Tenace orthodoxart

Intelepciunea la români-video

2012-05-27T18:54:00.000+11:00

"Când şezi între înţelepţi, să asculţi mai mult decât să vorbeşti",spune un proverb din bătrâni.

Dar ce este înţelepciunea ? Şi cum o putem dobândi ?

În tradiţia populară românească, sfatul "bătrânilor înţelepţi" veghea la păstrarea datinilor şi ritualurilor străvechi, şi la respectarea "legii pământului".

Vârsta şi experienţa de viaţă le confereau acestora acea putere spirituală în care avea încredere deplină restul comunităţii.

Învăţătorul şi preotul erau consideraţi şi ei printre cei mai înţelepţi.

Căci la baza înţelepciunii stăteau atât experienţa vieţii, cât şi credinţa şi învăţătura.

Participă: acad. Sabina Ispas - directorul Institutului de Etnografie şi Folclor "Constantin Brailoiu"; acad. Dinu Giurescu; Neagu Djuvara -- istoric; părintele Ioan Sismanian - Manastirea Petru-Voda; Casian Balabaşciuc -- scriitor; Henri Coandă (imagini de arhivă) şi săteni înţelepţi din Moldova.

REVISTA FAMILIA ORTODOXA NR 40

2012-05-13T21:43:00.005+11:00

Societatea în care trăim este construită pe „principii” care contrazic profund şi, din ce în ce mai mult, izbitor de făţiş viaţa trăită în rânduiala şi binecuvântarea lui Dumnezeu-Atotţiitorul.

Legile anti-creştine sunt promovate agresiv. Suntem copleşiţi de tot felul de „reglementări” şi para-reglementări care, sub motivul civilizării şi al modernizării, de fapt caută să ne uniformizeze după măsura „omului global” sau „european”. Spaţiul public este invadat de această ofensivă brutală a unor forţe, obiceiuri şi practici care sunt străine, în ultimă instanţă, înseşi firii umane, nu numai poporului nostru.

Există o realitate de zi cu zi în care ne zbatem şi în care ne străduim să trăim după credinţa lăsată nouă cu preţ mare, cu sângele lui Hristos şi al mucenicilor. De cealaltă parte, există o realitate confecţionată de mass-media, de oficialii instituţiilor publice şi ale celor clericale, care ne formatează într-un mod cât mai convenabil pentru ca nu cumva să ne împotrivim „evoluţiei”, „progresului” care ni se promite în această „minunată lume nouă”.

Dar nu toţi oamenii s-au resemnat să trăiască vegetativ, nu toţi acceptă să trăiască după cum li se spune pe toate căile de prea mulţi oficiali, nu toţi vor să se înstrăineze de rânduielile, cuvintele şi învăţăturile Bisericii. Cu aceşti oameni care nu au renunţat la lupta cea bună, care au frământări şi care îşi ascultă conştiinţa, care caută răspunsuri la problemele actuale, la problemele de credinţă, de educaţie, de mod de viaţă, Familia Ortodoxă doreşte să stabilească o comunicare vie, un dialog în care cuvântul să prindă şi, mai ales, să dea viaţă.

Ne adresăm persoanei şi nu mulţimii pentru că numai omul care se aseamănă cu Dumnezeu poate în chip conştient să lucreze binele şi nu mulţimea manipulată mediatic care reflectă şi în care se reflectă duhul lumii.

Credem că poporul român are şansa şi menirea de a mărturisi adevărul de credinţă al Ortodoxiei, dar aceasta numai dacă noi înşine vom descoperi acest uriaş tezaur şi ne vom trăi viu şi autentic credinţa.

Ajunși la numărul 40, de mai bine de 3 ani, revista Familia Ortodoxă publică lunar:

Cuvinte dătătoare de nădejde ale sfinţilor din vremea noastră;
Şcoala părinţilor – un îndreptar în viaţa de familie şi creşterea copiilor;
Sănătatea omului contemporan: cauzele bolilor, experimente medicale, mituri şi falsuri promovate drept ştiinţă etc.;
Evoluţiile majore din economia şi politica globală, precum şi legislaţiile şi valorile anti-creştine cu implicaţii semnificative pentru viaţa noastră;
Modele de instituţii ortodoxe în care copiii noştri pot fi păziţi de propaganda întinătoare a culturii desfrânării şi violenţei;
Crâmpeie din viaţa unor oameni care şi-au recăpătat sănătatea sufletească şi trupească cu ajutorul lui Dumnezeu;
Convertiri la Ortodoxie;
Minuni contemporane;
Cuvinte ale duhovnicilor;
Evenimentele şi tendinţele actuale din Biserică;
Dialoguri cu cititorii;
O retrospectivă creştină a evenimentelor lumii contemporane care au relevanţă pentru viaţa noastră

Hristos a inviat !

2012-04-15T19:14:00.000+11:00

Mărturii istorice care adeveresc minunea Sfintei Lumini şi vechimea sa

Mărturiile despre Sfânta Lumină se regăsesc în două izvoare principale: în tipicele sau documentele liturgice ce vorbesc despre rânduiala slujbelor de peste an, şi în relatările pelerinilor în Ţara Sfântă. Există şi alte surse, la fel de demne de crezare, precum vieţile sfinţilor, cronici istorice creştine şi necreştine, scrisori, diferite tratate religioase. În mod firesc, relatările din primele veacuri creştine sunt puţine la număr, iar pe măsura trecerii secolelor, istorisirile se înmulţesc şi oferă mai multe amănunte.

Aceste relatări mărturisesc faptul că minunea nu are loc decât la slujba săvârşită de ierarhii ortodocşi, şi niciodată la cei catolici sau monofiziţi; există cazuri în care aceştia din urmă au încercat să ia locul ortodocşilor pentru a primi Lumina şi de fiecare dată au avut loc minuni înfricoşate. De asemenea, lumea musulmană nu a rămas indiferentă la ea, mai mulţi cronicari musulmani redând în scrierile lor minunea, care de altfel a fost pricină de convertire la Ortodoxie pentru unii din coreligionarii lor.

Prima mărturie o aduc Sfinţii Părinţi ai Bisericii care spun că Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan, primii care au ajuns la mormântul Domnului după vestirea mironosiţelor, au văzut Lumina dumnezeiască. Deşi îngerul plecase, deşi era încă întuneric, ei au văzut giulgiurile şi mahrama pentru că mormântul era plin de lumină. În Cuvântarea a II-a,Despre Învierea lui Hristos, Sfântul Grigorie al Nyssei scrie: ,,Şi când le-a văzut (giulgiul şi mahrama), Petru a crezut, pentru că Mormântul era plin de lumină, deşi era încă noapte; interiorul Mormântului era vizibil într-un chip îndoit: atât pentru simţuri, cât şi pentru minte”.

Tot aşa scrie dumnezeiescul Ioan Damaschin: ,,Şi degrabă alergând Petru, a stătut înaintea mormântului şi, văzând lumină în groapă, s-a spăimântat, pentru că a văzut într-însa giulgiurile singure zăcând, fără dumnezeiescul Trup” (Octoih, glasul al 8-lea, sedelnă la utrenia duminicii).

În Istoria Bisericească, Eusebiu de Cezareea descrie o minune legată de sărbătorile pascale. Pe vremea Sfântului Patriarh Narcis al Ierusalimului (secolul al II-lea), în timpul marii privegheri de toată noaptea a Paştilor, s-a terminat untdelemnul din candele. Credincioşii s-au întristat foarte tare, iar patriarhul a poruncit ca toate candelele să fie umplute cu apă din izvorul Siloamului. La rugăciunea lui, apa s-a transformat în untdelemn şi a ars câtă vreme a ţinut slujba de Paşti.

Cea mai timpurie mărturie cu privire la o ceremonie a Luminii Sfinte la Ierusalim se găseşte în notele de călătorie ale monahiei Egeria. În anul 384, ea a făcut un pelerinaj în Ţara Sfântă şi şi-a notat impresiile de călătorie într-un jurnal intitulat Peregrinatio Egeriae, în care scria următoarele:

,,Nu există însă slujbă la ceasul al nouălea în Sâmbăta Mare pentru că pregătirea pentru privegherea pascală se face în biserica mare, Martyrion. Privegherea este săvârşită aici exact la fel cum o săvârşim noi acasă. La ceasul al zecelea, care aici este numit Licinicon, ori cum spunem noi vecernie, o mare mulţime este adunată în Biserica Învierii Domnului. Toate făcliile şi lumânările sunt aprinse, iar acest fapt produce o lumină puternică. Însă lumina nu este adusă înăuntru de afară, ci este luată din interiorul grotei (Sfântului Mormânt), adică din interiorul grilajului unde întotdeauna, zi şi noapte, arde o candelă”.

Alături de această scriere a monahiei Egeria stă Lecţionarul Armean, care cuprinde informaţii despre tipicul folosit de Biserica Învierii Domnului din Ierusalim între anii 417-439. În lecţionar este specificată o ,,ceremonie a Sfintei Lumini asociată sărbătorii privegherii pascale”, asemănătoare cu ritul Sfintei Lumini din zilele noastre.

Lecţionarul Georgian, dintre anii 640-720, aduce şi el mărturie despre existenţa unei slujbe speciale în Sâmbăta Mare: ,,Când soarele a apus, ne adunăm în Biserica Învierii Domnului, închidem uşile, pregătim trei cădelniţe şi facem mijlociri şi rugăciuni”. Slujba continuă cu întreita înconjurare a Mormântului, tămâierea bisericii, binecuvântarea noii lumânări, a lumânărilor ţinute de credincioşi, deschiderea uşilor şi procesiunea către Biserica Martyrion.

Codicele Patriarhiei Ierusalimului Hagios Stavros 43, care datează din secolele VIII-IX, descrie pe larg ce se petrece în Sâmbăta Mare în Biserica Învierii Domnului: ,,Iar când purtătorii de mir au sfârşit umplerea şi pregătirea candelelor, patriarhul sigilează Sfântul Mormânt şi ia cheile cu el, după care toate candelele din biserică sunt stinse. Patriarhul merge împreună cu clerul, toţi în veşminte albe, în Biserica Sfintei Învieri a Domnului, fără a avea vreun mijloc de aprindere a candelelor şi fără cădelniţă şi începe în linişte vecernia”. Urmează tămâierea, înconjurarea mormântului de 3 ori, închiderea lui şi celelalte, toate fiind redate într-amănunt.

O altă relatare amplă a venirii Sfintei Lumini se găseşte în Itinerarul scris de călugărul apusean Bernard, care a fost martorul minunii în anul 870: ,,Merită să spunem ce se întâmplă în Sâmbăta Sfântă la privegherea de Paşti. Se merge în procesiune cântându-se Doamne miluieşte până ce vine îngerul şi aprinde lumina în candelele care atârnă deasupra Mormântului. Patriarhul trece o parte din această lumină episcopilor şi mulţimii oamenilor”.

Din secolele VIII-IX încep să se înmulţească istorisirile musulmanilor. Astfel, într-o sursă islamică anonimă de la sfârşitul secolului al IX-lea se scrie: ,,Când încep Paştile la creştini, în ziua Sâmbetei Mari, poporul iese de la locul mormântului la locul pietrei în jurul căreia este o galerie. De acolo ei privesc locul mormântului şi toţi se roagă şi cad jos înaintea Preaînaltului Dumnezeu, din timpul rugăciunii de dimineaţă şi până la apusul soarelui. Emirul şi Imamul moscheii sunt prezenţi şi ei. Un străjer închide uşa mormântului şi stă înaintea ei. Ei toţi rămân astfel, până ce văd o lumină asemănătoare unui foc alb ieşind din interiorul mormântului. Străjerul deschide apoi uşa mormântului şi intră înăuntru. În mâinile lui se află o lumânare, pe care o aprinde de la foc şi o duce apoi afară. Deşi e aprinsă, lumânarea nu arde. El o dă imamului, care ia lumânarea şi aprinde candelele moscheii. Când lumânarea este trecută unei a treia persoane, ea începe să ardă şi se preschimbă în foc”.

