Bizariada citadina

Bizariada - un succes!

2008-05-17T08:05:00.001-07:00

Bizariada a adunat o sala plina la Teatrul Luceafarul pe data de 5 mai. Cei aproape 400 de iubitori de cultura s-au bucurat de o seara de arta frumoasa, cu suprize placute.

Dupa piesa de teatru care a delectat audienta (desi i-a surprins pe unii prin limbajul uneori neortodox, tipic regiei lui Radu Afrim), a avut loc tombola cu premii de la Editura Polirom, Eurolibris, Cartea Romaneasca, Fineart Gallery and Librariile Carturesti. Douazeci de fericiti ieseni au plecat acasa cu premii in obiecte de arta si carti si cu un zambet larg pe buze.

A urmat cocktailul la care au participat aproape 100 de persoane si care au profitat de ocazie pentru a sta de vorba cu actorii la un pahar de suc/vin si un fursec sau prajitura.

Prezentarea in imagini a Bizariadei mai jos...

Recapitulare

2008-04-21T12:59:00.000-07:00

Să recapitulăm. Să vedem dacă stăm bine. Momentan.

Bilete - Da, le avem. Sunt de astăzi, 22 aprilie, prezente la Librăria Cărtureşti si Teatrul Luceafarul. Avem şi un afis mare pus pe uşa librăriei Carturesti la intrare. Pretul va fi 20 de RON.

Piesa de teatru- 'Povesti despre nebunia (noastra) cea de toate zilele' va avea loc pe 5 mai la Teatrul Luceafarul, va dura două ore şi va începe la ora 19:00. Două nominalizări la Galele Premiilor Uniter. Un regizor apreciat si controversat. Alte detalii, sub eticheta 'despre piesă' si 'despre regizor'.

Expoziţia de fotografie - Da, va fi. Vor fi în total 33 fotografii semnate Radu Afrim. 'Mostre' aici si aici. Le veţi putea admira fie înainte de piesă, fie după piesa, la un pahar de suc/fursec. Vor fi expuse în holul Teatrului Luceafărul.

Cocktail - Va fi după piesă, un pretext bun să mai zăboviţi câteva minute admirând fotografiile sau cerând poate un autograf de la actori

Tombola - Cuponul de participare la tombolă va fi primit odată cu biletul. Trebuie doar să îl completaţi şi sa îl puneţi în urna de la intrarea în sală. Premiile vor fi oferite de Editura Polirom, Eurolibris, Cartea Românească, Fineart Gallery şi Librăria Cărtureşti. Mai multe detalii despre premii gasiti aici, aici si aici.

Speakerul - vă va mai spune, încă o dată, în seara evenimentului, ce am scris noi aici :)

Buun.. momentan stăm bine. Tot ce rămâne de spus e..... Să înceapă Bizariadaaaaaaaaa!!!!

Ne vedem acolo?

Un bilet la Bizariadă, vă rog!

2008-04-10T13:48:00.000-07:00

Am vorbit foarte mult despre ce se va întâmpla în cadrul Bizariadei, despre piesă, actori regizori etc..

Nu am vorbit însă despre lucruri organizatorice precum de unde luăm bilet, cât costă şi multe altele. Prin urmare, pentru că timpul trece, ne orientăm de acum mai mult spre aceste detalii.

Pentru început, acesta este biletul. Aşa arată el

Veţi putea găsi bilete de pe data de 20 aprilie în Librăria Cărtureşti din Iulius Mall, dar şi la Teatrul Luceafărul. Preţul va fi de 20 RON.

Bizare instantanee de pe scena vietii de toate zilele

2008-04-05T11:10:00.001-07:00

Dupa cum v-am promis, in cadrul Bizariadei Citadine veti avea ocazia sa admirati si o expozitie de fotografie. Ce nu v-am spus este ca aceasta va purta marca Radu Afrim. Talentatul regizor cu o pasiune pentru fotografie a acceptat sa expuna la Iasi si mai sus aveti o mostra a lucrarilor sale. Revoltate, cheeky si alienate, fotografiile lui Radu Afrim ilustreaza cu talent,
detasare si naturalete bizariada citadina.

Te asteptam pe 5 mai, ora 19:00, la Teatrul Luceafarul pentru o portie de teatru si fotografie semnată Radu Afrim.

Pentru cei obositi de cuvinte

2008-04-05T10:45:00.000-07:00

Regizorul nostru preferat, Radu Afrim, este pasionat de fotografie.
Blogul sau este dedicat exclusiv artei fotografice.

Intrati in universul tipic Afrim, dominat de teme ca
alienarea si maladivul, aici.

