+Ortodoxia, Calea Mantuirii+

Cugetare

noreply@blogger.com (Unknown) — Thu, 7 Sep 2017 06:55:00 -0700

Privesc la cerul ce s-asterne,
Iar gandul trece peste zare
Lasand in urma umbre terne,
Dorind lumina cu ardoare.

Astept ca mielul la taiere,
Ca Cel ce e Frumos si Bun
Sa rupa lantul cu putere,
Pacatele sa fie scrum.

Iar aurul ce mi l-a dat
Sa-l lamureasca-n foc si para,
Sa-mi scoata sufletul pradat
Ce l-am pierdut ca pierde vara.

noreply@blogger.com (Unknown) — Mon, 5 May 2014 01:50:00 -0700

"Cerurile spun slava lui Dumnezeu, dar povestesc si slava ta, pururea Fecioara Maria; cu zugravelile bunelor miresme ale harului tau, toate marginile pamantului sunt inmiresmate. indreptati-va spre ea cu suspinele voastre voi, cei ce sunteti inviforati de toate faradelegile. Voi, cei pacatosi, alergati spre ajutorul Maicii Domnului si ea va va duce catre limanul linistit al milostivirii lui Dumnezeu. Cu cantari de psalmi bateti la usa indurarilor ei si datul milostivirii sale se va pogori ca o ploaie peste voi. Preaslaviti-o, dreptilor, in fata Prestolului lui Dumnezeu. Laudati-o, ceruri ale cerurilor si tot pamantul sa fericeasca numele ei!"

Sursa: https://www.facebook.com/InaltareaGandului

noreply@blogger.com (Unknown) — Mon, 5 May 2014 01:46:00 -0700

Femeile Mironosite

Duminica Femeilor Mironosite este a treia duminica dupa Pasti.

Cine sunt femeile mironosite?

Femeile mironosite sunt cele care L-au insotit deseori pe Hristos in activitatea Sa si care au participat la evenimentele ultime din viata Mantuitorului: patimirile, rastignirea, moartea si punerea in mormant a Domnului. Tot ele sunt cele care au mers dis de dimineata la mormantul Acestuia, ca sa unga trupul Lui cu miresme, pentru ca nu se implinise randuiala iudaica, din cauza grabei punerii lui Hristos in mormant.

S-a spus ca femeilor mironosite nu le-a scapat acest amanunt. Nu cred ca este important sa punem accent pe specificul feminin, ci pe iconomia dumnezeiasca. E bine sa retinem ca dupa cum femeia (Eva) este prima fiinta umana care l-a vazut pe Adam, tot asa si acum, femeile sunt primele care Il vad pe noul Adam, pe Hristos Cel inviat. Sunt primele martore ale mormantului gol si ale vestirii ingerului: "Cautati pe Iisus Nazarineanul, Cel rastignit? A inviat! Nu este aici. Iata locul unde l-au pus. Dar mergeti si spuneti ucenicilor Lui si lui Petru ca va merge in Galileea". (Mc. 16, 6-7). Iar Sfantul Evanghelist Matei ne spune ca in timp ce se indreptau de la mormant spre casa, Hristos Cel inviat din morti le-a intampinat si le-a zis: "Bucurati-va, nu va temeti!" (Matei 28,9).

In Noul Testament intalnim numele unor femei mironosite: Maica Domnului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov si a lui Iosif sau Iosie, Maria lui Cleopa, Ioana, sotia lui Huza, Salomeea, Suzana si cele doua surori ale lui Lazar, Marta si Maria. Mai sunt asimilate cu acestea si Veronica, cea care I-a daruit Mantuitorului, pe drumul spre rastignire, un stergar pentru a-Si sterge fata. Potrivit traditiei, chipul Mantuitorului s-a intiparit pe acest stergar (naframa).

Dar, femei mironosite nu sunt doar cele care au alergat la mormantul Domnului, ci toate cele care vin la biserica cu dragostea si curajul lor.

Intelesul peiorativ de "mironosita"

Aceste femei sunt numite mironosite pentru ca erau purtatoare de mir. Astazi, termenul mironosita are un sens peiorativ. Este posibil ca poporul, prin expresia "a face pe mironosita", sa critice ipocrizia. Nu devii placut Domnului cand "faci pe mironosita", ci cand esti asemeni mironositelor. Iar a fi asemanator lor, inseamna a nu fi oprit de nimic in slujirea Domnului. A infrunta chiar si imposibilul: "Cine ne va da la o parte piatra de pe mormant?".

Dar poate fi si expresia usurintei cu care noi ducem in ironie subiecte care ne depasesc sau ne cer o atitudine sobra.

Femeile mironosite - model de biruinta in incercari

Din Scriptura aflam ca peste mormantul Domnului a fost pusa o piatra pe care ele nu o putea pravali. Desi stiau ca nu pot da la o parte piatra, nu se opresc din drum. Din aceasta fapta a lor retinem, ca ori de cate ori avem in fata imposibilul, el poate deveni posibil prin lucrarea lui Dumnezeu. Important este ca noi sa ramanem statornici in credinta. Asa cum un inger a coborat si a rasturnat piatra de pe usa mormantului, la fel se poate intampla cu fiecare dintre noi - ingerul sa se pogoare si sa ne ajute sa iesim biruitori in implinirea voii lui Dumnezeu.

Trebuie sa retinem ca ingerul este prezent pentru a le descoperi femeilor mironosite ca mormantul este gol, nu sa faca posibila Invierea Domnului. Mantuitorul inviase fara a strica pecetile mormantului, dupa cum S-a nascut din Fecioara Maria fara a-i pierde fecioria.

Prin duminica inchinata femeilor mironosite, Biserica ne cheama sa vestim Invierea lui Hristos si sa graim lumii ca exista viata dupa moarte.

Adrian Cocosila
Sursa: crestinortodox.ro

Buna Vestire – schita dupa fresca de la manastirea Probota (jud. Suceava)

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 25 Mar 2014 11:19:00 -0700

http://albastrude.wordpress.com/2014/03/25/buna-vestire-schita-dupa-fresca-de-la-manastirea-probota/

Parintele Arsenie Boca, tratamente naturale pentru diferite afectiuni

noreply@blogger.com (Unknown) — Fri, 24 May 2013 21:44:00 -0700

O femeie avea pietre la fiere si a mers la parintele Arsenie.

Era programata pentru operatie inca parintele i-a spus " ma, nu te du la nici o operatie; tu fa ce-ti spun eu...

Cand te duci acasa sa te duci sa iti cumperi si sa iti face ceai de limba cerbului cu coaja de portocala dar neindulcit.

Bea asa timp de cateva luni, 2-3 luni, bea asa in loc de apa si apoi du-te la control"

Ceaiul acesta zdrobeste pietrele si le transforma in nisip.

O piatra localizata la fiere nu se poate elimina decat zdrobita si cu acest ceai se zdrobeste pe cale naturala.

Sa incerce toti careau probleme cu fierea si sa vada cum se vor simti.

RE: Arsenie Boca - minuni, marturii, sfaturi

Părintele cunoştea medicină şi de multe ori ne spunea că "transpirăm" din cauză că nu ne funcţionează bine rinichii.

Îi spuneam că îmi cade părul iar el ne dădea remedii, că şi părul trebuie să se hrănească şi ne spunea să facem gălbenuş de ou cu ulei de ricin şi să ne spălăm capul şi să-l clătim cu oţet de mere.

Totdeauna ne dădea soluţii la probleme de sănătate.

RE: Arsenie Boca - minuni, marturii, sfaturi

Altădată a venit un bolnav de plămâni şi Părintele i-a zis să ia hrean plămădit cu miere de albine, spunându-i că "Cel ce a făcut cerul şi pământul e în stare să lipească o piele ruptă".

RE: Arsenie Boca - minuni, marturii, sfaturi

Cine-i ingust la minte, nu are leac nicaieri.

Daca impiedici un guturai prin medicamente il transformi in alte primejdii. Lasa fazele obisnuite ale bolii ca-i cel mai bun leac al ei.(al bolii).

Ferirea de frig ajunge.

Parca toate lucrurile unui om seamana cu stapanul lor.

RE: Arsenie Boca - minuni, marturii, sfaturi

Mersese la Părintele o femeie din Făgăraş (d-na Burlea) destul de în vârstă, care avea probleme cu ochii (cataractă) dar ajunsă în faţa lui, femeia a uitat pentru ce a venit la dânsul.

Părintele o întreabă: "Care-i baiu' mă femeie?" iar ea îi răspunde:

"Păi Părinte, am venit aşa, ca să vă văd,".

Părintele o întreabă : "N-ai venit pentru asta, mă! Nu ai venit pentru ochi?". Bătrânica îi răspunse: "Vai Părinte, mă iertaţi, dar chiar pentru asta am venit la sfinţia voastră".

Părintele Arsenie îi spune: "Mă şi ce ţi-au spus doctorii? Să te duci şi să te operezi. Aşa-i?".

"Da, Părinte".

"Mă, îi spune Părintele, să nu te duci la operaţie, că o să rămâi oarbă. Să faci ce-ţi spun eu. Primăvara, să pui o sticluţă la viţa de vie şi din seva pe care o aduni în sticluţă, să iei câteva picături cu pipeta şi să-ţi pui în ochi şi nu o să mai ai nevoie de operaţie".

După un timp m-am întâlnit cu femeia şi cu adevărat nu a mai fost nevoie de intervenţie chirurgicală, pentru că îi trecuse cataracta cu seva de la viţa de vie, precum îi spusese Părintele.

RE: Arsenie Boca - minuni, marturii, sfaturi

Odata Parintele a spus:

"Cand imi dati "telefon" sa staruiti, ca vin "telefoane" din mai multe parti si nu stiu de unde vine "telefonul"" dar nu era vorba de telefonul propriu-zis.

Daca te gandeai la Parintele , Parintele simtea ca cineva ii cere ajutor.(Ierod. Ieronim Coldea).

RE: Arsenie Boca - minuni, marturii, sfaturi

Când eram copil locuiam în Lisa, nu departe de Mânăstirea Brâncoveanu. Eram 10 fraţi (5 băieţi şi 5 fete).

Numele de fată îl aveam Andreiaş.

Aveam 13 ani când sora mea cea mare, Elena, de 23 de ani, era bolnavă de ochi (o dureau ochii, îi curgeau lacrimile şi îi scădea vederea).

Se gândea să meargă la Bucureşti pentru operaţie.

Dar într-o duminică, fiind la mănăstire, a ieşit Părintele Arsenie din biserică şi a strigat (era multă lume): "Leana din Lisa, vino-ncoace".

Când s-a apropiat i-a spus: "Tu eşti bolnavă cu ochii. Să nu te duci la medic la Bucureşti să faci operaţie".

I-a adus apă sfinţită: "Cu ea să te speli pe ochi".

Aşa a făcut şi boala i-a trecut imediat.

De atunci a mers tot timpul la mănăstire şi ne-a luat şi pe noi, surorile.

Aşa am ajuns să merg şi eu în fiecare duminică. (Bălan Silvica - Făgăraş)

RE: Arsenie Boca - minuni, marturii, sfaturi

O fată de 13 ani, oloagă, dintr-un sat din Ardeal, a stat o săptămână la mănăstire.

Părintele Arsenie a făcut rugăciuni asupra fetei, ea fiind pusă pe un scaun în faţa altarului.

Părintele a întrebat-o : Crezi în Iisus Hristos, în Dumnezeu -Tatăl, în Maica Domnului?

Ea a răspuns: Cred din toată inima. La fel i-a întrebat şi pe părinţii fetei care au răspuns că şi ei cred.

Părintele i-a zis fetei: Dacă crezi, scoală-te şi mergi!

Ea a răspuns că nu poate.

Atunci Părintele i-a zis iarăşi:

Dacă crezi în Iisus Hristos, scoală-te şi vino la mine!

Atunci fetiţa s-a sculat pe picioarele ei, ajutată şi a mers spre Părintele Arsenie.

Părintele i-a spus că atât cât va trăi să nu se ducă în lume la distracţii, baluri, dansuri şi să se încredinţeze în mâinile lui Dumnezeu.

Dar după 2 ani, la 15 ani, fiind frumoasă, a mers la un bal şi astfel la scurt timp fata a murit.

Părintele Arsenie se izola de lume la izvorul din pădure.

Apa de acolo devenise sfinţită prin rugăciunile lui, fiind izvor de mântuire creştinească.

Vor fi vremuri grele iar cei ce se vor osteni până acolo vor fi păziţi şi răsplătiţi de Domnul Iisus Hristos şi vor avea putere în credinţă.

Mulţi credincioşi vin la acest izvor cu putere vindecătoare de orice boală, depărtând gândurile rele şi duhurile necurate.

(Bârsan Elena - Sâmbăta de Sus)

RE: Arsenie Boca - minuni, marturii, sfaturi

Schimbarea mea s-a petrecut cu viteza şi tăria unui fulger.

Îmbrăcată subţire, cu pantofi decupaţi şi talpă de plută, mă plimbam ca un fotomodel printre oameni.

La mormântul Părintelui însă, ceva s-a năruit în mine.

Am început să plâng fără contenire şi prin faţa ochilor îmi treceau toate păcatele pe care le săvârşisem.

Nu ştiu cât timp am stat la mormânt dar când am revenit în curtea bisericii, aveam un dor cumplit de mântuire, un dor sfăşietor să rămân acolo, să nu mă mai despart de Părintele.

Era peste puterile mele să mai plec.

Prietenii care mă aşteptau la maşină nu au înţeles nimic.

Credeau că am înnebunit, că trec printr-o criză de delir mistic.

Într-o secundă am lăsat în urmă tot: o carieră strălucită, o casă superbă în cartierul Primăverii din Bucureşti, luxul şi toate deşertăciunile vârstei.

Am câştigat infinit mai mult: ajutorul şi mângâierea Părintelui.

(Maica Maria - Măn. Prislop)

RE: Arsenie Boca - minuni, marturii, sfaturi

De câte ori mergeam la Drăgănescu , întâlneam o credincioasă, Mariana Dodi din Bucureşti, care pregătea pliculeţe cu mir şi le împărţea la credincioşi.

