LUMINA FAPTELOR BUNE

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Mon, 27 May 2013 17:05:00 +0000

Paraclisul sf.Ioan Rusu !

Ioan Rusu - Sfant Cuvios !
Nou facator de minuni !

(27 mai)

De este preot, zice:
Binecuvantat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Iar de nu este preot, se zice:
Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi. Amin.

Apoi:
Sfinte Dumnezeule... Preasfanta Treime... Tatal nostru...
Doamne miluieste (de 12 ori) Slava... Si acum...

Veniti sa ne inchinam imparatului nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne inchinam si sa cadem ia Hristos, imparatul nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne inchinam si sa cadem la insusi Hristos, imparatul si Dumnezeul nostru.

Psalmul 142

Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea intru credinciosia Ta, auzi-ma intru dreptatea Ta. Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vii nu-i drept inaintea Ta. Vrajmasul prigoneste sufletul meu si viata mea o calca in picioare; facutu-m-a sa locuiesc in intuneric ca mortii cei din veacuri. Mahnit e duhul in mine si inima mea incremenita in launtrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mainilor Tale m-am gandit. intins-am catre Tine mainile mele, sufletul meu, ca un pamant in-setosat. Degrab auzi-ma, Doamne, ca a slabit duhul meu. Nu-ti intoarce fata Ta de la mine, ca sa nu ma aseman celor ce se pogoara in mormant. Fa sa aud dimineata mila Ta, ca la Tine mi-e nadejdea. Arata-mi calea pe care voi merge, ca la Tine am ridicat sufletul meu. Scapa-ma de vrajmasii mei, ca la Tine alerg, Doamne. Invata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu. Duhul Tau cel bun sa ma povatuiasca la pamantul dreptatii. Pentru numele Tau, Doamne, daruieste-mi viata. Intru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fa bunatate de starpeste pe vrajmasii mei si pierde pe toti cei ce necajesc sufletul meu, ca eu sunt robul Tau.

Slava... Si acum...
Aliluia, aliluia, aliluia, slava Tie, Dumnezeule! (de 3 ori)

Apoi: Dumnezeu este Domnul...
Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua, bine este cuvantat cel ce vine intru numele Domnului. (de trei ori)

Troparele - glas 4:

La Ioan noi credinciosii sa alergam, cei ce in suferinte si in necazuri ne aflam, si sa cadem strigand cu evlavie din adancul sufletului: Sfinte, ajuta-ne noua, celor ce ne rugam tie, alearga si ne izbaveste din aceasta nevoie. Nu trece, Sfinte, cu vederea, rugaciunea umila a celor ce alearga la acoperamantul tau. (de doua ori)

Slava... Si acum...

Nu vom tacea, Nascatoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale noi, nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi izbavit pe noi din atatea nevoi, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi?

Nu ne vom departa de la tine, Stapana, ca tu izbavesti pe robii tai pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, ca sa fii indreptatit intru cuvintele Tale si sa biruicsti cand vei judeca Tu. Ca iata, intru faradelegi m-am zamislit si intru pacate m-a nascut maica mea. Ca iata, adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale mi-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati, spala-ma-vei, si mai vartos decat zapada ma voi albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. intoarce fata Ta de catre pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinauntru ale mele. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau Cel Sfant nu-L lua de la mine. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pe cei faradelege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de varsarea de sange, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti dreptatea Ta. Ca de-ai fi voit jertfa, Ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa Iui Dumnezeu - duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei.

Canonul

Cantarea 1

glas 8 - Irmosul: "Apa trecandu-o ca pe uscat si din rautatea egiptenilor scapand israeliteanul, striga: Izbavitorului si Dumnezeului nostru sa-I cantam."

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Apasat de cumplite necazuri, catre tine imi arunc si trupul si sufletul, rugandu-ma tie, cuvioase Parinte, sa ma izbavesti din nevoi si suferinte.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Intr-una ma tulbura atacurile din partea trupului, fericite Ioane. Daruieste-mi liniste si pace, Parinte, cu mijlocirile tale cele placute lui Dumnezeu.

Slava...

Cetele cele viclene ale demonilor se lupta fara mila cu robul tau. Nimiceste taria acestora cu puterea Crucii si cu rugaciunile tale.

Si acum...

Fecioara, poarta a lui Dumnezeu, deschide-mi usa milostivirii, si din prag izbaveste-ma, cu indrazneala ta cea de maica, de pacatele cele aducatoare de moarte.

Cantarea 3

Irmosul: "Doamne, Cel ce ai facut cele de deasupra crugului ceresc si ai zidit Biserica, Tu pe mine ma intareste intru dragostea Ta; ca Tu esti marginea doririlor si credinciosilor intarire, Unule, Iubitorule de oameni.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Izbaveste-ma totdeauna de viclesugurile oamenilor ce ma necajesc si de amenintarile celor ce ma defaimeaza, risipind nebunia lor salbatica tu, preaslavite1 Parinte, sprijinitorul celor evlaviosi.

Slava...

Bineingrijind cu deplina intelepciune salasul sufletului si in chip osebit impodobindu-1, de Dumnezeu fericite, vadind harul Duhului, te-ai aratat plin de lumina, asemeni unui stalp de foc.

Si acum...

Cazand din curata feciorie, cu totul m-am pangarit de patima ratacirii mele, Preacurata. Ceea ce esti nascatoare a judecatorului oamenilor pacatosi, Fecioara, izbaveste-ma pe mine de toata osanda.

Izbaveste din nevoi pe robii tai, Purtatorule de Dumnezeu, pe cei ce cu credinta curata la tine alearga, ca la un grabnic ajutator in nevoi.

Cauta cu milostivire, cu totul laudata, Nascatoare de Dumnezeu, Ia necazul cel cumplit al trupului meu si vindeca durerea sufletului meu.

Apoi preotul zice ectenia, pomenind pe cei pentru care se face paraclisul; ecfonisul: "Ca milostiv si iubitor de oameni...", dupa care se canta

Sedealna - glas 2: Podobie: Cele de sus cautand...

Aparator fierbinte si turn nebiruit te-ai aratat, preaintelepte, celor ce cu credinta si cucernicie iti striga tie: Sfinte Ioane, de Dumnezeu purtatorule, alearga si ne izbaveste pe noi din primejdii, tu cel ce vesnic stai in fata Sfintei Treimi.

Cantarea 4

Irmosul: "Am auzit, Doamne, taina randuielii Tale, am inteles lucrurile Tale si am preaslavit Dumnezeirea Ta."

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cei ce alergam la cinstita biserica ta, darurile tamaduirilor cu bucurie le primim si pe tine te slavim, iacatorule de minuni.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Multimile binecredinciosilor crestini de pretutindeni pe tine te cunosc ca aparator al lor si toti te lauda ca pe un ocrotitor.

Slava...

Cu barbatie strabatand norul vietuirii celei trupesti prin faptuire, launtric te-ai preschimbat, prealaudate, prin lumina cea dumnezeiasca.

Si acum...

Salas te-ai facut, preacurata, Dumnezeului tuturor, ca ceea ce esti de-a pururi fecioara, si pe mine ma arata locas al cerestilor virtuti prin harul tau dumnezeiesc

Cantarea 5

Irmosul: "Lumineaza-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale si cu bratul Tau cel inalt; pacea Ta da-ne-o noua, Iubitorule de oameni."

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pazeste-ne pe noi prin mijlocirile tale, fericite, si cu bratul tau cel puternic doboara demonii cei amarnici, preaminunate.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Daruieste-ne noua, celor ce ne rugam tie, sanatate sufletului si trupului totdeauna, preafericite Parinte.

Slava...

Tamaduieste, minunate Parinte, poporul ce alearga la tine, de ciuma si de febra, si ne izbaveste pe noi de durerile de tot felul.

Si acum...

De tine se bucura, Nascatoare de Dumnezeu, toata zidirea, si cetele ingerilor si toate glasurile oamenilor te slavesc

Cantarea 6

Irmosul: "Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul si Lui voi spune scarbele mele, caci s-a umplut sufletul meu de rautati si viata mea s-a apropiat de iad, si ca lona ma rog: Dumnezeule, din stricaciune scoate-ma."

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pe tine, Sfinte Ioane, te cunosc comoara de minuni si izvor de binefaceri, tamaduitor al patimilor si alun-gator al puterii demonilor. Pe tine te rog acum, cel ce esti plin de har, sa ma izbavesti de stricaciunea celor rele.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ocrotitor al celor saraci te propovaduim pe tine si aparator al intregii Capadocii, cel ce imprastii multimea ispitelor si alungi stricaciunile celor necuviosi. Tie ne rugam, izbaveste acum din necazuri pe toti cei binecredinciosi.

Slava...

Pe tine, preafericite, te avem liman in primejdii, in tristete aparator si desavarsita izbavire din necazuri, rau nesecat, fantana de binefaceri si vesnic izvor de tamaduiri.

Si acum...

O, Stapana, intru dragostea cea mijlocitoare catre Fiul tau, arata-i Aceluia, Fecioara, crucea si sulita si buretele si trestia, ca sa binevoiasca intru noi, cei ce mult pacatuim. Izbaveste din nevoi, purtatorule de nevointe, pe cei ce cu credinta curata la tine alearga, ca la un grabnic ajutator in nevoi.

Preacurata, ceea ce, in zilele cele mai de pe urma, in chip de negrait prin cuvant ai nascut pe Cuvantul, roaga-te, ca una ce ai indraznire de maica.

Apoi preotul zice ectenia mica cu ecfonisul: "Ca tu esti imparatul pacii..."

Condacul - glas 2:

Ceea ce esti crestinilor ocrotitoare neinfruntata si mijlocitoare staruitoare catre Facatorul, nu trece cu vederea glasurile cele de rugaciune ale pacatosilor, ci sarguieste, ca o buna, spre ajutorul nostru, care cu credinta strigam catre tine: Grabeste spre rugaciune si te nevoieste spre imblanzire, aparand pururea, Nascatoare de Dumnezeu, pe cei ce te cinstesc pe tine.

Prochimen - glas 4:

Cinstita este inaintea Domnului, moartea cuviosului Lui.
Stih: Ce voi rasplati Domnului pentru toate cate mi-a dat mie?

Evanghelia de la Luca (cap.6,17-23):

"Si coborand Iisus impreuna cu ei, a stat la loc ses, El si multime multa de ucenici ai Sai si multime mare de popor din toata Iudeea, din Ierusalim si de pe tarmul Tirului si al Sidonului, care venisera ca sa-L asculte si sa se vindece de bolile lor. Si cei chinuiti de duhuri necurate se vindecau. Si toata multimea cauta sa se atinga de El ca putere iesea din El si-i vindeca pe toti. Si El, ridican-du-si ochii spre ucenicii Sai, zicea: "Fericiti voi cei saraci, ca a voastra este imparatia lui Dumnezeu. Fericiti voi cei ce flamanziti acum, ca va veti satura. Fericiti cei ce plangeti acum, ca veti rade. Fericiti veti fi cand oamenii va vor uri pe voi si va vor prigoni dintre ei, si va vor batjocori si vor lepada numele voastre ca rau din pricina Fiului Omului. Bucurati-va in ziua aceea si va veseliti, ca, iata, plata voastra multa este in cer."

Slava... glas 2:
Pentru rugaciunile Cuviosului Tau, Milostive, cura-teste multimea pacatelor noastre.

Si acum...
Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea pacatelor noastre.

Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale, curateste toate faradelegile noastre.

Stihira - glas 6:

Nu ma lipsi pe mine de calda ta aparare, Sfinte Ioane, ci te rog - zdrobeste cu puterea ta indraznelile cele neputincioase si neasteptatele sagetari ale diavolilor. Izbaveste-ma de boli, de ispite si de necazuri, si ne mantuieste pe toti de atacurile demonilor, ca sa te slavesc si sa te laud din suflet, sa ma inchin si sa preamaresc, Sfinte, lucrarile tale cele bineplacute lui Dumnezeu.

Preotul: "Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau..."
"Doamne, miluieste" (de 12 ori)
Dupa care ecfonisul: "Cu mila si cu indurarile...".

Cantarea 7

Irmosul: "Tinerii cei ce au mers din Iudeea in Babilon oare-cand, cu credinta Treimii vapaia cuptorului au calcat-o cantand: Dumnezeul parintilor nostri, bine esti cuvantat."

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfinte Ioane, cel ce esti plin de intelepciunea lui Dumnezeu, arata pline de fericire si de toata bucuria sufletele celor ce te lauda pe tine si invata-i sa strige totdeauna: Dumnezeul Parintilor nostri, bine esti cuvantat.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Stralucitor facandu-te prin patimirea ta, prin cinstitele tale moaste lumineaza-ma pe mine, cel intunecat de pacate si primitor de patimi, si ne invredniceste pe toti de strigarea: Dumnezeul Parintilor nostri, bine esti cuvantat.

Slava...

De ispite si de primejdii, de nevoi si de necazuri, precum si de vatamarea diavolilor izbaveste pe cei ce indraznesc sa alerge la Tine, si striga cu credinta: Dumnezeul Parintilor nostri, bine esti cuvantat.

Si acum...

Facatorul oamenilor, in pantecele tau salasluindu-se, ceea ce esti plina de har, pe tine te-a dat aparatoare tuturor celor clatinati de furtuni, invrednicindu-i de strigarea: Dumnezeul Parintilor nostri, bine esti cuvantat.

Cantarea 8

Irmosul: "Pe imparatul ceresc, pe Care il lauda ostile ingeresti, laudati-L si-L preainaltati intru toti vecii."

Stih: Sa laudam, bine sa cuvantam si sa ne inchinam Domnului, cantandu-I si preainaltandu-L pe Dansul intru toti vecii.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Celor ce strabat valurile vietii intinde-le mana de ajutor, preafericite, ca sa-L cantam si sa-L preainaltam pe Hristos intru toti vecii.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Umple de miresme dumnezeiesti pe cei ce ating sfintele tale moaste si-L lauda pe Domnul intru toti vecii.

Binecuvantam pe Tatal si pe Fiul si pe Siantul Duh, Domnul!

Primeste, Purtatorule de Dumnezeu, pe cei ce se roaga si cer har, pe cei ce-L slavesc pe Dumnezeu intru toti vecii.

Si acum...

Curata, Fecioara, inima mea de necuratie, cu apellf pocaintei, ca sa te slavesc intru toti vecii.

Cantarea 9

Irmosul: "Cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu te marturisim pe tine, Fecioara curata, noi cei izbaviti prin tine, slavindu-te cu cetele cele fara de trup."