Bizar Provocator Genial Demential - Radu Afrim prin ochii altora (I)

2008-04-04T10:06:00.000-07:00

"Afrim este prin excelenta un nonconformist, spectacolele lui sunt colorate si vii." - Cristi Popa, actor

"Spectatorilor de teatru Radu Afrim le este deja foarte familiar prin spectacolele lui provocatoare estetic, prin umorul cînd fin şi ironic, cînd cald şi uman şi prin personajele foarte vulnerabile şi fascinante prin asta. Este de înţeles astfel de ce Radu , pe lîngă atenţia criticilor de teatru şi deja un premiu UNITER pentru regie, primit anul trecut, atrage grupuri de admiratori, mai ales tineri, care găsesc şi violenţa, şi tandreţea, şi urîtul, dar şi sensibilitatea în spectacolele lui.

Nici cei de alte vîrste însă nu se dau la o parte. După reprezentaţia sa cu „joi.megaJoy” de la Festivalul de teatru din Sibiu, de anul trecut, două doamne discutau despre ceea ce văzuseră. „Ştii, eu mă tot gîndeam să-mi deschid o dată un azil pentru bătrîni”, zicea una dintre ele. „După ce am văzut spectacolul, oricît de simpatici erau, parcă mi-a mai trecut”.

Prin spectacole ca „Plastilina”, „Krum” sau „Inimi cicatrizate”, montate de la Ploieşti la Timişoara şi Constanţa, Radu fascinează, produce reacţii, pune pe gînduri." - Gelu Vlasin, poet

"E talentat, iconoclast, egocentric. Cand renunta la ultima caracteristica spectacolele ii ies bine. Accepta sa-i spui ca nu ti-a placut, fara sa-ti doreasca moartea." - Magdalena Boiangiu, critic

"Radu Afrim nu este un artist care-şi instalează spectatorul în scaun şi-l lasă se bucure de expunerea teatrală a sentimentelor curate şi a luptei lor pentru afirmare: el arată mereu aspectele sordide ale vieţii, descrise amănunţit, oameni umiliţi, reduşi la condiţia lor elementară de aparate digestive sau erotice. El se situează mereu în acele locuri de unde viaţa devine extrem de greu nu doar de iubit, ci şi de suportat. Izbuteşte, cînd din aceste elemente construieşte fragilul univers paralel al aburilor de inocenţă, al aspiraţiilor spre adevăr prin care lumea dispreţuită a marginalilor concurează cu cea sigură de sine a lipsei de întrebări." - Magdalena Boiangiu, critic

Homo singularis - Radu Afrim in dialog cu sine

2008-04-04T09:50:00.000-07:00

"E oarecum un lux să vorbim despre un artist, despre mine sau ce sunt eu. Eu m-aş defini ca un tip care se simte incomod cu el însuşi ca artist, tocmai pentru că îmi dau seama că uneori sunt cuminte şi nu vreau să fiu cuminte, uneori plac prea multor oameni, şi nu vreau să plac prea multor oameni, uneori îmi plac chiar mie, ceea ce este de-a dreptul criminal.

Din cauza aceasta eu, ca artist, am probleme mari cu mine. Uneori mi se pare că nu sunt implicat în realitate pe cât ar trebui şi cât ar trebui să fiu implicat."

"Nu e în mine mai multă copilărie decât în actorii cu care aleg să lucrez. Cei care n-o conţin nu se simt atraşi de lucrul cu mine. Ne despărţim după 2-3 repetiţii. Există atâţia alţi regizori cu care aceştia pot face performanţă!"

"Nu am ales teatrul, ci spectacolul. Teatrul ma plictiseste adesea. Deja se stie. Sa vrei sa spui cit mai mult prin cuvinte, asta e maladiv. E suspect. Asta cind ai la indemina trupuri, lumini si privirea oamenilor din scena."

Radu Afrim - L'enfant terrible al lumii teatrale romanesti

2008-04-04T09:17:00.000-07:00

Regizorul spectacolului "Povesti despre nebunia (noastra) cea de toate zilele" este Radu Afrim, unul dintre cei mai apreciati si controversati regizori romani contemporani. A absolvit Facultatea de Teatru / regie (2000) şi Facultatea de Litere / română-franceză(1995) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj.

Iata cateva repere (auto)biografice:

1. Se naşte la în orăşelul transilvan Beclean pe Someş. Copil: face studii de desen cu Elvira Făgărăşan. (o profesoară extravagantă din oraş care la începutul anilor '70 îi arată tabloul "Femeia care plânge" de Picasso). Tot atunci descoperă în biblioteca unchiului său (profesor de mate) cartea "Istoria ilustrată a picturii. 1000 de reproduceri în culori". Îşi petrece o vacanţă întreagă uitându-se în carte. Colecţionează pachete de ţigări. E fascinat de ţigările "Neferititi".

2. Adolescenţa: cursuri de pictură cu Elena Pop şi Marcel Lupşe. Îşi termină liceul (electrotehnic) în chinuri. Profesorul de fizică îl mută în ultima bancă pentru a putea copia la teze. Se pregăteşte pentru Arhitectură şi dă examen la Arte plastice. Face armata (un an şi patru luni) şi apoi intră la Litere. Bursa Tempus la Bruxelles unde primeşte un aparat de foto Pentax de la un prieten. Primele fotografii. Vizitează câteva ţări europene făcând autostopul. Nu merge la cursurile Universităţii Libere din Bruxelles decât accidental. Merge la Marea Nordului în extrasezon (Ostende).