O altă scurtă relatare se regăseşte într-o scrisoare a Mitropolitului Aretha al Cezareei Capadociei către emirul Damascului, care datează de la începutul secolului al X-lea: ,,În fiecare an până acum sfântul şi scumpul Său Mormânt lucrează minuni în ziua Învierii. Emirul Ierusalimului stând lângă Sfântul Mormânt, ale cărui uşi el le sigilează, iar creştinii stând în nava Bisericii Învierii strigând Doamne miluieşte, cu o bruscă fulgerare candela se aprinde şi de la ea iau lumină toţi locuitorii Ierusalimului, aprinzându-şi făcliile lor”. Se remarcă că mitropolitul spune că în fiecare an are loc venirea Sfintei Lumini.

În anul 947, un cleric de la curtea împăratului bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul, anume Niketas, îi trimite o scrisoare împăratului, în care îi descrie încercarea unui emir furios de a pune capăt ceremoniei Luminii Sfinte. Acesta era mânios deoarece ,,prin săvârşirea minunii voastre celebrate cu artificii magice, aţi umplut întreaga Sirie cu religia creştinilor şi aţi distrus aproape toate obiceiurile noastre, făcând din aceasta o ţară de creştini”.

Cererii emirului de a nu se mai săvârşi ceremonia de la Mormântul Domnului, creştinii îi răspund că astfel s-ar pierde veniturile colectate de autorităţile musulmane de la pelerinii creştini prezenţi la minune. Emirul născoceşte alt plan, iar Niketas descrie în scrisoarea sa minunile înfricoşate săvârşite de Dumnezeu spre zădărnicirea planului acestuia.

Emirul ,,a cerut patriarhului, sub ameninţarea interzicerii sărbătorii populare a Învierii lui Hristos, o plată de 7.000 de galbeni. Dar în timp ce patriarhul era ţinut închis sub pază în pretoriu, Dumnezeul minunilor a umplut două din braţele unei candele triple ce atârna deasupra locului unde trupul lui Hristos a fost dat jos de pe cruce pentru a fi spălat (Piatra Ungerii). Când vestea minunii a ajuns la pretoriu, creştinii şi musulmanii au alergat la biserică.

Patriarhul a sosit şi el urmat de cler şi, văzând că nu avusese loc aprinderea Luminii Sfinte, a închis cu ajutorul musulmanilor Sfântul Mormânt şi a început să se roage împreună cu creştinii. Spre ceasul al şaselea, fixând cu privirea Mormântul, el a văzut arătarea suprafirească a luminii. A intrat în Mormânt a cărui intrare i-a fost arătată de un înger. Când a luat o lumânare spre a da din focul dumnezeiesc tuturor celor din biserică care aveau făclii, abia a ieşit afară din mormânt că a şi văzut biserica umplută dintr-odată de o lumină dumnezeiască.

Musulmanii înşişi erau plini de uimire, deoarece până atunci arătarea luminii se petrecea doar la una din candelele dinlăuntrul Mormântului, în vreme ce în această zi întreaga biserică se umpluse de lumină. Emirul, care privise de undeva de sus, a fost martorul unei minuni încă şi mai mari. Cea mai mare dintre candelele suspendate în faţa sa a lăsat să scape untdelemnul şi apa pe care le conţinea şi s-a umplut de focul dumnezeiesc, deşi nu avea defel fitil”.

sursa : http://www.catacombeleortodoxiei.ro/index.php/minunitarasfanta/1749.html

Sfantul Calinic de la Cernica (11 aprilie)

2012-04-11T17:30:00.000+11:00

În luna aprilie, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului ierarh Calinic de la Cernica.

     Acest fericit părinte Calinic s-a născut în oraşul Bucureşti, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinţi români temători de Dumnezeu şi a primit la Sfântul Botez numele de Constantin.
    Când avea vârsta de 20 de ani, tânărul Constantin din îndemn lăuntric şi-a îndreptat paşii către Mănăstirea Cernica, din apropiere, unde a fost primit cu dragoste părintească de stareţul Timotei. După un an de ascultare duhovnicească şi de curate osteneli, a fost tuns în călugărie, schimbându-şi numele în Calinic. Peste o lună apoi s-a învrednicit a fi hirotonit ierodiacon.
   În Mănăstirea Cernica a vieţuit sfântul Calinic 43 de ani, nevoindu-se zi şi noapte, în post şi rugăciune, în muncă şi smerenie, în răbdare şi dragoste. Drept aceea, după cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a primit şi sfinţitorul dar al preoţiei, iar după alţi cinci ani, cu glas de obşte a fost ales de sobor stareţ al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit-o cu multă iscusinţă timp de 31 de ani, săvârşind multe fapte încununate de laudă.
În anul 1850, preacuviosul Calinic a fost ales şi sfinţit episcop al Râmnicului, unde a săvârşit mari fapte şi a împlinit multe din lipsurile acestei eparhii. Cu nespusă râvnă şi osteneală a zidit din temelie biserica Episcopiei, împodobind-o cu zugrăveală şi odoare scumpe şi a dat viaţă nouă tiparniţei bisericeşti, scoţând la lumină multe cărţi de slujbă şi de zidire sufletească. Dorul de viaţă schimnicească l-a îndemnat atunci să zidească o biserică la Schitul Frăsinei, cu toate chiliile dimprejur, pentru adăpostirea părinţilor dornici să petreacă viaţa sihăstrească după pravila călugărilor din Muntele Atonului, statornicită aici de acest fericit ctitor.
Sfântul Calinic a păstorit în scaunul de la Râmnic vreme de peste 16 ani, după care, simţindu-se slăbit de bătrâneţe şi bolnav fiind, a venit iarăşi la Mănăstirea Cernica, unde a mai trăit aproape un an, mutându-se către Domnul în ziua de 11 aprilie 1868. A fost îngropat, după a sa dorinţă, în tinda bisericii sfântul Gheorghe.
       Cât timp a vieţuit pe pământ, sfântul Calinic a dus o viaţă aleasă şi plăcută lui Dumnezeu. Călugăr fiind, s-a supus întru totul rânduielilor vieţii mănăstireşti, trăind în sărăcie şi în aspră înfrânare. Cei ce l-au cunoscut spun că avea trup firav şi era senin la faţă. Umbla cu capul mereu plecat, vorbea domol şi liniştit, iar la fire era nespus de bun, milos şi darnic faţă de toţi.
       Acest fel de viaţă a făcut din el un vas ales al Domnului, împodobit fiind şi cu darul facerii de minuni, precum se arată în viaţa sa, tămăduind bolnavi, cunoscând gândurile ascunse ale oamenilor, sfârşitul lor şi chiar pe al său. Apoi a fost mângâiere pentru săraci şi văduve, căci tot ceea ce a agonisit a împărţit cu milostivire întru faceri de bine.
        Încă şi azi mult ajutor şi mare folos sufletesc dobândesc toţi cei ce cu credinţă năzuiesc către acest smerit ales al Domnului.

sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie11.htm

de citit: Profetia Sfantului CALINIC de la Cernica despre 1992, inceputul SFARSITULUI LUMII …

Duhovnici si ucenici- Despre duhovnicul iconar al iubirii dumnezeiesti de la Frasinei

2012-03-03T20:11:00.000+11:00

Acum la inceput de Post , aduc in atentia dumneavoastra un interviu cald si duhovnicesc cu Parintele Valerian , fostul actor Dragos Paslaru, despre duhovnicul sau Parintele Ghelasie Gheorghe de la Manastirea Frasinei.
Consider ca este o pilda pentru noi toti modul in care vede parintele viata duhovniceasca autentica. De prea multe ori judecam pe ceilalti fara sa-i cunoastem si ii clevetim pe nedrept, spunand despre noi ca aparam Ortodoxia. Domnul sa ajute tuturor spre plinirea faptei bune !

Un batran cersetor este cel mai mare sponsor al bisericilor din Bulgaria

2012-02-19T21:09:00.000+11:00

În vălmăşagul pestriţ al unei capitale contemporane, cu uşurinţa ar putea trece nebăgat în seamă un chip precum cel al bătrânului Dobri Dobrev, pe care oamenii l-ar încadra grabnic în rândul numeroşilor cerşetori şi săraci din Sofia.

Nu mulţi sunt însă aceia care îl cunosc cu adevărat pe acest bătrân de 96 de ani şi ştiu lucrarea sa. Poate părea greu de crezut că cea mai mare biserică din Balcani, catedrala patriarhală şi simbolul oraşului, în care se adună să slujească în sobor lună de lună mitropoliţii Bulgariei, a primit de curând un uriaş ajutor financiar din partea lui bătrânului Dobri, urmaş al cuvintelor Apostolului „ca gunoiul lumii ne-am făcut, lepădătura tuturor până acum” (I Corinteni 4:13).

Această faptă ar fi rămas ascunsă cunoştinţei omeneşti dacă, anul trecut, Preasfinţitul Tihon al Tiveriopolei n-ar fi vestit-o presei: „Nu mi-a venit să cred când am văzut chitanţa, şi e incredibil, dar cel mai mare donator al Catedralei Patriarhale este Moş-Dobri, cerşetorul îmbrăcat în costum popular pe care toată lumea-l ştie, cel ce se închină înaintea tuturor.

Bătrânul acesta a dăruit Catedralei suma de 35.700 de leva (aproape 20.000 de euro). Acest om atât de sărac şi de modest a făcut cea mai mare donaţie din ultimul deceniu pentru biserica Sfântului Alexandru Nevski!”. În 1988, dedo-Dobri, cum îi zic bulgarii, a renunţat la vechea sa viaţă, începând să cerşească pe străzi şi în biserici. Acest bătrân, cu un venit lunar de 80 de euro, călătoreşte aproape în fiecare zi din satul său, Bailovo, până Ia Sofia, pentru a aduna bănuţ cu bănuţ – însă niciodată pentru sine! Mulţi dintre locuitorii Sofiei I-au văzut pe Dobri stând, an de an, cu un pahar în mână, pentru a aduna bani — pe care îi dădea apoi unui cunoscut, ca să-i depună într-un cont bancar.

A strâns mai întâi bani pentru reconstruirea Mănăstirii Eleşniţa, aflată la câţiva kilometri depărtare de capitala Bulgariei. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în 2006 biserica mănăstirii a fost renovată şi sfinţită. În mai 2009 s-a dus la epitropul Catedralei Sfântului Alexandru Nevski, căruia i-a zis doar atât: „Vino cu mine, să-ţi dau nişte bani pentru biserică!” Ce l-a determinat pe acest bătrân, cu un chip ce pare să iasă din cărţile sfinte, să se îndeletnicească cu aşa ceva? Doar Dumnezeu ştie! întrebat de ce a facut-o, Moş-Dobri a răspuns simplu: ,Adunăm bani pentru mănăstiri. Refacem bisericile aflate în nevoie. Le reconstruim, le renovăm — nu facem prea mult, dar… atâta putem“.

