Ziua II: Sarmisegetusa – Rezervaţia de Zimbri (Haţeg) – Hunedoara – Garda de Sus

După o noapte în care am dormit cu toţii neîntorşi, la ora 9.30 dimineaţa eram în picioare şi stomacul ne amintea că l-am lasat gol cu o noapte înainte.
Am luat un mic dejun copios la pensiunea Sarmis (gazda pensiunii în care am petrecut noaptea ne anunţase că nu pregăteşte mâncare), apoi ne-am oprit pentru o jumătate de ora la ruinele cetăţii Ulpia Traiana Sarmisegetusa. Trebuie să menţionez totuşi că în aceste zone este o mare problemă cu aşteptatul. Toata mancarea se pregăteşte pe loc în funcţie de comanda dată, dar aştepţi după ea.
Ajunşi la ruine o parte din grup s-a decis să viziteze puţinele urme rămase ale unei cetăţi cândva impunătoare, iar o parte a decis că fiind o zi atât de însorită merita să rămâi sprijinit de maşină cu ochii închişi pentru a nu te lăsa orbit de soare. Nu pot să zic că regret faptul că am ramas la soare, deoarece a fost foarte relaxant, pietrele le vedeam şi prin gardul de sârmă, iar povestea am ascultat-o de la cei care s-au plimbat prin cetate. Deci nu am pierdut nimic! (Probabil că vă întrebaţi dacă cetatea Sarmisegetusa şi Coloana Infinitului nu m-au impresionat, atunci oare ce? Vă spun eu… Natura! )
De la ruine urmatoarea oprire: Rezervaţia de Zimbri din Pădurea Haţegului. Din câte am înţeles, această rezervaţie a fost cândva un mediu adecvat de creştere şi protejare al zimbrilor. Din păcate, în timpurile noastre nu este decât o umbră a ceea ce a fost cândva. Ţarcul a fost cu mult micşorat faţă de dimensiunile iniţiale şi deşi zimbrii par bine hrăniţi, este clar că s-ar putea mult mai mult. Punctul de atracţie al rezervaţiei îl reprezenta un puiuţ de zimbru, mic şi plăpând, care nu părea prea impresionat de mulţimea de fotografi amatori din jurul lui. Mai de pe gard, sau prin gard, am reuşit şi noi, în cele din urmă, să îl fotografiem pentru „posteritate”.
Oricum, pentru toţi, bateriile aparatelor de fotografiat au făcut stop cardiac abia cand am ajuns la Castelul Corvinilor din Hunedoara. De ce ? Parcă eşti într-un film cu Robin Hood şi urmează la orice colţ să vezi o domniţă fără apărare sau un Robin al pădurii cu arcul în mână. Castelul este încă în restaurare, dar când acest proces se va termina, sigur va deveni un obiectiv important pe lista celor care vor să viziteze România. Iar pentru cei ce nu au vizitat castelul, mergeţi pentru că aveţi ce vedea! Noi, abia dupa 4-5 ore ne-am îndurat să părăsim locul! Dar trebuie să recunosc că în acest timp am stat şi pe o terasa amenajată ad-hoc pentru festivalul “Zilele Castelului”, aşa că am fost mai norocoşi. (eh..exceptând manelele ce se puteau auzi de la una dintre terase, dar ele deja fac parte din peisajul pestriţ al României)
Ne-am mai fi oprit noi şi pe la Cetatea Devei, prea stătea ea cocoţată pe o stâncă, dar programul ne impunea ca noaptea să o petrecem în Garda de Sus. Aşa că, respectând acelaşi ritm stabilit cu o zi înainte, i-am dat bice! La începutul călătoriei stabilisem ca punct de oprire staţiunea Arieşeni, dar cercetând mai în detaliu obiectivele turistice, am realizat că localitatea Garda de Sus reprezintă punctul de plecare către Gheţarul de la Scărişoara. Bineînţeles că ne-am schimbat planurile. Şi bine am făcut! Am găsit imediat cazare la un preţ pe jumatate faţă de cât dădusem cu o seară înainte în Sarmisegetusa, dar nici nu am avut baie în camera şi aceleasi conditii. Iar baia comună era… Singura parte bună a fost că baia am împărţit-o doar între noi, dar nu aş recomanda nimanui să încerce astfel de senzaţii decât dacă îi plac duşurile reci. Să nu uit! Fiind o zonă de munte este chiar foarte frig dimineaţa şi seara. Am trecut brusc de la o temperatură de aproape 30 grade la 9!
De mancât, am mâncat foarte bine la Mama Uţa (mi-a fost imposibil să uit numele!). O ciorbita, cartofi prăjiţi cu piept de pui, salată şi clatite au costat 20 lei. Da! Nu am greşit. Aproape orice meniu de pe lista lor era 20 lei de persona şi conţinea 3 feluri de mâncare. Este un restaurant modest ca aspect, dar mâncarea este bună, iar vinul e rece şi aromat.
Am dormit mai bine cu burta plină, că doar trebuia să ne odihnim pentru o nouă zi de trasee şi obiective de vizitat!