La această femeie Părintele îi spunea mereu că ea are "să scape din toate".

Acest lucru s-a adeverit şi cu ocazia cutremurului din 1977.

Locuind la un bloc cu nouă etaje, foarte vechi, împreună cu o femeie care urma să nască şi pe care o găzduia, în timpul cutremurului au intrat sub tocul uşii, aşa cum se obişnuieşte în asemenea situaţii.

Instalaţiile fiind foarte vechi, blocul a explodat, aruncându-le pe amândouă în mijlocul străzii scăpând astfel cu viaţă în timp ce restul locatarilor au murit.

S-a scris chiar o carte la Bucureşti care este intitulată "Mariana Dodi".

(D-na M.A.)

RE: Arsenie Boca - minuni, marturii, sfaturi

Înainte de căsătorie ne-am dus amândoi la Mănăstirea Prislop pentru a primi de la Părintele Arsenie binecuvântare pentru căsătorie, să ne spovedim şi să ne împărtăşim.

Odată cu noi a venit la mănăstire şi un băiat de vreo 25 de ani, olog.

Patru oameni l-au dus în braţe.

Sâmbătă seara l-a spovedit, iar duminică oamenii l-au dus în biserică.

Când ne-am împărtăşit cu toţii, acel olog a rămas în urmă.

Oamenii s-au apropiat să-l ridice, dar Părintele Arsenie i-a zis unuia:

"Nu-l lua de braţ, Gheorghe . Ridică-te în picioare".

"Dar, Părinte de patru ani de zile nu am mai umblat !".

"Ridică-te în picioare şi zi: Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mă! Dai un pas, mai dai un pas şi zi: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, fă ca Sfânta Împărtăşanie să pătrundă în toate încheieturile mele, în toţi rărunchii mei şi să mă fac sănătos".

Şi l-a împărtăşit şi a ieşit din biserică la braţ cu acei oameni.

S-a mirat toată lumea, iar mama lui plângea de bucurie de uda pământul. (Cismaş Eugenia, 78 ani, Făgăraş)

RE: Arsenie Boca - minuni, marturii, sfaturi

Un bărbat de vreo 50 de ani se arsese pe faţă cu azot şi era desfigurat. Dar nu pentru asta venise la Părintele , ci doar pentru a-i înmâna un modest pomelnic.

Duhovnicul l-a străpuns cu privirea, după care l-am auzit spunând:

"De ce crezi tu, creştine, că te-ai ars chiar pe faţă, ca să fii respingător pentru toată lumea? ".

Bărbatul amuţise.

"Să-ţi spun eu de ce.Ţi-ai bătut joc de o fată în tinereţe, dar nu ai luat-o de nevastă. A rămas singură, până la vârsta asta şi este şi stearpă pe deasupra fiindcă a avortat, ca să evite ruşinea unui copil fără tată, iar de atunci n-a mai putut rămâne însărcinată. Ai păcătuit şi tu, dar ai împins-o şi pe ea spre păcat! Acum plăteşti cu suferinţa asta."

Omul îşi plecase ochii în pământ şi plângea înfundat, cu pomelnicul uitat într-o mână.

RE: Arsenie Boca - minuni, marturii, sfaturi

Eram cu Părintele Arsenie şi l-am întrebat:

"Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău".

Părintele zice: "Va veni şi mai rău".

Zic: "Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm".

"Mă, face-ţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit".

(Maria Matronea, Sibiu)

RE: Arsenie Boca - minuni, marturii, sfaturi

Mi-a spus că de sus ne va ajuta mai mult decât de jos şi să-l chemăm aşa: "Preot monah Arsenie, trimite-mi duhul tău paznic şi dă-mi sănătate şi linişte. Depărtează de la casa mea necazurile şi suferinţele, că ai Duh Sfânt".

(Chiş Aurelia, 93 ani, com. Boiu, jud. Mureş)

UN OM FERICIT

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 30 Apr 2013 09:44:00 -0700

by ortodoxplus

UN OM FERICIT

Auzit-am că, pe vremuri,

Dumnezeu ar fi dorit

Ca să afle, printr-un înger,

Dacă omu-i fericit!

Merse îngerul pe cale

Lumea-ntreaga colindînd,

Cînd la deal si cînd la vale,

Pe creştini tot întrebînd.

Unul zise: - Cum pot oare

Fericit să mă numesc?

Să îmi fie cu iertare,

Nu vezi cît de mult trudesc?!

Altul zise cu durere:

- Eu aş fi, dar ce sa fac,

Fiindcă banii-s la putere,

Iar eu sunt un om sărac!

Unul spuse cu mîndrie:

- Eu am bani, ce pot sa zic?

Am destulă avuţie,

Nu duc lipsă de nimic!

Însă fericit aş spune

Că nu pot să mă numesc,

Fiindcă n-am copii pe lume

Şi încep să-mbătrînesc.

Altul strigă cu ocară:

- O, ce fericit aş fi,

Dacă n-aş avea povară

O mulţime de copii!

Nu am ce le da la masă,

Tare mult mă chinuesc,

Cum pot oare, cu-aşa casă,

Fericit să mă numesc!

Cînd pe altul îl întreabă:

- Tu eşti fericit, ori ba?

Dînd din cap, el spune-n grabă:

- Hm! nu prea mult, măria-ta!

- Dar de ce? Ce îţi lipseşte?

Zise îngerul suav.

- Aş trăi împarăteşte,

Dar sunt trist, că sunt bolnav!

Am umblat prin lumea-ntreagă

Pe la doctori, dar n-am leac.

Sunt slabit şi fără vlagă

Şi nu ştiu ce să mai fac!

Şi cuprins de întristare,

Îngerul plecă mîhnit,

Că în lumea asta mare

Nici un om nu-i fericit!

Tot aşa cîrteau creştinii,

Orşiunde întreba,

Apăsînd mai tare spinii

Domnului pe fruntea Sa.

Şi cu fiece răspuns,

Pas cu pas Îl aduceau,

Spre Golgota, în ascuns,

Şi pe Cruce-L răstigneau!

Merse îngerul ce merse

Pînă cînd a întîlnit

Un om ce sudoarea-şi şterse

De pe chipul său trudit.

- Omule, te văd muncind

Şi esti mult prea obosit,

Ziua toată robotind,

Spune-mi: tu eşti fericit?

Omul se-ndreptă de spate

Şi, privindu-l pe străin

Îi spuse cu bunătate:

Fericit sunt pe deplin!

Îngerul sări deodată

Iscodindu-l înadins:

- Casa ta-i dărăpănată,

Focu-n vatră ţi s-a stins.

Ai copii prea mulţi, se pare

Şi cu greu îi creşti pe toţi,

Nu ai bani pentru mîncare,

Şi eşti fericit, socoţi?

- Eu nu te cunosc, străine!

Şi nu ştiu de unde vii

Dar, de vrei, rămîi la mine

Pînă mîine-n zori de zi.

Iat-acum se face seară,

Nu-i bine să mergi pe drum,

Că sunt oameni răi pe-afară

Şi flămînd vei fi oricum.

Nu am bani, nu am avere,

Nu am casa un palat,

Am în schimb, o mîngîiere,

Că am sufletul curat.

Casa mea dărăpănată,

Cu căldură te-o primi,

Chiar de focu-i stins in vatră,

Om mînca ce s-o găsi.

Şi cu toţii stînd la masă

Domnului I-am mulţumi,

Că spre noi mereu revarsă

Un noian de bucurii.

Să fii fericit în lume

Dacă vrei, nu e prea greu,

Că averea mea, vezi bine,

E doar Bunul Dumnezeu.

El îmi dă mereu putere,

El mă iarta cînd greşesc,

El mi-alină orice durere,

El m-ajută să trăiesc.

Cine are-aşa avere

Are tot ce şi-a dorit,

Are-n suflet mîngîiere

Şi e-n viaţă fericit!

Am copii pe lîngă casă,

Am pămînt să-l pot munci,

Am nevastă credincioasă,

Fericit - de ce n-aş fi?

Îngerul sa-i spună taina

Ar fi vrut, dar ce folos?

Se vedea că poartă haina

Dăruită de Hristos!

Bucuros, el se întoarse

Şi zbură spre cer grăbit,

Fiindcă, în sfîrşit aflase,

Un om care-i fericit.

Auzind Domnul îndată

Le dădu creştinilor

Pedeapsa meritată

Pentru necredinţa lor.

Numai cel ce nu cîrtise

Fericit în veci va fi,

Că, din toţi, doar el primise

Darul de-a se mîntui.

Cine are-nţelepciune

Să priceapă, n-ar fi greu:

Fericirea nu e-n lume,

Ci e doar în Dumnezeu!!!

Dac-am fi, din întîmplare,

Întrebaţi şi noi cîndva,

Conştiinţa noastră oare

Ce-ar răspunde: NU sau DA?!

În fiecare zi e Vineri, fraţilor!

noreply@blogger.com (Unknown) — Fri, 19 Apr 2013 06:16:00 -0700

În fiecare zi e Vineri, fraţilor!

Trăim fiecare zi din viaţa noastră rostind cu buzele credinţa noastră şi... cam atât. Dovadă stau faptele noastre de fiecare zi: neiertările, certurile, clevetirile, desfrânările de toate felurile. Ne risipim în toată ziua printre firele de nisip şi prin norii cerului.

Suntem rătăciţi şi orbi! Spunem despre noi că suntem creştini, dar bisericile noastre sunt mai mult goale. Procentele referitoare la cei ce caută biserica parohială sunt cutremurătoare. Nu sunt nici măcar 10% din cei botezaţi.

Preferăm în schimb grătarul la malul apei (sau iarbă verde, fără apă!) şi berea cât de rece. Vrem la mare şi la munte. Căutăm oare pe Dumnezeu printre firele de nisip de la malul mării? Sau poate în ceaţa (norul) de la munte? Numărăm firele de nisip degeaba şi orbecăim prin nori.

Peste săptămână, uităm că înainte de sâmbătă e vineri. Problema este că viaţa noastră de creştini se desfăşoară ca şi cum e mereu sâmbătă şi niciodată vineri sau duminică. Cum să reuşim a ne veseli cu adevărat duminica dacă nu înţelegem „întristarea" zilei de vineri? Putem noi oare să înţelegem ce e dulceaţa dacă nu ştim ce e fierea? Nu uităm oare că Învierea vine după Răstignire? Iar astăzi e Vineri, fraţilor! Faptele noastre arată că e Vineri! Faptele noastre-L răstignesc zi de zi pe Mântuitorul nostru. Nici bucuriile noastre însă nu sunt cele care trebuie să fie, că nu facem grătarul pentru Înviere, ci pentru poftele noastre. Nu bem bere şi nu prăjim peşte cu gândul la peştele cu care-i aştepta Iisus cel Înviat pe malul apei pe Sfinţii Apostoli. Noi suntem cei care-L urcăm pe Hristos pe cruce şi, când ne spune că-i este sete, noi suntem cei care-I dăm oţet şi fiere. Dar noi facem asta nu numai vineri, ci o facem şi-n ziua Învierii. Batem cuiele în mâinile Lui chiar şi în ziua când El biruie pentru noi moartea şi ne ridică din păcat. Trăim din nefericire o zi de vineri ce nu se mai sfârşeşte şi nici măcar nu realizăm asta.

De ce nu reuşim însă să ne bucurăm de înviere? De ce nu vrem să ne bucurăm de Înviere? Nu cumva nu vrem să-L dăm jos pe Hristos de pe Cruce? Nu cumva nu vrem să-L aşezăm în mormânt? Credinţa noastră şubredă e arătată de această teamă a noastră. Ştim că dacă-L dăm jos de pe Cruce şi-L aşezăm în mormânt, noi suntem cei care trebuie să-i luăm locul. Am vrea să-L urmăm în Înviere, dar fără să-L urmăm pe Cruce şi-n mormânt! Teama noastră ne ţine permanent departe de Bucuria cea Mare. Nu avem însă cum să învingem, de vreme ce nici nu vrem să începem războiul. Hristos ne îndeamnă la luptă („Îndrăzniţi! Eu am biruit...!") iar noi ne declarăm invalizi cu speranţa că o să fim scutiţi de această luptă. Problema este însă că suntem pe acelaşi front cu toţii şi duşmanul nu cruţă pe niciunul din noi. Iar

Hristos nu poate să ne ajute pentru simplul motiv că.... nu vrem să-L dăm jos de pe Cruce. Trebuie să înţelegem, până nu e prea târziu , că nu putem evita Crucea, orice am face. Fie ne răstignim (păcatele, poftele) acum, fie o să fim răstigniţi în veşnicie!

Pr. Marius Demeter

Sursa:http://luminaortodoxiei.com/ro/

Putin despre 8 martie si ...mama pr. Petroniu Tanase de la Muntele ATHOS

noreply@blogger.com (Unknown) — Mon, 11 Mar 2013 04:30:00 -0700

Este o zi aleasă convenţional (n.r. – legată de mişcarea feministă, dar şi de serbarea femeii sovietice, Lenin decretând în anul 1921 această zi ca Ziua Internaţională a femeii), dar aşezată nu întâmplător înaintea unui mare praznic creştinesc Buna Vestire. Politica amintitului regim ateu era una vicleană, anume de a umbri sărbătorile creştineşti prin aşezarea altor sărbători populare înaintea acestora şi încetul cu încetul să le şteargă din conştiinţa oamenilor.

Această strategie a prins din păcate în societatea românească, care a rămas cu aceste "false sărbători" chiar şi după ce regimul comunist a căzut, ba mai mult a mai importat un lot proaspăt de sărbători din occident care nu au nimic în comun cu spiritualitatea adânc creştină a poporului român - vezi sărbători ca "Ziua îndrăgostiţilor", "Halloween".

Chipul mamei luminează sufletul oricărui om care a avut parte de dragoste din partea acesteia şi toată viaţa îi poartă în inimă cele mai alese sentimente.

