one really bad day

2012-12-13T21:53:00.002+02:00

"For one human being to love another; that is perhps the most difficult task of all our tasks ... The work for which all other workis but preparation." Rainer Maria Rilke

I encourage you, from time to time and always in a respectful manner, to question my logic

2012-01-20T15:26:00.000+02:00

“For all of the most important things, the timing always sucks.” Timothy Ferriss

Despite this, we’re all, always, waiting for that perfect moment - to do things, to prepare, to meet someone, to go somewhere, to do it right, just as we dreamt or planned it.

We don’t realise that we just wait for time to pass by …until. Until when? Until time will stop and we’ll look back and see a long pile of seasons during which we sat and waited for those right times, for those right things to come or right things to do. And when each of them came, they took us off guard. Because we thought they would come earlier or much later.

Just think of the most important things that happened in your life. Were they committed to a certain pattern that you would have considered before? I don’t think so.

So, stop waiting. Live! Live and enjoy every moment … enjoy the things you do, the thing others do, take time for yourselves, feel your good times and your sorrow ones. Fight for yourselves, for what you believe in, for every “perfect” or “ordinary” day until ….

Bang bang

Tzitzi and her story

2012-01-08T15:07:00.000+02:00

"Space: the final frontier. These are the voyages of the starship Enterprise. Its five-year mission: to explore strange new worlds, to seek out new life and new civilizations, to boldly go where no man has gone before."

A fost odată şi s-a terminat.

Se mai da in reluare din cand in cand. Dar.

Acum începe incă o dată.

Altceva.

Domnişoara Tzitzi, recent întoarsă de la coafor, s-a gândit că ar fi bine să nu se mai lase dusă de nas. Aşa că acum e dusă de urechi.

Să nu strige nimeni, că îşi pierde echilibrul!

Cum a început totul?

În urmă cu 2 săptămâni domnişoara Tzitzi gonea în drum spre „Departamentul de Împachetat şi Despachetat Gânduri Necuviincioase” (DÎDGN) din cadrul Institutului Universal de Cercetare a Creierului Mamifer (IUCCM). Avea programare la ora 15 cu-cu fix tocmai cu domnul Falangă Cerebel, inspector şef la Secţia de Vaccinare a Conştientului (SVC) din cadrul departamentului.

Problema cu care ajunsese acolo era relativ simplă, însă Departamentul fusese sesizat de către o vecină curioasă şi cam băgăreaţă - un fel de „watch-dog” al cartierului, titlu obţinut după ani de experienţă teoretică şi practică în pândit vecinii pe gaura cheii. Astfel, domnişoara Tzitzi trebuia să răspundă câtorva întrebări legate de modul în care primeşte vizitele prietenilor ei imaginari. Se pare că aceştia deveniseră foarte gălăgioşi în ultima perioadă, având în vedere faptul că, fiind foarte ocupată cu colorarea unghiilor, domnişoara Tzitzi nu mai răspundea la sonerie.

Cumva trebuia să se acţioneze, măsuri drastice trebuiau luate! Pentru linistea tuturor.

Domnul Inspector i-a pus in vedere faptul că ar fi bine pentru ea, dar şi pentru cartier, să instaleze noul Dispozitiv Radar de Receptat şi Alungat Prietenii Imaginari.

Domnisoara Tzitzi s-a trezit pusă într-o situaţie extrem de dificilă. Trebuia să aleagă între colorarea unghiilor şi timpul petrecut cu prietenii imaginari.

După zile în şir de analiza a problemei, nopţi întregi de nesomn şi gânduri, sute de ore de psihoterapie şi dezvoltare personală a portofelelor supervizorilor, domnişoara Tzitzi a luat o decizie:

- va lăsa uşa deschisă cât timp se va concentra pe colorarea unghiilor, astfel încât prietenii imaginari să poată intra în voie, chiar dacă ea nu aude soneria.

Decizia ei a fost inspirată de dictonul: şi frumos şi bogat.

S-a împrietenit cu vecina băgăreaţă, a cărei poveste tristă de viaţă a ascultat-o la una din şedinţele de terapie de grup la care participaseră amândouă, iar soarele şi pacea au răsărit din nou peste Strada Cuib de Cuci.

And they all lived happily ever after.

Despre simturi

2012-01-06T16:51:00.001+02:00

Simt ca ma lasa picioarele.
Chiar si aici in desert toti comploteaza impotriva mea! Il vezi pe ala mic si galben? Ma uraste inca de cand am auzit sunetul acela ciudat.... parca erau niste clopotei ...

"Stii? de cate ori se aud clopotei, un inger isi recapata aripile." Mi-a spus mie aratarea aceea VERDE. O intalnisem intr-o seara. Cred ca ma urmarea. Acum, nu stiu cum se face, dar sunt in desert. Nu imi amintesc decat ca incepusem sa fug. Cineva ROSU, poate Imparatul, a vrut sa arunce cu pietre in mine, dar m-am ferit si am inceput sa fug. Fugeam, fugeam, pe asfalt, pe pietre, pe apa si acum nisip.
"Crezi ca sunt in desert? Vrei sa ma faci sa cred ca a disparut toata vegetatia pentru ca am inceput sa fug? De ce? Cred ca tu ai planuit totul! Nu! Nu sunt vinovat! Eu doar fugeam." ...

