e om înțelept. A făcut liceul!

Când mă fac mare, o să iau creierele românilor și o să le spăl cu săpun de casă. Că pentru Dero n-am bani. Și o să le bag în cap că trebuie să trăiască bine, să își satisfacă cele câteva plăceri pe care și le mai permit, să nu se uite ca boul la barieră când trece trenul atunci când au poftă de ceva bun, să nu mai zică „e, lasă tată, n-avem bani de ciocolată d-aia. Na două dinastea”, pentru că oricum iese la aceeași bani.

Să învețe în ‘mnezeii mamii ei de treabă că e mai chic să trăiești frumos decât degeaba.

Trăim în mileniul al treilea. Am coborât din pomi de sute de mii de ani, dacă nu mai bine. Se presupune că am evoluat. Ce înseamnă evoluție? Mă refer aici strict la fizic. Înseamnă că ne-am îndreptat cocoașa, că doar am început să mergem pe jos, nu? Nu mai e nevoie să ne ferim de crengile de deasupra. Am devenit mai puțin butucănoși. Ne-am mai înălțat, am dobândit un fizic mai atractiv. Am căpătat trăsături ceva mai delicate, mai…finisate. Și nu în ultimul rând, am scăpat de blană.

Din homo sapiens, au rămas doar piele și os, în primul rând, femeile. Că doar ele sunt „sexul frumos”. Bărbații să zicem că, fiind mai din topor, au trecut la stadiul de uman ceva mai târziu. În fine. Societatea a evoluat, pretențiile de la sexul opus au crescut și s-au sedimentat, transformându-se în nevoi. Corect? Bineînțeles.

Pe lumea asta mică și deloc aerisită, majoritatea bărbaților preferă o femeie non-hippie. Adică fără blană pe ea, mai pe nicăieri. Să fim serioși, apoi ce femeie are tupeul să iasă pe stradă cu șiroaiele de păr curgându-i lin pe gambe? Să mai fie și vară, să poarte și o fustă scurtă. Deliciu, nu? Eventual să mai fie și transpirată. Oh, da!

Dacă mie, ca bărbat, îmi place ca femeia din fața mea să fie epilată, stau și mă întreb: oare femeii din fața mea îi place să aibă în față un bărbat sau un anume obiect de mobilier îmbrăcat în blană? Mă refer aici la o femeie modernă, frumoasă și inteligentă. Sau măcar să tindă spre a fi așa. Nu luăm în cadrul analizei fetele bătrâne care ar călări orice. Sau nimfomanele. În plus, dacă stau să mă gândesc, poate că și pițipoancele preferă un tip fără păr. Chiar dacă nu sunt tocmai deștepte, au un anume simț al esteticului. Cred. Trebuie cercetată problema. Sociologic vorbind.

Să luăm, pe rând, dezavantajele în a sta cu blana pe tine:

• transpiri mai mult. Să ne aducem aminte că animalele au blana mai subțire în sezonul cald, tocmai din motivul ăsta, anume să nu piardă apă. Oamenii, însă, nu schimbă blana în funcție de anotimp. Eventual damele. Blana de nurcă.
• dacă transpiri mult, puți. Nu numai că ai mai multe celule moarte pe piele în urma transpirației, dar emani și mai multă căldură, deci corpul degajă și mai mult miros. Deci puți și mai mult. Mirobolant!
• celulele moarte îți astupă porii. Porii astupați formează coșuri. Coșurile înseamnă infecție. Și noi știm foarte bine că nu e foarte ok să stăm cu o piele infectată, nu?

Cum rezolvă mama natură problema asta? Face oameni nepăroși. Ce faci dacă, totuși, ești unul dintre ghinioniștii care au scăpat prin găurile de la sită? Suporți consecințele: ori rămâi păros, ori rezolvi problema și îți iei peste față toate glumele homofobilor. Chiar dacă tu nu ești gay, ești văzut ca unul. „Ce faci mă tu? Poponarule!” „Zise urangutanul în timp ce se scobea în nas. Vezi că ți-a ieșit un liliac de la subraț”.

Noi să fim sănătoși.

Azi văd la Elena pe Facebok că ține 6 zile. Și că e acum, pe la sfârșitul lui mai.

Întrebare: de ce ai organiza așa ceva? Presupun că există jdemii de organizații și asociații pentru integrarea lor în societate (as if someone gives a damn). Tu, ca minoritate, de orice fel, vrei să faci parte din grupul mare, corect? Vrei să ai aceleași drepturi, beneficii și etc, la fel ca toți ceilalți. Corect?