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Stea calauzitoare, lumina stralucindu-ne noua te marturisim pe tine, Sfinte Ioane, noi cei binecinstitori, cei ce cu dreapta credinta ne inchinam lui Hristos.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Purtatorule de Dumnezeu, celor clatinati de tulburarea multor rele ajuta-le cu rugaciunile tale, nimicind sagetarile celui potrivnic.

Slava...

Primeste rugaciunea mea, a smeritului, si ma izbaveste, purtatorule de Dumnezeu, de apasarea rautatilor si de pacate.

Si acum...

Nascatoare de Dumnezeu, neamurile te cunosc pe tine nadejde de mantuire celor cazuti si intr-un glas te fericesc pe tine in veci.

Apoi: Cuvine-se cu adevarat...

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si preanevinovata si maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.

In timp ce preotul cadeste sfantul altar si biserica se canta aceste tropare, glas 8:

De cursele chinuitorilor vazuti si nevazuti izbaveste-i pe cei ce, fierbinte rugandu-se, alearga la a ta aparare.

Sagetile arzatoare ale ucigatorului celui urator de oameni indeparteaza-le de noi, Parinte, cu rugaciunile tale fierbinti catre Sfanta Treime, ca izbavindu-ne de acestea, pe tine sa te marim.

Pe steaua cea stralucitoare din Procopion, cea in chip cugetator luminatoare, lauda sfintilor si slava capadocienilor, pe dumnezeiescul Ioan cu cantari sa il cinstim.

Cere de la Dumnezeu pace, liniste sufletelor, pana la sfarsit rabdare si mantuire sufletelor pentru noi, cei ce ne rugam tie si laudam cele minunate ale tale.

Toate ostile ingeresti, inaintemergatorule al Domnului, cei doisprezece apostoli si toti sfintii, impreuna cu

Nascatoarea de Dumnezeu, faceti rugaciuni ca sa ne mantuim noi toti.

Apoi: rugaciunile incepatoare.
Sfinte Dumnezeule..., Preasfanta Treime..., Tatal nostru..., dupa care:

Troparul Sfantului Ioan - glas 4:

Cel ce te-a chemat pe tine de pe pamant la lumea cea cereasca tine si dupa moarte, neschimbat, trupul tau, Sfinte. Caci tu in Asia ai fost dus prizonier si acolo te-ai unit cu Hristos, Ioane. Deci pe Acela roaga-L sa mantuiasca sufletele noastre.

Apoi troparele acestea, glas 2:

Veniti, credinciosilor, sa ne inchinam cu evlavie si simtire, imbratisand preacinstitele si scumpele moaste ale lui Ioan, de Dumnezeu cugetatorul, sa ne curatim buzele, privirile si chipurile, si sa cerem ca si pe noi sa ne invredniceasca de un sfarsit mantuitor si dumnezeiesc, prin rugaciunile sale catre Domnul.

Sus sfantul tau suflet se bucura si se desfateaza, fericite, de corurile ingerilor si de cetele nevoitorilor, de multimile sfintilor, de corurile profetilor si de cetele cele dumnezeiesti ale ierarhilor; iar jos preacinstitul tau trup, dupa cum se cuvine, prin laude si cantari intru cinste este slavit.

Apoi preotul zice ectenia si face apolisul.

Cantam troparele Nascatoarei de Dumnezeu:

Stapana, primeste rugaciunile robilor tai si ne izbaveste pe noi de toata nevoia si necazul.

Toata nadejdea noastra spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, pazeste-ne pe noi sub sfant acoperamantul tau. Apoi

Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi. Amin!

Scris de Monahul Daniil din Sfantul Munte al Athosului !

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Mon, 27 May 2013 17:00:00 +0000

Sfantul Ioan Rusul- 27 MAI
Din viata si minunile sale !

Cea mai probabila data a nasterii Sfantului Ioan Rusul este anul 1690. Si aceasta pentru ca, la razboaiele care au inceput la 1711 si s-au terminat in 1718, a fost soldat in Armata Tarista a lui Petru cel Mare al Rusiei.

Oastea otomana neinvinsa, trecand din victorie in victorie, raspandise frica in toate neamurile. Sf. Ioan Rusul, alaptat cu izvorul Ortodoxiei de catre parintii sai crestini, lupta acum sa-si apere tara - Rusia, fiind profund zguduit de oroarea razboiului - miile de tineri, femei, copii, batrani, care raman morti acolo pe unde trece vijelia, nebunia vrajmasilor iubitori de razboi.

PRIZONIER DE RAZBOI

In luptele pentru dezrobirea Azofului este facut prizonier impreuna cu mii de alti compatrioti si dus la Constantinopol, iar de aici in tinutul Procopie, aproape de Cezareea Palestinei, in Asia Mica, si este dat in stapanirea unui Aga (ofiter superior) turc, care conducea o tabara militara de ieniceri.

ESTE SILIT A SE LEPADA DE HRISTOS

Osandit sufleteste la dispret, pentru ura turcilor, el nu este decat un "ghiaur", un "necredincios" vrednic de aspre chinuri: il bat cu bete groase de lemn, il lovesc cu picioarele, il scuipa, ii ard parul si pielea capului, il arunca in gunoiul grajdului si il obliga sa traiasca cu animalele.

Suporta toate chinurile cu o staruinta si o barbatie vrednica de mirare. Straluceste astfel pretiosul sau caracter crestin, lumineaza asemenea soarelui frumusetea cea dinlauntru a celui ce din copilarie s-a predat lui Hristos. La loviturile cu bete, la ocarile si la loviturile cu picioarele ale turcilor, raspunde cu cuvintele Sfantului Apostol Pavel: "Cine poate sa ma desparta de dragostea Hristosului meu? Tristetea sau stramtoarea, prigoana, goliciunea sau robia? Am convingere, credinta si dragoste catre Domnul meu Iisus Hristos, unul nascut Fiu al lui Dumnezeu si nimic nu ma va desparti de dragostea Lui. Ca rob ascult poruncile Tale, in treburile slugarniciei" - spune Sfantul ofiterului care il silea sa se lepede de Hristos. "Insa in credinta mea in Mantuitorul Hristos, nu-mi esti stapan".

"Imi amintesc coroana de spini, scuiparile, loviturile, palmuirile si moartea pe cruce si sunt bucuros sa primesc si eu cele mai mari si cumplite chinuri; de al meu Iisus Hristos insa nu ma lepad."

Astfel, Sf. Ioan primeste asprele conditii ale vietii martirice, torturile, sederea impreuna cu animalele in staulul care ii amintea de staulul Betleemului, nevointele, posturile, privegherile, rugaciunile fara de numar, incat a imblanzit salbaticia turcilor care, uimiti, il numesc "Sfant".

Prin ingerul Domnului a trimis mancare intr-o farfurie de arama din Procopie, din Asia Mica, la stapanul taberei, Aga, care in acea vreme se afla la Mecca, in Arabia, iar acesta a mancat-o acolo calda. Intorcandu-se dupa 3 luni, acesta a aratat celorlalti ofiteri farfuria cu insemnele taberei pe ea.

Aceasta minune facuta de sfantul cu ingaduinta Domnului a oprit ura si neinduplecata manie a chinuitorilor sai. Stralucirea Sa sufleteasca si morala a potolit in cele din urma cruzimea turcilor.

SFARSITUL

Un reazim avea sfantul la toate luptele si o mangaiere in aspra viata a torturilor. Se retragea la rugaciuni, inghenuncheri, privegheri si se impartasea pe ascuns, fata de turci, cu Preacuratele Taine ale Domnului. Sfanta impartasanie din fiecare sambata era marea lui odihna. Stiind ca i s-a apropiat sfarsitul acestei vieti trecatoare, la 27 mai 1730 l-a instiintat pe preotul care avea grija de el, iar acesta i-a adus Sfanta Impartasanie inlauntrul unui mar pe care il scobise. S-a impartasit acolo in grajd pentru ultima data. Robia lui trecatoare si cumplita patimire au luat sfarsit. Sfantul Ioan a trecut catre vesnica bucurie si fericire de indata ce a primit Preacuratele Taine.

INMORMANTAREA

Preotii si crestinii mai de vaza din Procopie au luat trupul sfantului cu invoirea turcilor. Cu emotie si cu lacrimi de adanca cucernicie si evlavie, cel pana mai ieri rob si sclav este ingropat de crestini, turci, armeni asemeni unui stapan. Au ridicat pe umeri acel mult trudit trup si cu lumanari si tamaieri, cu atentie si evlavie l-au dus in cimitirul crestin, la mormantul pregatit, intorcand astfel trupul pamantului mama.

VEDENIA DUMNEZEIASCA

Batranul preot care in fiecare sambata ii asculta suferinta si torturile si care il impartasea cu Sfintele Taine, a vazut in vis pe Sfantul Ioan in noiembrie 1733. Acesta i-a spus ca trupul sau a ramas, cu harul lui Dumnezeu, intact, intreg, neputrezit asa precum il ingropasera; sa-l scoata si sa il aiba ca binecuvantare vesnica a lui Dumnezeu. Dupa sovaielile preotului, din ingaduinta lui Dumnezeu, o lumina cereasca a stralucit deasupra mormantului, asemeni unui stalp de foc. Crestinii au deschis mormantul si o, minune! Trupul sfantului se gasea intact, neputrezit, inmiresmat cu acel parfum dumenzeiesc pe care continua sa-l aiba pana astazi. Cu mare bucurie sufleteasca si evlavie l-au ridicat, au luat in bratele lor acest dar dumnezeiesc - sfintele moaste si l-au dus in biserica unde obisnuia sa privegheze sfantul.

OSAMA PASA ARDE SFINTELE MOASTE

Intr-o infruntare dintre Sultan si Ibrahim al Egiptului, Osama Pasa, trecand prin Procopie - ca trimis al sultanului, arde sfintele moaste, vrand a se razbuna pe crestini. Vazand insa Sfantul trup miscandu-se in mijlocul focului, turcii s-au ingrozit si au fugit, parasind acest lucru nelegiuit pe care il faceau. Dupa plecarea turcilor, in cealalta zi, crestinii au imprastiat carbunii si cenusa si au gasit trupul sfant intreg. Nu patise nimic, era tot mladios si inmiresmat ca si mai inainte. I-a ramas numai o negreala de la jar si de la fum, negreala care o pastreaza pana astazi.

* * *

Un baston!

Cel ce merge in biserica ce adaposteste moastele Sfantului Ioan Rusul vede acolo un dar simplu si saracacios: un baston! Este agatat la locul de inchinaciune din fata raclei Sfantului. Bastonul este al batranei Maria Siaca din Frenaro (Cipru), care timp de 18 ani a avut de suportat o boala asa de grava la coloana, incat era nevoita sa umble cu fata foarte apropiata de pamant.

La 11 august 1978 aproape o suta de locuitori din Cipru organizeaza un pelerinaj la Sfantul Ioan Rusul si este adusa Maria Siaca de catre rudele ei. Aici, la racla sfantului, este ridicata de ceilalti pe brate pentru a se putea inchina sfintelor moaste. Indurerata, batrana priveste fericitul trup al sfintului si plange, cerand putin ajutor dumnezeiesc mult chinuitelor ei batraneti. I-a vazut Sfantul durerea, i-a vazut maretia sufletelui, i-a vazut si credinta.

In fata ochilor tuturor, ceva asemeni unei maini nevazute a apucat-o cu putere de umeri si, incet a inceput sa-i indrepte trupul. Ii trosneste mijlocul si iata! - batrana sta acum dreapta! Consatenii ei plang. Se trag clopotele bisericii. Se face o rugaciune de multumire de catre toti cipriotii, care nu-si mai pot stapani lacrimile. Numai cel ce s-a intamplat sa fie acolo in ceasul in care s-a petrecut minunea poate intelege cu adevarat aceste clipe.

La sfarsit se aude glasul batranei: "Feciorul meu, Sfantul meu, nu am ce sa-ti dau, sunt saraca. Iti las bastonul meu, ca nu-mi mai trebuie pan' la moarte!"

In Cipru ziarele au zis: "Maria Siaca, dupa pelerinajul facut in Grecia la Sfantul Ioan Rusul poate sa-si priveasca acum consatenii in fata, pentru ca aproape 20 de ani era garbovita si nu vedea decat pamantul. Prin minunea Sfantului insa s-a indreptat, iar acum este cu desavarsire bine!"

Apoi Moise a pus toiegele inaintea Domnului, in cortul marturiei. (Numerii 17,7)

Minune intamplata unui om de stiinta

Povesteste domnul doctor Matzuros din orasul Limni (de pe aceeasi insula pe care se afla si biserica cu sfintele moaste ale Sfintului Ioan) catre I.P.S. Hrisostom, mitropolitul Halkidei.

"Prea Sfintite, nu sunt un habotnic, un nestiutor de carte; sunt medic, iar mai inainte eram ateu. M-am imbolnavit. Analize, examinatii, iese diagnosticul: cancer la intestinul gros. Confratii doctori imi spun adevarul: am cancer in forma avansata (metastaza), intr-un loc care aproape sigur conduce la moarte.

Ma gaseam in cladirea fundatiei "Pantocrator" din Atena, unde sint ingrijiti bolnavii de cancer. Dupa instiintarea pe care am primit-o despre boala mea, pe cind ma gaseam singur, intins pe pat, mi-am venit in sine si mi-am intors mintea, sufletul si inima catre Dumnezeu, in care nu credeam. M-am ridicat pe marginea patului, cu picioarele pe podea; vorbeam singur, ma rugam lui Dumnezeu, ii ceream sa ia aminte la mine: "Dumnezeul meu, am spus, nu credeam in Tine, spuneam ca totul este un basm. Omul si stiinta imi spuneam ca sint totul. Primeste pocainta mea si, daca ma consideri vrednic, vindeca-mi boala prin sfintul al carui trup intreg il avem aici, aproape de noi." Cineva bate la usa. Il poftesc sa intre. Usa se deschide si intra un medic tinar, frumos, binevoitor.
- Ce faci ,doctore, m-a intrebat, cum iti merge?
- Ce sa fac, frate, sa spun adevarul - mor.
- Nu, doctore, nu mori. O sa iau eu tot ce ai rau inauntru.
- Cine esti tu tinere? Mie mi-a albit parul in aceasta stiinta si cunosc ce am.
- Sint acela pe care l-ai cerut mai inainte. La revedere, doctore!