Modelul prin excelenţă de mamă este cel al Fecioarei Maria, în braţele căreia îşi găsesc alinare toţi cei oropsiţi şi împovăraţi. În ea se descoperă pentru fiecare femeie chipul original al feminităţii şi afecţiunii materne. Prin Sfânta Fecioară s-a reabilitat neamul omenesc, prin "Fie!" de la Buna Vestire s-a corectat refuzul de a asculta porunca divină rânduită în Eden, prin Fecioara Maria "noua Evă" a fost ridicat blestemul căzut peste neamul omenesc, a fost reabilitată femeia.

Zămislirea dumnezeiescului Prunc a arătat vocaţia cea mai înaltă a femeii, aceea de a fi mamă. Multe femei din zilele noastre nu vor însă să-şi mai aducă aminte de această chemare la maternitate care le dă dreptul şi marele privilegiu de a fi "împreună lucrătoare cu Dumnezeu".

Demersul nostru se doreşte a fi o restabilire a sensului original şi adevărat al sărbătorii femeii, care pentru creştini este pe 25 martie de Buna Vestire. Aceasta este adevărata zi a femeii, mai mult este ziua mamelor, a tuturor mamelor care au adus pe lume viaţă şi care s-au ostenit să o ocrotească şi să o desăvârşească curat.

Un sfânt părinte al Bisericii noastre spunea: "Daţi-mi mame creştine şi voi schimba faţa lumii!"

Şi pentru a contempla chipul unei astfel de mame creştine, iată în continuare cum îşi aduce aminte Părintele Petroniu Tănase (trecut la Domnul la 22 februarie 2011) - stareţul Schitului românesc Prodromu de la Sfântul Munte - de "icoana smerită a mamei sale": "În toată viaţa ei a fost profund credincioasă. Sărbătorile le ţinea cu mare sfinţenie, chiar şi pe cele mai mici. Deşi nu ştia carte, avea socotelile ei şi stia din vreme şi fără greş toate sărbătorile, posturile şi pomenirile anuale ale celor răposaţi.

Milostenia îi era grija de căpetenie. Pe străini îi chema de pe drum, îi ospăta şi-i odihnea. Nici un sărac nu pleca cu mâna goală. Tata o mai mustra uneori că-i prea cu mâna spartă. Pomenirile morţilor le ţinea cu mare sfinţenie, în fiecare sâmbătă de dimineaţă dădea de pomană pentru cei adormiţi: un blid cu lapte sau cu mâncare, o cofă de apă dusă unei vecine. (...)

Era gospodina neîntrecută. Ea torcea, ea ţesea. Ne făcea singură toată îmbrăcămintea: cămăşi, sumane, opinci, precum şi ţoalele şi aşternuturile din casă. Ea la vite, ea la ogor; până ce au crescut copiii mari, ea la toate. A avut de crescut opt copii, şase fete şi doi băieţi, şi ne-a crescut cu frică de Dumnezeu, cu respect faţă de oameni şi cu cinste. Nu cruţa băţul când nu eram în rânduială.

Evlavia, credinţa, împlinirea datoriilor crestineşti tradiţionale îi erau fireşti, izvorau din toată fiinţa ei. Dragostea de Dumnezeu, mila, modestia, de asemenea (...) În Joia Mare a plecat de dimineaţă de acasă, iar când s-a întors şi am întrebat-o, am aflat cu mare surprindere că fusese la o vecină bolnavă, îi dusese un dar şi-i spălase picioarele în amintirea smereniei Domnului de la Cina. "Domnul Hristos să spele picioarele ucenicilor, iar eu să nu fac nimic pentru El! Am făcut şi eu măcar atâta, am spălat picioarele Mărioarei lui Gavril, care zace în pat, şi i-am tras o pereche de colţuni noi în picioare." În Vinerea Mare toată ziua a fost cu ochii înlăcrimaţi." Când mă gândesc - îmi spunea ea - câte a îndurat Domnul Hristos pentru noi, îmi vine să plâng şi să răcnesc de durere."

Bătrână şi suferindă, nu lipsea niciodată de la sfânta biserică. Aveau un obicei gospodinele mai tinere, să sărute mâna bătrânelor şi a văduvelor şi să le strecoare câte un ban în mână. Odată m-a întrebat dacă este bine ceea ce face ea. "Niciodată - mi-a zis - n-am cheltuit aceşti bani pentru mine, ci cumpăr cu ei lumânări şi le aprind la Maica Domnului, iar acasă fac câte zece mătănii de fiecare franc, pentru sănătatea cui mi i-a dat."

A trecut la cele veşnice după o suferinţă de câteva luni. Încă înainte de Postul Sfinţilor Apostoli a atras atenţia surorii Glicheria: "Să chemi pe părintele Ionică să mă spovedească şi să mă împărtăşească." A postit, s-a spovedit şi s-a împărtăşit. Sâmbătă s-a lăut după obicei şi, în timp ce se pieptăna, i-a zis Glicheriei: "Adă fuga tulpanul să mă îmbrobodesc, că uite, vin pe cărare trei femei în alb. " "Unde-s mamă?"- zise Glicheria, uitându-se pe fereastră şi nevăzând pe nimeni. "Lasă - îi zise ea - că au treabă cu mine."(...) Apoi a devenit veselă cum nu era de obicei şi a început să cânte cântări auzite la biserica: "Hristos a înviat", "Câţi în Hristos v-aţi botezat" ,"Naşterea Ta Hristoase", Troparul Rusaliilor şi altele. Şi se ruga mereu: "Doamne lisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa"; "Doamne nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu urgia Ta să mă cerţi."

În ultima zi, luni şi noaptea spre marţi n-a mai dormit deloc, ci s-a rugat mereu în şoaptă. Apoi i-a spus Glicheriei: "Să-mi faci pomenire frumoasă, cu colivă, cu prescuri, cu flori şi busuioc..." apoi a şoptit "Iartă-mă!", apoi s-a întors pe o parte şi a adormit ca în somn. Sufletul îi zburase din vasul de lut atât de chinuit de dureri şi de necazuri. Faţa îi era liniştită şi un zambet îi încremenise pe buze." (Din volumul "Icoane smerite din Sfânta Ortodoxie românească", Editura Bizantină, Bucureşti, 2003)

Aceste chipuri de mame sfinte sunt podoabele cele mai scumpe care se pot aşeza în sufletul unui copil. Chipul mamei poate fi iată, icoana cea mai gingaşă în care se descoperă Dumnezeu.

La ţară, bătrânii puneau fotografiile părinţilor lor alături de icoane, nu pentru că-i îndumnezeiau, ci pentru că-i ştiau alături de sfinţii la care s-au închinat toată viaţa cu credinţă.

Ce se cuvine deci să serbăm cu mare fast, "Ziua femeii" sau Buna Vestire "Ziua mamei" ?

Să ne întoarcem la tradiţiile noastre crestineşti şi româneşti, care au făcut să dureze acest popor până astăzi, şi să le sădim şi-n inimile cele curate ale urmaşilor nostri. Marele nostru geograf, creştin şi bun patriot Simion Mehedinţi spunea: "Un neam şi un popor atâta preţuieşte cât a învăţat din Evanghelie!" Parafrazându-l, am putea afirma că valoarea unui neam se vădeşte în numărul de mame creştine.

Sursa text– Ziua femeii sau ziua mamei - Părintele Teofil Anăstăsoaie – crestinortodox.ro

Sursa foto: http://corinabacalu.blogspot.ro/

ACATISTUL SFINTELOR ŞI MÂNTUITOARELOR PATIMI ALE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

noreply@blogger.com (Unknown) — Thu, 21 Feb 2013 03:19:00 -0800

După obişnuitul început, se zic:
Condacele şi Icoasele
Condacul 1:Apărătorul cel mare şi Domn al cerului şi al pământului, pe Tine, Împăratul cel nemuritor, văzându-Te răstignit pe Cruce, făptura toată s-a schimbat, Cerul s-a înspăimântat, temeliile pământului s-au clătinat. Iar noi, nevrednicii, închinăciune de mulţumire aducând patimilor Tale pentru noi, cu tâlharul strigăm Ţie:
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!

