Pur si simplu... despre viata

Dorinte false

noreply@blogger.com (Delia) — Tue, 24 Jan 2012 13:17:39 PST

Ma gandeam azi ce stupizi putem fi alergand prin viata incercand sa fim ceva ce NU suntem. Suntem atat de pierduti incat de multe ori dorintele noastre nu au legatura cu nimic din ceea ce doreste sufletul nostru.

E ca si cum toata viata ne dorim sa fim inalti desi suntem scunzi, ne dorim sa avem ochi albastri dar noi avem ochii caprui.

Asa e si cu dorintele noastre, ne dorim ceva ce nu vine din noi, suntem influentati de cei din jur, de societate dar cel mai rau e atunci cand nu mai poti distinge intre ceea ce alegi tu cu adevarat si influenta celorlalti.

Bine bine imi puteti pune intrebarea.. dar cum sa stiu cu adevarat ce imi doresc?! Pai daca te uiti la un gard si e verde, tu poti sa il vezi albastru? Ei.. daca alegi sa te minti pe tine, da il poti vedea albastru, altfel nu ai cum. Asadar raspunsul vine din interior si intreaba-te cand ai o dorinta: vine din adancul sufletului meu, chiar vreau sa se materializeze dorinta?! Ei daca vine de acolo te si poti detasa de ea si atunci dorinta se va implini chiar mai repede decat crezi tu. Daca insa te minti pe tine, vei avea dorinte care nu au legatura cu misiunea ta si drumul tau aici si unele pot fi chiar absurde. Da.. doare stiu. Insa la fel stim ca nu avem noi toate datele si informatiile astfel incat sa stim ce e potrivit si ce nu pentru noi. De aceea detasarea de dorinte e esentiala. E minunat cand ajungi sa iti poti da drumul... sa iti doresti si sa stii ca totul se aranjeaza si se intampla asa cum este mai bine pentru tine. Ei... si pana la urma sa fii inalt sau sa ai ochii albastri ti se vor parea si tie dorinte absurde.. mai ales ca importanta valorilor in viata ta se va schimba.

Formuleaza-ti dorinte, intentii, viseaza, si viseaza mult insa lasa dorintele sa vina din adancul sufletului tau si renunta la a te mai minti pe tine!

La revedere 2011, 2012.. te primesc cu multa iubire

noreply@blogger.com (Delia) — Sat, 31 Dec 2011 09:33:10 PST

Obisnuiam sa fac bilaturi.. sa revizuiesc anul ce trece si sa imi incarc tolba de dorinte pe anul ce vine. Anul acesta se incheie linistit, cu o pace in suflet pe care mi-am dorit-o si de care nu am avut parte.

Totusi as vrea sa trec in revista ce mi-a ramas in suflet.. sau cum m-au schimbat pozitiv evenimentele din 2012.

Fata de alti ani anul 2011 se delimiteaza in 3 etape clare: in prima etapa, ianuarie-mai, am hibernat.. am incercat sa imi dezmortesc niste emotii, am incercat sa iubesc, am incercat sa revigorez viata mea profesionala.. insa nu am facut decat sa ma invart intr-un cerc. Au fost multe lectii pe care le-am invatat in aceasta etapa, a fost un zbor tumultuos (nu uitati cuvantul meu pe anul 2011 a fost ZBOR), dar necesar.

A urmat a doua etapa, mai-noiembrie. Au fost luni in care am "ars"... am suferit pana am dat afara orice urma de regret, am iertat, m-am vindecat... apoi am zburat.. si am avut cea mai uimitoare experienta profesionala. Am participat la conferinta Celebrate your life din Chicago.. am intalnit acei oameni minunati pe care ii admiram, am avut alaturi oameni dragi care m-au primit acolo cu bratele deschise... a fost o experienta greu de descris in cuvinte. A fost un zbor inalt... pe culmi si am aflat ce inseamna momente intense de fericire. Apoi am avut ocazia sa dau mai departe informatiile primite la conferinta si la fel de intense au fost momentele traite de mine peste tot in tara pe unde am fost. Am intalnit multi oameni frumosi anul asta, dar mai ales am ajuns sa ma conectez si sa simt ingerii langa mine. De cand sunt constienta de prezenta ingerilor in viata mea am ajuns sa las viata sa curga si sa fiu prezenta.

A urmat ultima etapa a acestui an minunat in care mi-am gasit linistea, pacea interioara. Am lasat usa deschisa spre ceea ce imi doream. Inchei anul sanatoasa, fericita, impacata si cu multa iubire in suflet. Oare ce cadou mai frumos putea sa imi faca viata?!

Asadar sunt recunoscatoare pentru zborul din 2011 si urmeaza sa deschid usa "stabilitatii", cuvantul meu pe 2012.

Nu cred ca exista ani buni sau ani rai.. cred ca exista momente si lectii de viata. Eu consider ca un an fabulos este acela in care ai facut atat de multe schimbari, ai crescut atat de mult incat atunci cand te uiti in urma nu poti decat sa te feliciti pentru parcursul si evolutia ta. Un an fabulos e un an in care ai experimentat mult, ai iesit din zona de confort, ai cazut, te-ai ridicat, ai iubit, ai suferit, ai incercat si ai ratat si intr-un final ai reusit.. ai aflat ce inseamna autenticitatea si fericirea cu adevarat pentru tine.

O sa mentionez pentru ce sunt eu recunoascatoare in 2011:

1. Intrarea ingerilor in viata mea, de fapt constientizarea existentei lor si comunicarea cu ei

2. Intalnirea cu Neale Donald Walsch, privirea lui m-a strafulgerat si stiu ca ceva s-a schimbat in mine in acel moment

3. Imbratisarea calda a lui Don Miguel Ruiz

4. Atmosfera care se creeaza la fiecare intalnire cu ingerii pe care o avem (greu de descris in cuvinte)
5. Certificarea in terapia cu ingeri cu Charles Virtue & Tina Marie

6. Pentru toti cei ce cred in Schimbare Pozitiva si ne sustin (multumim numerosilor fani de pe facebook si nu numai)

7. Intalnirile despre ce am invatat la conferinta Celebrate your life din Cluj, Timisoara, Sibiu, Bucuresti, Ploiesti si Iasi.

8. Intalnirile cu toti colaboratorii Schimbare Pozitiva, va multumesc din suflet pentru implicarea voastra.

9. Pentru colegele mele Nico si Yoli, facem o super echipa

10. Pentru evenimentul Sarbatoreste-ti viata!, reusita acestui eveniment a fost un balsam pentru sufletul meu

11. Pentru toti colaboratorii si clientii mei, multumesc ca ati avut incredere in mine. :)

12. Pentru persoanele speciale care sunt sau care au intrat in viata mea.. va iubesc si va simt alaturi in fiecare moment.

Vreau sa fiu recunoscatoare in 2012:

1. ca sunt prezenta si constienta in viata mea

2. ca am oameni alaturi care ma ajuta sa cresc Asociatia Schimbare Pozitiva si sa sustinem cat mai multi oameni

3. ca iubesc si sunt iubita

4. ca reusesc ca si spiritual coach sa fiu alaturi de oamenii care au nevoie de ghidare spirituala si angelica

5.pentru faptul ca pot fi recunoscatoare pentru tot ceea ce se intampla in viata mea

6. pentru intalnirile de destin personale si profesionale

7. pentru sanatate, a mea si a celor dragi mie

8. pentru clienti si colaboratori care ma imbogatesc sufleteste

9. pentru prosperitate si abundenta

10. pentru o viata tihnita si cu pace in suflet alaturi de parintii mei si oamenii pe care ii iubesc

11. pentru momente intense de fericire

12. pentru calatoriile spirituale ce le voi parcurge.

Voua va doresc un an 2012 in care sa simtiti ca traiti, in care iesirea din zona de confort sa fie o constanta, un an in care sa cresteti si sa nu uitati ca iubirea ne leaga, iubirea vindeca iar drumul spre iubire e intotdeauna ghidat de Dumnezeu si ingeri.

La multi ani dragii mei!

Asumare

noreply@blogger.com (Delia) — Sun, 20 Nov 2011 09:15:58 PST

Da.. am o marturisire sa va fac: sunt un vulcan... un vulcan de pasiune, de dorinta, de iubire. Da.. iubesc in primul rand oamenii, iar apoi tot ce ma inconjoara, iubesc VIATA. Sunt intrebata de multe ori cum reusesc sa fiu atat de expansiva, de deschisa... sunt privita ca o luptatoare, insa tot ceea ce fac este sa imi asum viata cu tot ce vine. Invat zi de zi sa fiu deschisa chiar daca pot parea vulnerabila, sa iubesc chiar daca pot fi ranita, sa risc chiar daca mi-e frica.

Sunt o figura de femeie... insa imi place ceea ce am ajuns, imi place sa ma reinventez si tin sa fiu vazuta exact asa cum sunt. Unoeri cu "crize" si "figuri in cap", alteori calda si intelegatoare. Ma bucur cand reusesc sa fiu autentica si cand ceilalti vad nu doar lumina mea.. ci si umbra mea. Debbie Ford a scris o carte interesanta pe aceasta tema.

Tot ce ne dorim noi oamenii este sa fim iubiti si acceptati pentru ceea ce suntem, cu bune, cu rele, cu defecte si calitati, cu lumini si umbre. Ce minunar ar fi daca nu am mai judeca si analiza atata si i-am iubi pe cei din jurul nostru doar pentru ca exista. E de ajuns. Va invit sa faceti o lista cu oamenii dragi din jurul vostru si sa le multumiti ca exista, ca va enerveaza, dar va si fac sa radeti, ca va supara dar o fac pentru binele vostru, ca sunt in viata voastra.

Da, sunt o femeie vulcanica.. insa e cineva care imi va stapani focul... si ma va lasa sa ard doar atat cat e nevoie. Si da... urmeaza o noua reinventare a mea.

Suntem atat de frumosi cu totii.. oare de ce nu vedem asta?

Iubiti ca si cand e prima data cand iubiti, riscati ca si cand frica a fi ceva banal, zambiti vietii si bucurati-va de oamenii care sunt prezenti in viata voastra.

Cadere...

noreply@blogger.com (Delia) — Wed, 17 Aug 2011 02:11:18 PDT

Mi-e drag sa zbor, mi-e drag sa simt bucuria, iubirea, daruirea, compasiunea. Insa zborul nu este intotdeauna lin, cad si nu o data.. ci de multe ori. Atunci ma simt umilita, ma simt neputincioasa, simt o furie de nedescris pe mine, pe viata, pe tot ceea ce ma inconjoara.

Cad acum... insa ma vad in oglinda cum cad.. ma observ si vad ca e nevoie de caderea aceasta. E neplacut, doare, dar nu ma pot opri din cadere. Mi-e frica insa stiu ca n-am putere sa imi gasesc echilibrul, nu acum.. stiu ca n-am de ales decat sa imbratisez si sa accept caderea.

Nu inteleg nimic.. dar stiu ca nu e nimic de inteles.. ma doare totul si totusi durerea nu vine din suflet, ma simt goala de energie.. si totusi undeva exista un izvor gata sa fie descoperit.

Ma uit la mine si reusesc sa fur un zambet, ma uit la mine si imi sterg lacrimile nevinovate, ma uit la mine si sadesc in ochii mei speranta.

Abandonez totul... ma las sa cad.. probabil am nevoie sa imi creasca noi aripi.

Back to myself!

noreply@blogger.com (Delia) — Tue, 12 Jul 2011 13:27:27 PDT

Exista momente in viata in care te ratacesti.. ai simtit asta din prima clipa pentru ca te indepartai de tine.

In acele momente intervine panica si crezi ca n-ai sa mai gasesti niciodata drumul inapoi.. spre tine.

Am fost o fiinta cu sufletul imprastiat.. o fiinta care a inteles ca e important sa invete sa sufere si sa nu se impotriveasca vietii. Da.. m-am ratacit.. da.. am gresit.. dar azi sunt mai inteleapta. Mi-am adunat sufletelul de jos, l-am ingrijit si mi-am revenit.

In momentul in care am inteles ca disperarea, lupta, vinovatia nu fac decat sa ma indeparteze si mai mult de mine am putut iubi cu adevarat.

Nu voi mai putea fi ranita.. pentru ca promit sa nu ma mai indepartez de mine.

Nu voi mai suferi decat daca aleg asta si stiu ca ingerasii mei sunt alaturi de mine sa ma atentioneze cand fac asta.

Dar ajunge cu atata NU... mi-am plans de mila destul, m-am regasit.. si doamne ce dor imi era de mine.

Am atata viata in mine, atata bucurie incat va voi da tuturor.

Eu iubesc si atat.. fara dar si fara poate... fara a fi sau nu a fi. Back to myself!

E simplu: sunt iubita si iubesc, iubesc si sunt iubita.

Perspective

noreply@blogger.com (Delia) — Fri, 27 May 2011 15:20:22 PDT

Soarele va rasari intotdeauna indiferent daca sunt trista sau bucuroasa
Luna ma va veghea intodeauna si imi va calauzi pasii

Pot sa rad sau sa plang.. sa fiu sau sa nu fiu

Mi-e dor de mine, mi-e dor de viata.

Mi-e dor sa fiu...

Nu pot lasa soarele sa ma mangaie si eu sa nu simt
Nu pot lasa luna sa imi zambeasca si eu sa nu ii raspund
Nu pot sa fiu altfel decat cum SUNT.. un suflet ce se bucura de fiecare clipa.

Ma caut acum ... si am sa ma gasesc
Voi lasa ce e vechi deoparte si fac loc noului
Si...
Fie soare sau ploaie
Fie dezamagire sau iubire
Fie durere sau bucurie
Am sa FIU EU.
Aleg sa urmez calea iubirii.

.....

As vrea...

noreply@blogger.com (Delia) — Thu, 28 Apr 2011 03:06:54 PDT

As vrea sa scriu pe cer... sa fac din norii pufosi asternut de vise...

As vrea sa sarut luna... si sa ii spun sa te vegheze

As vrea sa fiu un soare.. si sa iti luminez drumul

As vrea sa fiu adierea de vant... care sa iti sopteasca calea pe care sa mergi

As vrea sa fiu copac... care sa te imbratiseze cu ramurile lui si sa iti ofere siguranta

As vrea sa zbor... si sa te iau cu mine

As vrea sa fim... eu, tu, noi... un tot.. un intreg.

Si totusi... nu ajunge sa vrei..

Am puterea sa scriu pe cer si norii pufosi imi transforma visele in realitate

Sarut luna in fiecare seara si stiu ca te vegheaza

Sunt un soare si razele mele iti lumineaza drumul

Sunt adirerea de vant care iti sopteste raspunsurile pe care le cauti

Sunt un copacel care te imbratiseaza si iti este mereu alaturi

Zburam impreuna si noi suntem UNA.

Momentul potrivit

noreply@blogger.com (Delia) — Sun, 13 Mar 2011 17:44:06 PDT

Hoinarim prin viata fara sa simtim, ca niste papusi fara viata. Da, ne agatam de unii altii, asa numiti "stapani"... si ne amagim ca nu vom "imbatrani" si vom ramane mereu aceeasi. Apoi vine o zi in care ne pierdem "stapanul", ne dam seama ca viata nu e doar o trecere a noastra... ne dam seama ca am ramas aceeasi si e foarte trist ca nu am evoluat, ne dam seama ca nu ne putem descurca singuri, de fapt ne dam seama ca nu stim cine suntem pentru ca nu am facut niciodata cunostinta cu noi, pentru ca nu am simtit niciodata iubirea.

Suntem frumosi, doamne ce frumosi suntem, si doamne ce greu este sa vedem frumusetea din noi, o frumusete ascunsa sub o pojghita de minciuna, sub o nalucire a unui fals eu. Si vine un timp in care ne intrebam oare cand e momentul potrivit sa descoperim cine suntem, sa simtim frumusetea noastra interioara, sa simtim iubirea deplina. Daca il cauti nu vei stii ca e momentul potrivit, daca il simti, pentru ca ai lasat usa deschisa a sufletului tau, vei stii.

Azi uitandu-ma in sufletul unui om minunat si trist, vazand o frumusete de nedescris, am realizat cat de aproape sunt de mine si cat de mult simt, traiesc si iubesc. Imi simt sufletul usor, traiesc bucurii dar si tristeti, iubesc viata dar si fiecare floare, fiecare gand, fiecare prieten, cerul, ZBORUL. etc.. E o minune sa te trezesti si sa simti ca ai pentru ce sa traiesti: pentru TINE, lipsit de pojghita, curat, mandru si senin ca cerul de primavara. E sigur, ne apropiem de noi doar prin iubire.

A iubi iubirea

noreply@blogger.com (Delia) — Fri, 18 Feb 2011 09:19:34 PST

M-am impiedicat prin viata cautand iubirea nemarginita... am crezut ca sunt aproape de ea de atat de multe ori... O da... dar ce intelegem prin iubire? Abia acum am realizat ca eu iubeam iubirea. Iubirea aceea divina, pura, neinteleasa, iubirea ce exista intr-un nivel de inalt si absolut incat nu puteam decat sa fiu adiata de lumina ei si atat. Iubirea aceea descrisa in poezii sfasietoare, in melodii atat de intense si in filme romantice. Insa iubirea noastra e pamanteana, e o iubire pe care o vezi in ochii de copii, o iubire care are soare dar si umbra, o iubire care te patrunde atunci cand priveste o floare, cand vezi un rasarit de soare...

Asa cum nu-l putem vedea pe Dumnezeu, asa nu vom putea "vedea", "gasi" iubirea aceea pura si nemarginita. Noi traim aici.. pe pamant, Dumnezeu ne vorbeste prin oameni, iubirea se revarsa prin oameni, natura, prin ganduri, fapte si minuni. Daca vrem sa simtim cu adevarat iubire, daca vrem sa traim cu adevarat iubirea atunci e important sa acceptam ca ea ia formele lumii acesteia... si ca noi fiecare, avem calitati si defecte, avem lumina dar si umbre. Daca acceptam iubirea pamanteana nu vom mai suferi, pentru ca iubind ceea ce este, ne putem inalta. Cautand un absolut, nu vom face decat sa fim dezamagiti ca n-am trait ceva ce nu poate fi trait pe acest pamant. Iubind iubirea, iubind nemarginirea, iubind idealul nu facem decat sa cadem ca niste stele cazatoare... si sa ne pierdem intr-o lume care credem ca nu ne intelege.

Aleg sa iubesc "lumeste", sa am tresariri si zvâcniri de ego... accept sa vad viata cu bune si cu rele, cu experiente din care invat, pentru ca stiu ca Dumnezeu mi-a dat iubirea ca sa ma inalt si nu ma pot inalta decat acceptand ceea ce este. Tot ceea ce avem in viata noastra, tot ce ne este dat sa traim, inclusiv iubirea, este ca noi sa intelegem viata de aici, sa iubim divinul din viata noastra nu viata din divin.

Ma abandonez dorintei tale, ma abandonezi unei vieti pline de iubire, si nu mai caut iubirea in forme ce n-au viata.

Intalniri tainice

noreply@blogger.com (Delia) — Tue, 18 Jan 2011 06:46:30 PST

Mi-am dorit sa simt, sa zbor, sa ma inalt si sa ma las incalzita de focul meu interior. E soare la mine... am zburat... poate prea departe si poate a fost prea frumos... sau spun "prea" pentru ca inca mi-e frica. De fapt depasirea oricarei frici o faci fiind vulnerabil... lasandu-te cuprins de profunzimea sentimentelor. De ce? Pentru ca nu te mai poti ascunde si pentru ca nu te mai poti minti, pentru ca tu insuti esti curat la suflet. E minunat sa poti face soare in intuneric doar pentru ca te deschizi si lasi sa patrunda razele, e minunat cand poti sa iti deschizi larg ochii si sa patruzi cu privirea ta infinitul, e minunat cand poti topi cu caldura sufletului tau orice obstacol, orice rau ce iti sta in cale. Traiesc, dincolo de trairea conditionata, traiesc pentru ca traiesc, iubesc pentru ca iubesc si sunt pentru ca sunt.

Ce zbor frumos! Ce adiere! Astfel de momente nu sunt decat o intalnire cu divinitatea, o intalnire tainica si plina de semnificatii.

Am realizat insa ca astfel de momente sunt unice, au o savoare, o arta aparte de a aparea si disparea. Nu putem avea o viata de astfel de momente, una dupa alta, pentru ca le-am pierde savoarea, nu le-am intelege mesajul, ne-ar "imbata" si ne-ar face atat de egoisti. Asadar am invatat sa-mi traiesc intalnirile, si mai important sa le las sa plece.... Ma mai surprind contempland la trecut, o nostalgie dulce insa prezentul e tot cea ce conteaza.

Acum sunt intr-o pauza de zbor... ma odihnesc, ma bucur si imi trag sufletelul. Admir privelistea si imi adun resursele pentru un nou zbor, o noua intalnire tainica.

Lacrimi inghetate

noreply@blogger.com (Delia) — Thu, 06 Jan 2011 14:42:29 PST

Foto: Drowning1987

E friiigggg... si doamne ce frig e.

O lacrima azi mi-a inghetat pe obraz... si m-am gandit cate lacrimi am lasat sa-mi inghete pe obraz dar si in sufletul meu netraindu-mi suferinta.

De frig azi mi-au inghetat aripile, n-am putut sa zbor si ceva ma tinea fortat la sol... era asa o ceata in viata mea ca era imposibil sa zbor.

Azi nu am simtit focul inimii. Nu a avut puterea sa ma incalzeasca oricat am apelat la el.

Dezolant... trist... frig... inghet... amorteala.. o suferinta pusa parca la pastrat.

Noroc ca stiu ca vine primavara si oricat de greu mi-ar fi acum, exista un firesc al lucrurilor, exista alb si negru, exista frumos si urat, exista suferinta si fericire, exista frig si cald.

Pana atunci ma rog ca focul inimii sa ma incalzeasca, ma rog sa fie senin pentru a putea zbura. Am sa fac primavara in sufletul meu, o primavara care sa imi topeasca lacrimile si care sa imi readuca zambetul.

Sarbatori linistite!

noreply@blogger.com (Delia) — Sat, 25 Dec 2010 09:48:25 PST

De o vreme sunt mai tacuta... nu am scris de ceva vreme pentru ca am fost prea ocupata sa traiesc. Insa, fata de alte dati, nu am petrecut timp cu mine.

Aceste sarbatori vreau sa fie un timp cu mine, un timp de reflectie si sa o redescopar pe Delia, cea care a avut un an 2010 care a stat sub semnul recunostintei. Mi-e si greu sa scriu ceva care sa aiba o mai mare greutate decat MULTUMESC. Multumesc pentru toti oamenii minunati din viata mea, atat cei vechi cat si cei noi, multumesc pentru parintii mei, pentru toate experientele frumoase si mai putin frumoase, multumesc ca SUNT.

Aceste sarbatori vreau sa fie un timp cu mine pentru a descoperi acea persoana care vreau sa fiu, sa trec la o noua etapa in viata mea.

Asadar imi doresc liniste ca sa imi pot auzi mai clar vocea inimii. Stiu ca am neglijat-o si stiu ca are un mesaj important pentru mine.

Invatati si voi sa va ascultati vocea inimii iar sarbatorile de iarna sa fie un prilej de curatire, un prilej de recunostinta pentru a putea face loc minunilor ce se vor tine lant in anul ce vine. Ele exista zi de zi, important e doar sa le observam.

Am un citat pentru voi:

"Sărbătorile creştinilor nu sunt, pentru majoritatea, decât supravieţuirea, sub o altă formă şi o altă semnificaţie, a anticelor sărbători păgâne. La venirea lor se organizează petreceri: se strâng provizii, se pregătesc decoraţiuni, haine noi şi chiar deghizări.
Dar un spiritualist vede în sărbătoare cu totul altceva decât o ocazie de a mânca, de a bea, de a-şi schimba hainele şi de a se distra.

El se străduieşte să caute în regiunile subtile energii care vor regenera sau vor însufleţi inima şi sufletul său.

El ştie deopotrivă că în această atmosferă de schimburi voioase, binefăcătoare, entităţile luminoase vin să extragă elemente pe care le vor folosi ulterior pentru a-şi continua lucrarea lor în lume.

Dacă doriţi să le ajutaţi în această lucrare, încredinţaţi-le bucuria voastră, toată această bogăţie
spirituală pe care v-o dă o sărbătoare, astfel ca şi alţii să beneficieze de ele.

Atunci, această bucurie, această bogăţie vă vor reveni sporite."

Omraam Mikhaël Aďvanhov

Recunostinta

noreply@blogger.com (Delia) — Tue, 02 Nov 2010 10:53:21 PDT

Simt recunostinta... si putere... si iubire. Ma simt binecuvantata ca pot invata noi lectii, ca pot sa ma desfasor intr-un mod "ireal" de liber.

Sunt viata, sunt ceea ce pot fi in acest moment. Sunt atat de relativele etichetele pe care le punem noi zi de zi: e greu, e usor, ma enervez, iubesc, inteleg, cunosc etc. Singurul lucru relevant e ceea ce aleg sa traiesc... sau daca aleg sa fiu in viata sau trait(a) de viata.

Ceea ce ma face pe mine in acest moment sa vibresc este pasiunea, este recunostinta de a fi ceea ce sunt si acceptarea a ceea ce sunt in momentul actual. Asta imi da aripi, asta ma face sa am viziunea a ceea ce as putea fi maine. Asta ma da cu capul de pereti, ma face sa imi recunosc defectele, sau sa invat lectii importante.

Pasiunea mea este legata de oameni, viziunea mea este legata de oameni. Imi doresc sa le arat ca se poate, insa prin exemplul personal. Nu ii ajut, nu fac nimic deosebit, le creez doar spatiu sa fie ceea ce sunt cu adevarat, sa se descopere si sa dea drumul pasiunii.

M-am trezit spunand ca voi organiza un eveniment pe cariera, de fapt stiam demult ca voi face asta dar nu stiam cand si cum se va intampla. In mine exista aceasta pasiunea, aceasta forta care ma face sa realizez lucruri pe care unii doar si le pot imagina. Ea nu exista doar in mine, ci exista in fiecare dintre noi. Eu insa am decis sa ii dau drumul si sa o las sa se desfasoare. E atat de puternica incat as putea lucra 24 de ore, am nevoie de putina mancare, sau somn, ma pot hrani doar cu pasiune, doar cu imaginea pe care o am, a visului materializat, dar bucurandu-ma si traind tot drumul. Cand eram mica topaiam foarte mult. Ei cand sunt in aceasta stare, ma puteti zari topaind pe strada. E ceva fantastic!

Am spus ca oganizez un eveniment pe cariera, se numeste Schimbare Pozitiva in Cariera TA, ceea ce fac este de fapt mai mult decat atat, imi implinesc un vis si cum visul meu are legatura ca oamenii, va dati seama cat entuziasm imi da. Imi doresc ca oamenii care participa sa isi trezeasca pasiunea ce zace ascunsa in ei. E un vis de asa de mari dimensiuni incat ma emotioneaza pana la lacrimi.

Poate parea ceva banal, dar sentimentele simple, desi nu as pune ca recunostinta e un sentiment simplu, ci unul pur si curat, deci sentimentele acestea iti pot umple viata, iti pot da tot ce ti-ai dorit vreodata. Si nu ma refer la chestiuni materiale, ci la aceea pace si implinire dupa care totii tanjim. Eu ma simt recunoscatoare pentru ceea ce am ajuns sa traiesc azi profesional si as vrea sa traiesca cat mai multe persoane asta. Ce minunat ar fi!

Organizarea acestui eveniment ma ajuta din nou sa fac schimbari pozitive in viata mea, ma face sa vad dincolo de vise, ma face sa vibrez asa cum inca n-am facut-o, ma face sa recunosc pasiunea mai bine ca niciodata, ma face sa imi recunosc defectele mai mult ca niciodata, ma face sa inteleg ca suntem atat de conectati tot incat viata nu o putem trai singuri, ci doar impreuna. Cu conditia sa nu ne traiasca ea pe noi.

Sunt recunoscatoare si da, atata vreme cat nu putem fi recunoscatori pentru ce avem, nu putem primi mai mult.

Eu simt nevoia sa multumesc inca de pe acum pentru aceasta experienta, pentru acest eveniment, indiferent de cum se va desfasura el, eu sunt deja extrem de bogata sufleteste si profund recunoscatoare. Mi-am exprimat intentia, acum e treaba universului cum doreste sa aranjeze lucrurile. Las viata in pace!

Iar pasiunea nu e altceva decat devotamentul, promisiunea pe care ti-o tii fata de tine si fata de misiunea, darul cu care ai fost inzestrat.

Inchei cu un simplu: multumesc!

Alegerea corecta

noreply@blogger.com (Delia) — Sun, 22 Aug 2010 06:20:32 PDT

Am recitit curand o poveste de pe Povestiri cu Talc, pe care vreau sa o impartasesc si cu voi aici.

Un soldat american, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.

Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.

Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.

Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat intalnire in New York, in Grand Central Station. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.

Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.

Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si… era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir.

Langa el s-a oprit o doamna mai in varsta. Avea un trandafir in mana.

Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de neatragatoare si imbatranita. Voi ce ati fi ales?

Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:

- Vii cu mine soldat?

Iar inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana mai in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:

- Buna ziua, si a invitat-o la cina.

Iar aceasta i-a spus:

- Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant.

Mi-a mers direct la suflet povestea asta, e ceea ce facem noi toata viata. Ne pregatim pentru intalnirea cu iubirea, ne imaginam cum ar fi, avem atatea asteptari cat ne-am lasat imaginatia sa zboarde. Ne pregatim temeinic de fapt pentru dezamagiri. Ne punem clar pe un pilot automat, pe "asa ar trebuie sa fie" desi habar nu avem ce vrem, avem doar niste fantezii nerealiste. Si atunci cand suntem pe cale sa intalnim iubirea nu facem decat sa ii dam cu piciorul, ne lasam sentimentele otravite de visele noastre.

Nu avem rabdare sa stam de vorba cu noi, sa descoperim ce vrem, nu avem rabdare atunci cand intalnim oameni noi in viata noastra, ne spunem "nu corespund" si cu asta basta.

Nu spun ca e gresit sa visam, e extrem de important sa visam. Dar e important sa stim ce vrem de la persoana de langa noi, cum am vrea sa ne faca sa ne simtim, ce valori vrem sa impartaseasca cu noi etc. Iar atunci cand o vom intalni nu vom avea nici un dubiu, vom stii ca e ea, atunci cand stim ceea ce vrem nu vom alege decat corect.

Viata ne testeaza atunci cand nu stim ce vrem, atunci cand suntem cu capul prea in nori sau ca strutul in nisip. Atunci avem nevoie de ceva care sa ne trezeasca.

Mi-am dat seama cat de mult ma pacaleam, visand. Vroiam cu disperare iubirea in viata mea si atunci atrageam persoane nepotrivite, "initial" conforme cu visele mele, insa trezirea la realitate era intotdeauna dura.

Mi-am dat seama ca imi spuneam ca sunt pregatita doar pentru ca visam, nu si pentru ca stiam ce imi doresc, iar in momentul in care aparea cineva in viata mea ii inchideam usa in nas... era "neconform cu cel din visele mele". Sau eram deschisa atat cat vroiam, "detinand controlul".

Alegerea corecta vine din adancul sufletului tau, acolo unde nu poate exista altceva decat iubire, unde nu ajunge altcineva decat tu, asa ca nu ai cum sa fii ranit(a). Alegerea corecta inseamna sa lasi usa deschisa si sa vezi care e mesajul fiecarei persoane sau eveniment care apare in viata ta. Poate fi doar un bun prieten, poate te va conduce spre iubirea pe care ti-o doresti, poate mai ai ceva de invatat etc.

Oricum vei simti ce ai de facut. INTOTDEAUNA!

Echilibru

noreply@blogger.com (Delia) — Mon, 16 Aug 2010 10:52:27 PDT

Cine ma cunoaste stie ca sunt o persoana energica si plina de viata. Intrebarea care mi se pune foarte des este: Tu nu ai momente in care cazi? Cum iti mentii echilibrul?

Da, am momente in care cad, si accept ca am aceste momente, sunt constienta de ele si ma intreb intotdeauna de ce au venit in viata mea, ce s-a intamplat in starea mea de am atras asa ceva.

Cum imi mentin echilibrul?

Lucrez cu mine zi de zi, iar o zi pe saptamana mi-o dedic. Imi iau caietelul, imi fac temele, stau de vorba deschis cu mine, ma scutur, ma cert, daca e cazul... :), apoi multumesc si apreciez fiecare moment care m-a dus sa aflu ceva nou despre mine, despre viata mea, despre nelinistile mele.

De asemenea am grija cu cine interactionez si apreciez prietenii sinceri si adevarati. Evit sa mai am in jurul meu persoane negative, care se tot plang si care se complac cu viata lor. E alegerea lor, le-o respect dar atat. Am realizat ca de multe ori vroiam sa ajut persoane si cand nu mi se cerea ajutorul si coboram cu ei in "groapa" si imi trebuia mult timp apoi sa imi revin. Te poti ajuta doar singur, eu nu mai joc rolul de "salvator" demult. Gandeste-te daca faci asta ce ai "achizionat" de fapt... multe frustrari cu siguranta.

Intalnesc tot mai multe persoane care imi spun: vreau sa ii ajut pe ceilalti. Ar fi bine sa intelegem ca doar ei se pot ajuta si nu ajunge doar sa vrei. De multe ori a vrea nu inseamna decat atat "a vrea" si nu a actiona. Ce poti face e sa le pui la dispozitie experientele tale, cunostintele pe care le ai si sa ii indemni sa actioneze, tu fiindu-le alaturi. ATAT.

Echilibrul ti-l mentii cand traiesti in prezent, cand vibrezi si esti constient de fiecare moment pe care il traiesti. Totul se simte cu o alta intensitate, ca e durere, ca e bucurie, are alt gust, alta savoare, alta tarie.

Echilibru mai inseamna "debransarea" de trecut, aici mai o dau in bara, si inseamna sa nu te mai proiectezi atat in viitor. Trecutul insa ne doare, atasamentele de anumite persoane sau evenimente ne tintuiesc, ne fac de piatra si simtim ca nu ne putem misca. Avem poate rani nevindecate, invatam ca timpul "vindeca" insa uitam ca uneori acel coltisor din suflet pe care il tinem atat de ascuns la un moment dat va iesi la lumina si ne va strica toate planurile. Curatirea si vindecarea se face intai cu durere, e important sa curatim, chiar daca nu ne place, chiar daca doare. Cu cat facem asta mai tarziu cu atat durerea va fi mai mare. Multi raman in trecut si cu rani care ii impiedica sa isi traiasca viata. Si inca ceva nu mai incercati sa intelegeti trecutul, nu in amanunt pentru ca va pierdeti, azi sunteti alta persoana, mai inteleapta, traiti ceea ce va ofera prezentul. Mesajele pe care le ai de inteles ti se vor arata in prezent, e important doar sa fii atent.

Eu inca sunt invatatel la vindecat rani, noroc ca nu sunt adanci :), iar pentru asta am nevoie de liniste pentru a-mi auzi nelinistile de acolo din camera ascunsa a sufletului meu si asa pot face curatenie, pot vindeca.

2 ani

noreply@blogger.com (Delia) — Sat, 03 Jul 2010 13:27:55 PDT

1 iulie 2008 a fost ziua in care cariera mea a luat o noua directie, ziua in care am indraznit sa imi urmez chemarea interioara. M-am abandonat misiunii mele, nestiind incotro voi merge insa fiind constienta de fiecare pas si muncind enorm de mult. Ma gandeam intr-o zi ca nu am mai trait demult entuziasmul si vibratia pe care am avut-o atunci si ma "fortam" sa reeditez acea stare. Apoi am inteles ca nu am cum, ca acum sunt cu totul alta persoana, e ca si iubirea, la inceput "arde", esti cu capul in nori si simti ca zbori, apoi ajungi la o iubire matura, impacata, linistita.

Acum 2 ani am inceput activitatea mea de Coach, trainer si consultant HR pe firma mea Strategic Consult. Initial partea de coaching urma sa fie ultima pe lista serviciilor pentru ca aveam deja o bogata experienta in HR si "logic" aceasta ar fi primat. Insa lucrurile nu au stat deloc asa pentru ca era clara chemarea mea ca si coach si incet incet coachingul a devenit principala mea activitate. Anul trecut, la 1 anisor, dupa multa munca supravietuisem si mai mult decat atat aveam tot mai multe confirmari ca sunt pe drumul cel bun. Nu duceam lipsa clientilor si evoluam pe zi ce trece insa ceva lipsea. Atunci am realizat ca e timpul sa ma reinventez, ca nu mai fac totul "strategic", iar "consultanta" fac destul de putin, coachingul si trainingul devenind serviciile principale pe care le ofeream. Asadar simplu nu mai "vibram" cu firma, cu contextul, era o bucatica de puzzle care nu se mai potrivea. Stim cu totii ca poti fi extraordinar insa e important sa gasesti si locul in care sa te desfasori la adevaratul potential. Firma ma limita sau mai exact spus perceptia mea despre firma si modul in care o conduceam ma limita. Atunci iar m-am abandonat si am decis sa fac o schimbare intr-un moment in care multi mi-au spus ca nu e cazul. Stiam doar ca vreau sa inspir oamenii, ca vreau sa fiu alaturi de ei sa faca schimbari pozitive in viata lor si ca vreau sa ajung la cat mai multe persoane. Dupa ce am stabilit ceea ce imi doresc totul a venit de la sine si asa am creat "Schimbare Pozitiva". In acel moment s-au aranjat multe in viata mea, am gasit persoane minunate care mi s-au alaturat pe acest drum, a fost un moment in care usi inchise de ceva vreme mi s-au deschis usor, asta pentru ca vibram din nou, pentru ca asta era cursul firesc. Activitatea s-a extins, am inceput sa dau mai departe si asta ma imbogateste fenomenal. Acum dupa drumul acesta parcurs n-as schimba nimic, am avut multe greutati insa acestea m-au facut ceea ce sunt azi. Atunci cand iti gasesti misiunea profesionala nu se termina totul, abia atunci incepe totul pentru ca in fiecare zi esti provocat sa devii din ce in ce mai bun, in fiecare zi cresti insa doar daca te abandonezi si reusesti sa iei fiecare intamplare din viata ta ca pe o lectie. Daca inveti ajungi sa primesti nota maxima, daca nu, va reaparea in viata ta.

Tin sa le multumesc tuturor celor care in acesti 2 ani au fost alaturi de mine: clienti, prieteni, colegi. Oameni dragi, oameni care m-au inspirat sa fiu ceea ce sunt azi. Chiar daca ati venit in viata mea pentru o ora sau pentru o viata, eu va multumesc. Pentru cei care veti veni in viata mea, va astept sa facem impreuna "schimbari pozitive". :)

Iesi din labirint

noreply@blogger.com (Delia) — Fri, 18 Jun 2010 01:52:47 PDT

Colegul meu de la Empower, Luca Dezmir, lanseaza o campanie prin care ofera gratuit 100 de carti celor care il vor ajuta la promovarea cartii.

Aflati cum puteti primi o carte gratuit: http://iesidinlabirint.ro/100carti.html

Ii doresc lui Luca multa bafta si spor in tot ceea ce face!

Cura de slabire si dezvoltarea personala

noreply@blogger.com (Delia) — Mon, 14 Jun 2010 15:07:33 PDT

Ia sa vedem cum se deruleaza un asemenea proces si care e paralela dintre interesul pentru dezvoltarea personala si cura de slabire:

1. Momentul deciziei

Cand te apuci de o cura de slabire?

Atunci cand constientizezi ca e cazul sa slabesti, din diverse motive, in primul rand pentru ca nu te mai simti bine tu cu tine. Multa lume ti-a tot spus, insa ai tot amanat momentul. Insa ti-a ajuns cutitul la os si acum gata, iei decizia cea mare.

Cand devii interesat de dezvoltarea ta personala?

Atunci cand iti dai seama ca ai luat-o pe un drum gresit, atunci cand ti s-a intamplat ceva neplacut si ai fost trezit la realitate, atunci cand simti ca poti mai mult si esti dator sa incerci. Da, atunci iei decizia cea mare. Evident ca de-a lungul timpul ti-au spus si altii ca e cazul sa schimbi ceva dar nu ai facut nimic.

In ambele cazuri pana nu ai ajuns tu la concluzia ca e nevoie de o schimbare, n-ai facut NIMIC.

2. Care sunt primii pasi?

Incepi sa iti stabilesti un regim, ce e voie sa mananci si ce nu. Ce sport o sa faci? Cand mananci etc. Deci e faza documentarii.

La fel si in cazul dezvoltarii personale. Cauti informatii, citesti articole, te interesezi de cursuri, dar ramai la faza de a privi de departe totul.

In ambele cazuri esti bun la teorie, stii multe insa nu pui inca nimic in practica.

3. Avantul

Acum ca stii atatea, ca te-ai documentat, cunosti, zici tu, TOTUL despre subiectul care te intereseaza, iti iei avant.

Si te apuci, o zi, doua, o saptamana, o luna... si interesul tau scade pentru ca rezultatele se lasa asteptate.

Daca e vorba de slabit, ai slabit putin, daca e vorba de dezvoltare personala realizezi ca nu stii totul, ba mai rau decat atat intalnesti tot mai multe situatii care sa te convinga ca n-ai invatat mai nimic.

In ambele cazuri pornesti cu entuziasm si pe masura ce trece timpul te dezumfli si unii renunta in aceasta faza tragand concluzia: NU este de mine cura de slabire/dezvoltarea personala.

4. Faza de platou

Sunt cei care nu renunta si merg mai departe chiar daca li se pare ca nu se intampla NIMIC. Nu mai slabesti nici un gram, nu mai ai chef de sport. Sau citesti si nu se prinde nimic, sau chiar nu mai ai rabdare sa citesti, sa mergi la vreun curs... esti satul(a) si n-ai nici un chef de viata.

In ambele cazuri rezultatele se lasa asteptate si apatia isi face loc in viata ta de zi cu zi.

5. Pe drumul cel bun

Se intampla lucruri! Slabesti usor, te simti bine, radiezi, totul pare sa functioneze. Inveti multe, aplici, ai rezultate, lumea remarca ca te-ai schimbat in bine. Totul evolueaza si simti ca zbori.

In ambele cazuri te feliciti pentru perseverenta si te simti pe drumul cel bun.

6. Prea frumos sa fie adevarat

E momentul in care ti-o iei in freza :D, iti dai seama ca nu ai slabit cum ai vrut, ca te-ai ingrasat iar la loc etc. Iti dai seama ca n-ai invatat mare lucru, da, ai evoluat, dar desi viata ta a luat un alt curs, esti confuz(a). Fix cand ai luat avantul pici in nas. :(

In ambele cazuri nu ai stiut sa iti dozezi entuziasmul si atunci vechile metehne au revenit.

7. Concluzia

Iti dai seama ca nu poti slabi rapid, ca rezultatele obtinute peste noapte nu dureaza, iti dai seama ca daca vrei sa schimbi ceva trebuie sa renunti la regimul de viata, la dieta si sa adopti un regim de viata sanatos CARE SA DUREZE TOATA VIATA. Iti dai seama ca nu le stii pe toate, ca tot timpul o sa evoluezi, ca azi nu mai esti cel de ieri, ca evolutia ta are si perioade de stagnare, ca rezultatele pe termen lung se obtin avand si un alt regim de "gandire" sanatos.

Asadar decizi sa nu te mai hranesti cu junk food ci cu hrana sanatoasa. Deci sa nu mai iti pierzi vremea alimentandu-ti convingeri vechi, ci e cazul sa faci schimbari pozitive.

Ia aminte ca viata iti ofera exact ceea ce iti doresti. Oare iti doresti un regim de viata sanatos? Daca da, ce esti dispus sa faci pentru asta? Fa-ti viata frumoasa pentru ca meriti, ai doar o viata ATAT! Deci, ce decizi?

Leapsa pentru cei mari cu suflet de copil

noreply@blogger.com (Delia) — Sat, 05 Jun 2010 15:22:33 PDT

Va propun un joc. Raspundeti la cele 10 intrebari, apoi spuneti ce ati vrea sa retraiti si ce ati pastrat din copilaria voastra.

1. Care ar fi varsta la care ai vrea sa revii ca si copil?

Eu as vrea sa revin undeva pe la 5 anisori, inca eram lasata sa hoinaresc si sa ma murdaresc prin toate santurile posibile (ehe... nu stateau rochitele curate pe mine mai mult de 10 minutele). Eram atat de curioasa incat nu ma gandeam la consecinte, asa ca boacanele se tineau lant.... si credeti-ma am facut multe... si periculoase.

2. Care a fost cea mai periculoasa boacana pe care ati facut-o?

La varsta de vreo 4 anisori am avut o cumpana... urcandu-ma pe pervaz la etajul 9 pentru a admira peisajul si bagandu-i in sperieti pe ai mei. Va dati seama! Nu m-as mai urca pe pervaz... insa as vrea sa nu mai vad pericol la orice pas si sa raman la fel de curioasa.

3. Care a fost cea mai hazlie boacana pe care ati facut-o?

Ehe tot la varsta respectiva am tras si prima si ultima "betie". Tatal meu avea musafiri si se uitam la niste diapozitive aduse de tata din Rusia, si se uitam la geam. Aveam o masuta mica si pe ea tata a pus sa il serveasca pe musafirul nostru cu bere. Ei.. cand se duceau la geam si se intorceau cu spatele la mine eu ma serveam din berea musafirului, care nu a zis nimic la primul pahar, la al doilea... deja la al treilea nu a mai trebuit sa zica nimic.. ca eu eram sub masuta razand de mama focului.

4. Care era cea mai mare pasiune pe care o aveati?

Acum trebuie sa marturisesc si asta... era fotbalul. :) Jucam mult, mai ales cand ma intalneam cu verisorii mei. Si eram tare buna... jucam in campionate pe strazi, ma pricepeam, am jucat si in echipa de fete din generala apoi si multa vreme am fost microbista. Acum acesta e un microb care nu imi lipseste. Atat de tare imi placea incat o data am vrut sa joc fotbal cu unul din verisorii mei in apartament, la bloc... stateam la etajul 9, dupa cum v-am spus. Ei.. vroiam sa dam lovituri de la 11m... si "in spatele portii" era geamul. Am dat gol evident... spargand geamul. :D Ehe... cine se gandea atunci la consecinte...

5. Care era mancarea voastra preferata?

Amintirile mele cele mai profunde sunt vacantele pe care le petreceam la bunicii mei din Cluj. Ei stateau la casa si cartierul respectiv era ca un sat... eram o comunitate tare faina, faceam concursuri de badminton pe strazi, evident fotbal, ne jucam de-a soferii... cu bicicletele si fiecare pom era cate o statie, iarna cu patinele veneam pe strazile alea abrupte cu o viteza mama mama... Ei.. cand sa ai timp sa mananci?! Painea cu silvoita (dulceata de prune) era preferata noastra, ca o puteam lua la mana si fugi in "treburile noastre" ca doar eram ocupati rau.

6. Care era melodia voastra preferata?

Marakesh - mama ce mai lalaiam pe melodia asta... ca nu pricepeam nimic ce zice, doar ca are o linie melodica care ne binedispunea instant. Evident, eu am crescut cu verisorii mei, si ne prosteam la maxim, mai ales ca avem zilele de nastere apropiate si de mici am fost obisnuiti cu "chefuri". :) Si nu e de stat langa mine, fiind afona.. "suna tare bine" lalaiala mea.

7. Care era jocul vostru preferat?

Evident... "Nu te supara, frate!", am iubit jocul asta. Si atunci cand nu aveam cu cine sa ma joc il chinuiam pe saracu bunicu care ma scotea de la gradi si se juca cu mine pana ma plictiseam.

8. Ce urati cel mai tare si mai tare?

Somnul dupa-masa... si azi mi se pare o pierdere de vreme sa dorm ziua. :) Nu dormeam la gradi ci doar ma faceam ca dorm si era un chin, la fel si acasa pana au renuntat ai mei ca au vazut ca nu au cu cine.

9. Cand ati simtit primii fluturasi in stomac? Eu la gradi.. cand... nu radeti :D m-am facut "bodyguard-ul" unui baiat care parea neajutorat si eu il lua de manuta si il protejam. Clar puteti zice ca am ramas cu sechele din copilarie. hihi

10. Care e cel mai mare regret pe care il aveti?

Imi pare rau ca am fost obsedata de greutate, am fost cu adevarat complexata de asta, m-a marcat ani de-a randul si m-a facut sa ma inchid in mine.

Ma uitam la poze si pot sa spun cu mana pe inima ca am avut o copilarie frumoasa, bogata cu de toate. Si am facut la nebunii cu duiumul. :D

Tu ce ai mai vrea sa retraiesti?

As vrea sa mai am acel elan pe care l-am avut atunci, curiozitatea care ma implinea (nu se putea ascunde nimic de mine, gaseam imediat).

As vrea sa mai simt comunicarea pe care o simtea cu prietena mea Mona, noi comunicam prin semne, stateam in scari paralele si se vedeau, de la distanta, geamurile noastre. Ne intelegeam prin semne foarte bine, mai tii minte Mona?

As vrea sa mai fiu certata de prietena mea Sanda, pe care o consider si acum "un mic-mare geniu". Ea ma apostrofa cand uitam sa imi fac vreo tema sau nu stiam ceva la scoala. Chiar si acum ma ajuta sa fiu buna in ceea ce fac si ma sprijina chiar daca e departe. Multu' Sanduca!

As vrea sa mai retraiesc viata la tara, cand mergeam la verisoara mea Claudia si munceam cot la cot cu toata familia. Nu conta ca noaptea umblam la discoteca, daca la 7 dimi rebuia sa mergem sa strangem fanul nu aveam nimic de comentat. M-au disciplinat mult acele vacante la tara cand am vazut ca se poate combina distractia cu munca grea.

As vrea sa mai fie in viata persoane dragi mie.. care s-au dus... dar stiu ca sunt acolo sus undeva si ne ajuta pe drumul ce il avem de parcurs in viata asta.

As vrea sa pot spune intotdeauna ceea ce gandesc, cum obisnuiam sa fac. Va dau un exemplu: am mers in vizita la o matusa... si a vrut sa ma serveasca cu pireu de cartofi. Raspunsul meu a fost: Multumesc frumos dar pireu am si eu acasa. :D

As vrea sa ma pot bucura mai mult si atunci cand pic in nas, sa imi permit sa trag un plans, sa ma scutur, sa ma stramb ,sa urlu si apoi sa merg mai departe ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.

Ce ai pastrat?

Mi-am pastrat aceea "moaca" cand nu imi convine ceva.. si asta se vede in poze de-a lungul timpului. Inca dau din picioare atunci cand ma supar... :) si impung din cornite.

Inca mi-am pastrat mersul de ratusca, pentru ca de mica am vrut sa o imit pe mama, care avusese un accident si mergea cu picioarul drept putin in afara... eu cand eram mica credeam ca asa se merge gratios... inca merg "gratios" ca o rata si oricat am incercat sa schimb asta se pare ca raman "Delia ratusca".

Mi-am pastrat "conservatorismul", daca imi place ceva imi place... ca si papusa mea Motrocea care desi arata vai de mama ei, a fost preferata mea ani de zile in ciuda "rivalelor".

Mi-am pastrat vie creativitatea, de mica imi placea sa inventez povesti nemuritoare pentru verisorii mei.

Va trimit aceasta leapsa si voua pentru ca mi se pare important sa pastram vie amintirea copilariei.

Cum vom proceda?

Raspundeti la cele 10 intrebari, apoi spuneti ce ati vrea sa retraiti si ce ati pastrat din copilarie. Eu impreuna cu Carmen de la www.ozibuna.ne t, am creat un filmulet si un blog unde putem sa tinem vii aceste amintiri si nu doar de 1 iunie ci in fiecare zi din viata noastra.

Haideti sa scotocim printre fotografii, printre amintiri pe care sa le scoatem din sertare si ne putem bucuram de ele chiar si prezent alaturi de oameni noi si frumosi.

Scrieti aceasta leapsa pe blogul vostru si apoi anuntati-o pe: http://www.ozibuna.net/ce-ar-fi-daca/

Stiti ce fac acum? Bat din palme de bucurie! Va asteptam!

Fa ceea ce faci cu dragoste

noreply@blogger.com (Delia) — Sun, 30 May 2010 12:05:09 PDT

Ma gandeam zilele acestea de ce nu am renuntat... de ce continui sa cred in proiectele mele, in oamenii pe care ii intalnesc, de ce dezamagirile nu m-au doborat si de unde am avut puterea de a ma reinventa, de a-mi da suturi pentru a merge mai departe. De unde atata "benzina", de unde resurse de tot felul? Mi-am spus ca o fi pasiunea, dar recent mi-am dat seama ca indiferent de rezultate, ca iese un proiect sau nu iese, eu, in interiorul meu raman aceeasi, ceea ce se atinge e orgoliul, care este oricum la suprafata. Citeam in Conversatii cu Dumnezeu ce ii raspundea Dumnezeu la doua intrebari puse de Neale Donald Walsh:

Intrebare: "Nu esti legat de rezultate?

Raspuns: Absolut deloc. Bucuria Mea este in actul de creatie, nu in ceea ce urmeaza. Renuntarea NU este o decizie de a nega actiunea. Renuntarea este o decizie de a nega nevoia pentru un anumit rezultat. E o enorma diferenta.

Intrebare: Ai putea sa-mi explici ce vrei sa spui prin afirmatia "pasiunea este placerea de a transforma existenta in actiune"?

Raspuns: Starea de a fi este cel mai inalt grad de existenta. Este esenta cea mai pura. Este aspectul lui Dumnezeu "acum/nu acum", "totul/nu totul", "intotdeauna/niciodata".

....... un lucru este sa fii dragoste si cu totul alt lucru este sa faci ceva cu dragoste. Sufletul tanjeste sa faca ceva pentru ceea ce este, ca sa se poata cunoaste pe sine insusi in propria sa existenta. Asa ca, se va stradui sa realizeze - prin actiune - ideea lui cea mai inalta.

Asemenea dorinta puternica de a face acest lucru se numeste pasiune sau patima. Omoara pasiunea si il vei omori pe Dumnezeu".

De cand am pornit la drum, imediat de 2 ani de zile nu mi-am neglijat nici o clipa pasiunea, de a face ceea ce fac cu pasiune, de a trai ceea ce fac, fiecare proiect, fiecare intalnire. Intotdeauna ma bucur mai mult de ceea ce reusesc sa creez si mai putin de rezultate. Da, e minunat ca le avem, dar eu am o singur tel, sa continui sa fac ceea ce fac cu pasiune, cu daruire, rezultatele vin daca e sa vina si acestea nu vor trebui sa ma schimbe in nici un fel. Cred ca atunci cand faci ceva cu pasiune si incepi sa te atasezi de rezultate, ajungi sa scoti in fata ego-ul tau si acesta va distruge singurul aspect pe care te bazezi: puterea de a crea... nu vei mai reusi sa creezi si sa transmiti.

Au fost si vor mai fi momente de cumpana dar macar stiu din ce unghi sa le privesc. Sunt eu si visele mele, eu si pasiunea mea, eu si creatia mea pe care o daruiesc apoi lumii.

Me and my guitar

"I'm sure that I'll find my way

'Cause I'm not afraid to try

Even a world of love and hope can't guarantee that price
So maybe I should get a nine to five

But I don't want to let it go, there's so much more to life"

Savoarea vietii

noreply@blogger.com (Delia) — Fri, 07 May 2010 14:30:05 PDT

Un mixt de sentimente, ca o salata de vara cu multe ingrediente, asa e viata mea acum.

Mi-e atat de bine pe cand mi-e atat de dor de .. "altceva".

Mi-e atat de drag de viata pe cand mi-as dori sa schimb ceva.

Mi-e drag sa iubesc si sa primesc iubire dar mi-e dor de mai multa "ardere" in iubire.

Sunt suparata, apoi inteleg ca eu mi-am creat acea suparare si ma ridic zambind usor.

Sunt "artagoasa", apoi imi dau seama ca iau unele lucruri prea in serios si ma inseninez.

Uneori imi vine sa las totul... sa plec.., uneori simt ca mi-e prea greu.. ca duc poveri prea mari... apoi realizez ca a pleca e usor, a renunta e usor, si de fapt eu doar cred ca duc poveri, n-am de ce sa ma plang... si atunci o iau de la capat, usoara, gata de a da refresh vietii.

Viata mea e ca o salata acum careia ii lipsesc condimentele, mirodeniile. Am de toate... insa nu are acel gust pe care mi l-as dori. N-am de ce ma plange, am nevoie doar de savoare.

De fapt stiu ce se intampla... ma repozitionez... ma schimb... daca invat din aceasta lectie o sa trec intr-o noua etapa a vietii, o sa fiu mai inteleapta, de fapt o sa stiu cum sa imi condimentez viata, in orice moment.

Acum doar accept situatia, m-am luptat o vreme, acum ma iert... si accept viata asa cum este ea acum. Raspunsul vine atunci cand suntem pregatiti, poate eu nu il aud acum, poate acum nu voi gusta "noua salata condimentata".

Multumesc pentru ACUM!

Inner Light

noreply@blogger.com (Delia) — Thu, 29 Apr 2010 13:26:47 PDT

Share

Share on Twitter

Avem perioade in viata cand e necesar sa ne scufundam in adancul sufletului nostru. Acolo unde e intuneric si tu vrei sa faci lumina. E mai simplu sa nu o faci si sa iti spui: asta este, eu nu pot sau atata pot. Eu aleg sa ma scufund destul de des in sufletul meu, nu imi place intotdeauna ceea ce vad sau realizez ca daca am coborat cu o lumanarica, aceasta nu ajunge si ca de fapt as avea nevoie de o altfel de lumina.. venita din interior. Sunt locsoare bine ascunse pe care "nu le vezi" sau ai decis ca inca nu e timpul sa le cureti. Insa uneori vine un imbold in care simti asta si dupa efortul depus lumina apare... si e stralucitoare. Insa multi renuntam, poate obosim curatand... am facut prea multa "mizerie" candva si acum e greu sa ne asumam asta, altora ne este groaza si ne gandim: no bine.. si daca fac eu curat in coltisorul asta chiar se va schimba ceva?! Viata mi-a demonstrat ca da... cu cat pare mai neinsemnat cu atat e mai dureros.. si cu atat e mai greu de curatat. Vrei sa treci la o noua relatie, ceva te tine, ba mai mult "te minti" ca ti-e bine, vrei sa faci altceva profesional, dar inca tii la colegi si la acel loc de munca, vrei sa ai un job, insa ti-e bine acum ca ai mai mult timp pentru tine etc. Interesant este ca atunci cand terminam de curat, ne putem odihni, putem sarbatori, avem toate motivele din lume sa fim fericiti. Insa ce alegem? Alegem de multe ori ceea ce e mai comod, ceea ce e mai la indemana, oricat ne-am dori o schimbare profesionala, o relatie noua, un job nou... daca consideram ca aceasta nu ne aduce cel putin la fel de multe beneficii ca situatia actuala, vom ramane acolo... asta e definitia "schimbarii". Eu azi nu sunt ce am fost ieri, sau ce am fost acum o saptamana, acum o luna sau acum 1 an. In fiecare zi ma redescopar, ma speriu de ce gasesc la mine sau sunt uimita de calitatile mele. In fiecare zi observ si partea mea "intunecoasa" pe care o accept si lucrez sa mai luminez cate o bucatica, atat cat pot. Normal ca am perioade in care se face atat de mult deranj interior inca doare... incat sunt trista, dar stiu ca e doar pana apare raspunsul, pana lumina isi face efectul. Acum sunt in aceea perioada... si curand ma veti regasi altfel.

Enjoy the silence!

noreply@blogger.com (Delia) — Wed, 21 Apr 2010 13:33:33 PDT

Sunt intr-o perioada in care acumulez enorm, in care am avut asa o deschidere incat am simtit ca si cum cartile imi pica in cap, evenimentele se deruleaza cu o asa o rapiditate inca nu mai apuc sa ma bucur. Apoi mi-am spus ca deschiderea mea este buna insa in viata cautam acel echilibru. Nu ma pot lasa coplesita de evenimente, chiar daca sunt pozitive, nu ma pot lasa doborata de informatii care da mi se prezinta in viata insa poate acum nu e momentul sa le bag la capsor si sa actionez in conformitate cu ce primesc.

In perioada aceasta lucrez la proiecte foarte faine, imi extind echipa, sunt mandra de fiecare persoana care intra in proiectul Schimbare Pozitiva. E minunat sa vezi totul ca pe un aluat, care acum se framanta si va creste asa de frumos... insa ca sa creasca, pregatirea de acum e importanta. Pe undeva ma sperie responsabilitatea enorma pe care mi-am luat-o, insa stiu ca aceasta dorinta a venit adanc din mine, si la fel dorinta de a colabora in proiect a venit la fel pentru fiecare colaborator. Asadar suntem pe drumul si in directia cea buna.

In aceasta perioada am mai invatat multe lucruri despre iubire. Mi-am dat seama ca ma limitam, acum ceva vreme imi spuneam ca imi caut jumatatea, cand de fapt eu sunt un intreg nu o jumatate si alaturi de mine am un om la fel de "intreg". Impreuna construim si impreuna privim in aceeasi directie. Asa vad eu acum iubirea, iar iubirea e in primul rand in mine, cand caut "romantisme" de fapt imi spun ca nu ma iubesc si degeaba astept "sa apara" iubirea in viata mea. Ea este peste tot si in toate, de ce nu ai incepe cu tine?, mi-am spus asta si am realizat ca nu ma iubeam suficient pe mine.

Mi-a deschis multe perspective aceasta noua abordare asupra iubirii si acum ma simt linistita, implinita, nu mai caut confirmari, nu mai caut ceva in exterior, tot ce am nevoie gasesc in mine.

Se petrec multe cu mine si in mine. Si... e PRIMAVARA. O primavara capricioasa, asa cum am fost eu in ultima vreme, meditativa, o primavara care s-a lasat greu descoperita, asa cum faceam eu, o primavara primavaratica.

Da, sa ne bucuram de tot ce ne inconjoara si daca cumva simtiti ca v-ati deschis, insa aceasta deschidere va dauneaza in vreun fel, luati o pauza si meditati, invatati din lectiile care vin si deschideti-va din nou. Asa evoluam expunandu-ne, fiind vulnerabili. So you may enjoy the silence and then open up again!

Paste linisit!

noreply@blogger.com (Delia) — Sat, 03 Apr 2010 15:43:09 PDT

Sarbatorile acestea imi aduc multa pace, ma simt binecuvantata si ma las dusa de ceea ce vibreaza in interiorul meu, aceea lumina divina cu care ne-a inzestrat pe toti Dumnezeu.

Am scris un MESAJ DE PASTE pe Empower, nu imi doresc decat sa dau drumul controlului, sa traiesc in prezent, sa ma concentrez sa traiesc clipa si sa las minunile sa se intample. La fel va doresc si voua!

Iata niste ganduri insemnate pe care le impartasesc cu voi:

"Chiar daca oamenii repeta ca banii nu aduc fericirea, ei se sprijina mult pe achizitiile materiale pentru a fi fericiti: o casa noua, o masina noua, o slujba mai bine retribuita, un post de ministru sau de presedinte. Evident, ei se bucura in primele zile. Dar dupa o vreme, ei sunt obligati sa constate ca placerea dispare incet si ca au din nou nevoie de altceva. Numai ca din Cer nu ploua nici cu masini, nici cu case, nici cu posturi onorifice, si ei se simt mereu nesatisfacuti. Pana in ziua in care vor intelege ca adevarata bucurie, adevarata fericire se gaseste in achizitiile sufletului si spiritului. Desigur, achizitiile sufletului si spiritului sunt de natura diferita. Va plimbati si va bucurati de frumusetea naturii, a soarelui, a stelelor, a muntilor. Ele nu va apartin, dar va inspira sentimente, ganduri, emotii. Acestea sunt singurele adevarate bogatii ce va vor coplesi mereu: revelatiile care vin sa va ilumineze inima si sufletul."

Omraam Mikhaël Aďvanhov

Hristos a inviat!

Curatenie printre convingeri

noreply@blogger.com (Delia) — Mon, 29 Mar 2010 17:15:29 PDT

Ce ne facem oare cu mentalitatea asta care ne este impregnata in creieras.. care sapa gropi adanci si cand esti adult, zici tu matur, copt cu capul pe umeri, pici ca prostul in groapa aia si nici macar nu realizezi ca ea era tot timpul acolo, poate uneori ai mai reusit sa o mai ocolesti insa nu sa o astupi. Iar cand ai cazut, ai considerat ca na.. e greu, va trebui sa te ridici, ca asa e viata.

Am avut o perioada de peripetii sau mai concret am cazut intr-o groapa... :) Am trait de mica cu o convingere care acum a revenit si m-a pus la punct, pe buna dreptate, ca eu sunt responsabila pentru viata mea, nimeni altcineva. Asadar eu am crezut ca pot obtine ORICE imi propun dar greu si cu efort.

Asadar pana acum cam tot ce am obtinut a fost greu si cu mult efort, ca doar trebuia sa atrag acele situatii care sa imi confirme convingerea! :( Si cum sa renunti la o convingere care suna atat de frumos, ca pana la urma OBTII si obtii ORICE iti propui. Hmmm.. vreti sa stiti?! Uitandu-ma in urma cam tot ce am obtinut greu si cu mult efort nu a fost ceva ce mi-am dorit cu adevarat sau a fost ceva ce era normal sa am si mi-am creat singura probleme.. ca doar na.. asa era "modelul". Cred ca peripetiile pe care le-am avut au vrut doar sa imi deschida ochii si acum am inteles mesajul. Mai grea de cap si eu la unele chestii, ce sa-i faci, groapa a fost adanca, va dati seama ca am avut ce astupa. :)

Ma bucur de astfel de revelatii si intrebati-va si voi: care e motto-ul care imi ghideaza viata? Care e vorba aia pe care o zic frecvent parintii si cei dragi? Nu va lasati purtati de aceste vorbe pentru ca ele ajung sa va conduca viata. Asadar e primavara, hai sa facem curatenie si printre convingerile noastre! Eu imi zic acum asa: Tot ce este potrivit pentru mine vine usor in viata mea!