Secretele lumilor Astrale blog.

Proiectul Naluca..

2016-06-20T23:03:00.000+03:00

Partea 1.

Complicat nici nu stiu de unde sa incep,firele informatilor sunt subtiri.Cu ceva timp in urma cred ca sunt 16 ani ,eram in parcul Herastrau in zona unde era vechea roata mare.Este o zona unde se plimba un mare bos comunist pe vremuri.Manea Manescu.Asa era duminica cand eram cu vechi prieteni ,da anul 2000 beam o bere,din vorba in vorba fiecare din noi povestea de spirite,fantome,vrajitorii.Eu am povestit de strabunicul meu ca venea seara acasa si la urmarit o claie de fan pana in apropierea bisericii.Strabunicul meu era foarte bogat..chiabur. Un batran uscat rau inbracat intr-un parpalac ponosit cam la 70 ani..Asculta ce vorbeam noi. A zis de Ghitan Lica ati auzit..eu am zis cred ca asa se numea strabunicul era bancher in perioada interbelica,a murit la 39 ani.Sa va zic tata de ceva adevarat nu povesti in anii 1950-1960 in zona muntilor Orastie sau intamplat niste chestii urate..securitatea a pierdut multi oameni,militari si nu numai se cautau partizani. Se stia ca erau aprovizionati de americani,englezi,turci cu arme si hrana si au fost si trupe speciale care sa pregateasca o insurectie.Bun problema era ca dupa ce au prins cativa parasutati au aflat ca si lor li sa intamplat la fel.Ce era......??????

Lucrurile au degenerat in tara Barsei...acolo a fost foarte rau s-a descoperit un sat izolat in care localnicii au fost goliti de sange.Sa dat vina pe partizani ca au avut nevoie de sange petru ca erau raniti,dar in ei nu era un strop si pareau ciudati..Acei oameni erau proaspeti dupa 30 de zile. Pe linie telefonica sa chemat o unitate din securitate,numita inimi albastre,se ocupa cu tot ce tinea de magie,farmece.Deh era blamata vrajitoria dar se cerceta ca nu cumva liderii vremii sa nu fie afectati cumva.Dupa ce au sosit cei de la Bucuresti s-au luat masuri sa fie anuntati si rusii,ei stationau prin zona cautau uraniu.De la moscova a sosit unitati KGB,erau cei ce au fost in egipt sa studieze piramidele...dupa artefacte.Inainte sa merg mai departe l-am intrebat de unde stie numele strabunicului...ehe l-am cunoscut in trecut.M-a infricosat...dar vroiam sa stiu mai multe despre el.Au venit rusii la fata locului in trei GAZ-uri cand au vazut victimele s-au infiorat...Romanii la fel au zis ca sunt nalucile noptii.Sau vampirii.Poate ca este o legenda dar dupa cele spuse de batran pe fir a intervenit biserica,rusa si cea romana au un departament care se ocupa de asa ceva.A zis ca a fost prins un cuplu de naluci in zona oravita o zona cu o culme in,V, acolo apareau flacari jucatoare de sanziene.In urma studilor pentru ai inchide sa luat masura sa fie tinuti intr-un cub de argint scufundat intr-un vas cu sfanta aghiasma mare. tinuti in adancurile unei manastiri din Bucovina pe urma au fost transferati intrun loc necunoscut probabil in URSS.Ce sa observat sangele lor vindeca orice rana,bratele anputate cresteau la loc..Era un panaceu universal.Batranul a fost translator in limbi chirilice vechi.Dumnezeu stie daca este adevar sau minciuna...si daca este un miez de adevar ca in lumea noastra traiesc si ei.In urmatoarele episoade vom descrie evenimentele traite de domnul sebastian telu.

2016-06-12T12:37:00.001+03:00

http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/avem-nevoie-de-minuni-pentru-crede-venirea-luminii-sfinte-la-ierusalim-scepticii-deAvem nevoie de minuni pentru a crede? Venirea Luminii Sfinte la Ierusalim şi scepticii de serviciu

11 Iunie 2016 pr. Constantin Sturzu Puncte de vedere

De curând, m-am întors dintr-un pelerinaj în Ţara Sfântă, unde am fost cu un grup numeros şi eterogen – 60 de persoane care au trăit însă totul într-un duh. Aş avea multe de spus despre folosul acestui pelerinaj, dar acum m-aş opri puţin asupra unei teme care a fost ca o constantă în dialogurile cu tovarăşii mei de călătorie, anume despre legătura dintre credinţă şi minuni. Totul a plecat de la provocarea cuiva, care m-a rugat să citesc o serie de texte polemice, postate recent pe internet, cu privire la venirea Sfintei Lumini de Înviere, la Sfântul Mormânt.

Înţeleg că există o reţinere vizavi de crescânda mediatizare a acestui fenomen inexplicabil pentru mulţi, că nu trebuie să fluturăm această minune ca pe un temei al credinţei noastre ortodoxe. Împărtăşesc, de asemenea, şi îngrijorările celor ce consideră că acest transport al unor candele aprinse de la Lumina Sfântă din Ierusalim în ţară, cu avionul, apoi cu alte mijloace, ar putea deveni un soi de „tradiţie obligatorie”. Ar fi trist să existe, astfel, o „presiune” asupra celor ce nu au posibilitatea, fizic vorbind, de a primi această binecuvântare şi care aprind lumânarea, în noaptea de Înviere, de la candela de pe Sfânta Masă, înainte de a adresa credincioşilor chemarea: „Veniţi de primiţi lumină!”. În plus, sunt cu totul de acord că vorbim prea mult despre minuni, în genere, că este în creştere numărul celor ce caută un creştinism fără Cruce. A căuta miracolul cu orice preţ şi rezolvările magice la orice problemă, dar a fi cu totul nepăsător faţă de minunea de la fiecare Sfântă Liturghie, aceea a prefacerii darurilor de pâine şi de vin în Trupul şi în Sângele Domnului, de care nu te străduieşti să te apropii nici măcar în posturile de peste an – iată o rătăcire ce trebuie ferm şi permanent taxată de către slujitorii Bisericii.
Ceea ce m-a durut a fost să constat cum polemica a radicalizat discursurile şi s-a ajuns până acolo încât să se conteste faptul că Lumina vine în chip minunat, vehiculându-se ideea că ea ar fi luată, de fapt, dintr-o candelă din Sfântul Mormânt, asupra căreia s-ar fi rostit, anterior, o rugăciune de binecuvântare. S-au invocat tot felul de argumente în sprijinul acestei poziţii, cum ar fi faptul că nu există menţiuni despre această Lumină Sfântă în slujba Învierii sau în scrierile Sfinţilor Părinţi, că mărturiile istorice ale unor pelerini ar fi răstălmăcite, că totul ar fi o „invenţie grecească” etc. Am profitat de faptul că vineri, 20 mai 2016, împreună cu tot grupul de pelerini, am fost primit într-o audienţă chiar de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al Ierusalimului şi l-am rugat să ne vorbească pe această temă. I s-a luminat chipul când a început să vorbească despre Lumina Sfântă, întărind cele pe care le ştiam deja, dar a făcut-o cu multă decenţă, accentuând chiar faptul că sunt unii care îşi fixează atenţia pe venirea Luminii sau a „focului ceresc”, uitând că mai importantă este Sfânta Liturghie care urmează după acest moment emoţionant.
Există numeroase mărturii contemporane (inclusiv filmări postate pe internet) care atestă venirea Luminii Sfinte, faptul că uneori lumânările credincioşilor se aprind spontan sau că focul nu afectează nici părul, nici pielea, în primele minute în care arde. Am să aduc însă în atenţie, ca fiind extrem de relevante pe această temă, câteva însemnări ale unuia dintre cele mai cunoscute nume ale artei plastice româneşti din secolul trecut. Este vorba despre Olga Greceanu (1890-1978), o „Doamnă a culturii româneşti”, cum o numea Cella Delavrancea. Întâlnirea sa cu Lumina Sfântă de la Ierusalim este descrisă în volumul „Pe urmele paşilor Tăi, Iisuse...” (Editura IDACO, Bucureşti, 2008; volum publicat iniţial în 1940, la Editura Universul). Olga Greceanu povesteşte cum Patriarhul, „îmbrăcat în odăjdii albe”, înainte de a intra în Sfântul Mormânt, „a fost cercetat de trei englezi, dezbrăcat de veşminte, controlat până şi în cusăturile hainelor, să nu poarte asupra lui vreun obiect ce ar putea aprinde lumina; dar ierarhul, ca în fiecare an, suporta această ofensatoare cercetare fără să spună un cuvânt” (p. 107). Apoi continuă, ca una ce a avut privilegiul, având paşaport diplomatic, să intre în anticamera Sfântului Mormânt, în Capela Îngerului: „Eram foarte emoţionaţi. Într-un deplin întuneric, Patriarhul îngenunchează în faţa mormântului, îşi pune capul pe piatra mormântului, care a fost acoperită mai dinainte cu fulgi de vată (pentru momentul când s-ar pogorî flăcări) şi începe să se roage ca un simplu muritor, cu voce tare. El cere Domnului să vină şi atunci Lumina, nu pentru puţina lui credinţă, căci el crede, dar pentru încredinţarea credincioşilor ortodocşi, veniţi de pretutindeni ca să vadă Lumina” (p. 107). Şi atunci, ca şi acum, existau sceptici de serviciu: „La uşa de la intrare păzea ofiţerul englez, urmărind cu ochi de şoim toate mişcările Patriarhului şi pe ale celor veniţi înăuntru. Cum în alţi ani Lumina cădea de sus, din tavanul peşterii, săpat într-o stâncă, privirea englezului era îndreptată şi în sus. Dintr-odată, el, englezul, a strigat: «light», adică lumină, speriat şi el de minune. El, paznicul, el cel dintâi anunţa lumea că a coborât Lumina. Era speriat. De îndată Lumina a căzut pe mormânt şi numai pe mormânt, aprinzând fulgii de vată. Flăcările erau reci. Un călugăr grec ce stătea lângă mine şi-a trecut flacăra, pe care a luat-o cu mâna ca pe o spumă, pe barbă, pe faţă, pe mustăţi, pe păr şi n-a luat foc. Un diacon a venit cu un vas enorm prevăzut cu multe orificii şi a strâns flăcările cu palma, punându-le în vasul pe care-l ţinea în mână” (p. 108).
Nu ştiu dacă, având atât de multe mărturii şi, mai ales, şansa de a „verifica”, la fiecare sărbătoare a Învierii, această minune, cineva din Biserică o mai poate contesta. Iar raportul dintre minune şi credinţă nu trebuie dezechilibrat nici într-o parte, nici în cealaltă. Nu avem neapărată nevoie de minuni pentru a crede şi nici nu trebuie să cerem „semn” precum au cerut, odinioară, cei numiţi „neam viclean şi desfrânat” (Matei 12, 39). Dar nici nu văd o atitudine ortodoxă în a respinge minunile ce sunt rânduite de Sus ca pe unii să-i aducă la credinţă, iar pe alţii să-i întărească în dreapta slăvire a lui Dumnezeu. Nu zice Domnul: „Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi...” (V. Marcu 16, 17-18)? Minunea este (poate fi) o consecinţă firească a credinţei, dar nu o condiţionează pe aceasta. Şi cum să nu fie şi minuni în viaţa creştinului autentic atâta vreme cât el, încă în lume fiind, trăieşte deja realitatea Împărăţiei lui Dumnezeu?

Citește alte articole despre: minune, Lumina Sfântă, Lumina de la Ierusalim, lumina de la Inviere, Învierea Domnului, Ierusalim, credinţa, necredință, Sfântul Mormânt, venirea Luminii la Ierusalim, inventie greceasca, Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al Ierusalimului, focul ceresc

Despre pr. Constantin Sturzu

Părintele Constantin Sturzu este Consilier cultural al Arhiepiscopiei Iașilor și Director General al Centrului Cultural Misionar Doxologia (ce cuprinde Editura Doxologia, două tipografii și un departament media). ...

sursa- http://www.doxologia.ro

2016-06-12T12:18:00.002+03:00

Proiectul ultrasecret DEZGROPAT dupa 60 de ani: Avionul nuclear al sovieticilor - FOTO

In anii 1959, generalii sovietici au plasat la prioritati ideea construirii unui avion care sa foloseasca energia nucleara.

Planul avea la baza teama unui atac din partea Statelor Unite ale Americii, care detineau aproape 1.000 de avioane capabile sa lanseze bombe nucleare deasupra Rusiei, scrie evz.ro

Aparatele de zbor rusesti de la acea vreme aveau nevoie de 10.000 de tone de combustibil pentru a ajunge in SUA, asa ca varianta unui reactor nuclear la bordul unui avion a venit ca o solutie ideala pentru rezolvarea acestei probleme.

In galerie este o propunere de design a primului avion cu un reactor nuclear la bord. In 1952, inginerul-sef al proiectelor nucleare sovietice, Alexandrov, considera ca dezvoltarea proiectului era posibila.

Numit TU-95LAL, avionul cu reactor nuclear a fost conceput, dar dupa doua incercari, dezvoltarea lui a fost oprita. in cele din urma, cunostintele tehnice aflate atunci au fost folosite mai departe la construirea submarinelor nucleare din anii 1970, iar Alexandrov a fost directionat catre dezvoltarea rachetelor nucleare balistice.

2016-06-12T12:11:00.000+03:00

Avionul „Judecatii de Apoi”. Cum se pregateste Rusia pentru un razboi NUCLEAR – VIDEO

Rusia a anuntat astazi ca a finalizat testele pentru lansarea noului „Avion al Judecatii de Apoi”, un Ilyushin-80, folosit in cazul unui razboi nuclear sau al unor urgente nationale. Numai Statele Unite mai au o astfel de aeronava.
„Centrul de comanda zburator va putea coordona operatiunile globale terestre, navale, aeriene si de bombardament, inclusiv armele nucleare, precum si satelitii tarii”, relateaza Debkafile.

Potrivit Global Security, nava de comanda si control, cunoscuta si ca Maxdome, „are scopul de a transporta presedintele Rusiei si/sau orice alte autoritati supravietuitoare si inalti demnitari din guvernul sovietic (in prezent, rus) intr-un loc sigur, in cazul unui razboi nuclear deschis.”
Avionul e proiectat sa fie folosit in cazul in care infrastructura lantului de comanda e intrerupta din cauza unui conflict nuclear si la bordul sau vor fi „permanent prezenti generali, comandanti operationali si tehnicieni”, potrivit raportului.
Nava e dotata cu un sistem de filtrare a aerului, rezistent la substante radioactive, si cu tehnologie ce protejeaza impotriva atacurilor cu puls electro-magnetic sau a exploziilor nucleare.
Tensiunea dintre NATO si Kremlin e in continua crestere, mai ales de saptamana trecuta, cand Turcia a doborat un avion de lupta rusesc.
sursa-i aktual24.ro si pe Facebook

2016-06-07T13:05:00.003+03:00

Combinarea corectă a alimentelor – garanţia unei sănătăţi de fier

de dr. Mariana Sava

„Hrana ingerată este divizată în trei părţi. Partea intermediară, grosieră, se elimină. Partea mijlocie se transformă în constituenţi corporali. Partea subtilă devine hrană pentru minte.” (CHANDOGYA UPANISHAD VI.4.I)

„Eu sunt hrana. Eu sunt cel care mănâncă hrana. Eu sunt cel care îl înghite pe cel care mănâncă hrana. Eu devorez întregul Univers. Lumina mea este asemenea Soarelui.”
(TAITTIRIYA UPANISHAD II.9.6)

Dieta corectă este esenţa oricărui tratament naturist. Alimentele pe care le consumăm pot amplifica, diminua sau chiar anula efectele altor terapii (chiar şi influenţa vindecătoare a plantelor medicinale). Pe de altă parte, o dietă incorectă poate fi unul dintre principalii factori cauzatori de boală. Ştiinţa străveche, AYURVEDA ajută fiecare fiinţă umană să descopere care este regimul alimentar care i se potriveşte cel mai bine, precum şi tot ceea ce este necesar din acest punct de vedere, pentru a preveni sau trata eventualele dezechilibre.

Eşti ceea ce mănânci

Dietoterapia se bazează pe faptul că dobândim calităţile hranei, cu alte cuvinte, suntem ceea ce mâncăm. Într-adevăr, putem observa şi singuri, dacă suntem atenţi, că alimentele pe care le mâncăm ne influenţează starea psiho-mentală din perioada ce urmează mesei respective. Este ştiut că marii consumatori de carne sau cafea sunt predispuşi la a manifesta mânie, agresivitate sau alte emoţii negative „fierbinţi”. Medicina iniţiatică tradiţională AYURVEDA cunoaşte de mii de ani faptul că regimul carnivor „supraîncălzeşte” sângele în timp ce regimul vegetarian este renumit pentru predispunerea la echilibru, calm şi linişte, care sunt manifestate deseori chiar şi în condiţii foarte stresante. Celebrul filosof iniţiat Omraam Mikhael Aivanhov spunea: „Mâncatul cărnii întreţine în corpul persoanei respective o legătură invizibilă a corpului cu lumea animală şi cred că individul ar fi înspăimântat dacă şi-ar putea vedea culorile urâţite ale aurei sale invizibile (n.n. – invizibile ochilor obişnuiţi, dar care deja la ora actuală poate fi parţial pusă în evidenţă graţie fotografiei în efect Kirilian, ecrane cu dicianină etc.), însoţit fiind de toate sufletele animalelor pe care le-a mâncat.”

Anumite alimente induc rezonanţe planetare

Fiecare aliment are o rezonanţă astrală predominantă, care favorizează inducerea unei întregi game de emoţii, sentimente, gânduri şi stări specifice vibraţiei planetare respective în fiinţa care îl consumă cu regularitate (minim 30 de zile). Spre exemplu, fiinţelor care doresc să devină mai iubitoare, mai senzuale, mai „venusiene” le-ar fi de un real folos consumul preferenţial de grâu, mere, cireşe, caise, piersici. Celor care vor să-şi amplifice puterea de emisie mentală, strălucirea, autocontrolul sau alte calităţi „solare”, le recomandăm un regim alimentar compus din orez preparat cu scorţişoară, nuci, anghinare, seminţe din floarea soarelui, măsline.

Consumă mai ales hrană produsă în regiunea în care trăieşti

Tradiţia milenară ayurvedică ne aduce la cunoştinţă rolul important în menţinerea sănătăţii pe care îl are consumul vegetalelor şi produselor lactate obţinute de la animalele care cresc în zona în care trăim. Este celebru printre gerontologi şi dieteticieni exemplul locuitorilor din zona Hunzo din nordul Indiei, care reuşesc frecvent să depăşească venerabila vârstă de 100 de ani (putând şi procrea până la 80 de ani) numai datorită consumului preferenţial de cereale decorticate, legume, fructe, ouă şi lapte, însă toate acestea produse în regiunea lor. O dată în plus, a devenit evidentă în lumea medicală importanţa aplicării universale a principiilor acestui sistem multimilenar, care este medicina ayurvedică, la condiţiile de viaţă şi activitate din oricare parte a lumii. În ţara noastră, aceste aspecte sunt prezentate pe larg în cadrul cursului de AYURVEDA organizat de ANM (Asociaţia Naţională pentru promovarea Medicinilor Neconvenţionale).

De ce este important să combini corect alimentele?

Unul dintre principiile ayurvedice de bază ale dieteticii se referă la combinarea corectă a alimentelor, atât în dieta generală, cât şi în cursul aceleiaşi mese. Valoarea acestui vechi principiu este recunoscută astăzi de către nutriţioniştii moderni, care au redescoperit ei înşişi (validând astfel vechile învăţături ayurvedice) existenţa unor compatibilităţi, respectiv incompatibilităţi alimentare. La baza acestora stau două aspecte esenţiale.

Primul aspect este cel al selectivităţii şi compatibilităţii secreţiilor enzimatice. Transformările chimice la care sunt supuse alimentele în cursul digestiei se efectuează în prezenţa unor enzime existente în secreţiile produse de glandele digestive.
Compoziţia enzimatică a acestor secreţii este influenţată de natura alimentelor consumate. Spre exemplu, dacă ingerăm mai mult amidon (existent în cereale, cartofi) acesta va induce o creştere a concentraţiei de amilază în secreţiile salivară şi pancreatică (amilaza fiind enzima care descompune amidonul).

Al doilea aspect al compatibilităţii alimentare: alimentele, pentru a fi asimilate necesită timpi de digestie diferiţi.
Fructoza şi glucoza din fructe nu suferă nicio degradare chimică prealabilă: sunt direct asimilabile. Zaharoza din trestia de zahăr necesită o hidroliză sub acţiunea unei enzime intestinale (zaharaza) pentru a fi absorbită.
Amidonul suferă întâi acţiunea amilazei salivare, iar apoi şi a celei pancreatice, transformându-se în maltoză, care sub influenţa maltazei intestinale trece în glucoză simplă, care se poate absorbi. Astfel digestia amidonului este mult mai lungă decât cea a fructozei sau glucozei din fructe şi necesită şi mai multă „muncă” din partea organismului.

Grăsimile încetinesc digerarea oricăror alimente mâncate în cursul aceleiaşi mese. Astfel, proteinele „grase” (asociate cu grăsimi) sunt digerate mai lent decât proteinele „slabe” (neasociate cu grăsimi): brânza slabă se digeră mai lent ca brânza grasă.

Alimentele conţinând acizi necesită un timp de digestie prelungit, întrucât organismul trebuie în prealabil să-i neutralizeze.

De exemplu, fructele acide/acre se digeră mai lent decât cele semiacide sau dulci. Legumele verzi se digeră destul de repede întrucât nu au o concentraţie prea mare de proteine, lipide sau acizi.

Iată câteva consideraţii în legătură cu unele asocieri alimentare.

Asocieri indicate şi asocieri nerecomandate

Amidon – acizi
Digestia amidonului (cereale, cartofi) debutează în cavitatea bucală sub acţiunea amilazei salivare. Acizii împiedică acest proces.

Amidon – proteine
Proteinele necesită, pentru hidroliza lor, suc gastric (care este acid). Acest Ph acid împiedică activitatea amilazei salivare, care acţionează asupra amidonului într-un mediu mai alcalin (bazic). De exemplu, este de evitat, pe cât posibil, asocierea cerealelor sau cartofilor cu brânză, a pâinii cu iaurt.

Amidon – glucoză
Este o asociere între două glucide cu timpi de digestie diferiţi. Nu vă grăbiţi să asociaţi deci, cerealele cu fructe!

Amidon – legume verzi
Legumele verzi nu favorizează, dar nici nu îngreunează digestia amidonului. Sunt însă recomandate aceste asocieri, deoarece legumele verzi aduc vitamine, săruri minerale şi oligoelemente, care ajută utilizarea ulterioară în organism a compuşilor rezultaţi din degradarea amidonului.

Amidon – apă (Atenţie!) Apa poate dilua sucurile digestive, încetinind digestia amidonului. Totuşi, hidroliza amidonului necesită o anumită cantitate de apă, care ar trebui, însă, să fie deja disponibilă în ţesuturi, deci să parvină organismului în afara mesei propriu-zise, graţie menţinerii unui echilibru hidric sănătos (minim 1,5 litri/zi).

Amidon – lapte
Laptele necesită un mediu acid pentru a fi digerat, fapt care se opune degradării amidonului.
În cazuri extreme, laptele mâncat cu pâine poate provoca chiar şi o indigestie.

Proteine – grăsimi
Grăsimile inhibă secreţia sucurilor digestive, încetinind digerarea proteinelor. De evitat această asociere mai ales în cazul persoanelor obosite.

Proteine – legume verzi
Este o asociere foarte bună. De exemplu: brânză albă cu praz sau ouă (nu maioneză care are grăsimile provenite din ulei) cu dovlecei.

Lipide – amidon Este compatibilă asocierea grăsimilor cu amidonul, de exemplu cartofi fierţi, amestecaţi cu ulei sau unt uşor încălzit sau cu fulgi de ovăz sau alte cereale.

Lipide – legume verzi
Este o asociere foarte recomandată.

Lipide – Glucoză (fructoză)
Lipidele încetinesc absorbţia glucozei, care este una dintre cele mai rapide. (De aici şi folosirea ei ca substitutent de hrană în urgenţele medico-chirurgicale, când este administrată intravenos). În acest context se recomandă, de exemplu evitarea smântânii îndulcite.

Mic dejun	Prânz	Ora 17	Cină
mere, pere, urdă cu unt	ouă, nuci, andive, ciuperci, salată de castraveţi şi lăptuci, salată de morcovi cu ţelină, ulei de măsline, şvaiţer	mere, stafide	iaurt, castraveţi, varză verde, praz, dovlecei, brânză albă
struguri proaspeţi, iaurt, piersici, măsline, varză	caşcaval, praz, ridichi, spanac, salată de varză roşie, morcovi, cartofi la cuptor	prune uscate, pesmet cu unt	fasole verde, ouă, napi
căpşuni, miere, piersici, caise, lapte bătut (kefir)	smântână, dovlecel, conopidă, salată de sfeclă roşie, orez, migdale	banane, smochine şi curmale	Ştevie, brânză de vaci, pere, varză roşie
mere, germeni de grâu	ouă, vinete, gulii	gutui	şvaiţer, mazăre

Respectarea compatibilităţii elimină posibilitatea autointoxicării

În cazul asocierii de alimente incompatibile se pot declanşa uneori fenomene de fermentaţie a glucidelor (generatoare de dioxid de carbon, acid oxalic, alcool – compuşi care produc balonări şi crampe abdominale, constipaţie sau diaree) sau procese de putrefacţie a proteinelor (rezultând hidrogen sulfurat, acid fenil propionic, indol, scatol, fenoli, alcooli, acid acetic – compuşi toxici pentru organism).

Aşa numitele regimuri omogene, bazate pe compatibilităţi alimentare, au darul de a uşura digestia, atât prin creşterea vitezei de absorbţie, cât şi prin diminuarea efortului organismului de a digera alimentele respective, precum şi de a suprima fenomenele fermentaţiei sau putrefacţiei intestinale. Se evită astfel producerea de toxine la nivelul tubului digestiv, prin a căror absorbţie are loc o autointoxicare progresivă a organismului, care poate genera diferite stări de boală.

În continuare, vă oferim câteva sugestii de meniuri bazate pe respectarea compatibilităţilor alimentare.

Diete ayurvedice pentru cele trei tipuri constituţionale fundamentale

O dietă corect concepută din punctul de vedere al criteriilor constituţionale poate fi uneori suficientă pentru a conduce, ea singură, însă într-un timp mai îndelungat, la vindecarea afecţiunilor de care suferiţi.

Tipul dezechilibrat la care predomină elementul aer – VATTA – este cel care suferă cel mai adesea de slăbire excesivă (emaciere), malnutriţie, boli consumptive (ex: tuberculoza). Focul lui digestiv este variabil, uneori digeră foarte uşor, alteori are dificultăţi în prelucrarea şi asimilarea hranei. Stările psihice negative care însoţesc bolile de tip VATTA sunt anxietatea, frica sau neliniştile de tot felul.

Tipul dezechilibrat la care predominant este elementul foc – PITTA – este tipul călduros, cu un apetit intens şi o digestie puternică.

În general suferă de arsuri la stomac sau în alte zone ale corpului. Acest foc digestiv îi poate cauza diaree, infecţii, boli febrile. Atitudinea negativă generatoare de boală se concentrează în cazul lui pe mânie, violenţă, criticism.

Tipul dezechilibrat la care predominant este elementul apă – KAPHA – este cel care are digestia cea mai lentă, suferind adesea, după masă, de o senzaţie de greutate în stomac. Este predispus la obezitate, iar emoţiile negative care îl caracterizează sunt lăcomia şi ataşamentul.

Vă prezentăm într-un tabel sintetic alimentele cele mai indicate fiecărui tip de dezechilibru constituţional, care pot să reechilibreze şi să armonizeze fiinţele respective.

	Tipul VATTA	Tipul PITTA	Tipul KAPHA
Fructe	caise banane cireşe grapefruit struguri ananas curmale smochine piersici	mere cocos pepene piersici prune dulci rodii stafide	mere caise cireşe afine prune uscate stafide rodii
Legume	castraveţi cartofi dulci ridichi dovlecei ceapă gătită (călită, fiartă, dar nu prăjită), fasole verde morcovi	conopidă ţelină varză fasole verde castraveţi dovlecei cartofi salată verde ciuperci	varză ţelină conopidă salată verde ceapă crudă spanac usturoi ciuperci ridichi morcovi
Cereale	grâu ovăz orez	grâu orez ovăz	orz porumb mei hrişcă
Produse Animale	unt unt clarifiat (în sanscrită – ghee – fiert pentru eliminarea apei şi a impurităţilor) lapte dulce iaurt kefir smântână	unt clarifiat lapte dulce unt nesărat	fără lactate (excepţie laptele de capră)
Uleiuri	toate uleiurile comestibile (cel mai intens efect de armonizare îl are uleiul de susan)	anumite tipuri de uleiuri comestibile	fără ulei (exceptând uleiul de porumb, migdale sau de floare soarelui, în cantităţi mici)

Cea mai pură hrană

„Din SATTVA (aspectul de elevare şi aspiraţie) se naşte Cunoaşterea, din RAJAS (aspectul de personalitate, acţiune excesivă) lăcomia, iar din TAMAS (aspectul de personalitate, acţiune excesivă) confuzia, iluzia şi ignoranţa” (BHAGAVAD GITA XIV.17).

Dieta cea mai favorabilă unei vieţi sănătoase şi frumoase este alcătuită doar din alimente pure, uşoare, moderat răcoritoare, care furnizează toată forţa de care avem nevoie, dar care nu tulbură mintea. Ea are la bază fructele şi legumele proaspete, crude, laptele, cerealele, în general alimentele având gust dulce natural şi pe care le vom prepara cu ajutorul focului, cât mai puţin cu putinţă.

Excitantele, alimentele picante, acre sau sărate favorizează desfăşurarea activităţilor intense, dar ele produc şi agitaţia minţii şi stimularea excesivă a simţurilor.

Hrana care a suferit o prelucrare termică îndelungată sau hrana reîncălzită, mâncărurile care datorită păstrării îndelungate sau în condiţii neadecvate au dobândit gust amar sau astringent, precum şi cele greu de digerat sunt TAMAS-ice şi opacizează mintea, producând o lentoare a gândirii, somnolenţă.

În concluzie, folosind principiile ayurvedice prezentate în acest articol, vă puteţi alege singuri alimentele SATTVA-ice, compatibile cu tipul dumneavoastră constituţional, necesare pentru a crea premisele unei „sănătăţi de fier”.

Încheiem cu un sfat extrem de preţios al lui Omraam Mikhael Aivanhov: „Hrana este o scrisoare de iubire trimisă de Creator, ce trebuie descifrată… Când începeţi să mâncaţi, trimiteţi dragostea voastră hranei şi în acel moment ea se va deschide să vă dăruiască comorile sale.”

Articol preluat din Revista YOGA MAGAZIN nr. 16

sursa-

yogaesoteric
21 februarie 2010

2016-06-07T13:03:00.001+03:00

O civilizaţie antică pe Marte? Rămăşiţele acesteia sunt ascunse de NASA. O nouă controversă de proporţii FOTO+VIDEO

Un grup de vânători de OZN sunt convinşi că NASA acoperă rămăşiţele unei civilizaţii antice pe Marte. Ultima lor „observaţie” este o construcţie pe care roverul Opportunity a descris-o ca un „dom construit de om”, care se presupune că a fost lăsat în urmă de o rasă extraterestră, în trecut, când pe Marte era apă.

Ufologii pretind că strălucirea sau lumina din mijlocul domului este o dovadă că acesta ar putea fi confecţionat din metal şi că ar reflecta lumina soarelui.

„Existenţa unei cupole pe Marte dovedeşte că cineva sau ceva a construit-o în trecut. Este, oare, posibil să căutăm şi alte clădiri lăsate în urmă de locuitori antici de pe Marte? Și dacă ne uităm la dovezile care demonstrează că planeta roşie a fost, de fapt, locuită în trecutul îndepărtat de fiinţe care au dezvoltat întreaga planetă roşie la fel cum şi oamenii dezvoltă planeta Pământ? În timp ce această cupolă ar putea fi doar un fel de formaţiune stâncoasă naturală, ceea ce ar fi extrem de ciudat, noi nu putem nega probabilitatea că acestea ar putea fi, totuşi, rămăşiţele unei structuri extraterestre pe Marte”, a fost scris pe site-ul The Unsilent Majority.

Site-ul spune că poate exista, de asemenea, o a treia opţiune pentru a explica prezenţa cupolei. Vânătorii de OZN spun că NASA a dezvoltat un program spaţial secret în baza căruia operează în spaţiu.

În timp ce acesta pare a fi primul dom găsit pe Marte, altele au mai fost descoperite pe suprafaţa Lunii. Cea mai recentă observaţie similară de la începutul acestui an, în care teoreticienii conspiraţiei cred, a fost o replică a uneia dintre Marile Piramide din Egipt, pe Marte.

Invocând „designul aproape perfect şi forma acesteia”, ufologii au susţinut că „piramida” este încă o dovadă că o civilizaţie antică a trăit, odată, pe planeta roşie. În timp ce se crede că piramida ar fi „de dimensiunile unei maşini”, vânătorii de extratreştri spun că acesta ar putea fi doar vârful unei structuri mult mai mari, îngropate.

Canalul de pe youtube ParanormalCrucible merge mai departe, susţinând ideea că „designul aproape perfect şi forma” înseamnă că piramida este: „rezultatul unui design gândit şi cu siguranţă nu un truc de lumină şi umbră”.

În luna noiembrie în 2014, o femeie pe nume Jackie, invitată la postul de radio american Coast to Coast AM, a venit cu o „mărturisire”: a văzut un grup de bărbaţi care alergau spre planeta roşie în 1979. Jackie a spus că a fost membrul unei echipe de lucru, de descărcare a telemetrelor de pe Viking Lander, când a văzut acele fiinţe.

„Am văzut doi bărbaţi în costume spaţiale, diferite de cele voluminoase pe care le foloseam noi, de obicei, dar păreau totuşi că erau în ceva ce-i proteja. Ei s-au apropiat de Viking Explorer. Mă întreb, ai putea rezolva un mister nedeslușit de mine, vechi de 27 de ani?”, a întrebat ea prezentatorul.

NASA nu a confirmă povestea, dar asta nu i-a oprit pe teoreticienii conspiraţiei să susţină că acest lucru e încă o dovadă a „programului spaţial secret”.

sursa-

yogaesoteric
8 martie 2016

2016-06-07T12:52:00.004+03:00

Pentru fiinţele umane ce se află la adâncime în peşteri survin anumite anomalii temporale

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Un fapt deja recunoscut în lumea științifică este acela că percepția timpului este diferită în măruntaiele Pământului. Pe măsură ce pătrundem mai adânc, kilometru după kilometru, spre centrul planetei noastre, funcțiile vitale ale organismului încetinesc, iar influența astrelor care ne ritmează orele și zilele se atenuează și ea. Aceasta este și opinia savantului Michel Siffre. El consideră că metabolismul uman este în mod cert influențat pe parcursul unei zile petrecute în adâncul Pământului, căci acolo timpul curge mai încet decât la suprafață. Este de netăgăduit că, în adâncul Pământului, așa cum multe tradiții ne confirmă, se produc diverse miracole. Astfel, dualașii, un trib african, cred că peșterile au proprietatea de a regenera trupul uman. Etnologul Paul Chantenet a asistat la mai multe expediții subterane ale acestui trib. Bolnavul, uneori chiar muribundul, este dus de-a lungul galeriilor mustind de apă, în profunzimile Pământului, până la o încăpere subterană, unde acesta intră până la gât în argilă moale. El este lăsat acolo pe parcursul a două zile, izolat, fără hrană, în întuneric. S-a constatat că în unul din două cazuri, bolnavul se vindecă.

Persoanele rămase captive sau izolate sub pământ în urma unor alunecări de teren au revenit la suprafaţă într-o stare mai bună de sănătate decât înainte! Dagmar Fernsfield, un savant american care a efectuat un studiu asupra sportivilor și speologilor, a ajuns la aceeași concluzie. Persoanele rămase captive sub pământ şi deci izolate de lume în urma unei alunecări de teren au revenit la suprafață într-o stare de sănătate mai bună decât înainte. Problemele osoase, de circulație sanguină dispar ca prin farmec. Speologul englez Waltham a scăpat, de exemplu, de un reumatism articular de origine infecțioasă.
Conform cercetărilor lui Fernsfield, țesuturile musculare și osoase ale sportivilor care erau și speologi prezentau mai puține semne de îmbătrânire.
Dar tradițiile antice merg și mai departe: uneori , curgerea timpului este pur și simplu oprită în profunzimile peșterilor Pământului. Să trecem în revistă câteva astfel de mărturii.

După anticul Pausanias, Epimenide din Creta a intrat într-o zi într-o grotă pentru a dormi. Nu s-a mai trezit decât… 40 de ani mai târziu!
Versiunea lui Diogene Laertius din „Viețile și doctrinele filosofilor“ (I, 109) despre același eveniment este chiar mai uimitoare.
Epimenide a fost trimis într-o zi pe câmp de către tatăl său, pentru a găsi o oaie pierdută. Pe la prânz, el s-a abătut de la căutarea sa și s-a adăpostit într-o grotă, unde a adormit timp de 57 de ani! Trezindu-se, el a continuat să caute oaia, crezând că a dormit doar puțin. Negăsind-o, a mers la ogorul familiei, cu intenția de a-l găsi pe tatăl său. Mare i-a fost uimirea descoperind că totul se schimbase și că pământul tatălui său aparținea acum altcuiva! El s-a întors în cetate într-o stare de perplexitate. Acolo, intrând în locuința familiei, a găsit niște oameni necunoscuţi, care l-au întrebat cine era. Abia atunci l-a recunoscut pe fratele său mai mic, care acum era deja bătrân, şi a aflat de la acesta despre lunga sa dispariție. Apoi a fost recunoscut și de mai mulţi locuitori din orașul său pe care-i lăsase copilandri şi care îmbătrâniseră foarte mult. Vestea s-a răspândit în întreaga Grecie, iar Epimenide a fost considerat de toţi ca fiind grecul cel mai iubit de către zei.

Povestea celor şapte adormiţi

În anul 250, în timpul unui val de persecuții asupra creștinilor, șapte tineri s-au refugiat într-o peșteră, aproape de Efes. Ei au dormit acolo un somn profund timp de... 200 de ani! Sub domnia lui Teodosius, în anul 450, ei s-au trezit, crezând că tot ce au făcut a fost să doarmă foarte bine. Dar, intrând în Efes, au observat numeroasele schimbări care afectaseră orașul. Uimiți, punând întrebări în stânga și în dreapta ca să afle şi să înţeleagă ce se petrecuse, vizitatorii cei stranii au fost rapid remarcați de locuitorii din Efes. Aceștia au fost duși în fața episcopului.
Cei șapte tineri, care nu îmbătrâniseră deloc din momentul în care au adormit în peşteră, i-au povestit aventura patriarhului, apoi împăratului, lăsându-i cu gura căscată pe toți cei care îi ascultau. Chiar și Coranul, în sura a XVII-a, intitulată Peștera, amintește de această întâmplare. Dar în acest text sacru, cei șapte tineri au petrecut 309 ani în peșteră. Coranul precizează că aceștia au adormit adânc şi că „Dacă, pe neașteptate, i-ai vedea în această stare, te-ai întoarce și ai fugi, fiind cuprins de spaimă” (Coran, XVII, 17).

Accelerarea timpului

Am văzut că, pentru personaje ca Epimenide și cei 7 adormiți, timpul s-a oprit. Mai aproape de zilele noastre, să vedem un caz în care, din contră, timpul s-a accelerat. Americo Centeno era un țăran cubanez din valea Vinales, care, în anul 1931 avea vârsta de 20 de ani. În luna februarie a anului respectiv, împreună cu cei doi frați ai săi, Evaristo și Menelao, recolta guano (excremente de lilieci, ce se foloseau ca îngrășământ în zona respectivă) dintr-o peșteră. După două săptămâni de recoltare în peștera Maja, guano era pe terminate. Americo a decis să meargă mai adânc în interiorul peșterii, sperând că va găsi acolo un alt depozit din prețiosul îngrășământ. Cei doi frați ai săi și ceilalți săteni l-au văzut intrând într-o galerie, cu o torță. Și… nu s-a mai întors.
L-au căutat timp de o săptămână în labirintul de galerii și săli din interiorul peșterii, dar fără niciun rezultat, până într-o zi în care a reapărut, foarte straniu, în luna august 1954! Părea a fi un sălbatic, un om al pădurii, un „om-lup”, cu părul și barba foarte lungi. Scotea sunete guturale, aproape mugete. Printre cei care l-au descoperit se găsea și fratele său, Evaristo. În ciuda surprizei sale, acesta nu a avut niciun dubiu asupra identității personajului. Lui Americo îi lipsea degetul mic de la mâna stângă, la fel ca și fratelui său Evaristo. Sălbaticul descoperit avea, de asemenea, același semn pe tâmpla stângă ca și fratele său, Evaristo.
Mai târziu, unchiul său, Manuel, l-a recunoscut și el, grație unei cicatrici de pe coapsa dreaptă: când era mic, Americo căzuse de pe cal în prezența unchiului său; în cădere, se lovise de un gard de sârmă ghimpată, țepii intrându-i adânc în carne în locul respectiv.
Deși rudele sale îl recunoscuseră, toți ezitau asupra unui lucru important: individul găsit părea mult mai în vârstă decât tânărul care dispăruse în urmă cu 23 de ani. La prima vedere, părea să aibă în jur de 70 de ani, în timp ce Americo nu ar fi trebuit să aibă decât vreo 43 de ani în anul 1954.

Au încercat să închege un dialog cu el, dar a fost o pierdere de timp. Se aflau în fața unui specimen de sălbatic care nu vorbea deloc, era incapabil să articuleze un singur sunet inteligibil și părea că nu recunoaște pe nimeni. Internat pentru observații la spitalul din Pinar del Rio, acesta se va sinucide în ziua următoare, aruncându-se pe fereastră de la etajul trei. Medicii au decis să efectueze o autopsie. Atunci a apărut marea surpriză! În căderea sa, Americo se rănise la cap și se putea distinge, în rana respectivă, o bucată de plastic verde! Autopsia va revela că nefericitul suferise o trepanație pe creier și că bucata de plastic verde servise la înlocuirea unei părți din cutia craniană. Această bucată de plastic dur înlocuise perfect partea lipsă a osului cranian și părea bine sudată. Cicatricea rezultată în urma trepanației abia se vedea.

Unde trăise Americo în acești 23 de ani? Cine îi făcuse acea intervenție chirurgicală? De ce a îmbătrânit prematur? Multe întrebări, la care însă anchetatorii cubanezi au fost incapabili să răspundă.

Un fenomen invers pare să se fi produs într-o peșteră din Marea Britanie

Grotele din Penzance, ținutul Cornwall, sunt subiectul unor povestiri aparent incredibile, spuse pe şoptite de locuitorii din această regiune. Vom cita doar două dintre ele.
Prima implică un cuplu de tineri căsătoriți, care se aflau în excursie în apropiere de Penzance, în anul 1960. Aceștia s-au așezat câteva minute să se odihnească în fața intrării uneia dintre aceste peșteri. Când s-au ridicat pentru a-și continua plimbarea, au avut dezagreabila surpriză să nu-și găsească obiectele pe care le aveau cu ei. Erau siguri totuși că nimeni nu se apropiase de acel loc. Dorind să depună plângere, s-au dus la cel mai apropiat post de poliție. Acolo, spre bucuria lor, cuplul și-a găsit toate obiectele pierdute. Însă plăcuta lor surpriză a fost dublată de o stare de perplexitate atunci când au aflat de la polițistul de serviciu că aceste obiecte fuseseră depuse la secție în ajun! Cu alte cuvinte, chiar în seara dinaintea zilei în care ei făcuseră excursia la peșteră!

Cea de a doua povestire referitoare la peșterile din Penzance are un deznodământ tragic. Un soldat american, deși fusese avertizat de locuitorii regiunii, s-a aventurat să exploreze o peșteră care avea o reputație proastă: mai multe persoane care intraseră acolo dispăruseră fără urmă. Și soldatul american s-a „evaporat” la rândul său, fără a mai reveni vreodată. Câteva luni mai târziu însă, cercetând grota, poliția a descoperit scheletul unui copil de cinci sau șase ani, îmbrăcat în zdrențele uniformei soldatului dispărut…

Ce este atât de misterios în profunzimile Pământului? Timpul care se accelerează într-o peșteră cubaneză, timpul care curge înapoi într-o grotă englezească… ne putem, pe bună dreptate, întreba: Ce există, atât de misterios, în profunzimile Pământului? Lumea zeilor? O altă civilizație, subterană? Putem lua în considerare aceste două piste după ce vom lectura istorioarele următoare. Un autor antic, Calistene, în lucrarea sa Viața lui Alexandru Macedon, a scris că faimosul cuceritor a ajuns într-o zi în faţa unei peșteri numite „Lăcașul zeilor”. El a efectuat acolo un sacrificiu și libații. Apoi a intrat în peșteră însoţit de câțiva soldați. Acolo, a perceput un fel de ceață luminoasă. A remarcat, în acest nor de raze, niște siluete și a auzit un murmur înfundat. Alexandru a distins câteva personaje care se odihneau, întinse. Privirile lor străluceau, luminoase. Alexandru s-a apropiat şi a intrat în dialog cu acele fiinţe deosebite. După Calistene, el a întrebat despre zeul Sarapis și despre regele Sesonchosis, stăpânul lumii, aflând că acesta trăia în lumea zeilor. Fiinţele luminoase i-au prevestit lui Alexandru destinul care-l aștepta.

Anomalii temporale în Evul Mediu

O întâmplare la fel de stranie, din Evul Mediu, ne este povestită de Gervais de Tilbury: istoria unui porcar care a văzut intratereștri. În Marea Britanie exista, la vremea respectivă, castelul Peak, o fortăreață situată în Derbyshire, clădită pe un promontoriu stâncos străbătut de caverne. Gervais de Tilbury a auzit o povestioară din gura unui localnic. În perioada în care William Peverel stăpânea acest castel, porcarul său a pierdut într-o zi o purcea de rasă. Căutând-o, acesta s-a aventurat într-o peșteră care nu fusese explorată până atunci. După ce a mers o bucată bună de vreme prin întuneric, porcarul a ajuns, uluit, într-un loc luminat, descoperind acolo... o câmpie întinsă. Înaintând pe un ogor vast, cultivat, acesta a văzut niște secerători care recoltau grâul și a recunoscut, printre snopii grei, purceaua care îi lipsea, dar care era înconjurată de numeroși purcei. Porcarul, rămas fără grai, dar totodată foarte mulțumit că și-a găsit animalul, și-a luat pur şi simplu purceaua și, bucuros, fără să-şi pună prea multe întrebări, s-a întors la turma sa, în ținutul său, unde domnea încă frigul iernii.

Sub picioarele noastre se petrec lucruri bizare! Să fie oare adevărată ştirea conform căreia ar exista, în adâncurile Pământului, o civilizație avansată care stăpânește tehnologii necunoscute nouă, locuitorilor de la suprafață? Mulţi spun că în interiorul muntelui Shasta din SUA ar exista o comunitate de fiinţe, necunoscută umanității, despre care unii cred că s-ar afla la originea misterioaselor apariții ale OZN-urilor. Este adevărat că, peste tot în lume, au fost descoperite orașe subterane. Astfel, în anul 1963, s-a descoperit încă unul în Anatolia (Turcia).

Un oraș subpământean

Într-o zi, Orner Demir a observat o găină dispărând sub pământ. Căutând-o, a descoperit o galerie foarte abruptă care ducea în subteran. Înarmat cu o torță, acesta a intrat și a găsit poteci, pasaje, nișe tăiate în piatră și guri de aerisire. Mai târziu, ample săpături arheologice au făcut posibilă descoperirea unui întreg oraș subpământean. În situl arheologic Derinkuyu au fost descoperite 13 niveluri de locuire, cel mai adânc situându-se la 85 de metri sub pământ, dar fără îndoială există și altele. Conform unei estimări, în acel oraș ar fi putut locui 20.000 de persoane. În afara spațiilor amenajate pentru locuințe, existau acolo, pe o întindere de 4 kilometri pătrați, depozite, pivnițe pentru vin, piețe, un locaș de cult și săli gigantice cu tavanul boltit, ce serveau probabil ca locuri de adunare publică sau ca școli. Este vorba, fără îndoială, în acest caz, despre o populație care se adăpostea de război și persecuții. Nu au fost găsite nici acolo, nici în altă parte, în vreo altă peșteră ce a fost locuită, dovezi care să indice faptul că ne găsim față în față cu „rasa care va veni“, cum o numea Bulwer-Lytton, și care stăpâneşte o energie secretă și redutabilă în orașele sale subterane.

Misterul rămâne încă de nepătruns, căci amplitudinea și diversitatea anomaliilor temporale care se manifestă în anumite peșteri este deconcertantă. Totul se petrece ca și când în aceste locuri timpul, aşa cum noi îl cunoaștem, ar fi suspendat, nu ar exista deloc, ca și când peștera respectivă ar fi o sui generis sferă de atemporalitate, în care concepția noastră rigidă despre timp este anulată. Dar este oare vorba despre un fenomen natural? Sau acesta este efectul unei tehnologii anume? În acest din urmă caz, ne putem pune următoarea întrebare: Cine o stăpâneşte?

Articol preluat din Caietul Taberei Yoghine de vacanţă Costineşti 2012, volumul 1, publicat la Editura Shambala, tipărit la Ganesha Publishing House.

sursa yogaesoteric

2016-06-07T12:50:00.003+03:00

Unui băiat evreu, în vârstă de 15 ani, i-a fost revelat viitorul cutremurător al Israelului și al lumii în timp ce era în moarte clinică (II)

Natan, un băiat evreu în vârstă de 15 ani, a avut în data de 27 septembrie 2015 o experiență la granița dintre viață și moarte (EGVM). El a fost în moarte clinică timp de 15 minute, perioadă în care susține că a mers în Shamayim (Rai, în ebraică) unde i-au fost revelate anumite aspecte despre viitorul lumii, al Israelului și a posibilei declanșări a celui de-al Treilea Război Mondial, care includ referiri exacte la SUA si Orientul Mijlociu, mai precis Siria.

Citiți prima parte a articolului

Unui băiat evreu, în vârstă de 15 ani, i-a fost revelat viitorul cutremurător al Israelului și al lumii în timp ce era în moarte clinică (I)

Natan, un băiat evreu în vârstă de 15 ani, a avut în data de 27 septembrie 2015 o experiență la granița dintre viață și moarte (EGVM). El a fost în moarte clinică timp de 15 minute, perioadă în care susține că a mers în Shamayim (Rai, în ebraică) unde i-au fost revelate anumite aspecte despre viitorul lumii, al Israelului și a posibilei declanșări a celui de-al Treilea Război Mondial, care includ referiri exacte la SUA si Orientul Mijlociu, mai precis Siria.

Ca o sincronicitate, la această dată evreii au sărbătorit prima noapte de Sucot (una dintre cele trei mari sărbători evreiești). În plus, mai merită menționat un eveniment astronomic deosebit care a avut loc în acea noapte. Este vorba despre Super Luna Plină Sângerie (denumire datorată aspectului roșiatic pe care îl capătă Luna în acele momente de eclipsă). Super Luna este Luna Plină sau Luna Nouă, atunci când satelitul natural al Pământului se află cel mai aproape de Terra, punct numit perigeu. O Super Lună arată cu 12-14% mai mare decât contrapartida sa, Micro Luna.

Comunitatea evreiască afirmă că sincronizarea acestor evenimente susține validitatea divină a acestor profeții și că ar fi unul din cele șapte semne biblice prevăzute în tradiția iudaică referitoare la Apocalipsă.

Chiar dacă Natan nu a studiat niciodată într-o ieșiva (instituție evreiască tradițională de învățământ superior religios în care copiii, adolescenții și tinerii de sex masculin studiază Tora în sensul larg al acestui cuvânt, adică scrierile sfinte ale religiei iudaice), el menționează în profețiile sale, cu lux de amănunte, detalii, citate din textele sacre despre sfârșitul timpurilor. Băiatul afirmă că singura scăpare din fața evenimentelor catastrofale care vor urma o reprezintă căința, umilința, dăruirea sinceră față de Dumnezeu și abandonarea credinței formale. Dumnezeu știe deja ce se află în sufletul fiecăruia dintre noi și după această credință sinceră vom fi mântuiți sau nu.

Redăm în continuare fragmentele semnificative din interviul în cadrul căruia Natan face aceste dezvăluiri:

Rabbi Rami Levy: Tânărul care se află aici lângă mine se numește Natan. El nu locuiește în Ierusalim. Voi face o scurtă introducere și menționez că el a trecut printr-o experiență foarte dificilă și ne va povesti ce a văzut în timpul acesteia și ce mesaj ne este transmis. Este greu pentru cei din public să înțeleagă, comparativ cu ce va relata, că, în realitate, el are doar 15 ani. Atunci când sufletul părăsește trupul, acesta poate asimila în câteva minute un volum considerabil de informații. Cu alte cuvinte, în lumea de dincolo este posibil să învățăm foarte repede ceea ce unei persoane din această lume i-ar lua ani de zile. Acest adolescent are multe să ne spună așa că îi este dificil să exprime tot. În plus, nu găsește cuvintele adecvate pentru a descrie ceea ce a văzut, pentru că este vorba despre aspecte care nu aparțin acestei lumi. Dar de ieri, am petrecut mult timp împreună cu el, l-am încurajat și încet-încet a început să spună multe aspecte. În prima zi de Sucot, împreună cu mama sa au fost invitați acasă la unchiul său în orașul Modiine. După-amiază, a început să tremure și i s-au răcit mâinile și picioarele. A crezut că doar are nevoie să se odihnească. S-a dus să se întindă în pat și apoi ce s-a petrecut a fost uluitor. A simțit cum iese din corp prin nări. La început a plutit deasupra trupului neștiind ce se petrece cu el: cine era el, persoana întinsă în pat sau cea care plutea deasupra? Natan, e corect ce spun?

Natan: Da. Iată ce s-a petrecut: m-am simțit foarte rău în acea zi. Cu o zi înainte m-am simțit foarte amețit și chiar am leșinat. A doua zi după-amiază s-a petrecut la fel, nu eram bine și tremuram foarte mult. M-am întins în pat și m-am acoperit cu o pătură pentru că îmi era frig. Dintr-odată am simțit cum ies din trup și mă priveam din afară, cam la doi metri deasupra patului, cum stăteam întins. Nu înțelegeam cine sunt: cel de pe pat sau cel care plutea deasupra? Nu puteam să înțeleg asta. Apoi am început să mă înalț ca și cum aș fi urcat cu un lift invizibil. M-am ridicat din ce în ce mai mult în aer până când am părăsit camera și am ajuns să văd planeta din afară. Apoi am continuat să mă înalț până când am ajuns într-un fel de tunel imens la capătul căruia puteam vedea o luminiță. Este foarte greu de descris acest tunel. Avea o formă spiralată și puteam vedea nenumărate suflete acolo. Am început să merg către acea luminiță și, pe măsură ce mă apropiam de ea, se făcea din ce în ce mai mare, până când am ajuns la ea. Nu știu cum să descriu această lumină, dar ce pot spune este că simțeam mult bine, iar ea emana siguranță și iubire.

RRL: O poți compara cu ceva din această lume?

N: Nu, este imposibil, nu știu cum. Era ca și cum această lumină mi-ar fi vorbit în cuvinte, dar telepatic. Mi-a vorbit, mi-a pus întrebări, printre care și dacă vreau să mor. Am înțeles că dacă aș fi trecut de limita la care se afla lumina nu m-aș mai fi putut întoarce înapoi pe pământ. Am răspuns că nu știu și că nu aveam nicio idee despre ce să fac. Apoi pur și simplu am plecat de acolo. Dintr-odată am intrat într-o sală foarte mare, gigantică. Erau mulți oameni acolo. Toți erau îmbrăcați în haine frumoase, apoi m-am văzut pe mine care purtam haine rupte, mânjite de sânge. Mi s-a făcut foarte rușine. Toți acei oameni erau acolo pentru mine, erau fericiți și mă aplaudau. Am intrat în acea sală în care l-am întâlnit și pe Rabbi Ovadia Yosef care mi-a strâns mâna. Am întâlnit foarte mulți oameni cunoscuți care au murit, dar și mulți oameni necunoscuți. Acolo era o scenă foarte înaltă. Pe această scenă se aflau trei lumini: una foarte sus, la mijloc, și două lumini mici în stânga și în dreapta.

RRL: Ce erau acele lumini?

N: Sunt precum niște martori care enumeră faptele tale: cea din dreapta faptele rele și cea din stânga cele bune.

RRL: Știi dacă existau judecători acolo, precum un prezidiu?

N: Da.

RRL: Știi cine făcea parte din el? Era și Rabbi Ovadia Yosef?

N: Da, era cel care îl prezida, avea rolul de av beit din (n.r.: președintele Curții).

RRL: Și mai cine se afla acolo? Mai era și alt rabbi acolo cu el?

N: Cred că Rabbi Eliyachiv.

RRL: Și al treilea?

N: Nu îmi aduc aminte. Încerc să îmi aduc aminte, dar nu pot.

RRL: Există yetzer hara (tendința către rău) și yetzer hatov (tendința către bine)?

N: Da. Erau cele două lumini. În dreapta este yetzer hara și în partea stângă yetzer hatov. Nu vedeam ceva concret, ci doar aceste lumini despre care pur și simplu știam ce reprezintă.

RRL: Știai de la sine fără ca cineva să îți fi explicat?

N: Da. Pur și simplu știam ce reprezentau. Și apoi, dintr-odată, s-a făcut liniște. Dintr-odată toată gălăgia din acea sală, toate acele sute de oameni au tăcut brusc. Era o liniște deplină. În acel moment, lumina din dreapta a început să enumere tot ce am făcut rău în această viață. Absolut toate lucrurile rele. Sunt foarte stricți cu fiecare amănunt. Îți este arătat fiecare lucru pe care l-ai făcut în viață. Absolut fiecare și mă întreba „De ce ai făcut/zis asta?”

RRL: Păcatele?

N: Da, absolut toate.

RRL: Și ce simțeai în acele momente?

N: Îmi era extraordinar de rușine, o rușine pe care nu o pot exprima în cuvinte. Toată lumea se uită la tine în timp ce îți sunt arătate păcatele pe care le-ai comis în timpul vieții. Este foarte stânjenitor. Pe măsură ce mi se arătau, eram și întrebat „De ce ai făcut asta?”.

RRL: Până când îți sunt arătate faptele?

N: Până la ieșirea din corp.

RRL: Totul din viața ta?

N: Da.

RRL: Chiar și Netilat yadaïm (spălarea mâinilor)? Totul?

N: Da. Și nu doar mitzvot (faptele bune) și păcatele. Îți este arătată fiecare secundă din viață. După ce vocea din dreapta a relatat toate păcatele mele, vocea din stânga a început să enumere faptele mele bune. După toată rușinea îndurată pentru faptele mele rele, orice mică faptă bună făcută aici, acolo era considerată enormă. Simțeam o fericire indescriptibilă pentru fiecare lucru bun pe care l-am făcut. Cel mai mic lucru acolo răstoarnă lumi. Nu știu cum să explic, e ca și cum…

RRL: Ca o răsplată? De unde știi că ești răsplătit pentru acestea?

N: În momentul în care ești răsplătit toți strigă „Tzadik, Tzadik!” (cel virtuos) despre tine. Cu cât ai mai multe merite, cu atât mai mare este acea lumină din stânga.

RRL: Și în cazul păcatelor ce se petrece?

N: Înainte de toate trebuie să spun că acolo există ființe care sunt numite „îngeri ai distrugerii”. Sunt mici de statură, au bărbi și flăcări în ochi. Îți arată păcatele pe care le-ai comis și de fiecare dată apare foc și toată lumea strigă „Rasha, rasha!” (desemnează ființa care cedează în fața instinctelor animalice). Așa cum strigă Tzadik atunci când ai făcut ceva bun, strigă Rasha când ai făcut ceva rău. Este un amestec de stări de bine și de rău. Este foarte stânjenitor. Nu știu cum să explic. Apoi, am fost luat de două ființe cu aripi. M-au luat pur și simplu de brațe. Nu aveau brațe. Am văzut totul. Am văzut ceva în față și în spate.

RRL:Puteai să vezi în spate, în față și în lateral?

N: Da, în toate părțile. Simțeam tot ce se petrecea cu trupul meu în acele momente și ce se petrecea aici, în planul fizic. Știam totul, dar nu mă interesa, nu îmi păsa, nu era interesant ce se petrecea pe pământ. Aceste ființe m-au dus într-un subplan, într-un paradis inferior. A apărut brusc o poartă care s-a deschis și am putut vedea ființe care studiau Tora. Am văzut lumină acolo, era un sentiment copleșitor. Era atât de frumos. Lumina pe care am văzut-o la început era nimic în comparație cu aceasta. Emana foarte mult bine. Imaginați-vă cum este în părțile superioare ale Paradisului dacă aici, în partea de jos, era așa.

RRL: Poți descrie?

N: Nu, este imposibil. Este un sentiment de bine, de frumos, îți vine să rămâi acolo și să studiezi Tora. Pur și simplu vrei să rămâi acolo pentru totdeauna.

RRL: Ce vezi? Ce auzi? Ce miroși?

N: Este un miros foarte frumos. Nu poate fi descris în această lume, nu există termen de comparație. Pur și simplu vrei să rămâi acolo pentru eternitate. Acolo nu există lucruri materiale ca aici, acolo totul este spiritual. Trăiești un sentiment minunat!

RRL: Și știi că aceasta este doar intrarea în Paradis?

N: Da, simțeam că era doar intrarea. Înăuntru există niveluri și mai rafinate. Unde eram eu era locul cel mai de jos numit „Paradisul de jos”.

RRL: Îți arată și cealaltă parte?

N: Da. Hashem (Dumnezeu) a creat și opusul. Acei îngeri ai distrugerii despre care v-am povestit sunt îmbrăcați în negru și au niște bărbi foarte, foarte lungi, iar în ochii lor este foc. Acele ființe cu aripi au vrut să mă ducă în acel Paradis de jos, dar cei doi îngeri ai distrugerii nu le-au dat voie spunând că vor să mă ducă altundeva. Așa că m-au luat pur și simplu și m-au dus într-un loc unde era un cântar cu niște talere enorme în care erau puse păcatele și faptele mele bune. Absolut fiecare lucru. Așa cum am spus mai înainte, cel mai mic lucru bun avea puterea de a răsturna lumi acolo. Primești răsplăți imense. Când faci o binecuvântare este considerat un lucru enorm. Dar la fel este și în cazul păcatelor. Cea mai mică greșeală este considerată foarte gravă, chiar nu merită să facem păcate, nici cea mai mică faptă rea. Pe talerele cântarului au fost puse atât faptele bune, cât și cele rele. La început părea că sunt mai multe rele, dar până la urmă au fost mai multe bune. Am fost foarte fericit.

RRL: Ești norocos că ai mai puțin de 20 de ani.

N: Da. Apoi mi-au spus că dacă rămân acolo mai mult de trei ore nu mă mai pot întoarce aici. Simțeam că fusesem acolo ani de zile, dar mi-au spus că trecuseră doar câteva minute. Și era adevărat. Când am revenit în planul fizic nu trecuseră decât 15 minute.

RRL: Spune-ne câte ceva despre Gehenom (Iad). Doar câteva lucruri.

N: Bine. La început am urcat din ce în ce mai sus și am văzut nenumărate lucruri minunate pe care nu le pot descrie. Dar am auzit și văzut și lucruri înfricoșătoare. Am auzit niște țipete teribile, nu vă puteți imagina. Toate păcatele de pe pământ ne fac să ajungem acolo, dar pur și simplu nu se merită să le facem. Credeți-mă, nu se merită să trecem prin chinurile acelea. Nu vă puteți imagina ce am văzut acolo. Oamenii se auzeau țipând de jos. Din câte am înțeles, în Gehenom (Iad) există mai multe niveluri. Cu cât cobori mai jos, cu atât e mai rău. Simțeam cum trăiesc ființele de pe acele niveluri. Este înspăimântător!

RRL: Știi cum se numesc aceste locuri?

N: Da, îmi aduc aminte de unele dintre ele.

RRL: Ni le poți spune?

N: Unul se numea „Tzalmavet”. Acesta nu era un loc deloc bun. Altul se numea „Bor” (nume precizate și în Scripturi). Am văzut ca niște săli de clasă din care ieșeau flăcări. Nu știu cum să explic. Era foarte înfricoșător!

RRL: Și aceste nume le știi de acolo?

N: Da, le știu de acolo unde am fost plecat. Și mai știu ce fel de oameni erau acolo și de când erau acolo și cum se simte acolo. Nu era deloc plăcut.

RRL: Ce mai era acolo?

N: Am văzut pur și simplu universul. Și multe, multe suflete rătăcind prin univers.

Cineva din public: Ce este un suflet? Cum l-ai văzut? La ce te referi când spui că ai văzut un suflet?

N: Nu știu cum să explic. Un suflet e precum o adiere de vânt. Nu are mâini sau picioare, ochi sau gură. Chiar dacă nu poți vedea un trup, o față, pur și simplu știi despre cine este vorba și poți vorbi cu acea ființă. Îi auzi vocea și cunoști totul despre ea.

Cineva din public: Ai întrebat de ce ai mers acolo?

N: Da. Mi-au spus tot. Mi-au spus totul despre lume, despre Rai căci trebuia să merg acolo.

RRL: Haide să revenim la călătorie. După ce ți-a fost arătat Raiul și Iadul, răsplata pentru faptele bune și pedeapsa pentru cele rele, ce s-a petrecut? Te-au trimis înapoi aici? Te-au învățat ceva de genul cum să alegi?

N: Da, tu ești cel care alege. Dar este evident că vei alege binele și nu răul. Dar există cazuri în care nu poți alege, dacă ai mai multe păcate. Atunci ți se spune că trebuie să rămâi acolo...

RRL: Dar toți oamenii din această lume pot alege, au liber arbitru. Dacă faci fapte bune primești o răsplată, dacă faci păcate, primești o pedeapsă. Totul se petrece conform cu alegerile făcut în timpul vieții?

N: Da. Dar acolo nu mai poți alege. După ce ai murit nu mai poți face fapte bune. Ce ai făcut nu mai poate fi îndreptat.

Cineva din public: Ai trecut printr-o experiență minunată.

N: Da, atât plăcută, cât și neplăcută.

RRL: Nu vrea să își aducă aminte de cele neplăcute. A ales să se căiască. Și după ce va trăi 120 de ani, se va întoarce în Rai.

N: Apoi, m-au întrebat dacă vreau să rămân acolo sau nu, căci dacă rămân mai mult de trei ore nu mă mai pot întoarce. La început, în momentul în care am văzut Raiul am spus că vreau să rămân acolo. Dar după ce mi-au arătat partea cealaltă, m-au întrebat din nou dacă vreau să rămân, iar de această dată am răspuns că prefer să mă întorc pentru că aș putea să mai fac fapte bune și să acumulez mai multe recompense pentru a urca într-un Paradis mai înalt. După ce am spus că prefer să mă întorc, m-au trimis înapoi.

Cineva din public: Ți-au spus de ce ai mers acolo? Ai avut vreun merit anume? Care a fost acela?

N: Da, mi-au spus că am un merit pentru aceasta. Mi-au spus că nu am ajuns acolo din întâmplare.

Mai vreau să vă spun că atunci când mă întorceam am văzut ceva mai înfricoșător decât toate celelalte lucruri de până atunci. Au spus că nu este nicio problemă, mă pot întoarce.

RRL: Spune-ne cum s-a desfășurat procesul. Noi nu eram acolo.

N: Bine. La început nu am înțeles despre ce era vorba. Am văzut un om normal, avea mâini și picioare, dar era foarte înalt, gigantic, parcă nu se mai termina. Nu puteam vedea unde se termină trupul lui.

RRL: Cum arăta?

N: Avea ochi peste tot pe trup din care ieșeau flăcări. Era foarte înfricoșător! Simțeam că nu pot fugi de el. Nu poți scăpa orice s-ar petrece. E cu tine peste tot, nu te părăsește niciodată.

RRL: Cine era această ființă?

N: Era îngerul morții (descrierea este conformă cu ceea ce se regăsește în Chazal – înțelepciunea rabinică). Asta am înțeles din ceea ce am văzut acolo.

RRL: Ai înțeles că era îngerul morții?

N: Da.

RRL: Ți-a vorbit?

N: Da. M-a ținut. Avea un fel de furcă în mână și mă ținea așa.

RRL: Câți dinți avea?

N: Furca avea trei dinți. Apoi a venit către mine și pur și simplu mă ținea de piept cu furca. Era atât de înfricoșător, atât de teribil încât nu pot descrie! Conform cu cele relatate până acum contează de care parte a corpului mă ținea – de piept.

RRL: Și ce ți-a spus?

N: Mi-a spus să fac multe fapte bune pentru că voi fi răsplătit după ce voi face. Și chiar dacă nu voi face nimic, tot voi primi ceea ce merit. A mai adăugat cu o voce înfiorătoare că ceea ce am văzut până atunci a fost nimic.

RRL: Cum era vocea lui? Plăcută? Blândă?

N: Nu, deloc plăcută. Foarte puternică, nu glumesc, foarte înspăimântătoare.

Cineva din public: Cât ai stat acolo? Câte zile? Nopți?

N: 15 minute.

Cineva din public: Doar 15 minute și ai atâtea de povestit?

N: Da.

Citiţi a doua parte a articolului

Rabbi Rami Levy: Chiar dacă este greu de înțeles cum se petrece, așa este: ceea ce aici ne ia mulți ani să învățăm, acolo poți înțelege într-un minut. Fiți atenți la ceea ce spune Natan, că singur putea să înțeleagă toate acestea. Nu este primul care a trecut printr-o astfel de experiență din care s-a întors. Eu personal cunosc foarte mulți la fel ca el și cu toții spun același lucru. Pot asimila un volum imens de informații într-o secundă. Aceasta înseamnă că respectiva ființă poate fi într-un loc și, în același timp, poate ști unde se află atât tatăl, cât și mama sa și ceea ce se petrece cu ei.

Natan: Știam tot.

RRL: Toate evenimentele din viața omului de pe pământ îi trec prin fața ochilor. Este pur și simplu lumea adevărului, acolo totul se revelează în întregime. Nu este nimic ascuns. Sufletul poate primi un volum nelimitat de informații. Noi ne aflăm în această lume în care suntem limitați, dar acolo nu există limite. Sufletul este nelimitat. 15 minute înseamnă mult acolo. Cunoaștem și cazul lui Ari Hakadosh, are în timpul Chlichit Seoud (a treia masă oferită de Sabat) a ațipit timp de 1-2 minute. Când a fost întrebat unde a fost, el a răspuns că a fost în lumile de sus, unde a aflat noi interpretări ale Torei, dar ar putea să povestească totul în 70 de ani, chiar dacă în planul fizic trecuseră doar două minute. Acolo nu există săli de clasă unde vine cineva, îți explică ceva, apoi dai un test și dacă nu treci testul îl mai dai o dată. Acolo cunoști adevărul pur și simplu direct, singur și imediat.

Cineva din public: Există timp acolo sau nu?

RRL: Nu există timp. Este o dimensiune dincolo de timp. Când Natan spune 15 minute este vorba despre noțiunea sa despre timp. Acolo este tărâmul eternității.

Cineva din public: Natan spunea că este important de care partea a trupului a fost ținut de acea entitate. De ce te-a ținut de piept?

N: Nu e de bine.

Cineva din public: Care e concluzia? Ai vrea să te întorci acolo pentru altă vizită?

N: Depinde în care dintre locuri.

Cineva din public: Deci nu ne-ai sfătui să mergem acolo?

N: Nu aș sfătui pe nimeni să meargă acolo. V-aș sfătui doar să faceți lucruri bune.

RRL: Ne sfătuiește să citim Tora, să facem fapte bune. Răsplata este mare și în acest mod nu va trebui să trecem prin suferințe acolo, în cealaltă lume. Recompensa este enormă. Lui i-a fost arătată doar intrarea în Rai, partea cea mai de jos. Natan, spui că acolo ești sub forma unui suflet și că în acest stadiu înțelegi lucrurile de unul singur.

N: Da. Știam și ce se va petrece în viitor.

RRL: Nu ai niciun dubiu. Totul este clar, știi pur și simplu. Ajungi acolo și știi deja totul. Dacă vezi un suflet știi cine a fost pe pământ. Dacă vezi un suflet în Gehenom, știi ce a făcut de a ajuns acolo și cum se simte în acel loc. Nu ai nevoie să întrebi.
Spui că ființele de acolo învățau Tora. Poți să ne spui cine erau aceste ființe? Nu nume sau unde au locuit, ci ce fel de ființe erau.

N: Nu erau Avrekhim (bărbați căsătoriți care studiază Tora în ieșive numite kolel) sau ceva de genul acesta. Erau oameni simpli care își alocau o perioadă zilnică de studiere a Torei. Dar am înțeles că era vorba de mai mult de atât! Că există niveluri și mai înalte decât acela.

RRL: Ce crezi că există în straturile superioare?

N: Împărăția lui Dumnezeu.

RRL: Cine ajunge acolo?

N: Oricine dintre cei care se căiesc. Dar nu din frica de a nu fi pedepsiți, ci din frica de păcat, din dorința de a ajunge în Rai. Asta am înțeles.

Cineva din public: Acesta este nivelul cel mai înalt?

N: Da. Cel mai înalt. Vă amințiți de lumina de care vă povesteam? Acolo acea lumină este mult mai mare.

RRL: Să ne întoarcem la faptul că ai spus că puteai ști ce se va petrece în lume. Ce ai înțeles că se va petrece?

N: Am înțeles că venirea lui Mesia și Geula (salvarea, mântuirea) vor avea loc în curând, în viitorul foarte apropiat. Este ceva iminent.

RRL: Când erai acolo nu aveai conceptul de timp. Ce poți spune despre timp în acel loc? Ce înseamnă „iminent”, douăzeci de ani, doi ani, o lună?

N: Iminent înseamnă imediat, adică în următoarele luni.

RRL: Știi și ce se va petrece? Știi asta de acolo?

N: Da, știu totul de acolo, doar de acolo.

RRL: Ce perioadă traversăm acum?

N: Una deloc bună. Mântuirea este foarte aproape.

RRL:Și ce se va petrece în timpul acestei Geula?

N: Se vor petrece lucruri foarte rele. Dar nu pentru toată lumea din câte am înțeles.

Cineva din public: Este sigur că Mântuirea va avea loc în lunile viitoare?

N: Da, va avea loc în lunile care urmează.

Cineva din public: Există posibilitatea să nu aibă loc?

N: Da, dacă toată lumea s-ar căi, asta nu s-ar mai petrece.

RRL: Nu înseamnă că nu ar mai avea loc Geula, ci doar nu ar mai avea loc evenimentele rele.

Cineva din public: Deci chiar dacă facem fapte bune sau rele, tot va avea loc.

N: Da, dar pentru cei care fac fapte rele, Mântuirea nu va fi plăcută ci foarte dificilă. Dacă ne căim ea se va petrece într-un mod plăcut.

RRL: Din câte ai aflat acolo, cum se va petrece?

N: Situația nu este deloc bună în prezent, este foarte rea, de fapt. Va avea loc un război foarte mare. Toată lumea va fi implicată în acesta: goimii (neevreii), arabii, toată lumea se va întoarce împotriva Israelului și va participa la acest război.

RRL: Cum va începe?

N: Numele persoanei care va demara acest război este Gog.

RRL: Știi la cine se referă?

N: Da, știu cu precizie. Este vorba despre președintele Obama.

RRL: El va demara acest război „Gog și Magog”?

N: Da, el va fi unul dintre ei, împreună cu armata lui.

RRL: Împotriva noastră?

N: Da. La început toată lumea va dori să cucerească Ierusalimul. Absolut toată lumea. Se vor lupta între ei fără să țină cont de noi.

Cineva din public: Cât timp va dura?

N: Nu va dura mult. Totul se va petrece în două săptămâni.

RRL: Ce evenimente rele vor avea loc?

N: Câteva milioane de oameni vor muri. Din câte am înțeles vor fi salvați doar cei care se vor căi, precum și cei care studiază cărțile sfinte și fac fapte bune.

RRL: În Ghemara (parte din Talmud) se afirmă că atunci când Rabbi Eliezer Hagadol a fost întrebat: „Ce putem face pentru a ne salva de chinurile profețite pentru «durerile facerii» lui Mesia (această expresie se referă la evenimentele care vor marca semnele vremurilor dinaintea venirii lui Mesia; este vorba despre cele 15 semne evidente enumerate în Talmud)?”, acesta a răspuns: „Trebuie să studiați Tora și să faceți gemilut chassadim (acte de caritate), acestea vor fi salvarea voastră”.
Acum spune-mi despre ce fel de război este vorba? Unul spiritual? Unul în care se vor confrunta soldați?

N: La început va fi o confruntare între soldați. Toată lumea va participa, pur și simplu, toții neevreii se vor lupta între ei pentru a pune mâna pe Israel pentru ca, în final, să se unească toți împotriva poporului lui Israel. Câteva milioane de oameni din poporul lui Israel vor muri.

RRL: Cei care nu au respectat învățăturile din Tora și care nu au făcut mitzvot (fapte bune)?

N: Da.

RRL: Și cu cei care respectă Tora și fac mitzvot ce se va petrece?

N: Depinde: unii sunt doar religioși, nu și credincioși cu adevărat. Însă, cei care vor face mitzvot din suflet, vor studia cu dăruire Tora și vor realiza acte de caritate vor fi salvați.

RRL: Cum vor fi salvați?

N: Din câte am văzut acolo ...

RRL: Ce înseamnă că ai văzut? Ca un film al viitorului?

N: Da, am văzut viitorul ca într-un film. Chiar dacă l-am văzut în doar câteva secunde, perioada de timp cuprinsă în el e foarte îndelungată. Prima dată am văzut filmul vieții mele. Mi-a fost arătată întreaga mea viață într-o sutime de secundă. Și am văzut chiar fiecare secundă pe care am trăit-o de când eram bebeluș până în prezent. Absolut tot.

RRL: Să mergem mai departe acum. Ai văzut ca un film al viitorului, a ceea ce se va petrece.

N: Da, am văzut cum toată lumea se va uni împotriva poporului lui Israel și va lupta contra noastră. Am văzut cum armata israeliană va rezista atacului timp de două zile. Apoi ne vor omorî, pur și simplu, și nu vom mai avea niciun sprijin în afară de a ne baza pe Hashem (Dumnezeu). Și, apoi, dintr-odată...

RRL: Stai puțin, ai spus că armata Israelului va rezista doar două zile?

N: Da, apoi vom fi terminați. Nu va mai rămâne nimic din armata noastră.

RRL: Deci nu vom mai avem deloc apărare, iar granițele vor fi descoperite?

N: Da.

RRL: Deci spui că Gog este, de fapt, Obama. El reprezintă Statele Unite. Spui că el va conduce acest război? Și cine i se va alătura?

N: Iran, întreaga ONU, Rusia, Coreea de Sud și alte 70 de națiuni se vor ridica împotriva noastră. Absolut toată lumea.

RRL: ISIS unde este în toată această poveste?

N: ISIS va răpi pur și simplu oameni.

RRL: De la noi?

N: Da, precum s-a petrecut în cazul lui Gilad Shalit (un soldat israelian care a fost ținut prizonier) și îi vor tortura. Am mai văzut că, pentru cei care merită să fie salvați, Har Hazeitim (Muntele Măslinilor), de lângă Ierusalim, se va despica în două, iar Mesia se va revela tuturor. Adică, se va arăta înaintea tuturor oamenilor și toți îl vor putea vedea pur și simplu pe Mesia și vor înțelege că este vorba despre El. Acesta va sta la intrarea în Har Hazeitim și va spune cine poate să intre și cine nu. Toți cei care nu vor merita aceasta vor rămâne afară și vor muri. Iar cei care vor merita mântuirea vor intra și vor fi salvați.

RRL: Cum se va deschide muntele? Va fi precum un cutremur?

N: Nu.

RRL: O bombă atomică?

N: Nu. Știți că pe Har Hazeitim există morminte. De acolo se vor ridica doi morți la viață. Unul dintr-o parte, iar celălalt din cealaltă parte, iar muntele se va despica în două. Așa se va petrece. Ce am mai văzut este faptul că Mesia este, mai înainte de toate, o ființă care nu poate să păcătuiască, nu a comis niciun păcat. Poate fi o persoană care este foarte bine cunoscută. Foarte, foarte mulți oameni îl cunosc din câte am înțeles. Dar toată lumea va fi surprinsă că dintre toți El este Mesia. El se va lupta împotriva lui Obama. Și nu doar atât. Îl va omorî și îl va îngropa în pământul lui Israel. Și am mai văzut că Mesia nu va vedea cine este credincios, cine are barbă, despre cine este vorba. În schimb, El va percepe gradul de sfințenie al fiecărei persoane, va simți puritatea fiecăruia, dacă a făcut mitzvot, dacă a făcut acte de caritate. Va face aceasta pentru a vedea dacă oamenilor le este cu adevărat frică de Rai sau pur și simplu le e frică de pedeapsă. Acestea vor fi criteriile judecății Sale. El nu va spune: „Tu porți o pălărie, tu o kipa așa că poți intra”, nu se va petrece așa. Va avea cu adevărat o anumită putere prin care va putea simți ce este autentic în sufletul fiecărei ființe.

RRL: Te întreb din nou. Știi toate acestea de acolo?

N: Da.

RRL: Asta înseamnă că acum o săptămână nu știai toate aceste lucruri.

N: Nu știam nimic din toate acestea.

Cineva din public: Nu ai citit în cărți sau undeva? Nimic?

N: Nu.

RRL: Revenim. El spune că Gog este Obama și că acesta va muri aici, pe pământul Israelului. Iar Hashem îl va îngropa pe Obama aici. Profetul Yechezkel (capitolul 39, versetul 11) spune: „În acea zi îl voi îngropa pe Gog în pământul lui Israel”.

N: Este exact ce mi-au spus. Exact!

RRL: Și afirmi că Har Hazeitim se va despica în două? Profetul Zaharia (capitolul 14, versetul 4) spune următoarele: „Şi-n ziua aceea Îi vor sta picioarele pe muntele Măslinilor – care se află-n faţa Ierusalimului, spre răsărit –; şi muntele Măslinilor se va despica: jumătate spre răsărit şi jumătate spre apus: o foarte mare prăpastie; şi jumătate din munte se va pleca spre miazănoapte, iar jumătate spre miazăzi.”

N: Chiar așa scrie?

RRL: Da, profetul Zaharia, cu foarte mult timp în urmă.

N: Este exact ce am văzut și ce se va petrece dacă lucrurile continuă așa ca în prezent. Cu siguranță!

Cineva din public: De unde vom știi că toate acestea au început să se petreacă?

N: Înainte de toate, deja au început să se petreacă toate acestea. În data de 27 Elul (11 septembrie 2015).

RRL: Deja a început totul de anul trecut?

N: Da, de anul trecut.

RRL: Deci cu trei zile înainte de Rosh Hashanah (anul nou evreiesc) a început „Gog și Magog”?

N: Da, acest război deja a început.

RRL: Cum de nu simțim nimic?

N: Pentru că Cel Sfânt nu va interveni de la început. Totul se va petrece într-o anumită zi. Ceva se va petrece și totul va exploda. Atunci vom ști imediat că suntem în plin pericol de război. Toată lumea va vorbi despre faptul că Al Treilea Război Mondial a început. Toată lumea va înțelege că Dumnezeu permite să aibă loc această situație.

RRL: Deci ce afirmi este că va avea loc un conflict de proporții și toată lumea se va lupta contra celorlalți?

N: Da. Mai întâi se vor lupta unii contra altora.

RRL: Și cu noi ce se va petrece?

N: Inițial vom fi excluși, însă ulterior toți se vor uni împotriva noastră.

sursa-

yogaesoteric
23 aprilie 2016

2016-06-07T12:39:00.001+03:00

Eliberarea coloniilor. Raport şi scurtă actualizare planetară

Cobra, purtătorul de cuvânt al Mișcării de Rezistență (mișcare spirituală și de acțiune care a devenit tot mai cunoscută în ultimul timp), informează periodic asupra unor acțiuni pe care civilizații extraterestre benefice le desfășoară în aceste vremuri de transformare, pentru a ajuta umanitatea să facă un salt evolutiv.
Mișcarea de Rezistență se află în legătură și acţionează la unison cu forţele civilizaţiilor E.T. benefice, pentru a dejuca planurile malefice ale cabalei ce conduce din umbră lumea.

Cobra ne informează asupra unui așa-numit „Eveniment”, care va avea loc curând, în urma căruia vor fi arestați cei care se află în vârful piramidei elitei malefice, iar cursul evolutiv al umanității va fi transformat radical.

Redăm în continuare mesajul transmis de Cobra la 2 iunie 2015, postat pe blogul său, The Portal.

Eliberarea coloniilor. Raport şi scurtă actualizare planetară

Acțiunea „Eliberează Coloniile” a fost un mare succes. Masa critică a populaţiei de la suprafaţă necesară pentru această activare a fost mai mică, pentru că aveam de-a face cu o situaţie extra-planetară, şi a fost uşor de atins. Partea cea mai critică a operaţiunilor de penetrare pentru Sistemul Solar a avut loc între 28 mai şi 2 iunie şi acum este finalizată.

Marea majoritate a bazelor Chimera şi a staţiilor de implantare, inclusiv staţiile de implantare de pe Iapetus, Enceladus şi Mimas au fost anihilate. Toţi ostaticii din aceste colonii au fost eliberaţi. Singurele baze Chimera şi staţii de implantare din Sistemul Solar care au mai rămas active sunt localizate în cea mai mare parte pe anumiţi asteroizi (mulţi dintre ei fiind supranumiţi Near Earth Objects – Obiecte Aproape de Terra) şi acestea sunt cele care controlează direct planeta Pământ şi populaţia sa. Acestea vor fi vizate într-o etapă ulterioară a MOSS.

(Notă : Grupul Chimera include liderii forțelor întunecate din galaxia Andromeda, care au venit pe Pământ în corp fizic umanoid acum 25.000 de ani. Ei au construit o rețea electromagnetică scalară în jurul Pământului, cu scopul de a împiedica contactul cu extratereștrii benefici, izolând astfel umanitatea. Apoi au construit o vastă rețea de orașe subterane, folosind draconienii și reptilienii ca sclavi, urmând să controleze populația umană de pe suprafața planetei de acolo.)

Meridianul plasmatic negativ principal din Sistemul Solar (Saturn-Terra, Tunelul lui Set) a fost dezintegrat.

Înlăturarea recentă a staţiilor de implantare ale Chimera din punctele Lagrange L4 şi L5 ale sistemului Terra-Lună este o mare victorie. Propunerea de a construi o colonie spaţială pe punctele Lagrange este veche de zeci de ani:

hyperphysics.phy-astr.gsu.edu/hbase/mechanics/lagpt

Această propunere a fost respinsă de marea majoritate a facţiunilor programului spaţial secret, căci aceste colonii ar fi fost prea mari şi, deci, uşor detectabile de pe Terra.

Pe de altă parte, Chimera a avut staţii de implantare mici dar puternice, poziţionate pe diferite puncte Lagrange, în ultimii 26.000 de ani.

Informaţia despre staţiile de implantare L1 şi L3 este încă secretă.

Densitatea vortexului de acreţie de plasmă, cu originea pe Terra şi care se extindea prin Sistemul Solar a fost mult redusă. Densitatea acestui vortex de acreţie de plasmă, ca anomalie primară, este practic neglijabilă în afara helio-pauzei şi nu se mai extinde în spaţiul interstelar.

Un nou cerc simbolic în lanul de cereale, cu mesaj codat referitor la reuşita finalizare a operaţiunilor, a apărut în ziua activării în Dorset, Marea Britanie:

Într-un proces de dezvăluire gradată, umanitatea este pregătită încet, încet pentru a descoperi realitatea coloniilor spaţiale, în special a celor de pe Marte.

www.nasa.gov/feature/nasas-exploration-plans-include-living-off-the-land
www.examiner.com/article/the-house-passes-the-space-act-covering-commercial-space-mining
www.spacesafetymagazine.com/space-exploration/space-colonization/food-leisure-social-life

Pe măsură ce Forţele Luminii acționează în Sistemul Solar, Alianţa (Estică) de la suprafaţă pregăteşte în continuare „Evenimentul”. Pregătirile de fundal pentru Resetare se află acum în etapa finală:

http://sputniknews.com/asia/20150520/1022369120.html

Speranţe şi unele temeri despre Resetare au ajuns să fie publicate în mass-media principală, mai ales în Rusia.

Așa cum s-a spus de multe ori, iezuiţii încearcă (fără succes) să pirateze procesul:

www.rumormillnews.com/cgi-bin/forum.cgi?read=18080

Mai mult decât tulburător este faptul că Statul Islamic, o creaţie iezuită, încearcă să distrugă Palmyra, un oraş roman antic din Siria şi deja a distrus și demolat statui ce erau în legătură cu zeiţa antică pre-islamică:

www.dailymail.co.uk/news/article-3101031/ISIS-destroys-famous-lion-god-statue-captured-Syrian-city-just-days-promising-locals

Pe lângă distrugerea vortexurilor zeiţei, agenda acestei organizaţii urmărește să şteargă faptul că israeliţii erau un trib arabic care trăia în teritoriile din Arabia Saudită şi Yemen şi niciodată nu au pus piciorul în Palestina. Ei urmăresc să suprime şi să distrugă dovezile arheologice.

Este interesant de notat că Palmyra a fost un important centru pe o rută de comerţ majoră pentru triburile arabe şi multe dintre dovezile arheologice despre adevărata istorie a israeliţilor se pot găsi acolo.

Actualul război din Yemen este o încercare iezuită de a şterge toate dovezile despre adevărata istorie a isrealiţilor. Dacă această istorie va deveni vreodată cunoscută, atunci va zgudui din temelii și va face ţăndări Biserica Romano Catolică.

Într-o notă mai pozitivă, este de remarcat că noile tehnologii de construcţie a caselor, care vor revoluţiona planificarea de infrastructură și vor reduce drastic preţul locuinţelor, au început să fie introduse:

www.zerohedge.com/news/2015-05-17/chinese-firm-reveals-worlds-first-3d-printed-five-story-apartment-building

Străpungerea este din ce în ce mai aproape!

sursa- yogaesoteric
12 august 2015

2016-06-07T12:29:00.000+03:00

Cobra: Războiul Galactic de «proximitate» din Siria

Curăţarea Grupului Chimera continuă. Însă, în prezent, încă nu se pot spune prea multe lucruri despre aceasta, în mod public.

Conform dezvăluirilor prezentate de cunoscutul insider Cobra, Grupul Chimera include liderii forţelor malefice din galaxia Andromeda. Aceştia au venit pe Terra în corpuri fizice umanoide acum 25.000 de ani şi au pus planeta într-un fel de „Carantină”. Au construit un scut electromagnetic scalar în jurul planetei (aşa-numitul „Văl”), obstrucţionând astfel contactul cu civilizaţiile extraterestre benefice şi ţinând în acest fel umanitatea ca într-o închisoare. Apoi ei au construit o reţea vastă de oraşe subterane şi de acolo au controlat prin intermediul organizaţiei sataniste mondiale Illuminati populaţia umană de la suprafaţa planetei. Reţeaua de baze subterane a grupului malefic Chimera a început de câţiva ani să fie distrusă de către Mişcarea de Rezistenţă. Rezistenţa este o organizaţie care acţionează pentru dejucarea planurilor malefice ale Illuminati şi care este în legătură şi acţionează la unison cu forţele civilizaţiilor extraterestre benefice care ne supraveghează.

Pe de altă parte, curăţarea zonei subterane a planetei de slujitorii draconieni şi reptilieni ai Grupului Chimera este acum cât se poate de intensă, ajungând la nivelul unui atac implicit ce a fost demarat împotriva cercurilor oculte de putere care vizează instaurarea aşa-numitei „Noi Ordini Mondiale”. Aceste acţiuni au ajuns la nivelul conştiinţei de masă al populaţiei prin dezvăluirea pe importante site-uri de ştiri a unor informaţii explozive care arată, de exemplu, că operaţiunile Federaţiei Ruse din Siria conduc la sfârşitul tiraniei mondiale a „Elitelor” bancare şi a mafiei rothschildiene şi khazare.

Aici este important să se înţeleagă cum khazarii sunt, de fapt, urmaşii rasei extraterestre a draconienilor, rasă ce a ajuns pe planeta noastră în perioada târzie a Atlantidei, prin intermediul Portalului Caucazian şi care se menţin în corpuri umane prin reîncarnare.

Portalul Caucazian a fost, de asemenea, principalul punct de intrare pentru casta războinicilor-sclavi reptilieni care au pătruns pe Planetă în corpuri umane în perioada Atlantidei şi, mai târziu, în timpul perioadei Neolitice, prin invazia Kurgan... :

...Şi apoi în secolul al 4-lea, în timpul Invaziei Khazare :

Extratereştrii benefici din constelaţia Pleiadelor şi rasele lor aliate au susţinut permanent populaţia Pământului în lupta lor împotriva opresiunii Chimera/draconieni/reptilieni.

Popoarele slave, în special ruşii, au fost, de obicei, destul de deschise la îndrumarea şi suportul oferit de Pleiadieni.

Rusia Kieveană (Prima formă a dezvoltării statale a ruşilor, denumită şi „Rutenia Kieveană”, de pe la anul 880 până prin 1150), sub comanda militară a lui Sviatoslav I al Kievului, a distrus statul khazar în jurul anului 965. Acesta a fost momentul de început al lungii animozităţi dintre khazari şi ruşi. De atunci, khazarii au rămas fără teritoriul lor de origine, pierzând şi controlul asupra Portalului Caucazian.

Acum, pleiadienii şi rasele lor aliate îl sprijină pe Putin în efortul acestuia de a curăţa Siria de mercenarii Statului Islamic.

Aceste fiinţe ale Statului Islamic aparţin, de fapt, castei războinice reptiliene care a ajuns pe Planetă cu mii de ani în urmă, prin Portalul Caucazian, şi care au continuat să se reîncarneze în corpuri umane.

Mulţi ostatici pleiadieni au fost salvaţi din Siria, în ultimul timp, de către trupele speciale ruse Spetsnaz, crezându-se că aceşti agenţi au venit doar pentru salvarea prizonierilor umani de război din închisorile din Siria.

Personalul de top din serviciul de informaţii rus, GRU, este conştient de elementul extra-terestru prezent în situaţia din Siria.

Chimera doreşte să reia controlul asupra Portalului Caucazian, şi acesta este motivul ascuns pentru implicarea Forţelor Cecene în situaţia din Siria:

Permiteţi-mi să spun că Groznâi, capitala Ceceniei, este un vortex negativ major în grila energetică planetară, care are nevoie de foarte multă vindecare şi care este conectat cu Odessa, în Ucraina, ce este un alt vortex negativ şi un bastion al khazarilor.

Situaţia din Siria reprezintă punctul de cotitură geo-politică pentru eliberarea Planetară.

Militarii iranieni îşi prezintă cu mândrie bazele lor militare subterane... în timp ce în partea opusă, khazarii saudiţi sunt pe fugă.

Departe de atenţia mass-media oficiale, masele de fiinţe umane din Europa au început să-şi intensifice lupta lor pentru libertate.

Aproape două milioane de oameni cer independenţa pentru Catalonia (Spania)...
Şi un sfert de milion de oameni au manifestat la Berlin, în Germania, împotriva TPP (Trans-Pacific Partnership) – dar şi împotriva TIPP (Transatlantic Trade and Investment Partnership) – vezi aici.

Totodată, o sută de mii de oameni în Belgia au protestat împotriva „austerităţii” (adică a „sărăciei oficiale”!) - vezi aici.

Pe frontul financiar, Alianţa estică a lansat CIPS (China International Payments System), un sistem internaţional de plăţi (intermediere bancară), ca alternativă la SWIFT...

De asemenea, SUA au fost forţate să aprobe includerea yuan-ului chinezesc în „coşul de valute” DST („Drepturi Speciale de Tragere”) - vezi aici.

Astfel, au apărut deja „fisuri benefice” în actual Sistem Financiar Sclavagist!

Pentru că Războaiele Galactice se apropie de final, cu victoria finală şi definitivă a Forţelor Luminii la orizont (!!!), dezvăluirea treptată nu mai este, dintr-o dată, atât de uşoară - vezi aici.

Cum victoria finală se apropie, unii oameni (ai Cabalei) ar putea dori să încerce să scape...

... Dar nu au unde să se ducă!

Sursa: 2012portal.blogspot.ro/

preluare dupa-

yogaesoteric

2016-06-07T12:25:00.000+03:00

Rusia folosește deja tehnologie extraterestră și a utilizat-o în războiul din Siria?

de Michael Salla, ExoPolitics Institute

În data de 14 octombrie 2015, Veterans Today a publicat un articol semnat de dr. Preston James în care se afirmă că Rusia foloseşte deja sisteme de armament avansate ce includ tehnologie extraterestră ca urmare a unui acord cu un grup de extratereştri.

Articolul, intitulat Asul lui Putin în Siria, analizează de ce este atât de neobişnuită intervenţia Rusiei în Siria:
„Ce anume deţin actualmente ruşii în materie de armament ultra-avansat? Lista este lungă şi include torpile supersonice capabile să treacă prin materie înconjurându-se de un scut energetic inter-dimensional. Rusia deţine rachete care, după lansare, operează ca şi cum sunt «interconectate unele cu altele» şi folosesc un mod de comunicare interdimensional [non-clasic] pentru a nu fi interceptate, pentru a se regrupa, capabile să urmeze traiectorii curbate ciudate în formă de spirale, semicercuri şi altele. Unii cunoscători cred că ruşii au acum capacitatea de a genera scuturi de invizibilitate de natură interdimensională pentru unele din aeronavele lor militare şi unele torpile, asigurându-se astfel că acestea devin complet nedetectabile în cea mai mare parte a zborului, şi chiar pot să distrugă sateliţii-spion”.

Merită remarcat faptul că analiza lui James are uluitoare asemănări cu afirmaţiile lui Corey Goode, ale cărui mărturii despre mai multe Programe Secrete Spaţiale sunt subiectul unui volum publicat recent şi a unei serii de documentare.

James îşi începe articolul arătând care sunt sursele care i-au furnizat aceste informaţii:
„Deşi este posibil ca unii dintre directorii publicaţiei Veterans Today să aibă acces la unele domenii din aceste Programe Spaţiale Secrete, niciuna din informaţiile dezvăluite în acest articol nu a provenit de la ei, şi le-am primit de la alte surse de informare externe, independente”.

James nu îşi detaliază sursele sale, dar Corey Goode nu se afla printre aceştia, pentru că informaţiile sale diferă în multe aspecte. Şi totuşi, când vorbim despre Putin şi rolul său în opoziţie cu un grup manipulator de control al umanităţii care suprimă informaţii despre tehnologiile avansate şi vizitatorii extratereştri, informaţiile provenite de la James şi de la Goode se potrivesc uluitor. Aceasta este ori o coincidenţă remarcabilă (care în mod evident nu e deloc întâmplătoare), ori este adevărul despre faptul că Putin a ajuns la un acord cu vizitatori extratereştri care i-au furnizat tehnologii militare avansate.

Iată cum descrie James acest grup elitist de manipulare şi control a umanităţii şi influenţa sa în războiul civil din Siria:
„Este acum clar pentru întreaga lume că toate aceste entităţi numite Statul Islamic, Daesh, Al-Qaeda, Al Nusra şi altele similare sunt ceva mai mult decât simpli mercenari plătiţi aflaţi în slujba Maşinii Teroriste Israelo-Americane, şi, de fapt, este vorba de soldaţi creaţi sintetic [nenatural], echipaţi şi trimişi acolo cu scopul de a duce la îndeplinire planul de instaurare a Noii Ordini Mondiale a Mafiei Khazare a Rothschild (MKR).”

Conform afirmaţiilor lui James, MKR este în asociere cu unul dintre cele mai nefaste şi sinistre grupuri extraterestre, numiţi Draconienii:
„Cele mai credibile informaţii de care dispun sugerează că acest grup malefic (MKR) este manipulat şi susţinut de către Draconieni, care este o rasă diabolică de prădători cosmici, fiinţe mari şi puternice, paraziţi interdimensionali care se hrănesc cu manipularea, uciderea, tortura şi consumarea oamenilor.”

Goode se referă la Draconieni în mod similar, arătând că sunt cei care dictează în mod secret acţiunile Elitei, pe care o descrie ca fiind „o cabală satanică, luciferică”. Goode afirmă că el, împreună cu un alt informator cunoscut sub pseudonimul lt. col. Gonzales, au participat la întâlniri cu reprezentanţi ai Draconienilor organizate de un grup pozitiv de militari numiţi „Alianţa Programelor Spaţiale Secrete”.

James face referire la un acord între ruşi şi un grup benefic de extratereştri care se opun Draconienilor şi Cabalei (MKR):
„Surse credibile ruseşti afirmă că Federaţia Rusă a semnat un tratat (acord) cu un anumit grup de extratereştri, iar aceştia sunt în conflict de foarte mult timp cu cei care dirijează permanent acţiunile şi politicile MKR, de care se folosesc ca marionetă pentru a prelua controlul total şi direct asupra umanităţii de pe Terra.”

James continuă spunând că ruşii au primit tehnologii avansate cu aplicabilitate militară de la aceşti extratereştri benefici, tehnologii care permit neutralizarea celor mai avansate şi „de ultimă oră” tehnologii militare de care dispune maşina de terorism numită Statul Islamic ce este „hrănită” neîncetat de CIA, Mossad şi Arabia Saudită la ordinele RKM.

„La acest moment nu se cunoaşte care este planul lor pe termen lung, dar până acum au echipat Federaţia Rusă cu arme uluitor de puternice, în mod special cele care pot să inactiveze (să închidă) temporar sistemele electronice de pe o navă sau un avion sau sateliţi sau sisteme de radare. Lui Putin i s-a spus că poate să dea «şah-mat» Cabalei RKM cu aceste arme superioare, şi să nu-şi facă probleme, deoarece este susţinut de către acest grup de extratereştri.”

James se referă la acel incident în care a fost implicat portavionul-vedetă al Marinei Americane, USS Donald Cook, ca exemplu de folosire a tehnologiei avansate de provenienţă extraterestră care este dezvoltată şi folosită de militarii Federaţiei Ruse:
„Unele dintre armele secrete spaţiale pe care le are Putin sunt de-a dreptul şocante în ceea ce priveşte capabilităţile lor. Astfel, una dintre ele a fost testată pe USS Donald Cook în aprilie 2014. Când au apărut două avioane miltare ruseşti deasupra portavionului american, niciun sistem electric şi electronic de pe navă nu mai funcţiona, astfel că atât radarul, cât şi faimosul sistem de apărare Aegis au devenit inutilizabile. S-a raportat că ofiţerii superiori de pe navă erau atât de supăraţi încât unii dintre ei şi-au dat demisia şi chiar au părăsit serviciul Marinei Militare, spunând că nu mai au cum să-şi apere navele şi echipajele în faţa acestor arme ruseşti atât de avansate”.

Aşadar, iată că informaţiile furnizate de James le continuă pe cele ale lui Goode în ceea ce priveşte asocierea lui Putin cu o „Alianţă Terestră” ce reprezintă ţările BRICS, care au ca scop răsturnarea planurilor Calbalei RKM.

Iată cum descrie Goode rolul lui Putin:
„Putin şi alte elemente ale Alianţei Terestre ce reprezintă ţările BRICS conlucrează pentru a răsturna planurile «Cabalei satanice/luciferiene» care încă este la controlul majorităţii ţărilor din lume şi care este răspunzătoare nu numai pentru un număr uluitor de manipulări şi acte de tip «steag fals», dar se face răspunzătoare şi de cele mai oribile crime împotriva umanităţii din istoria cunoscută. O mare parte din aceste crime au început să devină cunoscute în ultima vreme prin acte de curaj ce le-au dezvăluit. Aceste acţiuni oribile i-au determinat pe cei din Alianţa Terestră să îşi intensifice acţiunile de eliminare a tuturor ramurilor acestei Mafii Planetare Criminale”.

Goode spune că în timpul celor 10 zile de dispariţie misterioasă a lui Putin (6 – 16 martie 2015), este foarte posibil ca el sau reprezentanţii săi să fi participat la o întâlnire organizată de unul din Programele Spaţiale Secrete la o bază de pe Lună, unde s-ar fi discutat folosirea tehnologiilor extraterestre avansate pentru scopuri de apărare:
„Cele 10 zile de dispariţie [a lui Putin] se sincronizează cu perioada în care a avut loc una din conferinţele organizate de Alianţa Programelor Secrete Spaţiale şi Alianţa Sferelor, ce a avut loc la baza secretă de pe Lună numită Lunar Operations Command, la care au participat mulţi politicieni de pe Pământ (ce nu fac parte din Cabala malefică), dar şi simpli cetăţeni. Eu personal nu l-am văzut acolo, şi nici nu am fost informat că ar fi participat, pentru că nu eram prezent la acea parte de conferinţă, dar este posibil ca el să fi fost acolo, sau reprezentanţii săi.”

În ceea ce priveşte incidentul USS Donald Cook, Goode răspunde astfel la o întrebare pe acest subiect:
„Întrebare: Pe 12 aprilie 2014, nava americană USS Donald Cook echipată cu un sistem de luptă Aegis de ultimă generaţie ar fi fost «incapacitată» de un bombardier rusesc de tip SU-24 care a folosit un sistem sofisticat de bruiaj electronic. A fost oare acesta un exemplu de asistență tehnologică oferită Flotei Stelare (Solar Warden) şi aliaţilor săi de pe Pământ cu scopul de a schimba balanţa de putere politico-militară aici, pe Pământ?Goode răspunde:Da, aşa am fost informat de către mai mulţi membri din Alinața Programelor Spaţiale Secrete, dar personal nu am văzut niciun raport scris ca să pot jura că este 100% adevărat. Cu toate acestea, şi alţi cunoscători au afirmat acelaşi lucru, deci probabil că este adevărat.”

Iată deci că dispunem de dovezi circumstanţiale evidente care susţin afirmaţiile lui James şi ale lui Goode. Situaţia a făcut ca, actualmente, toate portavioanele americane să fie demobilizate din Golful Persic, conform unui raport al CNN. James afirmă că această măsură este urmarea firească a faptului că portavioanele americane nu mai dispun de nicio modalitate de apărare împotriva super-armelor ruseşti:
„Ultimul grup de portavioane americane din Golful Persic a fost chemat acasă, şi această măsură i-a uimit pe mulţi care credeau că aceste portavioane nucleare ce dispun de un sistem ultra-performant de apărare de tip Aegis sunt invincibile şi îşi puneau speranţa că vor opri Statul Islamic... Unii experţi militari deja s-au exprimat plastic denumind aceste portavioane scumpe «simple raţe plutitoare» având în vedere recentele evenimente ce au dezvăluit eficacitatea noilor arme ruseşti ce pot dezactiva temporar sursa de energie electrică şi toate circuitele electronice, inclusiv radarele şi sistemele de sonar împreună cu torpilele Aegis.”

James îşi încheie articolul afirmând: „Puţini realizează faptul că preşedintele Putin şi Federaţia Rusă au fost «autorizaţi» să facă «şah-mat» Cabala MKR în Siria şi Iran, şi să-i «dea jos» dacă nu renunţă la planurile lor satanice. Putin este, de asemenea, conştient de faptul că această Cabală MKR a infiltrat cu proprii agenţi cea mai mare parte a Pentagonului şi a Administraţiei SUA, dar şi NATO”.

Articolul Asul lui Putin în Siria semnat de Preston James conţine afirmaţii uluitoare cărora le lipsesc dovezile concrete pe care unii le solicită pentru a-i da crezare. Şi totuşi, afirmaţiile sale se aseamănă în mod remarcabil cu cele ale unui alt informator independent, Corey Goode, care a fost până acum investigat în mod riguros de mai mulţi cercetători şi jurnalişti fiind confirmat credibil. Mai mult, incidentul cu portavionul Donald Cook din anul 2014, împreună cu retragerea tuturor portavioanelor americane din Golful Persic, conferă credibilitate afirmaţiilor lui James.

Dacă James şi Goode au dreptate, atunci intervenţia militară în Siria folosind tehnologii avansate dezvoltate cu ajutorul extratereştrilor devine un atu de netăgăduit în conflictul din zonă. Aşa după cum susţine James, acest atu va da „şah-mat” oricărei încercări nesăbuite a forţelor satanice (Cabala MKR) de a se folosi de Siria ca să răspândească violența şi conflictul în întregul Orient Mijlociu şi dincolo de el ca să-şi realizeze planul bolnav de instaurare a Apocalipsei.

Se pare că era de control şi manipulare a umanităţii de către Cabala MKR va ajunge la un sfârşit datorită intervenţiei îndrăzneţe a lui Putin. Dacă va fi aşa, atunci Rusia nu numai că va pune capăt planurilor criminale de a trece umanitatea printr-un război mondial nimicitor, dar va putea să fie ceea ce faimosul profet american Edgar Cayce a prezis în anul 1935: „Rusia va deveni, după căderea comunismului, speranţa lumii”.

sursa- yogaesoteric

2016-06-07T12:20:00.000+03:00

Tehnologia extraterestră şi secretele guvernamentale (1)

de Marvin Atudorei

Partea întâi

Este deja destul de evident pentru cei mai mulţi dintre noi faptul că informaţiile care ni se oferă prin sistemul mass-media oficial reprezintă aproape întotdeauna doar un aspect absolut superficial al realităţii, doar cel pe care deţinătorii acelui mijloc media doresc să îl prezinte publicului, în conformitate cu anumite interese. Aceasta este cu atât mai mult valabil în cazul aspectelor foarte importante, care ar putea trezi marea masă a populaţiei din somnul conştiinţei şi al sclaviei tehnologice în care este menţinută. De exemplu, ar fi cu totul naiv să credem că din anul 1969, când s-a realizat (oficial) prima aselenizare a cosmonauţilor de la NASA, programele spaţiale cu oameni la bord nu au mai făcut aproape niciun progres semnificativ. Tot ceea ce ni s-a mai spus oficial de atunci în această direcţie este că au mai fost făcute doar alte câteva aselenizări ale misiunilor Apollo, între anii 1969 şi 1972, în care au mai pus piciorul pe Lună încă 12 astronauţi. Cu aceste ocazii au mai fost plasate pe solul selenar alte şase steaguri simbolice. După anul 1972 nu s-a mai spus altceva decât că s-au mai trimis câteva sonde spaţiale automate (de exemplu satelitul LROC în 2009) care să realizeze unele verificări de rutină.

Dacă însă ne gândim – ca într-o logică paralelă – că până şi din punctul de vedere al tehnologiei accesibile populaţiei obişnuite s-a realizat în ultimii 40 de ani un salt tehnologic aproape exploziv (trecându-se, de exemplu, de la nivelul magnetofoanelor şi al televizoarelor alb-negru din anul 1969, la nivelul microprocesoarelor extrem de performante din zilele noastre), putem fi absolut siguri că s-au făcut uriaşe progrese tehnologice şi în domeniul navelor spaţiale. Şi totuşi, dacă ar fi să ne luăm după informările oficiale, (aparent) nu s-a mai produs nimic important în legătură cu explorările spaţiale, ceea ce este foarte greu de crezut.

Din dezvăluirile pe care unii dintre cei implicaţi la vârf în activităţile NASA le-au mai făcut (în ciuda secretului drastic pe care sunt constrânşi să-l păstreze) s-a aflat, însă, de-a lungul timpului, prin multiple dovezi convergente, că această agenţie – care este cea mai finanţată din lume – are în realitate două programe paralele: unul oficial, care este într-o anumită măsură prezentat public, dar şi unul neoficial, al programelor strict secrete (black projects) care au atins în realitate niveluri de dezvoltare şi avans tehnologic ce depăşesc chiar şi imaginaţia omului obişnuit.

Există informaţii confidenţiale conform cărora America are un buget negru, adică neoficial (black budget) care nu este aprobat de Congres şi pe care nici măcar preşedintele nu îl cunoaşte şi, cu atât mai puţin, îl controlează. Se pare că în fiecare an, aceste black projects înghit aproape 1,25 trilioane de dolari, adică aproape 25% din PIB (produsul intern brut) al SUA, ceea ce reprezintă mai mult chiar decât bugetul Apărării SUA şi al oricărei alte ţări din lume. Pentru a ne face o imagine mai clară, menţionăm că un trilion de dolari înseamnă 1 000 de miliarde de dolari şi cântăreşte 11 tone. Aceste „proiecte oculte“ scurt-circuitează autoritatea Congresului, fiind, deci, în întregime ilegale. Prin mărturiile unor persoane din interiorul sistemului, a devenit tot mai cunoscut faptul că proiectele strict secrete ale NASA se află în subordinea unui grup restrâns de oameni care domină din umbră toate resorturile mondiale şi care acţionează doar în avantajul lor, populaţia lumii nefiind pentru ei altceva decât o masă de exploatat. Această grupare de indivizi lipsiţi de scrupule, ce a cuprins ca o caracatiţă malefică întreaga omenire, este de fapt secta satanică a francmasoneriei mondiale, cea care cheamă în mod insidios, prin politicienii săi zeloşi, toate ţările la înfăptuirea unei Noi Ordini Mondiale.

În anul 1997 a fost publicată o carte uluitoare intitulată The Day After Roswell, scrisă de colonelul Philip Corso.
Philip J. Corso, ofiţer de informaţii, membru al Consiliului Securităţii Naţionale al SUA şi şef al Direcţiei de Tehnologii Străine a Armatei Terestre SUA, a avut o carieră militară de peste 20 de ani. A lucrat mult timp la Casa Albă, apoi a devenit un oficial-senior în cadrul Pentagonului. În această carte, Philip Corso a arătat foarte clar că cele mai multe dintre invenţiile lui Tesla au fost înţelese abia cu mult după moartea sa, care s-a produs în ianuarie 1943.

Descoperirile genialului Nikola Tesla sunt în cea mai mare parte încă şi acum ţinute secrete de NASA faţă de marea masă a populaţiei. Cunoscut mai mult pentru inventarea curentului alternativ, Tesla a realizat şi multe alte invenţii, despre care însă destul de puţini oameni au auzit: „bobinele Tesla“ care realizează prin rezonanţă eterică o amplificare uriaşă a tensiunii electrice, maşini bazate pe energia liberă (free energy), transferul de energie fără cablu, antigravitaţia sau controlul vremii prin utilizarea dirijată a undelor staţionare. Invenţiile lui Tesla au stat la baza realizării radarului, ciclotronului, televizorului, reţelelor mondiale de radio şi tv, internetului, telefoanelor mobile celulare. Dintre cele peste 1000 de invenţii extraordinare ale acestui savant genial, doar 129 au fost patentate. Şi mai puţin cunoscut este faptul că însuşi Tesla a afirmat în câteva rânduri că se află în contact cu o altă civilizaţie care nu e de pe Pământ şi care îi furnizează o serie de informaţii. Nikola Tesla a mărturisit că a ajuns să intre în contact cu această civilizaţie extraterestră folosind în experimentele sale de transmisie/recepţie echipamente inventate de el însuşi pentru comunicaţiile la mare distanţă. Lumea savanţilor a privit însă cu răceală aceste afirmaţii ale sale.

În cartea mai sus menţionată, colonelul Corso a dezvăluit faptul că NASA şi armata americană au folosit patentele lui Nikola Tesla pentru a crea arme extrem de puternice, ca de exemplu arme cu rază plasmatică ce au fost folosite chiar împotriva OZN-urilor. Aflăm în continuare din The Day After Roswell că uneori aceste OZN-uri au fost lovite şi chiar doborâte. În aceste din urmă cazuri, echipe speciale s-au deplasat la faţa locului şi au adunat rămăşiţele. Echipe de ingineri specializaţi au refăcut apoi tehnologia găsită prin ceea ce se numeşte reverse technology (inginerie inversă) şi i-au dat utilitate. În cartea sa, el afirmă cu certitudine că microcipurile, semiconductorii, fibrele optice, laserul, multe aliaje noi de metale sunt, de fapt, toate, tehnologii refăcute prin inginerie inversă şi care au aparţinut OZN-urilor doborâte de către guvernul american. De altfel, uriaşul salt tehnologic care s-a produs în ultimii 60 de ani ar putea fi foarte greu de explicat prin „progresul spontan al omenirii“.

Conform declaraţiilor coroborate a zeci de martori, în perioada ianuarie 1947 – decembrie 1952, autorităţile SUA au reuşit să recupereze 16 nave extraterestre, dintre care unele s-au prăbuşit tocmai datorită armelor pământene. Cazul cel mai celebru de prăbuşire a unei nave extraterestre a avut loc pe data de 8 iulie 1947 lângă orăşelul Roswell, New Mexico. Fermierul Wiliam Brazel a găsit rămăşiţele împrăştiate în deşert şi l-a anunţat pe şerif. Au existat 92 de martori şi s-au făcut 35 de rapoarte de prim rang (Personal Air Force). Au fost găsite şi 4 trupuri neînsufleţite, având o înălţime de 1,20 m. Posturile de radio şi ziarele de a doua zi au anunţat pe prima pagină că un OZN prăbuşit se află în posesia aviaţiei militare americane (RAAF). La numai 4 ore însă, conducătorii de la Washington au dat ordinul de dezminţire, afirmându-se ulterior că de fapt nu ar fi fost decât un banal balon meteorologic. După cum au declarat mai multe persoane care au fost în mod direct implicate, resturile navei prăbuşite, precum şi trupurile extraterestre au fost duse imediat la baza militară Wright-Paterson din Ohio. Materialele recuperate erau deosebit de stranii: de exemplu, o bucată metalică flexibilă care nu putea fi ruptă, tăiată sau zgâriată.

În ultimii ani au ieşit tot mai mult la lumină dezvăluirile unor foşti agenţi secreţi, astronauţi sau ale altor persoane implicate în structurile guvernamentale, care au dezvăluit detalii despre faptul că, în realitate, contactul dintre guvernele mai multor ţări şi extratereştri s-a produs de aproape 60 de ani.

De exemplu, s-a aflat că după o altă prăbuşire a unui OZN a fost recuperat chiar un extraterestru rămas în viaţă. Acest extraterestru făcea parte din rasa grey (sau „micii cenuşii“) şi a fost botezat EBE (Extraterestrial Biological Entity). S-a aflat că acest EBE, după 2 ani de captivitate, a făcut dezvăluiri tulburătoare în care a afirmat că rasa sa vizitează pământul de 25 de mii de ani, că au construit deja baze subterane pe planeta noastră şi că provine de pe o planetă deşertică dintr-un sistem de stele duble numit Zeta Reticulum, aflat la o distanţă de 400 de ani-lumină de Pământ. Toate dezvăluirile sale au fost înregistrate în ceea ce actualmente poartă numele de „Cartea Galbenă“. EBE funcţiona pe bază de clorofilă şi transforma hrana în energie. La sfârşitul anului 1951, EBE s-a îmbolnăvit şi, deşi s-au depus mari eforturi pentru salvarea lui, a murit la 2 iunie 1952. Conform dezvăluirilor unor martori, aceste fiinţe reuşesc să comunice într-un mod complet telepatic, se pot dematerializa la voinţă şi sunt capabile să treacă prin ziduri. Pentru a-l menţine captiv pe EBE, guvernul american l-a ţinut într-o cuşcă electromagnetică de tip Faraday. De altfel, „micii cenuşii“, ca şi alte specii extraterestre, cum ar fi „marii blonzi“, sunt capabili să dezintegreze materia în energie şi apoi să reintegreze energia în materie. Toate aceste dezvăluiri extraordinare au fost difuzate în premieră mondială absolută printr-un documentar ce a apărut la televiziunea italiană RTL, preluat apoi şi de alte televiziuni.

În prezent există uriaşe dovezi ce evidenţiază colaborarea dintre guvernul SUA şi anumite grupări extraterestre. Mai multe surse au dezvăluit în mod independent faptul că în data de 22 februarie 1954, la baza militară Edwards, California, s-a produs o vizită istorică a unui echipaj extraterestru din specia „micii cenuşii“. La această primire a fost prezent preşedintele SUA, Dwight Eisenhower, asistat de o comisie din care făcea parte şi fostul agent secret William Cooper, care ulterior a dezvăluit totul, motiv pentru care a fost asasinat. Această întâlnire mai este confirmată şi de astronautul american Gordon Cooper, care a făcut dezvăluiri foarte concludente în acest sens în anul 1995, precum şi de inginerul american Phill Schneider. Phill Schneider a fost un expert ce a lucrat în cadrul unui program de construire a bazelor subterane ultrasecrete de mare adâncime (Deep Underground Bases – DUB) care, după cum am precizat anterior, sunt baze clandestine de mare anvergură destinate capilor Noii Ordini Mondiale. El a ţinut o serie fulminantă de conferinţe până în anul 1996 când, pentru a se pune capăt dezvăluirilor sale, a fost asasinat prin tortură şi strangulare. Iată cum a descris Phill Schneider începutul contactului dintre guvernul SUA şi rasa micilor cenuşii: „În 1954, în timpul administraţiei Eisenhower, Guvernul federal a hotărât să încalce Constituţia americană, semnând un tratat cu entităţile extraterestre. Acest tratat a fost numit «Tratatul Granada din 1954», în conformitate cu ale cărui prevederi extratereştrii aveau dreptul de a răpi câteva capete de vite sau de a-şi testa tehnicile de implanturi pe fiinţe umane, având, desigur, obligaţia de a raporta cu privire la experienţele realizate. Încetul cu încetul, extratereştrii nu au mai respectat obligaţiile contractuale, ajungând să facă numai ceea ce doreau. Aceasta era situaţia în 1979.“ Schneider relatează că la sfârşitul anilor ’70 în baza de la Dulce din New Mexico (stat american din sud-estul SUA) a avut loc chiar şi o confruntare între forţele speciale ale CIA şi extratereştri (mai multe despre dezvăluirile lui Phil Schneider aici : http://burebista2012.blogspot.ro/2013/11/philip-schneider-deconspira-programele.html).

Aşadar, la această întâlnire s-a pus la punct un tratat secret de colaborare între guvernul SUA şi acea rasă extraterestră. Prima condiţie a tratatului a fost ca extratereştrii să nu se amestece în treburile planetei Pământ. Prezenţa lor pe Pământ urma să rămână secretă. O altă condiţie a fost aceea de a furniza pământenilor tehnologie avansată. În schimbul informaţiilor tehnologice, extratereştrii primeau acordul de a realiza cercetări pe oameni, fără însă a le face vreun rău. Pentru transferul de tehnologie urmau să se construiască o serie de baze subterane (cum a devenit cea din Aria 51), sub terenurile rezervaţiilor indiene din Utah, Colorado, New Mexico şi Arizona. A devenit însă evident încă din anul 1955 faptul că extratereştrii nu şi‑au respectat partea lor de înţelegere şi că de fapt nici nu au avut intenţia să o facă. Chiar micii cenuşii au recunoscut că au început să facă experienţe genetice pe oameni, susţinând că aceste activităţi le sunt necesare pentru a supravieţui, deoarece rasa lor suferă de o deteriorare a structurii genetice în urma căreia ei nu se mai puteau reproduce.

Conform unui document guvernamental ultrasecret, s-a descoperit ulterior că aceşti extratereştri malefici folosesc tehnologia pe care o oferă pământenilor întocmai ca pe un veritabil „cal troian“, prin intermediul căruia ei urmăresc de fapt colonizarea planetei prin mutaţii genetice, creând o rasă de hibrizi. Guvernanţii care au condus din umbră aceste înţelegeri au fost într-un mod viclean influenţaţi, ajungându-se – conform anumitor dezvăluiri care au ieşit tot mai mult la iveală – ca această hibridizare să se producă începând chiar de la ei. Aceşti grey au ajuns să fie nişte fiinţe incapabile de emoţii şi se pare că ei sunt responsabili de acele răpiri de fiinţe umane, care au de fapt ca scop recoltarea de material genetic uman şi apoi crearea de hibrizi „human-grey“, întrucât rasa „grey“ nu se mai poate reproduce, fiind din această cauză pe cale de dispariţie. Dacă fenomenul acesta de hibridizare ar continua, aceasta ar atrage în schimb, bineînţeles, extincţia rasei umane.

O lucrare bine documentată în acest sens este cea a lui Richard Gleen, Operaţiunea Calul Troian. În această lucrare este redat, de exemplu, un mesaj venit pe cale telepatică de la extratereştrii benefici numiţi „marii blonzi“, în care se spune: „Nu sunteţi pe punctul de a fi invadaţi, nici măcar în decurs de a fi. Invazia a avut deja loc şi ea este în stadiul final.“ Multe filme de la Holywood, într-un mod deloc întâmplător, au exact rolul de a obişnui oamenii cu prezenţa micilor cenuşii. Putem observa faptul că în ideea de a crea o deschidere şi chiar o stare de simpatie faţă de hibridizarea cu grey, existenţa micilor cenuşii ne-a fost „sugerată“ tuturor, chiar şi copiilor, prin desene animate şi jocuri „nevinovate“.

Conform unor dezvăluiri şi mai tulburătoare, dar care sunt susţinute de probe foarte serioase, a devenit cunoscut faptul că aceşti „grey“ sunt la rândul lor manipulaţi de o altă rasă extraterestră malefică, ce este de mult timp prezentă pe Pământ, şi anume rasa reptilienilor. Oricât de greu de crezut ar părea, se pare că aceşti reptilieni sunt capabili chiar să-şi asume pentru anumite intervale de timp o formă umană şi în felul acesta ei ar fi reuşit să se infiltreze într-un număr destul de mare printre oameni. Chiar mai mult, se afirmă că reptilienii au reuşit să acceadă la foarte importante posturi de conducere în ierarhia politico-economică a omenirii, ei fiind în realitate cei care se află în spatele sectei satanice a francmasoneriei, care urmăreşte cu o sinistră îndârjire să instaureze aşa-numita Nouă Ordine Mondială. O prezentare foarte sistematică şi argumentată a acestor elemente poate fi consultată în renumita lucrare a lui David Icke, intitulată Secretul Suprem (The Biggest Secret). În această carte explozivă, David Icke prezintă informaţii detaliate despre faptul că persoane aparținând aceleiaşi linii de sânge reptilian au condus planeta timp de mii de ani şi au îngrădit cunoaşterea ezoterică şi spirituală.

Din fericire, aşa cum vom descrie în continuare, Pământul este foarte atent supravegheat şi de către rase extraterestre benefice foarte avansate, care însă înţeleg să ne ajute nu prin a acţiona în locul nostru, ci mai ales prin a urmări să ne facă să conştientizăm mai clar situaţia în care ne aflăm, pentru ca în felul acesta să ne exercităm în cunoştinţă de cauză liberul arbitru. Aceste civilizaţii extraterestre benefice foarte avansate sunt oricând dispuse să ne ajute într-un mod decisiv şi radical, cu singura condiţie ca noi să le solicităm ajutorul. Cunoscând aceste lucruri, pentru a-şi menţine dominaţia, structurile întunecate ale „elitei“ conducătoare ascund cu stricteţe informaţiile cu privire la civilizaţiile extraterestre benefice care se află în zona Pământului.

Mai multe surse din interiorul sistemului au dezvăluit că echipamentul extraterestru obţinut din recuperarea resturilor de OZN-uri prăbuşite este testat în mai multe baze ultrasecrete, una dintre acestea aflându-se în deşertul de la nord de Las Vegas, într-o zonă cunoscută sub numele de „Zona (Aria) 51“, Dreamland. Aici este locul unde prin tehnica „ingineriei inverse“ se caută, în cel mai mare secret, descifrarea tehnologiei extraterestre. Maniera în care se lucrează aici este aceea de a se opera pe compartimente strict secrete, astfel încât sunt foarte puţini cei care înţeleg informaţiile în ansamblu.

În anul 1989, inginerul Bob Lazar, a dezvăluit întregii lumi, prin intermediul postului TV Klass, faptul că a fost angajat în Aria 51, unde a putut cerceta modul de construire al OZN-urilor. El a afirmat că aceste nave nu folosesc vreun combustibil convenţional cunoscut pe Pământ, dar sunt prevăzute cu un reactor care produce antimaterie şi care este alimentat cu un element chimic care nu există pe pământ. De asemenea, el a mai afirmat că s-a putut determina faptul că navele îşi produc singure câmpuri gravitaţionale pentru a modifica coordonatele de timp şi spaţiu şi pentru a ajunge la destinaţiile dorite. Pentru distanţe mai mari se pare că ei folosesc stele ca porţi stelare, pe baza singularităţilor din centrele lor, prin care se pot deschide acele găuri de vierme în spaţiu-timp. Toate aceste dezvăluiri au fost publicate şi în revista OMNII. Conform strategiei deja obişnuite s-a urmărit cu îndârjire discreditarea lui Bob Lazar în mass-media, pentru ca informaţiile prezentate de el să-şi piardă credibilitatea.

Un alt om de ştiinţă care a lucrat în Aria 51 şi care a dorit să facă totul public a fost fizicianul Michael Wolf. Declaraţiile sale au fost mult mai detaliate, ceea ce a determinat din partea agenţiilor americane însărcinate cu păstrarea secretului despre extratereştri, atacuri violente la persoana lui. Wolf are doctorat în neurologie, biogenetică, fizică teoretică, ştiinţe informatice şi drept. Asupra sa s-a pus la cale chiar un atentat cu bombă în care au fost ucişi soţia şi copilul său, fapt care l-a motivat şi l-a ambiţionat şi mai mult să dezvăluie întregii umanităţi adevărul despre prezenţa extraterestră pe planeta noastră. El a dezvăluit faptul că LED-urile (diode emiţătoare de lumină), superconductivitatea şi tehnologia fibrelor optice se numără printre tehnologiile descoperite prin cercetările realizate asupra resturilor navelor extraterestre prăbuşite. Doctorul Wolf a mai dezvăluit faptul că americanii, folosind tehnologii rezultate din colaborarea cu extratereştrii, au pus la punct avionul spațial Aurora SR-33A, testat la baza militară din Aria 51. Acest avion funcţionează cu metan lichid şi are la bord un dispozitiv antigravitaţie, o armă ce utilizează pulsul electromagnetic (ce poate distruge chiar şi radarele) şi are capacitatea de a ajunge chiar şi pe Lună. Wolf a afirmat că preşedintele SUA nu are prea multe cunoştinţe despre Aria 51. Michael Wolf mai relatează că extratereştrii traversează galaxia prin „manipularea“ continuumului spaţiu-timp, atrăgând destinaţia către ei. Timpul este astfel redus la zero, iar acceleraţia este mărită la infinit. Unele OZN-uri se comportă ca nişte organisme vii, care se pot diviza şi apoi reface şi care răspund şi la ordinele mentale date de conducătorul lor. El a mai adăugat că nu se doreşte dezvăluirea secretelor energiei libere (free energy) pentru că, dacă s-ar realiza aceasta, companiile multinaţionale care conduc de fapt lumea ar fi desfiinţate, pierzându-şi puterea economică.

O altă persoană care a făcut dezvăluiri cu privire la locaţia ultrasecretă S4 a Zonei 51 (la nord de Las Vegas, Nevada) – informații care au fost destul de intens mediatizate – este doctorul în microbiologie Dan Burisch. Iată ce putem citi într-un titlu extras dintr-un comunicat de presă din 22 aprilie 2004, difuzat în SUA: „Doctorul în microbiologie Dan Burisch, care a fost ţinut prizonier în faimoasa Zonă 51, a vorbit public despre anumite operaţiuni secrete şi şi-a exprimat chiar dorinţa de a depune o mărturie publică, este pe cale să obţină imunitatea şi să apară în faţa Congresului, aşa cum a cerut“. Dr. Burisch poate, de asemenea, să depună mărturie că a văzut anumite porţi stelare secrete funcţionale prin intermediul cărora se poate călători în timp (atât în trecut cât şi în viitor). El afirmă că în special această elită ce conduce la ora actuală întreaga lume nu doreşte ca faptele să fie dezvăluite deoarece, în viziunea lor, dacă tehnologiile avansate pe care ei le păstrează secrete şi le folosesc numai în rău ar ajunge la îndemâna tuturor, ei şi‑ar pierde în scurt timp după aceea puterea. „Elita“ stăpâneşte deja energia magnetică şi alte forme de energie gratuită, însă totul este ţinut secret. Ei deţin date ştiinţifice care ar aduce în scurt timp fericirea pe întregul Pământ, dar nu doresc să le împărtăşească. Energia este unul dintre mijloacele prin care oamenii pot fi stăpâniţi şi controlaţi foarte uşor.

sursa- http://burebista2012.blogspot.ro/2016/03/tehnologia-extraterestra-si-secretele.html

Sursa : http://www.yogaesoteric.net/

2016-06-07T12:09:00.003+03:00

Părintele Arsenie Boca - un Serafim de Sarov al României

de Adrian Badea

În epoca actuală, în care timpul trece parcă tot mai repede, iar viaţa este trăită din ce în ce mai intens, căile de evoluţie spirituală sunt şi ele caracterizate de intensitate şi rapiditate. Pe Pământ se nasc multe fiinţe înzestrate cu excepţionale calităţi de îndrumători spirituali. Integrate fiind în planurile divine de salvare a celor care sunt pregătiţi, aceste mari spirite creează gigantice curente spirituale care îi antrenează în curgerea lor pe cei, tot mai mulţi, care simt în ei chemarea lui Dumnezeu.

În curând, pe 28 noiembrie se împlinesc 18 ani de la trecerea, ca martir, in lumea de dincolo a Părintelui Arsenie Boca. Părintele Arsenie Boca a fost, aşa cum depun mărturie cei care au avut privilegiul de a-l cunoaşte, cel mai mare duhovnic creştin român din secolul trecut. Se spune că avea darul clarviziunii şi că, atunci când mergeai la el, îţi spunea cum te cheamă, pentru ce ai venit şi îţi povestea toată viaţa înainte ca tu să scoţi vreo vorbă. Nu de puţine ori cei prezenţi erau martorii unor miracole.

Dincolo de faptul că s-a format şi a trăit în sânul cultului creştin ortodox, Părintele Arsenie era un spirit universal şi superior. Prin ceea ce propovăduia îi îndemna pe numeroşii oameni care îi cereau îndrumarea şi sprijinul să caute acea înţelegere superioară pe care, spunea Părintele, "o câştigăm numai în spiritul liber al lui Iisus".

Aşa cum reiese şi din însemnările şi mărturiile de mai jos, Părintele Arsenie Boca a fost o dovadă vie a faptului că înţelepţii au o lume comună.

"Maica Domnului, îţi cer un copil, fie parte bărbătească fie parte femeiască, care să îţi slujească ţie, Maicii Domnului şi Domnului Iisus Hristos. Nu pentru mine îl cer"

Părintele Arsenie Boca (având numele de botez Zian) s-a născut la 29 septembrie 1910 în Ardeal, la Vaţa de Jos, şi a fost singurul copil al unei familii de oameni înstăriţi şi credincioşi: "Când eram copil, în casa mamei mele era o icoană a Maicii Domnului care-mi plăcea foarte mult. Odată am întrebat-o pe mama: -De ce îmi place aşa de mult acea icoană? Iar ea mi-a spus: - Ei, dragul meu, cât te-am purtat în pântece, foarte mult m-am uitat şi m-am rugat la această icoană.”
„Mama mea când a rămas însărcinată cu mine s-a uitat la icoana Maicii Domnului şi a pictat-o în inima ei. A pictat-o rugându-se la Maica Domnului, cum se rugau Sfinţii Ioachim şi Ana: "Maica Domnului, îţi cer un copil, fie parte bărbătească fie parte femeiască, care să îţi slujească ţie, Maicii Domnului şi Domnului Iisus Hristos. Nu pentru mine îl cer". După ce-am terminat studiile, mama credea că am să mă stabilesc ca orice om la casa lui. Când a aflat ce intenţii aveam mi-a luat capul în mâini, m-a sărutat şi m-a binecuvântat zicându-mi: -O, dragul meu şi scumpul meu, de când mă rog eu pentru asta!"

În perioada liceului, la Brad, s-a remarcat prin profunzimea gândirii şi simţirii sale. Şi-a continuat studiile la seminarul teologic din Sibiu, apoi şi-a susţinut licenţa la Cernăuţi. Pentru că avea o înzestrare artistică deosebită, a fost trimis la Bucureşti unde a urmat Şcoala de Belle Arte. A treia facultate pe care a urmat-o a fost medicina, timp de trei ani, după care a fost trimis de mitropolitul Bălan la Sfântul Munte Athos, la schitul românesc Prodromul, al cărui conducător spiritual era pe atunci un părinte cu mare forţă spirituală, Antipa Dinescu.

Scurta perioadă petrecută acolo a fost prilejul unor experienţe spirituale de excepţie. Se spune că acolo ar fi dat de un duhovnic aspru, care i-a zis: "Mă, tu nu eşti în stare de nimic! Nici la măturat nu eşti bun!", la care tânărul şi-a spus în sinea lui: "Aici e de mine, la ăsta stau!” Încă din prima tinereţe se simţea la el vocaţia asumată a celui ce mai tîrziu avea să proclame: „Măi, nu toţi cei din lume se prăpădesc, nici toţi cei din mănăstire se mântuiesc...Unii dintre călugări nu sunt călugări, ci cuiere de haine călugăreşti... De vrei să te faci călugăr, fă-te ca focul!" Din frânturile povestite de Părintele Arsenie, se ştie că acolo a postit vreme de 40 de zile neîntrerupt şi că a avut o experienţă profund iluminatoare.

Un apropiat al său mărturiseşte: "Astfel, când s-a întors la Mănăstirea "Sâmbăta", era cu totul alt om: căpătase darul acela al său faimos, al proorociei, şi puterea lui cea mare, că dacă se uita la tine, te cutremurai şi te umileai pe loc. Şi-ţi ştia pe dată toate gândurile şi numele, fără să te cunoască, şi faptele toate, păcătoase sau bune, că nu puteai să le-ascunzi. Aşa s-a schimbat viaţa Părintelui Arsenie, şi mai apoi, vieţile noastre, pe lângă a sa."

A fost închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, în vara aceluiaşi an, pentru ca în anul următor să fie tuns în monahism primind numele călugăresc de Arsenie (în greacă însemnând "Cel plin de bărbăţie") şi să înceapă ceea ce s-a numit "mişcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta", acea "bulboană spirituală uriaşă" în faţa căreia Nichifor Crainic exclama: "Ce vreme înălţătoare cînd toată ţara lui Avram Iancu se mişcă în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir [Constantin Brâncoveanu]!". Pe fondul acestei efervescenţe spirituale, îi scria unui fost coleg de liceu: "M-am înhămat la carul unui ideal cam greu: transformarea omului în Om, fiul mai mic al lui Dumnezeu şi frate al Fiului Său mai mare. Însă toate idealurile mari au în ele ceva paralizant: nu te lasă să te preocupi de nimicurile acestei vieţi."

Călare, cu căruţele sau pe jos, sute şi mii de oameni veneau la Mănăstirea Sâmbăta să-l vadă pe Părintele Arsenie. Acesta îi ducea pe cei care veneau să se spovedească şi să se împărtăşească pe un platou din preajma unui izvor cu apă sfinţită, unde le cerea să rămână 7 zile şi 7 nopţi, timp în care mâncau doar pâine şi miere. În timpul acesta ascultau cu toţii predici şi se rugau împreună cu Părintele. Cine mânca altceva, slănină sau mâncare de dulce, trebuia să plece de pe acel platou. Dimineaţa, Părintele venea în chiliile unde credincioşii dormeau împreună, ca fraţii, şi alegea pe câţiva dintre ei. Pe aceştia îi spovedea, apoi le dădea sfânta împărtăşanie.

În timpul războiului, la Părintele Arsenie veneau o mulţime de oameni, mai ales băieţi înainte de plecarea pe front. Unora le spunea: "Sufletul vostru umblă pe alte drumuri, duceţi-vă după el". Îi simţea că nu erau cu sufletul la biserică; pentru ei, pelerinajul era formal. Altora le spunea, în schimb: "Da, veniţi!". Îi primea în biserică şi le ţinea o slujbă. Apoi, unora le dădea sfânta cruce să o sărute, iar altora nu; pe unii îi dădea cu sfântul mir, iar pe alţii nu. La un moment dat, unul dintre ei l-a întrebat: "Părinte, de ce la unii le dai să sărute sfânta cruce, iar la alţii nu, pe unii îi dai cu mir, iar pe alţii nu?" El a răspuns: "Copile, cei cărora le dau sfânta cruce nu se vor mai întoarce acasă. Voi o să vă întoarceţi şi o să ne întâlnim din nou". Şi aceştia, într-adevăr, s-au întors.

Este greu de imaginat acum, după aproape şaptezeci de ani, fascinaţia pe care o exercita Părintele Arsenie Boca, prin harul său, asupra miilor de credincioşi. Se spune că era căutat mai ales pentru că se îngrijea cu adevărat de sufletul oamenilor. Era preocupat ca omul să se întoarcă spre credinţă şi să ducă o viaţă plăcută lui Dumnezeu.

Cei care l-au cunoscut spun că era „văzător cu duhul” şi că dintr-o singură privire putea să-i separe pe cei veniţi din curiozitate de cei care aveau cu adevărat probleme. Forţa din privirea lui albastră şi pătrunzătoare te străfulgera. Era supranumit “Biciul lui Dumnezeu” pentru faptul că te mustra de faţă cu toată lumea. O spovedanie la el dura câteodată chiar şi 5-6 ore. Dar nimeni nu pleca fără un cuvânt de încurajare. Pentru că predica “dumnezeieşte”, oamenii îl priveau ca pe un prooroc şi apostol. Ei recunoşteau puterea Duhului Sfânt care se manifesta prin el.