Icosul 1:Cel ce Dumnezeu fiind, pentru mine om Te-ai făcut şi pe mine, omul cel omorât de păcăte, cu Trupul şi Sângele Tău cel făcător de viaţă, m-ai înviat. Drept aceea Ţie, Căruia ne-ai arătăt atâta dragoste, cu mulţumire strigăm:
Iisuse, Dumnezeule, dragostea cea mai înainte de veci, Cel ce pentru neamul pământesc ai binevoit a patimi;
Iisuse, Cel ce trup ca al nostru ai luat şi cu moartea Ta stăpânirea morţii ai stricat;
Iisuse, Cel ce cu rănile Tale lumea ai răscumpărat;
Iisuse, Mântuitorule, întăreşte-ne în ispite;
Iisuse, Cel ce ai biruit puterile întunericului, luminează-ne;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul 2:
Văzându-te pe Tine Îngerul în gradina Ghetsimani, în rugăciuni nevoindu-Te până la sudoare de sânge, stând înaintea Ta, Te întărea, când Te îngreunau ca o sarcină păcatele noastre. Căci Tu, pe Adam ridicându-l, l-ai adus înaintea Tatălui, plecându-Ţi genunchii şi rugându-Te. Pentru aceasta cu smerenie, cu credinţa şi cu dragoste Îţi cântăm Ţie: Aliluia!
Icosul 2:
Înţelegerea cea neînţeleasă a patimii Tale celei de voie n-au înţeles-o iudeii. Pentru aceea, când Te cautau pe Tine noaptea cu făclii, le-ai zis lor: " Eu sunt", iar ei, deşi au căzut la pământ, după aceea Te-au dus legat la judecată. Dar noi, căzând cu umilinţă şi cu dragoste, strigăm Ţie:
Iisuse, Cel ce eşti Lumina lumii, ai fost urât de toată lumea cea vicleană;
Iisuse, Cel ce locuieşti întru lumina cea neapropiată, ai fost prins de stăpânitorii întunericului;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce eşti fără de moarte, de fiul pierzării ai fost dat la moarte;
Iisuse, Cel ce Te dăruieşti tuturor în dar, ai fost vândut pentru treizeci de arginţi;
Iisuse, Cel fără de vicleşug, de vânzătorul Iuda cu vicleşug ai fost sărutat;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul 3:
Cu puterea dumnezeirii Tale ai arătat dinainte lepădarea cea de trei ori a ucenicului Tău. Dar el, deşi s-a lepădat de Tine cu jurământ, după aceea, când Te-a văzut în casa Arhiereului pe Tine, Domnul şi Învăţătorul lui, a plâns cu amar. Caută dar şi spre mine, Doamne, şi inima mea cea împietrită umple-o de dragostea Ta, iar ochilor mei dă-le lacrimi de pocăinţă, ca să-mi spăl păcatele mele, strigând către tine: Aliluia!
Icosul 3:
Având cu adevărat stăpânire ca un Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec, ai stat înaintea arhiereului Caiafa, cel fărădelege, Tu , Cel ce eşti Domnul şi Stăpânul tuturor, primind să fii chinuit de cei pe care Însuţi i-ai zidit; pentru aceasta primeşte acum de la noi această rugăciune:
Iisuse, Cel ce eşti dorirea tuturor, dacă, pentru frică, Apostolul Petru de Tine s-a lepădat, nu mă lepăda pe mine, păcătosul, ci mă mântuieşte;
Iisuse, ajută-mă să nu mă lepăd de Tine;
Iisuse, Cel ce eşti fără de preţ, dar cu preţ ai fost vândut, scapă-mă şi pe mine de vrăjmaşi;
Iisuse, Arhiereule, Cel ce în Sfânta Sfintelor ai intrat, curăteşte-mă şi pe mine cu sfânt Sângele Tău de toate întinăciunile trupeşti şi sufleteşti;
Iisuse, Cel ce ai fost legat, dar singur ai puterea de a lega şi dezlega, dezleagă păcatele mele cele multe;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul 4:
Iudeii, cu viforul uciderii lui Hristos suflând şi glasul tatălui minciunii ascultând, al diavolului cel ucigător de oameni, Te-au lepădat pe Tine, Cel ce eşti Calea, Adevărul şi Viaţa cea adevărată. Iar noi pe Tine, Hristoase, puterea lui Dumnezeu în care sunt tăinuite toate vistieriile înţelepciunii, mărturisindu-Te, strigăm către Tine: Aliluia!
Icosul 4:
Auzind Pilat blândeţea graiurilor Tale, Te-a dat ca pe un vrednic de moarte spre răstignire, deşi singur a mărturisit că nici o vină n-a aflat întru Tine. Mâinile şi-a spălat, însă inima şi-a întinat-o, iar noi minunându-ne de taina Pătimirii Tale celei de voie, cu umilinţă strigăm către Tine:
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu şi al Fecioarei, muncit ai fost de fiii celor fără-de-lege;
Iisuse, Cel ce îmbraci cu podoabă cerul şi pământul, gol ai fost şi batjocorit;
Iisuse, Cel ce speli rănile păcatelor, rănit ai fost;
Iisuse, Împăratul tuturor, în loc de dragoste şi mulţumire, chinuri aspre de la fiii lui Israil ai primit;
Iisuse, Cel ce pentru noi ai fost chinuit şi batjocorit şi rănit, tămăduieşte rănile sufletelor şi trupurilor noastre;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul 5:
Cu sângele rănilor Tale Te-ai îmbrăcat, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină. Ştiu cu Proorocul, ştiu cu adevărat pentru ce sunt roşite hainele Tale; eu, Doamne, cu păcatele mele Te-am rănit pe Tine; încă Ţie, Celui ce ai fost rănit pentru mine, Îţi strig cu credinţă: Aliluia!
Icosul 5:
Văzându-Te pe Tine cu Duhul mai-înainte-grăitorul-de-Dumnezeu Isaia, plin de răni şi fără de cinste, înspăimântat fiind a strigat: " Văzutu-L-am pe El şi nu avea chip, nici frumuseţe". Iar noi, privindu-Te răstignit pe Cruce, cu credinţă strigăm:
Iisuse, Cel ce pentru noi necinste ai răbdat, cu slavă şi cu cinste L-ai încununat pe om;
Iisuse, Cel ce pălmuit ai fost pe faţă, spre a Cărui faţă Îngerii a căuta nu pot;
Iisuse, Care cu trestia ai fost bătut peste cap, pleacă-mi spre smerenie capul meu;
Iisuse, Cel ce ochii cei prealuminoşi cu sânge I-ai avut întunecaţi, întoarce ochii mei ca să nu vadă deşertăciunile lumii;
Iisuse, Care ai fost bătut şi cu toate mădularele dureri ai suferit, fă-mă întreg şi sănătos;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!!
Condacul 6:
Propovăduitor al nevoinţei Tale s-a arătat Pilat, arătând poporului că nimic vrednic de moarte nu se află întru Tine, dar iudeii ca nişte fiare sălbatice, văzând sângele Tău, scrâşneau din dinţi strigând: " Răstigneşte-L, răstigneşte-L ", iar noi, sărutând preacuratele Tale răni, cântăm: Aliluia!
Icosul 6:
Strălucit-ai la arătare spre mirarea îngerilor şi a oamenilor. Pilat pentru Tine a grăit "Iată Omul!". Veniţi dar cu toţii, să ne închinăm Domnului Iisus, Celui ce pentru noi a fost batjocorit, şi să-I strigăm:
Iisuse, Făcătorul şi Judecătorul tuturor, Tu Te-ai lăsat judecat şi chinuit de cei ce prin Tine s-au zidit;
Iisuse, dătătorul înţelepciunii, celor fără de minte răspuns nu ai dat;
Iisuse, Cel ce tămăduieşti pe cei bolnavi de păcate, dă-mi alinare prin pocăinţă;
Iisuse, Păstorul cel Bun, Cel ce ai fost batjocorit de demoni, umple inima mea de dragostea Ta;
Iisuse, primeşte-mă în ceata aleşilor Tăi;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul 7:
Vrând să izbăveşti pe om din robia vrăjmaşului, Te-ai smerit pe Tine înaintea vrăjmaşilor Tăi,
Iisuse, şi ca un miel fără de glas, spre junghiere ai fost adus, răni pretutindeni răbdând, ca întru totul să-l vindeci pe omul care Îţi cântă: Aliluia!
Icosul 7:
Îndelungă răbdare ai avut când ostaşii Te batjocoreau, după porunca judecătorului nedrept, cu răni cumplite chinuind trupul Tău, care s-a umplut în întregime de sânge; pentru aceasta cu lacrimi de umilinţă strigăm Ţie:
Iisuse, Iubitorule de oameni, care de oameni cu spini ai fost încununat;
Iisuse, Cel fără de patimă, care grele patimi ai răbdat ca pe noi din patimă să ne izbăveşti;
Iisuse, Mântuitorul nostru, mântuieşte-ne pe noi cei vrednici de toată osânda;
Iisuse, sprijinitorul şi întăritorul nostru, Care ai fost părăsit de toţi, întăreşte-ne pe noi, robii Tăi;
Iisuse, bucuria noastră, Cel ce tare ai fost necăjit de oameni, veseleşte-ne pe noi;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul 8:
În chip minunat s-au arătat Ţie Moise şi Ilie pe Muntele Taborului, grăind despre moartea Ta pe care aveai să o pătimeşti în Ierusalim, acolo văzând slava Ta, iar aici mântuirea primind-o, cântăm: Aliluia!
Icosul 8:
Pentru mulţimea păcatelor mele ocări şi chinuri ai răbdat, Hristoase, pretutindeni de cei răi ai fost gonit, ca unii ce Te socoteau a fi împotriva Cezarului, iar alţii ca pe un făcător de rele Te judecau, încât strigau: " Ia-L şi răstigneşte-L !". Dar noi pe Tine, Domnul Cel răstignit pentru mântuirea noastră, din adâncul inimii Te rugăm:
Iisuse, Judecătorul nostru, Care cu nedreptate ai fost judecat, nu ne judeca pe noi după faptele noastre;
Iisuse, ajutorul meu, Cel ce ai pătimit pe Cruce, în ceasul necazurilor nu ne lăsa pe noi;
Iisuse, Care ai strigat către Tatăl pentru ajutor, ajută-ne în neputinţele noastre;
Iisuse, Mântuitorul nostru, Care necinste ai primit, nu ne lipsi de slava Ta, ci ne mântuieşte;
Iisuse, Cel ce ne-ai învăţat adevărata smerenie, nu ne lepăda pe noi;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul 9:
Toată firea s-a clătinat, văzându-Te pe Tine răstignit pe Cruce, soarele în cer razele şi-a ascuns, pământul s-a cutremurat, catapeteasma templului s-a despicat, pietrele s-au sfărâmat, iadul pe morţi i-a scos afară, iar noi, cu credinţă şi cu smerenie închinându-ne Sfintelor Tale Patimi, cântăm: Aliluia!
Icosul 9:
Ritorii cei mult vorbitori, deşi mult grăiesc, nu pot să dea mulţumire vrednică dumnezeieştilor Tale Patimi, iar sufletele şi trupurile noastre, inimile şi toate mădularele noastre, cu umilinţă se roagă către Tine, Iubitorule de oameni:
Iisuse, Cel ce pironit fiind pe Cruce mâinile către toţi ai întins, pironeşte şi zapisul greşelilor noastre;
Iisuse, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce în coastă ai fost împuns, învredniceşte-ne a intra în cămara Ta cea cerească;
Iisuse, Cel ce ai fost răstignit, răstigneşte păcatele şi patimile noastre;
Iisuse, Cel ce Te-ai săvârşit în munci, dă-ne nouă să nu judecăm şi să nu osândim pe nimeni;
Iisuse, Multmilostive, să nu cadă peste noi osânda Ta;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul 10:
Vrând să mântuieşti lumea, ai tămăduit, Doamne, orbii, şchiopii, surzii şi leproşii, duhurile cele rele le-ai izgonit, iar cei nerecunoscători cu răutatea chinuindu-Te, pe Cruce Te-au pironit, căci nu ştiau să cânte: Aliluia!
Icosul 10:
Împărate Preaveşnice,
Iisuse, pătimit-ai cu trupul pentru a noastră neînfrânare ca să ne speli de păcate, dându-ne nouă pildă ca să urmăm Sfintele Tale învăţături şi cu dragoste să strigăm:
Iisuse, dragostea cea fără de sfârşit, celor ce Te-au răstignit nu le-ai socotit păcatul;
Iisuse, Cel ce cu lacrimi şi cu suspinuri Te-ai rugat, învaţă-ne pe noi să ne rugăm;
Iisuse, Cel ce toate proorociile despre Tine le-ai împlinit, împlineşte dorinţele cele bune ale inimilor noastre;
Iisuse, Cel ce Ţi-ai dat duhul în mâinile Tatălui, primeşte în ceasul ieşirii şi duhurile noastre;
Iisuse, Cel ce nu ai oprit împărţirea veşmintelor Tale, cu blândeţe să desparţi de trupuri sufletele noastre la vremea rânduită;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul 11:
Cântare cu totul umilită a adus Ţie cea cu totul nevinovată, Maica Ta, zicând: " Deşi pătimeşti pe Cruce, Te ştiu pe Tine din pântece ca pe Cel din tatăl născut mai-nainte de Luceafăr, şi văd că toată făptura cu Tine pătimeşte". Cel ce Ţi-ai dat Duhul Părintelui Tău, primeşte şi duhurile noastre şi nu ne lăsa pe noi, cei ce-Ţi cântăm Ţie: Aliluia!
Icosul 11:
Cântăm suferinţa Ta cea de voie, ne închinăm Patimilor tale, Hristoase, şi credem cu sutaşul că eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Iar când vei veni cu putere multă şi cu slavă mare pe norii cerului, atunci nu ne ruşina pe noi, cei ce suntem răscumpăraţi cu Sângele Tău şi care Îţi strigăm:
Iisuse, mult pătimitorule, izbăveşte-ne pe noi de plânsul cel veşnic, pentru lacrimile Preacuratei Maicii Tale;
Iisuse, Cel ce de toţi ai fost părăsit, nu ne părăsi pe noi în ceasul morţii noastre;
Iisuse, primeşte-ne şi pe noi ca pe Magdalena să sărutam sfintele Tale picioare;
Iisuse, cu vânzătorul şi cu cei ce Te-au răstignit pe tine, nu ne osândi pe noi, smeriţii Tăi robi;
Iisuse, fă-ne părtaşi bunătăţilor cereşti;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul 12:
Dăruieşte-ne har, dezlegătorule al tuturor datoriilor, Hristoase, şi ne primeşte pe noi, cei ce cinstim Sfintele Tale Patimi, precum ai primit pe Pavel şi pe cei ce Te-au slăvit pe Tine, şterge păcatele noastre, curăţeşte-ne, sfinţeşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, cei ce cu credinţă, cu smerenie şi cu dragoste cântăm Ţie: Aliluia!
Icosul 12:
Cinstind şi slăvind Patima Ta, Hristoase, Te lăudăm şi credem împreună cu Toma că Domn şi Dumnezeu eşti, Cel ce vei judeca vii şi morţii; învredniceşte-ne, Doamne, Împărăţiei Tale celei veşnice pe noi, cei ce strigăm către Tine:
Iisuse, Cel ce pentru noi ai pătimit, izbăveşte-ne din necazuri, din patimi şi din nevoi;
Iisuse, Cel ce ai fost batjocorit, scapă-ne pe noi de batjocura vrăjmaşilor noştri;
Iisuse, Cel ce ai fost biciuit, nu ne pedepsi pe noi, pentru păcatele noastre, ci ne mântuieşte;
Iisuse, Cel ce Te-ai umilit, dă inimilor noastre umilinţă şi smerenie, ca să ne mărturisim greşelile şi păcatele noastre;
Iisuse, Cel ce eşti dragostea cea netrecătoare, nu îngădui să fim biruiţi de răutate;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul al 13-lea:
O, Iisuse Hristoase, Mieluşelul lui Dumnezeu, Cel ce ridici păcatele lumii, primeşte această puţină rugăciune de mulţumire, pe care o aducem Ţie, şi cu mântuitoarele Tale Patimi, vindecă-ne pe noi de toată durerea sufletescă şi trupescă, izbăveşte-ne cu Crucea Ta cea Sfântă de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi şi, la sfârşitul vieţii noastre, nu ne lăsa pe noi, izbăvindu-ne cu moartea Ta din veşnica moarte, să strigăm Ţie: Aliluia! - (Acest Condac se zice de trei ori.) -
După aceasta se zice iarăşi Icosul întâi:
Cel ce Dumnezeu fiind, pentru mine om Te-ai făcut şi pe mine, omul cel omorât de păcăte, cu Trupul şi Sângele Tău cel făcător de viaţă, m-ai înviat. Drept aceea Ţie, Căruia ne-ai arătăt atâta dragoste, cu mulţumire strigăm:
Iisuse, Dumnezeule, dragostea cea mai înainte de veci, Cel ce pentru neamul pământesc ai binevoit a patimi;
Iisuse, Cel ce trup ca al nostru ai luat şi cu moartea Ta stăpânirea morţii ai stricat;
Iisuse, Cel ce cu rănile Tale lumea ai răscumpărat;
Iisuse, Mântuitorule, întăreşte-ne în ispite;
Iisuse, Cel ce ai biruit puterile întunericului, luminează-ne;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
şi Condacul întâi:
Apărătorul cel mare şi Domn al cerului şi al pământului, pe Tine, Împăratul cel nemuritor, văzându-Te răstignit pe Cruce, făptura toată s-a schimbat, Cerul s-a înspăimântat, temeliile pământului s-au clătinat. Iar noi, nevrednicii, închinăciune de mulţumire aducând patimilor Tale pentru noi, cu tâlharul strigăm Ţie:
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Apoi se citeste această
RUGĂCIUNE Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, Făcător al cerului şi al pământului, Mântuitorul lumii, iată, noi, nevrednicii şi păcătoşii, cu smerenie plecăm genunchii inimilor noastre înaintea măririi slavei Tale şi mulţumire Îţi aducem, Împărate al tuturor şi Doamne. Că bine ai voit ca un om a purta toate ostenelile, nevoile, ispitele şi chinurile, ca să fii nouă pildă întru toate. Tu ai purtat toate întristările şi necazurile fiind nouă ajutor, împreună-pătimitor şi Mântuitor.
Ştim, întru-tot-Îndurate Stăpâne, că pentru mântuirea noastră Crucea şi Patimile ai răbdat, ca pe noi să ne răscumperi din robia cea cumplită a vrăjmaşului.
Ce dar vom aduce Ţie, Iubitorule de oameni, pentru toate câte ai pătimit pentru noi, păcătoşii? Sufletele şi trupurile şi toate cele bune de la Tine sunt şi noi ai Tăi suntem. Numai la milostivirea Ta cea nemăsurată nădăjduim, Bune şi Îndurate Doamne, lăudăm îndelungata Ta răbdare, mărim milostivirea Ta cea multă, închinându-ne Preacuratelor Patimi şi cu toată dragostea sărutăm mâinile Tale, strigând: Miluieşte-ne pe noi, robii Tăi, şi fă să nu fie fără de roade întru noi Crucea Ta cea Sfântă şi ca, împărtăşindu-ne aici cu credinţă Patimilor Tale, să ne învrednicim a vedea şi în ceruri slava Împărăţiei Tale, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Despre sărindare

noreply@blogger.com (Unknown) — Thu, 21 Feb 2013 02:31:00 -0800

Ce este un sărindar?

· Sărindarul este rânduiala de pomenire a mortilor sau a viilor la patruzeci de Sfinte Liturghii în şir. În lb. greacă „sărindar” inseamnă patruzeci.

· Preotul pomeneşte sărindarele la 40 de Proscomidii săvarşite duminica, in sărbatori si in alte zile, scoţând pe Sfantul Disc miride (părticele din prescurile aduse la altar) pentru vii - respectiv pentru morţi - dupa cum este intocmit pomelnicul.

· Sărindarul este de doua feluri: sărindarul de obşte si sărindarul individual.

Sărindarul de obste se săvarşeste de către preot timp de 40 de Liturghii neintrerupt in cinstea unui eveniment cum ar fi: sfinţirea bisericii, hirotonie etc. La acest sărindar se pomenesc pomelnice sarindar cu rubrici pt vii si pt morti (in special aceia care au contribuit la renovarea, constructia bisericii etc……. ctitorii din vechime s.a.m.d.