Atunci treci neobservat! De ce vrei să ieși în evidență cu o paradă? De ce vrei să pui paie pe foc mai ales într-o societate intolerantă. Adică, bun, tu ca bărbat faci sex cu un alt bărbat. NU MĂ INTERESEAZĂ! Dacă vrei să te tratez ca egalul meu atunci nu-mi face capul calendar că tu ești gay. Nu-mi pasă! Din punctul de vedere al activității tale profesionale, nu interesează pe nimeni că în timpul tău liber te plimbi de mână cu o persoană de același sex!

Nu mă interesează că te porți ca o femeie, deși ești bărbat. Bine, asta e mai mult decât grețos în foarte multe dintre cazuri. Dacă ești bărbat, poartă-te frate ca atare!

Revenind. Așa cum acceptăm în societatea asta tot felul de grupuri sociale care știu cum să se integreze – nu îmi vine niciunul în minte acum, înseamnă că s-au integrat deja foarte bine – voi chiar credeți că ar fi greu să stați incognito ca până acum? Pe bune, homosexualii au existat de când lumea și în societățile primitive au fost acceptați în natura lor, fără să fie primiviți dubios. De ce? Pentru că făceau aceleași lucruri pentru trib ca ceilalți. Nu avea o perioadă în an a lor în care dădeau petreceri exclusiviste în trib. WTF?!

Stai acolo în banca ta, faci sex cu cine vrei, în particular! Când ieși din casă poartă-te normal! Prin normal mă refer la „în concordanță cu regulile societății”, fără să zbieri în gura mare „IO MI-O TRAG CU UN BĂRBAT”.

Dacă voi v-ați ține gura nu ar interesa pe nimeni, nimic. Atâta timp cât voi faceți atâta tam-tam, mi se pare normal să se umfle pipota-n ceilalți și să adopte o atitudine ostilă. Tu îmi împui capul cu ce faci în dormitor, eu îți sparg fața. Rezonabil, zic.

Până la urmă caracteristica „grupurilor” ăstora reprezintă sexualitatea, nu? Chestia asta înseamnă viață privată. Prin privat mă refer la ce faci tu, acasă. Tu, cu cine vrea mușchiul tău. Viața ta intimă. Vând un pont: se numește intim pentru că te prezintă interes doar pentru tine. Nu văd pe nicăieri „grupul oamenilor care se șterg la fund cu hârtie cu aromă de piersici” sau „grupul oamenilor care se scarpină în nas de trei ori pe zi”.

Sfat: dacă vrei să fii tolerat, blend in, nu încerca să ieși în evidență, nu încerca să mă lovești peste ochi cu bannerele tale în culori stridente. Nu faci decât să mă provoci, nu faci decât să mă determini să devin violent, ostil.

Lasă-mă în pace și nu mă interesează absolut nimic despre tine. Got it?!

E 2010. Dacă vrei să ai succes, în primul rând te bagi în Social Media. Dacă vrei să nu mori, îți faci un nume trăznet, îți faci prieteni din publicurile tale. Dacă eu te contactez și tu nu-mi răspunzi înseamnă că:

a) Nu te interesează ce-ți spun, deși intențiile-mi sunt bune. Deci la capitolul analizare de feedback ești plombă.

b) Ești prea țăran sau prea prost să înțelegi care-i șmecheria cu interactivitatea.

c) Consideri că nu fac parte din publicul tău, deși eu mă consider. Aici intervine o mică problemă: ori ți-a stabilit targetul cu fundul, ori ai capacitatea de a asimila și alte sectoare de piață dar nu te duce capul să înțelegi asta.

În toate trei cazurile, ori îți revizuiești aitutdinea, ori dai afară responsabilul de comunicare online. Ia-ți un om specializat pe așa ceva, nu o proastă care a terminat și ea de șters praful de pe bibelouri și crede că e mare expertă în strategii de marketing și branding sau PR.

Prin „brand” nu mă refer la companii. Atâta timp cât exiști în New Media, ești o marcă. Persoană fizică sau juridică, nu contează. Pe net nu există persoane reale. Mediul ăsta e virtual, ce e așa de greu de înțeles? Ești o imagine în mentalul fiecăruia dintre noi. O imagine care trebuie gestionată. De tine!

Dacă n-ai chef și timp de așa ceva, renunță. Ori ești bun în online, ori nu ești deloc. Măcar nu mai pierde timpul oamenilor care vor să știe că exiști.

Femeile se vor a fi emancipate (în sensul feminist), iar bărbații nu cârcotesc deloc la ideea asta, pe principiul „dacă vreți să fim egali, atunci mai depuneți și voi nițel efort”. Ele răspund nervoase tare „oricum noi facem totul, voi stați ca niște porci la TV și beți bere”.