Mulţi îl compară pe Părintele Arsenie Boca chiar cu Sfântul Serafim de Sarov. În acest sens un apropiat al său spunea: "Părintele Arsenie pomenea de Sfântul Serafim de Sarov. Ceea ce a făcut Sfântul Serafim pentru neamul lui, pentru ruşi, pentru Rusia, eu cred că Părintele Arsenie a făcut pentru neamul nostru românesc, pentru români, adică ne-a deschis nouă ca români calea spre Dumnezeu, ne-a ţinut şi ne-a întărit în secolul al XX-lea, la mijlocul secolului, după război, când urma să vină prigoana."

Din cauza influenţei pe care o avea asupra oamenilor, încă din perioada de dinainte de război, era suspectat de regimul politic crezându-se că organizează ceva subversiv. După război, această teamă a conducătorilor politici ai ţării a crescut. În vremurile de restrişte care s-au abătut odată cu instalarea regimului comunist, Părintele şi-a continuat netulburat misiunea de îndrumător spiritual. Era o perioadă în care era nevoie de miracole pentru a scăpa de persecuţiile autorităţilor de atunci, care loveau în tot ce afecta ideologia comunistă, iar Părintele era într-adevăr omul prin care Duhul Sfânt făcea minuni şi de aceea era tot mai căutat.

După cum mărturiseşte maica stareţă de la Prislop: "De la nivelul lui se cobora şi putea să vorbească pe limba fiecăruia. Pe de o parte te atrăgea, iar pe de altă parte îţi răscolea conştiinţa. Te făcea să stai la locul tău, îţi arăta unde eşti tu, faţă de unde ar trebui să fii. Cred că asta este sfinţenie".

Vacanţele spirituale pe care studenţii le făceau după 1946 la Sâmbăta Părintelui Boca reprezentau şi ele un pericol pentru intenţiile de viitor ale comuniştilor pentru generaţiile tinere, pentru educarea acestora în spiritul socialist şi clădirea "omului nou".

Avea darul rugăciunii, îşi vedea şi propriul viitor, suferinţele şi arestarea, dar nu se tulbura prea tare. Ştia că pentru mântuire trebuie să le înduri pe toate, sfătuindu-i pe credincioşi să rabde, să accepte senini vrerea lui Dumnezeu. Ceea ce îi sfătuia pe alţii făcea şi el. Ajutându-i creştineşte pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului, Părintele a intrat în vizorul Securităţii, fiind arestat pentru prima oară în 1948. În timpul arestului în beciul Securităţii la un moment dat gardianul l-a găsit afară în faţa celulei, cu lacătul de la grilaj desfăcut. „Nu te teme. Nu plec nicăieri. Nu vreau să pătimeşti din cauza mea. Ai doi copii şi o femeie bolnavă”. Gardianul a încremenit. Toate cele spuse de Părintele Arsenie erau adevărate.

Renumele Părintelui se răspândise deja în tot Ardealul. La Sâmbăta şi, mai apoi, la Prislop, veneau în continuu o mulţime de oameni, fie de sărbători, fie în timpul săptămânii. De aici au pornit şi duşmăniile care l-au urmărit toată viaţa: prigoana, alungarea din monahism, exilarea lui lângă Bucureşti, la Drăgănescu, în haine lumeşti, ca simplu şi umil zugrav de biserică.

Mutat forţat de la Sâmbăta la Prislop, a devenit stareţ acolo, iar după ce sălaşul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas în continuare ca duhovnic până în 1959, când comuniştii au desfiinţat mănăstirea. Între timp mai fusese încă o dată arestat şi dus la canal, unde a rămas aproape un an întreg. A urmat pribegia la Bucureşti, ca simplu pictor bisericesc, ţinut mereu sub supravegherea celor care aveau puterea politică. În legătură cu aceasta iată ce declara unul din apropiaţii Părintelui din acea perioadă: "Că ştiţi dumnevoastră, pe timpul lui Ceauşescu, Părintele Arsenie a fost marginalizat chiar de către cei din cadrul Bisericii şi nu l-a ajutat nimeni şi a suferit foarte mult. Chiar şi spune Părintele: "Dacă vrei să-l urmezi pe Hristos trebuie să pătimeşti ca Hristos". Ce vreţi mai mult ca asta?"

Ultima parte a vieţii şi-a petrecut-o în aceste două locuri: Drăgănescu (unde, începînd din 1968, a pictat biserica timp de 15 ani, lăsându-ne o adevărată "predică în imagini") şi Sinaia (unde, din 1969, şi-a avut chilia şi atelierul de pictură în care obişnuia să se retragă tot mai des şi unde a şi închis ochii în pragul iernii lui 1989 la vîrsta de 79 de ani).

Vocaţia Părintelui a fost cea de constructor. Toată viaţa a ridicat ziduri şi, mai ales, suflete. Era puternic, de neclintit. Din prima clipă, îi simţeai forţa. Nimeni nu-l putea minţi pe Arsenie Boca. Nici nu te lăsa. Adeseori, ţi-o lua el înainte, spunându-ţi cele mai grele păcate. Părea aspru, dar, de fapt, era drept. "Ce vrei?", întreba el cu o voce tunătoare. "Întâi împacă-te cu vecinul cu care te-ai certat ieri şi apoi vino la spovedanie".

În ultimii ani de viaţă Părintele Arsenie era complet detaşat. Vorbea exact ca un trimis al lui Dumnezeu, care nici nu se plânge şi nici nu ia parte la bucuriile efemere ale acestei lumi. Avea o răspundere serioasă, apostolească şi o autoritate spirituală extraordinară. Cuvântul lui îţi pătrundea până în inimă şi simţeai că-ţi cunoaşte sufletul. Forţa lui spirituală venea de dincolo de cuvânt.

Principalele scrieri care au rămas de la Părintele Arsenie (şi care multă vreme au circulat "pe sub mână", dactilografiate, uneori fără semnătura sa) s-au editat după 1990.

În Octombrie '89, Părintele Arsenie a avut o premoniţie gravă, şi anume afirma că atunci când Ceauşescu va pleca din ţară, va pierde la scurtă vreme şi conducerea ei. Acest lucru se pare că a ajuns la cabinetul 2, la urechile Elenei Ceauşescu, care a dat ordin ca Părintele să fie ucis. Cu puţin înainte de a muri a mai spus în felul lui, simplu şi foarte limpede: "Eu am să mor martir".

Iată mărturia unui martor ocular al înmormântării Părintelui Arsenie Boca: "În schimb, aşa cum v-am spus, Părintele era îmbujorat în obraji! Avea aşa o culoare frumoasă, ca de om viu şi tânăr, şi el săracu murise de şapte zile! şi-n jurul lui, plutea aşa, ca o boare, o mireasmă de mir... Mai târziu l-am întrebat pe Părintele profesor Sebastian ce-au fost toate astea şi el a zis: "Sunt dovezi de sfinţenie, fiule, se întâmplă numai cu moaştele!". Şi n-a mai trecut mult timp după ce plecase Părintele Arsenie în veşnicie, când, mergând eu iar la mormântul lui la Prislop, mă opresc nişte maici: "Frate", îmi zic monahiile, "ştii tu cine străjuieşte noaptea la mormântul Părintelui?". "Nu, de unde să ştiu", le-am zis. "Două căprioare!!!" "Cum?" "Uite-aşa: vin în fiecare noapte, se-aşează şi dorm încovrigate, cu boturile una în alta, pe mormântul Părintelui. De parcă ar vrea să-l încălzească!...şi când ne apropiem, pleacă, da încet, fără frică, şi pe urmă vin iar!". În toată iarna lui 89-90, căprioarele au străjuit noapte de noapte la mormântul Părintelui, ca doi îngeri tăcuţi, credincioşi şi cuminţi..."

De atunci şi până prezent s-au petrecut multe miracole la mormântul Părintelui. De altfel Părintele spunea: "Nu plângeţi, căci acolo unde mă duc, în ceruri, vă voi ajuta mai mult, rugându-mă pentru voi".

Adorat de oameni pentru predicile sale şi pentru minunile pe care le săvârşea, prigonit de către autorităţi din cauza influenţei covârşitoare pe care o avea asupra oamenilor, Părintele Arsenie a fost ucis în plină forţă duhovnicească. Prezenţa sa a rămas însă printre noi, puternică şi luminoasă.

Mărturii ale celor care l-au cunoscut

"Din câţi oameni am cunoscut eu şi care au lucrat în Biserică socot că Părintele Arsenie Boca a fost cel mai de vârf, culmea vieţuitorilor şi propovăduitorilor din contemporaneitatea noastră." (Părintele Teofil Pârâian)

"…Aflându-te în prezenţa şi în apropierea Părintelui Arsenie, simţeai prezenţa lui Dumnezeu, îl simţeai pe Hristos trăind şi vorbind în Părintele Arsenie. Era şi este un lucru exraordinar - cum spunea cineva - în viaţa noastră, în viaţa oamenilor, să întâlnim un sfânt. Eu pot să spun că acest lucru l-am simţit şi l-am trăit şi sunt absolut convins şi responsabil de ceea ce spun acum." (P.S. Daniil Partoşanu)

"Părintele Arsenie Boca spunea că Domnul Iisus Hristos vine în viaţa noastră din vreme în vreme, ca persoană, ca să nu se uite adevărul absolut al existenţei sale reale. Şi el L-a întâlnit de câteva ori, iar asta l-a şi schimbat ca om. A fost trimis în Basarabia la Chişinău, ca să înveţe metaloplastia, să facă icoane din acelea acoperite cu metal. Atunci a avut loc şi cedarea Basarabiei către Rusia (1940). Ruşii au lăsat o singură zi în care cine voia putea să plece. Părintele a ajuns la ultimul tren. Oamenii se împingeau disperaţi ca să ajungă în tren, renunţau şi la bagaje numai să nu rămână la ruşi. Şi el avea un mic bagaj şi o franzelă care să-i ţină de foame până ajungea la mănăstire. Se uita cu milă la oameni, când a văzut aproape de el pe cineva îmbrăcat sărăcăcios care se uita şi el cu atâta milă la acei oameni cum nu mai văzuse în viaţa lui aşa ceva. Atâta durere exprimau ochii lui încât primul gest al Părintelui a fost să se aplece să ia franzela şi să i-o dea lui. Dar, în acele fracţiuni de secundă cât s-a aplecat să ia franzela, acel om a dispărut pur şi simplu. Când a întins mâna acela nu mai era! Atunci a avut un fior, un înţeles adânc: era Hristos! Era chipul de care vorbea Isaia, chipul durerilor, mielul care ia păcatele noastre. A spus Părintele Arsenie că atunci a înţeles multe lucruri, ceea ce într-o viaţă întreagă, chiar duhovnicească, n-ar fi putut înţelege. Când îl vezi pe Hristos viu şi adevărat, atunci şi credinţa devine vie, de nezdruncinat. Nu te clatini la orice vorbă a unora, nu te sminteşti la orice faptă, ci rămâi cu Hristos şi în Hristos." (Pr. Ciprian Negrean)

"Ne-a spus odată cum a văzut pe Domnul Hristos în gară la Ploieşti. Plângea Părintele când îşi amintea şi plângea şi lumea din sală. Spunea că L-a văzut pe Domnul Hristos plin de bube, amărât şi fără căciulă. S-a uitat la el şi s-a gândit să-i dea căciula lui de călugăr: "M-am întors să i-o dau dar nu l-am mai văzut ."

"Cu ochii ei, maica a văzut multe. A văzut, mai ales, un har al Părintelui mai puţin cunoscut: harul lacrimilor. Cumva inexplicabil, în preajma Părintelui simţeai nevoia să plângi, să-ţi uşurezi sufletul. Şi maica a păţit acelaşi lucru. Prima dată, nici nu s-a putut spovedi. Stând în genunchi, cu patrafirul pe cap, a plâns tot timpul. "Nu ştiu cum, prezenţa lui te zdruncina sufleteşte şi, imediat, din ochi ţâşnea roua pocăinţei." Părintele ştia prea bine ce se întâmplă şi, întrând în biserică, îl certa pe călugărul care făcea acolo curăţenie: "Tu vezi ce mături aici? Sunt lacrimi, frate. Lacrimi şi păreri de rău...Îţi dai seama? Ai văzut vreodată maşini care plâng? Asta-i marea minune a lui Dumnezeu."

"L-am cunoscut pe Părintele Arsenie Boca în urmă cu vreo 30 de ani, la Mănăstirea Schitul Maicilor din Bucureşti. Era în '67. Pe vremea aceea, Părintele era acolo cu domiciliu forţat. Am fost, chipurile, cu o icoană degradată, ca să ne-o refacă. În Ţara Făgăraşului, se încetăţenise obiceiul ca, înainte de a-şi întemeia o familie, preoţii tineri să treacă pe la Părintele Arsenie. Fiindcă intenţionam să mă logodesc, am fost şi eu cu viitoarea mea soţie la el, pentru a ne binecuvânta şi a ne da sfaturi. Ne-a privit şi ne-a spus fiecăruia felul nostru de-a fi. Cu toate că atunci parcă nu ne-a venit să credem, de-a lungul anilor ne-am dat seama că a avut dreptate. "Da, a zis el, vă potriviţi, vă completaţi unul pe altul. "Ne-a binecuvântat, apoi m-a luat deoparte: "Frate Nicolae, mi-a spus, când vii de undeva, să-i aduci totdeauna soţiei tale o floare. E gingaşă şi se va bucura".

"De-a lungul timpului, mi-am dat seama că Părintele Arsenie era un cititor al inimii. După mine, el este un sfânt, iar dacă alţii recunosc sau nu lucrul ăsta, e treaba lor. Căci adesea între oameni sfinţii nu sunt cunoscuţi. Chiar şi Mântuitorul s-a arătat oamenilor şi aceştia nu L-au văzut, nu L-au cunoscut. Viaţa sfinţilor este tainică. Departe de ei gândul de a-şi afirma în vreun fel sfinţenia, căci ei se smeresc. Declar fără nici un fel de reţinere: pentru mine, Părintele Arsenie a fost un prooroc al zilelor noastre, un om al lui Dumnezeu, pe care puţini l-au cunoscut cu adevărat, atât dintre cei mari, cât şi dintre cei mai mici. Avea, de exemplu, darul înainte vederii - fapt pe care cei de astăzi se cam reţin a-l recunoaşte, şi poate pe drept cuvânt. Nu e bine să ne hazardăm în afirmarea unor lucruri ca acestea! Dar în ce mă priveşte, mai ales în calitate de preot, trebuie să recunosc ceea ce este adevărat, ceea ce am trăit şi-am văzut, stând alături de el. Aici, în Ţara Făgăraşului, Părintele Arsenie a fost mai respectat şi mai iubit ca nicăieri. Ca dovadă a acestui respect, noi - sătenii din Porumbacu de Sus - l-am pictat în biserică. Sigur, nu în rânduiala canonică a bisericii - nu poţi declara pe cineva sfânt, până nu este recunoscut de Sfântul Sinod - ci într-un fel de rânduială de suflet şi conştiinţă, care ne-a îndemnat să-i facem dreptate şi să-l trecem printre sfinţii români. I-am spus pictorului să scrie: Sfântul Părinte Arsenie de la Prislop."

"Un moş din sat mi-a povestit o-ntâmplare de necrezut. Cam înainte de cel de al doilea război, când Părintele era stareţ la "Sâmbăta", s-a dus şi el să îl vadă şi să se plângă de un necaz. Dar erau mii de oameni acolo şi n-a apucat să ajungă şi să vorbească, aşa că a rămas peste noapte în mănăstire, găzduit de călugări. Dar cum nu avea somn, a ieşit să se dezmorţească. Şi ce să vezi: pe o lună mare şi plină, care lumina ca la amiază, în mijlocul unui lan plin de flori, Părintele Arsenie Boca vorbea cu o dihanie mare de urs. Vorbea cu el şi îl mângâia. Văzându-l pe moş, Părintele, care era îmbrăcat cu o sutană lungă şi albă, i-a spus: "Vezi! Fiarele astea m-ascultă, numa voi nu m-ascultaţi!".

"Era în ziua de Izvorul Tămăduirii şi, împreună cu părinţii, încerca să nu întârzie la Sfânta Liturghie. La un moment dat, căruţa în care se aflau a ajuns din urmă un călugăr, ducând pe umăr o straiţă mare şi grea. Era tânăr, înalt, încins cu o curea lată de piele. În hainele lui cernite şi cu barba neagră ca de tăciune, părea un haiduc, o cruce de bărbat. Oprind căruţa, părinţii au intrat în vorbă cu tânărul monah. Aşa au aflat că vieţuieşte la Sâmbăta, că, dintr-o neglijenţă, Mănăstirea rămăsese fără prescuri şi acum se grăbea să ducă prescurile luate dintr-un sat vecin, înainte ca mitropolitul Bălan să înceapă slujba arhierească. Degeaba au insistat părinţii să urce alături de ei, să scurteze astfel drumul. Călugărul i-a refuzat categoric şi a rămas în urmă, pierzându-se în colbul stârnit de căruţă. Maica, o copilă în acea vreme, ardea de nerăbdare să ajungă la Sâmbăta. Mai erau vreo zece kilometri până la mănăstire şi, cum ora era deja înaintată, bătrânul său tată a dat bice cailor. Când au intrat în curtea mănăstirii, au rămas cu toţii înmărmuriţi: călugărul întâlnit în cale trebăluia liniştit la pangar, era îmbrăcat în rasă curată de sărbătoare şi se purta ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Aşa l-a cunoscut maica pe Părintele Arsenie Boca, printr-o minune văzută cu ochii ei. Cum a ajuns Părintele înaintea lor, cum a întrecut galopul cailor în chip nevăzut - asta nu va afla niciodată."

"Părintele nu se ocupa în sensul obişnuit de noi. El ne vedea, ne simţea şi avea grijă de noi, de toţi. N-am dus lipsă niciodată de nimic. Veneau oameni care nu erau mulţumiţi cu serviciul. El nu le spunea nimic sau chiar le spunea: <<Eu nu te ajut>>, dar întotdeauna lucrurile se rezolvau ca prin farmec şi erau trimişi exact acolo unde trebuia. El nu-ţi spunea să te întorci la el, dar te chema înapoi prin puterea rugăciunii. De multe ori, vorbea cu cineva din apropiere, dând pilde care ţi se potriveau exact ţie. Trebuia, totuşi, să fii foarte atent, ca să poţi desluşi toate darurile pe care ţi le făcea Părintele când erai în preajma lui".

"Am fost odată la Părintele Arsenie Boca – Dumnezeu să-l odihnească! –, la Bucureşti, cu un student la teologie de atunci, care acuma-i preot – au trecut anii peste toţi de-atunci…a fost asta în 1965 – şi Părintele vorbind cu el, desigur să aud eu, i-a spus un cuvânt care mi-a rămas mie pentru cealaltă vreme a vieţii mele şi cred că şi pentru veşnicie. N-am să-l uit niciodată! Zice: "Uite, măi frate. O să fii preot. Să fii înţelegător faţă de neputinţa omenească!” Nici nu vă puteţi închipui cât m-am gândit eu la cuvintele acestea, de atunci încoace; cât le-am urmărit în viaţa mea şi în viaţa oamenilor. Şi mi-am dat seama că neputinţa omenească e o realitate. Sunt atâţia oameni răi în lumea asta, şi nici ei nu vor să fie răi…şi-s răi, şi noi trebuie să înţelegem răutatea lor de pe poziţia noastră, din situaţia noastră. Să înţelegem că ei nu pot mai mult, că ei, ei înşişi sunt nemulţumiţi de răutatea lor – "Pe cel rău răutatea îl ucide”, îi scris în Psalmi: "pe cel rău răutatea îl ucide”, îl nimiceşte, răutatea îl nemulţumeşte."

"Părintele Arsenie Boca a fost un fenomen unic în istoria monahismului românesc" (D. Staniloae).

"Părintele Arsenie a pictat biserica din satul Drăgănescu, judeţul Giurgiu, comuna Mihăileşti. Vizitaţi acea biserică şi ea vă va vorbi cel mai mult şi cel mai bine despre Părintele. Picturile au o frumuseţe şi o transparenţă nemaiîntâlnită. În frumuseţea de acolo, veţi descoperi ceva din duhul Părintelui" (Părintele Daniil Stoenescu)

"IPS Mitropolitul dr. Laurenţiu Streza, care l-a cunoscut pe Părintele Arsenie Boca şi mergea la el când Părintele picta l-a întrebat: "Părinte, de ce aţi pictat aşa pe Maica Domnului său pe Mântuitorul?" şi Părintele a răspuns: "Mie aşa mi s-a arătat Maica Domnului, aşa l-am văzut pe Mântuitorul şi eu îi pictez aşa cum i-am văzut eu."

"Părintele a fost întotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credinţa noastră fiind "izvor de bucurie", creştinismul fiind "religia bucuriei". El spunea: "Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse". Cuvîntul acesta ne aduce aminte de un cuvînt asemănător, cu circulaţie mai ales în lumea din Apus: "Un sfânt trist este un trist sfânt". Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi: "Acestea vi le spun ca bucuria Mea să fie întru voi şi ca bucuria voastră să fie deplină" (Ioan 15, 11)

Citiţi şi:

Bibliografie:

„Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Despre durerile oamenilor.” (volumele 3 şi 5), Editura „Credinţa Strămoşească”, 2005
www.arsenieboca.ro
www.nistea.com/boca.htm
www.credo.ro
Colectia revistei „Formula As”, ediţia online, arhiva

sursa- yogaesoteric

2016-06-07T12:07:00.003+03:00

Ultima previziune făcută de Vanga, care se referă la România, a fost ţinută secretă timp de 10 ani

Vanga, „purtătoarea de veşti bune”, a ajutat milioane de oameni prin viziunile sale

de Melania Radu

Unul dintre cei mai cunoscuţi mediumi din lume, Vanga, s-a născut la Strumica, în Republica Macedonia de azi, la 31 ianuarie 1911, într-o familie de ţărani. A fost un copil născut prematur şi cu complicaţii. Conform tradiţiei locale, un nou născut nu este botezat decât în momentul în care se presupune că va trăi. După primul său ţipăt, moaşa a ieşit în stradă ca să ceară de la un trecător un nume pentru copil. Numele ales pentru ea a fost Vanghelia, prescurtare de la Evanghelia, un nume grecesc care înseamnă „purtătoarea de veşti bune”.

În copilărie a fost o fetiţă obişnuită, blondă cu ochi albaştri, inteligentă, căreia îi plăcea să se joace de-a medicul, prescriindu-le celorlalţi copii remedii din plante. La 12 ani, însă, a trecut printr-un moment dramatic, care i-a schimbat definitiv viaţa. O furtună cu vânt puternic, iscată din senin, a luat-o pe sus, târând-o departe pe câmp. A fost găsită după multe căutări, înspăimântată, acoperită cu crengi şi pietre, cu ochii plini de praf şi de nisip. Nicio încercare de vindecare nu a avut succes, astfel încât în scurt timp şi-a pierdut definitiv vederea.

În 1925 a fost primită la o casă pentru orbi din Zemun, Serbia, unde şi-a petrecut următorii trei ani învăţând să citească în alfabetul Braille, să cânte la pian, să tricoteze, să gătească. După moartea mamei sale vitrege a trebuit să se întoarcă acasă pentru a avea grijă de fraţii ei mai mici. S-a căsătorit în 1942 cu Dimitar Gushterov din Petrici, Bulgaria, unde s-a mutat şi ea curând şi unde a trăit apoi tot restul vieţii. A murit la 11 august 1996, spunându-le celor apropiaţi că nu-i este teamă de acest moment. A fost conştientă până în ultima clipă şi vorbea despre moarte într-un mod poetic, pentru ea aceasta fiind doar o trecere într-o altă lume.

Darul miraculos al profeţiei. Clarviziunea

După ce şi-a pierdut vederea, au început treptat să i se dezvolte alte simţuri. La scurt timp a început să-şi manifeste darul prezicerii şi clarviziunea. Uneori vorbea cu fiinţe invizibile celorlalţi. Alteori, pe neaşteptate, intra în stări de transă, glasul îi devenea mai puternic şi spunea lucruri pe care în mod normal n-ar fi avut de unde să le ştie. Avea capacitatea de a comunica cu cei morţi, spunea unde se află persoane dispărute, rezolva cazuri criminalistice, punea diagnostice care se dovedeau exacte, vindeca bolnavii folosind remedii din plante.

Prima sa profeţie datează din perioada adolescenţei şi a constat în descoperirea unei oi care dispăruse din turma tatălui ei. Uimirii acestuia i-a răspuns că a văzut în vis unde era oaia dispărută. A mai spus că vede mereu câte ceva în vis, iar visele ei se împlinesc. Tot în perioada adolescenţei prietenele sale o rugau să le ghicească soarta. Toate prezicerile ei se împlineau şi lucrul acesta impresiona, deoarece încă nu bănuia nimeni că Vanga are harul prorocirii.

Majoritatea predicţiilor sale s-au referit la vieţile private ale oamenilor care o căutau, dar a făcut şi multe preziceri referitoare la viaţa politică internaţională; toate acestea s-au adeverit. Cercetările statistice au arătat că, de-a lungul timpului, peste un milion de oameni i-au solicitat ajutorul.

Susţinea că extraordinarele sale capacităţi paranormale erau în legătură cu prezenţa unor fiinţe invizibile a căror origine nu s-a priceput prea bine să o explice. Aceste fiinţe îi puteau oferi orice informaţii despre oameni, timpul şi spaţiul nefiind o problemă pentru aceştia. Pentru Vanga, viaţa fiecăruia îi apărea ca un film în faţa ochilor, de la naştere până la moarte. Doar că nu era în puterea ei să modifice nimic; putea numai să spună ce vede.

Vanga a prevăzut cel de-al doilea Război Mondial

În ianuarie 1941, Vanga a fost vizitată de un spirit: un bărbat înalt, blond şi dumnezeiesc de frumos, călărind un cal alb, îmbrăcat într-o armură strălucitoare, ca un războinic din antichitate. Acesta a anunţat-o despre cel de-al Doilea Război Mondial: „Lumea a devenit tărâmul dezastrului. Milioane de oameni vor muri. Tu însă vei rămâne aici şi vei profeţi. Nu te teme, îţi voi spune eu ce să zici!”.

La 6 aprilie 1941, aşa cum prezisese Vanga, trupele germane au traversat graniţa iugoslavă. Ea a început să se manifeste ca un adevărat canal pentru această fiinţă şi a început să facă preziceri exacte despre locuri, evenimente, oameni implicaţi în război. Faima sa de prezicătoare s-a răspândit şi numărul celor care o căutau a crescut. La 8 aprilie 1942 a vizitat-o chiar regele Bulgariei, Boris al III-lea.

Între anii 1940-1950 a fost persecutată de comunişti, o perioadă a fost chiar în închisoare pentru că prezisese moartea lui Stalin. Capacităţile ei inspirau totuşi teamă, iar valul de persecuţii a luat sfârşit după ce a trimis acasă un poliţist venit să o ancheteze, îndemnându-l să-şi salveze copiii căzuţi într-o groapă cu var.

Din 1967, pentru că afluxul de oameni care o căutau era din ce în ce mai mare, a cerut ajutorul statului. Au fost desemnaţi oameni care să păstreze ordinea în faţa uşii sale, iar la primărie a fost înfiinţat un serviciu care înregistra datele tuturor solicitanţilor. În cele din urmă Vanga a fost recunoscută oficial. Se ştie că de-a lungul timpului ea a fost vizitată şi de importanţi şefi de state, care i-au cerut sfaturi. Printre aceştia se numără şi fostul cuplu dictatorial din România.

O previziune importantă pentru România

Cu puţin timp înainte de moarte, Vanga a înregistrat pe bandă de magnetofon o previziune pe care a încredinţat-o uneia dintre nepoatele sale. Rugămintea sa era ca această previziune să ajungă la o anumită dată la o persoană anume, care are misiunea de a o face cunoscută românilor. Explicaţia pe care ea a dat-o a fost că „Românii sunt oameni speciali, dar nu mai cred în valorile lor şi, dacă mesajul le este adus de un străin, este mai bine primit decât de la unul de-al lor.”

Vă prezentăm în continuare textul acestei previziuni:

„Eu sunt foarte mică pentru ca el să vină la mine, aşa că eu transmit această veste, care mi-a venit de Sus. Să fie despachetată în luna ianuarie, ziua 24, anul 2005 şi, în cel mult o lună de zile, să fie dusă celui la care voi face referire în text. Dacă nu se va putea ajunge la el, să fie dată celor din preajma sa. Să vă ajute Dumnezeu!
În bucuria acestei lumi, în România va veni cel promis lumii. Se va bucura întregul Pământ de naşterea lui. Dumnezeu îl va ocroti într-un loc, departe de locul unde se odihnesc străbunii lui, până când va veni ceasul său. Cu puterea de Sus va fi dăruit. Pământul, Apa, Focul îi vor veni în ajutor. O dată cu venirea lui în această lume, tot ceea ce este construit pe minciună se va nărui. Toate acestea se vor petrece în anul 2005. El va fi piatra de temelie pentru omenire. Primii care îl vor recunoaşte vor fi cei din poporul său, poporul din care el a ieşit. Drept răsplată, el va aduce acest popor pe cea mai înaltă culme a desăvârşirii, din întreaga lume. Acest popor va deveni o adevărată pildă pentru toate popoarele pământului. El nu va veni cu un cal viu, ci cu un cal din fier, pe care singur îl va mânui.”

Darul vindecării

Înafara capacităţilor previzionare şi de clarviziune, Vanga a fost şi o vindecătoare miraculoasă. Pentru aceasta utiliza exclusiv plante. Considera că oamenii ar trebui să se trateze folosind doar ierburi care cresc în zona în care ei locuiesc. Prescria băi cu infuzii de plante despre care spunea că au efecte binefăcătoare asupra pielii. Vanga nu se opunea medicinii alopate, însă spunea că nu e bine să iei prea multe medicamente pentru că acestea „închid porţile prin care natura reface echilibrul în corp cu ajutorul ierburilor.”

Cea mai mare plăcere a ei era să stea de vorbă cu florile: susţinea că ele îi povestesc o mulţime de lucruri. Vanga a trăit în concordanţă şi armonie deplină cu natura, făcând cu adevărat parte din natură, scria K. Stoianov, un biograf al său. Tocmai de aceea, natura comunica, vorbea cu ea atât de explicit. Vanga, având simţurile desăvârşite, putea recepţiona mesaje de la tot ceea ce o înconjura: de la ierburi şi de la copaci, de la pietre şi din cosmos, din trecut şi din viitor.

Uneori, Vanga rămânea tăcută şi nemişcată, cu un aer absent. În aceste momente, în care era desprinsă de realitate avea viziuni, ori vorbea cu fiinţe din alte planuri ale manifestării, aşa cum i-a spus o dată surorii ei mai mici Liubka, împreună cu care era la fântână după apă: „Am vorbit cu un om, un călăreţ care a venit la fântână să-şi adape calul. Eu i-am spus să nu se supere că nu-i faci loc, deoarece tu nu-l vezi. Călăreţul mi-a spus: Vezi iarba aceea cu flori albe, mici, care creşte lângă fântână? Este «iarba-stelelor» şi ajută la vindecarea mai multor boli.”

După cum mărturisea ea însăşi, tot ce ne înconjoară e viu. Nu există ,,natură moartă”. Totul este coordonat de materia superioară, adică de raţiune. Medicii erau uimiţi de rezultatele ei. „Farmacia Vangăi” cuprindea plante, flori, precum şi alte substanţe obţinute pe cale naturală şi înzestrate, parcă special pentru om, cu miraculoase puteri de vindecare.

Vanga a fost o femeie misterioasă şi plină de calităţi

Vanga spunea că se roagă în permanenţă la Dumnezeu. Mai spunea că toate capacităţile sale paranormale nu sunt altceva decât un dar natural pe care ea n-a făcut altceva decât să-l folosească spre binele celorlalţi. De mică s-a obişnuit să aibă grijă de ceilalţi, fără să ceară nimic pentru sine. Cu o modestie rar întâlnită, Vanga spunea că totul vine din afara ei, că ea nu face altceva decât să „transmită”, să „traducă” cele spuse de entităţile cu care comunică.

Sănătatea morală şi spirituală a oamenilor erau foarte importante pentru ea. Trăia într-o stare de idealizare a omului şi a tot ce este omenesc. Nu tolera minciuna, mişelia, invidia. Ea nu permitea nimănui să se răzbune, afirmând că omul este creat pentru fapte cuviincioase, iar perfidia şi intriga sunt nedemne de el. Era destul de dură cu cei pe care îi considera răi sau păcătoşi. Aceştia erau mai întâi demascaţi în public, apoi daţi afară din casă.

Îi simţea pe cei care veneau la ea cu gândul ascuns de a-i verifica puterile ori de a face înregistrări pe care ea nu le permitea. Odată, un grup de savanţi a hotărât să realizeze un film despre Vanga şi, pentru aceasta, au făcut o gaură specială în peretele din odaia vecină şi au instalat acolo o cameră de luat vederi. Vanga i-a suportat trei zile, apoi a spus: „Credeţi că, dacă sunt oarbă, eu nu văd ce se petrece?” S-a constatat atunci că întreaga peliculă era curată.

Vanga era meticuloasă şi foarte atentă la ceea ce spunea. Înainte de a rosti o frază, medita asupra ei. Ea a fost nu doar o prezicătoare, ci şi o sfătuitoare a celor care o căutau pentru cele mai diverse probleme. Unul dintre cei care au vizitat-o, spunea: „Chiar dacă nu-ţi prezice nimic, este pur şi simplu suficient să mergi la Vanga pentru un sfat, deoarece ea citeşte din cartea vieţii.”

La moartea soţului său, în 1962, Vanga a intrat într-un somn profund din momentul în care acesta a fost adus acasă de la spital până în clipa înmormântării. Apoi a explicat cu simplitate: „L-am condus până la locul care i-a fost hotărât”.

Vanga era o femeie simplă, extrem de ordonată şi iubitoare de curăţenie. Nu-i plăcea să lenevească şi nici la alţii nu tolera lenea. Ea „simţea” culorile şi îşi împodobea casa cu lucruri croşetate de mâna ei în culori vesele. În casă, cu toate că trona o mare sărăcie, era curat şi plăcut. Iată ce spunea Vanga unei vizitatoare: „Cum o să înaintezi spre lucrurile mari, când nu le cunoşti pe cele mici?”

Ridicată la rang de cult, dragostea sa pentru curăţenie a fost explicată chiar de ea: „În fiecare zi vin la mine mulţi oameni. Ei pleacă de aici curaţi, dar la mine rămân bolile lor, grijile lor, proasta lor dispoziţie, amintirile triste şi toate celelalte probleme. Pe umerii mei apasă greu toate acestea şi de aceea fac curăţenie, pentru că aşa mă simt uşurată.”

Previziuni pentru viitorul omenirii

Vanga a prezis de-a lungul timpului evenimente marcante pentru omenire cum ar fi cele de la Praga din 1968, din Liban din 1982, dezastrul de la Cernobîl, căderea URSS, scufundarea submarinului Kursk (previziune făcută cu 20 de ani înainte de producerea catastrofei) sau distrugerea turnurilor gemene din New York.

Ea spunea că „Lumea va suferi o mulţime de cataclisme şi necazuri mari se vor abate. Se va schimba însăşi conştiinţa oamenilor. Timpuri grele vor veni. Oamenii se vor împărţi după credinţa lor.” „Suntem martorii evenimentelor cutremurătoare ce vor modifica soarta şi destinul omenirii.”

Pentru viitorul ceva mai îndepărtat a prevestit că „În cosmos se va descoperi viaţa şi deodată va deveni limpede cum a apărut viaţa pe Pământ.” Iar în următorii 200 de ani oamenii vor intra în contact cu fraţii lor spirituali din alte lumi.

sursa- yogaesoteric

2016-06-07T12:01:00.005+03:00

Prima parte

Ne-am pierdut planeta noastră albastră, Pământ, în favoarea unei facţiuni neevoluate, tiranice, de extratereştri? Conexiunea între:
- primele rapoarte asupra sistemelor de propulsie de tip extraterestru care folosesc toruri de formă tubulară, o nouă posibilă sursă portabilă de energie de fuziune pentru toroidul Tokamak, realizat de compania aerospațială Lockheed Martin Skunkworks,

- și aspectele îngrijorătoare despre geo-manipulare prin chemtrails, care ne slăbesc sistemul imunitar, şi prin radiaţiile electromagnetice folosite de încălzitoarele de ionosferă HAARP, va deveni evidentă după ce citiţi acest articol.

Timothy Good a scris una dintre cele mai bune cărţi referitoare la problema extratereştrilor (E.T.), în 2013, intitulată EARTH, An Alien Enterprise, the Shocking Truth Behind the Greatest Cover-up in Human History (Pământul, o antrepriză extraterestră, adevărul şocant din spatele celei mai mari camuflări din istoria omenirii). În capitolul intitulat Transferul de tehnologie, Good descrie un incident de la Lockheed Martin Skunkworks, lângă Palmdale (California, SUA), care a avut loc în 1988. „În interiorul Marelui Hangar erau nave spaţiale exotice – a căror prezență acolo era ținută strict secretă – incluzând trei farfurii zburătoare pe deplin funcţionale, care erau numite Vehicule Extraterestre Reproduse (Alien Reproduction Vehicles – ARV). Una dintre nave fusese văzută în 1973 și de către un comandat de echipaj la baza aeriană Edwards, care a descris propulsia ARV astfel: «în interiorul acestei camere mari de vid... din interiorul bobinei secundare din bobina Tesla… există vapori de mercur care conduc electricitatea».”

Putem concluziona că nava găsită la hangarul Lockheed Martin a fost refăcută pentru a fi ARV, care să fie utilizat de oameni. Timothy Good face dezvăluiri și despre centre localizate la baza munţilor Tehachapi (California), ale companiilor Lockheed Martin, Boeing, McDonald Douglas şi Nothrop Grumman. Unii oameni care au un simţ al observaţiei bine dezvoltat au sesizat şi au fost uimiţi de faptul că tehnologia planetei noastre a avansat exponenţial după bomba atomică şi Roswell, cu alte cuvinte după ce afectarea gravă produsă de radiaţiile nucleare a trimis un mesaj în spaţiu atenţionând alte forme de viaţă că populaţia planetei Pământ devine periculoasă.

Timothy Good oferă informaţii privind Lockheed Martin şi Northrop, două companii aerospațiale care ar fi construit centrale subterane în interiorul munţilor Tehachapi. Se pare că fondurile proveneau din bugetul american „la negru”, şi erau oferite pentru producerea de „maşini zburătoare high-tech”, cu ajutorul planurilor provenite de la extratereştrii numiţi „cenuşii”. Timothy Good descrie sistemele de propulsie ale navelor extraterestre ca interacţionând cu câmpurile magnetice existente în tot spaţiul şi în jurul corpurilor cereşti. Foarte interesant este acest fragment: „Încărcături electrice enorme erau generate în toruri cu formă tubulară care existau în interiorul navei. Torurile erau superconductori, fără rezistenţă la curentul electric. Magneţi prezenţi în interiorul tuburilor converteau curentul în jeturi de plasmă… Apariţia câmpurilor magnetice în jurul navelor, când sistemele de propulsie intrau în funcţiune, le făceau uneori să strălucească.”

Până acum avem o presupusă dovadă că Lockheed Martin Skunkworks posedă o navă extraterestră, pe care o foloseşte pentru a construi versiuni pământene, pentru ARV-uri şi pentru a înţelege torurile cu plasmă supraconductibile implicate în sistemele de propulsie. Este oare doar o pură coincidenţă faptul că Lockheed Martin a anunţat recent dezvoltarea unui dispozitiv cu formă de tor care produce cantităţi nelimitate de energie folosind plasmă?

Tokamak – un dispozitiv de tip tor, având formă de gogoaşă

Un articol din octombrie 2014, din revista Technology Review, descrie faptul că anunţul făcut de Lockheed Martin, care „a dezvoltat în secret un design promiţător pentru un reactor compact de fuziune nucleară”, a stârnit mult scepticism în privința fezabilității proiectului.

Tom McGuire este conducătorul de proiect de la Lockheed, care urmăreşte să construiască reactorul la uzina Skunkworks a companiei, din Palmdale, California. În articol se spune că, după ce s-au făcut 200 de lansări cu plasmă, nicio informaţie nu a fost pusă la dispoziţia publicului. Totuși, McGuire spune despre plasmă: „Se pare că face ceea ce trebuie să facă”. El a adăugat că împreună cu partenerii de cercetare de la Lockheed ar putea dezvolta un prototip complet în cinci ani şi o aplicaţie comercială în zece ani. Compania vorbeşte chiar despre modul în care reactoarele de fuziune ar putea într-o zi să propulseze vapoare şi avioane.

McGuire a mai afirmat: „Compania a venit cu un design compact, numit reactor de fuziune beta înaltă, bazat pe principiile aşa-numitei «detenții prin oglindă magnetică». Prin această abordare se încearcă să se reţină plasma formată din particule reflectate de la câmpuri magnetice de densitate mare la câmpuri de densitate joasă… Provocarea constă în izolarea plasmei de hidrogen în condiţii în care nucleii de hidrogen fuzionează toţi la niveluri la care descarcă o cantitate suficientă de energie”.

Revenind la tehnologia extratereștrilor cenuşii și la nava lor, Timothy Good afirma: „Se spunea că pentru propulsie este necesară plasma: într-adevăr, a fost descris ca un «vehicul magneto-hidrodinamic cu propulsie plasmatică»… Un tor supraconductor de plasmă fierbinte încercuieşte circumferinţa orizontală a interiorului şi exteriorului navei, generând un câmp puternic de propulsie care interacţionează cu câmpul magnetic terestru, propulsând nava”.

Nu este nevoie să fim genii ca să facem legătura între dezvăluirea făcută de Timothy Good referitoare la propulsia plasmatică extraterestră şi anunţul companiei Lockheed Martin referitor la apariţia iminentă a unei noi tehnologii – reactoarele de fuziune cu plasmă. Întrucât costul prevăzut pentru eforturile de cercetare doar pentru unul singur dintre aceste reactoare Tokamak este de 50 de miliarde de dolari, presupunem că aici nu mai poate fi vorba de scepticism. Probabil cartelul petrolului se va metamorfoza în cartelul Torului cu Plasmă al Tokamak.

Următoarea piesă din puzzle implică volumul original al clarvăzătorului Ingo Swann –Penetration: The Question of Extraterrestrial and Human Telepathy (Penetrarea: problema telepatiei extraterestre şi umane), în care Swann povesteşte despre implicarea sa în activitatea unei agenţii guvernamentale foarte secrete care i-a cerut să „vadă” de la distanţă partea întunecată (nevăzută) a Lunii. Swann a făcut ce i s-a cerut şi a văzut suprafeţe extinse cu clădiri, drumuri şi umanoizi care săpau. Swann a spus foarte clar că guvernul SUA este foarte intimidat de aceşti extratereştri. El l-a întrebat pe agentul guvernamental: „Ei vă au cumva la mână, nu-i aşa? Acesta este motivul pentru care vă reorientaţi către percepţiile psihice… Ei NU sunt prietenoşi, nu-i aşa?”

Swann a descris, de asemenea, întâlnirea sa cu un extraterestru viu într-un supermarket din Los Angeles şi confirmă că o civilizaţie extraterestră a fost infiltrată pe Pământ în trupuri umanoide. Prietenii lui Swann l-au avertizat: „Știi, există foarte mulţi dintre EI (pe Pământ), şi mulţi sunt bio-androizi… şi au realizat că oamenii cu capacități psihice superioare de pe această planetă sunt singurii lor inamici”.

Din aceste mărturii ale clarvăzătorului Ingo Swann desprindem ideea că există facţiuni în guvernul „secret” al SUA care sunt şantajate într-un anumit mod. De-a lungul anilor s-a aflat că există proiecte guvernamentale secrete care se grăbesc să dezvolte sisteme de armament care să apere Pământul împotriva invaziei extratereştrilor. Întrebarea este: ce să credem din tot ceea ce aflăm?

Să ne întoarcem la ce se cunoaşte – geo-ingineria. Rapoarte credibile arată că guvernele de pe planetă sunt supuse geo-ingineriei de 60 de ani încoace. Deci, avem o tehnologie care se corelează cu datele când au început să crească numărul de apariţii a OZN-urilor pe cerul planetei. Să fie aceasta doar o altă coincidenţă?

Sclavie genetică şi genocid

În 1999, un alt clarvăzător, Courtney Brown, a scris în cartea sa Cosmic Explorers: Scientific Remote Viewing, Extraterrestrials and a Message for Mankind (Exploratori cosmici: clarvedere ştiinţifică, extratereştri şi un mesaj pentru omenire): „Există un război în spaţiu şi dincolo de el. Abia acum a ajuns acest război la frontierele spaţiului nostru. Miza nu este trezirea unei umanităţi prostite care doreşte să îşi ţină capul îngropat în nisip, ci viitorul copiilor de pe această planetă care să fie liber de frică, de întemniţare şi de o posibilă sclavie genetică, sau chiar de genocid. Intrăm într-un nou stadiu dintr-o lungă bătălie în care trebuie să luptăm pentru supravieţuirea speciei noastre. Trăim acum timpuri care cer curaj înainte de toate. Dacă norocul îi ajută pe cei îndrăzneți, așa trebuie să fie și destinul nostru.”

De ce menţionează Courtney Brown sclavia genetică şi chiar genocidul? Dovezile care arată că geo-ingineria implică împrăștierea de particule toxice (chemtrails), care conţin aluminiu (cunoscut ca şi cauză a demenţei şi bolii Alzheimer), bariu (otrăvitor), stronţiu (substanţă radioactivă) şi alte nano particule ne indică faptul că acest proces se petrece – un genocid din aer, eugenie sau chiar omicid. Ce fac aceste corporaţii cu fondurile din impozitele populaţiei? Salvează planeta sau o ucid – şi pe noi împreună cu ea?

O sursă importantă de cunoaştere despre geo-inginerie este site-ul lui Dane Wigington –GeoEngineeringWatch.org. Într-o postare din octombrie 2014, intitulată Ingineria climei, propunere periculoasă sau realitate mortală?, Dane Wigington spune: „Aproape de casă, nu neglijaţi uscăciunea care se agravează, decimând partea de vest a SUA. Este oare o altă coincidenţă că Monsanto (compania care este cel mai mare producător de seminţe modificate genetic) a introdus noul său porumb rezistent la secetă şi aluminiu în mijlocul acestui dezastru în desfăşurare? Piaţa de derivate climatice negociază stocuri care nu sunt altceva decât pariuri asupra locaţiilor unde urmează să apară catastrofe climatice, pe cine vor afecta aceste evenimente, ce culturi vor fi afectate etc. Ar putea fi vorba de o manipulare complexă a dezastrelor meteorologice realizată de corporații/industrie/armată pentru ca apoi să facă profituri masive din răul făcut? Toate informaţiile indică emergența unui nou tip de piaţă de investiţii: capitalismul dezastrelor.”

„Cine sunt jucătorii care par a fi implicaţi? Raytheon Corporation este puternic implicată în patentele de modificare a vremii. Se crede că Raytheon realizează toate modelele de vreme pentru Asociaţia Naţională pentru Atmosferă şi Oceane (The National Oceanic and Atmospheric Association) şi pentru Serviciul Naţional de Meteorologie (National Weather Service).”

„Un alt jucător în această ruletă a viitorului planetei noastre este corporaţia Lockheed Martin, care a investit bani grei în afacerea cu modificarea vremii şi pare să realizeze toate modelările climatice pentru Administraţia Federală a Aviaţiei (Federal Aviation Administration) americană. Oare este lupul paznic la oi? Prezic ei vremea cu adevărat, sau ne dau «agenda timpului probabil» (aşa cum îl fac ei)? Dacă așa se petrece, vor dori ei să dezvăluie aceasta?”

Să revenim la Lockheed Martin. Dane nu vorbeşte niciodată despre extratereştri – el merge înainte după propria direcție. Dar Susan Ferguson, care susține că este o vizionară care a experimentat şase luni de observare a colonizării acestei planete din perspectiva familiei colonizatoare, Anunnaki, completează perspectiva. Pentru Susan Ferguson, nivelul ascuns al piramidei puterii este întotdeauna format de aceste entităţi din afara lumii noastre şi de tehnologiile lor avansate.

Războaiele climatice

Îl cităm iarăși pe curajosul Dane Wigington, din articolul său Rothschilds and the Geoengineering Empire (Familia Rothschild şi imperiul geo-ingineriei), din 13 noiembrie 2012: „De ce ar fi familia Rothschild atât de interesată de deţinerea celei mai mari şi mai recunoscute organizaţii de modelare a vremii? De ce ar dori E.L. Rothschild LLC să aibă pachetul majoritar de acțiuni la cel mai mare furnizor din lume de grafică şi servicii de date despre vreme pentru televiziune, web şi telefoane mobile? Deoarece când eşti implicat în programe de geo-inginerie pentru modificarea vremii trebuie, de asemenea, să controlezi «buletinul meteo» pentru a-ţi acoperi urmele.”

„Gradul şi amplitudinea pulverizării globale de substanțe în aer pot fi cu greu înţelese. Rețeaua masivă de structuri care susțin SAG (stratospheric aerosol geoengineering – geo-ingineria stratosferei cu aerosoli) şi SRM (managementul radiației solare) este năucitoare. Și mai dificil de înţeles este cum de toate acestea se petrec la vedere şi aproape nimeni nu pare să realizeze conexiunile necesare.”

„Compania Raytheon, care are contracte în domeniul apărării SUA, face toate modelările buletinelor meteo pentru Serviciul Naţional de Meteorologie şi Asociaţia Naţională pentru Atmosferă şi Oceane. Lockheed Martin face toate modelările pentru Administraţia Federală a Aviaţiei. De când aceşti contractori particulari ai apărării sunt cei care deţin patentele şi programele de modificări climatice, buletinele meteo sunt mai mult sau mai puţin «timpul probabil scris în agenda de lucru». Acum, de când Rothschild a achiziţionat cea mai importantă organizaţie privată care se ocupă de modelarea pe computer, «modelarea» controlului vremii pare completă. Acest control al buletinelor meteo şi al «graficii» generează o condiţionare vizuală constantă pentru populaţie, care va accepta mai uşor pulverizarea constantă în aerul atmosferic şi manipularea vremii ca fiind normale… Se pare că elitele globale au «acoperit toate punctele»”.

Lockheed Martin, cu trecutul său colorat legat de propulsia navelor, vine ca un colaborator la geo-inginerie prin contractul cu compania Atmospheric and Environmental Research (AER).

Sursa : http://www.yogaesoteric.net/

2016-05-13T11:06:00.000+03:00

INFLUENȚA CUVINTELOR ASUPRA ADN-ULUI

Cele mai recente cercetări ruseşti explică fenomene ca intuiţia, clarviziunea, vindecările miraculoase spontane, autovindecările, influenţa mentalului asupra climei, etc.
Grazyna Fosar şi Franz Bludorf arată că ADN-ul poate fi influenţat şi reprogramat prin cuvinte şi anumite frecvenţe. Aceste descoperiri deschid calea unui nou tip de medicină în care ADN-ul poate fi reprogramat folosind cuvintele şi anumite frecvenţe, deci fără a-l secţiona şi înlocui anumite gene. Chirurgia genetică are un concurent redutabil!
Doar 10 % din ADN-ul uman este folosit pentru a fabrica proteine. Doar această mică parte face obiectul cercetărilor occidentale deja cunoscute şi popularizate. Restul de 90 % este considerat „material de balast”, adică fără importanţă. Cu toate acestea, cercetătorii ruşi convinşi că natura nu este deloc risipitoare, s-au alăturat unor lingvişti şi geneticieni hotărâţi să descopere adevăratul rol al celei mai mari părţi din adenomul uman. Rezultatele şi concluziile acestor cercetări sunt revoluţionare.
Conform acestora, ADN-ul uman nu este doar responsabil pentru construirea corpului nostru, dar serveşte şi ca depozit de informatii şi cale de comunicare. Adică un fel de Internet. Lingviştii ruşi au descoperit că întregul cod genetic, îndeosebi partea de 90 % declarată inutilă de occidentali, respectă aceleaşi reguli folosite în toate limbile umane. Astfel, ei au comparat regulile sintactice (modul în care cuvintele formează fraze şi propoziţii), semantice (studiul înţelesurilor într-un anumit limbaj) şi cele gramaticale de bază.
Astfel, au descoperit că moleculele alcaline din ADN respectă regulile gramaticale obişnuite folosite în toate limbajele umane. Cu alte cuvinte, limbajele umane nu au apărut „la întâmplare”, ci sunt rezultatul ADN-ului.
Biofizicianul şi biologul rus Piotr Gariaev şi colegii săi au explorat şi comportamentul vibrational al ADN-ului, adică efectul anumitor frecvenţe asupra acestuia. Concluzia este stupefiantă: cromozomii vii funcţionează exact ca şi computere holografice/solitonice folosind radiaţie laser generată endogen chiar în interiorul ADN-ului!
Cu alte cuvinte, ei au reuşit să moduleze anumite modele vibratorii pe o rază laser cu care au influenţat ADN-ul şi informaţia genetică. Şi din moment ce structura ADN-ului este aceeaşi cu cea a limbajului uman, se pot folosi cuvinte şi propozitii în mod direct pentru a influenţa ADN-ul, nefiind nevoie de nici o decodificare.
Acest lucru s-a demonstrat experimental! ADN-ul viu (din ţesuturi, nu „in vitro”) reacţionează prompt la raze laser modulate prin cuvinte şi propoziţii, dar chiar şi la unde radio, dacă se folosesc frecvenţele corespunzătoare. În acest fel se explică ştiinţific de ce afirmaţiile, antrenamentul autogen, hipnoza şi gândirea pozitivă pot avea efecte atât de puternice asupra omului.
Este deci normal şi natural ca ADN-ul să reacţioneze la limbaj. În timp ce cercetătorii occidentali extrag „chirurgical” anumite gene din lantul ADN şi le introduc în altă parte pentru a face experimentări, ruşii au lucrat entuziaşti la dispozitive care le permit să influenţeze metabolismul celular prin frecvenţe radio şi luminoase corespunzătoare şi astfel să repare anumite defecte genetice.
Grupul de cercetători al lui Gariaev a reuşit să demonstreze că, folosind această metodă, pot fi reparaţi cromozomii afectati de razele X. Mai mult, ei au „capturat” modele informaţionale dintr-un ADN şi le-au transmis altuia, în acest fel re-programând celulele pentru un alt genom. Astfel, au transformat embrioni de broască în embrioni de salamandră, doar prin transmiterea modelului informaţional corespunzător!
În acest fel, întreaga informaţie a fost transmisă fără nici-un efect secundar de tipul celor întâlnite în practicile occidentale. Aceasta reprezintă una dintre cele mai mari revoluţii în ştiinţa medicală, care va duce cu siguranţă la transformări uluitoare! Rezultatele spectaculoase au fost obţinute doar prin folosirea vibraţiilor şi a limbajului în locul tehnicilor oarecum „barbare” de chirurgie moleculară. Aceste experimente arată imensul potenţial al geneticii vibraţionale care are evident o mai mare influenţă în formarea organismelor faţă de procesele biochimice ale secvenţelor alcaline din ADN (partea de doar 10 % din total).
Învăţătorii spirituali şi esoterici cunoşteau de mii de ani faptul că acest corp uman este programabil prin limbaj, cuvinte şi prin gând. Acum s-a demonstrat şi explicat ştiinţific acest lucru. Desigur, frecvenţa folosită trebuie să fie cea corespunzătoare. Şi de aceea nu oricine are succes totdeauna sau nu obţine rezultate de aceeaşi anvergură. Omul trebuie să „lucreze” asupra proceselor interioare şi să obţină o anumita maturitate spirituală pentru a putea stabili o comunicare directă şi conştientă cu ADN-ul. Cercetătorii ruşi lucrează la un dispozitiv care va asigura succesul cu condiţia folosirii frecvenţei corecte.
Însă un om cu o conştiinţă spirituală înaltă nu are nevoie de nici-un fel de dispozitiv! El nu depinde de vreun aparat pentru a-şi reprograma ADN-ul. Fiecare dintre noi putem să realizăm acestea, iar ştiinţa confirmă! Cercetătorii ruşi au descoperit că ADN-ul uman creează tipare morfologice în vid, şi produce aşa-numitele „găuri de vierme” magnetice. Acestea sunt echivalentele microscopice ale celebrelor „poduri” Einstein-Rosen care se găsesc în apropierea găurilor negre cosmice şi care fac legătură între două puncte foarte îndepărtate, un fel de scurtătură.
Acestea sunt ca nişte tunele având capetele în diverse zone din cosmos prin care informaţia poate fi transmisă în afara legilor spaţiului şi timpului. ADN-ul atrage astfel de informaţii din macrocosmos şi le transmite conştiinţei noastre. Este ca un rezonator multiplu, ca un aparat de radio capabil să recepţioneze mai multe posturi diferite, în funcţie de frecvenţa pe care acestea emit.
Acest proces de hipercomunicare este extrem de eficient într-o stare de relaxare profundă. Stresul, grijile sau un mental hiperactiv obstrucţionează acest proces şi informaţiile primite sunt distorsionate şi inutile. Natura foloseşte acest fel de hipercomunicaţie de milioane de ani. Omul modern cunoaste doar o mică parte sub numele de intuiţie.
Un exemplu din natură: în cadrul unui muşuroi de furnici, dacă regina este separată spaţial de colonie, furnicile continuă să construiască muşuroiul conform planului iniţial. Dacă însă regina este omorâtă, întreaga activitate din colonie se opreşte. Nici-o furnică nu ştie ce să mai facă. Se pare că regina transmite furnicilor ce şi cum să facă, prin intermediul conştiinţei de grup, iar furnicile o ascultă orbeşte, ca şi cum nu ar avea constiinţă proprie.
Omul experimentează acest fel de hipercomunicare atunci când are o intuiţie sau o inspiraţie. Timp de mai multe zeci de luni, un bărbat de 42 de ani visa noaptea că este conectat la un sistem de informaţii de tip CD-ROM. În acest mod, cunoştinţe verificabile, din domenii foarte diverse, i-au fost transmise, iar el le verifica dimineaţa. O adevărată cascadă de informaţii – ca o enciclopedie! Marea majoritate a lor erau din afara sferei sale personale de cunoaştere şi atingeau detalii tehnice despre care el nu ştia nimic.
Acest fel de hipercomunicare generează efecte spectaculoase, atât în ADN, cât şi în fiinţa umană. Cercetătorii ruşi au iradiat o mostră de ADN cu lumină laser, iar pe ecranul aparatului a apărut modelul de undă care era de aşteptat. Atunci când ei au scos mostra de ADN, forma de undă nu a dispărut, ci a continuat să existe! Mai multe experimente de acest fel au arătat că forma de undă este totuşi generată de mostra îndepărtată, al cărei câmp energetic rămane. Acest efect a fost numit efectul „ADN fantomă”.
Se afirmă că energia din afara spaţiului şi timpului obişnuit continuă să „curgă” prin „găurile de vierme” activate, chiar şi după ce ADN-ul este îndepărtat din experiment. Efectul secundar observat este acela că şi în jurul fiinţelor umane capabile de hipercomunicare s-au detectat astfel de câmpuri electromagnetice inexplicabile.
Dispozitive electronice ca CD playere sau similare pot să înceteze să funcţioneze timp de câteva ore. Pe măsură ce câmpul electromagnetic începe să dispară, aceste dispozitive revin la o funcţionare normală. Mulţi vindecători şi terapeuţi cunosc aceste efecte de mult timp. Cu cât atmosfera este mai încărcată iar energia este mai mare, cu atât şansele ca aparatul de înregistrat să se oprească devin mai mari. Iar butonarea aparatului nu-l va repune în funcţiune decât după câteva ore, timp în care energia a dispărut.
În cartea lor „Vernetzte Intelligenz” (Inteligenţa Conectată), Grazyna Gosar şi Franz Bludorf explică aceste fenomene foarte clar şi precis. Ei citează surse care afirmă că în trecut, umanitatea era conectată foarte strâns, la fel ca şi celelalte forme de viaţă, la conştiinţa de grup şi acţiona ca un grup. Însă, pentru a experimenta şi modul individual de conştiinţă, oamenii au trebuit să uite de hipercomunicare, aproape în totalitate.
Conştiinţa de grup superioară
În acest moment, la nivel de umanitate, conştiinţa individuală este relativ stabilă, şi se poate creea o nouă formă de conştiinţă de grup, cu adevărat superioară, în care putem să avem acces la întreaga informaţie prin intermediul rezonatorului biologic prezent în fiecare celulă din corpul nostru – ADN-ul – fără să fim forţaţi sau manipulaţi de la distanţă în ceea ce priveşte informaţia în sine. Ca şi în internet, ADN-ul nostru poate să transmită propriile informaţii în această vastă reţea care este VIAŢA, poate să primească informaţii din această reţea şi poate chiar să stabilească contacte directe cu alţi participanţi din reţea.
Vindecările miraculoase de la distanţă, telepatia, clarviziunea, pot fi astfel explicate cu uşurinţă şi în mod natural. De exemplu, unele animale de casă cunosc dinainte când se vor întoarce acasă stăpânii lor. Acest lucru poate fi interpretat prin prisma hipercomunicării şi a conştiinţei de grup. Orice conştiinţă colectivă nu poate fi folosită la nesfârşit fără o conştiinţă individuală. Altfel, ne-am intoarce la o stare primitivă în care instinctul de turmă ar putea fi extrem de uşor de manipulat.
Hipercomunicarea în acest moment înseamnă ceva cu totul diferit: cercetătorii spun că dacă oamenii (care dispun de o conştiinţă individuală) îşi vor regăsi accesul la conştiinţa de grup, vor avea atunci puteri de creaţie supraumane cu care vor putea să modeleze întreaga viaţă de pe planetă. Cert este că umanitatea se îndreaptă evident spre o astfel de conştiinţă de grup superioară. Se estimează că 50 % din copiii care se nasc acum vor avea mari probleme la şcoală. Ei sunt cunoscuţi sub numele de „copii indigo” datorită aurei lor de această culoare care indică o înaltă conştiinţă şi o puritate exemplară.
În acelaşi timp, se nasc din ce în ce mai mulţi copii cu puteri de clarviziune (conform cărţii „Copii indigo din China” de Paul Dong). Aceşti copii ne învaţă pe noi, adulţii, ce înseamnă conştiinţa de grup superioară, prin exemplul personal. De exemplu, clima nu poate fi influenţată de un singur om, de regulă. Însă poate fi influenţată de o conştiinţă de grup – nimic nou pentru unele triburi care aduc ploaia prin dansurile lor. Vremea este puternic influenţată de frecvenţele proprii de rezonanţă ale Pământului, aşa-numitele frecvenţe Schumann. Dar acestea sunt exact aceleaşi frecvenţe care sunt produse în creierul nostru, iar atunci când mai mulţi oameni acţionează în sincronicitate, la unison, se formează un efect similar luminii laser – acela de manifestare „în aceeaşi fază”. Astfel se explică în termeni ştiinţifici cum se poate influenţa vremea!
Cercetătorii conştiinţei de grup au formulat teoria „Civilizatiei de tip I”. O umanitate care a trecut la stadiul conştiinţei de grup superioare nu ar avea nici probleme de mediu, şi nici lipsă de energie. Pentru că ar avea un control natural şi firesc asupra tuturor energiilor şi proceselor de pe întreaga planetă. Aceasta include şi un control asupra eventualelor catastrofe! Iar o Civilizaţie de tipul II ar putea avea control asupra energiilor din întreaga lor galaxie.
Conştiinţa de grup superioară creează ordine
Şi acum, o adevărată „bombă”: atunci când un număr foarte mare de oameni se concentrează asupra unui acelaşi scop (de exemplu un meci de fotbal, sărbătoarea Crăciunului sau alte evenimente similare ca anvergură), s-a demonstrat experimental că generatoarele de numere aleatoare încep să ofere numere ordonate, în loc de numere aleatoare. Cu alte cuvinte, o conştiinţă de grup superioară (ordonată) creează ordine în întreg mediul!
Experimente din mediul universitar au demonstrat că lumea fizică şi lumea mentală sunt conectate şi interdependente! Pentru mai multe detalii asupra rezultatelor proiectului, vizitaţihttp://noosphere.princeton.edu/fristwall2.html
ADN-ul este acum privit şi ca un superconductor organic ce funcţionează la temperatura normală a corpului, spre deosebire de superconductoarele artificiale care necesită temperaturi foarte joase, între -200 şi -400 grade Celsius. Toate superconductoarele sunt capabile să stocheze lumină, şi deci, informaţie. Şi în acest mod se poate explica cum de ADN-ul poate stoca şi transmite informaţie atât de bine.
În ceea ce priveşte aşa-numitele „găuri de vierme” (wormhole), acestea sunt, în mod normal, foarte instabile şi dispar în numai o fracţiune de secundă. În anumite condiţii, astfel de „găuri de vierme” se pot organiza de la sine formând zone de vid în care, de exemplu, gravitatea se poate transforma în electricitate. Astfel de zone de vid sunt ca nişte mingi radiante de gaz ionizat care dispun de o energie imensă.
Puterea conştiinţei
Există anumite zone din Rusia unde astfel de mingi radiante apar foarte des. Ruşii au început programe masive de cercetare care au condus la câteva concluzii uimitoare. Foarte mulţi oameni cunosc aceste zone de vid sub forma unor mingi strălucitoare care apar pe cer. Privesc atent la ele şi se întreabă ce ar putea fi. Odată am gândit : „Salut! Dacă sunteţi OZN-uri, zburaţi în triunghi”. Şi, dintr-o dată, sferele au format un triunghi. Cu altă ocazie, le-am spus ca să accelereze de la zero la viteză infinită, şi aşa au făcut.
Evident, am crezut că sunt OZN-uri. Prietenoase, din moment ce au făcut ce le-am rugat eu, ca să-mi facă pe plac. Acum, ruşii au găsit în acele zone unde apar sferele luminoase, că aceste mingi pot fi ghidate prin gând. Pentru că s-au detectat frecvenţe foarte joase în jurul acestor sfere, frecvenţe similare cu cele produse de creierul nostru. Din cauza acestei similitudini, sferele reacţioneaza la gândurile noastre!
Trebuie să vă avertizez că nu este o idee prea bună să sari pe una dintre aceste mingi care este aşezată pe sol. Pentru că energia pe care o deţine este aşa de mare încât ar putea să ne provoace mutaţii genetice… Sau ar putea să nu. Pentru că, spre exemplu, se ştie că mulţi învăţători spirituali produc astfel de sfere vizibile de energie atunci când se află în stări adânci de meditaţie, declanşând astfel stări plăcute şi înălţătoare spiritual.
Este deja celebru cazului unui învăţător spiritual care medita pe scaunul lui, iar când cineva a vrut să-l fotografieze, în poză nu se vedea decât un nor alb-strălucitor, ca o ceaţă. Pur şi simplu, acest fel de fenomene trebuie să fie în legătură cu gravitaţia şi anti-gravitaţia, cu acele „găuri de vierme” care sunt stabilizate prin gând, şi cu hipercomunicaţia, adică o legătură cu energii din afara structurii noastre spaţio-temporale obişnuite. Generaţiile anterioare, care au avut astfel de experienţe de contact prin hipercomunicare şi sfere luminoase, le numeau experienţe cu îngeri. Deşi multe din aceste interacţiuni se crede că au fost doar transferuri de energie spirituală dinspre acele sfere înspre om, asta nu înseamnă că nu există îngeri!
Ştiinţa oficială cunoaşte deja zone de pe această planetă cu anomalie gravitaţională (care contribuie la formarea unor astfel de sfere luminoase de vid). Până acum devierea gravitaţionala era de sub 1 % din valoarea totală a câmpului. Recent, s-au descoperit alte zone care au o anomalie gravitaţionala de 3 – 4 %. Unul din aceste locuri este Rocca di Papa, la sud de Roma (pentru localizarea exactă, consultati cartea „Vernetzte Intelligenz”). Acolo, diverse obiecte de felurite forme, de la sfere până la autobuze (da, nu e greşeală tipografică), se înalţă spre cer.(articol de Bona Fides sursa Templul secretelor)

sursa- https://detoatepentrutotisimaimult.wordpress.com/2016/04/03/influenta-cuvintelor-asupra-adn-ului/

2016-05-13T11:00:00.001+03:00

MIHAI EMINESCU DOCUMENTE ŞI… ENIGMELE LOR

MIHAI EMINESCU DOCUMENTE ŞI… ENIGMELE LOR

ILIE TORSAN

În cartea „Mihai Eminescu. Sub imperiul numărului şapte”, Editura Universitară, Bucureşti, 2011, am analizat, statistic şi criptologic, un număr de documente referitoare la Eminescu.
Analiza ulterioară a acestui subiect şi noile date obţinute, m-au determinat să revin asupra temei, completând-o cu noi precizări care ni se par interesante.
În primul rând subliniem faptul că, demersul nostru concretizat în publicarea unor broşuri în care am analizat, din punct de vedere statistic şi criptologic, parţial, operele lui Eminescu, Coşbuc, Alecsandri şi Arghezi, a pornit de la următoarele adevăruri:
Se constată că se citeşte tot mai puţin, mai ales de către tineri, unele manuale şcolare, conţin date din ce în ce mai sumare privind viaţa şi opera marilor personalităţi ştiinţifice şi culturale româneşti.
În al doilea rând, într-o perioadă de permanentă tranziţie, de recesiune şi criză, România are nevoie, în tot mai mare măsură de oameni bine pregătiţi, cu solide cunoştinţe de specialitate şi de cultură generală. Progresele materiale depind în mod esenţial de productivitatea ştiinţifică, cât şi de întreaga sferă a culturii umane.
Iată cu câtă claritate erau văzute aceste adevăruri, într-o perioadă de cumpănă în progresul României – perioada de după încheierea războiului pentru independenţă.
Într-un articol dedicat proclamării independenţei absolute a României de către Corpurile legiuitoare, apărut în numărul 7 al Revistei ştiinţifice, din 15 mai 1877, se subliniază următoarele:„Astăzi că ţara s-a rostit, nu avem a ne teme de nimeni, afară de noi înşine, a noastră va fi răspunderea dacă nu vom lucra potrivit cu cerinţele situaţiei ce ne-am creat … Datoria şi interesele noastre vitale ne impun a dovedi lumii civilizate, care ne-a îmbrăţişat cu atâta căldură, că sântem vrednici de simpatiile sale, că pământul României este mănos nu numai pentru agricultură, dar pentru tot ce se numeşte cultura unui popor.”

Actualitatea celor de mai sus este evidentă.
Alături de descifrarea unor documente cu referire la Eminescu, din analiza unora dintre poeziile sale, vom evidenţia şi o serie de „întâmplări” sau „coincidenţe” interesante.
Adresându-ne cu prioritate tineretului, am folosit şi această metodă atractivă, incitantă, răspunzând curiozităţii fireşti a cititorului tânăr.
Referitor la aceste „coincidenţe” sunt necesare următoarele precizări:
Coincidenţele numerice sânt fapte obişnuite.
Dacă se studiază suficient de multe fenomene independente şi se caută corelaţii între ele, cu siguranţă că se vor găsi câteva asemenea legături. Dacă punem în valoare numai coincidenţele şi ignorăm efortul enorm şi încercările fără succes care le-au precedat, putem crede că s-a făcut o descoperire importantă. Dar de fapt este vorba despre ceea ce statisticienii denumesc „falsitatea enumerării circumstanţelor favorabile”. Este nevoie însă de multă îndemânare, răbdare şi spirit de observaţie pentru a găsi cât mai multe coincidenţe.Dar, îndemânarea, răbdarea, perseverenţa şi spiritul de observaţie, sunt calităţi utile în orice domeniu de activitate, este şi acesta unul dintre motivele pentru care le-am introdus în demersul nostru. Câştigul este şi mai mare atunci când obiectul de cercetare este poezia eminesciană.

* * *

În principal lucrarea se referă la „descifrarea” următoarelor documente cu referire la Eminescu:
„Celebra” epigramă a lui Macedonski, din 1883. Plecarea poetului, la tratament, la Viena în 1883.
Ediţia Princeps a poeziilor lui Eminescu, editată de Maiorescu în 1883,
Interogatoriul care i-a fost luat poetului în 1889.
În acest scop vom apela la metodele criptografice, mai concret la următorul cifru de substituţie simplă, cel mai simplu sistem criptografic.
Considerăm alfabetul normal ordonat şi rangurile literelor în această ordonare, adică:

A B C … P Q R … Y Z 1 2 3 … 16 17 18 … 25 26

Pentru cifrarea unui text, literele acestuia se înlocuiesc cu rangurile lor din alfabet şi acestora li se adună numerele corespunzătoare dintr-o „cheie de cifrare”. Dacă rezultatul adunării unei perechi de numere este un număr mai mare ca 26, din numărul respectiv se scade 26 şi se reţine diferenţa.Dacă rezultatul adunării este un număr negativ, la acesta se adună 26 şi se reţine rezultatul.Numerele astfel obţinute se înlocuiesc cu literele din alfabet care au aceste numere drept ranguri din alfabet, obţinând rezultatul cifrării deci criptograma.Următorul exemplu clarifică problema.

Să considerăm mesajul, VIS FRUMOS pe care-l cifrăm cu cheia, K = (-3, 8, 1, -10, 0, 0, 3, 8, 9).
Schematic cele de mai sus se scriu astfel:

V I S F R U M O S 22 9 19 6 18 21 13 15 19 -3 8 1 -10 0 0 3 8 9 19 17 20 -4 18 21 16 23 28

dar -4 + 26 = 22 şi 28 – 26 = 2, deci rezultatul cifrării devine:

19 17 20 22 18 21 16 23 2 S Q T V R U P W B

Descifrarea este operaţia inversă, deci din literele criptogramei se scad numerele care formează cheia.
În cele ce urmează schema de mai sus o vom scrie simplificat, scriind numai literele care urmează a fi descifrate, cheia de descifrare şi rezultatul descifrării.
Pentru documentele mai sus enumerate, acest sistem criptografic are următoarea particularitate în structura cheilor de descifrare:
numerele din chei cu care se descifrează consoanele sunt: (0, -7, 7, 28, -28);
numerele din chei cu care se descifrează vocalele sunt: (0, -14, 14, -4, 4).

Se observă că, dacă se elimină 0 (zero), cele două mulţimi sunt disjuncte, fapt care contribuie la eliminarea erorilor în procesul de descifrare. Mai mult, în afară de 4, numerele din aceste chei sunt multiplii numărului 7.
„Prezenţa” numărului 7 în toate aceste analize este dificil de explicat, dar sunt curioase următoarele coincidenţe legate de acest număr:
Mihai Eminescu propune în SĂRMANUL DIONIS, publicat în 1872, o măsurare având la bază numărul 7: „Dar vei fi băgat de seamă o împrejurare: cartea mea citind-o în şir, rămâne neînţeleasă… dar oriunde-i începe răsfoind tot la a şaptea filă, o limpezime dumnezeiască e în fiecare şir.”
ŞAPTE îşi are originea în limba sanscrită (vezi preocupările lui Eminescu în acest domeniu); în această limbă i se spunea SAPTA.
Antichitatea greacă preamărea şapte înţelepţi, printre care era şi Thales.
Preoţii Babilonului se închinau la şapte zei, corespunzând celor şapte aştrii: Soare, Lună, Marte, Mercur, Venus, Jupiter şi Saturn.
În numerologie, şapte este numărul totalităţii cosmice: 3 (CER) + 4 (Pământ) = 7
Septenarul reprezintă totalitatea vieţii morale, însumând cele trei virtuţi teologale: credinţa, nădejdea şi dragostea şi cele patru virtuţi cardinale: prudenţa, cumpătarea, dreptatea şi puterea.
Câteva exemple ale paradigmei septimale; săptămâna are 7 zile, distingem o gamă cu şapte sunete de bază, percepem şapte culori ale spectrului, şapte sunt minunile lumii antice, copacul cosmic al şamanismului are şapte ramuri, există şapte embleme ale lui Budha, câte şapte animale curate din fiecare soi vor fi scăpate de la Potop etc.în masonerie, în simbolistica modernă, 777 este semnul victoriei împotriva antihistrului.

Câteva exemple de prezenţă a numărului 7, în date strict legate de marele poet şi ziarist:
S-a născut sub zodia numărului 7. Suma cifrelor din anul 1850 este egală cu 14 = 7 x 2.
Numărul literelor din primul nume purtat, MIHAI EMINOVICI este 17 = 7 x 2.
Suma rangurilor din alfabet al consoanelor din numele Eminescu este, 13 + 14 + 19 + 3 = 49 = 7 x 7.
Suma rangurilor din alfabet al literelor din cuvântul POET este egală cu 56 = 7 x 8.
A avut preocupări serioase privind LIMBA SANSCRITĂ, expresie care are 14 = 7 x 2 litere. Suma rangurilor din alfabet al vocalelor din expresie este 21 = 7 x 3.
S-a afirmat ca ziarist la TIMPUL, suma rangurilor din alfabet al literelor din acest cuvânt este egală cu 91 = 7 x 13.
Titlul strălucitei nuvele fantastice, SĂRMANUL DIONIS conţine 14 = 7 x 2 litere.
A făcut studii de filozofie la VIENA şi la BERLIN, suma rangurilor din alfabet al literelor din aceste denumiri este egală cu 98 = 7 x 7 x 2.
A avut strânse legături cu JUNIMEA, denumire care are 7 litere.

Este legendară legătura sa cu VERONICA MICLE, suma cifrelor rangurilor din alfabet al acestor litere este egală cu 70 = 7 x 10.
A fost membru activ în SOCIETATEA CARPAŢII, pentru aceste două cuvinte, suma rangurilor din alfabet ale literelor lor sunt: 98 = 7 x 14 respectiv 77 = 7 x 11.

În finalul demersului nostru, am cercetat câteva poezii eminesciene pentru a evidenţia prezenţa, în textul lor, a numărului şapte, sub o anumită formă.
Astfel, în aceste texte, au fost căutate structuri din litere de forma: (a) B (b) … X (x), în care, A, B, …, X sunt litere sau n-grame, din text, iar, a, b, …, x sunt numere care arată câte litere din text separă literele consecutive din secvenţă, adică, A, B, …, X, secvenţă care se descifrează cu sistemul criptografic descris la început, pentru a obţine cuvinte sau expresii inteligibile.
În general vom căuta structuri de tipul celor de mai sus, în care, a = b = … = x = 7, sau pentru care numerele, a, b, …, x formează o secvenţă fibonaciană.
Referitor la acest tip de secvenţe facem următoarele precizări:
Şirurile numerice de tip Fibonacci, după numele matematicianului Leonardo Pisano Fibonacci (1175 – 1240), sunt şiruri definite prin recurenţă, pornind de la două numere, „a” şi „b”, astfel:

a, b, (a + b), (a + 2b), (2a + 3b), …

în care fiecare termen, începând cu al treilea, este egal cu suma celor doi termeni precedenţi.

Dacă a = b = 1 se obţine şirul clasic al lui Fibonacci, adică: 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, 89, …

Important de reţinut este faptul că, limita acestui şir este celebrul „număr de aur”, având expresia:

(1 + √5) / 2 şi valoarea aproximativă, 1,618 …

Orice secvenţă formată din cel puţin trei termeni consecutivi dintr-un astfel de şir, se numeşte „secvenţă fibonaciană”.
De-a lungul istoriei, mulţi oameni de ştiinţă, matematicieni, fizicieni, biologi etc. s-au preocupat de aceste şiruri, găsindu-le numeroase aplicaţii, descoperind în acelaşi timp prezenţa lor numeroasă în natură.
Astfel, multe plante au aranjamentul frunzelor dispus după o secvenţă fibonaciană în jurul tulpinii. Anumite conuri de pin respectă o dispunere dată de numerele lui Fibonacci, iar secvenţa fibonaciană, 34, 55, 89, se întâlneşte în aşezarea seminţelor de floarea soarelui.
Numărul petalelor florilor este, cel mai frecvent, un număr aparţinând şirului lui Fibonacci; irisul şi crinul au câte 3 petale, trandafirul sălbatic, viorelele, lalelele au 5 petale, margaretele pot avea, cel mai frecvent 34 sau 21 de petale.
Exemple se întâlnesc şi în structura corpului uman.
Mâna are 5 degete, fiecare deget are 3 falange separate prin 2 încheieturi, aceste numere formează secvenţa fibonaciană, 2, 3, 5. În medie, dimensiunile falangelor sunt de 2 cm, 3 cm, 5 cm, în continuarea lor este un os al palmei care are în medie 8 cm, apare astfel secvenţa fibonaciană, 2, 3, 5, 8.

Deoarece demersul nostru se referă la Eminescu şi poeziile sale, vom puncta câteva exemple şi din acest spaţiu.
Numele poetului MIHAI EMINESCU, conţine 13 litere, primul cuvânt conţine 5 litere, iar al doilea 8 litere.
Suma rangurilor din alfabet al literelor din cuvântul, EMINESCU este egală cu 89, care este al 11-lea termen din şirul lui Fibonacci.
În poezia „Mănuşa (după Fr. Schiller)” relatarea intrării în arenă a combatanţilor are o structură fibonaciană. În al şaselea vers apare un LEU, în al 11-lea vers apare un TIGRU, iar în al 21-lea vers apar DOI LEOPARZI, numere care formează secvenţa fibonaciană, 1, 1, 2.
În basmul „CĂLIN NEBUNUL”, apar numere din şirul lui Fibonacci, dar şi secvenţe fibonaciene. Astfel apar 3 fete, 3 feciori şi 3 zmei.
Cantităţile de produse consumate de zmei sunt:

4 cuptoare de pâine, 4 boi, 8 – ” – 8 – ” –
12 – ” – 12 – ” –

4 antaluri de vin 8 – ” -12 – ” –

Pe coloane apare de trei ori secvenţa fibonaciană, 4, 8, 12.
Iată un exemplu de aplicare a şirului lui Fibonacci într-o poezie eminesciană.
Considerăm şirul format din cele 64 de litere ale primei strofe ale poeziei „SOMNOROASE PĂSĂRELE”, din care reţinem literele care au drept numere de ordine, termenii următoarei secvenţe fibonaciene, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55. Obţinem următoarele 9 litere la care le ataşăm rangurile pe care le au în alfabet:

S O M O A S L U N 19 15 13 15 1 19 12 21 14

Suma rangurilor din alfabet ale literelor de mai sus este egală cu 129, cât este suma rangurilor din alfabet din numele MIHAI EMINESCU, această sumă nu se schimbă dacă cel mai mic număr, respectiv 1, se scade din el dar în acelaşi timp îl adunăm la următorul număr ca ordin de mărime, respectiv numărul 12.
După această operaţie secvenţa numerică devine:

19 15 13 15 0 19 13 21 14

Din primele patru numere reţinem cifrele unităţilor, iar ultimele patru numere le copiem neschimbate. Înlocuim apoi cele opt numere cu literele din alfabet care au aceste numere drept ranguri în alfabet. Deci:

9 5 3 5 19 13 21 14 I E C E S M U N

Secvenţa finală, prin anagramare, conduce la numele EMINESCU.

* * *

În legătură cu rezultatele care vor fi prezentate, noi considerăm că acelea referitoare la documentele amintite, nu pot fi contestate, sau acest lucru s-ar putea face dar cu dificultate.
În privinţa rezultatelor obţinute din analiza unora dintre poezii, există următoarele posibilităţi:

rezultatele pot fi o consecinţă a structurii statistice proprii a limbii române, a unei succesiuni specifice a consoanelor şi vocalelor.

ele se pot datora întâmplării, fiind simple coincidenţe. unele dintre ele ar putea fi rezultatul unor acţiuni voluntare ale autorului, ştiut fiind faptul că, Eminescu a practicat acrostihul, dar unul mai estompat.
Dacă admitem că toate rezultatele obţinute din analiza poeziilor sunt simple coincidenţe, atunci este bine ca aşa să le privim, înţelegându-le şi practicându-le ca pe adevărate jocuri rebusiste, fiecare coincidenţă găsită îşi are farmecul şi frumuseţea ei, mai ales graţie efortului intelectual depus pentru a o afla.
Încercările de a găsi diferite interpretări ale acestor coincidenţe, ne îndepărtează de realitate.
Dar astfel de încercări au existat şi mai există; sunt oameni care şi-au făcut un mod de viaţă din acestea.
De exemplu, Carl Sagan în cartea sa „Creierul lui Broca”, Ed. Politică, 1988, consacră un capitol matematicianului american, Norman Bloom care afirmă că pe baza a numeroase coincidenţe pe care le-a găsit a demonstrat matematic existenţa lui Dumnezeu.
În legătură cu o astfel de „demonstraţie”, dar de dată mai veche, Sagan aminteşte următorul episod:
La invitaţia împărătesei, enciclopedistul francez Diderot a făcut o vizită curţii imperiale ruseşti.
El le-a furnizat tinerilor de la curte un exemplu concret de ateism. Drept urmare unii sfetnici ai suveranei i-au sugerat că ar fi de dorit ca expunerile de doctrină ale lui Diderot să fie controlate. Cum suverana nu a fost de acord să acţioneze în mod direct, s-a pus la cale următorul complot. Diderot a fost informat că un matematician deţinea o demonstraţie algebrică a existenţei lui Dumnezeu şi că, dacă dorea, era gata să i-o prezinte în faţa întregii curţi. Diderot a acceptat, dar numele matematicianului nu i s-a comunicat, fiind vorba de celebrul Euler.

Acesta s-a apropiat de Diderot şi pe un ton grav, pătruns de convingere, i-a spus: „Domnule,(a + bn) / n = x ,deci Dumnezeu există: replicaţi!”

Diderot, pentru care algebra sau chineza sunau la fel, a fost pus în încurcătură, cerând să se întoarcă în Franţa.
În cele ce urmează vom apela la sistemul criptografic descris la început şi la cheile de descifrare precizate.

* * *

Deoarece în demersul nostru am apelat şi la aparatul matematic (criptologia este o disciplină matematică), amintim în acest context, consideraţiile poetului german NOVALIS, despre acest subiect, cunoscută fiind legătura dintre cei doi mari poeţi şi filozofi, Eminescu şi Novalis.
În IMNUL CĂTRE MATEMATICĂ, seria reflecţiilor sale pe această temă, Novalis scrie „Matematica este ştiinţă pură, deoarece cuprinde cunoştinţe făcute, produse ale autoactivităţii spiritului, pentru că genializează metodic. Ea este şi artă pentru că a fixat în reguli procedee geniale, pentru că te învaţă să fii geniu, pentru că înlocuieşte natura prin raţiune”

Şi în continuare construieşte următoarea gradaţie: „Viaţa zeilor este matematică”
„Toţi solii cereşti trebuie să fie matematicieni” „Matematica pură e religie”
„Matematicienii sunt singurii fericiţi. Matematicianul ştie tot. Iar dacă n-ar şti i-ar sta în putinţă să ştie.”

EPIGRAMA LUI MACEDONSKI

Un X … pretins poet – acum
S-a dus pe cel mai jalnic drum … L-aş plânge dacă-n balamuc Destinul său n-ar fi mai bun Căci până ieri a fost năuc
Şi nu e azi decât nebun

publicată în numărul pe luna august a anului 1883 al revistei LITERATORUL, după declararea publică a „gravei boli” care l-a atins „subit” pe Eminescu, fără ca boala să fi fost explicit denumită.
Pentru exemplificare prezentăm anunţul din ziarul ROMÂNUL:
„Aflăm cu sinceră părere de rău că d. Mihail Eminescu, redactore la ziarul TIMPUL, tânăr plin de talent c-un deosebit geniu poetic, a căzut grav bolnav. Sperăm că boala sa nu va fi decât trecătoare şi că în curând vom putea anunţa deplina sa însănătoşire.” (vezi, N. Georgescu „A doua viaţă a lui Eminescu”, Europa Nova, 1994, pag. 9).
După cum se observă, autorul epigramei traduce în versuri „boala gravă” prin nebunie, contribuind în acest fel la suplimentarea dosarului privind îndepărtarea lui Eminescu din presă, începând cu 28 iunie 1883, moment despre care Th. Codreanu afirmă că: „… este o cheie hermeneutică pentru istoria românească modernă şi ea marchează înlăturarea lui Eminescu de la făurirea destinului românesc”.

Să reţinem că Macedonski nu a recunoscut faptul că el este autorului epigramei şi nici faptul că ea îl viza pe Eminescu. Se pare că „epitetul” de „nebun” folosit la adresa lui Eminescu, a apărut înainte de data publicării acestei epigrame. În lucrarea „Eminescu şi meandrele Diplomaţiei” din Studii Eminescologice, nr. 9, 2007, Dan Toma Dulciu, referindu-se la relaţia lui Eminescu cu diplomatul american Eugene Schuyler,redă următoarele extrase din jurnalul lui Mite Kremnitz:
„Mi-aduc aminte că diplomaţii care erau de faţă la un dineu îl plăceau foarte mult (pe Eminescu, n. n) şi finul american Mr. Schuyler observase numaidecât cu ce cap spiritual avea a face.”
Acelaşi jurnal aminteşte că, în ziua de 23 iunie 1883, Eminescu a avut o lungă convorbire cu acesta, acasă la Maiorescu:
„Prea cald! Astăzi la 6 ½ la cină la mine ministrul american E. Schuyler, Beldimano, Gane, Jacques [Negruzzi] şi doamna, al – de Kremnitz, Annette, Eminescu. Rămas cu toţii în cea mai plăcută atmosferă până la 11 ½”.
În discuţia avută cu Schuyler, Eminescu îi spune acestuia că ar dori să înveţe limba albaneză. Expresia aceasta, scoasă cu abilitate din context, este menţionată de Maiorescu, în însemnările sale drept o dovadă a „nebuniei” incipiente a ziaristului.

Dar, aşa cum subliniază Dan Toma Dulciu „Dacă Eminescu ar fi dat semne de alienare, atmosfera nu putea fi caracterizată ca fiind „cea mai plăcută!”
Să revenim la analiza Epigramei.

Epigrama conţine 122 de litere, numărând şi litera „X” din primul vers. Dintre acestea, 61 de litere se găsesc în primele trei versuri, iar 61 de litere se găsesc în ultimele trei versuri, deci este vorba de o distribuţie simetrică a literelor.
Dacă notăm cu V (1) respectiv cu V (2), numărul vocalelor din primele trei versuri, respectiv cu C (1) şi C (2) numărul consoanelor din cele două părţi, avem relaţiile:

V (1) + 7 = C (2) V (2) + 7 = C (1)

în care apare „misteriosul” număr 7 pe care-l vom întâlni mereu.
Frecvenţele literelor de Epigramă au valorile:

litere frecvenţe

L, S 4,87

N A 10, 56 9,75

Ă, D, M, P, T R 4,06 3,25

I, U E 8,94 8,13

B, Î F, O, Ş 2,43 1,62

C 7,31

G, J, X, Z 0,81

Dacă vom compara rezultatul de mai sus, cu frecvenţele medii ale literelor din limba română, se constată în acest caz unele abateri semnificative, cum ar fi, frecvenţa mare a literei, N şi situarea ei pe primul loc, sau frecvenţe mici ale literelor, R, T, O şi situarea lor pe un rang mic.

Constatările de mai sus ne conduc la ipoteza că, textul Epigramei este „prelucrat” în sensul că el conţine şi o anumită informaţie confidenţială „disimulată”.
O observaţie interesantă rezultată din frecvenţele de mai sus:
Considerăm secvenţa formată din primele opt litere, din distribuţia frecvenţelor şi o descifrăm cu sistemul şi cheile de descifrare reţinute. Obţinem:

N A I U E C L S 0 -14 0 0 0 0 -7 0 N M I U E C E S

secvenţa finală este o anagramă a numelui EMINESCU. Considerăm ultimele opt litere din al treilea vers pe care le descifrăm tot cu o cheie cu structura particulară precizată şi rezultă:

N B A L A M U C 0 7 4 7 4 0 0 0 N I E S E M U C

secvenţa finală este o anagramă a numelui EMINESCU.
Este curioasă asocierea de mai sus între cuvintele, BALAMUC şi EMINESCU.
Dacă, considerăm litera X, din primul vers, drept cuvânt, şi numărăm cratimele ca un cuvânt fiecare, avem structura:

UN (15) DESTINUL SĂU (15) NEBUN

unde, 15 reprezintă numărul de cuvinte din text care separă cuvintele din structură.
Rezultă deci mesajul:

DESTINUL SĂU, UN NEBUN

O altă constatare interesantă:
Numai primele două versuri conţin literele necesare pentru scrierea numelui poetului.
Astfel, pentru primul vers avem:

litere E M I N E S C U frecvenţe 2 1 1 2 – 1 1 2

deci sunt 8 variante în care se poate scrie numele poetului. Pentru al doilea vers avem:

litere E M I N E S C U frecvenţe 2 2 2 1 – 2 2 2

deci, în acest caz avem 64 variante.
Dacă în primul vers „x” se substituie cu ICS, şi în acest caz apar 64 variante.
Interesant de reţinut că numărul 64 apare în mod explicit, după cum vom vedea, în INTEROGATORIU.

Dacă din primul şi ultimul vers reţinem primul şi ultimul lor cuvânt, obţinem structura:

UN ACUM ŞI NEBUN
care, citită începând cu diagonala secundară, ne conduce la mesajul:

ŞI ACUM, UN NEBUN

care este în concordanţă cu conţinutul bileţelului pe care i l-a trimis d-na Szöke, soţia lui Slavici, lui Maiorescu la 28 iunie 1883: „Domnul Eminescu a înnebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el, că e foarte rău”, dar şi cu gestul lui Grigore Ventura care l-a adus pe poet la baia Mitraşewschi, unde l-a abandonat şi a anunţat poliţia că are de ridicat un nebun.

Din analiza întreprinsă rezultă că textul epigramei este „tributar” şi numărului şapte.
Dacă numărăm şi litera X din primul vers, atunci tot a şaptea literă a epigramei este o consoană.
Deoarece această caracteristică nu este un indicator statistic al limbii române, ea poate rezulta ca urmare a acţiunii autorului de a disimula în textul epigramei o informaţie confidenţială.
Scriem textul epigramei, începând cu primul vers pe coloane a câte şapte litere fiecare şi din tabelul astfel format reţinem opt perechi de litere din primele două linii, împărţite în două blocuri a câte patru perechi, pe care le numerotăm.
Se obţine:

1 2 3 4 1 2 3 4 U I A U M I A E N N C S A C S D

în care se observă poziţia simetrică a literei A, pe care o eliminăm.
Citim literele primului tabel, pe coloane, de jos în sus, parcurgând coloanele în ordinea (1 4 2 3) şi obţinem expresia, NUS UNIC.
Aplicând aceeaşi regulă, din al doilea tabel obţinem expresia, AM DECIS.
Deci, din cele două blocuri a rezultat mesajul:

NU-S UNIC, AM DECIS

cu sensul – după părerea noastră – „NU-S SINGURUL CARE AM DECIS”.

Aceasta ar însemna o recunoaştere din partea autorului textului, că în adoptarea unei atitudini, a unei măsuri, nu a fost singur, măsura fiind rodul acţiunii unui grup. Acest mesaj ar confirma faptul că îndepărtarea din presă a lui Eminescu, la 28 iunie 1883, este rezultatul acţiunii unui grup de persoane.
În legătură cu această modalitate de a disimula o informaţie – conform convenţiei dintre corespondenţi – s-ar putea obiecta că este dificilă de realizat. Următorul exemplu arată contrariul.
Considerăm următorul text:

E MULTĂ VINA LOR. RESTUL E SCUZABIL.

Se observă că tot a şaptea literă este o consoană. Scriem textul pe coloane, fiecare a câte şapte litere. Deci:

E I E C M N S U U A T Z L L U A T O L B A R E I V R S L
Citind primele două linii, alternativ „Jos – sus” se obţine numele, EMINESCU.
Să considerăm şirul de litere din primul şi al doilea vers al Epigramei, în care înlocuim litera X prin ICS, adică:

U N I C S P O E T P R E T I N S A C U M S A D U S P E C E L M A I J A L N I C D R U M.

Numerotăm primele 13 litere (până la litera T) şi reţinem literele ale căror numere de ordine formează secvenţa fibonaciană, 1, 2, 3, 5, 8, 13 rezultând secvenţa, U N I S E T, din care rezultă expresia „NU ŞTIE”.

Numerotăm textul care urmează, deci începând cu a 14 = 7 x 2 literă (apare din nou numărul 7) şi reţinem literele ale căror numere de ordine formează secvenţa fibonaciană, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34 obţinând secvenţa: I N S C S A L M.
Descifrăm această secvenţă cu sistemul definit şi folosind o cheie de descifrare având drept numere multiplii lui 7, plus numărul 4 pentru vocale, deci:

I N S C S A L M 0 0 28 0 0 4 -7 0 I N U C S E E M

rezultând o anagramă a numelui, EMINESCU. Deci, din cele două versuri a rezultat expresia:

EMINESCU NU STIE

cu referire probabilă la acţiunile întreprinse împotriva sa.
Din cuvintele de început ale versurilor excludem cratima, după care din primele cinci versuri extragem literele după următoarea schemă:

(12) (23) (12) (12) (23)

simetrică în raport cu (12) median.
Secvenţa care rezultă o descifrăm cu sistemul propus:

U N A D L A D E A C 14 0 14 0 7 0 7 0 -14 0 I N O D S A K E M C

secvenţa finală, un acrostih mai estompat, conduce la numele MACEDONSKI.

Din expresia obţinută anterior: SI ACUM UN NEBUN, reţinem primele opt litere distincte şi apoi descifrăm secvenţa obţinută cu cifrul adoptat. Obţinem:

S I A C U M N E 0 0 4 0 0 0 0 0 S I E C U M N E

deci o anagramă a numelui EMINESCU.
Acesta este deci numele „nebunului” la care face trimitere epigrama.
Dacă se are în vedere numărul de litere din epigramă, textul are o structură simetrică, primele trei versuri conţin 61 de litere şi tot atâtea litere conţin şi ultimele trei versuri.
Această simetrie o putem scrie astfel:

60 + C = D + 60

C fiind la finalul primelor trei versuri, iar D este prima literă a următoarelor trei versuri. Dacă permutăm C cu D relaţia de mai sus se păstrează, dar primul cuvânt din versul al patrulea devine, CESTINUL.
Descifrăm secvenţa de mai sus cu sistemul de cifrare adoptat şi obţinem:

C E S T I N U L
0 0 0 -7 0 0 0 -7 C E S M I N U E

deci o anagramă a numelui EMINESCU.
Să considerăm din nou epigrama şi să reţinem din fiecare vers primele două litere, cu observaţia că, în al doilea şi al treilea vers din al doilea „semn” este cratima, deci din aceste două versuri secvenţa: U

reţinem numai prima N S L D E C

lor literă. Obţinem A S I

Dacă litera „X” nu se numără, atunci primele trei versuri conţin 60 litere, iar următoarele 3 versuri conţin 61 litere.
Această observaţie ne sugerează secvenţa, 6061 cu care începem descifrarea secvenţei anterioare, deci:

U N S L D E C A S I -6 0 -6 -1 0 0 0 0 0 0 O N M K B E C A S I

rezultând o anagramă a numelui MACEDONSKI.
Din cele de mai sus rezultă că Macedonski este autorul acestui text, că Eminescu este cel vizat, iar sistemul criptografic adoptat şi-a dovedit aplicabilitatea.

Să trecem acum la următorul document: PLECAREA LA VIENA
La insistenţele Emiliei Humpel, Maiorescu s-a lăsat convins să organizeze trimiterea la Viena, pentru tratament, a lui Eminescu.
În cartea sa „Dubla sacrificare a lui Eminescu”, Editura Serafimus, Braşov, 1999, Theodor Codreanu, referindu-se la acest episod scrie următoarele:
„În gară, pe 20 octombrie / 1 noiembrie 1883, Maiorescu şi Livia sunt întâmpinaţi de poet cu o usturătoare „parolă” (masonică?):
„Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiraţie şi colo marea domnişoară.” La fluieratul locomotivei – scrie în continuare Th. Codreanu – Eminescu a mai strigat un cuvânt de „nebun”: ARGUS.

Comentând acest text, Th. Codreanu scrie următoarele: „Evident, posteritatea n-a putut interpreta mesajul decât tot sub aspectul nebuniei. Poate că aceste cuvinte aveau un înţeles şi Maiorescu le-a receptat din plin. Robert Mayer este numele unui mare fizician preţuit de Eminescu. Dar în acest caz este numit doctor. Mayer poate să fie, în acest caz MAIOR – escu însuşi care se erija în somnitate medicală (dr.) dar e, în acelaşi timp, şi numele baronului von Mayr (Mayer), care a pus la cale (împreună cu Maiorescu) „aruncarea peste bord” a poetului în „marele moment” al încheierii tratatului secret, printr-o „conspiraţie” (planul de arestare a lui Eminescu din ziua de 28 iunie 1883). Chiar dacă admitem că poetul nu era lucid atunci, el a vorbit în simbolurile subconştientului care sunt, în felul lor, mai precise decât un ambalaj verbal de circumstanţă. Iar dacă a fost lucid şi-a dat seama că orice acuzaţie directă adresată în public protectorului său ar fi fost interpretată ca isterie şi ingratitudine. Şi dacă Eminescu înţelesese jocul parolelor, cu atât mai eficientă putea fi adresându-se astfel lui Maiorescu.”

Şi în continuare, referindu-se la cuvântul „ARGUS”, Th. Codreanu scrie următoarele:
„Evident că vorbea în simboluri. Se ştie cine a fost Argusgigantul cu o sută de ochi însărcinat de Junona s-o supravegheze pe nimfa Io. Prin extensie figurată, Argus e un păzitor ager, un spion. Eminescu îl viza, de asemenea, pe Maiorescu, cel care veghea asupră-i cu o sută de ochi, ţinându-l prizonier. Dar şi baronul von Mayer pusese spioni pe urmele lui”.
Dar să revenim la analiza noastră.

Aşa cum vom proceda în cazul INTEROGATORIULUI, când din fiecare cuvânt analizat am eliminat câte o literă, şi în acest caz vom proceda la fel.
Din cuvintele care formează numele fizicianului eliminăm două litere, din primul cuvânt prima literă iar din al doilea ultima sa literă, secvenţa rezultată o descifrăm cu sistemul precizat şi obţinem:

O B E R T M A Y E 14 7 14 0 7 0 14 -4 0 C I S R A M O U E

secvenţa finală, prin anagramare, conduce la numele MAIORESCU.
Dar acest rezultat se poate obţine tot cu acelaşi sistem criptografic, dar folosind o cheie mai simplă.
De la sfârşitul primului cuvânt din numele fizicianului, eliminăm a doua literă, iar din al doilea cuvânt a treia literă, tot de la sfârşit, secvenţa obţinută, prin descifrare ne dă:

R O B E T M A E R 0 0 1 0 1 0 0 4 1 R D C E U M A I S
deci o anagramă a numelui MAIORESCU.
Din cuvântul MOMENT eliminăm prima literă şi după descifrare obţinem:

O M E N T 0 0 14 0 7 O M S N A

deci o anagramă a cuvântului MASON.
Din cele de mai sus rezultă că textul „parolei” de mai sus ar putea fi:

„Dr. MAIORESCU, MARELE MASON, O CONSPIRAŢIE ŞI COLO MAREA DOMNIŞOARĂ.”

deci lui Maiorescu i s-a adresat Eminescu care a înţeles jocul parolelor.

Al treilea document la care ne referim este „Ediţia dintâi” a lui Maiorescu.

În cartea sa „Moartea antumă a lui Eminescu”, Editura Cartier, 2002, N. Georgescu, analizând „Prefaţa la ediţia dintâi”, text scris de Titu Maiorescu, constată că „Cele patru paragrafe ale acestei prefeţe propun şi o simetrie cifrică interesantă privind numărul de cuvinte”, prezentând cele observate.
În finalul acestei analize, N. Georgescu scrie: „Aceste relaţii simetrice au ciudăţeniile lor, şi atestă încă o dată că actele şi mărturiile privind viaţa târzie a lui Eminescu (darea lui afară din presă, mai ales, declararea publică a bolii psihice etc.) sunt învăluite într-un mister fabricat.”
Curioasă coincidenţă, prefaţa are 4 paragrafe iar INTEROGATORIUL din 1889, are 4 întrebări.
În al treilea paragraf sunt citate de către Maiorescu opt poezii eminesciene, „cele mai vechi”. Aceste poezii şi ordinea lor în ediţie sunt următoarele:

15. Venere şi Madonă 23. Mortua est!
25. Egipetul 24. Noaptea
32. Înger de pază

39. Împărat şi proletar 7. Rugăciunea unui dac 29. Înger şi demon

Surprinde includerea în rândul „celor mai vechi” poezii a Rugăciunii unui dac, publicată în 1879.
Dacă „simetria cifrică” semnalată de N. Georgescu este întâmplătoare sau nu, este o problemă, cert este faptul că analiza detaliată a acestor poezii pune în evidenţă şi alte „întâmplări” interesante, care ar putea face parte din „misterul fabricat”, privind viaţa târzie a lui Eminescu.
Referitor la poezia „Rugăciunea unui dac”, prezentăm următoarele constatări:
Să considerăm textul format din literele titlului:

R U G Ă C I U N E A U N U I D A C

din care, începând cu prima literă, formăm structura: R (3) C (3) E (3) U (3) C
din care rezultă cuvântul CRUCE.
Prima strofă a poeziei are opt versuri, din care reţinem opt litere, care în aceste versuri au rangurile date de următoarea structură simetrică:

2 1 2 1 2 1 2 1

Secvenţa obţinută o descifrăm cu sistemul adoptat şi rezultă:

E N U C E E E A 14 0 0 0 0 4 0 -14 S N U C E I E M

deci o anagramă a numelui EMINESCU.
Sau probabil această poezie a fost inclusă în rândul celor de mai sus, datorită semnificaţiei ultimului vers al ei:

„Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă”

Din fiecare din cele opt titluri reţinem primele două litere, obţinând succesiunea:

VE MO EG NI IN IM RU IN

Din primele trei bigrame reţinem literele care, în bigrame ocupă rangurile, 2, 2, 1. Din următoarele două bigrame reţinem literele care ocupă rangurile, 2, 2, iar din ultimele trei bigrame reţinem literele care ocupă rangurile, 2, 2, 1. Simetria algoritmului de reţinere a literelor este evidentă.
Secvenţa obţinută, prin descifrare ne dă:

E O E M U I O N 0 4 0 0 0 0 14 0 E S E M U I C N

deci o anagramă a numelui EMINESCU.
Secvenţa formată din numerele de ordine ale poeziilor, ordonată crescător devine:

7, 15, 23, 24, 25, 29, 32, 39

Primul număr, adică 7 (din nou intră în scenă acest număr) îl scădem din al şaptelea număr din secvenţă, deci 32 -7 = 25.
Primele patru numere din noua secvenţă le adunăm cu cheia (-4, -10, -10, -10), iar la următoarele patru numere le adunăm cheia (-4, -20, -20, -20), numerele care rezultă le înlocuim cu literele care, în alfabet, au aceste numere drept ranguri şi obţinem:

7 15 23 24 25 29 25 39 -4 -10 -10 -10 -4 -20 -20 -20
3 5 13 14 21 9 5 19 C E M N U I E S

secvenţa finală este o anagramă a numelui EMINESCU.
În acelaşi timp, prin anagramare, textul format din cele opt bigrame conduce la mesajul:

„EMINOV – probabil de la EMINOVICI – GENIUL ROMÂN”

care reprezintă o meritată apreciere la adresa poetului. Un alt mesaj interesant rezultă în felul următor:
Să considerăm literele finale ale titlurilor acestor poezii, în afară de prima poezie. Obţinem secvenţa, T L A A R C N, din care, prin descifrare, cu o cheie având aceiaşi structură cu cheile folosite la interogatoriu, rezultă:

T L A A R C N
7 0 4 4 28 -28 -28 A L E E T A L

deci expresia ALE TALE.
Din al doilea cuvânt al titlului primei strofe, avem:

M A D O N A 0 0 0 0 0 4 M A D O N E

Secvenţa finală este o anagramă a cuvântului, DOAMNE. Deci, din cele două rezultate rezultă expresia:

ALE TALE DOAMNE

Din analiza ediţiei lui Maiorescu, prezentată de N. Georgescu şi la a cărei prefaţă ne-am referit, am reţinut şi următoarea apreciere:
„S-a remarcat că Titu Maiorescu a aranjat poeziile într-un anumit fel, nu în ordinea cronologică a apariţiei lor în reviste, nici în ordinea cronologică a creării lor de către Eminescu, nici strict tematic – ci după alte criterii”.
Şi în continuare:
„Dacă acest volum conţine o parolă … atunci parola se află aici, în succesiunea, DOINĂ – MAI AM UN SINGUR DOR – VARIANTĂ – ALTĂ VARIANTĂ – ALTĂ VARIANTĂ – EPIGONII – CĂLIN – STRIGOII”.

Să considerăm bigramele de început ale titlurilor, inclusiv din cele trei variante: „De-oi adormi”, „Nu voi mormânt bogat”, „Iar când voi fi pământ”. Din şirul de litere eliminăm literele P şi T, secvenţa rămasă, prin descifrare ne dă:

D O M A D E N U I A E C A S 0 -14 7 4 0 0 0 0 0 4 0 0 -14 0 D A T E D E N U I E E C M S

din care rezultă mesajul, DATE DE EMINESCU, probabil cu referire la aceste poezii.
Din titlurile celor opt poezii, deci şi din cele trei variante, reţinem literele după următoarea regulă; din primele două titluri primele lor două litere, iar din celelalte titluri reţinem prima lor literă. După descifrare secvenţa obţinută ne dă:

D O M A D N I E C S 7 0 0 0 0 0 0 0 0 0 K O M A D N I E C S

Secvenţa finală, prin anagramare, conduce la numele MACEDONSKI, probabil confirmând legătura dintre ei, în acţiunea de îndepărtare din presă a lui Eminescu.
Aceasta să fie parola? Greu de stabilit.
Să considerăm următoarele titluri: DOINĂ; MAI AM UN SINGUR DOR; EPIGONII; CĂLIN; STRIGOII, din care reţinem câte două litere după schema: 12, 12, 14, 14, 16, adică din primul şi al doilea titlu reţinem primele lor două litere, din al treilea şi al patrulea titlu, prima şi a patra literă etc.
Secvenţa rezultată, prin descifrare ne dă:

D O M A E G C I S O 0 0 0 0 0 7 0 0 0 -4 D O M A E N C I S K

secvenţa finală este o anagramă a numelui MACEDONSKI.
Este a doua modalitate de a obţine numele acestuia. Curioasă coincidenţă?
Considerăm titlurile: DOINA şi EPIGONII
Din primul titlu reţinem literele de pe locurile, 1, 3, 5.
Dar, 1 + 3 = 4; 1 + 5 = 6 şi 3 + 5 = 8, deci din al doilea cuvânt reţinem literele care au rangurile, 4, 6, 8. Descifrând secvenţa rezultată obţinem:

D I A G N I -28 -4 4 7 0 -14
B E E N N U

Din secvenţa finală rezultă expresia E NEBUN.
Un rezultat surprinzător, el coincide cu concluzia interogatoriului, dar se regăseşte şi în epigrama lui Macedonski, în care expresia de mai sus apare sub formă explicită.

Să considerăm următoarea ordonare a şase din cele opt poezii analizate: „MAI AM UN SINGUR DOR”, „CĂLIN”, „STRIGOII”, „DOINA”, „NU VOI MORMÂNT BOGAT” şi „IAR CÂND VOI FI PĂMÂNT”.
Din titlurile de mai sus extragem, alternativ, câte o literă, conform schemei simetrice, 1, 2, 1, 2, 1, 2, 1, 2.
Succesiunea de litere rezultată, după descifrare devine:

M A S O N A 0 0 0 0 0 4 M A S O N E

deci expresia E MASON.
Dacă mesajul este real, se pune întrebarea la cine se referă Maiorescu.
Oare la Eminescu? Greu de precizat!
Să considerăm şirul de litere format din titlurile: NU VOI MORMÂNT BOGAT şi MAI AM UN SINGUR DOR, adică:

N U V O I M O R M Â N T B O G A T M A I A M U N S I N G U R D O R

din care formăm structura:

(3) O (3) R (3) T (3) A (3) I (3) N (3) G

numărul arată câte litere din şir separă literele structurii. După descifrare secvenţa din structură devine:

O R T A I N G 0 0 -7 0 -4 7 7 O R M A E U N

Din secvenţa finală, prin anagramare, rezultă mesajul NU MOARE.
Dar cele opt poezii ascund şi alte surprize.

Să considerăm ultima strofă din poezia, STRIGOII:

„Pe jilţul lui de piatră înţepeneşte drept Cu cârja lui cea veche preotul cel păgân Şi veacuri înainte el şede-uitat, bătrân,
În plete-i creşte muşchiul şi muşchi pe al lui sân, Barba-n pământ i-ajunge şi genele în piept.”

Din fiecare vers reţinem câte o literă, sau două, conform cu următoarea schemă simetrică: 2, 12, 12, 12, 2.
Secvenţa obţinută, după descifrare ne dă:

E C U S I I N A 0 0 0 0 0 4 0 4 E C U S I M N E

deci o anagramă a numelui EMINESCU.
Acesta este, după părerea noastră, un exemplu de acrostih mai estompat practicat de Eminescu.
Rămânem tot la poezia STRIGOII.
În versul al 11-lea apare expresia „E ARALD” pe care o transformăm astfel:
Pentru literele ale căror ranguri din alfabet sunt numere din două cifre, pe acestea le adunăm iar numărul rezultat se înlocuieşte cu litera care are ca rang în alfabet acest număr.
Astfel, rangul lui R = 18, suma cifrelor este 9 care este rangul din alfabet al literei I, cu care înlocuim litera R.
Rangul lui L = 12, suma este 3 care este rangul literei C, cu care substituim litera L. Deci expresia „E ARALD” devine, E A I A C D, pe care o scriem sub forma, E A C I A D.
Înlocuim litera D cu B şi scriem secvenţa rezultată sub forma, E A I C B A.

Alăturăm cele două secvenţe finale şi înlocuim fiecare literă cu rangul ei din alfabet. Deci:

E A C I A D E A I C B A 5 1 3 9 1 4 5 1 9 3 2 1

Din şirul numeric obţinut formăm, alternativ, numere dintr-o cifră şi din două cifre pe care le înlocuim cu literele, care în alfabet au aceste numere drept ranguri, şi obţinem:

5 13 9 14 5 19 3 21 E M I N E S C U

deci a rezultat numele poetului.
Să considerăm cele cinci poezii, deci fără cele trei variante, şi şirul de litere corespunzător: DOINA; MAI AM UN SINGUR DOR; EPIGONII; CĂLIN; STRIGOII şi secvenţa numerică, 12, 12, 13, 13, 14, conform căreia din fiecare titlu reţinem câte două litere. Astfel, din primele două titluri reţinem, conform secvenţei, 12, primele lor două litere, din următoarele două titluri reţinem literele care ocupă locurile 1 şi 3 etc.
Se obţine secvenţa, D O M A E I C L S I.
Fiind vorba de anul 1883, suma cifrelor este 20, care sugerează secvenţa, 202 pe care o plasăm în finalul cheii de descifrare a secvenţei de mai sus. Deci:

D O M A E I C L S I 0 0 0 0 0 0 0 2 0 2 D O M A E I C N S K

secvenţa finală ne conduce din nou la numele MACEDONSKI. Poemul, CĂLIN ne oferă şi el o constatare interesantă.
El este împărţit în opt părţi, numărul de versuri din fiecare parte este redat în următorul tabel:

partea 1 2 3 4 5 6 7 8 nr. vers 42 4 28 32 28 10 54 60

Şirul numeric format din numerele de versuri îl transformăm astfel: fiecare număr strict mai mare ca 10 se înlocuieşte cu numărul obţinut din el prin adunarea cifrelor sale, după care ultimele 4 numere din şirul rezultat se scriu de la dreapta la stânga. Se obţine secvenţa, 6, 4, 10, 5, 6, 9, 10, 10.
Acest şir îl descifrăm cu o cheie simetrică, folosind un alfabet care nu conţine litera Q, deci literele, R, S, … X, Y, Z au rangul cu o unitate mai mic. Deci:

6 4 10 5 6 9 10 10 -1 9 -1 9 -1 9 -1 9 5 13 9 14 5 18 9 19 E M I N E S I T

Cu siguranţă că este vorba de EMINESCU, chiar dacă ultimele două litere sunt greşite.
Să considerăm „cele mai vechi” opt poezii din prefaţa cărţii lui Maiorescu, în ordinea dată de autor.
Considerăm şirul de litere format din titlul primei poezii:

V E N E R E S I M A D O N A

din care eliminăm, primele şi ultimele cinci litere şi apoi descifrăm secvenţa rămasă. Obţinem:

E S I M -4 -7 -4 7 A L E T

deci, prin anagramare, cuvântul TALE.

Din titlul „Mortua est!”, eliminăm din nou primele cinci litere şi descifrăm secvenţa rămasă, adică:

A E S T 0 0 -7 0 A E L T

obţinând iarăşi cuvântul TALE.
Alăturăm titlurile „Egipetul” şi „NOAPTEA”, deci:

E G I P E T U L N O A P T E A

Din acest şir, începând cu prima literă, avem structura: E (6) L (6) A

deci rezultă cuvântul ALE.
În cazul poeziei „Împărat şi proletar”, procedăm astfel: din fiecare cuvânt eliminăm primele trei, şi ultimele trei litere, literele rămase formează cuvântul, ALE.
Titlul „Înger şi demon” conţine 12 litere, ultimele 6 litere, prin descifrare, ne dau:

I D E M O N -4 0 -4 0 0 0 E D A M O N

Deci, din poeziile „cele mai vechi” rezultă mesajul: ALE TALE DOAMNE ALE TALE
Considerăm şirul de litere din titlul „Rugăciunea unui dac”:

R U G A C I U N E A U N U I D A C

din care, eliminând primele trei, şi ultimele şase litere, rezultă o secvenţă, care, prin descifrare, ne dă:

A C I U N E A U
4 0 4 0 0 14 4 14 E C M U N S E I

deci o anagramă a numelui EMINESCU. Secvenţa rămasă, după descifrare, devine:

R U G N U I D A C
0 14 7 0 0 0 -28 0 28 R I N N U I B A E

din care, prin anagramare rezultă mesajul: E IAR NEBUN Mesaj similar cu cel rezultat din Epigrama lui Macedonski.

INTEROGATORIUL LUAT LUI EMINESCU

Referitor la acest document, înainte de prezentarea lui, considerăm că sunt utile următoarele referiri la el, aflate în cartea „A doua viaţă a lui Eminescu” a lui N. Georgescu, apărută în Editura Europa Nova, Bucureşti, 1994.
Iată aceste câteva precizări:
„Este vorba de un act juridic, un interogatoriu luat de un judecător pentru a stabili că poetul este bolnav şi pensia pe care i-o votase parlamentul nu poate fi ridicată de către el însuşi, nefiind în deplinătatea facultăţilor mintale. Banii erau necesari pentru acoperirea cheltuielilor către stabiliment.”
„Acest text a fost editat prima oară de către Radu D. Rosetti în „Adevărul literar şi artistic” din 27 septembrie 1922, reluat ulterior într-un volum. Sânt, însă, diferenţe de un cuvânt sau două”.
Editorul prezintă faptele care au condus la apariţia acestui act:

„La 13 aprilie 1889, cu adresa nr. 6794, procurorul Mavros cere primului preşedinte al Tribunalului Ilfov constituirea unei curatele pacientului Mihail Eminescu, aflat în casa de sănătate a doctorului Şuţu din strada Plantelor. Procurorul indică în acelaşi timp preşedintelui tribunalului că bolnavul are ca prieten bun pe Mihail Brăneanu, redactor şef la România liberă. Acesta, sesizat, constituie un consiliu compus din T. Maiorescu, Dem. Laurian, Şt. Mihăilescu, I. L. Caragiale, I. Gr. Valentineanu şi M. Brăneanu, care, convocaţi depun la secţia a 11-a a tribunalului un proces – verbal în care sunt de părere că „boala fiind în recidivă, reclamă interdicţia pacientului şi rânduirea unui tutor care să poată primi de la stat pensia lui viageră şi să poată îngriji de întreţinerea interzisului”. Procesul verbal al consiliului este scris în întregime şi depus de Titu Maiorescu, care, după cum e cunoscut, era şi avocat. După semnarea actului acestuia (12 iunie 1889) şi depunerea raportului medico-legal … preşedintele deleagă pe judecătorul Brusan (celebrul „Metru Ghiţă”) cu luarea interogatoriului …”
Referitor la acest document, în cartea sa „Dubla sacrificare a lui Eminescu”, 1999, pag. 159, Th. Codreanu scrie următoarele:
„Interogatoriul luat de Gheorghe Bursan (Bursen) este ultima tragicomedie masonică înscenată a lui Eminescu. Bursan era Maître, adică maistru în ierarhia masonică. În el a avut încredere, se vede, Maiorescu. Interogatoriul luat constituie un act juridic, deci hotărîtor în a marca destinul poetului şi a pecetlui pentru eternitate starea de nebun irecuperabil.”
N. Georgescu, numărând, în anumite condiţii, cuvintele din întrebările şi răspunsurile interogatoriului, evidenţiază faptul că acest text este tributar numerelor, 8, 16, 24, 48, 64 şi 33, ajungând la concluzia că, … relaţiile numerice dintre cuvinte sunt suspect de exacte ceea ce înseamnă că actul, în întregul său, este un fals.

Cade dintr-un condei valoarea probatorie a acestui act.” Dar să vedem care este documentul la care ne vom referi: – Cum te chiamă?
– Sînt Matei Basarab, am fost rănit la cap de către Petre Poenaru, milionar, pe care regele l-a pus să mă împuşte cu puşca umplută cu pietre de diamant cît oul de mare.
– Pentru ce?
– Pentru că eu fiind moştenitorul lui Matei Basarab, regele se temea să nu-i iau moştenirea.
– Ce-ai de gând să faci cînd te vei face bine?
– Am să fac botanică, zoologie, mineralogie, gramatică chinezească, Evreiască, italienească şi sanscrită. Ştiu 64 de limbi.
– Cine e Poenaru care te-a lovit?
– Un om bogat care are 48 de moşii, 48 de rîuri, 48 de garduri, 48 de care, 48 de sate şi care are 48 de milioane.

Prezentăm câteva constatări de ordin general.
Dacă „ce-ai” se numără ca două cuvinte, „te-ai” ca un singur cuvânt, şi notăm cu C (i), i = 1, 2, 3, 4 numărul de cuvinte din cele patru întrebări, avem relaţia:

1 . C (1) + 2 . C (2) + 3 . C (3) + 4 . C (4) = 64

numărul 64 apare în mod explicit în interogatoriu.
Dacă notăm cu R (i) , i = 1, 2, 3 numărul de cuvinte din primele trei răspunsuri şi „nu-i” se numără ca două cuvinte, iar numărul 64 se consideră cuvânt, avem relaţia:

1 . R (1) + 2 . R (2) + 3 . R (3) = 112 = 64 + 48

deci suma celor două numere care apar în mod explicit în text. Considerăm cuvântul MATEI şi înlocuim fiecare literă cu rangul ei din alfabet, eliminând pe 0 (zero) din rangul literei T, obţinem secvenţa, 1 3 1 2 5 9 pe care o scriem sub forma, 519321.
În această secvenţă înlocuim pe 2 cu 4 şi scriem secvenţa rezultată sub forma, 513914.
Alăturăm cele două secvenţe, începând cu a doua, obţinând şirul numeric, 5 1 3 9 1 4 5 1 9 3 2 1.
Din acest şir formăm, alternativ, numere dintr-o cifră şi din două cifre, pe care le înlocuim cu literele din alfabet care au aceste numere drept ranguri, şi obţinem:

5 13 9 14 5 19 3 21 E M I N E S C U

adică numele poetului.
Răspunsul la prima întrebare conţine 130 de litere, deci de 10 ori numărul de litere din numele, Mihai Eminescu.
Împărţim şirul literelor din acest răspuns în 10 secvenţe succesive a câte 13 litere fiecare şi eliminăm prima şi ultima secvenţă. Din cele rămase extragem opt litere după următoarea regulă simetrică:
– din prima secvenţă ultimele sale două litere, deci, N I – din a doua secvenţă, ultima literă, deci, E
– din a treia secvenţă, ultimele două litere, deci, UM – din a patra secvenţă, ultima ei literă, deci, E
– din a cincea secvenţă, ultimele sale două litere, deci, S A

Secvenţa formată din literele extrase, prin descifrare cu o cheie foarte simplă ne dă:

N I E U M E S A 0 0 0 0 0 0 0 2

deci o anagramă a numelui EMINESCU.
De la secvenţa de 13 litere la care s-a ajuns, o eliminăm pe prima, şi conform regulii de mai sus, din secvenţele care urmează, se extrag literele, U P N R E, care prin descifrare ne dau:

U P N R E 0 0 0 1 E U P N S E

secvenţa finală este o anagramă a cuvântului SPUNE.
Ultimele două rezultate formează expresia: SPUNE EMINESCU.
Din datele obţinute din primul răspuns, rezultă că la prima întrebare, poetul a dat răspunsul logic, şi-a declinat numele deci nu era … nebun.
Este un răspuns mai „rebusat” deoarece, dacă Bursan l-ar fi redat în clar, demonstra că poetul era complet lucid şi nu acesta era scopul interogatoriului. Este şi aceasta o ipoteză.
Că Eminescu se compară cu Matei Basarab este absolut real, ştiut fiind faptul că acesta era voievodul lui preferat.
În 1882 – 1883, în plin elan creator, Eminescu – după cum scrie N. Georgescu „proiecta înfiinţarea unei Societăţi Matei Basarab, „O organizare între români asemenea societăţii francmasonilor şi iezuiţilor. Ca a bisericii catolice.”
Răspunsul la a doua întrebare, ne oferă din nou un „mesaj” interesant.

Din şirul de litere ale acestui răspuns, reţinem literele care ocupă rangurile, 16, 24, 32, 40, 48, în ordinea reţinerii lor aceste litere formează cuvântul MOARE.
Coincidenţă (sau nu) sinistră, căci, la trei zile după interogatoriu, Eminescu a murit.
Să considerăm numele, MIHAI EMINESCU, pentru care suma rangurilor din alfabet este egală cu 129.
Dacă „ce-ai” se numără ca două cuvinte, a treia întrebare are 11 cuvinte.
Divizorii numărului 48 sunt: 1, 2, 3, 4, 6, 8, 12, 16, 24. Numerele de mai sus le folosim astfel:
Din răspunsul la întrebarea a treia eliminăm, 2 x 11 = 22 litere şi reţinem următoarele 8 litere, EMINERAL, care după descifrare ne dă:

E M I N E R A L 0 0 0 0 0 1 2 9 E M I N E S C U

deci o anagramă a numelui EMINESCU.
Considerăm următorii divizori ai lui 48, 4, 6, 8, 12, 16.
Din expresia „un om bogat care are” cu care începe al patrulea răspuns, reţinem literele care ocupă rangurile, 4, 6, 8, 12, 16. În ordinea extragerii lor aceste litere formează cuvântul MOARE.
Obsedant rezultat!
După ce s-a întors din Italia, Eminescu a fost consultat de medicul Francisc Iszac care îi pune un diagnostic fals, cu un tratament inadecvat chiar şi pentru acel diagnostic; cură cu mercur, doza ajungând până la ŞAPTE GRAME PE ZI (iarăşi apare numărul 7).

În cuvintele, MOŞII, RÎURI, GARDURI, CASE, SATE, din răspunsul la întrebarea a patra, literele care compun cuvântul MERCUR, apar cu următoarele frecvenţe:

litere M E R C U R frecvenţe 1 2 4 1 2 3

şi deci, cu literele celor cinci cuvinte, cuvântul MERCUR poate fi scris în, 1 x 2 x 2 x 4 x 3 = 48 variante, număr care apare în mod explicit în acest răspuns. Şi acest rezultat să fie o simplă coincidenţă?

În afară de numerele, a căror prezenţă în interogatoriu a fost sesizată de către N. Georgescu, interogatoriul este tributar şi de numărul şapte.
Iată câteva constatări:
1) Prima se referă la numărul total de cuvinte. Astfel:
– Dacă cuvintele despărţite prin cratimă, atât din întrebări cât şi din răspunsuri, le numărăm ca un cuvânt fiecare şi numerele care apar le considerăm pe fiecare drept un cuvânt, textul are 110 cuvinte.
Dar, 110 = (64 + 48) – 2 = 7.16 – 2.
– Dacă cuvintele despărţite prin cratimă din întrebări le numărăm ca un cuvânt fiecare, iar cele din răspunsuri drept două cuvinte fiecare şi cele şapte numere le numărăm ca un cuvânt fiecare, textul are 112 cuvinte.
Dar, 112 = 64 + 48 = 7 x 16.
– Dacă cratimele din întrebări se numără fiecare drept două cuvinte, iar cele din răspunsuri drept un cuvânt fiecare, şi considerăm şi cele şapte numere care apar, drept cuvinte, textul are 112 cuvinte.
Dar 112 = (64 + 48) = 7 x 16.

– Dacă cuvintele despărţite prin cratimă, atât din întrebări, cât şi din răspunsuri, se numără fiecare drept două cuvinte şi se adună şi cele şapte numere, textul are 114 cuvinte.
Dar 114 = (48 + 64) + 2 = 7 x 16 + 2
După cum se observă au apărut numerele, 48 şi 64, care apar explicit în interogatoriu, dar şi numărul 7.

2) În text apar în mod explicit 7 numere, odată 64 şi de şase ori numărul 48.

3) Răspunsul la a treia întrebare începe cu expresia „AM SĂ FAC” care conţine 7 litere.

4) În al treilea răspuns sunt enumerate 7 domenii, ca viitoare preocupări ale poetului: „BOTANICĂ; ZOOLOGIE; MINERALOGIE; GRAMATICĂ CHINEZEASCĂ; EVREIASCĂ; ITALIENEASCĂ; SANSCRITĂ” expresie care are în total 77 = 7 x 11 litere.

5) Personajele din text, BASARAB şi POENARU, au fiecare câte 7 litere.

6) Dacă „te-a” se numără ca două cuvinte, a patra întrebare este formată din 7 cuvinte.

Toate aceste constatări ne-au sugerat adoptarea sistemului de cifrare descris la început, în care consoanele sunt descifrate cu numerele: 0,7; -7; 28; -28; iar vocalele cu numerele: 0,14; -14; 4; -4; cu acest sistem vom descifra răspunsul la întrebarea a patra.
O primă observaţie:
Să considerăm expresia biblică:

ALE TALE DINTRU ALE TALE

din care reţinem următoarele:
– este formată din 5 cuvinte
– dacă notăm numărul de litere din cuvinte obţinem secvenţa:

3 4 6 3 4

având suma egală cu 20.
Din răspunsul la întrebarea a patra considerăm cele cinci cuvinte precedate de numărul 48 scrise în următoarea ordine:

CASE MOSII GARDURI SATE RAURI

observând următoarele: – sunt 5 cuvinte,
– conţin în total 25 litere,
– numărul de litere din aceste cuvinte formează structura:

4 5 7 4 5

Dacă din fiecare dintre cuvintele de mai sus, eliminăm câte o literă, secvenţa va avea 5 cuvinte cu 20 de litere, iar secvenţa formată cu numerele de litere din cuvinte, devine:

3 4 6 3 4

deci sunt toate caracteristicile observate la analiza expresiei biblice.
Deci, înainte de a trece la descifrarea secvenţei formate din cele cinci cuvinte din răspunsul la întrebarea a patra, din fiecare cuvânt vom elimina câte o literă.
Evident folosim sistemul criptografic definit la început.

Din primul cuvânt din secvenţa de mai sus, eliminăm prima literă, iar din al doilea ultima literă şi obţinem:

A S E M O S I
0 -7 0 7 -14 -7 -4 A L E T A L E

deci expresia ALE TALE.
Din al treilea cuvânt al secvenţei, eliminăm a doua literă şi după descifrare obţinem:

G R D U R I
7 28 0 0 0 0 N T D U R I

deci o anagramă a cuvântului DINTRU.
Din al patrulea cuvânt, eliminăm a treia literă şi după descifrare obţinem:

S A E -7 0 0 L A E

deci o anagramă a cuvântului ALE.
Din ultimul cuvânt eliminăm a treia literă şi după descifrare rezultă:

R A R I 28 0 . -4 T A . E

Presupunem că este vorba de cuvântul, TALE, dar nu putem obţine litera L.
N. Georgescu precizează că „textul publicat al interogatoriului” conţine unele erori, chiar de un cuvânt.Presupunem că, în loc de RÂURI, ar fi cuvântul STANE. Eliminând litera a patra, după descifrare obţinem:

S T A E -7 0 0 0 L T A E

deci o anagramă a cuvântului TALE.
Dar, în acest răspuns, mai apare un cuvânt precedat de numărul 48, este vorba de cuvântul „milioane” care după descifrare ne dă:

M I L I O A N E 0 0 7 -4 14 14 0 0 M I S E C O N E

deci o anagramă a cuvântului EMINESCO.

În finalul răspunsului la a treia întrebare apare expresia:

ŞTIU 64 DE LIMBI

iar descifrarea ultimului cuvânt ne dă:

L M B I
7 7 7 -4 Ş T I E

deci cuvântul ŞTIE, după ce am eliminat a doua literă.
Din rezultatul de mai sus, rezultă că documentul acesta a fost „rebusat”, fiind un fals în totalitatea lui.
Referitor la folosirea în presa vremii a formulei biblice, „Ale Tale Dintru Ale Tale”, N. Georgescu, în cartea „Moartea antumă a lui Eminescu”, Editura Cartier, 2002, prezintă multe date deosebit de interesante, din care, eventual pentru susţinerea descifrării de mai sus, cităm câteva.

Astfel, în 1880, pentru a arăta cine şi în ce împrejurări a lansat (în presă) moda aceasta a formulelor de adresare cu cifru – ameninţări, atenţionări, sentinţe etc., Eminescu scrie: „Există, se vede, între radicalii din România, un fel de dicţionar secret de locuţiuni, de parole ce au valoarea unor ordine de zi, care ne rămân necunoscute nouă profanilor, precum: Veghiaţi, ora a sosit! – şi altele de acest fel. O foaie din Focşani, LUPTATORUL, dând seamă despre atentatul încercat împotriva d-lui Brătianu, încheie cu cuvintele Ale tale dintru ale tale, frate Brătiene …”
Încă din martie 1881 – după cum scrie N. Georgescu – Eminescu va începe a introduce, în articolele sale de ziar, ca un refren, expresia „Ale tale dintru ale tale”: „… că pâne şi sare nu se cade a se oferi decât domnului legiuit al ţării, zicându-se oarecum „din pânea şi sarea ta mâncăm, Doamne, în zilele Măriei Tale, ale Tale dintru ale Tale”, o străveche rămăşiţă din principiul juridic că dintru început tot pământul ţării domnesc a fost”.
Referitor la numărul ŞAPTE, N. Georgescu scrie următoarele:
„Nu trebuie să studiezi multă literatură despre francmasonerie, ca să afli că, în simbolistica cifrică a ei, şapte este cifra morţii ca ameninţare, ca iminenţă, cifra condamnării la moarte.
Eminescu dă pe faţă, aşadar, în decembrie 1880, nu numai semnificaţia unei formule secrete, dar şi semnificaţia repetării ei de şapte ori.

Referitor la „mesajele” obţinute în această parte, facem următoare precizare; unele pot fi simple întâmplări, dar cu siguranţă nu toate, sunt totuşi prea multe.

PARTEA A DOUA

În această parte vom analiza mai multe poezii eminesciene, pentru a descoperi eventualele acrostihuri – Eminescu a practicat unele acrostihuri dar mai estompate – sau mesaje interesante, toate evidenţiate cu ajutorul numărului 7 şi a sistemului criptografic pe care l-am folosit anterior.
Pentru început prezentăm câteva consideraţii referitoare la poezia „DE CE N-AFLĂM ÎN ÎMPLINIREA …”
Considerăm textul poeziei ca un şir de litere, şi extragem litere din 7 în 7, rezultând distribuţia:

litere U, T A I N C, M, E L frecvenţe 12 11 10 8 7 4

V, R, S D F, Z, O 3 2 1

raportul „consoană – vocală” este c / v = 1,243, consoanele reprezentând 55,43 din totalul literelor.
Din totalul celor 327 consoane din întregul text, cele 51 de consoane din distribuţia de mai sus reprezintă 15,59 la sută, procentul mic ne îndreptăţeşte să afirmăm că nu există o tendinţă de distribuţie a consoanelor din şapte în şapte.
Deci în cazul epigramei lui Macedonski, faptul că, în text, din şapte în şapte se găseşte o consoană ce se datorează intervenţiei voite a autorului, pentru a disimula un anumit mesaj.
Din totalul literelor T din text, 28,57 la sută sunt situate pe ranguri multiplii de 7, din literele M, 17,94 la sută sunt situa pe ranguri multiplii de 7, din totalitatea literelor R, 8,33 la sută sunt situate pe ranguri multiplii lui 7 etc.

Dacă vom considera rangurile multiplii de 5, pe aceste ranguri se găsesc 20,79 la sută din totalul consoanelor poeziei, un procent mai mare decât a consoanelor situate pe ranguri multiplii de 7. Dar procentul consoanelor pe aceste ranguri sunt diferite faţă de cele anterioare. De exemplu, din totalitatea literelor T, 23,8 la sută sunt situate pe ranguri multiplii de 5, pentru M procentul este 15,38, pentru Z, 33,3 la sută pentru R procentul este egal cu 25 etc.
Din versurile strofei a doua reţinem primele lor două litere, rezultând secvenţa, B A C E S A N U.
Prin anagramare se obţine mesajul UN AŞA BEC. Descifrând secvenţa de mai sus, cu sistemul criptografic
adoptat, obţinem:

B A C E S A N U 7 -14 0 0 0 4 0 0 I M C E S E N U

deci o anagramă a numelui EMINESCU.
Începând cu prima literă din titlu, avem structura:

D (7) A (7) I (7) C (7) I

din care rezultă cuvântul DACII.
Literele finale ale cuvintelor titlului, formează secvenţa, E E M N A care, prin descifrare ne dă:

E E M N A 14 0 0 0 0 S E M N A

deci cuvântul SEMNA.

Din ultima strofă, începând cu prima literă din al doilea vers, avem structura:

N (3) I (4) N (5) A (6) O (7) C (8) T

din care, prin anagramare, rezultă expresia ÎN ACONT. Prin descifrarea secvenţei de mai sus, obţinem:

N I N A O C T 7 0 0 0 -14 0 0 U I N A A C T

rezultând cuvântul UNICATĂ.
Primele două litere ale versurilor primei strofe, conduc la succesiunea, D E A C D E N A, care prin descifrare ne dă:

D E A C D E N A 0 0 0 0 28 4 0 0 D E A C F I N A

prin anagramare conduce la expresia CADE FINA.

POEZIA „LEBĂDA”

Analizând literele din 7 în 7, se constată că, numai 13,13 la sută dintre consoane sunt situate pe ranguri multiplii lui 7, încă o dovadă că, ipoteza pe care am formulat-o atunci când am analizat epigrama lui Macedonski, este întemeiată.
Din primele cinci versuri, reţinem opt litere după următoarea regulă simetrică:

(1, 2), (2), (1, 2), (2), (1, 2)

deci, din primul vers reţinem primele sale două litere, din al doilea vers reţinem a doua literă etc.Secvenţa reţinută, după descifrare, ne dă:

C A E I N E I N 0 -14 0 -4 0 14 0 7 C M E E N S I U

deci o anagramă a numelui EMINESCU.
Începând cu prima literă din al nouălea vers, avem structura:

D (7) T (7) O (7) U (7) O (7) E (7) B (7) A

din secvenţa rezultată, prin anagramare, se obţine expresia, DOUĂ TOBE.
Începând cu al doilea cuvânt din primul vers, bigramele finale de cuvinte, formează structura:

R E (7) E S (7) A L (7) M U (7) D A (7) R I

Literele din structură, prin anagramare, conduc la expresia, DRUMARI, ALESE.
În versul opt apare structura simetrică:

E S C A (4) I N E L

care după descifrare ne dă:

E S C A I N E L 0 28 0 -14 0 0 0 7 E U C M I N E S

deci o anagramă a numelui EMINESCU. Al treilea vers ne oferă structura:

I (7) O (7) A (7) I (7) N (7) A

secvenţa de mai sus, prin descifrare conduce la:

I O A I N A 4 0 4 0 0 0 M O E I N A

deci o anagramă a cuvântului OMENIA.
Literele iniţiale ale versurilor, 1, 3, 4, 6, formează secvenţa: C A I N L E S E, care după descifrare devine,

C A I N L E S E 0 -14 0 7 28 0 0 0 C M I U N E S E

deci o anagramă a numelui EMINESCU.