Numele bătrânului Dobri din Bailovo şi suma donată au răsunat ca o mare palmă pe obrazul tuturor politicienilor şi oamenilor de afaceri locali, care, deşi au vorbit şi au promis multe, până la urmă n-au ajutat cu nimic Biserica, facându-l pe un cunoscut jurnalist bulgar să exclame: „În ce hal a ajuns societatea noastră, dacă cel mai mare donator dintre noi este un bătrân sărac! Şi când Biserica ne cere ajutorul pentru a reda măreţia Catedralei Patriarhale, să nu ne îndreptăţim că nu putem, fiindcă Moş-Dobri ne arată zi de zi că se poate — chiar şi păstrând tăcerea“.

Bătrânul Dobri, acest tăcut luptător creştin, vine zi de zi să se închine liniştit în Catedrala Sfântului Alexandru Nevski, aşezându-se apoi la ieşire, unde îi salută pe toţi şi se închină înaintea tuturor, luându-şi rămas bun de la oameni cu cuvintele: „Bucuraţi-vă întru Domnul!” Ne simţim datori să încheiem cu câteva cuvinte adunate din înţelepciunea simplă, dar vie a lui Moş-Dobri, acest om ce „nu este din lumea aceasta” (Ioan 18:36): „Sunt două voinţe, una a lui Dumnezeu, alta a diavolului.

Şi purtăm un război în mintea noastră. Cred că trebuie să urmăm şi să ne supunem voii lui Dumnezeu — aşa să ne ajute Domnul! Voinţa cea bună este dreaptă şi adevărată. Toate ale acesteia sunt bune. Trebuie să nu minţim, să nu furăm, să nu săvârşim curvie. Trebuie să ne iubim unul pe altul, aşa cum ne iubeşte Dumnezeu – învredniceşte-ne, Doamne!“.

Traducere şi adaptare de Radu Hagiu

sursa: Articol apărut în revista Familia Ortodoxă, luna Aprilie, nr. 4 (27) / 2011, pp. 27-28

VIATA CALUGAREASCA-FILM DESPRE MANASTIREA BUJORENI

2012-02-13T01:11:00.000+11:00

De ceva vreme am gasit pe youtube acest film, zic eu odihnitor de suflet. Prea multe probleme ne consuma zilnic de la arestarea Parintelui Efrem, la problemele intampinate de tara noastra cu zapada mare venita si neglijenta autoritatilor locale. Palme aruncate oamenilor si demnitatii lasate de Bunul Dumnezeu.

De curand am vazut un episcop ce mai are curaj sa vorbeasca impotriva nedreptatii sociale, dar i se spune raspicat, clar si al obiect sa taca, nu e treaba ta sa te bagi aici ! Nu stiu daca mai incearca si altcineva aceasta oboseala sufleteasca , dar din cand in cand avem nevoie de un mic popas sufletesc. Sper ca sa fie si pentru dvs un mic moment de linistire. Vizionare placuta si cu folos!

Un colt de rai pentru romani-Schitul Colciu

2012-01-10T03:51:00.000+11:00

Traditia aghiorita retine faptul ca schitul Colciu al Manastirii Vatoped a fost ridicat prima oara de un crestin foarte bogat si evlavios din Italia, pe nume Kolchiu , la inceputul secolului al VII-lea. Atat schitul cat si multele chilii construite mai tarziu in jurul lui au fost fie distruse, fie s-au degradat de mai multe ori de-a lungul veacurilor si au fost adesea reconstruite. Pe partea dinspre mare existau de asemenea sihastrii si pesteri unde traiau pustnicii isihasti.

Schitul a fost construit pe cel mai inalt pisc, spre sud de Vatoped, de-a lungul tarmului estic al Athosului. Asezarea ofera un climat mai bland si mai uscat decat in alte locuri ale Athosului, nefiind expusa vanturilor ce vin dinspre padurile de castan si sunt atat de daunatoare bolnavilor de reumatism. Astazi nu a mai ramas aproape nimic din acest infloritor schit de odinioara, in afara de un imens turn patrat, supraetajat, ce se afla in totala ruina.

Intre chiliile care au existat se numara Chilia Sfanta Treime, Chilia Sfintii Apostoli, Chilia Sfantul Stefan, Chilia Tuturor Sfintilor, Chilia Intampinarea Domnului, Chilia Sfintii Arhangheli, Chilia Sfintii Doctori fara de arginti Cosma si Damian, Chilia Sfantul Gheorghe, Chilia Nasterii Inaintemergatorului si Chilia Sfanta Ana. Dintre acestea, numai ultimele patru mai sunt astazi locuite. Desi chiliile Sfantul Stefan si Sfintii Arhangheli mai pot fi inca zarite, ele sunt parasite. Tot ce a mai ramas din celelalte chilii sunt fundatiile si pajisti adanc ingropate in tufe de mure.

Poate cel mai renumit traitor al Schitului Colciu a fost Sfantul Agapie (praznuit pe 1 martie), care a locuit impreuna cu batranul sau povatuitor in Chilia Sfanta Treime la mijlocul si sfarsitul secolului al XVIII-lea. In timpul unui atac al turcilor, Sfantul Agapie a fost prins si tinut in lanturi ca rob timp de 12 ani. In tot acest timp, el i-a slujit atat de bine pe musulmanii care il cumparasera incat acestia i-au ingaduit mai multa libertate decat oricarui alt rob.

Dupa un timp, Sfantul Agapie a fost eliberat din robie in mod minunat, printr-o minune a Maicii Domnului. El a fugit in secret si s-a intors in Sfantul Munte la batranul sau. Acesta l-a certat cu asprime pe Sfantul Agapie pentru ca fugise si l-a trimis inapoi, cerandu-i sa nu pricinuiasca vreo pierdere turcului care-l stapanea. Ca un adevarat fiu al ascultarii, Sfantul Agapie s-a reintors la stapanul sau fara sa carteasca.

Troita ridicata in memoria martirilor

Cand a sosit si i-a povestit stapanului sau tot ce se intamplase, turcul si familia lui au fost uluiti de virtutea Sfantului Agapie si l-au tinut in si mai mare respect si onoare. Ascultarea calugarului sfant a servit ca inceput pentru convertirea la credinta crestina a stapanului sau si, dupa catva timp, stapanul sau impreuna cu doi dintre fiii sai au venit cu Sfantul Agapie la Muntele Athos, unde au primit tunderea in monahism din mainile lui. Ei si-au sfarsit zilele acolo, in mireasma faptelor lor ascetice, spre sfarsitul secolului al XVIII-lea.

Singura data cand Schitul Colciu a fost lipsit de prezenta monahilor a fost dupa revolutia greaca din 1821. In acea vreme, grecii, tineri si varstnici, s-au ridicat impotriva stapanitorilor musulmani. Cand s-a descoperit ca niste calugari greci athoniti se inrolasera in armata antiotomana, turcii au lovit cu putere in calugarii athoniti si timp de multi ani au torturat cu cruzime locuitorii peninsulei. In perioada aceea, toti monahii, inclusiv cei de la Colciu, fie au fugit, fie au fost martirizati. Istoria aminteste ca monahii de la Colciu erau inghesuiti in saci (atatia calugari cati putea sa cuprinda un sac), care erau pe urma strans legati, tarati pe varful Colciu si lasati sa se rostogoleasca asemenea bolovanilor in josul vaii, in mare.

Turcii aduceau apoi iar sacii pe deal si repetau aceasta tortura. Acestea si inca alte astfel de torturi au dus la parasirea in mare parte a Sfantului Munte in 1821.

Mormintele parintilor romani

Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, Sfantul Munte a trecut printr-o renastere duhovniceasca. Cativa monahi s-au strecurat inapoi la Colciu, dar nu inainte de venirea batranului Ilie Vulpe in Chilia Nasterii Inaintemergatorului, astfel incat intreaga regiune a inceput sa infloreasca duhovniceste, in adevaratul sens al cuvantului.

NOAPTE SFANTA IN MARAMURES

2011-12-25T01:31:00.001+11:00

Acum in ajun de Nasterea Domnului,va invit sa traim impreuna emotia si bucuria Nasterii Domnului. Sa ne bucuram alaturi de oamenii frumosi si curati din minunatul tinut al Maramuresului.

Partea 1

partea 2

partea 3

Sarbatori Fericite va dorim tuturor !

CRUCE ALFA SI OMEGA

2011-12-01T23:00:00.002+11:00

CRUCE ALFA SI OMEGA

Cruce deosebita pentru purtat la gat dar si ca obiect ornamental. Este realizata din lemn de par tratat cu esenta de mir si ulei.

Este inscriptionata cu ALFA SI OMEGA incadrand monograma hristica.

Are o inaltime de 6.2 cm, latimea de 4 cm, iar grosimea de 0.6 cm. Avem disponibile 2 modele dupa cum se observa in imaginile atasate.

Pretul: 40 lei

CANDELA TRADITIONALA

2011-12-01T22:22:00.000+11:00

        CANDELA DIN LEMN

      Candela reprezinta un obiect nelipsit din casa unui crestin. Lumina sa calda creaza o ambianta propice rugaciunii si ne apropie de lumina cea cereasca. Aceasta candela este sculptata manual in lemn de tei.
      Este inscriptionata cu monograma lui Hristos in stil bizantin, dar cu o imagine de candela traditionala romaneasca. Dimensiunile sale sunt urmatoarele: 20.5 cm inaltime, 7.5 latime, 1cm grosimea lemnului.. Este insclus in pret si paharul si are o inaltime de 6 cm. Poate constitui un foarte frumos si folositor cadou pentru oricine.

Pretul : 50 lei

CRUCIULITE DIN LEMN

2011-12-01T22:01:00.000+11:00

        CRUCIULITE DIN LEMN

        Cruciulite ortodoxe realizate din lemn de nuc de foarte buna calitate. Inaltimea cruciulitelor este de 4cm, iar latime de 2cm, avand o grosime de 0.5 cm.
        Sunt imprimate cu esenta de mir si ulei argan, ceea ce le asigura o rezistenta sporita in timp si in contact cu apa. Au ata rezistenta pentru a fi pusa in jurul gatului pentru o purtare zilnica.
          Avem pe stoc 3 modele cu astfel de cruciulite: drepte, rusesti, treflat. Pentru cantitati mari oferim reduceri de pret.
                                                                                            Pretul : 10 lei/buc

CRUCE SCHIMA

2011-12-01T21:39:00.005+11:00

CRUCE DE BINECUVANTARE SCHIMA

Va oferim o frumoasa cruce de binecuvantare in plan treflat sculptata manual in lemn de tei. Este inscriptionata cu schima monahala si insemnele IC XC NI KA.

Manerul este gravat cu inscriptia ICHTIS (peste in limba greaca-simbol folosit in primele veacuri crestine pentru a reprezenta numele Mantuitorului)

Are o inaltime de 21 cm si o latime de 11cm, iar grosimea de 1 cm. Manerul are o inaltime de 9.3cm.

Poate fi folosita atat de catre preoti cat si de catre ieromonahi. De asemenea dupa randuiala calugariei o asemenea cruce este oferita in dar noului intrat in cinul monahal.

Pretul : 40 lei

Scrisoare pentru Hristos

2011-11-13T00:09:00.000+11:00

Domnul Temistocle vindea tablouri, rame si maruntisuri în pravalioara lui din Constantinopol. Tinea mult la familia lui si se chinuia sa-si vânda "nimicurile" pentru ca sa umple cinci guri flamînde. Deschidea dis-de-dimineata, îsi facea semnul crucii privind spre biserica Sfînta Sofia, atîrna ramele în cuiele ce se gaseau pe peretii din afara, lînga usa magazinasului, stergea praful ce se aseza din gros pe picturi - pravalioara se gasea pe o straduta strîmta, nepietruita - si asa îsi astepta clientii. Domnul

Temistocle era un om bun, care simtea durerea celuilalt. Cînd intra vreun scolarel sa ia o bomboana, gîndea în sinea lui: "Saracutul, este galben ca ceara. Cine stie ce manînca". Cunostea bine faţa saraciei, dupa cum cunostea si sufletul omului, cu bunele si cu relele lui. Dintre toti copilasii de prin vecini, cel mai mult tinea la un baietel dulce si cuviincios pe nume Anastasis, care traia singur singurel într-o camaruta peste drum de casa lui. Saracutul, cu noaptea în cap pleca si cu noaptea în cap se întorcea. Dupa fata-i trasa si dupa hainutele si ghetutele lui rupte se putea usor vedea ca abia daca avea ce mînca.