3. În timpul facultăţii de Teatru predă limba română la 5 şcoli din Cluj. (ultimii doi ani la Waldorf). E angajat la Teatrul Naţional Târgu Mureş, dar Mircea Zaciu îi scrie într-o scrisoare " nu te văd bine în târg. Încearcă să-ţi iei zborul spre capitală sau chiar mai departe".

Spectacole:

2005
America-ştie-tot / Nicole Duţu, Teatrul Luni de la Green Hours, Bucureşti

2004
David's Boutique / Radu Afrim, Teatrul Andrei Mureşanu, Sf. Gheorghe
Mansardă la Paris cu vedere spre moarte / Matei Vişniec, Teatrul Naţional, Cluj
Plaja / Peter Asmussen, Teatrul Maria Filotti, Brăila

2003
Nevrozele sexuale ale părinţilor noştri / Lukas Barfuss, Teatrul Toma Caragiu, Ploieşti
De ce fierbe copilul în mămăligă / Aglaja Veteranyi, Teatrul Odeon, Bucureşti
Kinky ZoOne / Radu Afrim & co, Teatrul Luni de la Green Hours, Bucureşti
Trei surori, scenariu (ne)firesc de liber după Cehov, Teatrul Andrei Mureşanu, Sf.Gheorghe

2002
Diogene, câinele / Dumitru Solomon, Jeune Theatre National şi Maison Antoine Vitez, Paris
Îngerul electric / Radu Macrinici, Teatrul ACT, Bucureşti
Alge. Bernarda's House Remix după Lorca, Teatrul Andrei Mureşanu, Sf. Gheorghe

2001
no mom's land / după Samuel Beckett, Teatrul Luni, Bucureşti
eurOcean café / Saviana Stănescu, Gianina Cărbunariu, Radu Macrinici, Ştefan Caraman, Grange de Dorigny theatre, Lausanne (Elveţia)

2000
Job / după Raymond Jean, Teatrul Naţional Tg. Mureş
Infanta. Mod de întrebuinţare. / Saviana Stănescu, Teatrul Ariel Underground, Tg.Mureş.
BluEscape / după Laurie Anderson, Casa Tranzit, Cluj. (marele premiu la festivalul de teatru Grange de Dorigny, Lausanne)

Expoziţii de fotografie:

Oil of Angels (Karlowy Vary 2001, Cluj 2002)

Festivaluri:

Festivalul Naţional de teatru "I.L.Caragiale" (ultimele 3 ediţii)
Festivalul "new life", Baltic House Theatre, Skt.Petersburg / Rusia
Festivalul "journees theatrales de Cartage", Tunis / Tunisia
Festivalul "grange de dorigny", Lausanne / Elveţia
Festival de teatru, Banja Luka /Republica Sârbska
Festivalul de nouă dramaturgie europeană, Wiesbaden / Germania
Festivalul de teatru,Trabzon / Turcia
Festivalul de teatru, Nitra / Slovacia

Aqua du beber

2008-04-04T05:35:00.000-07:00

Cu ce plecăm acasă? (partea a III a)

2008-04-03T08:04:00.001-07:00

Am vorbit şi cu cei de la Librăria Cărtureşti. Le-au plăcut foarte mult ideea evenimentului, şi s-au gândit să ofere şi ei cadou, câteva cărţi.

Titlurile acestora sunt:

4 cărţi Alabama song - Gilles Leroy
2 cărţi Legendele iubirii - Andrew Calimach
4 cărţi Vânătorii de zmeie - Khaled Hosseini

La aceste cărţi se adaugă şi 10 ceaiuri, pe care le puteţi savura acasă, exact după reţeta carte, ceai, muzică, dichis.

Pe partea corectă a nebuniei

2008-04-03T07:39:00.000-07:00

Articol publicat pe www.liternet.ro. Autor: Constantin Vică. Versiunea originală aici.

Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele e un spectacol simplu, se poate rezuma în două rânduri. Cel puţin aşa crede Radu Afrim, regizorul său, obosit să-l mai întrebe toată lumea despre sensurile ascunse şi raportul fundamental pe care îl au personajele în piesele sale.

Un spectacol regizat peste vară (care a avut premiera pe 22 şi 23 septembrie 2007, la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ), cînd poporul alerga oriunde să scape de cele 50 de grade ale României. Să zicem că textul aparţine unui ceh, Petr Zelenka, născut în '67, după Primăvara de la Praga, regizor de film, cîştigător a trei premii "Leul Ceh". Şi să zicem că Radu Afrim l-a dus într-o zonă minimală, cu marcajele de scenă la vedere (concretizate într-o scenografie de Mihai Păcurar), cu public pe scenă (în gradene) şi cu un aer aparent light. Unii ar zice că seamănă cu Dogville, dar nu e vorba de cinema aici. Mai degrabă de cultura video MTV, mixul anilor '80, neoane pragheze, aer retro, nostalghia neobsoletă, şi, desigur, am putea continua aşa pînă epuizăm toate cuvintele din program.

