Gheorghe: Adica cum?

Ion: “Mamiiii, ti-am luat un imens buchet de lalele fierte, pot sa ma duc si eu cu Antonio la o bere?” BLEAH!!!

Gheorghe: Pai, nu?

Ion: Nu, chestia asta cu dragutul n-a fost niciodata pentru mine! N-am facut asta niciodata!

Gheorghe: Pai si cum ai facut sa poti beneficia totusi si de scapari din astea de la femeie?

Ion: M-am invatat fara…

Fiind inca la o varsta la care parul pubian abia isi definitiva prima-i crestere si la care inca nu ma barbierisem, ceea ce ma impresionau mai repede erau masinile si cladirile colorate. Nu eram inca suficient de copt la minte incat sa realizez niste chestiuni. M-a frapat insa un lucru pe care-l voi detalia mai jos, nu inainte sa va spun ca, de atunci si pana azi, am mai iesit din tara catre incolo cu autocarul de mai multe ori decat unii au vazut capitala de la intrare, chestiune importanta in economia discursului.

In 2001, am sesizat o chestiune: de undeva de pe la capatul Ungariei incolo, se putea dormi destul de bine intr-un amarat de scaun de autocar. Evident, vorbesc despre starea drumurilor. Nu spun nimic mai senzational decat au spus-o altii, nu prea asta mi-e intentia, incerc doar sa ilustrez altfel, la intelesului oricui un fenomen. Fenomen pentru ca intr-o parte a Tisei e un fenomen, in ailalta e normalitate…

Spuneam deci ca in 2001 se putea dormi de undeva de dincolo tare de Budapesta incolo. In 2003 am repetat drumul, parca era si mai bine. Deja in 2005, treaba statea ca pe un pat plin cu petale de trandafiri si pana si indicatoarele te duceau acum catre M2, M3, chiar M5!!! In 2007, mi s-a pus capac la toata teorema: aflam ca ungurasii isi terminasera mai bine de 2/3 din necesarul de autostrazi. Un calcul simplu: 2001-2007, 6 ani in care baietii au facut sosele non stop. Anul asta, intorcandu-ma tot pe patru roti din Franta incoace, mi-am reconfirmat a mia oara ca ale ungurilor autostrazi sunt ca-n palma si, in ultima instanta, SUNT!

Reiau, nu spun nimic nou si nici nu am pretentia sa povestesc cum am aflat ca, sub un foc mocnit de lemne ude, apa se incalzeste. Incerc doar sa desenez un peisaj pe parcursul a mai multor ani in aceleasi conditii de drum facut pe roti al unei tari care, desi poseda niste oameni extrem de scarbosi si de imputiti, cu un peisaj insipid si care dispune de doua mari atractii, Budapesta si Lacul Balaton, sa-si faca nevoile(a se intelege ca si-au realizat toate cele de au avut nevoie pentru a-si continua tranzitia).

Diferentele intre noi si ei le las pentru cei care au chef sa-mi comenteze banalitatea, am vrut insa de mult timp sa scriu, sau mai bine sa zis sa descriu cum, din autocar, simti cum unii pun osul la munca si, paradoxal, o data cu trecerea timpului, la noi se merge si mai greu dintr-un capat in altul al tarii… Bozgori, bozgori, dar deocamdata sunt gigea, iar noi suntem curva din port care le-o suge tuturor celor care ne dau doi lei si ne cer inapoi opt…

Romanii, luati ca populatie chinuita, saraca si proasta, iti vor zice ca in biserica. O mare prostie! Ma rog, masele in general sunt proaste si usor de manipulat, daramite sa mai fie si mase de romani. Cu tot respectul, mai mult sau mai putin, pentru natiunea mea, suntem cretini, taica! Nu in biserica, niciodata! E o masina de facut bani, scutita de multe, adapostita de niste reguli si principii nitel prea puternice, teoretic si din pacate.

In cine atunci? In parinti?! Am avut incredere in taica-miu si m-a lasat singur prin 2006, fix cand, probabil, aveam cea mai multa nevoie de el. Ai stiut tu sa fii o pacoste, batrane, dar mi-e dor de tine de mor! Nu prea mai am eu incredere in tine de-atunci, dar deh…

In persoana iubita?! Fii serios… Niciodata pana dracu’ stie cand! Nu investi acolo niciodata mai mult decat primesti. Axioma zice clar: ti-o iei peste bot, fara indoiala! Ati patit-o si voi, am patit-o si eu, n-are sens sa detaliem. PeSeu: pentru masculii alfa care vor hahai la faza asta, MUIE! Nu va cred!