Într-o dimineata de iarna, domnul Temistocle se îndrepta spre pravalioara lui. Era frig si zloata si mergea strîngîndu-si pe el paltonul, cînd îl vede pe micul Anastasis că se apropie pe trotuarul celalalt.

- Unde te duci, Anastasis? Ai alt drum astazi? Nu te duci la lucru? Baietelule, o sa racesti. Nu esti îmbracat gros.

- Ma duc la posta sa duc niste scrisori.

- Da-mi-le mie. Trec eu acum pe la posta. Hai, fugi înapoi la lucru, ca o sa racesti afara.

- Va multumesc mult, domnule, spuse micutul dîrdîind de frig.

Ce i-a venit domnului Temistocle, ca s-a uitat pentru cine sunt scrisorile. Una era pentru un negustor, alta pentru o fabrica de tutun, a treia era... "CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN CER". S-a oprit locului si a început sa zîmbeasca.

- Saracul baietel! Ia sa vad ce cere... A deschis scrisoarea si a citit:

Hristoase al meu,

Hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat si mi-e frig. Din ce-mi da stapînul nu-mi ajunge nici de mîncare. N-am reusit sa trimit aproape nimic mamei mele, care este saraca. Ce sa ma fac acum? Cum ies eu din iarna, Doamne? Ajuta-ma! Ma închin Tie. Robul Tau, Anastasis.

- Comoara scumpa, spuse domnul Temistocle si a plecat spre casa. A pregatit un pachet cu haine calduroase de iarna - flanelute, un palton, pantofi, sosete de-ale copiilor lui - si s-a dus apoi la posta.

Peste doua zile l-a si vazut îmbracat în haine calduroase. Îi veneau numai bine. Ochii copilului straluceau de bucurie. Ba luase pe chip si o adiere de lumina tainica, caci cine poate sti cîte nu si-au spus seara la rugaciune Domnul si micutul Sau rob...

Domnul Temistocle s-a bucurat mult sa-l vada fericit pe acel baietel, dar nu avea cum sa-i treaca atunci prin gînd ca Anastasis va ajunge cîndva Sfîntul Nectarie facatorul de minuni... De unde sa fi putut banui?...

sursa:

http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/minunile_sf_nectarie.htm

Minunea Sfinţilor Arhangheli (8 noiembrie)

2011-11-08T05:21:00.000+11:00

În sihăstria Sf. Ana, din Sf. Munte, se află o chilie – casă cu biserică – cu hramul Sf. Arhangheli. Ieromonahul Anania, mai marele chiliei, avea un ucenic, pe monahul Mihail, om simplu, curat la suflet şi ascultător.

Într-o zi, bătrânul trimite pe ucenic la Dafni să facă unele cumpărături, cu porunca hotărâtă ca numaidecât până în seară să se întoarcă acasă.

Părintele Mihail plecă dis-de-dimineaţă împreună cu un alt monah cu o barcă cu lopeţi – era înainte de anii 1930 şi nu apăruseră la Athos bărcile cu motor – ca să aibă timp să se întoarcă până în seară, după porunca bătrânului. A ajuns cu bine la Dafni, şi-a făcut treburile ce avea, dar între timp s-a pornit un vânt puternic şi pe mare s-a iscat furtună, lucru defapt obişnuit la Athos.

Pe o mare învolburată şi cu valuri cât casa, nici vorbă de mers cu barca cu lopeţi. Monahii veniţi la Dafni, văzând cum stau lucrurile, şi-au pus bărcile la adăpost şi au luat-o pe jos cu tolbele în spate spre chilii sau spre mănăstirile din apropiere, Xiropotamu şi Simon Petru, pentru a rămâne peste noapte. Numai părintele Mihail stătea mâhnit pe malul mării, la Dafni şi tot aştepta că doar, doar s-o potoli marea, ca să se întoarcă acasă până în seară, aşa cum îi poruncise părintele său.

Cum stătea el aşa mâhnit, s-au apropiat de el doi tineri şi l-au întreabat: "Ce faci aici părinte şi de ce eşti aşa de supărat?"

– "Cum să nu fiu supărat, le răspunse părintele Mihail; m-a trimis părintele meu până la Dafni cu unele treburi şi mi-a poruncit ca până în seară numaidecât să fiu la chilie şi uite vremea s-a stricat şi nu mă pot întoarce!"

"Nu vrei să mergi cu barca noastră, îi zice unul din tineri, că şi noi mergem tot la Sfânta Ana?"

Plin de bucurie, părintele Mihail a primit invitaţia şi toţi trei s-au urcat în barca de la mal. Unul din tineri a pus lopeţile la barcă şi a început a vâsli. Dar abia a dat de 3 - 4 ori din vâsle şi s-au aflat pe malul mării la Sfânta Ana. În mod obişnuit, această distanţă, de la Dafni la Sf. Ana, cu o barcă cu lopeţi se parcurge în circa 5 ore.

Părintele Mihail, fericit că poate ajunge la vreme la chilie, aşa cum îi poruncise bătrânul său, n-a mai luat aminte la această călătorie minunată, a mulţumit din toată inima celor doi tineri, şi-a luat tolba la spate şi a luat-o în fugă spre casă. Nu departe de mare, se întâlneşte însă cu părintele Gavriil de la o chilie vecină, care îl întreabă: "Da de unde vii şi alergi aşa de bucuros?" Şi părintele Mihail îi spuse întâmplarea.

Atunci părintele Gavriil îi zice din nou: "Ia să vedem unde-i barca cu care ai venit şi tinerii?" Au coborât şi ei puţin înapoi şi văd că marea învolburată cuprinse toată plaja de la Sf. Ana şi nici pomină de barcă şi de tineri. Şi părintele Gavriil îi spune iarăşi părintelui Mihail: "Ia uită-te Sfinţia ta la marea albă de spume şi aşa de furtunoasă şi spune, ai văzut vreodată barcă pe o astfel de mare?"

Într-adevăr, pe o astfel de furtună nici caicul nu îndrăzneşte să se avânte, necum o biată barcă! Abia acum şi-a dat seama părintele Mihail şi a rămas înmărmurit de cele întâmplate. A pornit spre chilie gânditor şi când a ajuns acasă părintele său, bătrânul Anania, cu lacrimi se ruga Sfinţilor Arhangheli ca să-i păzească ucenicul de toată primejdia.

Când i-a povestit şi lui întâmplarea, au fost deplin încredinţaţi că cei doi tineri, care au adus cu barca pe părintele Mihail, n-au fost alţii decât Arhanghelii Mihail şi Gavriil patronii chiliei lor, cărora le-au mulţumit cu adâncă recunoştinţă. Dumnezeu, pentru rugăciunile bătrânului şi pentru ascultarea plină de râvnă a ucenicului, a trimis pe slujitorii săi cereşti şi le-au împlinit rugăciunile sincere amândurora: a bătrânului pentru ucenicul său, şi dorinţa fierbinte a ucenicului de a fi la vreme acasă, după cum primise poruncă de la părintele său.

sursa: http://www.munteleathos.com

LA MULTI ANI TUTUROR CELOR CE POARTA NUMELE SFINTILOR ARHANGHELI!

Noutati editoriale! Parintele Adrian Fageteanu: Viata mea marturia mea

2011-11-05T03:20:00.000+11:00

O NOUA CARTE DE FOLOS: VIATA MEA MARTURIA MEA

fragment:

Trãim în vremuri în care... Ştiţi mai bine!

Trãim în vremurile tiraniei lui antihrist. N-a început de-acuma. A început în faze mici. Prima datã, când Lucifer s-a rãsculat împotriva lui Dumnezeu din mândrie, nu din alte motive. A vrut sã fie nu caDumnezeu, ci mai sus ca Dumnezeu. A vrut sã fie mai liber decât a dat Dumnezeu libertatea. Dumnezeu a spus cã cine cunoaşte adevãrul va fi liber. El a vrut libertate absolutã, sã nu restrângã Dumnezeu nici din ce pom sã mãnânce. Cã Dumnezeu, înainte de a da cele zece porunci, a dat şi porunca restrângerii unei libertãţi absolute. Or, Lucifer a vrut libertate absolutã, sã nu asculte de Dumnezeu. Dumnezeu de la început a spus [omului]: 'Din toate roadele pomilor gustaţi, numai din cel al cunoaşterii binelui şi rãului - şi rãului! -, nu!' Or, el nu poate suporta asta, antihristul, sã fie restrânsã libertatea absolutã. Un contemporan de-al nostru, pe care-l iubiţi foarte mult - el spune cã-l iubiţi, eu nu ştiu! El spune cã-l iubiţi, dovadã cã l-aţi votat, spune: 'Eu vreau libertate absolutã! Când fac parada homosexualilor, sã nu vie nici Dumnezeu, nici Biserica, nici nimeni sã mã opreascã sã fac parada homosexualilor!'

Prima datã, v-am spus şi repet, Lucifer s-a sculat numai cu ceata lui, a doua ceatã, împotriva lui Dumnezeu. A doua oarã, s-a aliat cu oamenii care au fãcut turnul Babel. Turnul Babel: împotriva lui Dumnezeu, peste tronul lui Dumnezeu! Întâi au pus piatrã peste piatrã, pe urmã cãrãmizi peste cãrãmizi, sã treacã mai sus de tronul lui Dumnezeu! Şi ei au dorit acelaşi lucru: libertate absolutã. Urmaşii lor, în revoluţia francezã, au strigat: Noi vrem libertate absolutã - deci, écrasez!Striviţi-L, distrugeţi-L pe infamul Dumnezeu, Care spune: Nu minţi! Nu desfrâna! Nu ucide! Nu! Nu! Nu!

Poruncile, da...

Asta nu e libertate absolutã: 'Nu desfrâna, nu ucide, nu minţi...' Dumnezeu vrea ca tot ce dobândim sã dobândim prin muncã: 'În sudoarea feţei veţi mânca şi pâinea' şi orice...

Pãrinte, revenind la problemele lumii de astãzi, poate sã lipseascã Dumnezeu dintr-o vindecare? Poate sã se facã o vindecare unde sã nu fie Dumnezeu?

Dumneata ce profesiune ai?

Profesor de religie.

De religie... Dintre dumneavoastrã cine ştie sã conducã maşina?

Dumnealui. Şi maica.

De ce, dacã vrei sã cumperi de la farmacie ceva, ai voie sã opreşti la farmacie un minut, cât intri şi ieşi, sã cumperi medicamentul?

Pãi, dacã e interzis, n-ai voie.

Pãi, acuma, pentru un minut...

Nu, dupã noul cod rutier, n-ai voie. Dacã pe strada aia e interzis, nu se mai poate. Dacã pe strada aia e voie, poţi sã opreşti.

Dar sunt atâtea maşini lângã farmacie, nu?

Da, da.

Şi intri într-un loc unde nu e altã maşinã, nu?

Da.

Dumnezeu face la fel. Dacã o inimã sau maşinã, un suflet nu-i ocupat de diavolul, El intrã. Dacã-i ocupat, nu poate sã intre.

Sunt atâtea terapii complementare, pãrinte.

