https://blogosfera.md Last 10 posts Thu, 03 Sep 2026 03:15:01 +0000 https://blogosfera.md en  👉Abstract Experiența României în procesul de aderare la Uniunea Europeană oferă Republicii Moldova un precedent valoros, dar care nu trebuie copiat mecanic. România a negociat aderarea într-un context european diferit, în timp ce Moldova parcurge astăzi un proces bazat pe metodologia revizuită a extinderii, în care statul de drept, instituțiile democratice și capacitatea administrativă sunt puse în centrul negocierilor.Negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană s-au desfășurat în perioada februarie 2000 - decembrie 2004. Ulterior, în aprilie 2005, România a semnat Tratatul de aderare la UE, acesta intrând în vigoare la 1 ianuarie 2007. De-a lungul procesului de aderare a României principalele probleme au fost legate de îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga, reforma administrației și funcționarea statului de drept.Republica Moldova a început oficial negocierile de oficial în iunie 2024, depășind deja cu succes etapa screeningului acquis-ului în septembrie 2025. În iunie 2026, s-a deschis primul cluster de negocieri, iar în iulie 2026 UE a trecut și la deschiderea negocierilor privind relațiile externe. Prin urmare, Moldova a intrat în etapa în care succesul va depinde în primul rând de calitatea pregătirii tehnice, de capacitatea instituțiilor și de disciplina negocierii. Cunoașterea parcursului de negocieri a României poate oferi un tablou util pentru evitarea unor greșeli de etapă și valorificarea optima a ferestrei de oportunitate deschise de UE.👉Aderarea ca exercițiu de transformare a statului și societățiiDocumentele Comisiei Europene privind România arată amploarea procesului de adaptare legislativă, instituțională și administrativă necesar aderării. Ideea principală este că întregul proces vizează derularea concomitentă atât a negocierilor de aderare cu instituțiile UE cât și pregătirea internă pentru a face față provocărilor viitoarei calități de stat membru al Uniunii Europene.Una dintre lecțiile esențiale ale experienței românești este că aderarea nu se limitează doar la negocierile de la Bruxelles. Cea mai mare parte a pregătirilor pentru negocieri s-a desfășurat la București, în ministere, agenții, parlament, administrația locală, sistemul judiciar și mediul de afaceri.De-a lungul negocierilor Comisia Europeană a subliniat că nu este suficientă doar adoptarea legislației europeane, ci este de fundamentală importanță crearea structurilor administrative capabile să o aplice efectiv. Experiența României ne-a arătat că devansarea adoptării aquis-ului comunitar față de pregătirea instituțiilor de implementare poate deveni un obstacol funcțional. Așadar, Republica Moldova ar trebui sa coreleze procesul de adoptare a legislației europene cu un amplu plan național de reforme administrative și instituționale care să vizeze consolidarea capacității de gestionare și implementare a aquis-ul comunitar. Un plan național de reforme nu trebuie privit doar ca un instrument de facilitare a integrării europene, ci ca un veritabil exercițiu de transformare și modernizare a statului, a mediului socio-economic și a societății în ansamblu. 👉Procesul tehnic: de la screening la închiderea capitolelorComisia Europeană descrie procesul de aderare ca pe un parcurs în care statul candidat trebuie să adopte legislația UE, să fie capabil să o aplice și să realizeze reformele judiciare, administrative și economice necesare. În metodologia actuală, cele 33 de capitole sunt grupate în șase clustere:1. Fundamente;2. Piața internă;3. Competitivitate și creștere incluzivă;4. Agenda verde și conectivitate durabilă;5. Resurse, agricultură și coeziune;6. Relații externe. O observație specială vizează primul cluster, Fundamentele - care include statul de drept, funcționarea instituțiilor democratice și drepturile fundamentale. Acesta este considerat „coloana vertebrală” a procesului de aderare iar menținerea unui cadru democratic “sănătos” pe întreaga durată a procesului de pregătire de aderare este imperios necesară.