Am iesit imediat pe hol si am intrebat daca a vazut cineva pe acel doctor tinar. Ceilalti medici mi-au spus: "Confrate draga, din necazul pe care il ai, intr-o clipa ai vazut acel vis". Insa nu, eram sigur ca dupa rugaciune il vazusem pe Sfintul. Vazind ca nu glumesc si ca insist, mi s-au facut iarasi analizele si examinari. La urmatoarele analize cancerul disparuse. Citi si citi n-au vazut apoi cele doua plicuri cu analizele: cele cu cancer si, dupa intimplarea istorisita mai sus,fara cancer!

" Prea Sfintite, nu sint habotnic... Am vazut pe Sfintul... M-a vindecat..."

10 aprilie 1964

"Dumnezeu insusi a dat oamenilor stiinta vindecarii, ca sa se mareasca intru leacurile Sale cele minunate... In boala ta nu fi nebagator de seama, ci te roaga Domnului si El te va tamadui." (Intelepciunea lui Iisus Sirah 38,6-9)

Ca in cartea de religie

Intr-unul din cele doua spitale pentru copii din Atena, o mama sta zi si noapte la capatiiul copilului sau pe care l-au adus urgent din Patra deoarece afectiunea cronica a acestuia - paralizia membrelor inferioare - s-a agravat in ultimele zile. La spital insa, de ani de zile se aplica permanent tratamentul cunoscut (lipseste calciul din organismul copilului)...

Intr-o dupa-amiaza, cind soarele era aproape de apus si foarte putine raze mai luminau salonul spitalului, mama si-a amintit cum mergea la o bisericuta a Maicii Domnului, pe o inaltime afara din Patra, si se ruga aprinzind candelele, citeodata cu sotul, citeodata cu copiii... Mintea ei zboara la bisericuta si se roaga: "Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu, Maica dulce care si tu ai suferit, ajuta-mi copilul. Trimite un sfint, vezi-l pe sarmanul meu cum se chinuieste, neputind sta pe picioarele lui. Ajuta-l Preasfinta, pe copilasul meu chinuit".
- Mama, ce spui, cu cine vorbesti?
- Gheorghita, copilul mamei, iti amintesti cum citeai la religie ca Domnul nostru cind traia acolo, in Palestina, deschidea ochii orbilor, ridica pe cei paralizati si-i facea sa mearga, invia morti? Spune-i Gheorghita, ca pe tine te asculta, ca tu esti copil bun, spune-i lui Hristos sa te faca bine.

Copilul suferind se uita cu privirea lui nevinovata la mama, la soarele care apune; priveste sus si privirea i se pierde catre ceruri. Noaptea urmatoare Gheorghita a vazut in vis un cavaler frumos, calare pe o mindrete de cal. S-a oprit in fata lui si i-a spus:
- Ridica-te, fa un salt si urca pe calul meu!
- Dar eu sint paralizat, nu ma pot ridica si nu ma pot tine drept pe picioarele mele.
- Da-mi mina, Gheorghita, urca pe calul meu. Eu sint Sfintul Ioan din Rusia. M-a trimis Domnul sa-ti aduc harul Sau si puterea Lui sa te vindeci.

Pe jumatate adormit, copilul se chinuie sa se ridice in picioare. Se trezeste mama si-l prinde in brate ca sa nu cada de pe pat.
- Mama, tine-ma, Sfintul Ioan din Rusia mi-a spus sa ma ridic.
Dimineata, asistenta care fusese de serviciu in acea noapte ii spune profesorului doctor ca acel copil paralizat din Patra, acum paseste. Doctorul vine, il examineaza: loveste cu ciocanelul genunchii copilului, ii inteapa picioarele cu acul si organismul reactioneaza exact.
Copilul era vindecat.
"Mergeti, le-a spus profesorul, si Dumnezeu sa fie cu voi".

Lasati copiii si nu-i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este imparatia cerurilor... De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor. (Matei 19,14;18,3)

"Sfinte Ioane, ma urasti?"

Au trecut 8 ani de la ziua nuntii lor. In zadar au asteptat insa domnul Ghiorgos K. si sotia sa sa le vina pe lume un copil. Inima lor este arsa de o tristete adinca si de nevindecat. Ce jalnica este viata pentru o femeie care nu are copii, care nu este mama! Sotul, intristat si el, incearca sa-i dea curaj: "Ai rabdare, ii spune, asta-i voia Domnului; cu lacrimi si suparare nu poti sa schimbi nimic. Scopul nuntii nu este numai dobindirea copiilor, ci si cresterea noastra duhovniceasca, unirea aici si in vesnicie cu Dumnezeu ".

Doamna Arhondula staruia insa sa se roage, sa se roage din toata puterea sufletului ei. De mica, mama o invatase sa se roage totdeauna pentru ca, spunea, adevaratii oameni se roaga din toata inima si rugaciunea ii inarmeaza cu rabdare si perseverenta in luptele grele ale vietii. Mersese de multe ori cu familia si la biserica Sfintului Ioan. Dupa casatorie se ruga adesea:

"Mare Sfinte Ioane, te rog, te implor, mijloceste catre Domnul nostru si roaga-L sa ma invredniceasca sa devin si eu mama. Oamenii si stiinta lor mi-au spus ca eu nu voi fi niciodata mama. Bratele mele vor ramine goale, casa intunecoasa, inima mea indurerata. Eu, Sfinte Ioane, voi astepta raspunsul din Ceruri, sa-mi daruiasca Dumnezeu un copilas, sa-mi umple casa, inima si viata intreaga de bucurie. O sa astept, Mare Sfinte Ioane..."

Iarna lui 1979. Posomorita, doamna Arhondula incearca sa-si adune gindurile si sa se roage. Nu poate insa, este istovita si simte ceva urit inauntrul ei. Ar vrea sa plinga, sa strige, sa ameninte. Se intoarce, vede pe perete icoana Sfintului Ioan si izbucneste in lacrimi: "Ce ti-am facut eu, Sfinte Ioane, de ce ma urasti? De ce Dumnezeu nu vrea sa-mi dea aceasta bucurie? Sfinte Ioane, ma urasti?"

Noaptea urmatoare se aud pasi urcind scarile ce duc catre casa lor si cineva bate la usa. S-au trezit amindoi, si ea si sotul. A iesit doamna sa deschida. In intunericul de afara vede o lumina avind chipul Sfintului Ioan:

"Arhondula, ce rugaciune a fost aceea pe care ai facut-o aseara? Sfintii nu urasc pe nimeni. Nu este insa voia lui Dumnezeu sa dobindesti acum copii. Vor mai trece doi ani si va veni si aceasta bucurie".

A disparut lumina, s-a stins si ecoul glasului Sfintului. Au trecut cei doi ani, apoi a venit si bucuria de la Dumnezeu: primul, al doilea si al treilea copil. Glasurile lor duioase au umplut de fericire casa si inimile parintilor.

"Strigat-au dreptii si Domnul i-a auzit, si din toate necazurile lor i-a izbavit." (Psalmul 33,16)

"Asa sunt uitati prietenii?"

De fiecare data cind imi amintesc sau aud aceste cuvinte, povesteste preotul bisericii, ma cuprinde veselia si rid impreuna cu batrinul pensionar Nicolae, fost muncitor la o fabrica din zona Pireului. Mos Nicolae (purtind de mai bine de 20 de ani niste ochelari cu lentile groase si vechi, aproape fara nici un fir de par in cap), in discutiile lui, in rugaciunile lui, il numeste pe Sfintul Ioan prieten si intr-adevar il are ca pe un prieten. Este asa de copilareasca simplitatea si naivitatea lui!

"Am venit si anul asta, parinte, am venit sa-l salut pe Prietenul meu. De ani de zile sintem prieteni! Si cum sa nu fie asa, daca imi implineste imediat tot ceea ce ii cer?"

Intr-un an batrinul Nicolae a venit suparat, cu o adinca mihnire in suflet. A intrat in biserica, nu ne-a salutat ci s-a dus direct la racla cu sfintele moaste. Cind si-a terminat de spus "of"-ul catre Sfintul a venit si mi-a zis: "Ce vreti, azi am mare suparare, adica ce zic eu astazi, ca o am de ieri dimineata. Ieri, pe la ora 10, am cumparat
o bucata de ficat de miel si i-am spus nevestei sa-l puna la tigaie, iar eu am alergat la bacanie sa cumpar putin vin. La semafor, unde m-am oprit si asteptam sa se faca verde, am auzit in spatele meu un glas:
- Asa sint uitati prietenii?
Eram singur. Ma uit in spate - nimeni. Sus la balcoane - nimeni; glasul insa il auzisem foarte aproape de mine. S-a aprins lumina verde, am traversat, am intrat in bacanie; aici se auzeau niste cintari bisericesti minunate.
- Frumoasa caseta cu cintari - ii zic vinzatorului.
- Nu-i caseta mos Nicolae, se transmite Sfinta Liturghie la radio. Astazi este sarbatoarea Sfintului Ioan Rusul, in Evvia, slujesc acolo 6 arhierei, dupa cum a spus prezentatorul.
N-am mai cumparat nimic. Am iesit, am traversat pe rosu. Si acum am in urechi claxoanele, frinele, strigatele soferilor. Am ridicat amindoua miinile in sus si le-am facut semn sa opreasca toti, sa pot traversa.
Ce sa fac? N-am mincat de ieri nimic, nici nu vreau sa maninc. Putin lucru este sa-ti spuna un sfint ca l-ai uitat?
Pot sa-i mai zic acuma prieten?

Da, mos Nicolae, i-ai fost si ii vei fi prieten. Macar sa ajungem si noi la simplitatea si la curatia inimii tale.

11 aprilie 1985

" Voi sinteti prietenii Mei, daca faceti ceea ce va poruncesc. De acum nu va mai zic slugi, ...ci v-am numit pe voi prieteni, pentru ca toate cite am auzit de la Tatal Meu vi le-am facut cunoscute." (Ioan 15,14-15)

"Ioan Rusul"

Aproape 2 ore se rugase plingind dl. Constantin Polihronie, mare functionar de stat, in fata raclei cu moastele Sfintului. Era imbracat numai in pijama si un taxi il astepta la poarta bisericii.

Cind a terminat, a pornit incet spre iesire, tirindu-si pantofii pe podea. L-am oprit putin, povesteste preotul bisericii, sa-l intreb, daca vrea sa ne spuna, de ce a plins atita, de ce venise asa imbracat la biserica si daca nu cumva dorea o camera sa se odihneasca putin.

- Nu, parinte, m-a odihnit pentru multi ani Sfintul, acest mare si facator de minuni doctor caruia ii slujiti. Astazi de dimineata a venit la spital sotia mea sa ma vada. De mai bine de 10 ani nu mai stateam drept, asa cum sint acum. Din cauza unei afectiuni cronice a sistemului nervos si a unei boli prin care am trecut, mi-am subrezit atit de mult sanatatea incit am fost nevoit sa ies la pensie inainte de termen si sa ma internez in spital. La 2 ani dupa aceasta aveam picioarele paralizate mai mult de 80%. Paralizia, starea sufleteasca rea, deznadejdea ma dusesera aproape de moarte.
Astazi, asadar, cind a venit sotia la spital sa ma vada, m-a gasit dormind si nu m-a trezit, ci s-a asezat pe un scaun alaturi de patul meu. Pentru citeva clipe a prins-o somnul. Vede in vis cum in salonul vecin se facea vizita doctorilor. In mijlocul lor a zarit pe unul tinar, strain. Sotia mea s-a apropiat de el si i-a zis:
- Doctore, sinteti strain? Va vad pentru prima data la spital. Va rog, in salonul de alaturi zace sotul meu, paralizat de 10 ani. Doctorii mi-au spus adevarul: o sa- mi pierd tovarasul de viata, o sa-mi pierd singurul sprijin. Sotul meu o sa moara.
- Mergeti doamna, asteptati, il voi vedea si pe sotul dumneavoastra.
- Da, doctore, astept; spuneti-mi daca vreti numele dumneavoastra.
- Ioan Rusul, i-a raspuns.
S-a trezit si a sarit de pe scaun! Ma vede cum incerc singur sa ma ridic, sprijinit pe coate.
- Ajuta-ma, ii zic, cineva ma tine de subsuori si ma ridica, ajuta-ma si tu.
M-am ridicat in picioare, pe podea. Plinsul sotiei a facut sa se adune in jurul nostru doctorii si asistentele medicale. Doctorul responsabil al sectiei, un crestin cu adevarat credincios, a fost profund miscat cind a auzit de la sotia mea cele petrecute si mi-a spus:
- Domnule Polihronie, nu cereti sa va schimbati pijamaua, luati un taxi si mergeti la biserica vindecatorului dumneavoastra, la sfintul Ioan, in Evvia, unde se afla sfintele moaste intregi. Mergeti, multumiti-i din suflet si veniti apoi sa va facem externarea care de aceasta data - lucru rar, desigur - este semnata nu de un doctor ci de un sfint. Cred tot ceea ce spun si ca crestin si ca medic. Deasupra stiintei noastre este atotputernicia lui Dumnezeu si a Sfintilor Sai...
Acestea mi-a spus, parinte. Acestea le vedeti. Dati-mi si sfintia voastra binecuvintare.

Acestea le-a spus, acestea le-am vazut la acest om binecuvintat care, cu ochii plini de lacrimi nu stia cum sa-i mai multumeasca Sfintului.

22 februarie 1984

* * *

Dupa multe peregrinari, moastele Sfintului Ioan au ajuns pe insula Evvia, in actualul oras Procopie. Aici s-a ridicat o noua biserica, a carei constructie s-a terminat in anul 1951 si care adaposteste astazi racla cu sfintele moaste ce izvorasc tuturor celor ce alearga cu credinta la ajutorul Sfintului, nesecat riu de tamaduiri si alinari ale suferintelor celor trupesti si sufletesti.

Pomenirea Sfintului Ioan se savirseste in fiecare an la data de 27 mai.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi

Cineva era trist de Florii ...

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Sat, 27 Apr 2013 14:58:00 +0000

Odinioara Domnul Hristos intra in Ierusalim, fiind intampinat de multime si mai ales de copiii cei nevinovati, cu mare bucurie, iar de cei intunecati de rautate cu ura. Astazi El vrea sa intre in Ierusalimul sufletului nostru, sa fie imparatul inimii noastre. Il primim noi oare cu bucurie, Ii acordam aceasta imparatie care I se cuvine sau, uzurpatori fiind, Il alungam si suntem gata sa-L ucidem?

Inainte de a-l invia pe Lazar, stiind ca o sa faca aceasta, Mantuitorul Hristos a fost cuprins de tulburare, S-a intristat si chiar a plans. A plans pentru durerea prietenilor Sai, a plans compatimind pe cei pe care-i iubea. Oare noi ne straduim sa fim prieteni ai Lui, incercam sa-L iubim si sa ne facem dragi Lui? Oare, cand cei din jurul nostru sufera, ne doare si pe noi necazul lor, patimim si noi impreuna cu ei?