Sunt. Dar şi diavolul face minuni. Şi spune Mântuitorul, Domnul nostru Iisus Hristos, în Matei 24, cã antihriştii vor veni în epoca modernã, unde tehnica a ajuns la o perfecţiune neobişnuitã, se fac numai convorbirile telefonice prin satelit, se vor face proiecţii şi alte minuni care vor pãcãli toţi gurã-cascã, chiar din cei aleşi. De aceea, trebuie sã fim atenţi, cã vor veni mulţi prooroci mincinoşi şi hristoşi mincinoşi şi vor face minuni. Vã dau un exemplu naiv şi o sã mã înţelegeţi mai bine. Un sectar spune unui bolnav: 'Vezi cã tu ai fost la biserica ortodoxã şi nu te-au vindecat popii. Vino la noi, cã noi ne rugãm toatã comunitatea, şi-ai sã vezi cã te faci bine'. Deci, diavolul îi ajutã dacã îşi pãrãseşte credinţa. Însã aparent! Nu mai simte durere, nu mai simte ameţeli, nu mai simte cutare, dar cade în altã stare şi dã vina pe necazuri şi ajunge la deznãdejde, la sinucidere. Şi dã vina şi pe Dumnezeu.

Aţi scris o carte despre semne, minuni şi vindecãri paranormale, împreunã cu ieromonahul Mihail.

Da, am scris.

Despre yoga ce ne puteţi spune, pãrinte?

Acelaşi lucru pe care vi-l spun şi alţii.

Şi radiestezia?

Este tot, tot, tot, numai de la diavol. Şi yoga, şi radiestezia...

Şi homeopatia? Şi acupunctura?

Nu, eu am încredere în medicina clasicã, şi Dumnezeu la fel. Dumnezeu îndeamnã sã mergi la medic, când eşti bolnav, dar nu la ãla care vindecã cu formule şi cu ştiu eu ce pase şi cu ştiu eu ce medicamente, nici mãcar astea naturiste.

Dar nu erau tot din plante, la început?

Nu, astea naturiste nu pot sã-ţi facã rãu, dar ideea cã numai acestea te salveazã nu e de la Dumnezeu.

O formã de vrãjitorie este bioenergia, radiestezia.

Da, da. Şi toate influenţele din Extremul Orient, şi yoga, şi toate astea.

Dar ei se pretind ortodocşi. Claudian Dimitriu, dacã-l ştiţi... Aţi auzit de Claudian Dimitriu?

Nu numai de ãsta.

Ei zic cã sunt ortodocşi.

Prima datã am auzit de Bivolaru. S-a dat drept Dumnezeu şi a spus unor tineri - erau la etajul IX, undeva în Bucureşti -, zice: 'Uitaţi-vã, eu, ca sã vã dovedesc cã-s Dumnezeu, dacã vã aruncaţi pe fereastrã, eu poruncesc la îngeri sã vã pãzeascã, sã nu se loveascã de piatrã piciorul vostru. Voi aruncaţi-vã pe fereastrã!' Noroc cã nu s-au aruncat. Dar el a spus: 'Eu sunt Dumnezeu şi eu le dictez la îngeri sã vã pãzeascã'.

Acolo înşelãciunea e mai limpede. Dar la radiestezie ei pretind cã sunt chiar ortodocşi. Acolo e mai greu de sesizat.

Da. Adicã sunt mai camuflaţi, mai... Şi înşalã mai uşor, spunând cã sunt ortodocşi.

Da, da, da! Fac vindecãri în numele Sfintei Treimi.

Da... şi unii sectari spun: 'Uite, vezi cã Biserica ta nu-ţi ajutã? Vino la noi, cã ne rugãm noi toţi, toţi din sectã ne rugãm, şi ai sã vezi cã te vindeci!' Şi, într-adevãr, acela are senzaţia cã nu-l mai doare. Pentru cã dacã unui om îi spui: 'Nu te mai doare, nu te mai doare, nu te mai doare!', îl influenţezi, în sensul cã nu mai simte.

Psihic!

Psihic, da. Ãştia care hipnotizeazã: 'Ai sã adormi... ai sã adormi... ai sã adormi...', pânã ce asculţi.

Dar, pãrinte, cum îi convingi cã greşesc? Cã ei nu ascultã! Cum îi convingi cã sunt în erezie?

La mine au venit mulţi, chiar mulţi, care mi-au spus ce-a fãcut Bivolaru. Şi mi-au spus cã multe lucruri au ascultat. Dupã ce s-au lepãdat, i-am primit ca fii duhovniceşti, însã le-am pus condiţii grele, foarte grele. Cã e mai mare pãcatul ãsta, când crezi cã altul e dumnezeu, nu?

O persoanã care a fãcut yoga poate fi hirotonitã, chiar dacã se întoarce?

Da... oricine se leapãdã... aşa cum la botez spui: Mã lepãd de satana şi mã unesc cu Hristos, aşa oricine se leapãdã de diavol - nu? -, şi se uneşte pentru veşnicie cu Hristos, şi nu numai cã nu mai crede, nu mai face nicio practicã şi nu mai...

Da, tocmai asta este problema, cã voiam sã vã întreb, cã poate... Am vãzut la cineva, am vãzut un caz aşa şi... Cum sã zic eu? Încã manipuleazã, încã... cum sã zic? Se foloseşte, practic, de taina Sfintei Spovedanii pentru a manipula, ca nimeni sã nu... sã nu iasã...

Atunci, nu. Dacã el numai teoretic s-a lepãdat şi practic nu, atunci nu. Cunosc şi eu un preot care are lipsã ceva la degete, care deschide cartea... Nu s-a lepãdat decât spunând cã s-a lepãdat, dar, în practicã, el face tot ce-i spune diavolul.

A recidivat. Combinã. Anumite reminiscenţe de acolo, cu spovedanie şi cu... De aceea şi interzice celor care se spovedesc la el sã meargã la alţi duhovnici.

Da, e adevãrat ce spuneţi. V-am spus şi de ãsta care are ceva lipsã la degete... Deschide cartea, spune viitorul şi interzice sã mergi la alţi duhovnici.

CARTEA POATE FI COMANDATA AICI:

http://www.cartiortodoxe.ro/cartea-carte/8-viata-mea-marturia-mea-parintele-adrian-fageteanu.html

Florin Sasarman - Iisus in celula (de Radu Gyr)

2011-11-02T04:38:00.000+11:00

Radu Gyr - Iisus in celula

Azi noapte Iisus mi-a intrat in celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, in celula
Si-L facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui pareau crini pe morminte,
Ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
Argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura:
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
Si mi-a facut semn ca sa tac.

S-a asezat langa mine pe rogojina:
- Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
Parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
Pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
Lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea Capatana
Si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mana
Si-am adormit o mie de ani...

Cand m-am desteptat din afunda genuna,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna,
Numai Iisus nu era nicairi...

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
Cu sulita lor m-au strapuns...

- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui...
M-am pipait... si pe mainile mele,
Am gasit urmele cuielor Lui.
Radu Gyr

Copilarie cu amintiri triste: Povestea din Glodeanu

2011-11-02T02:25:00.001+11:00

"Şi cum, nu poţi să îi ceri doamnei învăţătoare să te împrumute cu un leu, să îţi cumperi şi tu o copertă de carte?”. Linişte. Micuţa Jeni nu zice nimic. Nici nu mai ştiu câte secunde a tăcut aşa, privindu-şi, pe rând, fiecare deget. Într-un târziu ridică ochii, cu obrajii în flăcări. Şopteşte moale: "Nu pot… mi-e ruşine”. Scoate din ghiozdan nişte manuale prăpădite – le soarbe cuvânt cu cuvânt pentru că de acum, din clasa a patra, se pregăteşte ca într-o zi să devină doctor.

Priveşte, însă, cărţile şi se întristează. Nici anul ăsta n-o să aibă bani de coperte, nici de caiete. Îşi trece palma peste manualele zdrenţuite, anume să le netezească. Are o mână mică, de păpuşă, cu o dungă neagră sub unghii, căci astăzi iar a lucrat în grădină, la tanti Ecaterina. Ieri i-a dus plosca, apoi i-a spălat-o bine cu apă curată, căci tanti Ecaterina e bătrână şi cam pretenţioasă. "Îi fac patul, îi mătur, îi duc găleata, dacă nu mai are apă, mă duc să-i aduc, dacă nu mai are pâine, mă duc să-i cumpăr, cam asta fac”, zice fetiţa. E învoială cinstită: Jeni o ajută la treburi prin casă şi bătrâna, în schimb, îi dă să mănânce. Alteori îi spune să doarmă la ea, să-i ţină de urât. Când tanti Ecaterina o pune la masă, Jeni nu se îndură să mănânce tot: jumate înfăşoară într-un şervet şi aduce acasă mamei şi celor doi fraţi. Mama e amnezică şi are mâna dreaptă paralizată de la un accident. Era femeie gospodină până la accidentul de maşină de anul trecut.

Acum nu prea îşi mai aminteşte nimic, nu mai poate munci. Jeni o spală, Jeni o piaptănă, o îmbracă şi îi dă cu lingura să mănânce. "Câţi ani aveţi?”, o întrebăm. Se încruntă, încercând să-şi amintească. "Nu ştiu… să am 20?”, murmură. Are, de fapt, 29 de ani. De la accident n-a mai râs niciodată, n-a mai zâmbit.

Sunt zile când ar mânca şi pietre: "Ştiu ce e aia răbdat: când n-ai ce să mănânci, pui capul jos şi te culci. Când am o pâine în casă o împart aşa, în trei, şi le-o dau copiilor”. De soţ nu-şi mai aminteşte nimic. Tatăl i-a părăsit pe toţi fără să spună un cuvânt. În primăvară a plecat în Spania şi n-a mai dat nici un semn de viaţă. "Dacă n-am bani să mă fac doctor, măcar să ajung şi eu o vânzătoare”. Astăzi suntem la şcoala din Glodeanu, Buzău. Jeni poartă sarafan, n-are bani de uniformă, n-a avut niciodată. E singura fetiţă din clasă fără uniformă. Nu a aruncat niciodată o radieră folosită pe jumătate, un creion rămas prea scurt, o foaie de caiet nefolosită. Întoarce foile scrise pe partea cealaltă şi le scrie mărunt, mărunt, să mai câştige ceva spaţiu. Reciclează tot; într-o vreme mama îi cumpăra în rate caietele de şcoală. "Caietul acesta l-am folosit şi anul trecut la şcoală şi îl mai folosesc şi acum, că are pagini nefolosite”, spune. La joacă a renunţat demult; la şcoală, însă, nu va renunţa niciodată. "Măcar liceul să pot să îl fac. Dacă n-am bani să mă fac doctor, măcar să ajung şi eu o vânzătoare”, ne zice şi o îneacă plânsul.

Jeni cu părintele Marian Tudor

Minute întregi a plâns în hohote, cu sughiţuri, în faţa noastră. Nu s-a uitat în jos, n-a dat să fugă – a plâns firesc, privindu-ne drept în ochi. "Mă gândesc cum am fost chinuite de tatăl nostru astă iarnă, eu şi sora mea… ne arunca în zăpadă, ne înjura, ne bătea în tot felul şi nu ne suporta, chiar dacă era tatăl nostru. În loc să ne ajute el, ne ajută alţii. De ce n-a putut el s-o facă? A avut bani să ne crească, dar n-a vrut”.Biblioteca unei fetiţe: o cutie de carton O vezi mică, fragilă, mohorâtă şi te întrebi de unde, oare, îi vine puterea să-şi facă planuri de viitor. "Simplu, cartea e puterea mea”, ne-a şoptit mai târziu, la ea acasă. Birou de scris n-a avut niciodată. De acolo, de pe marginea patului, a citit pe genunchi nenumărate cărţi împrumutate de la bibliotecă.