Clișee ale războiului sexelor. Pe cât de amuzant, pe atât de plictisitor. Mai ales după ce le-ai auzit a enșpea-mia oară. Oricât îmi surâde ideea colaborării în viața de cuplu, pur și simplu fiecare are impresia că face mai mult decât celălalt pentru a ține pe „noi” împreună.

Până aici, însă, trebuie ca el și ea să se cupleze.

Și ajungem la „cine face primul pas?”. Ele spun că bărbatul ar trebui să fie ăla cu tupeu, că doar e sexul tare. Bărbații se întreabă de câte eșecuri trebuie să se mai lovească și până unde mai rezistă. Dacă ele sunt interesate, de ce nu fac ceva pentru asta? Ele răspund că bărbații ar trebui să aibă mai mult sânge-n ei, că doar d-aia-s bărbați. Și uite așa se dă vina de la unul la altul până în pânzele albe.

De unde vine dilema? Păi, îs mai multe: ei nu știu să citească limbajul corpului femeilor, ele nu știu să îi citească pe ei, iar ambii sunt în pom cu privire la ce transmit prin propriul limbaj.

Lăsând analizele nonverbalului la o parte, voi cine credeți că trebuie să facă primul pas și, mai important, de ce?

Ideea e că de ceva vreme stau așa și mă gândesc încotro mi se duce viața. Cred că e astenia de final de facultate. Sau poate mă apropii de moarte și începe să-mi pară rău că nu mai am mult de trăit. În fine.

Cum a început totul: pe la mijlocul verii de la sfârșitul anului trecut am stat așa și m-am gândit io ce o să fac când ies de la ultimul examen (oficial) din viața-mi plănuită. Anume susținerea licenței. Dacă după Bac știam exact ce e de făcut, facultatea, acum mă simt ca o muscă-ntr-un roi de albine. Toți în jurul meu par să aibă un traseu bine stabilit, numa’ io mă scarpin ca țăranu-n cap și mă uit spre cer ridicând din umeri: „Încotro, Doamne?”.

Am zis, prima dată, că mă înscriu la un masterat, văd io de care, și văd ce apare pe parcurs. Pe vremea aia era încă vară, venea ultimul an, destul timp de gândit. Dup-aia zic, mă, mai bine fac un masterat în afară, unu’ beton, să pice boul la barieră. Caut ce caut, găsesc la Boston University un masterat pe PR. Deja mă vedeam PR-ist te miri prin ce companie americană.

Dar. Mai stau și mă mai gândesc, zic, mă, hai fac masteratul pe un alt domeniu. Că na. Să avem la CV încă o specializare. Îmi pică mie cu tronc jurnalismul. Zic a, mă fac jurnalist, scriu la gazetă. Ș-așa îmi place să scriu și să aberez, de ce să nu iau un ban pe treaba asta. Nu? Deja mă vedeam jurnalist, alergând după subiecte, luând interviuri, etc.

Dar face soarta ce face și mă întâlnesc cu un nene care-mi zice: mă, înțeleg că vrei să pleci. Dar fii atent la asta: dacă nu rămâi acolo, o să te întorci aici. Nu? Da, zic. Buun, zice. Știu oameni care la un masterat de £5000 (făcut în UK) li s-a spus că-s supracalificați. Zic, aoleu, păi la un masterat de $60.000, ce naiba o să-mi zică? O să mă dea afară și din țară.

Ș-așa îmi zboară din cap și cu plecatul. Acum câteva zile (bine, poate câteva mai multe), ascult emisiunea lui Olix (foarte tare tipul și la radio și în viața de zi cu zi). Și atât de tare m-am amuzat și m-am distrat și m-a binedispus că am zis „de ce nu?”. De ce n-aș face ceva mai…altfel. Gen lucrat la un radio. Nu zic DJ, că numai vocea radiofonică n-am. Dar ceva să cunosc cât mai mulți oameni, așa cum nu-i cunoaște nimeni.

Mă uitam azi prin pozele din studioul OneFm. Oamenii ăia sunt…extraordinar de normali! M-a luat total prin surprindere. Dacă le-aș fi văzut pe Ana Moga sau Dana Nicula pe stradă m-aș fi așteptat să fie două tipe îmbrăcate super trendy (fițos, adică) și etc dar nu, sunt la fel ca mine și ca tine. Foarte…umane. Poate că sună stupid, dar atunci când știi o persoană doar după voce, îți creezi o imagine foarte diferită de cea reală. Cel puțin asta fac eu.

Să revin la oaia mea. Zic, de ce nu aș trimite un email la un post de radio „bă, vreau să lucrez la voi. Nu știu cu ce se mănâncă nimic d-acolo, dar învăț”. Evident, o să îmi răspundă, în cel mai bun caz, cu „nu”.

Pe lângă faptul că mă simt mai aiurea ca la pubertate (atunci măcar nu băgam nimic în seamă), habar n-am încotro mă duc, habar n-am unde vreau să mă duc, de ce și când. Nici nu știu ce vreau. Mă sperie gândul că habar n-am ce se alege de viața mea, având în vedere că am știut tot timpul ce voi face. După generală am știut la ce liceu merg, după liceu am știut la ce facultate, după facultate, ciu-ciu. Gândiți-vă că sunt genul de om căruia îi place să știe cel puțin cu o zi înainte ce are de făcut. Acum, pauză.

Apropos, pe această cale anunț că îmi caut și de muncă. Undeva. Nu știu unde. Dar să fie ceva ca lumea, ceva ieșit din banal. Să nu mă facă să merg la muncă cu gândul de „rahat, iar aceeași prostie. Deja vreau acasă”. Ceva care să mă facă să zic „oaaaaauuu, cât de tare!”.

Drajii mei, doar pentru că e la modă să ne preumblăm cu to(n)ții pe net nu înseamnă că e și o chestie sigură. Multe pericole ne pasc la fiecare colț de click, balauri, monștri, stalkeri, dar, mai ales, noi.

În primul rând navigarea pe net, în era noilor media, trebuie făcută într-un mediu izolat. Când spun izolat înseamnă: cameră goală, birou, tu, laptopul și atât (eventual și un scaun). Orice alt instrument sau obiect se poate dovedi a fi fatal atât pentru tine cât și pentru laptop (sau Pii Cii, depinde ce manevrezi).

Criminalul numărul unu este, inevitabil, Twitterul. Pentru că nu am luat foarte în serios chiar propriile-mi măsuri de protecție, am fost nevoit să scot din priză tot ce aveam din motive de ceai, link către poză amuzantă, spray cu zahăr și fructe –> ecran. Mi-a stat laptopul la scurs timp de o zi și jumătate.

Comunicarea interactivă nu a fost niciodată numai lapte și miere. Mai degrabă oțet și muci. În permanență dai de troli. Tot timpul ai un trol care te pândește. Trolul meu e pe același scaun cu mine, spre exemplu. Dacă ai de gând să stai pe net, asigură-te că atunci când dai cu pumnu-n birou nu o să-ți sară cutterul deschis pe picioare.

În continuarea ideii de mai sus, în media sociale vei întâlni de mai multe ori „ești prost, mori” decât „bravo, mă”. Pentru că și în online și în offline sunt aceiași cretini care mai degrabă se spânzură cu vată de zahăr decât să admire pe oricine altcineva decât pe ei, goi, în fața oglinzii. Așteaptă-te să fii respectat atunci când nu te știe nimeni. Motivul e că doar tu îți apreciezi adevăratul potențial.

Orice-ar fi, tu agață-te acolo și țin-te bine. C-așa-i frumos.

S-o luăm cu rând și de la capăt, zic.

Așadar:

• e pe net – pe NET fraților, o emisiune TV, live, pe net;
• e interactiv (un fel de user generated TV show – foarte mișto ideea);
• în emisiune se vorbește exclusiv de chestii din mediul online (cu mici excepții, de regulă ce se aduce în discuție pe chat);

Pe lângă faptul că persoanele care urmăresc emisiunea de pe net au un chat separat unde se pot da sugestii de articole, completări, idei noi, ș.a.m.d., personajul în cauză (Cristian Foghel, pe numele din buletin) face un fel de stand-up pe teme abordate de bloggeri în săptămâna respectivă. E amuzant, e interactiv, ce mai vrei? Dacă vreți, un fel de Revista Bloggurilor cu un (Mircea Badea + IQ ridicat = Neamtu’). A, plus că nu face politică. Deci e bullshit-free.

De ce e viitorul televiziunii? Pentru că e pe net. Foarte simplu! Într-o eră a Noilor Media, a convergenței tuturor modalităților de interacțiune într-un singur spațiu, al online-ului, mi se pare logic să avem la TV chestii care se întâmplă pe tărâmul fără granițe. Mi s-ar părea și mai logic să fie și la radio, dar mai avem puțintel până acolo (ăsta e un pont deloc subtil).

Pe măsură ce blogurile și, în general, Media Sociale capătă impact, poate o să avem și noi dreptul de a fi citați în publicațiile mai mari. Dacă bloggerii au bunul simț să dea credit pentru o idee, de ce să fie jurnaliștii mai tălâmbi și să o ardă jenibil? Probabil pentru că pot. Dar se va schimba și asta.

Recomand să vă uitați măcar o dată la emisiune. Parcă începe pe la orele 18.00 în fiecare seară, de luni pânâ vineri.