POEZIA „LA O ARTISTĂ”

Deoarece în final dorim să prezentăm valoarea medie a distribuţiei consoanelor pe ranguri multiplii numărului 7, am cercetat această distribuţie şi pentru această poezie. Am găsit că, consoanele se situează pe ranguri multiplii lui 7, în proporţie de 14,87.
Două poezii eminesciene au acest titlu, poezii din tinereţe, una dotată 18/30 august 1868 şi alta din 1869, ambele dedicate artistei italiene Carlotta Patti, pentru care poetul a făcut o adevărată pasiune.
Ne vom referi la început la poezia din 1869, a cărei primă strofă este următoarea:

„Credeam ieri că steaua-ţi e-un suflet de înger Ce tremură-n ceruri, un cuget de aur
Ce arunc-a lui raze-n o luncă de laur
Cu-al cântului dar,”

Din titlu eliminăm a 7-a şi a 8-a literă, iar secvenţa rămasă o descifrăm cu sistemul adoptat, folosind chei de descifrare cu structura convenită. Obţinem:
Din versurile strofei a treia reţinem, alternativ, literele care au rangurile date de structura simetrică, 2, 1, 2, 1, 2, 1, deci din primul vers reţinem a doua literă, din următorul vers prima literă etc., secvenţa obţinută, după descifrare ne dă,

A R A V E S 4 0 0 0 4 0 E R A V I S

din care rezultă cuvântul VISARE sau expresia ERA VIS. Rezultatul poate fi considerat un acrostih mai estompat. Din titlul poeziei eliminăm a şaptea şi a opta literă,
secvenţa rămasă, după descifrare devine:

L A O A R T T A 0 0 14 0 0 0 0 14 L A C A R T T O

deci o anagramă a numelui artistei CARLOTTA.
Este şi aceasta o confirmare a faptului că poezia i-a fost dedicată.
Începând cu prima literă din primul vers, apare structura:

C (7) E (7) A (7) S (7) I (7) R (7) E (7) U

După descifrare, secvenţa de mai sus devine:

C E A S I R E U 0 0 -14 0 0 -4 0 0 C E M S I N E U

deci o anagramă a numelui EMINESCU.

Începând cu a treia literă din al 27-lea vers, secvenţa fibonaciană, 1, 1, 2, 3, generează structura:

D (1) R (1) A (2) M (3) Ă

din care rezultă cuvântul DRAMĂ.
Începând cu prima literă din al 19-lea vers, avem structura care, după descifrare, devine:

C E D I E L 0 0 0 -14 0 0 C E D U E L

adică expresia E DULCE, care coincide cu părerea poetului despre artista italiană.
Din primul vers, partea a doua, numărul 7 ne conduce la structura: C U M L (7) A T A E, care, după descifrare ne dă:

C U M L A T A E 0 0 0 7 4 -7 4 4 C U M S E N E I

deci o anagramă a numelui EMINESCU.
Tot din partea a doua, literele iniţiale ale ultimelor nouă versuri formează secvenţa: I A V C S A I E T din care rezultă expresia CE-AI VISAT?
Numerotăm cuvintele, începând cu primul cuvânt al versului al nouălea, şi reţinem literele finale ale cuvintelor ale căror numere de ordine formează secvenţa fibonaciană, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55 secvenţa obţinută, după descifrare, devine:

M A E L N E L A A 0 0 0 0 7 0 7 0 0 M A E L U E S A A

prin anagramare rezultă expresia AŞA E LUMEA.
Din strofa a doua, primul vers, începând cu a 12-a literă, reţinem opt litere consecutive, R E T A A C E R, care după descifrare conduce la rezultatul:

R E T A A C E R 4 0 -7 14 0 0 0 0 V E M O A C E R

secvenţa finală, prin anagramare, conduce la expresia VOCE MARE, în consens cu aprecierea lui Eminescu la adresa artistei. Începând cu a 8-a literă din al 13-lea vers din partea a doua, secvenţa fibonaciană, 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, conduce la
structura:

C (1) M (1) E (2) L (3) E (5) U (8) E (13) N

care, după descifrare devine:

C M E L E U E N 0 0 0 7 0 0 4 0 C M E S E U I N

deci o anagramă a numelui poetului.
Câteva constatări referitoare la varianta din 1868, a cărei primă strofă este următoarea:
„Ca a nopţii poezie, Cu-ntunericul talar
Când se-mbină, se-mlădie, C-un glas tainic, lin, amar, Tu cântare întrupată!
De-al aplauzelor flor Apărând divinizată, Răpişi sufletu-mi în dor.”

Începând cu prima literă a cuvântului ETERNA din al treilea vers din strofa a patra, avem structura:

E (2) R (2) N (2) I (2) T (2) N

După descifrarea secvenţei de mai sus, obţinem:

E R N I T N
0 0 0 0 7 -7 E R N I A G

din care, prin anagramă, rezultă cuvântul REGINA.
Rezultatul este în context cu opinia lui Eminescu, care o considera pe artista italiană, drept regină a cântecului.
Din strofa a patra, extragem bigramele cu care încep versurile cu numerele de ordine, 4, 5, 6, 8 şi obţinem secvenţa, I N E S C E N I, care după descifrare devine:

I N E S C E M I -14 0 0 0 0 0 0 0
U N E S C E M I

deci o anagramă a numelui poetului.
Începând cu a opta literă din versul patru, strofa 5, secvenţa fibonaciană, 1, 2, 3, 5, 8, 13 conduce la structura:

R (1) E (2) A (3) C (5) T (8) I (13) P

care după descifrare ne dă:

R E A C T I P
0 0 0 0 0 0 -7 R E A C T I I

deci cuvântul REACŢII.

Din versurile primei strofe, reţinem literele, care în aceste versuri, au rangurile date de următoarea structură simetrică:

2, 2, 2, 1, 1, 2, 2, 2

rezultă secvenţa, A U A C T E P A, din care, prin anagramare rezultă expresia AU PĂCATE.
Această poezie are 40 de versuri, din care 17 au ca primă literă pe C. Versurile care au această literă ca iniţială, împart celelalte versuri în opt grupe, literele iniţiale ale versurilor din aceste grupe sunt:

T D A R; I A B Z; S; B A B; E D; I E; M A P; T D D R

În prima grupă înlocuim litera, R cu C, după care pentru fiecare grupă calculăm suma rangurilor din alfabet al literelor componente, obţinând secvenţa:

28 38 19 5 9 14 30 46

Din numerele care sunt mai mari ca 25, scădem numărul 25, restul numerelor rămân neschimbate. În secvenţa rezultată, înlocuim fiecare număr cu litera care, în alfabet are acest număr drept rang şi obţinem:

3 13 5 21 19 5 9 14 C M E U S E I N

deci o anagramă a numelui poetului.

POEZIA „DE VORBIŢI MĂ FAC CĂ N-AUD …”

Poezia este scurtă şi o prezentăm:

„De vorbiţi mă fac că n-aud, Nu zic ba şi nu vă laud;Dănţuiţi precum vă vine, Nici vă şuier, nici v-aplaud; Dară nime nu m-a face Să mă ieu dup-a lui flaut; E menirea-mi: adevărul Numa-n inima-mi să-l caut.”

Consoane care sunt situate pe ranguri care sunt numere multiplii lui 7, reprezintă 14,8 la sută din totalul consoanelor din poezie.
Începând cu a cincea literă din al cincilea vers, avem structura:

N I M E (6) C E S A

care după descifrare devine:

N I M E C E S A
0 0 0 0 0 0 0 14 N I M E C E S O

care prin anagramare ne dă EMINESCO.
Din cuvintele titlului extragem literele lor finale şi obţinem secvenţa: E I A C A D, atunci când „n-aud” este considerat un singur cuvânt, secvenţă pe care o scriem sub forma, E A C I A D. Înlocuim aici litera D cu B, consoana simetrică, în alfabet, a lui D în raport cu C şi rezultă secvenţa E A C I A B pe care o scriem sub forma, E A I C B A.
Alăturăm cele două secvenţe şi înlocuim fiecare literă cu rangurile lor din alfabet, adică:

E A C I A D E A I C B A 5 1 3 9 1 4 5 1 9 3 2 1

Din şirul numeric formăm alternativ, numere dintr-o cifră şi din două cifre, apoi înlocuim aceste numere care, în alfabet, au aceste numere drept ranguri, deci:

5 13 9 14 5 19 3 21 E M I N E S C U

obţinând numele poetului.
Din fiecare vers al poeziei reţinem câte o literă, dintre acelea ale căror ranguri, în versuri, formează structura simetrică:

2, 2, 2, 2, 1, 1, 1, 1

secvenţa obţinută, după descifrare devine:

E U A I D S E N 0 0 0 4 0 0 4 0 E U A M D S I N

din care, prin anagramare, rezultă cuvântul DUŞMANII, şi avea Eminescu destui.
Începând cu a 15-a literă din al cincilea vers, parcurgând textul de la dreapta la stânga, secvenţa fibonaciană, 2, 2, 4, 6, 10, 16, ne conduce la structura:

C (2) A (2) N (4) A (6) L (10) U (16) E

secvenţa de mai sus, prin descifrare, devine:

C A N A L U E 0 0 0 0 0 14 0 C A N A L I E

deci cuvântul CANALIE.

De la a treia literă din al şaselea vers, pe baza numărului 7 apare structura:

M (7) A (7) T (7) A (7) R (7) I

din care rezultă secvenţa, M A T A R I, iar prin anagramare, obţinem cuvântul MĂRITĂ.
Prin descifrare rezultă:

M A T A R I
0 14 0 14 0 0 M O T O R I

deci cuvântul OMORÎT.
Începând cu a 13-a literă din al şaselea vers, apare structura:

U (7) M (7) I (7) L (7) I

din care rezultă cuvântul UMILI.
Tot numărul 7 ne conduce la structura:

C (7) A (7) N (7) E (7) N

din care, prin descifrare, rezultă:

C A N E N 0 0 -7 0 0 C A G E N

deci expresia CA GEN.
Structura de mai sus începe cu a cincea literă din al doilea vers.
În titlul poeziei, cuvântul VORBIŢI are 7 litere, în locul lui vom scrie numărul 13 care reprezintă numărul total de litere din toate celelalte cuvinte din titlu.Fiecare cuvânt din titlu îl înlocuim cu numărul literelor sale, rezultând secvenţa:

2, 13, 2, 3, 2, 4

Dintre aceste numere scădem o unitate iar numerele obţinute le substituim cu literele, care, în alfabet au aceste numere drept ranguri. Deci:

2 13 2 3 2 4 -1 -1 -1 -1 -1 -1 1 12 1 2 1 3 A L A B A C

secvenţa finală, citită de la dreapta, conduce la cuvântul CABALA, amintind de doctrina mistică iudaică din Evul Mediu, bazată pe o simbolistică fantastică a numerelor şi literelor.
Secvenţele fibonaciene ne conduc şi la alte rezultate interesante. Astfel:
Numerotăm literele textului care începe cu a 19-a literă din al patrulea vers, şi reţinem literele ale căror numere de ordine formează secvenţa fibonaciană:

1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, 89

rezultând succesiunea L A U D Ă N S I R Ă din care se obţine expresia LAUDĂ-NSIRĂ.
Numerotăm literele textului care începe cu a 6-a literă din al patrulea vers, şi reţinem literele ale căror numere de ordine formează secvenţa fibonaciană, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34 obţinând succesiunea, A S I N A R E, care după descifrare ne dă:

A S I N A R E 0 -7 0 0 0 0 0 A L I N A R E

deci cuvântul ALINARE.
Începând cu prima literă din al şaptelea vers, secvenţa fibonaciană: 4, 4, 8, 12 generează structura:

E (4) R (4) A (8) U (12) L

din care rezultă cuvântul RĂULE sau URALE.
Numerotăm cuvintele din text începând cu al patrulea vers, şi reţinem literele finale ale cuvintelor ale căror numere de ordine formează secvenţa fibonaciană, 1, 2, 3, 5, 8.
Succesiunea obţinută, după descifrare ne dă:

I A R D U 0 0 0 28 0 I A R F U

deci cuvântul FURIA.
Începând cu bigrama finală a primului cuvânt din versul al cincilea, secvenţa fibonaciană, 2, 2, 4, 6, 10 conduce la structura:

R A (2) M E (2) M A (4) S A (6) U P (10) M E

secvenţa rezultată, prin descifrare, devine:

R A M E M A S A U P M E 0 4 0 4 7 4 -7 4 4 28 0 -4 R E M I T E L E I R M A

din care rezultă expresia MARILE MERITE.

POEZIA „CRITICILOR MEI”

Această poezie reprezintă o sinteză a poeziei eminesciene, o artă poetică, un program de luptă împotriva formelor fără fond.Din titlul poeziei considerăm secvenţa, C I L O în care înlocuim fiecare literă cu rangul din alfabet, deci, 3 9 1 2 15 pe care o scriem sub forma, 5 1 9 3 2 1. Următorul număr par după 2 este 4, cu care-l înlocuim pe 2, în secvenţa de mai sus, deci, 5 1 9 3 4 1 pe care o scriem sub forma, 5 1 3 9 1 4.

Alăturăm cele două secvenţe şi din şirul obţinut formăm, alternativ, numere dintr-o cifră şi din două cifre, numerele astfel rezultate le înlocuim cu literele care, în alfabet, au aceste numere drept ranguri. Deci:

5 13 9 14 5 19 3 21 E M I N E S C U

rezultând numele poetului.
Începând cu bigrama S U, din cuvântul „versuri” din primul vers, strofa a doua, avem structura:

S U (7) I M I C (7) U N

secvenţă care, prin descifrare devine:

S U I M I C U N 0 0 -4 0 -4 0 14 0 S U E M E C I N

deci o anagramă a numelui poetului.
Din prima strofă, începând cu a 18-a literă, secvenţa fibonaciană, 6, 6, 12 conduce la structura:

P (6) O (6) E (12) T

din care rezultă cuvântul POET.
Începând cu a 31-a literă secvenţa fibonaciană, 3, 3, 6 formează structura:

M (3) A (3) R (6) E

rezultând cuvântul MARE.
Cele două cuvinte formează expresia POET MARE, în concordanţă cu mesajul poeziei.
Din prima strofă, începând cu a şasea literă, secvenţa fibonaciană: 5, 4, 9, 13 conduce la structura:

F (5) U (4) R (9) I (13) E

din care rezultă cuvântul FURIE, care poate avea legătură cu sentimentul indus poetului de acei critici care „roade n-au adus”.
Din al doilea vers din prima strofă, secvenţa fibonaciană 3, 3, 6, 9, 15, începând cu a treia literă, conduce la structura:

D (3) U (3) S (6) E (9) A (15) A

din care, prin descifrare, obţinem:

D U S E A A 0 14 -7 0 -14 0 D I L E M A

deci cuvântul DILEMĂ.
Dar iată un rezultat „apropiat” de acei care înşiră „vorbe goale ce din coadă au să sune”.
Din strofa a doua, începând cu a cincea literă din al doilea vers, avem succesiunea:

N (1) M (1) C (1) U (1) I (1) S (1) U

care, după descifrare devine:

N M C U I S U
0 7 0 0 0 -7 14 N T C U I L I

din care, prin anagramare, rezultă cuvântul INCULŢI.
Dar şi următorul rezultat li se potriveşte, el se obţine cu ajutorul numărului 7.
Din strofa a treia, începând cu a 12-a literă din primul vers, avem succesiunea:

A (7) N (7) I (7) T (7) E (7) S (7) I

din care prin descifrare obţinem:

A N I T E S I
0 0 0 -7 -4 -7 -4 A N I M A L E

deci cuvântul ANIMALE.
Din analiza literelor iniţiale ale versurilor, constatăm următoarele:
Literele iniţiale ale versurilor, 4, 5, 6, 7, formează cuvântul DECI;
Literele iniţiale ale versurilor, 12, 13, 14, 15 formează secvenţa S C B T, care, după descifrare, devine:

S C B T 0 0 7 -7 S C I M

deci cuvântul MIŞC.
Literele iniţiale ale versurilor, 18, 19, 20, 21 formează secvenţa, P U N A, care după descifrare devine:

P U N A 0 14 0 0 P I N A

deci cuvântul PÎNĂ.

Cele trei cuvinte de mai sus, dau expresia „DECI PÎNĂ MIŞC”, care ar putea însemna, că voi acţiona (n. n. Eminescu), „atîta cît trăiesc”.
Din strofa a cincea, începând cu prima literă din al doilea vers, apare structura:

R (6) I (6) N (6) D (6) I (6) R (6) H

Descifrând secvenţa formată din ultimele trei litere, rezultă:

I R H -14 0 -7
U R A

deci cuvântul URĂ.
Deci, din structura de mai sus, rezultă expresia „PRIND URĂ”, într-adevăr cei criticaţi prind ură faţă de cei care-i critică.
Începând cu a 12-a literă, din al patrulea vers din prima strofă, avem structura:

M (6) A (6) O (6) E (6) I (6) M (6) A (6) N

iar după descifrare obţinem:

M A O E I M A N 7 0 0 0 0 0 0 0 T A O E I M A N

rezultând expresia OMENIA TA.

POEZIA „FLOARE ALBASTRĂ”

Poezia ne oferă unele rezultate interesante, chiar surprinzătoare.Din versurile strofelor a cincea şi a şasea, reţinem literele care, în aceste versuri ocupă rangurile date de secvenţele simetrice, 2, 2, 1, 1 respectiv, 2, 2, 1, 1.

Secvenţa care se obţine, după descifrare ne dă:

A N T N C A I O 4 7 -7 0 0 4 0 4 E U M N C E I S

deci o anagramă a numelui EMINESCU.
Începând cu prima literă din primul vers, al ultimei strofe, avem structura:

S (2) E (3) U (4) C (5) N (6) I (7) A (8) L

din care, după descifrare, rezultă:

S E U C N I A L
0 0 0 0 0 0 -14 -7 S E U C N I M E

deci o anagramă a numelui poetului. Dar, cu o cheie simetrică ar rezulta:

S E U C N I A L 0 4 0 0 0 0 4 0 S I U C N I E L

deci expresia ÎN CULISE.
Urcarea în „sferele înalte” este evocată în prima strofă prin cuvintele, NORI, STELE, CERURI.
Din aceste cuvinte, reţinem în ordinea de mai sus, primele 2 litere şi ultima; apoi primele trei litere şi ultima, şi în sfârşit primele patru litere şi ultima.
Secvenţa rezultată, după descifrare devine:

N O I S T E 0 14 0 0 -7 0 N C I S M E

E C E R U I 0 0 0 0 0 -14 E C E R U U

deci, prin anagramare, URCE EMINESCU, şi el chiar că a urcat pe culmile literaturii româneşti.
Începând cu prima literă din al treilea vers al ultimei strofe, avem structura:

S (7) U (7) A (7) A (7) T (7) E (7) A (7) S

secvenţa de mai sus, după descifrare devine:

S U A A T E A S -7 0 0 0 0 0 0 0 L U A A T E A S

deci o anagramă a expresiei LA STEAUA.
După cum se poate observa, întoarcerea pe Pământ, este sugerată prin strofa a cincea:

„Hai în codrul cu verdeaţă, Und-izvoare plâng în vale, Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreaţă.”

cu ajutorul cuvintelor: CODRU, IZVOARE, VALE, STANCA, PRĂPASTIA.
Din primele două şi ultimele două cuvinte, reţinem prima şi ultima lor literă, secvenţa obţinută, după descifrare devine:

C U I E S A P A
0 0 0 0 0 4 -28 -14 C U I E S E N M

deci o anagramă a numelui EMINESCU.

Dacă primul cuvânt îl considerăm articulat secvenţa de mai sus devine, C L I E S A PA, din care, prin anagramare obţinem cuvântul SPECIALĂ, iar din ultimul cuvânt al strofei rezultă expresia ARMA TA E.
Cele două rezultate ne dau expresia: „ARMA TA E SPECIALĂ”.
Dacă ne referim la Eminescu putem spune că într-adevăr el a beneficiat de o armă specială şi eficientă … SCRISUL.
În primul vers din ultima strofă apare structura:

C E M I (2) N E S A

care, după descifrare devine.

C E M I N E S A
0 0 0 0 0 0 0 14 C E M I N E S O

deci o anagramă a numelui EMINESCO.
Să considerăm primele trei versuri din a 12-a strofă:

„Şi sosind l-al porţii prag, Vom vorbi-n întunecime: Grija noastră n-aib-o nime,”

Începând cu a 17-a literă din primul vers, numărul 7 ne conduce la structura:

I (7) V O R (7) N E C (7) A

din care rezultă cuvântul VERONICA. Să considerăm strofa a şasea:

„Acolo-n ochi de pădure, Lângă balta cea senină

Şi sub trestia cea lină

Vom şedea în foi de mure.”

Dacă „acolo-n” se numără ca un cuvânt, şi notăm numărul de cuvinte care separă substantivele din text, avem structura:

(3) PĂDURE (1) BALTA (4) TRESTIA (5) FOI DE MURE

deci aceste substantive sunt distribuite după secvenţa fibonaciană, 3, 1, 4, 5.
Primele două litere ale versurilor, formează secvenţa: A C L A S I V O din care, prin anagramare, se obţine expresia COLIVIA SA.
Prin descifrarea cu sistemul definit de noi, rezultă:

A C L A S I V O
4 28 28 -14 0 0 -7 -14 E E N M S I O C

deci o anagramă a numelui EMINESCO.
Dar „surprizele” din această strofă continuă.
Descifrăm secvenţa formată din substantivele, Pădure, Trestia, Balta, şi obţinem:

P A D U R E T R E S T I A B A L T A -28 14 0 -4 -7 0 -7 -4 0 0 0 0 4
N O D A M E L E A A L T E

Din literele descifrate rezultă expresia: ALE TALE DOAMNE
iar din restul literelor obţinem:

U R R T B 0 0 0 7 7 U R R A I

deci cuvântul URĂRI.

Strofa a cincea ne oferă o adevărată surpriză,

„Hai în codrul cu verdeaţă, Und-izvoare plâng în vale, Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreaţă.”

Cuvintele din cel de-al patrulea răspuns din interogatoriu, pe care le-am descifrat, sunt:

CASE, MOŞII, GARDURI, SATE, RÎURI, MILIOANE

având în total 33 de litere.
Substantivele din strofa de mai sus, adică:

CODRUL, IZVOARE, VALE, STANCA, PRĂPASTIA

au în total 32 de litere, dar dacă alăturăm şi litera M, prima literă a cuvântului, MĂREAŢĂ, avem în total 33 de litere.
Folosind sistemul de cifrare introdus la început şi chei cu structura convenită, vom arăta că din şirul de substantive obţinem cuvintele din interogatoriu.
Astfel avem:

V A L E S T I N C A 7 0 7 0 0 0 -4 0 C A S E S T E A

Deci am obţinut cuvintele CASE şi SATE, urmând ca literele N şi C să le folosim în cele ce urmează.
Din cuvântul IZVOARE obţinem:

I Z V O A R E 0 -7 4 -14 4 I O S M I

deci cuvântul MOŞII, urmând să folosim în cele ce urmează literele, Z şi R.
Din cuvântul, CODRUL, cele patru litere rămase mai sus, şi prima literă din cuvântul PRĂPASTIA, obţinem:

C O D R U L Z R N C P -14 0 0 0 7 0 -7
A D R U G R I

deci cuvântul GARDURI, urmând ca literele, C, L, N, C să le folosim în următoarea etapă.
Secvenţa formată din literele rămase, plus cele reţinute, prin descifrare ne dau:

C L N C R A P A S T I A M 28 0 0 -14 7 14 0 0
E L N M I O I A

deci cuvântul MILIOANE, rămânând secvenţa C R S T M. Această secvenţă după descifrare devine:

C R S T M 28 0 0 7 7
E R S A T

deci cuvântul STARE în loc de RÎURI.
Dar atunci când ne-am referit la interogatoriu, am arătat că acest cuvânt, RÎURI este greşit şi că în locul lui ar fi potrivit cuvântul, STÂNE, care se obţine din cel de mai sus, înlocuind litera R cu N, deci ipoteza făcută de noi s-a probat.Din acest rezultat ar rezulta că răspunsurile la interogatoriu au fost date de Eminescu – deci nu era nebun – şi au fost construite cu „materialul clientului” (referirea la Matei Basarab, menţionarea gramaticii sanscrite etc.) dar răspunsurile nu au fost (probabil) înţelese, mai ales răspunsul la a patra întrebare, pentru care formularea era anterior pregătită.Cultura, inteligenţa şi imaginaţia lui Eminescu garantează că era capabil de o astfel de ascundere a acestei expresii biblice.În orice caz, rezultatul este surprinzător.

POEZIA „CONFESIUNE”

Secvenţa formată din titlul poeziei, prin descifrare devine:

V O N F E S I U N E 28 14 7 7 0 0 0 0 0 0 E C U M E S I U N E

din care rezultă expresia EU EMINESCU.
Din primele opt versuri reţinem câte o literă – din fiecare – dintre acelea ale căror ranguri în versuri, formează secvenţa:

1, 2, 1, 2, 1, 2, 1, 2

succesiunea rezultată, N U S A A R I E, prin anagramare ne conduce la expresia AŞA UNIRE.
Considerăm ultimul vers al poeziei:

„Nefericite-iată confesiunea mea”

Numerotăm literele acestui text, şi reţinem literele ale căror numere de ordine formează secvenţa fibonaciană: 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, succesiunea obţinută, după descifrare ne dă:

N E F R I T U 0 -4 0 0 -4 0 0 N A F R E T U

deci prin anagramare, cuvântul FRUNTEA.
Literele finale ale cuvintelor din acest vers formează secvenţa, N E I A C A M A, din care, prin anagramare, rezultă cuvântul E MANIACĂ.
Din acest vers formăm structura:

N (2) E (2) C(2) E (2) T (2) O (2) E (2) U

care, prin descifrare, ne dă:

N E C E T O E U 0 0 0 0 -7 4 4 0 N E C E M S I U

deci o anagramă a numelui poetului.
Din ultimele 7 versuri reţinem prima lor literă, secvenţa obţinută, după descifrare devine:

N S S A P I N 7 0 0 4 0 0 0 U S S E P I N

deci o anagramă a cuvântului SUSPINE.
Primele litere ale versurilor, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, formează succesiunea, E C V A I C N, din care rezultă expresia CA VECIN.

Literele de pe locul al doilea din aceste versuri, formează succesiunea: L E I C N E I, rezultând cuvântul LICEENI.
Literele iniţiale ale versurilor, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, formează o secvenţă, care, după descifrare devine:

C I S A D A M 0 0 0 4 0 0 0 C I S E D A M

deci expresia AM DECIS.

POEZIA „SE BATE MIEZUL NOPŢII …”

Poezia a interesat mult pe critici, pentru semnificaţia dar şi pentru eufonia ei deosebită.
G. Ibrăileanu vorbeşte, referindu-se la această poezie, de „sentimentul sinuciderii” poetului.
N. Georgescu în lucrarea „Eminescu şi editorii săi”, 2000, pag. 268, răspunde consideraţiei de mai sus, apreciind că, „E cu totul superfluu să discutăm chestiuni de acest fel. Eminescu n-a fost niciodată tentat de sinucidere, era o natură mult prea puternică intelectual şi moral”.
Poezia este scurtă şi o reproducem:

„Se bate miezul nopţii în clopotul de-aramă,
Şi somnul, vameş vieţii, nu vrea să-mi ieie vamă Pe căi batute – adesea vrea mintea să mă poarte, S-asamăn între – olaltă viaţă şi cu moarte:
Ci cumpăna gândirii-mi şi azi nu se mai schimbă, Căci între amândouă stă neclintita limbă.”

Începând cu prima literă din al cincilea vers, apare structura:

C (7) A (7) I (7) N (7) C (7) C (7) M (7) T

care, prin descifrare devine:

C A I N C C M T 0 0 0 0 0 28 7 7 C A I N C E T A

deci expresia TACE CAIN.
Primele două litere din versuri formează secvenţa:

S E S I P E S A C I C A

care, prin descifrare, devine:

S E S i P E S A C I C A -7 4 -7 0 0 -4 -7 0 0 0 0 14 L I L I P A L A C I C O

deci o anagramă a expresiei COPILA LILIAC. Din al doilea vers avem structura:

S I (3) N U (3) M E (3) E T care după descifrare ne dă:
S I N U M E E T 0 0 0 0 7 0 0 0 S I N U T E E T

iar prin anagramare obţinem expresia NE ŞTIUTE.
Din cel de-al patrulea vers, reţinem şase litere consecutive, începând cu a doua literă, secvenţa obţinută, după descifrare devine:

A S A M A N 0 0 0 7 0 0 A S A T A N

deci cuvântul SATANA.
În al treilea vers apare cuvântul MINTEA, din care reţinem forma MINTE.
Dacă înlocuim aceste litere cu rangurile lor din alfabet, eliminând pe zero din numărul 20, rangul lui T, obţinem secvenţa, 1 3 9 1 4 2 5, formată din 7 cifre, din care două, 2 şi 4 sunt numere pare. Din secvenţa de mai sus, formăm două secvenţe a câte şase litere, fiecare conţinând un singur număr par, aceste secvenţe le scriem sub forma: 5 1 3 9 1 4 respectiv, 5 1 9 3 2 1.
Le alăturăm şi din şirul obţinut formăm alternativ numere de o cifră şi de două, după care aceste numere se înlocuiesc cu literele care au acestea drept ranguri în alfabet.

5 13 9 14 5 19 3 21 E M I N E S C U

deci numele poetului.
Începând cu litera U din cuvântul CUMPĂNĂ, din al cincilea vers, apare structura:

U (7) N (7) S (7) E (7) M (7) N

din care rezultă expresia UN SEMN, probabil având o anumită semnificaţie.
Începând cu prima literă din cuvântul, SOMNUL, din al doilea vers, avem structura:

S (7) M (7) I (7) A (7) A

care prin descifrare ne dă:

S M I A A 0 0 0 0 4 S M I A E

deci cuvântul MESIA.

Ultimele două versuri sugerează succesiunea:

VIAŢA, LIMBA, MOARTE

Descifrând secvenţa formată din literele situate pe rangurile 3 şi 4, din aceste cuvinte obţinem:

A T M B A R 4 0 0 7 4 0 E T M I E R

deci o anagramă a cuvântului TREIME.
Începând cu a 18-a literă din al patrulea vers avem structura:

A (5) S (5) A (5) C (5) A (5) R (5) I (5) S (5) C

din care rezultă expresia AŞA CĂ RISC. În primul vers apare structura:

S (7) E (14) P (21) M (28) C (35) A

care, descifrată ne dă:

S E P M C A -7 0 0 0 0 0 L E P M C A

deci, prin anagramare, cuvântul PLECĂM.
Începând cu prima literă a cuvântului VAMĂ, din al doilea vers, avem structura:

V (4) E (5) T (6) S (7) I (8) P (9) A (10) A

din care, după descifrare, obţinem:

V E T S I P A A 0 0 0 0 -4 28 0 4 V E T S E R A E

deci expresia VESTE REA.

POEZIA „LA STEAUA”

Începând cu a noua literă, din primul vers al primei strofe, avem structura:

C (7) A (7) L (7) L (7) I (7) A

care prin descifrare devine:

C A L L I A
0 14 7 7 4 14 C O S S M O

deci cuvântul COSMOS, legat de conţinutul poeziei.
Începând cu a 14-a literă din al doilea vers, secvenţa fibonaciană, 4, 4, 8, ne conduce la structura:

U N (4) M I (4) N I (8) I T L

care, prin descifrare devine:

U N M I N I I T L 14 0 -7 0 0 0 -14 0 0 I N F I N I U T L

deci cuvântul INFINITUL, o caracteristică a spaţiului cosmic. Următoarea structură:

U (3) A (4) S (5) M (6) R

care începe cu a noua literă din primul vers, din a doua strofă, conduce la secvenţa, U A S M R, care, prin anagramare, dă cuvântul SUMAR, dar descifrată cu sistemul adoptat, ne dă:

U A S M R 0 0 0 7 0 U A S T R

deci cuvântul ASTRU, legat de conţinutul poeziei.

Începând cu a 14-a literă din ultimul vers al primei strofe, şi continuând cu strofa următoare, avem succesiunea:

U (4) O (4) E (4) S (4) N

care descifrată devine:

U O E S N 0 7 0 0 0 U V E S N

deci cuvântul VENUS.
Începând cu prima literă din al doilea vers, din a treia strofă, apare structura:

I (8) R (8) A (8) S (8) I (8) N

iar prin descifrare rezultă:

I R A S I N -14 0 0 0 -14 0
U R A S U N

deci cuvântul URANUS.
Am obţinut astfel denumirile a două planete, strâns legate de mesajul poeziei.

Să considerăm literele iniţiale ale versurilor poeziei, şi din şirul lor să reţinem literele distincte, adică, L E C P I A T N.
Din această succesiune, eliminăm litera C, după care descifrăm secvenţa rămasă şi obţinem:

L E P I N T N 0 0 0 -4 0 0 0 L E P E A T N

deci cuvântul PLANETE.
Secvenţa formată din literele iniţiale ale ultimelor 7 versuri ale poeziei, prin descifrare devine:

I E A T P L N -4 0 0 0 0 0 0 E E A T P L N

deci o anagramă a cuvântului PLANETE.
Din versurile strofelor a treia şi a patra, afară de primul vers din strofa a treia, reţinem câte o literă, dintre acelea care în aceste versuri ocupă rangurile date de secvenţa, 2, 1, 2, 1, 2, 1, 2, secvenţa obţinută, după descifrare devine:

N E Z T I L E 0 0 -7 0 0 0 0 N E S T I L E

deci, prin anagramare, expresia ÎN STELE.
În primul vers din strofa a treia apare substantivul, ICOANA, iar în al doilea vers, substantivul CER. Secvenţa formată din aceste substantive, după descifrare devine:

I C O A N A C E R 0 0 4 0 0 0 0 0 0 I C S A N A C E R

deci o anagramă a expresiei CASĂ ÎN CER.

POEZIA „O MAMĂ…”

Din al treilea vers, strofa a treia, avem structura: M (6) U (6) S (6) A (6) E (6) U (6) A (6) C (6) I (6) D
Secvenţa obţinută, prin descifrare, devine:

M U S A E U A C I D 7 0 0 0 4 14 14 0 0 0 T U S A I I O C I D

din care rezultă expresia O ŞTIU DACII.
Numerotăm cuvintele din primul vers, strofa a treia, şi reţinem literele finale ale cuvintelor ale căror numere de ordine formează secvenţa fibonaciană, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, secvenţa obţinută după descifrare devine:

R A A I M E A 0 0 -14 -4 0 -4 0 R A M E M A A

rezultând expresia MAMĂ REA.
Începând cu al patrulea cuvânt din al doilea vers, din strofa a doua, avem structura:

S I (3) C E (3) M U (3) A F

iar după descifrare obţinem:

S I C E M U A F 0 0 0 0 0 0 4 7 S I C E M U E N

deci o anagramă a numelui poetului.
Din finalul celui de-al cincilea vers din strofa a doua avem structura:

L M E U (7) C R E S

iar după descifrare rezultă:

L M E U C R E S 28 7 4 14 0 0 0 0 N T I I C R E S

rezultând cuvântul CREŞTINI.
Din al treilea vers din prima strofă avem structura:

D (3) U (3) C (3) T (3) E (3) A (3) N (3) U (3) R (3) T

din secvenţa de mai sus rezultă expresia:

D U C T E A N U R T 0 0 0 7 0 0 0 0 -28 7 D U C A E A N U P A

deci NU ADUCE APA.

POEZIA „CARE-O FI ÎN LUME …”

Din şirul format din literele titlului, reţinem trei litere, din două în două, adică, C E I, la care le alăturăm cele cinci litere din finalul titlului. Secvenţa obţinută, după descifrare, ne dă:

C E I N L U M E 0 0 0 0 7 0 0 0 C E I N S U M E

deci o anagramă a numelui EMINESCU.

Literele din titlu, care nu au fost folosite mai sus, formează secvenţa: A R O F I, care, prin descifrare ne dă:

A R O F I
0 0 0 7 -4 A R O M E

deci cuvântul MOARE.
Cele două rezultate formează expresia MOARE EMINESCU, o coincidenţă stranie.
Literele iniţiale ale versurilor, 7 inclusiv, până la 15 inclusiv, formează secvenţa, S L I U P B I C, care descifrată ne dă:

S L I U P B I C 0 -7 4 0 -28 7 -4 0 S E M U N I E C

deci o anagramă a numelui poetului.
Secvenţa formată din iniţialele ultimelor şase versuri ale poeziei, după descifrare ne dă:

H N A T A S -7 0 0 0 0 0 A N A T A S

deci, citită de la dreapta la stânga, cuvântul SATANA.
Începând cu a 24-a literă din al doilea vers, şi continuând apoi cu primul, din strofa a şaptea, apare structura:

L (7) N (7) A (7) L (7) I (7) S (7) C (7) U

Prin descifrare obţinem:

L N A L I S C U -7 0 -14 -7 0 0 0 0 E N M E I S C U

deci o anagramă a numelui EMINESCU.
Numerotăm literele din primul vers, începând cu a treia literă, din strofa a 10-a, adică:

1 2 3 4 5 6 7 8 S A M A I U B E

şi reţinem literele ale căror numere de ordine formează secvenţa fibonaciană, 1, 2, 3, 5, 8, rezultă succesiunea, S A M I E, deci cuvântul MESIA.
Începând cu a 14-a literă din primul vers, strofa a 13-a, secvenţa fibonaciană, 1, 1, 2, 3, 5, formează structura:

N (1) A (1) D (2) E (3) O (5) T

care prin descifrare ne dă:

N A D E O T 0 0 0 0 0 -7 N A D E O M

deci o anagramă a cuvântului DOAMNE.
Înainte de descifrare, din secvenţa de mai sus, rezultă cuvântul DENOTĂ.
Începând cu a şaptea literă din primul vers al ultimei strofe, avem structura:

A (2) C (2) U (2) I (2) N (2) M (2) E care, prin descifrare devine:
A C U I N M E O 4 0 0 0 0 0 4 E C U I N M E S

deci o anagramă a numelui EMINESCU.

POEZIA „LA ARME”

Din titlu, înlocuind literele cu rangurile lor din alfabet, cu convenţia că literele care au rangul un număr format din două cifre se substituie cu suma cifrelor rangurilor, obţinem secvenţa, 3 1 1 9 4 5. Litera L având rangul 12 se înlocuieşte cu numărul, 3 etc.
Secvenţa de mai sus se scrie sub forma, 5 1 3 9 1 4. Înlocuim, în această secvenţă, numărul 4 cu 2 şi secvenţa
rezultată se scrie sub forma, 5 1 9 3 2 1.
Alăturăm cele două secvenţe, 1 3 9 1 45 1 9 3 2 1, din acest şir formăm, alternativ, numere dintr-o cifră şi din două, după care aceste numere se înlocuiesc cu literele care, au aceste numere drept ranguri în alfabet, deci:

5 13 9 14 5 19 3 21 E M I N E S C U

deci numele poetului.
În al doilea vers din strofa a doua, avem structura:

S (7) M (7) C (7) O (7) E (7) N (7) I (7) C

prin descifrare obţinem:

S M C O E N I C 28 0 28 4 0 0 0 0 U M E S E N I C

deci o anagramă a numelui poetului.

În primul vers din strofa a treia avem structura:

M (7) A (7) P (7) E (7) I (7) T (7) B (7) O (7) T

din care, prin descifrare, obţinem:

M A P E I T B O T
0 0 28 0 0 0 7 0 0 M A R E I T I O T

prin anagramare rezultă expresia O MERITAŢI, în context cu conţinutul poeziei şi cu eventualele urmări ale atitudinii pasive.
În al nouălea vers din strofa a patra, apare structura:

D E (7) A M (7) L A (7) A T (7) A R

care, după descifrare devine:

D E A M L A A T A R 0 0 14 0 0 0 4 0 0 0 D E O M L A E T A R

din care, prin anagramare, rezultă expresia DE LA MOARTE. În al optulea vers din strofa a şasea, avem structura:

C (7) O (7) I (7) N (7) R (7) A (7) C (7) A (7) M

C O I N R A C A M 0 0 0 0 0 0 0 0 7 C O I N R A C A T

deci expresia CRONICA TA.
În versul 10 din strofa a şasea apare structura:

C (7) A (7) M (7) A (7) E (7) A (7) T

care, după descifrare, devine:
C A M A E A T 0 0 7 4 0 0 0 C A T E E A T

deci o anagramă a cuvântului CETATEA.

POEZIA „DE-OR TRECE ANII”

Considerăm expresia din finalul primei strofe: NU STIU CE
din care, prin descifrare, obţinem:

N U S T I U C E 0 0 0 -7 -4 14 0 0 N U S M E I C E

deci o anagramă a numelui poetului. Din al doilea vers din prima strofă:

„Ea tot mai mult îmi va plăce”

formăm succesiunea: E A T O (7) T I M I, care, după descifrare, ne dă:

E A T O T I M I -4 0 0 0 0 0 0 -4
A A T O T I M E

din care rezultă expresia TOATĂ MIE.
Începând cu a 5-a literă din al doilea vers al strofei a treia, apare structura simetrică:

V O R (7) A C (7) I G L

care, prin descifrare, ne dă:

V O R A C I G L
0 0 0 0 0 0 7 -7 V O R A C I N E

deci o anagramă a numelui VERONICA.

Secvenţa formată din bigramele iniţiale ale cuvintelor din al treilea vers din prima strofă, prin descifrare ne dă:

P E C A T O E I
0 -4 0 0 0 -14 0 0 P A C A T A E I

deci, prin anagramare, expresia AI PĂCATE.
Secvenţa formată din literele iniţiale ale versurilor ultimei strofe, prin descifrare devine:

A S P E I N E U 14 0 28 -4 0 0 0 0 O S R A I N E U

deci expresia NU-I SOARE.
Din primul vers, strofa a doua, secvenţa fibonaciană, 2, 3, 5, 8, 13, 21, ne conduce la structura:

M (2) E (3) C (5) R (8) E (13) N (21) E

care, prin descifrare, devine:

M E C R E N E
7 0 0 0 0 0 4 T E C R E N I

din care, prin anagramare, rezultă cuvântul CERNITE sau cuvântul CERINŢE. Numerotăm literele care ocupă locul al doilea în versuri, şi din şirul obţinut reţinem literele ale căror numere de ordine formează secvenţa fibonaciană, 1, 2, 3, 5, 8, 13, secvenţa obţinută, prin descifrare ne dă:

E A E A T S 0 14 0 0 0 0 E O E A T S

deci expresia E O STEA.

POEZIA „PHILOSOPHIA COPILEI”

Secvenţa formată din bigramele iniţiale ale versurilor din ultima strofă este:

S A C U P A M I

după descifrare, devine:

S A C U P A M I
0 4 0 0 -28 4 0 0 S E C U N E M I

deci o anagramă a numelui EMINESCU.
În al doilea vers din prima strofă apare structura:

C (7) N (7) A (7) T (7) R (7) C (7) T (7) A

care, prin descifrare devine:

C N A T R C T A
0 0 0 0 0 0 0 14 C N A T R C T O

deci cuvântul CONTRACT.
Începând cu a 16-a literă din primul vers al strofei a treia avem structura:

E A (7) L U (7) O C (7) M I

care, prin descifrare ne dă:

E A L U O C M I
0 4 28 0 4 0 0 0 E E N U S C M I

deci o anagramă a numelui poetului.

În al treilea vers din strofa a doua, apare structura: A (2) R (2) I (2) M (2) R (2) U
Prin descifrare obţinem:

A R I M R U 0 28 0 0 0 0 A T I M R U

deci expresia A MURIT.
Din fiecare vers al strofei a cincea, eliminăm primele şapte litere, şi reţinem bigramele care le urmează, obţinem astfel secvenţa:

N U E A I L C E

care, descifrată ne dă:

N U E A I L C E 0 0 0 -14 0 7 0 E N U E M I S C E

deci o anagramă a numelui EMINESCU.

POEZIA „DAŢI-MI ARPĂ DE ARAMĂ”

Numerotăm cuvintele din al treilea vers din a doua strofă, şi reţinem literele finale ale cuvintelor ale căror numere de ordine formează secvenţa fibonaciană, 1, 2, 3, 5, 8, 13, rezultă secvenţa, I A T L A A, care prin descifrare ne dă:

I A T L A A 0 4 0 7 -14 0 I E T S M A

adică expresia MĂ ŞTIE.
Din al treilea vers, prima strofă, numerotăm cuvintele şi reţinem literele finale ale cuvintelor ale căror numere de ordine formează secvenţa fibonaciană, 1, 2, 3, 5, 8, 13, rezultând secvenţa, I A T R T I A, care, prin descifrare ne dă:

I A T R T I A 0 0 -7 0 0 -4 0 I A M R T E A

deci o anagramă a cuvântului MĂREŢIA.
În versul al patrulea din a zecea strofă avem structura:

C (1) R (2) E (3) T (4) A (5) C (6) N (7) U

care, prin descifrare, ne dă:

C R E T A C N U 28 0 0 0 0 0 0 14 E R E T A C N I

deci expresia ÎN TĂCERE.
În versul al patrulea din a doua strofă, apare structura:

S (7) E (7) R (7) A (7) L (7) A (7) A

din care, prin descifrare, se obţine:

S E R A L A A
0 0 0 0 0 4 14 S E R A L E O

deci o anagramă a cuvântului SOARELE.
Începând cu primul vers din strofa a noua, avem structura:

S (7) T (7) E (7) U (7) A (7) I (7) M (7) N (7) V (7) I

care, prin descifrare ne dă:

S T E U A I M N V I E -7 0 0 0 0 0 0 0 0 -4 0 L T E U A I M N V E E

deci o anagramă a expresiei AVEŢI NUMELE.
Şi într-adevăr, următoarea secvenţă din structura de mai sus, prin descifrare devine:

S E U E M N I V 0 0 0 0 0 0 0 7 S E U E M N I C

deci o anagramă a numelui EMINESCU.

POEZIA „PATRIA VIEŢII E NUMAI PREZENTUL”

Din cuvintele titlului, reţinem literele de pe locul al treilea urmate de literele finale, rezultând secvenţa, T E M E A I E I L, din care rezultă expresia TEMELIA EI, deci a vieţii.
În versul al 12-lea, numărul 7 ne conduce la structura: I A (7) T O (7) M E (7) E S

care, prin descifrare, ne dă:

I A T O M E E S
0 0 0 14 7 0 0 -7 I A T C T E E L

deci, prin anagramare, cuvântul CETĂŢILE. În versul opt apare structura:

C A (7) U M (7) I N (7) T A

care, după descifrare devine:

C A U M I N T A 0 4 0 0 0 0 0 0 C E U M I N T A

deci o anagramă a expresiei CU MINTEA.
Numerotăm cuvintele din primul vers şi reţinem literele finale ale cuvintelor ale căror numere de ordine, formează secvenţa fibonaciană, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, obţinând succesiunea, A I E L A N S N T din care rezultă cuvântul SANTINELĂ.
Considerăm secvenţa fibonaciană, 1, 2, 3, 5, şi din versurile care au aceste numere de ordine, reţinem primele lor două litere, secvenţa obţinută, prin descifrare, ne dă:

P A C L S U I N -7 -14 0 -7 0 0 -4 0 I M C E S U E N

deci o anagramă a numelui EMINESCU.
Din versurile cu numerele de ordine, 12, 14, 15, 16, reţinem primele lor două litere, secvenţa obţinută, prin descifrare, ne conduce la următorul rezultat:

U N I C S I I A
0 0 0 0 0 -4 -4 -14 U N I C S E E M

deci o anagramă a numelui poetului.
Începând cu ultima literă din versul al 12-lea, şi continuând cu al 13-lea vers, obţinem structura simetrică:

E S (1) U N E L (1) M I

din care, prin descifrare, rezultă:

E S U N E L M I
0 0 0 0 -4 0 0 0 E S U N A L M I

deci o anagramă a cuvântului SEMILUNA.

POEZIA „PIERDUT ÎN SUFERINŢĂ …”

Din versurile, 2, 3, 4, 5, 6, din prima strofă, reţinem, în această ordine, câte o literă, sau două, conform cu următoarea schemă simetrică:

(1), (1, 2), (1, 2), (1, 2), (1)

deci, din versul al doilea, reţinem prima literă, din al treilea vers reţinem primele două litere etc.
Secvenţa obţinută, prin descifrare, ne dă:

C M A S A N I S
0 0 4 0 4 0 0 28 C M E S E N I U

deci o anagramă a numelui EMINESCU.
Din versurile strofei a doua, reţinem câte o literă dintre acelea care, în aceste versuri, au rangurile date de următoarea schemă simetrică:

1, 2, 1, 2, 1, 2, 1, 2

secvenţa obţinută, prin descifrare, devine:

C A N I O E M I
0 4 0 -14 4 0 0 0 C E N U S E M I

deci tot o anagramă a numelui EMINESCU.
Numerotăm versurile strofei a doua, şi dintre acelea ale căror numere de ordine formează secvenţa fibonaciană, 1, 2, 3, 5, 8, reţinem primele lor două litere, obţinând secvenţa:

C A L A N E O B S I

care, prin descifrare devine:

C A L A N E O B S I 0 0 0 0 0 -4 -14 7 0 0 C A L A N A A I S I

deci, prin anagramare, expresia AŞA CANALII.
Literele iniţiale ale cuvintelor – rime, din a doua strofă formează succesiunea, P V I E N F L I, care, prin descifrare ne dă:

P V I E N F L I -7 -7 -14 0 0 7 7 0 I O U E N M S I

deci, prin anagramare, expresia O MISIUNE.

POEZIA „CU MÎNE ZILELE-ŢI ADAOGI …”

Din titlul poeziei, reţinem primele 7 litere, le omitem pe următoarele 7 litere şi o reţinem pe a opta, secvenţa rezultată, prin descifrare devine:

C U M I N E Z A 0 0 0 0 0 0 -7 4 C U M I N E S E

deci o anagramă a cuvântului EMINESCU.

100

În primul vers din prima strofă, apare structura: C (7) L (7) A (7) R (7) A (7) I (7) T
care, prin descifrare, devine:

C L A R A I T
0 7 0 0 0 0 -7 C S A R A I M

deci, prin anagramare, cuvântul SĂRĂCIM.
Secvenţa formată din bigramele iniţiale ale versurilor strofei a doua, după descifrare devine:

C A I N P R E L 0 14 0 7 0 0 0 0 C O I U P R E L

deci, prin anagramare, apare cuvântul PERICOLU.
În al doilea vers al strofei a treia, apare structura:

C (7) E (7) A (7) P (7) A (7) A (7) E (7) A

şi prin descifrare obţinem:

C E A P A A E A 0 0 0 0 0 -14 0 0 C E A P A M E A

deci expresia E PACEA MEA.
În primul vers al strofei a patra, avem structura:

N (7) O (7) S (7) A (7) D (7) M (7) I (7) E

care prin descifrare ne dă:

N O S A D M I E 0 0 -7 0 0 0 0 0 N O L A D M I E

101

din care rezultă expresia LA DOMNIE.
În primul vers din strofa a doua, avem structura:

C (3) U (3) T (3) E (3) U (3) N (3) A (3) L (3) A (3) M

care după descifrare devine:

C U T E U N A L A M 0 14 0 0 0 0 4 0 0 0 C I T E U N E L A M

din care rezulta expresia CITA NUMELE.
În primul vers din strofa a patra avem structura:

N (5) A (5) I (5) R (5) A (5) S (5) I (5) N (5) R (5) E

care, prin descifrare, devine:

N A I R A S I N R E 0 -14 -4 0 0 0 0 7 0 0 N M E R A S I U R E

din care rezultă expresia RUŞINE MARE.

POEZIA „DE-A NĂSCOCI NOI IPOTEZE …”

Din versurile, 5, 6, 7, 8, 9, 10 reţinem una sau două litere, ale căror ranguri, în aceste versuri, formează secvenţa simetrică:

(1, 2), (1), (1), (1), (1), (1, 2)

succesiunea obţinută, prin descifrare, devine:

P A S M C E N U -7 4 0 0 0 0 0 0 I E S M C E N U

102

deci o anagramă a numelui EMINESCU.
Secvenţa formată din primele opt litere din al patrulea vers, prin descifrare, ne dă:

A C U M A I N S 4 0 0 0 4 0 0 0 E C U M E I N S

deci o altă anagramă a numelui poetului. În al şaselea vers, apare structura:

S (7) T (7) E (7) A (7) A

care, prin descifrare, devine:

S T E A A 0 0 0 0 4 S T E A E

deci expresia E STEA, potrivită pentru Eminescu. În al optulea vers apare structura:

C (2) A (3) E (4) S (5) T (6) A (7) E (8) N (9) I (10) M

care, după descifrare, devine:

C A E S T A E N I M 0 14 0 0 -7 14 0 0 0 0 C O E S M O E N I M

deci, prin anagramare, expresia EMINESCO, OM.

POEZIA „VIS”

Din versurile primei strofe reţinem bigramele de început, secvenţa obţinută, după descifrare devine:

103

C E S U A N L E 0 4 0 0 -14 0 -7 0 C I S U M N E E

deci o anagramă a numelui EMINESCU.
În al doilea vers din a treia strofă, apare structura:

S (7) E (7) T (7) I (7) I (7) L (7) U (7) L

din care se obţine expresia STILUL EI.
Din cuvintele celui de-al patrulea vers din a treia strofă, reţinem bigramele lor finale, care după descifrare devin:

C U R A L E C E L T 28 0 0 -14 0 0 0 0 0 0 E U R M L E C E L T

din care rezultă expresia TRECE LUME.
În primul vers din strofa a şasea apare structura:

A (2) M (3) U (4) C (5) S (6) T (7) P (8) C

care, prin descifrare, devine:

A M U C S T P C 14 0 0 0 0 0 -7 28 O M U C S T I E

din care rezultă expresia CUM O ŞTIE.
Numerotăm cuvintele din strofa a şaptea şi reţinem finalele cuvintelor ale căror numere de ordine formează secvenţa fibonaciană, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, care după descifrare devine:

N L T A L U E 0 7 0 4 0 14 0 N S T E L I E

104

din care rezultă expresia ÎN STELE.
În primul vers din strofa a opta, apare structura:

S (6) M (6) P (6) T (6) I (6) C (6) L (6) I (6) U

care, prin descifrare devine:

S M P T I C L I U 0 0 -7 0 0 0 0 0 0 S M I T I C L I U

rezultând expresia ŞI MITICUL.

În primul vers din strofa a noua, apare structura:

D (1) A (2) N (3) A (4) M (5) B (6) S

care, după descifrare, ne dă:

D A N A M B S 0 4 0 4 7 7 0 D E N E T I S

deci o anagramă a cuvântului DESTINE.

POEZIA „PREOT ŞI FILOZOF”

Din versurile, 1, 2, 7, 8 ale ultimei strofe, reţinem primele lor două litere, secvenţa obţinută, după descifrare, devine:

N U S I A L C E 0 0 0 0 -14 -7 0 0 N U S I M E C E

deci o anagramă a numelui EMINESCU.
În al doilea vers din prima strofă, avem structura:

105

D (7) O (7) G (7) M (7) T

din care rezultă:

D O G M T 0 0 0 0 7 D O G M A

deci cuvântul DOGMĂ.
În al treilea vers apare structura:

S (4) A (4) T (4) A (4) R (4) R (4) E

care, prin descifrare, devine:

S A T A R R E 0 0 0 0 -28 0 0 S A T A P R E

din care rezultă expresia E SATRAP.
Începând cu versul al 11-lea, versurile care au ca primă literă, litera „C” separă celelalte versuri în submulţimi care conţin, în ordine, câte, 4, 1, 3, 1, 9, 1, versuri.
Dacă înlocuim numerele din această secvenţă, cu literele care, în alfabet, au aceste numere drept ranguri, rezultă:

4 1 3 1 9 1 D A C A I A 0 0 0 0 0 4 D A C A I E

deci expresia E DACIA.
În al 20-lea vers apare structura:

C (7) E (7) R (7) R (7) N (7) U (7) A

care prin descifrare devine:

106

C E R R N U A 0 0 0 28 0 14 0 C E R T N I A

deci cuvântul CERNITĂ.
În versul 31 apare structura:

D (7) S (7) A (7) R (7) J (7) O (7) I (7) C

secvenţa care, descifrată ne dă:

D S A R J O I C 28 0 0 0 -7 -14 0 0 F S A R C A I C

din care rezultă expresia FRICA SA.

POEZIA „SOMNOROASE PĂSĂRELE”

Dacă cuvintele cu cratimă se numără, fiecare, ca un cuvânt, poezia are 55 de cuvinte, cuvântul median din şirul lor, deci care-l împarte în două secvenţe egale, are rangul 28, pe acest rang aflându-se cuvântul PACE, lăsând impresia că poezia este construită în jurul acestui cuvânt, accentuând astfel starea de linişte şi pace care caracterizează poezia.
Din punct de vedere matematic, numărul 28 este „număr perfect” suma divizorilor (sau părţilor) lui este egală cu 28.
Să considerăm secvenţa fibonaciană:

1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55

Numerotăm literele primei strofe şi reţinem literele ale căror numere de ordine formează secvenţa de mai sus.

107

Obţinem următoarea succesiune, în care, pentru fiecare literă am notat şi rangul ei din alfabet.

S O M O A S L U N 19 15 13 15 1 19 12 21 14

Suma rangurilor de mai sus este egală cu 129, şi ea nu se schimbă dacă, cel mai mic număr, respectiv 1 rangul literei A, îl scădem din el şi în acelaşi timp îl adunăm la următorul număr ca ordin de mărime, respectiv la 12, rangul literei L.
Secvenţa numerică devine:

19 15 13 15 19 13 21 14
Din primele patru numere reţinem cifra unităţilor, iar ultimele patru le copiem neschimbate, după care, numerele astfel obţinute se înlocuiesc cu literele, care, în alfabet au aceste numere drept ranguri. Rezultă:

9 5 3 5 19 13 21 14 I E C E S M U N

deci o anagramă a numelui EMINESCU.
În primul vers din strofa a treia, apare structura:

T (7) A (7) I (7) S (7) C (7) T

care, după descifrare devine:

T A I S C T -7 0 0 0 28 0 M A I S E T

rezultând expresia MĂ ŞTIE.
Primul vers din strofa a patra conţine structura:

P (3) E (4) T (5) R (6) D (7) R (8) U (9) O

108

prin descifrare obţinem:

P E T R D R U O -7 0 -7 0 0 0 0 -14
I E M R D R U A

deci o anagramă a expresiei AM DURERI.
În al treilea vers din strofa a doua avem succesiunea:

D (7) O (7) A (7) M (7) T (7) A

care descifrată devine:

D O A M T A 0 0 0 0 -28 4 D O A M R E

deci o anagramă a cuvântului DOARME.

POEZIA „PESTE VÂRFURI”

Din versurile 1 şi 4 ale primei strofe, şi din versurile 3 şi 4 ale strofei a doua, reţinem primele lor două litere, secvenţa obţinută, prin descifrare, devine:

M A I S U N A V 0 4 0 0 0 0 4 7 M E I S U N E C

deci o anagramă a numelui EMINESCU.

În primul vers din strofa a treia, apare structura:

D (2) E (2) C (2) A (2) F (2) M (2) A

din care, prin descifrare, se obţine:

109

D E C A F M A 0 0 0 4 0 7 4 D E C E F T E

deci o anagramă a cuvântului DEFECTE.
În al doilea vers din strofa a treia, avem succesiunea:

I (7) P (7) T (7) U (7) L (7) E (7) E (7) A

care, prin descifrare ne dă:

I P T U L E E A 0 0 0 0 0 0 -4 0 I P T U L E A A

deci expresia A EI LUPTĂ.
În al doilea vers din prima strofă avem structura:

C (2) R (2) I (2) T (2) R (2) Z (2) I

care prin descifrare, devine:

C R I T R Z I 28 0 0 0 -28 -7 0 E R I T P S I

deci cuvântul SPIRITE.
Din toate versurile poeziei, reţinem a şaptea literă, rezultând succesiunea:

A I R O A E M I C I A M din care, prin descifrare, rezultă:

A I R O A 0 -14 0 0 0 A U R O A

E M I C I A M 0 7 4 0 -4 0 0 E T M C E A M

rezultând expresia ACUM E MOARTEA.

110

POEZIA „ODĂ (în metru antic)”

În cuvântul ODA înlocuim fiecare literă cu rangul ei din alfabet şi obţinem, 1541, dacă acum înlocuim fiecare număr cu litera, care, în alfabet are acel număr drept rang, rezultă secvenţa, A E D A.
Prin descifrare obţinem:

A E D A 0 4 0 14 A I D O

deci cuvântul ADIO.
În primul vers din strofa a patra apare structura:

D (4) E (4) P (4) I (4) T (4) A (4) T

care prin descifrare devine:

D E P I T A T 0 -4 28 0 -7 0 0 D A R Î M A T

deci cuvântul DĂRÎMAT.

În primul vers din strofa a cincea, avem structura:

P (7) C (7) U (7) I (7) N (7) A (7) R (7) C (7) U (7) T (7) E din care prin descifrare obţinem:
P C U I N A R C U T E 0 0 14 0 0 0 0 0 0 0 -4 P C I I N A R C U T A

prin anagramare rezultând expresia NU-I PRACTICĂ.

111

Din ultimele şase versuri ale poeziei, reţinem literele de pe locul 7, obţinând secvenţa, A A I R T A, din care, prin descifrare rezultă:

A A I R T A -14 -14 -4 0 0 0 M O E R T A

deci cuvântul MOARTE.

Din versurile ultimei strofe reţinem primele lor două litere, secvenţa rezultată, prin descifrare, ne dă:

P I V I C A M I 28 -4 -7 4 0 0 7 -4 R E O M C A T E

deci expresia CE MOARTE.
Din primele trei versuri ale ultimei strofe, reţinem literele de ranguri, 6 şi 7, secvenţa obţinută, după descifrare ne dă:

M I A R O T
0 -4 0 0 0 0 M E A R O T

deci cuvântul MOARTE.
În primul vers din prima strofă avem structura:

N U (5) A M (5) T A (5) R O (5) U R

din care, prin anagramare, rezultă expresia NU AU MARTOR. În al doilea vers apare structura:

P U (7) A R (7) A T (7) M I (7) I N

din care, prin anagramare rezultă expresia PÂNĂ MURIŢI.

112

Din fiecare vers reţinem a noua literă, şi din acest şir descifrăm secvenţa formată din literele distincte. Se obţine:

M N A D O C I R H U 7 0 4 0 -14 0 0 0 -7 0 T N E D A C I R A U

deci expresia NE UCID ARTA.

Muzicalitatea limbii române, distribuţia echilibrată a consoanelor şi vocalelor, frecvenţa ridicată a secvenţelor de forma, C V C V …, unde C desemnează o consoană şi V o vocală, sunt câteva din elementele care generează mesajele puse în evidenţă în demersul nostru.

MISTERUL SUBCONŞTIENTULUI

Subconştientul reprezintă partea ascunsă a creierului nostru şi în acelaşi timp cea care ne influenţează în mod decisiv, pe tot parcursul vieţii. Programarea lui pozitivă poate face adevărate minuni.

Subconştientul este un fel de conştienţă latentă, care coexistă cu conştienţa clară şi o serveşte cu fidelitate. Subconştientul este foarte puternic şi mult mai dezvoltat la femei. El este în mare măsură energizat şi dinamizat prin intermediul forţelor subtile ale lunii.
Marele secret, caracteristic geniilor din toate epocile, este capacitatea lor uluitoare de a intra în contact, fie conştient, fie spontan, cu puterile subconştientului, eliberându-le. Dacă vom putea face la fel, vom deveni capabili de performanţe extraordinare. Subconştientul nostru deţine în profunzimile sale soluţii la toate problemele care ne frământă şi ne poate îndeplini orice dorinţă, proporţional cu intensitatea încrederii. El este servitorul, constructorul şi susţinătorul corpului. Dacă învăţăm cum să ne folosim de el şi în ce mod să-l comandăm, el ne poate ridica pe culmi nebănuite, asigurându-ne mereu succesul. În această direcţie, o modalitate simplă, dar extrem de eficientă, de a dinamiza subconştientul şi de a amplifica puterea de manifestare a acestuia, este sugestia. Sugestia poate fi deci considerată ca fiind unul dintre procesele fundamentale ale manifestării. Sugestia, ca fenomen de rezonanţă cu anumite energii, mai mult sau mai puţin subtile, a apărut odată cu Natura şi este la fel de puternică precum aceasta. Fiecare mişcare, de exemplu, o facem prin sugestie. Mai întâi gândim şi apoi acţionăm. Mai întâi facem planuri şi apoi le realizăm. Cunoştinţele şi experienţele personale, sau, altfel spus, tot ce am acumulat până în prezent, se datorează puterii complexe a sugestiei. Însuşirea acestor cunoştinţe sau noţiuni se face prin puterea sugestiei. Chiar şi inspiraţiile geniale, care ni se par spontane, ne sunt date prin puterea sugestiei care emană permanent de la energia infinită sau mentalul macrocosmic.
Ştiinţa angrenării subconştientului folosind puterea sugestiei pozitive ne va ajuta să pătrundem gradat şi din ce în ce mai lucid în profunzimile enigmatice ale subconştientului. Vom reuşi să ne cunoaştem adevărata natură şi atunci ni se va dezvălui realitatea infinită şi eternă din afara noastră. Dinamizaţi subconştientul prin gânduri pozitive, prin sugestii benefice! El va începe să lucreze fidel, precum un servitor care, prin munca sa, asigură prosperitatea stăpânului. Dacă vom programa subconştientul în aşa fel încât fiinţa noastră să cunoască starea de fericire, el își va angrena propriile resurse interioare, va declanşa mecanisme psiho-mentale subtile şi va genera, prin procese de rezonanţă, acorduri cu energia subtilă, corespondentă stării de fericire.

PUTEREA SUBCONŞTIENTULUI

Fragment din cartea „Misterul subconștientului” de Henri Durville

Motto: „Ceea ce cauţi în alţii sau în afara ta, se află în tine, rătăcitorule”.
Ceea ce există deja în tine, se află pretutindeni, ceea ce nu există în tine, nu se află nicăieri. Toate comorile Universului sunt înlăuntrul tău. Caută cu fervoare în tine însuţi puterea sau răspunsul la care aspiri, pe care inima ta le doreşte şi, direct proporţional cu credinţa ta, vei primi ceea ce vrei.
Marele secret, caracteristic geniilor şi tuturor oamenilor cu adevărat mari din toate epocile, este capacitatea lor uluitoare de a intra în contact, fie conştient, fie în mod spontan, cu puterile nesfârşite ale subconştientului, eliberându-le. Dacă poţi face la fel, vei fi capabil de performanţe extraordinare.
Subconştientul tău deţine deja, în profunzimile sale latente, soluţiile perfecte la toate problemele care te frământă şi îţi poate îndeplini, direct proporţional cu intensitatea încrederii, orice dorinţă. Cel mai bun mod de convingere este, de exemplu, să-i sugerezi ferm înainte de a adormi: Vreau să mă scol la ora 6 dimineaţa şi vei constata că te trezeşti exact la această oră. Subconştientul tău este servitorul, constructorul şi susţinătorul corpului; dacă înveţi cum să te foloseşti de el şi în ce mod să-i dai comenzi, el te poate ridica, aproape fără efort, pe culmi nebănuite, asigurându-ţi mereu succesul.
Orice gând este o cauză care, mai devreme sau mai târziu, va produce efecte bune ori rele, după cum a fost conţinutul său. Orice trăire proprie sau stare interioară pe care o remarcăm în mod pasiv este efectul sau rodul prezent ale anumitor gânduri din trecutul nostru îndepărtat sau apropiat. Toate aceste fructe, dulci sau amare, pe care le merităm pe drept şi cu care conjunctura momentului ne obligă să ne hrănim, pentru a simţi astfel consecinţele acţiunilor noastre, constituie ceea ce ignorantul numeşte DESTIN sau SOARTĂ, iar yoghinul, KHARMA.
Viaţa este o modalitate de cunoaştere. Eşti asemănător unui căpitan aflat pe mare care îşi conduce vasul. Trebuie să dai ordine (gânduri, imagini, trăiri, aspiraţii) clare şi ferme mentalului subconştient care controlează, intermediază şi conduce majoritatea experienţelor vieţii tale.
Atât acţiunile pe care le-am comis, cât şi gândurile pe care le-am avut în trecut ne urmează ca o umbră, producând rezultate bune sau rele, în funcţie de natura lor iniţială. Nici în aer, nici în adâncul oceanului, nici în cea mai ascunsă peşteră sau pe vârful muntelui nu există loc în care omul să poată scăpa de consecinţele acţiunilor şi gândurilor lui. Consecinţele nu vor înceta să se deruleze şi astfel, făptuitorul va avea, la rândul său, partea care i se cuvine din fericirea sau suferinţa pe care a produs-o. Înţelegând aceasta, trebuie să căutăm să nu facem rău nimănui, nici măcar în gând.
Nu întrebuinţa niciodată formulări interioare de felul: „nu am mijloace” sau „îmi este imposibil” sau „niciodată n-am să pot”, în care să crezi, complăcându-te să-ţi accentuezi aparenta fatalitate prin aceste afirmaţii paralizante. Subconştientul te va asculta şi va crea prompt premisele pe care doar tu le-ai gândit, aducându-le din domeniul posibilului la realizare efectivă. Astfel, la propria ta comandă, subconştientul va face ca într-adevăr să-ţi lipsească mijloacele de a realiza sau obţine ce urmăreşti. Caută să te convingi că totul este posibil, prin angrenarea puterii mentalului tău de a comanda subconştientului. Reţine însă că, deşi totul îţi e posibil, nu orice îţi e permis (în sensul că nu trebuie să încalci niciodată legile naturale ale firii).
Multor oameni le este mai uşor să-şi regrete greşelile, complăcându-se în suferinţă, convinşi fiind, în mod prostesc, că acesta le este destinul, decât să-şi dea osteneala să evite pe viitor eroarea ce le-a modificat destinul, schimbându-şi-l astfel în bine.
Cu ochiul minţii aţintiţi ferm asupra ideii de BINE, forţează-te să o asimilezi. Succesul spiritual, care îţi va încorona orice virtute, este întocmai ca o operă de artă, iar înţelepciunea se aseamănă unui sculptor genial. Materia care va căpăta forma gândurilor noastre e sufletul uman sau subconştientul, iar modelul pe care îl imită e Absolutul. Fără elevarea sufletului, nu putem realiza nimic bun.
Legea fundamentală a vieţii, care îţi permite să înfloreşti, este Legea încrederii depline în sine. Încrederea numai într-un ajutor exterior atrage, mai devreme sau mai târziu, suferinţa. Singură, încrederea fermă în sine generează forţă şi bucurie. Această încredere îţi asigură, totodată, sprijinul exterior de care ai nevoie. Încrederea în propriile forţe, care există în stare latentă în microcosmosul tău lăuntric, este o stare mentală de o putere irezistibilă, întreţinută cu perseverenţă de conştiinţa ta, care percepe într-o oarecare măsură legătura cu energiile puternice ale Sinelui tău Suprem. Pe cât îţi este posibil, nu crede niciodată că ceva sau cineva îţi poate face rău. Căci ceea ce gândeşti intens şi crezi cu convingere că ţi se va întâmpla, aşa va fi, datorită încrederii tale. Nefericirea în care crezi, complăcându-te să o consideri fatală, va atrage noi nefericiri. Neşansa în care crezi va atrage alte neşanse. De ceea de ce ţi-e frică nu vei scăpa şi vei atrage, mai devreme sau mai târziu, tocmai ceea ce crezi ca ţi se va întâmpla rău, iar această tragică desfăşurare va fi realizată de subconştientul tău, care va executa întocmai ce gândeşti şi crezi. Înţelegând bine acest aspect, caută să elimini din tine orice frică, fiindcă o fiinţă temătoare e o fiinţă slabă, iar o fiinţă slabă e un pericol nu numai pentru ea însăşi, ci chiar pentru întreaga ambianţă în care există, deoarece o va „polua” cu energiile sale psihice înspăimântătoare. Să crezi cu convingere în puterea fantastică a subconştientului tău, îţi va permite să-ţi armonizezi existenţa, te va vindeca şi fizic şi psihic. Nu uita că vei fi aşa cum vei crede cu fermitate. Ceea ce gândeşti ţi se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu. Schimbă-ţi fundamental modul de a gândi şi vei constata cu uimire că îţi poţi modifica existenţa.
Gândeşte-te întotdeauna numai la bine şi binele te va urma ca o umbră, pretutindeni. A te lăsa cuprins de frică sau a gândi răul înseamnă a-l atrage prin rezonanţă, datorită punerii la unison cu acesta. Eşti reflexia fidelă a propriilor gânduri şi convingeri. Eşti ceea ce gândeşti, aspiri şi crezi cu fermitate.
Cunoaşte-te pe tine cât mai profund şi abia după aceea vei reuşi să-i cunoşti, atât pe ceilalţi, cât şi universul în care exişti. Marea majoritate a oamenilor judecă lucrurile, fenomenele, pe ceilalţi şi chiar pe ei înşişi după propriul lor nivel superficial de gândire şi simţire; din această cauză, cel mai adesea ei îşi imaginează totul eronat. Subconştientul tău este ca un servitor credincios, care nu discută cu tine în contradictoriu. El acceptă, în mod necondiţionat, tot ceea ce mentalul tău conştient gândeşte şi crede cu convingere. Dacă mentalul tău se concentrează bine, vei avea puterea de a alege cunoaşterea, armonia, fericirea.
Mentalul tău conştient este paznicul căii de acces spre subconştient. În mod normal, prima lui funcţie ar trebui să fie aceea de a ocroti subconştientul, astfel încât în el să nu ajungă să se imprime idei false, convingeri perverse sau gânduri negative. Înţelegând aceasta, gândeşte-te mai mult la ce este frumos şi perfect în lume. Sentimentul de admiraţie resimţit cât mai des te elevează şi te umple de sublim. Prin rezonanţă, întotdeauna sufletul tinde să se ridice la înălţimea a ceea ce admiră.
Sugestiile, părerile, convingerile sau remarcile altora n-au nici un fel de putere asupra ta, în sensul de a te putea influenţa, atâta timp cât nu eşti la unison, pentru a rezona cu energiile pe care le evocă sau le manifestă ei. Singura putere stăpână este gândul tău, care poate accepta sau respinge prompt aceste sugestii. Poţi alege să nu să iei în consideraţie ceea ce nu vrei, refuzând să crezi ceea ce nu doreşti sau consideri fals, continuând să-ţi afirmi mai departe binele şi armonia.
Supraveghează atent ceea ce gândeşti, simţi şi faci, în virtutea legii acţiunii şi reacţiunii (mai curând sau mai târziu, vei răspunde pentru ceea ce faci, atât ţie însuţi, cât şi lumii în care trăieşti). Cel care comite un rău, o nedreptate altuia, îşi provoacă tot atât de mult rău şi lui însuşi. Intelectul tău nu este rău. Nici o formă sau energie a naturii nu este fundamental rea. Totul depinde de intenţia pe care o ai şi de modul în care te serveşti de forţele naturii, care sunt perfect neutre, ca şi electricitatea, care poate să folosească la iluminat, sau la construirea unor arme ucigătoare.
Nu rata şansa de a face ceva extraordinar. Sufletul care nu are un ţel bine conturat se risipeşte. Încearcă să te depăşeşti. Bineînțeles că e rău să eşuezi, dar e şi mai rău să nu încerci niciodată să reuşeşti. Pe cei îndrăzneţi, conjuncturile favorabile îi ajută să-și atingă ţelul propus. Totodată, caută să-ţi alegi cu grijă gândurile sau ideile. Atunci când iei o hotărâre, chibzuieşte bine şi nu te grăbi, pentru a nu regreta după aceea.
Dacă vei reuşi să fii pe deplin stăpânul propriului mental subconştient, vei deveni stăpânul propriului destin. Dacă îţi controlezi subconştientul, devii spontan un model pentru ceilalţi şi-i poţi ajuta. Aminteşte-ţi că în orice moment ai posibilitatea alegerii. Alege iubirea în locul urii. Alege sănătatea în locul bolii. Alege fericirea în locul suferinţei sau plictiselii. Alege existenţa spirituală pură în locul unei vieţi banale şi cenuşii. Păstrează-ţi o puritate şi o spontaneitate de copil. Când ai încetat să mai fii copil, eşti deja un suflet mort.
Tot ceea ce mentalul tău conştient acceptă ca adevărat şi crede ferm, subconştientul, la rândul său, va accepta imediat să realizeze, dând viaţă şi expresie ideii sau gândului imprimat în el. Gândul sau ideea este sămânţa. Subconştientul o va hrăni şi va face să apară, mai devreme sau mai târziu, fructul. De sămânţă depind roadele. Cine seamănă vânt, culege furtună.
Subconştientul controlează toate funcţiile vitale ale corpului tău, el cunoaşte deja răspunsurile şi soluţiile la problemele tale, dar nu te va ajuta decât dacă îl vei solicita în acest sens. El e un servitor care nu poate avea iniţiative atâta timp cât mentalul nu-i dă dispoziţii să acţioneze în acest sens.
Tot ce imprimi în subconştient prin gânduri, idei, imagini, aspiraţii, dorinţe se va realiza ulterior, mai devreme sau mai târziu, pe ecranul existenţei. În trecut, ţi-ai determinat, prin modul de a gândi, prezentul. Acum, clipă de clipă, îţi programezi şi îţi pregăteşti viitorul. Multe evenimente viitoare vor fi reflexia a ceea ce gândeşti acum.
Legea acţiunii şi reacţiunii, sau legea kharmei, este expresia armoniei universale. În virtutea acestei legi, gândurile sau ideile tale întreţinute în mentalul conştient sunt o acţiune la care, mai devreme sau mai târziu, va urma o anumită reacţie, care va fi de fapt răspunsul fidel al subconştientului tău la acele gânduri sau idei. Supraveghează-ţi gândurile şi evită să întreţii, în mentalul conştient, gânduri negative. Reacţiile care vor urma, vor fi expresia lor precisă în realitate.
Frustrarea (stare pe care o resimte subiectul ca urmare a nerealizării unei dorinţe, nesatisfacerii unei trebuinţe, privării de ceva care îi aparţinea anterior în plan afectiv) survine atunci când subiectul se înşeală în speranţele sale. Dacă permiţi gândirii să se fixeze pe o fatală neputinţă, sugestionându-te că obstacolele sunt de nedepăşit, că amânările nu vor avea sfârşit, că greutăţile sunt de nesuportat şi crezi cu tărie toate acestea, subconştientul îţi va răspunde în consecinţă, furnizându-ţi, conform cu gândurile tale, dovezi pe care tu în continuare le vei crede cu şi mai multa fermitate, blocându-ţi astfel propriul tău bine. De aici, rezultă un cerc vicios, cu consecinţe nefaste, pe care tu l-ai pus în mişcare şi îl întreţii prin propriile idei pesimiste. În această situaţie, încăpăţânarea, suspiciunea bolnăvicioasă, neputinţa de a te răzbuna, disperarea, setea de a face rău devin otrăvuri cumplite şi sunt, fără îndoială, reacţiile cele mai periculoase. În orice situaţie te-ai afla, aminteşte-ţi că expresia sănătăţii sufletului este optimismul. Priveşte lumea ca pe un miraj şi consider-o un joc, un vis efemer.
Când într-adevăr vrei să reuşeşti ce ţi-ai propus, imaginează-ţi cât mai clar, încă de când te-ai hotărât ce vrei, deznodământul fericit, sfârşitul încoronat de succes al problemei tale. Imaginează-ţi viitorul şi caută să simţi cu anticipaţie bucuria împlinirii a ceea ce vrei să faci. Este esenţial să mentalizezi cu credinţă sfârşitul problemei, căci ceea ce gândeşti ferm anticipat, subconştientul va realiza – expresie finală a ceea ce ai gândit.
Din potenţialul cerebral enorm cu care a fost înzestrat, omul foloseşte între 4 şi 30%. Restul rămâne neutilizat, în stare latentă. Printr-o gândire fermă, dinamică, poţi face să crească extraordinar de mult acest procentaj. Devii puternic atunci când ai o idee fixă justă. Aminteşte-ţi cât mai des această putere uriaşă care există în propria ta fiinţă şi convinge-te că ea poate fi mobilizată prin intermediul minţii. Nu precupeţi nici un efort pentru a o trezi. Reuşitele tale depind de acest lucru.
Vindecările miraculoase despre care sigur ai auzit sunt în marea majoritate datorate unei credinţe ferme, transmisă telepatic de vindecător sau de cel în cauză, prin dinamizarea subconştientului. În orice situaţie, sămânţa mentală a credinţei acţionează ca un declic în straturile subconştientului, unde va determina un proces inefabil de rezonanţă cu anumite focare de energie din macrocosmos.
Majoritatea bolilor încep din minte. Nimic nu se manifestă în fiinţă fără să aibă anterior imprimat un arhetip mental corespunzător. Efectul sau manifestarea resimţită este rodul pe care-l culegem de pe urma seminţei mentale semănate mai demult în subconştient. Cele mai clare dovezi în această direcţie sunt date de medicina psiho-somatică. Simptomele caracteristice ale majorităţii bolilor pot fi provocate prin inducerea anumitor stări de sugestie hipnotică (letargie, catalepsie, somnambulism, transă). Această gamă de fenomene create prin hipnoză, verificate în decursul timpului, dovedeşte puterea uriaşă a gândirii asupra subconştientului. În cazul hipnozei, gândul sau ideea sunt transmise telepatic de hipnotizator, iar manifestarea acestora se produce prin intermediul subconştientului, sub hipnoză, atunci când se suspendă propria responsabilitate sau posibilitatea controlului mental asupra subconştientului propriu. Dovada puterii gândului asupra subconştientului este clară aici. În cazul auto-hipnozei, îţi induci singur gândul sau ideea în mod ferm, iar realizarea acesteia se produce rapid, prin intermediul propriului subconştient. Atât hipnoza, cât şi autohipnoza sunt probe certe ale corelaţiei dintre mental şi subconştient. Un mental puternic şi intens focalizat prin concentrare poate influenţa cu uşurinţă prin rezonanţă subconştientul altei fiinţe umane. Aceasta este hipnoza. Misterul hipnozei şi al autohipnozei poate fi înţeles uşor în lumina acestor revelaţii. Cheia este concentrarea mentală, puterea gândului de a fecunda straturile subconştientului, atât cel propriu, cât şi al celui pe care vrei sa-l ajuţi prin sugestie, chiar telepatic, la distanţă. Un aport extraordinar, în cazul vindecării majorităţii bolilor şi în redobândirea stării de sănătate, o are credinţa fermă în finalizarea cu succes a procesului curativ. O imagine mentală adecvată, reluată mereu cu încredere şi entuziasm, accelerează minunea grabnicei însănătoşiri. Amplificarea puterii curative sau regenerative este strâns legată de modul în care acţionăm. În caz de boală, caută să obţii starea de rezonanţă cu energiile binefăcătoare ale Naturii şi acţionează în deplină armonie cu ele. Astfel, Natura te va integra matern, ca pe una dintre creaţiile sale, sprijinindu-te din plin.
Dacă vrei să trezeşti în tine şi să-ţi amplifici puterea de a vindeca, vei reuşi prin mărirea şi rafinarea magnetismul vital, adică activarea centrilor corespondenţi de forţă (chakrele). Atunci când vrei să produci asupra cuiva o influenţă curativă, imaginează-te drept releu prin care se manifestă energia binefăcătoare, pe care tu doar o tranzitezi, focalizând-o asupra fiinţei pe care urmăreşti să o ajuţi. Efectele sunt rapide atunci când încrederea ta în eficacitatea rezonanţei este mare, graţie integrării acţiunii tale în armonia legilor fundamentale ale existenţei. Aplicarea legilor mentalului este, de asemenea, necesară pentru a genera reacţia corespondentă în subconştient. Prin credinţă fermă, survine cunoaşterea directă şi, graţie acestui proces, ţi se permite să obţii puterea dorită.
Evită orice tensiune, orice sforţare artificială, orice crispare sau constrângere mentală atunci când soliciţi ceva subconştientului. Înainte de culcare, adresează-i din nou subconştientului solicitarea mentală şi caută adormi cu sentimentul certitudinii că rugămintea ta va fi îndeplinită. În general, cauzele nereuşitei sunt: slaba energie, lipsa încrederii, inconsecvenţa în activarea subconştientului, imaginea mentală (gândul) imprecisă sau, din contră, efortul încrâncenat (steril). Cele trei faze ale realizării unei dorinţe prin dinamizarea puterii subconştientului sunt:

1. Considerarea lucidă şi materializarea atentă a problemei, în punctele ei majore;
2. Acceptarea plină de încredere a gândului că, în mod sigur, există o soluţie pe care subconştientul ţi-o va revela, permiţându-ţi îndeplinirea ei în sfera realităţii concrete;
3. Destinderea euforică, prin trăirea anticipată a bucuriei succesului, ce se bazează pe convingerea de nezdruncinat a unei reuşite depline.

Atenţie! Când există un conflict sau o opoziţie între imaginaţie şi voinţă, întotdeauna imaginaţia este cea care câştigă victoria, impunându-se triumfătoare, fie în bine, fie în rău. Atunci când voinţa ta este suficient de puternică, imaginaţia va putea fi controlată, iar conflictul anihilat.
Cel mai propice moment natural pentru a impregna şi dinamiza subconştientul prin intermediul unei idei sau a unei imagini clare, este starea de somnolenţă ce se instalează în faza trecerii de la starea de veghe la starea de somn. În acele clipe, legătura cu sfera subconştientului se poate realiza spontan. Când mentalul tău conştient este suficient de liniştit şi se poate focaliza cu uşurinţă, fii convins că poţi realiza, în scurt timp, prin intermediul subconştientului, ceea ce gândeşti ferm şi clar. Nu poate exista reuşită în bine fără o anumită pace a minţii.
Dacă îţi imaginezi, cât mai clar cu putinţă, un ţel sau un ideal, mai devreme sau mai târziu vei primi de la ambianţa cosmică infinită tot ceea ce îţi este necesar pentru realizarea acestuia. În multe cazuri, aceasta se întâmplă prin uimitoare coincidenţe, care pentru tine vor fi dovezi zguduitoare.
Pentru a te mobiliza eficient, raportează-te la anumite modele care te entuziasmează. În majoritatea cazurilor, subconştientul a avut o contribuţie majoră în inspirarea geniilor umanităţii.
Atunci când o anumită problemă te preocupă mult, eşti suficient de atent asupra ei, focalizând-o lucid o durată adecvată de timp şi urmărind cu tenacitate soluţionarea ei, subconştientul va atrage magnetic către tine toate informaţiile şi datele necesare, referitoare la problema ta. Dacă mentalul tău e puternic dinamizat şi suficient de rafinat, subconştientul poate să-ţi ofere informaţii utile rezolvării aspectelor ce te preocupă, prin comunicări telepatice cu inteligenţe extraterestre evoluate, care există în lumile paralele şi cu care poţi interfera. În final, va apărea intuiţia, sau chiar soluţia clar definită.
Ideea ferm anticipată a succesului în ceea ce urmărim să realizăm conţine deja energiile generatoare ale succesului ulterior. Persoanele care se consideră apriori norocoase aplică inconştient acest mecanism, care le uşurează mult reuşita. Abordează-ţi problemele din punctul de vedere al succesului anticipat şi subconştientul tău va fi orientat să-ţi materializeze triumful, încă de la început.
În funcţie de nivelul de forţă al subconştientului tău, ca şi de puterea ta mentală de mobilizare, reuşita sau răspunsul scontat nu se produc neapărat la câteva ore după formulare sau de pe o zi pe alta. Continuă cu perseverenţă să impregnezi subconştientul prin intermediul ideii-forţă şi nu abandona această sistematică solicitare decât după ce succesul final s-a concretizat în realitate. În unele situaţii, subconştientul se poate manifesta mai uşor în vis, sau chiar prin viziuni ce survin în stări de reverie. Acestea sunt răspunsuri la solicitările tale, formulate conştient sau subconştient.
Subconştientul poate fi comparat cu un magnetofon, a cărui bandă are menirea de a reflecta, exprima sau materializa fidel exact ceea ce am imprimat pe ea în trecut. Astfel, ceea ce mai demult am gândit doar, acum se întâmplă, fie în bine, fie în rău, după cum gândul a fost bun sau rău la origine. Fii întotdeauna binevoitor, plin de compasiune dacă e cazul, dar refuză să cedezi în faţa răului, căci acceptarea ta îţi va marca subconştientul, corupându-l încetul cu încetul, reflectând compromisurile pe care le-ai făcut cândva. Spiritul de împăcare cu ce-a fost nu serveşte la nimic, căci atrage după sine slăbiciune în sfera subconştientului.
În microcosmosul fiinţei tale, mentalul reprezintă nucleul sau focarul gânditor. Dacă puterea mentalului tău este foarte mare, vei fi pe deplin responsabil de felul în care gândeşti despre ceilalţi. Într-un asemenea caz, dacă fantezia îţi maschează realitatea obiectivă şi atribui cuiva în mod fals defecte sau vicii pe care de fapt nu le are, vei risca dublu:
a) Gândurile tale vor produce în subconştientul tău o imagine falsă, care va avea tendinţa să se materializeze în conformitate cu gândurile tale şi îţi va controla ulterior modul de percepere a omului respectiv, făcându-te şi mai mult să crezi că el este aşa cum ai intuit tu. Rezultă auto-halucinarea, care poate lua proporţii uriaşe, fiind alimentată de propria ta fantezie şi care te izolează complet de realitate. Ceea ce este dispare, iar ceea ce-ţi imaginezi devine pentru tine singura realitate;
b) Dacă cel despre care îţi imaginezi în mod eronat că are unele defecte sau vicii este o fiinţă slabă, el va fi influenţat telepatic de ceea ce gândeşti tu cu putere şi va avea tendinţa de a se lăsa modelat inconştient, transformându-se conform gândurilor tale. Rezultatul: chiar dacă respectivul nu prezintă înclinaţii pentru viciul sau defectul pe care tu ţi le imaginezi, acum tu-i generezi de fapt tendinţa în acea direcţie şi contribui la schimbarea lui în rău. Prin urmare, fii atent, deoarece gândurile tale negative, prin rezonanţă, se reproduc identic în subconştientul celuilalt şi îl afectează negativ.
Mentalul poate fi distrugătorul realităţii sau oglinda fidelă a ei. Gândirea ta, puternic dinamizată, va fi (chiar şi atunci când nu eşti pe deplin conştient) un formidabil agent creator atunci când acţionează la unison cu armonia macrocosmosului. Armonia şi beatitudinea generate prin tine se vor repercuta ulterior şi asupra ta, asigurându-ţi condiţii şi stări minunate, prin care creşterea ta spirituală va fi accelerată. Prin urmare, atât ce gândeşti despre ceilalţi, cât şi felul în care acţionezi în privinţa celor ce te înconjoară, se va reproduce ulterior, mai devreme sau mai târziu, în propria ta existenţă. Abia atunci vei simţi ce ai realizat anterior în privinţa lor, bucurându-te că ai acţionat bine, sau suferind, dacă ai greşit cumva prin gândurile sau acţiunile tale. Iată deci semnificaţia psihologică profundă a regulii de aur: Gândeşte despre alţii numai ceea ce ai dori ca ei să gândească despre tine, iar ceea ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face.
Caută să atingi şi să-ţi menţii un cât mai profund echilibru emoţional. Acceptă ca pe ceva firesc faptul că alţii pot să nu gândească sau să perceapă ca tine. Respectă-i şi caută să-i ajuţi, luându-i de la nivelul la care se află. Aşa cum tu ai dreptul să fii în dezacord cu ei, şi ei au acelaşi drept.
Trăirile tale interioare, ce implică predominant gânduri, stări şi sentimente, sunt într-o foarte mare măsură cauza reacţiilor celorlalţi faţă de tine, produse spontan, prin rezonanţă, în subconştientul lor, care interferează telepatic cu al tău. Explicaţia simpatiilor sau antipatiilor la prima vedere ţine de armonia sau dizarmonia ce apare între două subconştienturi.
Doreşte altuia numai ceea ce îţi doreşti şi ţie şi vei constata o considerabilă schimbare în bine, atât în propria ta existenţă, cât şi în aceluia pe care astfel l-ai ajutat. Hrăneşte-ţi inima cu o bunăvoinţă fără limite pentru tot ce e viu şi vei constata cum creşte în tine o bucurie imensă, pe care o vei revărsa sub formă de iubire faţă de tot ce te înconjoară. „De fiecare dată când nu resimţi suferinţă la un rău care ţi se face, tot atâta rău moare în lume”. (BUDDHA). Prin urmare, atunci când eşti fericit în inima ta şi profund împăcat, ajungi să nu mai dispreţuieşti nici o acţiune şi astfel contribui la menţinerea ordinii şi armoniei în lume.
Un cocoşat, un orb sau un infirm inspiră milă. Ai milă şi de orbii mentali sau de infirmii spirituali. La nivel superior, a înţelege înseamnă a ierta. Iartă-i deci şi tu, pentru că acum nu ştiu ce fac, dar mai târziu, consecinţele îi vor obliga să-şi dea seama. Cunoaşterea înseamnă putere. A şti înseamnă a prevedea, iar a prevedea înseamnă a putea.
Numai tu singur te poţi eleva şi numai tu însuţi te poţi pedepsi. Precum roţile din faţă şi cele din spate ale unui car, ignoranţa merge prima, iar suferinţa o urmează. Viaţa nu pedepseşte. Omul ignorant este acela care se pedepseşte singur, prin falsele lui idei despre ceilalţi oameni, despre viaţă, divinitate, univers. Din cauza erorilor, el devine sclavul propriilor sale adevăruri, iar obişnuinţa îl împietreşte în această stare. Gândurile predominante sunt inevitabil creatoare şi, prin ideile sale, omul îşi poate provoca suferinţă sau se poate eleva. Când vei ajunge să doreşti înţelepciunea tot atât de intens aşa cum un om, pe cale să se înece, doreşte aer sau ceva de care să se agaţe, atunci o vei primi.
Te naşti doar cu două frici: aceea de a nu cădea şi aceea faţă de zgomotele bruşte. Toate celelalte sunt dobândite. Prin urmare, frica este de două feluri: normală şi anormală. Frica normală este un fel de sistem de alarmă, ale cărui rădăcini se află în instinctul de conservare şi ne este dată de Natură pentru a ne ocroti. Frica anormală sau dobândită ia naştere atunci când îi permiţi imaginaţiei să galopeze după bunul plac. Remediul constă în a-ţi induce şi menţine în sfera imaginaţiei anticipări benefice, controlate în întregime de tine. Atâta timp cât îţi stăpâneşti imaginaţia, conduci; când imaginaţia ajunge să te stăpânească, eşti fatal condus şi te simţi neputincios, ca un sclav. Învaţă să faci haz de fricile şi inhibiţiile tale. Este cel mai bun medicament şi această atitudine te va ajuta să le înfrângi şi să le faci să dispară. Râzi acum de ceea ce în trecut te înfricoşa, dar care astăzi nu te mai sperie.
Bătrâneţea nu este atât de mult legată de trecerea anilor, cât mai ales de aura înţelepciunii, de trezirea şi explorarea imenselor resurse latente ale subconştientului, urmărind transmutarea şi focalizarea acestor puteri pentru a trăi o viaţă plenară, fericită. Viaţa este numele pe care-l dăm unei miraculoase puteri invizibile, pe care în majoritatea cazurilor nu o înţelegem din punct de vedere al complexităţii ei. Răbdarea, stăpânirea de sine, bunătatea, blândeţea, iertarea, dragostea, abnegaţia, bunăvoinţa, credinţa, bucuria, înţelepciunea, fericirea, încântarea, înţelegerea – aceste calităţi nu îmbătrânesc niciodată. Cultivă-le, exprimă-le, amplifică-le, rafinează-le şi vei putea rămâne tânăr, atât cu spiritul, cât şi cu trupul, radiind cu întreaga fiinţă o fermecătoare perfecţiune. Îmbătrâneşti şi te ofileşti mult mai repede atunci când te închistezi în prejudecăţi aberante şi încetezi să mai visezi. Îmbătrâneşti când eşti irascibil, suspicios, egoist, răutăcios, certăreţ, gelos, deznădăjduit. Umple-ţi întreaga fiinţă de cunoaştere, iradiază lumina iubirii şi atunci tinereţea se va manifesta nestăvilit în tine. Fii conştient că eşti o fiinţă cu posibilităţi nelimitate. Gândeşte-te că eşti minunat!

10 lucruri fantastice despre Romania

Doua citate a unor personalitati straine din lumea cercetarii istorice despre neamul romanesc!
Incet, incet, cercetatorii istorici mondiali recunosc, multi chiar fatis, ca primele fiinte umane au fost in Transilvania, sau mai exact in Ardeal, cum sustine un document din Biblioteca de la Viena , despre trecutul fabulos al acestui teritoriu din spatiul Carpato-Danubiano-Pontic!
Hai sa mai reamintesc cateva lucruri uimitoare despre Romania :
1. cel mai vechi schelet, la ora actuala, de umanoid a fost gasit in Ramnicu Valcea, poreclit “pescarul de la lacul Getic”, fiind datat la 1 milion de ani
2. Civilizatia straveche, mai veche cu 1000 de ani decat cea sumeriana, este localizata in estul tarii, la Cucuteni
3. Tablitele de la Tartaria , sint cu 1000 de ani mai vechi decat cele Sumeriene
4. Tablitele din Muntii Neamtului, tot mai vechi decat tablitele sumeriene cu 1000 de ani
5. Descoperirea din Masivul Bucegi, din anul 2003 – 11 August 2003; americanii si romanii patrund sub masivul bucegi si descopera o sala a proiectiilor cu holograme care au aratat istoria adevarata a terrei, au descoperit amfora cu aur monoatomic, care duce la longevitate, adica o persoana poate trai mii de ani in acelasi corp fizic, daca ar consuma asa ceva in anumite perioade stabilitate
6. Descoperirea din Masivul Sureanu din 1990 – cand au descoperit un munte ticsit cu filoane de aur pur, de un metru lungime, lucru inexistent pe planeta, caci aurul se gaseste numai in forma de minereu combinat cu alte nemetale, nu si in forma pura desavarsita; se pare ca dacii cunoasteau taina spirituala a aurului, care este de fapt o lumina condensata
7. Cel mai vechi cuptor, de pe aceasta planeta, de topit metale s-a gasit la Campeni ; a fost atestat la aproximativ 6000 de ani i.e.n.
8. Sarmizegetusa – alt loc special conform celor de la BBC ; s-ar afla niste artefacte fabuloase sub acest loc (arhiva atlantilor)
9. Artefactul de sub Masivul Ceahlau. Conform lui Radu Cinamar, sub Ceahlau se afla un artefact sinonimic cu cel din Bucegi
10. Padurea Baciu, din Cluj Napoca, considerata “cea mai paranormala zona de pe planeta”, conform celor de la Discovery , unii considerand-o o zona atemporala, adica un fel de spartura in continumuul spatiu-timp din acea zona!
Cam astea sint topul celor 10 lucruri fantastice despre Romania .

Adevăruri cutremurătoare despre România!!!

Adevăruri cutremurătoare despre România!!!

România, colonie a Israelului?

de profesor universitar Ion Coja

În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă: genocidul. Ca o confirmare a reinstalării cominterniştilor la guvernarea României în decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însuşită, inclusiv la nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300.000 (trei sute de mii) de evrei. Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu probează acuzaţia de genocid şi de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor româneşti, pentru motivul că era evreu!
Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici „măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de salvare” (rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al Doilea Război Mondial, făcând astfel posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea statului Israel. După cum se ştie, declaraţia lui Shimon Peres, atât de conformă adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului şi activiştii Holocaustului?
După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulţi, care îşi dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este că ei înşişi, evreii, să dea tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad Vashem…) Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat Gheorghiu-Dej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând, pentru omul normal, o dată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?! Încerc de aproape 20 de ani să înţeleg motivele pentru care suntem acuzaţi pe nedrept de holocaust, o crimă atât de urâtă, incalificabilă între oameni normali, crimă pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam, cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce ne acuzau de Holocaust: ne obligaţi să ne apărăm, să găsim argument în favoarea nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a produs apariţia evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitatea cea mai mare: problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional, evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.

Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată. Identificăm, din această perspectivă, trei secvenţe, trei „momente”, trei etape istorice:
Prima etapă avea loc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască. Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia, Maramureş şi Moldova.
Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Nicolae Păulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale, atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie, denigrare, mistificare etc.
Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor americane, ca şi consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României. Ce căuta un personaj politic atât de important într-o funcţie diplomatică atât de măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al vremii, este o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti, a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în România! Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână secret şi pentru majoritatea evreilor…
Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din… manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur… Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi că agenţi ai proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele. Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza terorii impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scris-o un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor” poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazăr Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist! Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a dobândi în numele Adevărului!
Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în timpul celui de al Doilea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de evrei: (1) Pogromul de la Bucureşti, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii Legionare, (2) Pogromul de la Iaşi, din iunie 1941 şi (3) Genocidul sau Holocaustul din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944. În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important, decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărârea evreilor sionişti, luată la începutul secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic. Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a evreilor, oferindu-le acestora, în completare şi alte teritorii: Madagascar, Uganda sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau. Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat, resimţit ca propice pentru viitorul familiei şi strămutarea în necunoscut, într-un climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre misiunea sfântă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost liderii sionişti, autorii proiectului!
Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL CÂND EVREII SIONIȘTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA… Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Și anume: Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în pământul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la milioane de persoane?!… Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în Palestina, în Eretz Israel!
Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic! În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau… neevreii, autorităţile din ţările unde trăiau mulţi evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe evrei să plece au fost… două: holocaustul şi comunismul. Ce au în comun cele două mari hecatombe (omor în masă a multor fiinţe umane fără apărare)? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv, pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în 1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a contrabalansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei, mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist. Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc numărul celor doritori să-şi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propagandă occidentală. Dar odată lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ţi alege ţara în care să trăieşti, dreptul de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de comunism…
Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar, simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel. Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist. Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulţi ne-evrei, dorind să plece cu orice preţ din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare. Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici, mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În privinţa asta nu poate exista nici o îndoială! Cererea de plecare a evreilor din România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu… Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa-zisul regim de exterminare!
Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci, sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată: eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele, am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii cominternişti!… Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria relaţiilor dintre români şi evrei. Momentul cel mai dureros…
Românul se fereşte în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, ca după aceea să constate, cu perplexitate şi amărăciune, că se poate, „se poate şi mai rău”!… Vorba asta se potriveşte şi pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment, cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuşi cel mai! Căci a urmat şi al patrulea… moment, încă neîncheiat, în care trăim şi evoluăm noi, cei de azi!…
Dacă în 1944, evreii comunişti, cominternişti, au ajuns să pună mâna pe guvernarea României şi să-şi facă de cap sub protecţia ocupantului sovietic, după 1990 România a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreieşti (tot cominterniste?), fără ca acestea să se bucure de un sprijin extern brutal şi prea evident. În mod semnificativ, principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre Roman şi Silviu Brucan, care au pretins a fi aduşi de „valul revoluţiei” (!!!) în fruntea evenimentelor, aparţin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu şi Petre Roman ca urmaşii cuminţi ai unor cominternişti notorii, identificaţi sigur ca agenţi sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supravieţuitor al valului cominternist abătut asupra României după august 1944. Petre Roman şi Silviu Brucan evrei cu acte în regulă, Ion Iliescu cu o naţionalitate ceva mai… complexă, amestec de bulgar, evreu şi, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simţi româneşte. De ceilalţi doi, ce să mai vorbim?!…
Mai mult, nici ceilalţi doi preşedinţi, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, nu au o apartenenţă etnică cert românească şi s-au ferit s-o lămurească. După ştiinţa mea, mama lui Emil Constantinescu este evreică şi se trage dintr-o familie de evrei anarhişti, izgoniţi din Elveţia şi pripăşiţi în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde ar mai fi şi azi în viaţă; mama evreică, tata evreu…
Circulă, este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass-media. În mod semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-şi arate bucuria pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră, ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoştinţă cu… muma lui Ştefan cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei preşedinţi efectiv anormali, care se ruşinează să spună cine le sunt părinţii!… Se ruşinează să apară în public cu propria lor mamă. Nici nu-şi pomenesc părinţii în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns? Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei preşedinţi români de după 1990 şi s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui Nicholas Sarkozy, preşedintele Franţei. Evreu, dar evreu normal, care nu unelteşte împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-şi ascunde ascendenţii. Nu există nicio legătură între originea sa evreiască şi politica pe care o duce ca preşedinte al Franţei în folosul Franţei, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune şi noi, despre preşedinţii cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Nişte…
Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen (care se deosebeşte prin natură şi origine de mediul în care este). Am mai avut regi şi domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situaţie şi nu o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de normalitate impune anumite restricţii, anumite condiţii, limite a căror depăşire nu poate fi trecută cu vederea în numele toleranţei şi al combaterii gesturilor de discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente şi observaţii: Persoana în cauză, adică alogenul ajuns în funcţii publice înalte, se cuvine să nu-şi ascundă originea etnică, ci s-o asume cu seninătate şi ceva umor, dacă se poate. Exemplu de urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa armenească. Frecvenţa cu care apar alogenii în asemenea funcţii trebuie să respecte oarecum „algoritmul” demografic. Regulă nu poate fi decât una: în mod obişnuit, în asemenea funcţii ajung cel mai des reprezentanţi ai etniei majoritare! A avea un preşedinte cu origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei preşedinţi la rând numai pe jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă jumătate este la toţi trei aceeaşi, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna), suspiciunea că ni se ascunde ceva este şi mai îndreptăţită. Ce ni se ascunde?
Dacă sub oblăduirea a trei preşedinţi numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte evrei, ţara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluţie obişnuită, în limitele normalităţii, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenţei întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidenţă la rubrica de curiozităţi. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a cunoscut cea mai rapidă şi mai severă involuţie din istoria sa, o veritabilă prăbuşire!, ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru şi componenta alogenă a etniei celor vinovaţi de acest dezastru şi să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România?… Cu o asemenea întrebare nu facem propagandă antisemită, cum vor exclama imbecilii, ci facem un gest de autoapărare! Nimic mai mult!
Faptul că în trecut, un trecut nu prea îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au activat făţiş în slujba unor puteri străine şi vrăjmaşe, întăreşte motivele pentru care să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă statistic vorbind, a conducătorilor noştri de azi, a clasei politice. Deja ştim că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul mare de evrei care au primit cetăţenie română fără nicio problemă, sub acoperirea falsă că li se face un act de justiţie. Conform unei teze neruşinate (vezi şi raportul Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel şi că pierderea cetăţeniei româneşti a fost un abuz al autorităţilor din România. În realitate, evreii care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat celorlalţi cetăţeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligaţi să plece din România şi să renunţe la cetăţenia română – şi au fost obligaţi!, presiunea a venit din partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de evrei care căpătaseră cetăţenie română în mare secret, fără nici un semnal în presă. (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel şi cetăţenie europeană…) Paralel cu acest „spor demografic” bine mascat de autorităţi, ni se vorbeşte mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetăţenie română pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptăţiţi s-o obţină!…)
Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietăţii imobiliare. Prima grijă a lui Emil Constantinescu, ajuns preşedinte al României, a fost să legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în România. Am motive să cred că şi lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de către cine?) să legifereze această prevedere criminală faţă de viitorul României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat prea tare şi încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de ţară a eşuat. Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă. (Le dau nepoţilor mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul şi unchiul lor, am declanşat în Parlament opoziţia la proiectul de a acorda străinilor dreptul de a deveni deţinători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, preşedintele celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele vecine. Individul a susţinut cu toată autoritatea funcţiei sale ca, în ciuda prevederilor constituţionale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a deveni proprietari funciari.
În 2003, odată cu impunerea noii constituţii, s-a introdus şi în Constituţie dreptul străinilor de a deveni deţinători de terenuri în România. Nota bene: Am spus de mai multe ori, fără niciun ecou în mass-media: la alegerile din 1996, Emil Constantinescu nu a obţinut voturile necesare pentru a câştiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câştigător şi, deci, preşedinte al României. Preşedinte fraudulos, care a debutat prin susţinerea unui proiect de lege care încălca Constituţia. Dar nici proiectul de modificare a Constituţiei nu a primit votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalităţile cele mai flagrante pentru a declara Constituţia votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că rezultatul referendumului este de respingere a Constituţiei, a prelungit cu 24 de ore votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de patrioţi, trebuie declarate nule toate legile şi efectele produse prin modificările operate în actuala Constituţie: în fapt, Constituţia din 2003 este şi azi, nelegitimă. Mai grav este că întreaga clasă politică, mass-media şi autorităţile europene au acceptat fraudă şi abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se uşura sarcina celor preocupaţi de distrugerea României…
Pe parcursul discuţiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării vânzării de teren către străini, s-a auzit cuvântul palestinienilor, ca un avertisment că prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru desfăşurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, ţară a palestinienilor, la situaţia de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de terenuri în Palestina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă suprafaţă din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deşi nul în drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, faţă de Constantinescu şi Băsescu, a fost mai reţinut în a promova interesele Israelului în România. Poate că mă înşel…)
O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptăţite ne-o aduce constatarea că în clasa politică numărul de evrei este disproporţionat de mare în raport cu numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În primul Parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub 50%. Evreii erau aşa de mulţi încât în 1992, când s-a ales al doilea Parlament post-decembrist, Comunitatea Evreiască, ştiind bine câţi sunt parlamentarii evrei intraţi pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc şi pentru un reprezentant al ei, aşa cum îi permitea noua Constituţie. Avea deja câteva zeci de reprezentanţi, pe puţin!… Un gest de bun simţ, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situaţia nu s-a schimbat… În toată această perioadă, de preşedinţie iudeo-românească, principalul proces socio-economic şi politic, petrecut în România democratică, a fost schimbarea radicală a regimului proprietăţii. Sub pretextul numit privatizare, care părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea particulară a cetăţenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuţiei naţionale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut de cetăţeni români. Aşa-zişii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupţie, s-a putut constata că etnia cea mai implicată în jaful şi distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată prin etnici evrei nu numai din România, ci şi din alte ţări: Israel, Rusia, SUA, Austria etc.
Această coincidenţă, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcţiei supreme din stat, la nivelul primului ministru, al miniştrilor, al parlamentarilor, dar şi la nivelul marilor corupţi, profitori de pe urma distrugerii şi înstrăinării economiei româneşti, ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o ţară ocupată, iar majoritatea ocupanţilor sunt evrei! Suntem o ţară care şi-a pierdut independenţa şi suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în Constituţie, ca vorbe goale. Suveranitatea şi independenţa românească sunt cuvinte fără nicio acoperire… A spus-o, într-un cadru mai intim şi Shimon Peres: România a fost cumpărată de evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria de documente şi comentarii publicate în cărţile excepţional de bine informate ale domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva României.) Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuţia Țării. Conform programului după care a guvernat Petre Roman şi următorii prim miniştri şi împotriva oricărei raţiuni economice, inclusiv împotriva raţiunii profitului, industria românească chiar s-a transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari au distrus utilajele şi agregatele de producţie, întreaga uzină sau fabrică a fost demontată şi vândută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generaţie. A fost astfel redus la jumătate potenţialul economic al României, producţia industrială şi agrară a României şi au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producţie, în cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte ilegalităţi şi mârşăvii ale clasei politice, ale guvernanţilor, fără egal în istoria României.
Rezultatul, despre care credem că este şi scopul urmărit de această politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au plecat să muncească în alte ţări, obligaţi s-o facă! Mulţi dintre ei nu se vor mai întoarce. Iar cei mai mulţi dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară, buni meseriaşi, a căror eficienţă profesională creează bunăstare naţională pe alte meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a ţării din toată istoria noastră. În mod evident această depopulare a ţării prin emigrare este provocată de guvernanţi prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă declinul demografic provocat de autorităţi prin propaganda contraceptivă efectuată îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viaţa de familie, cu copii etc. La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire întru totul exact, deromânizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerenţă şi logică dacă le raportăm la rezultat: deromânizarea României este un proces riguros controlat, plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
Desfăşurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor trădători de ţară nu e de mirare. După 1990 cuvântul transparenţă a dispărut din vocabularul clasei politice. Funcţionarea democraţiei în România, a jocului de-a partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici detalii. Nu e greu să-ţi dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicaţi să priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu ţara. Presa, radioul şi mai ales televiziunea, cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările şi gândurile alegătorilor, oferindu-le zilnic ştiri de senzaţie, de scandal etc., care se succed într-un ritm zăpăcitor pentru percepţia omului cu o inteligenţă obişnuită. Apar în presă şi la televiziune numai comentatori agreaţi de establishment-ul instalat după 1990. Comentatori bine pregătiţi în arta minciunii, a ocolirii adevărului şi a problemelor importante, vitale. Din păcate, mulţi dintre aceştia sunt foarte tineri… Toţi au o singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale României, ale românilor.
Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns: de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”? Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exerciţiu de imaginaţie şi să se închipuie pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist, eventual unul dintre cei şapte înţelepţi ai Sionului, preocupat profund de soarta evreilor, a Israelului. Cu minime cunoştinţe despre viaţa din Israel, îţi dai totuşi seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA şi, oarecum, al Europei Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E mult mai sigură, mai sigur… perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieşit biruitor, ceea ce nu a fost fatal ori catastrofal pentru niciun stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va fi fatală pentru Israel! Cu consecinţe, foarte probabil, ireparabile…
Când am fost senator (1992-1996), în comisia de politică externă din care făceam parte s-a dat avizul pentru un acord între statul român şi statul israelit, prin care noi acceptam să găzduim, într-un caz de forţă majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni, femei şi copii. Ni s-a dat şi explicaţia: 300.000 este capacitatea de găzduire a hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de acord cu acest aranjament, menţionând că, de va fi cazul, aceeaşi să fie disponibilitatea noastră şi pentru ceilalţi beligeranţi. Azi, dacă aş mai participa la o astfel de dezbatere, aş pune o condiţie: statul evreu să-şi ceară mai întâi scuze pentru minciunile referitoare la aşa-zisul holocaust din România! Şi să aducă mulţumiri publice pentru politica lui Ion Antonescu faţă de evrei! După aceea, dar numai după aceea, mai vedem cum facem şi cu acordul respectiv…
Aşadar, încă de pe atunci se luă în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu este decât firesc pentru nişte guvernanţi dedicaţi funcţiei lor să ia în calcul orice eventualitate.
Un alt motiv de îngrijorare pentru un viitor de bine al Israelului este, se pare, prognoza meteo – dacă o putem numi aşa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condiţiile climaterice de trai se vor deteriora grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găseşti cele necesare vieţii. În Israel, în ciuda eforturilor, deşertul va câştiga bătălia cu inteligenţa şi abnegaţia oamenilor şi se va extinde. Se pare că România, deşi vă fi afectată şi ea, va rămâne totuşi una din puţinele zone în care se va putea trăi în condiţii dintre cele mai bune, privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului etc. Prin politica de deromânizare a României este evident că se produce un vid demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii. Mai ales că nu ar fi prima dată când prezenţa masivă a evreilor în România se încearcă a fi explicată ca efect firesc al densităţii demografice din România, sub media mondială şi europeană…
S-au produs alţi paşi mai departe, în aceeaşi direcţie şi în mare taină, printre care şi încetăţenirea a sute de mii de evrei. Aceştia, sute de mii de evrei, azi nu mai au nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România şi nici de cazarea oferită de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-şi cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de teren, alţii sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi să ştim, fără să fim întrebaţi, fără să ni se ceară voie! Şi mai ales fără să ştim exact câţi evrei sunt în România! În nicio ţară numărul exact al evreilor nu este cunoscut. În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian şi a românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu. Din informaţiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidenţială, într-o primă etapă vor fi un milion de evrei, încetăţeniţi în România şi Moldova. Iar dacă „facem ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsaţi să ne unim cu basarabenii şi cu toţii să le fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu fraţii noştri de peste Prut… Ei, alde Petre Roman şi Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei, o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost româneşti!… Evident – vorbă lui Nikita Hruşciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu bani mulţi ca să se poată face stăpâni!
Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai uşor să controleze şi să domine viaţa din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecaţi din ţară pentru totdeauna! Şi dacă clasa politică, cumpărată şi şantajată, se va lăsa în continuare la remorca intereselor evreieşti. Interese fals evreieşti aş zice, cu gândul la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreieşti s-au arătat şi interesele pentru care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sionişti lucrează acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este şi măsura în care (se tem sau constată că) eşuează proiectul Israel în Palestina. E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Şi în primul rând să denunţe nebunia şi minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se delimiteze de sionism! Şi să prezinte scuze întregii omeniri!
Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniştii, se află în spatele dezbaterilor din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuţie despre care nu se spune nimic în România, deşi ne priveşte în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu palestinienii. Situaţia actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la dispariţia statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul graniţelor din 1948… Şi mulţi evrei o consideră acceptabilă! Şi corectă, aş adăuga eu.
În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza diasporistă consideră că evreii cei mai apţi, mai potriviţi să rămână în Israel, sunt evreii proveniţi din ţările arabe, care cunosc mentalitatea arabă şi ştiu să se suporte unii pe alţii cu arabii! Ceilalţi evrei, veniţi cam toţi din Europa de Est, la loc comanda! Să facă stânga împrejur şi să se întoarcă de unde au venit ei sau părinţii lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută şi se fac planuri privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătaşi precum Estée Lauder îşi pun averea în slujba acestui proiect de… părăsire a Israelului. Sau – soluţie inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei urmează să capete a doua cetăţenie în ţările din Europa de Est, de care să nu se folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
E timpul să conştientizăm acest pericol: evreii plecaţi în Israel vor să se întoarcă… Liderii evreimii mondiale au declanşat deja acest proiect, devenit deja proces în plină desfăşurare. Totul se petrece însă cu mare discreţie, propriu-zis în secret, cu concursul trădător de ţară al autorităţilor, al clasei politice în frunte cu preşedinţii ţării de care am avut parte după 1990.
Minciuna cu holocaustul din România se pare că îşi află locul strategic în această acţiune: culpabilizaţi pentru crimele părinţilor, românii se vor simţi fericiţi că evreilor le trece supărarea pe noi şi se întorc!… O mai spunem o dată: în România nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea guvernării mareşalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoştinţă faţă de români! Dacă nu şi le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la moarte! Între oameni – repet: normali, aşa ceva este de neimaginat! De neconceput atâta lipsă de onoare!
Aşadar, după 150 de ani de la declanşarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admiraţie pentru abnegaţia, ingeniozitatea şi stăruinţa autorilor. Şi ştiu că se găsesc printre noi nătărăii capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere şi să se minuneze de inteligenţa şi perseverenţa sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe idei şi nu toate-s bune!…
Or, dacă există, ca la toate popoarele, o componentă diabolică a evreimii, diferenţa faţă de alte popoare constă în faptul că evreii diabolici au reuşit să se organizeze ca nimeni alţii, transformând ideea de naţie în organizaţie! S-au impus faţă de evreii normali sau chiar angelici şi îi terorizează într-un mod greu de imaginat de noi, goimii! La niciun popor nu există o viaţă dublă atât de accentuată ca la evrei: una la vedere, pentru goimi, alta secretă, radical diferită de prima, organizată după reguli şi canoane necunoscute în lumea ne-evreilor. Reguli şi canoane care nici pe departe nu fac viaţa mai frumoasă şi nici nu-l apropie pe individ mai mult de Dumnezeu! Dimpotrivă…
Fireşte, aceste pagini nu sunt scrise de grija evreilor. Nu insist în încercarea de a-i înţelege, deşi manifestarea lor ca adversari îndârjiţi ai intereselor noastre ne impune, ca reacţie de răspuns, să ne cunoaştem mai bine adversarul pentru a-i putea contracara acţiunile. Pentru mine e prea târziu să încerc să-i înţeleg printr-un efort susţinut şi bine organizat. Las celor mai tineri dintre naţionalişti să acopere acest punct din programul de salvare naţională: avem nevoie de o bună cunoaştere a lumii evreieşti, a sionismului, a dimensiunii secrete, oculte din modul lor de organizare, din mentalitatea autentic iudaică. Vom avea de învăţat de la evrei şi multe lucruri utile, plăcute şi sub aspect moral. Şi vom putea, probabil, contribui cât de cât la emanciparea evreilor. Repet: emanciparea evreilor faţă de structurile de putere şi coerciţie moştenite de evrei din negura vremurilor. Dacă există o problemă evreiască pentru lumea în care trăim şi există!, această problemă nu se va rezolva decât prin emanciparea evreilor faţă de structurile medievale evreieşti, de natură ocultă sau discretă, care îi ţin sub oarbă ascultare pe evrei.
Evreii au fost pretutindeni în fruntea luptei pentru demolarea structurilor medievale „închistate”, a tradiţiilor, a valorilor patriarhale etc., în numele modernizării cu orice chip. Dar în ascuns, valorile tradiţiei iudaice le-au păstrat cu o grijă habotnică, fără să supună nici una din aceste valori unui examen critic, deşi sunt ca nimeni alţii de pricepuţi în a coborî orice şi pe oricine în derizoriu. Au implantat comunismul în zeci de ţări, dar s-au ferit s-o facă şi în ţara lor!
Evreii au făcut mult bine omenirii, mai exact spus: unii evrei. Dar evreii au făcut şi mult rău omenirii. Mai exact spus: unii evrei! Şi vor mai face! Soluţia pentru ameliorarea acestui aport evreiesc la dulceaţa şi frumuseţea vieţii pe pământ este una singură: emanciparea evreilor normali, sprijin internaţional pentru transparenţă în lumea mozaismului, pentru abandonarea structurilor oculte, care practică tirania cea mai despotică, deseori paranoică, intimidând, descurajând şi pedepsind neiertător orice tentativă a evreilor normali de a intra în rândul lumii, de a abandona practica standardelor duble, atât de răvăşitoare pentru sănătatea sufletească.
Pe termen scurt însă, putem lăsa deoparte grija pentru evrei. Situaţia noastră, a românilor, este mult mai critică, mai periclitată azi ca oricând. Suntem în pragul unui colaps naţional care, dacă se va produce, va fi fără nicio şansă de redresare, deoarece forţe impresionante ale Răului planetar lucrează de vreme îndelungată la distrugerea Neamului şi a ţării! Nu mai avem mult timp la dispoziţie pentru a găsi soluţia de redresare. Şi chiar dacă vom afla soluţia, vom avea puterea de a o pune în aplicare?
Sursa: ioncoja.ro

EVREII VIN IAR IN BUCEGI PENTRU ANTRENAMENTE!?

EVREII VIN IAR IN BUCEGI PENTRU ANTRENAMENTE!?
Fratilor, ati citit ieri o stire despre cei 200 de soldati evrei veniti sa se “antreneze” in Romania.Cititi in continuare un amplu material despre Departamentul Zero – SRI – Bucegi. Sa nu uitam ca rusii si americanii sunt foarte interesati de ce se petrece in Bucegi! Romanii au dreptul sa afle daca in tara lor se petrec asemenea evenimente…NEAMUL ACESTA ROMANESC PREA A FOST BATJOCORIT, MINTIT, TALHARIT, CALCAT IN PICIOARE DE TOTI ALOGENII!

Frati romani, suntem foarte mirati ca nimeni nu scoate un cuvintel despre ce se petrece la ora actuala in muntii Romaniei…presa nu spune nimic, televiziuniile romanesti tac malc, de ce nu se procedeaza ca atunci cand au venit soldatii americani in tara?! Toata presa a vuit, reportaje peste reportaje, transmisii directe de la baza Kogalniceanu…soldatii evrei n-au venit sa se antreneze in Romania, ei cauta ceva acolo…evreii, la cat de puternici sunt, nu puteau sa mearga intr-o baza ultrasecreta din America sa se antreneze? Veneau taman in Romania!! Ii apucase o mare dragoste de romani in anul 2011…nu a fost intamplare ca anul trecut unul dintre elicopterele lor s-a prabusit in munti…se tot spune ca muntii respectivi sunt protejati de anumite forte…stim destul de bine ca pare nebunie si teoria conspiratiei ce va spunem noi acum…DAR NU DEGEABA SRI-UL A DESFASURAT ANUMITE ACTIVITATI IN ZONA RESPECTIVA!!! Lucrul deosebit de grav acum vine…ce cauta evreii in zona in care se spune ca SRI-ul detine o baza ultrasecreta?! Aici este marele mister…ce cauta o armata straina intr-o zona ultrasecreta ce apartine Romaniei?! Se poate sa fie si altceva la mijloc…se tot spune ca in urmatoarele luni vom trece printr-un mare dezastru…se stie ca in Bucegi sunt anumite pesteri de foarte mare adancime… se poate sa caute si un loc de refugiu…noi credem ca decembrie 2012 este o mare manipulare…adevarata catastrofa ar urma sa se petreaca in primavara anului 2012…o sa ne dam cu totii seama cand vor disparea dupa scena marii lideri politici ai planetei…trebuie sa mearga in buncare…aceste lucru se va petrece cu maxim o luna inainte de eveniment…

Ce spunea Charles Bolden, directorul NASA, despre o catastrofa iminenta…
http://deveghepatriei.wordpress.com/2011/06/28/charles-bolden-intr-o-inregistrare-video-anunta-in-mod-oficial-va-rugam-sa-va-pregatiti-de-un-dezastru-la-nivel-planetar-noi-ramen-la-parerea-noastra-elitele-vor-pune-in-scena-acest-scenari/
Acum ceva timp am publicat un articol despre o serie de pesteri din Romania…
http://deveghepatriei.wordpress.com/2011/06/16/ceva-se-apropie-de-noi-si-nu-stim-ce-locatii-unde-ne-putem-refugia-in-cazul-unor-dezastre-daca-mai-apucam-sa-ajungem-pana-acolo-parerea-noastra-elitele-vor-provoca-un-dezastru-la-nivel-planetar/
In alta ordine de idei se mai zvoneste ca sunt anumiti ofiteri de contrainformatii retrasi din activitate ce ar lupta pentru interesele neamului romanesc din umbra…datorita acestor oameni ar aparea un anumit gen de stiri in presa din Romania, despre politicieni corupti, trafic de droguri, manevrele oculte ale masoneriei, etc…habar n-avem daca acest zvon este adevarat…sa de-a bunul Dumnezeu ca asa sa fie…ne-ar bucura enorm daca ar exista acest gen de oameni care protejeaza tara…
Bun, acum sa trecem la o scurta analiza…stirea care a aparuit ieri http://www.observatorulbuzoian.ro/?p=11969…sa retineti ca primul zbor s-a desfasurat in Carpatii Meridionali…sa vedeti cum se leaga lucrurile intre ele…
“Primul zbor s-a desfășurat ieri în Carpații Meridionali iar la întoarcerea la Boboc, militarii străini au pus în practică o serie de exerciții tactice de parașutare a containerelor la punct fix”
Carpatii Meridionali…GRUPA BUCEGI!

Această grupă reprezintă secţiunea estică şi cea mai puţin întinsă a Carpaţilor Meridionali.
Limite
Grupa Bucegi este cuprinsă între valea Prahovei (est) şi valea Dâmboviţei (vest). Nordul este marcat de Carpaţii Orientali, iar sudul de Subcarpaţii Curburii.
Geneza
Această grupă s-a format prin procese intense de cutare şi ridicare a materialelor de-a lungul orogenezei alpine. Intruziunile granitice s-au format anterior în timpul orogenezei hercinice.
Spre sfârşitul neozoicului s-a produs o ridicare în bloc a Carpaţilor Meridionali cu cca 1000 m.
Caracteristici specifice
Grupa Bucegi se impune prin masivitate; altitudinea maximă urcă până la 2505 m în vârful Omu, iar fragmentarea are mică amploare.
Din punct de vedere petrografic, grupa se distinge de restul Carpaţilor Meridionali, deoarece apar dezvoltate calcarele şi conglomeratele specifice de Bucegi, iar şisturile cristaline sunt prezente în partea sudică.
Calcarele au impus şi tipurile de relief; astfel, relieful glaciar nu se păstrează, în afară de custura din Piatra Craiului. Tipul de relief carstic, însă, este predominant cu peşteri (Peştera Dâmbovicioarei), chei (Cheile Ialomicioarei, Cheile Tătarului), versanţi abrupţi (versantul Caraiman), ace carstice (Jepii Mari, Jepii Mici), platouri suspendate (Platoul Bucegi) etc.Relieful conglomeratic cu forme reziduale ciudate apare, remarcându-se Sfinxul şi Babele.
Munţii Bucegi (propriu-zişi) ocupă jumătatea estică a grupei şi se remarcă printr-un pitoresc deosebit. Munţii Leaota sunt alcătuiţi din şisturi cristaline ce conferă un aspect de cupolă masivelor. Munţii Piatra Craiului se disting printr-o culme înaltă prăpăstioasă.
Al doilea punct…AU PARASUTAT CONTAINERE IN PUNCTE FIXE! In containere se pot pune…ALIMENTE, MEDICAMENTE, HAINE…ce are omul nevoie atunci cand se afla intr-un buncar…in aceste containere se mai pot afla si aparate ultraperformante cu ajutorul carora sa studieze mai bine zona Bucegi…
Departamentul ZERO – Ceausescu – Grupa Muntilor Bucegi

Ca urmarea a unor fenomenele neobişnuite sesizate pe teritoriul României, Nicolae Ceauşescu înfiinţează în 1968 “Departamentului Zero”. În urma semnării unui protocol între România şi China, “Departamentului Zero” a fost organizat şi supervizat de Doctorul Xien, maestru în parapsihologie, misiunile specifice fiind descoperirea, educarea şi dezvoltarea subiecţilor umani cu capacităţi extrasenzoriale. Paralel Departamentului Zero funcţiona unitatea de “soldaţi para” a Ministerului Apărării, aflată sub comanda generalului Ilie Ceauşescu, precum şi o altă structură paralelă similară, organizată în cadrul Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnică (CNST), condus de Elena Ceauşescu, care supraveghea activităţile “unităţii para”. Cele trei unităţi speciale investigau şi monitorizau fenomenele paranormale codificate “evenimente K”, zonele cu zăcăminte strategice (uraniu, petrol, gaze) descoperite prin percepţie extrasenzorială, rapoartele fiind sub Cod Zero (strict secret). Acum, o mare parte dintre ofiterii Departamentului Zero au ajuns, reuniti intr-o unitate speciala, la SRI. In ce context, veti afla pe parcursul unui serial cutremurator…
Printre misiunile executate de aceste “unităţi para” se numără, nu întâmplător, cercetarea extrasenzorială a Munţilor Bucegi, rapoartele indicând zone energetice deosebite precum şi existenţa unei galerii subterane imense ce uneşte mai multe peşteri din Carpaţi. Mai mult, în apropierea Vîrfului Omu, a fost identificat cel mai important Centru energetic-informaţional natural al Planetei, denumit şi “Cardines Mundi”.
Acest Centru are o activitate ciclică (prezentând maxime şi minime), cu perioada de un an, iar începând din 1986, intensitatea activităţii Centrului a depăşit “pragul de latenţă”, urmând în prezent o creştere semnificativă. Centrul (sub denumirile: “Axis”, “Cardines Mundi”,”Stâlpul Cerului”, “Piramida Cosmică”) aflat în legătură cu alte şase centre energetice similare ale Terrei corelate, reprezintă “Cheia” (Omului) de acces la energieia naturală cosmică. Această “Cheie” sau “Axis” indică locul geometric al centrelor tuturor structurilor Universului. După verificarea acestor rapoarte ale Departamentului Zero a urmat o şedinţă fulger a Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (CSAT), în care s-a decis inventarierea arhivei din Sala Proiecţiilor, clasificarea informaţiilor şi continuarea cercetărilor sub acoperire deplină. Cu toate acestea, la începutul anilor ’90, informaţiile încep să transpire, partea răsăriteană a Carpaţilor Meridionali find pusă sub observaţia sateliţiilor SUA şi URSS (Federaţia Rusă), datorită numeroaselor fenomene ciudate raportate în perimetrul Bucegilor. Povestea este reluată şi în 1999, Institutul privat de cercetare “Terra” fiind angajat de o firmă româno-franceză să studieze o zonă din Bucegi, situată în apropierea Peşterii Ialomicioara.
Cabinetul 1 infiintase o unitate pentru studierea fenomenelor paranormale si pentru antrenarea soldatilor parapsihologi in Muntii Buzaului. Cabinetul 2 era invidios. Asa a luat fiinta, din ordinul Elenei Ceausescu, o unitate de paranormali, care a primit de la tovarasa misiuni dintre cele mai diverse, inclusiv de cautare a comorilor legendare. In primul rand, oamenii Elenei i-au spionat pe soldatii para ai gen. Ilie Ceausescu. Apoi, capatand anumite abilitati, au fost lansati in cautarea tezaurelor stravechi ascunse in misterioasele grote din Carpati, in special din Bucegi, unde se spunea ca exista o galerie uriasa ticsita cu aur.
L-am contactat pe gen. Nicolae Plesita si l-am intrebat de Departamentul Zero al Securitatii si de preocuparile paranormale ale acestuia. ”N-am auzit de asa ceva. De cei ai Armatei am auzit, dar la Securitate, nu. Insa Elena Ceausescu se ocupa cu chestii din astea, in cadrul Consiliului National pentru Stiinta si Tehnica, a carei presedinta era. Iar prim-vicepresedinte era Ion Ursu. In CNST era un departament care avea in plan cercetarea unor astfel de fenomene si experimentarea lor. Dar nu numai atat. O isprava binecunoscuta a acestui departament a fost monitorizarea transcendentalilor si vanatoarea lor, condusa de Elena Ceausescu, prin care si-a reglat conturile cu intelectualii care faceau parte din aceasta miscare”.
Mai departe, am aflat de la un colonel in rezerva, care a lucrat in DSS ca, intr-adevar, in cadrul CNST, existau oameni care aveau in program monitorizarea cercetarilor din sfera paranormalului, rapoartele lor fiind sub Cod Zero, ajungand la Elena Ceausescu. Ea le distribuia apoi la trei subordonati. Doi dintre acestia lucrau in cadrul DSS. La unul ajungeau zonele cu zacaminte strategice “uraniu, petrol“, descoperite prin perceptie extrasenzoriala, iar la celalalt ajungeau anumite inventii, de care se ocupa apoi Institutul de Tehnologie Avansata. Al treilea se ocupa de cele de interes personal al tovarasei. Cu alte cuvinte, paranormalii lui Ceausescu munceau, iar cei ai Cabinetului 2 ii spionau si le furau rapoartele.
Oamenii Elenei, ca sa-i numim asa, invitau la discutii cercetatori care se ocupau cu efectul de piramida, inventatori, carora le cerea sa cedeze vreo inventie, doua, oameni despre care auzisera ca au capacitati deosebite, chiar si astrologi. De la un astfel de astrolog, care a dorit sa-si pastreze anonimatul, am aflat ca li se oferea un ajutor material, care era binevenit, in schimbul muncii lor. Se cuvine sa amintim cercetarile intreprinse pentru a detecta, pe cai extrasenzoriale, comorile legendare ascunse in grotele din Carpatii nostri, activitate pentru care Elena Ceausescu capatase o obsesie.
Totul a pornit de la un raport care, printre alte calitati ale extrasenzorialilor, o amintea si pe cea de detectare a comorilor. Interesanta abilitate! Cel putin in prezent meseria de cautator de comori este din ce in ce mai rentabila, iar legendele abunda de relatari despre comori fabuloase. Tot prin anii 80, tovarasa si-a reprofilat oamenii pe un astfel de obiectiv, care presupunea cercetarea legendelor si recrutarea unor oameni cu abilitati extrasenzoriale pentru localizareacomorilor, acestia fiind mult mai eficienti decat detectoarele de metale, pentru faptul ca restrang foarte mult zona de cercetare. Dar, din cauza vanatorii de vrajitoare – transcendentalii – cine mai indraznea sa-si recunoasca astfel de capacitati?
In disperare de cauza, s-a apelat si la Vasile Rudan, care nu avea cum sa nege ca are astfel de abilitati, paranormalii Elenei stiind ca, in Muntii Buzaului, copiii condusi de el descoperisera, prin perceptie extrasenzoriala, vestigii stravechi. I s-a propus sa localizeze tezaurul unui print sarb despre care legenda spunea ca ar fi fost ingropat undeva, intr-o pestera din Mehedinti. Cercetatorul Vasile Rudan le-a sugerat ca nu poate lucra la doi stapanisi ca, daca gen. Ilie Ceausescu ii da voie, ii va ajuta. Dar cum sa-l ceara generalului fara sa afle si Nicolae Ceausescu de preocuparile consoartei?
Tronsonul de traversare a Bucegilor-obiectiv strategic

În anul 1882, Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva) publica „Povestile Pelesului“, ca urmare a unor informatii culese pe cont propriu, de la localnici si ciobani, despre fabuloasele tezaure ascunse în „inima“ muntelui. În cartea „Cetatea Babei“ se povesteste chiar despre o misterioasa cetate subterana, în care s-ar afla depozitate cantitati mari de aur. În studiul „Dacia Hiperboreana“, publicat la Paris in 1936, si republicat în Franta si Italia in anii ’80, Vasile Lovinescu afirma ca „muntele Om este traversat de o grota imensa, care este una dintre cele mai mari din lume, în sensul ca nu i s-a dat de capat, fiind exploatata doar pe vreo 20 de kilometri“. În perioada 1966-1968, arhitectul peruan Daniel Ruzo, observase ca Sfinxul semana cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat într-o stânca de pe podisul Marcahuasi, din Peru, numit “Monumentul Omenirii”. Sfinxul nu reprezinta doar un singur chip, dupa cum observa arheologul, fiind înconjurat de alte chipuri, dar din rase diferite, precum si de capul unui câine. Daniel Ruzo concluziona ca acel câine are rol de strajer al unei comori si ca „trebuie sa existe si o Pestera a Tezaurului“ în apropierea magnificului monument al “Omului”. Ca urmarea a acestor cercetari publicate despre fenomenele neobisnuite sesizate pe teritoriul României, Nicolae Ceausescu înfiinteaza în 1968 “Departamentului Zero”. În urma semnarii unui protocol între România si China, “Departamentului Zero” a fost organizat si supervizat de Doctorul Xien, maestru în parapsihologie, misiunile specifice fiind descoperirea, educarea si dezvoltarea subiectilor umani cu capacitati extrasenzoriale. Paralel Departamentului Zero functiona unitatea de “soldati para” a Ministerului Apararii, aflata sub comanda generalului Ilie Ceausescu, precum si o alta structura paralela similara, organizata în cadrul Consiliului National pentru Stiinta si Tehnica (CNST), condus de Elena Ceausescu, care supraveghea activitatile “unitatii para”.
Se pare ca anumnite energii protejeaza muntii Bucegi!!!
Apa vie de la Şapte Izvoare

Cert este că cetatea de piatră a Bucegilor nu a fost niciodată cucerită. Armatele împăraţilor Domiţian şi Traian nu au ajuns în locurile sacre ale dacilor. A fost cucerită Sarmizegetusa, dar nu Muntele Sfânt. Scriitorii greci spun că dacii aveau un munte sfant, pe care îl numeau Kogaionon, care însemană chiar aşa, “cel sfânt”. Numai că nimeni nu a reuşit să identifice care ar fi acest munte. Unii cred că Godeanu, alţii Streiul sau Grădiştea, poate Retezat sau Găina, poate Ceahlăul…Dar nimic n-ar îngădui această demnitate mai mult decât Omu. Ce zonă mai începe cu Peştera Ialomiţei, căreia i se mai spune şi Peştera lui Decebal şi unde ar fi şi apa tămăduitoare? Ialomiţa, sau Naparis ori Helibakia, în scrierile vechi, poate fi apa sfântă. Sau poate fenomenul “apa vie” de la “Şapte Izvoare”, loc aflat pe versantul estic al Bucegilor, pe Valea Ialomiţei, între Lacul Bolboci şi Scropoasa, unde există o sursă de apa misterioasă, cercetată înca din 1927. Se pare că aici s-ar găsi una dintre cele mai curate ape din lume. Chiar şi probele de laborator recente au dovedit ca toţi indicatorii calitativi au un standard aproape unic, cu zero bacterii, caz rar pe întregul glob şi se crede că sursa de apă ar proveni dintr-un uriaş lac subteran. Se crede că această apă ar trece printr-un câmp magnetic, fapt care o face să-şi recapete structura ordonată ideală (cercetările magnetometrice au detectat puternice anomalii în zonă), fie izvoarele trec pe lângă un zăcământ de argint, iar argintul împiedică dezvoltarea bacteriilor. Apa vie era cunoscută şi de preoţii daci, recunoscuţi şi ca mari vindecători.

Fenomene stranii
Locuitorii din aşezările din Bucegi, dar şi cei care se ocupă de fenomene paranormale, spun că în zonă se petrec lucruri stranii. Teoriile alternative cred că este vorba fie despre o întâlnire a lumilor, fie despre o poartă de ieşire din dimnesiunea terestră. Oamenii susţin că aici se încarcă cu energii imense, că s-au vindecat de diverse boli. Legendele spun că Bucegii sunt străbătuţi de nesfârşite tuneluri subterane. Uneori, Omu se cutremură din senin, cum a fost în 1993, când, timp de o lună, au fost sute de cutremure mici, uneori şi câte zece pe zi. Lucru atipic, fiindcă muntele este alcătuit din calcare şi conglomerate, recunoscute ca roci stabile. Alteori se aud bubuituri de sub pământ, ca şi cum ceva s-ar prăbuşi, fenomenul provocând insomnii, cel puţin aşa cred oamenii. Se spune că, între 1994 şi 1998, în zona Bucegilor, s-au înregistrat mici zguduituri subterane zilnice, produse fix la orele 20.00 şi la 3.00 noaptea. Specialiştii au afirmat ca e vorba despre fracturi ale scoarţei, dar n-au putut explica de ce s-au petrecut la ore fixe… Martorii confirmă şi evenimente stranii pe cer: curcubee strălucitoare în plin soare, fără ploaie, lumini ciudate, fulgere, scântei lungi de un metru în jurul Sfinxului etc.
Toate la un loc fac şi acum din Bucegi un loc special, fiind considerat un leagăn al dacilor, deasupra cărora ar trona Zamolxe. Pentru cei mai mulţi însă, Munţii Bucegi înseamnă un masiv ca oricare altul.