Aşa a şi descoperit-o preotul din sat, Marian Tudor, citind cărţi la bibliotecă. "Într-o zi, doamna bibliotecară mi-a spus că tot timpul vine la ea o fetiţă căreia îi place foarte mult să citească şi care se descurcă greu fiindcă mama a avut un accident de maşină. Am mers imediat la ea şi aşa am descoperit-o pe Jeni”, ne povesteşte preotul. Acasă, fetiţa ne arată biblioteca ei: o cutie de carton unde stau îngrămădite vreo 10 cărţi.

E avidă să citească şi şi-ar cumpăra multe cărţi dacă ar avea cu ce. Acolo, în cămara amărâtă cu velinţe ferfeniţă şi pământ ud pe jos, Jeni încă visează că într-o zi, când se va face mare, se va întâmpla o minune şi va avea bani să facă Medicina.

P.S. Mulțumim Alinei Turcitu, de la Jurnalul Național pentru că își dorește s-o salveze pe Jeni. Mulțumim pentru reportajul pe care l-a realizat pentru Observator și pentru materialul pe care l-a scris în Jurnalul Național. Mulțumiri lui Alfred Schupler, cel care a filmat-o pe Jeni și lui Leo Moga, care a montat reportajul difuzat la Antena 1.

sursa si contact pentru donatii si ajutor: http://copiiidinglodeanu.blogspot.com/

Cutremurul din Turcia, provocat de SUA cu sistemul HAARP ?

2011-10-24T22:07:00.000+11:00

Un raport “fulger” primit la Kremlin astăzi de la Flota Mării Negre afirmă că Statele Unite au atacat Turcia cu una dintre temutele lor “arme tectonice”, ca represalii pentru invazia masivă a naţiunii eurasiatice din nordul Irakului de săptămâna trecută.

Conform acestui raport, staţiile de monitorizare ruseşti din larg şi din jurul Mării Negre au început monitorizarea unei “rapide” încălziri a ionosferei în ultimele 36 de ore care a culminat cu câteva ore în urmă cu un masiv cutremur cu magnitudinea de 7,3 grade ce a izbit estul Turciei.

Important de notat este faptul că această încălzire a ionosferei este o “marcă înregistrată” a “Armei Tectonice”, dirijată de către Statele Unite de la instalaţiile HAARP situate în întreaga lume şi controlate de la baza lor principală din Alaska şi folosirea ei a mai fost detectată în luna martie, împotriva Japoniei, când a cauzat un masiv cutremur cu magnitudinea de 9.0 grade, care a dus la moartea a peste 36.000 de persoane.

“Marea teamă” a Statelor Unite, continuă acest raport, este faptul că invazia Turciei din Irak va duce la un război mai mare în Orientul Mijlociu având în vedere că surse militare turceşti dau vina pe puterea crescândă a kurzilor în Israel, dar care public sunt recunoscuţi doar ca “alte puteri.”

Sursa

Proiectul HAARP IN DOBROGEA?

O serie de articole publicate pe Internet şi în presă, avansează ideea existenţei pe teritoriul României a unui sistem de tip HAARP, asemănător cu cel al americanilor. Acesta s-ar afla în Dobrogea în localitatea Corbu şi ar fi fost activat în vara lui 2010.
Se speculează faptul că acest sistem de antene, amplasat de armata americană sub pretextul testării scutului anti-rachetă, ar sta la baza reactivării zonei seismice a Mării Negre, cât şi atacurilor de tip Mind Control din ţările arabe, unde au avut recentele revoluţii populare.

Instalaţia, aflată lângă localitatea Corbu din judeţul Constanţa, a intrat în funcţiune pe la sfârşitul lui august, 2010 iar de atunci, de pildă, seismologii români sunt din ce în ce mai alarmaţi cu privire la activitatea faliei de la Vrancea, dar, atenţie, a faliei din Dobrogea de la Sabla, dar şi a faptului că se înregistrează seisme în Marea Neagră. Baza din Dobrogea este şi foarte aproape de centrala nucleară de la Cernavodă, ceea ce dă alte elemente de neliniştire a opiniei publice. Ministerul Apărării a refuzat să răspundă la cererile adresate în legătură cu această instalaţie, iar temerile ruşilor în ceea ce o priveşte sunt justificate.
Din Dobrogea se poate emite cu o frecvenţă uriaşă înspre ionosferă, cu o reflexie asupra Iranului, de pildă. Ţara în care ar putea fi induse schimbări majore climaterice, cutremure, implicit foamete, dar şi, ceea ce e cel mai important Mind Control (control asupra minţii) cetăţenilor de aici. Deja se zvoneşte că în lumea musulmană, actualele revolte, începute în Tunisia şi Egipt, ca şi războiul din Libia, dar şi starea de fapt din Yemen, au la bază inducerea electromagnetică de energii care să contribuie la determinarea voinţei indivizilor într-un plan de acţiune unitar şi susţinut. Ceea ce face proiectul HAARP. Şi este foarte posibil ca toate acestea să vină de la antenele din Dobrogea, mai ales că revoltele locale au izbucnit după instalarea acestora şi după cele câteva luni de probe.

Sursa: Agentia.org

Sistemul este format dintr-un ansamblu de aproximativ 40 de antene dispuse pe două rânduri, aflate în vecinătatea unor “containere militare”, care ar constitui centrul de comandă. HAARP-ul românesc se pare că i-a deranjat destul de tare pe ruşi, care, la scurt timp după amplasarea sistemului, pe 16 august 2010, au declanşat scandalul mediatic în care diplomatul român Gabriel Grecu a fost acuzat de spionaj. În replică, la două zile, partea română a explulzat la rândul său un diplomat rus.
Generalul dr. Emil Străinu, specialist în domeniul armelor geofizice este de părere că sistemul este ceva nou, nemaivăzut până acum:

Este greu de spus ce e acest sistem de antene de lângă plaja Corbu. Arată altfel decât celebrul HAARP. E ceva absolut nou, care nu seamănă cu nimic din ceea ce se ştie. Ar putea face parte din SCOMAR, sistemul inteligent de monitorizare a Mării Negre, pus în funcţiune recent, dar şi acela ar trebui să aibă altfel de antene.

SURSA: http://dantanasescu.ro/2011/10/23/cutremurul-din-turcia-provocat-de-sua-cu-sistemul-haarp.html

Festivalul national de toaca

2011-10-15T03:58:00.000+11:00

Împreună cu părinții și preoții lor parohi, peste 60 de copii din toată țara au venit la Măldărești, în județul Vâlcea, la cea de a 8 ediție a unui concurs național de... toacă. O competiție neobișnuită care are loc în fiecare an, a doua zi după Sfânta Marie mică, hramul bisericii.

sursa: http://rafaeludriste.blogspot.com/

Un pustnic neobisnuit-de 27 de ani trăieşte în pădure

2011-10-14T01:35:00.001+11:00

Bătrînul singuratic, cunoscut ca domnul Racu, iubeşte poezia lui Topîrceanu şi nu se teme lupi, urşi, frig şi nici de moarte, despre care are o părere formată, tot din poezia lui Topîrceanu, iar în ce priveşte posteritatea, crede că se va descurca şi singură!

Vezi mai multe peTeava.ro

Ce sa alegem: credinta sau compromisul?

2011-10-14T01:30:00.000+11:00

Povestea călugărilor răzvrătiţi de la Esphigmenou

În prima mea călătorie la Muntele Athos, m-am hazardat să pomenesc, într-o discuţie cu călugării români, ceva despre ecumenism. Reacţia lor a fost tăioasă şi simt, încă, răceala cu care am fost privit: „Că nu-n zadar se luptă Esphigmenou!” – mi-au şuierat în ureche, ţintuindu-mi naivitatea la zidul imaginar al necredincioşilor.

Auzeam întâia oară despre călugării nesupuşi de la Mănăstirea Esphigmenou; povestea lor am aflat-o însă peste câteva zile.

Esphigmenou, cea mai nordică mănăstire dintre toate cele douăzeci de la Athos, datează din secolul al X-lea şi, fără a avea stralucirea Vatopedului, a Ivironului sau a Marii Lavre, atrage, în ultimii ani, aproape la fel de mult atenţia asupră-i. Povestea sa mai nouă începe în 1924, când patriarhatul de la Constantinopol a adoptat noul calendar („gregorian”). Revoltată de schimbarea regulilor, comunitatea athonită a încetat, brusc, să-l mai pomenească pe întâistătător la slujbe; schisma a durat până în 1971, când o reuniune extraordinară a Athosului a decis libertatea fiecărei mănăstiri de a-l pomeni sau nu. Aici apare reacţia călugărilor de la Esphigmenou; ei intră în opoziţie directă cu patriarhul şi arborează drapelul negru când acesta acceptă să se roage împreună cu papa. Nesupunerea zeloţilor, pentru care patriarhul emite o cerere de expulzare din Sfântul Munte, duce la blocada asupra mănăstirii: lumina şi telefonul sunt întrerupte, aprovizionarea cu alimente şi medicamente e interzisă. După patru luni, în care câţiva călugări mor din lipsa îngrijirilor medicale, guvernul grec cedează. Nu şi zeloţii; ei desfăşoară pe zidurile mănăstirii inscripţia celebră azi „Ortodoxie sau moarte!”

Situaţia confuză continuă mulţi ani. În 2002, un tribunal aduce călugărilor de la Esphigmenou 88 de capete de acuzare. Li se cere să părăsească mănăstirea şi sunt puşi din nou sub asediu. Blocada e reluată, în 2005, când comunitatea celor 120 de călugări, cea mai numeroasă de pe Sfântul Munte, pierde fondurile băneşti din ţară şi din străinătate. În 2006, un alt tribunal condamnă călugării de la Esphigmenou la doi ani de închisoare pentru ocupare ilegală a mănăstirii şi tulburare a ordinii publice, sentinţă anulată, ulterior. Dar tot în 2005, se întâmplă ceva neaşteptat: de Crăciun, toate cele douăzeci de mănăstiri ale Athosului, inclusiv noua fraternitate creată artificial de patriarh ca alternativă a Esphigmenoului, condamnă, in corpore, ecumenismul, trecând de partea călugărilor răzvrătiţi...

Aceasta e istoria. O poveste simplă, care arată că biserica nu poate fi confundată cu statul (oricât de mult se vor fi străduit grecii s-o facă) şi că omul întors de la rosturile sale împotriva voinţei inimii şi a convingerilor, mai devreme sau mai târziu, revine de unde a plecat.

Autor: TUDOR CIRES

sursa:

http://www.jurnalul.ro/special/special/povestea-calugarilor-razvratiti-de-la-esphigmenou-592937.html

Miracol și vindecare la Mănăstirea Cernica

2011-10-12T03:14:00.000+11:00

Situată în apropierea Capitalei, Mănăstirea Cernica este, pentru mii de bucureşteni şi nu numai, un loc de pelerinaj şi întemeiere spirituală. Aici a trăit Sfântul Calinic despre care se spune că avea capacitatea de a citi gândurile celor din preajma sa. El şi-a pus întreaga viaţă în slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor, dând dovadă de o dragoste nemărginită faţă de aceştia. Călugăr şi stareţ la Mănăstirea Cernica, episcop al Râmnicului, însufleţit patriot, care a militat pentru unirea Principatelor, Sfântul Ierarh Calinic Cernicanul a fost unul dintre cei mai mari „părinți duhovnicești” ai secolului al XIX-lea.