În ceea ce privește primul pas al procesului tehnic, Republica Moldova a trecut deja de această etapă, finalizând screeningul în septembrie 2025. Ceea ce merită menționat este că procesul de screening nu trebuie privit doar ca un examen trecut, ci ca o hartă de lucru pentru următorii ani.Odată cu finalizarea etapei de screening, urmează cea mai complexă provocare, respectiv formularea unor poziții de negociere solid fundamentate pentru fiecare domeniu. Privind din nou la experiența României, au fost create structuri naționale de coordonare, organizate pe domenii și capitole de negociere, s-a elaborat un plan de abordare sistematică a întregul acquis și s-au creat planuri concrete de acțiune pentru perioada de pregătire a aderării. Principalele provocări ale primelor etape de negociere au derivat din faptul că instituțiile românești nu erau suficient pregătite, existau prea puțini specialiști în domeniile relevante, coordonarea dintre ministere era insuficientă iar unele documente de poziție nu erau transmise la timp. Un alt aspect important se referă la faptul că pentru multe capitole, UE stabilește criterii care trebuie îndeplinite înainte de închiderea negocierilor iar procesul nu se termină prin simpla adoptare a unei legi. Trebuie avut în vedere faptul că o lege, chiar dacă este compatibilă cu acquis-ul comunitar, dar nu poate fi aplicată, nu rezolvă problema. De aceea, Republica Moldova trebuie să evite una dintre cele mai periculoase tentații ale proceselor de integrare: legislația de formă și să urmărească capacitatea de implementare și aplicarea integral și uniformă.👉Obiectivul strategic: capacitatea de a funcționa in UERomânia a negociat într-o Uniune care se pregătea pentru marea extindere din 2004–2007, în timp ce Republica Moldova negociază într-o Uniune care aplică o metodologie mai strictă și mai politică, cu Fundamentele în centrul procesului.Dacă ne punem întrebarea ce trebuie să facă Moldova în cadrul procesului tehnic pentru a nu repeta problemele României, răspunsul strategic ar fi că Republica Moldova ar trebui să se concentreze pe proiecția viitorului statut de stat membru al UE concomitent cu negocierile pentru aderare. Pentru aceasta trebuie urmărite cu prioritate obiectivele de interes național și dezvoltarea unor politici interne care să includă de la bun început elementele de aquis corespunzătoare .România a demonstrat că armonizarea legislativă poate fi realizată într-un ritm accelerat, dar experiența post-aderare a arătat cât de importantă este capacitatea instituțională. Pentru Moldova, aceasta trebuie să fie una dintre prioritățile centrale. Prin urmare, Republica Moldova ar trebui să trateze reforma administrației publice ca infrastructură critică pentru aderare.👉ConcluzieDacă România a negociat aderarea, Repblica Moldova trebuie să negocieze capacitatea de a funcționa în UE, aceasta fiind cea mai importantă diferență între cele două procese. Experiența României arată că aderarea la Uniunea Europeană nu este un contract negociat exclusiv între politicieni, diplomați și experți, ci este un proiect de transformare profundă a statului și societății.Republica Moldova are astăzi avantajul de a putea învăța din experiența României: să evite adoptarea formală a legislației fără implementare, să nu transforme perioadele de tranziție în amânări, să construiască capacitatea administrativă concomitent cu evoluția procesului de aderare și să fundamenteze fiecare poziție de negociere pe date economice și proiecții strategice.