Cititi in continuare urmatorul material despre…DESCOPERIREA DIN BUCEGI! Cititi cu rabdare si foarte mare atentie…

În vara anului 2003, într-o zonă neumblată din munţii Bucegi, echipa Departamentului Zero (o secţiune ultrasecretă a Serviciului Român de Informaţii – SRI), a făcut o descoperire epocală care ar putea schimba complet destinul omenirii.
Presiunile diplomatice colosale venite din partea Statelor Unite ale Americii asupra Guvernului României pentru a nu divulga această descoperire lumii întregi au condus la o înţelegere temporară între cele două state şi la o inedită colaborare de ordin ştiinţific şi militar în cadrul echipei speciale care a plecat în Marea Expediţie. Implicaţiile sunt însă mult mai complexe, datorită amestecului brutal al Ordinului Ocult al Iluminaţilor care a urmărit să preia controlul atât asupra locaţiei descoperirii, cât şi asupra expediţiei româno-americane.
Expert în studierea şi cercetarea fenomenelor stranii şi totodată conducătorul unor operaţiuni de importanţă strategică excepţională pentru statul Român, Cezar Brad este eroul evenimentelor şocante care s-au petrecut în Munţii Bucegi, dar şi a celor două întâlniri memorabile cu un reprezentant de frunte al Iluminaţilor, membru al grupului Bilderberg.
Intenţia autorului (Radu Cinamar) a fost aceea de a exprima simplu şi concis anumite fapte şi evenimente de o importanţă covârşitoare pentru poporul român pentru că deja există semnale şi dovezi că o otravă ascunsă tinde să macine conştiinţa şi sufletul neamului românesc. Şi nu este singurul pentru că aceeaşi părere e susţinută de multe alte persoane cu funcţii înalte în administraţie, economie, cultură şi biserică. Radu Cinamar ne informează despre o parte din cel mai mare secret de stat din România care poate fi cel mai teribil secret de pe planetă. Demersul autorului este recunoscut chiar din prima pagină, şi anume anihilarea zidului gros al disimulării, tăinuirii şi minciunii întreţinute de factorii de răspundere şi de interesele oculte ale anumitor organizaţii şi persoane din ţară şi din afara ei.

Teleportare sau dispariţii misterioase în munţii Buzăului
În 1981 Departamentul Zero, care, deşi face parte din SRI, are o activitate mai mult sau mai puţin independentă, a fost solicitat să intervină într-o zonă muntoasă, la Întorsura Buzăului. Zona era foarte retrasă şi aproape nelocuită. Doi fraţi alpinişti se antrenau escaladând o stâncă înaltă şi relativ izolată din masivul muntos, cu pereţi abrupţi. Unul dintre ei a urcat până pe la trei sferturi din înălţimea stâncii, unde a observat nişte semne bizare săpate în piatră şi aproape erodate de timp. Când a ajuns sus, pe platforma îngustă a stâncii, s-a aplecat şi a ridicat un obiect ciudat de culoare galbenă care semăna cu un lanţ, dar în clipa următoare a dispărut brusc sub privirea inmărmurită a fratelui său care se afla jos, la baza stâncii. A fost alertată Miliţia, au fost anunţaţi părinţii, aflaţi la Brăila. Iniţial, autorităţile l-au bănuit, pe cel care i-a chemat, că le ascunde adevărul. Însă tatăl fraţilor, fost alpinist, a escaladat şi el stânca, a ridicat obiectul, şi a dispărut instantaneu în faţa a mai mult de zece martori.
Au sosit imediat la faţa locului mai mulţi ofiţeri de Securitate de la Bucureşti, care au anunţat DZ în aceeaşi seară. Zona a fost izolată de o echipă militară pe o distanţă de o sută de metri în jurul stâncii. Reprezentanţii unei alte Direcţii din Securitate s-au ocupat cu dezinformarea sătenilor şi liniştirea martorilor oculari.
În zilele următoare un elicopter a fost folosit pentru a cerceta de sus stânca respectivă. Obiectul era un gen de pârghie ancorată în piatra stâncii. Nu se ştie cine, cum, şi de ce a făcut-o. Scrierea de pe stâncă a rămas necunoscută. Semnele păreau foarte vechi. Lipsiţi de experienţă şi presaţi de panica creată, cei responsabili au dinamitat stânca. Dar în locul ei a continuat să rămână un contur străveziu de culoare verde deschis, ca un abur uşor. După câteva zile însă, a dispărut şi el, definitiv.
O confirmare a acestor evenimente (descrise de Radu Cinamar în cartea sa, apăruta în vara anului 2004) o găsim chiar într-un cotidian (ziarul Ziarul) unde se relatează pe larg despre misterioasele dispariţii. Iată un citat semnificativ: “O primă referire la astfel de dispariţii face Dan Fodor, în Monitorul de Iaşi. El relatează despre doi brăileni (sursa reporterului i-a cerut să nu le dezvăluie numele), care, în anul 1980, au plecat spre cătunul Nucu, dar, într-un loc numit “La Tâhărie”, unul dintre ei s-a gândit să facă o urcare pe una dintre stâncile cu forme ciudate din zonă. Folosind echipamente de alpinism, tânărul a urcat până în vârf, de unde a strigat la prietenul său: “Uite ce am găsit!”. S-a aplecat, a ridicat ceva ce părea a fi un lanţ metalic şi… a dispărut. O vreme, cel rămas jos a aşteptat ca prietenul său să termine cu glumele, apoi s-a convins că s-a întâmplat ceva cumplit. L-a anunţat pe fratele dispărutului, care a sosit din Brăila cu o echipă de zece inşi, câţiva dintre ei lucrând în Ministerul de Interne. Chiar fratele dispărutului a urcat pe stâncă. A găsit şi el lanţul metalic, pe care l-a ridicat şi… a dispărut şi el. Nimeni n-a mai îndrăznit să repete “figura”. Cei doi fraţi, căutati în zadar prin împrejurimi, n-au mai apărut niciodată.”
În primăvara anului 1990, Cezar Brad a fost numit director tehnic al DZ, iar în 1992 au fost clarificate raporturile dintre DZ şi Preşedinţia României. Şeful statului a ordonat subordonarea totală şi politizarea DZ; însă Cezar i-a prezentat câteva din realităţile şocante care au fost descoperite de-a lungul timpului şi implicaţiile lor enorme în stabilitatea ţării, astfel încât buimăceala Preşedintelui a făcut loc unui acord asemănător celui vechi, în care DZ este cvasi-independent.
Un Bilderberg în România
În mai 2003, Cezar a primit vizita unui personaj important, pentru o discuţie în particular; solicitarea întrevederii a venit prin intermediul SRI, ca urmare a unei intervenţii guvernamentale. Persoana era cetăţean străin, însă cunoştea România şi vorbea foarte bine limba română. SRI ştia doar că făcea parte dintr-o lojă masonică foarte importantă din Italia, că deţine un înalt rang nobiliar şi că are o mare putere de influenţă financiară în România. Probabil că relaţiile sale politice erau, de asemenea, foarte sus-puse din moment ce a reuşit să penetreze zidul SRI-ului şi să ajungă până la structura DZ. Cezar mărturiseşte că percepea un fel de greutate şi presiune nelămurită care se corela cu această persoană. El a realizat atunci, pentru prima dată, natura întrevederii: o luptă dificilă, pentru ca simţea deja radiaţia grea a acelui om, ca un nor neplăcut care îl învăluia şi îi ascundea adevăratele intenţii. Pentru această întâlnire, Cezar s-a pregătit temeinic, izolându-se într-o cameră şi intrând într-o stare de meditaţie profundă, pentru a afla mai multe despre persoana respectivă.
Aşa cum apa sub formă de aburi poate fi transformată, prin scăderea temperaturii, în gheaţă, tot la fel, analogic vorbind, se petrece şi cu informaţia, care ajunge să se concretizeze în planul fizic, pornind de la cel mai înalt plan, al ideilor. Mediul în care subzistă ideile este eterul subtil universal, însă acesta nu este eterul la care face apel ştiinţa contemporană. Din această realitate subtilă, din acest plan al ideilor provin toate lucrurile şi fenomenele, toate gândurile, materia de orice tip şi absolut orice se concretizează cu nume şi formă în planul fizic.
În stadiul ei primar, informaţia este o anumită formă de energie vibratorie, specifică fiecărui aspect în parte. Pentru a cunoaşte ceva anume, este suficient să accesezi informaţia pe nivelui ei propriu de vibraţie, care face parte din oceanul nesfârşit al frecvenţelor de vibraţie energetică din eterul universal. Asta e cel mai dificil de realizat, pentru că este necesar să ai nivelul de conştiinţă adecvat eterului subtil universal, şi în plus, să ai capacitatea de a selecta cu mare acurateţe din multitudinea de frecvenţe de vibraţie, pe aceea care te interesează.
O minte focalizată, bine pregătită şi purificată de gânduri vicioase şi parazite are puterea de a ajunge până la nivelul eterului universal. Adevărata artă constă în selectarea corectă a frecvenţei de vibraţie particulară pe care o cauţi, la fel ca atunci când vrei să prinzi un post de radio şi mişti cursorul pe scala de frecvenţe a aparatului. Totul este rezonanţă. Rezonanţă între tine, ca receptor de informaţie, şi aspectul de interes, ca emiţător al informaţiei. Evident, toate astea implică un antrenament adecvat şi perseverent, dar rezultatele sunt pe măsură. Este necesară insă o lungă perioadă de practică intensă, care implică în primul rând elevarea deosebită a conştiinţei. Dar să revenim la personajul straniu.
Un elicopter al SRI l-a adus pe acest domn, înalt, îmbrăcat cu un costum negru şi ţinută elegantă, dar trufaşă. Avea un baston cu mâner de fildeş şi încrustaţii de aur. Faţa lui exprima duritate, iar ochii verzi aveau un efect straniu, radiind o răceală neobişnuită. S-a prezentat sub numele de senior Massini. Era foarte sigur pe el şi crea impresia unei persoane care obişnuia să dea ordine. Era unul dintre venerabilii de frunte ale celei mai importante lojă masonice din Europa şi făcea parte din cea mai influentă organizaţie masonică la nivel mondial: Grupul Bilderberg.
O invitaţie ce nu poate fi refuzată
Massini a intrat direct în subiect spunând ca oamenii sunt de două feluri: cei care pot fi manipulaţi şi conduşi (marea majoritate), şi ceilalţi – care au anumite virtuţi şi o personalitate puternică. Venerabilul a precizat că grupul pe care îl reprezintă face parte din cel mai înalt ordin masonic şi că este foarte interesat de rezultatul discuţiei. Cezar a adăugat că ştie unele aspecte legate de francmasonerie: organizaţia e strict ierarhizată după modelul piramidal, are ritualuri de iniţiere foarte ascunse iar intenţiile sale adevărate sunt secrete şi total necunoscute pentru marea majoritate a oamenilor. Massini a recunoscut că este Maestru în cea mai puternică lojă masonică din lume, şi că acest fapt trebuie să rămână un secret bine păzit pentru cei mai mulţi.
Grupul Bilderberg nu este propriu-zis o lojă, ci înseamnă mult mai mult decât atât. În lojele obişnuite există o ierarhizare în treizeci şi trei de grade, cu criterii bine stabilite, însă aceste lojă reprezintă un fel de faţadă pentru cei din exterior. Adevărata putere depăşeşte cu mult cel de-al treizeci şi treilea grad ierarhic. Massini l-a invitat pe Cezar să se alăture grupului, lăsându-l să înţeleagă că va avea multe avantaje. Veberabilul Massini manifesta o mare putere vitală şi o forţă psihică neobişnuită, în contrast cu vârsta respectabilă pe care o avea. Din păcate, radiaţia lui subtilă – prin care el era oricând capabil să domine oamenii obişnuiţi, slabi sau labili fizic ori psihic – era centrată în jurul unui imens orgoliu, a aroganţei şi a sentimentului de superioritate asupra celorlalţi.
Massini a spus că a solicitat întrevederea cu Cezar prin puterea şi relaţiile pe care le deţine, deoarece îi cunoaşte forţele şi capacităţile de acţiune ale lui Cezar, recunoscând că preţuieşte foarte mult aceste lucruri, mai ales dacă Cezar va servi interesele grupului. La întrebarea lui Cezar despre scopul principal pentru care îl invită să facă parte din grupul Bilderberg, Massini a replicat rece că el – Cezar – nu se află în poziţia de a alege, şi că nu i-a propus să intre în grupul Bilderberg, ci într-una din cele mai înalte loji masonice mondiale, imediat subordonată grupului Bilderberg. A încheiat spunând că nu are altă posibilitate decât de a accepta colaborarea cu ei. Cezar s-a hotărât să înşele vigilenţa seniorului, şi sub masca acceptării propunerii, să afle cât mai multe despre culisele masoneriei mondiale. Massini a început:
Iniţierea în secretele puterii
“Venerabilii noştri maeştri din trecut au avut o viziune măreaţă, de ansamblu, asupra situaţiei finale, care acum este foarte aproape. Ei nu s-au lăcomit la interese meschine, egoiste, ci au dorit să întărească bazele masoneriei, adaptând de-a lungul timpului principiile ei directoare în conformitate cu specificul evoluţiei umane. De ce s-ar fi îngrijit doar de ei şi de familiile lor? Oricum aveau cei mai mulţi bani, cele mai multe bogăţii şi cele mai bune condiţii de trai. Nu legaseră între ei jurământul de a se ajuta şi sprijini reciproc la nevoie? Ei au fost adevăraţii arhitecţi care au iniţiat şi stabilit principiile după care funcţionează sistemul social actual. Legat de aceşti arhitecţi care au conceput întregul plan încă de acum câteva mii de ani, nu-ţi pot dezvălui mai multe deoarece este un secret teribil pe care nici cei din grupul Bilderberg nu îl cunosc cu toţii. La vârful ierarhiei noastre se află numai descendenţi pe linie regală din arbori genealogici de sute şi mii de ani. Suntem foarte atenţi pentru a nu ne amesteca cu celelalte rase. Este vorba de familiile regale din Europa şi de marii bancheri de la sfârşitul Evului Mediu. Ei au sesizat că viaţa comunitară se bazează pe conducere.”
“Există astfel două grupe: marea masă a poporului sau gloata, şi elita conducătoare care se străduia să menţină bunul mers al turmei de oi. Pe această constatare simplă s-a bazat întregul lor plan. Pentru că mereu au existat interese antagonice, opuse, între cele două grupuri, lucrurile trebuiau aranjate în aşa fel încât aceste interese contrare să nu dispară niciodată complet, adică să nu existe niciodată pace adevărată între oameni. Pentru asta s-au servit prin diferite metode ambele grupuri, însă fără ca ele să cunoască acest lucru. Iluminaţii noştri au împins iscusinţa şi abilitatea unor astfel de uneltiri până la perfecţiunea de a merge cu câte un picior în fiecare dintre cele două bărci, şi totuşi să nu cadă niciodată în apă!”
“Banii şi natura inferioară a omului care cedează în faţa tentaţiilor oferite le-a asigurat mereu succesul, şi s-a ajuns ca această reţetă care folosea intriga, minciuna, tentaţiile şi prefăcătoria, să permită extinderea influenţei noastre în întreaga lume.”
“Dar de ce facem toate astea? Simplu: motivul principal a fost şi va fi mereu acapararea puterii! Aproape toate finanţele lumii ne aparţin graţie păienjenişului bancar pe care l-am ţesut în ultimele secole. Bani, bani, tot mai mulţi bani! O idee fixă care trebuia răspândită pretutindeni. Dar pentru bani trebuie să munceşti, acţiune care consumă timp! Am format astfel un cerc vicios, fără rezolvare: oamenii au ajuns să muncească pentru noi, până la epuizare atraşi mereu de bani, care sunt însă cheltuiţi foarte repede datorită tentaţiilor de tot felul exacerbate cu ajutorul publicităţii.”
Şantaj şi faliment
“Chiar dacă apar câţiva oameni foarte bogaţi în lume, care nu fac parte din lojile noastre, ei nu sunt o ameninţare, pentru că sunt singuri, şi nu urmăresc un scop precis, de mare anvergură. Pe cei mai mulţi însă îi atragem încă de la începutul carierei lor în organizaţie şi astfel puterea noastră creşte; cei care refuză nu rezistă singuri. Dacă devin o ameninţare pentru noi, ne unim forţele pentru a le provoca falimentul. Obiectivul este acela ca respectiva persoană să fie învinsă. De obicei, când se află în pragul colapsului total, îi oferim încă o dată şansa pe care o refuzase iniţial. De cele mai multe ori el acceptă. Urmează astfel o revenire spectaculoasă în afaceri, dar persoana trebuie să respecte anumite condiţii ferme din partea noastră, pe care nu le mai poate evita.”
“Totdeauna noi avem de câştigat. Fie un om politic influent care să ne susţină interesele, fie un mare om de afaceri ai cărui bani îi administrăm noi, prin filierele noastre. Ne interesează să creăm cât mai multe astfel de cercuri vicioase. Astfel am format celula societăţii – familia – pe care am legat-o strâns în lanţul unor dependenţe interminabile: serviciu, casă, confort, maşină, bancă, contracte. Rolul cercurilor vicioase este de acrea dependenţă, pentru că atunci când există dependenţă, lipseşte libertatea. Dependenţa atrage automat înrobirea, limitarea; oamenii trebuie să fie cât mai limitaţi şi mecanici în acţiunile lor, care trebuie să devină stereotipe. De aceea am impus munca divizată în domenii şi subdomenii. Dacă cerinţa postului este simplă, omul devine în scurt timp un fel de robot care ascultă ce i se spune şi face ce i se ordonă.”
Mass-media de propagandă
“Trebuie ca oamenii să gândească cât mai puţin, pentru că altfel ei pot deveni periculoşi, pot naşte idei care să fie contrare scopurilor noastre. Am permis astfel tehnologiei să capteze masele de oameni prin anumite mijloace (a căror lipsă n-i s-ar părea acum o catastrofă): televiziunea, telefonul, computerul. Pe lângă crearea dependenţei populaţiei faţă de ele, aceste mijloace ne-au oferit şi controlul difuzării informaţiei.”
“Informaţia este pe primul loc în ceea ce priveşte armele cu care acţionăm în lume. Controlând mijloacele şi instituţiile mass-media, controlăm implicit conţinutul şi calitatea informaţiei. Obiectivul de bază a fost acela de a obţine controlul asupra celor mai mari trusturi de presă, radio şi televiziune din lume.”
“Dar cum acest lucru nu era suficient pentru controlul total al populaţiei, am început să sprijinim din umbră proliferarea distribuţiei de droguri. Se ştie bine că acestea, alături de tutun, alcool şi cafea, distrug corpul omului, însă noi am întreţinut deliberat o aşa-zisă luptă de combatere a lor, care nu a făcut decât să intensifice şi mai mult consumul acestora. Am creat concerne imense de fabricare a ţigărilor, băuturilor şi a cafelei. Aproape toţi preşedinţii şi patronii acestor giganţi în lumea afacerilor sunt membri venerabili în lojile cele mai înalte ale organizaţiei noastre.”
“Este deja dificil să controlăm mai bine de şase miliarde de oameni. O mulţime este cu atât mai uşor de manevrat cu cât e mai dispersată şi mai confuză. Dacă, în plus, ea nu depăşeşte un anumit număr de persoane, atunci e chiar simplu, având în vedere tehnologia de manipulare mentală pe care o avem la dispoziţie.”
“Unul din scopurile principale a fost stoparea proliferării oamenilor pe planetă. Mai mult, trebuia să micşorăm drastic populaţia globului. Pentru asta aveam nevoie de metode care să ucidă în timp scurt un număr foarte mare de oameni. Am finanţat proiecte ultrasecrete de cercetare pentru producerea unor viruşi extrem de virulenţi. Unele experimente au dat greş, altele ne-au mulţumit prin rezultatele obţinute.”
“Dacă ceva sau cineva se opune, nu poate rezista mult timp împotriva noastră. Armele noastre nu sunt niciodată prezentate pe faţă. Ele îmbracă mai mereu o haină umanitară. Baza care ne dă sursele de manipulare este constituţia unui stat. Alcătuirea ei este o adevărată ştiinţă a psihologiei şi manipulării omului, de aceea reprezentanţii noştri au luat parte la conceperea constituţiilor principalelor state-puteri ale lumii. Constituţiile trebuie să aibă o formă umanitară, pompoasă, dar să ascundă în profunzimea lor metode eficiente de subminare şi control al populaţiei.”
Marile revoluţii şi războaiele mondiale
“Conflictele, revoluţiile şi războaiele au constituit pentru noi o reală şi uriaşă sursă de venituri şi o modalitate de dirijare şi menţinere a influenţei şi puterii noastre la nivel mondial. Speculăm orice dificultate economică, mai ales la ţările mai puţin dezvoltate. Datorită influenţei bancare pe care o avem, acţionăm din umbră la nivelul conducerii statului şi la fel facem şi în cazul statului advers. Nu ne implicăm niciodată într-o singură parte, pentru că rezultatul poate fi incert. Perioada actuală se pretează mai ales la crearea unor conflicte de ordin etnic şi economic.”
“Aproape toate organismele internaţionale (politice sau militare) au sorginte masonică. Venerabilii noştri se află plasaţi în punctele cheie şi urmează cu exactitate planurile noastre. ONU şi NATO s-au dovedit a fi decizii salutare atunci când am hotărât formarea lor.”
“Toate aceste lucruri par atât de absurde şi îmbracă o haină atât de grotescă încât acuzaţiile care n-i s-ar putea aduce ar apărea într-o lumină de-a dreptul hilară! Este unul din punctele esenţiale ale doctrinei noastre. Să acţionezi în direcţia planului stabilit, dar în acelaşi timp să faci să pară că acţiunile tale sunt opuse planului! De aceea nu dorim să fim mediatizaţi, nu dorim onoruri, faimă sau recunoaştere publică, pentru că sunt trecătoare şi, în plus, sunt dirijate chiar de noi prin intermediul pârghiilor de control pe care le avem în mass-media.”
“Succesul nostru stă în faptul că formăm un grup, şi nu acţionăm doar în interes individual. Acţiunile noastre sunt mereu corelate şi au un scop precis, iar ajutorul reciproc şi discreţia totală sunt esenţiale pentru asigurarea succesului. De altfel regulile şi jurămintele ordinului nostru sunt foarte stricte, iar pedepsele foarte aspre.”
“Îţi închipui că auzind aceste lucruri le vei putea face cunoscute lumii întregi? Cine îţi închipui că te-ar putea asculta fără să te considere nebun? Masoneria a fost dintotdeauna ocultată; în loc să ne atribuim marile idei sau curente sociale sau culturale, s-a optat pentru discreţie, mister, retragere, acţiune din umbră. Sunt puţini cei care au auzit despre denumirea de mason sau francmason, şi oricum n-au nici-o idee despre ce înseamnă ea în realitate.”
“Evident, cunoaştem deja că sunt mulţi, mai ales intelectuali, care cunosc o parte a adevărului despre noi şi pe care nu-i mai putem minţi, dar prin comparaţie cu restul populaţiei, îndobitocită de sistemul social pe care noi l-am creat şi mai ales de cel informaţional pe care îl dirijăm aproape în totalitate, aceşti intelectuali sunt cu adevărat o minoritate. În plus, ei sunt dispersaţi şi ameninţaţi de avertismentele indirecte pe care noi le trimitem. Astfel că, chiar dacă unii cunosc adevăratele noastre intenţii, vor adopta o atitudine pasivă, considerând că sunt lipsiţi de putere, de avânt, de posibilităţi de a acţiona în mod eficient. Ei adoptă atunci varianta victimei care se lamentează: “Ştiu, dar ce pot să fac? Sunt legat de mâini şi de picioare! Nu cred că avem vreo şansă.” În acest fel, o mare parte din populaţie care ar putea să ne provoace mari greutăţi, a depus deja armele înainte de a începe lupta.”

Denigrare, minciuni, manipulare
“Dacă mai apare totuşi cineva care vrea să ne atace şi să arate realitatea acţiunilor noastre, avem multe mijloace de liniştire a lui. Ele încep totdeauna prin lansarea unei ştiri false, negative, despre acea persoană, pentru că noi controlăm foarte bine mass-media. Cititorii află despre acele lucruri false, negative. Chiar dacă în zilele următoare apare o contrazicere a ştirii, o dezminţire, faptul deja a fost consumat. În primul rând nu e obligatoriu ca cel care a citit ştirea falsă să mai citească a doua zi şi dezminţirea. În al doilea rând, noi speculăm tendinţa vicioasă a omului de a se orienta mai ales spre ştiri senzaţionale cu caracter negativ.”
“Cunoaştem prea bine influenţa unor astfel de sugestii negative şi impactul lor teribil asupra naturii emoţionale a omului. Ştim că ele distrug structurile energetice armonioase din aura sa, aduc o formă subtilă de stres la nivel psihic, şi coboară vibraţia percepţiilor pozitive ale omului. Toate astea ne servesc foarte bine intereselor noastre, deoarece îi obosesc şi îi debusolează pe oameni, îi determină să fie lipsiţi de vigilenţă şi superficiali.”
“Realizăm astfel un scop pe care l-am urmărit mereu: creşterea entropiei sociale, care determină o confuzie aproape totală. Ne slujim mereu de ştiri contradictorii, cu un conţinut sinistru, profund negativ; susţinem şi impulsionăm cărţi cu subiecte puerile sau fantastice dar care atrag pentru a capta interesul minţilor slabe, aflate în căutare de senzaţional. Noi am avut grijă ca astfel de apariţii editoriale să prolifereze şi chiar să fie acceptate de populaţie, care acum le consideră foarte valoroase.”
“Sistemul economic şi social pe care l-am impus încurajează foarte mult competiţia în aspectul ei nearmonios, stimulează concurenţa neloială şi îndeamnă la un consum cât mai mare de mărfuri. Această preocupare şi agitaţie nebună a omului, care îl ţine mereu ocupat şi tensionat, nu duce decât la o diminuare semnificativă a valorilor morale şi etice în viaţă, adică la pervertirea caracterului omului.”
Filme şi reviste porno? Din plin!
“Încurajăm şi sprijinim proliferarea sexualităţii în formele ei aberante şi a pornografiei până la limite inimaginabile, pentru că am constatat că forţa şi virilitatea bărbatului, precum şi sensibilitatea şi intuiţia femeii diminuează foarte repede atunci când sunt confruntate cu astfel de practici rele. Astfel omul devine labil, cedează mai repede şi poate fi controlat cu uşurinţă.”
“Acordăm atenţie deosebită tinerilor, pentru că dacă vrei ca un copac să nu aibă roade, trebuie să-l usuci încă de când este puiet. Ne orientăm spre difuzarea filmelor în care este exacerbată violenţa, a filmelor de groază sau cele cu scene sadice. Pentru a încuraja vizionarea lor ne folosim foarte mult de publicitate, care a ajuns inima comerţului. Am stimulat în cel mai înalt grad tendinţa populaţiei de a consuma. Aceasta este chiar o boală contemporană a omului. Chiar dacă nu are nevoie de ceva anume, el trebuie să cumpere, să cumpere şi iar să cumpere. Nu e uşor să devii bogat şi aproape imposibil să o faci pe căi cinstite. De aceea clasa bogătaşilor e în cea mai mare parte o clasă socială viciată şi pervertită. Necinstea lor i-a determinat să aibă secrete, şi atunci când un om are secrete, apar şi obligaţiile faţă de alţii, mai ales prin şantaj. Noi înşine suntem artizanii acestei situaţii.”

România anului 2003
“Să luăm ca exemplu ţara ta. Aici ne-am instalat oamenii cu mare uşurinţă, deoarece am ştiut să speculăm trecerea de la un sistem totalitar, ale cărui baze tot noi le-am pus, la o aparentă libertate de acţiune. După Revoluţia din ţara voastră, n-am avut decât să aşteptăm şi să încurajăm dezastrul economic, şi mai ales corupţia şi tentaţia românului în faţa strălucirii banului. Aproape toţi au căzut în plasă. Am început atunci să acţionăm şi din punct de vedere politic. Trebuia să fim siguri că principalele posturi din Parlament şi Guvern sunt ocupate de oameni în vârstă, cu caracter slab, uşor de manipulat. Eforturile noastre au fost minime, deoarece aviditatea şi lăcomia după bani, dublate de o mare laşitate şi duplicitate, au făcut din cei mai mulţi dintre politicienii voştri o adunătură demnă de dispreţ.”
“Şi de ce toate astea? Pentru puterea absolută. Puterea de dominaţie a întregii lumi trebuie să ajungă repede în mâinile noastre.”
Cezar şi-a dat seama că masoneria mondială urmărea să dobândească într-un timp cât mai scurt controlul asupra unei locaţii secrete din munţii Bucegi, excluzând orice formă de popularizare şi dorind chiar tăinuirea gradată a existenţei acestui loc faţă de puterea de la Bucureşti, după ce reprezentanţii elitei ar fi avut acces acolo. Ca întotdeauna în cazul marilor secrete de stat, scurgerile de informaţii puteau periclita întreaga acţiune deoarece existau formaţiuni care nu erau controlate în întregime de masoni. La doar două săptămâni de la cea de-a doua întâlnire cu venerabilul Massini, Cezar a mărturisit autorului că vrea să fie sigur că informaţiile necesare vor fi publicate pentru ca ele să ajungă astfel la cunoştinţa românilor. Se anunţa o perioadă tensionată şi uluitoare prin ineditul descoperirii care a fost făcută în munţii Bucegi.
Lenea şi inactivitatea: perfect pentru masonerie
Pentru a controla şi manipula populaţia globului, elita masonică se foloseşte de inerţia, lenea şi întunecimea mentală a majorităţii oamenilor, care nu au forţa interioară necesară pentru a renunţa la obiceiurile lor rele şi la tendinţele negative. Masonii manevrează cu mare uşurinţă această energie a lipsei de reacţie, a încetinelii, inerţiei, obscurantismului. În asemenea situaţii masoneria generează, practic, o veritabilă stare de somnolenţă colectivă, care îi serveşte foarte bine interesele. Acţiunile francmasoneriei – care în anumite cercuri înalte masonice implică realizarea unor ritualuri complexe de magie neagră – sunt realizate uneori chiar de la distanţă, iar cei care sunt mai receptivi faţă de aceste energii înlănţuitoare, apăsătoare, le cad cu uşurinţă victime, lunecând într-un fel de somn bizar, ca de plumb. Aici nu e vorba doar de somnul fizic, ci un gen de stare abulică în care sunt cuprinşi oamenii care îi face să devină obedienţi, ascultători, şi să se comporte precum nişte marionete. Este condiţia ideală în care ei pot fi controlaţi şi conduşi fără să opună rezistenţă. Organizaţiile masonice deţin aproape toate pârghiile de acţiune în societate prin care atacă cu vehemenţă tot ceea ce este spiritual, autentic, adevărat, urmărind să transforme umanitatea într-un fel de mecanism viu pe care-l pot acţiona şi conduce la voinţă exact aşa după cum vor.
Sunt foarte multe opinii divergente, contradicţii şi neînţelegeri între diferitele loji masonice în lume. Una dintre marile păcăleli pe care le realizează elita masonică este aceea de a genera impresia că două sau mai multe loji masonice se luptă între ele. În realitate, la vârful structurii lor piramidale marii maeştri francmasoni care alcătuiesc elita conducătoare se înţeleg foarte bine, însă la baza ei apar ca fiind duşmani. Ideea este de a crea derută şi confuzie, ştiind că acestea adorm vigilenţa omului de rând. De fapt, e vorba de o păcăleală diabolică: cel care cade în plasa ei fără să fie avizat, nu va alege una dintre loji crezând că e rea, ci o va alege pe cealaltă despre care va crede că e bună. Dar asta e doar aparenţă, în realitate francmasoneria este şi rămâne aceeaşi, indiferent de artificiile la care recurge. Trebuie să ai încredere şi să fii perseverent ăn acţiunile benefice pe care le realizezi.
Masoneria îşi face de cap
În România, mai ales în ultimii ani, francmasoneria acţionează aproape după bunul plac. Sărmanul popor care e ţinut în ignoranţă şi manipulat, nici măcar nu bănuieşte care e cauza tragediei pe care o are tot timpul sub ochi şi o trăieşte obidit. Dacă această adevărată hidră (masoneria) ar fi învinsă, atunci ar exista o regenerare rapidă, sub toate aspectele, la nivelul întregii planete. Din nefericire, imensa majoritate a oamenilor din Occident nu e atentă să sesizeze modalităţile de manipulare – unele chiar foarte evidente – ale masoneriei. Apatici şi egoişti, cei mai mulţi preferă să se izoleze într-o formă stranie de hibernare citadină având impresia greşită că îşi ghidează singuri viaţa.
Chiar dacă află despre acţiunile diabolice săvârşite de masoni, preferă să le nege din comoditate, sau să se bizuie pe faptul că alţii vor lua atitudine în locul lor. Mai mult decât atât, ei aderă cu o crasă ignoranţă la anumite orientări satanice care sunt infuzate şi încurajate de masonerie prin intermediul muzicii rock dezlănţuite, a drogurilor, a alcoolului, tutunului şi a concepţiilor materialiste. În aceste condiţii de abrutizare gradată dar sigură a fiinţei umane care devine astfel lipsită de voinţă şi determinare proprie, e destul de uşor pentru francmasonerie să-şi împlinească planul.
La noi în ţară situaţia e identică. Oamenii parcă dorm, nu sunt lucizi. Chiar dacă au mai fost publicate unele informaţii fundamentale despre francmasonerie şi planurile ei la nivel mondial, inerţia şi starea de somnolenţă a oamenilor s-a amplificat atât de mult încât sunt foarte puţini cei care catadicsesc să creadă că tot ceea ce se spune despre masonerie este adevărat şi că reprezintă o realitate cruntă. Li se pare totul atât de monstruos şi incredibil, încât într-un impuls subconştient de teamă şi autoconservare, ei preferă să creadă că poate situaţia nu e chiar aşa de rea cum e descrisă, astfel încât preferă să se închidă din nou în cochilia lor şi să rămână mai departe în inerţia de care erau cuprinşi înainte.
Situaţia e chiar mai gravă decât aceea în care ei nu ştiau nimic despre planurile satanice ale masoneriei, pentru că a şti şi totuşi a nu acţiona conform cu ceea ce cunoşti e o mare laşitate şi o gravă abatere de la codul moral elementar. Nu e prost cel care nu ştie, ci e prost cel care ştiind, acţionează ca şi cum nu ar şti.
Simboluri şi lozinci masonice
Există câteva simboluri pe care masoneria le foloseşte şi sunt foarte cunoscute, cum ar fi compasul şi mistria. Altele, sunt mai ascunse: piramida cu ochiul atotvăzător din vârful ei, reprezentată deloc întâmplător pe bancnota americană de un dolar. Pe lângă simboluri, devizele francmasonice sunt foarte importante pentru adepţii lojilor masonice, iar una dintre ele este “Prin haos la ordine”. Analizând cu luciditate situaţia actuală din lume şi din România, din punc de vedere social, economic şi politic, se constată că acest haos este structurat în aşa fel încât să asigure gradat instituirea noii ordini mondiale, căreia nu i se spune Noua Ordine Francmasonică – pentru ca cei ignoranţi să nu ştie cine sunt creatorii ei – ci doar Noua Ordine.
Un alt principiu pe care francmasonii îl aplică cu stricteţe este “Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”. Respectarea acestui imperativ le conferă o stare de unitate, o orţă şi tenacitate considerabile. Dacă oamenii din România ar manifesta aceeaşi stare de tenacitate, aceeaşi forţă de acţiune şi aceeaşi angrenare sistematică ca în cazul masonilor, situaţia actuală ar fi cu totul alta.
Cei care acţionează în lojile masonice sunt aproape implacabili în deciziile lor. Un ordin în francmasonerie nu se discută deoarece în momentul intrării în organizaţie cei care sunt primiţi depun un jurământ oribil şi realizează un ritual pervers prin care se obligă efectiv la o totală supunere şi ascultare, în caz contrar acceptând să fie ucişi.
Francmasoneria este unica grupare ocultă care are scopuri politice. În momentul în care elita masonică promovează un membru al unei loji într-o poziţie înaltă în organozaţie, ea are anumite criterii ascunse prin care îşi dă seama dacă persoana respectivă e îndeajuns de modelată în direcţia acţiunilor demoniace. E aproape incredibil câtă mizerie umană poate să existe sus, la vârful piramidei lor ierarhice. Însă totul e poleit şi făcut să apară strălucitor şi nobil, prin intermediul bogăţiilor fabuloase pe care le deţin, al relaţiilor, influenţei şi controlului pe care-l au în lume.
Ce i-a putut determina pe cei mai mari masoni ai lumii să se orienteze cu atât de mare interes spre România! Există unele profeţii foarte secrete făcute de doi mari sfinţi creştini la începutul secolului trecut şi se referă la viitorul României în contextul întregii omeniri. De asemenea, există un pergament foarte valoros în marea bibliotecă de la Vatican care expune aceeaşi problemă în legătură cu teritoriul României, situaţie aproape de neconceput pentru mentalitatea şi orgoliul marilor state şi puteri ale lumii.
În arhiva secretă a Muzeului de Istorie din Viena, se află un document foarte vechi care expune trecutul istoric extrem de îndepărtat şi totodată fabulos al civilizaţiei care a existat în acele timpuri pe teritoriul României. Iată deci toate aceste surse diferite care se referă la aceleaşi lucruri. Există multe aspecte care se corelează. Profeţiile afirmă că este o problemă de doar câţiva ani până la apariţia semnelor care vor atrage atenţia asupra acestui teritoriu.
Francmasonii sunt foarte atenţi la această ţară, deoarece ei ştiu că cea mai mare problemă pentru ei, la nivel planetar, o reprezintă acest loc. Ei înşişi cunosc foarte bine profeţiile în legătură cu viitorul apropiat al României şi ştiu că cele mai multe probleme le vor avea chiar din această zonă a globului. Aşa se explică intrigile şi maşinaţiile lor de culise în economia şi politica ţării, tocmai pentru a-şi asigura acest control şi pentru a genera fel şi fel de grupări ciudate pe care le susţin şi le finanţează cu sume fabuloase de bani. În aceste grupări ei atrag oameni naivi, cu un caracter slab, dar avizi de câştiguri facile, care sunt dispuşi chiar sa-şi vândă sufletul numai pentru a parveni în aşa-zisa societate înaltă şi bogată. Scopul acestor mini-organizaţii este acela de a bloca orice tentativă de dezvoltare spirituală sau de normalitate socială şi economică a populaţiei, creând totodată impresia că activitatea lor este asiduă tocmai în aceste domenii.
Insistenţa cu care acţiona venerabilul Massini arăta că problema era de maximă importanţă atât pentru francmasonerie, cât şi pentru întreaga ţară. De ce oare senior Massini nu a intervenit prin canale diplomatice foarte înalte, oficiale? Elita masonică nu dorea deloc publicitate în această problemă. În plus, au şi ei anumite limite ale influenţei politice, care diferă de la ţară la ţară. De aceea, păstrarea unui secret ferm în privinţa descoperirii din munţii Bucegi, era de maximă importanţă.

Masoneria menţine România în mocirlă
Ei au tot interesul să menţină acest popor la un grad de sărăcie şi prostie care a atins cote aproape incredibile. Politica lor a devenit în ultimul timp destul de evidentă. Aproape că nu se mai obosesc să ascundă acest lucru, aparenţele fiind menţinute doar de ipocrizie şi minciună care arată sfidarea fără limite şi totala lipsă de respect pentru naţiune. Politica lor stranie şi vicleană urmăreşte să secătuiască material acest popor şi să-l aducă la acea stare abulică de totală dependenţă, impunând fel de fel de împrumuturi externe de ajutorare care creează obligaţii.
Scopul principal este de a menţine oamenii în această stare ciudată. În multe cazuri au reuşit. Dacă lucrurile vor continua aşa şi nu va exista o trezire a elementelor de răspundere, e posibil ca această stare critică să continue şi chiar să se amplifice. De aceea e important ca oamenii să afle care sunt cauzele care stau la baza acestei situaţii care există la nivel naţional şi chiar mondial. E ca un efect de avalanşă în care – după atingerea unui punct critic de 5% din populaţia ţării – dezvoltarea lui să fie exponenţială ducând la deschiderea sufletească şi trezirea celorlalţi.
În neştiinţa lor, mulţi oameni acţionează involuntar în consensul directivelor francmasonice, fără să bănuiască că fac jocul murdar al grupărilor masonice. Acestea, folosindu-se de intermediari, sunt foarte virulente şi perfide. În acest fel, ei nu au nici-o răspundere, iar dacă lucrurile nu ies aşa cum au urmărit, vor da vina totdeauna pe intermediar, arătând cu degetul şi incriminându-l pentru faptele comise.
Divulgarea planurilor masoneriei
Care ar fi cele mai potrivite modalităţi pentru a neutraliza forţa malefică şi planurile diabolice ale francmasoneriei? În primul rând, divulgarea acestor planuri şi acţiuni malefice ale francmasoneriei, astfel ca ele să fie cunoscute tuturor oamenilor. Deşi acţiunile lor sunt insidioase şi orientate cu precădere către blocarea, de exemplu, a oricărei idei geniale, sau invenţii care ar putea să amelioreze traiul oamenilor din popor. Ei sunt cei care dau indicaţiile atât pentru contracararea invenţiei, cât si pentru exasperarea inventatorului şi aducerea lui într-o totală stare de marasm, stres şi neputinţă. De aceea mulţi preferă să-şi părăsească ţara şi să-şi ofere capacităţile lor intelectuale de excepţie în alte zone ale lumii. Situaţia politică şi economică a ţării demonstrează că masonii acţionează exact după planurile lor.
Masoneria promovează corupţia
Ei urmăresc să promoveze mai mereu oameni de paie, oameni corupţi, şi chiar să instituie o atmosferă generală de corupţie, tocmai pentru a putea după aceea să-şi asigure această infiltrare care să le asigure succesul jocurilor murdare pe care le fac. Dacă în posturile cheie ar fi plasaţi oameni intransigenţi şi de bună credinţă, aceştia nu s-ar mai putea preta la intrigile, jocurile şi mizeriile de culise care infestează politica şi economia ţării. Faptul că lucrurile trenează însă, deşi de ani de zile sunt încercări, schimbări, înlocuiri, angajamente, promisiuni, arată adevărata faţă a influenţei masonice care întreţine deliberat o stare tensionată în ţară prin minciună şi ipocrizie.
Demascarea publică a jocurilor masonice
Cu cât oamenii devin mai lucizi şi avizaţi de planurile francmasonice, cu atât mai repede ei se vor opune jocurilor murdare ale acesteia. Apoi trebuie realizată demascarea publică a intenţiilor malefice ale masoneriei. Politica masoneriei este aceea de subminare a speranţei oamenilor. Scopul principal este să genereze o stare negativă de absenţă a speranţei în oameni, de lipsă de încredere în forţele acestui popor. Când însă o mare masă de oameni are o speranţă pe care o cultivă, o hrăneşte şi o întreţine cu entuziasm, ea creează un curent gigantic de forţă spirituală.
Dacă o idee profund benefică cuprinde masele de oameni, ea generează atunci o undă colosală de energie pozitivă care poate fi însăşi cheia transformării acestui popor. Masonii acţionează extrem de virulent şi cu maximă îndârjire prin mass-media (pe care o au sub control total) atunci când unii oameni sau grupări fac cunoscute lumii întregi adevărul oripilant despre acţiunile şi intrigile lor. Masonii de la vârf caută atunci să distrugă prin orice mijloace persoanele sau organizaţiile respective, profitând de credulitatea tâmpă a omului de rând care poate fi manipulat cu uşurinţă.
A doua întâlnire cu venerabilul Massini
O a doua întâlnire cu marele mason Massini a avut loc în vila luxoasă a unei diplomaţii străine. Deşi întâlnirea a ţinut mai puţin de o oră, informaţia oferită de Massini a fost ca o bombă. El a spus că dispune de o informaţie ultrasecretă care provine direct de la Statul Major al Pentagonului, şi că acea informaţie se referă la un anumit loc din România.
Mărturisind că grupul Bilderberg are reprezentanţi în cele mai importante dintre organismele politice, economice şi militare ale SUA, a afirmat că există câteva grupuri oculte a căror putere este foarte mare. Dincolo chiar si de aceste grupări foarte puternice, există formaţiuni de elită care supervizează viaţa ştiinţifică şi tehnologia pe întreaga planetă, economia mondială şi curentele politice globale. Deasupra tuturor se află grupul Bilderberg. Tot ceea ce e mai important şi se descoperă pe planetă este adus imediat la cunoştinţa celor din elita mondială. Acesta a fost şi cazul observaţiilor secrete în ceea ce priveşte teritoriul României.
Pentagonul spionează cu sateliţi
Pentagonul are mai multe programe militare secrete şi de spionaj geodezic, folosind mai mulţi sateliţi geostaţionari de înaltă tehnologie. Unul dintre aceştia, care se bazează pe tehnologia bionică şi pe cea a undelor de formă, a reperat în anul 2002 o structură aparte într-o anumită zonă a munţilor Bucegi. În primul rând, spaţiul gol identificat în interiorul munteluinu avea corespondenţă cu exteriorul, ci începea direct din interiorul muntelui, la o anumită distanţă de panta acestuia. În al doilea rând, avea forma unui tunel foarte regulat care cotea brusc spre centrul muntelui, sub un unghi de 26 de grade. Traseul tunelului era perfect plan. Cel de-al treilea element a pus pe gânduri echipa Pentagonului.
Scanarea din satelit a muntelui a evidenţiat două blocaje majore ale structurii din interiorul solid de piatră care mărgineau începutul tunelului şi sfârşitul lui şi respingeau orice tip de sondare sau analiză, ca şi cum ar fi protejat ceva în acel loc. Erau baraje energetice artificiale: primul era plan, drept ca un zid, ca un perete care bloca accesul în tunel. Al doilea era imens, ca o cupolă sau semisferă, care se afla la capătul opus tunelului, aproape de centrul muntelui. Massini a recunoscut că acolo se afla ceva extrem de important şi care era foarte bine protejat. Ansamblul tunel-semisferă se afla într-un plan paralel cu solul, iar barajul semisferic se află pe verticala ce corespunde stâncilor de pe creastă numite Babele. De fapt, verticala ieşea la aproximativ 40 de metri între Babele şi Sfinxul din Bucegi.

O structură similară în Irak
Echipa de la Pentagon a observat că barajul energetic semisferic are exact aceeaşi frecvenţă de vibraţie şi aceeaşi formă ca cel dintr-o altă structură subpământeană foarte secretă pe care ei o descoperiseră înainte, în apropiere de Bagdad, în Irak. La scurt timp după descoperirea din subsolul Irakului s-a declanşat războiul şi după câteva luni americanii au avut acces, în cel mai mare secret, la zona respectivă, despre care irakienii nu ştiau absolut nimic. Oricât s-au străduit, nu au reuşit să penetreze zidul energetic, iar întreaga operaţiune era ţinută în cel mai mare secret.
Massini a mai precizat ca ceea ce se afla acolo avea legătură cu trecutul misterios al planetei dar şi cu istoria organizaţiei lor. Faptul că Pentagonul a remarcat similitudinea datelor de investigare între structura subterană de lângă Bagdad şi cea interioară din munţii Bucegi i-a agitat foarte mult pe cei din elita masonilor. Iniţial aproape devenise panică generală. Panica era datorită faptului că această structură – mult mai mare şi mai complexă decât cea din Irak – se afla pe teritoriul României. Corelând acest fapt cu unele aspecte referitoare la viitorul României ajungem la o viziune corectă a motivelor de îngrijorare pe care le au în prezent marii masoni. Oricât de mult ar dori ei să disimuleze aceasta, acţiunile şi intenţiile lor ne arată cu prisosinţă contrariul.
O enigmă foarte mare era felul în care reuşiseră cei care l-au construit să realizeze structura şi golurile direct în interiorul muntelui, fără nici-o corespondenţă în afara lui. Massini a furnizat planul corect pentru a ajunge la tunel, aşa cum a fost el calculat de specialiştii din Pentagon. Cea mai apropiată străpungere era posibilă la 60-70 de metri de primul baraj energetic, pe coasta muntelui. Venerabilul a garantat sprijinul tehnologic ultra sofisticat al armatei SUA pentru realizarea străpungerii spre primul baraj energetic. Era vorba de un dispozitiv foarte performant de forare în mare viteză a rocii care utiliza un jet de plasmă puternic şi un câmp magnetic rotitor. Massini a cerut însă respectarea cu stricteţe a secretului şi prezenţa lui fermă în acel loc în momentul străpungerii muntelui.
Ziarul Ziarul a publicat un amplu articol despre munţii Bucegi şi ciudăţeniile semnalate în zonă. Iată un extras semnificativ: “Buşteni. Piscurile munţilor se cufundă în nori. Crucea de pe Caraiman împunge cerul cu semeţie. Nimic n-ar prevesti că liniştea seculară a naturii ar putea fi tulburată de evenimente neobişnuite. Traian Trufin ştie însă că totul e doar aparenţă. Aici a trăit cele mai stranii întâmplări. Este convins că sub Carpaţii noştri există o altă lume. Bucegii sunt consideraţi de către specialişti un punct energetic foarte puternic. S-au emis ipoteze asupra existenţei unor galerii subterane, s-au făcut teste radiestezice. Cercetările au demonstrat că zona este încărcată energetic mai mult ca oricare alta din România. Traian Trufin, muzeograf conservator la Muzeul “Cezar Petrescu” din Buşteni, publicist şi cercetător al fenomenelor stranii la care a fost martor, a încercat să găsească nişte explicaţii.”
“În 1993, timp de două săptămâni, în partea de sud a oraşului, oamenii aveau insomnii, indiferent de vârstă. M-am gândit că sunt emanaţii de noxe de la fabrica de hârtie. Nici vorbă de aşa ceva. Era ciudat că, deşi nu dormeau, oamenii nu se simţeau obosiţi. Mi-au confirmat acest lucru cel putin 20 de persoane”, povesteşte muzeograful. Unii localnici au ajuns să trăiască adevărate stări de euforie. Manifestările aveau loc numai în timpul nopţii. După ce au băgat în sperieţi tot oraşul, au încetat la fel de brusc cum apăruseră.”
“Apoi au început cutremurele. Paradoxal, dar acestea n-au putut fi localizate în Bucegi şi nici nu aveau vreo legătura cu sursa seismică din Vrancea. Seria de cutremure a început în 1994 şi a ţinut 3 ani. “Se produceau la ore fixe: la ora 20 şi la 3 noaptea. În fiecare zi, invariabil. Nu erau însă seisme propriu-zise. Se manifestau după alte legi. Aveau un areal redus: Azuga – Buşteni – Sinaia. Uneori cuprindeau doar un cartier din Buşteni. Se auzea din pământ un vuiet, ca şi cum s-ar fi prăbuşit sub picioarele tale tavanul unei grote. Nu apăreau nici mişcări orizontale, nici verticale”, povesteşte Traian. A numărat peste 100 de astfel de mişcări seismice.”
“Aveam niste casti de radioamator. Receptionam in ele un program de radio. Dar am observat ca numai in zona Busteni. Iesind din oras, spre Bucuresti sau Brasov, nu mai receptionam nimic. Cred ca exista un puternic cimp energetic in zona care amplifica semnalele radio”, crede Traian. A mai observat si alte fenomene bizare. In jurul Crucii de pe Caraiman apar deseori aureole ciudate si chiar holograme.
“Traian crede că toate anomaliile din Buşteni sunt cauzate de existenţa unor galerii subterane în măruntaiele munţilor. Aceste uriaşe tunele subterane sunt de natură artificială şi au fost săpate de civilizaţii nepământene. Aici au loc experienţe, punctul fierbinte fiind în zona crucii de pe Caraiman. Aşa se explică bubuiturile care însoţesc cutremurele. Sau recepţionarea undelor radio, emise nu din eter, ci din aceste coridoare. Cine produce acele amplificări stranii, în ce scop, cui îi sunt destinate acele comunicări radio bizare, Traian nu poate răspunde. “Convingerea mea este că există în subteran o altă lume. Extratereştrii cunosc totul despre lumea de la suprafaţă. Spectrul lor informaţional este foarte larg. Dar nu ştiu ce fel de activitate desfăşoară acolo şi nici de ce nu vor să comunicam. Probabil pentru că omenirea încă nu este pregătită să înţeleaga nişte lucruri”, conchide geologul. Speră că fenomenele se vor intensifica şi până la urmă vor deveni o cale de comunicare între cele două civilizaţii. Oricum, e mai mult decât lipsă de explicaţii satisfăcătoare pe care au oferit-o până acum oamenii de ştiinţă.”
“Vizionara Valentina, femeia oarbă din Iaşi care poate pune diagnostice şi prin telefon, susţine că a descoperit prin metode proprii că un important şuvoi de energie, de aceeaşi calitate cu cea care alimentează complexul de la Gizeh, scaldă şi Sfinxul nostru din Bucegi. Iar subteranele nedescoperite ale acestuia comunică cu piramidele din Egipt. “Acolo e trecutul omenirii. Dar nu-i omenirea de acum doua mii de ani. E cu mult mai demult, tare mult înainte. Sfinxul din Bucegi este ocrotitorul pământului pe care locuim. De fapt, în Bucegi, la Sfinx vine un şuvoi foarte puternic de energie. Atunci când cu ştiinţa care va fi pe pământ va birui cineva să ajunga sub Munţii Bucegi, va da peste toate aceste înscrisuri şi documente însemnate şi, după semnele acelea, va şti ce are de făcut. Dar asta se va întâmpla numai după ce şuvoiul de energie de deasupra va slăbi”, spune clarvăzătoarea care n-a fost niciodată în Bucegi.”
Adio secrete!
În ultimile zile ale lunii iulie 2003 a avut loc forarea în interiorul muntelui, însă totul s-a aflat la vârfurile puterii de stat: adio secret! Maşina a forat mai întâi după o ciudată deviaţie a câmpului magnetic, apoi însă s-a corectat traiectoria. Galeria semăna cu un tunel de metrou, era perfect şlefuită şi ducea până la tunelul enigmatic descoperit din satelit. La capătul apropiat al tunelului se afla o poartă imensă din piatră care se deplasase prin culisare spre stânga. Înaintea acestei porţi uriaşe se afla celebrul baraj energetic. Trei oameni din prima echipă de intervenţie specială s-au apropiat foarte mult de barajul invizibil şi l-au atins imprudent, murind pe loc de stop cardiac. Orice obiect (rocă, plastic, metal sau lemn) aruncat spre el se prefăcea imediat în praf fin. Doi generali de la Pentagon şi consilierul prezidenţial american erau acolo.

Marea Galerie
Massini ştia cel mai mult despre originea acestei descoperiri şi avea cunoştinţe despre cel puţin un element care se găsea în sala cea mare semisferică. Dincolo de barajul energetic redutabil, care a cauzat moartea a trei oameni, se afla poarta imensă din rocă solidă. În peretele tunelului, în faţa porţii se afla o zonă pătrată cu latura de 20 cm perfect finisată pe care era trasat cu precizie un triunghi echilateral cu vârful în sus. Pătratul şlefuit se află între imensa poartă de piatră şi barajul energetic invizibil. Cezar a simţit că există o anumită compatibilitate între energia barajului şi cea a lui, ceva în genul unei simpatii reciproce. Atingând uşor cu mâna suprafaţa invizibilă a barierei energetice, Cezar a simţit fine furnicături pe piele. A înaintat şi a trecut cu totul prin barajul care nu avea mai mult de un centimetru grosime. Oficialii americani erau absolut uluiţi.
Atingând triunghiul de pe pătratul de rocă şlefuită, Cezar a deschis astfel poarta uriaşă de piatră care a culisat silenţios în perete. Această comandă unică anula barajul energetic şi deschidea totodată poarta de piatră. Marea Galerie care se arăta acum în toată splendoarea ei era luminată, fără să conţină totuşi nici-o sursă de lumină. În mod straniu, imediat după dezactivarea primului baraj energetic de la intrarea în Marea Galerie, scutul semisferic uriaş de la celălalt capăt al ei s-a activat brusc trecând la un nivel de vibraţie superior şi emiţând o mare radiaţie luminoasă.
La o analiză mai atentă, peretele Marii Galerii era acoperit ce părea sintetic dar crea senzaţia că are şi o parte organică în el. Avea culoarea petrolului dar reflexiile erau verzi şi chiar albastru închis. Nuanţele culorilor aveau un efect profund relaxant asupra psihicului şi modificau sensibil aprecierea corectă a distanţei. Materialul peretelui era oarecum aspru la pipăit dar nu putea fi nici zgâriat şi nici îndoit. Rezista la orice tentativă de rupere, străpungere zgâriere sau tăiere. În mod straniu, flăcările focului erau absorbite înăuntrul său: practic, focul nu pute subzista pe acel material. Americanii au recunoscut că materialul este o stranie combinaţie între materia organică şi cea anorganică. La 280 de metri galeria cotea brusc spre dreapta într-un unghi ascuţit. La o distanţă mult mai mare, în depărtare, se vedea o lumină albastră feerică, ce scânteia ca o stea. Înregistrările din satelit arătau existenţa unui spaţiu imens la capătul Marii Galerii, dar acesta era şi el protejat de un ecran energetic. Lumina albastră de la capătul galeriei este doar reflexia unei porţiuni din scutul energetic protector al uriaşei săli în formă de aulă.
În subsolul Irakului
În ce priveşte structura similară din subsolul Irakului, ea a fost descoperită folosind indicaţiile oferite de acelaşi satelit de spionaj militar care revelase şi datele pentru structura din munţii Bucegi. Consilierul american pe probleme de securitate naţională a primit un fax ultrasecret prin care era înştiinţat de faptul că scutul energetic semisferic din subsolul Bagdadului se activase brusc, pulsând cu o mare frecvenţă. Informaţia uluitoare era aceea că în faţa lui apăruse o hologramă a planetei care prezenta secvenţial şi progresiv continentul Europa, apoi zona de sud-est, apoi teritoriul României apoi munţii Bucegi şi în sfârşit localizarea structurii din interiorul lor arătând coridorul marii galerii şi scutul energetic semisferic pulsând cu putere. Era evident că cele două scuturi energetice semisferice erau într-o directă dar misterioasă legătură astfel încât activarea unuia a dus la activarea şi a celuilalt. Poate există chiar o reţea de astfel de structuri subpământene în întreaga lume.

Deconspirarea operaţiunilor
Vestea proastă era că preşedinţia SUA a fost înştiinţată şi a contactat diplomaţia română prin intermediul serviciilor secrete. În doar câteva zeci de minute, întreaga operaţiune fusese deconspirată. Planul seniorului Massini se ducea de râpă. Iniţial au vrut să preia controlul la nivel politic, insă politicienii noştri care aveau dreptul să fie avizaţi asupra acestor aspecte au intrat în panică şi nu puteau face faţă evenimentelor. Cezar s-a decis să dezvăluie toate aspectele, intrigile şi planurile care implicau legăturile cu Massini. Tensiunea diplomatică creştea din ce în ce mai mult deoarece presiunile Washingtonului cereau imperios comunicarea cu generalii de la Pentagon aflaţi la locul operaţiunilor.
Şedinţa de urgenţă a CSAT
Discuţiile de la Bucureşti au avut succes, în sensul că faptele au fost aduse la cunoştinţa unor persoane cu mare probitate morală şi care sunt profund patriotice. O şedinţă de urgenţă a Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (CSAT) a creat un imens val de simpatie pentru Departamentul Zero. Cei mai mulţi au fost cutremuraţi de ceea ce au aflat atunci. După decizia CSAT de a sse continua cercetările sub conducerea Departamentului Zero, s-a inventariat tot ceea ce se găsea în uriaşa Sală a Proiecţiilor. De la Bucureşti, ordinele se succedau unele peste altele, se anulau reciproc, erau când vehemente, când evazive, şi trădau o mare tensiune. Membrii CSAT erau într-o şedinţă continuă, menţinând legătura cu baza din munţii Bucegi. Ei au hotărât să facă publică această descoperire formidabilă din munţii României, după ce în prealabil au dezbătut problema pe toate feţele. Statul român urma să facă întregii lumi o declaraaţie oficială. Câţiva membri CSAT s-au opus cu vehemenţă.
Declaraţia oficială a României
Când diplomaţia americană a fost informată că România va transmite un comunicat mondial de presă de o importanţă crucială pentru omenire, totul a devenit un haos. Nimeni nu ştia, dar toţi bănuiau că se întâmplă ceva foarte grav şi important. Preşedintele a fost chemat pentru o convorbire telefonică directă cu Casa Albă. În câteva ore fuseseră blocate toate tranzacţiile şi înţelegerile statului român cu organismele financiare internaţionale. Se aştepta din clipă în clipă ordinul de declarare a stării de urgenţă în zona montană şi în capitală.
Discuţiile dintre oficialii americani care sosiseră de urgenţă la Bucureşti şi partea română s-au făcut fără translator. Au fost atât de violente încât nu puţine au fost momentele de criză în care diplomaţii strigau unii la alţii cât puteau de tare , proferând multiple ameninţări cu represalii. Celelalte state ale lumii nu cunoşteau nimic din această problemă, iar americanii ştiau bine că existau oricând câteva ţări foarte puternice care s-ar fi coalizat imediat cu România pentru susţinerea declaraţiei publice.
Declaraţia ar fi cuprins principalele date ale descoperirii din munţii Bucegi, punând la dispoziţia întregii lumi dovezi, fotografii şi alte elemente esenţiale pentru clarificare. Ar fi fost invitaţi cei mai mari oameni de ştiinţă pentru studii şi cercetări. Dar cel mai important aspect l-ar fi constituit dezvăluirile despre trecutul extrem de îndepărtat al omenirii şi despre istoria reală care a fost aproape complet contrafăcută.
“În nici-un caz!”
Americanii au reacţionat cu vehemenţă pentru că acea declaraţie ar fi spulberat într-o clipă influenţa lor planetară, şi poate ar fi aruncat în haos economia şi societatea ţării lor. Acesta a fost motivul principal invocat de ei, acela de a nu crea panică. Dar au uitat să recunoască că această posibilă stare de angoasă şi perturbare socială ar fi apărut ca rezultat direct al minciunii şi manipulării realizată deliberat de-a lungul secolelor de către francmasonerie. S-a primit şi o intervenţie specială a Papei care îndemna la o mare cumpătare înainte de acest pas fundamental pentru omenire. Papa a transmis chiar că va pune la dispoziţia statului român anumite documente străvechi din arhiva secretă papală care sunt de o mare importanţă pentru România şi sprijină dovezile descoperirii din munţi. După 24 de ore de discuţii s-a ajuns la un acord final de colaborare româno-american în nişte termeni precişi. Poziţia statului român a fost aceea de amânare a dezvăluirilor, de prezentare a lor în mod gradat omenirii.
Sala Proiecţiilor
Marea Galerie se termină brusc în aula gigantică din interiorul muntelui care avea o înălţime de 30 de metri şi o lungime de 100 metri. Sala Proiecţiilor este delimitată de scutul energetic şi are dimensiuni mai mici decât aula din munte. Avansând spre scutul energetic, porţiunea de scut din faţă este delimitată ca o uşă şi devine străvezie şi apoi dispare pentru a putea intra în Sala Proiecţiilor. Scutul are rolul de a proteja de diversele influenţe nefaste din exterior. Odată intrat în Sală, scutul redevine compact. Din interior, scutul are o culoare alb-aurie.
În partea din spate, scutul nu mai cobora până la nivelul solului, ca în zona din faţă: Sala Proiecţiilor avea jumătatea din spate acoperită de zidul de rocă. În acel masiv perete din piatră, înalt de circa 10-12 metri, sunt dispuse trei guri enorme de tunel: una drept în faţă, iar celelalte două – simetric, de o parte şi de alta a acesteia şi sunt luminate difuz, într-o nuanţă verzuie. Accesul la aceste tunele este strict interzis, prin protocolul secret care a fost semnat între statul român şi SUA.
Mese gigantice pentru uriaşi
Începând din faţă, de la intrare, Sala Proiecţiilor conţine un şir de mese imense din piatră, dispuse de-a lungul peretelui din dreapta, urmând curbura acestuia. Similar, există un alt şir de-a lungul peretelui din stânga. Nici una dintre mese nu avea o înălţime mai mică de doi metri. Pe grosimea plăcii de deasupra sunt tăiate în relief, cu precizie, semne diferite dintr-o scriere nemaivăzută care seamănă cu caracterele cuneiforme din antichitate. Scrierea conţine şi simboluri mai generale, cum ar fi triunghiul şi cercul. Deşi semnele nu sunt vopsite, ele ies în evidenţă printr-o uşoară radiaţie fosforescentă, în culori diferite de la o masă la alta.
Sunt câte cinci mese pe fiecare parte a sălii. Pe unele dintre ele există diferite obiecte care par a fi instrumente tehnice. De la multe dintre ele coboară spre sol o mulţime de fire albe translucide care se adună în cutii dreptunghiulare dintr-un material lucios, argintiu, aflate în afara mesei, direct pe sol. Cablurile fine sunt extrem de flexibile şi uşoare iar în interiorul lor se observă mici impulsuri luminoase care alunecă pe toată lungimea lor.
La apropierea de oricare dintre mese, se activează simultan pe suprafaţa ei o proiecţie holografică care prezintă aspecte dintr-un anumit domeniu ştiinţific. Imaginile tridimensionale sunt perfecte şi foarte mari, cu o înălţime de aproape doi metri şi jumătate. Pe suprafaţa dreptunghiulară a meselor din piatră şlefuită există o fantă îngustă, lungă de câteva zeci de centimetri, paralelă cu latura mare a mesei din care apar proiecţiile holografice. Proiecţiile rulează singure însă în acelaşi timp ele sunt interactive şi depind de cel care le urmăreşte şi atinge suprafaţa mesei.
Combinaţii genetice
Urcând pe un trepied adus special, se poate vedea că suprafaţa meselor este acoperită cu o peliculă dintr-un material sticlos, întunecat. Pelicula e împărţită în mai multe pătrate mari delimitate prin linii drepte, care formează un fel de caroiaj. La una dintre mese domeniul proiecţiilor este biologia astfel că se derulează imagini cu plante şi animale, unele complet necunoscute. Atingând unul dintre pătrate, holograma înfăţişează structura corpului uman a celui care dirijează proiecţia. Se derulează imagini holografice ale diferitelor zone ale corpului care se rotesc mereu. Alte pătrate arată proiecţii ale altor fiinţe, de pe alte corpuri cereşti. Atingând simultan două pătrate diferite se înfăţişează o analiză ştiinţifică complexă prezentând ADN-ul fiinţelor respective şi posibilităţile de compatibilitate între ele. Pe lateral, apar linii verticale cu explicaţii în ciudata scriere iar în final apare forma mutantă cea mai probabilă, ca o combinaţie între cele două informaţii genetice.
Giganţi adevăraţi
Cei care au construit întregul edificiu trebuie că erau foarte înalţi, altfel nu se pot explica dimensiunile gigantice ale tuturor obiectelor din Sala Proiecţiilor.
O confirmare a existenţei uriaşilor pe teritoriul României o găsim în ziarul Ziarul. “Echipa de la Ziarul este însoţită de cercetătorul Vasile Rudan, care a semnalat faptul că “poveştile” oamenilor din comuna Bozioru despre uriaşii care au locuit pe acele meleaguri au şi dovadă concretă: o necropolă cu schelete de uriaşi. Aceasta a fost descoperită întâmplător, în urmă cu peste 20 de ani, cand s-a hotărât ca în Scăieni să se planteze o livadă de meri. Săpând pe o colină, sătenii au descoperit schelete uriaşe, măsurând în jur de 2,40 metri, chiar mai mult. Drăgoi Ilie, unul dintre cei care au lucrat atunci la livada de meri, ne duce la faţa locului. Până la “culmea” unde fuseseră plantaţi pomii, coborâm în pantă abruptă, pe o uliţă înecată de noroi. O dată ajunşi, nea Ilie ne arată întreaga livadă, care acum nu mai rodeşte: “Peste tot sunt mormintele uriaşilor. Făceam gropi, să plantăm puieţii, când dau de o căpăţână de om, mare cât un dovleac de prăsilă. Nici că mai văzusem aşa ceva. Ne uitam toţi cruciţi. Sap mai departe şi dau şi de nişte oase de la picioare, cât aracii de vie. O namilă de om fusese răposatu”.”
Există multe legende care amintesc despre vremurile când pe Pământ trăiau uriaşi. Mitologiile sumeriană, egipteană, hitită, greacă au un întreg “capitol” despre războaiele purtate de zeii cei bătrâni cu generaţia titanică, fiinţe de dimensiuni gigantice, zămislite de zei. Pe atunci, spun legendele, pe Pământ trăiau doar zeii. Giganţii aveau şi alte defecte în afară de statura colosală. Aveau mai multe braţe, capete sau feţe, adesea doar un ochi în frunte, din care cauză erau numiti ciclopi, şi erau cam tăntălăi. Buni de muncă grea, dar să nu te fi aflat în calea lor când se supărau. Aruncau cu stânci colosale de se cutremura pământul. Fiii “normali” ai zeilor s-au folosit de giganţi pentru a acapara puterea şi a-i detrona pe zeii bătrâni. Fotografia alăturată înfăţişează un schelet uman uriaş găsit de americani în Irak. Lucrurile încep să se lege…
Biblioteca universului
Pe fiecare latură a sălii sunt dispuse câte cinci mese uriaşe fiecare găzduind proiecţii din domeniul fizicii, cosmologiei, astronomiei, arhitecturii, tehnologiei, un domeniu care prezintă caracteristicile mai multor rase de fiinţe inteligente – care nu toate aveau aparenţă umană – şi un domeniu al religiei. Pare ca o imensă bibliotecă a universului.
În mijlocul sălii se află un podium pe care este montată o instalaţie de emisie mentală, un posibil amplificator al energiei gândului, maşină structurată după proporţiile constructorilor ei.
Tabloul de comandă al României
Mai departe se află un tablou de comandă înfăţişând simboluri geometrice precise de diferite culori. Există şi două manete care pot culisa pentru a comanda ceva. În centrul panoului se află un buton roşu mai mare decât restul. Scopul butonului este arătat într-o hologramă explicativă: o imagine a Pământului de la vreo 25 km înălţime apoi se arată lanţul munţilor Carpaţi. Se arată apoi scurgerea unor imense cantităţi de apă către şes şi câmpie până când solul rămâne complet liber.
Apoi, din solul teritoriului României de azi şi al unei părţi din Ungaria şi Ucraina apar şuvoaie tot mai mari de apă ca nişte râuri gigantice din toate direcţiile îndreptându-se către munţi şi podişul Transilvaniei. Apoi imaginea se focalizează mai mult şi întreaga Românie devine practic o nouă mare din care apar doar în unele zone vârfurile munţilor ca nişte insule. Acţionând manetele de pe panou, apele încep să se retragă de pe teritoriul ţării noastre, însă se îndreaptă toate către un singur punct, în masivul Retezat, munţii Godeanu. Un adevărat manual de utilizare!
O amforă misterioasă
După tabloul de comandă există un pătrat mare cu latura de trei metri pe care se află o amforă. Conţinutul ei reprezintă unul dintre punctele forte ale descoperirii. Aceasta este ceea ce îşi dorea cu atâta ardoare venerabilul Massini pentru el şi pentru elita masonilor. Amfora conţine un praf alb foarte fin. Cercetătorii americani au rămas consternaţi să constate că substanţa are o structură cristalină necunoscută a aurului monoatomic care este foarte dificil de obţinut mai ales în formula de puritate foarte mare.
Venerabilul Massini era informat încă înainte de a pătrunde în sală de existenţa amforei. Pulberea de aur în forma ei pură stimulează foarte mult anumite fluxuri şi schimburi energetice la nivel celular şi neuronal. Adică provoacă un proces accelerat de întinerire. Teoretic, un om poate să trăiască în acelaşi corp fizic timp de mai multe mii de ani cu condiţia să consume, la anumite intervale de timp, şi în cantitate bine determinată, pulbere de aur monoatomic. Aşa se explică multe aspecte enigmatice legate de longevitatea incredibilă a unor personaje importante şi arată intenţiile ascunse ale elitei mondiale ale masonilor.
Istoria adevarată a planetei
În mijlocul pătratului se află un dom care proiectează o imensă hologramă cu elemente în mişcare. Sunt redate sintetic aspectele principale ale trecutului extrem de îndepărtat al omenirii, chiar de la originea sa. Teoria evoluţionistă a lui Darwin este astfel complet falsă. Adevărata origine a omului este înfăţişată holografic într-o formă condensată. După aceste lecţii de adevăr, se poate spune că 90% din istoria oficială a omenirii este falsă şi contrafăcută. Incredibil, dar ceea ce se consideră că s-a petrecut cu adevărat este în mare parte minciună, în timp ce miturile şi legendele popoarelor sunt aproape în totalitate adevărate. Această stranie inversiune a cauzat de-a lungul timpului multe probleme şi conflicte între oameni.
Majoritatea ideilor arheologilor sunt false. Unele “fantezii” ale savanţilor, cum ar fi hilara teorie a dispariţiei dinozaurilor în urmă cu 65 milioane de ani sau considerarea vechilor continente Atlantida si Lemuria ca fiind un mit, sunt acum complet spulberate pentru că proiecţia holografică arată clar cum s-au petrecut lucrurile în realitate. Din când în când holograma păstra imaginea evenimentului dar pe fundal apărea harta cerului cu poziţiile marcate ale principalelor stele şi constelaţii la momentul respectiv. Astfel s-a reuşit datarea exactă a evenimentelor din prezentare. Deşi perioada de timp acoperită de proiecţii este foarte mare (mai multe sute de mii de ani), iar ciclul precesional al Pământului este de 25920 de ani, prin observarea numărului de ani platonicieni (cicluri de 25920 de ani) s-a calculat exact datarea evenimentelor. Munţii Bucegi s-au format în urmă cu 50-55 mii de ani.
Dezvăluiri şocante
Autorul recunoaşte că a văzut ce s-a petrecut în realitate la Potop şi unde au fost germenii civilizaţiei umane, însă aceste aspecte nu are permisiunea să le reveleze pentru că implică realităţi mult prea şocante pentru mentalitatea, ideile şi cunoştinţele omului contemporan.
Într-o tulburătoare desfăşurare de imagini se arată existenţa lui Iisus şi răstignirea lui pe cruce. Proiecţiile revelează multe persoane dintre cele care au asistat pe colină la răstignirea lui Iisus, care nu erau din acel timp, ci veniseră acolo din alte perioade istorice. Acele fiinţe umane, care nu se deosebeau la îmbrăcăminte de evreii prezenţi la momentul răstignirii, aveau totuşi trăsături ale chipului complet diferite de ale acestora şi tocmai de aceea îşi ascundeau faţa cât mai mult sub faldurile hainelor. Holograma mai arată secvenţial vieţile şi misiunile spirituale ale altor personaje excepţionale din trecutul foarte îndepărtat al omenirii, despre care nu se ştie absolut nimic acum. Atunci sistemul social şi distribuţia populaţiei planetei erau complet diferite de ceea ce se cunoaşte în prezent, iar arheologii şi antropologii ar trebui să-şi revizuiască din temelii concepţiile.
Trei tunele misterioase
Pe peretele din spate sunt cele trei deschideri gigantice, fiecare având un tablou de comandă asemănător cu cel principal, dar mai mici. Tunelele respective se îndreaptă pe mii de kilometri în trei zone diferite ale planetei. Cel din stânga duce undeva în Egipt, într-un ansamblu secret şi încă nedescoperit care se află sub nisip. Tunelul din dreapta ajunge la o structură similară dar mai mică din podişul Tibet. Din acest al doilea tunel există ramificaţii secundare care conduc într-o zonă din subsolul Buzăului, aproape de curbura Carpaţilor, iar o alta se îndreaptă spre structura din subsolul Irakului, lângă Bagdad. Apoi, în continuare, există încă o ramificaţie până în subsolul podişului Gobi din Mongolia.
Un secret mondial
Al treilea tunel, plasat central între celelalte două, face obiectul unui secret mondial asupra căruia SUA dorea garanţii foarte ferme. Cunoscând teribila influenţă politică a masonilor şi relaţiile venerabilului Massini în structurile politice ale României şi SUA, putem bănui că se încearcă o preluare treptată a controlului asupra bazei de către factori externi intereselor statului nostru. Există totuşi persoane foarte importante în aparatul politic şi administrativ care acum cunosc maşinaţiile masoneriei mondiale şi care se opun cu vehemenţă influenţei acesteia, mai ales în ce priveşte descoperirea din munţii Bucegi. Tunelul central coboară în interiorul scoarţei planetei şi poate oferi un răspuns cu privire la originea structurii din interiorul muntelui şi a celor care au construit-o.
Autorul afirmă în încheiere că se făceau pregătiri intense secrete pentru o expediţie mai întâi prin tunelul spre Egipt, apoi prin cel spre Tibet şi în final prin cel central către interiorul Pământului. Plecarea urma să aibă loc în septembrie 2003.

ÎN VIZORUL SECURITĂŢII STATULUI
Nu vreau să prelungesc şi nici să dramatizez relatarea evenimentelor din această carte, îmbrăcând-o în haina poleită a unui stil literar elegant şi, tocmai de aceea, nu doresc recunoaşterea unei ipotetice valori artistice a textului. Intenţia mea este să exprim cât mai simplu şi concis anumite fapte şi eveni¬mente care au o însemnătate covârşitoare pentru această ţară şi pentru acest popor, deoarece există deja numeroase semnale şi dovezi că o „otravă” ascunsă tinde să macine tot mai mult şi mai repede conştiinţa şi sufle¬tul neamului românesc. De altfel, aceeaşi părere este susţinută de numeroase alte persoane cu funcţii înalte în aparatul administrativ, economic, religios şi cultural al ţării. Am putut să mă conving şi să văd personal o parte din ceea ce, în prezent, este considerat cel mai mare secret de stat în România şi, datorită naturii legăturilor şi întrevederilor care au fost realizate cu reprezentanţii de frunte ai principalei puteri statale a lumii, poate chiar cel mai teribil secret de pe planetă. Implicaţiile sunt colo¬sale, însă intuiţia îmi spune că, în mod necesar, cunoaşterea aspectelor care vor fi prezentate în această carte va constitui în timp, prin ea însăşi, un salt calitativ remarcabil pentru existenţa oamenilor, care va anihila încele din urmă zidul gros al disimulării, tăinuirii şi min¬ciunii întreţinute de factorii de răspundere şi de interese¬le oculte ale anumitor organizaţii şi persoane in ţară şi din afara ei.
De aceea este posibil ca relatarea mea să aibăuneori un caracter aproape brut, necizelat, să abordeze un stil gazetăresc sau chiar cazon, însă consider această modalitate de exprimare ca fiind cea mai potrivită pentru a face cunoscute cititorilor anumite aspecte inedite, chiar de „culise” în lumea secretă a politicii, a fostei Securităţi a Statului şi a Serviciului Român de Informaţii (SRI) actual. Scopul meu este acela de a dezvălui astfel în mod gradat si cronologic un şir complex de evenimente, fapte, realităţi şi corelaţii care, în opinia mea şi a altor persoane competente, prezintă o mare importanţă pentru viitorul ţării, în fapt, este o biografie (actualizată până în anul 2003) a unui personaj care este real, dar pe care mulţi, poate, îl vor crede desprins dintr-o legendă sau dintr-o carte de aventuri SF. îmi permit să atenţionez cititorul încă de la început să nu cadă în plasa ieftină a îndoielii şi a neîncrederii, ci mai întâi să judece temeinic faptele şi adevărurile pe care le voi prezenta si abia la sfârşit să tragă concluziile pe care le crede de cuviinţă.
Am avut şansa extraordinară să-1 cunosc pe eroul relatărilor mele si trebuie să mărturisesc cu sinceritate că nu aş fi luat hotărârea să scriu această carte dacă el însuşi nu m-ar fi impulsionat de multe ori în această direcţie. Lungile discuţii pe care le-am avut cu el în anumite locaţii secrete m-au convins de existenţa anumitor realităţi nebă¬nuite pe care ulterior, în diferite situaţii, am avut ocazia să le verific eu însumi. Dar ceea ce a determinat în cel mai înalt grad hotărârea de a relata toate acestea a fost descoperirea cutremurătoare care a fost făcută în Munţii Bucegi, cu un an în urmă (în luna august, 2003), la care am avut şi eu acces parţial, datorită unui extraordinar con¬curs de împrejurări care mi-a fost facilitat de intervenţia eroului cărţii. Probabil că, prin aceasta, el a dorit să spul¬bere şi ultimele reticenţe pe care le-aş mai fi putut avea. Acum ştiu, am văzut, am alins ceea ce există acolo. Acum pot spune că am o privire de ansamblu, dar corectă asupra istoriei adevărate, încă din genunile timpului, a României şi chiar a întregii planete. Va fi relativ greu să vă redau în mod adecvat uluirea, bulversarea şi chiar pa¬nica puţinilor oameni care au avut acces acolo. Ceea ce pot spune acum este că acela a fost doar începutul descoperirii, deoarece eu nu am avut acces la toate ele¬mentele, nu mi s-a permis să văd chiar totul acolo, însă cel care a ghidat toate investigaţile şi care, de asemenea, mi-a oferit nesperata şansă de a putea vedea locul în care a fost făcută epocala descoperire, mi-a povestit despre acea parte enigmatică a locului respectiv, la care nu am avut însă acces din raţiuni de securitate extremă.
Dar să nu ne grăbim şi să nu anticipăm. Voi descrie totul, la timpul potrivit, exact aşa cum s-a petrecut. Pot să afirm însă fără rezerve că acela a însemnat, fără îndoială, un moment de cotitură majoră atât în concepţiile mele cât si în cariera pe care o urmam. Rog cititorul să aibă răb¬dare şi să îmi permită mai întâi să prezint firul călăuzitor care a condus la evenimentul descoperirii extraordinare din Munţii Bucegi.
În esenţă, acest fir reprezintă chiar existenţa profund misterioasă şi tulburătoare a eroului cărţii, de care com¬plicatul angrenaj al destinului m-a legat într-un mod cel puţin straniu. Din raţiuni lesne de înţeles, voi folosi un nume de cod în ceea ce-1 priveşte.
Îl cunosc pe Cezar Brad de aproape cinci ani, timp în care m-am întâlnit şi am vorbit cu el de mai multe ori, convingându-mă cu prisosinţă de forţa şi caracterul extra¬ordinar al acestui om. Poziţia sa cu totul specială în com¬plicatul angrenaj al puterii statale îl face cu atât mai cre¬dibil în ceea ce el mi-a expus fragmentat, dar totuşi foarteconcis şi coerent, în cele câteva întâlniri pe care le-am avut chiar dacă, uneori, din diverse motive, acele întâlniri au fost aproape „pe fugă”.
Rămâne însă un mister de ce m-a ales tocmai pe mine pentru a descrie faptele şi a le prezenta celorlalţi oameni. Poate că acest lucru s-a datorat, în mare parte, seriozităţii şi interesului pe care le-am manifestat mereu faţă de ceea ce el îmi povestea. Sunt aspecte care cu greu pot fi „di¬gerate” de mintea unui om obişnuit. Dar timpurile pe care le trăim sunt ele însele foarte speciale, astfel încât ceea ce înainte mi se părea un vis sau un act al imaginaţiei debor¬dante, se dovedeşte acum perfect posibil.
La sfârşitul ultimei noastre întâlniri, Cezar mi-a pre¬cizat cu mult calm şi detaşare că hotărârea de a scrie şi a publica informaţiile pe care mi le oferise îmi aparţinea înexclusivitate. Simţeam cu toată fiinţa că aceasta era o mare responsabilitate care apăsa pe umerii mei şi măr¬turisesc faptul că a trebuit să treacă aproape un an din acel moment până când să reuşesc să-mi clarific toate aspectele, să sintetizez faptele în ordinea în care mi-au fost prezentate şi mai ales să le înfăţişez cât mai clar cu putinţă. Am urmărit să redau cât mai fidel şirul de eveni¬mente şi explicaţiile lui Cezar Brad, aproape cu aceleaşi cuvinte cu care el mi le-a relatat mie.
Îndemnul de a publica această carte mi-a fost făcut cu un aer simplu şi cât se poate de firesc; am avut atunci impresia clară că, chiar şi în cazul în care – din frică sau din alte motive – eu nu aş fi făcut ceea ce am fost rugat şi nu aş fi scris cartea, Cezar ar fi privit acest lucru cu o per¬fectă detaşare şi fără îndoială că, ulterior, ar fi găsit o altă modalitate de a-şi împlini intenţia.
O naştere ciudată
La maternitatea din oraşul F… era de gardă doar doc¬torul Nenu. Cele două asistente de serviciu pregăteau grăbite masa pentru naşteri. O femeie tânără, cu înfăţişare simplă, dar plăcută, fusese adusă cu câteva minute înainte în camera de operaţie, deoarece începuseră contracţiile. Nu ţipa, dar era destul de speriată. Plictisite oarecum de rutina activităţii şi cam obosite după o noapte lungă pe care zorii începeau să o biruie, cele două asistente nu o prea băgau în seamă. De altfel, în anii 70′ ne aflam în plină „dezvoltare multilaterală” comunistă, când totul era „cu poporul” şi „pentru popor”, când totul era „egalitate” şi „echitate” demagogică de aşa manieră, încât nu mai făceai prea bine deosebirea dintre un scaun şi un om.
Chemat într-un târziu, după câteva ore de travaliu care păruseră nesfârşite secole pentru viitoarea mamă, doctorul Nenu cercetă obosit fişa pacientei: motivul internării – ruperea pungii cu lichid amniotic; stare gene¬rală bună; tensiune normală; contracţii uterine rare; dilataţie mică. Totul părea să urmeze cursul firesc al unei naşteri obişnuite.
Dându-şi seama că se uita mai mult în fişă decât la pacientă, doctorul s-a apropiat de masa de naştere, clă¬tinând din cap la gândul că oboseala îi juca feste, făcân-du-1 neatent. Nu bănuia atunci cât de repede urma să i se spulbere orice somnolenţă şi apatie.
Aruncă o privire rapidă, edificându-se imediat asupra stadiului naşterii; era iminentă. Dilataţia crescuse co¬respunzător şi doctorul Nenu se bucură în sinea lui că nu va fi necesar bisturiul.
O dată cu ultimele şi cele mai dureroase contracţii ale mamei, apăru mai întâi capul copilului, apoi trupuşorul gingaş şi ascultător. Doctorul îl prinse cu atenţie de mâini,ajutându-1 să iasă. Prima problemă a fost aceea a lungimii cordonului ombilical. Nenu văzuze multe în viaţa lui, dar atunci a rămas pentru câteva clipe ţintuit de uimire, deoarece lungimea cordonului depăşea cu mult standar-dele obişnuite: măsura aproape 1,5 m. Timpul era însă preţios şi naşterea trebuia să să termine cu bine. îşi reveni din uimire, luă foarfecele din mâinile asistentei şi tăie cordonul; mai bine zis, el a vrut să taie acel cordon ombi¬lical, aşa cum mai făcuse de sute de ori înainte în cariera lui de medic, dar lamele foarfecelui alunecau ca pe metal! Doctorul se holba nevenindu-i să creadă, în timp ce asis¬tentele rămăseseră încremenite, în cele câteva secunde care au urmat el a schimbat două perechi de foarfeci, însă cu acelaşi rezultat: cordonul nu putea fi tăiat. Era foarte elastic, ca o piesă din cel mai rezistent cauciuc.
Doctorul Nenu avea ani întregi de experienţă me¬dicală şi ştia să-şi stăpânească emoţiile. Cu mişcări pre¬cise, el a apucat atunci bisturiul şi a apăsat cu el în mod repetat şi cu putere pe cordon, în cele din urmă acesta a cedat şi s-a auzit primul ţipăt al vieţii. Bebeluşul era un băiat durduliu, cu trăsăturile feţei neobişnuit de clare şi relaxate şi cu un cordon ombilical foarte ciudat. Erau zorii unei zile de primăvară, în anul 1970. După aceea, eveni¬mentele s-au precipitat.
— Amalia, sună-1 imediat pe colonel şi spune-i să vină cât se poate de repede la spital, a ordonat doctorul. Apoi se întoarse către cealaltă asistentă şi îi zise:
— Tu pune cordonul ombilical la conservat; de femeie mă ocup eu. Adu-mi fişa ei.
Colonelul Datcu a sosit la spital după aproximativ douăzeci de minute. A avut o scurtă discuţie cu doctorul Nenu, după care a vorbit mult la telefon cu unul din şefii ierarhici de la Bucureşti. La ora prânzului, în faţa mater¬nităţii din F… a apărut o limuzină neagră cu număr guver¬namental, din care au coborât doi indivizi sobri şi tăcuţi. Unul dintre ei ţinea în mână o geantă diplomat. Doctorul Nenu, colonelul Datcu şi cei doi civili au discutat aproxi¬mativ o jumătate de oră într-un birou din interiorul spi¬talului. Nenu a completat un formular care i-a fost înmâ¬nat de securişti, după care a fost rugat să aştepte puţin afară. După câteva minute indivizii au plecat, iar colonelul s-a adresat doctorului, care era destul de tulburat:
— Chestia asta ne depăşeşte, Nenule. Acestea au fost unele dintre primele directive secrete pe care le-am primit la înaintarea mea în funcţie, în astfel de cazuri trebuie să îndeplinesc un protocol foarte strict şi secret. Pentru tine în mod special, azi nu s-a petrecut nimic deosebit şi nu ai văzut nimic straniu; m-ai înţeles, nu-i aşa?
Gânditor, colonelul Datcu şi-a aprins o ţigară. După câteva clipe, fără să-1 privească pe doctor, a spus:
— Încă ceva. Băiatul nu are fişă medicală personală. O vei distruge imediat. Nu trebuie să existe nimic în arhivă, referitor la această naştere! Restul, crede-mă ce-ţi spun, este prea complicat să ne intereseze.
Şi, bătându-1 prieteneşte pe umăr, colonelul Datcu părăsi spitalul, în urma lui, doctorul Nenu a rămas privind năuc în gol, în timp ce în salon o mamă neştiutoare îşistrângea la piept, cu iubire, copilaşul nou-născut.
Nişte capacităţi extraordinare
Micul Cezar nu ştia nimic despre atenţia specială care i se acorda şi nu cunoştea, bineînţeles, nici maniera în care era supravegheat de către Securitate. La vârsta fragedă pe care o avea nu putea să înţeleagă motivul pen¬tru care el constituia un important subiect de interes şi, de altfel, acelaşi lucru se putea spune şi despre părinţii săi, care nu bănuiau nimic în această direcţie. Copilul se năs¬cuse normal (mamei nu i s-a spus ceea ce s-a întâmplat la maternitate), iar lunile care au urmat nu au adus nimic neobişnuit în casa simplă şi modestă a familiei Brad.
Totuşi, cu timpul, în comportamentul bebeluşului au început să apară unele mici bizarerii, cum ar fi de pildă faptul că nu plângea aproape deloc şi că îşi ţinea degetele de la mâini în anumite poziţii curioase, atingându-le sau îndoindu-le în diferite moduri, care se repetau identic după un anumit timp. Părinţii îl urmăreau cu mirare, dar fără să se alarmeze, deoarece bunul simţ pe care îl aveau i-a făcut să înţeleagă faptul că, în definitiv, nu putea fi nimic rău în legătură cu preocupările oarecum stranii ale copilului. Dimpotrivă, de la un timp era chiar o adevărată încântare pentru ei să urmărească „jocul” degetelor lui micuţe, un joc care de altfel era foarte elegant şi pe care Cezar în realiza cu multă naturaleţe. Uneori, copilul rămânea nemişcat minute în şir, menţinând aceeaşi struc-tură a degetelor, care fie formau un cerc, ori se încâlceau, ori erau atinse succesiv de degetul mare, în poziţii binedeterminate. Părinţii lui Cezar erau însă foarte mulţumiţi că micuţul nu plângea şi nu le crea probleme noaptea, dar mai ales că nu suferise încă de nici o boală.
Cu timpul, însă, în sufletul lor se strecură germenele unei suferinţe ascunse, umbrindu-le puţin liniştea traiului cotidian. Micul Cezar împlinea peste puţin timp un an şi încă nu articulase nici un cuvânt. Problema nu era totuşi prea gravă, deoarece se mai întâlniseră astfel de cazuri, dar părinţii se gândeau deja să-1 ducă pe copil la consul¬taţie, la un medic logoped.
Exact în luna în care Cezar împlinea un an, la uşa casei au sunat doi indivizi spilcuiţi, înalţi, cu ochi de culoare gri, reci ca oţelul, în spatele manierelor elegante şi a tonului voit amabil pe care 1-au abordat în discuţia cu părinţii lui Cezar se putea surprinde totuşi cu uşurinţă intoleranţa faţă de orice posibilă împotrivire, dublată de o surdă dar evidentă ameninţare cu represalii, în cazul în care „ordinele de sus” nu ar fi fost ascultate. S-au prezen¬tat ca fiind membrii unui Departament Special al Securităţii Statului; aparent, gesturile lor erau nonşalante dar totuşi ele impuneau în mod straniu un gen de teamă în cei care îi ascultau, în acele timpuri, Securitatea comu¬nistă avea deja un trist renume în ceea ce privea moda- lităţile de acţiune şi intimidare, dar în cazul familiei Brad metoda aplicată a îmbrăcat o haină oarecum mai umană.
Întrevederea a fost scurtă şi a constat, practic, dintr-un monolog susţinut de cei doi indivizi, în timp ce părinţii lui Cezar rămăseseră stânjeniţi în picioare. Ideea princi¬pală era aceea că ei trebuiau să urmeze fără greşeală indi¬caţiile care le erau date. Sărmanii oameni au fost înştiinţaţi că fiul lor se afla în atenţia anumitor factori de resort, care priveau mari interese de stat, pe care ei nu tre¬buiau să le cunoască. Misiunea lor era aceea de a informa imediat, direct şi fără nici un alt intermediar (cei doi au insistat mult asupra acestei condiţii) orice aspect neobişnuit, straniu sau ieşit din comun, care putea să apară sau să se dezvolte în comportamentul copilului. Li s-a dat un formular să-1 completeze, apoi au scris fiecare câte o declaraţie de acord cu cele solicitate, în aceeaşi declaraţie se cerea obligativitatea unui raport pe care tre¬buiau să-1 prezinte lunar colonelului Datcu. Nu li s-a dat voie să pună vreo întrebare şi nici nu li s-a permis să cunoască motivele acelor cereri. Totuşi, la sfârşit, ca un fel de „compensaţie” pentru situaţia ciudată care, practic, le-a fost impusă cu forţa, li s-a oferit o „indemnizaţie spe¬cială” în bani, destul de consistentă pentru acele timpuri, care urma să fie primită regulat, în fiecare lună. Imediat după aceea cei doi indivizi au plecat.
Aici trebuie să menţionez unele aspecte care vor putea arunca o anumită lumină asupra comportamentului părinţilor lui Cezar. Nicolae Brad avea peste 30 de ani, fiind cunoscut mai ales ca un om liniştit, relativ retras şi conştiincios la locul de muncă (era funcţionar la primăria oraşului). Obedient în cele mai multe dintre cazuri, era totuşi capabil să facă şi anumite compromisuri, care vădeau unele ascunzişuri şi refulări ale psihicului său. Probabil că Serviciul Secret de Informaţii avea deja o fişă psihologică a sa şi îi evaluase corect tendinţele lăuntrice, deoarece ulterior s-a dovedit ctt oferirea indemnizaţiei în bani a avut ca scop principal liniştirea unor eventuale nemulţumiri şi asigurarea unei colaborări sincere din partea domnului Brad. într-adevăr, psihologii i-au evaluat corect profilul emoţional, deoarece el s-a dovedit a fi sen¬sibil la tipul de siguranţă materială, chiar în favoarea unor aspecte de natură morală. Acesta a fost „compromisul” lui Nicolae Brad, „cucerirea” lui pentru cauza Securităţii fiind relativ uşoară.
La polul opus se afla Smaranda, tânăra mamă a lui Cezar, a cărei fire romantică şi temperamentală nu punea prea mare preţ pe aspectele vieţii materiale, încă din copilărie, pasiunea ei fusese desenul astfel încât îşi petre¬cea multe ore schiţând amuzată sau, dimpotrivă, profund transpusă, o gamă largă de subiecte care o inspirau în mod spontan, pornind de la peisaje şi până la jocurile neînţe¬lese ale copilului ei. Din nefericire, nu avea energia nece¬sară pentru a face faţă situaţiilor contradictorii din viaţă, care îi provocau suferinţă. Ori, situaţia din familia ei devenise relativ tensionată deoarece ea era obligată, într-un anume fel, să-şi „spioneze” propriul copil. Ar fi dorit, în refuzul ei mut dar neputincios, să-1 simtă atunci alături şi pe soţul ei, însă acesta optase repede pentru varianta practică a problemei, care era lipsită de complicaţii.
— În fond, nu ni se cere să facem nimic rău, îi repeta Nicolae, pentru a o linişti. Nici măcar nu ştim la ce să ne aşteptăm. Timpul le va rezolva pe toate, încheia el de obi¬cei într-un stil filosofic.
Sufleteşte vorbind, acela a constituit de fapt momen¬tul începutului unei rupturi între cei doi soţi, nu neapărat lumească, ci mai mult având implicaţii de ordin afectiv.
Cezar Brad nu a rostit nici măcar un singur cuvânt până ia vârsta de trei ani şi două luni. O anumită perioadă de timp părinţii 1-au crezut mut, dar au realizat repede că nu aceasta era cauza, deoarece copilul râdea, uneori ţipa şi chiar gângurea, e drept, destul de rar, însă era o dovadă certă că afecţiunea – dacă într-adevăr exista vreuna – nu era patologică.
Pe colonelul Datcu 1-au cunoscut în prima lună după întâlnirea cu cei doi securişti, când – conform angajamen¬tului semnat – trebuiau să-1 viziteze şi să-i prezinte un raport. Li s-a părut un bărbat amabil, serios, chiar înţelegător, dând impresia că face ceea ce face doar pen¬tru a respecta o obligaţie. Misiunea şi-o îndeplinea însă în mod conştiincios, discutând amănunţit cu părinţii despre comportamentul copilului şi notând cu atenţie tot ceea ce i se spunea în legătură cu aceasta. Banii pentru indem¬nizaţia specială îi înmâna el personal lui Nicolae Brad, în fiecare lună. La sfârşitul fiecărei întrevederi nu uita nicio¬dată să adauge:
— Nu vorbiţi cu nimeni despre aceste lucruri, dar mai ales nu frecventaţi nici un medic pentru consultul copilu¬lui. Dacă apar probleme, pe mine mă sunaţi primul, iar eu voi lua măsurile necesare.
Până la vârsta de trei ani, copilul nu a avut nici o boală, caz rarisim, dar aceasta uşura oarecum sarcina care era impusă părinţilor lui de a nu merge la spital, ci de a anunţa mai întâi organele de Securitate. Cam la acea vârstă a intervenit prima modificare majoră în raporturile dintre părinţii lui Cezar. Acesta mi-a povestit că mama lui avea o mare pasiune pentru desen, talentul ei fiind evident în acest sens. în adâncul sufletului, ea ar fi dorit chiar să picteze, însă’aceasta ar fi însemnat complicaţii financiare, o cameră de lucru specială, timp şi încă multe altele. Se limitase, aşadar, la simple crochiuri, schiţe, amuzamente care îi mai înveseleau clipele de singurătate. Foile cu desene le păstra prin casă sau, uneori, pe cele mai reuşite le prindea pe perete, până când acestea cădeau singure sau le înlocuia chiar ea. Smaranda avea însă o predilecţie pen¬tru desenul abstract, desenând combinaţii de linii, cercuri sau curbe într-o succesiune care aparent nu avea o idee precisă. Ea îi spunea soţului că în felul acesta se simţea foarte spontană şi liberă, ceea ce o reconforta mult.
În una din zile, Smaranda Brad a desenat o serie de cercuri simple, concentrice, în mijlocul unei foi albe de caiet de desen. Se amuza, comparându-şi creaţia cu aspectul unei ţinte. Deoarece cercurile îi reuşiseră aproape perfect, ea a lipit foaia pe perete, într-o cameră. Totul a început câteva ore mai târziu, când 1-a găsit pe Cezar aşezat în faţa acelui desen, privindu-1 fix, fără să se mişte deloc şi fără să clipească. Deşi nu era ceva firesc, totuşi mama lui nu a dat o importanţă prea mare eveni-mentului, continuând să-şi vadă de treburi prin casă. Dar atunci când Nicolae Brad a sosit de la serviciu, copilul se afla tot în faţa desenului, perfect tăcut şi nemişcat. Faptul era destul de straniu: un copilaş de trei ani, aşezat pe pat şi privind fix, ore în şir, un desen enervant prin simplitatea lui, în timp ce mama îşi frângea mâinile alături de el, plângând încet şi neştiind ce să facă. Ea încercase să-1 ia cu forţa din faţa desenului, chiar dezlipise desenul de pe perete, însă în zadar; cum era deranjat, copilul începea să ţipe foarte tare.
Cei doi părinţi s-au privit îndelung, cuvintele fiind de prisos, într-un târziu, tatăl a spus:
— E timpul să-i anunţăm. Cine ştie ce va mai urma?!
— Stai, aşteaptă! se agită Smaranda. Să mai lăsăm timpul să treacă. Poate nu este decât o toană de copil.
Cu greu 1-a convins să nu dezvăluie încă nimic. Preocupaţi, şi-au petrecut restul zilei încercând diferite metode pentru a-i abate atenţia lui Cezar de la acel desen. Sperau că în acest fel băiatul avea să revină la normal, însă totul a fost în zadar, îndată ce era deranjat, Cezar începea să ţipe, să plângă şi nu se mai puteau înţelege cu el în nici un fel. Au renunţat şi 1-au urmărit apoi îndelung, aproape nevenindu-le să creadă că aşa ceva era posibil: copilul lor privea fix desenul, fără o vorbă, fără nici o mişcare, fără să clipească.Nu mâncase nimic şi nu dădea semne că ar vrea să o facă; tot ceea ce se petrecea în jurul lui nu reuşea să-1 distragă de la efortul concentrat în care era implicat.
Pe la orele zece seara, Nicolae Brad 1-a sunat pe colonelul Datcu şi i-a povestit situaţia. Acesta le-a trans¬mis să nu intre în panică şi să nu acţioneze în vreun fel până când nu va sosi el însuşi acolo, împreună cu nişte persoane autorizate, într-adevăr, în jurul lui şase dimineaţa au sosit trei indivizi, care erau însoţiţi de colonel. Doi dintre aceştia erau securişti, purtând aceeaşi marcă inconfundabilă: feţe rigide, costum îngrijit, privire glacială. A treia persoană i-a uimit pe părinţi, deoarece era un om în vârstă, cu trăsături asiatice, care avea o barbă scurtă, albă şi mersul oarecum aplecat. Vorbea în limba engleză cu unul dintre securişti. Colonelul Datcu 1-a prezentat ca fiind un om de ştiinţă din China” expert în astfel de cazuri, sfătuindu-i pe cei doi părinţi să nu se îngrijoreze.
Doctorul chinez 1-a urmărit cu atenţie pe Cezar, i-a luat pulsul, i-a pipăit într-un mod aparte palma, i-a pus o mână pe creştet şi două degete în mijlocul frunţii, având însă grijă să nu intre în raza vizuală a copilului. La toate acestea, Cezar a rămas complet nemişcat şi profund absorbit de desenul din faţa lui. Doctorul a spus ceva în limba engleză şi apoi a ieşit cu paşi mici şi repezi din casă.
— Totul este foarte bine, dar nu trebuie să-1 deranjaţi, a tradus unul dintre cei doi securişti. Ţinem legătura prin colonelul Datcu. Imediat după aceea au plecat cu toţii. Cei doi părinţi se simţeau simple marionete într-un joc neînţeles, dar ^conjuncturile nu le ofereau deocamdată o altă variantă, îngrijoraţi şi evident marcaţi de comporta¬mentul straniu al propriului lor copil, ei au rămas lângăacesta, picotind de oboseală. Abia a doua zi la prânz, după aproape 24 de ore, Cezar a dat primele semne că ar vrea să se ridice. Copilul continua să rămână absorbit în el însuşi, dar cel puţin a mâncat cu poftă. Părinţii au răsuflat uşuraţi şi 1-au înştiinţat pe colonel.
Acesta avea să fie începutul unui şir de evenimente deosebite, care au marcat pentru totdeauna viaţa lui Cezar. Nicolae şi Smaranda Brad au trecut într-un plan secundar al interesului său, deoarece viaţa lăuntrică şi experienţele extraordinare pe care Cezar le-a trăit – unele dintre ele mi le-a relatat personal, pentru a le menţiona aici – aveau să marcheze într-un mod profund destinul lui viitor.
După acel eveniment neobişnuit. Cezar rămânea ade¬seori interiorizat şi nemişcat minute în şir, cu ochii închişi. Aceasta se petrecea în cele mai neaşteptate momente ale zilei, chiar şi atunci când se juca. Odată, când mama lui îl hrănea, brusc el a închis ochii şi a rămas astfel mai bine de 10 minute, după care a continuat să mănânce ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Aceste aspecte se integraseră deja în firescul cotidian iar părinţii copilului se obişnuiseră cu ele, fără să înţe¬leagă însă cauzele lor şi fără să primească explicaţii sau lămuriri în această direcţie, pentru că Cezar nu rostise până atunci nici un cuvânt. Evenimentul s-a produs însă la două luni după întâmplarea cu desenul, când Cezar a rostit primele cuvinte din viaţa lui. El i-a lăsat perplecşi pe toţi cei care se aflau atunci în casă, atât prin uşurinţa şi claritatea cu care a vorbit, cât şi prin maturitatea ideilor sale.
În acea zi, la familia Brad veniseră în vizită nişte rude, care îl iubeau mult pe copil. Acesta, fiind mai retras, căuta un loc unde să rămână singur câtva timp. închise ochii, dar în jurul lui erau prea multe vorbe, prea mult zgomot, prea multe întrebări. Toţi se agitau şi, deşi nu el era în centrul atenţiei, pregătirea mesei implica multă mişcare, discuţii, râsete, gălăgie. Când au venit să-1 ia în camera în care era pusă masa, alintându-1 în tot felul, Cezar a rostit foarte limpede:
— Vreau să mă gândesc!
Voi trece repede peste surpriza de proporţii, dar şi peste bucuria celor din casă, pentru a spune că din acel moment Cezar a început să vorbească fluent si fără nici odificultate, dând dovadă de multă maturitate în tot ceea ce spunea. La vârsta de patru ani el discuta despre subiecte care îi puneau în încurcătură şi pe cei maturi. Una dintreproblemele asupra căreia îi plăcea să insiste era cea a minţii. „De unde vin gândurile?”, „Unde se duc ele?”, „Din ce sunt făcute gândurile?”, „De ce nu toţi oamenii gândesc la fel?”, erau doar unele dintre întrebările cele mai frecvente cu care Cezar reuşea să-i pună în încurcă¬tură pe ceijlin jurul lui. Bieţii părinţi nu mai ştiau ce să-i răspundă, îl trimiteau la joacă, schimbau vorba, dar de cele mai multe ori Cezar era ferm; în locul activităţilor obişnuite ale unui copil de vârsta lui, el prefera să se adâncească în gânduri. Fapt straniu, deşi era adeseori rugat să povestească ce simte şi ce gândeşte în acele momente, el refuza cu încăpăţânare să explice sau chiar să răspundă ceva. Totuşi, foarte rar, spunea că după ce închidea ochii simţea cum părăsea brusc camera, dar despre locul unde ajungea nu ştia cum să vorbească şi nu putea să-1 descrie prin cuvinte.
Până la şase ani, Cezar a fost vizitat o dată pe an de doi securişti care erau însoţiţi de misteriosul doctor chinez. Acesta îl examina sumar, dând mereu din cap cu un aer mulţumit şi uneori îşi aţintea privirea ca de foc în ochii băiatului. Cezar mi-a povestit că ţinea minte foarte bine privirea aceea aproape impersonală, dură şi profund enigmatică a omuleţului din faţa lui, care avea atunci un zâmbet abia schiţat. Urma să-1 întâlnească mai târziu, peste câţiva ani, şi să înveţe de la el nebănuit de multe taine ale vieţii, pentru că destinul le îmbinase vieţile într-un mod foarte complex. Nu vom şti probabil niciodată ce gândea doctorul Xien atunci când îl privea pe Cezar sau cum interpreta el capacităţile neobişnuite ale acestuia. Dar ştim cu siguranţă că el a jucat ulterior un rol extrem de important în existenţa băiatului şi că a intuit corect forţele şi dotările excepţionale ale acestuia. Este de altfel foarte posibil ca el însuşi să fi avut capacităţi şi puteri supranormale, deoarece rezultatele obţinute de Cezar, ca elev al lui, sunt de natură să confirme aproape fără dubiu acest lucru.
Doctorul Xien avea să intervină decisiv, câţiva ani mai târziu, în pregătirea specială a băiatului. Nu deţin informaţii suplimentare în legătură cu acest personaj enigmatic, dar din puţinele date care mi-au fost furnizate de Cezar am înţeles că, în acea perioadă, Ceauşescu era foarte interesat de un anumit program de pregătire parap¬sihologică şi de utilizarea subiecţilor respectivi în cazurile foarte secrete de interes naţional. Se pare că el a fost influenţat de anumite informaţii din domeniul spionaju¬lui, care îi atrăgeau atenţia asupra cercetărilor intensive şi a experimentelor parapsihologice efectuate de SUA şi URSS în acea perioadă, în calitatea sa de Şef Suprem al Statului, Ceauşescu a dat ordin ca în cadrul Serviciului de Securitate să se înfiinţeze un departament special pentru descoperirea, educarea şi dezvoltarea unor subiecţi umani care prezentau capacităţi neobişnuite. Acest ordin implica de asemenea un secret la vârf, care depăşea cu mult pe scară ierarhică secretul simplu de serviciu. Dacă în pri¬vinţa menţinerii secrete a departamentului nu au fostîntâmpinate greutăţi deosebite, datorită utilizării metodei blocajului ierarhic de informaţie, în ceea ce privea per¬sonalul şi dotarea tehnică rămâneau încă multe lucruri de făcut. Ca aproape orice iniţiativă comunistă, când era vorba de investiţii – mai ales într-un domeniu în care nimeni nu ştia şi nu putea prea muue – lucrurile avansau cu greutate. Nu se ştie clar în ce scop dorea Ceauşescu să folosească noua direcţie de acţiune parapsihologică, dar putem bănui că el viza în mare parte procedurile de manipulare psihică a maselor populare şi de influenţare a lor mai ales în scopul menţinerii puterii dictatoriale, iar într-o mai mică măsură pentru capacitatea de apărare naţională sau pentru rezolvarea diferitelor conflicteexterne.
Ceauşescu a dispus înfiinţarea acelui departament în anul 1968, la puţin timp după venirea lui la putere, dorind astfel să exploateze la maxim popularitatea sa în Occident, care în acea perioadă înregistra o cotă de apreciere în ascensiune. Succesul lui diplomatic, de mare anvergură, a apărut ca urmare a două aspecte principale: ostilitatea aproape făţişă în ceea ce privea colaborarea cu Moscova şi refuzul acţiunii armate în celebra „primăvară de la Praga”, din 1968.
Dispoziţia lui Ceauşescu de înfiinţare a departamen¬tului special de studii şi experimente pe subiecţi cu dotări excepţionale prezenta însă, în acei ani, unele aspecte curioase şi chiar contradictorii, ceea ce ne poate duce la concluzia că el însuşi mai mult cocheta cu ideea respec¬tivă, că aceasta mustea promiţător undeva în mintea sa, dar că nu se afla neapărat pe lista lui de priorităţi. Totuşi, ca orice personalitate vicleană şi cu înclinaţii paranoice, Ceauşescu dorea cu orice preţ să se înconjoare de cât mai multe certitudini şi modalităţi care să-i asigure o hege¬monie de necontestat, lipsită de probleme. Desigur, nu avea cum să dezvolte în aceeaşi măsură toate ideile pe care le avea dar de obicei revenea mai târziu asupra fiecăreia dintre ele, făcând ca mugurele abia ivit cu mult timp în urmă să înflorească ulterior plin de energie.
Astfel, în 1968, Securitatea Română s-a confruntat cu un ordin ultrasecret, care nu respecta obişnuitele canoane de emitere; el era datat în 28 august, cu semnătura perso¬nală a lui Ceauşescu şi – fapt extrem de rar – cu o adnotare proprie a acestuia. Decretul impunea înfiinţarea unui departament special, numit Departamentul Zero, inde¬pendent de activitatea celorlalte departamente şi Direcţii din Securitatea de atunci, cu informare directă doar la Şeful Securităţii şi la Preşedintele ţării (această precizare constituia chiar nota scrisă de Ceauşescu, ceea ce atrăgea atenţia atât asupra secretului foarte înalt al ordinului, cât şi asupra modalităţilor în care el trebuia respectat), însă în afară de o foarte scurtă grilă de personal şi de minime indicaţii cu privire la direcţiile principale de acţiune – care implicau, la început, metodele de descoperire şi observare a viitorilor subiecţi – , decretul nu oferea alte informaţii. De aceea, el a pus în mare încurcătură conducerea de atunci a Securităţii Statului, deoarece pe de o parte se re¬ferea la un domeniu de acţiune relativ nou şi neexperi¬mentat, iar pe de altă parte nu putea să se încadraze în sis¬temul de finanţare obişnuită, deoarece se solicita secretul absolut.
În acea perioadă de început a Departamentului Zero, lui Ceauşescu i s-a cerut acordul pentru colaborarea cu un alt stat, care avea o anumită tradiţie în domeniu: China.Relaţiile diplomatice erau relativ bune şi în 1972 autorităţile celor două ţări au convenit la un „schimb” oarecum straniu: doctorul Xien avea să conducă şi să ordoneze din punct de vedere tehnic structura Departamentului din România pe o perioadă de 15 ani, pe când Ceauşescu se obliga să suporte bursele de şcolarizare a 100 de studenţi chinezi în România, pe aceeaşi perioadă de timp. China se oferea, de asemenea, să pună la dispoziţia lucrătorilor din Departamentul Zero (cunoscut sub prescurtarea DZ) unele dintre rezultateleexperienţelor sale în domeniul parapsihologic, precum şi alte modalităţi utile de desfăşurare a activităţii. Astfel au fost puse bazele uneia dintre cele mai secrete şi teribile acţiuni umane în România: metoda parapsihologică.
Cezar Brad a fost unul dintre primii subiecţi remar¬caţi, care au fost luaţi în evidenţa DZ. Totuşi, nici chiar doctorul Xien sau cei cu funcţii de răspundere în cadruldepartamentului, care primeau rapoartele scrise de la părinţii săi, nu cunoşteau detaliile sau experienţele subtile ale copilului, adică cele care aveau un caracter lăuntric, despre care Cezar nu vorbea cu nimeni. Sistemul adoptat de echipa de acţiune a DZ implica mai întâi o perioadă de „tatonare” şi ţinere sub observaţie a subiectului şi numai după ce acesta făcea într-adevăr dovada unor capacităţi psihice de excepţie, el era integrat în structura departa¬mentului.
Uneori, această „tatonare” şi verificare putea să dureze ani în şir, aşa cum a fost cazul lui Cezar, alteori însă subiectul era integrat imediat după ce se verificau informaţiile primite.
Cezar îşi formase un câmp propriu de experimentare mentală, în care îi plăcea să se cufunde tot mai adânc şi din care revenea îmbogăţit cu senzaţii şi percepţii extraor¬dinare. Nu era o lume a lui proprie, pentru că atunci s-ar putea crede că Cezar căuta un anumit refugiu, datorită unor ipotetice dificultăţi de adaptare psihică sau chiar a unui anumit gen de alienare mentală. Adevărul, însă, era altul. Simplul fapt că noi nu putem înţelege ceea ce ne depăşeşte cu mult capacităţile noastre actuale nu înseam¬nă că acel lucru, fiinţă, comportament sau experienţă con¬stituie un aspect negativ şi condamnabil sau că, mai grav, el nu există. Cazul lui Cezar Brad era straniu şi cel puţin la acea vreme el era puţin înţeles şi acceptat chiar de către cei din structura DZ. Situaţia se încadra, totuşi, în tiparul solicitat pentru racolarea subiecţilor care să facă parte din Departamentul Zero.
Trebuie să mărturisesc faptul că nici eu însumi nu cunosc decât unele dintre acele uluitoare realizări şi expe¬rienţe pe care le-a avut Cezar în anii fragezi ai copilăriei sale. în general vorbind, mă consider un om stăpân pe sine, pe cunoştinţele şi emoţiile lui, dar cele relatate de Cezar întreceau cu mult posibilităţile mele de imaginaţie. Desigur, atunci când ascultam relatările sale nu aveam în faţa ochilor un om dezechilibrat psihic, nici un creator de literatură SF şi nici o persoană paranoică. Pentru cei care cunosc anumite aspecte ezoterice şi iniţiatice, care mai ocupă încă unele funcţii-cheie în aparatul de stat sau care deţin puterea de a avea acces la unele informaţii şi arhive strict secrete, probabil nu ar fi prea greu să identifice rapid elementele principale ale relatărilor din această carte. Dar pentru ceilalţi, adică pentru cei mai mulţi oameni care sunt practic lipsiţi de informaţia corectă şi care sunt supuşi aproape mereu unui adevărat bombardament de date şi relatări contradictorii, este relativ dificil să mai aibă o opinie personală coerentă şi de bun simţ.
Prin puterea funcţiei de consilier guvernamental pe care o deţineam în urmă cu câţiva ani, am făcut unele cercetări discrete şi m-am convins, bazat fiind şi pe pro¬priile mele observaţii şi intuiţii, că Cezar Brad era un per¬sonaj de excepţie. Modestia cu care mi-a relatat princi¬palele experienţe şi activităţi ale sale, precum şi unele mici „incidente” edificatoare cu care m-am confruntat eu însumi în prezenţa lui, m-au convins treptat de o realitate care nu putea fi negată, aceea că există unele fiinţe umane care depăşesc cu mult standardele noastre conceptuale, mentale, precum şi pe cele de eficienţă în acţiune. Prin puterile şi capacităţile lor superioare, aceşti oameni au forţa, dacă doresc aceasta, de a transforma chiar destinul altor persoane.
Una dintre dovezile de necontestat asupra capa¬cităţilor sale le-am avut chiar de la prima întâlnire pe care el a solicitat-o în urmă cu câţiva ani. întâlnirea a fost rezultatul unor complexe aranjamente între anumite per¬soane de încredere, dar scopul ei principal constituia încă, la acea vreme, un mister pentru mine. Eu auzisem vag despre existenţa Departamentului Zero în cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI) actual, dar nu cunoşteam alte aspecte suplimentare. Venisem la punctul de întâlnire direct de la serviciu, cu maşina instituţiei. Afară era noapte şi ploua cu găleata, astfel că am rămas înăuntru, discutând relaxat cu şoferul. După câteva minute, uşa maşinii s-a deschis brusc şi Cezar s-a aşezat dezinvolt lângă mine, pe bancheta din spate, începând să discute amabil cu miilt calm şi abordând direct motivul întâlnirii. Am fost repede atras de subiectul discuţiei, astfel încât abia după câteva minute am realizat faptul că şoferul pornise deja maşina, conducând tăcut spre o ţintă necunoscută, fără ca eu sau Cezar să-i fi cerut aceasta. După ce am ajuns în faţa hotelului Sofitel, unde Cezar avea o cameră, mi-am exprimat nedumerirea în legătură cu acţiunea şoferului, căruia nu i se spusese nimic, în timp ce ne îndreptam spre camera sa, Cezar mi-a explicat că, în unele cazuri, a vorbi se dovedeşte inutil şi funcţia mentală, atunci când este bine controlată şi purificată de perturbaţiile exterioare, poate acţiona cu aceeaşi eficienţă ca şi cuvintele rostite prin viu grai. Cu alte cuvinte, el îmi spunea atunci despre principiile telepatiei. Iniţial am crezut că glumeşte, dar imediat după aceea mi-a explicat modul în care a procedat: în chiar momentul în care mă saluta şi se aşeza lângă mine în maşină, el a transmis men¬tal şoferului, foarte precis, destinaţia călătoriei precum şi comanda pornirii. Şoferul, convins că auzise replica ver-bală, se conformase întocmai.
— Când antrenamentul în această direcţie este inten¬siv şi perseverent, transmiterea telepatică a gândurilor nu mai devine o problemă, îmi spuse Cezar zâmbind uşor.
După ce am ajuns în camera lui, a desenat pe o hârtie următoarea schemă, dându-mi simultan explicaţiile nece¬sare:
— Să presupunem că un om, A, se află într-o comu¬nitate de alţi oameni. Gândurile sale, care nu sunt puter¬nice, amestecându-se cu gândurile celorlalţi, formează un fel de „ceaţă” mentală, pentru că acele gânduri sunt de obicei slabe, nu au nimic precis şi bine definit; sunt doar frânturi de idei superficiale, care nu sunt aprofundate. Putem spune că atunci fiecare dintre indivizi trăieşte rela¬tiv izolat, într-o lume mentală care îi este proprie, dar care totuşi este influenţată într-un grad mai mare sau mai mic – în funcţie de receptivitatea pe care o manifestă persoana respectivă – de gândurile celor din jur.

„CEAŢA” MENTALĂ
Cel mai adesea ei percep aceste influenţe exterioare în mod inconştient, ca pe nişte schimbări de dispoziţie psihică sau de stare lăuntrică. De aceea am folosit ter¬menul de „ceaţă” mentală, pentru că la acest nivel oamenii nu se „văd” unii pe alţii, întocmai ca o corabie plutind pe o mare ceţoasă, fără să aibă nici un punct de reper.
Cezar a tăcut un timp, desenând încă o schemă.
„Ceaţa” mentală
— Dacă însă un om va emite un gând foarte concen¬trat, acesta va fi întocmai precum un fascicul de lumină concentrată, ca un „laser”, mi-a explicat el mai apoi. în plus, dacă acel om îşi direcţionează fasciculul mental foarte precis către un alt individ, B, atunci acesta îl va per¬cepe şi îl va „vedea” mental ca o lumină puternică prin „ceaţa” înconjurătoare, ca raza luminoasă a unui far pe ţărm, ca o lumină puternică ce ghidează vapoarele spre mal. Aşadar, procesul e simplu, dar necesită un antrena¬ment asiduu.