Un oraş simplu, poveşti simple, oameni nebuni în curăţenia lor, trasee directe & circulare (un sens giratoriu pe care personajele îl fac de fiecare dată) de la unul la altul. Tanti Hanek (Coca Bloos) dă sfaturi, coordonează vieţile tuturor, donează sînge pentru soldaţii din Cecenia, are un soţ celebru pentru vocea de la jurnalele video ale anilor '70. David Hanek (Tudor Tăbăcaru), terorizat de redundanţa psihotică a soţiei sale, descoperă o nouă viaţă, alături de Sylvia (Dragoş Ionescu), un travestit. Un alt cuplu de prieteni, Petr (Cezar Antal) şi Pată (Constantin Cojocaru), împarte aceeaşi problemă: sexul. Sau dragostea. Sau femeile? Doi băieţi naivi, care nu reuşesc să aibă legătura fundamentală. Unul o pierde din cauza ei, altul n-o descoperă din aceeaşi cauză. Manechinul din plastic, cumpărat pe bani (există şi factura!), se trezeşte la viaţă. Şi, desigur, îl / îi părăseşte. Termenii relaţiilor sînt întotdeauna aceeaşi: incomensurabilitatea, inconsistenţa, incapacitatea. O lume "in". Nimeni nu scapă de faza nebuniei pînă în momentul confirmării ei. Pînă cînd aerul ratării devine un aer comun, respirabil, light.

Cînd crezi că ceva te scoate, de fapt te afundă

Comedie sau dramă, alegere eşuată din start pînă nu schimbi termenii problemei. Mai degrabă un set de fragmente discontinue, intervenţii intermezzo de tip musical, cu piese din ABBA sau Jay Jay Johanson, un show retro spre finalul piesei, în care rataţii evidenţi, aka bărbaţii, intră în jocul Sylviei.

La show participă, ca într-o curte a miracolelor (exact cum Pată explică tot ceea ce se întîmplă prin MIRACOL), compozitorul de muzică de lift (Florin Mircea), vocea jurnalelor (care recită celebra ştire a epocii, cu secretarul general al Partidului Comunist Cehoslovac...), adică David Hanek, şi animalul pseudo-împăiat Lola, adică Loulou. Animalul poartă costume diferite şi nu spune nimic. Nici nu sare prin cercul de foc, nu-şi face numărul.

Radu Afrim se înşeală cînd crede că piesa se poate rezuma în două rînduri. Am încercat şi a ieşit o varză totală. Poate că din acest heavy rotation al nebuniei, fiecare îşi extrage povestea lui, numai bună de jucat acasă, unde toate familiile sînt psihotice. Eu mi-am ales vocea jurnalelor, omul dezamorsat din ritmul istoriei, cu o singură distracţie: scoaterea bulelor din sticla de bere. Apoi Pată, fratele meu labagiu rafinat, care sexualizează obiectele cu un deplin simţ responsabil şi estetic (o chiuvetă roz cu leduri, un aspirator Ideal, tot ce are găuri). Pată nu cedează în faţa obiectului şi iese din dispoziţia pe care acesta o provoacă: manechinul capătă ceva viaţă, parcă l-ar scoate din căcat. Dar cînd crezi că ceva te scoate, de fapt te afundă şi mai rău. Pînă la gît, aşa cum sînt toţi oamenii. Aşa cum plăcut încîntat de descoperire am ieşit la aerul molîu al realităţii.

Mult mai tare e cel real, light, din nebunia noastră cea de toate zilele.

Cu ce plecăm acasă? (partea a II a)

2008-04-03T07:11:00.000-07:00

Da, v-am mai povestit de tombolă. Nu v-am povestit însă de toate premiile de la tombolă. Pe lângă cărţile de la Polirom, Cartea Românească, Eurolibris şi Cărtureşti, va fi un strop de artă şi de la Fineart Gallery. Mai exact:

două tablouri semnate Leontin Păun - puteţi vedea unele piese aici
un vas de sticlă - cam ca acestea de aici
ceasuri similare cu cele de aici

Interesant, nu?

Înaintarea în proiect

2008-04-03T07:01:00.001-07:00

Articol preluat de pe www.liternet.ro Autor: Patricia Bădulescu. Versiunea originala aici

L-am regăsit pe regizorul Radu Afrim, într-un superb început de stagiune şi de toamnă, de data asta la Piatra Neamţ, în Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele de cehul Petr Zelenka. L-am regăsit hăituit, de parcă o hoardă ucigaşă l-ar goni, l-ar expulza dintr-un spectacol spre a-l arunca în altul, totul devenind o căutare nebună, o încercare repetată de a spune mai bine sau, pur şi simplu, altfel anumite lucruri. Lucrurile lui Radu Afrim. Pentru că spectacolele sale îmi lasă senzaţia plăcută de serie, străbătută de un unic şi implicit flux ideatic. Iar marca stilistică nu e decît un simplu instrument, vadul necesar de care acest flux are nevoie pentru a-şi urma cursul.