Intrand in Ierusalim, Domnul Hristos a gasit acolo din pacate nu doar curatia unor inimi de copii care se bucurau sa-L intampine, ci mai ales uriciunea, invidia, rautatea, mandria, lacomia instalate in cel mai sfant loc din Ierusalim.

Acum, cand vrea sa intre in sufletul nostru, cum Il primim? Cu inimi curate, cu nerautate, cu bunatate si strigand ca pruncii odinioara: “Osana! Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului, Imparatul lui Israel!“?

Sa traim astfel incat sa nu afle sufletul nostru plin de spinii patimilor pe care sa fie nevoit a-i alunga cu biciul! Si… poate chiar e asa, dar in acest caz sa-L lasam sa-i alunge, sa-i scoata afara din noi, pentru ca nu cumva sa preferam tulburarea, agitatia, rautatea, crima in locul Imparatului pacii.

Pentru a sarbatori cu adevarat Intrarea Mantuitorului in Ierusalim, sa iesim si noi in intampinarea Lui cu stalparile gandurilor si faptelor bune, cu simtaminte curate, cu mirul de buna mireasma al unei vieti fara prihana, cu dorinta de a-L primi pe El ca imparat al nostru.

Ierusalimul sufletului nostru sa-si merite numele de “pace sfanta” si sa fie cetatea bucuriei intampinarii Mantuitorului, locasul pacii, in care se afla tronul lui Dumnezeu, sa fie Ierusalimul Invierii.

Sa aclamam si noi: “Osana Celui dintru inaltime, bine esti cuvantat, Cel ce vii intru numele Domnului” si sa ne bucuram de posibilitatea de a-L putea, nu doar intampina, ci chiar primi intreg pe Domnul Hristos in fiinta noastra”.

Episcop-vicar Sofian Brasoveanul

Sursa: Război întru Cuvânt

Intru multi si binecuvantati ani celor care va serbati ziua numelui !

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Tue, 23 Apr 2013 15:04:00 +0000

"Minunat este Dumnezeu întru sfintii Lui."
(Psalm 67, 36) În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului şi măritului marelui mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.

Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.

Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat.

Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge.
Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti.

Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului.

sfantul mare mucenic gheorgheÎn părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: "De ce eşti tristă, femeie?" Iar ea îi spuse pricina întristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: "Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?" Şi ea răspunse.

"De-a dreapta parte a bisericii." Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: "Ajută şi tu" şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune.

Iată altă minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul.

Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta.

Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: "Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru." Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Valerie.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, Anatolie şi Protoleon stratilaţii.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie cel dintre fermecători.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Glicherie plugarul.

Tot în această zi, sfinţii Donat şi Terinos, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe, care a mărturisit în cetatea Ptolemaidei, la anul 1792, şi care, fiind bucăţi tăiat cu sabia, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Lazăr Bulgarul, care a fost chinuit la anul 1802.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Fapta buna este sufletul credintei crestine !

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Fri, 19 Apr 2013 19:26:00 +0000

Motto: “ Da cat poti da. De ai un ban, cumpara cu el cerul, nu pentru ca acesta este asa de ieftin, ci pentru ca Dumnezeu este asa de milostiv si iubitor.”
(Sfantul Ioan Gura deAur)

Viata fiecaruia dintre noi trebuie traita in spiritul iubirii si ascultarii de Dumnezeu, si al iubiri aproapelui, dupa pilda samarineanului cel milostiv. Astfel, cununa vietii crestinesti este impletita din laurii faptelor bune. Ele sunt dovezile harului divin si roadele credintei crestine. Cum creste arborele din radacini si fructele din ramurile lor, asa izvorasc faptele bune din credinta si din har. In faptele bune, avem certificatul prin care se adevereste Ortodoxia, una din conditiile mantuirii noastre. Niciuna dintre religiile lumii nu pune atata greutate pe valoarea faptelor bune, cum pune Crestinismul.

De la inceputul vestirii Evangheliei, Mantuitorul adreseaza ascultatorilor si ucenicilor Sai aceste cuvinte de indemn la fapte bune: “Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor ca vazand ei faptele voastre cele bune, sa mareasca pe Tatal vostru cel din ceruri.” (Matei 5, 16) Faptele bune preamaresc pe Dumnezeu inaintea oamenilor. Crestinul se aseamana cu lumina care arde si lumineaza. Menirea lui este sa inlature intunericul din jur si sa fie, pentru alti oameni, unealta binelui, fiinta in care sa se fericeasca si sa se proslaveasca Dumnezeu.

Tatal ceresc este Cel ce a gatit pentru noi faptele cele bune, pentru a umbla in ele, si tot El ne intareste si ne desavarseste in tot cuvantul si lucrul bun. Prin urmare, fapta buna este semnul ca traim in Hristos, fara de care nu putem face roade spre mantuire.

Fapta buna este sufletul credintei crestine. Nu poti spune nimic despre credinta ta, daca nu o arati in fapte. “Caci precum trupul fara de suflet este mort, asa si credinta fara de fapte, este moarta” (Iacov 2, 14-26). Cei ce cred in Dumnezeu, trebuie sa fie in frunte cu faptele bune, facute cu toata smerenia si iubirea, ca sa fie in toate desavarsiti. Faptele bune sunt arvuna mantuirii si insotitoarele noastre dupa moarte. Ele sunt jertfa cea bine primita inaintea lui Dumnezeu.

Omul fara fapte bune este ca pomul neroditor, este sterp si netrebnic. Vremea vietii prin care trecem ne da tuturor posibilitatea sa sporim duhovniceste, sa ne imbogatim moral si sa cunoastem fericirea daruirii, pentru ca: “Fericiti cei milostivi caci aceia se vor milui” (Matei 5, 7). Fapta buna devine astfel jertfa de daruire facuta din iubire pentru aproapele tau, hrana spirituala ce te inalta si te lauda inaintea lui Dumnezeu.

E drept ca, in privinta daruirii, sunt oameni ca de piatra; adica, dau numai loviti si cu sila, altii sunt ca buretele; adica dau numai presti; iar altii sunt ca fagurele; adica dau cu prisosinta si din toata inima; dau cum da pamantul - mai mult decat primeste, fiindca in el pui un bob si iese un spic. Fapta buna trebuie sa urmeze exemplul daruiri lui Dumnezeu, Care face sa rasara soarele si peste cei rai si peste cei buni.

Facerea de bine aduce nume bun si bucurie sarbatorilor. Multi dintre noi ne facem daruri, unii altora, fara sa cunoastem adevaratul sens al acestui gest. Ei bine, orice dar facut cuiva este rodul plin de iubire, in al carui prisos, lipsindu-ne pe noi, daruim celui de langa noi: parinti, frati, rude, prieteni, cunoscuti sau necunoscuti.

Nu trebuie uitat faptul ca, din dulceata milosteniei au gustat si Sfintii Parinti, cei cu ale caror rugaciuni mijlocim la Hristos. Toti si-au incununat viata cu fapte bune, prin ele arvunindu-si mantuirea. Sfantul Ierarh Nicolae atat de iubit de noi toti, Sfintele cuvioase Parascheva si Filoftea, sunt exemple de urmat pentru noi in urcusul nostru duhovnicesc.

Asfel, daca unul dintre Sfinti ar fi intre noi, si s-ar desprinde dintr-o icoana acum, iata ce ne-ar invata: ne-ar vesti Evanghelia faptelor bune, Evanghelia milosteniei si darniciei. Ne-ar vesti, cu cuvintele si cu exemplul vietii lui de indreptator al credintei, de chip al blandetei si de invatator al infranarii, Evanghelia faptelor indurarii sufletesti si trupesti, caci: “Toata darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este, pogorand de la Tine, Parintele Luminilor, si Tie slava si multumita si inchinaciune inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in veci vecilor. Amin!” (Rugaciunea Anvonului – de la Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur).

Intoarcerea la ''dragostea dintai'' BLOGUL !!!

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Fri, 19 Apr 2013 18:08:00 +0000

Dragii mei, cu mare bucurie ma reantorc sa postez pe acest blog ORTODOX ,care este dupa cum am spus si in titlul postarii ''dragostea mea cea dintai ''(2009), pentru ca aici am avut linistea si bucuria sufleteasca de a fi aproape celor peste 180000 de cititori si vizitatori .
In tot acest timp am publicat pe adresa de Facebook https://www.facebook.com/pages/Lumina-Faptelor-Bune/155049277864277 , cei care sunteti interesati ma gasiti dand clik pe acest link.
Va doresc un post binecuvantat celor din departari si de acasa !
Cu drag si binecuvantare ,parintele marius.

Intru multi si binecuvantati ani de sf.Arhangheli Mihail si Gavriil !!!

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Thu, 08 Nov 2012 13:04:00 +0000

În această lună, în ziua a opta, pomenirea Soborului mai-marilor Arhistrategi (arhangheli) Mihail şi Gavriil , şi al tuturor cereştilor puteri celor fără de trup.

La adunarea celor 9 cete, Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapâniile, Începătoriile, Puterile, Arhanghelii şi Îngerii.

Mihail, preaîncuviinţatul mai-marele peste cetele puterilor celor fără de trup, şi în Legea Veche şi în c

ea Nouă a arătat ce este harul Evangheliei, şi arată multe faceri de bine neamului omenesc. Că de vreme ce pizmaşul şi luptătorul mântuirii noastre, înălţându-se s-a mândrit împotriva Ziditorului său şi a zis: "Pune-voi scaunul meu deasupra norilor" şi lăudându-se că "voi fi asemenea cu Cel înalt", a căzut din cinstea de arhanghel, precum grăieşte Domnul ("Văzut-am, zice, pe satana, ca fulgerul din cer căzând"). Asemenea cu el şi ceata ce era sub el, înălţându-se, a căzut. Acest de-a-pururea lăudat, păzind ca o slugă credincioasă credinţa către Stăpânul şi arătând multă nevoinţă spre neamul nostru, a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu ca să fie mai mare peste cetele înţelegătoare. Că văzând că a căzut vicleanul, a strâns cetele îngereşti şi a zis: "Să luăm aminte: Lăudat-au cu glas pe Domnul tuturor", ca şi cum ar fi zis: Să luăm aminte noi cei ce suntem zidiţi ce au pătimit cei ce erau cu noi, care până acum au fost lumină, şi acum s-au făcut întuneric.

Sf. Arhanghel MihailPentru aceasta o adunare ca aceasta s-a numit Soborul îngerilor, adică luarea aminte şi înţelegere şi unire. Acesta dar, marele folositor şi de bine-făcător mântuirii noastre, înmulţind şi întinzând spre mulţi multe faceri de bine mântuirii, s-a arătat la mulţi văzându-se. Că s-a arătat lui Avraam şi lui Lot la pustiirea şi pierderea Sodomei.
Arătatu-s-a lui Iacov când fugea de fratele său. Mers-a înaintea taberei fiilor lui Israel, când se izbăveau şi au scăpat de robia şi de chinul egiptenilor. Arătatu-s-a lui Valaam, când mergea să blesteme pe Israel. Şi către Iosua al lui Navi a zis, când l-a întrebat: "Eu, Arhistrategul puterilor Domnului, acum am venit". Acesta a cufundat de tot şi râurile ce se revărsaseră de păgâni asupra aghesmei şi a locaşului de închinare. Se află şi altele multe ce se spun despre el în Sfânta Scriptură.

Pentru aceasta şi noi, având pe acesta ajutor şi păzitor vieţii noastre, prăznuim astăzi preacinstitul lui praznic. Împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail, prăznuim astăzi şi pe prea frumosul şi prea veselitorul Arhanghel Gavriil.
Pentru că şi acesta multe faceri de bine a făcut neamului omenesc, atât în Legea Veche, cât şi în cea Nouă. Căci în proorocia lui Daniil se pomeneşte însuşi numele lui, când tâlcuieşte Daniil visul ce a văzut pentru împăraţii mezilor şi ai perşilor şi ai elinilor: "Gavriile, zice, fă-l pe acela (adică pe Daniil) să înţeleagă vedenia" (Daniil. 8, 16).

Şi iarăşi acelaşi Gavriil a arătat aceluiaşi Daniil că după şaptezeci de săptămâni de ani, adică după patru sute nouăzeci şi şapte de ani, are să vină Hristos. "Şi iată, zice Gavriil, bărbatul pe care l-am fost văzut la începutul vedeniei zburând, s-a atins de mine ca în ceasul jertfei de seară.
Şi m-a făcut să înţeleg şi celelalte" (Daniil 9, 21). Acesta este cel care a binevestit femeii lui Manoe că are să nască pe Samson. Acesta este cel care a binevestit lui Ioachim şi Annei că au să nască pe Doamna şi Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea.

Sf. Arhanghel GabrielIar în Legea Nouă, acesta a binevestit lui Zaharia, stând de-a dreapta altarului tămâierii, că va naşte pe marele Ioan înaintemergătorul. Acesta a hrănit şi pe pururea Fecioara Maria doisprezece ani înăuntru în Sfintele Sfintelor cu hrană cerească.
Acesta însuşi, şi cine se îndoieşte? a binevestit Născătoarei de Dumnezeu că va naşte de la Duhul Sfânt pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta s-a arătat lui Iosif în vis, precum zic mulţi, şi i-a zis să nu se teamă, ci să ia pe Mariam, femeia sa, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Acesta s-a arătat şi pastorilor şi le-a binevestit, că S-a născut Hristos Mântuitorul lumii.
Acesta şi în vis a zis lui Iosif să ia pruncul şi pe Mama lui şi să fugă în Egipt. Şi iarăşi acesta însuşi i-a zis să se întoarcă în pământul lui Israel. Mulţi însă din sfinţiţii învăţători şi din scriitorii de cântări socotesc că dumnezeiescul Gavriil a fost şi îngerul cel îmbrăcat în veşmânt alb, care, pogorându-se din cer, a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Iisus, Dătătorului de viaţă, şi a şezut deasupra ei.
Şi el a fost cel care a binevestit mironosiţelor învierea Domnului. Şi ca să spunem mai cuprinzător, dumnezeiescul Gavriil a slujit la iconomia tainei întrupării Cuvântului lui Dumnezeu din început până în sfârşit.