Intai nu mi-am mai simtit mainile - ma gandeam ca poate obosisera sa tot atinga si s-au ascuns. Treaba lor, mi-am zis.
Nu mai auzeam, sau mi se parea ca nu aud ce vreau si am incercat sa le spun urechilor ce mi se spunea. Ele au inteles sa surzeasca - treaba lor.
Cu ochii e alta poveste ... dintr-o data au inceput sa nu mai clipeasca. Se deschideau din ce in ce mai tare pana cand, uite, stau larg deschisi si privesc ... Unde? Intreaba-i sa vedem ce o sa auda! Treaba lor!
Apoi nu-mi mai batea inima - poate obosise de atata agitatie in zadar. Mai bine pentru ea, mi-am zis.
Acum ma lasa picioarele si din cate imi dau seama e doar vina Imparatului. Si daca ma gandesc mai bine, a ta, ca te-ai inverzit. Ba nu, cum de nu mi-am dat seama, de ce esti galben si de ce vorbesc cu tine? Mai bine fug!
Piticul cel GALBEN se uita la doamna VERDE.
-Ţi-ai notat ce a spus?

Împaratul ROŞU ii privea pe cei trei. Se putea observa ca nu este de acord cu tot ce se intampla. Nu aici dorise sa ajunga. Planurile sale erau altele .....

Sticky little marshmallow

2012-01-05T22:21:00.001+02:00

March as you’ve never marched before! Didn't you see G.I. Jane? Don’t look around, just go your way!
This was a little difficult for the little marshmallow as she was trying to carry on with her sticky little body.
“How fortunate would I be if I could fly, the air isn’t as sticky as the ground – she thought. But too bad I am afraid of heights.”
And she started to waltz.

Plimbare RATT

2011-05-18T11:22:00.003+03:00

Doamna cu părul roşcat şi nas mare de după care abia se vede rujul roşu antistress incearcă să se urce în firobusul 19. Căciula n-o mai are. Și-o purta, într-un mod foarte cochet de altfel, pe jumătate de cap. Acum şi-a dezvelit freza, uşor tapată înspre vârful capului, exact atât încât să încapă fundul unei berze tinere, să lase şi ea acolo vreo două ouă până la primăvară când se întoarce să le clocească.
Roşie la faţă, reuşeşte să ajungă la un scaun liber (liber pt că l-a apucat de guler pe unul dintre „tinerii din ziua de azi” azvârlindu-l să-i composteze biletul).

Despre cum se simte pasarea Phoenix ... inca in faza cenusa

2010-03-02T10:08:00.001+02:00

da. pasarea Phoenix. faimoasa pasare! superba pasare! inspira reusita si i s-au dat intotdeauna conotatii pozitive, din cele mai vechi timpuri. i-a insufletit pe multi si multi au perceput-o drept model, speranta, simbol sacru sau element de marketing.
insa, la fel ca orice vietuitoare, mitica sau reala, pasarea phoenix trece prin etape ale evolutiei. iar una dintre ele este cea de cenusa.

oare cum se simte ea atunci si ce gandeste?

este multumita? increzatoare? se gandeste la viitoarele minunate pene colorate? plictisita? asculta muzica? se da cu capul de pereti? se vede cu prietenii? face excursii? picteaza ca sa treaca timpul? isi face planuri? a invatat ceva din asta? again? c'mon ...
se simte ca dracu.

iar cand renaste, stupoare... e tot pasare phoenix. nu vultur, nu camila, nu gladiator sau bibliotecara.

putem spune insa ca este un personaj rezilient. isi revine in ciuda tuturor ororilor (probabil pentru ea, oroarea maxima fiind stadiul cenusa; pentru noi, anxiosi nemitici, mai multe). cu siguranta un personaj inteligent si asumat, isi merita locul in simbolistica mai mult decat unele personaje autohtone de care nu a mai auzit nimeni sa revina.

o cunoaste cineva? ati vazut-o pe undeva? as vrea sa ies cu ea la un ceai (sau ea frecventeaza doar mistuirile?)

recomandarea zilei: "The prize winner of defiance, Ohio" (2005)

Eu nu uit niciodata un chip, dar in cazul dvs. o sa fac o exceptie...

2010-02-10T16:28:00.000+02:00

vedem multe feţe, zilnic, inevitabil, le reţinem. chiar şi atunci cand ne inchidem în casa, sub plapumă, cu ochii strâns închişi, încercând să fugim, cu o mână pe cap şi una pe urechi, şoptind: pleacă, hai du-te..... haha, dar nu, ele vin, apar, par să dispară, dar vin altele. nu se mai opresc? sau măcar avem timp să ne aşezăm la o cafea?
NU!
aşa că, te ridici, mergi la oglinda şi te îmbărbătezi. aşa cum te-au învăţat: prepare a face to meet the faces that you meet. primeşti un şut în fund şi ieşi.

wanna break smth?

2010-02-10T13:35:00.000+02:00