Sărindarul individual este pomenirea celor vii sau morţi la 40 de Sfinte Liturghii consecutive pentru a cere de la Dumnezeu iertare şi dezlegare de păcate.

La mânăstiri unde se săvârşeşte zilnic Sfânta Liturghie, se poate da un pomelnic sărindar în orice perioadă.

În special însă creştinii aduc sărindare la biserică la începutul posturilor mari ( postul Naşterii Domnului sau postul Paştilor) însoţite de prinoase ( grâu, untdelemn, vin, zahăr, făină, mirodenii şi alte daruri ) necesare pregătirii colivelor.

Sărindarele pentru cei adormiţi sunt pomenite în posturi la Sfânta Litrghie şi la slujba litiei pentru cei adormiţi - zilnic.

În toate sâmbetele Postului Mare Biserica face pomenire specială pentru cei adormiţi săvârşind slujba Liturghiei şi a Parastasului .

· Dezlegarea sărindarelor - este ziua în care se împlinesc cele 40 de zile de pomenire, şi se celebrează prin slujirea celei de-a 40-a Litrughii şi a Parastasului.

- Credincioşii care duc un sărindar la sfânta biserică trebuie să se roage individual în această perioadă la rugăciunile particulare, dar trebuie să participe la biserică în sâmbetele special rânduite pentru pomenirea morţilor şi mai ales în ziua delegării parastaselor, când pregătesc colivă şi alte daruri spre a fi împărţite ca milostenie.

- În Postul Mare dezlegarea sărindarelor se face în Sâmbăta Floriilor.

Sursa: Ortodoxia.md

Istorie folositoare despre folosul sărindarelor

noreply@blogger.com (Unknown) — Thu, 21 Feb 2013 02:21:00 -0800

“Un preot din Franţa avea un frate militar. Si au avut francezii război cu mauritanii. Mauritanii erau unde este Africa Franceză azi, dincolo de Gibraltar imediat, către Liberia. împărăţia maurilor de pe vremuri. Si s-a dus armata franceză să se bată cu maurii dincolo de Gibraltar, în Africa.

Fratele preotului acesta din Franţa a mers şi el, era militar într-un regiment. Atunci nu erau tunuri ca acuma şi mitraliere şi avioane şi bombe atomice, atunci se băteau cu săbiile, ca pe vremea lui Ştefan cel Mare, cu suliţa, cu arcul, cum era.

Si trecând armata franceză în Mauritania să se lupte, a fost mare război între armatele europene şi cele din Africa. Şi i-au bătut francezii pe mauri, dar au luat maurii mulţi prizonieri francezi, pe care i-au dus în ţara lor, printre care au luat şi pe fratele acestui preot. Preotul era din Marsilia, portul Franţei, care este port la Oceanul Atlantic. Preotul n-a ştiut că fratele său a căzut prizonier, dar a văzut că n-a mai venit şi a întrebat pe ceilalţi soldaţi, când s-a terminat războiul:

- Măi, dar pe fratele meu nu l-aţi văzut?

- Părinte, cred că a murit, că a fost mare măcel. Stăteau trupurile pe jos cum stau butucii, aşa luptă a fost, şi cred că a murit şi el, săracul.

Preotul, ca frate al lui, a început să-i facă 40 de Liturghii. Fratele preotului nu era mort, dar era prizonier şi-l ţineau în lanţuri într-o temniţă, şi erau mai mulţi legaţi acolo.

Preotul făcând Liturghia aici, când era pe la ora 10 din zi, toate lanţurile cădeau de pe fratele preotului, şi rămânea dezlegat. Şi ziceau ceilalţi:

- Ce este cu tine? De ce cad lanţurile de pe tine? Faci farmece?

Acela a zis:

- Eu nu ştiu farmece.

- Ei, nu ştii farmece!

Toate lanţurile se rupeau şi cădeau jos în fiecare zi la ora zece, aceia îl legau cu alte lanţuri. A doua zi şi acelea, praf jos. Puneau altele. Praf.

- Măi, mare fermecător!

- Eu sunt creştin. Cred în Hristos. Eu farmece nu ştiu, dar eu cred altceva. Fratele meu este preot în ţara mea, în Franţa, şi eu cred că el face Liturghii acuma şi scoate părticele pentru mine, crezând că am murit. Şi, că dacă aş fi în iad, şi acolo aş fi dezlegat, nu numai de la voi. Si eu asta cred că se întâmplă, că numai asta închipuie. Dar nici eu nu ştiu de ce.

- Şi cât timp are să se întâmple aşa cu tine?

- Ştiu că la noi se fac 40 de Liturghii. Şi o să vedeţi că până la 40 de zile cad lanţurile de pe mine.

- Dar atunci ce-o să se întâmple?

- Nici eu nu ştiu ce-o să se întâmple, dar ştiu că o să scap din mâinile voastre.

- Cum? Nu scapi tu din mâna noastră!

- Eu cred că Dumnezeu mă scotea şi din iad, dacă aş fi fost în iad, pentru cele 40 de Liturghii, cu atât mai mult o să mă scoată din mâna voastră de aici.

- Ai să vezi că te punem noi sub pază atunci!

Şi au numărat aceia şi n-au mai pus lanţuri pe el.

- Degeaba le punem, că la 40 de zile pică toate.

La 40 de zile erau atenţi cu toţii. Au pus santinele duble la porţi şi au pus lanţuri pe el şi pază. „Păziţi-l, măi, că auzi că acesta la 40 de zile pleacă de aici!”

Şi cum erau ei în pază deodată au văzut că s-a desfăcut acoperişul temniţei în două şi o mână l-a luat de perii capului şi nu l-au mai văzut. Şi unde l-a dus? L-a pus pe prispa casei, la Marsilia, într-o clipă de vreme.

Şi atunci aceia s-au întrebat:

- Ce s-a întâmplat, măi?

- A venit Hristos al lui, căci am văzut o mână. (Ei nu ştiau că era îngerul Domnului). L-a luat dintre noi. Toţi am căzut tremurând. Nu putea nimeni să se ţină pe picioare.

- Şi pe unde?

- Prin acoperişul temniţei, şi temniţa s-a închis apoi.

Acela a spus:

- Vedeţi voi cât de mare-i credinţa creştină? Vezi ce putere are Hristos al lor? Iaca, măi cât l-aţi păzit voi şi l-a luat când a vrut!

Şi preotul când l-a văzut i-a zis:

- Măi, frate, măi, ai venit? Mie mi s-a spus că ai murit. Chiar astăzi am terminat 40 de Liturghii pentru tine şi am scos ultima părticică pentru sufletul tău.

Şi atunci cel scăpat i-a zis:

- Bine ai făcut, frate, că dacă eram în iad, mă scoteai şi de acolo. Dacă am fost pe pământ m-ai scos din temniţă. Să-ţi dea Dumnezeu ţie plată, dar uite cum a fost cu mine.

Şi i-a spus istoria cu lanţurile şi s-a scris şi asta. Aceasta despre puterea celor 40 de Liturghii.”

Despre taina pocăinţei- Parintele Porfirie

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 19 Feb 2013 04:47:00 -0800

„Pocăinţa adevărată va aduce sfinţirea”

Nu există lucru mai înalt decât cea ce se cheamă pocăinţă şi spovedanie. Această taină este darul iubirii lui Dumnezeu către om. În acest chip desăvârşit se izbăveşte omul de rău. Mergem, ne spovedim, simţim împăcarea cu Dumnezeu, vine bucuria înlăuntrul nostru, pleacă vinovăţia. În Ortodoxie nu există piedică de netrecut. Nu există poticnire, pentru că există cel ce primeşte spovedania, cel ce are puterea de a ierta. Mare este duhovnicul!
Încă de mic copil, atunci când mi se întâmpla să păcătuiesc, o mărturiseam şi plecau toate. Zburam de bucurie. La fel şi acum. Sunt păcătos, neputincios; caut scăpare la milostivirea lui Dumnezeu, mă mântuiesc, mă liniştesc, le uit pe toate. În fiecare zi mă gândesc că păcătuiesc, dar doresc ca tot ce mi se întâmplă să prefac în rugăciune şi să nu-l închid înlăuntrul meu.
Păcatul îl încurcă pe om sufleteşte. Această încâlcire nu pleacă prin nimic. Numai prin lumina lui Hristos se face descâlcirea. Prima mişcare o face Hristos. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi... (Matei 11, 28). Apoi noi, oamenii, primim această lumină prin buna noastră dispoziţie, pe care o dovedim prin iubirea noastră faţă de Domnul, prin rugăciune, prin Taine.
Pentru ca sufletul să s epocăiască, trebuie să se trezească. Aici, în această trezire, se săvârşeşte minunea pocăinţei. Şi aici se află intenţia omului. Trezirea, însă, nu atârnă numai de om. Omul nu poate de unul singur. Intervine Dumnezeu. Atunci se pogoară harul dumnezeiesc. Fără har omul nu se poate pocăi. Iubirea lui Dumnezeu va face totul. Poate să rânduiască ceva – o boală sau altceva, depinde – ca să-l aducă pe om la pocăinţă. Aşadar pocăinţa se izbândeşte prin harul dumnezeiesc. Noi vom face o mişcare către Dumnezeu în chip simplu şi lin, iar de acolo mai departe vine harul.
Poate o să-mi spuneţi: „Atunci prin har se fac toate”. Se întâmplă şi aici întocmai ceea ce spun. Nu putem să-L iubim pe Dumnezeu, dacă Dumnezeu nu ne iubeşte. Apostolul Pavel zice: Acum însă, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu... (Gal. 4, 9). La fel se întâmplă şi cu pocăinţa. Nu ne putem pocăi, dacă Domnul nu ne dă pocăinţă. Şi aceasta este valabil pentru toate. Adică se adevereşte prin cuvântul: Fără mine nu puteţi face nimic (Ioan 15, 5). Dacă n există temeiuri pentru a se sălăşlui Hristos înlăuntrul nostru, pocăinţa nu vine. Temeiurile sunt smerenia, iubirea, rugăciunea, metaniile, oseneala pentru Hristos. Dacă simţământul nu este curat, dacă nu este simplitate, dacă sufletul are un interes viclean, atunci nu vine harul dumnezeiesc. Se întâmplă atunci să mergem să ne spovedim, şi să nu simţim uşurare.
Pocăinţa este un lucru foarte subţire. Pocăinţa adevărată va aduce sfinţirea. Pocăinţa ne sfinţeşte.

Avva Ioan (Danci)

noreply@blogger.com (Unknown) — Thu, 14 Feb 2013 05:34:00 -0800

Mii de Cutii

noreply@blogger.com (Unknown) — Thu, 31 Jan 2013 04:23:00 -0800

Crâmpeie de viata

noreply@blogger.com (Unknown) — Thu, 31 Jan 2013 04:08:00 -0800

Ajutati un om sa nu ramana fara un picior!

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 29 Jan 2013 06:13:00 -0800

Dragii mei,

Va rog din tot sufletul sa aveti mila de sotul meu , pe numele de Cretu Constantin, care in anul 2003 a fost operat de ARTERIOPATIE OBLITERANTA CRONICA, facandu-se un bypass iliofemural stang. De-a lungul anilor boala s-a agravat ajungandu-se la anevrism la piciorul stang si totodata s-au infundat vasele de sange, de la genunchi in jos, innegrindu-se pe zi ce trece. V-am trimis si Raportul medical si Biletul de externare pentru a va dovedi ca e adevarat ce va scriu. Avem nevoie de ajutorul vostru, mai exact avem nevoie de suma de 5000 de Ron pentru operatie. Din pacate suntem tare amarati, avem o pensie in total de 1600 Ron din care ne mai raman pentru a trai doar 400 Ron, restul se duc pe medicamente si datorii (de care nu mai vad cum scapam de ele). Nu are cine sa ne ajute! Suntem tare necajiti! Va rog, faceti mila cu doi bartrani neputinciosi!

Cont in lei pe numele CRETU CONSTANTIN este: RO 19BRD410SV80995404100 si Cont in valuta pe numele meu, CRETU ELENA este: RO 45BRD441SV20231004410

Numarul meu de telefon este: 0762.912.555

Dumnezeu sa va rasplateasca!

Va rog, distribuiti mai departe!