Ponturi:
- nu ratati “Zilele Castelului” Corvinilor care se desfasoara pe parcursul lunii iulie fiind un festival in stil medieval cu concerte si parade de costume.

Nomad Camp

Nomad Camp vine cu un concept nou de cazare în Romania şi anume cazarea la iurtă. Este un mod perfect pentru a resuscita turismul din zonă şi în acelaşî timp se diversifică turismul la noi în ţară, deoarece cred ca e foarte bună gură de oxigen pentru cei care s-au săturat  de hoteluri şi pensiuni şi care doresc ceva nou.

Dar ce este iurta ?

sursa www.nomadcamp.eu

Cuvântul ,,iurtă” provine din limba rusă ,, jurta” ceea ce însemnă locuinţă uşor demontabilă specifică mai ales pentru popoarele nomade cu precădere mongole şi turcice, de formă conică (la mongoli) şi semisferică (la turci), alcătuită dintr-un schelet din zăbrele de lemn în formă de cerc, acoperit cu pâslă.

Unde îi putem găsi?

Nomad Camp este localizat în judeţul Mureş, în comuna Câmpul Cetăţii şi aparţine din punct de vedere administrativ de localitatea Remetea fiind situat la 38 de km Târgu – Mureş şi la 15 km de staţiunea balneară Sovata.

Comuna Câmpul Cetăţii este încadrată într-un ţinut de vis, o vatră de frumuseţi neasemuite, desfăsurându-se din Munţii Gurghiului pe undele repezi ale Nirajului, cu o faună bogată şi păduri de conifere, care îmbracă stânci semete, ce te îndeamnă să îţi iei un timp de deconectare de la stresul urban.

sursa www.nomadcamp.eu

Câmpul Cetătii face parte din comuna Eremitu atestată documentar încă din anul 1567.

Dacă o să alegi Câmpul Cetăţii nu o să plictiseşti pentru că poţi vizita obiectivele istorice din localitate  precum :

• Pe culmea Tâmpa – burguri din epoca romană ( reutilizate în Evul Mediu) ;
• ruinele cetăţii Vityal din secolul XIV – XVI – de unde vine si numele comunei ,,Câmpul Cetăţii”;
• Biserica romano-catolică din secolul XV-lea.

Ce îţi pune la dispoziţie Nomad Camp?