Se poate observa că modul de lucru al lui Afrim la nivel macro (contextul general al teatrului său) impune un mod de lucru analog în micro, la nivelul fiecărui spectacol. Sau invers. Straturi de lupe, zoom după zoom, ne conduc de la general la particular şi înapoi. În Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele (ca şi în Plastilina, Krum, E doar sfîrşitul lumii, Adam Geist ş.a.m.d.), Radu Afrim gîndeşte lucrurile ca pe un tot pe care îl sparge, îl face bucăţi, rezultînd o serie de secvenţe lucrate în filigran. Fiecare dintre aceste secvenţe ("povestiri", iată) este pusă sub reflector şi astfel îi avem pe tanti Hanek şi pe David Hanek (căsătoriţi, aproape bătrîni, ireconciliabili dar tînjind, fiecare în autismul său, unul după celălalt), pe Petr (fiul lor ingenuu, care m-a trimis cu gîndul la personajul Maxim din Plastilina), pe vecinii acestuia (compozitorul de muzică pentru lifturi şi Alice, iubita lui) care îl plătesc pe Petr să îi privească atunci cînd fac sex, pe Pată, "un pervers normal", prietenul şi confidentul lui Petr, pe Sylvia (transsexualul de care se va îndrăgosti David Hanek) şi Loulou (fetişul Sylviei, un animăluţ împăiat şi neidentificabil). Fiecare dintre aceste personaje îşi are "povestea" sa, care nu e decît varianta personală a unei aceleiaşi poveşti, "totul" coerent de care vorbeam. Între secvenţe (susţinute minunat de decorul-epură) există trafic permanent, un flux febril, înnebunit să refacă întregul salvator, generator de sens. Iată spaţiile vecine în care trăim, comunicînd între ele prin traiectorii fixe, extrem de bine asimilate, pe care le urmăm în mod automat. Iată demonul şi locul comun al lumii noastre: neputinţa generală, despre care Radu Afrim vorbeşte sau strigă cu orice ocazie. Încercări, propensiuni retezate, o sterilitate suverană. Vieţile personajelor lui Petr Zelenka (şi ale noastre!) sînt gesturi neterminate.

În timpul spectacolului, printre hohote discrete de rîs, mă gîndeam că înţeleg codul acestei "nebunii", că mă simt în ea acasă. Această nebunie e noua noastră coerenţă. La final, spaţiile şi vieţile celor ce le locuiesc se dovedesc ireconciliabile. Fiecare personaj se va retrage în zona sa, păstrînd cu sine un suvenir, o urmă care să ateste trecerea celorlalţi prin viaţa sa, amintirea vagă şi sfîşietoare a acestei treceri: o fiolă cu sîngele Celuilalt. Singuri, în încăperi separate, nu ne rămîne decît sa fim receptaculele acestei nostalgii colective, aceea a acelui spaţiu comun în care nu ne-am întîlnit nicicînd, dar ne-am fi putut întîlni.

Cine ne promovează?

2008-04-03T05:35:00.000-07:00

Inca nu am început serios sa ne lăudăm/promovăm evenimentul. Şi asta pentru că, veţi începe să auziţi oficial de noi, pe 20 aprilie.
Cu toate acestea, până atunci, dacă veţi vedea în Suplimentul de Cultură sau revista Cityscape următoarea machetă, să ştiţi că e vorba de noi.

De pe data mai sus stabilită, se vor schimba însă lucrurile. Veţi afla de noi şi din Ziarul de Iaşi şi Jurnalul de Est. Veti auzi de bine de noi de la Radio Guerilla. Sau, dacă preferaţi internetul, inoras.ro vă poate oferi mai multe detalii.
Multumim frumos, încă o dată, partenerilor nostri media.

Cu ce plecăm acasă?

2008-04-03T04:19:00.000-07:00

Cum v-am mai spus, va fi şi o tombolă. Mai exact, veţi putea completa un cupon şi câştiga premii. Asta se va întâmplă însă după piesă. Cuponul de participare îl veţi primi odată cu biletul. Durează cam jumătate de minut să îl completaţi (am estimat noi..).