În final, adevărata negociere nu va fi între Chișinău și Bruxelles, ci se va purta între capacitatea actuală a statului moldovean și standardele pe care Republica Moldova și-a asumat să le atingă.Dacă această diferență este măsurată corect, finanțată și închisă sistematic, negocierile pot deveni nu doar drumul spre aderarea la spațiul comunitar, ci și cel mai amplu și important program de transformare, dezvoltare și modernizare a Republicii Moldova.✍️Autor: Cristian David, expert în afaceri europene și dezvoltare durabilă🤟 Despre Asociația pentru Dezvoltare Locală „Smart City”Asociația pentru Dezvoltare Locală „Smart City” este o organizație non-guvernamentală din Republica Moldova, dedicată digitalizării și modernizării comunităților locale. Misiunea sa este de a transforma localitățile în spații mai accesibile, sigure și eficiente, aducând inovația tehnologică mai aproape de cetățeni, fiind puntea dintre societatea civilă și autorități.Deoarece dezvoltarea durabilă la nivel local este legată de parcursul european al țării, Asociația a inițiat o campania de educare și informare „Construim Moldova Europeană”. Această inițiativă explică integrarea în UE pe înțelesul tuturor, traducând termenii politici în cifre, fapte și avantaje practice.Pentru mai multe detalii și noutăți despre proiecte, vizitați: https://www.facebook.com/asociatiasmartcity. https://blogosfera.md/view-post-v-404936-0-romana.html Tue, 01 Sep 2026 15:49:52 +0000 https://blogosfera.md/view-post-v-404936-0-romana.html S-ar putea să fiu iar în contra-curent, dar chiar nu înțeleg valul ăsta de ”progresiști” care aparent au votat cu Nicușor Dan și se simt actualmente dezgustați, scârbiți și-ar vrea, nici mai mult nici mai puțin decât să-l scuipe în față pe președinte. Asta ca să citez doar un pic din ce-am văzut azi pe FB, de la mari influențări. Le-o fi căzut greu excesul de merdenele din săptămâna trecută? Nu îl cunosc pe Lucian Pahonțu iar despre tagma generalilor români din armată, interne și servicii am, în general, o părere proastă, formată din nenumărate exemple adunate, direct și indirect, în anii de după revoluție. Am văzut prea mulți idioți, prea mulți oameni lipsiți de caracter și de onoare, cu evoluții profesionale absolut dubioase și compromisuri grele la activ. Am privit, deci, ”scandalul” din ultimele zile cu rezervă, ceea ce ar trebui să fie reacția oricui cât de cât informat. Același lucru l-ar impune educația și minima politețe – dar astea, în fine, sunt deja imposibile în țara fitilelor scurte. Am citit ce-a scris Recorder, ceea ce sunt convins că prea puțini dintre comentatori au făcut. Reportajul este, sincer, o rușine și o gaură în prestigiul Recorder. Autorii pun laolaltă bucăți de informații din surse diverse, majoritatea deja publice, și le amestecă malițios pentru a crea această ”bombă” jurnalistică, în fapt o încercare de execuție publică a șefului SPP. Domnul Pahonțu a fost acolo în noaptea de 21 Decembrie, dar declară că nu a participat la represiune. Absolut nimic din ceea ce se scrie în articol nu demonstrează contrariul. Dar ceea ce mi se pare tendențioasă și de prost gust este asocierea forțată a unui tânăr ofițer de 25 de ani, absolvent de școală militară (la Sibiu, deci la MApN nu la securitate) și comandant al unui amărât de pluton de transmisiuni cu represiunea împotriva revoluționarilor din Decembrie 1989. Asta în condițiile în care trădători și criminali ca Gelu Voican Voiculescu și generalul Iosif Rus, responsabili pentru mii de morți și răniți la revoluție, se bucură nederanjați de pensiile lor speciale. Orice a devenit ulterior acel tânăr locotenent, oricât de bun sau rău sau influent a devenit, rolul lui în 1989 rămâne insignifiant. Doar dacă domnii ziariști nu devedesc, negru pe alb și nu prin insinuări, că lucrurile stau altfel. Nu Pahonțu e miza. Nici Revoluția. Miza e rahatul politic în