Rugăciune de pocăinţă către Domnul Iisus Hristos- a Sf. Ioan Gură de Aur

noreply@blogger.com (Unknown) — Thu, 24 Jan 2013 00:05:00 -0800

Rugăciune de pocăinţă către Domnul Iisus Hristos - a Sf. Ioan Gură de Aur

                                                          † pe care o rostea în fiecare zi. †

Doamne Dumnezeul meu, Cel mare si infricosat si slavit, Facator a toata zidirea vazuta si gandita, Cel ce pazesti asezamantul Tau si mila Ta celor care Te iubesc pe Tine si pazesc poruncile Tale, si acum si totdeauna iti multumesc Tie pentru toate facerile Tale de bine cele facute mie, cele aratate si cele nearatate. Ca si pana acum Te laud si Te slavesc si Te maresc pentru milele Tale cele bogate si indurarile Tale pe care in chip minunat le-ai aratat spre mine, sprijinindu-ma inca din pantecele maicii mele si intru toate grijindu-Te de mine si pazind si carmuind cu cuviosie cele ale mele, numai din bunatatea si iubirea ta de oameni. Caci n-ai trecut cu vederea smerenia mea pentru nevrednicia si impatimirea mea, ci din iubirea ta de oameni si milostivirea Ta nu ai incetat a-mi face bine si a ma pazi. Asadar, pana la batranete si caruntete, Dumnezeul meu, sa nu ma parasesti. Iisuse, Iisuse, nume cel bun, dulceata, dorirea si nadejdea mea, Cel ce Te-ai facut om pentru noi si toate cu intelepciune le-ai iconomisit si le-ai tocmit pentru mantuirea noastra, ma marturisesc Tie, Doamne, Dumnezeul meu, cu toata inima mea, imi plec genunchii trupului si ai sufletului, aratandu-ti Tie, Dumnezeului meu, toate pacatele mele. Pleaca-Ti si Tu urechea spre rugaciunea mea si iarta paganatatea inimii mele. Am pacatuit, am nelegiuit, am gresit, Te-am intaratat, Te-am amarat pe Tine, bunul meu stapan si hranitor si purtator de grija. Nu este nici un fel de rautate graita sau negraita pe care nu am facut-o cu lucrul si cu cuvantul, cu cunostinta si cu necunostiinta, cu amintirile si cu gandurile, cu covarsire si peste masura pacatuind. Si de multe ori fagaduind a ma pocai, tot de atatea ori intru aceleasi pacate am cazut. Mai cu lesnire se vor numara picaturile de ploaie, decat multimea pacatelor mele, pentru ca au covarsit capul meu si ca o sarcina s-au ingreuiat. Caci din tineretile mele si pana acum poftelor celor necuvioase deschizandu-le usa, porniri neinfranate si fara de randuiala am uneltit, intinandu-mi haina Sfantului Botez, cea tesuta de sus, biserica trupului meu manjind-o, ticalosul meu suflet cu patimile necinstirii cu totul spurcandu-l si toata faradelegea si nedreptatea lucrand. Pe care, daca as vrea cu de-amanuntul sa le povestesc, nu ma va lasa vremea povestindu-le. Dar fiindca toate le stii Tu - caci nu este zidire nearatata inaintea Ta, toate fiind goale si descoperite inaintea ochilor Tai -, de ce s-ar cuveni a spune stiutorului cele ce nu-Ti sunt necunoscute ? Insa si inima mi se zdrobeste, si sufletul, si cu totul intru adancul nedumeririi ma afund, aducandu-mi aminte ca pe cand pacatuiam nu am aratat nici cea mai mica fapta de pocainta. Si vremea taierii este aproape, sorocul mortii este de fata, dar vremea pocaintei nicaieri. Pentru aceasta s-a tulburat sufletul meu si este plin de durere si de intristare. Caci nepregatit fiind, cand socotesc si cercetez cele despre mine, nimic din destul spre dare de raspuns nu aflu, nici vreun chip si mijloc prin care ma voi izbavi de focul cel vesnic. Dar daca "dreptul abia se mantuieste", eu, pacatosul, unde ma voi arata ? Si daca abia dupa multe scarbe, imparatia lui Dumnezeu este mostenita de cei vrednici, iar calea vietii este stramta si necajita, atunci eu, intru desfatare si intru neinfranare totdeauna petrecand, cum ma voi invrednici de mantuire ? Si daca "toata dreptatea omului este ca o zdreanta lepadata", dar atata noroi si nedreptate cum se va socoti ? Si daca "pentru un cuvant desert trebuie sa dea cineva seama", eu pentru atatea pacate, ce raspuns potrivit voi avea ? Vai, suflete, caci iata asa au sporit faptele noastre ! Scurta este viata si pentru putina vreme, iute trecand, si catre moarte trimitand. Dar vesnica este munca pacatosilor ca si imparatia dreptilor. Si viata nici unei din ele nu se curma prin moarte. Deci ce voi face ? Ce voi lucra ? In ce bezna ma voi arunca ? Infricosata este moartea, mai ales cea a pacatosilor, fiindca si rea este. Caci "moartea pacatosilor cumplita este", dar "cu mult mai infricosat lucru este a cadea in mainile Dumnezeului celui viu", din care nimeni nu va putea sa ne scoata. Deci, cand va veni sa Se slaveasca intru sfintii Sai si sa rasplateasca fiecaruia dupa lucrurile lui, cand scaunele se vor pune si nemitarnicul Judecator infricosat va sedea, cand raul cel de foc va trece pe dinainte, si stralucirea si bucuria dreptilor gatite se vor arata si toate milioanele ingerilor si toti oamenii cei din veac, impreuna cu toata zidirea, cea vazuta si cea gandita, cu cutremur vor sta de fata, ce voi face eu atunci ? De rusine plin fiind, de constiinta mustrat, de toata indrazneala si darea de raspuns lipsit, suspin din toate partile. Ah, rele ! Ce voi plange mai intai, ce voi suspina apoi, pentru ce ma voi tangui ? Pentru lipsirea de bunatati sau pentru chinul durerilor ? Pentru nemarginirea muncii sau pentru despartirea de Dumnezeu ? Plangi, ticaloase suflete, aducandu-ti aminte de cele ce te vor intampina dupa iesirea din trup, caci vor fi foarte grele si dureroase. Si striga: Dumnezeul Puterilor, Dumnezeule cel vesnic, Dumnezeul milei si al indurarilor, sa nu ma parasesti ! Sa nu ma treci cu vederea ! Sa nu departezi de la mine mila Ta ! "Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mantuirii mele !" Ca stiu milostivirea Stapanului meu, stiu nepomenirea de rau a Iubitorului de oameni si ca voitor al milei este, "Care nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu". Si "Care voieste ca toti sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vie", mai ales cei ce se intorc de la pacat. Caci "nu a venit sa cheme pe cei drepti, ci pe cei pacatosi la pocainta". Caci "nu au trebuinta cei sanatosi de doctor, ci cei ce rau patimesc". Deci, asa aflandu-ma si asa socotind, nu ma abat din nadejdea cea buna, nici nu ma deznadajduiesc de mantuirea mea. Acum am inceput a grai catre Domnul meu: "Eu sunt pamant si cenusa", "vierme si nu om, ocara a oamenilor si defaimare a norodului". "Da-mi mie cuvant intru deschiderea gurii mele", Cel ce dai rugaciunea celui ce se roaga, caci de la Tine este "toata darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este, pogorandu-se de la Tine, Parintele luminilor", ca sa ma rog dupa cuviinta si sa cer cele de folos, si sa nu ma intorc smerit si rusinat, ci dobandind cele ce am nadajduit. Si asa ma voi duce, bucurandu-ma intru deplina adeverire a inimii. Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, ca spre Tine a nadajduit sufletul meu. Miluieste-ma, Doamne, ca neputincios sunt ! Doctorul sufletelor si al trupurilor, ca si cum as sta inaintea infricosatului Tau Scaun, ca si cum m-as atinge de preacuratele Tale picioare, asa ma rog, si cer, si ma supun, cu zdrobita si smerita inima: Curateste-ma pe mine, pacatosul. Iarta-mi mie, netrebnicul si smeritul. Cauta din sfant lacasul Tau spre ticalosia mea ! Priveste dintru inaltimile Tale cele sfinte spre rugaciunea smeritului robului Tau si nu trece cu vederea rugaciunea mea. "Slabeste-ma, ca sa ma odihnesc mai inainte de a ma duce" acolo deunde nu ma voi mai intoarce. Ca un om am pacatuit, ca un Dumnezeu iarta-ma. Caci Tu cunosti, Stapane, alunecarea lesnicioasa a firi omenesti si cum ca "plecat este cugetul omului cu osardie spre cele rele, inca din tinerete". Adu-Ti aminte ca din pamant suntem. Adu-Ti aminte ca Tu singur esti curat si fara de prihana si neintinat, iar noi toti intru certari si canonisiri suntem. Adu-Ti aminte de indurarile Tale cele din veac si de mila Ta, si sa nu ma osandesti cu faradelegile mele, nici sa-mi rasplatesti dupa pacatele mele. Stiu multimea faradelegilor mele, ca mare este si fara numar. Dar stiu si noianul iubirii Tale de oameni, ca nemarginit este si nebiruit. Ca Tu esti cel ce ridici pacatul lumii, Care te-ai pogorat din cer pe pamant, ca sa cauti oaia cea ratacita si pierduta, Pastorul cel bun, Cel ce iti pui sufletul pentru oi, si ai venit in lume sa mantuiesti pe cei pacatosi, dintru care cel dintai sunt eu. Miluieste, Milostive, faptura mainilor tale ! Sa nu te scarbesti de mine, nevrednicul, ci indura-Te spre faptura Ta. Cel ce pentru mine cruce ai rabdat si semnele ranilor ai primit si m-ai vindecat, sterge ranile mele cu leacul milostivirii si cu buretele iubirii de oameni. Caci toate le poti si nimic nu iti este Tie cu neputinta. Da umilinta inimii mele ceie impietrite, usureaza-mi greutatea constiintei, primeste lacimile mele si suspinarea ca pe ale desfranatei si ca pe ale lui Petru, cel dintai dintre Apostoli. Primeste-mi aceasta marturusire si pocainta, Cel ce ai primit gandul bun al talharului pe cruce. Primeste rodul buzelor mele ca pe o jertfa vie, bine primita intru miros de buna mireasma. Ma rog, imblanzeste-Te! Ma rusinez, indupleca-Te! A pacatuit si Manase imparatul, dar nu s-a pierdut, pentru ca s-a cait. A pacatuit si David mai inainte de acela, dar plangandu-si pacatul, s-a miluit. Multe pilde de acest fel am, care potolesc si mangaie mahniciunea mea, care gonesc de la mine deznadajduirea, si hranesc nadejdea mantuirii mele. Mangaie si Tu inima mea, Parintele indurarilor si Dumnezeu a toata mangaierea. Odihneste-o si fa-i bine cu izvorul milei Tale si al bunatatilor. Multe ai facut din veac, mari si minunate, slavite si infricosate, carora nu este numar. Iar daca pe mine, curvarul, ma vei mantui, mai multa si mai mare minune vei face. Ca atat de mare este puterea milostivirii si a iubirii Tale de oameni, incat si din noroi margaritar face si din fiu al gheenei fiu al imparatiei savarseste. Si inca voi striga catre Tine, Domnul meu, si catre Dumnezeul meu ma voi ruga: Ocarmuieste ramasita vietii mele dupa voia Ta. Intareste-ma intru frica Ta. Intemeiaza-ma intru dragostea Ta si cu multimea bunatatii Tale sfarsit bun si vrednic iubirii Tale de oameni daruieste-mi. Cauta cu mila si cu iubire de oameni spre oasele mele si spre incheieturile mele si spre toata alcatuirea fapturii mele si la loc de repaos si de odihna calauzind ticalosul meu suflet, asaza-l. Caci multe lacasuri sunt la Tine, fiecaruia dupa vrednicie impartindu-i. Si inca ma rog si cer: Da, Doamne, si dar de pricepere nevredniciei mele ca sa inteleg cele bine placute Tie si de mie folos. Si nu numai sa le inteleg, ci sa le si implinesc, ca sa nu fiu biruit si sa nu fiu impreuna cu cei deserti, sa nu faptuiesc cele necuvioase. Prin nemarirea desarta sa ma smeresc impreuna cu cei smeriti, cu cei ce patimesc impreuna sa patimesc, celor ce gresesc sa le iert. Pentru ca stiu ca de nu voi ierta, nu mi se va ierta. Pentru aceasta ma rog: Iarta toate tuturor celor ce imi gresesc mie, caci nu ei sunt de vina, ci eu, ticalosul, cel ce nu fac voia Ta si nu pazesc poruncile Tale. Celor ce ma iubesc pe mie, rasplateste-le cu bogatele Tale daruri. Pe parintii cei duhovnicesti si fratii pe care mi i-ai dat, miluieste-i Milostive, ca si pe mine, cu judecatile pe care le stii, indurandu-Te cu iubire de oameni. Aceste cuvinte ale rugaciunii mele sa mijloceasca pentru mine si cat traiesc si dupa ce voi muri eu. "Sa se indrepteze marturisirea aceasta si lacrimile ca o tamaie inaintea Ta". Astept in fiecare zi moartea cea de netrecut. Trupul meu cel ticalos ingroparii dandu-se, se va strica, si Tu il vei invia, datatorule de viata nepieritor, in vremea Invierii. Iar duhul meu in mainile Tale il pun. Odihneste, Sfinte Stapane, intru lumina viilor si in lacasul celor ce se veselesc si pe parintii, stramosii, si pe fratii mei, robii Tai binecredinciosi, si pe cei ce mi-au poruncit mie, nevrednicului, sa ma rog pentru dansii, si tuturor celor ce intru buna credinta s-au savarsit, iarta-le. Caci, desi am pacatuit, dar nu ne-am departat de la Tine, nici "am intins mainile noastre catre dumnezeu strain", ci pe Tine Te-am cunoscut, si pe Tine Te-am iubit, si intru Tine am crezut, si Tie ne inchinam, Unuia Dumnezeu in Treime, catre Tine ne rugam, si intru Tine nadejdile mantuirii le punem. Miluieste-ne pe noi dupa mare mila Ta, si ne mantuieste intru Imparatia Ta cea cereasca. Cu adevarat, Doamne al meu, Doamne, asa sa se faca acestea intru noi, cei ce nadajduim spre Tine, pentru cea multa si necovarsita bunatate a Ta si pentru milostivirea si iubirea Ta de oameni cea negraita, pentru rugaciunile preaslavitei, prea laudatei, preabinecuvantatei si cu dar daruitei, Preasfintei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioarea Maria, ale Puterilor celor ceresti si intelegatoare si ale tuturor sfintilor care din veachine Ti-au placut Tie. Amin. Amin. Amin.

Cuvant de intelepciune al Parintelui Arhimandrit Marcu Manolis (19 august 1937 -16 aprilie 2010)

noreply@blogger.com (Unknown) — Sun, 16 Dec 2012 13:51:00 -0800

Părintele Marcu a zis:

” Viaţa duhovnicească este să păşeşti pe zăpadă şi să nu laşi urme “.

” Ascultarea înseamnă viaţă, iar neascultarea înseamnă moarte “.

” Cea mai bună lecţie de Ortodoxie sunt sinaxarele Sfinţilor.Aici, credinţa dreaptă şi fapta pe măsură, care ajunge la martiriu.Noi nu cunoaştem primejdia martiriului, dar trebuie să lucrăm martiriul conştiinţei având ca îndrumători pe Sfinţi “.

” Nu e posibil să refuzi ajutorul aproapelui tău, lucru care nu se întâmplă fără jertă.Ajutorul însă nu trebuie să îl dai cu nemulţumire, cu sprânceana ridicată şi discriminatoriu (pe criterii economice, sociale). Toţi sunt fiii lui Dumnezeu, fraţi întru aceluiaşi tată şi robi ai unui singur Domn “

” Harul lui Dumnezeu sprijină în greutăţi”.