Acum însă să trecem la partea interesantă. Despre ce premii vorbim? Nu am să vă spun totul dintr-o dată, ar fi păcat. Aşa că, încep cu premiile de la editura Polirom şi Cartea Românească.
Deci:

Premiul I

Gianina Cărbunariu, mady-baby.edu -seria Teatru coordonată de Iulia Popovici, CR
Alina Nelega, Kamikaze-seria Teatru coordonată de Iulia Popovici, CR
Cristian Popescu, Un tramvai numit Popescu-seria Teatru coordonată de Iulia Popovici, CR
Vera Ion, Vitamine-seria Teatru coordonată de Iulia Popovici, CR
Alexandru Ecovoiu, Cei trei copii-Mozart- colecţia Fiction Ltd, Polirom

Premiul II

George Simenon, O crimă în Olanda- Seria Maigret, Polirom
Ioan Grosan, Planeta mediocrilor- colecţia Fiction Ltd, Polirom
Nichita Danilov, Locomotiva Noimann- colecţia Fiction Ltd, Polirom

Premiul III

Petru Cimpoesu, Nouă Proze vechi. Ficţiuni ilicite- colecţia Fiction Ltd, Polirom
Steven Hall, Amintirile rechinului-Thriller, Polirom

Menţiuni

Pierre Bayard, Cum vorbim despre cărţile pe care nu le-am citit-Collegium, Polirom
Jane Moore, Clubul soţiilor nr. 2-CHIC, Polirom
Sophie Kinsella, La cumparaturi cu bebe -CHIC, Polirom

Mai sunt şi premii de la Cărtureşti, Fineart Gallery şi Eurolibris. Dar, cum ziceam, v-aţi plictisi dacă v-aş spune totul deodată..

Privind pe gaura cheii

2008-04-03T04:06:00.000-07:00

Articol preluat de pe www.liternet.ro. Autor: Oltiţa Cîntec. Versiunea originală aici.

Radu Afrim e unul dintre regizorii români care lucrează mult. Mult şi bine (unii lucrează mult, dar prost sau, în orice caz, neinteresant). Acum o să mă laud puţin şi pe mine (of, autoreferenţialitatea asta!) şi o să amintesc cum

l-am remarcat eu pe Afrim încă din ultimul lui an de studenţie la Regie, la Cluj (el, cert, a uitat asta şi, desigur, lăsînd gluma la o parte, l-or mai fi remarcat şi alţii); încă de-atunci se anunţa ca un creator îndrăzneţ, care are ceva important de spus. Categoria asta, a celor care au lucruri semnificative estetic de spus, e tot mai puţin reprezentată în teatrul nostru, aşa încît mă străduiesc să văd tot ce pot din ceea ce face Radu Afrim.

Cea mai recentă producţie semnată de el a fost la Piatra Neamţ, la Teatrul Tineretului, pe care actorul-director Liviu Timuş încearcă de vreun an de zile să-l resusciteze, să-l readucă la ceea ce a însemnat odată, nu foarte demult, pe harta teatrală a patriei. Reţeta succesului se ştie: să inviţi regizori cu cotă. Bătălia cea mare e pe regizorii în formă bună de care trage toată lumea, avînd agenda ticsită cu proiecte şi lucrînd în toate punctele cardinale ale României. Unii s-au obişnuit să vină "la pachet" cu actori-fetiş, pe care-i impun pe afiş. Ceea ce e cam nedrept pentru trupa-matcă, să-i zic, care de-abia aşteaptă un regizor ca lumea, să o reinventeze, să o facă vizibilă (pentru ca, deocamdată, la noi performanţele actorilor depind de calibrul regizorului-călăuză cu care lucrează!).

Cînd am ajuns la Piatra Neamţ şi am citit pe eşarfa publicitară numele Cocăi Bloos şi al lui Constantin Cojocaru nu m-am putut împiedica să gîndesc că Radu Afrim n-a făcut decît să-şi aducă distribuţia de la Bucureşti. M-am înşelat, însă, şi, de dragul actorilor pietreni, disperaţi să lucreze, mă bucur că spectacolul m-a contrazis. La ingredientul "regizor important" din reţetă s-au adăugat în cazul de faţă condimentele "interpreţi-locomotivă", care le-au impus celor din echipa-gazdă noi standarde.

Dar să ajung şi la povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele de Petr Zelenka, în original Istorisiri despre nebunia cotidiană, piesa pusă-n scenă de Radu Afrim la TT-ul nemţean. Textul urmăreşte într-o succesiune filmică (însuşire care a făcut ca lucrarea să fie transpusă şi pe marele ecran) destinele cîtorva orăşeni, pe fundal dezvăluindu-se o meditaţie pe tema graniţelor (fragile) dintre normalitate şi patologic. Într-un stil minimalist, cehul Zelenka croşetează mici naraţiuni despre indivizi plasabili la limita firescului, în condiţiile în care, nu-i aşa?, adevărurile nu sînt decît parţiale, relative şi depind întotdeauna de un punct de referinţă.