care ne aflăm astăzi. Am să închei prin a spune că cei ce se simt atât de revoltați ar trebui să-și înghită puțin sila cu care se sufocă și să se uite în jur la cine sunt cei ce ațâță, de pe margine, focul ăsta care ne consumă. Cine jubilează la noua revoltă a taberei progresiste. Cine tace strategic. N-am să-i numesc eu aici. Să și-i caute singuri când le mai trece greața. https://blogosfera.md/view-post-v-404935-0-romana.html Sat, 29 Aug 2026 19:40:15 +0000 https://blogosfera.md/view-post-v-404935-0-romana.html La câteva luni de la inaugurarea oficială, Epicrama revine cu două noutăți. Ele arată foarte bine direcția în care evoluează această mică vinărie de familie din Stăuceni: Feteasca Albă Brut Natur 2024 și Soleil... Articolul Epicrama: a doua generație a apărut prima dată pe Fine Wine. https://blogosfera.md/view-post-v-404933-0-romana.html Tue, 25 Aug 2026 12:13:56 +0000 https://blogosfera.md/view-post-v-404933-0-romana.html Feteasca Generation este partener general al Soirée Blanche 2026, una dintre cele mai frumoase petreceri de final de vară din Chișinău. Pe 26 august, cinci vinării din comunitatea FG — Gogu Winery, Castel Mimi,... Articolul Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare a apărut prima dată pe Fine Wine. https://blogosfera.md/view-post-v-404934-0-romana.html Tue, 25 Aug 2026 08:00:02 +0000 https://blogosfera.md/view-post-v-404934-0-romana.html    Leo Butnaru                                                                Proză   Rugile nu se corectează   Pe timp de cutremur (de nou recital Vrancea!), mobila stil Ludovic al nu știu câtelea scârțâie aristocratic, ca un instrument vechi care știe partitura chiar și atunci când salonul se prăbușește. Sunetele ei nu sunt strigăte, ci amintiri articulate: un protest cu pedigri, o rezistență educată. Lemnul acesta a fost deja învățat să dureze, să se plângă cu stil, să nu se dezmembreze vulgar. E un fel de etichetă a materiei: nici spaima nu trebuie să-și piardă ținuta. Chiar și când pământul își zdruncină temeliile, mobila își păstrează timbrul. Nu trosnește brutal, nu se revoltă ca o ladă anonimă, ci scârțâie în tonalitate minoră, cu reverență, ca și cum ar saluta discret prăbușirea. Într-un fel, aristocrația lemnului e mai stabilă decât cea a oamenilor. Arborele a învățat din vânt. A fost furtună înainte de a fi fotoliu. A cunoscut balansul înainte de a cunoaște brocartul. De aceea, când casa tremură, el nu intră în panică, pentru că recunoaște ritmul. Cutremurul devine concert involuntar, iar salonul – sală de repetiții pentru catastrofă. Candelabrul tace, dar sertarele murmură. Parchetul răspunde în contrapunct. Totul se mișcă, dar cu o demnitate aproape teatrală. Poate că eleganța adevărată nu e absența fricii, ci felul în care tremuri. Nu faptul că nu te clatini, ci că o faci cu memorie. Uneori, și memorabil. Că nu uiți, nici în zguduire, lecția duratei. Iar dacă totul s-ar prăbuși, rămâne, poate, acest detaliu sonor: scârțâitul aristocratic, drept dovada că până și materia poate avea stil în fața instabilității universale. Pe când cealaltă mobilă, obișnuită, ne-rasată, cum s-ar spune în limbajul materialelor fără trecut, nu scârțâie, ci trosnește. Scrâșnește fără gramatică, fără memorie, de te iau fiorii. Ea nu are istorie, ci doar... relief, simplă arhitectură de tâmplărie. O auzi chiar și din curte, unde ai reușit să o zbughești de la recitalul Vrancea, cu sentimentul vag că ai lăsat în urmă nu doar casa, ci o ierarhie geometrie a lemnului. Și acolo, afară, unde pământul încă mai tresaltă, dar mai puțin periculos, te surprinzi gândindu-te, oarecum neadecvat, sau poate tocmai adecvat, la cea mai bună hârtie. La faptul că hârtia se fabrică din lemnul cutărui arbore, că există copaci destinați uitării rapide și arbori aleși pentru păstrare. Lemnul care devine mobilier rezistă cutremurelor, lemnul care devine hârtie rezistă timpului. Sau invers. Însă apare întrebarea, parcă nepotrivită, însă inevitabilă: de ce calitate e hârtia fabricată din pomul vieții? Însă pomul vieții nu poate deveni mobilier, pentru că ar scârțâi prea tare. Nici hârtie obișnuită nu poate să ajungă, pentru că s-ar rupe de sens. Și totuși, din el se pare că se face o hârtie specială, rară, pe care nu scriu funcționarii, ci poeții. Și, mai ales, popii, în pomelnice. O hârtie pe care nu se notează informații, ci nume, nu idei, ci existențe, nu prezentul, ci speranța că ceva va fi reținut dincolo de orice cutremur. Anticariatul e, poate, locul unde toate aceste lemne se întâlnesc: mobila care a supraviețuit, cărțile care au fost deja citite sau nu, hârtia care a trecut prin mai multe mâini decât prin mai mulți copaci. Acolo, fiecare obiect a rezistat deja unui seism – al modei, al ideologiei, al uitării. De aceea, când cutremurul revine, anticariatul nu se panichează, știind că tot ce e valoros a fost deja zguduit. Și poate că, în fond, adevărata diferență dintre lemn și alt lemn nu e specia, ci destinul: unii copaci ajung mobilier ce scârțâie nobil, alții devin hârtie purtătoare de nume. Iar cei mai rari ajung pomelnice, liste fragile de ființe, scrise pe hârtia care știe că nu va trebui să reziste veșnic, ci doar suficient cât să fie citită de cine trebuie. În rest, cutremurul continuă. Vrancea își face recitalul. Orice lemn vorbește pe limba lui. Iar anticariatul, ca o biserică, adună aceste voci în rugăciuni întru pază și ocrotire, Doamne, fără să le mai corecteze. Rugile nu se corectează, sunt rostite în cea mai impulsivă și imprevizibilă situație, de aia și de unică stilistică, formă. În dependență de intensitatea spaimei, cutremurului, dezastrului.                                                                        D’ale biroticii         Coș de hârtii ferfenițite. Sau cocoloșite. Unele rupte cu metodă, altele cu nerv. Printre ele – metafore abandonate, adagii ratate, filosofări-avorton, idei care n-au ajuns nici la termen, nici la sens. Fragmente de frază care au cerut prea mult și au oferit prea puțin.        Coșul acesta nu e goliciune, ci un depozit al eșecului și erorilor... productive. Sau poate mai puțin categoric spus: aici se adună nu rebuturile, ci încercările, bruioanele. Nu greșelile, ci curajul lor. Fiecare hârtie mototolită e o variantă a adevărului care n-a suportat forma definitivă. N-a fost suficient de exactă, de tăioasă, de vie. A căzut înainte de a se naște. Dar tocmai prin asta a lucrat.        Coșul e arhiva invizibilă a scrisului. Acolo zac fraze care au murit pentru ca să poată trăi altele. Metafore care s-au sacrificat pentru ca o singură imagine să devină limpede. Gânduri care s-au stins (poate chiar, iertare, s-au sinucis) pentru ca sensul să capete vibrație, energia și sensul avansării pe o altă filă.        Nimic din coș nu e inutil. E materia primă a tentativei, neliniștii, declanșării acțiunii. Ca dintr-un compost al limbajului, din el se ridică frazele (și... fazele), ideile care vor avea voie să rămână. Adevărurile care au trecut proba satisfacerii, răbdării sau nemulțumirii de sine.        Scrisul nu se face doar pe masă, ci și în coș. Nu doar prin ce păstrez, ci mai ales prin ce arunc. Iar coșul, umil și tăcut, e adevărata școală de stil.        Seară de seară, peste toate cade fila de calendar a zilei trecute. Un gest administrativ, aproape liturgic: ziua e smulsă, datată, aruncată. Nimeni nu se mai întoarce s-o recitească. Calendarul nu păstrează nimic, ci confirmă că ceva a fost cheltuit corect.        Fiecare filă e o factură a harului în timp și a timpului propriu-zis. O dovadă că am consumat o zi fără drept de retur. Dar mai ales fără drept de regret. Nu contează cum – bine sau prost, cu sens sau cu risipă. Important e că ziua a trecut prin noi și nu ne-a lăsat exact așa, cum am fost până la ea.        Calendarul nu este memorie, ci contabilitate. Nu spune ce a fost trăit, ci doar că a fost plătit cu o unitate de viață. O zi – un debit. Și un nou... debut. O zi – o dispariție oficializată drept veridică ce a fost.        Și totuși, în această mecanică rece există o formă de liniște: nimeni nu ne cere socoteală pentru conținutul zilei. Doar pentru existența ei. Timpul nu e moralist. E funcționar.        Seară de seară, când fila cade, nu cade doar o dată. Cade o versiune a mea, a ta, a lui care nu va mai fi repetată. Calendarul nu o recitește. Eu – posibil, da. Însă fără martori, fără ștampilă, fără arhivă.        Rămâne doar foșnetul nesupărător al hârtiei. Sunetul prin care viața se declară… consumată. Acolo, în coșul cu hârtii, texte-fragmente și timp.        Însă timpul e cel mai greu de recunoscut printre tentative de creație, dubii, confuzii, iluzii. Nu se mototolește, nu se rupe, nu face zgomot când cade. Dar e acolo, amestecat cu fibrele celulozei, impregnat în fraze, în tăceri, în pauzele dintre cuvinte. Fiecare filă la care ai renunțat poartă nu doar un text ratat, ci și câteva minute, poate ore de viață. Timp ireversibil, dar care a fost și al tău, al vieții și muncii tale.        Biroul devine astfel o mică uzină de risipă metafizică. Aici se produc nu doar documente, poeme, proze, ci și resturi de gândire. Iar birotica, acest apanaj modest al existenței cotidiene, se dovedește a fi un sistem de administrare a provizoriului. Tot ce nu e suficient de bun pentru a rămâne e suficient de real pentru a renunța la el.        Iar în acest final de zi, ca anexă sau poate doar ca întrebare rătăcită printre hârtii, adagii, metafore, filosofări și ore consumate, se insinuează gândul inevitabil:        – Veșnicia, prea multă și nemărginită, cum este, cât este, nu-i alcătuită, împlinită, cumva, și din timpul care nicicând, în veci vecilor, nu se va întâmpla?        Adică din zilele... rebutate. Din ideile neterminate. Din textele abandonate. Din orele care n-au produs nimic memorabil, însă te-au suportat, ți-au prelungit viața și, poate creația adevărată din alte file.        Răspunsul nu vine ca certitudine, ci drept o concesie:        – Pare-se da…        Pentru că poate veșnicia nu e suma marilor realizări, ci sedimentul infinit al timpului trăit cu bună-intenție și bună-credință.        Un coș de hârtii cosmic, în care tot ce n-a fost necesar continuă, paradoxal, să existe...  La un an, vorbea în aforisme Cântarea cântărilor, Cântarul cântarelor, Uriașul uriașilor… – pentru ca să vă închipuiți cam cum arată acesta, Uriașul uriașilor, pot da un reper: când se născu, pruncul de el avusese leagănul cam de mărimea Arcei lui Noe. Nu pentru că ar fi plâns potopuri, ci fiindcă orice suspin al lui zgâlțâia orizontul, iar orice sughiț muta munții cu o palmă mai la dreapta. Moașele, înfricoșate, îl măsurau cu funii de corabie. I-au tăiat buricul cu securea, iar nodul l-au legat cu lanț marinăresc. Când a deschis ochii, s-a făcut ziuă de două ori. Când i-a închis, a căzut o eclipsă locală peste cătun și peste vecini. La botez, nu i-au găsit cristelniță. L-au scufundat într-un lac, dar lacul s-a revărsat în trei râuri, iar râurile au cerut certificate de naștere. Preotul, ridicat pe un deal, i-a citit numele cu vocea tremurândă, și fiecare silabă cădea ca o piatră de hotar între epoci. Copilul creștea nu pe zile, ci pe paragrafe. La un an, vorbea în aforisme. La doi, punea întrebări care surpau școli literare și filosofice. La trei, își căuta locul în lume și nu-l găsea, fiindcă lumea era deja înăuntrul lui. Și totuși, ca orice uriaș al uriașilor, avea un punct sensibil: îi era frică de lucrurile mici. De un fir de iarbă care îi gâdila glezna, de un gând mărunt care îi trecea prin minte, de o lacrimă de copil pe care o putea strivi fără să vrea. Atunci se făcea mic. Atât de mic, încât încăpea în propria sa lipsă de nume. Așa să-l măsurați: nu cu munți, nu cu mări, nu cu Arca lui Noe, ci cu clipa în care, uriaș fiind, alege să fie om ca toți oamenii.   