Alţi indivizi

FOCALIZAREA MENTALĂ
— Dar ce ai vrut să spui prin „purificare” mentală? -1-am întrebat eu cu o inocenţă justificată, deoarece expli¬caţiile pe care mi le oferea erau atu/ici cu totul inedite pentru mine.
— Ceea ce noi numim mental sau minte este în reali¬tate un angrenaj foarte complex şi subtil, care comportă multe diviziuni sau funcţii şi este totodată structurat pe diferite frecvenţe energetice de vibraţie, îmi răspunse Cezar cu bunăvoinţă. Unii numesc aceste benzi de frecvenţă „capacităţi” sau „puteri”. De aceea, nu toţi oamenii pot să realizeze aceleaşi lucruri, pentru că nu toţi oamenii au aceleaşi „puteri”. De pildă, A are capacitatea să se concentreze repede atunci când învaţă, B îşi stăpâneşte bine emoţiile, C are o memorie mult mai bună faţă de memoria celorlalţi, dar toate nu reprezintă totuşi decât infime posibilităţi din cele pe care le avem la dis¬poziţie. Chiar şi aşa, ele se evidenţiază în mediocritatea mentală înconjurătoare, dar încă nu sunt cizelate şi nici educate în mod corespunzător. Prin anumite metode de antrenament, capacităţile mentale ale omului pot fi dez¬voltate foarte mult, ceea ce va face ca, ulterior, el să acţioneze cu o mare eficienţă. Aceasta numesc eu „purifi¬care”, întrucât atunci gândirea, metaforic vorbind, lasă în urmă un „balast” nefolositor, care este reprezentat de gân¬durile secundare, adeseori viciate de intenţii rele, care fie nu au un conţinut real, fie sunt slabe şi lipsite de forţă. Cel care reuşeşte să „cureţe” astfel mintea, dobândeşte o forţă mentală extraordinară. Mintea lui poate să pătrundă a-tunci cu uşurinţă prin „ceaţa” mentală a maselor de oameni, la fel cum o săgeată străbate fumul. Doar de la acel nivel încolo omul află şi experimentează în acelaşi timp faptul că mintea, ca formă energetică subtilă, are întâietate asupra materiei şi, ca urmare, o supune şi o con¬trolează. Aşa apar puterile paranormale, însă ele implică deopotrivă şi un înalt grad de trezire a conştiinţei indivi¬duale, pentru că atunci responsabilitatea este foarte mare. Puterile supranaturale pe care le are un individ îl pot face pe acesta să acţioneze în mod egoist şi orgolios, com¬plicând mult destinul său. Este ca atunci când arunci cu o minge în perete: ea se întoarce Ia tine şi te loveşte cu aceeaşi forţă. Trebuie să acţionezi deci cu maturitate şi discernământ în folosul celor din jur, şi nu doar pentru tine însuţi. Din nefericire, unii oameni îşi dezvoltă astfel de puteri pentru a sluji anumite interese egoiste, indivi-duale sau de grup restrâns. In unele cazuri problema este chiar mult mai gravă, deoarece se urmăreşte influenţarea maselor de oameni în scopul dobândirii puterii şi con¬trolului absolut asupra lor. Tocmai de aceea te-am chemat aici; vreau să dezvălui aceste adevăruri şi tu poţi să ajuţi mult la cunoaşterea lor publică.
Eram cu totul uluit de ceea ce auzeam, într-o perioadă de doar cîteva zeci de minute mă confruntasem deja cu idei şi noţiuni despre care nici măcar nu îmi închipuiam că există. O parte din mine se revolta, spunându-mi că, fără îndoială, eram ţinta unor minciuni sau a bătăii de joc. întregul scenariu mi se părea oarecum fantasmagoric: prea repede, prea mult, prea neaşteptat. Cu toate acestea, impulsul dominant era acela de a avea încredere deplină în Cezar Brad şi chiar dorinţa de a colabora necondiţionat cu acesta. Suspiciunile mele, fireşti într-o asemenea situaţie, nu reuşeau să înfrângă intuiţia profundă că ceea ce făceam era bun şi nobil. Omul din faţa mea îmi inspira o tainică încredere şi siguranţă interioară, care elimina aproape orice tendinţă de diva¬gaţie şi revoltă a raţiunii mele „normale”, deschizându-mi calea spre un teren misterios şi totodată fascinant prinatracţia pe care o exercita asupra mea.
Cezar nu dorea să piardă nici o clipă cu discuţii inutile sau introduceri complexe şi îndelungate. El îmi dădea astfel impresia certă a hotărârii de nestrămutat în ceea ce şi-a propus, mergând direct la ţintă, fără ocolişuri, fără amânări. Cu toate acestea, nu am simţit nici măcar o clipă sentimentul unei obligaţii sau a presiunii pentru a accepta propunerea lui. Acesta a fost un factor decisiv pentru mine. Cezar Brad avea, printre altele, uimitoarea capacitate de a-ţi induce entuziasmul debordant într-o anumită direcţie, de a-ţi capta fără efort atenţia şi intere¬sul, însă aceasta era o influenţă în mod evident spontană şi perfect naturală din partea lui, era chiar radiaţia lui sub¬tilă care te cuprindea în mod foarte plăcut.
Sunt nerăbdător să înfăţişez cât mai repede aspectele uluitoare care au urmat, dar totuşi „misiunea” mea trebuie să se desfăşoare gradat, deoarece altfel risc să dau naşterela anumite suspiciuni în mintea cititorului, care s-ar con¬frunta atunci cu o încâlceală de fapte şi relatări expuse haotic şi aparent fără legătură între ele. Voi reveni, deci, la expunerea cronologică a principalelor evenimente din viaţa lui Cezar Brad, pentru ca cititorul să înţeleagă cât mai bine felul în care el a reuşit să pătrundă dedesubturile, scopurile şi modalităţile de acţiune ale anumitor person¬aje şi organizaţii oculte care acţionează la nivel mondial şi care într-un mod insidios şi-au întins tentaculele şi în România. Aşa după cum se va vedea, însă, aceasta avea să ducă la o spectaculoasă schimbare de situaţie al cărei pro¬tagonist principal a fost Cezar.
După cum am mai spus, punctul culminant 1-a consti¬tuit uluitoarea descoperire din Munţii Bucegi, care în prezent implică mai multe state şi regiuni ale globului te¬restru, dar mai ales puterea statală şi diplomaţia ameri¬cană. Cunoştinţele mele despre acest subiect mă deter¬mină să afirm că, imediat după marea descoperire din munţi, în 2003, relaţiile diplomatice între România şi Statele Unite ale Americii au devenit foarte complexe iar echilibrul lor era destul de delicat. Situaţia se datora unor tensiuni cauzate de anumite intenţii divergente care au rezultat după extraordinara descoperire făcută în munţi. Printre altele, aceste intenţii vizau chiar condiţia actuală a omenirii, însă în lunile care au urmat după acel eveniment epocal, tensiunile au fost aplanate datorită unui plan comun de acţiune care a fost stabilit la cel mai înalt nivel al diplomaţiei celor două state. Voi prezenta însă în modamănunţit aceste aspecte la timpul cuvenit. Deocamdată voi preciza că înţelegerea dintre România şi SUA nu a convenit anumitor factori politici din ţara noastră, care au vederi mult mai progresiste, creând astfel noi tensiuni şi provocând chiar o schimbare de opinie pe eşichierul politic din România. Informaţiile de ultimă oră pe care le deţin, care mi-au parvenit chiar înainte ca această carte să intre la tipar, îmi confirmă o viitoare întrevedere cu Cezar Brad (la aproape un an de la ultima întâlnire) în care voi afla alte aspecte fulminante şi foarte secrete în legătură cu „marea expediţie” pe care acesta, împreună cu o echipă mixtă româno-americană, a făcut-o pornind de la reali¬tatea descoperirii din Munţii Bucegi. Deşi cunosc deja datele principale ale acestei călătorii, prefer să nu anticipez, ci să prezint totul într-un mod coerent şi în detaliu, după ce voi intra în posesia altor informaţiipreţioase. Consider acest demers necesar mai ales pentru că oamenii au dreptul să ştie adevărul istoric şi, de aseme¬nea, să cunoască cine şi de ce a urmărit să manipuleze acest adevăr de-a lungul timpului. Acesta este firul călăuzitor al relatării din această carte. Fie că el va avea răsunet în conştiinţa oamenilor, fie că, dimpotrivă, va fi întâmpinat cu ironie şi neîncredere, eu îmi exprim totuşi convingerea că demersul pentru scrierea si publicarea acestei cărţi este unul profund benefic şi pozitiv, pentru că cel puţin va naşte anumite întrebări în conştiinţa oame¬nilor şi va emula interesul spre dimensiunile oculte, sub¬tile, ale cunoaşterii de sine.
La vârsta de şapte ani Cezar a fost dat la şcoală, dar acolo el nu a excelat la nici o materie. Era un elev normal, cu o activitate şcolară medie. Nimic nu lăsa să se înţe¬leagă ceva despre preocupările şi gândurile sale, iar notele pe care le avea reflectau mai mult ceea ce el auzea şi înţelegea în clasă, deoarece acasă nu învăţa aproape nicio¬dată. Totuşi, prin clasa a treia, părinţii lui au fost chemaţi la şcoală de învăţătoare, care era profund tulburată şi nedumerită. Ea dorea să ştie dacă aceştia au observat ceva neobişnuit în comportamentul băiatului, însă atât Nicolae cât şi Smaranda Brad au negat cu hotărâre, aşa cum li se ceruse de către reprezentnţii Securităţii, învăţătoarea le-a relatat atunci ceea ce se petrecuse; întrucât trebuia să corecteze nişte lucrări scrise, ea le dăduse elevilor să înveţe pe de rost o poezie de câteva strofe, pe care în pre¬alabil o citise cu voce tare în faţa clasei. La scurt timp după aceea, însă, a avut surpriza să constate că Cezar se uita absent pe fereastră, în timp ce toţi ceilalţi învăţau poezia. Atunci i-a atras atenţia, dar după câteva minute 1-a surprins în aceeaşi atitudine.
— Cezar! Ridică-te în picioare! se răsti ea la copil. De ce nu înveţi poezia ca toţi ceilalţi?
Băiatul nu părea deloc intimidat de tonul ameninţător al învăţătoarei, rămânând calm şi stăpân pe sine.
— Dar eu o ştiu deja, răspunse el încet.
— Cum adică o ştii deja? De ce minţi?
— Nu mint. Am auzit-o când aţi citit-o dumneavoastră.
Indignată de curajul copilului, dar şi curioasă să afle adevărul, învăţătoarea îi ceru să recite pe de rost poezia în faţa clasei. Cezar spuse fără nici o greşeală întreaga poezie.
— Am crezut că o învăţase înainte, acasă. Dar aceea era o lecţie nouă şi în plus, aşa după cum ştiţi, el nu prea face exces de zel cu învăţatul, a explicat în continuarefemeia, surescitată. L-am pus mai apoi să recite alte două poezii, la fel de lungi, care nu erau în manual şi pe care eu i le citeam înainte o singură dată; după ce mă asculta atent, le recita apoi fără nici o greşeală sau pauză. De aceea v-am chemat să discutăm, pentru că eu nu am mai văzut aşa ceva.
Curând, însă, incidentul a fost uitat. Cezar mi-a spus că a înţeles foarte repede utilitatea faptului de a nu ieşi cu nimic din comun, atunci când se afla printre ceilalţi oameni, deoarece în felul acesta evita tracasările, curiozi- tatea sau chiar răutăţile sau invidiile care proveneau mai ales din partea colegilor săi.
— Simţeam, chiar la acea vârstă fragedă, că era foarte important să nu atrag atenţia asupra mea. Erau alte lucruri, mult mai importante, care îmi solicitau din plin atenţia şi interesul atunci când mă întorceam acasă, în camera mea, îmi povestea el zâmbind enigmatic.
Se referea, bineînţeles, la misterioasele experienţe de natură subtilă pe care le avea atunci când se cufunda în el însuşi, profund abstras de la influenţele mediului exterior.Părinţii renunţaseră demult să-1 mai deranjeze cu diverse întrebări despre atitudinea lui. Aceasta li se părea chiar normal şi se obişnuiseră, de asemenea, cu rapoartele pe care le făceau lunar şi cu vizitele inopinate ale celor de la Securitate. Până să împlinească zece ani, cei din jur au mai avut doar o singură dată ocazia să-1 privească pe Cezar ca pe o fiinţă umană „stranie”, atunci când el a avertizat-o în mod special pe mătuşa lui, care venise în vizită la familia Brad.
Cezar nu ştia de sosirea mătuşii, însă când a intrat în casă şi a văzut-o, a rămas pironit, privind parcă prin trupul femeii care se afla în faţa lui. Cu toţii au observat că cevanu este în regulă şi 1-au întrebat dacă s-a întâmplat ceva rău sau dacă nu se simte bine, însă băiatul nu a răspuns nimic şi a plecat în camera sa. Abia spre seară, tulburat şi neliniştit, el a întrebat-o pe mătuşa lui când se va întoarce acasă, în Bucureşti. Aflând că ea îşi cumpărase bilet la tren pentru a doua zi, păru să se mai liniştească. Totuşi, el a rugat-o să nu călătorească cu maşina, ceea ce nu a prea fost luat în seamă de nimeni din cei prezenţi.
Emilia, mătuşa lui Cezar, urma să plece a doua zi la Bucureşti împreună cu fratele ei, Nicolae Brad, pentru rezolvarea unor probleme de ordin familial, în mod para¬doxal, însă, ei nu s-au trezit la timp a doua zi dimineaţă, deoarece soneria ceasului .nu a funcţionat şi au pierdut trenul. Prezenţa Emiliei era însă imperios necesară la Bucureşti în acea dimineaţă, astfel încât ea a luat o maşină de ocazie, ocupând ultimul loc rămas liber în aceasta. Tatăl lui Cezar s-a întors acasă, urmând să sosească şi el în capitală cu următorul tren.
Vestea năpraznică a sosit cu puţin timp înainte ca el să plece la gară. Maşina în care se urcase Emilia avusese un accident grav în apropiere de Bucureşti; dintre toţiocupanţii maşinii, doar ea a murit, ceilalţi fiind răniţi, dar totuşi în afara oricărui pericol.
Smaranda Brad a fost singura care şi-a amintit de comportamentul ciudat al lui Cezar, precum şi de sfatul pe care el i 1-a dat mătuşii Emilia. Ea a menţionat acest fapt în raportul lunar, dar chiar şi acel incident notabil a pălit ca importanţă în faţa imensei surprize pe care ea a trăit-o la puţin timp după aceea, o dată cu evenimentul care avea să-1 îndepărteze pe Cezar pentru totdeauna de familia lui.
Desprinderea
Cezar avea zece ani, dar nivelul său de percepţie, judecată şi comportament depăşea cu mult această vârstă. Era foarte puţin cunoscut de ceilalţi copii care locuiau peaceeaşi stradă, pentru că se juca foarte rar cu ei. Aceştia îl priveau ca pe un ciudat, inventând diferite poveşti răută¬cioase despre el. Cezar nu le dădea nici o atenţie. Pasiunea lui era aceea de a rămâne timp îndelungat, chiar ore în şir, cu ochii închişi, absorbit profund asupra unor realităţi despre care părinţii lui nu aveau nici cea mai mică idee.
Ascultându-1 cum îmi vorbea despre aceste aspecte, am considerat că este momentul potrivit să-1 întreb eu însumi despre experienţele pe care le trăia în acele momente cu totul speciale, dar complet neînţelese de ceilalţi.
Cezar s-a gândit câteva clipe, căutându-şi în mod evi¬dent cele mai potrivite cuvinte.
— Este foarte dificil să explici în termeni obişnuiţi anumite realităţi care nu se încadrează în tipologia stan¬dard de logică şi raţiune, care domină în prezent mai alesviziunea occidentală despre viaţă. Mai curând, aceste lumi subtile au afinităţi cu descrierile misticilor hinduşi care prezintă experienţele lor spirituale, foarte asemănă¬toare cu cele pe care le-am trăit eu însumi.
Aceea a fost singura dată când Cezar mi-a relatat pe scurt unele dintre misterioasele lui stări şi trăiri profunde, care erau atât de stranii şi neobişnuite pentru oamenii comuni.
— Odată am revenit în realitatea fizică înconjurătoare complet buimăcit, fără să recunosc minute în şir locul în care mă aflam, a continuat el să-mi povestească. Deşi aveam ochii deschişi, vedeam ca prin ceaţă sau, mai bine zis, nu-mi dădeam seama de existenţa contururilor obiectelor din jur. Treptat, foarte încet, am început să mă readaptez la condiţia mea obişnuită; atunci am înţeles foarte clar că între minte şi simţuri există o anumită legă¬tură. Fusesem atât de profund absorbit în anumite dimen¬siuni subtile, încât depăşisem cu mult această conexiune. De obicei este relativ dificil să te desprinzi de lumea obiectivă, adică să te focalizezi lăuntric cât mai bine, ignorând senzaţiile exterioare care provin de la simţuri, ceea ce pentru mine nu mai constituia însă o problemă, în mod paradoxal, atunci dificultatea mea consta în a reface legătura dintre minte si simţuri, pentru ca în felul acesta să mă integrez din nou în ciclul informaţional extern. Fără îndoială, vederea îmi era foarte bună, ochii îi aveam deschişi dar, cu toate acestea, îmi era greu să mă adaptez la condiţiile obişnuite din exteriorul meu. Ca să înţelegi mai bine, imaginează-ţi că ai trăit mai mulţi ani într-o metropolă a lumii, având acces la un nivel de trai foarte înalt. Printr-un anumit concurs de împrejurări, ajungi apoi pe o insulă mică şi pustie, în mijlocul oceanului, unde domină peisajul stâncos iar condiţiile de viaţă sunt prim¬itive. Saltul involutiv este uriaş şi îţi va fi necesar un anu¬mit timp pentru a te acomoda corespunzător.
Mi-am dat seama cu această ocazie că mintea umană este strâns asociată cu senzaţiile corporale, dar cu toate acestea ea poate, de asemenea, să fie şi liberă de ele atun¬ci când este ferm controlată şi stăpânită printr-o practică perseverentă. Uneori alunecam în stări de transă atât de profunde, încât mama era nevoită să-mi dea câteva palme pentru a mă face să revin la realitatea obiectivă. Câteodată, cuprins de bucuria euforică pe care o re¬simţeam la ieşirea din meditaţie, mă străduiam în mod sincer să le explic părinţilor mei ce trăiam eu de fapt în acele momente, care erau asociate unor stări foarte rafi¬nate de conştiinţă. Din nefericire, cuvintele sunt prea li¬mitate pentru a surprinde bogăţia stărilor nuanţate care sunt proprii unor manifestări subtile, superioare planului fizic. Lumile subtile foarte înalte şi elevate sunt de multe ori inconceptibile pentru standardele de reper ale uneiconştiinţe gregare din planul fizic. Odată am făcut totuşi o tentativă să explic prin cuvinte percepţiile pe care le-am avut într-o astfel de experienţă meditativă, deoarece părinţii mei au insistat foarte mult să le descriu aceasta. Le-am spus că singura asociaţie de forme şi culori care îmi venea în minte şi care s-ar fi potrivit cel mai bine pen¬tru descrierea acelei lumi subtile foarte rafinate la care avusesem acces, era ca un cadrilaj de benzi neregulate ca grosime, de culoare roşie şi galbenă pe un fond indigo. Eram foarte bucuros că fusesem inspirat şi găsisem această imagine plastică prin care redăm cât mai bine ca¬racteristicile acelei lumi, însă entuziasmul meu a pierit aproape imediat atunci cânt le-am observat privirea lungă şi compasivă la adresa mea. Am realizat atunci că orice strădanie în această direcţie nu ar avea nici un rezultat notabil. Ignoranţa este un factor teribil de limitare aevoluţiei omului. Am renunţat deci o dată pentru totdeau¬na să mai încerc să exprim ceea ce era practic cu neputinţă de redat.
Atunci când intram în meditaţie profundă şi evadam practic din această lume, senzaţia cea mai notabilă pe care o percepeam în acele momente era imensa libertate de acţiune şi sentimentul clar că pot înţelege misterul oricărui loc sau oricărei fapte de pe această planetă. Cu timpul, am învăţat să explorez spaţii cu mult mai îndepăr¬tate, dar nu te gândi că aceasta se petrecea ca într-o călă¬torie cu un mijloc de transport, (într-adevăr, în acea clipă urmăream să-mi imaginez o astfel de experienţă subtilă la nivel mental şi îmi închipuiam că ea s-ar fi putut asocia cu zborul unei nave cosmice în spaţiul sideral. Cezar mi-a surprins însă imediat gândul şi m-a corectat plin de înţelegere.)
— Lumile mentală şi cauzală sunt guvernate de alte legi şi caracteristici, cu mult mai vaste decât cele pe care le cunoaştem noi la nivelul planului fizic în care existăm; totuşi, întâlnirea noastră nu are ca subiect o astfel de dis¬cuţie. Este suficient să-ţi spun că în „călătoriile” mele prin dimensiunile subtile nu mă simţeam niciodată singur, ci totdeauna eram ghidat într-un mod ferm si precis de o forţă pe care eu o sesizam ca fiind gigantică, dar plină de iubire, care deseori îmi explica şi îmi revela multe dintre misterele cu care mă confruntam. Datorită acestui gen de „protecţie” subtilă am reuşit să traversez cu bine primii ani ai copilăriei şi experienţele psihice – unele dintre ele foarte stranii – pe care le-am trăit.
Cezar rămase câteva clipe tăcut. Mi-am dorit atunci şi eu, din tot sufletul, să ajung să cunosc aceste taine ale lumilor superioare, care poate mi-ar fi oferit un răspuns viabil în ceea ce priveşte rolul meu în această lume. într-un mod mai mult sau mai puţin evident, fiecare dintre noi a simţit acest impuls lăuntric măcar o dată în viaţă, însă de cele mai multe ori destinul este cel care ne oferă calea pentru a-1 urma sau nu. în ceea ce mă priveşte, am consid¬erat că „vocea” destinului meu era chiar Cezar Brad şi mă simţeam foarte nerăbdător ca, prin intermediul lui, să învăţ cât mai multe despre diferitele aspecte iniţiatice, care de obicei sunt foarte ocultate.
In anul 1980 a intervenit prima schimbare majoră din viaţa lui Cezar. Familia Brad îşi crease renumele de „ciu¬dată” printre vecini, mai ales datorită faptului că membrii ei aproape că nu întreţineau legături cu aceştia, se retră-seseră ca într-o carapace şi răspundeau în mod evaziv atunci când erau întrebaţi. Pe de altă parte, Cezar petrecea tot mai mult timp retras în camera lui, fiind adâncit în meditaţiile sale profunde. Faptele s-au petrecut cu repezi¬ciune, într-un stil caracteristic Securităţii Statului, ale cărei opresiuni şi abuzuri asupra oamenilor erau deja de mare notorietate în acea vreme.
Pe la începutul lunii ianuarie a acelui an, într-o zi de iarnă calmă, liniştită, cu fulgi de zăpadă mari şi generoşi acoperind cu albeaţa lor sclipitoare oraşul mic de la poalele munţilor, Cezar a venit de la şcoală într-o stare de mare efervescenţă lăuntrică, a cărei cauză nici el nu şi-o putea lămuri prea bine. Nerăbdător, ca aproape totdeauna când se întorcea acasă, el a intrat în cameră şi s-a aşezat pe pat în poziţia lui favorită, cu picioarele încrucişate, pentru a intra astfel într-o cât mai profundă stare de me¬ditaţie. Cunoscându-i deja obiceiul, mama lui nu 1-a de¬ranjat, dar 1-a anunţat că nu peste mult timp va trebui să vină la masă. Ceea ce s-a petrecut în următoarele ore pune la grea încercare buna-credinţă a unui om. Mă voi strădui să redau cât mai fidel situaţia respectivă, folosind chiar cuvintele prin care Cezar mi-a relatat-o, la mai bine de douăzeci de ani după ce el însuşi a trăit acea memorabilă experienţă.
— Am pătruns destul de repede în vastitatea spaţiului mental care pe atunci îmi era deja familiară şi m-am adâncit în contemplarea unor aspecte abstracte, care aveau legătură cu energiile arhetipale a ceea ce noi numim „aer”. Atunci când mă cufundam în meditaţie, lumea din jurul meu se schimba în întregime; eram învi-gorat mereu de un şuvoi nesecat de energie şi mă simţeam totodată foarte liber, avid de a cunoaşte totul. Mă refer la o cunoaştere mult superioară cunoaşterii profane pe care de obicei o putem întâlni în cărţi şi manuale. Cunoaşterea ştiinţifică modernă este ea însăşi destul de limitată, în spe¬cial pentru faptul că se bazează pe efecte, dar nu înţelege cauzele fundamentale ale acestora. Eu mă refer la acel tip de cunoaştere care nu este discursivă, ci care este profund intuitivă şi spirituală. Aceasta nu poate fi înţeleasă în mod teoretic, dar poate fi asimilată prin experimentare directă. Limitele corpului fizic nu mai sunt percepute de conştiinţă, care atunci vibrează nuanţat, în funcţie de subiectul ales pentru meditaţie. Mă cufundasem deci în lumea sublimă a unui sunet care venea de pretutindeni; de fapt, aveam mai curând senzaţia de sunet luminos, plin de o energie pură şi extrem de rafinată. Senzaţia generală pe care o resimţeam atunci era aceea de grandoare nesfârşită, fără limite. Nu ştiu cât timp trecuse de când mă lăsasem cuprins de acea infuzie sonor-luminoasă, dar nu cred să fi depăşit o oră. Eram foarte vag conştient de trupul meu şi de ambianţa înconjurătoare şi, la un moment dat, am simţit un tremur slab în picioare şi legănarea uşoară a cor¬pului meu fizic pe care, în mod straniu, aproape că îl observam din exterior. Era o senzaţie de relativă instabil¬itate dar nu mi-am făcut probleme, deoarece mă mai con¬fruntasem până atunci cu experienţe asemănătoare. Totuşi, ceva era ciudat, întrucât nu mai simţeam o bază, ca şi cum nu mai şedeam pe pat. într-o stare de semitrezie am deschis ochii şi atunci am tresărit involuntar, căci mă aflam în aer, deasupra patului, cam la jumătate de metru distanţă de acesta. Picioarele erau încrucişate aproape ca în poziţia iniţială, dar puţin lăsate în jos. Corpul se legăna foarte încet în aer, rămânând aproximativ în aceeaşi zonă. Nu eram speriat, ci mai curând surescitat de emoţia puter¬nică pe care o resimţeam atunci în întreaga mea fiinţă. Mă gândeam că, pe viitor, va trebui să controlez foarte bine acest fenomen dacă voiam să nu dau naştere unor prob¬leme şi complicaţii serioase în viaţa mea.
Chiar în momentele când reflectam la aceasta, mama mea a deschis brusc uşa pentru a mă chema la masă. Cred că nu e prea greu să îţi închipui ce a urmat după aceea; nua leşinat, dar s-a speriat foarte tare, lipindu-se de perete şi privindu-mă îngrozită. Eu însumi, şocat oarecum de zgo¬motul uşii care s-a deschis brusc şi de ţipătul înăbuşit al mamei, am revenit într-un mod mai dur la condiţia nor-mală, căzând pe pat, într-o parte. Simţeam o vagă senza¬ţie de greaţă şi o durere la nivelul gâtului.
Cezar mi-a relatat acel eveniment într-un mod cât se poate de simplu şi firesc, fără să urmărească absolut deloc să mă convingă de adevărul spuselor sale. în acelaşi timp a urmărit să mă facă să înţeleg că revelaţia unui aspect deosebit sau credinţa în ceva anume nu constituie de obi¬cei rezultatul direct al satisfacerii unei curiozităţi banale. Simţeam în mod clar că, dacă eu aş fi solicitat atunci o astfel de dovadă, m-aş fi confruntat cu un refuz politicos.
Cu altă ocazie, Cezar mi-a explicat că cei care au anumite puteri paranormale şi care au înţeles profund semnificaţia, cauza şi menirea acestora, nu vor acţiona niciodată în mod orgolios pentru a demonstra celorlalţi oameni capacităţile lor deosebite şi nu-şi vor folosi pute¬rile supranaturale în scopuri egoiste, personale. De aceea, niciodată aceste persoane nu vor dori să le fie recunoscute meritele şi nu vor umbla după faima care este trecătoare. In plus, cei care cu adevărat sunt autentici în cunoaşterea, experienţa şi puterile pe care le deţin nu vor insista să-i convingă pe cei suspicioşi, materialişti şi neîncrezători, deoarece convingerea veritabilă trebuie să survină în primul rând din interiorul acestora, pentru ca ea să fie sta¬bilă şi să dea roade în viitor.
Minţile celor mai mulţi oameni sunt slabe şi nepregătite să se confrunte cu anumite realităţi şocante. Pentru a suplini acest neajuns, ei adoptă în cele mai multe dintre cazuri o atitudine arogantă şi ironică în ceea ce priveşte domeniile „interzise”, adică cele care se află la limita dintre materialitate şi planurile subtile ale Creaţiei. Necredinţa lor maschează de fapt lipsa voinţei de a cunoaşte, care la bază are un profund sentiment de frică faţă de necunoscut. De multe ori ei caută să se amăgească, atât pe ei înşişi cât şi pe cei din jur, afirmând că dacă vor asista la demonstraţia unei puteri paranormale, care să nu fie o înşelătorie, vor crede imediat că lumea înseamnă cu mult mai mult decât universul fizic. Experienţa a arătat că în cazul unei astfel de demonstraţii şocul pe care îl suferă o minte nepregătită este adeseori prea brusc şi puternic pentru nivelul ei redus de înţelegere, în general vorbind, spectatorul unor astfel de demonstraţii urmează două căi posibile: fie neagă în continuare, chiar vehement, ceea ce tocmai a solicitat şi apoi a văzut cu propriii lui ochi, degenerând chiar, câteodată, în veritabile crize de isterie; fie recurge la o acceptare formală de moment, care în rea¬litate este lipsită de convingere lăuntrică. Această acceptare va fi de altfel înlocuită foarte repede cu vechea necredinţă, ca un zid de protecţie psihică în faţa a ceea ce nu poate fi înţeles sau care i-ar putea tulbura rutina zilnică a unei vieţi anoste.
Am înţeles astfel că practica aduce, în timp, cre¬dinţa, deoarece chiar efortul pe care îl depunem atunci este, într-un anumit fel, un gen de credinţă, în fond, marea majoritate a oamenilor are o credinţă şi încă una fermă, dar care este orientată în mod distructiv şi perver¬tit. Astfel, mulţi cred cu tărie că ei nu cred şi aceasta este de ajuns pentru a alimenta noianul de temeri şi îndoieli, de angoase şi prejudecăţi, privându-i de capacitatea de a înţelege lucrurile în esenţa lor. în plus, poate cel mai mare neajuns este că ei se închid sufleteşte, aproape fără să realizeze aceasta. Devin superficiali şi egoişti, iar senti¬mentele lor sunt atunci fade, lipsite de forţa şi pulsaţia unei trăiri autentice. Cel mai adesea, omul îşi creează sin¬gur limitele.
Probabil că Smaranda Brad nu era încă pregătită pen¬tru ceea ce văzuse, în acea zi, capacitatea ei de înţelegere a fost pusă la grea încercare dar se pare că nu a avut pu¬terea necesară pentru a traversa emoţia necunoscutului. Când Nicolae Brad a venit acasă de la serviciu, soţia lui i-a povestit incidentul. Au căzut de comun acord să-1 anunţe pe noul om de legătură (colonelul Datcu fusese avansat în funcţie într-un alt oraş).
Noaptea târziu, în faţa casei a sosit un autoturism din care au coborât doi agenţi de securitate. De această dată, doctorul Xien nu mai era prezent. Evenimentul care fu¬sese menţionat în raport implica un alt gen de măsuri, iar protocolul acţiunii era diferit. Sub pretextul unui control special la care trebuia să fie supus, Cezar a fost luat în primire de agenţi, a fost urcat în maşină şi aceasta a dis-părut în trombă, în negura nopţii. A fost ultima dată când şi-a mai văzut părinţii.
capitolul 2
DEPARTAMENTUL ZERO
În anul 1980, după treisprezece ani de la înfiinţarea acestei secţii „oculte” a Securităţii Statului, în cadrul JJ. ei au fost realizate mai multe obiective care să per¬mită o orientare clară a scopurilor pentru care a fost cre¬ată. Dacă în primii ani năuceala provocată de „toana” lui Ceauşescu pentru înfiinţarea departamentului a provocat destule confuzii şi reale greutăţi de acomodare cu specifi¬cul activităţii, deceniul al nouălea a fost întâmpinat cu o structură organizatorică destul de bine definită si cu o bază materială acceptabilă. De altfel, problema finanţării a constituit încă de la început un punct „fierbinte”, deoarece Ceauşescu – aparent în mod inexplicabil -„uitase” să precizeze modalitatea prin care aceasta să fie asigurată. Pe de altă parte, nimeni nu a avut curajul să facă lumină în nebuloasa începutului, pentru că în faţa dictatorului comunist o asemenea întrebare ar fi fost sinonimă cu sfidarea sau cel puţin cu incompetenţa. Ambele variante ar fi însemnat distrugerea carierei şi mari probleme existenţiale pentru cel „întreprinzător”. Metoda era cea care se aplica de obicei în cazurile extreme: se invoca ordinul absolut al Şefului Statului şi se cumula fondul de finanţare din retragerea unor sume de bani din fondul altor domenii. Aceasta a constituit soluţia de com¬promis pentru primii trei ani după înfiinţarea departamen¬tului.
Cu timpul, lucrurile au evoluat, căpătând conturul a două baze secrete de lucru: una era situată în apropierea oraşului B…, iar cealaltă în Munţii Retezat, la mică dis¬tanţă de Valea Ursului (nume de cod). Datorită faptului că după o perioadă de la înfiinţarea departamentului exista deja o oarecare bază logistică, din anul 1972 s-a trecut la o nouă tactică de atragere a fondurilor prin repetate inter-venţii „diplomatice” la Ceauşescu în momente inspirat alese. Convins si chiar entuziasmat de posibilităţile pe care le-ar fi oferit dezvoltarea acestei secţiuni a Securităţii, el a dat dispoziţii ca Departamentul Zero să fie susţinut financiar de două „firme fantomă” din Uruguay, care în actele oficiale figurau ca firme de intermediere în afacerile cu petrol, dar care în realitate erau specializate în acţiunile de spălare a banilor din tranzacţiile ilicite ale Mafiei Latine. „Revita Unio” şi „Nann & Co.” erau cele două firme care procurau sume fabuloase de bani familiei Ceauşescu, fiind administrate în acea vreme de un ade¬vărat maestru în domeniu: generalul Mereş, pe care am avut ocazia să-1 cunosc personal. Este probabil unul din¬tre puţinii oameni care au intuit corect, cu mult înainte de etapa finală, deznodământul sistemului comunist în Europa, precum şi căderea lui Ceauşescu, mai bine zis conjunctura în care se va petrece aceasta.
— Ascultă-mă ce-ţi spun, Radule. Există unele forţe nebănuite care macină temelia acestui popor şi ali¬mentează „praful” de aruncat în ochii mulţimii, pe Ceauşescu, impulsurile lui megalomane, orientarea economiei… şi ele nu vin de aici. Personal, mi-am asigu¬rat viitorul, al meu şi al familiei. Notorean de la Securitate ştie, dar sunt prea bine plasat ca să mă dea jos. Nu cred că această situaţie poate să continue mai mult de doi-trei ani de acum încolo.
Discuţia a avut loc prin ’88 şi trebuie să recunosc că ea a fost oarecum profetică, deoarece generalul, într-un elan oratoric inspirat, a presupus atunci că Ceauşescu nu avea cum să scape „curat” de furia poporului şi că ace- leaşi forţe oculte (pe care atunci el nu a vrut să le numească) vor pregăti în secret nu numai căderea lui, ci şi acapararea gradată a puterii statale.
Evoluţia politică şi economică a ţării a confirmat cu prisosinţă spusele sale. Mereş a dispărut brusc în 1989, cu puţin înainte de Revoluţie; nici nu putea să-şi aleagă un moment mai bun, căci „agitaţia” de care fusese cuprins comunismul în Europa acelor vremuri nu mai oferea tim¬pul necesar unei investigaţii riguroase pentru găsirea „trădătorului”, aşa cum se proceda de obicei. Deşi se bizuia pe imensa lui influenţă şi putere ascunsă, acţionând mai mereu din umbră, generalul Mereş nu a scăpat totuşi niciodată, nici un fel de aluzie la presupusul loc ar retragerii sale împreună cu familia. Personalitatea com¬plexă a generalului 1-a determinat să acţioneze mai mereu precum un pion foarte puternic si eficient, dar practic nevăzut şi necunoscut.
Am fost unul dintre puţinii oameni care au avut acces în anturajul lui apropiat, însă chiar şi în această situaţie nu cunoşteam aproape nimic despre el sau despre viaţa lui,care era foarte discretă. Simţul de conservare, egoul rafi¬nat şi intuiţia de excepţie în domeniul afacerilor l-au făcut să aibă succese financiare remarcabile în managementul celor două firme, care de altfel au fost lansate datorită relaţiilor sale diplomatice foarte solide, la care însuşi Ceauşescu apela uneori pentru realizarea diferitelor sco¬puri. Deşi la început au existat doar zvonuri, acum se ştie în mod sigur, în cercurile înalte ale puterii, că Mereş a fost personajul principal care s-a ocupat de deschiderea şi ali-mentarea controversatului cont financiar al familiei Ceauşescu, a cărui valoare a fost estimată la aproximativ un miliard de dolari. Doar generalul şi, poate, alte două-trei persoane cunosc cu precizie atât suma exactă din acel cont, cât şi soarta lui actuală, interesele în această direcţie fiind enorme.
Este însă lesne de presupus că generalul Mereş, având libertate şi încredere totală din partea lui Ceauşescu pentru a administra cele două firme fantomă din Uruguay, nu s-a limitat doar la umplerea contului personal al dicta¬torului, ci a virat de asemenea sume foarte mari de valută în propriul lui buzunar. Probabil că Ceauşescu bănuia aceasta, însă acela a fost singurul caz în care el nu a recurs la măsuri punitive, deoarece era în joc propriul lui interes financiar, iar găsirea unui înlocuitor pe măsură ar fi fost o muncă dificilă şi totodată foarte delicată. Putem bănui, deci, că între Mereş şi Ceauşescu se stabilise un fel de acord tacit şi reciproc avantajos, în care fiecare se făcea că nu-1 interesează ce gândeşte celălalt. De aceea, poziţia generalului Mereş era cu totul specială în angrenajul politico-economic al ţării, el fiind privit de cei care îl cunoşteau ca un fel de „eminenţă cenuşie” a puterii, într-un anumit fel, Mereş era inexpugnabil şi, din câte ştiu, aceasta a fost singura situaţie pe care Ceauşescu a accep-tat-o fără comentarii în toată cariera sa de dictator comu¬nist.
Cel mai probabil este că, în prezent, generalul îşi trăieşte vârsta de aur pe una din insulele Baleare sau în splendorile Cretei, urmărind din umbră, cu zâmbetul lui maliţios, „mersul” puterii la Bucureşti. Dintr-o altă pers¬pectivă, România a pierdut un om cu posibilităţi organi¬zatorice şi decizionale de excepţie. Probabil că generalul Mereş ar fi fost unul dintre pilonii principali ai statului, dar în acelaşi timp este aproape sigur că el cunoştea anu¬mite secrete, care îl determinaseră să se „pensioneze” înainte de vreme. Intuiţia şi experienţa lui diplomatică 1-au ajutat astfel foarte mult să se retragă în cel mai potrivit moment în care ar fi putut să o facă.
Ceauşescu a dispus finanţarea generoasă a Departamentului Zero din sumele gestionate de Mereş la cele două firme din străinătate. Din 1968 şi până în 1980 s-au perindat la conducerea DZ nu mai puţin de cinci şefi, însă dintre toţi, colonelul Obadea s-a remarcat în mod deosebit (după învestirea lui, în 1979) printr-un deosebit spirit de iniţiativă şi prin anumite idei novatoare care au optimizat mult activitatea departamentului. Deoarece domeniul de acţiune al acestei secţiuni din Securitate era pe atunci încă relativ obscur şi datorită faptului că nimeni nu prea avea idei şi nici experienţă în acest sens, Obadea a avut marea şansă de a primi o foarte mare libertate de decizie, autonomia departamentului şi încadrarea tipului de activitate al acestuia la categoria marilor secrete de stat. Aceasta însemna implicit că funcţia colonelului Obadea era oarecum echivalentă, în ierarhia puteriistatale, cu aceea de ministru. Datorită însă implicării cu totul speciale în aparatul de Securitate a Statului, teoretic funcţia colonelului avea o pondere şi o influenţă chiar mai mare, fiind apropiată de aceea a unui ministru de stat, însă ea nu putea fi exercitată în mediul politic.
În structurarea departamentului pe care îl conducea, colonelul Obadea s-a ghidat după un principiu simplu: informaţia să fie directă (cu cel mult un intermediar), iarpersonalul de lucru să fie redus la minimum, în acelaşi timp, însă, era necesar ca cei care erau aleşi să lucreze în această structură să fie foarte competenţi şi chiar profe¬sionişti în domeniul lor. Pentru a pune în aplicare aceste idei de bază, colonelul a intuit faptul că nu putea face compromisuri; avea nevoie de tehnică specială şi, în plus, de o grupă de elită paramilitară, antrenată special pentru intervenţii neobişnuite.
Colonelul Obadea, prin protocolul funcţiei secrete pe care o deţinea, era unul dintre puţinii oameni care aveau acces direct şi imediat, indiferent de conjunctură, laCeauşescu. Rapoartele erau prezentate dictatorului chiar de Obadea personal, după care îi erau înmânate tot lui, în aceeaşi zi, deoarece – ca o măsură de maximă securitate -acestea erau dactilografiate într-un singur exemplar, sem¬nate şi sigilate doar de colonel. Funcţia acestuia era atât de puternică, încât nu trebuia să ofere explicaţii pentru acţiunile sale decât Preşedintelui ţării si Şefului Securităţii Statului. Pe de altă parte, însă, el avea puterea de a solicita ajutorul şi sprijinul oricărei instituţii din ţară. A fost stabilită o linie telefonică particulară, doar între el şi cabinetul lui Ceauşescu, iar informaţiile şi rapoartele care erau primite la departament intrau în categoria: SECRET DE STAT – gradul 5. La acestea nu aveau acces decât Ceauşescu, Şeful Securităţii Statului, Şeful de Stat Major şi, bineînţeles, Obadea însuşi.
Colonelul îi prezentase iniţial dictatorului (la puţin timp după ce preluase funcţia de şef al DZ) o listă cu şai¬sprezece propuneri, care să reprezinte infrastructura uneifuncţionări ireproşabile a departamentului. Ceauşescu le-a aprobat pe toate. Ulterior, însă, cu viclenia lui specifică şi temându-se ca puterea lui Obadea să nu creeze un precedent periculos, el a creat unele „supape”. Astfel, colonelul nu mai putea acţiona şi interveni în toate insti¬tuţiile din ţară, decât în cele care se încadrau în domeniul activităţii care era specifică departamentului pe care îl conducea, deşi limitele acestei precizări erau foarte vagi. O altă restricţie impusă a fost aceea că Obadea nu mai avea acces la alte secrete de stat sau la cele ale Securităţii Statului, în afara informaţiilor secrete care proveneau din propriul său departament, în sfârşit, trebuia să accepte, atunci când i se solicita, controlul Şefului Securităţii Statului, însă fără ca acesta să aibă drept decizional, ci doar de alcătuire a unui raport de constatare către Ceauşescu. Totuşi, datorită specificului neobişnuit al activităţii DZ, aceste mici „amendamente” nu 1-au deran¬jat pe colonelul Obadea. Activitatea lui excelentă din anii care au urmat a demonstrat profesionalismul şi abilitatea pe care o manifesta în relaţiile, de multe ori complicate, cu subalternii săi.
Aceste măsuri de securitate extraordinare s-au dove¬dit foarte eficiente chiar şi la câţiva ani după Revoluţie, ceea ce a demonstrat bazele foarte solide şi riguroase pe care fusese structurat Departamentul Zero. Cred că nici secretele armatei sau ale secţiei de spionaj extern nu erau mai bine păstrate ca dosarele DZ. Acestea erau prezentate lui Ceauşescu şi aveau înscrise pe ele mai multe date-reper, ca în modelul următor:
NIVELUL DE INFORMAŢIE: 5
ARHIVA SECRETA
DE STAT
Nr. 00345789/Secţia I
Preşedintele statului
STRICT SECRET Şl CONFIDENŢIAL
R AP ORT-DEPARTAMENTUL ZERO
NR. 9 – înregistrare unică^
Cu privire la galeria de legat din peştera
După ce Şeful Statului lua cunoştinţă de conţinutul raportului şi avea o discuţie rezumativă cu Obadea, dosarul era luat de colonel şi închis într-un seif special din biroul acestuia, care se afla la baza din Valea Ursului, după ce în prealabil era sigilat cu o bandă lată de carton roşu şi cu un sigiliu de plumb. Pe carton era scris:
ACCES LIMITAT: 1.Preşedintele ţării
2. Şeful Departamentului Zero
3. Şeful Securităţii
Seria : Al-nr.9 (ARHIVA SECRETĂ DE STAT)/
În păienjenişul de Secţiuni şi Direcţii ale Securităţii, Armatei şi Ministerului de Interne, Departamentul Zero se distingea ca o insulă aparte, aproape de tip occidental, separat prin specificul lui de celelalte activităţi ale apara¬tului de stat. Acesta era cadrul general când Cezar a fost adus la baza secretă de lângă B…, în anul 1980. Prin comparaţie cu nivelul de trai din casa părinţilor săi, acolo avea acces la tot confortul şi la o dotare tehnică de excepţie. Planurile speciale şi lucrările la construcţia bazei fuseseră încredinţate unei firme specializate din SUA, însă tehnica şi aparatura au fost comandate şi importate din Olanda. Complexul fusese dat în folosinţă cu aproape un an în urmă, la puţin timp după ce colonelul Obadea preluase conducerea departamentului. Existau două corpuri principale: o clădire pentru personal şi pen¬tru desfăşurarea activităţilor rutiniere şi o a doua clădire,mai mare şi mai sofisticată, care era destinată persoanelor care erau selectate şi aduse acolo, incluzând mai multe apartamente, o bucătărie, o sală de mese şi o secţiune izo¬lată în care se aflau laboratoarele pentru diferite experi¬mente. Zona bazei era încercuită de un gard înalt de beton iar în jurul lui accesul era interzis pe o rază de o sută de metri, paza fiind militarizată, în mod aparent, totul semă¬na cu o banală unitate militară, care nu trezea suspiciuni şi nici interes deosebit. Aprovizionarea se făcea o dată pe săptămână, pentru a se limita la minimum legăturile cu exteriorul.
Atunci când Cezar a sosit la bază, acolo se mai aflau patru subiecţi: trei copii şi un adult. Fiecare dintre ei ocupa câte unul dintre apartamentele cochete ale clădiriiprincipale, de unde nu li se permitea să iasă decât la anu¬mite ore. Programul era lejer, însă paza era foarte strictă. Personalul era alcătuit din zece persoane, nouă bărbaţi şi o femeie de 35-40 de ani, care era consiliera misteriosu¬lui doctor Xien. Mă voi opri însă aici cu furnizarea altor detalii, deşi Cezar mi-a descris în mod amănunţit locul şi activitatea de acolo. Ulterior, printr-un concurs favorabil de împrejurări mi s-a permis să vizitez acest loc şi trebuie să mărturisesc că el m-a impresionat profund. Chiar dacă atunci baza nu mai avea aceeaşi destinaţie ca în anii ’80, activitatea ei continua într-un regim secret foarte sever.
Cezar a rămas în acel complex tehnic militarizat o perioadă de cinci ani. El a înţeles foarte repede că legă¬turile cu părinţii săi erau probabil rupte pentru totdeauna, dar cel puţin acolo i se ofereau posibilităţi nebănuite de -a-şi dezvolta capacităţile sale deosebite. Cu ceilalţi colegi din stabiliment se întâlnea fie în orele de recreere şi sport, fie la cursurile speciale pe care le preda doctorul Xien. Fiecare dintre aceştia deţinea anumite puteri, pe care Cezar mi le-a descris sumar şi cu mult umor.
De pildă, unul dintre copii, un băiat de paisprezece ani, se distingea prin faptul că ombilicul său acoperea o mare parte din abdomen, având cam zece centimetri îndiametru. Indiferent de condiţia vremii, băiatul nu purta decât o pereche de pantaloni subţiri din bumbac. Numele lui era Eduard. Radiaţia sa psihică era atât de puternică, încât oricine se afla în preajma lui se simţea într-un fel timorat, nesigur, fiind cuprins chiar de o senzaţie de frică care nu avea nici o explicaţie concretă, dar care devenea în scurt timp apăsătoare. Aceste senzaţii erau percepute atunci când Eduard era calm şi relaxat, dar dacă din vreun motiv anume el se supăra, puteau fi chiar vizibile mici flash-uri, ca nişte scântei, care apăreau în jurul trupului său, mai ales în preajma capului. In astfel de momente, de obicei obiectele din imediata lui apropiere se spărgeau sau se deformau. De aceea, spaţiul în care locuia era dotat în cea mai mare parte cu obiecte din lemn şi din plastic, pentru că acestea puteau fi înlocuite mai uşor. în perioada verii, apartamentul lui era conectat la un sistem special de răcire a aerului, deoarece băiatul nu putea să suporte temperaturi mai mari de douăzeci de grade Celsius. Varianta cu aerul condiţionat nu era satisfăcătoare, deoarece Eduard afirma că, deşi răcoros, aerul respectiv era lipsit de componenta lui energetică, vitală, adică altfel spus era un aer „mort”, care provoca mai mult rău decât bine. Principala capacitate paranormală a băiatului era puterea telekinetică, adică însuşirea de a putea mişca şi deplasa obiecte materiale fără să le atingă, doar printr-unefort de voinţă. Eduard putea să ridice în aer, de la dis¬tanţă, diferite lucruri, menţinându-le sau mişcându-le ast¬fel timp de mai multe minute. Deşi nu a fost prea impre¬sionat de posibilităţile colegului său, Cezar mi-a povestit totuşi că experienţa de vârf a lui Eduard a fost cea în care a individualizat şi apoi a ridicat în aer, prin concentrare, o sferă de apă pe care mai apoi a deplasat-o prin spaţiul camerei.
Un alt băiat, care avea aproximativ aceeaşi vârstă ca a lui Cezar, nu ieşea aparent în evidenţă prin nimic deosebit, înzestrarea lui era însă de excepţie, deoarece putea să prevadă în linii mari evenimente care aveau să se petreacă într-o marja de 10-20 de ore, de la momentul prezent în viitor. Am aflat că Octavian a reuşit să-şi îmbunătăţească gradat performanţele până la un interval de 28 de ore în timpul viitor, predicţiile lui fiind chiar din ce m ce mai exacte. Totuşi, din câte mi-a spus Cezar, el nu a fost capabil să depăşească vreodată această limită. Interesul oficialilor pentru acel băiat era deosebit şi aceas¬ta a făcut ca el să se bucure de un tratament aparte. Chiar şi m orele de repaus, când copiii se jucau, el era însoţit permanent de un individ solid şi sobru, a cărui sarcină era sa vegheze ca băiatul să nu prezică ceva celor din jur. Precauţie oarecum inutilă, deoarece Octavian era mai mult retras, gânditor, uneori chiar apatic. Slăbuţ la trup şi având ochii adânciţi în orbite, el rămânea adeseori pe gân¬duri, abstras de la orice influenţe exterioare. Cezar 1-adescris ca pe un băiat deosebit chiar ţi printre ceilalţi care aveau puteri paranormale. Acea stranie capacitate a sa de a percepe viitorul într-o anumită marjă de timp nu era doar intuitivă, aşa după cum este în cazul celor mai multe persoane care asociază această aptitudine cu ghicitul în cărţi, în cafea sau prin intermediul altor modalităţi.
— Tot ceea ce se petrece, tot ceea ce se derulează în acest univers, orice faptă, orice acţiune, gând, emoţie sau sentiment rămâne „înregistrat” cu fidelitate pe un fel de„suport” subtil, mi-a explicat Cezar, răspunzând astfel la nedumeririle mele fireşti. Analogic vorbind, este o „înre¬gistrare” care poate fi comparată în anumite limite cu felul în care rămân imprimate unele instantanee din viaţa ta sau a altcuiva pe o peliculă fotografică sensibilă, atunci când se utilizează un aparat de fotografiat. Altfel nu ar fi posibilă investigarea timpului în trecut sau în viitor.
Am intervenit atunci timid, dar contrariat:
— Totuşi, cum este posibilă viziunea viitorului, din moment ce acesta nici nu a ajuns să se petreacă? Cezar a schiţat un zâmbet.
— Aparent, logica ta este sănătoasă. Ceea ce probabil încă nu ştii este faptul că timpul, în el însuşi, este o no¬ţiune iluzorie. Există, bineînţeles, energia subtilă a timpu¬lui, dar ea este modulată în mod specific de conştiinţa sau percepţia fiecăruia dintre noi. De pildă, aceeaşi perioadă de timp, să zicem de o oră, este percepută în mod subiec¬tiv de mai multe persoane, deoarece unora li se pare că „timpul trece mai greu”, iar altora că el „trece mai uşor”. Unii pot să afirme chiar că „a trecut într-o clipă”. Aprecierile sunt diferite, deşi perioada de timp este aceeaşi, în conştiinţa omului apare doar iluzia că există trecut sau viitor, pentru că aceste noţiuni se datorează, la rândul lor, percepţiei fragmentate pe care fiinţa umană obişnuită o are asupra timpului. Imaginează-ţi acum că această formă energetică extrem de fină, pe care o numeşti timp, arată – metaforic vorbind – precum o bandă continuă sau un film foto desfăşurat.
Cezar a desenat atunci o schemă simplă pe hârtie, pentru ca explicaţiile pe care mi le oferea să fie cât mai clare. Eram nerăbdător să aflu de la el noi taine despre anumite realităţi care până atunci fuseseră inaccesibile cunoaşterii mele. Sesizând în repetate rânduri această ati¬tudine sinceră din partea mea, Cezar a acceptat în mod tacit să mă ghideze, ca un adevărat maestru, prin umbrele înşelătoare care ascund cunoaşterea veritabilă, iniţiatică.
— Axa timpului este continuă, dar oamenii o percep împărţită, cuantificată în trecut şi viitor, în accepţiunea obişnuită, prezentul este relativ, deoarece clipa prezentă devine trecut în momentul următor; la rândul lui, acesta devine noul prezent, deşi cu o clipă înainte fusese viitor. Fiind continuu, timpul este ca o „bandă de timp” desfăşurată. Oamenii trăiesc chiar în această bandă şi de aceea ei se identifică cu aspectele ei parţiale; nu mai au percepţia de ansamblu a benzii temporale, care este con¬tinuă, ci sesizează fenomenul temporal în mod fragmen¬tat, în trecut şi viitor, deoarece conştiinţa lor este şi ea limitată doar la un fragment sau altul de cunoaştere. Să presupunem acum că această conştiinţă se expansionează, creste ca o sferă uriaşă şi cuprinde în câmpul ei de per¬cepţie şi cunoaştere aproape întregul univers. Aceasta este de ajuns pentru a depăşi bariera timpului, pe care atunci îl vei percepe ca un tot unitar şi veşnic prezent. Trecutul şi viitorul îşi pierd sensul lor relativ. Atunci, cel care exper¬imentează acest nivel de conştiinţă devine un fel deobser¬vator detaşat, care are la dispoziţie un câmp foarte larg de „vizionare”. Analogic vorbind, eşti precum un turist într-un oraş cu vechi tradiţii; la început, te plimbi pe străzi şivizitezi locurile interesante, unul câte unul, deoarece nu ai posibilitatea să observi totul deodată. Clădirile, oamenii, maşinile, copacii îţi obstrucţionează privirea. Imediat însă ce te ridici la verticală în aer, la mare înălţime, de pildă în nacela unui balon, ai posibilitatea să observi întregul oraş dintr-o singură privire. Oricare ar fi zona sau clădirea pe care o cauţi, tu o poţi accesa instantaneu, pentru că întrea-ga viaţă şi forfotă a oraşului, deşi fragmentată pentru diverşii lui locuitori din diferitele zone ale sale, îţi apare în ansamblu ca un întreg şi în mod simultan. Sper că această analogie este sugestivă pentru a înţelege cât mai bine problema timpului.

AXA CONTINUĂ A TIMPULUI
Călătoria în timp nu reprezintă altceva decât expan¬siunea conştiinţei care atunci are acces la realitatea energiei timpului. Acest lucru este dificil de făcut şi puţi¬ni oameni ajung să-1 stăpânească şi să-1 controleze per¬fect. Există însă şi etape intermediare; în una dintre aces¬te etape se afla Octavian. Din păcate el a fost dus într-o altă locaţie, în 1984, şi de atunci nu 1-am mai văzut nicio-dată.
Deşi înţelesesem explicaţiile în esenţa lor, totuşi mai existau unele nelămuriri. De exemplu, nu-mi era clar cum se poate expansiona conştiinţa şi nici cum se poate realiza, la voinţă, percepţia unui anumit fragment de Imediat ce în mintea mea s-au ivit aceste probleme şi mă pregăteam să formulez întrebarea, răspunsul lui Cezar a sosit în mod spontan:
— Pentru a realiza o veritabilă deplasare în timp la nivelul conştiinţei este necesară o rafinare deosebită a percepţiei şi a nivelului de cunoaştere. O dată ce „ţinta” temporală a fost ferm fixată la nivel mental, focalizarea energiei mentale spre acea zonă va determina amorsarea unui proces de rezonanţă, prin care ajungi să „trăieşti” efectiv în respectiva perioadă de timp şi să te identifici perfect cu stările, emoţiile şi caracteristicile acelor vre¬muri, întocmai ca spectatorul unui film care, într-un anume fel, „intră” şi el în realitatea acestuia. Cu alte cuvinte vezi, auzi, miroşi, guşti şi pipăi exact aşa cum o faci în mod obişnuit în propria ta felie de timp, numai că senzaţiile sunt resimţite având specificul luiatunci şi acolo, pentru că ele s-au petrecut deja. Aceasta reprezin-tă, de altfel, certitudinea că experienţa deplasării în timp a fost veritabilă şi ea nu a îmbrăcat doar haina iluzorie aunei imaginaţii mentale debordante. Există, desigur, şi posibilitatea deplasării în timp cu corpul fizic, însă felul în care poate fi ea realizată individual implică explicaţii mai complexe; în plus, motivaţia unei astfel de deplasări trebuie să fie foarte puternică şi importantă, deoarece atunci interferenţele sunt majore.
M-am declarat mulţumit deocamdată cu aceste expli¬caţii şi în forul meu lăuntric mi-am propus sincer să ajung şi eu să experimentez aceste realităţi fascinante.
În perioada pe care a petrecut-o la baza din B…, Cezar a făcut progrese remarcabile, dezvoltându-şi capac¬ităţile de percepţie şi pe acelea de acţiune subtilă. Unele dintre experienţele lui spirituale extraordinare erau cunos¬cute de enigmaticul doctor Xien, care în tot aceste timp îl ghidase cu multă competenţă şi atenţie pe Cezar, acolo unde acesta întâmpina greutăţi.
Doctorul Xien a dispărut într-un mod misterios, împreună cu asistenta lui, la puţin timp după Revoluţia din 1989, însă nimeni nu părea să ştie cum şi de ce s-a petrecut aceasta. Punctul de vedere general a fost acela că se încheiase un lung contract de colaborare, însă eu sunt sigur că Cezar cunoştea adevărul în legătură cu acest subiect, dar din anumite motive el nu a dorit să-mi ofere mai multe detalii.
Contactele dintre Cezar şi ceilalţi ocupanţi ai stabili¬mentului au fost foarte puţine şi doar conjuncturale, în acest sens existând reguli foarte stricte. De altfel, până laînceputul anului 1986 el a fost singurul care a fost menţinut în acel loc, fără să fie transferat. Nici unul din¬tre cei pe care i-a găsit acolo, în 1980, nu a rămas până la plecarea lui. în timp, colegii lui au fost trimişi în alte locaţii, dar raţiunile pentru care erau efectuate aceste transferuri au rămas necunoscute, în locurile celor plecaţi veneau mereu alţii, despre care Cezar nu avea însă posi¬bilitatea să afle prea multe, căci şi aceia erau transferaţi relativ repede.
Anul 1986 a constituit un „punct de inflexiune” în viaţa lui Cezar, culminând cu o experienţă spirituală extraordinară. Evenimentele din acea perioadă au fost însă strâns corelate cu prezenţa şi acţiunile şefului depar¬tamentului, care era colonelul Obadea. El îl aprecia în mod deosebit pe Cezar şi nu de puţine ori discutau despre diferitele aspecte implicate în activitatea departamentului. Deşi era adolescent, Cezar nu corespundea totuşi, nici măcar pe departe, tiparelor obişnuite ale personalităţii şi maturităţii care sunt asociate acestei vârste. Viaţa şi expe¬rienţa în cadrul bazei de la B… aveau alte standarde, mult mai înalte decât cele din societatea exterioară; locul era parcă desprins dintr-o lume paralelă, în care legile fizice ale acesteia sau concepţiile şi ideile locuitorilor ei nu mai respectau nicidecum normele unanim cunoscute. Este adevărat că, în funcţia sa de comandant al DZ, colonelul Obadea se orienta cu precădere asupra aspectelor de ordin militar, de securitate, administrative şi chiar politice care priveau structura organizatorică pe care o conducea, însă el cunoştea de asemenea cu precizie dosarul secret al fiecărui „subiect” în parte şi urmărea cu interes activitatea şi realizările celor care erau duşi acolo. Obadea erau unul dintre puţinii oameni ai Securităţii de atunci care manifesta un spirit deschis şi o conduită morală de excepţie. Totodată, el era şi foarte abil în jocurile politice care confruntau diferite forţe şi interese, iar evenimentele ulterioare aveau să demonstreze că pla¬nurile şi ideile colonelului începuseră să fie aplicate încă din acea perioadă. Dar, să nu anticipăm.
In 1986, Obadea se afla într-un conflict mocnit de interese cu Şeful general al Securităţii Statului, care nu agrea „independenţa” departamentului. Acesta făcuse deja mai multe controale la bazele DZ, controale care nu aveau practic nici o justificare, dar care îi permiteau să „macine” în mod gradat poziţia lui Obadea în faţa lui Ceauşescu, prin rapoartele cu o notă concluzivă nefavo¬rabilă pe care le înainta dictatorului. Ideea era să-1 dea jos din funcţie pe Obadea şi să asimileze DZ la structura ge¬nerală a Securităţii, ceea ce i-ar fi permis actul decizional la nivelul departamentului. Planul Şefului Securităţii era însă rudimentar şi lipsit de fineţe; chiar şi Ceauşescu, cunoscut pentru suspiciunea lui, nu 1-a prea luat în seamă, însă tensiunile totuşi existau. De aceea, Obadea era nevoit să acţioneze cu precauţie şi să facă un adevărat slalom pentru a înşela vigilenţa superiorului său ierarhic, care era Şeful general al Securităţii.
În acel an, colonelul a luat surprinzătoarea decizie ca Cezar să-şi viziteze familia, justificând aceasta printr-o aşa-zisă „instabilitate” emoţională a subiectului, care era necesar să fie atenuată.
— În realitate, mi-a precizat Cezar zâmbind uşor, intenţia lui Obadea era cu totul alta. Vizita pe care urma să o fac părinţilor nu constituia decât o pavăză, o diver¬siune pentru a ascunde de Ceilalţi factori interesaţi o ac¬ţiune mult mai importantă, în ceea ce mă privea, cunoşteam foarte bine situaţia familiei mele, chiar dacă aparent eram izolat fizic de ea. Ştiam, de pildă, că tatăl meu murise cu doi ani înainte într-un accident stupid şi că mama mea suportase destul de greu acea pierdere. Te întrebi mirat cum am ajuns să cunosc aceasta fără să părăsesc totuşi incinta bazei şi fără să mă anunţe nimeni despre acel fapt. îţi voi spune doar că numai corpul meu fizic se afla restricţionat în activitatea sa, dar libertatea gândirii şi a acţiunii în celelalte corpuri subtile ale mele era foarte mare.
Faţă de mirarea şi neîncrederea afişate de mine la auzul celor afirmate, Cezar a continuat să-mi explice cu bunăvoinţă şi răbdare:
— Îndoiala ta provine din necunoaşterea unor realităţi esenţiale. Este ca şi cum ai avea o haină plină cu bani care sunt ascunşi în căptuşeala ei, despre care nu ştii însănimic; tu continui să porţi haina, dar cerşeşti în fiecare zi la colţ de stradă pentru a te întreţine. Cred că ai înţeles deja că nu suntem nici pe departe doar acest corp de materie fizică, ponderală. Experienţa practică îţi va dove¬di fără nici un dubiu acest adevăr. Atunci vei descoperi că un alt corp, mult mai „flexibil” şi „uşor”, dacă mă pot exprima astfel, îţi stă la dispoziţie pentru a cunoaşte multe alte secrete şi mistere. Bineînţeles, acest corp de natură mult mai subtilă decât cea a corpului fizic este şi el guver¬nat de anumite legi şi restricţii, deoarece există structuri ale fiinţei noastre care sunt încă mult mai rafinate şi sub¬tile ca acesta, însă comparativ cu corpul fizic el se află în dimensiunea superioară pe care ocultiştii şi iniţiaţii o numesc „astral”.
Dobândirea capacităţii de a fi conştient de propriul tău corp astral, aşa cum eşti conştient de cel fizic, este un proces relativ uşor pentru unii oameni şi implică un anu¬mit grad de purificare şi de elevare a conştiinţei la acel nivel. Există foarte multe fiinţe umane care au trăit cel puţin o astfel de experienţă, numită în lucrările de specia¬litate „dedublare astrală conştientă” sau „experienţă extracorporală”. O astfel de experienţă poate surveni acci¬dental – de pildă, în urma unei emoţii foarte puternice; în timpul somnului cu vise – atunci când, pentru perioade mai lungi sau mai scurte devii conştient că visezi; sau la voinţă, în orice moment doreşti, ceea ce este însă mai difi¬cil de obţinut. Unii oameni care au ajuns deja la un înalt grad de dezvoltare a capacităţilor lor psihice şi spirituale sunt perfect conştienţi de acţiunile corpului lor astral chiar în timp^ce ei trăiesc şi acţionează în mod obişnuit în corpul fizic, însă aceasta implică un nivel foarte elevat de dezvoltare a conştiinţei individuale, despre care nu vom vorbi acum. în general, cei care trăiesc experienţadedublării astrale conştiente doresc să obţină informaţii sau să aibă acces în locuri sau conjuncturi deosebite, datorită unor interese meschine sau egoiste pe care le urmăresc. Metoda a fost şi este folosită, cu o anumită marjă de eroare, în acţiunile de spionaj militar, economic sau chiar politic, de către marile puteri ale lumii. Totuşi, cei care aplică această putere psihică în mod egoist se confruntă cu repetate eşecuri, deziluzii şi stagnări la nivele inferioare ale gândirii şi comportamentului, pentru că ei nu cunosc sau pur şi simplu ignoră anumite legi esenţiale care descriu armonia şi relaţia dintre acţiune şi rezultatul ei. Este ca atunci când, analogic vorbind, o con¬ductă prin care apa circulă liberă şi nestânjenită se înfundă treptat cu câlţi şi alte murdării, până când ea se blochează complet; de aceea, mulţi care s-au bucurat la început de diversele puteri psihice pe care le dobândiseră sau pe care deja le aveau, au putut să remarce în timp o diminuare gradată a acestora, chiar până la dispariţia lor totală în unele cazuri.
Aceasta trebuie să te facă să înţelegi în special impor¬tanţa pe care o are responsabilitatea acţiunii în astfel de cazuri. Să ştii că în marea lor majoritate, mai ales dinignoranţă şi comoditate, oamenii preferă să nege lucrurile sau faptele la care nu au acces direct prin simţuri sau prin experienţă directă. Puţini sunt cei care, datorită unui anu¬mit grad de elevare la care au ajuns, intuiesc faptul că li¬bertatea de acţiune de care se bucură atunci, de pildă prin dedublare astrală conştientă, reprezintă o realitate pe care ei trebuie să o folosească în mod constructiv şi nu egoist. Se pot observa şi cunoaşte atunci aspecte relativ obişnuite ale vieţii cotidiene, însă este de asemenea posibilă cunoaşterea şi aflarea unor secrete pe care unii ar vrea să le cunoscă, dar nu au această posibilitate.
Deşi în planul astral există, ca şi în planul fizic, anu¬mite „bariere” care blochează accesul informaţional în ceea ce priveşte unele locuri sau aspecte secrete, totuşi libertatea de acţiune şi de deplasare este incomparabilă cu aceea din planul fizic. Obstacolele şi barierele din planul astral au rolul de a-i selecta pe cei care doresc să cunoască anumite taine şi mistere, atât după frecvenţa lor caracte¬ristică de vibraţie, cât şi după intenţia pe care ei o urmăresc în acea acţiune, în planul astral, deplasarea se face după cu totul alte principii decât în lumea fizică, ea survenind la voinţă şi producându-se fie cu o anumită viteză – de obicei foarte mare -, fie aproape instantaneu şi aceasta în orice colţ al planetei: sub apă, sub pământ, la suprafaţa lui sau în aer. Mai speciale sunt deplasările în spaţiul cosmic, pe alte planete sau corpuri cereşti, când într-o primă fază experienţele trebuie să se limiteze la sis¬temul nostru solar. Doar mai apoi, în mod gradat, pe măsura înţelegerii corecte a unor aspecte şi legi tainice ale universului, deplasările pot fi extinse la nivel galactic,
explorând astfel diferitele zone ale galaxiei noastre.
În ceea ce priveşte proiecţiile conştiinţei noastre individuale
la nivel intergalactic , acestea se efectuează cu alte corpuri, mult mai subtile ca cel astral, dar nu vom aborda aici şi acum acest subiect.
Ceea ce am vrut să te fac în principal să înţelegi, este faptul că materia fizică nu influenţează absolut deloc deplasarea corpului astral, în schimb, această deplasare este obstrucţionată de anumite forţe şi entităţi subtile care acţionează în anumite „puncte” sau „zone-cheie” atât din planul astral cât şi din planul fizic, în care accesul la informaţie este blocat. De exemplu, acest gen de restricţii pot fi întâlnite în protecţia anumitor comori sau depozite de o natură specială şi secretă, la anumite porţi, galerii sau căi de acces rapid spre alte puncte ale planetei sau chiar a altor lumi. Alteori, „blocajele” astrale limitează accesul faţă de anumite iniţieri oculte sau mistere care sunt prote¬jate de entităţi gardiene special invocate.
Nu vreau să înţelegi de aici că aceste restricţii sunt imuabile, dar ele îi privesc mai ales pe cei insuficient evoluaţi care încă nu sunt pregătiţi să se confrunte cu anu¬mite mistere fără să urmărească să le folosească în mod personal şi egoist. Ar mai fi încă multe de spus în ceea ce priveşte modalităţile practice de dobândire a puterii de dedublare astrală conştientă, precum şi alte detalii care se referă efectiv la experienţa practică a dedublării astrale, dar va veni un timp când vom avea ocazia să discutăm în amănunţime despre toate aceste aspecte.
Acum îţi voi spune că adevărata intenţie a colonelu¬lui Obadea nu era aceea de a mă trimite la F… să-mi vizitez mama – bineînţeles, însoţit de o gardă specială – ci de a face o deplasare foarte secretă, la Mănăstirea Cernica, lângă Bucureşti. Cred că înţelegi faptul că, în acele vremuri, deplasarea unor oficialităţi politice sau militare din conducerea ţării la un lăcaş de cult era ceva foarte periculos. Regimul comunist, ateu prin însăşi doc¬trina sa, elimina din start această abordare sub ameninţarea unor pedepse corespunzătoare.
Nu am ştiut nimic despre ţinta deplasării noastre până nu am ajuns la poarta bisericii. Eram însoţit de colonelul Obadea şi călătoria am efectuat-o pe timpul nopţii, de labază până la Bucureşti cu elicopterul, iar de acolo şi până la Cernica cu un automobil de teren. Pe drum, colonelul mi-a spus că doreşte să mă întâlnesc şi să vorbesc cu o faţă bisericească, un preot cu totul deosebit, despre care spunea că era deja un adevărat sfânt în viaţă, având mari puteri şi har divin.
La intrarea în curtea mănăstirii am zărit foarte multe maşini ale oamenilor care veniseră din toate colţurile ţării să viziteze mănăstirea sau să se roage plini de credinţă. De fapt, Obadea mi-a explicat că aproape toţi cei care aşteptau pe şosea se aflau acolo pentru a vorbi cu acel monah, care se numea Arsenic Boca. Colonelul aranjase deja întâlnirea cu câteva zile înainte, în timp ce mergeam prin curtea mănăstirii şi ne îndreptam spre chilia ascetu¬lui am putut observa două gărzi în civil care se postaseră de o parte şi de alta a uşii chiliei respective. Cei doi tre¬buiau să asigure paza, astfel ca noi să nu fim deranjaţi pe tot parcursul discuţiei. Deşi zorii încă nu apăruseră şi afară era destul de frig, prin curte se deplasau câţiva călugări, rapid şi fără zgomot, probabil pentru rugăciunea de dimineaţă.
Înainte de a intra în chilie, Obadea mi-a spus:
— Singurul lucru pe care îl doresc de la tine este să discuţi foarte deschis cu părintele Arsenic. Vom fi doar noi doi în încăpere cu părintele, iar această discuţie tre¬buie să rămână secretă. Avem mulţi duşmani.
Mi-am dat în mod tacit acordul. Colonelul era un om inteligent şi capabil, care ştia să se strecoare printre meandrele” sistemului comunist impus de Ceauşescu şi care intuia corect că zilele dictaturii acestuia erau practic numărate. Ne aflam în anul 1986. în acea perioadă, abili¬tatea colonelului consta mai ales în a lăsa impresia unei activităţi ireproşabile, în paralel cu pregătirea terenului pentru „noua trecere”. Rezistase şapte ani la conducerea departamentului – caz foarte rar în acea vreme – şi nu voia să facă vreo greşeală tocmai atunci când se iveau spe¬ranţele unui nou început pentru întreaga ţară. Orice ac¬ţiune în acest sens trebuia planificată cu minuţiozitate şi executată cu mare atenţie. Schimbarea la care aspira aproape toată lumea – şi populaţia, şi unii şefi politici sau militari – era iminentă, însă ea trebuia să se producă în condiţii de maximă securitate, pentru a se împiedica ast¬fel eventualele eşecuri. Comploturile sau grupările se dovediseră periculoase, încrederea în alţii era aproape imposibilă, astfel că lui Obadea îi mai rămăsese practic un culoar destul de îngust de acţiune, acela al specificului activităţii DZ, al cărui şef era. Dacă era inteligent folosită, această direcţie de acţiune se putea dovedi, totuşi, foarte eficientă.
Colonelul nu avea aspiraţii politice şi nici nu dorea să parvină în sfera afacerilor, ci îl interesa cu precădere tranziţia, menţinerea şi dezvoltarea în cele mai bune condiţii a ceea ce realizase în cadrul departamentului. El avea o deosebită viziune practică asupra evenimentelor înconjurătoare şi acorda un profund respect şi o mare încredere fenomenelor oculte şi aspectelor iniţiatice, urmărind să îmbine cât mai bine şi mai cu folos ele¬mentele şi conjuncturile din viaţa fizică cu metodele sub¬tile de acţiune. Precaut, colonelul Obadea îşi calcula mai întâi cu atenţie fiecare pas, înainte ca acesta să se dovedească a fi fatal; în situaţia şi poziţia sa, nu funcţia pe care o deţinea reprezenta marea pierdere, ci însăşi viaţa lui. Chiar dacă relaţiile sale cu Ceauşescu erau destul de bune, nu-şi putea permite totuşi nici o greşeală, deoarece ştia că dictatorul n-ar fi şovăit nici măcar o clipă să-1 exe-cute în cazul în care intenţiile sale ar fi fost demascate. „Lupii sunt mereu la pândă”, obişnuia el să-mi spună.
Planul lui Obadea era relativ simplu: dacă, eventual, ar fi intervenit unele voci mirate sau întrebări incomode în legătură cu vizita de la Cernica, totul ar fi fost justificat prin „specificul activităţii”; ar fi invocat atunci unele „ve¬rificări” şi „experimente” foarte secrete. Dacă totul s-ar fi integrat în normal, misterul convorbirii noastre cu părin¬tele Arsenic B oca ar fi rămas ştiut doar de trei persoane. Monahul a murit după trei ani, în 1989, cu puţin timp înainte de Revoluţie; mai rămâneam eu însumi, care reprezentam o sursă relativ „blocată” pentru lumea exte¬rioară. Desigur, în cazul unei anchete, lucrurile nu ar fi fost deloc simple, dar varianta respectivă i s-a părut colonelului ca fiind totuşi cea mai puţin periculoasă.
Aş vrea să înţelegi, de asemenea, că Obadea a lăsat să treacă aproape şase ani până să se hotărască să aibă mai multă încredere în mine. Sunt sigur că a studiat foarteatent fişele doctorului Xien referitoare la persoana mea, m-a observat discret în diferite situaţii şi m-a supus indi¬rect la anumite teste. Aşa se explică şi faptul că nu am fost mutat niciodată de la baza din B…, cum de altfel s-a petre¬cut cu toţi ceilalţi colegi ai mei care s-au perindat pe acolo. La Cernica am realizat spontan, intuitiv, că Obadea urmăreşte să mă pregătească în secret, să mă „formeze” pentru anumite planuri de viitor. Această iniţiativă era uşurată de faptul că, la rândul meu, îl simpatizam pe colonel şi îi cunoşteam natura sinceră şi fondul bun pe care îl avea.
Ceea ce îmi relata Cezar trezea fiori nebănuiţi în mine. Auzisem şi eu despre marele sfânt şi duhovnic Arsenic Boca din Ardeal, de la Mănăstirea Sâmbăta şi ştiam că fusese foarte prigonit de regimul comunist. Veştile despre harul şi puterile lui divine făcuseră de mult înconjurul ţării, dar ele erau înăbuşite de ideologia şi ac¬ţiunea tipic comunistă. Pentru a împiedica masele de oameni să vină puhoi la monah să fie binecuvântate, autorităţile îl strămutau adeseori pe ascuns la diferite mănăstiri, sau îl păzeau, nelăsându-1 să vorbească oame¬nilor. Uneori, foarte rar, părintele Arsenic ajungea şi la Mănăstirea Cernica. Existau unele zvonuri că prezenţa ocazională a monahului în acel lăcaş sfânt se datora inter¬venţiei unor personalităţi politice din acea Vreme, chiar din conducerea ţării, pentru ca ele să-1 poată vizita şi să poată vorbi cu el în particular, fără să se expună unor mari riscuri. Chiar dacă nu politicienii erau cei care îl aduceau pe Arsenie Boca la Cernica, lângă Bucureşti, este totuşi un fapt binecunoscut că aceştia au avut de-a lungul anilor repetate întâlniri şi convorbiri particulare, în secret, cu părintele.
În cazul deplasării colonelului şi a lui Cezar la Cernica, problema era puţin diferită; nu Cezar a fost cel care a solicitat întrevederea cu părintele Arsenie şi nu el a fost cel care dorea să afle în mod special ceva de la aces¬ta. El trăise deja unele experienţe spirituale foarte pro¬funde, pe care ascetul le-a intuit imediat atunci când 1-a văzut, întâlnirea a fost, în mod sigur, una dintre cele mai stranii şi enigmatice care se pot închipui.
Cezar a reluat firul povestirii.
— Într-adevăr, în zorii acelei zile lucrurile apăreau într-o lumină destul de stranie la Cernica. Nimeni nu ştia ce se petrece, cine trebuia să vină, ce trebuia să urmeze.Această relativă agitaţie exista însă doar în exterior, prin¬tre credincioşii care aşteptau să li se permită accesul în mănăstire, fiind alimentată de incertitudini şi diverse alte zvonuri şi supoziţii. Am aflat ulterior că, la un moment dat, oamenii de acolo au fost străbătuţi de un fior la zvonul că părintele Arsenie ar putea fi arestat şi luat de acolo. Psihicul maselor de oameni este foarte labil şi el are o caracteristică lunară, de mare receptivitate. Anumite persoane şi unele organizaţii oculte cunosc metode şi pro¬cedee precise prin care pot influenţa în mod decisiv, fie numai şi la nivel verbal, părerile şi tendinţele marilor grupuri de oameni. De altfel, tocmai pe această caracte¬ristică, de relativă inconştienţă a maselor umane, se bazează teoriile diversiunii, zvonurilor şi manipulării. Dacă, în plus, ele sunt susţinute de un suport de influ¬enţare şi manipulare tehnologică – de pildă, prin inter¬mediul emisiei unor unde energetice cu o anumită frecvenţă – atunci efectele sunt aproape garantate. Nu vreau să înţelegi de aici, însă, că spontaneitatea lipseşte cu desăvârşire în cazul maselor de oameni. Problema este însă mult mai complexă, deoarece metodele de manipu¬lare care sunt folosite la nivelul planului fizic pot fi con¬tracarate şi eliminate cu succes prin anumite acţiuni de natură pur spirituală, mai ales atunci când acestea sunt efectuate la unison de cât mai multe persoane.
Dacă în cazul manipulării malefice oamenii devin oarecum robotizaţi şi mecanici în acţiunile pe care le exe¬cută, minţile lor fiind atunci practic înnegurate şi aproape inerte, în cazul acţiunii pozitive şi profund benefice, lumi¬noase şi spirituale utilizând diverse metode iniţiatice, ei se vor bucura de o minunată libertate şi deschidere a orizon¬tului individual. Atunci, oamenii încep să înţeleagă cu adevărat importanţa fundamentală a liberului arbitru pe care îl au. Tocmai în aceasta constă lupta unor grupări malefice oculte: suprimarea prin orice mijloace posibile a liberului arbitru al omului, a posibilităţii lui de a alege singur şi nemijlocit, a capacităţii de a se cunoaşte în pro¬funzime şi de a afla adevărul existenţial.
Dacă vei avea curiozitatea să analizezi măcar în parte sistemul social actual de informare, de conducere şi de administraţie în lume, vei putea să constaţi că totul în aceste direcţii există în vederea suprimării şi închiderii, a limitării individului şi nu în scopul dezvoltării, deschiderii şi cunoaşterii sale libere, aşa cum se afirmă în mod pervers prin intermediul diverselor sloganuri false. Nu mi-am propus acum să dezvoltăm această temă impor¬tantă de care, la urma urmelor, depinde însuşi viitorul omenirii, îţi voi oferi însă, mai târziu, alte detalii care să te facă să înţelegi mult mai profund sistemul complex de dominare a lumii. Pe moment, este suficient să-ţi spun că „microbul” care face să se instaureze „boala” fatală în viaţa omului este ignoranţa întreţinută în mod subversiv de anumite grupări oculte, precum şi lipsa voinţei indivi¬duale de a depăşi această „boală”. Voi reveni însă, acum, la ceea ce îţi relatam cu privire la întâlnirea cu părintele Arsenic Boca.
Foarte focalizat asupra relatării sale, Cezar şi-a schimbat poziţia pe scaun şi a continuat imediat.
— Am făcut o paranteză la faptul că oamenii înce¬puseră deja să răspândească nişte zvonuri aberante. Adevărul a fost însă mult mai simplu. Nu-ţi voi reda con¬vorbirea pe care am avut-o atunci cu părintele; de altfel, ea a durat mai mult de trei ore. Colonelul, aflând unele lucruri despre existenţa lui în viitor, şi-a abandonat trep¬tat masca rigidităţii şi a inflexibilităţii pe care o dobândise în timp, ca urmare a deformării profesionale. Am să-ţi spun însă că Arsenic Boca făcea parte din acea categorie de oameni înţelepţi care, deşi deţin un corp fizic pe Pământ, au conştiinţa deja stabilită în Ceruri. Acel om mi-a lăsat cu adevărat o impresie foarte profundă şi puter¬nică. Toate puterile şi forţele pe care le aveam sau le văzusem la alţii, nu valorau nici cât o nucă în faţa acelei măreţii sclipitoare, pure şi divine, care emana din fiinţa părintelui. Sfinţenia şi puterea lui de pătrundere în mintea şi sufletul omului erau extraordinare şi aceaste nu numai că se producea instantaneu atunci când te aflai în prezenţa aceste direcţii există în vederea suprimării şi închiderii, a limitării individului şi nu în scopul dezvoltării, deschiderii şi cunoaşterii sale libere, aşa cum se afirmă în mod pervers prin intermediul diverselor sloganuri false. Nu mi-am propus acum să dezvoltăm această temă impor¬tantă de care, la urma urmelor, depinde însuşi viitorul omenirii, îţi voi oferi însă, mai târziu, alte detalii care să te facă să înţelegi mult mai profund sistemul complex de dominare a lumii. Pe moment, este suficient să-ţi spun că „microbul” care face să se instaureze „boala” fatală în viaţa omului este ignoranţaîntreţinută în mod subversiv de anumite grupări oculte, precum şi lipsa voinţei indivi¬duale de a depăşi această „boală”. Voi reveni însă, acum, la ceea ce îţi relatam cu privire la întâlnirea cu părintele Arsenic Boca.
Foarte focalizat asupra relatării sale, Cezar şi-a schimbat poziţia pe scaun şi a continuat imediat.
— Am făcut o paranteză la faptul că oamenii înce¬puseră deja să răspândească nişte zvonuri aberante. Adevărul a fost însă mult mai simplu. Nu-ţi voi reda con¬vorbirea pe care am avut-o atunci cu părintele; de altfel, ea a durat mai mult de trei ore. Colonelul, aflând unele lucruri despre existenţa lui în viitor, şi-a abandonat trep¬tat masca rigidităţii şi a inflexibilităţii pe care o dobândise în timp, ca urmare a deformării profesionale. Am să-ţi spun însă că Arsenic Boca făcea parte din acea categorie de oameni înţelepţi care, deşi deţin un corp fizic pe Pământ, au conştiinţa deja stabilită în Ceruri. Acel om mi-a lăsat cu adevărat o impresie foarte profundă şi puter¬nică. Toate puterile şi forţele pe care le aveam sau le văzusem la alţii, nu valorau nici cât o nucă în faţa acelei măreţii sclipitoare, pure şi divine, care emana din fiinţa părintelui. Sfinţenia şi puterea lui de pătrundere în mintea şi sufletul omului erau extraordinare şi aceaste nu numai că se producea instantaneu atunci când te aflai în prezenţa lui, dar declanşau în propria ta fiinţă chiar un gen debucurie şi aspiraţie care îţi determinau impulsul de a te oferi tu însuţi, în totalitate şi deliberat, cunoaşterii acelui om. Era un sentiment inefabil, care avea legături directe cu cel mai profund resort spiritual al fiinţei noastre, care este etern, pur şi indestructibil.
Metaforic vorbind, dacă asociezi calea până la acea sursă tainică din fiinţa noastră cu săpatul unei fântâni, atunci poţi să ştii că apa rece, limpede şi minunată la care vei ajunge este însăşi apa vieţii pe care o vei bea în eter¬nitate. Arsenic Boca avea uimitoarea influenţă subtilă de a te face să intuieşti spontan prezenţa acelei ape din pro¬funzimile fiinţei tale, cu mult înainte ca tu să ajungi la ea. în tine se năştea atunci, năvalnic şi înălţător, un sentiment copleşitor de iubire şi devoţiune şi aceasta era verificarea cea mai sigură a autenticităţii nivelului spiritual şi a haru¬lui divin la care ajunsese monahul. Datorită faptului că eu însumi aveam capacitatea de a simţi şi a cunoaşte în limi¬te destul de largi oamenii cu care mă confruntam, mi-a fost destul de simplu să realizez nuanţele foarte fine ale radiaţiei psihice extraordinare pe care o manifesta Arsenic. Cunoaşterea lui era instantanee şi atât de pro¬fundă, încât ea provoca în cel din faţa lui, de cele mai multe ori, adevărate trăiri catarctice, însă chiar şi aceste emoţii apăreau în conformitate cu posibilităţile şi aspi¬raţia fiecăruia.
Senzaţia pe care am trăit-o acolo, după ce am intrat în chilia lui, a fost aceea a unui sentiment de profunzime abisală a cunoaşterii, care nu era însă disociată de iubirea pură. Nu vreau, totuşi, să intru în domeniul abstract al unor observaţii de natură metafizică; nu cred că ţi-ar fi de prea mult folos în această fază şi nici nu ştiu dacă le-ai putea înţelege în întregime. De obicei, timpul lor vine după ce au fost făcuţi deja câţiva paşi importanţi în această direcţie. Majoritatea oamenilor este însă fixată în rutină zilnică şi în participarea la activităţile mondene, încât astfel de idei – cum ar fi, de pildă, aceea a relaţiilor dintre cunoaştere şi iubire – ajung să i se pară de-a drep¬tul aberante şi nebuneşti, în cel mai bun caz, ai putea să te alegi cu unele comentarii şi observaţii ale celor din jur, care sunt făcute de pe o poziţie aşa-zis „superioară”, pen¬tru a te determina să înţelegi că greşeşti. Aceşti oameni, practic, mor de sete, ca să mă refer tot la exemplul dinainte, dar ei nu-şi dau seama de aceasta. Părintele Arsenie era expresia vie, inefabilă, a unuia care a ajuns să trăiască cu adevărat în fericirea cea mai pură. După gradul de înţelegere şi receptivitate individuală, cei care se aflau în preajma lui puteau să resimtă ei înşişi unele crâmpeie din această fericire totală, aşa cum un diapazon vibrează singur atunci când se află lângă pianul care scoate sunetul notei caracteristice diapazonului. Influenţa subtilă benefică, răbdarea şi compasiunea pot transforma chiar şi sufletele cele mai înnegurate.
In ceea ce-1 privea pe colonelul Obadea, el a rezonat aproape de la început cu influenţa tainică, subtilă, a părin¬telui. Cu o bunătate nesfârşită, Arsenie Boca 1-a sfătuit cum să procedeze pentru a evita vremurile tulburi care vor urma. în ceea ce mă priveşte, după ce am intrat în mica încăpere am observat că, mult timp după aceea, părintele nu mi-a aruncat nici măcar o privire, ca şi cum n-aş fi existat acolo. Cam după o oră şi jumătate, timp în care colonelul a ascultat stupefiat cuvintele sfântului, acesta s-a întors spre mine şi mi-a spus că, în cazul meu nu este necesar să-mi spună ceva anume, deoarece eu am găsit deja drumul spre lumină şi voi fi ajutat în continuare să-1 urmez fără şovăire. A indicat apoi cu precizie modalităţile în care Obadea şi cu mine trebuie să conlucrăm pentru a avea succes în acţiunile viitoare care aveau să fie foarte importante, prin revelarea anumitor dovezi care vor ului întreaga lume şi care vor fi descoperite după aproape douăzeci de ani. Deşi mă aflam în acele momente într-o stare de absorbţie interioară profundă, atunci când părin¬tele a făcut acea prezicere am fost scuturat de un fior put¬ernic în întreg corpul, care a determinat în mintea mea apariţia unor intuiţii şi corelaţii foarte complexe.
Aici Cezar se opri câteva clipe, gânditor. Eu devenisem puţin agitat şi încordat.
— Înseamnă că părintele Arsenie a vorbit şi despre mine, adică despre faptul că te vei întâlni cu mine, că îmi vei povesti toate acestea şi că îmi vei propune să public ocarte cu aceste evenimente? 1-am întrebat eu pe Cezar.
El zâmbi uşor, dar a continuat să păstreze o atitudine concentrată.
— Ne-a indicat faptul că vom găsi modalităţi potrivite de a sădi mai întâi seminţele şi apoi de a creşte şi dezvol¬ta florile transformării spirituale ale acestui popor. Da, aprecizat că vor fi publicate informaţii care vor avea un rol important în acest proces, însă aspectele secundare care au ţinut de realizarea acestui fapt, incluzând aici alegerea ta şi celelalte elemente, ţin de planificarea pe care am făcut-o eu însumi şi modul în care am gândit această ac¬ţiune.
— A spus ceva despre marea descoperire care va fi făcută şi unde anume? am insistat eu.
— Nu, nu a precizat nimic în acest sens; a spus că se va petrece în mod sigur în ţara noastră şi că va avea un impact atât de mare, încât nu mai este nevoie să ştim altedetalii. Dar a repetat de mai multe ori că va fi o luptă acer¬bă. Nu ştiu însă Ia ce s-a referit.
Anticipând puţin, voi spune că prezicerea părintelui Arsenie Boca s-a adeverit cu mare exactitate. Aşa după cum se va vedea mai departe, uluitoarea descoperire a fost realizată în anul 2003, la şaptesprezece ani de la memora¬bila întâlnire din Mănăstirea Cernica. Ea a zguduit efectiv eşafodajul politic, ştiinţific şi religios al celei mai mari puteri actuale, care sunt Statele Unite ale Americii. A instituit imediat cel mai teribil secret mondial şi a impli¬cat o luptă diplomatică teribilă şi presiuni politice extra¬ordinare, deoarece România a dorit să prezinte această descoperire lumii întregi. Prin specificul ei, descoperirea ameninţă însăşi influenţa politico-ideologică a Vaticanului şi spulberă iremediabil atât concepţia antropologică a ştiinţei moderne, cât şi ideile despre isto¬ria planetei noastre şi a omenirii. Atunci când mi-a relatat despre discuţia cu Arsenie Boca, Cezar nu cunoştea nici el natura descoperirii care avea să fie făcută, unde şi când va avea ea loc, deoarece convorbirea noastră s-a desfăşurat pe la începutul anului 2002. Felul în care s-au precipitat însă evenimentele, incredibilele conexiuni şi sursele care au concurat la realizarea descoperirii îmi dau posibilitatea acum, când cunosc toate elementele impli¬cate, să am o viziune fascinantă şi de ansamblu a întregu¬lui angrenaj, uluitor de complex, care a condus la momen¬tul epocalei descoperiri. Ea apare astfel ca un punct-focar,ca o primă „staţie” foarte importantă pe calea transfor¬mării conştiinţei umanităţii şi mi se pare cu atât mai remarcabil şi sugestiv faptul că ea s-a produs în România.
Aşa după cum se va vedea, descoperirea reprezintă de fapt o „antecameră” la alte realităţi chiar mai tulburătoare, pe care Cezar, împreună cu o echipă de specialişti formatădin reprezentanţi ai SUA şi ai României, le-a investigat în cadrul unei „mari expediţii” pe parcursul unui an (din luna octombrie 2003, până în luna iulie 2004). Deoarece am fost la locul descoperirii, cunosc în ansamblu natura şi locaţiile acestei expediţii care a fost efectuată. Ştiu că voi fi contactat de Cezar peste puţin timp şi voi afla toate amănuntele necesare, însă problema publicării acestor informaţii rămâne totuşi foarte controversată. Iniţial, stat¬ul român a vrut să anunţe această descoperire lumii în¬tregi şi să o pună la dispoziţia cercetătorilor. Se considera că aceasta nu mai reprezenta neapărat o problemă de interes naţional, ci una de interes mondial. Lupta de culise pentru a împiedica această dezvăluire de o importanţă excepţională pentru omenire a fost determinată de inter¬venţia majoră a SUA. Deliberările diplomatice, argu¬mentele pro şi contra, precum şi promisiunile sau ameninţările au durat aproximativ două luni (august-sep-tembrie, 2003). în urma unui acord ultra-secret care a fost semnat între cele două state, România s-a angajat să nu prezinte lumii întregi descoperirea de pe teritoriul ei. Probabil că, printre altele, primirea în NATO care s-a efectuat în grabă, în primăvara lui 2004, a făcut şi ea partedin pachetul secret de „compensaţii” pentru această hotărâre, în acest context, plasarea unor baze militare americane pe teritoriul României poate să devină o certi¬tudine în următorii ani, constituind o „pavăză” puternică pentru locaţia din Munţii Bucegi. Aspectele sunt foarte complicate şi secrete. Nu cunosc deocamdată care sunt avantajele ţării noastre în raporturile bilaterale cu SUA, dar anumite semne clare de ciudată bunăvoinţă la cel mai înalt nivel diplomatic au început deja să apară.
Cu toate acestea, „mişcările de culise” ale SUA tre¬buie să se desfăşoare cu mare precauţie, pentru a nu atrage prea repede nedumeriri şi întrebări stânjenitoare din partea celorlalte state şi puteri ale lumii, care ar putea observa dar nu ar înţelege interesul Americii pentru România.
Secretul descoperirii este practic absolut. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva, „sarcina” asigurării lui fiind pre¬luată în mare parte de americani. Voi descrie la timpulpotrivit aceste aspecte, dar pot să afirm anticipat că nu există nici un document, scris, filmat sau fotografiat, care să fi părăsit zona descoperirii. A fost construit un hangarsubteran imens, pentru depozitarea şi manipularea echipamentului tehnic precum şi a dovezilor. Este ca o adevărată uzină, complet utilată, iar ideea construirii lui s-a dovedit foarte inspirată. Totuşi, din informaţiile pe care le deţin, România nu şi-a luat un angajament definitiv în ceea ce priveşte menţinerea secretului marii descoperiri, însă termenii contractuali nu îmi sunt deocamdată cunoscuţi, în prezent, metodele care sunt folosite pentru anihilarea oricărei tentative de a cunoaşte ceva despre această descoperire sunt dezinformarea şilipsa oricăror dovezi materiale. Sarcina nu este uşoară, însă din câte ştiu, ea a fost realizată cu succes până în prezent, în opinia mea, însă, această stare de lucruri nu poate continua mult timp de acum înainte. Vom analiza însă aceste aspecte după ce voi prezenta toate elementele care au condus în mod gradat la efectuarea acestei descoperiri de excepţie pe teritoriul României.
— Ideea era de a nu face paşi greşiţi tocmai în acea perioadă, în care dictatorul începuse să se simtă „încolţit”, a continuat Cezar relatarea sa. Părintele Arsenic ne-aexplicat apoi că Ceauşescu îl vizitase de două ori, în mare taină şi cu toate precauţiile necesare. Ultima dată venise acolo cu câteva luni în urmă. Voia să cunoască evoluţia puterii sale în stat, deoarece apăruseră deja unele semnale îngrijorătoare de instabilitate a sistemului politic, eco¬nomic şi social, atât în ţară cât şi în alte teritorii ale blocu¬lui comunist. Monahul i-a specificat atunci că, dacă va continua să conducă ţara prin aceleaşi metode inumane ca şi până atunci, îşi va pierde brusc viaţa, într-un mod vio¬lent. Aflând aceasta, Ceauşescu s-a enervat cumplit şi a făcut o adevărată criză de isterie, care însă nu 1-a impre¬sionat pe Arsenie Boca. L-a ameninţat pe părinte şi a ple¬cat teribil de supărat şi furios. Părintele ne-a dezvăluit că ştie de faptul că i se doreşte moartea şi că acţiunile mârşave în acest sens au început imediat după întreve¬derea pe care a avut-o cu dictatorul. Ne-a mărturisit, de asemenea, că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, e’l nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată.
Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la muntele Athos. „În ea, ne-a spus părintele Arsenie, se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvi¬toare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască. Voi trebuie să înfruntaţi cu înţelepciune această ameninţare şi înţelepciunea vă va fi dată vouă, precum şi la mulţi alţii, pentru a răpune Răul. Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde spe¬ranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei.”
Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus că această „lucrare diavolească” nu este ceva care a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de suteşi chiar de mii de ani în urmă, pregătind încetul cu înce¬tul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi. Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod para¬doxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extra¬ordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste. Arsenic Boca a mai precizat că toate acestea se vor face întru voia lui Dumnezeu, pentru că totul este ciclic şi trebuie să se întoarcă de acolo de unde a pornit.
Îl ascultam complet buimăcit pe Cezar, deoarece relatarea lui contravenea logicii şi ar fi făcut pe orice om obişnuit să o primească cu circumspecţie, în ceea ce mă privea, chiar dacă aveam o mare încredere în Cezar şi în probitatea sa, totuşi afirmaţiile sale îşi făceau loc cu difi¬cultate în mintea mea. în primul rând nu aveam nici o bază referenţială pentru a le înţelege şi a le accepta, iar în al doilea rând credinţa mea nu era încă foarte puternică, aceea la început am simţit impulsul de a considera prezicerile părintelui Arsenic ca fiind eronate şi fantas¬magorice.
Totuşi, undeva în profunzimile inimii mele licărea o lumină care îmi dădea speranţa şi fiorul lăuntric înălţător al vremurilor care vor veni. în mod aparent întâmplător, după cele aflate de la Cezar am avut ocazia să citesc câte¬va broşuri care tratau acelaşi subiect, dar care erau scrise de autori diferiţi. Am fost nevoit să remarc cu o anumită tristeţe, în unele discuţii tangenţiale pe seama acestui subiect cu diferite personalităţi sau oameni din high-life-ul bucureştean ori din elita intelectuală românească, fap¬tul ca atitudinea acestora era mai ales ironică sau, în cel mai bun caz, nepăsătoare. Evident, nu ne putem aştepta ca acele previziuni să trezească imediat din „amorţeala” lor sufletească pe cei care sunt robiţi condiţiilor exterioare de lux, confort, bogăţie, influenţă şi putere. Există totuşi şansa ca măcar o parte din aceştia să-şi pună anumite întrebări cu privire la viaţa pe care o duc şi la natura ac¬ţiunilor pe care ei le săvârşesc în lume. Cu alte cuvinte, exista totuşi o şansă ca ei să devină mai maturi şi mai responsabili, deoarece este ştiut faptul că transformarea condiţiilor de existenţă a unei naţiuni implică în primul rând transformarea conştiinţei individuale a membrilor care o formează. Aceasta se realizează mai ales prin vi¬ziunea şi perceperea vieţii de pe poziţii superioare, care sunt determinate de cu totul alte principii şi idealuri decât cele impure, josnice şi grosiere.
Cele mai importante modalităţi de a realiza o rapidă transformare de stare a conştiinţei, chiar la nivel naţional şi mondial, sunt iubirea şi altruismul în forma lor pură şi nedisimulată. Pentru cei sensibili, care au inima curată şi intenţii generoase, această observaţie simplă poate să însemne un argument de bun simţ, care implicit susţine şi confirmă credinţa pe care ei o poartă în suflet. Dar pentru cei orgolioşi, materialişti şi egoişti, o astfel de idee poate să constituie cel mult o glumă, dacă nu un semn de „neadaptare la realităţile actuale” a celor care o susţin, în primul rând, a iubi în mod sincer şi a-i ajuta pe ceilalţi semeni atunci când trebuie, fără a pretinde nimic în schimb, contravine ideilor despre viaţă şi despre felul în care acei oameni s-au obişnuit să trăiască; practic vorbind, Dumnezeu şi lucrurile sfinte nu ocupă nici un loc în viaţa lor. în al doilea rând, problemele de cult, religiile, biserica şi, în general vorbind, aspectele spirituale, sunt privite de marea lor majoritate ca un fel de „umplutură”, un gen de factor necesar pentru echilibrarea societăţii.
În timp ce eu încă mai reflectam la aceste aspecte, Cezar a reînceput să vorbească:
— Părintele Arsenie a punctat în mod concis princi¬palele probleme care vor interveni în viitorul apropiat al României, dar ne-a sfătuit să nu renunţăm la drumul pe care 1-am început, indiferent de greutăţile pe care le vom întâmpina. Ceea ce m-a frapat atunci era faptul că el vor¬bea mereu la plural despre ceea ce trebuie să făptuiesc eu împreună cu Obadea, considerând aceasta ca un lucru firesc. Viitorul avea să confirme cu prisosinţă că a avut perfectă dreptate. La sfârşitul întâlnirii a încheiat brusc, privindu-1 ţintă pe colonel: „Mă bucur că ai avut credinţă în inimă şi mi-ai urmat chemarea din vis. Mergeţi acum cu Dumnezeu şi slava Lui să fie cu voi!”.
După ce am plecat de acolo, colonelul Obadea mi-a explicat că în urmă cu o săptămână avusese un vis foarte ciudat, în care părintele Arsenic îi apăruse înconjurat de o lumină orbitoare şi îl chemase în mod ferm, împreună cu mine, la Mănăstirea Cernica. Din acel moment am simţit un impuls şi o credinţă aparte în inimă, precum şi o stare( de fericire delicată care nu a mai dispărut. Ceea ce aff[ urmat în antrenamentele secrete de la baza din B… nu a făcut decât să mă pregătească cât mai bine pentru eveni¬mentele care aveau să intervină în viaţa mea în următorii cincisprezece ani. Cezar şi-a întrerupt atunci relatarea deoarece a primit un telefon important, fiind chemat de urgenţă într-un anumit loc. M-am despărţit de el cu senti¬mentul că am pătruns pe un tărâm neexplorat, plin de mis¬tere şi foarte important în contextul evenimentelor viitoare. Asimilam oarecum „din mers” multitudinea de informaţii cu care mă confruntam şi, în măsura în care îmi permitea propriul meu nivel de înţelegere, formulam diferite concluzii. Dacă ceva nu îmi era clar, scriam pe hârtie problema respectivă şi o rediscutam la întâlnirea următoare.
Trecuseră mai multe luni de la ultima întrevedere, timp în care mi-am eşalonat ideile principale şi am început chiar să alcătuiesc un plan al lucrării despre acele evenimente. Citisem mai multe cărţi cu subiect ezoteric şi spiritual, urmărind să păstrez totuşi o poziţie echilibrată în aprecierea diverselor idei care erau prezentate, îmi structuram astfel, în mod gradat şi temeinic, baza de date şi aspecte iniţiatice care, prin misterul şi ineditul lor, con¬stituiau o mină de bogăţii inestimabile pentru toţi cei care erau interesaţi să le afle.
Până în luna iunie a anului 2003 m-am mai întâlnit cu Cezar de două ori. Conţinutul acelor relatări semnifică de departe cea mai cutremurătoare dovadă a necesităţii de ascrie această carte. De altfel, consider că acelea au fost cele mai palpitante „runde” de convorbiri, în care Cezar mi-a revelat adevăruri uluitoare despre modalităţile oculte de dominare a lumii. Totodată am putut să înţeleg într-un mod mult mai profund nuanţele subtile ale binelui şi ale răului în lume, pe care până atunci le ignoram aproape cu desăvârşire. Toate implicaţiile faptice, morale şi psiholo¬gice pe care le voi prezenta în continuare au fost relatate cu răbdare şi perseverenţă de Cezar, chiar şi atunci când solicitam lămuriri suplimentare, deoarece el considera că aceste aspecte reprezintă însuşi simbolul şi chintesenţa mesajului pe care doreşte să-1 facă ştiut tuturor oamenilor. La rândul meu, am considerat că în conjunctura prezentă, atât la nivel naţional cât şi la nivel mondial, prezentarea în detaliu a unora dintre planurile şi acţiunile temutei Organizaţii oculte constituie aproape o datorie morală şi un impuls firesc la acţiune.
În opinia mea, oamenii trebuie să cunoasă şi să fie avertizaţi de pericolul imens pe care-1 reprezintă Organizaţia, pericol care se întinde pretutindeni în lume, ca o plagă. Ei trebuie să cunoască metodele specifice de acţiune ale Organizaţiei, cum se concretizează acestea în viaţa de zi cu zi şi felul în care se pot contracara în faşă aceste maşinaţii, intrigi şi tertipuri care sufocă aproape orice tendinţă către libertate. Deoarece oamenii sunt structuraţi în mod diferit, ei simt, gândesc şi acţionează în mod diferit. Tocmai de aceea, informaţiile pe care le voi prezenta în continuare fie îi vor face circumspecţi, neîn¬crezători, ironici sau nepăsători, fie îi vor zgudui în adân¬cul fiinţei lor şi îi vor determina să înţeleagă dedesubturile acţiunilor celui mai teribil flagel care a ameninţat vreo¬dată omenirea, adică oculta Organizaţie care este, de fapt, francmasoneria. Ca o boală grea , ea macină trupul uma¬nităţii, ameninţând să-1 biruie în totalitate.
Masoneria mondială foloseşte ca un vârf de lance metoda „curentului de opinie” pe care îl îndreaptă în orice direcţie doreşte, atunci când interesele ei sunt ameninţate.Aceeaşi „armă”, însă, poate şi trebuie să fie întoarsă şi folosită chiar împotriva atacatorului. Atunci când are loc înţelegerea corectă şi profundă a unor realităţi care doar în aparenţă îmbracă o haină frumoasă, libertatea în gândire şi acţiune a oamenilor devine o adevărată sursă de fericire pentru aceştia. De fapt, libertatea în gândire şi acţiune reprezintă cel mai teribil şi ameninţător aspect pentru francmasonerie, pentru că această libertate permite oamenilor să devină lucizi atât în ceea ce priveşte condiţia lor existenţială cât şi în ceea ce priveşte modul sau sis¬temul în care este structurată societatea contemporană. Libertatea în gândire şi acţiune a oamenilor ar duce inevitabil la demascarea şi prăbuşirea imensului eşafodaj malefic de planuri, intrigi şi idei care a fost construit cu atâta trudă de masonerie timp de generaţii întregi. Această necesară „trezire” a omenirii faţă de realitatea în care seaflă se corelează cu marea transformare şi trecere a întregii planete către o nouă eră, aceea a adevărului şi cunoaşterii spirituale.
PRIMA CONFRUNTARE: RĂUL DIN ADÂNCURI
CAPITOLUL 3
Anii care au urmat pană la revoluţia din 1989 au fost ani de intense pregătiri şi teste pentru Cezar. Ele s-au desfăşurat într-un regim de lucru special, impus de colonelul Obadea. Pe lângă diferite experi¬mente, programul includea şi educarea, informarea şi verificarea băiatului în noţiunile de economie, politică şi sociologie modernă. De asemenea, colonelul începuse să-i acorde o anumită libertate şi chiar o anumită influ¬enţă în cadrul bazei, repartizându-i unele sarcini care, la început, au fost relativ simple.
— În sufletul său, colonelul era sincer şi integru, îmi relata Cezar. El chiar dorea binele ţării şi al poporului român şi de aceea urmărea să creeze anumite „breşe” în sistemul comunist care aproape ajunsese să sugrume viaţa oamenilor. Ca şi mine, Obadea fusese puternic impresio¬nat de întâlnirea cu părintele Arsenic şi luase hotărârea fermă de a acţiona întocmai după cum fusese sfătuit de monah. Prin 1988 colonelul îmi expusese deja structura şi obiectivele întregului departament, precum şi ideile de acţiune secretă pe care le avea pentru a pregăti căderea lui Ceauşescu de la putere. Deşi nu era singurul care planifi¬ca schimbarea de regim în acele vremuri, colonelul Obadea a preferat să contribuie şi să acţioneze în această direcţie doar prin intermediul departamentului său. Curând am realizat care era justificarea acestui fapt: prac¬tic, colonelul era înconjurat numai de „ameninţări umane” potenţiale, deoarece fiecare persoană, de la cel mai mic subordonat şi până la şefii de cabinet sau chiar miniştrii înşişi, era pasibilă de trădare sau de scurgere de infor¬maţii. Existau, desigur, şi oameni în care se putea avea o relativă încredere, iar Obadea avea o intuiţie aproape ire¬proşabilă în ceea ce priveşte persoanele cu care colabora.Era sprijinit de acestea, avea consilieri, oameni de legă¬tură, influenţă şi autoritate, însă el menţinea relaţiile sale cu cei din anturaj doar la un nivel pe care 1-aş putea numi „angrenare periferică”, nepermiţând accesul lor la fondul problemei, la inima acţiunii pe care o planifica.
Dorind să fie cât mai eficient, colonelul Obadea a realizat faptul că nu putea susţine singur, din centru, pla¬nul său complex. De altfel, el nu avea nici timpul fizic pentru aceasta, deoarece conducerea departamentului implica o muncă asiduă. Avea deci nevoie de cineva în care să aibă deplină încredere, care să nu fie coruptibil, dar care în acelaşi timp să fie devotat unei cauze nobile şi totodată detaşat de jocul culiselor. Ideea formării unui astfel de colaborator îi venise cu câţiva ani în urmă, atunci când a observat că majoritatea celor care se perindau prin bază erau copii. Obadea a considerat, după observaţii îndelungate, că eu corespundeam cerinţelor şi intenţiilor sale, astfel că în acea perioadă de dinaintea Revoluţiei el a intensificat foarte-mult pregătirea mea.
Aş putea chiar spune că relaţia dintre noi depăşea graniţele obişnuite ale tandemului şef-subordonat, pentru că implica nivele mai sensibile ale sufletului. Ea evoluase, de fapt, într-o relaţie de sinceră prietenie, de încredere şi de respect reciproc, deoarece la modul general între noi nu existau disensiuni de concepte, idei sau ţeluri de rea¬lizat. Totuşi, era necesară o mare precauţie din partea noastră, deoarece în acele vremuri de instabilitate, teroare şi corupţie, surprizele puteau veni de acolo de unde te aşteptai mai puţin.
La nivelul Securităţii Statului, tendinţa era aceea de asimilare a Departamentului Zero în cadrul celorlalte Direcţii şi Secţiuni căci, deşi era parte structurală din acel aparat, DZ avea totuşi autonomie proprie, iar acest fapt deranja anumite persoane, orgolii şi interese. Colonelul Obadea ştia însă prea bine că, dacă s-ar fi realizat „dizolvarea” DZ printre celelalte structuri ale Securităţii, aceasta ar fi însemnat în mod automat politizarea departa¬mentului pe care îl conducea. El intuia faptul că aceea ar fi fost calea cea mai sigură către diminuarea eficienţei departamenului în acţiunile pe care le desfăşura, în plus, conducerea lui ar fi fost influenţată din exterior de anu¬miţi factori politici, iar corupţia 1-ar fi măcinat repede chiar de la baza sa.
Importanţa Departamentului Zero devenise enormă, mai ales datorită unor serii de descoperiri uluitoare care avuseseră loc în ultimii ani în diferite zone ale ţării, despre care acum nu îţi pot vorbi decât în termeni gene¬rali. Pe lângă studiile parapsihologice pe subiecţii dotaţi şi rolul de „pepinieră” pentru fiinţele umane cu înzestrări paranormale de pe teritoriul României, DZ preluase de asemenea investigaţiile şi intervenţiile ultra-secrete în cazurile de mare importanţă strategică şi ştiinţifică. Pentru aceasta a fost creată o uriaşă bază de date speci¬fice, precum şi un grup de intervenţie paramilitară care avea în dotare echipament tehnic deosebit. Atunci când apărea un caz de „cod roşu” era dată alarma iar acţiunea de intervenţie se desfăşura extrem de repede şi precis, după nişte etape foarte bine stabilite care aveau ca scop deplasarea la locul respectiv, securizarea zonei, contactul cu specificul descoperirii, analiza ştiinţifică preliminară şi închiderea zonei. Intervenţiile de „cod roşu”, care dintr-un anumit punct de vedere sunt cele mai spectaculoase -şi aici mă refer în special la modul în care ele se desfăşoară -, au loc numai după anumite verificări preala¬bile, pentru a se evita deplasarea corpului dal departamentului în cazurile mai puţin importante. Acţiunile de „cod roşu” constituie mari secrete de stat şi tocmai de aceea sunt stabilite anumite proceduri standard cu privire la modul de implicare a celor care fac parte din grupa specială de intervenţie.
De-a lungul timpului au existat diverse atacuri ale unor personalităţi politice şi chiar denunţuri false în ceea ce priveşte activitatea departamentului, care au fost aduse la cunoştinţa lui Ceauşescu, însă astfel de cazuri nu au făcut altceva decât să evidenţieze şi mai bine rolul pe care 1-au avut măsurile iniţiale excelente de secretizare a infor¬maţiilor de vârf, care nu puteau fi cunoscute decât de Obadea şi de dictator (tangenţial, acestea erau aduse şi la cunoştinţa Şefului Securităţii). De aceea, tentativele de răsturnare a lui Obadea de la conducerea DZ, care recla¬mau incompetenţa lui, au eşuat rând pe rând deoarece ele apăreau ca fiind false chiar de la început. „Amatorii” nu puteau construi un scenariu tactic viabil, din simplul motiv că scurgerile de informaţii aproape că nu existau şi, prin urmare, ei erau nevoiţi să inventeze şi să mintă. Totuşi, tracasat din mai multe părţi (cele mai veninoase intrigi proveneau chiar de la Şeful Securităţii de atunci) şi aflat într-o poziţie tot mai delicată datorită informaţiilor alarmante de zguduire a blocului comunist în Europa,Ceauşescu ar fi putut să ia o decizie neinspirată. De aceea, colonelul a avut grijă să-i prezinte descoperirile şi ele-mentele cele mai importante şi secrete într-o lumină foarte clară, sinceră şi directă, care 1-a determinat pe Şeful Statului să-i acorde în continuare mână liberă de acţiune.
Odată rezolvată problema încrederii din partea lui Ceauşescu, Obadea se putea focaliza asupra pregătirii cu mare atenţie a perioadei de tranziţie care avea să urmeze după schimbarea de regim în conducerea ţării, deoarece el ştia deja că nu era decât o chestiune de timp până când aceasta avea să se petreacă, începând cu vara anului 1989, activitatea colonelului Obadea a devenit febrilă şi foarte complexă; eu însumi 1-am putut vedea doar de puţine ori până la sfârşitul anului. Deşi nu aveam acces la informaţi¬ile din exterior, intuiţia îmi spunea totuşi că se pregăteşte ceva foarte important la nivel naţional. Dar acestea sunt aspecte pe care tu le cunoşti deja foarte bine şi nu mai are rost să intru acum în detalii. Mă voi axa, deci, mai ales pe descrierea modalităţilor principale de acţiune ale departa¬mentului.
Atunci când este făcută o descoperire foarte impor¬tantă, recepţia informaţiei are loc foarte rapid, deoarece instituţiile care sunt primele contactate în astfel de cazuri sun Poliţia şi Serviciul Român de Informaţii (SRI). Datorită unui protocol foarte strict, care delimitează clar natura descoperirilor şi importanţa acestora, DZ este ime¬diat contactat iar echipele noastre se deplasează în zona respectivă. Există o etapizare foarte precisă a acţiunilor care trebuie realizate în astfel de cazuri, începând cu anul 1988, am făcut şi eu parte din echipa principală de inter¬venţie, deplasându-mă cu aceasta în locaţiile secrete în care eram chemaţi. Includerea mea în această echipă a fost rezultatul unui ordin emis direct de colonelul Obadea, rolul meu fiind acela de evaluare a gradului de risc în cazul descoperirilor importante care erau făcute şi de propunere a modalităţii specifice de procedură pentruinvestigarea acestora în condiţii de deplină siguranţă. Din echipa principală mai făcea parte un căpitan de securitate, care era conducătorul ei şi care trebuia să ia pe loc deci¬ziile necesare după ce eu îi prezentam concluziile mele. Dacă situaţia era foarte neobişnuită, el era cel care rapor¬ta imediat situaţia colonelului Obadea, aşteptând hotărârea acestuia. Echipa noastră mai includea încă trei militari din trupele de elită, foarte bine pregătiţi, care con¬stituiau „avangarda” atunci când începeau investigaţiile.
O a doua echipă era formată din patru membri, care erau oameni de ştiinţă şi cercetători, însă numărul lor putea să varieze în funcţie de domeniul descoperirii respective. Ei erau cei care pătrundeau ulterior în perimetrul zonei care delimita descoperirea şi efectuau o primă analiză ştiinţifică, de ansamblu, a elementelor pe care le găseau acolo.
A treia şi ultima echipă era formată din douăzeci de militari care aveau rolul de a asigura securitatea zonei, împrejmuirea ei, paza obiectivului şi logistica necesară, în funcţie de importanţa descoperirii era anunţat şi colonelul Obadea, care sosea acolo în cel mai scurt timp.
Uneori, însă, puteau să apară factori neprevăzuţi. De pildă, prin 1981, când sistemul de intervenţie pe echipe nu exista încă şi protocoalele de colaborare erau nesigure, DZ a fost solicitat să intervină într-o zonă muntoasă, în apropiere de întorsura Buzăului, la curbura lanţului de munţi carpatici. Zona era foarte retrasă şi aproape nelocuită. Doi fraţi alpinişti se antrenau escaladând o stâncă înaltă şi relativ izolată de masivul muntos. Pereţii ei erau foarte abrupţi, formând în partea de sus chiar o plombă, ceea ce a constituit o adevărată provocare pentru cei doi alpinişti. Unul dintre fraţi a urcat pană pe la trei sferturi din înălţimea stâncii, unde a observat nişte semne bizare săpate în piatră şi aproape complet erodate de tre¬cerea timpului. Când a ajuns sus, pe platforma îngustă a stâncii, s-a aplecat şi a ridicat un obiect ciudat de culoare galbenă, care semăna cu un lanţ, dar în clipa următoare a dispărut brusc sub privirea înmărmurită a fratelui său care se afla pe sol, la baza stâncii. A fost alertată Miliţia locală şi au fost anunţaţi părinţii, la Brăila. Iniţial, autorităţile -1-au bănuit pe cel care i-a chemat că le ascunde adevărul. Chiar 1-au ameninţat, crezând că-şi bate joc de ei. însă tatăl, fost alpinist, a escaladat şi el stânca, a ridicatobiectul respectiv şi a dispărut instantaneu în faţa a mai mult de zece martori.
Cazul a luat o turnură periculoasă; au sosit imediat la faţa locului mai mulţi ofiţeri de Securitate de la Bucureşti, care au anunţat DZ în aceeaşi seară. Zona a fost izolată de către o echipă militară pe o rază de o sută de metri în jurul stâncii. Reprezentanţii unei alte Direcţii din Securitate s-au ocupat în următoarele zile cu dezin¬formarea sătenilor şi liniştirea martorilor oculari. Cunosc toate aceste detalii din dosarul ultrasecret al evenimentului respectiv, pe care 1-am studiat ulterior, după Revoluţie. Acum douăzeci de ani încă nu aveam acces la astfel de operaţiuni, fiind doar un copil care venise la baza din B… de puţin timp. Se pare totuşi că unele aspecte au mai „transpirat” prin presă la mulţi ani după aceea, probabil datorită faptului că în acel loc au venit atunci câteva personalităţi politice şi din domenul ştiinţei. Situaţiile de acest gen, care nu pot fi blocate informaţional în mod complet de la început, sunt înregis¬trate cu un cod special şi sunt numite „evenimente de tip K”. Ele reprezintă de obicei situaţii limită, care nu pot fi prevăzute în totalitate sau care dau naştere la diverse alte complicaţii.
În zilele următoare au survolat cu elicopterul stânca respectivă; „obiectul” era, de fapt, un gen de pârghie ancorată în piatra stâncii, fără a se putea stabili însă cine, cum şi de ce a realizat aceasta. Scrierea de pe peretele stâncii a rămas complet necunoscută, chiar dacă au fost trimise numeroase fotografii cu semnele respective, pen¬tru a fi studiate la cele mai prestigioase instituţii de profil din lume. Deşi existau anumite similitudini de formă, nimeni nu a putut totuşi să găsească o corespondenţă clară cu vreuna dintre scrierile din antichitate. Am avut acces la toate fotografiile care au fost făcute din diverse unghiuri şi am putut să mă conving personal de caracterul foarte straniu al acelor semne. Păreau foarte vechi, dar încă se mai observau, fiind în mare parte acoperite de muşchi de stâncă. Fiind pe atunci oarecum lipsiţi de experienţă şi presaţi de panica creată, cei responsabili au decis să dina¬miteze stânca, însă ulterior s-a aflat că acela a fost un ordin dat de puterea de la Bucureşti, în prezent, la două¬zeci de ani de la dramaticul incident, locul este completcurăţat. Cei doi bărbaţi dispăruţi nu au mai revenit nicio¬dată. Foarte interesant a fost faptul că, după ce au aruncat stânca în aer, în locul ei a continuat să rămână un conturstrăveziu de culoare verde deschis, ca un abur uşor. După câteva zile, însă, a dispărut şi el.
Acesta este doar un exemplu din multitudinea de Evenimente K din arhiva DZ; importanţa lor este majoră iar informaţiile pe care le conţin sunt foarte secrete. Există de asemenea multe alte situaţii care se încadrează în aceeaşi categorie „K”, apărute mai ales după anul 1992.
Cezar mi-a relatat apoi încă două cazuri uluitoare dar m-a rugat să nu le menţionez în carte, deoarece ele au legătură cu resursele din solul ţării, fiind considerate mari secrete de stat.
„Saltul” după Revoluţie
— În mod paradoxal, zbuciumul Revoluţiei nu s-a făcut simţit aproape deloc în activitatea Departamentului Zero, a continuat Cezar să relateze evenimentele princi¬pale din acea perioadă a vieţii lui. Două ar putea constitui cauzele acelei situaţii: pe de o parte, izolarea aproape per¬fectă şi autonomia pe care colonelul Obadea a asigurat-odepartamentului, urmare directă a măsurilor excepţionale de menţinere a secretului la vârf; pe de altă parte, imi¬nenţa prăbuşirii lui Ceauşescu de la puterea în stat era de mult cunoscută în cadrul departamentului, chiar dacă ea nu era exprimată în mod direct. Nu este însă cazul să dis¬cutăm acum şi aici despre aspectele oculte al Revoluţiei din 1989 în România. Mă voi referi doar la ceea ce a adus nou pentru mine deceniul în care tocmai intrasem după Revoluţie.
În primăvara lui 1990, la câteva luni după schimbarea puterii, am fost mutat pentru prima dată de la baza din B… la baza din Valea Ursului, care era situată în zona munţilor G… din apropierea masivului Retezat. Spre deosebire de baza în care trăisem zece ani, aceasta se extindea cu două nivele sub pământ. Dotarea tehnică era ireproşabilă iar personalul foarte bine instruit. Spre sfârşitul anului colonelul mi-a adus la cunoştinţă faptul că, datorită unor motive independente de voinţa sa, doc¬torul Xien a părăsit România. Aceasta a fost o veste care, într-un anume fel, m-a întristat. Doctorul Xien mă ghidase într-un mod foarte eficient printre meandrele complicate ale cunoaşterii unor realităţi despre care ceilalţi oameni nici măcar nu bănuiesc că există. Modalităţile sale de ac-ţiune erau ciudate şi diferite, însă mai mereu ele se desfăşurau în tăcere. Mi-a fost un ghid spiritual foarte competent şi un ajutor nepreţuit în multe situaţii dificile; de altfel, el însuşi era o fiinţă foarte specială şi ocultată, despre care nici măcar autorităţile române, care îlsupravegheau tot timpul îndeaproape, nu cunoşteau prea multe.
Plecarea neaşteptată şi aparent inexplicabilă a doc¬torului Xien a oferit şansa unei schimbări notabile în exis¬tenţa mea. Aveam douăzeci şi unu de ani şi o experienţă vastă în ceea ce privea activitatea departamentului, la care se adăugau anumite capacităţi psihice personale, datorită cărora rezolvasem multe situaţii delicate sau chiar pericu¬loase. Având în vedere aceste aspecte şi urmând totodată sfaturile pe care i le dăduse părintele Arsenie cu aproape cinci ani în urmă, colonelul Obadea mi-a oferit mie con¬ducerea tehnică a Departamentului Zero. Ştiam că aceas¬ta era o idee mai veche a colonelului, astfel încât am acceptat imediat.
Noua funcţie era foarte puternică şi autoritară. Şeful meu unic şi direct era colonelul Obadea, iar deasupra lui era doar Ceauşescu şi, într-o anumită măsură, Şeful Securităţii din România. Probabil că au fost necesare multe mişcări de culise din partea colonelului pentru ca eu să fiu persoana care să ocupe acel post. Eforturile sale au fost de asemenea salutare şi în ceea ce priveşte finanţarea în continuare a departamentului, deoarece acesta era în multe privinţe ca un fel de „fantomă” printre celelalte secţiuni din Securitate. Nu existau arhive externe, dosare, informaţii, nu exista nimic în exterior care să ateste „viaţa” departamentului; totul era centralizat la baza din Valea Ursului, unde nimeni nu avea acces, dacă nu făcea parte din personalul bazei. De aceea, aproape nimeni nu ştia despre existenţa ei, cu atât mai puţin despre zona în care era plasată.
Numirea mea ca director tehnic al DZ a implicat necesitatea unor deplasări frecvente pe care trebuia să le efectuez în diferite zone ale ţării, pe lângă participarea la„evenimentele de tip K”. Aveam mereu la dispoziţie o limuzină pentru transport, două gărzi de corp şi chiar, prin solicitare directă, elicopterul care era proprietateadepartamentului.
În 1992 au fost clarificate raporturile dintre Departamentul Zero şi Preşedinţie. După moartea lui Ceauşescu aproape nimeni nu mai ştia de existenţa depar¬tamentului, astfel încât Şeful Statului a ordonat imediat subordonarea totală şi politizarea DZ, într-o dorinţă nemărturisită dar evidentă de realizare a unui control cen¬tralizat a tuturor structurilor din Serviciul Român de Informaţii. L-am însoţit pe colonelul Obadea la întâlnirea secretă cu Preşedintele, întâlnire care a durat mai mult de patru ore. Şeful Statului dorea chiar să modifice structura departamentului şi să unifice mai multe secţiuni, rămase moştenire din timpul dictaturii, cu cea a DZ. După ce am prezentat însă câteva dintre realităţile şocante care au fost descoperite, precum şi implicaţiile lor enorme în stabili¬tatea politico-economică a ţării, buimăceala Preşedintelui a făcut loc unui acord asemănător cu cel vechi, anterior Revoluţiei. S-a cerut însă şi informarea Şefului SRI-ului. Discuţia cu acesta a avut loc o lună mai târziu şi nu a creat nici un fel de probleme. Dimpotrivă, a adus chiar uneleîmbunătăţiri pe linie administrativă şi de procedură spe¬cială.
Una dintre propuneri a fost aceea de înfiinţare a unei secţiuni care să aibă o funcţie de „tampon” între Securitate şi Departamentul Zero. în fapt, această secţiune are şi în prezent funcţia de „colectare” şi „triere” a infor¬maţiilor specifice, care se încadrează în domeniul secret de evenimente şi descoperiri stranii, întrucât nu toate aceste informaţii şi evenimente constituiau obiectul acti¬vităţii DZ, ele erau repartizate celorlalte Direcţii din SRL Secţia „tampon” a primit denumirea de Comisia de Analiză a Evenimentelor Stranii, având angajaţi din ambele părţi, adică atât de la nivelul secţiilor SRI, cât şi din DZ. S-a stabilit însă ca Şeful acestei Comisii să fie un membru al departamentului nostru, datorită experienţei în domeniu. Am primit tot eu şi această funcţie, ca o extin¬dere a aceleia de la nivelul Departamentului Zero. Şeful SRI-ului a obiectat un timp, invocând vârsta mea care era mult sub standardele stabilite în mod oficial. Pe bună dreptate, el afirma că era de neconceput ca o persoană atât de tânără să conducă în mod eficient acţiuni de asemeneaanvergură, însă colonelul Obadea a liniştit până la urmă spiritele, asumându-şi întreaga responsabilitate.
Datorită statutului cu totul special pe care deja îl deţineam, gradul de libertate în acţiune trebuia să fie maxim. Această condiţie depăşea chiar şi imunitatea par¬lamentară, deoarece se lega în mod direct de marile secrete de stat. Deoarece funcţiile mele nu erau politizate, forma de acces liber absolut era reprezentată de un tip de legitimaţie specială, semnată personal de Preşedinte şi purtând indicativul DZ/A – O […], în funcţie de numărul celor cărora li se eliberează. Aceştia sunt extrem de puţini si fac parte din organismele cele mai secrete ale SRI şi ale Armatei.
În perioada 1992-1993 am parcurs toate dosarele departamentului, pentru a mă familiariza cu situaţia la zi. Am studiat cazurile cele mai secrete şi am fost în locuri foarte ascunse şi uimitoare prin cele ce conţineau. Toate acestea fac însă obiectul unui domeniu secret care nu poate fi dezvăluit deocamdată. Am stabilit cartierul ge¬neral la baza din Valea Ursului şi am pregătit, în paralel, o a doua echipă specială de intervenţie pentru cazurile mai puţin importante. Până în anul 2001 am reuşit să con¬solidăm relaţiile de „parteneriat” cu SRI-ul şi am oferit informaţii esenţiale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Colonelul Obadea avea deplină încredere în mine şi chiar dacă se apropia vertiginos de vârsta pen¬sionării, era totuşi foarte mulţumit de modul în care se desfăşura activitatea departamentului. Fusese avansat la gradul de general-SRI şi putea spune că multe dintre pla¬nurile sale deveniseră realitate.
Cam acesta este tabloul de ansamblu al situaţiei departamentului în prezent, schiţat în linii mari. Anul 2002 a marcat un punct important în ceea ce priveşte implicarea mea într-un cadru special care se referă la anu¬mite aspecte de mare importanţă cu profunde implicaţii atât la nivel naţional, cât şi la nivel mondial. Dar despre ele îţi voi vorbi în viitoarea întâlnire, pentru că este foarte important să ne focalizăm atenţia cât mai bine asupra acelui subiect fundamental al discuţiei noastre pe care urmăresc în mod special să ţi-1 prezint. Vei înţelege astfel că realitatea care ne înconjoară este proiectată într-o cu totul altă lumină decât sunt obişnuiţi oamenii să o perceapă.
Am respirat adânc, ca la ieşirea dintr-o transă îndelungată. Nu bănuiam care avea să fie natura destăinuirii viitoare, dar intuiam că ajunsesem la „nodul” problemei, la punctul-focar al situaţiei actuale. Cezar îmi mărturisise că acela reprezenta, de fapt, motivul principal pentru care el dorea să fac publice aceste relatări. Aveam să mă mai întâlnesc cu el doar de două ori, timp în care mi-a expus în mod amănunţit evenimente care pot fi con¬siderate cruciale pentru destinul ţării. Ultima întrevedere a avut loc în luna iunie, 2003 şi atunci am aflat cu stupoare felul în care s-a ajuns la cunoaşterea locaţiei secrete din munţii Bucegi unde a fost făcută, două luni mai târziu, marea descoperire. Chiar dacă evenimentele s-au precipitat atunci, totuşi Cezar mi-a oferit nesperata şansă de a fi în acel loc şi de a vedea eu însumi structura secretă din munte şi elementele sale caracteristice.Aceasta a necesitat o intervenţie cu totul specială din partea lui şi mai ales din partea generalului Obadea, într-un moment în care lucrurile păreau să scape de sub con¬trol. Decizia de a mă chema acolo, aproape imediat după efectuarea descoperirii, a fost foarte inspirată deoarece la câteva zile după aceea situaţia s-a complicat extraordinar de mult datorită presiunilor diplomatice americana care au solicitat intens prezenţa lor imediată în acel loc cu echipe ultradotate şi cu o formidabilă tehnologie. Din acel moment, nimeni care nu era autorizat de la nivelul preşedenţiei nu a mai putut pătrunde dincolo de barajele de securitate care erau asigurate atât de militarii români, cât şi de cei americani. De aceea, mă consider foarte noro¬cos şi într-un anumit fel chiar privilegiat, că am avut ocazia să văd ceea ce multora, poate, li se va părea aproape incredibil, în cele câteva ore cât a durat prezenţa mea în perimetrul central al descoperirii, Cezar mi-a relatat succint aspectele (unele dintre ele dramatice) legate de modalitatea efectivă în care a fost făcută descoperirea; mi-a punctat pe scurt implicaţiile pe care ea le-a declanşat imediat după aceea, precum şi eveni¬mentele principale ale intervenţiei SUA în această pro¬blemă, în luna septembrie a aceluiaşi an (2003) am primit veşti noi de la el, prin intermediul unui curier special care de altfel fusese şi intermediarul pentru aranjarea întâlni¬rilor noastre din ultimii ani. De data aceea, însă, curierul mi-a facilitat o convorbire telefonică cu Cezar, utilizând un aparat special protejat şi o linie particulară. Cezar mi-a vorbit atunci despre unele aspecte particulare ale „negocierilor” româno-americane pe care le aflase de curând şi de faptul că urma să plece peste câteva zile într-o „mare expediţie”, oferindu-mi de asemenea câteva date generale cu privire la aceasta. Nu ştia cât va dura acea călătorie dar mi-a promis că, la întoarcere, mă va contac¬ta pentru a-mi oferi toate detaliile ei. După o scurtă ezitare mi-a sugerat că aveam, totuşi, destule informaţii pentru a scrie şi a publica o carte cu aceste elemente. Ca şi mine, considera că oamenii au dreptul să ştie care este situaţia reală şi să hotărască singuri asupra viitorului lor. Aceea a fost ultima dată când am avut un contact verbal cu Cezar.
Cu câteva săptămâni în urmă, după aproape un an de la acea convorbire telefonică, exact în perioada în care redactam partea finală a acestei cărţi am primit unele sem¬nale despre întoarcerea lui din „marea expediţie”, ceea ce mi-a provocat o emoţie intensă la gândul unei posibile revederi şi a aflării unor noi elemente, despre care bănuiam că au o natură excepţională.
Să revin, însă, la relatarea lui Cezar din penultima noastră întâlnire. Elementele pe care mi le-a expus atunci în amănunţime constituie fără îndoială o adevărată mină de informaţii despre culisele organizaţiei masonice mon¬diale. Concepţia, viziunea generală, intenţiile şi modurile de acţiune ale francmasoneriei, pe care Cezar mi le-a relatat într-o memorabilă sinteză a convorbirii avute cu unul dintre reprezentanţii de seamă la scară mondială a acestei organizaţii, m-au determinat să înţeleg şi mai bine semnificaţia subtilă a cunoscutei afirmaţii: „Mărul pe dinafară frumos şi pe dinăuntru găunos”, care se poate aplica foarte bine masoneriei mondiale. Pe de altă parte şi în mod paradoxal, fără acea iniţiativă a masoneriei nu ştiu când şi cum ar fi avut loc excepţionala descoperire din munţii Bucegi. Uneori firul destinului – mai ales cel al unei naţiuni sau chiar al umanităţii – este mult prea com¬plicat şi laborios pentru a putea fi înţeles în toată com¬plexitatea sa de mintea umană. Ne rămâne, deci, doar posibilitatea de a constata şi de a analiza retroactiv, plinide uluire, incredibilul păienjeniş de fapte, relaţii, fiinţe şi destine individuale care s-au combinat astfel încât rezul¬tatul final să constituie un adevărat pas înainte pentru omenire. Chiar dacă, deocamdată, nu putem înţelege în amănunt aceste combinaţii şi acţiuni foarte complicate ale forţelor subtile, putem cel puţin să ne orientăm după efectele notabile pe care ele le declanşează în anumite momente precis delimitate de o serie de factori conjuc-turali. Aceşti factori conjuncturali reprezintă însă exact condiţiile spaţio-temporale care sunt necesare pentru declanşarea unor evenimente – chiar la scară mondială -de o importanţă majoră.
Atunci când m-am întâlnit din nou cu Cezar, la câte¬va luni de la ultima discuţie, el a reluat firul relatărilor sale exact de acolo unde rămăsese, ca şi cum făcuse doar o scurtă pauză pentru a bea apă.
— În luna mai a anului 2002 mă aflam la baza din Valea Ursului, al cărui nume de cod este Alpha. Era perioada în care studiam intens dosarele secrete ale depar¬tamentului, care acopereau o perioadă de mai bine de douăzeci de ani de cercetări şi verificări pe teren, efectuate de echipele de intervenţie specială, într-o după-amiază calmă şi liniştită mă aflam în biroul meu, fiind adâncit în studiu, când am primit un telefon pe linia direc¬tă, de maximă securitate, de la generalul Obadea. Eram mirat, deoarece mă despărţisem de el doar cu o zi înainte şi acel telefon era folosit doar în cazul unor comunicate foarte urgente şi secrete. Mi-a transmis că în următoarele ore voi primi vizita unui personaj important, care doreşte să aibă o discuţie cu mine în particular. M-a surprins vocea generalului, uşor nesigură şi exprimarea lui puţin confuză, aspecte care nu-i erau caracteristice şi pe care nule întâlnisem la el până atunci.
Mi-a spus că nu are nici un fel de date suplimentare, că nu ştie despre cine este vorba şi că solicitarea întreve¬derii a venit prin intermediul SRI, ca urmare a unei inter¬venţii guvernamentale. Persoana respectivă era cetăţean străin, însă cunoştea România şi, de asemenea, vorbea foarte bine limba română. Serviciul Român de Informaţii (SRI) ştia doar că face parte dintr-o lojă masonică foarte importantă din Italia, că deţine un înalt rang nobiliar şi că are o mare putere de influenţă financiară în România. Probabil că relaţiile sale politice erau de asemenea foarte sus-puse, din moment ce a reuşit să penetreze „zidul” SRI-ului şi să ajungă până la structura DZ. Era însă o enigmă de unde mă cunoştea pe mine şi cum aflase de existenţa departamentului, al cărui director tehnic eram. Mi-am dat seama atunci că puterea de influenţă a acestui om era formidabilă, din moment ce el reuşise să„străpungă” pe cale ierarhică sistemul guvernamental ^şi de securitate al unei ţări, chiar fără să ascundă aceasta. In ceea ce mă privea, trebuia să admit întrevederea, deşi nu-i ştiam încă scopul. Erau destule necunoscute în ecuaţie, care se suprapuneau peste rapiditatea cu care urma să aibă loc întâlnirea. Cu toate acestea, percepeam în fiinţa mea un gen de „greutate” şi „presiune” nelămurită, care în mod evident se corela cu persoana respectivă. Atunci am realizat intuitiv, pentru prima dată, natura întrevederii. Avea să fie o „luptă” dificilă, deoarece simţeam deja radi¬aţia „grea” a acelei fiinţe, ca un nor neplăcut care o învăluia şi care îi ascundea adevăratele intenţii. Mai erau câteva ore până la sosirea personajului, astfel încât m-am izolat într-o cameră şi am intrat într-o stare de meditaţie profundă pentru a afla mai multe elemente caracteristice despre persoana acestuia.
Eram complet uluit. Cunoşteam deja faptul că Cezar avea puteri psihice deosebite, despre care nu menţionase însă decât strictul necesar, cu multă modestie şi într-un mod cât se poate de firesc şi natural, în plus, el nu îşi ma¬nifestase puterile în prezenţa mea decât de două-trei ori, în anumite situaţii-cheie, doar pentru a-mi demonstra indirect că ceea ce îmi relata nu erau vorbe goale. Chiar şi atunci acţiunile sale au fost perfect integrate în conjuc-turile respective, astfel încât ele să nu provoace o bulver¬sare prea mare. Totuşi, nu ştiam faptul că el avea capaci¬tatea de a afla diferite informaţii atunci când îşi manifes¬ta voinţa în această direcţie, în timpul meditaţiei. Nu puteam să înţeleg cum era posibil aşa ceva. Dorind să aflu mai multe despre acest mister, 1-am întrebat cum şi de unde reuşeşte să aibă acces la informaţii despre care nu ştia nimic înainte.
— Se poate spune că domeniul subtil de cunoaştere pe care îl evoc în timpul meditaţiei, atunci când doresc să aflu anumite informaţii, este un tip de eter foarte vast, însăacesta nu reprezintă eterul la care face referire ştiinţa con¬temporană, a început Cezar să-mi explice. Din această realitate subtilă provin toate lucrurile şi fenomenele, toate gândurile, materia de orice tip, în general vorbind orice informaţie care se actualizează ca nume şi formă în planul fizic. Din acest ocean practic infinit de „coduri” particu¬lare încep să se concretizeze, din aproape în aproape, toate intenţiile, gândurile şi ideile noastre care prind ast¬fel o formă clară şi se obiectivează la nivelul de percepţie al omului obişnuit, în lumea fizică.
Imaginează-ţi, de pildă, o masă de aburi care se află în suspensie; ea este alcătuită din vapori de apă formaţi din particule foarte fine care plutesc în aer. Dacă acţionămasupra temperaturii înconjurătoare şi o determinăm să scadă, vaporii de apă vor condensa şi se vor transforma în picături de lichid, adică ei se vor afla atunci într-o stare de agregare a materiei care este mai grosieră decât cea a vaporilor, care reprezentau starea gazoasă a apei. Dacă vom scădea şi mai mult temperatura, apa lichidă se va transforma în gheaţă, deci în materie solidă, care este starea de agregare cea mai grosieră. E simplu de înţeles: aceiaşi atomi de apă, care iniţial se aflau sub formă de vapori, au devenit, prin transformări succesive, gheaţă.
Analogic vorbind, acelaşi drum, de sus în jos, îl urmează şi informaţia de orice tip care ajunge să se con¬cretizeze în planul fizic, în stadiul ei primar, latent, infor¬maţia nu reprezintă altceva decât o anumită formă de energie vibratorie care este specifică fiecărui aspect în parte. Mediul în care subzistă infinitatea de idei, gânduri, intenţii şi posibilităţi este eterul subtil universal despre care îţi spuneam mai înainte. Totul se reduce, deci, la accesarea informaţiei pe nivelul ei propriu de vibraţie, care face parte din oceanul nesfârşit al frecvenţelor de vibraţie energetică din eterul universal. Acesta este aspec¬tul cel mai dificil de realizat, întrucât mai întâi este nece¬sar să ai nivelul de conştiinţă adecvat pentru a fi conştient de eterul subtil universal şi, de asemenea, trebuie să ai capacitatea de a selecta cu mare acurateţe, din multi¬tudinea frecvenţelor de vibraţie energetică, pe aceea care te interesează.
— Se poate spune că domeniul subtil de cunoaştere pe care îl evoc în timpul meditaţiei, atunci când doresc să aflu anumite informaţii, este un tip de eter foarte vast, însăacesta nu reprezintă eterul la care face referire ştiinţa con¬temporană, a început Cezar să-mi explice. Din această realitate subtilă provin toate lucrurile şi fenomenele, toategândurile, materia de orice tip, în general vorbind orice informaţie care se actualizează ca nume şi formă în planul fizic. Din acest ocean practic infinit de „coduri” particu¬lare încep să se concretizeze, din aproape în aproape,PLANURIINTERMEDIARE
PLANUL FIZIC
Luând o foaie de hârtie, Cezar a desenat o schiţă pentru a putea să înţeleg mai bine.
– O minte focalizată, care este bine pregătită şi purificată de gânduri vicioase şi parazite, are puterea de a străpunge succesiv planurile subtile de manifestare până la nivelul eterului universal de care ţi-am vorbit, care este precum un fel de spaţiu gigantic, având o natură foarte specială, în acest spaţiu extrem de vast poate fi identifi¬cată „urma” specifică sau frecvenţa vibratorie particulară a oricărui aspect, fiinţă, obiect sau fenomen care teinteresează. Adevărata artă constă în selectarea corectă a frecvenţei de vibraţie particulară pe care o cauţi, la fel ca atunci când vrei să prinzi un post de radio şi mişti cursorul pe scala de frecvenţe a radioului.
ETERUL SUBTIL UNIVERSAL – mintea puternică şi focalizată
CONCRETIZAREA IDEILOR LA
NIVELUL PLANULUI FIZIC
Mă vei întreba, poate, cum selectează mintea doar o frecvenţă specifică dintr-o infinitate care există? Procesul este simplu, pentru că el se bazează pe legea universală avibraţiei. Tot ceea ce există în univers şi este definit în mod particular, indiferent că este fiinţă sau lucru, fenomen sau emoţie, are o „amprentă” vibratorie, o „marcă” specifică inconfundabilă după care poate fi iden-tificat oriunde în univers. Este aşa-numita lungime de undă personală, întocmai cum spirala ADN-ului este unică pentru fiecare fiinţă. Trebuie doar să comutezi „butonul” de Ia o lungime de undă la cea pe care doreşti să o cunoşti. Este un principiu fundamental în fizică şi acesta se numeşte rezonanţă. Desigur, toate acestea implică un antrenament adecvat şi perseverent, dar rezul-tatele sunt pe măsură. Eu nu am făcut altceva decât să aplic cu exactitate acest principiu, focalizându-mă asupra „imaginii subtile” sau „lungimii de undă” a personajului care urma să sosească, chiar dacă nu-1 văzusem niciodată şi nu îl cunoşteam deloc, dar despre care aveam totuşiunele informaţii de la generalul Obadea. Acele informaţii sumare mi-au fost de ajuns. Manifestarea puternică şi focalizată a voinţei mele a determinat într-un timp relativ scurt realizarea condiţiilor de rezonanţă cu „amprenta subtilă” a persoanei respective. Totuşi, trebuie să-ţi spun că fenomenul nu este chiar aşa simplu precum ţi-1 descriu eu acum. Mai bine zis, este necesară o lungă perioadă de practică intensă, care implică de asemenea elevarea deosebită a conştiinţei.
Acurateţea informaţiilor pe care doreşti să le afli depinde, pe de o parte, de claritatea propriei tale minţi -care atunci trebuie să fie precum suprafaţa nemişcată a unui lac de munte – iar pe de altă parte de abilitatea în realizarea condiţiilor specifice de rezonanţă, prin evocare vie şi cu putere a ceea ce ţi-ai propus să cunoşti. Practic vorbind, în acele momente tu te „acordezi” cu o mai mare sau mai mică fineţe la frecvenţa de vibraţie specifică a fiinţei pe care o evoci. Dacă reuşeşti aceasta cu succes, vei cunoaşte atunci într-un mod direct, nemijlocit şi intuitiv, rezultanta subtilă dominantă a persoanei respective, în toate aspectele ei, chiar dacă ea crede că aceste aspecte sunt necunoscute celorlalţi oameni.
Este adevărat că, aşa după cum ţi-am spus, problema se prezintă într-o ipostază mai complexă deoarece există multe variabile care implică, printre altele, pregătirea per¬sonală şi eforturile depuse în această direcţie, însă impor¬tant este faptul că orice fiinţă umană sănătoasă, care este înzestrată cu voinţă şi perseverenţă, poate să dobândeascăaceastă putere.
Am să revin însă la întâlnirea care ascundea un mobil secret, foarte important, dar totuşi neclar într-o primă fază pentru mine.
Apoi Cezar mi-a povestit în amănunt strania întâlnire de la baza Alpha, care prin semnificaţia ei m-a zguduit profund şi m-a convins definitiv să scriu această carte. Totuşi, pentru ca cele relatate să aibă o anumită cursivi¬tate şi, de asemenea, pentru a uşura exprimarea ideilor, voi reda această întâlnire în termenii dialogului care a avut loc între Cezar şi misteriosul personaj, membru în elita mondială a francmasoneriei, străduindu-mă să respect cât mai fidel ceea ce mi-a fost relatat şi chiar să redau anumite nuanţe mai subtile ale discuţiei. Cer iertare cititorului pentru eventualele inconsecvenţe în exprimare dar, aşa cum va realiza el însuşi foarte curând, important aici este conţinutul informaţiei şi mai puţin forma în care acesta este prezentat.
Soluţie de compromis
Pe la orele trei după-amiază, la baza din Valea Ursului şi-a făcut apariţia un elicopter al Serviciului Român de Informaţii din care a coborât un domn sobru, înalt, îmbrăcat într-un costum negru şi având o ţinută ele¬gantă, dar trufaşă, în mâna dreaptă ţinea un baston cu mâner de fildeş cu încrustaţii din aur, foarte complicate. Faţa lui exprima duritatea, iar ochii verzi aveau un efect aproape straniu, radiind o răceală neobişnuită. Această impresie era amplificată şi de sprâncenele uimitor de arcuite şi bine conturate pentru un om ajuns la o vârstă relativ înaintată. El s-a prezentat ofiţerilor care îl aşteptau la bază sub numele de senior Massini şi a aşteptat răbdă¬tor ca sosirea lui să fie anunţată lui Cezar. Impunător, obişnuit parcă să trăiască numai în cercurile nobiliare înalte, senior Massini avea – la cei şaizeci şi cinci de ani ai săi – o alură semeaţă, era foarte sigur pe el şi creaimpresia unei persoane care era obişnuită să dea ordine. De altfel, el era unul dintre venerabilii de frunte ai celei mai importante loje masonice din Europa şi, de asemenea, făcea parte din cea mai influentă organizaţie masonică la nivel mondial: Grupul Bilderberg.
Senior Massini a fost condus la nivelul unu al bazei, unde îl aştepta Cezar. După salutările de rigoare, Cezar 1-a invitat într-o sală de protocol, dar venerabilul a refuzat. Fără să fie afectat, stilul în care el se exprima era totuşi cam pompos, cu o uşoară tentă arhaică. De altfel, senior Massini descindea dintr-o foarte veche familie nobiliară, de stirpe regală, din Italia.
— Sunt impresionat şi totodată încântat de pro¬punerea dumneavoastră, însă îmi rezerv minimul privi¬legiu de a mă proteja faţă de eventualele tentative de ascultare şi înregistrare a discuţiei noastre. V-aş fi deosebit de îndatorat să nu consideraţi acest lucru o jignire personală, dar nu putem uita totuşi că avem de-a face cu Serviciul Român de Informaţii, şi-a explicat venerabilul intenţia.
Cezar zâmbea abia perceptibil. Era încă dificil de evaluat dacă senior Massini se exprima astfel în mod obişnuit sau cuvintele sale ascundeau o fină ironie. A doua variantă era mai plauzibilă, dar acest lucru nu 1-a deranjat în nici un fel pe Cezar, care i-a răspuns cu bunăvoinţă.
— Vă înţeleg temerile, domnule, şi le găsesc îndrep¬tăţite într-o oarecare măsură. Dar această bază are chiar prin statutul ei un nivel foarte înalt de securitate şi se află doar în raport de colaborare cu SRI, adică propriu-zis ea nu se află în subordinea Serviciului Român de Informaţii. Putem discuta liniştiţi şi fără teamă în sala de protocol.
Senior Massini a rămas însă inflexibil în cererea sa. Politicos, el a insistat în mod ferm pentru ca discuţia să aibă loc în aer liber, la o distanţă convenabilă de bază. Aprecizat că acest lucru era în interesul ambelor părţi.
Nefiind chiar o cerere extravagantă, Cezar a con¬simţit. S-a ales o mică poiană care era situată la aproxima¬tiv două sute cincizeci de metri de clădirea de la suprafaţă a bazei. S-au transportat acolo o masă şi două scaune iar Cezar a dispus în cerc, la o anumită distanţă de acestea, o gardă formată din opt oameni care erau specializaţi în ser¬viciul de pază şi protecţie la nivel superior. De altfel, aceştia făceau parte chiar din echipa a treia de intervenţie specială în cazul „evenimentelor de tip K”. A fost montat, de asemenea, şi un dispozitiv electronic de bruiaj de înaltă tehnologie. Pregătirile au durat aproape o oră, timp în care venerabilul Massini nu a rostit decât câteva fraze, mulţu-mindu-se doar să abordeze un zâmbet uşor zeflemitor şi ironic. Din când în când el arunca priviri pătrunzătoare lui Cezar, analizându-1 rapid dar cu mare atenţie.
Pe la patru şi ceva după-amiaza pregătirile au fost încheiate şi cei doi s-au aşezat la masa din poiană. Cezar mi-a mărturisit că, dintr-un anumit punct de vedere, situ¬aţia era relativ bizară. Un domn având o certă influenţă în cercurile politice cele mai înalte solicitase o întrevedere foarte secretă cu directorul tehnic şi executiv al celui mai ocultat departament de acţiune al Serviciilor Secrete din România. Toate „uşile” fuseseră deschise aproape fără efort, toate solicitările aprobate imediat. Care putea fi natura acelei influenţe misterioase ce a străpuns chiar şi cele mai înalte cercuri politice ale unui stat? Care era de fapt scopul acelei vizite inopinate şi secrete a seniorului Massini şi ce urmărea el în realitate, mai ales că evitase amestecul chiar şi al Serviciului Român de Informaţii prin care ajunsese acolo? Ordinul expres primit de la Guvern interzicea orice imixtiune a SRI în discuţie, invocându-se secretul de stat în domeniul de acţiune al DZ. Cu toate acestea, situaţia era relativ stranie deoarece crea impresia intervenţiei unei puteri exterioare care era „dictată” statu¬lui român. Mai mult decât atât, nu era permisă nici o înregistare ascunsă a convorbirii dintre cei doi, iar Cezar dorea să fie onest în promisiunea pe care o făcuse senioru¬lui Massini. Pe de altă parte, chiar dacă SRI-ul deţinea mijloacele tehnice necesare pentru interceptarea convor¬birii, sosirea venerabilului Massini fusese anunţată în pripă şi nu existase timpul suficient pentru organizarea unei asemenea acţiuni delicate, în plus, la influenţa pe care se pare că o avea senior Massini în cercurile politice cele mai înalte ale statului român, o eventuală nemulţu¬mire a acestuia putea avea consecinţe dintre cele mai neplăcute asupra celor care ar fi luat o asemenea decizie în SRL Aşadar, oricât de straniu ar putea să pară, senior Massini reuşise – printr-o acţiune rapidă, intempestivă şi fără prea mari eforturi – să obţină în timp record securi¬tatea maximă a discuţiei pe care dorea să o aibă cu Cezar. Confruntarea dintre cei doi avea să ofere una dintre cele mai senzaţionale relatări a unor adevăruri foarte ocultate, care totuşi se manifestă zi de zi, tot mai mult, în viaţa oamenilor de pe întreaga planetă.