Pentru aceasta şi Biserica lui Hristos îl prăznuieşte pe el, împreună cu Arhanghelul Mihail, şi cheamă harul şi ajutorul lui, rugându-i ca prin ajutorul şi rugăciunile lor, şi în veacul de acum să aflăm scăpare de rele, şi în cel ce va să fie să ne învrednicim de bucuria cerească şi de împărăţie. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Thu, 01 Nov 2012 16:43:00 +0000

Libertatea a fost dată omului pentru a alege între adevăratul Dumnezeu şi el însuşi, între calea adevărată a îndumnezeirii, prin care sufletul se răstigneşte şi se smereşte în această viaţă, pentru a învia şi a fi slăvit în Dumnezeu şi veşnicie, şi falsa cale a auto-îndumnezeirii care promite slăvire în această viaţă, dar sfârşeşte în întuneric.
Acestea sunt, în ultimă instanţă, singurele două căi deschise libertăţii omului; iar pe ele s-au întemeiat şi cele două Împărăţii, Împărăţia lui Dumnezeu şi Împărăţia Omului, care în această viaţă nu pot fi distinse decât de ochiul credinţei, dar care în viaţa viitoare vor fi separate între Rai şi Iad. E limpede căruia dintre ele îi aparţine civilizaţia modernă...
În viaţa creştină, omul cel vechi, cu permanentul său "Eu voi...", trebuie înlocuit cu omul nou, născut din Hristos şi centrat pe El şi voia Sa.

Cuviosul Serafim Rose

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Thu, 01 Nov 2012 16:39:00 +0000

”Dumnezeu, care au făcut lumea și toate cele ce sunt într-însa, acesta fiind Domnului cerului și al pământului, nu în biserici făcute de mâini locuește; nici de mâini omenești se slujește, având trebuință de ceva, de vreme ce el dă tuturor viață și suflare și toate; și au făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, să locuiască preste toată fața pământului, așezând vremile cele mai înainte rânduite și hotarele locuinței lor; ca să caute pre Domnul, ca doară l-ar simți pre el și l-ar afla, măcar că nu este departe de fiecare din noi.” (Fapte 17:24-27)

Naşterea Maicii Domnului

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Sat, 08 Sep 2012 15:47:00 +0000

Naşterea Maicii Domnului, prăznuită pe 8 septembrie, este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie.
Sfânta Scriptură nu relatează despre acest eveniment, însă scrierile apocrife oferă foarte multe amănunte despre originea şi copilăria Fecioarei Maria.
Cea mai importantă sursă în acest sens o reprezintă Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-creştină din secolul al II-lea.
Fragmentul referitor la Fecioara Maria a fost scris în jurul anului 140. Deşi nu este considerată o scriere canonică, informaţiile oferite pot fi considerate veridice, cu rezervele de rigoare.

Tatăl Fecioarei Maria, Ioachim, era un urmaş al regelui David, iar mama, Ana, era fiica preotului Matthan, descendentă din familia preoţească a lui Aaron, împlinindu-se prin aceasta proorocia că Mesia va avea o dublă descendenţă: împărătească şi preoţească.
Pentru că nu aveau copii, Ioachim şi Ana au început să fie ironizaţi şi batjocoriţi de oameni. Lipsa copiilor era considerată un blestem din partea lui Dumnezeu.
Şi totuşi, Ioachim şi Ana nu s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, nici nu au renunţat la viaţa lor virtuoasă, rugându-se în continuare cu lacrimi şi nădăjduind în bunătatea lui Dumnezeu.
Tradiţia spune că în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu a refuzat în public jertfa lor, numindu-i blestemaţi.
Întristaţi, cei doi părinţi s-au îndreptat spre casa lor din Seforis şi au hotărât să se retragă fiecare pentru post şi rugăciune. Ioachim a zis către soţia sa Ana: "Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu.
Iată, eu ma duc la munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi şi ne va da nouă un copil". Ana a început să se roage lui Dumnezeu cu durere şi cu multe lacrimi, zicând: "Doamne, Atotţiitorule, Cela ce numai cu cuvântul ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se văd; Cela ce ai zis făpturilor Tale să trăiască şi să se înmulţească; Cela ce ai binecuvântat pe Sarra, femeia lui Avraam şi a născut pe Isaac la bătrâneţe şi ai dăruit Anei fiu, de a născut pe Samuel proorocul, dă-mi şi mie roada pântecelui meu şi nu lăsa să fiu de ocară între oameni, că de voi naşte fiu sau fiică, îl voi închina Ţie cu toată inima şi-l voi da să slujească în biserica slavei Tale".
Îngerul Gavriil s-a arătat fiecăruia, spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un vas ales lui Dumnezeu.
Multe mănăstiri şi lăcaşuri de cult din ţară îşi sărbătoresc hramul de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului. Trei mănăstiri din împrejurimile Bucureştiului îşi vor prăznui hramul: Mănăstirea Sămurcăşeşti din comuna Ciorogârla, Mănăstirea Pissiota din comuna Poenarii Burchii şi Mănăstirea Christiana, care păstrează ca al treilea hram acest praznic.
Una dintre cele mai vechi biserici din Bucureşti, care se află pe strada Trei Scaune, are şi ea ca hram Naşterea Maicii Domnului. Şi Biserica Zlătari, din Protopopiatul III Capitală, îşi serbează hramul. În Arhiepiscopia Bucureştilor este sărbătoare şi în parohia "Naşterea Maicii Domnului" din cartierul Drumul Taberei, parohia "Naşterea Maicii Domnului" şi "Învierea Dreptului Lazăr".
În sudul Moldovei, în Episcopia Dunării de Jos, sâmbătă va fi hramul Mănăstirii Cudalbi (Gologanu), din judeţul Galaţi. În Arhiepiscopia Iaşilor îşi prăznuiesc hramul 82 de parohii şi cinci mănăstiri - Hadâmbu, Sihăstria, Vorona, Tazlău şi Dumbrăvele. În Iaşi, cea mai cunoscută biserică închinată Naşterii Maicii Domnului este Biserica Tălpari. De asemenea, foarte multe biserici au ca al doilea hram "Naşterea Maicii Domnului".

Potrivit tradiţiei populare, în această zi, ca de altfel ca la orice mare praznic nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă ca să nu atragi răul Se crede că bărbaţii care încalcă această tradiţie se vor lovi, iar femeilor fie li se va arde mâncarea pe foc, fie cratiţa cu mâncare se va vărsa peste copii arzându-i.

Tot ziua de 8 septembrie, cea a Naşterii Maicii Domnului, este ajutătoare celor care se roagă să rămână însărcinate, să nască uşor şi să aibă un copil sănătos. Şi cei care vor să se căsătorească se pot ruga în această zi Maicii Domnului a să-şi găsească perecehea potrivită, mai spun bătrânii.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

Povestea marului .

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Mon, 23 Jul 2012 16:11:00 +0000

Se făcea, povesteşte un călugăr, că în vis eram un…mar, mic si rotund. Şi la poarta cojii mele a bătut un vierme: - Prea frumosule măr, se linguşea viermele, mă laşi să mă hrănesc şi eu cu sucul tău, căci îmi este tare foame… Şi mărul, în bunătatea lui, l-a lăsat pe vierme să se hrănească din pulpa sa. Pe zi ce trecea, viermele devenea tot mai gras şi frumos, devorând conţinutul gustosului fruct…şi înmulţindu-se, transforma conţinutul zemos şi dulce într-o masă amorfă, neagră, urât mirositoare, de putregai.
De seminţe, hrăpăreţul vierme nu putea să se atingă…Acolo scânteia însăşi viaţa mărului… Am ajuns apoi, mai povesteşte călugărul, în mâna unui copil, care văzând că sunt stricat a vrut să mă arunce. Dar chiar în acel moment i-a sclipit o idee: să smulgă seminţele mărului din putregaiul care le înconjura şi să le planteze în pământ. Copilul a avut astfel grijă, ca în fiecare zi să ude cu apă vie seminţele plantate şi să le vorbească mereu, ca şi când ar fi fost nişte fiinţe. Seminţele au încolţit şi adăpate de cuvintele iubitoare ale copilului s-au înălţat, au devenit un frumos pom, care după trei ani a rodit mere frumoase şi curate.

Copilul a avut grijă ca niciun vierme să nu mai atace roadele copacului crescut cu atâta iubire. ,,M-am trezit din vis”, încheie povestirea sa călugărul, ,,când eram un alt măr, mai mare, mai frumos, mai curat, mai sănătos decât eram prima dată, şi odihneam fericit în mâna unui copil”.

sursa-blog Cristi Serban

Cele mai frumoase maini.

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Mon, 23 Jul 2012 15:48:00 +0000

Trei fete de vârsta adolescenţei aveau o preocupare deosebită pentru a avea mâini cât mai frumoase. Foloseau creme scumpe din acelea pe care le vedeau la televizor, le protejau cu mănuşi şi cheltuiau mulţi bani pentru îngrijirea mâinilor.
Într-o zi pe când se aflau la joacă li s-a alăturat o fată mai mică de vârstă şi au început să-şi arate mâinile pentru a se lăuda. Când a venit rândul fetei mai mici, celelalte au constatat că aceasta avea mâini cam butucănoase, cu degete mai mici şi cu urme de bătături din cauza muncii în gospodărie.
Unghiile de la mâinile fetei mai mici erau tăiate, iar ale celorlalte fete erau lăsate lungi şi vopsite, aşa cum era moda. Au râs mult cele trei graţii de fata cu mâini urâte, dar cea mică nu s-a supărat. Chiar atunci pe lângă ele trecu o bătrână de la ţară, care avea de urcat un deal şi avea bagaj mare.
Ea le-a rugat pe fete să o ajute, dar niciuna din cele trei nu a dorit să se murdărească de praf sau să-şi rupă unghiile îngrijite. Fata cea mică a înhăţat repede două sacoşe grele şi a ajutat-o pe bătrână cu toată dragostea.
Când au ajuns sus pe deal, bătrânica privind cu dragoste la fata care a ajutat-o a rostit cu glas dulce, parcă de înger: ,,Să nu te mâhneşti vreodată, că cineva o să râdă de mâinile tale. Cele mai frumoase mâini nu sunt cele parfumate, ci cele care ajută şi slujesc aproapelui”.

Sursa-blog Cristi Serban

Uite, mami! Doamne-Doamne!…

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Mon, 23 Jul 2012 15:28:00 +0000

Astazi pe holurile unui cabinet medical am asistat la o scena care m-a uimit, desi pentru multi nu ar trebui sa fie mirarea asa de mare.
Un copilas de vreun an si jumatate a vazut la o tanara o carte cu Parintele Arsenie Boca pe coperta. A exclamat copilul privind spre acea coperta de carte: Uite, mami! Doamne-Doamne!…Sfinte Parinte Arsenie, roaga-te pentru noi pacatosii!

sursa-Blog Cristi Serban

De ce oamenii mari L-au uitat pe Dumnezeu?

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Mon, 23 Jul 2012 14:52:00 +0000

Am ieşit noaptea la balcon. Cerul era plin de stele. Dintotdeauna m-a impresionat frumuseţea miilor şi milioanelor de luminiţe ce strălucesc nestingherit şi alungă întunericul nopţii. Copleşită de nesfârşita minunăţie mă gândeam cât este de bun Dumnezeu şi cât de mult ne iubeşte. A făcut cerul şi pământul, marea şi munţii, pădurile şi pustiurile, toate păsările şi animalele şi toată făptura. Iar noi, oamenii – cununa creaţiei Lui, atât de rar ne amintim de El.

Mă uitam la splendoarea cerului şi mai aruncam şi câte o privire în jos spre oamenii grăbiţi, care ducând pungi grele, mergeau cu privirea în jos, şi mă întrebam: oare cine dintre ei se gândeşte acum la Dumnezeu?
Întrebarea aceasta mă macină demult. Eu, fiind încă nu prea mare, se întâmplă să asist la diverse întâlniri ale maturilor: zile de naştere, sărbători, hramuri, dar spre uimirea mea, aproape niciodată nu aud să se vorbească despre Dumnezeu, despre măreţia Lui, despre nenumăratele lui daruri… Şi acest lucru tare mă întristează, uneori chiar mă doare.
Doar noi cu toţii am venit pe pământ în ospeţie, de ce dar îl uităm cu desăvârşire pe Stăpânul Universului. De parcă ai veni în casa unui prieten şi te-ai ocupa doar de treburile tale, fără a-i acorda nici cea mai mică atenţie prietenului.
În ultimul timp această întrebare nu-mi dă pace: de ce oamenii mari L-au uitat pe Dumnezeu?
Nu se vorbeşte de El nici la Televiziune, nici la radio, despre El nu scriu ziarele. De parcă El n-ar fi…
Însă EL ESTE. Peste tot. Şi dacă oamenii mai des şi-ar aminti de Dânsul, s-ar ruga mai des, cred că nu numai cerul, dar şi pământul s-ar umplea de stele: fiecare suflet ar lumina. Pentru că sufletul care se gândeşte la Dumnezeu cu dragoste şi recunoştinţă nu poate să nu lumineze.

Maria BEJAN,
Chişinău

“Rugaciuni pentru slabit”…

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Mon, 18 Jun 2012 12:17:00 +0000

Da, exista rugaciuni pentru orice, dar si pentru rugaciuni ai nevoie de vointa!

Tine cele 4 posturi de peste an, posteste si miercurea si vinerea, fa 33 de metanii pe zi si vei vedea ca foamea aia necontrolata dispare. Atunci cand incepi sa iti hranesti sufletul cu iubire pentru Dumnezeu si credinta nu mai simti nevoia sa mananci compulsiv.

De fapt postul asta e. O educare a vointei, o indreptare catre duh si infranare a trupului, o traire in sfera duhovniceasca si nu cea lumeasca. Sigur, ne e foame, dar foamea nu este decat o expresie a unei goliciuni interioare. Daca alegi sa umpli stomacul si nu inima, te ingrasi si ramai fixat in teluric. Daca alegi sa iti umpli sufletul, chiar si un colt de paine primit la biserica devine cea mai gustoasa mancare din lume.

Omul se hraneste si altfel decat cu mancare. De ce atunci cand suntem indragostiti ne dispare pofta de mancare? Pentru ca avem destula hrana in suflet! Indragosteste-te de Dumnezeu si nu o sa mai simti foame.

Infranarea si credinta este calea cea mai sigura de a te simti indestulat. Si pentru inceput, straduieste-te sa tii posturile, roaga-te macar dimineata si seara, iar in zilele de harţi (adica atunci cand ai voie sa mananci orice), mananca “jumatate de sandwich”.
Ia-o ca pe o metafora, sensul este sa mananci jumatate din cantitatea cu care ai fost obisnuit. Dupa o vreme stomacul se micsoreaza si nu te vei mai simti nesatul dupa o portie de bun simt.