Pe langă pachetul de bază, cazarea în iurtă,  Nomad Camp îţi pune la dispoziţie şi multe pachete variate atât pentru cei familişti cât şi pentru cei singuri care doresc să aibă parte de ceva unic în România precum:

sursa www.nomadcamp.eu

• excursie la  salina din Praid unde se fac degustări de vin fiind unica crama  din Europa aflată la o adâncime de 100 m de la suprafaţă;

sursa www.nomadcamp.eu

• programe pentru familie: relaxare în sauna şi/sau jacuzzi în apele termominerale; băi calde cu plante medicinale ; saune în stil finlandez sau saună cu lumină infraroşie ( ambele ajută la detoxifierea şi recrearea pielii); masaj de relaxare (la cerere) ; ceauri medicinale şi mâncăruri ecologice;

• drumeţii cu bicicleta şi pe jos în numeroase trasee organizate de ghizi specializaţi ;

Cum  facem rezervare?

Fie prin rezervare online direct de pe site-ul lor şi acolo trebuie să completezi un formular  unde  trebuie să specifici la ce activităti doreşti să participi pe lângă pachetul de bază - cazarea- sau fie prin telefon la următoarele numere de telefon : +0036303142284

+0036309311647; +0040746777043; +0040747744252 .

În caz de doriţi să luaţi legatura cu ei printr-un email , mai jos sunt afişate cele două emailuri la care îi puteţi contacta.

info@nomadcamp.ro
info@nomadcamp.eu

De ce aş alege să stau la  ,,Nomad Camp”?

,,Nomad Camp” oferă o alternativă complet diferită faţă de alte unităţi de cazare şi mi-ar place să trăiesc senzaţia pe care mi-o poate oferi pentru că aş putea să mă alătur spiritual popoarele de nomazii şi să simt un sistem diferit cultural faţă de cum am fost obişnuit.

Dar cum toate nu sunt bune şi frumoase … textele din română şi engleză sunt,  hai să nu spun că sunt ,,varză” textele, pot să sunt sub orice critică : litere mâncate (poate le era foame când au ajuns la limba română) sau cuvinte total amestecate sau incomplete.

Acuma poate s-au gândit că poate nu o să scrie cineva despre ei sau poate nu s-au gândit că o să fie deja cautaţi, dar aceste motive  nu scuză de faptul că nu au reuşit să îşi pună textele la punct, mai ales că îşi promovează propriul produs din care ar trebuie să le rezulte profit.

Şi ar mai fi o mică mare problemă … Oare sunt afisate preţurile pentru o noapte în iurtă şi pentru pachetele oferite? Asta e o întrebare la care aşteptăm răspuns.

Dacă aveţi vreo altă recomandare, puteţi lăsa un comentariu care să includă şi un link.

Sursa foto: Alamy.com

Ziua I : Bucureşti – Târgu Jiu – Drobeta Turnu Severin – Pojejena – Sarmisegetusa (840 km cu un ocol nedorit de aproximativ 100 km)