Testarea
— Mă aflu aici pentru a purta această discuţie cu dumneavoastră, domnule Brad, într-un mod mai puţin obişnuit şi într-o conjunctură aparte, a intrat direct în subiect venerabilul Massini. în opinia noastră, oamenii se împart în două mari categorii: cei care pot fi manipulaţi şi conduşi, aceştia reprezentând imensa majoritate a omenirii; şi cei care au anumite virtuţi, care deţin anumite puteri şi au o personalitate foarte puternică.
— Vă întrerup pentru o scurtă precizare: de fapt, a cui opinie o reprezentaţi dumneavoastră aici? a intervenit Cezar cu aparentă naivitate.
Senior Massini zâmbi larg, lăsându-se greu pe spă¬tarul scaunului, întreaga lui atitudine exprima conştiinţa orgolioasă a unei puteri care nu putea fi înfrântă.
— Domnule Brad, sunteţi un tânăr în floarea vârstei, ajuns într-un post ce reprezintă, paradoxal, o închisoare pentru libertatea civilă, dar care în acelaşi timp vă oferăsatisfaţia cunoaşterii şi cercetării unor lucruri despre care aproape nimeni nu ştie nimic. O astfel de poziţie nu se obţine oricum, deoarece ea trebuie să fie garanţia unor capacităţi interioare remarcabile.
— Mulţumesc, rosti Cezar amabil şi totodată precaut.
— Totuşi, chiar şi unei persoane foarte dotate, aşa cum sunteţi dumneavoastră, îi rămân destule aspecte necunoscute, iar unele dintre ele pot fi extrem de atrăgă¬toare. Grupul pe care îl reprezint şi în numele căruia am venit aici face parte din cel mai înalt ordin masonic, fiind foarte interesat de rezultatul discuţiei pe care noi o purtăm.
— Cunosc unele aspecte legate de francmasonerie, spuse Cezar. Organizaţia este strict ierarhizată după mo¬delul piramidal, are ritualuri de iniţiere foarte ocultate, iarintenţiile sale adevărate sunt obscure pentru marea majoritate a oamenilor.
— Pentru cele două-trei propoziţii pe care le-ai rostit, nici eu nu m-aş fi descurcat mai bine, dragul meu! râse cu un aer superior şi uşor ironic venerabilul Massini. SuntMaestru în cea mai puternică lojă masonică din lume şi, dacă pentru cei mai mulţi acesta trebuie să rămână un secret bine păzit, în cazul tău ar fi ceva superfluu, deoarece subiectul pe care doresc să-1 abordez în discuţie depăşeşte cu mult importanţa ocultării mele. Dimpotrivă, este chiar imperios necesar să ştii de la început cu cine vorbeşti.
Relatându-mi discuţia, Cezar mi-a mărturisit că acela a fost momentul exact când a intuit scopul vizitei lui Massini, precum şi modul general în care ea avea să sedesfăşoare. Tot atunci el a ştiut cum urma să procedeze şi ce strategie avea să adopte, pentru a afla cât mai multe elemente şi a înţelege cât mai bine mecanismele de ac¬ţiune ale masoneriei, în definitiv, aceea se anunţa a fi o „luptă” surdă între atenţia, vigilenţa, inteligenţa şi abili¬tatea celor doi într-o confruntare verbală de idei, planuri, oferte şi răspunsuri care trebuiau să fie magistral orches¬trate, deoarece forţele puse în joc – şi urmările care puteau decurge de aici – erau colosale, într-o primă fază, Cezar şi-a propus să tatoneze terenul într-un domeniu la care observase deja că venerabilul Massini era slab: orgoliul, simţul ego-ului foarte dezvoltat, care i-ar fi putut micşora în mod strategic vigilenţa şi forţa interioară.
— Deci funcţia pe care o aveţi în lojă este una dintre cele mai înalte. Ştiam că ierarhizarea se face după aşa numitele „grade de promovare”, care sunt treizeci şi trei. — Grupul Bilderberg nu este propriu-zis o lojă; el înseamnă cu mult mai mult decât atât, dar nu e necesar să intru acum în amănunte, într-adevăr, există această ie¬rarhizare în treizeci şi trei de grade la nivelul lojelor, care trebuie să respecte nişte criterii clare, însă trebuie să ştii Că ele reprezintă un fel de „faţadă” pentru cei din exteri¬or. Adevărata putere depăşeşte cu mult cel de-al treizeci şi treilea grad ierarhic şi angrenează alte condiţii pe care ţi le pot dezvălui, însă, numai într-o anumită conjunctură. Depinde doar de tine să fii receptiv faţă de o astfel de situ¬aţie. Imaginează-ţi o casă mare care, pentru a arăta cât mai frumos, trebuie zugrăvită elegant, cu multă atenţie la detalii. Analogic vorbind, acestea ar fi gradele de iniţiere. Marile bogăţii şi secrete se află, totuşi, în interiorul casei, nevăzute şi neştiute decât de stăpânii acesteia, foarte pu¬ţini la număr, care dirijează din umbră bunul mers al întregii clădiri: îngrijirea, administrarea şi prosperitatea ei. Pentru aceasta nu este însă nevoie ca ei să fie cunoscuţi de ceilalţi oameni şi, de asemenea, nu trebuie ştiute nicicăile prin care ei acţionează. Eşti inteligent şi poţi să înţelegi cu uşurinţă ce am vrut să spun.
Cezar observase că, treptat, senior Massini trecuse la o formă de adresare mai familiară şi mai directă. Acesta putea fi un avantaj, deoarece o anumită familiaritate îndiscuţie putea să favorizeze dezvăluirea multor secrete. Desigur că, la acest gen de adresare a contribuit şi marele decalaj de vârstă între cei doi. Venerabilul Massini mani¬festa, fără îndoială, o mare putere vitală şi o forţă psihică neobişnuită, în contrast evident cu vârsta respectabilă pe care o avea. Din păcate, radiaţia lui subtilă – prin care ve¬nerabilul era oricând capabil să domine fiinţele umane comune, în marea lor majoritate slabe sau cu labilităţi fi¬zice ori psihice – era centrată în jurul unui imens orgoliu, a aroganţei şi a sentimentului de superioritate asupra celorlalţi, justificat probabil de nobleţea stirpei. De aceea, oricâte merite ar fi avut Cezar şi oricât de bune ar fi fost referinţele sale, despre care putem presupune că erau binecunoscute elitei din grupul Bilderberg, totuşi acestea nu erau suficiente pentru ca venerabilul Massini să-şi înfrâneze instinctul orgoliului.
— Am solicitat această întrevedere prin puterea şi relaţiile pe care le deţinem deoarece cunoaştem forţele şi capacităţile tale de acţiune. Acest lucru îl preţuim foarte mult mai ales dacă ne serveşte interesele.
Rostind această replică, venerabilul a făcut prima mutare importantă în jocul dintre cei doi. După cum se va vedea, însă, mişcările de culise şi planurile ascunse aveau să se dovedească mult mai complicate decât o simplă propunere, relativ indirectă, de colaborare la cel mai înalt nivel masonic.
— Domnule Massini, dacă trebuie să înţeleg ceva anume şi dacă problema se pune într-un mod special, atunci vă rog să precizaţi acest lucru de la început. De pildă, care este scopul principal pentru care doriţi să fac parte din Grupul Bilderberg?
Atitudinea seniorului deveni brusc rece, iar tonul lui căpătă inflexiuni foarte dure.
— Este într-adevăr aceasta o problemă pentru dum¬neata, domnule Brad? îţi închipui că ai libertatea de a alege sau de a pune condiţii? Şi cine ţi-a spus că vei deveni membru al Grupului Bilderberg? Ai cumva idee cine sunt în realitate cei care-1 compun şi care sunt crite¬riile de acces la acest nivel? îţi spun că eşti foarte departe de această poziţie ierarhică şi chiar mai mult decât atât, nu vei putea niciodată să pătrunzi în cercul intim al acestui grup, din motive pe care, dacă ţi le-aş dezvălui, te-ar bul¬versa complet. Ele nu fac parte din această lume. Revino deci la idei mai umane şi înţelege că propunerea pe care ţi-am făcut-o în mod indirect se referea de fapt la intrarea ta în una dintre cele mai înalte loji masonice mondiale, imediat subordonată Grupului Bilderberg. Organizaţia noastră ar avea nevoie de aportul tău special. Faptul că m-am deplasat eu însumi aici, pentru a purta această discuţie în particular cu tine, te poate face să înţelegi faptul că noi te apreciem în mod deosebit. Din informaţiile pe care le deţinem trebuie să recunosc faptul că forţele şi posibi¬lităţile tale de acţiune sunt impresionante. După cum îţi spuneam, suntem interesaţi de colaborarea cu tine. Există un consiliu secret la nivelul acestei loje, care propune direcţiile principale de acţiune în lume, iar aceste pro¬puneri sunt mai apoi analizate de Grupul Bilderberg. E ca un fel de buclă feed-back. Ai putea fi un pion foarteimportant în acest consiliu şi ai putea să dobândeşti tot ce ţi-ai închipuit tu vreodată în lumea asta, stăpânind la dis¬creţie orice doreşti: averi, oameni, lux, legi şi chiar guverne. Nimic nu te va putea opri. Noi nu obişnuim să negociem, pentru că ceea ce oferim este imens. Ce rost ar mai avea alte discuţii inutile când lucrurile sunt atât de bine precizate? De altfel, sincer să fiu, nu prea ai altă posibilitate decât pe aceea de accepta colaborarea.
Spunând aceasta cu o siguranţă de neclintit, venera¬bilul Massini făcu un gest specific cu mâna întinsă, retezând aerul. Probabil că o altă persoană în locul lui Cezar ar fi fost intimidată şi chiar năucită atât de rapidi¬tatea cu care avansase discuţia, cât şi de perspectivele fa¬buloase pe care ea le oferea. Cezar mi-a dezvăluit că acela a fost un moment critic al întâlnirii. Deşi complexă în aparenţă, problema nu prezenta decât două alternative evidente: să accepte propunerea de colaborare, ceea ce implica intrarea în societatea masonică şi propulsarea rapidă în treptele cel mai înalte ale ierarhiei sale; sau să respingă această propunere, ceea ce ar fi atras ulterior un lanţ imprevizibil de urmări neplăcute atât în ceea ce priveşte propria lui persoană cât şi în ceea ce priveşte activitatea departamentului, în acel moment, Cezar nu cunoştea încă datele principale despre interesele „la vârf” ale francmasoneriei, însă era deosebit de interesat să le afle, pentru a înţelege motivaţiile oculte ale acestei orga¬nizaţii mondiale şi căile prin care ea urmărea să-şi atingă scopurile. Conjunctura i se părea favorabilă şi punctul în care ajunsese discuţia îi oferea posibilitatea să o conducă treptat spre ceea ce îl interesa, stimulând orgoliul şi senti¬mentul puterii pe care senior Massini le manifesta cu precădere. Totuşi, sarcina nu era deloc uşoară, deoarece venerabilul reprezenta un interlocutor foarte abil şi viclean, care în plus avea o mare inteligenţă şi forţă men¬tală. Din nefericire, acestea erau deja orientate în sens profund negativ.
Cezar a simţit intuitiv că, dacă ar fi declinat imediat propunerea, „jocul” ar fi fost închis şi seniorul ar fi plecat fără să încerce să-1 convingă. Cezar nu ar mai fi reuşit să afle nimic iar urmările refuzului său ar fi fost imprevi¬zibile. Aşadar, a luat hotărârea de a înşela vigilenţa seniorului şi, sub masca acceptării propunerii acestuia, să afle cât mai multe lucruri despre aspectele de culise ale masoneriei mondiale. Dintr-o anumită perspectivă, el şi-a asumat atunci o misiune de „kamikaze sub acoperire”, dar se simţea stăpân şi încrezător în puterile sale pentru a face faţă eventualelor situaţii dificile cu care avea să se con¬frunte.
Adevărul ocult al Organizaţiei Masonice
— Este palpitant ceea ce îmi spuneţi, domnule Massini. Aş vrea totuşi să înţeleg cum a fost şi este posi¬bil să deţineţi o aşa mare influenţă. Vă mărturisesc că aceasta mi se pare foarte interesant.
Mulţumit de turnura pe care o luase discuţia, senior Massini răspunse cu solicitudine, căzând aparent în „plasa” relativ simplă pe care i-a întins-o Cezar.
— O, dragul meu, sunt foarte multe feluri de a obţine influenţă şi aici trebuie să-ţi spun că suntem adevăraţi maeştri. Principalul lucru de care ai nevoie la acest capi¬tol esterăbdarea. Nu poţi să construieşti palate grandioase şi elegante, pentru a te bucura de toate plăcerile pe care acestea ţi le pun la dispoziţie, fără a fi tenace, vigilent şi mai ales răbdător, chiar şi în faţa unor aparente eşecuri. Totul prinde contur în timp şi uneori această perioadă poate fi foarte îndelungată. Venerabilii noştri maeştri din trecut au avut o viziune măreaţă, de ansamblu, asupra situ¬aţiei finale, care acum este foarte aproape. Ei nu s-au lăcomit la interese meschine, egoiste, ci au dorit din răs-puteri să întărească şi să consolideze bazele masoneriei, adaptând pe parcursul epocilor principiile ei directoare în conformitate cu specificul evoluţiei umane, în fond, de ce s-ar fi îngrijit doar de ei şi de familiile lor? Nu aveau oricum cei mai mulţi bani, cele mai mari bogăţii şi cele mai bune condiţii de trai? Nu legaseră între ei jurământul ferm de a se ajuta şi sprijini reciproc la nevoie? îţi spun că ei au fost adevăraţii arhitecţi care au iniţiat şi apoi au sta¬bilit principiile după care funcţionează sistemul social actual. Legat de aceşti „arhitecţi” care au conceput între¬gul plan încă de acum câteva mii de ani, nu îţi pot dezvălui mai multe la momentul actual, deoarece este un secret teribil pe care nici chiar cei din Grupul Bilderberg nu îl cunosc cu toţii, în epoca modernă – şi prin aceasta mă refer la ultimele două-trei sute de ani -, venerabilii maeştri nu au făcut altceva decât să aplice în mod inteligent prin¬cipiile de bază care erau deja stabilite şi să le adapteze la structura vremurilor pe care le trăiau. Acţiunile lor au fost dezvoltate de la o generaţie la alta, păstrând acelaşi impuls şi aceleaşi idei iniţiale, deoarece trebuie să-ţi spun că la vârful ierarhiei noastre se află numai descendenţi pe linie regală din arbori genealogici de sute şi chiar mii de ani. Suntem foarte atenţi la acest aspect pentru a nu ne ameste¬ca cu celelalte rase. Chiar şi aşa, însă, au existat unele excepţii, însă în timp am reuşit să eliminăm genele recesive.
— Vorbiţi, probabil, de familiile regale din Europa şi de marii bancheri de la sfârşitul Evului Mediu? a întrebat Cezar pentru a oferi un câmp de dezvoltare a subiectului.
— Desigur. Ei nu erau revoluţionari; ei nu susţineau o ideologie rigidă şi nici o filozofie particulară şi alambi¬cată. Forţa lor nu a constat niciodată în puterea braţelor sau în spiritul avântat; din rândurile lor nu s-au ridicat nicicând eroi sau vârfuri ale societăţii, în schimb, au înţe¬les foarte repede că, pentru a reuşi, au nevoie de un alt algoritm, care să-şi extragă forţa şi energia din înseşi forţele, deciziile şi acţiunile oamenilor. Erau fini psihologi şi au făcut chiar de la început unele observaţii esenţiale. Au sesizat, de exemplu, că sistemul vieţii comunitare, indiferent că acesta are la bază monarhia, republica sau orice alt tip de guvernământ, se bazează pe conducere. Această realitate implica două aşa-zise „grupe”: pe de o parte, marea masă a oamenilor din popor sau gloata, adică populaţia majoritară; iar pe de altă parte, elita conducă¬toare care, într-un fel sau altul, se străduia să menţină bunul mers al „turmei de oi”. Această constatare simplă a Reprezentat baza pe care şi-au clădit întregul plan.
— Dar de ce era aşa important pentru ei faptul că exis¬tau aceste două categorii de populaţie? a întrebat repede Cezar.
Ca un veritabil maestru mason iniţiat în secretele Obscure ale Organizaţiei din care făcea parte, senior Massini începu să dezvăluie însuşi nucleul ideologic alfrancmasoneriei la nivel mondial.
— Această situaţie era şi este foarte importantă datorită faptului că mereu au existat interese antagonice între cele două grupări de populaţie. Lucrurile trebuiau aranjate în aşa fel, încât aceste interese contrare să nu dis¬pară niciodată complet, adică altfel spus să nu existe niciodată pace veritabilă între oameni. Pentru aceasta era necesar să se servească prin diferite metode ambele „tabere” sau „grupări”, însă fără ca ele să cunoască acest lucru. Iluminaţii noştri au împins iscusinţa şi abilitatea unor astfel de uneltiri până la perfecţiunea de a merge cu câte un picior în fiecare dintre cele două bărci şi, totuşi, să nu cadă niciodată în apă!
Cezar nu a scăpat ocazia de a ridica din nou balonul la fileu:
— Dar cum reuşeau aceasta? Ce metode foloseau?
— Aveau nevoie de nişte „pârghii” puternice şi, la originea acţiunilor, acestea au fost doar două: banii şi natura inferioară a omului, care ceda în faţa tentaţiilor ce îi erau oferite. Această combinaţie le-a asigurat mereu succesul, pentru că ce nu se potrivea într-o parte, era bi¬nevenit în cealaltă şi astfel s-a ajuns ca această „reţetă” care folosea intriga, minciuna, tentaţiile şi prefăcătoria să permită extinderea rapidă a influenţei noastre în întreaga lume. Sigur, în perioada actuală trebuie să ţinem seama de o serie întreagă de alţi factori, printre care cei mai impor¬tanţi îi considerăm a fi numărul de locuitori ai planetei şi avansul tehnologic remarcabil. Dar în esenţă, bazele prin¬cipiale ale organizaţiei noastre masonice au fost puse cu mult timp în urmă şi ele sunt atât de solide şi s-au infiltrat atât de profund în conştiinţa oamenilor, încât succesul deplin al programului nostru nu mai constituie acum decât o chestiune de timp pentru a fi realizat în totalitate.
Spunând acestea, senior Massini a zâmbit satisfăcut şi a aprins o ţigară lungă de foi. Evident, aştepta efectul spuselor sale asupra lui Cezar. Pentru a-şi juca rolul cât mai bine, acesta îl întrebă:
— Nu înţeleg însă care este motivul principal pentru care a fost şi este depus acest uriaş efort de mii şi mii de ani?
Suflând uşor fumul de ţigară, senior Massini îl privea pe Cezar printre pleoapele întredeschise, în imensul lui orgoliu, el considera deja că repurtase un succes deplin în ceea ce îşi propusese. Pe de altă parte, Cezar a apreciat că această opinie eronată a slăbit vigilenţa venerabilului, făcându-1 să se lanseze bine dispus în noi şi bogate expli¬caţii.
— Dragul meu, aici lucrurile sunt chiar simple. Motivul principal a fost şi va fi mereu acapararea puterii !Ce altceva îţi închipui că am putea urmări să obţinem pe operioadă imensă de timp? Hai, spune-mi, nu te sfii! Bani? Aproape toate finanţele lumii ne aparţin, graţie păien¬jenişului bancar pe care 1-am ţesut în ultimele secole. Deoarece civilizaţia se dezvoltă din ce în ce mai mult, am urmărit să creăm un sistem social în care oamenii să depindă în totalitate de veniturile lor financiare. Bani, bani, tot mai mulţi bani! O idee fixă care trebuia să fie răspândită pretutindeni. Dar, pentru a avea bani trebuie să produci, iar pentru a produce trebuie să munceşti şi ca să munceşti îţi trebuie timp. Am format deci o ecuaţie care reprezintă de fapt un cerc vicios, aproape fără rezolvare, deoarece nu poţi ajunge niciodată la capăt. Rezultatul a fost acela că oamenii au ajuns să muncească pentru noi până la epuizare, atraşi mereu de mirajul obţinerii unor sume tot mai mari de bani, care de fapt sunt cheltuite foarte repede în ritmul alert al lumii şi al tentaţiilor de tot felul care o caracterizează.
Totuşi, oricât de mulţi bani ar obţine prin muncă, ade¬văratele bogăţii şi sumele imense de bani sunt tot în po¬sesia noastră, păstrate în băncile noastre sau investite îndiverse titluri de proprietăţi. Chiar dacă apar zece sau o sută de oameni foarte bogaţi în lume, care nu fac parte din lojile noastre, ei nu reprezintă totuşi nici o ameninţare, deoarece sunt individualităţi separate care nu urmăresc un scop precis, de mare anvergură. Desigur, pe cei mai mulţi dintre ei avem grijă să-i atragem încă de la începutul cari¬erei lor strălucite în Organizaţie şi astfel puterea noastră creşte. Cei care refuză nu rezistă însă mult timp singuri. Dacă într-un fel sau altul devin o ameninţare pentru noi, atunci ne unim forţele pentru a le provoca falimentul, cu riscul anumitor pierderi în propria noastră tabără, dar imensul angrenaj financiar pe care noi 1-am construit ne permite să realizăm foarte repede o reechilibrare a ba¬lanţei financiare printr-o creştere în altă parte. Obiectivul este acela ca respectiva persoană să fie învinsă. De obicei urmărim ca, atunci când aceasta se află în pragul colapsu¬lui total şi când se simte iremediabil pierdută, să-i oferim încă o dată şansa pe care iniţial a refuzat-o. De cele mai multe ori acel om de afaceri acceptă. Urmează, desigur, o revenire spectaculoasă în afacerile personale, dar deja per¬soana trebuie să respecte anumite condiţii ferme din partea noastră, pe care nu le mai poate evita.
Întotdeauna noi avem ceva de câştigat. Fie un om politic influent care să ne susţină interesele; acesta este cazul cel mai întâlnit şi aproape cel mai uşor de fabricat. Fie un mare om de afaceri, ai cărui bani îi administrăm noi în cea mai mare parte, prin propriile noastre filiere.
Ne interesează, aşadar, să creăm cât mai multe astfel de „cercuri vicioase”, în baza lor am construit societatea modernă, am format aşa-zisa „celulă a societăţii”, adicăfamilia, pe care am legat-o strâns în lanţul unor inter¬minabile dependenţe: serviciu, casă, confort, maşină, împrumuturi la bancă, obligaţii contractuale pe perioade foarte lungi de timp, care uneori se întind la una sau două generaţii din familia respectivă.
Rolul „cercurilor vicioase” este acela de a crea depen¬denţa, pentru că atunci când există dependenţă, lipseşte libertatea. Dependenţa atrage automat un gen de înrobire, de limitare şi noi avem nevoie ca oamenii să fie cât mai limitaţi şi mecanici în acţiunile lor, care trebuie să devină aproape stereotipe. Aceasta a fost ideea principală pentru care am impus în mod gradat munca divizată în cât mai multe domenii şi subdomenii. Dacă cerinţa postului respectiv de muncă este simplă, aproape minimă dar repetitivă, omul devine în scurt timp un fel de „robot” care ascultă ce i se spune şi face ce i se ordonă.
Nu este necesar ca oamenii să gândească prea mult; aceasta poate să devine ceva periculos, poate naşte idei care să fie contrare scopurilor noastre. De aceea, am urmărit să extindem controlul asupra populaţiei tot mai numeroase chiar şi în afara serviciului, adică în timpul liber. Am permis astfel tehnologiei şi inventicii să capteze masele de oameni prin anumite mijloace a căror lipsă ni s-ar părea acum sinonimă cu o catastrofă: televiziunea, tele¬fonul, computerul. Ideea noastră a avut un succes enorm, deoarece pe lângă crearea dependenţei populaţiei faţă de aceste mijloace tehnologice, ne-a oferit totodată şi controlul difuzării informaţiei.
În prezent, datorită caracteristicilor vremurilor pe care le trăim, informaţia deţine primul loc în ceea ce priveşte „armele” cu care acţionăm în lume. Pasul urmă¬tor a fost simplu de intuit: controlând mijloacele şi insti¬tuţiile mass-media, controlăm implicit conţinutul şi cali¬tatea informaţiei. De aceea, unul dintre obiectivele de bază a fost acela de a obţine controlul asupra celor mai mari trusturi de presă, radio şi televiziune din lume.
— Vreţi să spuneţi că toate acestea au fost suficiente pentru a avea controlul asupra omenirii? a întrebat Cezar.
— Evident că nu; mass-media nu avea răspândire decât într-o zonă limitată a lumii. De aceea, mai erau necesare nişte „metode” de subjugare, care şi ele trebuiau să tenteze pe cei mulţi. Am început să sprijinim din umbră, ca o „eminenţă cenuşie”, proliferarea distribuţiei drogurilor, mai ales a celor de sinteză. Ştiind prea bine că acestea, alături de tutun, alcool şi cafea, distrug corpul omului, am întreţinut în mod deliberat o aşa-zisă „luptă de combatere” a lor, care nu a făcut decât să intensifice şi mai mult nevoia de a consuma aceste substanţe. Am creat con-cernuri imense de fabricare a ţigărilor, băuturilor fine şi a cafelei; aproape toţi preşedinţii şi patronii acestor giganţi în lumea afacerilor sunt membri venerabili în lojele cele mai înalte ale Organizaţiei noastre, adăugă senior Massini plin de mulţumire.
— Toate acestea îmi apar ca un atac concertat împotri¬va omului! se prefăcu Cezar că abia atunci a realizat ideea. Fără să fie deloc afectat, venerabilul răspunse cunonşalanţă:
— Dragul meu, este deja dificil să controlăm şi să coordonăm mai bine de şase miliarde de oameni. Trebuie să înţelegi că o mulţime este cu atât mai uşor de manevrat cu cât ea este mai dispersată şi mai confuză. Dacă, în plus, ea nu depăşeşte un anumit număr de persoane, atunci lucrurile sunt chiar simple, având în vedere tehnologia de manipulare mentală de care dispunem în momentul actu¬al. Aşadar, ce importanţă crezi că mai prezintă cele câteva milioane de oameni care mor zilnic, mare parte dintre ei din cauza bolilor, provocate de droguri?
Venerabilul făcu o scurtă pauză în prezentarea lui cinică, părând să reflecteze la ceea ce urma să-i spună lui Cezar.
— Unul dintre scopurile noastre principale a fost acela de a stopa proliferarea oamenilor pe planetă. Mai mult chiar, trebuia să micşorăm drastic populaţia globului. Pentru aceasta aveam nevoie de metode care să ucidă în timp scurt un număr foarte mare de oameni. Am finanţat proiecte de cercetare ultrasecrete pentru producerea unor viruşi extrem de virulenţi. Unele experimente au dat greş, altele însă ne-au mulţumit prin rezultatele obţinute.
— Adică prin răul provocat, prin crimele „naturale”?
— Trebuie să vedem problema din punct de vedere practic. Doar aşa ne putem construi temeinic scopurile pe care ni le-am propus. Dacă ceva sau cineva se opune, nupoate rezista mult timp împotriva noastră. După cum îţi spuneam, „armele” noastre nu sunt niciodată prezentate pe faţă. Dimpotrivă, ele îmbracă mai mereu o haină pro¬fund umanitară, dar apasă pe acele puncte slabe pe care tot noi le-am creat în sistem şi care în marea lor majoritate nu sunt cunoscute de populaţie. Baza care ne oferă sursele ascunse de manipulare a populaţiei este constituţia unui stat. Alcătuirea ei este o adevărată ştiinţă a psihologiei şi manipulării omului şi de aceea am avut grijă ca la con¬ceperea constituţiilor principalelor state-puteri ale lumii să ia parte şi reprezentanţii noştri. Constituţiile trebuie să aibă o formă umanitară, chiar pompoasă şi relativ compli¬cată, dar totodată să ascundă în profunzimea lor moda¬lităţile eficiente de subminare şi control a populaţiei.
Poate cea mai răspândită metodă pe care noi am creat-o şi am întreţinut-o în mod indirect de-a lungul tim¬pului este cea a conflictelor, revoluţiilor şi războaielor în diferite zone de pe glob. Confruntările armate au constitu¬it dintotdeauna, pentru noi, o reală şi uriaşă sursă de ve¬nituri precum şi o subtilă modalitate de menţinere şi diri¬jare a influenţei şi puterii la nivel mondial. Speculăm orice dificultate economică sau socială, în special la ţările mai puţin dezvoltate. Datorită influenţei bancare pe care o deţinem, acţionăm din umbră la nivelul conducerii statu¬lui respectiv şi în acelaşi mod acţionăm şi în cazul statu¬lui advers. Nu ne implicăm niciodată într-o singură parte sau direcţie, deoarece rezultatul poate fi incert. Impulsionând însă în secret ambele tabere, noi vom fi cei câştigaţi, indiferent de rezultatul final al conflictului. Perioada actuală se pretează mai ales la crearea unor con¬flicte de ordin etnic şi economic. Sunt simplu de produs, durează mult şi atrag numeroase alte interese din partea altor state mai puternice, dar rivale, astfel încât până la urmă războiul respectiv devine un război între marile pu¬teri ale lumii şi mai puţin o cauză naţională limitată. Aproape toate marile organisme internaţionale, fie ele politice sau militare, au sorginte masonică. Venerabilii noştri se află plasaţi în punctele cheie şi urmează cu exac¬titate planurile noastre. Ţi-am spus că noi avem răbdare. Caria roade încet, dar sigur, până şi cel mai gros trunchi de copac. ONU şi NATO, ca să numesc doar două dintre cele mai influente „arme” ale noastre, s-au dovedit a fi decizii salutare atunci când am hotărât formarea lor.
— Domnule Massini, este totuşi ceva care nu înţeleg, zise Cezar, abordând o mină voit contrariată. Cum ar putea cineva să creadă că tot ce este mai important în lume este o consecinţă directă a acţiunilor şi planurilor Organizaţiei Masonice mondiale? Aceasta este chiar absurd şi inconceptibil!
Senior Massini râse cu poftă şi îşi mai aprinse o ţigară de foi. îl măsura pe Cezar în tăcere, printre norii de fum albăstrui care se dispersau lent în aerul răcoros de munte.Pentru o clipă, Cezar a crezut că exagerase în intenţiile lui ascunse şi că venerabilul i-a înţeles planul. Dar temerile -i-au fost curând spulberate.
— Dragul meu, acesta este unul dintre punctele esenţiale ale doctrinei noastre. Aşa cum ţi le prezint eu ţie, lucrurile par într-adevăr atât de absurde şi îmbracă o haină atât de grotescă, încât acuzaţiile care ni s-ar putea aduce ar apărea într-o lumină de-a dreptul hilară! într-un anumit fel, acesta este nucleul ideologiei noastre: să acţionezi în direcţia planului stabilit, dar în acelaşi timp să faci să pară că acţiunile tale sunt opuse unui astfel de plan. în felul acesta poţi să înţelegi mai uşor de ce nu dorim să fim mediatizaţi, de ce nu dorim onoruri, faimă sau recunoaştere publică, deoarece acestea sunt trecătoare şi, în plus, ele sunt dirijate chiar de noi înşine prin intermediul pârghiilor de control pe care le deţinem înmass-media. Succesul organizaţiei noastre constă mai ales în faptul că formăm un grup şi nu acţionăm doar în con¬formitate cu interesul individual. Acţiunile noastre sunt mereu corelate şi urmăresc un scop precis, iar ajutorul pe care ni-1 oferim reciproc şi discreţia totală sunt esenţiale pentru asigurarea succesului. De altfel, regulile şi jurămintele ordinului nostru sunt foarte stricte, iar pedepsele foarte aspre…
Te întrebi, probabil, ce mă face să-ţi vorbesc cu asemenea deschidere, fără nici un fel de teamă şi foarte sigur pe mine. Te asigur că, făcând aceasta, am evaluat corect situaţia. Sau îţi închipui că, auzind aceste lucruri, le vei putea face cunoscute lumii întregi?
Aici, senior Massini a râs cu poftă, dar imediat după aceea ochii lui deveniră reci şi tăioşi.
— Nu ai nici o putere şi nici o influenţă în exterior, domnule Brad! Chiar din momentul în care ai intrat în atenţia nostră nu te mai poţi sustrage ei. Posibilităţile pe care le ai la dispoziţie sunt precise: ori ne urmezi fără condiţii, ori devii persana non grata. Analizează puţin situaţia: eşti singur, nu ai legături cu exteriorul şi te afli supus unui regim de cea mai înaltă securitate. Crezi tu, oare, că ne este greu să determinăm înlăturarea ta dacă am dori cu adevărat acest lucru? Dar de ce să facem aceasta, când tu însuţi ne poţi sprijini planurile? în plus, vei cunoaşte lucruri pe care nici măcar nu ţi le-ai închipuit şi te vei buCura de imunitate şi protecţie absolută. Dintr-o anumită perspectivă eşti preţios, însă ceea ce este preţios trebuie să-şi arate utilitatea. De aceea, dragul meu, nu văd nici un motiv să-ţi ascund ceva din principiile şi moda¬lităţile de acţiune masonice. Ar însemna să te consider un adept obişnuit, cu o minte slabă, dar nu acesta este ade¬vărul. Mai mult decât atât, pentru ca tu să nu consideri totuşi prea brutală această abordare, care este în cazul tău mai specială, doresc să manifestăm un respect reciproc şi să purtăm în mod civilizat această discuţie. Chiar vreau să-ţi creez cadrul aparent al unei alegeri sau decizii şi să-ţi ofer o perioadă de timp de gândire. Dar în realitate, îţi repet, nu ai nimic din toate acestea, deoarece noi suntem cei care deţinem puterea. Nu îţi rămâne, practic, decât să ne urmezi.
Judecă la rece întreaga situaţie. Ce crezi că ai putea face? Cine îţi închipui că te-ar putea asculta fără să te con¬sidere nebun? Masoneria a fost dintotdeauna ocultată; ar fi fost împotriva scopurilor noastre adevărate să ne atribuim marile idei sau curente sociale şi culturale, ide¬ologiile sau principiile de avangardă ale lumii deşi, în marea lor majoritate, noi suntem cei care le-am creat, în loc de aceasta, s-a optat pentru discreţie, mister, retragere şi acţiune din umbră. Sunt relativ puţini cei care au auzit despre denumirea de „mason” sau „francmason” şi chiar dacă aceasta li se pare vag cunoscută, ei nu au totuşi vreo idee despre ce înseamnă ea în realitate. Acest mister, această ocultare pe care o întreţinem cu atenţie ne-a fost de mare ajutor în decursul timpului, în aceste condiţii, imaginează-ţi că cineva iese în lume şi răspândeşte infor¬maţiile pe care ţi le-am dat; cine 1-ar crede, cine 1-arasculta?
— Se poate să aveţi dreptate, dar nu ignoraţi forţa unui curent general de opinie, care poate să distrugă tot ce aţi clădit până acum, a remarcat Cezar cu luciditate.
— Noi ştim că deja sunt mulţi, îndeosebi intelectuali, care cunosc cel puţin o parte a adevărului despre noi şi pe care nu-i mai putem minţi, dar prin comparaţie cu restulpopulaţiei, care este îndobitocită de sistemul social pe care 1-am creat tot noi şi mai ales de cel informaţional pe care îl dirijăm aproape în totalitate, aceştia sunt cu ade¬vărat o minoritate, în plus, ei sunt dispersaţi şi ameninţaţi de avertismentele indirecte pe care noi le trimitem, în această situaţie, chiar dacă unii oameni cunosc ade¬văratele noastre intenţii, vor adopta o atitudine pasivă, considerând că sunt lipsiţi de putere, de avânt, de posibi¬litatea de a acţiona în mod eficient. Ei adoptă atunci vari¬anta victimei care se lamentează: „Ştiu, dar ce pot să fac? Ce putem noi să facem? Suntem legaţi de mîini şi de picioare. Suntem controlaţi şi supravegheaţi în tot ceea ce facem. Nu cred că mai avem vreo şansă”, în acest fel, un segment important al populaţiei care ar putea să ne provoace mari greutăţi şi probleme a depus deja armele înainte de a începe lupta.
Atunci când mai apare totuşi cineva care urmăreşte să ne atace şi să prezinte realitatea acţiunilor noastre celor care nu o cunosc, avem multiple mijloace de „liniştire” a lui. Replicile noastre sunt atunci bine gândite şi au la bază o fină cunoaştere a psihologiei umane. Ele încep aproape totdeauna prin lansarea unei ştiri false, negative, despre acea persoană, pentru că după cum îţi spuneam, controlăm foarte bine sectorul de difuzare a informaţiei prin mass-media. Să presupunem că ştirea apare în câteva ziare, care sunt distribuite în toată ţara. Cititorii află în acest fel despre acea ştire falsă, care este negativă. Chiar dacă a doua zi sau în zilele următoare aceasta este vehement con-trazisă sau chiar dacă apare o dezminţire, faptul a fost deja consumat, în primul rând, nu este deloc obligatoriu ca cel care a citit ştirea falsă să mai citească a doua zi şi dezminţirea, rămânând în acest fel cu o idee negativă despre persoana respectivă, chiar dacă acea idee este falsă. In al doilea rând, noi trebuie să speculăm cât mai mult tendinţa vicioasă a omului contemporan de a se orienta mai mereu spre ştiri senzaţionale care au un pronunţat ca¬racter negativ.
Cunoaştem prea bine influenţa unor astfel de sugestii negative sau impactul lor teribil asupra naturii emoţionale a omului. Ştim că ele distrug structurile energetice armo¬nioase din aura sa, ştim că aduc o formă subtilă de stres la nivel psihic şi cunoaştem de asemenea faptul că ele coboară vibraţia percepţiilor pozitive şi a intenţiilor benefice ale omului. Toate acestea ne servesc însă foarte bine interesele noastre, deoarece îi obosesc şi îi debu-solează pe oameni, îi determină să fie lipsiţi de vigilenţă şi superficiali.
Realizăm astfel un scop pe care 1-am urmărit mereu cu perseverenţă: creşterea entropiei sociale, îndrăznesc chiar să spun că noi suntem cei care au adus această veri¬tabilă ştiinţă aproape de perfecţiune. Pentru a realiza această entropie socială, care determină o stare de con¬fuzie aproape totală, ne slujim mereu de ştiri contradic¬torii, adeseori având un conţinut sinistru, profund negativ; susţinem şi impulsionăm cărţi care prezintă subiecte puerile sau fantastice, dar care totuşi au o notă atractivă pentru a capta interesul minţilor slabe, aflate în căutare de senzaţional. Noi înşine am lansat această sintagmă şi am avut grijă ca astfel de apariţii editoriale să prolifereze şi chiar să fie acceptate de populaţie, care acum le consideră foarte valoroase.
Sistemul economic şi social pe care 1-am impus încu¬rajează foarte mult competiţia în aspectul ei nearmonios, stimulează concurenţa neloială şi îndeamnă la un consum cât mai mare de mărfuri. Toate acestea sunt justificate de un interes umanitar, acela de formare a omului şi de moti¬vare a sa pentru a străbate „jungla” vieţii, care ameninţă să-1 sufoce, în realitate, însă, această preocupare şi agitaţie nebună a omului, care îl ţine mai mereu ocupat şi tensio¬nat, nu duce decât la o diminuare semnificativă a valorilor care sunt cu adevărat morale şi etice în viaţă, adică la per¬vertirea caracterului fiinţei umane.
Exploatăm aceste idei şi posibilităţi la aproape orice nivel de difuzare a lor prin mass-media. Aceasta ne-a determinat să încurajăm şi să sprijinim proliferarea sexualităţii în formele ei aberante şi a pornografiei până la limite aproape inimaginabile, deoarece am constatat că forţa şi virilitatea bărbatului, precum şi sensibilitatea şi intuiţia femeii diminuează foarte repede atunci când sunt confruntate cu astfel de practici rele. în aceste condiţii omul devine labil, cedează mult mai repede tentaţiilor şi, ceea ce este foarte important, poate fi controlat cu uşurinţă. Pentru a ne realiza planurile este necesar ca împotrivirea să fie minimă; de aceea, într-o primă etapă noi oferim idei şi posibilităţi avantajoase oamenilor, pen¬tru ca mai apoi să profităm din plin de slăbiciunile lor sau de anumite prevederi ale contractelor în care ei s-au impli¬cat orbeşte.
Societatea actuală se pretează foarte bine la modelul acestei acţiuni. Noi oferim oamenilor tot mai multe ten¬taţii, deoarece am permis dezvoltarea explozivă a tehnolo¬giei, iar ei cad în plasa stimulentelor şi plăcerilor de tot felul, aproape fără discriminare. Ştim că aceasta le macină voinţa şi un om fără voinţă proprie este precum un animal neştiutor care este dus la tăiere.
O atenţie deosebită acordăm aici tineretului, deoarece dacă vrei ca un copac să nu aibă roade, trebuie să-1 usuci încă de când este puiet. Tot ceea ce poate amplifica porni¬rile vicioase în copii şi adolescenţi este prezentat în mod foarte atractiv, tentant; ne orientăm astfel mai ales spre difuzarea filmelor în care este exacerbată violenţa, a filmelor de groază şi a celor în care se accentuează porni-rile sadice sau trăsăturile profund negative ale caracteru¬lui. Pentru a încuraja vizionarea lor ne folosim foarte mult de publicitate;aş putea spune că publicitatea a ajuns, într-un fel, chiar inima comerţului. Am stimulat deci în cel mai înalt grad tendinţa populaţiei de a consuma. Aceasta a devenit ca un fel de „boală contemporană” a omului; chiar dacă nu are nevoie de ceva anume, el totuşi trebuie să cumpere, să consume şi iar să cumpere, de cele mai multe ori lucruri lipsite de importanţă sau chiar pentru a-şi face provizii în exces.
Pe de altă parte, există o legătură strânsă între tentaţia exercitată de bani şi modalităţile prin care aceştia pot fi obţinuţi, în sistemul economic şi legic pe care noi 1-am impus nu e uşor să devii bogat şi, practic, este aproape imposibil să o faci pe căi cinstite. De aceea, clasa bogătaşilor este în cea mai mare parte o clasă socială vici¬ată şi pervertită. Necinstea şi pervertirea celor bogaţi i-a determinat să aibă propriile lor secrete şi atunci când un om are secrete, apar şi obligaţiile lui faţă de alţii, mai ales prin intermediul şantajului. Noi ştim foarte bine cum să exploatăm astfel de situaţii, deoarece noi înşine suntem artizanii ei.
— Cred totuşi că nu toţi oamenii acţionează în acest fel. Dacă acesta este adevărul, cum procedaţi în astfel de cazuri, domnule Massini? s-a interesat Cezar.
Venerabilul ridică nepăsător din umeri.
— Sunt prea puţini cei rămaşi, practic nu merită să ne interesăm de ei. Să luăm ca exemplu ţara ta. Aici ne-am instalat oamenii cu o mare uşurinţă, deoarece am ştiut să speculăm trecerea de la un regim totalitar, ale cărui baze tot noi le-am pus, la o aparentă libertate de acţiune. Am intuit corect, de pildă, lăcomia şi lipsa de scrupule care apar la omul supus mult timp diferitelor temeri şi priva-ţiuni. Un astfel de om este precum un călător foarte înse¬tat în pustiul Saharei care, atunci când ajunge la oaza deşertului, se repede imediat la izvorul cu apă şi nu-i pasă că el este în trupul gol şi că toată lumea îl priveşte. După Revoluţia din ţara voastră nu am avut altceva de făcut decât să aşteptăm şi să încurajăm dezastrul economic, dar mai ales corupţia şi tentaţia românului în faţa strălucirii banului. După o lungă perioadă de privaţiuni şi lipsuri de tot felul care i-au provocat o mare suferinţă, era de aşteptat ca el să cedeze foarte repede în faţa tentaţiilor care apăreau. Şi într-adevăr, aproape toţi au căzut în această plasă. Atunci am început să acţionăm şi din punct de vedere politic. Nu-ţi face griji, e o metodă pe care o aplicăm în aproape toate statele. Trebuia să fim siguri că principalele posturi din Parlament şi Guvern sunt ocupatede oameni în vârstă, mulţi dintre ei cu un caracter slab, uşor de manipulat. Celor care erau maturi şi dinamici le-am cultivat cu grijă latura orgolioasă a fiinţei şi mai ales sentimentul înşelător al puterii, care în cazul lor nu reprezenta totuşi o caracteristică dominantă de adevăraţi conducători, în acest fel am exacerbat în ei egoismul, meschinăria şi ipocrizia. Era necesar să avem în posturi-cheie oameni care pot fi tentaţi destul de uşor cu afaceri oneroase, care în acelaşi timp ar face orice pentru a-şi păs¬tra postul şi funcţia, în mare parte am reuşit. Eforturile noastre în această direcţie au fost minime, deoarece avi-ditatea şi lăcomia după bani, dublate de o mare laşitate şi duplicitate au făcut din cei mai mulţi dintre politicienii voştri o adunătură demnă de dispreţ. Această situaţie ne convine, însă nu cred că este cazul să vorbim acum mai multe despre acest subiect.
Cezar se grăbi să profite de scurta pauză.
— Şi pentru ce toate acestea, senior Massini? Ce urmăreşte de fapt francmasoneria? Din cele ce mi-aţi spus până acum, nu văd ce ar putea să-i lipsească şi, totuşi, îmiface impresia că urmăriţi cu tenacitate o anumită finalitate.
— Dragul meu, este foarte simplu. Când este un rege stăpân absolut peste regatul şi poporul său? Bineînţeles, atunci când deţine puterea absolută. Aceasta este, pentrunoi, piatra din vârful unghiului: puterea de dominaţie a întregii lumi trebuie să ajungă repede în mâinile noastre. La urma urmelor, această sete de putere reprezintă moti¬vaţia multor politicieni, guvernanţi şi oameni de afaceri care au acceptat să pătrundă în rândurile noastre. Deasupra tuturor, însă, se află elita venerabililor noştri, Iluminaţii, al căror plan este cucerirea puterii mondiale şi realizarea unui control perfect, chiar asupra fiecărui individ de pe planetă. Modalităţile de împlinire a acestui plan sunt atât de diverse, încât mi-ar necesita prea mult timp acum să-ţi vorbesc despre ele. îţi voi oferi doar câteva explicaţii; restul îl vei înţelege şi învăţa repede după ce te vei integra regulilor şi concepţiilor organizaţiei noastre.
Influenţa şi controlul total asupra omenirii nu pot deveni cu adevărat active decât atunci când vom reuşi să supervizăm totul. Forţele şi puterile însumate de la mem¬brii tuturor organizaţiilor noastre conduc treptat spre această variantă de totalitarism, când libertatea şi autono¬mia unui individ vor fi sufocate şi monitorizate de noi încă de la naşterea fiinţei. Pentru a fi siguri de acest rezultat şi pentru a experimenta valabilitatea lui, am inventat – cu titlu de experiment – comunismul. Totuşi, am constatat faptul că lipsurile îndelungate, angoasele oamenilor, pre¬cum şi cultul personalităţii care apărea, fără excepţie, la toţi şefii de state comuniste, crea anumite tensiuni şi favoriza chiar manifestarea unei viziuni lucide asupra situ¬aţiei la unii membri ai populaţiei care, în timp, puteau crea surprize neplăcute. Sistemul comunist s-a dovedit co¬respunzător doar pentru o anumită perioadă de timp, de câteva zeci de ani. După aceea, însă, el a devenit ineficient şi chiar periculos pentru interesele noastre.
Când am înţeles aceasta, ne-am decis să încheiem experimentul şi am dat „undă verde” schimbărilor de natură politică. Era necesară crearea iluziei unui „altceva”, dar noi ştiam deja, cu mult înainte, că nimic nu se poate modifica „peste noapte”. Ne-am aşteptat deci la multe convulsii sociale, de mentalitate, de gândire şi de scop. Noi suntem cei care am propagat în mod insidios ideile de bază ale noului statut social, prin diferite mijloace mass-media, prin intermediul politicienilor şi prin crearea con- stanţă a unor noi şi noi breşe în sistemul financiar, mai ales în scopul tensionării relaţiilor dintre popor şi guvern.
Bunăstarea nu trebuie să se facă simţită la nivel ge¬neral, dar ea este binevenită la o anumită pătură de oameni corupţi, care ne pot sluji astfel interesele, fără ca ei să aibă nici cea mai mică idee; dimpotrivă, aparenţele îi fac mereu să-şi închipuie că, de fapt, ei sunt cei care acţionează, cei care decid, cei care au puterea şi toate acestea noi trebuie să le susţinem, pentru ca mirajul să nu piară.
Ceea ce îţi spun eu acum face parte din aspectele la vârf, mai puţin cunoscute, ale francmasoneriei. Nu trebuie să-ţi imaginezi că fiecare membru cunoaşte tainele şi pla¬nurile noastre. Accesul la ideile şi scopurile noastre se face totdeauna în etape, iar revelarea informaţiilor este struc¬turată şi ea, de asemenea, în trepte succesive ca impor¬tanţă, în general vorbind, noi acţionăm totdeauna de pe trei nivele distincte, care subliniază foarte clar atribuţiile şi valoarea membrului mason. Deşi la o privire de ansamblu aceste nivele apar ca nişte straturi suprapuse şi indepen¬dente, ele conţin totuşi verigile de legătură care sunt esenţiale pentru înţelegerea planului nostru la nivel mon¬dial. Aceste verigi de legătură nu sunt cunoscute, însă, decât de elita noastră, de marii noştri Iluminaţi.
Primul eşalon sau nivel îi include pe cei care abia au aderat la lojile noastre masonice sau care nu prezintă un interes deosebit pentru a li se putea încredinţa sarcini difi¬cile. Ei sunt „zilierii”, adică cei care fac multe aşa-zise munci mărunte dar folositoare în măsura în care, luate în ansamblu, ele pregătesc terenul pentru marile lovituri urmărite de noi, cum ar fi naşterea diferitelor confruntări militare, revoluţiile, incapacităţile de plată la nivel naţio¬nal, adică o „artilerie grea” care este strategic folosită de personalităţi importante din organizaţia noastră. Aceste acţiuni de anvergură intră în scenă, însă, abia după ce „materialul” a fost preparat, adică după ce „zilierii” noştri acţionează o anumită perioadă de timp ghidaţi din umbră de noi înşine, fără ca ei să-şi dea prea bine seama de sco¬pul care este urmărit. Din această categorie fac parte mai ales cei care au parvenit într-un timp scurt, cei care s-au îmbogăţit rapid dar care, totuşi, au o minte slabă, cei care se află în căutare de titluri, ranguri şi recunoaştere socială; în general vorbind, snobii şi cei marcaţi de anumite com¬plexe de inferioritate, pe care doresc să le suplinească imaginându-şi că fac parte şi chiar alcătuiesc pătura înaltă şi bogată a societăţii. Trebuie să fie orgolioşi, ipocriţi şiegoişti, cu o anumită putere financiară, dar totuşi insufi¬cient de bogaţi, pentru ca astfel să le rămână nostalgia după o viată cu adevărat regească, pe care să o jinduiască în ascuns. In plus, este esenţial ca ei să aibă funcţii relativ importante în aparatul statal, deoarece avem nevoie de pârghii şi trafic de influenţă atât la vârful conducerii, cât şi la nivelul mic al administraţiilor locale, adică acolo de unde începe intriga care îşi croieşte drum spre centru. De aceea, la această categorie de membri ne orientăm în ge¬neral pentru atragerea profesorilor universitari, avocaţilor, doctorilor, inspectorilor, primarilor şi anumitor oameni de afaceri locali.
Pentru toţi aceştia am creat nişte „supape”, nişte moti¬vaţii pentru a-i tenta şi folosi ulterior în scopurile noastre. Există cluburi selecte, precum Rotary sau Lion’s care lenasc sentimentul că fac parte din marea aristocraţie a ţării şi că se află, deci, în fruntea societăţii, în realitate, aceste cluburi sunt un fel de praf în ochi şi chiar o pavăză împotriva eventualelor atacuri din exterior, deoarece per¬soanele care fac parte din ele se vor lupta cu îndârjire pen¬tru a-şi păstra privilegiile pe care le-au dobândit ca mem¬bri în aşa-zisul high-life al societăţii. Îi atragem şi îi sti¬mulăm prin afişarea unei faţade serioase şi selecte a acelei societăţi elitiste, în care ei află că pătrund oameni de bine, oameni care reprezintă doar crema societăţii, care au putere şi influenţă în diferitele organisme ale statului. Această prezentare foarte atrăgătoare o întreţinem prin lux, prin posibilitatea de a avea relaţii sus-puse şi prin aju¬tor financiar, îţi repet, toate acestea creează obligaţii.
Interesul nostru este acela de a crea diferenţe foarte mari între păturile sociale, adică oameni foarte bogaţi şi oameni foarte săraci, pe cât posibil fără elementul de inter¬mediere şi susţinere, care este pătura mijlocie, întreţinem astfel o stare socială generală prin care omul să-şi închipuie că trebuie să facă faţă unui asalt continuu, că tre¬buie să se lupte mereu fie pentru a-şi asigura traiul de zi cu zi, fie pentru a-şi spori şi mai mult averea. Această stare de spirit încordată şi foarte agitată alimentează sentimentul de frică şi atâta timp cât există frica, nu îşi poate face loc liniştea, împăcarea, relaxarea şi nici spiritualitatea. De aceea suntem interesaţi să obstrucţionăm tot ceea ce ar putea conduce spre bine, armonie şi credinţă religioasă veritabilă, deoarece altfel controlul şi puterea noastră nu mai sunt eficiente.
— Ce vrea să însemne asta? Că voi nu aveţi religie şi că, dimpotrivă, urmăriţi subminarea ei? se arătă Cezar contrariat.
— Religie? Analizează cu atenţie ceea ce se petrece în lume. Notează ura rasială, deviaţiile sectelor fanatice în numele unui Dumnezeu unic dar particular, nesfârşitele conflicte interetnice care, majoritatea, au la bază disen¬siuni religioase, corupţia şi laşitatea bisericii creştine, orgoliul ortodox şi manipularea catolică! E drept că toate acestea tot noi le-am orchestrat din umbră, în special prin implementarea intrigilor şi ideilor perverse în anumite puncte cheie deţinute de oameni labili şi la momente potrivite în timp.
În schimb, noi oferim oamenilor împărăţia Arhitectului Universal, cel care poate să aibă cu adevărat grijă de ei. Voi îl numiţi Prinţul întunericului. Ce importanţă are? Mai înainte de toate trebuie să urmăreşti consecvent interesul personal în tot ceea ce faci. Aceasta cere mari eforturi şi angajamente, uneori chiar foarte dure. De pildă, ele pot să însemne să-ţi negi religia şi chiar să-ţi dăruieşti sufletul, însă vei cunoaşte astfel puterea, bogăţia şi influenţa extraordinară în cercurile înalte ale societăţii.
— Interesant. Eu aveam o altă filozofie, dar totuşi este foarte atractiv ceea ce-mi spuneţi, comentă Cezar cu o fină ironie, urmând astfel planul iniţial pe care îl concepuse.
— Nu trebuie să-ţi imaginezi, însă, că aceste aspecte sunt cunoscute de toţi, a continuat venerabilul Massini să vorbească cu avânt. Departe de aşa ceva. îţi spuneamdespre trei niveluri generale şi importanţa lor eşalonată în organizaţia noastră masonică. Acum îţi este limpede faptul că primul nivel, al „zilierilor”, nu are acces la informaţii de acest gen şi nici la altele care vizează aspecte mai oculte ale masoneriei, mai ales cele care implică activitatea noas¬tră la nivel mondial.
Membrii din cel de-al doilea nivel au însă posibilitatea să cunoască o parte din maşinaţiunile noastre inter¬naţionale, astfel încât ei se pot implica mai activ în demer¬surile politice interguvernamentale şi sunt sprijiniţi cu mult mai mult de lojile noastre influente. Ei sunt, mai ales, cei pentru care am stabilit o anumită formă de ierarhizare în trepte sau grade, până la gradul treizeci şi trei. Este instructiv de observat cât de ataşaţi sunt oamenii după titluri, funcţii, recunoaştere iar noi speculăm intens acest avantaj. Un mason de gradul treizeci şi trei poate să reprezinte un pion de bază în structura noastră generală. De-a lungul timpului am urmărit să răspândim opinia că acesta este, într-un fel, apogeul în ierarhia piramidală după care se ghidează masoneria. Totuşi, în particular îţi măr¬turisesc faptul că a doua treaptă reprezintă doar începutul pentru elita masonică mondială. Aceste lucruri le menţinem însă foarte secrete, dar chiar şi aşa au mai apărut unele zvonuri. Trebuie să înţelegi însă, că noi cei din vârful piramidei, nu putem fi atacaţi juridic şi nici un alt organism de ordine statală nu ne este superior din sim¬plul motiv că noi le-am creat aproape pe toate.
– Asta înseamnă putere de decizie la cel mai înalt nivel, a spus Cezar gânditor. Cum se face, totuşi, că a treia treaptă în masonerie, aceea despre care îmi spuneaţi căreprezintă de fapt elita masonică în lume, are o influenţă decisivă fără să fie cunoscută?
– Nu este nevoie să fim cunoscuţi la modul la care te gândeşti tu. Noi apărem eventual în lume mai ales datorită titlurilor nobiliare moştenite sau ca mari bancheri care seocupă de afacerile lor, la care avem grijă să ataşăm mai mereu aşa-numitele acte de caritate şi binefacere prin intermediul unor fundaţii care au fost create tot de noi De fapt, acestea ne permit să acţionăm şi să vehiculăm sume uriaşe de bani sub aparenţa legalităţii şi a intenţiilor cari¬tabile. Noi suntem cei care deţinem, în fapt, monopolul financiar mondial, controlând orice piaţă bursieră Proiectul de stăpânire a lumii este un plan foarte bine pus la punct.
– Dar cum aţi reuşit să stăpâniţi finanţele lumii? a întrebat Cezar. Nimeni nu poate avea acces la toate sumele de bani vehiculate!
– În cea mai mare parte controlăm aceşti bani dar adevărata influenţă o exercităm prin intermediul creditelor uriaşe cu care obligăm practic diferitele guverne ale lumii să acţioneze în domeniul economic – şi prin aceasta în cel social – după cum dorim noi. Acesta este, de fapt, scopul principal pentru care am înfiinţat cele două mari organismefinanciare ale lumii: Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional (FMI). Dar cea mai importantă lovitură şi victorie obţinută a fost îndatorarea Statelor Unite ale America, care în prezent depind aproape în totalitate de politica financiară pe care noi o stabilim. După cum îţi spuneam, esenţa acestei politici o constituie creditele cu dobândă şi, de aici, creanţele care apar şi toate celelalte forme de obligaţii sau concesii pe care şi le creează statele datornice faţă de noi. în felul acesta, stăpânim lumea eco¬nomică, ghidând-o în direcţia pe care o vrem. Putem crea adevărate dezechilibre sau chiar incapacităţi de plată acolo unde avem interesul de a obţine ceva anume. Ţările fali¬mentare sunt „specialitatea” noastră, deoarece ne oferă practic accesul indirect la conducerea unui popor întreg. Desigur, noi pregătim şi corelăm în prealabil aceste strate¬gii cu acelea ale dezinformării prin mijloacele mass-media internaţionale, care ne aparţin. E un sistem care şi-a dove¬dit cu prisosinţă eficienţa în decursul timpului şi pe care noi îl stăpânim foarte bine. Dacă cineva se opune, elimina¬rea lui de pe eşichierul politic sau ca personalitate socială nu prezintă, în general vorbind, nici o problemă, datorită multiplelor relaţii pe care le avem, a corupţiei şi a sistemu¬lui financiar pe care îl stăpânim, în cazurile mai deosebite, cum ar fi de exemplu cel al Statelor Unite, nu putem per¬mite greşeli sau acţiuni exterioare în afara celor prevăzutede noi. De aceea, fiecare preşedinte american nu reprezin¬tă în realitate decât o alegere şi o emanaţie a scopurilor noastre masonice, el trebuind obligatoriu să fie membru marcant în lojile noastre, de obicei cele ale eşalonului doi.
Pentru a ascunde cât mai bine manevrele politice şi financiare pe care le declanşăm în aceste scopuri ne servim de cea mai spectaculoasă, dar în acelaşi timp cea mai hilarăidee pe care am reuşit să o infiltrăm maselor de oameni în ultimii două sute de ani. Aceasta este probabil una dintre cele mai de preţ achiziţii ale noastre, care ne-a adus multeservicii şi care se dovedeşte foarte eficientă chiar şi în prezent. Te vei mira, dar ea poartă un nume foarte cunos¬cut: democraţial Noţiunea în sine nu face nici cât o ceapă degerată; cu toate acestea, ea este cea mai potrivită piesă în angrenajul planului nostru, care are mare succes la masele populare. Motivul principal este acela că le trezeşte acestora orgoliul şi sentimentul de a avea putere, dar în realitate nu face altceva decât să producă un anumit gen de învrăjbire, luptă şi tentaţie, oferind astfel posibilitatea manipulării. Aparent, jocurile politice ascunse şi marile interese financiare şi de putere sunt la mâna alegătorilor, a celor care votează. Trebuie să faci mici compromisuri, pentru a te putea bucura ulterior de toate avantajele. Ce obţinem noi, de fapt, prin aşa-zisa democraţie? în cele mai multe dintre cazuri aceasta duce în primul rând la dezbina¬re între diferite categorii sociale care alcătuiesc un popor şi la o înfruntare de multe ori făţişă între populaţiile de pe glob. Ideea pe care o oferim lumii, dar prin care acoperim de fapt cu acordul tuturor adevăratele noastre intenţii şi acţiuni, este aceea de a crea iluzia alegerii libere în cazul fiecărui individ. Când este însă vorba de zeci şi sute de milioane de oameni diferiţi, stresaţi şi pervertiţi, alegerea lor aşa-zis „liberă” poate fi lesne dirijată prin diferite metode. Furtuna trebuie lăsată să se dezlănţuie, însă direcţia ei generală poate fi influenţată astfel încât să pro¬tejeze anumite zone şi să distrugă altele. Noi am găsit modalitatea cea mai simplă şi sigură de a obţine haosul şi dezbinarea; căci, în ciuda aparenţelor înalt umanitare şi a valorilor morale cu care am poleit ideea de democraţie, acestea nu fac altceva decât să ascundă miezul de la care am pornit şi pe care 1-am dezvoltat în timp: învrăjbirea semenilor între ei, lupta oarbă pentru o putere facilă şi vremelnică, lipsa unităţii. Pentru noi, unirea oamenilor în idei şi concepte benefice, pozitive, este foarte periculoasă, deoarece numai atunci masele de oameni devin cu ade¬vărat puternice în acţiunea lor. Acesta este şi motivul pen¬tru care urmărim adeseori să provocăm fragmentarea teri¬toriilor statale în cât mai multe etnii, fiecare cu interesele,cultura şi credinţele ei religioase. Ceea ce urmărim în final este estomparea tradiţiilor culturale şi religioase ale diverselor ţări şi populaţii până la pragul de la care acestea nu mai au forţa necesară individulizării; atunci ele devin uşor de controlat şi de asimilat într-o formă unică de guvernământ, care bineînţeles că va fi dirijată de elita noastră masonică la nivel mondial.
Unul dintre marile obstacole pe care le avem în faţă şi pe care trebuie să le depăşim este reprezentat de tradiţiile diferite ale popoarelor şi de dorinţa acestora de a se rapor¬ta la ele. Noi urmărim să obţinem o „turmă colectivă de animale” care acţionează în mod automat, căreia îi dai fân şi apă la momente bine stabilite şi care te slujeşte astfel înmod necondiţionat. Pentru aceasta, după cum îţi spuneam, trebuie slăbit filonul tradiţiilor strămoşeşti, trebuie aplati¬zate şi chiar ignorate adevăratele valori şi simboluri popu¬lare, trebuie pervertit sufletul şi otrăvită simţirea genera¬ţiilor tinere cu idei false, minciuni şi cu tentaţiile diferitelor vicii; în mare parte am reuşit. A fost destul de uşor în cazul Americii, deoarece ea practic nu are tradiţie, în prezent, este locul din lume unde planul nostru a fost cel mai bine dus la îndeplinire: dependenţă totală faţă de sistemul eco-nomico-social, control total şi subjugare financiară, toate acestea fiind îmbrăcate în mirajul tehnologiilor extraor-dinare şi a ideii penibile şi orgolioase de primă putere a lumii. Populaţia are nevoie de certitudinea chiar şi a unei false puteri, are o nevoie inconştientă de a se agăţa de ceva care îi poate crea o vie impresie sau siguranţă interioară. Noi întreţinem această idee a puterii în mintea ameri¬canilor, deoarece ea îi determină într-o mare măsură să nu se răzvrătească împotriva sistemului care, de fapt, le-a furnizat chiar această idee confortabilă de supremaţie, în plus, orgoliul şi superficialitatea care derivă de aici ne sunt de mare folos. Mai puţin vigilenţi şi uşor de manipulat, ei servesc practic ca „vârf de înaintare” în planul nostru de cucerire a puterii absolute la nivel mondial.
Aici, Cezar a dorit să afle mai multe amănunte.
— Dacă ea se dovedeşte a fi un bluf, de ce totuşi se pune un aşa mare accent pe democraţie?
— Dragul meu, democraţia are doar aparenţa unui aspect benefic, dar de fapt permite manifestarea celor mai mari abuzuri sau conflicte, a răspuns senior Massini. Nu sunt oare oameni care au murit sau mor în numele democraţiei? Nu sunt oare toate legile şi principiile civi¬lizaţiei actuale structurate după legile democraţiei? Ei bine, apariţia acestui pol, care este democraţia, a determinat de asemenea şi apariţia posibilităţii unei idei contrare şi a posibilităţii de luptă contra democraţiei, în acest fel, noi am obţinut conflictul. Conflictul reprezintă o bază solidă de pe urma căruia poţi stăpâni întreaga lume. îţi aduc din nou aminte despre o regulă fundamentală a metodei noastre masonice: serveşte în secret ambele tabere, fii alături – prin manevre politice şi economice abile – de partea fiecăruia dintre combatanţi şi în acest fel ţi-ai asigurat succesul pe care îl doreşti. Cuvântul şi conceptul fals de „democraţie” a devenit astfel o pavăză pentru multe guverne pentru a acţiona nestânjenite în sensul pe care îl urmăresc, slujindu-şi astfel, de fapt, interesele proprii.
Aproape toate statele s-au înglodat în datorii pentru a-şi putea susţine cheltuielile militare, chiar dacă nu se află în război. Noi acordăm aceste împrumuturi, dar ceremguvernelor să ne garanteze pentru ele cu multe bogăţii: mine, păduri, căi ferate sau anumite sectoare industriale de mare importanţă. Aceasta este modalitatea principală prin care noi acaparăm în mod gradat avuţiile unui stat şi con¬trolăm poporul ţării respective.
— Mi se pare, totuşi, că ideea democraţiei este bună, numai felul în care este aplicată se dovedeşte a fi perver¬tită, a observat Cezar dorind să vadă reacţia venerabiluluiMassini.
— Este foarte adevărat, în ea însăşi, democraţia are valoare numai atunci când civilizaţia a ajuns deja la un înalt grad de înţelegere şi aplicare a misterelor universului şi alevieţii. Chiar şi atunci, însă, ea trebuie folosită doar în cadrul unui grup restrâns de oameni, care iau deciziile majore într-o comunitate sau la nivelul unei naţiuni. Democraţia, în adevăratul ei sens, nu poate funcţiona efi¬cient în cazul mulţimilor mari de oameni, care sunt eterogene. Noi ştim că ea reprezintă un concept viabil doar în cazul unei societăţi care este orientată în mod benefic, în care oamenii gândesc şi acţionează în general la unison şi au o conştiinţă elevată, ceea ce nu e cazul cu civilizaţia modernă.
— Dar biserica nu are nimic de spus în această pri¬vinţă? Ştiam că masele populare se încred mult în biserică şi îi urmează sfaturile, se arătă interesat Cezar.
Senior Massini a lăsat să-i scape un gest de nervozitate.
— Biserica creştină este unul dintre duşmanii noştri cei mai periculoşi. Influenţa ei este încă destul de mare, dar noi acţionăm cu perseverenţă pentru a o diminua cât mai mult. Pentru aceasta ne îndreptăm atenţia cu precădere asupra generaţiei tinere, pe care urmărim să o dezaxăm prin inter-mediul ideilor noastre. Ne-am orientat cu precădere spreinocularea în minţile oamenilor a ideilor de libertate şi democraţie, pe care ştiam că omul civilizaţiei moderne nu le poate înţelege şi gestiona în mod corect. Toată lumea vorbeşte despre şi susţine libertatea şi democraţia, dar aproape nimeni nu se întreabă cum se face că, în ciuda bunelor intenţii, a umanitarismului şi a dorinţei de pace care sunt exprimate pretutindeni în lume, există mai mult ca oricând războaie, conflicte, tensiuni şi neînţelegeri în toate zonele de pe glob. în felul acesta noi am ridicat ipocrizia clasei conducătoare la rang suprem şi folosim din plin avantajele acestei situaţii. Am mizat de asemenea pe lipsa de bun simţ, pe orgoliul şi infatuarea unei majorităţi zdrobitoare a oamenilor, care în felul acesta îşi închipuie că înţelege foarte bine aspectele şi mecanismele democraţiei şi a libertăţii de expresie. Oferindu-li-se posibilitatea să acţioneze în acest fel, oamenii de rând capătă sentimentul importanţei de sine, pe care uneori îl exacerbează la cote cu adevărat ridicole şi penibile, în micimea şi chinul pre¬ocupărilor lor zilnice şi înguste, ei ajung să-şi închipuie că personalităţile cu răspundere politică, cei care îi conduc, se sprijină pe ei şi pe părerea lor. Politicienii oferă astfel oamenilor de rând senzaţia că părerea pe care aceştia o exprimă este foarte competentă, dar în fapt nu se urmăreşte altceva decât influenţarea cât mai mare a opiniei alegăto¬rilor nu în direcţia a ceea ce este cu adevărat necesar şifolositor pentru ei, ci în direcţia intereselor care sunt mas¬cate cel mai adesea de promisiuni şi platforme politice înşelătoare şi fără acoperire, în felul acesta suntem apăraţi chiar de cei pe care urmărim să-i subjugăm.
Dacă din conglomeratul general răsare o poziţie con¬trară intenţiilor noastre, atunci reprezentantul ei trebuie înlăturat cât mai repede, în general, adoptăm tehnica dis¬creditării prin mijloacele mass-media. Apoi continuăm prin satiră şi ridiculizare, stârnind suspiciuni şi neîncredere în oameni faţă de comportamentul şi afirmaţiile persoaneirespective, astfel încât în mod treptat nimeni nu îi va mai acorda credit pentru cele spuse. Deoarece atacul nostru este concertat şi perseverent, fiind uneori însoţit şi de metodaşantajului în diferite direcţii, omul se va simţi curând părăsit de toţi şi chiar acuzat pentru ceea ce a avut curajul să spună sau să scrie. El va fi ameninţat, şantajat pe linieprofesională, marginalizat în societate astfel încât până la urmă va ceda, renunţând la actul său de curaj iniţial, dorind să-şi recapete avantajele pe care le avea. în unele cazuri eldevine chiar aliatul nostru.
Aceasta este drama principală a societăţii create de noi: cei mai mulţi oameni sunt slabi şi laşi. Foarte puţini sunt cei care rezistă atacurilor şi metodelor noastre. Totuşi, aceştia ne stânjenesc acţiunile şi, ceea ce este mai neplăcut pentru noi, se bucură chiar de simpatia şi de ajutorul alto¬ra. Aceasta înseamnă unitate şi forţă de opinie colectivă, adică exact ceea ce noi dorim să împiedicăm. Mai grav este însă faptul că unele dintre aceste persoane sau grupuri de persoane cunosc foarte bine anumite metode şi tehnici ezo¬terice pe care le aplică pentru a contracara acţiunile noas¬tre. Nu e mai puţin adevărat că şi elita noastră, marii Iluminaţi, aplică procedee secrete de influenţare şi deter-minare a unor efecte precise în planul fizic. Dar totuşi sun¬tem stânjeniţi şi de multe ori chiar împedicaţi în unele din¬tre planurile noastre de către forţele opuse nouă. De aceea este important să atragem în rândurile noastre o persoană care deja deţine anumite puteri remarcabile, aşa cum eşti tu. Suntem dispuşi să-ţi oferim foarte mult; abia atunci vei cunoaşte cu adevărat viaţa.
— Dar atacurile împotriva organizaţiei masonice nu scot în evidenţă tocmai planurile si intenţiile ei în lume? ocoli Cezar un răspuns direct.
— Unele persoane, care se opun cu multă forţă pla¬nurilor noastre, cunosc adevărul în ceea ce ne priveşte. Pentru că metodele obişnuite de anihilare acţionează mai greu în astfel de cazuri am adăugat un artificiu: anumiţi venerabili pe care noi îi alegem mai ales din eşalonul doi prezintă lumii unele aspecte despre organizaţia noastră, uti¬lizând pentru aceasta mijloacele mass-media pe care noi le stăpânim. Ei dau interviuri şi scriu câteva cărţi sau articole în care sunt expuse unele aspecte adevărate, dar inofensive, despre structura şi activitatea nostră. S-a mers pe principiul de a strecura o parte de adevăr şi patru părţi de minciună, în amalgamul de date care este prezentat există deci şi ceva adevăr, pe care oricum noi nu-1 puteam contesta, dar care apare astfel în faţa lumii ca fiind expus de înşişi membrii organizaţiei. Cum ar mai putea atunci cineva să ne bănuiască de ascunzişuri, când noi înşine ieşim în întâmpinare cu unele informaţii? Fireşte, acele adevăruri sunt îmbrăcate şi împănate ele însele cu minciuni, astfel încât nimeni să nu mai înţeleagă mare lucru şi, ca urmare, să abandoneze interesul pentru cercetarea subiectului. Din toată această mişcare, noi suntem însă cei câştigaţi, deoarece adversarii noştri nu mai pot prezenta adevărurile pe care noi deja le-am expus într-o formă pervertită, iar dacă ei vor aborda alte laturi ale activităţii noastre, noi vom fi atunci în postura de victime oprimate şi nevinovate, având de partea noastră susţinerea unor oameni maturi şi influenţi. In prezent am început să adoptăm tot mai des această metodă, deoarece este timpul să ieşim într-o oare¬care măsură din anonimatul pe care ni 1-am impus secole de-a rândul; datorită ascuţirii luptei, ocultarea prea mare ne-ar crea acum mai multe probleme decât avantaje. Deaceea, în ultimii cincisprezece-douăzeci de ani am început să ieşim discret în evidenţă afirmând câte o frântură de ade¬văr amestecat cu multe alte minciuni. Noi ştiam prea bine că, repetând mult o minciună, aceasta va sfârşi prin a deveni adevăr, ceea ce a determinat în cele mai multe din¬tre cazuri adormirea vigilenţei oamenilor. Cu toate acestea, lupta acum este mult mai strânsă, pentru că şi modul de reacţie a populaţiei a devenit intempestiv. Trebuie să creăm impresia că îi ajutăm pe oameni, că suntem lângă ei la ”necaz şi suferinţă. Direcţiile noastre de acţiune, în special prin intermediul oamenilor politici, sunt acelea de a simu¬la un interes major pentru problemele sociale curente, pen¬tru necazurile omului – provocate mai ales de recesiunea economică mondială dirijată de organizaţia noastră – şi, prin intermediul „zilierilor” de care ţi-am vorbit şi a aju¬toarelor acestora, să inoculăm ideea că ne interesează foarte mult aceste aspecte şi că luptăm pentru îmbunătăţirea lor. De fapt, tot acest „spectacol” este numai pentru a câştiga încrederea maselor populare pentru ca, la momentul cel mai potrivit şi în conjunctura cea mai bună să luăm în stăpânire conducerea politică şi economică a întregii planete prin instituirea unui guvern unic mondial, aflat sub controlul nostru direct şi total. Trebuie deci să câştigăm cât mai mult încrederea maselor de oameni, pen¬tru a crea iluzia unei eşalonări fireşti a evenimentelor carevor urma, a crizei mondiale teribile şi pentru a ieşi astfel la suprafaţă în chip de salvatori ai omenirii, deoarece avem resursele financiare care sunt necesare pentru a realiza aceasta, în principiu, sarcina nu este chiar aşa dificilă, deoarece vigilenţa maselor populare este deja mult slăbită de alte modalităţi pe care le aplicăm de mult timp cu suc¬ces: rutina zilnică a serviciului, programele de televiziune structurate în aşa fel încât să inoculeze în subconştientul oamenilor atitudinea pasivă şi lipsa opoziţiei şi a discernă¬mântului, hrana chimizată, stupefiantele, bolile de tot felul.
Rostind acestea, senior Massini privi brusc la ceasuJ elegant, încrustat cu diamante, de la încheietura mâinii. Se făcuse deja seară şi aerul rece provoca frisoane.
— Cred că este timpul să ne oprim, zise venerabilul. Ne bizuim pe capacitatea ta extraordinară de adaptare şi, personal, cred că am reuşit să te fac să înţelegi destul de bine aspectele de bază ale activităţii organizaţiei noastre, în seara aceasta voi pleca la Amsterdam, unde trebuie să rezolv anumite probleme. Printe altele, voi înştiinţa pe ceilalţi venerabili despre impresia pe care mi-ai făcut-o.
Senior Massini îl privi câteva clipe pe Cezar, cu un aer binevoitor.
— Apreciez rezultatul întâlnirii noastre ca fiind pozitiv şi mă aştept la un ajutor pe măsură din partea ta. Era nece¬sar ca tu să cunoşti în mare parte adevărul despre organiza¬ţia masonică, pentru a evita ulterior un blocaj de concepţie. Peste puţin timp voi veni să te vizitez din nou şi acela va fi un moment important. Aş putea chiar spune că va fi un test dificil pentru tine. Până atunci vom pregăti tot ceea ce este necesar pentru a te integra în organizaţia noastră.
Venerabilul se ridicase deja în picioare, sprijinindu-se de bastonul lui splendid încrustat. Cezar 1-a însoţit până la elicopter. Strategia lui părea să dea roade, deoarece reuşise să convingă fără să facă prea mari eforturi şi fără să se oblige încă la nimic. Este drept, însă, că senior Massini fus¬ese atât de sigur pe el şi atât de dinamic în explicaţiile şi în abordarea lui, încât practic acceptul lui Cezar era considerat aproape ca un lucru firesc. Forţa subtilă a ven¬erabilului era formidabilă şi doar echilibrul psihic deosebit al lui Cezar şi stăpânirea fermă a energiilor sale mentale au făcut ca el să reziste fără probleme uimitoarei influenţe active pe care o avea marele mason atunci când dorea să obţină un anumit lucru. Cezar mi-a mărturisit că în acele momente radiaţia psihică a venerabilului era atât de puter¬nică şi dominatoare, încât ea ar fi provqcat fără îndoială un efect hipnotic profund asupra unei persoane obişnuite, care nu îşi poate controla nivelurile mentale superioare. El resimţise din punct de vedere aurie impactul dur al acelei energii învăluitoare, a cărei vibraţie era profund negativă, dar procedase simultan la sublimarea ei la nivelurile superioare ale fiinţei şi mentalului său. Actul lui de voinţă fermă 1-a determinat să păstreze un control perfect asupra situaţiei si să manifeste o deplină luciditate în confruntarea cu senior Massini.
Poate că cititorul va avea tendinţa să considere în mod superficial semnificaţia întâlnirii dintre cei doi. Acum, când eu cunosc deja toate ascunzişurile situaţiei, îi pot măr¬turisi, însă, că a fost o reală surpriză chiar şi pentru Cezar să afle motivul real al discuţiei şi viclenia care a stat mereu în spatele acesteia. Totuşi, evenimentele ulterioare aveau să dea.câştig de cauză lui Cezar, datorită abilităţii sale extra¬ordinare de a se strecura „pe muchie de cuţit” într-o situaţie dramatică şi foarte tensionată, care a implicat chiar decizii foarte importante la nivelul conducerii statului.
capitolul 4
A DOUA CONFRUNTARE: INFORMAŢIA ESENŢIALĂ
La câteva luni după ultima întâlnire în care Cezar mi-a relatat uluitoarele dezvăluiri ale venerabilului Massini, am fost din nou contactat pentru a avea o întrevedere cu el. Era la începutul lunii iunie, 2003 şi acela avea să constituie un moment extrem de important pentru aprofundarea elementelor pe care le aflasem despre masoneria mondială. Explicaţiile lui Cezar m-au edificat atunci asupra unor aspecte care încă îmi erau neclare din relatarea primei discuţii pe care el a avut-o cu senior Massini. Această clarificare a fost necesară pentru ca eu să am o viziune cât mai justă asupra situaţiei actuale la nivelul întregii omeniri, asupra anumitor mecanisme şi legi subtile care scapă înţelegerii profane şi asupra unorraporturi directe între metodele de manipulare ale franc-masoneriei şi iluzia în care trăiesc cele mai multe dintre fiinţele umane. Un alt aspect fundamental al acelei întâl¬niri a fost aflarea unei informaţii ultrasecrete pe care se¬nior Massini i-a dezvăluit-o lui Cezar. De altfel, aceea a constituit chiar baza de plecare pentru uluitoarea descoperire care avea să fie făcută în munţii Bucegi, la puţin timp după revelarea informaţiei. Evenimentele s-au desfăşurat cu rapiditate, iar eu am jucat rolul spectatoru¬lui care urmăreşte extaziat filmul extraordinar al unor taine ancestrale.
După o perioadă de mai multe luni de la prima lor discuţie, senior Massini şi-a ţinut promisiunea şi 1-a vi¬zitat din nou pe Cezar, însă de data aceea întâlnirea a avut loc într-o vilă luxoasă din Bucureşti, care reprezenta cen¬trul de protocol înalt, la nivel diplomatic, al uneia dintre cele mai puternice ţări ale lumii. Invitaţia şi pregătirile de rigoare au fost făcute de senior Massini prin intermediul canalelor diplomatice la vârf de stat, aproape la fel ca şi în cazul primei întâlniri. Diferenţa a constat în faptul că nu generalul Obadea a fost cel care 1-a înştiinţat direct pe Cezar de acea invitaţie, ci chiar unul dintre secretarii de stat din guvern, la ordinul unuia dintre miniştri.
Întrevederea dintre cei doi a fost mult mai scurtă decât prima întâlnire şi a constat într-o propunere relativ stranie pe care venerabilul i-a adresat-o lui Cezar; el i-a oferit atunci o informaţie extrem de confidenţială în schimbul promisiunii de a asigura accesul unor reprezen¬tanţi ai masoneriei la descoperirea ce urma să fie făcută pe baza acelei informaţii secrete, încetul cu încetul, vălul de pe intenţiile ascunse ale venerabilului începea să fie dat la o parte. Cezar a intuit atunci că mobilul primei întâlniri cu senior Massini îl reprezentase, de fapt, pregătirea terenu¬lui pentru obţinerea acceptului său la cea de-a doua întrevedere, în acele condiţii, era foarte probabil că ten¬tantele propuneri ale venerabilului nu fuseseră, în reali¬tate, decât praf de aruncat în ochi pentru a câştiga încre¬derea lui Cezar şi a-1 determina pe acesta să faciliteze controlul masoneriei asupra a ceea ce s-ar fi putut dovedi un mare secret de stat în România. Evenimentele ulte¬rioare aveau să confirme aceste bănuieli ale lui Cezar.
Cea de-a doua întrevedere cu senior Massini a avut loc în luna mai a anului 2003, când Cezar a intrat în po¬sesia datelor secrete pe care i le-a furnizat marele mason.Datorită funcţiei pe care o avea în DZ şi pentru că acest departament constituia singurul organism de acţiune care era abilitat să intervină în acel gen de situaţii speciale, Cezar a înţeles repede motivul principal pentru care el a fost solicitat cu insistenţă de senior Massini. Aşa după cum acesta îi precizase, reprezentaţii de frunte ai masoneriei la nivel mondial aveau o putere teribilă aproape în orice guvern de pe planetă, dar totuşi influenţa lor nu putea să depăşească un anumit cadru de acţiune. Ei puteau, de pildă, să „fabrice” şi să declanşeze războaie între ţări şi populaţii, dar nu puteau forţa în anumite direcţii care ţineau mai ales de structura internă şi de modul de operare al organismelor de securitate şi de apărare ale unei ţări. Cu alte cuvinte, ei puteau asigura relativ uşor un cadru general de conflict pe o anumită zonă continentală, dar nu puteau totuşi să oblige o acţiune armată în interiorul unei ţări, dacă nu exista un motiv major care, de obicei, implica luptele interetnice sau cuceririle de noi teritorii.
Cazul informaţiei de o importanţă excepţională pe care senior Massini i-a oferit-o lui Cezar se încadra într-o cu totul altă categorie. Informaţia respectivă se referea la o anumită localizare în munţii Bucegi, dar ea era incom¬pletă. Aşa după cum Cezar a aflat de la venerabil, acolo exista ceva care nu putea fi identificat nici chiar prin mijloacele tehnologice de ultimă oră şi acela constituia, de fapt, marele semn de întrebare al problemei. Cezar şi-a dat seama că venerabilul avea totuşi unele informaţii suplimentare, pe care acesta nu i le-a dezvăluit. Deşi nu cunoştea motivul, el a înţeles că informaţiile respective erau probabil foarte importante pentru capii masoneriei mondiale, din moment ce aceştia au făcut uz de toată influenţa lor pentru a-şi asigura accesul la ele. Era evident că nu se putea pune problema unei descinderi în forţă a trupelor armate străine în România, indiferent de motivul invocat. Chiar dacă, de exemplu, s-ar fi escaladat conflic¬tul teritorial în Transilvania, acest lucru ar fi necesitat probabil un timp îndelungat, multă agitaţie, război, dis¬trugeri şi mai ales un mare scandal diplomatic european, în mod clar, de această dată masonii nu doreau aşa ceva. Concluzia care se impunea era că ceea ce îi interesa pe ei în cel mai înalt grad excludea o intervenţie în forţă şi, mai ales, excludea cunoaşterea acelui aspect de către anumite persoane. Printre altele, aceasta explica secretul la vârf care a fost solicitat de senior Massini în cazul celor două întâlniri, precum şi hotărârea reprezentanţilor de frunte ai grupului Bilderberg de a-1 contacta doar pe Cezar în această problemă. Raţiunea era simplă: trebuia găsită per¬soana potrivită care să aibă o funcţie foarte mare de decizie şi intervenţie în acel caz; apoi ea trebuia tentată cu multe promisiuni, câştigându-i-se astfel încrederea; în sfârşit, ea trebuia determinată să accepte colaborarea cu marii masoni şi să le permită acestora să-şi exercite con¬trolul şi influenţa la acel nivel. Cezar a fost considerat persoana ideală pentru acest plan, însă acţiunea de cooptare trebuia să se petreacă repede, pentru a nu-i lăsa prea mult timp de gândire şi, de asemenea, pentru a evita o reacţie imprevizibilă din partea lui. Probabil că mis¬iunea era considerată ca fiind de o importanţă vitală pen¬tru masoneria mondială şi ea trebuia neapărat să reuşească. Tocmai de aceea a fost trimis un reprezentant de seamă al grupului Bilderberg, expert în psihologia racolării, care, în plus, era dotat şi cu anumite puteri psi¬hice de influenţă la distanţă.
Din datele pe care le avea atunci la dispoziţie, Cezar şi-a dat seama că masoneria mondială urmărea să dobân¬dească într-un timp cât mai scurt controlul asupra unei locaţii secrete din munţii Bucegi, excluzând orice formă de popularizare şi dorind chiar tăinuirea gradată a exis¬tenţei acelui loc faţă de puterea de la Bucureşti, după ce reprezentanţii elitei ar fi avut acces acolo.
Astfel de situaţii erau pe muchie de cuţit. Ca întot¬deauna în cazul marilor secrete de stat, scurgerile de informaţii puteau periclita întreaga acţiune, deoarece existau formaţiuni politice rivale care nu erau controlate în întregime de masoni. Aşadar, operaţiunea se anunţa a fi una deosebit de delicată. Trebuiau îmbinate cu măiestrie influenţa, discreţia, exercitarea controlului şi puterea ac¬ţiunii. Chiar şi pentru maeştrii masoni, cazul era unul deosebit de dificil, în special datorită accesului limitat pe care ei îl aveau la coordonarea acţiunilor de cercetare a zonei respective din Munţii Bucegi.
Aceasta era situaţia de ansamblu pe care mi-a descris-o Cezar încă de la începutul întâlnirii noastre, în lunile anterioare reflectasem asupra multitudinii de aspecte şi implicaţii care decurgeau din relatarea primei discuţii dintre Cezar şi senior Massini. Oripilarea de care fusesem cuprins explica într-un anumit fel incapacitatea de a înţelege toate nuanţele elementelor pe care le-am aflat atunci. Neavând de la cine să obţin informaţii supli¬mentare, m-am mulţumit să fac doar unele cercetări dis-crete şi să-mi ordonez în minte câteva repere generale care ridicau chiar anumite probleme existenţiale şi am aşteptat cu răbdare semnalul unei noi întâlniri cu Cezar, pentru a găsi răspunsurile la ele. Avea să fie o întâlnire plină de semnificaţii şi de explicaţii valoroase, care a cul¬minat cu aflarea secretului pe care senior Massini 1-a dezvăluit lui Cezar.
Contrar obiceiului, directorul tehnic al DZ îmi solic¬itase întrevederea la doar două săptămâni după cea de-a doua întâlnire pe care a avut-o cu venerabilul Massini. Mi-a mărturisit că a procedat astfel deoarece lucrurile se dovedeau a fi de maximă importanţă şi că, dacă nu se focaliza asupra canalizării corecte a acţiunilor viitoare, acestea puteau scăpa de sub control, iar efectele ar fi putut deveni nefaste. Cezar nu ştia dacă în viitorul apropiat ar mai fi avut timpul necesar şi oportunitatea de a mă întâl¬ni pentru a-mi dezvălui totul; de aceea el a preferat să urgenteze întâlnirea cu mine, pentru a fi sigur că şi eu voi afla toate informaţiile necesare pentru a le publica într-un mod credibil. Următoarele luni aveau să fie extrem de ten¬sionate şi uluitoare prin ineditul descoperirii care a fost făcută în Munţii Bucegi. în ceea ce priveşte întâlnirea mea cu Cezar, care a premers marele eveniment din luna august, 2003, aceasta s-a integrat foarte bine în oaza de dinaintea „furtunii” care apăruse deja la orizont.
Explicaţiile iniţiatice
Bucuros că aveam ocazia să-mi lămuresc nedumeri¬rile cu privire la unele aspecte ale primei discuţii dintre Cezar şi senior Massini, am întrebat care era cauza pentru care masonii şi cei care sunt racolaţi în rândurile lor aleg – de multe ori cu bună ştiinţă – răul şi acţiunile care îi sunt specifice. Ştiam că, în epoca actuală, tendinţa generală a umanităţii este aceea de a aluneca pe panta decăderii morale, etice şi spirituale, dar totuşi eram convins că binele poate să biruie această stare de marasm în oameni.
Cu o mină foarte serioasă, Cezar mi-a explicat atunci că elementul fundamental în destinul omului este liberul arbitru.
— Aşa cum este structurată, fiinţa umană înglobează atât binele cât şi răul. De aceea putem spune că în cazul omului coexistă atât natura lui superioară cât şi natura luiinferioară. Important este care dintre aceste două aspecte este trezit şi apoi amplificat în interiorul nostru. Mă vei întreba acum, poate, ce reprezintă binele şi ce reprezintă răul. Nu vreau să divagăm în observaţii şi comentarii filosofice, dar îţi voi spune totuşi că, la modul cel mai simplu, binele poate fi înţeles ca absenţa răului. Desigur, respectând aceeaşi logică, răul este absenţa binelui.
Cred că nu e un secret pentru tine faptul că tradiţia creştină asociază acestor două aspecte raiul şi, respectiv, iadul. Dincolo însă de sferele sau planurile subtile demanifestare care le corespund, raiul si iadul – sau la modul general, binele şi răul – se regăsesc complex nuanţate în viaţa de zi cu zi a fiecărui om. De aceea, nu întâmplător unii oameni ajung să spună, în nenorocirea lor, că „viaţa mea a devenit un adevărat iad” sau, dimpotrivă, atunci când sunt foarte fericiţi, ei afirmă că trăiesc o viaţă ca în paradis.
Este clar că în funcţie de opţiunea sau alegerea pe care o face, omul se poate îndrepta, metaforic vorbind, către iad sau infern, ori către rai sau paradis. Daca alegerea lui este să facă rău, fără îndoială că el se va îndrepta spre iad şi atunci, într-un anumit sens, infernul se va manifesta prin el; radiaţia şi influenţa unei astfel de persoane va fi atunci malefică şi aceasta o va îndepărta de tărâmul binelui şi al fericirii.
Cei care aleg răul nu înţeleg menirea de a se desăvârşi în existenţa pe care o au şi de aceea luptă furibund împotriva binelui, a armoniei, a iubirii şi a frumuseţii. Totuşi, este necesar să ştii că fiinţa umană este complet liberă să aleagă între cele două extreme, adică între bine şi rău. Nimeni nu o forţează, nimeni nu o obligă; este pura ei alegere. Aici, desigur, o mare influenţă o are destinul personal şi unele tendinţe foarte profunde din mintea sub-conştientă, însă chiar şi atunci când forţa şi determinarea acestor impulsuri par să fie de neînvins, rămâne totuşi un anumit procent şi pentru libertatea de a alege. Liberul arbitru nu dispare niciodată complet. Dacă ar fi aşa, omul nu ar mai reprezenta atunci decât o simplă marionetă, pe deplin supusă unor forţe exterioare obscure. De aceea, chiar şi în cele mai dramatice situaţii, fiinţa umană este liberă să aleagă; ea are deci posibilitatea să aleagă în mod inspirat binele, care o poate îndrepta către o şansă nespe¬rată şi de aici, din aproape în aproape, ea îşi poate reface viaţa în mod uimitor de pe cu totul alte baze.
Este la fel de adevărat, însă, că orice alegere spre bine implică sacrificiul. Ai auzit tu vreodată pe cineva că se sacrifică pentru a face un rău? Răul este întotdeauna facil,alunecos şi se bazează pe forţa inerţiei, a lentorii şi a igno¬ranţei, pentru că nu implică efort. De aceea se spune că este foarte uşor să faci un rău, dar este foarte dificil să făp-tuieşti un bine. Ideea principală pe care vreau să o înţelegi aici este aceea că, atunci când omul îşi „sacrifică” inerţia şi acţionează într-un mod armonios, el se îndreaptă deja către o altă stare şi condiţie de viaţă. El evoluează pentru că se sacrifică, adică renunţă la ceea ce este inferior pen¬tru a accede la ceea ce este superior. Mulţi oameni nu au însă forţa interioară care este necesară pentru a renunţa la obiceiurile lor rele sau la tendinţele negative pe care le manifestă şi de aceea există, la nivelul global al omenirii, o pronunţată tendinţă de regres şi de amplificare a răului şi a perversităţii.
— Înseamnă că elita masonică se foloseşte tocmai de această inerţie, lene şi întunecime mentală a majorităţii oamenilor pentru a controla populaţia globului! am inter¬venit eu.
— Este perfect adevărat. Masonii manevrează cu mare uşurinţă această energie a lipsei de reacţie, a încetinelii, a inerţiei, a obscurantismului care la cei mai mulţi dintre oameni este structurată pe nivele de vibraţie foarte joasă. In asemenea situaţii masoneria generează, practic, o veritabilă stare de „somnolenţă” colectivă, care îi serveşte foarte bine interesele. Acest aspect este foarte important pentru a înţelege în mod corect modalităţile de acţiune ale francmasoneriei.
De multe ori, aceste acţiuni – care în anumite cercuri masonice înalte implică realizarea unor ritualuri com¬plexe de magie neagră – sunt efectuate chiar de la distanţă, iar cei care sunt receptivi faţă de aceste energii înlănţuitoare, apăsătoare, le cad cu uşurinţă victime, lunecând într-un fel de somn bizar, ca de plumb. Aici nu mă refer, însă, doar la somnul fizic, ci şi la un gen de stare abulică de care sunt cuprinşi oamenii, care îi face să de¬vină foarte obedienţi şi să se comporte precum nişte ma¬rionete. Aceasta este condiţia ideală în care ei pot fi con¬trolaţi şi conduşi fără să opună rezistenţă. Iată, deci, unul dintre scopurile principale ale masonilor, pe care ei se străduiesc să-1 generalizeze la nivelul întregii planete. Dintr-o altă perspectivă, trebuie să ştii că acest „somn” straniu al oamenilor este chiar o modalitate de protecţie cu care forţele demoniace se apără de revelarea anumitor adevăruri spirituale. Dacă vei fi atent şi vei observa reacţia oamenilor în momentele în care li se comunică aspecte foarte elevate, spirituale şi valoroase despre exis¬tenţa şi evoluţia lor, vei constata cu mare uimire că, mai ales atunci, cei mai mulţi dintre ei se confruntă cu o stare de somnolenţă stranie, în mod evident, o astfel de stare inerţială exclude orice înţelegere superioară, orice reacţie şi orice atitudine constructivă.
— După cum mi-ai expus tu lucrurile, înţeleg că orga¬nizaţiile masonice deţin aproape toate pârghiile de acţiune în societate, pe care le folosesc în scopul dezbinăriipopoarelor şi a controlului lor eficient. Aş zice că ele atacă cu vehemenţă tot ceea ce este spiritual, autentic, sublim, urmărind să transforme umanitatea într-un gen de mecanism viu, pe care îl pot acţiona şi conduce la voinţă exact aşa după cum vor.
Eram abătut. O furie neputincioasă îmi răscolea fiinţa şi nu puteam să-i găsesc antidotul. Intuindu-mi starea lăuntrică, Cezar mi-a vorbit cu multă bunătate.
— Ai dreptate în cele ce ai spus. Din nefericire, oamenii au devenit precum nişte „roboţi”, ascultând ordinele care le sunt date şi executându-le întocmai. Totuşi, trebuie să ştii că forţa binelui este colosală şi că orice acţiune în acest sens poate să se dovedească extra¬ordinar de eficientă. Speranţe există mereu, trebuie doar să ştii să le hrăneşti cu multă credinţă şi puritate. Aceasta îţi va ascuţi vigilenţa şi te va inspira să acţionezi în mod oportun. Să ştii că masonii au şi ei slăbiciunile lor.
— Chiar voiam să te întreb, în lunile anterioare am urmărit să mă documentez în legătură cu acest subiect şi am aflat cu mirare că sunt foarte multe opinii divergente,contradicţii şi neînţelegeri între diferitele loji masonice în lume. Dacă este aşa, atunci înseamnă că ei înşişi sunt dezbinaţi şi fără de putere.
Cezar zâmbi cu înţelegere şi îmi lămuri dilema.
— Una dintre marile păcăleli pe care le realizează elita masonică este aceea de a genera impresia că două sau mai multe loji masonice se luptă între ele. în realitate, la vârful structurii lor piramidale marii maeştri masoni care alcătuiesc elita conducătoare a francmasoneriei mon¬diale se înţeleg foarte bine, însă la baza ei apar ca fiind duşmani. Ideea este aceea de a crea derută şi confuzie, deoarece se ştie că acestea adorm vigilenţa omului de rând. De fapt, este vorba despre o păcăleală diabolică; cel care cade în plasa ei fără să fie avizat nu va alege una din¬tre loji – crezând că aceea este rea -, ci o va alege pe cealaltă, despre care va crede că este bună. Lucrurile se prezintă astfel doar în aparenţă, pentru că în realitate francmasoneria este şi rămâne aceeaşi, indiferent de „arti¬ficiile” la care recurge pentru înşelarea omului de rând. Trebuie să ai încredere şi să fii perseverent în acţiunilebenefice pe care le săvârşeşti, în ultimă instanţă, chiar forţele răului sunt subordonate forţelor binelui. Şi pentru că veni vorba despre aceasta, să ştii că o mare taină a uni¬versului este rolul ocult pe care îl joacă forţele malefice în contextul evoluţiei, adică felul în care se încadrează răul în economia creaţiei.
Am rămas mut de uimire. Ca marea majoritate a oamenilor, ştiam că albul este alb şi negrul este negru. Acum aflam că, de fapt, există un sens şi o corelaţie chiar între aceste extreme.
— Ce vrei să spui? Că până şi răul are o menire în viaţa noastră?
— Şi încă una foarte importantă. Totuşi, pentru a înţelege corect acest aspect trebuie să ai o minte deschisă şi lipsită de prejudecăţi. Fanatismul, mai ales cel religios sau ideologic, nu face casă bună cu evoluţia spirituală.
Am încuviinţat în tăcere. Eram numai ochi şi urechi, pregătit să ascult explicaţiile valoroase pe care mi le ofer¬ea Cezar.
— Faptul că în univers, aşa cum poţi singur să con¬staţi, există atât binele cât şi răul, este o dovadă grăitoare care atestă existenţa libertăţii de alegere a fiinţei umane, adică a voinţei sale individuale de a-şi exercita liberul arbitru în viaţă. De multe ori, acest aspect delicat face ca omul să aleagă răul, care prin natura lui este autodistruc-tiv. Cu alte cuvinte, în ignoranţa sa omul alege să se autodistrugă, preferând în acest fel să se nege pe el însuşi. De aceea, la o analiză mai profundă, alegerea răului înseamnă în primul rând alegerea de a lupta împotriva propriei fiinţe, care până la urmă se va autodistruge. Aceasta adânceşte misterul raportului între bine şi rău, deoarece implică existenţa unui scop ascuns al prezenţei forţelor rele în univers şi, prin urmare, în viaţa fiecăreia dintre fiinţele umane. Nu ştiu în ce măsură eşti familia¬rizat cu ideile despre sensul existenţei şi cu cele ale pro¬gresului spiritual, dar îţi voi spune că evoluţia omului înseamnă, mai presus de orice, reîntoarcerea lui la sursa primordială, pur spirituală, din care a provenit. Imaginează-ţi deocamdată că această origine este însăşi realitatea eternă a fericirii sublime pe care şi-o doreşte orice om. Această reîntoarcere a fiinţei umane la originile ei spirituale trebuie să fie însă pe deplin conştientă şi liberă de orice tentaţie inferioară, de tot ceea ce ar putea însemna iluzie, constrângere, prejudecată. Dacă înţelegi corect acest aspect, poţi spune că ai înţeles necesitatea existenţei forţelor răului în creaţie.
Eram puţin derutat, deoarece încă nu prindeam esenţa problemei. Cezar a continuat să-mi explice cu multă răbdare.
— Dacă răul nu ar exista, tu nu ai putea să-ţi dai seama de necesitatea reîntoarcerii la sursă şi ai zăbovi indefinit prin cine ştie care colţuri ale universului. Aşa, însă, rău] are în cadrul creaţiei rolul principal de a testa fiinţele umane. In felul acesta se testează practic nivelul de cunoaştere, de realizare spirituală şi de capacitate de a iubi a fiecărui individ pe drumul evoluţiei lui spirituale, în funcţie de reacţiile şi alegerile pe care el le face, se poate spune dacă a trecut sau nu testul respectiv de viaţă.
— Ca la examenele de la facultate, am făcut eu o paralelă.
— Exact. Ca la examenele de la facultate sau ca cele din domeniul profesional, cu deosebirea că în timp ce acestea au o natură iluzorie şi efemeră – fiind încadrate într-un domeniu spaţio-temporal limitat -, testele sau examenele vieţii, care au un sens spiritual, reprezintă trepte foarte importante în cadrul evoluţiei personale. Trecerea cu succes a unui astfel de test constituie o victo¬rie importantă în lupta de dominare a naturii inferioare din om şi această victorie se poate concretiza într-o capa-citate mărită de a înţelege unele aspecte subtile ale vieţii, în dobândirea gradată a maturităţii şi a discernământului spiritual sau într-o multitudine de alte aspecte benefice şi pozitive.
Cezar a făcut o scurtă pauză, ca pentru a-mi lăsa timp de gândire şi reflecţie interioară.
— Vreau să fiu sigur că am înţeles. Ce anume se testează şi cum putem să recunoaştem aceste teste? am întrebat eu foarte atent la noul curs al discuţiei.
— Majoritatea examenelor vieţii îţi testează credinţa şi discernământul. Adeseori, însă, datorită ignoranţei, oamenii interpretează aceste teste ca pe nişte mari nenorociri, ca o năpastă sau un rău care îi loveşte cu pu¬tere, făcându-i să se clatine, în astfel de cazuri, răul se manifestă în primul rând pentru testarea şi purificarea fiinţei umane. Nimeni nu scapă, de-a lungul evoluţiei sale, de testele, lecţiile şi examenele de tot felul ale vieţii. Practic vorbind, aceste teste reprezintă însăşi confruntarea noastră cu forţele răului, care aparţin planurilor subtile demoniace şi satanice ale creaţiei. Situaţia este valabilă atât în caz individual, cât şi în cazul unui cuplu ori chiar a unei comunităţi de oameni sau al unei naţiuni.
— Bine, dar noi suntem de multe ori ajutaţi de alţii atunci când ne confruntăm cu necazuri sau atunci când le cerem sfatul într-o problemă foarte dificilă de viaţă. Cine trece atunci testul: noi sau persoanele care ne ajută?
— Trebuie să fii conştient de faptul că a ajuta nu înseamnă a forţa. O persoană poate fi sfătuită şi impul¬sionată pe calea cea dreaptă, dar nu uita că ea are propriul ei liber arbitru. A avea însă liber arbitru, cu alte cuvinte a avea posibilitatea de alegere, implică faptul că omul este responsabil de libertatea pe care o are şi pe care o mani¬festă. El poate fi ajutat, sprijinit, impulsionat dar dincolo de aceasta este libertatea lui de a alege între diferitele posibilităţi pe care le are la dispoziţie. Dacă el ar fi forţat de alţii să urmeze o numită cale, chiar dacă această cale este profund benefică, ar însemna atunci că libertatea lui este practic anulată. De aceea, este foarte important ca fiinţei umane să i se lase libertatea de a alege, însă alegerea bună este dată de gradul de conştientizare şi dis¬cernământ pe care îl are acea fiinţă.
Cunoşti acum destule elemente despre implicaţiile francmasoneriei la nivel mondial şi eşti conştient că pe această planetă se dă deja o bătălie teribilă între forţele binelui şi forţele răului. Cu toate acestea, eşti liber în fiecare clipă să alegi de partea cui vrei să fii. Dacă prin structura ta lăuntrică, aşa cum este evident, ai ales binele, atunci vei acţiona în consecinţă şi vei urmări cu perse¬verenţă să lupţi pentru anihilarea planurilor masonice. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul celorlalţi oameni, numai că mulţi dintre aceştia nici măcar nu cunosc reali¬tatea în ceea ce priveşte modul de acţiune şi influenţă a masonerie în lume. Mai mult, jocul forţelor rele este atât de pervers încât ele se infiltrează în mod insidios oriunde găsesc un „teren fertil”, adică oriunde apare o conştiinţă slabă sau destul de pervertită, pentru a o determina să afirme cu mare violenţă verbală faptul că suntem înconju¬raţi numai de paranoici care văd pretutindeni în jurul lor doar atacuri, conspiraţii, manipulări sau jocuri de culise; că, de fapt, nimic din toate acestea nu există şi că totul este bine şi se desfăşoară în mod firesc şi natural, în rea¬litate, un astfel de comportament este tipic pentru o fiinţă chinuită de multiple influenţe demoniace, cărora ea le face jocul. Dacă persoana respectivă face parte din elita intelectuală, dacă ea este om de ştiinţă, ziarist sau scriitor, atunci cu atât mai bine pentru planurile masonice. Părerea nefastă a unei astfel de persoane, despre care se poate pre-supune că are o anumită autoritate intelectuală, contribuie din nefericire în mod semnificativ la influenţarea con¬cepţiei celorlalţi oameni. De altfel, probabil ştii că una dintre cele mai mari păcăleli ale Satanei este aceea de a-1 face pe om să fie convins că Diavolul – adică Satana însuşi – nu există.
Cam aşa funcţionează şi organizaţiile masonice, dând senzaţia că ele fac şi doresc binele. Totul este însă o aparenţă, pentru că în realitate ele luptă mai mult sau mai puţin făţiş împotriva binelui, a religiei, a credinţei şi a spiritualităţii.
— Nu înţeleg cum este posibil ca oamenii să trăiască în această uriaşă conspiraţie şi, totuşi, să nu-şi dea seama de existenţa ei! am exclamat eu plin de revoltă.
— De ce te miri? Tu însuţi, până de curând, obişnuiai să-ţi duci existenţa fără să ai nici cea mai mică idee despre masonerie şi despre planurile ei îngrozitoare. Vedeai,probabil, la fel ca toţi ceilalţi, că multe lucruri nu merg bine, dar totuşi nu abordai problema într-un mod mai matur. Acum cunoşti adevărul şi fondul tău interior, care este foarte bun, te-a făcut să iei imediat atitudine şi să doreşti să împărtăşeşti şi celorlalţi aceste cunoştinţe. Ai deja posibilitatea extraordinară de a o face, publicând cele ce ţi-am relatat până acum. Primul pas este acela de a atrage atenţia opiniei publice asupra realităţii care o înconjoară. Este, analogic vorbind, ca atunci când tragi clopotele duminica, într-un oraş adormit; oamenii încep să se trezească încetul cu încetul şi vor cere apoi mai multe amănunte. Dar chiar mai important decât atât este faptul că ei vor deveni mult mai atenţi la tot ceea ce se petrece în jur şi chiar în lumea întreagă, deoarece atunci ei au deja o bază solidă de informare. Vigilenţa lor este o primă lovitură, foarte grea, care este dată francmasone¬riei, deoarece un om vigilent este mult mai dificil să fie înşelat, manipulat sau controlat. Mai apoi se va naşte un curent general de opinie care va prinde din ce în ce mai multă forţă şi astfel multe dintre planurile şi iniţiativele masonice vor fi blocate chiar din faşă.
Cezar se opri şi mă privi pătrunzător, pentru a vedea dacă am înţeles.
— Totuşi, reacţiile oamenilor îmi par foarte slabe şi chiar mă întreb cum vom reuşi să realizăm ceea ce ne-am propus, am spus eu.
— Majoritatea profeţiilor prevăd că, până la urmă, forţele binelui vor învinge. Pe de altă parte, lupta este foarte dificilă. Francmasoneria mondială, ca o hidră ori¬bilă, este cea care concertează toată această orientare satanică pe care o suportă oamenii de pe întreaga planetă. în România, de pildă, mai ales în ultimul timp, francma¬soneria acţionează aproape după bunul plac. Sărmanul popor care este ţinut în ignoranţă şi manipulat, nici măcar nu bănuieşte care este cauza tragediei pe care o are tot timpul sub ochi şi o trăieşte obidit. Dacă această hidră ar fi învinsă, atunci am putea vorbi despre o regenerare rapidă, sub toate aspectele, la nivelul întregii planete. Din nefericire, imensa majoritate a oamenilor din Occident nu este atentă să sesizeze modalităţile de manipulare – unele dintre ele chiar foarte evidente – ale masoneriei. Apatici şi egoişti, cei mai mulţi preferă să se izoleze într-o formă stranie de „hibernare” citadină, având impresia eronată că îşi ghidează singuri viaţa. Chiar dacă află despre acţiunile diabolice săvârşite de masoni, preferă să le nege dincomoditate sau să se bizuie pe faptul că alţii vor lua atitu¬dine în locul lor. Mai mult decât atât, ei aderă cu o crasă ignoranţă la anumite orientări satanice care sunt infuzate şi încurajate de masonerie prin intermediul muzicii rock dezlănţuite, a drogurilor, a alcoolului, a tutunului şi a con¬cepţiei materialiste, în aceste condiţii de abrutizare gra¬dată, dar sigură, a fiinţei umane care devine astfel lipsită de voinţă şi determinare proprie, este destul de uşor pen¬tru francmasonerie să-şi împlinească planul.
Cezar a tăcut brusc. A fost o pauză destul de lungă, în care amândoi am rămas adânciţi în gânduri, în cele din urmă el a continuat să vorbească, dar în glasul lui puteamsesiza o uşoară undă de tristeţe
— Din păcate şi la noi în ţară situaţia este identică. Oamenii parcă „dorm”; nu sunt treji, nu sunt lucizi. Chiar dacă au mai fost publicate unele date fundamentale despre francmasonerie şi planurile ei la nivel mondial, inerţia şi dramatica stare de „somnolenţă” a oamenilor -care este corelată şi cu somnul raţiunii – s-a amplificat atât de mult încât sunt foarte puţini cei care catadixesc chiar să creadă că tot ceea ce se spune despre masonerie este cu putinţă şi că reprezintă o realitate cruntă. Li se pare totul atât de monstruos şi incredibil, încât într-un impuls sub¬conştient de teamă şi de autoconservare, ei preferă să creadă că poate situaţia nu este chiar aşa de rea cum e descrisă, că poate informaţiile de acest gen reprezintă de fapt acţiunile de denigrare ale unor forţe destabilizatoare pentru cine ştie ce motive obscure, astfel încât preferă să se închidă din nou în cochilia lor şi să rămână mai departe în inerţia de care erau cuprinşi înainte. Această situaţie este chiar mai gravă decât aceea în care ei nu ştiau nimic despre planurile satanice ale francmasoneriei, deoarece a şti şi totuşi a nu acţiona în conformitate cu ceea ce cunoşti este o mare laşitate şi o gravă abatere de la codul moral elementar, într-o asemenea situaţie nu este prost cel care nu ştie, ci e prost cel care ştiind, acţionează ca şi cum nu ar şti. De aceea, prima etapă şi cea mai importantă este trezirea conştiinţei oamenilor din această cumplită „som¬nolenţă”. Dacă ei nu devin lucizi, nu vor înţelege de ce condiţiile de viaţă sunt atât de grele şi nici de ce se petrec atât de multe lucruri aberante. Aceasta are loc şi datorită faptului că, de multe ori, esenţa acţiunilor masonice este ascunsă în simboluri care sunt foarte bine ocultate.
Era unul dintre „punctele nevralgice” pe care doream să-1 lămuresc, deoarece făcusem şi eu unele corelaţii dar totuşi aveam nevoie de mai multe explicaţii. Am profitat deci de ocazie şi 1-am întrebat pe Cezar:
— Ei folosesc anumite simboluri în acţiunile rituale pentru a influenţa rezultatele planurilor lor satanice?
— Există, într-adevăr, unele simboluri masonice care sunt deja foarte cunoscute, cum ar fi compasul şi mistria. Altele, însă, sunt mult mai ocultate; de pildă, piramida cu„ochiul atoatevăzător” din vârful ei, reprezentată deloc întâmplător pe bancnota americană de un dolar. Pe lângă simboluri, devizele francmasonice sunt de asemenea foarte importante pentru adepţii lojilor masonice, dar ele sunt destul de puţin cunoscute celorlalţi oameni. De exemplu, tot pe bancnota de un dolar există deviza în limba latină„EPluribus Unum”, care într-o traducere sin¬tetică înseamnă „Prin haos, la ordine”, ceea ce acum îţi poate sugera foarte multe corelaţii. Dacă vei analiza cu luciditate situaţia actuală în lume şi de asemenea în România din perspectiva socială, economică şi politică, vei putea să constaţi cu uşurinţă cum acest haos este struc¬turat în aşa fel, încât să asigure gradat instituirea Noii Ordini Mondiale, căreia nu i se spune Noua Ordine Francmasonică – pentru ca cei ignoranţi să nu ştie cine sunt de fapt creatorii ei -, ci doar Noua Ordine.
Un alt principiu pe care francmasonii îl aplică cu stricteţe, mai ales în lojile masonice şi în „Frăţia” lor, este acel imperativ care spune: „Toţi pentru unul şi unul pen¬tru toţi”. Poate să pară straniu, dar să ştii că respectarea acestui imperativ le conferă o stare de unitate, precum şi o manifestare de forţă şi de tenacitate care sunt conside¬rabile. Din acest punct de vedere trebuie să-ţi mărturisesc că, dacă oamenii din România sau din oricare altă parte a globului ar manifesta aceeaşi stare de tenacitate, aceeaşi forţă de acţiune şi aceeaşi angrenare sistematică precum în cazul masonilor – dar, fireşte, orientate în sens profund benefic şi pozitiv – atunci situaţia actuală a omenirii sau cel puţin a unei părţi din ea ar fi cu totul alta.
Dar – şi acest aspect este foarte important de remar¬cat -, în timp ce omul obişnuit are totdeauna la dispoziţie libertatea de a alege, în spatele francmasonilor se află ori¬entări profund malefice, chiar satanice, care imprimă membrilor din această organizaţie o anumită stare de teroare, o atitudine aproape de subordonare ca în armată. Aceasta face ca cei care acţionează în aceste grupări sau loji masonice să fie aproape implacabili în deciziile lor. Un ordin în francmasonerie nu se discută, deoarece în momentul iniţierii în organizaţie, cei care sunt primiţi depun un jurământ oribil şi realizează un ritual pervers, prin care se obligă efectiv la o totală supunere şi ascultare, în caz contrar acceptând să fie ucişi.
— Înseamnă că, dincolo de acţiunile lor în planul fizic, masonii aplică şi unele procedee oculte şi ritualis-tice care sunt malefice, am constatat eu.
— Acestea fac parte integrantă din sistemul lor prac¬tic şi ideologic, dar numai de la un anumit nivel în sus. Ca să înţelegi mai bine, ritualurile şi invocaţiile malefice suntrealizate doar de acei membri care au ajuns la un anumit grad sau poziţie ierarhică foarte înaltă în cadrul lojei din care fac parte. De obicei, informaţiile care sunt revelate despre francmasonerie nu insistă asupra impactului de natură subtilă sau paranormală pe care îl are gigantica sferă de influenţă al acestei grupări malefice asupra celor care se afiliază la ea. Tocmai de aceea, pentru omul de rând care află anumite adevăruri despre ea, francmasone¬ria reprezintă mai mult o grupare de ajutor reciproc, ceva în genul unei bande de hoţi sau şarlatani. Cu toate aces¬tea, afilierea sau integrarea unei fiinţe umane în francma¬sonerie are puternice efecte negative de natură ocultă, care o va pune în rezonanţă cu trăsăturile distinctive ale grupării. De fapt, această fuziune prin aderare la grupările masonice va crea modificări negative atât de profunde în aura fiinţei respective, încât prin comparaţie cu starea pe care o avea înaintea aderării ea va fi nevoită să recunoască natura profund malefică a orientării pe care o are franc¬masoneria.
— Atunci cum îţi explici puterea lor formidabilă în domenii de bază ale vieţii contemporane, de exemplu în economie sau politică?
— Într-adevăr, francmasoneria este una dintre cele mai puternice grupări la ora actuală; aş putea spune că ea este unica grupare ocultă care are scopuri politice. Toatecelelalte grupări sau organizaţii oculte care există, au, de regulă, scopuri spirituale. Ele nu se angrenează ca să rea¬lizeze acţiuni jpolitice, deoarece în viziunea lor acestea sunt efemere, în cazul francmasoneriei, însă, situaţia este complet diferită. Francmasonii pun un mare accent pe această implicare politică pentru a-i face să stagneze pe cei care aderă la organizaţia lor doar la acest nivel, legat de influenţa şi puterea pe care ei pot să o aibă asupra maselor de oameni. Această acţiune diabolică a francma-soneriei duce la aşa-numita „rupere a sufletului” pentru cel care intră în rândurile ei. De altfel, este firesc ca masonii să acţioneze în acest fel, deoarece iniţierea ocultă la care ei recurg nu urmăreşte în nici un caz să dezvolte şi să sensibilizeze sufletul celui care aderă la organizaţie. Dacă sufletul s-ar trezi în fiinţa umană respectivă, atunci ea nu ar mai putea fi manipulată şi determinată să facă numeroase acţiuni care sunt în mod evident malefice şi satanice. Din acest punct de vedere, sentimentele de afecţiune, bunătate şi compasiune sunt complet străine pentru un francmason, deoarece atunci lui nu i s-ar mai putea ordona orice. Prin intermediul ritualului de iniţiere ocultă, celui care aderă la francmasonerie i se „extirpă”, practic, aceste sentimente, deoarece din punct de vedere subtil el face atunci un fe de pact cu forţele demoniace, cu forţele tenebrelor. Din nefericire, de cele mai multe ori fiinţa în cauză nici măcar nu-şi dă seama de acest regres teribil care se petrece în existenţa ei.
În momentul în care elita masonică promovează un membru al unei loji într-o poziţie înaltă şi foarte impor¬tantă în organizaţie, ea are anumite criterii subtile prin care îşi dă seama dacă persoana respectivă este îndeajuns de „modelată” în direcţia acţiunilor demoniace.
Eu însumi am aflat ulterior, după prima mea discuţie cu senior Massini, multe dintre aceste dezvăluiri despre francmasonerie. Este aproape incredibil câtă mizerie umană poate să existe sus, în vârful piramidei lor ierarhice, însă totul este poleit şi făcut să apară strălucitor şi nobil, prin intermediul bogăţiilor fabuloase pe care le deţin, al relaţiilor, influenţei şi controlului extraordinar pe care îl au în lume. în condiţiile în care ei sunt experţi în testarea celor pe care îi primesc sau pe care îi avansează în poziţii foarte înalte în organizaţia lor, am fost naiv să-mi închipui că 1-am înşelat pe venerabilul Massini, făcându-1 să creadă că accept fără discuţii propunerea lui de aderare şi colaborare. Bătrânul a fost foarte viclean; înseşi informaţiile uluitoare pe care mi le-a furnizat cu privire la metodele lor de acţiune au făcut parte, într-un fel, din testul sau, mai bine zis, „cursa” la care m-a supus. Cel mai probabil, însă, că el ştia cu mult înainte că nu se punea problema ca eu să accept aşa ceva. într-adevăr, nu corespundeam standardelor lor de putreziciunesufletească şi aveam deja o mare forţă spirituală şi un pu¬ternic discernământ pentru a realiza adevărul odios în ceea ce îi priveşte, fără să fiu ademenit de propunerile lor. Totuşi, aşa cum vei vedea, „cartea” de joc era mult prea importantă şi ei au trebuit să rişte, dar au făcut-o într-un mod foarte complex.
Masonii nu sunt proşti; dimpotrivă, au chiar o mare inteligenţă, dar aceasta are o natură perversă, chiar dia¬bolică, pentru a le putea sluji la înfăptuirea planurilor malefice, în plus, la nivelele superioare ale ierarhiei lor, ei folosesc în mod curent anumite energii oculte ale Naturii, dar le folosesc pe cele rele sau pe cele foarte joase, infe¬rioare. Nu întâmplător, francmasoneria este, aşa după cum ţi-am spus, singura grupare ocultă care are scopuri politice.
Deci nu sunt deloc proşti, dar în anumite cazuri extreme ei pot sa se prefacă, urmărind un anumit scop, că sunt proşti. Acesta a fost cazul celor două întâlniri pe care le-am avut cu senior Massini. Este foarte probabil ca ve¬nerabilul să fi proiectat mental, încă dinainte, toată discuţia – mă refer la prima întâlnire – pe care a avut-o cu mine. De fapt, a fost mai mult un monolog al lui, ceea ce pledează pentru ipoteza mea. A ştiut cu precizie ce să-mi spună, cum să se comporte, cum să-mi facă propunerea de colaborare şi cum să mă tenteze pentru a o accepta. Mai presus de toate, însă, a ştiut cum să mă lase să cred că eu însumi 1-am înşelat, dându-i de înţeles că i-am acceptat propunerea. El ştia, deci, că eu mint, dar eu nu credeam că el ştie aceasta! Abia după mai multe săptămâni am avut surpriza să aflu adevărul, prin intermediul unor canale secrete de informaţie şi spionaj ale SRI-ului. Se pare că Massini a relatat, plin de orgoliu, câte ceva despre dis¬cuţia avută cu mine, unor personalităţi politice sus-puse în ierarhia europeană şi astfel am aflat, de fapt, „scorul” real al primei întâlniri.
Situaţia rămânea, însă, foarte complicată. Dacă el ştia că eu îl mint şi mă prefac, atunci de ce a mai jucat toată acea mascaradă, spunându-mi chiar că îmi va face o a doua vizită, când urma să îmi comunice ceva deosebit de important? Rolul pe care îl jucase la prima întrevedere a fost magistral interpretat. Spunându-mi toate acele ade¬văruri zguduitoare despre masonerie, el practic m-a forţat să-mi „programez” strategia minciunii, pe care o aştepta. Apoi a fost necesar ca eu să fiu convins că el a crezut min¬ciuna acceptării mele. Mai mult decât atât, a programat o a doua întâlnire, care avea să fie chiar mai importantă decât prima. Care era, însă, planul lui complex şi foarte ocultat? Ce anume urmăreau masonii cu înverşunare, dacă erau dispuşi chiar să rişte pe o atitudine înşelătoare din partea mea? însemna că obiectivul era cu adevărat foarte important pentru ei şi că nu se dădeau în lături de la nimic pentru a-1 obţine. O primă concluzie a fost aceea că, într-un anume fel, constituiam pionul principal în toată acea problemă enigmatică, despre care încă nu ştiam nimic. Era evident că, dacă mă solicitau în continuare, nu se puteau baza decât pe mine în legătură cu obiectivul urmărit. Dar care era acela? Prin natura activităţii pe care o depun de mult timp în Departamentul Zero, puteam bănui că interesul lor era legat de ceva cu totul excepţion¬al, care era conex doar cu intervenţia echipelor ope¬raţionale din departament, echipe pe care le conduc eu însumi. Logic vorbind, aceasta implica faptul că ei dore¬au să aibă acces la un secret de stat pe care nici eu nu-1 cunoşteam, dar la care ei ştiau că nu pot ajunge decât prin intermediul meu, datorită funcţiei speciale pe care o aveam în departament.
Acestea mi s-au părut singurele concluzii de bun simţ care puteau fi corelate cu atitudinea venerabilului Massini. Era clar că, pentru a-şi atinge scopul în acest caz, el era dispus să rişte totul. Ce i-ar fi putut determina, însă, pe cei mai mari masoni ai lumii să se orienteze cu atât de mare interes spre România? Ştiam deja despre existenţa unor profeţii foarte ocultate, făcute de doi mari sfinţi creştini de la începutul secolului trecut; ele se referă la viitorul României în contextul viitorului întregii omeniri. Am aflat, de asemenea, despre existenţa strict secretă a unui pergament foarte valoros, în marea bibliotecă de la Vatican, care expune aceeaşi problemă în legătură cu te-ritoriul României, situaţie aproape de neconceput pentru mentalitatea şi orgoliul marilor state şi puteri ale lumii. Există, de asemenea, în arhiva secretă a Muzeului de Istorie din Viena, un document foarte vechi care expune trecutul istoric extrem de îndepărtat şi totodată fabulos al civilizaţiei care a existat în acele timpuri pe teritoriul României. Prin urmare, toate acestea sunt surse diferite, două dintre ele foarte vechi, care în mare se referă la ace¬leaşi lucruri, în aceste condiţii este greu de crezut că avem de a face cu o înşelătorie, în plus, există multe alte aspecte care se corelează. De pildă, profeţiile afirmă că este o problemă de doar câţiva ani până la declanşarea„semnelor” care vor atrage atenţia asupra acestui teritoriu. Pe de altă parte, trebuie să afli că francmasonii sunt foarte atenţi la această ţară, deoarece ei ştiu de mult timp că cea mai mare problemă pentru ei, la nivel planetar, o repre¬zintă acest loc. Ei înşişi cunosc foarte bine profeţiile în legătură cu viitorul apropiat al României şi ştiu că cele mai multe probleme le vor avea chiar din această zonă a globului. De aceea, sunt foarte atenţi şi interesaţi de ceea ce se petrece în ţara noastră. Aşa se explică intrigile şi maşinaţiile lor de culise în economia şi politica ţării, toc¬mai pentru a-şi asigura acest control şi pentru a genera fel şi fel de grupări ciudate pe care le susţin şi adeseori le finanţează cu sume fabuloase de bani. în aceste grupări ei au atras şi încă atrag oameni naivi, cu un caracter slab, dar avizi de câştiguri facile, care sunt dispuşi chiar să-şi vândă sufletul numai pentru a parveni în aşa-zisa so¬cietate înaltă şi bogată. Scopul principal al acestor mini-organizaţii este acela de a bloca orice tentativă de dez¬voltare spirituală sau de normalitate socială şi economică a populaţiei, creând totodată impresia că activitatea lor este asiduă tocmai în aceste domenii.
De aceea, atunci când am aflat viclenia planului pe care îl concepuseră cei din elita grupului Bilderberg, am corelat toate aceste aspecte, deoarece situaţia mi s-a părutevidentă, în plus, aveam cunoştinţă şi despre unele ele¬mente secrete care se refereau la viitorul acestui popor, pe care le aflasem de la părintele Arsenic Boca, cu mai bine de cincisprezece ani în urmă. Cel care este înzestrat cu un minim bun simţ, cu o judecată lucidă şi cu o anumită intu¬iţie, este practic imposibil să nu observe modul – de multe ori uimitor şi foarte complex – în care se adeveresc majoritatea profeţiilor.
Bazat pe cele ce ştiam deja şi văzând insistenţa cu care acţiona senior Massini în acest caz, am intuit că problema era de o maximă importanţă atât pentru francmasonerie, cât şi pentru întreaga ţară. Nu-mi rămânea, însă, decât să aştept următoarea întâlnire cu venerabilul pentru a înţelege ce vor, de fapt, masonii de la mine. Practic, nu conta absolut deloc dacă eu îi minţeam sau nu, deoarece oricum nu şi-ar fi respectat niciodată promisiunile extravagante pe care mi le făcuseră. Pentru ei important era ca să le facilitez accesul la ceva pe care, în prezent, nici eu nu-1 cunosc. Se pare însă că problema era foarte delicată, din moment ce nu-şi permiteau să intervină la persoane cu o putere de decizie mai înaltă,adică la personalităţile din sfera politicului şi a conducerii statului. Dacă doreau discreţie şi ocultare tocmai faţă de cei cu care întreţineau majoritatea intrigilor şi planurilor oneroase, însemna că situaţia era extremă şi se încadra în parametrii maximi de securitate. Mărturisesc că eu însumi eram foarte incitat de acest aspect, dar pe atunci nu aveam alte date suplimentare. Deşi mă bazam doar pe deducţii logice, pe intuiţie şi pe informaţia de securitate pe care o primisem, a doua întâlnire avea să-mi confirme toate bănuielile. Puterea politică fusese ocolită.
— Chiar m-am întrebat de ce venerabilul nu a decis să intervină în această problemă prin canale diplomatice foarte înalte, am spus eu. Am înţeles că elita masonică nudorea deloc publicitate în cazul planului pe care îl avea, dar pe de altă parte un ordin direct, foarte de sus, ar fi scu¬tit tot alambicul întrevederilor cu senior Massini. în cazul tău nici măcar nu puteau fi siguri de rezultatul final, pe când în ipoteza intervenţiei guvernamentale directe ar fi putut avea foarte uşor şi imediat accesul la ceea ce dore¬au.
— Observaţiile tale sunt corecte. Totuşi, nu uita că au şi ei anumit limite ale influenţei politice, care diferă de la ţară la ţară. Probabil că au considerat această cale ca fiindnesigură în România, deşi în mod evident ea ar fi fost mai uşoară. Chiar dacă ar fi mers pe această variantă, ei ar fi avut numai accesul dar nu şi controlul asupra a ceea ce îiinteresa. Or, senior Massini mi-a specificat foarte clar ter¬menii colaborării, la cea de a doua întâlnire; mi-a spus că vor avea acolo oamenii lor, cu care trebuia să conlucrezîndeaproape, urmând astfel directivele elitei masonice. In cazul implicării unor personalităţi politice în această problemă, lucrurile nu ar mai fi putut să fie la fel, din cauza orgoliilor sau a unor imprevizibile reacţii de mani¬festare a puterii, îmi era, deci, destul de clar că în această privinţă nu voiau să rişte nimic. De aici am tras concluzia că ceea ce îi interesa în principal, aş putea spune chiar în cel mai înalt grad, era păstrarea unui secret ferm în pro¬blema respectivă.
De aceea au preferat calea mai ocolită şi mai dificilă de a mă contacta pe mine, de a mă „convinge” şi de a mă „racola” în rândurile lor. S-au folosit de canalele diplo¬matice doar pentru a ajunge la mine foarte repede şi pen¬tru a evita orice nedumerire din partea altor persoane de rang înalt.
— Oricum, influenţa şi imixtiunea lor în politica ţării sunt foarte mari, astfel încât pot dirija sau chiar bloca, la nevoie, orice zvon sau ştire care nu le convine, am obser¬vat eu.
— În plus, au tot interesul să menţină acest popor la un grad de sărăcie şi prostie care a atins cote aproape incredibile. Ştii bine că însuşi venerabilul Massini a pre¬cizat aceasta. Totuşi, politica lor a devenit, mai ales în ultimul timp, destul de evidentă. Nici chiar ei aproape că nu se mai obosesc să ascundă acest lucru, aparenţele fiind menţinute doar prin ipocrizie şi minciună, care atestă sfi¬darea fără limite şi totala lipsă de respect pentru naţiune. Politica lor foarte stranie şi vicleană urmăreşte, în primul rând, să secătuiască din punct de vedere material acest popor şi să-1 aducă la acea stare abulică de totală depen¬denţă, impunând printre altele fel de fel de împrumuturi externe de ajutorare, care creează obligaţii. Scopul princi¬pal este acela de a menţine oamenii în această stare ciu¬dată şi, din păcate, aşa cum vezi şi tu, în multe cazuri au reuşit. Dacă lucrurile vor continua în acest fel şi nu va exista o trezire a elementelor de răspundere, este posibil ca această stare critică de lucruri, care nu mai poate fi negată de nimeni, să continue şi chiar să se amplifice înperioada următoare. Tocmai de aceea îţi spuneam că este foarte important ca oamenii să afle cauzele care stau la baza acestei situaţii care există la nivel naţional şi chiar mondial. Atunci poţi să fii sigur că cei care au în mod necesar o anumită deschidere sufletească vor fi capabili, la rândul lor, să-i „trezească” şi pe ceilalţi. Este ca un efect de avalanşă în care, după atingerea unui punct critic – care este de aproximativ 5% din populaţia ţării – dez¬voltarea lui să fie aproape exponenţială, întocmai cum bulgărele de zăpadă care la început este mic, se rosto¬goleşte – acumulând tot mai multă zăpadă – şi devine repede foarte mare.
În neştiinţa lor, mulţi oameni acţionează involuntar în consensul directivelor francmasonice, fără să bănuiască măcar că în felul acesta ei fac, practic, jocul murdar algrupărilor masonice. Acestea, folosindu-se de intermedi¬ari, sunt foarte virulente şi perfide. Metoda folosirii inter¬mediarilor – care atunci sunt precum o „carne de tun” – în acţiunile pe care le angrenează francmasoneria este foarte veche şi des aplicată. Prin aceasta, ei se prelevează de răspundere iar dacă lucrurile nu ies aşa cum au urmărit, vor da vina întotdeauna pe sursa intermediară, arătând-o cu degetul şi incriminând-o pentru faptele comise.
Am inspirat adânc şi m-am îndreptat în fotoliu. Aceste informaţii imi păreau aproape hilare, dar totuşi nu le puteam nega evidenţa. M-am gândit că trebuia să existe, însă, o cale spre victorie, chiar şi atunci când sufe¬rinţa este foarte apăsătoare. De aceea 1-am întrebat cu mult interes pe Cezar:
— Acum lucrurile îmi sunt destul de clare, dar mă întreb care ar fi cele mai potrivite modalităţi pentru a neu¬traliza forţa malefică şi planurile diabolice ale francma¬soneriei?
Simţeam că Cezar era mulţumit de atitudinea pe care o abordasem.
— E un început bun, îmi răspunse el zâmbind. Modalitatea cea mai practică, în contextul actual, este în primul rând divulgarea acestor acţiuni malefice ale franc¬masoneriei celorlalţi oameni, fie în mod direct prin dis¬cuţii, fie prin publicarea lor, aşa cum îţi sugerez să faci cu relatările mele. Se creează astfel un front comun al celor care nu sunt angrenaţi în organizaţiile masonice, ceea ce va face ca multe dintre planurile şi acţiunile masonilor să fie demascate prin crearea unui curent clar de opinie împotriva lor. Sigur că acţiunile lor au fost şi sunt de multe ori foarte insidioase, orientate cu precădere către blocarea, de pildă, a oricărei idei geniale, a oricărei invenţii extraordinare, a oricărui salt calitativ care ar putea să amelioreze traiul oamenilor din popor. Ei sunt cei care dau indicaţiile atât pentru contracararea invenţiei sau ideii respective, cât şi pentru exasperarea inventatorului şi aducerea lui într-o totală stare de marasm, stres şi neputinţă. De aceea, mulţi preferă să părăsească ţara şi sa¬şi ofere capacităţile lor intelectuale de excepţie în altezone ale lumii, într-un fel, aceasta este o situaţie absolut paradoxală, pe care nu cred că ai mai avut ocazia să o întâlneşti în cazul altor ţări. Deşi masonii urmăresc, la modul genera], promovarea nonvalorilor şi anihilarea sau chiar eliminarea fiinţelor umane deosebite, care au o mare iniţiativă şi putere de acţiune benefică, totuşi aş putea spune că la noi în ţară acest plan este pus cu precădere în aplicare. De altfel, situaţia politică şi economică a ţării demonstrează că masonii acţionează exact aşa după cum(i-am descris; ei urmăresc să promoveze mai mereu oameni de paie, oameni corupţi şi chiar să instituie o atmosferă generală de corupţie, tocmai pentru a putea după aceea să-şi asigure această infiltrare care să le asi-gure succesul jocurilor murdare pe care ei le fac. Gândeşte-te că, dacă în posturile cheie ar fi plasaţi oameni intransigenţi şi de bună credinţă, aceştia nu s-ar mai putea preta la intrigile, jocurile şi mizeriile de culise care, după cum bine ştii, infestează în prezent politica şi economia ţării. Ei nu ar mai urma, deci, directivele francmasonice şi în scurt timp s-ar produce un reviriment extraordinar în viaţa oamenilor, în toate domeniile. Faptul că, dimpotrivă, lucrurile nu urmează acest curs – deşi de ani de zile sunt „încercări”, schimbări, remanieri, sau se iau angajamente şi se fac tot felul de promisiuni – îţi poate arăta adevărata faţă a influenţei masonice, care întreţine în mod deliberat o stare foarte tensionată în ţară, prin ascunderea adevăru¬lui, prin minciună şi prin ipocrizie.
Cu cât oamenii devin mai lucizi şi avizaţi de planurile francmasoneriei, cu atât mai repede ei se vor opune jocurilor murdare ale acesteia. Mai apoi trebuie realizatădemascarea publică a intenţiilor malefice ale masoneriei. Demascarea este un element foarte util în lupta contra francmasoneriei. Deja multe dintre acţiunile lor sunt evi¬dente pentru toată lumea, dar nu sunt corelate cu organi¬zaţia masonică. Chiar dacă m-aş referi la un singur exem¬plu, cel al exodului de inteligenţă din România, ar fi sufi¬cient pentru a atrage în mod serios atenţia asupra felului în care masoneria manipulează populaţia. Sunt mulţi alţii care au observat aceasta, care au scris manifestându-şi îngrijorarea pentru acest fenomen, dar totuşi ei nu cunosc adevărata sursă, cauza acestei „fugi” a intelectualului român peste hotare. Neştiind nimic sau aproape nimic despre masonerie, ei pun acest fapt pe seama sărăciei din ţară şi a dorinţei de îmbogăţire a celor cu mari aptitudini intelectuale care se angajează în străinătate. Totuşi, când o astfel de stare trenează de foarte mulţi ani, este necesar să analizezi problema dintr-un alt unghi, în realitate, ade¬seori masonii momesc fiinţele cu înzestrări intelectuale excepţionale către o viaţă tentantă, lipsită de grija zilei demâine, în institutele sau firmele de cercetare din Occident, în felul acesta, prin plecarea a sute şi mii de „creiere” dotate din România, ei reuşesc să-şi pună în aplicare, până la urmă, planul lor diabolic de anihilare a impactului de trezire spirituală care trebuie să se producă în această ţară, la care cei foarte dotaţi intelectual, care au plecat în alte state, şi-ar fi adus un aport considerabil.
Această trezire spirituală este foarte utilă pentru că permite oamenilor să devină conştienţi de menirea lor în aceste condiţii grele. Ea chiar le dă tăria necesară să suporte anumite vicisitudini inerente perioadei prin care trece România, rămânând acolo unde sunt tocmai pentru a contribui la „trezirea” accelerată şi a celorlalţi oameni din popor, însă prin exodul masiv al acestor fiinţe umane deosebite, trezirea spirituală ar putea fi întârziată; un aliaj de aur este cu atât mai valoros cu cât cantitatea de metal nobil – adică de aur – este mai mare. Dacă această canti¬tate scade, atunci se micşorează şi valoarea şi chiar rezis¬tenţa aliajului.
— Vrei să spui că până la urmă este posibil ca forţele rele masonice să învingă? am întrebat eu, puţin îngrijorat.
— Eu am spus doar că trezirea spirituală a acestui popor poate să mai întârzie un timp, dar este indubitabil că ea se va produce până la urmă, chiar dacă această zbatere furibundă a francmasonilor urmăreşte să o anuleze. Transformarea spirituală este inerentă, chiar dacă unele fiinţe umane sceptice, rezonând cu ideile negative ale masonilor, îşi exprimă îndoiala şi chiar credinţa că nu vom reuşi să învingem. Această politică subversivă, care este întreţinută în mod diabolic de francmasoni, are ca scop principal să genereze o rezonanţă negativă de absenţă a speranţei în oameni, de lipsă de încredere în forţele extraordinare, benefice ale acestui popor, până când întreaga naţiune poate chiar să ajungă să nu mai aibă deloc speranţă, însă atunci când o mare masă de oameni are o speranţă pe care o cultivă, o hrăneşte şi o întreţine cu entuziasm, gândind despre ea în mod creator şi pozitiv, ea creează un curent gigantic de forţă spirituală care accelerează foarte mult realizarea acelei aspiraţii colec¬tive a oamenilor. De aceea îţi spun că, dacă o idee profundbenefică şi spirituală cuprinde masele de oameni, ea generează atunci o undă colosală de energie pozitivă care poate fi însăşi cheia transformării acestui popor. Acest aspect este valabil pentru oricare altă populaţie de pe glob. Cea mai importantă dintre ideile benefice ar fi aceea ca oamenii să se trezească din „somnul adânc” impus de francmasoni şi, devenind lucizi, să acţioneze ferm de pe cu totul alte poziţii, având atunci o înţelegere superioară asupra situaţiei de ansamblu.
La polul celălalt, însă, este cumplit când o idee nega¬tivă cuprinde masele de oameni. Principiul de rezonanţă este acelaşi, dar natura energiei care este atunci amplifi¬cată în exces este profund negativă, distructivă, rea. Ea determină în oameni o stare de marasm, de absenţă a spe¬ranţei, de neîncredere în forţele proprii şi, ceea ce este mult mai grav, ea este puternic contaminantă, generând o stare de indolenţă, de lene, de lipsă de angrenare pozitivă, într-o astfel de situaţie, este clar că jocurile malefice ale masonilor pot fi realizate cu destulă uşurinţă. Aşa se şi explică de ce ei acţionează extrem de virulent şi cu o ma¬ximă îndârjire prin mijloacele mass-media atunci când unii oameni sau grupări sprituale fac cunoscute lumii întregi adevărul oripilant despre acţiunile şi intenţiile lor. Masonii de la vârf caută atunci să distrugă prin orice mijloace persoanele sau organizaţiile respective,profitând de credulitatea tâmpă a omului de rând, care poate fi manipulat cu uşurinţă.
— Da, am rămas şi eu profund uimit de viclenia şi perfidia lor în manipularea oamenilor, mai ales după ce mi-ai relatat planul complex al venerabilului Massini, am comentat eu. E stupefiant ce poate concepe inteligenţa lor diabolică.
Cezar m-a aprobat şi, pentru că timpul pe care îl avea la dispoziţie era foarte limitat, a început să-mi relateze discuţia pe care a avut-o cu marele mason.
Panică la Pentagon
— A doua întâlnire cu senior Massini a echilibrat cumva situaţia. Deşi întrevederea a continuat în spiritul unui joc de-a şoarecele şi pisica, la fel ca şi prima dată, totuşi acum îi cunoşteam deja intenţiile adevărate; vene¬rabilul, însă, nu ştia aceasta. E adevărat că micul meu avantaj asupra lui nu modifica prea mult datele problemei, dar cel puţin îmi permitea să fiu mult mai vigilent. Acţiunile mele trebuiau să fie foarte abile, pentru a nu deranja echilibrul relativ al situaţiei. Dacă, de pildă, m-aş fi arătat revoltat şi aş fi ameninţat că dezvălui totul la vârf de stat, cel mai probabil că aş fi fost trecut imediat pe o linie moartă, cu un rezultat imprevizibil în direcţia sco¬pului urmărit de masoni şi chiar în ceea ce priveşte viaţa mea. în definitiv, se poate spune că, practic, eu nu exist în această ţară: singurul dosar de înregistrare este cel din biroul generalului Obadea. Nu am legături politice, relaţii diplomatice, afaceri în economie sau obligaţii sociale. Este o situaţie cu totul specială, care are multe avantaje, dar comportă şi anumite riscuri. Avantajul este acela că pot avea acces la cele mai importante date şi secrete de stat care ţin de anumite descoperiri sau evenimente cu totul speciale de pe teritoriul ţării. Prin „evenimente spe¬ciale” mă refer la acele situaţii care aparţin domeniului inexplicabil, cel puţin din punctul de vedere al ştiinţei moderne sau al concepţiei obişnuite. Dezavantajul este acela că nu am ca susţinere decât pe generalul Obadea, care se apropie de pensionare. Nu am nici duşmani, deoarece departamentul este foarte ocultat; dar el rămâne un „teritoriu” care poate fi revendicat de SRL Abia atun¬ci pot apărea problemele.
Scandalul nu era, deci, o soluţie. Sunt interesat să ajut această ţară, nu să ratez ocaziile favorabile care se ivesc. Probabil că pentru venerabilul Massini nu ar fi fost foartedificil să obţină înlocuirea mea – cu toată opoziţia gene¬ralului Obadea – însă aceasta ar fi însemnat mai multă agi¬taţie, incertitudine şi, cel mai neplăcut pentru marii masoni, ar fi determinat o amânare nedefinită a acţiunii. Se pare că aceasta îi deranja cel mai mult.
— De ce aşa mare grabă şi mai ales pentru ce? am întrebat eu cu un vădit interes.
— Îţi voi spune imediat, dar te rog să ai în vedere fap¬tul că nici eu şi nici chiar cei din elita masonică mondială – cel puţin din câte mi-am putut da seama – nu cunosc prea multe în această direcţie.
— Din câte înţeleg, se pare că ei au acceptat o soluţie de „compromis”: nu agreează colaborarea cu tine, deşi ţie îţi mărturisesc contrariul, dar nici nu sunt dispuşi să com¬plice lucrurile care pot degenera într-un veritabil scandal, prin îndepărtarea ta din funcţie.
— Da, este clar acum că ar fi făcut-o deja, pentru a-şi plasa omul lor în locul meu, ceea ce le-ar fi rezolvat com¬plet şi imediat problema. Dar, deşi ei pot cauza înde¬părtarea mea din funcţie, se pare că le lipseşte totuşi pârghia principală pentru a mă înlocui cu cine vor ei şi atunci s-au decis pentru soluţia de compromis pe care tre¬buie să o ajusteze „din mers”.
— Cine stabileşte în prezent schimbările în funcţii la nivelul DZ? am întrebat eu cu inocenţă. Dacă ştim filiera diplomatică, nu cred că e prea greu să ne dăm seama caresunt, de fapt, adevăratele jocuri de culise şi cine le face. Din păcate, funcţia pe care am avut-o în guvern nu mi-a permis să am acces la astfel de informaţii.
În cameră s-a lăsat o tăcere grea. într-un târziu, Cezar mi-a răspuns cu voce joasă:
— Să lăsăm lucrurile în această privinţă aşa cum sunt. Faptul că influenţa pe care o are venerabilul Massini nu a garantat rezolvarea problemei aşa după cum ar fi vrut el, ne poate da de înţeles că nu toţi sunt corupţi. Acesta este un lucru îmbucurător. Probabil că după prima confruntare cu mine, după ce a raportat rezultatele ei în cadrul grupu¬lui Bilderberg, venerabilul Massini a propus continuarea planului iniţial care, deşi era relativ riscant pentru masoni, avea totuşi avantajul rapidităţii de acţiune şi al inducerii mele în eroare, între timp, însă, eu am aflat de prefăcăto¬ria venerabilului şi mi-am refăcut planul iniţial. Dacă la prima întâlnire gândeam să le fac jocul, acceptând în aparenţă să colaborez cu ei, la cea de-a doua întâlnire, ştiind deja intenţiile lor perfide, luasem hotărârea să mă prefac doar până când voi ajunge la ceea ce îi interesează cu adevărat, după care urma să le blochez accesul prin dezvăluirea acelei probleme la vârf de stat. Acesta era, de fapt, riscul la care se expuneau ei, dar pe care – aşa după cum ţi-am spus – credeau că 1-au anihilat în mare parte.
— Cum s-ar spune, cărţile erau deja făcute în fiecare „tabără”, am spus eu foarte interesat de relatarea lui Cezar.
— Aşa este, răspunse el zâmbind. Când am fost înştiinţat, acum o lună, că venerabilul Massini urma să mă viziteze din nou, am ştiut că sosise momentul culminant. Aceşti oameni nu fac niciodată ceva gratuit sau fără un interes personal; de aceea, mă aşteptam ca senior Massini să-mi expună „punctul fierbinte” al problemei. Faptul că şi-a anunţat din nou vizita m-a făcut să înţeleg că, la vâr¬ful forului lor decizional au hotărât să meargă mai departe pe varianta care mă implica direct, după ce în prima întâl¬nire tatonaseră şi pregătiseră oarecum „terenul”, însuşi faptul că marele mason a fost de această dată gazda întâl¬nirii în vila luxoasă a unei diplomaţii străine, unde sis¬temele de securitate erau perfecte, mi-a întărit convin¬gerea că ceea ce aveam să aflu era foarte important.
Fremătam de nerăbdare. L-am implorat pe Cezar să-mi dezvăluie mai repede secretul. Uşor amuzat, acesta a continuat să vorbească:
— Întâlnirea nu a durat mult, poate ceva mai puţin de o oră. Trebuie să-ţi mărturisesc, însă, că informaţia pe care mi-a oferit-o senior Massini m-a lăsat perplex chiar şi pe mine. Am putut să mă conving astfel încă o dată de imensa putere pe care o au francmasonii chiar şi la cele mai înalte organisme de stat în lume, infiltrându-se tot mai mult în acestea şi având acces la informaţii de o importanţă covârşitoare pentru omenire şi pentru sigu¬ranţa ei. Mai mult decât atât, masonii vor să controleze şi să manipuleze aceste informaţii ultrasecrete în folosul lor propriu, pentru a-şi duce la îndeplinire cât mai repede planul de control şi dominare la nivelul întregii planete.
M-am întâlnit cu venerabilul în vila respectivă şi, după câteva minute în care ne-am întreţinut amiabil şi am glumit – timp în care eu am avut grijă să-mi reafirm în mod voalat disponibilitatea de a adera la organizaţia lor elitistă – senior Massini a intrat direct în subiect, conform stilului său caracteristic. El mi-a spus atunci că dispune de o informaţie ultrasecretă care provine direct de la Statul Major al Pentagonului şi că acea informaţie se referă la un anumit loc din România. Mi-a mărturisit că grupul Bilderberg are reprezentanţi în cele mai importante dintre organismele politice, economice şi de apărare a SUA, conexiunile mergând până la fotoliul prezidenţial. Dincolo de poziţia de influenţă a preşedintelui american, există totuşi câteva grupuri oculte a căror putere este foarte mare, în special datorită legăturilor, intereselor şi relaţiilor politice complexe şi reciproce pe care acestea le au cu anumite personalităţi de frunte, şefi de stat şi bancheri la nivelul organismelor internaţionale, în sfârşit, dincolo chiar şi de aceste grupări masonice foarte puter¬nice există trei formaţiuni de elită care supervizează, respectiv, desfăşurarea vieţii ştiinţifice şi a tehnologiei pe întreaga planetă; orientarea direcţiei de mers a economiei mondiale; şi stabilirea curentelor şi tendinţelor politice, pe zone ale lumii. Deasupra tuturor se află grupul Bilderberg, iar în cadrul acestuia există trei persoane care au putere de decizie supremă asupra acţiunilor cele mai importante şi ideilor care urmează să fie puse în aplicare la nivelul întregii planete. Aici însă am remarcat la senior Massini o anumită nesiguranţă, ca şi cum ar fi cumpănit dacă să-mi facă sau nu o mărturisire. Am simţit atunci că este un aspect extrem de important, care mi-ar fi dezvăluit însuşi secretul fundamental al masoneriei de pe întreaga planetă. Totuşi, după o scurtă ezitare, venerabilul Massini a renunţat la revelarea acelui aspect, continuând să-mi vorbească despre datele ultrasecrete de la Pentagon. Mi-aspns că tot ceea ce este mai important şi se descoperă pe planetă este adus imediat la cunoştinţa celor din elita mondială. Acesta a fost şi cazul observaţiilor secrete în ceea ce priveşte teritoriul României.
Pentagonul derulează în paralel mai multe programe militare secrete şi de spionaj geodezic, iar pentru aceasta el a investit sume fabuloase într-o tehnologie care depăşeşte cu mult cunoştinţele actuale ale ştiinţei. Unele surse ale acestei tehnologii fabuloase sunt menţinute însă într-un secret desăvârşit. Important de ştiut este faptul că, datorită capacităţilor tehnologice extraordinare pe care le are la dispoziţie – şi trebuie să ştii că ele depăşesc cu aproximativ douăzeci de ani posibilităţile din prezent, la ritmul de dezvoltare actual -, Pentagonul deţine mai mulţi sateliţi geostaţionari care au sarcini precise de observare.
Unul dintre aceştia, care se bazează pe tehnologia bionică şi pe cea a undelor de formă, a reperat în anul 2002 o structură aparte în interiorul unui grup muntos de pe teritoriul ţării noastre, mai precis într-o anumită zonă a munţilor Bucegi. Iniţial s-a crezut că este vorba despre o formaţiune carstică mai ciudată, la fel cum au fost identi¬ficate multe altele pe întreaga planetă. Totuşi, aşa după cum mi-a dezvăluit senior Massini, specialiştii din com¬partimentul de analiză a datelor secrete de la Pentagon şi-au informat ulterior superiorii că există trei elemente dis¬tincte care ridică mari semne de întrebare în legătură cu datele care au fost înregistrate, caracteristice acelei zone din munţii Bucegi.
În primul rând, spaţiul gol identificat în interiorul munţilor nu avea corespondenţă cu exteriorul, ci începea direct din interiorul formaţiunii muntoase, la o anumită distanţă de panta acesteia, în al doilea rând, el avea forma unui tunel pe care înregistrările de date îl prezentau ca fiind foarte regulat şi cotind brusc, sub un unghi de 26 de grade, spre centrul muntelui, în plus, traiectoria tunelului era perfect plană; prin raport la nivelul de bază al muntelui, considerat ca referinţă, tunelul pornea de la aproximativ o treime de la bază dar se desfăşura într-un plan perfect orizontal, însă cel de-al treilea element a pus cel mai mult pe gânduri staff-ul Pentagonului. Scanarea din satelit a muntelui a pus în evidenţă două blocaje majore ale structurii din interiorul solid de piatră, care mărgineau începutul tunelului şi sfârşitul lui. Venerabilul mi-a arătat atunci o copie xerox după schiţa computeriza¬tă a ciudatei structuri din interiorul muntelui, care era cadrilată şi plină de numeroase cifre şi date. Zonele blocate erau însemnate cu roşu, iar venerabilul mi-a expli¬cat că ele respingeau pur şi simplu orice tip de sondare sau analiză, ca şi cum ar fi protejat ceva în acel loc.
— Se prea poate să fi fost vorba de nişte baraje ener¬getice artificiale, am spus eu dintr-o răsuflare, uluit de ceea ce aflam.
— Exact aşa au concluzionat şi ei după ce au elimi¬nat, rând pe rând, toate celelalte posibilităţi, care includeau eventuale interferenţe, metale sau alte com¬pozite, însă aceasta i-a făcut să ia în consideraţie o pro¬blemă mult mai delicată…
— Probabil cine a realizat structura în ansamblul ei, nu-i aşa? m-am repezit eu, surescitat.
SCHEMA- STRUCTURI ENIGMATICE DIN INTERIORUL MUNŢILOR BUCEGI (ROMÂNIA)
— Da. Au fost destul de bulversaţi de acele date şi au ridicat imediat la maxim nivelul lor de securitate. Primul baraj energetic, cel de la capătul de început al tunelului din interiorul muntelui era plan, drept ca un zid, ca un perete care bloca accesul la intrarea în tunel. Al doilea baraj energetic era însă imens, ca o cupolă sau semisferă care se afla la capătul opus al tunelului, aproape de cen¬trul muntelui. Venerabilul Massini mi-a explicat că, în mod evident, acolo se afla ceva extrem de important la care conducea tunelul, dar care totodată era foarte bine protejat, îţi voi desena şi eu schema pe care am văzut-o, însă mult mai simplu, pentru a putea să ai o reprezentare cât mai clară a ceea ce a fost identificat acolo.
Aproape mut de uimire, priveam cum Cezar desena cu mişcări precise schema aproximativă a structurii ciu¬date din interiorul munţilor Bucegi.
— Cei de la Pentagon nu au putut să înţeleagă motivul pentru care tunelul cotea într-un fel de zig-zag spre zona centrală a muntelui şi nici semnificaţia unghiu¬lui de 26 de grade care intervenea în construcţia lui. Ansamblul se afla într-un plan paralel cu solul, iar barajul energetic semisferic se afla pe verticala ce corespundea stâncilor de pe creastă care sunt numite Babele. De fapt, aşa cum au determinat mai apoi măsurătorile noastre pe baza datelor de la Pentagon, verticala ieşea la aproxima¬tiv patruzeci de metri de acestea, între Babele şi Sfinxul din Bucegi.
Cezar a desenat atunci pe o altă foaie schema plană a ansamblului.
— Senior Massini m-a lăsat să înţeleg că elementele structurii interne, artificiale, din Munţii Bucegi nu ar fi suscitat totuşi prea mult interesul elitei masonice mondi¬ale, dacă reprezentanţii lor din Pentagon nu ar fi făcut observaţia că barajul energetic semisferic are exact aceeaşi frecvenţă de vibraţie şi aceeaşi formă ca cel dintr-o altă structură subpământeană foarte secretă, pe care ei o descoperiseră cu câteva luni înainte, în apropiere de Bagdad. Din motive pe care deocamdată nu le cunosc şi pe care venerabilul Massini nu mi le-a dezvăluit, elita lor masonică a fost extrem de interesată la acea vreme de datele secrete furnizate de satelitul de spionaj militar în legătură cu structura energetică ciudată din subsolul Irakului. La scurt timp după aceea s-a declanşat războiul şi după câteva luni americanii au avut acces, în cel mai mare secret la zona respectivă despre care irakienii nu ştiau absolut nimic. Venerabilul mi-a mărturisit că oricât de mult s-au străduit, nu au reuşit să penetreze zidul ener¬getic, dar nu mi-a mai dat şi alte amănunte, întreaga ope¬raţiune era ţinută în cel mai strict secret. El mi-a precizat doar că ceea ce se afla acolo avea legătură cu trecutul mis¬terios al planetei dar şi, într-un anumit fel, cu istoria orga¬nizaţiei lor. Am intuit atunci că senior Massini deţine şi alte informaţii, poate chiar şi anumite documente sau dovezi în legătură cu aceste aspecte despre care, însă, nu era dispus să-mi vorbească.
Faptul că Pentagonul a remarcat similitudinea datelor de investigare între structura subpământeană de lângă Bagdad şi structura interioară din Munţii Bucegi i-a agi¬tat foarte mult pe cei din elita masonilor. După cum am putut să remarc, o mare pondere în această agitaţie care iniţial aproape că s-a transformat într-o veritabilă panică, a fost cauzată de faptul că respectiva structură – mult mai mare şi mai complexă decât cea din Irak – se afla pe teri¬toriul României. Faptul în sine pare relativ straniu, însă corelându-1 cu unele aspecte despre care deja ţi-am vorbit, referitoare la viitorul României, vei putea să-ţi faci o idee destul de exactă în ceea ce priveşte motivele de îngrijorare pe care le au în prezent marii masoni. Oricât de mult ar dori ei să disimulze aceasta, acţiunile şi intenţiile lor ne arată cu prisosinţă contrariul. Graba foarte mare în rezolvarea problemei, factorul de risc pe care şi 1-au asumat, dorinţa expresă de a avea accesul şi controlul la respectiva structură sunt doar câteva elemente care îmi întăresc convingerea interioară în această direcţie.
Senior Massini mi-a încredinţat toate datele de reper, foarte secrete, ale locaţiei din Munţii Bucegi, de acolo de unde se putea ajunge cel mai bine şi mai repede la guratunelului. O enigmă foarte mare era felul în care reuşiseră cei care 1-au construit să realizeze structura şi golurile direct în interiorul muntelui, fără nici o corespondenţă în afara lui. Amândoi am presupus că aceasta s-a realizat ca o măsură de maximă protecţie împotriva eventualei deconspirări a ansamblului respectiv. Singura explicaţie a tehnologiei folosite ar consta în faptul că au acoperit cumva intrarea principală în tunel, după ce au activat barajul energetic de protecţie; aceasta ar fi implicat însă un volum imens de rocă, pentru a nu mai vorbi de utila¬jele care erau necesare pentru o astfel de lucrare.
Senior Massini mi-a furnizat, de asemenea, planul corect pentru a ajunge la tunel, aşa cum a fost el calculat de specialiştii din cadrul Pentagonului. Cea mai apropiatăstrăpungere se putea realiza frontal în munte, după o direcţie optimă al cărei punct de pornire se afla pe coasta acestuia, undeva la o distanţă de aproximativ şaizeci-şaptezeci de metri de primul baraj energetic aflat în pro-funzimea masivului de piatră. Deşi aceasta era soluţia cea mai rapidă, totuşi exista inconvenientul barajului ener¬getic de la gura tunelului despre care nu se ştia dacă poate fi străpus. Chiar dacă el nu avea aceeaşi frecvenţă de vibraţie ca marele baraj energetic semisferic, nu puteam şti dacă vom avea sau nu posibilitatea de a-1 depăşi. Ocolirea lui era posibilă, dar implica probleme tehnolog¬ice mai dificile. A doua variantă consta, de asemenea, în străpungerea rocii muntelui, dar de data aceasta oblic, cumva pe deasupra tunelului, pentru a ajunge în spatele barajului. Distanţa de forare era mai mare, deoarece tre¬buia să se respecte un anumit unghi de înaintare, dar măcar exista şansa de a ocoli barajul energetic.
În ceea ce mă priveşte, am fost relativ sceptic faţă de această soluţie deoarece puteam să-mi închipui foarte bine că cei din vechime care au făcut construcţia respec¬tivă au putut să intuiască această posibilitate şi să ia anu¬mite măsuri de prevedere. Totuşi, venerabilul mi-a garan¬tat sprijinul tehnologic ultrasofisticat al armatei Statelor Unite, punând la dispoziţie un dispozitiv uluitor de per¬formant în forarea cu mare viteză a rocii, care utiliza un jet de plasmă foarte puternic şi un câmp magnetic rotitor, în felul acesta se putea ajunge la peretele tunelului în mai puţin de două zile, luând în consideraţie şi pregătirile de rigoare. Ne-am înţeles, deci, să mergem mai întâi pe această variantă şi în cazul unui eşec să abordăm varianta mai scurtă, a străpungerii directe până la barajul energetic al tunelului.
Întreaga operaţiune trebuia însă realizată în cel mai mare secret. Dacă venerabilul ne furniza mijlocul tehno¬logic principal, noi trebuia să organizăm restul de aşa manieră, încât totul să nu pară decât o acţiune obişnuită a DZ. în plus, una dintre condiţiile esenţiale ale marelui mason a fost aceea ca, în mod excepţional, această ac¬ţiune să fie raportată eronat SRI-ului şi preşedinţiei, ca o simplă descoperire a unei intruziuni carstice în munţi, în plus, senior Massini a dorit să aducă o echipă specială din Statele Unite ale Americii pentru a însoţi, alături de câţi¬va reprezentanţi ai elitei masonice, propriile noastre echipe pe parcursul operaţiunii. N-am fost de acord cu această cerere, invocând imposibilitatea de a asigura scurgerea informaţiilor în afară, dar am propus prezenţa acestor echipe imediat după realizarea străpungerii tunelului, în realitate, nu ar fi fost nici o problemă pentruasigurarea securităţii stricte chiar şi în cazul prezenţei echipei americane, dar am exagerat în mod intenţionat posibilitatea deconspirării secretului, tocmai pentru că ştiam că acela era punctul vulnerabil al masonilor în pro¬blema respectivă. Nu doresc, bineînţeles, ca ei să pătrundă o dată cu mine acolo, în interiorul muntelui ci vreau ca mai întâi să mă conving eu însumi despre ce este vorba şi, în funcţie de ceea ce voi descoperi, să iau o hotărâre la faţa locului. Situaţia se anunţă a fi foarte ten¬sionată, având prea multe variabile; de aceea, ea poate oricând să devină imprevizibilă şi chiar periculoasă pen¬tru noi. Totuşi, important este să ajungem în tunel şi mai apoi la bariera semisferică de energie. Pentru aceasta este necesar să-i dau impresia venerabilului că voi colabora în mod deschis deoarece el ne poate furniza mijloace tehnice foarte importante. Presiunile lui sunt destul de mari, dar pe de altă parte el este limitat în acţiune datorită dorinţei de păstrare a unui secret absolut. Aparent, nici unul dintrenoi nu ştie ce se află acolo, însă după cum ţi-am mai spus eu intuiesc că venerabilul cunoaşte un element esenţial, pe care nu mi 1-a dezvăluit şi pe care doreşte să-1 con¬troleze în exclusivitate. Aşa îmi explic, de pildă, insis¬tenţele lui de a fi prezent acolo în momentul străpungerii. Mi se părea că visez. Urma să se producă ceva de o importanţă excepţională şi totuşi eu simţeam totul ca fiind aproape ireal.
— N-ai mai discutat cu nimeni despre aceasta? 1-am întrebat pe Cezar.
— Am vorbit în particular cu generalul Obadea. Este singurul care cunoaşte toate ramificaţiile problemei. Am convenit împreună să amânăm anunţarea acestei acţiunistructurii politice superioare, pentru că altfel reacţia elitei masonice ar fi putut fi teribilă. Nu doream să riscăm, mai ales că aveam nevoie şi de tehnologia foarte avansată pe care ei sunt dispuşi să o pună la dispoziţia noastră. Aceasta este o acţiune care implică siguranţa naţională şi, în funcţie de ceea ce va fi descoperit acolo, ea va consti¬tui poate cel mai mare secret de stat. Nu ne putem per¬mite, aşadar, să acţionăm orbeşte.
Îl priveam contemplativ pe Cezar. Destinul foarte straniu al acestui om mă făcea să analizez cu o mare se¬riozitate complicatul angrenaj al relaţiilor umane şi al intereselor în această lume. în definitiv, cu toţii suntem precum nişte „relee”, mai mult sau mai puţin sofisticate care transmitem în mod corect sau incorect „informaţia” vieţii. Complexitatea situaţiei de atunci, grefată pe imi¬nenţa momentului crucial al descoperirii, mă făcea să simt în tot trupul fiorii nebănuiţi ai unei emoţii foarte intense.
— Şi acum? în ce stadiu se află acţiunea?
În forul meu interior, nutream speranţa ascunsă că poate voi reuşi şi eu să văd misterioasa structură din inte¬riorul muntelui, după ce va fi descoperită. Sesizându-mi gândul, Cezar îmi spuse:
— Deocamdată ne aflăm în toiul pregătirilor, pe care trebuie să le direcţionez cu mare atenţie. Mai întâi am asigurat securitatea zonei care, spre norocul nostru, este greu accesibilă si relativ neumblată. Am apelat şi la ser¬viciile armatei, organizând chiar o mini-bază în exteriorul perimetrului-focar, pe care 1-am identificat şi izolat împreună cu echipa noastră de specialişti. Am asigurat deja paza circulară a zonei, aducând acolo aproape două sute de militari. S-a construit un mic drum de acces şi s-a împrejmuit perimetrul circular cu sârmă ghimpată. Am montat, de asemenea, peste treizeci de pichete de pază. în interior am stabilit un al doilea cerc de securitate format din echipa a treia a departamentului. Există două bariere de acces pe drumul improvizat, care sunt prevăzute cu puncte de control. De data aceasta, logistica este masivă şi complexă, mai ales că durata acţiunii se poate întinde pe mai multe săptămâni. Generalul Obadea s-a ocupat de relaţia cu Ministerul Armatei pentru sprijinul material; au fost aduse corturi de campanie pentru militari şi se mon¬tează releele de comunicaţie. Am vrut să imprim întregii acţiuni aspectul aparent al unei aplicaţii militare. Probabil că totul va fi gata în următoarele două-trei săptămâni. La sfârşitul lunii iulie soseşte dispozitivul de forare cu plas¬mă, iar după aceea nu ne mai rămâne decât să pătrundem în interiorul muntelui.
Deşi nimeni nu intră în perimetru decât cu acordul meu sau al generalului Obadea, voi face în aşa fel încât să poţi vedea şi tu ceea ce vom descoperi. Aceasta, bineînţeles, dacă lucrurile vor decurge în mod normal, aşa după cum au fost stabilite. Mai sunt multe alte detalii, care nu prezintă însă o importanţă prea mare. Cunoşti acum esenţialul, în principiu, prima forare exterioară va începe în ultimele zile ale lunii iulie. Până atunci nu ne vom mai vedea, deoarece evenimentele intră în linie dreaptă iar specificul lor îmi solicită în mod deosebit prezenţa în acel loc. Dar, aşa cum ţi-am promis, te voi chema atunci când totul va fi în siguranţă şi bine pregătit.
Spunând acestea, Cezar s-a ridicat si şi-a luat rămas bun de la mine. Ne-am despărţit cu speranţa de a ne revedea curând în condiţii cu totul extraordinare.
Am preferat să merg pe jos spre casă. Gândurile şi presupunerile îmi invadau mintea, iar multitudinea posi¬bilităţilor şi complexitatea intrigilor aproape că îmi dădeau dureri de cap. în noaptea aceea am adormit cu gândul la enigmatica civilizaţie care a construit ansamblul din interiorul muntelui, făcând astfel dovada unei tehnologii incredibile. Cine au fost acele fiinţe? Din ce genuni ale timpului ne transmiteau mesajul lor? Nu bănuiam însă nici pe departe imensa surpriză care aştepta de zeci de mii de ani să fie revelată în inima munţilor…
CAPITOLUL5
MAREA DESCOPERIRE
După acea întâlnire cu Cezar mintea mea era mai mereu preocupată de misterul structurii identifi-cate în interiorul Munţilor Bucegi. Doream foarte mult să iau şi eu parte la toate operaţiunile preliminare şi la momentul pătrunderii în marele tunel, dar realizam că aceasta nu era posibil. Trebuia să mă mulţumesc doar cu şansa de a avea acces pentru un timp scurt la locul marii descoperiri, în eventualitatea că lucrurile nu se complicau pană atunci. Timp de o lună şi jumătate de la convorbirea pe care am avut-o cu Cezar am aşteptat febril un semn de la el. îmi făceam în minte tot felul de scenarii, îmi ima¬ginam diferite posibilităţi şi, practic, fiecare clipă devenise pentru mine o dorinţă intensă de a ajunge şi eu în acel loc din munţi. Aveam o încredere desăvârşită în Cezar şi ştiam că va face tot posibilul pentru a-mi facilita intrarea în „perimetrul principal” al zonei. Nu ignoram nici faptul că tensiunea acelei perioade trebuie să fi fost enormă pe umerii lui şi ai generalului Obadea, datorită jocului de culise foarte complicat care trebuia menţinut într-un fin echilibru. Ceea ce se petrecea atunci în munţi constituia cu adevărat o situaţie excepţională, a cărei importanţă viza nu numai siguranţa naţională ci chiar situaţia întregii omeniri, dacă luăm în consideraţie intere¬sul enorm pe care îl manifesta în acea direcţie elita mon-dială a masonilor.
Operaţiunile de la faţa locului şi planul pe care îl con¬cepuse Cezar erau îngreunate şi de faptul că, în paralel, era necesară înşelarea vigilenţei lui senior Massini şi a celorlalţi venerabili din elită. La toate acestea se adăuga presiunea exercitată de pericolul ca informaţia să ajungă la structurile de vârf ale statului, într-un astfel de caz, era puţin probabil ca situaţia să mai poată fi controlată cu efi¬cienţă. Planul lui Cezar includea informarea conducerii politice a statului la un moment de timp bine definit.
Baza secretă din munţi
Clipa mult aşteptată a sosit puţin după mijlocul lunii august, într-o dimineaţă însorită am fost contactat prin fi¬liera obişnuită, dar curând aveam să realizez că măsurile de precauţie erau de acea dată mult mai severe. Nu voi intra în amănunte, care oricum nu interesează prea mult. Puţin după prânz am ajuns la una din bazele militare secrete de la poalele munţilor, de unde am fost preluat cu elicopterul Departamentului Zero, fiind însoţit de doi mi¬litari cu uniformă specială, care erau înarmaţi, încă de la Bucureşti, după consemnele ştiute, nici unul dintre cei care mă escortau nu a rostit o vorbă. Schimbările de vehicul şi de pază erau însoţite doar de ordine scurte, la obiect, întreaga acţiune se dovedea a fi rapidă şi precisă. Deşi cunoşteam prea bine aspectele implicate şi motivele pentru care era necesară asigurarea unei maxime secu¬rităţi, mărturisesc totuşi că eram puţin contrariat de stricteţea măsurilor de siguranţă care erau luate, consi-derându-le exagerate. Mi-am dat însă repede seama că nu eram aproape deloc în măsură să apreciez la adevărata ei valoare întreaga operaţiune şi că trebuia să mă consider un tip foarte norocos pentru că mi se oferea nesperata şansă de a avea acces la ceea ce consideram a fi, probabil, cea mai importantă descoperire din timpurile moderne. Faptul că am fost chemat de Cezar şi că măsurile de securitate erau extraordinare îmi oferea certitudinea că, într-adevăr, acolo fusese descoperit ceva de o importanţă colosală. Reflectam la faptul că, în timp ce imensa majoritate a oamenilor îşi duceau traiul zilnic, de multe ori într-un mod cât se poate de banal, această descoperire ar fi putut să transforme radical concepţiile tuturor într-o perioadă foarte scurtă de timp. Zâmbeam amar la gândul că, în conjunctura mondială prezentă, părerea mea era probabil mult prea idealistă. Pentru a determina o trans¬formare de proporţii care să implice o justă analiză şi înţelegere atât a trecutului umanităţii cât şi a semnificaţiei profunde a vieţii, este nevoie de o abilă diplomaţie, de inteligenţă şi de virtuţi nobile pentru a te „strecura” print¬re numeroasele piedici de natură mentală, psihică sauchiar materială care încă domină masele de oameni.
Cufundat în aceste gânduri aproape că nu am obser¬vat coborârea elicopterului, care se apropia de noua bază ce fusese construită în munţi. Reflecţiile mele s-au eva¬porat ca prin farmec la vederea ansamblului care se afla la câţiva zeci de metri sub mine. Deşi eram oarecum fami¬liarizat cu operaţiunile de tactică militară şi cu tehnica folosită în astfel de ocazii, totuşi ceea ce puteam să văd atunci întrecea cu mult orice închipuire. In primul rând am realizat prezenţa masivă a forţelor americane datorită numărului mare de vehicule de teren care le sunt caracte¬ristice şi a unor ansambluri masive , ascunse sub nişte prelate uriaşe pe care se vedea desenat steagul SUA. Puteam, de asemenea, să observ singurul drum amenajat, destul de larg, care venea din vale prin pădure, precum şi cele două centuri de securitate militară a accesului în bază; ele apăreau ca un fel de hotare late, formând fiecare aproape un cerc complet înjurul unei intrări mari în peretele stâncos al muntelui, între cele două centuri con¬centrice de securitate exista un parc de camioane militare, câteva autovehicule de teren, precum şi două trei vehicule a căror formă şi scop nu le-am putut identifica pe loc. Am estimat că de-a lungul celor două centuri erau plasaţi aproximativ două sute de militari. Cei de pe centura inte-rioră purtau o uniformă specială, de culoare neagră, iar militarii de pe centura exterioară purtau uniformă obişnuită. Fiecare dintre aceştia avea armă automată, iar distanţa dintre ei era de doar câţiva metri. Am văzut că barăcile soldaţilor erau plasate între cele două hotare, iar cele ale echipei speciale se aflau imediat în spatele celei de-a doua centuri. Drumul era blocat de bariere duble şi masive în dreptul fiecărei centuri, cu dublu pichet de con¬trol de fiecare parte a lui. Am apreciat distanţa între cele două centuri de securitate la aproximativ cincizeci de metri. Se pare că activitatea era frenetică, deoarece obser¬vam un du-te-vino continuu între cele două comanda¬mente, dar mai ales în interiorul perimetrului-focar, până la peretele care fusese tăiat în munte.
Observaţiile mele generale au fost întrerupte de ateri¬zarea elicopterului pe un loc amenajat în interiorul perimetrului principal, după a doua centură de securitate. Am coborât şi imediat am fost încadrat de doi militari , care de această dată erau americani. Ne-am deplasat doar vreo douăzeci de metri de la elicopter, cei doi din echipa specială fiind în faţă, iar americanii în spatele meu. Mi s-a spus să mă opresc şi am rămas acolo în picioare, toţi cinci, cam o oră; în mod evident, aşteptau ordinul de pre¬luare a mea.
Abia atunci am început să realizez cu adevărat pro¬porţiile operaţiunii care se desfăşura în zonă şi să intuiesc importanţa ei excepţională. Iniţial am fost mirat de „trata¬mentul” la care eram supus; nu pentru că m-aş fi simţit jignit, ci mai ales pentru stricteţea aproape incredibilă cu care se desfăşurau acţiunile în cadrul bazei, îi priveam pe cei patru care mă încadrau politicos, dar foarte ferm; nu s-au clintit din poziţia în care se aflau, nu s-au relaxat, nu au vorbit şi aproape că nici nu au clipit timp de o oră, cât am aşteptat acolo. Complet impasibili, îmi dădeau mai mult impresia unor roboţi, decât a unor făpturi umane. Neavând încotro, am rămas şi eu aproape nemişcat între ei, îndoindu-mă doar din când în când pentru a nu amorţi. Am încercat să aflu motivul aşteptării noastre, precum şi alte amănunte, dar era ca şi cum aş fi vorbit la patru stâlpi de beton. Am înţeles atunci că ordinele erau extrem de severe şi stricte şi nu am mai pus alte întrebări, aşteptând resemnat venirea lui Cezar.
Cu toate că era relativ obositor să rămân în picioare un timp destul de îndelungat în acelaşi loc, am folosit acel prilej pentru a observa cu atenţie ceea ce se afla în jurulmeu. Emoţia de care fusesem cuprins încă de la plecarea din Bucureşti se amplificase şi mai mult. Mă aflam, prac¬tic, la mai puţin de o sulă de metri de ţinta viselor şi pre¬supunerilor mele, de o fenomenală descoperire care aştepta poate de zeci de mii de ani să fie revelată. Fiorul necunoscutului care plutea în aer cuprindea parcă întrea¬ga bază, insuflând în mod tainic fiecărei persoane de acolo un aer aparte, grav, de enigmatică focalizare inte¬rioară.
În faţa mea, puţin lateral dreapta de la locul în care mă aflam, se deschidea în munte gura largă a unui tunel. Puteam să văd sistemul modern de iluminare care fusese montat la intrare şi care continua în interiorul tunelului. Din nefericire, unghiul în care mă aflam şi prezenţa unui mare cort de campanie şi a două construcţii modulare ultramoderne, în formă de emisferă, îmi bloca perspecti¬va, în aceeaşi zonă principală în care mă aflam existau mai multe jeep-uri şi vehicule americane, iar în marginea din stânga mea erau două ansambluri uriaşe, acoperite fiecare cu câte o prelată, care după formă sugerau că adă¬posteau lăzi uriaşe, al cărui conţinut nu îl cunoşteam. Gura tunelului era blocată de o barieră lată din metal, fiind păzită de o parte şi de alta de doi militari americani; uniforma lor sugera că făceau parte din trupele de elită ale puşcaşilor marini.
Insă ceea ce mi-a atras îndeosebi privirea era uriaşul hangar săpat în piatra muntelui, care se afla în dreapta tunelului păzit. Era imens, măsurând cam zece metri înălţime şi, din câte am putut eu aprecia, cam cincizeci de metri adâncime. Era perfect realizat, cu pereţii finisaţi şi bolta curbată în mod impecabil. M-am întrebat ce tehnologie au folosit dacă au reuşit să construiască tot ceea ce vedeam în aproximativ o lună. Ulterior aveam să aflu cu stupoare că realizarea forajului în cazul hangaru¬lui nu durase decât o singură zi.
În interiorul halei erau stivuite multe lăzi pe o parte, iar pe cealaltă parte se aflau trei construcţii speciale, ca nişte camere lungi al căror scop, cred, nu putea fi decât cel de analiză şi cercetare. De altfel, în interiorul hangaru¬lui era o relativă agitaţie, deoarece puteam să observ multe persoane cu halate albe, care intrau sau ieşeau grăbite din acele mini-laboratoare, purtând în mâini diferite obiecte sau hârtii. Atât pe culoarul din mijloc al hangarului, cât şi afară, aproape de gura tunelului, am văzut mai multe vehicule mici cu motor electric, pe care unii dintre cei de acolo le foloseau pentru a se deplasa în interior. Nici tunelul şi nici hangarul nu erau prevăzute cu uşi culisante, probabil datorită complicaţiilor construc¬tive, care nu erau momentan necesare. Hangarul avea totuşi, în partea de sus, un sistem mecanic de „perdea”, confecţionat dintr-un material semitransparent, care nu era lăsat decât pe un sfert din înălţimea intrării. Sistemul de iluminat era impecabil şi am observat două mari ge¬neratoare care funcţionau undeva mai jos, pe coasta muntelui, între cele două centuri de securitate şi control. La o oarecare depărtare de marele cort de campanie, în stânga mea, se afla un şir de barăci moderne iar în spatele lor mai multe corturi de campanie de dimensiuni medii, care cu siguranţă reprezentau adăposturile de noapte pen¬tru personalul de cercetare şi pentru militari. Nu am observat însă nimic care să semene a loc în care se pregăteşte hrana; concluzia mea a fost că aceasta este adusă zilnic cu un camion, probabil cu o pază foarte se-veră. Ulterior aveam să aflu că bucătăria fusese amenajată câţiva kilometri mai la vale şi că, într-adevăr, un grup de militari din echipa specială a DZ făcea zilnic drumul cu un camion, aducând hrana pentru cei din bază. Aceastăsoluţie a fost preferată pentru a reduce şi mai mult activi¬tatea periferică a personalului şi pentru a micşora, de asemenea, riscurile de securitate. Masa era servită separat de fiecare grupă de militari, la barăcile lor. în perimetrul-focar ea era servită în cortul mare de campanie, atât pen¬tru militarii români şi americani, cât şi pentru echipele de cercetători. Am aflat că americanii veniseră cu alimente proprii şi cu bucătarii lor, însă aceştia fuseseră trimişi la un loc cu cei români, în bucătăria de la poalele muntelui.
Cele două construcţii semisferice erau reşedinţele staff-ului român şi, respectiv, al celui american. Cezar mi-a dezvăluit ulterior că în una dintre acestea, care era mai mică, locuia el şi generalul Obadea, iar în cealaltă se aflau doi generali de la Pentagon şi un consilier pe probleme de securitate naţională de la Washington. Aceste clădiri extraordinar de ergonomice semănau mai mult cu clădirile unor staţii de cercetare de pe alte planete şi lăsau o impresie foarte plăcută, de comfort şi mare siguranţă. Materialul din care erau făcute avea culoarea albă şi era delimitat în suprafeţe hexagonale, iar în apropierea vâr¬fului exista o bandă lată dintr-un material de culoare albastru închis. Pe această bandă erau dispuse un fel de leduri luminoase uriaşe, despre care mi s-a spus că, atunci când luminau noaptea, creau o atmosferă calmă şi deosebit de frumoasă.
Am urmărit un anumit timp activitatea din perimetru; fiecare persoană se mişca rapid şi dădea senzaţia că ştie cu precizie ce are de făcut. Din când în când venea sau pleca un jeep, ori militarii descărcau ceva din lăzile de sub prelată. Din păcate, distanţa şi obstacolele nu mi-au per¬mis să observ cu claritate obiectele care erau deplasate. Eram totuşi mirat de prezenţa relativ masivă a ameri¬canilor, deoarece Cezar mă lăsase să înţeleg că va fi doar o echipă care să mânuiască dispozitivul de forare cu plasmă.
Chiar în momentele în care făceam diferite supoziţii cu privire la acest aspect, am remarcat faptul că unul din¬tre militarii români, care se afla în faţa mea a dus o mână la urechea dreaptă, a ascultat cu atenţie şi apoi a rostit repede câteva cuvinte. Imediat după aceea ne-am îndrep¬tat spre gura întunecată a tunelului, care pe măsură ce mă apropiam îmi părea tot mai mare şi mai ameninţătoare.
Ne-am oprit în aceeaşi formaţie lângă una dintre cele două construcţii semisferice, la doar câţiva metri în late¬rala tunelului. Inima a început să-mi bată cu putere; din¬colo de bariera lată, păzită de cei doi militari americani inflexibili, se afla poate cel mai teribil mister de pe pla¬netă. Ce se petrecuse în intervalul de o lună şi jumătate de la ultima discuţie pe care am avut-o cu Cezar? Ce s-a descoperit în acea zonă a muntelui? Am observat atunci că prin faţa tunelului şi în interiorul lui, pe o fâşie lată de aproximativ doi metri exista o bandă de cauciuc canelat, pe care erau înşiruite câteva vehicule electrice de pro¬ducţie americană. Vedeam acum interiorul tunelului, luminat discret de instalaţiile cu neon plasate pe tavan şi pe pereţii laterali, însă tunelul se curba spre stânga după doar zece metri, astfel că nu puteam să observ mai mult.
Atunci a apărut Cezar. Venea din interiorul coridoru¬lui, conducând un vehicul electric. Lângă el se afla un bărbat în vârstă, cărunt, dar cu un chip având trăsături
ferme, pline de hotărâre. Amândoi erau serioşi şi tăcuţi. Cezar a coborât lângă mine şi abia atunci cei patru mili¬tari s-au retras discret, după ce au salutat. Am făcutcunoştinţă cu generalul Obadea, care m-a privit pătrunză¬tor câteva clipe; mi-a strâns mâna cu putere şi după ce am schimbat câteva amabilităţi s-a retras în construcţia se¬misferică. Era evident pentru mine că generalul ştia totul de la Cezar în ceea ce mă privea şi că îşi dăduse con¬simţământul să fiu adus în acel loc. Probabil că această mişcare făcea parte din planul lor de demascare a ac¬ţiunilor masonice şi au considerat că este necesar să fiu şi eu în acel loc. Chiar dacă mă simţeam doar o rotiţă în acest imens angrenaj de elemente misteriose, aspecte şi intrigi, eram foarte bucuros că aveam acea şansă extraor¬dinară şi eram hotărât să mă achit cu cea mai mare responsabilitate de sarcina pe care mi-o asumasem.
Marea Galerie
— Situaţia este destul de critică, a spus Cezar preocu¬pat. Relaţia cu senior Massini a devenit încordată, însă ceea ce este mai grav e că totul s-a aflat la vârfurile put¬erii de stat. Ne aşteptam la asta, dar în nici un caz atât de repede. Intenţia noastră era să prezentăm datele proble¬mei la un moment din viitor, care trebuia să fie mult mai prielnic. Acum lucrurile sunt foarte tensionate, atât pe plan intern, cât şi pe cel extern. Nu cunoşti multe din câte s-au petrecut în ultima lună. Vino, am să-ţi rezum princi¬palele elemente în timp ce vom merge prin tunel, zise el îndreptându-se spre intrare.
În felul acesta câştigam timp; nu am luat un vehicul electric, tocmai pentru ca Cezar să poată să-mi relateze pe scurt felul în care au decurs evenimentele, în plus, aveamposibilitatea să privesc totul îndeaproape şi cu mai multă atenţie.
Tunelul era „pavat” cu o folie groasă de cauciuc. De o parte şi de alta a acesteia, până la perefii de piatră ai muntelui era doar stâncă. La intrare şi încă pe o lungime de câţiva metri după aceea erau infiltraţii de apă, însă după ce tunelul cotea lin spre stânga, la aproximativ zece metri de la intrare, totul devenea perfect uscat. Eram uluit de exactitatea forării şi mai ales de finisarea pereţilor din piatră, care aproape că păreau şlefuiţi. Lumina albă scotea în evidenţă într-un mod splendid culorile variate ale diferitelor formaţiuni geologice, luminând discret inte¬riorul tunelului într-un ireal joc de sclipiri şi umbre. Zgomotul paşilor noştri era înăbuşit de covorul de cau¬ciuc, iar în galerie domnea o atmosferă enigmatică dar foarte incitantă pentru mine. Era cam rece pentru felul în care mă îmbrăcasem, însă Cezar mi-a spus că această situ¬aţie nu va dura prea mult.
— Maşina a forat la început după o ciudată deviaţie a câmpului magnetic. La scurt timp, însă, am realizat eroarea, astfel că s-a procedat la corecţia traiectoriei. Uite, chiar aici, spuse Cezar, oprindu-se în curba spre stânga a tunelului.
M-am oprit şi eu, admirând modul elegant de racor¬dare a galeriei. După curbă, aceasta se întindea perfect dreaptă cale de vreo cincizeci de metri într-un fel foarteasemănător cu un tunel de metrou, deşi era poate ceva mai lată. La capătul acestei distanţe, în inima muntelui am văzut ceva ce semăna cu o poartă imensă, care parcă se deplasase prin culisare spre stânga, ocupând acum mai puţin de un sfert din lăţimea galeriei. Acolo se aflau, de asemenea, doi militari înarmaţi, iar locul era foarte bine luminat pe toată circumferinţa tunelului. Exista şi o gheretă modernă, îngustă dar destul de lungă pe partea dreaptă, imediat înainte de marea intrare într-o altă galerie pe care deja o puteam vedea; această intrare era străjuită de uşa enormă care culisase. Am ştiut atunci că acela era începutul aventurii, al marii descoperiri care fusese făcută. Mi-am adus aminte de schiţa pe care o desenase Cezar la ultima noastră întâlnire şi am realizat că ea co¬respundea realităţii pe care o vedeam atunci, cel puţin în ceea ce privea plasarea misterioasei galerii în munte.
— Am fost uluit de tehnologia pe care o aveau la dis¬poziţie americanii, îmi spuse Cezar. Maşina de forat cu plasmă nu are dimensiuni mari, dar necesită un echipa¬ment special pentru cei care se află în preajma ei şi a locu¬lui forat. Este ceva asemănător cu echipamentul de anti-radiaţie atomică. Eu însumi am îmbrăcat un astfel de cos¬tum special şi am urmărit forarea de foarte de aproape. Spectacolul care ţi se înfăţişează atunci în spatele lentilelor care conţin o substanţă sofisticată de protecţie este aproape incredibil. Ai senzaţia că piatra realmente se „topeşte” sub acţiunea jetului de plasmă, dar de fapt roca este făcută foarte maleabilă, până în apropiere de punctul de curgere şi este imediat modelată circular de presiunea exercitată de câmpul magnetic rotitor care direcţionează totodată şi jetul plasmatic. Nu există deloc praf iar res¬turile sunt chiar neglijabile. Viteza de pătrundere este colosală pentru o astfel de lucrare; distanţa de la intrare şi până la cei doi militari pe care îi vezi acolo a fost parcursă în doar cinci ore. în urmă totul rămâne ca şi cum a fost şlefuit şi foarte curat, astfel încât covorul de cauciuc şi instalaţiile erau deja pregătite la gura tunelului înainte ca maşina de forat să fie scoasă afară.
În timp ce ne îndreptam spre galeria cea mare, Cezar mi-a relatat faptul că, iniţial au forat într-o altă zonă a muntelui, pentru a urmări să ocolească bariera energetică de la intrarea în tunelul principal din interiorul muntelui. Au ales o locaţie mai sus, pe coastă, la aproximativ trei sute de metri de zona în care fusese stabilită baza şi au forat câteva zile, deoarece distanţa până la tunel era mult mai mare, iar pătrunderea nu era în plan orizontal, ceea ce îngreuna mult procedurile tehnice. Până la urmă au ajuns la peretele tunelului, însă orice efort de a-1 străpunge a fost zadarnic. Nu ceda nici la jetul de plasmă, nici la câm¬pul magnetic şi nici la dinţii frezelor. Au fost nevoiţi să abandoneze acea variantă şi să astupe intrarea în galeria pe care tocmai o foraseră. S-a revenit deci la punctul iniţial şi s-a început străpungerea plană a peretului de rocă, până când au ajuns la bariera de energie.
— Forajul era urmărit în fiecare clipă pe monitoarele de control şi era corelat cu distanţa până la zona energe¬tică. Cu câţiva metri înainte de aceasta am dat de începutul galeriei pe care o vezi acum, astfel încât tot ceea ce aveam de făcut era să racordăm cele două tunele, mi-a explicat Cezar.
Între timp am ajuns în faţa intrării care era păzită de cei doi militari din forţele speciale. După uniformă şi însemnele de pe ea, unul era român, iar celălalt american. Militarii 1-au salutat pe Cezar, care s-a îndreptat câţiva metri în dreapta, spre gheretă. Americanul a intrat înăun¬tru, unde probabil avea un pupitru de comandă, căci dintr-o nişă a construcţiei a apărut imediat un braţ lung din metal cu un dispozitiv complicat la capăt. Braţul era arti¬culat; Cezar 1-a ridicat la nivelul ochiului şi după câteva secunde s-a auzit un sunet scurt de acces.
— Au fost luate toate măsurile de prevedere, îmi zise el, revenind lângă mine. Amprenta irisului meu a fost analizată şi stocată ca o informaţie-cod. Sistemul de secu¬ritate nu reacţionează decât la citirea cu o rază laser a irisului meu sau al generalului Obadea. Acum, de pildă, a fost dezactivat sistemul de senzori cu laser, foarte compli¬cat, care a fost montat exact aici, la intrare. Este invizibil, iar dacă am fi trecut direct ar fi declanşat în mod automat alarma în bază. Noi am refuzat amprentarea iridologică a generalilor americani şi am insistat ca accesul în Marea Galerie să ne aparţină în exclusivitate. De aici au început, de fapt, primele probleme, zise el gânditor.
Am observat că ghereta avea o prelungire dincolo de poartă, în Marea Galerie, din care ieşea de asemenea un dispozitiv laser de citire a irisului. Cezar mi-a explicat că acela era pentru revenirea din Marea Galerie. Am aflat de asemenea că el putea anula sistemul de securitate prin aplicarea, simultan cu citirea irisului, a palmei şi a degetelor de la mâna lui dreaptă într-un locaş special. Metoda era folosită atunci când trebuiau să se efectueze transporturi masive prin Marea Galerie.
Cezar a mers câţiva metri mai în spate şi a început să-mi explice:
— Barajul energetic acţiona aproximativ în această zonă. Este, practic, o proiecţie energetică, dar nu ne-am putut da seama cum a fost realizată. Nu putem înţelege, deasemenea, cum a fost posibil ca acel baraj energetic să subziste continuu, timp de milenii în şir. Nu cunoaştem sursa care îl alimentează şi nici modalitatea tehnologică prin care este realizat acest lucru. Practic, cu excepţia fap¬tului că am reuşit să pătrundem dincolo de el, nu ne-am lămurit în nici o altă privinţă, însă depăşirea lui a implicat un fapt tragic.
Mă aflam în spatele lui Cezar, privind tavanul galeriei, acolo unde se realizase racordul cu marele tunel. De fapt, mai întâi erau câţiva metri de galerie în roca muntelui, la un diametru mai mare decât galeria săpată de dispozitivul american cu plasmă; pe această porţiune pereţii nu erau finisaţi, ci neregulaţi, cu multe colţuri, în plus, această zonă a galeriei, care avea aproximativ şase metri în lungime, nu era circulară ci avea secţiunea pătrată. Racordul celor două galerii s-a făcut doar la nivelul solului, care a fost nivelat într-o uşoară pantă descendentă, dinspre galeria noastră către galeria antică, de dimensiuni mai mari. Diferenţa de nivel era cam de un metru şi puteam să o observ foarte bine în zona tavanului, la îmbinarea dintre cele două tuneluri. Forarea a fost aproape concentrică cu galeria antică, însă nimeni nu putea să explice cum a fost posibil ca acest tunel să înceapă brusc, din interiorul muntelui. Ea era în mod evident o lucrare artificială. Posibilitatea ca intrarea să fi fost acoperită pe o distanţă de aproximativ şaizeci de metri nu era credibilă, deoarece structura masivă din piatră era identică cu cea a rocilor din jur.
L-am întrebat pe Cezar ce s-a petrecut când au ajuns la bariera energetică.
— In acel moment discutam împreună cu generalul Obadea şi cu generalii de la Pentagon anumite aspecte legate de securitatea bazei. Am fost anunţaţi că s-a realizat străpungerea şi unificarea celor două galerii. Până să sosim şi noi, militarii începuseră deja să retragă dispoz¬itivul de plasmă din galerie. Cei trei din prima echipă de intervenţie specială a Departamentului s-au strecurat înăuntru pentru a vedea condiţiile din noua galerie. Aceasta a fost o mare greşeală, deoarece au ignorat protocolul de acţiune. Au sărit treapta de nivel de un metru între cele două galerii şi au început să cerceteze zona de aproximativ patru metri pe care ştiau că o au la dispoziţie până la bariera de energie, care era invizibilă. Din păcate nimeni nu a putut să explice cum s-au petrecut lucrurile. Probabil că cei trei s-au apropiat foarte mult de barajul energetic, deoarece câteva clipe mai târziu s-aauzit un zgomot ciudat, dar puternic, ca un scurt-circuit. I-am găsit prăbuşiţi la baza inferioară a barierei invizibile, cu trupurile ciudat contorsionate, ca şi cum ar fi fost delimitate de marginea precisă a unui perete. Toţi trei erau morţi. Medicii au declarat moartea lor instantanee prin stop cardiac. Acest lucru a creat o oarecare panică, deşi noi ne-am străduit să aplanăm incidentul. După cum aveam să-mi dau seama imediat, panica era determinată mai mult în rândul staff-ului american şi se datora faptu¬lui că temerile iniţiale ale membrilor săi începeau să se adeverească, într-adevăr, în acel moment nu aveam practic nici o cale de acces în galeria antică. Forarea laterală eşuase datorită materialului necunoscut care rezista la orice tentativă de străpungere, iar barajul energetic se dovedea a fi inexpugnabil.
Venerabilul Massini era şi el prezent acolo şi mi-a cerut părerea, în acea perioadă, detaşamentul de comando american încă nu venise. Erau doar specialiştii cu dispozitivul de forare, o echipă de cercetători şi reprezen¬tanţii lui senior Massini, care sunt şi acum: doi generali de la Pentagon şi consilierul prezidenţial. Totuşi, nu sunt atât de sigur că preşedintele SUA fusese anunţat de această operaţiune. Era evident o problemă internă, de culise, din care ei doreau să tragă cât mai multe avantaje. Venerabilul ştia mai multe despre originea acestei descoperiri şi, după cum mi-am dat seama, el avea cunoştinţe despre cel puţin un element care se găsea în sala cea mare, în care vom ajunge peste puţin timp. Nerăbdarea masonului era reţi¬nută, dar fermă, în acel moment aş fi putut să dispun înde¬părtarea lor din zona aceasta, dar nu aş fi rezolvat nimic, decât că aş fi complicat foarte mult lucrurile. Influenţa lui senior Massini ar fi condus în cele din urmă chiar la înlocuirea mea şi a generalului Obadea de la conducerea unei operaţiuni care încă nu fusese adusă la cunoştinţa puterii politice. Aveam, desigur, toate justificările şi cir¬cumstanţele atenuante, dar era bine ca informarea să vină de la noi şi nu de la cei străini. Un element cu totul nepre¬văzut a modificat însă radical situaţia, îndreptând-o pe o pantă foarte tensionată şi periculoasă, care există şi în prezent. Sper, totuşi, că aceste tensiuni să nu escaladezedincolo de un anumit punct, pentru că atunci va fi dificil de spus ce se poate întâmpla.
Cezar veni mai aproape de imensa poartă din piatră,care străjuia intrarea în Marea Galerie. Se apropie de peretele din stânga al tunelului, în partea în care culisase poarta, şi îmi spuse :
— Acum te afli chiar în zona barierei energetice, atunci când este activată. Vezi ceva pe peretele de lângă mine?
M-am uitat cu atenţie şi am observat în roca denive¬lată o porţiune destul de mare, de formă pătrată cu latura de circa douăzeci de centimetri, perfect finisată, care părea încrustată în peretele muntelui. Pe ea era trasată cu precizie forma unui triunghi echilateral cu vârful în sus.
— Aceasta este „cheia” pe care ne-au lăsat-o cei care au construit acest ansamblu. Fără ea am fi fost complet neputincioşi. După moartea celor trei militari am venit exact unde te afli tu acum şi am cercetat atent locul cu privirea, observând acest pătrat de piatră foarte bine şlefuit pe care este reprezentat simbolul triunghiular. Atunci, însă, galeria era blocată de poarta uriaşă pe care o vezi aici. Problema era că eu mă aflam foarte aproape de barajul energetic, care se găsea cam la doi metri în faţa porţii, adică acolo unde eşti tu acum. După cum vezi, pătratul şlefuit care este încastrat în roca muntelui se află între imensa poartă de piatră şi bariera energetică. Cum era şi firesc, presupuneam că funcţia lui era aceea de a comanda deschiderea porţii. Dar cum să ajung la el dacă drumul era barat de zidul invizibil de energie?
ÎI priveam descumpănit pe Cezar. Cei doi militari intraseră de mult în gheretă, lăsându-ne singuri la intrarea în misteriosul coridor antic. Eram profund marcat de emoţia aflării unor secrete vechi de mii şi mii de ani care mi se revelau acum în mod gradat. Datorită surescitării, corpul îmi părea mai uşor iar cuvintele lui Cezar îmi ajungeau oarecum estompat la urechi. Cu toate acestea, dobândisem o luciditate extraordinară şi înţelegeam totul foarte repede, în mod intuitiv.
— Era o problemă de frecvenţă de vibraţie, am spus eu, mirându-mă de calmul cu care am rostit acele cuvinte. Cezar mă privi cu surprindere.
— Exact, mi-a confirmat el. Căutând o rezolvare, am închis atunci ochii şi m-am focalizat asupra barajului energetic. După puţin timp am simţit că de fapt acesta era „viu”, dar într-un mod foarte special, pe care nu-1 puteam explica celor de faţă. Doar venerabilul cred că ar fi putut înţelege, dar el era chiar cel căruia nu doream să-i dezvălui nimic din tainele pe care le aflam.
Am simţit că între mine şi energia barajului exista o anumită „compatibilitate”, ceva în genul unei simpatii reciproce şi că testul „vibraţiei personale” îl trecusem cu succes. Nu m-am putut opri, totuşi, să mă întreb ce grad excepţional de dezvoltare tehnologică şi spirituală au avut cei care stabiliseră acest veritabil „prag” de verificare energetică pe care ştiinţa actuală nici măcar nu îl poate concepe, nicicum să-1 realizeze practic. Apoi am luat de jos câteva resturi de rocă şi le-am aruncat spre peretele invizibil de energie. Imediat ce piatra atingea barajul energetic, se transforma într-o pulbere fină care cădea la sol, formând o linie dreaptă. Am cerut să mi se aducă şi alte obiecte din metal, plastic, lemn sau piele. Concluzia era clară: tot ceea ce era alcătuit din substanţă amorfă era prefăcut instantaneau în pulbere şi tot ceea ce reprezenta materie organică era respins, dacă nu avea o anumităfrecvenţă înaltă de vibraţie individuală. Am trimis pulbe¬rile la laborator pentru analiză şi apoi am atins uşor cu mâna suprafaţa invizibilă a barierei de energie. Am simţit doar nişte fine furnicături pe piele, care erau foarte plă¬cute, astfel încât am înaintat cu tot trupul, trecând în partea cealaltă a peretelui energetic. Grosimea acestuia am apreciat-o la cel mult un centimetru.
Priveam acum feţele uluite ale oficialilor americani şi ai celor câţiva membri din echipa mea, care se aflau în partea cealaltă a barajului de energie. M-am apropiat de perete şi am apăsat pe triunghiul de pe pătratul de rocă perfect şlefuită pe care îl vezi aici. De fapt nu a fost nevoie decât să-1 ating, deoarece el nu are joc, nu se deplasează; doar suprafaţa lui este delimitată în perete. Poarta de piatră, din care tu vezi acum doar o mică parte, a început imediat să culiseze lin şi aproape fără zgomot spre stânga şi s-a oprit în poziţia pe care o are în prezent. Acela a fost momentul când am văzut cu toţii, pentru prima dată, Marea Galerie. A fost un moment de încărcă¬tură emoţională deosebită, în primul rând am fost şocaţi de faptul că ea era luminată, aşa cum o vezi tu acum, fără să conţină totuşi nici o sursă de lumină, cel puţin dintre cele convenţionale pe care noi le cunoaştem.
Cezar făcu o scurtă pauză. Eu priveam stupefiat în interiorul Marii Galerii şi abia atunci mi-am dat seama că în ea nu exista nici o sursă de iluminat. Prea absorbit de cele ce îmi relata Cezar şi de propriile mele observaţii ale zonei de fuziune dintre cele două tuneluri, mi-am închipuit că lumina din Marea Galerie provenea, de asemenea, de la instalaţiile de iluminare care probabil fu¬seseră montate de-a lungul ei, aşa cum era cazul tunelului forat de curând. Abia acum realizam însă, uluit, că acea lumină parcă că nu avea nici o sursă, deşi eram tentat să spun că ea provenea din materialul extraordinar care înve¬lea pereţii galeriei. Această lumină era mai puţin intensă decât cea din galeria noastră, dar era foarte plăcută,inducând o evidentă stare de relaxare şi detensionare fi¬zică şi psihică.
— Apoi a fost acest sentiment complex şi foarte pro¬fund pe care (i-1 provoacă mărimea coridorului, culoarea şi modelul materialului din care el este alcătuit, a conti¬nuat Cezar să vorbească. Cu greu îi vezi capătul de aici, însă îţi spun că tunelul coteşte brusc către dreapta, cam după trei sute de metri. Te vei convinge imediat şi singur.
Să revin însă la barajul energetic.
Am atins din nou triunghiul şlefuit, iar poarta a alunecat la loc, închizând accesul spre Marea Galerie. Abia după ce am deschis din nou poarta , trecând prin zona barajului de energie, mi-am dat seama că el era anu¬lat. Deci comanda unică îndepărta obstacolul energetic şi totodată deschidea şi poarta din piatră care bloca accesul spre Marea Galerie. Ulterior, am făcut mai multe experi¬mente, mai ales după ce am delimitat cu precizie zona de acţiune energetică a barajului. Generalul Obadea a venit şi a atins cu buricul unui singur deget suprafaţa invizibilă a barierei energetice dar, deşi nu a păţit nimic grav, totuşi el a fost cuprins de ameţeală şi de o vagă senzaţie de greaţă. Consilierul prezidenţial american a fost însă izbit cu violenţă la pământ, deşi contactul între piele şi zidul energetic nu a fost decât unul foarte fin. Şi-a revenit din leşin mai târziu, sub îngrijirile medicului. După aceeanimeni nu a mai dorit să încerce să străbată zidul ener¬getic. Probabil că cei trei militari care au murit au avut un contact simultan pe o suprafaţă mult mai mare, care le-a fost fatal.
Problema este că nici în spatele acestei bariere invi¬zibile, adică între poarta închisă şi zidul energetic, cei care nu îl pot traversa nu pot rămâne prea mult timp. Am făcut probe cu câţiva militari şi, după ce am închis poarta şi sistemul energetic, aceştia mi-au spus că simt o senza¬ţie de sufocare care în timp devine din ce în ce mai acută. Am fost deci nevoiţi să lăsăm deschis atât barajul ener-getic cât şi poarta de acces, dar după cum ai văzut am plasat doi oameni de pază şi am recurs la sistemul de alar¬mă care previne astfel orice intrare neautorizată în Marea Galerie. Sistemul cu identificarea irisului se resetează după cinci secunde de la anularea lui, care sunt suficiente pentru a traversa linia de intrare în galerie, dincolo de sis¬temul culisant al porţii. Vino lângă mine, vreau să-ţi arăt cum funcţionează poarta.
Cezar a atins uşor pătratul din piatră şlefuită. Imensa poartă, care avea o grosime cam de treizeci de centimetri şi înălţimea cât cea a Marii Galerii, adică peste şase metri, se deplasa foarte silenţios, graţie unui sistem de angrenare pe care nu puteam să-1 identific. Când poarta a închis complet intrarea am putut să remarc că era perfect şlefuită, însă fără nici o inscripţie pe suprafaţa ei; era doar un perete imens de rocă aproape lucioasă, cântărind prob¬abil mai mult de douăzeci de tone. Ce anume îl făcea, totuşi, să se mişte atât de uşor şi delicat? Tocmai când căutam răspunsul la această întrebare cercetând cu atenţie marginea inferioară, am simţit că încep să respir cu greu¬tate şi că mă cuprinde o vagă ameţeală. Cezar, care mă urmărea cu atenţie, deschise din nou poarta şi efectul dis-păru la fel de brusc precum apăruse. El îmi citi din ochi întrebarea.
— Nu ştiu ce anume declanşează acest efect specific. Probabil este un gen de acţiune interactivă între suprafaţa porţii, atunci când aceasta este închisă şi bariera de energie, care afectează corespunzător orice organism viu din acest spaţiu intermediar. Nu am reuşit să descifrăm nici taina deplasării porţii, care este gigantică. Dacă priveşti cu atenţie, constaţi că atunci când se deplasează spre dreapta, ea împinge această dală de piatră care acop¬eră spaţiul pe grosimea porţii. Când culisează la stânga, dala de piatră şlefuită revine şi ea, strâns lipită de margi¬nea porţii, ca împinsă de un resort. Totuşi, nu cred că este vorba de o astfel de metodă tehnologică oarecum primi¬tivă, deoarece totul se desfăşoară într-un mod mult prea lin şi silenţios. Trebuie să fie o cu totul altă tehnologie. Generalii americani au venit cu propunerea de a sfărâma pragul de piatră pentru a vedea ce este dedesubt, însă noi nu am acceptat aşa ceva. Mi s-a părut o soluţie infantilă. Am privit cu atenţie calea de rulare a porţii; îmbinările erau incredibil de exacte şi foarte bine şlefuite. Nu putea pătrunde nimic printre ele şi nici nu se putea observa ce era dedesubt. Poarta modelată cu exactitate „ieşea” pur şi simplu din peretele din stânga al galeriei şi culisa până la peretele din dreapta, unde se îmbina perfect cu acesta.
— În timp ce făceam aceste experimente şi observaţii după dezactivarea barierei energetice, unul dintre militarii care asigurau paza a venit la grupul nostru şi ne-a anunţat că tehnicienii americani solicitau prezenţa noastră în bază pentru a ne anunţa ceva deosebit, a continuat Cezar să relateze evenimentele care s-au petrecut. Unul dintre cei doi generali americani şi generalul Obadea s-au deplasat repede afară, unde se afla centrul tehnic de interpretare a datelor. Peste puţin timp ei mi-au transmis că, în mod straniu, imediat după dezactivarea primului baraj ener¬getic de la intrarea în Marea Galerie, scutul semisferic uriaş de la celălalt capăt al ei s-a activat brusc trecând la un nivel de vibraţie superior şi emiţând o mare radiaţie luminoasă. Rostind acestea, Cezar se îndreptă către ghereta militarilor.
— Să mergem acum, îmi spuse el. E timpul să intrăm în Marea Galerie. Vei putea să te convingi singur de cele ce ţi-am spus.
Reluă procedura cu recunoaşterea irisului şi astfel am putut trece pragul porţii, păşind pentru prima dată pe materialul acela atât de straniu şi foarte special al tunelu¬lui antic, în spatele nostru cei doi militari îşi reluară tăcuţi posturile de pază.
Chiar la intrarea în Marea Galerie erau două vehicule electrice, dar noi am preferat să mergem pe jos, pentru ca Cezar să aibă timpul necesar să-mi relateze ceea ce s-apetrecut, în timp ce el vorbea, eu studiam cu interes galeria.
La o privire superficială se putea spune că pereţii ei şi solul pe care călcam erau chiar din piatra muntelui, atent şlefuită. M-am apropiat de peretele din stânga şi 1-am pipăit: era acoperit cu un material ce părea sintetic, dar în acelaşi timp crea strania senzaţie că are şi o parte organică în el. Avea culoarea petrolului, dar adeseori reflexiile sale erau verzi şi chiar albastru închis. Impresia tulburătoare de ape provenea de la dungile neregulate care îl brăzdau în toate direcţiile. Uimitor era faptul că, atunci când ne deplasam , dungile îşi modificau şi ele poziţia, lăţimea şi culoarea, dar acest lucru se petrecea foarte lin, creând impresia că era doar un efect relativ al mişcării noastre faţă de perete. Nuanţele culorilor aveau un efect profund relaxant asupra psihicului şi modificau sensibil aprecierea corectă a distanţei. Când am remarcat acest lucru, Cezar mi-a spus:
— Şi noi am sesizat acelaşi aspect. Am fost nevoiţi să măsurăm distanţa totală şi pe segmente a galeriei şi chiar să plasăm unele indicatoare pe margine.
Intr-adevăr, pe partea dreaptă a galeriei se puteau observa borne care indicau distanţa în metri şi în yarzi de la intrarea în tunel. Am observat, de asemenea, că mate¬rialul era oarecum aspru la pipăit, dar nu putea fi nici zgâriat şi nici îndoit. Cezar mi-a spus că rezista la orice tentativă de rupere, străpungere, zgâriere sau tăiere, indiferent cât de ascuţit era dispozitivul folosit, în plus, în mod straniu, flăcările focului erau absorbite înăuntrul său; practic vorbind, focul nu putea subzista pe acel material.
— Cercetătorii americani nu se pot pronunţa asupra naturii acestui material, deoarece nu au la dispoziţie nici un eşantion din substanţa lui. Singurul lucru pe care 1-au putut afirma este că materialul reprezintă o stranie combi¬naţie între materia organică şi cea anorganică, însă modul în care acestea sunt organizate în structura lui internă con¬stituie cel mai deplin mister pentru ei.
La borna care indica distanţa de două sute optzeci de metri, galeria cotea brusc spre dreapta, într-un unghi ascuţit. Nici raţiunea acestei traiectorii nu a putut fi descifrată. La o distanţă mult mai mare, în depărtare, puteam să întrevăd o lumină albastră feerică, ce scânteia precum o stea. Vâzându-mi emoţia de pe chip, Cezar zâmbi şi îmi spuse:
— Acolo se află capătul călătoriei noastre. Dar, într-un fel, el este totodată şi un început pentru ceva încă şi mai grandios, conform datelor pe care le cunosc acum.Modalitatea tehnologică prin care ne-au fost revelate aceste date este colosală, însă din păcate tu nu poţi să ai acces la informaţiile respective. Vei înţelege mai bine când vom ajunge la Sala Proiecţiilor, după cum am con¬venit să o numim.
— Înseamnă că au pătruns şi americanii acolo, am spus eu.
— Imediat ce am reuşit să rezolv problema primului scut energetic, senior Massini a vrut să intre în coridor şi să ajungă la sala cea mare. Am invocat problemele de risccrescut, care de altfel au determinat şi moartea celor trei militari, precum şi necesitatea unui sistem sever de sigu¬ranţă şi alarmă care trebuia dispus la intrarea în coridorul principal. Nu i-a convenit, dar nu a avut ce face. Urmăream să trag de timp cât mai mult, dar mai ales să ajung în sala cea mare fără să fiu însoţit de nici un mason. Nu ştiam ce voiau ei acolo, dar speram să-mi dau seama imediat ce aş fi intrat în sală şi aş fi inventariat conţinutul ei. înregistrările din satelit arătau existenţa unui spaţiu imens la capătul galeriei mari, dar acesta era şi el protejat de un ecran energetic.
Într-o pauză de organizare, profitând de absenţa americanilor şi a lui senior Massini în tunel, am luat un vehicul electric şi am străbătut singur acest coridor – după mai bine de cincizeci de mii de ani în care a fost pustiu – , până la lumina pe care o observi în depărtare, în faţa ta. Totuşi, ceea ce vezi tu scplipind este doar reflexia unei porţiuni din scutul energetic protector al sălii uriaşe în formă de aulă, la care vom ajunge în curând. După cum vei remarca, în partea finală galeria mai face un cot în unghi scurt. Nutream speranţa că puteam să trec şi de această barieră în mod asemănător ca în cazul primului baraj energetic. Când am ajuns acolo, am fost copleşit. Galeria prin care mergem noi acum se deschide brusc într-o sală gigantică, chiar în inima muntelui, care cuprinde un imens scut energetic semisferic; la rândul lui acest scut delimitează Sala Proiecţiilor cu tot ceea conţine ea. Grandoarea ansamblului era neasemuită, însă tocmai când mă pregăteam să studiez modalitatea cea mai potri¬vită de a pătrunde înăuntru, am fost chemat urgent prin radio la bază. Vestea pe care urma să o primesc avea să complice extraordinar de mult lucrurile. Acela a fost un moment crucial, pe care totuşi nu puteam să-1 prevăd.
Mari Tensiuni Diplomatice
Am ajuns repede înapoi în bază şi am intrat în camera americanilor, unde eram aşteptat şi de generalul Obadea, a continuat Cezar să povestească. Intervenise un elementneprevăzut, care dădea peste cap toate planurile, atât ale noastre cât şi ale lui senior Massini. De altfel, venerabilul era aşezat pe un scaun, mai în spate, adâncit în gânduri. Probabil că deja îşi făcea noile calcule, reconsiderându-şi poziţia.
— Aflase ceva presa din România? am încercat eu.
— Mai rău. Ţii minte că venerabilul îmi spusese despre descoperirea pe care americanii au făcut-o în vecinătatea Bagdadului? Şi că acolo exista de asemenea o barieră energetică ce nu a putut fi străpunsă, dar a cărei natură era identică cu aceea a scutului energetic semisferic care înconjura marea sală de aici, din Munţii Bucegi?
Am încuviinţat, înclinând din cap. Descoperirea americanilor nu fusese făcută deloc întâmplător, ci a urmat anumite indicaţii oferite de acelaşi satelit de spi¬onaj militar care revelase şi datele pentru harta aproxima¬tivă a structurii din interiorul munţilor Bucegi.
— Ei bine, a continuat Cezar, consilierul american pe probleme de securitate naţională primise un fax ultrase¬cret în care era înştiinţat de faptul că scutul energeticsemisferic din subsolul Bagdadului se activase brusc, pul¬sând cu o mare frecvenţă. Informaţia uluitoare era aceea că în faţa lui apăruse o hologramă a planetei care prezen¬ta secvenţial şi progresiv continentul Europa, apoi zona de sud-est a acestuia, apoi teritoriul României, apoi Munţii Bucegi şi în sfârşit localizarea structurii din inte¬riorul lor, arătând coridorul Marii Galerii şi scutul ener¬getic semisferic care pulsa cu putere. Era evident că cele două scuturi energetice semisferice se aflau într-o directă dar misterioasă legătură, astfel încât activarea unuia a dus Ia activarea şi a celuilalt. Cine ştie, poate există chiar o reţea de astfel de structuri subpământene în întreaga lume. Vestea proastă era însă că preşedinţia SUA a fost înştiinţată despre toate aceste lucruri şi a contactat diplo¬maţia română prin intermediul serviciilor secrete de infor¬maţii. In doar câteva zeci de minute, întreaga operaţiune fusese deconspirată. Fusese deja anunţată sosirea iminen¬tă a unei comisii de stat de la Bucureşti, înfiinţată ad-hoc, care să evalueze situaţia la faţa locului.
Eram atât de captivat de ceea ce-mi spunea Cezar, încât nici nu-mi dădusem seama că m-am oprit, ascultân-du-1 cu toată atenţia. Mai aveam aproape o sută de metri până la ultimul cot al coridorului şi lumina scutului ener¬getic care se reflecta de pereţii marii Galerii era acum mult mai puternică.
— Au vrut să preia controlul la nivelul organismului politic? am întrebat plin de nerăbdare.
— Iniţial cred că acesta a fost ordinul, dar problema s-a complicat şi mai mult atunci când au văzut cu adevărat despre ce este vorba. Temerile mele s-au adeverit, pentru că politicienii noştrii – cei care aveau dreptul să fie avizaţi asupra acestor aspecte – au intrat în panică. Era evident că nu puteau face faţă evenimentelor şi că deciziile aveau mari şanse să fie luate într-o stare avansată de stres.
Generalul Obadea a fost chemat la Bucureşti; era un moment foarte critic, care punea în joc însăşi existenţa departamentului sau cel puţin a structurii lui indepen¬dente. Generalul trebuia să justifice ocultarea acţiunii faţă de puterea politică la vârf de stat. Acela a fost, poate, momentul cel mai tensionat al întregii operaţiuni, înainte de a pleca spre capitală împreună cu cei din comisie, Obadea s-a sfătuit cu mine şi am decis de comun acord să dezvăluim toate aspectele, intrigile şi planurile din ulti¬mul an, care implicau legăturile mele cu senior Massini. Problema cea mai dificilă era aceea de a găsi exact per¬soanele potrivite pentru a face acel raport de importanţă crucială pentru ţară, pentru că altfel toate intenţiile şi pla¬nurile noastre construite cu atâta grijă până atunci ar fi fost deconspirate iar urmările puteau fi dintre cele mai nefaste atât în ceea ce priveşte persoana mea şi a gene¬ralului, cât şi în ceea ce priveşte siguranţa naţională, între timp, eu fusesem consemnat la bază, toate lucrările fiind oprite.
Echipa americană a fost izolată într-un cort şi paza tunelului, precum şi a noastră a fost preluată de un bata¬lion de intervenţie specială a armatei. Tensiunea diplomatică creştea din ce în ce mai mult, pentru că pre¬siunile Washingtonului cereau în mod imperios comuni¬carea cu generalii de la Pentagon şi mai ales cu consilierul pe probleme de securitate.
În acele momente, nimeni nu ştia încă ce se află în marea sală care era protejată de scutul energetic. Se sis¬tase orice iniţiativă şi orice operaţiune de cercetare. Nimeni nu avea voie să umble prin bază cu excepţia patrulelor de pază. Noua stare de lucruri era coordonată de doi generali de frunte ai armatei române, care menţineau permanent legătura cu cele mai înalte structuri politice din România. Ei bine, în toată această con¬junctură extrem de tensionată, singurul personaj care a reuşit să se „strecoare” în afara bazei, ca urmare a unui ordin foarte special sosit de la Bucureşti, a fost senior Massini. Din acel moment nu 1-am mai văzut, dar crede-mă că i-am simţit din plin influenţa în modul cum s-audesfăşurat ulterior lucrurile. Mă refer la lupta surdă, dar foarte aprigă, din culisele diplomaţiilor română şi ameri¬cană, precum şi la natura deciziilor politice care au fost luate după aceea, în legătură cu operaţiunea de aici, din munţi. Totul s-a petrecut foarte repede; sunt doar opt zile de la acele evenimente.
Ascultând relatarea lui Cezar eram foarte mirat de întorsătura pe care o luaseră lucrurile dar mai ales pentru că eu mă aflam totuşi acolo, ca şi cum nimic din ceea ce aflam nu s-ar fi petrecut în realitate.
— Dacă eu sunt aici şi dacă voi, aşa după cum înţe¬leg, aţi reuşit să pătrundeţi în Sala Proiecţiilor, atunci înseamnă că generalul Obadea a avut succes la Bucureşti.
Cezar zâmbi enigmatic.
— În mare măsură răspunsul este afirmativ. Succesul a constat mai ales în aducerea faptelor la cunoştinţa unor persoane cu o mare probitate morală, care în plus suntanimate de un profund sentiment de patriotism. A fost convocată o şedinţă de urgenţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării – CSAT. Cei mai mulţi au fost cutremuraţi de cele ce au aflat. S-a creat atunci, în mod spontan, un intens val de simpatie pentru general şi pentru acţiunile lui şi s-a hotărât pe loc continuarea cercetărilor sub comanda totală a generalului şi a mea. Cu toate acestea, criza diplomatică nu fusese încă deblocată. Staff-ului american i s-a permis să părăsească ţara a doua zi, însă echipa de cercetători şi specialişti, precum şi toată logis¬tica şi aparatura au fost reţinute în continuare. Pe moment am crezut că lucrurile erau rezolvate şi aproape că mă bucuram că se petrecuseră aşa, deoarece nu mai era nevoie să mă prefac ori să cedez mai mult sau mai puţin în faţa cererilor venerabilului şi a elitei masonice. Din păcate, forţa de influenţă a acestora şi presiunile pe care le exercitau pe cale diplomatică erau enorme.
Ajunsesem împreună cu Cezar la capătul coridorului, care cotea din nou brusc, de această dată spre stânga şi doar pentru circa patru metri. Spectacolul care ni se înfăţişa ochilor era cu adevărat grandios. Cupola gigan¬tică pe care o forma scutul energetic avea o culoare splen¬didă de albastru irizant, fiind străbătută continuu de flash-uri intense alb-strălucitoare. Deşi Cezar îmi spusese că Sala Proiecţiilor nu era izolată de exterior printr-o poartă, ca şi în cazul marii galerii, totuşi nu se putea vedea nimic în interiorul ei prin scutul energetic. Coridorul se termina brusc într-o sală imensă, scobită în roca muntelui ca o semisferă. De la pragul coridorului până la scutul ener¬getic nu erau mai mult de şapte-opt metri, în acel interval, de o parte şi de alta a coridorului erau aliniate patru vehicule electrice. Cupola pe care o realiza scutul ener¬getic era inclusă în cavitatea semisferică din munte, dar am observat că zona din spate făcea front comun cu peretele din rocă. Am apreciat că diferenţa de nivel între cupola scutului şi tavanul sălii era de aproximativ zecemetri. Lumina feerică pe care o emana scutul energetic se reflecta în minunate sclipiri şi umbre pe pereţii stâncoşi ai muntelui. Frumuseţea şi grandoarea acelui tablou era parcă nepământeană şi îmi înfiora inima de emoţie şi încântare.
— Cum ai reuşit să pătrunzi înăuntru? 1-am întrebat pe Cezar, profund tulburat de intensitatea trăirii pe care mi-o provoca acea privelişte.
— Să ştii că este mult mai simplu decât te-ai putea aştepta. Probabil că cei care au proiectat întregul ansam¬blu au considerat primul baraj o adevărată „piatră de încercare” pentru eventualii pretendenţi, apreciind că el era suficient pentru securitatea întregii structuri. Trebuie să recunosc că au avut dreptate: nimic nu poate trece de primul baraj energetic dacă nu este o conştiinţă supe¬rioară, profund benefică. Chiar şi în cazul unei deflagraţii atomice ansamblul este foarte bine protejat de munte; poate tocmai de aceea Marea Galerie începe brusc, mult în interiorul acestuia. Nu-mi dau seama, însă, cum au reuşit să realizeze tehnologic întreaga lucrare.
Când am primit noile ordine de la Bucureşti am fost foarte bucuros. Intuiam că lupta abia începea, dar cel puţin aveam un sprijin politic important, precum şi con¬ducerea operaţiunii, în aceeaşi zi am intrat în Sala Proiecţiilor pe care o ai în faţă. Atunci am fost singur şi am aflat misterul teribil care este ocultat de cincizeci de mii de ani. Cu greu îţi poţi închipui sentimentele pe care le-am încercat în acele momente. Totuşi, unele aspecte nu ţi le pot destăinui.
— Ai mai menţionat acest număr de ani şi înainte, 1-am interpelat eu pe Cezar. De unde ştii că aceasta este perioada de timp de când datează tot ceea ce este aici?
— A fost rodul examinării ştiinţifice ulterioare a unor date pe care „ei” ni le-au oferit şi pe care le vei putea vedea şi tu imediat, după ce vom intra în sală. în ultima săptămână s-au petrecut toate evenimentele pe care ţi le relatez. Multe dintre ele s-au desfăşurat foarte repede iar schimbările de situaţie au îmbrăcat uneori forme drama¬tice, îţi voi povesti totul aici, înainte să intrăm în sală, pentru că acolo vei fi foarte captivat de ceea ce vei vedea. Ne-am oprit la linia de demarcaţie dintre Marea Galerie şi aula gigantică din interiorul muntelui, care adă¬postea scutul energetic semisferic, îl ascultam pe Cezar în timp ce priveam fascinat la sclipirile nepământene de pe suprafaţa albastră a semisferei.
— După decizia CSAT de a se continua cercetările sub conducerea Departamentului Zero, am pătruns de mai multe ori în Sala Proiecţiilor şi am inventariat totul, împreună cu echipa noastră de specialişti, a spus Cezar. A doua zi, însă, au început să sosească primele semnale con¬tradictorii de la puterea politică. Ordinele se succedau unele peste altele, se anulau reciproc, erau când vehe¬mente, când evazive şi trădau o mare tensiune. Puteam bănui că acolo este teatrul unei adevărate bătălii. Transmisesem deja pe o linie de telefon securizată rezul¬tatul descoperirilor noastre din Sala Proiecţiilor. Se pare că acesta a fost fitilul care a aprins „bomba”. Generalul Obadea mi-a povestit acum două zile, după ce s-a întors de la Bucureşti, că membrii CSAT erau într-o şedinţă con¬tinuă, menţinând legătura cu noi. Ei au hotărât să facă publică această descoperire formidabilă din munţiiRomâniei după ce în prealabil au dezbătut problema pe toate feţele. Generalul Obadea fusese inclus în structura CSAT şi a avut un cuvânt greu în favoarea declaraţiei pe care statul român urma să o facă lumii întregi. El mi-a spus că au fost câţiva membri ai CSAT care s-au opus cu vehemenţă, însă aceştia erau în minoritate. Spiritele s-au încins atât de mult, încât la un moment dat acele persoane s-au ridicat şi au părăsit sala. Consilierii preşedintelui erau într-un continuu du-te-vino, transmiţând informaţiile de la biroul de relaţii diplomatice externe la şedinţa CSAT.
Atunci când diplomaţia americană a fost informată că România va transmite un comunicat mondial de presă de o importanţă crucială pentru omenire, totul a devenit unhaos. Generalul mi-a relatat că nu mai văzuse niciodată o asemenea agitaţie şi atâta panică printre diplomaţi. Nimeni nu ştia cauza, dar toţi bănuiau că se întâmplă ceva foarte grav şi important. La un moment dat preşedintele a fost chemat pentru a avea o convorbire telefonică directă cu Casa Albă; aceea a fost o discuţie foarte specială şi ultrasecretă. El nu a revenit mult timp după aceea, dar a transmis că spre Bucureşti se îndrepta deja o delegaţie americană la cel mai înalt nivel diplomatic
Informaţiile zburau cu iuţeala vântului, în câteva ore fuseseră blocate toate tranzacţiile şi înţelegerile statului român cu organismele financiare internaţionale. Se aştepta din clipă în clipă ordinul care să declare starea de urgenţă în zona montană şi, de asemenea, în capitală. Ministrul Apărării dăduse ordinul de alarmă generală pen¬tru ofiţeri. Au fost momente de mare panică şi chiar de teroare printre cei angrenaţi în operaţiune, deoarece nimeni nu cunoştea cauza reală care declanşase acea stare de lucruri.
Discuţiile dintre oficialii americani şi partea română s-au efectuat fără translator. Ele au fost atât de violente , încât nu puţine au fost momentele de criză în care diplo¬maţii strigau unii la alţii cât puteau de tare, proferând multiple ameninţări cu represalii. Partea bună era că cele¬lalte state ale lumii nu cunoşteau încă nimic din această problemă; ori, americanii ştiau prea bine că existau oricând câteva ţări foarte puternice care s-ar fi coalizat imediat cu România pentru a susţine declaraţia acesteia.
— Ce voiau să spună în declaraţie? am întrebat eu curios.
— În esenţă, aceasta ar fi cuprins principalele date despre descoperirea din Munţii Bucegi, punând totodată la dispoziţia întregii lumi dovezi, fotografii şi alte ele¬mente esenţiale pentru clarificarea diferitelor aspecte legate de această structură din interiorul muntelui. Ar fi fost invitaţi cei mai mari oameni de ştiinţă pentru a efec¬tua studii şi cercetări şi s-ar fi mobilizat toate resursele pentru rezolvarea numeroaselor enigme cu care ne con¬fruntăm acum. însă cel mai important aspect 1-ar fi con¬stituit dezvăluirile cu privire la trecutul extrem de înde¬părtat al omenirii şi la istoria reală care a fost aproape complet contrafăcută, în plus, mai existau unele elemente foarte delicate, pe care nu ţi le voi putea dezvălui decât parţial.
— Dar de unde se ştiau toate acestea?
— Vei vedea imediat. Mai ai puţină răbdare. Americanii au reacţionat cu vehemenţă, deoarece acea declaraţie ar fi spulberat într-o clipă influenţa lor plane¬tară şi mai mult decât atât, ar fi putut arunca într-un ade¬vărat haos economia şi societatea ţării lor, poate chiar a întregii lumi. De fapt, acesta a fost motivul principal pe care ei 1-au invocat, acela de a nu produce panică şi a nu bulversa populaţiile de pe Pământ. Se pierdea însă din vedere că această posibilă stare de angoasă şi perturbare socială ar fi apărut ca un rezultat direct al minciunii şi manipulării care a fost întreţinută în mod deliberat de-a lungul secolelor de către clasele conducătoare şi mai ales de către organizaţia masonică.
Printr-un canal diplomatic foarte special s-a primit chiar şi o intervenţie personală a Papei, care îndemna la o mare cumpătare înainte de a face acest pas fundamental pentru omenire. Vaticanul fusese deja înştiinţat de ameri¬cani, fiind considerat de aceştia un posibil aliat pentru a bloca dezvăluirile, în mod straniu, deşi prezentarea aces¬tor aspecte către lumea întreagă ar fi redus considerabil puterea Vaticanului şi influenţa lui asupra credincioşilor creştini, Papa nu a luat totuşi o poziţie fermă împotrivă, ci a îndemnat la buna cumpănire a aspectelor pro şi contra înaintea prezentării declaraţiei. El a transmis chiar că va pune la dispoziţia statului român anumite documente străvechi din Arhiva Secretă a conducerii papale, care sunt de o mare importanţă pentru România şi sprijină dovezile descoperirii din munţi.
În sfârşit, după aproape douăzeci şi patru de ore de discuţii şi deliberări, s-a ajuns la un acord final de cola¬borare româno-americană, în nişte termeni precişi care echilibrau interesele ambelor ţări. Nu îţi pot dezvălui aceşti termeni, dar ştiu că poziţia statului român a fost aceea de amânare a dezvăluirilor sau de prezentare a lor în mod gradat omenirii, în viitor. A doua zi, după ce apele se mai liniştiseră, în baza înţelegerii de colaborare dintre cele două ţări a sosit cu maximă promptitudine o echipă de comando american cu toată logistica necesară, pe care ai văzut-o deja în interiorul bazei. Odată cu ei au revenit şi cei doi generali şi consilierul pe probleme de securitate naţională, probabil având sarcini foarte bine trasate. Apoi a fost forat hangarul imens în munte, pe care 1-au amena¬jat corespunzător. Prin protocolul înţelegerii s-au instituit cele mai stricte măsuri de securitate, protecţie şi supraveghere, care urmează să fie dezvoltate şi în zilele următoare. De aceea, în unele zone din Sala Proiecţiilor nu vei putea avea acces, dar îţi voi spune eu pe scurt ce segăseşte acolo.
Sala Proiecţiilor
Cezar îmi făcu semn să înaintez. Marea Galerie se termina brusc în aula gigantică din interiorul muntelui, care măsura în înălţime cam treizeci de metri şi avea o lungime pe care am apreciat-o la aproximativ o sută de metri. Sala Proiecţiilor, care practic era delimitată de scu¬tul energetic, avea dimensiuni ceva mai mici decât cele ale aulei din munte, înălţimea Sălii Proiecţiilor era de circa douăzeci de metri, poate chiar mai mult.Ea îmi apărea ca fiind imensă. De la capătul coridorului până la scutul energetic, în linie dreaptă erau cam şapte-opt metri; această distanţă era delimitată de două borduri din acelaşi material care învelea şi coridorul. Bordurile înain¬tau până în dreptul scutului, exact la lăţimea coridorului. De o parte şi de alta a acestor borduri erau plasate cele patru vehicule electrice.
Am păşit cu emoţie din coridor pe porţiunea ca o scurtă pistă, delimitată de borduri. Aceea mi s-a părut clipa adevărului. Urma să pătrund în inima unui mister tăinuit de zeci de mii de ani şi să mă număr printre cei extrem de puţini care au avut acces la revelarea enigmei lui.
— Scutul energetic are rolul de a delimita sala, ca un perete, de restul cavităţii din munte şi, de asemenea, de a proteja de diverse influenţe exterioare nefaste, a spus Cezar, făcându-mă astfel să revin din gândurile mele. El are doar o singură cale de acces necondiţionat, ca o uşă, exact în faţa ta.
Într-adevăr, îndată ce am ajuns mai aproape de zidul energetic, porţiunea din scut care era delimitată de cele două borduri a devenit mai întâi străvezie şi apoi a dispărut complet, marcând astfel cu precizie conturul unei intrări înalte de aproximativ cinci metri. Am păşit în interiorul marii săli, urmat îndeaproape de Cezar, în spatele nostru scutul a redevenit compact. Cezar mi-a explicat că aceea era singura porţiune de acces în sală; în oricare altă parte a scutului s-ar fi acţionat, el respingea ca un zid de nepătruns orice tentativă de penetrare. Totuşi, materia organică sau anorganică ce intra în contact cu el nu avea de suferit, ca în cazul primului baraj energetic, dar nici nu-1 putea străpunge. Scutul era precum o proiecţie holografică perfectă, însă consistenţa lui era pur energetică, oferind aceeaşi impresie de viu ca şi în cazul materialului care învelea coridorul, în interior, suprafaţa scutului nu mai avea aceeaşi culoare albastră, ci alb-aurie, reflectând o lumină clară şi intensă, dar care nu obosea absolut deloc ochii. Am observat că, spre deosebire demarea aulă din munte, care o cuprindea, Sala Proiecţiilor era aproape circulară.
Am privit cu nesaţ acel spaţiu vast, care printr-un ciu¬dat efect optic mi se părea gigantic precum spaţiul cos¬mic. Solul era acoperit cu acelaşi material ca cel din Marea Galerie, dar aici lumina specială determina reflectarea în compoziţia lui a unor nuanţe mirifice de culoare turcoaz. Aveam certa impresie că mă aflam într-o altă lume; aproape nimic din ceea ce vedeam nu co¬respundea cu valorile şi dimensiunile uzuale ale civiliza¬ţiei în care trăiam şi cu care mă obişnuisem.
Privirea mi-a fost atrasă chiar de la început de partea din spate a sălii, diametral opusă locului în care ne aflam noi. Pe jumătate din circumferinţă, sala făcea corp comun cu peretele din rocă al muntelui. Scutul energetic nu mai cobora până la nivelul solului, ca în zona din faţă prin care am intrat, ci se curba sub forma unei cupole până la aproximativ zece metri înălţime de la sol, oprindu-se în peretele muntelui; astfel, Sala Proiecţiilor avea jumătatea din spate a circumferinţei acoperită de zidul de rocă a muntelui .
În acel masiv perete din piatră, înalt de circa zece doisprezece metri, am văzut dispuse trei guri enorme de tunel: una drept în faţă, iar celelalte două simetric, de o parte şi de alta a acesteia.
VEDERE DE SUS A AULEI DIN INTERIORUL MUNTELUI
Erau luminate difuz, într-o nuanţă verzuie. De la acea distanţă nu puteam să remarc cu claritate celelalte aspecte, deşi vedeam că în jurul fiecăreia dintre cele trei galerii existau şi alte dispozitive. Am putut să remarc, însă, că acele guri de tunel erau păzite şi ele, ca şi intrarea în Marea Galerie, de câte doi militari pentru fiecare tunel.
M-am întors nedumerit către Cezar.
— Aţi montat sisteme de securitate chiar şi aici? Dece? Unde duc aceste tunele?
— Aceea este zona în care tu nu ai acces. Este strict interzisă prin protocolul secret care a fost semnat între statul român şi SUA. îţi pot furniza unele informaţii ge¬nerale în această direcţie, dar anumite lucruri trebuie să rămână ascunse, cel puţin un anumit timp de acum înainte. Să începem de aici, zise Cezar arătându-mi unde¬va, în dreapta mea.
M-am întors şi am văzut un şir de mese imense din piatră, în formă de „T”, care erau dispuse de-a lungul peretelui, urmând curbura acestuia. Nici una dintre mese nu avea o înălţime mai mică de doi metri. Pe grosimea plăcii de deasupra erau tăiate în relief, cu o uimitoare pre¬cizie, semne diferite dintr-o scriere nemaivăzută, care semăna oarecum cu caracterele scrierii cuneiforme din antichitate. Nu exista decât o singură linie de astfel de semne pe grosimea fiecărei mese. Scrierea era compli-cată, dar conţinea şi simboluri mai generale, cum ar fi tri¬unghiul şi cercul. Deşi semnele nu erau vopsite, totuşi ele ieşeau în evidenţă printr-o uşoară radiaţie fosforescentă, în culori diferite de la o masă la alta.
Erau câte cinci mese pe fiecare parte a sălii. Pe unele dintre ele am putut vedea diferite obiecte a căror utilitate nu o cunoşteam, în orice caz, păreau a fi instrumente tehnice, servind anumitor aplicaţii ştiinţifice. De la multe dintre acestea coborau spre sol o mulţime de fire albe translucide, care se adunau în nişte cutii dreptunghiulare aflate în afara mesei, direct pe sol. Cutiile erau dintr-un metal lucios, argintiu, care nu putea fi zgâriat. Am încer¬cat să mişc una dintre ele, însă era foarte bine ancorată în sol. Cablurile fine erau extrem de flexibile şi uşoare, iar în interior puteam observa mici impulsuri luminoase, care „alunecau” pe toată lungimea lor. Două dintre mese erau goale, fiind acoperite doar cu un strat de praf foarte fin de culoare portocalie. Cezar mi-a spus că s-au prelevat eşantioane din acel praf, care au fost trimise pentru o analiză preliminară la laborator, în bază, dar încă nu seprimise nici un rezultat.
Adevărata surpriză a constituit-o, însă, elementul dis¬tinctiv care i-a determinat pe cei din echipa de cercetare să dea numele de Sala Proiecţiilor acelei uriaşe aule dinmijlocul muntelui. Atunci când treceam prin dreptul unei mese se activa simultan pe suprafaţa ei o proiecţie holo¬grafică care prezenta aspecte dintr-un anumit domeniu ştiinţific. Imaginile tridimensionale colorate erau perfecte şi foarte mari, având o înălţime de aproape doi metri şi jumătate. Datorită faptului că mesele erau înalte, nu-mi puteam da seama care era sursa ae proiecţie a holo¬gramelor. Am aflat de la Cezar că suprafaţa dreptunghiu¬lară a meselor din piatră şlefuită avea în centru o fantă îngustă, măsurând câteva zeci de centimetri în lungime, paralelă cu latura mare a mesei; din fanta respectivă apăreau proiecţiile holografice.
— Tehnologia utilizată a fost formidabilă, mi-a spus Cezar. Proiecţiile rulează singure, însă în acelaşi timp ele sunt interactive şi depind de cel care le urmăreşte şi atingesuprafaţa mesei.
Am mers la o masă lângă care se afla o scară-trepied adusă de echipele din bază şi am urcat câteva trepte până am ajuns cu trunchiul deasupra mesei. Aceasta avea olungime de aproape cinci metri şi o lăţime de un metru şi jumătate. Era acoperită cu o peliculă dintr-un material ca sticla care nu era însă transparent, ci întunecat. Puteam să-mi urmăresc capul şi trunchiul care se reflectau ca într-o oglindă pe suprafaţa acelei pelicule lucioase, de culoare albastru închis cu tentă fumurie. Pelicula era împărţită în mai multe pătrate mari, delimitate prin linii drepte, verti¬cale şi orizontale, care formau un fel de cadrilaj. Din fanta centrală ieşeau razele care formau holograma, într-un fas¬cicul perfect coerent. Se pare că domeniul respectiv era biologia, deoarece în faţa ochilor mei se derulau imagini cu plante şi animale, unele dintre ele fiindu-mi complet necunoscute. Am atins uşor unul dintre pătrate, care era şi cel mai mare, şi holograma a început să înfăţişeze struc¬tura anatomică a corpului uman; de fapt, mi-am dat curând seama că era vorba despre propriul meu organism, după un semn specific pe care îl aveam pe braţ. Deşi nu mă mişcăm, am văzut atunci imaginile holografice ale diferitelor zone ale trupului meu care se rotea mereu, fiind prezentat din diferite unghiuri. Dacă ridicam degetul de pe acel pătrat, reveneau imaginile cu plante şi animale; dacă mişcăm degetul în interiorul pătratului, imagineapătrundea în interiorul corpului, oferind astfel proiecţia organelor interne, în funcţie de poziţia degetului pe suprafaţa pătratului. Am constatat că, deplasând degetul într-un anumit fel, obţineam o mărire din ce în cea mai mare a zonei pe care o observam. Uluirea mea nu cunoştea margini, deoarece am înaintat astfel până la dimensiuni incredibil de mici, trecând de celulele indivi¬duale, de nucleul lor şi ajungând până la domeniul mole¬cular. Credeam că visez, însă vedeam efectiv o moleculă componentă a propriului mei ficat, care era prezentată la o dimensiune enorma, în câteva clipe depăşisem cu mult până şi cele mai îndrăzneţe visuri ale oamenilor de ştiinţă contemporani. Imaginea înfăţişa mai mult un fel de nor energetic care îşi modifica mereu culoarea, probabil datorită schimburilor energetice care se efectuau în timp real, însă în diferitele lui puncte observam un fel de con¬densări, legate între ele printr-un fel de punţi care vibrau continuu. M-am gândit că acelea puteau fi cafenele mole¬culare. Când am mers însă mai departe cu rezoluţia şi amintrat în domeniul atomic, imaginea s-a fixat pe unul din¬tre atomi, dar a devenit nesigură şi s-a blocat. Vedeam atunci ceea ce interpretam a fi un atom, precum o ceaţă difuză de energie cu un centru foarte mic şi luminos.
Uluit, am atins alte pătrate din cadrilaj. De fiecare dată pătratul respectiv se lumina în portocaliu şi în interiorul lui apăreau semne ale scrierii necunoscute. Am parcurs fascinat mai multe pătrate, urmărind proiecţii incredibile ale vieţii de pe alte corpuri cereşti. Am con¬statat că, dacă atingeam simultan suprafeţele a două pătrate diferite, imaginea holografică căpăta automat specificuj. unei analize ştiinţifice foarte complexe, prezentând moleculele de ADN ale fiinţelor respective şi posibilităţile de compatibilitate între ele. Imaginile erau însoţite pe lateral de linii verticale din scrierea ciudată, care probabil erau observaţii, comentarii sau indicaţii la analiza care era efectuată. Acestea erau dinamice şiprezentau în succesiune fazele posibile ale mixării celor două forme de viaţă, în final apărea forma mutantă cea mai probabilă, ca o combinaţie între cele două informaţii genetice.
Am coborât scara tremurând. Mintea mea refuza să mai judece coerent, începuseră să-mi apară gânduri stranii, de genul că mi s-a întins o farsă sau că totul este doar un joc în vis. Dându-şi seama ce se petrece cu mine, Cezar îmi linişti treptat tendinţele paranoice care fuseseră declanşate cel mai probabil de şocul mult prea mare provocat de avansul tehnologic la care avusesem acces într-un timp foarte scurt. Mi-am revenit în câteva minute şi am zis:
— Aici poţi să petreci ani în şir fără să te plictiseşti! Aproape că nu-mi vine să cred că au atins un nivel tehno¬logic atât de avansat. Cine erau? Nu se poate să nu ştii.
Când îmi răspunse, Cezar era foarte serios.
— Oricât ţi-ar părea de ciudat, până în acest moment nu avem nici un indiciu. Este ca şi cum au dorit să ne lase toată această zestre de valoare incomensurabilă, dar nu auvrut să ştim cine au fost. Singurul aspect pe care-1 putem bănui este acela că, probabil, erau foarte înalţi. Altfel nu putem explica dimensiunile gigantice ale tuturor obiectelor de aici. Totuşi, poţi să fii mândru, căci în ultimii cincizeci de mii de ani ai fost primul care ai inves¬tigat masa „biologiei” şi încă destul de amănunţit. M-a impresionat în special metoda încrucişărilor. Interesant, cercetătorii noştri nu descoperiseră încă varianta atingerii simultane a pătratelor. E drept, însă, că a trebuit să facem foarte multe într-un timp foarte scurt. La urma urmelor, sunt doar cinci-şase zile de când am pătruns în această sală şi doar trei zile de studiu efectiv.
Am mers mai departe. Pe fiecare latură a sălii, până la jumătate, erau dispuse câte cinci mese uriaşe, cam la şapte metri distanţă de scutul protector. Am trecut rapid prin dreptul fiecăreia, deoarece Cezar m-a anunţat că prezenţa mea acolo era limitată în timp. De altfel, adu¬cerea mea la bază a constituit rodul unei intervenţii cu totul speciale a generalului Obadea, deoarece nici chiar Cezar nu ar fi putut dispune acea măsură.
În Sala Proiecţiilor se aflau cinci români şi trei ame¬ricani. Cele trei tunele uriaşe din spatele sălii erau păzite de câte o pereche de militari, iar doi ofiţeri asigurausupravegherea generală a sălii.
— Consemnul este să nu atingă nimic şi să nu proiecteze nimic atunci când sunt singuri, mi-a explicat Cezar.
— Bine, dar ce păzesc ei aici? Mai bine zis, de cine anume? am întrebat contrariat.
— Acesta este protocolul, în plus, aşa cum ţi-am spus, există unele elemente pe care nu pot să ţi le destăinui, dar ele sunt în legătură tocmai cu aceste măsuri de siguranţă.
Mi-am continuat „pelerinajul” rapid prin dreptul fiecărei mese. Erau proiecţii din domeniul fizicii, cos¬mologiei, astronomiei, arhitecturii, tehnologiei, un do¬meniu care prezenta caracteristicile mai multor rase de fiinţe inteligente – care nu toate aveau aparenţă umană – şi un domeniu al religiei. Informaţiile, doar din câte am putut să-mi dau eu seama într-un timp foarte scurt, erau atât de vaste, încât ar fi necesitat studiul continuu al unor numeroase echipe de oameni de ştiinţă timp de mai mulţi ani, fără teama că s-ar putea epuiza. Totul îmi crea mai curând impresia unei formidabile biblioteci a universului, care fusese sintetizată în mod genial de o civilizaţie enigmatică, extrem de avansată atât din punct de vedere spi¬ritual, cât şi tehnologic.
M-am îndreptat spre mijlocul sălii, unde se afla un fel de podium înalt de circa doi metri şi jumătate, având cinci trepte care uşurau accesul pe suprafaţa lui. întreaga con¬strucţie era realizată din acelaşi material ca cel din Marea Galerie. Am urcat treptele împreună cu Cezar şi am ajuns în faţa unui dispozitiv care semăna cu o cabină circulară,ecranată, dintr-un material transparent. Aceasta era înaltă de aproximativ trei metri şi jumătate şi lată de un metru şi jumătate. De fapt, reprezenta o jumătate de cilindru, având în interior mai multe instalaţii complicate. Cam la o treime de la baza cilindrului, din peretele lui ieşea un fel de platformă, iar mai sus existau nişte vergele metalice cu un fel de senzori la capete.
— Noi am tras concluzia că aceasta reprezintă o insta¬laţie de emisie mentală, a spus Cezar, un posibil amplificator al energiei gândului, o veritabilă „maşină a gândului”. Este structurată în mod clar după proporţiile constructorilor ei. Senzorii metalici pe care îi vezi mai sus se potrivesc perfect pe capul unui om înalt de aproxima¬tiv trei metri şi jumătate, care stă aşezat pe această plat¬formă. Din păcate, nu am avut încă posibilitatea să ne dăm seama cum lucrează. Trebuie făcute anumite adap¬tări, dar în perioada următoare vor sosi mai multe trans¬porturi americane cu aparatură de ultimă tehnologie şi echipe de specialişti pentru a începe o cercetare sistema¬tică a întregului loc.
— Ştii cumva care era scopul în care utilizau acest dispozitiv? am întrebat eu cu mult interes. Cred că îi acor¬dau foarte mare importanţă, din moment ce ocupă poziţia centrală în sală.
— Este adevărat, dar încă nu putem şti adevărata ei menire. Probabil că fiinţa care se conecta la senzori în interiorul cilindrului era capabilă să controleze energii psihice foarte mari şi să le direcţioneze corespunzător, dar deocamdată îmi este imposibil să-mi dau seama cu pre¬cizie care era ţinta acelor energii.
Am coborât şi am mers mai departe, trecând dincolo de acel podium. La o distanţă de vreo cincisprezece metri pe aceeaşi linie centrală am văzut ceea ce, în termenii actuali este considerat un tablou de comandă. Nu era prea mare; avea forma pătrată cu latura cam de un metru şi se sprijinea pe un picior central care ieşea din sol. Nu puteam să văd prea bine ce se afla pe suprafaţa lui, deoarece şi el, ca şi celelalte obiecte din sală, avea o înălţime respectabilă, puţin deasupra capului meu.
Am adus o altă scară-trepied şi am urcat câteva trepte. Am rămas uluit de modul în care fusese conceput. Era foarte complicat, dând impresia unei reţele de proiectare a plăcilor de computer, iar ceea ce noi numim butoane, acolo erau reprezentate de simboluri geometrice precise, având culori diferite. Am observat triunghiuri, pătrate şi spirale, care erau cele mai multe. La mijlocul tabloului de comandă existau două fante paralele din care ieşeau în afară, pe o înălţime de vreo douăzeci de centimetri, două pârghii metalice pe care noi le-am putea asocia cu două manete. Ambele erau aduse în poziţia inferioară, la baza fantelor şi în mod clar ele puteau culisa spre în sus. Ceea ce mi-a atras în mod deosebit atenţia a fost un pătrat mare, care era plasat în partea dreaptă a tabloului de comandă, spre colţul de jos. în mijlocul acestuia se afla un „buton” roşu, reprezentat de un cerc, cu mult mai mare decât restul semnelor de pe tablou. Am estimat diametrul cercu¬lui cam la zece centimetri. El era încadrat de o serie de semne complicate, care păreau că fac parte din aceeaşi scriere necunoscută. Era singura zonă de pe tablou care era însemnată în acest fel.
Cezar, care mă privea de jos, m-a rugat să nu ating absolut nimic de pe tabloul de comandă şi cu atât mai puţin „butonul” roşu, dar mi-a sugerat să-mi trec palma pedeasupra pătratului în care se afla acesta. Am făcut ce m-a rugat şi imediat în faţa mea, la aproximativ doi metri de tablou, a apărut o hologramă imensă care prezenta o imagine a Pământului luată din atmosferă, de la vreo douăzeci şi cinci de kilometri înălţime. Am recunoscut cu emoţie lanţul munţilor carpatici şi curbura lor specifică, însă am observat cu surprindere scurgerea unor imense cantităţi de apă către şes şi câmpie, până când solul a rămas liber. Apoi peste imaginea din hologramă s-a suprapus, într-o parte, proiecţia pătratului argintiu cu marele buton roşu din interiorul său, care se afla pe tabloul de comandă. Butonul clipea intermitent, în timp ce semnele din lateralele lui se modificau cu mare viteză, schimbându-şi mereu culoarea. Am văzut cum, treptat, din solul teritoriului care azi cuprinde întreaga Românie şi o mare parte din Ungaria şi Ucraina, apar şuvoaie tot mai mari de apă, ca nişte râuri gigantice, din toate direc¬ţiile, îndreptându-se către munţi şi către podişul Transilvaniei. Apoi, imaginea s-a focalizat mai aproape şi am văzut cum, într-un timp foarte scurt, întreaga Românie devenise, practic, o nouă mare, din care apăreau doar în unele zone vârfurile munţilor sau mici petece de pământ, ca nişte insule.
În acel moment, proiecţia pătratului cu butonul roşu s-a stabilizat pe imaginea hologramei, fără să mai clipească. Imediat, însă, în partea stângă a hologramei a apărut proiecţia celor două fante centrale şi a manetelor de pe tabloul de comandă care au început să culiseze încet spre în jos. Observam concomitent cum apele încep să se retragă de pe teritoriul ţării noastre, însă în mod ciudat ele se îndreptau spre sud doar spre un singur punct, pe care 1-am localizat undeva în masivul Retezat, cel mai proba¬bil în zona munţilor Godeanu. întreaga mare de apă s-a scurs în pământ prin acel loc şi din nou teritoriul României apărea uscat, cu formaţiunile geologice pe care le cunoaştem astăzi. Totuşi, în zona de curbură a munţilor carpatici, la o anumită distanţă de aceştia spre est, adică pe teritoriul Vrancei de astăzi, am observat o fantă de culoare închisă, a cărei lungime am apreciat-o la aproxi¬mativ treizeci de kilometri, însă nu mi-am putut da seama ce reprezenta ea. în plus, zona Deltei nu exista şi, de asemenea, în locul Mării Negre era un podiş imens care se întindea spre Orientul Apropiat.
În acel moment imaginea hologramei a dispărut, la fel de brusc cum apăruse. L-am privit uluit pe Cezar.
— Ne-au lăsat chiar şi un „manual de utilizare”, nu-i aşa? îmi zise el râzând. Procedeul este asemănător şi pen¬tru toate celelalte butoane şi comenzi ale tabloului, dar am vrut în mod special să vezi la ce poate duce atingerea butonului roşu. Se pare că există, totuşi, un sistem de si¬guranţă; cei din echipa de cercetare au identificat până în prezent o succesiune de trei etape complicate care trebuie realizate pe comenzile tabloului, pentru ca apăsarea butonului roşu să declanşeze diluviul şi cataclismul pe care 1-ai urmărit în sinteză. Modalitatea prin care „ei” ne învaţă este foarte practică, uşoară şi intuitivă. Noi bănuim că aceste instalaţii menţin – într-un fel care deocamdată ne este complet necunoscut – un echilibru energetic esenţial pentru zona tectonică în care se află România. Ai văzut cataclismul care se poate petrece dacă acest echilibru este afectat.
Uluit din cale afară, am încuviinţat din cap. Apoi am mers cu Cezar mai departe, spre capătul sălii. După mesele uriaşe de proiecţie în formă de „T”, pe laturile sălii am văzut că erau aşezate nişte dispozitive foarte înalte, metalice, din care ieşeau în lateral ramificaţii din metal, de forme diferite şi foarte complicate. Cezar mi-a spus că nimeni nu a putut să-şi dea seama, până în acel moment, care era funcţia acelor dispozitive uriaşe, care creau mai curând impresia unor antene gigantice.
La o distanţă de vreo zece metri după tabloul de comandă am ajuns la un pătrat foarte mare, delimitat în materialul de pe sol. Latura pătratului măsura cam trei metri, iar suprafaţa lui, perfect netedă, era de culoare gal-ben-aurie. în mijloc era un mic dom, cu înălţimea de aproximativ cincisprezece centimetri, care prezenta o fantă în partea superioară, înaintea domului, aşezat direct pe suprafaţa pătratului se afla un recipient de forma unei amfore antice, cam de jumătate de metru înălţime.
— Conţinutul amforei reprezintă unul dintre punctele forte ale descoperirii, mi-a explicat Cezar. Personal, înclin să cred că aceasta este ceea ce îşi dorea cu atâta ardoarevenerabilul Massini pentru el şi pentru elita masonilor.
Amfora nu avea modele şi nici inscripţii. Se vedea că era fabricată dintr-un metal special, de culoare roşiatică şi nu avea toarte. Capacul elegant nu lăsa să fie văzut conţinutul. Cezar 1-a ridicat şi atunci, aplecându-mă înainte am putut discerne în interior un praf strălucitor, foarte fin, de culoare albă. în mod curios, pereţii interiori ai amforei radiau discret o uşoară lumină albastră, care scotea şi mai mult în evidenţă sclipirile aproape magice ale pulberii albe.
— S-a analizat o mostră din această pulbere, mi-a explicat Cezar. Cercetătorii americani au rămas conster¬naţi să constate că ea reprezintă o structură cristalină necunoscută a aurului monoatomic. Acesta reprezintă un derivat al aurului, care are culoarea alb-strălucitoare şi atomii plasaţi într-o reţea bidimensională, spre deosebire de aurul obişnuit, care are culoarea galbenă şi atomii plasaţi în reţea tridimensională. Pulberea de aur monoatomic este foarte dificil de obţinut, mai ales în for¬mula de puritate foarte mare, aşa cum o prezintă unele texte antice şi puţinele referiri alchimice autentice din perioada Evului Mediu. Practic vorbind, ştiinţa actuală nu a putut obţine până în prezent această puritate extraordi¬nară a pulberei de aur monoatomic, dar chiar şi în acest caz au fost observate efecte terapeutice incredibile asupra ţesuturilor vii, în special în ceea ce priveşte capacitatealor de regenerare. De aceea există încă foarte puţine surse de informare cu privire la tehnologia de obţinere a auru¬lui monoatomic şi din câte am înţeles de la unul dintre savanţii americani, există un mare interes din partea NASA pentru cercetarea în această direcţie, întrucât au fost investite fonduri uriaşe.
Nu auzisem niciodată, până în acel moment, despre aurul monoatomic şi nici nu îmi era prea clar la ce poate fi întrebuinţat.
— Dar de ce manifestă unele persoane aşa mare interes pentru această pulbere? 1-am întrebat pe Cezar. L-ai anunţat pe senior Massini de existenţa aurului?
— Venerabilul era informat încă înainte de a se pătrunde aici despre pulberea din amforă. Nu ştiu cum, nu ştiu de unde avea elita masonilor asemenea surse de infor¬mare, dar în mod sigur ea cunoştea de mult existenţa pul¬berei monoatomice în acest loc. M-am întrebat şi eu de ce senior Massini era atât de interesat să intre în posesia ei. Am discutat cu savanţii noştri şi cu cei americani, care se pare că sunt mai în temă cu acest subiect. Mi-au spus că, în forma ei pură, pulberea stimulează foarte mult anumite fluxuri şi schimburi energetice la nivel celular şi mai ales la nivel neuronal. Cu alte cuvinte ea provoacă un proces foarte accelerat de întinerire. Ei mi-au destăinuit că, teo¬retic, un om poate să trăiască în acelaşi corp fizic timp de mai multe mii de ani, cu condiţia să consume, la anumite intervale de timp şi într-o cantitate bine determinată, această pulbere. Este uluitor şi aproape de neconceput pentru condiţia şi mentalitatea omului contemporan, dar aceasta explică multe aspecte enigmatice din istoria omenirii, legate de longevitatea incredibilă a unor perso¬naje importante şi, de asemenea, luminează intenţiile ascunse ale elitei mondiale a masonilor.
Îmi pierise graiul de surpriză. Am rămas ţintuit în loc, aşteptând şi alte explicaţii de la Cezar.
— Tehnologia modernă nu ne permite încă să obţinem puritatea pulberii monoatomice, care este nece¬sară pentru declanşarea procesului energetic general de revitalizare şi întinerire a trupului. Mai mult decât atât, analiza eşantionului din această pulbere a arătat că atomii de aur sunt dispuşi într-o reţea plană, dar ei sunt combi¬naţi cu atomii unui alt element care nu este cunoscut încă pe Pământ. Aceasta complică şi mai mult lucrurile, deoarece nu se ştie ce alte caracteristici prezintă pulberea, în afara celor menţionate în textele din antichitate, pe care de altfel savanţii conservatori le ignoră în totalitate.
Cezar m-a îndemnat să păşesc pe suprafaţa pătratului, în faţa micului dom din centru.
— Aceasta va fi una din marile surprize pe care le vei avea în această sală, dacă crezi că te mai poate impresiona ceva în acest moment, a glumit el.
Am văzut atunci, proiectată din fanta domului, o imensă hologramă cu elemente în mişcare. Am înţeles aproape imediat că erau redate sintetic aspectele princi¬pale ale trecutului extrem de îndepărtat al omenirii, chiar de la originea sa. Am putut să mă conving astfel, în mod foarte clar, de falsitatea teoriei evoluţioniste a lui Darwin în ceea ce priveşte specia umană. Eroarea ei fundamentală nu consta atât în concepţia pe care a promulgat-o, ci mai ales în necunoaşterea unor elemente concrete care s-au petrecut pe Pământ într-un trecut uluitor de îndepărtat, elemente pe care eu le-am vizionat atunci într-o sinteză care a fost realizată într-un mod excepţional de inteligent şi totodată profund intuitiv. De emoţie, am simţit că mi se înmoaie picioarele şi m-am aşezat în genunchi, privind în continuare imaginile reale ale celor mai importante eveni¬mente din istoria omului, incluzând adevărata sa origine care naşte atâtea controverse în zilele noastre. Din păcate nu mi s-a permis să relatez în această carte anumite aspecte esenţiale ale trecutului planetei noastre, pe care le-am vizionat într-o formă condensată, exact aşa cum au avut ele loc, cu zeci şi sute de mii de ani înainte. Aceasta a fost condiţia pe care Cezar m-a rugat să o respect, pen¬tru a ne încadra în termenii acordului bilateral ultrasecret dintre România şi SUA. Mărturisesc cu sinceritate însă, că după aprecierile mele, 90% din ceea ce se cunoaşte în mod oficial la ora actuală despre istoria omenirii este fals şi contrafăcut, în mod incredibil, ceea ce este considerat că s-a petrecut cu adevărat este în mare parte minciună, în timp ce miturile şi legendele care umplu cărţile de poveşti şi sunt considerate de majoritatea oamenilor un produs al fanteziei debordante, sunt aproape în totalitate adevărate. Această stranie „inversiune” a cauzat de-a lungul -timpului multe probleme şi conflicte între oameni.
Majoritatea ideilor şi presupunerilor arheologilor şi oamenilor de ştiinţă sunt false, chiar dacă dovezile care au rămas sunt uneori foarte evidente pentru a le modifica părerile eronate. Unele „fantezii” ale savanţilor şi cercetă¬torilor, cum ar fi hilara teorie a dispariţiei dinozaurilor acum şaizeci şi cinci de milioane de ani sau considerarea vechilor continente ale Atlantidei şi Lemuriei ca fiind un mit, sunt acum complet spulberate, pentru că eu am văzut atunci şi acolo, cât se poate de clar,cum s-au petrecut lucrurile în realitatelProbabil, însă, că pentru mulţi oameni de ştiinţă este mult mai confortabil să „doarmă” liniştiţi, în loc să accepte provocarea necunoscutului şi sa¬şi recunoască limitele.
Din când în când, atunci când ajungea la un moment notabil în timp, proiecţia holografică păstra imaginea evenimentului dar pe fundal apărea harta cerului, cu po¬ziţiile marcate ale principalelor stele şi constelaţii la momentul respectiv. Cezar mi-a explicat că aceasta s-a dovedit o metodă foarte simplă de datare istorică, pentru că savanţii nu au avut altceva de făcut decât să suprapună acele poziţii ale astrelor cereşti peste poziţia lor actuală, obţinând astfel perioadele relative de timp când s-au petrecut acele evenimente. Problema era că perioada de timp acoperită de proiecţiile holografice era enormă, de mai multe sute de mii de ani, ori ciclul precesional al Pământului de 25.920 de ani aduce constelaţiile – în po¬ziţia lor relativă faţă de planeta noastră – pe aceeaşi po¬ziţie la perioade care sunt multipli de 26.000 de ani. Soluţia era să se urmărească proiecţia holografică de la început până la sfârşit şi să se observe câţi „ani platoni-cieni” (de aproximativ 26.000 de ani fiecare) sunt astfel evidenţiaţi. Aşa, de pildă, s-a putut ajunge la concluzia căansamblul din Munţii Bucegi a fost construit acum 50-55.000 de ani în urmă, deoarece a fost proiectată chiar imaginea Marii Galerii şi a sălii principale, cu toate obiectele exact aşa cum le-am găsit noi, având pe fundal poziţia constelaţiilor faţă de Pământ. După aceea ima¬ginea a mai apărut o dată, ca punct de reper, pentru a sem¬nifica trecerea a două perioade cosmice de precesie a echinocţiilor.
„Lecţiile” erau uşoare şi totuşi extrem de bulversante prin conţinutul lor. Am văzut adevărul despre vechea ci¬vilizaţie egipteană şi despre felul în care au fost construiţe marile edificii de pe teritoriul Egiptului, adevăr care este în totalitate altul decât inepţiile susţinute în prezent de egiptologi. Am văzut ce s-a petrecut în realitate la Potop şi unde au fost germenii civilizaţiei umane care a urmat marelui diluviu şi care a populat mai apoi teritoriul Europei, Asiei şi Africii, însă nici aceste aspecte nu mi s-a îngăduit să le revelez deocamdată, întrucât implică unele realităţi mult prea şocante pentru mentalitatea, ideile şi cunoştinţele omului contemporan.
Iniţial am crezut că proiecţia holografică îmi va arăta trecutul omenirii, începând de la originile sale şi până în momentul construirii ansamblului din Munţii Bucegi. Mai apoi am văzut că proiecţiile prezentau derularea prin¬cipalelor aspecte istorice ale evoluţiei diverselor rase pe planeta noastră până în secolul al V-lea d.H. Aceasta însemna fie că uriaşii care au construit întregul dipozitiv din interiorul muntelui stăpâneau foarte bine accesul la clişeele temporale, fie – ceea ce pare mai probabil, datorită imensei perioade de timp care a fost acoperită de proiecţia holografică – că ei „actualizau” într-un mod mis¬terios bagajul informaţiei holografice. Se pare că ultima astfel de actualizare a avut loc în apropiere de anul 500 d.H. Nimeni nu putea spune, însă, care era motivul pentru care informaţiile istorice se opreau la acea perioadă.
Am văzut, într-o tulburătoare desfăşurare de imagini, existenţa lui lisus şi răstignirea lui pe cruce, care şi astăzi este negată de unii. Trebuie să spun că în acea perioadă detimp s-au petrecut fapte cu mult mai uluitoare decât cele prezentate în Evanghelii. Proiecţiile mi-au revelat, de asemenea, multe persoane dintre cele care au asistat pe colină la răstignirea lui lisus, care nu erau din acel timp, ci veniseră acolo din alte perioade istorice. Acele fiinţe umane, care nu se deosebeau la îmbrăcăminte de evreii prezenţi la momentul răstignirii, aveau totuşi trăsături ale chipului complet diferite de ale acestora şi tocmai de aceea urmăreau să-şi ascundă faţa cât mai mult sub fal¬durile hainelor.
Holograma a mai prezentat secvenţial vieţile şi mi¬siunile spirituale ale altor personaje excepţionale, care cu adevărat făceau dovada unor uluitoare înzestrări divine, din trecutul foarte îndepărtat al omenirii. Am văzut astfel acţiunile unor mari reformatori spirituali încă de acum aproximativ 18-20.000 de ani, despre care nu se ştie abso¬lut nimic. Pe atunci, însă, sistemul social si distribuţia populaţiilor pe întreaga planetă erau complet diferite de ceea ce se cunoaşte în prezent, iar arheologii, antropologii şi istoricii ar trebui să-şi revizuiască din temelii conce¬pţiile pe care le au despre acele timpuri.
Au fost atât de multe elemente pe care le-am vizionat atunci şi ele au fost prezentate într-un mod atât de com¬pactat, încât mi-ar fi necesare, fără îndoială, câteva sute de pagini pentru a le descrie măcar aproximativ. Totuşi, proiecţia holografică a durat numai o oră şi jumătate. Chiar şi cei doi ofiţeri care asigurau securitatea sălii şi cele şase santinele plasate la intrările tunelurilor urmăreau cu toţii uluiţi şi în tăcere derularea imaginilor, deşi în mod evident nu era prima dată când vedeau aşa ceva.
După dispariţia hologramei am rămas mai mult timp nemişcat, privind în gol. Intr-un târziu, Cezar mi-a spus că era timpul să ne întoarcem la bază, deoarece aceea era limita la care eu puteam să am acces în interiorul Sălii Proiecţiilor. Am privit în faţă. Dincolo de pătratul pe suprafaţa căruia încă mă mai aflam nu mai erau decât deschiderile gigantice, aproape înfricoşătoare, ale celor trei tunele enigmatice din peretele muntelui, aflate cam la douăzeci de metri depărtare. In faţa fiecăreia dintre ele, la o distanţă de şapte-opt metri se afla câte un tablou de comandă asemănător cu panoul mare de comandă, amplasat central, însă ele aveau dimensiuni mai mici decât acesta.
L-am întrebat pe Cezar care era misterul extraordinar al celor trei tunele. Mi-a explicat că elementele legate de această problemă nu mi le poate dezvălui, dar îmi poate spune că ceea ce s-a aflat în legătură cu giganticele culoare din munte s-a datorat, de asemenea, unor proiecţii holografice care erau comandate de la pupitrul de comandă al fiecărui tunel în parte. Singurul aspect pe care mi-1 putea dezvălui era că cele trei tunele se îndreaptă pe mii de kilometri în trei zone diferite ale planetei. Tunelul din stânga are celălalt punct de legătură în Egipt, într-un ansamblu secret şi încă nedescoperit care se află sub nisip, între Sfinx şi Marea Piramidă de pe platoul Gizeh, lângă Cairo. Tunelul din dreapta are corespondenţă cu o structură care de asemenea se află în interiorul unui munte din Podişul Tibet. Aceasta este însă mai mică decât cea din munţii noştrii şi nu atât de complexă. Din acest al doilea tunel există ramificaţii secundare care conduc într-o zonă din subsolul Buzăului, aproape de curbura Carpaţilor, iar o alta se îndreaptă spre şi face conexiunea cu structura din subsolul Irakului, lângă Bagdad. De la aceasta, în continuare, mai există o ramificaţie până în subsolul podişului Gobi din Mongolia.
Al treilea tunel, care era plasat central în Sala Proiecţiilor, face obiectul – aşa după cum mi-a spus Cezar – unui secret la nivel mondial, asupra căruia SUA dorea garanţii foarte ferme. La acel moment, nici Cezar şi nici generalul Obadea nu cunoşteau elementele noi ale dis¬cuţiilor româno-americane, însă cert era faptul că se per¬fecta un fel de „schimb” reciproc avantajos. Cunoscând teribila influenţă politică a masonilor şi relaţiile venera¬bilului Massini în structurile politice ale celor două ţări, puteam bănui că se încearcă o „preluare” treptată a con- trolului asupra bazei de către factori externi intereselor statului nostru. Din fericire, Cezar mi-a mărturisit că există totuşi şi persoane foarte importante în aparatul nos¬tru politic şi administrativ care în prezent cunosc maşinaţiile odioase ale masoneriei mondiale şi care se opun cu vehemenţă influenţei acesteia, mai ales în ceea cepriveşte controlul asupra marii descoperiri din Munţii Bucegi. El mi-a mai spus că tunelul central coboară în interiorul scoarţei planetei şi chiar că o depăşeşte pe aceasta, dar nu a vrut să-mi ofere mai multe elemente. A remarcat că imaginile hologramei care corespundeau acelui gigantic coridor în munte erau aproape incredibile dar că, în acelaşi timp, ele puteau oferi un posibil răspuns cu privire la originea structurii din interiorul muntelui în care ne aflam noi şi a celor care au construit-o.
Înainte de a părăsi sala, Cezar mi-a spus că se efectu¬au deja, în cel mai mare secret, pregătiri intense pentru o expediţie mai întâi prin tunelul spre Egipt, apoi către cel din Tibet şi abia în final urma să se organizeze marea expediţie către interiorul Pământului prin tunelul central. Discuţiile bilaterale româno-americane au decis să se formeze o echipă de şaisprezece oameni de elită, care de fapt provenea din fuziunea unei echipe de şase americani şi a unei echipe de zece români. Conducerea operaţiunii -i-a fost încredinţată lui Cezar, căruia cu acea ocazie i-a fost atribuit imediat gradul de colonel-SRI. Mi-a explicat că investirea în grad era importantă mai ales în contextul psihologic al echipei.
Plecarea urma să aibă loc la sfârşitul lunii septembrie, 2003, deoarece pregătirile erau complexe. Cezar nu mi-a dezvăluit nimic din ceea ce se afla în aces¬te tuneluri, deşi structura lor era diferită de cea a Marii Galerii din Munţii Bucegi. El nu mi-a spus nici cum se va efectua deplasarea prin tuneluri, având în vedere că trebuiau parcurşi mii de kilometri, în sfârşit nu mi-a oferit nici un detaliu cu privire la imaginile holografice care corespundeau fiecărei ţinte de deplasare în parte.
Chiar şi aşa, însă, consider că elementele prezentate aici pot face obiectul cel puţin a unor reflecţii profunde, care să ne pregătească pentru evenimentele viitoare. Din raţiuni evidente am omis în mod deliberat precizarea unor date care să conducă la identificarea zonei muntoase în care s-a făcut marea descoperire.
La un an de la vizita mea în acel loc continui să am la fel de vii în minte şi în inimă impresiile copleşitoare pe care le-am trăit pe parcursul celor câteva ore ale prezenţei mele în atmosfera aproape ireală, creată de tainica struc¬tură din interiorul muntelui. Deasupra tuturor acestor re¬velaţii pluteşte însă enigma ancestrală a Timpului şi a înţelepciunii celor care au reuşit să-1 controleze, aşteptând cu răbdare zeci de milenii momentul în care noi vom ajunge să cunoaştem adevărul..