Cu drag,
Igalis

sursa-igalis.wordpress.com

Diavolul "m-a îndemnat"...sau doar eu am cedat

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Wed, 09 May 2012 08:50:00 +0000

De multe ori printre cei din lumea ortodoxă auzim acest veşnic – ispita. Ispite acasă, ispite la lucru, sau cum se spune acum în oficiu, ispite chiar şi în altar. Ai uitat ceainicul pe aragaz – o ispită, am adormit şi am întârziat la lucru –ispită, nu am pus tămâia în cadelniţă — aceeaşi. Se formează impresia că pentru ortodocşi acest cuvânt a înlocuit toate cuvintele de ocară, iar pe de altă parte se poate de înlocuit prin acest înţeles toată răspunderea pentru propriile greşeli şi să o pui pe seama altcuiva, care e mai departe.

În primul caz merge vorba despre o simplă denaturare a sensului cuvântului. În al doilea, e mult mai interesant În realitate cuvântul ispită e folosit când s-a produs o eroare, când ceva nu merge bine, şi chiar atunci când ai fost mustrat pe drept de şef. Iată atunci şi de pracă şi cuvântul ţi-a venit care răspunde de toate şi pentru tot.

Nu demult am vizitat o organizaţie ortodoxă. Trebuie de menţionat, că despre faptul că voi veni anume în acea zi şi la ora stabilită se cunoştea de o săptămână. Aflând, că a venit persoana împuternicită după documentele cerute, membrii acestei organizaţii ai început a „alerga" încolo şi încoace prin oficiu tot repetând – „Ce ispită!".

Cu greu am înţeles că haosul ce se petrecea era cauzat de faptul că documentele pregătite pentru mine cu trei zile în urmă pe biroul secretarei brusc au dispărut. Printr-un cuvânt într-o organizaţie ortodoxă s-a întâmplat fenomenul poltergheist. Peste câteva minute totuşi am aflat, că din cauza neatenţiei secretarei documentele mele au fost înmânate altei persoane, care deja era în drum spre Novosibirsk. Şi ce credeţi că mi-au spus: „să vedeţi ce ispită!"

Totuşi de ce au dispărut documentele, că au o secretară atât de neatentă sau că şi-a băgat coada cel viclean aşa şi nu am reuşit să aflu. Eu aş crede mai mult în prima variantă. În principiu cei din jur îmi acceptau părerea, dar înclinau mai mult către a doua. Desigur că cel viclean mereu e treaz şi gata să creieze stări, care l-ar îndemna pe om către păcat, şi asta nu se poate de uitat. Că ispitele există cu adevărat ne arată şi Scriptura (Matei 4:1–11) Dar oare cu ele nu se poate de luptat?

Tot la acestă relatare mi-am adus aminte şi cazul din Pateric. În timpul Postului Mare stareţul, trecănd pe lângă chiliile fraţilor, a văzut cum unul dintre ei îşi cocea un ou deasupra lumânării. Avva a cerut explicaţii călăgărului, la care acela a zis „iartă-mă părinte, diavolul m-a împins..." Brusc din colţul chiliei apare şi dracul şi zice :"Nu-l crede părinte, eu aici singur de la el învăţ" Această istorioară ne aduce la ideea de bază că omul are voinţă liberă şi cum nu l-ar forţa diavolul, vinovat tot omul rămâne. În orice situaţie, chiar şi în cea mai stupidă şi prostească – omul are posibilitatea de a alege. În afară de aceasta după cuvântul Apostolului Pavel Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Corinteni 10:13).

Deaceea cât de mult nu am vrea să arătăm în ochii Domnului şi al apropelui jertfă a afacerilor demonilor, răspunderea mereu o vom purta noi. Anume noi trebuie să hotărâm cum să ne comportăm într-o situaţie sau alta, şi ce decizie să luăm. Am să mă repet încă o dată că duşmanul nostru e foarte vigilent, dar cât de efective vor fi străduinţele sale depinde doar de noi. Forţele rele acţionează mereu; au acţionat ele şi pe timpul Mântuitorului. Printre altele în Evanghelie întâlnim indicaţii directe cum să ne luptăm cu ispitele, sau mai degrabă cum să le prevenim. Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită îi îndeamnă Domnul pe ucenicii săi în grădina Ghetsimani (Мarcu 14:38).

Desigur să priveghezi şi să te rogi mereu e foarte greu, şi nici Apostolii nu au rezistat şi au adormit. Dar dacă am avea în faţă cuvintele Mântuitorului ca un model, la care trebuie să tindem, atunci ne-ar deveni clar că de început trebuie cu puţinul, cu educarea la aşa calităţi, ca concentrarea, atenţia, asiduitatea şi atunci nu vom mai căuta vinovatul.

Cât de straniu nu ar părea, ca motiv să se aducă aminte că cel viclean acţionează în lume, în ziua de azi se folosesc pentru a acoperi lipsa profesionalismului sau a calificării necesare. Cu puţin timp în urmă am aflat că există „demonul stranei". Până atunci nu auzisem de aşa ceva şi credeam că e ceva marginal şi între cântăreţii stanei nu prea răspândit.

Dar părerea mea a fost schimbată de una din cântăreţele stranei, care a menţionat că la slujbă s-a cântat cam slab şi că în toate este vinovat anume acest „demon de strană", care mereu îi îndemna pe cei din strană ba să râdă, ba să se certe unul cu altul. La presupunerea că poate cei de la strană ar trebui să se comporte mai reţinut, să nu vorbească şi râdă, interlocuitoarea mi-a răspuns, că este total de acord, numai că să vorbească şi să râdă îi face pe cântăreţi anume demonul. Ca rezultat s-a primit exact ca în Scriptură sarpele m-a ispitit si eu am mancat (Facerea 3:13).

După această discuţie am înţeles că există o învăţătură după care reiese că acest „demon de strană" nu este unicul de acest gen. Probabil că există unul „de altar", care mereu îi îndeamnă la somn pe paraclisieri, „demonul" de la trapeză şi mulţi, mulţi alţii. Am hotărât să-mi verific presupunirile prin metode experementale. Cazul convenabil a apărut fără ca să-l caut prea mult. Dimineaţa am venit la slujbă. S-au citit ceasurile, s-a început Liturghia Brusc după exclamaţia „Sfintele Sfintelor" ca un fulger a trecut pe lângă mine paraclisierul către măsuţa unde femeile pregăteau cele necesare pentru cei care se vor împărtăşi. „Vă rog, daţi-mi apă fiebinte, — a şoptit paraclisierul, —of, ce ispită". „ Clar, – m-am gândit eu, – a uitat să încălzească apa – diavolul l-a încurcat..."

După Liturghie am trecut prin bucătărie unde am auzit discuţia a două bucătărese. „Cât de mult mă ispiteşti, cred că îţi stă un drac pe umăr şi îţi şopteşte, dar tu îl asculţi". A om care vede draci, bucătăreasa nu prea semăna, deeaceea şi aici cred că şi-a găsit lămurirea vreun demon special, existent doar în acest domeniu. De fapt să afli despre existenţa acestor demoni specializaţi nu e greu deloc, sunt peste tot unde se aude "of, ispita asta".

Dar dacă să vorbim serios, ispita – e o încercare, dar care prevede mereu o alegere: sau omul i se supune sau i se opune. De aceea plângerile pe cel viclean – nu sunt altceva decât dorinţa de a da vina pe el pentru propriile greşeli. Nedorinţa de a mărturisi lipsa profesionalismului, şi nu în ultimul rând propria păcătoşenie şi nedorinţa de a lupta cu ea. Aceast mod de gândire îl condamnă cu fermitate Apostolul Iacov: Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa. (Iacov 1:13–14).

Dar cel mai ciudat că se plâng pe intervenţia diavolului cel mai des anume la biserică. Să zicem pe şoselele Moscovei, unde se poate auzi orice, nu prea se pomeneşte numelele diavolului. Iată să zicem un şofer se grăbeşte şi încalcă grav regulile existente, păi el nicicând nu-i va lămuri inspectorului de poliţie că "diavolul l-a îndemnat". Dar iată în Casa Domnului ne închipuim nu ştiu de ce că aceşti demoni s-au adunat în număr extraordinar de mare şi ne ispitesc mereu.

Desigur că aţi putea să-mi spuneţi că iată undeva la N. Gogol în „Vii" biserica e un loc unde bântuie demonii. Doar că acolo foarte direct era indecat că biserica era părăsită, că în ea nu se slujea, dar noi vorbim de biserici care Slava Domnului funcţionează. Trebuie de menţionat că aceste închipuiri sunt susţinute de superstiţii, care au rădăcini în păgânism şi care devin normă de viaţă. Cea mai grea boală, pe care ca deobicei nu o observăm, este animismul – credinţa, că lumea înconjurătoare este plină de spirite şi de regulă rele. Unde nu ai privi – pretutindeni sunt ele.

Frica, care deloc nu contribuie la mânturea sufletului, dar din contra îl dă pe mâna demonilor, traumează psihicul omului . Şi se primeşete că frică avem nu de ceea ce ar trebui – de Judecata de Apoi, ultima judecată, după care nu vom putea schimba nimic, dar de ceea ce putem birui cu arma de neînvins – Crucea Mântuitorului Cu alte cuvinte de demoni ne temem, şi uităm de
esenţă...Să revenim şi la Scriptură.

Mântuitorul nu o singură dată şi-a arătat puterea asupra demonilor, i-a izgonit şi supus. (Мarcu 1:27; 9:25; Luca 8:29–32). Mai mult de atât el le-a spus ucenicilor Săi, că cei care vor crede în El vor putea izgoni demonii : În numele Meu, demoni vor izgoni (Мarcu 16:17). În curând păgânii îi vor numi pe cei care vor deveni ucenicii lui Hristos – creştini. Şi aceea vor primi această denumire şi vor muri în numele ei, refuzând să aducă jertfe şi să se închine idolilor, care de fapt sunt aceeaşi demoni. Da, noi suntem ai lui Hristos! — mărturiseau ei , suportând orice ispite şi suferinţe, înţelegând că numele Domnului alungă orice încercări diavoleşti.

Şi cu adevărat ce pot face forţele răului, dacă Hristos a surpat moartea cu puterea Sa. (Evrei 2:14)? Dar noi la orice moment convenabil mărturisim că demonii sunt mai inteligenţi şi puternici ca noi, uitând despre demnitatea noastră creştină: Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată, Voi care odinioară nu eraţi popor, iar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; voi care odinioară n-aveaţi parte de milă, iar acum sunteţi miluiţi. (1 Petru 2:9–10).

Între timp, Tradiţia Bisericii ne relatează cazuri, care ar putea să ne facă să gândim mult mai constructiv. Antoniţii relatează despre călugărul, care l-a descopit pe diavol la sine în chelie. De la început a pus de asupra diavolului crucea sa, şi acela nerezistând a început a-i cere milă şi eliberare. Iar călugărul i-a propus să obţie libertatea în schimbul cântării Imnului Heruvimic Necuratul s-a împotrivit mult, dar călugărul rămânea neinduplicat, îi dâdu şi indicaţie cum să interpreteze.

După mai multe nereuşite totuşi diavolul a început a repeta cuvintele , şi câte puţin a început să se înălbească, iar apoi s-a transformat în înger şi s-a ridicat la cer. Se mai relatează despre o călugăriţă, care spunea aşa : "Eu, atunci când diavolul mă ispiteşte, îi spun : ce e cu năzbâtiile astea, chiar acum să stai cu mine alături în genunchi şi să-I ceri Domnului iertare pentru faptele tale!".

Dar la noi se primeşte o istorie pe de o parte hazlie, iar pe de alta destul de tristă. Desigur că situaţia, când omul mereu pentru toate greşelile şi păcatele sale dă vina pe demoni, nimic în afară de zâmbet nu poate aduce. Dar frica de demoni şi cu atât mai mult tendinţa de a da toată vina pentru propriile acţiuni pe altcineva e destul de periculoasă.

Întradevăr, dacă în toate e vinovată ispita, omul foarte uşor ajunge la starea când e mulţumit de propria viaţă şi convins de nevinovăţia sa. Cu regret demonii rar apar din colţul chiliei ca să ne indice că de fapt noi suntem vinovatul, la lipsa dorinţei de a lucra asupra propriului sine şi chiar a lenei. Ei chiar benefeciază de la acestă stare a noastră. Dar apare întrebarea la Judecata de Apoi cât de veritabilă va părea istoria cu „demonul stranei"?

articole ortodoxia-md

Pentru o faptă bună nu este necesar un motiv sau un timp anume

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Wed, 09 May 2012 08:38:00 +0000

V-aţi întrebat vreodată cât aţi putea dărui aproapelui din timpul propriu, din suflet sau din puţnii banuţi pe care îi aveţi? Aţi meditat vreodată câţi oameni aţi putea face macar puţin mai fericiti dacă le-aţi putea aduce zâmbetul pe faţă, dar poate şi o lacrimă de bucurie printr-un cuvânt, un mesaj spus atunci, când sufletul lor se simţea singur în suferinţă şi durere, şi numai Dumnezeu şi îngerii îl vegheau?

Aţi încercat să priviţi prin casă şi să vede-ţi câte lucruri aveţi şi câte vă sunt cu adevărat de folosinţă şi dorite încă ?

V-a trecut prin minte gândul că, cu ce vă prisoseşte, aţi putea face un om sau poate chiar mai mulţi să simtă că s-a întâmplat şi-n viaţa lor o "minune" şi a adus şi pentru ei "pantofi de măsura necesară" sau orice, ce pentru noi e un lucru de nimic, iar pentru cineva sunt lacrimile lor de bucurie şi recunostinţă?

Aţi încercat să simţiţi vreodată ce ascunde un om dincolo de cuvintele, de privirea lui?

Aţi incercat să vedeţi dacă puteţi simţi toate astea?

Aţi încercat să meditaţi că există oameni ce uită de trecerea timpului, doar pentru a putea bucura alţi oameni bolnavi, cu diverse probleme, şi că aţi putea oricând să fiţi printre acei oameni?

Ar fi minunat dacă cât mai mulţi dintre noi ar răspunde afirmativ. Căci de multe ori spunem că de fapt nu avem cu ce să ne ajutăm aroapele, nu prea avem nici din celea şi nici din altele. Dar oare nu avem pentru cel de lângă noi o vorbă bună sau o hainuţă. Iar uneori chiar şi un bănuţ poate ajuta într-un fel sau altul.

Şi nu e necesar să aşteptăm un anumit motiv pentru a o face, potrivită este fiecare zi, care poate aduce un pic de sărbătoare şi un mic zâmbet cu o lacrimă de bucurie, pe faţa aproapelui nostru.