Despre Radu Afrim poţi să spui orice, dar în primul rînd trebuie să spui că e un artist care şi-a configurat şi impus clar un stil. Fără să se repete, el s-a arătat preocupat, prin reveniri, mai ales de marginali, de personaje aflate pe muchie, în conflict tranşant cu ei înşişi, cu ceilalţi, cu viaţa. Şi cei din povestiri... sînt la fel (altfel n-ar fi ales textul; mă întreb cum ar fi să monteze Afrim o feerie?). Ciudaţi fiecare în felul lui, de fapt neînţeleşi, Tanti Hanek, Petr, Pata, Sylvia, Georges, Alice, Eva & Co. croiesc o lume stranie, "plină de nebuni", cum zice unul dintre ei, dar de nebuni paşnici, inofensivi, care-ţi devin simpatici. Situaţiile dramatice în care se pun sînt absurde, uşor comice, uşor groteşti, căci unul e timid, altul travestit, altul voyeur-ist, aşa ca în jurul nostru (dacă te uiţi mai atent). Geometria piesei e structurată pe binoame umane, binoame a căror funcţionalitate e suferindă. Cauza e inconsistenţa liantului care ar trebui să le dea rezistenţă: dragostea. Iubirea, la toate vîrstele şi în toate formele ei, de la iubirea semenilor aflaţi în grele încercări ale vieţii la cea carnală, de fapt lipsa iubirii e sursa care îi virusează pe indivizii ficţionali din povestiri....

Conform obiceiului său, Radu Afrim a umblat cu cursorul prin text, nu prea mult, a renunţat la cîteva personaje episodice, a scos nişte scene, le-a rearanjat pe celelalte, fără să afecteze spiritul piesei, ci ranforsînd logica de spectacol. Rezultatul e o reprezentaţie cu o structură de tip cinematografic, în care istoriile şi scenele (scurte) se succed într-o ritmicitate cursivă, care-ţi induce o stare de intim, care te apropie de cei din scenă, pentru că, în unii dintre ei ori în unele din cele pe care le fac, te recunoşti. Derularea secvenţială e îmbogăţită cu cîteva song-uri care contribuie la crearea atmosferei. E o atmosferă specială, de o stranietate soft, care îţi dă un sentiment agreabil, de confidenţialitate. Se joacă cu publicul în scenă, aproape de actori, totul se vede, nimic nu scapă ochiului. Dispozitivul scenografic a compartimentat perimetrul pe orizontală, cu economie de mijloace, dar cu multă sugestie. Scenografia lui Mihai Păcurar nu e ostentativă, e ceea ce trebuie să fie: un cadru adecvat mizanscenei. O mizanscenă care te invită să priveşti pe gaura cheii la nebunia noastră cotidiană.

După cum era de anticipat, cei care trag "maşinăria" afrimiană sînt Coca Bloos şi Constantin Cojocaru. Cu o naturaleţe care te acroşează, cele două staruri ale distribuţiei îi supramotivează şi pe neaoşii Cezar Antal, Tudor Tăbăcaru, Nora Covali, Dragoş Ionescu, Florin Mircea Jr., Cătălina Ieşeanu, Ecaterina Hîţu, Irina Ivan şi Dan Grigoraş. Se joacă la unison, nimeni nu umbreşte pe nimeni - sînt două-trei excepţii care nu reuşesc să părăsească penumbra, le trec cu vederea, dar accentul moldovenesc al unora e tare supărător! Timp de două ore, actorii devin personaje marionetizate care glosează teatral pe tema alienării (noastre) cea de toate zilele. Fără enunţuri preţioase, fals adînci, ci cu simplitate, sincer, ca într-o şuetă amicală.

Recital Coca Bloos

2008-04-03T03:14:00.000-07:00

Noi nu prea trişăm şi nici nu tragem cu ochiul. Cu toate acestea, când am găsit o secvenţă din piesă, nu am putut să o trecem cu vederea. Mai mult, ne-am gândit să v-o împărtăşim şi vouă. Doar aşa..ca să vă faceţi o idee

Tu de care parte a nebuniei eşti?

2008-04-03T02:48:00.000-07:00

Articol preluat de pe site-ul www.liternet.ro - Autor: Oana Stoica

Versiunea originala aici.

Radu Afrim se scufundă din nou în oala cu presiune a nebuniei. De data asta zona kinky prêt à porter. Depresii, frustrări, schizofrenie, comportamente compulsiv-obsesive, fetiş, evadări, substituţie de identitate, sexualitate la limita normalului şi (de multe ori doar) imaginară. Doza normală de alienare. Doza uzuală de demenţă. Doza letală de tristeţe, asta deşi nebunii lui Afrim sunt veseli chiar când sunt trişti.

În piesa (făcută şi film) lui Petr Zelenka, cea care pare nebună de legat este realitatea, în timp ce personajele se mişcă în ritmul normal al ficţiunii. O ficţiune perversă din care iese râsul (rânjetul) Lolei (Loulou). Căci Afrim se joacă, după propriile spuse, cu ambiguităţile şi dincolo de (falsele) identităţi sexuale umane sau zoologice (travestitul Sylvia, Lola/Loulou), cea mai mare dilemă pe care o provoacă este cine-i nebun şi cine-i normal? Care este partea normală a nebuniei sau partea dementă a normalităţii? Who's who? Mult mai direct (şi mai funny) decât în Regele Lear, la Zelenka via Afrim nu se ştie cine-i nebunul Regelui, mai ales că personajele se mai şi înnebunesc unele pe altele.