Verificarea contului   Nu, în acest caz nu merge eufemismul a ațipit. Omul a murit. La bătrânețe. Sau tânăr, într-un accident. Situațiile fatale pot alcătui antologii întregi, chiar magistrale, cu subtitluri precise și inutile: cădere, impact, stop cardiac, neatenție. Moartea însă nu se interesează de genuri literare. Ea vine și pune punct. Dintre primele „sale” detalii post-mortem – aproape administrative – a fost deschiderea telefonului mobil. S-a cercetat lista apelurilor primite, lista apelurilor efectuate. Ultimul dintre acestea avusese loc cu o jumătate de oră înainte de… etcetera. Da, acel etcetera fatal, definitiv, care nu mai admite completări. S-a verificat, firește, și contul. Ce mai rămăsese necheltuit. Ecranul a luminat calm, impersonal: „Credit 21,22 lei. Puteți apela până la 14.III…” Formulare corectă. Promisiune clară. Viitor disponibil. Adică, din punct de vedere tehnic, omul ar mai fi putut vorbi cu lumea până în primăvara anului viitor. Ar fi putut suna. Ar fi putut fi sunat. Ar fi putut spune „alo”, „sunt eu”, „ne vedem”. Numai că nu mai era. Iar moartea nu anulează abonamentele. Nu închide conturi. Nu șterge date. Ea doar pleacă, lăsând în urmă o infrastructură funcțională, un viitor disponibil fără beneficiar, un timp plătit, dar nefolosit. Și poate că aici se află ironia supremă: că viața se termină fără notificare, în timp ce sistemele continuă să creadă în ea. Până la 14 martie.        https://blogosfera.md/view-post-v-404932-0-romana.html Tue, 25 Aug 2026 05:23:25 +0000 https://blogosfera.md/view-post-v-404932-0-romana.html Probabil cel mai cotat sportiv moldovean de arte marțiale al momentului, Artiom Livadari va lupta cu marocanul Fikri Sabri în Gala Glory 109, una dintre cele mai prestigioase competiții de K-1 din lume. Meciul va avea loc pe 5 septembrie, la Rotterdam, Olanda. Între timp, Livadari a efectuat un stagiul de pregătire în Thailanda.El a scris pe pagina sa de Facebook: ”Am în spate săptămâni de muncă intensă, disciplină, transpirație și sacrificii. Acum, cu două săptămâni rămase până la gala GLORY, a sosit momentul să pun totul cap la cap și să intru în etapa finală a pregătirii... Munca a fost depusă. Misiunea continuă. Două săptămâni. O luptă. Un singur obiectiv.” https://blogosfera.md/view-post-v-404931-0-romana.html Sun, 23 Aug 2026 13:16:08 +0000 https://blogosfera.md/view-post-v-404931-0-romana.html   https://blogosfera.md/view-post-v-404920-0-romana.html Sat, 22 Aug 2026 15:55:57 +0000 https://blogosfera.md/view-post-v-404920-0-romana.html Văzând pe FB coada literalmente kilometrică la merdenelele din Piața Amzei m-am gândit imediat că Domnul Niculușcă, după ce a intrat un pic cu bicicleta Miței în gard, are șansa unică să se revanșeze față de românul de rând. Dac-ar putea să facă el așa un filmuleț și despre starea de tot rahatul a învățământului românesc față de, să zicem, cel din Franța, poate că brusc țara asta ar avea o șansă. Hai, domnu´ Niculușcă, hai că poți! https://blogosfera.md/view-post-v-404919-0-romana.html Sat, 22 Aug 2026 14:51:14 +0000 https://blogosfera.md/view-post-v-404919-0-romana.html Revista Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 https://blogosfera.md/view-post-v-404921-0-romana.html Sat, 22 Aug 2026 14:46:16 +0000 https://blogosfera.md/view-post-v-404921-0-romana.html Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 (PDF) https://blogosfera.md/view-post-v-404922-0-romana.html Sat, 22 Aug 2026 14:46:16 +0000 https://blogosfera.md/view-post-v-404922-0-romana.html