EDUCAŢIE şi CUNOAŞTERE

Prima formațiune politică din România, din ultimii 25 de ani, înființată din tineri neafiliați politic.

VINO ALĂTURI DE NOI ! http://partidulnouaromanie.ro/social/signup

2016-05-13T10:54:00.002+03:00

MARELE SECRET

Înțelepciune, moralitate, virtute; cuvinte respectabile dar vagi asupra cărora se poartă de secole dispute, fără a se ajunge la vreo înțelegere! Vreau să fiu înțelept, dar voi fi sigur eu de întelepciunea mea atât timp cât voi crede că nebunii sunt mai fericiti decât mine sau chiar mai bucuroși? Trebuie să avem moravuri, dar suntem toți asemenea copiilor; moralitățile ne adorm, și asta pentru că ni se face o moralitate stupidă, incovenabilă naturii noastre. Ni se vorbește de ceea ce nu ne interesează și noi ne gândim la altceva.Virtutea este un lucru foarte important: numele ei înseamnă forță, puter; Lumea subzistă prin virtutea lui Dumnezeu. Dar pentru noi ce este virtutea? Este o virtute să postești, slăbindu-ți mintea și îngălbenindu-ți fața? Să numim virtute naivitatea omului onest care se lasă despuiat de șmecheri? Este o virtute abstinența de frica abuzului? Ce am crede despre un om care n-ar merge de frică să nu-și frângă picioarele? Virtutea în toate este opusul nulității,indolenței și neputinței.

Virtutea presupune acțiunea; căci, dacă se opune în mod obișnuit virtutea patimilor, se lasă să se înțeleagă că nici ea nu este pasivă.Virtutea nu este numai forță, ci și rațiunea ce dirijează forța. Ea este puterea ce păstrează echilibrul vieții.Marele secret al virtuții,al virtualității și al vieții,fie temporală, fie eternă poate fi formulată astfel: Arta de a balansa forțele pentru a echilibra mișcarea. Echilibru pe care-l căutăm nu este nemișcarea, ci acela care face mișcarea regulată. Nemișcarea înseamnă moarte, numai mișcarea este viață.Acest echilibru motor este cel al naturii însăși. Natura, echilibrând forțele fatale, produce răul fizic sau chiar distrugerea aparentă pentru omul prost echilibrat. Omul se vindecă de relele naturii, stiind să se sustragă printr-o folosire inteligentă a libertăților sale fatalității forțelor, Întrebuințăm aici cuvântul fatalitate pentru că forțele imprevizibile și neînțelese de omul prost echilibrat i se par acestuia obligatoriu fatale . .Natura le-a dotat pe animale cu o mulțime de instincte pentru a le apăra,dar a făcut totul pentru ca omul neprevăzător să piară. Animalele trăiesc pe seama lor,ca să zicem așa,fără efort.Numai omul trebuie să învețe să trăiască. Or,știința vieții este știința echilibrului moral. A implica știinta cu religia, rațiunea cu sentimentul, energia cu blândețea, iată fondul acestui echilibru.

Adevărata forță invincibilă este forță fără violență.Oamenii violenți sunt oameni slabi și neprevăzători, ale căror eforturi se întorc întotdeauna împotriva lor înșiși.Afecțiunea violentă seamănă urii și aversiunii.Mânia violentă te dă orbește pe mâna dușmanilor. Eroii lui Homer, când se luptă între ei,se insultă pentru a se înfuria reciproc, știind bine că, după toate probabilitățile, cel mai furios din cei doi va fi învins.Înfierbântatul Achille era predestinat să moară tragic. El este cel mai mândru și mai curajos dintre greci și nu aduce decât dezastre concetățenilor lui.Cel care cucerește Troia este prudentul și răbdătorul Ulise care se menajează întotdeauna și nu lovește decât atunci când e sigur de reușită. Achille este Patima, Ulise este virtutea; urmând această dimensiune trebuie să înțelegem înălțimea filosofică și morală a poemelor luiHomer.Autorul acestor poeme era fară îndoială un inițiat de prim ordin.Marele Arcan al Înaltei Magii practice se află în întregime în Odisea.

Marele Arcan al Magiei, Arcanul unic și incomunicabiI are drept obiect punerea puterii divine în serviciul voinței umane.Pentru a ajunge la realizarea acestui Arcan, e nevoie să știm ce avem de făcut, să vrem ceea ce trebuie, să îndrăznim ceea ce se cuvine și să tăcem cu discernământ.Ulysse are împotriva lui zeii, elementele naturii, ciclopii, sirenele, pe Circe etc. …,adică toate dificultățile și pericolele vieții. Palatul lui e invadat, soția e hăituită, bunurile pradă jafului; i se jurase moartea, își pierduse tovarășii, vasele i se scufundaseră; rămăsese singur în lupta împotriva nopții și a mării, și singur îi înduplecă pe zei, scapă de pericolele mării, orbește ciclopii, înșeală sirenele, o domesticește pe Circe, își recâștigă palatul, își eliberează soția, îi ucide pe cei care-i juraseră moartea, pentru că voia să revadă Ithaca și pe Penelopa, deoarece el știa să scape din primejdie, fiindca îndrăznea când trebuia și datorită faptului că tăcea atunci când nu era neapărat nevoie să vorbească.Dar, îmi vor spune dezamăgiți iubitorii de basme, aici nu e nici o magie. Nu există talismane, ierburi, rădăcini care să facă minuni! Nu există formule misterioase care deschid porti și fac să apară spirite?

Săvorbim despre aceste lucruri și să amânăm pe altădată comentariile despre Ulise.Voi știți, copii, pentru că, fără îndoială, copiiIor trebuie să le răspund, dacă ați citit lucrările mele precedente, că eu am recunoscut eficacitatea relativă a formulelor, ierburilor și talismanelor. Dar e vorba de mijloace mărunte legate de mici mistere. Eu vă vorbesc acum de mari forțe morale, nu de instrumente materiale. Formulele aparțin riturilor de inițiere, talismanele sunt auxiliare magnetice, rădăcinile și ierburile țin de medicina ocultă, chiar Homer însuși nu le disprețuia. Moly, Lotos și Nepenthes își au locul lor în aceste poeme,dar sunt doar accesorii.Cupa lui Circe nu are nici o putere asupra lui Ulise care,cunoscându-i efectele nefaste,renunță să mai guste din ea..Inițiatul posedă înalta știință a magilor care nu se tem de vrăjitori.Persoanele care, recurgând la magia ceremonială, consultă ghicitorii, seamănă acelora care, multiplicându-și practicile devoțiunii,doresc sau speră să înlocuiască prin ea religia adevărată. Nu le veți mulțumi niciodată dându-le sfaturi înțelepte.

Toate vă ascund un secret ușor de ghicit și care-ar fi acesta: am o pasiune pe care rațiunea o condamnă și eu prefer rațiunea.Iată de ce vin să consult oracolul lipsit de minte, pentru ca să-mi spună că trebuie să sper, să mă ajute să-mi adorm conștiința și să-mi ofere pacea inimii. Aceste persoane beau dintr-un izvor înșelător care departe de a le potoli setea,le însetează și mai tare.Șarlatanul debitează oracole obscure, poți găsi în ele de toate și te întorci mereu după lămuriri. Mai vii și a doua zi,și peste încă o zi,revii mereu și așa fac cărturăresele avere. Gnosticii bazilidieni spuneau că Sophia, înțelepciunea naturală a omului, îndrăgostită de sine însăși, ca Narcis din fabulă,își întoarse ochii de la principiul ei și se aruncă în afara cercului trasat de lumina pe care ei o numeau pleroma. Singură atunci în întuneric, face sacrilegii pentru a naște lumina. Și, asemeni femeii bolnave de scurgere din Evanghelie, ea îsi pierdea sângele care se transformă în monștri oribiIi.