Ca orice plecare în concediu, ne-am stabilit un punct de plecare (spatele blocului) dis de dimineaţa (în jurul orei 5), de unde am pornit spre autostradă. Benzinăria de pe Bucureşti – Piteşti (undeva pe lângă KM 80) reprezintă primul popas de alimentat, de băut cafeaua, ronţăit ceva de dimineaţă şi fumat ţigara. Nimic neobişnuit până aici, doar că “deschizătorul de drumuri” era cam adormit la volan şi în loc de direcţia Râmnicu Valcea – Târgu Jiu, ne-am trezit în drum spre Craiova. Nu că acest traseu ar fi greşit, sau că am fi economisit timp alegând acest traseu, dar toată lumea vroia să se minuneze în faţa capodoperelor lui Brancuşi, aşa că în localitatea Drăgăşani am virat spre Târgu Cărbuneşti. Pentru cei care ar vrea să aleagă această scurtătură NU O RECOMAND! Este un drum plin de gropi prin câteva localităţi uitate de lume care nu impresionează în nici un fel, dar a fost un compromis acceptat de toţi pentru a ajunge în Târgu Jiu.
Ajungi cu uşurinţă în parcul în care se află una dintre binecunoscutele sculpturi ale lui Brâncuşi – Coloana Infinitului. Poate că nu înţeleg simbolistică şi minunea acestei opere, dar pe mine personal nu mă atinge în nici un fel. E un stâlp mare în mijlocul unui parc anost cu mult gazon şi o alee în jurul acestei “minunaţii”. Fiind contra cronometru am căzut de comun acord că vor fi şi alte ocazii în care vom putea vedea şi restul sculpturilor, aşa că i-am dat bice spre Drobeta.
Prima oprire după Drobeta a fost bineînţeles la hidrocentrala Porţile de Fier, dar nimeni nu se aştepta la ce a urmat! Un traseu lung de 137 km pe lânga defileul de intrare în ţară a Dunării – Parcul Naţional Porţile de Fier. Un drum de câteva ore savurat la maxim, în care sentimentul de exaltare nu te părăseşte nici o secunda. Peisajul este atât de impresionant încât nu mai conteaza că drumul este ca vai de el şi că pe mai multe porţiuni nici măcar asfalt nu mai există! Merită din plin!
Popasul pentru prânz a fost in localitatea Pojejena, la o terasa înconjurată de sălcii. Frumos, nimic de zis, doar că pentru un grup foarte înfometat a fost îngrozitor să aştepţi trei ore să se pregătească nişte peşte prăjit cu cartofi. Cu toată bunăvoinţa noastră de a o înţelege pe singura persoană care lua comanda, gătea, punea tacâmuri, servea masa, îţi făcea nota şi apoi debarasa masa, 3 ore au fost deja prea mult. Aviz celor care vor să se aventureze pe acest traseu, cel mai bine ar fi să mănânce în Orşova.
De la Pojejena, punctul în care am părăsit Dunarea şi până la Sarmisegetuza a fost o cursă continuă pentru a ajunge la o cină sănătoasă şi un pat moale. Am fost totuşi impresionată de modul în care sunt semnalizate drumurile în România – în localitatea Oraviţa, pentru a te deplasa spre Reşiţa, ajungi la o intersecţie pe care este semnalizată localitatea Reşiţa spre stanga. NU VIRAŢI STÂNGA! Drumul judeţean este la dreapta, spre localitatea Anina, apoi spre Reşiţa. Noi, bineînţeles, am ajuns pe drumul spre stânga care face parte din categoria drumurilor foarte foarte proaste! (alte drumuri – conform hărţii) Într-un final apoteotic am ajuns în Sarmisegetuza, în jurul orei 11 noaptea, fără cazare rezervată dinainte şi cu o foame de lup. Prima opţiune de cazare a fost pensiunea Sarmis, dar fiind complet ocupată, ne-am cazat la o pensiune recomandată de patronul pensiunii Sarmis. Din păcate, nu îmi mai amintesc numele pensiunii şi nici nu este de gasit pe net, dar o noapte de cazare a fost 100 ron. Noi am fost mulţumiţi că am avut o pernă moale sub cap şi am putut să ne odihnim, iar per total, condiţiile au fost bunicele. Toate camerele aveau baie, deşi la exterior părea o casă bătrânească, iar pensiunea se află foarte aproape de ruinele Ulpia Traiana Sarmisegetusa (oricum, cred că, oriunde te-ai caza ai fi foarte aproape de ruine, localitatea Sarmisegetusa fiind o localitate mică).
A fost prima şi cea mai obositoare zi din acest traseu, dar a meritat, iar pozele o pot dovedi.

Ponturi:
- la statuia Decebalus Rex se găsesc barcagii care organizeaza plimbări cu barca personală, iar traseul lor include şi o peşteră ce nu poate fi accesată decât pe apă; dacă nu îi găsiţi când vă opriţi, merită să aşteptaţi să apară;
- este o zonă cu multe obiective de vizitat aşa că recomand cazarea într-una dintre pensiunile de la malul Dunării;
- nu mâncaţi în Pojejena şi având în vedere puţinele restaurante de pe traseu, cea mai indicată este oprirea în Orşova.