Şi cel mai important pentru toţi şi uşor de împlinit este vorba bună. Ştiţi vorba aceea: „Vorba dulce mult aduce". E extraordinar când găsim şi putem oferi o vorbă bună, un balsam pentru un suflet, în anumite clipe grele ale vieţii.

Să nu fim indeferenţi de durerea aproapelui, căci nu poate exista pentru noi, acel "nu ne pasă" de care este plină lumea de azi. Pentru un creştin nu poate exista indeferenţă faţă de durerea aproapelui. Durerea celui de alături ar trebui să fie şi a noastră.

S-a întâmplat odată să fiu tristă şi îndurerată. Pierdusem o persoană dragă din viaţa mea şi îmi era greu să accept şi modul cum plecase şi chiar faptul că s-a stins din viaţă. În una din zile venisem la mormântul său şi încercam în sfârşit să-mi fac ordine în gânduri. Nu ştiu exact, probabil îmi curgeau lacrimi şiroaie pe faţă, căci brusc am simţi că cineva s-a apropiat şi mă priveşte. Era o tânără femeie, cu un val negru pe cap. Toată înfăţişarea ei vorbea despre o proprie durere şi pierdere. Dar nu a zis nimic despre ea.

M-a întrebat cum mă simt eu, cine este pentru mine omul pe care-l deplâng, nu ca să se plângă de amarul ei. M-a uimit, bucurat (deşi nu erau cele mai potrivite împrejurări pentru o bucurie), mi-a adus lacrimi de mulţumire Bunului Dumnezeu că m-ai există asemenea oameni pe pământ.

Din acea clipă nu a mai contat pentru mine timpul meu, am raspuns, am mulţumit pentru întrebare, am întrebat-o de persoana pentru care era acolo, era vorba de soţul ei, ce a plecat la Domnul de curând în floarea vârstei. Probabil că nu s-a stins durerea din inimile noastre, dar am simţit ce înseamnă că nu mai eşti singur. Că cineva vrea să te susţie şi aline în suferinţă.

Desigur că mereu există Dumnezeu, care ne alină orice durere şi suferinţă, doar oare şi fiecare dintre noi nu ar trebui să contribuie măcar cu puţin, pentru sprijinul cuiva.

Asta este rostul unei „vorbe bune", puterea de a găsi în noi o vorbă pentru cel de lângă noi, ca să-i aline sufletul, puterea de a-i împărţi durerea, chiar de l-am întâlnit pentru prima şi ultima dată în calea vieţii.

Căci pentru noi cu adevărat contează...sau cel puţin ar trebui....

sursa-ortodoxia-md

M-a părăsit! (Eşecul în dragoste)

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Wed, 09 May 2012 08:33:00 +0000

Offff, cât de amară este suferinţa in dragoste!... mai amară decât fierea, şi cât de amar este eşecul în iubire...mai amar decât pelinul! Numai cei care au trecut prin asta cunosc gustul acestei dezamăgiri cumplite. Inima în două se rupe şi sufletul tremură din toate incheieturile atunci când dragostea îi este rănită. Şi din păcate din ce în ce mai multe suflete poartă aceste răni, de parcă iţi vine să şi spui că "Dragostea-i un război nedrept"

Milioane de inimi zac invalide, adânc rănite şi neputinciose pe întreg pământul, şi mai rău de-atât că cele mai multe bat în pieptul tinerilor de astăzi.

Iar dacă nu ar fi de-ajuns toate acestea, diavolul, ucigaş de oameni, atât aşteaptă ca să robească cu deznădejdea şi disperarea inima cazută la pământ, pentru a arunca-o în focul cel veşnic prin poarta sinuciderii fizice şi sufleteşti. Da! există şi sinucidere sufletească.

Întotdeauna când eşti rănit în dragoste ai tendinţa să-ţi pierzi încrederea în oameni, şi de durere cei mai mulţi fac greşeala de a-şi pune lacăt pe inimă, fără să se mai gândească la Hristos. Ani de zile din viaţă, mulţi işi poartă sufletul în spate ca un cadavru, fără a mai fi în stare să zâmbească, să se dăruiască şi... să iubească. Aceasta este sinuciderea spirituală, când stai ca o frunză purtată în vânt, căutând afecţiunea doar pentru a evita singurătatea şi plictiseala. Păcat, pentru că dacă nu ar fi fost Hristos atunci chiar ar avea sens să te întrebi de ce să iubeşti, dar pentru că Hristos a biruit suferinţa pe cruce, lucrurile stau cu totul altfel.

După multe "De ce tocmai eu?" spuse fără răspuns, se întâmplă ca inima să se smerească şi în sfârşit să se roage sincer Domnului. Atunci apare şi raspunsul la cauza tuturor suferinţelor tale: "Pentru că ai încercat să iubeşti în afara lui Hristos". Dumnezeu este însăşi iubirea, şi pentru că mulţi dintre noi am vrut să iubim pătimaş, în afara poruncilor lui Dumnezeu...suferim. Suferim pentru că fiind făcuţi din iubire şi pentru iubire, totuşi trădăm iubirea. Suferim pentru că nu am vrut să ştim cum să iubim.

Lăsând deoparte particularităţile fiecărei poveşti de dragoste, aproape toate au câteva lucruri comune ce duc la suferinţă şi eşec:

În centrul relaţiei cu cel pe care îl iubim nu se află Dumnezeu, sau se află doar la modul teoretic. Iubirea fără Dumnezeu este trecatoare, defapt este nevrednică să poarte numele de iubire, intrucât iubirea are întotdeauna perspectiva veşniciei, şi a mântuirii. Fie şi dacă numai unul din cei doi nu-l primeste pe Dumnezeu atunci totul nu este decât o povară. Pentru ca o iubire să dăinuiasca trebuie să urmăm modelul Sfintei Treimi, adică eu, Dumnezeu şi persoana pe care o iubesc. Pe scurt "adezivul" dintre două jumătăţi este Dumnezeu. Tot ce este în afara Lui piere.

Se întâmplă să îl iubim pe cel după care suferim mai mult decât pe Dumnezeu."Iubeşte-l pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Aceasta este ordinea şi nu invers. Încercând să facem altfel ajungem iar să suferim.

De cele mai multe ori îl iubim pe cel după care suferim într-un mod pătimaş, trăind în curvie şi (sau) preacurvie. Dragostea trupească înainte de căsătorie nu are niciodată binecuvântarea lui Dumnezeu. Mulţi tineri trăiesc astăzi în concubinaj, refuzând responsabilitaţile vieţii de familie şi încearcă să "fure" doar plăcerile, dar pentu asta mai devreme sau mai tarziu regretă amarnic.

O altă cauză ce duce la despărţiri sau divorţuri sunt avorturile. Aceste blestemate crime, crima propriilor copii, care sunt rodul dragostei fie ea şi pătimaşă, se întorc împotriva noastră, pentru că atunci când iţi ucizi propriul copil dai în temelia dragostei.

Dar primul pas greşit pe care îl facem este că nu ne rugăm la Dumnezeu să ne scoată în cale jumatatea. Oooo! cât de important este să ne rugăm Domnului ca să ne rânduiască viitorul soţ (viitoarea soţie)! Dumnezeu este Stăpânul inimilor şi El singur ştie cel mai bine care ne este jumătatea. Trebuie doar să ne smerim şi să cerem. Mulţi dintre noi, cei tineri, nu suntem conştieţi de acest lucru...atât de simplu.

Circulă o vorbă că timpul vindecă rănile dar nu este adevărat. Mulţi tineri rămân cu sechele şi pornesc la drum nevindecaţi, făcându-şi şi mai mult rău, inclusiv persoanei pe care vor să o iubească.

Inima nu o vindecă decât Dumnezeu, şi o vindecă desăvârşit, numai să vrem. Aşadar, pentu a putea porni pe drumul căsătoriei, trebuie să cerem vindecare de la Domnul, pentru că bolnavi şi şchiopătând cu inima nu ajungem departe, iar la prima încercare mai grea ne prăbuşim.

Pentru toţi cei care au suferit şi suferă din dragoste, arătând stăruitor către Hristos, aş scrijeli pe largul cerului "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre".

"Doamne Iisuse Hristoase, nădejdea, iubirea şi iertarea noastră, revenindu-mi în fire ca fiul risipitor, strig din stăfundul inimii mele şi din toata puterea mea: Nu mă lăsa Doamne, nu mă lăsa! Vindecă-mi durerea cea grea a sufletului şi amarul inimii căci zac neputincios la pământ şi n-am putere să mă mai ridic. Tu singur eşti doctorul inimilor şi sufletelor noastre şi doar la Tine găsesc vindecare pentru rana cea rea a iubirii nedrepte. Inima flămândă de iubire am hranit-o cu păcat şi cenuşa iluziilor, incât zac acum în lacrimi multe şi întristare grea. Dar nu-mi pierd nădejdea şi strig "Zideşte-mă din nou Doamne, zidirea ta căzută". Imi cer iertare Doamne că, în nebunia mea, am încercat să iubesc in afara Ta şi-ţi multumesc pentru amarul pe care l-am gustat, căci m-a facut să mă întorc la Tine iar acum te rog stăruitor: Invaţă-mă Doamne să iubesc cu iubirea Ta şi, cu lacrimi de pocăinţă spălându-mi inima, să primesc dragostea. Amin."

sursa- ortodoxiatinerilor

Cum să iei un examen

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Wed, 09 May 2012 08:27:00 +0000

Ceea ce o sa va spun am povestit si unor studenti din tara in care ma aflu, incat dupa ce am terminat vroiau sa afle ce e rugaciunea si cum functioneaza ea. Aceasta deorece multi nu merg la biserica sau si mai rau, nu sunt nici botezati.

Intr-una din sesiunile unui semestru am hotarat sa aplic alta varianta in felul de a merge la urmatorul examen. Fiind puternic influentat de vietile parintilor din pustia Egiptului si de scrierile parintelui Savatie, la primul examen care a urmat, in acea dimineata, l-am luat pe un coleg de clasa, bun prieten cu care faceam rugacinea de seara, sa mergem la biserica ca sa ne rugam un pic.

Am aprins cateva lumanari: una pentru noi, una pentru toti cei din clasa si alta pentru profesorul care ne predase materia si ne asista la examen. Alexandru mi-a spus ca nu are rost sa aprindem pentru profesor deoarece nu e asa bun la suflet. I-am replicat ca tocmai acesta e scopul, sa fie mai bun, sa-i lumineze Dumnezeu mintea si sa ne dea ceva usor ca sa nu plecam intristati. Si pentru ca noi nu putem sa-l facem mai bun stim ca Dumnezeu lucreaza prin rugaciunile altora, de aceea il rugam pe El sa picure putina dragoste in inima lui, macar acum in al 11-lea ceas.

Tot Alexandru m-a intrebat de ce sa aprindem pentru cei din clasa. I-am raspuns ca este egoist sa se bucure doar cativa si ar fi bine ca bucuria sa fie deplina.

La examen profesorul s-a comportat cum era el de obicei si a dat un subiect foarte greu. Dupa cele 3 ore de test numai eu si Alexandru mai eram in clasa. S-a uitat pe foile noastre in fuga si a declarat ca doar eu si el luasem examenul.

M-am intristat deoarece fusesem sinceri in rugaciune si nu stiam de ce Dumnezeu nu a vrut sa-i deschida putin inima catre dragoste. Desigur ca cei din clasa mi-au reprosat si ei ca Dumnezeu nu asculta prea multe rugaciuni, deoarece ne observasera pe mine si Alex dimineata la biserica si au aflat de ce eram.

La 2 ore de la terminarea examenului am primit un telefon de la un coleg de clasa. Vorbea atat de repede si era galagie in jurul lui incat nu am inteles ce a spus. I-am spus sa vorbeasca mai rar si sa iasa afara de unde este pentru ca nu inteleg. A iesit afara si mi-a declarat ca Dumnezeu a ascultat rugaciunile noastre, fiindca dupa ce am plecat profesorul i-a chemat in clasa si le-a mai dat o sansa. Au avut un nou subiect de facut, dar intr-o singura ora. A fost mult mai usor si normal ca au luat toti, iar cand ma sunase pe mine erau cu profesorul si sarbatoreau.

Sincer, mi-au dat lacrimile deoarece si Dumnezeu a vrut ca bucuria sa fie deplina si a picurat putina dragoste in inima profesorului.

Va imaginati ca dupa acest examen am aplicat aceasta regula si la celelalte examene si nu pot sa nu recunosc ca in cazul tuturor testelor ce au urmat s-au intamplat minuni, petru ca altfel nu le pot numi. Aceasta nu inseamna ca nu invatam, ci invatam dar ceream ajutorul Lui sa binecuvinteze lucrarea noastra.

Iertati-ma si va rugati si pentru mine.

sursa- ortodoxiatinerilor

(Sorin)

Nu contează câţi copii ai, contează sa nu omori!

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Mon, 12 Mar 2012 15:27:00 +0000

Părinte, câţi copii aveţi? Spuneţi-ne câteva cuvinte despre ei.
Mie îmi place să spun că am doi băieţi şi o fată, doi băieţi şi un băiat, pentru că dacă spun că am cinci băieţi şi o fată atunci se zice: a tot insistat până a ieşit şi o fată. Dar dacă spun doi băieţi şi o fată, doi băieţi şi un băiat, atunci nu mai sunt sub suspiciune.

Oricum, şase copii e un început. Şi opt copii e un început şi Părintele Mihoc are mai mulţi. Nu contează câţi copii ai, contează câţi omori, contează câţi dai Bisericii , nu neaparat să se facă preoţi, Bisericii în sensul slujirii Bisericii.
Să fie un inginer care îşi vede de meserie, să fie un medic care nu omoară, să fie un cioban care are o gândire sănătoasă despre brânza sănătoasă, nu contează ce, contează să nu omori. Nu contează câţi copii ai, contează câţi omori, câţi eviţi şi ce faci cu aceia pe care îi ai, dacă i-ai născut spre iad sau spre rai, aceasta este problema.

(Soţ ideal, soţie ideală - Pr. Nicolae Tănase)

O, Doamne, tăria mea

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Mon, 12 Mar 2012 15:10:00 +0000

Bătrânii mei m-au învățat, pe când eram tânăr, să mă agăț de cer și de pământ ca nu cumva să mă împiedic. Vreme îndelungată am rămas copil și mult timp obișnuiam să mă sprijin de propteaua pe care ei mi-au dat-o.
Dar, odată veșnici s-a revărsat prin mine, iar eu m-am simțit ca un străin în lume, cer și pământ au plesnit în două în mâinile mele precum o trestie plăpândă.

O, Doamne, tăria mea, cât de plăpânde sunt cerul și pământul! Ele par ca niste palate zidite din plumb, dar ele se evaporă ca apa în palma mâinii în prezența Ta. Doar zbârlindu-se își ascund fragilitatea lor și-i înspăimântă pe copiii needucați.

Îndepărtați-vă de mine, sori și stele. Ascundeți-vă de pământ. Nu mă ademeniți, femei și prieteni. Ce ajutor pot primi eu de la voi, voi care îmbătrâniți neîncetat și pogorâți în groapă?

Toate darurile voastre sunt un măr cu un vierme în miezul lui. Toate veșmintele voastre sunt o pânză de paianjen de care-și râde goliciunea mea. Zâmbetele voastre sunt o afișare a întristării, prin care neputința voastră strigă către a mea după ajutor.

O, Doamne, tăria mea, cât de plăpânde sunt cerul și pământul. Iar tot răul pe care oamenii îl fac sub cer este o recunoaștere a neputinței și infirmității.

Doar cineva puternic îndrăznește să lucreze binele. Doar cel ce este hrănit și adăpat de Tine, tăria mea, este plin de tărie pentru totdeauna.

Doar cel ce doarme în inima Ta cunoaște odihna. Doar cel ce ară dinaintea picioarelor Tale se va bucura de rodul ostenelilor sale.

Copilăria mea, hrănită cu teamă și cu ignoranță, a ajuns la capăt; iar nădejdea mea în cer și pământ au dispărut. Acum eu privesc doar la Tine și mă agăț la rândul meu de privirea Ta, o, leagănul meu și învierea mea.

Sf.Nicolae Velimirovici

O, fratele meu, inima ta să nu-i invidieze pe păcătoși! („Inima în Marele Post”)

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Mon, 12 Mar 2012 15:03:00 +0000

„Fie ca inima ta să nu pizmuiască pre cei păcătoşi, mai bine fii mereu în frica Domnului.” (Pilde 23:17)

1. Eşti om botezat, adică curăţit de necurăţia dintru început şi plivit de buruiana cea străveche. Necurăţia cea dintru început şi buruiana cea străveche au izvorât din păcatul cel dintru început şi străvechi al strămoşilor. Oare preţuieşti cum se cuvine mila şi preamarele dar ce ţi s’a dat prin botez?

2. Dintr’o cocină murdară, botezul a făcut din tine Biserică. Aşadar, ce invidie poţi avea oare în inimă faţă de cei ce preschimbă iarăşi o dumnezeiască Biserică în cocină murdară? Inima ta să nu invidieze pe cei păcătoşi.

3. Sau dacă cuiva i se curăţă, luminează, tămâiază şi împodobeşte casa; şi acesta, în loc să ţină casa sa în astfel de rânduială, ia lopata şi aruncă peste uşi şi ferestre toată necurăţia – îl vei invidia, oare, sau îl vei plânge?

4. Însuşi Domnul Dumnezeu a curăţit prin botez pe tot omul botezat. Frica ar trebui să te cuprindă în faţa acestui gând, frica lui Dumnezeu, care a venit pentru a spăla, lumina, renaşte şi mântui pe oameni.

5. Precum curg lacrimile din pricina unei mari tristeţi, dar şi din pricina unei mari bucurii, aşa şi frica îl cuprinde pe om din pricina unei mari răutăţi, dar şi din pricina unei mari jertfe. Dumnezeu S’a arătat în Hristos ca o slugă pentru a curăţi casa ta, pentru a preschimba cocina în Biserica din inima ta. Oare nu te cuprinde frica de atâta smerenie a Împăratului Împăraţilor? Şi oare nu te cuprinde frica când vezi pe omul botezat când păcătuieşte? Cu adevărat, nu este ceva mai nebunesc decât a invidia pe păcătos. Nebunie e şi a-l invidia pe cel drept, mare nebunie – dar a-l invidia pe păcătos e cel mai nebunesc lucru.

6. Ce este păcătosul? Este un sinucigaş inconştient. Este un om ca orice om, care îşi doreşte viaţa, însă neîncetat agoniseşte moarte întru sine. Sau: este un om care îşi doreşte sănătate, dar neîncetat ia otravă. Oare îl vei invidia?

7. Dacă îl invidiezi pe păcătos, care aleargă după umbrele trecătoare ale acestei lumi, îi eşti tovarăş în nebunie. El este nebun pentru că vrea să prindă ceea ce nu poate cuprinde, iar tu pentru că, cu invidia, îţi otrăveşti inima. Dacă îţi pare rău pentru el şi îl îndrepţi, îi faci bine şi ţie şi lui, îţi întăreşti inima ta, iar pe a lui o vindeci.

8. O legendă pomeneşte de doi vecini bogaţi. Unul pătimea din pricina iubirii de arginţi, iar celălalt din invidie pentru primul. Amândoi au murit în aceeaşi zi. Prietenii lor s’au sfădit care dintre cei doi era mai bun. Ca să sfârşească cearta, ei s’au hotărât să deschidă cele două trupuri şi să scoată inimile celor doi – şi după inimă să-i preţuiască. La cel iubitor de arginţi au găsit o piatră în loc de inimă, iar la cel invidios au găsit un şarpe în loc de inimă. Şarpele a sărit şi s’a ascuns sub acea piatră. O, fratele meu, inima ta să nu-i invidieze pe cei păcătoşi! Invidia este un şarpe care se hrăneşte cu inima ta.

9. În această a treia săptămână a Postului Mare, lărgeşte-ţi inima, ca să iasă toată invidia. Ştii cum le grăieşte corinthenilor preaînţeleptul Pavel: „Gura noastră s’a deschis către voi, Corintheni, inima noastră s’a lărgit. (II Cor. 6:11). Unde este invidie, gura se strânge şi nu vrea să grăiască aproapelui, iar inima se strânge, se contractă şi se împuţinează.

10. Gândeşte-te, oare cu câte mii s’ar împuţina răutăţile din patria ta dacă ar pieri invidia dintre oameni? Şi cât s’ar împuţina certurile şi iubirea de sine? Şi cât s’ar împuţina răscoalele şi războaiele şi vărsările de sânge şi urâciunea? – Doar de nu ar fi invidia!

11. Ai grijă să nu te înşeli. Invidia nu se înfăţişează sub numele ei adevărat. Curvia se ascunde sub numele dragostei, iubirea de arginţi sub numele chiverniselii, jocurile de noroc sub numele divertismentului, beţia sub numele iubirii de prieteni, iar invidia sub numele dreptăţii şi egalităţii. Şi în tine însuţi invidia se înfăţişează ca o revoltă împotriva nedreptăţii şi inegalităţii. O, fiul meu, ai grijă să nu te înşeli. Tot tâlharul ce vine la uşă strigă: Eu sânt binefăcătorul şi prietenul tău. Păzeşte-te să nu te înşele glăsuirea lui şi nu deschide uşa ta.

Sfântul Nicolae Velimirovici

Duminica a II-a din Postul Mare (a Sfântului Grigorie Palama) Marcu 2, 1-12

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Sat, 10 Mar 2012 14:09:00 +0000

"În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de mulţi, încât nu mai era loc nici înaintea uşii, iar Dânsul le grăia cuvântul (lui Dumnezeu). Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru oameni.
Dar, neputând ei din pricina mulţimii să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Iar Iisus, văzând credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte.
Cine poate să ierte păcatele, fără numai singur Dumnezeu? Şi îndată, cunoscând Iisus cu duhul Lui că aşa cugetau ei în sine, a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor, a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a ridicat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată."

Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Sat, 10 Mar 2012 14:01:00 +0000

Sfintii 40 de mucenici erau soldati crestini, aflati in slujba imparatului roman pagan Licinius. Afland despre credinta lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit sa se inchine idolilor.
Refuzand, au fost intemnitati timp de opt zile si batuti cu pietre. Prin semne divine au fost insa intariti in dreapta credinta.
In cele din urma, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin inghetare in lacul Sevastiei. In aceea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a incalzit, gheata s-a topit si 40 de cununi stralucitoare au pogorat asupra mucenicilor. In zori, au fost scosi vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor si au fost lasati sa-si dea sufletele.

Martirajul celor 40 de soldati crestini - Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton si Aglaie - semnifica daruirea totala fata de Hristos.

Sarbatoarea crestina a Sfintilor 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste inceperea anului agricol traditional si a generat o sarbatoare traditionala romaneasca, Mucenicii sau Macinicii. In credinta populara in ziua mucenicilor se incheie zilele babelor, zilele capricioase ale ingemanarii iernii cu primavara, lasand loc zilelor mosilor, zile calde.
De aceea, in aceasta zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pamantului cu bate sau maiuri, rostind descantece, pentru ca sa iasa caldura si sa intre gerul, sau jocul copiilor peste foc.

Ziua de 9 martie, cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste pe cei 40 de Mucenici ucisi in Sevastia, are pentru spiritualitatea populara o conotatie aparte.
In ziua de 9 martie, in toate comunitatile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat.

Dupa ce plugul era trecut prin foc de catre fierarul (faurul) satului, era reparat, curatat si purificat iar intre plugari se incheiau intelegeri pentru intovarasire la arat, in dimineata acestei zile plugul era scos in fata casei in mod festiv. Acesta era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sarbatorilor de primavara, presarat cu numeroase obiceiuri.

În tradiţia populară se consideră că în ziua de 9 martie, Sfinţii Mucenici se adună pentru a participa la un sobor de dezgheţare a pământului şi de slobozire a căldurii. În acest sens, sătenii băteau cu bâtele în pământ zicând: "Intră frig şi ieşi căldură / Să ne fie vreme bună / Pentru plug şi arătură".

Patruzeci sau patruzeci si patru?

Dupa traditia crestina, sfintii martiri au fost 40, dupa cea geto-dacica, au fost 44, atatea fiind si zilele dintre 9 Martie si 23 Aprilie. In unele zone, exista pana astazi credinta, ca acesti sfinti au fost 44. Folcloristul Simion Florea Marian a tiparit o legenda, din Fratautul Vechi - Moldova, unde se vorbeste de ziua celor 44 de Sfinti.

Mucenici

Astăzi, dintre toate practicile străvechi, mai persistă obiceiul ca femeile să coacă în ziua de 9 martie 40 de figurine din aluat, numite "sfinţişori" sau "mucenici", reminiscenţe ale idolilor neolitici ai fertilităţii, iar bărbaţii să bea câte 40 sau 44 de pahare de vin (oamenii credeau că vinul baut la Măcinici se transformă de-a lungul anului în sânge şi putere de muncă). "Sfinţişorii" sunt făcuţi din aluat dospit şi au forma antropomorfă a cifrei opt, cifra echilibrului cosmic. Proaspăt scoşi din cuptor, ei se ung cu miere de albine şi se presară cu nucă măcinată, după care se împart, pentru sufletul morţilor, mai ales copiilor din vecini.

Acestia sunt dusi la biserica pentru a fi binecuvantati si apoi sunt consumati in familie.

Pomenirea mortilor - Mosii de iarna

noreply@blogger.com (Lumina Faptelor Bune) — Fri, 17 Feb 2012 11:28:00 +0000

Sambata, 18 februarie, Biserica Ortodoxa face pomenirea celor trecuti la cele vesnice. Aceasta sambata este cunoscuta in popor sub denumirea "Mosii de iarna". Exista pomenirea mortilor, pentru ca Biserica nu vede in moarte sfarsitul existentei omului.

Astfel, sambata 26 februarie, in fiecare biserica se oficiaza Sfanta Liturghie, urmata de slujba Parastasului pentru cei adormiti. In ziua in care se savarseste Sfanta Liturghie, preotul scoate miride (particele) din prescura, pentru vii si morti. Ele sunt asezate pe Sfantul Disc, alaturi de Agnet - partea din prescura care reprezinta pe Hristos, ca dragostea Lui sa se reverse si asupra lor. Amintim ca in cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul lui Hristos de pe Sfantul Disc.

Cine poate fi pomenit?

Se pot pomeni toti cei care au murit nedespartiti de Biserica. Nu pot fi pomeniti cei care au murit in dispret cunoscut fata de Dumnezeu. Precizam ca orice slujba a Bisericii se savarseste numai pentru cei care sunt membri ai ei, adica au devenit prin Sfintele Taine, madulare ale Trupului tainic al lui Hristos. De aceea nu pot fi pomeniti nici copiii morti nebotezati, pentru ca ei nu sunt membri ai Bisericii.
In Sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne facem pomenirea mortilor, pentru ca in duminica urmatoare Biserica a randuit sa se faca pomenire de Infricosata Judecata si A doua venire a Domnului la care ne vom infatisa toti. Pentru ca multi crestini au murit pe neasteptate si fara pregatirea sau fara pocainta necesara, Biserica face mijlocire pentru toti acestia, ca sa se bucure de fericirea vesnica.

Simion Florea Marian mentiona in lucrarea "Trilogia vietii", "ca pe tot parcursul anului, in spatiul romanesc exista 20 de zile de Mosi". Cuvantul "mosi" vine de la "stramosi", si se refera la persoanele trecute la cele vesnice. Cu apelativul "mosi" sunt numiti nu doar mortii, ci si principalele sarbatori ce le sunt consacrate, precum si pomenile facute pentru ei. Din zilele de Mosi amintim: "Mosii de primavara" (de Macinici), "Mosii de vara" (sambata dinaintea Rusaliilor), "Mosii de toamna" (in prima sambata din luna noiembrie), "Mosii de iarna" (sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne).

Sambata, zi de pomenire a celor adormiti

Sfintii Parinti au randuit ca sambata sa se faca pomenirea celor adormiti, pentru ca este ziua in care Hristos a stat cu trupul in mormant si cu sufletul in iad, ca sa-i elibereze pe dreptii adormiti. Pe de alta parte sambata e deschisa spre duminica, ziua invierii cu trupul. Duminica este numita si ziua a opta, pentru ca este ziua inceputului fara de sfarsit, ea nu va mai fi urmata de alte zile, va fi eterna.

Vedeti, la slujbele de pomenire a mortilor parca-i strigam pe nume pe fiecare, asa cum s-a chemat el si luam legatura cu el, ne rugam pentru el. Si aceasta este o datorie, poate cea mai importanta si cea mai de suflet pe care o avem fata de cei plecati de aici."

"Indemnul Bisericii este ca in aceasta perioada fiecare familie sa duca un pomelnic la Biserica, sa duca eventual o prescura. Sa ceara ca cei adormiti din familia lor sa fie pomeniti, sa nu fie uitati.Amin !