” Nimeni, om iubit sau duşman, nu e nimic altceva decât pământ, de aceea să evităm exagerările”.

” Bolile şi nenorocirile cad asupra noastră, dar trebuie să le înfruntăm cu răbdare. Sunt prilejuri de sfinţire , oricât ar fi de insuportabile “.

Şi când extenuaţi spuneam că nu mai suportăm, cu durere ne declara: „V-a părăsit harului lui Dumnezeu”. Atunci ne veneam în fire şi auzeam continuarea: „Rugăciune, copilul meu, rugăciune”.

” Cine suntem noi ca să îi judecăm pe ceilalţi?Toleranţa este semn al sfinţeniei “.

Sursa: aici

AJUTATI Biserica Sf. Daniil Sihastrul din Berceni!

noreply@blogger.com (Unknown) — Sun, 16 Dec 2012 08:50:00 -0800

Daca, acum an a fost un incediu devastator la asezamantul din Valea Screzii, unde erau adapostiti cateva sute de orfani, acum un alt incendiu a ars o parte din acoperisul Bisericii Sf. Daniil Sihastrul din Berceni, unde slujeşte Părintele Mihai Andrei Aldea.
Sa ajutam cum putem, fiecare cu cat poate, cu o suma de bani. Dumnezeu sa ii primeasca precum i-a primit cei doi bani ai vaduvei.
Sa ne rugam pentru Părintele Mihai Andrei Aldea si pentru intreaga obste slujitoare sa-i intareasca Dumnezeu, sa le dea putere sa treaca peste aceasta incercare.

Pentru aceia dintre voi care vreţi să ajutaţi şi financiar, sunt disponibile următoarele conturi:
Cod IBAN: RO24RNCB0072049680150001 - ROL, BCR sucurs

ala sector 1, Bucuresti
Cod IBAN: RO24RNCB0072049680150002 - EURO, BCR sucursala sector 1, Bucuresti
Cod IBAN: RO24RNCB0072049680150003 - USD, BCR sucursala sector 1, Bucuresti
Cod Swift: RNCBROBU
Cod fiscal: 13621425

http://www.parohiasfantuldaniilsihastrul.ro/

Domnul sa va rasplateasca pentru darnicia voastra!

Mirela Leocă

CUV. PAISIE AGHIORITUL DESPRE SARBATORI

noreply@blogger.com (Unknown) — Fri, 14 Dec 2012 23:51:00 -0800

CUV. PAISIE AGHIORITUL DESPRE SARBATORI: “Intotdeauna le spun mirenilor sa inceteze de a mai lucra duminicile si sarbatorile, ca sa nu-i ajunga nenorociri”

“Incendiile sunt urgia lui Dumnezeu, pentru ca taiem lemne in duminici si sarbatori.

Si raul este ca nu pricepem. Am trecut dincolo de limita rabdarii lui Dumnezeu”.

“Mai bun este putinul celui drept… “

Astazi, din pacate, nu folosim libertatea spre bine, pentru sfintenie, ci pentru laicizare. Mai demult oamenii lucrau toata saptamana, iar duminica era nelucrare. Acum nu lucreaza nici sambata. Dar traiesc duhovniceste mai mult, sau pacatuiesc mai mult?

Daca si-ar valorifica timpul lor la cele duhovnicesti, oamenii ar fl altfel, ar fi mai adunati. Noi, oameni nenorociti ce suntem, pe toate le facem in paguba celor duhovnicesti, adica il nedreptatim pe Hristos. Mirenii orice lucru il au de facut, duminica se hotarasc sa-l faca. Cauta vreo duminica pentru lucrul acesta, vreo sarbatoare pentru celalalt, si astfel vine peste ei urgia lui Dumnezeu. Ce ajutor vor avea dupa aceea de la Sfinti? Duminica este zi de corvoada? Chiar si o mica slujire de ar vrea sa ne faca cineva, sa o faca, dar nu duminica.

Nu lasam pe Dumnezeu sa ne calauzeasca. Si tot ceea ce nu se face cu credinta in Dumnezeu, nu are legatura cu Dumnezeu; este ceva lumesc. De aceea si lucrul acela pe care il facem nu are binecuvantare si astfel nu are rezultate bune.Dupa aceea spunem: “Diavolul este de vina”. Nu este de vina diavolul, ci noi nu lasam pe Dumnezeu sa ne ajute. Cand lucram in zile de sarbatoare, dam drepturi diavolului si de la inceput intra in lucrarile noastre.

“Mai bun este putinul celui drept decat bogatia multa a pacatosilor“, spune psalmul. Aceasta are binecuvantare, toate celelalte sunt talas. Asadar, trebuie sa avem credinta, marime de suflet si evlavie si cu incredere sa le lasam pe toate la Dumnezeu. Altfel, diavolul ne va pune sa lucram in sarbatori, iar in celelalte zile vom casca gura.

Si sa vedeti cum Dumnezeu niciodata nu-l paraseste pe om.

In duminici si sarbatori nu am lucrat si de aceea Dumnezeu niciodata nu m-a lasat, ci si toate treburile mi le binecuvanta.

· Imi aduc aminte ca odata au venit niste masini de treierat in sat si l-au instiintat pe tatal meu ca vor incepe in ziua de Duminica, intai cu ogoarele noastre, dupa care vor pleca mai departe. Atunci tatal meu imi spune:

- “Ce sa facem? Au venit masinile”.

- “Eu nu lucrez duminica, i-am spus. Sa incepem de luni”.

- “Daca vom pierde aceasta ocazie, ne vom chinui mult cu caii“, imi spune tatal meu. “Nu-i nimic, ii spun. Lasa sa treier pana la Craciun”.

Si apoi am mers la biserica fara sa dau importanta faptului. De indata ce masinile au pornit spre locul de treierat, s-au stricat in drum si au instiintat din nou pe tata:

- “Sa ne iertati dar s-au stricat masinile. Vom merge la Ioanina sa le reparam si luni vom incepe intai de la Dumneavoastra!”.

Astfel n-au treierat duminica, ci luni. Multe de acestea au vazut ochii mei.

Daca se intampla cateodata sa-mi aduca cineva peste, ii spun: “Ia-l si du-te”. Daca unul aduce peste viu, altul mort, atunci ar insemna sa ma ocup numai de peste? Si aici, daca aduc pestele in zi de sarbatoare si vreti sa-l pregatiti, atunci cum va vetfi bucura de sarbatoare?

· Va aduceti aminte de Parintele Mina de la Schitul Sfanta Ana?

Un pescar i-a adus intr-o duminica dimineata peste pentru praznic.

“Parinte, este proaspat“, ii spune.

“Bine, dar astazi este duminica. Cand i-ai prins de sunt proaspeti?“, il intreaba mirat Parintele Mina.

“Astazi dimineata”, ii raspunde pescarul.

“Arunca-i! Acestia sunt afurisiti”, ii spune Parintele Mina.

“Si daca vrei sa te convingi, arunca un peste la motan si vei vedea ca nu-l va manca“.

Intr-adevar, pescarul a aruncat un peste la motan si acela si-a intors capul inapoi, aratand dezgust. O astfel de sensibilitate aveau cei de demult.

Lucreaza in duminici si sarbatori si ii ajung nenorociri

De obicei, inainte de Vecemia Sarbatorii sau a duminicii inceteaza orice lucrare. Este mai bine sa se lucreze mai mult in ziua de mai inainte de ajun, atunci cand se poate randui aceasta, si sa nu se lucreze dupa Vecernia ajunului.

Mai demult si taranii care erau la ogoarele lor, de indata ce auzeau clopotul de Vecernie, isi faceau Cruce si incetau munca. La fel si femeile ce stateau acasa, se sculau, isi faceau Cruce si lasau impletitul sau orice altceva lucrau. Iar Dumnezeu ii binecuvanta. Erau sanatosi si se bucurau… Acum au desfiintat sarbatorile, s-au indepartat de Dumnezeu si de Biserica si in cele din urma tot ce scot din munca lor dau la doctori si la spitale…

Odata a venit un tata la Coliba si mi-a spus: “Copilul meu se imbolnaveste adesea si medicii nu pot afla ce are”. “Sa incetezi de a mai lucra duminica si toate se vor schimba”, i-am spus. Si intr-adevar, n-a mai lucrat si copilul lui s-a facut bine.

Intotdeauna le spun mirenilor sa inceteze de a mai lucra duminicile si sarbatorile, ca sa nu-i ajunga nenorociri in viata.

Fiecare isi poate randui treburile, astfel incat sa nu le faca in duminici si sarbatori. Esenta problemei este sensibilitatea duhovniceasca. Daca exista sensibilitate, se pot afla solutii pentru toate. Si chiar de s-ar pagubi putin din pricina unor schimbari ale treburilor lor, vor primi indoita binecuvantare. Dar multi nu inteleg aceasta. Nu merg nici la Sfanta Liturghie. Sfanta Liturghie sfinteste. Daca crestinul nu merge duminica la biserica, cum se va sfinti?

Din pacate insa, oamenii incet-incet merg inspre a nu mai respecta nici sarbatori, nici nimic. Vezi ca si numele le schimba, ca sa nu-si mai aduca aminte de sfinti. Pe Vasiliki o fac Viki; pe Zoe, Zozo, spunand astfel de doua ori “Zoo” Au pus sarbatoarea mamei, a lui mai, aprilie… Peste putin vor spune: “Astazi este sarbatoarea anghinarei , cealalta a chiparosului, in cutare ziua de nastere a celui ce a inventat bomba atomica sau fotbalul“.

Dar nu va lasa Dumnezeu…”

Sursa: e-mail

Celebra minune a Sf. Spiridon

noreply@blogger.com (Unknown) — Wed, 12 Dec 2012 09:48:00 -0800

Se cuvine să stăruim puțin și asupra credinței neclintite a Sfântului. Următoarea minune va dovedi cu prisosință acest lucru.

Pe când domnea marele Constantin, primul împărat al creștinilor, a avut loc cunoscutul Sinod ecumenic de la Niceea, unde sfinții părinți s-au adunat pentru a-l anatemiza pe Arie hulitorul, care afirma că Domnul Hristos ar fi o simplă creatură a Tatălui, și pentru a apăra adevărul, acela că Hristos este Fiul lui Dumnezeu și de o ființă cu Tatăl. La Sinod lua parte și Sfântul Spiridon, pe atunci în vârstă de vreo 57 de ani.

Împăratul le îngăduise și unor filosofi să participe la Sinod. Aceștia, împăunați de trufie, pricepuți la a învârti vorbele, erau de partea lui Arie și combăteau cu multă îndârjire adevărul pe care îl apărau părinții. Cu toate acestea, nu reușeau să convingă. Și, pentru că dăduseră greș cu apologia lor îngustă, începuseră să recurgă la alte șiretlicuri sofistice înșelătoare.

Văzând Sfântul Spiridon viclenia și nerușinarea cu care ritorii cei mult vorbitori își băteau joc de învățăturile ortodocșilor, ceru și el cuvântul. Apropiindu-se, așadar, cu îndrăzneală de filosof, spuse:

– O, filosofule, ascultă-mă acum și pe mine, în numele Domnului Hristos.

Și începu:

Este Dumnezeu Creatorul cerului și al pământului și al tuturor puterilor cerești; El l-a făcut pe om din țărână, El le-a făcut pe toate cele văzute și nevăzute; numai prin Cuvântul și Duhul Său, a creat cerul, pământul, marea, aerul, animalele; la urmă l-a creat pe om, cea mai minunată dintre făpturile Sale. El a făcut totul: stelele, luminătorii, ziua, noaptea și toate celelalte.

Astfel, noi știm că Hristos este Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu, credem că S-a născut pentru noi din Fecioară, S-a răstignit și S-a îngropat, iar apoi a înviat și S-a înălțat la cer, dăruindu-ne și nouă nestricăciunea și viața veșnică. Și spunem că va veni din nou să judece pe vii și pe morți, să le judece gândurile, faptele și vorbele. Și credem că Fiul este de aceeași ființă cu Tatăl și vrednic de aceeași cinstire.

Nu ți se par adevărate toate acestea, filosofule? întrebă Sfântul Spiridon.

După ce termină de vorbit, Sfântul luă în mâna stângă o cărămidă și atunci se petrecu o mare minune. În aer s-a aprins foc, iar pe pământ s-a vărsat apă. Lutul a rămas în mâinile Sfântului. Iar filosoful cel atât de bun de gură până atunci se trezi brusc ca un pește fără de glas.

Episcopii nu mai puteau de fericire că ortodoxia biruise prin marea minune a Sfântului Spiridon și dădeau necontenit slavă lui Dumnezeu.

Sursa: aici

Casa zburatoare a Maicii Domnului

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 11 Dec 2012 02:34:00 -0800

- Este vorba de casuta din Nazaret a Sfintei Fecioare Maria, in care a locuit un timp impreuna cu Iisus si cu Iosif, si care, printr-o minune, si-a schimbat locul de mai multe ori -

Sfanta Familie din Nazaret

* In Evanghelia dupa Luca se arata ca, dupa Nasterea Domnului Iisus in Betleem, a urmat "Fuga in Egipt", pentru a salva copilul de uciderea hotarata de regele Irod. Dupa uciderea pruncilor nevinovati si dupa moartea lui Irod, lui Iosif i s-a transmis in vis ca poate sa se intoarca la Nazaret (cf. Matei 2,19 - 23).
* Nazaretul, orasul Sfintei Fecioare Maria, este asezat in Galilea, mai la nord de Ierusalim si Betleem, la poalele unor coline, dupa care se intinde campia roditoare a Iordanului.
* Tot Evanghelistul Luca ne arata ca Iosif, originar din Iudeea, plecase spre Betleem, ca sa se inscrie, impreuna cu Maria, in cadrul unui recensamant (Luca 2,1-7). Mentionam ca la acest recensamant, ce se pastreaza inca in Arhivele Imperiale, la Roma, este inscris si Iisus.
* In anul 328, Imparatul Constantin, la cererea mamei sale Elena, a construit o biserica peste casuta din Nazaret. In secolul al VIII-lea, musulmanii cucerind Palestina, storceau bani de la pelerini, amenintand ca altfel darama acea biserica. Cruciada a II-a a eliberat Ierusalimul pentru scurt timp (1147-1149).
* Prin anul 1265, turcii cucerind complet Palestina au daramat numai biserica, pastrand casuta, din respect pentru Maria si Fiul ei, Iisus, de care vorbeste Coranul. In timpul Sultanului Saladin, la inceputul lui mai 1291, se produce insa incredibilul.