Cea mai periculoasă dintre toate nebuniile este înțelepciunea coruptă.

Inimile corupte otrăvesc întreaga natură. Pentru ele, splendoarea zilelor frumoase nu este decât o luminoasă plictiseală si toate bucuriile vieții, dispărute pentru sufletele lor moarte, se ridică în fața lor pentru a-i blestema, spunându-le asemeni spectrelor lui Richard al Ill-lea:„Disperă și mori”.Marile entuziasme îi fac să surâda,disprețuind, pentru a se răzbuna, iubirea și frumusețea, cu insolența lui Stenio și Rollon.Nu trebuie să te resemnezi acuzând fatalitatea, trebuie să lupți împotriva ei și s-o învingi. Cei care cad în această bătălie sunt cei care nu au știut sau nu au vrut să triumfe. A nu ști, este o scuză. dar nu o justificare, pentru că se poate învăța. „Tată, iartă-i pe ei că nu știu ce fac”, exclamă Hristos, dându-și sufletul. Dacă nu ne-ar fi permis să nu știm,rugăciunea lui Iisus ar fi lipsită de adresă și Tatăl n-ar fi avut nimic de iertat.

Când nu știi,trebuie să ai dorință de-a învăța. Atât timp cât nu știi e periculos să îndrăznești, dar e bine întotdeauna să taci.

Eliphas Levi

http://partidulnouaromanie.ro/social/signup

sursa- https://detoatepentrutotisimaimult.wordpress.com/2016/05/

2016-05-13T10:50:00.001+03:00

Şarpele Kundalini, Fenomene conexe şi România

Dan Corneliu Brăneanu

Viaţa de zi cu zi, în special în mediul acelora care sunt preocupaţi de iniţiere, semnalează şi înregistrează unele situaţii ciudate la prima vedere în care subiecţii respectivi reclamă senzaţii fizice care apar în general brusc, sunt neplăcute şi uneori foarte dureroase. Aceste situaţii pot surveni oricui şi oricând dar statistic vorbind apariţia lor se înregistrează în timpul meditaţiilor, a asanelor etc. De obicei se începe cu un val de căldură care se ridică pe şira spinării cu furnicături în mâini şi în degetele picioarelor, accelerarea mare a ritmului cardiac, spasme muschiulare, frământări nejustificate aie membrelor, dureri în piciorul stâng, dureri abdominale, ieşiri din corp cu vizualizarea acestuia din exterior, mişcări necontrolate ale capului, senzaţie de pierdere a mâinilor, uruieli în cap şi vedenii luminoase, viziuni de scene din alte timpuri istorice depăşite, audiţii de voci străine etc.
În cazurile fericite asemenea situaţii se curmă brusc aşa cum au şi început, dar într-o senzaţie de beatitudine neexprimabilă, într-o baie de lumină aurie.
Cine a prezentat cât de cât asemenea fenomene să citească mai departe, poate articolul îi va folosi la ceva.
Simptomele arătate mai sus sunt manifestările fenomenului de ridicare a energiei Kundalini care în situaţie de regim normal este cantonată în zona ultimei vertebre de jos a coloanei vertebrale.
În Occident (ca opus spiritual al Orientului) până în anii ’60 lipsea literatura de specialitate ba chiar aceasta noţiune nu era închegată şi definitivată. Cunoaşterea ei s-a făcut prin Gopi Krishna din Kaşmir şi a avut un mare ecou în special în U.S.A.
Fondatorul psihologiei transpersonale Stanislav Grof a transformat fenomenul într-un concept după care el reprezenta o „izbucnire spirituală”.
Pe de altă parte semnificaţia clinică a fenomenului a fost adusă la conştiinţa specifică a mediului medical de Dr. Lee Sannella, oftalmolog holistic din California.
Evident că cercetările şi literatura de specialitate s-au dezvoltat enorm. În cartea „Guerison spirituelle et immortalite” de Patrick Drouot din anul 1992, despre care s-a mai vorbit în Magazin Parapsihologic nr. 2/1992, la problema pe care o prezentăm se enunţa în bibliografia selectivă 14 titluri de cărţi apărute toate după anul 1960.
Fenomenul Kundalini, înţelegând prin aceasta deci resuscitarea energiei astfel numite, este cunoscut din cele mai vechi timpuri atât la populaţiile din India (vezi Uparnişadele, vechea tradiţie din Hatha Yoga) cât şi din continentul american (triburile indiene Hopis, Cherokees şi Lakotas), dar chiar şi în Africa (o populaţie Kung din deşertul Kalahari). Prezenţa în Africa a fost depistată în timpul dansurilor rituale de antropologul american Richard Katz. Este o tradiţie universală moştenită de la ciclul anterior de civilizaţie sau adusă din tezaurul iniţiatic extraterestru. Analiza lecturilor lui Edgar Cayce ar putea reconstitui şi alte zone pe de Terra în care acest fenomen a fost semnalat. Deja un subiect peste care s-a dat întâmplător în anul 1987, semnalează prezenţa lui în Summer. Este deci neîndoielnic că el a existat şi în zona de influenţă a lui Zalmoxis, păstrându-se transfigurat prin simbolism, deja cum vom vedea mai departe. Nu este exclus ca el să se fi păstrat şi explicit pe reprezentări artistice foarte diferite (grafică, ornamentică etc.) dar oricum el stă la baza unor practici de magie în general, în care ţara noastră a stat în fruntea ţărilor europene.
Urmează ca un tânăr cercetător cunoscător în acelaşi timp al cunoştinţelor tradiţionale dar şi al tehnicilor contemporane de cercetare şi documentare ştiinţifică să aprofundeze problemele enunţate.
Este bine cunoscut astăzi că aprofundarea acestei manifestări a modelului uman de viaţă, care este energia Kundalini, a fost cel mai intens studiată în India.
În sanscrită Kundalini înseamnă „ceea ce este înfăşurat”. De aici s-a născut automat şi simbolul de şarpe (în poziţia lui de aşteptare), respectiv deci Şarpele Kundalini.
Vom vedea că mergând pe metafore se poate intra cu acest şarpe în Religie, realizând imediat episodul clasic şi preabinecunoscut din Geneza cap. 3.
Părintele Gheorghe Ghelasie arată că după căderea din Rai au apărut deranjamente în circuitul normal al energiilor în corpul omenesc. Astfel energia nervoasă din cap (care provine din energia produsă în Inimă) coboară pe coloana vertebrală şi este furată în mare măsură de centrul sex de la baza coloanei. Prin faptul că mai fură energia acumulativă din pântece ca şi alte energii, centrul sex devine astfel centrul orientărilor tuturor energiilor corpului nostru. Astfel memoria şarpelui diavol din pomul căderii din Rai se poate asimila cu şarpele energetic Kundalini.
Deşteptarea şarpelui Kundalini este un proces energetic specific omului care se realizează în anumite condiţii fără a fi un proces patologic, o stare alterată de conştiinţă. Dar cum arată şi Dr. Lee Sannella în cartea „The Kundalini experience” sau Gopi Krishna, apare chiar ca o necesitate ca, în condiţii controlate, acest potenţial de energie existent în stare latentă, să fie activat astfel încât cel puţin o mare parte dintre oameni să-şi depăşească, condiţia obişnuită nevaloroasă şi să păşească pe o treapta superioară a posibilităţilor psihice. Kundalini este esenţa cea mai fină a Energiei Cosmice cea care a precedat şi care întreţine şi formează Viaţa şi toată organizarea cosmică, organizare aşa cum, poate primul din lume, a căutat s-o prezinte în mod ştiinţific Căpitanul Ştefan Christescu (vezi Magazin Parapsihologic nr. 8).
Totul este legat şi are ca punct de plecare prima ciacră aşa-zisa Muladara sau pe româneşte a plexului pelvian, ciacră formată din 4 petale. Medical, Muladara este corelată cu glandele suprarenale care prin excelenţă sunt glandele rezistenţei şi forţei; prin substanţa lor corticală produc colesterina care joacă un rol foarte important în ceea ce priveşte vitalitatea organismului exercitând o acţiune antitoxică faţă de unele otrăvuri produse de exerciţiul muscular. Prin sistemul medular, care produce, adrenalina, suprarenalele stimulează simpaticul accelerând si întărind bătăile inimii. Am citat din cartea „Astre şi glande” de Dr. Constantin Eratostene, una dintre primele cărţi de astrologie medicală specializată publicată în lumea modernă.
Fiziologic-anatomic Muladara influenţează preponderent perioada de vârstă între 1 şi 7 ani, indivizii afectaţi având şi mai târziu tendinţa de a dormi pe burtă. Psihologic Muladara se manifestă prin sensualitate, calicenie, mânie, iluzii şi ataşament marcat faţă de obiecte materiale. Simbolistic Muladara este reprezentată printr-un pătrat, culoarea de referinţă fiind roşu vermillon. Astrologie Muladara este ţinută de Saturn, respectiv are casă puternică Capricornul şi casele în trigon cu acesta adică Taurul şi Fecioara.
La fel şi celorlalte 6 ciacre li s-au stabilit caracteristici specifice în aceleaşi domenii, dar nu le vom mai prezenta astfel pe fiecare din motive metodologice, aceasta putând constitui obiectul unui material separat. Anecdotic vom mai arăta doar că cine doarme numai închircit este sub semnul influenţei ciacrei Svadistana (plexul splenic) care urmează imediat după Muladara şi care este amplasată la 2 degete sub ombilic, (nu în regiunea pubisului cum susţine un serios curs tipărit, bucureştean).
Am detailat Muladara căci este prima ciacră atinsă de şarpele Kundalini odată acesta pus în mişcare şi vom mai rămâne la ea, respectiv la Saturn, noţiune pe care trebuie s-o înţelegem în profunzime pentru a fi siguri că ne-am pătruns de sensul elevat al fenomenului „ridicarea şarpelui Kundalini” pe care-l analizăm. Pe linie astrologică ne este foarte uşor să ne documentăm căci literatură despre Saturn şi Capricorn (chiar Vărsător unde Saturn este după Uranus – de asemenea predominant) există destulă. Pe linie cosmică propriu-zisă trebuie să facem apel de exemplu la Rudolf Steiner care în „Ştiinţa spirituală” editată de Societatea antroposofică în anul 1992 la pag. 82 spune „De aceea, nu vom înţelege structura actuală a fiinţei omeneşti decât urmărindu-i evoluţia până la cea dintâi întrupare planetară. Întâia întrupare planetară în ştiinţa spirituală o numim Saturn, pe cea de-a doua Soare, pe a treia Lună, iar a patra este Pământul”. Dar suntem încă în simbolistică pentru că legătura dintre aceste denumiri şi planetele respective nu este directă, ea este subtilă şi se descoperă citind întreaga carte. Însă la pag. 97 avem „Astrul saturnian este alcătuit numai din substanţă de căldură”. Iată că simbolismul folosit în ceea ce priveşte astrologia poate constitui o explicaţie exactă pentru Muladara căci principalele senzaţii pe care le simte fizic o persoană afectată de fenomen sunt cele de valuri de căldură şi de curent electric care străbate toată coloana vertebrală. Aşa s-a declanşat fenomenul şi lui Kryananda care fiind într-un aşram în Michigan şi în poziţie de lotus pe sol a crezut la început (şi la un moment dat) în timpul meditaţiei, că s-a aşezat deasupra unei conducte (îngropate) de apă caldă. Deci atenţie, în special în timpul practicilor spirituale la sesizarea unor astfel de senzaţii persistente, indiferent de locul pe care te muţi. Din acest moment al perceperii căldurii nejustificate procesul este declanşat şi trebuie urmărit în cunoştinţă de cauză căci de obicei, după cum vom vedea, este mai adesea foarte periculos decât benefic. Energia odată declanşată trebuie să se ridice direct pe canalul subtil Şuşumna până la cea de-a şaptea ciacră, lotusul cu 1000 petale: Sahasrara. Urcarea se face treaptă cu treaptă şi dacă poate fi controlată, procesul nu trebuie să fie accelerat în mod artificial. Pe măsura parcurgerii acestor trepte soarta şi modul de viaţă al persoanei respective se îmbunătăţeşte prin îndepărtarea succesivă a sectoarelor din Karmă cu frecvenţă mai grosieră. Condiţia principală este ca ciacrele să fie atinse exact în mijlocul lor. Această reglare la fix se obţine în mod spontan la persoane foarte evoluate, experimentate în general în Yoga. În celelalte cazuri pe o treaptă mai joasă de evoluţie, procesul trebuie dirijat de un guru competent.
Iată ce se obţine benefic dacă ridicarea şarpelui Kundalini se face aşa cum am arătat şi după atingerea ciacrei respective chiar în centrul ei.
– Muladara: Viaţa devine mai uşoară inclusiv pe plan material căci evoluţia persoanei se face în plan social foarte degajat, parcă ştiind că este protejată de soartă.
– Svadistana: Cunoştinţele ezoterice profunde obţinute cu uşurinţă odată cu dobândirea unui câmp benefic de jovialitate în care este bine să te scalzi (ca terţ).
– Manipura: Energia fizică foarte crescută ajungându-se până la o rezistenţă neobişnuită la stimuli exteriori naturali sau artificiali.
– Anahata (fiind ţinută de planeta Venus): Dobândirea înţelepciunii depline, atingerea divinităţii în sinea ei, obţinerea dragostei totale necondiţionale.
– Vişuda: obţinerea accesului permanent şi spontan la fondul akhasic, banca de date cum spun radiestezlştii noştri. Această proprietate permite oricând regresia în timp. – Ajna şi Sahasrara odată atinse conduc la performanţe care depăşesc puterea noastră de înţelegere deocamdată.
Ce se întâmplă în situaţia cealaltă când ţinta nu este atinsă la fix, abaterile fiind chiar foarte mici la stânga sau la dreapta, devieri pe care nu le vom mai diferenţia în cele de mai jos pentru motive de economie.
– Muladara: apare o stare accentuată de depresie nervoasă, o hipersensibilitate care conduce la spaime permanente, la exacerbarea unor dorinţe nechibzuite.
– Svadistana: depresia evoluează în disperare, apare senzaţie de instabilitate fizică, dependenţă exagerată de unele dorinţe, apetit necontrolat.
– Manipura: necesitatea stringentă de a-şi impune părerea cu orice preţ fie asupra indivizilor luaţi separat, fie în grup (dictatorii).
– Anahata: Aviditate nebunească de tot ce este material începând de la amorul carnal şi terminând la bani.
– Vişuda: bolnăvicioasă senzaţie de instabilitate însoţită de instabilitate psihologică şi indecizie.
Traiectoria absolut nedeviată este singura care corespunde adevăratei energii Kundalini. Abaterile care de fapt provin din compunere vectorială cu forţa karmică îndreptată în jos care este tocmai gravitatea, cu cea care tinde a trage într-o parte vectorul vertical nu mai reprezintă energie Kundalini ci o energie emoţională de calitate inferioară care a fost denumită Shakti. Constatarea prezenţei unor asemenea energii care se manifestă aşa cum s-a arătat mai sus, poate conduce la renunţarea unor posturi de meditaţie, căci în aceste cazuri tocmai acestea redeclanşează traiectul defectuos şl agravează starea.
Probabilitatea unor declanşări defectuoase a şarpelui Kundalini este mai mare la occidentali decât la orientali din cauza vieţii mai stresante şi a lipsei unei educaţii şi a unor antrenamente adecvate din fragedă copilărie.
Numeroase reţineri, explicate în diferite feluri, asupra tehnicilor Yoga nu pot avea ca bază obiectivă decât accidentele provocate în special de o erecţie imperfect liniară a şarpelui Kundalini aşa cum am arătat mai sus. Am arătat deja în Magazinul Parapsihologic nr. 3 că în U.S.A. tocmai pentru a reduce numeroasele accidente care deja s-au produs, a fost înfiinţată o reţea naţională S.E.N. (Spiritual Emergence Network) cu sediul central la Menlo Park.
În concluzie se poate spune că, reflex al unuia din componentele primordiale ale Unviersului, focul există şi în adâncul inconştientului omului, mai precis – după concepţia hindusă – pe o a treia treaptă, unde îi este rezervat şi locul sexualităţii, problematică care se poate trata separat.
Acest foc interior, rezervă imensă de energie poate fi incitat prin diferite metode şi pus explicit la dispoziţia individului, dând rezultate bune sau rele după cum este manipulat.
Rezultatele rele apar în cazurile în care se lucrează individual, după cărţi, fără un instructor. Dar mai pot apărea şi dacă aşa-zisul instructor nu are calificarea necesară. În continuare vom da un exemplu numai din prima categorie pentru cealaltă încă nu, din lipsă de spaţiu.
Alexandru E. Rusu în prefaţa cărţii Hatha-Yoga editată în editura proprie Lotus în anul 1992 povesteşte:
„Traducătorul (Al. E. Russu, n.n.) şi-a pierdut într-o clipă patru dinţi în timpul unui exerciţiu de Pranayama, pentru ridicarea energiei Kundalini, fără învăţător. Organismul a intrat într-o vibraţie defectuoasă şi neprevăzută, în urma căreia dinţii au început să clănţăne atât de puternic încât era imposibil să poată fi stăpâniţi – întocmai ca atunci când omul este cuprins de friguri. După un timp oarecare, pe nesimţite, m-am trezit cu gura plină de nisip. Am încercat din răsputeri să opresc exerciţiul, dându-mi seama că această trepidaţie scăpase de sub controlul meu. După un efort disperat, supraomenesc, realizând că o continuare mi-ar putea fi fatală, putând să duci la paralizie, am reuşit să opresc tremurul. De abia după aceea am conştientizat faptul că patru dinţi se măcinaseră atât de tare încât rezulltatul era un praf fin ca de nisip”.
Pe de altă parte Serge Hutin relatează cazul unui yogi hindus care, pentru a-şi trezi foarte repede Kundalini, şi-ar fi văzut întreaga coloană vertebrală grav afectată în întregime, într-o clipă.
Se pune întrebarea, câtă lume aflată într-o asemenea situaţie nenorocită este în stare să oprească dezastrul, dacă aceasta i-a fost atât de greu unui om superdotat ca Al. E. Russu.

Energia Kundalini poate fi asimilată cu o formă de electricitate care la persoane foarte antrenate şi care pot să păstreze ireproşabil controlul ei, atinge valori de 10.000 microvolţi, fără a dăuna organismului. În cazuri de emergenţă spontană şi lipsă de control creierul este cel care are cel mai mult de suferit, situaţia putându-se asimila cu o criză de epilepsie, în care s-au înregistrat deja voltaje de valoare similară.
Folosirea focului interior resuscitat prin metode diferite (meditaţii, respiraţie, asane, etc ), sau dezvoltat spontan, prezintă unele cazuri specifice foarte interesante, legate şi de valoarea mare a voltajelor care se realizează.
Unul dintre ele este producerea prin tehnici speciale de vizualizare de către călugării tibetani a căldurii tumo care le permite să învingă fără mijloace auxiliare, inclusiv fără îmbrăcăminte, frigul deosebit şi zăpada de pe înălţimile Tibetului. Cine vrea să afle amănunte poate citi cartea „Mistici şi magicieni din Tibet” de Alexandra David-Neel (al cărui nume se citeşte ca atare fiind belgiancă şi nu Nil) sau chiar viaţa marelui Milarepa care a putut să supravieţuiască o iarnă într-o peşteră de unde nu putea ieşi, poate citi cartea „De la normal la paranormal” de Adrian Pătruţ în care se arată că este vorba de un fenomen controlat ce se poate obţine prin practici yoga: asane, respiraţii şi meditaţii cu vizualizarea ombilicului.
Dar, ca de obicei, nu trebuie să mergem până în India pentru a găsi ce ne trebuie mai ales că între viaţa spirituală a Tibetului, şi cea carpatică ortodoxă de la noi exista deosebite afinităţi pe care parţial le-am arătat în revista Arca nr. 4/1991. neştiind de fapt care este mai veche ca cealaltă.
Este vorba, de exemplu, de Sfântul (canonizat de popor) Chiriac de la Bisericani mort în anul 1600 şi care este considerat unul din cei mai mari asceţi ai Bisericii Ortodoxe Române. El provenea din obştea mănăstirii Bisericani aflată pe şoseaua Piatra Neamţ -Bicaz, iniţial, în sec. XV. schit de lemn ridicat prin grija lui Alexandru cel Bun. În sec. XVI apăruse deja biserica de zid sub Ştefăniţă Vodă. De tânăr părintele Chiriac s-a retras într-o peşteră din muntele lui Simon unde timp de 60 de ani a trăit în rugăciune având trupul gol iarna şi vara. Sfântul Chiriac se serbează la 31 decembrie şi moaştele lui binefăcătoare, care au fost sărutate de mitropolitul Dosoftei, s-au găsit până de curând în peştera pe care o locuise atâta vreme. Meditaţiile care se predau la noi în prezent, sub diferite forme, ar trebui să înceapă cu vizitarea, respectiv intrarea, în câmpul de vibraţii care se păstrează şi acum, al unor asemenea locuri.
Moşul Gheorghe Lazăr (1846-1916) născut la Şugag în jud. Alba, după ce a călătorit în Iordan, Sinai şi Athos, la vârsta de 54 de ani s-a făcut pelerin, fixându-se în final în clopotniţa lui Ştefan cei Mare de la Piatra Neamţ unde a locuit timp de 26 ani până la moarte. În tot acest timp a umblat sumar îmbrăcat cu capul descoperit şi în picioarele goale şi iarna, fără a avea pat şi încălzire în turnul deschis menţionat. Nu a fost călugăr, dar a dus o viaţă de nevoinţă şi de rugăciune permanentă mai abitir ca foarte mulţi dintre aceştia. Printre altele a supravieţuit unui post de 40 zile în pustiul Iordanului. Viaţa moşului Gheorghe Lazăr, exemplară din punct de vedere a sfinţeniei, merită să fie cunoscută în detaliu (vezi Patericul Românesc de loanichie Bălan şi în general tot ce scrie acest far de spiritualitate ortodoxâ) pentru a se înţelege câ fenomenul religios se poate realiza şi în afara vieţii monahale organizate, ba uneori chiar cu mai mare folos.
Un ultim exemplu pe care-l mai putem da este acela al Sfântului Dimitrie cel Nou numit şi Basarabov după localitatea aflată în apropiere de Ruse (şi care nu are nici o legătura cu Basarabii dintre Medgidia şi Constanţa). În tinereţe, când păştea vitele, a călcat din greşeală şi a omorât nişte puişori dintr-un cuib. Ca urmare pentru răscumpărarea păcatului, nu şi-a mai încălţat piciorul respectiv timp de trei ani, bineînţeles nici iarna. În comparaţie cu cele dinainte exemplul este desigur minor dar evidenţiază pe de altă parte, grija pentru respectarea vieţii sub orice formă apare aceasta.
Fenomenul a fost înregistrat şl la catolici şi denumit, ”incendium amoris”. Aici este vorba de două femei care, ca urmare a pasiunii mistuitoare faţă de Dumnezeu, dobândiseră o asemenea căldură interioara încât se expuneau aproape dezbrăcate la vânturile îngheţate ale iernii. Pe de altă parte nu trebuie uitat că Sfânta Teodora de la Sihla n-a mai coborât din peştera ei timp de aproape 30 ani şi că nu avea de unde să aibă îmbrăcăminte ca lumea şi nici nu se putea încălzi iarna.
O altă categorie de fenomene specifice căldurii interioare este energia deosebită pe care o degajează palmele unor anumite persoane. Este cazul chinezului Li Juanjun de 47 de ani, din localitatea Mianyang, provincia Sichuan. Energia care ţâşneşte din palmele lui conţine infraroşii, ultrasunete şi poate modifica câmpul magnetic şi influenţa razelor laser. Ea poate face să fiarbă apa, să fiarbă oule şl să aprindă un bec. Li Juanjun poate rezista la un curent de până la 600 volţi fără a se curenta.
Astfel de persoane pot produce involuntar incendii. Un asemenea caz a fost consemnat la Ohio unde s-a găslt o tânără femeie care poseda 30000 V electricitate electrostatică cu o rezistenţă de 500.000 ohmi. Valorile au fost stabilite de Prof. Beach care a verificat personalul unei fabrici unde se produceau prea multe incendii suindu-i pe fiecare o placă metalică cu un electrod în mână.
Un alt caz semnalat în presa din anul 1988 tot în China, mai precis în provincia Xinhian-Uigură, este cel al muncitorului Xue Dibo în vârstă atunci de 36 ani. În acesta este acumulată atâta electricitate statică încât când atinge părul soţiei aceasta, din şoc electric, se prăbuşeşte la pământ. El însuşi este puternic afectat în momenlul când atinge obiecte metalice. Interesant este că fenomenul se întâmplă şi invers, când o puternică electrocutare nu produce alte influenţe decât de natură parapsihică. Un c az foarte cunoscut este cel al Iuliei Vorobieva care la 37 ani curentându-se la 380 volţi, şi-a revenit după ce a stat două zile la morgă, însă cu proprietăţi noi şi anume având posibilitatea de a străpunge corpurile omeneşti cu vederea ca şi când ar fi emiţând raze X.

Este de menţionat câ dobândirea bruscă a unor asemenea forţe-fenomen care se poate asimila cu ridicarea violentă a şarpelui Kundalini – nu este obligatoriu a se face prin electricitate ci şi în alte feluri care acum nu ne intereseazâ. De curiozitate vom da totuşi din acest domeniu, un singur exemplu: este vorba de Peter Hurkos, vechi prieten al fostului preşedinte Ronald Reagan, care a căzut în timpul celui de-al doilea război mondial de la o înălţime de circa 13 m. Ulterior accidentului s-a pomenit cu mari capacităţi extrasenzoriale de clarviziune în stare de veghe. De menţionat, un amănunt, că el ca şi Gerard Croiset, celălalt foarte mare clarvăzător contemporan, sunt olandezi de origine.
La noi în ţară nu avem cunoştinţă până în prezent decât de un singur caz întâmplat în oraşul Brad, în care un bărbat, urmare unui accident de muncă prin electrocutare, a rămas cu nişte manifestări paranormale dizarmonice nefaste, spre deosebire de cazul Iuliei Vorobieva. Este deci probabil exemplificarea situaţiei în care ridicarea energiei Kundalni nu s-a făcut perfect prin canatul Şuşumna ci a avut o deviere fie spre deapta, fie spre stânga.
Alt fenomen legat de formidabila energie de tip saturnian a focului pe care o purtam în sinele nostru este aşa-numita combustie spontană.
Vom reţine că este vorba de un fenomen rar (100 cazuri în două secole) care se produce numai la oameni, un proces termic violent care conduce la o combustie internă spontană, de pe urma căruia nu mai rămâne din persoana respectivă decât cenuşă grasă şi eventual unele mici tronsoane arse care mai pot permite o recunoaştere a accidentatului.
Ultimele statistici (vezi Jean Pierre Fabre fost şef al Centrului de documentare a poliţiei franceze) arată că incidenţa cazurilor de combustie spontană este mai mare şi anume de 20 cazuri pe an, în lume.
Combustiile pot prezenta şi cazuri ciudate cum i s-a intâmptat lui Edgar Cayce în urma unui episod în care a fost cuprins de o mare furie după care, încă nerestabilit, s-a culcat. Puţin după miezul nopţii el s-a trezit, canapeaua pe care dormea aflându-se în flăcări şi camera fiind plină de fum. Deşi situaţia de mai sus a fost perfect reală, el E.C. nu a suferit nici cea mai mică arsură. Incidentul i-a produs o flagrantă schimbare de personalitate pe care a înregistrat-o a doua zi. Desigur că persoanele care suferă asemenea fenomene de combustie spontană fatală sau nu, au anumite aspecte specifice în cerul lor de naştere aspecte de care, probabil, nu au fost analizare de nimeni.
Din păţania lui Edgar Cayce s-ar mai putea reţine că persoane superdotate (de care avem noi destule la ora actuală) pot păţi acelaşi lucru fără a fi în meditaţie, ajungându-le o supărare puternică grefată bineînţeles pe un fond astrologie determinant şi pe o conjunctură astrală momentană, chiar eventual punct critic pe bioritm. Cu alte cuvinte superdotaţii trebuie să fie foarte grijulii cu starea lor sufletească pentru a nu le scăpa inconştient marile lor energii. Mai mult combustia spontană poate să apară chiar în momentele cele mai plăcute. Este cazul unei frumoase domnişoare care într-o seară de octombrie dansa cu prietenul ei într-un restaurant din Londra. Focul i-a izbucnit din piept, şi i-a cuprins tot trupul, fata arzând complet într-un timp atât de scurt încât nu s-a putut interveni (ziarul „Cotidianul” din 9.X.1993).
Frecvenţa fenomenului la femei este mai mare decât la bărbaţi şi la vârste înaintate decât la tineri. Tot aşa este frecvenţa mai mare la persoane care trăiesc singure şi foarte important atenţie: la acele persoane care duc o viaţă lipsită de scop. Deci, măcar pentru acest motiv, omul trebuie să-şi facă un examen critic al vieţii pe care o duce şi să aibă preocupări intelectuale (la nivelul lui) şi mai ales spirituale.

Lipsa acestor preocupări creează condiţii propice expandării unor idei sinistre, ca sinuciderea, situaţii care de asemenea favorizează autocombustia. Aceasta a fost de exemplu cazul văduvei, părăsită şi de copiii ei, Ginette Kazmierczak, caz pe care îl citează, în Franţa, Jean Pierre Fabre.
Pe de altă parte s-ar putea susţine că şi lipsa unei activităţi fizice poate conduce la combustia spontană. Anume s-a constatat concentrarea în sistemul muscular al sedentarilor a fosfagenului, substanţă uşor inflamabilă. Această explicaţie nu rezolvă problema căci acest miraculos fenomen deşi se produce pe corpul fizic îşi are cauza în corpurile subtile. El poate fi legat de energia Kundalini – şi probabil se corelează chiar cu existenţa lumilor paralele.
Oricum organele oficiale, procuratura, poliţia, trebuie să fie bine documentate asupra acestor situaţii, asupra cărora slujitorii lor la noi probabil că încă nici nu au auzit. Este de reţinut faptul că deşi frecvenţa este mai mare la persoane în vârstă, femei, solitari şi cu orizont limitat, totuşi combustia spontană poate apărea oricui şi oricând. Am arătat deja că s-a manifestat în timpul unui dans, dar se mai poate cita şi cazul ”Jaqueline”, tânără doamnă care a luat foc în timp ce stătea de vorbă cu două prietene în holul unei clădiri engleze.
Cu trimitere la sursele citate şi pentru cine vrea mai multă informaţie şi la romanul lui Dickens „Casa umbrelor”, renunţăm a insista asupra acestui fenomen îngrozitor, din fericire încă destul de rar.
Totuşi înainte de a termina este necesar a se arăta că s-ar putea stabil unele corelaţii şi lansa unele ipoteze ţinând seama de unele arderi efective de cadavre.
În acest sens este semnificativ episodul publicat de Carlos Castaneda în cartea „Învăţămintele lui Don Juan” publicată în 1968. Este vorba de un vrăjitor din Mexic care, urmare a activităţilor sale nocive, a fost ars pe rug în anii 1942, de consătenii lui revoltaţi. Interesul provine din faptul că din incinerarea lui nu a rămas cenuşe, ci doar o cantitate mare de grăsime. În cazul combusiior spontane pe pereţi şi pe mobilă se depune o pulbere fină, albă şi uleioasă, deci tot de natura grăsimilor. Ar putea rezulta o indicaţie după care persoanele care sunt afectate de combustia spontană au ceva „necurat”, malefic, în ele, conştient sau nu.
Pentru a ne cantona în actualitate, voi menţiona încă două cazuri diferite între ele, dar care se încadrează în aceeaşi tematică a energiilor calorice pe care le purtăm cu noi fără a ne da seama.
În ziua de 22.VI.1993 ziarul „Evenimentul zilei” prezintă cazul unui băiat de 10 ani din Elveţia care nu a cunoscut niciodată senzaţia de frig şi a cărui temperatură exterioară preferată este de -25°, atunci umblând în picioarele goale prin zăpadă. De la naştere copilul prezenta această stare ceea ce dovedeşte că, chiar în lipsa voinţei omului, Dumnezeu îi poate acorda acestuia însuşiri neobişnuite, cu alte cuvinte: înaintea silinţei se plasează harul, aşa cum de altfel insistă şi Petre Ţuţea.
Al doilea exemplu se referă la Maica Veronica de la Vladimireşti. În al doilea volum al amintirilor sale iată ce se povesteşte la pag 143: „În ziua de 22 decembrie 1937, când eram la cules de porumb cu sora mea Ch iriţa, la ora 10 ziua, am simţit o dogoare de foc, care mă dogorea în faţă, la mâini şi la picioare. Mă uitam să văd cine face focul şi n-am văzut pe nimeni” etc. După ce se închina fierbinţelile dispăreau. Iată deci că nici măcar o cât de mică stare sufletească negativă nu este necesară pentru ca aceste energii native sa se declanşeze.

Ce bine este să te fereşti de a intra de bună voie fără o temeinică iniţiere prealabilă din dorinţa de a fi cineva sau din incurie, în domeniul energiilor înalte şi chiar grosiere. Câte persoane, în special femei, nu se înghesuie în zilele noastre să participe, indiferent de cost, la tot felul de cursuri fără nici o pregătire teoretică preliminară sau doar cu una foarte sumară însuşită din lecturi disparate. Multe dintre ele deja au clacat, s-au ”electrocutat”. Aşa că e mai bine a nu sări etapele, participând la început la stagii line, nevătămătoare şi făcând lecturi sistematice.Revenind la fenomenologia Kundalini este interesant de arătat că detaliile declanşării evoluţiei energiei potenţiale cu care ne-a dotat Dumnezeu au fost cercetate separat de occidentali, adică fenomenul nu a fost luat întocmai ca cel venit din Orientul îndepărtat. În afară de Institutul deja menţionat din USA există şi la Paris “Institut de recherche Physique et Conscience” la care oricine se poate adresa: Bp 6150-75820 Paris Cedex 17. Foarte importantă pentru cititorii noştri este concluzia europeană la care s-a ajuns şi anume că declanşarea fenomenului nu este obligatoriu să se întâmple la nivelul ciacrei plexului pelvian (Muladara) ci şi în picioare. Mai mult, Itak Bentov în cartea sa “Stalking the wild Pendulum” arată că, cel mai adesea, declanşarea energiei Kundalini se întâmplă în piciorul stâng şi chiar în degetele acestui picior. La început apar înţepături şi crampe care se ridică până la zona ombilicului, şi urmele care pot fi lăsate sunt paralizia completă sau apariţia de suprafeţe mari de insensibilitate. Bineînţeles că analize de tot felul, inclusiv radiografia, nu pot evidenţia nimic. Dacă fenomenul evoluează negativ este afectat creierul şi ochiul, ajungându-se la diagnostic de schizofrenie, persoanele respective ajungând a fi internate în ospicii deşi, prin faptul că lor li s-a declanşat acest proces natural, ele pot reprezenta exemplare de vârf ale societăţii.
Piciorul stâng este cel vizat tocmai pentru că el corespunde emisferei drepte cerebrale, cea a intuiţiilor, a contactului cu lumea nevăzută care ne înconjoară. Interesant este că exorcizările cu lumânare se fac începând tot de pe piciorul stâng. La fel de interesant este faptul că în anul 1835 profesorul James Hamilton, de la Departamentul de matematică al Universităţii din Nashville, a simţit într-o zi o durere ascuţită în piciorul stâng pe care se vedea deja o flacără de 10 cm. lungime, scânteind puternic. Spre norocul lui a reuşit s-o stingă prin presare cu mâna. Desigur că evoluţia fenomenului pozitivă sau negativă este funcţie dc starea de sănătate psihică a individului. Pe de altă parte se pare că şi prezenţa mai îndelungată a unui câmp de frecvenţe cuprinse între 4 şi 7 herţi, poate cauza declanşarea unui astfel de fenomen.
Este evident că aceste informaţii legate de picioare sunt surprinzătoare pentru noi lărgind în mod brusc zona patologică respectiv numărul de cazuri posibile şi prost diagnosticate. Este o datorie de onoare şi de viaţă a medicilor să se documenteze asupra acestor aspecte inedite şi să ştie să deosebească o schizofrenie adevărată de o deşteptare a şarpelui Kundalini a cărui unică imagine de încolăcire în coccis este deci acum deja depăşită.
Posibilităţile tehnice experimentale ale marilor laboratoare din Occident au completat şi corectat o experienţă tradiţională din Orient. Problema, în prezent nu poate fi decât astfel luată în considerare, mai ales că personalităţi ca Gopi Krisna, Swami Narazyananda, Swami Muktananda au venit în Occident şi colaborează cu cercetătorii aparţinând acestor ţări.
Sarcina medicilor este foarte dificilă căci ei trebuie să ştie să facă diferenţa între activarea energiei Kundalini realizată corect, ceea ce este un proces natural benefic, activarea incompletă sau deviată a aceleiaşi energii care este un proces nebenefic şi între anumite stări deosebite de conştiinţă ce se pot obţine şi fără Kundalini, situaţie care complică şi mai mult punerea unui diagnostic medical, dacă este cazul.
Procesul de diagnosticare corectă, se îngreunează încă şi mai mult dacă ţinem seama şi de părerea unor anumiţi autori tantrici, aşa cum arată Serge Hutin în cartea “Secretele tantrismului” Ed. Sophia Arad, 1993, pag. 59. După aceştia, etapa decisivă în procesul de deşteptare a energiei Kundalini s-ar situa, la femei nu – aşa cum este cazul pentru bărbat -în ciacra de la baza şirei spinării, ci în ciacra gâtului (Vişuda).
Semnalele psihotice independente sau nu de Kundalini sunt atât de variate şi de complexe încât nu pot fi prezentate mai amănunţit aici. Pentru curiozitatea cititorilor aleg unul singur din cel mai nostim pe care l-au încercat destui. Este senzaţia temporară, de durată variabilă, pe care o are cineva ca în timpul când merge să se simtă mai înalt cu câţiva centimetrii decât este în realitate. Totuşi mai dăm un exemplu şi anume acela al auzirii unor sunete de cele mai diverse tipuri mergând până la muzici celeste. Mă gândesc imediat la pădurea Baciu de la Cluj unde anumite persoane aud asemenea muzici. Rezultă că acestea nu provin din exterior, nu sunt nişte factori obiectivi ci corespund unor situaţii subiective individuale ale persoanelor dotate care le aud şi că ele trebuie să-şi canalizeze cu competenţă evoluţia lor psihică. De asemenea s-ar mai putea reţine faptul că la Pădurea Baciu cauza tuturor fenomenelor se află în sol, inclusiv atragerea unor OZN-uri, totul putând fi de latură chtonică nu uraniană.
În sfârşit, pentru a încheia trebuie atenţionat din nou începătorul care se aruncă haotic nepregătit şi fără înclinaţii în arena energiilor înalte şi fără un guru autentic (desăvârşit pe plan moral-spiritual) că în afara tehnicilor potenţial periculoase arătate mai sus, trebuie să includă şi meditaţiile care nu sunt atât de inocente cum s-ar putea crede şi la care trebuie renunţat temporar sau definitiv când se produc fenomene perturbatoare care apar ca evident legate tocmai de practicarea lor. Deci este destul de uşor de observat că încet-încet, prin eliminări succesive, se ajunge – pentru cine îşi doreşte o siguranţă absolută în integritatea sa psihică – la practicarea numai a unor practici line, respectiv evident deci la rugăciunea obişnuită normală, precizare necesară, deoarece şi aici există fenomene paroxistice (extazul, rugăciunea cu lacrimi etc.) care pot conduce la aceleaşi situaţii ca meditaţiile (dar oricum de preferat acestora).
Am mai arătat la început că despre Kundalini se ştia şi în Summer. Este deci evident, (scrisul autohton de la Tărtăria fiind probabil mai vechi cu 1000 ani faţă de scrierea sumeriană) că strămoşii dacilor (deci ai actualilor români) cunoşteau şi ei problema.
Am arătat, de asemenea, că pe vremea lui Deceneu (vezi Arca nr. 3) ei stăpâneau Astrologia, iar din timpuri imemoriabile Tehnica Radiantă (M.P. 12).
Sublimarea modului de evoluţie în ascensiunea sa, a şarpelui Kundalini s-a făcut prin Simbologie, tehnică care şi-a găsit un cadru de desfăşurare optim în acest spaţiu hiperboreean care a fost ţara noastră (M.P. 8/9).
S-a ales ca arhetip acest model tocmai pentru că pe vremea aceea, când lumea era mult mai apropiată de Tradiţia Primordială, ascensiunii spontane sau dirijate a Şarpelui Kundalini i se recunoştea o funcţie şi o valoare esenţială.

Aşa cel puţin rezulta din opera lui Vasile Lovinescu (1905-1984), care în cele şase cărţi care i-au fost tipărite până în prezent face consideraţiuni istorice, adaptând traseul şarpelui Kundalini unor situaţii specifice Moldovei de Nord, dar nu numai ei.
Desigur pentru cineva care n-a avut nici o tangenţă cu Simbolistica i se pare o mare stupiditate că un traseu anatomic (şi aşa nedemonstrabil) reprezentând Suşumna, Ida şi Pingala legat de ascensiunea şarpelui Kundalini, poate avea vreo corespondenţă cu traseul lui Dragoş Vodă care plecând din Maramureş la o vânătoare (eveniment şi aşa nesigur la rândului lui) a întemeiat Moldova.
Este evident însă că nu este momentul de a explica aceste lucruri acum aşa că cine nu agrează aceasta urmează a se documenta pe cont propriu, citind opera celui mai mare manipulator de simboluri arhaice autohtone, respectiv desigur: Vasile Lovinescu.
Vom începe cu ultima apariţie „Mitul Sfâşiat”. Referindu-se la basmele noastre, mesaje străvechi unice în Europa pe care le-a apreciat ca atare Rene Guenon (1886-1951), respectiv în lupta lui Făt-Frumos cu Balaurul, Vasile Lovinescu scrie:
“În exemplul cu Balaurul şi Făt-Frumos, antagoniştii se permută unul în altul prin luptă. În adevăr, sub aspectul microcosmic Balaurul se localizează în fiinţa umană ca şarpele Kundalini ”încolăcitul” în jurul lui; astfel spus, zăcând latent la baza coloanei vertebrale, în peşteră, în coccis, sub Muladara, centrul ”rădăcină”. Percutat în cap prin metode ce ţin de diferite forme de yoga, şarpele se deşteaptă ca o vibraţie sonoră şi luminoasă în acelaşi timp se înalţă (uneori ameninţător) pe coada lui şi porneşte într-o procesiune ascendentă de-a lungul canalului subtil median al coloanei vertebrale a cărui finalitate nu suferă decât una din alternative pentru temporarul care a sgândărit balaurul în vizuina lui: nebunia sau zeificarea. Deşteptarea lui Kundalini se face şi prin metode de prana-yama, în care respiraţia, sub aspectul ei subtil, trezeşte pe Kundalini, urcându-l treptat si deschizând ceacrele una după alta, loviturile de buzdugan sau de paloş ale lui Făt-Frumos reprezintă de fapt deschiderea (activarea acestora). Balaurul are şapte capete, coloana vertebrală şapte centre subtile… Kundalini în ascensiunea lui ”atacă” centrele subtile în ordinea desemnată, trece prin centrul lor, le ”animează” le activează. Acelaşi lucru îl face şi Balaurul lui Făt-Frumos, când împroaşcă asupra lui foc… Balaurul se fixează pe frunte cum îl vedem în basoreliefurile egiptene ca Ureus pe coloana Faraonului”. “Menţionăm că membrii unei caste războinice celtice îşi spuneau Dragoni (adică balauri n.n.) care era şi numele unor corpuri de cavalerie româneşti, iar Dragoş este Dragon în care „n” a fost înlocuit cu „s”, litera focului subtil şi spiritual.”
Vasile Lovinescu dezvoltă deci printr-un basm românesc simbolismul caduceului şi Doctrina Sacrificiului în legătură cu doctrinele hinduse şi teoria ciclurilor de existenţă umană. Acest mit se regăseşte şi în basmul lui Ispirescu “Băiatul cel bubos şi ghigorţul”.
Este interesant de arătat că Vasile Lovinescu a fost la începutul carierei lui de hermeneut, foare impresionat de concordanţele folclorului şi basmelor româneşti (care s-au păstrat mai bine ca oriunde în Europa) cu doctrina ezoterică expusă de Rene Guenon care nici nu ştia de existenţa lor. După ce acesta a aflat de ele de la Vasile Lovinescu s-a arătat foarte interesat şi de fapt astfel a început colaborarea dintre ei. Importanţa şarpelui (balaur, dragon) este mult mai pregnantă în tradiţia ancestrală a poporului nostru decât s-a observat până acum. Trecem peste stindardul dacic prea bine cunoscut (în formă de balaur) şi peste familia Drăculeştilor (care a marcat istoria Munteniei) al căror nume le vine de la Ordinul Dragonului care am arătat mai sus că descinde de la Celţi, celţi care însă, în prealabil plecaseră – prin desprindere – tot din acest spaţiu (M. P. nr. 8/9, pag. 8).

Vasile Lovinescu mai aduce două argumente suplimentare, dar decisive. Valac, în unele părţi ale ţării, înseamnă Balaur sau Dragon. Citându-l pe Fabre d’Olivet se arată că numele Dac este o îndulcire a numelui Trac care înseamnă dragon.
Tradiţia şarpelui Kundalini vine din Orientul îndepărtat dar acolo numele lui nu se regăseşte în cel al popoarelor respective ca la noi. Nu rezultă oare că, primordial, ştiinţa energiilor interioare imortalizată şi transfigurată în basme s-a născut tot pe acest teritoriu de unde a fost exportată odată cu migraţia spre est care a ajuns până la Indus cum demonstrează, printre alţii, Nicolae Miulescu (vezi M.P. nr. 7)?
Deocamdată să trecem la altă carte a lui Vasile Lovinescu “Interpretarea ezoterică a unor basme şi balade populare româneşti” apărută în anul 1993. De la primul basm analizat “Ivan Turbincă” totul vine să confirme întrebarea noastră retorică. Astfel celebra pereche Inn-Yang nu este altcineva decât Harap-Alb al nostru; echilibrarea perfectă de antinomii. Axis Mundi în limba noastră ţărănească este: Prepeleac. Analiza basmului dă răspunsuri pertinente la întrebarea noastră dar nu mai insistăm asupra lui întrucât nu are referiri stricte la teoria Kundalini. Alte răspunsuri le găsim în analiza celorlalte cinci basme.
Ajungem la “Monarhul Ascuns” (1992). Analizând basmul Aliman Voinicul cules de Virgil Caraivan, autorul în secvenţa în care Aliman şi soţia lui consideraţi perechea primordială, deci din macrocosm, purtaţi de Boul fermecat sunt reprezentaţi în microcosm de Ida şi Pingala (soţul şi soţia) încolăcind Suşumna (boul fermecat). În peripeţiile sale Aliman, după ce la o fântână omoară balaurul cu şapte capete (depăşirea celor şapte ciacre) devine împărat, adică ajunge victorios la Sahasrara, toată povestirea şi acţiunea luptei cu zmeul nu simbolizează decât travaliul de purificare spirituală care se desfăşoară în timpul ridicării corecte a şarpelui Kundalini, căci orice basm cu înţeles ezoteric are pe lângă un înţeles macrocosmic şi unul microcosmic.

Am lăsat la urmă “Creangă şi creanga de aur” prima dintre cărţile apărute ale lui Vasile Lovinescu şi – nota bene – înainte de Revoluţie (dar în acelaşi an).În analiza simbolistică a unuia din „basmele” noastre de bază: „Harap Alb” apare şi tema calului năzdrăvan, respectiv a regenerării acestuia, regenerare solidară cu cea a autorului. Calul este simbolul tocmai al aspectului de putere a divinităţii, deci de natură solară, dar care zace amorţit şi nebăgat în seamă, aşa cum stă încolăcit şarpele Kundalini ascuns la baza coloanei vertebrală. Deşteptarea calului din basm prin îngurgitare de foc şi lovituri de frâu în cap simbolizează procedeele yoghine de resuscitare a energiei Kundalini. Calul ignifor, adică mâncător de jeratec, apare şi în alte basme româneşti, unde este denumit şi Bun-Galben-de Soare.
Concomitent şi similar cu deşteptarea calului are loc şi cea a lui Harap Alb, care după ce realizează o resuscitare corectă a energiei Kundalini, aceasta ajungându-i până în creştet, îi creează răsplata de încoronare a efortului, răsplată simbolizată prin Coroana pe care şi-o pune pe cap şi care-i permite căsătoria sacră cu fata lui Roş-Împărat.
Se poate considera că aceste exemplificări din opera lui Vasile Lovinescu sunt suficiente pentru a înţelege cum un fenomen fiziologic poate fi asimilat prin simbologie cu diferite situaţii al căror înţeles abscons nu-l poate pricepe decât cineva cât de cât iniţiat. Este uşor de sesizat frumuseţea absolută a unui atare procedeu de mare rafinament intelectual dar şi utilitatea lui, el permiţând trasmiterea ocultată de-a lungul timpului a unor secrete care nu trebuie să fie dezocultate decât la momentul oportun şi nu de oricine.
Acum la sfârşitul serialului este cazul să facem unele precizări sau completări. Trebuie adusă precizarea că nu toţi yoghinii citaţi au venit în mod fizic în Occident, dar că opera lor scrisă a fost cea care a fost cea mai căutată din Orientul Îndepărtat şi că s-a păstrat legătura cu ei.
În ceeace priveşte corespondenţele dintre ciacre şi poziţia obişnuită în care doarme omul în pat menţionăm că:
– La chacra plexului pelvian (Muladara), corespunde dormitul pe burtă. – La chacra plexului splenic corespunde dormitul închircit.
– La chacra plexului solar corespunde dormitul pe spate.
– La chacra plexului cardiac corespunde dormitul pe stânga.
– La chacra plexului carotidei (Vişuda) corespunde dormitul alternativ pe cele două părţi.
Pentru celelalte două ciacre nu cunosc semnificaţia respectivă. Se poate observa că am folosit denumirea românească a ciacrelor fiind singura care are o justificare efectivă de localizare, denumirile indiene neavând nici o semnificaţie pentru noi românii. Denumirile indiene sunt utile numai atunci când vii în contact cu străinii, aşa şi cum plantele au o denumire latină.
Avem în vedere că fenomenologia Yoga presupune un strat de bază univesal, aşa cum spune şi Mario Vasilescu, adică nu este obligatoriu să fi fost primordială în India, ci doar acolo să se fi dezvoltat aşa cum o ştim. Ţinând seama de articolele din Magazinul Parapsihologic cu plecările ancestrale de populaţie din Spaţiul Carpatic care au ajuns (printre altele) în India s-ar putea pune întrebarea dacă aceste populaţii nu au dus cu ele şi embrionii a ceea ce mai târziu se va numi Yoga şi Şarpele Kundalini (şarpele casei la români?). Poate chiar de aceea entitatea Vasile Lovinescu s-a încarnat în România pentru a încerca să sensibilizeze asupra acestui aspect, acolo unde basmele marchează încifrat tocmai ideea pe care încerc s-o lansez.

Serial de patru articole publicate în următoarea succesiune: (I) M.P. 15/ianuarie-februarie 1994, (II) M.P. 16/martie 1994, (III) M.P. 17/aprilie 1994, (IV) MP 18/mai 1994.

Sursa- https://detoatepentrutotisimaimult.wordpress.com/2015/06/22/sarpele-kundalini-fenomene-conexe-si-romania/

2016-05-13T10:48:00.003+03:00

Edgar Cayce – Efectele rugăciunii “Tatăl nostru”

“Edgar Cayce, celebrul medium american consideră că modalităţile de pătrundere a bolilor şi suferinţei corpului uman, sunt urmarea “otrăvurilor cognitive”, secretate de gândurile negative. Astfel în Statele Unite s-a lansat o adevărată campanie a optimismului şi celebrul îndemn “think positive” s-a popularizat tot mai mult în rândul oamenilor. Cayce spunea: Gândind pozitiv putem vindeca, gândurile optimiste având puterea de a acţiona benefic asupra organismului reglând activitatea glandelor vitale. Cayce recomanda pentru aceasta un mijloc simplu şi fundamental de meditaţie, prin intermediul rugăciunii Tatăl Nostru. Totodată, el explica corespondenţa dintre fiecare verset al rugăciunii şi respectivii centrii glandulari ce sunt influentaţi de aceasta. Trebuie să încerci să resimţi fiecare val de semnificatie al fiecărui verset, să extragi sensul energetic al acestuia şi să îl direcţionezi către organul în cauză, să simţi cum acest verset curge prin corpul tău. Căci se produce în corpul fizic un răspuns la reprezentările corpului energetic: se construieşte astfel o reacţie chimică, fiind posibilă vindecarea“.

Iată dar după Edgar Cayce, corepondenţa între versetele rugăciunii şi principalele glande endocrine stimulate:

Tatăl Nostru carele eşti în ceruri acţioneaza asupra glandei pituitare, cu rol de declanşator al procesului-Violet
Slăvească-se numele Tău acţioneaza asupra glandei pineale-Indigo
Vie împaratia Ta, facă-se voia Ta deschide tiroida şi reglează funcţia acesteia-Albastru
Precum în cer deschide tiroida-Albastru
Asa şi pe Pământ acţionează asupra timusului-Verde
Dă-ne nouă, pentru mâine, cu ce să implinim, trebuinţele trupului nostru deschide gonadele, glandele sexuale masculine şi feminine-Roşu
Iartă-ne nouă păcatele noastre precum şi noi, iertăm celor ce ne-au greşit şi ne greşesc acţionează asupra glandelor suprarenale-Galben
Fii călauza noastră în vremurile grele, de furtună şi ispită acţionează asupra celulelor Lyden-Portocaliu
Du-ne pe calea cea dreaptă acţionează din noi asupra timusului-Verde
Întru iubirea numelui Tău acţionează din nou asupra tiroidei-Indigo
AMIN formula de închidere a acestor centri energetici şi de reconectare la planul terestru.

Astfel Cayce este de părere că riscul apariţiei unor boli sau afecţiuni nervoase este mai scăzut pentru persoanele care gândesc pozitiv sau se roagă în mod frecvent..Este adevărată această informaţie, adică legătura vibraţională între rugăciunea Tatăl Nostru şi glandele endocrine, ea fiind recunoscută astăzi şi de preoţi.Ce este de adăugat, este faptul că rugăciunea aduce în câmpurile energetice umane, în aură, energia divină, lucrează asupra sistemului nervos, apoi pe glandele endocrine în special pe hipofiză, apoi starea informaţionala de bine este transmisă tuturor celulelor cu ajutorul aparatului circulator şi, în special, al sistemului sanguin. Părintele Arsenie Boca, arăta în cartea sa Mare îndrumător al sufletelor în sec.XX că: Adevărat este că o bază biologică a patimilor şi a urmărilor lor o formează şi glandele endocrine al căror echilibru sau dezechilibru funcţional se răsfrânge în toată fiinţa omenească.Mai adaugă părintele: ,,Oamenii au ajuns în robia patimilor, cenzura minţii lor a slăbit şi omul şi-a pierdut libertatea. Fiecare patimă poate fi o cărămida a unui zid care îl îndepărtează pe om de Creatorul său”.Să alegem să încetăm a construi ziduri, să încercăm a darâma ceea ce a fost construit greşit pentru a ne resacraliza, aşa cum am venit în chip de copil, plini de Dumnezeu. Putem face acest lucru prin rugăciuni şi post, aşa cum frumos ne îndeamnă părintele Arsenie Boca: „Trupul nu se poate trata decât prin post, căci el nu ştie şi nu recunoaşte convingerile, pentru că atunci puterile potrivnicului slăbesc şi porcii patimilor nu mai vin să se scalde, nemaiavând locaş, postul putând lucra chiar şi asupra patimilor minţii – ochii văd lucrurile, mintea vede gândurile. Postul curăţeşte ochiul, rugăciunea curăţeşte mintea. Rugăciunea are şi stări superioare, când izbăvindu-se patimile, se deapănă de la sine fără cuvinte, într-o nesfârşită dragoste de Dumnezeu, de oameni şi de toată făptura.”

Legea atracţiei şi fluxul stării de bine

Există trei legi universale care trebuie luate în seamă dacă vrem să învăţăm să ne conducem viaţa, iar legea permisiunii este una din ele. Este legea pe care trebuie să o aplicăm dacă vrem să devenim creatorul vieţii noastre. Legea atracţiei nu este ceva ce trebuie să fie practicat, nu este nici măcar ceva ce poţi practica, pentru că această lege există şi se manifestă în fiecare particulă din univers, chiar dacă noi nu suntem conştienţi de existenţa legii. Legea atracţiei seamănă foarte mult cu legea gravitaţiei: nu trebuie practicată, pentru că ea se aplică oricum tuturor obiectelor, fiinţelor, particulelor. Nu avem instructori pe problema gravitaţiei, care să ne înveţe cum să nu cădem “în sus”, pentru că oricum nu avem altă opţiune decât aceea de a cădea “în jos”. Nici legea atracţiei nu are nevoie de explicaţii, pentru că îţi va răspunde permanent şi automat: îţi va aduce lucrurile care se potrivesc vibraţiei tale, şi va face asta chiar dacă noi nu suntem conştienţi de lege. A doua lege este legea creaţiei deliberate. Aplicaţiile acestei legi sunt prezente în foarte multe manifestări de pe aceasta planeta pe care trăim şi în tot ceea ce suntem capabili să vedem. Şi în acelaşi mod în care sursa de energie non-fizică a aplicat această lege a creaţiei şi a creat acest mediu pe care îl numim viaţă pe planeta Pământ, tot aşa noi continuăm procesul creaţiei din perspectiva fizică, ducând la materializare diverse dorinţe şi intenţii.

Legea permisiunii

Primele două legi sunt foarte importante şi cunoaşterea lor este de o importanţă vitală pentru tine şi pentru tot ceea ce există. Însă cunoaşterea celei de-a treia legi ne va duce de fapt către locul unde puterea noastră personală este maximă. Legea atracţiei spune: “atragi către tine esenţa lucrurilor la care te gândeşti”. Dacă mă simt neapreciat din cauza unor întâmplări recente din viaţa mea, legea atracţiei nu mă poate înconjura dintr-o dată cu oameni care mă vor aprecia. Dacă mă simt gras şi nefericit, nu pot trece brusc într-o stare de spirit care să mă facă să mă simt bine, să am un corp frumos şi să fiu mulţumit de mine. Dacă mă simt fără speranţă în privinţa situaţiei mele financiare, nu pot atrage mai mulţi bani. Îmbunătăţirea nu va veni niciodată atunci când eşti descurajat, pentru că acest lucru sfidează legea atracţiei.Dacă sunt furios pe oamenii care profită de mine, mă mint şi nu mă respectă, nici o acţiune pe care aş face-o împotriva lor nu poate opri aceste lucruri, pentru că voi atrage şi mai multe astfel de lucruri dându-le atenţie.Legea atractiei îţi trimite înapoi într-o mulţime de feluri răspunsuri la frecvenţa ta vibraţionala. Pe scurt, ceea ce se întâmplă este o potrivire vibraţionala cu energia pe care o oferi tu – iar emoţiile pe care le simţi îţi indică care este aceasta stare vibraţională. Din momentul în care devin conştienţi de legea atracţiei, mulţi oameni decid să-şi ţina sub control gândurile, pentru că înţeleg puterea gândului. Astfel caută să-şi focalizeze gândurile prin metode precum hipnoza, meditaţie, afirmaţii sau alte metode de autocontrol.Dar există un mod mult mai uşor de a aborda calea creaţiei deliberate şi a îndeplinirii intenţiilor din această viaţă, iar acesta este înţelegerea legii permisiunii. Aceasta înseamnă ghidarea gândurilor tale în direcţia a ceea ce-ţi doreşti. Şi pe măsură ce începi să înţelegi esenţa acestui flux pozitiv al vieţii şi începi să înţelegi cine eşti tu cu adevărat, arta de a permite va deveni a doua ta natură.

Urmează fluxul natural al stării de bine

Cea mai frecventă neînţelegere care îi împiedică pe oameni să preia controlul în anumite situaţii şi să-şi câştige echilibrul personal este credinţa: “trebuie sa ajung unde vreau chiar acum sau cat mai repede posibil.” Este de înţeles dorinţa de a-ţi răspunde repede la nişte întrebări care te frământă sau de a-ţi rezolva problemele rapid, însă acest sentiment de urgenţă lucrează împotriva ta.Când simţim sentimentul urgent de a fi în altă parte, nu suntem împăcaţi cu cine suntem acum, nu ne simţim bine cu noi, iar acest lucru este împotriva fluxului stării de bine. Iar în intenţia ta de a te grăbi către un loc mai bun, nu ţii cont de puterea fluxului, de direcţia, viteza lui şi de lucrurile bune pe care le promite. Uitând aceste lucruri, te poziţionezi în direcţia opusă a ceea ce eşti tu cu adevărat.Aşa că, îndreaptă-ţi atenţia asupra analogiei împotriva curentului/în sensul curentului, şi simte pentru o clipă senzaţia de uşurare pe care ai simiţi-o dacă ai vâsli înversunat împotriva curentului şi apoi dintr-o dată te-ai opri din vâslit, adoptând o atitudine de abandonare în faţa curentului. Abandonarea ta va face ca acest curent să te întoarcă şi să te deplasezi exact în direcţia lui, lin şi uşor şi sigur către destinaţia dorită. Lasă această imagine să te liniştească, pe masură ce încerci să îţi aminteşti că acest curent al vieţii este înţelept şi binevoitor, şi te duce către lucrurile pe care le doreşti. Stai întins în barca ta, care se întoarce singură în direcţia curentului şi relaxează-te la gândul că vei fi purtat către starea supremă de bine şi către îndeplinirea dorinţelor tale.

A adăuga putere fluxului

Dacă poţi accepta că, din perspectiva noastră non-fizică anterioară naşterii, ne-am stabilit nişte intenţii care sunt parte din forţa fluxului, şi că acum fiind în corpul nostru fizic ne-am stabilit alte dorinţe care devin şi ele parte din forţa fluxului, şi dacă mai presus de orice acceptăm faptul că fiinţa noastră interioară, sursa din noi, se află acum în aliniere vibraţionala cu toată această devenire şi că legea atracţiei duce către acel punct, atunci ai înţeles puterea fluxului vieţii. Aşa că acum, doar stai pentru câteva clipe şi contemplă acest Flux puternic al stării de bine, care se mişcă în direcţia a ceea ce vrei tu să devii şi spre împlinirea a ceea ce eşti tu cu adevărat. Acum eşti capabil să îţi dai seama, gând cu gând, dacă te situezi împotrivă sau în direcţia fluxului şi dacă ai închis -în sfârşit – prăpastia dintre tine şi Tine, cel care eşti cu adevărat, sau preferi să trăieşti în continuare în separare faţă de cine eşti cu adevărat.

Sursa-https://detoatepentrutotisimaimult.wordpress.com/2016/04/17/edgar-cayce-efectele-rugaciunii-tatal-nostru/

http://partidulnouaromanie.ro/social/signup

2016-05-13T10:45:00.003+03:00

Principii de bază – filozofia Huna

1. Lumea este aşa cum crezi tu că este.
Acesta este principiul de bază al filozofiei Huna şi înseamnă că tu îţi creezi propriul tău univers pe baza experienţelor personale şi a impactului tău asupra realităţii prin credinţele, obiceiurile,aşteptările, atitudinile, dorinţele, temerile, judecăţile, sentimentele tale şi prin gândurile şi acţiunile tale consistente şi persistente.Acest principiu mai conţine şi ideea că prin schimbarea modului predominant de gândire, schimbi propria ta lume şi totodată interacţiunile cu restul universului, ceea ce face ca şi restul universului să „reacţioneze” corespunzător.

2. Nu există limite.
Nu există limite reale între tine şi corpul tău, între tine şi alţi oameni, între tine şi lume, sau între tine şi Dumnezeu. Orice împărţire sau diferenţiere folosită în prezentare are doar un rol de convenţie care să asigure funcţionalitatea. Cu alte cuvinte,clasificarea este doar o iluzie folositoare. O semnificaţie suplimentară a acestui principiu este aceea că potenţialul creative este nelimitat Poţi crea, într-o formă sau alta, tot ceea ce-ţi imaginezi.

3. Energia urmează calea atenţiei.
Gândurile şi sentimentele stăruitoare, de care eşti pe deplin conştient sau nu, au întotdeauna un suport energetic. Atenţia direcţionată este canalul atât pentru fluxul energiei biologice, cât şi pentru cel cosmic.

4. Acum este momentul pentru putere.
Nu eşti legat de nici o experienţă a trecutului şi de nici o percepţie a viitorului. In momentul prezent ai puterea de a schimba credinţele false şi obiceiurile negative care te limitează şi să plantezi conştient seminţele unui viitor ales de tine. Pe măsură ce îţi schimbi conţinutul mentalului, schimbi experienţa de viaţă şi nu este nici o putere adevărată în afara ta care ţi s-ar putea opune pentru că Dumnezeu este înăuntru. Eşti liber în măsura în care îţi dai seama de asta şi acţionezi ca o fiinţă liberă.

5. A iubi înseamnă a fi fericit cu ceea ce ai.
Universul există datorită iubirii în cele două aspecte ale sale: de a fi şi de a deveni. Oamenii există datorită iubirii chiar şi atunci când nu recunosc aceasta. Insă când recunosc iubirea, ei sunt fericiţi aşa cum sunt şi sunt fericiţi pentru ceea ce au devenit trăind iubirea. In filozofia Huna, iubirea conştientă este cea care creează fericirea. Nu este doar un efect colateral. Totul funcţionează mai bine, este mai bun, mai luminos şi generator de armonie atunci când acest principiu al iubirii este urmat în mod conştient Iubirea este singura etică necesară în filozofia Huna.

6. Toată puterea vine din interior.
După cum s-a spus şi anterior, nu există nici o putere în afara ta pentru că puterea lui Dumnezeu, sau Universul, lucrează prin tine în viaţa ta. Tu eşti canalul activ, mai mult sau mai puţin conştient, al acelei puteri, alegerile tale şi deciziile tale doar o direcţionează. Nimeni nu poate avea putere asupra ta sau asupra destinului tău dacă nu-l laşi s-o facă.

7. Eficienţa este măsura adevărului.
Intr-un univers infinit, pe care îl postulează Huna, nu poate exista adevăr absolut, în afară de Dumnezeu. In schimb, trebuie să existe un adevăr fundamental la nivelul individual de conştiinţă. Acest principiu este unul foarte practic, care îţi permite organizarea şi acţiunea asupra informaţiei în cel mai potrivit mod pentru atingerea scopului propus, aşa încât „faptele” să nu împiedice manifestarea acestei legităţi. Orice organizaţie sau sistem de cunoaştere este privit ca o convenţie utilă şi nu ca pe un fapt,pentru că o organizare diferită a aceleiaşi cunoaşteri poate fi valabilă şi pentru alte scopuri. Cu alte cuvinte, toate sistemele sunt arbitrare, aşa că trebuie folosit tot ceea ce asigură adevărul prin eficienţă şi confirmare.
Toate tehnicile folosite în Huna pornesc de la aplicarea acestor principii. Ceea ce face Huna atât de folositoare pentru transformarea spirituală este faptul că e bazată pe principii şi nu pe tehnici, şi că în acest fel putem căuta mereu cele mai simple tehnici care să servească scopului propus şi care sunt circumscrise acestor principii. Odată cunoscute principiile, poţi înţelege adevărata natură a tuturor tehnicilor şi le poţi crea pe ale tale.
Acum propria ta dezvoltare şi perfecţionare este în mâinile tale şi această cunoaştere este o unealtă preţioasă în transformarea conştiinţei. Pe măsură ce o foloseşti şi trăieşti conform principiilor sale, nu scăpa din vedere esenţa filozofiei Huna, aceste dezarmant de simple linii directoare pentru practica Huna:

Binecuvantează clipa prezentă.Crede în tine însuți.Aşteaptă-te la tot ce este mai bun.

Pe măsură ce puterea din spatele acestor cuvinte simple este înţeleasă şi experimentată, devii din ce în ce mai capabil să-ţi creezi propria fericire şi să-ţi conduci destinul.
De ce acum?
Intrebarea se poate pune şi altfel: de ce kahunaşii răspandesc secretele Huna acum? In ultimii ani răspunsurile „consacrate” la acest tip de întrebări au fost de genul: acum este perioada când se ridică un „văl” de pe mintea omenească şi că omul este acum capabil să stăpânească adevărurile datorită unor dezlegări spirituale, ori se spune că suntem sub influenţa New Age, iar omul a evoluat în sfârşit către o stare de receptivitate faţă de aspectele spirituale. Lucrurile sunt însă cu mult mai simple decat atât. Pericolul persecuţiei din cauza vederilor alternative este minor astăzi.In lumea de azi, ştiinţa şi tehnologia nu au adus fericirea pe care au promis-o. Religia tradiţională se destramă sub propria ei greutate şi oamenii caută o relaţie mai directă şi mai plină de înţelesuri cu Dumnezeu. Doctrinele „Noii Gândiri” sunt aici de un oarecare număr de ani şi oamenii au pătruns pe terenuri noi, dar adeseori mlăştinoase şi înfundate. Mişcarea umană potenţială a deschis multor oameni calea către zone de perceptive de care nu au ştiut vreodată că există. Şi lista ar putea continua.Faptele sunt multe şi totuşi simple. Are loc o schimbare culturală constantă şi universală, ca o deschidere către o înţelegere mai deplină a potenţialului nostru ascuns. Şi aici vine Huna – la fel de veche precum cele mai vechi adevăruri cunoscute de om, la fel de nouă ca şi cele mai modern teorii de fizică cuantică. Puteţi adăuga Huna la cea mai bună cunoaştere pe care o aveţi deja, sau puteţi adăuga ceea ce ştiţi la Huna. Oricum aţi proceda, este vremea ca oamenii să afle ce pot fi şi ce pot face cu adevărat prin propria lor fiinţă.

SONDAJ PENTRU ROMÂNIA!

http://partidulnouaromanie.ro/social/signup

2016-05-13T10:43:00.002+03:00

Sursa-https://detoatepentrutotisimaimult.wordpress.com/2015/11/20/profetiile-clarvazatorului-gral/?blogsub=confirming#subscribe-blog

Profeţiile clarvăzătorului Gral

MATERIALUL DE BAZĂ A FOST SELECȚIONAT DINTR-O SERIE DE CONFERINȚE ALE CLARVĂZĂTORULUI GRAL. VĂ RUGĂM SĂ LE CITIȚI CU ATENȚIA NECESARĂ PENTRU A PERCEPE CĂT MAI MULT DIN REVELAȚIILE EXTRAORDINAR DE PREȚIOASE PE CARE DOMNIA SA NI LE-A LĂSAT ÎN URMA MUNCII SALE DE O VIAȚĂ.

Prof Grigore Albu Gral

Pentru a vă trezi interesul vom începe prin a vă prezenta mai întâi un fragment din această conferință care are legătură cu zona sacră – ROȘIA MONTANĂ:
”…Este bine să conştientizăm faptul că în funcţie de elementele chimice (anumite metale rare) care se găsesc în subsolul zonei în care trăim, aşa şi vorbim. Într-un fel anume se vorbeşte în Ardeal, în Moldova sau în Oltenia… actualmente, să zicem că ne mutăm în Bucureşti şi după o perioadă relativ scurtă, noi începem să vorbim româneşte „ca la carte”; însă, atunci cand ne întoarcem de unde am plecat, ni se pare normal să comunicăm cu ceilalţi, în graiul locului, al regiunii respective…. Un alt aspect al energiilor telurice, pe care urmărim să îl conştientizăm, este faptul că, în realitate, diversitatea solului dă diversitatea muzicală.Fiecare zice că aşa se cântă, ca la ei. Maramureşul are hăulitul, ţâpuritul; nu se pot compara cu cele olteneşti. Nu poţi să-l compari pe Grigore Leşe cu Liviu Vasilică, deşi cultivă acelaşi stil, aceeaşi doină; numai că unul cultivă stilul de Bărăgan, altul cultivă stilul de podiş. Deci, elementele chimice care se găsesc în subsolul ţării noastre – anumite metale rare, cele mai cunoscute fiind aurul şi argintul – emit în permanenţă anumite frecvenţe de vibraţie, care formatează matricea informaţională, grila energiilor telurice cu totul deosebită a României. În acest mod, pe baza energiilor telurice care alimentează acest spaţiu sacru, marele iniţiat Zalmoxis a organizat spaţiul holografic al României de astăzi. Vom înţelege acum mult mai uşor, situaţia actuală a ţării noastre, în special, conflictul de interese pe care îl generează extragerea aurului din zona sacră – Roşia Montană. Observăm cu uimire, presiunile macheavelice pe care le exercită grupurile de interese ale masoneriei americane pentru a pune mâna pe cele mai mari zăcăminte de aur ale României, precum şi pe acele metale rare care sunt foarte greu de găsit, la ora actuală, pe această planetă. Aceasta este realitatea (pe care chiar şi cei mai mulţi dintre masonii români nu o intuiesc) şi tocmai de aceea străinii fără nici un Dumnezeu, vor să dinamiteze această zonă şi să o sărăcescă de tot ce mai nobil, pentru ca matricea informaţională a ţării noastre (cât şi a întregii Europe) să fie perturbată, iar ei să facă apoi din poporul român (precum şi din celelalte popoare) sclavii lor docili, care nu au voie să gândească ce e mai bine pentru ei, ci să servească în continuare, zi de zi, această prăpăstioasă clica masonică ! Merităm noi o astfel de distrugere în masă a ţinuturilor unice a Apusenilor, precum şi a Identităţii Neamului Românesc, a Conştiinţei Naţionale ? Totul ar fi posibil, dacă nu ar exista şi un plan dumnezeiesc care integrează în ordinea divină, trezirea românilor din noaptea cea întunecată a uitării de sine. În orgoliul lor nemăsurat, masonii au apăsat exact pe butonul pe care nu trebuiau să apese, deoarece, Roşia Montană, ca şi energie telurică, face parte din depozitul ancestral al identităţii neamului românesc. În acest mod, instinctual, românii se vor simţi profund atacați în intimitatea fiinţei lor şi aceasta va declanşa o adevărată TREZIRE în cadrul societăţi actuale, fiind punctul de convergenţă pentru unificarea noastră, a societăţii civile într-un singur Suflu şi într-o singură Inimă – Sufletul Neamului Românesc, cel răbdător, iubitor şi înţelept ! Se şi spune în popor că „românul rabdă, rabdă, dar până unde se poate…”
Limba Românească – Știinţa care înnobilează fiinţa
Vom aborda în continuare Ştiinţa Cuvântului Viu sau Strategiile de Îndivinare prin cuvant.
Este o temă destul de sensibilă pentru că ea se adresează în special oamenilor interesaţi (însetaţi) de spiritualitate, a celor care vor să facă din fiinţa lor o poartă deschisă către absolutismul ceresc.
Mai întâi a fost Kagyo-Magya, ştiinţa despre suflet şi trup la traco-geto-daci. Dar traco-geto-dacii aceştia aveau un suport, un trecut strălucit prin activitatea, în acest spaţiu, a atlantului cercetător Rama şi a tuturor discipolilor lui, prin el străluciţi, şi zişi ramaniţi. Epoca zeilor a fost, fără îndoială, epoca de facere a cuvântului care cu înţelepciune s-a turnat în programe de puternicire „Omen“ – de sfințire a ființei – pentru întreaga omenire. Căci omul este împuternicit din huma ca umanitate şi din propria lui menire omenire.
După destrămarea Epocii zeilor şi venirea lui Rama în ţara noastră, acum aproximativ 12000 de ani î.H, apare şi prima scriere; se trece la rhunare, adică la întrebuinţarea elementelor conceptuale în diverse tipuri de pătrate, pentru a înţelege în ce fel se realizează trecerea din sfinţire în fiinţă şi din fiinţă în sfinţire; celebrul SFS. Rhunarea înseamnă plimbarea conceptului într-un pătrat dat. Înscrierea în rhune ne dă valoarea de bine şi de rău a conceptului. Deci, la sfârşitul Atlantidei exista şi posibilitatea iluminării, Helios – exista şi străluminarea, prin care se poate strecura răul în luminare. Rhunele trebuie să demonstreze toate aceste lucruri.
La 8666 se rup legăturile cu trecutul, se crează concepţia Siamului sau Thailanda de astăzi. La 5666 apare Sumerul, cu toate tablele înglobării analitico-universale. La 1666 se încearcă uciderea cuvântului viu prin regulile gramaticii pe care le cunoaştem astăzi şi ale scrisului. Pentru că un cuvânt care rămâne scris, aşa se va citi şi peste 200 de ani. Iar dacă vrem să inventăm o limbă şi nu suntem destul de inspiraţi şi înţelepţi, precum a fost, să zicem, zeiţa Saraswathi care a revelat hinduşilor – de altfel, întregii omeniri – alfabetul sanscrit, ca pe o ştiinţă de îndivinare a omului prin cuvânt, atunci sămânţa care este pusă în inima omului va da roade pe măsura a ceea ce noi cultivăm.
În Tracia, înfrăţirea de sânge a făcut din aproximativ 200 de neamuri un mare popor. Dacă la fiecare neam ar fi fost doar un singur zeu tutelar, că aproximativ 200 de zei puteau alcătui un prim fond lingvistic prin numele şi numărul lor, însă numărul zeilor a fost mult mai sus peste 200.
Ramificaţiile şi subramificatiile de la un neam trac la alt neam trac, de la ceea ce a fost un zeu trac la ceea ce a fost un alt zeu trac, ne conving lesne de faptul că, în Tracia s-a gândit o lucrare numeno-numerica amplă, o adevărată ştiinţă a verbului, unde fiecare zeu intra în reţeaua sacră de întâi-limbaj a Kogayonului.
Toată lucrarea zeiască, promovată de traci până la Zalmoxis avea ca obiect sacru apa, de la venirea acestuia se va lucra pe elementul foc (piron – în limba greacă). Observaţia că „apa întreţine focul“ , nu poate fi străină de învăţătura Kogayonului. Derivatele cuvântului„piron“ grecesc le regăsim astfel: la traci – Pient, la latini – Phides, la greci- Pisti, la geto-daci – Pientia. Astfel la popoarele din noua ordine religioasă se păstrează pienţa şi pioşenia ca fond bun (pien, pienţă – înseamnă credinţă), asfinţirea în sfinţire şi consacrarea în sacralitate.
Zalmoxis este primul reformator al tradiţiei pretracice şi tracice până la el. Cunoscând structura energetică a elementelor chimice şi a viului care se dezvoltă în jurul Corbonului, aduce un nou suflu de îndivinare în fiinţa umană. El stabileşte o valoare chimică care are sensul de ştiinţă despre toţi însufleţitorii şi învlăguitorii de trup. Însufleţitorii sunt Ki, învlăguitorii de trup sunt Mi; la singular Ko şi Mo. Chimia aceasta însemna, în concepţia lui Zalmoxis, cadrul de fixare de la toţi însufleţitorii Ki prin învlăguitorii Mi de trup. Şi această definiţie este cea mai frumoasă definiţie a chimiei, pentru că, la urma urmei, toate organismele sunt făcute din oligoelemente. Oligoelementele sunt elemente chimice. Este bine să conştientizăm faptul că în funcţie de elementele chimice (anumite metale rare) care se găsesc în subsolul zonei în care trăim, aşa şi vorbim. Într-un fel anume se vorbeşte în Ardeal, în Moldova sau în Oltenia… actualmente, să zicem că ne mutăm în Bucureşti şi după o perioadă relativ scurtă, noi începem să vorbim româneşte „ca la carte”; însă, atunci cand ne întoarcem de unde am plecat, ni se pare normal să comunicăm cu ceilalţi, în graiul locului, al regiunii respective…. Un alt aspect al energiilor telurice, pe care urmărim să îl conştientizăm, este faptul că, în realitate, diversitatea solului dă diversitatea muzicală. Fiecare zice că aşa se cântă, ca la ei. Maramureşul are hăulitul, ţâpuritul; nu se pot compara cu cele olteneşti. Nu poţi să-l compari pe Grigore Leşe cu Liviu Vasilică, deşi cultivă acelaşi stil, aceeaşi doină; numai că unul cultivă stilul de Bărăgan, altul cultivă stilul de podiş. Deci, elementele chimice care se găsesc în subsolul ţării noastre – anumite metale rare, cele mai cunoscute fiind aurul şi argintul – emit în permanenţă anumite frecvenţe de vibraţie, care formatează matricea informaţională, grila energiilor telurice cu totul deosebită a României. În acest mod, pe baza energiilor telurice care alimentează acest spaţiu sacru, marele iniţiat Zalmoxis a organizat spaţiul holografic al României de astăzi. Vom înţelege acum mult mai uşor, situaţia actuală a ţării noastre, în special, conflictul de interese pe care îl generează extragerea aurului din zona sacră – Roşia Montană. Observăm cu uimire, presiunile macheavelice pe care le exercită grupurile de interese ale masoneriei americane pentru a pune mâna pe cele mai mari zăcăminte de aur ale României, precum şi pe acele metale rare care sunt foarte greu de găsit, la ora actuală, pe această planetă. Aceasta este realitatea (pe care chiar şi cei mai mulţi dintre masonii români nu o intuiesc) şi tocmai de aceea străinii fără nici un Dumnezeu, vor să dinamiteze această zonă şi să o sărăcescă de tot ce mai nobil, pentru ca matricea informaţională a ţării noastre (cât şi a întregii Europe) să fie perturbată, iar ei să facă apoi din poporul român (precum şi din celelalte popoare) sclavii lor docili, care nu au voie să gândească ce e mai bine pentru ei, ci să servească în continuare, zi de zi, această prăpăstioasă clica masonică ! Merităm noi o astfel de distrugere în masă a ţinuturilor unice a Apusenilor, precum şi a Identităţii Neamului Românesc, a Conştiinţei Naţionale ? Totul ar fi posibil, dacă nu ar exista şi un plan dumnezeiesc care integrează în ordinea divină, trezirea românilor din noaptea cea întunecată a uitării de sine. În orgoliul lor nemăsurat, masonii au apăsat exact pe butonul pe care nu trebuiau să apese, deoarece, Roşia Montană, ca şi energie telurică, face parte din depozitul ancestral al identităţii neamului românesc. În acest mod, instinctual, românii se vor simţi profund atacați în intimitatea fiinţei lor şi aceasta va declanşa o adevărată TREZIRE în cadrul societăţi actuale, fiind punctul de convergenţă pentru unificarea noastră, a societăţii civile într-un singur Suflu şi într-o singură Inimă – Sufletul Neamului Românesc, cel răbdător, iubitor şi înţelept ! Se şi spune în popor că „românul rabdă, rabdă, dar până unde se poate…”
Revenim acum la revelaţiile despre marele eliberat spiritual Zalmoxis şi înţelepciunea care este necesară pentru a crea graiul sfânt al unui neam.
Zalmoxis vorbeşte despre un tabel de 383 de elemente, în care primul dintre ele poartă numele de Onţiu, Onto, iar ultimul dintre ele se numeşte Trimiter, Mesia. Zalmoxis stabileşte de la 383 la 640 celebrele poduri de Au, Ag şi de Cu, de aramă, pe care le întâlnim în basme şi dă numele preoţilor mari după acelaşi sistem în care se face Cartea Genezei în Biblie. 14 generaţii + 11 fire = un pod de 25 de unităţi spirituale. Aşa este fiecare pod şi aşa obţinem cele 3 x 14 generaţii cu nume de preoţi traci neauzite, cu intenţii, cu tendinţe, cu avansări, etc. pe evoluţia celor 33 de fire, altminteri vârsta care se dă Mântuitorului. 3 x 14 generaţii şi 33 de fire lumeşti. Aceasta se găseşte în concepţia chimică a lui Zalmoxis.
Zalmoxis este cel care dă numele de român – de la Rama atlantul, şi nu Roma, acestui popor, de la myn= eu, şi romyn= eul adăpostitor, adică eul fetal. Acest lucru se face înlocuindu-se vechiul nume al eului folosit de atlanţi, lomyn sau eul legător. De la eul legător se obţine lumina, lumea, iluminarea, străiluminarea şi lumânarea, ca instrument de dumirire asupra conceptelor care rezultă de aici. De la eul român apare rumânitatea, ca sistem de robie şi apare rumeneala, ca prosperitate.
Zalmoxis, împreună cu echipa de cercetători din Muntele Sfânt, reia problema eu-lui, schimbă pătratul atlantic care avea aurul ca mijloc de comunicare cu marele cerebral, deci simbol al sacralităţii; argintul ca simbol al subconştientului; cuprul, simbol al conştiiţei umani şi în sfârşit, eul lomyn, lucrător în trup, care era plumbul. Ceea ce n-au înţeles adepţii atlanţi Deoti care se organizaseră într-o elită aristocratică, atunci când au folosit această tehnică de îndivinare, erau consecinţele distructive ale plumbului asupra fiinţei sfinţite a zeilor. Vasele de alimentare cu apă a cetăţii erau realizate din plumb, care la ora actuală se ştie că este foarte nociv şi conduce la degenerere genetică. Deci, acestea au fost cele 4 elemente chimice (Au, Ar, Cu, Pl)cunoscute şi folosite de aristocrația atlanților Deoti când au construit arhipelagul Arondajna în jurul Gibraltarului şi celebra cetate a Aarului.(Însă istoria se repetă. Aarul a fost construit pe o stâncă, cea care este astăzi Gibraltarul, New-York-ul trăieşte pe o stâncă, care este cea pe care o cunoaştem în America. Istoria se repetă şi faptele se petrec întocmai). Zalmoxis stabileşte valorile energetice ale eu-lui românesc: eu-l moale este Staniu, eu-l tare este Fier, eu-linformaţional este Siliciu; eu-l ductil este Germaniu. Toate aceste patru eu-ri sunt subordonate carbonului, care se află la baza întregii materii vii din univers. Iată chimia organică. Zalmoxis obţine rădăcina de ursare adică 0,7 droursia. Acesta este motivul pentru care Zalmoxis este tradus de către unii: urs. În realitate el este ursitor, un clarvăzător al neamului.
Zalmoxis realizează limba română. Prin trei mijloace. Preia fondul latin, ca fond de fecundare. Preia materialul lingvistic traco-geto-dac; nu spunem un grai anume. Materialul traco-geto-dac era foarte uşor de trecut dintr-o limbă în altă limbă. Acesta formează mama, femeia însărcinată, grădina. Şi alege limba germană ca procedeu de moşire. Moaşa poporului român este limba germană. Pe baza celor trei limbi el creează limba română, după legi foarte precise. În momentul în care noi depăşim normalitatea, şi trecem la clarvedere şi la clarintuiţie, ei bine, vom vedea cum limba tracă trece în limbă citită getică, în braţul de astăzi dacic, în germană şi din germană iese din nou din pământ, intră în română, din română trece în albaneză. Din albaneză trece în celtică. Iar din celtică în galeză şi se întoarce de unde a venit, de la Dumnezeul ceresc.
Spuneam că Zalmoxis organizează spaţiul holografic al României de astăzi. Toate denumirile de podişuri, ape, localităţi au o logică şi o ordine foarte bine stabilită, deci toate au o importanţă energetică în acest spaţiu holografic românesc, deoarece fac parte din matricea informaţională a spaţiului sacru în care trăim. Haide-ți să vedem cum a gândit Zalmoxis, teoria lui, despre energile telurice ale acestui pământ strămoşesc. A început „cartarea” locurilor cu Munţii Apuseni, cu spaţiul de apunere, de reîncreere asemenea soarelui care sereplămădeşte după asfinţit în apele unui mare adânc.
A doua importantă operaţie, săvârşită de Zalmoxis a fost schimbarea strategiei din Kobalahia în Balahia până la sporul Valahia. Aici, cuvântul trebuia să exprime puterea suflului divin care se comunica pe un canal numit Coval care, mai degrabă, se mişcă decât se schimbă. Astfel, mişcarea este cheia tainelor traco-gete, geto-dace sau daco-române. Zalmoxis a luat eul trac (acolo numit min) şi a făcut din acela miner şi minereu. Mintea (mintia) este însăşi mina de valorificare a eului lingvistic. (Există o localitate Mintia, în Munţii Apuseni, nu departe de Deva.) Zalmoxis este cel care consideră sol tare Erde, azi Ardealul, de la cadrul de fixare. Ardealul, reprezintă acel deal haric care urcă spre bolta cerească, (H) ar – deal. Stabileşte incinta solul fertil mülde de la Moldova şi creează olteanul, holteiul, care nu este altcineva decât Gutanul, Mântuitorul. El poartă macedonul din Mehedinţi. El este Făt Frumos născut cu paloşul în mână. Între Pela, capitala Macedoniei – macedon în limba veche tracă înseamna, de la maceda, paloş – de la Pela, capitala Macedoniei, până la Pelendava, Craiova, este o descriere a paloşului de viteaz. Mehedinţiul tot este o descriere a paloşului de viteaz. Alături, acolo, este Gorjul, modul de viitură din God. Acolo este Doljul, modul de legare la dătător. Acolo este holteiul, oltean, care este numele Oltului. Acolo este şi pântecul, trupul însărcinat, Muntenia. Observaţi că Muntenia este în plin centru de câmpie. Acolo este şi Podişul Getic, acolo este şi Dobrogul, locul unde se conservă viaţa; Dobrogea. Dincoace este Herţa, conservarea harurilor; inima. Alături este Bucovina, vână de gură; limba. Urmează Galiţia, conservarea căilor de curs. Urmează Basarabia, baza vie a izvorului de angajare. Toată Moldova, tot Ardealul. Transilvania nu are nimic comun cu pădurea. Ilva înseamnă matcă şi avem Matca Mare, Matca Mică; Ilva Mare, Ilva Mică. Avem Silvania care angajează Ilvele sau Sălajul, de unde încep Ilvele. Şi avem Transilvania, scaun de ţară al Silvaniei; aceasta înseamnă Transilvania. Peste această Transilvania stăpâneşte triunghiul spiritual al Covasnei, născătoarea cu vas pentru înfigătorul Co; al Cavnicului, puterea cavei de născătoare şi dincolo, în Moldova, Vasluiul, locul în care se dezvoltă fetusul. Aicea avem, în Transilvania, Grădiştea Muncelului; Muncelul fiind urmaşul la eu al Mântuitorului, Muntele Mic, Munticelul. Aici avem Grădiştea Muncelului, pe locul unde s-a aşezat folosul după citirea cuvintelor, Sarmisegetusa. Avem Muncelul de sus şi Muncelul de jos. Aici avem Săcărâmbul, sarsanaua cu toate darurile. În Muntenia avem Nuku, înscrisurile pentru embrionarea seminţei. Iar la Prut, încă o dată la Prut, avem Ţipău şi Ţipova (care la ora actuală încă ţipă după unirea cu neamul românesc).
Acestea sunt principalele triunghiuri ale existenţei noastre, pe care şi-a construit Zalmoxis concepţia despre o nouă lume. Această lume are în bază cenegia, aducerea din exteriorul ceresc a cursului la cuibul de însămânţare. Cenu, neamul cenu, era în Tracia, cuibul, iar daturile de la acest cuib le avem în partea de vest a ţării nostre – din păcate nu mai sunt la noi – Cenadurile. Dar avem la noi Ceanul Mare şi Ceanul Mic, avem la noi Sărmăşagul sau reţeaua de limbă. Sărmăşel, cuvinţelul, şi toate celelalte compuse ale acestui sarmic care, cândva, a alcătuit Sarmisegetusa şi care astăzi este grădina Mântuitorului, Muncelul. Banatul este structura vie în creştere prin temeiul său. Mehedinţiul din machedentia este răzorul de aducere la lumină a recoltei din pământ. Oltenia este însăşi evoluţia holteiului în pântecul de mamă. Aceasta de la depunerea cursului în adăpost, Gorj; că doar este vorba de Got şi Gutan. Aceasta de la depunerea legăturii mai vechi de tip atlantic, Dolj, de la dătătorul Ler împărat. Mai departe Muntenia sau Valahia, modul în care se dezvoltă eul în pântecul mamei sale ca nou trup.
Ţara Loviştei. Sensul acesta de „ţară” e vorba de fapt de „lăcaş” unde se fixează două componente sau mai multe între ele. Locul unde se fixează mai multe componente între ele este Loviştea. Se ia din partea dreaptă, de la Ţara Haţegului, se ia din partea stângă, de la Ţara Făgăraşului, se ia din partea cealaltă, de la Ţara Amlaşului, dincoace de la Ţara Mureşului; şi toate astea se unesc în Ţara Loviştei. Şi numai în forma aceasta se creează noţiunea de ARDA, de ARDEAL „legarea la corpul de zămislire ARDA”. ARDA înseamnă „miezul scoarţei terestre”, solul tare. Ţara Loviştei nu poate fi în Moldova, pentru că în Moldova se creează organele: ficatul, plămânii, inima şi toate celelalte componente. În Ţara Loviştei se potrivesc. Ele, după ce sunt create în Făuriştea Moldovenească, în incinta solului fertil de acolo, se ia şi se preia la celelalte ţări. Ţara Loviştei este ca un plexul solar. Şi toate râurile din Ardeal asta înseamnă „soma”. MUREŞUL înseamnă „zidirea laică”; MARAMUREŞUL înseamnă „zidirea sfântă”; IZA înseamnă „ceea ce aparţine zalei”, adică lanţul; FIRIZA este însuşi „lanţul”. Adică toate astea au un sens care trebuie bine aşezat între ele. E mare deosebire între Iza şi Firiza; Iza este doar sârma din care se face o za, o verigă, iar Firiza este lanţul. În Ţara Almaşului avem decât forma fizică a sufletului, adică latura trupească a sufletului; trupul însufleţit. Şi Ţara Făgăraşului este „feciorul” însuşi, adică produsul din fetus. Deci unu-i trup însufleţit şi altul este fetus-ul. Încet dar sigur, începem să ieşim de sub dumirire şi să vedem care este valoarea limbii române. Valoarea limbii române e construită pe acest fetus care se dezvoltă în pântecul mamei sale şi care este românul înțelept a toată ființa. Toată construcţia de cuvinte are această regulă, formază acest soft de mântuire a unei întregi Românii. N-avem decât 911 softuri sau progame neuro lingvistive cu aplicații în orice domeniu al spiritului creator.
Aşa s-au creat zeii, prin preoţi care dezvoltau un model logico-matematic care, lingvistic, le dezvolta suflul divin. Şi odată pătrunşi de suflul divin, ei înaintau lucrarea, cei îndreptăţiţi o recunoşteau şi-l declarau zeu în viaţă. Dacă nu, ajungea zeu după moarte sau nu ajungea niciodată, cum n-a ajuns Deceneu. Se spune despre Deceneu că a fost pătruns de suflul divin, dar n-a reuşit să ajungă zeu, pentru că nefericirea lui a fost că a avut un concurent foarte puternic: modelul zeului care a venit pe lume Mesia şi care s-a chemat Yisus Hristos. Ăsta a fost neajunsul lui Deceneu; şi n-a mai fost ales el zeu şi l-au ales decât pe Yisus Hristos în locul lui Deceneu.
Muntele de Cretă din Dobrogea este muntele Oslon, este fundamentul Kreaţiei; de fapt asta şi înseamnă – cretă. Cretus, creta, cretum înseamnă creatul. Deci numele românesc al muntelui de Cretă nu înseamnă neapărat creta; înseamnă muntele creatului, care este în bază Oslon. Şi el aparţine de marea coloană a munţilor Hercinici. Ei, hercina înseamnă strânsura harurilor. Deci strânsura harurilor pleacă din muntele de Cretă, traversează sus spre Polonia, ajunge undeva prin Scoţia, trece de acolo şi ajunge până în America. Deci asta este coloana munţilor Hercinici. Ea traversează şi face Crucea lumii în Transcarpatia cu Karpaţii, undeva în Galiţia. Acolo traversează munţiiHercinici, Karpaţii. Şi acolo este centrul Crucii lumii. Deoarece Karpaţii vin din Alpi, din Alpien, din alchimia încredinţării, trece în Karpaţi unde este patul Kreaţiei, ajunge în Hemus sau în Balcani, unde este suflul, lichidul sacru. De acolo merge mai departe şi ajunge până în Himalaya, care este casa cerului.
Înțelegând rostul cuvintelor și al denumirilor folosite, vom înțelege mult mai ușor munca plină de înțelpciune a străbunilor noștri, precum şi alte resorturi bine puse la punct care păstrează intactă matricea informaţională a României. Este bine să cunoaștem faptul că, anumite energii negative care vin dinspre zona Europeana sunt puternic alchimizate, odată ce intră la noi în ţară. Cazanele de smoală nu intră în România. Sunt oprite Înaintea Porţilor de Fier; Cazanele Mari şi Cazanele Mici sunt înaintea Porţilor de Fier; ele nu intră în România. Dar pleacă un negru, de unde? Din Pădurea Neagră, din Munţii Pădurea Neagră, şi ajunge un negru la Marea Neagră. Sunt două tipuri de alb-negru. Trebuie să înţelegem exact terminologia care este dată. Una este să ai Pădurea Neagră – limba de lemn fiind, prin natura ei, limba lui Hatan şi a lui Jong Ler – şi alta e să ai negru de mare sau Marea Neagră, în care este vorba de apă şi de limba de piatră, care era a lui Ler împărat. Şi ce se întâmplă acolo? Pănă la Marea Neagră negrul se dă uitârii. Că intrăm în Deltă şi găsim aici Pădurea Letea. Dar Pădurea Letea înseamnă pădurea uitării. Deci aici negrul e dat spre uitare, pe când dincolo în Pădurea Neagră este dat spre proliferare. Astea sunt deosebirile dintre cele două forme de negru pe care le cunoaşte poporul român. Iar Cernavodă n-are nimic cu Negru Vodă. Cernav înseamnă ciurel, înseamnă sită, filtru. Şi la Cernavodă, dacă la Porţile de Fier se opreşte negrul blestemat, la Cernavodă se face cernerea blestemelor, otiilor. Şi, după ce s-a făcut şi aceasta a doua lucrare, la Cernavodă se cern blestemele. În Deltă apare Pădurea Letea care preia ceea ce a mai rămas după cernut şi Marea Neagră care restituie rezămislirii apa, replămădirii, această culoare neagră pentru a se obţine curatul din ea. Deci aşa trebuie să înţelegem lucrurile. Şi acesta este spaţiul holografic care se întinde din Germania până la noi, pe lungul Dunării, pe lungul verbului dun.Dunaris înseamnă de hăruitul prin facerea ca efect, dat. Asta înseamnă Dunaris. Aris este un supin: de hăruit. Şi dun este verbul care arată unde se face de hăruitul. Şi, peste toate acestea, România care trece prin înmuncire, cu alte cuvinte, care se bucură de valorile spaţului holografic puse la baza înţelegerii de către marele iniţiatZalmoxis.
Aceasta este în mare parte strategia prin cuvânt a spaţiului holografic în care trăim noi românii. Trebuie să ştiţi că tot acest spaţiu, şi nu numai acesta, toată lumea e bine ştiută de Biserică. Că avem noi astăzi pe cei care au fost profesori de matematică şi care s-au dus şi s-au făcut popi, sau au fost ingineri înainte de ’89 şi s-au făcut acum popi pentru că se câştigă mai bine, ăştia nu sunt părinţi. Dar cei care sunt preoţi adevăraţi, marii preoţi, (marii iniţiaţi) ştiu aceste lucruri.
Vorbim în aceiaşi limbă, dar nu ne pricepem de ce. Pentru că aceleaşi concepte din limba fundamentală au primit conotaţii după o anumită experienţă concret senzorială pe care un neam a dobândit-o. Această experienţă concret senzorială a fost luată şi prelucrată de un înţelept al acestui neam. Şi toate limbile capătă, de la preoţii care le-au organizat ştiinţific, în credinţă, capătă conotaţiile spirituale care ţin de limba respectivă şi care dau numele lui Dumnezeu în limba respectivă.
Numele lui Dumnezeu va fi Dumnealui Zeul. Ăsta-i numele lui Dumnezeu în limba română. Aşa a fost el creat şi apoi trecut în înscrisuri, atunci când a fost scrisă Biblia, de către sacerdoţii daci în Templul de Cretă de la Basarabi.
În limba rusă, limbile slave în general, sunt alcătuite pe structuri lemnoase. Pentru structurile lemnoase, pentru limba rusă, are seva care urcă în copac. Dumnezeul ruşilor, slavilor, se va numi Bog, iar în forma în care îl invocăm, vom spune: „Depunătorule Bog“, adică Boje.
Portul de nume nu este o chestiune individualizată. Singurul care nu are nume este Cel nenumit, fiindcă este foarte greu să găseşti un nume pentru Dumnezeu. Got nu este un Dumnezeu universal. Bog nu este un Dumnezeu universal. Işten nu este un Dumnezeu Universal. El este un nume de experienţă concret-senzorială, care stă la baza limbii respective.
Limba română este singura limbă din lume care păstrează numele nenumit al lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu înseamnă un nume, înseamnă Dumnealui Zeul, după cum este dumneata omul. Deci Dumnezeu în limba română nu este un nume numit. Şi de altfel nici nu poţi numi Creatorul sau întemeietorul Creaţiei în eos. Iahve – este o confirmare. Pentru că Iahve în limba ebraică înseamnă „Eu sunt“. Deci nu este numele lui Dumnezeu. Este doar o confirmare: „Eu sunt“. La rabini este Hasem. Hasem nu înseamnă numele. Hasem înseamnă, numele de luptă al Creatorului, aşa cum dincolo este Jihad. Deci Hasem este o luptă, o energie divină şi nicidecum Divinul însuşi.
În permanenţă asupra noastră lucrează subtilitatea, locaşul de cult numit „Oţie“. La coborâre suntem „Koborioţi“, la ridicare suntem„Inridioţi“. Acestea sunt semnele sub care a apărut Poporul Roman, nu de la lup cum susţine o anumită legendă- nici de urs- cum susţine o altă legendă, ci se realizează pe lucrarea de ursire de prevedere în timp şi de însuşire a evenimentelor prevăzute. Este foarte probabil că Zalmoxis se considera „urs“ dar aceasta nu prin asemuirea cu animalul de pădure ci ca nume derivat de la verbul „a ursa“ şi „a ursi“, care înseamnă puterea de a prevedea viitorul.
Zalmoxis a fost un „anotic“ (ana şi Oţie) de cuvinte unde funia hotărâtă să lege generaţiile între ele era un cadru „ana“ sfânt de născătoare morală.
Ana este o succesiune de generaţii pe care stau înşiraţi toţi urmaşii. În dicţionar o găsim cu numele de funie pescărească pe care se atârnă carmacele.
Paticulele „anta“, „enta“, „inta“ formează în permanenţă verigi diferite pe acelaşi lanţ informaţional, în permanenţă fire diferite împletite în aceeaşi ană – unele de esenţă, altele de existenţă.
Particulele „aza“ şi „iza“, împreună cu alte foloase de la acestea până la uzare întrunesc consemnul informaţional care ajunge la uz şi iese din uzare. Aceste particule, sunt monade ale înţelepciunii şi ale sfinţeniei. A fost verbul „a obişnui“ ca să se consacre obişnuinţa, a fost verbul „a şti“ ca să se consacre ştiinţă.
Verbele românești „a curge“ și „a merge“ sunt lucrări precise de nominalizare așa cum verbele „a trage“ și „a drege“ păstrează neștirbite dovezile despre îndreptarea răului într-un context și lingvistic și spiritual de la care religia a fost și ea o ştiinţă despre „rămăşiţele“ scăpate de sub controlul imediat al experienţelor concrete și ale celor care s-au consacrat sacrului în lumea largă a jocurilor logice – deci, de la cuvânt.
Suflul divin care se transmite prin intermediul cuvintelor, se realizează în special cu ajutorul vocalelor. Un rol foarte important îl au și consoanele, care sunt operatori lingvistici cu ajutorul cărora putem însufleți ceva. În acest mod cuvintele devin vii, magice am putea spune, declanșând în ființa umană procese de rezonanță cu energiile benefice macrocosmice.
Așa se creează cuvintele și așa se creează sensurile într-un cuvânt. Trebuie să știm unde se găsește vocala și consoana respectivă. Trebuie să știm cine este pe poziția respectivă pentru ca să stabilim corect cui ne adresăm din interiorul nostru sau cui ne adresăm din exteriorul nostru. Este important să știm fiecare consoană ce înseamnă. De exemnplu, „Ț“ conservă. O țață conservă. Țațele nu sunt prea bogate în limbaj, dar trăncănesc toată ziua un limbaj mort. Ăsta-i și sensul peiorativ de țață în limba română.
Dat fiind acest „Ț“, care există în cuvântul Bistrița, starea vârtejului este oarecum trecută în subsol, pe planul al doilea. Este conservată. La fel este conservată la Lechința; i se poate observa că aproape toate localitățile au câte un „Ț“ acolo. Șieu este o energie în derulare. Șieuțul o energie conservată. Și ăsta e și faptul pentru care facem diminutivele cu „Ț“: draguț, micuț. Ei, dacă ar fi un micut, acest „T“ ar lăsa energia să meargă după temeiul ei, după cauza fundamentală. Dacă este un micuț în schimb, este controlată, este pusă în conservare. Deci oarecum amorțită. Dar asta nu înseamnă că nu poate izbucni oricând teluricul din ființa umană. Uite noi nu spunem câinea; noi spunem cățea. Deci ea este mediul de conservare.
Avem 25 de consoane : H – ghesul; B – apăsarea. C – înfigerea D – datul; L – legarea; M – învlăguirea N – embrionarea P – plămădirea… etc
Baza fundamentală a kodului universal: A, E, I, O, U şi Y, atâta cât sunt vocalele universale, ele intră în kodul universal. Dar de aici pleacăspecificaţiile, de aici vine un mod de a înţelege înlănţuirea firelor pentru fiecare limbă. 1.O – împuternicirea 2.A – cadrul de fixare. 3.Y – firul necunoscut. 4.E – stratul zămislitor. 5.I – firul cunoscut. 6.U – urmaşul. Vocalele se deosebesc între ele prin participarea la gen – masculin, feminin şi neutru – şi prin lucrarea pe care genul numit o face. Pe lângă acestea, limba română mai are şi vocale de dumirire: Ă, Â, Î. Deci O, exprimă: genul masculin, bărbatul; A exprimă genul feminin, femeia; U exprimă urmaşul, produsul din sau prin femeie. Celelalte vocale: Y, E şi I sunt proprietăţi ale acestei activităţi care se face în pântecul de mamă.
Deci toate lucrurile acestea noi nu le înțelegem decât prin „cod-ul“ limbii, nu prin lingvistică, iar un cod se realizează după felul în care se introduc consoanele și vocalele în limba respectivă.
Zalmoxis când se întoarce în Tracia pune bazele acestui concept Kogayon şi propriei concepţii axyonism care stă la baza Sfintei Tradiţii româneşti. Zalmoxis adună toți marii preoți traci, și îi inițiază în Sfânta Tradiţie după care el a creat Kogayonul. Le dă conceptele, care nu sunt decât cuvântul de limbă română dar cu sensurile arhaice pe care le găsim în diferite manuscrise, dar care se modulează în timp ajungând până la înțelesurile actuale. Cuvintele poartă în miez date foarte exacte despre lucrarea de îndivinare fiind, din acest punct de vedere, cele mai precise mecanisme de punere în mişcare a magiei biologice. Scopul fundamental al cuvintelor este transmiterea suflului divin de la om la om și înălțarea prin cuvânt. În structura acestui neam, se dezvoltă această genă a Mântuitorului, căci în fiecare român se află un OM. Acesta este marele adevăr despre noi și de ce suntem noi aici. Fiindcă noi suntem purtători ai eu-lui interior. Român – romîn și ajungem la forma de bază – romin, unde „min“ înseamnă „eu“ sau personalitatea fiecăruia. Pe exterior, în raport cu lumea fizică în care trăim, oamenii sunt atrași către căutarea bogățiilor lumești valorificând mina și minereul. Pe interior, în raport cu aspectele subtile și de manifestare tainică a lui Dumnezeu, „romin“ este un adapostitor, înseamnă EU SUNT. Deci român înseamnă „eu interior“ și astfel, adevăratul nostru potențial este acela de a ne îndumnezei, de a deveni Una cu Sinele Suprem Nemuritor (Atman).
Mintea (mintia) era însăşi mina de valorificare a eului lingvistic. Zalmoxis a fost un zeu moral, un maestru al aducerii metalului la credință.
La noi mânăstirea vine de la „monastio“, care este starea de înălțare prin Biserică (prin credință) a puterii eu-lui trupesc (a sufletului individual). Biserica este dată cu dublu sens, „biser“, cel al însuflețitoarei. Pentru că însuflețitoarea este din capul locului mama şi purtătoarea de prunc în pântec. De aici vine numele Bisericii, de la apăsarea în pântec a pruncului de către Maria. Până la Maria, până la Miriam, noi nu aveam biserică. Aveam templu, care înseamnă legare la timp, aveam pagoda.
Noțiunea de păcat, înseamnă de fapt, puținul nostru care nu ne ajută să-l întelegem pe Dumnezeu. „Poco“ în limba latină înseamnă puțin. Păcatul vine de aici, de la ignoranță și de la limitarea noastră.
Termenul de „bărbat“ vine de la purtătorii de barbă. Cine era purtătorii de barbă? Isihaștii, pustnicii. Ei, pustnicii erau bărbați. Pustnicia era la un moment dat, o singură artă de a fi pustnic. Și toate erau făcute după o anumită regulă sau știință harică. Și reacția la barbă a venit de la ideea că ceilalți, care nu purtau barbă, îi numeau barbari. Latinii așa i-au botezat. Latinii au fost cei care au introdus pentru prima oară rasul. Și ei nu mai erau cu barbă. Toți cei care erau cu barbă erau barbari.
„Andrusul“ este numele vechi al bărbatului și este folosul pe care îl dobândește femeia de la „introducere“. De acolo numele de Andreea și Undrea, și tot de acolo este „Indrie“, care în limba dacică înseamnă „a băga“, iar în limba latina avem „indere“.
Femeia în toate este pământ și sânge, Pama – Hemus, de unde Phaema sau Femeia. În limba română femeia este „o pamaenta“, adică „un pământ“ în care funcționează „haemus“, lichidul instinctual, și dă „phaema“, „fem“ sau femeia.
Iubirea vine de la „jubo“ care înseamnă poruncă; a merge după înălțarea „iubio“, a te înălța după porunca venită de la Dumnezeu. Toato lumea ar trebui să știe că „iubirea înalță sufletul în tărâmurile cele tainice și preapline ale fericirilor dumnezeiești”.
Din vechea tradiție tracică ne-a ramas acest Yo care se punea în fața numelui domnitorilor. La ora actuală au rămas prea puțini inițiați care să mai știe ce înseamnă acest Yo. Acest yo, care s-a perpetuat de la Rama şi până către sfârşitul Evului Mediu, în alegerile domnitorilor şi în alegerile mitropoliţilor, în acest spaţiu, însemna de fapt „ynridi otia”: înălţare prin Biserică sau înălțat prin credința în Dumnezeu. Când se spune: „Yo, Mircea Voievod, domn a toată ţara….”, spune Înălțat prin credința în Dumnezeu, Mircea Voievod, domn a toată țara. (Iată, un fapt demn de remarcat! Domnitorii notri nu mai foloseau titlul de ”rege” pentru că acest cuvânt ajunsese deja să fie denaturat în alte țări, prin comportamentul reprobabil al celor care dețineau astfel de titluri. În majoritatea cazurilor, regele ajungea să stăpânească tiranic peste credincioii săi i atunci la noi s-a folosit cuvântul „Domn”, de la comuniunea cu Bunul Dumnezeu. Revenind la acest Yo care a trezit curiozitatea la mulți oameni de cultură, acest yo este una dintre cele mai puternice mantre care stă la baza protecţiei poporului român. Şi acesta este motivul pentru care şi astăzi ea este întâlnită foarte des pe multe dintre stâncile din Carpaţi, stânci cu o semnificaţie evidentă sacră. Acesta este şi motivul pentru care acest yo – care acum din păcate se scrie cu i, io – se găseşte pe toate aripile de avioane. Cei care au călătorit cu avionul poate că au văzut-o pe aripi (YOR). Acest Yo, este de fapt o mantră a securizării aparatului de zbor în cazul avionului, a securizării unui loc energetic sau de altă natură, de altă importanţă, în cazul unei stânci din Carpaţi. Deci este vorba despre o anumită mantră care asigură stabilitatea, fie energetică, fie de echilibru, fie de autoreglare în organismul uman. Şi totdeauna când se face o asemenea kantră, descântec cum îi spunem în terminologia de astăzi, este bine ca persoana care repetă după cel care face descântecul, textul, să pună în faţă yo. „Yo de la Tine, Doamne”. „Yo de la Tine, Mântuitorul”. Şi aceasta securizează textul de mantră şi creşte capacitatea de vindecare pe care o are în sine textul, prin cuvintele care sunt aşezate, nu la voia întâmplării, cum credem noi, ci după o regulă foarte bine stabilită, care o cunoaşte numai creatorul de kantre; altfel spus, numai axyntele. Axyntele era în tradiţia veche cel care organiza textele de rugă în temple, în biserică. Şi toată concepţia despre creerea unui asemenea text purta numele de axyon. Deci, în Tracia, după aceea la români, întrega sfântă Tradiţie, se bazează pe această concepţie a axyonului, tradus mai simplu, pe româneşte: toate firele necunoscute luate în stăpânire de la cadrul lor de fixare sau de la axa de fixare. Tracia este o axă, Dacia este o axă şi între ele se află citirea etimologică a cursului, Geția. Acesta este sistemul pe care s-a organizat întreaga sfântă tradiţie strămoşească şi astăzi creştin românească. Tracia era axa corpului T’ra terestru, era axa din interiorul Pământului, care traversează dintr-o parte încealaltă Pământul, deci era un fel de Ax Mundi. Iar Dacia era braţul dat din această axă.
Deci axyntele organiza aceste texte de rugă în templele străbune, iar mai apoi în biserici. Rugăciunile sunt ceea ce noi numim kantre. Mantrele sunt cuvinte care au valoare de tratare, sunt cuvinte esență. Kantrele sunt descântece (acel text fiind alcătuit din mantre), kantrele sunt rugăciuni, kantrele sunt meditaţii. O rugăciune este un text alcătuit din mantre, așa cum la hinduși sau la tibetani se practică japa-mantra. Recitarea sau cântarea unor astfel de texte sacre, este deosebit de precisă în purificarea psiho-mentală și punerea în rezonanță cu energiile profund benefice din macrocosmos.
Mantrele, Cuvintele vii esență, ne ajută să realizăm raporturile care se fac între stereotipurile noastre dinamice; adică, între chakre. Oricare chakră este un asemenea produs, o asemenea piesă vie din noi. Haideţi să-i spunem mai frumos, Rai. Pentru că, de fapt, în limba română, Raiul înseamnă roata cu caneluri, roata pe care se aşează un fir, un otgon. Aia e o roată cu caneluri. Chakrele, la români, sunt Raiuri. Numele de Rai, la noi, a apărut de la această roată cu caneluri, aşa cum în limba sanscrită e tot de la aceiaşi roată, dar în limba sanscrită chakra vine de la ankra, care înseamnă cer. Deci iată că şi în limba sanscrită cerul este introdus în noţiune. Ancora cerului este chakra în limba sanscrită. În limba română este raiul, roata cu caneluri pe care este un fir trimis de la Dumnezeu; pe alt fir vine răspunsul de la Dumnezeu. Stereotipurile nostre dinamice sunt asemenea raiuri în care, în permanenţă, un Y coboară şi un I urcă. Niciodată nu există cale inversă, în care un Y să urce, în limba română, așa cum se folosete, de exemplu, la hinduși.
Sistemul străbunilor noştri era cuvântul. Ei ştiau foarte bine fiecare cuvânt cu ce fibră a trupului se rosteşte; că noi de fapt rostim cuvântul cu câte o fibră a trupului nostru. Şi în permanenţă, gândirea fiind cea mai evoluată facultate, ea apelează la toate mecanismele noastre somatice. Fiecare grup, cuvânt, este localizat pe un meridian și asta dă starea de echilibru sau de dezechilibru în întreaga ființă; atât în corpul fizic cât și în corpurile subtile care alcătuiesc structura sufletului.
În genere ființa umană creează un limbaj logic, adică o experienţă abstractă care să răspundă numărului mare de noţiuni, de cuvinte, pe care el le-a elaborat în experiența sa logic concretă. Acestea se înscriu şi ele, la rândul lor, în creier, conlucrează cu experienţa concret senzorială şi creează un soft exact în sensul în care îl cunoaştem noi astăzi. Acest soft, îl îmbogăţeşte mereu, până în momentul în care cunoaşterea depăşeşte capacitatea pur şi simplu a unui om, trecând la posibilităţile astea: văd cine este Gălăţean după cum vorbeşte el, intuiesc cine este Elena după cum vorbeşte ea. Deci iată că astea sunt ceea ce numim noi astăzi clarvedere, clarintuiţie, clarauzire, etc., şi toate celelalte simţuri, teleportarea, simţul material, toate care mai sunt acolo, telekinezia. Toate astea se înscriu într-o gândire superioară, în normalitatea care trebuie să fie. Şi se dezvoltă aşa creierul până la toate capacităţile pe care le are: a se putea ridica singur de la sol, a se decorporaliza, a se corporaliza, etc. Şi aşa reuşind oamenii să facă asta cu sprijinul creierului lor, ajung zei. Pentru cel care nu are astfel de aptitudini dezvoltate, fiinţa divină e foarte greu de imaginat. Dar în lumea aceasta superioară, Divinitatea apare în toată splendoarea ei.
Deci toate lucrurile acestea, noi vom urmări să le înţelegem prin kodul energetic al cuvintelor, nu prin lingvistică. Lingvistica ne dă cuvântul aşa cum este el. Şi aşa cum este înregistrat ca atare în capul nostru. Însă, indiferent că citim în gând un text, indiferent că-l rostim tare, acolo unde trebuie, se aude. Avem, la urma umei, auzirea criptestezică, care este activă în limbajul nostru interior sau în limbajul pasiv așa cum în același limbaj acționează intuiția cripestezică sau vederea cripestezică (adică auzirea interioară și vederea interioară – clarvederea). Dezvoltând aceste aspecte, ajungem să ne folosim, în mod conștient telepatia și transmiterea la distanță a mesajelor sau obținem anumite stări numite paranormale, precum clarvederea, clarauzul, clarsimțul. Nu sunt nite lucruri extraordinare, sunt niște lucruri pe care noi le facem, dar care nu și-au găsit explicația, pentru că pe oamenii de știință și pe ceilalți care sunt preocupați de așa ceva nu-i interesează conținutul cuvântului, îi interesează doar forma acestuia. Dacă acest cuvânt este de gen masculin, dacă acest cuvânt este de gen feminin, dacă acest cuvânt este de genul neutru, dacă-i la singular/la plural, ca atare, mai departe un verb, un articol ori un numeral. Deci gramatica nu ne ajută, morfologia nu ne ajută la perceperea relațiilor interne dintr-un cuvânt, fiincă noi nu mai știm codul energetic al cuvintelor. Noi n-avem decât vopseau de pe pereți, dar nu știm pe ce am pus-o. Nu știm dacă pereții din interior sunt din cărămidă sau dintr-un material prost și pot să cadă în orice moment; dar vopseaua este frumoasă. Și cam la asta se reduce întreaga noastră discuție lingvistică și asta are efecte extrem de dăunătoare în cunoaștere pentru că, la un moment dat, putem spune ”cutare cuvânt este dintr-o altă limbă” și, ca atare, spunem că se trage din limba respectivă. Păcatul ăsta ne pândește pe noi în limba română pentru că lingviștii noştri, de vreo 200 de ani, au ajuns la niște concluzii fantastice: că noi nu avem limbă, pentru că această limbă are 78% latinitate, 21% termeni slavi și 1% etimoane necunoscute !!! Dar, atunci, care-i limba română ? Și totuși limba română se diferențiază de toate aceste limbi pe care le-am menționat adineauri. Ea nu este nici limbă latină, nu este nici limbă slavă și, cu atât mai puțin, din etimoane necunoscute. Nu vom ști ce este limba română atâta timp cât nu vom ajunge să învățam codul energetic încifrat în cuvinte care să justifice prezența cuvântului românesc și de ce această formă, după conținutul cutare. În lingvistică nu se face relația dintre conținut și formă în condiții logice. Se exagerează forma în dauna conținutului; sau conținutul nici nu se specifică. Sigur că, dacă aceste lucruri ar fi reevaluate corect am putea ca să ajungem mult mai devreme la ceea ce se numește paranormalitate – un cuvânt fără niciun sens, pentru că nu există paranormalitate, există doar normalitatea care trebuie să fie, cea care urmează, în mod firesc, după normalitatea formală sau normalitatea care este acum. La urma urmei, toată vorbirea este o chestiune mecanică înlesnită de memoria cerebrală, de înregistrare a cuvintelor în anumite programe mentale.Acționând conștient asupra subconștientului, asupra programelor mentale care ne limitează, ajungem să ne eliberăm de programarea neuro-ligvistică care ne-a fost indusă în timp. La ora actuală este binecunoscut de catre majoritatea psihologilor, că programele subconștiente ne determină realitatea pe care o trăim. În subconștient se află toate programele cu care decodăm realitatea. Există un ansamblu de programe pe care le avem, iar acestea sunt și în subconștient, și la nivelul minții conștiente, sunt și în structură, și în gene. Multe dintre ele ne-au fost inoculate gradat – de educație, de tradiție, de religie, de familie, de tot ceea ce este în jurul nostru. Aceste programe ne-au obișnuit să vedem realitatea doar într-un anume fel (acestea se pot înlocui treptat cu idei forță benefice profund transformatoare). În realitate, tot ceea ce există este Contiința care însuflețete întreaga manifestare holografică, dar până acolo este necesar să depășim programele mentale cu ajutorul programului superior, divin, al înțelepciunii inimii. Mihail Sadoveanu, în ”Creanga de Aur”, spunea: ”Hieroglifele, cum știți, cuprindeau un principiu de înțelegere universală a noțiunilor, înfrățind pe inițiați într-o limbă mută. Alfabetul dumneavoastră de astăzi, ca și limba vulgară, stă mai mult în slujba instinctelor. La întrebările mele, am primit răspunsuri ce mă îndrumau la o pătrundere de care omenirea de azi s-a depărtat; căci progresul necontenit al inteligenței și raționamentului a sleit acele aptitudini care legau pe om de stihii. Presimțiri, instinct și ceea ce numiți dumneavoastră astăzi inconștient – le-am avut și noi cândva, ca și rudele noastre animalele, într-o formă potențială; magia și fenomenele de telepatie erau în veacurile acelea practici curente. Cunoașterile acelea subtile și directe trebuie redobândite pe calea științei experimentale.”
Omenirea se înromâneşte în ideea în care capătă numele eului său interior, a lui EU SUNT, care se dobândeşte prin cunoaşterea de sine și alegerea conştientă a unui limbaj plin de înțelepciune care să înnobileze ființa umană. Şi această înromânire a fost programată să se realizeze, odată cu revenirea în țară a Mântuitorului din români (a se studia și profeția clarvăzătoarei Vanga).
Mântuitor este cel care aduce oamenilor înțelepciunea divină, careconduce la desăvârşirea Eu-lui; adică înseamnă dăruire totală pentru ceilalţi. Mântuitorul nu apare decât în conceptul de MYNTOIA, adică „împlinirea Eu-lui.” S-a împlinit mintea, apare Mântuitorul ! Datorită învățăturilor spirituale care au fost revelate omenirii, putem spune căBrahma a fost un Mântuitor. Brahma până astăzi are înţelegerea respectivă. Krishna a fost un Mântuitor. Krishna până astăzi are înţelegerea respectivă. Mahomed însuşi a fost un Mântuitor. Până astăzi are înţelegerea respectivă. Iisus Hristos a fost un Mântuitor.Deci, toată problema e teologică; totul de la Dumnezeu pentru oameni și de la oameni pentru Dumnezeu.
Pentru a vedea încotro ne îndreptăm, haideți să aprofundăm în ființa noastră, câteva din strategiile de îndivinare prin cuvant pe care le-au dezvoltat în timp, marii oameni de cultură, înțelepții acestei țări sfinte. Să urmărim să scoatem la lumină, fiecare dintre noi, „acele cuvinte frumoase care fac să se nască în inimi înțelepciunea”, asemenea cunoașterii spirituale revelate umanității de marele înțelept şi eliberat Zalmoxis.
”Fără Dumnezeu, fără credință, omul devine un animal rațional, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri.” (Petre Țuțea)
”Geniul, în zdreanță sau în veșminte aurite, tot geniu rămâne. ”
”Nu credeam să-nvăț a muri vreodată
Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi…” (Mihai Eminescu)
”Daca dragoste nu e, nimic nu e.” (Marin Preda)

NOU !!!

Prima formațiune politică din România, din ultimii 25 de ani, înființată din tineri neafiliați politic.

VINO ALĂTURI DE NOI ! http://partidulnouaromanie.ro/social/signup

2016-05-13T10:36:00.000+03:00

Angajați, obligați sa poarte scutece. Motivul, incredibil!

Exista numeroase ocupații profesionale care nu doar ca sunt foarte stresante, dar ți se impun anumite norme care trebuie respectate cu strictețe.

Angajații dintr-o fabrica pentru preparate din carne de pui sunt obligați sa poarte scutece, precum nou-nascuții sau oamenii varstnici. Motivul este de-a dreptul naucitor.

Patru dintre giganții industriei avicole americane au fost criticați pentru ca dau prea multa importanța cantitații de marfa produsa și ca pun mari presiuni pe angajați pentru a ține pasul cu viteza amețitoare de lucru, potrivit Metro.co.uk.
"A trebuit sa port Pampers. Eu și mulți alți angajați am fost nevoiți sa purtam Pampers", a declarat un angajat al uneia dintre aceste companii.
ZoomGasirea unui coleg disponibil sa te inlocuiasca poate dura și o oraFoto Getty Cei care lucreaza in firmele Tyson Foods, Perdue Farms, Sanderson Farms și Pilgrima's Pride spun ca posibilitatea de a merge la toaleta este un privilegiu, nu un drept. Angajații sunt nevoiți sa poarte scutece deoarece nu se pot duce la toaleta, neputandu-și parasi postul de lucru. Ar mai fi varianta de a ruga un coleg sau o colega de serviciu sa te inlocuiasca pentru doar cateva minute cat lipsești, dar ei spun ca gasirea cuiva disponibil poate dura și o ora.
Un muncitor al companiei Pilgrima's a declarat ca nu poate merge la toaleta decat in pauza de pranz de doar 30 de minute. Chiar și așa, in acest interval, el nu trebuie sa piarda timpul - trebuie sa se dezbrace de costumul special de lucru, sa manance, sa mearga repede la toaleta, iar apoi sa se intoarca la munca.

sursa: http://stirile.rol.ro/angajati-obligati-sa-poarte-scutece-motivul-incredibil--974717.html#ixzz48WFDrZUH

2016-05-13T10:20:00.000+03:00

Încep lucrările de cadastru în primele 63 de comune! Află cum trebuie să te pregătești, dacă localitatea ta e pe listă

Sursa- http://www.libertatea.ro/ultima-ora/incep-lucrarile-de-cadastru-in-primele-63-de-comune-afla-cum-trebuie-sa-te-pregatesti-daca-localitatea-ta-e-pe-lista-1179260

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a încheiat acordurilecadru pentru începerea lucrărilor de cadastru general în primele 63 de comune. Libertatea îţi spune care este procedura şi cum trebuie să te pregăteşti pentru această operaţiune.

Potrivit comunicatului remis redacţiei de ANCPI, lucrările de cadastru general, din cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF), vor începe în primele 63 de comune. “În total, aproximativ 224.000 de români vor beneficia în perioada următoare de cadastru gratuit”, precizează ANCPI.

Procedura

Potrivit procedurii, primarul localităţii are obligaţia să înştiinţeze toţi deţinătorii de imobile (prin afişare şi prin alte mijloace de publicitate), cu privire la obligaţiiile acestora, respectiv: a) de a permite accesul specialiştilor să execute măsurătorile; b) de a prezenta actele juridice referitoare la imobile; c) de a identifica limitele imobilelor împreună cu echipele care realizează lucrările de specialitate; d) de a verifica informaţiile privitoare la imobilele pe care le deţin, în etapa de publicare a documentelor tehnice cadastrale”.
Dacă proprietarii nu sunt în localitate sau, pur şi simplu, nu se prezintă, identificarea limitelor imobilului se va face în lipsa acestora. Potrivit legii, primarul este obligat să elibereze certificate şi să furnizeze gratuit echipelor de realizare a lucrărilor sistematice de cadastru toate datele necesare, inclusiv pentru cei care lipsesc din localitate.

Ce ai de făcut

În primul rând trebuie să-ţi pregăteşti/ verifici toate actele de proprietate privind casa, curtea, grădina şi celelalte terenuri, intravilane sau extravilane, pe care le deţii.
Dacă nu ai făcut succesiunea şi imobilele în cauză figurează încă pe numele părinţilor/ bunicilor decedaţi, pregăteşte toate actele necesare efectuării succesiunii legale: actele de proprietate precum şi certificatele de naştere şi certificatele de deces ale antecesorilor, eventualele testamente sau acte de donaţie întocmite de aceştia etc. Potrivit legii, şi cadastrarea şi dezbaterea succesiunilor se vor realiza din fondurile ANCPI, în condiţiile Legii nr. 150/2015(care modifică Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare).
Ca urmare, şi contravaloarea taxelor notariale pentru eliberarea certificatului de moştenitor va fi suportată tot de ANCPI. Dar, pentru a nu avea surprize la încheierea succesiunii, e indicat să consulţi înainte un notar, care îţi va spune ce acte trebuie să pregăteşti şi cum trebuie să procedezi.

2015-10-17T22:19:00.000+03:00

Bazele extraterestre de pe Pamânt. Cele 3 rase extraterestre cu care suntem in contact

Serviciile de informatii, alaturi de diverse grupuri care ar conduce lumea din umbra, sunt singurele entitati organizatorice care cunosc adevarul despre fenomenul OZN, cu toate implicatiile acestuia în trecutul, prezentul si, mai ales, viitorul omenirii. Aceasta este o ipoteza des invocata de catre adeptii teoriei conspiratiei.
Teoria presupuselor colaborari secrete intre guvernul SUA si extraterestrii a fost sustinuta, mai ales in anii 80, si de catre Milton William (Bill) Cooper, subofiter in Air Force. El afirma ca in perioada 1970-1973, pe cand lucra pentru comandamentul flotei militare din Pacific, a avut acces la doua materiale: Raportul nr.13 al proiectului Grudge/Blue Book si un rezumat privind operatiunea „Majority” – care ar fi fost legata de un grup oficial ultrasecret MJ-12, pentru gestionarea relatiilor cu extraterestrii). In „Raportul 13” s-ar fi gasit date privind prabusiri de OZN-uri, cadavre recuperate, extraterestri vii, fotografii, rapiri, analize ale OZN-urilor, etc.

Tehnologie in schimbul oamenilor
Conform declaratiilor lui Cooper, ar exista trei rase de extraterestri cu care americanii ar fi in contact. Declaratiile lui se alatura surselor cotate a fi “cu credibilitate indoielnica”, care au sustinut, de-a lungul timpului, ca structuri din CIA si departamente speciale ale U.S. Army au o indelungata relatie cu trei specii de fiinte extraterestre care, dintre toate natiunile lumii, ar fi ales sa intre in contact doar cu americanii: Reptilienii (botezati astfel datorita pielii lor), “Conformatorii” (fiinte vii “bazate” pe siliciu), si “Micii Cenusii” (cunoscuti si sub numele de Ebeni, care ar fi originari din sistemul solar Zeta Reticuli, umanoizi mici de inaltime, cu pielea cenusie, capul voluminos si ochi mari, asemanatori cu aceia ai unei insecte).
Bill English, ofiter de contrainformatii in cadrul „Beretelor Verzi”, afirma si el ca a vazut Raportul 13, un material de 624 pagini, realizat aparent in 1953 si “adus la zi” in 1969. Cooper si English sustin ca in 1964, la baza Holloman, s-a incheiat o intelegere prin care extraterestrii promisesera un aport de tehnologie, in schimbul permisiunii de “a rapi” oameni in vederea unor experiente. In virtutea aceleiasi intelegeri, guvernul american urma sa construiasca un numar de baze subterane in care sa fie gazduiti extraterestrii, impreuna cu navele lor, si unde sa aiba loc schimburile de informatii tehnologice.
Marelui public nu trebuia sa i se divulge nimic despre toate acestea. Cooper afirma ca in 1972, extraterestrii se aflau deja in cinci baze subterane ale armatei din SUA: New Mexico, Nevada, Utah, Colorado, Dulce (New Mexico). Guvernul ar mai fi realizat, in acelasi scop, zeci de orasele subterane, amplasate la mare adancime sub pamant.

Mutanti sau hibrizi
Aviatorul John Lear declara, în anii 80, ca detine informatii ca guvernul SUA “a vândut rasa umana unor extraterestri care ne vor raul”. Lear, fiu al unui faimos inventator si constructor de avioane, a zburat cu peste 160 de tipuri de avioane, a participat la mai multe misiuni CIA, a doborât de repetate ori recorduri de viteza si era singurul pilot din lume care detinea toate tipurile de certificate de zbor eliberate de Federal Aviation Administration. El sustinea ca în laboratoarele subpamantene multietajate de la Dulce, din nordul statului New Mexico, dar si în alte baze, se afla mii de extraterestri, care efectueaza experimente sinistre pe oameni si pe animale, între care “crearea unor mutanti sau hibrizi între fiinte umane si extraterestre”. Tot acolo ar trai conform lui Lear, un mare numar de specialisti pamanteni, “închisi probabil pentru totdeauna” (conform spuselor aviatorului, în 1979, la baza Dulce ar fi izbucnit chiar o revolta, inabusita in sange).
Conform declaratiilor aviatorului, între 1979 si 1983, grupul MJ-12 a început sa regrete colaborarea cu extraterestrii, dar era prea tarziu. Rapirile erau mult mai numeroase decat se convenise, în schimb tehnologiile primite erau simple surogate, foarte departe de performantele vehiculelor si ale armelor de care dispuneau rasele din Univers. În consecinta, guvernantii ar fi luat decizia realizarii unor arme defensive, prin care pamântenii sa poata distruge navele venite din Cosmos. Acesta ar fi fost adevaratul mobil al programului Initiativa de Aparare Strategica „Razboiul Stelelor” (“interfata” programului fiind apararea contra rachetelor nucleare sovietice). Conform blogurilor si forumurilor adeptilor teoriei conspiratiei, în ultimii 50 de ani ar fi existat peste 300 de întâlniri cu caracter confidential între extraterestri si reprezentanti ai guvernului american.

About these ads

Posted on April 24, 2014, in Extraterestrii and tagged baze extraterestre, Blue Book, fenomenul OZN, greys, hibrizi, micii cenusii, mutants, rase extraterestre, Zeta Reticuli. Bookmark the permalink. 13 Comments.

Raza de Soare | May 12, 2014 at 6:30 pm

Reblogged this on ☼ Raza de soare ☼ and commented:
O alta zi, o alta teorie…

Liked by 1 person
elena | November 5, 2014 at 3:49 pm

AHA SI I-AU DAT AIA VOIE SA PUBLICE MATERIALE SECRETE.

Like
andrei-UFO | December 25, 2014 at 4:29 am

oameni buni guvernu si armata sunt toti prost ascund un adevar care artrebui s-a stie toti oameni pentru ca odata ce noi suntem este logic ca in univers mai sunt planete populate de civilizatii mult mai avansate ca noi ,mii de oameni din intregul glob pamantesc vad anual peste 2500 de mii de fenomen ozn acest adevar trebuie sa stii si lumea de el

Like
nimeni niciunu | January 2, 2015 at 9:10 pm

De ce umani se comporta ca maimutele?¿.

Like
cristytepes | April 16, 2015 at 8:02 pm

Reblogged this on UFO – n ROMANIA.

Like
cristytepes | April 16, 2015 at 8:07 pm

Like
Bughiu | June 16, 2015 at 6:21 pm

Au ajuns la o intelegere….ei ne dau tehnologie si americani le dau VOIE sa rapeasca oameni?!?! hai ca e comica faza asta!!! Pai cu toata presupusa lor tehnologie,extraterestri ar mai face …intelegeri? si-ar cere voie sa rapeasca oameni?!?! sau ar face ce le taie…..capul fiind asa de avansati tehnologic,presupunind!!

Like
Mihai | August 2, 2015 at 10:42 pm

bai mancavas talentu voi chiar credeti prosti dastea…astea sunt facute ca sa bage frica in noi ce tehnologie ma ca astia nus in stare sa faca nimica…dupa ce ca suntem cum suntem mai si baga minciuni dastea de doi lei ca sa ne faca sa credem ca mai exista si alte specimene…mai exista o pl minciunile astea sunt facute ca sa poata sa fure mai mult de la oameni asta e parerea mea si va zic sincer nu mai luati in seama gogosi dastea de 2 bani nu mai zic 2 lei ca e mult…. va salut !

Like
- nimeni niciunu | August 5, 2015 at 1:06 am
  
  Greu de identificat ca voi ati mai vorbit cu macar un extraterestru.
  eu sant din teritoriu vostru dar nimic ma face sa cred ca vio, aveti ceva in tema ; pentru ca al cazu contrariu nati mai fi publica semente , realitatea e mult diversa, si ati fi stiut vostru viitor care poate sar termina odata cu mine.
  Mihai, interrsul meu e sa stiu daca tu esti afumicat.
  
  Like
Mihai | August 2, 2015 at 10:45 pm

daca era asa ceva adevarat nu ziceau ei la nimeni stati linistiti astea sunt gogosi…

Like
nimeni niciunu | August 5, 2015 at 1:00 am

Greu de identificat ca voi ati mai vorbit cu macar un extraterestru.
eu sant din teritoriu vostru dar nimic ma face sa cred ca vio, aveti ceva in tema ; pentru ca al cazu contrariu nati mai fi publica semente , realitatea e mult diversa, si ati fi stiut vostru viitor care poate sar termina odata cu mine.

Like
- nimeni niciunu | August 5, 2015 at 1:34 am
  
  Cine sant “fbi” , cand noi dedicam viitorul vostru toti, ce stie fbi de mondi interzise, sau ce pot loro imagina de mondo scuro unde nici un semplice uman po imagina existenta.
  cand un semplice uman avra curiozitatea de cunoastere tot de tot , cu vointa de alegere strada justa atunci voi toti puteti veni impreuna cu mine ( io nu sant dio) dar careva va ascunde pentru loro mistere.
  dece fbi nu forbes de mine , cand cu interventul meu am initiat lansarea rachetelor, si dupaia leam redus la zero.
  fbi nare niciun drept sa vorbeasca de altre lumi; poate ca , servitii de aparare ar putea sa fie an drepturile de coment e.t.
  ei judeca si asi pun procedimentu de a fi sau nu.
  asa ca gogosile sant ambietoare , aburoase si anca calde.
  cine conduce cine?!!..
  ☆{dificile de corectat constiinta, al centru de tot}★
  
  Like
nimeni niciunu | August 5, 2015 at 1:41 am

bozon X , vi fara paura pure ha voi, da sicuro, voi nonsieti padroni de nula, solo impertinenza, bucegi , ripeto ho laschato a schelere con libero arbitrio ☆{ responsabilita e vostra}★

Like


Sursa-https://detoatepentrutotisimaimult.wordpress.com/2016/05/12/principii-de-baza-filozofia-huna/

Secretele lumilor Astrale blog.

Proiectul Naluca..

http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/avem-nevoie-de-minuni-pentru-crede-venirea-luminii-sfinte-la-ierusalim-scepticii-deAvem nevoie de minuni pentru a crede? Venirea Luminii Sfinte la Ierusalim şi scepticii de serviciu

Despre pr. Constantin Sturzu

Proiectul ultrasecret DEZGROPAT dupa 60 de ani: Avionul nuclear al sovieticilor - FOTO

Tehnologia extraterestră şi secretele guvernamentale (1)

Prima formațiune politică din România, din ultimii 25 de ani, înființată din tineri neafiliați politic.

Sursa- https://detoatepentrutotisimaimult.wordpress.com/2015/06/22/sarpele-kundalini-fenomene-conexe-si-romania/

Binecuvantează clipa prezentă.Crede în tine însuți.Aşteaptă-te la tot ce este mai bun.

Prof Grigore Albu Gral

NOU !!!

Prima formațiune politică din România, din ultimii 25 de ani, înființată din tineri neafiliați politic.

Angajați, obligați sa poarte scutece. Motivul, incredibil!

Exista numeroase ocupații profesionale care nu doar ca sunt foarte stresante, dar ți se impun anumite norme care trebuie respectate cu strictețe.

Încep lucrările de cadastru în primele 63 de comune! Află cum trebuie să te pregătești, dacă localitatea ta e pe listă

Procedura

Ce ai de făcut

Bazele extraterestre de pe Pamânt. Cele 3 rase extraterestre cu care suntem in contact

Share this:

Related

Leave a Reply

Categorii

Blogroll

Recomandam

Top Stats

Categorii