Pe o porţiune din lacul Cernica broaştele nu cântă niciodată

Printre cele mai celebre profeţii ale Sfântului Calinic au rămas: prezicerea morţii Mitropolitului Nifon, izgonirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cele două Războaie Mondiale şi chiar izbăvirea României, care ar fi trebuit să înceapă în anul 1996. Calinic a murit chiar în ziua pe care a prezis-o: 11 aprilie 1868. Pentru vieţuirea sa sfântă şi milostenia ieşită din comun, Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Calinic cu darul „citirii sufletelor şi gândurilor oamenilor” şi „harisma vindecării minunate a celor aflaţi în suferinţe şi boli grele”. De aceea, mulţi alergau la el pentru a-i asculta învăţătura şi a primi binecuvântarea.

Şi astăzi, Sfântul Calinic săvîrşeşte minuni, dacă cei care au nevoie, se roagă cu credinţă, în faţa moaştelor sale depuse aici. Multe sunt minunile care se pun pe seama Sfântului, de la vindecări miraculoase, la întoarcerea bărbaţilor acasă, la măritişul fetelor sau dezbărarea, unora, de vicii cumplite. La Cernica, nu există zi în care credincioşi din toată ţara să nu vină să se roage pentru alinarea necazurilor şi iertarea păcatelor lor. Fosta chilie în care a trăit este situată în insula Sfântului Gheorghe de pe lacul din apropiere şi a devenit, cu timpul, casă memorială, unde se păstrează obiecte care au aparţinut lui: cărţi, haine, etc. Un fapt, cel puţin curios, este că, în jurul chiliei, broaştele nu cântă niciodată. Legenda spune că într-o seară, pe când Sfintul era cufundat în rugăciune, liniştea i-a fost tulburată de orăcăitul broaştelor. Atunci, călugărul s-a dus pe marginea apei şi, delimitând cu privirea o porţiune din lac, atât cât “zgomotul” să nu ajungă la chilie, a binecuvîntat broaştele şi le-a spus: „Duceţi-vă în stânga şi în dreapta de cântaţi, cât vreţi. Dar aici, voi să nu mai veniţi!„ Din acea zi şi pînă astăzi, în zona binecuvîntată de Sfântul Calinic, broaştele au încetat să mai orăcăie.

Cadavru neputrezit, transformat în ţărînă

În vara anului 1854, Sfântul Calinic a reuşit să dezlege de blestem trupul unui bogătaş care, din pricina răutăţilor comise în timpul vieţii, nu putrezea. Iată povestea: Sfântul Calinic se îndrepta pe Valea Jiului către Mănăstirea Lainici. Pe drum, a întâlnit doi bărbați, fiii unui om înstărit care săvîrşise o mulţime de fărădelegi în timpul vieţii. Tatăl lor murise şi tocmai în acea zi de sâmbătă urmau să-i facă parastasul de 7 ani, dar, cu ocazia deshumării cadavrului, au constatat că acesta nu putrezise. Fiii au căzut în genunchi, rugându-l pe Calinic să rămînă în satul lor pînă a doua zi. Sfântul s-a înduioşat şi a luat hotărîrea să-i ajute. Se spune că răposatul era „omul dracului” și avusese în timpul vieţii puteri necurate şi toate slujbele de dezlegare făcute la căpătâiul lui de arhierei şi preoţi şi toate rugăciunile rudelor nu avuseseră nici un efect. Sfântul a ţinut slujba liturghiei la biserica din sat şi a mers la mormînt ţinînd o cruce în mînă. Mortul fusese între timp dezgropat şi rezemat în picioare de zidul bisericii. Trupul mortului, intact, era îmbrăcat în haine lungi de mătase. După ce şi-a terminat slujba, Sf. Calinic a început să citească rugăciunile de iertare a păcatelor şi dezlegarea de blesteme. Toţi cei prezenţi au plîns înălţînd slavă lui Dumnezeu, în timp ce trupul răposatului se transforma în ţărînă, începînd de la picioare. La sfârşitul rugăciunii, din el nu mai rămăsese decât o grămăjoară de praf, amestecat cu oase.

Posedatul începe să latre, face spume la gură și înjură

Spre sfârşitul vieţii, în cadrul unei slujbe de exorcizare săvîrşită în paraclisul Episcopiei Rîmnicului, Calinic a reuşit să aducă la normalitate o femeie care ţipa, făcea spume la gură şi-şi rupea hainele de pe ea. Şi-a aşezat mîinile pe capul ei şi a binecuvîntat-o, rostind: „În numele Domnului nostru, Iisus Hristos, ridică-te!” Femeia s-a ridicat şi, liniştită, s-a închinat la sfintele icoane, mulţumind lui Dumnezeu. Totul s-a petrecut în faţa celor aflaţi în biserică. După puţin timp, un meşteşugar din partea locului, pe nume Costache, a venit cu fiul său epileptic la Sfântul Calinic. Acesta i-a spus tatălui: „Du-te acasă şi te roagă la Maica Domnului”. Când a ajuns în ograda lui, bărbatul şi-a găsit fiul sănătos, stând în genunchi în faţa icoaneiPreasfintei Fecioare. Și în zilele noastre la Cerinca sunt aduşi oameni despre care se crede că ar fi posedaţi de diavol. Pe ei nici medicii și nici medicamentele nu i-au putut ajuta. Ca să-i ajute, preotul face slujbe de exorcizare citind moliftele Sfântului Vasile ce Mare. Slujba începe din momentul în care „îndrăcitul” intră în biserică. Acesta se zbate, înjură, faţa i se schimonoseşte, plânge şi urlă de spaimă. Picioarele îi sunt înţepenite. Începe să latre, bolboroseşte ceva de neînţeles, face spume la gură, scuipă, se trânteşte pe jos, se rostogoleşte, încearcă să lovească şi să fugă. Preotul citeşte în continuare fără să clipească, apoi aşează crucea deasupra capului celui aflat în suferinţă. La sfârşit, posedatul este stropit cu aghiasmă şi uns cu mir sfânt. Slujbele durează în jur de o oră şi se repetă mai multe nopţi în şir, până ce diavolul fuge definitiv din corpul celui blestemat.

Sfinţii din icoane apar în visele călugărilor şi ale vizitatorilor

Fiecare icoană făcătoare de minuni are povestea ei, dar toate relatările despre aceste miracole au un punct comun: sfinţii pictaţi au coborît din tablouri şi le-au vorbit în vis călugărilor, credincioşilor sau chiar vizitatorilor. Biserica Sfântul Nicolae din Complexul Cernica deţine o astfel de icoană, dar nu se ştie cu precizie care dintre cele 7 prezente în interior este aceea. Se bănuieşte că ar fi cea mai veche dintre ele. Călugării ştiu şi spun că poate fi identificată cu uşurinţă. Presupusa icoană îl înfăţişează pe Sfântul Nicolae. Legenda spune că acesta a coborît într-o noapte în visul Sfântului Calinic şi l-ar fi anunţat că stareţul Nicandru a murit. La vremea aceea călugării au notat data respectivă în scriptele bisericii şi trista veste s-a confirmat. Moaştele Sfântului Calinic poartă un miros puternic de mir care umple mănăstirea atunci când racla este deschisă. Acesta este un semn că puterea duhului Sfânt sălăşluieşte în rămăşiţele pămînteşti. Pentru cei care cred cu adevărat, Sfântul Calinic este unul dintre cei mai buni mijlocitori ai rugăciunilor către Dumnezeu. Când Sfântul Sinod hotărăşte canonizarea, moaştele celui care va deveni sfânt sunt sigilate, lăsîndu-se la vedere doar o parte, de obicei mîna sau fruntea, după care moaştele sunt acoperite cu straie preoţeşti. Sfinţilor li se schimbă straiele odată la 50 de ani şi atunci asistă la eveniment doar mai marii mănăstirii. Osemintele sfinţilor degajă un parfum deosebit şi au culoarea cojii de portocală.

Călugări bătuţi de draci

Cel mai puternic, dar şi cel mai periculos ritual al ortodoxiei este citirea moliftelor Sfântului Vasile. Preotul trebuie să fie pătruns într-adevăr de harul duhului Sfânt, pentru că altfel, întrega familie a acestuia va avea de suferit. Răzbunarea satanei merge pînă acolo încât preoţii ajung să fie bătuţi şi chinuiţi, chiar în propriile lor chilii. Ei, însă refuză, să vorbească despre acest lucru, deoarece chinul este un preţ pe care ei îl plătesc pe drumul ce duce către Dumnezeu. Mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeală spunea: „Chilia e locul reculegerii, al întâlnirii cu tine însuţi, al examenelor dure şi adevărate, al confruntării pe scara celei mai înalte răspunderi cu destinul tău, cu Dumnezeu. Acolo stau faţă în faţă, eu şi Dumnezeu.” Regretatul părinte Argatu, care a slujit la Cernica şi şi-a dedicat întreaga viaţă alungării satanei, a fost unul dintre puţinii preoţi ce avea puterea de a citi moliftele Sfântului Vasile. Astăzi, departe de invidii şi răutăţi, de lume, călugării de la Cernica nu se mai întreabă de ce există atâtea încercări şi ispite. Ei tac, postesc, se roagă şi muncesc.

Icoana a prevenit o femeie că va avea un necaz

Iată declaraţia unei tinere care a vizitat Mănastirea Cernica: Am intrat înăuntru când abia începuse slujba. Emoţionată, am trecut pe la racla Sfântului Calinic şi după aceea pe la icoane. Ajunsă în faţa Sf. Altar, la icoana Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, am atins icoana, după care ridicând privirea o umbră de neînţelegere şi uimire a pus stăpînire pe mine. În icoană, Mîntuitorul era cu gura întredeschisă, zărindu-i-se chiar dantura, iar mimica feţei era într-o continuă schimbare. Ştiam icoana de mai mult timp şi ştiam că Iisus era pictat cu gura închisă. Atunci mi-am zis în gând: Doamne, ce vrei să-mi spui? Atunci Mîntuitorul a deschis şi închis gura de două ori. Am ieşit tulburată din biserică. Credeam că am înnebunit. La uşă era un călugăr, căruia i-am povestit cele petrecute. El mi-a spus că este vorba de o falsă viziune şi că satana vrea să mă îndepărteze de biserică. Nu l-am crezut. M-am gândit zile întregi la această poveste. Eu locuiam în Bucureşti la o bătrînă unde ţineam o sumă importantă de bani, lăsată mie în păstrare de către un prieten, necesară demarării unei afaceri. Acea sumă a dispărut, iar restituirea ei m-a obligat la economii drastice timp de mai multe luni. Întrebările privitoare la întâmplarea petrecută la mănăstire, cu puţin înainte de furtul banilor, mă chinuiau încă. M-am dus din nou la acolo, dar de data aceasta am vorbit cu un preot bătrîn, căruia i-am povestit doar viziunea din biserică. Mi-a spus: N-a fost o vedenie, mai bine aminteşte-ţi dacă mimica feţei din icoană era tristă. I-am spus că aşa era, iar preotul mi-a explicat: Nu cumva ai avut de atunci un necaz, o pierdere mare de bani? Am rămas uimită. Așa era…”

Nașa lui de botez a fost soția banului Barbu Văcărescu

Calinic s-a născut în Bucureşti, „suburbia Sfântul Visarion, uliţa Lefterescu”, la 7 octombrie 1787, într-o familie de români, buni creştini și boieri de neam. Părinţii săi se numeau Antonie şi Floarea Antonescu. Numele lui de botez a fost Constantin. Nașa lui, Lucsandra Văcărescu, era soţia banului Barbu Văcărescu şi mama poetului Ienăchiţă Văcărescu. Crescut de mic în iubire față de Dumnezeu, tânărul Constantin a fost dat la școală în Bucureşti, învăţând, pe lângă celelalte ştiinţe şi limba greacă. Mama lui îl ducea mereu la toate bisericile şi mănăstirile din Bucureşti şi din împrejurimi, dar în mod special la mănăstirea Cernica, o adevărată vatră a spiritualităţii româneşti. Simţind chemarea vieţii monahale, Constantin și-a lăsat familia în anul 1807 și a intrat pentru totdeauna în mănăstirea Cernica. Cu puţin înainte de a împlini 20 de ani, tânărul e primit ca „frate” de către stareţul Timotei, care-l dă spre ascultare duhovnicului Pimen.