Existenţe pe sensul giratoriu

Nebunii lui Afrim sunt cei de pe stradă, ăia paşnici. Bântuie prin autobuze corect îmbrăcaţi, liniştiţi şi calmi şi dintr-o dată încep să ţină un discurs. Unii vorbesc încet, alţii strigă de la început sau urcă tonul pe parcurs. Speech-uri politice sau religioase ori mormăie poveşti personale din care nu înţelegi mare lucru. Unii dau impresia chiar că s-ar putea dialoga cu ei. Viaţa i-a scos din minţi. Victime colaterale ale aventurii de a trăi. În scenografia minimalist-dogvilliană excelentă a lui Mihai Păcurar, lumea este un colaj de microuniversuri în care explodează demenţa. Personajele par că nu pot umple doar cu ele însele spaţiul intim astfel că adună cu sârg ticuri, manii, obsesii, frustrări. Să fie acolo. Dependenţa este şi ea antecamera demenţei. Fiecare depinde de ceva, de ştirile TV cu dezastre, de un trecut "glorios", de o relaţie pe care nu o are, de un telefon sau de un voyeurist. Confortul este dat de altul sau de altceva. Propria existenţă vidată este înlocuită cu surogate. Fetişul e la apogeu. Obiecte sexuale ca chiuveta roz şi aspiratorul Ideal (posesoare de găuri), animala împăiată (nu se ştie ce rasă e sau ce sex are) Lola/Loulou, obsesia sângelui donat pentru Cecenia sau calmul tâmp al scosului bulei din sticla de bere toate bagă sub preş o nenorocită de singurătate pe care fiecare o resimte până în rărunchi. Nebuniile se potenţează reciproc, iar lumea lui Afrim sfârşeşte (sau continuă) într-o alienare generală.

Cu ABBA şi Jay Jay Johanson pe urmele lui Brecht

Că Afrim se dă cu songuri ştim. Că songurile vin de la Bertolt Brecht ca răbufniri de teatralitate iarăşi ştim. Că Afrim gofrează songuri comice pe o hiperteatralitate am mai văzut. Dar că uneori îi iese demenţial (nu în sensul clinic!) asta se vede în Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele. Songurile cu precădere retro, optzeciste, disco-kitsch ating la Afrim cu adevărat starea kinky, coborând chiar pînă în zona divertismentului grosier al lui Benny Hill. Afrim râde tandru, deşi nu întotdeauna râsul lui e confortabil. Looserii sunt ori la bal ori la spital. La party-ul travestitului Sylvia fiecare are parte de o picătură de glorie şi nebunia, în varianta ei comic-amară dă pe-afară. De la recitarea ştirilor din jurnalele comuniste la audiţia muzicii de lift demenţa devine ameţitoare. Doar că maximul nu e aici şi principalul acuzator /furnizor al nebuniei, tanti Hanek se apucă să latre pe sensul giratoriu. Oricum, toată lumea lui Afrim se învârte în cerc. Pierde cel care ameţeşte primul.

Bizar bizar. Dar să ştim şi noi.

2008-04-02T14:04:00.000-07:00

Pe data de 5 mai, la Teatrul Luceafărul, toţi cei din Iaşi se vor putea bucura de o întreagă seară de artă, învăluită în aura bizarului. Da, vorbesc despre evenimentul Bizariada citadină. Şi, ca să nu ziceţi că vă mint, uitaţi cam ce se plănuieşte :

Piesa de teatru Povestiri despre nebunia noastră cea de toate zilele, regizată de Radu Afrim;
O expoziţie de fotografii ce va avea drept principală temă Nebunia/Bizarul - cu poze semnate Radu Afrim;
Un cocktail cu autografe de la actori şi o tombolă ce va avea drept premii cărţi de la Polirom Cărtureşti, Cartea Românească şi obiecte de artă de la Fineart Gallery.

Întregul eveniment va fi găzduit de un speaker (mulţumim George), care vă va spune în seara respectivă, cum se vor petrece lucrurile exact. Ştiu, poate nu pare nimic foarte bizar până acum. Cu toate acestea, eu spun că ar fi păcat să rataţi:

O piesă de teatru cu două nominalizări la Galele premiilor UNITER ( Cel mai bun actor în rol principal-Constantin Cojocaru, Cea mai bună actriţă în rol principal-Coca Bloos);
Fotografii a Celui mai bun regizor a galei UNITER 2007, Radu Afrim;
Posibilitatea de a pleca acasă cu un autograf şi un strop în plus de artă oferit de companiile mai sus menţionate.

Prin urmare, nu-mi rămâne decât să vă întreb: Ne vedem acolo?