Pur si simplu... despre viata

Viata nu este despre cat de "mare" cresti ci cat de profund ajungi sa te cunosti.

noreply@blogger.com (Delia) — Sat, 29 Dec 2012 12:27:00 +0200

Se incheie inca un an.. 2012, un an pe care il inchei foarte obosita, un an in care am muncit mult, un an in care am alses sa evadez in munca. Un an care ma bucur ca se termina. Nu am sa incep cu cat de deosebit a fost acest an pentru mine, nu imi plac sentimentalismele, n-am sa folosesc clisee ci am sa fiu extrem de sincera.

Pentru mine a fost un an in care nu am crescut, nu asa cum cresc copacii.. se inalta etc. a fost un an in care am mers adanc in interiorul meu. A fost un an in care mi-am provocat fricile, un an petrecut mult in intunericul din mine, un an in care cica imi doream "stabilitatea". Acesta a fost cuvantul anului meu pe 2012, un cuvant care m-a pus cu fata spre Pamant, m-a intors cu fata spre mine si dupa palme primite sa inteleg ca stabilitatea nu se afla in exterior ci se afla in interiorul meu. De la zbor la stabilitate a fost un salt cam mare, a fost de la "cer la pamant."

Am organizat doua evenimente minunate "Sarbatoreste-ti Viata", am avut clienti de la care am invatat, m-am dedicat mai mult terapiei cu ingeri si cel mai important am fost provocata sa fiu fata in fata cu mine. Daca nu eram atat de apropiata de ingeri nu as fi fost in stare sa trec prin ce am trecut anul acesta. A trebuit sa ma uit in ochii mei si sa imi clarific: ce imi doresc, de ce imi doresc, ce pasi sa fac mai departe, ce nu sunt in stare sa recunosc la mine, ce ma doare si de ce ma doare etc. Nu cred ca am ajuns nici la jumatatea procesului (care de fapt tine o viata) pentru ca lumea noastra, aia din sufletul nostru, este extrem de amagitoare. Pe cand crezi ca ai inteles, apare altceva, pe cand crezi ca ai rezolvat ceva, iti dai seama ca te minti. Dar e un proces pe care trebuie sa ni-l asumam pentru a ajunge la acea pace sufleteasca pe care cu totii ne-o dorim. Anul asta am aflat ca atunci cand esti mai aproape de esenta ta, asta se va reflecta apoi in tot ceea ce faci. Daca nu as fi recunoscut anumite lucruri fata de mine nu as fi putut fi alaturi de clientii mei, daca nu mi-as fi asumat misiunea mea nu as fi putut aduce Asociatia Schimbare Pozitiva unde este azi, si nu as fi putut face nimic din toate acestea fara ghidarea permanenta a ingerilor. Stiu acum, mult mai clar decat am stiut vreoodata, ca tot ceea ce fac e important sa fie in congruenta cu cine sunt altfel nu se nasc decat niste proiecte fara suflet.
Anul acesta mi-a adus aminte ce inseamna suferinta, lectie neinvatata in 2011 si repetata intr-o forma care sa ma faca sa inteleg, sa inteleg ca in iubire nu exista suferinta si daca sufar nu am iubit cu adevarat. Si dupa aceasta lectie dura a venit cineva in viata mea ca sa ma invete iubirea neconditionata... si inca sunt la stadiul de invatatel dar am pornit pe acest drum.
Anul acesta am invatat sa ma eliberez de trecut, sa ii iubesc in continuare pe toti cei care au fost in viata mea, chiar si cei care m-au ranit, si sa merg si mai adanc. Viata nu este despre cat de "mare" cresti ci cat de profund ajungi sa te cunosti. Oricat de cunoscut ai fi, oricat de minunat esti daca nu esti sincer cu tine totul se prabuseste la un moment dat. De aceea a fost "stabilitate" cuvantul anului pentru mine. Si stiti.. uitandu-ma adanc in mine am vazut lucruri ce nu am vrut sa le vad, am constientizat frici pe care credeam ca le-am depasit, dar cel mai important am scos anul acesta partea "intunecata" din mine. Da.. atunci cand am vazut-o am lasat-o sa iasa la suprafata, sa se manifeste. Nu a fost placut dar face parte din mine. Am pierdut in acest fel oameni si asa iti dai seama cat de putini sunt cei care te pot iubi neconditionat. Am aflat ca uneori ma comport ca o fetita rasfatata, ca mi-e frica de intuneric, ca mi-e frica sa imi iau zborul cu adevarat. A fost un an intens si in primul rand trebuie sa multumesc celor care m-au ranit, stiu ca v-a pasat pentru ca altfel nu ati fi facut-o si eu mi-am invatat lectia. Sau cel putin asa simt acum. :) Daca ar fi sa definesc anul prin cateva cuvinte ar fi: umilinta, zbucium, viteza, renume, iubire, suferinta, intelegere, profunzime, intelepciune, compasiune, iertare.

Pentru anul 2013 imi doresc sa dansez, sa las mai mult muzica din mine sa ajunga afara, imi doresc sa intalnesc barbati spirituali (bine, ma multumesc si cu unul :)) care sa intelega ceea ce fac nu doar sa se prefaca ca inteleg. Cuvantul anului pentru mine e balerina: gratie divina, atitudine, femininate, calatorii, performanta, scena, public, munca, organizare. Sunt doar cateva din aspectele pe care am sa le traiesc anul acesta. Dar cel mai mult si mai mult imi doresc sa fiu cat mai mult EU,sa ma iubesc asa cum sunt si sa fiu iubita pentru ceea ce sunt cu adevarat.

Va doresc un an 2013 in care sa traiti conform planului divin, sa va aduca lectiile pe care le aveti de invatat (chiar daca unele dor) si sa va simtiti si mai aproape de esenta voastra.

Declaratie de sinceritate

noreply@blogger.com (Delia) — Fri, 14 Dec 2012 00:34:00 +0200

Foto: Janoid

Existe momente in viata in care nu vrei sa stai fata in fata cu tine. E prea dureros sa vezi cum "sangereaza" sufletul tau si atunci gasesti o modalitate prin care tu sa iti recuperezi bucatele de suflet poate te izolezi, poate te arunci in munca si incet incet iti revii.

Anul acesta l-am inceput cu stangul. A fost insa o experienta de care am avut nevoie, nimeni nu ne dezamageste sau ne raneste, noi singuri facem acele alegeri. A fost insa o intalnire atat de dureroasa a mea cu mine incat mi-a trebuit o vreme sa imi revin. In acel timp am plans, mi-am plans de mila, m-am izolat pana mi-am dat seama ca toate resursele mele le gasesc in munca mea. Iubesc ceea ce fac, ma daruiesc TOTAL atunci cand sunt alaturi de oameni si curge totul prin mine natural si firesc. Asadar focusul meu a fost sa fiu tot mai buna in ceea ce fac, sa fac evenimente tot mai frumoase, sa "expun" oamenii la exemple de reusita si fericire. Eu nu ajut pe nimeni, eu doar sunt alaturi si fiecare se ajuta singur, asa cum am facut si eu. Am avut rezultate incredibile cu clientii, am reusit cam tot ce mi-am propus profesional insa... stiu ca am fugit de mine. Da, anul acesta a fost unul greu, unul in care eu am invatat sa imi gestionez emotiile sau sa ma eliberez de trecut (subiecte pe care le-am abordat in seminariile tinute de mine), am reusit, impreuna cu colegele mele Nico si Yoli, sa ducem Asociatia Schimbare Pozitiva acolo unde merita sa fie, insa in tot acest timp sufletul meu nu a fost intreg, sufletul meu a fost trist. M-am pierdut la inceputul anului si apoi nu am reusit sa ma mai regasesc. A fost un an de purificare, de tranzitie, de intrebari dar si de minuni.

Anul acesta am "reusit", prin programul meu incarcat, sa indepartez prieteni de mine. Mi-am dorit stabilitate anul acesta, si am avut parte de asta. Intr-un alt sens decat m-am gandit, dar a fost acolo. Ai grija ce iti doresti ca ti se poate intampla. Poate am parut aroganta, poate am parut dura, intr-adevar am indepartat lumea din jurul meu, dar a fost singura modalitate prin care eu am putut sa ma ridic din nou.

Incet, pe parcursul anului, mi-am recuperat din bucatelele de suflet pierdute pentru ca am avut parte de intalniri de destin. Intalniri cu oameni care au venit sa imi ofere exact ce am nevoie si apoi, unii dintre ei, au si plecat. Am simtit binecuvantarea Divina si ajutorul ingerilor la fiecare pas insa am acceptat acest proces. Acum sunt mai puternica si multumesc din suflet pentru acest an si aceste incercari.

Lectia importanta pe care am invatat-o anul acesta este sa am grija de sufletul meu, sa il hranesc, sa il iubesc si sa nu il mai las sa se sfarame.

Renunta la a fi atat de modest

noreply@blogger.com (Delia) — Sun, 11 Nov 2012 22:29:00 +0200

Recent cand ma prezentam spuneam ca sunt un om simplu care isi urmeaza misiunea. Pai nu am cum sa fiu un om simplu TOCMAI pentru ca imi urmez misiunea. Ajungem sa credem ca noi nu facem nimic, ca totul primim si noi suntem doar acolo.. sa dam mai departe ceea ce deja exista in noi.

Dar nu este asa... cati oameni nu mor cu muzica in ei, cati oameni au daruri dar le tin inchise ca pe niste comori doar pentru ei.. motivele sunt diverse.. dar cred ca cel mai important motiv este frica de maretia din ei.

Tu ai habar cat esti de grozav? Stii ca de fapt punand in valoare comoara din sufletul tau esti cu adevarat MARET si in nici un caz simplu sau daca vrei.. spune simplu prin maretia ta. Insa nu iti NEGA niciodata CURAJUL de a te asuma si a desface darurile primite de la Dumnezeu. Iubeste-te mult pentru asta insa intr-adevar nu lasa ego-ul sa intervina. Stiu, asta cred ca e frica ta. La mine aceasta a fost: "sa nu mi-o iau in cap." Acum insa stiu... sunt minunata pentru ca asta sunt, nu pentru ca sunt mai minunata decat altcineva, nu pentru ca vreau eu sa ma dau mare ci pur si simplu pentru ca asa ma vrea Dumnezeu. Asta a ales el pentru mine si asta decid sa accept aici si acum. Tu ce decizi?

PS. Te invit sa sarbatoresti maretia din tine in cadrul evenimentul de dezvoltare personala ce va avea loc pe 24-25 noiembrie. Detalii aici.

Apel la trezire

noreply@blogger.com (Delia) — Sun, 1 Jul 2012 20:27:00 +0300

Am ajuns la concluzia ca suntem atat de limitati si suntem tot timpul intr-un "santier de constructie". Toata viata nu facem altceva decat sa invatam si sa experimentam. Oare incetam vreodata? Oare e atat de greu sa fim pur si simplu?

Da, actiunea este necesara, decizia e necesara... insa conteaza de pe ce vibratie vine. Daca in viata vrei sa ai parte de iubire sau de un job care sa te implineasca spunem ca trebuie sa facem ceva pentru asta.. ok.. nu zic ca nu trebuie sa faci dar ceea ce ii ceri universului nu este sa iti aduca acel job sau acea iubire ci ii spui: adu-mi in cale ce am de facut.. si da.. vei avea atunci treaba.. vei avea atunci ce sa faci pentru ca asta e ceea ce ai cerut.

Ma repet nu inseamna ca nu ai ceva de facut insa uneori nu trebuie sa faci nimic. :)) Pentru ca spre exemplu iubirea ti-ar bate la usa.. dar tu esti prea ocupat(a) cu ce ai DE FACUT ca sa ii deschizi usa!! E nevoie de detasare si sa lasi lucrurile in pace, sa lasi viata sa isi ia cursul normal, sa te abandonezi. Dar intr-o societate in care suntem contra timp.. si chiar blamati ca nu facem destul.. intram pe pilot automat. Asadar daca ne punem pe vibratia: sunt ok exact asa cum sunt, las (si spun ceea ce imi doresc) sa intre in viata mea, vei avea surprize. Garantat! :)

Lasa-ti totul sa decurga conform planului divin! Aveti incredere pentru ca ceea ce e menit sa se intample, oricum se va intampla oricat de ocupati o sa fiti! Veti fi "scosi" din priza daca nu intelegeti sau se va lua semnul de "santier in constructie". :)) De tine depinde doar CAND se va intampla, ACUM.. sau "cand te trezesti". Pentru ca eu m-am trezit iti fac si tie un apel la trezire.

Am revenit acasa... in sufletul meu

noreply@blogger.com (Delia) — Sun, 10 Jun 2012 23:28:00 +0300

Am un stil de a ma arunca in tot felul de proiecte sau in anumite relatii.. imi asum, ar spune unii, iresponsabil, anumite actiuni care par "nebunesti". Si asa sunt.. cand ma uit insa in urma mea sunt cele mai faine realizari ale mele, chiar daca unele proiecte au esuat, am invatat niste lectii pretioase, chiar daca unele relatii s-au incheiat, am iubit si iubesc oamenii care au fost "invatatorii" mei si m-au adus "acasa", acolo in sufletul meu.

In "nebunia" mea am realizat ca am cateva repere. Aleg sa imi asum acele "riscuri" doar daca simt... nu pot explica de ce.. dar simt ca asa trebuie. Intotdeauna cand am facut ce am simtit am aflat ulterior DE CE a trebuit sa am acea experienta, in primul rand pentru ca era necesara pentru evolutia mea.

Cand simt.. ma las dusa... pana la un punct insa.. cand intervine ego-ul.. cand vreau sa detin controlul.. iar acolo, in acel moment, e lectia mea cea mai importanta. Sa constientizez ce vine din inima, ce vine din ego si sa aleg sa actionez din suflet. Doamne... atatea invat, am atatea experiente care pur si simplu ma ridica. Si sa stiti nu toate experientele sunt inaltatoare, ba din contra cele care m-au durut cel mai tare m-au ridicat cel mai sus.

Sunt un om simplu ce traieste intens... bogat... care se arunca si invata sa nu se mai intrebe "CUM" sau "DE CE".

A trai inseamna a te transforma, zicea Anatole France. Azi nu mai sunt cea de ieri si toata viata voi fi in cautarea mea, pentru ca eu sunt tot timpul alta. Toata viata este o descoperire, a mea.. si nu este asta minunat?

Si nu putem descoperi cine suntem, cum e viata decat experimentand, decat aruncandu-ne in situatii care asta fac: scot la suprafata lectiile pe care trebuie sa le invatam.

Iar acasa e atunci cand tu decizi ca esti acasa.. atunci cand intelegi ca fiecare moment e perfect exact asa cum e. Ca fiecare experienta e perfecta asa cum e. Ca tu esti perfect(a) exact asa cum esti. Si nu ma refer la perfectiunea acea de "revista" ci ma refer la sufletul tau, care e unic, minunat si care vibreaza doar atunci cand ceva minunat il atinge. Stiti ca sufletul vostru nu vibreaza la comanda, nu? Atunci sa il ascultam.. ca el nu minte niciodata.

Casa noastra e doar in sufletul nostru... si eu ma simt din nou acasa. Ce m-a adus acum spre casa este proiectul meu de suflet "Sarbatoreste-ti Viata", mi se pare ca este cel mai frumos proiect la care am contribuit pana acum si la care sufletul meu vibreaza puternic.

Asadar ma arunc, invat sa las controlul, descopar, ma bucur si las sufletul meu sa vibreze.

Am invatat sa sufar

noreply@blogger.com (Delia) — Wed, 25 Apr 2012 13:15:00 +0300

Una din cele mai importante realizari ale mele in ultimul an este faptul ca am invatat sa sufar, da da.. am scris bine.. nu am invatat "ce inseamna suferinta" ci sa sufar. Nu ar exista bucurie daca nu ar exista suferinta, nu ar exista lumina daca nu ar exista intuneric, deci nu putem nega ceea ce este atat de evident. Toti suferim insa cel mai important este sa acceptam, sa intelegem si sa gestionam suferinta atunci cand ea apare in viata noastra.

Suferinta nu are NICI O LEGATURA CU CELALALT, nu are nici o legatura cu exteriorul. Suferinta este o experienta a ta personala si e important sa o imbratisezi si sa vezi de ce anume a aparut in viata ta. Noi atunci cand suferim spunem: celalalt m-a facut sa sufar, celalalt m-a dezamagit. Nimic mai neadevarat.

Aceasta experienta a venit in viata ta pentru ca tu ai cerut-o la un nivel foarte subtil, tu ai avut nevoie de ea. Si tu suferi pentru ca afli adevaruri despre tine care dor si care era necesar sa le scoti la suprafata, sau nu TU, cel adevarat, suferi ci ego-ul tau. Imi spuneam des "am fost dezamagita", de fapt m-am amagit. Da, am ales o experienta in care m-am amagit. Celalalt vine ca o oglinda si ne este cel mai mare invatator. Suferinta in sine este cea mai importanta treapta spre evolutia noastra.

Am spus ca am invatat sa sufar.. da, pentru ca am acceptat in viata mea experiente care au durut, care m-au trezit, care m-au adus mai aproape de cine sunt eu cu adevarat. Oamenii care au intrat in viata mea si pe care acum o vreme eram suparata sau "credeam" ca m-au dezamagit, mi-au adus cele mai frumoase daruri. Cum as putea sa fiu suparata pe oamenii care m-au ajutat sa fiu mai aproape de mine? Am invatat sa le fiu profund recunoscatoare pentru ca datorita lor sunt azi unde sunt, azi inteleg viata altfel pentru ca ei au facut parte din viata mea candva. Nu am sa incetez niciodata sa ii iubesc pe acesti oameni, chiar daca iubirea mea este alta acum. O data ce un om a facut parte din viata mea, o data ce a intrat in sufletul meu, ramane acolo, face parte din istoria mea personala. Doar acceptand si binecuvandandu-mi trecutul, experientele, stiu ca pot avea prezentul si viitorul pe care mi-l doresc.

Avem multe credinte despre suferinta... mie imi placea sa fiu victima, inca mai fac pe victima :) dar cel mai important este ca imi asum. Imi spuneam.. "nu esti demna"... "uita-te la tine cum te umilesti"... oare cine se umileste?! Doar ego-ul se simte umilit... doar el te face sa amplifici suferinta. Am acceptat ca viata are si astfel de momente, iar atunci cand apare suferinta, e important sa imi invat lectia, sa plang cat am de plans, sa fac ceea ce simt ca am de facut.. (chiar sa fac pe victima :D) si sa o las apoi sa plece. Imi doream ca altii sa ma placa, ca altii sa ma valideze... tot ego-ul meu cerea astfel de validari. Eu vad suferinta ca atunci cand simti ca undeva din interiorul tau se trage un semnal de alarma.. ceea ce facem noi e ca lasam "exteriorul" sa amplifice acel semnal de alarma.. ca si cand am stat cu degetul pe sonerie pana nu mai putem. Daca ascultam acel semn, il acceptam si vedem ce ne aduce atunci deja stim cum sa gestionam orice experienta din viata noastra.

Mi se spune de multe ori: "Tu mai Delia, tu suferi?!, tu ai parte de asa experiente". Sa o lamurim si pe asta... nu ma consider si nu o sa fiu niciodata un "guru", sunt un om simplu cu o misiune speciala, acea de a-i sustine pe oameni sa se descopere si sa isi urmeze misiunea divina pe acest Pamant. Asta nu inseamna ca eu sunt IMUNA la experientele pe care le are oricare dintre noi, ba mai mult decat atat, am aceste experiente pentru a putea empatiza si a fi mai aproape de clientii mei. Cum as putea sa iti inteleg suferinta daca eu consider ca nu exista suferinta? Cum as putea eu sa te ajut pe tine daca eu as fi tot timpul ZEN si tu ai simti ca niciodata nu o sa poti sa ai starea mea?

Uitandu-ma in urma experientele mele au ajutat zeci de persoane si atunci cum sa le neg?! Nu despre asta e vorba aici.

Consider ca cea mai mare realizare a fiecaruia dintre noi nu este sa nu mai sufere ci sa stie cum sa isi gestioneze suferinta atunci cand apare. Atunci cand vrei sa nu mai suferi ramai intr-o zona de confort care din pacate nu te ajuta sa evoluezi. E ca si cand ai ramane intr-o cusca si astepti sa vina viata la tine, nu sa iti traiesti tu viata liber.

Viata mea este frumoasa datorita oamenilor care sunt sau au fost in viata mea. Eu sunt azi unde sunt datorita suferintelor prin care am trecut.

Le multumesc tuturor oamenilor care au facut sau fac parte din viata mea. Va iubesc si va binecuvantez!

Iubire (ne)conditionata

noreply@blogger.com (Delia) — Tue, 3 Apr 2012 23:35:00 +0300

Citesc de multe ori despre iubirea neconditionata, dezinteresata, am scris si eu cateva articole despre aceasta iubire. Si sincer sa va spun, a citi, a spune ca stii, a spune ca intelegi este egal cu 0. Cred ca toti cei care vorbim, scriem despre aceasta iubire de fapt n-am trait-o.. e un ideal si ne atrage, atat. Da, e o afirmatie grea si mi-o asum. Pentru ca eu cred ca daca ai trait-o nu ai avea cuvinte sa o descrii.. nu cred ca exista cuvinte pentru a exprima starea si trairea pe care o ai.

Insa cati ajungem acolo? Nu cred ca iubirea aceasta e ca si un fruct.. si tot ceea ce trebuie sa faci e sa te urci in copac sa il iei. Nu cred ca aceasta iubire nu se castiga, si nu vorbesc aici de un concurs, ci vorbesc de o sinceritate, o acceptare a TA neconditionata. Abia atunci poti sa te oglindesti in celalalt si sa nu lasi ego-ul sa te ia la palme.

Ceea ce credem ca este iubirea si ceea ce ESTE cu adevarat sunt 2 lucruri complet diferite. Intram intr-o relatie in care clar ne setam unele asteptari, clar ca vrem ceva de la celalalt sau avem anumite interese. Suntem oameni si nu niste guru care ramanem insensibili la dorintele noastre, care nu dorim sa primim ceea ce oferim. Da, ar fi ideal sa fim ZEN, sa oferim si sa acceptam ceea ce primim. Dar oare aia e iubire?

Nu e iubire nici pentru cel care ofera, nici pentru cel care o primeste.

Da, vorbim de iubire neconditonata insa suntem OAMENI, nu zei sau Dumnezeu. Avem liberul arbitru, avem dorinte, avem vise, avem cereri si propuneri. Suntem fiinte spirituale care avem o experienta materiala, iar experienta materiala presupune sa fii in contact cu persoana de langa tine, si ea ca si tine, are si bune si rele.

Vorbim de iubire necondtionata dar nu suntem in stare sa ne iubim pe noi sau pe cei apropiati noua. Ne dorim relatii armonioase de iubire si de fapt nu ne cunoastem pe noi si nu suntem autentici.

Cred cu tarie ca exista iubirea neconditionata dar asta nu inseamna a accepta orice, a iubi fara a primi nimic in schimb, a fi puternic de fapt abandonandu-ti dorintele si visele.

Sa ii iubesti neconditionat pe ceilalti, pe cei dragi poti mai usor decat sa iubesti necondtionat persoana iubita. Ajungi sa o iubesti neconditionat: 1. daca sunteti compatibili si iubirea voastra curge si exista o simfonie intre a da si a primi. 2. te cunosti suficient de bine incat sa ii areti celuilalt umbrele tale, aspectele neplacute si lucrezi la ele, precum el ti le arata pe ale lui si lucreaza la ale lui, fara judecata si cu maxima intelegere.

O data aceste etape trecute da, exista iubirea neconditionata. Dar nu inseamna ca totul e lapte si miere, nu inseamna ca nu te mai superi, nu inseamna ca accepti orice, ci tocmai iti areti interesele, dorintele, visele si te oglindesti in celalalt, iti areti cele mai vulnerabile parti si celalalt te accepta asa cum esti, exact asa cum faci si tu.

Dar oare cati dintre noi ne cunoastem suficient de bine? Cati dintre noi ne iubim pe noi? Cati dintre noi ne lasam sa fim vulnerabili si ne aratam acele umbre in fata partenerului?

Cat de greu este apoi, cand te-ai dezgolit, si celalalt a vazut fete pe care nu vroiai sa le vada, cat de greu iti este apoi sa te ridici si sa mergi mai departe?

De multe ori renuntam sa mai credem in iubirea neconditionata pentru ca pana se ajunge la ea... e un drum.. mai mult sau mai putin anevoios, un drum in care ego-ul iti pune multe capcane, iti da multe examene. In multe capcane vei cadea, multe examene vei pica, tocmai pentru ca tu sa inveti sa te asumi, sa inveti sa fii TU in toate relatiile, sa inveti din oglindirea in celalalt, sa inveti sa iubesti, pur si simplu.

Asadar cred ca exista iubirea neconditionata insa pana sa fie neconditionata, e intai conditionata, de noi in primul rand ca oameni, pentru ca asa suntem construiti.. si apoi rand pe rand renuntam la acele "conditii" si iubim neconditionat.

Imi place sa cred ca viata ne ofera atat de multe ocazii cate avem nevoie pentru a ajunge acolo. Asa ca orice experienta este doar inca un pas spre aceasta iubire. Eu inca n-am trait acea iubire, de aia inca mai scriu despre acest subiect. :)

Fiti sinceri cu voi, acceptati-va umbrele si iubiti, asa cum puteti, asa cum sunteti acum, doar iubiti. Asta mi-am spus mie si e sfatul meu pentru voi.

Nimeni nu traieste, simte sau actioneaza in locul tau

noreply@blogger.com (Delia) — Sun, 11 Mar 2012 21:38:00 +0200

Am realizat ce inseamna singuratatea, de fapt mi s-a reamintit, nu e vorba a fi singur la propriu ci e vorba de o singuratate pe care o simti in suflet si care este permanent cu noi. Poti incerca sa umpli acel spatiu dar nu vei reusi decat sa te minti pe tine.

Nimeni nu poate inlocui acea singuratate, esti singur si tot timpul vei fi singur. Se spune: ne nastem singuri si murim singuri.

Nimeni nu va putea gandi, simti si actiona in locul tau.

Responsabilitatea este doar a ta... fiecare pas, fiecare decizie este pusa pe umerii tai si poate avea repercursiuni pentru tot restul vietii tale.

Da.. ne putem crea viata pe care ne-o dorim, da.. e absolut necesar sa invatam sa ne iertam, pe noi, pentru singuri luam decizii si da, e important sa invatam sa iubim, dar dintr-un spatiu al sufletului si nu al mintii.

Si da.. facem asta singuri.

Putem avea sustinatori si e important sa avem, putem avea oameni care sa ne tina de mana dar ei nu ne pot ajuta sa facem schimbari daca nu le dorim, ei nu ne pot invata ceea ce nu suntem pregatiti sa invatam, ei pot doar fi alaturi si atat.

Azi.. ma simt mai singura ca oricand si stiu ca ma bazez doar pe mine.

Cred in tine... cele mai puternice cuvinte

noreply@blogger.com (Delia) — Sun, 12 Feb 2012 14:13:00 +0200

Tot auzim cat de importanta este iubirea de sine, da auzim ca e important sa facem ceea ce simtim noi si sa nu ne lasam influentati de cei din jur.

Da, toate aceste "teorii" sunt adevarate, dar atunci cand esti lipsit de resurse, atunci cand ajungi la fundul sacului nu reusesti sa te iubesti oricat ai incerca si tot ce auzi e doar ceea ce iti spun ceilalti. Important e sa nu ajungem acolo si sa gasim un echilibru dar pana atunci ce facem?

Vorbim despre gandire pozitiva, dar nu poti sa iti schimbi viata precum ai schimba un bec. Nu poti sa iti schimbi niste tipare de gandire, care sunt ca niste drumuri bine batatorite, de azi pe maine.

Intai inveti sa iti asculti vocea inimii, da si o auzim cu totii dar de cele mai multe ori ceea ce ne spune ea ni se pare absurd.. ca "doar cine sunt eu sa fiu capabil de .... " nu-i asa?

Apoi cel mai important lucru, din perspectiva mea, este ca cineva drag sa aiba incredere in tine. Cred ca esential pentru transformarea ta personala, si vezi ca nu zic dezvoltarea ta personala.. este ca cineva drag sa creada in tine, sa te accepte neconditionat. Iti mai aduci aminte cand erai mic si mama sau tata te-a incurajat si ai reusit in ceea ce ti-ai propus?! Mai tii minte ce sentiment inaltator era! Sau poate un profesor drag tie ti-a spus ceva care te-a marcat pozitiv pana in ziua de azi.. doar pentru ca a crezut in tine.

Asadar atunci cand cei din jurul vostru incep sa isi asculte vocea si se confeseaza voua va rog insuflati-le incredere, fiti alaturi de ei neconditionat si incetati sa ii mai judecati.

Cred in tine, sunt alaturi de tine sunt cele mai importante cuvinte pe care le puteti spune cuiva care vrea sa isi schimbe viata. Daca ii mai dati o imbratisare si un zambet puteti fi siguri ca persoana respectiva isi va lua zborul spre implinirea viselor. Da, apoi persoana va invata sa se iubeasca pe sine, da, apoi persoana va face distinctia intre ceea ce ii spune sufletul si ceea ce ii spun altii, dar doar dupa ce va stii ca este acceptata neconditionat si nu inainte.

Te poti intreba si daca eu o pierd pentru ca o ascult si ea urmeaza un drum separat de mine? Ei.. vestea este ca ori il va urma ori va fi nefericita si nu ii vei face decat mai mult rau. Acceptand pe cineva neconditonat inseamna sa iti asumi si riscul ca persoana aceea va pleca din viata ta. Fiecare avem un drum si o misiune aici asa ca e important sa intelegem ca tot ceea ce se intampla se intampla spre binele nostru. De ce se alegem sa constrangem o persoana sa fie nefericita doar pentru ca noi asa "credem" in loc sa o lasam sa fie libera si sa aleaga ea ce inseamna fericirea, poate alaturi de noi.. poate nu.

Sa fii alaturi de persoana care vrea sa fie ea insasi e cel mai frumos dar pe care il poti face pentru ea.

E atat de putin ceea ce cerem si atat de putin ceea ce putem oferi, si asta doar avand inima deschisa.

Asadar daca ti-ai ascultat vocea inimii si stii ce ai de facut sa stii ca eu cred in tine.

Follow your heart
Let your love lead through the darkness
Back to a place you once knew
I believe, I believe, I believe in you
Follow your dreams
Be yourself, an angel of kindness
There's nothing that you cannot do
I believe, I believe, I believe in you

Dorinte false

noreply@blogger.com (Delia) — Tue, 24 Jan 2012 23:17:00 +0200

Ma gandeam azi ce stupizi putem fi alergand prin viata incercand sa fim ceva ce NU suntem. Suntem atat de pierduti incat de multe ori dorintele noastre nu au legatura cu nimic din ceea ce doreste sufletul nostru.

E ca si cum toata viata ne dorim sa fim inalti desi suntem scunzi, ne dorim sa avem ochi albastri dar noi avem ochii caprui.

Asa e si cu dorintele noastre, ne dorim ceva ce nu vine din noi, suntem influentati de cei din jur, de societate dar cel mai rau e atunci cand nu mai poti distinge intre ceea ce alegi tu cu adevarat si influenta celorlalti.

Bine bine imi puteti pune intrebarea.. dar cum sa stiu cu adevarat ce imi doresc?! Pai daca te uiti la un gard si e verde, tu poti sa il vezi albastru? Ei.. daca alegi sa te minti pe tine, da il poti vedea albastru, altfel nu ai cum. Asadar raspunsul vine din interior si intreaba-te cand ai o dorinta: vine din adancul sufletului meu, chiar vreau sa se materializeze dorinta?! Ei daca vine de acolo te si poti detasa de ea si atunci dorinta se va implini chiar mai repede decat crezi tu. Daca insa te minti pe tine, vei avea dorinte care nu au legatura cu misiunea ta si drumul tau aici si unele pot fi chiar absurde. Da.. doare stiu. Insa la fel stim ca nu avem noi toate datele si informatiile astfel incat sa stim ce e potrivit si ce nu pentru noi. De aceea detasarea de dorinte e esentiala. E minunat cand ajungi sa iti poti da drumul... sa iti doresti si sa stii ca totul se aranjeaza si se intampla asa cum este mai bine pentru tine. Ei... si pana la urma sa fii inalt sau sa ai ochii albastri ti se vor parea si tie dorinte absurde.. mai ales ca importanta valorilor in viata ta se va schimba.

Formuleaza-ti dorinte, intentii, viseaza, si viseaza mult insa lasa dorintele sa vina din adancul sufletului tau si renunta la a te mai minti pe tine!

La revedere 2011, 2012.. te primesc cu multa iubire

noreply@blogger.com (Delia) — Sat, 31 Dec 2011 19:33:00 +0200

Obisnuiam sa fac bilaturi.. sa revizuiesc anul ce trece si sa imi incarc tolba de dorinte pe anul ce vine. Anul acesta se incheie linistit, cu o pace in suflet pe care mi-am dorit-o si de care nu am avut parte.

Totusi as vrea sa trec in revista ce mi-a ramas in suflet.. sau cum m-au schimbat pozitiv evenimentele din 2012.

Fata de alti ani anul 2011 se delimiteaza in 3 etape clare: in prima etapa, ianuarie-mai, am hibernat.. am incercat sa imi dezmortesc niste emotii, am incercat sa iubesc, am incercat sa revigorez viata mea profesionala.. insa nu am facut decat sa ma invart intr-un cerc. Au fost multe lectii pe care le-am invatat in aceasta etapa, a fost un zbor tumultuos (nu uitati cuvantul meu pe anul 2011 a fost ZBOR), dar necesar.

A urmat a doua etapa, mai-noiembrie. Au fost luni in care am "ars"... am suferit pana am dat afara orice urma de regret, am iertat, m-am vindecat... apoi am zburat.. si am avut cea mai uimitoare experienta profesionala. Am participat la conferinta Celebrate your life din Chicago.. am intalnit acei oameni minunati pe care ii admiram, am avut alaturi oameni dragi care m-au primit acolo cu bratele deschise... a fost o experienta greu de descris in cuvinte. A fost un zbor inalt... pe culmi si am aflat ce inseamna momente intense de fericire. Apoi am avut ocazia sa dau mai departe informatiile primite la conferinta si la fel de intense au fost momentele traite de mine peste tot in tara pe unde am fost. Am intalnit multi oameni frumosi anul asta, dar mai ales am ajuns sa ma conectez si sa simt ingerii langa mine. De cand sunt constienta de prezenta ingerilor in viata mea am ajuns sa las viata sa curga si sa fiu prezenta.

A urmat ultima etapa a acestui an minunat in care mi-am gasit linistea, pacea interioara. Am lasat usa deschisa spre ceea ce imi doream. Inchei anul sanatoasa, fericita, impacata si cu multa iubire in suflet. Oare ce cadou mai frumos putea sa imi faca viata?!

Asadar sunt recunoscatoare pentru zborul din 2011 si urmeaza sa deschid usa "stabilitatii", cuvantul meu pe 2012.

Nu cred ca exista ani buni sau ani rai.. cred ca exista momente si lectii de viata. Eu consider ca un an fabulos este acela in care ai facut atat de multe schimbari, ai crescut atat de mult incat atunci cand te uiti in urma nu poti decat sa te feliciti pentru parcursul si evolutia ta. Un an fabulos e un an in care ai experimentat mult, ai iesit din zona de confort, ai cazut, te-ai ridicat, ai iubit, ai suferit, ai incercat si ai ratat si intr-un final ai reusit.. ai aflat ce inseamna autenticitatea si fericirea cu adevarat pentru tine.

O sa mentionez pentru ce sunt eu recunoascatoare in 2011:

1. Intrarea ingerilor in viata mea, de fapt constientizarea existentei lor si comunicarea cu ei

2. Intalnirea cu Neale Donald Walsch, privirea lui m-a strafulgerat si stiu ca ceva s-a schimbat in mine in acel moment

3. Imbratisarea calda a lui Don Miguel Ruiz

4. Atmosfera care se creeaza la fiecare intalnire cu ingerii pe care o avem (greu de descris in cuvinte)
5. Certificarea in terapia cu ingeri cu Charles Virtue & Tina Marie

6. Pentru toti cei ce cred in Schimbare Pozitiva si ne sustin (multumim numerosilor fani de pe facebook si nu numai)

7. Intalnirile despre ce am invatat la conferinta Celebrate your life din Cluj, Timisoara, Sibiu, Bucuresti, Ploiesti si Iasi.

8. Intalnirile cu toti colaboratorii Schimbare Pozitiva, va multumesc din suflet pentru implicarea voastra.

9. Pentru colegele mele Nico si Yoli, facem o super echipa

10. Pentru evenimentul Sarbatoreste-ti viata!, reusita acestui eveniment a fost un balsam pentru sufletul meu

11. Pentru toti colaboratorii si clientii mei, multumesc ca ati avut incredere in mine. :)

12. Pentru persoanele speciale care sunt sau care au intrat in viata mea.. va iubesc si va simt alaturi in fiecare moment.

Vreau sa fiu recunoscatoare in 2012:

1. ca sunt prezenta si constienta in viata mea

2. ca am oameni alaturi care ma ajuta sa cresc Asociatia Schimbare Pozitiva si sa sustinem cat mai multi oameni

3. ca iubesc si sunt iubita

4. ca reusesc ca si spiritual coach sa fiu alaturi de oamenii care au nevoie de ghidare spirituala si angelica

5.pentru faptul ca pot fi recunoscatoare pentru tot ceea ce se intampla in viata mea

6. pentru intalnirile de destin personale si profesionale

7. pentru sanatate, a mea si a celor dragi mie

8. pentru clienti si colaboratori care ma imbogatesc sufleteste

9. pentru prosperitate si abundenta

10. pentru o viata tihnita si cu pace in suflet alaturi de parintii mei si oamenii pe care ii iubesc

11. pentru momente intense de fericire

12. pentru calatoriile spirituale ce le voi parcurge.

Voua va doresc un an 2012 in care sa simtiti ca traiti, in care iesirea din zona de confort sa fie o constanta, un an in care sa cresteti si sa nu uitati ca iubirea ne leaga, iubirea vindeca iar drumul spre iubire e intotdeauna ghidat de Dumnezeu si ingeri.

La multi ani dragii mei!

Asumare

noreply@blogger.com (Delia) — Sun, 20 Nov 2011 19:15:00 +0200

Da.. am o marturisire sa va fac: sunt un vulcan... un vulcan de pasiune, de dorinta, de iubire. Da.. iubesc in primul rand oamenii, iar apoi tot ce ma inconjoara, iubesc VIATA. Sunt intrebata de multe ori cum reusesc sa fiu atat de expansiva, de deschisa... sunt privita ca o luptatoare, insa tot ceea ce fac este sa imi asum viata cu tot ce vine. Invat zi de zi sa fiu deschisa chiar daca pot parea vulnerabila, sa iubesc chiar daca pot fi ranita, sa risc chiar daca mi-e frica.

Sunt o figura de femeie... insa imi place ceea ce am ajuns, imi place sa ma reinventez si tin sa fiu vazuta exact asa cum sunt. Unoeri cu "crize" si "figuri in cap", alteori calda si intelegatoare. Ma bucur cand reusesc sa fiu autentica si cand ceilalti vad nu doar lumina mea.. ci si umbra mea. Debbie Ford a scris o carte interesanta pe aceasta tema.

Tot ce ne dorim noi oamenii este sa fim iubiti si acceptati pentru ceea ce suntem, cu bune, cu rele, cu defecte si calitati, cu lumini si umbre. Ce minunar ar fi daca nu am mai judeca si analiza atata si i-am iubi pe cei din jurul nostru doar pentru ca exista. E de ajuns. Va invit sa faceti o lista cu oamenii dragi din jurul vostru si sa le multumiti ca exista, ca va enerveaza, dar va si fac sa radeti, ca va supara dar o fac pentru binele vostru, ca sunt in viata voastra.

Da, sunt o femeie vulcanica.. insa e cineva care imi va stapani focul... si ma va lasa sa ard doar atat cat e nevoie. Si da... urmeaza o noua reinventare a mea.

Suntem atat de frumosi cu totii.. oare de ce nu vedem asta?

Iubiti ca si cand e prima data cand iubiti, riscati ca si cand frica a fi ceva banal, zambiti vietii si bucurati-va de oamenii care sunt prezenti in viata voastra.

Cadere...

noreply@blogger.com (Delia) — Wed, 17 Aug 2011 12:11:00 +0300

Mi-e drag sa zbor, mi-e drag sa simt bucuria, iubirea, daruirea, compasiunea. Insa zborul nu este intotdeauna lin, cad si nu o data.. ci de multe ori. Atunci ma simt umilita, ma simt neputincioasa, simt o furie de nedescris pe mine, pe viata, pe tot ceea ce ma inconjoara.

Cad acum... insa ma vad in oglinda cum cad.. ma observ si vad ca e nevoie de caderea aceasta. E neplacut, doare, dar nu ma pot opri din cadere. Mi-e frica insa stiu ca n-am putere sa imi gasesc echilibrul, nu acum.. stiu ca n-am de ales decat sa imbratisez si sa accept caderea.

Nu inteleg nimic.. dar stiu ca nu e nimic de inteles.. ma doare totul si totusi durerea nu vine din suflet, ma simt goala de energie.. si totusi undeva exista un izvor gata sa fie descoperit.

Ma uit la mine si reusesc sa fur un zambet, ma uit la mine si imi sterg lacrimile nevinovate, ma uit la mine si sadesc in ochii mei speranta.

Abandonez totul... ma las sa cad.. probabil am nevoie sa imi creasca noi aripi.

Back to myself!

noreply@blogger.com (Delia) — Tue, 12 Jul 2011 23:26:00 +0300

Exista momente in viata in care te ratacesti.. ai simtit asta din prima clipa pentru ca te indepartai de tine.

In acele momente intervine panica si crezi ca n-ai sa mai gasesti niciodata drumul inapoi.. spre tine.

Am fost o fiinta cu sufletul imprastiat.. o fiinta care a inteles ca e important sa invete sa sufere si sa nu se impotriveasca vietii. Da.. m-am ratacit.. da.. am gresit.. dar azi sunt mai inteleapta. Mi-am adunat sufletelul de jos, l-am ingrijit si mi-am revenit.

In momentul in care am inteles ca disperarea, lupta, vinovatia nu fac decat sa ma indeparteze si mai mult de mine am putut iubi cu adevarat.

Nu voi mai putea fi ranita.. pentru ca promit sa nu ma mai indepartez de mine.

Nu voi mai suferi decat daca aleg asta si stiu ca ingerasii mei sunt alaturi de mine sa ma atentioneze cand fac asta.

Dar ajunge cu atata NU... mi-am plans de mila destul, m-am regasit.. si doamne ce dor imi era de mine.

Am atata viata in mine, atata bucurie incat va voi da tuturor.

Eu iubesc si atat.. fara dar si fara poate... fara a fi sau nu a fi. Back to myself!

E simplu: sunt iubita si iubesc, iubesc si sunt iubita.

Perspective

noreply@blogger.com (Delia) — Sat, 28 May 2011 01:20:00 +0300

Soarele va rasari intotdeauna indiferent daca sunt trista sau bucuroasa
Luna ma va veghea intodeauna si imi va calauzi pasii

Pot sa rad sau sa plang.. sa fiu sau sa nu fiu

Mi-e dor de mine, mi-e dor de viata.

Mi-e dor sa fiu...

Nu pot lasa soarele sa ma mangaie si eu sa nu simt
Nu pot lasa luna sa imi zambeasca si eu sa nu ii raspund
Nu pot sa fiu altfel decat cum SUNT.. un suflet ce se bucura de fiecare clipa.

Ma caut acum ... si am sa ma gasesc
Voi lasa ce e vechi deoparte si fac loc noului
Si...
Fie soare sau ploaie
Fie dezamagire sau iubire
Fie durere sau bucurie
Am sa FIU EU.
Aleg sa urmez calea iubirii.

.....

As vrea...

noreply@blogger.com (Delia) — Thu, 28 Apr 2011 13:04:00 +0300

As vrea sa scriu pe cer... sa fac din norii pufosi asternut de vise...

As vrea sa sarut luna... si sa ii spun sa te vegheze

As vrea sa fiu un soare.. si sa iti luminez drumul

As vrea sa fiu adierea de vant... care sa iti sopteasca calea pe care sa mergi

As vrea sa fiu copac... care sa te imbratiseze cu ramurile lui si sa iti ofere siguranta

As vrea sa zbor... si sa te iau cu mine

As vrea sa fim... eu, tu, noi... un tot.. un intreg.

Si totusi... nu ajunge sa vrei..

Am puterea sa scriu pe cer si norii pufosi imi transforma visele in realitate

Sarut luna in fiecare seara si stiu ca te vegheaza

Sunt un soare si razele mele iti lumineaza drumul

Sunt adirerea de vant care iti sopteste raspunsurile pe care le cauti

Sunt un copacel care te imbratiseaza si iti este mereu alaturi

Zburam impreuna si noi suntem UNA.

Momentul potrivit

noreply@blogger.com (Delia) — Mon, 14 Mar 2011 02:44:00 +0200

Hoinarim prin viata fara sa simtim, ca niste papusi fara viata. Da, ne agatam de unii altii, asa numiti "stapani"... si ne amagim ca nu vom "imbatrani" si vom ramane mereu aceeasi. Apoi vine o zi in care ne pierdem "stapanul", ne dam seama ca viata nu e doar o trecere a noastra... ne dam seama ca am ramas aceeasi si e foarte trist ca nu am evoluat, ne dam seama ca nu ne putem descurca singuri, de fapt ne dam seama ca nu stim cine suntem pentru ca nu am facut niciodata cunostinta cu noi, pentru ca nu am simtit niciodata iubirea.

Suntem frumosi, doamne ce frumosi suntem, si doamne ce greu este sa vedem frumusetea din noi, o frumusete ascunsa sub o pojghita de minciuna, sub o nalucire a unui fals eu. Si vine un timp in care ne intrebam oare cand e momentul potrivit sa descoperim cine suntem, sa simtim frumusetea noastra interioara, sa simtim iubirea deplina. Daca il cauti nu vei stii ca e momentul potrivit, daca il simti, pentru ca ai lasat usa deschisa a sufletului tau, vei stii.

Azi uitandu-ma in sufletul unui om minunat si trist, vazand o frumusete de nedescris, am realizat cat de aproape sunt de mine si cat de mult simt, traiesc si iubesc. Imi simt sufletul usor, traiesc bucurii dar si tristeti, iubesc viata dar si fiecare floare, fiecare gand, fiecare prieten, cerul, ZBORUL. etc.. E o minune sa te trezesti si sa simti ca ai pentru ce sa traiesti: pentru TINE, lipsit de pojghita, curat, mandru si senin ca cerul de primavara. E sigur, ne apropiem de noi doar prin iubire.

A iubi iubirea

noreply@blogger.com (Delia) — Fri, 18 Feb 2011 19:19:00 +0200

M-am impiedicat prin viata cautand iubirea nemarginita... am crezut ca sunt aproape de ea de atat de multe ori... O da... dar ce intelegem prin iubire? Abia acum am realizat ca eu iubeam iubirea. Iubirea aceea divina, pura, neinteleasa, iubirea ce exista intr-un nivel de inalt si absolut incat nu puteam decat sa fiu adiata de lumina ei si atat. Iubirea aceea descrisa in poezii sfasietoare, in melodii atat de intense si in filme romantice. Insa iubirea noastra e pamanteana, e o iubire pe care o vezi in ochii de copii, o iubire care are soare dar si umbra, o iubire care te patrunde atunci cand priveste o floare, cand vezi un rasarit de soare...

Asa cum nu-l putem vedea pe Dumnezeu, asa nu vom putea "vedea", "gasi" iubirea aceea pura si nemarginita. Noi traim aici.. pe pamant, Dumnezeu ne vorbeste prin oameni, iubirea se revarsa prin oameni, natura, prin ganduri, fapte si minuni. Daca vrem sa simtim cu adevarat iubire, daca vrem sa traim cu adevarat iubirea atunci e important sa acceptam ca ea ia formele lumii acesteia... si ca noi fiecare, avem calitati si defecte, avem lumina dar si umbre. Daca acceptam iubirea pamanteana nu vom mai suferi, pentru ca iubind ceea ce este, ne putem inalta. Cautand un absolut, nu vom face decat sa fim dezamagiti ca n-am trait ceva ce nu poate fi trait pe acest pamant. Iubind iubirea, iubind nemarginirea, iubind idealul nu facem decat sa cadem ca niste stele cazatoare... si sa ne pierdem intr-o lume care credem ca nu ne intelege.

Aleg sa iubesc "lumeste", sa am tresariri si zvâcniri de ego... accept sa vad viata cu bune si cu rele, cu experiente din care invat, pentru ca stiu ca Dumnezeu mi-a dat iubirea ca sa ma inalt si nu ma pot inalta decat acceptand ceea ce este. Tot ceea ce avem in viata noastra, tot ce ne este dat sa traim, inclusiv iubirea, este ca noi sa intelegem viata de aici, sa iubim divinul din viata noastra nu viata din divin.

Ma abandonez dorintei tale, ma abandonezi unei vieti pline de iubire, si nu mai caut iubirea in forme ce n-au viata.

Intalniri tainice

noreply@blogger.com (Delia) — Tue, 18 Jan 2011 16:41:00 +0200

Mi-am dorit sa simt, sa zbor, sa ma inalt si sa ma las incalzita de focul meu interior. E soare la mine... am zburat... poate prea departe si poate a fost prea frumos... sau spun "prea" pentru ca inca mi-e frica. De fapt depasirea oricarei frici o faci fiind vulnerabil... lasandu-te cuprins de profunzimea sentimentelor. De ce? Pentru ca nu te mai poti ascunde si pentru ca nu te mai poti minti, pentru ca tu insuti esti curat la suflet. E minunat sa poti face soare in intuneric doar pentru ca te deschizi si lasi sa patrunda razele, e minunat cand poti sa iti deschizi larg ochii si sa patruzi cu privirea ta infinitul, e minunat cand poti topi cu caldura sufletului tau orice obstacol, orice rau ce iti sta in cale. Traiesc, dincolo de trairea conditionata, traiesc pentru ca traiesc, iubesc pentru ca iubesc si sunt pentru ca sunt.

Ce zbor frumos! Ce adiere! Astfel de momente nu sunt decat o intalnire cu divinitatea, o intalnire tainica si plina de semnificatii.

Am realizat insa ca astfel de momente sunt unice, au o savoare, o arta aparte de a aparea si disparea. Nu putem avea o viata de astfel de momente, una dupa alta, pentru ca le-am pierde savoarea, nu le-am intelege mesajul, ne-ar "imbata" si ne-ar face atat de egoisti. Asadar am invatat sa-mi traiesc intalnirile, si mai important sa le las sa plece.... Ma mai surprind contempland la trecut, o nostalgie dulce insa prezentul e tot cea ce conteaza.

Acum sunt intr-o pauza de zbor... ma odihnesc, ma bucur si imi trag sufletelul. Admir privelistea si imi adun resursele pentru un nou zbor, o noua intalnire tainica.

Lacrimi inghetate

noreply@blogger.com (Delia) — Fri, 7 Jan 2011 00:42:00 +0200

Foto: Drowning1987

E friiigggg... si doamne ce frig e.

O lacrima azi mi-a inghetat pe obraz... si m-am gandit cate lacrimi am lasat sa-mi inghete pe obraz dar si in sufletul meu netraindu-mi suferinta.

De frig azi mi-au inghetat aripile, n-am putut sa zbor si ceva ma tinea fortat la sol... era asa o ceata in viata mea ca era imposibil sa zbor.

Azi nu am simtit focul inimii. Nu a avut puterea sa ma incalzeasca oricat am apelat la el.

Dezolant... trist... frig... inghet... amorteala.. o suferinta pusa parca la pastrat.

Noroc ca stiu ca vine primavara si oricat de greu mi-ar fi acum, exista un firesc al lucrurilor, exista alb si negru, exista frumos si urat, exista suferinta si fericire, exista frig si cald.

Pana atunci ma rog ca focul inimii sa ma incalzeasca, ma rog sa fie senin pentru a putea zbura. Am sa fac primavara in sufletul meu, o primavara care sa imi topeasca lacrimile si care sa imi readuca zambetul.

Sarbatori linistite!

noreply@blogger.com (Delia) — Sat, 25 Dec 2010 19:48:00 +0200

De o vreme sunt mai tacuta... nu am scris de ceva vreme pentru ca am fost prea ocupata sa traiesc. Insa, fata de alte dati, nu am petrecut timp cu mine.

Aceste sarbatori vreau sa fie un timp cu mine, un timp de reflectie si sa o redescopar pe Delia, cea care a avut un an 2010 care a stat sub semnul recunostintei. Mi-e si greu sa scriu ceva care sa aiba o mai mare greutate decat MULTUMESC. Multumesc pentru toti oamenii minunati din viata mea, atat cei vechi cat si cei noi, multumesc pentru parintii mei, pentru toate experientele frumoase si mai putin frumoase, multumesc ca SUNT.

Aceste sarbatori vreau sa fie un timp cu mine pentru a descoperi acea persoana care vreau sa fiu, sa trec la o noua etapa in viata mea.

Asadar imi doresc liniste ca sa imi pot auzi mai clar vocea inimii. Stiu ca am neglijat-o si stiu ca are un mesaj important pentru mine.

Invatati si voi sa va ascultati vocea inimii iar sarbatorile de iarna sa fie un prilej de curatire, un prilej de recunostinta pentru a putea face loc minunilor ce se vor tine lant in anul ce vine. Ele exista zi de zi, important e doar sa le observam.

Am un citat pentru voi:

"Sărbătorile creştinilor nu sunt, pentru majoritatea, decât supravieţuirea, sub o altă formă şi o altă semnificaţie, a anticelor sărbători păgâne. La venirea lor se organizează petreceri: se strâng provizii, se pregătesc decoraţiuni, haine noi şi chiar deghizări.
Dar un spiritualist vede în sărbătoare cu totul altceva decât o ocazie de a mânca, de a bea, de a-şi schimba hainele şi de a se distra.

El se străduieşte să caute în regiunile subtile energii care vor regenera sau vor însufleţi inima şi sufletul său.

El ştie deopotrivă că în această atmosferă de schimburi voioase, binefăcătoare, entităţile luminoase vin să extragă elemente pe care le vor folosi ulterior pentru a-şi continua lucrarea lor în lume.

Dacă doriţi să le ajutaţi în această lucrare, încredinţaţi-le bucuria voastră, toată această bogăţie
spirituală pe care v-o dă o sărbătoare, astfel ca şi alţii să beneficieze de ele.

Atunci, această bucurie, această bogăţie vă vor reveni sporite."

Omraam Mikhaël Aďvanhov

Recunostinta

noreply@blogger.com (Delia) — Tue, 2 Nov 2010 19:53:00 +0200

Simt recunostinta... si putere... si iubire. Ma simt binecuvantata ca pot invata noi lectii, ca pot sa ma desfasor intr-un mod "ireal" de liber.

Sunt viata, sunt ceea ce pot fi in acest moment. Sunt atat de relativele etichetele pe care le punem noi zi de zi: e greu, e usor, ma enervez, iubesc, inteleg, cunosc etc. Singurul lucru relevant e ceea ce aleg sa traiesc... sau daca aleg sa fiu in viata sau trait(a) de viata.

Ceea ce ma face pe mine in acest moment sa vibresc este pasiunea, este recunostinta de a fi ceea ce sunt si acceptarea a ceea ce sunt in momentul actual. Asta imi da aripi, asta ma face sa am viziunea a ceea ce as putea fi maine. Asta ma da cu capul de pereti, ma face sa imi recunosc defectele, sau sa invat lectii importante.

Pasiunea mea este legata de oameni, viziunea mea este legata de oameni. Imi doresc sa le arat ca se poate, insa prin exemplul personal. Nu ii ajut, nu fac nimic deosebit, le creez doar spatiu sa fie ceea ce sunt cu adevarat, sa se descopere si sa dea drumul pasiunii.

M-am trezit spunand ca voi organiza un eveniment pe cariera, de fapt stiam demult ca voi face asta dar nu stiam cand si cum se va intampla. In mine exista aceasta pasiunea, aceasta forta care ma face sa realizez lucruri pe care unii doar si le pot imagina. Ea nu exista doar in mine, ci exista in fiecare dintre noi. Eu insa am decis sa ii dau drumul si sa o las sa se desfasoare. E atat de puternica incat as putea lucra 24 de ore, am nevoie de putina mancare, sau somn, ma pot hrani doar cu pasiune, doar cu imaginea pe care o am, a visului materializat, dar bucurandu-ma si traind tot drumul. Cand eram mica topaiam foarte mult. Ei cand sunt in aceasta stare, ma puteti zari topaind pe strada. E ceva fantastic!

Am spus ca oganizez un eveniment pe cariera, se numeste Schimbare Pozitiva in Cariera TA, ceea ce fac este de fapt mai mult decat atat, imi implinesc un vis si cum visul meu are legatura ca oamenii, va dati seama cat entuziasm imi da. Imi doresc ca oamenii care participa sa isi trezeasca pasiunea ce zace ascunsa in ei. E un vis de asa de mari dimensiuni incat ma emotioneaza pana la lacrimi.

Poate parea ceva banal, dar sentimentele simple, desi nu as pune ca recunostinta e un sentiment simplu, ci unul pur si curat, deci sentimentele acestea iti pot umple viata, iti pot da tot ce ti-ai dorit vreodata. Si nu ma refer la chestiuni materiale, ci la aceea pace si implinire dupa care totii tanjim. Eu ma simt recunoscatoare pentru ceea ce am ajuns sa traiesc azi profesional si as vrea sa traiesca cat mai multe persoane asta. Ce minunat ar fi!

Organizarea acestui eveniment ma ajuta din nou sa fac schimbari pozitive in viata mea, ma face sa vad dincolo de vise, ma face sa vibrez asa cum inca n-am facut-o, ma face sa recunosc pasiunea mai bine ca niciodata, ma face sa imi recunosc defectele mai mult ca niciodata, ma face sa inteleg ca suntem atat de conectati tot incat viata nu o putem trai singuri, ci doar impreuna. Cu conditia sa nu ne traiasca ea pe noi.

Sunt recunoscatoare si da, atata vreme cat nu putem fi recunoscatori pentru ce avem, nu putem primi mai mult.

Eu simt nevoia sa multumesc inca de pe acum pentru aceasta experienta, pentru acest eveniment, indiferent de cum se va desfasura el, eu sunt deja extrem de bogata sufleteste si profund recunoscatoare. Mi-am exprimat intentia, acum e treaba universului cum doreste sa aranjeze lucrurile. Las viata in pace!

Iar pasiunea nu e altceva decat devotamentul, promisiunea pe care ti-o tii fata de tine si fata de misiunea, darul cu care ai fost inzestrat.

Inchei cu un simplu: multumesc!

Alegerea corecta

noreply@blogger.com (Delia) — Sun, 22 Aug 2010 16:20:00 +0300

Am recitit curand o poveste de pe Povestiri cu Talc, pe care vreau sa o impartasesc si cu voi aici.

Un soldat american, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.

Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.

Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.

Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat intalnire in New York, in Grand Central Station. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.

Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.

Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si… era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir.

Langa el s-a oprit o doamna mai in varsta. Avea un trandafir in mana.

Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de neatragatoare si imbatranita. Voi ce ati fi ales?

Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:

- Vii cu mine soldat?

Iar inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana mai in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:

- Buna ziua, si a invitat-o la cina.

Iar aceasta i-a spus:

- Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant.

Mi-a mers direct la suflet povestea asta, e ceea ce facem noi toata viata. Ne pregatim pentru intalnirea cu iubirea, ne imaginam cum ar fi, avem atatea asteptari cat ne-am lasat imaginatia sa zboarde. Ne pregatim temeinic de fapt pentru dezamagiri. Ne punem clar pe un pilot automat, pe "asa ar trebuie sa fie" desi habar nu avem ce vrem, avem doar niste fantezii nerealiste. Si atunci cand suntem pe cale sa intalnim iubirea nu facem decat sa ii dam cu piciorul, ne lasam sentimentele otravite de visele noastre.

Nu avem rabdare sa stam de vorba cu noi, sa descoperim ce vrem, nu avem rabdare atunci cand intalnim oameni noi in viata noastra, ne spunem "nu corespund" si cu asta basta.

Nu spun ca e gresit sa visam, e extrem de important sa visam. Dar e important sa stim ce vrem de la persoana de langa noi, cum am vrea sa ne faca sa ne simtim, ce valori vrem sa impartaseasca cu noi etc. Iar atunci cand o vom intalni nu vom avea nici un dubiu, vom stii ca e ea, atunci cand stim ceea ce vrem nu vom alege decat corect.

Viata ne testeaza atunci cand nu stim ce vrem, atunci cand suntem cu capul prea in nori sau ca strutul in nisip. Atunci avem nevoie de ceva care sa ne trezeasca.

Mi-am dat seama cat de mult ma pacaleam, visand. Vroiam cu disperare iubirea in viata mea si atunci atrageam persoane nepotrivite, "initial" conforme cu visele mele, insa trezirea la realitate era intotdeauna dura.

Mi-am dat seama ca imi spuneam ca sunt pregatita doar pentru ca visam, nu si pentru ca stiam ce imi doresc, iar in momentul in care aparea cineva in viata mea ii inchideam usa in nas... era "neconform cu cel din visele mele". Sau eram deschisa atat cat vroiam, "detinand controlul".

Alegerea corecta vine din adancul sufletului tau, acolo unde nu poate exista altceva decat iubire, unde nu ajunge altcineva decat tu, asa ca nu ai cum sa fii ranit(a). Alegerea corecta inseamna sa lasi usa deschisa si sa vezi care e mesajul fiecarei persoane sau eveniment care apare in viata ta. Poate fi doar un bun prieten, poate te va conduce spre iubirea pe care ti-o doresti, poate mai ai ceva de invatat etc.

Oricum vei simti ce ai de facut. INTOTDEAUNA!

Echilibru

noreply@blogger.com (Delia) — Mon, 16 Aug 2010 20:52:00 +0300

Cine ma cunoaste stie ca sunt o persoana energica si plina de viata. Intrebarea care mi se pune foarte des este: Tu nu ai momente in care cazi? Cum iti mentii echilibrul?

Da, am momente in care cad, si accept ca am aceste momente, sunt constienta de ele si ma intreb intotdeauna de ce au venit in viata mea, ce s-a intamplat in starea mea de am atras asa ceva.

Cum imi mentin echilibrul?

Lucrez cu mine zi de zi, iar o zi pe saptamana mi-o dedic. Imi iau caietelul, imi fac temele, stau de vorba deschis cu mine, ma scutur, ma cert, daca e cazul... :), apoi multumesc si apreciez fiecare moment care m-a dus sa aflu ceva nou despre mine, despre viata mea, despre nelinistile mele.

De asemenea am grija cu cine interactionez si apreciez prietenii sinceri si adevarati. Evit sa mai am in jurul meu persoane negative, care se tot plang si care se complac cu viata lor. E alegerea lor, le-o respect dar atat. Am realizat ca de multe ori vroiam sa ajut persoane si cand nu mi se cerea ajutorul si coboram cu ei in "groapa" si imi trebuia mult timp apoi sa imi revin. Te poti ajuta doar singur, eu nu mai joc rolul de "salvator" demult. Gandeste-te daca faci asta ce ai "achizionat" de fapt... multe frustrari cu siguranta.

Intalnesc tot mai multe persoane care imi spun: vreau sa ii ajut pe ceilalti. Ar fi bine sa intelegem ca doar ei se pot ajuta si nu ajunge doar sa vrei. De multe ori a vrea nu inseamna decat atat "a vrea" si nu a actiona. Ce poti face e sa le pui la dispozitie experientele tale, cunostintele pe care le ai si sa ii indemni sa actioneze, tu fiindu-le alaturi. ATAT.

Echilibrul ti-l mentii cand traiesti in prezent, cand vibrezi si esti constient de fiecare moment pe care il traiesti. Totul se simte cu o alta intensitate, ca e durere, ca e bucurie, are alt gust, alta savoare, alta tarie.

Echilibru mai inseamna "debransarea" de trecut, aici mai o dau in bara, si inseamna sa nu te mai proiectezi atat in viitor. Trecutul insa ne doare, atasamentele de anumite persoane sau evenimente ne tintuiesc, ne fac de piatra si simtim ca nu ne putem misca. Avem poate rani nevindecate, invatam ca timpul "vindeca" insa uitam ca uneori acel coltisor din suflet pe care il tinem atat de ascuns la un moment dat va iesi la lumina si ne va strica toate planurile. Curatirea si vindecarea se face intai cu durere, e important sa curatim, chiar daca nu ne place, chiar daca doare. Cu cat facem asta mai tarziu cu atat durerea va fi mai mare. Multi raman in trecut si cu rani care ii impiedica sa isi traiasca viata. Si inca ceva nu mai incercati sa intelegeti trecutul, nu in amanunt pentru ca va pierdeti, azi sunteti alta persoana, mai inteleapta, traiti ceea ce va ofera prezentul. Mesajele pe care le ai de inteles ti se vor arata in prezent, e important doar sa fii atent.

Eu inca sunt invatatel la vindecat rani, noroc ca nu sunt adanci :), iar pentru asta am nevoie de liniste pentru a-mi auzi nelinistile de acolo din camera ascunsa a sufletului meu si asa pot face curatenie, pot vindeca.

2 ani

noreply@blogger.com (Delia) — Sat, 3 Jul 2010 23:27:00 +0300

1 iulie 2008 a fost ziua in care cariera mea a luat o noua directie, ziua in care am indraznit sa imi urmez chemarea interioara. M-am abandonat misiunii mele, nestiind incotro voi merge insa fiind constienta de fiecare pas si muncind enorm de mult. Ma gandeam intr-o zi ca nu am mai trait demult entuziasmul si vibratia pe care am avut-o atunci si ma "fortam" sa reeditez acea stare. Apoi am inteles ca nu am cum, ca acum sunt cu totul alta persoana, e ca si iubirea, la inceput "arde", esti cu capul in nori si simti ca zbori, apoi ajungi la o iubire matura, impacata, linistita.

Acum 2 ani am inceput activitatea mea de Coach, trainer si consultant HR pe firma mea Strategic Consult. Initial partea de coaching urma sa fie ultima pe lista serviciilor pentru ca aveam deja o bogata experienta in HR si "logic" aceasta ar fi primat. Insa lucrurile nu au stat deloc asa pentru ca era clara chemarea mea ca si coach si incet incet coachingul a devenit principala mea activitate. Anul trecut, la 1 anisor, dupa multa munca supravietuisem si mai mult decat atat aveam tot mai multe confirmari ca sunt pe drumul cel bun. Nu duceam lipsa clientilor si evoluam pe zi ce trece insa ceva lipsea. Atunci am realizat ca e timpul sa ma reinventez, ca nu mai fac totul "strategic", iar "consultanta" fac destul de putin, coachingul si trainingul devenind serviciile principale pe care le ofeream. Asadar simplu nu mai "vibram" cu firma, cu contextul, era o bucatica de puzzle care nu se mai potrivea. Stim cu totii ca poti fi extraordinar insa e important sa gasesti si locul in care sa te desfasori la adevaratul potential. Firma ma limita sau mai exact spus perceptia mea despre firma si modul in care o conduceam ma limita. Atunci iar m-am abandonat si am decis sa fac o schimbare intr-un moment in care multi mi-au spus ca nu e cazul. Stiam doar ca vreau sa inspir oamenii, ca vreau sa fiu alaturi de ei sa faca schimbari pozitive in viata lor si ca vreau sa ajung la cat mai multe persoane. Dupa ce am stabilit ceea ce imi doresc totul a venit de la sine si asa am creat "Schimbare Pozitiva". In acel moment s-au aranjat multe in viata mea, am gasit persoane minunate care mi s-au alaturat pe acest drum, a fost un moment in care usi inchise de ceva vreme mi s-au deschis usor, asta pentru ca vibram din nou, pentru ca asta era cursul firesc. Activitatea s-a extins, am inceput sa dau mai departe si asta ma imbogateste fenomenal. Acum dupa drumul acesta parcurs n-as schimba nimic, am avut multe greutati insa acestea m-au facut ceea ce sunt azi. Atunci cand iti gasesti misiunea profesionala nu se termina totul, abia atunci incepe totul pentru ca in fiecare zi esti provocat sa devii din ce in ce mai bun, in fiecare zi cresti insa doar daca te abandonezi si reusesti sa iei fiecare intamplare din viata ta ca pe o lectie. Daca inveti ajungi sa primesti nota maxima, daca nu, va reaparea in viata ta.

Tin sa le multumesc tuturor celor care in acesti 2 ani au fost alaturi de mine: clienti, prieteni, colegi. Oameni dragi, oameni care m-au inspirat sa fiu ceea ce sunt azi. Chiar daca ati venit in viata mea pentru o ora sau pentru o viata, eu va multumesc. Pentru cei care veti veni in viata mea, va astept sa facem impreuna "schimbari pozitive". :)