Dormea pe un scaun și mânca legume

Pentru călugărul Calinic va începe o perioadă de grele osteneli sub îndrumarea aceluiaşi Pimen. Nu înceta să vegheze ziua şi noaptea, postind şi înfrânându-se de la toate cele ce sunt lumeşti şi plăcute lumii. Calinic se odihnea stând… pe scaun, niciodată în pat! Mânca doar legume, fără ulei, și o singură dată pe zi. Sâmbăta şi duminica, se hrănea cu unt de vacă, brânză și lapte. Se știe că, timp de aproape 50 de ani, Calinic nu a pus pe limbă carne şi nici peşte. Cât timp a fost stareţ la Cernica a făcut din această mănăstire un „colţ de rai, o mică grădină a Maicii Domnului”, în care s-au adunat 350 de vieţuitori, devenind o adevărată şcoală a monahismului românesc. Aici au fost adăpostiţi şi oameni fugiţi de frica turcilor, mai ales în vremea revoluţiei din 1821. În ziua de 11 mai, 1868, Sfântul Calinic s-a mutat la Domnul. De atunci, el este prăznuit în fiecare an, la aceeași dată. (Răzvan Mateescu)

sursa: http://edituramateescu.ro/2011/08/30/miracol-si-vindecare-la-manastirea-cernica/#more-2634

Un tanar din Maramures a inviat din morti !

2011-10-09T20:08:00.000+11:00

În lumea de astăzi este extrem de ciudat să vorbeşti despre moarte. Cu toate acestea, paradoxal, oamenii „digeră” zilnic moartea prin jurnalele televiziunilor şi prin producţiile holywoodiene. Însă moartea aceasta furnizată prin cablu are doar efectul unui drog care nu face altceva decât să îl îndepărteze pe om pe adevăratele întrebări legate de moarte, pe care părinţii Bisericii ni le recomandă ca fiind mântuitoare. Părintele arhiepiscop Iustinian Chira a împlinit de curând 90 de ani.

L-am întâlnit la mănăstirea sa de suflet, la Rohia, în Ţara Lăpuşului. Cum bătrânii sunt din ce în ce mai rari în lumea noastră, l-am întrebat pe Înalt Prea Sfinţitul cum vede el, la cei 90 de ani de viaţă, apropierea morţii.

Noi… pentru viaţă ne-am pregătit. Noi mergem spre viaţa veşnică, n-avem în faţă moartea, ci avem viata veşnică. De aceea, moartea nu ne sperie şi eu unul o aştept cu bucurie, sărbătoreşte. Moartea pentru mine este o sărbătoare mare. Am fost întrebat când am împlinit 90 de ani, de către părintele Ioachim, după ce am fost sărbătorit: „Cum vă simţiţi acum, Prea Sfinţite, după ce aţi împlinit 90 de ani?” Şi am răspuns: „Mă simt aşa cum se simte un om după o zi bună de lucru!” Asta ţi-o spun şi dumneatale. Oricare om, după o zi bună de lucru, se simte liniştit şi mulţumit. Să ştiţi că aşa mă simt si eu: liniştit si mulţumit, cum se simte un om după o zi bună de lucru. Sunt deosebit de mulţumit că Dumnezeu mi-a dat bătrâneţe. Eu am caietul acesta, în care scriu zilnic câte o pagină — sunt 170 de caiete, în care am scris în fiecare zi câte o pagină. In acest caiet, chiar zilele acestea am scris: „Bătrâneţea este un dar de la Dumnezeu, pentru că Dumnezeu a dat viaţa să te bucuri de ea”. Omul obişnuit se bucură de tinereţe. Omul obişnuit se bucură de căsătorie. Omul obişnuit se bucură să aibă copilaşi. Omul obişnuit se bucură să realizeze, să lase ceva în urmă. Omul are datoria să lupte şi să muncească, pentru ca la sfârşit să nu spună: „Am trăit degeaba! Nu am făcut nimic în viaţă!” Acesta e examenul mare, la care va trebui să dăm fiecare răspuns: ce am făcut în viaţă? Iar dacă n-ai făcut nimic, atunci va fi o moarte foarte fioroasă. Dar dacă ţi-ai făcut datoria acolo unde ai fost – ca soţ, ca bărbat, ca tată, ca preot, ca profesor – vei avea o moarte deosebit de luminoasă şi fericită! Vei fi împăcat sufleteşte şi vei avea dreptul la viaţă veşnică.
Sfinţii călugări recomandă ucenicilor: „Gândiţi-vă mereu la moarte!” Eu însă îi învăţ pe ucenicii mei şi pe oamenii pe care îi am în grijă: să se gândească la viaţă. Viaţa trebuie să o avem în atenţia noastră şi atunci nu vom păcătui, nu vom greşi. Dar cel fel de viaţă? Viaţa veşnică. Când vom avea totdeauna în faţa noastră eternitatea, când vom avea în faţa noastră adevărul acesta pe care ni l-a spus Hristos: „Eu sunt caleaînvierea şi viaţa!”, atunci vom înţelege că moartea este o poartă, o uşă.

Învierea lui Alexandru
Am avut un tânăr de 22 de ani, student la medicină, care a avut probleme grave de sănătate şi a murit. Alexandru l-a chemat. După ce a murit, s-a întors din morţi. A înviat. Eram stareţ aici, la Rohia. Şi a trimis vorbă – el era din Târgu Lăpuş – să merg să-l vizitez imediat. M-am dus la el şi, când am ajuns, era pe pat, stând — nu era culcat. Şi zice:
- „Aţi venit, părinte stareţ?”
- „Am venit”’
- „V-am chemat, pentru că vreau să mă spovedesc şi să mă cuminec, şi apoi sa mă întorc înapoi la lumea pe care am văzut-o după ce am murit”.
Apoi mi-a povestit ce i s-a întîmplat.
„Atunci când am văzut că nu mă pot salva din moarte, am căzut într-o mare deznădejde şi revoltă împotriva lui Dumnezeu şi L-am înjurat pe Dumnezeu şi L-am blestemat pe Dumnezeu: „De ce-mi iei viaţa? De ce nu mă laşi să trăiesc?” Şi după clipa morţii au venit doi şi m-au luat şi m-au dus până la un orizont. De acolo, am văzut lumea aceasta care a rămas, iar în faţă am văzut cealaltă lume. Dar când a fost gata să mă trimită dincolo de orizont, am auzit o voce care a zis: «Nu-l putem primi la noi, pentru că ne-a blestemat şi s-a lepădat de noi. Dar nu-l putem arunca în iad, pentru că e tânăr şi e curat, fără păcat. Duceţi-l înapoi, să se spovedească şi să se împărtăşească, şi apoi va veni la noi!»”
Aşa mi-a spus acest tânăr, care terminase doi ani de medicină, deci nu era un om fără carte:
„Şi aşa m-am pomenit din nou aici, pe pat. Şi de aceea am trimis după dumneata să vii, să mă spovedesc, cum auzit porunca. Să mă spovedesc, să mă împărtăşesc, şi apoi mă voi întoarce înapoi la lumea pe care am văzut-o dincolo de orizont”.
Şi eu, ca oricare om, am încercat să-l mângâi:
„Lasă, Alexandru, o să te faci sănătos!”
Şi atunci, m-a refuzat şi a spus:
„Nu! Eu nu cer să mă fac sănătos! Nu aceasta o cer! Eu îţi cer dumitale, părinte stareţ, să vii să-mi faci înmormântarea. Şi am o rugăminte, pe care ţi-o fac” — mi-a spus Alexandru — „după ce o să-mi faci înmormântarea, întotdeauna să le spui oamenilor, în toată viaţa ta, şi mai ales la tineret. Întâi, să creadă în Dumnezeu. Doi, să creadă că are suflet nemuritor. Trei, să creadă în viaţa veşnică, în lumea cealaltă.”
Alexandru mi-a dat această poruncă si de atunci ascult de această poruncă. Şi, într-adevăr, eu am venit înapoi la mănăstire şi peste câteva zile, am fost chemat la înmormântarea lui Alexandru. Era la începutul lui martie... Dimineaţa. Peste noapte căzuse zăpadă şi tot oraşul Târgu Lăpuş era îmbrăcat în alb… Însă era un cer atit de senin şi de frumos! Şi erau toate şcolile, atunci, pe timpul regimului comunist, in urmă cu 25 de ani în urmă…, şcolile, colegii lui de la facultate, profesorii de la Facultatea de medicină din Cluj toţi au fost la înmormântarea lui Alexandru.
Acesta este un moment care justifică că noi nu trebuie să ne speriem de moarte. Nu trebuie să dorim moartea — pentru că acesta e un păcat, să doreşti moartea! Dar nici să nu preţuieşti viaţa, iar dacă Dumnezeu ţi-a rânduit ca să ai ani mulţi, ţi-a făcut acest dar – bătrâneţea, foloseşte-te de aceşti ani şi sfinţeşte-ţi sufletul şi curăţeşte-ţi sufletul şi pregăteştete apoi de moarte, să termini viaţa ca un sfânt, împăcat cu Dumnezeu, spovedit şi cuminecat. Atunci înseamnă că nu ai trăit degeaba.
Acest lucru încerc să îl vestesc eu de 70 de ani. Şi pe timpul regimului comunist am vorbit împotriva ateismului, aşa vorbesc şi acum împotriva nihilismului, împotriva nebuniei. Necredinţa, ateismul este semnul ignoranţei supreme. Şi cerul şi pământul se cutremură de individul care tăgăduieşte şi spune că nu este Dumnezeu. În cei 70 de ani de când slujesc ca preot am văzut neîncetat puterea lui Dumnezeu. Şi această putere sunt dator să o vestesc toată viaţa mea.

Din revista “Lumea monahilor”, nr. 51/septembrie 2011

sursa: www.razbointrucuvant.ro

Moment aniversar- site-ul nostru implineste astazi 1 an

2011-10-01T18:19:00.000+11:00

Cu multa bucurie constatam ca astazi, in ziua serbarii Acoperamantului Maicii Domnului, site-ul nostru implineste 1 an. Multumim tuturor acelora care au fost alaturi de noi in acest an, colaboratorilor si partenerilor care au ajutat prin promovarea noastra pe site-urile lor, avand in momentul de fata un numar de 65.000 de afisari.

Pentru noi este o onoare si o mare bucurie in acelasi timp faptul ca am reusit ca un numar semnificativ de icoane sa ajunga in casele crestinilor, precum si multe obiecte de sculptura. Troitele prezentate aici sunt raspandite prin toata tara, iar una dintre ele a ajuns chiar si in Gradina Maicii Domnului, la Sfantul Munte Athos, la Schitul Colciu din initiativa asociatiei Prezent!(acest lucru s-a realizat inaintea lansarii noastre pe internet).

Ne rugam in continuare ca Maica Domnului sa ne ocroteasca si sa ne ajute in ceea ce ne propunem sa realizam!

Doamne ajuta!