Si atunci, ma intreb, in cine dracu sa am incredere?!

In mine insumi… Teoretic asta ar trebui sa fie cel mai bun raspuns la intrebare. Reiau, raspuns la intrebare, nu inseamna ca si solutie la problema. Dac-am avea cu toti increde in noi insine asa cum ne incredere, ca prostii, in altii, ehe, ce bine-am mai duce-o si ce “MUIE CRIZO!” am urla. Dar nu, nu e cazul, si aici suntem restanti si nici nu cred ca vom progresa prea curand.

Bun, atunci, eu in cine sa am incredere, monser?!

Ma rog, o pasa gresita la fotbal care le-a permis alora din a XI-a B sa castige campionatul in finala cu clasa ta, asta trece, chit ca presiunea varstei si a colegilor e imensa. Ramane poveste de consolat nepotul, ba chiar un triumfatoare, cum ai luat-o tu de la capat si, anul viitor, tu si ai tai i-ati zdrobit pe a XII-a B si ati luat cupa. Dar ce te faci cand e mai pe bune? Cand e mai pe cascaval, pe ani din viata, pe una din doua cai care inseamna lucruri total diferite pentru destinul tau… E complicat!

Si astazi ma gandesc ce-ar fi fost daca n-as fi ales tampenia de facultate pe care am ales-o. Da, OK, oi fi si eu vinovat in ecuatie, fara indoiala, dar a fost o decizie care, pe langa vreo o suta de milioane, mi-a supt si ani buni din viata, anii poate cei mai productivi. Ce-ar fi fost daca as fi fost atunci, in 2005, putin mai intelept? Desigur, nu poti trai pana la capat in trecut si sa-ti tai cu tifla peste ceafa. Ideea e sa inveti, sa n-o faci a doua oara si sa incerci sa mai repari ceva, cat se mai poate. Nu-ti poti plange de mila pana-n abisuri, ma-sa, ca trec anii si tu stagnezi naibii in mediocritate.

Deci da, si eu am patit-o. Si eu imi mai pun acum, uneori, intrebarea “Ce-ar fi fost daca atunci as fi…”. Ati patit-o si voi, sunt sigur. Am dreptate?

Daca prostia ar durea, multi s-ar zvarcoli in chinuri…

Cu mentiunea ca las libera lista expresiilor despre prostie si efectele ei asupra omului, romanului, a cui vreti voi, stateam si ma gandeam daca e chiar asa de rau sa fii prost…

Suntem bloggeri si ne credem destepti. Unii chiar sunteti, altii suntem mai putin, majoritatea rag de prostie. Cu totii avem prieteni. Unii demni de a fi numiti asa, altii sunt doar tovarasi de pahar care vor sti perfect sa isi arate adevarata lor fata atunci cand ai mai multa nevoie de ei in diverse demersuri, iar tot majoritatea sunt mai prosti ca tine. Am observat ca, indiferent de gradul de prostie dintr-un individ, foarte multa lume din anturajul sau sunt si mai prosti decat el. O fi aia cu “buricul pamantului”, nu-mi dau seama. Fie…

Multi avem un text standard apropo de prostie: Rau e sa fii prost si nici sa nu-ti dai seama de asta. Mmmm, oare?! Oare e chiar asa de rau sa fii prost si mult mai bine sa fii destept? Vorbeam cu cineva zilele trecute care-mi spunea intocmai textul de mai sus, referindu-se la o nu mai stiu ce situatie in care un nenica oarecare isi dovedise limitele mintale, intelectuale. In prima instanta evident ca am fost de acord. E rau sa fii prost. E naspa sa rada lumea de tine de cat poti fi de inapoiat si sa nici nu vrei sa progresezi. E a mai draga rusine si jena sa fii un bou ale carui principii sunt la nivelul manelistico-meltenistic si sa te arate lumea cu degetul, mai ales pentru ca tu imbratisezi acel stil si ii elogiezi inventatorii si pe cei care l-au perfectionat.

Insa nu pot sa nu ma intreb: nu cumva respectivii sunt atat de prosti incat nici nu-si dau seama de asta?! La urma urmei, un prost nu poate merge prea departe cu diverse rationamente. Un prost nu-si da seama de felul in care apare in ochii altora, pentru el lumea e formata din foarte putine chestiuni, extrem de superficiale si care se impart in doua categorii: cei cu care se identifica si care-l apreciaza si restul prostilor care nu stiu sa-i pretuiasca stilul si abordarea. Are si el prostii lui, evident, are si el cercurile sale in care arata cu degetul alte diverse categorii care-i par pline de prosti, dar asta-l preocupa prea putin.

Pe de alta parte, cata minte ar avea un prost pentru a constientiza adevaratele probleme ale vietii? Oare un prost, un foarte bine ingradit in ceea ce priveste orizonturile, are capacitatea de a realiza ceea ce se petrece in jurul sau? Poate formula diverse scenarii, poate lua la cunostinta, de exemplu, efectele unei probleme cu adevarat grave? Isi poate da seama ce presupun diverse momente ce-ar putea fi chiar de cotitura si deci sa ramana lucid si coerent? Ma indoiesc, pentru ca am fost si martor al unor chestiuni de genul, intamplate unor indivizi pentru care realitatea era mai abstracta decat un tablou intr-o zi buna a lui Dali sau Picasso.

Ia ganditi-va bine: cine sufera mai mult? Un prost care nu e capabil sa desluseasca un caz oarecare, sau un om mai rasarit si dezghetat, pus in exact aceeasi situatie? Oare chiar prostia doare atat de tare? Nu cumva e mai greu sa fii destept si sa realizezi toate cele din jurul tau si sa nu poti fi vreodata linistit si cu mintea odihnita?

Au trambitat astia ca pe 19 mai fac miting. Si au facut… Acum ar trebui sa fiu si mai stupid decat sunt deja in dotare sa m-apuc sa reiau ipoteza. Criza, s-a golit portofelul, ne paste o jale apocaliptica, foamea-n glanda taticu’ si alte expresii colocviale ce descriu situatia. Evident, ca orice problema, trebuie o solutie, iar baietii au gasit-o fix pe aia mai proasta. Taiatul din veniturile tuturor, fara o minima revizuire a intregului sistem, de la 0 la infinit, de la A la Z sau ce cliseu din asta va convine voua pentru a defini totalitatea. Proasta idee, a mai proasta! Nici aici nu-i greu de realizat de ce. Suntem o imputita de tara care-si bazeaza economia pe consum, consum pentru care trebuie, ghici!, venituri. Ori tu daca mi le tai, ei bine mai departe va descurcati cu matematica, nu e greu. Ah, asta si intr-o piata, probabil singura din UE, in care problemele scaderii vanzarilor sunt tratate cu scumpiri. Ce mai, paradisul intors pe dos, pula mea…

Si au facut miting. S-au adunat cata frunza si iarba si au pichetat. Apropo, futere verb, comic si toate alea – a picheta. Doi, trei SI, PICHETATI! Ma rog, iar pierd firul povestirii…

Sincer sa fiu, unde vreau sa ajung e ca in sfarsit, dupa doua decade imputite, s-au putut aduna treij’ de mii de oameni, turbati de perspectiva, pentru a face putin scandal. Tot sincer sa fiu, ma lasa rece cat de organizata de adversarii politici ai glumei de presedinte pe care o avem fu toata treaba, ramane ideea unei mase adunate pentru a in sfarsit comenta la toate tampeniile facute de astia de isi bat cucurile si coaiele de boticurile noastre obediente. Ori eu vad ca… nici asa nu e bine.

Nu neg ca romanul e, in principiu, un bou lenes, chitit pe smenuri, cat mai putina munca si cat mai multa vrajeala si asa mai departe. Nu neg nici faptul ca, intr-o suficienta masura, i se datoreaza si lui, romanului de rand, un tampit care, totusi, sa nu-i scapam nici faptul ca pe langa nelegiuiri facute in afara si reputatii de tara distruse, mai sustinea si economia cu alea 2-3 miliarde bagate in tara, vara. Capsunari, stim noi. Dar nici nu pot sta sa dau vina pe el pentru situatia asta…

Nu-i deloc de mirare ca, dupa douazeci de ani de ciordeala in stare cronica, s-a golit saculetul si nu mai e de unde. Nu sunt economist, nu sunt Ilie Serbanescu si nu sunt nici analist cu centura neagra si trei dani si cu kimono cu dragoni pe mine, dar nici nu pot sa nu-mi dau seama, eu, un bou ca noi toti, ca si acum, in al optsute mielea ceas, exista si alte solutii decat panarama asta de a taia pentru toata lumea. Nu mai devreme de alaltaieri am auzit o stire cum ca o secretara din comuna Gatu’ Ma-sii din judetul Am Uitat si-a marit salariul de la 34 de bulioane, la 51. Pai pizda ma-sii, cu alea 17 platesti doua pensii in fiecare luna. Ca sa nu mai zic ca nici alea 34 nu prea se justifica, pardon si iertat sa fiu… Oare chiar nu-si da nimeni seama ca diminuarea cheltuielilor publice se poate face in cam vreo alte cateva destule moduri decat prostia asta de 15% si 25% si nu stiu ce?! Ca sa nu mai spun de banala solutie:  NU MAI FURA!

In concluzie…

Cand a fost sa injuram conducerea de voma a tarii, am injurat-o la unison si am sugerat ca singura modalitate e sa iesim cu totii in strada, sa urlam in gura mare, dar ca oricum asta nu se va intampla pentru ca suntem cu totii niste lenesi, niste delasatori si niste indurerati in rect. Nu iese nimeni in strada sa-i condamne pe hotii astia imputiti era fraza ce exprima perfect concluziile tuturor. Ne furau, ne furau cu zambetul pe buze, ne furau pe fata, ne furau si gata, dar atat, doar constatam si plangeam si injuram. Acum, cand s-a facut, asa cum s-a facut, ori e pe baza de manipulare de la ailalti, ori e pe baza de la munca, nu la intins mana, deci tot nu e bun.

Bai, situatia e crancena cu draci si spume! Solutiile astora sunt basite, sunt degeaba si sunt proaste! Nu mai e vorba de intins mana aici. Ce dracu’ ar trebui sa fac, sa le multumesc ca-mi lasa si atat si nu-mi iau 50%?! Sau chiar 80%?! Lasati-o in mortii ma-sii de controversa, speculatie si teoria conspiratiei, e pe baza de pe bune, zau asa! Cand mancau astia rahat, acum un an, ca in 2010 o sa ne mancam de sub cur, radeam si mai blamam putin o hotie, doua, patru si faptul ca nu iesim la facut scandal. Acum tot rau e?! Pizda ma-sii…

De fapt, ziua asta a fost demult, dar nu am vrut s-o cred, am sters-o din memorie si am continuat viata alaturi de tine, iubitul meu. Credeam ca daca nu iesi pe usa imediat dupa sex, ma iubesti. Si-mi spuneai ca sunt frumoasa zilnic. Ca am fundul si sanii perfecti. Si pielea cea mai fina, cu gust de cocos, numai buna de-a fi gustata.

Imi placea sa stau pe pieptul tau, sa-ti simt bataile inimii. Adoram sa ma joc cu vena de la incheietura mainii tale drepte, ma excita. Si felul cum imi respirai in ceafa ma facea sa tresar. Cum imi prindeai parul printre degete, amagindu-ma ca ma alinti si deodata ma trageai puternic… imi placea!

Eram un intreg, eram NOI, doi oameni ce se completau in placere.

Iti placea sa ma sorbi dimineata in loc de cafea si sa tragi fumuri din mine…

Si-acum unde esti? Poate ca nu te-am iubit, dar ti-am iubit sexul si acum am nevoie de el. Nu poti sa-mi arati raiul zilnic, ca apoi sa dispari subit din mine! Sunt o ciudata si doar tu erai in stare sa ma accepti si sa-mi suporti toate nebuniile, sa mi le satisfaci. Radeai de mine cand ne certam, vroiai sa ma faci sa tac dandu-mi o palma si eu gemeam.

Tu nu te uitai urat cand stateam c-o mana pe sanul stang, ci zambeai. Cand ma muscam, nu comentai, stiai ca-mi place durerea si ma smulgeai catre tine sa-mi vii in ,,ajutor”. Si-ti placea de mine, cu mine iti permiteai sa-mi vorbesti direct si murdar: ,,-Infinge-te mai tare!” si radeam ca nu-mi venea sa cred ca poti fi atat de dur verbal si te enervai si erai mai brutal, stiai ca asta ador. Si adorai si tu sa ma auzi tipand, cu riscul de-a trezi vecinii. Ne amuzam la pauzele de sex, extenuati fiind, cand observam ca am printre degete zeci de fire de par ce mi le-am smuls, intesificandu-mi placerea si cand simteam cat de ud e patul…

Si tigara de ,,dupa”… stiam amandoi ca de fapt e tigara de pauza, inca nu era lumina afara. Si chiar de era, cui ii pasa? Inca eram singuri si trebuia sa profitam.

Dar acum tigara mi-o fumez singura, de nervi. Frustrata fiind ca nu ai mai intrat in mine de prea mult timp. De cateva zile… Si mor incet…