Disparitia si aparitiile casutei din Nazaret Astfel, la 10 mai 1291, casuta din Nazaret dispare - spre disperarea interesata a turcilor - si reapare, la circa 2000 km, spre nord-vest, intr-o poiana dintr-o padure, la Tersatto, nu departe de Fiume (astazi Rijeka, in Croatia).

Acolo a fost descoperita de niste taietori de lemne, care au anuntat imediat ceea ce au vazut: o statuie afumata a Maicii Domnului si o veche pictura cu ea, o cruce greaca, cu inscriptia INRI, un interior modest, cu un mic cuptor afumat si ustensile de bucatarie si o pictura mai mare, cu un rege in lanturi. Era Ludovic al IX-lea, regele Frantei, facut prizonier in batalia de la Mansuah, de catre Sultanul Egiptului. In lanturi, monarhul s-a rugat lui Dumnezeu, promitand ca daca va fi eliberat, va merge cu umilinta la Nazaret. Fiind eliberat, in ziua de Buna Vestire, la 25 martie 1252, a venit la Nazaret, imbracat in sac, cu talpile goale, si astfel a vizitat toate locurile sfinte (Relatarea dominicanului Geoffroy de Beaujeu, duhovnicul sau).
* Vestea zboara... Parohul Alexandro de Giorgio, grav bolnav si zacand la pat, este brusc vindecat de o vedenie in care Fecioara Maria ii spune ca il tamaduieste pentru ca el sa creada ca Dumnezeu "pentru care nimic nu este cu neputinta" a facut acea minune! Atunci, pentru a verifica realitatea, guvernatorul provinciei a trimis o delegatie la Nazaret (formata din doi specialisti si un cleric de incredere), care au ascultat marturiile turcilor, au masurat dimensiunile casei dupa urme: 8,52 m lungime, 4,10 m latime, 3,30 m inaltime.
* Nimeni nu stie de ce, dar dupa trei ani, in noaptea de 10 decembrie 1295, casuta dispare de acolo si reapare in partea cealalta a Adriaticii, nu departe de oraselul italian Recanati, intr-o padure ce apartinea unei localnice pe nume Loretta, fiind descoperita de niste ciobani.
* Iarasi, dupa verificari, incep si acolo pelerinajele, dar si jefuirea pelerinilor de catre hoti. Astfel ca, dupa alte 8 luni, tot intr-o noapte, casuta se deplaseaza putin mai departe de Recanati, pe un ogor apartinand unor frati: contii Stefan si Simon Rinaldi di Antici. Din pacate, erau doi hapsani, care se certau de la banii pe care-i luau, si ei, de la pelerini.

Nazaret - vedere generala

* Ca urmare, intr-o noapte din preajma Craciunului anului 1295, casuta se muta la Porto di Recanati, unde a ramas definitiv, fiind ulterior adapostita intr-o mareata bazilica, construita in secolul al XVI-lea de genialul arhitect Bramante, cel care a construit si fatada Catedralei San Pietro din Roma. De atunci, casa Maicii Domnului a fost vizitata de mai multi regi, papi si personalitati celebre. Anual, vin circa 2 milioane de pelerini.
* Desigur ca rationalistii moderni au vrut sa demonstreze ca totul este o legenda. Astfel, in anul 1962, s-a initiat un vast program de cercetare interdisciplinara, cu arheologi, istorici si specialisti din diverse domenii. Dupa temeinice verificari au rezultat urmatoarele:
- la sfarsitul secolului al XIII-lea, a existat, intr-adevar, parohia Tersatto si parohul Alexandro de Giorgio;
- o casa fara temelie, care rezista atatea secole, in diferite locuri, constituie o performanta pe care tehnica moderna nu o poate explica;
- s-a constatat ca materialul din care sunt facuti peretii, doua specii de calcar, nu se gaseste decat in Nazaret;
- partea lemnoasa din care sunt facute obiectele si peretii sunt de lemn de Liban, ce nu se importa in Italia.

Parerea specialistilor

Specialistii de atunci si de azi au ramas si sunt nedumeriti asupra fenomenelor de amploare ce au avut loc. Parapsihologii vorbesc despre "dematerializari" si "rematerializari". Dar cei mai credibili sunt teologii, care considera ca prin aceasta casuta, in care Iisus, Maria si Iosif au trait ca oameni simpli, cu o rogojina pe jos, pe care se culcau noaptea, acoperindu-se cu o scoarta, Divinitatea a vrut sa dea, succesiv, un avertisment tuturor profitorilor, hraparetilor, agonisitorilor de bani si, desigur, nu numai celor din secolul al XIII-lea!
* Astfel, Casa sfanta - "Casa santa" din Loretto, cum este cunoscuta miilor de turisti care o viziteaza, ramane un fenomen extraordinar, o enigma tulburatoare, inexplicabila si totusi atat de draga sufletelor milioanelor de credinciosi.
prof. univ. dr. DAN PAVELESCU, membru de onoare al Academiei de Stiinte Tehnice

Sursa: http://www.formula-as.ro/2011/995/miracole-28/casa-zburatoare-a-maicii-domnului-14454

Arătarea Maicii Domnului lui Valeriu Gafencu in noaptea de Craciun

noreply@blogger.com (Unknown) — Mon, 10 Dec 2012 05:50:00 -0800

La Craciun era destul de inviorat. In noaptea cantarilor ingeresti a compus un minunat colind al detinutilor din Targu-Ocna. In patul de alaturi isi dadea sufletul arhimandritul G. [parintele martir Gherasim Iscu, n.n] Venise in stare grava de la Canal, unde fusese unul dintre stalpii rezistentei. In seara aceea a Nasterii Pruncului Iisus el a fost luat la cer. A plecat neclintit in credinta. Neavand cu ce-l imbraca, caci rufele sale erau ude de transpiratie, Valeriu i-a oferit hainele lui si a pastrat pentru sine pe ale parintelui.

- Acestea sunt hainele mele monahale! A zis el emotionat. Cu ele sa ma inmormantati!

Noaptea aceea de Craciun nu o voi putea uita pana la sfarsit. Umblam necontenit de la un bolnav la altul, luandu-le pulsul si ingrijindu-i. Din cand in cand imi mai aruncam privirea si spre Valeriu. Era vesel, fericit inlauntrul sau, cu pleoapele lasate, cu capul plecat in piept. Nici el nu se putea odihni. Dupa ce mi-am terminat treaba, am simtit ca ma cheama din priviri, ca ma roaga sa ma duc la el. M-a privit cu o patrundere cum inca nu simtisem pana atunci. Si-a facut semnul crucii, apoi mi-a luat mana. Un fior adanc m-a cuprins. Era foarte concentrat, lucru neobisnuit la el, caci in starea lui duhovniceasca putea ramane destins pana si in cele mai cumplite tensiuni prin care ne era dat sa trecem. Simteam ca are ceva sa-mi impartaseasca.

- Ioane, tu imi esti cel mai bun prieten, mi-a zis. Dar nu ca prieten vin la tine, ci ca sa-ti cer sfat, sa ma supun tie. Vrei sa ma asculti?

- Te ascult, am raspuns eu, dar nu stiu daca voi fi vrednic de increderea ce-mi arati.

Valeriu a plecat ochii si mi-a spus linistit:

- In noaptea asta am privegheat. Asteptam sa vina cantecul colindei mele. Doream sa fie foarte frumos. Il cantam in mine. Il desluseam din cerurile inalte din care cobora. Cam greu pentru mine, caci nu cunosc notele muzicale si trebuie sa o fac dupa ureche. Eram deci treaz, lucid si senin, cand deodata am vazut ca am in mana fotografia Setei (fata pe care o iubise). Uimit de intamplare, am ridicat privirea si la capul patului meu am vazut-o pe Maica Domnului, imbracata in alb, in picioare, vie, reala. Era fara Prunc. Prezenta ei mi se parea materiala. Maica Domnului era aievea langa mine. Eram fericit. Uitasem totul. Timpul parea nesfarsit. Atunci Ea mi-a spus:

“Eu sunt dragostea ta. Sa nu te temi. Sa nu te indoiesti. Biruinta va fi a Fiului meu. El a sfintit locul acesta acum pentru cele viitoare. Puterile intunericului cresc si inca vor mai inspaimanta lumea, dar vor fi spulberate. Fiul meu asteapta pe oameni sa se intoarca la credinta. Azi sunt mai cutezatori fiii intunericului decat fiii luminii. Chiar de vi se va parea ca nu mai e credinta pe pamant, sa stiti ca totusi izbavirea va veni, dar ca prin foc si prin parjol. Lumea mai are de suferit. Aici insa e multa credinta si am venit sa va imbarbatez. Indrazniti, lumea e a lui Hristos!“

Apoi Maica Domnului a disparut si am ramas coplesit de fericire. M-am uitat in mana, dar nu mai aveam nici o fotografie.

Valeriu vorbea simplu, deschis, fara urma de parere de sine. Sufletul lui parea un potir din cel mai pur cristal, care se invrednicise a-L primi pe Hristos. Cugetul lui smerit si pacea cu care mi-a vorbit mi-au dat certitudinea ca nu fusese o inselare. Ma simteam cumva si eu sfintit, innoit, participand la minune. Cu intensitatea cu care tasnesc intr-o astfel de imprejurare luminile launtrice, cu sfiala dar si cu convingere i-am spus simplu:

- Dumnezeu ne cerceteaza. Daca noi vom cadea, El va birui. Ne trebuie credinta, si acum putem avea mai multa. Sa ne rugam!

Am facut impreuna o scurta rugaciune. Si in tacerea camerei 4 pentru muribunzi, sufletele noastre s-au facut pentru o clipa scara catre.

Preluare de aici.

Ocazia de-a face un bine. Apel la solidaritate.

noreply@blogger.com (Unknown) — Wed, 14 Nov 2012 11:52:00 -0800

Va rugam sa nu treceti cu vederea acest mesaj:

Buna ziua,

Va trimitem acest mail din partea Maicii Starete Serafima de la Manastirea Marcuş, loc. Marcuş, jud. Covasna
(tel.: 0740.095.480), care va transmite ca are mare nevoie deajutorul Dvs.!

ARE MARE, MARE NEVOIE DE BANI! (Ca noi toti, de altfel, stim, dar maica cu ATAT MAI MULT!) pentru ca are in grija
copii orfani - ca sa va faceti o idee mai clara, intrati pe:

www.ingeriidelamanastire.blogspot.ro

1. Puteti dona în contul:

ASOCIATIA DE BINEFACERE "SFANTA IUSTINA"

Presedinta Asociatiei de Binefacere "Sfanta Iustina" Maica Stareta Serafima Comsa

Cod Fiscal: 14152220 Orfelinatul Sfintei Manastiri Marcuş, Loc. Marcuş, jud. Covasna

Cont BCR Sf. Gheorghe, nr. RO53RNCB0124009682180001

BCR codul SWIFT (BIC): RNCBROBUCV0 (ultimul caracter este cifra zero).

2. Pentru contracte de sponsorizare sau pachete trimise prin poștă:

ASOCIAȚIA DE BINEFACERE "SFÂNTA IUSTINA"
Cod Fiscal: 14152220, Orfelinatul Sfintei Mănăstiri Marcuș, Localitatea Marcuș, jud. Covasna.

3. Pentru detalii:Maica Stareță Serafima, telefon: 0740.095.4804. Puteți să ne scrieți aici:

http://www.facebook.com/ingerasii.manastireamarcus

ingeriidelamanastire@gmail.com

Va multumim anticipat pentru ajutorul acordat!

__._,_.___

De ce se aprinde candelă înaintea icoanelor?.Din scrisorile misionare ale Sfântului Nicolae Velimirovici (1880-1956)

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 6 Nov 2012 03:31:00 -0800

De ce se aprinde candelă înaintea icoanelor?.
Din scrisorile misionare ale Sfântului Nicolae Velimirovici (1880-1956)

Candele
1. Deoarece credinţa noastră e lumină. Hristos a zis: Eu sunt lumina lumii. Lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.
2. Ca să ne aducă aminte de caracterul luminos al sfântului în faţa căruia aprindem candela – fiindcă sfinţii sunt numiţi fii ai luminii.
3. Ca să ne slujească drept mustrare pentru faptele noastre întunecate şi pentru gândurile şi dorinţele noastre rele, şi să ne cheme la calea sfinţeniei evanghelice, ca astfel să ne ostenim cu râvnă pentru a împlini porunca Mântuitorului: aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune.
4. Ca să aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care a jertfit totul pentru noi. Un mic semn al marii noastre recunoştinţe şi luminoasei noastre dragoste pentru Cel de la Care cerem în rugăciune şi viaţă şi sănătate şi mântuire şi tot ce ne poate da numai nemărginita dragoste cerească.
5. Ca să fie o sperietoare pentru puterile cele rele, care năvălesc uneori asupra noastră şi la rugăciune şi ne abat gândurile de la Făcătorul nostru – fiindcă puterile cele rele iubesc întunericul şi fug de orice lumină, mai ales de cea care este închinată lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui.
6. Ca să ne dea imbold la ardere de sine. Precum untdelemnul şi fitilul ard în candelă, supuse voii noastre, aşa să ardă şi sufletele noastre cu flacăra dragostei în toate pătimirile, supuse totdeauna voii lui Dumnezeu.
7. Ca să ne înveţe că după cum candela nu poate să se aprindă fără mâna noastră, nici inima noastră, această candelă lăuntrică a noastră, nu poate Să se aprindă fără sfântul foc al harului Dumnezeiesc, chiar dacă ar fi plină cu toate virtuţile – fiindcă toate virtuţile noastre sunt ca un combustibil, iar de la Dumnezeu este focul ce le aprinde.

***

Rugăciune la aprinderea candelei.
Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin!
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeulului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin!